1 ENERGETICA DISTRIBUITĂ

1.1 Aspecte privind generarea distribuită în energetică

Sistemele de producere descentralizată a energiei electrice care utilizează resurse energetice
regenerabile, au apărut ca o necesitate dictată de mai multe cauze, pe deoparte ca urmare a conştientizării
factorilor care influenţează negativ mediul şi necesităţii reducerii emisiilor poluante ale centralelor
electrice convenţionale, respectiv şi datorită prognozelor cu privire la gradul de epuizare a resurselor
fosile în condiţiile actuale de cerere de energie.
În prima fază, după inventarea generatoarelor şi motoarelor electrice, producerea energiei electrice a
avut un caracter local. Reţelele electrice au apărut la sfârşitul secolului XIX ca urmare a necesităţii legării
mai multor consumatori de producatorii de energie electrică. Ele au fost realizate la început în curent
continuu, iar mai apoi în curent alternativ. De la începutul secolului XX începe dezvoltarea reţelelor
electrice urbane având centrale de generare proprii cu caracteristici diferite. A urmat necesitatea conectării
acestora între ele după apariţia marilor centrale termice şi hidraulice situate în locaţii îndepărtate cu o
producţie de energie ce depăşea cu mult necesităţile unei singure localităţi.
Timp îndelungat, energetica a fost bazată pe o paradigmă ce impunea generarea electricităţii în unităţi
centralizate de mare putere (amplasate în zone determinate de anumite condiţii de producere şi/sau
consum), transmiterea acesteia în zonele de consum prin linii de transport şi livrarea la consumatori
printr-o infrastructură pasivă la tensiuni înalte, figura 1.1.

Figura 1.1 – Structura sistemului centralizat de producere a energiei electrice

Acest sistem de generare centralizat are mai multe dezavantaje. Adiţional problemelor precum cele
de ineficienţa şi pierderi de puteri de-a lungul liniilor de transport şi distribuţie, transportul energiei

8
electrice, emisiile de gaze cu efect de seră, deşeurile nucleare se adauga şi cele legate de securitatea
energetică.

Multe dintre aceste probleme pot fi mediate prin generarea distribuită. Prin localizareasursei în
apropiere de utilizatorul final problemele de transport devin demodate. Generarea distribuită (GD), este
produsă adesea de mici unităţi modulare de conversie a energiei, cum ar fi panourile solare, centrale
eoline sau microcentrale. Noţiunea de generare distribuită vizează generarea energiei electrice la scară
mică pentru a produce electricitate în apropiere de consumatorii finali, figura 1.2.

Figura 1.2 - Reţeaua electrică a viitorului, în care diferite instalaţii GD sunt racordate la reţeaua
electrică, în special la nivelul tensiunii de distribuţie

Problema schimbărilor climatice devine o provocare majoră la care comunitatea internaţională

trebuie să facă faţă în secolul curent. De-a lungul ultimului deceniu, UE a depus eforturi semnificative în
dezvoltarea unei strategii comune în sectorul energetic. Substituind combustibilii fosili cu surse
regenerabile de energie (SRE) este considerată ca fiind o măsură importantă pentru reducerea emisiilor de
carbon la nivel mondial. Beneficiile pentru mediu care merg împreună cu utilizarea sporită a SRE pentru
producerea energiei electrice sunt larg recunoscute. Obiective destul de ambiţioase pentru creşterea
utilizării SRE au fost specificate de către UE, precum şi de diverse guverne naţionale (Krewitt şi Nitsch,
2003).
Mai mult decât atât, o creştere rapidă pentru generarea de energie electrică distribuită este prevăzută
(AIE, 2002). Se preconizează o creştere a producţiei anuale de energie electrică distribuită cu 4,2%, între
2000 şi 2030 ajungând la 35 GWh până în anul 2030. Utilizarea energiei din surse regenerabile (solară,

9
biogaz, eoliană şi hidro) şi combinată de energie termică şi electrică (CHP), pentru a limita gazele cu
efect de seră (GES) reprezintă unul dintre principalii factori pentru generare distribuită (GD).
În actuala piaţă energetică, sistemele distribuite de energie au un rol tot mai important. Pentru
aînţelege
mai bine implicaţiile în descentralizarea sistemul energetic, o atenţie deosebită trebuie acordatănoţiunii de
generare distribuită. Ca un domeniu relativ nou de cercetare, mai multe noţiuni sânt înrudite, cum ar fi
"generarea descentralizată", "generaţia dispersată", "resurse de energie distribuite", etc.
 Generarea distribuita este o sursă de energie electrică conectată direct la reţeaua de
distribuţie sau la consummator [1].

 Generarea distribuită se consideră a fi un sistem energetic distribuit, este un sistem complex,

care cuprinde un număr de furnizori de energie şi consumatori, conductele de termoficare,
instalaţii de stocare a căldurii şi liniilor de transmisie a puterii într-o regiune [2].

 După [3], definiţia variază în mod semnificativ în ceea ce priveşte caracteristicile generatoarelor
menţionate.

 [4] defineşte generarea distribuită ca un generator cu capacitate mică aproape de sarcina sa,
care nu face parte dintr-un sistem de generare centralizat. [5] pune o limitare a capacităţii
maxime de producţie distribuită (30kW). Totuşi, nu există un consens în literatura de specialitate
cu privire la limita superioară care urmează să fie stabilită: această limită poate varia de la 1MW
pînă la 100MW.
Generarea distribuită nu ar trebui să fie în mod exclusiv confundată cu producerea de energie din
surse regenerabile. Sursele regenerabile de energie pot fi exploatate în cadrul sistemului de generare
distribuită şi sunt încurajate de anumite grupuri de influenţă, deşi tehnologiile de bază non-regenerabile ar
putea fi, de asemenea, luate în considerare în acest sistem descentralizat.

10
 Figura 1.3- Promovarea surselor de generare distribuită
1.2 Necesitatea integrării generarii distribuite
În contextul actual al fluctuaţiei mari a preţurilor la energie, preocupările legate de epuizarea
combustibililor fosili şi de conştientizarea creşterii gradului de emisie a gazelor cu efect de seră, Uniunea
Europeană consideră că eficienţa energetică are o provocare majoră pentru anii ce vor urma. În
comunicarea sa, Comisia Comunităţilor Europene (2006) estimează că Uniunea Europeană poate
economisi până la 20% din consumul său de energie pe perioada 2007- 2020. În mai multe ţări, cum ar fi
Regatul Unit, o gamă largă de posibilităţi sunt exploatate în prezent, inclusiv generarea distribuită.
Mai multe studii au fost efectuate pentru a sublinia principalele carenţe ale paradigmei de generare
centralizată şi motivaţia integrării generării distribuite ca sursă primară de energie electrică sau ca
generator de rezervă. Principalii factori de trecere de la un sistem centralizat la unul descentralizat cu
integrarea surselor de generare ditribuită sunt:

– Costurile de transport si distribuţie a energiei electrice: costurile de transport şi distribuţie

ajung până la 30% din costul energiei electrice livrate în medie. Spre exemplu conform datelor
ANRE.MDpentru anul 2015 s-au procurat energie electrică în valoare de 5383,6 mil.lei, iar livrată
consumatorilor finali energie electrică în suma de 6066,6 mil. lei. Astfel 377,7 mil. lei (6,29%) a
constituit costul serviciilor de transport, iar 326,5 mil. lei (5,38%) reprezintă nivelul consumului
tehnologic şi pierderilor în reţelele de distribuţie. Cel mai mic cost este realizat de către
consumatori industriali racordaţi la medie tensiune.

11
– Alimentarea cu energie electrică a localităţilor rurale într-un sistem centralizat. Cheltuielile
mari investiţionale sunt necesare pentru a conecta zonele izolate din cauza distanţei care urmează
să fie acoperite prin linii electrice aeriene, conectarea zonelor izolate cu un consum mic s-ar putea
dovedi nerentabilă. Acest efect este amplificat atunci când se iau în considerare pierderile de
transport şi distribuţie, deoarece ambele au tendinţa de a creşte odată cu distanţa parcursă,
electrificarea rurală este, prin urmare, costisitoare. De multe ori se dovedeşte mai economic să se
bazeze pe generarea distribuită în astfel de cazuri. Acest lucru a fost şi este actual în cazul zonelor
montane sau zonele cu densitate scăzută situate la distanţă mare de zonele urbane.

– Investiţii în reţelele de transport şi distribuţie: În următorii 20 de ani, investiţii semnificative

vor fi necesare pentru modernizarea reţelelor de transport şi distribuţie. Agenţia Internaţională
pentru Energie a estimat suma totală care urmează să fie investită în producţia, transportul şi
distribuţia energiei electrice până în 2030 pentru ţările OCDE, fiind între 3.000 şi 3.500 de
miliarde de dolari. Pentru a reduce aceste costuri, generarea distribuită poate fi folosită ca o
modalitate de a ocoli reţelele de transport şi distribuţie. Conform contractului de finanţare semnat
dintre Î.S. Moldelectrica si Banca Europeana de Investii în iulie 2012, Guvernul Republicii
Moldova a autorizat împrumutarea sumei de 17.000.000 Euro pentru reabilitarea unor active-cheie
de transport, precum staţiile electrice, liniile de transport a energiei electrice şi contoarele care au
ajuns la finele existenţei lor tehnice.

– Securitate şi fiabilitate: integrarea generării distribuite contribuie la securitatea energetică prin

intermediul a două efecte:

1 Diversitatea de combustibil: ca tehnologii generarea distribuită poate găzdui o gamă mai mare de
combustibil comparativ cu cea centralizată, generarea distribuită a fost utilizată pentru a
diversifica utilizarea de cărbune, combustibil, gaze naturale şi combustibil nuclear. Ca exemplu,
generarea distribuită integrează toate sursele regenerabile şi parţial cele tradiţionale.

2 Rezervă de energie: utilizarea principală a generării distribuite este de a asigura o rezervă de

capacităţi pentru a preveni disfuncţionalităţi de alimentare şi operare în cazul unor probleme de
reţea, generatoare de rezervă au fost instalate în locaţii critice, cum ar fi spitale, secţii de votare
etc.

– Dereglementarea pieţei energetice: Într-o piaţă a energiei electrice dereglamentată, diminuarea

marjelor de rezervă sau eşecul generatoarelor de a furniza reţelei (din cauza, de exemplu,
întreruperilor neplanificate, etc) pot duce la deficite de capacitate care rezultă în preţuri ridicate
ale energiei electrice către consumatori. În scopul de protecţie contra impacturilor negative ale
preţurilor, marii consumatori de energie electrică au dezvoltat şi achiziţionat capacităţile de

12
 generare distribuită. O astfel de mişcare a fost posibilă datorită creşterii flexibilităţii în
reglementarea pieţei ca urmare a dereglementării, inclusiv, şi prin reducerea barierelor de intrare
pe piaţă energiei electrice.

– Impactul asupra mediului înconjurător: Impactul asupra mediului al sistemului energetic

centralizat este semnificativ, din cauza utilizării pe larg a combustibilului, cărbunelui şi gazelor
naturale. Sectorul energiei electrice este responsabil de ¼ din emisiile de NOx, 1/3 din emisiile de
CO2 şi 2/3 din emisiile de SO2. Generarea distribuită a fost utilizată pentru a atenua impactul atât
în ceea ce priveşte emisiile asociate cu pierderile de transport şi distribuţie, creşterea eficienţei
prin cogenerare şi energia din surse regenerabile.
Astfel tehnologia ce impune generarea distribuită reprezintă o alternativă majorăîn soluţionarea
problemelor menţionate şi se remarcă prin următoarele avantaje:
 Descentralizarea producţiei de energie electrică, perminţând persoanelor fizice şi juridice
producţia proprie a energiei electrice prin intermediul energiilor curate,
 Creşterea eficienţei prin eliminarea distanţei dintre punctele de generare şi consum. Se elimină
pierderile de energie electrică datorită liniilor ce conectează centralele de energie convenţională
(termice, nucleare) cu punctele de consum (oraşe, sate),
 Reducerea emisiilor de CO2 prin generarea electricităţii din energii curate,

 Mărirea siguranţei în alimentare prin diversificarea surselor de energie,

 Minimizarea sau eliminarea costului facturilor de energie electrică la locuinţe sau intreprinderi,
 Crearea unei pieţe de energie mai competitive,
 Mărirea eficienţei generării de energie,
 Posibilitatea participării micilor consumatori şi consumatorilor individuali la generarea de energie
de calitate ridicată,
 Reducerea suprasolicitarii reţelelor în cazul marilor consumatori,
 Capacităţi mai mari de export datorită reţelelor descongestionate,
 Reducerea pierderilor de energie în reţea prin situarea generării în apropierea locului de consum.
După cum s-a menţionat, generarea distribuită a fost folosită în mod istoric în mai multe moduri
pentru a completa generarea centralizată. Motivul din spatele recentei renaşteri a generării distribuite este
condiţionată de urmatoarele 2 provocări: liberalizarea pieţelor de energie electrică şi preocupările faţă de
emisiile de gaze cu efect de seră.
Procesul de dereglementare a pieţei de energie electrică şi de gaze a început în Europa, ca urmare a
aplicării a două directive (Directiva 96/92 / CE şi 98/30 / CE) având ca scop asigurarea unui flux liber de
gaz şi de energie electrică pe întreg continentul. Aceste directive şi legislaţia ulterioară a creat un nou

13
cadru care să permită ca generatoarele distribuite să îşi mărească cota în totalul de generare a energiei
electrice.
Strategia pentru Energie a Comisiei Europene, adoptată în februarie 2015, dedică una dintre cele
cinci dimensiuni ale sale pentru cercetare, inovare şi competitivitate. Integrată în planul SET (Strategic
Energy Technology) al Uniunii Europene, aceasta va juca un rol important într-o nouă abordare energetică
europeană referitoare la cercetare şi inovare concepută pentru a accelera transformarea sistemului
energetic. Cea mai recentă comunicare referitoare la transformarea sistemului energetic european şi rolul
Planului SET a fost adoptată în luna septembrie 2015.
În cadrul acestei comunicări sunt stipulate direcţiile de cercetare și inovare ale Uniunii Europene:
 tehnologii regenerabile, care trebuie să se afle în centrul noului sistem energetic,
 un sistem energetic inteligent (smart grid),
 creşterea eficienţei energetice,
 tehnologii cu emisii reduse de carbon.
În domeniul de aplicare al distribuţiei energiei electrice, atât în reţelele de medie cât şi de joasă
tensiune, apariţia conceptului “Reţea inteligentă” se datorează cerinţelor de economii de energie şi
integrarea energiei regenerabile, împreună cu necesităţile companiilor de distribuţie pentru selectarea
variantei optime de investiţii, funcţionarea optimă şi creşterea eficienţei sistemului. Pe lângă aceasta
trebuie luate în considerare vehiculele electrice şi cererea de noi servicii de către consumatori. În ultimii
ani, conceptul de reţea inteligentă nu mai este un termen utilizat doar în comunitatea ştiinţifică, acesta
fiind recunoscut şi preluat de către toate companiile de electricitate, inclusiv din Republica Moldova, din
cauza următorilor factori:
a integrarea surselor de generare distribuită în reţelele electrice,
b optimizarea funcţionării reţelelor de medie şi joasă tensiune în contextul integrării surselor de
generare distribuită,
c creşterea eficienţei energetice în reţelele de medie şi joasă tensiune.
Nu este posibil să se construiască o infrastructură de distribuţie, fără o viziune integrată a întregului
sistem, deoarece numai printr-o abordare integrată este posibil să avem o interoperabilitate armonizată a
diferitelor componente ale sistemului. În acest context, conform [6] până în anul 2030 prevede pentru anii
2021-2030 dezvoltarea reţelei de distribuţie prin folosirea conceptului de reţele electrice inteligente, cu
scopul de a integra în mod optim controlul asupra surselor regenerabile şi eficienţei energetice.

1.3 Tehnologii utilizate pentru generarea distribuită

Termenul de generare distribuită sau generare locală se referă la generatoare de putere mică, conectate
uzual la reţeaua de distribuţie. Generarea distribuită include:

14
 • generatoare alimentate din surse regenerabile de energie - SRE (cu excepţia hidrocentralelor şi a
fermelor eoliene de mare putere),
• sisteme pentru producerea combinată de căldură şi electricitate (CHP), cunoscute şi ca sisteme de
cogenerare,
• generatoare de rezervă funcţionând conectate la reţea, în special când generarea centralizată este
inadecvată sau scumpă.
În practică, GD cuprinde unităţi de generare relativ mici (tipic mai mici de 50 MW, deşi anumite
surse consideră anumite sisteme de până la 300 MW ca putând fi considerate tehnologii GD) aflate pe,
sau lângă, amplasamentul consumatorului, pentru a satisface nevoile specifice ale acestuia, a sprijini
funcţionarea economică a reţelei de distribuţie existente, sau pentru ambele motive. Convergenţa dintre
competiţia pe piaţa energetică şi apariţia unor sisteme de generare puţin poluante (micro-turbine, celule
cucombustie, celule fotovoltaice, generatoare eoliene mici şi alte tehnologii de generare), a trezit un mare
interes pentru generarea distribuită, în particular pentru generarea la consumator. Fiabilitatea serviciului şi
calitatea energiei sunt îmbunătăţite prin apropierea de consumator, iar eficienţa este îmbunătăţită prin
aplicaţiile locale CHP în care se utilizează căldura provenită de la generarea electricităţii.
Anumite tehnologii GD nu sunt noi (de exemplu, motoare cu ardere internă, turbine cu gaz, etc.). Pe
de altă parte, din cauza schimbărilor din industrie, tot mai multe noi tehnologii sunt dezvoltate sau
avansate spre comercializare (de exemplu, pile de combustie, fotovoltaice, etc.).
Varietatea de utilizare finală trebuie să fie legată de o mai mare varietate de tehnologii. Gama de
tehnologii utilizate pentru generarea distribuită descrisă de către [7] include:

15
 Figura 1.6-Tehnologii de generare distribuită

Domeniile de utilizări tipice pentru GD sunt:

• casnic (microgenerare: energie electrică şi termică),
• comercial (referitor la clădiri: energie electrică şi termică),
• efect de seră (referitor la proces: electricitate, căldură şi dioxid de carbon pentru fertilizarea
culturilor agricole),
• industrial (referitor la proces: energie electrică şi abur),
• încălzire districtuală (referitor la clădire: energie electrică şi termică prin reţeaua de distribuţie),
• energie electrică (numai energie electrică în reţea).

16
 Figura 1.7 -Soluţiile de producere distribuită şi principalele utilizări ale energiei produse

1.3.1 Motoarele cu piston

Motoarele cu piston, dezvoltate mai mult de 100 de ani, au fost primele din tehnologiile GD care
propulsau combustibilul mineral. Atît motoarele Otto (aprindere prin scânteie) cît şi motoarele ciclul
Diesel (aprindere prin comprimare) au câştigat acceptarea pe scară largă în aproape fiecare sector al
economiei şi sunt în aplicaţii care variază de la unităţi de cai putere, care propulsează mici unelte portabile
la sarcina de bază a centralelor electrice de 60 MW. Motoarele cu piston sunt cele în care pistoanele se
deplasează înainte şi înapoi în cilindri. Motoarele mai mici sunt destinate mai ales transportului şi pot fi
adaptate la generarea energiei electrice cu mici modificari. Motoarele mai mari sunt, în general, proiectate
pentru generarea de energie electrică, de antrenare mecanică sau propulsarea marină. Motoarele cu piston
sunt disponibile în prezent, de la mulţi producători din toate gamele de dimensiuni GD. Pentru aplicaţii de
GD, motoarele cu piston oferă costuri reduse şi eficienţă bună, dar cerinţele de întreţinere sunt ridicate, iar
unităţile pe bază de motorină au emisii ridicate.
Aproape toate motoarele utilizate pentru generarea energiei sunt în patru timpi şi funcţionează în
patru cicluri (admisie, compresie, de combustie şi de evacuare). Procesul începe cu combustibilul şi aerul
fiind amestecate. Unele motoare sunt turbosuflante sau supraalimentate, pentru a creşte puterea motorului,
ceea ce înseamnă că aerul de admisie este comprimat de un compresor mic în sistemul de admisie.
Amestecul de combustibil/aer este introdus în cilindrul de ardere, apoi comprimat în timp ce pistonul se
deplasează spre partea superioară a cilindrului.

17
 Figura1.8-Schema motorului cu piston.

În unităţile diesel, aerul şi combustibilul sunt introduse separat, combustibilul fiind injectat după ce
aerul este comprimat de către piston în motor. Pe măsură ce pistonul se apropie de vîrful mişcării sale, o
scânteie este produsă care aprinde amestecul (la majoritatea motoarelor diesel amestecul este aprins singur
prin comprimare). Motoarele cu combustibil dual utilizează o cantitate mică de pilot de combustibil diesel,
în locul unei scântei pentru a iniţia arderea la început a combustibulului gazului natural. Presiunea gazelor
fierbinţi, arse dirijează pistonul în josul cilindrului. Energia pistonului în mişcare este transpus în energie
de rotaţie de un arbore cotit. Pe măsură ce pistonul atinge capătul loviturii supapa de evacuare se deschide
şi sistemul de evacuare este expulzat din cilindru de pistonul în creştere. Configuraţiile cogenerative sunt
disponibile cu recuperarea căldurii din sistemul de evacuare gazos şi mantalele de apă şi ulei.
Costurile instalate şi cheltuielile anuale pentru motoarele cu piston diferă în mare măsură, în funcţie de
reglementările de control al emisiilor în regiunea în care sânt amplasate. Costul instalat într-un LAER - cele
mai scăzute tarife de emisii realizabile (reglementări stricte de control al emisiilor) regiunea este mult mai
mare decât într-un non-LAER (un anumit control) zonă, cu toate că acest decalaj în stabilirea preţurilor
scade pe măsură ce creşte dimensiunea unităţii.
Reducerea controalelor a emisiilor pot fi încorporate pe motoarele diesel, unităţi de combustibil dual şi
motoarele cu gaze natural abundente în ardere, dar amplasarea rămâne dificilă în zonele severe sau
extreme de nedobîndire a ozonului.
În plus, capcane de particule pot fi necesare pentru a controla conţinutul emisiilor de particule de la
motoarele diesel. Motoarele cu ardere slabă mai noi sunt superioare pentru controlul NOx, şi de multe ori
includ modificări care să permită reducerea suplimentară a nivelurilor de emisii.
Motoarele cu piston pot fi utilizate într-o gamă largă de aplicaţii GD. Motoarele cu piston sânt
confecţionate de un grup larg de companii din lume. Trendurile de dezvoltare curente par a fi focusate pe
eficacitate şi problemele de degajare şi pe reducerea costurilor. În adiţie, câteva companii au semnat

18
asocierea în participaţie, înţelegerile de distribuţie şi marketing între ele. Cu aceste înţelegeri, ei pot împărţi
costurile asociate cu cercetările şi dezvoltarea şi pătrunderea în marketingul nou global.
Acestea au urmatoarele avantaje:
 Motoarele cu combustibil dual au nivele mici de degajare deoarece ele folosesc gaz natural primar,
au economie bună şi asigura eficacitatea şi siguranţa Dieselului. Aprinderea automată a fost
dezvoltată, ceea ce semnificativ reduce cantitatea combustibilului Diesel care trebuie folosită,
acolo, prin reducerea degajării.
 Ating puterea transmisă maximă ce poate fi cheia spre reducerea la KW/cost, dar aceasta poate cere
componente ale motorului mai durabile. Componentele mai durabile ar trebui tot să ducă la
micşorarea în cheltuielile de întreţinere.
 Răcirea ameliorată a componentelor ca turbosuflantele, locurile tuburilor electrice şi aria în jurul
bujiei pot deasemnea duce la o viaţă mai lungă a componentelor.

1.3.2 Microturbinele
Majoritatea turbinelor micro folosesc un singur ax cu un generator magnetic permanent de viteză înaltă
ce produce o putere AC de înaltă frecvenţă. Utilizînd un invertor această frecvenţă trebuie convertită în 60
Hz. Un avantaj este că aceste elemente ale singurului ax au un model şi construcţie mai simplă decît
configuraţiile de 2 axuri şi prin urmare pot necesita mai puţin sprijin. Oricum, configuraţiile de 2 axuri includ
o cutie de viteze de angrenaj şi un generator de inducţie ce produce în mod direct o putere de 60 Hz, astfel
încît un invertor nu este necesar pentru aceasta. Deasemenea, modelul fisurat al axului este necesar pentru
aplicaţiile de efectuare a acţiunii mecanice.
Turbinele micro se rotesc la viteze înalte (40,000 rpm) şi prin urmare necesită sisteme de generare unei
fiabilităţi înalte. Două configuraţii sunt deja utilizate: compresorul de aer cu un sistem compatibil dintr-un
metal subţire şi un sistem de ulei lubrifiant sub presiune cu o pompă. Sistemele de compresoare de aer
evacuează uleiul din sistem şi sunt mai simple, necesită mai puţin sprijin şi nu produc reziduuri de ulei în
pompă.
Reducerea costurilor va fi o barieră majoră pentru producătorii de turbine micro. Costul electronicii
pentru reglarea presiunii şi conexiunea în serie, este înalt. Oricum conexiunea standardă sau volumele de
producţie mai înalte poate ajuta să reducem din aceste costuri.
Regeneratoarele pot îmbunătăţi eficienţa turbinelor micro de la 20-30% în rate de eficienţă de 14-20% a
elementelor negenerabile. Obţinerea eficienţei mai înalte poate solicita temperaturi mai înalte în dispositive
necesitînd îmbunătăţiri în meterialele de recuperare.

19
 .

Figura 1.9– Schema microturbinei

Elementele ce au asigurat presiunea înaltă a gazului natural sunt cu 1-4% mai eficiente decît cele ce
utilizează presiune mai mică a gazului din cauza reziduurior din compresarea petrolului.
Cîţiva producători dezvoltă sisteme de generare a presiunii ce combină canalele de petrol cu turbinele
micro. Aceste sisteme în mod individual conduc gazul fierbinte produs de cîteva tipuri de combustibil printr-o
turbină micro pentru a genera electricitate suplimentară. Sistemele de hibrizi comerciali sunt aşteptate să aibă
eficienţă excepțională de electricitate înaltă.
Carburatoarele ce produc combustibil în stare gazoasă ar putea ajuta turbinele să devină mai accesibile
oriunde, rezervele de gaz natural fiind insuficiente. Oricum, carburatorii ar fi mai complecşi şi ar utiliza
combustibili cu impurităţi sau reziduuri şi prin urmare necesită sisteme scumpe de prelucrare a
combustibilului şi purificarea gazului ar putea pune în pericol eficienţa şi creşterea cheltuielilor iniţiale.

1.3.3 Turbinele de combustie industriale

Turbinele de combustie sunt utilizate de mai multe decenii pentru producerea energiei şi variază în
dimensiuni de puteri începând cu aproape 1 MW pînă la aproape peste 100 MW. Elementele de la 1 la 15
MW se consideră în general turbine industriale, un termen ce le diferenţiază de turbinele cu un nivel de
utilizare mai înalt şi turbinele micro mai mari. Turbinele de combustie au relativ costuri joase de instalare,
puţine emisii, restabilirea căldurii prin aburi şi necesităţi de menţinere constantă, dar capacitate energetică
joasă. Cu aceste particularităţi, turbinele de combustii sunt în mod tipic utilizate pentru cogenerarea GD cînd
o rezervă continuă de vapori sau apă fierbinte şi temperatură, este cea aşteptată ca punct de fierbere şi au
configuraţii combinate în cicluri.

20
 Figura 1.10-Schema turbinei de combustie industrială

Din punct de vedere istoric turbinele industriale au fost dezvoltate ca derivative aeriene utilizîndu-le ca
dispositive de propulsie a aerului cald, ca model de bază. Unele din ele, oricum, au fost schiţate în mod
specific pentru generarea presiunii locale sau pentru funcţii de compresare în industria uleiurilor sau
gazelor. O turbină de combustie este un dispozitiv în care aerul este presat şi combustibilul în stare lichidă
sau gazoasă este aprins, iar produsele de combustie sunt emanate în mod direct prin lame într-o turbină
pentru a comanda un generator electric. Compresorul şi turbina de obicei au cicluri multiple şi paletaj axial.
Aceasta le diferenţiază de turbinele micro mai mici ce au lame radiale şi un singur ciclu.
Materialele durabile şi rezistente la temperaturi sau schemele avansate de răcire sunt necesare pentru

lamele de primă etapă a turbine şi carburatori pentru a spori activitatea temperaturii/ presiunii şi prin urmare a

eficienţei turbinelor. Astfel de dezvoltări vor rezulta în reducerea din timp şi menţinere.

Eficienţa poate fi deasemenea îmbunătăţită prin utilizarea regeneratoarelor. Deşi regenerarea nu este

potrivită pentru a fi utilizată la turbine în valori >M1, ea reprezintă o parte integră a programului Advanced
Turbine System (ATS) şi este deja pus în aplicare la microturbine. Răcirea internă poate spori eficienţa prin
reducerea necesităţilor de presiune pentru compresarea aerului şi produce temperaturi mai joase pentru
facilitarea răcirii părţilor turbinei.
Mediul ambiant influenţează eficienţa ceea ce este de asemenea important de îndată ce punctul de

firbere în turbine este în normă pe perioadele de înregistrare a temperaturilor înalte cînd randamentul lor ia

cea mai mică valoare. Metodele curente de a reduce influenţa temperaturii mediului ambiant include

ventilator de evaporare şi de absorbţie, pomparea aburilor în carburator pentru controlul unei scurgeri mari

de masa sau NOx şi stocarea/pomparea aerului presat.

1.3.4. Pile de combustie

21
 Cu toate ca prima pilă de combustie a fost inventată în 1839 de către Sir William Grove, aceasta nu a
fost dată în exploatare pînă în 1960, când NASA a perfecţionat pilele de combustie, astfel acestea
generând energie electrică pe navele spaţiale Gemini si Apollo. La etapa actuală, se cunosc mai multe
tipuri de pile de combustie, precum: pile cu electrolit acid fosforic, pile cu electrolit de tip polimeri solizi,
pile cu electrolit carbonaţi topiti, pile cu electroliţi oxizi solizi, pile cu electrolit alcalin. Totuşi, în general,
pilele de combustie nu sunt disponibile comercial.

Figura 1.11-Schema pilei de combustie

Există mai multe tipuri de pile de combustie, dar toate utilizează acelaşi principiu de bază pentru a
genera putere. O pilă de combustie este formată din 2 electrozi (un anod si un catod) separaţi de un
electrolit şi reactanţi (un combustibil si un oxidant). Combustibilul hidrogen trece prin anod, în timp ce
oxigenul prin catod. Cu ajutorul unui catalizator, atomul de hidrogen disociază în proton şi electron.
Protonul traversează electrolitul spre catod, iar electronul parcurge un circuit extern conectat dupa
sarcină, creînd astfel curent continuu. Electronii continuă deplasarea spre catod, unde se combină cu
hidrogenul si oxigenul, generînd apă si caldură.
Principala diferenţă între tipurile de pile de combustie este determinată de electroliţii de care dispun
acestea. Fiecare electrolit are atât avantaje cât şi dezavantaje în funcţie de cheltuielile necesare pentru
componenete şi obţinerea acestora, temperatura la care funcţionează, eficienţa, raportul dintre putere si
volum (sau greutate) si alte aspecte operaţionale. Regiunea pilei de combustie care conţine electrozii si
electrolitul este numita “stack” și este cel mai scump element al sistemului. Înlocuirea stack-ului este un
proces foarte costisitor, dar devine necesar atunci când eficienţa sa scade, ca urmare a funcţionării unui
numar anumit de ore.
Pentru a funcţiona, pilele de combustie au nevoie de hidrogen, deoarece acest combustibil asigură cel
mai bun randament în energia electrică şi nu produce emisii poluante. Totuşi, nu este practic ca

22
hidrogenul sa fie direct utilizat drept sursă de combustibil; în schimb, acesta poate fi extras din surse
bogate în hidrogen precum benzina, propanul sau gazul natural utilizând un reformator. Reformatorii
eficienţi de combustibil,care pot transforma diferiţi combustibili în hidrogen, sunt necesari pentru a
determina sporirea flexibilităţii şi fezabilităţii comerciale a pilelor de combustie.

1.3.5 Instalaţii fotovoltaice

În 1839, fizicianul francez Edmund Becquerel a descoperit că anuminte materiale produc mici
cantităţi de energie electrică când sânt expuse la lumină. Primele sale experimente erau aproape de 1-2%
eficiente în transformarea luminii în energie electrică, astfel a decis să se aprofundeze în cercetarea
acestor efecte fotovoltaice. Următoarea descoperire a fost făcută în 1940, când prin intermediul procesului
Czochralski, s-a obţinut siliconul cristalin. În 1954, Bell Labs a utilizat acest proces pentru a desăvârşi
pila silicon-fotovoltaică, care sporeşte eficienţa procesului de conversie a luminii în electricitate la 4%.
Sistemele fotovoltaice, cunoscute ca panele solare, actualmente sunt disponibile pe scară largă, nu produc
emisii poluante, sunt sigure şi necesită o întreţinere minimă pentru a funcţiona. Sistemele fotovoltaice nu
sunt pe larg utilizate deoarece sunt unele din cele mai costisitoare tehnologii GD, funcţionează doar in
prezenţa luminii solare.

Figura 1.12- Sistem fotovoltaic.

Panelele solare fotovoltaice sunt formate din pile electrice interconectate, care transformă radiaţia
solară în energie electrică. Pilele fotovoltaice produc energie electrică de curent continuu. Întrucît energia
electrică de curent alternativ este furnizată de către distribuitorii de energie electrică şi este utilizată în
mare parte de utilizatorii finali, energia electrică generată de panelele solare nu poate fi utilizată pînă cînd
nu este transformată din energie electrică de curent continuu în energie electrică de curent alternativ,
utilizînd pentru aceasta un invertor. În unele cazuri, poate fi necesar un echipament suplimentar care să
genereze energie, atunci cînd panela solară este conectată la o reţea electrică.

23
 Insolaţia este un termen utilizat pentru descrierea energiei solare care poate fi transformată în energie
electrică. Factorii care influenţează insolaţia sunt intensitatea de lumină şi temperatura la care
funcţionează pilele fotovoltaice. Intensitatea luminii depinde de latitudinile locale si climatice, aceasta
creşte pe măsura de apropierea de Ecuator. Un alt factor important este poziţia panelei solare. Pentru a
mări intensitatea luminoasă, panela trebuie sa fie poziţionată în aşa mod, încît razele solare incidente să
cadă perpendicular o perioada cît mai mare de timp pe panelă. Totuşi, chiar si cu aceste ajustări, teoretic,
eficienţa maximă care o pot atinge pilele fotovoltaice este de 30%.
Sistemele fotovoltaice pot fi utilizate intr-o gamă largă a cererilor GD, variind de la utilizarea
rezidenţială şi comercială, la utilizarea energiei de la distanţă.
Mai mulţi producători pun pe piaţă sistemele fotovoltaice, atît pentru utilizarea rezidenţială cât şi
comercială, actualmente acestea sunt disponibile la mai mulţi producători. Producătorii continuă sa
reducă costurile pentru instalare si să sporească eficienţa (care prezintă 24% în laborator şi 10% în
utilizare obişnuită).
Utilizarea celor mai ieftine componente va reduce preţul sistemelor fotovoltaice. În prezent,
majoritatea sistemelor care sunt fabricate au placă subţire de silicon. Totuşi, producătorii cercetează noi
alternative. De exemplu, sistemele cristaline cu pelicula subţire actualmente se desăvârşesc, pentru a
produce energie electrică utilizând o fracţiune de silicon necesară plăcii-subţiri a pilelor fotovoltaice.

1.3.6 Sisteme de Turbine Eoliene

Morile de vânt sunt utilizate de ani buni pentru a valorifica energia vântului. Până la Rural
Electrification Act în 1920, când au fost acordate fonduri pentru extinderea energiei electrice spre
regiunile periferice, fermele utilizau morile de vânt pentru producerea energiei electrice prin intermediul
generatoarelor electrice. Numai in SUA au fost instalate 8 milioane de mori de vânt.
Energia vântului a devenit un subiect important în anii 1970 în perioada crizei din SUA, în rezultatul
căutării resurselor energetice cu potenţial regenerabil. Turbinele eoliene, de obicei morile de vânt,
destinate producerii de energie electrică, sunt considerate drept cea mai ieftină resursă de energie electrică
dintre toate resursele energetice cu caracer regenerabil. Astăzi, atenţia este focusată asupra acestei
tehnologii fiind o alternativă ecologică convenabilă. Turbinele eoliene pot produce energie electrică fără a
necesita investiţii suplimentare în infrastructură, precum linii de transmisie, astfel sunt frecvent utilizate
în regiunile îndepărtate. Majoritatea turbinelor eoliene care sunt utilizate în prezent sunt sau cele de
dimensiuni reduse, (mai puțin de 5 kW), proiectate pentru sectoarele de locuit, sau cele de dimensiuni
mari, instalate decompaniile electrice, astfel asigurând cu “energie verde” clienţii săi.
Turbinele eoliene sunt sisteme formate din rotor, generator, lame ale turbinelor și dispozitivul de
cuplare. Precum vântul bate printre lame, aerul exercită o forţă aerodinamică care determină lamele să
miște rotorul. Majoritatea turbinelor au cutia de viteză si generatorul aşezate împreună, în spatele lamelor

24
turbinei. Productivitatea generatorului este gestionată de un invertor care transformă energia electrică de
curent continuu în energie electrică de curent alternativ, astfel fiind posibilă utilizarea energiei electrice.

Figura 1.13- Sistem de turbine eoliene

Majoritatea turbinelor care funcţionează astăzi au configuraţia axei - orizontală (precum este arătat în
desen). Variaţia vitezei vântului limitează cantitatea de energie electrică pe care turbinele eoliene o pot
genera, iar viteza minimă a vântului necesară pentru generarea energiei electrice, determină valorificarea
turbinei. În general, pragul vitezei minime a vântului este atins mai frecvent atunci când turbinele sunt
plasate mai aproape de sol. Deasemenea un factor important de care trebuie ţinut cont la poziţionarea
turbinelor este terenul unde vor fi localizate. Litoralul si dealurile sunt cele mai favorabile spaţii de
amplasare a turbinelor eoliene, deoarece anume in aceste regiuni deobicei predomină vânturi.
Dezavantajul în utilizarea turbinelor eoliene este că acestea depind de surse variabile și imprevizibile.
Dacă viteza vântului nu este suficientă pentru a mişca axul în generator, energia electrică nu se va
produce. Totuşi, înca se lucrează la perfecţionarea sistemelor, ca acestea să funcţioneze la pragul minim
de viteză a vântului.
Pentru a compensa natura imprevizibilă a vântului, sunt incluse baterii cu sisteme de stocare, pentru a
furniza energie electrică când turbinele nu sunt puse în funcţiune. Regulatoarele de tensiune sunt
perfecţionate şi îmbunătăţite în aşa fel încât turbinele să reincarce bateriile paralel cu producerea energiei
electrice. Acest fapt fac turbinele eoliene şi mai productive.
Turbinele eoliene prezintă o metoda puţin costisitoare de a produce energie electrică, comparativ cu
pilele fotovoltaice, astfel fiind o tehnologie cu adevarat “verde”. Se preconizează că turbinele eoliene să
menţină şi în viitor avantajul in cost.

25
 Unul dintre cele mai mari costuri asociate cu sistemul de turbine este turnul pe care trebuie sa fie
instalată turbina. Regula degetului constă în ridicarea turbinei la aproximativ 10 metri (30 feet) deasupra
oricarei bariere sau obstacol, pe o raza de aproximativ 92 metri(300 feet).

1.4 Ponderea actuală a surselor de generare descentralizată şi perspectiva de penetrare

Estimarea ponderii la nivel mondial de generare distribuită poate duce la divergenţe semnificative în
rezultate ca urmare a diferenţelor în definiţiile utilizate. Diferenţele menţionate în introducere poate ceda
ajustări semnificative în estimarea din cota totală de generare distribuită. Includerea sau excluderea a
instalaţiilor de cogenerare mari pot afecta în mod semnificativ rezultatele. De exemplu, cota totală de
generare distribuită este de 2,5%, în California, în cazul în care sunt excluse capacităţi de cogenerare mai
mari decât 20MW. În cazul în care sunt incluse, cota atinge până la 17% din cererea de vârf netătotală.

Figura 1.14 - Ponderea generării distribuite în UE pentru anii 2004 şi 2013

Diferenţa între ţări poate fi explicată prin aspectele de reglementare, decizii politice - de exemplu
Franţa a promovat puternic, mari centrale nucleare, precum şi modul în care sectorul electric a fost
construit istoric. În Danemarca, de exemplu, energia nucleară nu a fost niciodată o opţiune pentru
generarea de energie electrică pe termen lung, ca urmare a interesului public asupra riscurilor şi a
impactului asupra mediului asociate cu această tehnologie. În schimb, între 1970 şi 2000, guvernul s-a
angajat într-un amplu program de promovare a cogenerării, eficienţa energetică şi energia din surse
regenerabile prin energia eoliană. Punerea în aplicare a unui astfel de program a fost realizat printr-o
abordare de jos în sus care implică un număr mare de firme mici, municipalităţi şi cooperative care
lucrează în strânsă cooperare.

26
Figura 1.15 - Puterea maximală a surselor de generare distribuită conectată la medie tensiune

27