Aspecte ale fantasticului

Teoretizarea fantasticului reprezinta o coordonata fundamentala a criticilor de-

a lungul timpului. Tzvetan Tudor este o autoritate critica, prin preocuparile sale
indreptate spre categoria fantasticului, diferita prin raportarea fie la protagonist, fie la
receptorul care „ezita”, fiind confruntat cu un „eveniment supranatural”.
Ilustrativa pentru argumentarea acestei opinii este „La tiganci”, capodopera
nuvelisticii fantastice a lui Mircea Eliade. Daca in nuvela fantastica occidentala
debutul operei plaseaza protagonistii si lectorul intr-o lume opusa celei reale, la M.E.
incipitul nu tradeaza nimic din intentia autorului de a prezenta un univers insolit.
Actiunea nuvelei este plasata in Bucurestiul interbelic si debuteaza intr-o zi de iulie
caniculara si are ca tema drama omului profan, incapabil sa descifreze semnele
mitice. Personajul principal este „pus fata in fata cu un eveniment supranatural”.
Modestul profesor, Gavrilescu, nu intelege pana la capat experienta unica si
exemplara la care este supus, interpretand faptele numai in planul realului. Discursul
narativ infatiseaza un scenariu al fantasticului in care realul interfereaza cu irealul, iar
personajul nu este capabil sa descifreze semnele, ramanand un strain in labirint . El
a ratat o iubire in tinerete, pentru nemtoaica Hildegard, iubirea unica, primordiala si
de aici incepe ceea ce se numeste „tragedia vietii mele”.
Aflat in tramvai, el poarta un dialog obisnuit, obsesive fiind motivele „caldurii”
si al „colonelului Lawrance”, cunoscut aventurier in Arabia. Subiectul cel mai delicat
al discutiilor din tramvai se poarta in jurul locului numit „la tiganci”. Amintindu-si ca
uitase partiturile la eleva sa, Otilia, se apropie de misterioasa gradina a tigancilor. El
se gaseste neputincios in fata portilor irealului si simte instinctiv prezenta celuilalt
taram. Ultimul semn al realului, „tramvaiul”, se departeaza. Gradina este o
anticamera intre cele doua lumi, reala si supranaturala. Este intampinat de o fata
tanara, apoi de o baba si este condus la locul magic.
Faptul ca atrecut pe taramul celalalt este demonstrat prin coincidente stranii:
timpul pare sa se fi oprit „iar a stat ceasul”. Revelatia irealului se produce intr-un
spatiu arhaic, iar ghicitul este proba obligatorie a ritualurilor initiatice. Trebuie sa
ghiceasca tiganca dintre o grecoaica, o evreica si o tiganca, dar rateaza, gasindu-se
intr-o stare permanenta de confuzie. Este prins in hora, fara posibilitatea de a se
impotrivi. Trecerea excesiva a timpului semnifica indreptarea spre moarte, eroul fiind
prins intr-un „giulgiu ritual”, simbol al mortii.
Iesirea de „la tiganci” este insotita de aceleasi evenimente care preced
intrarea: timpul isi reia cursul, caldura este coplesitoare numai ca nimic nu mai este
ca inainte: Otilia se mutase, sotia sa, Elsa, plecase in Germania, banii se
schimbasera, G. nici nu intelege ce s-a intamplat, neputând admite ca trecusera 12
ani. Finalul survine dupa o regula ce-i scapa din nou eroului. Birjarul este un
mesager al mortii care il ajuta sa se descurce. Intors „la tiganci”, o gaseste pe
Hildegard, tanara cum o lasase cu multi ani in urma. El intra in ireal. Drumul final
impreuna cu Hildegard, intr-o trasura condusa de acelasi birjar, este drumul spre vis.
Naratorul stie despre evenimentele in care G. este implicat tot atat de mult ca si
personajul insusi.
G. si experienta pe care o traiesc in spatiul mitic al tigancilor ilustreaza
caracteristica generala a fantasticului, surprinsa de Tzvetan Todoraru. Scenariul
infatiseazan”ezitarea cuiva care nu cunoaşte decat legile naturale, pus fata in ffata cu
un eveniment supranatural”.