DINAMICA GRUPURILOR

Curs 10

Relaţii intergrupale: stereotipuri, prejudecăţi, discriminare

Stereotipurile sunt forme specifice ale reprezentarilor sociale, ce apar în relaţiile dintre grupuri.
Reprezentările sociale trimit la “mentalul colectiv”, adică la mentalitatea colectivităţii. Ele pot fi
definite ca imagini mentale ale realităţii sociale care întrunesc consensul unui grup. Individul trăieşte
într-o lume de obiecte, persoane, evenimente, idei etc. şi îşi împarte această lume cu ceilalţi semeni, se
sprijină pe ei - uneori în convergenţă, alteori în conflict - pentru a o înţelege, a o organiza sau a o
înfrunta (Jodelet, 1997).
Comportamentul oamenilor faţă de grupurile din societate se bazează în mare masură pe
stereotipurile lor privind grupurile respective. Un stereotip este o anumită convingere (credinţă, opinie)
care asociază un întreg grup de oameni cu anumite trăsături. Ex: caracteristicile asociate persoanelor cu
dizabilităţi, minorităţilor sexuale, bătrânilor, grupurilor etnice, femeilor și bărbaților etc.
Schaefer, in cartea sa „Sociology”, defineşte stereotipurile ca generalizări lipsite de fundament
care se referă la toţi membrii unui grup social, fără a lua în considerare diferenţele individuale din
cadrul grupului. O altă definiţie asemănătoare aparţine lui Richard Y. Bourhis şi lui Jaques-Philippe
Leyens - „un ansamblu de convingeri împărtăşite vis-a-vis de caracteristicile personale, de trăsăturile
de personalitate şi de comportament, specifice unui grup de persoane”.
Lippmann este cel care, în 1922 a introdus noţiunea de stereotip în cartea sa intitulată „Public
Opinion”. Cea mai cunoscută metaforă a sa este aceea a imaginilor din mintea noastră. Lippmann
susţinea că oamenii au nevoie de o versiune mai simplificată a lumii. Aceste imagini din minte sunt de
fapt o reprezentare a mediului înconjurător, care este mai mult sau mai puţin creată de om. Ceea ce
contează este că aceste imagini sunt mai uşor de controlat şi de înţeles decât totalitatea informaţiilor
reale emise de mediu.
Această viziune asupra caracterului inevitabil şi nu dăunător al stereotipurilor este susţinută şi
de Elliot Aronson - „Stereotipizarea nu este neapărat un ac intenţionat de abuz; cel mai adesea este o
modalitate a noastră de a ne simplifica viziunea asupra lumii, cu toţii o facem.[…] Pe de altă parte,
dacă stereotipul ne împiedică să vedem diferenţele individuale dintr-o clasă de oameni, este un factor
de inadaptabilitate şi poate fi periculos”.
În cartea sa „The nature of prejudice”, Allport susţine, asemenea lui Lippmann, ideea conform
căreia stereotipul nu este decât un pas derivat inevitabil al procesului de simplificare a mediului

1
înconjurător care este prea complex. Tajfel considera că procesul de categorizare ne ajută să
simplificăm mediul, fiind astfel să ne orientăm mai uşor în el.
Sterotipurile sunt ambivalente, ele conţinând atât caracteristici negative, cât şi pozitive. Ele sunt
produse inerente ale sistemului cognitiv uman, dar sunt controlabile cu ajutorul motivaţiei şi al
efortului. Stereotipurile conţin credinţe ambivalente ce reflectă relaţiile dintre grupuri, ele accentuează
percepţiile asupra comportamentelor negative şi extreme şi menţin diferenţierile dintre ingroup (noi) şi
outgroup (ei).
Ambivalenţa celor mai multe stereotipuri reflectă relaţia structurală dintre grupuri, determinată
de poziţia relativă a grupurilor (a unui grup faţă de celălalt) şi de natura interdependenţei dintre grupuri.
Poziţia relativă face ca grupul ţină să fie perceput drept competent sau incompetent, iar interdependenţa
(cooperare sau competiţie) face ca membrii aceluiaşi grup să fie percepuţi ca fiind persoane
calde/drăguţe sau nu. Grupurile non-majoritare tind să fie văzute ca având dezvoltată una din cele două
dimensiuni (competenţă sau căldură) şi foarte puţin dezvoltată cealaltă dimensiune. De ex. persoanele
cu dizabilităţi cognitive, bătrânii, persoanele oarbe sunt percepute ca având competenţă scăzută şi
căldură ridicată.
Conţinutul stereotipului reflectă faptul că ingroupul deţine un avantaj, în timp ce outgroupului i
se atribuie un statut dezavantajat. Oamenii alocă mai multe recompense membrilor ingroupului decât
celor din outgroup şi au comportamente mai degrabă de cooperare decât de competiţie faţă de membrii
ingroupului.
Cercetări asupra profeţiei care se autoîmplineşte (Snyder, 1992, apud Operario & Fiske, 2001)
au arătat că oamenii care au stereotipuri despre alţii pot să manifeste comportamente confirmatorii,
făcând astfel ca percepţiile lor eronate să pară reale. De ex. O persoană care crede că „rromii sunt
agresivi” poate să fie distantă, foarte rezervată şi suspicioasă când interacţionează cu un rrom, ceea ce
poate duce la un comportament similar din partea persoanei de etnie rromă. Astfel stereotipul i se
confirmă.
O altă direcţie de cercetare arată că membrii din grupurile asupra cărora se proiectează
stereotipul pot fi vulnerabili la simpla conştientizare a stereotipului şi se comportă în moduri
concordante stereotipului. De ex. femeile cărora li se aminteşte despre presupusele dificultăţi pe care le
au în general femeile legat de matematică au rezultate semnificativ mai scăzute la teste standardizate
decât cele cărora nu li se aminteşte stereotipul (Steel, 1997, apud Operario & Fiske, 2001). În acest caz,
simpla conştientizare a faptului că există un stereotip face ca membrii grupului ţintă să îl confirme.
Puterea stereotipurilor este determinată de două aspecte ale contextului social:

2
  Dinamica puterii şi ierarhia grupului: persoanele ale căror venituri sunt controlate de către alţii
şi grupurile aflate la baza ierarhiei sociale sunt vulnerabile la apariţia unor stereotipuri negative asupra
lor, iar persoanele care controlează veniturile altora şi grupurile aflate în vârful ierarhiei sociale este
mai probabil să aibă stereotipuri asupra altora şi chiar să beneficieze de pe urma acestor stereotipuri.
 Justificarea status-quo-ului (a stării de fapt): cei care deţin puterea şi care împărtăşesc opinia că
grupurile dezavantajate au trăsături negative şi indezirabile tind să acţioneze în moduri care
perpetuează diferenţele de putere. Oamenii încearcă să se protejeze pe ei şi ingroupul lor şi în
consecinţă trebuie să denigreze outgroupul şi să-i diminueze valoarea şi puterea.
În privinţa modului în care se schimbă stereotipurile, există câteva modele explicative:
 Modelul procesului de păstrare a cărţilorîn bibliotecă: stereotipurile se schimbă gradat, în timp,
prin expunere la ţinte discrepante (membri ai outgroupului care au caracteristici diferite de cele
incluse în stereotip) şi includerea noilor informaţii în stereotip.
 Modelul conversiei: stereotipurile se schimbă mai rapid ca urmare a întâlnirii cu membri foarte
discrepanţi ai outgroupului. Conform acestui model, un membru proeminent al outgroupului
poate să schimbe natura stereotipului.
 Modelul subtipurilor: în cadrul aceluiaşi stereotip se pot forma categorii specifice, numite
subtipuri, care pot în cele din urmă duce la diluarea stereotipului. De ex. deşi persoanele cu
dizabilităţi sunt văzute ca incompetente, dependente, o povară pentru alţii (stereotipul general),
există printre ele unele care reuşesc să fie productive social şi independente (subtipul).
Prejudecăţile. Stereotipurile rezultă ca urmare a categorizării şi a împărţirii oamenilor în
ingrupuri (grupul propriu, din care fac parte) şi outgrupuri (celelalte grupuri). Acestea sunt procese
cognitive, care ţin de modul în care ne formăm o viziune, mai mult sau mai puţin ratională, despre
realitatea socială. Dacă discriminarea ar fi exclusiv urmarea unei gândiri stereotipe, ea ar putea fi
combătută numai prin revizuirea modului nostru de a-i judeca mental pe ceilalţi. Dar nu e numai atât.
Pe lângă felul în care gândesc despre ceilalţi, trebuie să ne intereseze şi sentimentele lor faţă de
diferitele grupuri sociale. O a doua cale ce duce la discriminare este pavată cu prejudecăţi: răspunsul
afectiv faţă de un grup sau faţă de un individ care face parte din acel grup (Schneider, 2004). Acest
răspuns emoţional poate consta în ură, milă, teamă, dispreţ etc. Prejudecăţile sunt atitudinile pe care le
putem exprima sau nu faţă de membrii outgroupului.
Discriminarea reprezintă aspectul de ordin comportamental, constând în reacţiile şi acţiunile
persoanei faţă de indivizii aparţinând outgroupului (Schneider, 2004). Ea poate fi pozitivă sau negativă.
Discriminarea negativă constă în comportamente care au ca scop respingerea sau provocarea unui rău

3
indivizilor unui grup, în virtutea faptului că ei aparţin acelui grup. De ex. o persoană de etnie rromă nu
este angajată, deşi are calificările necesare pentru post, decizia fiind bazată pe apartenenţa etnică.
Discriminarea pozitivă constă în oferirea de tratament special sau oportunităţi membrilor unor grupuri
dezavantajate sau defavorizate la nivel social, în raport cu cele oferite majorităţii. De ex. locuri
bugetate la facultate destinate candidaţilor de etnie rromă. Deşi discriminarea pozitivă are intenţia de a
oferi mai multe şanse membrilor grupurilor dezavantajate, o consecinţă negativă a promovării ei poate
fi întărirea stereotipului la nivelul grupului majoritar. Ea generează o discriminare inversă, adică
membrii grupului majoritar nu se mai bucură de toate privilegiile pentru că o parte a lor este rezervată
grupului minoritar.
Comportamentele discriminatorii pot fi conştiente, evidente sau inconştiente, subtile, cum ar fi
o reacţie nonverbală (încruntare, un zâmbet reţinut sau forţat). Discriminarea poate să se manifeste la
nivel individual, în relaţiile unei persoane cu membrii altor gurpuri, dar şi la nivel instituţional, atunci
când prejudecata devine parte a politicilor organizaţionale sau când politicile organizaţionale
restricţionează oportunităţile, accesul sau alegerilor membrilor unui grup. De ex. criteriul „forţă fizică”
utilizat în selecţia profesională a poliţiştilor poate face ca multe femei să fie respinse, deşi se poate
argumenta că această calitate nu este puternic corelată cu succesul profesional din moment ce există
mulţi poliţişti supraponderali.
Discriminarea are efecte asupra sănătăţii fizice şi psihice a celor care o trăiesc, precum stres,
depresie, nivel mai scăzut al satisfacţiei cu viaţa sau al fericirii (Stangor, 2009).
Kite și Whitley (2016) enumeră ca modalităţi de diminuare a stereotipurilor, prejudecăţilor
şi discriminării:
 autoreglarea prejudecăţii: oamenii pot dezvolta în timp mecanisme de identificare a propriilor
prejudecăţi şi pot învăţa să diminueze activarea stereotipului. Cconştientizarea prejudecăţii poate
genera disconfort interior, intrând în conflict cu imaginea bună pe are o avem faţă de propria persoană
sau ne poate îngrijora prin faptul că ne-ar face să ne comportăm indezirabil faţă de un membru
cunoscut al outgroupului. Efectul membrului discrepant al outgroupului este mai puternic decât negarea
stereotipului în diminuarea prejudecăţilor, adică evidenţierea indivizilor din outgroup care au
caracteristici foarte diferite de cele din stereotip poate reduce în mai mare măsură prejudecata decât
afirmaţia că nu toţi membrii outgroupului sunt la fel.
 contactul intergrupal poate reduce prejudecăţile dacă are loc în anumite condiţii: grupurile să
aibă statusuri similare (contactul intergrupal nu ajută prea mult un outgroup cu poziţie socială mult
inferioară); membrii celor două grupuri trebuie să fie puşi în situaţia să coopereze; situaţia de contact
trebuie să le permită membrilor celor două grupuri să se cunoască mai bine (în cazul prieteniei dintre
4
un membru al grupului majoritar şi unul al grupului minoritar, prejudecăţile sunt mai reduse decât în
cazul altor tipuri de relaţii, cum ar fi cele din grupul de muncă sau de vecinătate); suportul instituţional
poate reduce prejudecăţile prin faptul că autorităţile, legile, normele sociale stabilesc aşteptări clare
privind comportamentele nediscriminatorii.

Bibliografie
Kite, M. E. & Whitley Jr., B. E. (2016). Psychology of Prejudice and Discrimination (3rd ed.). London:
Routledge.
Jodelet, D. (1997). Reprezentările sociale, un domeniu în expansiune. În Neculau, A. (coord.). Psihologia
câmpului social: Reprezentările sociale (pp. 85-106). Iaşi: Polirom.
Operario, D. & Fiske, S. T. (2001). Stereotypes: Content, Structures, Processes, and Context. In Brown, R. &
Gaertner, S. L. (eds.). Blackwell Handbook of Social Psychology: Intergroup Processes (pp. 22-44).
Malden: Blackwell.
Schneider, D. G. (2004). The Psychology of Stereotyping. New York: Guilford.
Stangor, C. (2009). The Study of Stereotyping, Prejudice, and Discrimination within Social Psychology: A Quick
History of Theory and Research. In Nelson, T. (ed.). Handbook of Prejudice, Stereotyping, and
Discrimination (pp. 1-22). New York: Taylor and Francis.