Sunteți pe pagina 1din 10

UNIVERSITATEA VASILE ALECSANDRI

FACULTATEA DE INGINERIE
SPECIALIZAREA: Ingineria şi protecţia mediului în industrie

PROIECT LA TOPOGRAFIE
Profilul transversal al unei şa

Indrumator Student
2010
CUPRINS

1.Topografie – generalitati...........................................3
2.Istoricul lucrarilor de masuratori terestre..................4
3.Scarile topografice.....................................................5
4.Harti topografice.......................................................8
5.Lucrari practice.........................................................9
6.Bibliografie...............................................................10
7.Anexe

2
Topografie – generalitati

Deoarece lucrarile de constructii, montaj, precum si proiectarea


acestora sunt intr-un numar tot mai mare, acestea sunt nerealizabile fara
utilizarea tehnicii masuratorilor geodezice si topografice.
Topografia – stiinta masuratorii si reprezentarii suprafetei terestre –
este una din cele mai vechi stiinte si prin aceasta una din pietrele de temelie
ale dezvoltarii stiintei si tehnicii. Topografia, geodezia, astronomia si
matematica sunt strans legate intre ele.

Importanţa lucrărilor topografice

Lucrările de topografie aplicată sunt necesare aproape în toate ramurile


economiei naţionale, astfel:
- în agricultură, pentru lucrări de organizare a teritoriului şi de ameliorare a
unor suprafeţe prin: amenajări de albii, desecări, irigări etc.;
- în industria hidroenergetică sunt necesare lucrări topografice pentru
determinarea amplasamentului barajelor şi hidrocentralelor, a suprafeţelor
inundate de lacurile de acumulare, a capacităţii lacurilor etc.;
- pentru căile de comunicaţie – drumuri, căi ferate – lucrările topografice
intervin atât la alegerea celor mai economice trasee, cât şi la amplasarea
corespunzătoare a staţiilor şi nodurilor de cale ferată precum şi a
construcţiilor care deservesc materialul rulant;
- în industria extractivă – cărbuni, minereuri – pentru determinarea
planurilor de străpungere a rocilor (galerii, tuneluri), pentru determinarea
poziţiei şi mărimii stratului de zăcăminte, a amplasării construcţiilor şi
instalaţiilor de suprafaţă etc.

RAMURILE ŞTIINŢEI măsurătorilor terestre:

• GEODEZIA, se ocupă de studiul , măsurarea şi determinarea formei


şi dimensiunilor Pământului în ansamblu sau pe porţiuni precum şi
determinarea exactă a poziţiei unor puncte; nu realizează planuri sau
hărţi determină coordonatele punctelor. Cu ajutorul acestor

3
coordonate se reprezintă scheletul hărţilor, adică reţeaua de
triangulaţie geodezică.

• TOPOMETRIA, (topos- loc; metrein- a măsura) se ocupă cu


măsurătorilor geometrice şi a calculelor necesare întocmirii unui plan
a unei suprafeţe a pământului. Îndeseşte scheletul punctelor
geodezice.

FOTOGRAMETRIA, determinarea în spaţiu şi timp a obiectelor fixe şi


mobile, reprezentarea lor grafică, fotografică sau geometrică, prin
fotograme.

SCOPUL TOPOMETRIEI- ELEMENTELE DE BAZĂ

• PLAN –este reprezentarea la scară a unei porţiuni de teren printr-un


număr de puncte care formează pe o hârtie figuri asemenea celor din
teren, având unghiuri egale şi laturi proporţionale;

• SCARA – reprezintă raportul constant dintre dimensiunile grafice de


pe plan şi cele corespunzătoare din teren;

• Topometria consideră punctul ca obiect al ei, unirea punctelor


formând liniile reprezentative ale terenului.

ISTORICUL LUCRĂRILOR DE MĂSURĂTORI TERESTRE

• Proprietatea privată a determinat şi necesitatea măsurătorilor.


Începutul acestora nu este definit în spaţiu şi timp, cert este că încă din
sclavagism tehnica măsurătorilor a înregistrat un avânt.

• Reconstituirea hotarelor din luncile inundate anual de Eufrat şi Nil,


organizarea sistemelor de irigaţii, construirea piramidelor, construirea
şoselelor, viaductelor, canalelor demonstrează un stadiu dezvoltat al
măsurătorii din acele timpuri.

• Încă din antichitate egiptenii au cunoscut forma şi dimensiunile


pământului(exemplu piramida lui Keops):

• perimetrul bazei reprezintă a 120 parte din lungimea gradului terestru;

4
• raportul dintre perimetru bazei şi înălţimea piramidei este 3,14.

Dezvoltarea geometriei, astronomiei, trigonometriei şi a altor ştiinţe au


contribuit la dezvoltarea tehnicilor măsurătorilor
• Pitagora (Pythagoras-560-500 î.e.n.- matematician, om politic şi
filozof grec, a trăit în sudul Italiei, tradiţia îi atribuie descoperirea
tablei de înmulţire şi a teoremei care îi poartă numele, cu toate că
aceastea erau cunoscute mai demult) în anul 502 î.e.n. considera că
pământul este o sferă, forma cea mai perfectă;

• Aristotel (384 –322 î.e.n. numit şi Stagiritul după oraşul în care s-a
născut, Stagira, savant şi filozof grec) forma pământului este rotundă,
o corabie dispare la orizont de la bază spre catarg;

• Erastotene din Alexandria (275-195 î.e.n. – matematician, astronom,


geograf, şi filozof grec) este primul care a măsurat circumferinţa
pământului. El a observat că la solstiţiu de vară în localitatea Assuan
(oraş în Egipt pe Nil, în aval de cataracte are un baraj de 101 m
înălţime şi 4 km lungime – Barajul Sadd al Ali, cu o hidrocentrală de
2100Mw) razele soarelui cădeau la amiază vertical într-un puţ pe când
în localitatea Alexandria (oraş în Egipt , port la Marea Mediterană,
întemeiat de Alexandru Macedon 332 î.e.n., important centru
economic şi cultural al lumii elenistice, renumit prin FARUL construit
în anul 3 î.e.n. una din cele şapte minuni ale lumii antice, precum şi
celebra bibliotecă cu 700 000 volume) razele formau un unghi de
360o/50. Cunoscând distanţa dintre cele două puncte (l) 5000 stadii (o
stadie egipteană este cca 210 m), a cxalculat lungimea cercului.

ÎMPĂRŢIREA TOPOMETRIEI

• Planimetria = proiecţia orizontală a detaliilor terenului; determinarea


punctelor în plan şi transpunerea lor la o scară pe o foaie de hârtie, în
scopul reprezentării prin semne convenţionale a formei perimetrelor
suprafeţelor şi a determinării mărimii acestora.

5
• Altimetria = determinarea înălţimilor cotelor punctelor de pe teren,
faţă de un plan de comparaţie care este nivelul mării. Este reprezentat
relieful obţinându-se astfel o vedere fidelă şi completă a terenului.

Scările topografice

Scările reprezintă raportul constant dintre dimensiunile grafice


de pe plan (d) şi cele corespunzătoare din teren (D).

Condiţia esenţială, care trebuie respectată, este ca cele două lungimi


(d,D) să fie exprimate în aceleaşi unităţi de măsură. Raportul are
numărătorul egal cu unitatea, iar ca numitor un număr (n), întreg care
indică de câte ori distanţa de pe plan (d) este cuprinsă în distanţa din
teren (D):

• d/D=1/(D/d)=1/n ; n=D/d

• d= distanţa de pe plan;

• D= distanţa din teren.

• Exemplu: d=5cm; D=5000cm scara este 1/1000;

CLASIFICĂRI
• Scările pot fii numerice şi grafice.

• cele numerice;

• exprimate ca 1/n, în care „n” are valori rotunde (100, 10 000, cel mult
20 000), aparţin hărţilor;

• cele grafice pot fi liniare şi transversale;

• acestea reprezintă o reprezentare a scării numerice care ajută la


măsurarea grafică a distanţelor pe planuri şi hărţi.

6
SCĂRILE TOPOGRAFICE

Cele liniare (simple) – se alege o distanţă de bază, denumită baza


scării care corespunde grafic la scara respectivă:

Cele transversale (compusă) formată din două scări grafice lineare situate
la 2-5cm distanţă una sub alta, talonul fiind mai complex. Distanţa pe
verticală se împarte în 10 părţi egale, iar talonul fiecărei scări se unesc între
ele astfel : diviziunea 0 de jos se uneşte cu 10 la scara de sus şi aşa mai
departe.

Acest tip de scară are o precizie mult mai mare în determinarea distanţelor,
bazându-se pe principiul proporţionalităţilor laturilor în triunghiuri asemenea
formate în talonul obţinut ca mai sus.

7
Harti topografice

Informaţiile documentare despre hărţi ne arată că ele au existat încă


dinaintea erei noastră: au fost găsite schiţe primitive la egipteni, chinezi,
canadieni, amerindieni realizate pe suporturi foarte variate începând de la os,
coji de copac, nisip, lemn, pietre, etc. Conţinutul acestor schiţe se referă la
suprafeţe restrânse şi reprezintă diferită elemente ale cadrului natural ca
reţeaua hidrografică, lacurile, pădurile, peşterile.
Harta este o reprezentare în plan, micşorată, convenţională şi generalizată
a suprafeţei terestre, cu fenomene naturale şi sociale de la un moment dat,
realizată pe principii matematice şi la o anumită scară, ţinând cont de
sfericitatea pământului.
Planul este o reprezentare cu aceleaşi caracteristici ca şi harta,
diferenţele constând în faptul că redă o suprafaţă mai mică de teren, însă cu
mai multe detalii şi cu o mare precizie.
Deoarece scara mare nu permite redarea unei suprafeţe întinse de
teren, porţiunile terestre reprezentate se consideră plane, deci nu ţine cont de
sfericitatea pământului.

8
Lucrari practice

Lucrare de laborator (anexa1)

Lucrarea isi propune abordarea unor posibilitati de cunoastere a


modalitatilor de reprezentare a profilului unui teren, a unei cladiri etc,
însuşirea de către studenţi a deprinderilor practice privind activitatea de
topografie în laborator, cunoaşterea şi utilizarea aparaturii şi instrumentelor
folosite în lucrările de topografie.

In cadrul lucrarii de laborator am reprezentat in primul rand forma de


relief dupa care urma sa facem profilul transversal si ne-am stabilit scara
dupa care lucram.
Pasul urmator a fost sa trasam nivelul de referinta si sa ne stabilim
punctele aferente fiecarei curbe de nivel.
Dupa ce am stabilit punctele , am executat masuratori pentru a stabili
distanta dintre curbele de nivel , dupa care am identificat cota aferenta
fiecarui punct de pe harta.
Cunoscand aceste date privind distanta dintre curbele de nivel si
cotele existente am reusit sa reprezentam grafic sectiunea hartii respective si
am putut calcula deasemenea distanta din teren.

Urmarind etapele parcurse la lucrarea de laborator am putut intocmi o


noua sectiune de harta cu un grad de dificultate mai ridicat.(anexa 2,3).

9
BIBLIOGRAFIE

1.Topografie – curs
2. http://ro.wikipedia.org
3. www.silvic.usv.ro

10