Experiența lui Fizeau (metoda roții dințate)

În anul 1849 Armand Hyppolite Louis Fizeau (1819-1896), un fizician francez, a măsurat pentru prima dată viteza luminii
pe o cale neastronomică, obținând valoarea de 3,15x108 m/s.

Cu ajutorul unei lentile convergente (nefigurată în imagine) lumina provenită de la sursa L era strânsă și trimisă pe oglinda
semitransparentă S1 care o reflecta și care făcea ca în planul roții dințate să se formeze o imagine a sursei. Oglinda S1 era o
așa-numită oglindă „semiargintată”; stratul reflector era atât de subțire încât numai aproximativ jumătate din lumina
incidentă era reflectată, cealaltă jumătate fiind transmisă. În spatele roții dințate se afla o altă lentilă astfel că imaginea din
planul roții dințate să dea un fascicul paralel de lumină; după aceasta fasciculul trecea printr-o lentilă care focaliza lumina
pe oglinda S2. În experiența lui Fizeau distanța Δs dintre oglinda S2 și roata dințată Z era de 8633 m. Când lumina întâlnea
din nou oglinda S1, o parte din ea era transmisă observatorului B printr-o lentilă. Observatorul vedea imaginea sursei L
după ce lumina a parcurs drumul 2Δs, dus și întors. Pentru a determina timpul necesar luminii să parcurgă această distanță
era nevoie ca ea să fie marcată într-un fel. Acest lucru sa realizat prin întreruperea fasciculului de lumină cu ajutorul roții
dințate Z. Timpul necesar parcurgerii distanței 2Δs era de 2Δs/c, timp în care roata dințată s-a rotit doar atât cât era necesar
ca trenul de undă luminoasă care a scăpat printre doi dinți ai roții să ajungă înapoi în planul roții astfel încât să fie obturat de
un dinte. Lumina fiind obturată de dintele roții, ea nu mai ajungea la ochiul observatorului. Viteza de rotație a roții dințate
era reglabilă, astfel că pentru o anumită turație (viteză unghiulară), observatorul nu mai vedea licăririle luminii întrerupte de
roata dințată. Procedeul a constat în mărirea treptată a vitezei unghiulare ω a roții dințate până la dispariția imaginii sursei L.
Dacă se notează cu φ unghiul la centru dintre o adâncitură și un dinte al roții, timpul de rotație necesar pentru ca roata să
facă unghiul φ este 2Δs/c ( φ/ω=2Δs/c ), relație din care rezultă valoarea vitezei luminii: c=2ωΔs/φ.
Schema dispozitivului experimental al lui Fizeau.

L: sursa de lumină, S1: oglindă semitransparentă, Z: roata dințată, S2: oglindă reflectătoare, B: observatorul.
Prin Δs este notată distanța dintre planul roții dințate (Z) și planul oglinzii reflectătoare (S2).