IZVOARELE CARTOGRAFICE NESESARE PENTRU ÎNTOCMIREA HĂRŢILOR

TIPUL IZVOARELOR CARTOGRAFICE

Hărţile geografice se pot obţine fie prin colectarea în teren a materialelor necesare, ca de
exemplu prin ridicări topografice, fie prin prelucrarea în birou a diferitelor informaţii denumite
materiale/surse sau izvoare cartografice.
În categoria materialelor cartografice se includ: cataloage şi tabele de coordonate ale punctelor
geodezice şi astronoomic, ale reperelor şi mărcilor de nivelment; hărţi generale şi tematice (dintre
acestea se aleg în primul rînd hărţile care sunt la scări mai apropiate de scara hărţii ce se întocmeşte);
materialele rezultate din ridicările aerofotogrametrice; hărţi de lucru pe care se pot nota modificările
survenite în cursurile apelor, hotarelor, drumurilor etc; diferite ghiduri; anuare statistice; materiale
literare cu descrieri tehnico-ştiinţifice asupra unor lucrări cartogarfice, literatura geografică;
materiale ilustrative (fotografii, schiţe ale teritoriului respectiv, diagrame); date ale cercetărilor
hidrometeorologice; modele numerice; rezultatele analizelor de laborator etc.
Materialele cartografice pot fi clasificate după conţinutul şi utilizarea lor.
După conţinut, materialele cartografice sunt numerice, grafice şi literare.
Din grupa materelalelor numerice fac parte cataloage şi tabele de coordonate geografice şi
planimetrice, cote ale punctelor de bază, rezultatele ridicărilor astronomo-geodezice, precum şi date
statistice.
Materialele grafice cuprind fotograme, diferite hărţi existente ale regiunii respective, dintre
cele mai importante sunt cele topografice.
Materialele literare cuprind dicţionare, indicatoare de localităţi, rezultatele anumitor cercetări
efectuate în zon, etc.
După utilizarea lor materialele cartografice se împart în materiale de bază, suplimentare şi
auxiliare.
Materialele cartografice de bază cuprind cataloage şi tabele de coordonate ale punctelor
geodezico-astronomice şi ale reperelor şi mărcilor de nivelment, apoi hărţi la aceiaşi scară sau la
scări mai mari decît viitoarea hartă etc.
Materiale suplimentare includ hărţi care n-au fost incluse în materialele de bază, dhiduri,
recensăminte ale populaţiei etc., ele oferă informaţii suplimentare pentru harta ce se realizează.
Materialele auxiliare se referă la hărţi la scări mai mici decît sacra hărţii ce se întocmeşte,
materiale literare, ilustrative etc.
CARACTERIZAREA IZVOARELOR CARTOGRAFICE
Datele astronomo-geodezice înclud datele cercetărilor astronomice, măsurătorilor
gravimetrice, reţelele de triangulaţie, trilateraţie şi de nivelment. Ele sunt necesare pentru întocmirea
bazei matematice a hărţii (punctele geodezice care constituind reţeaua geodezică asigură stabilirea
formei Pămîntului şi calcularea parametrilor elipsoidului terestru).
Actualmente se folosesc mijloace moderne de determinare a poziţiei punctelor pe suprafaţa
teresră – tehnicile geodezice satelitare. Tehnicile geodezice satelitare de poziţionare a punctelor
terestre se bazează pe folosirea sateliţilor geodezici care, evoluînd pe orbite cunoscute, sunt purtători
de coordonate într-un sistem geodezic de referinţă adopatat. Prin intermediul acestui sistem satelitar
de poziţionare pot fi determinate coordonatele oricărui punct de pe suprafaţa topografică.
Hărţile geografice generale (topografice) se folosesc ca izvoare la întocmirea oricăror hărţi
tematice. Ele servesc ca bază fiind un schelet, în raport cu care se trece conţinutul tematic, permiţind
în acelaşi timp corelarea hărţilor cu tematică diferită.
Materialele cartografice tematice – sursă principală la întocmirea hărţilor tematice, la care se
referă rezultatele ridicărilor tematice (planuri, schiţe, abrise, etc.), hărţle tematice cu scară şi
destinaţie diferită, materiale speciale (schiţe referitoare la modul utilizării terenului, planuri ale
ameliorării silvice). Hărţile tematice la scară mare sunt necesare pentru întocmirea hărţilor la scară
mică, important este faptul că hărţile cu o tematică pot fi folosite pentru întocmirea hărţilor
adiacente. Astfel în cartografierea solurilor se folosesc hărţi ale vegetaţiei şi geomorfologice, la
întocmirea hărţilor geomorfologice se folosesc hărţi geologice şi tectonice, penrtu întocmirea
hărţilor transportului sunt folosite hărţi ale populaţiei, etc. Însă pentru întocmirea hărţilor de sinteză a
diferitor raionări cît şi de apreciere a teritoriului se folosesc seriile de hărţi cu tematică diferită.
O sursă deosebită reprezintă planurile şi hărţile cadastrale, care cu o mare precizie reflectă
atât repartiţia, cît şi caracteristicele calitative şi cantitative ale fenomenelor şi resurselor naturale,
oglindesc aprecierea economică sau social-economică a lor, includ instrucţiuni referitoare la folosirea
şi ocrotirea raţională ale lor. Asemenea hărţi sunt cele ale cadastrului funciar, urban, silvic, apelor,
industrial, zăcămintelor mineale utile etc.
Materiale rezultate din ridicările aerofotogrametirce se obţin în rezultatul procedeelor
tehnice şi tehnologice aferente cu ajutorul cărora pot fi determinate proprietăţile şi particularităţile
fizice, chimice, biologice ale corpurilor, fără a fi necesar contactul direct cu acestea. Cele mai
efective sunt fotogramele cosmice care posedă o serie de avantaje în comparaţie cu alte izvoare
cartografice şi anume:
- Reprezintă imagini de sinteză ce cuprinde suprafeţe de la cîteva zeci de kilometri până la
întreaga suprafaţă a globului asigurînd eficienţa cartografierii suprafeţelor vaste;
- Ridicarea cosmică a unuia şi aceluiaşi teritoriu cu rezoluţie şi generalizare diferită permite
întocmirea şi reînnoirea simultană a hărţilor la scară diferită, evitînd întocmirea hărţilor la scară mică
în baza hărţilor la scară mare, ce prelungeşte procesul cartografierii;
- Ridicările repetate cu o anumită periodicitate asigură cartografierea dinamică şi
montorizarea proceselor şi fenomenelor ce sunt supuse modificărilor rapide;
- Asigură cartografierea regiunilor cu accesibilitate redusă (pustiuri, regiuni montane,
Antarctida, insulelor polare, etc. Cu atît mai mult permite cartografierea altor planete şi a sateliţilor
acestora.
Expresivitatea şi intuitivitatea fotogramelor cosmice au condiţionat apariţia noilor produse
cartografice – fotohărţi şi hărţi satelitare a caracteristicilor biofizice ale suprafeţei topografice.
Oglindirea complexă pe o singură fotogramă a tuturor componentelor peisajelor Terrei
contribuie la o transmitere mai corectă a interacţiunii dintre obiectele spaţiale cartografiate.
Datorită acestor avantaje fotogramele cosmice au o largă aplicare în întocmirea şi reînnoirea
operativă a hărţilor topografice, întocmirea hărţilor tematice, cartografierea teritoriilor slab studiate şi
cu accesibilitate redusă.
Datele observaţilor din natură şi ale măsurătorilor – reprezintă un material factologic
important pentru întocmirea hărţilor tematice. Fără aceste observaşii directe este imposibil de folosit
atît legităţile teoretice cît şi interpretarea observaţiilor indirecte ale fotogramelor. Modul de
prezentare a datelor observate în natură este diferită: pentru observaţiile hidrografice – rezultatele
măsurătorilor sunt reprezentate sub formă de tabel; pentru cele fizico-geografice – descrierile fixate
în dările de seamă, fotografii, schiţe; penru observaţiile geologo-geomorfologice – profile, secţiuni,
descrieri etc; pentru cele geofizice – importanţa parametrilor fizici observaţi. După localizarea
datelor, observaţiile directe se clasifică în: punctiforme - efectuate în anumite puncte, liniare –
efectuate de-a lungul unui traseu, spaţiale – ce cuprind întreaga suprafaţă. Un rol deosebit îl au
observaţiile staţionare, care sunt localizate în locuri caracteristice, în care observaţiile durează o
perioadă îndelungată. Aceste date servesc pentru cartogarafierea dinamică a fenomenelor şi
proceselor. Deasemenea se deosebesc şi observaţii care se efectuiază pe teritorii restrînse, aceste
observaţii sunt necesare în cazul cînd teritoriile cartografiate ocupă suprafeţe imense şi este imposibil
de a fi cuprins în întregime. În asemenea cazuri se studiază sectoarele cheie (etoaloane), tipice din
mai multe puncte de vedere, iar legităţile evidenţiate sunt acceptate pentru teritoriile tipice ce ocupă
suprafeţe extinse.
Observaţiile hidrometeorologice - pentru multe tipuri de cartografiere pe larg sunt utilizate
rezultatele observaţiior, efectuate la staţiile şi posturile meteorologice, hidrologice, oceanologice etc.
Acestea reprezintă datele măsurătorilor sistematice ale proceselor atmosferice, ale elemente lor
meteorologice (temperatura, presiunea, precipitaţiile, vîntul, nebulozitatea etc.), regimului hidrologic
al rîurilor, lacurilor, bazinelor artificiale, caracteristicelor fizico-chimice ale apelor mărilor şi
oceanelor etc., calculînd mediile zilnice, lunare, anuale în diferite straturi ale atmosferei şi al
orizonturilor apelor lacurilor, marilor şi oceanelor.
Observaţiile se efectuiază în reţelaua de puncte hidrometeorologice, repartizate uuniform pe
suprafaţa Pămîntului. Pentru coordonarea colectăriii, prelucrării şi stocării datelor
hidrometeorologice şi oceanologice sau creat organizaţii internaţionale, în care informaţia obţinută se
prelucrează, se verifică şi se stochează pe purtător de informaţie.
Datele economico-statistice se utilizează în procesul de întocmire a hărţilor şi atlaselor cu
tematică social-economică. Aceste date includ informaţii atât calitative cât şi cantitative despre starea
şi dinamica resurselor forţelor de producţie, folosirea lor, dezvoltarea industriei şi agriculturii,
transportului, energeticii, finanţelor, populaţiei, învăţămîntului, culturii, sferei de deservire etc. Din
aceste izvoare fac parte datele departamentului de statistică a fiecărui stat, cât şi datele publicate de
diferite organizaţii internaţionale (ONU etc). Datele statistice ale statelor sunt colectate sistematic de
organele centrale şi locale (municipale, raionale) conform metodologiei şi termenilor stabiliţi. Pentru
întocmirea hărţilor populaţiei, a sferei de deservire şi culturale ca izvoare servesc materialele
recensămintelor periodice ale populaţiei, în timpul cărora se colectează date demografice şi social-
econoice despre populaţia statului. Datele economico-statistice se utilizează nu numai pentru
reprezentarea lor pe hartă, dar şi pentru calculul unor indici ai economiei, a unor caracteristici
operative şi aprecieri de sinteză, care la rîndul lor se folosesc pentru întocmmirea hărţilor social-
econmice de sinteză (de exemplu regiunile de specializare a agriculturii etc.).
Izvoarele literare la care se atribuie descrierile geografice diferite (geologie, istorice) obţinute
în rezultatul observărilor directe, sau în procesul studiilor teoretice. De obicei ele nu sunt formale şi
nu au o localizare precisă pe hartă, însă posedă o privire generală şi expresivitate în formarea unei
imaginaţii despre obiectul cartografiat. Rapoartele expediţiilor, lucrările monografice, multe articole
includ material factologic şi principii teoretice, necesare pentru interpretarea altor surse, antrenate în
cartografiere. În lipsa şi isuficienţa altor materiale cartografice, izvoarele literare permit efectuarea
extrapolării cartografice, cît şi pentru aprecierea calităţii, autenticităţii geografice şi actualităţii
izvoarelor utilizate în cartografiere.

ÎNTOCMIREA HĂRȚII
Penru a întra în procesul tehnologic de cartoreproducere este necesar să se alcătuiască iniţial
aşa numitul original de autor sau originalul hărţii – ce repreezintă o hartă la aceiaşi scară, cu
aceleaşi semne convenţionale şi aceleaşi culori cu care va eşi de sub tipar.
Totalitatea lucrărilor necesare obţinerii originalulu hărţii sunt incluse în aşa numitul proces de
întocmire a hărţii. Întocmirea unei hărţi nu este un proces mecanic de copiere, micşorare sau mărire
a uunei hărţi anterioare căreia să i se facă doar cîteva modificări, ci un proces complex creator.
Întocmirea reprezintă etapa cea mai importantă în realizarea unei hărţi, de ea depinde în mare parte
valoarea hărţii care va ieşi de sub tipar.
Prealabil de întocmirea hărţii se alcătuieşte programul hărţii. În programul hărţii se
consemnează denumirea şi destinaţia hărţii, limitele teritoriului care va fi reprezentat, elementele
matematice ale hărţii (scara, proiecţia cartografică, cadrul gradat), densitatea reţelei cartografice,
dimensiunile hărţii şi poziţia ei pe foia de hîrtie, gradul de generalizare cu care se vor reprezenta
elementele de conţinut, gradul de generalizare a elementelor de conţinut, densitatea reţelei
hidrografice şi a căilor de comunicaţii, metoda de reprezentare a diferitor elemente de conţinut
(pentru reprezentarea reliefulu se arată metoda care va fi folosită, eventul echidistanţa izoliniilor;
pentru reprezentarea aşezărilor omeneşti se indică principiul alegerii lor, mărimea semnelor
convenţionale cu care se vor reprezenta; dacă este o hartă tematică, se va indica metoda de
reprezentare a elementelor proprii), caracterul şi corpul literlor pentru denumiri. Programul hărţii va
fi însoţit de semnele convenţionale ce vor fi utilizate pe hartă. Cînd originalul hărţii este complex,
programul este însoţit de o shemă sau machetă a viitoarei hărţi. Uneori se elaborează mai multe
machete (hidrografie, centre populate, căi de comunicaţii, învelişul vegetal şi al solului etc.).
Tot în programul hărţii sunt cuprinse materialele cartografice după care se va întocmi noua
hartă. Studiul şi selectarea acestor materiale prezintă o importanţă deosebită, în funcţie de ele
modificându-se chiar programul iniţial al hărţii. De alegerea judicioasă şi completă a materialelor
cartografice va depinde nu numai exactitatea geometrică a noii hărţi, dar şi autenticitatea ştiinţifică a
conţinutului ei.
La alcătuirea hărților tematice, materialelor textuale și statistice în multe cazuri le revine rolul
principal. În asemenea caz, lor li se impun următoarele trei cerințe:
poziționarea,
continuitatea și
omogenitatea.
Cerința de poziționare este ca fiecare obiect reprezentat pe hartă să aibă propria sa poziți, adică o
referință spațială clară. Pentru a transmite corect plasarea unui obiect pe hartă, este necesar să
cunoaștem fie coordonatele acestuia, fie locația acestuia în raport cu obiectele de teren remarcabile.
Cerință de continuitate: întreaga zonă cartografiată trebuie să fie îndestulată cu datele necesare. Pe
hartă nu ar trebui să existe „pete albe” din cauza lipsei de informații despre unele obiecte sau
fenomen.
Cerința de uniformitate. La afișarea indicatorilor cantitativi pe hartă ar trebui să se utilizeze
următoarele: un singur sistem al unităților de măsuri, un singur punct de referință, recalcularea pentru
o anumită dată, calculul pentru o anumită perioadă de timp. De exemplu, atunci când se întocmește
o hartă a populației, numărul populației din toate localitățile Republicii Moldova trebui să fie la o
anumită dată.
Datele inițiale pentru cartografierea tematică sunt colectate și sistematizate în diferite moduri. Datele
textuale și statistice sunt colectate în timpul diferitelor recensăminte, a evidenței statistice și studiilor
speciale. Unele dintre ele sunt publicate sub formă de diverse cărți de referință, anuare statistice (de
exemplu, dicționare de referință privind transcripțiile denumirilor geografice, cărți de referință
meteorologice, cărți de referință privind resursele de apă etc.
O mare cantitate de informații de referință este conținută în enciclopedii, literatura geografică și
diverse monografii. La editurile de cartografie ar trebui să existe un departament al serviciului de
referință și cartografie, unde se păstrează literatură similară și hărțile de serviciu. Publicațiile literare
obligatorii sunt disponibile și prin abonament din bibliotecile publice, științifice și tehnice.
Informații despre măsurătorile speciale pot fi obținute de la serviciile topogeodezice
corespunzătoare, în oficiile teritoriale cadastrale, unde pot fi amplasate rapoarte privind măsurătorile
terestre și alte activități de teren.
Colectarea surselor pentru hărți tematice se poate realiza centralizat - printr-un serviciu de referință și
cartografie sau prin vizite personale la acele organizații și instituții în care se păstrează sursele
relevante.
Sursele colectate (sau copiile acestora) trebuie să fie certificate prin semnătura persoanei
responsabile. Toate sursele colectate trebuie analizate și evaluate cu privire la acuratețea,
completitudinea, modernitatea și utilizarea lor în procesul de creare a unei hărți. Este necesar să
folosim acele surse care vor necesita mai puțin efort în prelucrarea lor.

METODE DE ÎNTOCMIRE A HĂRȚILOR TEMATICE.

Metodele de întocmire a hărților tematice sunt clasificate în:
Metode în teren și metode de birou.
Metoda de teren constă în trasarea traseelor pe teren și observarea în punctele cheie. Rezultatele
observațiilor de teren sunt apoi extinse pe întreaga regiune cartografică folosind următoarele metode:
analogie, de interpolare și extrapolare.
 În prezent, această muncă se realizează de pe fotogramele aeriene, din care conținutul hărțiie
se transferă pe o hartă topografică adecvată, care are rolul unei baze geografice. Metoda de teren este
utilizată pe scară largă în realizarea diferitelor hărți fizice și geografice, în special hărți ale vegetației,
solurilor și faunei.
Metoda de birou este mai frecvent utilizată pentru întocmirea hărților socio-economice.
Metoda se realizează folosind surse literare și statistice, care, după o prelucrare corespunzătoare, sunt
suprapse pe o bază topografică sau geografică generală, adecvată ca conținut și scară.
În plus, dacă avem o hartă tematică la scară mare și trebuie să întocmiți o hartă cu aceiași
temă sau una similară la o scară mai mică, atunci cea mai simplă modalitate va fi generalizarea hărții
existente.
O altă modalitate de a crea o hartă tematică în birou este modul de generalizare cartografică.
În acest caz, se obține o hartă tematică dintr-o hartă geografică generală prin evidențierea
elementelor necesare. De exemplu, o hartă hipsometrică poate fi obținută dintr-o hartă geografică
generală, arătând relieful mai detaliat și eliminând așezările umane, căile de comunicație și limitele
politice și administrative.
Întocmirea oricărei hărți tematice începe cu crearea originalului primar al hărții.
Originalul primar, care se obține prin metoda de teren, se numește original de câmp, în condiții de
birou - cel de compilare (întocmire). În ultimul caz, originalul de compilare/întocmire este înțeles ca
imaginea cartografică primară a viitoarei hărți. Această imagine este întocmită în dimensiuni exacte,
la scară, în proiecția și semnele convenționale a viitoarei hărți.
Există un grup extins de hărți tematice, pentru care designul culorilor a fost stabilit, este
tradițional și nu necesită schimbări radicale: acestea sunt hărți politice și administrative, hărți
hipsometrice, aproape toate hărțile educaționale și turistice. Astfel de hărți sunt întocmite la editurile
cartografice în baza originalelor de compilare, folosind tehnologiile adecvate.
Cu toate acestea, există un alt grup de hărți tematice, în care designul culorilor nu poartă în
caracter tradițional.

TIPURI DE ORIGINALE ALE HĂRȚILOR TEMATICE

Se deosebesc: originalul autorului; machetul autorului; schița autorului.
Originalul autorului este un material cartografic realizat la scara și proiecția viitoarei hărți,
de înaltă calitate grafică, conform legendei complete și cu designul culorilor viitoarei hărți. În
transferul originalului autorului editurii cartografice, nu este necesară revizuirea lui ulterioară, dar
imediat începe editarea originalului.
Machetul autorului este un material destul de fiabil, și nu necesită îmbunătățiri în ceea ce
privește conținutul tematic, dar poate fi realizat de obicei la o scară mai mare, pe o bază geografică
mai detaliată, de o calitate redusă a graficii și a colorilor. Acest machet trebuie revizuit doar pentru
unele elemente geografice generale ale conținutului său. Apoi poate fi folosit pentru a realiza o
compilație convențională originală la editura cartografică sau direct pentru fabricarea originalelor.
Schița autorului este o schiță preliminară a principalelor elemente ale conținutului tematic al
viitoarei hărți, realizată de autor pe o bază cartografică adecvată. Este inexact și schematic, nu ets
prelucrat garfic și nu corespunde culorilor. Prin urmare, schița poate servi doar ca punct de plecare
pentru colectarea surselor și întruchiparea cartografică a ideilor autorului sub forma originalului
autorului. Din acest motiv, atunci când se întocmesc hărțile tematice, editurile solicită depunerea
originalelor sau machetelor de autor, fără a accepta schițe.

ETAPELE ÎNTOCMIRII COMPUTERIZATE A HĂRȚII TEMATICE

În prezent, pentru întocmirea hărților tematice, sunt utilizate pe scară largă tehnologia
computerizată modernă și software-ul special - SIG, editori de grafică raster și vectorială, pachete
software speciale pentru pregătirea unei hărți pentru publicare.
 Crearea bazei Localizarea conținutului
Etapa pregătitoare geografice digitale tematic

Prezentarea produsului Corectarea hărții Modelarea cartografică

final întocmite
Etapele întocmirii computerizate a hărții tematice

Etapa 1. Etapa pregatitoare

În această etapă: se determină elementele conținutului bazei geografice și tematice a hărții,
metodele de întocmire utilizate; se întocmește o listă de straturi digitale din care se va forma harta; se
colectează sursele necesare pentru reprezentarea conținutului geografic şi tematic; se stabilește baza
matematică a hărții; se selectează software-ul în care se va întocmi harta și se creează o mapă pe hard
diskul computerului.
Etapa 2. Crearea bazei geografice digitale
Deoarece în prezent aproape întregul teritoriu al Republicii Moldova este acoperit cu hărți
topografice și topografice digitizate, atunci când se creează o hartă tematică, este recomandabil să se
folosească harta geografică generală creată anterior a aceleiași zone ca bază geografică generală.
Desigur, în acest caz, conținutul geografic general ar trebui generalizat (sunt excluse elementele care
nu corespund tematicii hărții care se creează etc.). Acest lucru poate crește costul muncii la crearea
unei hărți tematice, deoarece bazele digitale gata făcute sunt distribuite contra cost, dar asigură o
acuratețe ridicată a legăturii informațiilor tematice și, în consecință, o calitate înaltă a hărții tematice
create. Dacă nu există nici-o oportunitate financiară de a cumpăra o bază digitală gata făcută sau
zona de lucru nu este prevăzută cu o astfel de bază, aceasta trebuie creată independent. Ca sursă
inițială, este utilizată o hartă geografică generală analogică creată anterior pentru zona de lucru, care
este scanată și vectorizată folosind un program de vectorizare separat sau un modul de vectorizare
încorporat în SIG prin intermediul căruia se întocmește hărta. În orice caz, procesul de vectorizare a
elementelor geografice generale ar trebui să includă căutarea și corectarea erorilor de criptare.
Această abordare crește timpul necesar pentru a întocmi o hartă tematică digitală, dar permite crearea
unei baze geografice unice, care permite îndeplinirea cerințelor cercetării sau ale clientului.
Etapa 3. Localizarea conținutului tematic
În această etapă, are lor plasarea conținutului tematic colectate anterior pe baza geografică
digitală.
În acest sens, sunt utilizate diverse metoe de reprezentare, care au fost descrise mai detaliat în
capitolul precedent. Concomitent cu reprezentarea conținutului tematic pe o hartă digitală, se
completează baza de date atribut asociate acestor obiecte. Această etapă de creare a unei hărți
tematice se realizează folosind un SIG. În fig. este exemplu al unei hărți tematice digitale create și
baza de date a acesteia în SIG ARCGIS.
Fig. Fragment al hărții tematice „Peisajele culturale de pe teritoriul Republicii Moldova”
și baza de date în ARCGIS

Etapa 4. Modelarea cartografică

În această etapă, sunt rezolvate problemelece țin de culorile, fonturile și design-ul hărții
create. Sunt determinate problemele compunerii hărții (dimensiunile și locația denumirilor
geografice, hărților complimentare, cadrului și legenda hărții), tipurile de linii și hașuri utilizate,
culorile, tipurile de fonturi; selectarea simbolurilor convenționale din biblioteca SIG, precum și, dacă
este necesar, modelarea propriilor simboluri convenționale originale. Dacă harta creată are un design
multicolor complex și o mare varietate de simboluri convenționale, modelarea cartografică este
transferată din mediul SIG în mediul oricărui editor de grafică vectorială (de exemplu, Corel Draw).
Etapa 5. Corectarea hărții întocmite
Procesul de corectare (actualizare) a hărții tematice digitale create include: în primul rând,
vizualizarea hărții pe monitor; în al doilea rând, imprimarea unei copii de probă a hărții (sau a celei
mai încărcate părți a acesteia). Imprimarea probei se efectuează pentru a identifica acele defecte în
design-ul hărții, care pot apărea ulterior cu diferite procesele de imprimare în cursul tirajului hărții.
De exemplu, liniile prea subțiri sau pictogramele simbolice prea mici pot să nu se imprime bine;
nuanțele de culoare complexe pot arăta diferit pe monitor și la imprimarea pe hârtie. După corectarea
tuturor defectelor, este tipărită versiunea finală a hărții tematice.
Etapa 6. Prezentarea produsului final
În funcție de scopul hărții tematice create și de cerințele clientului, rezultatele lucrării pot fi
următoarele:
- imprimarea tirajului hărții pe o mașină offset (în acest caz, harta tematică creată este transferată la
editura cartografică) sau folosind metodele de imprimare operațională (dacă tirajul hărții nu
depășește câteva sute de exemplare);
- crearea unei aplicatii electronice: un disc laser care contine harta propriu-zisă, baza de date a
acesteia si cateva functii de lucru cu harta (scalarea imaginii, cautarea obiectelor pe harta, selectarea
si deselectarea obiectelor, iesirea din program);
- realizarea unui raport care include o hartă și o notă explicativă pentru ea;
- publicarea hărții create pe internet;
- formularea recomandărilor și deciziilor în baza informațiilor furnizate de harta tematică creată.

PARTICULARITĂȚILE/CARACTERISTICILE REALIZĂRII HĂRȚILOR TEMATICE

Prima și principala caracteristică a întocmirii oricărei hărți tematice este interrelația și
interdependența tuturor elementelor conținutului acesteia. Această caracteristică implică un studiu
profund al conexiunilor și interdependenței cu afișarea ulterioară pe harta întocmită.
 A doua caracteristică constă în prelucrarea completă a conținutului și proiectarea hărților
tematice sub formă de materiale cu drepturi de autor, din care originalul de compilare/întocmire
obișnuit este elaborate la editurile cartografice, iar apoi publicarea originalului hărții.
A treia caracteristică: utilizarea hărților de bază, pe care sunt plasate elementele
conținutului tematic în procesul de elaborare. Acest tip de lucru se numește localizare. Localizarea se
poate face în mai multe moduri:
- localizarea prin coordonate geografice se realizează pentru obiectele punctuale care nu sunt
exprimate la scara hărții create. Este posibil numai dacă există o rețea cartografică pe sursinițială și
pe baza geografică, conform căreia este posibil să se determine coordonatele unui punct și să-l
raporteze pe harta elaborată;
- localizarea prin obiecte vizibile. În acest caz, există transferul vizual al obiectelor și contururilor de
pe sursă pe bază geografică în raport cu cele generale disponibile pe sursă și pe baza altor contururi.
De exemplu, desenarea oricăror obiecte de-a lungul sinuozităților râului disponibile pe sursă
și pe baza geografică a hărții create;
- localizarea prin conexiuni/legături presupune utilizarea unor conexiuni stabile și dependențe care
există în natură. Această metodă este folosită cel mai adesea în interpretarea tematică a imaginilor și
în compilarea hărților cadrului natural. Pentru a utiliza această metodă, trebuie stabilim profunzimea
legăturilor. Aceasta se determină prin coeficientul de corelație, apoi se determină metodologia
indicatorului - fenomenul care determină plasarea fenomenului afișat. Foarte des, pentru hărțile
cadrului natural, astfel de indicatori sunt relieful, solul sau vegetația. De exemplu, rogozul crește în
depresiuni, iar pelinul crește pe coline. În final, recunoscând indicatorii pe imagini sau hărți, este
posibil să reprezentăm poziționarea elementului pe harta care se crează;
- localizarea prin analogie este utilizată la alcătuirea hărților pentru zone puțin studiate cu condiții
similare cu teritoriul deja studiat. În asemenea caz este posibil, cu un grad mare de probabilitate, să
se întocmească o hartă tematică pentru o zonă neexplorata, asemănătoare zonei studiate, adică să fie
folosită pentru a localiza elementele legităților identificate în cartografierea unei zone de studiu
similare.
Hărțile în izolinii sunt de obicei create folosind tehnici de interpolare și extrapolare.
Metoda interpolării este utilizată la alcătuirea hărților în izolii, atunci când între puncte cu
caracteristici cantitative cunoscute, poziția izoliniilor este trasată la un anumit interval dat. Obișnuit
se utilizează interpolarea liniară (de exemplu, atunci când se reprezintă curbele de nivel), dar se
bazează pe o relație proporțională între modificarea cantității fenomenului și distanța, care este
observată în natură nu intotdeauna. Prin urmare, la alcătuirea hărților în izolinii, se realizează adesea
„interpolare geografică”, ținând cont de factorii care influențează modificările cantității fenomenului,
în măsura în care acestea pot fi luate în considerare. Pentru aceasta, înainte de interpolare se
întocmește o diagramă cu linii divizoare sau limite naturale. Pe o astfel de diagramă sunt afișate linii
prin care contururile nu pot fi interpolate la alcătuirea hărților tematice (de exemplu, lanțuri
muntoase, văi mari). Din surse literare, ei află prezența inversiilor și a zonelor anormale, în cadrul
cărora fie este imposibil de interpolat, fie este imposibil trasarea izoliniilor (de exemplu, zone ale
anomaliilor magnetice). Anume aceste zone sunt prezentate în diagrama liniilor de separare.
Indiferent de modul în care se efectuează interpolarea, pentru implementarea cu succes a acesteia
este necesar să existe o rețea suficient de densă de puncte de observare pentru fenomenul
cartografiat.
Metoda extrapolării este utilizată la alcătuirea hărților în izolinii pentru zonele slab studiate,
unde există o rețea prea mică de puncte cu indicatori cantitativi cunoscuți. În acest caz, izoliniile sunt
desenate nu între două puncte date, dar dintr-un punct de-a lungul unei direcții arbitrare. La
extrapolare, este necesar să cunoaștem legea prin care putem calcula un indicator cantitativ pe o
distanță dată de la un punct cu cantitatea cunoscută a fenomenului. Pe baza legii (de obicei,
identificată prin puncte cunoscute), se construiește o curbă a profilului care leagă distanța și valoarea
indicatorului. Pe această curbă se efectuează extrapolarea, ceea ce face posibilă trasarea izoliniilor cu
un grad de probabilitate cunoscut.
Hărțile în izolinii sunt utilizate pe scară largă în cartografia modernă. Pentru întocmirea lor
sunt utilizate metode ale statistică matematică și tehnologia computerizată modernă. Astfel au apărut
conceptele de „suprafață statistică” și „câmp potențial”, care sunt cel mai ușor descrise prin
intermediul izolinilor, dar aceste izolinii sunt numite „pseudoizolinii”.
Izolinele sunt linii care leagă punctele cu aceleași caracteristici cantitative. Sunt folosite
pentru a afișa fenomene din viața reală pe hartă (de exemplu, cotele terenului).
Pseudoizoliniile sunt linii care sunt produsul metodelor matematice și sunt adesea de natură
abstractă. Astfel de hărți oferă „un model matematic al unor cantități abstracte”, „un model sub
formă de analiză matematică”. Cu toate acestea, ele sunt convenabile pentru analiza științifică a
diferitelor fenomene din natură și societate.