Sunteți pe pagina 1din 31

Turte cu cașcaval și usturoi, depasesc și cei mai delicioși langoși

Langoșul este unul dintre preparatele preferate a familiei mele, dar am găsit o rețetă care
surclasează și cei mai senzaționali langoși!
Nu veți putea rezista umpluturii cu cașcaval și usturoi!
Pentru măsurarea ingredientelor am folosit o cană de 250 ml.
Ingrediente:
– 1 cană kefir
– Jumătate de linguriță zahăr
– Jumătate de linguriță bicarbonat de sodiu (dizolvat într-o linguriță de oțet)
– Jumătate de linguriță sare
– 2,5 cană făină
– 150 g cașcaval
– 200 g brânză de vaci
– 2 căței de usturoi
– Jumătate de cană de ulei pentru prăjit
Mod de preparare
Amestecăm kefirul cu sarea, zahărul și bicarbonatul de sodiu dizolvat în oțet, apoi
adăugăm treptat făina cernută, amestecând continuu cu un tel.
Presărăm o suprafață cu puțină făină și frământăm aluatul. Punem aluatul într-o pungă
sau îl înfășurăm în folie și îl lăsăm să stea la temperatura camerei timp de 15 – 20 de
minute.
Cașcavalul îl dăm pe răzătoare, amestecăm cu brânza și cu usturoiul pisat. Umplutura o
împărțim în 4 părți egale, apoi împărțim și aluatul tot în 4 părți egale. Întindem fiecare
bucată de aluat în formă de cerc și punem umplutura pe jumătate de cerc.
Acoperim cu cealaltă jumătate și presăm marginile.
Încingem ulei într-o tigaie, apoi prăjim turtele.

Se servesc calde. Le putem servi chiar și cu smântână unsă pe deasupra.


Acest preparat se poate servi simplu sau cu sos de usturoi.
Ingrediente
-1 kg cartofi
-1 ceapa
-2 oua
-100 gr branza tare
-sare si piper
Pentru prajit
-3 linguri faina
-3 linguri pesmet
-2 oua
-ulei
Se curata cartofii, se taie bucati si se pun la fiert. Dupa ce s-au fiert cartofii, se scurg de
apa si se fac piure. Taiati ceapa marunt si dati branza pe razatoare.
Adaugati-le peste piure si amestecati bine.
Se adauga 2 oua, sare si piper. Celelalte doua oua pastrati-le.
Cu ajutorul unei linguri luati din piure si modelati cu mana chiftelute pe care le presati
putin cu mana.
Tavaliti chiftelutele prin faina, ou si pesmet. Prajiti-le in ulei incins pe ambele parti…

Daca ai timp incearca si Placinta sarata cu piept de pui


Ingrediente:
1 pachet aluat foitaj
400 g piept de pui fiert
100 ml suc de rosii
200 g crema de branza
condimente, dupa gust
Mod de preparare:
|Tai aluatul decongelat in 16 triunghiuri, pe care le asezi intr-o tava tapetata sub forma
unei flori. Presezi usor marginile triunghiurilor pentru a se lipi unele de altele.
Combini pieptul de pui tocat cu sucul de rosii, crema de branza si condimentezi, dupa
gust. Pui umplutura pe marginile florii, lasand petalele libere.
Treci aluatul de pe margine peste umplutura, astfel incat sa o acoperi. Dai tava la cuptor
20-25 de minute, pana se rumeneste coronita.
Omleta Spaniola
Ingredientele principale pentru omleta spaniolă sunt ouăle și cartofii.
Unii mai adaugă ceapă, chorizo, ton sau legume. Frumusețea ei în asta constă: că e versatilă!
O poți servi caldă sau rece. Ca aperitiv, mic-dejun sau chiar și prânz rapid la birou.
INGREDIENTE
500 g cartofi
5 ouă mari
1 ceapă
5 linguri ulei de măsline
sare și piper după gust
MOD DE PREPARARE
Pune apă la fiert într-o oală mare. Curăță
și taie cartofii (cum vrei: cuburi ca pentru
tocană sau felii ca pentru prăjit) și
aruncă-i în apa clocotită, 5-7 minute. Între timp, taie și călește ceapa în 2 linguri de ulei,
vreo 5 minute.
Scurge cartofii (atenție, să nu îi fierbi mai mult decât e cazul) și adaugă-i peste ceapă.
Călește-i, întorcându-i din când în când, vreo 10 minute. Între timp, bate ouăle cu sare și
piper într-un vas separat.
Toarnă peste cartofi când aceștia s-au făcut, dă mic de tot focul și lasă să se facă. până
când se întărește.
Întoarce pe partea cealaltă, fără să o rupi (poți să te ajuți de o farfurie să faci asta). Mai
lasă să se facă încă 3-5 minute.

Poate ai timp sa incerci si SUPĂ SPANIOLĂ DE ROŞII


INGREDIENTE
1 bucata carnat picant
600 g roşii in bulion
200 g năut
1 bucata ceapa medie
2 bucati catei usturoi
1 legatura pătrunjel creţ
2 linguri ulei
1 praf sare, piper
MOD DE PREPARARE
Învaţă să faci o supă spaniolă de roşii ca la Barcelona!
1. Într-o tigaie, se rumeneşte uşor cârnatul picant, tăiat felioare.
2. În oala de fiert supa, se încinge o lingură de ulei şi se pun să se călească ceapa curățată
și tocată mărunt şi usturoiul curățat și tăiat felioare.
Apoi, se adaugă năutul, se lasă un minut să se călească şi se toarnă aproximativ un litru
de apă şi roşiile. Se lasă să fiarbă în jur de 45 de minute la foc mediu.
3. Odată năutul fiert, se scoate un sfert din cantitate, iar restul conţinutului oalei se
mixează, potrivindu-se de gust cu sare și piper.
4. Se aduce supa la masă cu năutul păstrat, felioare de cârnat şi pătrunjel mărunt tăiat.
Salata “Miracol” – Garnitura ideala pentru o masa festiva
Ingrediente:
400 gr ciuperci marinate
1 cana de orez
6 oua
2 conserve de porumb boabe
2 pachete surimi de crab
200 gr smantana
2 buc. piept de pui medii
1 ananas (sau conserva)
maioneza
Mod de preparare:
Se spala si se fierbe orezul. Se spala, se fierb pieptii de pui si se taie ca pentru salata de
boeuf. Se fierb tare ouale si se taie cubulete mici patru dintre ele.
Doua oua se vor opri pentru ornare. Se taie marunt surimi. Se pune la scurs porumbul. Se
taie marunt ciupercile.La fiecare dintre ingredientele de mai sus se adauga smantana si
maioneza doar cat sa le lege.
“Asamblare”:
La baza orezul, urmeaza stratul de surimi, apoi porumbul, pieptul de pui, ciupercile
marinate, ouale fierte, fiecare amestecate cu maioneza si smantana.
Se da la frigider pana a doua zi. La servire se orneaza cu felii de ou pe laterala si cu felii
de ananas deasupra.

Sau poate vrei o salata greceasca


Ingrediente:
ulei de masline
suc de lamai
un catel de usturoi
oregano
sare
piper
3 rosii
o ceapa rosie
un castrevete
un ardei verde
120 grame feta
masline
Mod de preparare:
In recipient, amesteca uleiul de masline cu sucul de lamaie, usturoiul pisat, sarea, piperul
si oregano. Amesteca totul bine, pana obtii un sos omogen.
Intr-un bol mare, pune toate ingredientele, taiate felii. Amesteca bine. Adauga apoi
dressingul si amesteca bine, pana cand toate ingredientele se combina.
Salata greceasca se serveste imediat dupa preparare , cu lipie crocanta. Salata se poate
servi si alaturi de preparate din carne la gratar, sau ca atare, cu foccacia.
Rulada din piept de pui
Dacă vă doriți ceva foarte gustos, încercați această rețetă!
INGREDIENTE:
– 1 piept de pui
– 6 felii de șuncă presată
– 3- 4 ouă
– 1 lingură miere
100 ml vin alb
– 100 ml apă
– Sare- Piper
MOD DE PREPARARE:
Fierbem ouăle pentru 10 minute, apoi le curățăm și le tăiem felii, nici prea subțiri, dar
nici prea groase.
Spălăm pieptul de pui, apoi îl ștergem puțin și îl tăiem pe lung.
Nu îl tăiem în întregime, să putem să îl umplem după. Batem foarte putin cu ciocanul de
snitele.
Condimentăm ambele părți apoi al puiului, apoi așezăm feliile de șuncă presată, feliile de
ouă și rulăm.
Trebuie să încercăm să rulăm strâns și apoi să legăm cu o ață. Ungem o folie de aluminiu
cu puțin ulei și punem pieptul de pui rulat în folie.
Punem în tavă și coacem la 180 de grade timp de 30 de minute.
După cele 30 de minute, luăm folia de pe ruladă, ungem pieptul de pui cu miere, apoi îl
stropim cu vin și cu apă și coacem până se rumenește.
Din când în când mai stropim cu zeama care s-a scurs în tavă.
Când e gata, scoatem din cuptor și lăsăm să se răcească, apoi tăiem ața cu care am legat
pieptul de pui și tăiem felii.
Servim decorat cu felii de ardei și hrean.

Poftă bună!
Cozonac fără frământare
Rețeta de cozonac fără frământare poate reprezenta soluția salvatoare pentru gospodinele care nu
vor sau nu știu să frământe, ori pur și simplu din lipsă de timp.
Ce îți trebuie pentru Cozonac fără frământare:
– 1 kg de făină
– 300 de grame de zahăr
– 5 ouă potrivite
– jumătate de pachet de unt cu grăsime de 80%
– 200 de ml de lapte
– 5 linguri de ulei
– 4 linguri de cacao
– 400 de grame de nucă
– coaja de la o lămâie
– 1 esență de rom
– 2 portocale
– 42 de grame de drojdie
proaspătă
– zahăr pudrăpentru ornat
Cum se procedează pentru
obținerea Cozonacului fără frământare:
Se cerne făina bine și se pune într-un castron mai mare sau lighean. Apoi, în mijloc se
face o gaură, unde se pune drojdia, iar peste ea un pic de lapte cald și 2 linguri de zahăr.
Se separă gălbenușurile de albușuri. Când drojdia începe să facă bule, se pun
gălbenușurile și jumătate din cantitatea de zahăr.
Cealaltă cantitate de zahăr se bate bine cu albușurile, se amestecă cu cacao și nuca.
Aceasta este umplutura.
După aceea, se adaugă peste aluat, laptele cald, uleiul, untul topit călduț, apoi se
încorporează toate în făină, până se obține un aluat nelipicios și elastic. Aluatul se
acoperă cu un prosop de bucătărie sau cu folie și se ține timp de o oră la cald.
Înainte de prelucrarea aluatului, se ung mâinile cu ulei, apoi se împarte aluatul crescut în
4 părți egale, din care se formează sfere.
Fiecare sferă se întinde frumos cu ajutorul unui sucitor, se întinde din umplutura de nuci,
în care se mai pot pune stafide sau alte ingrediente, după gust. Se rulează și se răsucesc,
cât să se formeze un cozonac.
În acest moment, se ung tăvile de cozonaci cu ulei, se presară cu făinp, se adaugă și
cozonacii, apoi se mai lasă la crescut încă o oră. Înainte de a-i băga la cuptor, se încinge
bine, se ung cozonacii cu un ou bătut și se lasă până se rumenesc frumos, între 35 și 50 de
minute, în funcție de cuptor.
După ce s-au copt, se scot din formă și se presară zahăr pudră deasupra. Cine dorește, se
pot orna cu nuci. Sunt la fel de buni, fără prea multă muncă. Poftă bună!
Incearca cea mai simpla reteta de crema de ciocolata
Crema de ciocolata este ideala pentru decorul torturilor si umplerea brioselor pentru
micul dejun, dar o poti consuma si simpla ori cu frisca.
Posibilitatile sunt infinite! Pentru cea mai simpla reteta de crema de ciocolata, ai nevoie
de doar trei ingrediente:
– 600 ml de smantana grasa pentru frisca;
– 2 linguri de cacao cernuta;
– o lingura de zahar pudra.
Mod de preparare:
Adauga ingredientele intr-un bol si apoi, cu ajutorul unui tel, amesteca bine compozitia,
pana cand observi ca aceasta capata o consistenta moale, cremoasa. Ai grija sa nu
amesteci prea mult, pentru ca risti ca delicioasa crema sa se taie.
Introdu apoi compozitia la frigider pentru cateva ore si vei observa ca va capata treptat o
nuanta mai inchisa, foarte placuta.
Voilá, ai obtinut o crema de ciocolata absolut delicioasa, extrem de cremoasa, pe care o
poti folosi dupa cum iti pofteste inima! La cat de buna este, noi am adaugat cateva fructe
si am savura-o asa.
Plăcintă cu dovleac cu aluat fraged
Placinta de dovleac cu aluat fraged este delicioasa! Este un desert de sezon si te cucereste
de la prima bucata.
Ingrediente:
6 linguri zahar
2 oua
14 linguri ulei
24-25 linguri faina
1 ceasca lapte
1 plic zahar vanilat
1 praf de copt
sare
Pentru umplutura:
1 dovleac
3 linguri zahar
1 lingurita scortisoara
coaja rasa de lamaie
Mod de preparare
Bati ouale, adaugi zaharul si bati pana devine spuma. Adaugi treptat uleiul, laptele, faina,
praful de copt si un praf de sare.
Framanti bine si lasi aluatul deoparte. Cureti dovleacul, il dai pe razatoare, amesteci
compozitia cu zaharul, scortisoara si coaja de lamaie si calesti totul. imparti coca in doua
si intinzi doua foi.
Pui o foaie in tava unsa cu ulei sau unt, asezi umplutura si acoperi cu a doua foaie. intepi
foaia cu furculita si dai la cuptor. Cand s-a copt, scoti placinta si o lasi la racit, o pudrezi
cu zahar vanilat si o tai in patrate.
Iata si o reteta de aluat fraged
Trei secrete pentru a prepara un aluat fraged pentru orice tip de placinta
Aluat fraged pentru orice placinta ai dori
Pentru a descoperi acele mici ponturi de care ai nevoie pentru ca aluatul de placinta sa fie
cat se poate de fraged, trebuie mai intai sa ne amintim cum anume se prepara. Iata de ce
ai nevoie pentru ceea ce va fi un aluat fraged pentru placinta:
500 gr faina
250 gr unt
2 oua
3 plicuri de zahar vanilat
75 ml apa
Un plic ammoniac
O lingura otet
O jumatate de lingurita de sare
Incepi prin a iti alege un bol incapator in care vei pune untul, sarea si zaharul vanilat.
Cele trei vor fi amestecate pana cand untul va deveni cremos, iar cristalele de zahar
vanilat nu se vor mai simti. Intr-un castronel separat, trebuie batute ouale foarte bine.
In bolul in care ai frecat untul vei adauga ouale treptat, avand grija sa amesteci in
continuu. Amoniacul va fi stins cu ajutorul otetului si va fi adaugat peste unt.
Compozitia se amesteca in continuare pana cand totul se omogenizeaza. Jumatate din
cantitatea de faina se adauga si ea treptat.
Cand simti la mana ca a inceput sa se ingroase compozitia ta, incepi sa adaugi apa, putin
cate putin amestecand in continuare pana cand toata apa va fi incorporata. Cand toate
ingredientele au fost puse, aluatul trebuie amestecat in continuare pana cand incepe sa se
formeze o coca moale.
Trucuri pentru a evita un aluat nisipos
Pentru a intinde foile de placinta, pe masa se va presara faina din abundenta si se aseaza
coca ce va fi intinsa. Se presara faina si pe coca pentru a nu se lipi si se incepe intinderea
foii.
Un prim secret pentru a evita un aluat nisipos, mai ales al celui pentru placinta, este
pastrarea castronului cu coca intr-un loc cat se poate de racoros pentru cateva ore.
Astfel, grasimea din aluat nu se va inmuia, ceea ce este foarte important, iar aluatul va
incepe sa prinda din fragezime. Tot la rece vor fi tinute si foile, dupa ce au fost intinse,
pentru 15 minute.
Un alt lucru de care trebuie sa tii cont este felul in care vei pastra foile, odata ce au fost
intinse. Niciodata sa nu lasi foile neacoperite. Daca faci asta, ele vor capata o un aspect si
o consistenta de uscat.
De asemenea este bine ca fiecare dintre foi sa fie unsa cu putin unt topit, pentru a nu se
usca in timpul coacerii.
Dupa cum vezi, nu este foarte greu sa prepari un aluat fraged pentru placinta ta. Bucataria
nu mai este un loc misterios, ci este un loc in care poti da frau liber imaginatiei si, cine
stie, poate chiar sa descoperi singura cateva trucuri. Bucura-te ca nu ti-am mai iesit un
aluat nisipos si prepara cele mai delicioase placinte!
MAIONEZĂ DE CASĂ
2 gălbenușuri mari de ouă
1/2 linguriță sare
2 linguri apă foarte rece
1 linguriță muștar
2 linguri zeamă de lămâie
*** 350 ml ulei DE LA FRIGIDER
MOD DE PREPARARE
Din cantitățile date îți ies aproximativ 200-
250 g maioneză.
Într-un robot de bucătărie la care ai atașat lama cea mai lată, adaugă toate ingredientele
(în afară de ulei). Combină-le 5-10 secunde.
În timp ce mixarea continuă, toarnă (treptat și încet de tot) uleiul rece (ăsta e secretul
reușitei, dacă vrei să îți iasă rapid și să nu se taie maioneza!). Ar trebui să dureze cam un
minut până când se încorporează cu totul.
Când se încorporează uleiul în amestec, ar trebui să obții o cremă consistentă, densă,
gălbui-pai. Gustă și asezonează.
Depozitează până la 2 săptămâni într-un vas care se închide etanș.
Rulada Raffaello: chiar merita facuta acasa
Salam de biscuiti Raffaello, este un desert aromat si nemaipomenit de delicios. Cu acest
desert special vei cuceri nu numai familia , dar si pe toti prietenii tai.
Ingrediente: 400 ml lapte condensat, 100 g unt, 2 foi de napolitana, 120 ml apa, 350 g
biscuiti, 150 g nuca de cocos, 100 g zahar, 40 g cacao, 15 ml esenta de vanilie.
Mod de preparare: Amestecati intr-un bol nuca de cocos cu laptele condensat. Foile de
napolitana le maruntiti cu ajutorul unui robot de bucatarie si le adaugati in compozitia de
cocos.
Amestecati bine si puneti compozitia pe un tocator tapetat cu folie de plastic, dati-i forma
unui rulou si impachetati strans. Strangeti la capete si dati ruloul la rece pentru 10 minute.
Intre timp preparati siropul: Zaharul, apa si cacaoa o puneti intr-o cratita pe foc,
amestecati pana zaharul s-a topit. Apoi se ia de foc, adaugati esenta de vanilie, untul
moale si amestecati pana se topeste untul.
Maruntiti biscuitii cu Scoateti sulul de Raffaello si il puneti peste salamul de biscuiti,
apoi rulati atent indepartand folia de plastic. Strangeti bine salamul la capete si dati la
rece pentru 2-3 ore.
Tort de biscuiți – Este delicios, se face usor și nu necesită coacere
Pentru a pregăti acest tort de biscuiți, veți avea nevoie de următoarele ingrediente:
400 grame biscuiti
1 lingurita zahar
1 lingurita esenta de rom
Pentru cremă:
3 galbenusuri (din albusurile ramase puteti face o omleta)
2.5 linguri zahar (sau 4 linguri zahar brun)
3 linguri amidon
320 ml lapte
1 plic zahar vanilat
3-4 lingurite esenta de rom
125 grame unt nesarat (82% grasime)
100 grame ciocolata neagra
Glazură de ciocolată: 70 grame ciocolata + 1 lingurita unt
Pentru ornat: 2-3 biscuiti, ciocolata, nuci
Cum se prepară?
Cum se prepară crema?
Frecam galbenusurile cu zaharul, cu amidonul si adaugam treptat si laptele. Punem pe foc
si lasam sa fiarba amestecand pana se ingroasa si devine ca o budinca.
Adaugam zaharul vanilat si esenta de rom si luam de pe foc, adaugand untul taiat
bucatele. Amestecam pana se topeste untul si lasam sa se raceasca usor dar nu complet.
Ciocolata o topim pe baie de aburi si o adaugam cremei de mai sus, omogenizand.
Biscuitii se rup in bucati mici si se pun intr-un vas.
Crema de ciocolata se lasa sa se racoreasca 5-10 minute apoi se adauga peste compozitia
de biscuiti
Amestecam pana se incorporeaza sosul , compozitia obtinuta se pune intr-o forma asezata
pe un platou ( inel reglabil ) si se uniformizeaza.
Pentru glazură, topim ciocolata impreuna cu untul pe baie de aburi si o intindem peste
compozitie.
Deasupra razuim biscuiti si ciocolata.
Se acopera forma cu folie alimentara si se pune la rece pentru minim 3 ore, de preferat
peste noapte.
Se indeparteaza forma
si tortul cu biscuiti
este gata.
Daca iti plac fructele,
poti adauga bucatele
tocate marunt sau
nuci tocate
Cum faci o crema delicioasa de vanilie. Se pregateste foarte
repede si o puteti folosi la foarte multe prajituri
Cea mai buna reteta pentru o crema de vanilie exact ca la cofetarie. Cu siguranta ai aceste
ingrediente in casa. Desi nu are intaritor sau alt agent de ingrosare, va fi tartinabila si cu
un gust formidabil de vanilie.
Ingrediente necesare pentru pragatirea cremei de vanilie:
350 g unt
2 galbenusuri
300 g zahar
200 ml lapte
2 pliculete zahar vanilat
1 lingurita esenta de vanilie
Iata cum se prepara delicioasa crema de vanilie:
Amestecam laptele cu galbenusurile, zaharul si zaharul vanilat direct intr-o oala, apoi
fierbem la foc mic.
Se amesteca incontinuu si se lasa la fiert pentru aproximativ 3 minute. Va fi lichid, dar
dupa ce se adauga si untul, compozitia va incepe sa se intareasca.
Un aspect foarte important, de care trebuie sa tineti cont neaparat, este sa nu lasam la fiert
compozitia pentru mai mult de 3 minute.
Explicatia vine din partea cofetarilor, care au explicat ca prezenta zaharului in compozitia
cremei poate dauna texturii acesteia daca timpul este mai crescu, iar acesta poate sa
devina zgrunturos.
Dupa ce se ia de pe foc oala cu compozitia, se acopera bine cu folie de aluminiu si se lasa
pana cand compozitia se raceste. Ideal ar fi sa o lasati pana cand ajunge la temperatura
camerei, fara sa fortati racirea.
Intr-un bol separat se freaca foarte bine untul inainte de a adauga crema, o lingurita de
esenta de vanilie si se continua sa se amestece pana cand compozitia devine omogena.
Crema este gata, iar acesta este momentul in care decideti cum sa o folositi – este indicata
pentru a umple cornulete, foi, torturi sau diverse prajituri. Aveti foarte multe optiuni.
Placinta cu mere ca la bunica acasă! Gustul dulce al copilăriei
Pentru Aluat:
Pentru o tava de 25cm/30 cm)
2 oua intregi
9 linguri zahar
9 linguri ulei
9 linguri lapte
12 linguri faina
1 praf de copt
Ingrediente umplutura
1 kg de mere (aprox. 6 mere)
zahar dupa gust
scortisoara
Preparare:
Se mixeaza ouale intregi cu zaharul, se adauga uleiul si se mixeaza pana se incorporeaza.
Intr-un alt bol amestecam faina cu praful de copt si o adaugam amestecului precedant
alternand cu laptele.
Se curata merele, se dau pe razatoare sau se taie felii si se calesc cu zahar pana scade
sucul pe care-l lasa.
Cand sunt calite se adauga un pic de scortisoara (1/2 lingurita) si se lasa sa se racoreasca.
Se tapeteaza tava cu foaie de copt sau unt (a mea a avut 25 cm/30 cm) si se toarna
jumatate din aluat care se coace pentru 10-12 minute la 180 grade C (foc potrivit), in
cuptor preincalzit.
Se scoate si se pune amestecul de mere calite deasupra apoi se toarna si restul de aluat si
se mai coace cca. 40 de minute.
Cand este gata se pudreaza cu zahar pudra, se taie cand este racita complet.
De ce e bine să pui puțin bicarbonat pe carne înainte de o găti
Ai o bucată de carne mai tare, mai fibroasă, mai ațoasă? Care, atunci când va fi și preparată
termic, va deveni și mai tare?
Nu trebuie să o arunci, există o soluție simplă și la îndemână pentru a-i reda frăgezimea. Acoper-
o (cam așa cum îmbraci în făină un șnițel/o chiftea) cu bicarbonat de sodiu și las-o la frigider
timp de 3-5 ore.
Spală bine carnea de bicarbonat înainte să o gătești. Carnea va fi atât, atât de moale încât ți se va
topi în gură!
La ce mai poate fi util bicarbonatul de sodiu:
Este substituent al prafului de copt. Se amestecă cu oţet.
Spală fructele şi legumele cu bicarbonat de sodiu.
O linguriţă de bicarbonat adăugat în apa în care fierbe puiul sau găina va grăbi procesul de
frăgezire al cărnii.
Pentru a fi mai digerabile, pune boabele de fasole în bicarbonat de sodiu.
Mirosul de peşte de pe mâinile tale va dispărea dacă te speli cu bicarbonat. La fel poţi presăra şi
pe carnea de peşte pentru a mai scoate din mirosul specific.
Omleta va ieşi mai pufoasă dacă adaugi jumătate de linguriţă de bicarbonat de sodiu la fiecare
trei ouă folosite.
Reduce aciditatea din preparatele culinare cu roşii. Presară puţin bicarbonat peste.
Prăjitură cu cremă de vanilie – foarte cremoasă și ușor de preparat
Ingrediente pentru prepararea blatului
4 ouă
6 linguri făină
4 linguri zahăr
2 linguri cacao fără zahăr
4 linguri apă
1 lingură esență de rom
1 linguriță praf de copt
Ingrediente pentru prima
cremă:
250 ml lapte
o budincă de vanilie
50 g zahăr
4 gălbenușuri de ou
250 g unt nesărat
50 g zahăr pudră
esență de vanilie
Ingrediente pentru a doua cremă:
4 albușuri de ou
100 g zahăr
o lingură zeamă de lămâie
Ingrediente pentru ornat: 50 g ciocolată rasă
Cum se prepară?
Albușurile de ou le amestecăm cu zahărul și batem o spumă tare din ele. Cu grijă
adăugăm și gălbenușurile, apoi apa, făina, praful de copt, praful de cacao și esența de
rom.
Punem totul într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și coacem la 180 de grade, timp de 35 –
40 de minute.
Cât timp se coace blatul, pregătim crema. Praful de budincă, 50 g zahăr și laptele le
fierbem într-o oală în mod obișnuit până obținem budinca.
După ce o luăm de pe foc, adăugăm gălbenușurile și cu mișcări energice amestecăm, apoi
lăsăm să se răcească.
Frecăm untul cu zahărul pudră, până devine cremos. Încetul cu încetul adăugăm și
budinca răcită și amestecăm cu mare grijă, apoi după gust aromatizăm cu esența de
vanilie.
Crema o intindem pe blatul răcit, apoi îl punem la frigider. Batem spuma albusurile cu
zeama de lamaie pana devin ferme. Adaugam zaharul si mixam pana obtinem o bezea
tare si lucioasa pe care o vom intinde uniform pe toata suprafata prajiturii. Punem
uniform peste crema de vanilie și presărăm cu ciocolata rasă.
Punem prăjitura la frigider și lăsăm 1 – 2 ore, apoi putem servi. Va recomandam sa o
lasati peste noapte in frigider fiindca blatul se va insiropa de la crema si prajitura va fi cu
mult mai buna.
Tort cu mere si crema de zahar ars- un desert adorat de toti
Cine nu iubeste crema de zahar ars? Iar daca o asezi pe un blat pufos si deasupra adaugi
mere caramelizate, rezultatul va fi unul cu adevarat spectaculos
Ingrediente:
Sirop: 10 linguri de zahar tos.
Crema: 8 oua, 1 L de lapte, 200 g de zahar tos, 20 g zahar vanilat, 6 – 8 mere, 50 g unt,
scortisoara.
Blat: 4 oua, 4 linguri de zahar, 4 linguri de faina.
Mod de preparare: Intr-o oala mare, de aproximativ 4 L, topiti zaharul pentru sirop.
Puteti folosi si o forma de tort.
Mai exact, se pune cratita pe foc si vom amesteca zaharul pana cand se topeste si capata o
culoare maronie. Stingem focul apoi vom apleca vasul cu atentie in toate partile pentru ca
zaharul topit sa imbrace tot interiorul.Caramelul trebuie lasat sa se raceasca si sa se
intareasca.
Se curata merele si se asaza peste caramelul intarit.Jumatatile de mere le vom aseza cu
scobitura unde a fost cotorul in sus pentru a aseza in fiecare cate un cubulet de unt, apoi
presaram scortisoara.
O alta modalitate este sa sa puneti merele intr-o oala, impreuna cu un cub de unt, putina
apa si scortiosara. Se lasa pe foc mic pana se inmoaie. Aveti grijp cand le amestecati sa
nu le zdrobiti. Le punem la cuptorul incins timp de 20 de minute.
Scoatem forma de tort din cuptor dupa cele 20 de minute si peste merele caramelizate
turnam crema de zahar ars. Se amesteca ingredientele cu mixerul sau cu telul pana se
omogenizeaza, apoi o bagam la cuptor pentru inca 30 de minute.
In acest timp, facem blatul din 4 oua, 4 linguri de zahar si 4 de faina. Turnam balatul
peste crema de zahar ars si lasam la cuptor pana se rumeneste usor, timp de aproximativ
15-20 de minute.
Dupa ce scoatem tortul din cuptor, il lasam putin la racit, apoi il rasturnam pe un platou
mare. Nu ridicam forma decat dupa jumatate de ora.
Astfel, blatul va absorbi din siropul format in tava. Este de preferat sa-l facem seara si sa-
l lasam pana dimineata in frigider.
Cea mai bună rețetă de ostropel de pui
Ingrediente pentru ostropel de pui
– piept proaspăt de pui;
– căței de usturoi – după gust;
– trei roșii decojite;
– două linguri de ulei;
– pătrunjel;
– sare, piper și alte condimente, după gust.
Iată cum prepari ostropel de pui, după o rețetă rapidă, ieftină, simplă și delicioasă!
În primul rând, trebuie să porționezi puiul și să îl rumenesti în ulei bine încins, până când
devine auriu. Dacă vei folosi și un capac, pentru a acoperi tigaia, puiul va fi mai bine
făcut în interior și mai gustos.
În același ulei bine încins, după ce ai scos puiul, călește usturoiul și roșiile decojite, tăiate
cubulețe. Presară sare și piper, după gust.
Din aceste ingrediente vei obține un sos gustos de roșii, în care vei adăuga puiul.
Mai lasă circa cinci minute să se îmbine puiul și roșiile, amestecând ușor, apoi oprește
focul și adaugă verdeața.
În funcție de preferințe, poți servi ostropelul de pui cu mămăligă fierbinte sau rece ori cu
pâine.
Iată și câteva secrete care te vor ajuta să prepari și mai ușor un ostropel de pui delicios!
Lasă roșiile în apă clocotită, pentru a le putea descoji mai ușor. Deseori, atunci când le
scoți din apă sunt deja descojite, iar tu vei scăpa de o muncă migăloasă.
Dacă preferi un sos mai gros, o lingură de făină adăugată în uleiul încins, înaintea roșiilor
și a usturoiului, te va ajuta. Nu uita să amesteci constant!
Chec pufos cu lămâie și iaurt
Checul cu lămâie și iaurt este cel mai bun chec din lume – Rețeta este floare la ureche
Ingredientele de mai jos sunt pentru o tava clasica de chec, insa puteti face mai multe
tavi calculand ingredientele. Am folosit ca si unitate de masura paharul de iaurt de 125 de
grame pentru ca cu el am masurat si restul ingredientelor.
Se folosesc patru oua la un pahar de iaurt.
Ingrediente:
4 oua
un pahar de iaurt de 125 de grame
2 pahare rase de zahar
3 pahare cu varf de faina
un pahar de ulei
coaja rasa de la o lamaie
o lingurita de suc de lamaie
un praf de sare
o lingurita de praf de copt
Cum se prepară?
Se incalzeste cuptorul, se unge o tava de chec cu unt (ulei) si se tapeteaza cu faina (daca
vrei, poti folosi hartie de copt in loc de faina).
Se amestaca ouale cu zaharul, bine, pana cand se fac spuma, se adauga uleiul, lingurita de
suc de lamaie si iaurtul, apoi se continua cu amestecatul.
Se adauga faina, coaja de lamaie si praful de copt si se omogenizeaza compozitia incet,
ca sa nu se lase.
Se rastoarna in tava si se coace prajitura 20-30 de minute la 200 de grade.
Checul cu lamaie si iaurt este gata cand capata o culoare frumoasa si este consistent la
atingere – puteti folosi un bat de frigaruie pentru a-l incerca.
Este perfect si rece si il puteti manca simplu, pudrat cu zahar sau cu glazura de ciocolata.
Clătite din dovlecei, o rețetă ușoară și deliciosă – Perfecte ca garnitură sau, de ce nu, ca fel principal –
Încercați rețeta! Vă va cuceri!
Ingrediente
450 grame de dovlecei;
300 ml de chefir;
4 ouă;
350 grame de făină;
o lingură de ulei;
2 linguri de pătrunjel;
o linguriță de sare;
0,5 linguriță bicarbonat de sodiu;
unt.
Cum se prepară?
Treceți dovleceii decojiți prin răzătoarea mică, apoi scurgeți-i bine de suc.
Puneți dovleceii într-un bol și amestecați bine cu chefir, pătrunjel tocat, bicarbonat de sodiu, sare și ouă
bătute.
Adăugați făina treptat, amestecând bine. Turnați uleiul. După ce obțineți un aluat lichid, lăsați deoparte
să se odihnească aproximativ 20 de minute.
Prăjiți clătitele pe ambele părți, în tigaia unsă cu ulei, până capătă o culoare aurie.
Ungeți fiecare clătită cu unt și aranjați-le una peste alta. Serviți cu sos de cașcaval sau cu mozzarella.
Cum se prepara cel mai pufos chec: Secretul sta in modul de
adaugare al zaharului.
Pentru a prepara checul, vei avea nevoie de:
INGREDIENTE:
ZAHAR 1 CANA SI JUMATATE
FAINA 1 CANA SI JUMATATE
ULEI 7 LINGURI
APA 7 LINGURI
OUA 7 BUCATI
CACAO 1-2 LINGURI
1 PACHETEL PRAF DE COPT
1 PACHETEL ZAHAR VANILAT
Mod de preparare
Albusul se separa de gălbenuş iar spuma se bate bine. Se pune pe foc zahărul cu apă şi se
lasă la fiert la foc mic până când se obține un sirop. Peste albușul spumă se pune siropul
de zahăr (fiebinte) şi se mai amestecă puțin.
Apoi se asauga în compoziție praful de copt amestecat cu putina faina și zahărul vanilat și
mai amestecați puțin.
Se pun apoi și cele 7 gălbenușuri pe rand și se amestecă din nou. Se adaugă și uleiul și
făină și se amestecă foarte bine, pentru a obține cocoloașe.
Se ung tăvile cu puțin unt și se dă compoziția la cuptor. Opriți puțină compoziție și
amestecați-o cu cacao pentru a obține efectul marmorat.
Prajitura Tosca – Un deliciu pentru zilele de toamna
Daca nu ai incercat pana acum aceasta prajitura, atunci te sfatuim sa nu mai stai mult pe
ganduri si s-o faci chiar acum! Aceasta reteta va fi o reala descoperire in bucatarie.
Este o prajitura delicioasa cu blat de mac si crema fina de vanilie, iar stratul de biscuiti si
glazura perfecta intregeste gustul fenomenal al prajiturii.
Ingrediente: 4 galbenusuri, 200 g zahar, 300 ml lapte, 40 g amidon, 100 g unt, 5 g zahar
vanilat, 0,5 lingurita sare, 5 albusuri, 50 g faina, 75 g seminte de mac, 1 lingurita praf de
copt, 10 biscuiti din cacao, 200 ml cafea, 100 g ciocolata neagra, 100 ml frisca.
Mod de preparare: Mixati galbenusurile cu un praf de sare dupa care adaugati treptat 100
g zahar.
Adaugati amidonul si mixati bine dupa care inlocuiti mixerul cu un tel si adaugati treptat
din lapte.
Transferati compozitia intr-o cratita pe care o puneti la foc mediu timp in care se
amesteca continuu. Fierbeti cateva minute pana la ingrosare, dupa care transferati intr-un
bol care va fi acoperit cu folie alimentara si dati la frigider pana se intareste. Mixati
crema racita cu untul moale.
Amestecati faina cu praful de copt dupa care lasati deoparte si bateti albusurile cu un praf
de sare. Adaugati treptat celelalte 100 g zahar si mixati pana cand obtineti o bezea tare si
lucioasa. Dupa care adaugati macul si se incorporeaza faina amestecand cu ajutorul unei
spatule cu miscari ample de sus in jos.
Turnati compozitia intr-o tava patrata de 24 cm, unsa cu unt si tapetata cu hartie de copt.
Dati tava in cuptorul preaincalzit la temperatura de 180°C pentru 25 minute. Faceti testul
cu scobitoarea si il scoateti pe un gratar sa se raceasca.
Puneti crema peste blat si nivelati cu lingura, dupa care treceti biscuitii prin cafea si se
pun pe crema. Turnati frisca fierbinte peste ciocolata si lasati 2-3 minute, apoi amestecati
foarte bine. Se lasa deoparte 10 minute, apoi se pune peste stratul de biscuiti.
Dati prajitura la frigider pentru 2 ore dupa care o puteti taia in bucatele. Cu cat sta mai
multe ore in frigider, cu atat este mai buna.
CHEC CU PORTOCALE SI CACAO

INGREDIENTE
100 g ciocolata neagra
100 g coaja de portocale confiata
2 bucati oua
125 g zahar
125 g unt
150 g faina
1 plic praf de copt
1 ceasca unt pentru tava
MOD DE PREPARARE
Învaţă să prepari un chec cu portocale şi
cacao festiv.
Mod de preparare:
1. Untul se freaca cu zaharul. Dupa ce acesta s-a topit, se adauga ouale, faina si praful de
copt.
2. Se rade ciocolata si se adauga în amestec, se adauga si coaja de portocala, se amesteca
usor si se toarna aluatul în forma de chec unsa cu unt.
3. Se coace 15 minute la foc mare, apoi se micsoreaza focul si se coace înca 45 de
minute. Dupa ce trece testul cu scobitoarea, se lasa 15 minute sa se raceasca înainte de a-l
scoate din forma.
RULADĂ DE PIURE
INGREDIENTE
1,5 kg cartofi albi
1 pachet mare de unt
300 g şuncă
2 legaturi ceapă verde
6 ouă
sare, piper
MOD DE PREPARARE
Nu este o ruladă de post, dar este perfectă
pentru mesele în familie, de Sărbători. Uite
cum poţi prepara şi tu pentru cei dragi o
ruladă de piure:
1. Cartofii se curaţa si se fierb în lapte cu
un praf de sare. Apoi, se scurg, se paseaza
si se amesteca cu unt.
2. Cât timp fierb cartofii, se pun si ouale la fiert. Sunca se taie foarte marunt, la fel si
ceapa verde.
3. Piureul de cartofi se amesteca alaturi de sunca si ceapa verde si se gusta de sare si
piper.
4. Tot amestecul se pune într-o formă, se bate bine forma de masă pentru ca piureul să se
aşeze, se pun ouăle fierte şi se dă la rece pentru două ore. Rulada se răstoarnă şi se aduce
la masa tăiată.

Tort Raffaello, un desert delicios ca si bomboanele Raffaello


Azi vă prezentăm rețeta de tort Raffaello, care poate fi preparată în nenumărate moduri,
dar aceasta e preferata mea. Pentru măsurarea ingredientelor am folosit o cană de 250 ml.
Ingrediente pentru blat:
– 2 ouă
– 1 cană zahăr
– 200 g brânză de vaci
– 1 linguriță bicarbonat de sodiu
– ½ linguriță sare
– 2 căni făină
– Fulgi de nucă de cocos (pentru ornat)
Ingrediente pentru cremă:
– 3 gălbenușuri de ou
– 1 cană zahăr
– 3 linguri făină
– 500 ml lapte
– Esență de vanilie
– 200 g unt
Mod de preparare
Batem ouăle împreună cu zahărul, apoi adăugăm brânza de vaci, bicarbonatul de sodiu,
sarea și o cană cu făină. Amestecăm totul cu mixerul sau cu telul. Adăugăm încă o cană
cu făină și amestecăm în continuare. După asta punem aluatul la frigider pentru 60 de
minute.
Între timp pregătim crema. Frecăm gălbenușurile împreună cu zahărul, apoi adăugăm
făina și laptele. Amestecăm cu telul sau cu mixerul, apoi fierbem crema la foc mic,
amestecând în continuu.
Când începe să fiarbă, o luăm de pe foc și aromatizăm cu esență de vanilie, apoi o lăsăm
să se răcească. Frecăm bine untul până devine spumoasă și apoi o amestecăm cu crema.
Scoatem aluatul din frigider și îl împărțim în 6 părți egale. Întindem 6 foi, pe care le
coacem în cuptorul
preîncălzit, timp de câteva
minute, pe spatele unei
tăvi unse cu unt. Le lăsăm
în cuptor până prind un pic
de culoare.
Foile de tort le ungem cu
crema, le punem una peste
alta și presărăm cu fulgii
de nucă de cocos. Lăsăm
câteva ore să se
odihnească, apoi putem servi. Dacă doriți, puteți orna pe deasupra chiar și cu fulgi de
ciocolată. Poftă bună!

Crema de ciocolată pe care o au majoritatea prăjiturilor


Aceasta este crema de ciocolată de bază pe care o găsești în majoritatea prăjiturilor, de
aceea trebuie să vezi cât de ușor o poți face chiar tu! Mai ales că ai toate motivele să o
faci de la zero în loc să o cumperi…
Mai ieftină (mai ales când faci pentru un eveniment care implică mai mulți oameni), mai
rapidă și mult mai gustoasă decât cea instant, din comerț, deoarece o faci din ingrediente
de casă.
Aveți nevoie de:
500 ml lapte
150 g zahăr
50 g făină
100 g cacao pudră
60 g unt
5 gălbenușuri
2 lingurițe esență de vanilie
Cum se prepară?
Într-o crăticioară care nu lipește, pe foc mediu, adaugă 3/4 din cantitatea de lapte și esența
de vanilie. Amestecă ușor și lasă pe foc doar până când laptele începe ușor să dea în
clocot. Dă deoparte și lasă la răcit.
Într-un bol mediu, bate gălbenușurile cu zahărul și untul cu mixerul, la viteză medie-
mare, până obții o cremă omogenă și destul de grosuță (aproximativ 5 minute). Adaugă
peste, încet și treptat, jumătate din cantitatea de lapte fiert și răcit, continuând să bați.
Cerne făina, treptat și amestecând continuu, până la omogenizare completă. Cerne pudra
de cacao, amestecând continuu până se încorporează cum trebuie.
Adaugă crema de mai sus peste restul de lapte din oală, amestecând continuu la foc
mediu-mic până când începe să fiarbă ușor. Dă focul la cea mai mică treaptă, adaugă
treptat restul de 1/4 de lapte nefiert și amestecă. când ai încorporat tot laptele, dă de pe
foc, transferă într-un vas de sticlă și lasă la răcit.
Dacă nu o servești / folosești imediat, acoperă bine cu o folie de plastic (nu trebuie să mai
rămână aer în vas, folia trebuie să atingă crema) și bag-o la frigider. Acolo poți să o ții
până la 5 zile. Din cantitățile date o să iasă aproximativ 500 g de cremă.
Dacă ai nevoie de mai multă sau mai puțină, pur și simplu ajustează cantitățile, în funcție
de cum cere rețeta pe care o ai de făcut.
Prăjitura Corina
Pentru a prepara această prăjitură gustoasă, veți avea nevoie de următoarele ingrediente:
Pentru prepararea blatului:
8 ouă
9 linguri de zahăr
5 linguri de făină
1 praf de copt
4 linguri de cacao
125 ml apă minerală
3 linguri de ulei
Pentru prepararea cremei:
1 plic budincă de frişcă sau
vanilie
1 pachet de unt (200 g)
8 linguri de zahăr
300 ml lapte
Cum se prepară Prăjitura Corina?
Prepararea blatului
Albuşurile se bat spumă cu zahărul, pe care îl adăugăm pe rând, lingură cu lingură.
Adăugăm şi gălbenuşurile, unul câte unul şi mixăm bine.
Presăram câte o lingură de făină amestecată cu praful de copt şi amestecăm foarte uşor,
cu mişcări de răsturnare, de sus în jos.
Turnam apă şi uleiul, iar la final adăugăm cacauă.
Turnam compoziţia rezultată în tavă mare de la aragaz, pe care o acoperim în prealabil cu
hârtie de copt.
Prepararea cremei
Praful de budincă se dizolvă cu puţin lapte din cei 300 ml.
Restul de lapte se pune la fiert împreună cu zahărul. Când începe să clocotească, se
toarnă praful dizolvat şi se amestecă continuu cu un tel până devine o budincă
consistentă. Lăsăm budincă să se răcească bine.
Untul la temperatura camerei se mixează bine. Se adaugă budinca răcită, doar câte o
lingură pe rând. Aveţi grijă să amestecaţi într-o singură direcţie, pentru a nu riscă să vi se
taie crema.
Întindem crema peste blatul răcit. Presăram deasupra nuca de cocoş sau nuci
caramelizate, după preferinţă.
Se taie foarte uşor cu ajutorul unui cuţit înmuiat mereu în apă caldă. Se serveşte rece de la
frigider.
Tort griș cu lapte, o bunatate fără coacere
Este foarte ușor de preparat, ieftin și foarte delicios!
Grișul cu lapte este unul dintre cele mai gustoase și simple deserturi. Cei dragi poftesc la
ceva dulce, dar tu nu ai chef de copt? Atunci trebuie să încerci acest tort minunat, vei
impresiona pe toată lumea cu el!
Ingrediente:
– 150 g biscuiți rotunzi
– 1 l lapte
– 10 linguri griș
– 200 g zahăr
– 1 linguriță esență de vanilie
– 200 g unt
– 1 lingură cacao
– 1 borcan de compot de piersici (900 g)
– 20 g gelatină
– Kiwi
Mod de preparare
Punem laptele pe foc, iar când e călduț adăugăm grișul și zahărul și fierbem amestecând
continuu până se îngroașă.
Când e gata grișul cu lapte, aromatizăm cu esența de vanilie și îl lăsăm să se răcească.
Frecăm untul cu mixerul, apoi îl amestecăm cu grișul rece, tot cu ajutorul mixerului.
Punem jumătate din grișul cu lapte într-un vas și îl amestecăm cu cacaoua, folosind
mixerul.
Punem biscuiții, strânși unul lângă altul, într-o formă de tort de diametrul 23 cm, cu
pereții detașabili. Peste biscuiți punem prima dată crema cu cacao, după care vom întinde
și crema albă pe deasupra.
Scoatem din compotul de piersici câteva linguri de sirop, îl încălzim puțin și dizolvăm în
el gelatina. Piersicile din compot le punem în blender, le zdrobim, apoi adăugăm gelatina.
Turnăm acest amestec pe deasupra tortului și punem totul la frigider pentru cel puțin 3
ore.
Detașăm pereții formei și ornăm tortul cu kiwi sau cu orice alte fructe
Tortul Egiptean, despre care mulți spun că este cel mai bun Tort din lume
Acest desert e o minune. Are câte puțin din fiecare: blat subțire, aromat și crocant, cremă galbenă și
mătăsoasă, frișcă plină de surprize crocante. Este exact cât trebuie de dulce, așa că poți mânca fără
probleme mai mult de o felie.
INGREDIENTE
Pentru 3 blaturi subțiri
6 albușuri
6 linguri de zahăr
2 și 1/2 linguri de făină
150 g alune de pădure/nuci măcinate
Pentru crema de gălbenușuri
10 gălbenușuri
10 linguri de zahăr
3 linguri rase de făină/amidon de porumb
20 g zahăr vanilinat
340 ml lapte
170 g unt
1 fiolă esență de vanilie
Pentru crema crocantă
200 g +4 linguri de zahăr caramelizat (făcut ca pentru crema de zahăr ars)
130 g alune de pădure/nucă tocate
200 ml frișca lichidă
Pentru decor (opțional)
alune de pădure/nuci tocate
frișcă bătută
bucățele de zahăr caramelizat
MOD DE PREPARARE
Preîncălzește cuptorul la 170 de grade Celsius.
*BLATUL
Cantitățile de la cele 3 blaturi sunt date împreună, dar pentru că le vei coace separat, ingredientele pentru
fiecare blat în parte sunt: – 2 albusuri, – 2 linguri zahăr, – 1/2 lingură de făină, – 50 g alune
măcinate/nuci.
Bate albușurile bine, adaugă încet zahărul și bate pentru omogenizare. Încorporează treptat făina și
alunele/nucile măcinate. Întinde pe o tavă rotundă cu diametru de 20 de cm și dă la cuptor pentru 25 de
minute.
Repetă pentru fiecare blat din cele 3.
*CREMA DE ALBUȘURI
Într-o cratiță medie, pe foc mic, amestecă încontinuu gălbenușurile, zahărul, făina/amidonul, zahărul
vanilat și laptele până când obții o cremă omogenă și tare. Lasă crema la răcit. Bate untul bine și adaugă-
l treptat, amestecând continuu, cremei răcite.
*CREMA CROCANTĂ
Cu ajutorul unei spatule, amestecă frișca bine cu alunele/nucile tocate și zahărul caramelizat zdrobit
bucăți (nu pisat)
*MONTAREA TORTULUI
Se face simplu: 1 blat, 1 strat de cremă de gălbenușuri, 1 strat de cremă crocantă. Repetă.
Îți va rămâne niște cremă de gălbenușuri, cu ea poți tapeta marginile tortului.
*ORNAREA TORTULUI – OPȚIONAL
După inspirație și gust, poți orna cu frișcă, extra-zahăr caramelizat, nuci, alune tocate sau chiar fulgi de
migdale.

Gogosari, varză, conopidă… De când am descoperit această


rețetă, an de an pun câteva borcane
Ingrediente
3,5 kg gogosari
o varza alba (cca. 1,2 kg)
o varza rosie (cca. 1 kg)
o conopida (cca. 1 kg)
1 kg morcov
o telina(radacina, cca. 300 g)
1 l otet
1/2 l ulei
500 g zahar
4 linguri rase cu sare de muraturi
piper
Cum se prepară?
Conopida o desfacem buchetele mici, o lasam jumatate de ora in apa rece apoi o punem intr-o
strecuratoare la scurs.
Spalam si curatam gogosarii de cotoare si seminte si ii taiem fideluta.
Tocam varza alba si rosie.
Curatam si spalam morcovul si telina si le dam pe razatoarea mare.
Amestecam toate legumele intr-un vas mare.
Punem otetul, uleiul, zaharul si sarea la fiert.
Lasam sa dea cateva clocote si il turnam fierbinte peste legume.
Adaugam piper dupa gust.
Lasam la macerat 24 de ore. In acest interval avem grija sa amestecam de cateva ori in salata.
A doua zi punem salata cu tot cu zeama in borcane curate si sterilizate. Depozitam borcanele in camara
sau beci.
GOGONELE la borcan
Ingrediente:
5 kg de gogonele
2 kg de morcovi
1 telina mare
1 conopida mare
1 sfecla rosie
tije de hrean
frunze de telina
10 capatani de usturoi
sare pentru muraruri, condimente pentru muraturi
Cum se prepară?
Primul pas este sa spalam bine borcanele si sa le sterilizam. Spalam legumele sub jet de apa. Curatam
morcovii, telina, si sfecla de coaja.
Taiem morcovii in rondele mai groase. Taiem sfecla si telina in felii mai groase.
Desfacem conopida in buchetele mai mici. Curatam usturoiul. Luam fiecare gogonea si o intepam de
cateva ori cu varful de ac.
Incepem asezatea in borcane. Punem pe fundul borcanului o tija de hream , 1 crenguta de telina, 2 catei
de usturoi, 1 felie de sfecla, 1 de telina si umplem borcanul cu restul de legume in straturi alternative.
Deasupra borcanului punem 1 tija de hrean, 1 crenguta de telina, 2 catei de usturoi, putin marar uscat si
condimente pentru muraturi.
Pregatim saramura. La fiecare litru de apa adaugam 2 linguri cu sare grunjoasa pentru muraturi neiodata
si o lingura cu zahar.
Amestecam bine saramura sa se topeasca sarea si zaharul, umplem borcanul si deasupra, preventiv,
punem o aspirina zdrobita.
Asa procedam cu toate legumele. Capsam bine borcanele si le punem in camara racoroasa si intunecata.
O cină delicioasă pentru întreaga familie
Pentru a pregăti această rețetă, vei avea nevoie de următoarele ingrediente:
200 g de carne tocată
500 g de cartofi
1 morcov
1 ceapă
200 ml de apă
1 lingură de pastă de tomate
2 linguri de ulei
2 linguri de smântână
50 g de caşcaval tare
sare
piper
Cum se prepară?
1. Ceapa se taie mărunt, morcovul se dă pe răzătoare, apoi se călesc într-o tigaie cu ulei
încins.

2. Morcovul şi ceapa călită se amestecă cu carnea tocată şi se condimentează, apoi se


formează bile mici cu diametru de aproximativ 4 cm.

3. Cartofii se taie rondele şi se aranjează


împreună cu bilele de carne tocată, în forma de
copt unsă cu ulei.

4. Se dau în cuptor pentru 20 de minute la 180 de


grade.

5. Între timp se amestecă smântâna cu apa, pasta


de tomate, sarea şi piperul, apoi se toarnă peste
cartofi şi carne şi se coace încă 15 minute.
6. După 15 minute se scoate din cuptor şi se presară cu caşcaval ras, apoi se pune în
cuptor pentru încă 5 minute.
7. Înainte de servire se decorează cu verdeaţă.

Pofta buna!

Cum se face deliciosul preparat ardelenesc „Taci şi înghite“


Ingrediente:
250 gr. de mălai
jumătate de litru de lapte
jumătate de litru de apă
4 ouă 50 gr. de unt
200 gr. de smântână
200 gr. de telemea sau branză de burduf, după gust
200 gr. de caşcaval (opţional)
6 bucăţi de cârnaţi afumaţi
100 gr. de slăninuţă proaspătă
Taci şi înghite. Mod de preparare:
Apa şi laptele se pun la fiert amestecate, apoi presărăm sarea şi lăsăm să dea în clocot.
Când amestecul începe să fiarbă, presărăm o mână sau două de mălai, după care trebuie
să amestecăm bine cu un tel sau cu o lingură de lemn, pentru a nu se forma cocoloaşe.
Lăsăm la fiert timp de câteva minute, la foc mediu, amestecând tot timpul. Când
compoziţia s-a îngroşat, adăugăm în ploaie şi restul mălaiului, puţin câte puţin. Focul nu
trebuie să fie puternic şi este esenţial să amestecăm întruna.
Când mămăliga este aproape gata, putem adăuga şi smântâna, important fiind ca
preparatul să aibă o consistenţă mai moale. Separat, prăjim timp de 5-6 minute, într-o
tigaie în care am încins o lingură de ulei, cârnaţii tăiaţi felii şi bucăţelele de slăninuţă.
Jumătate din mămăligă o punem într-un vas termorezistent, care a fost uns cu unt în
prealabil, iar peste stratul de mămăligă punem telemeaua rasă, cârnaţii tăiaţi felii şi
slăninuţa gata rumenite.
Peste stratul de telemea şi afumături aşezăm un alt strat de mămăligă, în care facem patru
„cuiburi“ sau adâncituri cu o lingură sau cu un polonic, în care punem untul, spargem
câte un ou în fiecare lăcaş, apoi presărăm şi caşcavalul ras.
Vasul se dă la cuptor până când ouăle sunt făcute şi caşcavalul de deasupra este frumos
rumenit.
Bineînţeles, în funcţie de numărul de persoane, putem să punem mai multe straturi sau
„pături“ de mămăligă, cu condiţia să mărim cantitatea de ingrediente.
Budinca de orez – rumena si cu gust
delicat de cascaval
Mozzarella poate fi inlocuita cu orice fel de crema de
branza sau cu branza topita.
Ingrediente: 4 pahare de orez (800 g); 100 g sunca;
0,5 manunchi de patrunjel; 1 pahar de lapte (250 ml);
250 g mozzarella; 1 morcov; 2 oua; 100 g cascaval;
piper negru, dupa gust; sare, dupa gust.
Mod de preparare: Dati mozzarella prin razatoare sau
rupeti-o marunt cu mainile. Dati morcovul prin razatoare mare. Sunca taiati-o cubulete.
Tocati marunt patrunjelul. Amestecati toate aceste ingrediente cu orezul fiert. In blender mixati
ouale, adaugati cascavalul ras, turnati laptele, sarati si piperati.
Ungeti tava cu ulei. In tava puneti masa cu orez si turnati deasupra compozitia cu ou. Dati tava
in cuptorul preincalzit la 200° timp de 30 minute. Serviti budinca ca garnitura sau ca fel de
mancare principal. Pastrati aceasta reteta rapida a unei budinci delicioase.

Daca ai timp incearca si Chiftelute cu orez si legume.


Avem nevoie de: 300g orez fiert, 250g amestec de legume mexicane congelate (sau legume
proaspete din gradina), 1 ou, sare si piper dupa gustul dumeavoastra si cateva frunze de patrunjel
proaspat, ulei pentru prajirea chiftelutelor.
Se prepara astfel: Punem orezul la fiert pana s-a inmuiat bine, bine, iar mai apoi se strecoara de
apa. Luam o tigaie in care adugam 2 lingurite de unt si punem amestecul de legume sa se
caleasca timp de cateva minute, apoi adaugam orezul fiert.
Condimentam cu sare si piper, dupa care vine si patrunjelul proaspat tocat alaturi de oul batut.
Amestecam bine toate ingredientele si formam gustoasele chiftelute pe care le punem la prajit in
ulei incins pana se rumenesc. Dupa ce s-au facut, le scoatem pe un servetel umed pentru a le
scurge de ulei si se pot servi drept garnitura sau ca fel principal!
Ai nevoie de urmatoarele ingrediente: 1kg de faina alba sau integrala, un praf de sare, 40g
drojdie proaspata, seminte de chimen (optional), 2 linguri de ulei de floarea soarelui/masline si
apa calduta.
Cum se prepara? Luam un lighean mare in care cernem faina, iar mai apoi facem o gaura in ea.
Dizolvam drojdia in apa calduta, adaugam 2-3 linuri de faina si o lasam deoparte aproximativ 15
minute. Dupa ce au trecut cele 15 minute, se toarna in mijlocul fainii si se presara semintele de
chimen (optional),
Dupa ce amestecam bine, bine cu ajutorul unei
linguri, adaugam uleiul. In cazul in care vi se pare ca
aluatul este prea moale, mai adaugati putina faina.
Framantam aluatul timp de cateva minute, iar mai
apoi il acoperim cu un prosop curat si-l punem la loc
caldut sa se dospeasca.
Dupa aproximativ o ora, timp in care si-a marit
volumul, imparte aluatul in mai multe bucati. Treceti
cu sucitorul peste fiecare bucata, iar mai apoi
adaugati turtele la copt in ceaunul bine incins (uns in prealabil cu putin ulei). Coaceti turtele la
un foc mic pentru a le patrunde cat mai bine.

Ardei umpluti de post, o bunatate de mancare


S-a aflat cum fac maicutele de la
manastirea Prislop cei mai buni ardei
umpluti de post. Sunt deliciosi si
consistenti. Incearca si tu aceasta reteta
sanatoasa si satioasa.
Ai nevoie de: 7 ardei grasi, 1 ardei, 2
morcovi, 2 cepe, 150 g orez, 3 rosii,
boia de ardei dulce, piper, sare, 50 ml
ulei, 1 lingura de faina, 1 lingurita de
vegeta, patrunjel.
Cum se prepara: Ardeii se spala si se
curata de cotorul cu seminte. Din cotor se indeparteaza semintele si se opreste pentru capac.
Separat pregatim legumele, ceapa si ardeiul se toaca fasiute, morcovul se rade.
Intr-o tigaie punem uleiul la incins, inabusim legumele, se adauga orezul, adaugam pulpa de la
rosii si se lasa pe foc pana capata o consistenta buna de umplut ardeii.
La final, adaugam sare, piper dupa gust. Se umplu ardeii si ii asezam intr-o cratita mai inalta. Se
adauga apa calda si cateva rondele de rosii.
Se adauga dupa gust o lingurita de vegeta si se lasa ardeii la fiert la foc mic. Spre final dizolvam
o lingura de faina in apa si adaugam in sos.
Sunt gata cand zeama a scazut si ardeii au fiert. Se adauga verdeata tocata marunt. Se servesc
calzi, impreuna cu sos.

Poate iti place si PASTE CU SOS DE ROŞII ŞI MĂSLINE


INGREDIENTE
300 g paste
1 ceapă
2-3 căţei de usturoi
400 g roşii decojite în suc de roşii
100 ml vin alb
150 g măsline negre
oregano, sare și piper – după gust
MOD DE PREPARARE
Sănătos, rapid, sățios, gustos și de post! Fă niște paste cu sos de roșii și măsline, pentru o masă
rapidă și îndestulătoare!
Pastele se fierb conform indicațiilor de pe pachet. Se trec apoi printr-un jet de apă rece şi se lasă
la scurs.
Pentru sos, ceapa şi usturoiul se toacă mărunt şi se călesc în ulei. Se sting cu vin îndoit cu apă şi
se fierb înăbuşit 10 minute. Se adaugă măslinele, sucul de roşii şi roşiile tăiate cubuleţe.
OPȚIONAL, poți folosi sosul marinara.
Lasă la foc mic 15-20 minute, până se îngroaşă sosul, şi condimentează după gust cu sare, piper
şi oregano.
Pastele fierte se pun într-un castron şi se amestecă cu 2-3 picături de ulei. Adaugă sosul de roşii
cu măsline, se amestecă ușor şi se servesc imediat.

Ciocolată de casă, gata în doar 10 minute


Îți prezentăm astăzi o rețetă pentru ciocolată de casă, cu o aromă incomparabil mai bună
decât cea cumpărată din magazine. În plus, rețeta pe care ți-o prezentăm mai jos are
avantajul de a se face din ingrediente simple.
Rețeta pentru cea mai simplă și mai rapidă ciocolată de casă
Veți avea nevoie de următoarele ingrediente
270 g lapte praf
180 g zahăr
120 g unt
100 ml apă
50 g cacao
Alune, nuci sau stafide – opțional – după gust
Cum se prepară?
Amestecați laptele praf cu cantitatea de cacao din rețetă până când se omogenizează.
Puneți la fiert apa, în care adăugați zahărul pentru a obține un sirop; compoziția rezultată
trebuie ținută pe foc aproximativ 6 minute de la momentul în care a început să fiarbă; vă
veți da seama că a ajuns la consistența potrivită în momentul în care se va forma un sirop
mai gros; acum este momentul potrivit să adăugați untul și să amestecați bine până când
untul se va topi.
Turnați siropul cu unt peste amestecul de lapte praf și cacao. Tot acum puteți adăuga,
după gust, alunele, nucile sau stafidele – aveți grijă însă ca alunele și nucile să fie
suficient de bine mărunțite. Mixați bine compoziția până când se omogenizează.
Puneți compoziția într-o tavă. Nivelați frumos deasupra. Pentru a se întări, puneți
ciocolata de casa la rece pentru câteva ore. Să o savurați cu plăcere!

S-ar putea să vă placă și