Sunteți pe pagina 1din 2

Capitolul 1.

Caracterizarea generală a antigenelor

Convenţional, antigenele se definesc ca substanţe străine, care, consecutiv introducerii


în organismul uman sau animal pe o cale parenterală (alta decât cea digestivă), declanşează
sinteza anticorpilor cu care se combină specific. Definiţia este incompletă din câteva motive.
1. Calea digestivă de administrare a antigenelor nu exclude totdeauna posibilitatea
declanşării răspunsului imun. Pentru agenţii infecţioşi care se multiplică în tractul digestiv,
administrarea orală asigură o bună imunizare (de exemplu, vaccinul polio se poate administra
oral, deşi calea parenterală este mai eficientă).
3. Faţă de unele antigene, organismele nu declanşează răspunsul imun, ci manifestă o
stare de toleranţă.
J. F. Bach (1976) defineşte antigenele ca fiind molecule care, consecutiv introducerii
în organism pe o cale adecvată, induc un răspuns imun materializat prin proliferarea
celulelor limfoide şi sinteza moleculelor de recunoaştere (anticorpi şi receptori celulari), cu
care se combină in vivo şi in vitro.
Modelul general de structură a unui antigen
O moleculă antigenică este alcătuită din două componente (fig. 1):
- componenta purtător (“carrier”), care corespunde celei mai mari părţi a moleculei:
- grupările determinante de specificitate(gds) sau epitopi, localizate pe suprafaţa
componentei purtător şi formate din secvenţe specifice de monomeri. Epitopul este cea
mai mică secvenţă de aminoacizi sau de glucide care păstrează capacitatea de a stimula
răspunsul imun. Epitopii, prin secvenţa proprie a monomerilor (aminoacizi, glucide) şi
prin conformaţia spaţială specifică, conferă individualitate chimică şi specificitate
antigenică moleculei nonself.
Grupările determinante de specificitate se găsesc în număr variabil pe suprafaţa
purtătorului şi pot fi identice atât în ceea ce priveşte compoziţia chimică, cât şi conformaţia
spaţială (ca în cazul antigenelor polizaharidice cu epitopi repetitivi) sau sunt diferite, atât ca
secvenţă a monomerilor cât şi în privinţa conformaţiei spaţiale.

Fig. 1. Modelul general de structură a unui antigen. Cea mai mare parte a oricărei molecule antigenice este
reprezentată de gruparea carrier (purtător), pe care sunt localizaţi epitopii cu diferite conformaţii spaţiale,
stimulatori ai reactivităţii imunitare. Unii epitopi pot fi unici, iar alţii sunt multipli. Uneori, epitopii stimulează
sinteza anticorpilor cu afinităţi diferite.

Proprietăţile definitorii ale antigenelor


In studiile experimentale asupra imunogenităţii unor molecule sintetice, M. Sela (1969)
a descris două proprietăţi esenţiale ale antigenelor:
1.Imunogenitatea sau antigenitatea este proprietatea unui antigen complet, format din
gruparea carrier şi epitopi, de a stimula un răspuns imun, humoral sau celular, ori de câte ori
pătrunde