CAPITOLUL IV - O comparaţie între metodele orientate

obiect şi metodele sistemice

Atât metodele orientate obiect cât şi cele sistemice sunt metode utilizate în
proiectarea sistemelor informatice, pentru formularea cerinţelor, analiza lor în
condiţiile concrete în care va funcţiona sistemul şi dezvoltarea unei soluţii care să
răspundă cerinţelor utilizatorilor.
Ambele consideră domeniul studiat al sistemului real ca având o anumită
autonomie în funcţionare şi interacţionând cu mediul exterior. Folosesc concepte comune
sau modalităţi asemănătoare de reprezentare a modelelor definite. Astfel, claselor din
modelele orientate obiect le corespund entitatăţile din modelele sistemice, atributelelor le
corespund proprietăţile, instanţelor de clase realizările de entitate, multiplicităţii
cardinalităţile, asocierii relaţia.
Diagrama claselor este o extensie a diagramei Entitate-Asociere, clasele
înglobând în plus comportamentul obiectelor. Ataşată unei clase, diagrama de activităţi
corespunde definiţiei unei operaţii din modelul conceptual al prelucrărilor. În totalitatea
sa, construită pentru a completa descrierea unui caz de utilizare, este echivalentă cu
modelul conceptual al prelucrărilor, fără a cuprinde însă evenimente externe şi
sincronizarea care determină declanşarea unei operaţii. În acest caz, condiţiile de decizie
au rolul regulilor de emisie ale rezultatului.
Diferenţa între tehnicile şi instrumentele folosite este accentuată de domeniul
în care sunt utilizate, de felul în care se raportează la sistemul real. Poate fi observată
urmărind modul în care reuşesc să îndeplinească cerinţele utilizatorilor, modul de
prezentare al ciclului de viaţă al sistemului şi al elementelor sale de structură, sub
aspect static, dinamic şi funcţional.
avantaje în funcţie de domeniul sistemului real
Metodele sistemice sunt folosite în cazul sistemelor informatice care vehiculează
un volum mare de date, structurate pe tipuri de înregistrări cu caracteristici asemănătoare.
Tratarea în modele diferite a datelor şi prelucrărilor asigură independenţa logică şi
fizică a programelor de prelucrare faţă de structura informaţiilor, eliminând din schema
conceptuală şi schemele externe detaliile privind structura de memorare şi strategiile de
acces.
Forţa modelului relaţional adoptat ca soluţie informatică la nivel logic aduce
avantaje remarcabile în asigurarea persistenţei datelor, în oferirea informaţiei
multidimensionale asupra datelor din baza de date. Interogarea bazei de date şi
extragerea de informaţii se face în funcţie de un număr de criterii exprimate cu ajutorul
 operatorilor algebrici. Este permis controlul accesului la date, accesul concurent al mai
multor utilizatori la aceleaşi date şi acordarea de privilegii utilizatorilor.
Limitele modelului relaţional sunt impuse de faptul că normalizarea implică
uneori prea multe tabele şi implicit numeroase legături, că nu este posibilă definirea de
noi tipuri de date prin compunerea celor existente, că este dificil de reprezentat structuri
de date complexe (ierarhice, grafice, colecţii…).
În consecinţă, modelele sistemice se aplică cu succes în informatica de gestiune,
unde se vehiculează un volum mare de date şi unde prelucrările nu sunt complexe, unde
persistenţa este integrată în principiile metodei. La nivelul firmei, pentru reprezentarea
activităţii independent de organizarea sa, metodele sistemice sunt preferate în
conceperea sistemelor tranzacţionale şi a sistemelor de conducere operativă.
În timp ce metodele sistemice rămân un standard în domeniul informaticii de
gestiune, metodele orientate obiect sunt preferate în gestiunea informaţie tehnice şi
industriale, unde starea şi comportamentul obiectelor reale au prioritate.
Chiar dacă persistenţa nu este luată în calcul la debutul modelării, abordarea
individualizată prin clase cu date şi comportament, precum şi prioritatea acordată
comportamentului în raport de date, au condus la utilizarea modelelor orientate obiect în
analiza şi sinteza datelor din firmă, în construirea informaţiei agregate la momentul
interogării. Aduc avantaje mari în gestionarea informaţiei neomogene provenită din medii
de programare diferite, în definirea interfeţei vizuale cu utilizatorii. Definirea unor clase
de acces la date sporesc confidenţialitatea şi securitatea informaţiei, contribuie la
fundamentarea deciziei în urmărirea unor procese incluse în funcţionalitatea sistemului
real.
În plus, metodele orientate obiect permit identificare unică pentru fiecare obiect,
construirea de obiecte moştenind comportamentul şi atributele altor obiecte, facilitează
reutilizarea. Prin introducerea unui limbaj unificat de modelare (UML), a unui standard
care a lipsit până în prezent, dobândesc un real avans în lumea metodelor de analiza şi
concepere a sistemelor informatice.
Viitorul pare să conducă la găsirea unui mijloc de integrare în abordarea obiect a
principalelor modele sistemice utilizate în definirea structurilor persistente de date.
Definirea unor obiecte de gestionare a persistenţei ar putea aduce o altă soluţie decât
conceperea şi implementarea obiect interfaţată cu un sistem de gestiune a bazelor de date
relaţionale.

alegerea unui model al ciclului de viaţă

Definirea unui sistem informatic presupune parcurgerea mai multor etape, ale
căror concluzii se concretizează în modele ce-i evidenţiază structura, comportamentul şi
legătura cu mediul în care va funcţiona. Metodele de proiectare urmăresc întregul ciclu de
viaţă al sistemului, specifică activităţile efectuate, ordinea de desfăşurare şi modul lor de
corelare. Ordinea şi felul în care se parcurg etapele, practic adoptarea unui model al
ciclului de viaţă al dezvoltării sistemului este decizia echipei de proiectare, luată în
funcţie de scopul propus.
Modelele obţinute cu metodele sistemice se înscriu în clasa modelelor cascadă, în
care ciclul de viaţă este descompus în faze secvenţiale, structurate pe activităţi şi
subactivităţi. Acoperirea întregului ciclu de viaţă al sistemului se face prin modele
separate pentru date şi prelucrări, definite la nivel conceptual, logic şi fizic. Avantajele
rezultate din faptul că fiecare etapă este însoţită de documentare şi se încheie cu
verificarea soluţiei oferite şi din faptul că ordonarea şi delimitarea clară a fazelor conduce
la un control total al fazelor, sunt diminuate de dezavantajele semnalate la eventuale
modificări sau extinderi ale sistemului.
În cazul metodelor orientate obiect, dezvoltarea sistemului se face iterativ şi
incremental (în spirală), pentru fiecare iteraţie existând un prototip al modelului final, pe
care se testează şi se validează cerinţele soluţiei adoptate. Parcurgând etape succesive de
analiză, proiectare şi implementare, se porneşte de le elementele sistemul real şi se
introduc detalii de implementare pe parcursul etapei de proiectare.
Urmărind cerinţele utilizatorilor şi modul cum acestea sunt îndeplinite, folosind
modelarea şi simularea, se definesc diagrame ce aduc perspective diferite asupra
sistemului, adăugând noi elemente imaginilor precedente. Sunt alcătuite din aceleaşi
elemente, ce surprind structura statică sau dinamica în timp, ce capătă semnificaţii
diferite în raport de funcţionalitatea evidenţiată. Marele avantaj al modelării cu ajutorul
unor componente unice care înglobează proprietăţi şi comportament este că permit
reutilizarea componentelor existente în definirea unor noi sisteme sau în extinderea celor
existente.
În metodele sistemice descompunerea proceselor în subprocese este arbitrară,
dependentă de modelator. Programatorii au tendinţa să gândească în termeni de funcţii, pe
care se bazează modelul conceptual al prelucrărilor.
Metodele orientate obiect “orientează” sistemul în jurul obiectelor din lumea
reală, a obiectelor conceptuale care există în imaginea utilizatorului asupra lumii. Există
o mai bună integrare a datelor cu programele, construcţia modelelor tinzând spre obiecte
similare, facilitate de reutilizare.
Analiza obiect este echivalentă cu nivelul conceptual. Amândouă au ca finalitate
descrierea sistemului, evidenţierea cerinţelor formulate de utilizatori şi prezentarea
descrierii unei soluţii independente de consideraţiile tehnice, de soluţia informatică
aleasă.
Proiectarea obiect, echivalentă cu nivelul logic, are ca finalitate prezentarea
soluţiei de implementare atât pentru date cât şi pentru prelucrări.
 Implementarea obiect corespunde nivelului fizic, care se ocupă de descrierea
fizică şi operaţională a datelor şi prelucrărilor.

evidenţierea aspectului static dinamic şi funcţional

Ambele metode construiesc modele statice, dinamice şi funcţionale.
În cazul metodelor sistemice, modelul static este modelul conceptual al datelor,
care prezintă entităţile şi asocierile dintre ele. În cazul metodelor orientate obiect,
modelul static este dat de diagrama claselor şi diagrama obiectelor, ce prezintă structura
şi relaţiile entităţilor ce înglobează proprietăţi şi comportament.
Aspectul dinamic al sistemului prin prisma metodelor sistemice este evidenţiat cu
ajutorul modelului conceptual al prelucrărilor. Mai bine corelate cu modelul static,
diagramele de secvenţe, de stări şi de colaborări sunt cele care definesc comportamentul
dinamic, dependent de timp al unui sistem informatic din punctul de vedere al metodelor
orientate obiect.
Modelarea funcţională este aproape inexistentă la metodele sistemice. Superioară
prin detalii de comportament descrise cât şi prin posibilitatea modelării elementelor
funcţionale pe niveluri diferite de abstractizare, în cazul metodelor orientate obiect,
modelarea funcţională este strâns corelată cu cea statică, prezentând înţelesul operaţiilor
definite în clasele modelului static.

abordarea structurii elementelor ce alcătuiesc modelul

Metodele sistemice tratează diferenţiat datele de prelucrări. Complet separate
în faza conceptuală, modelele de date şi de prelucrări nu au concepte comune, nu au
legături evidente. Există discordanţe determinate de faptul că se acordă prioritate
datelor şi asocierilor dintre ele, că modelul prelucrărilor prezintă doar succesiunea
evenimentelor şi a operaţiilor, fără a aminti structurile de date implicate.
Metodele orientate obiect folosesc pentru modelarea sistemului real entităţi ce
înglobează proprietăţi şi comportament, date şi prelucrări. Modelele definite permit o
bună integrare a datelor şi prelucrărilor, fapt ce implică o rezolvare coerentă a
aspectului dinamic şi funcţional.
Formalismul Entitate-Asociere, pe baza căruia se face modelarea conceptuală
şi organizaţională a datelor, admite doar asocierea ca relaţie fundamentală între
entităţi. Relaţiile între entităţi sunt bidirecţionale, caracterizate prin numărul
realizărilor de entităţi ce participă la asociere.
În cazul modelelor orientate obiect, prin admiterea în plus a relaţiilor de agregare
şi generalizare, se poate defini o ierarhie a claselor, în care atributele unui obiect pot fi în
ele însele obiecte. Este posibilă utilizarea moştenirii şi a polimorfismului pentru a
specializa un obiect urmând o cerinţă particulară, sau pentru a obţine o nouă clasă prin
generalizare, pornind de la mai multe clase care au trăsături comune.
De-a lungul ierarhiilor, pentru utilizarea modelului obiect se navighează de la un
obiect la altul, fiind admise şi situaţii în care doar unul din obiecte poate accesa obiectul
corespunzător (asociere unidirecţională).

Comparaţii pot fi făcute şi după adoptarea soluţiei informatice, odată cu

introducerea unor detalii necesare implementării. Pentru ambele metode există structuri
de date şi operatori utilizaţi pentru gestionarea lor. Pentru ambele metode, există restricţii
impuse de sistemul real.

Standardul folosit pentru descrierea datelor la nivel logic în cazul metodelor

sistemice este Modelul Relaţional, definit ca un ansamblu format din structura relaţională
a datelor şi mulţimea operatorilor relaţionali. Există o singură structură de date, relaţia.
Asocierile dintre relaţii sunt exprimate tot prin relaţii. Existenţa unei singure structuri de
date a condus la o uniformitate corespunzătoare în mulţimea operatorilor folosiţi,
permiţând o interogare eficientă a datelor partajate de mai mulţi utilizatori.
Gestionarea datelor se face cu SQL (Standard Query Language), un limbaj de
programare neprocedural puternic, concis şi normalizat. Acesta permite descrierea,
actualizarea şi interogarea datelor memorate, efectuarea de operaţii algebrice complexe
asupra datelor, specificarea restricţiilor de integritate, controlul la date al utilizatorilor. Se
pot selecta astfel submulţimi ale unui tabel sau grupuri de înregistrări din diferite tabele,
indicând criteriul de selecţie sub forma unei fraze SQL.
Modelele obiect pot reprezenta printr-un obiect date variate şi complexe. În plus,
operaţiile corespunzătoare sunt incluse în aceeaşi entitate. Obiectele sunt legate între ele
prin mesaje, declanşatoare ale operaţiilor descrise la nivel de clasă. Este însă dificil de
definit structuri unice de reprezentare a elementelor de modelare. Nu există un model
standard. Există doar variante de reprezentare a structurilor de date orientate obiect
(UML, limbaje de programare orientate obiect) şi grupe de operatori (constructori,
destructori, selectori).
Legătura directă între date şi prelucrări favorizează şi încurajează utilizarea pe
scară largă a instrumentelor CASE în scopul realizării aplicaţiilor pentru gestionarea
obiectelor. Instrumentele CASE pot genera prototipuri funcţionale ale aplicaţiilor, pe baza
elementelor descrise în modelele conceptuale.