Cartografie tematica

Cartografie tematica se ocupa cu intocmirea si studiul hartilor tematice. Hartile tematice mai poarta
si numele de harti speciale

Ele contin o baza geografica in relatie cu care este reprezentat un element al teritoriului sau un grup
restrans de elemente asociate. Baza geografica-fond topografic.

Continut restrans ca numar de elemente, bogat ca detalii pe elementul reprezentat.

Acest element sau grup de elemente determina tipul si denumirea hartii.

De cele mai multe ori, baza geografica este reprezentata sumar, iar elementele de continut sunt
detaliate mult mai mult decat pe hartile generale.

Baza geografica se preia de pe harta generala, de obicei de pe cea topografica. Nu este indicata
preluarea ei de pe alte materiale sau documente despre teren.

In cazul unor reprezentari de detaliu se recomanda efectuarea de ridicari topografice daca nu se

dispune de planuri la scari corespunzatoare.

De pe harta topografica, baza geografica se preia prin copiere, direct sau prin scanare si digitizare.

Alegerea bazei geografice se face tinand cont de urmatoarele cerinte:

-sa fie suficienta pentru o buna intelegere a hartii

-sa contina numai elemente absolut necesare scopului urmarit

-sa nu incarce excesiv harta, facandu-se o selectare echilibrata a elementelor ce o compun si o

generalizare corecta a lor

-sa fie precisa, conditia de precizie planimetrica si altimetrica fiind o cerinta absolut necesara a hartii

-sa fie expresiva, astfel incat sa imbunatateasca imaginea hartii

-sa aiba cele mai potrivite dimensiuni ale desenului si ale scrierii, in relatie directa cu elementul de
continut

Baza geografica a hartilor tematice-fond topografic

Baza geografica a hartilor tematice este numita si fond topografic. Asa cum arata si numele de „baza”
sau „fond” aceasta are un rol important in realizarea hartilor. De aceea, se reprezinta prima pe harta
afluenta de lucru. Ea faciliteaza intelegerea hartii si orientarea pe harta. Astfel se observa cu usurinta
distributia spatiala a elementului sau fenomenului reprezentat, numit element de continut al hartii.
Elementele componente ale bazei geografice:

-Hidrografia- element stabil, ajuta la intelegerea distributiei spatiale, pozitionare, reprezentare

precisa

-Asezarile – orientare

-Limitele/granitele- delimitare

-Relieful- influenteaza celelalte elemente

Continutul hartilor tematice

-amanuntit (scot in evidenta anumite componente/caracteristici)

-restrans (cand sunt analizate individual; numar redus de elemente)

-??privit altfel e bogat?? (daca sunt analizate in totalitate), mare varietate

-sunt reprezentate date care nu apar pe hartile generale (date statistice= climatice, despre populatie,
economice)

-tipuri de harti tematice (dupa continut): geologice, geomorfologice, hidrice, climatice, biogeografice,
pedologice, despre populatie, asezarilor, economice,politice, istorice, lingvistice, etc.

-Simboluri cartografice (a/n color)

-punctiforme ( de la punct geodezic la localitate)

-liniare continui, intrerupte, vectori (rauri, curenti, cai de comunicatii, deplasari de animale, populatii
umane, etc)

-sub forma de arie (contur/perimetru)

Reguli de baza ale cartografiei:

-universalitate (aceeasi reprezentare =pe toata harta la fel, aceleasi detalii-aceleasi simboluri)

-proportionalitate (marimea simbolurilor- in functie de importanta detaliilor, de marime..)

-specialitate (la detalii diferite, simboluri diferite; la cele apropiate, simboluri apropiate; la identice,
simboluri identice)

-legeda hartii nu e standardizata

Metode de reprezentare pe hartile tematice

Metoda fondului calitativ

Metoda izoliniilor

Metoda arealelor

Metoda punctului

Metoda semnelor dimensionate

Metoda liniilor de miscare

Metoda cartogramei

Metoda cartodiagramei

Metode tridimensionale

Metoda fondului calitativ

Se aplica fenomenelor sau elementelor care ocupa intreaga suprafata a teritoriului reprezentat.

Se evidentiaza suprafetele cu aceleasi caracteristici calitative pe intreaga extindere si se separa de

cele care au caracteristici diferite.

Se coloreaza/ se hasureaza distinct. Indici, coduri. Metoda fondului colorat/hasurat. Simboluri

suprapuse culorilor/ hasurilor.

*Dificultati- reprezentarea de tipuri si subtipuri, unitati si subunitati

*E nevoie de criterii clare

*Aceasta problema o poate rezolva numai specialistul care a studiat fenomenul

*El propune variante pentru cartograf

*Combinatii de linii si semne, culori, nuante

*Reprezentarea dinamicii fenomenului

*Culori principale-unitati taxonomice superioare

*Culori secundare (nuante)-unitati taxonomice inferioare

*Ex: roci vulcanice-andezite-andezite piroxenice

*Ex: limbi-dialecte-subdialecte

*Ex: teren agricol-arabil-cu cereale

Metoda arealelor

Are la baza unitatea numita areal. Prin areal se intelege o regiune sau o suprafata in care este
raspandit un fenomen. Pe harta arealul se reprezinta printr-o curba inchisa, in limitele carei exista un
anumit element (fenomen).

Metoda reda fenomenele cu repetitie neuniforma, discontinua. Ex: arealul de raspandire a unor
specii de plante sau animale, rezervatii naturale, etc. In functie de informatii (date), arealul poate
avea un caracter relativ (aproximativ) sau absolut (cu limite riguroase).

Arealele pot fi precise, daca sunt trasate in raport cu scara hartii si aproximative cand delimitarea se
face cu o linie punctata sau intrerupta. Interiorul limitelor se poate hasura sau colora sau se poate
completa cu diferite semne sau inscriptii. Cu ajutorul acestei metode se poate reda si dinamica unui
fenomen prin trasarea limitelor stadiilor succesive in dezvoltarea fenomenului respectiv.

Datorita particularitatilor de reprezentare cartografica, metoda se poate confunda, uneori cu metoda

fondului calitativ, doar daca se iau elemente separate fara se se tina seama de ansamblul hartii.

Metoda liniilor de miscare sau dinamice – consta in reprezentarea proceselor fizico-economice si

antropice, a dinamicii fenomenelor prin linii, sageti, benzi, etc.

In cartografie se disting 3 tipuri de linii de miscare:

-Vectori (sageti) trasati in linie dreapta intre 2 puncte, pentru redarea liniilor de transport, a emisiilor
de poluanti, etc.

-Linii de miscare schematice, care indica aproximativ directia, in raport cu traseele cailor de
comunicatie.

-Linii de miscare exacta, trasate paralel cu caile de comunicatie, in cazul poluarii sau trasarii, notarii
fluxurilor de mijloace in raport de care se poate estima nivelul poluarii.

*Aspecte calitative

*Cantitative (viteza apei)

*Temporare

*Permanente

*Singulare (sportivi record)

*De grup (migratii E-V, naveta)

*Unidirectionale

*Bidirectionale (dus-intors)

*Ramificate (divergente)-Excursiuni geografice, 1921

*Convergente

*Deplasari de mase fizice:

-placi tectonice, in rift, decrosari

-flux-reflux, patrundere pe rau, fluviu-estuar

-alunecari de teren

-curgere noroioasa, de pietre, avalanse, de lave

-viituri (de apa), directia apelor subterane freatice, de adancime si cele din carst.

-curenti marini (si pesti)- calit/cantit

-mase de aer, fronturi atmosferice

-sisteme de vanturi

-nor vulcanic (cenusa)

-nor radioactiv

-deplasari ale habitatelor de plante

*Migratii barbare, descoperiri geografice

*Migratii actuale interne si internationale

*Migratii periodice

*Intamplatoare

*Migratii ale populatiilor

-umane, transhumanta, drumul oilor,matasii, sarii, vinului, de caravane, deportatari

-animale (invazii de lacuste)

-pasari

-pesti (sturionii)

*Deplasari de forte armate

*Actiuni de lupta
Metoda izoliniilor (met. izoritmelor- izos=acelasi; aritmos=numar) este utilizata pentru
reprezentarea unor fenomene care au o raspandire continua pe suprafata considerata si care poate fi
masurata. Metoda consta in unirea punctelor cu aceasta valoare cantitativa a fenomenului sau
elementului reprezentat. Pentru aceasta este necesar ca pe harta sa existe o serie de puncte a caror
valoare este cunoscuta. Prin unirea punctelor se obtine o linie curba inchisa, o izolinie (izohipse,
izobate, izoterme, izobare, izohiete, izocrone, etc.)

-P. Ancelin – izobate (1697)

-Ed. Halley- izogone (declin magn egal) 1702

-Curbe de nivel –sfarsitul sec XVIII

-Al. von Humboldt- in sec XIX-izoterme si izobare

Daca unele puncte lipsesc sau valorile nu sunt cunoscute in totalitate, trasarea liniilor se face prin
interpolare. Intre izolinii se iau intervale cu valori egale. Apropierea liniilor pe harta reda o modificare
pronuntata a fenomenului si departarea lor, o modificare lenta (izohiete-puncte cu aceleasi valori ale
precipitatiilor, izofone-puncte cu aceleasi valori ale poluarii sonore). Uneori spatiile dintre linii se pot
colora sau hasura. Liniile pot fi combinate (continue, intrerupte, punctate, etc.) izoliniile sunt curbe
conventionale care nu exista in realitate.

-suprafata de referinta=suprafata oceanului

-departarea acestor suprafete de referinta (cu ajutorul punctelor de sprijin- A. G. Isacnko, de control-
A. H. Robinson, cote)

-variatie gradata a valorii punctelor fara schimbari bruste

Metoda punctului se aplica in reprezentarea unor fenomene sau elemente geografice care nu au o
repartitie uniforma, putandu-se reda repartitia geografica si continuitatea unui fenomen. Dispunerea
punctelor pe harta poate fi reala (reda localizarea precisa a fenomenului cartografic) sau uniforma
(avand ca dezavantaj faptul ca nu reda o imagine corecta a localizarii). Valorile punctelor difera si
sunt in functie de scara.

Daca scara este mare, valoare punctului este mica si invers. La scara hartii de 1:100 000 rezulta ca
unui punct (d=0,5mm) de un mmp ii corespund 10 000 mp, adica 1 ha, iar pentru o scara de 1:10 000
000, acestui punct ii va corespunde pe teren o suprafata de 100 ha. In mod practic este necesar ca
punctele sa exprime valori rotunde, care se pot multiplica si demultiplica. De ex: 1,2,3,4,5,10,100...

Pe o harta punctele vor fi de valori egale, in repartitia cantitativa a fenomenului sau de valori diferite,
cand se specifica la legenda. Aceasta metoda se poate combina cu metoda cercurilor proportionale,
cand unele valori depasesc anumite cifre. Punctul poate avea valori absolute sau relative (%).

In al doilea caz se considera ca valoarea fenomenului cartografic este egal cu 100%, iar pt un punct se
considera o anumita fractiune de procent (0,10; 0,30; 0,70%)
Metoda semneleor se utilizeaza pentru reprezentarea fenomenelor care au o raspandire
neuniforma si care nu pot fi reprezentate la scara. Metoda este frecvent utilizata pentru a permite
cel mai bine localizarea pozitiei obiectelor si fenomenelor.

Semnele pot fi: geometrice, litere, artistice si simbolice ( care sugereaza obiectul sau fenomenul
respectiv). Se pot combina diferite semne (geometrice cu litere, patrat cu litera in interior; sau forme
geometrice cu diferite hasuri sau culori).

Semnele artistice sau simbolice se recomanda a fi folosite acolo unde nu se impune o localizare
precisa. Semnele se pot construi la scala absoluta sau relativa (arbitrara). In primul caz, intre
marimea semnelor si fenomenelor trebuie sa existe o proportie absoluta.

Deci, fiecare obiect sau fenomen cartografiat va avea o anumita valoare, calculata dupa formule
matematice. Astfel, centrele redate se pot compara simultan, in functie de marimea si importanta
fiecaruia, asa cum sunt si in realitate. Se poate face o analiza a repartitiei teritoriale in ansamblu si o
grupare pe unele areale. Dezavantajul consta in marea diversitate a centrelor in ceea ce priveste
marimea si importanta lor, fapt care face dificila citirea hartii.

De la metoda semnelor- la metoda pictografica si la metoda perspectiva...

Daca se foloseste o scala arbitrara sau relativa se recurge la stabilirea catorva intervale in functie de
valorile extreme. Variatia dimensiunilor semnelor nu este proportionala cu marimea entitatilor
reprezentate. La legenda se trece marimea tuturor semnelor, cu valorile respective, exprimate in
cifre absolute, precum si dimensiunile determinate ale semnelor.

Aceste harti au valabilitate pe durate de timp mari, deoarece multe variatii care se produc in timp se
incadreaza in limitele intervalelor stabilite. Daca semnele utilizate pe unele harti se deosebesc doar
dupa forma, se realizeaza o reprezentare a fenomenelor dupa criterii calitative.

In cazul ca ele se deosebesc prin marimea lor, atunci ele redau particularitati cantitative ale
fenomenului cartografiat. Marimea diferita da posibilitatea de efectuare de comparatii si obtinerea
unor concluzii cu privire la corelatia fenomenelor analizate si cartografiate. Metoda este utila si in
cazul in care se reda dinamica unui fenomen, pe intervale mai mici sau mai mari de timp.

Diagramele –sunt reprezentari mai simple decat hartile si mai usor de executat, mai ales daca se
cunosc bine regulile de constructie. Fiind vorba de „desene” geometrice, liniare sau in suprafata, au
avantajul ca in raport cu textul, ele redau numai prin cateva linii, mai concret si mai sintetic,
fenomenele cercetate atat sub raport cantitativ, cat si calitativ, scotand astfel in evidenta mai bine
trasaturile principale ale acestora.

Diagramele sunt mijloace grafice concrete de materializare a datelor statistice in primul rand, fiind
folosite in descrierea, compararea si explicarea genetico-cauzala si functionala a diferitelor obiecte si
fenomene geografice (fizice, sociale si economice).

Pe baza diverselor corelatii cantitative sau calitative putem patrunde in esenta mecanismului,
dinamica si prognoza proceselor geografice, in cunoasterea legilor acestora.
Diagramele trebuie sa fie cat mai expresive, indeplinind in acest sens urmatoarele conditii:

-sa nu reprezinte mai mult de 3 sau 4 elemente (fenomene) , pentru a nu incarca imaginea

-sa aiba o scara pentru redarea cantitativa a elementelor comparative

-sa contina o legenda pentru a fi intelese (interpretate)

-un titlu clar si concis si sa nu cuprinda text explicativ, cu exceptia unor cifre si denumiri principale
daca e cazul.

Pregatirea lor se face inainte de executare, prin adunarea datelor statistice sistematizate in tabele.

Cartodiagramele sunt harti care redau de obicei elemente cantitaive reprezentate pe unitati
naturale, administrative, economice, regiuni geografice, etc.

Asociate cu cartogramele sau carto-schemele, diagramele infatisaza repartitia teritoriala a diverselor

fenomene geografice, devenid cartodiagrame. Prin asociatie sau suprapunere, diagramele pot reda
mai multe fenomene, ceea ce le mareste si mai mult importanta stiintifica.

Harta geomorfologica: Legenda

*Denumirea legendei geomorfologice

*Autori reprezentativi

*Descriere

*Legenda rusa

-Bashenina et al. (1960)

-Fondul general dat de tonuri de gri ce reprezinta litologia (L). Hartile Generale se concentreaza pe
geneza (G) si varsta (V) si neglijaza morfometria. Hartile Generale sunt foarte atractive, dar dificil de
citit din cauza complexitatii legendei (500 de simboluri), suprapunerii culorilor, varietatii de umbre.
Valoare redusa din punct de vedere practic. Principiul: LGV

*Legenda cehoslovaca (sau legenda ceha si slovaca)

-Institutul Geografic al Academiei de Stiinte din Praga (1963)

-Legenda se bazeaza pe clasificarea genetica. Relieful este grupat in 4 mari categorii: structural,
denudational, acumulativ si antropogenic. Geneza=prin culoare. Varsta=indici peste culori. Lipseste
informatia morfometrica. Principiul: GV
*Legenda poloneza

-Institutul Geografic al Academiei de Stiinte din Cracovia

-Polonezii au creat cele mai atractive, mai clare si mai usor de citit harti geomorfologice. Fondul:
umbre de culoare pentru 3 valori de panta (sub 4 grade; 4-20 grade; peste 20 de grade) (M). Varsta-
prin culoare, doar 3 perioade: Neogen, Pleistocen, Holocen (V). Geneza: prin simboluri cu diferite
culori (G). Nu au nici o referire la informatia litologica. Principiul: MGV

*Legenda franceza

-Centrul de Geomorfologie Aplicata Strasbourg (1962)

-Fondul este dat de litologie prin culori (L). Geneza- simboluri suprapuse peste culorile litologice(G).
Varsta reliefului- prin culori ale simbolurilor pe 8 clase din „Neogen” pana in prezent. Lipseste
informatia morfometrica.harti greu de citit pentru ca se suprapun culorile simbolurilor peste cele ale
litologiei. Principiul: LGV

*Legenda belgiana

-Gullentopos (1964)

-Pantele=prin hasuri de diferite intensitati, conform cu valoarea pantei (M). Geneza-culoarea

simbolurilor (G). Varsta=tente de intensitate ale aceleasi culori (V). Litologia fenomenelor de origine
sedimentara=puncte de diferite dimensiuni (L). Aceste harti sunt dificil de realizat prin tehnici
traditionale dar sunt fezabile in tehnicile moderne. Principiul: MGLV

*Legenda unificata (Unified Key)

-Demek et al. (1972)

-Geneza=culoarea simbolurilor (G). Pantele=tente de gri (M). Varsta=simboluri (V). Principiul: GMV