Elev: Bălțătescu Răzavn

Clasa: a XII-a E

Masurarea vitezei luminii

Viteza luminii în vid este o importantă constantă fizică universală; conform cunoștințelor
existente, este viteza de propagare a luminii în vid - independent de parametrii fizici ai luminii
cum sunt: culoarea, intensitatea, direcția, polarizarea sau durata propagării.
Inainte de secolul al XVII-lea, se credea ca lumina se transmite instantaneu. Acest lucru a
fost sustinut de observatia ca nu exista nici un decalaj vizibil a umbrei Pamantului pe suprafata
Lunei, lucru care ar fi de asteptat daca viteza luminii ar fi finita.
Prima masurare mai precisa a vitezei luminii a fost facuta de Olaus Roemer in 1676. In
timp ce studia miscarea unuia dintre satelitii lui Jupiter, Roemer a observat ca in functie de
geometria Pamant-Soare-Jupiter, poate exista o diferenta de pana la 1000 secunde intre timpul
prezis cand ar trebui sa se petreaca eclipsa, si momentul cand aceasta era observata. Adica,
timpul scurs intre eclipsele acestuia variau de-a lungul unui an, corespunzator perioadelor in care
Pamantul se apropia de Jupiter sau se indeparta.
Roemer a ajuns la concluzia ca durata de timp necesara luminii pentru a ajunge pe
Pamant, variaza deoarece si distanta dintre cele doua planete variaza. El a obtinut valoarea c a fi
de 214.000 km/s, destul de precis, tinand cont ca nici distantele intre planete nu erau cunoscute
cu exactitate.
De-a lungul timpului, multi savanti au incercat sa masoare viteza luminii cat mai exact.
Acestia au reusit sa obtina valori mai precise odata cu perfectionarea metodelor si dispozitivelor
experimentale. Incepand cu anii 1940, toate masuratorile efectuate au avut o eroare relativa de
masurare sub 0,005%.
In 1973, NBS (National Institute of Standards and Technology) din Boulder, Colorado, a
masurat viteza luminii cu ajutorul unui laser, folosind metoda interferometrica iar valoarea
acesteia a fost de 299.792,4574 cu o eroare relativa de masurare de 0,001 km/s.
Viteza luminii, exprimata in unitati din Sistemul International, este de 299.792.458 m/s.

Metoda lui Galilei

Încercări de determinare a vitezei luminii au fost făcute din antichitate. Prima mărturie
scrisă privind un experiment ştiinţific de determinarea a vitezei luminii îi aparţine lui Galileo
Elev: Bălțătescu Răzavn
Clasa: a XII-a E

Galilei în anul 1638. Metoda lui Galilei este cunoscută drept metoda felinarului şi paravanului şi
se bazează pe o idee foarte simplă şi anume măsurarea timpului în care lumina ar parcurge o
distanţă cunoscută.
Galilei şi un asistent al său au folosit două felinare acoperite cu câte un paravan. Distanţa
dintre ei a fost măsurată în prealabil. Experimentul se desfăşoară pe timp de seară. Ambele
felinare sunt iniţial acoperite cu un paravan.Galilei ridică paravanul care acoperă felinarul său.
Când asistentul vede lumina trebuia la rândul său să descopere propriul paravan. Timpul dus-
întors al luminii este măsurat cu un ceas. Din relaţia:

ar fi trebuit să se măsoare viteza luminii. In practică acest procedeu s-a dovedit lipsit de
succes, concluzia lui Galilei fiind că viteza luminii dacă nu este infinită atunci este foarte foarte
mare.
Nu se ştie ce instrument a folosit Galilei pentru a măsura timpul. Cel mai probabil a
folosit un ceas cu apă. Estimarea lui a fost că viteza luminii ar fi de 10 ori mai mare ca a
sunetului. Motivul pentru care Galilei nu a putut determina viteza luminii a fost că nu avea un
ceas suficient de precis să măsoare timpul. De exemplu, la valoarea cunoscută azi a vitezei
luminii , dacă distanţa dintre Galilei şi asistentul său ar fi fost de 1 km, ar fi trebuit să aibe un
ceas care să poată masura un timp de ordinul

Lunile lui Jupiter

În 1676, Ole Romer, un astronom danez care lucra la Observatorul Regal din Paris
demostrează că viteza luminii este finită şi oferă o primă estimare a acesteia destul de apropiată
de valoarea reală. Raţionamentul lui Romer are la bază observaţii astronomice legate de unul din
sateliţii planetei Jupiter numit IO. Io este una din cele 4 luni a lui Jupiter (satelit similar celui al
Pământului, Luna), unul din sateliţii lui Jupiter cel mai aproape de planetă. IO efectuează o
rotaţie completă a lui Jupiter în aproximativ 42 ore şi jumătate iar planul orbitei sale este
aproximativ identic cu planul lui Jupiter. Aceasta face ca în momentul în care IO este în opoziţie
cu Soarele să nu poată fi văzut. Adică se produce o eclipsă a lui IO. Timpul cât durează eclipsa
depinde de poziţia Pământului. Dacă Pământul este aproape de Jupiter (poziţia A) eclipsa lui IO
măsurată de pe Pământ durează mai puţin, dacă Pământul este în opoziţie (poziţia B) atunci
eclipsa durează mai mult. Durata mai mare a timpului eclipsei se datorează faptului că lumina are
Elev: Bălțătescu Răzavn
Clasa: a XII-a E

de parcurs un drum mai mare pentru a ajunge în B comparativ cu a ajunge în A. Cunoscându-se

diametrul orbitei Pământului şi diametrul orbitei lui Jupiter, Romer a estimat că lumina parcurge
diametrul orbitei Pământului în jurul Soarelui într-un timp de aproximativ 22 min, ceea ce a
condus la o valoare a vitezei luminii de aproximativ 220 000 km/s ( valoare cu 27% mai mică
decât cea cunoscută azi).

Metoda lui Fizeau

În 1849 fizicianul francez Louis Fizeau a construit un dispozitiv care folosea un sistem
complicat de oglinzi, lentile şi o roată dinţată. Un fascicul foarte intens de lumină era trimis prin
acest dispozitiv. Viteza roţii dinţate trebuia să fie destul de mare şi astfel potrivită încât în timpul
necesar luminii să se ducă şi să se întoarcă prin dispozitiv rotaţia roţii dinţate să fie cu un spaţiu
dintre dinţi, altfel lumina ar fi obturată şi nu ar mai putea fi observată.

Acest dispozitiv a fost montat între două dealuri de lângă Paris, Suresnes şi Montmartre,
distanţa totală parcursă de lumină fiind de aproximativ 17 266 de m. Folosind acest sistem
Fizeau a determinat pentru viteza luminii valoarea de 315 300 km/s. Fizeau a reluat experimentul
obţinând valori apropiate de aceasta.

Metoda lui Michelson - Foucault

Prima măsurătoare precisă a vitezei luminii a fost făcută de fizicianul american Albert
Michelson care a preluat şi îmbunătăţit o metodă ce i-a aparţinut unui alt fizician şi anume Leon
Foucault. Ideea experimentului este prezentată mai jos.
Elev: Bălțătescu Răzavn
Clasa: a XII-a E

Rezultatul experimentului făcut de A. Michelson în 1878 privind determinarea vitezei

luminii a fost de 299 910±50 km/s. Experimentul a fost îmbunătăţit şi Michelson a obţinut în
1883 o nouă valoare şi anume de 299 853±60 km/s. Pentru determinarea vitezei luminii Albert
Michelson primeşte premiul Nobel pentru fizică în 1907 fiind primul american care obţine
această importantă distincţie.