Câte-un fulg, acum a stat, Şi pe râu e numai fum. Norii s-au mai răzbunat Vântu-i liniştit acum, Spre apus, dar stau grămadă Dar năvalnic vuiet vine Peste sat. De pe drum. Sunt copii. Cu multe sănii, Gură fac ca roata morii; De pe coastă vin ţipând Şi de-a valma se pornesc, Şi se-mping şi sar râzând; Cum prin gard se gâlcevesc Prin zăpadă fac mătănii; Vrăbii gureşe, când norii Vrând-nevrând. Ploi vestesc. Cei mai mari acum, din sfadă, Colo-n colţ acum răsare Stau pe-ncăierate puşi; Un copil, al nu ştiu cui, Cei mai mici, de foame-aduşi, Largi de-un cot sunt paşii lui, Se scâncesc şi plâng grămadă Iar el mic, căci pe cărare Pe la uşi. Parcă nu-i. Haina-i măturând pământul El e sol precum se vede, Şi-o târăşte-abia, abia: Mă-sa l-a trimis în sat, Cinci ca el încap în ea, Vezi de-aceea-i încruntat, Să mai bată, soro, vântul Şi s-avântă, şi se crede Dac-o vrea! Că-i bărbat; Cade-n brânci şi se ridică Şi tot vine, tot înoată, Dând pe ceafă puţintel Dar deodată cu ochi vii, Toată lâna unui miel: Stă pe loc – să mi te ţii! O căciulă mai voinică Colo, zgomotoasa gloată, Decât el. De copii! El degrabă-n jur chiteşte - “Uite-i, mă, căciula, frate, Vrun ocol, căci e pierdut, Mare cât o zi de post - Dar copiii l-au văzut! Aoleu, ce urs mi-a fost! Toată ceata năvăleşte Au sub dânsa şapte sate Pe-ntrecut. Adăpost! Unii-l iau grăbit la vale, Vine-o babă-ncet pe stradă Alţii-n glumă parte-i ţin – În cojocul rupt al ei Uite-i, fără pic de vin Şi încins cu sfori de tei. Pe creştin! Stă pe loc acum să vadă Şi ea ce-i. S-oţărăşte rău bătrâna Cică vrei să stingi cu paie Pentru micul Barba-cot. Focul când e-n clăi cu fân, – “Aţi înnebunit de tot - Şi-apoi zici că eşti român! Puiul mamii, dă-mi tu mâna Biata bab-a-ntrat în laie Să te scot! La stăpân. Ca pe-o bufniţ-o-nconjoară Nu e chip să-i faci cu buna Şi-o petrec cu chiu cu vai, Să-şi păzească drumul lor! Şi se ţin de dânsa scai, Râd şi sar într-un picior, Plină-i strâmta ulicioară Se-nvârtesc şi ţipă-ntruna De alai. Mai cu zor. Baba şi-a uitat învăţul: Şi cu băţul se-nvârteşte Bate,-njură, dă din mâini: Ca să-şi facă-n jur ocol; – “Dracilor, sunteţi păgâni? Dar abia e locul gol, Maica mea! Să stai cu băţul Şi mulţimea năvăleşte Ca la câini! Iarăşi stol. Astfel tabăra se duce Ba se răscolesc şi câinii Lălăind în chip avan: De prin curţi, şi sar la ei. Baba-n mijloc, căpitan, Pe la garduri ies femei, Scuipă-n sân şi face cruce Se urnesc miraţi bătrânii De Satan. Din bordei. - “Ce-i pe drum atâta gură? – “Nu-i nimic. Copii ştrengari. – “Ei, auzi! Vedea-i-aş mari, Parcă trece-adunătură De tătari!