MINISTERUL EDUCAȚIEI, CULTURII ȘI CERCETĂRII AL REPUBLICII MOLDOVA

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA

FACULTATEA DE DREPT
DEPARTAMENTUL ”DREPT PENAL”

Studiul individual
La disciplina ”Criminologie”

Subiectul : Vera Renczi-povestea unei din cele mai crude

criminale

Chișinău 2019
Povestea odioasei Vera Renczi, una dintre cele mai crude
criminale din istorie: şi-a ucis cu stricnină cei 35 de soţi şi
amanţi
1. Introducere

Prima parte a vieții celei care ocupă primul loc în topul celor mai mari criminali
în serie români reprezintă și azi un mister pentru criminaliști. În fond, nici măcar
numele adevărat nu îi este cunoscut, atâta vreme cât în analele criminologiei ea a
rămas cunoscută ca Vera Renczi , numele de familie aparținând celui de-al
doilea sau soț. Unele surse îi indică drept an al nașterii anul 1903 dar, cel mai
probabil, Vera s-a născut la sfârșitul secolului al XIX-lea, în București, în urma
legăturii dintre un om de afaceri ungur și o frumoasă tânără unguroaică ce
aparţinea micii nobilimii din România. Copilăria și-o petrece la București, acolo
unde rămâne până la vârsta de 13 ani.

Odată cu pierderea mamei, Vera este mutată de tatăl său la Berkerekul Mare,
oraș din Serbia, ce la vremea respectivă făcea parte din Imperiul Austro-Ungar,
unde acesta deținea o mică moșie. Adolescența Verei este marcată de lipsa unei
prezenţe protectoare masculine (a tatălui) şi numeroase aventuri amoroase, ea
ajungând nu o dată, pe prima pagină a ziarelor locale din cauza scandalurilor în
care implică de la elevi de liceu până la bancheri și oameni de afaceri.

Nimeni nu se aștepta că tânăra să își mai uite moravurile, însă miracolul se

produce atunci când Vera îl cunoaște pe Karl Schick, un influent bancher
austriac, cu care se va și căsători. Tânăra nu își continuă escapadele, ci devine o
soție atentă și plăcută, mai ales după nașterea fiului lor, Lorenzo.

Totuşi la mai puțin de un an, Karl dispare misterios pentru a nu mai reveni
niciodată. Vera explică apropiaților că soțul său a părăsit-o și că a decedat
ulterior într-un accident de mașină în România.

După ce a purtat o vreme doliu, cam cât cereau canoanele vremii, Vera se mărită
din nou. Numele acestui bărbat avea să rămână în istoria crimei, Joseph Renczi.
La fel ca şi Vera, acesta era recunoscut în lumea mondena pentru frumuseţea sa
şi pentru numărul mare de amante pe care le avusese de-a lungul timpului. Un
amănunt în plus: Joseph Renczi era extrem de bogat.

Cuplul nu se bucura, însă, prea mult de liniştea unei casnicii, iar Joseph, obişnuit
cu vechile sale obiceiuri, începe să îşi inşele cu frenezie tânăra soţie, la scurt
timp după oficializarea căsătoriei. Zvonurile ajung la urechile Verei Renczi, iar
accesele ei de furie şi ameninţările dintre cele mai morbide devin o obişnuinţa
pentru apropiaţii cuplului. Ameţit, probabil, de succesele sale, Joseph face
imprudenţa de a nu-şi asculta soţia şi de a continua seria escapadelor amoroase.
La scurt timp, în ciuda constituţiei sale robuste, el este lovit de o boală
misterioasă şi nu se mai poate ridica din pat. Cu un devotament exemplar, Vera
îl îngrijeşte seară de seară şi nimeni nu îşi putea imagina că tocmai ea era cauza
afecţiunii care îl lovise din senin. În mod ciudat, nici dispariţia inexplicabilă a
lui Joseph, care survine la numai câteva luni după îmbolnăvire, nu ridica semne
de întrebare autorităţilor locale, iar castelană de la Berkerekul este lăsată, din
nou, în pace.

La fel ca şi în cazul dispariţiei primului soţ, Vera începe să poarte iarăşi rochiile
negre de doliu deşi nimeni nu avea cunostinţă de decesul celor doi. Doliul nu a
ţinut prea mult. Pentru Vera Renczi începea o nouă perioadă în care escapadele
amoroase aveau loc cu regularitate. De data aceasta, tânăra îşi căută rapid alinare
în tumultoasa viaţa de noapte de la Viena. Petrecerile deocheate din centrul
Imperiului Austro-Ungar se ţin lanţ seară de seară şi, nu o dată, se transforma în
orgii care o au în centrul lor pe frumoasa blonda din Berkerek. Însoţită
întotdeauna de o ceată de admiratori, Vera Renczi se retrage din când în când cu
câte unul dintre aceştia la conacul sârbesc. În mai puţin de 10 ani, peste 30 de
bărbaţi treg pragul castelanei, fără a se mai întoarce vreodată. Vera îşi alegea cu
atenţie victimele: erau doar străini veniţi ocazional de la Viena, despre care
autorităţile sârbeşti nu aveau nicio informaţie.

2. Misterele din cripta conacului

În ciuda precauţiilor luate de Vera Renczi atunci când îşi alegea amanţii din
rândul străinilor, ea face „imprudenţa” de a se îndrăgosti de un anume Milorad,
un bancher sârb, căsătorit, cu 20 de ani mai în vârstă decât ea. Ca să-şi justifice
absenţa prelungită, bancherul îi spune soţiei sale că pleacă într-o călătorie de
afaceri, dar cum zilele treceau fără ca acesta să dea un semn de viaţă, bănuielile
încoltesc în mintea soţiei. La fel de influentă ca şi Vera în rândul autorităţilor
locale, ei nu îi este greu să afle de relaţia celor doi şi cere jandarmeriei să
înceapă o anchetă.

Suprizele încep să apară odată cu prima vizită a jandarmilor la conacul de la

Berkerek. „Ştiam că veţi veni să mă vizitaţi, domnilor!”, este replica pe care
Vera Renczi le-o adresează celor oamenilor legii. Ea nu neagă legatura cu
Milorad şi chiar dă o declaraţie scrisă prin care recunoaşte faptul că acesta i-a
fost amant în ultimele luni. În schimb, precizează ea, relaţia s-a rupt în
momentul în care a aflat ca bancherul este căsătorit. Mai mult, încearcă să le
insufle celor doi oameni ai legii că, probabil, Milorad ar fi comis un act
necugetat în urma despărţirii. Puternic intimidaţi, jandarmii părăsesc conacul
fără a pune alte întrebări. În fond, cazurile de infidelităţi şi părăsiri de domiciliu
erau numeroase chiar şi la acea vreme. De ce ar fi fost altfel acum?

Soţia bancherului începe, însă, o anchetă pe cont propriu pe care o aduce în faţa
autorităţilor. Ce se întâmplase cu Karl Schick? Dar cu Joseph Renczi şi
Lorenzo? Unde au disparut toţi bărbaţii care fuseseră văzuţi la Berkerek? În
plus, aceasta aduce jandarmilor un bilet de dragoste pe care imprudentul Milorad
îl păstrase în buzunarul unei haine. Începea astfel a doua şi ultima anchetă a
poliţiei.

Surprinzator, în faţa celei de a doua vizite a jandarmilor, Vera Renczi neagă

vehement că l-ar fi cunoscut pe Milorad. Confruntată cu biletul din buzunarul
bancherului, dar şi cu propria declaraţie scrisă, Vera se prăbuşeşte strigând
isteric:”Nu sunt o criminală!”. Oficialii se privesc stupefiaţi. Nimeni nu
pronunţase o asemenea acuzaţie. Prima percheziţie a conacului nu aduce nimic
în plus. Nu mai rămânea decât cripta familiei, cea ale cărei chei se aflau în
permanenţă asupra tinerei. Fără să se opună, aceasta deschide uşa, absentă, şi îi
însoţeşte pe jandarmi pe scara în spirală ce conducea către subsolul întunecat al
conacului. Imaginea care avea să li se înfăţiseze martorilor era, pe drept cuvânt,
una de coşmar.

Nu mai puţin de 35 de sicrie de zinc, aşezate în cerc, încadrau camera luminată

doar de câteva lumânari. Fiecare sicriu avea o eticheta pe care era notat, elegant,
un nume. În mijocul camerei se afla un fotoliu, iar lângă acesta se găsea un
sfesnic bisericesc cu o lumânare pe jumătate arsă precum şi o sticla şi o cupă de
sampanie. În faţa jandarmilor, Vera Renczi îşi începea confesiunea, în fapt 35 de
confesiuni terifiante. Oprindu-se în faţa fiecărui sicriu, frumoasa stăpâna a
conacului ţinea, fără nici un pic de emoţie, un monolog sinistru. La cel de al
doisprezecelea sicriu, Vera se prabusi izbucnind in plans. Era sicriul propriului
ei fiu. Aşa cum avea să declare ulterior, fusese nevoită să îl ucidă pentru că îi
aflase secretul macabru.

Conform propriilor declaraţii, Vera Renczi şi-ar fi ucis primul soţ, pe Karl
Schick, cu o doză de arsenic pe care i-ar fi turnat-o din plin în cupa de vin pe
care obişnuia să o bea în fiecare seară. Motivul? Desele călătorii de afaceri şi
bănuiala unei presupuse infidelităţi. La fel se întâmplase şi cu Joseph Renczi, cu
deosebirea ca sadismul tinerei atinge, în acest caz, paroxismul.

Incapabilă să îşi imagineze că în viaţa bărbaţilor din jurul ei poate exista şi o alta
femeie, Vera îl otrăvea lent, seară de seară, pe cel al cărui nume avea să îl poarte
până la sfârşitul vieţii. Sub grija aparentă, tânăra îi administra acestuia doze mici
de arsenic în cina şi cupele de vin pe care ea singura îl le aducea la pat. Mai
mult, ea va recunoşte ca l-a închis pe Joseph în sicriu încă înainte de a-şi da
ultima suflare.

Ceea ce a urmat este lesne de închipuit. Toţi cei care i-au trecut pragul au luau
drumul criptei din Berkerek în urma unei puternice doze de arsenic. Lui
Milorad, ultimul din lista victimelor, fusese nevoită să îi ofere, pe deasupra, o
puternica doza de stricnina, pentru ca efectul otrăvii să fie imediat.

Vera simţea o plăcere stranie să ştie ca ea, şi nimeni alta, a fost ultima femeie
din viaţa fiecărui bărbat care îi trecuse pragul. În liniştea sumbră a criptei, ea se
reculegea adesea, delectându-se cu o cupă de şampanie şi vorbind cu fantomele
celor ucişi. Acest ritual a durat vreme de peste 15 ani.

Condamnată la moarte, Vera nu mai realiza ce i se întamplă. Pedeapsa i-a fost

comutată la închisoare pe viaţă, întrucât femeile nu puteau fi executate în
Yugoslavia acelor vremuri. În închisoare, starea ei s-a agravat. În celula în care
era închisă, Vera Renczi se credea înconjurată de toţi cei pe care îi ucisese şi le
vorbea acestora ore întregi cu voce tare. Schizofrenică, Vera a fost transferată
într-un ospiciu, acolo unde se stingea în urma unei hemoragii cerebrale, cu puţin
înaintea începerii celui de Al Doilea Război Mondial. Cazul său ramanea în
istoria criminalisticii sub numele de cazul Văduvei Negre.

Din punctul de vedere al tipului de criminal în serie, Vera Renczi se aseamănă

cu Belle Sorenson Gunness ( a fost o femeie de origine norvegian-americană
care a ajuns cunoscută pentru crimele ei. Ea avea o statură impunătoare (1,83
înălțime și peste 91 de kilograme). Ea și-a ucis rudele pentru avere dar se zice că
și-a ucis și pretendenții. Numărul de victime se cuprindea între 25 și 40.)

3. ANALIZA CAZULUI DIN PERSPECTIVA PSIHOLOGIEI

JUDICIARE

Precum atestă studiile , in general, femeile nu-și torturează victimile înainte de a

le ucide , preferând modalități mai curate și nici nu se gratifică sexual asistând la
Suferințele acestora , prin urmare, instrumentul ales de Vera a fost otrava.
Femeile nu-și aleg victimile in funcție de genul acestora ; ele sunt “stabile” din
punct de vedere geografic , adică au tendința de a ucide întodeauna in același loc
, aceasta diferența datorându-se probabil tradiționalei concentrări a activităților
feminine in jurul casei și al familiei . Așadar , ele nu se deplasează pe distante
lungi pentru a-și comite delictele : mai degrabă își atrag victimile in “vizuina”
lor printr-o tehnica cunoscuta in criminologie drept “tehnica păianjenului “ lucru
ce se aplica perfect Verei ,datorită faptului ca toate crimele se petreceau în
conacul acesteia, unde bărbații fuseseră ademeniți. Profilul geografic și
modalitatea acesteia de operare , constituie circumstanțele în care s-au comis
infracțiunile.
4. FAZA POST-INFRACTIONALA

STRATEGII:

1.Avea mai multe posibilitati de a-si acopere urmele,in mediu familial,unde

accesul strain era controlat de catre ea.
2.Ca precautie suplimentare,cadavru erau inchise in cripta ale carei chei,erau tot
timpul asupra ei.
3.Caracter deciptiv si foloseste ca arma seductia.
4.Profilul geografic si mod de operare stabil,lucru ce ii permitea perfectionarea
tehnicii de-alungul timpului.
5.Victime despre care autoritatile aveau putine informatii,lucru ce denota
precautia.
6.Revenea in cripta ocazional,unde savura o cupa de sampanie,simtea o imensa
satisfactie data de faptul ca ea a fost ultima femeie in viata celor barbate.
7.Tinea ca suveniruri cadavrele

5. TIPOLOGIA INFRACTORULUI

Aceasta se incadreaza in tipul hedonist al criminalelor in serie,obtinind

satisfactie pe baza afectului.Fata de criminalele tipice “black-widow”,motivatia
acesteia nu a fost financiara,ci a fost gelozia si dorinta de a ramine ultima femeie
din viata barbatilor ucisi.Inabilitatea ei de a mentine relatii sanatoase in
tinerete,a fost pus ape baza atitudinii de fata bogata si rasfatata,dand dovada de
imaturitate afectiva.
Vera Reczi isi alegea victime cu minutiozitate,dar ajungind la rutina incepuse sa
nu mai tina cont atit de mult de detalii.
Desi in cazul primului sot,victima a fost aleasa dupa statutul financiar,celelalte
victim au fost alese dupa unii factori situtionali:mediu,locurile
frecventate,relatiia cu autoritatile,cautind victim ce erau noi in oras,si despre
care autoritatiile nu aveau informatii si factori personali precum sexul.
In faza preinfractionala relatiia dintre Vera si victima era pasionala,netemperata
de starea civila a victimei,si de natura sexuala in faza infractionala suspiciunea
atinge limita,iar Vera otraveste victima.
Vera numita si Vaduva Neagra,a fost una dintre cele mai renumite criminale ale
istoriei,datorita minutiozitatii,rabdarii,frumusetei si numarul ei de victime.Se
poate conchide ca problemele acesteia au aparut in copilarie,dovada servind
comportamentul instabil a acesteea,declansat de lipsa tatalui si moartea
mamei,iar din punct de vedere psihanalitic sar putea vorbi despre o fixatie luand
in calcul sexualitatea sa excesiva.
CUPRINS:

1. Introducere ........................................................................ 2
2. Misterele din cripta conacului ...................................... 3
3. ANALIZA CAZULUI DIN PERSPECTIVA
PSIHOLOGIEI JUDICIARE ......................................... 5
4. FAZA POST-INFRACTIONALA ........................... 6
5. TIPOLOGIA INFRACTORULUI........................... 6