Eco PDF

Constantin Munteanu Mioara Dumitrascu Alexandru Iliuta

ECOLOGIE ŞI PROTECȚIA CALITÃȚII
MEDIULUI
Suport curs: Tehnician ecolog si protectia calitatii mediului
Editura Balneara
2011
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a României
MUNTEANU, CONSTANTIN
Ecologie şi protecţia calităţii mediului / Constantin
Munteanu, Mioara Dumitraşcu, Romeo-Alexandru Iliuţă. –
Bucureşti : Editura Balneară, 2011
Bibliogr.
Index
ISBN 978-606-92826-9-4
I. Dumitraşcu, Mioara
II. Iliuţa, Romeo-Alexandru
574
504.054
Published by
Editura Balnearã - http://bioclima.ro
E-mail: secretar@bioclima.ro
B-dul Ion Mihalache, 11A, Sector 1, Bucharest, Romania
CUPRINS
INTRODUCERE…………………………………………………………………….........................................…….…..3
I. POLUAREA ŞI PROTECȚIA MEDIULUI…………………………………………...................................…….4
1. Poluarea apei.............................................................................................................................4
2. Poluarea aerului.........................................................................................................................8
3. Poluarea solului........................................................................................................................12
4. Măsuri de protecție a calității apelor.......................................................................................14
5. Măsuri de protecție a calități aerului.......................................................................................16
6. Măsuri de protecție a calității solului.......................................................................................18

II. CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII........................................................................................22
1. Monitorizarea biodiversității locale şi zonale..........................................................................22
2. Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității...................................................26
3. Protejarea biodiversității la nivel local, zonal şi național.........................................................27
4. Analizarea modificări biodiversității în cazul unor accidente ecologice..................................29
5. Promovarea conceptului de conservare a biodiversității în concordanță cu cel la nivel
mondial........................................................................................................................................30

III. CHIMIA ŞI BIOLOGIA APELOR NATURALE..........................................................................31
1. Modul de desfăşurare a vieții în apele naturale......................................................... ............31
2. Corelarea proprietăților fizice cu proprietățile chimice ale apelor naturale...........................34
3. Indicatorii biologici ai apelor naturale.................................................................................... 36
4. Protejarea calității apelor naturale..........................................................................................37
5. Măsurători şi observații hidrometrice…………………………..........................................................40

IV. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII MEDIULUI ÎN ECOSISTEMELE
ANTROPIZATE..........................................................................................................................42
1. Implementarea conceptului de dezvoltare durabilă şi agricultură ecologică..........................42
2. Monitorizarea efectelor antropizării asupra ecosistemelor naturale......................................43
3. Evaluarea impactului ecologic al antropizării..........................................................................45

V. GESTIONAREA DEŞEURILOR................................................................................................47
1.Monitorizarea regimului deşeurilor din sectorul gospodăresc şi public...................................47
2. Monitorizarea regimului deşeurilor din sectorul industrial.....................................................49
3. Monitorizarea regimului deşeurilor periculoase......................................................................50
4.Evaluarea impactului depozitelor de deşeuri asupra mediului.................................................52

VI. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APELOR NATURALE.....................................53
1. Recoltarea probelor de apă în vederea analizei fizico‐chimice şi microbiologice....................53
2. Determinarea indicatorilor fizici ai apelor naturale.................................................................55
3. Determinarea indicatorilor chimici ai apelor naturale.............................................................56
4. Măsurarea radioactivității apelor naturale..............................................................................57
5. Determinarea indicatorilor microbiologici ai apelor naturale.................................................58

VII. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII AERULUI.....................................................60
1. Recoltarea probelor de aer......................................................................................................60
2. Monitorizarea calității aerului.................................................................................................61
3. Prognozarea dispersiei poluanților in funcție de evoluția parametrilor meteorologici..........62

VIII. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII SOLULUI....................................................63
1. Interpretarea caracteristicilor solului......................................................................................63
2. Determinarea caracteristicilor fizice ale solului.......................................................................64
3. Determinarea indicatorilor chimici de calitate a solului..........................................................65
4. Determinarea indicatorilor microbiologici ai solului................................................................66
5. Determinarea radioactivității solului.......................................................................................67

IX. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APEI POTABILE............................................68
1. Interpretarea schemelor de alimentare cu apă.......................................................................68
2. Urmărirea procesului tehnologic de îmbunătățire a calității apei...........................................70
3. Monitorizarea calității apei pe parcursul procesului tehnologic..............................................71

X. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APELOR UZATE.............................................72
1. Supravegherea rețelei de canalizare a apelor uzate................................................................72
2. Urmărirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a apelor uzate pe parcursul procesului
tehnologic....................................................................................................................................73
3. Urmărirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare............74
4. Urmărirea indicatorilor biologici ai apelor uzate şi a nămolurilor...........................................75
5. Aplicarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea proceselor de autoepurare pe cursurile
de apă..........................................................................................................................................75

XI. INSTRUMENTE SI INSTALATII DE LABORATOR..................................................................77
BIBLIOGRAFIE..........................................................................................................................80

Lista figuri
Figura 1 . Smogul ..................................................................................................................................10
Figura 2. Poluarea solului......................................................................................................................13
Figura 3 . Schema unei stații de epurare a apei menajere....................................................................14
Figura 4. Efectul de sera. ......................................................................................................................19
Figura 5. Formarea ploilor acide............................................................................................................19
Figura 6. Structura atmosferei...............................................................................................................20
Figura 7. Interpretarea conceptului de biodiversitate ................................………..................................23
Figura 8. Categoriile de bioforme (dupa Raunkiaer)……….....................................................................25
Figura 9. Rezervatiile naturale din Romania ........................................................................................27
Figura 10. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii………….............................................................................28
Figura 11. Distributia rezervelor de apa ale Pamantului.......................................................................32
Figura 12. Planaria sp., Navicula sp., Myriophillum sp...................................................…....................36
Figura 13. Starea ecologica a apei…...................................................................................................….38
Figura 14. Starea chimica a apei……....................................................................................................…39
Figura 15. Sonda mecanică………........................................................................................................…41
Figura 16. Figura 16. Variația temperaturilor la suprafața Pământului................................................44
Figura 17. Containere pentru colectarea deşeurilor..............................................................................48
Figura 18. Recipiente pentru incinerare şi depozitarea deseuri medicale............................................49
Figura 19. Autoclav, Balanta analitica, pH‐metru pentru sol.................................................................77
Figura 20. Pipete, cilindrii gradati, pahar Erlenmayer, pahare Berzelius...............................................78
Figura 21. Biurete, palnii de sticla, exicatoare.......................................................................................79

Lista tabele
Tabel 1. Arii protejate în lume, dupa categoriile UICN..........................................................................30
Tabel 2. Indicatorii biologici ai apelor naturale.....................................................................................37
Tabel 3. Deseuri periculoase ............................................................................................................…..51
Tabel 4. Principalelii ioni din apele naturale..........................................................................................57

2
INTRODUCERE

Pe masură ce omul a înteles că este parte din natură şi că resursele Terrei sunt
limitate, dar mai ales ca aceasta planetă functioneaza ca un sistem şi că dereglarile produse
într‐un compartiment se transmit în întreg circuitul, a crescut interesul şi preocuparea
pentru protecția mediului inconjurator la toate nivelurile societătii umane.
Incepând din anii '70, au aparut primele semnale, tot mai vizibile, ale dereglarilor apărute la
nivel global: subtierea stratului de ozon, modificarile climatice, ploile acide, poluarea apelor,
a aerului si a solului.
In acest context, pregatirea de specialisti cu inalta calificare in domeniul Protectiei
calitatii mediului este esentiala in vederea identificarii, înțelegerii şi gestionarii sustenabile a
problemelor de mediu cu care ne confruntam.
Tehnicianul ecolog desfasoara activitati de: recoltarea de probe (de sol, apa, aer şi alte
materiale) prin utilizarea instalațiilor şi instrumentelor de teren si laborator specifice,
participa la sau deruleaza activitati experimentale, incercari sau analize, urmareste si
supravegheaza aparatele de monitorizarea a factorilor de mediu, a aparatelor de masurare a
poluarii aerului, apei, solului si efectueaza diagrame de transcriere a rezultatelor, intretine si
reparara aparatele si instrumentele necesare cercetarilor etc.
Suportul de curs, elaborat în concformitate cu Standardul de pregătire profesională
"Tehnician ecolog si Protecția calității mediului", 2005, nivel 3, este util celor care vor sa se
instruiasca si sa aprofundeze cunostinte teoretice si practice pentru a activa in domeniul
Protectiei mediului. In urma parcurgerii modulelor prevăzute în standardul de pregatire
profesională sunt dobândite urmatoarele competente:
COMPETENȚE TEHNICE GENERALE:
IGIENA ŞI POTECȚIA MUNCII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI
MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN DOMENIUL PROTECȚIEI MEDIULUI
OPERAȚII DE BAZĂ ÎN LABORATOR
ANALIZA CHIMICĂ CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
ANALIZA INSTRUMENTALĂ
COMPETENȚE TEHNICE SPECIALIZATE:
POLUAREA ŞI PROTECȚIA MEDIULUI
CONSERVAREA BIODIVERSITĂȚII
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII MEDIULUI ÎN ECOSISTEMELE
ANTROPIZATE
CHIMIA ŞI BIOLOGIA APELOR NATURALE
GESTIONAREA DEŞEURILOR, SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APELOR
NATURALE
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII AERULUI
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII SOLULUI
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APEI POTABILE
SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂȚII APELOR UZATE

3

I. POLUAREA ŞI PROTECŢIA MEDIULUI

1. Poluarea apei

Criterii de Performanță:
Identificarea surselor de poluare a apelor
Identificarea agenților poluanți ai apelor
Interpretarea modului de dispersie a poluanților apelor
Evaluarea impactului poluării apelor asupra mediului

Obiective:
‐ să identifice agenții poluanți ai aerului în funcție de sursele de poluare
‐ să interpreteze modul de dispersie a agenților poluanți
‐ să evalueze impactul poluării aerului asupra organismului uman şi asupra mediului

Poluarea reprezintă totalitatea proceselor prin care se introduc în mediu, direct sau indirect,
materie sau energie cu efecte dăunătoare sau nocive, care alterează ecosistemele,
diminuează resursele biologice şi pun în pericol sănătatea omului”
[latinescul polluere = a murdări a pângări, a polua]
Poluantul este un factor (materie sau energie), produs de om sau datorat unor procese
naturale, a cărui prezență în mediu într‐o cantitate care depăşeşte o limită care poate fi
tolerată de una sau mai multe specii de viețuitoare, sau de către om, împiedică dezvoltarea
normală a acestora.
Poluarea apei ‐ orice alterare fizică, chimică, biologică sau bacteriologică a apei, peste o
limită admisibilă, inclusiv depasirea nivelului natural de radioactivitate produsa direct sau
indirect de activitatile umane, care o fac improprie pentru folosirea normală, in scopurile in
care aceasta folosire era posibila inainte de a interveni alterarea (Legea Apelor nr.
107/1996).
Apa este un element fundamental şi indispensabil organismului uman şi vieții pe Pământ.
Apa reprezintă o resursă naturală regenerabilă, vulnerabilă, fiind un factor determinant în
menținerea echilibrului ecologic. Apa este una din substanțele cele mai răspândite pe
planeta Pământ (7/10 din suprafata totală a globului) formand unul din învelişurile acesteia,
hidrosfera.
Pe Pământ, apa există în mai multe forme:
apă sărată în oceane şi mări.
apă dulce
o în stare solidă, se găseşte în calotele polare, ghețari, aisberguri, zăpadă,
dar şi ca precipitații solide, sau ninsoare.
o în stare lichidă, se găseşte în ape curgătoare, stătătoare, precipitații
lichide, ploi, şi ape freatice sau subterane.
apă gazoasă alcătuind norii sau fin difuzată în aer
4
Conştientizarea crizei în ceea ce priveşte rezervele de apă, a condus la elaborarea unor
strategii de gospodărire durabilă: Directiva Cadru pentru Apa (DCA) 2000/60/EC a
Parlamentului si Consiliului European, care stabileste cadrul pentru politica comunitara in
domeniul apei o abordare nouă în domeniul gospodăririi apelor.
Această directivă presupune gestionarea cantitativa si calitativa a apelor, avand ca scop
atingerea “starii bune” a apelor pana in anul 2015 si definind apa ca pe un patrimoniu ce
trebuie protejat, tratat si conservat ca atare.
Tipuri de poluare a apei:
1. Poluarea naturală se datorează surselor de poluare naturale şi se produce în urma
interacției apei cu atmosfera (când are loc o dizolvare a gazelor existente în aceasta), cu
litosfera (când se produce dizolvarea rocilor solubile) şi cu organismele vii din apă.
2. Poluarea artificială se datorează surselor de ape uzate de orice fel, apelor meteorice,
nămolurilor, reziduurilor, navigației etc.
În funcție de natura poluantului:
1. poluare fizică
1.1 termică deversarea în apele naturale a unor lichide calde utilizate ca
refrigeratoare în diferite industrii (nucleară, metalurgie, siderurgie, centrale termice)
sau a apelor menajere.
1.2 cu substanțe radioactive‐ deşeuri provenite din industria nucleară sau din
depozitele de roci radioactive

2. poluare chimică‐ cea mai frecventă formă de poluare; se produce cu o mare varietate
de substanțe, unele biodegradabile, altele cu grad ridicat de persistență şi nivel ridicat de
toxicitate.
2.1 poluarea cu compuşi ai azotului (azotați, azotiți, amoniac)
2.2 poluarea cu compuşi ai fosforului
2.3 poluarea cu pesticide
2.4 poluarea cu produse petroliere
2.5 poluarea cu produse tensioactive

3. poluare biologică‐ cu microorganisme patogene de origine umană sau animală
(bacterii, viruşi) sau a unor substanțe organice care pot fermenta.

Principalele materii poluante
substanțele organice‐ de origine naturală sau artificială, reprezintă principalul
poluant. Materiile organice consumă oxigenul din apă, în timpul descompunerii lor,
într‐o măsură mai mare sau mai mică, în funcție de cantitatea de substanță organică
evacuată, afectand organismele acvatice. Oxigenul este necesar şi bacteriilor aerobe
care prin reactii de oxidare a substanțelor realizeaza autoepurarea apei.
o substanțe organice de origine naturală sunt țițeiul, taninul, lignina, hidrații de
carbon, biotoxinele marine etc.
o poluanții artificiali, care provin din prelucrarea diferitelor substanțe în cadrul
rafinăriilor (benzină, motorină, uleiuri, solvenți organici etc.), industriei
chimice organice şi industriei petrochimice (hidrocarburi, hidrocarburi
halogenate, detergenți etc.).
5
substanțele anorganice (în suspensie sau dizolvate) sunt mai frecvent întâlnite în
apele uzate industriale. Metalele grele (Pb, Cu, Zn, Cr), clorurile, sulfații etc.; pot
determina creşterea salinității apelor, iar unele dintre ele creşterea durității. Prin
bioacumulare metalele grele au efecte toxice asupra organismelor acvatice.
Principalele surse de poluare
1. Surse de poluare naturale
Sursele naturale de poluare ale apelor provoacă modificări importante ale caracteristicilor
calitative ale apelor, influențând negativ folosirea lor. Termenul de poluare a apei se refera
la pătrunderea în apele naturale a unor cantități de substanțe străine, care fac apele
respective improprii folosirii. Sursele de poluare accidentală naturale sunt în general rare,
ele datorându‐se în special unor fenomene cu caracter geologic.
Principalele condiții în care se produce poluarea naturală a apelor sunt :
trecerea apelor prin zone cu roci solubile (zăcăminte de sare, de sulfați) sau
radioactive
trecerea apelor de suprafață prin zone cu fenomene de eroziune a solului
prin intermediul vegetației de pe maluri, care produce o impurificare prin căderea
frunzelor sau plantelor întregi în apă.
2. Surse de poluare artificială
2.1 Apele uzate ‐ constituie principala sursă de poluare permanentă. După proveniența lor,
există următoarele categorii de ape uzate:
o ape uzate orăşeneşti, care reprezintă un amestec de ape menajere şi industriale,
provenite de la gospodăriile centrelor populate, precum şi de la diferitele unități
industriale;
o ape uzate industriale, rezultate din apele folosite în procesul tehnologic industrial;
o ape uzate de la ferme de animale şi păsări care, au în general caracteristicile apelor
uzate orăşeneşti, poluanții principali fiind substanțele organice în cantitate mare şi
materialele în suspensie;
o ape uzate meteorice, care înainte de a ajunge pe sol, spală din atmosferă poluanții
existenți în aceasta. Aceste ape de precipitații care vin în contact cu terenul unor
zone sau incinte amenajate sau al unor centre populate, în procesul scurgerii,
antrenează atât ape uzate de diferte tipuri, cât şi deşeuri, îngrăşăminte chimice,
pesticide, astfel încât în momentul ajungerii în receptor pot conține un număr mare
de poluanți.
o ape uzate radioactive, care conțin ca poluant principal substanțele radioactive
rezultate de la prelucrarea, transportul şi utilizarea acestora;
o apele uzate provenite de la navele maritime sau fluviale, conțin impurități deosebit
de nocive cum ar fi: reziduuri lichide şi solide, pierderi de combustibil, lubrifianți etc;
2.2 Depozite de deşeuri sau reziduuri solide, aşezate pe sol, sub cerul liber, în halde
nerațional amplasate şi organizate: depozite de gunoaie orăşeneşti şi de deşeuri solide
industriale, în special cenuşa de la termocentralele care ard cărbuni, diverse zguri
metalurgice, steril de la preparațiile miniere, rumeguş şi deşeuri lemnoase de la fabricile de
cherestea, depozitele de nămoluri provenite de la fabricile de zahăr, de produse clorosodice
sau de la alte industrii chimice, precum şi cele de la stațiile de epurare a apelor uzate.
6
1. Surse punctiforme (apele uzate menajere, orasenesti, industriale, pluviale si de drenaj)
sunt cele colectate intr‐un sistem de canalizare si evacuate in receptor natural prin conducte
sau canale de evacuare.
Apele din sursele de emisie punctiforme se preteaza epurarii si pot, de aceea, sa fie analizate
statistic. Poluantii acestor surse pot fi cuantificati si controlati inainte de evacuarea in
receptor. Urmarirea statistica a surselor punctiforme intampina mai putine probleme fata de
cea a surselor difuze.
2. Surse difuze de poluare reprezinta emisii evacuate in mediu in mod dispers (care nu
descarca efluenti uzati in ape de suprafata prin intermediul unor conducte in puncte
localizate):
• Agricultura‐ prin îngrasamintele chimice utilizate.

Agricultura, alături de industrie reprezintă principalele surse de poluare a solului şi
apei prin utilizarea excesivă a îngraşămintelor, a pesticidelor, a apei de irigație
necorespunzătoare calitativ şi cantitativ etc.

• Ferme. In mediul rural cele mai importante surse de poluare difuza sunt situate in
perimetrele localitatilor din zonele vulnerabile;
• Depunerile atmosferice;
• Materialele de constructii;
• Industria;
• Traficul auto;
• Asezarile umane din mediul rural si mediul urban, avand in vedere procentele mici
de racordare a populatiei la reteaua de canalizare si la statiile de epurare. Gradul de
racordare a locuitorilor echivalenti la statiile de epurare in anul 2005 a fost de 34,9 %,
unul din cele mai mici comparativ cu tarile care au aderat la Uniunea Europeana.

Din punct de vedere al modului de propagare, indiferent de geneza acestora, se diferențiază
doua categorii de surse difuze:
Surse locale ‐ corelate cu solul si scurgerile prin antrenare cu precipitatii, in apele
de suprafata sau prin percolare, in apele subterane, aplicarea de pesticide si
ingrasaminte minerale.
Sursele locale de poluare au ca provenienta urmatoarele grupe tinta:
‐ Populatia – cea neracordata la un sistem centralizat de canalizare;
‐ Industria;
‐ Agricultura.
Surse regionale si transfrontiere ‐ in aceasta categorie sunt incluse poluarile
difuze transmise la distanta fata de locul de geneza, prin aer, respectiv depunerile
atmosferice lichide si solide.
Legislatia
Legea apelor nr. 107 din 25 septembrie 1996
Legea nr. 310 din 28 iunie 2004 pentru modificarea şi completarea Legii apelor nr.
107/1996

7
2. Poluarea aerului


Identificarea surselor de poluare a aerului
Identificarea agenților poluanți ai aerului în funcție de sursele de
poluare
Interpretarea modului de dispersie a poluanților aerului
Evaluarea impactului poluării aerului asupra organismelor vii si asupra
mediului

Obiective:

‐ să identifice agenții poluanți ai aerului în funcție de sursele de poluare

‐ să evalueze impactul poluării aerului asupra organismului uman şi asupra
mediului

Aerul reprezintă componenta de bază a atmosferei, înveliş gazos ce înconjoară Pământul
până la altitudinea medie de 3.000 km. Gazele care formează aerul atmosferic sunt: azotul
în proporție de 79,2%, oxigenul cu 20,8% si intr‐o proportie neinsemnata dioxid de carbon,
amoniac şi vapori de apă.
Prin poluarea aerului se înțelege prezența în atmosferă a unor substanțe străine de
compoziția normală a acestuia, care în funcție de concentrație şi timpul de acțiune provoacă
tulburări în echilibrul natural, afectând sănătatea şi comfortul omului sau mediul de viață al
florei şi faunei.
Sursele de poluare reprezintă locul de producere şi de evacuare în mediul înconjurător a
unor emisii poluante.
După natura poluanților, emisiile poluante acestea pot fi sub formă de pulberi şi gaze, emisii
radioactive şi emisii sonore.
După proveniența poluanților surse de poluare sunt naturale şi artificiale
1. Sursele naturale produc o poluare accidentală; sunt situate la distanțe mari de centrele
populate.
1.1 Vulcanii pot polua atmosfera cu pulberi solide, gaze şi vapori, substanțe toxice
datorită conținutul lor mare de compuşi ai sulfului, ce rezultă în urma erupției şi a
pulverizării lavei vulcanice în aer. Vulcanii activi poluează continuu prin produse
gazoase emise prin crater şi crăpături, numite fumarole.
1.2 Furtunile de praf provocate de uragane, cicloane etc. asociate cu eroziunea
solului produc poluare atmosferică pe mari întinderi, ce pot cuprinde mai multe țări
sau pot chiar trece de pe un continent pe altul. Pulberea poate fi ridicată până la
mare înălțime şi odată ajunsă într‐o zonă anticiclonică, începe să se depună. Se
estimează că în fiecare an atmosfera poartă peste 30 de milioane de tone de praf.
Circulația prafului în atmosfer poate dura zeci de zile.
1.3 Ceața este frecventă în zonele situate în vecinătatea oceanelor şi a mărilor, care
aduc în atmosfera continentală cristale de sare ce constituie nuclee de condensare a
vaporilor de apă.
8
2. Sursele artificiale sunt mai numeroase şi cu emisii mult mai dăunătoare, totodată fiind şi
într‐o dezvoltare continuă datorată extinderii tehnologiei şi a proceselor pe care acestea le
generează. Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri.

Principalele surse antropice sunt:
arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport,
industrie şi gospodării
procesele industriale şi utilizarea solvenților, de exemplu în industriile chimice şi
cele extractive
agricultura
tratarea deşeurilor

Poluanții cu impactul cel mai putenic asupra sănătății sunt considerați: pulberile fine
în suspensie şi ozonul (la nivelul solului) (eea.europa.eu).

Tipuri de poluare a aerului
1. Poluarea fizică
1.1 poluarea fonică este datorată emisiilor de sunete (oscilații armonice) şi zgomote
(oscilații nearmonice sau amestec de sunete discordante). Principalele surse de
poluare fonică sunt: transporturile terestre şi aeriene, şantierele de construcții,
complexele şi platformele industriale etc.
Efecte: disconfort psihic sau tulburări neurovegetative, degradarea auzului şi
pierderea auzului nevroze, hipertensiune, tulburări endocrine.
1.2 poluarea radioactivă este datorată proceselor de emisie şi propagare în spațiu a
unor unde electromagnetice (razele X şi radiația gama) şi radiații corpusculare
(radiații alfa, beta, pozitroni şi neutroni), însoțite de transport de energie provenite
din surse naturale (radiația cosmică, roci şi ape radioactive) sau articilale (extragerea
şi prelucrarea minereurilor radioactive, combustibilii nucleari, centralele nuclearo‐
electrice, reactoarele şi acceleratoarele de particule, etc).
Efecte: modificări de natură genetică, afectând cromozomii şi codul genetic etc.

2. Poluarea chimică
Principalii compuşi poluanți ai atmosferei:
Compuşii organici volatili: benzina, eterii de petrol, benzen, acetonă, cloroform, esteri,
fenoli, sulfura de carbon etc.) rezultă din prelucrarea țițeiului şi a produselor petroliere, din
composturile menajere, agricole sau industriale şi din emisiile vehiculelor care folosesc
motoare cu explozie.
Oxizii de carbon:
monoxidul de carbon‐ provine din surse naturale: erupții vulcanice, incendii, descărcări
electrice şi fermentațiile anaerobe sau artificiale: arderea combustibililor fosili şi arderile
incomplete ale carburanților în motoarele cu explozie. Efecte: afecțiuni cerebrale,
dereglări de sarcină, malformatii sau chiar decesul. Cele mai mari valori medii zilnice
admise sunt de 2 mg/m3.
dioxidul de carbon‐este principalul gaz care determină „efectul de seră”. Rezultă din
procese de combustie 79%, respirația plantelor 17,8 %, surse industriale 3%, alte procese
9
naturale 0,2 %. Cantitatea totala de CO2 din atmosfera a crescut de la 1,29 ppm în
perioada 1965‐1985, la 1,5 ppm între 1985 şi1995.
Efecte: devine toxic pentru om în concentrații de peste 2–3 % şi nociv la concentrații de
peste 25‐ 30 %.

Compuşii sulfului:
dioxidul de sulf provine din arderea combustibililor fosili şi unele procese metalurgice.
Efecte : >1,0 ppm, moartea tuturor plantelor, iar la om provoacă iritații ale aparatului
respirator; în concentrații de 4 ‐ 5 mg/m3, intoxicații si decese la mamifere şi om. În
prezența vaporilor de apă formează acidul sulfuric determinând ploile acide.
acidul sulfhidric (hidrogen sulfurat) provine din surse naturale şi anrtificiale (în special din
industria petrolieră, petrochimică, etc).
Efecte: acțiune toxică asupra omului şi animalelor

Compuşii azotului :
oxizii de azot, cel mai cunoscut este NO2, care provine din arderea combustibililor fosili şi
emisiile motoarelor cu explozie. Contribuie la formarea smogului (Figura 1).
Smogul este un amestec de ceață solidă sau lichidă şi particule solide rezultate din poluarea
industrială, in special oxizi de azot şi compuşii organici volatili. Acest amestec se formează când
umiditatea este crescută, iar condițiile atmosferice nu împrăştie emanațiile poluante, ci din
contră, permit acumularea lor lângă surse. Smogul reduce vizibilitatea naturală şi adesea irită
ochii şi căile respiratorii.
Figura 1 . Smogul
peroxi‐aceti‐nitrații (PAN)‐ se formează sub influența radiației solare şi accelerează
procesul de formare a ozonului în troposferă.

Derivații halogenilor rezultă din activitățile industriale.
10
clorul‐ rezultă din electroliza clorurilor alcaline, lichefierea clorului, producția de celuloză,
hârtie şi solvenți organici şi a pesticidelor organoclorurate. Este mai greu decât aerul şi
solubil în apă şi se concentrează cu uşurință în apropierea solului
Efecte: > 15 ‐ 20 ppm, disfuncții ale aparatului respirator şi iritații severe ale mucoasei
globului ocular, etc.
fluorul este folosit în industria aluminiului.
Efecte: produce necroze foliare, defoliere, iar în concentrații de 60 ‐ 100 ppb, moartea
plantelor.

3. Poluarea biologică este produsa prin eliminarea si raspandirea in mediul inconjurator a
unor germeni microbieni. In prezent, poluarea biologica – bacteriologica, virusologica si
parazitologica, are o frecventa foarte redusa.

Modul de dispersie al poluanților
Substantele poluante nu rîmân la locurile unde sunt produse, ci, prin intermediul unor
factori, sunt deplasate pe distante mai scurte sau mai lungi. Aflate în concentrație mare la
sursa emitentă, pe măsură ce se depărtează se împrăştie şi datorită unor fenomene fizice
sau chimice, în anumite zone sau regiuni ele cad pe pământ sau se descompun. Principalii
factori meteorologici care contribuie la mişcarea poluanților în atmosferă sunt: temperatura,
umiditatea, vântul, turbulența şi fenomenele meteorologice
Emiterea în atmosferă a poluanților artificiali se poate face prin două moduri:
organizat, prin canale şi guri de evacuare cu debite şi concentrații de impurități
cunoscute şi calculate
neorganizat, prin emiterea poluanților direct în atmosferă discontinuu şi în
cantități puțin sau chiar deloc cunoscute.
Viteza de dispersie depinde de:
1. caracteristicile fizice ale sursei (viteza şi temperatura gazelor, înălțimea coşului de
emisie şi diametrul acestuia, caracterul stabil sau mobil al sursei, durata de emisie);
2. caracteristicile chimice ale emisiei (concentrația poluantului şi nivelul de toxicitate);
3. factori naturali: parametrii meteorologici (viteza şi durata vântului, umezeala aerului,
precipitațiile atmosferice, presiunea aerului), relief (culoare de vale, zone
depresionare, bariereleorografice) şi de prezența unor suprafețe împădurite capabile
să rețină particule şi sa neutralizeze unele gaze.

Directive europene din domeniul calității aerului
Directiva Consiliului nr. 96/62/CE privind evaluarea şi gestionarea calității aerului
înconjurător (Directiva‐cadru);
Directiva Consiliului nr. 1999/30/EC privind valorile limită pentru dioxidul de sulf, dioxidul
de azot şi oxizii de azot, pulberile în suspensie şi plumbul din aerul înconjurător;
Directiva 2000/69/EC privind valorile limită pentru benzen şi monoxidul de carbon din
aerul înconjurător;
Directiva 2002/3/EC privind ozonul din aerul înconjurător;
Directiva 2004/107/EC privind arseniul, cadmiul, mercurul, nichelul şi hidrocarburile
aromatice policiclice în aerul înconjurător;

11
3. Poluarea solului

Identificarea surselor de poluare a solului
Identificarea agenților poluanți ai solului
Interpretarea modului de dispersie a poluanților solului
Evaluarea impactului poluării solului asupra mediului

Obiective:
‐ să identifice agenții poluanți ai solului în funcție de sursele de poluare
‐ să evalueze impactul poluării solului asupra organismului uman şi asupra
mediului

Solul este reprezentat de stratul de la suprafața scoarței terestre format din particule
minerale, materii organice, apă, aer şi organisme vii. Procesul de formare al solului
(PEDOGENEZA) are loc sub influenta factorilor pedogenici: climă, microorganisme, vegetație
şi relief.
Poluarea solului ‐ orice activitate ce produce dereglarea functionarii normale a solului ca
suport si mediu de viata in cadrul eosistemelor naturale sau antropizate.
Principalele functii ale solului:
producerea de hrană/biomasă
depozitarea, filtrarea şi transformarea multor substanțe
sursă de biodiversitate, habitate, specii şi gene.
serveşte drept platformă/mediu fizic pentru oameni şi activitățile umane
sursă de materii prime, bazin carbonifer
patrimoniu geologic şi arheologic
Solul este locul unde se intalnesc toti poluantii, pulberile din aer, gazele toxice transformate
de ploaie in atmosfera, astfel ca solul este cel mai expus efectelor negative ale acestor
substante. Apele de infiltratie impregneaza solul cu poluanti antrenandu‐i spre adancime,
raurile poluate infecteaza suprafetele inundate sau irigate, aproape toate reziduurile solide
sunt depozitate prin aglomerare sau numai aruncate la intamplare pe sol.
Solul poate fi poluat :
direct prin deversari de deşeuri pe terenuri urbane sau rurale, sau din îngrăşăminte şi
pesticide aruncate pe terenurile agricole
indirect, prin depunerea agenților poluanti ejectați inițial în atmosferă, apa ploilor
contaminate cu agenti poluanți "spălați" din atmosfera contaminată, transportul
agenților poluanți de către vânt de pe un loc pe altul, infiltrarea prin sol a apelor
contaminate.
Poluarea solului este strâns legată de: poluarea atmosferei, hidrosferei, datorită circulației
naturale a materiei în ecosferă. Metodele irationale de administrare a solului au degradat
serios calitatea lui, au cauzat poluarea lui si au accelerat eroziunea (Figura 2).
Principalele procese de degradare a solului sunt:
eroziunea
12
degradarea materiei organice
contaminarea
salinizarea
compactizarea
pierderea biodiversității solului
scoaterea din circuitul agricol
alunecările de teren şi inundațiile

Figura 2. Poluarea solului

Tipuri de poluare a solului, dupa natura poluantilor:
biologică cu organisme (bacterii, virusi, paraziti), eliminate de om si de animale,
fiind in cea mai mare parte patogene. Ele sunt parte integranta din diferite
reziduuri (menajere, animaliere, industriale);
chimică cu poluanti in cea mai mare parte de natura organica. Importanta lor este
multipla: servesc drept suport nutritiv pentru germeni, insecte si rozatoare,
sufera procese de descompunere cu eliberare de gaze toxice si pot fi antrenate in
sursele de apa, pe care le degradeaza;
fizică care provoaca dezechilibrul compozitiei solului: inundatii, ploi acide,
defrisari masive.
Eroziunea solului este un proces geologic complex prin care particulele de sol sunt dislocate
şi îndepărtate sub acțiunea unor factori externi, dintre care cei mai activi sunt apa şi vântul,
ajungând în mare parte în resursele de apă de suprafață.
Legislație
Hotărâre de Guvern nr. 1408 / 23.11.2007 privind modalitățile de investigare şi evaluare
a poluării solului şi subsolului;
Hotărâre de Guvern nr. 1403 / 26.11.2007 privind refacerea zonelor în care solul,subsolul
si ecosistemele terestre au fost afectate;

13
4. Măsuri de protecție a calității apelor

Criterii de performanță :
Supravegherea procesului de epurare mecanică a apelor uzate
Supravegherea procesului de epurare chimică a apelor uzate
Supravegherea procesului de epurare biologică a apelor uzate
Urmărirea aplicării legislației in vigoare privind protecția apelor

Obiective:
‐ să identifice etapele epurării mecanice
‐ să explice rolul epurării chimice
‐ să descrie procesul de epurare biologică
‐ să cunoască conținutul legislației

Epurarea – reprezintă procesul complex de reținere şi neutralizare a substantelor
daunatoare dizolvate, în suspensie sau coloidale prezente în apele uzate industriale sau
menajere în stații epurare pentru redarea lor în circuitul apelor de suprafața la parametrii
avizați de normele în vigoare.
Stațiilor de epurare a apelor uzate au o schemă de organizare asemanatoare, majoritatea
fiind construite pe orizontală. Procesul de epurarea este realizat prin trei faze de epurare,
mecanică, chimică şi biologică în vederea obținerii unui randament ridicat de îndepărtare a
impurităților existente în apele reziduale brute. Se disting două treapte de epurare: primară,
mecanică, o treaptă secundară, biologică şi la unele stații şi o treapta terțiară ‐ biologică,
mecanică sau chimică (Figura 3).
Epurarea mecanică are rolul de a reține substanțele grosiere care ar putea înfunda canalele
conductelor şi bazinele existente sau care prin acțiunea abraziva ar avea efecte negative
asupra uvrajelor.

Figura 3 . Schema unei stații de epurare a apei menajere (după http://www.ecomagazin.ro)
Prin epurarea chimică sunt îndepărtate o parte din conținutul impurificator al apelor
reziduale. Epurarea chimică prin coagulare ‐ floculare conduce la o reducere a conținutului
14
de substanțe organice exprimate în CBO5 (consum biochimic de oxigen) de cca. 20 ‐30 %
permițând evitarea încărcării excesive a nămolului activ cu substanță organică. Procesul de
coagulare ‐ floculare constă în tratarea apelor reziduale cu reactivi chimici, în cazul de față,
sulfat feros clorurat şi apă de var, care au proprietatea de a forma ioni comuni cu substanța
organica existentă în apă şi de a se aglomera în flocoane mari capabile să decanteze sub
formă de precipitat.
Epurarea biologică constă în degradarea compuşilor chimici organici sub acțiunea
microorganismelor în prezența oxigenului dizolvat şi transformarea acestor produşi în
substanțe nenocive.

Instalații de epurare mecanică:
Grătarele rețin corpurile plutitoare şi suspensiile grosiere (bucăți de lemn, textile,
plastic, pietre etc.). De regulă sunt grătare succesive cu spații tot mai dese între
lamele. Curățarea materiilor reținute se face mecanic.
Sitele au rol identic grătarelor, dar au ochiuri dese, reținând solide cu diametru mai
mic.
Deznisipatoarele sau decantoarele pentru particule grosiere asigură depunerea pe
fundul bazinelor lor a nisipului şi pietrişului fin şi altor particule ce au trecut de site
dar care nu se mențin în ape liniştite mai mult de câteva minute. Nisipul depus se
colectează mecanic de pe fundul bazinelor şi se gestionează ca deşeu împreună cu
cele rezultate din etapele anterioare, deoarece conține multe impurități organice.
Decantoarele primare sunt longitudinale sau circulare şi asigură staționarea apei timp
mai îndelungat, astfel că se depun şi suspensiile fine. Se pot adăuga în ape şi diverse
substanțe chimice cu rol de agent de coagulare sau floculare, uneori se interpun şi
filtre. Spumele şi alte substanțe flotante adunate la suprafață (grăsimi, substanțe
petroliere etc.) se rețin şi înlătură ("despumare") iar nămolul depus pe fund se
colectează şi înlătură din bazin (de exemplu cu lame racloare susținute de pod rulant)
şi se trimite la metantancuri.
Aerotancurile sunt bazine unde apa este amestecată cu "nămol activ" ce conține
microorganisme ce descompun aerob substanțele organice. Se introduce continuu
aer pentru a accelera procesele biochimice.
Decantoarele secundare sunt bazine în care se sedimentează materialele de
suspensie formate în urma proceselor complexe din aerotancuri. Acest nămol este
trimis la metantancuri iar gazele (ce conțin mult metan) se folosesc ca şi combustibil
de exemplu la centrala termică.
Instalații de epurare chimică:
Gospodăria de reactivi, camera de amestec, camera de reacție, bazinele de decantare
Instalații de epurare biologică:
Peliculă biologică din biofiltre
Biofiltre cu funcționare continuă si discontinuă
Epurarea cu nămol activ, bazine de aerare (aerotancuri), metode de aerare
pneumatice, mecanice si mixte
Legislație
Legea 137/ 1995 cap. III, secțiunea I
15
5. Măsuri de protecție a calități aerului

Criterii de performanță:
Identificarea metodelor şi mijloacelor de purificare a aerului
Supravegherea metodelor de reținere a suspensiilor solide din
gazele de ardere
Supravegherea procedeelor de reducere a oxizilor de azot din gazele
de ardere
Supravegherea metodelor pentru desulfurarea gazelor de ardere
Urmărirea aplicării legislației în vigoare privind protecția atmosferei.

Obiective:

‐ să identifice metodele si mijloacele de purificare a aerului
‐ să explice principiul metodelor folosite

Procedeele de purificare a aerului urmaresc reducerea concentratiilor de poluanti sub
limitele legale, stabilite prin standard. Se utilizeaza 2 procedee de purificare a aerului:
- fizice, pe cale uscată sau umedă
- procedee chimice.
1. Prin procedeele fizice sunt îndepărtate substantele solide de diferite dimensiuni,
substantele lichide si unele gaze continute în aer. Acest tip utilizeaza ca principiu de
functionare: sedimentarea, schimbarea directiei gazelor, filtrarea si electrofiltrarea,
aglomerarea si sedimentarea, adsorbtia si absorbtia.
2. Procedee chimice: prin spalare, prin reducere, prin separare, prin
absorbtie şi prin adsorbtie.
Instalatiile si aparatele de epurare se pot grupa astfel:
Instalații de purificare directă
Instalatii sau aparate de purificare care necesita un tratament al
agentilor nocivi înainte de epurare;
Instalatii sau aparate care utilizeaza ambele principii în acelasi timp.
Din punct de vedere al mediului în care lucreaza pot fi:
Instalatii si aparate care lucreaza în medii umede;
Instalatii si aparate care lucreaza în medii uscate.
Dupa modul de actionare pot fi aparate care folosesc:
pentru medii uscate: principiul detentei, principiul de impact, soc si inertie, principiul
centrifugal, medii filtrante, principii electrostatice
pentru medii umede: spalatoare, filtre umede, epuratoare cu spuma, separatoare
dinamice.
Principalele procedee de purificare a aerului aplicate industrial
Denoxarea sau denitrificarea, consta in reducerea oxizilor de azot (NO si NO2)
Desulfurarea presupune combinarea de tehnici chimice separative (neutralizare) sau
fizice (adsorbtia cu carbon activ), pentru a fixa sau a izola SO2,combinate cu tehnici
separative mecanice, electrice, in strat poros sau hidraulice, pentru a recupera intr‐o
forma manipulabila chiar si poluantii mai izolat.
16
Purificarea uscata se bazeaza pe generarea si utilizarea unor forte speciale active
mari, care actionand asupra particulelor, provoaca decantarea (separarea) acestora din
curentul de aer sau gaz
Decantarea bazata pe utilizarea fortei gravitationale constituie principiul de
functionare al camerelor si conductelor de desprafuire folosite, la procesarea
emisiilor poluante care contin particule solide mari (100 – 200µm).
Decantarea bazata pe utilizarea fortei centrifuge. Sub actiunea acesteia, particula din
praf tinde sa paraseasca curentul initial de poluant.
Purificarea umedă. Principiul acestei metode se bazeaza pe faptul ca, la contactul
dintre particula de poluant si picaturi sau suprafete de apa, sub actiunea unuia sau mai
multor factori fizici (socuri date de fortele inertiale, miscarea browniana, difuzia turbulenta
etc.), particulele se umecteaza, "se scufunda" prin absorbtie in masa lichida si impreuna
cuaceasta se separa/decanteaza din curentul gazos initial. Acest mecanism se desfasoara in
instalatii conventionale, la epurarea umeda a particulelor relativ mari (peste 3µm).
Metode şi utilaje de reținere a suspensiilor solide din gazele de ardere
Camerele de liniştire gravitaționale care funcționează pe pricipiul trecerii gazelor
printr‐o cameră cu secțiune foarte mare, cu viteză foarte scăzută, unde, sub acțiunea
gravitației, particulele de dimensiuni mai mari se separă din gaz.
Cicloanele. Prin introducerea gazelor cu o viteză mare, acestea capătă o mişcare
elicoidală, iar particulele, sub acțiunea forței centrifuge, sunt separate langă peretele
ciclonului, după care cad în partea inferioară conică a acestuia de unde se elimină.
Filtrele din materiale semiporos (semipermeabile), din materiale țesute sau paslă prin
care sunt trecute gazele încărcate cu praf rețin particulele de praf, gazul epurat
trecand mai departe. Eficiența de reținere a acestor filtre este foarte ridicată, însă
utilizarea lor este limitată la temperaturi şi unități reduse.
Scruberele rețin particulele prin spălarea cu un lichid, apoi acestea sunt separate în
decantoare sau separatoare centrifugale.
Filtrele electrostatice sunt probabil cele mai potrivite pentru reținerea prafului, fiind
utilizate atat pentru particule micronice, cat şi pentru cele mai mari atat la presiuni,
umidități şi temperaturi scăzute, cat şi pentru valori ridicate ale acestora.

Procedee de reducere a oxizilor de azot din gazele de ardere
Tehnicile care împiedică formarea de NOx în cantități mari, au ca principiu arderea cu
coeficienți de exces de aer foarte scăzuți. Una dintre metode constă în montarea
arzătoarelor în colțurile focarelor astfel încat aerul secundar de ardere şi combustibilul să nu
fie conținute în acelaşi jet. Jeturile de combustibil se întalnesc tangențial în centrul focarului,
formand o zonă de ardere circulară.
Metode pentru desulfurare:
Compuşii cu sulf existenți în atmosferă cuprind în principal H2S, SO2, SO3 şi sulfați Pentru
respectarea valorii admise a emisiei de SO2 este necesară implementarea unei tehnologii de
reținere din gazele de ardere a SO2 cu o rată de desulfurare de minim 94%. Tehnologiile de
îndepărtare a bioxidului de sulf cele mai moderne şi eficiente se aplică în zona de ardere şi
de post ardere a combustibililor fosili în cazanele energetice.
17
Reducerea emisiilor de SO2 în zona de preardere constau în metode convenționale de
curățire fizică şi chimică a combustibilului. Se vor monta instalații de desulfurare în zona de
postardere folosind procedeul umed. Acest procedeu permite SO2 format în zona de ardere
să parcurgă toate schimbătoarele de căldură ale cazanelor şi numai după aceea să fie reținut.
El se poate combina cu diverşi compuşi din cenuşă formând depuneri sulfatice compacte
care înrăutățesc schimbul de căldură, provoacă coroziune țevilor şi uneori duc la spargerea
țevilor.

Legislație
Legea 137/ 1995 cap. III, secțiunea a2‐a

Activitate practica

Sarcini de lucru:
Alegeți instrumentele şi dispozitivele de recoltare a probelor de aer
Determinați volumele probelor folosind instrumentele specifice
Folosind formulele de calcul specifice aplicați corecțiile de volum pentru probele recoltate
Etichetați flacoanele cu probe
Intocmiți fişele de recoltare a probelor de aer

6. Măsuri de protecție a calității solului

Identificarea distrugerilor provocate de ape şi vânt şi a celor
biochimice.
Supravegherea măsurilor de prevenire a poluării solului.
Urmărirea aplicării legislației in vigoare privind protecția solului, a
subsolului şi a ecosistemelor terestre .
Urmărirea aplicării legislației in vigoare privind regimul
îngrăşămintelor chimice şi al pesticidelor

Obiective:
‐ să identifice distrugerile solului
‐ să descrie măsurile de prevenire a poluării solului

Elementele poluante ale solului pot fi de natură:
biologică, reprezentate de organisme (bacterii, viruşi, paraziți), eliminate de om şi de
animale, fiind în cea mai mare parte patogene
chimică, în cea mai mare parte de natură organică
fizică care provoacă dezechilibrul compoziției solului: inundații, ploi acide, defrişări
masive
Efecte majore ale poluării solului:
efectul de seră
18
ploile acide
degradarea stratului de ozon
Efectul de seră
Efectul de seră este procesul de incalzire suplimentara a suprafetei terestre si atmosferei,
datorat faptului ca aceasta din
urma e transparenta pentru
radiatia solara de unda scurta
(vizibila) si, in mare masura,
opaca pentru radiatia terestra
de unda lunga (infrarosie).
Atmosfera lasa radiatia
luminoasa a Soarelui sa ajunga
pe suprafata terestra, dar
retine in mare parte radiatia
calorica emisa de aceasta din
urma, nelasand‐o sa se piarda
in spatial cosmic.
Figura 4. Efectul de sera.
Cresterea efectului de sera al atmosferei rupe echilibrul schimbarilor de caldura, aceasta
acumulandu‐se in cantitati din ce in ce mai mari in atmosfera si generand schimbarea climei.
Principalele gaze care produc efectul de seră sunt: dioxidul de carbon (CO2), metanul (CH4),
oxidul de azot (N2O), ozonul troposferic (O3), clorofluorocarburile (CFC). Creşterea
concentrației acetor componente în atmosferă duce la creşterea temperaturii terestre.

Ploile acide
Procesul de formare a ploilor
acide începe cu emisia în
atmosfer a poluanților pe baza
de azot şi sulf (prin arderea
combustibililor fosili (cărbuni,
benzină sau petrol etc) care,
ajungând în atmosferă se
combină cu vaporii de apă şi
formează acizi: acid sulfuric
(H2SO4), acid carbonic(H2CO3) şi
acid azotic (HNO3).
Prin antrenarea particulelor pe
bază de azot, aceştia precipiă
odată cu ploaia şi ajung să
polueze nu numai aerul, dar şi
solul şi apa (Figura 5).

Figura 5. Formarea ploilor acide
19
Ploaia acidă reacționează chimic cu orice obiect cu care intră în contact. Acizii sunt substanțe
chimice corozive. Aciditatea unei substanțe provine din abundența de atomi de hidrogen
liberi în momentul în care substanța este dizolvată în apă. Dacă pH‐ul scade sub 5,3 este
considerată ploaie acidă. Ploaia acida afecteaza toate formele de viata, calitatea solului şi a
materialelor.
Degradarea stratului de ozon
Ozonul se gaseste în partea
superioara a atmosferei (in
stratosfera) la o altitudine de
10‐50 km şi actioneaza ca un
scut, absorbiind radiația
ultraviolet cu lungimi de und
între 290‐320 nm (Figura 6).
Aceste lungimi de und sunt
d un toare vieții pentru c ele
pot fi absorbite de acidul
nucleic din celule.
Ozonul se formează prin
actiunea razelor solare asupra
oxigenului.

Figura 6. Structura atmosferei
În anii 70 a fost decoperită în Antarctica o pierdere periodică a stratului de ozon din
atmosfera şi o gaură formată deasupra acestei zone. Subtierea stratului de ozon pune in
pericol existenta vieții pe Pământ.
Principalii indicatori ai poluarii solului sunt:
conținutul de elemente, substanțe, microorganisme;
deprecierea calitativă şi cantitativă a recoltelor;
creşterea cheltuielilor pentru menținerea recoltelor la parametrii
anterioripoluării;
cheltuieli pentru lucrări de drenaj, antierozionale etc.;
restricții la exportul unor produse (legume, fructe sau cereale cu un continut prea
mare de nitrati);
restricții în utilizarea furajelor din terenurile contaminate cu plumb etc.
În funcție de procentul de reducere a producției agricole, solurile se clasifică astfel:
grad de poluare 0
sol practic nepoluat (reducerea producției sub 5 %);
slab poluat (reducerea cu 6‐10 %)
mediu poluat (reducerea cu 11‐25 %)
puternic poluat (reducerea cu 26‐50 %)
foarte puternic poluat (reducerea cu 51‐75 %)
excesiv poluat (reducerea peste 75 %).
Îngrăşămintele folosite în agricultură sunt amestecuri de substanțe simple şi/sau compuse,
de natură organică sau minerală, care se aplică sub formă lichidă, semifluidă sau solidă în sol,
la suprafață, sau foliar în scopul creşterii fertilității solului şi a producției vegetale.
20
Din punct de vedere al originii, îngrăşămintele sunt chimice (cu azot, fosfor, potasiu,
microelemente etc.), respectiv produse industriale anorganice (minerale) şi organice (ex.
urea şi derivații ei), organice naturale (care provin din sectorul zootehnic), organice vegetale
(care provin de la plante verzi: lupin, mazariche, latir, sulfina etc.; şi plante uscate),
bacteriene (nitragin, azotobacterin, fosfobacterin etc.).
Organizații :
o naționale – APM (Agenția Națională pentru Protecția Mediului), MAPAM
o internaționale‐ UNESCO (United Nations Educational, Scinetific and Cultural
Organization), FAO (Food and Agriculture Organization), AIEA (Association of
International Education Administrators), OMS (World Health Organization),
UICN (International Union for Conservation of Nature).
Convenții internaționale
o Conferința de la Stockholm 1972
o Convenția de la Viena
o Protocolul de la Montreal
o Convenția Cadru pentru Schimbări climatice 1992,
o Conferința de la Rio de Janeiro 1992
o Protocolul de la Kyoto 1997

Protocolul de la Montreal, este primul acord internațional din istorie pentru
reglementarea regimului substanțelor care diminuează stratul de ozon; a fost semnat în
1987. De atunci, el a fost ratificat de 196 de țări. Obiectivul său este acela de a elimina
treptat diverse substanțe cu potențial de diminuare a stratului de ozon (ODP), inclusiv CFC‐
urile (clorofluorocarburile) şi HCFC‐urile (hidroclorofluorocarburile). Acestea au fost folosite
în mod obişnuit ca aerosoli sau în aplicații de refrigerare, de climatizare şi de expandare a
spumei.
Comisia Interguvernamentala pentru Schimbarile Climatice- Comisia
Interguvernamentala pentru Schimbarile Climatice stabilita in anul 1988 de Organizatia
Meteorologica Mondiala impreuna cu Programul de Mediu al Natiunilor Unite.
Protocolul de la Kyoto
Este un acord internațional privind reducerea emisiilor gazelor cu efect de seră. Semnat în
1997 de către 160 de țări. Unul dintre scopurile protocolului este ca statele semnatare
săajungă împreună, până în 2012, la un nivel de emisii de GEF cu 5,2 % mai mic decât cel din
1990.
Concentrarea asupra emisiilor poluante care provoacă efectul de seră este determinată de
faptul că, din considerente de fizică a circulației fluidelor, ele nu mai sunt o problemă locală,
nici măcar națională, ci afectează teritorii foarte îndepărtate geografic. România, prin
semnarea acestui protocol s‐a angajat voluntar să reducă emisiile la nivel național care
provoacă efectul de seră cu 8 % față de emisiile de acest tip corespunzătoare anului 1990.
Agenția Națională pentru Protecția Mediului este o instituție a administrației publice
centrale, aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Pădurilor cu competențe în
implementarea politicilor şi legislației din domeniul protecției mediului, conferite în baza
Hotărârii de Guvern Nr. 918 din 30 august 2010 privind reorganizarea şi funcționarea
Agenției Naționale pentru Protecția Mediului şi a instituțiilor publice aflate în subordinea
acesteia.
21

II. CONSERVAREA BIODIVERSITĂŢII
1. Monitorizarea biodiversității locale şi zonale

Studierea conceptului de biodiversitate
Compararea tipurilor de biodiversitate şi a caracteristicilor acestora
Aplicarea metodelor de studiu a biodiversității
Utilizarea determinatoarelor şi truselor de teren
Executarea releveelor
Prelucrarea datelor obținute, în laborator

Obiective:
‐ să cunoască noțiunea de biodiversitate, a tipurilor de biodiversitate şi a metodelor de
studiu a biodiversității
‐ demonstrează cunoaşterea noțiunii de biodiversitate, a tipurilor de biodiversitate şi a
metodelor de studiu a biodiversității
‐ să utilizeze determinatoarele şi trusele de teren, să execute relevee şi să prelucreze
datele în laborator

Biodiversitatea [gr. bios = viață; lat. diversitas‐atis= diversitate]. Aceste termen a fost folosit
pentru prima dată în SUA, la primul forum american Forumul Național de Biodiversitate
(1986), termen atribuit lui E.O. Wilson, părintele socio‐biologiei.
Biodiversitatea biologică [Convenția asupra Diversității Biologice (CBD‐ 1992)]
reprezintă variabilitatea organismelor vii, de orice origine, inclusiv ecosistemele terestre,
marine şi alte ecosisteme acvatice şi complexele ecologice din care fac ele parte.
Factori care duc la pierderea biodiversității sunt complexe: distrugerea habitatelor, poluarea,
supra‐exploatarea resurselor, despaduririle, eroziunea solului etc.
O abordare holista a conceptului biodiversitatii presupune (Figura 7):
1. diversitatea sistemelor ecologice la diferite scari de spatiu si timp, care integreaza
componentele fizice si biologice ale naturii
2. diversitatea speciilor (taxonomica)‐
3. diversitatea genetica in cadrul populatiei/speciei si cea interspecifica
diverisitatea organizarii sociale a populatiilor umane precum si diversitatea etnica,
lingvistica si culturala

Deoarece nu pot fi măsurate toate aspectele biodiversității, sunt utilizati „indicatori”, care
sintetizează seturi de date științifi ce complexe și adesea disparate într‐un mod simplu și
clar. Astfel, indicatorii biodiversității constituie un instrument rapid și ușor de utilizat
pentru evidențierea și prezentarea tendințelor generale în ceea ce privește situația
biodiversității.
Indici de caracterizare a biodiversității
22
Numărul de specii (bogăția de specii)‐ este cel mai simplu indicator al biodiversității,
reprezentând numărul de specii identificat în aria studiată. Acest indicator nu reuşeşte însă
să surprindă modul de distribuție al diversității.
BIODIVERSITATEA
b. DIVERISTATEA TAXONIMICA
b' DIVERSITATEA

SPECIILOR
b'. Specii b'' Taxoni superiori

a' DIVERISTATEA FORMELOR DE
ORGANIZARE
SUPRAINDIVIDUALA A VIETII
a DIVERSITATEA SISTEMELOR
ECOLOGICE

a' Diversitatea formelor de organizare
supraindividuala a vietii

a'' Diversitatea habitatelor

b DIVERSITATEA TAXONOMICA

c DIVERSITATEA GENETICA

d DIVERSITATEA ETNO‐CULTURALA
Figura 7. Interpretarea conceptului de biodiversitate (după Vădineanu et al., 2004)
Indicele Simpson‐ este un indice care ține cont nu doar de numărul speciilor ci şi de
proporția fiecăreia. A fost prezentat de Simpson în anul 1949, în publicațiile de specialitate
se prezintă în general trei variante ale acestui indice: Indicele Simpson (D), Indicele de
diversitate Simpson (1 – D), Indicele reciproc Simpson (1/D).
Indicele Shannon‐Weaver ‐este unul dintre cei mai utilizați indici, având originea în teoria
informației (de aceea, uneori este citat drept indicele Shannon‐Wiener). Măsoară gradul de
organizare/dezorganizare al unui sistem dat.
Echitatea ‐arată relațiile dintre abundențele speciilor în cazul unor abundențe relative
similare echitatea va avea o valoare unitară iar în cazul în care majoritatea indivizilor aparțin
unei singure specii ea tinde spre valoarea zero.
Indicele Brillouin
Indicele Berger‐Parker
Indicele McIntosh
Indicele Margalef
Indicele Menhinick
Coeficientul Glisson
23
Începând din 2005, Comisia Europeană colaborează cu Agenția Europeană de Mediu pentru
dezvoltarea unor indicatori europeni ai biodiversității – cunoscuți ca indicatori SEBI 2010 –
pentru măsurarea progreselor înregistrate în atingerea obiectivului de stopare a pierderii
biodiversității în Europa până în 2010.
Cei 26 de indicatori SEBI au fost atent selecționați pentru a oferi o serie de informații
interconectate referitoare la diverse caracteristici ale biodiversității. Unii indicatori
urmăresc direct impactul asupra unei componente a biodiversității (de exemplu,
abundența şi distribuția anumitor specii), în timp ce alții reflectă principalele amenințări la
adresa biodiversității (de exemplu, tendințele speciilor alogene invazive), a utilizării durabile
a acesteia (de exemplu, cantitatea de lemn mort din pădure) sau a integrității ecosistemelor.
Indicatorii europeni ai biodiversității (Monitorizarea impactului politicii UE în materie de
biodiversitate)
Situația şi tendințele componentelor biodiversității
1. Abundența şi distribuția anumitor specii (de exemplu, păsări, fluturi)
2. Evoluția situației speciilor amenințate
3. Evoluția situației speciilor protejate de interes european
4. Tendințe ale ariei de acoperire a ecosistemelor
5. Tendințe ale habitatelor de interes european
6. Tendințe ale diversității genetice a speciilor domestice (animale, culturi)
7. Ariile de acoperire ale zonelor protejate desemnate la nivel național
8. Ariile de acoperire ale siturilor Natura 2000
Amenințări la adresa biodiversității
9. Niveluri critice ale depozitelor de azot excedentare
10. Evoluția speciilor alogene invazive din Europa
11. Impactul schimbărilor climatice asupra speciilor sensibile la temperatură
Integritatea, bunurile şi serviciile ecosistemelor
12. Indicele trofi c marin al apelor europene
13. Fragmentarea zonelor naturale și semi‐naturale
14. Fragmentarea sistemelor fl uviale
15. Nivelul nutrienților din apele de tranziție, de coastă și marine
16. Calitatea apelor dulci
Utilizarea durabilă
17. Zone forestiere care benefi ciază de management sustenabil
18. Cantitatea de lemn mort din păduri
19. Bilanțul azotului în agricultură
20. Zone gestionate într‐un mod care poate menține biodiversitatea
21. Situația stocurilor comerciale de pește ale Europei
22. Calitatea efl uentului provenind din fermele piscicole
23. Amprenta ecologică a țărilor europene asupra restului lumii
Altele
24. Cereri de brevet bazate pe resurse genetice
25. Finanțarea managementului biodiversității
26. Sensibilizarea şi participarea publicului
Caracterizarea structurii habitatelor se va face cu ajutorul releveului fitosociologic care poate
fi definit ca „metodă de bază in studiul calitativ şi cantitaiv al vegetației, constând într‐o
succesiune de observații şi determinări (marea majoritate efectuate pe teren), finalizate prin
24
transpunerea grafică a ambianței eco‐cenotice dintr‐o suprafață de probă (fragment)
delimitat în interiorul individului de asociație (fitocenozei)” (Cristea et al., 2004).
În studiul şi monitorizarea structurii calitative a habitatelor se va urmări evidențierea
complexului de specii şi a diferitelor grupe funcționale care caracterizează fiecare habitat în
parte. Analiza structurii calitative se va face din prisma compoziției floristice, a grupelor
cenotice, a structurii în diferite categorii de bioforme, de geoelemente, categorii ecologice şi
economice.
Bioformele reunesc categoriile de plante care deşi aparțin la unități taxonomice diferite,
ca rezultat al evoluției convergente în condiții de mediu aproximativ identice, au
dobândit o serie de caractere şi adaptări morfologice, anatomice şi fiziologice
asemănătoare, care le oferă avantaje competitive în lupta interspecifică şi în valorificarea
optimă a condițiilor staționale (Cristea 1993; Cristea et al., 2004) (Figura 8).

Figura 8. Categoriile de bioforme (dupa Raunkiaer): 1 – fanerofite; 2, 3 – chamefite; 4 – hemicriptofite; 5, 6 –
geofite; 7, 8, 9 – hidrofite
Geoelementele reprezintă“ categorii de specii vegetale, mai mult sau mai puțin
îndepărtate filogenetic, care în decursul procesului de speciație au ocupat aceaşi regiune
geografică (mai mult sau mai puțin extinsă), urmând apoi căi specifice de migrație şi
integrare cenotică înspre desăvârşirea arealelor actuale” (Cristea 1993).
Releveul este metoda de baza in studiul vegetatiei si consta intr‐un inventar floristic
(structura calitativa) al suprafetei de proba (al fitocenozei) completat cu informatii de
ordin cantitativ (abundenta‐dominanta, frecventa), topografic, geomorfologic, pedologic,
climatologic, economic, etc.
Releveul fitocenologic reprezinta o lista floristica, realizata pe o suprafata de proba care
oscileaza ca marime mai ales in functie de tipul fitocenozei (vegetatiei). Astfel in cazul
stancariilor si gruparilor acvatice aceasta este de 1 ‐ 25 m 2 (1x1 pana la 5x5 m), in
studiul mlastinilor de 9 ‐ 25 m 2 (3x3 m pana la 5x5 m (in cazul mlastinilor eutrofe, mai
ales stufarisuri, papurisuri putand creste la 50m 2 ), iar al buruienisurilor de 6 ‐ 25m 2
(2x3 pana la 5x5 m> pentru buruienisurile segetale marindu‐se chiar la 100 m2 ).
25
Legislatie
Legea nr. 13/1993 pentru ratificarea Convenției privind conservarea vieții sălbatice şi a
habitatelor naturale din Europa. Monitorul Oficial al României nr. 627/25.03.2003
Legea nr. 58/1994 pentru ratificarea Convenției privind Diversitatea Biologică; Monitorul
Oficial al României nr. 199/02.08.1999;
Legea 137/1995 privind Protecția mediului (Legea mediului) Monitorul Oficial al
României nr. 465/28.06.2002;
Legea nr. 5/2000 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național,
secțiunea III‐a, zoneprotejate. Monitorul Oficial al României nr. 152/12.04.2000;
Legea nr. 462/2001 pentru aprobarea Ordonanței de Urgență a Guvernului (OUG) nr.
236/2000 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea habitatelor naturale, a
flşorei şi faunei sălbatice.
Monitorul Oficial al României nr. 433/02.08.2001;
Legea nr. 451/2002

2. Analizarea factorilor care duc la modificarea biodiversității
Evidențierea factorilor care produc modificări ale biodiversității
Compararea influenței diverşilor factori asupra gradientului de
biodiversitate al diverselor zone
Analizarea unor rezultate obținute pe teren
Executarea de reprezentări grafice
Obiective:
‐ cunoaşterea noțiunii de factori care modifică biodiversitatea
‐ cunoaşterea noțiunii de factori care modifică biodiversitatea
‐ să determine factorii care modifică biodiversitatea în diverse ecosisteme şi să
prelucreze datele obținute

Cauzele principale ale pierderii biodiversității sunt de natura antropica: schimbarea utilizării
terenurilor, fragmentarea şi distrugerea habitatelor, schimbările climatice, speciile străine şi
invazive, poluarea, globalizarea, comerțul şi consumul nedurabil, creşterea demografică,
conflictele sociale, războaiele etc. (Gilbert şi colab., 2006).
Biodiversitatea este esențială pentru serviciile pe care le oferă natura: reglarea climei, apa şi
aerul, fertilitatea solului şi producția de alimente, combustibil, fibre şi medicamente.
Menținerea biodiversității este necesară, nu numai pentru asigurarea vieții în prezent, dar şi
pentru generațiile viitoare, deoarece ea păstrează echilibrul ecologic regional şi global,
garantează regenerarea resurselor biologice şi menținerea unei calități a mediului necesare
societății.

Fisa de lucru
Numele şi prenumele candidatului :
Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Biodiversitatea unei zone de studiu: ecosistem de câmpie, pădure, lac, râu

26
3. Protejarea biodiversității la nivel local, zonal şi național
Implementarea legislației în vigoare referitor la conservarea
biodiversității şi regimului ariilor şi zonelor protejate
Studierea zonelor şi ariilor protejate la nivel local şi zonal
Cunoaşterea măsurilor de protecție a biodiversității la nivel național
Cunoaşterea rezervațiilor şi ariilor protejate naționale

Obiective:
‐ cunoaşterea noțiunii de protejarea biodiversității şi a legislației în vigoare
‐ cunoaşterea formelor de protecție a biodiversității la nivel local, zonal şi național
Romania deține cea mai mare diversitate biogeografică dintre toate statele membre ale U.E:
5 regiuni biogeografice din cele 11 europene, aceasta aflandu‐se in majoritate intr‐o stare
favorabila de conservare.
Figura 9. Rezervatiile naturale din Romania (http://rezervatiinaturale.host56.com)

Suprafata totala a ariilor protejate in Romania este de cca. 1.866.705 ha si acopera
aproximativ 7,83 % din suprafata tarii:
Rezervatia Biosferei „Delta Dunarii” – 576.216 ha, Rezervatie a Biosferei (Comitetul
UNESCO MAB – „Omul si Biosfera”), Zona Umeda de Importanta Internationala
(Secretariatul Conventiei Ramsar) si Sit al Patrimoniului Natural Universal (UNESCO);
13 Parcuri Nationale – 318.116 ha (e.g. Parcul National Retezat – Rezervatie a
Biosferei (Comitetul UNESCO MAB – „Omul si Biosfera”);
27
Parcul National Muntii Rodnei – Rezervatie a Biosferei (Comitetul UNESCO
MAB – „Omul si Biosfera”);
Parcul National Balta Mica a Brailei – Zona Umeda de Importanta
Internationala (Secretariatul Conventiei Ramsar).
13 Parcuri Naturale – 772.128 ha,
981 Rezervatii Naturale – 179.193 ha
28 Arii Speciale de Protectie Avifaunistica – 21.052 ha.

Figura 10. Rezervatia Biosferei Delta Dunarii
O mare parte din teritoriul Romaniei este acoperit de reteaua comunitara de arii protejate
Natura 2000: din cele 198 tipuri de habitate europene, dintre care 65 sunt prioritare, in
28
Romania se regasesc 94 tipuri de habitate dintre care 23 sunt prioritare la nivel comunitar si
a caror conservare impune desemnarea unor Arii Speciale de Conservare (SAC).
Au fost desemnate situri Natura 2000 un numar de:
• 108 situri SPA (Arii de Protectie Speciala Avifaunistica) reprezentand aproximativ
11,89% din teritoriul Romaniei;
• 273 situri pSCI (propuneri de Situri de Importanta Comunitara) reprezentand
aproximativ 13,21% din teritoriul Romaniei.
Pentru a stopa pierderea biodiversității, trebuie reduse în mod semnificativ emisiile globale
de gaze cu efect de seră. Principalele surse ale gazelor cu efect de seră:
arderea combustibililor fosili pentru producerea de electricitate, transport, industrie
şi gospodării;
schimbări privitoare la agricultură şi la utilizarea terenurilor, cum ar fi defrişarea;
depozitarea deşeurilor;
utilizarea gazelor industriale fluorurate.

Legislație
Legea nr. 137/1995, cap. III, secțiunea 4‐ Regimul ariilor protejate si al monumentelor
naturii
Legea 106/1996, Legea 26/1996

4. Analizarea modificări biodiversității în cazul unor accidente ecologice

Evidențierea cauzelor care au condus la accidentele ecologice
Analizarea efectelor accidentelor ecologice asupra biodiversității
Aplicarea măsurilor concrete necesare în vederea restabilirii
biodiversității în zonele afectate de accidente ecologice
Monitorizarea zonei în care s‐a produs un accident ecologic

Obiective:
‐ să cunoască cauzelor care au dus la producerea accidentelor ecologice şi a
măsurilor care trebuiesc luate pentru restabilirea biodiversității ecosistemelor

afectate

‐ să întocmească o analiza a efectelor produse de accidentele ecologice asupra
biodiversității şi cunoaşte metode de monitorizare a unor zone în care s‐a
petrecut un accident ecologic

Măsuri de protecție:
interzicerea păşunării
oprirea defrişărilor
respectarea regimului de rezervație ştiințifică şi arie strict protejată
reîmpăduriri
repopularea ariilor afectate cu speciile dispărute

29

Fisa de lucru
Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Identificarea cauzelor pierderii biodiversitatii
Efectele

Instrucțiuni pentru cursant:
∙ Asigurați‐vă de indeplinirea condițiilor de protecția şi securitatea muncii precum şi de existența
echipamentului specificde protecția muncii
∙ Rezolvați toate sarcinile de lucru in limita timpului de lucru precizat

5. Promovarea conceptului de conservare a biodiversității în concordanță cu cel la nivel
mondial

Implementarea legislației în vigoare referitor la conservarea
biodiversității şi a regimului ariilor şi zonelor protejate
Studierea zonelor şi ariilor protejate la nivel mondial
Cunoaşterea măsurilor de protecție a biodiversității la nivel mondial

Obiective:
‐ să cunoască noțiunea de protejarea biodiversității şi a legislației în vigoare
‐ să cunoască formele de protecție a biodiversității la nivel mondial

Tabel 1. Arii protejate în lume, dupa categoriile UICN
Pondere Pondere Pondere întotal
Totalsuprafata Suprafatamedie
Categorii UICN Numar suprafataterestra
(kmp) (kmp)
(%) (%) (%)
la. Rezervatie naturala 4.395 14 982.487 7 224 0,66

l.b.Salbaticie 806 3 940.344 7 1.167 0,63
2. Parc national 3.386 11 4.000.825 30 1.182 2,67
3. Monument natural 2.122 7 193.022 1 91 0,13
4. Arie de gestionare 11.171 37 2.460.283 19 220 1,64
a habitatelor
5. Peisaj 5.584 18 1.067.118 8 191 0,71
terestru/marin protejat
6. Arie protejata 2.897 10 3.601.447 27 1.243 2,4
curesurse
gestionate
TOTAL 30.361 100 13.245.528 100 436 8,84
30
Activitate
Timp de lucru :

Convenția de la Rio de Janeiro
Convenția de la Kyoto
Convenția de la Ramsar
Zone protejate: UICN, rezervații floristice, faunistice, peisagistice, geologice, mixte
Instrucțiuni pentru cursant:
∙ Citiți cu atenție sarcinile de lucru ;
∙ Solicitați lămuriri evaluatorului in cazul unor neclarități la cerințele din sarcinile de lucru
∙ Asigurați‐vă de existența instrumentelor materialelor şi echipamentelor necesare rezolvării
sarcinilor de lucru
∙ Rezolvați toate sarcinile de lucru in limita timpului de lucru precizat
III. CHIMIA ŞI BIOLOGIA APELOR NATURALE
1. Modul de desfăşurare a vieții în apele naturale

Compararea tipurilor de ape naturale
Identificarea florei apelor stătătoare şi curgătoare
Identificarea faunei apelor stătătoare şi curgătoare
Utilizarea determinatoarelor

Obiective:
‐ să identifice flora şi fauna apelor stătătoare şi curgătoare
‐ să compare tipurile de ape naturale
‐ să utilizeze determinatoarele pentru identificarea
‐ florei şi faunei apelor stătătoare şi curgătoare

Resursele de apă la nivel global sunt de 1,37 miliarde km3 , din care 97,2 % sunt localizate în
mari si oceane si 2,7 % în apele subterane si de suprafata. Resursele de apă pe glob sunt
limitate şi distribuite neuniform, iar prin poluare volumul lor se reduce (Figura 11).
31

Figura 11. Distributia rezervelor de apa ale Pamantului
Apa in natură există sub forma de:
ape de suprafata – curgatoare (fluvii, rauri, pârâuri, etc)
– statatoare (mări şi oceane, lacuri, balti, mlaştini)
apa subterana (straturi acvifere si izvoare)
A. Apele de suprafață
A.1 Apele curgătoare au caracter permanent şi se deplasează de la de la izvor spre
vărsare printr‐o depresiune numită albie, sub influența gravitației, ca urmare a diferenței
dealtitudine față de nivelul mării. Caracteristica principală a cursurilor de apă o prezintă
încărcarea variabilă cu materii în suspensie şi substanțe organice, încărcare legată direct
proporțional de condițiile meteorologice şi climatice.
Pricipalii poluanți ai apelor curgătoare: substanțe organice greu degradabile, compuşi ai
azotului, fosforului, sulfului, microelemente (cupru, zinc, plumb), pesticide, insecticide
organo‐clorurate, detergenți, compuşi de natură bacteriologică, etc.
Cursurile de apă (râuri, pârâuri, fluvii), sunt caracterizate, în general, printr‐o mineralizare
mai scăzută, suma sărurilor minerale dizolvate fiind sub 400 mg/l: carbonați, cloruri şi sulfați
de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu. Concentrația ionilor de hidrogen (pH‐ul) se situează în
jurul valorii neutre, fiind cu un pH = 6,8 ‐ 7,8.
Disciplina care se ocupă cu studiul apelor curgătoare se numeşte potamologie.
Caracteristicile hido‐biologice ale acetor ape sunt: adâncimea, lățimea, debitul, viteza
curentului, transportul de materiale, repartizarea zonală a unor organisme acvatice etc.
Organismele din apele curgătoare au tendința de a urca contra curentului compensând astfel
puterea de spălare a apei în mişcare. Viteza curentului de apă influențează forma corpului
organismelor acvatice.
A 1.1 Râurile. Abundența organismelor este în strânsă dependență de viteza de
curgere apei, temperatura apei şi natura substratului; numărul de specii scade cu
creşterea vitezei apei. Temperatura apelor curgătoare creşte de la izvor spre vărsare.
32
În cursul unui râu se diferențiază trei sectoare în funcție de viteza de curgere:
superior, mijlociu şi inferior.
În funcție de caracteristicile hidromorfologice ale apei, în distribuția organismelor se
disting două zone ecologice distincte (Papadopol, 1978):
zonă cu ape mici şi curent puternic, unde albia este formată din

roci dure iar bentalul este lipsit de mâl populată cu organisme sesile, fixate pe
substrat (biotecton şi zoobentos) şi cu specii nectonice bune înotătoare

o zonă cu ape mai adânci, curent mai slab, substrat bentonic moale şi mobil
format din nisip, unde se întâlnesc hidrobionți endobentonici,
iar în pelagial se dezvoltă organisme planctonice (producători, consumatori şi
reducători) alături de cele nectonice.

Fitoplanctonul râurilior este reprezentat prin diatomee care constituie peste 50%
din fitoplancton, cloroficee, cianoficee, conjugate heteroconte şi dinoflagelate. În
perioadele reci ale anului domină diatomeele dar odată cu creşterea
temperaturilor predomină cloroficeele şi cianoficeele.
Dintre diatomee sunt frecvent întâlnite specii ale genurilor Melosira, Asterionella,
Cyclotella. Cloroficeele sunt reprezentate prin specii ale genurilor Pediastrum,
Scenedesmus, Eudorina, iar cianoficeele prin specii de Microcystis,
Anabaena, Aphanizomenon.
Zooplanctonul din râuri este format din specii de rotifere din genurile Keratella,
Poliarthra, Brachionus, cladocere din genurile Daphnia, Bosmina, Leptodora şi
copepode din genurile Eucyclops, Dioptomus, Mesocyclops.
Peştii din apele curgătoare au fost incluşi în 5 grupe ecologice (după Huet (1946),
citat de Pricope, 2000):
1. salmonide tipic reofile, precum păstrăvul şi lipanul
2. ciprinide reofile de ape repezi precum cleanul, scobarul şi mreana ;
3. ciprinide de însoțire: porcuşorul, morunaşul, roşioara;
4. ciprinide de ape calme, de câmpie, cum sunt crapul, plătica, linul;
5. răpitori de însoțire ai acestora: bibanul, ştiuca, ghiborțul
A 1.2 Pârâurile au ape limpezi, transparente, bine oxigenate care se caracterizează
prin viteză mare de curgere (5‐6 m/s), dar debit redus.
A.2 Apele stătătoare sunt localizate în depresiuni ale scoarței ce au luat naştere sub
acțiunea unor factori interni sau externi.
Lacurile se pot clasifica după criterii mai multe criterii: origine, regimul hidrologic,
zonă geografică, gradul de mineralizare, gradul detrofie, gradul de colmatare.
După gradul de mineralizare lacurile pot fi:
• dulci (salinitatea sub 0,5 ‰)
• salmastre (salinitatea între 0,5 şi 30 ‰),
• sărate (salinitatea între 30 şi 40 ‰)
• hipersaline (salinitate peste 40 ‰)
Factori care condiționează viața în ecosistemele lacustre sunt: rgimul hidrologic,
dinamica apelor, regimul termic, lumina, chimismul apei şi natura substratului
bentonic.
33
Fitoplanctonul din lacuri este format din alge microscopice din încrengăturile
Chlorophyta, Cyanophyta, Bacillariophyta şi Pyrophyta. Fitoplanctonul din lacuri
prezintă o dinamică sezonieră atât ca număr de specii cât şi ca abundență. Iarna
datorită temperaturilor scăzute şi transparenței reduse se înregistrează un minim în
dezvoltarea fitoplanctonului, în timp ce în perioada caldă maximum de dezvoltare
depinde de grupul sistematic: diatomeele primăvara şi toamna, iar cloroficeele şi
cianoficeele vara.
Zooplanctonul din lacuri este format din protozoare (ciliate), viermi (rotiferi)
si crustacee (copepode si cladocere) a populațiile de zooplancton din lacuri se
observă o dinamică sezonieră evidentă. Ating maximum de dezvoltare vara si
minimum iarna.
Plantele superioare din lacuri: papură (Typha sp.), stuf (Phragmites sp.), pipirig
(Scirpus lacustris), rogozul (Carex riparia), iarba mlaştinii (Juncus effusus), mana
apei (Glyceria aquatica) etc.
B. Apele subterane
Apele subterane sunt caracterizate, în general, printr‐o mineralizare mai ridicată, conținutul
în săruri minerale dizolvate fiind peste 400 mg/l şi format din: dicarbonați, cloruri şi sulfați
de sodiu, potasiu, calciu şi magneziu.
Concentrația ionilor de hidrogen se situează în jurul valorii neutre, corespunzând unui pH =
6,5 ‐ 7. Dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conținutul în oxigen fiind
foarte scăzut sub 3 mg O2/l. În funcție de compoziția mineralogică a zonelor străbătute,
apele subterane pot conține cantități însemnate de fier, mangan, hidrogen sulfurat şi sulfuri,
compuşi ai azotului etc.

2. Corelarea proprietăților fizice cu proprietățile chimice ale apelor naturale

Interpretarea unor rezultate privind compoziția chimică a apelor
stătătoare şi curgătoare
Executarea unor analize comparative a însuşirilor organoleptice a

diverselor tipuri de ape naturale
Executarea unor analize comparative a proprietăților fizice a
diverselor tipuri de ape naturale
Obiective:

‐ să interpreteze rezultate privind compoziția chimică a diverselor tipuri de ape
naturale
‐ să execute analize comparative ale proprietăților fizice şi însuşirilor

organoleptice

Proprietățile apelor naturale sunt determinate în primul rând de substanțele minerale,
lichide, gazoase şi organice în suspensie sau dizolvate care provin din interacțiunea complexă
hidrosferă – atmosferă – litosferă ‐ organisme vii.
34
Sărurile dizolvate. Apele naturale conțin cationi şi anioni, din care 6 sunt elemente
fundamentale care aparțin tuturor apelor naturale: molecula de H2CO3 şi ionii de HCO3‐,
CO32‐, H+, OH‐, Ca2+, iar restul caracteristice fiecărui tip de apă: ionii de SO42‐, Cl‐, Mg2+, Na+,
K+ etc. Aceste elemente în funcție de concentrația lor conferă apei un anumit caracter.
Dintre gazele solubile în apă, prezintă importanță pentru procesele de tratare şi condiționare
a apelor industriale: oxigenul, dioxidul de carbon, amoniacul, hidrogenul sulfurat. Alte gaze,
cum ar fi: oxizii de sulf (SO2 şi SO3), oxizii azotului (NO şi NO2 în special), HCl, HCN sunt
specifice anumitor activități industriale (energetică, siderurgie, metalurgie, industrie
chimică).
În apa subterană, dintre gazele dizolvate predomină dioxidul de carbon liber, conținutul în
oxigen fiind foarte scăzut sub 3 mg O2/l.
În apa de râu, dintre gazele dizolvate sunt prezente oxigenul dizolvat, cu saturație între 65 ‐
95% şi bioxidul de carbon liber, în general sub 10 mg/l.
pH‐ul apelor naturale este cuprins între 6,5 ‐ 8, abaterea de la aceste valori dând indicații
asupra poluării cu compuşi anorganici.
Proprietăți fizice ale apei:
Temperatura apei variază în funcție de proveniență şi de anotimp. Temperatura normală
a apei este cuprinsă între 0 şi 350C. Majoritatea proprietăților fizice ale apei variază în
funcție de temperatură. Temperatura variaza în functie de conditiile termodinamice ale
regiunii in care are loc circulatia apelor subterane, de la 0˚ C, in regiunile cu zapezi
persistente, la 100 ˚ C în regiunile vulcanice sau cu gheizeri si intre 5‐20˚ C in conditiile
climatice ale latitudinilor medii.
Densitatea apei este masa cuprinsă în unitatea de volum. Creşte de la 00C (d = 0,99987
g/cm3) la 4oC (d = 1 g/cm3), apoi scade (ajungând la 25oC la d = 0,99701 g/cm3). Datorită
acestei variații a densității, apa prezintă proprietăți mecanice unice față de alte substanțe
şi favorizează desfăşurarea vieții pe fundul apelor chiar şi iarna.
Transparența apelor în general depinde de cantitatea, natura şi dimensiunea
substanțelor minerale aflate în suspensie sau dizolvate şi este influențată mult de
prezența vegetației acvatice. Apele naturale nepoluate sînt aproape lipsite de culoare.
Determinarea culorii apei ce conține o cantitate mare de substanțe suspendate se
efectuiează după ce proba se filtrează sau stă în repaos nu mai mult de 2 ore.
Viscozitatea apei are un minimum la presiuni înalte, fapt care se interpretează în sensul
că apa are o organizare voluminoasă cu legături interne mobile care cedează eforturilor
mecanice, dând un lichid mai mobil.
Însuşirile organoleptice ale apei:
Culoarea apei se determină în comparație cu etaloane preparate în laborator. Teoretic
apa naturală într‐un strat cu o grosime sub 5 cm este incoloră, peste această grosime şi
dacă în apă sunt substanțe solide dizolvate sau în suspensie, apa poate să aibă diferite
culori începând de la albastru la verde sau de la galben la cafeniu.
Mirosul apei este clasificat în şase categorii, după intensitate: fără miros , cu miros
neperceptibil, cu miros perceptibil unui specialist, cu miros perceptibil unui consumator,
cu miros puternic şi cu miros foarte puternic .
35
Gustul apei depinde de prezența unor substanțe minerale în apă, a unor suspensii sau a
unor gaze dizolvate. Se poate aprecia astfel: fără gust, gust foarte slab, gust slab, gust
perceptibil, gust puternic, gust foarte puternic. Spre exemplu: daca apa are un gust
dulceag înseamnă ca ea conține substanțe organice şi foarte puține săruri, când este
sărată înseamnă că ea conține multă clorură de sodiu, când apa are un gust amar
înseamna că ea conține sulfat de magneziu sau clorură de magneziu.
3. Indicatorii biologici ai apelor naturale
Determinarea indicatorilor biologici pentru Fe, Ca, H2S, NaCl
Determinarea indicatorilor biologici ai impurificării organice
Corelarea indicatorilor biologici cu compoziția chimică a apelor
naturale
Determinarea gradului de eutrofizare a apelor naturale

Obiective:
‐ să coreleze indicatorii biologici cu compoziția chimică a apelor naturale
‐ să determine indicatorii biologici şi gradul de eutrofizare al apelor naturale
Calitatea apei şi modificările datorate diverselor forme de poluare influentează compoziția

biocenozelor acvatice (tip şi număr de organisme), iar acestea pot reprezenta un mijloc de a
diagnostica calitatea apei. Stabilirea gradului de poluare a unei ape se face prin compararea
organismelor existente cu tabele standard cuprinzând grupe faunistice şi număr de unități
sistematice de organisme indicatoare de apă curată sau murdară.
Indicatorii biologici reflectă gradul de saprobitate a apei, prin analiza speciilor de organisme
care populează mediul acvatic.
Indicatori biologici ai apelor naturale:
pentru Fe: Crenothrix polyspora, Leptotrix ochracea, Anthophysa vegetans
pentru Ca: Elodea sp., Myriophillum sp.
pentru H2S: Beggiatoa alba, Metopus sp.
pentru NaCl: Navicula sp., Nitzschia sp., Artemia salina
pentru impurificarea organică specii ale genurilor: Paramoecium, Tubifex,
Oscillatoria, Vorticella, Stentor, Cladophora, Elodea, Planaria, Perla, Rhyacophila

Figura 12. Planaria sp., Navicula sp., Myriophillum sp.
36
Tabel 2. Indicatorii biologici ai apelor naturale

Indicator biologic Valori Metode de
admise analiză
STAS
Volumul şestonului obținut prin filtrare prin fileu 1‐10
planctonic, cm3/m3
Organisme animale, vegetale şi particule vizibile lipsa
cu ochiul libe
Organisme animale microscopice,număr/dm3 20
Organisme care prin înmulțirea în masă modifică lipsă; se admit 6329 – 90
proprietățile organoleptice sau fizice ale apei / 100 exemplare
dm3 izolate în
funcție de
specie
Organisme indicatoare de poluare lipsa
Organisme dăunătoare sănătății: ouă de geohelminți, lipsa
chisturi de giardia, protozoare intestinale patogene

4. Protejarea calității apelor naturale
Implementarea noilor reglementări privind calitatea apelor naturale
Gestionarea zonelor acvatice protejate
Monitorizarea speciilor ocrotite din zonele acvatice protejate
Executarea unor teste ecotoxicologice pentru determinarea
influenței pesticidelor asupra organismelor acvatice

Obiective:
‐ să demonstreze că are cunoştințe referitoare la gestionarea şi monitorizarea
zonelor acvatice protejate şi a speciilor protejate
‐ să implementeze noile reglementări privind calitatea apelor naturale
‐ să efectueze teste simple de ecotoxicolgie pentru de determinarea influenței
pesticidelor asupra organismelor acvatice
Politica europeana de protectie a calitatii apei dateaza din anii '70. Primul Program European
pentru Protectia Mediului a fost lansat in anul 1973, urmat de un set de reglementari privind
calitatea apei, respectiv Directiva Apelor de Suprafata, din 1975, si continuand cu Directiva
Apei Potabile, din 1980. In 1997, Comisia Europeana propune Directiva Cadru pentru Apa,
care introduce o noua formula manageriala de control al calitatii apei.
Calitatea apei se poate defini ca un ansamblu convențional de caracteristici fizice, chimice,
biologice şi bacteriologice, exprimate valoric, care permit încadrarea probei într‐o anumită
categorie.

37
Caraterizarea starii apelor
Directiva Cadru Apă defineste in Art.2 starea apelor de suprafată prin:
• starea ecologica
• starea chimica
Starea ecologica reprezinta structura si functionarea ecosistemelor acvatice, fiind
definita in conformitate cu prevederile Anexei V a Directivei Cadru Apa, prin elementele
de calitate biologice, elemente hidromorfologice si fizico; chimice generale cu functie de
suport pentru cele biologice, precum si prin poluantii specifici (sintetici si nesintetici).
Caracterizarea starii ecologice (Figura 13) in conformitate cu cerintele Directivei Cadru
Apa (transpuse in legislatia romaneasca prin Legea 310/2004 care modifica si
completeaza Legea Apelor 107/1996), se bazeaza pe un sistem de clasificare in 5 clase,
respectiv: foarte buna, buna, moderata, slaba, proasta.
Figura 13. Starea ecologica a apei

Directiva Cadru defineste starea chimica buna a apelor de suprafata, ca fiind starea
chimica atinsa de un corp de apa la nivelul caruia concentratiile de poluanti nu depasesc
standardele de calitate pentru mediu, stabilite in anexa IX si sub Art. 16(7), precum si
sub alte acte legislative Comunitare ce stabilesc astfel de standarde.
38
Standardele de calitate pentru mediu (EQS) sunt definite drept concentratiile de poluanti
ce nu trebuie depasite, pentru a se asigura o protectie a sanatatii umane si a mediului.
Figura 14. Starea chimica a apei

In cazul corpurilor de apa subterana, Directiva Cadru defineste starea cantitativa, precum si
starea calitativa. Pentru evaluarea starii cantitative a corpurilor de apa subterana s‐au
utilizat Recomandarile ghidului European in domeniu, elaborat in cadrul Strategiei Comune
de Implementare a Directivei Cadru. Astfel, au fost utilizate criteriile urmatoare: bilantul
hidric conexiunea cu apele de suprafata influenta asupra ecosistemelor terestre
dependente de apa subterană intruziunea apei saline sau a altor intruziuni.
Delta Dunarii, cu o suprafata de 2.681 km2, este cea mai mare rezervatie de tinuturi umede
din Europa. Delta Dunării a intrat în patrimoniul mondial al UNESCO în 1991 si este clasificată
ca rezervație a biosferei la nivel național în România şi ca parc național în taxonomia
internațională a IUCN.
FLORA: 1.839 specii
FAUNA: 3.541 specii
Zona cu valoare avifaunistică ridicată (colonii mono‐, polispecifice şi individuale, locuri de
aglomerație pentru hrănire şi popas, zone de cuibărit ale unor specii rare). Din 331 de specii
de păsări semnalate pe teritoriul RBDD, 320 sunt incluse în Convenția privind conservarea
vieții sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa adoptată la Berna (în 19 septembrie
1979), din care 229 în Anexa II (animale europene strict protejate), respectiv 91 în Anexa III
(animale europene protejate).
Parcul Natural Lunca Muresului este situat în vestul României, în județele Arad şi Timiş. Are
o suprafață de 17.455 ha şi include zona îndiguită a Mureşului; este o zonă inundabilă (o
inundație la fiecare trei ani) situată între digurile construite pe fiecare parte a râului şi între
terasele înalte ale aceluiaşi râu. Lunca Mureşului Inferior este un ecosistem tipic de zonă
umedă cu ape curgătoare şi stătătoare, cu păduri aluviale, galerii de sălcii şi plopi, precum şi
zăvoaie şi şleauri de câmpie, important loc de cuibărire şi pasaj pentru cca. 200 de specii de
pasări, multe dintre ele fiind sub un regim strict de protecție pe plan internațional.
În cadrul Parcului Natural Lunca Mureşului există patru zone de protecție integrală: Prundul
Mare (717,9 ha), Pădurea Cenad (310,5 ha), Insula Mare Cenad (2,1 ha) şi Insulele Igriş (7,0
ha). Aceste zone sunt strict protejate, fiind interzise activitățile de exploatare a resurselor
naturale (http://www.luncamuresului.ro).
Testele toxicologice ‐ instrumente prin care se pot identifica si estima efectele provocate de
substante periculoase si prioritare/prioritar periculoase asupra organismelor acvatice; in
functie de durata si concentratie se clasifica in:
1. Testele de toxicitate acuta ‐ dau informatii, pe termen scurt, de 4, 8, 12, 24, 48, 72, 96 h,
despre toxicitatea substantelor, in caz de poluare accidentala sau evacuare continua,
asupra componentelor biologice acvatice afectate si contribuie la luarea unor masuri
39
imediate de protectie; Intoxicarile acute ‐ apar cand concentratia substantei toxice este
mare si simptomele apar dupa un timp de contact scurt;
2. Testele subcronice ‐ evidentiaza efectele substantelor asupra componentelor biologice
acvatice pe un timp mai lung, respectiv 7 si 10 zile;
3. Testele cronice ‐ evidentiaza efectul ecotoxicologic de lunga durata, intre 30 de zile si
150 de zile, al substantei urmarite si aflata in concentratii subletale, asupra componentei
biologice in functie de caracteristicile substantei investigate;
Metodologia de evaluare a impactului substantelor prioritare/prioritar periculoase asupra
mediului acvatic stabileste efectul toxic al acestor substante asupra sistemelor biologice
acvatice ‐ alge verzi, dafnia, pestii ‐ contine:
A. Metodologia de determinare a toxicitatii acute asupra algelor verzi;
B. Metodologia de determinare a toxicitatii acute asupra Dafniilor;
C. Metodologia de determinare a toxicitatii acute asupra pestilor;
D. Metodologia de determinare a toxicitatii cronice asupra pestilor.
Speciile precizate pentru testele de toxicitate sunt specii comune sistemelor ecologice
acvatice din Romania, astfel: alge verzi de tipul Scenedesmus quadricuada, Chlorella vulgaris.
Reglementări: standarde ISO, Legea 107/1996

5. Măsurători şi observații hidrometrice
Determinarea vitezei de curgere a unei ape curgătoare
Determinarea adâncimii unei ape curgătoare
Determinarea debitului unei ape curgătoare

Obiective:
‐ să descrie instrumentele şi modul de lucru pentru efectuarea măsurătorilor şi
observațiilor hidrometrice
A. Viteza de curgere apei este variabila, fiind influentata de numerosi factori precum: forta
gravitationala, cantitatea de apa care se scurge, de latimea si adancimile albiei, de panta
acesteia, de rugozitatea patului.
Viteza apei poate fi definită ca distanța parcursă de masa de apă în unitatea de timp, sau
vectorul care indică intensitatea şi direcția de deplasare a particulelor lichide în mişcare. În
secțiunea transversală ea diferă de la un punct la altul, în funcție de natura fundului, de
configurația şi rugozitatea albiei, de adâncimea masei deapă etc.
Viteza curentului de apa se determina cu diferite dispozitive: prajina hidrometrica, tubul
hidrometric, bastonul lui Jens, morisca hidrometrica.
In ultimii ani, in Europa Occidentala si S.U.A. s‐au dezvoltat dispozitive si metodologii
perfectionate de masurare a vitezei apei raurilor: metoda ADCP (bazata pe utilizarea energiei
acustice), sondele electromagnetice, aparatele acustice.
Determinarea debitelor lichide ale raurilor se poate realize prin metode indirecte sau
directe, in functie de precizia dorita, de caracteristicile scurgerii, de mijloacele tehnice.
40
Metodele directe permit determinarea debitului cu ajutorul unor dispozitive si instalatii
speciale, in functie de care se disting: metoda volumetrica, metoda chimica, metoda
deversorilor hidrometrici.
Morişca hidrometriă este instrumentul cu care se măsoară viteza punctuală a curentului
de apă. O morişcă se compune din paletă, corpul moriştii şi coada. Moriştile pot
înregistra viteze de la 0,05 la 4 m/s. De obicei, fiecare morişcă are două palete, cu
sensibilități diferite, una pentru viteze mici şi alta, mai puțin sensibilă, pentru viteze mari.
Măsurarea cu flotori sau plutitori este cea mai simplă şi nu presupune decât dotarea cu
un ceas cu cronometru sau secundar central, posibilitatea de a măsura o distanță între
două repere de pemalşi câțiva plutitori. Pentru măsurare se alege un sector de albie
rectilinie pe o distanță care să depăşească de cel puțin 3 – 5 ori lățimea cursului.
Deversori hidrometrici ‐ parte a unei construcții hidrotehnice care asigură scurgerea
dirijată a surplusului de apă dintr‐o amenajare hidrotehnică. Nivelul apei reprezintă
poziția suprafeței libere a apei râului raportată la planul zero al mirei (planul care trece
prin limita inferioară a mirei).
B. Adâncimea apei într‐o verticală reprezintă distanța pe verticală de la suprafața apei până
la fundul râului. Pentru măsurarea adâncimilor se folosesc diferite utilaje în funcție de
mărimea adâncimilor şi de lățimea cursului de apă:
Tija hidrometrică, formată dintr‐o țeavă metalică cu diametrul de2–3 cm, gradată din cm
în cm, se foloseşte la efectuarea sondajelor hidrometrice, la râurile mici care nu au
adâncimi mai mari de 3‐4m, la viteze care nu depăşesc 1,5 m/s. De regulă, tija
hidrometrică gradată are la partea inferioară o plăcuță de10 x 10 cm pentru a se aşeza
bine pe fund şi a nu intra în mâl.
La efectuarea citirilor, tija se ține verticală, iar nivelul suprafeței se apreciază cât mai
exact. În cazul în care la suprafața apei se produc valuri, se face o citire lacreasta valului,
una în depresiunea lui şi apoi se face media citirilor. Tija hidrometrică poate fi formată
dintr‐un singur segment de 1,5 m sau din mai multe segmente care se înşurubează unul
în altul când este nevoie.
Sonda mecanică este alcătuită dintr‐un troliu,
cablu şi greutate de testare. Troliul este
compus dintr‐un tambur pe care se înfăşoară
cablul, un cadru de lemn cu un scripete fix
aşezat la capătul unui braț şi un contor
pentru măsurarea lungimii de cablu
desfăşurat. Se foloseşte pentru adâncimi şi
viteze mari (Figura 15).

Figura 15. Sonda mecanică; 1‐greutate de lestare ; 2‐
tambur; 3‐cadru de lemn, 4‐scripete fix; 5‐contor; 6‐manetă.

C. Debitul de apa sau debitul lichid este parametrul hidrologic cel mai utilizat pentru a
exprima scurgerea sistemelor fluviatile. El reprezinta cantitatea de apa care se scurge prin
sectiunea active a unui rau in unitatea de timp.
41

IV. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂŢII MEDIULUI ÎN
ECOSISTEMELE ANTROPIZATE

1. Implementează conceptul de dezvoltare durabilă şi agricultură ecologică
Cunoaşterea necesității aplicării agriculturii ecologice şi a
conceptului de dezvoltare durabilă
Studierea originii şi dezvoltării agriculturii ecologice
Cunoaşterea principiilor şi practicilor agriculturii ecologice
Conştientizarea avantajelor agriculturii ecologice
Cunoaşterea posibilităților de viitor ale agriculturii ecologice

Obiective:
‐ să definească conceptele de dezvoltare durabilă, agricultură ecologică şi a
originii
‐ să demonstreze că conştientizează avantajele şi viitorul agriculturii ecologice
Necesitatea agriculturii ecologice: eşecul agriculturii industriale, degradarea solurilor,

poluarea apelor, contaminarea cu pesticide, contaminarea cu reziduuri agrochimice
Practici pentru agricultura ecologica: sisteme de rotație de lungă durată, lucrări puțin
profunde, cultivarea de varietăți şi soiuri locale, restaurarea vechilor practici antierozive,
fertilizarea organică, lupta naturală împotriva paraziților
Avantaje: cheltuieli reduse, beneficii mai mari, calitatea produselor, stabilitatea
producției, eliminarea poluării generalizate
Dezvoltarea durabilă asigura nevoile prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor
viitoare de a‐si asigura propiile nevoi; este un proces in care exploatarea resurselor,
directionarea investitiilor, orientarea dezvoltarii tehnologice si schimburile internationale
sunt in armonie pentru a asigura nevoile si aspiratiile omului; un nivel optim al interactiunii
sistemelor biologic, ecologic si social, realizat printr‐un proces dnamic si adaptiv al cererii si
ofertei.
Agricultura durabilă: producție intensivă de produse competitive prin utilizarea ştiințifică,
armonioasă a tuturor componentelor tehnologice: de lucrările solului, rotația culturilor,
fertilizare, irigare, combaterea bolilor şi dăunătorilor inclusiv prin metode biologice, la
creşterea animalelor, stocarea, prelucrarea şi utilizarea reziduurilor rezultate din activitățile
agricole etc., pentru realizrea unor producții ridicate şi stabile în unități multiltisectoriale
(vegetale şi zootehnice) (icpa.ro).
Agricultura biologică: mediu intensivă şi astfel mai puțin agresivă în raport cu factorii de
mediu, cu rezultatele (produse) agricole mai puțin competitive din punct de vedere
economic pe termen scurt, dar care sunt considerate superioare din punct de vedere
calitativ. în raport cu mediul înconjurător acest sistem este mai bine armonizat, tratamentele
aplicate pentru combaterea bolilor şi dăunătorilor sunt de preferință biologice, totuşi sunt
acceptate şi doze reduse de îngrăşăminte minerale şi pesticide (icpa.ro).
42
Agricultura biologică (ecolgică, organică, bio‐organică, bio‐dinamică) este considerată o
soluție viabilă, care rezolvă impactul negativ al agriculturii asupra mediului şi a calității
produselor. În acest sistem alte substanțe organice şi minerale naturale înlocuiesc fertilizanții
minerali, pesticidele, medicamentele şi stimulatorii de creştere.
Agricultura organică: se deosebeşte de cea biologică prin utilizarea exclusivă a
îngrăşămintelor organice în doze relativ ridicate, aplicate în funcție de specificul local, cu
predilecție în scopul fertilizării culturilor şi refacerii pe termen lung a stării structurale a
solurilor, degradată prin activități antropice intensive şi/sau datorită unor procese naturale
(icpa.ro).
Masuri de combatare a poluarii solului
Prevenirea şi combaterea poluării solului presupune desfăşurarea lucrărilor şi practicilor
curente din agricultură şi silvicultură în conformitate cu o serie de norme tehnice de
protecție a calității solului. Lucrările şi practicile curente din agricultură şi silvicultură trebuie
să se desfăşoare în conformitate cu o serie de norme tehnice de protecție a calității solului.

Legislație in domeniu
Hotărâre de Guvern nr. 1408 / 23.11.2007 privind modalitățile de investigare şi evaluare
a poluării solului şi subsolului;
Hotărâre de Guvern nr. 1403 / 26.11.2007 privind refacerea zonelor în care
solul,subsolul si ecosistemele terestre au fost afectate;
Ordonanță de urgență nr.68 ‐ 28/06/2007 privind răspunderea de mediu cu referire la
prevenirea şi repararea prejudiciului asupra mediului
Origini şi dezvoltare: "Agricultural Testament" ‐ A. Howard, politica UE

2. Monitorizează efectele antropizării asupra ecosistemelor naturale
Compararea modificărilor climatice la nivel mondial
Studierea fenomenului de încălzire globală
Studierea distrugerii biodiversității la nivel mondial
Studierea efectului zgomotelor şi vibrațiilor asupra organismului uman

Obiective:
‐ să demonstreze că este capabil să explice cauzele care duc la încălzirea globală, şi
să compare efectele modificărilor climatice
‐ să demonstreze că conştientizează efectele negative ale distrugerii biodiversității
şi ale zgomotelor şi vibrațiilor
Schimbarile climatice au cauze naturale, dintre care cele mai des intalnite sunt: modificarile
activitatii solare sau ale vitezei de rotatie a Pamantului, schimbarea axelor polare sau sunt
atribuite direct sau indirect unei activitatilor omenesti care altereaza compozitia atmosferei
la nivel global si care se adauga variabilitatii naturale a climatului: cresterea concetratiei
gazelor cu absorbtie mare in domeniul infrarosu al spectrului radiativ.
Schimbarea climei presupune orice modificare a climei în timp, datorată atat variabilitătii
naturale sau ca rezultat al activitătii umane.
43
Impactul schimbărilor climatice sunt reflectate in cresterea globală a valorilor medii ale
temperaturii aerului si apei oceanelor, topirea zăpezii, gheturilor marine si ghetarilor
continentali si cresterea globală a nivelului mediu al mării (IPCC Synthesis Report: Climate
Change 2007).
Potrivit celui de‐al Patrulea Raport Global de Evaluare al Grupului Interguvernamental
privind Schimbarile Climatice – IPCC elaborat in anul 2007, activitatile umane ca arderea
combustibililor fosili, schimbarea folosintei terenurilor, etc., contribuie semnificativ la
cresterea concentratiilor emisiilor de gaze cu efect de sera in atmosfera (dioxid de carbon,
metan, protoxid de azot, hidrofluorocarburi, perfluorocarburi, hexafluorura de sulf),
determinand schimbarea compozitiei acesteia si incalzirea climei.
Studiile mai recente confirmă tendinta de crestere a temperaturii aerului la suprafata
Globului cu 0.6°C in ultimii 100 de ani (TAR Third Assessment Report, IPCC). Temperatura
creste mai repede la poli decât la Ecuator si mai mult în emisfera nordica decât în cea sudica;
Cresterea nivelului mării este corelată cu încălzirea globală, având o rată medie de 1.8 mm
(de la 1.3 la 2.3) mm pe an între anii 1961 si 2003 si o rată medie de crestere de 3.1 mm (de
la 2.4 la 3.8 mm) pe an între 1993 si 2003.
Diminuarea suprafetelor acoperite cu zăpezi si gheturi este de asemenea legată de încălzirea
globală. Datele provenite de la satelitii meteorologici începând cu anul 1978 arată că
suprafata medie acoperită de gheată a Oceanului Înghetat de Nord s‐a diminuat cu 2.7 % în
timp de 10 ani, ritmul de scădere fiind mai accelerat în timpul verii, respectiv de 7.4% per
decadă.
Schimbări importante au fost înregistrate si în cantitătile de precipitatii căzute în intervalul
1900‐2005: cantitătile de precipitatii căzute au crescut semnificativ în părtile estice ale
Americii de Nord si de Sud, în nordul Europei si în nordul si centrul Asiei, în timp ce scăderea
lor a fost resimtită în Sahel, bazinul mării Mediterane, Africa de sud si unele regiuni din sudul
Asiei. Global, suprafetele afectate de secetă se extind continuu începând din 1970.
Figura 16. Variația temperaturilor la suprafața Pământului
44
În decursul ultimilor 150 de ani, temperatura medie a crescut cu aproape 0,8ºC la nivel
global (Figura 16) şi cu aproximativ 1ºC în Europa. Unsprezece din ultimii doisprezece ani
(1995‐2006) se numără printre cei 12 ani cu cea mai mare căldură înregistrată instrumental
la suprafața globului (din 1850). Fără o acțiune globală de limitare a emisiilor, IPCCse
aşteaptă ca temperaturile globale să mai crească cu 1,8 până la 4,0ºC până în 2100. Aceasta
înseamnă că creşterea temperaturii începând cu perioada preindustrială ar fi peste 2°C.
Peste acest prag, este pe departe mult mai probabil să aibă loc schimbări ireversibile şi
posibil catastrofice.
În ceea ce priveste fenomenele extreme de vreme, există certitudini privind intensificarea
activitătii ciclonilor tropicali în Atlanticul de Nord începând cu 1970 si temeri că acest lucru
se întâmplă si în alte regiuni oceanice pentru care nu există însă date meteorologice fiabile.
Încălzirea climei influențează fiziologia plantelor şi animalelor, distribuția lor, fenologia şi
mecanismele de adaptare. Tendința de încălzire implică o extindere a arealului spre poli şi
spre altitudini maimari. Spre exemplu,o eventuală încălzire a climei cu 3°C determină o
modificare a izotermelor cu 300‐400 km în latitudine în zona temperată şi o urcare a lor cu
500 m în spațiul montan.
Conform evaluărilor de impact efectuate într‐o serie de țări europene, precum şi cercetării
finanțate de UE şi de OMS‐EURO, se prevede că schimbările climatice vor influența
epidemiologia multor boli şi condiții de sănătate.
Schimbările climatice afecteaza sănătatea umană în mod direct – în relație cu efectele
fiziologice ale căldurii şi frigului si indirect prin modificarea comportamentelor umane
(migrație forțată, mai mult timp petrecut în exterior), creşterea transmisibilității bolilor cu
transmitere prin alimente sau prin vectori sau alte efecte ale schimbărilor climatice, precum
inundațiile.

3. Evaluează impactul ecologic al antropizării

Realizarea unui studiu de impact
Cunoaşterea noțiunii de audit de mediu
Efectuarea unor analize de risc industrial şi urgențe de mediu
Urmăreşte aplicarea legislației în vigoare referitor la protecția aşezărilor
umane

Obiective:
‐ să demonstreze că este capabil să realizeze un studiu de impact şi o analiză de
risc industrial sau urgență de mediu
‐ să realizeze un studiu de impact sau un audit de mediu
Studiile de impact asupra mediului (SI) sunt cerute de legislatia de mediu in vigoare in
Romania si au structura definita de OM nr. 860/2002. SI au ca scop estimarea impactului
asupra mediului generat de noi investitii si de modernizarea / retehnologizarea
intreprinderilor/ extinderea/ dezafectarea unor activitati existente.
45
Evaluarea impactului asupra mediului, finalizata prin elaborarea Raportului la studiul de
evaluare a impactului asupra mediului, se efectueaza in faza de pregatire a studiului de
fezabilitate a proiectului. In prezent, Raportul la studiul de evaluare a impactului asupra
mediului se realizeaza conform cerintelor din Anexa 2, Partea a II‐a, a Ordinului MAPM nr.
863/2002.
Evaluarea impactului asupra mediului identifica, descrie si evalueaza, in mod corespunzator
si pentru fiecare caz, efectele directe si indirecte ale unui proiect asupra urmatorilor factori:
o fiinte umane, fauna si flora;
o sol, apa, aer, clima si peisaj;
o bunuri materiale si patrimoniu cultural;
o interactiunea dintre acesti factori
Etapele si procedura evaluarii impactului asupra mediului (EIM) sunt stabilite prin hotararea
nr. 445 din 8 aprilie 2009 privind evaluarea impactului anumitor proiecte publice si private
asupra mediului. Procedura de evaluare a impactului asupra mediului se realizeaza in etape,
dupa cum urmeaza:
etapa de incadrare a proiectului in procedura de evaluare a impactului asupra mediului;
etapa de definire a domeniului evaluarii si de realizare a raportului privind impactul
asupra mediului;
etapa de analiza a calitatii raportului privind impactul asupra mediului.
Procedura este precedata de o evaluare initiala a proiectului realizata de catre autoritatile
publice pentru protectia mediului in care este identificata localizarea proiectului in raport cu
ariile naturale protejate de interes comunitar.
Procedura de evaluare a impactului asupra mediului este condusa de catre autoritatile
publice centrale sau teritoriale pentru protectia mediului, cu participarea autoritatilor
publice centrale sau locale, dupa caz, care au atributii si raspunderi specifice in domeniul
protectiei mediului.

Auditul de mediu este un instrument managerial de evaluare sistematică, documentată,
periodică şi obiectivă a performanței organizației, a sistemului de management şi a
proceselor elaborate pentru protecția mediului, cu scopul de:
(i) a facilita controlul managerial al practicilor cu posibil impact asupra mediului;
(ii) a evalua respectarea politicii de mediu, inclusiv realizarea obiectivelor şi țintelor de
mediu ale organizației, conform anexei nr.
Ca definiție, conform ISO 14010:
„Auditul de mediu este un proces metodic şi documentat de verificare a dovezilor
de audit obținute şi evaluate în mod obiectiv în vederea stabilirii dacă activitățile,
evenimentele, condițiile, sistemul de management de mediu sau informațiile aferente
acestor probleme sunt în conformitate cu criteriile de audit, rezultatele acestui proces fiind
comunicate clientului ”.
Legislaţie
Legea 137/1995, cap.III, secțiunea 5

46

V. GESTIONAREA DEŞEURILOR

1.Monitorizează regimul deşeurilor din sectorul gospodăresc şi public

Identificarea deşeurilor provenite din sectorul gospodăresc şi public
Controlul modului de colectare, transport si depozitare
Supravegherea procesului de valorificare a deşeurilor din sectorul
gospodăresc şi public

Obiective:
‐ să identifice conform criteriilor de performanță deşeurile din sectorul

gospodăresc şi public
‐ sa aprecieze conform criteriilor de performanță modul de colectare, transport si
depozitare a deşeurilor
‐ să indice conform criteriilor de performanță metodele de valorificare a acestor
deşeuri

Deşeuri: alimentare, combustibile, necombustibile, din demolări, voluminoase
Colectare: sortarea, stocarea în pubele
Transport: autogunoiere, vidanjoare
Depozitare: pe sol, rampe ecologice, la agentul economic
Valorificare: incinerare, compostare, producere de biogaz, reciclare hârtie, textile,
metale, sticla
Deşeul este definit în anexa nr. 1 a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 78/2000 privind
regimul deşeurilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 426/2001: ca fiind orice substanță,
un material sau obiect apărut în urma unui proces biologic (defecație, excreție, respirație,
căderea frunzelor etc.) sau tehnologic (fabricarea unor piese, prepararea cimentului, a
negrului de fum, spălarea cărbunilor etc.), care prin el însuşi, fără a fi supus unei
transformări, nu mai poate fi utilizat ca atare.
Gestionarea deşeurilor consta in colectarea, transportul, tratarea, reciclarea şi depozitarea
deşeurilor. După proveniență, pot fi deosebite următoarele tipuri de deşeuri:
1. Deşeuri municipale şi asimilabile, care sunt deșeuri generate în mediul urban şi rural. Ele
sunt grupate în:
1.1 Deşeuri menajere, provenite din activitatea casnică, magazine, hoteluri,
restaurante, instituții publice.
1.2 Deşeuri stradale, specifice fluxurilor stradale (hârtii, mase plastice, frunze, praf).
1.3 Deşeuri din construcții şi demolări, provenite din activitatea de construcții şi
modernizarea şi întreținerea străzilor
1.4 Nămol orăşenesc, rezultat din stațiile de tratare a apelor uzate şi menajere.
2. Deşeuri sanitare‐ provenite din spitale, dispensare şi cabinete medicale.
47
3. Deşeuri de producție‐rezultate din procesele tehnologiceindustriale sau agricole.
Deşeuri industriale stocabile, pe care normele europene le clasifică în:
Clasa 1 Deşeuri industriale periculoase, dar netoxice, de exemplu azbest.
Clasa 2 Deşeuri industriale nepericuloase şi netoxice.
Clasa 3 Deşeuri inerte, de exemplu cele provenite din construcții.
Clasa 4 Deşeuri toxice, de exemplu cele medicale, radioactive.
Clasa 5 Deşeuri industriale produse în cantități foarte mari, de exemplu
cenuşile produse de termocentralele care funcționează pecărbune.

Deşeuri agro‐zootehnice, provenite din agricultură şi, în special, din zootehnie
Deşeuri speciale, categorie în care intră explozibilii şi substanțele radioactive.
Precolectarea deşeurilor se referă la adunarea lor în diferite recipiente: coşuri de
gunoi, pubele (pentru deşeurile menajere) şi containere (pentru deşeurile stradale şi cele
produse de agenții economici)
Transportul deseurilor. Prin transportul deseurilor se intelege totalitatea proceselor care
incep dupa colectarea deseurilor si se incheie cu predarea acestora la instalatiile de reciclare,
tratare si sau eliminare a acestora.
Transportul deseurilor este de doua feluri: transport la distanta mica si transport la distanta
mare. Dupa colectarea deseurilor de la locul la care acestea au fost generate urmeaza
transportul la distanta mica la instalatia de reciclare tratare si/sau eliminare a deseurilor care
se gaseste in apropiere sau la o statie de transfer. De la statia de transfer deseurile ajung
prin transportul la distanta mare la o instalatie centrala de reciclare, tratare si/sau eliminare.
Din punct de vedere al originii şi al administrării deşeurile pot fi: urbane si industriale.

Figura 17. Containere pentru colectarea deşeurilor
Activitățile economice mari generatoare de deşeuri sunt următoarele:
industria extractivă
producerea energiei
metalurgie
rafinarea țițeiului
industria chimică
industria de maşini,
produse metalice
agricultură, zootehnie
48
industria alimentară
Figura 18. Recipiente pentru incinerarea şi depozitarea deseuri medicale
2.Monitorizează regimul deşeurilor din sectorul industrial
Identificarea deşeurilor provenite din industrie
Controlul modului de colectare, transport si depozitare
Supravegherea procesului de valorificare a deşeurilor industriale

Obiective:
‐ să identifice conform criteriilor de performanță deşeurile din sectorul industrial
‐ să aprecieze conform criteriilor de performanță modul de colectare, transport şi
depozitare a deşeurilor
‐ să indice conform criteriilor de performanță metodele de valorificare a acestor
deşeuri

Fisa de lucru
Timp de lucru :

Sarcina de lucru:

Realizati un proiect pe tema „Monitorizarea regimului deşeurilor din sectorul
industrial X” (industrie: extractivă, energetică, metalurgică, rafinarea țițeiului, chimică,
auto, alimentară, agricultură, zootehnie), tinand cont de urmartoarele coordonate:

Modul de colectare: la agenți economici
Modalitatea de transport: auto, feroviar, naval si transfrontalier
Modul de depozitare: pe sol, la agentul economic

Modul de valorificare: imprăştiere pe sol, recuperare metale din zgură, şpan, recuperare
substanțe organice textile si hârtie, rerafinarea uleiurilor uzate, incinerare, stocare in
vederea reciclării

49
3.Monitorizează regimul deşeurilor periculoase
Identificarea deşeurilor periculoase
Controlul modului de colectare, transport şi depozitare
Supravegherea procesului de valorificare a deşeurilor periculoase
Urmăreşte aplicarea legislației în vigoare privind regimul substanțelor şi
deşeurilor periculoase precum şi a altor deşeuri

Obiective:
să identifice conform criteriilor de performanță deşeurile periculoase
să aprecieze conform criteriilor de performanță modul de colectare, transport
şi depozitare a deşeurilor.
să indice conform criteriilor de performanță metodele de valorificare a acestor
deşeuri
Deşeuri periculoase: bifenil policlorurații, pesticide, lichid de frână, nămoluri
Deşeurile periculoase conțin constituenți cu proprietați explozive, oxidante, inflamabile,
iritante, nocive, toxice, cancerigene, corozive, infecțioase, teratogene, mutagene, ecotoxice.
Deseurile sunt periculoase ca atare sau în contact cu alte substanțe.
Deseurile, dar mai ales cele industriale, constituie surse de risc pentru sanatate datorita
continutului lor in substante toxice precum metale grele (plumb, cadmiu), pesticide, solventi,
uleiuri uzate.
In 2003, în România, au fost identificate 145 de tipuri de deşeuri periculoase, din totalul de
237 înscrise în Catalog European de Deseuri. Toate aceste tipuri au însumat o cantitate
generata de peste 2,2 milioane tone de deşeuri, ceea ce reprezintă 3% din totalul deşeurilor
produse în 2003, inclusiv sterilul minier.
Depozitarea deseurilor se poate face numai în spatii speciale. Depozitele de deseuri pot fi
clasificate dupa mai multe criterii:
dupa tipul deseului: depozite pentru deseuri inerte, depozite pentru deseuri
nepericuloase, depozite pentru deseuri periculoase, depozite pentru deseuri
radioactive.
Depozitele pentru deseuri radioactive se executa in conformitate cu normele Comisiei
Europene de control si activitatii nucleare si pot fi depozite de suprafata si subterane.
Depozitele subterane se realizeaza inmine abandonate si constau in betonarea matricilor de
inglobare a deseurilor si apoi betonarea galeriilor. Straturile de beton pentru inchiderea
galeriei sau a puturilor cu grosime de 1m. Pentru asemenea depozite se recomanda folosirea
betonului foarte greu.
La nivel european exista o Strategie privind Gestionarea Deseurilor, domeniu reglementat de
acquis prin Directiva 12CE din 2006, transpusa în legislatia româneasca.
Sistemele de colectare selectiva difera de la stat la stat în Uniunea Europeana.
în functie de starea de agregare a deseului la depunerea in depozit: depozite cu
deseuri solide,depozite cu deseuri in suspensie, deseuri lichide.
Legislație
Legea 137 / 1995 Cap.II, secțiunea a2‐a
50
Tabel 3. Deseuri periculoase (wikipedia.org).
Simbol Proprietate
„Explozive”: substanțe şi preparate care pot exploda sub efectul unei scântei sau care sunt
H1
mai sensibile la şocuri sau frecare decât dinitrobenzenul.
„Oxidante”: substanțe şi preparate care produc reacții puternic exoterme în contact cu alte
H2
substanțe, mai ales cu substanțe inflamabile.
„Foarte inflamabile”:
substanțe lichide şi preparate care au punctul de aprindere sub 21 °C (inclusiv lichide extrem
de inflamabile)
substanțe şi preparate care se pot încălzi şi apoi se pot aprinde în contact cu aerul la
temperatura mediului ambiant fără energie suplimentară
H‐3A
substanțe solide şi preparate care se pot aprinde uşor după contactul rapid cu o sursă de
aprindere şi care continuă să ardă sau să se consume şi după îndepărtarea sursei de aprindere
substanțe gazoase şi preparate care sunt inflamabile în aer la presiune normală
substanțe şi preparate care în contact cu apa sau cu aerul umed, produc gaze foarte
inflamabile în cantități periculoase.
„Inflamabile”: substanțe lichide şi preparate care au punctul de aprindere egal sau mai mare
H3‐B
de 21 °C şi mai mic sau egal cu 55 °C.
„Iritante”: substanțe şi preparate necorozive care, prin contact imediat, prelungit sau repetat
H4
cu pielea sau mucoasele, pot cauza inflamații.
„Nocive”: substanțe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă penetrează
H5
pielea, pot constitui riscuri limitate pentru sănătate.
„Toxice”: substanțe şi preparate (inclusiv substanțe şi preparate foarte toxice) care, dacă sunt
H6 inhalate sau ingerate sau dacă penetrează pielea, pot produce vătămări serioase, acute sau
cronice pentru sănătate şi pot fi chiar letale.
„Cancerigene”: substanțe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H7
penetrează pielea, pot induce cancerul sau creşterea incidenței lui.
H8 „Corosive”: substanțe şi preparate care pot distruge țesuturile vii la contactul cu ele.
„Infecțioase”: substanțe cu conținut de microorganisme viabile sau toxinele acestora care
H9
sunt cunoscute ca producând bolipentru om sau altor organisme vii.
„Teratogene”: substanțe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H10 penetrează pielea, pot induce malformațiicongenitale neereditare sau creşterea incidenței
acestora.
„Mutagene”: substanțe şi preparate care, dacă sunt inhalate sau ingerate sau dacă
H11
penetrează pielea, pot produce defectegenetice ereditare sau creșterea incidenței acestora.
Substanțe şi preparate care produc gaze toxice sau foarte toxice în contact cu apa, aerul sau
H12
un acid.
Substanțe şi preparate capabile prin orice mijloace, după depozitare, să producă altă
H13
substanță, care posedă oricare din caracteristicile prezentate mai sus.
„Ecotoxice”: substanțe şi preparate care prezintă sau pot prezenta riscuri imediate sau
H14
întârziate pentru unul sau mai multe sectoare ale mediului înconjurător.

51
4.Evaluează impactul depozitelor de deşeuri asupra mediului
Identificarea modificărilor de peisaj şi disconfort vizual
Controlul gradului de poluare al aerului
Controlul gradului de poluare al apelor de suprafață şi subterane
Controlul modificărilor de fertilitate a solului
Evaluarea modificărilor de biodiversitate
Obiective:
‐ să identifice modificările de peisaj
‐ să interpreteze gradul de poluare al aerului folosind indicatorii de calitate şi
buletinul de analiză
‐ să interpreteze gradul de poluare al apelor de suprafață şi subterane folosind
indicatorii de calitate şi buletinul de analiză
‐ să interpreteze fertilitatea solului folosind indicatorii de calitate şi buletinul de
analiză
‐ să aprecieze conform criteriilor de performanță modificările de biodiversitate

Principalele forme de impact si risc determinate de depozitele de deseuri orasenesti si
industriale, sunt:
modificari de peisaj si disconfort vizual;
poluarea aerului;
poluarea apelor de suprafata;
modificari ale fertilitatii solurilor si ale compozitiei biocenozelor pe terenurile
invecinate.
Proiectarea depozitelor trebuie să țină cont de categoria şi cantitatea de deşeuri ce vor fi
depozitate, de caracteristicile spațiului şi de posibilitățile de reconstrucție şi utilizare a
terenurilor pe care au fost amplasate depozitele. Alegerea amplasării depozitelor se face pe
baza unei analize ce cuprinde: criterii geologice, pedologice şi hidrogeologice, climatice,
economice şi unele criterii suplimentare, criterii importante din punct de vedere al reducerii
impactului asupra mediului
Conform EEA (European Environment Agency), impactul depozitelor asupra mediului este
reprezentat de:
poluarea solurilor prin emisii de nutrienți, metale grele, compuşi toxici rezultați din
levigatul depozitelor de deşeuri;
reducerea suprafețelor de teren din cauza construcțiilor depozitelor;
poluare prin emisiile de gaze cu efect de seră datorate atât tratării deşeurilor din
depozit cat şi rezultate din diferite tehnici neconforme;
poluarea apelor subterane datorate scurgerilor din depozitele de deşeuri la care se
adaugă poluarea terenurilor invecinate;
intensificarea utilizării vehiculelor mari pentru transportul deşeurilor.
Depozitarea deşeurilor este cea mai poluantă metodă de gestionare a deşeurilor, in ceea ce
priveşte potențialul de încălzire globală‐GWP, potențialul de acidifiere‐PA şi potențialul de
eutrofizare, atât la nivel local, cât şi la nivel global, deoarece generează emisii de diferite
tipuri (CH4, H2S, HCl, N şi P şi diferiți compuşi anorganici) (Cherubini et al., 2008).
52
VI. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂŢII APELOR NATURALE

1. Recoltarea probelor de apă în vederea analizei fizico‐chimice şi microbiologice.
Criterii de Performanță :
Alegerea dispozitivelor de prelevare a probelor de apă
Pregătirea dispozitivelor de prelevare pentru analiza microbiologică
Recoltarea probelor de apă pentru analiza fizico‐chimică şi
microbiologică
Conservarea, marcarea şi transportul probelor de apă
Întocmirea buletinului de prelevare

Obiective:
‐ să pregătească dispozitivele de prelevare a probelor de apă
‐ să recolteze probele de apă

‐ să conserve, să marcheze şi să transporte probele de apă

‐ să întocmească buletinul de prelevare pentru probele de apă

Dispozitive de prelevare: recipiente de sticlă, polietilenă, pompe, aparat de prelevare
automată, recipient pentru recoltarea la adâncime.
Probe de apă: probe simple, probe medii, probe de suprafață, probe de adâncime, probe
pentru determinarea oxigenului
Conservarea, marcarea, transportul reactivi de conservare unde este cazul, păstrarea la
temperaturi scăzute, etichete; transport‐ lăzi frigorifice, auto.
Buletin de prelevare: nume apă, zona de prelevare, punct de prelevare, data si ora,
modul de recoltare, aspectul probei in momentul recoltării, condiții meteorologice,
modul de conservare, numele persoanei care a făcut recoltarea.
Recoltarea probelor de apa pentru analiza fizico‐chimica a apei, trebuie realizata astfel incat
să nu modifice compoziția şi calitățile apei.
Recoltarea probelor de apa pentru analiza fizico‐chimică se face în flacoane de sticlă sau
polietilenă prevăzute cu dop rodat sau închise ermetic. Vasele de recoltare trebuie spălate
foarte bine pentru a îndepărta orice urmă de substanțe organice sau alte impurități care ar
putea denatura compoziția probei. Spălarea se face cu amestec sulfocromic şi detergenți,
apoi se clatesc bine cu apa de la robinet, cu apa distilata şi bidistilată şi în final se usucă.
Tehnica recoltării probelor de apa. În momentul recoltării, flaconul se va clati de 2‐3 ori cu
apa ce urmează să fie recoltată, apoi se umple cu apa de analizat pana la refuz, iar dopul se
va fixa în aşa fel încât să nu rămână bule de aer în interiorul vasului.
Modul cum se face recoltarea este în funcție de sursa de apa, astfel:
din rețeaua de distribuție apa se recoltează după ce s‐a curatat robinetul cu un
tampon curat, atât pe dinafara cat şi pe dinăuntru şi apoi s‐a lăsat să curgă
aproximativ 5 min apa stagnată pe conductă;
53
în cazul distribuției intermitente, o probă se va recolta la primul jet de apă, pentru a
avea prima apă care circulă prin robinet şi a doua probă se va lua după doua ore de
curgere continuă;
din rezervoarele de înmagazinare, probele se vor recolta de la punctele de ieşire;
din fântâni cu extragerea apei prin pompare, probele de apa se recoltează după o
pompare de minim 10 min;
din fântâni cu găleata, recoltarea se face introducându‐se găleata la 10‐30 cm sub
oglinda apei şi apoi se toarnă apa în flaconul de recoltare;
din apele de suprafață, recoltarea se face fixând flaconul pe un suport special care îi
conferă greutatea necesara pentru a pătrunde cu uşurința sub nivelul apei.
Recoltarea se face pe firul apei, unde este cea mai mare adâncime, în amonte de
orice influență a vreunui efluent şi în aval, unde se realizează amestecul complet al
apel receptorului cu efluentul;
pentru apele reziduale se recoltează probe unice, medii şi medii proporționale.
Transportul probelor de apă se va realiza în ambalaj izoterm care să le ferească de socuri
mecanice.
Probele recoltate vor fi însoțite de o fişă de recoltare care trebuie să cuprindă :
Informații generale:
‐ numele şi prenumele persoanei care a făcut recoltarea;
‐ localitatea şi denumirea sursei de apă;
‐ data, ora şi locul unde s‐a făcut recoltarea;
‐ scopul analizei;
pentru apa recoltată din fântâni:
‐ caracterul fântânii (publice, particulare, dacă deserveşte sau nu mai multe
gospodării);
‐ adâncimea până la oglinda apei şi grosimea stratului de apă până la fundul fântânii ;
‐ felul construcției şi starea pereților fântânii;
‐ dispozitivul de scoatere a apei (cumpăna, roata, pompa etc.);
‐ distanța față de sursele de impurificare posibile (grajduri, latrine, depozite de gunoi
etc.) şi cum este amplasată fântâna față de sursele de impurificare (amonte sau aval);
‐ dacă apa se tulbură după ploi;
pentru apa de suprafață :
‐ distanța de la mal până la locul de unde s‐a luat proba;
‐ adâncimea apei;
‐ natura geologică a terenului;
‐ condițiile meteorologice în momentul recoltării şi cu 5 zile înainte;
‐ dacă locul recoltării este în amonte sau în aval de punctul de deversare a vreunui
client;

pentru ape reziduale:
‐ se va specifica felul probei (unică, medie sau medie proporțională);
‐ la denumirea locului de recoltare se va indica întreprinderea, secția, efluentul general
sau parțial), teritoriul tributar canalizării.
54
2. Determinarea indicatorilor fizici ai apelor naturale
Caracterizarea indicatorilor fizici ai apelor naturale
Determinarea indicatorilor fizici
Interpretarea rezultatelor analizelor

Obiective:
‐ să caracterizeze indicatorii fizici ai apelor naturale
‐ să efectueze determinarea indicatorilor fizici ai apelor naturale
‐ să interpreteze rezultatele analizelor
Indicatori fizici ai apelor naturale.
Turbiditatea
Colmatarea
Temperatura apei
Radioactivitatea
Conductivitatea
Concentrația ionilor de hidrogen
Determinarea temperaturii apei. Temperatura apelor de suprafață variază în funcție de
temperatura aerului, în timp ce temperatura apelor de profunzime este constantă. Se
determina cu ajutorul unui termometru gradat în zecimi de grad după introducerea lui în apa
de analizat.
Material necesar: termometru gradat în zecimi de grad, un vas izoterm de 5 ‐ 10 litri.
Modul de lucru: se introduce termometrul în apa de cercetat şi citirea temperaturii se
face după 10 min fără a‐l scoate din apă. Dacă condițiile nu permit introducerea
directă a termometrului la punctul de luare a probei de apă, se recoltează un volum
de 5 ‐ 10 litri din apa de analizat intr‐un vas care trebuie protejat de razele solare şi în
care se introduce direct termometrul, iar după 10 min se face citirea temperaturii
apei.
Determinarea turbidității apei. Turbiditatea apei este dată de particule foarte fine aflate în
suspensie, care nu sedimentează în timp. Determinarea turbidității se poate face calitativ,
semicantitativ şi cantitativ.
Radioactivitatea apei este proprietatea acesteia de a emite radiații permanente alfa,
beta sau gama.
Concentrația ionilor de hidrogen. pH‐ul apelor naturale este cuprins între 6,5 – 8.
Concentrația ionilor de hidrogen din apă, reprezintă un factor important care determină
capacitatea de reactivitate a apei, agresivitatea acesteia, capacitatea apei de a constitui
medii pentru dezvoltarea diferitelor organisme etc.
Alcalinitatea apei este dată de prezența bicarbonaților, carbonaților alcalini, alcalino‐teroşi şi
a hidroxizilor.
Aciditatea apei este determinată de prezența bioxidului de carbon liber, a acizilor minerali şi
a sărurilor acizilor tari cu bazele slabe. Aciditatea surselor naturale de apă este foarte puțin
posibilă, prezența ei indicând o poluare cu ape reziduale.

55
3. Determinarea indicatorilor chimici ai apelor naturale

Determinarea alcalinității si acidității
Determinarea indicatorilor regimului de oxigen
Determinarea indicatorilor regimului de mineralizare
Determinarea indicatorilor regimului toxic
Utilizarea truselor de teren

Obiective:
‐ să determine aciditatea si alcalinitatea apelor
‐ să efectueze determinarea regimului de oxigen, regimului de mineralizare,
regimului toxic
‐ să utilizeze trusele de teren pentru apă
‐ să explice importanța indicatorii chimici şi să interpreteze rezultatele analizelor
Indicatori chimici ai apelor naturale
I. Indicatori ai regimului de oxigen. Oxigenul este un gaz solubil dizolvat în apă sub formă de
molecule O2, care condiționeaza existența marii majorități a organismelor acvatice. Apa care
se află în contact cu aerul atmosferic conține oxigen dizolvat, în timp ce apa subterana
conține foarte puțin oxigen. Solubilitatea oxigenului în apă depinde de presiunea
atmosferică, temperatura aerului, temperatura şi salinitatea apei.
Conținutul în oxigen al apei râurilor provine din:
reabsorbția oxigenului din atmosferă la suprafața apei prin difuzie lentă sau prin
contact energic
fotosinteza
consumul biochimic de oxigen pentru biodegradarea materiilor organice poluante.
Din grupul de indicatori ai oxigenului fac parte:
oxigenul dizolvat (OD);
consumul chimic de oxigen (CCO) ;
consumul biochimic de oxigen (CBO);
carbonul organic total (COT);
Oxigenul dizolvat (OD) este cel mai important parametru de calitate al apei din râuri şi
lacuri.. Conținutul de oxigen din apele naturale trebuie să fie de cel puțin 2 mg/l, în timp ce
în lacuri, în special în cele în care funcționează crescătorii de peşte, conținutul de oxigen
dizolvat trebuie să fie de 8 – 15 mg/l.
Consumul biochimic de oxigen (CBO) reprezintă cantitatea de oxigen, în mg/l, necesară
pentru oxidarea substanțelor organice din ape, cu ajutorul bacteriilor. Mineralizarea
biologică a substanțelor organice este un proces complex, care în apele bogate în oxigen se
produce în două trepte. În prima treaptă se oxidează în special carbonul din substratul
organic (faza de carbon), iar în a doua fază se oxidează azotul (faza de nitrificare). Din
determinările de laborator s‐a ajuns la concluzia că este suficient să se determine consumul
de oxigen după cinci zile de incubare a probelor (CBO5).
56
Consumul chimic de oxigen (CCO) Deoarece CBO5 necesită un timp de cinci zile pentru
determinare, pentru a depăşi acest neajuns se utilizează metode de oxidare chimică
diferențiate după natura oxidantului şi a modului de reacție. Se utilizeaza două tipuri de
indicatori:
CCOMn care reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu KMnO4 în
mediu de H2SO4. Acest indicator se corelează cel mai bine cu CBO5, cu observația
că sunt oxidate în plus şi cca 30‐35% din substanțele organice nebiodegradabile.
CCOCr care reprezintă consumul chimic de oxigen prin oxidare cu K2Cr2O7 în
mediu acid. Acest indicator determină în general 60‐70% din substanțele
organice, inclusiv cele nebiodegradabile.
Carbonul organic total (COT) reprezintă cantitatea de carbon legat în materii organice şi
corespunde cantității de dioxid de carbon obținut prin oxidarea totala a acestei materii
organice. Se utilizează pentru determinarea unor compuşi organici aromatici, a căror
randament de oxidare nu depăşeşte 60% cu metodele prezentate anterior. Pentru
determinarea acestora se utilizează oxidarea catalitică la temperaturi ridicate (800‐11000C).
II. Sărurile dizolvate imprima principalele caracteristici ale apei.
Tabelul 4. Principalelii ioni din apele naturale
III. Reziduul fix reprezintă totalitatea substanțelor dizolvate în apă, stabile după evaporare la
1050C, marea majoritate a acestora fiind de natură anorganică.
IV. Indicatori biogeni: compuşi ai azotului‐ amoniacul, nitriții şi nitrații; compuşi ai
fosforului.
V. Indicatori ai capacității de tamponare ai apei

4. Măsurarea radioactivității apelor naturale
Caracterizarea radioactivității apelor naturale
Utilizarea aparatelor pentru determinarea radioactivității apelor naturale

Obiective:
‐ să caracterizeze radioactivitatea apelor naturale
‐ să utilizeze sonda de scintilație pentru determinarea radioactivității

57
Radioactivitatea reprezintă transformareaspontană a nucleelor instabile în alte nuclee, cu
emisia unor radiatii de tip alfa (α), beta (β) sau gama (γ). Acest fenomen este observat atât la
izotopii instabili care se gasesc în natură (radioactivitate naturală) cât şi în cazul ciocnirilor
nucleare provocate (radioactivitate artificială)
Radioactivitatea naturala este determinate de prezenta in sol, aer, apa, vegetatie, organisme
animale a substantelor radioactive de origine terestra, existente in mod natural din cele mai
vechi timpuri. Radiatiilor emise de aceste surse naturale se adauga si radiatia cosmica
extraterestra.
Conform Raportului Comitetului Stiintific al Natiunilor Unite asupra Efectelor Radiatiilor
Atomice (UNSCEAR) 1993, sursele naturale de radioactivitate sunt:
surse aflate in afara organismului uman: de origine extraterestra (radiatia
cosmica); de origine terestra ( radiatiile emise de radionuclizii existenti in scoarta
pamantului, in apa, in materialele de constructie, in vegetatie )
surse existente in interiorul organismului, reprezentate de radionuclizii patrunsi
in organism prin inhalare, ingestie si prin piele.
Principalele surse de poluare radioactivă artificiala sunt următoarele:
accidentele şi deşeurile de la reactoarele nucleare;
experiențele şi accidentele cu arme nucleare;
tratamentele medicale ce utilizează radiații sau radionuclizi
diferite activități profesionale.
Efectele produse de iradierea diferitelor corpuri(inclusiv a sistemelor biologice) pot fi
caracterizate prin investigarea schimbărilor deproprietăti (fizice, chimice, etc.) ale
materialelor respective, produse în urma iradierii.
Principalele metode de detectie a radioactivitatii pot fi grupate pe următoarele categorii:
Metode bazate pe fenomenul de ionizare produs de radiatii sau de schimbare a
proprietătilor electrice a mediului supus iradierii
Metode bazate pe fenomenul de luminescentă produs de radiatii (detectorul
cu scintilatie)
Metode pentru vizualizarea traiectoriilorparticulelor
Metode fotografice

5. Determinarea indicatorilor microbiologici ai apelor naturale
Caracterizarea indicatorilor microbiologici
Determinarea indicatorilor microbiologici

Obiective:
‐ să caracterizeze indicatorii microbiologici ai apelor naturale
‐ să efectueze determinarea indicatorilor microbiologici ai apelor
58
În condiții naturale apa conține o serie de microorganisme care variază ca număr, specie şi
proveniență. După semnificația impurificării, flora microbiană care se găseşte în apă poate fi
clasificată în două categorii: flora microbiană proprie apei (flora naturală) şi flora microbiană
de impurificare (de natură umană sau naturală).
Microflora proprie este formată din microorganisme care au habitatul obişnuit în apă şi sol:
coci, sarcine, bacili (Chromobacter sp., Achromobacter sp., B. subtilia, micoides,
megaterium), diferiți fungi şi specii bacteriene cu rol în procesele naturale de degradare a
substanțelor organice.
Indicatorii bacteriologi:
Numărul total de germeni/ml apă reprezintă numărul de bacterii saprofite, ce cresc pe
medii simple, la 37 º C. Este un indicator de orientare globală, care apreciază dacă apa
este poluată; gradul ei de poluare, nepermițând evaluări asupra originii impurificării. În
scopul obținerii unor informații mai precise, se pot face incubări paralele, la 37 ˚C şi 22
˚C, iar raportul acestora permite orientativ, în funcție de predominanță, diferențierea
poluării apei cu microorganisme saprofite de cele de natură umană sau animală.
Germenii coliformi sunt considerați, în sensul cel mai general al termenului, indicatori de
poluare cu floră intestinală. Bacteriile coliforme pot avea în totalitate origine intestinală
şi prezența lor în apă semnifică existența posibilă şi a altor microorganisme intestinale
patogene sau potențial patogene, deşi după numeroşi autori semnificația lor în apă este
încă contraversată. În calitate de test mai sigur de poluare fecală frecvent se utilizează E.
Coli, a cărei origine intestinală nu poate fi pusă la îndoială.
Enterococii sunt bacterii de proveniență tot intestinală, cu rezistență în apă mai redusă
decât a coliformilor şi cu semnificație similară. Prezența streptococului fecal confirmă
natura fecală a poluării. În analizele curente se calculează obligatoriu numărul total de
germeni /ml apă (incubații la 37 ºC ) şi numărul de bacterii coliforme /l apă.

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Realizați preparate din probe de apă pentru determinarea indicatorilor biologici ai
apelor naturale şi a gradului de eutrofizare.

Realizarea preparatului microscopic din apă de lac
Determinarea indicatorilor biologici
Realizarea preparatului microscopic din apă de fantană
Realizarea preparatului microscopic din apă de rau
Corelarea rezultatelor obținute cu tipul de apă

59
VII. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂŢII AERULUI

1. Recoltarea probelor de aer


Alegerea instrumentelor şi dispozitivelor de recoltare

Determinarea volumelor de aer recoltate

Aplicarea corecției de volum

Marcarea şi înregistrarea probelor

Obiective:

‐ să identifice conform criteriilor de performanță caracteristicile tehnice ale

instrumentelor şi dispozitivelor de recoltare
‐ să efectueze conform criteriilor de performanță recoltarea probelor de aer
‐ să calculeze conform criteriilor de performanță volumul unei probe de
‐ să înregistreze conform criteriilor de performanță o probă de aer

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
1. Alegeți instrumentele şi dispozitivele de recoltare a probelor de aer
2 Determinați volumele probelor folosind instrumentele specifice
3 Folosind formulele de calcul specifice aplicați corecțiile de volum pentru probele recoltate
4 Etichetați flacoanele cu probe
5 Intocmiți fişele de recoltare a probelor de aer

Instrumente, dispozitive: flacoane închise, aspirator, conimetrul Zeiss, vase de sticlă şi
de material plastic
Determinare: reometre, rotametre, gazometre
Corecție de volum: formule de calcul

Instrucțiuni pentru candidat :
sarcinilor de lucru
∙ Rezolvați toate sarcinile de lucru prevăzute in tabel in limita timpului de lucru precizat

60
2. Monitorizarea calității aerului
Determinarea poluanților cu acțiune iritantă
Determinarea poluanților cu acțiune asfixiantă
Determinarea poluaților cu acțiune sistemică
Determinarea poluanților cu acțiune cancerigenă

Obiective:
‐ să determine conform criteriilor de performanță diferiți poluanți din atmosferă
‐ să explice conform criteriilor de performanță principiile teoretice şi practice care
stau la baza metodelor de analiză
‐ să interpreteze conform criteriilor de performanță rezultatele analizelor

Poluanti cu actiune:
iritantanta‐ are efecte iritative asupra mucoasei oculare si mai ales asupra aparatului
respirator. In aceasta grupa intra pulberile netoxice, o suma de gaze si vapori ca bioxidul
de sulf, bioxidul de azot, ozonul si substantele oxidante, clorul, amoniacul etc.
toxici ‐ cei care impiedica asigurarea cu oxigen a tesuturilor organismului. Principalul
poluant este oxidul de carbon, care formeaza cu hemoglobina un compus relativ stabil
(carboxihemoglobina) si impiedica astfel oxigenarea singelui si transportul de oxigen
catre tesuturi.
alergenici ‐ naturali (polen, fungi, insecte) precum si a prafului din casa, responsabili de
un numar foarte mare de alergii respiratorii sau cutanate
cancerigeni. Exista foarte dificultati in estimarea rolului poluantilor atmosferici ca factori
etiologici ai cancerului.

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Realizarea unui proiect pe teme “Identificarea poluanților cu acțiune iritantă, poluanților cu
acțiune asfixiantă, poluaților cu acțiune sistemică, poluanților cu acțiune cancerigenă”

Poluanți cu acțiune iritantă: bioxid de sulf metoda nefelometrică, bioxid de azot
metoda spectrofotometrică, amoniacul metoda spectrofotometrică, pulberi
sedimentabile şi in suspensie
Poluanți cu acțiune asfixiantă: hidrogen sulfurat spectrofotometric
Poluanți cu acțiune sistemică: Pb, Hg metoda spectrofotometrie cu absorbție atomică
Poluanți cu acțiune cancerigenă
Interpretare
Hidrocarburi policiclice metoda cromatografică, arsen metoda spectrofotometrică
Fişa de recoltare
Indicatori de calitate a aerului
61
3. Prognozarea dispersiei poluanților in funcție de evoluția parametrilor meteorologici
Stabilirea modului de dispersie a poluanților în aer determinată de
mişcările aerului
Stabilirea modului de dispersie a poluanților în aer determinată de
fenomene meteorologice
Identificarea fenomenelor meteorologice care produc stagnarea
poluanților în atmosferă

Obiective:
‐ să stabilească conform criteriilor de performanță, modul de dispersie a poluanților
‐ să explice conform criteriilor de performanță fenomenele meteorologice care stau
la baza procesului de dispersie a poluanților
‐ să recunoască conform criteriilor de performanță fenomenele care produc
stagnarea poluanților
Factorii meteorologici care influenteaza dispersia poluanților în aer sunt :
Vantul este principalul factor care contribuie la dispersarea poluantilor in atmosfera.
Difuziunea poluantilor in atmosfera este direct proportionala cu viteza vantului.
Calmul atmosferic este cea mai favorabila conditie meteorologica pentru poluarea
aerului, deoarece pe masura producerii de poluanti de catre diversele surse, acestia se
acumuleaza in vecinatatea locului de eliminare si concentratia lor creste continu.
Turbulenta aerului este un fenomen complex ce rezulta din diferentele de temperatura,
miscare si frecare dintre straturile in miscare, a unor portiuni mici ale maselor de aer,
care determina o continua stare de agitatie interna.
Umiditatea aerului
Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Realizarea unui proiect pe tema “Determinarea modului de dispersie a poluanților în
aer” tinand cont de urmatoarele elemente:

Mişcări de aer: vânt, curenți ascendenți şi descendenți, instabilitatea atmosferică
Fenomene meteorologice: precipitații, viscol, vijelie
Fenomene ce produc stagnarea: ceață, inversiuni termice in straturile inferioare ale
atmosferei
62
VIII. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL
CALITĂŢII SOLULUI

1. Interpretarea caracteristicilor solului

Interpretarea fenomenului de formare a părții minerale a solului
Interpretarea fenomenului de formare a părții organice a solului
Identificarea principalelor tipuri de sol
Corelarea între organismele vii din sol şi proprietățile acestuia

Obiective:
‐ să interpreteze fenomenul de formare a părții minerale a solului conform criteriului
de performanță
‐ să interpreteze fenomenul de formare a părții organice a solului conform criteriului
de performanță

‐ să identifice principalele tipuri de sol, conform criteriului de performanță
‐ să coreleze proprietățile solului cu organismele vii care trăiesc în acesta

Tipuri de sol: cernoziom, brun roşcat, brun, podzol, solonceac, soloneț, sol aluvial, sol
turbos
Parte minerală: procese de dezagregare şi alterare compoziție mineralogică roci
magmatice, metamorfice, sedimentare
Parte organică: descompunerea resturilor organice prin hidroliză, oxido‐reducere şi
mineralizare totală şi formarea humusului
Solul este reprezentat printr‐o succesiune de strate (orizonturi) care s‐au format si se
formeaza in permanenta prin transformarea rocilor si materialelor organice, sub actiunea
conjugata a factorilor fizici, chimici si biologici, in zona de contact a atmosferei cu litosfera.
Solul este un sistem heterogen, multifazic constituit dintr‐o faza solida, scheletul mineral, o
faza lichida, apa –solutii apoase ale diferitelor substante anorganice si diversilor componenti
biologici si o faza gazoasa, aerul.
Solul reprezinta un amestec neomogen de substante minerale provenite din dezagregarea
rocilor‐ si oraganice rezultate in urma descompunerii substantei organice moarte.
Clasificarea solurilor:
Tipul genetic de sol – unitate principala in taxonomia solurilor din Romania
Taxoni
Superior – Clasa de sol Inferior – Varietatea de sol
– Tip de sol – Specia de sol
– Subtip de sol – Familia de sol
– Varianta de sol
63
Tipuri de soluri:
• Cernoziomuri;
• Soluri brun roscate si brune de padure (tipice sau podzolite, inclusiv podzoluri
secundare);
• Soluri brune acide tipice sau podzolite (inclusiv podzolurile primare si solurile
pajistilor alpine);
• Rendzinele pe calcare si pseudorendzinele pe marne;
• Solurile alcaline si saline;
• Solurile de mlastina
Ord.519 8 Aug. 2003 – Ministerul Agriculturii, Padurii, Apelor si Mediului SISTEMUL
ROMAN DE TAXONOMIE A SOLURILOR (SRTS – ICPA Bucuresti).
2. Determinarea caracteristicilor fizice ale solului
Determinarea umidității solului
Determinarea compoziției granulometrice şi a texturii solului
Determinarea capilarității solului
Determinarea densității şi a densității aparente a solului

Obiective:
‐ să determine umiditatea solului , conform criteriului de performanță
‐ să determine compoziția granulometrică şi textura solului
‐ să determine capilaritatea solului , conform criteriului de performanță
‐ să determine densitatea şi densitatea aparentă a solului
Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
1. Determinați umiditatea solului (probe de sol, creuzet de porțelan, spatulă, balanță, etuvă,
cleşte de laborator)
• Aducerea creuzetului la masă constantă
• Cantărirea probei de sol umed
• Uscarea probei de sol pană la masă constantă
• Cantărirea probei de sol uscat
• Calculul umidității

2. Determinarea compoziției granulometrice şi a texturii solului (probă de sol uscat, set de
site, spatulă, sticlă de ceas, balanță)
• Cântărirea probei de sol
• Cernerea probei de sol prin site cu ochiuri din ce în ce mai mici
• Cântărire fracțiunilor de sol
• Calculul compoziției granulometrice
64
3. Determinarea capilarității solului (de sol, tuburi de sticlă, spatulă, stativ, vas cu apă)
• Umplerea tuburilor cu diferite tipuri de sol
• Fixarea tuburilor in stativ, cu capătul inferior in vasul cu apă
• Măsurarea inălțimii pană la care se ridică apa in fiecare tub
• Aprecierea capilarității fiecărui tip de sol

4. Determinarea densității şi densității aparente a solului (proba de sol, picnometru,
cilindru gradat, balanță, spatulă)
• Cântărirea probei de sol
• Măsurarea volumului probei de sol
• Calculul densității

3. Determinarea indicatorilor chimici de calitate a solului
Recoltarea probelor de sol cu instrumente specifice
Întocmirea fişei de recoltare a probelor
Determinarea reacției solului
Determinarea gradului de saturație a solului cu îngrăşăminte chimice
Determinarea gradului de infestare a solului cu pesticide
Determinarea cantitativă a microelementelor şi elementelor de ordin
secundar din sol
Interpretarea rezultatelor

Obiective:
‐ să recolteze probe de sol , conform criteriului de performanță
‐ să întocmească fişa de recoltare a probelor
‐ să determine reacția solului
‐ să determine gradul de saturație a solului cu îngrăşăminte chimice
‐ să determine gradul de infestare a solului cu pesticide
‐ să determine cantitativ microelementele şi elementele de ordin secundar din sol
‐ să interpreteze rezultatele determinărilor
Fisa de lucru

Timp de lucru :
Sarcini de lucru:
Determinarea indicatorilor chimici de calitate a solului
Probe de sol: simple, medii , de adâncime, de suprafață
Fişă de recoltare: numele şi prenumele celui care recoltează probele, data şi ora
recoltării probelor, locul recoltării probelor, tipul probei, condiţii meteo în momentul
recoltării, scopul recoltării
Instrumente: sonda agrochimică
Reacția solului: pH, alcalinitate , aciditate
Îngrăşăminte chimice: azot , fosfor total , potasiu
Microelemente: Mn
Elemente de ordin secundar: Ca, Mg, Fe
Interpretare: indicatori de calitate
65
4. Determinarea indicatorilor microbiologici ai solului
Pregătirea instrumentelor şi echipamentelor specifice în vederea recoltării
probelor şi analizei microbiologice
Recoltarea probelor de sol cu instrumente specifice
Întocmirea fişei de recoltare a probelor
Determinarea microorganismelor
Interpretarea rezultatelor

Obiective:
‐ să pregătească instrumentele şi echipamentele specifice în vederea recoltării
probelor şi analizei microbiologice
‐ să recolteze probe de sol, conform criteriului de performanță
‐ să întocmească fişa de recoltare a probelor de sol
‐ să determine microorganismele din sol, conform criteriilor de performanță
‐ să interpreteze rezultatele analizelor microbiologice
Indicatorii microbiologici ai solului:
o numărul total de germeni
o numărul bacteriilor coliforme
o numărul bacteriilor sulfito‐reducătoare
o numărul bacteriilor termofile etc.
Se recomandă ca interpretare a valorii numărului total de germeni:
o sol curat <10000 germeni / g sol;
o sol slab poluat >10000 germeni / g sol;
o sol poluat – 100000 germeni/g sol;
o sol foarte poluat – 1000000 /g sol
Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Determinarea indicatorilor microbiologici ai solului

Pregăteşte: sterilizare cu soluții , prin flambare, încălzire la roşu, în autoclavă
Probe: simple, medii, de suprafață, de adâncime
Instrumente: sonda agrochimică
Fişă de recoltare: numele şi prenumele celui care recoltează proba , data şi ora
recoltării, locul
recoltării, tipul probei, condiții meteo în momentul recoltării, scopul recoltării
Microorganisme : bacterii, ciuperci
Interpretare: indicatori de calitate a solului

66
5. Determinarea radioactivității solului
Recoltează probe de sol
Măsoară radioactivitatea solului cu aparate speciale
Monitorizează şi interpretează rezultatele determinărilor

Obiective:
‐ să recolteze probe de sol, conform criteriului de performanță
‐ să măsoare radioactivitatea solului, conform criteriului de performanță
‐ să monitorizeze şi interpreteze rezultatele determinărilor

Radioactivitatea (lat. radius = rază, radiație) reprezintă fenomenul de emisie spontană de
particule subatomice şi/sau radiații electromagnetice (fascicole de fotoni) de către
radionuclizi (atomi cu nucleu instabil, care au proprietatea de a se dezintegra).
Probele de sol sunt recoltate din zone necultivate de cel puțin 10 ani. Prelevarea probelor de
sol se efectuează saptămânal, iar măsurarea beta globală a probelor se face după 5 zile.
Recoltarea probelor se execută cu sonde agrochimice. Sonda propriu‐zisă este formată
dintr‐o tijă metalică prevăzută, pe adâncimea de 0‐20 şi 20‐40 cm, cu un canal în care se
colectează proba o dată cu introducerea sondei în sol.
Adâncimea de recoltare este diferită: 0‐10 cm pentru păşuni şi fânețe, 0‐20 cm pentru
terenurile arabile, sere şi solarii şi 0‐20 cm şi 20‐40 cm în plantațiile de pomi şi viță de vie.
Poluarea radioactiva a solului este determinata de depunerile radioactive si depozitele pe sol
a reziduurilor cu continut bogat in izotopi. Cei mai preiculosi radionuclizi sunt cei cu viata
lunga ca: strontiu 90 (26 de ani) si cesiu 137 (30 de ani), dar importanta au si iodul 131,
ruteniu 160 si altii emisi de reactoarele nucleare si care contribui la radiatia gama globala.
Strontiu radioactiv se concentreaza in sol in cantitate mai mare, ca urmare a precipitatiilor
abundente. El este mentinut in straturile superioare prin forte electrostatice de unde este
antrenat prin procesele de eroziune.
Recoltarea probelor de sol se realizeaza cu sonda agrochimica. Aceasta este formată dintr‐o
tijă metalică prevăzută, pe adâncimea de 0‐20 şi 20‐40 cm, cu un canal în care se colectează
proba o dată cu introducerea sondei în sol.
Detectarea radiațiilor prin mijloace fizice este bazată pe efectele produse la interacția
radiațiilor cu substanța, efecte care pot fi: electrice (ex. ionizarea mediilor străbătute), optice
(scintilații, luminiscența), chimice (influența cineticii reacțiilor, radiocatalizarea lor),
fotochimice (impresionarea emulsiilor fotografice) etc.
Aparate speciale:
Contorul Geiger‐ Muller este format dintr‐un cilindru din sticla (cu un strat conductor pe
interior) sau metal (subtire) în centrul caruia se un electron central (anod) din tungsten în
interiorul caruia se afla un gaz cu molecule care au o afinitate slaba pentru electroni (heliu,
neon, argon si un amestec argon 90% ¸si 10% alcool etilic).
Detectorul cu scintilație are la bază fenomenul de scintilație a unui cristal sub acțiunea
radiațiilor.
67
IX. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂŢII APEI POTABILE

1. Interpretarea schemelor de alimentare cu apă
Identificarea modalităților de captare a apelor în funcție de sursa de apă
Identificarea modalităților de stocare a apei
Compararea diferitelor tipuri de rețele de distribuție

Obiective:
‐ să identifice modalități de captare şi stocare a apei
‐ să compare diferite tipuri de rețele de distribuție a apei

A. Captarea apei de suprafata
Pentru captarea apei constructiile si instalatiile de captare se amplaseaza in amonte de
asezarile omenesti, evitandu‐se pe cat posibil sursele de poluare. In functie de adancimea
raului, captarea se poate face: in albia raului sau in malul raului.
Instalatia de captare a apei in malul raului cuprinde mai multe elemente: priza, statii
de pompare apa bruta, conducte. Prizele sunt constructii prevazute cu:
‐ ferestre pt patrunderea apei, cu gratare de protectie, pentru a impiedica
patrunderea corpurilor aduse de apa;
‐2 compartimente–unul de priza in care intra apa si unul din care e aspirata
apa de pompe. Intre cele doua componente este o sita prin care apa trece in
compartimentul din care e aspirata.
Instalatia de captare a apei in albia raului cuprinde: crib din beton, ferestre
(barbacane), sorb, conducta de aspiratie roci pentru fixare.
B. Captarea apei de adancime
Captari orizontale – drenuri. Drenul este tub din beton prevazut cu gauri
=barbacane. Deasupra drenului se aseza filtre din nisip, pietris argila batuta – pentru
a impiedica patrunderea apei de suprafata .
Captari verticale – puturi sapate sau forate , infipte. Puturile sapate – cu sectiune
circulara , 1‐3m , diametru, cu gauri (barbacane) pentru patrunderea apei. La partea
superioara se construieste camin de vizitare. Puturile infipte ‐ tuburi din metal, cu
diametru mic.
Rezervoarele pentru inmagazinarea apei asigura o rezerva de apa pentru compensatia
variatiei de consum, pentru cazuri de avarii si pentru stingerea incendiilor Pot fi din beton
armat, cilindrice, cu 1 sau 2 compartimente, cu camera de vane.
Instalatii de alimentare cu apa – elementele componenete:
Sursa de alimentare
Sistemul de captarea a apei
Statii de pompare
Statii de tratare
Rezervoare de inmagazinarea apei
Retele de distributie
68
Schema generala a unei alimentari cu apa potabila:
sursa de apa
Instalatii de captare
instalatii de tratare
apeducte
statii de pompare
rezervoare de inmagazinare
retele de distributie
Rezervoare de inaltime
Castelul de apa – rezerva de apa, asigura debitul si presiunea in reteaua publica. Este
format din: instalatie de alimentare, de preaplin, golire, distributie, incendiu,
instalatie de iluminat, scari de acces, paratraznet, cuva din beton, turn din beton. Se
amlaseaza de obicei in zone industriale.
Scheme de distributie a retelelor de apa
Dupa forma in plan se disting:
• retele ramificate ‐ prin care apa circula intr‐o singura directie
• retele inelare – alcatuite din bucle sau ochiuri inchise, la care apa poate ajunge din
cel putin doua directii
• retele mixte ‐ cu portiuni inelare si portiuni ramificate
Amplasarea retelelor exterioare de alimentare cu apa
Ingropate in sol – sub adancimea de inghet stabilita pentru localitatea respectiva,
distantele minime in plan orizontal si vertical precum si conditiile de amplasare la
traversari si incrucisari cu alte retele sau obstacole.
conductele se vor monta cu panta de 0,1% ‐ 0,2%
conductele se vor poza pe fundul santului care in prealabil a fost nivelat si prevazut cu un
strat de nisip de 15 cm
dupa pozarea conductei spatile libere ramase intre tub si peretele santului
vor fi umplute cu pamant selectionat, apoi se adauga un strat de nisip de 15 cm
se vor lasa spatii intre extremitatiile tubului sau imbinari, pentru operatiile de proba si
montari ulterioare.
Ingropate in canale de protectie
cand terenul este sensibil la umezire si nu pot fi respectate distantele impuse fata de
fundatiile cladiriilor (conform Normativului P7‐77)
cand conductele de apa trebuie protejate impotriva actiunilor mecanice exterioare
se evita amplasarea conductelor de alimentare cu apa rece in canale in care se monteaza si
conducte de apa calda;
se adopta solutia de separare a doua compartimente.
In subsolurile cladirilor
cand cladirile sunt prevazute cu subsoluri sau cu canale mediane circulabile.
la adaptarea acestei solutii conductele se izoleaza termic pentru a se evita incalzirea apei reci
la traversarea rosturilor de tasare a peretilor sau a fundatiilor cladirilor golurile sunt mai mari
decat diametrele exterioare ale conductelor cu 10…15 cm ; etansarea golurilor se va face cu
material elastic.
se va asigura accesibilitatea conductelor pentru intretinere si reparatii in timpul exploatarii
In galerii subterane vizitabile
in cazuri speciale: artere cu circulatie intensa, conditii de teren foarte dificile nevoie de
supraveghere frecventa sau de interventie rapida.
Aerian pe portiuni scurte ale retelei.In acest caz producatorul trebuie sa
aiba bine precizatete conditiile de executie si exploatare.
69
2. Urmărirea procesului tehnologic de îmbunătățire a calității apei

Caracterizarea indicatorilor de calitate a apei potabile
Interpretarea schemelor tehnologice de tratare a apelor
Identificarea procedeelor şi instalațiilor de tratare a apei

Obiective:
‐ să caracterizeze indicatorii de calitate ai apei potabile
‐ să interpreteze schemele tehnologic
‐ să identifice procedeele şi instalațiile

Indicatori de calitate: proprietăţi organoleptice, fizice, chimice, bacteriologice
Procedee de tratare a apei fizico‐ chimice si biologice:
Sedimentarea – depunerea suspensiilor mai mari de 0,2 mm in deznisipatoare
Decantarea – depunerea suspensiilor mai mici de 0,2mm in decantoare.
Tratarea cu coagulant – neutralizarea unor substante cu sulfat de Al.
Filtrarea – in bazine inchise sau deschise cu strat de filtrare din nisip. Apa circula de sus
in jos. Dupa viteza de filtrare sunt filtre lente si filtre rapide. Pentru curatarea filtrelor se
introduce apa curata de jos in sus.
Dezinfectarea –cu clor gazos, dioxid de carbon (CO2) si diversi compusi care pun in
libertate clor in contact cu apa (substante clorigene) la care este absolut necesara
cunoasterea cantitatii de clor eliberata (clor activ) pentru a putea fi folosita. Cantitatea
necesara se stabilste prin determinarea clorului rezidual (care ramâne dupa un contact
de 30 minute cu apa) si al carui limita trebuie sa fie cuprinsa intre 0,05‐0,5 mg/l.
Reducerea duritatii apei ‐ precipitarea chimica: eliminarea din apa a unor substante
dizolvate ca fierul, manganul.
Corectarea proprietatilor organoleptice.
Modul de alcatuire al statiei de trartare a apei depinde de tipul de sursa de apa, de natura si
concentratia impuritatilor ce urmeaza a fi inlaturate.
Instalații folosite la tratarea apei:
deznisipatoare;
decantoare;
filtre
Deznisipatoarele si decantoarele sunt bazine formate din mai multe compartimente:
compartiment pentru intrarea apei, compartiment compartiment pentru linistirea apei si
depunerea suspensiilor, compartiment pentru colectarea apei curate. Depunerea
suspensiilor se face prin cadere libera.
Deznisipator orizontal: camera de linistire si distributie a apei brute, bare de linistire,
camera de depunere a nisipului, stavila la intrare, camera de colectare a apei
deznisipate, stavila la iesire, canal de golire, stavila la golire, gratar.
70
3. Monitorizarea calității apei pe parcursul procesului tehnologic


Recoltarea probelor de apă din diferite faze ale procesului tehnologic

Determinarea indicatorilor de calitate ai apei potabile


Obiective:

‐ să recolteze probele de apă aşa cum precizează criteriul de performanță
‐ să determine indicatorii de calitate ai apei potabile
‐ să interpreteze rezultatul analizelor

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Urmăreşte calitatea apei potabile la intrarea in stație respectant următoarele etape:
Recoltarea probelor de apă din diferite faze ale procesului tehnologic
Determinarea indicatorilor de calitate ai apei potabile

Faze: intrare, ieşire stație, pe parcursul procesului tehnologic,
Indicatori: fizico –chimici: pH, reziduu fix, conductivitate, alcalinitate duritate totală,
calciu, magneziu, substanțe organice oxidabile
‐ microbiologici: număr total de germeni la 37°C, număr probabil de
coliformi totali
Interpretare: normele de calitate in vigoare

sarcinilor de lucru
71
X. SUPRAVEGHEREA ŞI CONTROLUL CALITĂŢII APELOR UZATE

1. Supravegherea rețelei de canalizare a apelor uzate

Interpretarea unei scheme de canalizare
Supravegherea calității apelor uzate introduse în rețeaua de canalizare
Determinarea debitului apelor uzate şi meteorice
Supravegherea modului de exploatare şi întreținere a rețelelor de

canalizare

Obiective:
‐ să interpreteze o schema de canalizare

‐ să aprecieze indicatorii de calitate pentru ape uzate

‐ să calculeze diferite debite

‐ să demonstreze că poate aprecia modul in care s‐a realizat exploatarea şi

întreținerea rețelelor de canalizare

Apele uzate orăşeneşti (STAS 1846‐90) reprezintă amestecul dintre apele uzate menajere,
apele uzate tehnologice proprii sistemului de alimentare cu apă şi de canalizare şi apele
uzate industriale, respectiv agrozootehnice preepurate sau nu, astfel încât caracteristicile lor
fizice, chimice, biologice şi bacteriologice să respecte valorile indicate în NTPA 002/2002
(STAS 1846‐90).

Fisa de lucru


Timp de lucru :

Sarcini de lucru:

Interpretarea unei scheme de canalizare utilizand urmatoarele elemente:

Scheme de canalizare : Colectoare principale şi secundare de ape uzate, colectoare de ape

meteorice, gură de scurgere, gură de evacuare, curbe de nivel

Sistem unitar, separativ şi mixt

Calitatea:
Valori admise pentru temperatură, pH, cianuri, clor liber, hidrogen sulfurat şi
sulfuri, produse petroliere

Debite: Debitul orar maxim al apelor menajere, industriale

Can titatea de precipitații atmosferice
Expl
oatarea: Controlul periodic calitativ şi cantitativ al apelor uzate, Controlul exterior şi
interior
al rețelelor de canalizare
Întrețin
erea: spălarea, curățirea canelor vizibile şi nevizibile, desfundarea şi repararea
rețelelo
r de canalizare

Instrucțiuni pent
ru candidat :

sarcinilor de lucru


echipamentu lui specificde protecția muncii
72
2. Urmărirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a apelor uzate pe parcursul procesului
tehnologic

Interpretarea unei scheme de canalizare
Recoltarea probelor de apă de pe parcursul procesului tehnologic
Conservarea, marcarea şi înregistrarea probelor
Analiza chimică a apelor uzate
Obiective:
‐ să recolteze probe în instalațiile de epurare a apelor uzate
‐ să execute operațiile de conservare şi marcare a probelor
‐ să calculeze diferite debite
‐ să execute analizele

La trecerea apelor uzate prin stații de epurare rezultă: ape epurate si nămoluri.
Nămolurile provenite din epurarea apelor uzate sunt sisteme coloidale complexe, cu
aspect gelatinos, cu compoziție eterogenă, care conțin:
particule coloidale (d<1 µm)
particule dispersate (d<1‐100 µm)
materii în suspensie
polimeri organici de origine biologică
apă

Clasificarea nămolurilor
După procesele de epurare a apelor uzate:
nămol primar ‐ din treapta de epurare mecanică;
nămol secundar ‐ din treapta de epurare biologică;
nămol mixt ‐ din amestecul de nămol primar şi după decantarea secundară;
nămol de precipitare (chimic) ‐ din epurarea fizico‐chimică prin adaos de agenți de
neutralizare, precipitare, coagulare‐floculare.
După stadiul lor de prelucrare în cadrul gestiunii nămolurilor, acestea se pot clasifica în
următoarele grupe:
nămol brut (neprelucrat);
nămol stabilizat (aerob sau anaerob);
nămol deshidratat (natural sau artificial);
nămol igienizat (pasteurizare, tratare chimică sau compostare);
nămol fixat ‐ prin solidificare în scopul imobilizării compuşilor toxici;
cenuşă ‐ din incinerarea nămolului.

Activitate practica

Recoltarea

probelor de nămol
Marcarea ş
i înregistrarea probelor
Analiza chi
mica a apelor uzate si năm olurilor

1. Recoltare manuală folosind flacoane, cupa cu mâner
2. Loc de recoltare: instalaţii de fermentare.
3. Marcarea si înregistrarea: Fişa de recoltare

73
3. Urmărirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare

Recoltarea probelor de nămol
Marcarea şi înregistrarea probelor
Analiza chimica a nămolurilor
Obiective:
‐ să execute operațiile de marcare şi înregistrare a probelor

Indicatori fizico‐chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare:
indicatorilor generali (umiditate, greutate specifică, pH, raport mineral‐volatil,
putere calorică etc.)
indicatorilor specifici (substanțe fertilizante, detergenți, metale grele, uleiuri şi
grăsimi etc.)

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Stabilirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare

Recoltarea probelor: Probe simple şi medii
Recoltare manuală folosind flacoane, cupa cu mâner
Loc de recoltare: instalații de fermentare.
Marcarea si înregistrarea: Fişa de recoltare
A naliza chimică a apelor uzate şi nămolurilor
Aciditatea şi alcalinitatea, acizi volatili, conținutul de substanțe uleioase şi grăsimi, azotul,

CBO5, pH, reziduu, umiditate, greutate specifică, substanțe organice, activitatea nămolului,

hidrogenul sulfurat.

sarcinilor de lucru

74
4. Urmărirea indicatorilor biologici ai apelor uzate şi a nămolurilor

Recoltarea probelor de apă
Conservarea, fixarea şi înregistrarea probelor
Interpretarea analizei biologice a apelor uzate pe baza indicatorilor

biologici

Obiective:
‐ să descrie operațiile de conservare, fixare şi în registrare a probelor

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
Stabilirea indicatorilor fizico‐chimici de calitate a nămolurilor din stația de epurare
Recoltarea probelor: Probe calitative şi cantitative
Recoltare cu fileu planctonic, draga de buzunar şi apucătoare, racloare
Loc de recoltare: de la deznisipatoare, separatoare de grăsimi, decantoare, biofiltre, bazine
de aerare, platforme de filtrare, stații de clorinare, deversoare, canale şi conducte.
Conservarea, fixarea, înregistrarea:
Conservarea chimică cu alcool etilic şi formol
Fişa de recoltare
Indicatori biologici Pentru fier şi mangan, calciu, de salinitate, hidrogen sulfurat, de
substanțe organice

sarcinilor de lucru

5. Aplicarea măsurilor necesare pentru îmbunătățirea proceselor de autoepurare pe cursurile de
apă
Recoltarea probelor de apă
Caracterizarea fenomenul de autoepurare
Identificarea factorilor principali care influențează capacitatea de
autoepurare
Aplicarea metodelor de îmbunătățire a capacității de autoepurare
Obiective:
‐ să caracterizeze mecanismele ce stau la baza fenomenelor
‐ să interpreteze factorii care influențează autoepurarea
‐ să descrie metodele de îmbunătățire a capacității de autoepurare
75
Autoepurarea este un proces natural complex (fizico‐chimic, biologic si bacteriologic) prin
care impurificarea unui rau, sau curs de apa in general, se reduce treptat in aval de sursa
de impurificare
Autoepurarea se realizeaza prin indepartarea din masa apei a materiilor solide in stare de
suspensie si prin transformarea unor substante pe cale chimica sau biochimica sub
influenta factorilor fizici, chimici si biologici.
Factorii fizici. Principalii factori fizici sunt : procesul de sedimentare a suspensiilor, lumina,
temperatura si miscarea apei.
Factorii chimici. Acesti factori joaca un rol foarte important in procesul d autoepurare a
apelor, contribuind direct si indirect la crearea conditiilor de viata ale organismelor.
Oxigenul este elementul cu cea mai mare importanta in procesul autoepurarii. De
concentratia acestuia depind intensitatea proceselor de descompunere biochimica
a materialelor organice, a oxidarii unor substante minerale si popularea cu
organisme a sistemelor acvatice.
Scaderea oxigenului dizolvat din apa poate avea loc ca urmare a proceselor de
respiratie a organismelor acvatice, a proceselor de descompunere bacteriana, a
materialelor organice si ca rezultat al oxidarii unor compusi chimici, ca : hidrogenul
sulfurat, clorura si sulfatul feros, sulfitii etc.
Bioxidul de carbon acest gaz se afla in apa in stare libera si combinat sub forma de
bicarbonat si carbonat de calciu. Apele bogate in bicarbonat de calciu formeaza
sisteme tampon cu o mare capacitate de neutralizare a acizilor si a bazelor aduse cu
apele uzate.
Procesul de autoepurare mai este influentat si de alti componenti chimici ai apei, care
contribuie la crearea conditiilor de viata ale organismelor acvatice sau favorizeaza unele
reactii fizico‐chimice si biochimice: fierul, manganul, azotul, fosforul, sulful, siliciul,
magneziul, potasiul, aluminiul si unele oligoelemente.
Factorii bilogici. Organismele acvatice, in special bacteriile au rolul principal in procesul de
autoepurare a apelor, restul organismelor, cu putine exceptii, continuand transformarile
incepute de bacterii, eventual stimuland unele dintre ele. Din punct de vedere al nutritiei,
bacteriile se impart in autotrofe si heterotrofe.

Fisa de lucru

Timp de lucru :

Sarcini de lucru:
1. Definiți procesul de autoepurare.
2. Identificați factorii ce influențează autoepurarea din următoarea listă şi grupați‐i in
funcție de sursă.
3. Enumerați principalele metode de imbunătățire a capacității de autoepurare a
apelor şi caracteristicile lor.

76
XI. INSTRUMENTE SI INSTALATII DE LABORATOR

Pentru desfăşurarea lucrărilor practice în laborator, acesta trebuie dotat corespunzător cu
aparate, instalații şi instrumente (ustensile) de laborator. De asemenea spațiul trebuie
amenajat cu mobilier adecvat:
mese de lucru, de preferat acoperite cu faianță sau alte materiale rezitente,
prevăzute cu instalații de gaz, prize de curent, chiuvete
scaune reglabile
dulapuri
rafturi,
boxă septică, etc

Aparatura
Cuptorul electric, folosit pentru calcinare încălzeşte până la 1000 ºC
Termostate, cu temperatură reglabilă, până la 100ºC
Etuve cu temperatură reglabilă, până la 200ºC‐ 250ºC
Autoclave pentru sterilizări
Refrigeratoare
Distilatoare
pH‐metru
Aparate şi instrumente pentru măsurarea temperaturilor
Aparate şi instrumente pentru cântărire

Figura 19. Autoclav, Balanta analitica, pH‐metru pentru sol

Instalațiile necesare pentru majoritatea lucrărilor de laborator:
instalații de apă şi canalizare
instalații de încălzire
instalație electrică pentru iluminat si prize de 220 V şi 380 V
instalații de gaz metan
instalații de vid
Instrumente (ustensile) de laborator
1. Vase şi ustensile de sticla sunt cele mai practice şi cel mai frecvent folosite în laboratoare
datorita transparenței şi greutătii lor mici.
77
1.1 Eprubete ‐au forma unor tuburi de sticlă (gradate sau negradate) închise la un
capăt se folosesc pentru reacțiile chimice; se umplu până la jumatate, se agită prin
scuturare sau cu o bagheta, la încălzire se inclină şi se manevrează cu ajutorul unui
cleşte de lemn evitandu‐se orientarea capătului deschis catre operator sau
persoanele din jur.

1.2 Paharele de laborator care pot fi de diferite forme şi capacități:
1.2.1 cilindrice, paharele Berzelius, se folosesc pentru prepararea, încalzirea,

transvazarea solutiilor si a reactivilor lichizi, etc. Încalzirea reactivilor se poate
face la flacara pe o sita de azbest.
1.2.2 conice paharele Erlenmayer, pot fi prevăzute cu dop de sticlă. Se folosesc în
special pentru operația de titrare.
1.3 Baloane de sticla ‐ pot fi cu fund rotund sau plat, cu gâtul lung sau scurt, larg sau
subtire, de forma sferica sau de pară. se folosesc la fierberea soluțiilor, colectarea
unor filtrate, determinarea unor constante fizice. Baloanele cu fund rotund, pot
prezenta un tub lateral, spre exemplu balonul Würtz.

Figura 20. Pipete, cilindrii gradati, pahar Erlenmayer, pahare Berzelius

1.4 Pipete ‐ au formă de tuburi de sticlă si capacitati diferite, sunt efilate la un capat si
se folosesc pentru masurarea exacta a volumelor de lichide prin golire. lichidul se
aspira cu ajutorul unei pere de cauciuc şi se aspirp pâna cînd ajunge deasupra
gradatiei dorite.

1.5 Cilindrii gradați ‐ sunt vase de formă cilindrică, gradate cu capacitati diferite
utilizați pentru masurarea aproximativa a volumelor de lichide.

1.6 Biurete ‐ sunt niste tuburi de sticla gradate în cm3 si submultiplii lor care prezinta
la partea inferioara un dispozitiv de reglare a curgerii lichidului, clema, robinet de
sticla sau plastic, sau cu bila.. Biureta se foloseste pentru masurarea exacta a
volumelor de solutie sau pentru titrare. Se pastreaza si se utilizeaza fixate în stative
metalice.
78
1.7 Sticlele de ceas – sunt folosite pentru cântarirea substantelor solide stabile în
conditii atmosferice.
1.8 Baghete de sticla ‐de diferite dimensiuni; se folosesc pentru agitarea si
amestecarea solutiilor, îndepartarea precipitatelor de pe peretii paharelor.
1.9 Pâlnii de sticla ‐ se folosesc pentru transvazari de lichide si solutii, ca suport
pentru hârtia de filtru la operatia de filtrare.

Figura 21. Biurete, palnii de sticla, exicatoare
1. 10 Pâlnii de separare (de picurare) ‐ pot avea forme sferice, conice si cilindrice;
sunt folosite pentru extractii si separari.
1.11 Exicatoare ‐ sunt recipiente de sticlă cu capac, prevazute cu o placă de portelan
cu orificii, au în partea lor inferioara o substanta higroscopică (CaCl2, silicagel,
H2SO4 concentrat, Na2SO4 anhidru) şi sunt folosite la mentinerea substanțelor solide
în stare uscată.
1.12 Sticlele de reactivi – în care sunt depozitate reactivi ți alte substanțe.
2. Vase şi ustensile de portelan sunt mai rezistente la temperaturi înalte decât cele de sticla,
dar prezintă dezavantajul că sunt mai grele şi nu sunt transparente. Cel mai des utilizate
:sunt baghetele, capsulele, creuzetele, mojarele.
2.1 Capsulele ‐ se folosesc pentru evaporarea lichidelor la un volum redus
2.2 Creuzetele ‐ se utilizeaza la calcinarea precipitatelor
2.3 Mojarele ‐se folosesc pentru maruntirea diferitelor materiale solide cu ajutorul
pistilului
3. Ustensile de laborator din alte materiale: din metal, din lemn, din cauciuc, etc, care
servesc la fixare, ca suport pentru diferitele instalații. Cele mai des utilizate sunt: stative
metalice, cleme, inele, mufe, clesti metalice, stative de lemn, metal sau plastic pentru
eprubete, stative pentru uscare, trepiede metalice, site de azbest etc.
79
BIBLIOGRAFIE
1. BERNSTEI et al. (2007). Climate Change 2007: Synthesis Report. IPCC Plenary XXVII. Spain
2. BERNSTEI L. et al. (2007). "Climate Change 2007: Synthesis Report ‐ Summary for Policymakers."
Pp. 23 in Intergovernmental Panel on Climate Change Fourth Assessment Report.
3. BRAN Florina and ILDIKO I. (2004). Ecologie Generala, Editura ASE, Bucuresti.
4. CRISTEA V. (1993). Fitosociologie şi vegetația României. Universitatea Babeş‐Bolyai, Cluj Napoca.
5. CRISTEA V.; GAFTA D.; PEDROTTI F. (2004). Fitosociologie. Editura Presa Universitară Clujeană, Cluj
Napoca.
6. CROITORU V. (1997). Chimie analitică şi analize tehnice – manual clasele IX – XI, Editura Didactică şi
Pedagogică. Bucureşti.
7. CROITORU V. and CIŞMAŞ R. (1979). Chimie analitică– manual clasele IX – X,Manual pentru licee
de chimie industrială, metalurgie, materile de construcții, industrie alimentară, poligrafie, chimie‐
biologie, fizică‐chimie, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1979
8. GAVRILESCU Elena (2007). Surse de poluare si agenti poluanti ai mediului. Editura Sitech. Craiova
9. GILBERT K., RIENTJES S. N. H. (2006). Why is it important? A guide for policymakers, ISBN‐10: 90‐
76762‐18‐X
10. IONAC Nicoleta, Sterie CIULACHE (2001). Evaluarea expunerii umane la acțiunea poluanților
atmosferici, “Comunicări de Geografie”, vol. V, Editura Universității din Bucureşti, p 249‐257; ISSN
1453‐5483
11. MANDACHE Andreea (2010). Depozitele de deşeuri şi impactul lor asupra mediului în Județul
Botoşani. Bucuresti.
12. MOHAN Gh. and ARDELEAN A. (1993). ‐ Ecologie şi protecția mediului, Editura Scaiul, Bucureşti.
13. ROJANSCHI V. and OGNEAN T. (1989). Cartea operatorului din stații de tratare si epurare a apelor.
Ed. Tehnica. Bucuresti.
14. ROJANSCHI V., BRAN, F., DIACONU, Gh. ‐ Protecția şi Ingineria Mediului, Editura Economică, 1997
15. SANDA V., ÖLLERER Kinga and BURESCU P. (2008). Fitocenozele din România. Ars Docendi.
București.VADINEANU A. (2004). Managementul dezvoltării. O abordare ecosistemică. Ars docendi.
Bucureşti.
16. URSOIU I. (2004). Analiza apei, Editura Politehnica Timişoara.
*** GHID ECOLOGIC ŞCOLAR volumul I. POLUAREA AERULUI. Braşov 2005. Coordonatori: Dan DINU
Veneția SANDU. Ghid realizat în cadrul proiectului: PENTRU UN AER MAI CURAT.
*** Larrouse‐ Fenomene ale naturii (2003). Editura RAO.
*** Standardul de pregătire profesională pentru "Tehnician ecolog si Protecția calității mediului",
2005
***http://www.madr.ro/pages/cercetare/ps_631_faza_1_2_3.pdf
***http://www.fonduri‐structurale‐europene.ro/pndr/conservarea‐biodiversitatii.html
*** http://www.scribd.com/doc/24019564/0‐HB‐S‐Curs‐3‐4‐1‐Ape‐Curgatoare
*** http://www.luncamuresului.ro
*** http://evaluareimpact.ro/
*** http://isb.curs.pub.ro‐ SURSE DE RADIATII SI TEHNICI DE PROTECTIE
*** http://www.naturalist.ro/viata‐si‐sanatate/omul‐isi‐distruge‐sanatatea/
*** http://prjctromania.wordpress.com/2010/04/09/ploua‐infernal‐de‐acid/
*** http://www.anpm.ro/files2/Capitolul%204%20‐%20Sol_20071121463562.pdf
***http://www.omg.ugal.ro/om/ro/personal/hm/desc/curs/Protectia%20mediului/5%20PROTECTIA
%20SOLULUI.pdf
*** http://www.eea.europa.eu
*** www.sciencedirect.com
*** http://www.mmediu.ro
*** http: //wikipedia.org
80
Constantin Munteanu Mioara Dumitrascu Alexandru Iliuta
Pe masură ce omul a înteles că este parte din natură şi că resursele

Terrei sunt limitate, dar mai ales ca aceasta planetă functioneaza ca un
sistem şi că dereglarile produse într-un compartiment se transmit în întreg
circuitul, a crescut interesul şi preocuparea pentru protecţia mediului
inconjurator la toate nivelurile societătii umane.
Incepând din anii '70, au aparut primele semnale, tot mai vizibile, ale
dereglarilor apărute la nivel global: subtierea stratului de ozon,
modificarile climatice, ploile acide, poluarea apelor, a aerului si a solului.
In acest context, pregatirea de specialisti cu
inalta calificare in domeniul Protectiei calitatii mediului este esentiala in
vederea identificarii, înţelegerii şi gestionarii sustenabile a problemelor de
mediu cu care ne confruntam.
Tehnicianul ecolog desfasoara activitati de: recoltarea de probe (de
sol, apa, aer şi alte materiale) prin utilizarea instalaţiilor şi instrumentelor
de teren si laborator specifice, participa la sau deruleaza activitati
experimentale, incercari sau analize, urmareste si supravegheaza aparatele
de monitorizarea a factorilor de mediu, a aparatelor de masurare a poluarii
aerului, apei, solului si efectueaza diagrame de transcriere a rezultatelor,
intretine si reparara aparatele si instrumentele necesare cercetarilor etc.
Suportul de curs, elaborat în concformitate cu Standardul de
pregătire profesională "Tehnician ecolog si Protecţia calităţii mediului",
2005, nivel 3, este util celor care vor sa se instruiasca si sa aprofundeze
cunostinte teoretice si practice pentru a activa in domeniul Protectiei
mediului.
Editura Balnearã
ISBN: 978-606-92826-9-4

Eco PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Eco PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Constantin Munteanu Mioara Dumitrascu Alexandru Iliuta

Suport curs: Tehnician ecolog si protectia calitatii mediului

la. Rezervatie naturala 4.395 14 982.487 7 224 0,66

III. CHIMIA ŞI BIOLOGIA APELOR NATURALE

Calitatea apei şi modificările datorate diverselor forme de poluare influentează compoziția

Necesitatea agriculturii ecologice: eşecul agriculturii industriale, degradarea solurilor,

1.2.1 cilindrice, paharele Berzelius, se folosesc pentru prepararea, încalzirea,

Pe masură ce omul a înteles că este parte din natură şi că resursele

S-ar putea să vă placă și