Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
GHID
MODERNIZAREA
DE MICĂ/MEDIE PUTERE
Iunie 2004 Rev Finala
Autorii mulţumesc pentru ajutorul dat la colectarea datelor şi încărcarea bazei de date următorilor
colegi:
Nicolae PALEA – ASA
Radu HANGANU - ASA
Roxana PORFIR – ASA
Vasile VĂRZARU – ASA
Dan ZĂINESCU - ASA
Calde mulţumiri se cuvin domnilor / doamnelor:
Mihai VORONCA – Preşedinte ARCE
Cristian TOTOLO – Director ASA
Robin WILTSHIRE – Coordonator proiect din partea BRE – Marea Britanie,
Zsofia NAGY – Şef proiect BRE – Marea Britanie
Norela CONSTANTINESCU – Euroheat & Power – Belgia
pentru lectura finală şi observaţiile la conţinutul lucrării.
Finanţarea lucrării a fost asigurată de Uniunea Europeană în cadrul programului SAVE 2001
(50%), de ASA Holding S.A. prin decizia Domnului Alexandru APOSTEANU – Preşedinte (47%)
şi respectiv de ARCE (3%).
Ghidul reflectă punctul de vedere al autorilor. Aceştia însă nu recomandă utilizarea datelor
cuprinse în ghid sau în baza de date ca informaţie primară de proiectare şi işi declină orice
responsabilitate faţă de cei care procedează de o manieră contrară.
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
GHID
______
______
MODERNIZAREA
SISTEMELOR DE ALIMENTARE CU
______
ENERGIE TERMICĂ PRODUSĂ ______
CENTRALIZAT ______
PRIN ______
UTILIZAREA COGENERĂRII ______
DE MICĂ/MEDIE PUTERE
______
______
______
______
______
______
______
______
______
______
1
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
INTRODUCERE
______ din statele UE. În ultimii ani a intrat practic în limbajul curent prin referirea frecventă în mass
media în relatie cu problematica energiei, deşi exista deja în limba română termenul
______ evoluţiei pieţelor de energie din România, precum şi să sublinieze avantajele tehnologiei
cogenerării aplicate în aceste sisteme. Pe de altă parte, am avut în vedere dimensiunea
socială importantă asociată SATC în România, formulând modalităţi noi de abordare.
______ Studiile de caz detaliate în capitolul omonim au fost selectate cu grijă astfel încât să ilustreze
anumite tendinţe sau să prezinte un potenţial ridicat de aplicabilitate în ţara noastră.
______ Intocmirea PP-EE in conformitate cu Legea 199/2000 va constitui un prilej deosebit pentru
identificarea si compararea diferitelor optiuni de reabilitare a SATC. Pentru acest motiv partea
______ a doua a prezentului Ghid se constituie intr-o sinteza a experientei noastre si a studiilor
privind modalitatile de evaluare a SATC, indictorii specifici tehnici, financiari si manageriali
______ pentru fundamentarea strategiilor locale. In final a fost propus un chestionar care sa ajute la
formularea problemelor specifice ale politicii municipale privind eficienta energetica.
______ corela soluţiile tehnice concrete cu aspectele de finanţare, constituind baza pentru formularea
unei strategii de dezvoltare a sistemului energetic local.
______
LISTĂ DE TERMENI ŞI ABREVIERI
______
______ Cogenerare
SATC
Producerea combinată a energiei electrice şi termice
______ Pret national de referinta Tariful subventionat al unitatii de energie termica (Gcal)
livrata in sistemele de incalzire centralizata, perceput
______ PP-EE
consumatorilor persoane fizice.
______
______
2
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
CUPRINS
1. CONSIDERAŢII GENERALE 5
______
1.1. Scopul ghidului
5
______
1.2.1. Ordonanţa de Guvern nr.73/2002 5 ______
1.2.2.
1.2.3.
Directiva UE 2004-8-EC privind promovarea cogenerării
Legea nr.199/2000
6
7
______
1.3. Strategia energetică a Romaniei pe termen mediu (2003-2015) 8
______
1.4. Strategia nationala pentru alimentarea localitatilor cu energie termica 9
produsa centralizat
______
2. SISTEMELE CENTRALIZATE DE ÎNCĂLZIRE UBANĂ ŞI COGENERAREA 10
12
______
2.4. Asocierea SATC-cogenerare 13
______
2.5. SATC şi cogenerarea în Europa 13
20
______
3. COGENERAREA DE MICĂ/MEDIE PUTERE 23
______
3.1. Definire şi caracteristici 23
3.2.2.
Cogenerarea de mică/medie putere în Europa
24
______
3.2.3. Promovarea cogenerării de mică/medie putere în România 26 ______
4. NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN LUAREA DECIZIEI DE MODERNIZARE CU 27
ECHIPAMENTE DE COGENERARE DE MICĂ/MEDIE PUTERE ______
4.1. Studiul de fezabilitate 27
4.1.3.
Faza de optimizare
29
______
4.1.4. Programul de dezvoltare 29 ______
4.1.5. Evaluarea economică 30
4.2.1. Cogenerare cu turbină cu abur 30
______ 5.
4.3. Aspecte economice
35
39
______ 7. CONCLUZII 47
______
ANEXA: ELEMENTE PENTRU ELABORAREA STRATEGIEI DE MODERNIZARE A
______
______
______
______
______
______
______
______
4
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
cu principiile dezvoltării durabile a
1. CONSIDERAŢII GENERALE
comunităţii locale.
1.1. Scopul ghidului
Activitatea serviciilor de alimentare cu
Prezentul Ghid are intenţia să vină în
ajutorul persoanelor de decizie implicate în
administrarea, operarea, sau formularea
energie termică produsă centralizat, este
reglementata in România de către
Autoritatea Naţională de Reglementare
______
strategiilor de evoluţie a SATC, în contextul
legislativ specific recent aprobat şi a cărui
pentru Serviciile de Gospodărie
Comunală (ANRSC). În cazul în care
______
punere în practică este în curs.
♦ Autonomie locală
______
Fără a fi un manual detaliat de
implementare a cogenerării în SATC,
sperăm să aducem totuşi o contribuţie la
♦ Descentralizarea serviciilor publice
______
♦ Responsabilitatea faţă de
înţelegerea situaţiei actuale din Romania, a
perspectivelor şi a necesităţii de a se
utilizatori
______
propune o viziune pe termen mediu/lung ♦ Asigurarea calităţii şi continuităţii
pentru această zonă de interes. serviciilor
______
1.2. Cadrul legislativ specific din ♦ Administrarea eficientă a bunurilor
România şi UE proprietate publică sau privată
______
1.2.1. Ordonanţa de Guvern OG ♦ Asigurarea eficienţei energetice
73/2002
♦ Asigurarea unui mediu ______
Ordonanţa de Guvern OG 73/2002 concurenţial
defineşte cadrul juridic privind înfiinţarea,
organizarea, gestionarea, reglementarea,
♦ Promovarea asocierii ______
intercomunale
finanţarea, monitorizarea şi controlul
funcţionării serviciilor publice de ♦ Promovarea parteneriatului public- ______
alimentare cu energie termică, privat
produsă centralizat, a comunelor,
oraşelor şi municipiilor [1].
♦ Corelarea cerinţelor cu resursele ______
Această ordonanţă stabileşte că sistemele
publice de alimentare cu energie termică
♦ Conservarea mediului şi
dezvoltarea durabilă ______
produsă centralizat, definite ca servicii
energetice de interes local, sunt conduse,
♦ Accesul liber la informaţiile privind
serviciului ______
coordonate şi controlate de către
autorităţile administraţiei publice
locale, care au obligaţia de a diagnostica
♦ Participarea şi consultarea
utilizatorilor ______
starea prezentă şi a formula o strategie de
evoluţie a acestora care să fie în consens
Serviciile energetice de interes local sunt
gestionate şi administrate prin intermediul ______
5
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
operatorilor licenţiaţi conform legii de către în descrierea modului de organizare şi
ANRSC şi ANRE, după caz. funcţionare a acestor servicii.
______ ♦
♦
Asigurarea competiţiei
______ ♦
energia termică
______ ♦
privat
6
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Obiectivul Directivei 2004/8/EC a UE [6] funcţionează mecanisme financiare pentru
este promovarea cogenerării bazate pe cofinanţarea proiectelor de cogenerare
cererea de caldura si pe economia de (vezi Cap. 5.2 punctul 8). Aceste
combustibil primar în ţările Uniunii mecanisme sunt bazate pe evaluarea
Europene.
producţie – transport – distribuţie – ♦ piaţa reglementată.
utilizare şi vor include acţiuni pentru:
În cadrul pieţei reglementate tranzacţiile
♦ promovarea cogenerării de mică şi cu energie electrică se fac pe baza de
______ ♦
căldurii (Art.6, paragraph “f”)
______ a SATC.
“Electrica”al retelei să preia energia
electrică produsă în cogenerare,
ARCE este organul de specialitate autonom corespunzător energiei termice livrate
8
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
către consumatorii rezidenţiali. Se vor produse în cogenerare de către centralele
implementa masurile impuse de Directiva care alimentează SATC va privi cantităţi
referitoare la promovarea cogenerarii din ce în ce mai reduse de energie.
bazate pe cererea de caldura.
de încălzire a clădirilor civile din localităţile
2. SISTEMELE CENTRALIZATE DE
cu locuire permanentă sunt cuprinse între –
ÎNCĂLZIRE URBANĂ ŞI COGENERAREA
12 grdC pe coasta Mării Negre sau în sud-
2.1. Încălzirea în România vestul extrem şi –21 grdC pe arii largi din
______ Până la sfârşitul secolului 19 lemnul era 2.2. SATC – Conceptul de Sistem
practic singurul combustibil folosit în energetic de interes local
______
______ 8%
2% 1%
______ 48%
Soba cu gaz natural
CT individuala/de bloc
______ 29%
______
Fig.1 - Modalităţi de încălzire a locuinţelor în România (2003)
10
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
densitate de locuire ridicată, cum sunt deja sisteme centralizate urbane care
localităţile urbane cu clădiri de locuinţe asigură şi răcirea spaţiilor de locuit/publice
multietajate, problema a fost de mult în anotimpul cald.
tranşată în favoarea producerii centralizate
a căldurii, datorită avantajelor multiple şi
evidente:
Faţă de alternativa de încălzire individuală,
consumatorul racordat la un SATC îşi
asumă, inerent, o oarecare limitare a
______
(a) asigurarea unui climat sănătos,
nepoluat în ariile locuite, prin reducere
confortului termic legată de posibilitatea
sistemului de a satisface în mod economic
______
numărului de guri de emisie,
amplasarea centralelor termice la
marginea oraşelor şi construirea de
sarcini sub o anumita limită. Pe de altă
parte, sistemul în sine nu poate funcţiona
nicăieri în lume fără anumite pierderi
______
coşuri suficient de înalte pentru
dispersarea emisiilor poluante;
naturale de căldura (care pot fi menţinute
în mod economic sub 6-8%) şi de agent
______
(b) evitarea depozitării şi manipulării unor
combustibili şi a produselor de ardere
termic (2-4%). Chiar în aceste condiţii,
însă, peste tot în societăţile dezvoltate ______
bazate pe economia de piaţă, acolo unde s-
(c)
în zone intens populate;
Componentele functionale ale sistemului energetică ce se transformă în căldură, şi
energetic de interes local, legate prin pe de alta parte utilizatori de energie
procesul tehnologic comun, sunt: termică – ale căror cerinţe trebuie
asigurate în condiţii economice şi de
______ ♦
♦
puncte termice/centrale termice locale
instalaţii de transformare
simultană a energiei electrice şi căldurii,
ambele destinate consumului, intr-o
______ ♦ sisteme de
cogenerării, desprinse din experienţa
acumulată până în prezent şi care explica
măsura/control/automatizare
______ Acelaşi act normativ [1] identifică patru (a) Economie de combustibil primar.
tipuri de activităţi legate de serviciile Producerea combinată a energiei
______ Energy
input 38 losses
Cogenerare
______ Energy
input
______
______
78
40 power CHP
efficiency
Power
85 %
station
efficiency
54 %
______ 100
______ 50
Boiler
efficiency
45 heat
______
90 %
15 losses
100 total
43 total
15 total
128-100
Economia de combustibil = 22 %
128
12
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
energie destinate consumului vom periodica este dimensionarea
utiliza cu până la 32%* mai puţin capacitatii termice a instalatiei de
combustibil primar dacă le vom cogenerare in raport cu sarcina
produce într-o instalatie de termica maxima. Acest raport se
cogenerare şi nu în centrale clasice
funcţionând pe acelaşi combustibil.
numeşte coeficient de cogenerare.
În comparaţie cu 1999, producţia de fluctuaţiilor de preţ ale gazelor şi ţiţeiului.
energie în SATC a crescut în majoritatea În ţările candidate preţurile în general au
ţărilor membre în UE. Cele mai mari crescut ca urmare a eliminării treptate a
creşteri s-au înregistrat în Italia (7.4% pe subvenţiilor, în vederea adaptării la
14
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
În procesul de accedere în Uniunea şi pe cel al construcţiei de locuinţe
Europeană majoritatea ţărilor candidate au condominiale de tip bloc, care prin
elaborat legi privind energia pentru a crea densitatea ridicată a cererii de căldură
cadrul legislativ general care să sustina asigurau condiţii economice favorabile
liberalizarea pieţei şi competiţia în
conformitate cu directivele Uniunii
instalării SATC.
(b) incertitudinea privind evoluţia cererii de şi reglare. Subvenţionarea producătorilor
căldura în condiţiile actuale; (c) descurajează măsurile de reducere a
fezabilitatea scăzută a proiectelor, care costurilor şi investiţiile pentru creşterea
duce la alegerea unor variante minimale. eficienţei. Pierderile din sistemul de
16
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
centrale ale statului în această direcţie. cu piaţă funcţională sunt în expectativă
Politicile energetice au jucat, deci, un rol (anul 2003) [4]. Directiva UE privind
crucial în istoria dezvoltării cogenerării în cogenerarea [6] nu prevede mecanisme de
diverse ţări. promovare cu efect imediat.
Comentariu
(solide sau rumeguş) sub formă de
brichete, resturile vegetale din agricultură, ______
precum şi lemnul arborilor cu creştere
In prezent, in Romania operatorul electric
trebuie sa cumpere energia electrica livrata
rapidă (cultivaţi în parcele alternative cu
ciclu multianual) fac parte din grupa
______
de 16 centrale de cogenerare importante,
la tarife (aprobate de ANRE) adesea mai
resurselor regenerabile şi au deja o
pondere semnificativă în ţări ca ______
mari decat cea produsa in centrale de Danemarca, Marea Britanie, Olanda,
condensatie. Rezulta ca in absenta
interventiei legale, aceste centrale de
Germania, fiind utilizate atât individual, cât
şi ca resurse pentru acoperirea locală a
______
cogenerare cu greu ar putea accede la o
piata competitionala.
vârfului de sarcină în SATC.
Comentariu valoarea 4 – ceea ce înseamnă că la 1 kwh
de energie electrică consumată se produc 4
Incălzirea electrică bazată pe conversia
kwh de căldură. La preţuri 2003 de pe piaţa
directă a energiei electrice în căldură
energiei din România, aceasta înseamnă că
______ Electric
3,9
CT individuala cu petrol
2,5
3,6
0 1
1
2 3 4 5
______
______
apa freatică) la un potenţial mai ridicat – România, adoptată pentru toate clădirile
______ adică la o temperatură care sa permită
încălzirea spaţiilor locuite. Principiul este
multietajate construite până în 1960.
______
mai largă, având avantajul ca acelaşi
pieţelor de energie, dar şi de politicile
echipament poate produce căldura iarna şi
naţionale în domeniu - face ca încălzirea
frig vara, asigurând deci condiţionarea
______
individuală să fie în general mai scumpă
aerului din spaţiile publice sau de locuit.
decât în cazul racordării la SATC – acolo
Coeficientul mediu de performanţă sezonier
unde această alternativă există. Faptul că
al pompelor de căldură geotermale, de
într-o economie de piaţă SATC constituie
exemplu, atinge astăzi în mod curent
18
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
de obicei cadrul în care se manifestă individuală şi mai ales scăderea
competiţia între diverşi producători de marcată a preţului acestor
căldură, bazaţi pe tehnologii şi resurse echipamente pe piaţă din România –
diferite, conduce şi el la preţuri mai reduse care a sporit accesibilitatea familiilor
ale căldurii în SATC.
Modificările recente ale legislaţiei privind locale de încălzire, concentrate până acum
locuirea în clădiri condominiale impun pe producţia de căldura, sunt puse în faţa
acceptarea de către cei care doresc să se unui examen dificil: pentru a supravieţui,
debranşeze de la SATC a plăţii unei trebuie să-şi transfere centrul atenţiei de
______
______ Bulgaria
______
75%
Polonia
49%
Cehia
______
40%
Romania
1%
20
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
sisteme – generată de (a) exploatarea punerii în practică a unui program care să
neprofesională, (b) lipsa fondurilor pentru includă:
întreţinere, (c) insuficienta sau slaba
(a) Abordarea consumatorului de căldură
calitate a combustibilului, (d) extinderea
necontrolată în teritoriu, (e) uzura morala
si fizica a materialelor si echipamentelor.
de pe principii de marketing,
câştigându-se încrederea acestuia. ______
După 1990, odată cu scăderea nivelului de
trai pentru categorii largi ale populaţiei,
Comentariu
ca orice investiţie în reabilitare să includă
mijloacelede reglare/contorizare individuale
care să permită controlul consumatorului
asupra serviciului pe care îl plăteşte si
______
______
______
______
______
______
______
______
______
______
22
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Tehnologiile de cogenerare de mică/medie
3. COGENERAREA DE MICĂ/MEDIE
putere diferă în funcţie de instalaţiile de
PUTERE
bază utilizate pentru producerea simultană
3.1. Definire şi caracteristici a celor doua forme de energie.
______
prize
există diferite soluţii pentru cogenerarea de
mică/medie putere, ale căror tehnologii Ciclu cu Cazan recuperator
sunt bine puse la punct. Pentru o
cogenerare de mică putere corect
turbine cu
gaze
Ciclu Cheng
______
proiectata investiţia făcută se poate Microturbină
recupera într-o perioadă rezonabila. [14]
indica 3-5 ani in conditiile specifice.
Ciclu Turbină cu ______
______
combinat contrapresiune
Metoda de comparare a proiectelor pe
abur-gaze
care o recomandam este cea a Turbină cu condensaţie şi
costurilor totale pe durata de
______
prize
exploatare.
Motoare
Dacă asupra costului căldurii produse în
cogenerarea de mică/medie putere nu
există îndoieli că este competitiv, trebuie
Diesel şi cu
gaze ______
ştiut că investiţia specifică şi costurile de
exploatare sunt mai mari decât la
Procese
alternative
Motoare cu aburi
Proces ORC
______
cogenerarea de mare putere. De aceea,
este foarte important să se obţină o
crestere a fezabilitatii proiectelor prin
Procese noi Pilă de combustie ______
______
Motor Stirling
vânzarea de energie electrică.
Motor de tipul cu şurub
Domeniul de aplicare al cogenerarii de
mică/medie putere acoperă necesităţile de
energie electrica şi termică începând cu
Turbină cu aer cald
♦
diesel, inclusiv dual-fuel)
Tehnologiile bazate pe turbine cu abur sau rămâne o opţiune care trebuie luată în
ciclu mixt pot fi folosite în gama de medie, considerare şi în viitor.
(dar şi de mare putere), cele bazate pe
3.2.2. Oportunitatea implementării în
turbine cu gaze şi motoare termice putând
______ regenerabile,
Actualele instalaţii din CET sunt bazate pe
♦ promovarea cogenerarii de mică putere unităţi mari (in general de 50 MWe si mai
______ amplasate direct la consumator, mari) şi reabilitarea sau dezvoltarea
viitoare a acestora va fi dificilă după
♦ promovarea descentralizării atât la
______ producerea căldurii cât şi la producerea
energiei electrice.
procesul de descentralizare a companiilor
de electricitate existente şi trecerea în
administrarea autorităţilor locale.
______ Un exemplu de evolutie a cogenerarii de
mică/medie putere este în Anglia, unde
Aceste instalaţii sunt realizate după
standarde vechi şi prezintă un grad de
______ existau încă din 1994 peste 900 unităţi de
mică putere cu o capacitate totală de
supradimensionare de 15-30%, ceea ce
implică reevaluarea necesarului de căldura
aproximativ 120MW, ajungându-se în 2000
______ la 4632MWe instalaţi [14]. Aceste
capacitati sunt instalate la consumatori
pentru reabilitarea SATC, pentru o
dimensionare corecta si evitarea
investiţiilor suplimentare. În plus,
______ individuali sau in SATC de mici dimensiuni.
24
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
O abordare mai realistă ar putea fi noile obligativitatii achizitiei energiei electrice
soluţii aplicabile pe plan local prin trecerea pentru 16 centrale de cogenerare preluate
la cogenerarea de mică/medie putere şi recent de diverse municipalitati de la
renunţarea în timp la centralele mari şi operatorul “Termoelectrica”).
reţelele de distribuţie foarte mari. Oraşele
cu reţele de distribuţie mari dispun fie de
În aceste condiţii cogenerarea de
mică/medie putere este o opţiune
______
mai multe CT care livrează căldură în
SATC, fie de o CET mare care livrează
căldură consumatorilor prin intermediul
interesantă pentru modernizarea SATC,
oportunitatea implementarii acestei solutii
______
unor puncte termice, fie combinaţii de CET,
CT şi puncte termice. Este necesara
trebuind analizata de la caz la caz.
♦ lipsa sistemelor de reglare din Punctele
3.2.3. Promovarea cogenerarii de
Termice pentru corelarea cantităţii şi
mică/medie putere în Romania
calităţii căldurii livrate cu cerinţele
În România sunt o serie de factori care variabile ale consumatorilor,
______ cogenerarea.
local, privind politica alimentării cu
căldură, simultan cu lipsa unei educaţii
2) Mentinerea preţului naţional de energetice a consumatorilor.
26
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
viitor şi în cazul României, poziţia de soluţii
4. NOŢIUNI DE BAZĂ ÎN LUAREA
complementare şi/sau alternative faţă de
DECIZIEI DE MODERNIZARE CU
soluţiile de cogenerare de mare putere.
ECHIPAMENTE DE COGENERARE DE
În prezent există astfel de aplicaţii
(proiecte poilot) în România, dintre care
am selectat in Capitolul 6 – Studii de caz.
MICĂ/MEDIE PUTERE
măsurători directe făcute cu aparate c. Capacităţile în rezervă;
instalate în clădiri.
d. Costurile de operare şi întreţinere;
e. Este de asemenea important să se ia în
e. Acumularea căldurii şi pomparea apei
1) Temperatura de funcţionare: o
28
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
4) Sistemul de încălzire din clădiri: b. vânzare către alt furnizor de energie
reabilitarea sau înlocuirea unor parţi electrică;
din instalaţia de încălzire din clădiri va
c. vânzare directă către clienţi în calitate de
implica unele costuri suplimentare, dar
ar putea fi justificate prin impactul
pozitiv asupra restului sistemului, sau
furnizor secundar, în concordanţă cu
reglementările pieţei de electricitate; ______
prin creşterea vânzărilor de căldura
(depunerile din ţevi sau calorifere
conduc la creşterea necesarului de
d. vânzare sub prevederile reglementarilor
privind energia regenerabilă (numai
pentru deşeuri utilizate ca
______
putere de pompare si la scăderea
transferului de căldura din interiorul
combustibil);
4) Perioada de ofertare;
______
sunt (opţiuni specifice după
liberalizarea pieţei de energie
5) Perioada de licitatie; ______
electrică): 6) Realizare liste scurte pentru: companii
7) Evaluarea ofertelor şi negocierea finală a
4.2. Tipuri şi scheme de principiu
contractelor;
pentru cogenerare
8)Supravegherea in timpul fazai de
4.2.1. Cogenerare cu turbină cu abur
9) Realizare şi testare;
[8]
Descriere
______
______ Qh
30
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______
Cogenerarea cu turbină cu abur,
investiţie, privind corpul de joasă presiune,
funcţionând descentralizat, utilizează
condensatorul şi sistemul de răcire, se
turbine în gama 1-10MW, cu presiunea
______
recuperează prin vânzarea de energie
aburului la intrare de 30-70 bar şi
electrică produsă suplimentar.
temperatura de 400-500 oC.
______
Avantaje
4.2.2. Cogenerare cu turbina cu gaze
Tehnologia bazată pe utilizarea turbinelor [8]
______
cu abur permite folosirea oricarui tip de
Descriere
combustibil.
Folosite iniţial ca turbine de vârf la
______
Tehnologia ciclului turbinei de abur este
furnizarea energiei electrice, actualmente
foarte bine stapânită
turbinele cu gaze cuplate cu un cazan
______
Mărimea centralei nu este limitată recuperator sunt în mod curent folosite în
cogenerare pentru sarcina de bază. Excesul
Dezavantaje
de oxigen din gazele de ardere permite de
Eficienţă redusă la producerea energiei asemenea folosirea arderii suplimentare de
______
Fig. 7
Qin
Cogenerare cu turbina cu gaze
______
______
Camera de
Comb. Cazan
ardere
recuperator
de caldura
Pel
Pompa
______
______
alimentare Qh
apa
Generator
Compresor
Aer
Turbina
cu gaze ______
______
Pel - Putere electrica
Qh - Caldura livrata
Qin - Caldura introdusa cu comb.
31
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
combustibil în cazanul recuperator, pentru privind diferenţa de temperatură.
marirea flexibilitatii. Recuperarea căldurii în cazul motoarelor
termice (şi turbinelor cu gaze) nu sacrifică
Temperatura de calcul a gazelor de ardere
din puterea produsă ca în cazul turbinelor
______ atmosferă.
______ încălzire.
32
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Cazan
recuperator
de caldura
Qh - Caldura livrata
Qin - Caldura introdusa
cu comb.
Aer
Comb.
______
Qin
Motor termic
Pel
Qh ______
Generator ______
______
______
Racitor Racitor Fig. 8
apa Ulei Cogenerare cu motoare termice
Qin
Turbina
cu abur ______
Camera
de ardere
Comb. Generator
de abur
Pel
______
Pel
Generator
______
______
Qh
Generator
Condensator
Compresor
Aer
Turbina
cu gaze
______
Pel - Putere electrica Qh - Caldura livrata Qin - Caldura introdusa cu comb.
______
33
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
există gaze naturale pentru turbina cu (c). Promovarea unei investiţii în acest
gaze. Optimizarea ciclului abur-gaze pentru domeniu trebuie să aibă la bază studii
COGENERARE este similară cu cea pentru aprofundate, bazate pe date reale
ciclul turbinei cu abur, deoarece orice caracteristice zonei analizate. Studiile vor
______
Capacitate KWe 1000 20,000 30-75 30-75 40,000
Investitie specifică EUR/kWhe 1500 1200 650-1100 1250-1800 800
Cost O&M EUR/kWhe 0.007 0.007 0.005-0.007 0.2-0.3 0.007-0.011
34
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
modernizare
curent.
Actul normativ [1] specifică faptul că în
1) Alocaţia bugetară locală directă
procesul delegării gestiunii serviciului
energetic de interes local, autoritatea
administraţiei publice locale păstreaza
prerogativele privind stabilirea strategiei de
2) Creditul local, prin instituţionalizarea
emiterii de obligaţiuni municipale pe
termen scurt/mediu.
______
dezvoltare a acestui serviciu, cât şi
responsabilitatea de a planifica şi urmări
În România emiterea de obligaţiuni
municipale a început cu întârziere
______
lucrările de investiţii programate.
♦
fonduri de la bugetul de stat
bănci
locale, a creşterii veniturilor populaţiei şi
capacităţii de management a autorităţilor
______
♦ entităţi finanţatoare externe (fonduri
disponibile pe bază de mecanisme
locale, creditul municipal va deveni o
modalitate importantă de finanţare a ______
proiectelor de modernizare a serviciilor
financiare sau programe internaţionale
cu obiective precise)
publice. ______
♦ fonduri private de investiţii
35
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
3) Alocaţia de la bugetul statului seră (în principal CO2), stabilind termene şi
procente de reducere pentru fiecare ţarî în
In prezent se deruleaza prin ARCE
parte. Acest obiectiv poate fi atins nu
deruleaza (asigurand cofinantare
numai prin proiecte interne, ci şi prin
36
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
11) Fonduri proprii ale operatorilor
5.3. Procurarea echipamentului şi
economici din sfera SATC
serviciilor
Participarea acestor agenţi economici la
Procurarea echipamentului şi materialelor
finanţarea investiţiilor, deşi foarte redusă,
exprimă totuşi interesul direct al acestora
ca SATC să poată funcţiona în continuare.
care se pun în operă, ca şi a serviciilor de
proiectare, montaj şi PIF aferente
______
12) O sursă importantă de finanţare,
nevalorificată din cauza deficitului de
proiectelor de modernizare se desfăşoară
sub prevederile legislaţiei privind achiziţiile
publice (OUG 60/2001) care promovează
______
management/marketing în condiţii de
piata şi a unor mentalităţi care trebuie
următoarele principii:
______
______
______
______
______
______
______
______
______
______
______
37
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Cele opt centrale termice au fost echipate
6. STUDII DE CAZ
cu 22 cazane de apă caldă 95oC/75oC
6.1. Studiu de caz Romania / Fagaraş funcţionând pe gaz natural şi au o
capacitate individuală între 7 şi 16MWt, cu
Tarifarea energiei
38
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
şi funcţional. Totuşi, procesul de sistem alternativ de încălzire investind
debranşare a apartamentelor de la SATC a aproximativ 1.100 EUR, rezultă o sumă de
continuat, ajungând în vara anului 2003 la 3,3 mil EUR care, într-o abordare de piaţă a
40,63% - adică 4.271 apartamente acestui proiect de modernizare s-ar fi putut
debranşate.
Comentarii
Hipodrom, municipiul Sibiu
Identificare geografica
______
Având în vedere gradul de extindere a
distribuţiei de gaz natural în municipiu,
Municipiul Sibiu este resedinta judetului ______
omonim, fiind situat in zona submontana a
populaţia poate alege pentru asigurarea
încălzirii şi apei calde de consum între
Carpatilor Meridionali (Regiunea de
dezvoltare 7 – Centru).
______
SATC şi sistemul individual bazat pe
echipamente funcţionând cu gaz natural.
Un calcul simplu atestă un cost mediu din
Strategia autoritatilor locale
______
Prin constructie, un numar de 32700
exploatare la nivelul anului 2003 al căldurii
produse cu ajutorul unui cazan mural
apartamente au fost racordate la SATC –
compus din 36 subsisteme insularizate
______
modern funcţionând pe gaz natural de circa
530.000 lei/Gcal*, deci cu 21% mai mic
decât tariful naţional de referinţă şi cu 26%
alimentate de 29 centrale termice
prevazute cu cazane de apa calda ______
functionand pe gaz natural, si 7 puncte
mai mic decât tariful din exploatare aprobat
al SATC local (adică fără componenta de
termice (substatii) de distributie.
Capacitate instalata in sursele de apa calda
______
returnare a creditului) de 718.191
ROL/Gcal*.
atinge 340 MWt.
sistemele de conducte si automatizarea, cogenerare acoperea 20% din necesarul
punandu-se in functiune cele doua grupuri maxim de caldura la punerea in functiune.
de cogenerare Waukesha-Stamford. S-au In anul 2003 circa 40% din energia termica
inlocuit in etape cazanele de varf cu cazane vanduta a fost produsa in regim de
2 Instalare cazane noi de apa calda (in etape) 1 x 3 Gcal/h (anul 2000)
______ 3 Instalare statie de tratare a apei
2 x 1,5 Gcal/h (anul 2002)
______
de automatizare
5 Instalare schimbatoare de caldura cu placi Anul 1996-1997
______ 6 Inlocuirea a 70% din reteaua de distributie a apei Conducte preizolate pozate
______
calde direct in sol 1998 - 2002
______
agenţie de implementare guvernamentală si se realizeaza cu finantare
olandeză, în anul 2003 fiind demarată nerambursabila in cadrul programului PSO
implementarea proiectului respectiv sub al guvernului Olandei, pentru obtinerea
______
interioare din blocurile de locuinte a acordat consultanta gratuita.
deservite, finalizandu-se astfel actiunile de
Tarifarea energiei
modernizare a intregului sistem de incalzire
______
caracter de noutate, abordarea strategica a aprobate anual de ANRE, pe baza
fost de a se inlocui distributia verticala metodologiei de calcul elaborate tot de
multipla cu cea orizontala – care permite ANRE. Energia electrica este preluata
______
populatie s-a situat intotdeauna la
Finantarea proiectului
concurenta cu pretul national de referinta
Investitia initiala (cele doua grupusi de stabilit de guvern de 672.000 ROL, fiind
______
automatizari) care a permis demararea perioadele cand costurile depasesc pretul
proiectului a fost realizata integral de firma national de referinta.
olandeza NUON. Investitiile ulterioare
(statie de tratare apa, cazane noi de varf,
40
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Evolutii dupa implementarea Succesul acestui demers a facut ca in anul
proiectului 2003 sa inceapa lucrari de modernizare a
instalatiilor interioare la circa 70% din
S-a constatat reducerea continua (putem
locuintele racordate la CT NUONSIB.
spune, drastica) a cererii de energie
termica in sistemul centralizat si, implicit, a
consumului de gaz natural.
Pe de alta parte, se apreciaza ca
reabilitarea distributiei interioare din cladiri
______
si dotarea cu robinete termostatate la
______
6000
5000
______
4000
Consum gaz natural (mii mc)
______
3000
2000 ______
______
1000
0
1998 2000 2002 2003
Accentuarea fenomenului de
creasca ponderea costurilor fixe in pretul
unitar al Gcaloriei – prevazut si el sa ______
creasca cu 12%. Consumatorul individual
debransare a consumatorilor
individuali, mai ales in perioada 1998-
va simti, in final, o reducere de 16% a
facturii anuale de incalzire/apa calda.
______
2002. Daca la demararea proiectului
(1996) procentul de debransare de la
SATC era de 4%, in prezent (Martie
La nivelul anului 2003, circa 40% din
energia termica livrata s-a produs in regim
______
2004) acesta este de circa 30%.
Comentarii
______
de energie termica a scazut in anul 2002 cu
circa 27% fata de anul 1998.
In imposibilitatea practicarii unui tarif care
sa fie substantial mai mic decat pretul
______
In perioada 1999-2001 NUON Energy a
desfasurat actiuni de promovare in randul
national de referinta al Gcal, neincluderea
de la inceput a instalatiilor interioare ale ______
clientilor a necesitatii modernizarii urgente consumatorului in programele de
a instalatiilor de incalzire din interiorul
cladirilor, lucrari care ar fi trebuit finantate
modernizare (care sa poata satisface
nevoia de control individual asupra
______
de asociatiile de proprietari. Desi
reprezentantii acestora s-au aratat convinsi
consumului) a avut ca efect continuarea
debransarilor de la SATC. Pus in fata ______
de necesitatea si urgenta lucrarilor, nu s-a continuarii fenomenului de pierdere a
reusit practic acumularea de la proprietarii
individuali a fondurilor care sa permita
clientilor, producatorul a demarat el insusi
actiuni de promovare si de cautare a unor
______
incheierea unor contracte. In aceasta
situatie, incepand cu anul 2001 NUON
surse de finantare pentru aceste proiecte.
Pana la urma a reusit in buna masura, dar ______
Energy a acordat gratuit asociatiilor de nu in totalitate si nu in ritmul care ar fi fost
locatari asistenta pentru accesul la o linie
de finantare specifica a guvernului Olandei.
necesar pentru prevenirea evolutiilor
amintite. Concursul financiar al
______
41
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Ramane un ultim aspect de
rezolvat, care nu depinde
nici de producatorul de
energie, nici de
______ termica.
42
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Sumar tehnic
6.3. Studiu de caz Romania / Botoşani
______
COGEN România (o organizaţie
introducerea cogenerării de mică neguvernamentală din România pentru
putere promovarea cogenerării). Aceasta poate
______
explica interesul autorităţii locale de a
Localizare implementa din anul 2000, impreună cu
Institutul National pentru Motoare Termice
COMOTI, un proiect municipal de
Municipiul Botoşani este reşedinţa judetului
omonim, care face parte din Regiunea de
dezvoltare nr.1 + Nord Est. Geografic este
modernizare a centralei termice existente.
______
______
situat in partea de nord a Moldovei. A fost aleasa o soluţie de aplicare a
cogenerarii de mica putere care implică un
efort investitional minim. S-au instalat
Strategia autorităţilor locale
______
doua turbine cu gaze (2 x 2 Mwe) – ambele
realizate prin adaptarea in scopuri
Prin proiect, SATC din municipiul Botoşani energetice a unor motoare de avion cu
a insumat un număr de 33,460
______
reacţie de catre specialistii de la COMOTI.
apartamente. Centrala termica, situata in Două cazane de apă fierbinte (existente)
platforma industriala a orasului, a utilizat au fost, la rândul lor, modificate pentru a
cazane de apa fierbinte de fabricaţie funcţiona pe post de cazan de apă fierbinte
autohtonă cu functionare pe pacură si gaz
natural si alimentează cu agent termic in
prezent un număr de 46 puncte termice
recuperator pentru gazele de ardere
evacuate de cele două turbine. ______
(dintr-un total initial de 49), fiecare
distribuind căldură şi apă caldă la 300 până
la 1900 apartamente, precum şi la clădirile
______
publice din municipiu. Capacitatea instalata
totală a punctelor termice este de 338
MWt.
______
SATC este exploatat, in numele comunitaţii
locale, de SC TERMICA SA. Din cele 46
______
puncte termice aflate in funcţiune, in ultimii
10 ani au fost complet modernizate 4 şi
parţial modernizate 27. Celelate 15 puncte
______
termice sunt cuprinse în programe de
modernizare care aşteaptă finanţare. ______
Rata de debranşare a consumatorilor de la
SATC este de 15%. Desi judetul Botosani
este, conform statisticilor nationale si
______
europene, printre regiunile cele mai sărace
din Romania si din Europa, totuşi
municipiul Botosani este un exemplu de
______
ceea ce se poate face cu bani puţini, dar cu
mult suflet. Imaginea de mai jos arată
alura SATC local.
______
Fiecare grup cazan+turbină produce in ______
cogenerare 2 Mwe + 5,5 MWt, cu o
eficienţă globală de 77%. Cele două cazane
au menţinut o capacitate de ardere
suplimentară (post ardere) de 11,6 MWt
______
fiecare, ceea ce ridică eficienţa globală a
grupului la sarcina maximă la 89%. ______
Vârful de sarcină de iarna in SATC este
mult mai redus decât capacitatea instalată ______
de transfer insumată a punctelor termice (
338 MWt ), nedepaşind 200 MWt.
Capacitatea in pură cogenerare acoperă
5,5% din această valoare. Cu postardere,
______
43
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
ajunge la 17%. Acest raport asigură
posibilitatea de functionare la sarcina 6.4. Studiu de caz Marea Britanie
maximă a capacităţii de cogenerare Londra
instalate pe tot parcursul anului
(exceptând, desigur, perioadele de Schema de cogenerare şi SATC aplicate
44
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
♦ Întâlniri cu consumatorii, mai obişnuitelor unităţi mici, proiectate
dupa consumul de apă caldă de vară. Acest
♦ Înfiinţarea Serviciului de Consultare a
lucru permite o producţie mai mare de
consumatorilor,
energie electrică.
♦ Consiliul municipal a organizat o
expoziţie cu posibili furnizori şi
Energia electrică este vândută de
asemenea consumatorilor rezidenţiali locali.
______
echipamente.
Sumar tehnic
♦ Reducerea anuală de emisii de carbon
este de 2.435t ______
♦ Economia anuală de energie primară
O evaluare completă a opţiunii posibile de
încălzire centralizată a condus la
este de 6.653MWh.
______
Mecanisme de implementare
următoarele rezultate:
♦
apartamente,
Este important ca fiecare partener privat să având capacitate şi pentru alte extinderi
realizeze următoarele: ulterioare.
♦ Să înţeleagă obiectivele autorităţilor
Consumatorii rezidenţiali sunt alimentaţi
locale
______ ♦
♦
Este convins de succesul acţiunii,
Disponibilitate în angajamente cu
autorităţile locale. •
apă caldă)
Succesul schemei
______ Centrala de cogenerare a căldurii şi
energiei electrice a fost dată în exploatare
______ la începutul anului 2001 şi alimentează 540
de locuinţe cu căldură şi electricitate la un
46
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
programe de reabilitare şi a resurselor
7. CONCLUZII
financiare aferente, sunt cel mai
7.1. Evoluţiile din sfera SATC în ultimul expuse lichidarii;
deceniu au fost generate de (a)
Incapacitatea statului şi autorităţilor locale
(in calitate de proprietari) de a asigura
(b) posibilitatea de insularizare a unor
subsisteme viabile din cadrul SATC
din oraşe mari care au reusit sa
______
finanţarea investiţiilor de modernizare pe
măsura degradarii tehnice avansate a
sistemelor; (b) Inerţia organizatorică şi
desfăşoare în ultimii ani programe de
investiţii pentru reabilitare;
______
incapacitatea operatorilor SATC
(monopoluri) de a se restructura si de a se
(c) exploatarea SATC în condiţii de piaţă,
cu intervenţia statului doar în cazuri
______
comporta în condiţii de piaţă; (c)
Incapacitatea financiară a majorităţii
izolate (bine studiate) pentru evitarea
dezafectării; ______
populaţiei de a suporta tarifele ridicate la
căldură datorate pierderilor uriase din
sisteme sau care rezulta din necesitatea
(d) cresterea capacitatii financiare a
populatiei (cresterea nivelului de trai); ______
recuperării investiţiilor în modernizarea
SATC;
(e) acceptarea de facto a generării
distribuite de energie pe scara larga şi ______
accesul nediscriminatoriu în reţea a
Condiţiile de mai sus au întârziat
implementarea principiilor pieţei şi au
energiei electrice produse de
echipamentele de mică/medie
______
impus intervenţia permanentă a statului
pentru atenuarea impactului social, prin
mecanisme financiare (subvenţii, preţuri (f)
cogenerare
popularizarea performanţelor
______
reglementate) care, la rândul lor, conduc
populaţia şi agenţii economici la decizii
proiectelor pilot care funcţionează
deja in România. ______
nesustenabile pe termen lung.
între proprietari a consumului indicat de (a) autoritatea locală şi operatorii locali fac
contorul de branşament. eforturi pentru refacerea încrederii
consumatorilor în serviciul public şi în
(c) Atragerea clientilor în schemele de
perspectivele sistemului;
______ SATC.
48
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
LISTĂ DE REFERINŢE
1 Ordonanţa Guvernului nr. 73 / 29.08.2002 privind
organizarea şi funcţionarea serviciilor publice de
Publicată în MO nr.650 din
31.08.2002
______
alimentare cu energie termică produsă centralizat
______
2 Legea nr.199/2000 privind utilizarea eficientă a
energiei
Republicată în MO nr.734
din 8.10 2002 ______
3 Foaie de parcurs în domeniul energetic din România Aprobată prin HG
nr.890/29.07.2003
______
4 Raportul Secretariatului Cartei Energiei CS(02)689 Bruxelles, 29.05.2002 ______
5 Strategia naţională în domeniul energetic 2001-2004 2001 ______
6 COM(2002)415 final - DIRECTIVE OF THE EUROPEAN
PARLIAMENT AND OF THE COUNCIL- on the
2002 ______
promotion of cogeneration based on a useful heat
demand in the internal energy market ______
7 Guide to community heating and COGENERARE BRECSU, March 1998
______
8 Cogeneration (COGENERARE), a Technology Portrait Institute for Thermal
Turbomachinery and ______
Machine Dynamics, Graz
University of Technology
______
Vienna, 2002
______
9 District heating across Europe, trends from East to
West - Euroheat&Power (Norela Constantinescu)
Cogeneration and On-site
Power Production, nr.6/2003 ______
10 Situaţia serviciilor de încălzire urbana în iarnă
2002/2003
Ministerul Administraţieii şi
Internelor
______
11 Seminar APER “Punerea în practică a conceptului de 2003 ______
eficienţă energetică a locuinţelor condominiale”
49
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______
(V. Athanasovici şi colectiv) nr.7/2001
______
22 District Heating in Europe – 1999 Survey – Euroheat
& Power
______
______
50
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
CI
INDRUMAR
A1
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______ [13]:
♦ consumator;
♦
♦
extinderea întreţinerii preventive;
adoptarea unei politici de reînnoire a
______
♦ iniţiator de proiecte de dezvoltare
energetică; ♦ elaborarea unui plan pe termen lung
de imbunătăţire, ca urmare a auditului
♦ reglementator local al pieţei de
______ ♦
energie;
principalul factor de motivare al
♦
asupra instalaţiei existente;
generalizarea utilizării lămpilor cu
______
consum redus;
consumatorilor locali spre un
comportament în favoarea utilizării ♦ aplicarea întreţinerii preventive;
______
eficiente a energiei şi protecţiei ♦ dezvoltarea sistemului de măsurare in
mediului. punctul de alimentare cu energie şi a
monitorizării consumului;
______
Ultimele 4 funcţii sunt relativ recent
introduse în portofoliul de competenţe al Producerea şi distribuţia energiei şi apei
autorităţilor locale şi exercitarea lor către locuitori şi diferiţi agenţi economici
______
municipalităţii. Principalele activităţi
Încălzirea şi iluminatul clădirilor, asigurarea
desfăşurate în această calitate sunt:
funcţionarii echipamentelor, gestionarea
______
sistemului de iluminat exterior şi a parcului a) în ceea ce priveşte producţia:
auto municipal sunt acţiuni care reflectă ♦ auditarea instalaţiilor;
calitatea de consumator de energie a
______
♦ realizarea studiilor de fezabilitate (vezi
municipalităţii. Principalele activităţi în
A.1.1 - structura şi orientările pentru
desfăşurare în această calitate sunt:
studiul de fezabilitate);
______ ♦
♦
realizarea de studii de fezabilitate;
elaborarea unui plan de acţiune pe
♦ selectarea surselor de energie după
relevanţa lor economică, socială şi de
A2
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______
exemplu pentru distribuţie de gaze şi
electricitate) cu clauze precise în publice. Orientarea spre rentabilitate a
beneficiul municipalităţii şi al investiţiilor municipale şi urmărirea
♦
locuitorilor;
dezvoltarea unor sisteme simple de
implicării tuturor acestor actori dispersaţi,
prin încurajarea activităţii lor, reflectă
calitatea de motivare a municipalităţii.
______
contorizare ş facturare pentru
utilizatori, sisteme care încurajează
reglarea consumului;
Principalele activităţi desfăşurate în această
calitate sunt:
______
♦ folosirea planificării integrate pentru
reţelele de energie;
a) în ceea ce priveşte informarea şi
conştientizarea publicului:
______
♦ optimizarea infrastructurii sistemului
pentru evitarea costurilor suplimentare
♦ stabilirea unui centru de informare
asupra problemelor energetice, inclusiv
______
______
de investiţii. asistenţa posibilă şi sprijinul financiar;
♦ publicarea unui buletin de informare
Alegerea soluţiei de dezvoltare şi
municipal;
planificare urbană determină în mod
semnificativ consumul de energie al tuturor ♦ promovarea proiectelor demonstrative. ______
celor implicaţi în activitatea urbană şi, în
______
b) în ceea ce priveşte facilităţile:
mod special, în traficul urban. Luarea în
♦ asigurarea asistenţei pentru auditarea
considerare a acestor aspecte reflectă
energetică a clădirilor în faza
calitatea de reglementator/promotor
de dezvoltare a municipalităţii.
preliminară de aplicare a
reglementărilor naţionale existente în
______
Principalele activităti desfăşurate în această
calitate sunt:
♦
acest domeniu;
aplicarea unei noi abordări în
______
a) în ceea ce priveşte dezvoltarea:
______
acordarea autorizaţiilor de construcţie
♦ crearea unei baze de date privind conform planificării urbane;
consumul de energie; ♦ asistenţă pentru utilizarea raţională a
♦ estimarea impactului diferitelor
scenarii de dezvoltare;
apei.
______
♦ integrarea sistematică a conceptului de
„eficienţă energetică” în specificaţiile
TEST ______
______
proiectelor; Sunteţi pregătiţi pentru stabilirea
programul propriu de eficienţă
b) în ceea ce priveşte reglementările
energetică ?
♦
locale:
reglementarea dezvoltării sistemului de
Urmăriţi anexa 1 şi încercaţi să
completaţi chestionarul!
______
încălzire centralizată şi a cogenerării;
♦ reglementarea rutelor pentru
transportul public cu facilitarea O abordare completă a dezvoltării
______
transportului cu autobuzele,
tramvaiele, metroul, bicicletele şi cel
energetice locale necesită:
♦ analiza utilizării energiei în alimentarea
______
pietonal, mijloace mai uşor de utilizat
şi mai sigure;
♦
cu căldura şi apă caldă;
analiza utilizării energiei la alimentarea
______
♦ reglementarea subvenţiilor municipale
(55% pentru energie termică) pentru a
încuraja iniţiativa individuală de izolare
♦
cu apă şi evacuarea apelor uzate;
analiza utilizării energiei la iluminatul ______
public;
termică a clădirilor şi reabilitare a
instalaţiilor de încălzire. ♦ analiza utilizării energiei le transportul
public urban.
______
A3
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______ financiare limitate de care se dispune electrică (evaluarea pieţei pentru căldură,
pentru rezolvarea tuturor acestor electricitate şi o posibilă nouă piaţă pentru
probleme, raportul diferit cost / eficienţă climatizare/răcire);
______ ♦
♦
domeniului prioritar;
proiectului prioritar;
comparate pe baza maximizării Venitului
Net Actualizat si Ratei Interne de
Rentabilitate.
______
a potenţialilor clienţi;
sunt încălzite dintr-o sursa centralizată.
b. Trebuie acordată atenţie estimării
Acest fapt oferă posibilitatea unor economii
nivelului întărzierilor la plată -
______ ♦
altor categorii de utilizatori;
noi oportunităţi pentru alimentarea pe
a vânzărilor de energie termică tot cu
10% va imbunătăţi RIR cu numai 1%.
plan local cu electricitate pentru d. Câteva opţiuni pentru vânzarea de
______ locuitori şi alţi consumatori; electricitate produsă în cogenerare
sunt (opţiuni specifice după
Studiul de fezabilitate [7] - elemente
______ specifice şi factori care trebuie luaţi în
considerare pentru evaluarea viabilităţii
liberalizarea pieţei de energie
electrică).
A4
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______
puncte - maximul care se poate obţine
V). Evaluarea economica fiind de 25 de puncte;
♦ estimarea unui set de 3 indicatori
Două probleme importante trebuie incluse:
a. Calculul economic: cash flow-ul,
pentru capabilitate managerială,
fiecare evaluat de la 0 la 5 puncte -
______
______
cheltuielile anuale de capital, maximul care se poate obţine fiind de
cheltuielile anuale de exploatare şi 15 de puncte.
întreţinere, venituri anuale;
b. Compararea alternativelor utilizând
perioada simplă de rambursare, venitul
Se calculează un punctaj mediu pentru
fiecare tip de indicator prin însumarea ______
punctajului acordat şi împărţire la numărul
net actualizat (VNA), rata interna de
rentabilitate (RIR).
de indicatori. Odată realizată această
operaţie, evaluatorul poate acorda o
______
A.2. Metodologia de evaluare a
situaţiei actuale a serviciilor
pondere diferita celor trei categorii de
indicatori medii (tehnic, financiar, ______
energetice [25] managerial) şi să obtină printr-o medie
______
♦ sa fie cuantificabil: indicatorul Gradul de prioritate al modernizării
trebuie să descrie parametrii infrastructurii aferente diferitelor servicii
cuantificabili şi să nu fie susceptibil de energetice municipale poate avea la bază
______ ♦
interpretări incorecte;
să fie nediscriminatoriu: indicatorul
două criterii:
♦ Criteriul 1: impactul raportului cost /
______
şi de proiectare;
manoperă, piese de schimb etc.)
♦ evaluări pe teren; pentru serviciul analizat: încălzire,
______
♦ interviuri şi discuţii cu persoane alimentare cu apă, iluminat, transport
reprezentative din companiile locale urban;
sau din cadrul departamentelor ♦ reducerea cheltuielilor pentru
______ municipalităţii.
______ Tabel A.1 – Ponderea cheltuielilor pentru servicii în totalul cheltuielilor casnice
______
Anul 1997 1998 1999 2000 2000/1997
Electrocasnice
49,6%
19,5%
20,7%
9,7%
19,0%
13,9%
10,6%
56,3%
3,5%
22,2%
16,2%
11,2%
7,0%
10,2%
______
Locuinţă individuală cu sobe (rural) 65,8% 6,4% 16,4% 11,4%
A6
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
CI
Cărbune
Finlanda
37,0%
Germania
51,45
România
12,0%
Suedia
9,0% ______
______
Păcura 9,0% 11,1% 25,8% 13,0%
Proiectele de dezvoltare a SATC au fost Rata de densitate, definită ca raport între ______
suprafaţa locuibilă şi suprafaţa
optimizate în raport cu o serie de parametri
existenţi la data realizării lor: preţul
combustibilului, ponderea redusă a
amplasamentului, este un parametru
important în determinarea necesarului de
______
importurilor de combustibili la nivelul anilor
1965-1970, tehnologiile şi materialele de
căldură într-o anumită zonă;
A7
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
______
2
MW/km ;
economice;
♦ cererea de energie termică > 54
GWh/an,km2. ♦ caracterul de actualitate al
A8
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
3.
capacitaţilor de vârf;
______
la cantitatea totală anuală de căldură
această metodă se compară investiţiile vândută [%]; valoarea normală: 8-
necesare pentru a economisi o cantitate de 10% pentru canale din beton
energie cu investiţiile necesare pentru a
produce aceeaşi cantitate de energie într-o
acoperite.
______
In România, prin Legea 199/2000 privind poate fi imbunătătit prin conectare de noi
utilizarea eficientă a energiei, art.14.1.a,b,c consumatori la reţeaua existentă, şi/sau
s-a creat baza legală pentru abordarea prin evitarea traseelor paralele când se
noilor metode precizate anterior (DSM
LCP,IRP). Este important ca pe plan local
reabilitează reţeaua.
______ m3 /
h,km
de apă
Punctaj %
specifice de
căldură
Punctaj
de căldură
MW /
km
Punctaj
a conductelor /
km/
PTs
PT
Punctaj kWhe
/
de electricitate
Punctaj
tehnic
______
MWht
Oraş 0,15 4 25 3 3,10 3 3,7 3 10,17 2 15
No.1
Oraş 1,92 2 25 3 5,28 5 1,19 1 15,27 0 11
______ no.2
Oraş
No.3
Oraş
2,13
2,63
1
1
30
40
2
1
3,58
3,96
3
3
2,15
1,01
2
1
15,88
25,09
0
0
8
______ No.4
______
masură
Capacitate centrală termică MW 2 5 15
Presiune maximă bar 10 10 16
0
Temp. max. C 120 120 120
______
Randament cazan %
- gaz natural 90 90 92
- pacură 88 90 90
- carbune - 88 88
______
- deşeu lemn 83 87 88
Volum cladire m3
- gaz natural 100 80 2500
- păcură 100 800 2500
______
- cărbune - 2000 6500
- deşeu lemn 500 2000 6500
Volum depozit comb. m3
- gaz natural - - -
______
- păcură 500 1000 2000
- cărbune 500 1500 4000
- deşeu lemn 100 300 450
______
Consum apa adaos m3/MWh
- gaz natural 0,006 0,06 0,06
- păcură 0,06 0,06 0,06
- cărbune - 0,06 0,06
______
- deşeu lemn 0,06 0,06 0,06
Servicii interne kWh/MWh
- gaz natural 6 5 5
- păcură 11 11 11
______
- cărbune - 23 23
- deşeu lemn 18 23 23
Investiţie specifică USD/kW
- gaz natural 240 144 94
______
- păcură 240 144 94
- cărbune - 554 406
- deşeu lemn 606 672 454
Costuri fixe de operare USD/kW
- gaz natural 28,4 22,4 22,4
- pacura 15,4 7,0 5,8
- carbune - 31,2 18,4
A10
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
21,8
27,4
10
18,6
23,2
10
17,4
22,0
______
- cărbune
- deşeu lemn
-
31,8
30,2
32,4
25,0
26,0
______
Indicatori specifici pentru centrale de Pentru a putea estima indicatorii de
cogenerare disponibilitate în operarea centralelor de
cogenerare, vom prezenta mai jos în
______
La dimensionarea sistemelor de incălzire se
apreciază că centralele de baza pot acoperi
50-60% din cererea maximă de energie
tabelul A.6. valorile obţinute în Danemarca
şi Finlanda, ţări cu tradiţie în acest ______
domeniu: [12]
termică şi 80-90% din energia termică
anuală. ______
Tabel A.6. - Indicatori specifici pentru centrale de cogenerare (CET)
Danemarca Finlanda
______
Tip comb./
Capacitate
Centrală [MW]
Nr.
Centr.
Analiz.
F1
[%]
F2
[%]
F3
[%]
Nr.
Centr.
analiz.
F1
[%]
F2
[%]
F3
[%] ______
Gaz, păcură/
50-99
100-199
6
4
78,2
78,7
13,3
17,6
8,5
3,8
______
200-400
Cărbune/
3 94,7 3,6 1,7
______
______
50-99 6 74,1 19,5 6,3
100-199 8 93,6 4,5 1,9 7 84,0 11,4 4,6
200-400 12 84,5 10,6 4,9
______
Deşeuri /Lemn
50-99 6 86,6 11,8 1,6
100-199 4 88,7 8,8 2,5
reabilitării unor reţele din România fără a ♦ utilizarea înălţimii minime de acoperire
se lua in considerare procesul de cu pământ;
deracordare a unor consumatori, ceea ce a ♦ dispunerea conductelor în sol fără o
dus la supradimensionări nejustificate).
______
pantă definită;
Principalele tipuri de reţele utilizate în ♦ montarea unor armături de izolare
Europa sunt: direct în pământ, ceea ce permite
______
dezvoltări ulterioare, ceea ce necesită maxime de montaj.
realizarea din prima etapă la
capacitatea maximă previzionată; Prin utilizarea unor tehnologii mai recente
______ de regulă în oraşe mari cu mai multe ♦ montaj la rece fără pretensionare
centrale; costurile mai ridicate de termică;
realizare pot fi justificate de ♦ utilizare de amestecuri de nisipuri
______
în scopul creşterii siguranţei în se pot lua în considerare următoarele
alimentarea cu căldură, deoarece variante de amplasare a noilor conducte:
permite alimentarea unui consumator
______
♦ montajul pe bolta canalului existent
pe cel puţin două căi; în mod
(montajul peste canal) , fără
corespunzător şi costurile de investiţii
îndepărtarea vechilor conducte;
______
sunt ridicate.
♦ montajul în lateral, stanga / dreapta,
Ca tehnologie de execuţie s-a impus în (montajul lângă canal) fără
______
ultimul timp metoda cu conducte preizolate îndepărtarea vechilor conducte;
cu mase plastice, care pot fi utilizate până
♦ montarea în bolta canalului existent
la 1200C în regim permanent şi până la
______ a)
Element de reţea
reţele de termoficare
Durata de Cost
45
întreţinere [%]
1,5
A12
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
b) puncte termice(PT)
viaţă [ani]
Armături
30
20
2,0
1,5 ______
______
Schimbatoare de căldură 12-20 2,0
AMC 12 3,0
Vase expansiune 15 0
______
poate fi facută prin luarea în considerare a
reglajului prin laminare utilizat în diferiţilor indicatori financiari:
prezent. Se estimeaza prin calcul
♦ ponderea subvenţiilor în totalul căldurii
economic că pierderea de presiune pe
traseu să fie de 1 bar/km [12].
vândute, calculată prin împărţirea
valorii anuale a subvenţiilor la valoarea
______
______
♦ Pierderile de căldură relative (raportate totală a căldurii vândute;
la cantitatea de căldură livrată) sunt
♦ ponderea facturilor neplatite în totalul
mai limitate pe perioada de iarna (3%)
______
căldurii vândute, calculată prin
şi mai ridicate vara (25%) când
împărţirea valorii anuale a facturilor
reţeaua este operată la sarcini parţiale
neplătite la valoarea totală a căldurii
numai pentru asigurarea apei calde
menejere [12].
vândute; se apreciază că oraşele care
nu au mai mult de 10-12% facturi
______
♦ Tratarea apei are un rol important în
reducerea costurilor de operare. Se
apreciază că depuneri de numai 1 mm
neplatite au o şansă reală de a fi
acceptate în programe de investiţii; ______
Nota: Rata de colectare agregata la nivelul
pe elementele de transfer de căldură
poate determina creşterea costurilor cu
principalililor producatori de caldura pentru
SATC din Romania a fost sub 80% in anul
______
combustibilul cu 10%. Pentru evitarea
efectelor negative ale diferitelor
suspensii (şlam calcaros sau feritic) se
2003 [29].
♦ costul unitar al căldurii vândute;
______
recomandă filtrarea a cel putin 5% din
apa de retur printr-un filtru magnetic
♦ ponderea facturii medii de încălzire
pentru un apartament în venitul ______
cu sac. mediu, calculată ca total căldură
______
♦ altă categorie pentru aprecierea
consumatorul final a costurilor
„bancabilităţii proiectului” aşa cum a
rezultate din pierderea de energie
fost prezentată în metodologia pentru
A13
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
datorată unui sistem ineficient de Din păcate, lipsa unei strategii locale în
încălzire. acest sector determină un puternic proces
de deconectare a consumatorilor industriali
Introducerea sistemelor de măsurare şi
exitenţi şi o slabă politică de marketing din
______
______ Tabel A.7 - Analiza financiara
Oraş Ponderea Pondere facturi Costul facturii Cheltuieli casnice Alte consumuri/ Total
______
% Punc % punc USD/M punc % punc % punc
oraş no.3
29.19
4.76
3
5
38.03
28.14
2
3
10.76
12.23
4
3
7.11
10.5
3
2
7.96
40.66
5
0
17
13
Indicatori de management
2 57.74 0 13.92 3
♦
9.46 2 44.87
______
furnizarea de energie în viitor; în baza
Capabilitatea managerială este de legislatiei actuale răspunderea pentru
asemenea importantă în cadrul companiei alimentare cu căldură se transferă
A14
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
♦
instalării cazanelor mici individuale;
strategia de planificare finaciară a
pieţei de energie, care trebuie să
asigure condiţii corecte de
competiţie, transparenţa
______
echipei manageriale pentru investiţii;
______
managementul modern are o importanţă pieţe parţiale, omogene, pentru
deosebită atât în creşterea performanţelor care se pot formula oferte
de operare ale sistemelor actuale, cât şi în adecvate;
promovarea SATC în competiţia cu
sistemele individuale de încălzire, care, în
♦ aplicarea conceptului de “marketing
mix” - o comparare simplistă a
______
lipsa unor reglementări adecvate, au
cunoscut o dezvoltare accentuată.
cheltuielilor nu este în avantajul SATC;
este necesara punerea în evidenţă a
______
În acest context marketingul modern
trebuie orientat spre mărirea cotei de piaţă
a energiei termice produsă centralizat,cu
altor factori importanţi şi mai puţin
“vizibili”prin: ______
♦ politica produsului – livrarea
accent pe urmatoarele probleme:
♦ identificarea grupurilor ţintă şi a
energiei completată cu alte
prestaţii de servicii (aplicarea
______
persoanelor care iau decizii privind
opţiunile de alimentare cu căldură:
conceptului de DSM pentru a
sprijini consumatorii să-şi reducă ______
consumurile care le determină
♦ consumatori cu buget privat la
care este preponderentă hotarârea
incapacitatea de plată:
consultanţa,
______
propretarului cât şi influenţa
exercitată de o serie de specialişti
cum sunt arhitecţii, constructorii,
service 24 de ore,
service de decontare
______
♦
furnizorii de instalaţii etc.;
______
componentelor mai putin înţelese şi În relaţia cu clienţii existenţi trebuie avut în
agreate de consumatori: partea fixa vedere faptul că clienţii multumiţi sunt
din tarif determinată de investiţii de “purtatori de reclamă”, iar cei nemultumiţi
______
instruire comună etc.;
______ Criteriul
Tehnic
Opţiunea nr. 1
20%
Opţiunea nr. 2
30%
Opţiunea nr. X
X1 %
Management
40%
10%
30%
10%
X3%
X4 %
______
______
______
______
______
______
A16
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
ANEXA 1
ÎNTREBARE Da Nu ______
- citirea periodică a contoarelor (anual, trimestrial, lunar, în timp real)
Ce avem la dispoziţie ?
______ ÎNTREBARE Da Nu
______
______ 2. Cu privire la distribuţia energiei in oraş
Ce ştim despre?
______ ÎNTREBARE Da Nu
______ - ponderea energiei produse din surse locale (deşeuri urbane, lemn, biogaz,
hidro)
______ ÎNTREBARE
______ energie
A18
MODERNIZAREA SATC PRIN COGENERARE DE MICĂ / MEDIE PUTERE
Ce avem la dispoziţie?
______
ÎNTREBARE
ÎNTREBARE Da Nu
ÎNTREBARE Da Nu
______
- întâlniri periodice între manageri şi serviciile municipale
______
către cei care iau decizii şi către populaţie
______
autorizaţii pentru clădiri
______ INTREBARE Da Nu
______
- o echipă tehnică a municipalităţii cu responsabilităţi similare
______
integrează standardele de eficienţă energetică
______ - documente care să prezinte acţiunile de succes din oraş şi rezultatele lor
______
______
______
A20
www. .ro