Epoci si ideologi literare

Cele trei perioade fundamentale ale evolutiei literaturii romane au grupat

scriitorii in orientari sau curente literare, in jurul unor reviste si a unor personalitati
care si-au asumat rolul de indrumator cultural si literar in epoca.
In perioada pasoptista (1830-1860), M. Kogalniceanu are rolul de indrumator
al fenomenului cultural-literar, iar revista al carui procram literar orienteaza literatura
timpului este „Dacia literara”, din care apar la Iasi numai trei numere, dar in care se
publica opere ale celor mai valorosi scriitori ai vremii (C. Negruzzi, V. Alecsandri, Gr.
Alexandrescu).
Epoca marilor clasici (aprox. 1870-1885) se leaga de activitatea societatii si a
cenaclului „Junimea”, de revista „Convorbiri literare” si de activitatea de indrumator
cultural-literar a lui Titu Maiorescu, cel care impune „o directie noua in literatura
romana”. Operele marilor clasici : M. Eminescu, I. Creanga, Ioan Slavici, I. L.
Caragiale, sunt publicate in paginile revistei sau citite in sedintele cenaclului.
O alta perioada de efervescenta creatoare in domeniul literaturii romane este
perioada interbelica (1920-1940). Modernismul romanesc, existand in epoca in
paralel cu orientarea traditionalissta, este o orientare impusa de E. Lovinescu, atat
prin lucrarile publicate, cat si prin activitatea cenaclului si a revistei „Sburatorul”. Fara
a fi in mod obligatoriu fideli cenaclului, in care unii dintre ei patrund pentru diferite
perioade, in revista publica scriitori importanti ai literaturii romane, uneori chiar opusi
directiei lovenesciene: I. Barbu, C. Petrescu, G. Calinescu, H. Papadot- Bengescu, T.
Vianu etc.
Cei trei indrumatori ai literaturii romane si-au fundamentat conceptia estetica
prin texte de doctrina literara, care configureaza directiile de evolutie a literaturi
romane. T. Maiorescu si E. Lovinescu sunt nu numai teoreticieni, ci si critici de
directie.