CUPRINS

CUPRINS ................................................................................................................................... 2
INTRODUCERE ........................................................................................................................ 3
1. PREZENȚA FEMEII ÎN SOCIETATEA SECOLULUI AL XIX-LEA ........................... 4
2. PREZENȚA FEMININĂ ÎN OPERA LUI IBSEN ........................................................... 6
CONCLUZIE ............................................................................................................................. 8
BIBIOGRAFIE ........................................................................................................................... 9

2
 INTRODUCERE

Regăsim subiectul feminim abordat cu o mare protime în literatură. Secolul al XIX-lea

construiește personaje ce freamătă, ce își analizează viața, atitudinea, deciziile corecte sau
greșelile. Într-o astfel de societate Henrik Ibsen își conturează unul dintre cele mai
semnificative personaje ale sale, Nora.
Am abordat acest subiect pentru că opera lui Ibsen este punctul de la care femeia
pendulează între comportamentul impus de societatea conservatoare și detașarea de aceste
reguli care au obligat-o să trăiască în umbră. Mesajul ce plasează femeia în centrul discuților
regăsit în piesă este marcant reușind să devină fulgerător un subiect dezbătut pretutindeni.
Acestă lucrare ne va conduce în primul capitol prin societatea vremii, vom înțelege mai
clar cum erau femeiile privite în secolul al XIX-lea. Cel de-al doilea capitol va prezenta
gândurile, trăirile și sentimentele femeii. Lucrarea de față va unii piesele unui puzzle și va
crea o imagie de ansamblu a femeii secolului al XIX-lea.

3
 1. PREZENȚA FEMEII ÎN SOCIETATEA SECOLULUI AL XIX-LEA

Henrik Ibsen este caracterizat de George Călinescu ca fiind „dramaturgul care poate fi
comparat cu Shakespeare” deoarece este unul dintre autorii care studiază schimbările
oamenilor din jurul său, în special condiția femeii.
Egil Tornqvist susține că primele notițe pe care Henrik Ibsen (1828-1906) le face cu privire
la „O casă de păpuși” în 1878 sunt cuvintele următoare „Bărbatul este atât de diferit de
femeie, încât aceștia nu se pot înțelege unul pe celălalt, iar femeia este judecată după legea
bărbatului ca și cum nu ar fi o femeie.”1
Potrivit cu S. H. Siddall tema prezentată de autorul norvegian descrie căsătoria într-o
anumită perioadă și loc, cât și prezența feminină din societatea secolului al XIX-lea care
inițial a fost închisă într-o colivie, acceptând apelative precum „ciocârlia” sau „rândunica
mea.”
Pornind de la titlul operei „O casă de păpuși” înțelegem că lumea în care trăia Nora nu este
mai mult decât o lume închipuită, o lume ireală, o lume creată astfel pentru ca societatea să
pară că funcționează bine, o societate în care aparențele contează extrem de mult, iar femeia
este marginalizată.

HELMER: Totul e atît de necrezut, încît nu pot să-mi revin.. Şi totuşi, trebuie să găsesc o soluţie.
Scoate-ţi şalul. Scoate-ţi şalul, n-auzi? E neapărat necesar să-1 satisfac într-un mod oarecare.
Lucrurile trebuie muşamalizate cu orice preţ. În ceea ce priveşte raporturile dintre noi, să părăsim
iluzia că totul va fi ca mai înainte. Evident doar de ochii lumii. Ai să rămâi şi de acum înainte în
casă, asta se-nţelege, însă nu-ţi mai dau dreptul să te ocupi de copii; nu mai pot risca să ţi-i
încredinţez. O, să fiu obligat să spun asemenea lucruri aceleia pe care am
iubit-o atât de mult şi pe care încă ... Nu, totul a trecut! De-acum înainte nu mai poate fi vorba de
fericire; trebuie doar să salvăm aparenţele.2

Societatea secolului al XIX-lea luptă pentru păstrarea aparențelor, atât la nivel social cât și
în viața de familie. Viorica Ramba în cartea sa „Ecologii culturale” afirmă că Ibsen ne
introduce într-o atmosferă a lumii burgheze, a acelora care sunt considerați „stâlpii societății.”
Ne prezintă viața Norei ca fiind o păpușă-proprietate a soțului ei Torvald Hemler. Viorica
Ramba susține că fețele convenționalismului și ale falsei respectabilități ies la lumină ca într-
un cerc de oglinzi focalizate asupra încercării Norei de a-și salva soțul de la dezonorare.
Egoismul meschin, mascat, al indiferenței față de alții reiese din faptul că Torvald o controla
pe Nora după bunul său plac.3 Nora trăiește într-o adevărată „casă de păpuși”, printre păpuși
ea însăși fiind păpușa principală: „Casa noastră n-a fost niciodată decât o casa de păpuși. Aici

1
Egil Tornqvist, Ibsen A Doll’s House (United Kingdom: University Press - Cambridge, 1995), 52-54.
2
Henrik Ibsen, Nora - O casă de păpuși (București: Cultura Românească, 1995).
3 Viorica Ramba, Ecologii culturale vechi și noi, (București: All, 1999), 35-36.
4
eram păpușa soție, după cum la tata fusesem păpușa copil. Iar copiii noștri au fost, la rândul
lor, păpușile mele.”4
Societatea în care este creionată drama lui Ibsen creează o gamă largă de păpuși care sunt
manevrate ca într-o piramidă. Copii sunt păpușile mamelor, soțiile sunt păpușile soților, iar
bărbații sunt păpușile statului, conduși de mania banului și lupta pentru putere.5
Dat fiind faptul că femeia este păpușa soțului, acesta nu are dreptul la o liberă exprimare,
nu are dreptul să împrumute bani de la bancă, din acest motiv Nora folosește șiretlicul pentru
a avea acces:

DOAMNA LINDE: pentru că o femeie măritată nu poate împrumuta fără consimțământul soțului.
NORA: O, când e vorba de o femeie care are un pic de pricepere și îndrăzneală în afacere... o
femeie care știe să întrebuințeze puțină șiretenie, atunci:...6

Buleu Constantina Raveca susține că în spațiul politic deschis de diversele revolții,

construită de bărbați și pentru ei, femeile sunt excluse. Femeia este redusă la funcția ei de
procreare. Într-o astfel de societate femeia are dreptul să muncească la fel ca și bărbații, astfel
că unei femei îi este destul de dificil să se poată întreține.7
În acestă perioadă în care femeia este mai mult jucăria bărbatului, a societății, a tatălui, în
care dreptul acesteia este de a sta acasă și de a îngriji de copii, în secolul în care nu își poate
exprima punctul de vedere, a fost creată „Nora” personajul principal din „O casă de păpuși.”
Henrik Ibsen s-a expus printr-un curaj deosebit în fața societății susținând cauza femeii.
„O casă de păpuși” (1897) a fost scrisă cât timp dramaturgul se afla la Roma și Amalfi,
într-o vreme în care Europa era cuprinsă de revoluții. Spiritul revoluționar și modernismul l-
au influențat pe Ibsen să își aleagă un erou neobișnuit, o femeie.8 În capitolul următor vom
analiza profilul unei femei care trece printr-o schimbare decisivă, o femeie care se ridică
desupra condiției sale incerte și luptă pentru cauza pe care o are, luptă pentru ea și pentru
gândurile sale.

4
Henrik Ibsen, Nora - O casă de păpuși.
5 Egil Tornqvist, Ibsen A Doll’s House, 52-54.
6
Henrik Ibsen, Nora - O casă de păpuși.
7 Constantina Raveca Buleu, Paradigma puterii în secolul al XIX-lea, (București: Ideea Europeană, 2011),
125.
8 S. H. Siddall, Henrik Ibsen: A Doll’s House, (Tirril: Humanities – Ebooks, 2008) 8 – 11.
5
 2. PREZENȚA FEMININĂ ÎN OPERA LUI IBSEN

„O casă de păpuși” după cum susține Egil Tornqvist pornește de la o întâmplare reală din
viața lui Ibsen, Laura Kieler (Petersen) fiind Nora din drama sa. Egil Tornqvist afirmă că
situația Norei din „O casă de păpuși” este similară cu întâmplarea Laurei, însă există
modificări cu privire la finalul acestei opere. Ibsen construiește o paraleră între finalul
adevăratei întâmplări și finalul operei. Prima paralelă cuprinde faptul că în viața reală soțul
Laurei dorește să divorțeze de ea, iar în opera lui Ibsen, Nora este cea care pleacă. O a doua
paralelă potrivit lui Egil Tornqvist este faptul că în exemplul Laurei majoritatea s-a aflat de
partea masculină, iar în operă este o inclinație spre apărarea feminității.
Egil Tornqvist sugerează că Nora este considerată de Helmer un copil și conturează
contrastul existent între sufletul acesteia care este gata să facă orice pentru soțul ei și
individualismul social al lui Helmer.
În nici un caz nu trebuia să ştie cât de gravă îi era starea. La mine au venit doctorii, nu la
el, mie mi-au spus că viaţa îi e în primejdie, că numai o plecare în Sud îl poate salva. Am
făcut totul ca să nu bănuiască nimic. Îi spuneam cât de minunat ar fi pentru mine să
călătoresc în străinătate, ca alte tinere femei; plângeam şi-1 rugam; îi spuneam că ar trebui
să ţină seama de starea în care eram, să fie drăguţ cu mine şi să accepte; i-am sugerat
ideea să facă un împrumut. Atunci, Kristine, a fost cât pe ce să-1 apuce furiile. Mi-a spus
că-s o uşuratică şi că-i datoria lui de soţ să nu cedeze, „toanelor şi nazurilor" mele — exact
aşa mi-a spus. Da, bine, mi-am zis. Important e numai să-1 salvez. Astfel am ajuns să
recurg la un expedient.9
Privind înspre apelativul acesteia „Nora” Egil Tornqvist susține că anticipează finalul care are
o tentă de revoltă și faptul că la finalul dramei aceasta este singură. Ibsen nu mărturisește
niciodată vârsta personajelor sale, dar ne lasă să înțelegem acest lucru. Datorită faptului că
Nora este căsătorită cu Helmer de opt ani, acesta nu poate fi mai tânără de douăzeci și patru
de ani, astfel că Nora ar putea avea treizeci de ani. Faptul că ea este prietenă veche cu Mrs
Linde ne sugerează că acestea sunt de aceiași vârstă. Egil Tornqvist prin acestă descoperire
prezintă situația dintre cei doi soți, dezvăluind și vârsta lui Helmer. Pornind de la poziția pe
care i-o atribuie Ibsen în cartea sa – managerul băncii, faptul că Rank a fost „prietenul lui cel
mai bun din copilărie” și Krogstad prietenul său bun la vârsta adoleșcenței, Egil consideră că
cei trei sunt de aceiași vârstă, undeva la patruzeci de ani. Vârsta celor doi soți este încă un
impediment având în vedere că Helmer o vede pe Nora mai mult ca pe o fiică sau păpușă.

Potrivit lui Joan Templeton purtarea Norei exprimă iubirea pe care o are față de soțul ei și
respectul de care dă dovadă. Acesta susține că Nora a ales să nu își mărturisescă faptele în fața

9
Henrik Ibsen, Nora - O casă de păpuși.

6
lui Torvald deoarece este de părere că i-ar zdrobi mâdria de bărbat.10 „Şi-apoi, pentru Torvald,
cu orgoliul lui de bărbat, ar fi fost prea umilitor să ştie că îmi datorează ceva.”11
Condiția femeii trece dincolo de părerea oamenilor, urcă spre împlinirea personală, chiar
dacă acestă împlinire este ținută sub semnul tăcerii. Printr-un comportament atent și o direcție
bine calculată cu fiecare pas pe care îl face se îndreaptă spre reușită fiind o prezență puternică
în opera lui Ibsen.
S. H. Siddall este de părerea că în momentul în care Torvald descoperă acțiunile Norei își
arată adevărata identitate. În acest moment pentru prima dată construiește prin cuvintele sale
ceea ce se vedea deja prin trăirea lui, conturându-și dualul comportament și adevăratele valori
care primau în viața lui. Nora înțelege că toate eforturile ei au fost în zadar, înțelege că pentru
soțul ei este doar o păpușă, doar un obiect pe care îl purta atârnat de brațul său printr-o
societate meschină. Nora realizează că iubirea lui Torvald este o iubire falsă, o iubire egoistă,
o imagine mâzgălită a perfecțiunii.12
Joan Templeton consideră că după realizarea crudă pe care Nora o trăiește, se ridică
deaspura condiției sale și luptă pentru drepturile pe care le are, fiind demnă de prezența sa în
operă. Înțelege că până în acest moment nu a fost altceva decât un simplu obiect pentru
Trovald și odată cu ridicarea ei din acestă stare dezvăluie o altă identitate a femeii. O
identitate pe care Ibsen o promoveză și o încurajează prin finalul deschis pe care îl conferă
piesei. Nora refuză să continuie o astfel de poveste, refuză să mai fie o păpușă a societății,
impune o schimbare încă de la decizia de a pleca. Înțelege că înainte să fie soție și mama, este
o ființă umană, care poate să-și afirme personalitatea și să mediteze asupra drepturilor sale ca
om. În finalul operei Nora își depășește condiția și își arată poziția pe care o adoptă în luarea
unei decizii definitive.
Ibsen fără o dorință prealabilă marchează traseul pe care femeia îl urmează în lupta pentru
drepturile sale și conștinetizează femeia de rolul pe care îl are în societate și în familie.
După drama pe care Ibsen o scrie și o publică se nasc dicuții, contraziceri, schimbări.
Femeia trece printr-o metamorfozare de la o stare în care se lăsa oprimată de societate, acum
ajunge la punctul în care poziția ei este una acceptată și demn de luat în seamă.13

10
Joan Templeton, Ibsen’s women, (United Kingdom: University Press - Cambridge, 1997), 121 – 124.
11
Henrik Ibsen, Nora - O casă de păpuși.
12
S. H. Siddall, Henrik Ibsen: A Doll’s House, 8 – 11.
13 Susan Groag Bell & Karen M. Offen, Women, the Family, and Freedom, (California: Standford
University Press, 1983), 17 – 20.
7
 CONCLUZIE

Primul capitol s-a deschis cu o scurtă introducere în scena timpului a personajului principal
din drama lui Henrik Ibsen „O casă de păpuși”, apoi pornind de la titlul operei am privit la
viața pe care Nora o trăia atât în societate, cât și în familie.
Capitolul doi pornește de la prezentarea poveștii reale care a stat la baza dramei „O casă de
păpuși” apoi ne introduce în sentimentele pe care Nora le are față de soțul ei. După experiența
dureroasă prin care trece, în fața dezamăgirii profunde, acest capitol se închie cu faptul că
femeia își înțelege condiția și se ridică deasupra ei. Nora este cea mai ibseniană drama,
cuprinzând în sine toate aspectele concepției și meșteșugului literar al dramaturgului
scandinav. Nora ca femeie cere în literatură dreptul de a fi prețuită pentru personalitatea ei ca
atare, pentru farmecul și grija cu care tratează persoanele din jurul ei

8
 BIBIOGRAFIE

Tornqvist, Egil. Ibsen A Doll’s House. United Kingdom: University Press - Cambridge, 1995.
Siddall, S. H. Henrik Ibsen: A Doll’s House. Tirril: Humanities – Ebooks, 2008.
Ohnstad, Liv Kirsten. The Treatment of Nora in Selected Sequels to Ibsen’s A Doll’s House.
Madison: University of Wisconsin, 1984.
Templeton, Joan. Ibsen’s women. United Kingdom: University Press, Cambridge, 1997.
Groag Bell, Susan & Karen M. Offen. Women, the Family, and Freedom. California:
Standford University Press, 1983.
Ibsen, Henrik. Nora (O casă de păpuși). București: Cultura Românească, 1995.
Northam, John. Ibsen a critical study. London: Cambridge University Press, 1973.
Buleu, Constantina Raveca. Paradigma puterii în secolul al XIX-lea. București: Ideea
Europeană, 2011.
Ramba, Viorica. Ecologii culturale vechi și noi. București: All, 1999.