Sunteți pe pagina 1din 4

Cultura Scandinavă

Scandinavia este o regiune geografică, istorică și culturală a Peninsulei Scandinave, locuită de


popoare de sânge germanic: Suedia, Norvegia și Danemarca. În anumite contexte, aceasta este asociată
cu cultura nordică ce include și Islanda, Groenlanda, Insulele Feroe și Insulele Åland.

Folosirea termenului modern „Scandinavia” derivă de la mișcarea politică scandinavistă, activă la


mijlocul secolului al XIX-lea, care urmărea unirea Danemarcei, Suediei și Norvegiei într-un singur
regat unit. Sfârșitul acestei mișcări politice a venit în 1864, atunci când Suedia-Norvegia a refuzat să-i
acorde Danemarcei sprijin în războiul cu Prusia. Chiar dacă uniunea politică nu s-a realizat niciodată,
în 1873 a luat ființă Uniunea Monetară Scandinavă, având coroana drept monedă unică; aceasta a
funcționat până la Primul Război Mondial.

Simblouri
Unul dintre simbolurile culturii nordice este modelul comun de steag, anume crucea îndreptată
spre sus. Toate statele din Scandinavia au acceptat acest tip de steag în perioada modernă. Crucea
reprezintă creștinismul, iar intersectarea celor două linii în partea de sus, nu la mijloc a fost observată
pentru prima dată în steagurile purtate de vapoarele comerciale (Koffardiflaget), după o lege din 11
iunie 1748 care preciza că „primele două părți trebuie să fie pătrate, iar celelalte două 6/4 din acestea”.
Design-ul danez a fost adoptat de Norvegia în 1821, de Suedia în 1906, ambele steaguri fiind versiuni
derivate dintr-un steag comun al Uniunii dintre Norvegia și Suedia din perioada 1818-1844. Islanda a
adoptat modelul în 1915, iar Finlanda, în 1917. Steagul norvegian este primul steag nordic format din
3 culori.
Rituri
„Asatro” se numește vechea religie nordică, practicată în vremea vikingilor, însă in prezent, mai
are în jur de 1000 de adepți în Danemarca. Ritualurile vechi țineau de lăudarea și comunicarea cu zeii
prin oferirea de ofrande și organizarea meselor festive în numele lor. În prezent, în toate țările nordice,
religia dominantă este protestanismul și riturile lor sunt specifice acestei religii (căsătoria, botezul,
slujbele ș.a.).

Limbajul
În Scandinavia se vorbesc limbi germanice de nord: suedeză, norvegiană și daneză, limbi care se
înrudesc între ele și pot fi înțelese reciproc. Sunt înrudite și cu islandeza și feroeza, care însă nu se
înțeleg reciproc.

Normele
În Scandinavia, magazinele se închid devreme, mai ales în weekend și statul la coadă, alături de
„lagom” (păstrarea unei distanțe sociale) sunt desprinse din vechile norme vikinge, dezvoltate din
dorința de independență, dar și de nevoia respectării regulilor unui grup, din cauza condițiilor dure de
mediu și vieții dificile.

Tradițiile
Tradițiile de Crăciun încep de pe 13 decembrie, de Sf. Lucia, când tinerele din fiecare familie
poartă coronițe din lumânări, se îmbracă în alb și oferă cafea și chifle oaspeților. Odată cu apropierea
Ajunului Crăciunului, casele încep să fie decorate cu figurine din paie ale caprei Yule, un simbol
moștenit din perioada vikingilor. De Crăciun, de obicei se dă o petrecere mare cu toată familia.

O sărbătoare comună tuturor țărilor scandinave este Sf. Knut, de 13 ianuarie. În această zi, fiecare
familie dă o petrecere de despodobire a bradului, în care mănâncă bomboanele care au servit la
decorarea lui și dansează în jurul acestuia.
Moravurile
Nordicii sunt adepții Legilor lui Jante. Acestea sunt în esenţă un cod nescris strict care
guvernează toate aspectele vieţii şi garantează că absolut nimeni nu se ridică deasupra tuturor, sub
ameninţarea feluritelor sancţiuni sociale, dezaprobarea comunităţii şi altele. Aceste „ordine” asigură
faptul că numai acei membrii care sunt de acord să respecte aceste reguli vor supravieţui, iar cei care
se vor abate de la respectarea lor vor fi marginalizaţi şi desconsideraţi. Fundamentul psihologic al
Legilor lui Jante este Invidia, care este definită ca „un sentiment egoist de părere de rău, de necaz, de
ciudă, provocat de succesele, realizările sau de situaţia bună a altuia (pizmă)”. De asemenea, poate
proveni de la sentimentul de stimă de sine mizerabilă care provine de la comparaţia socială care
ameninţă propria imagine.

Legile
Toate țările scandinave sunt democrate și au un sistem de legi asemănător, prezentat în
Constituția fiecărui stat în parte.

Valorile
Valorile lor sunt: egalitatea (persoanele se adresează informal una alteia, nu se fac diferențe de
statut social sau de vârstă), punctualitatea, comunicarea, respectul (față de ceilalți oameni și față de
lege) și calitatea de a fi direct.

Pe lângă toate aspectele culturale și sociale de mai sus, toate țările nordice se regăsesc
în top 10 al celor mai fericiți oameni din lume. Acest lucru este datorat atât modului de viață,
moravurilor, normelor și valorilor sociale, dar și legilor și economiei puternice specifice
fiecărui stat, alături de politica democratică și de egalitatea dintre cetățeni.

Surse:
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Scandinavia
 https://it.wikipedia.org/wiki/Scandinavia
 https://en.wikipedia.org/wiki/Nordic_cou
ntries#National_symbols
 http://www.telegraph.co.uk/news/bbc/120
52312/True-Norse-What-Nordic-culture-is-really-
like.html
 http://en.natmus.dk/historical-
knowledge/denmark/prehistoric-period-until-1050-
ad/the-viking-age/religion-magic-death-and-
rituals/the-old-nordic-religion-today/
 https://sweden.se/society/20-things-to-
know-before-moving-to-sweden/
 https://www.quora.com/What-are-the-
cultural-characteristics-of-Nordic-countries
 http://topyaps.com/n-unique-customs-
scandinavian-nations
 https://en.wikipedia.org/wiki/Law_of_Jan
te
 https://alexdanemarca.wordpress.com/201
2/07/02/legile-lui-jante/
 http://nordic.businessinsider.com/the-21-
happiest-countries-in-the-world-2017-3/

Loghin Ana-Elisabeta
Clasa a XI-a I
Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”

S-ar putea să vă placă și