Sunteți pe pagina 1din 4

Tema 11 ABORDARI SPECIFICE ALE COPILULUI CU CES

DIZABILITATILE INTELECTUALE (MINTALE)


Întârzierea mintală se referă la limitări substanţiale ale nivelului de funcţionare actuală. Se
caracterizează prin funcţionare intelectuală semnificativ sub medie, care se manifestă concomitent
cu limitări asociate în două sau mai multe dintre următoarele arii de abilităţi adaptative: comunicare,
autoservire,viaţa acasă (în gospodărie) abilităţi sociale, viaţa în comunitate etc.
Semne (indicatori) de avertizare (Ghid UNESCO, 2001)
Aceste semne pot fi grupate în şase arii: vorbirea, intelegerea limbajului, jocul,
miscarea, comportamentul, cititul si scrisul.
Clasificare psihometrică (după C/QI) – apud Gh. Radu, 1999
 deficienţa mintală profundă (CI<30)
 deficienţa mintală severă (CI: 30-49)
 deficienţa mintală moderată (CI: 50-65)
 deficienţa mintală uşoară (CI:65-70/75)
În ceea ce priveşte structurile şcolare în care copiii cu dm (d.i) pot avea acces şi pot
învăţa, lucrurile sunt foarte complexe. În principiu, criteriile în funcţie de care se face plasarea
educaţională sunt:
- nivelul de dezvoltare al unui anumit copil cu d.m.;
- dorinţele şi aşteptările părinţilor (şi după caz ale copilului);
- starea de pregătire a ‘şcolii’, exprimată prin:
- deschiderea spre adaptare curriculară
- existenţa posibilităţilor de asigurare a unor structuri şi/sau servicii de sprijin în şcoli
obişnuite;
- proximitatea unor şcoli sau clase speciale;
- diverse variante şi combinaţii (alternanţe) de şcolarizare.

DIZABILITATILE VIZUALE
Terminologia domeniului
Sintagma "deficienţe de vedere" semnifică o serie de aspecte limitative ale vederii, dintre
care cele mai cunoscute sunt cecitatea (orbirea) şi ambliopia (pierderea parţială a vederii).
Cecitatea (orbirea): se manifestă la indivizi în situaţiile când nu au nici o percepţie a
formelor, culorilor sau a luminii; acuitatea vizuală (AV) este cuprinsă între 1/35 şi 1/10.
Ambliopia bilaterală (slab văzătorii): acuitatea vizuală este între 1/10 şi 4/10 la cel mai bun
ochi, după ‘corecţie’ (aplicarea ochelarilor) – se manifestă la circa 1-2% din populaţia şcolară;
Implicaţii educaţionale
- copii care au vederea redusă (amblipie, vedere scăzută, limitată, partială) – care au
nevoie de adaptări şi metode speciale de învăţare, dar cu implicarea vederiI
- copiii nevăzători (orbi), care nu au deloc vedere, sau aceasta este atât de limitată încât
necesită modalităţi educaţionale care nu implică vederea.
Compensarea la copiii cu d.v. implică:
- mobilizarea vederii restante, activizarea tuturor potenţialităţilor vizuale; se poate face
prin mijloace tehnice (ochelari etc), si psihopedagogice
Indicatori (orientativi) de avertizare (în grădiniţă şi şcoală)
 Indicatori de natură fizică la copii: ochi roşii, coji pe pleoape între gene, urcioare repetate,
pleoape umflate, ochi umezi sau care curg, strabism (privire încrucişată), ochi de dimensiuni
diferite, pleoape lăsate, ochi cu aspect obosit.
 Copilul se freacă frecvent la ochi sau atunci când are de făcut ceva care-i solicită mai mult ochii.
 Nu are capacitatea de a localiza şi de a ridica un obiect de dimensiuni mici.
DIZABILITATILE AUDITIVE
1
Expresia cea mai utilizată este "deficienţe auditive" (d.a.), care cuprinde, în esenţă, 2 categorii mari
de deficit auditiv, surditatea (pierderea totală a auzului) şi hipoacuzia (pierderea parţială a auzului).
Frecvenţa şi gradele deficitului de auz
Cele mai frecvente la copii sunt pierderile uşoare de auz şi nu pierderea profundă a auzului
(surditatea) sau cofoza – pierderea totală. Gradele defictului de auz se stabilesc prin măsurători
audiometrice, care controlează pragurile audibile, din punct de vedere al intensităţii (în decibeli –
dB) şi la diferite frecvenţe (exprimate în hertzi - Hz).
Protezele auditive
O proteză auditivă are menirea de a mări presiunea şi ca atare intensitatea sunetului în
organul auditiv al purtătorului. Acest lucru se realizează prin captarea sunetului cu un microfon,
amplificarea şi transmiterea sunetului amplificat la un receptor sau o cască ataşată la ureche. Proteza
nu poate corecta deficitul auditiv ci doar îl suplineşte sau îi minimalizează efectele. O modalitate
mai speciala de compensare a auzului este implantul cohlear.
Semne de avertizare a deficienţelor de auz în mediul şcolar.
Apariţia unui indiciu de tipul celor care urmează nu înseamnă că acel copil are neapărat o
deficienţă de auz. Pot exista şi alte motive ale comportamentului copilului, de care trebuie să se ţină
seamă.
 Atenţie slabă: dacă un elev nu este atent în clasă, este posibil ca el să nu audă ceea ce i se spune
sau să perceapă sunetele în mod distorsionat.
 Dezvoltarea slabă a vorbirii: o vorbire imatură, neobişnuită sau distorsionată se poate datora
pierderii auzului.
 Un copil vorbeşte inadecvat situatiei în care se află, fie prea încet, fie prea tare.
 Dificultate în a urmări indicaţiile verbale - poate indica o deficienţă de auz.

DIZABILITATILE FIZICE (MOTORII)

Atunci când se face referire la acest tip de deficienţe se au în vedere dizabilităţile


(deficienţele) motorii, dar şi deficienţe ale funcţiei cardio-respiratorii, sau alte afectări somatice care
pot afecta negativ capacitatea fizică. Faptul că afectarea (deficienţa sau după caz dizabilitatea)
marchează motricitatea face ca de multe ori denumirea să fie interşanjabilă (deficienţe fizice sau
motorii). În clasificările internaţionale sunt listate ca deficienţe fizice mai ales acele afecţiuni care
influenţează motricitatea (mişcările corpului ca întreg şi a diverselor părti ale acestuia). Sunt
considerate a avea potenţial handicapant cu deosebire următoarele:
- deficienţe ale feţei, capului şi gâtului
- deficienţe ale staticii şi posturii
- deficienţe ale staturii şi corpolenţei
- deficienţe mecanice şi motrice ale membrelor (superioare şi inferioare)
- paralizie spastică (hemiplegii, paraplegii, tetraplegii)
- paralizie cu flasticitatea membrelor
- alterări ale axei membrelor (Carantină, D.,1998).
Paralizia cerebrală (PC) sau infirmitatea motorie cerebrală (IMC) – paralizia partiala, a
porţiunilor care controleaza mişcarile, motricitatea
Kinetoterapeutul este un profesionist care poate recomanda şi realiza exerciţii adecvate
pentru a menţine supleţea membrelor copilului (sau după caz a adultului), activităţi necesare pentru
ca acel copil să exerseze şi să-şi dezvolte mişcările, precum şi recomandări privind necesitatea unor
dispozitive speciale cu ajutorul cărora să se menţină în diverse poziţi sau să se deplaseze. .

2
COPILUL CU TULBURARI DE INVATARE
Dificultatile de invatare (d.i.)
Criterii esentiale de încadrare a elevilor la d.i.:
Discrepanţă între potenţial şi realizări, Lipsa altor condiţii care sa dezavantajeze, Necesitatea
serviciilor de sprijin specializate
Indicatori/criterii posibile de identificare a d.i. pe domenii
In scriere (disgrafie): face litere distorsionate, are dificultăţi în păstrarea rândului, este lent în
realizarea sarcinii, are dificultăţi în a copia de la tablă
In citire (dislexie):nu poate citi fluent, pierde frecvent locul în care se citeşte , inversează
litere sau silabe în cuvinte
La matematică (discalculie):are dificultăţi în a-şi aminti numere, confundă (amestecă)
ordinele la numeraţie – de pildă zecile cu unităţile, are dificultaţi în a înţelege sensul problemelor etc
Psihomotricitatea: ambidextria (peste vârsta de 8 ani), dificultăţi la mers, sărit, joaca cu
mingea, coborârea scărilor, dificultăţi la autoservire (in raport cu vârsta) – încheiat nasturi, şireturi
etc, mânuirea inadecvată a creionului sau a altui instrument de scris
Interventia educationala
Structura şi sprijinul sunt două elemente de bază ale unor programe de intervenţie eficiente.
Dacă pentru copiii obişnuiti temele pentru acasă care sunt nepotrivite sau prea dificile pot fi foarte
frustrante, pentru elevii cu d.i. acestea pot fi ucigătoare. De aceea se recomandă cu insistenţă
predarea-învăţarea în paşi mici şi cu asigurarea continuă a succesului. Implicarea părinţilor în
asigurarea succesului în învătare este foarte utilă. O notă comună a numeroase strategii dezvoltate în
context este recunoaşterea personală a problemei şi adaptarea ori acomodarea la ea. Unii copii cu d.î.
învaţă aceste lucruri în mod natural, în timp, alţii au nevoie de sprijin în acest sens. De multe ori
aceşti copii au în spate o istorie personală de eşec şi frustrare, ceea ce determină acţiuni
suplimentare, pentru a fi convinşi că sunt necesare eforturi reînnoite pentru a reuşi.

COPILUL HIPERACTIV -Tulburări (dezordini) de comportament (socio-afective)

Definitie: tulburările de comportament la copii – reprezintă o categorie heterogenă de


răspunsuri comportamentale, de conduite inadecvate vârstei, grupului de apartenentă, etc, conduite
care înfluenţează negativ relaţiile şi climatul dintr-o clasă, conduite ce rezultă în conflict social, în
nefericire personală în eşec şcolar şi adesea social.
Tipuri de dezordini (Eggen şi Kauchak, 1992)
Există două grupe mari:
a) excesul de conduită externă şi agresivitatea:hiperactivitatea, necooperarea, sfidarea,
ostilitatea, răutatea şi cruzimea, minciuna, furtul, delincvenţa etc (devieri ale conduitei).
b) Retragerea, anxietatea la copil: timiditatea excesivă, izolarea, teama, lipsa de încredere
şi retragerea exagerată în sine, anxietatea şi depresiile frecvente
Ce poate face şcoala (în prevenirea şi diminuarea tulburărilor de conduită)
Scoala are un rol foarte mare, dar ea este doar unul dintre actorii principali. Conduita
delincventă mai ales, implică adesea poliţia, serviciile sociale, instanţele judecătoreşti ca şi părinţii
şi persoanele apropiate celui în cauză.
Recomandări generale
- valorizarea şi întelegerea adecvată, acceptarea tuturor elevilor;
- identificarea şi referirea rapidă la servicii de specialitate a problemelor grave.
In Romania functioneaza centre de asistenta psihopedagogica in cadrul
centrelor de resurse care pot interveni (prin consilierii scolari) si in situatii de tulburari ale conduitei
la elevi.

3
COPIL SUPRADOTAT / TALENTAT

Se impune o distinctie intre geniu, talent, creativitate, supradotare si ‘copii olimpici’.


- geniul (termen putin utilizat in zilele noastre) se defineste prin creativitate si performante
exceptionale (‘care fac epoca’) in orice domeniu al vietii stiintifice sau artistice;
- talentul este expresia unor aptitudini, calitati psihosenzoriale şi/sau motrice şi abilităţi deosebite,
antrenate şi manifestate în diverse domenii (ştiiţific, artistic, social, sportiv)
- copiii creativi sunt cei care au potential deosebit de a inventa, inova, în domeniul teoretic sau
material – ei sunt şi supradotat
- supradotarea de refera de regula la domeniul intelectual, definindu-se, în termeni psihologici
prin inteligenta superioară (de la 125 sau 130 în sus), peste nivelul covârstnicilor. In SUA, de
pilda, prin copil supradotat se intelege copilul care are un CI mai mare de 130, in vreme ce
copilul talentat este cel care aptitudini deosebite pentru o anumita disciplina de studiu sau un
domeniu al activitatii umane.
- olimpicii nu este obligatoriu sa fie si supradotati (ei au o inteligenta foarte buna, dar rezultatele
la anumite discipline se pot obtine in mare masura prin ´suprainfomare si suprainvatare´).
Copiii supradotaţi şi şcoala
Ministerul Educatiei din Ontario, Canada distinge patru categorii de copii supradotati,
importante pentru orientarea si plasarea scolara:
- copiii supradotati productivi, care au cele mai frecvente trasaturi pozitive ale supradotarii,
identificate foarte devreme de parinti si educatori;
- copiii supradotati subproductivi – cei care prezinta, uneori, caracteristici dominant negative ale
supradotarii: lipsa de incredere si stima fata de sine, nu-si asuma responsabilitati, nu le place
scoala, sunt ostili fata de autoritate, sunt rebeli in exterior, etc.
- copiii supradotati cu dizabilitati - situatii în care handicapul poate ascunde unele trasaturi
caracteristice ale unui copil supradotat;
- copiii supradotati provenind din culturi diferite – cei provenind din familii a caror sistem de
valori, atitudini si optiuni pot fi diferite de cultura dominanta, engleza.
Principiu pedagogic general – ‘incurajarea elevilor supradotati sa devina fiinte dinamice,
independente, creative si productive, capabile sa actioneze cu competenta, integritate si fericire, in
mijlocul societatii’.
Dezbaterea (disputa) accelerare – îmbogăţire a studiilor
Avocaţii accelerarii argumentează că elevii supradotaţi trebuie să fie încurajaţi traverseze
rapid curriculum-ul şcolar, saltând peste o clasă sau prezentându-se mai devreme la examene.
Alţii specialişti consideră că în loc de a trece cât mai repede prin curriculum acesti copii ar
trebui angajaţi in activităţi creative şi de rezolvare a unor probleme.
Unele cercetări par să indice că există mai mult sprijin pentru realizările şcolare ale acestor
copii în programele de accelerare. Rezultatatele respective s-ar putea datora însă şi faptului că
rezultatele metodei de îmbogăţire (creativitatea sau rezolvarea de probleme) sunt mai greu de
măsurat.