Aventurile unui Mesia recalcitrant

Iluzii
Richard Bach

Prefata autorului

Dupa ce a fost publicat ,,Pescarusul Jonathan” am fost adeseori intrebat: ,,Ce

vei scrie dupa aceasta, Richard? Ce?”
Am raspuns atunci ca nu voi mai scrie nimic, nici macar un cuvant, si ca toate
cartile mele impreuna spun tot ceea ce eu am avut de spus. Rabdand de foame
pentru un timp, cu masina de scris scoasa din functiune si renuntand la
obiceiurile de scriitor, a fost amuzant sa nu am de lucru pana la miezul noptii.
Totusi, aproape in fiecare vara, imi iau vechiul biplan si ma duc intr-o pajiste
verde din vestul mijlociu al Americii, zburand cu pasageri pentru curse de trei
dolari. Treptat am inceput sa simt din nou o tensiune cunoscuta – mai ramasese
ceva de spus, pe care nu-l spusesem.
Nu-mi place deloc sa scriu. Daca as putea sa intorc spatele unei idei, acolo in
intuneric, daca as putea sa am grija sa nu-i deschid usa, nici macar nu m-as
atinge de creion. Dar deodat a fost o mare explozie de dinamita, de sticla care
zbura, de caramizi si aschii prin peretele din fata, si cineva a pasit cu aroganta
peste moloz, m-a apucat de gat si mi-a spus cu blandete, ,,Nu te voi lasa sa pleci
pana cand nu ma vei pune in cuvinte pe hartie.” Asa m-am intalnit eu cu
,,Iluziile”.
Acolo in vestul mijlociu, seara, ma intindeam pe spate, practicand vaporizarea
norilor, si nu puteam sa-mi scot aceasta poveste din minte… ce s-ar intampla
daca ar veni cineva care s-ar pricepe intr-adevar la aceasta, care ar putea sa ma
invete cum finctioneaza lumea mea si cum sa o controlez? Ce ar fi daca as intalni
o fiinta foarte avansata… ce ar fi daca un Siddharta sau un Iisus ar veni in
timpurile noastre, cu putere asupra Iluziilor lumii, deoarece el stie realitatea ce se
ascunde in spatele lor? Si ce ar fi daca eu as putea sa il intalnesc, daca el ar zbura
intr-un biplan si ar ateriza pe aceeasi pajiste cu mine? Ce ar spune el, cum ar
arata, cum s-ar purta?
Poate ca el nu ar fi deloc precum acest Mesia din paginile patate de ulei si de
iarba ale jurnalului meu, poate ca nu ar spune nimic din ceea ce spune aceasta
carte. Dar daca, lucrurile pe care acesta mi le-a spus sunt adevarate; ca noi
atragem in vietile noastre orice dorim sau mentinem in gandurile noastre, de
exemplu – atunci eu am trait acest moment pentru un anumit motiv, si tu

1
cititorule de asemenea. Nu este o coincidenta faptul ca tu tii in mana aceasta
carte; poate ca exista ceva adevarat in aceste aventuri, pe care tu le citesti acum
pentru a-ti reaminti. Am ales ca gandesc asa. si am ales sa gandesc ca Mesia al
meu este prezent acolo, undeva intr-o alta dimensiune, deloc fictiva, privindu-ne
pe amandoi, si distrandu-se de ceea ce ni se intampla, exact in modul in care noi
ne-am dorit sa fie.
Richard Bach.
1.
1. A fost odatã un Maestru care a venit pe Pãmînt; s-a nãscut în Tara Sfîntã a
Indianei si a crescut pe dealurile mistice de la rasarit de Fort Wayne.
2. Maestrul a invatat despre aceastã lume in scolile publice din Indiana, si
cand a crescut a invatat meseria de mecanic de automobile.
3. Insa Maestrul avea invataturi din alte tari si alte scoli, din alte vieti pe care
le-a trait. El si le-a amintit pe acestea, si amintindu-si-le a devenit intelept si
puternic, astfel incat ceilalti i-au vazut puterea si au venit sa-i ceara sfaturi.
4. Maestrul credea ca are suficienta putere ca sa se ajute pe el si intreaga
omenire, si asa cum credea, asa si era pentru el, astfel incat ceilalti I-au vazut
puterea si au venit la el ca sa fie vindecati de necazurile si bolile lor nenumarate.
5. Maestrul credea ca este bine pentru fiecare om sa se gandeasca la el insusi
ca la un fiu de Dumnezeu, si asa precum credea, asa si era, iar magazinele si
garajele unde lucra au devenit intesate de cei care ii cautatu invataturile si
atingerea, si strazile erau pline de cei care sperau ca macar umbra trecerii sale sa
cada asupra lor, si sa le schimbe vietile.
6. Si in cele din urma, din cauza multimii, sefii si administratorii atelierelor I-
au ordonat Maestrului sa-si paraseasca uneltele si sa plece pe drumul lui, pentru
ca atat de mare era imbulzeala in jurul lui, incat nici el, nici ceilalti mecanici nu
mai aveau loc sa repare automobile.
7. Asa ca el a plecat din oras, si oamenii care l-au urmat au inceput sa-l
numeasca Mesia si facator de minuni; asa cum credeau ei , asa si era.
8. Daca se pornea furtuna in timp ce el vorbea, nici o picatura de ploaie nu
cadea pe capul vreunui ascultator; cel mai din spate din multime ii auzea
cuvintele la fel de clar ca si cel mai din fata, indiferent de fulgerele sau tunetele
ce veneau din cer. Si totdeauna el le vorbea in parabole.
9. Si el le-a spus: ,,In fiecare din noi sta puterea de a accepta sanatatea si boala,
bogatia si saracia, libertatea si sclavia. Noi suntem cei care le controlam pe
acestea, si nu altcineva.”

2
 10. Un morar a vorbit si a spus: ,,E usor pentru tine sa spui asta, Invatatorule,
caci tu esti calauzit asa cum noi nu suntem si nu ai nevoie sa trudesti asa cum
trudim noi. Omul trebuie sa munceasca pentru ca sa traiasca in lumea aceasta.”
11. Maestrul a raspuns si a spus: ,,Odata, traia un sat de creatori de-a lungul
fundului unui mare rau de cristal.”
12. ,,Curentul raului curgea in liniste peste ei toti – tineri si batrani, bogati si
saraci, buni si rai, curentul mergand pe drumul lui, necunoscand altceva decat
fiinta sa cristalina.”
13. ,,Fiecare creatura – in felul sau – se tinea strans agatata de plantele de pe
fundul raului, pentru ca modul lor de a trai era agatatul, si a rezista curentului era
ceea ce fiecare invatase de cand s-a nascut.”
14. ,,Dar o creatura a spus in cele din urma:<<Am obosit sa ma tot agat. Desi
nu pot vedea cu ochii mei, am incredere ca acest curent stie unde se duce. O sa-
mi dau drumul si fie ca el sa ma duca unde vrea. Tot agatandu-ma, o sa mor de
plictiseala.>>”
15. ,,Celelalte creaturi au ras si I-au spus: <<Nebunule! Da-ti drumul, si
curentul caruia I te inchini o sa te arunce de-a rostogolul si o sa te sfarame de
stanci, si o sa mori mai repede decat de plictiseala!>>”
16. ,,Dar acesta nu I-a luat in seama, si rasufland, si-a dat drumul, si dintr-o
data a fost dat de-a rostogolul si aruncat de curent pe stanci.”
17. ,,Insa dupa un timp, cum creatura refuza sa se agate din nou, curentul a
ridicat-o libera de la fund, asa ca nu mai era lovita si ranita.”
18. ,,Si creaturile din josul raului, pentru care acela era un strain, au strigat:
<<Uite o minune! O creatura ca si noi, si totusi zboara! Uite-l pe Mesia, vine sa
ne salveze pe toti!>>”
19. ,,Si acela purtat de curent a spus: <<Eu nu sunt mai mult Mesia decat voi.
Raul e incantat sa ne ridice pe toti in libertate, daca indraznim doar sa ne dam
drumul. Adevarat noastra menire este aceasta calatorie, aceasta aventura>>”
20. ,,Dar ei strigau si mai tare: <<Salvatorule!>>, in tot acet timp agatandu-se
de pietre, iar cand s-au uitat din nou dupa el, acesta plecase, si ei au ramas
singuri facand legende despre Salvator.”
21. Si odata Maestrul a vazut ca multimea il inghesuia din ce in ce mai mult pe
zi ce trecea, mai strans si mai aproape si mai patimas ca niciodata. Cand a vazut
ca il fortau sa-i vindece fara incetare, si sa-i hraneasca intotdeauna cu minunile
lui, sa invete in locul lor si sa le traiasca vietile, a plecat singur in acea zi pe un
varf de deal departe de ei, si acolo s-a rugat.
22. Si el si-a spus in inima lui: ,,Infinita Fiinta Stralucitoare, daca vrei
acceasta, ia aceasta cupa de la mine si lasa-ma sa pun deoparte aceasta sarcina

3
imposibila. Nu pot sa traiesc viata unui alt suflet, si totusi zeci de mii striga catre
mine pentru viata. Imi pare rau ca am lasat lucrurile sa ajunga aici. Daca voiesti,
lasa-ma sa traiesc ca orice om.”
23. Si o voce I-a vorbit pe acel varf de deal, o voce nici de barbat, nici de
femeie, nici puternica nici slaba, o voce infinit de buna. Si vocea I-a spus: ,,Nu
voia mea, ci a ta să se facă. Pentru că ceea ce vrei, este vointa mea pentru tine.
Mergi pe drumul tău ca orice alt om, şi fie ca tu să fii fericit pe Pământ.”
24. Şi auzind aceasta, Maestrul s-a bucurat, şi a adus mulţumiri, şi a coborât de
pe vârful dealului fredonând un cântecel de-al mecanicilor. Şi când lumea l-a
asaltat cu nenorocirile ei, rugându-l cu stăruinţă să-i vindece în locul lor şi să
înveţe pentru ei şi să-i hrănească non-stop din cunoaşterea lui şi să-i încânte cu
minunile lui, el a zambit catre multime si le-a spus pe un ton glumet: ,,Plec”.
25. Pentru o clipa multimea a ramas cu gura cascata de uimire.
26. Si el le-a spus: ,,Daca un om ii zice lui Dumnezeu ca doreste mai mult ca
orice sa ajute lumea suferinda, nu conteaza cu ce pret pentru el, si Dumnezeu ii
raspunde si ii spune ce trebuie sa faca, trebuie acela sa faca precum I s-a spus?”
27. ,,Desigur Invatatorule!” au raspuns cei mai multi, ,,Ar fi o placere pentru el
sa sufere chiar torturile iadului, daca Dumnezeu I-ar cere-o!"
28. ,,Indiferent cat de mari sunt aceste torturi, indiferent cat de dificila este
sarcina lui?”
29. ,,E o onoare sa fii spanzurat, o glorie sa fii batut in cuie de un copac si ars,
daca asta e ceea ce a cerut Dumnezeu”, au spus ei.
30. ,,Si ce-ati face voi”, a spus Maestrul multimii, ,,daca Dumnezeu v-ar vorbi
direct in fata si ar spune: <<VA ORDON SA FITI FERICITI IN LUME, ATAT
TIMP CAT TRAITI!>>. Ce ati face atunci?”
31. Si multimea tacea, nici o voce, nici un sunet nu se auzea pe dealuri, in
vaile unde se aflau.
32. Si Maestrul a spus tacerii: ,,Pe calea fericirii noastre vom gasi invatatura
pentru care am ales sa traim aceasta viata. Asa am invatat astazi, si am hotarat sa
va las acum sa mergeti fiecare pe calea voastra, dupa cum doriti.”
33. Si si-a vazut de drum prin multime si I-a parasit, si s-a intors la lumea de
fiecare zi a oamenilor si a masinilor.

2.

Era spre mijlocul verii cand l-am intalnit pe Donald Shimoda. In patru ani de
zbor, nu mai intalnisem niciodata un alt pilot care sa faca ce faceam eu, zburand
odata cu vantul din oras in oras, si luand pasageri in curse intr-un biplan vechi,

4
cu trei dolari pentru zece minute de zbor. Dar, intr-o zi, exact la nord de Ferris,
Illinois, privind in jos din carlinga Fleet-ului meu am vazut un vechi Travel Air
4000, alb-auriu, aterizand incetisor, in fanul galben-verzui.
Desi viata mea e foarte libera astfel, uneori ma simt destul de singur. Am
vazut biplanul acolo, m-am gandit la el cateva secunde, si am decis ca nu s-ar
supara nimeni daca as cobori. Alimentarea inchisa si manevra de aterizare odata
realizata, iata-ne, aparatul si cu mine, indreptandu-ne vertiginos spre pamant. In
bataia vantului rasuna doar sunetul bland si usor al unui motor vechi ce isi
invartea alene elicea. Mi-am ridicat ochelarii de protectie pentru a observa mai
bine imprejurimile. O jungla verde de tulpini de porumb stralucea in apropiere,
iar in departare se deslusea imaginea vaga a unui gard si apoi doar fan proaspat
cosit, oricat puteam cuprinde cu privirea. O usoara miscare a mansei, pentru a
realiza un mic tur deasupra tinutului, cu iarba periind rotile si apoi obisnuitul
scrasnet al pamantului de sub roti, incetisor, incetisor, si acum un mic zgomot
scurt si iata-ne opriti, exact langa celalat avion. Alimentarea fiind oprita,
contactul inchis, doar silentiosul clak-clak al elicii ce se rotea din ce in ce mai
incet mai tulbura linistea totala de iunie.
Pilotul acelui Travel Air era asezat in iarba, cu spatele rezemat de roata
stanga a avionului sau, privindu-ma.
Timp de o jumatate de minut l-am privit si eu, fermecat de misterul calmului
sau. Nu mai fusesem niciodata atat de indiferent, doar sa stau acolo si sa privesc
un alt avion aterizat in acelasi camp cu mine, care era parcat doar la zece metri
departare. Am inclinat capul, placandu-l fara sa stiu de ce.
,,Pari singur”, am spus peste distanta dintre noi.
,, Si tu la fel.”
,, Nu vreau sa te plictisesc. Daca prezenta mea inseamna prea mult, imi vad
de drum.”
,, Nu. Te-am asteptat.”
Am zambit auzind aceasta
,, Imi pare rau ca am intarziat.”
,, Este in regula.”
Mi-am dat jos casca si ochelarii si strecurandu-ma afara din cabina am sarit
pe pamant. Este o senzatie placuta dupa ce ai petrecut mai multe ore in avion.
,, Sper ca nu te deranjeaza niste oua si niste branza”, a spus el. ,,Oua si branza
si poate o furnica.”
Nici o strangere de mana , nici o introducere de nici un fel.
Nu era un om gras. Parul ii cadea pe umeri, mai negru decat cauciucul
anvelopei pe care se sprijinea. Avea ochii intunecati ca ai unui soim, genul de

5
ochi care imi plac la un prieten, si care la oricine altcineva ma fac sa ma simt
inconfortabil. Ar fi putut fi un Maestru de karate pregatindu-se sa faca o tacuta
demonstratie violenta.
Am acceptat sandwich-ul si o cana de apa din termos.
,, Apropos, tu cine esti?” am intrebat. ,,De ani de zile de cand fac aceste
curse, nu am intalnit niciodata un alt pilot afara in camp.”
,, Nu prea sunt potrivit pentru altceva”, a spus el aproape fericit. ,,Stiu putina
mecanica, sudura, ma pricep putin la caroserii; daca stau prea mult intr-un loc,
am probleme. Asa ca am luat acest avion si acum am intrat pe aceasta linie. “
,, Ce fel de masini cunosti? Eu ma jucam cu tractoarele Diesel de cand eram
un pusti.”
,, D-8, D-9, am lucrat putin timp cu ele in Ohio.”
,, D-9, e mare cat o casa. Sunt angrenaje joase dublu compuse care pot intr-
adevar sa miste un munte?”
,, Exista cai mai bune de a deplasa muntii”, a spus el cu un zambet care a
durat poate o zecime de secunda.
M-am inclinat pentru o clipa sub aripa joasa a avionului sau, privindu-l. Un
joc al luminii… era greu sa privesti omul de aproape. Ca si cum ar fi avut o
lumina in jurul capului, fundalul pierzandu-se in acea lumina neclara,
misterioasa, argintie.
,, E ceva in neregula?” a intrebat el.
,, Ce fel de probleme ai avut?”
,, O! Nu prea mari. Doar ca imi place sa ma deplasez in aceste zile, la fel ca si
tie.”
Mi-am luat sandwich-ul si m-am plimbat in jurul avionului sau. Era un aparat
din 1928 sau 1929, si era complet nezgariat. Fabricile nu fac niciodata avioane
care sa arate atat de noi cum era acesta, parcat acolo pe camp. Arata de parca ar
fi fost vopsit cu douazeci de straturi de vopsea pe baza de ulei butilic, lustruite
din plin, astfel incat totul stralucea ca o oglinda pe structura de lemn a
aparatului. Pe cadrul carlingii se putea citi <<Don>>, scris cu vechile foite de
aur englezesti si mai exista de asemenea inregistrarea de pe bord ce spunea
D.W.SHIMODA. Instrumentele erau toate noi, instrumente de zbor originale,
din 1928. Nici o zgarietura nicaieri, nici o pata, nici macar o singura picatura de
ulei de motor de la alimentare. Nici un fir de pai pe dusumeaua carlingii sale, ca
si cum aceasta masina nu ar fi zburat niciodata, ci pur si simplu s-ar fi
materializat pe loc, printr-o bucla temporala ce se incrucisa cu jumatatea
secolului. Am simtit un frison rece de-a lungul gatului.
,, De cat timp iei pasageri?” l-am intrebat peste avion.

6
 ,, Cam de o luna, cinci saptamani.”
Mintea. Cinci saptamani in camp, oricine ai fi fost tu, ar fi trebuit sa te
murdaresti si sa ai ulei pe avion, si fire de paie sau praf pe dusumeaua carlingii,
indiferent cum ar fi. Dar aceasta masina era ciudata… nici un pic de ulei pe
aparatorile de vant, nici un fel de scame agatate in aripioarele terminale si pe
coada, nici macar un gandacel strivit de elice. Acestea nu erau posibile pentru un
avion care sa fi zburat vara prin Illinois. Am mai studiat acel Travel Air inca
cinci minute, si apoi m-am intors si m-am asezat pe camp sub aripa avionului, in
fata pilotului. Nu-mi era teama, inca imi placea individul, dar ceva nu mergea.
,, De ce nu-mi spui adevarul?”
,, Ti-am spus adevarul Richard”, a spus el. Numele este de asemeni inscris pe
avionul meu.
,, Nimeni nu transporta pasageri timp de o luna intr-un Travel Air, fara a
avea macar putin ulei pe avion, prietene, sau macar putin praf. Nici macar o pata
sau lipitura din fabrica? Hei, pentru numele lui Dumnezeu, macar pe dusumea? “
El mi-a zambit calm.
,, Exista niste lucruri pe care tu nu le stii.”
In acel moment parea o fiinta ciudata de pe o alta planeta. Am crezut ce mi-a
spus, dar asta nu-mi putea explica in nici un fel avionul sau bijuterie parcat afara
in campul varatic.
,, Este adevarat. Dar intr-o zi le voi sti pe toate. Si atunci vei putea lua si
avionul meu, Donald, deoarece nu voi mai avea nevoie de el pentru a zbura.”
El m-a privit interesat, ridicandu-si sprancenele sale negre.
,, Oh, spune-mi!”
Am fost incantat. Cineva dorea sa-mi asculte teoria!
,, Oamenii nu pot sa zboare pentru ca ei gandesc ca aceasta nu este posibil,
asa ca ei bineinteles, nu invata primul principiu al aerodinamicii. Eu doresc sa
cred ca exista undeva in alta parte un alt principiu: nu avem nevoie de avioane
pentru a zbura, sau pentru a trece prin pereti, sau pentru a merge pe alte planete.
Noi putem invata cum sa facem aceasta oriunde, fara ajutorul masinilor. Daca
dorim aceasta.“
A zambit, pe jumatate serios, inclinand din cap.
,, Si crezi ca vei invata ceea ce doresti sa inveti realizand curse de trei dolari
deasupra campului.”
,, Singura invatatura care conteaza este cea pe care am dobandit-o prin
propriile mele forte, facand ceea ce am dorit sa fac. Daca ar fi un singur suflet pe
Pamant care sa ma poata invata ceea ce eu doresc sa stiu, mai mult decat o pot
face avionul meu si cerul, as fi chiar acum in cautarea lui.”

7
 Ochii aceia intunecati m-au privit egali.
,, Nu crezi ca esti ghidat, daca doresti cu adevarat sa inveti aceste lucruri?”
,, Sunt ghidat, da. Nu este oricine? Am simtit intotdeauna un fel de
supervizare asupra mea, sau ceva de genul acesta. “
,, Si crezi ca vei fi condus catre un invatator care te va putea ajuta.”
,, Daca nu cumva invatatorul sunt eu, da.”
,, Poate ca exact aceasta se intampla”, a spus el.

Un camion nou si modern cobora linistit spre noi, ridicand o perdea subtire
de praf maroniu, si s-a oprit apoi in camp. Usa s-a deschis, si o persoana in
varsta a iesit, impreuna cu o fetita cam de zece ani. Praful parea sa fi incremenit
in aer, atata nemiscare era.
,, Faceti curse, nu-i asa?” a spus omul.
Campul era descoperirea lui Donald Shimoda; asa ca eu am ramas tacut.
,, Da, domnule”, a spus el luminos. ,,De-abia astept sa zbor, vreti sa
incercati?”
,, Daca vin, faci niste acrobatii acolo sus cu mine, virezi si faci niste looping-
uri?” Ochii omului sclipeau, in timp ce se uita sa vada daca intelegem dialectul
sau de om de la tara.
,, Fac ce vrei, si nu fac daca nu vrei.”
,, Si doresti o multime de bani, presupun.”
,, Trei dolari cash, domnule, pentru 10 minute de zbor in aer. Asta inseamna
33,3 centi pe minut. Si merita, multi mi-au spus asta.”
Aveam un sentiment ciudat fiind spectator, stateam acolo trandavind si
ascultand modul in care acest individ incheia afacerea. Imi placea ce spunea,
totul pe un ton jos. Ma obisnuisem atat de mult cu propriul meu stil de a-mi
vinde cursele (,,Va garantez un frig de 10 grade acolo sus, baieti! Haideti, veniti
acolo in aer unde numai pasarile si ingerii zboara! Toate acestea doar pentru trei
dolari, o cota foarte mica pentru punga sau buzunarele voastre…”), uitasem ca ar
putea exista si un altul.

8
 Este oarecare tensiune in a zbura si a vinde curse de unul singur. Eram
obisnuit cu ea, dar tot o mai simteam: daca nu zburam cu pasagerii, nu mancam.
Acum, cand puteam sta deoparte, cina mea nedepinzand de aceasta iesire, m-am
relaxat dintr-o data si am privit scena.
Fetita statea in spate si ne privea. Blonda, cu ochi caprui, cu o fata solemna,
era acolo pentru ca bunicul ei era. Ea nu dorea sa zboare. Mult mai adesea
intalneai cealalta varianta, copii nerabdatori si batrani mai prevazatori, dar
oricine capata o intuitie pentru aceste lucruri atunci cand este vorba despre
propriul sau mod de viata, si eu stiam ca acea fetita nu ar zbura cu noi, nici daca
am astepta intreaga vara.
,, Care dintre voi, domnilor…?” a spus omul.
Shimoda si-a turnat o cana cu apa.
,, Richard va zbura cu tine. Eu sunt inca la ora mesei, doar daca nu vrei sa
astepti.”
,, Nu, domnule, sunt gata sa merg. Putem zbura peste ferma mea?”
,, Sigur, am raspuns. Trebuie sa imi spui doar pe unde vrei sa mergem.”
Mi-am scos sacul de dormit, geanta cu scule si vasele de gatit din partea din
fata a carlingii avionului, l-am ajutat pe om sa se instaleze pe locul pasagerilor si
I-am pus centura de siguranta. Apoi m-am strecurat in spatele carlingii, punandu-
mi si eu centura.
,, Fa-mi un vant la elice, vrei, Don?”
,, Da.”
Si-a luat cana de apa cu el si s-a apropiat de elice.
,, Cum doresti?”
,, Impinge usor, impulsul se va genera singur, prin mana ta. “
Intotdeauna cand cineva impinge elicea Fleet-ului, o impinge prea tare, si din
motive complicate, motorul nu porneste. Dar acest om a impins-o, rotind-o
foarte incet, ca si cum ar fi facut aceasta dintotdeauna. Impulsul a fost prins
imediat, scanteile au tasnit in cilindri si vechiul motor a inceput sa vibreze, si
toate acestea foarte usor. El s-a indreptat catre avionul sau, s-a asezat si a inceput
sa vorbeasca cu fetita.
Intr-o explozie de cai putere si paie zburand, avionul s-a ridicat in aer, urcand
la treizeci de metri (daca motorul s-ar opri acum, am ateriza in porumb), apoi la
150 de metri (acum ne putem intoarce si putem ateriza pe camp…acum, catre
vest iata o pasune), 240 de metri inaltime si platou, urmaream degetul aratator al
omului ce-mi indica prin vant directia sud-vest.
Trei minute de zbor si iata ca ne invarteam pe deasupra unei ferme, peste
hambarele de culoarea carbunilor incandescenti, peste casa de culoarea

9
fildesului, intr-o mare de menta, si o gradina cu zarzavaturi in spate: porumb si
laptuca si rosii.
Pasagerul meu privea in jos in timp ce ne roteam prin aer pe deasupra fermei,
pe care o vedeam incadrata de aripile si de corzile avionului.
Pe veranda a aparut o femeie, alba pe fundalul albastru al rochiei,
gesticuland. Omul i-a facut si el semn. Vor vorbi mai tarziu probabil despre cum
s-au putut vedea unul pe altul atat de bine, peste cer. S-a uitat inapoi spre mine
cu incuviintare, spunandu-mi ca a fost destul, ca-mi multumeste si ca acum ne
putem intoarce. Am facut un cerc larg peste Ferris, pentru ca oamenii sa stie ca
facem zboruri cu pasageri, si am coborat in spirala catre pajiste, pentru a le arata
unde se intampla aceasta. Tocmai coboram pentru a ateriza, cand Travel Air-ul
s-a rotit maturand pamantul, indreptandu-se catre ferma pe care tocmai o
parasisem.
Zburasem odata cu o nava de circ si pentru un moment am trait acum exact
acelasi sentiment… un avion ridicandu-se cu pasageri, in timp ce altul
aterizeaza. Am atins solul cu un usor scrasnet, si am rulat pana la capatul pajistii,
pe sosea.
Motorul s-a oprit, omul si-a desprins centura si l-am ajutat sa iasa; si-a scos
portofelul din salopeta si a numarat dolarii, scuturand din cap.
,, A fost un zbor pe cinste, fiule.”
,,Suntem convinsi. Noi nu vindem decat marfa buna.”
,,Prietenul tau este cel care vinde!”
,,O!”
,,Iti spun, prietenul tau ar putea vinde si cenusa diavolului, pun pariu, nu
crezi?”
,,Ce ti-a venit sa spui asta?”
,,Din cauza fetitei, bineinteles. Un zbor cu avionul pentru nepoata mea,
Sarah!”
In timp ce vorbea el privea Travel Air-ul, care era acum ca un fir de praf
argintiu la distanta in aer, rotindu-se in jurul fermei. Vorbea asa cum vorbeste un
om calm, observand in curte o tufa uscata care a inmugurit, a inflorit si a rodit
mere.
,,De cand s-a nascut, aceasta fetita a avut o teama de moarte de locurile
inalte. Tipa, era terifiata. Sarah mai curand ar intra cu mainile goale intr-un
viespar decat sa se catere intr-un copac. Nu s-ar catara in pod, nici daca ar veni
Potopul. Aceasta fetita este atrasa de masini, nu se poarta rau cu animalele, dar
in ce priveste inaltimile, este foarte prudenta! Si iat-o acum acolo sus in aer.”

10
 A continuat sa vorbeasca despre aceasta si despre alte ocazii speciale; si-a
amintit de vremurile cand pilotii obisnuiau sa vina la Galesburg, cu ani in urma,
si la Monmouth, zburand aripa langa aripa, la fel cum faceam si noi, si facand tot
felul de salturi nebunesti cu avioanele lor.
Am privit la Travel Air-ul aflat la distanta, ce devenea tot mai mare,
coborand in spirala catre camp, ametitor, asa cum eu nu o facusem niciodata,
impreuna cu o fetita careia ii era frica de inaltime, alunecand pe deasupra
porumbului si a gardurilor si atingand iarba intr-o aterizare uluitoare. Donald
Shimoda zbura probabil de mult timp, daca isi putea permite sa aterizeze cu un
Travel Air in acest fel.
Avionul a rulat si s-a oprit langa noi, fara nici o interventie exterioara, si fara
huruitul obisnuit al elicei care se opreste. Am privit mai atent. Nu erau nici un fel
de insecte pe elice. Nici macar o singura musca omorata pe acea lama de doi
metri si jumatate.
Am alergat sa ajut, sa scot centura de siguranta de pe micuta fetita, sa deschid
usa carlingii si sa-i arat unde sa paseasca astfel incat piciorul ei sa nu treaca prin
golul aripei.
,,Cum ti-a placut?” am intrebat-o.
Dar ea nu a observat ca I-am vorbit.
,,Bunicule, nu-mi este frica. N-am fost speriata, pe cuvant! Casa arata ca o
jucarie micuta si bunica mi-a facut semn, iar domnul a spus ca am fost speriata
doar pentru ca odata am cazut de la inaltime si am murit, si ca nu trebuie sa-mi
mai fie frica niciodata! O sa ma fac pilot, bunicule. Voi avea un avion si voi
lucra eu singura la motor, si voi zbura pretutindeni si voi face curse! Pot sa fac
aceasta?”
Shimoda a zambit catre om si a ridicat din umeri.
,,Ti-a spus el ca vei fi pilot, nu-i asa, Sarah?”
,,Nu, eu o spun. Ma pricep deja la motoare, tu stii asta!”
,,Bine, vei putea vorbi despre aceasta cu mama ta. E timpul pentru noi sa ne
intoarcem acasa.”
Cei doi ne-au multumit si omul a inceput sa mearga, iar fetita sa alerge spre
camion, ambii schimbati de ceea ce se intamplase pe camp si in aer. Au sosit
doua automobile, apoi un altul, si apoi am avut parte de o multime de oameni
care doreau sa vada Ferris-ul din aer. Am facut doisprezece sau treisprezece
zboruri cat mai rapide, si dupa aceasta am dat o fuga la statia de benzina din oras
pentru a-i cumpara combustibil Fleet-ului. Apoi inca vreo cativa pasageri, si inca
mai multi, si s-a facut dupa amiaza, iar noi am zburat fara oprire pana la apusul
soarelui.

11
 Un semn indica undeva ,,Populatia: 200 locuitori” si spre inserat ne-am
gandit ca au zburat cu totii, si de asemenea si cativa din afara orasului.
In graba aceea am uitat sa intreb despre Sarah si despre ce-i spusese Don ei,
daca el inventase acea poveste sau daca ceea ce-i spusese despre moartea sa era
adevarat. Din cand in cand ii priveam avionul mai de aproape, in timp ce
pasagerii isi schimbau locurile. Nici macar un semn pe el, nici o picatura de ulei.
Aparent el zbura evitand insectele pe care eu trebuia sa le curat de pe aparatorile
mele de vant la cel putin o ora sau doua.
Cerul mai era foarte putin luminat atunci cand ne-am oprit. Intre timp eu am
adunat cateva tulpini de porumb uscate in micutul meu cuptor improvizat, le-am
acoperit cu caramizi de carbune, si am aprins focul; era intuneric deplin, si
lumina focului facea sa straluceasca culorile de pe avioanele parcate in apropiere
si pe paiele aurii din jurul nostru.
Am aruncat o privire in cutia cu alimente.
,,Avem supa sau ghiveci sau spaghete,” am spus eu. ,,Sau pere sau piersici.
Vrei niste piersici fierbinti?”
,,Nu-i nici o diferenta,” a spus el bland. ,,Orice sau nimic”
,,Omule, nu ti-e foame? A fost o zi grea!”
,,Nu mi-ai oferit prea multe care sa ma atraga, cu exceptia acelui ghiveci.”
Am deschis cutia cu ghiveci ajutandu-ma de cutitul meu de aviator, si am
facut la fel si cu cutia cu spaghete, apoi am apropiat ambele vase de foc.
Buzunarele mele erau grele de bani… acesta a fost unul dintre cele mai placute
momente ale zilei pentru mine. Am scos hartiile afara si le-am numarat,
nestraduindu-ma prea mult sa le indrept. Erau 147 de dolari, si am incercat sa
mi-i reprezint, ceea ce nu a fost usor pentru mine.
,,Asta inseamna… asta inseamna… sa vedem… patruzeci si inca… patruzeci
si noua de zboruri astazi. Am depasit o zi de o suta de dolari, Don, doar eu si
Fleet-ul. Tu probabil ca ai depasit cu usurinta doua sute… ai zburat mai ales cu
doi pasageri deodata?”
,,Mai ales” a raspuns el.
,,In legatura cu acel invatator pe care il cautai, “ a spus el.
,,Acum nu mai caut nici un invatator”, am spus eu ,,acum numar banii! As
putea trai o saptamana din asta, sau ar putea ploua o saptamana intreaga!”
M-a privit si a zambit.
,,Acum cand inoti in banii tai, “ a spus el, ,,daca nu te deranjeaza, imi dai si
mie ghiveciul?”

12
 3.

Multimi si mase si aglomerari de oameni, torente de umanitate, revarsandu-se

catre un singur om aflat in mijlocul tuturor. Apoi oamenii au devenit un ocean pe
cale de a ineca acel om, dar in loc de a se ineca el a inceput sa mearga pe
deasupra oceanului, fluierand, si a disparut. Oceanul de apa s-a preschimbat intr-
un ocean de iarba. Un Travel Air 4000 alb-auriu tocmai ateriza si pilotul a
deschis carlinga scotand un stegulet pe care scria: ,,Zbor – trei dolari – Zbor”
Era trei dimineata cand m-am trezit din vis, reamintindu-mi-l in intregime si
pentru un anumit motiv, fiind fericit datorita lui. Am deschis ochii pentru a ma
uita in lumina lunii, la acel Travel Air parcat langa avionul meu. Shimoda statea
pe sacul sau de dormit asa cum statea cind l-am intilnit prima data, rezemat de
roata stanga a avionului sau. Nu il distingeam foarte clar, insa stiam ca este
acolo.
,,Buna, Richard,” a spus el bland in intuneric. ,, Acest vis, iti spune ce se
petrece?”
,,Ce sa imi spuna?” am zis naucit. Inca imi aminteam visul si nu m-am gandit
sa fiu surprins ca el era treaz.
,,Visul tau. Individul acela, si multimile si avionul,” a spus el cu rabdare. ,,Ai
fost curios in legatura cu mine, asa ca acum stii, este in regula? Au aparut niste
relatari in ziare: Donald Shimoda, cel pe care obisnuiau sa-l numeasca mecanicul
Mesia, Avatarul american, care a disparut intr-o zi din fata a 25.000 de martori?”
Imi aminteam aceasta, citisem intr-un ziar local din Ohio, deoarece era pe
pagina intai.
,,Donald Shimoda?”
,,La dispozitia ta,” a spus el. ,,Acum stii, asa ca nu trebuie sa ma mai bati la
cap. Du-te si te culca inapoi.”
M-am gandit mult timp la aceasta inainte de a adormi.

,,Ti s-a dat voie… nu cred… daca ai obtinut o misiune ca aceasta, cea de
Mesia, se presupune ca trebuie sa salvezi lumea, nu-i asa? N-am stiut ca un
Mesia poate pur si simplu sa se intoarca astfel pe calcaie si sa plece.”
Eram catarat sus pe avion si ma gandeam la ciudatul meu prieten.
,,Arunca-mi o cheie de 9-16, vrei, te rog, Don?”

13
 A rascolit in geanta de scule si mi-a aruncat-o. Ca si celelalte instrumente in
acea dimineata, cea pe care el mi-a aruncat-o a incetinit si s-a oprit la 30 de
centimetri de mine plutind ca si cum nu ar fi avut greutate, si intorcandu-se lenes
in aer. In momentul in care am atins-o, totusi, a devenit grea in mana mea, o
cheie de avion de crom-vanadiu de toate zilele. Ei bine, nu chiar de fiecare zi.
Mereu, de cand o cheie ieftina de 7-8 mi se rupsese in mana, imi cumparam cele
mai bune unelte pe care un om le poate avea.
,,Bineinteles ca poti pleca! Poti parasi orice doressti, daca te razgandesti, si
nu doresti acel lucru. Iti poti opri respiratia, daca doresti sa faci aceasta!” a spus
el si a lansat in zbor un surub Philips, spre propriul sau amuzament. ,,Asa ca am
renuntat sa mai fiu un Mesia, si daca am ales aceasta alternativa defensiva, poate
ca am facut-o pentru ca eu sunt putin defensiv. E mai bine decat sa ai de
indeplinit o misiune si sa o urasti. Un bun Mesia nu uraste nimic si este liber sa
mearga pe orice cale doreste. Ei bine, acest lucru este adevarat pentru oricene,
bineinteles. Toti suntem fiii lui Dumnezeu, sau copiii lui Iisus, sau idei ale Mintii
sau oricum altfel doresti sa spui.”
Am lucrat la strangerea piulitelor cilindrului de baza a motorului Kinner.
Acest vechi B5 este o buna pompa hidraulica, dar piulitele doresc sa se
desurubeze la fiecare 100 de ore de zbor, sau cam asa, si este intelept sa le
impiedici sa sara. Prima fiind stransa destul, am impins cheia inca un sfert de
tura, si am fost multumit de intelepciunea mea de ale verifica pe toate in aceasta
dimineata, inainte de a zbura cu alti clienti.
,,Ei bine, da, Don, dar sarcina unui Mesia este diferita de alte meserii, stii?
Iisus mergand inapoi sa bata cuie pentru a trai? Suna bizar.”
El s-a gandit putin la asta inncercand sa vada punctul meu de vedere.
,,Nu pot sa te inteleg! Ciudat a fost faptul ca El nu a renuntat atunci cand ei
au inceput pentru prima data sa-L numeasca Salvator. In loc de a pleca, la
aceasta veste proasta, El a incercat pe cale logica: <<Foarte bine, Eu sunt Fiul lui
Dumnezeu, dar asa suntem cu totii; Eu sunt salvatorul, dar la fel sunteti si voi!
Lucrurile pe care eu le fac, le puteti face si voi!>> Orice om in deplinatatea
capacitatilor sale mentale poate intelege aceasta.”
Era cald acolo sus pe carlinga, dar nu ma simteam. Cu cat doresc mai mult sa
fac ceva, cu atat mai putin pot numi aceasta munca. Eram satisfacut sa stiu ca am
impiedicat cilindrii sa zboare de pe motor.
,,Spuneai ca vrei o alta cheie”, a spus el.
,,Nu vreau o alta cheie si, din intamplare, sunt suficient de avansat spiritual
incat sa consider aceste trucuri ale tale, Shimoda, niste simple jocuri ale unui
suflet insuficient evoluat sau ale unui hipnotizator incepator.”

14
 ,,Un hipnotizator! Ei, te infierbanti repede! Dar mai bine hipnotizator decat
un Mesia. Ce misiune plicticoasa. Oare de ce nu am stiut ca va fi o misiune
plicticoasa?”
,,Ai stiut, “ am spus eu cu intelepciune. El doar a ras. ,,Te-ai gandit vreodata,
Don, ca s-ar putea sa nu fie atat de usor sa renunti, la urma urmei? Ca s-ar putea
sa nu poti sa nu te intorci pur si simplu la viata unei fiinte umane obisnuite?”
De data aceasta el nu a mai ras.
,,Ai dreptate, bineinteles” a spus el, trecandu-si degetele prin parul sau negru.
,,Daca stau in orice loc prea mult, mai mult de o zi sau doua, oamenii vor stii ca
e ceva neobisnuit cu mine. O usoara atingere pe mana si esti vindecat de un
cancer terminal si inainte de sfarsitul saptamanii, voi fi din nou inconjurat de
multime. Acest avion ma mentine in miscare, si nimeni nu stie de unde vin si
unde ma voi duce mai departe, ceea ce mi se potriveste foarte bine. “
,,Poate vor veni timpuri mai grele pentru tine, mai grele decat iti imaginezi,
Don.”
,,Oh?”
,,Da, da, intreaga orientare a timpului nostru este totusi de la material catre
spiritual… asa inceata cum este, este totusi o frumoasa miscare uriasa. Eu nu
cred ca lumea te va lasa singur.”
,,Nu pe mine ma vor ei, ci miracolele! Si acestea le poate invata si altcineva,
sa fie el Mesia. Nu-i voi spune ca e o treaba plicticoasa. Si pe langa aceasta,
<<Nu exista nici o problema atat de mare incat sa nu poti fugi de ea.>>”
M-am lasat sa alunec in jos de pe carlinga pe iarba si am inceput sa strang
piulitele de la cilindrii 3 si 4. Nu toate dintre ele se pierdusera, dar cateva da.
,,Il citezi probabil pe Snoopy catelul?”
,,Citez Adevarul, oriunde il gasesc, multumesc.”
,,Nu poti sa fugi, Don! Ce-ar fi daca as incepe sa te elogiez chiar acum? Ce-ar
fi daca as obosi sa mai lucrez la motorul meu si as incepe sa te rog sa il repari tu
in locul meu? Uite, iti voi da toate monedele de zece centi pe care le voi castiga
de acum inainte, pana la apusul soarelui, doar daca ma inveti cum sa plutesc in
aer! Daca nu faci aceasta, atunci voi sti ca va trebui sa incep sa ma rog tie, Fiinta
Sfanta, trimisa pentru a-mi usura povara.”
El doar a zambit. Tot nu cred ca intelesese ca nu putea fugi astfel. Cum
putem eu sa stiu aceasta, cand el nu stia?
,,Ai trait intregul spectacol, asa cum il vezi in filmele din India? Multimi in
strada, bilioane de maini care te ating, flori si cenusa, platforme aurite cu
tapiserii de argint pe care sa stai atunci cand vorbesti?”

15
 ,,Nu. Chiar inainte de a cere o misiune, am stiut ca n-as putea suporta asta.
Asa ca am ales Statele Unite, si am avut doar multimea.”
Era dureros pentru el sa-si reaminteasca, si mi-a parut rau ca am rascolit toate
acestea. Statea pe iarba si imi vorbea, privind spre mine.
,,Tot ce voiam sa spun, in numele Iubirii lui Dumnezeu, este ca daca doresti
atat de mult libertatea si bucuria, nu poti intelege ca ele nu sunt nicaieri in afara
ta? Trebuie sa crezi cu tarie ca le ai, si le vei avea! Actioneaza ca si cum ar fi ale
tale, si ele sunt! Richard, ce este atat de greu de inteles in asta? Dar majoritatea
dintre ei nici macar nu aud. Ei vad doar miracolele – seamana cu mersul la
cursele auto pentru a vedea ciocnirile – ei vin la mine doar pentru a vedea
miracole. Mai intai aceasta este frustrant si dupa un timp devine chiar plictisitor.
Nu pot sa-mi dau seama cum alti Mesia pot sa reziste.”
,,Daca privesti lucrurile astfel, ele isi pierd din farmecul lor”, am spus eu. Am
strans si ultima piulita si am pus la o parte cheia. ,,Incotro ne indreptam astazi?”
El a privit carlinga mea, si in loc de a incepe sa curete insectele de pe
aparatorile mele de vant, si-a trecut doar mana peste ele, si micile creaturi
sstrivite au revenit la viata si au zburat. Propria lui aparatoare de vant nu avea
niciodata nevoie sa fie curatata, bineinteles, si acum am stiut ca motorul sau nu
va avea niciodata nevoie de nici un fel de intretinere, de asemenea.
,,Nu stiu”, mi-a spus el. ,,Nu stiu unde ne vom indrepta”
,,Ce vrei sa spui? Tu cunosti prezentul, trecutul si viitorul tuturor lucrurilor.
Poti sa stii exact unde vom merge!”
El a oftat.
,,Mda. Dar incerc sa nu ma gandesc la aceasta”
Pentru un timp, cum lucram la cilindrii, mi-a trecut prin cap ca tot ceea ce
aveam de facut era sa stau cu acest individ, si nu vor mai fi nici un fel de
probleme, nimic rau nu se va intampla si totul va merge bine. Dar modul in care
spusese: ,,Incerc sa nu ma gandesc la aceasta”, ma facea sa-mi aduc aminte
despre ce se intamplase cu ceilalti Mesia-si trimisi in lume. Ceva striga in mine
sa ma intorc catre sud dupa ce voi decola si sa ma indepartez cat mai mult de
acest om. Dar asa cum am spus, parea singur, zburand asa in modul sau
particular, si am fost bucuros sa il intalnesc, doar ca sa am pe cineva cu care sa
vorbesc, care sa deosebeasca un eleron de un stabilizator vertical.
Ar fi trebuit sa ma intorc catre sud, dar dupa ce am decolat am ramas cu el si
am zburat catre nord si est, catre acel viitor la care el se straduia sa nu se
gandeasca.

16
 4.

“Unde ai invatat toate acestea, Don? Stii atat de multe, sau poate cred eu ca
stii. Nu. Tu chiar stii multe. Sunt rezultatul practicii? Nu ai primit nici o initiere
specciala pentru a deveni un Maestru?”
“Mi-au dat o carte sa citesc.”
Am atarnat o esarfa de matase proaspat spalata pe sarma si m-am uitat fix la
el.
,,O carte?”
,,Manualul Mantuitorului”: este un fel de Biblie pentru maestri. Am o copie
a ei pe aici pe undeva, daca esti interesat.”
,,Da, da! Vrei sa spui o carte normala care iti spune…”
A rascolit un tip in spatiul pentru bagaje din spatele suportului pentru cap din
Travel Air si s-a intors cu un volum mic, legat in ceva asemanator pielii de
caprioara.

Ghidul Mesia-silor
tiparit in caractere negre

Memento-uri pentru
Sufletul Avansat

,,Cum adica Manualul Mantuitorului? Aici scrie Ghidul Mesiasilor.”

,,Ceva de genul acesta”, mi-a raspuns el si a inceput sa isi adune lucrurile din
jurul avionului, ca si cum s-ar fi gandit ca era timpul sa plecam.
Am rasfoit cartea, era o colectie de maxime si paragrafe scurte.

Perspectiva-
Foloseste-o sau pierde-o
Daca ai deschis la aceasta pagina,
Inseamna ca ai uitat ca ceea ce se intimpla
In jurul tau nu este real.

Gandeste-te la aceasta.

17
 Adu-ti aminte de unde vii,
Unde te duci si de ce ai creat
Mizeria pe care tu singur ai pus-o pe primul loc.
Adu-ti aminte, vei muri de o moarte
groaznica.
Totul este un antrenament util si iti va
place mai mult
daca nu vei uita nici o clipa
aceasta.

Totusi, ia-ti moartea in serios.

A rade pe drumul catre executie
nu este ceva ce sa poata intelege
formele de viata mai putin avansate, si ei
te vor crede cu totii nebun.

,,Ai citit aceasta, despre pierderea perspectivei, Don?”

,,Nu.”
,,Spune ca vei muri de o moarte ingrozitoare.”
,,Nu trebuie neaparat. Depinde de circumstante si de cum simti ca se
aranjeaza lucrurile.”
,,Tu vei muri de o moarte cumplita?”
,,Nu stiu. Nu-i de mirare, vei gandi acum, ca nu mi-am dus mai departe
misiunea? O ascensiune tacuta ar fi suficienta. Voi decide in cateva saptamani,
atunci cand voi termina lucrul pentru care sunt aici.”
Am considerat ca glumeste, asa cum facea din cand in cand, si nu am stiut ca
vorbise serios in legatura cu aceasta decat dupa cateva saptamani. Am continuat
sa citesc din carte; erau genul de cunostinte de care are nevoie un Maestru.

A invata
inseamna a afla
ceea ce deja stii.

A face inseamna a demonstra

18
 ca stii.

A explica invatatura inseamna a reaminti celorlalti

ca ei stiu la fel de bine ca si tine.

Sunteti cu totii cei ce invata,

cei ce actioneaza si invatatorii.

Singura ta obligatie
in orice perioada a vietii
este sa-ti fi credincios tie insuti.
A fi credincios altcuiva sau
oricarui lucru nu este doar
imposibil, ci si semnul unui fals
Mesia.

Intrebarile simple
sunt cele mai profunde.
Unde te-ai nascut? Unde este casa ta?
Unde vei merge?
Ce faci?
Gandeste-te
la toate acestea din cand in cand, si
observa cum se modifica in timp
raspunsul tau.

Vei preda
cel mai bine ceea ce
ai cea mai mare nevoie
sa inveti.

,,Esti ingrozitor de tacut acolo, Richard”, a spus Shimoda, ca si cum ar fi

dorit sa vorbeasca cu mine.
,,Mda”, am raspuns si am continuat sa citesc. Daca aceasta era o carte doar
pentru maestri, nu doream sa o pierd.

19
 Traieste
astfel incat niciodata
sa nu-ti fie rusine
daca orice din ceea ce faci
sau spui este publicat
de jur imprejurul globului –
chiar daca
ceea ce este publicat
nu este adevarat.

Prietenii tai
te vor cunoaste mai bine
in primul minut in care ii vei intalni
decat
te vor cunoaste
cunoscutii tai
in 100 de ani.

Cea mai buna cale

de a evita responsabilitatea
este de a spune ,,Eu am
responsabilitati.”

Am observat ceva ciudat in legatura cu cartea.

,,Paginile nu au numere pe ele, Don.”
,,Nu”, a spus el. ,,Trebuie doar sa o deschizi si vezi acolo lucrul de care ai cea
mai mare nevoie.”
,,O carte magica!”
,,Nu. Poti sa faci aceasta cu orice carte. Poti sa faci aceasta si cu un ziar
vechi, daca citesti suficient de atent. Nu ai facut-o niciodata, sa te gandesti intens
la o anumita problema si apoi sa deschizi orice carte ai la indemana si sa vezi ce
iti spune?”
,,Nu.”
,,Ei bine, sa incerci odata.”
Am incercat. Am inchis ochii si am intrebat ce se va intampla cu mine daca
voi ramane in continuare impreuna cu aceasta persoana ciudata. Ma simteam
bine in prezenta sa, dar nu puteam sa ma impac cu ideea ca ceva deloc amuzant

20
avea sa I se intample in curand, si nu vroiam sa fiu prin jur cind acel ceva se va
intampla. Gandindu-ma la aceasta, am deschis cartea cu ochii inca inchisi, apoi
I-am deschis si am citit.

Esti condus
pe parcursul vietii
de catre fiinta interioara inteleapta,
jucausa fiinta spirituala
care este Sinele tau real.

Nu intoarce spatele
viitorului posibil
inainte de a fi sigur
ca nu ai nimic de invatat de la el.

Esti intotdeauna liber

sa te razgandesti si sa alegi
un viitor diferit,
sau
un trecut
diferit.

Sa alegi un trecut diferit? Literal sau figurat sau cum…?

,,Imi simt mintea sovaind, Don. Nu stiu cum ar fi posibil sa invat acest
material.”
,,Practica. Putina teorie si o multime de practica”, a spus el. ,,Iti va lua cam o
saptamana si jumatate.”
,,O saptamana si jumatate.”
,, Mda. Trebuie doar sa crezi ca stii toate raspunsurile, si vei sti toate
raspunsurile. Sa crezi ca esti un Maestru, si chiar esti.”
,,Nu am spus niciodata ca vreau sa fiu un Maestru.”
,,Este in regula”, a spus el. ,,Nu esti.”
Dar am pastrat manualul si el niciodata nu mi l-a cerut inapoi.

5.

21
 Fermierii din Mid West au nevoie de terenuri bune pentru ca munca lor sa
prospere. La fel si pilotii de curse mici, cum eram noi. Ei trebuie sa fie aproape
de clientii lor. Sa gaseasca campuri in apropierea oraselor, campuri plantate cu
iarba sau fan sau ovaz sau grau, a caror iarba sa fie taiata scurt; sa nu existe vaci
prin apropiere care sa pasca iarba; sa existe in apropiere un drum pentru masini;
o poarta in gard pentru oameni; terenurile sa fie astfel dispuse incat avioanele sa
nu trebuiasca sa zboare prea jos pe deasupra caselor nimanui; terenul sa fie
suficient de neted astfel incat aparatele sa nu hurducaie dezmembrandu-se in
bucati in timp ce ruleaza cu 75 de km/ora pe sol; si suficient de lung pentru a
ateriza si a decola in siguranta in zilele calme ale verii. Si mai ales au nevoie de
permisiunea proprietarului pentru a zbura acolo chiar si o zi.
Ma gindeam la toate acestea in timp ce zburam catre nord in dimineata de
sambata, Mesia si cu mine, verdele si auriul tinutului defiland incet, la 300 de
metri dedesubt. Travel Air-ul lui Donald Shimoda plutea fara zgomot langa aripa
mea dreapta, imprastiind lumina soarelui in toate directiile prin fuselajul sau
stralucitor ca oglinda. Un aparat incantator, m-am gandit, dar prea mare pentru
aceste timpuri grele. Putea intr-adevar sa transporte doi pasageri odata, dar de
asemenea cantarea de doua ori mai mult decat Fleet-ul, si de aceea avea nevoie si
de mai mult teren pentru a decola si a ateriza. Am avut odata un Travel Air dar l-
am schimbat in cele din urma pentru acest Fleet, care se poate folosi pe terenuri
minuscule, astfel de campuri fiind de altfel mult mai usor de gasit in apropierea
oraselor. Eu ma puteam descurca cu acest Fleet pe teren de 150 de metri, in timp
ce Travel Air-ul avea nevoie de cel putin 300 sau 400 de metri. Te legi tu insuti
de acest individ, am gandit, si de asemenea te legi tu insuti de limitele avionului
sau.
Si chiar in momentul in care am gandit aceasta, am observat o pasune mica si
curata, in apropierea orasului peste care tocmai trecusem. Era un camp de ferma
standard de 500 de metri, taiat in jumatate, celalta jumatate fiind vanduta
orasului pentru un teren de basseball.
Stiam ca avionul lui Shimoda nu putea ateriza acolo, dar m-am avantat cu
micuta mea masina zburatoare, deasupra aripii sale stangi, cu botul in sus, si
reducand motorul mi-am dat drumul in jos de unul singur a terenului si am rulat
pina la oprire, in putinul spatiu ramas. Vroiam doar sa ma dau in spectacol putin,
sa-i arat ce poate un Fleet sa faca, referitor la zbor.
Am deschis din nou alimentarea si oscilam usor, gata sa-mi iau zborul, dar
atunci cand m-am intors pentru a pleca, Travel Air-ul se pregatea, acolo, pentru
aterrizarea finala. Cu coada in jos, cu aripa dreapta ridicata, arata ca un condor

22
glorios rotindu-se plin de gratie in jurul pamantului, gata sa aterizeze pe un pai
de matura.
Zbura atat de jos si de incet, incat simteam parul zbarlindu-mi-se. eram pe
punctul de a vedea o ciocnire. Un Travel Air care ar fi trebuit sa se mentina la
peste 60 de mile pe ora deasupra terenului de aterizare, si care mergea atat de
incet incat l-ai fi putut ascunde intr-un balon. Vedeam acel biplan auriu si de
culoarea zapezii, oprit in aer. Ei bine, nu vreau sa spun chiar oprit, dar nu zbura
cu mai mult de 30 de mile pe ora, gandeste-te, oprit in aer si intr-un fel doar pe
trei sferturi in aer. Utilizase jumatate, poate trei sferturi din spatiul pe care eu il
utilizasem pentru a ateriza cu Fleet-ul.
Pur si simplu stateam in carlinga si ma uitam, in timp ce el a parcat langa
mine, oprindu-se. atunci cand am oprit motorul, inca uitandu-ma fix la el, mut de
uimire, el a spus, ,,Frumos camp ai gasit! Suficient de aproape de oras, hei?”
Primii nostri clienti, doi baieti sositi pe o motocicleta Honda, deja intorceau
pentru a vedea ce s-a intamplat.
,,Ce vrei sa spui, aproape de oras?” am strigat peste zgomotul de motor care
inca imi rasuna in urechi.
,,Ei bine, este doar la o jumatate de bloc distanta.”
,,Nu, nu aceasta! CE A FOST ACEASTA ATERIZARE? Intr-un Travel Air.
Cum ai aterizat aici?”
El mi-a facut cu ochiul ,,Magie!”
,,Nu, Don…, am vazut cu ochii mei modul in care ai aterizat!”
Putea sa vada ca eram socat si chiar putin infricosat.
,,Richard, vrei sa stii secretul plutirii si zborului in aer, secretul vindecarii
tuturor bolilor, al transformarii apei in vin si al mersului pe valuri, si al aterizarii
unui Travel Air pe 30 de metri de pamant? Vrei sa stii secretul tuturor acestor
miracole?”
Ma simteam ca si cum ar fi indreptat un laser asupra mea. ,,Vreau sa stiu cum
ai aterizat aici…”
,,Asculta!” a spus el peste prapastia dintre noi. ,,Aceasta lume? Si tot ce este
in ea? Iluzii, Richard! Fiecare particica din ea este o Iluzie! Intelegi aceasta?”
Nu era nici o clipire, nici un zambet; ca si cum ar fi fost deodata furios pe mine
ca nu stiam aceasta de mai mult timp.
Motocicleta s-a oprit la coada avionului lui; baietii uitandu-se nerabdatori sa
zboare.
,,Mda,” a fost tot ceea ce am putu sa spun. ,,Fac ceva pe iluzii”. Atunci cand
I-am cerut sa faca o cursa, a ramas in seama mea sa-l gasesc pe propietarul
campului si sa-i cer permisiunea de a zbura peste pasunea sa.

23
 Singurul mod de a descrie decolarea si aterizarea Travel Air-ului din acea zi,
este de a spune ca arata ca un fals Travel Air. Ca si cum avionul ar fi fost intr-
adevar un pui de E3, sau un elicopter imbracat intr-un costum de Travel Air.
Cumva imi era mai usor sa accept o cheie de 9-16 care plutea fara greutate in
aer, decat sa privesc calm acel avion la desprinderea lui de pe pamant, cu
pasageri la bord la 30 de mile pe ora. Este un lucru sa crezi in levitatie atunci
cand o vezi, dar este cu totul altceva sa crezi pe deplin in miracole.
Am continuat sa ma gandesc la ceea ce spusese cu atata inversunare. Iluzii.
Cineva imi mai spusese aceasta mai inainte…atunci cand eram un pusti,
invatand magia – magicienii spuneau aceasta? Ei ne spuneau precauti: ,,Priviti,
nu este un miracol ceea ce veti vedea; nu este adevarata magie. Ceea ce vedeti
este un efect, este Iluzia unei magii.” Apoi ei preschimbau o nuca intr-un
candelabru si schimbau un elefant intr-o racheta de tenis.
Urmandu-mi instinctul, am luat manualul Mesiasilor din buzunar si l-am
deschis. Doua propozitii se aflau singure pe o pagina.

Nu exista
un lucru pe care sa-l numesti problema
care sa nu poarte un dar pentru tine
in mainile sale.

Cauti problemele
deoarece ai nevoie
de darurile lor.

Nu stiu exact de ce, dar citind aceasta, confuzia mea a disparut. Am citit-o
din nou, pana cand am stiut-o pe de rost.
Numele orasului era Troy, si pajistile de aici promiteau sa fie la fel de bune
pentru noi cum fusesera si lanurile din Ferris. Doar ca in Ferris simtisem mai
mult calm, iar aici plutea in aer o tensiune care nu-mi placea deloc.
Zborul ce constituia pentru pasagerii nostri o aventura unica in viata, era
pentru mine o rutina, umbrita acum de acea ciudata stare de apasare. Aventura
mea era o fiinta misterioasa alaturi de care zburam… modul imposibil in care el
isi facea avionul sa mearga si lucrurile ciudate pe care le spunea pentru a expliva
aceasta.
Oamenii din Troy nu au fost mai mirati de miracolul unui Travel Air care
zbura astfel decat as fi fost eu daca as fi auzit sunand clopotul orasului, care nu

24
mai sunase de saizeci de ani, ziua in amiaza mare… ei nu stiau ca este imposibil
sa se intample ceea ce se intampla.
,,Multumesc pentru zbor!” spuneau ei, si, ,,Asta-i tot ce faci pentru a trai…
nu lucrezi si in alta parte?” si, ,,Jerry, ferma ta nu este mai mare decat o cutie de
pantofi!”
Am avut o dupa amiaza ocupata. O multime de oameni au venit sa zboare si
eram pe punctul de a face o multime de bani. Totusi, o parte din mine incepuse
sa spuna: ,,Renunta, renunta, pleaca din acest loc.” Imi igorasem presentimentele
si alteori inainte, si intotdeauna imi paruse rau.
Pe la trei dupã amiazã, mi-am ooprit mortorul pentru alimentare, mergând de
douã ori, dus întors pânã la staţia Skelly cu douã bidoane de cinci galoane de gaz
pentru automobil, când deodatã mi-am dat seama cã nu vãzusem niciodatã
Travel Air-ul realimentat cu combustibil. Shimoda nu pusese benizinã în avionul
sãu, cel puţin dinainte de Ferris, şi îl vãzusem zburând cu acel aparat timp de cel
puţin şapte ore, aproape opt, fãrã sã adauge nici o picãturã de benzinã sau ulei. Şi
deşi ştiam cã era un om bun, şi nu îmi va face nici un rãu, am fost din nou
înspãimântat. Dacã tragi de el, închizând la minimum alimentarea, şi fãcând cât
mai puţine acrobaţii în timpul zborului, poţi eventual sã faci un Travel Air sã
meargã cinci ore de zbor. Dar nu opt ore de decolãri şi aterizãri.
El continua sã zboare cursã dupã cursã, în timp ce eu am turnat combustibilul
în tancul meu de alimentare, şi am adãugat un sfert de ulei de motor. O coadã de
oameni aşteptau sã zboare…era ca şi cum el nu ar fi dorit sã âi dezamãgeascã.
L-am strigat, totuşi, în timp ce ajuta un bãrbat şi pe soţia sa sã urce în partea
din faţã a carlingii avionului sãu. Am încercat ca voca mea sã sune cât mai calmã
şi mai normalã cu putinţã.
„Don, cum stai cu combustibilul, ai nevoie de benzinã?“ M-am uitat la el cu
coada ochiului, ţinând în mânã un bidon gol de cinci galoane.
M-a privit drept în ochi şi s-a încruntat, încurcat, ca şi cum l-aş fi întrebat
dacã are nevoie de aer sã respire.
„Nu,“ a spus el, şi m-am simţit ca un şcolar greu de cap şi codaş. „Nu,
Richard, nu am nevoie de combustibil.“
Mã uimea. Ştiam câte ceva despre motoarele de avion şi despre combustibil.
„Ei bine atunci,“ I-am spus cu ostentaţie, „ce-ai spune de nişte uraniu?“
El a râs şi mi-a rãpuns imediat „Nu mulţumesc, l-am umplut anul trecut.“ Şi
apoi s-a urcat în carlinga sa şi a plecat împreunã cu pasagerii sãi în acea decolare
supranaturalã, extrem de înceatã.
Mi-am dorit mai întâi ca acei oameni sã meargã acasã, şi apoi ca noi sã
terminãm acolo rapid, cu oameni sau fãrã, şi apoi sã am un motiv sã plec de

25
acolo singur, imediat. Tot ce îmi doream era sã decolez şi sã gãsesc un câmp
mare şi gol departe de aici şi de orice oraş, unde doar sã stau şi sã mã gândesc şi
sã scriu ceea ce s-a întâmplat în jurnalul meu, încercând sã desprind un înţeles
din toate.
Am rãmas afarã din avion, odihnindu-mã, pânã când Shimoda a aterizat din
nou. M-am îndreptat spre carlinga sa, acolo, în conul de curent al elicii.
„Am zburat destul, Don. Eu îmi voi vedea de drum, voi ateriza undeva
departe de oraşe şi o sã fiu mai liber pentru un timp. A fost amuzant sã zbor cu
tine. Poate te voi revedea cândvva. E în regulã?“
El nu a clipit: „Încã un zbor şi voi veni cu tine. Oamenii mã aşteaptã.“
„În regulã.“
Un individ aştepta într-un scaun cu rotile uzat cu care venise pânã acolo în
câmp. Arãta ca şi cum ar fi fost zdrobit în scaun, rãsucit de vreo forţã
gravitaţionalã extrem de mare, dar era acolo deoarece dorea sã zboare. Mai erau
şi alţi oameni în jur patruzeci sau cincizeci. Unii în maşini, alţii afarã, uitându-se
curioşi sã vadã cum îl va lua Don pe acel om din scaunul sãu şi îl va duce în
avion.
El nu s-a gândit la aceasta deloc. „Doreşti sã zbori?“ Omul din cãruciorul pe
rotile a zâmbit strâmb şi a încuviinţat dând din cap.
„Haide sã mergem, haide sã o facem!“ a spus Don liniştit, ca şi cum ar fi
vorbit cu cineva care ar fi aşteptat pe margine mult timp, şi pentru acum care
sosise timpul sã intre din nou în joc. Dacã a existat ceva ciudat în acel moment,
realizez acum când privesc înapoi, a fost intensitatea cu care el a vorbit. A vorbit
nepãsãtor, da, dar în acelaşi timp cu un ton de comandã, care presupunea ca acel
om sã se ridice şi sã meargã în avion, fãrã nici o scuzã. Ceea ce s-a întâmplat
atunci, a fost ca şi cum omul ar fi jucat teatru, şi tocmai terminase ultima scenã a
rolului sãu de infirm. Totul pãrea teatral. Gravitaţia intensã a dispãrut,
nemaiacţionând asupra sa, ca şi cum nu ar fi acţionat niciodatã; el şi-a pãrãsit
scaunul, pe jumãtate alergând, uimit de el însuşi, cãtre Travel Air.
Eram aproape, şi l-am auzit. „Ce ai fãcut?“ a spus el. „Ce ai fãcut cu mine?“
„Ai de gând sã zbori sau nu vrei sã zbori?“ a spus Don. „Preţul este trei
dolari. Te rog sã-mi plãteşti acum, înainte de decolare.“
„Zbor“ a spus el. Shimoda nu l-a ajutat sã urce în partea din faţã a carlingii,
aşa cum fãcea în mod obişnuit cu ceilalţi pasageri. Oamenii care erau în maşini
au ieşit farã, s-a auzit un murmur scurt din partea privitorilor şi apoi a urmat o
tãcere datoritã şocului. Omul nu mai mersese de când camionul sãu cãzuse de pe
pod, cu unsprezece ani înainte.

26
 Precum un puşti ce-şi face aripi din cearceafuri, s-a cãţãrat pânã la carlingã şi
a alunecat în jos cãtre scaun, mişcându-şi excesiv braţele, ca şi cum tocmai i-ar fi
fost date braţe cu care sã se joace.
Înainte ca cineva sã poatã vorbi, Don a tras manşa, decolând. Travel Air-ul s-
a rotit în aer, virând deasuprs copacilor şi urcând ca o furtunã.
Poate o clipã sã fie în acelaşi timp fericitã şi înspãimîntãtoare? Au urmat o
mulţime de momente ca acesta. Simţeam uimirea în faţa a ceea ce se poate numi
vindecarea miraculoasã, a unui om care pãrea sã o merite, şi în acelaşi timp,
simţeam cã ceva neplãcut urma sã se întâmple atunci când cei doi aveau sã se
întoarcã. Mulţimea devenise un grup strîns, în aşteptare, şi un nod strâns de
oameni este o gloatã, ceea ce nu este bine deloc. Minutele treceau, toţi ochii fiind
fixaţi pe acel biplan mic zburând atât de lipsit de griji în lumina Soarelui, şi ceva
violent plutea în aer.
Travel Air-ul a fãcut câteva opturi lente în aer, o spiralã strânsã, şi apoi a
zburat pe deasupra gardului ca o farfurie zburãtoare cu zgomot extrem de redus,
pentru a ateriza. Dacã ar fi avut puţin bun simţ şi-ar fi lãsat pasagerul departe de
câmp, ar fi decolat repede şi ar fi dispãrut. Veneau din ce în ce mai mulţi
oameni; şi un alt scaun cu rotile era mpins de o doamnã care alerga.
El s-a oprit lângã mulţime, a rotit avionul pentru a avea elicea îndreptatã într-
o parte, şi a oprit motorul. Oamenii au fugit cãtre carlingã, şi câteva clipe am
crezut cã vor sfâşia fuselajul, rupându-l în douã.
A fost laşitate? Nu ştiu. M-am îndreptat cãtre avionul meu, am deschis
supapa la combustibil şi am învârtit elicea pentru a porni motorul. Apoi m-am
urcat în carlingã şi am întors Fleet-ul în vânt, decolând. Ultima datã când l-am
vãzut pe Donald Shimoda, el stãtea pe cadrul carlingii sale şi mulţimea îl
înconjurase.
M-am întors cãtre est, apoi cãtre sud, şi dupã un timp am vãzut un câmp mai
mare, cu copaci care dãdeau umbrã şi un izvor din care sã beau, şi am hotãrât sã
înnoptez acolo. Era la mare distanţã de orice oraş.

6.

Nici în ziua de azi, n-aş putea spune ce se întâmplase cu mine.

Presentimentul dominãrii mã fãcuse sã plec de acolo, îndepãrtându-mã chiar şi
de acel individ neobişnuit care era Donald Shimoda. Dacã ar trebui sã fraternizez
cu moartea, nici Mesia însuşi nu ar fi suficient de puternic sã mã ţinã pe loc.
Era linişte pe câmp, o uriaşã pajişte tãcutã deschisã cãtre cer… Singurul
sunet venea de la un izvor pe care-l auzeam numai dacã eram atent. Din nou,

27
eram singur. Chiar atunci când o persoanã este obişnuitã cu singurãtatea, dacã
renunţã la aceasta chiar şi pentru o zi, va trebui apoi sã se obişnuiascã din nou sã
fie singurã, luând-o întotdeauna de la început.
„OK. Deci ne-am distrat pentru un timp“, am spus adresându-mã pajiştii.
„A fost nostim şi poate cã am avut multe de învãţat de la acel individ. Dar m-am
sãturat suficient de mulţimi chiar şi atunci când ele sunt fericite… şi cu atât mai
mult dacã au de gând sã crucifice pe cineva sau sã îl elogieze. Îmi pare rãu,
aceasta este prea mult!“
Am rãmas surprins. Cuvintele pe care le spusesem ar fi putut fi exact
cuvintele lui Donald Shimoda. De ce a rãmas el acolo? Eu fusesem destul de
lucid ca sã ştiu cã trebuie sã plec, şi eu nu eram un Mesia.
Iluzii. Ce voise sã spunã prin iluzii? Intuiam cã aceasta era mult mai
important decât orice altceva spusese sau fãcuse el – fusese îndârjit, atunci când
spusese „Totul este iluzie!“. Ca şi cum s-ar fi gândit sã fixeze aceastã idee în
capul meu. Era o problemã, de acord, şi aveam nevoie de darul sãu, dar
deocamdatã nu-I înţelegeam sensul.
Am fãcut mai târziu un foc, gãtindu-mi un fel de gulaş cu bucãţele de soia
şi cu dovleac uscat. Trusa de scule stãtea lângã cutia de alimente, şi fãrã nici un
motiv am luat din ea cheia de 9-16 am privit-o, am şters-o şi am amestecat
gulaşul cu ea.
Eram singur, imaginaţi-vã, nu era nimeni care sã mã vadã, aşa cã pentru
distracţie am încercat sã o fac sã pluteascã în aer, aşa cum fãcuse el. Dacã o
aruncam în sus şi-mi acopeream ochii cu mâna atunci când ea îşi înceta
ascensiunea şi începea sã coboare, aveam timp de o jumãtate de secundã cã
pluteşte. Dar apoi ea cãdea înapoi în iarbã sau pe genunchii mei şi efectul
dispãrea imediat. Dar aceeaşi cheie…Cum fãcuse el?
Dacã totul este iluzie, domnule Shimoda, atunci ce este real? Şi dacã
aceastã viaţã este o iluzie, de ce mai trãim? Am renunţat într-un târziu, aruncând
cheia încã de câteva ori şi apoi oprindu-mã. Şi atunci m-am simţit deodatã
mulţumit, fericit dintr-o datã cã eram acolo unde eram şi ştiam ceea ce ştiam,
chiar dacã nu acesta era rãspunsul la întreaga existenţã sau mãcar la câteva iluzii.
Când sunt singur, uneori cânt. „Oh, eu şi vechiul Tablou!…“ am cântat,
lovind uşor aripa avionului, fãcându-mi cu adevãrat plãcere acest lucru
(amintindu-mi cã nu era nimeni ssã mã audã). „Vom hoinãrii prin cer…Rotindu-
ne pe deasupra câmpurilor pânã când unul dintre noi se va da bãtut…“
Inventam muzica şi cuvintele pe mãsurã ce cântam. „Nu eu voi fi acela care va
capitula. Doar dacã nu îmi vei rupe lonjeronul…şi dacã o faci te voi lega cu
sârmã…şi apoi vom continua…VOM CONTINUA SÃ ZBURÃM…„

28
 Versurile nu aveau sfârşit, şi puteam sã continui sã le cânt fericit, ritmul
nefiind atât de critic. Nu mã mai gândeam acum la problemele lui Mesia; nu
puteam cu nici un chip sã realizez cine era el sau ce voia sã-mi spunã, aşa cã am
încetat sã mai încerc sã înţeleg, şi bãnuiesc cã asta mã fãcuse fericit.
Târziu, pe la ora 10 seara, focul s-a stins şi la fel şi cântecul meu.
„Oriunde ai fi, Donald Shimoda“, am spus eu, pregãtindu-mi culcuşul sub
aripa avionului, „îţi doresc un zbor fericit şi fãrã mulţimi. Dacã aceasta este ceea
ce îţi doreşti. Nu, retrag totul. Îţi doresc, dragul meu Mesia singuratic, sã gãseşti
acel lucru pe care doreşti sã-l gãseşti.“
Manualul sãu a cãzut din buzunarul pantalonilor atunci când mi-am scos
tricoul, şi am citit ce scria acolo unde se deschisese.

Legãtura
care uneşte adevãrata ta familie
nu este una de sînge, ci
de respect şi bucurie
pe care fiecare le aduce
în viaţa celuilalt.
Rareori membrii
aceleiaşi familii cresc
sub acelaşi acoperiş.

Nu pricepeam cum se putea aplica aceasta în cazul meu, şi mi-am reamintit

cã niciodatã nu trebuie sã las o carte sã înlocuiascã propria mea gândire. M-am
foit un pic pe pãturã, şi apoi am adormit aşa cum se stinge un bec, cald şi fãrã de
vise, sub cerul liber şi sub miile de stele care poate cã erau iluzii, dar cu
siguranţã erau unele frumoase.

Am devenit din nou conştient chiar în momentul rãsãritului; eram

înconjurat de o luminã rozalie cu umbre de aur. M-am trezit nu din cauza
luminii, ci pentru cã ceva îmi atingea capul, foarte uşor. Am crezut cã era un pai,
plutind pe acolo. Apoi am ştiut cã era un obiect tare, cãci m-a lovit zdravãn,
aproape rupându-mi mâna. O cheie de 9-16 este o bucatã considerabilã de fier şi
nu este tocmai plãcut sã te lovveascã puternic, aşa cã m-am sculat foarte repede.

29
Cheia s-a lovit de balamaua eleronului, a rãmas pentru un moment îngropatã în
iarbã, începând apoi sã planeze din nou în aer. În timp ce o priveam, acum foarte
treaz, a coborât încet cãtre sol şi a rãmas nemişcatã. Atunci când am ridicat-o am
vãzut cã era aceeaşi cheie de 9-16 pe care o ştiam şi pe care o iubeam, la fel de
grea, la fel de potrivitã pentru strânsul şuruburilor şi piuliţelor.
„La naiba!“
Nu obişnuiesc sã spun „La naiba“ sau „Afurisit“ – datoritã unei prejudecãţi
aproape copilãreşti. Dar eram cu adevãrat uimit, şi nu puteam spune nimic
altceva. Ce se întâmpla cu cheia mea? Donald Shimoda era la cel puţin şaizeci
de mile depãrtare dincolo de orizont. Am ridicat acel lucru, l-am examinat, l-am
întors pe toate pãrţile, simţindu-mã ca o maimuţã preistoricã care nu poate sã
înţeleagã o roatã care se învârtea înaintea ochilor sãi. Trebuia sã existe un motiv
simplu…
Într-un târziu am renunţat, plictisit, am pus-o în geanta de scule şi am
aprins focul pentru micul dejun. Nu era nici o grabã sã plec nicãieri. Puteam sã
stau acolo întreaga zi, dacã aşa doream.
Pâinea se prãjise destul de bine în tigaie, era tocmai gata sã fie întoarsã,
când am auzit un zgomot în cer spre vest. Nu era posibil ca sunetul sã fie fãcut
de avionul lui Shimoda, era imposibil ca cineva sã-mi prindã urma tocmai în
acest câmp, între milioane de alte câmpuri din vestul mijlociu, dar am ştiut cã era
el şi am început sã fluier…privind pâinea şi cerul şi încercând sã mã gândessc la
ceva foarte calm pe care sã I-l spun atunci când va ateriza.
Era Travel Air-ul, desigur, zburând la joasã înalţime pe deasupra Fleet-
ului, ridicând praful prin aer şi aterizând la nouãzeci de km/orã, viteza normalã
la care un Travel Air trebuia sã aterizeze. A tras alãturi şi a închis motorul. I-am
fãcut un semn dar nu I-am spus nici un cuvânt. Nu m-am oprit din fluierat.
A ieşit din carlingã şi s-a îndreptat cãtre foc. „Bunã, Richard.“
„Ai întârziat“, am spus eu. „Aproape cã s-a ars pâinea.“
„Îmi pare rãu.“
I-am întins o micã farfurie cu pâine prãjitã şi cu puţinã margarinã.
„Cum îţi merge?“, am spus.
„Îmi merge bine“, a spus el cu jumãtate de zâmbet. „Am scãpat cu viaţã.“
„M-am îndoit cã vei reuşi.“
El a mâncat un timp pâinea în tãcere. „Ştii“, a spus el în sfârşit,
completându-şi dejunul, „mâncarea aceasta este de-a dreptul îngrozitoare.“
„Nimeni nu spune cã trebuie sã mãnânci pâinea mea prãjitã“, am spus eu
supãrat. „De ce nimãnui nu-I place pâinea mea prãjitã? NIMENI NU IUBEŞTE
PÂINEA MEA PRÃJITÃ! De ce este aşa, venerate maestre?“

30
 „Ei bine“, a zâmbit el, „ - vorbesc ca un Maestru acum – aş spune cã tu
consideri cã ea este bunã şi de aceea ea are gust bun pentru tine. Încearc-o fãrã sã
mai crezi cu tãrie ceea ce crezi despre ea, şi ţi se va pãrea ca un fel de… un
foc…dupã o inundaţie într-o moarã de mãcinat grâu, nu crezi? Inteţionai sã pui
şi iarbã în ea, ghicesc?“
„Îmi pare rãu. Mi-a cãzut iarbã de pe mânecã probabil. Dar nu crezi cã
pâinea de bazã ea însãşi – nu iarba sau mica parte arsã de acolo – pâinea în sine,
nu crezi cã…?“
„Groaznic“, a spus el, întinzându-mi înapoi totul, cu excepţia unei mici
pãrţi din ceea ce îi dãdusem. „Mai bine mor de foame. Mai ai piersici?“
„În cutie.“
Cum mã gãsise acolo? Nişte aripi cu o deschidere de zece metri în zece mii
de kilometri de preerie nu sunt o ţintã uşoarã. Dar am jurat sã nu îl întreb. Dacã
dorea sã îmi spunã, îmi va spune.
„Cum m-ai gãsit?“ am spus. „Aş fi putut sã aterizez oriunde.“
Deschisese compotul de piersici şi mânca piersici cu un cuţit…ceea ce nu
este ddeloc uşor.
„Cine se aseamãnã se adunã“, a zâmbit el, scãpând o bucatã de piersicã.
„Oh?“
„Legea cosmicã.“
„Oh.“
Mi-am terminat pâinea şi apoi am frecat tigaia cu nisip din râu.
„Te deranjeazã dacã-mi explici? Cum se face cã mã asemãn cu preţioasa ta
fiinţã? Sau prin asemãnare vrei sã înţelegi cã avioanele se aseamãnã, sau ceva de
genul acesta?“
„Noi, fãcãtorii de miracole, trebuie sã luptãm împreunã“, a spus el. Aceastã
frazã era atât de drãguţã cât şi înfricoşãtoare în modul în care o spusese.
„Ah…Don? În ceea ce priveşte ultimul tãu comentariu, poate ai de gând
sã-mi spui şi mie ce înţelegi prin: noi fãcãtorii de miracole?“
„Dupa poziţia pe care o are cheia de 9-16 în geanta ta de scule, aş spune cã
te-ai jucat cu vechiul truc de levitaţie a cheii în aceastã dimineaţã. Spune-mi
dacã greşesc.“
„Nu m-am jucat cu nimic! M-am trezit…acel lucru m-a trezit, s-a petrecut
de la sine!“
„Oh, de la sine.“ Râdea de mine.
„Da, de la sine!“
„Înţelegerea ta despre modul în care se fac miracolele, Richard, este la fel
de profundã ca şi cunoştinţele tale despre coacerea pâinii.“

31
 Nu am rãspuns, ci doar m-am aşezat pe sacul meu de dormit şi am rãmas
cât se poate de tãcut. Dacã avea ceva de spus, avea s-o spunã atunci când dorea.
„Unii dintre noi încep sã înveţe aceste lucruri subconştient. Mintea noastrã
treazã nu le acceptã, aşa cã noi realizãm miracole în somn.“ A privit cerul, şi
primii nori ai zilei. „Nu fi nerãbdãtor, Richard. Suntem cu toţii pe cale de a
învãţa mai mult. Ţie ţi se va întâmpla foarte curând, şi vei deveni un Maestru
spiritual înţelept chiar înainte de a-ţi da seama.“
„Cum adică, înainte să-mi dau seama? Eu nu vreau să ştiu! Eu nu vreau să
ştiu nimic!“
„Tu nu vrei să şti nimic.“
„Ei bine, vreau să ştiu de ce există lumea şi ce este ea şi de ce trăiesc aici şi
unde voi merge după aceea…aceste lucruri eu vreau să le ştiu. Cum să zbor fără
un avion, dacă asta doresc.“
„Îmi pare rău.“
„Îţi pare rău de ce?“
„Lucrurile nu stau chiar aşa. Dacă înveţi ce este această lume şi cum
funcţionează ea, în mod automat vei începe să faci miracole, sau ceea ce ei
numesc miracole. Dar bineînţeles nimic nu este miraculos. Dacă înveţi ceea ce
ştiu magicienii, acele lucruri nu ţi se mai par supranaturale.“ Acum nu mai
privea la cer. „Eşti ca toţi ceilalţi. Tu deja ştii aceste lucruri; doar că încă nu eşti
conştient că le ştii.“
„Nu-mi amintesc“, am spus eu, „nu-mi amintesc să mă fi întrebat dacă
vreau să învăţ acest lucru, oricare ar fi fost el, care ţi-a adus acele mulţimi şi ţi-a
ruinat întreaga viaţă. Se pare că mi-a scăpat din minte.“ Imediat ce am spus
aceste cuvinte am ştiut că el era pe punctul de a-mi spune că-mi voi aminti mai
târziu, şi ar fi avut dreptate.
S-a întins pe iarbă, folosind punga cu restul de făină drept pernă. „Uite ce
e, nu trebuie să te nelinişteşti în privinţa mulţimilor. Ele nu te pot atinge dacă tu
nu doreşti. Ţine minte, eşti magician: FOOF! – eşti invizibil şi poţi ieşi pe uşă.“
„Mulţimea te-a prins la Troy, nu-I aşa?“
„Am spus eu că nu îi doream? Am permis aceasta. Mi-a făcut plăcere. În
fiecare din noi se ascunde un cabotin, sau nu am reuşit niciodată să o facem ca
nişte adevăraţi maeştri.“
„Dar nu ai renunţat la asta? Nu am citit eu…?“
„Uite cum au mers lucrurile, ei m-au transformat în Unicul şi Singurul
Mesia, şi la această îndatorire eu am renunţat. Dar nu pot să mă dezvăţ de ceea
ce am ajuns să ştiu învăţând câteva vieţi la rând.“

32
 Am închis ochii şi am început să ronţăi un pai. „Uite, Donald, ce încerci să
îmi spui? De ce nu-mi explici pur şi simplu ce se petrece?“
A rămas tăcut mult timp, şi apoi a spus, „Poate că tu ar trebui să-mi spui.
Spune-mi tu ceea ce încerc să-ţi spun, şi eu te voi corecta dacă greşeşti.“
M-am gândit un minut, şi m-am decis să îl surprind.
„OK. Îţi voi spune.“ Apoi am făcut o pauză lungă, pentru a vedea câtă
răbdare are cu mine, dacă nu mă exprim foarte fluent. Soarele se ridicase
suficient de sus pentru a fi acum cald, şi undeva într-un câmp ascuns un fermier
lucra pe un tractor diesel, cultivând porumb duminica.
„În regulă, îţi voi spune. Mai întâi că nu a fost nici o coincidenţă când te-
am văzut pentru prima dată atunci când am aterizat în câmpul de la Ferris, nu-I
aşa?“
Era atâta linişte încât puteai auzi iarba crescând.
„Şi în al doilea rând, tu şi cu mine avem un fel de înţelegere mistică pe
care aparent eu am uitat-o şi tu nu.“
Doar un vânt uşor adia, aducând cu sine din când în când sunetul
tractorului care lucra. O parte din mine asculta şi nu credea că ceea ce spuneam
era ficţiune. Construiam o poveste adevărată.
„Şi afirm chiar că ne-am mai întâlnit cu trei sau patru mii de ani înainte,
plus minus o zi. Iubim acelaşi fel de aventuri, probabil urâm acelaşi fel de
distrugători, suntem la fel de bucuroşi să învăţăm şi o facem cu aproape aceeaşi
viteză. Tu ai o memorie mai bună. Reîntâlnirea noastră a fost ceea ce tu numeşti
prin „Cine se aseamănă se adună“ aşa cum ai spus.“
Am cules un pai. „Cum mă descurc?“
„Pentru un timp am crezut că vei face o manevră lungă“, a spus el. „Chiar
asta faci, dar cred că există o mică şansă să reuşeşti de această dată. Spune mai
departe.“
„Pe de altă parte eu nu trebuie să vorbesc, deoarece tu deja ştii cât ştie
fiecare om. Dar dacă eu nu voi spune aceste lucruri, tu nu vei şti ce anume cred
eu că ştiu, şi fără aceasta nu pot să învăţ nici unul din lucrurile pe care doresc să
le învăţ.“ Mi-am lăsat la o parte paiul. „La ce-ţi foloseşte asta ţie, Don? De ce îţi
pierzi timpul cu oameni ca mine? Ori de câte ori cineva este atât de avansat cum
eşti tu, el obţine aceste puteri miraculoase ca aspecte secundare. Tu nu ai nevoie
de mine, tu nu ai nevoie de nimic din această lume.“
Mi-am întors capul şi l-am privit. Ochii săi erau închişi. „Cum ar fi
combustibilul în Travel Air?“, a spus el.

33
 „Exact“, am spus. „Aşa că tot ce a rămas în lume este plictisitor, nu există
nici un fel de aventuri atunci când nu poţi fi tulburat de nimic pe acest pământ.
Singura ta problemă este că tu nu ai nici un fel de problemă!“
Acesta, m-am gândit, era un mod discurs teribil.
„Aici ai greşit“, a spus el. „Spune-mi de ce am renunţat la misiunea mea…
Şti de ce am renunţat la misiunea de Mesia?“
„Mulţimile, ai spus tu. Fiecare dorind ca tu să faci miracole în locul lor.“
„Mda, nu primul motiv e valabil, ci al doilea. Teama de mulţimi este
crucea ta, nu şi a mea. Nu mulţimile sunt cele care mă deranjează pe mine, ci
felul de mulţime căruia nu îi pasă deloc de ceea ce eu am venit să spun. Poţi să
mergi de la New York şi până la Londra pe ocean. Poţi să dematerializezi
monede de aur pentru totdeauna, şi tot nu-I vei învăţa să le pese, ştii asta?“
Când a spus aceasta, arăta mai singur decât orice om în viaţă pe care l-am
văzut vreodată. El nu avea nevoie de hrană sau de adăpost sau de faimă. El
murea de nevoia de a spune ceea ce ştia, şi nimănui nu-I păsa suficient ca să-l
asculte.
M-am încruntat la el, ca să nu strig. „Ei bine, tu ai vrut-o“, am spus. „Dacă
fericirea ta depinde de ce face altcineva, ghicesc că şi tu ai o problemă.“
Şi-a ridicat brusc capul şi ochii săi m-au privit fix ca şi cum l-aş fi lovit cu
cheia. M-am gândit imediat că nu am fost înţelept să îl determin pe acest tip să
se înfurie pe mine. Apoi a zâmbit cu acel zâmbet de jumătate de secundă. „Ştii
ceva, Richard?“ a spus el încet. „Tu…ai…dreptate!“
Apoi a rămas din nou tăcut, aproape în transă, în urma celor spuse de mine.
Fără să observ, am continuat să vorbesc ore întregi cu el despre cum ne-am
întâlnit şi despre ce aveam de învăţat in această întâlnire, toate aceste idei
trecându-mi prin cap, precum nişte comete în zori sau nişte meteoriţi în lumina
zilei. S-a aşezat nemişcat în iarbă, fără să spună un cuvânt. Către amiază mi-am
terminat versiunea asupra universului şi asupra tuturor lucrurilor care există în
el.
„…şi mă simt de parcă de-abia am început, Don, sunt atât de multe de
spus. Cum de ştiu toate acestea? Cum s-a întâmplat aceasta?“
El nu a răspuns.
„Dacă te-aştepţi să răspund singur la această întrebare, îţi mărturisesc că nu
ştiu. De ce pot să spun toate aceste lucruri acum, când înainte nici măcar nu am
încercat vreodată să o fac? Ce s-a întâmplat cu mine?“
Nici un răspuns.
„Don? Acum poţi să vorbeşti, te rog.“

34
 Nu a spus nici un cuvânt. I-am explicat întreaga panoramă a vieţii, dar
Mesia al meu, ca şi cum ar fi auzit tot ceea ce avusese nevoie în acele cuvinte
spuse la întâmplare despre fericirea sa, a adormit imediat.

7.

Miercuri dimineaţa, la ora şase, încă nu mă trezisem când WHOOM!! am

auzit deodată un zgomot extrem de puternic şi violent, precum o simfonie în
explozie; instantaneu o mie de voci într-un cor vorbind în latină, viori, tobe şi
trompete într-un zgomot de sticlă sfărâmată. Pământul se cutremura, avionul
tremura pe roţile sale şi eu am ieşit de sub aripa lui ca o pisică electrocutată la
patru sute de volţi, cu blana ridicată toată în semne de exclamare.
Cerul era îmbrăcat în culoarea roşie a răsăritului, norii se conturau ca nişte
pete vagi, dar frumuseţea era stricată de acest crescendo de dinamită.
„OPRIŢI! OPRIŢI! OPRIŢI MUZICA, OPRIŢI-O!!„
Shimoda striga atât de tare şi de furios încât l-am putut auzi peste acel
vacarm, şi sunetul s-a oprit imediat, ecoul rostogolindu-se din ce în ce mai
departe. Apoi s-a auzit un duios cântec sfânt, aproape la fel de tăcut ca briza,
cum ar fi Beethoven într-un vis.
El nu a fost impresionat. „ OPRIŢI, AM SPUS SĂ OPRIŢI!!“
Muzica s-a oprit.
„Uf!“ a spus el.
Eu doar l-am privit.
„Există un timp şi un loc ptrivit pentru fiecare lucru, nu-I aşa?“ a spus el.
„Ei bine, un timp şi un loc, bine…“
„Puţină muzică celestă este binevenită în spaţiul privat al propriei tale
minţi, şi poate cu anumite ocazii speciale, dar primul lucru într-o dimineaţă, şi
încă atât de tare? Ce faci?“
„Ce fac? Dorm. Dorm buştean…ce vrei să spui prin ’ce fac’?“
Şi-a scuturat capul, a ridicat din umeri a neajutorare, a strâmbat din nas şi
s-a dus înapoi în sacul său de dormit, sub aripă. Manualul era răsturnat deschis în
iarbă, acolo unde căzuse. L-am întors cu grijă şi am citit.

Susţine-ţi limitările
şi în mod sigur
ele îţi vor aparţine.

35
 Erau multe lucruri pe care nu le înţelegeam în legătură cu un Mesia.

8.

Am terminat acea zi de luni în Hammond, Wisconsin, zburând cu câţiva

pasageri, apoi ne-am dus în oraş să mâncăm, iar acum ne întorceam.
„Don, cu siguranţă că viaţa noastră poate fi interesantă sau plictisitoare sau
oricum ne vom decide noi să o facem. Dar nici în cele mai strălucitoare momente
ale mele nu am fost capabil să înţeleg de ce suntem aici şi nu altundeva. Spune-
mi ceva despre asta.“
Am trecut pe lângă magazinul de piese (închis) şi pe lângă sala de
spectacole (deschisă): Butch Cassidy şi Sundance Kid, şi în loc să-mi răspundă el
s-a oprit, întorcându-se pe loc pe trotuar.
„Ai bani, nu-I aşa?“
„O mulţime. Ce s-a întâmplat?“
„Hai să vedem spectacolul“, a spus el. „Cumperi tu?“
„Nu ştiu, Don. Du-te tu. Eu mă voi întoarce la avioane. Nu-mi place să le
las singure prea mult timp.“ Ce putea fi deodată atât de important la un film?
„Avioanele sunt în regulă. Hai să mergem la spectacol.“
„A început deja.“
„Deci suntem în întârziere.“
Deja îşi cumpăra biletul. L-am urmat în întuneric şi ne-am aşezat în partea
din spate a cinematografului. Erau cam 50 de oameni în jurul nostru în sală.
După puţin timp am uitat pentru ce venisem şi am fost prins de naraţiune,
pe care de altfel o ştiam, fiind un spectacol clasic; era a treia oară când vedeam
Sundance. Timpul în acea sală a început să curgă în spirală şi să se dilate aşa
cum se întâmplă într-un film bun. La început am privit filmul din prisma tehnicii
cinematografice…modul în care fiecare scenă era construită şi legată de
următoarea, de ce se derula mai întâi această scenă şi de ce se derula această
scenă acum şi nu mai târziu. Am încercat să privesc în acest fel, dar am fost
prins din nou de poveste şi am uitat.
Cam spre partea în care Butch şi Sundance sunt înconjuraţi de întreaga
armată boliviană, aproape de sfârşit, Shimoda mi-a atins umărul. M-am înclinat
spre el, continuând să privesc, dorindu-mi ca el să se fi abţinut să îmi spună ceea
ce avea de spus până când filmul s-ar fi terminat.

36
 „Richard?“
„Mda.“
„De ce eşti aici?“
„Este un film bun, Don. Sst.“ Butch şi Sundance, murdari peste tot de
sânge, vorbeau despre motivele pentru care ar fi trebuit să meargă în Australia.
„De ce este bun?“ a spus el.
„Este amuzant. Sst. Îţi spun mai târziu.“
„Rupe-te din el. Trezeşte-te. Totul este iluzie.“
Am fost supărat. „Donald, mai sunt doar câteva minute şi după aceea
putem să vorbim despre tot ce doreşti. Dar lasă-mă să privesc spectacolul, bine?“
El a şoptit cu intensitate, dramatic. „Richard, de ce eşti aici?“
„Uite, sunt aici deoarece tu mi-ai cerut să intru aici!“. M-am întors înapoi
şi am încercat să privesc sfârşitul.
„Dar tu nu vroiai să vii, ai fi putut spune nu, mulţumesc.“
„ÎMI PLACE SPECTACOLUL…“ Un om din faţă s-a întors să ne
privească pentru o secundă. „Îmi place spectacolul, Don; este ceva în neregulă
cu aceasta?“
„Nimic“, a răspuns el, şi nu a mai spus nici un alt cuvânt până când nu s-a
terminat şi noi am ieşit mergând prin întuneric către câmpul unde erau avioanele.
Urma să plouă în curând.
M-am gândit la comportamentul său ciudat din timpul spectacolului. „Tu
faci totul dintr-un anumit motiv, Don?“
„Uneori.“
„De ce filmul? De ce dintr-o dată ai vrut să vezi Sundance?“
„Ai pus o întrebare.“
„Da. Ai un răspuns?“
„Acesta este răspunsul meu. Am fost la spectacol deoarece tu ai pus o
întrebare. Spectacolul a fost răspunsul la întrebarea ta.“ Râdea de mine, ştiam eu.
„Care a fost întrebarea mea?“
A fost o tăcere lungă şi dureroasă. „Întrebarea ta, Richard, a fost că nici în
cele mai strălucitoare momente ale tale nu ai fost niciodată capabil să realizezi
de ce suntem noi aici.“
Îmi aminteam. „Şi spectacolul a fost răspunsul pe care mi l-ai dat.“
„Da.“
„Oh.“
„Nu înţelegi“, a spus el.
„Nu.“

37
 „A fost un film bun“, a spus el, „dar chiar şi cel mai bun spectacol al lumii
este tot o iluzie, nu-I aşa? Imaginile nici măcar nu se mişcă; ele doar par să se
mişte. Lumină schimbătoare ce pare să se deplaseze pe un ecran plat, fixat
undeva în întuneric?“
„Ei bine, da“; începeam să înţeleg.
„Ceilalţi oameni, orice oameni, de oriunde, de ce merg ei la un spectacol,
de ce sunt ei acolo, când este vorba doar de iluzii?“
„Ei bine, pentru că este amuzant, este o distracţie,“ am spus eu.
„Distracţie. În regulă. Unu.“
„Ar putea fi educativ.“
„Bine. Este întotdeauna aşa. Deci învăţarea. Doi.“
„Fantezie, evadare.“
„Aceasta este de asemenea distracţie. Unu.“
„Motive tehnice. Pentru a vedea cum este făcut filmul.“
„Învăţare. Doi.“
„Evadarea din plictiseală…“
„Evadare. Ai mai spus asta.“
„Social, pentru a fi cu prietenii,“ am spus eu.
„Motiv de a merge, dar nu de a vedea un film. Aceasta este distracţie,
oricum ai lua-o. Unu.“ ori de câte ori veneam cu un motiv ridica unul dintre cele
două degete; oamenii vedeau filme pentru a se distra şi pentru a învăţa, sau
pentru ambele motive.
„Şi un spectacol este precum viaţa, Don, este adevărat?“
„Da.“
„Atunci de ce ar alege cineva o viaţă grea, un film de groază?“
„Ei nu numai că vin la un film de groază doar pentru a se distra, ci şi ştiu
dinainte că va fi un spectacol de groază atunci când se duc acolo,“, a spus el.
„Dar de ce?…“
„Ţie-ţi plac filmele de groază?“
„Nu.“
„Te uiţi vreodată la ele?“
„Nu.“
„Dar unii oameni cheltuiesc o mulţime de bani şi o mulţime de timp pentru
a vedea un film de groază sau alte spectacole ieftine care pentru alţi oameni sunt
seci sau plictisitoare…“ El a lăsat răspunsuul în seama mea.
„Da.“
„Tu nu trebuie să vezi filmele lor, şi ei nu trebuie să le vadă pe ale tale.
Aceasta se numeşte <<libertate>>.“

38
 „Dar de ce ar dori cineva să fie îngrozit? Sau plictisit?“
„’Deoarece ei cred că ei merită aceasta pentru că au îngrozit pe altcineva,
sau le place excitarea pe care l-o provoacă groaza, sau această plictiseală este
modul în care ei cred că trebuie să fie filmele. Poţi să crezi că multor oameni, din
motive care sunt foarte serioase pentru ei, le place să creadă că ei sunt
neajutoraţi în propriile lor filme? Nu, nu poţi.“
„Nu, nu pot,“ am spus eu.
„Până ccând nu vei înţelege aceasta, vei continua să te miri că unii oameni
sunt nefericiţi. Ei sunt nefericiţi deoarece au ales să fie nefericiţi, şi, Richard,
aceasta este firesc!“
„Hm.“
„Suntem cu toţii nişte pioni de joc, nişte creaturi care se distrează. Noi
suntem marionetele Universului. Noi nu putem muri, nu ne putem lovi pe noi
înşine mai mult decât pot fi rănite iluziile de pe un ecran. Dar putem crede că
suntem răniţi, imaginându-ne orice fel de detaliu agonizant dorim. Putem crede
că suntem victime, ucişi sau ucigaşi, înfioraţi şi tremurând de teama norocului
sau nenorocului.“
„Multe vieţi?“ am întrebat eu.
„Câte filme ai văzut?“
„Oh.“
„Filme despre viaţa pe această planetă, despre viaţa pe alte planete; orice
exită în spaţiu şi timp este în întregime un spectacol şi în întregime o iluzie,“ a
spus el. „Dar pentru moment putem învăţa enorm şi ne putem distra foarte bine
cu iluziile noastre, nu-I aşa?“
„Cât de departe poţi împinge acest spectacol, Don?“
„Cât de departe doreşti? Ai văzut acest film în seara aceasta în parte pentru
că eu am dorit să-l văd. O mulţime de oameni îşi aleg un anumit drum al vieţii,
deoarece le place ssă facă lucruri împreună. Actorii din filmul din această seară
au jucat împreună şi în alte filme – înainte sau după, depinde ce film ai văzut
mai întâi, sau le poţi vedea în acelaşi timp pe toate pe ecrane diferite. Noi
cumpărăm bilete la aceste filme, plătind intrarea prin faptul că încuviinţăm să
credem în realitatea spaţiului şi realitatea timpului…nici una nu este adevărată,
dar nimeni care nu doreşte să plătească acest preţ nu poate săă ajungă pe această
planetă, şi în nici un alt sistem spaţio-temporal.“
„Există oameni care nu au trăit niciodată în sistemul spaţiu-timp?“
„Există oameni care nu merg niciodată la spectacole?“
„Am văzut astfel de oameni. Ei învaţă în alte moduri?“

39
 „Ai dreptate,“ a spus el, încântat, „spaţiul-timp este o şcoală primitivă. Dar
o mulţime de oameni se mulţumesc doar cu iluzia, chiar dacă ea este plictisitoare
şi nu doresc ca luminile să se aprindă prea curând.“
„Cine scrie aceste spectacole, Don?“
„Nu este ciudat cât de multe ştim dacă pur şi simplu ne întrebăm pe noi
înşine în loc de a întreba pe altcineva? Cine scrie aceste spectacole, Richard?“
„Noi,“ am spus eu.
„Cine joacă în ele?“
„Noi.“
„Cine este cameramanul, operatorul, managerul teatrului, vânzătorul de
bilete, distribuitorul, şi cine priveşte tot ceea ce se întâmplă? Cine este liber să
iasă la mijlocul spectacolului, sau oricând, să schimbe oricând scenariul sau
intriga, cine este liber să revadă acelaşi film din nou şi din nou?“
„Lasă-mă să ghicesc,“ am spus eu, „oricine doreşte?“
„Înseamnă aceasta destulă libertate pentru tine?“ a spus el.
„Şi din această cauză filmele sunt atât de populare? Pentru că noi ştim în
mod instinctiv că ele sunt o paralelă a spectacolului vieţii noastre?“
„Poate că da…poate că nu. Nu contează prea mult, nu-I aşa? Ce este
aparatul de proiecţie?“
„Mintea,“ am spus eu. „Nu. Imaginaţia. Este imaginaţia noastră indiferent
ce spui tu.“
„Ce este filmul?“ a întrebat el.
„Mai prins.“
„Orice consimţim să ne imaginăm?“
„Poate este aşa, Don.“
„Poţi să ţi o bobină de film în mâinile tale,“ a spus el „şi totul este acolo
terminat şi complet – începutul, mijlocul, sfârşitul sunt toate acolo, în aceeaşi
secundă, în aceeaşi fracţiune de secundă. Filmul există dincolo de perioada de
timp pe care a înregistrat-o, şi dacă ştii ce este spectacolul, poţi să ştii în general
ce se va întâmpla cu el, înainte să te duci la cinematograf : vor avea loc bătălii şi
scene palpitante, vor exista câştigători şi învinşi, scene romantice, dezastre; ştii
că totul va fi acolo. Dar pentru a fi captivat şi pentru a te implica în el la modul
în care îţi place ţie cel mai mult, trebuie să îl pui într-un proiector şi să îl laşi să
se deruleze, minut cu minut,…orice iluzie necesită spaţiu şi timp pentru a fi
experimentată. Aşa că tu îţi vei plăti moneda de cinci cenţi şi îţi vei obţine
biletul, te vei aşeza pe un scaun, vei uita ce se petrece în exteriorul teatrului şi
spectacolul va începe pentru tine.“
„Şi nimeni nu este cu adevărat rănit? Este doar sânge din suc de roşii?“

40
 „Nu, este sânge adevărat,“ a spus el, „dar ar putea fi la fel de bine suc de
roşii pentru efectul pe care îl produce asupra vieţii noastre reale…“
„Şi realitatea?“
„Realitatea este o detaşare divină, Richard. O mamă nu este interesată
de rolul pe care copilul său îl are în jocurile sale; într-o zi este un băiat rău, în a
doua zi un băiat bun. Sinele nostru nu este afectat de iluziile şi jocurile noastre.
El se cunoaşte pe sine însuşi, şi pe noi asemenea lui, perfecţi şi desăvârşiţi.“
„Nu sunt sigur că eu mă pot considera perfect şi desăvârşit. Spune-mi
despre plictiseală…“
„Priveşte cerul, “ a spus el, schimbând atât de brusc subiectul încât am
privit chiar atunci cerul. Erau câţiva nori foarte sus, cu marginile irizate în
lumina lunii.
„Un cer frumos,“ am spus eu.
„Este un cer perfect?“
„Ei bine, cerul este întotdeauna perfect, Don.“
„Deci îmi spui că, deşi se modifică în fiecare secundă, cerul este
întotdeauna un cer perfect?“
„Ei, sunt isteţ. Da!“
„Şi marea este întotdeauna o mare perfectă, deşi este întotdeauna
schimbătoare, de asemenea,“ a spus el. „Dacă perfecţiunea ar însemna stagnare
atunci paradisul ar fi doar o mlaştină!“
„Perfect, şi mereu în schimbare. Mda. Îmi convine aşa. O cumpăr.“
„Ai cumpărat-o cu mult timp înainte, dacă insişti aupra timpului.“
M-am întors către el în timp ce mergea. „Nu este plictisitor pentru tine,
Don, să stai doar în acestă dimensiune?“
„Oh. Stau eu oare numai în acestă dimensiune?“ a spus el. „Dar tu, tu
stai?“
„Cum se face că tot ce spun este greşit?“
„Este tot ceea ce spui greşit?“ a spus el.
„Eu cred că sunt pe o cale greşită.“
„Te-ai gândit că poţi fi în poziţia corectă?“ a spus el.
„Într-o stare autentică sau sigură.“
„Există un viitor al acestei stări, dacă doreşti unul.“
„Îmi pare rău.“ am spus eu. „Eu nu doresc un viitor. Sau un trecut. Se pare
că voi deveni în curând un Maestru al acestei lumi a iluziei. Poate săptămâna
viitoare?“
„Ei bine, Richard, sper că nu atât de târziu!“
L-am privit cu atenţie, dar nu zâmbea.

41
 9.

Zilele se succedau una după alta. Zburam ca întotdeauna, dar încetasem să

mai apreciez trecerea verii după numele oraşelor sau după banii pe care îi
câştigam de la pasageri. Am început să simt cum trece vara după lucrurile pe
care le învăţam, după discuţiile pe care le aveam atunci când terminam zborul, şi
după miracolele care se întâmplau când şi când pe drumul către clipa când am
ştiut în sfârşit că ele nu sunt deloc miracole.

Imaginează-ţi
Universul frumos
şi just
şi perfect,

mi-a spus manualul odată.

Apoi fii sigur

de un lucru:
Sinele şi l-a imaginat
puţin mai bine
decât ai făcut-o tu

10.

După amiaza era tăcută … doar câte un pasager ocazional când şi când.
Între timp eu exersam vaporizarea norilor.
Am fost instructor de zbor, şi ştiu că studenţii fac întotdeauna ca lucrurile
uşoare să pară grele; şi m-am convins încă o dată de aceasta, acum când eram
din nou un student, încruntându-mă cu supărare la ţintele mele cumulus. Aveam
nevoie de mai multă învăţătură dintr-o dată, decât de practică. Shimoda se

42
întinsese sub aripa Fleet-ului, pretinzând că doarme. L-am bătut uşor pe braţ, şi
el a deschis ochii.
„Nu pot să o fac,“ I-am spus.
„Ba da, poţi“ a spus el şi a închis din nou ochii.
„Don, am încercat! Exact atunci când mă gândesc, ceva se întâmplă, norul
se retrage înapoi şi deodată se ridică mai mare ca niciodată.“
A oftat uşor şi s-a ridicat. „Alege-mi un nor. Unul uşor, te rog.“
Am ales norul cel mai mare de pe cer, de o mie de metri înălţime, din care
ţâşnea un fum albicios. „Cel de peste siloz, de acolo,“ am spus eu. „Cel care se
retrage acum.“
El m-a privit în tăcere. „De ce mă urăşti?“
„Deoarece te plac, Don, îţi cer aceste lucruri“, am zâmbit. „Ai nevoie de o
provocare. Dacă chiar doreşti să-ţi aleg unul mai mic … “
A oftat din nou şi s-a întors cu spatele către cer. „Voi înccerca. Acum, care
urmează?“
Am privit, şi norul, monstrul cu milioanele sale de tone de ploaie,
dispăruse; lăsând în urmă o gaură neîndemânatică de cer albastru în locul unde
fusese el mai înainte.
„Hm“ am spus încet.
„O treabă care a meritat…“ a citat el. „Nu, oricât de mult mi-ar plăcea să-ţi
accept elogiile, trebuie să-ţi spun cu toată onestitatea că este uşor.“
A arătat către un mic pufişor de nor peste deal. „Acolo. E rândul tău. Gata?
Dă-I drumul.“
M-am uitat la acea fărâmă de lucru, şi el s-a uitat înapoi către mine. Am
mentalizat faptul că aplecat, am vizualizat un loc gol acolo unde fusese,
îndreptând viziunea unor raze calde asupra sa, I-am cerut să reapară în altă parte,
şi încet – încet, într-un minut, în cinci, în şapte, în sfârşit norul a dispărut.
Ceilalţi nori deveneau din ce în ce mai mari, al meu dispăruse.
„Nu eşti foarte rapid, nu-I aşa?“ a spus el.
„A fost prima dată când am reuşit! Sunt doar un începător! Prima dată când
am reuşit împotriva imposibilului… ei bine, a improbabilului, şi tot ceea ce tu
găseşti de cuviinţă să spui este că nu sunt foarte rapid! A fost strălucit şi tu ştii
asta!“
„Uimitor. Erai atât de ataşat de el, şi cu toate acestea tot a dispărut pentru
tine.“
„Ataşat! Am atacat acel nor cu tot ce am avut! Fulgere globulare, raze
laser, pompă de vid de înălţimea unui bloc…“

43
 „Ataşamente negative, Richard. Atunci când vrei cu adevărat să înlături un
nor din viaţa ta, nu faci din aceasta un mare spectacol, doar te relaxezi şi-l
îndepărtezi din gândirea ta. Asta este tot ce trebuie făcut.“

Un nor nu ştie
de ce se deplasează exact în direcţia
în care se deplasează şi cu viteza
cu care se deplasează,

a fost ceea ce mi-a spus manualul.

El simte un impuls…acesta este locul

în care trebuie să merg acum.
Dar cerul ştie
motivul şi modelele
din spatele tuturor norilor,
şi tu vei şti de asemenea, atunci
când te vei ridica pe tine însuţi
suficient de sus
pentru a vedea
dincolo de toate
orizonturile.

11.

Nu ţi se da
niciodată o dorinţă
fără a ţi se da de asemenea
puterea de a o face să devină adevărată.

Totuşi
s-ar putea să trebuiască să munceşti
pentru ea.

44
 Am aterizat într-o păşune urişă, în apropierea unui iaz pentru cai de trei
acri, departe de oraşe, undeva de-a lungul liniei de graniţă dintre Illinois şi
Indiana. Nici un pasager: m-am gândit că era ziua noastră liberă.
„Ascultă,“ a spus el. „Nu asculta, stai doar în linişte şi priveşte. Ceea ce vei
vedea nu este nici un miracol. Citeşte manualul de fizică atomică…un copil
poate să meargă pe apă.“
După ce mi-a spus aceasta, ca şi cum nu ar fi observat că apa era chiar
acolo, s-a întors şi a mers la câţiva metri depărtare de mal, pe suprafaţa iazului.
Arăta ca şi cum iazul ar fi fost un miraj produs de căldura verii pe o suprafaţă de
piatră. Stătea foarte ferm pe acea suprafaţă, nici măcar un val sau o undă nu-I
stropea ghetele sale zburătoare.
„Aici,“ a spus el, „vino să o faci şi tu.“
Am văzut-o cu ochii mei. Era posibil, în mod evident, deoarece el stătea
acolo, aşa că am mers către el. Mă simţeam ca şi cum aş fi umblat pe un
linoleum albastru, şi am râs.
„Donald, ce îmi faci?“
„Îţi arăt doar ceea ce fiecare învaţă, mai devreme sau mai târziu,“ a spus el,
„şi pentru tine este momentul potrivit acum.“
„Dar eu sunt…“
„Priveşte. Apa poate fi solidă“ – a lovit cu piciorul şi sunetul a fost ca de
minge lovită de piatră - „sau nu“. A lovit din nou şi apa ne-a stropit pe amândoi.
„Ai prin ideea? Încearcă.“
Cât de repede ne obişnuim cu miracolele! În mai puţin de un minut am
început să cred că mersul pe apă este posibil, este natural, este…ei bine, şi ce-I
cu asta?
„Dar dacă apa este solidă acum, cum putem să o bem?“
„În acelaşi fel în care putem merge pe ea, Richard. Ea nu este solidă, şi nu
este nici lichidă. Tu şi cu mine decidem cum va fi ea pentru noi. Dacă tu doreşti
ca apa să fie lichidă, atunci gândeşte-te că este lichidă şi acţionează ca şi cum ar
fi lichidă, bea-o. Dacă tu doreşti să fie aer, acţionează ca şi cum ar fi aer, respir-
o. Încearcă.“
poate că este ceva legat de prezenţa unui suflet evoluat, m-am gândit. Poate
că acele lucruri se pot întâmpla în apropierea lor, de exemplu de pe o rază de un
metru… Am îngenunghiat pe suprafaţă şi mi-am scufundat mâna în adăpătoare.
Lichid. Apoi m-am întins şi mi-am pus faţa în albastrul ei şi am respirat cu
încredere. Puteam respira ca într-un cald oxigen lichid, fără să mă înăbuş sau să

45
mă înec. M-am ridicat şi l-am privit întrebător, aşteptându-mă ca el să ştie ce era
în mintea mea.
„Vorbeşte,“ a spus el.
„De ce trebuie să vorbesc?“
„Pentru ceea ce ai de spus, este mult mai precis să te exprimi în cuvinte.
Vorbeşte.“
„Dacă putem merge pe apă, şi o putem respira, şi o putem bea, atunci de ce
nu putem face la fel şi cu pământul?“
„Da. Bine. Vei vedea…“
S-a îndreptat cu uşurinţă către mal ca şi cum ar fi mers pe un lac pictat. Dar
atunci când picioarele sale au atins pământul, nisipul şi iarba de pe margine, el a
început să se scufunde, până când, după câţiva paşi era scufundat până la umeri
în pământ şi iarbă. Era ca şi cum bazinul cu apă devenise deodată o insulă şi
pământul se transformase în mare. A înotat pentru câteva clipe în pajişte,
stropindu-se cu picături întunecate de pământ, plutind apoi pe suprafaţa lui, şi
apoi s-a ridicat şi apoi s-a ridicat şi a mers pe el. Era deodată miraculos să vezi
un om mergând pe pământ!
M-am aşezat pe bazinul cu apă şi I-am aplaudat performanţa. El s-a
înclinat şi a aplaudat-o pe a mea. Am mers către marginea bazinului, m-am
gândit intens că pământul este lichid şi l-am atins cu piciorul. Vălurelele s-au
risipit în iarbă în inele. „Cât de adânc este pământul?“ îmi venea să întreb.
Pământul va fi atât de adânc cât mă voi gândi eu că este. O jumătate de metru
adâncime, m-am gândit, va avea o jumătate de metru adâncime, şi eu voi merge
prin el. Am păşit cu încredere pe mal şi m-am scufundat până peste cap dintr-o
dată. Era negru sub pământ, înspăimântător, şi m-am avântat către suprafaţă
ţinându-mi respiraţia, întinzându-mă după nişte apă solidă, după marginea
bazinului, de care să mă ţin.
El stătea pe iarbă şi râdea.
„Eşti un student remarcabil. Ştii asta?“
„Nu sunt nici un fel de student! Scoate-mă de aici!“
„Scoate-te singur.“
Am încetat să mă mai lupt. Mi-l voi imagina solid şi voi putea să mă ridic
imediat. L-am vizualizat solid…şi m-am căţărat afară, acoperit de o crustă de
praf negru.
„Hei, chiar te-ai murdărit grozav făcând aceasta!“
Pantalonii şi cămaşa sa albastră erau fără de pată, fără nici o urmă de praf.

46
 „A!“ Mi-am scuturat praful de pe păr, încercând să-l scot şi pe cel din
urechi. În final, mi-am pus portofelul pe iarbă, am intrat în apa lichidă şi m-am
curăţat, udându-mă în modul tradiţional.
„Ştiu că este o cale mai bună de a curăţa toate acestea.“
„Există o cale mai rapidă, da.“
„Nu-mi spui, fireşte. Doar stai acolo şi râzi, şi mă laşi să descopăr totul de
unul singur.“
„OK.“
În final a trebuit să merg plescăind către avion şi să îmi schimb hainele,
agăţându-le pe cele ude de cablurile avionului pentru a se usca.
„Richard, nu uita ce ai făcut astăzi. Este uşor să uiţi momentele de
cunoaştere, să te gândeşti că ele au fost doar visuri sau miracole, petrecute
cândva. Nimic din ceea ce este bun nu este un miracol. Nimic din ceea ce
iubim nu este un vis.“
„Lumea este un vis, ai spus tu; şi uneori este demnă de iubit. Apusul. Norii.
Cerul.“
„Nu. Imaginea este un vis. Frumuseţea este reală. Poţi să vezi diferenţa?“
Am încuviinţat, aproape înţelegând. Mai târziu am aruncat o privire în
manual.

Lumea
este caietul tau de exercitii,
în paginile căruia
tu îţi faci adunările.
Ea nu este reală,
cu toate că tu poţi
să exprimi realitatea
acolo dacă doreşti.

Eşti de asemeni liber

să scrii nonsensuri,
sau minciuni, sau să rupi
paginile.

47
 12.

Pacatul originar este

De a limita Sinele.
Nu face aceasta.

Era o după amiază uşor călduţă, între două ploi torenţiale, şi noi mergeam
pe trotuarul ud, către ieşirea din oraş.
,,Poţi să treci prin pereţi, nu-I aşa, Don?”
,,Nu.”
,,Atunci când spui nu la ceva ce eu ştiu că este da, dar că nu-ţi place modul
în care am pus eu întrebarea.”
,,Eşti cu siguranţă atent, nu-I aşa?” a spus el.
,,Problema este cu mersul sau cu pereţii?”
,,Da, şi chiar mai mult. Întrebarea ta presupune că eu exist într-un spaţiu-
timp limitat şi mă deplasez către un alt spaţiu-timp. Astăzi nu sunt dispus să
accept presupunerile tale despre mine.”
Am oftat. El ştia ceea ce îl întrebasem. De ce nu îmi răspundea pur şi
simplu, ca să pot afla cum realiza acele lucruri?
,,Aceasta este mica mea contribuţie de a te ajuta să fii precis în modul în
care gândeşti,” a spus el blând.
,,OK. Poţi să faci să pară că mergi prin pereţi, dacă doreşti. Este mai bine
pusă întrebarea aşa?”
,,Da. Mai bine. Dar dacă doreşti să fii precis…”
,,Nu-mi spune. Ştiu cum să exprim ceea ce gândesc. Iată întrebarea mea.
Cum se face că tu poţi să deplasezi iluzia unui simţ limitat al identităţii, care este
concretizată în această credinţă a unui spaţiu-timp continuu sub forma ,,corpulu”
tău, prin iluzia unei restricţii materiale care este numită perete?”
,,Bine spus!” a răspuns el. ,,Atunci când pui o întrebare corect ea răspunde
singură, nu-I aşa?”
,,Nu, întrebarea nu şi-a răspuns singură. Cum faci să mergi prin pereţi?”
,,RICHARD, ai spus totul aproape aşa cum trebuia şi apoi ai sfărâmat totul
în bucăţele! Eu nu pot să merg prin pereţi… Atunci când spui asta, presupui
lucruri pe care eu nu le presupun deloc, şi dacă le-aş presupune, răspunsul ar
fi, ,,Nu pot”.”
,,Dar este atât de greu să exprimi totul atât de precis, Don. Tu chiar nu şti
ce vreau eu să spun?”

48
 ,,Deci doar pentru că este ceva greu, nu încerci să-l faci? Mersul a fost greu
la început, dar l-ai exersat, şi acum îţi pare foarte uşor.”
Am oftat. ,,Da, în regulă. Uită întrebarea.”
,,Am uitat-o. Întrebarea mea este, tu poţi?” S-a uitat la mine ca şi cum nu ar
fi avut nici o grijă în această lume.
,,Deci tu ai spus că acest corp este o iluzie şi peretele este iluzie, dar
identitatea este reală, şi astfel ea nu poate fi înlănţuită de iluzii.”
,,Eu nu am spus aceasta. Tu o spui.”
,,Dar este adevărat.”
,,Bineînţeles,” a spus el.
,,Cum faci aceasta?”
,,Richard, tu nu faci nimic, tu vezi deja totul făcut, şi este.”
,,Ei, asta sună uşor.”
,,Este ca şi cu mersul. Te miri cum de ţi-a venit vreodată greu să înveţi.”
,,Don, a merge prin pereţi nu este greu pentru mine acum; este imposibil.”
,,Crezi că poate dacă vei spune imposibil din nou şi din nou de o mie de
ori, lucrurile grele vor deveni deodată uşoare pentru tine?”
,,Îmi pare rău. Este posibil, şi o voi face, atunci când va veni timpul pentru
mine să o fac.”
,,Ei băieţi, el a mers pe apă, şi este descurajat deoarece nu poate să meargă
prin pereţi.”
,,Dar aceea a fost uşor şi aceasta…”
,,Argumentează-ţi sau susţine-ţi limitările şi va trebui să le păstrezi,” mi-a
recitat el.
,,Nu ai înotat oare cu o săptămână în urmă chiar în pământ?”
,,Am făcut aceasta.”
,,Şi nu este zidul doar un pământ vertical? Contează oare chiar atât de mult
în ce direcţie se manifestă iluzia. Iluziile orizontale sunt cuceribile, dar iluziile
verticale nu?”
,,Cred că mă vei promova, Don.”
El s-a uitat la mine şi a zâmbit. ,,În momentul în care te voi promova va
trebui să te las singur pentru un timp.”
Ultima clădire din oraş era o magazie de alimente şi cereale, o incintă
imensă clădită din cărămidă portocalie. A fost ca şi cum s-ar fi hotărât să o ia pe
un drum diferit pentru a se întoarce către avioane, îndreptându-se spre o
scurtătură secretă. Scurtătura a fost prin peretele de cărămidă. S-a întors brusc
către dreapta, a intrat în perete şi a dispărut. M-am gândit că dacă m-aş fi întors
odată cu el, aş fi putut şi eu să trec prin perete. Dar eu m-am oprit pe trotuar şi

49
am privit locul în care stătuse el doar cu o clipă mai înainte. Atunci când am
ridicat braţul şi am atins cărămizile, erau cărămizi solide.
,,Într-o zi, Donald,” am spus, ,,într-o zi…”
Am mers singur pe calea cea lungă înapoi către avioane.




,,Donald,”am spus când am ajuns în câmp, ,,am ajuns la concluzia că tu nu

trăieşti în acestă lume.”
M-a privit surprins din vârful aripii avionului său, acolo unde învăţase să
pună benzină în tanc. ,,Bineînţeles că nu. Poţi să îmi spui vreo persoană care
face aceasta?”
,,Ce vrei să spui, dacă pot să-ţi spun vreo persoană care face aceasta. EU!
Eu trăiesc în această lume!”
,,Excelent, “ a spus el, ca şi cum prin studiu independent aş fi descoperit un
mister ascuns. ,,Adu-mi aminte să-ţi cumpăr de mâncare astăzi… Sunt uimit de
modul în care nu încetezi niciodată să înveţi.”
Eram foarte încurcat. El nu fusese niciodată sarcastic sau ironic; şi spunea
întotdeauna exact ce gândea. ,,Ce vrei să spui? Bineînţeles că trăiesc în această
lume. Eu şi aproximativ 4 bilioane de alţi oameni. Tu eşti cel care…”
„Oh, Doamne, Richard! Vorbeşti serios! Anulează cina. Nici un sandwich,
nici malţ, nici nimic! Ccrezusem că ai dobândit această cunoaştere majoră.“ – S-
a întrerupt şi s-a uitat în jos către mine uşor mânios şi în acelaşi timp cu mine.
„Eşti sigur de asta. Tu trăieşti în aceeaşi lume, nu-I aşa, ca şi un… agent de
schimb…? Viaţa ta tocmai a fost dezorganizată şi schimbată, presupun, de noua
politică SEC. Revizia obligatorie a portofoliilor care a făcut ca investiţia
acţionarilor să piardă mai mult de 50% din procente. Tu trăieşti în aceeaşi lume
ca un jucător de şah la concurs, da? Turneul deschis se desfăşoară săptămâna
aceasta la New York, şi concurezi cu Petrosian şi Ficher şi Browne în Manhattan
pentru un premiu de cinci sute de mii de dolari, atunci ce cauţi în câmpul de la
Maintland, Ohio? Tu şi cu biplanul tău din 1929 cu care ai aterizat pe un câmp
de fermă, necesităţile tale majore fiind permissiunea fermierilor, oamenii care
doresc să facă curse de 10 minute cu avionul, întreţinerea motorului de avion
Kinner şi teama mortală de furtuni cu grindină… Câţi oameni crezi tu că trăiesc

50
în lumea ta? Ai spus patru bilioane de oameni ce trăiesc în lumea ta? Stai cu
picioarele pe pământ şi îmi spui mie că patru bilioane de oameni nu trăiesc în
patru bilioane de lumi separate, ai de gând să susţii aceasta în faţa mea?“ Apoi
şi-a tras sufletul după acest discurs rapid.
„Aproape că simţeam gustul acelui sandwich cu brânza topindu-se…“ am
spus eu.
„Îmi pare rău. Aş fi fost atât de fericit să ţi-l cumpăr. Dar, ah. S-a terminat
şi a trecut acum, mai bine să uităm.“
Cu toate că a fost ultima dată când l-am acuzat că nu trăieşte în această
lume, mi-a trebuit mult timp să înţeleg cuvintele la care s-a deschis manualul.

Dacă
vei practica ficţiunea
pentru un timp, vei înţelege
că acele caractere fictive sunt
uneori mai reale decât
oamenii care au corpuri
şi a căror inimă bate.

13.

Conştiinţa ta este
măsura onestităţii
egoismului tău.

Ascult-o
Cu atenţie.

„Suntem cu toţii liberi să facem tot ceea ce dorim să facem,“ a spus el în

acea noapte. „Nu este aceasta simplu şi curat şi clar? Nu este aceasta un mod
măreţ de a conduce Universul?“
„Aproape. Ai uitat o mică parte importantă,“ am spus eu.
„Oh?“
„Suntem cu toţii liberi să facem ceea ce dorim să facem, atât timp cât nu
rănim pe altcineva,“ l-am dojenit eu. „Ştiu că asta ai vrut să spui, dar trebuia să

51
spui exact ceea ce ai vrut să spui.“ Deodată s-a auzit un sunet târşâit în întuneric,
şi m-am uitat la el imediat. „Ai auzit?“
„Mda. Sună ca şi cum ar fi cineva.“ S-a ridicat, mergând în întuneric. A râs
deodată, spunând un nume pe care nu am putut să îl prind. „Este în regulă,“ l-am
auzit spunând. „Vom fi încântaţi să fii cu noi… nu este nevoie să stai la
distanţă… vino, eşti binevenit, cu adevărat…“ Vocea avea un accent greu, nu
chiar rusesc, nici cehoslovac, dar ceva asemănător. „Mulţumesc, nu vreau să-mi
impun prezenţa…“
Omul pe care l-a adus cu el la lumina focului, era, ei bine, o apariţie
neobişnuită într-o noapte din vestul mijlociu. Un individ mic, slab ca un lup,
înspăimântător la vedere, îmbrăcat în haine de seară, cu o manta neagră brăzdată
de dungi de satin roşu, şi se simţea inconfortabil în lumină.
„Treceam pe aici,“ a spus el. „Câmpul este o scurtătură către casa mea.“
„Chiar aşa?“ Shimoda nu îl credea pe om, ştia că minţea, şi în acelaşi timp
făcea tot ce putea să se abţină să nu izbucnească în râs. Speram să înţeleg şi eu
mai târziu.
„Fă-te comod,“ am spus eu. „Te putem ajuta cu ceva?“ Nu mă simţeam cu
adevărat caritabil, dar era atât de contractat, încât aş fi dorit să se simtă mai în
largul lui, dacă ar fi putut.
S-a uitat la mine cu un zâmbet disperat care m-a îngheţat.
„Da, mă puteţi ajuta. Am nevoie de aceasta foarte mult, astfel nici un v-aş
fi cerut. Pot să vă beau sângele? Doar puţin? Este hrana mea, am nevoie de
sânge uman…“
Poate că de vină era accentul, el nu ştia engleză atât de bine sau eu nu am
înţeles cuvintele sale, dar am fost imediat în picioare, mai repede decât oricând
în ultimul timp, fânul zburând în foc datorită repeziciunii mele.
Omul a păşit înapoi. Sunt în general inofensiv, dar nu sunt o persoană
micuţă şi pot să arăt ameninţător. El şi-a întors capul. „Domnule, îmi pare rău!
Îmi pare rău! Vă rog să uitaţi că am spus ceva despre sânge! Dar vedeţi…“
„Ce-ai spus?“ Eram şi mai fioros pentru că îmi era frică. „Ce Dumnezeu ai
spus, domnule? Eu nu ştiu ce eşti, eşti vreun fel de Vam…?“
Sshimoda mi-a tăiat-o înainte de a termina cuvântul. „Richard, oaspetele
nostru vorbea, şi tu l-ai întrerupt. Te rog continuă, domnule; prietenul meu este
puţin pripit.“
„Donald,“ am spus eu „acest individ…“
„Taci din gură!“

52
 Aceasta m-a surprins atât de mult încât am tăcut, şi am privit într-un fel de
întrebare îngrozită la acel om, prins de întunecimea sa nativă în lumina focului
nostru.
„Vă rog să înţelegeţi. Nu eu am ales să mă nasc vampir. Este un ghinion.
Eu nu am mulţi prieteni. Dar trebuie să beau o anumită cantitate de sânge
proaspăt în fiecare noapte sau mă zvârcolesc într-o durere teribilă, şi simt că nu
mai pot să trăiesc! Vă rog, voi fi profund rănit – voi muri – dacă nu îmi veţi
permite să vă sug sângele… Doar o mică cantitate, nu am nevoie de mai mult de
o jumătate de litru.“
A avansat un pas către mine, lingându-şi buzele, gândindu-se că Shimoda
mă controlează cumva şi mă va face să mă supun.
„Încă un pas şi va curge într-adevăr sânge. Domnule, dacă mă atingi vei
muri…“ Nu doream să-l omor, dar doream să-l leg, cel puţin, înainte să
continuăm discuţia.
Probabil că m-a crezut, deoarece s-a oprit şi a suspinat. S-a întors către
Shimoda. „Ţi-ai atins scopul?“
„Cred că da. Mulţumesc.“
Vampirul s-a uitat la mine şi a zâmbit, complet destins, bucurându-se din
plin de sine, ca un actor pe scenă atunci când spectacolul se sfârşeşte. „Nu îţi voi
bea sângele, Richard,“ a spus el, într-o perfectă engleză prietenoasă, fără nici un
accent. Cum îl priveam a început să dispară, ca şi cum s-ar fi transformat în
propria sa lumină…în cinci secunde a dispărut.
Shimoda s-a aşezat din nou în apropierea focului. „Sunt întotdeauna
încântat că nu spui exact ceea ce crezi!“
Încă tremuram, cu adrenalina crescută, pregătit pentru bătălia cu un
monstru. „Don, nu sunt sigur că sunt făcut pentru asta. Mai bine mi-ai spune ce
se întâmplă. Cum ar fi, de exemplu, ce…a fost aceasta?“
„Creatura a fost un vampir,“ a spus el în cuvinte mai groase chiar decât
cele ale creaturii. „Sau ca să fiu mai precis, acea creatură a fost o formă-gând a
unui vampir. Dacă vrei vreodată să explici ceva, şi vezi că nu eşti ascultat,
construieşti o mică formă-gând pentru a demonstra ceea ce vrei să spui. Crezi că
am exagerat cu el, cu acea manta şi cu colţii şi cu accentul pe care îl avea? Te-a
speriat prea tare?“
„Mantaua era de primă clasă, Don, dar a fost cel mai stereotip, ciudat…nu
am fost speriat de loc.“
El a oftat. „Ei bine. Dar te-am prins, în sfârşit, şi asta contează.“
„Cum m-ai prins?“

53
 „Richard, fiindu-ţi atât de frică de vampirul meu, tu ai făcut ceea ce ai dorit
să faci, chiar dacă ştiai că eşti pe cale de a răni pe altcineva. El chiar ţi-a spus că
va fi rănit dacă…“
„Dar avea de gând să îmi sugă sângele!“
„Ceea ce noi facem oricui, atunci când spunem că vom fi răniţi dacă
celălalt nu face ceea ce vrem noi să facă.“
Am rămas tăcut o perioadă lungă de timp, gândindu-mă. Am fost
întotdeauna convins că suntem liberi să facem ceea ce ne place, doar dacă nu
rănim pe altcineva, şi aceasta nu se potrivea. Mai era ceva care lipsea.
„Ceea ce te frământă ,“ a spus el „este un lucru în general acceptat, care
din întâmplare este imposibil. Greşeala provine din aceste cuvinte…a răni pe
altcineva. Noi alegem, noi înşine, să fim răniţi, sau să nu fim răniţi, indiferent
cum. Noi suntem cei care decidem. Nimeni altcineva. Vampirul meu ţi-a spus că
va fi rănit dacă nu îl vei lăsa? Era decizia lui să fie rănit, era alegerea lui. Ceea
ce faci tu într-o astfel de situaţie este decizia ta, alegerea ta: să îi dai sânge; să îl
ignori, să îl legi; să treci o ţepuşă de stejar prin inima sa. Dacă el nu dorea acea
ţepuşă, era liber să se opună, în orice mod dorea. Şi putem continua aşa la
nesfârşit, alegeri, alegeri“.
„Dacă pui problema astfel…“
„Ascultă,“ a spus el, „este important. Noi suntem liberi cu toţii. Liberi. Să
facem. Orice. Dorim. Să facem.“

14.

Fiecare persoană,
toate evenimentele vieţii tale
sunt acolo deoarece tu
le-ai atras acolo.

Ce vei alege
să faci cu ele,
depinde de tine.

54
 „Nu te simţi singur, Don?“ Eram la o cafenea în Ryeson, Ohio, când s-a
întâmplat să îl întreb.
„Sunt surprins că tu…“
„Stt,“ am spus eu. „Nu mi-am terminat întrebarea. Nu te simţi niciodată
măcar puţin singur?“
„Ceea ce tu gândeşti ca…“
„Aşteaptă. Toţi aceşti oameni, pe care îi vedem doar câteva minute.
Câteodată există o faţă în mulţime, o drăgălaşă femeie strălucitoare care mă face
să doresc să stau şi să-I spun bună, doar să stau acolo puţin, şi să vorbesc un
timp cu ea. Dar ea zboară 10 minute cu mine sau nu, şi apoi pleacă, şi în ziua
următoare eu plec la Shelbyville şi nu o voi mai revedea niciodată. Aceasta
înseamnă singurătate. Dar ghicesc că nu îmi pot face prieteni de durată, atunci
când eu însumi nu stau prea mult într-un loc.“
El a rămas tăcut.
„Sau pot?“
„Pot să vorbesc acum?“
„Cred că da.“ Sandwich-urile de acolo erau învelite pe jumătate într-o
hârtie subţire îmbibată în ulei, şi atunci când le despachetam, împrăştiam
seminţe de susan pretutindeni – mici lucruri nefolositoare. El a mâncat în tăcere
pentru un timp şi la fel am făcut şi eu, întrebându-mă ce va spune.
„Ei bine, Richard, noi suntem ca nişte magneţi, nu-I aşa? Nu magneţi,
suntem nişte bucăţi de fier, înfăşurate în sârmă de cupru, şi putem să ne
magnetizăm ori de câte ori dorim. Dacă ne conectăm voltajul nostru interior la
acel înveliş din sârme de cupru, putem să atragem orice dorim să atragem. Un
magnet nu-şi pune niciodată problema modului în care el funcţionează. Este el
însuşi, şi prin natura sa, atrage unele lucruri, şi lasă altele neatinse.“
Am mâncat un cartof prăjit şi am suspinat către el. „Ai uitat un singur
lucru. Cum să fac aceasta?“
„Tu nu faci nimic. Legea cosmică, îţi aminteşti? Lucrurile asemănătoare se
atrag. Fii doar tu însuţi, calm şi curat şi strălucitor. În mod automat, atunci când
noi radiem prin noi înşine, întrebându-ne pe noi înşine în fiecare clipă dacă
aceasta este cu adevărat ceea ce vrem să facem, şi făcând doar atunci când
răspunsul este „Da“, în mod automat aceasta îi îndepărtează pe cei care nu au
nimic de învăţat de la ceea ce noi suntem şi îi atrage pe aceia care au, şi de la
care noi avem de învăţat, în egală măsură.“
„Dar pentru aceasta esste necesară foarte multă credinţă, şi între timp eşti
foarte singur.“

55
 S-a uitat la mine ciudat peste sandwich-ul său. „Falsă credinţă. Nu este
necesară nici o credinţă. Tot ce este necesar este imaginaţia.“
El a măturat masa, lăsând-o curată între noi, împingând sarea şi cartofii
prăjiţi la o parte, ketchup-ul, furculiţele şi cuţitele, astfel încât mă întrebam ce se
va întâmpla, ce se va materializa sub ochii mei.
„Dacă ai imaginaţie cât o sămânţă de susan,“ a spus el, aducând o sămânţă
de susan ca exemplu în mijlocul acelui loc curat, „toate lucrurile sunt posibile
pentru tine.“
M-am uitat la sămânţa de susan, şi apoi la el. „Aş dori ca voi, Mesiaşii să
vă strângeţi împreună şi să cădeţi de acord. Am crezut că lucrul cel mai necesar
este credinţa, atunci când lumea se ridică împotriva mea.“
„Nu. Am încercat să corectez această idee falsă, pe vremea când lucram,
dar a fost o luptă lungă şi obositoare. Acum două mii de ani, cinci mii, ei nu
aveau cum să desemneze imaginaţia, şi credinţa a fost cel mai bun cuvânt pe
care l-au putut găsi pentru un grup frumos şi solemn de admiratori. De
asemenea, ei nu aveau seminţe de susan.“(nm=enlightned imagination)
Ştiam foarte bine că ei aveau seminţe de susan, dar am lăsat această
minciună să treacă. „Presupun că trebuie să-mi imaginez această capacitate de
atracţie? Să îmi imaginez o drăguţă doamnă înţeleaptă, cu un aer mistic, apărând
într-un câmp de porumb în Tarragon, Illinois? Pot să fac aceasta, dar asta este tot
ce este, este doar imaginaţia mea.“
El s-a uitat disperat către cer, reprezentat pentru moment de tavanul placat
cu cositor, şi luminile reci de la cafeneaua Em & Edna. „Doar imaginaţia ta?
Bineînţeles este imaginaţia ta! Această lume este imaginaţia ta, ai uitat? Acolo
unde este gândirea ta, este şi experienţa ta; Aşa cum gândeşte un om, aşa devine
el; De ceea ce ţi-e teamă, nu vei scăpa; Gândeşte şi îmbogăţeşte-te mereu
interior; Vizualizarea creatoare pentru distracţie, dar şi cu folos; cum să găseşti
prieteni, fiind ceea ce eşti. Imaginaţia ta nu-ţi schimbă esenţa nici un pic; nu
afectează deloc realitatea. Dar noi vorbim despre lumile fraţilor Warner, în
timpurile lui MGM, fiecare secundă din acestea sunt iluzii şi imaginaţii. Sunt în
întregime vise cu simbolurile pe care noi visătorii din starea de veghe ni le
impunem singuri.“
Şi-a aliniat cuţitul şi furculiţa ca şi cum ar fi construit un pod de la locul
său până la al meu. „Te întrebi ce îţi spun visele tale? La fel de bine uită-te la
lucrurile din viaţa ta, din starea de veghe, şi întreabă-te ce rol au ele. Tu cu
avioane peste tot în viaţa ta, oriunde te întorci.“
„Ei bine, Don, da.“ Aş fi dorit să o ia mai încet, să nu-mi aducă toate
acestea pe cap deodată; o milă pe minut este o viteză prea mare pentru ideile noi.

56
 „Dacă visezi despre avioane, cum interpretezi acest vis?“
„Ei bine, libertate. Visurile cu avioane sunt ca o evadare, un zbor şi mă fac
să mă simt liber.“
„Şi cât de clar vrei să ţi-o spun? Visul în stare de veghe este acelaşi lucru:
gândirea ta trebuie eliberată de toate aspectele care te trag înapoi – rutină,
autoritate, înlănţuire, inerţie. Ceea ce tu nu ai realizat încă, este că eşti deja liber,
şi că întotdeauna ai fost. Dacă înţelegerea ta ar fi doar pe jumătate cât această
sămânţă de susan, ai fi deja stăpânul suprem al vieţii tale de magician. Doar
imaginaţie! Ce spui despre asta?“
Ospătăriţa se uita la el ciudat din când în când, spălând vase, ascultând,
curioasă să afle cine era.
„Deci tu nu te simţi niciodată singur, Don?“ am spus eu.
„Doar dacă vreau. Am prieteni în alte dimensiuni care mă înconjoară din
când în când. La fel şi tu.“
„Nu. Vreau să spun în această dimensiune, în această lume imaginară.
Arată-mi ce vrei să spui, dăruieşte-mi un mic miracol al puterii magnetice de
atracţie…chiar vreau să învăţ asta.“
„Tu o să-mi arăţi,“ a spus el. „Pentru a aduce orice în viaţa ta, imaginează-
ţi că este deja acolo.“
„Cum ar fi ce? Cum ar fi doamna mea încântătoare?“
„Orice. Nu doamna. Ceva mic, la început.“
„Presupun că trebuie să exersez acum?“
„Da.“
„OK…. O pană albastră.“
S-a uitat la mine inexpresiv. „Richard, o pană albastră?“
„Ai spus orice, care să nu fie o doamnă, ceva mic.“
El a ridicat din umeri. „Bine. O pană albastră. Imaginează-ţi pana.
Vizualizeaz-o, fiecare linie şi marginea ei, şi vârful. Deschiderea în formă de V
unde se întoarce, şi puful din jurul cotorului. Doar pentru un minut. Apoi las-o să
dispară.“
Am închis ochii pentru un minut şi am văzut o imagine în mintea mea, de
cinci centimentri lungime, albastră cu irizări argintii către margini. O pană foarte
clară putind acolo în întuneric.
„Înconjoar-o cu lumină aurie, dacă doreşti. Acesta este un lucru curativ,
care te ajută să o faci reală, dar lucrează şi în magnetism, de asemeni.“
Am înconjurat pana mea în lumină aurie. „OK.“
„Asta este. Acum poţi să deschizi ochii.“
Am deschis ochii. „Unde este pana mea?“

57
 „Dacă ai avut-o clar în gândul tău, chiar în acest moment ea se îndreaptă
către tine ca un camion.“
„Pana mea, ca un camion?“
„La modul figurat, Richard.“
În toată acea după-amiază am aşteptat ca pana să apară, şi nu a apărut. Era
seară, în timpul cinei când stăteam în faţa unui sandwich fierbinte, când am
văzut-o. O imagine mică imprimată pe cutia de lapte. Împachetat pentru
Lăptăriile Scott de către ferma Pana Albastră, Brian, Ohio. „Don! Pana mea!“
El a privit, şi a ridicat din umeri. „Am crezut că vrei o pană adevărată.“
„Ei bine, orice pană e bună pentru începători, nu crezi?“
„Ai vizualizat doar pana singură sau ţi-ai imaginat-o că o ţii în mână?“
„Singură.“
„Aşa se explică. Dacă vrei să fii împreună cu ceea ce atragi, trebuie să te
vizualizezi şi pe tine în imagine, de asemenea. Îmi pare rău că nu ţi-am spus
asta.“
Un fantomatic sentiment ciudat. A mers! Am atras magnetic conştient
primul meu lucru! „Astăzi o pană,“ am spus eu, „mâine lumea!“
„Fii atent, Richard,“ a spus el îngrijorat, „sau o să-ţi pară rău…“

15.

Adevărul
pe care îl rosteşti
nu are nici trecut,
nici viitor.

El doar există,
Şi aceasta este tot ceea ce
Trebuie el să fie.

Întins pe spate, sub avionul meu, curăţam uleiul din partea de jos a
fuselajului. Cumva motorul meu împrăştia mai puţin ulei decât înainte. Shimoda
zbura cu un pasager, apoi a venit şi s-a aşezat pe iarbă, în timp ce eu lucram.
„Richard, cum speri tu să impresionezi lumea când oricine altcineva
lucrează pentru a se întreţine iar tu alergi peste tot, iresponsabil, de la o zi la alta,

58
în biplanul tău nebun, vânzând zboruri pasagerilor?“ Mă testa din nou. „Iată o
întrebare cu care te vei mai întâlni.“
„Ei bine, Donald, partea întâi: Eu nu exist pentru a impresiona lumea. Eu
exist pentru a-mi trăi viaţa într-un mod care să mă facă fericit.“
„OK. Partea a doua?“
„Partea a doua: Oricine altcineva este liber să facă orice va simţi imboldul
să facă, pentru a trăi. Partea a treia: Responsabilul este Capabil să Răspundă,
capabil să răspndă pentru modul în care noi alegem să trăim. Există o singură
persoană în faţa căreia noi trebuie să dăm socoteală, bineînţeles, şi aceasta
este…?“
„…noi înşine,“ a spus Don, răspunzând mulţimii imaginare de căutători ce
stătea împrejur.
„Nu trebuie să dăm socoteală nici măcar faţă de noi înşine, dacă nu vrem.
Dar majoritatea dintre noi găseşte că este mai interesant să ştie motivaţia fiecărei
acţiuni şi decizii pe care o luăm – indiferent că alegem să privim o pasăre sau să
călcăm pe o furnică sau să lucrăm pentru bani la ceva pe care mai bine nu l-am
face.“
M-am crispat puţin. „Am dat un răspuns prea lung?“
El a încuviinţat. „Calea este prea lungă.“
„OK… tu cum speri să impresionezi lumea…“ m-am rostogolit afară de
sub avion şi m-am odihnit un timp la umbra aripilor. „Dar ce spui despre faptul
că eu îi permit lumii să trăiască aşa cum a ales, şi mi-am permis şi mie să trăiesc
aşa cum am ales.“
Mi-a aruncat un zâmbet vesel, era mândru. „Vorbeşti ca un adevărat
Mesia! Simplu, direct, demn de a fi citat, şi nu răspunde direct la întrebare, dacă
cineva nu-şi acordă timpul de a se gândi atent asupra ei.“
„Mai încearcă-mă.“ Era delicios să îmi privesc propria minte lucrând, când
el mă testa.
„«Maestre»,“ a spus el, „«Vreau să fiu iubit, sunt bun, fac altora ceea ce aş
dori să-mi facă ei mie, dar încă nu am prieteni şi sunt singur». Cum vei
răspunde?“
„Bate-mă,“ am spus eu. „Nu am nici cea mai mică idee ce să spun.“
„CE?“
„Doar puţin umor, Don, pentru a anima seara. O mică şi nevinovată
schimbare de pas sau de viteză acolo.“
„Mai bine ai fi foarte atent la modul în care îţi animi serile. Problemele nu
sunt glume şi jocuri pentru oamenii care vin la tine, chiar dacă sunt ei înşişi
foarte avansaţi, ştiind că sunt proprii lor ghizi. Tu exişti pentru a da răspunsurile,

59
aşa că vorbeşte. Încearcă să le spui «Bate-mă», şi vei vedea cât de repede poate
mulţimea să pună un om la zid.“
M-am ridicat mândru. „Căutătorule, tu ai venit la mine pentru un răspuns,
şi eu îţi răspund în faţă: REGULA DE AUR nu funcţionează. Cum ţi-ar place să
întâlneşti un masochist care face altora ceea ce I-ar place lui să I se facă? Sau un
adorator al Zeului crocodililor, care tânjeşte după onoarea de a fi aruncat de viu
în gura lor? Nici chiar Samariteanul, de la care a pornit totul…ce l-a determinat
pe el să creadă că omul pe care l-a găsit întins pe marginea drumului dorea să I
se toarne ulei pe răni? Ce s-ar fi întâmplat dacă omul ar fi folosit acele momente
tăcute pentru a se vindeca el însuşi spiritual, bucurându-se de ele?“ Suna
convingător pentru mine.
„Chiar dacă REGULA a fost schimbată în fă altora ceea ce e doresc să li
se facă, noi putem şti doar ceea ce noi înşine dorim să ni se facă. Ceea ce
înseamnă această regulă, şi cum ar trebui să o aplicăm noi cu sinceritate, este: fă
altora, ceea ce cu adevărat simţi că ţi-ar place să faci altora. Dacă întâlneşti un
masochist şi repeţi această regulă, nu va trebui să îl baţi cu biciul, doar pentru că
asta este ceea ce ar dori el să îi faci. Şi nici nu va trebui să îl arunci pe adorator
crocodililor.“ M-am uitat la el. „E prea banal?“
„Ca de obicei, Richard, vei pierde 90% din auditoriu până când vei învăţa
să te exprimi concis!“
„Ei bine, ce este rău în a pierde 90% din auditoriu?“
M-am năpustit din nou la el. „Ce este rău în a-mi pierde TOT auditoriul?
Eu ştiu ceea ce ştiu şi spun ceea ced spun! Şi dacă aceasta este greşit, atunci cu
atât mai rău pentru ce este just. Cursele cu avionul costă trei dolari, cash!“
„Ştii ceva?“ Shimoda s-a ridicat, scuturându-şi paiele de pe blue-jeans.
„Ce?“ am spus eu cu suspiciune.
„Tocmai ai absolvit. Cum te-ai simţi să fi un Maestru?“
„Extrem de frustrat.“
S-a uitat la mine cu un zâmbet infinitezimal. „Va trebui să te obişnuieşti cu
aceasta,“ a spus el.

Iată un test
pentru a vedea
dacă misiunea ta pe pământ
s-a încheiat:

60
 Dacă eşti în viaţă,
ea nu s-a încheiat.

16.

Magazinele de piese sunt întotdeauna locuri foarte lungi, cu rafturi ce merg

spre înapoi şi par a nu se mai termina.
Am plecat să pescuiesc în întuneric în magazinul de piese din Hayward,
deoarece aveam nevoie de piuliţe de zece, de şuruburi şi de piese pentru saboţii
de frână ai avionului. Shimoda frunzărea nerăbdător o carte în timp ce eu
priveam, deoarece bineînţeles că el nu avea nevoie de nimic din magazin.
Întreaga economie va da faliment, m-am gândit, dacă fiecare ar fi ca el,
materializând orice ar dori dintr-o formă – gând şi aer pur; reparând lucrurile
fără să aibă nevoie de piese sau de muncă.
În sfârşit am găsit o jumătate de duzină de şuruburi de care aveam nevoie
şi m-am îndreptat cu ele către casă, unde proprietarul ascultă muzică în surdină,
Greenleeves; era o melodie care mă făcea fericit de când eram copil, cântată
acum la chitară de vreun sistem sonor ascuns…Ciudat să o auzi ascultată într-un
oraş de patru sute de suflete.
Şi s-o auzi în Hayward era ciudat de asemenea, deoarece nu exista nici un
sistem sonor. Proprietarul stătea înclinat pe spate pe scaunul său de lemn de la
casierie, ascultându-l pe Mesia ce-I cânta notele la o chitară ieftină cu şase corzi,
luată din raftul pentru vânzare. Era un sunet dulce, şi am rămas tăcut acolo,
plătindu-mi cei şaptezeci şi trei de cenţi şi fiind urmărit de sunet. Probabil că
acel instrument ieftin nu era de calitate, dar totuşi suna ca venind din Anglia unui
alt secol.
„Donald, este foarte frumos! Nu ştiam că ştii să cânţi la chitară!“

„Tu nu ştii? Atunci înseamnă că tu crezi că dacă cineva s-ar fi îndreptat

către Isus Cristos întinzându-I o chitară, el I-ar fi răspuns «Nu pot să cânt la
acest instrument». Ar fi spus el aceasta?“
Shimoda a pus chitara înapoi la locul său şi a ieşit cu mine în lumina
Soarelui. „Sau dacă ar fi venit la el cineva care să vorbească rusa sau persana,
crezi că orice Maestru veritabil nu ar înţeles ce spune? Sau dacă ar fi vrut să
pornească un motor sau să zboare cu un avion, crezi că nu ar fi putut să o facă?“
„Tu ştii într-adevăr toate lucrurile, nu-I aşa?“

61
 „Şi tu deasemenea, bineînţeles. Doar că eu ştiu că ştiu toate lucrurile.“
„Înseamnă că eu pot să cânt aşa ca tine la chitară?“
„Nu, tu ai propriul tău stil, diferit de al meu.“
„Cum aş putea să o fac?“ Nu aveam de gând să mă întorc înapoi şi să
cumpăr chitara, eram doar curios.
„Renunţă doar la toate inhibiţiile tale şi la orice convingere pe care o ai,
cum că nu poţi să cânţi. Atinge chitara ca şi cum a fost o parte a vieţii tale, ceea
ce de fapt şi este, într-o altă circumstanţă de viaţă. Trebuie să ştii că este perfect
natural pentru tine să cânţi chiar foarte bine, apoi lasă-ţi subconştientul să aibă
singur grijă de degetele tale şi cântă.“
Am citit despre asta, învăţare hipnotică, în care studenţilor li se spunea că
sunt maeştrii ai artei, şi astfel ei cântau şi pictau şi scriau precum adevăraţi
maeştrii ai artei. „Este un lucru greu, Don, să renunţ la convingerea mea că nu
ştiu să cânt la chitară.“
„Atunci va fi greu pentru tine să cânţi la chitară. Îţi va lua ani de exersare
înainte ca tu însuţi să-ţi acorzi permisiunea de a o face bine, înainte ca mintea ta
conştientă să îţi spună că ai suferit suficient pentru a merita dreptul de a cânta
bine.“
„De ce nu mi-a trebuit mult timp să învăţ să zbor? Aceasta se presupune că
este greu, dar eu am prins desstul de repede.“
„Doreşti să zbori?“
„Nimic altceva nu contează pentru mine! Mai mult decât orice! Mă uitam
în jos către nori, şi către fumul care ieşea din coşuri dimineaţa, apoi urcam drept
în sus în tăcerea calmă şi puteam vedea…Oh! Înţeleg unde baţi. Vei spune, «Nu
ai simţit niciodată aşa ceva despre cântatul la chitară, nu-I aşa?»
„ Nu ai simţit niciodată aşa ceva despre cântatul la chitară, nu-I aşa?“
„Şi acest sentiment de scufundare îl am chiar acum. Don, spune-mi că aşa
ai învăţat să zbori. Pur şi simplu te-ai urcat într-o zi în Travel Air şi ai zburat. Nu
te-ai mai urcat niciodată într-un avion înainte.“
„Ei, ai intuiţie.“
„Nu ţi-ai dat testul de zbor pentru licenţă? Nu, aşteaptă, nu ai licenţă, nu-I
aşa? O licenţă de zbor obişnuită.“
El s-a uitat la mine ciudat, cu o şoaptă de zâmbet, ca şi cum aş fi îndrăznit
să îi pretind o licenţă şi el ştia că ar putea să facă cu uşurinţă aceasta.
„Vrei să spui acea foaie de hârtie, Richard? Acel fel de licenţă?“
„Da, acea foaie de hârtie.“
Nu s-a căutat în buzunar, şi nici nu şi-a scos portofelul cu acte. El doar a
deschis mâna dreaptă şi acolo a apărut o licenţă de zbor, ca şi cum ar fi ţinut-o în

62
mână, aşteptându-se să I-o cer. Nici nu dispăruse, şi nici nu se înclinase, şi am
ştiut că acum zece secunde ea nici măcar nu existase.
Dar am luat-o şi m-am uitat la ea. Era un certificat oficial de pilot de la
Departamentul de transport, cu parafă pe ea, pe numele Donald William
Shimoda, cu o adresă din Indiana, o licenţă de pilot comercial cu ratificări pentru
avioanele single şi cu mai multe motoare, zbor instrumental şi planoare.
„Nu ai permis pentru avioane maritime sau elicoptere?“
„Le am şi pe acestea, dacă am nevoie de ele,“ a spus el atât de misterios
încât am izbucnit în râs înaintea lui. Omul care mătura trotuarul în faţa lui
International Harwester s-a uitat la noi şi a zâmbit şi el.
„Cum rămâne cu mine?“ am spus eu. „Vreau un permis de transport
aerian.“
„Va trebui să-ţi falsifici singur propriul tău permis“, a spus el.

17.

La emisiunea radiofonică a lui Jeff Sykes am văzut un Donald Shimoda pe

care nu-l mai văzusem niciodată înainte. Emisiunea a început la ora 21 şi a durat
până la miezul nopţii, desfăşurându-se într-o cameră nu mai mare decât cea a
unui ceasornicar, încărcată de reclame şi spoturi publicitare.
Sykes şi-a deschis emisiunea întrebând dacă este ceva ilegal în a zbura de-a
lungul ţării într-un avion vechi, luând pasageri pentru curse.
Răspunsul era nu, nu este nimic ilegal în aceasta, avioanele sunt inspectate
atent, la fel de atent ca orice avion cu reacţie. Sunt chiar mai sigure şi mai
puternice decât multe din avioanele moderne îmbrăcate în metal, şi tot ce este
necesar este o licenţă de zbor şi permisiunea proprietarului terenului. Dar
Shimoda nu a răspuns astfel. „Nimeni nu ne poate opri să facem ceea ce dorim
să facem, Jeff“, a spus el. Aceasta era perfect adevărat, dar nu o spusesecu tactul
necesar atunci când vorbeşti cu o audienţă de la radio, care se întreabă ce se
întâmplă cu toate aceste avioane care zboară prin jur. La un minut după ce a
spus aceasta, telefonul principal de pe biroul lui Sykes a început să sune.
„Avem o convorbire pe linia 1,“ a spus Sykes. „Daţi-I drumul, doamnă.“
„Sunt pe fir?“

63
 „Da, doamnă, sunteţi în transmisie directă şi oaspetele nostru este domnul
Donald Shimoda, pilotul de avion. Continuaţi, sunteţi în legătură directă.“
„Ei bine, aş vrea să îi spun acestui individ că nu oricine poată să facă ceea
ce doreşte să facă, şi că unii oameni trebuie să muncească pentru a trăi şi să-şi
asume chiar mai multă responsabilitate decât a zbura prin jur ca la carnaval!“
„Oamenii care muncesc pentru a trăi fac ceea ce doresc cel mai mult să
facă,“ a spus Shimoda. „La fel ca oamenii care se joacă pentru a trăi…“
„Scriptura spune că prin sudoarea frunţii trebuie să-ţi meriţi pâinea şi cu
mâhnire trebuie să mănânci din ea.“
„Suntem liberi să facem şi aceasta de asemenea, dacă dorim.“
„«Fă ce-ţi place»! Am obosit să tot ascult oameni ca tine care spun mereu,
fă ce-ţi place, fă ce-ţi place! Voi lăsaţi pe fiecare să o ia razna şi ei distrug
lumea. Ei distrug lumea chiar acum. Uite ce se întâmplă cu viaţa verde a planetei
şi cu râurile şi oceanele!“ Ea I-a oferit cincizeci de ocazii diferite pentru a
replica, şi el le-a ignorat pe toate. „Este în regulă dacă lumea este distrusă,“ a
spus el. „Mai există un bilion de alte lumi pentru noi, pentru a le crea şi din care
să alegem. Atât timp cât oamenii vor dori planete, vor exista planete pe care să
trăiască.“
Aceasta cu greu ar fi putut să o liniştească pe cea care telefonase, şi m-am
uitat la Shimoda uimit. El vorbea din punctul de vedere, al perspectivelor peste o
mulţime de vieţi, cunoaştere pe care doar un Maestru este de aşteptat să o deţină.
Cea care telefonase presupunea în mod natural că discuţia se referă la realitatea
acestei unice lumi, în care naşterea este începutul şi moartea sfârşitul. El ştia
aceasta…de ce o ignora?
„Totul este în regulă, nu-I aşa?“ a spus în receptor cea care sunase. „Nu
există nici un rău în această lume, nici un păcat care se petrece în jurul nostru?
Asta nu te deranjează, nu-I aşa?“
„Nu există nimic aici care să mă deranjeze, doamnă. Noi vedem doar o
părticică minusculă a întregului care este viaţa, şi această părticică minusculă
este doar o păcăleală. Totul este echilibrat, armonios şi just, şi nimeni nu suferă
şi nimeni nu moare fără propriul său consimţământ. Nimeni nu face ceea ce nu
doreşte să facă. Nu există nimic bun şi nimic rău, în afară de ceea ce ne face pe
noi fericiţi şi ceea ce ne face nefericiţi.“
Nimic diin toate acestea nu au reuşit să o calmeze pe doamna de la telefon.
Dar ea s-a întrerupt deodată şi a spus simplu. „De unde ştii toate aceste lucruri pe
care le spui? De unde ştii că ceea ce spui este adevărat?“
„Nu ştiu că este adevărat,“ a spus el. „Eu cred în ele deoarece este amuzant
să cred în ele.“

64
 Mi-am îngustat ochii. Ar fi putut să spună că a încercat şi că a mers…
vindecările, miracolele, experienţa practică îi dădeau voie să gândească că este
adevărat şi că funcţionează. Dar el nu spusese aceasta. De ce?
Trebuia să existe un motiv. Îmi ţineam ochii pe jumătate închişi, camera
părând mai cenuşie, vedeam doar o imagine confuză a lui Shimoda aplecat
pentru a vorbi la microfon. Spunea toate aceste lucruri răspicat, neoferind
alegere, nefăcând nici un efort de a-I ajuta pe bieţii ascultători să înţeleagă.
„Oricine care a avut vreodată vreun necaz, oricine care a fost vreodată
fericit, oricine care a dat vreodată un dar în această lume a fost un suflet egoist,
trăind pentru propriul său interes. Fără excepţii.“
A urmat telefonul unui bărbat, în timp ce se lăsa înserarea. „Egoist!
Domnule, tu ştii ce este Anticristul?“
Pentru o secundă Shimoda a zâmbit şi s-a relaxat în scaun. Era ca şi cum l-
ar fi cunoscut personal pe cel care sunase.
„Puteţi să-mi spuneţi dumneavoastră,“ a spus el.
„Cristos spunea că trebuie să trăim pentru aproapele nostru. Anticristul
spune să fii egoist, să trăieşti pentru tine insuţi şi să-I laşi pe ceilalţi să se ducă în
iad.“
„Sau în paradis, sau în orice altă parte doresc să se ducă.“
„Eşti periculos, ştii asta, domnule? Ce s-ar întâmpla dacă toţi cei care te
ascultă ar face exact aşa cum ar dori ei să facă? Ce crezi că s-ar întâmpla
atunci?“
„Cred că aceasta ar fi cea mai fericită planetă din această parte a galaxiei,“
a spus el.
„Domnule, nu sunt sigur că doresc ca copiii mei să audă ceea ce spui.“
„Ce ar dori copiii tăi să audă?“
„Dacă suntem cu toţii liberi să facem tot ce dorim să facem, atunci eu sunt
liber să vin acolo în câmp cu puşca mea şi să te împuşc în capul tău tâmpit.“
„Bineînţeles că eşti liber să faci aceasta.“
A răsunat un ţăcănit greu pe linie. Undeva în oraş era cel puţin un om
furios. Ceilalţi aşteptau probabil la telefon, căci fiecare buton de pe panou era
aprins şi luminos.
Nu vroiam să continuăm astfel; el ar fi putut să spună aceleaşi lucruri dar
într-un mod diferit şi nu ar mai fi iritat pe nimeni. Analizându-mă şi
rememorând, am realizat că aveam acelaşi sentiment pe care îl avusesem la
Troy, atunci când mulţimea s-a dezlănţuit şi l-a înconjurat. Era timpul. Era în
mod clar pentru noi timpul să plecăm.
Manualul nu mi-a fost de nici un ajutor acolo în studio.

65
 Pentru a trăi
liber şi fericit,
trebuie să sacrifici
înlănţuirea.

Nu este întotdeauna un
sacrificiu uşor.

Jeff Skyes spusese tuturor cine suntem, că avioanele noastre erau parcate în
câmpul lui John Thomas, la staţia 41, şi că noaptea dormim acolo sub aripile
avioanelor. Am simţit acolo undele de mânie, provenind de la oamenii
înspăimântaţi pentru moralitatea copiilor lor, şi pentru viitorul modului american
de viaţă, şi nici una dintre ele nu m-a făcut prea fericit. Trecuse doar o jumătate
de oră din emisiune, şi lucrurile mergeau din ce în ce mai rău.
„Ştii ceva, domnule, eu cred că eşti un şarlatan,“ a spus următorul
interviator.
„Bineînţeles că sunt un şarlatan. Cu toţii suntem şarlatani în această lume,
cu toţii pretindem că suntem ceva ce în realitate nu suntem. Noi nu suntem doar
corpuri care umblă, noi nu suntem atomi şi molecule, noi suntem idei
indestructibile, esenţă nemuritoare de Eternitate, indiferent cât de mult credem în
aparenţele noastre…“
El ar fi trebuit să fie primul care să îmi reamintească că eram liber să plec
dacă nu-mi plăcea ceea ce spunea, şi tot el ar fi râs de teama mea de mulţimea
gata de a-l linşa, ce ne aştepta cu torţe la avioane.

18.

Nu fi mâhnit
de bun rămas.
Un bun rămas este întotdeauna necesar

66
 înainte de
a ne putea întâlni din nou.

Si întâlnirea,
După numai câteva momente
Sau după mai multe vieţi,
Este sigură pentru cei care sunt
Prieteni.

La amiaza zilei următoare, înainte ca oamenii să vină să zboare, Shimoda

s-a oprit lângă aripa avionului meu. „Îţi aminteşti ce mi-ai spus atunci când mi-ai
descoperit problema, că nimeni nu mă ascultă, indiferent câte miracole fac?“
„Nu.“
„Îţi aminteşti acea perioadă, Richard?“
„Mda, îmi amintesc acea perioadă. Păreai atât de singur deodată. Dar nu
îmi amintesc ce am spus.“
„Ai spus că a depinde de faptul că oamenilor nu le pasă de ce le spun eu,
însemnă a depinde de altcineva pentru a fi fericit. Eu am venit aici tocmai pentru
a învăţa aceasta: nu contează dacă comunic sau nu. Am ales această viaţă pentru
a împărtăşi oricui modul în care lumea este construită şi aş putea la fel de bine să
aleg să nu spun absolut nimic. Sinele nu are nevoie de mine pentru a fi revelat.“
„Dar este evident, Don. Aş fi putut să îţi spun eu aceasta.“
„Mulţumesc foarte mult. Am trăit în această viaţă doar pentru a găsi
această idee. Mi-am terminat întreaga operă a vieţii şi el spune «Dar este
evident, Don»“ Râdea, dar era şi trist de asemenea, şi în acel moment nu mi-am
dat seama de ce.

19.

Semnul
ignoranţei tale este profunzimea
credinţei tale în injustiţie
şi tragedie.

67
 Ceea ce omida
numeşte sfârşitul lumii,
un Maestru numeşte
fluture.

Cuvintele din ziua anterioară au fost singurul avertisment pe care l-am

primit. Scena era obişnuită: mulţimea aşteptând să zboare, cu avionul lui parcat
în apropiere, înconjurat de vârtejul de praf generat de elice, o scenă familiară
pentru mine, care mă aflam pe vârful aripei avionului meu unde puneam benzină
în receptor. În următoarea secundă s-a auzit un sunet precum cel al unei
anvelope care explodează şi mulţimea însăşi s-a răspândit ca într-o explozie.
Travel Ai-ul nu a fost afectat de explozie, motorul a continuat să ticăie, aşa cum
o făcuse şi cu un moment mai înainte, doar că acum exista o gaură largă cam de
treizeci de centimetri în structură, sub carlinga pilotului şi Shimoda era presat de
partea cealaltă, cu capul aruncat în jos, corpul său părând deodată mort.
Mi-au trebuit câteva secunde să realizez că Donald Shimoda fusese
împuşcat, şi o aşta să las rezervorul de benzină şi să sar de pe aripă, alergând.
Era ca într-o scenă de cinema, ca într-un joc de amatori, un om cu o puşcă,
fugind împreună cu toţi ceilalţi, suficient de aproape de mine încât l-aş fi putut
tăia cu o sabie. Mi-am amintit apoi că nu îmi păsase de el. Nu eram nici furios,
nici şocat, nici terifiat. Singurul lucru care conta era să ajung la carlinga Travel
Air-ului cât de repede puteam şi să vorbesc cu prietenul meu.
Arăta ca şi cum ar fi fost lovit de o bombă; partea stângă a corpului său era
în întregime strivită, un amestec de piele şi haine şi carne şi sânge, o masă
umedă de un roşu stacojiu. Capul său atârna, prins parcă în bulonul de
alimentare, în colţul de jos al panoului de bord, şi m-am gândit că dacă ar fi
purtat centura nu ar fi fost aruncat înainte astfel.
„Don! Eşti în regulă?“ Cuvinte de nebun.
El a deschis ochii şi a zâmbit. Propriul său sânge era răspândit încă ud pe
faţa lui. „Richard, cum arăt?“
Am fost enorm de uşurat să-l aud vorbind. Dacă putea vorbi, dacă putea
gândi, va fi în regulă.
„Ei bine, dacă nu aş şti mai bine dragă prietene, aş spune că ai o mică
problemă.“

68
 El nu s-a mişcat, cu excepţia capului, foarte puţin, şi dintr-o dată am fost
speriat din nou, mai mult de nemişcarea lui decât de mizerie şi de sânge. „Nu am
crezut că ai duşmani.“
„Nu am. A fost …un prieten. Mai bine să nu ai…Unii oameni mânioşi îşi
fac tot felul de probleme…în viaţa lor…murdărindu-mă pe mine.“
Locul şi panourile laterale şi carlinga erau acoperite de sânge – era o treabă
serioasă să faci Travel Air-ul să arate curat din nou, cu toate că avionul însuşi nu
fusese rău stricat. “Trebuia să se întâmple aceasta, Don?“
„Nu…“ a spus el istovit, de-abia respirând, “dar cred că îmi place
drama…“
„Ei bine, haide să trăncănim puţin! Vindecă-te singur! Cu mulţimea care
vine, vom avea o mulţime de zboruri de făcut!“
Dar în timp ce eu glumeam cu el, în ciuda întregii sale cunoaşteri şi a
înţelegerii sale asupra realităţii, prietenul meu Donald Shimoda a mai alunecat
încă câţiva centimetri până la manetă, şi a murit.
Un strigăt îmi vuia în urechi, lumea se curtremura, şi eu am alunecat din
locul unde stăteam pe fuselaj, în iarba udă şi roşie. Simţeam ca şi cum greutatea
manualului din buzunar m-ar fi rostogolit pe o parte, şi când am lovit solul, a
alunecat, vântul răsfoindu-I uşor paginile.
L-am ridicat indiferent. Oare aşa trebuia să se sfârşească, m-am gândit, tot
ce spune un Maestru nu reprezintă decât cuvinte frumoase care nu îl pot însă
salva de primul atac al unui câine turbat în curtea unui fermier?

A trebuit să citesc de trei ori înainte ca să pot să cred că acestea erau

cuvintele din pagină.

Totul
în această carte
poate să fie
greşit.

Epilog

69
 Spre toamnă, am zburat spre sud împreună cu aerul cald. Erau puţine
terenuri bune, dar mulţimile erau din ce în ce mai mari. Oamenilor le place
întotdeauna să zboare într-un biplan, şi în acele zile mulţi dintre ei stăteau la o
discuţie, aliniaţi în rând în tabăra mea.
Câteodată cineva care nu era cu adevărat foarte bolnav spunea că se simte
mai bine în urma discuţiei şi oamenii din ziua următoare se uitau la mine curioşi,
dorind să măă privească mai de aproape. De mai multe ori amplecat din acele
locuri dimineaţa devreme.
Nu s-a întâmplat nici un miracol, deşi Fleet-ul mergea mai bine decât
oricând şi cu mai puţină benzină. Încetase să mai împrăştie uleiul, încetase să
mai ucidă insecte pe elice şi pe apărătorile de vânt. Datorită aerului cald, fără
nici un dubiu, sau micile insecte deveniseră suficient de deştepte pentru a le
evita.
Nemişcată, curgerea timpului se oprise pentru mine din acea după-amiază
de vară când Shimoda fusese împuşcat. A fost un sfârşit în care nu am putut
niciodată să cred şi nici să –l înţeleg; era blocat acolo şi eu l-am retrăit de o mie
de ori, sperând cumva că finalul s-ar putea schimba. Dar niciodată nu a făcut-o.
Ce ar fi trebuit să învăţ în acea zi?
Era o noapte târzie în octombrie, când speriat fiind, tocmai părăsisem o
mulţime în Mississippi. Am ajuns într-un mic teren descoperit, exact cât îmi era
suficient pentru a ateriza cu Fleet-ul. Încă o datăă, înainte de a adormi, m-am
gândit la acel ultim moment – de ce a murit el? Nu exista nici un motiv pentru
aceasta. Dacă ceea ce a spus era adevărat…
Nu mai exista nimeni cu care să vorbesc aşa cum vorbisem cu el, nimeni
de la care să învăţ, nimeni pe care să îl urmăresc şi să îl atac cu cuvintele mele,
pe care să îmi ascut noua mea minte strălucitoare. Eu însumi? Da, dar nu eram
nici pe jumătate atât de amuzant cum era Shimoda, care mă învăţa ţinându-mă
întotdeauna în defensivă cu tactica sa spirituală.
Gândind aceasta am adormit, şi dormind, am visat.

El era îngenunchiat pe iarba unei pajişti, cu spatele către mine, cârpind

gaura din fuselajul Travel Air-ului acolo pe unde trecuse glonţul. Pe genunchii
săi era un sul purtând emblema fabricii de avioane de gradul A şi o canistră de
ulei.

70
 Ştiam că visam, şi ştiam de asemenea că visul era real. „Don!“
El s-a ridicat încet şi s-a întors cu faţa către mine, zâmbind în faţa mâhnirii
şi bucuriei mele.
„Bunăă, colega“ a spus el.
Nu puteam să mai văd din cauza lacrimilor. Nu există moarte, nu există
moarte de loc, şi acest om era prietenul meu.
„Don!…Eşti în viaţă! Ce încerci să faci?“
Am alergat şi l-am îmbrăţişat şi el era real. Am putut să-l simt prin jacheta
sa de zbor, aşa cum stătea cu braţele încrucişate în interiorul ei.
„Bună“, a spus el. „Te superi? Ceea ce încerc să fac este să peticesc
această gaură de aici.“
Eram atât de bucuros să îl văd, nimic nu era imposibil.
„Cu …materiale de la fabrică?“ am spus eu. „Încerci să o repari cu
materiale de la fabrică?“ „Nu trebuie să o faci astfel, trebuie doar să o vezi
perfectă, deja reparată…“ Şi când am spus aceste cuvinte, mi-am trecut mâna ca
peste un ecran prin faţa acelei găuri zdrenţuite şi pline de sânge şi atunci când
mâna mea s-a mişcat, gaura a dispărut. Rămase doar avionul a cărui vopsea
strălucea precum oglinda, de la elice şi până la coadă, ca proaspăt ieşit din
fabrică.
„Deci aşa faci tu!“ a spus el, ochii săi întunecaţi fiind mândri de
învăţăcelul său greoi care în sfârşit devenise un mecanic mental. Nu mi s-a părut
ciudat; aşa se fac lucrurile în vis.
Era un foc de dimineaţă în apropierea aripei, şi deasupra lui se legăna o
tigaie. „Găteşti ceva, Don! Ştii, nu te-am văzut niciodată gătind ceva. Ce faci?“
„Pâine – pane. Ultimul lucru pe care doresc să îl fac în viaţa ta este să-ţi
arăt cum se face aceasta.“
A tăiat două bucăţi cu cuţitul său de buzunar şi mi-a întins mie una. Mai
simt şi acum când scriu savoarea ei…gustul de rumeguş şi de pastă vechi de
lipit, încălzită în ulei.
„Ce crezi?“ a spus el.
„Don…“
„Răzbunarea fantomelor,“ a zâmbit el către mine. „Am făcut-o cu mortar.“
A pus partea sa la loc în tigaie. „Pentru a-ţi reaminti, dacă vreodată doreşti să pui
pe cineva să înveţe, fă-o cu cunoaşterea ta şi nu cu astfel de pâine, în regulă?“
„Nu! Iubeşte-mă, iubeşte-mi pâinea-pane. Este o materie a vieţii, Don!“
„Foarte bine. Dar îţi garantez, prima ta masă, cu oricine, va fi şi ultima,
dacă îi vei hrăni cu aşa ceva.“
Am râs şi rămas tăcuţi, şi eu l-am privit în tăcere.

71
 „Don, eşti în regulă, nu-i aşa?“
„Te aşteptai să fiu mort? Ei haide, Richard.“
„Şi acesta nu este un vis? Nu voi uita că te-am văzut acum?“
„Nu. Acesta este un vis. Este un spaţiu–timp diferit şi orice spaţiu-timp
diferit este un vis pentru un pământean cu mintea normală, aşa cum vei fi şi tu
încă un timp. Dar ţi-l vei minti, şi aceasta îţi va schimba gândirea şi viaţa.“
„Te voi vedea din nou? Te vei întoarce?“
„Nu cred. Vreau să merg dincolo de timp şi spaţiu… de fapt sunt deja
acolo. Dar există această legătură între noi, între tine şi mine şi alţii din familia
noastră. Tu ai fost oprit de anumite probleme, menţine-le în minte şi du-te să te
culci. Ne vom întâlni mai târziu aici lângă avioane şi vom discuta despre ele,
dacă doreşti.“
„Don…“
„Ce?“
„De ce acea împuşcătură? De ce s-a întâmplat? Nu văd nici un fel de
putere şi glorie în a fi omorât de o împuşcătură.“
S-a aşezat jos în iarbă sub aripă. „Deoarece nu eram un Mesia de primă
pagină, Richard, şi nu trebuia să dovedesc nimănui nimic. Şi atât timp cât ai
nevoie de practică pentru a nu fi frustrat de aparenţe, şi întristat de ele,“ a
adăugat el subliniind, „poţi să utilizezi anumite aparenţe glorioase pentru
antrenamentul tău. Şi acesta va fi distractiv şi pentru mine de asemeni. A muri
este ca şi cum te-ai scufunda într-un lac adânc într-o zi fierbinte. Există şocul
acelei bruşte schimbări reci, durerea lui pentru o secundă, şi apoi acceptarea este
ca şi cum ai înota în realitate. Dar după atât de multe dăţi, chiar şi şocul dispare.“
După un lung moment s-a ridicat. „Doar puţini oameni sunt interesaţi de
ceea ce ai să le spui, dar nu este nici o problemă. Nu poţi aprecia calitatea unui
Maestru prin mărimea mulţimilor de oameni pe care le atrage, adu-ţi aminte.“
„Don, voi încerca, îţi promit. Dar voi fugi pentru totdeauna imediat ce
acest lucru va înceta să mă mai distreze.“
Nimeni nu a atins Travel Air-ul, dar elicea sa s-a învârtit, motorul său a
răspândit un fum rece albăstrui, şi zgomotele sale au umplut pajiştea. …
„Promisiune acceptată, dar…“ şi el s-a uitat la mine şi a zâmbit ca şi cum nu m-
ar fi înţeles.
„Acceptă, dar ce? Vorbeşte. În cuvinte. Spune-mi. Ce nu este în regulă?“
„Ţie nu-ţi plac mulţimile,“ a spus el.
„Nu mă certa, acum. Îmi place să vorbesc şi să susţin ideile, dar
idolatrizarea prin care treci, şi dependenţa… am încredere că nu mă vei
întreba…am fugit deja…“

72
 „Poate că sunt doar năucit, Richard, şi poate că eu nu văd ceva evident pe
care tu îl vezi foarte bine, şi dacă nu îl voi vedea, te rog să îmi spui, dar ce este
rău în a scrie toate acestea pe hârtie? Există vreo regulă prin care un Mesia nu
poate scrie ceea ce gândeşte el că este adevărat, lucrurile care I-au făcut plăcere,
metodele care au fost eficiente pentru el? Şi atunci poate că dacă oamenilor nu le
place ceea ce el spune, în loc de a-l împuşca, ar putea să-I ardă cărţile,
împrăştiind cenuşa cu un băţ? Şi dacă vor face astfel, vor putea să citească
cărţile altădată, sau să le scrie pe o uşă de congelator, sau să se joace cu orice
idei ar avea sens pentru ei? Este ceva rău în a scrie? Dar poate că eu sunt doar
orb.“
„Într-o carte?“
„De ce nu?“
„Ştii cât de multă muncă…? Am promis să nu mai scriu niciodată vreun
cuvânt în viaţa mea!“
„Oh. Îmi pare rău,“ a spus el. „Asta este. Nu am ştiut aceasta.“ A păşit pe
aripa joasă a avionului, şi apoi în carlingă. „Bine. Ne vom mai vedea…Nu lăsa
mulţimile să se apropie de tine. Eşti sigur că nu vrei să o scrii?“
„Niciodată,“ am spus eu. „Niciodată vreun alt cuvânt.“
A ridicat din umeri şi şi-a pus mânuşile de zbor şi odată cu el curentul ce
se învârtea în jurul meu, până când m-am adăpostit sub aripa Fleet-ului cu
ecourile visului încă în urechi. Eram singur, câmpul era la fel de tăcut ca zăpada
unei toamne verzi căzând blând peste zorii zilei şi peste lume.

”Sa nu devii niciodata sclavul sau captivul niciunei persoane, substante

ori situatii. Sa fii slujitor de bunavoie. Daruieste din toata inima. Astfel te
feresti de ispita resentimentului, care se prinde in jurul inimii si stinge
farmecul. Daruieste iubirii, fara sa te gandesti la rasplata sau la consecinte;
sa ai doar motivatia placerii curate de a darui… si asta sa-ti fie rasplata.”
Karma reprezinta totalitatea gandurilor, emotiilor si sentimentelor,
vorbelor si faptelor pe care o persoana le-a acumulat in vietile
anterioare. Legea karmei este legea universala a cauzei si efectului: orice
actiune determina o reactiune, o energie de aceeasi calitate (pozitiva sau
negativa) sau cum se spune “cum iti asterni, asa dormi”. Acest concept a
fost preluat, in epoca moderna, din filozofiile orientale, desi a existat
anterior si in cea crestina. Deci atunci cand intrebam de karma, aceasta
reprezinta trecutul nostru, marea greseala a vietii anterioare, pe cand

73
sensul acestei vieti, destinul, ce avem de facut, care este “muntele de
urcat”, se numeste dharma.
Omul pe Pamant se compune din trup, suflet si spirit. Trupul se supune
legilor ereditatii, nasterea si moartea il guverneaza. Sufletul se supune
legilor karmei sau destinului, pe care insusi omul singur si l-a creat.
Spiritul se supune legilor reincarnarii, a vietilor pamantesti repetate.
Dumnezeu, Creatorul, in marinimia lui, a acordat omului mai multe
vieti pentru a invata diferite lectii, considerand ca o singura existenta ar
fi prea putin. Intr-una invatam sa reusim in viata, sa ne exprimam
personalitatea; in alta invatam sa fim parinti, uneori suportand
consecintele altor vieti in care am refuzat asta sau nu am fost
responsabili fata de parintii sau copiii nostri; intr-o alta viata invatam sa
iubim, ce inseamna sacrificiul pentru persoana draga şi uneori primim
foarte putin in schimb, etc.
Reintalnirile karmice sunt destul de frecvente: membrii de familie
apropiati (parinti, parteneri de viata, frati/surori, copii), iubitul cel mai
drag, prietena cea mai buna, profesorul care ne-a ghidat alegerea
carierei sunt adesea suflete cu care ne-am mai intalnit si in alte vieti.

Motivele reintalnirii sufletelor

Acestea pot fi grupate in patru mari categorii:
1.Plata unor datorii – in vechile lor intalniri, pe parcursul lor, sufletele
au acumulat datorii unele fata de altele. In univers, nimic nu ramane
neplatit, totul tinde spre un echilibru, şi de aceea, sufletele care au
„restante” isi reprogrameaza intalnirea pentru a se putea achita de ele.
In aceasta situatie, unul are de platit o datorie, iar celalalt trebuie sa o
primeasca. Aparent, cel de-al doilea ar fi in avantaj, dar nu e totdeauna
asa. Un exemplu este acela in care, intr-un cuplu, unul se sacrifica, isi
ofera toate dragostea, il sustine pe celalalt, dar acesta nu are nevoie, nu
isi doreste asta si isi face partenerul sa sufere. Nu renunta la el(pentru
ca, in subconstient, se simte legat de el), dar il raneste si ii face foarte
dificila sau chiar imposibila platirea datoriei, incarcandu-se si el cu
karma negativa.
2.Invatarea unei lectii – fiecare suflet a ramas „repetent” la una sau
mai multe lectii de viata; uneori, chiar de mai multe ori la rand, la
aceeasi lectie (asa cum este cazul celor care au Saturn retrograd in
astrograma lor natala). La momentul reincarnarii, sufletul isi propune
sa rezolve aceasta chestiune, dar pentru asta trebuie sa treaca prin

74
probele potrivite pentru a fi fortat sa faca asta. De aceea, trebuie sa-si
caute acele suflete care il pot ajuta, prin propriul lor program de viata,
sa treaca prin probele respective. In aceste reintalniri, unul este
profesorul, celalalt elevul, dar sarcina poate sa nu fie usoara pentru nici
unul din ei. Profesorul poate fi de tipul planetei Jupiter si prin blandete
poate preda lectia, manifestand bunavointa, dar fermitate, fata de
greselile elevului. Dar se poate ca profesorul sa se apropie de tipul lui
Saturn, manifestandu-se foarte critic, cu severitate la orice abatere a
elevului.
3.A continua ceva care s-a intrerupt, care nu s-a consumat – Cercul
trebuie sa se inchida, in orice contact intre suflete. Daca doua suflete s-
au iubit foarte mult, dar nu au putut sa-si exprime iubirea, din cauze
diferite (ratiuni sociale, familiale, obligatii morale sau chiar prin
moartea unuia dintre ei), ele se vor reintalni pentru a continua ceea ce a
ramas neterminat. De obicei, in aceasta situatie, unul din suflete sau
chiar amandoua cad prada geloziei si posesivitatii, deoarece exista
adanc incastrata in subconstientul lor, teama ca s-ar putea pierde din
nou, unul de celalalt. Cel care a fost „parasit” in alta viata, poate fi tot
timpul nelinistit ca situatia se poate repeta si in aceasta viata, desi
partenerul actual nu-i ofera nici un motiv pentru aceasta temere. Aceste
situatii se pot petrece nu numai in cadrul unor relatii romantice, ci si in
cadrul celor intre parinte si copilul sau. Am intalnit astfel o mama
extrem de posesiva fata de fiul ei, care prin atitudinea ei sufocanta a
produs un mare rau acestuia, nelasand-l sa se dezvolte ca un barbat
normal, deoarece intr-o viata anterioara, acesta fusese iubitul cu care nu
a putut avea o relatie.
4.A ajuta, in mod dezinteresat, la evolutia altui suflet – Motivatia
acestui tip de intalnire este iubirea fara margini a unui suflet pentru
altul. Desi poate legea karmei nu il obliga la aceasta reintalnire si posibil
nici la o noua reincarnare, sufletul mai evoluat spiritual se reincarneaza
pentru a ajuta la evolutia celui mai putin evoluat. Uneori, aceasta
reintalnire ia forme extrem de dureroase: poate fi copilul care se naste
cu un handicap si care isi ajuta astfel un parinte sa evolueze prin
suferinta; poate sa fie iubitul pierdut prin despartire sau chiar prin
moarte, dar care ne-a modelat sufletul si mintea; poate sa fie omul care
salveaza o viata, adesea pierzand-o pe a sa si datorita caruia cel salvat isi
schimba cursul vietii.

75
 Reintalnirile karmice pot fi pozitive sau negative, in functie de cum le
simtim, dar absolut TOATE sunt necesare evolutiei noastre. Fiecare are
mai multe ocazii de intalniri karmice pozitive sau negative si in
vremurile noastre, această sansa se petrece chiar mai des decat in
secolele trecute. Un element care indica regasirile karmice este acesta:
in palma mainii voastre stangi, numarati liniile mici si verticale situate
sub inelar(in chiromantie, aici este situat muntele Soarelui) si care
coboara spre linia inimii(prima linie aproape orizontala, sub degete,
traversand palma). Veti avea atatea intalniri karmice in viata cate linii
verticale sunt: cea mai importanta este cea care atinge linia inimii.

Cum recunoastem reintalnirea karmica?

Posibilitatea de a avea reintalniri karmice este recunoscuta de catre un

astrolog profesionist care studiaza cu atentie astrograma natala. Primul
lucru la care se uita acesta este pozitia si aspectele pe care le face Venus,
planeta iubirii. Venus reprezinta dragostea fizica, sentimentele,
frumusetea, tandretea, emotiile, sociabilitatea si ca personaj individual
amantul/iubita. In astrograma natala,Venus ofera informatii despre
placerile senzoriale, despre relatiile spre care aspiram si modul in care
ne manifestam afectivitatea. Semnul in care se afla Venus ne arata
modul in care nativul traieste sentimentele, mai ales in dragoste, in
casatorie, atitudinea fata de bani, valori sociale, estetice. In astrologia
veche, Venus era considerata micul benefic si era un simbol al vietii
sentimentale, al dragostei, al artei. Venus in aspect negativ, exprima de
asemenea pasiunile neinfranate, vanitatea, depravarea si dezordinea.
Deci, intr-o tema natala arata ceea ce ne place mai mult si ce fel de
persoana ne atrage, ne fascineaza.

In mitologie, Venus este copila lui Uranus, cel dintai barbat,

personificarea cerului inalt si plin de stele, cel mai vechi dintre zei.
Cronos sau Saturn la romani, fiul lui Uranus, se razvrateste contra
tatalui sau si il mutileaza, din virilitatea acestuia aparand o spuma din
care ia nastere Afrodita-Venus. Frumusetea ei, fiind incarnarea
idealului feminin, va fascina Olimpul zeilor, care ii vor oferi dragostea,
frumusetea si viata fericita care e impodobita de farmecul iubirii. Omul
care iubeste si este iubit este cel mai bogat om din Univers. Planeta
Venus guverneaza varsta omului cuprinsa intre 14 si 21 de ani, care
corespunde pubertatii si primii iubiri, considerata cea mai pura si mai

76
nevinovata din toate pe care barbatul sau femeia le intalneste in viata.
Planetele karmice sunt Saturn si Pluton, desi exista astrologi, care
sutin ideea ca si Uranus si Neptun ar intra in aceasta categorie, gasind
intr-o veselie reintalniri karmice in orice domeniu si orice astrograma.

Saturn simbolizează bătrâneţea, responsabilitatea, probele la care ne

supune destinul, încercările, pesimismul, dar şi pierderea, spolierea,
nenorocul. În tema natală, Saturn reprezintă valorile timpului, ale
răbdării, ale rezistenţei şi ale evoluţiei sigure şi lente. Simbolizează, de
asemenea, locul unde e nevoie de siguranţă şi unde se caută o anumită
rezervă. În concluzie, Saturn arată ce şi cât putem pierde. In astrograma
natala, Saturn evidentiaza cele mai importante, dar in acelasi timp si
cele mai grele teste ale acestei vieti. Saturn ne face sa ne confruntam cu
multele blocaje pricinuite de greselile din vietile trecute si care in
aceasta viata ne sunt puse in evidenta tocmai de incercarile cele mai
crancene. Pe de alta parte, Saturn determina fiinta umana sa se
confrunte cu propriile greseli si limitari, dar ii confera si modalitatea cea
mai eficienta de ardere karmica. In fiinta umana, Saturn aduce
maturitate, responsabilitate, disciplineaza omul punandu-l in situatii in
care este nevoit sa utilizeze adevaratele lui potentialitati.

Cronos-Saturn ocupa locul lui Uranus, dupa detronarea atat de cruda

a tatalui sau si se casatoreste cu Rhea, dar dupa aparitia unui mare
numar de descendenti (Jupiter, Pluton, Neptun, zeitele Junona, Vesta,
Ceres) cade si el sub blestemul tatalui si sub loviturile fiului sau, Jupiter,
ca o dovada ca istoria se repeta si raul pe care-l facem astazi se va
intoarce in viata noastra, numai ca atunci noi vom fi cei care il vom
suporta. In astrologia relationala, Saturn indica lectiile karmice pe care
le avem de trait impreuna cu altcineva. El mai este numit si „generalul
karmei”, fiind simbolul disciplinei si autocontrolului. Un Saturn
puternic in astrograma natala ne face sa simtim o nevoie interioara de
ordine si disciplina. Un Saturn slab si prost aspectat, ne face sa ne
confruntam cu blocaje si constrangeri venite din exterior si care ne
forteaza, cu atat mai dur cu cat ne opunem, sa ne ordonam si sa ne
disciplinam.
Saturn este asociat frecvent, in tarot, cu arcana majora numarul XIII
(Moartea), sau cu Tatal, Creatorul, Dumnezeul, cel cu drept de creatie,
cel care hotaraste cand si cat vietuim pe acest pamant.

77
 Pluton este planeta mortii si a renasterii, un alter ego al planetei
Marte, dar mai puternic, mai subtil, fiind o forta interioara, ascunsa si
de aceea, mult mai greu de stapanit. Cine are, in astrograma natala, o
planeta individuala(Soarele, Luna, Mercur, Venus sau Marte) sau
Ascendentul in aspect cu Pluton si mai ales in conjunctie, va cunoaste
procese de distrugere si de regenerare in domeniul reprezentat de
planeta respectiva. În primul rând, Pluton reprezinta extremele, o forta
imensa care sta ascunsa, incatusata doar aparent si care atunci cand
izbucneste, matura tot ce este invechit, perimat.
Hades, la romani Pluton, se confunda cu adancimile pamantului cu
zgomote surde, amenintatoare, cu fatalitatea atasata de actele pe care el
le dezaproba. In mitologie, apare ca fiul cel mai mic al lui Saturn si
fratele lui Jupiter si Neptun. Dupa victoria impotriva titanilor, tragerea
la sorti i-a acordat treimea de lume cea mai trista, imperiul mortii.
Pluton semnifica aptitudinile si calitatile in care actioneaza principiul de
eruptie ucigatoare (variatia FOCULUI, de cutremur devastator(variatia
PAMANTULUI), de potop nemilos (variatia APEI), de taifun
pustiitor(variatia AERULUI).
Pluton este asociat, in tarot, cu arcana majora numarul XV(Diavolul,
cealalta forta universala, care distruge, care simbolizeaza instinctul,
animalicul, dar este prezenta, in tot si toate. A nega latura noastra
intunecata, dorinta de distrugere si a incerca sa o extirpam in totalitate
este un lucru imposibil si sortit esecului. A o intelege si a o controla, a-i
da un sens creator, este insa ceea ce putem si avem datoria sa facem.
Deci, cei care au aspecte intre Venus, pe de o parte, si Saturn sau
Pluton, pe de alta parte, in astrograma lor natala, sunt primii candidati
la a avea cel putin o reintalnire karmica sau predestinata. De asemenea,
aspectele intre planetele astrogramelor celor doi, care implica aceste
combinatii reprezinta un argument pozitiv.

O sa va dau insa si 10 repere pe care trebuie sa le aveti in vedere

pentru a aprecia faptul ca relatia dvs este una karmica pozitiva.
• Aveti o senzatie de fericire si multumire numai prin faptul ca va aflati
in preajma acelei persoane; chiar daca nu vorbiti sau nu aveti vreun
contact fizic
• Spuneti si faceti lucruri care, in general, nu va caracterizeaza, dar stiti
ca ii fac placere acelei persoane si nu asteptati nimic in schimb
• Simtiti instinctiv starile de spirit ale celuilalt fara sa vi se spuna si fara

78
dovezi palpabile
• Aveti un sentiment de pace si liniste atat in prezenta persoanei
respective, cat si atunci cand va ganditi la ea
• Aveti un sentiment profund ca v-ati mai cunoscut si ca anumite scene
care se petrec acum parca au mai fost candva
• Nu doriti sa se schimbe nimic in infatisarea si comportamentul
persoanei respective (o considerati perfecta asa cum este)
• Atractia dintre dvs si el/ea a fost instantanee si prima impresie a fost
foarte puternica, chiar daca asta realizati mai tarziu
• Puteti avea o viata sexuala minunata, dar faptul ca pentru o perioada
mai lunga nu faceti sex nu afecteaza in nici un fel relatia
• Exista o legatura telepatica: anticipati anumite discutii sau stari de
spirit ale persoanei si veniti in intampinarea lor
• Vi se confirma de catre un astrolog specializat in astrologia relatiilor ca
exista o puternica legatura karmica intre dvs si partener/a
Daca si cealalta persoana percepe in acelasi fel relatia si puteti bifa cel
putin 7 din aceste puncte, aveti toate sansele sa traiti un miracol si
anume reintalnirea cu un suflet-pereche.

“ Viata este un circ cu trei inele si cheia este sa nu te lasi distras de

evenimentele din jurul tau. Focalizarea constanta si dorinta de a cauta un
adevar mai inalt va va departa constiinta de anxietate si ii va insufla pace.
Refuzati sa va lasati distrasi sau infranti. Folositi-va corect perseverenta,
concentrandu-va doar asupra a ceea ce este bun – in acest fel, veti depasi
intr-adevar raul in toate sensurile cuvantului. Permiteti-mi sa va arat unele
cai pentru a ajunge la dimensiunile superioare, in care pacea este accesibila
tuturor. Deasupra zgomotului acestui plan terestru, vom atinge impreuna
Nirvana, fiecare separat si totusi alaturi unul de altul. Speranta cea mai
sfanta este sa invatam pacea prin autorealizare.”
Energia negativa se poate manifesta in multe feluri, de la boli si
accidente, pana la obiceiuri adanc inradacinate, care va impiedica sa va
intelegeti bine cu ceilalti. Aceasta negativitate este inregistrata in aura,
respectiv in campul energetic care inconjoara campul fizic. Aura reflecta
gandurile si sentimentele pozitive, dar si sentimentele de manie, ura,
gelozie sau frustare. Ea include vibratii pe care le adunati de la cei din
jur, precum si propria karma cumulata si inregistari din vietile trecute.
Asa se face ca ati putea purta cu dumneavoastra ziua intreaga un

79
sentiment de manie pe care vi l-a trezit un sofer uricios de taxi sau
propria nemultumire la micul dejun cu sotul sau sotia. Sau, ati putea fi
nefericiti deoacere carati povara unor experiente traumatice, fie din
actualitate, fie dintr-o viata trecuta. Aceasta energie negativa se
solidifica si se aduna in jurul dumneavoastra si va poate ingreuna
considerabil, la fel ca o pereche de galosi din ciment.
Insa nu va acopera doar picioarele. Negativitatea aceasta se aseamna
cu un vartej de energie de forma unei tobe, care va imprejmuieste
corpul de la talie in jos. Eu ii spun centura electronica. Psihologii o
numesc subconstient si inconstient.
Acumularea de enegie negativa va poate frana obtinerea succesului
in viata.

Într-o lume în care omul priveşte cu mult interes lucrarea materială

în detrimentul celei spirituale, acordând mai tot timpul intereselor
corpului fizic ce sunt trecătoare, este destul de greu să gândeşti că într-o
zi oamenii vor fi din ce în ce mai plini de credinţă.
Până când Pământul va deveni o planetă sacră, mai avem cu toţii mult
de învăţat.
În primul rând, va trebui să ne însuşim respectul faţă de sine şi faţă
de alţii şi de aici putem înşirui o multitudine de calităţi şi virtuţi.
Fie ca toti sa aiba parte de bunastare, pace, implinire si liniste, fericire si
prosperitate.
Ce se intampla dupa moartea noastra
Deci, in primul stadiu al “mortii”, imi dau seama ca nu mai sunt
corpul meu. In al doilea stadiu al “mortii”, voi trece prin orice mi-am
imaginat sau am decis ca se va petrece cand “mor”. Iar in al treilea
stadiu? Vrei sa-l descrii si pe acesta acum pentru mine? Ce va fi cu mine
atunci?

Te vei uni cu Esenta si vei incepe sa experimentezi Realitatea

Suprema, in Centrul Fiintei Tale.
Adica, pe Dumnezeu?
Poti numi Realitatea Suprema, sau oricum doresti. Unii
oameni o numesc Esenta. Altii o numesc Allah. Altii o numesc
Totul. Nu conteaza cum o numesti, este acelasi lucru.
Si daca aceasta este exact ceea ce am crezut intotdeauna ca s-ar
intampla?

80
 Cum adica, este exact ceea ce este ceea ce ai crezut
intotdeauna ca s-ar intampla?
Ce ar fi daca, exact ceea ce am crezut intodeauna ca s-ar intampla
imediat dupa moartea mea, ar fi ca m-as scufunda in Dumnezeu?
Aceasta nu s-ar experimenta in al doilea stadiu al mortii?
Da, IDEEA ta despre asta s-ar experimenta in al doilea stadiu
al mortii. Aceasta din cauza ca, in al doilea stadiu al mortii, tu
inca mai operezi din minte.
Ar fi o experienta atat de placuta si minunata, pe cat ai putea
sa o faci sa fie in imaginatia ta. Dar apoi in stadiul final al
mortii ai avea experienta asa cum este de fapt, nu asa cum ti-ai
imaginat tu ca ar fi.
Dar ai dreptatate. Incepi sa intelegi. Daca ceea ce ai crezut
intotdeauna ca se intampla este ca, imediat dupa moarte, vei fi
Acasa cu Dumnezeu – vei fi.
Aceasta este cea mai inalta speranta a lumii si e adevarata.
Mama mea nu a sperat; ea a stiut. Mama mea a stiut ca se va intalni
cu toti ingerii si ca se intorcea Acasa.
Si exact aceasta a si exeprimentat. Apoi a trecut in urmatorul
stadiu al vietii si imaginatia ei s-a transformat intr-o realitate
inca si mai vasta.
A experimentat prezenta lui Dumnezeu? Tu ai fost acolo sa o
intampini?
Iti spun ca Eu sunt acolo ca sa intampin pe oricine.
Este imposibil sa mori fara Dumnezeu. Voi fi intotdeauna
acolo. Va voi imbratisa, va voi mangaia si va voi asigura ca
sunteti perfecti exact asa cum sunteti si perfect pregatiti sa
intrati in Impratia Cerurilor. Apoi, va voi intoarce inapoi la
sufletele celor dragi voua si la ingeri, care va vor ghida pe
restul drumului, ducandu-va in taramul spiritual…sau ceea ce
ati numi “adevaratul” rai, in locul celui imaginat de voi. Acolo
veti face munca pe care ati venit sa o faceti.
Trebuie sa “muncesc” in rai?
Nu-ti face griji. Va fi ca o joaca. Te vei juca in Gradinile
Zeilor. Va fi cu adevarat “rai”. Folosesc cuvantul “munca”, in
sensul de a “implini ce ti-ai propus sa faci”.
Si ce este ceea ce “imi voi propune sa fac” in rai?
Cand vom ajunge la explorarea taramului spiritual ne vom

81
ocupa si de asta. Dar sa stii ca nu vei pleca de langa mine, pana
ce nu-ti voi fi adresat Sfanta Intrebare, iar tu imi vei fi raspuns.
Sfanta Intrebare?
Da. Dar asa vrea sa-ti spun desprea asta mai tarziu. Aceasta
ar putea fi cea mai importanta parte a conversatiei noastre si
vreau sa pun intai niste caramizi la locul lor.
Bine…dar acum sunt doua lucruri despre care ai spus ca sunt destul
de importante si le-ai amanat pentru mai tarziu. Mai devreme ai spus ca
aveai un raspuns la o intrebare – raspuns care ar putea sa ma socheze.
Ai zis ca vrei sa pui “bazele” pentru el. Acum imi spui ca imi vei revela
care este “Sfanta Intrebare”, dar numai dupa ce “pui niste caramizi la
locul lor”. Deci chiar mai intrigat pana aici.
Pai, moartea ne intriga. E fascinanta si uluitoare si absolut
minunata.
Deci, daca Dumnezeu a fost acolo sa o intampine pe mama, spune-mi
cum arata Dumnezeu? Vreu sa spun cand Te voi intalni, voi putea sa Te
recunosc?
Cum vrei tu sa arat?
Pot sa Te fac sa arati oricum as vrea?
Da. Ca in cazul tuturor lucrurilor, vei avea orice alegi. Da, da
si din nou da. Daca tu alegi ca Eu sa arat ca Moise, voi arata ca
Moise. Daca te astepti sa arat ca Iisus, voi arata ca Iisus. Daca
iti doresti sa arat ca Mohamed, voi arata ca Mohamed. Voi lua
orice forma la care te astepti sau care te va face sa te simti
confortabil in Prezenta Mea.
Si daca nu am nici o idee despre cum arata Dumnezeu?
Atunci voi fi un sentiment. Va fi cel mai minunat sentiment
pe care l-ai avut vreodata. Va fi ca si cum ai scufundat intr-o
baie de lumina calda, ca si cum ai fi imbratisat de iubire.
Sau te poti simti ca si cum ai fi infasurat intr-un cocon, sau
suspendat intr-un recipient stralucitor, usor, de absoluta si
neconditionata acceptare. Ai experimenta acelasi sentiment
daca as aparea pentru tine, mai intai intr-o forma fizica. Pana
la urma, acea forma se va topi intr-un sentiment, iar tu nu vei
mai avea niciodata nevoie sa ma vezi in vreo forma, sau cu un
anumit contur, oricare ar fi acelea.
Totusi, aminteste-ti ce am spus. Este imposibil sa mori fara
Dumnezeu, dar nu e imposibil sa crezi ca asa se intampla. Poti

82
crede orice doresti, in stadiul doi al mortii. Astfel ca energia
Esentei Mele Pure te poate inconjura, iar tu poti alege sa o
ignori, sa-i minimizezi experienta, sa o numesti halucinatie sau
sa O desconsideri total.
N-as face niciodata asta. De ce as face asa ceva?
Ai facut-o de multe ori in cursul vietii tale. Ce te face sa crezi
ca nu ai putea-o face dupa moarte?
Pentru ca as stii mai bine. Sper ca dupa ce mor, voi stii mai bine. Pe
langa asta, dupa ce mor, vei face in asa fel incat sa-mi fie clar ca Tu esti
Dumnezeu, ca sunt iubit, si ca aceasta experienta prin care trec
inseamna Tu care ma primesti Acasa.
Asculta-Ma.
Moartea este un moment de creatie. In momentul a ceea tu
numesti “moarte”, are loc o adaptare energetica care
acordeaza fin energia cu care tu intri in acel moment, producand un
efect de duplicare in lumea ne-fizica in care tocmai ai intrat,
astfel incat tu sa poti continua sa ai experienta pe care ti-ai
creat-o, chiar si cand treci intr-un alt taram.
(Acelasi proces apare la nastere, doar ca in sens invers. Cand
te nasti, energia pe care ai adu Aminteste-ti ca am spus mai
devreme: moartea este o poarta, iar energia cu care pasesti
prin acea poarta determina ce e de partea cealalta. Poti re-crea
ceva nou in orice moment alegi sa o faci (exact asa cum poti si
in viata), doar ca vei gasi acolo, initial, ceea ce te astepti sa
gasesti. Daca nu crezi in Dumnezeu si intri in moarte fara sa
crezi in El, Dumnezeu tot va fi acolo, dar tu nu-L vei
experimenta – nu mai mult decat o faci in viata. Pentru a
experimenta ca Dumnezeu este prezent, trebuie sa stii ca
Dumnezeu este prezent.
Daca privesti o floare si stii ca Dumnezeu este acolo, Il vei
vedea acolo pe Dumnezeu. Altfel, nu vei vedea nimic mai mult
decat o floare. Ai putea vedea chiar o buruiana.
Daca privesti in ochii altuia – si stii ca Dumnezeu este acolo –
Il vei vedea pe Dumnezeu acolo. Altfel, nu vei vedea decat o alta
fiinta umana. Ai putea chiar sa vezi un raufacator.
Daca privesti in proprii tai ochi intr-o oglinda si stii ca
Dumnezeu este acolo, Il vei vedea pe Dumnezeu acolo. Altfel,
nu vei vedea nimic altceva decat o persoana care incearca sa

83
ghiceasca cine e acolo. Ai putea sa vezi chiar o persoana care
nu are raspunsul la aceasta intrebare.
Vrei sa spui ca Dumnezeu nu ma salveaza din propria mea
neconoastere?
Dumnezeu te “salveaza” in fiecare zi din propria ta
necunoastere. Stii asta?
Banuiesc.
Da?
Pai, uneori.
E la fel si imediat dupa moarte. Uneori oamenii o stiu, alteori
nu. Si ti se va face tie, dupa credinta ta.
Baiete, ce mesaj! Cu siguranta ma asteptam la mai mult de atat. Ma
asteptam sa-mi spui ca prezenta lui Dumnezeu in Viata de Apoi va
actiona ca o “suprapunere”, stergand toate credintele obstructive si
umpland momentul cu Glorie Absoluta.
Dumnezeu va umple momentul cu Glorie Absoluta, pentru ca
nu e nimic mai glorios decat Actul de Pura Creatie, iar
Dumnezeu iti va permite sa creezi, in momentul mortii tale,
orice experienta doresti. Aceasta se petrece in stadiul doi al
mortii. In stadiul trei, vei ajunga sa cunosti un Adevar, mai
mare despre tine – si atunci iti vei aminti din nou cum sa-l
creezi. Pentru ca tu esti o parte din Dumnezeul despre care
vorbesti aici. Totusi, si daca vei continua sa-ti imaginezi ca nu
esti, tot poti sa creezi orice experinta iti doresti.
Si astfel, intelege ca prima experinta dupa moarte este ceva
ce tu creezi aici si acum, si vei continua sa creezi atunci si
acolo, prin ceea ce gandesti despre aceasta si prin ceea ce speri.
“Speranta” joaca un rol aici?
Aminteste-ti ce ti-am spus inainte. Daca speri ca va veni
cineva sa te ajute, vei fi inconjurat de cei dragi si de ingeri.
Daca speri ca-l vei intalni pe Mohamed, Mohamed te va ghida.
Daca speri ca Iisus va fi acolo, Iisus va fi acolo. Sau Krishna. Sau
Buddha. Sau pur si simplu Esenta Iubirii Pure.
Speranta joaca un rol minunat in “moarte” si in “viata”. (Ele
sunt acelasi lucru, bineinteles.) niciodata sa nu renunti la
speranta. Niciodata. Speranta este o afirmare a celei mai inalte
dorinte pe care o ai. Este anuntul celui mai mare vis al tau.
Speranta este un gand, devenit Divin.

84
 O ce afirmatie superba! Speranta este gand, devenit Divin. Ce afirmatie
perfect de minunata!
De vreme ce-ti place aceasta afirmatie atat de mult, iata acea
“ Formula de 100 de cuvinte, pentru Tot ce inseamna Viata” pe
care ti-am promis-o.
A, da, una dintre promisiunile tale amanate!
Speranta e poarta spre credinta, credinta e poarta spre
cunoastere, cunoasterea e poarta spre creatie, iar creatia e
poarta spre existenta.
Experienta e poarta spre expresie, expresia e poarta spre
devenire, devenirea e activitatea a tot ce inseamna Viata si
singura functie a lui Dumnezeu.
Ceea ce speri, pana la urma vei crede; ceea ce crezi, pana la
urma vei stii; ceea ce stii, pana la urma vei crea; creea ce
creezi, pana la urma vei experimenta; ceea ce experimentezi,
pana la urma vei exprima; ceea ce exprimi, pana la urma vei
deveni. Aceasta este formula pentru tot ce inseamna viata.
Este atat de simplu. s-o cu tine din planul spiritual se
transforma in materie, prin acest proces de acordare
energetica, producand un efect de duplicare in lumea fizica in
care tocami ai intrat.)

Oul

Erai in drum spre casa cand ai murit.

A fost un accident de masina. Nimic remarcabil in mod special dar, cu
toate acestea, fatal. Ai lasat in urma ta o sotie si doi copii. A fost o
moarte fara dureri. Echipa de resuscitare a facut tot posibilul pentru a te
salva, dar fara efect. Corpul tau era atat de cumplit sfaramat incat a fost
mai bine ca ai plecat, crede-ma.
Si atunci m-ai intalnit pe mine.
„Ce… ce s-a intamplat?” m-ai intrebat. „Unde sunt?”
„Ai murit”, ti-am spus, in mod direct. Nu avea rost sa mai lungim vorba.
„A fost un… un camion si derapa…”
„Da”, am spus eu
„Eu… eu am murit?”
„Da. Dar sa nu-ti para rau de asta. Fiecare moare”, am spus eu.
Tu te-ai uitat in jur. Era neantul. Doar tu si cu mine. „Ce este locul

85
acesta?” ai intrebat tu. „ Este aceasta lumea de dincolo de viata?”
„Mai mult sau mai putin”, am spus eu.
„Tu esti Dumnezeu?” ai intrebat tu.
„Da”, am replicat eu. „Eu sunt Dumnezeu.”
„Copiii mei… sotia mea”, ai spus tu
„Ce este cu ei?”
„Vor fi in regula?”
„Asta e ceea ce imi place sa vad”, am spus eu. „Tu abea ai murit si
principala ta grija este pentru familia ta. Este esenta buna aici.”
Tu te-ai uitat la mine cu fascinatie. Pentru tine, eu nu aratam ca
Dumnezeu. Eu aratam doar ca un om. Sau posibil ca o femeie. Poate o
vaga figura autoritara. Mai mult ca un profesor de gramatica decat
atotputernicul.
„Nu-ti face griji”, am spus eu. „Ei vor fi bine. Copiii tai isi vor aminti de
tine ca fiind perfect din toate punctele de vedere. Ei nu au avut timp sa
te dispretuiasca. Sotia ta va plange in exterior, dar in secret va fi
eliberata. Sa fim cinstiti, casnicia ta se distrugea. Daca aceasta este o
consolare, ea se va simti foarte vinovata pentru ca are aceasta stare de
eliberare.
„Oh”, ai spus tu. „Deci ce se intampla acum? Ma duc in rai sau in iad sau
cam asa ceva?”
„Nici una nici alta”, am spus eu. „Te vei reincarna.”
„Ah”, ai spus tu. „Deci Hindusii aveau dreptate”
„Toate religiile au drepta in felul lor”, am spus eu. „Plimba-te cu mine.”
M-ai urmat in timp ce paseam prin vid. „Unde mergem?”
„Nicaieri in mod special”, am spus eu. „Doar ca e bine sa ne plimbam in
timp ce vorbim”.
„”Deci care este scopul, atunci?” ai intrebat tu. „Cand renasc, voi fi doar
o tablita goala, corect? Un copil. Asa ca toate experiente mele si tot ce
am facut in aceasta viata nu o sa mai conteze.”
„Nu-i chiar asa!” am spus eu. „Tu ai in tine toate cunostintele si
experientele tuturor vietilor anterioare. Doar ca nu ti le reamintesti
acum.”
M-am oprit din mers si te-am luat de dupa umeri. „Sufletul tau este
mult mai magnific, frumos si gigantic decat ti-ai putea imagina. O minte
umana poate contine doar o fractiune minuscula din ceea ce esti. Este ca
si cum ti-ai baga degetul intr-un pahar cu apa sa vezi daca este rece sau
calda. Tu pui o parte minuscula a sinelui tau intr-un vas, iar cand o scoti

86
din nou, ai castigat toate experientele pe care ea le-a avut.
Ai fost intr-un om in ultimii 48 de ani, deci inca nu te-ai intins si nu ai
simtit restul constiintei tale imense. Daca am zabovi pe-aici suficient de
mult, ai incepe sa iti reamintesti totul. Insa nu are rost sa faci asta intre
vieti.”
„Si de cate ori am fost reincarnat?”
„De multe ori. De o sumedenie de ori. Si intr-o multime de vieti
diferite.” Am spus eu. „De data aceasta vei fi o taranca chinezain 540
DC.”
„Stai, cum?” te-ai balbait tu. „Ma trimiti inapoi in timp?”
„Pai, cred ca da, tehnic vorbind. Timpul, asa cum il stii tu, exista doar in
universul tau. Lucrurile sunt diferite acolo de unde vin eu.
„ Tu de unde vii?” ai spus tu.
„Oh sigur”, am explicat eu. „Eu vin de undeva. Din alta parte. Si acolo
sunt altii ca mine. Stiu ca vei dori sa stii cum este acolo, insa sincer nu ai
intelege.”
„Oh”, ai spus putin dezamagit. „Dar, stai. Daca ma reincarnez in alte
locuri in timp, as putea interactiona cu mine la un moment dat.”
„Desigur. Se intampla tot timpul. Si cu ambele vieti constiente doar de
propria existenta nici macar nu stii ca se intampla.”
„Si care este rostul la toate astea?”
„Sincer?” am intrebat eu. „Sincer? Ma intrebi care este sensul vietii? Nu
e putin cam stereotipic?
„Pai, este o intrebare rezonabila”, ai staruit tu.
Te-am privit in ochi. „Sensul vietii, scopul pentru care am creat acest
univers, este pentru ca tu sa te maturizezi.”
„Vrei sa spui omenirea? Vrei ca noi sa ne maturizam?”
„Nu, doar tu. Eu am facut tot acest univers pentru tine. Cu fiecare viata
noua tu cresti si te maturizezi si devii un intelect mai larg si mai maret.”
„Doar eu? Dar toti ceilalti?”
„Nu exista altcineva”, am spus eu. „In acest univers existi doar tu si eu.”
M-ai privit cu indiferenta. „Dar toti oamenii de pe pamant…”
„Toti tu. Diferite incarnari ale tale.”
„Stai. Eu sunt toti!?”
„Acum intelegi”, am spus eu, cu o palma de felicitare pe spate.
„Eu sunt fiecare fiinta umana care a trait vre-odata?”
„Sau care va trai vre-odata, da.”
„Eu sunt Abraham Lincoln?”

87
„Si esti John Wilkes Booth, de asemeni.” am adaugat eu.
„Eu sunt Hilter?” ai spus tu ingrozit.
„Si esti milioanele pe care el le-a ucis.”
„Eu sunt Iisus?”
„Si esti fiecare care l-a urmat.”
Ai tacut.
„De cate ori ai victimizat pe cineva”, am spus eu, „te-ai victimizat pe tine
insuti. Fiecare act de bunatate pe care l-ai facut ti l-ai facut tie insuti.
Fiecare moment fericit sau trist experimentat vre-odata de orice om a
fost, sau va fi, experimentat de tine.”
Te-ai gandit mult timp.
„De ce?” m-ai intrebat. „De ce faci toate astea?”
„Pentru ca intr-o zi, tu vei deveni ca mine. Pentru ca asta esti. Esti unul
ca mine. Esti copilul meu.”
„Oau”, ai spus neincrezator. „vrei sa spui ca sunt un Dumnezeu?”
„Nu. Nu inca. Esti un fetus. Inca mai cresti. Odata ce vei fi trait fiece
viata umana prin toate timpurile, vei fi suficient de mare pentru a te
naste.”
„Deci tot universul”, ai spus tu, „este doar…”
„Un ou.” Am raspuns eu. „Acum este timpul ca tu sa mergi mai departe
in noua ta viata.”
Si te-am trimis pe drumul tau.

Crimă şi pedeapsă

Dacă gândurile ar putea ucide, câţi dintre voi ar mai fi în viaţă? Vreau
să-ţi reamintesc: „Sămânţa tuturor faptelor se găseşte în gândurile tale.”
Dacă gândeşti: „Nu pot să-l sufăr pe cutare”, de fapt îl ataci.
Ceea ce începe ca gând, repede ajunge vorbă. Calomniind această
persoană în faţa altora sau uneltind împotriva ei, o ataci.
Ceea ce devine vorbă, repede devine faptă.

Dacă vorbele tale îi incită pe alţii care te sprijină atunci când ataci, s-ar
putea să consideri că a-l bate sau a-l omorî pe celălalt este un gest
justificat.
Societatea spune: „Numai faptele fizice sunt condamnabile. Atacurile
verbale sunt regretabile, dar inevitabile. Şi nimeni nu ar fi atât de nebun

88
să-i ceară altuia socoteală pentru gândurile sale.” Şi, astfel, fapta
criminală ţi se pare scandaloasă, dar gândul criminal ţi se pare de
acceptat. Cu toţii l-aţi avut. Eşti scandalizat de actul de viol sau de abuz
sexual, dar gândul la el nu te deranjează în mod deosebit.
Îţi cer să-ţi aminteşti că tot ceea ce gândeşti despre o altă persoană,
tot ceea ce îi spui sau îi faci îţi arată ceea ce gândeşti despre tine însuţi.
Un gând negativ despre altcineva îţi demonstrează cum te vezi tu pe tine
însuţi. Bârfa sau înjurătura arată propriile tale sentimente de ruşi-ne şi
respingere emoţională. Iar violenţa fizică îndreptată împotriva al-tuia
nu arată decât propriul tău impuls de sinucidere.
Ăsta nu-i un mister. Numai cel care suferă îi loveşte pe alţii. Şi, te
întreb, câţi dintre voi nu suferiţi? Câţi dintre voi nu-i loviţi pe alţii, într-
un fel sau altul?
Diferenţa dintre tine şi cel care violează şi ucide nu este atât de mare
precum crezi. Nu spun asta ca să te fac să te simţi prost. Ţi-o spun ca să
te ajut să te trezeşti la responsabilitatea ta faţă de aproapele tău.
Dacă te poţi ierta pentru gândurile tale de răzbunare, de ce nu poţi
ierta bărbatul sau femeia care acţionează din răzbunare? Această per-
soană doar transpune în faptă lucrul la care tu te-ai gândit.
Eu nu justific actul de răzbunare. Nu pot justifica nici un fel de atac şi
nici nu sugerez ca tu să o faci.
Pur şi simplu, te întreb: de ce îl alungi pe acest om din inima ta?
Poate că el este şi mai înfometat de iubire şi de iertare decât tine! Le vei
refuza? Aproapelui tău i s-a făcut foarte mult rău. A crescut fără tată. A
fost dependent de droguri de când avea nouă ani şi a trăit într-un mediu
unde niciodată nu s-a simţit în siguranţă. Nu simţi nici un fel de compa-
siune pentru băieţelul rănit din bărbatul care comite crima? Crezi că ai
face altceva dacă ai fi în pielea lui?
Fii cinstit, prietene, iar în această atitudine de om cinstit vei găsi
compasiunea – dacă nu pentru bărbat, atunci pentru băieţelul care a
devenit bărbat. Şi îţi voi spune chiar acum că nu bărbatul e cu degetul
pe trăgaci, ci băieţelul. El este cel copleşit şi înfricoşat. Micuţul este cel
care nu se simte iubit şi acceptat. Băieţelul rănit este cel ce loveşte, nu
bărbatul.
Prieteni ai mei, bărbatul nu există. Există numai băieţelul. Nu vă
lăsaţi păcăliţi de faţa mânioasă şi dispreţuitoare a bărbatului. Dedesub-
tul acelei faţade dure se află o durere şi o judecare de sine copleşitoare.
Sub masca bărbăţiei rău stăpânite şi a mâniei cumplite este băieţelul

89
care nu crede că merită să fie iubit. Dacă nu-l poţi îmbrăţişa pe băieţelul
din el, cum l-ai putea îmbrăţişa pe băieţelul sau pe fetiţa din tine? Căci
frica lui şi a ta nu sunt deloc diferite. Hai, mai întâi, să scoatem masca ta
de superioritate morală. Şi, apoi, lasă băieţelul sau fetiţa din tine să-l
privească pe băieţelul din el. Iată unde începe iubirea şi acceptarea.
Iată unde îşi are rădăcinile iertarea.
Criminalii sunt un grup de paria în societatea voastră. Nu vreţi să vă
uitaţi la vieţile lor. Nu vreţi să auziţi de durerea lor. Vreţi să-i ascundeţi
undeva unde nu trebuie să aveţi de-a face cu ei. La fel faceţi cu cei
bătrâni, cu cei bolnavi mintal, cu cei lipsiţi de adăpost şi aşa mai de-
parte. Vezi tu, prietene al meu, tu nu doreşti să-ţi asumi
responsabilitatea de a-ţi iubi aproapele. Dar, fără să-l iubeşti, nu poţi
învăţa să te iubeşti şi să te accepţi pe tine însuţi. Aproapele tău este
cheia mântuirii tale.
Întotdeauna a fost şi întotdeauna va fi.
La fel cum individul neagă şi reprimă tendinţele negative pe care nu
vrea să le accepte în sine însuşi, tot aşa societatea neagă şi
instituţionalizează problemele cu care nu vrea să se confrunte.
Atât subconştientul individual cât şi cel colectiv sunt pline de răni de
nedescris. La ambele niveluri, comportamentul este determinat de du-
rerea, vina şi frica nerecunoscute ce sunt încastrate în aceste răni.
Iertarea acţionează ca un reflector care cercetează aceste locuri în-
tunecate şi secrete din tine şi din societate. Ea le spune propriei tale vini
şi frici: „Ieşiţi afară ca să vă văd. Trebuie să vă înţeleg.” Şi ea spune
criminalului: „Hai afară, întâlneşte-te cu victimele crimelor tale, în-
dreaptă totul. Începe procesul iertării.” A recunoaşte rana este întotdea-
una primul pas în procesul de vindecare.
Dacă nu ai bunăvoinţa de a înfrunta – individual sau colectiv – frica
din spatele rănii, procesul de vindecare nu poate începe.
Iţi este greu să te uiţi la propria ta durere reprimată. E greu pentru
societate să se uite la durerea propriilor paria. Dar asta trebuie făcut.

Fiecare dintre voi trăieşte într-o închisoare creată de propriile sale

reacţii, până ce rana e conştientizată. Nu numai criminalul se află după
gratii. Bărbaţii şi femeile care îl bagă acolo trăiesc după alt fel de gratii.
Dacă nu vă conştientizaţi materialul subconştient, el se va exprima în

90
propriii săi termeni distorsionaţi. Dacă nu lucraţi în mod deliberat cu
criminalul pentru a-l ajuta să ajungă să se iubească şi să se accepte, el va
reintra în societate cu aceeaşi mânie şi sete de răzbunare.
Construirea mai multor închisori sau trimiterea în stradă a mai
multor poliţişti nu vă vor face cartierul mai sigur. Aceste acţiuni nu fac
altceva decât să agraveze situaţia, ridicând nivelul fricii.
Dacă vreţi să îmbunătăţiţi toate acestea, introduceţi lucrarea iertării
în închisori şi în vecinătatea voastră. Angajaţi mai mulţi învăţători şi
consultanţi şi lucrători sociali. Hrăniţi oamenii, stimulaţi-i emoţional şi
mental. Oferiţi-le posibilitatea de a trăi experienţa unei legături emoţio-
nale sigure. Oferiţi-le oportunităţi de educaţie şi antrenament.
Daţi-le speranţă. Daţi-le acceptare. Daţi-le iubire.
Aceasta este lucrarea unui făcător de pace. Aceasta înseamnă slujire.
Aceasta înseamnă a-ţi îmbrăţişa aproapele ca pe tine însuţi. Şi
aminteşte-ţi, te rog, că dând altuia, ţie îţi dai.
Nimeni nu dă iubire fară să o primească. Nimeni nu oferă un dar pe
care să nu-l şi primească în aceeaşi clipă.
E timpul să încetaţi de a mai încerca să-l pedepsiţi pe păcătosul din
voi şi pe criminalul din societatea voastră. Pur şi simplu, pedeapsa
reîntăreşte respingerea, iar acest lucru este exact opusul a ceea ce aveţi
voi nevoie.
Sentimentele de respingere trebuie atenuate şi ostoite.
Judecăţile şi atacurile trebuie aduse in lumina conştientei.
Vina şi frica trebuie văzute drept ceea ce sunt.
Munca de reabilitare este o muncă de integrare. Întunericul trebuie
adus la lumină. Tot ce e inacceptabil trebuie făcut acceptabil, ca să-l
putem privi fără frică.
Seminţele faptei trebuie găsite în gând şi abordate acolo.
Nu poţi schimba faptele, fără să schimbi gândurile.
Dacă transformi anumite gânduri în tabu-uri, îţi va fi frică să te uiţi la
ele. Acesta nu este un lucru constructiv. Fii dispus să te uiţi la gândurile
ucigaşe din psihic, ca să nu fii nevoit să le îngropi în subconştient.
Ajută-i pe oameni să-şi asume responsabilitatea pentru gândurile pe
care le gândesc şi pentru efectele acestor gânduri. Puterea personală şi
autentica stimă de sine încep cu realizarea faptului că ai de ales în pri-
vinţa a ceea ce gândeşti, spui şi a modului în care acţionezi.
Cei ce lovesc în alţii simt că nu au de ales. Cei care ştiu că au de ales
nu lovesc în alţii.

91
 Aceasta este cheia. Arată-i unui om opţiunile pe care le are şi el nu va
comite o crimă.
Crima este o altă formă a autopedepsirii, aleasă în mod subconştient
pentru a aborda vina subconştientă. Criminalul comite o crimă, fiindcă
încearcă în continuare să se autopedepsească. Iar societatea îi face pe
plac: pedepsindu-l şi reîntărindu-i vinovăţia.
Singura cale de ieşire din acest ciclu vicios este ca societatea să
renunţe la programul ei de ostracizare şi pedeapsă şi să se dedice vinde-
cării. Fiecărei persoane chinuite trebuie să i se ceară să se ajute pe sine.
Ea trebuie ajutată să-şi identifice în mod conştient vina, cât şi sentimen-
tul nevredniciei, al lipsei de valoare. Şi trebuie să fie asistată în procesul
de transformare a acestor emoţii şi credinţe negative despre ea însăşi în
emoţii şi credinţe pozitive.
Leproşii societăţii voastre nu sunt diferiţi de leproşii de pe vremea
mea. Ei poartă pe pielea lor rănile tuturor. Ei sunt martorii curajoşi ai
durerii cu care voi nu vreţi să vă confruntaţi.
Societatea ar trebui să le fie recunoscătoare, pentru că ei sunt călă-
uzele care marchează calea vindecării, cale pe care toate fiinţele umane
trebuie să păşească.

Curgerea usurintei
Voi sunteti obisnuiti sa va straduiti si sa va luptati pentru lucrurile pe
care le doriti. In special in zona muncii actioneaza competitia si
confruntarea ego-ului. Adesea, voi trebuie sa actionati impotriva cuiva
ale carui capabilitati le contestati. Aceasta se opune inimii. Inima
tanjeste dupa un fel de prezenta mult mai naturala. Energia inimii nu
exercita presiune si este foarte neteda si gingasa prin natura ei.

Energia inimii va vorbeste prin intuitie. Inima va da ghionturi blande si

sugestii si nu va v-a spune niciodata ceva care este incarcat emotional cu
frica sau presiune. In viata voastra zilnica voi puteti observa clar, fie
lucruri care merg usor si isi gasesc calea lor naturala, fie ca repetati,
intampinati rezistenta la ceva ce incercati sa realizati. Daca este vorba
de ultimul caz, aceasta inseamna ca nu sunteti – sau nu sunteti complet
– aliniat cu energia inimii voastre. Secretul energiei inimii este ca ea
face miracole nu cu forta, ci cu usurinta si tandrete. A indrazni sa aveti
incredere in intuitia voastra este cel mai important mod de a fi aliniat cu
energia curgerii, a inimii, pe care eu o numesc :’’curgerea usurintei’’.

92
 Actionand din intuitie, in contextul muncii si creativitatii, chiar daca
aceasta merge impotriva culturii mediului muncii voastre, v-a crea
posibilitati si oportunitati neasteptate pentru voi. Aceasta va v-a aduce
mai aproape de Sinele vostru Divin si va v-a imputernici pe voi la nivelul
inimii si aceasta va atrage catre voi locuri si persoane care va vor
indeplini dorintele inimii. Cand voi experimentati probleme la munca,
cand simtiti ca nu sunteti la locul potrivit in mediul muncii voastre,
petreceti ceva timp in tacere, singuri. Gasiti un moment de liniste in
care sa renuntati la toate gandurile si ideile pe care le-ati absorbit din
mediul vostru social si la toate fricile si grijile.
Incercati sa priviti la aceste ganduri si emotii dintr-un loc adanc si
linistit, din centrul inimii voastre. Vedeti-le asa cum sunt ; ele sunt norii
care stau in fata soarelui, dar de fapt ele nu sunt. Mergeti in miezul
soarelui, in inima voastra, si intrebati Sinele vostru ce este intelept
pentru voi sa faceti chiar acum. Conectati-va cu inima voastra antica si
inteleapta, sursa inaltei voastre creativitati si cereti intuitiei sa va spuna
care este lucrul potrivit sa-l faceti in acest moment. Nu incercati sa va
bazati actiunile pe opiniile altora sau pe standardele sociale incetatenite,
care in campul muncii pot fi coplesitoare. Constiinta sociala sau
colectiva in aceasta zona este bazata puternic pe frica : frica de a va
pierde slujba, frica de esec social si frica de saracie.
Spirit Infinit deschide calea si arata-mi ce trebuie sa fac, ce munca e
potrivita pt mine in acest moment?
Toate aceste frici pot coplesi intuitia voastra si, totusi, exista o voce
interioara care va spune ce sa faceti chiar acum. Cheia este sa indrazniti
sa ascultati aceasta voce si veti vedea ca vor veni raspunsuri
viabile.Cand incercati sa mergeti in acel miez interior, indoiala de sine
va poate bloca si va poate face sa nu dati atentie intuitiilor inimii, ca
fiind nerealiste si gresite. Indoiala de sine va poate impiedica sa aveti
incredere in calea voastra spirituala. Prin calea voastra spirituala, Eu
vreau sa intelegeti ca aceasta este calea experientelor care va pune in
legatura cu cea mai inalta sursa creativa a voastra, energiile creative
care doresc sa curga inafara prin voi. Aceste energii sunt deja prezente.
Dar voi le puteti doar recunoste si manifesta in lumea exterioara prin
ascultare si avand incredere in propriile voastre sentimente.
(autor necunoscut)
Fie ca Lumina si Iubirea din sufletele voastre sa se reverse peste tot in
Univers, iar pacea si armonia sa domneasca mereu pe aceasta planeta!

93
 Eliminarea mentalităţii lipsei
Mentalitatea lipsei rezultă din percepţia ta că nu eşti vrednic de iubire.
Dacă nu te simţi vrednic de iubire, vei proiecta în afara ta această stare a
lipsei. Vei vedea paharul ca fiind mai curând pe jumătate gol, decât pe
jumătate plin.
Dacă vezi paharul pe jumătate gol, să nu fii surprins că, în curând, nu
mai rămâne nimic în el. Lipsa e rezultatul unei percepţii negative.
E de la sine înţeles că acelaşi principiu funcţionează şi invers.
Vezi paharul ca fiind pe jumătate plin şi, în curând, el se va umple
până la refuz. Când ştii că eşti vrednic de iubire, ai tendinţa de a
interpreta cuvintele şi faptele altora în mod iubitor. Nu eşti uşor de
ofensat. Dacă cineva e nepoliticos cu tine, iei în considerare posibilitatea
ca el sau ea să fi avut o zi proastă. Nu te simţi victimizat sau insultat.
Modul tău de a privi viaţa depinde de cum te simţi – demn de a fi
iubit sau nu, vrednic sau nevrednic. In ambele cazuri, vei crea o situaţie
exterioară ce va consolida opinia ta despre tine însuţi.
Toată preocuparea de a avea se datorează faptului că trăiţi în trecut.
Lipsa este, pur şi simplu, amintirea unor vechi răni. Acestea se
proiectează cu prea mare uşurinţă în viitor. Pentru a pune capăt
mentalităţii lipsei, trebuie să ierţi trecutul. Oricum va fi fost el, nu mai
contează. EI nu mai are efect, deoarece l-ai eliberat.
Simţi că eşti nedreptăţit? Dacă da, atunci vei proiecta lipsa în viaţa ta.
Numai cineva care se simte nedreptăţit va fi nedreptăţit. Pentru a pune
capăt mentalităţii lipsei, începe cu conştientizarea faptului că te simţi
nedreptăţit. Dă-ţi seama că aceasta provine din sentimentul tău profund
că nu eşti vrednic. Înţelege că exact acum simţi că nu meriţi să fii iubit.
Nu încerca să-ţi modifici gândul. Nu repeta afirmaţia: „Acum eu merit
să fiu iubit”, sperând ca asta să-ţi inverseze condiţionarea.
Pur şi simplu, fii conştient de faptul că: „Acum eu nu simt că merit să
fiu iubit. Mă simt nevrednic şi lipsit de valoare. Simt că nu sunt tratat
cum trebuie. Mi-e groază că lucrurile rele care mi s-au întâmplat în
trecut se vor întâmpla iar.”
Pur şi simplu, fii conştient de cât de mult ţi s-a încordat şi ţi s-a strâns
inima. Fii conştient de modul în care te-ai închis emoţional. Şi întreabă-
te dacă te simţi mai ocrotit acum decât înainte?
Ţi-a parvenit o informaţie şi ai avut de ales între a o vedea ca fiind

94
negativă sau pozitivă. Ai ales să vezi paharul ca fiind golit pe jumătate.
Ai ales să fii o victimă. E în ordine. Nu te ruşina. Nu e nevoie să te
încordezi şi mai tare. Nu e nevoie să te autoflagelezi. Fii doar conştient
de ceea ce ai ales şi de cum te simţi datorită acestei alegeri.
Contemplă starea şi las-o să plece. „îmi dau seama de alegerea pe care
am făcut-o şi îmi dau seama că ea m-a făcut să fiu nefericit. Nu vreau să
fiu nefericit, aşa că voi face o altă alegere. Voi vedea paharul ca fiind pe
jumătate plin.” Dacă poţi spune aceste cuvinte cu integritate
emoţională, vei lăsa în urmă trecutul şi vei linişti rana.
Încearcă. Funcţionează.
Ai exersat din greu să fii o victimă şi ţi-ai învăţat bine rolul. Să nu
crezi că invincibilitatea vine fără exerciţiu. Contemplă-ţi doar alegerea
de a fi o victimă şi fii dispus să de detaşezi de ea. Asta va fi suficient.
Mentalitatea abundenţei înseamnă să te simţi iubit şi vrednic şi
valoros chiar în clipa asta. Acum poate că te simţi astfel, dar dacă sună
telefonul şi afli că tocmai ai pierdut o groază de bani sau că soţia te
părăseşte, cât de valoros te simţi? Este paharul pe jumătate gol sau pe
jumătate plin? Numai simplul fapt că-ţi recunoşti mentalitatea bazată
pe frică înseamnă un pas mare către transformarea ei.
Onestitatea emoţională este esenţială pentru creşterea spirituală.
Nu te poţi forţa să gândeşti pozitiv, dar îţi poţi recunoaşte
negativitatea. A-ţi recunoaşte negativitatea este un act al iubirii, este un
gest al speranţei. El spune: „Văd ce se întâmplă şi ştiu că există o cale
mai bună. Ştiu că pot face o altă alegere.” A-ţi oferi altă alegere este
lucrarea mântuirii individuale. Iertarea trecutului şi desprinderea de el
pregătesc scena pentru o alegere diferită. Indiferent de câte ori ai făcut
aceeaşi greşeală, ai o nouă oportunitate de a te ierta pe tine însuţi.
Fără iertare e imposibil să ieşi din mentalitatea lipsei. Iar ca să ierţi,
trebuie să devii conştient de toate modurile în care simţi durerea.
Trebuie să recunoşti rana. Atunci o poţi ierta. Rănile ascunse au
programe ascunse care ne ţin ostatici ai trecutului. E posibil ca rănile
adânci să trebuiască să fie mai întâi bandajate, dar pentru desăvârşirea
procesului de vindecare, ele trebuie expuse la aer şi la soare. În toate
credinţele şi presupunerile subconştiente trebuie să aducem conştientă
totală.
Lipsa este un învăţător important. Fiecare percepţie a lipsei în mediul
tău ambiant reflectă un simţământ interior de nevrednicie şi lipsă de
valoare personală care trebuie perfect conştientizat. Experienţa lipsei nu

95
este Dumnezeu Care te pedepseşte. Eşti tu, cel care-ţi arăţi ţie însuţi o
credinţă ce trebuie corectată. Tu ai capacitatea de a te iubi pe tine însuţi.
Iar această capacitate trebuie trezită în tine pentru ca să aibă loc o
creştere spirituală autentică. Înveţi să te iubeşti pe tine însuţi,
observând în ce mod îţi refuzi iubirea. Şi, de multe ori, vezi cum îţi
refuzi iubirea – observând cum o refuzi altora.
Abundenţa apare în viaţa ta, nu pentru că ai învăţat pe de rost vreo
incantaţie abracadabrantă, ci pentru că ai învăţat să aduci iubirea în
aspectele rănite ale psihicului tău.
Iubirea vindecă toată percepţia divizării şi a conflictului şi restaurează
percepţia originară a plenitudinii, liberă de păcat şi de vină.
Ştii că iubirea nu îţi poate fi luată, numai atunci când te-ai văzut aşa
cum eşti tu cu adevărat. Iubirea îţi aparţine pentru eternitate … lipsită
de formă, dar omniprezentă, necondiţionată şi totuşi răspunzând cu
uşurinţă la condiţiile date.
Ori de câte ori îţi parvin veşti ce par proaste, gândeşte-te l a aceasta:
ţi-ar da oare Dumnezeu un dar îndoielnic?
Nu te lăsa păcălit de ambalaj, ci deschide-l cu o inimă deschisă. Şi,
dacă încă nu înţelegi semnificaţia darului, stai liniştit şi aşteaptă.
Dumnezeu nu dă daruri îndoielnice. Adesea, până ce darul nu e pus în
acţiune în viaţa ta, nu vei cunoaşte semnificaţia darului.
Acest lucru poate fi frustrant, dar este inevitabil.
Darurile lui Dumnezeu nu alimentează aşteptările ego-ului. Valoarea
lor este de ordin superior. Ele te ajută să te deschizi la adevărata ta
natură şi la adevăratul tău rost aici. Câteodată, ele par să închidă o uşă
şi nu înţelegi de ce. Numai atunci când uşa potrivită se deschide, pricepi
de ce uşa nepotrivită a fost închisă.
Tu ai un parteneriat cu Mintea Divină. Nu încerca, te rog, să faci din
abundenţă o responsabilitate care să-ţi aparţină numai ţie sau numai lui
Dumnezeu. Tu ai nevoie de El şi El are nevoie de tine. Fii dispus să-ţi
priveşti fricile şi sentimentele de nevrednicie şi de lipsă de valoare şi El
te va ajuta să vezi scânteia divină ce sălăşluieşte în tine.
Dacă eşti dispus să te iubeşti pe tine însuţi, vei deschide canalul prin
care Iubirea lui Dumnezeu poate ajunge la tine.
Deschide uşa ce duce la abundenţă în propria ta minte şi contemplă
darurile iubirii reflectate de jur împrejurul tău.
Şi, te rog, nu judeca valoarea acestor daruri, sau forma pe care o iau

96
ele în viaţa ta. Căci valoarea lor este indiscutabilă, iar forma lor este
prea lesne înţeleasă greşit.

A nu refuza iubirea
A oferi altuia iubirea de care are nevoie, întăreşte acea iubire în tine.
A i-o refuza, îţi diminuează conştienta prezenţei iubirii. Când aproapele
tău se poartă necorespunzător şi îţi solicită atenţia, el te dezgustă şi tu te
îndepărtezi de el. La urma urmei, ştii că nu-i poţi satisface pretenţiile.
Îndepărtându-te însă de semenul tău, tu îi refuzi iubirea. Şi,
refuzându-i iubirea, ţi-o refuzi ţie însuţi.
Aproapele tău nu vrea decât iubirea ta, dar el nu ştie cum să o ceară.
De fapt, el este nelămurit în privinţa a ceea ce este iubirea. Aşa că va
cere bani, sau sex, sau altceva. Ba încearcă să te manipuleze ca să capete
ceea ce vrea.Bineînţeles că tu nu vrei să fii manipulat. Nu vrei să-i
încurajezi comportamentul nepotrivit, cedând pretenţiilor sale.Dar nici
nu vrei să-l respingi. Deci, ce-i de făcut?
Fii plin de dragoste faţă de el. Dă-i iubirea de care are realmente
nevoie. Dă-i ceea ce îi poţi da – fără reţinere. Şi nu-ţi face griji că nu-i
satisfaci pretenţiile.
Cu alte cuvinte, spui „Da” la a-l iubi şi „Nu” la a fi manipulat.
Spui „Nu”, dar nu-l alungi din inima ta. Nu îl judeci şi nu te separi de
el. Refuzi să fii o victimă sau un călău. Îi oferi iubire, ca răspuns la
gândurile sale marcate de frică. Ii spui: „Nu, prietene, nu-ţi pot da ceea
ce-mi ceri, dar voi găsi o cale sa te sprijin şi care ne va întări pe amân-
doi. Nu te voi respinge. Nu voi pretinde că eşti mai puţin vrednic şi val-
oros decât mine. Nevoia ta de iubire este la fel de importantă ca a mea,
si eu o cinstesc.”
Astfel îi vorbeşte cel care iubeşte, celui iubit.
El nu îi spune: „Voi face tot ceea ce vrei”.
El spune: „Voi găsi o cale care să ne facă cinste amândurora.”
Cel care iubeşte este egal celui iubit. Amândoi reprezintă exprimarea
reciprocă a iubirii.
Este important ca tu să înţelegi acest lucru. Mulţi dintre voi credeţi că,
dacă nu spuneţi „Da” pretenţiilor celuilalt, nu acţionaţi într-un mod

97
iubitor.Nu e adevărat. Nu spune niciodată „Da” pretenţiilor celuilalt.
Asta înseamnă să nu te iubeşti pe tine însuţi.
Fii, te rog, blând cu tine însuţi. Nu pune nevoile altuia înaintea
propriilor tale nevoi. Iubirea nu are nimic de a face cu
sacrificiul.Înţelege, te rog, acest lucru.
Unii dintre voi cred că trebuie să spună „Nu” oricui pentru a se
proteja de pretenţiile lor.
Nici asta nu este adevărat. Spunând oricui „Nu”, te cramponezi de
frica de apropiere. A-i ţine pe ceilalţi la distanţă, fizic sau psihologic,
este o strategie a fricii. Nu are nimic de a face cu iubirea.
Priveşte, te rog, cum îi respingi pe ceilalţi, încercând să te păstrezi pe
tine, şi cum te respingi pe tine însuţi, încercând să-i păstrezi pe ceilalţi.
Ambele gesturi sunt o negare a autenticităţii şi apropierii.
Numai persoana autentică – cea care îşi cinsteşte propriul adevăr –
este capabilă de a se apropia de altcineva. Numai persoana plină de
compasiune – cea care cinsteşte adevărul altcuiva – este capabilă de a fi
pe deplin ea însăşi. Nu poţi primi, dacă nu te dai pe tine aşa cum eşti.Şi
nu poţi da, dacă nu îi primeşti pe alţii aşa cum sunt.Nu capitula în faţa
pretenţiilor celuilalt.Refuză să fii manipulat.
Spune „Nu”, dacă simţi că se abuzează de tine – şi apoi iartă abuzul.
Nu te crampona de acel „Nu”.
Nu lăsa acel „Nu” rostit ca răspuns la comportamentul cuiva să devină
un „Nu” la cererea sa de iubire şi sprijin.
Iartă abuzul şi fii din nou dispus să iubeşti şi să acorzi
sprijin.Exersează acest lucru şi rămâi în clipa prezentă.
Lasă „Nu”-ul spus manipulării să devină un „Da” spus iubirii şi
sprijinului. Lasă „Da”-ul spus iubirii şi sprijinului să devină un „Nu”
spus manipulării.
Cinsteşte-te pe tine însuţi şi pe ceilalţi în mod egal. Nu ataca, pentru
că vei fi victima. Nu te apăra, pentru că vei fi cel care atacă.
Lasă iubirea să-ţi înlocuiască toate reproşurile, resentimentele şi
nemulţumirile.
Dacă te simţi atacat, spune „Nu” atacului, dar nu contraataca. Dacă-i
ataci pe alţii, dă-ţi seama de acest lucru şi îndreaptă lucrurile.
Nu lua vina cu tine în următorul atac. Corectează lucrurile chiar în
acea clipă.
Cu cât dai mai multă iubire, cu atât vei atrage mai multă iubire.Asta,
deoarece iubind, rămâi în vibraţia iubirii.

98
 Dăruind, rămâi în vibraţia abundenţei. Trebuie să înveţi să spui „Da”
nevoii oamenilor de iubire şi sprijin. Cu cât vei acţiona mai mult în felul
acesta, cu atât comportamentul lor faţă de tine va fi mai puţin motivat
de frică.
Dacă vrei să faci să dispară violenţa, nu-i înfricoşa şi mai mult pe cei
înfricoşaţi. Transmite-le iubirea şi sprijinul tău.Iubirea izbăveşte.Ura
condamnă.Nu-ţi vei da niciodată seama de puterea iubirii, până ce n-o
vei pune în practică în viaţa ta.
Nu-ţi alunga duşmanii din inimă, ci învaţă să-i accepţi acolo, iar ei vor
înceta de a-ţi mai fi duşmani.
Tot ceea ce vrea oricine este să fie iubit şi acceptat aşa cum este. Dă-i
ceea ce vrea şi nu-i va mai fi teamă. Dă-i ceea ce vrea şi nu va mai simţi
nevoia să te atace.
E timpul să înţelegi că ceea ce îi refuzi aproapelui tău, îţi refuzi ţie
însuţi. Căci el nu este separat de tine.
Şi numai prin recunoaşterea valorii sale intrinsece e confirmată
propria ta valoare.

Meditaţie: Mă simt iubit

Când semenul tău te atacă, inţelege că el nu se simte iubit. Dacă ar
simţi iubire, nu te-ar ataca. Nu reacţiona la atacul său. Găseşte o cale de
a-i aminti că este iubit.
Fă-o iarăşi şi iarăşi, iată o simplă meditaţie peripatetică:
Într-o zi, când te simţi bine dispus, ieşi la plimbare prin jurul casei şi.
când vezi pe cineva care este trist sau supărat, găseşte o cale simplă de
a-i aduce aminte că e iubit. Dăruieşte-i un zâmbet, o floare, un balon, un
sandwich sau o ceaşcă de cafea. Spune-i: „Asta e numai pentru tine. Te
rog să ai o zi bună.”
Altădată, când te simţi deprimat, fa acelaşi lucru. Fă-o. iarăşi şi iarăşi.
Vei fi uimit de rezultate. Nu există ceva mai înălţător decât a le aminti
altora şi ţie însuţi că eşti iubit.
Ţine minte – nimeni nu poate da iubire, dacă nu se simte iubit.
De aceea ai doar o singură responsabilitate: simte iubirea ce este
prezentă în inima ta şi ajută-i pe alţii să o simtă şi ei.
Iţi poţi imagina o lume în care fiecare persoană a înţeles că singura ei
responsabilitate este să dea şi să primească iubire? Acea lume, prietene,
îţi este la îndemână.
Oriunde simţi că lipseşte ceva în viaţa ta este nevoie de a aduce-acolo

99
iubire. Ori de câte ori te gândeşti că nu primeşti destul, ai de a face cu
un aspect al iubirii sau al sprijinului pe care îl refuzi altuia.
Nu refuza iubirea şi sprijinul. Dă-le cu largheţe, ca să poţi primi iubire
din abundenţă, ceea ce este dreptul tău din naştere.
Practică această meditaţie atunci când te simţi iubit şi vezi ce se
întâmplă. Fă-o atunci când te simţi atacat şi trăieşte experienţa rezulta-
telor. Experimenteaz-o. Joacă-te.
Nu deveni preocupat de forma pe care această meditaţie o poate lua.
Fii doar dispus s-o practici, iar forma îşi va purta singură de grijă.

Legea oglindirii
Exteriorul reflecta interiorul.
Ce înseamna ca exteriorul reflecta interiorul? Inseamna ca
lumea în care traim e ca un fel de oglinda gigantica, oglinda
care reflecta mereu aspecte sau parti din noi însine. Inseamna
ca toti oamenii pe care îi atragem în vieile noastre sau de care
suntem atrasi oglindesc aspecte necunoscute, negate sau
neasumate de noi insine.

Functionarea acestei legi exclude întâmplarea! In câteva traditii

spirituale care au intuit-o se repeta aproape obsesiv ca nimic nu este
întâmplator. Accidentele,coincidentele, evenimentele
neasteptate apar astfel numai datorita ignorantei noastre. Mai
exact, datorita incapacitatii notorii a mintilor noastre de a subîntinde
ansamblul tuturor factorilor, fizici si nonfizici, care concura la nasterea
unui eveniment, la producerea unui fenomen sau a unei întâlniri.
Lumea pare a fi dominata de hazard când, în realitate, este expresia
unei armonii incredibile, o potrivire la microsecunda sau nanometru a
tot ceea ce se misca, fie acestea particule sau unde de energie.

Experientele spirituale la vârf traite de oameni din cele mai diverse

timpuri si culturi sprijina aceasta idee. In “This Is lt”, Alan Watts a
rezumat minunat aceasta afirmatie:

“Cel care se afla în aceasta stare a constiinei este coplesit de certitudinea

ca Universul, asa cum este perceput în acel moment, este asa cum
trebuie sa fie…Mintea este atât de uimita de evidenta si desavârsita
potrivire a lucrurilor, asa cum sunt ele, încât nu mai poate gasi cuvinte
pentru a exprima perfectiunea si frumusetea acestei experiente. Totul

100
este atât de clar încât lumea pare a fi devenit transparenta sau
luminoasa si atât de simplu încât lumea nu poate fi altfel decât patrunsa
si ordonata de o inteligena suprema. “

Daca nu ai facut niciodata aceasta experienta trebuie sa-i crezi pe cuvânt

pe cei care au trait-o. Daca nu-i crezi însa, nu-i nici o problema. La
momentul potrivit, fundamentele ultime ale realitatii sunt revelate
tuturor celor care participa la aceasta realitate. Diferenta dintre cei care
au acces mai devreme si cei care au acces mai târziu la tesatura cosmica
ultima este ca primii sunt mai apti sa perceapa frumusetea, armonia,
sensul, iubirea sau misterul din lume, inclusiv în împrejurari care par a
impune sau a înfatisa contrariul.

Universul ne dirijeaza întotdeauna spre acele medii si persoane sau

creeaza exact acele circumstante în care putem experimenta ceea ce înca
nu acceptam în noi însine, dar a sosit timpul sa o facem. Este ca si cum
inteligenta cosmica ar fi tot timpul cu ochii pe noi, punandu-ne constant
în fata sarcinilor noastre de dezvoltare. Si de ce atâta neodihna si chin?
Pentru ca doreste sa ne împinga spre totalitate, adica spre acel nivel de
integrare launtrica pe care psihologia analitica mai întâi si terapia
experientiala a unificarii, mai apoi, l-au numit Sinele.

Ce înseamna asta mai concret? Ce sunt acelea sarcini de dezvoltare?

Cum adica aspecte neasumate sau respinse din noi însine? Sa-ti dau
câteva exemple!

Daca esti un tip care încearca tot timpul sa fie calm refuzându-ti astfel
furia, vei atrage oameni furiosi în viata la. Acesti oameni vor oglindi
ceea ce tu contii în inconstient, dar te caznesti sa reprimi. Ei sunt exact
ca niste oglinzi, dar nu ale Eului tau constient, ci ale psihicului tau
inconstient. Cu cât apararile tale sunt mai puternice, cu atât vor fi create
situatii de viata în care tu sa fii mai apropiat de asemenea oameni.
Astfel, fara voia ta, te poti trezi cu un sef sau coleg de birou irascibil si
chiar violent, dupa cum te poti îndragosti de o persoana foarte libera în
manifestarea furiei. Daca esti casatorit si ai o familie, s-ar putea sa
constati la sotie sau la unul din copiii tai iesiri necontroiate,
inexplicabile.

101
Daca esti cineva care nu accepta eroarea sau imperfectiunea, vei atrage
spre tine persoane sau întâmplari care te vor scoate din minti, deoarece
numitorul lor comun va fi greseala, uneori chiar greseala flagranta. Este
felul în care Universul te obliga sa traiesti experienta acestui aspect
neasumat din tine însuti, anume propria ta tendinta de a confunda ceva,
de a te încurca, a fi inexact sau a o da în bara. Tendinta pe care o
blochezi inconstient se activeaza puternic în afara ta, facându-te
constient de ea, doar ca la cei din jur.

Daca ai o pulsiune sexuala peste medie, pe care o cenzurezi, stii ce se va

întâmpla? Ai ghicit! In viata ta vor aparea oameni care par sa nu se
gândeasca decât la sex si când vei deschide televizorul, o vei face exact
în mijlocul unei scene “fierbinti”. Latura pe care ti-o respingi te
asalteaza din exterior, sub cele mai diferite forme. Nu e exclus sa ai
parte si de ceva exhibitionisti, mesajul lor fiind: “Iata ceva la care tu
refuzi sa privesti!”

Daca încerci din rasputeri sa fii o persoana educata si politicoasa, care

nu înjura niciodata, te vei pomeni lucrând într-un mediu populat de
persoane îndelung exersate în aceasta nobila arta. Fara sa vrei vei auzi
expresii si aranjamente lingvistice care nu ti-ar fi trecut niciodata prin
neprihanitul capsor. Daca prietenul tau nu se va dovedi un bun
cunoscator al limbajului suburban, prietenii lui vor compensa din plin
aceasta.

Daca nu esti constient de propria tendinta de a-i judeca pe altii, vei

constata stupefiat ca asta pare a fi singura ocupatie a celor din jurul tau.
Fie vei admonesta, probabil, numai pentru a te descoperi citind articole
sau urmarind emisiuni TV a caror preocupare centrala este sa analizeze
si sa judece viata contemporanilor tai.

As putea sa mai dau zeci de exemple, dar contez pe inteligenta ta, nu

degeaba te-am atras catre lectura acestei carti. Pentru ca veni vorba, si
ca sa închei cu un exemplu personal, din clipa în care cei din jur mi-au
semnalat monumentele de prostie dinauntrul meu, m-am nimerit în
postura fericita de a încerca sa fac ceva. (înca mai încerc, asa ca iarta-mi
nepriceperea, nestiina sau incompetenta pe care le sesizezi. Nu sunt si
eu decât o biata oglinda.)

102
Nesuferita legea asta, nu-i asa? Nu se pune problema sa scapi de ea,
întrucât aceasta performanta este imposibila. Se pune problema sa tii
cont de ea si sa o folosesti în avantajul tau tot asa cum, cunoscând
banalele legi ale mecanicii sau termodinamicii, le folosesti în favoarea
ta. Aceasta utilizare constienta, în cazul exemplelor de mai sus, se
traduce în constientizarea si asumarea furiei, imperfectiunilor, pulsiunii
sexuale sau tendintei de a vorbi urât. Adica asumarea trasaturilor si
pulsiunilor pe care le contii, dar nu le recunosti decât la cei din jurul
tau.

Am întâlnit persoane pentru care nu e clar întelesul verbului “a asuma”.

A asuma înseamna a admite, a recunoaste sau a accepta ca o calitate sau
o tendinta îti apartin. Aceasta acceptare nu este doar intelectuala! Ea
are si o componenta emotionala. Acceptarea emotionala consta în a
simti caracteristicile sau pulsiunea respectiva. Prin urmare, nu e
suficient sa gândesti ca o ai, e necesar sa o simti. Când recunoasterea
intelectuala si acceptarea emotionala sunt prezente simultan, putem
vorbi de asumare, iar asumarea îti pune la dispozitie o libertate cu totul
inedita: ceea ce ai asumat poti începe sa integrezi, daca ti se pare
necesar.

Ce înteleg prin integrare? Inteleg utilizarea adecvata a trasaturii sau

tendintei respective. Utilizarea adecvata este prin excelenta o utilizare
constienta. Ea presupune o armonizare a actiunii cu contextul si
producerea unor beneficii, atât pentru tine, cât si pentru cei din jur.

Din clipa în care începi sa-ti asumi aspectele neconstientizate,, se

întâmpla ceva miraculos: universul nu mai trimite acel aspect catre tine.
De ce? Deoarece ceea ce accepti înauntrul tau nu mai e nevoie sa fie
creat în afara ta. Scopul a fost atins. Procesul de constientizare si de
transformare a început. In conformitate cu legea oglindirii
transformarile din interiorul tau sunt reflectate de schimbarile din afara
ta. Nu întotdeauna imediat, deoarece principiul inertiei functioneaza si
el. Pe termen lung însa, exteriorul reflecta cu necesitate transformarea
launtrica.

Cei care aplica aceste legi în mod constient nu înceteaza sa se mire de

consecinte. Din clipa în care o anumita trasatura este acceptata si intra
într-un proces de integrare, persoanele care reflectau aceasta

103
caracteristica fíe dispar pe neasteptate din viata noastra, fie nu o mai
manifesta în relatie cu noi. Este ceva uimitor, merita sa încerci!

Exemple: Daca ai un sef foarte autoritar, dupa ce începi sa-ti accepti

propria tendinta de a domina, se poate întâmpla ca el sa fíe brusc
schimbat, sa ramâna dar sa nu mai fie dominator cu tine sau tu sa-ti
gasesti un alt job, mai bine platit.

Daca ai un sot obsedat de ordine si curatenie, din clipa în care tu devii

mai atenta la aceste aspecte, el devine mai tolerant cu neglijenta ta. Nu
te mai bate la cap, nu te mai cicaleste si uneori nici nu mai observa ca ai
lasat usile deschise la sifonier sau papucii sunt din nou în colturi diferite
ale camerei.

Daca ai un tata rece sau indiferent afectiv si, începi sa transformi

propria raceala pe care o manifestai în relatia cu el, vei fi surprinsa de
caldura pe care încearca sa ti-o ofere, ca din senin.

Orice schimbare pe care o faci înauntrul tau schimba ceva în afara ta,
creând astfel conditii pentru a debloca sau îmbogati o relatie. Este
imposibil ca tu sa te transformi, iar relatia cu celalalt sa ramâna
identica. Daca el sau ea nu sunt capabili sa perceapa aceasta schimbare,
viata îi va îndeparta pur si simplu din mediile tale de contact. Sau,
invers, tu vei iesi gradat din viata lor, fara nici un fel de culpabilitati sau
resentimente.

In terapia de cuplu, activarea capacitatii unei persoane de a-si asuma un

aspect de care era hipnotic atrasa la celalalt reprezinta un obiectiv
terapeutic. Poti pune punct cu eleganta unei relatii nocive când înelegi
ca celalalt manifesta explicit tendine pe care si tu le ai, dar le condamni.
La fel de bine, poti împinge relatia ta la un nou nivel experiential dupa
ce îti însusesti propria sensibilitate, plecând de la sensibilitatea înalta a
partenerei tale, sau propria fermitate, plecând de la capacitatea
partenerului tau de a spune “nu”.

A-ti asuma trasaturile pe care celalalt le întrupeaza atât de bine este ca

si cum te-ai debransa de la el. Te vei bransa, desigur, la altcineva,
deoarece umbra(ceea ce nu accepti aceasta e umbra) este inepuizabila.
Insa pentru aspectul pe care l-ai integrat nu mai ai nevoie de o oglinda.

104
Persoana care-ti servea ca oglinda va pleca din viata ta sau va înceta sa
se comporte în acel mod cu tine dupa cum, la fel de bine, tu poti alege,
fara regrete, sa nu o mai incluzi în viata ta.

Anumite genuri de persoane sau de situatii apar periodic în viata

noastra deoarece sunt chemate de noi, mai exact de acele aspecte din
noi, care, fiind permanent respinse, se consteleaza în umbra. De acolo
actioneaza aidoma unor magneti, ghidându-ne inconstient spre anumiti
oameni si evenimente specifice. Nimic nu este întâmplator, nu voi
înceta sa repet. Noi gravitam, în mod natural, spre aceia care ne
reflecta umbra. Acest adevar este cum nu se poate mai clar în relatia
de cuplu. Aceste relatii promit cea mai mare fericire dar, pâna una-alta,
scot la iveala cele mai neintegrate emotii si cele mai primitive apucaturi.

Din punctul meu de vedere, nu exista o relatie mai alchimica. Daca o

relatie de cuplu nu trece prin momente grele, critice, aceea este o relatie
cu un slab nivel de intimitate. Când cei doi se apropie foarte mult, tot ce
a fost cu grija ascuns sau reprimat iese la suprafata. Este logic sa se
întâmple asa. Orice relatie adevarata si intensa declanseaza conflicte si
frictiuni, are momente foarte dificile, uneori de cosmar. Aceste situatii
sunt asemenea unor rascruci. Ele deschid calea spre deriva, izolare sau
divort sau, dimpotriva, îi împing pe cei doi parteneri spre restructurari
profunde ale personalitatii. Cei care au suficienta maturitate launtrica
pentru a face fata furtunilor si uraganelor din viata de cuplu se
descopera ulterior ceva mai aproape de completitudinea lor, mai apti sa
se accepte si mai pregatiti sa se iubeasca fara condiii. Cei care evita
momentele grele, cedând tentatiei de a rupe relatia fara a încerca sa
îneleaga ce se întâmpla de fapt, trebuie sa stie ceva: pe viitor, daca nu
doresc astfel de clipe dificile, au o singura solutie: sa evite relatiile
intime.

Se pare ca singura dorinta a Universului este ca noi sa fim

întregi, iar asta îl face neobosit în a ne trimite persoane care sa
manifeste puternic aspectele pe care noi le negam sau refuzam
sa le recunoastem. Se pare ca scopul ultim al spiritului nostru
este sa devina întreg, motiv pentru care atrage în vietile
noastre tot ce e necesar pentru a trezi sau activa acele parti
adormite sau sechestrate prin adâncimile inconstientului. Daca
chiar asa stau lucrurile, legea oglindirii serveste de minune acestui scop.

105
Ca orice lege, ea functioneaza continuu, deci inclusiv în somn, când se
întâmpla sa visam actiuni pe care, în stare de veghe, nu le-am face nici
în ruptul capului.

Legea oglindirii este, tehnic vorbind, o lege a rezonantei, deoarece

creeaza situatii si pune în legatura persoane între care exista afinitati.
Altfel spus, persoanele care vibreaza pe aceeasi lungime de unda,
indiferent daca sunt constiente sau nu, se atrag una pe cealalta. Uneori
atractia inconstienta este repolarizata în constient ca
respingere, dar asta nu trebuie sa ne induca în eroare.
Respingerea nu exista fara atractie! Poti fi atras de o persoana
foarte creativa deoarece ea dinamizeaza în tine propria ta
creativitate, dar la fel de bine poti fi atras inconstient de o
persoana ce-ti manifesta tendinele depresive, respingând-o la
nivel constient, adica încercând zadarnic sa te descotorosesti
de ea. Daca vei reusi sa o îndepartezi cu forta, în scurt timp în
viata ta va aparea o alta persoana, cu aceeasi caracteristica.
“Parca e un facut”, vei spune si sa stii ca nu gresesti.
Inconstientul tau, în colaborare cu inconstientul celeilalte
persoane, “aranjeaza” aceasta întâlnire. Nu stiu cât de clar e
pentru tine, dar eu m-am convins ca traim într-o lume magica.
Tot ce se întâmpla e tesut în laboratoarele inconstientului si are un sens
pe care îl numesc spiritual: sa ne cunoastem, sa ne asumam pe deplin si
sa ne manifestam creator potenialul. Nu cred ca exista vreun suflet care
sa nu tânjeasca dupâ aceasta împlinire, singura diferenta fiind ca, în
cazul unora, acest dor este înca plapând sau imperceptibil.

Exteriorul reflecta interiorul. Pâna acum, m-am referit Ia

continuturi. Tu nu esti constient de intoleranta ta si atunci în
viata ta apar oameni intoleranti. Nu esti constienta de
dorintele tale sexuale si senzualitatea te înconjoara. Iti reprimi
disponibilitatea de a ajuta si te trezesti cu persoane care-ti
ofera sprijinul.

Ma voi referi, pe scurt, si la procese. Exteriorul reflecta si ceea ce îti

faci tie însuti, reflecta atitudinile si patternurile de
interactiune dintre diferite parti ale fiinei tale. Astfel,
vulnerabilitatea pe care nu ti-o accepti nu o vei accepta nici în
exterior. Blândetea pe care ti-o reprimi o vei respinge si în

106
afara ta. Nevoile pe care le condamni la tine le vei condamna si
la altii.

La celalalt pol, dragostea plina de grija pe care o oferi partilor mai

copilaresti si fragile din tine însuti, o vei manifesta si în afara ta.
Respectul pe care ti-l porti se va regasi în respectul pentru cei
din jur. Capacitatea de a te ierta va fi reflectata de puterea de a-
i ierta pe cei care gresesc. (“Si ne iarta noua pacatele noastre, asa
cum si noi iertam gresitilor nostri…”).

Ceea ce faci în exterior este precedat de ceea ce faci în interior.

Actiunile externe sunt un fel de Fotografie a actiunilor interne.
Nu poti fotografia ceea ce nu exista. Este exclus sa fii blând în
exterior, daca esti crud în interior. Blândetea ta va fi doar o
masca, o poveste de adormit copiii. Nu îi poti respecta pe cei
din jur daca pe tine te dispretuiesti. Respectul tau va fi o
simulare. Nu vei iubi pe nimeni daca nu stii sa te iubesti pe tine
însuti. Iubirea ta va fi ipocrita. Un om care îsi iubeste Sinele
este imposibil sa nu iubeasca si Sinele semenilor sai. Poate ca
actiunile lui nu sunt spectaculoase sau sunt greu de înteles, dar natura
lor nu poate fi decât binefacatoare.

Scindarile si conflictele interne se reflecta în relatii dificile, încarcate de

trairi ambivalente. Separarea de aspectele din tine însuti se reproduce
în separarea de aceleasi aspecte din ceilalti. Felul cum te raportezi la
ceilalti oglindeste felul cum te raportezi la aspectele
corespondente din tine însuti. Aceste raporturi pot fi
întradevar, percepute si interpretate gresit, prin filtrul
asteptarilor si nevoilor personale. Un observator lucid va sti
însa sa le distinga natura autentica.

Pentru cei constient orientati spre evolutie, legea oglindirii

este un prieten nepretuit. De fiecare data când în viata ta apare
o persoana sau o situatie noua, fara sa fie vorba de ceva
pasager sau nesemnificativ, ai ocazia sa meditezi pentru a afla
ce atitudine anume este oglindita. Pur si simplu nu ai timp sa
te plictisesti, în cazul în care ai învatat sa-ti tii constiinta
treaza.

107
De câte ori te observi implicat emotional într-o relatie cu o
persoana, pe o durata de timp deja semnificativa, întreaba-te:
Ce încearca acest om sa ma învete? Ce aspect din mine însumi
întruchipeaza? Daca vei sti sa raspunzi la aceste întrebari,
relatia ta cu acel om se va armoniza sau traiectoriile voastre
vor înceta spontan a se mai intersecta. Asta nu înseamna ca-l vei
uita sau ca vei tânji dupa el. Daca ai înteles mesajul pe care-l purta
special pentru tine, sentimentul tau va fi de recunostinta. Daca
n-ai înteles aproape nimic, acel om sau cineva similar va reveni
pâna când vei întelege. Asta s-ar putea sa dureze, dar rabdarea
lui Dumnezeu este nemarginita.

Imbratisarea – terapia prin iubire

”De ce este imbratisarea un instrument vindecator atat de eficient? Pana
nu demult credeam ca luciditatea, inteligenta si autoanaliza sunt principalele
instrumente vindecatoare, dar ele nu inseamnã nimic prin comparatie cu
imbratisarea.”
Intr-o lume plina de iubire, terapia nu ar fi necesara deloc; iubirea ar
fi mai mult decat suficienta. Imbratisarea nu este altceva decat un gest
de iubire, de caldura, de atentie. Simpla senzatie de caldura provenita
de la cealalta persoana poate vindeca multe boli, inclusiv raceala si…
egoul. Ea este suficienta pentru a te transforma din nou intr-un copil.
La ora actuala, psihologii au inteles ca daca nu este imbratisat si
sarutat suficient de mult, copilul nu poate creste normal. Lui ii lipseste
un anumit tip de hrana. Sufletul are nevoie de hrana, la fel ca si trupul.
Ii poti indeplini copilului toate nevoile fizice, dar daca nu il imbratisezi
niciodata, el nu va creste normal. Psihicul lui nu se va dezvolta. Se va
simti tot timpul trist, neglijat, ignorat, neiubit. A fost hranit fizic, dar nu
si afectiv.
Asa cum respiratia este esentiala pentru corpul fizic – daca incetam sa
mai respiram, corpul moare – iubirea reprezinta respiratia interioara a
sufletului. Acesta traieste prin iubire.
Luciditatea, inteligenta si autoanaliza nu sunt suficiente. Poti sa
cunosti toate terapiile din lume, poti deveni un expert, dar daca nu
cunosti arta iubirii nu vei ramane decat la suprafata activitatii
terapeutice.

108
 Din 100 de cazuri, 90 de oameni bolnavi sufera in primul rand pentru
ca nu au avut parte de iubire. De aceea, daca terapeutul simte o grija
deosebita fata de pacientul sau, hranindu-l cu iubire si implinindu-i
aceasta nevoie, starea acestuia din urma se poate schimba in mod
miraculos.
Dincolo de orice indoiala, iubirea este cel mai terapeutic fenomen
care exista. Sigmund Freud se temea foarte tare de ea. Imbratisarea
nici nu intra in discutie, dar el prefera chiar sa nu dea ochii cu pacientul,
temandu-se sa nu simta o stare de simpatie fata de acesta dupa ce i-a
ascultat toate plangerile si cosmarurile interioare.
Se temea sa nu inceapa sa planga, sa nu i se umezeasca ochii, sau –
Doamne fereste! – sa nu simta chiar nevoia de a-l lua de mana pe
pacient. Se temea atat de tare de relatia de iubire dintre
terapeut si pacient incat a inventat canapeaua psihanalistului.
Pacientul trebuia sa stea intins pe spate, iar psihanalistul
statea pe un scaun in spatele sau, astfel incat sa nu fie nevoit sa
dea ochii cu el.
Retineti insa: iubirea nu poate creste decat fata in fata.
Sigmund Freud se temea foarte tare de iubire; de fapt, se temea de
propria sa iubire reprimata. Se temea sa nu se implice. Dorea sa ramana
in afara, nu sa se implice in sufletul pacientului sau, sa fie doar un
observator stiintific, detasat, rece, la distanta. El a creat psihanaliza ca si
cum aceasta ar fi o stiinta. In realitate, nu este o stiinta si nu va fi
niciodata! Este o arta, fiind mult mai apropiata de iubire decat de logica.
Un psihanalist adevarat nu se teme sa patrunda adanc in sufletul
pacientului sau; dimpotriva, el este dornic sa isi asume acest risc. Intr-
adevar, apele sunt tulburi acolo, te poti ineca cu usurinta – la urma
urmei, esti si tu un om! Cine stie peste ce necazuri poti da, dar trebuie
sa-ti asumi acest risc.
De aceea il iubesc atat de mult pe Wilhelm Reich. Acest om a
transformat intreaga psihanaliza prin implicarea sa. El a renuntat la
detasarea omului de stiinta. De aceea, eu il consider un revolutionar
mult mai mare decat Sigmund Freud. Sigmund Freud a ramas un
traditionalist, speriat de propriile sale reprimari.
Daca nu va temeti de propriile voastre reprimari, le puteti fi de mare
ajutor semenilor vostri. Daca nu va temeti de propriul vostru
subconstient, daca v-ati rezolvat cat de cat problemele personale, va
puteti implica in lumea interioara a pacientului, devenind mai degraba

109
un participant la aceasta, nu un simplu observator detasat.
Eu inteleg teama lui Sigmund Freud, caci si psihanalistii au
problemele lor, uneori mai mari decat cele ale pacientilor lor. De aceea,
doresc sa fac o afirmatie cat de poate de categorica: daca omul nu este
pe deplin trezit, un iluminat, el nu poate fi un terapeut adevarat.
Numai un Buddha poate fi un terapeut autentic, caci el nu mai are
probleme personale de rezolvat. El poate fuziona pe deplin cu pacientul
sau. De fapt, pentru el pacientul nici nu reprezinta un pacient.
Aceasta este diferenta care exista intre relatia dintre un pacient si
terapeutul sau si cea care exista intre un discipol si maestrul sau.
Discipolul nu este un pacient, el este copilul iubit al maestrului.
Maestrul nu este doar un observator; el devine un participant. Cei doi
si-au pierdut entitatile separate si au devenit una. Aceasta unitate este
intregul secret.
Imbratisarea este doar un gest care aminteste de unitate, dar chiar si
acest gest este de mare folos.
De aceea, ai dreptate. Ma întrebi: „De ce este imbratisarea un
instrument terapeutic atat de eficient?“
Da, este, si este doar un gest. Daca este extrem de autentic – daca la el
participa inclusiv inima – el devine un instrument magic, un fel de
miracol care poate transforma instantaneu intreaga situatie.
Nu se pot spune prea multe despre acest gest, dar unul din lucrurile
pe care trebuie sa le intelegeti este urmatorul: ideea ca un copil moare,
iar in om se naste adolescentul; ca adolescentul moare, iar in el se naste
adultul tanar; ca si acesta moare, iar in om se naste adultul matur, si asa
maideparte – este gresita.
Copilul nu moare niciodata – nici o etapa nu moare. Copilul ramane
de-a pururi, inconjurat de alte experiente, de adolescenta, apoi de
tinerete, de maturitate si de batranete, dar nu moare.
Omul este la fel ca o ceapa, alcatuit din mai multe straturi succesive.
Daca decojesti ceapa, vei descoperi in curand foile fragede din interior.
Cu cat te apropii mai mult de miez, cu atat mai fragede devin ele. Acelasi
lucru este valabil si in ceea ce priveste omul: daca patrunzi adanc in
interiorul lui vei descoperi intotdeauna copilul inocent, iar contactul cu
acesta este inevitabil un gest terapeutic.
Imbratisarea permite un asemenea contact.
Daca imbratisezi un om cu caldura, cu iubire, daca imbratisarea ta nu
reprezinta un simplu gest golit de semnificatie, ci unul autentic, daca

110
inima ta participa la el, intri imediat in contact cu copilul inocent din el.
Revenirea acestuia la suprafata reprezinta un act cu o imensa valoare
terapeutica, intrucat inocenta copilului este vindecatoare in sine. Ea nu
a fost corupta. Ai atins astfel miezul pur al persoanei in care coruptia nu
a patruns niciodata, iar acest lucru este suficient pentru a declansa
procesul de vindecare.
Copiii sunt atat de puri, atat de plini de vitalitate, debordeaza de atata
energie. Regasirea acestei energii este suficienta pentru a-l vindeca pe
om. Important este sa scoti acest copil la lumina, iar imbratisarea este
una din modalitatile cele mai eficiente.
Autoanaliza este o cale mentala; imbratisarea este calea inimii.
Mintea este cauza tuturor bolilor, in timp ce inima este sursa oricarei
vindecari.
Când două fiinţe se iubesc, se produc schimbări între ele şi aura lor
se nivelează. De aceea, când frecventaţi un Mare Maestru, când îl iubiţi,
când comunicaţi cu el, se produc, la fel, schimbări, iar aura voastră se
purifică, se întăreşte, se amplifică. Iată avantajul de a iubi fiinţe foarte
elevate, foarte evoluate.
Când discipolii se concentrează asupra Maestrului lor, ei primesc
emanaţiile sale de puritate şi de Lumină, dar ei, ce îi dau ei? Credeţi-mă,
pentru un Maestru, nu este atât de faimoasă această afacere, deoarece în
schimbul a ceea ce el dă, el nu primeşte deseori decât murdării. Dar cum
el a acceptat să facă sacrificii şi a învăţat să transforme impurităţile pe
care le primeşte, el suportă, nu se plânge şi, astfel, ajunge să-i ajute pe
discipolii săi.
Discipolul care face eforturi pentru a se identifica cu Maestrul său
creează între Maestrul său şi el o adevărată legătură magică şi, graţie
acestei legături, el începe puţin câte puţin să-i semene. Nu-i va semăna
poate fizic, cu toate că este posibil – cu multă voinţă, credinţă şi timp,
este posibil -, dar în interior primeşte înţelepciunea şi Lumina
Maestrului său. Foarte tânăr, deja, am înţeles cât de benefic ar fi pentru
mine să mă identific cu Maestrul meu. Nimeni nu m-a sfătuit, nici chiar
el, este ca şi cum aş fi adus aceste cunoştinţe dintr-un trecut îndepărtat.
Eu doream să intru în Spiritul său şi-mi imaginam că gândeam ca el, că
simţeam ca el, că acţionam ca el. Am făcut aceasta fără a spune nimic la
nimeni, nici chiar lui şi, ani după aceea, este curios, nu numai că am
început să gândesc ca el, ci am început să-i semăn şi fizic. Această
practică mi-a adus foarte mult. Eu simţeam că dacă, asemeni majorităţii

111
oamenilor, mă mulţumeam să rămân ceea ce eram, nu aş fi mers foarte
departe; atunci am vrut să înlocuiesc imperfecţiunile mele prin calităţile
şi virtuţile tuturor marilor Maeştri, şi aceasta mi-a permis să avansez.
Dar mergeţi să vorbiţi oamenilor să-şi înlocuiască mentalitatea lor
limitată! Ei o păstrează, o protejează, se agaţă de ea şi de aceea se văd pe
faţa lor urme de dezordini şi de chinuri în care sunt pe cale să trăiască.
Viaţa lor nu este făcută, deci, decât din meschinării, din diviziuni, din
discuţii, din jigniri inspirate de natura lor inferioară pe care nu vor să o
sacrifice. De câte ori în timpul ceremoniilor focului vă spuneam:
“Învăţaţi să descifraţi ceea ce se petrece în faţa voastră. Aceste ramuri din
care am făcut focul sunt negre, răsucite şi priviţi ceea ce produc: ce
splendoare, acest foc! Atunci de ce vă încăpăţânaţi să păstraţi toate ramurile
moarte înăuntru, în loc să le sacrificaţi, pentru ca ele să se transforme în
căldură şi în Lumină?” Ah, nu, cuvântul sacrificiu îi face pe oameni să
tremure, le este întotdeauna frică să piardă ceva. Ei bine, nu vor avea
nici căldură, nici Lumină.
Din cauza acestei frici de a sacrifica natura lor inferioară oamenii
trec pe lângă Adevărurile esenţiale care ar fi putut să-i salveze. Iar când
li se vorbeşte să intre în Spiritul Instructorului lor, ei resimt aceasta ca o
voinţă de a-i limita, de a le îndepărta libertatea şi puterile lor. Deloc, din
contră a se identifica cu Maestrul care-i depăşeşte nu poate decât să-i
ajute să le crească libertatea şi puterile. Dar, bineînţeles, cu condiţia ca
să fie un Maestru care-i depăşeşte, altfel este inutil.
Practica identificării este bazată pe cunoaşterea unei Legi fizice,
Legea rezonanţei. Dacă ajungeţi să vibraţi la unison cu o făptură sau
alta, nu numai că veţi cunoaşte gândurile şi sentimentele sale, dar şi
calităţile sale vi se vor comunica. Astfel, veţi putea să studiaţi, să o
judecaţi, să decretaţi că aşa şi pe dincolo, dar, în realitate, nu o veţi
cunoaşte cu adevărat, pentru că o veţi cunoaşte din exterior. O veţi
cunoaşte doar atunci când veţi vibra la unison cu ea. Deci, faptul de a se
găsi pe aceeaşi lungime de undă apropie două fiinţe, pentru ca ele să
poată să se cunoască. Aceasta este Iubirea; adevărata Iubire este
adevărata Cunoaştere, pentru că adevărata Iubire nu este nimic altceva
decât o fuziune.
Pentru a deveni ca Maestrul său, discipolul trebuie să ajungă să
introducă în el aceleaşi vibraţii. Da, este o problemă de vibraţii. Iar el
poate să devină chiar mai mare decât Maestrul său; aceasta depinde de
iubirea sa. Întotdeauna, cel care are cea mai mare iubire devine cel mai

112
mare. Având cunoaşterea, forţa, evident ajută la ceva; dar nu cu
cunoaşterea şi cu forţa se va merge departe. Pe când cu iubirea, mergeţi
până la infinit! Iubirea vă face să alergaţi, încât nu vă mai opriţi… Da,
iubirea aceasta este: a vă lua picioarele la spinare. Iubirea care vă lasă să
stagnaţi nu este o adevărată Iubire.
Adevărata magie pentru discipol este, deci, de a putea să se
identifice cu Maestrul său pentru a atinge ceea ce există în sufletul, în
inima, în inteligenţa, în voinţa Maestrului său şi ca toate aceste comori
să se verse în el. Deoarece un Maestru nu este aşa de egoist şi avar el
vrea să vă dea în profunzime. Şi chiar dacă el vede că unul din discipolii
săi îl depăşeşte, el este mândru. El spune: “Este copilul meu. Este mai
inteligent decât mine, este mai bun decât mine, este mai puternic decât
mine; cu atât mai bine, eu sunt tatăl său.” Şi el este mândru. Un tată
care este furios că fiul său îl depăşeşte nu este un adevărat tată. Iar dacă
un Maestru este furios că un discipol a ajuns să-l depăşească, dacă el
este gelos, dacă începe să-i joace feste, să-l chinuie, înseamnă că nu a
ajuns încă la gradul superior de dezinteres care este cea mai mare
calitate a unui Maestru. Şi este adevărat că există Maeştri pe care
gelozia nu i-a părăsit încă.

Un transformator al energiei sexuale: Idealul Inalt

Am fost des întrebat des dacă e preferabil să trăieşti în castitate sau,

din contră, de a avea relaţii sexuale. În realitate, nu aşa trebuia pusă
întrebarea; e imposibil de a spune într-un fel general ce este bun şi ce
este rău… Totul depinde de persoană. A trăi în castitate, în abstinenţă,
poate să dea rezultate foarte proaste, dar de asemenea rezultate foarte
bune. Abstinenţa poate să-i facă pe unii isterici, nervoşi, bolnavi şi pe
alţii puternici, echilibraţi, şi să le priască. A da frâu liber instinctului
sexual le poate face bine la unii şi le poate face rău la alţii. Nu trebuie să
clasăm lucrurile spunând: “Acesta e bun… acesta e rău.” Binele şi răul
depind de un alt factor: cum utilizăm forţele, cum le dirijăm. Nimic nu
este nici bun nici rău, dar devine bun sau rău.
Problema este de a şti de la început care e idealul vostru, ce vreţi să
deveniţi. Dacă vreţi să faceţi mari descoperiri în lumea spirituală,
evident, sunteţi obligaţi să micşoraţi numărul anumitor plăceri sau
chiar de a renunţa complet învăţând să vă sublimaţi forţa sexuală. Dar

113
dacă nu aveţi acest înalt ideal, e o prostie a te reţine, a fi cast, a fi virgin,
şi chiar puteţi să vă îmbolnăviţi pentru că eforturile voastre nu servesc
la nimic. Nu e înţelept ca în acest domeniu să dai aceleaşi sfaturi şi
aceleaşi reguli la toţi.
Vine cineva să mă vadă şi îmi spune: “Maestre, nu cred că e bine
pentru mine să mă căsătoresc şi să am copii pentru că vreau să merg pe
calea spiritualităţii.” Şi când mă uit la constituţia sa, structura sa, îi
răspund: “Nu, e mai bine pentru d-voastră să vă căsătoriţi, altfel va fi
înspăimântător, veţi fi nefericit şi toţi ceilalţi vor fi indispuşi.” Şi altul
care vrea să se căsătorească, se întâmplă câteodată să-i spun:
“Căsătoriţi-vă dacă vreţi, dar trebuie să ştiţi că nu sunteţi construit
pentru căsătorie şi că veţi suferi.” Mulţi băieţi şi fete nu se cunosc şi nu
ştiu ce trebuie să facă. Fiecare vine pe pământ cu un program de
îndeplinit. Nu este el cel care poate să decidă asupra tendinţelor şi
instinctelor sale.
Acum, acestea nu înseamnă că nu trebuie să faceţi eforturi pentru a
sublima forţa sexuală. Numai că, v-am explicat deja, nu veţi putea lupta
contra ei; dacă încercaţi, ea vă va zdrobi. Deci, iată cum trebuie să
faceţi: trebuie să aveţi un asociat foarte puternic căruia să-i trimiteţi
această forţă, şi el, graţie ştiinţei sale alchimice, reuşeşte să o
transforme în sănătate, frumuseţe, în lumină, în dragoste divină. Acest
asociat este un înalt ideal, o idee fundamentală cu care trăiţi, pe care o
nutriţi, care vă hrăneşte şi ea va transforma această energie, nu voi. De
aceea, cel care nu are un ideal spiritual nu va reuşi niciodată, şi aceluia
nu putem să-i dăm decât acest sfat: găseşte repede pe cineva şi
căsătoreşte-te, dacă nu, vei fi un pericol public, vei plictisi pe toată
lumea.
Vedeţi, nu vă îndrum în aventuri incerte, ci vă prezint foarte clar
problema. Dacă nu aveţi dorinţa de a deveni o fiinţă magnifică, un
conductor al luminii, un binefăcător al umanităţii, niciodată nu veţi
ajunge să sugrumaţi această forţă; atunci, da-ţi-i o finalitate, căsătoriţi-
vă, faceţi copii. Dar dacă aveţi acest înalt ideal, ar fi păcat să abandonaţi
Cerul pentru a satisface un soţ sau o soţie pe care, de altfel, nu o veţi
satisface niciodată, orice veţi face. Din contră, merită să faceţi efortul de
a lucra pentru un ideal înalt, pentru că aceste energii îl vor alimenta, îl
vor hrăni şi îl vor întări. Da, dacă la un moment dat veţi simţi un impuls
sexual vă veţi concentra asupra acestui ideal, iar această energie va urca

114
până la creier pentru a-l alimenta şi, câteva minute mai târziu veţi fi
liber, veţi avea victoria.
Metoda pe care oamenii o practică în general pentru a se debarasa de
dorinţa de a fuma, a bea sau de a merge cu femei (a suprima un obicei
fără a-l înlocui cu altul) este extrem de periculoasă: ea îi dezaxează şi îi
aruncă în vid. Lor le trebuie o compensaţie, trebuie înlocuită o dorinţă
inferioară printr-o dorinţă superioară. De aceea gândiţi-vă bine de
fiecare dată când vreţi să renunţaţi la o nevoie care e puternică în voi,
pentru că e o decizie foarte gravă. Trebuie înlocuită această nevoie.
Astfel, pentru a fi satisfăcut veţi continua să mâncaţi, să beţi, să iubiţi
sau să trăiţi, dar într-o stare care nu vă expune aceloraşi pericole. Dacă
nu înlocuiţi nevoile voastre, veţi sucomba.
Nu luptaţi niciodată împotriva instinctului sexual numai prin voinţa
voastră. Pentru a învinge, trebuie să apelaţi la forţele celeste, adică la un
înalt ideal, o dragoste formidabilă pentru perfecţiune, pentru puritate,
pentru frumuseţe. Dacă nu aveţi acest înalt ideal, dacă nu iubiţi viaţa
divină, viaţa perfectă, nu luptaţi contra forţei sexuale: veţi fi înfrânt.
Refularea nu e o soluţie în problema sexualităţii, pentru că refularea nu
e altceva decât refuzul de a da forţei sexuale o ieşire normală, fără a avea
în cap o idee, un ideal care lucrează în planurile superioare pentru a
sublima această forţă.

1. Trezeşte-te împreuna cu Soarele si fa-ti rugaciunea. Roaga-te singur.

Roaga-te des. Marele Spirit te va asculta, trebuie doar sa-i vorbesti.
2. Fii tolerant cu cei care s-au pierdut pe cale. Ignora, inselatoria,Mania,
Invidia/Gelozia si Lacomia, acestea izvorăsc din instrainarea de Suflet.
Roaga-te pentru acesti oameni, ca si ei sa-si gaseasca indrumare.
3. Cauta-te pe tine, prin tine. Nu lasa ca altii sa-ti impuna pe ce cale sa
mergi. Este calea ta, si tu mergi pe ea. Altii pot sa mearga eventual
alaturi de tine, insa nimeni altcineva nu poate sa traiasca viata ta.
4. Poarta-te cu oaspetii care iti intra in casa cu multa consideratie.
Serveste-le mancarea cea mai buna, da-le patul cel mai bun si onoreaza-
i cu bunavointa si respect.
5. Nu fura ceea ce nu este al tau, nici de la alta persoana, nici de la o
comunitate, nici din natura. Dacă nu ti-a fost oferit sau daca nu ai
muncit pentru el, atunci nu-ti apartine.
6. Respecta toate lucrurile care se afla pe acest pamant – toti oamenii,
fiintele, toate plantele.

115
7. Onoreaza gandurile, dorintele si cuvintele oamenilor cu care intri în
contact. Niciodata sa nu intrerupi pe altul care vorbeste, nici sa nu razi
de el si nici sa nu ii copiezi comportamentul in batjocura. Permite
fiecarui om dreptul la exprimare personala.
8. Nu vorbi niciodată de rau pe altii. Energia rautatii pe care o emiti
catre Univers va veni inapoi catre tine multiplicata.
9. Toti oamenii fac greseli. Si toate greselile pot fi iertate.
10. Gandurile rele produc imbolnavirea mintii, a trupului si a spiritului.
Practica Optimismul.
11. Natura nu este aici Pentru noi, ci este Parte din noi. Toti facem parte
din Familia Planetara.
12. Copiii sunt semintele viitorului nostru. Planteaza iubirea in inimile
lor, si uda aceasta iubire cu intelepciunea si lectiile vietii. Copiii au
nevoie de spaţiu ca sa creasca, asigura-le acest spaţiu.
13. Evita sa raneşti inimile altora, fii constient ca ranind pe altul, otrava
durerii se va intoarce inapoi la tine.
14. Fii cinstit intotdeauna. Corectitudinea este un test de Vointa in acest
Univers.
15. Pastreaza-te echilibrat; sinele tau mental, sinele tau spiritual, sinele
tau emotional, sinele tau fizic, incearca sa le pastrezi puternice, pure si
sanatoase. Activitatea fizica da forta mintii. Bogatia spirituala vindeca
problemele emotionale.
16. Ia decizii constiente legate de cine intentionezi sa fii si cum
intentionezi sa reactionezi. Asuma-ti responsabilitatea pentru propriile
actiuni.
17. Respecta spatiul personal al celorlalti. Nu te atinge de proprietatea
altora, in special de obiectele de cult religios. Asa ceva este un lucru
interzis.
18. Fii cinstit intai cu tine insuti. Nu poti sa ingrijesti sau sa ajuti pe
altul, daca intai nu te ingrijesti si ajuti pe tine insuti.
19. Respecta alte credinţe religioase. Nu-ti forta credinta ta asupra
altora.
20. Imparte din ceea ce ai. Participa la lucrul de Caritate.

”O trecere in revista a vietii, facuta la intervale regulate, se va dovedi de

mare folos in stabilirea urmatorului pas ori a urmatoarei opriri. Revazandu-
va viata pe parcurs, va veti bucura mai mult atunci cand veti recunoaste ca
puteati face lucrurile mai bine.

116
 Revederea vietii este mult mai cuprinzatoare in lumea cealalta desigur, dar
o puteti face cand sunteti inca in viata. Gasiti-va o clipa de liniste si cereti-
mi sa va patrund gandurile si visele in timpul noptii. Va voi arata imagini ale
evenimentelor principale ale vietii voastre, aducandu-va aminte intamplari
mai marunte. Uneori, din aceste interactiuni aparent minore cu alti oameni
apar marile realizari. Din acestea rasar adeseori marile invataminte ale
vietii. Apoi, va puteti foarte usor intemeia cugetarile si deciziile pe ceea ce
ati realizat, ceea ce va fi intotdeauna spre folosul tuturor celor implicati.”
Ajuta la:
• Clarviziune si viziuni profetice
• Trecerea in revista a vietii si efectuarea unor schimbari
• Visuri paranormale, inclusiv interpretarea lor

Rugaciunea seninatatii
Doamne, da-mi seninatatea
de a accepta lucrurile pe care nu le pot schimba;
curajul de a schimba lucrurile pe care le pot schimba;
si intelepciunea de a putea face diferenta.
Traind fiecare zi pe rand;
Bucurandu-ma de fiecare clipa pe rand;
Recunoscand ca incercarile fac parte din drumul care ma conduce spre
pace.
Acceptand, la fel ca El, aceasta lume lipsita de credinta,
asa cum este ea si nu asa cum as fi considerat eu;
Avand increderea ca El va face toate lucrurile juste,
daca ma abandonez Vointei Lui;
Ca sa pot fi indeajuns de fericit in aceasta viata
si extrem de fericit cu El.
De-a pururi, in cea viitoare.

117