STATE NAȚIONALE ȘI

MULTINAȚIONALE ÎN A
DOUA JUMĂTATE A
SECOLULUI AL XIX-LEA
Cuprins:
 Formarea statului național român
 Sarcini de lucru
 Izvoare: „ Rezoluția Adunării ad-hoc de la Iași, 7 octombrie 1857”
 Sarcini de lucru
 Izvoare: „Proclamația prin care Alexandru I. Cuza anunță recunoașterea Unirii, 11 decembrie 1861”
 Germania
 Etapele unificării Germaniei
 Izvoare: „Otto von Bismarck, despre unificarea
Germaniei ”
 Sarcini de lucru
 Unificarea Italiei
 România între 1866- 1914
 Izvoare: „Constituția Imperiului German, 1871”

Izvoare: „Pactul dualist, 1867”

 State multinaționale: Austro- Ungaria

State multinaționale: Rusia

Izvoare: „Raport adresat țarului Rusiei Nicolae al II-lea de către ministrul de finanțe Witte, 1900”
 Sarcini de lucru
 NOI STATE NAȚIONALE
Apariția unor noi state naționale a fost o caracteristică de
seamă a istoriei continentului nostru în secolul al XIX-lea.

Astfel, la jumătatea secolului au luat naștere România,

Germania și Italia.
 FORMAREA STATULUI
NAȚIONAL ROMÂN
Rusia este învinsă în Războiul Crimeii (1853- 1856) de o
coaliție formată din Anglia, Franța, Imperiul Otoman și
Sardinia.
Tratatul de pace de la Paris a dat posibilitatea patrioților români
să pună în atenția opiniei publice problema unirii Țării
Românești cu Moldova.
Tratatul de pace de la Paris hotăra:
 convocarea unor adunări ad- hoc în care românii să decidă
dacă vor sau nu această unire;
 Înlocuirea protectoratului rusesc cu garanția colectivă a Marilor
Puteri(Franța, Marea Britanie, Austria, Prusia, Rusia, Sardinia,
Imperiul Otoman).
Congresul de pace de la Paris( 1856)
 FORMAREA STATULUI
NAȚIONAL ROMÂN
În octombrie 1857 adunările ad-hoc de la București și Iași au
revendicat unirea.
Rezoluția Adunării ad-hoc de la Iași, 7 octombrie 1857:
” 1. Respectarea drepturilor Principatelor și îndeosebi a
autonomiei lor în cuprinsul vechilor capitulații încheiate cu
Înalta Poartă.
2. Unirea Principatelor într-un singur stat sub numele de
România.
3. Prinț străin cu moștenirea tronului, ales dintr-o dinastie
domnitoare a Europei...
4. Neutralitatea pământului Principatelor...”
Sarcini de lucru:

Identificați cererile adunării ad-hoc de la Iași.

Adunarea Ad-hoc a Moldovei
 FORMAREA STATULUI
NAȚIONAL ROMÂN
Convenția de la Paris ( august 1858) stabilea însă o
unire trunchiată:
- noul stat urma să se numească Principatele Unite ale
Moldovei și Valahiei; cu doi domni, două guverne, două
două adunări;
- se desființau rangurile boierești;
- se introduceau egalitatea în fața legii și votul censitar
La 5 și 24 ianuarie 1859, adunările elective l-au ales ca
domn al Moldovei și al Țării Românești pe Alexandru
Ioan Cuza.
Alexandru Ioan Cuza si Unirea de la 24 ianuarie1859
Steag domnesc din timpul lui Alexandru Ioan Cuza
Primirea lui Alexandru Ioan Cuza în palatul Topkapy
din Istanbul
Proclamația prin care Alexandru I. Cuza anunță
recunoașterea Unirii, 11 decembrie 1861

„Români! Unirea este îndeplinită! Naționalitatea română

este întemeiată. Acest fapt măreț, dorit de generațiile
trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu
căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile
garante și s-a înscris în datinile națiilor... În zilele de 5 și
24 ianuarie ați depus toată a voastră încredere în Alesul
nației, ați întrunit speranțele voastre într-un singur domn.
Alesul vostru vă dă azi o singură Românie.”
 FORMAREA STATULUI NAȚIONAL ROMÂN
 Alexandru Ioan Cuza a reformat din temelii instituțiile de
stat și legislația, ceea ce a începutul unei noi faze în istoria
poporului nostru.
Cea mai importantă reformă a fost cea rurală( august
1864). De asemenea, au fost puse bazele sistemului de
învățământ modern prin legea instrucțiunii(1864). Prin
adoptarea Codului Penal și a Codului Civil( inspirat de
Codul Napoleonian), a fost reformată justiția după
principii moderne.
Alexandru Ioan Cuza si reforma
militara
 Germania
La jumătatea sec.XIX, Prusia a cunoscut un progres economic spectaculos,
când au apărut numeroase fabrici și bănci și s-a dezvoltat rețeaua de căi
ferate.
Unificarea Germaniei a fost pregătită de apariția unei uniuni vamale(
Zollverein) care grupa statele germane în frunte cu Prusia.
Regimul politic al Prusiei era conservator și acorda un rol important în
viața politică aristocrației ( junkeri).
Principalele obstacole în calea formării unui mare stat german în jurul
Prusiei au constituit-o Austria ( înfrântă în 1866) și Franța( 1870-1871).
Personalitatea care a jucat un rol de seamă în aceste evenimente a fost
cancelarul Bismarck.
Acesta a dat dovadă de mare abilitate, izolând adversarii unificării
Germaniei.
În urma războiului purtat cu Franța( 1870-1871), a fost proclamat Imperiul
German, regele Prusiei devenind și împăratul noului stat.
 Etapele unificării Germaniei
Pentru unificarea politică a celor 34 de state germane s-au aflat în competiție
Austria și Prusia.
Inițiativa a luat-o Prusia al cărei rege Wilhelm I de Hohenzollern, a fost spijinit
de un om politic de marcă, Otto von Bismarck, considerat adevăratul unificator al
Germaniei.
Etapele unificării Germaniei:
1834-1851: se constituie uniunea vamală Zollverein ce reunește toate statele
germane;
1862: Bismarck devine cancelar al Prusiei;
1864: război cu Danemarca pt eliberarea unor state aflate sub stăpânirea sa;
1866: război Prusia-Austria;
1867: se formează Confederația Germană de nord( 21 de state);
1870: război franco-prusac: Prusia anexează Alsacia și Lorena;
Ianuarie 1871: se proclamă Imperiul German.
Unificarea Germaniei
Războiul franco- prusac 1870- 1871
Otto von Bismarck, despre unificarea
Germaniei:

„ Nu prin cuvântări și decizii majoritare devin hotărâtoare

marile chestiuni ale zilei. Aceasta a fost marea greșală a
celor de la 1848-1849. Acestea se rezolvă prin fier și
sânge.”
Sarcini de lucru:
Utilizând sursa referitoare la Unirea Principatelor:
„Proclamația prin care Alexandru Ioan Cuza anunță
recunoașterea Unirii ( diapozitivul 12) și modalitatea
realizării unificarii Germaniei în viziunea lui Bismarck
identificați deosebiri între procesele de formare a statului
național român și a celui german.
 UNIFICAREA ITALIEI

Pornită în jurul dinastiei de Savoia, de către Victor Emmanuel și de

ministrul său Camillo Cavour, unificarea politică a statelor italiene a fost
desăvârșită pe cale revoluționară.
Etapele unificării Italiei:
1859: alianță Piemont-Franța împotriva Austriei; anexează Lombardia;
1860: Modena, Parma, Toscana și Statul Papal se alipesc la Piemont;
în Sicilia și sudul Italiei răscoalele țăranilor s-au transformat sub
conducerea lui Giuseppe Garibaldi într-un război revoluționar, care a
răsturnat dinastia franceză a Bourbomilor și a unificat aceste regiuni cu
nordul Italiei.( expediția celor 1000).
1861: Regatul Italiei cu capitala la Florența;
1866: alianța cu Prusia împotriva Austriei; anexarea Veneției;
1870: ocuparea Romei, noua capitală a Italiei.
Victor Emmanuel II
Giuseppe Mazzini
 ROMÂNIA ÎNTRE 1866-1914

În 1866, domnitorul Cuza este silit să abdice, locul său fiind ocupat
de un principe străin, Carol I, din dinastia de Hohenzollern.
În timpul domniei lui Carol I (1866-1914):
 a fost adoptată una din cele mai liberale constituții din Europa(
1866), având ca model costituția belgiană;
 viața politică a fost dominată de cele 2 partide: liberal și conservator.
Liberalii considerau că societatea trebuia reformată într-un ritm
susținut pentru a se ajunge la nivelul de dezvoltare al Occidentului.
Conservatorii considerau că noutățile trebuie introduse gradat, în
funcție de situația socială a țării, de tradiții etc.
 în 1895 a fost introdus sistemul „rotativei guvernamentale”;
 s-au remarcat oameni politici de mare valoare: Ion C. Brătianu, Petre
P. Carp, Take Ionescu, Mihail Kogălniceanu, Lascăr Catargiu, C.A.
Rosetti, Spiru Haret ș.a.
Regele Carol I, pe terasa Castelului Peleș
ROMÂNIA ÎNTRE 1866-1914
Suveranul a arătat preocupare pt dezvoltarea învățământului, a culturii și pentru
formarea tinerelor generații de intelectuali;
În 1891 a sprijinit înființarea Fundației Culturale „Carol I ”;
România și-a proclamat independența la 9 mai 1877. Oștirea română condusă de
principele Carol s-a acoperit de glorie pe câmpurile din Bulgaria. După Congresul
de la Berlin( 1878), Carol a respins cu curaj cererea Rusiei de liberă trecere a
armatei ruse prin Dobrogea. Ca urmare a participării României la război, Marile
Puteri au recunoscut indepenența României.În schimbul unui teritoriu luat pe
nedrept de Rusia, România primea Dobrogea, străvechi pământ românesc.;
Ca urmare a noului statut al țării, în urma obținerii indipendenței, România s-a
proclamat regat (1881).;
În contextul deteriorării relațiilor româno-ruse, după 1878, s-a orientat spre
Puterile Centrale( Austro-Ungaria și Germania) cu care a încheiat un tratat în 1883.;
România s-a afirmat ca un factor de echilibru în Balcani. Ca urmare a participării
țării noastre la al doilea război balcanic, încheiat cu pacea de la București( 1913),
Cadrilaterul a revenit statului român.
ZIUA INDEPENDENTEI ROMANIEI:
9 MAI 1877 Congresul de la Berlin
(1 iunie si 1 iulie 1878)
La 14 martie 1881 avea sa fie proclamat
Regatul Romaniei
 GERMANIA

În Germania, datorită rolului pe care Prusia și aristocrația îl

avuseseră în unificare, împăratul beneficia de puteri extinse.
Parlamentul, deși era ales prin vot universal, avea atribuții
limitate.
Așa se explică faptul că deși era partidul cu cea mai mare
popularitate și cele mai multe voturi, Partidul Social-
Democrat din Germania nu a putut să influențeze politica
internă și externă a statului.
Un rol important în stat l-a avut cancelarul Bismarck, care a
demisionat în 1890, datorită neînțelegerilor cu tânărul împărat
Wilhelm II.
Constituția Imperiului German, 1871
„ Art. 11. Demnitatea de președinte al federației revine
regelui Prusiei, care poartă titlul de „împărat german”.
Împăratul are dreptul să reprezinte Împeriul în relațiile
internaționale ale acestuia, să declare război, să semneze
pace, să încheie alianțe și alte tratate cu străinătatea, să
acrediteze și să primească pe ambasadori...
Art. 17. Împăratul are dreptul de a elabora și promulga
legile imperiale, precum și de a controla aplicarea lor.
Măsurile și dispozițiile împăratului sunt emise în numele
imperiului; pentru a deveni valabile e necesară
contrasemnarea lor de către cancelarul imperiului, care își
asumă astfel răspunderea.
Art. 18. Împăratul numește pe funcționarii imperiului, le
primește jurământul și dispune, la nevoie, demiterea lor...”
 GERMANIA

Sub conducerea lui Wilhelm II, Germania a inițiat o politică

de înarmare terestră și navală, care a pus în pericol pacea
mondială.
Pe plan economic, Germania a cunoscut o înflorire
remarcabilă( grație uriașei despăgubiri de război luată de la
Franța în 1871) în cele mai noi tehnologii, a disciplinei și
hărniciei oamenilor.
Ea a depășit Anglia în ceea ce privește performanțele
industriei, fiind întrecută numai de S.U.A.
Reușita economică spectaculoasă a Germaniei, a exaltat
sentimentele de superioritate ale națiunii, mai ales în rândurile
clasei politice și a castei militare.
Wilhelm al II-lea Otto von Bismarck
 STATE MULTINAȚIONALE

AUSTRO-UNGARIA
În Europa centrală și de răsărit, Imperiul Habsburgilor, care
îngloba un nr mare de națiuni(germani, maghiari, cehi, sârbi, croați,
sloveni, români, polonezi etc.) s-a reorganizat în 1867, când s-au
acordat drepturile cerute de națiunea maghiară.
Franz Joseph, devenea împărat al Austriei și rege al Ungariei.
În acest mod a apărut duallismul austro-ungar (Dubla Monarhie).
Fiecare stat avea instituții proprii, dar aceeași politică în domeniul
afacerilor externe, apărării și finanțelor.
În regiunea controlată de ele, autoritățile maghiare au inițiat o
politică de maghiarizare îndreptată împotriva celorlalte națiuni(
români, sloveni, sârbi etc.), ceea ce a provocat nemulțumirea
acestora, sursă de mari tensiuni care, în final, vor duce la
dezmembrarea Imperiului.
 Pactul dualist, 1867
„8... Reprezentarea diplomatică și comercială a imperiului față de
țările străine și măsurile ce vor fi necesare pe tărâmul relațiilor
internaționale aparțin obligațiilor ministerului de externe comun,
în înțelegere cu guvernele ambelor părți și cu consimțământul
acestora.Fiecare guvern publică acordurile internaționale conform
legilor lui. Deci aceste afaceri externe Ungaria le consideră drept
comune...
11. În tot ce se referă la conducere, comandament și organizare
internă unică a întregii armate, deci și a armatei ungare, se
recunoaște în calitate de comandant suprem Majestatea Sa, prin
drepturile constituționale suverane ale Majestății în legătură cu
problemele militare...
16. Parlamentul maghiar recunoaște finanțele ca domeniu de
interes comun...”
Franz Josef – Împărat al Austriei,
Rege al Ungariei
 STATE MULTINAȚIONALE

AUSTRO-UNGARIA
Pentru apărarea drepturilor românilor, patrioții români au
înființat partide naționale, în Banat și Transilvania, care în
1881 s-au unit sub denumirea de Partidul Național Român.
La fel, în partea austriacă a statului, națiunile care nu
beneficiau de drepturile lor legitime au luptat pt acestea.
Cehii doreau un stat asemănător cu al maghiarilor, iar în
rândurile slavilor sudici( sloveni, croați) s-a răspândit
ideea unirii cu Serbia.
În Austria dreptul de vot al cetățenilor a fost lărgit până
la acceptarea votului universal, în 1906, dar și aici
Parlamentul avea atribuții limitate.
 STATE MULTINAȚIONALE

RUSIA
Tot un stat multinațional (îngloba cca. 200 de națiuni) era și Rusia,
guvernată în mod autocratic de țar cu ajutorul nobilimii, Bisericii și a
poliției secrete.
Din punct de vedere economic și social era cu mult rămasă în urma
Europei, datorită persistenței unui mod de alcătuire socială învechit,
caracterizat prin menținerea șerbiei, dar acest fapt nu a rezolvat problemele
economice și sociale ale Rusiei.
Unul din cele mai puternice grupuri ale opoziției era alcătuit din Partidul
Social-Democrat, de orientare marxistă, în fruntea căruia s-a afirmat Lenin.
Un altul era alcătuit din liberali, organizați în Partidul Democrat
Constituțional, care dorea reformarea Rusiei după model occidental.
Slăbiciunile Rusiei, s-au vădit în urma înfrângerii din războiul ruso-
japonez ( 1904-1905).
În 1905 izbucnește o revoluție care a avut drept rezultat convocarea unui
parlament (Duma) cu atribuții restrânse.
Raport adresat țarului Rusiei Nicolae al II-lea
de către ministrul de finanțe Witte, 1900
„... Nu încape îndoială că țara care se dovedește
capabilă în două decenii să-și sporească de mai bine de
trei ori industria ei minieră și de fabrică ascundeîn sine
bogate resurse de forță interne pentru dezvoltarea în
continuare. Această dezvoltare va fi neapărat necesară
în viitorul apropiat, întrucât oricât de însemnate sunt
rezultatele obținute, totuși în raport cu necesitățile
populației și în comparație cu țările străine industria
noastră este încă mult rămasă în urmă...”
 Sarcini de lucru:

Ce elemente asemănătoare și ce diferențe prezintă

organizarea Germaniei, Austro- Ungariei și Rusiei.
 Realizat de:
Profesor Raluca Bonteanu,
Liceul Teoretic „Nicolae Cartojan”.