1

Introducere în naratologie III

Conflict.Instanțe narative. Tipologii naratoriale. Perspectivă și focalizare narativă

1.Conflictul narativ -poate fi :

-exterior -între personaje care au motivații ori scopuri diferite /opuse ( care stârnesc discordie ) :
de exemplu, conflictul dintre protagonistul Harap-Alb și antagonistul Spănul în ”Povestea lui Harap Alb”
de Ion Creangă;
-interior -de natură psihologică, morală, existențială , care se desfășoară între pulsiuni/motivații
interioare divergente -afectează lumea lăuntrică a personajului și-l scindează (divizează ) interior -
conflictul interior pe care îl simte Ghiță, în nuvela ”Moara cu noroc” de Ioan Slavici, între dorința de a se
păstra integru din punct de moral și atracția teribilă pe care o exercită banii aupra lui.
Existența unui conflict interior nuanțat marchează și o complexitate psihologică mai mare a personajului.
Conflictele exterioare și cele interioare sunt interdependente , se alimentează reciproc.

2. Instanțele narative

Lumea reală

Autor Cititor
concret concret
Lumea
operei
de artă Univers narativ

Univers narat

PERSONAJ
NARATOR NARATAR
AUTOR CITITOR
ABSTRACT ABSTRACT

Instanțele textului narativ sunt:

- la nivelul realității:
-AUTOR CONCRET ( cel care semnează cartea, are o biografie concretă );
-CITITOR CONCRET ( în ”carne și oase”);
- în lumea operei de artă:
- AUTOR ABSTRACT/IMPLICIT ( instanță abstractă, proiectată de lumea textului ca
atare );
- CITITOR ABSTRACT/IMPLICIT ( instanță abstractă, proiectată de lumea textului
ca atare );
- în universul narativ:
- NARATOR ( emițătorul din universul narativ );
2

-NARATAR ( receptorul din universul narativ ; intră în comunicare cu naratorul care i se

adresează direct);
- în universul ficțional ( ”miezul” narațiunii ) : PERSONAJUL

Naratorul :
-instanță fictivă;
-cel care narează;
-purtătorul de cuvânt al poziției ideologice a autorului abstract;
-poate fi depistat prin persoana gramaticală a verbelor și a pronumelor din discursul narativ;

Îndeplinește următoarele funcții:

-funcția narativă sau funcția de reprezentare ( aceea de a nara/a povesti);
-funcția de control și regie ori funcția de citare -citează discursul personajelor;
-funcție opțională actanțială ( în cazul personajului narator).

Personajul :
-instanță fictivă –”ființă de hârtie” ;
-principalul agent narativ;

Îndeplinește următoarele funcții:

-funcția actanțială de bază ( de acțiune);
-funcția opțională de reprezentare ( personaj narator);

Personajele pot fi:

a. în funcție de valorile morale pe care le întruchipează:
-pozitive ;
-negative;

b.în funcție de importanța narativă care li se acordă;

-principale ;
- secundare;
-episodice;
- figurante;

c.în funcție de curentul artistic în care se încadrează:

- clasice;
-realiste;
-romantice;
-moderne;

d. în funcție de complexitatea narativă și psihologică ( categorizarea lui E.M.Forster):

- plate ( personaje uni/bi-dimensionale , construite simplist, lipsite de profunzime
psihologică ) – de exemplu, eroul de basm popular;
- rotunde ( personaje tridimensionale, complexe, înzestrate cu profunzime psihologică,
prezentând ambiguitate morală ) -personajele realiste ( tipice ) ori cel moderne – de exemplu, personaje
precum Ion ( romanul ” Ion” de Liviu Rebreanu) ori Otilia ( ”Enigma Otiliei” de George Călinescu).

e. în funcție de capacitatea lor de a evolua ( de a se schimba) moral, psihologic ori social

- statice ( care nu evoluează);
- dinamice ( care se schimbă de-a lungul narațiunii);
3

3. Tipologii naratoriale

A. Din punctul de vedere al raportului narator -univers narat ( diegeză)

a. narator extradiegetic : aflat în afara universului narat : ex. naratorul din ”Ion” de Liviu
Rebreanu;
b. narator intradiegetic ( dramatizat, personaj) : aflat în interiorul universului narat: ex. naratorul
din ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de Camil Petrescu.
Naratorul intradiegetic este , așadar, personaj :
principal -protagonist ( Ștefan Gheorghidiu , Holden Caulfield );
secundar -martor ( Nelly din ”La răscruce de vânturi” de E.Bronte);

B. Din punctul de vedere al raportului narator -discurs narativ :

a. narator heterodiegetic : cel care narează la persoana a III a ( nu este personaj) – de ex.
naratorul din romanele ”Ion” de L.Rebreanu ori ”Enigma Otiliei” de G.Călinescu;
b. narator homodiegetic : cel care narează la persoana I sau a II a ( este și personaj martor )
sau autodiegetic : narează la persoana I și este și protagonist.
Ex: Ștefan Gheorghidiu ( ”Ultima noapte de dragoste....” de Camil Petrescu), Svetlana ( ”REM” de
M.Cărtărescu).

C. Din punctul de vedere al raportului narator -informație deținută:

a. narator omniscient ( omnipotent, omniprezent) -auctorial ( tinde să se identifice cu autorul
abstract ) , de tip Demiurg ( el știe totul despre personaje și are puteri nelimitate, ”divine” , în cadrul
universului narat) : de ex. naratorul din romanul ”Ion” de Liviu Rebreanu;
De obicei, naratorul omniscient este și extradiegetic și heterodiegetic.
b. narator uniscient -nu deține toate informațiile, ci doar o parte dintre acestea (cele la care are
acces în virtutea statutului său de personaj, de participant la universul narat).
Deci , personajul uniscient este, de obicei, și intradiegetic și homodiegetic /autodiegetic ( de ex.
naratorii uniscienți din ”Ultima noapte de dragoste...” de C.Petrescu ori din ”De veghe în lanul de
secară” din J.D.Salinger).
c. narator cu omnisciență selectivă : acesta este , de obicei, heterodiegetic și extradiegetic, dar
renunță la puterile depline ale naratorului omniscient , preferând să nareze din perspectiva unui personaj
, mai complex din punct de vedere psihologic, cu care nu se identifică, numit personaj reflector .
De exemplu, în anumite secvențe, naratorul din nuvela ”Moara cu noroc” încetează a mai fi omniscient
și alege să nareze din perspectiva eroului principal , devenit personaj reflector, Ghiță ( ceea ce induce
ambiguitate în discursul narativ).

D. Din punctul de vedere al raportului dintre narator și informația livrată ( și gradul ei de credibilitate
):
a. narator creditabil : cel care spune tot ce știe , iar informația pe care o livrează e relevantă și
credibilă ;
De obicei, naratorul creditabil este și heterodiegetic, extradiegetic și omniscient , auctorial ( de
exemplu, naratorul creditabil din basm sau din romanul tradițional /realist obiectiv ”Baltagul” de
M.Sadoveanu);
b. narator necreditabil :
-cel care nu spune tot ce știe ( de exemplu , în proza polițistă. pentru a se conserva suspansul
);
- cel care este prea implicat afectiv în ceea ce narează : naratorul protagonist ”gelos” din
”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”;
4

- cel care nu deține maturitatea afectivă ori pregătirea profesională pentru a fi apt să se erijeze
în aprecieri și interpretări credibile: naratorul protagonist Holden Caulfield este un adolescent tulburat,
depresiv, rebel, cu probleme de adaptare la mediul social și școlar.

E. Din punctul de vedere al raportului dintre narator și atitudinea față de cele narate:
a. narator obiectiv: rece, impasibil, neutru, neimplicat, care se abține de la a formula judecăți de
valoare, morale cu privire la acțiunile și conduita personajelor:
De obicei, naratorul obiectiv este și narator heterodiegetic, extradiegetic, omniscient , auctorial și creditabil
( de ex. naratorul din romanul obiectiv ”Ion” de L.Rebreanu).
b. subiectiv ( implicat) :
-ca narator extradiegetic , heterodiegetic și omiscient, atunci când se erijează în a-și judeca și a-și
amenda moral personajele ( de exemplu, naratorul din romanul ”Ciocoii vechi și noi” de N.Filimon);
-ca narator intradiegetic, subiectiv, homo/autodiegetic , dramatizat ( personaj) -subiectivitatea este
subînțeleasă și asumată : naratorul personaj nu povestește decât ceea ce el trăiește , experimentează –”el
din sine însuși nu poate ieși” ( de exemplu, naratorii din romanele subiective: ”În căutarea timpului pierdut”
de M.Proust, ”Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” de C.Petrescu, ”Ioana” de Anton Holban).

4. Perspectiva /focalizarea narativă

Reprezintă un concept naratologic ( naratologia este știința care studiază tiparele și regulile de constituire
și de funcționare a narațiunii) care denumește:
- relația care se stabilește între instanțele discursive narator și personaj ;
- raportul dintre ceea ce se ”povestește”/”relatează” și ceea ce ” se vede” în universul narativ.

Perspectivă narativă Tipul de narator Focalizare

( naratologie franceză ) Tipul de discurs narativ ( tipul de roman, în narativă -”point of
principal) view” ( naratologie
anglo-saxonă)

1. Perspectiva -narator heterodiegetic ( narează la persoana a III 1. Focalizare

”derriere” ( a), extradiegetic ( se află în afara universului zero (
”dindărăt”) narativ ), omniscient, omnipotent , auctorial, de nonfocaliz
tip demiurg, creditabil, obiectiv, neimplicat are )
Narator>personaje ( Ex: proza realistă obiectivă – nuvela ”Moara cu
naratorul știe mai multe noroc” de I.Slavici , romanul ”Enigma Otiliei” de
decât știu personajele) G.Călinescu;

2. Perspectiva a. -narator homodiegetic -narează la pers.I ( 2. Focalizare

”avec” ( autodiegetic : atunci când este narator internă
”împreună cu”) protagonist ), intradiegetic ( aparține
Narator =personaje universului narat în calitate de personaj
( naratorul știe cât știu principal sau secundar ) , uniscient,
personajele) dramatizat, subiectiv, necreditabil,
implicat.
5
3. Perspectiva ”dehors”
( ”din afară”)
Narator <personaje
( naratorul știe mai puține
decât știu personajele )
Într-o abordare mai simplistă, perspectiva ”dindărăt” (focalizare zero) este considerată perspectivă
obiectivă, iar cea ”împreună cu” ( focalizare internă) este considerată perspectivă subiectivă.
Ex. proza subiectivă ( de analiză
psihologică ) : ”Maitreyi” de M.Eliade,
”Rem” de M.Cărtărescu, ”Ultima
noapte...”de C.Petrescu, ”În căutarea
timpului pierdut” de Marcel Proust;
b. -narator heterodiegetic ( narează la
pers.a III a), extradiegetic ( în afara lumii
narate ), necreditabil, cu omnisciență
selectivă, relatând din punctul de vedere
al unui anume personaj numit personaj
reflector ( fără a se identifica, însă, cu
acel personaj.)
Apare în proza de analiză psihologică
scrisă la persoana a III a ( ”Pădurea
spânzuraților ” de L.Rebreanu sau
”Crimă și pedeapsă ” de F.Dostoievski )
sau în anumite secvențe din proza realistă
obiectivă când naratorul auctorial
renunță la omnisciență și alege să nareze
din perspectiva personajului reflector,
fără a se identifica, însă, cu acesta : de ex.
în ”Enigma Otiliei”, Felix este personaj
reflector , iar naratorul obiectiv tinde să-
și subiectiveze pespectiva atunci când
narează din punctul acestuia de vedere.
narator heterodiegetic, extradiegetic , Focalizare externă
necreditabil, narator de tip ”cameră de filmat ”.
-proza comportamentistă ( redarea gesturilor,
mimicii personajelor fără interpretarea lor sau fără
prezentarea emoțiilor justificative) , proza
polițistă ( pentru prezervarea suspansului.)
Ex: naratorul din nuvela ”Scurta și fericita viață a
lui Francis Macomber”de E.Hemingway.