Sunteți pe pagina 1din 28

INDICATOARE RUTIERE EXPLICATE

Indicatoare de avertizare

Curbă la dreapta – stânga

Curbă dublă sau o succesiune de mai mult de două


curbe,

prima la stânga – dreapta

Sunt amplasate la 90 – 200 m de începutul primei curbe,


avertizând conducătorul de autovehicul că nu urmează o
singură curbă. Două curbe se consideră că sunt succesive
dacă distanţa între sfârşitul primei curbe şi începutul celei de
a doua este mai mică de 250 m. Dacă lungimea sectorului
periculos depăşeşte 2 km sub indicator se instalează panoul
adiţional specificând lungimea sectorului periculos. În cazul
lipsei de vizibilitate toate manevrele sunt interzise. Acest
indicator obligă la reducerea vitezei.
Curbă deosebit de periculoasă

Este amplasat în curbe cu raze mai mici sau egale de 100 m,


în zona exterioară a acestora, în apropierea punctelor de
schimbare a direcţiei, perpendicular pe prelungirea axei benzii
de circulaţie de pe partea dreaptă a părţii carosabile cu vârful
săgeţilor îndreptate în direcţia curbei. Acest indicator obligă la
reducerea vitezei interzicând efectuarea tuturor manevrelor
chiar dacă avem vizibilitate.

Panouri succesive pentru curbe periculoase

Se amplasează în curbe cu raza sub 100 m în zona exterioară


a acestora. Se instalează un număr minim de 3 panouri pe
exteriorul curbei, succesiv, de la intrarea până la ieşirea din
curbă, cu vârfurile săgeţilor îndreptate în direcţia curbei.
Aceste panouri scot în evidenţă periculozitatea locului de
aceea toate manevrele sunt interzise obligând şi la reducerea
vitezei.

Coborâre periculoasă

Se amplasează la 90 – 200 m de începutul unei pante cu


înclinare de cel puţin 7%. Deşi prin aplicarea normelor de
conduită preventivă se ajunge la micşorarea vitezei, prin lege,
nu este obligatorie reducerea vitezei. Este interzisă
staţionarea pe toată lungimea pantei, iar la vârful acesteia
când vizibilitatea este redusă sub 50 m, toate manevrele sunt
interzise. În situaţia în care condiţiile drumului nu permit
trecerea a două vehicule, unul pe lângă celălalt, se aplică
regula priorităţii de rampă, având prioritate cel care urcă faţă
de cel care coboară. Procentul înscris în simbol informează cu
cât scade diferenţa de nivel la fiecare sută de metri parcursă.

Urcare cu înclinare mare

Se amplasează la 90 – 200 m de începutul unei rampe cu


înclinare de cel puţin 7%. Deşi prin aplicarea normelor de
conduită preventivă se ajunge la micşorarea vitezei, prin lege,
nu este obligatorie reducerea vitezei. Este interzisă
staţionarea pe toată lungimea rampei, când vizibilitatea este
redusă sub 50 m, toate manevrele sunt interzise. În situaţia în
care condiţiile drumului nu permit trecerea a două vehicule,
unul pe lângă celălalt, se aplică regula priorităţii de rampă,
având prioritate cel care urcă faţă de cel care
coboară. Procentul înscris în simbol informează cu cât creşte
diferenţa de nivel la fiecare sută de metri parcursă.

Drum îngustat

(pe ambele părţi, pe partea dreaptă, pe partea stângă)


a
Se amplasează la 90 – 200 m de punctul în care partea
carosabilă începe să se îngusteze. Dacă drumul se
îngustează de ambele părţi (pe sectorul îngustat nu este
asigurată lăţimea minimă de 2 x 2,75 m) este

obligatorie montarea indicatoarelor d şi e de reglementare a


b priorităţii la drum îngustat ( prioritate pentru sau faţă
de circulaţia din sens invers). Dacă se îngustează de o
singură parte, nu este nevoie de indicatoare de reglementare
a priorităţii, prioritate având conducătorul auto a cărui bandă
nu se îngustează, dacă printr-un alt mijloc de semnalizare nu
c se dispune altfel. Dacă drumul se îngustează pe o porţiune cu
declivităţi, atunci se aplică regula priorităţii de rampă, unde cel
care urcă are prioritate faţă de cel care coboară, indiferent de
partea cui se îngustează drumul.

Indicatoarele obligă la reducerea vitezei, dacă nu sunt însoţite


de indicatoare de reglementare a priorităţii la drum
de
îngustat, sunt interzise manevrele de oprire voluntară,
staţionare voluntară, întoarcere si mers înapoi, depăşirea fiind
permisă. Dacă sunt însoţite de indicator de reglementare a
priorităţii la drum îngustat, sunt interzise toate manevrele
(b,c).

Drum cu denivelări

Se amplasează la 50 – 200 m, la apropierea de un sector cu


denivelări repetate sau de o denivelare izolată (dâmb, casiu,
trecere la nivel cu calea ferată cu racordare bruscă, etc.).
Dacă lungimea sectorului cu denivelări depăşeşte 0,5 km,
aceasta se înscrie pe un panou adiţional ’’ Lungimea
sectorului periculos la care se referă indicatorul’’. La
întâlnirea acestui indicator reducerea vitezei este obligatorie,
deoarece este posibilă pierderea controlului asupra stabilităţii
autovehiculului .

Denivelare pentru limitarea vitezei

Se amplasează la apropierea de o denivelare ( limitator de


viteză ) fiindprecedat de indicatorul ‘’Limitare de
viteză’’. Aceste dispozitive pot fi instalate în zone rezidenţiale,
în zonele cu şcoli, grădiniţe, refugii şi treceri pentru pietoni,
sectoare de drum îngustat, poduri, zone în construcţie, etc.,
pentru a impune reducerea vitezei de deplasare a vehiculelor
şi creşterea siguranţei pietonilor.

Aceste limitatoare sunt din metal de culoare galben – negru


sau din cauciuc negru cu inserţie galbenă reflectorizantă
pentru o bună vizibilitate şi pe timp de noapte, înălţimea
acestora putând fi de 3, 5 sau 7 cm funcţie de viteza
specificată pe indicatorul ‘’Limitare de viteză’’ (30, 40 şi
respectiv 50 km/h). Prin urmare acest indicator obligă la
reducerea vitezei.

Drum alunecos

Se amplasează la 90 – 200 m de locul periculos. Drumul


poate deveni alunecos datorită îmbrăcăminţii acestuia (ex:
piatră cubică în condiţii de umezeală sau topirea asfaltului la
temperaturi foarte ridicate), fie datorită unor condiţii
a. atmosferice avertizând că există posibilitatea derapajului, de
aceea se va ţine seama şi în sezonul cald de semnificaţia
acestuia, atunci când se pare că nu ar fi probleme de
aderenţă. Acest indicator mai poate fi însoţit de panouri

b. adiţionale ca : ’’Ploaie, ceaţă, viscol’’(a), ’’Polei, gheaţă,


zăpadă’’(b) sau ’’Lungimea sectorului periculos la care se
referă indicatorul’’(c).

Aceste porţiuni de drum se abordează usor fără a brusca


c.
direcţia sau frâna, păstrându-se o distanţă corespunzătoare
faţă de vehiculele care circulă în faţa noastră (între
vehicule). Acest indicator obligă la reducerea vitezei.

Presemnalizare trecere de pietoni


Se amplasează la 50 – 200 m, pe toate drumurile, în localităţi
cât şi în afara acestora în toate situaţiile (cu excepţia celor de
pământ), înaintea trecerilor de pietoni semnalizate prin
marcaje, indicatoare sau semnalizare luminoasă (semafor) de
pe arterele intens circulate sau când observarea trecerii de
pietoni poate deveni dificilă datorită lipsei de vizibilitate
( curbe, declivităţi, etc.). În zona lui de acţiune se circulă cu
atenţie pentru a putea reduce viteza şi eventual a opri dacă
este cazul, acesta fiind urmat întotdeauna de
indicatorul ’’Trecere de pietoni’’.

Copii

Se amplasează în apropierea locurilor frecventate de copii


(şcoli, grădiniţe, locuri de joacă, parcuri, etc.) acolo unde
există posibilitatea ca acestia să apară pe neasteptate pe
partea carosabilă. Lungimea sectorului de drum la care se
referă acest indicator este până la indicatorul de acelaşi fel
montat pentru circulaţia din sens invers (caz de lege ferendă),
materializat şi cu marcaj longitudinal continuu. La întâlnirea
acestui indicator este obligatorie reducerea vitezei indiferent
dacă sunt sau nu copii prin apropiere, însă numai în intervalul
orar 07.00 – 22.00.

Lucrări

Se amplasează la 20 – 200 m înaintea locurilor unde se


execută lucrări pe partea carosabilă sau pe acostament în
imediata apropiere a carosabilului, existând pericolul
surprinderii şi accidentării lucrătorilor respectivi sau prezenţa
a.
unui obstacol pe carosabil. După cum se observă acesta este
un indicator cu caracter temporar (având fond galben), este
plasat de regulă pe acelasi panou cu alte indicatoare(a), cum
ar fi : ’’Drum îngustat’’, ’’Limitare de viteză’’, ’’
Prioritate pentru sau faţă de circulaţia din sens invers’’,
etc., împreună cu conuri de dirijare a circulaţiei (b) şibalize
b. c. direcţionale (c). Acest indicator obligă la reducerea vitezei.

Semafoare

Se amplasează la 200 m înaintea semaforului electric, unde


se consideră că prezenţa acestuia ar putea surprinde pe
conducătorii de autovehicule (în general în intersecţiile în
formă de ’’ T ’’ pe sensul laturii închise a intersecţiei). În
localitate distanţa la care se amplasează acest indicator poate
fi redusă la 30 m faţă de semafor.

Intersecţie de drumuri

Se amplasează la 50 – 200 m în afara localităţilor, înaintea


intersecţiilor de drumuri de aceeasi categorie, cu trafic redus,
intersecţia respectivă fiind nedirijată, deci aplicându-
se ’’regula priorităţii de dreapta’’. Acest indicator impune
reducerea vitezei de deplasare. Nu se instalează în orase.

Presemnalizare intersecţie cu sens giratoriu

Se amplasează la 50 - 200 m înaintea intersecţiilor cu sens


giratoriu avertizând conducătorul de vehicul că următoarea
intersecţie este cu sens giratoriu. Deoarece aceste intersecţii
sunt dirijate circulaţia vehiculelor se va face conform regulilor
stabilite pentru acest tip de intersecţie‚ ’’Pierd prioritatea
vehiculele care urmează să intre într-o intersecţie cu sens
giratoriu faţă de vehiculele care circulă în această
intersecţie ’’.

Trecere la nivel cu linii de tramvai

Se amplasează la 50 – 100 m înaintea intersecţiilor,


avertizând conducătorii de vehicule că drumul respectiv este
posibil să se intersecteze cu căi de rulare pentru tramvaie, la
acelaşi nivel, obligând la respectarea regulilor impuse la
întâlnirea acestor categorii de vehicule cu prioritate specială.
Acest indicator se amplasează chiar dacă linia de
tramvai intersectează numai un sens sau numai o bandă de
circulaţie.

Trecere la nivel cu o cale ferată cu bariere sau


semibariere

Se amplasează la 50 m în localitate şi la 150 m în afara


localităţilor înaintea trecerilor la nivel cu calea
ferată păzită prin bariere sau semnalizare luminoasă. În afara
localităţilor instalarea acestuia se face pe acelasi stâlp cu
panoul suplimentar cu trei linii roşii înclinate (III) iar în localităţi
pe panoul suplimentar cu o linie roşie (I). Panourile
suplimentare sunt dispuse faţă de barieră, sau în lipsa
acesteia faţă de şina cea mai apropiată după cum urmează :
panoul I la 50 m, panoul II la 100 m şi panoul III la 150 m. De
I II III la primul panou întâlnit (III) se începe reducerea de viteză
iar de la ultimul panou întâlnit (I) sunt interzise toate
manevrele. În localităţi urbane prin excepţie se poate monta
doar panoul cu o linie, datorită condiţiilor de trafic. Traversarea
căii ferate se va face în funcţie de poziţia în care se află
barierele, semibarierele sau de semnalele instalaţiei
luminoase.

Trecere la nivel cu o cale ferată fără bariere

Se amplasează înainte de o trecere la nivel cu cale


ferată nepăzită, la 50 m în localităţi şi la 150 m în afara
acestora, înainte de şina cea mai apropiată. De la întâlnirea
acestui indicator se începe reducerea de viteză.Este
considerat un loc deosebit de periculos, iar oprirea este
obligatorieînainte de traversare, indiferent dacă în acel
moment circulă sau nu vreun vehicul feroviar. Oprirea se va
face în dreptul marcajului de oprire sau în lipsa acestuia în
dreptul indicatorului ’’Trecere la nivel cu cale ferată simplă
(a) - dublă (b), fără bariere’’ (nepăzită), fără a-l depăşi.

a.
Indicatorul (a) se instalează la circa 6 – 10 m de cea mai
apropiată şină de cale ferată la trecerile simple fără bariere.

Indicatorul (b) se instalează în aceleaşi condiţii însă este o


trecere extrem de periculoasă, deoarece după trecerea unei
garnituri feroviare este posibil ca din sens contrar să treacă o
b.
alta lucru neglijat de cele mai multe ori de conducătorii de
vehicule şi soldat cu urmări deosebit de grave. Când nu sunt
asigurate condiţiile de vizibilitate, aceste două indicatoare sunt

c. însoţite de indicatorul ‘’Oprire’’(c).

La trecerile la nivel prevăzute cu semnale luminoase de


avertizare a apropierii trenurilor, indicatorul va fi însoţit de
panoul adiţional ’’Trecere la nivel cu calea
ferată prevăzută cu instalaţie de
d.
semnalizareluminoasă automată’’(d).

Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere,


prevăzută cu instalaţie de semnalizare luminoasă
automată
a.

(păzită)

Se amplasează în aceleaşi condiţii ca la


b. indicatoarele ’’Trecere la nivel cu cale ferată simplă (a) -
dublă (b), fără bariere’’ .

Conducătorul auto poate traversa calea ferată dacă semnalul


alb este în funcţiune ( când semnalul cu lumini roşii este stins,
obligatoriu se aprinde un semnal cu lumină intermitentă de
culoare albă, cu cadenţă lentă, care permite trecerea).

Baliză direcţională care indică ocolirea obstacolului

Sunt amplasate pentru a semnaliza prezenţa unor obstacole


1. b. care trebuie ocolite. Benzile înclinate sunt descendente spre
partea carosabilă care trebuie folosită pentru evitarea
obstacolului, (a) prin stânga şi (b) prin dreapta
c. d.

De regulă se utilizează împreună cu indicatorul


‘’Ocolire’’(c) sau (d).
Intersecţie cu un drum fără prioritate

Se amplasează la 90 – 200 m pe drumul cu prioritate în afara


localităţilor, înaintea intersecţiilor cu drumuri care pierd
prioritatea, fiind un indicator de confirmare a priorităţii. El
confirmă faptul că intersecţia este dirijată, dar nu are rol de
dirijare. Indicatoarele care dirijează acest tip de intersecţie
sunt indicatoarele aflate pe drumurile
laterale: ’’Oprire’’ şi/sau ’’Cedează trecerea’’.

Indicatoare de reglementare de prioritate

Indicatoarele de prioritate, după denumire ne dăm seama că acestea reglementează :

- ordinea de pătrundere într-o intersecţie atunci când traiectoriile de deplasare a cel


puţin două vehicule se intersectează (se întâlnesc).

- ordinea de trecere pe sectoarele de drum îngustat, ce nu permit trecerea simultană a


două vehicule venind din sensuri opuse.

Indicatoarele cu ajutorul cărora se reglementează circulaţia


într-o intersecţie sunt : ’’Drum cu prioritate’’, ’’Cedează
trecerea’’, ’’Oprire’’. Acestea au forme diferite
(inconfundabile) faţă de celelalte indicatoare, pentru a
putea fi identificate şi din spate după cum se observă din
imaginea alăturată.

La pătrunderea într-o intersecţie de pe un drum cu prioritate


nu întotdeauna este montat indicatorul de ’’Drum cu
prioritate’’, în schimb pe drumurile fără prioritate
(neprioritare) este obligatorie montarea indicatoarelor
de’’Oprire’’ sau ’’Cedează trecerea’’.

Direcţia drumului cu prioritate

Indicatoarele de reglementare a priorităţii pot fi însoţite şi de


panouri cu semne adiţionale care indică direcţia drumului
cu prioritate. Linia îngroşată simbolizează drumul prioritar,
iar liniile subţiri simbolizează drumul fără prioritate. Pe
aceste panouri apare de fapt forma intersecţiei respective,
deci forma acestor linii groase sau subţiri pot fi diferite.
Poziţia acestor panouri indică tipul drumului pe care
circulăm, întotdeauna direcţia de mers fiind de jos în sus.

Cedează trecerea
Se amplasează pe drumul public fără prioritate, unde poziţia de
pătrundere are vizibilitate. La întâlnirea acestui indicator, conducătorul
auto este obligat să reducă viteza şi să se asigure că pe drumul prioritar
nu circulă autovehicule, şi abia apoi poate să pătrundă în intersecţie.
Dacă pe drumul prioritar circulă alte autovehicule, conducătorul auto
este obligat să oprească pentru a le acorda prioritate. Acesta poate fi
însoţit de panouri adiţionale ca : ’’Direcţia drumului cu
prioritate’’(a şi b) sau ’’Distanţa între indicator şi începutul locului
periculos’’ (c).

sau În cazul în care, indicatorul este însoţit de panoul adiţional :

a. b. a - conducătorul de autovehicul va acorda prioritate celor care vin din


partea dreaptă, din faţă şi mai puţin celui ce vine din stânga deoarece
se va aplica ’’regula priorităţii de dreapta’’.

b – conducătorul de autovehicul va acorda prioritate tuturor.

c. c – în unele situaţii, înaintea unei intersecţii, este montat


indicatorul’’Cedează trecerea’’ împreună cu acest panou adiţional ’’
Distanţa între indicator şi începutul locului periculos’’, care indică
distanţa ( 50, 100, 150 m..., etc.), între indicatorul respectiv şi celălalt
indicator identic care este amplasat la pătrunderea în intersecţie.
Oprire

Se amplasează pe drumul public fără prioritate, unde poziţia de


pătrundere este lipsită de vizibilitate (clădiri, copaci, etc.). Conducătorul
de vehicul care întâlneste acest indicator este obligat să oprească în
locul cu vizibilitate maximă, putând trece de indicator fără a depăşi colţul
intersecţiei, şi stând pe loc să acorde prioritate tuturor vehiculelor care
circulă pe drumul prioritar. Obligaţia de oprire la acest indicator nu este
condiţionată de existenţa vreunui vehicul pe drumul cu prioritate.

Explicaţiile aferente panourilor adiţionale (a şi b) sunt identice ca la


indicatorul ’’Cedează trecerea’’, panoul adiţional (c) este instalat
sau împreună cu indicatorul ’’Oprire’’ atunci când nu poate fi văzut în timp
util de către conducătorul auto pentru efectuarea frânării şi opririi
a. b.
autovehiculului.

c.

Drum cu prioritate

Se amplasează la începutul drumului cu prioritate sau înaintea


intersecţiilor cu un drum fără prioritate. Drumurile care intersectează
drumul cu prioritate vor avea instalate unul dintre
indicatoarele ‘’Oprire’’sau ‘’Cedează trecerea’’.

Când este amplasat înaintea unei intersecţii, acest indicator poate fi


însoţit şi de un panou adiţional care va preciza direcţia drumului cu
prioritate după cum urmează :

a – conducătorul de autovehicul va acorda prioritate celor care vin din


partea dreaptă în cazul în care nu va urma traseul îngrosat de pe
panoul adiţional, aplicând ’’regula priorităţii de dreapta’’.
b – conducătorul de autovehicul are prioritate indiferent de direcţia de
sau deplasare.

a. b.

Sfârşitul drumului cu prioritate

Se amplasează la 50 - 200 m de locul unde încetează prioritatea


indicatorului ‘’Drum cu prioritate’’, având rolul de a informa
conducătorul auto că în următoarea intersecţie în care va pătrunde,
toate drumurile vor fi de aceeasi categorie. La întâlnirea sa, conducătorii
de vehicule pot circula, chiar dacă prioritatea lor a încetat, conformându-
se priorităţii de dreapta sau altor reguli existente pe acel drum. Are şi rol
de presemnalizare pentru
indicatoarele ‘’Cedează trecerea’’ şi ‘’Oprire’’, instalate la intersecţia
care urmează. Poate fi însoţit de panoul adiţional ‘’ Distanţa de la
indicator la începutul locului periculos’’.

Prioritate pentru circulaţia din sens invers

Se amplasează la 10 - 20 m înaintea sectorului de drum cu lăţimea

părţii carosabile mai mică de 5,5 m pentru a obliga conducătorul de


Drum îngustat : vehicul care circulă în sensul săgeţii roşii, să acorde prioritate celor

care vin din sens opus,pe sectorul de drum îngustat care urmează,

indiferent de natura îngustării : cu caracter permanent (poduri) sau

temporar (lucrări), unde nu au loc să circule două vehicule unul pe lângă

celălalt, fiind precedat de regulă de indicatorul ‘’Drum ingustat’’ (a,b,c).


a. de ambele părţi
La întâlnirea acestui indicator, conducătorul autovehiculului pierde

prioritatea faţă de toate autovehiculele care circulă din sens

opus, manevrele de oprire, staţionare, întoarcere şi mers înapoi fiind


interzise.

b. pe partea dreaptă

Nu interzice manevra de depăşire. Dacă este instalat singur, se

adresează tuturor categoriilor de vehicule, dacă este însoţit de un panou

aditional indicatorul va fi respectat numai de către conducătorii

vehiculelor reprezentate pe acea tăbliţă. (d - ‘’Categoriile de

autovehicule care trebuie să respecte semnificaţia indicatorului ‘’).


c. pe partea stângă

d.

Prioritate faţă de circulaţia din sens invers

Se amplasează la distanţă de 10 - 20 m înaintea sectorului de drum

îngustat pentru a indica celor care circulă pe direcţia săgeţii albe că pot

circula în continuare, având prioritate faţă de cei care vin din sens opus.

Se instalează la celălalt capăt al sectorului de drum îngustat,

semnalizat cu indicatorul ‘’ Prioritate pentru circulaţia din sens

invers’’ pe sectoarele de drum îngustat unde nu au loc să circule două

vehicule unul pe lângă celălalt. Este precedat de indicatorul ‘’Drum

ingustat’’(a,b,c). La întâlnirea acestui indicator este interzisă manevra

de întoarcere, oprire, staţionare şi mers înapoi. Nu interzice manevra de

depăşire.
Indicatoare de reglementare, de interzicere sau restricţie

Acestea au formă rotundă, contur de culoare roşie, fond alb, simbol negru (cu excepţia
unora dintre ele ’’Accesul interzis’’, cele ce interzic oprirea şi staţionarea, cele care anunţă
terminarea restricţiilor, etc.). Semnificaţia acestor indicatoare începe (se aplică) din dreptul
acestora şi se termină în intersecţia cea mai apropiată în lipsa unei semnalizări care să
precizeze lungimea sectorului pe care se aplică reglementarea ori a unor indicatoare care să
anunţe sfârşitul interdicţiei sau al restricţiei.

Accesul interzis

Se amplasează de regulă la capătul opus al unui drum cu ’’Sens


unic’’(a), pe sensul care a fost desfiinţat. Este un indicator care se
respectă nu numai de către conducătorii de autovehicule ci şi de cei ce
conduc vehicule (nu au voie nici măcar bicicletele sau vehiculele cu
a.
tracţiune animală sau cele trase sau împinse cu mâna, excepţie făcând
pietonii). Semnificaţia acestui indicator începe din locul în care a fost
b. instalat şi încetează în intersecţia cea mai apropiată. Poate fi însoţit,
după caz, de panoul adiţional‘’ Exceptarea unor categorii de vehicule
de la semnificaţia indicatorului’’.(b)
Circulaţia interzisă în ambele sensuri

Se amplasează la intrarea pe drumurile pe care este interzisă circulaţia


vehiculelor în ambele sensuri (drum care nu este deschis circulaţiei
publice), parcuri, zone rezidenţiale sau de interes special, centrele unor
orase mari, etc. Poate fi însoţit, după caz, de panoul adiţional ‘’
Exceptarea unor categorii de vehicule de la semnificaţia
indicatorului’’ (a) sau de un panou adiţional cu inscripţia (textul) ’’ Cu
a.
excepţia riveranilor’’, etc.

Accesul interzis autovehiculelor cu excepţia

motocicletelor fără ataş

Acest indicator la care silueta desenată nu corespunde denumirii


acestuia, nu interzice doar accesul autoturismelor, ci al tuturor
autovehiculelor (autocamioane, autobuze, tractoare, motociclete cu ataş,
etc.), excepţie făcând motocicletele fără ataş, ciclomotoarele şi vehiculele
fără motor.

Accesul interzis pietonilor

Acest indicator interzice accesul pietonilor pe sectorul de drum (zonă) la


capătul căruia este instalat, fie datorită lipsei trotuarelor, fie în preajma
unor obiective cu caracter special (unităţi militare), fie datorită existenţei
unei alte posibilităţi de trecere sau traversare a locului respectiv (pasaje
subterane). Indicatorul operează numai pe sensul pe care a fost montat,
pentru a fi valabil pe ambele sensuri acesta se montează pe ambele părţi
ale drumului.
Interzis a vira la stânga – dreapta
a.
Aceste indicatoare dirijează direcţia de mers, în prima intersecţie pe
sensul de deplasare, interzicând virajul la stânga sau la dreapta, fie că pe
drumul respectiv se circulă într-un singur sens, fie pentru fluidizarea
circulaţiei. În cazul primului indicator manevra de întoarcere şi de mers
b. înapoi este interzisă.( conf. art.126, lit.b si respectiv art.128, lit.a din Reg.
de aplicare a O.U.G. 195/2002).

Întoarcerea interzisă

Acest indicator interzice manevra de întoarcere pe sectorul de drum pe


care este instalat, datorită periculozităţii efectuării ei în acea zonă şi
asigurării fluenţei circulaţiei. Totodată acesta mai interzice şi manevra de
mers înapoi (conf. art.126, lit.a din Reg. de aplicare a O.U.G. 195/2002).
Semnificaţia acestuia este valabilă până la prima intersecţie pe sensul de
mers.

Depăşirea autovehiculelor cu excepţia motocicletelor

fără ataş interzisă

Acest indicator interzice oricărui autovehicul să depăsească alte


autovehicule, cu excepţia motocicletelor fără ataş şi a vehiculelor fără
motor care pot fi depăşite (căruţe, biclişti,etc.). Simbolul desenat cu roşu
menţionează categoria de autovehicule care nu are voie să depăşească,
iar simbolul desenat cu negru categoria de autovehicule ce nu avem voie
să le depăşim. Acesta se referă la toţi conducătorii de autovehicule

a. (motociclete cu ataş, autoturisme, autocamioane, autobuze, etc.) mai


puţin la cei care conduc motociclete fără ataş. Acest indicator acţionează
până la întâlnirea indicatorului ’’Sfârşitul interzicerii de a depăşi’’(a) sau
dacă a mai fost cel puţin încă o restricţie, până la întâlnirea
indicatorului ’’Sfârşitul tuturor restricţiilor’’(b), de asemenea mai poate
fi anulat şi de cel mai apropiat colţ de intersecţie pe sensul de mers. În
b. zona de acţiune a acestui indicator sunt interzise manevrele de oprire
voluntară, staţionare voluntară, întoarcere şi mers înapoi.

Limitare de viteză

Acest indicator obligă conducătorii de autovehicule indiferent de


categoria, marca sau tipul acestora să ruleze fără a depăşi valoarea
vitezei menţionată pe indicator (exprimată în km/h). Acestea pot varia în
funcţie de condiţiile de drum sau de administratorul drumului, care nu pot
fi mai mici de 30 km/h dar nu mai mult de 80km/h, limitele de viteză mai
a. mari de 50 km/h se stabilesc numai cu avizul poliţiei rutiere. Acest
indicator acţionează până la întâlnirea indicatorului ’’Sfârşitul limitării de
viteză’’(a) sau dacă a mai fost cel puţin încă o restricţie, până la
întâlnirea indicatorului ’’Sfârşitul tuturor restricţiilor’’(b), de asemenea
b.
mai poate fi anulat şi de cel mai apropiat colţ de intersecţie pe sensul de
mers.

Oprirea interzisă

Acest indicator interzice oprirea voluntară a vehiculelor. În cazul în care


este instalat singur (fără tăbliţe adiţionale de confirmare a zonei de
acţiune), oprirea este interzisă din dreptul lui şi până la prima intersecţie,
indiferent de lungimea sectorului. Dacă este însoţit de panouri adiţionale
cu săgeţi care menţionează începerea (a), confirmarea (b) şi sfârşitul
zonei de acţiune a indicatorului (c), sau ’’Începutul şi lungimea zonei de
acţiune a indicatorului’’(d), atunci se va respecta semnificaţia acestora.
În locul panourilor adiţionale, săgeţile pot fi înscrise pe indicator cu
vopsea de culoare albă cu aceleaşi semnificaţii. Indicatorul interzice de
asemenea manevrele de staţionare voluntară, întoarcere şi mers
a. b. c. d. înapoi. Restricţia acestui indicator nu poate fi anulată de
indicatorul ’’Sfârşitul tuturor restricţiilor’’.

Staţionarea interzisă

Acest indicator interzice staţionarea voluntară a vehiculelor. În cazul în


care este instalat singur (fără tăbliţe adiţionale de confirmare a zonei de
acţiune), staţionarea este interzisă din dreptul lui şi până la prima
intersecţie, indiferent de lungimea sectorului. Dacă este însoţit de panouri
adiţionale cu săgeţi care menţionează începerea (a), confirmarea (b) şi
sfârsitul zonei de acţiune a indicatorului (c), sau ’’Începutul şi lungimea
zonei de acţiune a indicatorului’’(d), atunci se va respecta semnificaţia
acestora. În locul panourilor adiţionale, săgeţile pot fi înscrise pe indicator

a. b. c. d. cu vopsea de culoare albă cu aceleasi semnificaţii. Restricţia acestui


indicator nu poate fi anulată de indicatorul ’’Sfârşitul tuturor
restricţiilor’’.

În zona de acţiune a acestui indicator oprirea este permisă, dar cu


condiţia să nu se transforme în staţionare.
e.
Indicatoarele (e) şi (f) ’’Staţionare alternantă’’ interzic staţionarea
voluntară în zilele impare (1,3,5,7...) respectiv pare (2,4,6,8....) ale lunii
având aceleaşi caracteristici şi posibilităţi ca şi indicatorul precedent. Au
f. ca scop eliberarea alternativă a marginilor părţii carosabile pentru
curăţirea acestora. Dacă este instalat singur interzice manevra pe toată
durata zilei respective, dacă este însoţit de panou adiţional (g), atunci
este valabil numai în intervalul menţionat pe tăbliţă.
g.

Sfârşitul tuturor restricţiilor

După cum se ştie anulează doar 3 restricţii : ’’Depăşirea interzisă’’(1 şi


2)‚ ’’Claxonarea interzisă’’(3) şi ’’ Limitarea de viteză’’(6 şi 7) , însă
acesta mai semnalizează şi terminarea zonei de acţiune a indicatoarelor
4 şi 5. Indicatorul se justifică numai dacă au fost instalate cel puţin două
restricţii, dar el nu anulează niciodată restricţiile care încep cu tăbliţă
adiţională.

Indicatoare de obligare

Acestea au formă rotundă pe fond albastru


cu simboluri de culoare albă, obligând
conducătorii de vehicule să se deplaseze
numai pe anumite direcţii, să circule pe
anumite drumuri.

La dreapta

Se amplasează în zona de preselecţie, înaintea intrării în intersecţia în care


este obligatoriu virajul în sensul indicat de săgeată, manevra executându-se
după depăşirea indicatorului. (Sensul săgeţii poate indica, după caz, la
stânga). La întâlnirea acestui indicator reducerea vitezei este obligatorie.

La dreapta

Se amplasează, pe un scuar, pe partea opusă intrării în intersecţia cu


drumul sau strada pe care sensul indicat de săgeată este obligatoriu,
manevra de viraj executându-se fără a depăşi indicatorul. (Sensul săgeţii
poate indica, după caz, la stânga). La întâlnirea acestui indicator reducerea
vitezei este obligatorie.

Ocolire

Se amplasează la capetele refugiilor, insulelor de dirijare, spaţiilor de


separare a căilor sau înaintea altui obstacol de pe drum, unde
vehiculeletrebuie să ocolească obstacolul prin stânga sau prin
dreapta, după sensul indicat de săgeată, respectiv să poată evita
obstacolul pe ambele părţi dupăsensurile indicate de săgeţi.

Indicatoarele folosite la refugiile staţiilor de tramvai sau la capetele


parapetului dublu care separă sensurile de circulaţie pe un drum cu mai
multe benzi pe sens, pot fi de dimensiuni mici.

Înainte

Se amplasează la cel mult 15 m, în zona de preselecţie, înaintea intersecţiei


în care sensul de mers indicat de săgeată este obligatoriu.
Dacă semnificaţia indicatorului se aplică numai uneia din benzile de
circulaţie, acesta se instalează deasupra benzii respective. Acest indicator
este valabil numai la prima intersecţie, dacă nu se mai repetă se poate
circula în orice direcţie. În zona de acţiune a indicatorului, întoarecerea este
interzisă.

Înainte şi la dreapta

Se amplasează înaintea intrării în intersecţia în care sensurile de deplasare


indicate de săgeţi sunt obligatorii, virajul executându-se după depăşirea
indicatorului. (Sensurile săgeţilor pot indica, după caz, înainte sau la
stânga).Acest indicator acţionează în prima intersecţie. Dacă se execută
viraj se reduce viteza.

Intersecţie cu sens giratoriu

Se amplasează la o distanţă de maxim 15 m înaintea intrării într-o inter-


secţie cu sens giratoriu sau în dreptul fiecărei intrări, pe un scuar ori mijlocul
intersecţiei obligând conducătorii de vehicule să se deplaseze în sensul
săgeţilor prin apropierea de centrului intersecţiei, cu excepţia virajului pe
prima stradă la dreapta (unde încadrarea se face pe lângă bordura din
dreapta). Prin definiţie este intersecţie dirijată, în concluzie au prioritate cei
care circulă în interiorul intersecţiei faţă de cei care pătrund în intersecţie. În
acest tip de intersecţie sunt interzise oprirea şi staţionarea. Fiind intersecţie
dirijată depăşirea este permisă; efectuarea manevrei de întoarcere făcându-
se numai prin ocolirea insulei (interzisă întoarcerea prin manevre înainte-
înapoi).

Acest indicator este precedat de indicatorul “ Presemnalizarea intersecţiei


cu sens giratoriu”, instalat la 50 - 200 m de intrarea în intersecţie.
Indicatoare de orientare

Aceste indicatoare au formă dreptunghiulară sau pătrată pe fond albastru sau verde
scrise cu caractere de culoare albă orientând conducătorii de vehicule prin presemnalizarea
direcţiilor de urmat, trasee de ocolire, destinaţii sau puncte de interes.

Bandă rezervată circulaţiei mijloacelor de transport în comun

Se amplasează la începutul arterelor rutiere cu cel puţin două benzi pe


sens, la care o bandă este rezervată exclusiv mijloacelor de transport
public de persoane. Se repetă după fiecare intersecţie. Între intersecţii,
deasupra benzii rezervate exclusiv mijloacelor de transport public de
persoane se instalează indicatorul „Drum obligatoriu pentru
categoria de vehicule”.

Acest indicator interzice pătrunderea pe banda din dreapta delimitată


prin linie roşie şi marcată prin indicatorul “Circulaţie interzisă în
ambele sensuri”, chiar dacă este liberă, aceasta fiind destinată numai
circulaţiei mijloacelor de transport în comun.

Indicatoare de informare

Informează conducătorii de vehicule asupra modalităţii de executare a unor manevre, precum şi


despre existenţa unor puncte de interes.
Trecere de pietoni

Se amplasează imediat înaintea locurilor de trecere pentru pietoni, în


dreptul marcajului prin linie transversală de oprire amplasată înaintea
benzilor longitudinale de traversare. Poate fi repetat pe partea stângă
şi/sau pe consolă. În cazul instalării pe consolă, deasupra indicatorului
poate fi montată o lampă cu lumină galbenă intermitentă (a). La întâlnirea
acestui indicator reducerea vitezei este obligatorie, dacă aceasta este
nesemaforizată, iar dacă sunt pietoni angajaţi în traversare li se va acorda
prioritate. Când drumul public are cel mult o bandă pe sens pietonii aflaţi în
traversare sau în imediata apropiere a părţii carosabile au/vor
avea prioritate pe toată lăţimea părţii carosabile. Dacă drumul este
prevăzut cu mai multe benzi pe sens, se acordă prioritate pietonilor aflaţi pe
sensul de deplasare a autovehiculului.

a.
În afara localităţilor precum şi pe artere intens circulate sau când trecerea
nu este vizibilă din timp se instalează indicatorul „Presemnalizare trecere
pentru pietoni “(b), la 50 – 200 m distanţă de indicator.

În zona de acţiune a acestui indicator sunt interzise oprirea şi staţionarea la


mai puţin de 25 de metri (înainte şi după acesta).
Deasemenea întoarcerea, mersul înapoi şi depăşirea sunt interzise pe
trecerile de pietoni.
b.

Sens unic

Se amplasează la începutul sectorului de drum cu circulaţia într-un singur


sens. La capătul opus al sectorului se instalează indicatorul “Accesul
interzis”(a). Ambele indicatoare se repetă după fiecare intersecţie de
pedrumul cu sens unic. Când drumul cu sens unic se continuă cu un sector
cu circulaţie în ambele sensuri, la începutul acestui sector se
instaleazăindicatorul „Circulaţie în ambele sensuri”(b). Este un drum
special, în sensul că nu are ax fiind permise oprirea şi staţionarea şi pe
a. partea stângă,în paralel cu un alt vehicul oprit anterior dacă rămâne liberă
cel puţin o bandă de circulaţie. Virajul la stânga de pe acest tip de drum se
face de pe partea stângă de lângă bordura din stânga. Indicatorul interzice
manevra de întoarcere, în schimb este permisă manevra de mers înapoi.

b.

Staţie de autobuz - Staţie de tramvai

Se amplasează la începutul spaţiului destinat staţiei mijlocului de transport


public de persoane, în sensul de deplasare. La capătul celălalt al staţiei
destinate mijloacelor de transport public de persoane, societatea de
transport instalează un panou pe care înscrie emblema societăţii de
transport, liniile de transport care deservesc staţia şi frecvenţa acestora la
intervale de timp. Forma, dimensiunile şi culorile folosite trebuie în prealabil
aprobate de către administratorul drumului şi poliţia rutieră.

În zona de acţiune a acestor indicatoare la mai puţin de 25 de metri înainte


şi după acestea sunt interzise oprirea, staţionarea, întoarcerea şi mersul
înapoi. În staţii de tramvai, când acesta este oprit în staţii fără
refugiu depăşirea este interzisă.

Staţie de alimentare cu combustibil

Se amplasează în apropierea unei staţii de alimentare cu carburanţi pentru


autovehicule. La partea inferioară a indicatorului, se poate înscrie cu
culoare albă denumirea societăţii comerciale şi programul de funcţionare.
Poate fi presemnalizat cu un indicator similar având înscrisă, la partea
inferioară, distanţa în kilometri până la staţia de alimentare cu carburanţi.

Parcare

Se amplasează în zona locurilor destinate parcării sau staţionării


vehiculelor (a). La partea inferioară a indicatorului poate figura sau se
poate înscrie:

a. săgeată indicând direcţia către locul de parcare si după caz, distanţa;

simbolul unui autoturism în poziţia în care poate parca în raport cu

trotuarul (lângă bordură, în lung sau transversal cu 2 roţi pe trotuar, total


b.
pe trotuar – „b”);

-- la intrarea într-o parcare subterană sau în clădire (c).

simbolul panoului adiţional ”Parcare cu plată”(d);

textul „Rezervat autovehiculelor cu ecuson, CD, etc.”;


c.

silueta unui vehicul dintr-o anumită categorie, atunci când parcarea este
d.
rezervată exclusiv unei anumite categorii de vehicule.

Control radar

Se amplasează la începutul unui sector de drum pe care se fac frecvente


controale ale vitezei prin amplasarea aparatelor radar.

S-ar putea să vă placă și