Sunteți pe pagina 1din 13

ISTERIE SI RELATIE ISTERICA

Jacqueline SCHAEFFER

Ce este isteria?
In limbaj curent, isteria este "criza de nervi" sau "scena" ce consta intr-o
debordare pasionala, tipete, agitatie, miscari agresive, o furtuna care se termina adeseori
cu un torent de lacrimi.
Isteria desemneaza de asemenea un anumit tip de personalitate si de relatie cu
celalalt, care se manifesta prin dramatizare, exuberanta afectiva, limbaj colorat si
exagerat, erotizare permanenta, seductie etc.
Deoarece acest tip de personalitate se intalneste foarte des la femeie in limbajul
curent, termenul de isterie este o desemnare peiorativa a femininului, perceput ca
excesiv, rau organizat, guvernat de sexual si afectiv. Se spune peiorativ ca femeia
"gandeste cu mucoasele sale." Nu trebuie uitat ca termenul de isterie vine dintr-un cuvant
grec ce desemneaza uterul.
Se mai vorbeste si despre nevroza isterica, cea studiata de Freud prin metoda
psihanalitica, si care se manifesta prin diverse simptome si mai ales prin inversiunea
afectelor. De exemplu, in cazul pacientei Dora o excitatie sexuala este resimtita nu ca
dorinta, ci ca dezgust. Acest dezgust deplaseaza asupra gurii un conflict sexual genital.
Poate sa fie de asemenea cazul unor simptome precum anorexia sau bulimia. Ceea ce
pune accentul pe notiunea de conflict (sexual) si de exprimare simbolica.

Isteria de conversie
Este forma cea mai spectaculara: marea criza de atac isterica, forma cea mai
spectaculoasa a isteriei, cu convulsii si toate simptomele de conversie care o
acompaniaza: paralizii, contractii, corp in arc de cerc, tulburari ale vederii, halucinatii,
anestezii, dureri etc.
Deoarece nu se gaseste nici o leziune organica in spatele acestor simptome
corporale, ce pot fi foarte grave si care pot sa dispara fara urme si la fel de misterios
precum au aparut, isteria reprezinta o provocare, o sfidare a stiintei medicale pe care ea o
face sa esueze. Astfel ea declanseaza cu usurinta iritarea, acuzatia de disimulare. Si
tocmai aceasta sfidare si acest scandal au antrenat respingerea si represiunea istericilor.
De aceea femeile isterice erau inchise printre femeile nebune in cel mai mare
ospiciu al Frantei, la Salpetriere, unde erau 3000 in secolul al XVII-lea si peste 4000 in
secolul al XlX-lea. Aceste femei dezlantuite care inspirau teama si repulsie, erau nu
numai inchise, ci si inlantuite iar un tablou de Fleury arata eliberarea lor de catre Pinel.
Cand Charcot soseste in acest infern al femeilor in 1862, va crea o "catedra clinica de boli
nervoase" si va avea marele merit de a diferentia isteria de epilepsie si de toate celelalte
alienari mintale. Deci Charcot este cel ce a redescoperit isteria.
Pentru ce le inchideau? Pentru ca determinau frica, fascinau si socau, exhibau
sexualul si femininul in aspectele lor cele mai excesive. Isteria a nelinistit dintotdeauna si
latura sa enigmatica, scapand oricarui control, a favorizat acuzatia de lucru malefic.
Posedatele si numeroasele vrajitoare de altadata ar fi numite isterice azi. Simptomele
lor, mai ales crizele lor au fost mult timp atribuite vrajilor sau posedarii demonice. inainte
de a le arde pe rug, inchizitorii se inversunau sa smulga prin tortura secretul comunicarii
lor cu diavolul. Aceste simptome isterice erau contagioase si se raspandeau prin imitatie
sau prin "identificare", cum a fost in cazul posedatilor din manastirea de la Loudun,
convulsionarelor de la Saint-Medard sau al Vrajitoarelor din Salem.
In ce moment apare Freud? El asistase la prezentarile bolnavelor isterice ale lui
Charcot si el va insusi va practica hipnoza. Freud este frapat de "frumoasa indiferenta" cu
care istericele isi trateaza suferinta. Se gandeste mai intai ca ele disimuleaza secretul
unei, seductii infantile traumatice intamplate in mod real. Apoi, el descopera ca istericele
sufera de reminiscente, adica acest eveniment traumatic a ramas sechestrat in inconstient
prin refulare. Este vorba, deci, de a elibera ceea ce nu s-a putut constitui ca amintire, si
care nu se poate exprima decat prin reminiscenta, adica prin conversie, printr-o amintire
corporala. Si Freud descopera ca trebuie invinsa o forta enorma ce se opune amintirii,
adica o rezistenta. Pentru a reusi, va exercita o presiune asupra fruntii pacientelor sale.
intr-o zi, una dintre paciente a reactionat brutal si i-a spus lui Freud: "nu miscati, nu
spuneti nimic, nu ma atingeti" S-ar putea spune ca aceasta isterica a inventat situatia
psihanalitica pe care o numim astazi cadrul, care consta in indepartarea oricarei
senzorialitati si motricitati si in ascultarea asociatiilor libere ale unui pacient. Bineinteles,
Freud l-a organizat in timp, insa ceea ce instaura acea pacienta este o interdictie a
atingerii, mijloc de violenta fizica sau de seductie sexuala, ce conduce la interdictia
oedipiana care interziceincestul si paricidul. Se stie ca pe aceasta dubla interdictie se
constituie cultura si societatea umana din toate timpurile si locurile.

Descoperirea sexualitatii infantile si a fantasmei


In 1897 se va produce o revolutie la Freud. Moare tatal sau si el ii scrie prietenului
sau Fliess, ce i-a servit drept psihanalist "avant la lettre", ca "a reaparut tot trecutul". El
isi va descoperi pasiunea din copilarie pentru mama sa si sentimentele ostile fata de tata,
deducand ca adultii nu sunt toti niste seducatori perversi iar copiii nu sunt atat de inocenti
pe cat se credea. ii scrie prietenului Fliess ca nu mai crede in teoria sa despre seductia
traumatica. Abia in scrierile de mai tarziu va aparea Complexul lui Oedip. Dar a
descoperit ceva esential : sexualitatea infantila, care va face scandal si importanta
fantasmei care creeaza dar si imbolnaveste psihicul. Astfel va putea sa teoretizeze
conceptul de pulsiune ca seductie interna printr-o crestere constanta ce pune in functie
mecanismele de aparare ale Eului. in acelasi timp isi analizeaza visele si descopera logica
visului si legatura sa cu logica istericului.

Relatia isterica
Va voi vorbi mai multe despre relatia isterica, despre functionarea psihica a
istericului asa cum le putem percepe in viata cotidiana si le putem sesiza in cura
psihanalitica, adica drept un mod de apropiere si de fuga a obiectului in masura in care el
este locul proiectiei excitatiei pulsionale.
As vrea pentru inceput sa pun accentul pe cele doua cai teoretice ce ne vor permite
sa sesizam clinica:
- prima este cea a reactiei Eului in fata emergentei libidoului si a impulsurilor
sale constante, a intelegerii modului in care incepe sa lucreze un aparat psihic ("exigence
de travail " spune Freud) confruntat cu excitatii pulsionale sexuale ce pot sau nu sa il
puna in dificultate;
- cea de a doua este cea care privilegiaza relatia cu obiectele, cu obiectele in
persoana si vicisitudinile acesteia. Desigur, pulsiunea nu exista fara obiectul care ii este
revelatorul si mediatorul si, de asemenea, intaritorul ei.

Teoriile relatiei de obiect ce s-au dezvoltat datorita lui M. Klein, mai ales de catre Bion
si Winnicott, au constituit clarificari importante pentru abordarea unor structuri precum
cele borderline, narcisice, psihosomatice, ale nevrozelor etc.
Totusi, in ceea ce priveste psihonevrozele, este importanta considerarea indeaproape a
expresiei pulsionale, a avatarurilor ei si a modalitatilor defensive utilizate de Eu. Acestea
privesc in mod special isteria.
Intr-adevar, isteria se situeaza cel mai aproape de experienta pe care o avem despre
pulsiunea sexuala si caracteristicile ei si anume: de a fi un atac intern, de a fi in acelasi
timp o efractie si o hrana, de a se manifesta printr-un impuls constant, de a nu fi
niciodata, prin natura ei, cum spune Freud, satisfacuta.
Suntem in centrul emergentei erotice, a organizarii oedipiene si a destinului ei, si
anume a refularii. Isteria este modelul de baza al organizarii nevrozei. D. Braunschweig
si M. Fain1 au scris ca sexualitatea umana este de structura isterica.
De asemene, cu isteria suntem in centrul femininului.
Relatia isterica despre care am sa va vorbesc in mod special se situeaza dincolo de
isteria de conversie dar dincoace de nevroza fobica. Adica in aceasta zona a isteriei de
angoasa am putea spune, unde angoasa are alte mijloace psihice decat cele ale conversiei
in inervatie corporala dar nu are inca posibilitatea de a se lega de acele reprezentari
substitutive indepartate si deplasate care sunt fobiile, care joaca un rol de contrainvestire.
In articolul "Rubinul are oroare de rosu" 2 daca am utilizat metafora rubinului, am
facut-o pentru ca rosul este culoarea pe care rubinul o respinge si o exhiba in acelasi
timp, absorbind toate celelalte culori ale prismei, si aceasta, pentru a desemna tipul de
aparare utilizat de isteric, care consista in exhibarea sexualului insusi pentru a se apara
de el. Este un siretlic al Eului care se prezinta sub trasaturile pulsiunii insisi, care
agreseaza cu ceea ce il agreseaza, cu ceea ce este strain, urat, adica cu excitatia pulsionala
insasi.
Va voi vorbi mai intai de limbajul corpului si al afectului, apoi despre procesele
angajate in relatia isterica si voi incheia cu problema femininului.

I. Limbajul corpului si al afectului

A. In isteria de conversie, limbajul corpului se efectueaza printr-un fenomen de


inervatie in corp a unui conflict prin intermediul unui scenariu fantasmatic in intregime
inconstient.
O criza isterica este un vis incarnat: regasim aici aceleasi mecanisme de condensare,
deplasare, simbolizare si deghizare prin cenzura. Nu exista o cheie a simptomelor tot asa
cum nu exista o cheie a viselor. Simptomul are un sens simbolic pentru subiect. El este
expresia unui conflict, a unui conflict sexual ce nu a putut fi elaborat pe cale mentala si
care efectueaza deci un salt din psihic in corporal, salt in intregime enigmatic. Dar,
contrar afectiunilor psihosomatice, poate fi regasita traiectoria fantasmatica si simbolica
prin intermediul asociatiilor libere, prin metoda psihanalitica. O reprezentare mentala
intolerabila este refulata in inconstient, dar chiar in momentul in care dispare in psihism
ea se inscrie, se converteste in corp. Ca orice simptom, conversia exprima in acelasi timp
dorinta si apararea, dar intr-o maniera corporala. Va trimit la numeroasele articole scrise
de Freud, in special la cel intitulat "Fantasmele isterice si relatia lor cu bisexualitatea"3, in
care Freud descrie modul in care criza isterica rejoaca o scena primitiva incarnata,
realizata intr-un unic corp bisexuat, in care partea masculina ataca sexual partea feminina.
Astfel, Freud descrie o femeie isterica ce cu o mana isi smulge hainele iar cu cealalta le
strange pe langa ea, exprimand in acelasi timp lupta intre pulsiune si aparare, si
reprezentarea pusa in act a unei scene sexuale, a unei scene primitive, in care ea figureaza
ambii parteneri (de doua sexe).

B. In relatia isterica
Am utilizat termenul de "rejucare" a unei scene primitive in criza de conversie
isterica pentru ca vreau sa subliniez ca apararea dominanta a istericului este jocul. Acesta
este pentru isterica o maniera de imblanzire a pulsiunii pentru ca la ea nu obiectul este
periculos, ci pulsiunea.
Intregul travaliu al isteriei va consta in aducerea acestui pericol pulsional pe un alt
teren de joc, care ar putea fi: fie propriul corp in fenomenele de conversie ; fie o alta
persoana in relatia isterica ; fie reprezentari substitutive deplasate si proiectate in
exterior pe animale sau obiecte in fobii.
Chiar daca utilizeaza expresia erotica, acest joc poate sa fie un joc al vietii si al
mortii daca este construit cu orice pret dintr-o necesitate de coeziune narcisica, de lupta
antidepresiva. Dar inainte de orice, consta intr-un joc erotic care vizeaza cautarea
identitatii sexuale si a femininului. Aceasta enigma a femininului, a carei reprezentare
nevrotica este isteria, conduce adesea la a se vorbi despre isteric la feminin, dar trebuie
precizat ca tot femininul si enigma sa se exprima in isteria masculina.
Ceea ce voi desemna drept limbaj al corpului si al afectului in relatia isterica, este
maniera in care subiectul isi utilizeaza corpul si reactiile afective pentru a constitui acest
teren de joc in care isi va antrena partenerii. Pentru ca are nevoie sa creeze un teatru
pentru a dramatiza, pentru a pune in scena angoasa, si a se juca cu ea pentru a exhiba si
exacerba afectele, pentru a provoca si seduce partenerul sau publicul in scopul incercarii
de a evacua sau de a trata excitatia pulsionala prea invadatoare.
Va voi descrie trei tipuri de joc: jocul cu angoasa, cel al dramatizarii si
exacerbarii afective ; jocul seductiei; jocul geloziei.

1) Jocul cu angoasa: dramatizarea si exacerbarea afectiva


Freud, in 1894, considera deja angoasa ca fenomen de conversie si mai tarziu, in
1927, in "Inhibitie, simptom si angoasa"4 defineste starile de afect drept analoge,
echivalente acceselor isterice.
Datorita angoasei sale, istericul mentine in tensiune permanenta, provoaca drama,
cocheteaza cu caderea pentru a regasi din nou starea tensionala. El rejoaca si repeta
spaima traumatismului venit din afara, in timp ce puseul pulsional vine din interiorul
psihicului sau. Este suspendat intre a vedea si a actiona cum a scris Augustin Jeanneau5.
El solicita privirile si capteaza reactiile anturajului sau prin dramatizare si aviditate
afectiva.
Prin aceasta regresie formala, adica o regresie la figuratie, el lasa sa se vada un
organism in stare de disperare, neputinta si imaturitate, coplesit de un exces de
excitatii. Pe scurt, el repeta o situatie traumatica dar actionand asupra anturajului pentru a
nu se mai lasa surprins, pentru a stapani trauma. isi creeaza un teatru pentru a repeta
permanent.
Din 19206, Freud leaga problema repetitiei de compulsiunea la repetitie situata
"dincolo de principiul placerii", in raport cu o satisfactie care a lipsit sau nu a fost
posibila, cu o asteptare in van si cu deceptia. Pentru a da seama de acest tip de repetitie a
insatisfactiei, Freud examineaza trei ipoteze:
- exista o razbunare pe un altul din cauza a ceea ce a fost suportat.
- exista o incercare de legare si de stapanire retroactiva a excitatiilor care au facut
o efractie in eu gratie unei pregatiri prin dezvoltarea angoasei.
- se incearca anularea experientei traumatice sau "completarea unei experiente pasive
printr-un comportament activ".
Freud evoca jocul copiilor, printre care celebrul "joc al bobinei" al nepotului sau,
pentru a spune: "in acelasi timp in care trece de la pasivitatea experientei la activitatea
jocului, copilul il pedepseste pe tovarasul sau de joaca cu neplacerea pe care a trait-o el
insusi si se razbuna astfel pe persoana ce 1-a facut sa traiasca neplacerea prin intermediul
acestui inlocuitor". Este ceea ce va face istericul cu partenerii sai de joc.
Este vorba, deci, de repetarea unei efractii excitante prin reactivarea unei
experiente asociate pasivitatii, nepregatirii, in fata unei agresiuni sau a unei asteptari
deceptionate, cu scopul de a o anula sau completa.
Aici va situa Freud posibilitatea unei angoase-semnal, in acelasi timp asteptare si
repetare atenuata a traumei in maniera unui vaccin, dar si ca deplasare activa a traumei
sau a unui pericol pulsional pe o situatie de pericol exterior impotriva careia subiectul se
poate apara. O astfel de situatie evolueaza in lant pana la angoasa de castrare care permite
focalizarea angoasei si declansarea operatiei de refulare.
S-ar putea spune ca istericul se joaca de-a "a-si face frica", se joaca cu angoasa
semnal precum nepotul lui Freud cu bobina sa, singura forma de mentinere sub tensiune
a unei dorinte.
Pentru a juca aceasta stapanire, istericul are nevoie de corpul si de privirea celuilalt
caruia i se impune intr-un rol de victima, denunta ceea ce s-a facut din el, isi pune
pulsiunea proprie in celalalt spre a-l face responsabil, a-l face sa resimta, sa traiasca si sa
preia prejudiciul pe care estimeaza ca l-a suferit.
In limbajul erotic al istericului, repetitia insatisfactiei este dorinta de dorinta
iiesatisfacuta la care a ramas fixat. Regresia topica orala este infatisarea acestei dorinte
ce nu poate fi potolita pentru ca satietatea, satisfactia presupusa atinsa ar suprima dorinta
si tensiunea. Istericul tine la angoasa sa pana la a-i fi frica de a uita ca ii e frica.

2) Jocul seductiei: "un copil seduce un adult"


La isteric, jocul seductiei trebuie inteles ca o dubla parada, in dublul sens al
cuvantului, adica in sensul unei exhibari cat si in sensul unei strategii defensive, in acelasi
timp anti-erotic si antidepresiv.
Istericul va incerca sa situeze in exterior, sa proiecteze pe un obiect extern,
caracterul de atac intern, in acelasi timp de hrana si de efractie al pulsiunii sale. Pentru
aceasta, pune in scena fantasma originara a seductiei copilului de catre adult, utilizand
dubla rastalmacire (intoarcere pe dos). El este copilul care seduce un adult si care,
pentru a se apara de traumatismul unei seductii pulsionale ce ar dezorganiza Eul prin
efractie, provoaca prin seducerea lui izbucnirea pulsiunii in celalalt pe care il poate
controla mai bine.
Este vorba de regasirea statutului de "inocenta" a sexualitatii infantile iar
traumatismul este constituit de incetarea acestei inocente.
Istericul adult neaga si respinge acel apres-coup pubertar ce face din el insusi locul
excitatiei sexuale urate, pentru a ramane intre cei doi termeni ai difazismului "sexual-
presexual" (in sensul dat de Freud), mentinandu-si astfel statutul de "inocenta". Acest
atac sexual survine in surpriza venita din interior, corp strain intern, dezorganizand
psihicul datorita neputintei de a fi continuta, descarcata si reprezentata si care, deci,
trebuie imputata altuia. Se vede traumatizat de o sexualitate pe care o situeaza in afara si
care nu are inca sens.
Astfel, istericul proiecteaza acest sexual in corpul celuilalt, provocandu-l si
suscitandu-i dorinta. El va putea trai atunci reactia celuilalt drept o surpriza, un atentat
sau un viol. El seduce la adapostul refularii, asa cum un copil seduce un adult, intr-o
frumoasa inocenta. "Confuzia de limbaj" (in sensul dat de Ferenczi)7, intre limbajul
erotic si limbajul tandretii, a carei victima se estimeaza, este rasturnata in profitul sau.
Intr-adevar, el cere ca discursul sau erotic sa nu fie inteles decat ca un apel de tandrete,
tot asa cum orice mesaj de tandrete trebuie sa fie primit intr-un mod erotic. Astfel,
reprosul poate fi adresat celui ce il intelege in acest mod. Exemplu: "Ma iubesti,
inseamna ca nu ma doresti. Ma doresti, inseamna ca nu ma iubesti...". Istericul intretine o
dorinta nesatisfacuta si o eterna deceptie pe care o intoarce activ si ostil impotriva
partenerului, refiizandu-i-se dorintei acestuia. Se bucura astfel de o dubla dorinta
nesatisfacuta: a sa si a celuilalt. Deceptia este scopul ultim al seductiei. La feminin,
aceasta persoana e calificata drept "atatatoare" (allumeuse).

Jocul geloziei: "fuge, fuge iscoditorul"


Acest cuplu seductie-deceptie trimite la un alt cuplu, real de aceasta data, si "datator
de excitatii" (Freud). Adica cuplul parintilor ce a provocat deceptia oedipiana si care
trimite si el la un cuplu si mai precoce, acela care isi are originea in momentul in care
mama lipseste si paraseste copilul sau pentru a redeveni iubita. Mama se constituie
atunci ca prima seducatoare, cu mult mai mult decat prin ingrijirile materne, cum spune
Freud. intr-adevar, absenta sa suscita in corpul copilului o intensa excitatie pe care acesta
nu o poate lega sau contrainvesti decat prin intermediul ei. Caci traumatismul este in
acelasi timp prea multul excitatiilor si lipsa unui baraj impotriva excitatiilor.
Traumatismul apare cand excitatia produsa de lipsa mamei nu este pusa in forma de
catre mama absenta.
Ne putem gandi ca aceasta lipsa de punere intr-o forma reprezentativa de catre
mama creeaza exacerbarea afectiva a istericului. Acesta, persoana pe care sexualitatea a
facut-o sa retraiasca, prin toate apres-coup-urile, deceptia si suferinta pierderii iubirii si a
abandonului, va face tot posibilul pentru a separa cuplul. il va seduce pe unul, il va
seduce pe celalalt, ii va pune sa joace unul impotriva celuilalt. Va incerca in mod
repetitiv sa elaboreze suferinta abandonului prin jocul geloziei. Este vorba de a excita
partenerul, excitandu-1 pe celalalt, de a mentine in permanenta tensiunea erotica intre cei
trei parteneri ai unei scene primitive stapanita de un copil. Prin aceasta agresiune
erotizata, istericul actioneaza asupra scenei primitive excitante si urate, facand "scene"
si provocandu-le in anturajul sau. Daca jocul gelos esueaza, istericul este inselat in rolul
sau de "uneltitor de excitatii". Astfel, Dora8 il palmuieste pe Dl. K. cand acesta ii zice:
"sotia mea nu inseamna nimic pentru mine", repetand cuvantele paterne Ea arata
importanta pe care Dna. K si mama sa o au pentru ea, dar si ca, daca ea nu este in
circuitul erotic al cuplului, bucurandu-se de fantasma bisexualitatii sale, ea nu mai are sex
si nu mai inseamna nimic pentru nimeni.
Istericul regaseste atunci situatia de neajutoare a copilului abandonat, invadat de o
excitatie neelaborabila. De aici necesitatea de a alunga impulsurile excitatiei de la unul
la celalalt, pentru a mentine dorinta sub tensiune, propria sa dorinta si dorinta celuilalt.
Iar pentru a exista ...

II. Procesele aflate in joc in relatia isterica


Voi evoca pe rand: identificarea isterica; diferentierea intre identificarea isterica si
identificarea proiectiva; proiectia isterica; problema contrainvestirii; functia de
reprezentare.

1) Identificarea isterica
Identificarea este un proces al Eului inconstient, un "mod de a gandi", zice Freud. La
isteric, ea va fi la adapostul refularii, un mod de a gandi identitatea sexuala si relatia
cu obiectul sexuat.
Cu privire la simptomul nevrotic, Freud descrie in "Psihologia multimilor si analiza
Eu-lui"10 o identificare partiala care poate prin regresie sa ia locul alegerii de obiect, sa
introiecteze obiectul iubit in Eu, ceea ce nu o deosebeste de procesul de identificare
general, substitut al renuntarii si al pierderii. Dar, in legatura cu identificarea cu
persoana pe care o uraste, Freud precizeaza : "este mecanismul complet al formarii
simptomului isteric". El il atribuie doar fetitei, negand orice pozitie ostila a baietelului
fata de mama sa pe care doar curentul tandru ii poate uni. in schimb, fetita, prin
simptomul sau, se substituie in mod ostil mamei sale pentru a realiza in fantasma
incestul cu tatal. Revedeti-o pe Dora cu simptomele ei. Deci istericul se identifica
impotriva.
Este vorba de o identificare paradoxala: in loc de a avea drept scop
"desexualizarea" relatiei cu obiectele incestuoase retragandu-le orice investire erotica si
transformand libidoul obiectual in libido narcisic, va fi utilizata drept teatru al sexului
pentru a mentine o relatie erotica cu aceste obiecte primare.
Astfel, in cura uneia dintre pacientele mele, Ariane, aparea faptul ca simptomul sau,
un lumbago, are ca sens si efect fantasmatic - prin intermediul propriului corp imobilizat
si suferind - privarea fiicei sale de o relatie incestuoasa din care ea este rivala exclusa.
intr-adevar, fiica sa care tocmai se comporta ca o vampa fata de tatal sau si isi provoaca
mama spunandu-i ca va lua pilule. Pacienta mea este angoasata. Nu numai identificand-o
pe fata ei cu ea insasi ii interzice prin lumbago-ul sau orice relatie sexuala, ci
identificandu-se cu fiica sa, ea se pedepseste in aceeasi masura pe sine pentru o relatie cu
un iubit, care, prin asociere cu ciclul menstrual si cu provocarile fiicei sale, a devenit
incestuoasa in raport cu propriul sau tata.
Este vorba deci de o stranie identificare in sens contrar, am putea spune, pentru ca
simptomul nu este ceea ce ea ar imprumuta fiicei sale pentru ca s-a pus in locul ei, ci ceea
ce, prin comunitate erotica, trebuie sa produca fantasmatic efecte in corpul fiicei sale.
Astfel ea realizeaza o dubla dorinta nesatisfacuta : a sa si a rivalei sale.
Daca vi se pare un exemplu mai complicat de urmarit, dar identificarea isterica este
o superba productie psihica - va trimit din nou la lectura textului "Frumoasei macelarese"
sau a "Spiritualei macelarese din "Interpretarea viselor" de Freud (10, pag. 133).
Identificarea isterica se face cu dorinta altuia, rival invidiat si detestat, si cum
aceasta dorinta nu va fi implinita, se priveaza el insusi. A dori sa fii celalalt inseamna in
acelasi timp a dori sa ii elimini. Este componenta agresiva a identificarii impotriva, care
face ca erotizarea sa persiste in nesatisfacere, in dorinta nesatisfacuta.
Am formulat ipoteza ca aceste identificari multiple, labile, contradictorii dovedesc
esecul identificarii isterice primare, asa cum a fost descrisa de.Deni.se Braunschweig si
Michel Fain (1). Adica ceea ce permite copilului sa isi organizeze excitatia provocata de
abandonul si dezinvestirea mamei sale cand ea redevine amanta transformand-o in
pulsiune erotica, prin identificare cu corpul mamei, si orientandu-se spre un obiect
seducator. Aceasta identificare organizeaza cele trei fantasme originare, a seductiei, a
scenei primitive si a castrarii, si garanteaza succesul proceselor primare care regizeaza
functionarea mentala in general si pe cea sexuala in particular.
Nu pot sa rezist sa-l citez pe Romain Gary11: "Daca mama mea ar fi avut un amant,
nu mi-as fi trecut viata murind de sete langa fiecare fantana".
La isteric, acest esec necesita repetitia pentru a lega si a stapani retroactiv efractia
traumatica si pentru a parcurge si completa ceea ce a lipsit sau a ramas neterminat in
aceasta identificare isterica primara.

2) Identificare isterica si identificare proiectiva


Identificarea isterica este un proces intrapsihic inconstient ce ramane inclus in
limitele Eului si in jocul autoerotic al subiectului. Celalalt este utilizat pentru a permite
exprimarea pulsionala si contrainvestirea ei. Partenerul real poate ramane total ignorant
de ceea ce i se imprumuta. Alteritatea sa nu este luata in considerare.
Nu acesta e cazul in ceea ce M. Klein a desemnat prin termenul de identificare
proiectiva. Acesta este un proces interpersonal, nu doar intrapsihic, in care celalalt nu
mai este utilizat drept teatrul jocului pulsionai, ci drept loc de proiectie in vederea
expulzarii, controlului dar si nediferentierii. Partenerul poate resimti in mod real, poate
percepe ca este captat, controlat, sub comanda subiectului, fara a nega si refuza aceasta
perceptie. Se simte utilizat si manipulat ca un obiect partial, negandu-i-se specificitatea.
Istericul poate utiliza ambele moduri de identificare descrise. De fapt, identificarea
isterica normala, am putea spune, cea care ar trebui sa conduca la o independenta
introiectiva in raport cu obiectul exterior este in esec si necesita "trecerea la act" a
subiectului, fie in simptomul corporal, fie in comportamentul si conduitele ce il solicita
pe celalalt, virand spre proiectia isterica.

3) Proiectia isterica
Tocmai pe notiunea de proiectie isterica voi insista, ca si pe distinctia ei fata de
identificarea proiectiva, ultima fiind inainte de orice o proiectie. Pentru a sublinia
diferenta dintre aceste doua tipuri de proiectie, voi spune ca identificarea proiectiva
vizeaza proiectia si expulzarea in celalalt a unuia dintre cei doi termeni ai conflictului
pentru a distruge acest conflict, datorita imposibilitatii elaborarii ambivalentei pulsionale.
(Ex. in "Rubinul..." p. 934)
In timp ce proiectia isterica vizeaza proiectarea pe (si nu in) celalalt a conflictului
insusi, locul insusi al conflictului si, la limita, posibilul sau punct de emergenta, in scopul
elaborarii lui.
Aceasta proiectie isterica ar constitui deci o veriga intre proiectia nevrotica de tip
freudian, ce expulzeaza afectele si reprezentarile necunoscute sau refuzate, si
identificarea proiectiva in sensul dat de M. Klein. Extensia pe care i-au adus-o Bion si
neokleinienii, in sensul unei identificari proiective normale, structurante, trecand prin
reveria materna, ar apropia-o de ceea ce eu numesc proiectie isterica.
Am propus ipoteza ca prin aceasta proiectie, si prin identificarea isterica, ce este
inversul ei, prin cautarea si imprumutul facut de la celalalt, istericul asteapta de la acesta
sa ii furnizeze reprezentari pentru a da o forma, un invelis prea-plinului sau de afecte.
Ipoteza complementara este ca identificarea isterica ar permite o regresie la acel
moment in care identificarea primara, narcisica, devine pulsionala, transformandu-se in
identificare isterica precoce. incepand de acum, comunitatea nu mai este decat partiala,
erotica, orientata spre cautarea obiectului dorintei materne, prelucrand zonele erogene
pana la descoperirea penisului. Aceasta regresie la identificarea isterica primara ar
permite atunci regasirea "girarii" preconstientului matern, cel care ar fi trebuit sa
organizeze conexiunea dintre reprezentarile cuvintelor si cele ale lucrurilor, sa furnizeze
contrainvestirile necesare debordarii pulsionale si sa garanteze echilibrul fantasmelor
originare.
La isteric, ciclul introiectie-proiectie este neintrerupt : proiectie prin dramatizare si
seductie, introiectie partiala prin identificare isterica. Si acest ciclu pare sa repuna in
discutie opozitia dintre intrapsihic si interpersonal pentru ca instabilitatea sa ameninta
intotdeauna sa conduca proiectia si identificarea isterica la un proces de identificare
proiectiva kleinian.

4.Problema contrainvestirii. Imprumutul


S-a spus, mai ales de catre Augustin Jeanneau (5), ca, in cazul istericului,
contrainvestirea ar fi inexistenta sau "non-mentala".
Definitia contrainvestirii, daca se utilizeaza metaforele de razboi ale lui Freud, este
ocuparea militara a unui teritoriu in scopul impiedicarii reintoarcerii unui ocupant
indezirabil, adica al mentinerii refularii. Problema care se pune este cunoasterea
obiectului contrainvestirii. Acesta poate sa fie o reprezentare, un comportament, o
trasatura de caracter etc.
Deci, dat fiind ca o refulare nu poate fi mentinuta fara contrainvestire, in ce ar consta
o contrainvestire "non-mentala" ?
In isterie si in fobie, Freud vorbeste de o "contrainvestire intoarsa spre exterior".
Eu as spune ca la isteric, exteriorul este celalalt. Ceea ce nu inceteaza sa puna in scena in
anturajul lui este de fapt o cautare de contrainvestiri. Atunci, m-am intrebat daca
contrainvestirea istericului nu ar fi tocmai aceasta cautare permanenta, prin imprumutarea
corpului, libidoului, sexului celuilalt. intr-adevar, el le utilizeaza ca pe o alta topica, drept
camp de manevre pentru exersarea dezinvestirilor si contrainvestirilor necesare refularii.
El le angajeaza pentru a investi contra, pentru a contrainvesti motiunile sale pulsionale,
neresponsabilizand Eul sau. Prin aceste puneri in scena traumatice, istericul incearca in
permanenta sa re-creeze conditiile de posibilitate a unei refulari constant supusa
esecului. El refuleaza mult pentru ca refuleaza prost. Astfel, prin "solutia sa sexuala",
istericul apare ca un mare consumator de parteneri deoarece prin ei se incearca refularea a
ceea ce tinde constant sa revina in constiinta din sexualitatea infantila.
Gratie identificarii isterice despre care v-am vorbit, aceasta contrainvestire
exterioara va putea sa se degajeze de obiectul real si sa fie reintegrata in interiorul
psihicului, in limitele Eului.

5. Functia de reprezentare. "Un teatru in cautarea autorului"


O alta ipoteza personala este aceea ca istericul imprumuta libidoul persoanei
invidiate si urate nu doar din nevoia contrainvestirii, ci, daca face din celalalt teatrul
afectelor sale , o face si pentru a-1 transforma in locul si agentul reprezentantei vietii
sale pulsionale. Deci, nu doar din nevoi pulsionale ci si din nevoi de reprezentare.
Intr-adevar, refularea permanenta intretine disocierea intre afect si reprezentare, ca si
intre reprezentarea cuvintelor si reprezentarea lucrurilor. Recursul la obiectul exterior,
esecul refularii, necesitatea de a refula fara incetare motiuni pulsionale insuficient
deformate, intensul consum energetic, toate se exercita in detrimentul calitatii, al valorii
functionale a lantului reprezentativ si al bunei functionari a preconstientului.
Putem formula ipoteza ca, daca istericul stie asa de bine sa utilizeze "reprezentanta"
afectelor sale el face acest lucru pentru a delega mai bine celuilalt functia de
reprezentare. El asteapta de la celalalt sa-i furnizeze acest invelis, acest "continator"
care este reprezenterea, pentru a da o forma prea-plinului sau de afecte, sa-i ofere
reprezentarile cuvintelor apte sa se conecteze cu reprezentarile lucrurilor nu foarte
condensate. Cererea afectiva, "solutia sexuala", sunt de fapt o cautare de reprezentari.
De aceea istericul este atat de deceptionat cand i se raspunde cu sexualul, sau chiar cu
afectivul, semn ca nu a fost inteles la nivelul preconstientului sau. El induce in
permanenta "confuzia limbajelor" despre care vorbea Ferenczi, cea intre limbajul dorintei
si cel al tandretii, din pricina unei cereri, ce nu trebuie sa fie satisfacuta, de dorinta de
dorinta nesatisfacuta. Si ciclul reincepe...
Deoarece este in cautare de reprezentari, istericul imprumuta scenarii in intregime
construite, "de gata", care sunt fantasmele masculine privind feminitatea : monismul
falie, femeia castrata, pierderea iubirii ca echivalent al castrarii, omul apendice al
penisului etc.

III.Problema femininului
Isteria a sfidat dintotdeauna medicina si ordinea sociala si a provocat iritarea pentru
ca atingea sexualul si ceea ce este cel mai dificil de acceptat, adica diferenta dintre sexe,
pentru ca ea impune recunoasterea a ceea ce este cel mai greu de recunoscut: sexul
feminin.
Istericele prin conversie provocau frica si repulsie pentru ca regizau intr-un teatru
intern o lupta intre sexualul feminin si ordinea sociala sau medicala. Crizele de isterie s-
au ivit adesea intr-un mediu social, familial sau religios inchis, in care orice practica sau
exprimare a sexualitatii erau reprimate. Aceste femei «erau insuportabile, obscene, pentru
ca se infatisau posedate prin simptomele lor, juisand si suferind in acelasi timp, exhiband
un sex ce nu trebuia aratat, in acelasi timp rigide si reclamand juisarea, tot acest spectacol
adresandu-se unor barbati sfidati intr-o miscare pe care Freud o va numi transfer. Si cum
acesti barbati nu le raspundeau decat medical, ele nu erau intelese si ii faceau sa esueze.
Ele erau "bestia neagra" (la bete noire), cum spune Freud (in franceza) in 1888, si aceasta
le facea bine.
Aceasta bestie exista chiar in sensul propriu pentru toti acei exorcisti si medici. Termenul
de isterie vine de la "uterus" si inca din antichitatea egipteana si greco-romana, ca si la
Platon, uterul era un animal avid ce ratacea in interiorul corpului femeii in cautarea
satisfacerii sexuale. Tratamentele impuse istericelor constau in atragerea spre in jos, prin
fiimigatii parfumate ale vaginului si prin oferirea spre inhalare nazala a unor mirosuri
fetide pentru a o impinge, alunga. De asemenea, li se ardea clitorisul pentru a stinge focul
si li se cauterizau peretii vulvei. Se mergea deci in sensul alimentarii masochismului lor,
dar in sensul represiei, iar aceste practici medicale erau comparabile cu cele ale
exorcistilor. Atunci Freud ie-a propus un alt raspuns : in loc sa le priveasca, sa le excite
exhibitionismul, el le-a ascultat si raspunsul sau a fost acela de a le ajuta sa elaboreze,
prin mentalizare, marile cantitati de excitatii libidinale ce le invadau.
Freud apropie atitudinea de respingere narcisica, amestecata cu dispretul barbatului
fata de femeie, de ostilitatea fata de strain, de rasism. in ultimele sale scrieri, el vorbeste
despre un obstacol in tratament, de o "stanca" care este refuzul femininului la ambele
sexe. Este vorba de un feminin refuzat pentru ca este asimilat in psihism cu castrarea si
pentru ca scapa ordinii controlului anal. Isteria simptomatica este o maladie a femininului
refuzat.
Drumul spre diferenta sexelor se face dificil pentru ca presupune recunoasterea
unui sex feminin invizibil, secret, strain si purtator al tuturor fantasmelor periculoase.
Este nelinistitor pentru barbati pentru ca le trimite o imagine a sexului castrat ce ii face sa
se teama pentru propriul lor sex, dar si pentru ca deschiderea corpului feminin si
capacitatea pe care o au femeile de a admite pulsionalul in mari cantitati si mai ales
puseul sau constant in cadrul juisarii ii angoaseaza.
Angoasa femininului reuneste angoasa pulsionalului, caci pulsionalul nu destinde
corpul femeii iar aceasta cere o mare cantitate de pulsional. Istericile isi exhiba femininul
refuzandu4. Ele se maltrateaza si se fac maltratate. Cer un masochism al juisantei si cel
mai adesea primesc in schimb un masochism moral. Aceasta angoasa conduce la frica,
care conduce la refuzul si la reprimarea femininului. Practicile ritualizate ale exciziei
carora le sunt supuse chiar si astazi multe femei ilustreaza frica de aceasta represiune a
femininului ce mutileaza nu numai organele procreative a caror capacitate ar putea fi
invidiata de barbati, ci si organele erotice, deci capacitatea lor de juisare. Aceste practici
sunt acceptate de catre femei, ce se supun ordinii culturale si sociale falice, pentru a
defini intrarea intr-o comunitate a femeilor. Toti cercetatorii constata ca grupurilor umane
de oricand si de oriunde s-au organizat in functie de si contra sexualului si a sexualitatii.
Am putea spune contra femininului?
Am vorbit de "capacitate isterica", de "proces isteric" pentru a desemna mai bine
dinamismul, miscarea ce constituie acest mod de relatie. imi par a fi componente
esentiale pentru evolutia unei cure analitice, precum si punerea in joc a pulsiunii si a
mijloacelor utilizate de Eu pentru a se apara sau a o accepta si a se imbogati. Altfel spus,
este nevoie de suficiente capacitati de isterizare pentru a permite travaliul analitic, dar o
isterizare "cu orice pret", risca sa il compromita.

Alte intrebari
Infruntarea continua ; cea a sexualului impotriva ordinii, a istericul impotriva
obsesionalului, a psihanalizei impotriva teoriilor spiritului ce elimina functia
organizatoare a psihosexualitatii umane.

Isteria astazi
Isteria de conversie nu a disparut, ea nu este legata de conditiile culturale, asa cum
gandim adesea. Discursul despre tulburari s-a modificat: s-a trecut de la posesie la atacul
isteric si astazi la spasmofilie, dar este vorba de exact acelasi fenomen. In pofida
pretinsei eliberari sexuale ce duce la alte forme de frigiditate, campul sexualului si
diferenta dintre sexe raman in continuare scandaloase si obiect de refulare, caci obiectul
refularii este sexualul, a spus Freud.
Conversia se intalneste in afara spitalelor: in transe, in concertele rock, la
vindecatori si la vizionari etc. Isteria este cea care face posibila existenta medicinei
alternative bazate pe sugestie si, de asemenea, a miracolului. Hipnoza, departe de a fi o
descoperire moderna, apartine preistoriei psihanalizei, ultima nascandu-se din
inconvenientele rezultatelor inconstiente ale hipnozei si nu invers. Hipnoza nu mai este
misterioasa astazi.
Isteria continua sa provoace fascinatie si respingere, ca si pulsiunea si
inconstientul. Istericii joaca comedia, dar in spatele acesteia se afla o tragedie a urii
contra pulsiunii iar suferinta lor este intensa si reala. Ei exhiba si agreseaza prin ceea ce
sunt agresati. Se joaca de-a "a face sa creada ca nu este adevarat".
Dar fie ea de conversie sau nevrotica, nu se poate vorbi de simptom fara abordarea
teoriei psihopatologice care explica ceea ce vedem, nefiind de ajuns descrierea, chiar
daca este un fenomen unic. Teoriile cognitiviste si comportamentamentaliste sunt
complet depasite de isterie.
Faptul ca multe dintre afectiunile isterice sunt considerate drept afectiuni organice
este o problema majora de sanatate publica. Acesta poate sa invalideze bolnavii ce nu
sunt intelesi in sensul raului lor, a dificultatii lor sexuale. Isteria nu are o reputatie buna,
iar in clasificarea psihiatrica americana s-a reusit chiar desfiintarea termenului de
isterie, vorbindu-se de disociatii si tulburari somatoforme.
In isterie se observa, de asemenea, tulburari ale gandirii sub forma lacunelor si
disociatiilor. Inconstientul si refularea sunt percepute clinic, precum si faptul ca este
vorba de psihosexualitate, psihanaliza fiind o teorie bazata pe clinica. Pot fi vazute multe
lucruri in isterie, dar ceea ce poate fi auzit este mult mai important.
Dimpotriva, este posibil sa se intample altfel cu personalitatea isterica. Daca
capacitatile ei de joc, de exuberanta afectiva, de dramatizare, de erotizare si de seductie
nu sunt folosite pentru a otravi si a distruge orice relatie sexuala si afectiva, daca sunt
bine continute, ele constituie o picanterie in relatia de iubire si in cea amicala.

Traducere din limba franceza de Rodica Hritac

Bibliografie

1. Braunschweig D; Fain M - La nuit, lejour, Paris. PUF, 1975.


2. Schaeffer J. - Le rubis a horreur du rouge, in Revue Francaise de Psychanalyse (RFP), 3,1986.

3. Freud S. - Les fantasmes hysteiiques et leur relation a la bisexualite, in Nevrose, psychose et perversion.
Paris, PUF, 1973.

4. Freud S. - Inhibition, symptame et angoisse, Paris, PUF, 1981.

5. Jeanneau A - L'hystdrie, unite et diversitd, RFP, 1; 1995.

6. Freud S. - Au dela du principe du plaisir, in Essais de psychanalyse.. PUF.

7. Ferenczi S. - La confusion de langue entre adultes et enfatits, in La Psychanalyse, n° 6, Paris, PUF, 1961.

8. Freud S. - Dora, in Cinq Psychqnqlyses, PUF.

9. Freud S. - Psychologie de foules et analyse du moi, in Essais de psychanalyse, PUF.

10. Freud S. - L'interpr&ation des reves, PUF (p. 133).

11.Gray R. La promesse de l'aube, Paris, Gallimard. 1971.

12. Klian M. - La rancune de l'hysterique. in Aux limites de l'analysable, Nouvelle Revue de Psychanalyse,
n° 10, Paris, Gallimard.