Personajul feminin ibsenian, între principii și prejudecăți

Henrik Johan Ibsen (n. 20 martie 1828 Skien, Suedia-Norvegia– d. 23 mai 1906,
Oslo, Norvegia) a fost un dramaturg, director de teatru și poet norvegian. Ca
inițiator al curentului modernist în teatru, Ibsen este considerat "părintele
realismului" și unul dintre cei mai influenți dramaturgi ai timpurilor sale.

Întreaga operă pe care Henrik Ibsen ne-a oferit-o a avut o însemnătate

majoră pentru generaţiile următoare, inclusiv pentru generaţia noastră, a
secolului XXI. Ceea ce vreau să spun este că temele şi moralul operelor sale sunt
valabile chiar şi astăzi, el a scris despre subiecte care sunt imagini importante
ale vieţii, nu numai de atunci, ci a vieţii în general. Toate operele sale au adus
noutate, iar în secolul al XX-lea, Ibsen a fost numit modern de mulţi scriitori şi
critici, deoarece operele sale dramatice sau piesele sale de teatru au pregătit
calea a ceea ce urma să fie, adică au deschis drumul spre modernitate.

Ibsen este modern din mai multe puncte de vedere, un exemplu ar fi

preocuparea lui faţa de influenţa crizei moralităţii individului asupra societăţii şi
a preocupării sale faţă de adevăr sau minciună ( încercând să trezească "o
umbră de idealism în noi" 1) sau un alt exemplu este convingerea lui în
libertatea femeii; a crezut în importanţa lor în societate, iar aceste trăsături
feministe pot fi văzute în unele din operele sale precum O casă de păpuşi.

Avem în prim plan două dintre cele mai râvnite și de succes piese ale
autorului: „O casă de păpuși” și „Strigoii” , din care se conturează foarte
puternic două portrete feminine, cel al Norei și cel al Doamnei Alving

Nora este o femeie ce trăiește într-o relație abuzivă, în care soțul ei o

tratează întocmai ca pe o păpușă, ca și când ar fi proprietatea lui și ar avea
anumite obligații față de el și de societate. Partea neplăcută e faptul că încă
mai există acest gen de relații, în care bărbatul vrea să controleze întreaga viață
a partenerei sale, pornind de la hainele pe care le poartă, la întreaga sa
conduită, la alegerile pe care aceasta le ia, luându-i astfel orice fel de a avea o
personalitate proprie și de a intreprinde lucruri spre propriul folos. Partea care
m-a surprins în mod plăcut a fost actualitatea acestei piese, limbajul,
personajele și întreaga povestire.
„Strigoii”- cu piesa asta, Ibsen mi-a plăcut cu-adevărat. În ea, văduva
căpitanului și șambelanului Alving vorbește cu confesorul ei, pastorul manders
despre opere de binefacere, dar mai ales despre fiu-său, care s-a intors de la
studii artistice din afară. Și, din soția model pe care-o credeau toți că fusese în
trecut, văduva se transformă brusc în ceea ce fusese de fapt - o victimă
nenorocită a unui bețiv ratat. îi zice popa:
MENDERS: Erați datoare să vă purtați cu smerenie crucea pe care o voință
superioară o considerase bună pentru dumneavoastră. 

În ambele piese, viața protagonistelor este ghidată după niște legi, scrise
sau nu - Krogstad, ce o constrânge și o șantajează pe Nora că îi va divulga
secretul falsificării semnăturii iar în cealaltă baricadă Pastorul Manders. De unul
țin legile scrise, de celălalt legile morale care sunt încălcate de cele două femei;
Pastorul Manders: „Nu trebuie să râvnim fericirea în viața asta. Ce drept avem
noi, oamenii, la fericire? Trebuie să ne îndeplinim datoria, aici, pe pământ,
doamnă. Iar datoria dumneavoastră era să fiți alături de omul pe care vi l-ați
ales și de care vă unea o legătură sfântă.”

În această replică a pastorului este adunată și întregită toată gândirea acelei

societăți plină de constrângeri și prejudecăți, acestea erau începuturile dar și
limitele, există principii ale societății, dar nu și individuale, morale, astfel,
oamenii, ghidați de aceste „legi”, erau judecați dacă le încălcau, cu atât mai
mult femeile. De aceea, nu mă feresc să le numesc eroine pe Nora și Doamna
Alving. Nora a ales să fie liberă, să nu mai fie o „păpușă” în mâinile lui Torvald,
așa cum a fost și când era mică - „păpușa copil” și să nu facă la rândul ei nici
din copiii săi niște păpuși. Fericirea iluzorie a lui Torvald se transformă în
dispare când află că soţia lui a iscălit fraudulos o poliţă, acuzând-o că i s-ar
putea şifona imaginea, primul gest fiind de a-şi renega soţia. Decepţia ei
survine din faptul că a crezut în dragostea plină de dăruire a soţului, fiindu-i
răsturnat tot universul în care crezuse până atunci. Doamna Alving, a fost încă
și mai îndrăzneață, ea a făcut pasul către libertate chiar după primul an de
căsnicie, când și-a dat seama că lucrurile nu mergeau tocmai bine- era o victimă
în mâinile soțului său ratat și bețiv. Ea și-a recăpătat, din punctul meu de
vedere libertatea -abia după ce a ars azilul făcut din averea soțului, chiar dacă
sfârșitul piesei o va prăbuși.
 În concluzie, Ibsen a adus o noutate in instoria teatrului, a susținut drepturile
femelior, opera sa fiind universal valabilă și actuală.