CPRM Partea Speciala PDF

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
COMENTARIU
***
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII,
INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de
afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru
transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII
PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor
naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost
obţinute pe cale criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea
unor fapte imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte
substanţe cu efect narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în
rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI
CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei
medicale
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea
produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor
narcotice sau psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre
poluarea mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată
false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau
externe garantate de stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor,
fără marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate
sau confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de
deservirea populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-
un bloc de locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
transportului feroviar, naval sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport
feroviar, naval sau aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a
mijloacelor de transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de
a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor
de tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau
navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII
PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea
ilegală a armelor şi a muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a
substanţelor uşor inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul
protecţiei civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de
construcţie miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea
penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri
incorecte ori de a se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi
faţă de participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în
penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE
GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII
NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI
SECURITĂŢII DE STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale a Republicii Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui
Parlamentului sau a Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării
naţionale, rasiale sau religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de
răspundere sau a unei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară
obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea
activităţii întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav
ordinea publică ori implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea
obligaţiunilor de serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre
persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există
raporturi de subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi
obiectelor ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor
militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea
securităţii publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor
militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul
conflictului armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale
ale Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE
RĂZBOI
Articolul 135. GENOCIDUL
Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial
sau religios, a vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea
lui fizică totală sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept
internaţional penal. Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al
Convenţiei pentru prevenirea şi reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1,
pag.100-104).
2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în
totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele
fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare
a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea
infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în
art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională
se realizează prin avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea
procreării în sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională
constă în distrugerea indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei
membrilor grupului într-o altă colectivitate sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea
lui fizică totală sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei
activităţi infracţionale: neasigurarea asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de
existenţă: hrană, locuinţă, obiecte vestimentare.
3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de
făptuitor - în mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial
sau religios.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL
Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a
resurselor acvatice, precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar
cido în latină înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau
regionale cu consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la
menţinerea securităţii omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi
garantat dreptul fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând
convenţiile respective (Convenţia privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale
din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979; Convenţia privind evaluarea impactului asupra
mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo, Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială
pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI, vol.7, pag.59-65), şi-a
demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea mediului
duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din
CRM proclamă dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios
din punct de vedere ecologic pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte
de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei
sau a faunei; intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot
provoca sau au provocat o catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune
acţiuni intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit
mediu sau regiune într-un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de
impurificare a aerului, apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri
industriale, agricole, comunale, de transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite
de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale,
ireversibil pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din
Codul silvic, Codul funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
ani.
Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE
(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în
mod intenţionat mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii
răniţilor, bolnavilor, prizonierilor, persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau
al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte
persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea acestora la experienţe medicale,
biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată
prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege,
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a
persoanelor menţionate la alin.1,
1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor
egale şi inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume.
2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt
explicate şi utilizate în sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984
(TI, vol.1, pag.129-144) şi PPA la CG (TI, vol.5, pag.194-196), semnat la 12 august 1949,
referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale (art.8):
a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire
a persoanei de condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă
medicală etc., greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;
b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de
natură fizică sau psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o
persoană terţă, informaţii sau mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă
persoană l-a comis sau este bănuită că l-a comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra
unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o formă de discriminare, oricare ar fi ea,
atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un agent al autorităţii
publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;
c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care
resimte puternic o durere fizică sau psihică;
d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse
tratamentului inuman este explicată în comentariul la art.151 CP;
e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a
unui traumatism, a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de
îngrijiri medicale şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă,
lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate,
cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate, şi care se abţin de la orice act de ostilitate;
f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi
cade în mâinile părţii adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este
protejat de prevederile celei de-a III-a Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul
de prizonier de război sau rezultă că are dreptul la statutul de prizonier de război;
g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în
art.4 A 1), 2), 3) şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana
respectivă va fi considerată civilă (art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile.
Prezenţa în mijlocul populaţiei civile a persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de
persoană civilă nu privează această populaţie de calitatea sa;
h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie
îngrijirea bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de
diagnosticare;
i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea
angajaţilor în organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de
asistenţă, recunoscute legal şi autorizate de către o parte la conflict;
j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o
situaţie periculoasă pe mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care
loveşte nava sau aeronava care-i transportă, şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste
persoane, cu condiţia ca ele să continue să se abţină de la orice act de ostilitate, vor continua să
fie considerate naufragiaţi în timpul salvării lor până vor fi dobândit un alt statut în virtutea
Convenţiilor sau a PPA la CG;
k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege
folosirea persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa
infracţiunii în această modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu
fie justificate de un tratament medical în interesul ei.
3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de
realizare a laturii obiective:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului
presupune determinarea persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau
de a presta nişte servicii în favoarea acestora;
b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept
represalii ori impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană
dintr-un teritoriu ocupat în timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni
acte ostile împotriva sa. Pentru intensificarea presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea.
Pentru a exista componenţa de infracţiune dată, nu are însemnătate numărul persoanelor luate ca
ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare;
c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul
statului străin, inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu
are importanţă numărul persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a
infracţiunii de deportare este realizată chiar dacă a fost deportată o singură persoană;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare
forţată dintr-o localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi
durata dislocării nu au un rol hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin
lipsire de libertate se înţeleg o serie de acţiuni prin care se restrânge libertatea persoanei aflate
sub puterea forţei inamice: amplasarea persoanelor în lagăre sau în alte locuri de detenţie. Pentru
ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această acţiune trebuie să fie lipsită de temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată
prealabilă şi fără respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă
pronunţarea unei sentinţe de condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi
neglijând mijloacele prin care se asigură învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul
liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de două ori pentru una şi aceeaşi faptă
etc.).
4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2
lit.b) al art.137;
b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa
o parte a corpului, a schilodi, a desfigura;
c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă;
d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la
îndeplinire o hotărâre a unei instanţe ilegale.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care
a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute
la art.137
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor
militare a unui ordin vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la
art.137, dacă lipsesc semnele unei infracţiuni mai grave,
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care
răspunde de conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura
respectarea regulilor de drept internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43
PPA). Ordinul are valoare juridică dacă este emis şi se încadrează în limitele competenţelor
funcţionale ale emiţătorului.
2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o
persoană oficială pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin
nelegitim (ordin sau dispoziţie ilegală) şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale)
a se vedea prevederile alin.5 şi 6 art.364 CP.
3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt
genocidul, omorul etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă
aplicarea pedepsei cu închisoarea pe un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci
infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.
4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i
priveşte pe membrii forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte
persoane aflate sub autoritatea lor pentru a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să
le pedepsească şi să le denunţe autorităţilor competente (TI, vol.5, pag.241).
5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de
preîntâmpinare a săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca
rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de
realizare a laturii obiective prevăzute de alin.3 art.138 CP.
Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse
în comentariul art.329 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se
realizează prin intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează
din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice
persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se
încadrează în categoria de combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul
special - şeful, comandantul militar.
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA
RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
(2) Ducerea războiului
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau
ducerea războiului, se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În
plan universal războiul este considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a
ONU agresiunea era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva
suveranităţii, integrităţii teritoriale ori a independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod
este incompatibil cu Carta ONU". Art.2 al aceleiaşi rezoluţii prevede că folosirea forţei armate,
prin violarea Cartei, de către un stat care acţionează primul constituie dovada suficientă, prima
facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de
declanşare şi de ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată,
determinarea termenelor şi a amploarei conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea
rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se
realizează scopul de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea
forţelor armate într-o regiune apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor
antrenamente tactice apropiate de luptele reale, creşterea producţiei industriale de război:
armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de hrană, medicamente, lubrifianţi şi
carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei respective, pregătirea
rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului,
realizarea actului concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat
străin sau orice tip de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din
teritoriul statului atacat, bombardarea sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a
constituit ţinta agresorului, blocarea porturilor şi a frontierelor statului atacat, folosirea armatei
altui stat aflate în baza unor acorduri pe teritoriul statului atacat, folosirea bandelor de mercenari
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui
război agresiv se caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie
directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului
poate fi preşedintele ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia
supremă de conducere în stat: preşedintele parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate,
instigatoare la război sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite
verbal, în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte
mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de la 3 la 8 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de
răspundere
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
8 la 12 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al
Pactului internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice
propagandă în favoarea războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială
sau religioasă care constituie o incitare la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă
prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în
favoarea războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă
aducerea la cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop
înrădăcinarea în conştiinţa membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a
războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi
tip de manifestare, de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral
sau în scris, prin intermediul radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o
persoană cu înalte funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii,
a prevăzut urmările prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP -
persoana cu înaltă funcţie de răspundere, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR
(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi
folosirea lor într-un conflict armat sau în acţiuni militare,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea,
securitatea omenirii. Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile
Convenţiei internaţionale împotriva recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în
preambulul căreia se stipulează că mercenarii sunt recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru
activităţi care violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi suveranitatea, independenţa
politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară
sau în străinătate pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care
ia parte la ostilităţi în special în vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv
promisă, de către o parte la conflict sau în numele ei, o remunerare superioară aceleia promise
sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în forţele armate ale acestei părţi;
d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al teritoriului controlat de o
parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi f) care nu a
fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al
forţelor armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5, pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg
acţiunile de luptă, participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a
două sau mai multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea
mercenarului angajat în conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii
mercenarilor, adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele
militare sau în acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord
între state, care se soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale
statelor implicate în conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă.
Persoana care recurge conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de
violenţă în schimbul unei remunerări materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE
BENEFICIAZĂ DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei
organizaţii internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform
prevederilor tratatelor internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra
oficiilor sau locuinţelor acestora, dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau
complicaţiilor internaţionale,
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de
protecţie internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale:
Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la
Viena cu privire la relaţiile consulare din 24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi
reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie internaţională,
inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973, Convenţia privind reprezentarea statelor în
relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal din 1975 de la Viena, Convenţia
europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1
al Convenţiei cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se
bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice
şef de stat, inclusiv fiecare membru al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor
constituţionale funcţiile şefului statului şi orice şef de guvern sau orice ministru al afacerilor
externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un stat străin, precum şi membrii familiei sale
care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi orice
funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei interguvernamentale care, la data şi
în locul unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a localurilor sale oficiale, a
domiciliului privat sau a mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform dreptului
internaţional, la o protecţie specială împotriva oricărui atentat la persoana, libertatea sau
demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în
articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică
cu grad de ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii
relaţiilor diplomatice. Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului,
arhivelor, documentelor, corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi
consulari (şi membrii familiilor lor) - se bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei
persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi impozite personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei
organizaţii internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce
se materializează într-o acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază
de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care
se află persoana ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea
persoană sau a oricărui alt stat cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a
relaţiilor internaţionale se înţelege întreruperea relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a
altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în
scopul de a provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE
DUCERE A RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi
metodelor de ducere a războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica
Moldova este parte
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care
Republica Moldova este parte
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat
violator al Cartei ONU, deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o
crimă contra umanităţii şi civilizaţiei (a se vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie
1961).
2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele
bacteriologice (biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice
metode şi mijloace de război ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori
suferinţe inutile: proiectilele de calibru mic, gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau
similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele cu schije nelocalizabile, tehnicile de
schimbare a mediului în scopuri militare.
3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război,
Sec.I Metode şi mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice
conflict armat, dreptul părţilor la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este
nelimitat. 2. Este interzis să se întrebuinţeze arme, proiectile şi materiale, metode de luptă de
natură să provoace suferinţe inutile. 3. Este interzis să se întrebuinţeze metode şi mijloace de
luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se poate aştepta că vor cauza pagube excesive, de
durată şi grave mediului natural".
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA,
prin atacuri fără discriminare se înţeleg:
 atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva
unui obiectiv militar determinat, sau
 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate
şi care sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau
bunuri cu caracter civil.
5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul
este conştient de caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi
doreşte în mod conştient aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului,
declanşarea şi/sau ducerea războiului.
7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a
războiului este persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA
Crearea fiinţelor umane prin clonare
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire
asexuată. Prin clon se mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex
prin care nucleul se divide indirect) dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici
genetic, au acelaşi genotip, adică au aceeaşi totalitate de proprietăţi ale organismului la un
moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii manifestă aceeaşi informaţie genetică: dimensiuni,
comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie chimică, structură internă şi externă,
structură microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar
clonare constituie acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre
să interzică crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 -
Rezoluţia Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul
directorului general al OMS Hirishi Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul
normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie 1997 - Extras din comunicatul final al Summitului din
Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25 februarie 1997 - Declaraţia secretarului general al
CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia Parlamentului Europei
despre clonaj; Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica biotehnologiei
de pe lângă Comisia Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII. Amsterdam
16-17 iunie 1997. Consiliul Europei. Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei privind proiectul de protocol adiţional la Convenţia
Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept
scop crearea unei fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă
făptuitorul conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) profitând de starea de neputinţă a victimei;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
(3) Omorul săvârşit:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu;
f) de două sau mai multe persoane;
g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau
(2);
h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi
însoţit de viol;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil
al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice
activitate ilegală care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate
constă într-o acţiune (de împuşcare, strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a
unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care făptuitorul ştie că îi va provoca victimei
moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe puse în mişcare de făptuitor
etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care făptuitorul avea
obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi
hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145
CP); c) omorul deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1
art.145 CP, poate fi comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia
intenţiilor huliganice şi interesului material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii
personale, din cauza certurilor, în timpul unei bătăi, al efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea
concomitentă a trei condiţii. O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din
momentul luării deciziei şi până în momentul executării omorului. Durata acestui interval este
apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile subiective ale făptuitorului, precum şi de celelalte
împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de un interval mare de timp pentru a
chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp
foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de
chibzuire asupra modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea
să mediteze, să cântărească şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă,
circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit, pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în
intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii infracţionale şi momentul începerii
executării omorului, făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire de natură să
consolideze decizia luată şi să asigure realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi
mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate,
omorul este simplu, nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o
concentrare a forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei,
asigură acestuia şanse sporite de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul
de a obţine un folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele
despre omorurile intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat
omorul intenţionat, săvârşit cu scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte
persoane (bani, bunuri sau drepturi la primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din
partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi scutit de cheltuieli materiale (restituirea
bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor patrimoniale, plătirea pensiei
alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie
realizat; este suficient ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru
că lipseşte intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie
calificată în concurs (lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este
prevăzută de dispoziţia art.145 CP.
9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice
conţin caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa
de respect faţă de societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida
opinia publică, manifestarea unei bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de
cei din jur, înjosirea şi intimidarea lor etc.
Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie
calificat omorul săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă
de societate, neglijează regulile de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau
din cauze neînsemnate pentru omor intenţionat.
Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit
din intenţii huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din
intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate
în HP CSJ din 15 noiembrie 1993: "Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai
săvârşit şi alte acţiuni intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită
de respect faţă de societate, atunci faptele comise trebuie calificate potrivit art.145 şi 287 CP".
Cu alte cuvinte, este posibil numai un concurs real de infracţiuni, dacă omorul a precedat sau
după el au urmat acţiuni huliganice.
Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea,
pasiunea sexuală, lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din
intenţii huliganice. Ele trebuie luate în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de
serviciu sau a celor obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant
al unei organizaţii nestatale sau a oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al
autorităţii publice ori a unui militar constituie un omor deosebit de grav (a se vedea prevederile
lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni legate de activitatea lor de
serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de răzbunare
împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu
sau obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de
exemplu - aceasta şi-a depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această
agravantă, fiindcă acţiunile ilegale nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în
lipsa altor agravante, constituie un omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în
legătură cu îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine
indiferent de timpul când au fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP).
Pentru aplicarea agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în
stare de neputinţă de a se apăra şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a
altor împrejurări, nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate
fizică sau psihică, cele de vârstă fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare
de epuizare fizică, cele care dormeau, cele aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de
neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară activităţii făptuitorului, adică să nu se
datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se apăra, săvârşite de
făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea omorului,
sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de
starea de neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se
apăra, dar făptuitorul nu a cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2
art.145 CP) presupune că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau
coincid cu timpul comiterii, sau omorul este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea
faptelor menţionate. În toate aceste trei cazuri lipsirea de viaţă a victimei are rolul unei
circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al ascunderii acestor
activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi
relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii
persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP)
presupune uciderea a doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a
mai multor persoane trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă
în mâncarea destinată mai multor persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele
persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii
sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de lege poate să se producă şi prin
acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă, concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această
agravantă de agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat),
care, evident, presupune săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane.
Dacă atentatul la viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre
acele persoane, avem de a face cu prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi
lit.a) alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o
singură persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri
consumate nu mai există, deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un
omor consumat şi o tentativă de omor, urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului
corespunzător al art.145 CP şi potrivit art.27, literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu
excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13
alin.2), potrivit cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie
calificate conform prevederilor art.89 sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă
nu putem lua în consideraţie pentru calificare de două ori una şi aceeaşi faptă.
14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b)
alin.3 art.145 CP), agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în
raport cu victima infracţiunii.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ
(soţie) rezultă numai dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului
soţii să fi convieţuit în fapt. Dacă calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă
căsătoria făptuitorului cu victima a fost anulată, sau dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-
o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante, constituie omor simplu. Omorul săvârşit asupra
concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii
acestora, precum şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel
de rude. Rude apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134
CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o
circumstanţă personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge
asupra participanţilor. De exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten
al primului inculpat, ţinea victima pentru a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de
grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar participantul, în lipsa altor agravante, - pentru omor săvârşit de
două sau mai multe persoane (art.145 alin.3 lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP)
presupune suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile
criminale ale făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi
reduse de apărare. Este necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul
gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă
făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a determinat să săvârşească acest omor, dar
în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca o tentativă (art.27 şi lit.c)
alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima este o
femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune
uciderea unei persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii
care este un omor cu circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că
victima nu a împlinit vârsta de optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv,
situaţia cunoaşterii cu certitudine de către vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în
legătură cu îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se
deosebeşte de omorul în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau
a celor obşteşti numai prin statutul victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei
prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de
a înainta cerinţe, precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni,
întreprinderi, instituţii şi organizaţii publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor
departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi membrii Consiliilor raionale şi locale,
judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii
naţionale, ale afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în
legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se
cer luate în consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din
art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar
în acelaşi moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe
persoane, dintre care cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori.
Dacă la săvârşirea omorului participă şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau
complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din
art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a
determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit
alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care
instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie
calificate potrivit art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3
art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut
la alin.1 sau 2 este prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a
infracţiunii săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de
aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a
expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1
sau 2 art.145 CP, dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele
internaţionale. Prin Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO,
precum şi Protocolul nr.7. Iar conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind
drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele
şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către
jurisdicţiile aceluiaşi stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau
condamnat printr-o hotărâre definitivă conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind
aplicarea în practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17,
precum şi de procurorul general al RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor
dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie 2000, potrivit cărora condamnările
anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei penale. Deci în calitate
de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care făptuitorul
încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un
omor prevăzut de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice
pregătire sau tentativă de omor trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt
condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor
consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este aplicabilă. Din contra, dacă sunt
repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi aplicată conform
art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor,
organizator, instigator sau complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h)
alin.3 art.145 CP), noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă
anormală spre cruzime, plăcere bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui
suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în
cazurile în care, înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este
supusă torturilor, schingiuirilor, batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu
bună-ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite
(aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea unei toxine cu acţiune chinuitoare,
arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O cruzime deosebită se
poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale victimei,
când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi
drept bază pentru calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor
lit.d) art.117 CP, se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea
ei, precum şi cel însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei,
martorului, persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le
nimici. Prin înlesnirea săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care,
după închipuirea ucigaşului, poate să împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la
descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a
cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate. Nu interesează dacă scopul
de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în
procesul luptei cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita
demascarea, precum şi omorul comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa
opusă. Ţinând cont că prin aceasta se săvârşesc două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie
calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP şi lit.f) alin.3 art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială
sau religioasă (lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre
care este suficientă pentru aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de
persoanele altei naţionalităţi, rase, religii şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii
sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse
naţiuni, rase sau confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială
(cel puţin din partea vinovatului) în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul
omorului. În unele cazuri concrete nu se exclud situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor
ostile în alte baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu pot împărţi sectoarele pentru
păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a altor condiţii
de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care
aparţine făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană
de aceeaşi naţionalitate sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei
de altă etnie sau uciderea în scopul de a da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni
duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor
persoane (lit.k) alin.3 art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în
pericol viaţa mai multor persoane: substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea
caselor, tragerea unui foc de armă într-o mulţime de oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat,
săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit
dacă vinovatul, realizând intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit
mijloace de omor periculoase nu numai pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării
vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor persoane acţiunile vinovatului trebuie
calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153 CP, care prevăd
responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale
sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau
ţesuturile victimei (lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire,
sau a persoanelor aduse în instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe,
accidente, încăierări etc.), sau a altor persoane în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori
comercializa organele sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare
cunoştinţe speciale pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în
calitate de autor, coautor poate fi şi o altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale
specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau
ţesuturile victimei, de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei
persoane apropiate sau de a efectua un experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea
unei persoane în scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot
exista şi alte motive, din solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă
cu eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a
contribuit la săvârşirea infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de
mijloace etc. trebuie trasă la răspundere penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145
CP, atunci, potrivit lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din
art.145 CP. De exemplu, a fost săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va
clasifica numai în baza lit.m) alin.3 art.145 CP, indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b),
alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat,
calificarea se va efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o
concurenţă a normelor juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate
numai în baza art.283 CP (banditism). De aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din
15 noiembrie 1993, potrivit cărora faptele menţionate constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de
14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă
sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut
sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de
violenţă sau de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au
avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de
acţiunile sale, în mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le
conduce. În acest caz omul acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei,
important este a nu confunda starea de afect fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul
făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică persoana nu poate să-şi dea seama de
acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este
considerată o circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la
integritatea corporală sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi
violenţa psihică - ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse
de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu au fost folosite drept mijloc de apărare contra
violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral,
se consideră deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al
înjosirii cu adevărat grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau
imorală care a avut sau a putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea
casei, călcarea cu automobilul a unui copil, distrugerea unui bun material important, închiderea
unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din partea unei persoane apropiate, infidelitate
conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care
starea de afect şi intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei
sau îndată după aceasta şi se aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a
apărut imediat după acţiunile ilegale ale victimei sau omorul a fost comis după un anumit
răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în
prezenţa circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai
potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
9. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de
către mama care se afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea
discernământului, cauzată de naştere,
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit
în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare
fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene,
determinate de legislaţie, de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu
stabileşte nici un termen formal ce ar determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca
problema în cauză să fie rezolvată în mod concret în baza expertizei medico-legale pornind de la
prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-născut este limitat de noţiunile:
timpul naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în
măsură să suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu,
neacordarea la timp a îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul
naşterii sau imediat după naştere, când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii
recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP.
Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor acţiuni de întrerupere a
gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau
psihică a mamei, cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică
provocată exclusiv de procesul naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de
toxicoze în perioada de gestaţie, a şocului hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite
sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale, familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii
celor din jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia
urmând să răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului
nou-născut nu atrage răspunderea penală.
ani.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul
insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a
rudelor acestora,
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu
o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa
victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34
din Legea nr.411-XIII din 28.03.95 ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe
atenuante sau agravante, şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o
activitate de ucidere (a se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al
suferinţelor fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
ani.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să
producă direct sau indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut
posibilitatea survenirii morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi
putea s-o prevadă (neglijenţa criminală). De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o
clădire în curs de finisare, a aruncat de la etajul nouă nişte rămăşiţe de beton, care au lovit în cap
un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când
vinovatul prevede că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar
considera că o va evita. Calculul conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune
întotdeauna un plan referitor la o circumstanţă concretă, care ar putea, după părerea infractorului,
să zădărnicească posibilitatea provocării consecinţelor fatale. Asemenea circumstanţe ar putea fi:
acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane, acţiunea forţelor naturii
etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De exemplu,
un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un
sportiv de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui palc şi l-a scăpat
de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de
norme penale în care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu,
alin.4 art.151, lit.c) alin.2 art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164,
lit.e), alin.3 art.171, lit.b) art.216, lit.b) alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP
ş. a. m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar
articolele menţionate sunt norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea
specială, se aplică numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se
referă la rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori
profesională, ori dacă făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe
determină limitele legale de pedeapsă.
ani.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE
(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire
ori jignire din partea celui vinovat
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
a) a soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de
cel vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
e) prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la
tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i
provoca necazuri, lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi
demnitatea victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite
acţiuni verbale sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia
hotărârea de a se sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat
sinuciderea sau tentativa de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un
raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile
art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află
într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP).
Prin dependenţă materială se înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că
ajutorul lui material a constituit una din principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul
domicilierii, de raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de
cruzime (lit.d) alin.2 art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de
libertate, expunerea acesteia la bătaie şi tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a
demnităţii victimei (lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii
persoanei prin diferite acţiuni verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă.
Intenţie directă nu poate fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea
victimei la sinucidere trebuie calificată ca omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta
de 16 ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este
periculoasă pentru viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt
organ ori încetarea funcţionării acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii,
însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din capacitatea de muncă, ori care a condus
la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) asupra minorului;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
h) cu intenţii huliganice;
i) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
e) la comandă,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei,
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii
(grave, mai puţin grave şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a
gravităţii vătămării corporale (MO nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de
vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii: grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără
cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru primele trei este prevăzută răspunderea penală, iar pentru
ultima se prevede răspundere administrativă. Noul regulament determină şi termenul dereglării
sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se
poate realiza prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii
persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura
lor sunt primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor
obişnuită, fără un tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin
acordarea asistenţei medicale nu poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la
calificarea vătămărilor în cauză drept periculoase pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece
infracţiunea se consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele
pentru viaţa victimei în momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei.
De exemplu, plăgile abdomenului fără lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare
doar câteva zile. Dacă s-ar lua în seamă numai dauna reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea
constitui numai vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja, asemenea acţiuni se socot
vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune
periculoasă pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când
obiectele nu pot fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi
mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai
mult de 1/3, din care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când
victima nu percepe vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de
1/3, din care cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a
gândurilor pin sunete articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de
afecţiuni anatomo-funcţionale ale coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii,
piciorului ori încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor
acestora (paralizia sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a
mâinii sau a piciorului se înţelege detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului,
precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri
trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a membrului, având drept criteriu de calificare
incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau
pierderea capacităţii de fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza
psihiatrică. Gradul de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul
medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în
procente (mai mult de 33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru
aprecierea incapacităţii de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va
dovedi că intenţia făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă
profesională se poate lua în consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte
prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii
corporale sau ale sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale
organismului şi dacă se află în legătură cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în
astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza
medico-legală apreciază după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor
produse feţei şi/sau regiunilor adiacente (gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu
în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale
însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg
leziunile care pot fi înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
15. Agravantele prevăzute de literele a), b), c), d), e), f), g), h) şi i) din alin.2, precum şi de
literele a), b), d), şi e) alin.3 art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare
de la art.145 CP, de aceea, pentru a exclude repetarea, facem trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin
schingiuire sau tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o
categorie aparte de vătămări corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană,
de băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin
pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt
rezultatul acţiunilor de schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după
producerea vătămărilor menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea
grupului criminal organizat este prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47
CP, de aceea se iau în seamă reglementările indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la
alin.1, 2 sau 3, care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă
constituie o infracţiune unică complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea
intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi
b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de art.149 CP. De aceea latura subiectivă a
infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru fiecare activitate infracţională
menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de vinovăţie, ci o infracţiune
săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă, infracţiunea se
consideră intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre
cauzarea vătămării grave şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
de 14 ani.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este
periculoasă pentru viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată
fie de dereglarea îndelungată a sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin
de o treime din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
a) repetat;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
i) cu intenţii huliganice;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a
sănătăţii sau pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări,
maladii, dereglări de funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi
recapătă sănătatea iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă
se are în vedere o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea
stabilă de muncă înseamnă pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea
considerabilă de muncă presupune pierderea a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
adică de la 10 până la 33%.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu
lămuririle date agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
de 16 ani, în condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 153. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ UŞOARĂ A INTEGRITĂŢII
Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată fie de o
dereglare de scurtă durată a sănătăţii, fie de o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii
de muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la un
an.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează fie prin provocarea dereglării de scurtă durată
a sănătăţii, fie printr-o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă.
4. Dereglarea de scurtă durată a sănătăţii este determinată de daunele produse sănătăţii,
care durează mai mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile.
5. Prin pierderea neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă se înţelege o incapacitate
generală pe viaţă de muncă până la 10 %.
de 16 ani.
Articolul 154. MALTRATAREA INTENŢIONATĂ SAU ALTE ACTE DE
VIOLENŢĂ
(1) Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările
prevăzute la art.151-153,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de
până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) asupra unui minor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu
sau obşteşti;
f) profitând de starea de neputinţă a victimei;
g) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură;
h) la comandă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la un an.
[Art.154 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin maltratarea intenţionată sau aplicarea
altor acte de violenţă, care n-au provocat vătămări grave, medii sau uşoare ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii.
4. Prin maltratarea intenţionată se înţelege purtarea crudă, brutală cu victima pentru a-i
provoca dureri fizice prin aplicarea loviturilor multiple şi repetate cu pumnul, cu palma, cu
bastonul etc. sau aplicarea altei forţe pe care o pune în acţiune (de exemplu, asmuţă un câine care
trânteşte victima etc.).
5. Prin aplicarea altor acte de violenţă în măsură să producă dureri fizice înţelegem faptele
săvârşite fără aplicarea loviturilor, dar care pot să contribuie la pricinuirea de dureri fizice. De
exemplu, strângerea sau frângerea mâinilor, pişcăturile, tragerea de păr, îmbrâncirea şi punerea
de piedică unei persoane, oferirea unui scaun stricat, de pe care victima, aşezându-se, cade şi se
loveşte, determinarea victimei să folosească un aparat electric, deşi făptuitorul ştia că este
defectat şi îi va provoca dureri fizice, oferirea de către făptuitor victimei a unui pahar de apă
conţinând o substanţă vomitivă, sperierea persoanei, pentru ca aceasta, căzând, să fie supusă unei
loviri etc.
6. Maltratarea sau un alt act de violenţă poate produce victimei echimoze (vânătăi). Prin
echimoze se înţelege un revărsat sanguin mai mult sau mai puţin întins, localizat în grosimea
tegumentului, în ţesutul celular subcutanat sau mai profund. De regulă, echimozele nu necesită
tratament medical pentru vindecare. Un asemenea tratament se impune numai în cazul unor
echimoze foarte întinse, însoţite de edem. Dacă ele necesită îngrijiri medicale, în raport cu durata
acestora fapta poate fi încadrată ca vătămare uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii.
7. Lovirile reciproce nu sunt o circumstanţă care exclude răspunderea penală a fiecăruia
dintre vinovaţi.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unora dintre acţiunile
menţionate.
9. Agravantele infracţiunii din alin.2 art.154 CP au aceeaşi explicaţie ca şi agravantele
corespunzătoare de la art.145 şi 151 CP.
de 16 ani.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A
INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu arest
de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la 2 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă
victimei temerea de a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a
lipsirii de viaţă. Metodele ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin
alte persoane, prin semne simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie
percepută de el ca reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu
prea îndepărtat. Dacă din acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea
ameninţării sau dacă ameninţarea în mod obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie
infracţiunea în cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o
etapă infracţională ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că
ea stipulează realizarea intenţiei prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu
poate fi vorba numai de o descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare
starea de temere care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
de 16 ani.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect,
survenită în mod subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale
sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel
vinovat sau rudele lui,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de
alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave
pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem
trimitere la lămuririle date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi
ca şi la omorul în stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)
de 16 ani.
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din
imprudenţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2
ani.
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii, cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă
din imprudenţă (a se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul
victimei din imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de
provocarea vătămărilor grave, cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii din imprudenţă se exclude.
de 16 ani.
Articolul 158. CONSTRÂNGEREA PERSOANEI LA PRELEVAREA
ORGANELOR SAU ŢESUTURILOR PENTRU TRANSPLANTARE
(1) Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu
certitudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă
faţă de el
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
normală sunt condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea
organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei
ori cu ameninţarea aplicării ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99
privind transplantul de organe şi ţesuturi umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul
MS nr.297 din 16.12.99 despre aplicarea Legii privind transplantul de organe şi ţesuturi umane
în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
este posibilă numai cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în
această privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de
donator. Nu se admite prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de
maladia SIDA, boli venerice şi alte boli infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea
recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare
presupune aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea
loviturilor sau a altor acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de
maltratări, vătămări uşoare, medii sau chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă
în urma constrângerii cu aplicarea violenţei se produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, prevăzute de art.152, 153 sau 154 CP, fapta săvârşită se
încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar dacă victimei i se produc vătămări grave ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită constituie un concurs de infracţiuni
prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel
de cuvinte sau acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică
faţă de victimă. Violenţa psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să
aibă motive de a se teme de realizarea ei. Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor
ştiri calomnioase nu este condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau
ţesuturilor pentru prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze
organele şi ţesuturile victimei, infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale
corespunzătoare, în funcţie de dauna produsă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare,
săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de
neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea
de stare de neputinţă este explicată la lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor este aceeaşi ca şi a agravantei prevăzute de lit.c)
alin.2 art.150 CP.
de 16 ani.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de
Ministerul Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace,
săvârşită în vreunul din următoarele cazuri:
a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;
d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării.
Regulamentul MS despre ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea
acestora este pasibilă de răspundere penală (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii
nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop
elucidează sensul de întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care
dispun de autorizaţii pentru a efectua asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului
menţionat, efectuarea avortului se admite numai în instituţiile curative staţionare. Orice avort
săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la victimă sau în orice alt loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare
speciale înglobează sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este
competentă, care nu este licenţiat în materie de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi
efectuat numai de un medic obstetrician-ginecolog. De aceea avortul săvârşit de către orice alt
lucrător medical sau de către orice altă persoană se consideră avort ilegal. Săvârşirea avortului de
către un medic obstetrician-ginecolog în afară de spital sau cu încălcarea altor condiţii presupune
numai răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de
medici este periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii
prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune
grave sănătăţii victimei sau chiar la decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi
prezintă un pericol deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii
făptuitorului a fost întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii
femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor
avorturi ilegale până la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles,
dacă n-au expirat termenele de prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea
şi celelalte explicaţii ale repetării infracţiunilor la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la
art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca
şi agravanta prevăzută de alin.4 art.151 CP.
de 16 ani.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE
(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de până la 3 ani.
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu
închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat;
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării
chirurgicale de către un medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii
sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din
24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-
91/697 din 02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril,
incapabil de a procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a
glandelor sexuale. Este necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii
superioare speciale. Dacă extirparea glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat
fără o operaţie de sterilizare chirurgicală de către alte persoane, răspunderea penală va surveni
potrivit daunei concrete cauzate sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost
săvârşită de către un medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare
nespecializate, cele săvârşite trebuie încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica
potrivit lit.b) alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151,
152 CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al
încetării funcţiilor lor.
de 16 ani.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A
IMPLANTĂRII EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără
consimţământul scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2
la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării
artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia
condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii
reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu
celule de sex masculin în vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic,
presupune înzestrarea femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie
chirurgicală sau cu ajutorul unor instrumente, aparate medicale.
6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără
consimţământul în scris al pacientei.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al
apariţiei unui germen nou.
de 16 ani.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV
(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care,
în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
de până la 6 luni.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive
întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era
obligată să îl acorde (a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95
(MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are
nevoie de asistenţă medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită
purulentă, un infarct sau cu alte boli periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate
manifesta prin neprezentare la bolnav, refuz de a-l consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele
întemeiate se enumără: cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a
unei operaţii altei persoane, care nu poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca
aflarea medicului în concediu, la odihnă, la o nuntă, sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna
cauzată sănătăţii bolnavului.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este
de a îngriji de bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi
agravanta de la alin.4 art.151 CP.
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE
(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare
periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede
sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile când cel vinovat fie că a avut posibilitatea de
a acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o
situaţie periculoasă pentru viaţă,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
b) decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de până la 4 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a
unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a
se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel
vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de
grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (a se vedea şi prevederile
Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă
pentru viaţă, de exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism
natural sau al unui accident de producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări
imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe:
a) făptuitorul era obligat să-i poarte de grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima într-
o situaţie periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija
părinţilor de copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată),
îndatoriri profesionale (ale medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu
dădaca, călăuza etc.), fapte concludente (cu şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin
acţiunile sale, a pus victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a
luat îndatorirea să treacă victima cu luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu
poate înota), generarea unui accident de producţie (o persoană s-a angajat călăuză pentru o
trecere prin munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima) etc.
Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se
încadrează în baza art.266 CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află
într-o stare periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de
la art.151 CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
de 16 ani.
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE
(1) Răpirea unei persoane
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la
1.000 unităţi convenţionale.
a) au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la
800 la 1.500 unităţi convenţionale.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei
decurge din însăşi natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării
gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
normală sunt condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale,
însoţită de schimbarea locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de
libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie
două elemente obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale:
ameninţări, violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare
suplimentară se cere numai în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea
persoanei sau există un concurs real de infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii
corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166)
şi cu luarea de ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este
însoţită de schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în
locul unde ea se afla de bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea
publică, precum şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea
persoanei acestea nu se afişează, vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de
autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea);
b) deschis (prin aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei
psihice: ameninţare cu violenţa fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului
de aflare a victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile,
săptămâni, luni) nu are importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite:
răzbunare, gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada
privării de libertate etc. Cele mai răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în
consideraţie numai la individualizarea pedepsei penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie,
religie, origine naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a
agravantelor infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-
154.)
14 ani.
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop
de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie
sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de
prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase
pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi
prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau
beneficii pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte
persoane,
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a
persoanei;
f) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei, a ameninţării
cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum şi a
altor mijloace,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei,
sau cu decesul acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru
infracţiunile săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat
colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de
sine stătătoare legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a
CE nr.1325 (1997) cu privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE;
Rec. nr.R(2000)11 adoptată de Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ;
Rec. 1526 (2001) a Adunării Parlamentare a CE privind traficul de minori (cazul Moldovei);
Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi sancţionarea traficului de persoane, în
special femei şi copii, care completează Convenţia ONU pentru combaterea crimei organizate
transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000; Convenţia ONU contra crimei
organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b)
transportarea; c) transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate
trebuie comise în scop de exploatare sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau
servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în
activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu
aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv
prin răpire, prin confiscarea documentelor şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a
cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; b) înşelăciune; c) abuz de poziţie de
vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru a obţine
consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel
puţin a unei varietăţi din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua
categorie de acţiuni menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin
selecţionare într-o anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-
un loc în altul în aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite
făptuitorului a utiliza victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită
făptuitorului a o folosi în scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o
întreprindere, într-o instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită
făptuitorului de a o folosi în scopurile traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile
care produc numai dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care
cer îngrijiri medicale pe un termen de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este
stabilită în mod rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul
datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la
robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-
ştiinţă false, sau pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le
comunice, pentru a realiza traficul de fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea
părţii slabe a victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt
asemănătoare cu interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se
consideră consumată din momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma
penală indiferent de survenirea consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al
laturii subiective este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de
urmărire penală în cauza dată.
de 16 ani.
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu
răpirea acesteia,
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), însoţite de cauzarea unei vătămări grave
integrităţii corporale sau sănătăţii ori soldate cu decesul victimei din imprudenţă,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este
lipsită de libertate o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe
insulă, în pădure sau în orice alt loc, unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei
înşelăciuni, şi reţinerea victimei acolo împotriva dorinţei şi voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal,
adică aceasta să nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are
caracter legal, fapta nu constituie infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor
contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor, a persoanelor reţinute în carantină, a militarilor
reţinuţi în cazarmă, al supravegherii minorilor de către părinţi, de către tutore, educator, lipsirea
de libertate a agresorului în caz de legitimă apărare, al reţinerii unei persoane în stare avansată de
ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât
să rezulte că persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu
voinţa sa. Dacă persoana trebuia să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din
cauză că a fost lipsită de libertate, fapta constituie infracţiune chiar dacă această lipsire de
libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane
sau luarea de ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul
în care începe această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu
consimţământul acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare
motivele infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă
trebuie luate în consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a
fost lipsită de libertate în mod ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează
o organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie
calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art.308) sau ca abuz de putere sau abuz de serviciu
(art.327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328), sau ca abuz de
serviciu (art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare
ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI
Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire
asupra acesteia sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau
ameninţării cu violenţă, să se angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
închisoare de la 3 la 10 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei
persoane în stare de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei
persoane la condiţii similare sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă
într-un simplu obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în
stare de sclavie prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană
ajunsă în stare de sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu
violenţa, să ia o hotărâre ca ea aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport
de concubinaj sau căsătorie cu el. Făptuitorul exercită asupra persoanelor indicate prerogativele
dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau
determinată la condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când
încetează starea de sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru
calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele
săvârşite trebuie încadrate potrivit art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. MUNCA FORŢATĂ
Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau forţarea la
muncă obligatorie, ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea
muncii sau a serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu amendă în mărime de la 200 la 500
unităţi convenţionale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei
persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea
persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin
înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege
determinarea unei persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa
voinţă ea nu ar îndeplini-o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a
presta o muncă la care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei
persoane la robie (slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la
moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare
cu violenţa presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau
servicii prin eforturile menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii
forţate sau obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ
(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din
punct de vedere psihic
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a
unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a
persoanei în instituţia psihiatrică sunt reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind
asistenţa psihiatrică şi de Legea cu privire la asistenţa psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a
trei condiţii: a) persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c)
există rugămintea sau consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de
medici psihiatri sau a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea
forţată a unei persoane sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără
temeiuri legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu
necesită mai departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o
infracţiune comisă de persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei
persoane vădit sănătoase din punct de vedere psihic.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un
medic specialist în neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli
psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 170. CALOMNIA
Calomnia, adică răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o
altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau
excepţional de grave ori soldată cu urmări grave,
normală sunt condiţionate de ocrotirea demnităţii persoanei.
3. Latura obiectivă a calomniei se realizează prin răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri
mincinoase ce defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni
deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată cu urmări grave.
4. Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor
informaţii ce nu corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace
neprovenite din munca ei proprie, sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai
victimei, în lipsa altor persoane, nu constituie o calomnie, ci poate fi vorba de insultă.
5. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund
parţial sau total realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii.
6. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor
acţiuni sau a unor fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire.
7. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte
care ar fi existat sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor.
8. Victima calomniei poate fi orice persoană (matură, copil, persoană responsabilă etc.),
întrucât demnitatea ei se apreciază indiferent de faptul dacă posedă sau nu sentimentul propriei
demnităţi.
9. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni
care nu posedă limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul
celor comunicate din cauza unor boli psihice.
10. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană poate fi pedepsită
penal dacă e însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau
excepţional de grave, adică a unor infracţiuni pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă
cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani sau cu detenţiune pe viaţă.
11. Altă consecinţă a calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem
îmbolnăvirea psihică a victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o
maladie periculoasă pentru viaţă, alte îmbolnăviri grave etc.
12. Calomnia se consideră consumată o dată cu comunicarea scornirilor mincinoase altei
persoane despre învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de
grave, indiferent de faptul dacă persoana calomniată a aflat despre aceste scorniri sau nu, sau din
momentul survenirii urmărilor grave pentru victimă.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele calomniei pot
fi diferite: invidia, răzbunarea, gelozia, ştrengăria etc., însă pentru calificare ele nu prezintă
interes.
16 ani.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL
(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei
sau profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
(2) Violul:
a) săvârşit repetat;
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
g) însoţit cu ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate, cu moartea ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul
făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi
inviolabilitatea sexuală a persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a)
constrângere fizică; b) constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra
ori de a-şi exprima voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice
a făptuitorului pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a
forţei asupra victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa
victimei şi de a o sili să întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se
înţeleg acţiunile pe care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima,
înţelegând că ea nu se poate apăra sau nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă
avansată, manifestă un handicap fizic sau suferă de o maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să
înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul
sexual, indiferent de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a
constrângerii psihice trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi
raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă
există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi examinate ca tentativă de viol. În legătură
cu aceasta este necesar de a face deosebire între tentativa de viol şi alte atentate criminale care
lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea personalităţii victimei (acte de desfrâu,
huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea p.13 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o
astfel de infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat
termenele de prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe
un termen scurt, iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică
a vinovatului, săvârşirea raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze
în calitate de circumstanţă care dă temei de calificare a faptei săvârşite conform semnului
repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de
diferite alineate ale art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori
făptuitorul a apărut în calitate de organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în
alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat, acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine
stătător pentru fiecare dintre infracţiunile comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat
termenele prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu
modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-
ştiinţă faptul că săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă
infracţiunea a fost realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate
de coautori. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul
de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică
astfel în cazurile în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice
cu efect puternic, băuturi alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă
acţiunilor întreprinse de făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211
CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin
supunerea victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu
vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care
demonstrează intenţia reală a făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele
apropiate (de exemplu, demonstrarea armei, pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei sau a rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima
pentru a nu se adresa organelor competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate în baza art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau
tratamentul făptuitorului se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea
datoria de a îngriji, ocroti, educa, păzi sau trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea
de tutore, curator, pedagog, medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică
astfel în cazul în care făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de
până la 14 ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul
de la art.212 CP) se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol
şi a prevederilor art.212 CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din
imprudenţă este expusă în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149
CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include
cazurile care au drept consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică,
graviditatea sau întreruperea sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este
conştient că realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de
imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale
şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi
satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse,
săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea
acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa,
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale
sau a sănătăţii
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins
vârsta de 14 ani;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale
anală. Este pedepsit doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau
prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin,
homosexualitate feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este
săvârşit prin acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-
şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale
raportului sexual, cu excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere
fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism
sau lesbianism (de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de
lesbianism) sunt pasibile de răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau
complici, conform comentariului de la art.45 CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de
a se apăra sau de a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172
CP, sunt identice cu noţiunile explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că
aplică acţiuni violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza
onoarea victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani.
Articolul 173. CONSTRÂNGEREA LA ACŢIUNI CU CARACTER SEXUAL
Constrângerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la
săvârşirea altor acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitând de dependenţa materială,
de serviciu sau de altă natură a victimei
închisoare de la 2 la 5 ani.
1. Prin constrângere la acţiuni cu caracter sexual se înţeleg acţiunile de homosexualism,
lesbianism sau alte acţiuni cu caracter sexual, săvârşite de făptuitor prin presiune asupra
psihicului victimei, prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă
natură a victimei pentru a o determina la raporturi sexuale.
2. Pentru a elucida noţiunile de homosexualism, lesbianism ori de săvârşire a altor acţiuni
cu caracter sexual a se vedea explicaţiile din comentariul art.172 CP.
3. Şantajul este un mijloc de constrângere exercitat asupra victimei prin ameninţare cu
divulgarea unui secret compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a o
determina la acţiuni cu caracter sexual. Noţiunea de şantaj şi modalităţile de realizare a şantajului
sunt expuse mai detaliat în comentariul la art.189 CP.
4. Prin sintagma profitând de dependenţa materială se înţelege folosirea circumstanţelor de
dependenţă financiară, de obligaţiuni materiale nestinse ale victimei faţă de făptuitor sau de
convieţuire a victimei în spaţiul locativ al făptuitorului pentru a o determina la acţiuni cu caracter
sexual.
Transmiterea de cadouri neînsemnate de către unele persoane altora nu poate fi considerată
dependenţă materială.
5. Prin dependenţă de serviciu se înţelege starea de pierdere parţială a autonomiei
personale, de subordonare, de supunere faţă de o persoană de care depinde mărimea salariului,
primele, distincţiile, cariera etc., pe care făptuitorul o foloseşte pentru a determina victima la
acţiuni cu caracter sexual.
6. Prin noţiunea dependenţă de altă natură se înţeleg toate celelalte cazuri de dependenţă,
cu excepţia celor enumerate la p.4 şi 5 ale prezentului comentariu.
7. În situaţia în care o terţă persoană impune victima la acţiuni cu caracter sexual cu
făptuitorul, iar făptuitorul nu a întreprins acţiuni de instigare, de complicitate, de organizare a
activităţii terţei persoane, acţiunea întreprinsă de făptuitor nu cade sub incidenţa prevederilor
art.173.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se realizează
prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile enumerate în dispoziţia art.173
constrânge persoana la acţiuni cu caracter sexual.
9. Subiect al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual pot fi persoanele de
orice sex, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS
VÂRSTA DE 16 ANI
Raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul, cu o persoană despre care se ştia cu
certitudine că nu a atins vârsta de 16 ani
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.
(Art.174 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03)
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16
ani atentează la relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi
este evidenţiată de legiuitor aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra
dezvoltării fizice şi psihice a acestor copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor
cu consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi
de cea de acţiuni violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de
la art.171 şi 172 CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta
de 16 ani apar copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu
certitudine că persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins
vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a
împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE
Săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu
a atins vârsta de 16 ani
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care
prezintă devierea de la normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre
satisfacerea poftei sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste
acţiuni pot fi de natură fizică sau intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente,
mângâierea sau demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele
indecente, dezgolirea corpului, săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în
prezenţa victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima
despre relaţii sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a
operelor pornografice, înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din
29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru
făptuitor serveşte dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR
DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte
legi, în dependenţă de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii,
origine naţională sau socială, apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice
altă situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din
10.XIV.1948). Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la
integritate fizică şi psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare,
dreptul la libera circulaţie etc. (A se vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de
apărarea siguranţei naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a
urmăririi penale, prevenirea consecinţelor unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54
CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi
libertăţile cetăţenilor garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate
de apartenenţa persoanei la o anumită rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă.
Făptuitorul conştientizează că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările
prejudiciabile, le doreşte sau le admite. Motivul infracţiunii este determinat de porniri josnice şi
dispreţ faţă de persoanele care fac parte din altă rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie,
sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
ani. În cazul prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE
1. Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege,
despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără
consimţământul ei
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
2. Răspândirea informaţiilor menţionate la alin.1:
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu
1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este
admis amestecul unei autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest
amestec este prevăzut de lege şi numai dacă constituie o măsură care, într-o societate
democratică, este necesară pentru securitatea naţională, siguranţa publică, bunăstarea economică
a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii, moralei ori a drepturilor
şi libertăţilor persoanei.
2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale
individuale, particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la
adăpost sigur, fără amestecul cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi
desfăşoară existenţa.
3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl
exprimă prin art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van
Oosterwijk împotriva Belgiei (Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a
noţiunii de viaţă privată: "Dreptul la respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul
de a trăi aşa cum doreşti, protejat de publicitate [...]. El cuprinde, de asemenea, într-o anumită
măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, în special în domeniul
emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".
4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a
căpăta în mod ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau
familial al altei persoane, fără consimţământul ei.
5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără
consimţământul persoanei vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre
viaţa personală ce constituie secret personal sau familial al acesteia.
6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau
familial se înţeleg datele care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană,
adică datele ce se referă la o persoană privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar
constitui o violare a intimităţii persoanei vizate.
7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea
vieţii private a persoanei include:
a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de
divulgare a informaţiei cu caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal,
cu respectarea confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete,
neactualizate, nerelevante etc.
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor
asupra divulgării informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către
făptuitor a informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea
unei asemenea informaţii câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt
publică sau prin mijloacele de informare în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare
în locurile publice a placardelor, lozincilor, fotografiilor etc.
9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul
utilizează informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând
astfel daune drepturilor şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de
răspundere şi obligaţiunile lor în art.123-124 CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt
reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al Legii privind accesul la informaţie nr.982-XIV
din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei.
Legea nu prevede survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-
ştiinţă înseamnă că făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a
inviolabilităţii vieţii personale, a prevăzut consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul
infracţiunii nu are nici o relevanţă, această circumstanţă va fi luată în consideraţie la numirea
pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri
poştale, al convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a
informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni,
sau cu închisoare de până la 3 ani, sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau
de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al
telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale
de comunicare.
2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de
făptuitor prin încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor,
telegramelor, coletelor, trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale
de comunicare, fără acordul persoanei căreia i-a fost adresată informaţia.
3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin
radiograme, banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă
electronică.
4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului
corespondenţei de către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a
mesageriei prin internet etc.
5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru
dobândirea ilicită a informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor,
aparatelor pentru asigurarea procesului de interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în
mesajele persoanei.
6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a
fost explicată în comentariul de la art.46, 47 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că
prin violarea dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi
mesajul respectiv, prevede urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU
1. Pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără
consimţământul acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi
cercetările ilegale,
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu
3. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, se pedepsesc cu
1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu
poate pătrunde sau rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul
acesteia, decât în cazurile prevăzute de lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a
asigurat, şi pe această cale, realizarea dreptului persoanei de a-şi desfăşura viaţa personală la
dorinţa sa fără amestecul abuziv al reprezentanţilor organelor de stat sau al altor persoane.
2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi
timp, conform prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care
imixtiunea în viaţa privată a persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei
persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă,
statornică sau principală, iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei
persoane oficiale, cât şi al unei persoane fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află
temporar sau permanent.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin
rămânere ilegală în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a
făptuitorului în domiciliul sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în
care se află făptuitorul.
5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea
normelor de procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se
efectuează în timpul nopţii, cu excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.
6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165
CP.
7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a
infracţiunii folosind abuziv drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de
la art.46, 47 CP).
8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în
domiciliu sau în reşedinţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient
de caracterul ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul
sau în reşedinţa acestuia, încălcându-i astfel libertatea.
10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de
16 ani.
Articolul 180. ÎNCĂLCAREA INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND
ACCESUL LA INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale
de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în
proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat
informaţii referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia
mediului,
se pedepseşte cu închisoare pe un termen de până la 3 ani sau cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Art.36 CRM stipulează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes
public. Autorităţile publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor în probleme
publice.
2. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile ar
prejudicia protecţia cetăţenilor sau siguranţa naţională.
3. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind
accesul la informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la
protecţia mediului. Faptele penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de
cap.VIII al CP (a se vedea comentariul); faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în
cap.XIII al CP (a se vedea comentariul); cele ce vizează protecţia mediului sunt stipulate în
cap.IX al CP (a se vedea comentariul).
4. Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie este
prevăzută de Legea privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000).
5. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la
timp a cetăţenilor asupra chestiunilor de interes public, să garanteze liberul acces la informaţie
etc., conform prevederilor art.11 al Legii cu privire la informaţie.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la
încălcarea legislaţiei de către o persoană cu funcţii de răspundere, care a dus la cauzarea de
daune în proporţii considerabile solicitantului de informaţie.
7. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul
de la art.123 CP.
8. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la art.126
CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama
că încalcă legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în
proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de
16 ani şi deţine o funcţie de răspundere.
Articolul 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE A DREPTULUI
ELECTORAL SAU A ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau
împiedicarea activităţii organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi
în orice formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
1. Art.38 din CRM stabileşte dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Art.181 CP este una din
garanţiile de realizare a acestui drept.
2. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de CEl. Prin drept
electoral se înţelege dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi exprima
prin vot atitudinea privind cele mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în ansamblu
şi/sau în problemele locale de interes naţional. Prin organ electoral se înţelege o instituţie
socială, colaboratorii căreia au obligaţiunea de a organiza şi desfăşura alegerile la nivelul
administraţiei publice centrale: parlament, preşedinţie (CRM din 29 iulie 1994), organ al
administraţiei publice locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor.
3. Sintagma împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor
electorale explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pentru a opri, a pune
piedici, a bloca activitatea organelor electorale şi exprimarea dreptului de vot al cuiva, prin
modalităţile indicate în dispoziţia legii.
4. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se
înţelege întreprinderea diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de
votare, izolarea lor de alegători, punerea diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a
membrilor birourilor electorale, ale secţiilor de votare, consiliilor electorale de circumscripţie,
Comisiei Electorale Centrale.
5. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune
întreprinderea de către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea
armelor sau cu ameninţarea aplicării lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului
electoral al cetăţenilor.
6. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile
făptuitorului care ia, intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista
electorală, lista de subscripţie, buletinele de vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă
a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale.
7. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de
făptuitor pentru a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care au pus în primejdie
viaţa unei persoane.
8. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost
explicată în comentariul de la art.151 CP.
9. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea altor consecinţe grave:
decesul persoanei, anularea rezultatelor alegerilor, distrugerea localurilor secţiilor de votare etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul a
conştientizat caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările indicate în dispoziţia
legii şi le-a dorit.
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII
Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
1. Articolul 38 din CRM proclamă voinţa poporului drept bază a puterii de stat. Această
voinţă se exprimă prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat. Art.182 CP este o garanţie a realizării dreptului de vot şi a
dreptului de a fi ales.
2. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela; a
contraface; b) a prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica.
3. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau
suplinire de liste, semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu,
înlocuirea buletinelor de vot cu altele din timp pregătite, schimbarea urnelor cu buletinele de vot
etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice
mijloace, a rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale
secţiilor de votare, ale consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale Comisiei
Electorale Centrale care vizează:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
g) numărul total de voturi valabil exprimate;
h) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
i) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
5. Latura subiectivă se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că falsifică
rezultatele votării şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar
membrii biroului electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie,
membrii Comisiei Electorale Centrale, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII
1. Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii
securităţii, a igienei industriale sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare
a provocat accidente cu oameni sau alte urmări grave,
ani.
2. Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
1. Dreptul la protecţia muncii este stipulat în art.43 CRM, art.2 CM, Legea cu privire la
protecţia muncii, nr.625-XII din 02.07.91 etc.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-
economice, organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea
securităţii angajatului, păstrarea sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul
activităţii profesionale.
3. Latura obiectivă a art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care
încălcarea regulilor de protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau
decesul unei persoane din imprudenţă. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar a
stabili legătura cauzală între încălcarea regulilor de protecţie a muncii şi urmările care au
survenit.
4. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele,
regulile, instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele
economice, întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi
angajaţii, în fiecare caz concret este necesar a stabili ce prevederi ale acestor acte au fost
încălcate.
5. Prin accidente cu oameni se înţeleg faptele de pe urma cărora se produc, din imprudenţă,
prin încălcarea regulilor de protecţie a muncii, vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale
sau sănătăţii angajatului.
În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă prin care se înţelege
evenimentul care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, electrocutare,
arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută profesională etc.) ca urmare a acţiunii unui factor de
risc propriu unui element al sistemului de muncă, provocând pierderea temporară a capacităţii de
muncă sau invaliditatea ori decesul salariatului (a se vedea p.2 al Regulamentului privind modul
de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG RM nr.706 din 05.06.2002).
6. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele, survenite de pe urma încălcării regulilor
de protecţie a muncii, care au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii
corporale sau sănătăţii, survenirea bolilor profesionale etc.
7. Alin.2 art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesului
unei persoane (a se vedea comentariul de la art.149 CP).
8. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile
de la art.123 şi 124 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă.
10. Subiect al infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani şi deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială,
obştească ori altă organizaţie.
Articolul 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR
Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării
mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a
participării cetăţenilor la acestea fie prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
2. Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost
special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
1. Articolul 40 CRM stipulează că mitingurile, demonstraţiile, manifestaţiile, procesiunile
sau orice alte întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici
un fel de arme.
2. Prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş,
pichetare, grevă desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru,
orice altă adunare a cetăţenilor (a se vedea Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea
întrunirilor nr.560-XIII din 21.07.1995; MO nr.61/683 din 02.XI.1995).
3. Conform dispoziţiei articolului 184 CP, violarea dreptului la libertatea întrunirilor se
realizează prin următoarele modalităţi:
a) prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei,
procesiunii, întrunirilor;
b) prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
c) prin constrângerea cetăţenilor de a nu participa la aceste întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor ori a participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau
inacţiuni şi poate să se manifeste, de exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de
răspundere, prin realizarea unor activităţi nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul
cetăţenilor, traseul sau locul în care se desfăşoară mitingul, demonstraţia, manifestaţia,
procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii,
întrunirilor poate să fie realizată nu numai de persoane cu funcţii de răspundere, dar de orice altă
persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de situaţie, se realizează de către făptuitor prin
aplicarea constrângerii fizice sau psihice, sau prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe.
6. Noţiunea de constrângere este comentată la art.171 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea
prevederile art.123 CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în
comentariul de la art.44 şi 45 CP. Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa
nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate sunt valabile comentariile de la art.165 CP.
8. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte
care au servit drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii a se vedea comentariul de la art.166 CP; pentru însoţită de violenţă periculoasă
pentru viaţă sau sănătate a se vedea comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cauzarea de
daune în proporţii mari a se vedea prevederile art.126 CP. Prin sintagma soldată cu alte urmări
grave se înţelege situaţia în care survin alte urmări decât cele prevăzute de articolul dat, de
exemplu - moartea persoanei din imprudenţă etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este
conştient că, împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau a
altor întruniri, întreprinde acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi
doreşte acest lucru.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ ŞI LA DREPTURILE
CETĂŢENILOR SUB FORMĂ DE PROPOVĂDUIRE A CREDINŢELOR RELIGIOASE
ŞI DE ÎNDEPLINIRE A RITURILOR RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate,
desfăşurată sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor
religioase, este însoţită fie de cauzarea de daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la
persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea cetăţenilor la refuzul de a îndeplini
obligaţiile cetăţeneşti
1. CRM recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la libertatea de gândire, de
conştiinţă şi de religie (a se vedea art.10, 16, 31 CRM).
Acest drept trebuie să se manifeste prin spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cuprinde
libertatea cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau
convingerea în mod individual sau colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ,
practici şi prin îndeplinirea ritualului (a se vedea art.1 al Legii despre culte, nr.979-XII din
24.03.92, MO. nr.3/70 din 30.03.1992).
2. Legea despre culte stabileşte inadmisibilitatea prozelitismului abuziv, care constituie o
încercare de a influenţa conştiinţa religioasă a unei persoane prin violenţă sau abuz de autoritate,
precum şi responsabilitatea pentru intoleranţă confesională manifestată prin acte care stânjenesc
liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de stat.
3. Latura obiectivă a infracţiunii, stabileşte responsabilitatea pentru organizarea,
conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la
drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a
riturilor religioase.
A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub
formă de propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul
propus.
Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează
nemijlocit planul de acţiuni al grupului.
4. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a
vătămărilor uşoare, medii, grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
5. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte violări
ale drepturilor persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu - atentatele asupra
averii persoanei, dreptului la muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
6. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti se
înţelege activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul de
a-şi îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat în
forţele militare etc.)
7. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul
conştientizează că atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi doreşte consecinţele indicate de lege.
de 16 ani.
CAPITOLUL VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. FURTUL
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
ani.
(2) Furtul săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2
la 7 ani.
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000
la 3.000 unităţi convenţionale.
(4) La alin.(2) din art.186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite
de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.(1) din articolele
menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura
valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al
infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei
persoane.
3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de
stăpânire a persoanei în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de
stăpânire a făptuitorului.
4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat.
Nu interesează dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile,
fungibile sau nefungibile, consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de
starea lor fizică (lichidă, solidă sau gazoasă).
5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe
ascuns dacă:
a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe
situaţia creată, consideră că acţionează pe ascuns;
d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege
caracterul şi esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei
stări bolnăvicioase, dacă dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;
f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din
motive personale, nu vor împiedica săvârşirea infracţiunii.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele
materiale în proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.
7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.
Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere,
raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de
dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane),
cele comise trebuie calificate drept delapidare a averii străine (art.191 CP).
Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar
ele au avut acces la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori
de vite etc.), acţiunile lor trebuie să fie încadrate drept sustragere prin furt.
8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea
mijloacelor de transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii
aflate în ele sau a unor părţi ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza
art.186 şi 273 CP.
9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost
sustrasă şi infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De
aceea, dacă făptuitorul a fost reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei,
fabricii etc. sau în camera de control a organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de
furt.
10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a
unor bunuri care, la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie
(art.352 CP).
11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit
(acaparator, hrăpăreţ, de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să
existe în momentul săvârşirii faptei. Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de
furt. Într-un asemenea caz, fapta fie că nu constituie infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie
că realizează componenţa unei distrugeri (art.197 CP; bunul a fost luat pentru a fi distrus), fie că
constituie, după caz, o răpire a mijlocului de transport (art.273 CP) sau o răpire a mijlocului de
transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de
putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost "împrumutat" temporar).
12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite
de o persoană care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele
menţionate, dar nu a fost condamnată pentru aceasta.
Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele
infracţionale săvârşite.
Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi
ca şi ale omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145
CP.
13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la
care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6
art.42 CP, trebuie să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar
în acel moment, dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi
participanţi ai infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte
persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate
conform situaţiei concrete (un autor sau doi şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau
art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o persoană (instigatorul) a determinat o altă
persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit alin.1 art.186 CP,
iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul în care instigatorul a
determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi
potrivit prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP.
Potrivit p.18 al HP CSJ din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele
cu care, deşi nu participă nemijlocit la sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă
lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima
sau să ia o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice rezistenţă n-are nici un rost etc.
14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
Termenii pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP
CSJ din 6 iulie 1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau
tâlhăriei. Pătrunderea poate fi comisă atât cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără
aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu ajutorul dispozitivelor când infractorul extrage
obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi
alte construcţii gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor
materiale, utilate cu un gard sau mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele
mobile, limuzinele, refrigeratoarele, containerele, seifurile şi alte depozite asemănătoare.
Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite pentru păstrare, ci, de exemplu, pentru
cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului
permanent sau temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun
ele. Tot la acest termen se referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu
locuiască nemijlocit. În afară de aceasta, trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile
de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte
indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale - verandele, mansardele,
beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului,
cu menţiunea pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a
sustrage trebuie să apară la infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru
depozitare sau în locuinţă.
15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil
sau esenţial al daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi
însemnătatea bunurilor pentru victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor
întreţinute, alte circumstanţe care influenţează esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în
cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege - gradul lezării drepturilor şi
libertăţilor fundamentale ale omului.
16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari,
dezastrele care lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se
înţelege situaţia în care se produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt
păgubitoare sau periculoase pentru o colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul
unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată,
în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca fapta să fie săvârşită în perioada de timp
cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării de calamitate şi
momentul când această stare încetează.
17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea
de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3
art.186 CP) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP)
în mod repetat (lit.a) alin.2 art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186
CP), sau prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2
art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în proporţii considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP),
acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al infracţiunilor, trebuie să fie încadrate numai în
baza alin.3 art.186 CP.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 187. JAFUL
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Jaful săvârşit:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Jaful săvârşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei
persoane.
4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de
furt. (A se vedea explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)
5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod
deschis dacă a fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi
dădeau seama de caracterul acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.
Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor
sau a persoanelor care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.
Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost
descoperite de către victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost
prelungite de către infractor cu scopul însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în
infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase pentru viaţă şi sănătate sau al
ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea
daunele materiale atât în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.
7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost
săvârşită în timpul huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să
fie încadrate în funcţie de scopul şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune
corespunzătoare împotriva patrimoniului şi huliganism, viol sau altă infracţiune.
9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la
art.186.)
10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane,
prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune
în proporţii considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală sunt identice cu cele din cazul furtului (a se vedea explicaţiile
corespunzătoare de la art.186 CP).
11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă
folosirea de către infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul
mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă,
de carton etc., înfăţişând o faţă omenească sau figura unui animal, lăsând numai ochii
descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa
fel încât să nu poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte
îmbrăcămintea sexului opus etc.
12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu
ameninţarea aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă
nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări
neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a pricinuit o dereglare de scurtă durată
sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă, precum şi aplicarea
intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice (art.154
CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor
corporale, prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările
trecătoare sub formă de zgârieturi, echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea
completă a sănătăţii într-un termen de cel mult 6 zile, precum şi durerile fizice fără o dereglare
pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei
păgubaşe se înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni
sustragerea averii proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt
eu ţie", "am să-ţi dau de cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu
mărturisesc intenţii mai serioase ale infractorului. De exemplu, făptuitorul ameninţă victima că
va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din buzunar. Astfel de ameninţare se referă la
tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.
Articolul 188. TÂLHĂRIA
(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor,
însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
(2) Tâlhăria săvârşită:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
(3) Tâlhăria săvârşită:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la
3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în
scopul sustragerii bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei
agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu
caracter surprinzător pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi
nemijlocită a unei violenţe periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe în scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un
caracter deschis, însă în unele cazuri poate fi săvârşit pe neaşteptate şi pe neobservate (pe
ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din ambuscadă, atacul unui paznic care dormea
etc.
5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de
inconştienţă sau imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv
prin înşelăciune), în organism a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare,
periculoase pentru viaţă şi sănătate.
Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau
cu alte substanţe, caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o
stare de inconştienţă, iar infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt
calificate drept furt.
6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din
art.188 CP, trebuie considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea
este explicată în art.153 CP) sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este
stipulată în art.152 CP), precum şi alte acţiuni care, deşi nu au pricinuit vătămările menţionate,
au creat la momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi sănătatea victimei. De exemplu,
aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj, strangularea (sugrumarea) ei, reţinerea
îndelungată a capului victimei în apă etc.
Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată
circumstanţă agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.
7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie
să aibă un caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de
violenţă fizică. Pentru constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de
toate circumstanţele cauzei: caracterul ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa
infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii, numărul infractorilor etc. Forma de manifestare
a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi, demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor
obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei atacate.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu
răspândirea unor ştiri defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori
cu răpirea victimei, nu constituie tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).
8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul
atacului, însoţit de aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau
sănătatea victimei, indiferent de faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.
Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în
proporţii mari sau deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia
materială a agravantei la lit.f) alin.2 art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188
CP pot fi un atac în scopul sustragerii bunurilor proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau
considerabile, dacă din cauze indiferente de voinţa făptuitorului nu s-a realizat, precum şi
producerea daunei materiale proprietarului în proporţii mici sau esenţiale, valoarea cărora este
determinată de alin.1 art.126 CP.
9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea
explicaţiile de la art.186.)
10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în
încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile, în timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau
travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.)
Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă.
Potrivit lit.a) p.1 al HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea
armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc
şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei funcţionare determină aruncarea unuia
sau a mai multor proiectile, datorită forţei de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei
capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b) p.1 al aceleiaşi hotărâri, armă albă se
consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei
musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete unghiulare,
pumnale, stilete etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş
etc.), prin spargere-fărâmiţare (box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune
considerabile sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect
metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea
lor în timpul actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un
pericol real pentru viaţa sau sănătatea persoanei.
Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu
o armă cu bună-ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un
machet de pistolet, un pumnal-jucărie etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru
cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar
dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor circumstanţe agravante) trebuie
încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
noţiunea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151
CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă,
care a atras după sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii
victimei trebuie încadrat în baza lit.c), alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza
alin.1 art.151 CP. Dacă în urma vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit
moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie încadrate prin concurs de infracţiuni prevăzute de
lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de
infracţiuni, prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP,
este formulată ca o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată
spre cauzarea vătămărilor grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii
integrităţii corporale, cele săvârşite trebuie calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c)
alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la
începerea atacului poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac
tâlhăria se consideră consumată (componenţă formal redusă).
13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant,
prin schingiuire se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de
băutură sau de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin
pişcături, biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici
etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe
medicale sau ştiinţifice nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea
victimei la condiţii de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de
suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.
Articolul 189. ŞANTAJUL
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau
deţinătorului ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţând cu violenţă persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri
defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului,
posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor
sau a apropiaţilor acestora,
(2) Şantajul săvârşit:
a) repetat;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000
b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;
e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la
3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile
proprietarului, posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte
acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia,
cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor
proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului,
a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi
ameninţarea.
Cerinţele pot fi următoarele:
a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se
află în proprietatea sau în posesia victimei;
b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului
sau unor persoane numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească
bunuri sau alte foloase patrimoniale. De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta
bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea unui testament, darea unei recipise care confirmă faptul
că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani etc.;
c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea
acţiuni de importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el
pot primi foloase materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul
victimei de a încheia o tranzacţie nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de
datorie) a şantajistului, efectuarea fără plată a unei lucrări pentru el etc.
5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin
următoarele forme de ameninţări:
a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă
drept realizabilă. Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP,
se înţelege ameninţarea cu aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea
comentariul la art.154 CP), cu vătămări uşoare ale integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări
medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.152 CP) sau cu vătămări grave ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP). Ameninţarea cu omor constituie agravantă prevăzută de
alin.2 art.189 CP.
Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă
victima nu-i va îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte
ameninţarea cu violenţa în cadrul infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în
cazul cerinţei de transmitere a dreptului asupra unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat,
dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz caracterul ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie
însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei, deoarece obiectul material al
atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul asupra acesteia. Pe când obiectul material
al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai dobândirea unei averi reale;
b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune
ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu
interesează dacă aceste informaţii sunt adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de
răspândirea scornirilor defăimătoare despre victimă, acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170
CP (calomnia), deoarece componenţa infracţiunii de şantaj nu le conţine;
c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea
bunurilor victimei. De obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii,
organizarea unei inundaţii etc. Nu este obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un
pericol social;
d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea
ei în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii
averii (şefii de depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau
apropiaţii (strănepoţi, fraţi şi surori vitrege, logodnici etc.).
7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de
faptul dacă infractorul şi-a atins scopul sau nu.
8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a
săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau
deosebit de mari, se încadrează în baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor
cerute în proporţii mici, esenţiale şi considerabile trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP,
acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP presupun numai cererea de a transmite infractorului
bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial
în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul să primească averea cerută.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se
vedea explicaţiile de la art.186.)
10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei
nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală, însoţit de acţiuni violente periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire,
tortură, tratament inuman sau degradant, este identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului,
jafului şi tâlhăriei. (A se vedea explicaţiile de la art.186, 187, 188.)
11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare
psihică, îndreptată spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru
securitatea sa, o stare de disconfort. Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în
scris, prin gesturi, fără avertizare prealabilă, prin telefon, nemijlocit victimei sau prin alte
persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie calificate şi în baza art.155 CP.
12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui
bun înseamnă degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea
totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei
capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face. Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau
parţială a unui obiect, astfel că acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi nu cer o calificare şi în baza art.197 CP.
13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă
a bunurilor cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter
patrimonial cerute, valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.
14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul
întreprinderii, autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a
indicilor economici etc.
15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a
apropiaţilor acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să
transmită ilegal avutul său. Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.
16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să
i se efectueze nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea
acţiuni trebuie încadrate în baza art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în
condiţiile alin.1 şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.
Articolul 190. ESCROCHERIA
(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau
abuz de încredere,
ani.
(2) Escrocheria săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei
persoane prin înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă
infractorului de către victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa
înşelăciunii sau a abuzului de încredere.
Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui
angajament (de exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată
drept escrocherie numai în cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor
bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date
false sau prin ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot
referi atât la personalitatea infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene.
Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan.
Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea documentelor, ea constituie un concurs de
infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei înşelăciunea se manifestă prin
vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a diferitelor indemnizaţii
de la stat etc.
6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că
infractorul până la primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni
patrimoniale care apar drept condiţie pentru a i se transmite averea. De exemplu, încheind un
contract de antrepriză, luând un avans, el promite să efectueze anumite lucrări; căpătând dreptul
la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată viaţa pe stăpân;
primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandând o
masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul
nu intenţiona să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu
victima, îşi însuşeşte averea ei. Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că
infractorul primeşte averea de la victimă în aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără
falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar împiedica să primească averea.
7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi
infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.
8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de
profit.
9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de
daune în proporţii considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi
explicaţii ca şi agravantele infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).
10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având
calitatea de funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de
serviciu, deşi în realitate nu se află în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte
atribuţiile sale de serviciu la săvârşirea unei escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal
de infracţiuni (art.190 CP şi art.327 sau 335 CP).
11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la
art.46 şi 47.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane,
încredinţate în administrarea vinovatului,
(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de
o organizaţie criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei
persoane, încredinţate în administrarea vinovatului.
4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un
funcţionar sau de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul
proprietarului. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie
calificate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor
contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor
încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor,
expeditor, casier etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de răspundere
materială deplină pentru averea încredinţată.
5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în
gestionarea sau administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând
posibilităţi de a se comporta faţă de bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie
cu privire la acel bun.
6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi
irosirea lui prin consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea
echivalentului lui.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii
de furt şi escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).
9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut
posibilitatea de a se folosi de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.
10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la
art.46 şi 47.
Articolul 192. PUNGĂŞIA
(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare,
genţi sau din alte obiecte prezente la persoană,
(2) Pungăşia săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000
3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii
bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.
4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.
5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de
săculeţ, serviete, saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare
pentru transportare sau călătorie.
6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau
alte bunuri din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă
infractorul şi-a realizat scopul scontat sau nu.
7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau
din alte obiecte prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în
proporţii mari sau deosebit de mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de
alin.1 din art.192 presupune numai acţiunile în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate
în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, precum şi sustragerea averii în aceste proporţii.
9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt
identice cu cele ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).
condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea
altuia
a) de două sau mai multe persoane
b) prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în
proprietatea altuia;
c) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
3. Latura obiectivă a ocupării bunurilor imobile străine se realizează prin ocuparea, în
întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia.
4. A ocupa un imobil înseamnă a pătrunde şi a lua în stăpânire un imobil pe o anumită
durată. Nu interesează dacă imobilul a fost ocupat în întregime sau în parte, dacă făptuitorul a
reuşit sau nu să rămână multă vreme în imobilul ocupat; este suficient ca el să fi pătruns şi să fi
rămas în imobil atât încât să se poată vorbi de o ocupare efectivă.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile în imobilul ocupat,
după cum nu interesează dacă lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu
îndepărtate.
5. Ocuparea imobilului aflat în posesia altei persoane trebuie să se facă fără drept. Cerinţa
legii este îndeplinită dacă în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea un titlu legitim (de
exemplu, bon de repartiţie, hotărâre de evacuare etc.) care să-l îndreptăţească a lua în stăpânire
imobilul. Dacă ocuparea s-a făcut în temeiul unui asemenea titlu, fapta nu constituie infracţiune
de ocupare, ci infracţiune de samavolnicie (art.352 CP), bineînţeles - cu condiţia să fie întrunite
semnele componenţei acestei infracţiuni.
6. Dacă luarea în stăpânire nu este efectivă, adică de o anumită durată, fiind vorba numai de
o pătrundere, fapta va constitui, eventual, infracţiunea de violare de domiciliu (art.179 CP),
bineînţeles cu condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţei acestei infracţiuni.
7. Ocuparea bunurilor imobile străine se consumă în momentul ocupării imobilului aflat în
posesia altuia, adică în momentul în care făptuitorul, pătrunzând în imobil, a reuşit să-l ia în
stăpânire.
9. În cazul ocupării bunurilor imobile străine de către două sau mai multe persoane, sunt
valabile explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP.
10. Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea semnelor de
hotar ale unui imobil aflat în posesia altuia. Semnele de hotar sunt cele care delimitează două
terenuri învecinate. Prin distrugerea semnelor de hotar se înţelege nimicirea sau înlăturarea
acestora (nimicirea unui gard sau ridicarea gardului şi aruncarea lui în altă parte), iar prin
strămutarea semnelor de hotar se înţelege deplasarea acestora spre interiorul terenului învecinat,
ceea ce duce la ocuparea unei porţiuni din acest teren. Este indiferent dacă, în momentul
săvârşirii faptei, posesorul imobilului a fost sau nu de faţă.
Este necesar ca acţiunile menţionate să fi constituit mijlocul folosit de făptuitor pentru
ocuparea imobilului aflat în posesia altuia.
11. Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării
ei. Violenţa acestei agravante se poate manifesta prin loviri care produc dureri fizice (a se vedea
comentariul de la art.154 CP) sau prin vătămări neînsemnate ale integrităţii corporale sau ale
sănătăţii (noţiunile sunt elucidate în CCA), uşoare (art.153 CP), medii (art.152 CP) sau grave
(art.151 CP). Analizând sancţiunile acestor articole, putem conchide că violenţa sub formă de
lovituri, vătămări neînsemnate, uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sunt
complet cuprinse de această agravantă şi nu se cere o calificare şi în baza acestor articole, iar
pricinuirea vătămărilor grave integrităţii corporale sau sănătăţii în procesul ocupării bunurilor
imobile străine constituie un concurs de infracţiuni (lit.c) alin.2 art.193 şi alin.1 art.151 CP).
Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI
ELECTRICE, TERMICE SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a
acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar
deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu
muncă neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a
gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul
stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari.
4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se
poate efectua numai din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea
gazelor naturale din depozite, cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf
etc., în funcţie de metoda însuşirii).
5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele,
conducte, cât şi prin reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de
control, de exemplu - a diferitelor contoare.
6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei,
infracţiunea în cauză intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie
întrunite trăsăturile componenţelor acestor infracţiuni.
7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este
condamnabilă penal, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora,
potrivit alin.1 art.126 CP, este de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare
acţiuni constituie agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.
Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI
(1) Însuşirea în proporţii mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită
(art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost
săvârşită (art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea în proporţii mari sau deosebit
de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192).
4. Toate cazurile de însuşire ilicită a averii proprietarului prin furt, jaf, tâlhărie, şantaj,
escrocherie, delapidare sau pungăşie, indiferent de complexitatea îmbinării lor, dacă valoarea
averii însuşite este stabilită ca proporţie mare sau deosebit de mare, sunt calificate în baza art.195
CP.
5. Însuşirea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari poate fi săvârşită
printr-un singur episod sau prin diferite metode, din diverse izvoare, dacă persoana nu a fost
condamnată pentru un oarecare episod şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru
acţiunile precedente. Dacă în timpul săvârşirii infracţiunii de însuşire intenţia infractorului a fost
îndreptată asupra însuşirii averii într-o proporţie mare sau deosebit de mare şi ea nu a fost
realizată din cauze independente de voinţa infractorului, fapta trebuie calificată drept tentativă de
însuşire în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de însuşirea celor sustrase real (art.27
şi alin.1 sau alin.2 din art.195 CP).
6. De regulă, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari din avutul proprietarului se
consumă din momentul în care averea a fost sustrasă şi infractorul are posibilitatea reală de a o
folosi sau de a dispune de ea la dorinţa sa. Dacă însă această infracţiune a fost săvârşită printr-un
act de tâlhărie, şantaj sau pungăşie, ea se consideră consumată din momentul formulării cererii
de a i se transmite averea, acţiunii în scopul însuşirii averii din buzunare, genţi sau din alte
obiecte prezente la persoană, şi neînsuşirea de către vinovat a averii proprietarului în aceste
cazuri nu are nici o importanţă.
7. De obicei, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari o înfăptuiesc mai multe
persoane. În aceste cazuri acţiunile tuturor participanţilor trebuie calificate în baza art.195 CP,
luându-se în consideraţie volumul general al averii însuşite de toţi participanţii. Dacă însă unul
din participanţi săvârşeşte acţiuni de sine stătătoare, care nu intră în intenţia grupului de
infractori, această faptă este calificată de sine stătător.
Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU
ABUZ DE ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere,
dacă fapta nu constituie o însuşire,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără)
termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 6 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale
proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în
momentul săvârşirii infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă,
dacă vinovatul nu ar fi săvârşit infracţiunea în cauză.
5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii
averii, de exemplu - a escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El
săvârşeşte infracţiunea printr-o inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite
averea sau banii persoanelor fizice sau juridice corespunzătoare. Consecinţele materiale ale
acestei inacţiuni se manifestă prin pagube materiale sub formă de venituri nerealizate (ratate).
6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni
active, care constau în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât
şi prin inacţiuni, care rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor
sub tăcere. De exemplu, înşelarea organelor notariale în privinţa preţului real de vânzare al
caselor, al autovehiculelor şi al altor valori preţioase la înregistrarea contractelor de cumpărare-
vânzare în scopul micşorării taxei de plată obligatorii stabilite de lege, precum şi alte acţiuni de
înşelăciune care au cauzat proprietarului pagube materiale sub formă de venituri nerealizate.
Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul
prezintă documente falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu
falsificarea documentelor oficiale (art.361 CP).
7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi
persoanele fizice sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti.
Asemenea relaţii apar în legătură cu funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea
averii proprietarului (de exemplu, şoferii automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării
diferitelor servicii comunale şi sociale populaţiei (ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare
etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi punându-i la dispoziţie averea sa, proprietarul are
încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile căpătate din exploatarea averii
proprietarului.
8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de
escrocheria săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru
escrocherie este caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în
posesia vinovatului. Pentru cauzarea de pagube materiale este specifică folosirea temporară
ilegală gratuită a averii proprietarului sau eschivarea de la actul de transmitere proprietarului a
averii care i se cuvine după lege.
9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o
daună materială în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici
trebuie să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.
12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de
un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari
au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita
repetările, facem trimitere la explicaţiile anterioare.
13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau
mai multor acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată
pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
condiţiile alin.1, 2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.
Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A
BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
normală sunt condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea,
însuşirea, pierderea sau pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată
a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui
totală sau parţială, după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are
drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu
posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau
deteriorare a avutului proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi
convenţionale de amendă) trebuie să existe legătură cauzală.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin
intenţie indirectă. Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă
sau deteriorată averea proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor
urmări. Motivul şi scopurile activităţii infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de
a ascunde urmele unei infracţiuni etc. Ele nu au importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în
consideraţie la individualizarea răspunderii penale. Dacă vinovatul acţionează în scopul
subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate în baza art.343 CP (diversiunea).
8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei
presupune decesul a cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie
să fie imprudentă. Dacă vinovatul a urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul
distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor, va exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a)
alin.2 art.197 şi alineatul corespunzător, în funcţie de scopul omorului (art.145 CP).
9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave
presupune sinuciderea victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp
îndelungat a activităţii unei întreprinderi, lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de
oameni, daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 3 la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
3. Semnele laturii obiective şi esenţa agravantelor acestei infracţiuni sunt identice cu
semnele caracteristice distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor proprietarului (a se
vedea explicaţiile de la art.197).
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, care se poate manifesta
sub formă de încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE
CARE SE ŞTIE CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre
care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o
promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă
(cumpărarea, primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma
căreia făptuitorul capătă posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.
5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane
prin orice metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor
pagube).
6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe
cale criminală se înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma
săvârşirii unei infracţiuni. Acest semn se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost
dobândită de făptuitor în condiţii care nu-i permit să tragă o concluzie univocă (de exemplu, la
piaţă, de la o persoană întâlnită întâmplător etc.).
7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul
nu a promis infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă
făptuitorul a promis din timp că va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală,
aceste acţiuni constituie o participaţie la săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5
art.42 CP).
9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi
în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici
trebuie să ţinem cont de prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe
persoane, în proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor
averii, expuse în explicaţiile de la art.186-192.
11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe
cale criminală, săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a
acestor acţiuni pentru care persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind
o sursă de bază sau suplimentară de venituri a făptuitorului.
Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR
PROPRIETARULUI
Neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost
încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea,
deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile
proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului,
atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii
mari sau deosebit de mari a acestor bunuri.
4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se
înţelege neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor
sale, drept rezultat al cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii
proprietarului în valoare ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.
5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau
printr-o neglijare conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu,
somnul în timpul pazei etc.), sau prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul
în cărţi sau altă ocupaţie de altă natură), sau provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a
aruncat o ţigară aprinsă şi s-a produs un incendiu etc.). În ultimul caz infracţiunea intră în
concurs cu infracţiunea din art.198 CP.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere
exagerată în sine sau neglijenţă).
CAPITOLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. INCESTUL
Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între
rude pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari),
1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi
prezintă un pericol pentru fondul biologic al speciei umane.
2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii
sexuale a persoanei în condiţii morale normale.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două
persoane de sex opus care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude
pe linie colaterală (fraţi, surori, veri primari).
4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o
altă persoană sau pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia
este în linie dreaptă, iar în al doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin
numărul de naşteri (a se vedea art.45 CF).
5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care
sunt responsabile şi au atins vârsta de 16 ani.
7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în
calitate de autor.
Articolul 202. ESCHIVAREA DE LA PLATA PENSIEI ALIMENTARE SAU DE LA
ÎNTREŢINEREA COPIILOR
Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la plata mijloacelor, stabilite prin hotărâre a
instanţei de judecată, pentru întreţinerea copiilor minori (a pensiei alimentare), precum şi de
la întreţinerea copiilor maturi, dar inapţi pentru muncă, aflaţi la întreţinerea lor,
ani.
1. Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă, care
necesită sprijin material (a se vedea art.74 alin.1 CF).
2. Obiectul infracţiunii date îl formează relaţiile sociale ce ţin de asigurarea unui trai
normal al minorilor şi al copiilor inapţi de muncă.
3. Latura obiectivă se exprimă prin inacţiune, adică prin eschivare cu rea-voinţă a părinţilor
de la plata mijloacelor stabilite prin hotărârea instanţei de judecată pentru întreţinerea copiilor.
Prin rea-voinţă se înţelege eschivarea conştientă, sistematică şi continuă de la îndeplinirea
acestei obligaţiuni. Drept mijloace de eschivare pot fi: schimbarea frecventă a locului de trai şi
de muncă, ascunderea unei părţi din venitul real, falsificarea documentelor corespunzătoare ş. a.
Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
eschivării cu rea-voinţă a părinţilor de la plata pensiei alimentare pentru întreţinerea copiilor,
stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.
4. Latura subiectivă a eschivării cu rea-voinţă de la plata pensiei alimentare sau de la
întreţinerea copiilor maturi inapţi de muncă se caracterizează prin intenţie directă.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: părinţii copiilor minori sau ai celor maturi inapţi
de muncă.
Articolul 203. ESCHIVAREA DE LA ACORDAREA AJUTORULUI MATERIAL
PĂRINŢILOR SAU SOŢULUI
Eschivarea cu rea-voinţă de la acordarea ajutorului material, stabilit prin hotărâre a
instanţei de judecată, părinţilor sau unuia dintre soţi, inapţi pentru muncă,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore.
1. Articolul 203 stabileşte răspunderea pentru eschivarea cu rea-voinţă a copiilor maturi de
la plata mijloacelor, stabilite prin hotărârea instanţei de judecată, pentru întreţinerea părinţilor
sau a unuia dintre soţi - de la plata mijloacelor pentru întreţinerea celuilalt soţ, dacă acesta e
inapt de muncă şi necesită sprijin material.
2. Conform prevederilor alin.1 art.80 CF, copiii maturi, apţi de muncă, sunt obligaţi să-şi
întreţină şi să-şi îngrijească părinţii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, iar alin.1
art.82 al aceluiaşi cod obligă soţii la întreţinere materială reciprocă.
3. Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă în cazurile în care:
a) unul dintre soţi este inapt de muncă (a atins vârsta de pensionare sau este invalid de
gradul I, II sau III) şi necesită sprijin material;
b) soţia se află în perioada de graviditate;
c) unul dintre soţi îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;
d) unul dintre soţi care îngrijeşte până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care
îngrijeşte un copil comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul
necesită îngrijire.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă. Noţiunea de rea-voinţă a
fost explicată în comentariul la art.202 CP.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: copiii sau soţul obligaţi prin hotărârea instanţei
de judecată să întreţină material părinţii sau pe unul dintre soţi.
Articolul 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI
(1) Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului
a) săvârşită de o persoană obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional
sau de serviciu;
b) soldată cu urmări grave
1. Conform art.134 CF, secretul adopţiei este ocrotit de lege. Răspunderea penală pentru
divulgarea secretului adopţiei reprezintă una din garanţiile de păstrare a acestui secret.
2. Obiect al infracţiunii sunt interesele familiei şi copilului, onoarea şi demnitatea
adoptatorilor, precum şi libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
3. Latura obiectivă o constituie divulgarea secretului adopţiei contra voinţei adoptatorilor,
altfel zis - comunicarea (orală, scrisă, anonimă) a informaţiilor despre faptul că adoptatorii nu
sunt părinţi de sânge ai celui adoptat. Secretul poate fi comunicat rudelor, cunoştinţelor şi altor
persoane cărora nu le-a fost încredinţat oficial.
4. Conform jurisdicţiei CEDO, adoptatul are dreptul să cunoască istoria vieţii sale, de aceea
comunicarea faptului de adopţie adoptatului nu constituie componenţă de infracţiune (Cazul
Jaskin c. Regatului Unit, Hotărârea CEDO din 7.07.1989, nr.160).
5. Componenţa de infracţiune, potrivit alin.1 art.204, este formală. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul divulgării secretului adopţiei - comunicarea de către cel vinovat cel
puţin unei persoane, indiferent dacă aceasta a fost cunoscută sau nu de către adoptatori.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Pentru existenţa
infracţiunii nu are importanţă motivul sau scopul faptei.
7. Subiect al alin.1 art.204 CP este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
8. Agravanta prevăzută de lit.a) alin.2 art.204 CP prevede răspunderea penală pentru
subiecţii speciali: lucrătorii oficiului stării civile, ai instituţiilor medicale etc. care au
obligaţiunea, în virtutea funcţiei ocupate, să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau
de serviciu.
9. Agravanta prevăzută de lit.b) alin.2 art.204 CP soldată cu urmări grave include în
calitate de consecinţă destrămarea familiei adoptatorilor, plecarea minorului din familie etc. ca
rezultat al divulgării secretului adopţiei.
Articolul 205. ABUZUL PĂRINŢILOR ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA
COPIILOR
Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt ocrotitor legal al copilului, de către
altă persoană a unei recompense sub orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în
alte scopuri legate de adopţie
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce vizează drepturile legale ale copilului
în procesul adopţiei.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni ilegale îndreptate spre primirea unei
recompense sub orice formă pentru consimţământul de adopţie din partea părinţilor copilului,
tutorilor, curatorilor, ocrotitorilor legali sau a altor persoane.
3. Prin sintagmele alt ocrotitor legal, de către o altă persoană se înţeleg:
a) tutorii, curatorii;
b) educatorii caselor de copii de tip familial;
c) conducătorii instituţiilor de stat pentru copii: case-internat, şcoli speciale, instituţii
curative sau orice altă persoană care deţine informaţii despre copii ce pot fi înfiaţi.
4. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care, la momentul
săvârşirii infracţiunii, a atins vârsta de 16 ani.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie
directă cu scop de profit sau în alte scopuri (interese, avantaje, foloase etc.) legate de adopţie.
Articolul 206. TRAFICUL DE COPII
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi
darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane
care deţine controlul asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria
pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare;
g) abandonării în străinătate,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicare a violenţei fizice sau psihice asupra copilului;
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a
acestuia;
c) de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea copilului ori însoţite de viol, de profitare de dependenţa fizică a copilului, de
folosire a armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului
sau altor persoane;
d) de exploatare în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;
e) de folosire a copilului în conflicte armate;
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare se pedepsesc cu
închisoare de la 15 la 20 de ani.
b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului
ori cu decesul acestuia,
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile
săvârşite de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu
organul de urmărire penală în cauza dată.
1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20
noiembrie 1989 (New York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin
copil se înţelege orice fiinţă umană de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile
corespunzătoare pe plan naţional, bilateral sau multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea
şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă, se stipulează în art.35 al Convenţiei numite.
2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi psihică
a copilului, libertatea lui individuală.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele
modalităţi de realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul,
adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru
obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul asupra copilului în scopurile
indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de trafic enumerate se reduc la transmiterea copilului
unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.
5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau
pentru exploatarea muncii lor.
6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de
transport şi de locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele
statului.
7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane
pentru un timp sau pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.
8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul,
înzestrarea lui cu documente falsificate, în scop de trafic.
9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru
posesie permanentă.
10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate,
cointeresate în obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în
scopurile enumerate în norma dată.
11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se
săvârşesc în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria
pornografică. Prin exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii
abuzive a copilului la raporturi sexuale. În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un
profit în bani sau obiecte, acest fapt se numeşte exploatare sexuală comercială, iar în cazul în
care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este denumit exploatare sexuală necomercială. Prin
exploatare sexuală, comercială şi necomercială, în prostituţie sau în industria pornografică se
înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în raporturile sexuale şi în opere care
au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;
b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile
unei munci forţate plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea
victimei în condiţii forţate de muncă plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse
foloase. Prin servicii forţate se înţelege obligarea copiilor la efectuarea unor lucrări prestate în
folosul sau în interesul vinovatului;
c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii
echivalente cu cele ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se
înţelege tragerea de foloase de pe urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în
condiţiile de stare de totală dependenţă economică în care aceştia sunt ţinuţi;
d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;
e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la
art.158 CP);
g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).
12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39
CP);
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a
acestuia (a se vedea comentariul la p.11 al art.206);
c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru
a asigura subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a
copilului, de folosire a armei, de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei
copilului sau altor persoane, ceea ce presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod
servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de tortură a fost explicată în comentariul la art.151, 154
CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în art.39 CP. Noţiunea de aplicare a
tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a fost explicată în
comentariul la art.137 CP;
d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce
se află ca proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se
vedea p.11 lit.a) comentariul articolului dat);
e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana
copilului pentru ca să îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a
se vedea comentariul la art.210);
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la
art.158 CP).
13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante
prevăzute de alin.1 sau 2, dacă ele au fost săvârşite:
a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);
b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau
mai mulţi copii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la
art.46 şi 47 CP).
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului
ori cu decesul acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul
motivelor este determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile
materiale ce apar la întreţinerea copilului.
15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul
se află la întreţinere legală.
16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede
absolvirea ei de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat
colaborarea cu organele de urmărire penală.
Articolul 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ
Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi
abandonarea lui în străinătate în alte scopuri decât cele indicate la art.206,
1. Obiect al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile şi libertăţile
copilului.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin două forme: a) prin acţiuni care constau în
scoaterea ilegală, adică prin trafic de copii din RM; b) prin inacţiunea ce include abandonarea în
străinătate a copilului, a cărui transportare (scoatere) poate fi realizată şi pe temeiuri legale.
3. Mijloacele de scoatere ilegală a copilului peste hotare pot fi cele mai diverse: a) prin
folosirea documentelor falsificate (a se vedea comentariul la alin.1 art.361 CP); b) prin alte căi
ilegale - eludarea controlului actelor de identitate etc.
4. Prin abandonare a copilului în străinătate se înţelege părăsirea într-o altă ţară, împotriva
regulilor morale, a copilului care a fost scos din ţara sa în mod legal.
5. În articolul comentat scopul scoaterii copilului peste hotare nu este indicat, totuşi el
trebuie să difere de scopurile indicate în art.206 CP.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul scoaterii copilului din ţară sau din
momentul abandonării copilului în străinătate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, tutela, curatela, rudele sau orice altă
persoană la care copilul se află în baza unui temei legal.
Articolul 208. ATRAGEREA MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU
DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea
infracţiunilor, precum şi determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie,
jocuri de noroc, desfrâu etc. ), săvârşite de o persoană care a atins vârsta de 18 ani,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de părinţi, pedagogi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului
se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie
criminală,
(4) Atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.173, 219 şi 220
1. Articolul 208 CP stabileşte răspunderea pentru acţiunile prejudiciabile ce constau în
influenţa dăunătoare asupra minorilor. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie interesele
legitime ale copiilor, educarea şi dezvoltarea lor ca personalitate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) atragerea sau instigarea minorilor la activitate criminală desemnează acţiunile
îndreptate spre a provoca dorinţa minorilor de a participa la săvârşirea unei sau câtorva
infracţiuni, însoţite de aplicarea influenţei fizice sau psihice (lovituri, îndemnări, asigurări de
nepedepsire, măguliri, ameninţări, intimidări, mituire, înşelăciune, provocarea sentimentului de
răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice, darea de sfaturi despre locul şi modul săvârşirii
crimei, promiterea de a acorda ajutor în comercializarea celor sustrase şi altele (HP CSJ Despre
practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor
privind infracţiunile săvârşite de minori nr.37 din 12.11.1997 p.12);
b) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale constă în acţiunile persoanei
majore de a-l face pe minor să întreprindă unele acţiuni contrar moralei: cerşetoria, jocuri de
noroc, desfrâu etc.
3. Componenţa de infracţiune analizată în alin.1 art.208 CP este formală şi momentul
consumării se consideră săvârşirea propriu-zisă a acţiunilor de atragere a minorilor în activitatea
infracţională sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale.
4. Alin.2 art.208 CP prevede acţiunea săvârşită de părinte, pedagog sau de alte persoane
care prin lege au fost însărcinaţi cu obligaţiunile de educaţie a minorului, ceea ce face ca
infracţiunea dată să fie mai periculoasă. Semnul calificativ în acest caz se referă la subiectul
infracţiunii, care este unul special - părinte, pedagog, adoptator, tutore, curator, educator ş. a.
5. Agravantele prevăzute de alin.3 art.208 CP sunt:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei - a se vedea comentariile la
art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP;
b) într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală: a se vedea comentariul
la art.46 şi 47 CP;
6. Alin.4 art.208 CP evidenţiază atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor de
constrângere cu caracter sexual (art.173 CP); organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope (art.219 CP) şi proxenetismul (art.220 CP).
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii
infracţiunii, a atins vârsta de 18 ani.
Articolul 209. ATRAGEREA MINORILOR LA CONSUMUL ILEGAL DE
DROGURI, MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul
ilegal de droguri, medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
1. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie sănătatea şi dezvoltarea normală a minorului
ca personalitate.
2. Prin noţiunea de drog (narcotic, stupefiant) se înţeleg substanţele de origine vegetală,
animală sau minerală, care servesc la prepararea anumitor medicamente.
3. Obiecte ale infracţiunii sunt:
a) substanţele toxice;
b) substanţele cu efect puternic;
c) mijloacele narcotice (a se vedea lista de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect
puternic şi toxice, confirmată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM,
Convenţia ONU din 19 decembrie 1988, la care RM a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3
noiembrie 1994).
4. Substanţe toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub formă de praf, a
căror utilizare de către o persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate
provoca moartea acesteia (sulfatul de atropină, arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de
potasiu etc.).
5. Substanţe cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a
căror utilizare fără prescripţia medicului sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune
grave organismului omului (de exemplu, preparatele hormonale).
6. Mijloace narcotice se consideră plantele, materiile prime şi substanţele naturale sau
sintetice, prevăzute în convenţiile internaţionale, precum şi alte plante, materii prime şi substanţe
care prezintă pericol pentru sănătatea populaţiei în cazul în care se face abuz de ele. Obiectul
material îl constituie substanţele narcotice, medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant
(HP CSJ 27 martie 1997 nr.12 Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţelor cu efect puternic şi
toxice).
7. Prin atragerea sau îndemnul minorilor la consumare de mijloace narcotice se înţeleg
orice acţiuni premeditate prin violenţă, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturare sau batjocură la
adresa persoanei, precum şi înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având
scopul de a provoca dorinţa de consumare a mijloacelor narcotice de către persoana, asupra
căreia se exercită influenţa (HP CSJ 27 martie 1997 nr.11).
8. Acţiunile vinovatului îndreptate spre atragerea minorului la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşite repetat, cu aplicarea violenţei sau
cu ameninţarea aplicării ei, formează semnele alin.2 art.209. Noţiunea repetare a atragerii la
infracţiune este analizată în comentariul art.31 CP, violenţa şi ameninţarea cu aplicarea ei sunt
explicate în comentariile la art.152, 153, 187 alin.2 lit.e) CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate o constituie intenţia directă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 18
ani.
Articolul 210. ANTRENAREA MINORILOR ÎN ACŢIUNI MILITARE SAU
PROPAGANDA RĂZBOIULUI ÎN RÂNDURILE LOR
Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
1. Legea privind drepturile copiilor din 15.12.84 (art.26), modificat la 19.04.2002 (MO
71/06.06.02) interzice antrenarea copiilor în acţiuni militare şi propagarea războiului şi a
violenţei în rândurile copiilor. Unul din mijloacele legale de asigurare a drepturilor minorilor îl
reprezintă art.210 CP.
2. Obiectul infracţiunii date îl constituie dezvoltarea fizică, psihică şi educarea normală a
minorilor.
3. Latura obiectivă se exprimă sub două forme de acţiuni: a) antrenarea minorilor în acţiuni
militare sau b) propaganda războiului în rândurile lor.
4. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră consumată din
momentul săvârşirii acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă a reuşit vinovatul să atragă
minorii în acţiuni militare sau a efectuat propaganda războiului în rândurile lor.
5. Antrenarea minorilor în acţiuni militare se poate exprima în formă orală, scrisă sau în
orice altă formă. Aceste acţiuni sunt determinate de influenţa psihică îndreptată nemijlocit asupra
voinţei minorului sau asupra grupului de persoane cărora li se trezeşte dorinţa de a participa la
acţiunile date.
6. Propaganda războiului constă în răspândirea printre minori a ideilor şi a imaginilor
direcţionate la ducerea războiului între state. Propagandă înseamnă influenţa activă asupra
conştiinţei şi voinţei minorului în scopul de a trezi interesul de rezolvare a problemelor
interstatale prin forţă armată. Propaganda poate purta un caracter oral ce se realizează prin
discursuri în faţa tinerilor sau prin răspândirea materialelor scrise sau tipărite ori prin săvârşirea
acţiunilor simbolice.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie
directă. Motivele şi scopurile nu sunt elemente obligatorii ale componenţei de infracţiune, de
aceea nu au importanţă la calificare.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, cetăţean al RM, cetăţean străin sau
persoană fără cetăţenie, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE
(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
normală sunt condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de către
persoana care ştie că suferă de astfel de boală.
4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia),
şancrul moale, limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli
afectează organele genitale.
5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor
acestor boli prin contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai.
Uneori, în special sifilisul, se transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală
venerică se produce în urma relaţiilor sexuale, dar ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut,
utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet) etc.
6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală
venerică, iar victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele
persoane sunt bolnave, dar de boli venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre
aceste persoane realizează infracţiunea dată.
7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei
care ştie că suferă de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub
denumirea Avertismentul persoanei bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii
sănătăţii practică, sub formă scrisă, avertismentul persoanelor contaminate de o boală venerică,
impunându-le să-l semneze.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa
materială), adică o dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea
acţiunilor menţionate rezultatul nu s-a produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului -
atare acţiuni trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.1 art.211.
9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală
venerică nu constituie un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că
suferă de o boală venerică, o transmite acestei persoane.
10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în
perioada bolii şi tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor
ocrotirii sănătăţii, până la scoaterea de la evidenţă a bolnavului.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi
imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este
săvârşită în mod repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane,
precum şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.
16 ani.
Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA
(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această
boală
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare de către un lucrător medical a obligaţiunilor sale profesionale
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a
determinat legislatorul RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII
din 25.05.93 (M nr.7/214 din 3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar
uman (HIV) şi a maladiei SIDA, precum şi al sporirii răspunderii penale pentru încălcarea
regulilor de prevenire a răspândirii maladiei SIDA. În loc de două norme penale prevăzute de CP
din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează trei componenţe de infracţiuni:
a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;
b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;
c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.
4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu
maladia SIDA se realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte
- primejdiei de a fi contaminată cu această maladie.
5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de
către persoanele bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a
muncii, de comportare în familie, la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei
persoane de către un narcoman cu o seringă utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor
profesionale de către lucrătorii medicali (de exemplu, la efectuarea operaţiei, transfuziei de
sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma cărora pacientul este expus primejdiei de
contaminare).
6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este
determinarea că făptuitorul ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de
contaminare cu HIV. În aceeaşi vreme acordul victimei de a fi expus riscului contaminării nu
liberează făptuitorul de răspundere penală.
7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu
comiterea acţiunilor (inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.
8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie
indirectă. Dacă subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului
imunodeficitar uman altei persoane (intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea
victimei, contaminarea nu s-a produs, o atare acţiune constituie o tentativă a contaminării cu
maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi alin.2 art.212.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de
maladia SIDA, cât şi un lucrător medical.
10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă
de această boală se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei peroane. În
prezent ştiinţa nu dispune cu certitudine de modul în care se produce contaminarea cu această
maladie. Se consideră că există două metode de contaminare cu maladia SIDA - prin raport
sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin contactul suprafeţei corpurilor vătămate). HIV
atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această maladie deocamdată e incurabilă, produce
iminent decesul.
11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia
SIDA.
12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă,
indirectă şi prin imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă
de această boală şi care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile
alin.3.
Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă
infectarea cu virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile
medicale asupra necesităţii respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi
asupra răspunderii penale pentru punerea intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru
infectarea intenţionată a altor persoane.
14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două
persoane şi dacă cu bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se
realizează prin transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiunilor lui profesionale. De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei,
transfuziei de sânge, efectuării injecţiei, analizei sângelui, în urma cărora pacientul este
contaminat cu maladia SIDA.
16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.
17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin încredere
exagerată în sine şi prin neglijenţă.
Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat
sănătăţii - se cer calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.
18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care
efectuează tratamentul şi deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale
etc.), precum şi cele care primesc sau păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu,
lucrătorii punctelor de transfuzie a sângelui).
Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI
METODELOR DE ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale,
dacă aceasta a cauzat:
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de
acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau
a sănătăţii sau decesul pacientului.
4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al
Legii privind ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte
acte normative adoptate în baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică
nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-46/310 din 21.05.98) etc.
5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de
acordare a consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în
cazuri de urgenţă şi în cazuri extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie,
diagnostic şi tratament, precum şi metodele de administrare a medicamentelor (art.28 al Legii
nr.411-XIII din 28.03.95).
6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani şi este un lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.
Articolul 214. PRACTICAREA ILEGALĂ A MEDICINII SAU A ACTIVITĂŢII
FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană
care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei se pedepsesc cu
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii
farmaceutice de către o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din
imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
4. Prin practicarea medicinii ca profesie se înţelege acordarea sistematică a asistenţei
medicale fără licenţă sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului. Asistenţa medicală se
efectuează cu înştiinţarea prealabilă a viitorilor pacienţi, constituie o activitate continuă (în mod
regulat) din contul mijloacelor personale ale cetăţenilor sau din contul instituţiilor de asigurare
medicală sau al altor organizaţii, în conformitate cu contractele de asistenţă medicală încheiate.
Exercitarea profesiunilor medicale este autorizată titularilor unei diplome, unui atestat sau
certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de specialitate respectivă din
republică sau din străinătate şi al unei licenţe pentru profesiunea medicală aleasă, eliberată de
MS.
5. Răspunderea penală pentru practicarea medicinii ca profesie survine numai dacă ea se
efectuează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a
sănătăţii.
6. Licenţa pentru practicarea medicinii ca profesie se eliberează de către MS instituţiilor
medicale particulare.
7. Prin altă autorizaţie se înţelege deţinerea unei diplome, a unui atestat sau certificat
eliberat în modul stabilit, potrivit art.9 şi 10 ale Legii RM nr.411-XIII din 28.03.95. Autorizarea
practicării medicinii ca profesie presupune că după absolvirea instituţiilor de învăţământ superior
medicii şi farmaciştii fac o pregătire postdiplomatică, o dată în cinci ani trec o perfecţionare a
cunoştinţelor profesionale în instituţiile de reciclare, iar în cazul în care nu au exercitat profesiuni
medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de trei ani şi doresc să le exercite îşi vor actualiza
cunoştinţele printr-o autorizare în modul stabilit.
8. Prin vătămare a sănătăţii se înţeleg vătămările uşoare, medii sau grave aduse integrităţii
corporale sau sănătăţii, noţiunile cărora sunt explicate la art.151, 152 şi 153.
9. Nu se consideră practicare ilegală a medicinii acordarea asistenţei medicale o singură
dată cu plată sau fără ea. Cauzarea vătămărilor sănătăţii pacientului se califică în funcţie de
prejudiciu, potrivit art.151, 152 sau 153.
10. Dacă de practicarea medicinii în scopul de a căpăta retribuire se ocupă o persoană ce nu
are cunoştinţe în medicină, înşelând cu bună-ştiinţă pacientul supus tratamentului, cele săvârşite
pot constitui o escrocherie, conform art.190.
11. Prin practicarea activităţii farmaceutice se înţelege fabricarea orişicărei forme de
medicamente sau preparate medicale după reţeta medicilor şi a cererii instituţiilor de profilaxie şi
tratament. Această activitate cuprinde de asemenea controlul asupra tehnologiei fabricării,
păstrării, asupra calităţii mijloacelor de tratament pregătite, primirii, păstrării, organizării,
transportării, livrării preparatelor medicale farmaciilor şi instituţiilor curative, vânzării lor
populaţiei şi instituţiilor de profilaxie şi tratament.
12. Răspunderea penală pentru practicarea activităţii farmaceutice survine, ca şi pentru
practicarea medicinii, numai dacă persoana activează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă
aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii. Pentru definirea acestor noţiuni a se
vedea explicaţiile de la punctele 4, 5 şi 6.
13. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii vătămării sănătăţii pacienţilor.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă atât prin încredere exagerată în
sine, cât şi prin neglijenţă. Dacă aceste activităţi care generează consecinţele stipulate de lege se
săvârşesc intenţionat, faptele trebuie calificate potrivit art.151, 152 sau 153 în funcţie de
prejudiciul produs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi practică medicina fără licenţă sau altă autorizaţie.
16. Alin.2 art.214 determină răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni care au cauzat din
imprudenţă decesul victimei.
Articolul 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE
Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a
provocat:
a) răspândirea unei asemenea boli;
b) alte urmări grave,
închisoare de până la 2 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
1000 la 2000 unităţi convenţionale cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.
[Art.215 modificat prin Legea nr.211-XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin nerespectarea de către un lucrător medical a măsurilor
de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei
asemenea boli sau alte urmări grave.
4. Potrivit art.2 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-
XII din 16.06.93 (M., nr.9/256 din 30.09.93), legislaţia privind asigurarea sanitaro-
epidemiologică a populaţiei include prezenta lege şi alte acte normative emise în conformitate cu
ea de către autorităţile publice centrale şi locale, în limitele atribuţiilor acestora, inclusiv regulile
sanitare, precum şi actele internaţionale la care RM este parte. Această legislaţie este o condiţie
necesară a realizării drepturilor şi intereselor oamenilor, a menţinerii şi fortificării sănătăţii lor,
dezvoltării fizice şi mintale, asigurării longevităţii şi calităţii vieţii. Respectarea acestor acte
normative poate preîntâmpina răspândirea şi localizarea bolilor contagioase şi extrem de
periculoase.
5. Prin răspândirea bolilor epidemice (epidemie) se înţelege extinderea unei boli
contagioase într-un timp scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate,
raion, regiune, ţară etc.
6. Legea RM nr.1513-XII din 16.06.93 determină două categorii de boli contagioase: a)
boală contagioasă; b) boală contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă.
Boala contagioasă este o maladie infecţioasă a omului, care se răspândeşte în mijlocul
populaţiei prin intermediul factorilor mediului de viaţă de la om la om sau de la animal la om.
Boala contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă este o maladie infecţioasă a
omului, cu capacitate de răspândire rapidă (epidemică) în mijlocul populaţiei, care se manifestă
prin stare clinică gravă, rată înaltă de mortalitate şi invaliditate şi care este reglementată de
convenţii interstatale şi de regulile medico-sanitare internaţionale (pestă, holeră, febre,
hemoragie şi alte maladii, conform indicaţiei Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii).
7. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice poate fi
săvârşită atât prin acţiuni active, cât şi prin inacţiuni. Ele se pot manifesta prin ignorarea acestor
reguli, nerespectarea lor totală sau parţială, eschivarea de la respectarea standardelor igienice,
neefectuarea vaccinărilor obligatorii, ignorarea măsurilor de carantină etc.
8. Dispoziţia art.215 e de blanchetă, adică face trimitere la legislaţia privind asigurarea
sanitaro-epidemiologică a populaţiei, legislaţie care, după cum am menţionat în p.2 al acestui
comentariu, este destul de voluminoasă şi complicată ca structură.
De aceea orice nerespectare a acestor reguli (unele în mod exemplificativ au fost indicate în
p.4) trebuie determinată ţinându-se cont de actul normativ (internaţional, republican sau local) în
care e stipulată, făcându-se trimitere la articolul, alineatul sau punctul acestuia.
9. Infracţiunea se consumă din momentul răspândirii bolilor contagioase (epidemiei) sau
survenirii altor urmări grave. Noţiunea de epidemie a fost dată în p.3 al acestui comentariu.
10. Prin alte urmări grave se înţeleg vătămări ale sănătăţii populaţiei, decesul persoanelor
şi daunele materiale în proporţii mari.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau
neglijenţă.
ani, precum şi persoanele juridice. Dacă aceste obligaţiuni sunt încălcate de persoane cu funcţii
de răspundere, cele săvârşite se cer calificate potrivit art.329.
Articolul 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA), TRANSPORTAREA,
PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA PRODUSELOR (MĂRFURILOR)
PERICULOASE PENTRU VIAŢA SAU SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor
(mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat:
a) îmbolnăviri grave;
b) decesul persoanei,
închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
1000 la 3.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate,
cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau
comercializarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor,
dacă aceasta a provocat îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.
4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru
protecţia consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită,
cât şi cea semifabricată, materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în
starea lor naturală prin aplicarea muncii (zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin
prelucrare, pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din
activitatea omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin
vânzare-cumpărare. Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a
satisface anumite necesităţi, de a avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.
5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg
cele care, din cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare,
au suferit acţiunea unor agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel,
determină modificarea substanţei şi vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea
obiectivă a produselor (mărfurilor) de a produce o îmbolnăvire a oamenilor.
6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării
produselor standardizate, de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor
falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi
pentru mediul ambiant nr.1300 din 31.12.98 (M nr.5-6/49 din 21.01.99), Legii protecţiei
consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M nr.10/281 din 30.10.93), Legii standardizării
nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-
XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea mărfurilor periculoase pentru viaţa sau
sănătatea consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie de circumstanţele cauzei -
trebuie traşi la răspundere administrativă sau penală.
7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20
decembrie 1999, consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele
juridice, inclusiv subiecţii activităţii de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi
mărfurile pentru necesităţile personale, de producţie şi în alte scopuri.
8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor se înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau
temporar, din cauză că sunt vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care
s-a interzis consumarea apei altfel decât fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă
nefiartă.
9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor se înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele
autentice, în realitate ele au un conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu,
o băutură alcoolică cu alcool metilic în loc de alcool etilic.
10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se
efectuează în condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor)
devenind astfel vătămătoare sănătăţii consumatorilor.
11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului
consumatorului.
12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii
cel puţin unei persoane, sau a unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10
iulie 1997).
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau
neglijenţă.
14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele
fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru
producerea, transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv
fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al
HP CSJ citată deja), precum şi persoanele juridice.
Articolul 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ A SUBSTANŢELOR NARCOTICE,
PSIHOTROPE SAU A PRECURSORILOR
(1) Activitatea ilegală privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, adică cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope,
prelucrarea sau utilizarea a astfel de plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea,
prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea,
livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, supuse controlului în conformitate cu legislaţia, precum şi organizarea
consumului de asemenea substanţe fără autorizaţie,
1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit
pentru sănătatea omului
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
(4) Persoana fizică care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau
precursorii este liberată de răspundere penală pentru activitate ilegală privind circulaţia
acestora.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de
mijloacele narcotice, CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor
narcotice, psihotrope sau a precursorilor într-un singur articol.
4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, noţiunea şi lista lor se conţine în următoarele acte normative:
a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi
Protocolul de modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8,
Chişinău, 1999);
b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971
(ibidem);
c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la
Viena la 20 decembrie 1988 (ibidem);
d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-
XIV din 06.05.99 (M nr.73-77/339 din 15.07.99);
e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de
droguri şi de alte substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din
14.03.2002);
f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a
narcomaniei şi a narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din
cadrul MS şi aprobate de Guvern.
5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor se realizează prin următoarele activităţi ilegale alternative:
a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau
utilizarea acestor plante;
b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;
c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;
d) circulaţia ilegală a precursorilor;
e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.
6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau
utilizarea următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver
Somiferum L.), cânepei (Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor
plante poate fi autorizată numai în scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.
7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia
ilegală a substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea,
prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea,
expedierea, importul, exportul sau nimicirea lor.
8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege
substanţa de origine naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă,
care provoacă dereglări psihice în urma consumului lor abuziv.
Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.
Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din
1961. De exemplu: heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.
9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor, stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii
şi proprietăţii lor este destul de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997
Despre practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile
legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi toxic (art.1) cere ca instanţele
judecătoreşti să dispună de concluziile expertizei de specialitate, efectuate conform metodicii
aprobate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor, pe care le vor aprecia în cumul cu
alte probe.
10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară
pentru extragerea substanţei cu efect narcotic.
11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei
de coca, a cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei
1961).
12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit
obţinerea stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte
stupefiante (ibidem).
13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce
le conţin.
14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu
efect narcotic prin modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.
15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.
16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de
aflarea lor în posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al
HP CSJ din 27 martie 1997).
17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.
18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul
materialului de stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al
aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei din 1961).
19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ,
transformarea ei în obiect de schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.
20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri
sau mai multor persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.
21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană
printr-o tranzacţie ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie
1997).
22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.
23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin
poştă sau bagaj, adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).
24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor
totală sau parţială, după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV
din 06.05.99 şi alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale
circulaţiei substanţelor narcotice. Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui
comentariu.
26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia
substanţă psihotropă se referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică,
sau la orice produs natural din tabelele I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă
dereglări psihice şi dependenţa fizică de consumul lor abuziv.
Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică
(stupefiant) se mai numesc droguri.
Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul,
amobarbitalul, aeporzalamul ş. a.
27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă
explicaţiile date la p.5.2.
28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi
psihotrope (a se vedea explicaţiile de la p.5).
29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine
naturală sau sintetică utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori
psihotrope.
Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20
decembrie 1988: acidul lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.
30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără
autorizaţie presupune îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea
de sfaturi şi alte acţiuni având drept scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana
asupra căreia se exercită influenţa, în afară de organizarea ori iniţierea speluncilor pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, care este stipulată în art.219.
31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile
ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
adeseori se săvârşeşte de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de
concluziile expertizei psihiatrice în scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor
iresponsabile, deoarece consumarea acestor substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări
psihice.
34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală.
Persoana care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este
liberată de răspunderea penală pentru activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.
35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod
repetat, de două sau mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope
care prezintă un pericol sporit pentru sănătatea omului.
Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt
identice cu agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei
(cap.II, art.151-153).
36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru
sănătatea omului sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.
37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din
art.217 a fost explicată în comentariile de la art.46 şi 47.
38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu
se determină prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare
gen de astfel de substanţe aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.
39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană
juridică.
Articolul 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ A PREPARATELOR NARCOTICE SAU
PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi
substanţelor narcotice sau psihotrope
3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
sau cu lichidarea întreprinderii.
a) în mod repetat;
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii
mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi
convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin prescrierea
fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege
acordarea, predarea, înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are
dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
ani. Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi
încadrate în baza art.327 (abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea
reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat
sau medicament pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor
narcotice sau psihotrope se autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei
oficiale împuternicite cu întocmirea documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor
substanţe: fişa medicală, comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa
pentru efectuarea operaţiunilor cu substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor
narcotice sau psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-
un document original a informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor
documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical
împuternicit să prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii
instituţiilor curative etc., precum şi o persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane
sunt identice cu agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de
proporţie mare din agravanta lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU
CONSUMUL SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope, precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă
activitatea uneia sau a mai multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea
unei spelunci pentru consumul de mijloace narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor,
pregătirea dispozitivelor pentru consumul acestor substanţe, alegerea clienţilor sau a complicilor,
angajarea lor, elaborarea sau pregătirea unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni
vizând asigurarea funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea
conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a
posibilităţii de a consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea
locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte.
Speluncă pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit
(casă, apartament, vilă etc.), cât şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.)
în care se adună persoanele doritoare de a consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
16 ani şi care organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea
substanţelor narcotice sau psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup
criminal organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46
şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL
(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori
tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de câtre o persoană, precum şi
recrutarea unei persoane pentru prostituţie,
a) săvârşite faţă de minor;
b) săvârşite de un grup criminal sau de o organizaţie criminală;
c) soldate cu urmări grave
normală sunt determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni
alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism
social josnic s-a concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi
copiilor, adoptată la Geneva la 20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la
reprimarea traficului de femei majore din 11 octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea
traficului de fiinţe umane şi exploatării prostituării altuia, adoptată de Adunarea Generală a
ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta cu traficul de oameni cu exploatarea
prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o
persoană poate fi instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia
prin propunerea, încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni
având drept scop provocarea dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă
mai puţin decât instigarea la aceeaşi faptă, deoarece nu presupune neapărat determinarea
persoanei la executarea unor acte de practicare a prostituţiei. De aceea îndemnul la prostituţie se
consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă victima a început
sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice
prostituţia prin violenţă fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau
batjocorirea victimei. Determinarea la prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la
executarea a cel puţin unui act de practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice
prostituţia. Este vorba de o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie,
pe care legislatorul a incriminat-o ca infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice
mijloace, care constituie o complicitate la prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă
în obţinerea de profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o
altă persoană, care trebuie să cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire
a infracţiunii de proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont
propriu -, recrutarea presupune atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui
care organizează practicarea prostituţiei sau a unei asociaţii de persoane care exploatează
prostituţia, fie în ţară, fie în străinătate. Nu interesează dacă persoana recrutată a mai practicat
prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca persoana recrutată să fi început practicarea prostituţiei în
slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost recrutată. Este suficient ca ea să fi acceptat
propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la această ocupaţie.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală, pentru acţiuni soldate cu urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia
SIDA sau de alte boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu
împrejurările în care a fost săvârşită fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale
integrităţii corporale sau ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse
etc. În astfel de cazuri proxenetismul intră în concurs cu aceste infracţiuni.
MONUMENTELOR DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a
obiectelor naturii, luate sub ocrotirea statului,
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6
luni, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a
monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3
din JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică,
artistică sau ştiinţifică, care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul
republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale, politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise
în Registrul monumentelor RM, ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu
caracter arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau
internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii
şi integrării lor în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric,
artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum
şi zonele incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere istoric, estetic, etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere estetic sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi
vegetale ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de
vedere ştiinţific sau din punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din
punct de vedere ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări
antice, curţi boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe,
picturi, sculpturi, grafică, documente scrise de mână, fotografii, filme, discuri, cărţi etc.).
8. Distrugerea unui monument presupune orice acţiune care duce la nimicirea lui totală sau
parţială, după ce acesta devine total sau parţial inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
9. Deteriorarea unui monument înseamnă degradarea sau stricarea lui parţială, ceea ce are
drept consecinţă pierderea totală sau numai parţială a capacităţilor sale. În cazul dat există
posibilitatea restabilirii capacităţilor obiectului prin reparaţiile ce i s-ar face.
10. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor se poate realiza prin nimicirea, degradarea,
lichidarea, stârpirea lor sau prin alte acţiuni efectuate prin incendieri, explozii, inundaţii,
demolare, precum şi prin acţiuni mecanice, chimice sau termice.
11. Răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de
istorie şi cultură presupune existenţa concomitentă a trei condiţii obligatorii:
a) monumentele trebuie să posede o valoare naţională sau internaţională conform
caracteristicilor Legii nr.1530-XII din 22.06.93;
b) monumentele trebuie să fie luate sub ocrotirea statului din momentul înscrierii lor în
Registrul monumentelor RM sub o denumire concretă. De exemplu: Mănăstirea Adormirea
Maicii Domnului din Căuşeni sau Tezaurul obiectelor arheologice din Olăneşti, care se află în
fondurile Muzeului Republican de Istorie din Chişinău etc.;
c) monumentele trebuie să fie distruse sau deteriorate sau să existe încercarea reală de a le
deteriora.
12. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor care nu sunt luate sub ocrotirea statului se
încadrează în norma art.197 - distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, sau o
persoană juridică.
Articolul 222. PROFANAREA MORMINTELOR
(1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne
funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore, sau cu închisoare de până la 2
ani.
b) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă
3. Latura obiectivă se realizează prin profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui
monument, a unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în
mormânt sau pe el.
4. Profanarea presupune o acţiune prin care se aduce mormântului, monumentului, urnei
funerare sau cadavrului o ştirbire materială de natură a exprima lipsa de respect, batjocura,
injuria.
Această acţiune se realizează prin distrugerea, degradarea, murdărirea unui mormânt sau
monument funerar, dezgroparea celor înhumaţi şi lăsarea lor pe pământ lângă mormânt,
desenarea de imagini indecente pe mormânt, risipirea cenuşii dintr-o urnă etc.
5. Nu constituie infracţiunea de care ne ocupăm insultele orale aduse celui decedat, întrucât
acestea nu întrunesc cele două condiţii obligatorii ale infracţiunii:
a) o alterare cât de mică a obiectelor funerare;
b) exprimarea lipsei de respect.
6. Mormântul este locul în care se află înhumat un cadavru cu toate anexele teritoriului
propriu-zis, cum ar fi: împrejmuirea făcută din orice material, felinarele, candelele, obiectele
religioase, banca pusă uneori la câte un mormânt, ghivecele cu flori, coroanele etc.
7. Monumentul este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alăturea de un mormânt
cu scopul de a exprima sentimentele de pietate faţă de cel decedat (stele, mausolee etc.).
8. Urna funerară este caseta, cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
9. Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat, în orice formă s-ar găsi:
trupul inanimat, înainte de a fi intrat în putrefacţie, formele pe care le poate lua mai târziu prin
descompunere.
10. Dacă acţiunea de profanare întruneşte şi componenţa altei infracţiuni (distrugere,
vandalism, însuşirea bunurilor, perversiune sexuală etc.), se aplică regulile referitoare la
concursul de infracţiuni.
11. Însuşirea obiectelor ce se află în/sau pe mormânt presupune însuşirea hainelor de pe
cadavru, a unor obiecte de preţ care uneori se pun în cosciugul cu cadavrul, crucile sau unele
obiecte de valoare.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, iar în cazul însuşirii obiectelor
ce se află în mormânt sau pe el - şi prin scopul de a obţine profit.
13. Alin.2 sporeşte răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de două sau mai
multe persoane sau din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă (a se
vedea explicaţiile acestor agravante de la art.145).
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau
punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice
sau a altor obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a
provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile de
respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia mediului, cum ar
fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14
iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din
16.06.1993 privind protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului
atmosferic, Legea nr.851 din 29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului
asupra mediului şi alte legi şi acte normative ce ţin cont de problematica protecţiei mediului şi
folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale:
solul, subsolul, apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de
deasupra acestui teritoriu, ce formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în
încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective de către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a)
schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pieirea în masă a
animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte
normative. Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective
constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor
acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de
blanchetă. De aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de
condamnare este necesar să indicăm care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii
consecinţelor prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului
radioactiv; b) daune sănătăţii populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte
limita admisă, adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin
a unei singure persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se
ţine cont şi de mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul
ecologic), adică prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De
exemplu, a fost proiectată emisia în atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de
radiaţie s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se
vedea art.19 CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu
asigurarea respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte
persoane ce efectuează sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective. Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune constă în cunoaşterea de către
persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În cazul punerii în
exploatare a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai
infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A
SUBSTANŢELOR, MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE,
BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul,
exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi
deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a
altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului,
b) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai multor
persoane,
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri
interzise şi asigurarea respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi
deşeurilor ecologic periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea
activităţilor ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe
chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau
mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele
indicate doar în cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei
sau mediului. Acest pericol constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza
apariţia unor consecinţe dăunătoare sănătăţii populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului
iminent e apreciată de către organele de anchetă penală sau de către instanţa de judecată. Un
element obiectiv care confirmă existenţa unui asemenea pericol îl constituie înaltul grad de
probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în
posibilitatea cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum,
cauzarea unei daune periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de
vătămări corporale de diferite grade etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului,
adică înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau
impurificarea lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau îmbolnăvirea şi pieirea în masă a
animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului
indicat, fără să fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea
mediului, pieirea în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP, provocarea din imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor
fi calificate în temeiul art.224 alin.3 CP, iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor
persoane - în temeiul art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a
acestuia ca rezultat al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol:
substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele,
erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot
provoca epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea
regulilor de comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau
toxice, precum şi cu pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale
sau în zona unei calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224
alin.2 CP. Poluarea mediului în asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată
mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE
DATE NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre
avariile cu poluare excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu
alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de
dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de poluarea excesivă a
mediului, de poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau
prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor
neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică,
bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi
despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi
b) prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în
organele respective sau prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua
măsuri pentru preîntâmpinarea survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru
viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea
mediului, se realizează prin acţiuni de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund
realităţii şi care diminuează pericolul real al avariilor în informaţiile cu privire la calamităţile
respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor
indicate în alin.1 art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a
animalelor; c) decesul persoanei; d) alte urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul
a două sau a mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane,
a se vedea art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod
intenţionat sau prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi
are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A
CONSECINŢELOR ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală, precum şi de către o persoană juridică a obligaţiunilor de lichidare
a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
în ţară, situaţie strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a
mediului, poluarea radioactivă, chimică, bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau
îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din
imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două
modalităţi de realizare: a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la
îndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în
vederea îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice sau în executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în
competenţa persoanelor indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor
ecologice. Aceste obligaţiuni pot fi deduse din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile
funcţionale ale acestor persoane şi o condiţie principală a existenţei acestei componenţe de
infracţiune este cunoaşterea (obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele indicate în art.226
CP a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este
necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a)
îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d)
alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două
sau mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane
a se vedea art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana
intenţionat sau din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de
lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de
consecinţele survenite: îmbolnăvirea în masă a oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul
persoanei; decesul a două sau mai multor persoane; alte urmări grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al
infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI
(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat
daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare
infracţională asupra fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea
cărora solul este reprezentat ca o parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative,
principalul dintre acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care
constituie, în ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală,
se compune din următoarele categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul
localităţilor; destinate industriei, transporturilor, telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale;
destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii recreative, terenurilor de valoare istorico-
culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale fondului silvic; ale fondului
apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de
impurificare; b) de otrăvire; c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale
activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de comportament cu
substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe
chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale
solului din cauza contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe
nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau
biologice, introduse în sol cu depăşirea normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca
epidemii sau epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor
substanţe infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice
sau biologice reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru
creşterea necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie
primă industrială care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale
(lichide, gazoase, tari) ce apar în timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace
otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau
altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a
încălcării regulilor de comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii
de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării
sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia
mediului, se interzice împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite
de la unităţile industriale, complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia
autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se
sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara perimetrelor admise şi special amenajate
a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din construcţii, a fierului vechi, a
ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor
consecinţelor enumerate în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului; c) producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor
persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor
etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie
(a se vedea art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, cât şi cea juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea
infracţiunii în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b)
urmate de decesul persoanei din imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume
zona situaţiei ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în
asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă
ecologică, necesită calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor
suplimentară şi în temeiul art.227 CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului, construcţia neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu
zăcăminte minerale, precum şi deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă
aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt
reglementate de Codul subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei
terestre, situată mai jos de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la
adâncimi accesibile pentru studiere şi valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi:
a) încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b)
construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe
terenurile cu zăcăminte minerale; d) deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale
subsolului se săvârşeşte prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt
reglementate de art.14, 18 etc. ale Codului subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei
subsolului sunt obligaţi să asigure studierea deplină şi complexă a subsolului, folosirea raţională
şi complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele tehnologice, inclusiv la
prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu
sunt destinate pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-
inginereşti şi de altă natură, de comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului
şi Resurse Naturale. În cazul încălcării acestor cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală
pentru construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale. Construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale constă în ridicarea în asemenea zone a diferitelor edificii, case,
alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de
Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului
minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor
toxice se înfăptuieşte numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei
documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a
deşeurilor toxice deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În
cazul încălcării acestor cerinţe, acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca
amplasare a deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a
substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul
survenirii consecinţelor expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau
alunecărilor de proporţii ale terenului; b) poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru
sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă; d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra
obiectivelor sau construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus
al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau
organizatorice. Gravitatea consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum
ar fi: mărimea daunei, inclusiv venitul nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup
procesul de dobândire a mineralelor pentru o durată mare de timp, caracterul daunei cauzate
mediului sau unor construcţii, în acelaşi număr şi în legătură cu prăbuşirile sau alunecările de
teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de
vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul
săvârşirii infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI
Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu
alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi
de altă natură, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau
vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat
decesul persoanei,
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul
Apelor al RM, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu
privire la apa potabilă, Legea nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de
protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă, Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995
Despre aprobarea regulamentului privind ordinea şi condiţiile acordării obiectelor acvatice în
folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a
resurselor de apă din RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile
sociale privitoare la sănătatea publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a
reţelelor de apă, ca folosirea lor să fie posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor,
animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge
activitatea ilicită a subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte,
jgheaburi de adăpare, canale de irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă
- conductele, uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru
viaţă şi pentru societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de
transport, factor determinant în menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă
din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de
interes general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă
ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
industriale, agricole, comunale şi de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune
care se exprimă prin neluarea de măsuri în vederea protejării locurilor de purificare a apei,
neluarea de măsuri în vederea purificării apelor uzate sau a deşeurilor întreprinderilor,
instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale, neluarea măsurilor în vederea
protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi deşeuri împotriva unor
eventuale inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri, lacuri, canale
etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori
microorganisme dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare,
schimbare a compoziţiei apei de folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează
fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii
oamenilor, animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a
produce moartea sau îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea
consecinţelor prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile
regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei
ori provocarea decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de
către instanţa de judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor
piscicole, silviculturii, agriculturii, conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de
dauna exprimată prin îmbolnăvirea sau moartea animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi
a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micşorarea rezervelor de peşte, distrugerea
locurilor de depunere a icrelor de către peşti, distrugerea unor specii rare de animale şi de peşti,
îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilităţii, productivităţii şi degradarea
pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucrările
de melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor
sau cel puţin a unei persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor
persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile
(inacţiunile) prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă,
modalitatea săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că
prin acţiunile sau inacţiunile sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu
le-a dorit, dar le-a admis, iar în unele cazuri n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii
consecinţelor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În
cazul constatării vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra
vieţii şi sănătăţii persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate în temeiul art.343 CP ca diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu
reţeaua sau sursa de apă pe care a infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2
CP, desfăşoară activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi
articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI
Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a
poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a
provocat decesul persoanei,
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi
reducere a efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură
asupra atmosferei sunt reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul
înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea
Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de observare şi control de laborator
asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe radioactive, otrăvitoare şi
mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea
factorilor naturali (aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi
acvatice, a rezervaţiei monumentelor naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a
altor factori de mediu apăruţi prin activităţi umane) care în strânsă interacţiune influenţează
echilibrul ecologic (raportul dintre organisme şi mediu, în care se dezvoltă şi trăiesc), determină
condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care
conţine şi mici cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon,
hidrogen), vapori de apă şi diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea
calităţii factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de
viaţă şi de muncă tot mai bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia
naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a
emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării
utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta
a cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii
populaţiei ori a provocat decesul persoanei. Ea se realizează prin acţiuni de evacuare (emisie,
eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate în formă de gaze, vapori, aerosoli
(suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanţilor sau a regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative.
Încălcarea regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă poate fi exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi:
deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea regimului de funcţionare a elementelor şi staţiilor
de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a poluanţilor sau la schimbarea calităţilor lor
naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii
aparaturii de control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în
aerul atmosferic etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă
daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să
provoace decesul persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate
formarea în aerul atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele
stabilite, schimbarea calităţii aerului, apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea
animalelor, păsărilor sau a unor specii de plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a
substanţelor otrăvitoare din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor
respiratorii ori a altor organe, care au cauzat vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare
uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se consideră consumată de asemenea din momentul
decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa
legăturii cauzale între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de
vinovăţie. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei
economice a ţării, acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii
lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi
calificate pe art.343 CP ca diversiune.
ani, şi persoana juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în
cazul îndeplinirii sau neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la
respectarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de
exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor
în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale
protejate de stat, săvârşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4
la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de
Constituţie, Codul silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din
30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din
27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii pădurilor, perdelelor forestiere de
protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei
forestiere din păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă
naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic),
constituit din păduri, terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură,
producţie sau administraţie silvică, precum şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele
silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul forestier (silvic) cuprinde toate
pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodărire. De asemenea, obiectul
infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele
forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă, perdelele forestiere de
protecţie şi plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie, grupurile de
arbori (parcurile, silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor
localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei,
compusă din comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii,
animalelor şi microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie
forestieră cu o suprafaţă de peste 0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor
naturale protejate de stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi
arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de
încetare a creşterii arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ
a copacului în creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente,
aparate sau agregate. Tăierea se consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată
de organul competent, sau nu din locul indicat în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în
număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele indicate în documentul de
permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii
lor, după caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că
vegetaţia distrusă, care a încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde
importanţa economică, în majoritatea cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa,
încât duce la degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în
temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în
grădinile sau gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu
în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele
sale modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele
responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care
a atins la momentul săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari.
Despre daune în proporţii mari a se vedea art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR
FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit
ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin
incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi
convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.
1. Infracţiunea prevăzută de art.232 CP, ca şi cea prevăzută de art.231 CP, atentează la
interesele de protecţie şi folosirea efectivă şi raţională a masivelor forestiere. Cu privire la cadrul
legal a se vedea art.231 CP.
Noţiunea de masive forestiere a fost explicată în comentariul art.231 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de distrugere sau deteriorare în
proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de
pericol sporit.
Noţiunile de distrugere şi deteriorare au fost explicate în comentariile respective de la
art.187, 198, 231 CP.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masivelor
forestiere pe suprafeţe considerabile, când se cauzează daune în proporţii mari (despre daune în
proporţii mari a se vedea art.126 CP).
4. Art.232 alin.1 CP prevede două modalităţi de distrugere sau deteriorare a masivelor
forestiere: a) în urma folosirii imprudente a focului; b) în urma folosirii imprudente a altor surse
de pericol sporit.
Săvârşirea infracţiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate exprima prin
nestingerea sau stingerea incompletă a focului sau rugurilor în pădure sau în apropierea
masivelor forestiere etc.
Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii
altor surse de pericol sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu
materialele explozive, lichidele inflamabile, aparatajele electrice etc.
5. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.232 CP se exprimă prin vinovăţie
din imprudenţă, a celei prevăzute de alin.2 art.232 CP - prin vinovăţie intenţionată în ambele
modalităţi: intenţie directă sau indirectă.
6. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.232 CP este materială şi se consumă din
momentul survenirii consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a
masivelor forestiere.
Articolul 233. VÂNATUL ILEGAL
Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile
interzise, fie cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu,
dacă acesta a cauzat daune în proporţii mari,
ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de
vânatul ilegal, care se realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite prin prinderea
sau nimicirea animalelor care se află în starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des
întâlnită infracţiune ecologică. Cu toate acestea, în majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal
se califică drept contravenţie administrativă şi se sancţionează conform Codului contravenţional.
Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important
în menţinerea echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi
folosirii raţionale a resurselor regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din
27.04.1995 cu privire la Regnul animal, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele sălbatice (animalele şi păsările) ce se
află în starea lor de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot
constitui obiecte ale infracţiunii examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în
crescătorii sau ferme de creştere a unor asemenea animale. În astfel de împrejurări, acţiunile
făptuitorilor ce vor vâna astfel de animale sau păsări vor fi calificate ca infracţiuni contra
patrimoniului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea, ca acţiune,
înseamnă căutarea, stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau
a oricărei alte activităţi care are ca scop dobândirea acestuia.
Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a
gospodăriei cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul
gospodăriei cinegetice, expuse în anexa nr.1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat
de către Departamentul Protecţiei Mediului, Asociaţia de Stat pentru silvicultură "Moldsilva" şi
autorităţile administraţiei publice locale.
Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el se
efectuează fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie
cu unelte şi metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari. Dispoziţia articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se
poate realiza atât în cazul existenţei tuturor prevederilor alternative prevăzute de acest articol, cât
şi în cazul realizării doar a uneia din ele.
Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate în
art.33 al Anexei nr.1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite
următoarele termene de vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie până
la 31 decembrie; căpriori - de la 15 mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie până
la 31 decembrie; iepuri - de la 1 noiembrie până la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie până
la 31 decembrie etc.
4. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră
vânătoare ilicită (braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a
armei de vânătoare sau a carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului;
în locurile şi în termenele interzise; cu arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau
juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a
armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia folosirii în modul stabilit a armelor de
vânătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de selecţie sau
dobândire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi
imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de legislaţie;
dobândirea animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase,
cum ar fi săparea gropilor pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor;
instalarea laţurilor, capcanelor; urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile,
motociclete, tractoare, elicoptere, avioane etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adâncă,
în foc, în apă; dezgroparea vizuinii; dobândirea animalelor aflate în primejdie (salvându-se de
incendiu, inundaţie etc.); strânsul ouălor, devastarea cuiburilor, adăposturilor bizamilor
(ondatrelor) etc.
5. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se
vedea art.126 CP), de numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile
animalelor dobândite (de exemplu, specii rare) etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul
săvârşirii infracţiunii vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special,
persoanele care au în atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi
folosirii resurselor regnului animal şi anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului
şi ai autorităţilor administraţiei publice locale.
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU
CU ALTE EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea
substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau
vânătoreşti se conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte
legi şi acte normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor
regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul
animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi
artificiale se permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la
protecţia resurselor piscicole şi reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa
nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor
ale fondului ariilor naturale protejate de stat, crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau
gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia de Stat a Calităţii Mediului (pentru
bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători (pentru bazinele artificiale),
conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului ariilor naturale
protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale naturii,
alte categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale
vânatului şi pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de
către Departamentul Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere,
speciile şi numărul de animale, vârsta, sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi
a celorlalte resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare,
alte bazine de apă de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM,
inclusiv marea teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de
văi - heleştee, iazuri, lacuri de acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea,
creşterea şi recoltarea peştelui, crustaceelor sau a altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele
inundabile, numai pe perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile
legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu
pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi
otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse
modalităţi: pescuitul electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe
narcotice, reactive de orice fel; pescuitul reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin
orice metode sau distrugerea icrelor de peşte în aceeaşi perioadă, în zonele de reproducere
naturală; pescuitul puietului sau al reproducătorilor de peşte din pepiniere sau crescătorii
piscicole în alte scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturionilor sub
dimensiunea legală, în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade, voloace, plase, ave,
prostovoale, vârşe etc. de către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor acvatice în
zonele interzise, în perioadele interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul
distrugerii icrelor de peşte - şi din imprudenţă.
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de
art.234 CP este mai puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile
expuse, procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE
A FONDULUI ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în
proporţii mari,
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional
protejate de stat, prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor
sau altor vegetaţii care cresc pe aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic
pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a fondului ariilor naturale protejate de
stat este reglementat de Legea nr.1538 din 25.02.1998 privind fondul ariilor naturale protejate
de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul
material al infracţiunii îl constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele
sectoare de pământ, suprafeţe de ape, de aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o
destinaţie specială de protecţie a naturii, ştiinţifică, culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc.,
excluse complet sau parţial - prin hotărârile organelor puterii de stat - din folosinţă în gospodăria
naţională, fiind considerate drept obiecte ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat,
incluzând rezervaţiile biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-
dendrarii şi grădinile botanice, localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o
protecţie excepţională din partea statului în interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa
fiecăruia din aceste obiecte se instaurează un regim special de protecţie. De exemplu, pe
teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din folosinţă gospodărească complexele şi obiectele
naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea vegetală). Pe aceste teritorii este interzisă
orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor, introducerii organismelor vii
în scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără permisiune
specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de
stat se realizează prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative
respective, cum ar fi pătrunderea fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor
activităţi de gospodărire în zonele rezervaţiilor naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de
exploatare şi extragere, dobândire a mineralelor, construirea şi dezvoltarea pe teritoriile
parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi parcarea mijloacelor de transport care nu
sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea plantelor şi a altor elemente ale florei,
împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii, distrugerea monumentelor naturale
etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele
împuternicite (administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru
asigurarea regimului protecţiei lor, de exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu
instalează alte semne în vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în
proporţii mari şi b) cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în
altă formă, în funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau
degradarea unor monumente distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani,
luat sub protecţia statului, etc.), înrăutăţirea stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste
teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetaţie rară etc. Dauna în proporţii mari este
determinată în fiecare caz aparte în funcţie de circumstanţele cauzei, de gradul de pierderi
ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a obiectului şi cea rămasă intactă,
mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor sau teritoriilor distruse
sau degradate etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca
pericolul să fie real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii
cauzale între acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor
prejudiciabile: crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în
proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale
protejate de stat, doreşte survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din
rezervaţiile naturale sau să distrugă plantele etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege
că prin acţiunile sale încalcă acest regim şi admite în mod conştient cauzarea de daune în
proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o atitudine indiferentă faţă de
consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii
infracţiunii a atins vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
CAPITOLUL X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR
FALŞI SAU A TITLURILOR DE VALOARE FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii
Naţionale a Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de stat sau a altor
titluri de valoare false, utilizate pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
exercita o anumită activitate.
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau
punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în
sensul includerii suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a
altor titluri de valoare şi al includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un
grup criminal organizat sau de către o organizaţie criminală, precum şi în proporţii mari.
Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului, însă
aceasta nu poate fi interpretată ca o scădere a gradului prejudiciabil al faptelor infracţionale,
fapte care atentează la funcţionarea normală a sistemului financiar-bancar, a relaţiilor social-
economice.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în
RM a fost introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica
monetară şi cea valutară în stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a
monedei naţionale sub formă de bancnotă şi monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele
metalice ale Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, hârtiile de valoare emise de
BNM ori de Guvern, precum şi alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt
falsificate (bonuri de trezorerie, obligaţii de stat).
Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500
lei, iar monedele metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.
Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile
(art.163), cecul (art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280),
care se emit în numele statului de către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare
ori de către alte instituţii competente.
3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de
bilete (bancnote), monede metalice, hârtii ori titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de
contrafacere sau de alterare.
Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor,
hârtiilor ori a titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu
originalul, ci e suficient ca ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii
ori titlu de valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială
(schimbarea nominalului, culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii comentate este esenţial ca obiectul material
să se afle în mod legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată
sau de schimb.
4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude
participarea ei în circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de
înşelare grosolană a unei persoane sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite
condiţii (lipsa de iluminare, vederea slabă a persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel
de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care prevede infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23
din 29.10.2001).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie
să urmărească scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă
persoana a reuşit sau nu să-l pună în circulaţie.
5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de
valoare false în circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri,
servicii, la operarea schimbului, donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element
de sine stătător al infracţiunii prevăzute de art.236 alin.1 CP.
Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei
singure bancnote ori a unui singur titlu de valoare false.
6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare
false poate fi săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.
Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de
a se produce rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a
produs fiindcă nu s-au obţinut banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite,
necorespunzătoare într-atât, încât nu pot fi puse în circulaţie.
Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca
pregătire de săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele
penale despre fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).
Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de
punere a lor în circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.
7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de
falsificare şi punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca
dobândire a avutului proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.
Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi
titlurilor de valoare false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în
eroare alte persoane fizice ori juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul
monetar sau bancar, prin care sunt obţinute venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia
art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea acestor fapte şi ca un concurs de infracţiuni
(art.190 CP ) este de prisos.
O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.
8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor
de valoare false, potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante -
deosebit de gravă. Sunt pasibile de răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii comentate
persoanele care îndeplinesc condiţiile cerute de lege şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia
poate avea loc în formă simplă ori în una complexă. Celelalte două forme ale participaţiei - grup
criminal organizat şi organizaţie criminală - sunt prevăzute de textul art.236 alin.2 lit.b) CP ca
circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.
9. Infracţiunea prevăzută de art.236 CP se comite cu intenţie directă.
Fabricarea cu scop de punere în circulaţie ori punerea în circulaţie a banilor falşi, a
titlurilor de valoare false se consideră săvârşită repetat dacă aceste fapte au fost comise de sine
stătător sau împreună de două sau de mai multe ori, cu condiţia că persoana nu a fost
condamnată pentru vreuna din fapte şi nu a expirat termenul de tragere la răspundere penală. În
funcţie de intenţia făptuitorului, infracţiunea poate avea forma prelungită.
Nu pot fi recunoscute ca săvârşite în mod repetat acţiunile de fabricare ori procurare a unei
sume de bani falşi o singură dată şi care ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane
diferite. Astfel de acţiuni nu pot fi divizate în componenţe de infracţiuni separate, deoarece ele
au un caracter prelungit, se compun dintr-un şir de acţiuni criminale identice, sunt cuprinse de o
intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul lor o singură infracţiune (p.9 al HP CSJ nr.23 din
23.10.2001).
10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către
un grup criminal sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute
de art.art.46-47 CP.
11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în
proporţii mari are loc atunci când suma acestora depăşeşte 500 unităţii convenţionale.
Articolul 237. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A CARDURILOR
SAU A ALTOR CARNETE DE PLATĂ FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a
altor carnete de plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă,
stabilesc sau acordă drepturi sau obligaţii patrimoniale,
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2
la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi
a) repetat;
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii mari
1. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.237 îl constituie relaţiile sociale din domeniul
activităţii bancare, în special efectuarea plăţilor cu carduri, care se desfăşoară prin BNM, prin
băncile comerciale şi prin filialele lor.
2. După conţinutul noţiunilor dispoziţiei, art.237 este asemănător cu art.236 CP; prin
urmare, şi fabricarea cardurilor şi a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în
circulaţie poate avea loc prin contrafacere ori alterare (p.3 al comentariului de la art.236 CP).
3. Cardul (carte de plată) reprezintă un suport de informaţie standardizat, protejat şi
individualizat, utilizat de deţinător în modul prevăzut în obligaţiunile reciproce cu emitentul
cardului şi acceptat de comerciant în calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri,
consumul de servicii, obţinerea de numerar şi a altor servicii de ghişeu. Cardul se mai numeşte
portmoneu electronic. Cardurile se împart în următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărţi de debit);
b) carduri de credit (cărţi de credit);
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncţionale, care îmbină funcţiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale, spaţiul de utilizare a cărora este teritoriul RM, şi internaţionale
(VISA, MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se folosesc elemente de siguranţă şi de
individualizare. Persoana fizică ori juridică pe numele căreia este emis cardul se numeşte
deţinător. Aceasta trebuie să deţină un cont în una din băncile care emit carduri şi care face parte
din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Încărcarea cardului este o operaţiune cu card de tip portmoneu electronic având drept
rezultat majorarea soldului înregistrat în card cu o sumă de bani transferată dintr-un cont de
depozit al deţinătorului sau depusă de el în numerar.
Descărcarea cadrului este operaţiunea prin care soldul înregistrat în card se micşorează
până la zero.
La alte carnete de plată se referă documentele ce nu ţin de titluri de valoare, dar care conţin
obligaţiuni sau drepturi de a plăti sau a primi.
4. Prin punere în circulaţie a cardurilor se înţelege că:
a) deţinătorul întrebuinţează cardurile ca mijloc de plată la procurarea bunurilor sau la
consumul de servicii;
b) comercianţii (proprietarii de bunuri sau persoanele ce acordă servicii) acceptă cardurile
ca mijloc de plată pentru bunurile comercializate şi serviciile prestate.
Punerea în circulaţie se efectuează prin automate bancare. Se deosebesc două tipuri de
automate bancare:
a) distribuitorul automat de numerar denumit şi "Cash dispunsar" care este un dispozitiv
electromagnetic ce permite deţinătorului de a retrage disponibilul din cont sau sub formă de
numerar;
b) ghişeul automat de bancă denumit prescurtat ATM.
ani.
Ca subiect al infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete
de plată false poate fi şi persoana juridică în cazul existenţei condiţiilor prevăzute de art.21 alin.2
lit.a), b), c) din prezentul cod.
6. După latura subiectivă infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
7. Fabricarea, în scop de punere în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a cardurilor
sau a altor carnete de plată false, se consideră săvârşită repetat dacă faptele infracţionale au fost
comise de două sau de mai multe ori şi pentru nici una din fapte persoana nu a fost condamnată
şi nu a expirat termenul de prescripţie.
8. Prin săvârşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii se au
în vedere acţiuni ale persoanelor (inclusiv ale celor cu funcţii de răspundere) aflate în cadrul
statelor instituţiilor bancare ori al altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent (banca emitentă -
bancă participantă într-un sistem bancar de plăţi cu carduri). În cazul săvârşirii infracţiunii de
fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false de către persoanele
specificate în alin.2 lit.b) a articolului comentat poate avea loc concursul cu infracţiunile
prevăzute de cap.XV - Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere şi de cap.XVI -
Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte
organisme nestatale.
9. Săvârşirea infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
există atunci când grupului sau organizaţiei îi sunt caracteristice prevederile art.46-47 CP. În
lipsa acestor prevederi şi dacă la săvârşirea infracţiunii au participat două sau mai multe
persoane, are loc participaţia simplă ori complexă.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită în proporţii mari dacă în cazul fabricării sau punerii
în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false costul bunurilor obţinute sau al
serviciilor prestate depăşeşte suma de 500 unităţi convenţionale de amendă.
Articolul 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE
Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau
majorării proporţiei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase
1. Obiectul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune îl constituie relaţiile
sociale ce iau naştere şi se desfăşoară între creditor şi debitor, având la bază protecţia instituţiilor
bancare, asigurarea unei situaţii financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi
debitorilor băncilor.
Pentru obţinerea unui credit bancar sunt necesare câteva condiţii: să fie asigurat, rambursat
la termen, utilizat în scopuri bine determinate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în prezentarea intenţionată instituţiei bancare de la
care se solicită creditul a informaţiilor false, necorespunzătoare situaţiei reale în scopul
determinării organului împuternicit de a adopta hotărârea de oferire a creditului ori de majorare a
proporţiei lui, ori obţinere a unor condiţii avantajoase cu privire la folosirea ori rambursarea
creditului.
3. Potrivit art.1236 CC, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor)
care se obligă să pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul
se obligă să restituie suma primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de
contract.
Credite pot fi oferite în următoarele scopuri:
- crearea unor fonduri fixe noi;
- extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică;
- acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale - marfare;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpărarea patrimoniului de stat etc.
Creditul bancar se divizează în: împrumuturi (credit) pe termen scurt - până la un an; pe
termen mediu - de la 1 până la 3 ani şi pe termen lung - mai mult de 3 ani.
Pentru a obţine credit, debitorul (solicitantul) se adresează la bancă cu o solicitare
fundamentală în care arată:
- scopul bine determinat al creditului, suma, termenul de utilizare a creditului, termenele
concrete de achitare, precum şi o caracteristică sumară a măsurilor creditoare şi efectul
economic.
La cererea băncii se prezintă, împreună cu solicitarea, următoarele materiale spre
examinare:
- copii ale documentelor de fondare, statutelor, regulamentelor, contractelor de arendă,
certificatelor de înregistrare sau brevetelor, documente care legalizează dreptul de utilizare sau
posesie economică deplină a patrimoniului, legalizate notarial, paşaportul şi alte documente care
confirmă dreptul clientului de a primi credit;
- fundamentarea tehnico-economică a măsurii creditoare;
- copii ale contractelor, acordurilor şi ale altor documente referitoare la măsura creditoare
din contul încasărilor, în urma realizării căruia se preconizează amortizarea creditului solicitat;
- angajamentele privind asigurarea rambursării în timp util a creditului sub formele aplicate
în practica bancară.
În cazuri aparte banca poate cere debitorului şi alte documente.
Unul din documentele obligatorii este contractul de gaj.
Hotărârea cu privire la oferirea creditelor se adoptă de către bancă în baza analizei
solvabilităţii debitorului.
4. Prin prezentarea informaţiei false se are în vedere prezentarea documentelor menţionate
care conţin informaţii necorespunzătoare realităţii, informaţii denaturate cu privire nu numai la
situaţia economico-financiară a solicitantului (bilanţul, cheltuielile şi profitul, bunurile aflate în
proprietate ori gestionare), ci şi la procedura de constituire a persoanei juridice.
Prezentarea informaţiei false se face intenţionat şi se adresează instanţei bancare ce
urmează să adopte hotărârea de oferire a creditului.
5. Latura subiectivă exprimă atitudinea conştientă a făptuitorului de a induce în eroare
organele bancare în scopul obţinerii unui credit ori al majorării proporţiei creditului obţinut
anterior, ori al obţinerii unui credit cu condiţii avantajoase (volum, termen de rambursare,
mărimea dobânzii).
6. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoane fizice responsabile, care au atins vârsta de 16
ani, cât şi persoane juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE
(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin
aceasta au fost cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana
juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care implică protecţia sistemului bancar
naţional, precum şi interesele persoanelor fizice şi juridice (deponenţi bancari) participante
active la acţiunile financiar-bancare din economie.
2. Latura obiectivă a infracţiunii este formată din acţiunile întreprinse de către funcţionarii
instituţiei bancare la acordarea creditului solicitat de către persoana fizică ori juridică, cu
încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, în urma cărora instanţei financiar-bancare i se
cauzează daune în proporţii mari.
Prin acordare de credit se înţelege orice eliberare a mijloacelor băneşti persoanei cu
condiţia rambursării acestora, a plăţii dobânzii sau a altor plăţi pentru folosirea acestor mijloace.
3. Politica statului în problemele de acordare a creditelor ţine de competenţa BNM.
Potrivit Regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în
RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 25.12.1997 nr.153 (MO
nr.8 din 30.01.1998), sunt stabilite principiile de bază ale activităţii de creditare a băncilor:
- stabilirea şi menţinerea structurilor organizatorice;
- orientarea politicii creditoare a băncii;
- elaborarea metodelor analitice şi procedeelor administrative;
- determinarea sistemelor de control adecvate pentru evaluarea, dirijarea şi verificarea
riscului care rezultă din activităţile de creditare.
Fiecare instituţie bancară, abilitată cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare,
stabileşte procedeele de executare a acestor prevederi prin regulamentele sale interne. Obiectivul
acestora este de a proteja activele băncii şi de a obţine un profit, asigurând totodată securitatea
depoziţiilor clienţilor.
Funcţiile personalului (funcţionarilor) băncii implicaţi în activitatea de creditare trebuie să
fie determinate de regulamente interne, aprobate în modul stabilit, în care să fie reflectate şi
definite clar obligaţiunile şi responsabilităţile acestora.
Conform p.3.5 din regulamentul menţionat, în procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii
cu privire la cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus
dintr-un anumit număr de membri, dar nu mai puţin de 3 persoane. Orice tranzacţie (contract) de
credit poate fi încheiată numai cu avizul a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul
instituţiei bancare.
Acordarea creditelor este reglementată şi de Regulamentul cu privire la creditele mari,
nr.3/09, aprobat prin hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM din 01.12.1995 (MO nr.70
din 14.12.1995).
Dispoziţia art.239 CP este de blanchetă şi în acest sens la constatarea faptei infracţionale
urmează să se stabilească şi să se stipuleze concret în actele juridice ale organului de urmărire
penală ori instanţă de judecată - regulile de creditare care au fost încălcate de funcţionarul
instituţiei bancare.
4. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.239 CP prevede ca încălcarea intenţionată
a regulilor de creditare să cauzeze neapărat instituţiei financiare ce acordă creditul o daună
materială în proporţii mari (în sumă ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la
momentul săvârşirii infracţiunii). Daună poate fi considerat rezultatul neobţinerii profitului
scontat prin neplata dobânzilor, prin nerambursarea în termenele stabilite a creditului eliberat ori
prin neprimirea altor plăţi stipulate în contractul de credit.
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de încălcare a regulilor de creditare se săvârşeşte numai
prin intenţie directă şi indirectă (a se vedea comentariul de la art.17, 19 CP).
6. Subiect nemijlocit al acestei infracţiuni poate fi o persoană sau mai multe persoane fizice
pasibile de răspundere penală, care la momentul săvârşirii faptei au atins vârsta de 16 ani şi care
sunt salariate, conform contractelor de muncă ale instituţiei bancare ce a eliberat creditul, de
competenţa cărora ţine adoptarea hotărârii respective.
În cazul în care salariatul (funcţionarul) băncii este persoană cu funcţii de răspundere poate
avea loc concurs de infracţiuni prevăzute de art.239 şi de una sau mai multe infracţiuni prevăzute
de cap.XV şi XVI CP.
7. Alin.2 art.239 CP stipulează situaţiile agravante prin care se încalcă regulile de creditare:
a) dacă acţiunile prevăzute de alin.1 au cauzat instituţiei financiare (băncii ori filialei
acesteia) daune în proporţii deosebit de mari, deci daune care la momentul săvârşirii infracţiunii
depăşesc suma de 1500 unităţi convenţionale de amendă;
b) dacă încălcarea intenţionată a regulilor de creditare la acordarea creditului au condus la
insolvabilitatea instituţiei financiare.
Procedura de declarare a instituţiilor financiare ca insolvabile este reglementată de Legea
insolvabilităţii nr.632-XV din 14.11.2001 (MO nr.139-140 din 15.11.2001); pentru existenţa
infracţiunii prevăzute de lit.b) alin.2 urmează ca în privinţa instanţei financiare să fie pornită în
modul prevăzut de lege procedura insolvabilităţii.
Articolul 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI A MIJLOACELOR DIN
ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe
garantate de stat, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
1. Pericolul social al infracţiunii reiese din daunele cauzate sistemului financiar al statului.
În esenţă, în scopul autorizării contractării de împrumuturi de stat şi al acordării de garanţii de
stat pentru împrumuturi în temeiul acordurilor încheiate şi administrate de către MF al RM, a
fost adoptată la 18 iulie 1996 Legea privind datoria de stat şi garanţiile de stat nr.943-XIII (MO
nr.75-76/715 din 21 noiembrie 1996).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi
desfăşurare normală este condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului. Obiectul
material îl constituie mijloacele băneşti, hârtiile de valoare, utilajele, care formează categoria
împrumuturilor.
3. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi datoriei de stat externe,
precum şi plafoanele garanţiilor de stat pentru împrumuturi la un moment dat, inclusiv
suspendarea procesului de acordare a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe, se stabilesc
în legea bugetară anuală.
4. Contract (acord) de garanţie este contractul (acordul) încheiat între MF şi o instituţie
creditoare în vederea efectuării unei anumite plăţi în condiţiile specificate.
Contract (acord) de împrumut este contractul (acordul) prin care debitorul obţine mijloace
băneşti de la un creditor şi acceptă să ramburseze suma principală şi să plătească dobânda
aferentă în termenele convenite.
5. Beneficiarii de mijloace din împrumuturile de stat sau de garanţii de stat pentru
împrumuturi sunt obligaţi a utiliza şi rambursa aceste mijloace în conformitate cu contractele
încheiate cu MF. În caz de utilizare a mijloacelor contrar destinaţiei sau de nerambursare în
termen, împotriva beneficiarilor se aplică sancţiunile prevăzute de legislaţia în vigoare (inclusiv
legea penală) şi de contractele încheiate.
6. Datoria de stat internă are ca instrument generator, printre altele, şi împrumuturile
contractate de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM. Astfel, Guvernul, în persoana MF,
se autorizează să contracteze împrumuturi de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM, în
limitele generale ale plafoanelor, prevăzute în legea bugetară anuală şi conform criteriilor
stabilite în Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-XIII din 21 iulie 1995 (MO
nr.56-57/624 din 12 octombrie 1995). Mijloacele în monedă naţională obţinute din
împrumuturile de stat interne, contractate de MF în limitele plafoanelor stabilite de legea
bugetară anuală, se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea datoriei
de stat interne, contractate anterior; acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; importul de
materie primă, resurse energetice şi de alte produse; acoperirea cheltuielilor rezultate din
emiterea împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de investiţii.
7. Datoria de stat externă poate avea ca instrument generator şi împrumuturile de la
guvernele altor state, de la agenţiile guvernelor altor state; împrumuturile de la instituţii
financiare străine, organizaţii financiare internaţionale; alte împrumuturi bilaterale sau
multilaterale. Aceste prevederi nu pot fi aplicate în cazul procurării de valută şi al efectuării altor
tranzacţii între BNM şi FMI. Mijloacele obţinute din împrumuturile de stat externe se utilizează
pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea balanţei de plăţi; finanţarea proiectelor
de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; importul de materie primă,
resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiunilor asumate prin acordarea garanţiilor
de stat pentru împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate
anterior; finanţarea cheltuielilor legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi de alte
situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor rezonabile legate de contractarea datoriei de stat
externe.
Ulterior sunt stabilite scopurile utilizării mijloacelor din împrumuturile de stat pentru
fiecare compartiment aparte.
8. În baza art.126 CP prin daună de proporţii mari se înţelege dauna ce depăşeşte de cinci
sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
9. Raportul de cauzalitate între elementul material şi dauna cauzată constituie un semn
obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale.
10. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se
consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
11. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei
directe.
12. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16 ani), cât şi
persoana juridică (care practică activitate de antreprenoriat). În esenţă, calitatea specială a
persoanei fizice este determinată de posibilitatea încheierii unui contract (acord) de împrumut şi
de utilizarea lui conform destinaţiei.
13. Pornind de la art.31, în sensul art.240 alin.2 lit.a) CP, se consideră repetare săvârşirea a
două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.240 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost
condamnată pentru vreuna din ele şi răspunde pentru întreg concursul de infracţiuni în cazul în
care nu au expirat termenele de prescripţie.
14. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane presupune situaţia în care
aspectul obiectiv al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin
două dintre care sunt descrise prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240
CP. Cu alte cuvinte, apare situaţia incriminării unei participaţii simple (art.44 CP).
15. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mari se înţelege dauna ce
depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE
ÎNTREPRINZĂTOR
(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din domeniul
antreprenoriatului.
2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea
activităţii de întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea
unor genuri de activitate interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin
intermediul filialelor, reprezentanţelor, sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor
comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi fără indicarea în documente a
codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de legislaţie, ori
desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125
CP).
3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt
reglementate de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie
1992 (M nr.2/33 din 28 februarie 1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile
activităţii de antreprenoriat practicate de către persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt
reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile străine. Relaţiile în care una dintre
părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină sunt reglementate în temeiul condiţiilor
acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele stabilite de legislaţia autohtonă
privind antreprenoriatul.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul
este activitatea de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor,
desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în
numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă
permanentă de venituri". Munca efectuată conform contractului (acordului) de muncă încheiat nu
este considerată antreprenoriat.
5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este
obligat să înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe
teritoriul RM, până la începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV
din 5 octombrie 2000 Cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (MO
nr.31-34/109 din 22 martie 2001). Întreprinderea se înregistrează de CÎS a DTI la locul unde se
află sediul întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul
fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Modificările din documentele de constituire care
nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi se
consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a acestor modificări pot fi
declarate nule.
6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor
interzise de lege (art.10 al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate,
determinate de legislaţie, numai după ce a obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de
activitate. Licenţele de stat se eliberează de către Camera de Licenţiere sau de alte autorităţi
publice.
Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul
titularului de licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate
indicat în aceasta, cu respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind
licenţierea unor genuri de activitate nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6
septembrie 2001).
7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia,
spre exemplu prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de
întreprinzător. Răspunderea pentru aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.
8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a
deschide subconturi.
Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi
exercită unele din atribuţiile acesteia.
Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi
care apără şi reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi
înfăptuieşte alte acţiuni de drept.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii.
Pentru fiecare filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin,
depozit, unitate comercială etc.) a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza
licenţei obţinute, titularului de licenţă i se eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile
confirmă dreptul filialei sau ale altei subdiviziuni separate de a desfăşura activităţi pe baza
licenţei obţinute. În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă subdiviziune
separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la
cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente
prevăzute expres de legislaţia în vigoare.
9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu
original în formă grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a
deosebi acelaşi tip de marfă produsă de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului
privind produsele oferite se realizează prin elemente de identificare ale acestora, care se înscriu -
după caz - pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în documentele de însoţire a mărfii.
Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema
comercială, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţie.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi
faxul, standardul ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele
fabricate. La înregistrarea mărcii comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în
privinţa mărfii indicate.
Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei
comerciale şi a licenţei ei unei alte persoane.
10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea
se înregistrează în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în
conformitate cu legislaţia în vigoare.
Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului
fiscal". Forma şi conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul
fiscal.
Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit
Regulamentului MF nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96
din 10 august 2001), pentru cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului
din Registrul de stat al populaţiei RM. Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul
fiscal se formează din seria şi numărul paşaportului, iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din
seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul fiscal al cetăţeanului străin sau apatridului poate fi
similar cu numărul documentului ce-i atestă identitatea. Codul fiscal atribuit persoanei este trecut
în RFS.
Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră
codul fiscal înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract
licenţiat.
11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează
în fiecare caz concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul
obţinut şi de alţi factori. Nu este considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în
acordarea de servicii întâmplător, în semn de răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor
cunoscute.
12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de
întreprinzător există numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată
potrivit art.241 CP - obţinerea unui profit în proporţii mari (art.126 CP).
Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul
adus de capitalul utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi
totalul cheltuielilor aferente, este profit.
13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii
penale
14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se
consideră consumată din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie
directă). Scopul este de profit.
16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice
cetăţean al RM care nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un
cetăţean străin sau apatrid, în conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de
apatrizi (un grup de parteneri) din care se constituie antreprenorul colectiv; orice persoană
juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale şi cu legislaţia.
Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică.
Persoana fizică trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani
(subiect general - în cazul neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect
special - în cazul desfăşurării unei activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de
activitate fără licenţa respectivă).
17. Repetarea infracţiunii - a se vedea art.31 CP.
18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la
art.240 p.7 CP.
19. Săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu presupune cazul aplicării
acesteia anume la săvârşirea acestor acte criminale. Dacă persoana cu funcţii de răspundere a
falsificat nişte acte oficiale, este vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de
art.241 şi 332 CP.
20. În baza art.46 CP grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-
au organizat în prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Art.47 CP defineşte organizaţia criminală ca o reuniune de grupuri criminale organizate
într-o comunitate stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei
şi structurile ei, a funcţiilor de administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale
organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi
juridice sau de a le controla, în alte forme, în vederea obţinerii de avantaje şi realizării de interese
economice, financiare sau politice.
21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în proporţii deosebit
de mari trebuie înţeleasă activitatea realizată în mărime ce depăşeşte de o mie cinci sute de ori
mărimea unităţii convenţionale. Incriminarea acestei modalităţi agravante are loc doar în cazul
obţinerii unui profit în proporţii mari drept rezultat al activităţii ilegale de întreprinzător
(varianta-tip a infracţiunii).
22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de
mari, spre deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a
proporţiei de realizare a activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din
această activitate ilegală.
Articolul 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a
desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de
întreprinzător ilicite, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă şi
desfăşurare sunt condiţionate de realizarea normală a activităţii de întreprinzător, adică de
activitatea de producţie, financiară şi de altă natură desfăşurată de către întreprinderi în baza
legii.
2. Procedura creării întreprinderilor, altor instituţii de antreprenoriat trebuie înţeleasă ca o
activitate care în mod obligatoriu include înregistrarea acestora în conformitate cu Legea cu
privire la antreprenoriat şi întreprinderi. Încălcarea însă a ordinii de înregistrare a întreprinderii
sau eschivarea de la aceasta formează componenţa infracţiunii prevăzute de art.241 CP.
3. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau
bancară presupune crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele prevăzute de
documentele de constituire (statutul organizaţiei, contractul de constituire). Lipsa intenţiei de a
desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară se exprimă în neîndeplinirea obligaţiunilor
prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, în timpul necesar şi suficient pentru realizarea
acestor obligaţiuni. Dacă a fost obţinut un credit ilegal în urma pseudoactivităţii de
întreprinzător, fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni prescris de art.238 şi
242 CP.
4. Consecinţa prejudiciabilă a infracţiunii constă în cauzarea unei daune în proporţii mari
(art.126 CP). Dauna mare poate consta atât în dauna reală cauzată, cât şi în venitul posibil.
Aprecierea daunei trebuie se întemeieze pe circumstanţele concrete ale faptei singulare.
5. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi consecinţa
prejudiciabilă se impune ca un semn obligatoriu.
6. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei componenţe
materiale. Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii
mari cetăţenilor, organizaţiilor sau statului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei
directe. Scopul pseudoactivităţii de întreprinzător este acoperirea genurilor activităţii de
întreprinzător ilicite, ceea ce ar însemna realizarea în numele întreprinderii a unor tranzacţii
fictive, constituind acoperirea pentru realizarea acestor genuri de activitate, care sunt penal
condamnabile, formează componenţa contravenţiei administrative sau a altei acţiuni interzise de
legislaţia în vigoare.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care a
săvârşit anumite acţiuni ce au determinat crearea întreprinderii în scopul acoperirii genurilor
activităţii de întreprinzător ilicite. El nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor,
deoarece nu rareori ultimii nici nu sunt informaţi despre caracterul ilegal al acţiunilor săvârşite
de ei, desfăşurate în coordonare cu conducătorii de fapt ai întreprinderii. Ca subiect poate fi şi
persoana juridică în cazurile stipulate de art.21 CP.
Articolul 243. SPĂLAREA BANILOR
(1) Săvârşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi
provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii
infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura,
originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri,
despre care persoana ştie că provin din activitate infracţională; dobândirea, posesia sau
utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni, participarea
la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii
acţiunilor în cauză
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
[Art.243 modificat prin Legea nr.353-XV din 31.07.2003]
1. Instituirea normei penale în CP a fost dictată de necesitatea de armonizare a legislaţiei
naţionale cu legislaţia internaţională, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală a
activităţii economice, precum şi a funcţionării sistemului financiar-bancar.
Noţiunea de spălare a banilor este definită în articolul 3 al Legii nr.633-XV cu privire la
prevenirea şi combaterea spălării banilor (MO nr.139-140 din 15.11.2001) prin acţiuni
premeditate, orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor
băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre
tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea,
plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie
că constituie venituri provenite din activitate infracţională, fie spre dobândirea, posesia sau
utilizarea de bunuri de care se ştie că provin din săvârşirea unei infracţiuni, fie spre participarea
la orice asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în
cauză.
2. Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art.243 CP, aceştia
trebuie să provină din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au
însemnătate la formarea laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt
infracţiunile de sustragere a avutului proprietarului, de falsificare a monedelor şi a altor valori,
încălcarea regulilor de creditare, de bancrută frauduloasă, de trafic cu stupefiante ori cu fiinţe
umane, contrabanda, infracţiuni din domeniul corupţiei active şi pasive ş. a. De regulă, în
asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia sau a mai multor infracţiuni din cele menţionate cu
infracţiunea de spălare a banilor.
3. Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi
persoane juridice sau fizice:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
b) burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii
comerciale de dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere,
înstrăinare, transport, transfer, schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor;
instituţii care legitimează ori înregistrează dreptul de proprietate; organe ce acordă asistenţă
juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară şi orice alte persoane fizice şi juridice care
încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
c) cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care
organizează şi desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
4. Prin venituri obţinute ilicit se au în vedere mijloace financiare în monedă naţională sau
străină, bunuri, drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii
de altă natură, prevăzute de legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
5. Prin atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti se înţeleg
tranzacţiile şi alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri,
indiferent de forma de proprietate a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având
drept scop transmiterea dreptului de proprietate, inclusiv:
a) importul, exportul din RM;
b) efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale internaţionale;
c) primirea şi acordarea de credite financiare;
d) transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al altor venituri obţinute în urma efectuării
depunerilor, investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor operaţiuni legate de circulaţia
capitalului, a sumelor destinate achitării salariilor, pensiilor;
e) depuneri în capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de
participare la administrarea organizaţiei;
f) achiziţionarea valorilor mobiliare;
g) transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobiliare şi
imobiliare.
6. Mijloace băneşti pot fi valuta naţională şi cea străină, titlurile sau hârtiile de valoare,
cecurile şi certificatele de depozit sau de depunător, libretele de economii, depunerile pe cartele
electronice de creditare şi alte documente de primire, înstrăinare, transferare, schimb sau păstrare
a acestora, care certifică dreptul de proprietate şi pot fi utilizate numai la prezentare.
7. Bunuri pot fi orice valori materiale, mobiliare sau imobiliare, precum şi acte juridice care
certifică dreptul de proprietate asupra acestora.
8. Acţiunile de tăinuire, deghizare, denaturare desemnează un ansamblu de fapte concrete
prin care subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun,
rezultat din săvârşirea activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul
sau valoarea respectivă a fost dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste acţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a
documentelor false privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului
(întocmirea de facturi false, documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc.).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului
despre care ştie că provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l
folosi, de a întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care ştie că provine din
activitate infracţională.
Prin asociere se are în vedere activitatea prin care se constituie un nucleu (un grup) sau o
structură cu scopul de a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Participarea presupune faptul
că asocierea (grupul) există şi persoana manifestă voinţa de a face parte din nucleu sau structură.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma
intenţiei directe, întrucât subiectul înfăptuieşte acţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii)
sunt un rezultat al săvârşirii de infracţiuni.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani în cazul
săvârşirii acţiunilor prevăzute de alin.1 art.243. În cazul săvârşirii acţiunilor prevăzute de alin.2
şi 3, subiect poate fi orice persoană care a atins vârsta de 14 ani.
În conformitate cu art.21 al prezentului cod, subiect al infracţiunii de spălare a banilor
poate fi şi persoana juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (a se vedea comentariul
de la art.21).
11. Alin.2 şi 3 stabilesc circumstanţe agravante ale acţiunilor de spălare a banilor.
Prin repetat se înţeleg faptele prevăzute de alin.1 săvârşite încă o dată sau de mai multe ori
cu condiţia că subiectul nu a fost condamnat pentru primele acţiuni.
Infracţiunea de spălare a banilor se poate manifesta şi prin acţiuni caracteristice
infracţiunilor prelungite, când subiectul urmăreşte o intenţie unică de a spăla o sumă respectivă şi
în acest scop întreprinde mai multe acţiuni infracţionale identice care în ansamblu alcătuiesc o
singură infracţiune.
12. Referitor la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor de către două sau mai multe
persoane a se vedea comentariul de la art.44, 45 CP.
13. Având în vedere că spălarea banilor în cele mai multe cazuri se înfăptuieşte printr-un
complex de operaţiuni financiare (transferuri, tranzacţii) şi prin intermediul persoanelor juridice -
organizaţii cu drept de a executa operaţiuni financiare (menţionate în pct.3 al comentariului), ca
subiecţi ai infracţiunii pot fi implicaţi angajaţii din cadrul acestor organizaţii, care, efectuând
acţiunile respective, folosesc situaţia lor de serviciu. În asemenea cazuri acţiunile lor sunt
cuprinse în alin.2 lit.c) art.243. Practica demonstrează că pot fi subiecţi ai infracţiunii de spălare
a banilor atât autorii infracţiunilor prin care au fost dobândite mijloacele băneşti sau alte valori,
contrabandişti, traficanţi de droguri, de fiinţe umane, arme, muniţii, substanţe explozive,
participanţi ai jocurilor de noroc, proxeneţi, hoţi, corupţioneri etc., cât şi angajaţi ai persoanelor
juridice. În asemenea cazuri infracţiunea se săvârşeşte prin participaţie şi urmează a se încadra şi
conform lit.b) alin.2.
În cazul în care subiectul infracţiunii ca angajat al organizaţiei este şi persoană cu funcţii de
răspundere, poate avea loc şi un concurs de infracţiuni de spălare a banilor şi infracţiune
săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere, prevăzută de cap.XV CP.
14. Acţiunile de spălare a banilor, prevăzute la alin.3 litera a), se consideră săvârşite de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală dacă sunt prezente elementele
constitutive stipulate în art.art.46, 47 CP (a se vedea comentariul de la aceste norme).
15. Săvârşirea operaţiunilor de spălare a banilor în proporţii mari presupune că tranzacţiile
şi alte acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloace financiare ori cu bunuri depăşesc
suma de 500 de unităţi convenţionale.
Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR
ŞI ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în
documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile
sau cheltuielile ori prin tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia
să fie plătit depăşeşte 500 unităţi convenţionale,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani, iar persoana
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale care
asigură interesele statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public
naţional pe calea încasării impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii
de la persoanele juridice. Relaţiile care asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra
încasării depline şi la timp a impozitelor formează obiectul nemijlocit adiacent. În calitate de
obiect material apar obiectele impozabile (inclusiv venitul) în evaluare bănească.
2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele
contabile pentru stabilirea cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii
privind bazele sistemului fiscal nr.1198-XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30
noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-134 art.654 din 2 decembrie 1999) şi de actele
legislative vizând tipurile concrete de impozite.
Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea
veniturilor, cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele
care reflectă incorect starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.
Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt
pregătite spre prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
3. Prin documente contabile se înţeleg conturile de evidenţă contabilă, incluse în planul de
acţiune, documentele justificative care se întocmesc pentru toate operaţiunile economice, precum
şi dările de seamă contabile (bilanţuri, dări de seamă privind veniturile şi cheltuielile, calcularea
impozitelor etc.).
Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate
privind veniturile sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor
obţinute, majorarea cheltuielilor aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor
etc. Consideraţiunile generale vizând problema documentelor contabile sunt redate în Legea
contabilităţii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (MO nr.28 din 25 mai 1995). La soluţionarea
chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în documentele contabile, fiscale şi financiare se
conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai necorespunderea lor datelor din actele
justificative (de evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă, fiscală şi financiară, dar şi
necorespunderea acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora sunt stabilite de
legislaţia fiscală.
4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare
(diminuare) a obiectului impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente
a obiectelor în cauză. De exemplu, neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane
determină tăinuirea obiectului impunerii pe avere şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent
nu vor fi achitate nici TVA, impozitul pe venit etc.
5. Urmarea prejudiciabilă sunt daunele în proporţii ce depăşesc valoarea de 500 unităţi
convenţionale.
6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.
7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea
componenţa infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute
din vânzarea drogurilor, substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii
ilegale de întreprinzător.
8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter material.
Consumarea infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii penale.
Astfel, evaziunea fiscală, manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale sau
financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile, se consideră
consumată din momentul prezentării la organele fiscale a documentaţiei corespunzătoare, fiind
expirate termenele de achitare a impozitului pentru perioada fiscală raportată. Data prezentării
documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua transmiterii oficiale a ei organelor
fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea infracţiunii trebuie legată de
prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte impozabile (cu
excepţia datelor referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării acestora
în cazul în care aceasta o cere legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să
fie plătit să depăşească 500 unităţi convenţionale.
9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele
fiscale ori timpul de prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.
10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în
forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra calificării
infracţiunii nu influenţează, dar sunt luate în seamă în procesul individualizării răspunderii şi
pedepsei penale.
11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul
art.244 CP, subiect al impunerii poate fi numai persoana juridică, iar subiect al infracţiunii -
persoana juridică şi cea fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani şi care posedă anumite
calităţi speciale. În cadrul persoanei juridice actele vizând ţinerea evidenţei contabile,
autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale sunt realizate de către conducătorii
întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili, precum şi de către alţi
funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în calitate de
complici ai infracţiunii (art.45 şi 244 CP).
12. Repetarea infracţiunii presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute
de art.244 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu au
expirat termenele de prescripţie vizând tragerea la răspundere penală.
Articolul 245. ABUZURILE LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE
(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se
înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în
eroare, aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice
sau care pot induce în eroare, precum şi aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă
aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se
dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor
persoanelor investitoare, adică ale persoanelor care plasează banii în titluri de valoare, precum şi
a intereselor statului, care sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor
mobiliare. Aceste relaţii sociale constituie obiectul nemijlocit al infracţiunii. În esenţă această
incriminare supune apărării relaţiile sociale cu caracter nou din sfera activităţii pe piaţa hârtiilor
de valoare, în particular - relaţiile sociale din sfera circuitului drepturilor şi obligaţiunilor care
rezultă din aceasta, permiţând a controla activitatea corporaţiilor şi a obţine anumite venituri. Ca
obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente care reflectă emisia valorilor
mobiliare (prospectul emisiei ori alte documente).
2. Elementul material poate fi reflectat prin includerea în prospectul emisiei sau în alte
documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor
neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care
conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit
neautentice.
Prospect este un afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se prezintă sumar planul
unei lucrări în curs de apariţie, calităţile acesteia, intenţiile unor instituţii sau ale unor
întreprinderi.
3. Potrivit Instrucţiunii privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor
mobiliare (Anexa nr.1 la hotărârea Comisiei de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare nr.76-5 din
29 decembrie 1997 - MO nr.70-72/112 din 2 iulie 1999), emisia valorilor mobiliare constituie
totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial
şi final de plasare, iar emisiunea valorilor mobiliare este totalitatea acţiunilor ce urmează a fi
întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
4. Prin valoare mobiliară, reieşind din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18
noiembrie 1998, nr.199-XIV (MO nr.27-28/123 din 23 martie 1999), se înţelege acel titlu
financiar care confirmă drepturile patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu
altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau transmise fără prezentarea acestui titlu financiar,
fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori mobiliare nominative ori în
documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare.
5. Emitent este persoana juridică sau autoritatea administraţiei publice, care emite valori
mobiliare şi îşi asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării
drepturilor conferite de valorile mobilare respective.
6. Condiţiile emisiunii şi circulaţiei valorilor mobiliare stabilite în oferta publică nu pot
crea avantaje unor investitori, în raport cu alţi investitori, la procurarea valorilor mobiliare.
Specimenul prospectului ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională a Valorilor
Mobiliare. Pentru bănci şi alte instituţii financiare, prospectul ofertei publice se stabileşte de
către Comisia Naţională de comun acord cu BNM.
Prospectul ofertei publice trebuie să conţină: informaţia generală despre emitent;
specificarea stării financiare a emitentului; specificarea emisiunii preconizate a valorilor
mobiliare; declaraţia investiţională.
7. Informaţia privind emisiunea valorilor mobiliare constituie publicitate pe piaţa valorilor
mobiliare. În cadrul acesteia se interzice indicarea informaţiei neautentice sau eronate despre
activitatea emitentului, despre valorile mobiliare ale acestuia oferite public şi despre clauzele
ofertei publice.
În baza art.65 alin.1, 2 ale Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, se interzice
manipularea pe piaţa valorilor mobiliare. Manipulare pe piaţa valorilor mobiliare se consideră
tranzacţionarea sau influenţarea tranzacţiilor cu valori mobiliare prin utilizarea informaţiei,
promisiunilor, pronosticurilor şi avizelor false şi eronate, denaturarea sau tăinuirea intenţionată a
informaţiei despre emitent sau despre valorile mobiliare ale acestuia etc.
8. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare ca
fiind o componenţă materială de infracţiune. Aceasta e recunoscută consumată, dacă survine o
urmare prejudiciabilă - cauzarea unei daune în proporţii mari cumpărătorilor titlurilor de valoare
sau altor persoane, mărimea cărora se determină în fiecare cauză concretă. Dauna prin aceste
acţiuni poate fi pricinuită nu numai persoanelor care au procurat hârtiile de valoare, dar şi celor
care, de exemplu, n-au putut să se folosească de dreptul lor (dacă acest drept este prevăzut de
lege sau de decizia emitentului) şi să procure hârtiile de valoare care ar aduce venit mare.
9. Latura subiectivă o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul
infracţiunii nu au importanţă la calificarea faptei.
10. Poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani, în virtutea competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul emisiei,
a-l aproba sau a aproba rezultatele emisiei, adică dreptul legal, în virtutea actelor juridico-
normative sau actelor de constituire, de a include asemenea informaţii în documentele respective.
În marea majoritate a cazurilor a include în prospectul emisiei informaţii neautentice pot atât
gestionarii juridici ai Societăţilor pe Acţiuni, Underwriterului, Comisiei Naţionale a Valorilor
Mobiliare, învestiţi cu împuterniciri de întocmire şi prezentare la organul de înregistrare a
prospectului emisiei, cât şi persoanele care execută de fapt aceste obligaţiuni, precum şi
colaboratorul organului de înregistrare. Răspunderea pentru veridicitatea informaţiei cuprinse în
prospectul ofertei publice şi alte documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei publice, o
poartă emitentul valorilor mobiliare în conformitate cu legislaţia, precum şi underwriterul
acestuia, în conformitate cu contractul de underwriting. Pentru informaţia care se conţine în
darea de seamă privind rezultatele emisiunii valorilor mobiliare poartă responsabilitate
persoanele care au semnat darea de seamă în cauză. Înseşi Societăţile pe Acţiuni, Underwriterul
şi Comisia Naţională a Valorilor Mobilare pot apărea ca subiecţi ai infracţiunii şi în calitate de
persoane juridice.
11. Noţiunea de repetare a infracţiunii este expusă în comentariul la art.31 CP.
12. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane adevereşte existenţa unei
participaţii simple (art.44 CP).
13. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mare se înţelege acea pagubă
materială, care, evaluată în bani, depăşeşte suma de 1.500 unităţi convenţionale (mai mult de
30.000 lei).
Articolul 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE
Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea
pieţei, limitarea accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau
menţinerea preţurilor unice, faptă săvârşită cu aplicarea violenţei,
1. În domeniul concurenţei, statul promovează o politică de asigurare a activităţii de
întreprinzător libere şi de protecţie a concurenţei loiale (art.3 al Legii cu privire la protecţia
concurenţei nr.1103-XIV din 30 iunie 2000 - MO nr.166-168/1205 din 31 decembrie 2000).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror apărare este
condiţionată de realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor de concurenţă
pe piaţă, adică relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor economice,
apărarea intereselor producătorilor şi ale consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă
neloială.
3. Concurenţa este întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici
limitează efectiv posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra
condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă. Limitarea concurenţei libere constă
în: încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei; limitarea accesului la piaţă;
înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea preţurilor unice.
Concurenţă neloială înseamnă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje
neîntemeiate în activitatea de întreprinzător, ceea ce contravine legislaţiei cu privire la protecţia
concurenţei, aduce sau poate aduce prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia
reputaţia lor în afaceri.
4. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe
teritoriul RM, adică sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit
pe teritoriul RM, determinată de posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe
un anumit teritoriu şi lipsa acestor posibilităţi în afara acestor limite.
5. Agenţi economici sunt considerate persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, care
desfăşoară activitate de întreprinzător.
6. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului economic
pe piaţa de mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici,
posibilitatea de a exercita influenţă decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe
piaţa respectivă sau de a împiedica accesul pe piaţă al unor alţi agenţi economici (modalităţi
normative prevăzute şi de dispoziţia art.246 CP).
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor care formează
aspectul obiectiv al incriminării.
8. Metoda de realizare a elementului material - aplicarea violenţei - este un semn
obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii. Violenţa poate fi exprimată în provocarea unor
lovituri, leziuni corporale uşoare sau medii. În situaţia cauzării unor vătămări grave a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori provocării morţii persoanei, fapta va fi interpretată în baza unui
concurs de infracţiuni.
9. Latura subiectivă a infracţiunii o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul ar
fi nepermiterea, limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli neîntemeiate, sau
obţinerea unui venit suplimentar prin influenţa ilegală asupra concurenţilor. Motivele pot fi cele
mai variate.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care în baza situaţiei de
serviciu sau a puterii şi statutului juridic în sfera antreprenoriatului poate realiza actele ce
formează latura obiectivă a infracţiunii, adică persoanele împuternicite a lua decizii ori
persoanele care apar în numele subiectului economic dominant sau din partea organului de stat în
calitate de conducător, persoană cu funcţii de răspundere sau altă persoană împuternicită. Subiect
al infracţiunii, în baza art.21 alin.(3) CP, poate fi şi persoana juridică.
Articolul 247. CONSTRÂNGEREA DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A
REFUZA ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu
răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tranzacţii
(convenţii), precum şi de apărarea intereselor legitime ale cetăţenilor. În particular, influenţa
criminală este orientată împotriva libertăţii manifestării voinţei părţii vătămate. În calitatea
obiectului nemijlocit adiacent la săvârşirea infracţiunilor concrete pot apărea relaţiile sociale care
asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea corporală a acesteia, cinstea, onoarea şi alte valori
sociale.
2. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea
(refuzul de a încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor - verbală sau scrisă (simplă sau
notarială). Cu toate acestea, influenţei criminale sunt supuşi preponderent participanţii potenţiali
ai tranzacţiilor scrise.
3. Convenţie (tranzacţie) sunt actele săvârşite de către cetăţeni sau organizaţii în scopul de
a naşte, modifica sau stinge drepturi sau obligaţiuni civile.
Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea
contractului, perfectarea notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului
etc.
4. În baza celor expuse, prin constrângerea de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia
trebuie să înţelegem actele orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial
al tranzacţiei, cu scopul de a-l impune să comită faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte,
constrângere este influenţa activă asupra părţii vătămate în scopul de a o impune, în ciuda
dorinţei acesteia, de a încheia o anumită tranzacţie sau de a refuza încheierea ei.
5. Metodele posibile de acordare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.1 CP:
ameninţarea cu aplicarea violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor;
ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
6. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în mod
real demonstrează tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii sau de rudele acesteia.
Aplicarea nemijlocită a acestei violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.2 CP. Însă dacă, drept
rezultat al actelor de violenţă, victimei i-au fost cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a
fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni (art.247, 151 CP).
7. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor
corespunzătoare faţă de obiectele imobiliare, transport, animalele casnice etc., care aparţin
persoanei constrânse la încheierea (refuzul încheierii) tranzacţiei sau rudelor acesteia. Dacă a
avut loc realizarea nimicirii sau deteriorării acestui avut, asemenea fapte trebuie calificate
suplimentar şi în baza art.197 CP.
8. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca
bază cunoaşterea de către infractor a unor fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este
dorită. Spre exemplu, acestea pot avea referiri la momentul adopţiei, relaţiilor în afara familiei,
deficienţelor fizice şi psihice etc.
9. Prin rude ale victimei (art.134 CP) trebuie să înţelegem rudele apropiate (părinţii, copiii,
tutorii, cei înfiaţi, fraţii şi surorile, bunica, bunicul, nepoţii, soţii), precum şi alte persoane, viaţa,
sănătatea cărora sunt importante pentru partea vătămată în virtutea unor circumstanţe de viaţă
create.
10. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189 CP),
însă comparativ cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea constrânsă a
tranzacţiei, dar spre transmiterea avutului străin, drepturilor asupra lui sau săvârşirea altor acte
fără perfectarea lor juridică corespunzătoare. Acţiunile săvârşite sunt calificabile ca şantaj în
acele cazuri, în care e vorba de acţiuni cu caracter patrimonial, care pricinuiesc daune materiale
proprietarului sau posesorului. Acţiunile care conţin concomitent semnele ambelor infracţiuni
urmează să fie calificate în baza art.189 CP.
11. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă materială de infracţiune,
legând momentul consumării ei de cauzarea unor daune considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
Scopul făptuitorului poate consta în primirea averii şi diferitelor prerogative pe calea încheierii
prin constrângere a tranzacţiilor, însă la calificarea faptei în mod penal scopul şi motivul nu
constituie semne obligatorii. Totuşi art.247 CP are în vedere acele situaţii, în care constrângerea
la încheierea tranzacţiei nu este orientată spre îmbogăţire pe contul pricinuirii daunei materiale
părţii vătămate. Dacă se constată că, drept rezultat al constrângerii, partea vătămată a încheiat o
tranzacţie care a determinat cauzarea unei daune materiale sie, acţiunile vinovatului trebuie
calificate nu conform art.247 CP, dar ca şantaj.
13. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care la momentul
săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani. Spre exemplu, conducătorul (persoana cu funcţii de
răspundere) întreprinderii, controlată de structurile criminale.
14. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.31 CP.
15. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor grave.
Dacă drept rezultat al aplicării violenţei survine leziunea corporală gravă sau moartea persoanei,
fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni.
16. Sensul sintagmei de săvârşire a infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o
organizaţie criminală a fost explicat în comentariul la art.46, 47 CP.
Articolul 248. CONTRABANDA
(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a
altor valori în proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a
documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice,
psihotrope, cu efecte puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a
deşeurilor nocive, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri
special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în
documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a
dispozitivelor explozive, a muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin
ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a
documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare
neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale,
eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite
sau adaptate în acest scop, precum şi nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a
valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care întoarcerea lor este obligatorie,
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:
a) repetat;
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari,
1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se
aplică în cadrul procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire
la tariful vamal, de alte acte normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM
este parte.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţii a
căror desfăşurare normală şi dezvoltare este condiţionată de respectarea regulilor impuse de lege
privind controlul vamal de mărfuri sau de alte bunuri.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi
constă în trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în
proporţii mari, eludându-se controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri
special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a
mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele
vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul
statelor vecine, linie care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul
zonelor libere şi al depozitelor vamale libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate
posturi (puncte) şi birouri vamale ca unităţi ale organului vamal în care pot fi perfectate în
totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La frontiera vamală, în
locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal, precum şi
în alte locuri stabilite de Departamentul Controlului vamal, sunt create zone de control vamal,
prin care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei vamale. Ieşirea din
această zonă echivalează cu trecerea vămii.
5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul
vamal al RM a mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale
internaţionale prin conducte şi prin linii de transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc
şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor din teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a
teritoriului vamal al RM.
6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a
persoanei (făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste
frontiera de stat.
Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi
alte valori, inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de
plată şi valori mobiliare exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie
electrică, termică, alt fel de energie, precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor
folosite pentru transportul internaţional de pasageri şi mărfuri, containere.
7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din
ţară) prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de
verificare a mărfurilor, a existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor
financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de
transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate sau aflate asupra persoanelor;
efectuarea de anchete administrative (solicitarea comunicării de către persoane a informaţiilor
respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi a
altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală. Pentru existenţa infracţiunii de
contrabandă nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci împrejurarea că acele
mărfuri sau alte bunuri nu sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea controlului
vamal mai înainte de scoaterea din ţară sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a
acestora.
8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere
folosirea ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal
nedestinate pentru aşa ceva, însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale
corpului, hainelor, obiectelor personale (inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor
şi a altor valori cu mijloace reutilate sau acomodate drept ascunziş, sau prin atribuirea unor
bunuri forma altor bunuri.
9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală,
mărfurile şi mijloacele de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de
transport în cazurile prevăzute de legislaţie sunt declarate organului vamal.
Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace
electronice sau prin alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind
reglementarea valutară pe teritoriul RM, aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al
BNM din 13.01.1994 cu modificările ulterioare stipulează prevederile ce se referă la declararea
obligatorie a valutei naţionale ori străine, deţinută de persoană la trecerea frontierei vamale.)
Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act
juridic. Organul vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei,
până la controlul mărfurilor şi al mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată,
completată sau retrasă de declarant cu permisiunea organului vamal.
10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori
comerciale folosite la trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este
denaturat sau conţinutul documentului este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul
sau mai multe) să fie întrebuinţate efectiv la trecerea frontierei vamale.
Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se
referă la alte mărfuri sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase.
Folosirea înseamnă prezentarea, înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca
dovadă privind anumite mărfuri sau bunuri, supuse controlului autorităţilor vamale, fie la
punctele (birourile) de control pentru trecerea frontierei vamale, fie la birourile vamale din
interiorul ţării.
Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se
pot afla mărfuri şi mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de
către organul vamal. Mijloace de identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile,
marcaje, semne de identificare, prin prelevarea de probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi
mijloacelor de transport, prin desenarea planului, fotografiere, precum şi prin alte mijloace de
identificare.
Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau
cu autorizaţia lui.
11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte
despre aceste mărfuri, obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei
vamale şi se depune organului vamal împreună cu alte documente necesare vămuirii.
Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este
autentic, însă în care sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul
păstrează elementele şi indicii originalului (se execută pe formular oficial, conţine numele şi
posturile persoanelor împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.), însă informaţiile introduse în el
(textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din 10.07.1997 cu modificările ulterioare
Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile administrative
vamale p.6.)
Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt
documentele bancare, de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii,
procuri etc.
12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de
alin.1 sunt caracteristice şi pentru alin.25 art.248 CP.
13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită
dacă valoarea mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte
suma de 500 unităţi convenţionale. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această
sumă se consideră contravenţie vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.
Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de
contrabandă prevăzute de alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.
Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale
acestora în conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.
14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte
valori au trecut frontiera vamală a RM .
săvârşirii infracţiunii de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.
Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate
de întreprinzător dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.
16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se
cere, ca o condiţie a conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil.
Acestea pot fi însă luate în consideraţie la individualizarea pedepsei.
17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.
Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care
persoana vinovată nu a fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală,
se consideră contrabandă săvârşită în mod repetat.
18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când
acestea s-au înţeles în prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă
şi, în funcţie de gradul de coordonare a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma
participaţiei simple ori complexe. În cazul săvârşirii contrabandei de către un grup criminal
organizat ori de către o organizaţie criminală, calificarea se efectuează cu trimitere şi la art.46, 47
ale prezentului cod.
19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de
situaţia de serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de
serviciu în scopul săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11
HP CSJ din 10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind
contrabanda şi contravenţiile administrative vamale).
20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală
peste frontiera vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani
depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
Articolul 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE
(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
a) repetat;
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la
3 la 5 ani.
1. Obiect al infracţiunii sunt relaţiile ce se formează la importul şi exportul de mărfuri
(bunuri), iar răspunderea penală este instituită în scopul ocrotirii speciale a operaţiunilor de
vămuire a bunurilor, protecţiei producătorilor de mărfuri autohtoni, precum şi al creării
condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei RM în economia mondială.
2. Latura obiectivă include acţiunile de eschivare a persoanelor (fizice ori juridice), care
trec peste frontiera vamală mărfuri ale proprietarilor, deţinătorilor de mărfuri şi ale altor
persoane prevăzute de CV, de la achitarea plăţilor vamale stabilite de legislaţie.
Plăţi vamale (denumite şi drepturi de import ori de export) se consideră, în conformitate cu
art.117 CV, plăţile care se percep (se achită) în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a
RM, precum şi în alte cazuri prevăzute de legislaţie:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
Taxă vamală este o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la introducerea sau
scoaterea mărfurilor de pe teritoriul vamal.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a
valorii mărfurilor livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM,
precum şi a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile importate în RM.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera
activităţii vamale. Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt prevăzute de anexa
nr.2 la Legea cu privire la tariful vamal. Printre acestea sunt taxe pentru vămuirea mărfurilor şi a
altor obiecte, taxe la eliberarea adeverinţelor pentru înregistrarea mijlocului de transport; taxe
pentru păstrarea mărfurilor şi a altor obiecte la depoziţiile vamale ori păstrarea lor în vamă; taxe
pentru eliberarea repetată a certificatului de declarant vamal; taxe pentru corectarea valorii în
vamă a mărfurilor etc.
Ordinea de calculare a taxei vamale este prevăzută de Legea cu privire la tariful vamal
nr.1380-XIII din 20.11.1997 (MO, 1998, nr.40-41 cu modificările şi completările ulterioare. MO,
2000, nr.169, MO, nr.115, 116).
Plăţile vamale se percep până la/ori o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Modul de plată,
precum şi cazurile de prelungire ori eşalonare a termenului de plată a drepturilor de import şi de
export, este reglementat de art.125, 126 CV.
3. Eschivarea reprezintă acţiunea (inacţiunea) de sustragere de la o obligaţiune prevăzută
de lege.
Eschivarea de la prestarea plăţilor vamale poate avea loc prin ascunderea mărfurilor şi a
altor bunuri transferate, prin micşorarea preţului, prin violarea informaţiei referitoare la
apartenenţă ori destinaţie; prin neachitarea deplină ori parţială a plăţilor vamale deja stabilite de
organul vamal. Infracţiunea de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi săvârşită şi prin
circumstanţele prevăzute de alin.1 art.248 al prezentului cod. În funcţie de aceste circumstanţe
acţiunile făptuitorului se consideră concurs de infracţiuni.
4. Vorbim despre proporţii mari şi atunci când suma plăţilor vamale de la achitarea cărora
se eschivează persoana depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii
infracţiunii şi despre proporţii deosebit de mari - când suma depăşeşte 1500 unităţi
convenţionale de amendă.
5. Subiect al infracţiunii de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi orice persoană
fizică responsabilă, obligată să achite plăţile vamale, care la momentul săvârşirii faptei a atins
vârsta de 16 ani, precum şi persoana juridică care corespunde prevederilor art.21 din prezentul
cod.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv sub forma intenţiei directe.
Făptuitorul prevede rezultatul faptei sale şi urmăreşte tocmai producerea rezultatului de a evita
achitarea plăţilor vamale. El nu numai că prevede şi urmăreşte producerea rezultatului, dar
acţionează în scopul de a obţine venit prin neachitarea plăţilor vamale.
7. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari se consideră fapta săvârşită
repetat, dacă anterior persoana, la trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor, prin diferite
moduri s-a eschivat de la achitarea plăţilor vamale respective şi pentru această faptă nu a fost
condamnată şi nu a expirat termenul de prescripţie.
8. Infracţiunea prevăzută de alin.2 lit.b) art.249 din prezentul cod (săvârşită de două sau
mai multe persoane) este pasibilă prin toate formele participaţiei penale (a se vedea comentariul
de la art.44, 45).
Articolul 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA
MĂRFURILOR SUPUSE ACCIZELOR, FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE
CONTROL SAU TIMBRE DE ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără
marcarea lor cu timbre de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii - a se vedea art.244 CP. Ca obiect material pot apărea
mărfurile supuse accizelor în mod obligatoriu.
Noţiunea de mărfuri include orice bunuri care sunt supuse accizelor.
2. A transporta înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz.
A păstra presupune ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare, în
posesiunea sa.
A comercializa ar însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să
devină obiect de comerţ.
3. Accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum
şi pentru activitatea în domeniul jocurilor de noroc. Obiectul impunerii îl constituie mărfurile
supuse accizelor şi licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc. În RM actul
normativ de bază care prevede aplicarea accizului este CFisc. (Titlul IV). Plătitori ai acestui
impozit sunt persoanele fizice şi juridice care prelucrează şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor
pe teritoriul RM, cei care importă unele mărfuri supuse accizelor, conform prevederilor CFisc
(Titlul IV), precum şi cei care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc.
4. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile, alte băuturi spirtoase, vinurile
din struguri, din fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile
(coniacurile), articolele din tutun, comercializate pe teritoriul RM sau importate pentru
comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile supuse accizelor procurate de la agenţii
economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care nu au relaţii fiscale cu sistemul ei bugetar, sunt
pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul fabricării
mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe
teritoriul RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz.
Modul de procurare şi utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către SFS. Nu sunt marcate
obligatoriu cu timbru de acciz vinurile spumoase, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu
capacitatea de până la 0.25; 1.5; 3 litri şi 6 litri, precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe
teritoriul RM şi expediate de către producător pentru export.
5. Potrivit Instrucţiunii Provizorii cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize,
marcarea cu ele a unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor
băneşti obţinute de la realizarea lor (Hotărârea MF nr.09-6-03-22 din 01 august 1995 - MO
nr.51-52/14 din 14 septembrie 1995), timbrul de accize este un simbol de plată şi reprezintă un
articol special confecţionat din hârtie, pe care este indicată denumirea grupului de mărfuri supuse
accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii taxei accizelor. Marcarea unor mărfuri supuse
accizelor prin Timbre de accize prezintă o formă de plată reală a accizelor pentru unele mărfuri
importate supuse accizelor. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu Timbre de accize se
efectuează până la momentul comercializării lor pe teritoriul RM. Comercializarea acestor
mărfuri fără a fi marcate, precum şi primirea lor de la comitent în mod nemarcat pentru vânzare
prin comerţul de comision, pe teritoriul RM sunt interzise. Marcarea se efectuează prin lipirea
Timbrelor de accize pe mărfurile supuse marcării în locurile destinate desfacerii pachetului în aşa
mod, ca la desfacere să fie garantată deteriorarea mărcii.
6. Consecinţa prejudiciabilă este exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari
(art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi consecinţa prejudiciabilă este un semn
obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul şi
motivul pot fi diferite, în anumite situaţii prevalând cele cu caracter material.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani cât şi cea juridică (art.21CP).
10. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte timbre decât cele de modelul stabilit
presupune situaţia în care timbrele de acciz nu corespund celor legale. Nu are importanţă faptul
dacă acestea sunt falsificate sau cu termenul expirat etc.
11. Despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea art.126 CP.
Articolul 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA, SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA
BUNURILOR GAJATE, SECHESTRATE SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau
confiscate ori utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost
încredinţate aceste bunuri sau care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură respectarea regulilor de
păstrare a bunurilor gajate şi a celor care sunt sechestrate şi confiscate. Ca obiect material apar
bunurile materiale gajate, sechestrate sau confiscate în mod legal.
2. Prin însuşire înţelegem a pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropia.
Înstrăinarea presupune transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului - către altă
persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun.
Prin tăinuire înţelegem acţiunea de a nu lăsa să se ştie, să se afle; a ascunde; a acoperi.
Utilizarea presupune întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
3. Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a obiectelor cu o valoare
materială, inclusiv a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere,
care constă în inventarierea bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a
dispune de ele, iar în cazurile necesare - de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub
sechestru a conturilor şi a depozitelor bancare sunt încetate orice operaţiuni în privinţa lor.
Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în scopul asigurării restituirii prejudiciului cauzat
prin infracţiune, acţiunii civile şi a eventualei confiscări a bunurilor destinate, folosite sau
rezultate din infracţiune. Baza juridică a sechestrării bunurilor o constituie art.203-210, 133-134
CPP.
4. Legea penală (art.106 alin.1 CP) defineşte confiscarea specială ca fiind trecerea, forţată
şi gratuită, în proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate
din infracţiuni. În ceea ce priveşte nemijlocit lucrurile supuse confiscării speciale sunt prevăzute
în art.106 alin.2 CP.
5. Potrivit Legii cu privire la gaj nr.449-XV din 30 iulie 2001 (MO nr.120/863 din 2
octombrie 2001), gajul este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul
gajat având prioritate faţă de alţi creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate.
Debitorul gajist nu are dreptul să transmită obiectul gajului în arendă sau în folosinţă gratuită
dacă contractul nu prevede aceasta. Gajarea unui bun gajat se admite dacă nu este interzisă prin
contractele de gaj precedente. În cazul înstrăinării - de către debitorul gajist sau de către terţul
deţinător - a bunului gajat, gajul nu se stinge. Dacă intenţionează să vândă bunul gajat, debitorul
gajist trebuie să obţină acordul prealabil al creditorului gajist. Terţul căruia i s-a încălcat un drept
sau care are un interes legitim poate contesta în instanţă judecătorească valabilitatea gajului sau
urmărirea bunului gajat.
6. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191 CP.
Concurenţa dintre ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, momentul
consumării fiind legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres de legea
penală.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei în
forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la
calificarea infracţiunii, având rol numai la individualizarea răspunderii şi a pedepsei penale.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gajate,
sechestrate sau confiscate ori care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Ca
subiect poate apărea şi persoana juridică care practică activitatea de întreprinzător în anumite
situaţii prevăzute expres de legea penală în vigoare (art.21 alin.2, 3 CP Răspunderea penală a
persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu exclude răspunderea persoanei
fizice pentru infracţiunea săvârşită (art.21 alin.4 CP).
10. Contrazicerile parţiale apărute între unele reglementări cu caracter internaţional şi legea
penală naţională referitoare la incriminarea acestor fapte determină în consecinţă lipsa
aplicaţiunii parţiale a acestor dispoziţii. CEDO prevede în mod expres că drept rezultat al
încălcării contractelor civile nu poate fi aplicată o pedeapsă privativă de libertate. În cazul
încălcării contractelor de gaj însă legea penală prescrie închisoare de la 3 până la 7 ani.
Articolul 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ
(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit de bază sunt relaţiile sociale care apără activitatea legală de
antreprenoriat şi care determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul
nemijlocit facultativ îl constituie relaţiile sociale care asigură interesele patrimoniale ale
creditorilor. Obiectul material se compune din bunurile materiale, obligaţiunile patrimoniale,
documentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile debitorului, locurile aflării acestora
sau altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile, actele ce reflectă activitatea
economică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
2. În baza Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082
din 15 noiembrie 2001), prin insolvabilitate se are în vedere situaţia financiară a debitorului
caracterizată prin incapacitatea de a-şi onora obligaţiunile de plată. Nu orice neachitare a
datoriilor înseamnă insolvabilitate, ci numai aceea care apare în cazul incapacităţii economico-
financiare a debitorului, urmată de pretenţiile înaintate de către creditori. Anume aceste situaţii
determină adresarea în instanţă pentru intentarea procesului de insolvabilitate.
3. Instanţa examinează din oficiu toate circumstanţele relevante pentru procesul de
insolvabilitate. Conform art.22 al Legii insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui
proces de insolvabilitate este incapacitatea de plată a debitorului.
Incapacitatea de plată presupune situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de
a-şi executa obligaţiunile pecuniare scadente, inclusiv cele fiscale.
Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea
debitorului, în cazul în care debitorul reclamat este o persoană responsabilă de creanţele
creditorului în limita patrimoniului ei.
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de
insolvabilitate depusă de către debitor, creditor şi alte persoane.
4. În cazul insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor
organelor executive sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru
debitor ori pot influenţa în alt mod acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia
poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în măsura în care bunurile debitorului sunt
insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. În toate cazurile de intentare a procesului
de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive din cauza insuficienţei masei debitoare,
instanţa de judecată transmite toate documentele organelor procuraturii spre a fi examinate sub
aspectul existenţei de motive (fapte) ce ar putea antrena urmărirea penală a debitorului sau a
membrilor organelor de conducere ale acestuia.
5. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a
insolvabilităţii debitorului, gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi
faptice pot fi: încheierea unor tranzacţii evident neconvenabile, care nu corespund unei practici
normale; luarea asupra sa din punct de vedere economic neîntemeiat a unor datorii străine;
micşorarea activelor; folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes personal;
desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea cheltuielilor; procurarea
de fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi a debitorului
care duce în mod vădit debitorul la incapacitatea de plată etc. Este cazul determinării obligatorii
pentru incriminarea faptei în baza art.252 CP a existenţei reale a incapacităţii de plată a
debitorului.
6. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor
(art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un
semn obligatoriu al aspectului obiectiv al infracţiunii.
8. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din
momentul cauzării unor daune în proporţii mari creditorilor.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Motivele pot
fi diferite, în unele cazuri importanţă pentru calificare având cele personale sau interesele altor
persoane.
Prin interese personale sau interese ale altor persoane se înţelege căpătarea unor privilegii
patrimoniale, crearea condiţiilor favorabile pentru refuzul de a achita plăţile fiscale, lichidarea
vreunui concurent, trecerea la o funcţie mai bună etc.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani,
care este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere
a debitorului sau proprietarul debitorului.
11. Incriminarea faptei în baza art.252 alin.2 lit.a) CP are loc în cazul săvârşirii faptei prin
participaţie simplă (art.44 CP).
12. Daune în proporţii deosebit de mari sunt acelea care valorează mai mult de 1.500
Articolul 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ
(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Despre obiectul nemijlocit al infracţiunii a se vedea comentariul la art.252 CP.
2. În baza art.27 alin. al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO
nr.139-140/1082 din 15 noiembrie 2001), dacă debitorul depune cererea introductivă în cazul în
care el dispune de posibilităţi reale de a satisface integral creanţele creditorilor, debitorul poartă
răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin depunerea cererii în cauză. Cu alte
cuvinte, declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată a debitorului, realizată în
conformitate cu legea, dar în baza unei informaţii false, determină existenţa unei insolvabilităţi
fictive.
3. Delimitarea infracţiunii prevăzute varianta-tip a art.252 alin.1 CP de cea stipulată în
art.253 alin.1 CP rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică în
cazul insolvabilităţii intenţionate (art.252 CP) incapacitatea de plată a debitorului (în special,
supraîndatorarea debitorului, în cazul în care debitorul reclamat este o persoană juridică
responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului ei) este reală, dar existenţa
acesteia este condiţionată de anumite încălcări comise de către unii subiecţi speciali, pe când în
cazul insolvabilităţii fictive (art.253 CP), deşi procedura de intentare a procesului de
insolvabilitate este legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces este falsă.
4. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute
de lege poate constitui, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP -
escrocheria.
5. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor
(art.126 CP).
6. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un
semn obligatoriu al laturii obiective a infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este atribuită la una materială, adică infracţiunea se consideră
consumată din momentul cauzării creditorului daune în proporţii mari.
8. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin vinovăţie în forma intenţiei
directe. Scopul infracţiunii, deşi în mod normativ nu este prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea
în eroare (pentru amânarea şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, obţinerea de reduceri
la datorii).
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care
este descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a
debitorului şi/sau proprietarul debitorului.
10. Pentru semnele accidentale prevăzute de art.253 alin.2 CP sunt valabile comentariile la
art.252 CP.
Articolul 254. COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR DE PROASTĂ CALITATE
SAU NECORESPUNZĂTOARE STANDARDELOR
Comercializarea cu bună-ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor, dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei,
1. Obiectul infracţiunii sunt relaţiile sociale ce apar în procesul comercializării mărfurilor şi
în special cele referitoare la sănătatea publică a cărei ocrotire implică asigurarea şi respectarea
cerinţelor de calitate şi a standardelor stabilite.
Termenul mărfuri e o noţiune largă şi în acest sens el înseamnă orice bunuri destinate sau
introduse în circuitul comercial.
2. Latura obiectivă a infracţiunii sub aspectul elementului material presupune acţiunea de
comercializare (vânzare) a mărfurilor despre care făptuitorul cunoaşte cu certitudine că sunt de
proastă calitate sau că nu corespund standardelor ce reglementează calitatea acestora.
3. Comercializare înseamnă acţiunea de a pune în vânzare, de a face ca mărfurile să devină
obiect de comerţ (schimb de mărfuri sau de produse prin vânzare şi cumpărare). Un element
obligatoriu al infracţiunii este ca mărfurile sau bunul concret să fie vândute cumpărătorului şi să
fie de proastă calitate sau să nu corespundă standardului respectiv.
Referitor la calitate art.6 al legii privind protecţia consumatorului din 25.05.1993 (publicată
în MO, nr.10, 1999) stipulează că mărfurile (produsele) comercializate trebuie să corespundă
documentaţiei tehnice normative în vigoare, iar în cazul în care baza documentară lipseşte - ele
trebuie să corespundă modelelor de mărfuri (produse) ori caracteristicilor acestora. În acest sens
în actele organelor de urmărire penală privind învinuirea persoanei de săvârşirea infracţiunii,
precum şi în sentinţa instanţei de judecată, trebuie să se facă trimitere la actele tehnico-normative
(standarde) respective.
4. Prin mărfuri de proastă calitate se înţeleg mărfuri (produse) falsificate, a căror calitate
este denaturată prin amestec cu substanţe de valoare şi calitate inferioară şi care, drept urmare,
devin calitativ inferioare celor originale (de exemplu, în smântână se pune lapte, în vin - apă, în
unt - untură).
Comercializarea mărfurilor de proastă calitate poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor
sau produselor, prin înlocuirea unei mărfi sau a unui produs cu altul de calitate inferioară, adică
în prezentarea sau livrarea unei mărfi de calitate inferioară drept una de calitate superioară
(vinderea cărnii de calitatea a II-a drept carne de calitatea I sau înlocuirea unor produse noi cu
altele deja folosite). Comercializarea mărfii de proastă calitate poate avea loc şi în cazul vânzării
acesteia după expirarea termenului de garanţie sau de valabilitate.
5. Standardizarea este un factor important care influenţează întreaga economie naţională şi
sănătatea oamenilor, protecţia mediului şi constituie o prerogativă a statului. Administrarea şi
coordonarea activităţii de standardizare, cooperarea cu ministerele, departamentele, comitetele
tehnice de standardizare şi agenţii economici se efectuează de către Departamentul Standardizare
şi Metrologie în conformitate cu Legea cu privire la standardizare din 22.09.1995 nr.590-XIII
cu modificările ulterioare (MO, nr.11-12, 1996). Mărfurile puse spre comercializare trebuie să
corespundă în mod obligatoriu standardului stabilit (standardului naţional, regional,
internaţional, standardului naţional al statului de unde provine marfa, standardului de firmă) ori
prescripţiilor tehnice. Nu se permite comercializarea mărfurilor ce nu conţin informaţia despre
certificarea (marcarea) acesteia potrivit standardului respectiv.
6. Un element obligatoriu al existenţei infracţiunii este survenirea în urma comercializării
cu bună-ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate ori necorespunzătoare standardelor a îmbolnăvirii
grave sau a decesului persoanei. Sub persoană se are în vedere nu neapărat persoana concretă ce
a procurat marfa (produsul) respectiv, ci şi alte persoane ce le-au folosit ori consumat şi la care
au survenit urmările prevăzute de norma penală. Infracţiunea se consideră consumată când s-a
produs rezultatul prevăzut de textul normei penale. În situaţia în care îmbolnăvirea gravă ori
decesul persoanei nu a avut loc, lipseşte legătura de cauzalitate şi nu există infracţiune, însă este
posibilă răspunderea în ordine administrativă ori civilă, în conformitate cu Legea privind
protecţia consumatorului.
7. Latura subiectivă. În latura privitoare la comercializarea mărfurilor (produselor) de
proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă,
deoarece subiectul efectuează această activitate cunoscând cu certitudine ce fel de mărfuri
comercializează. Referitor la urmările survenite - îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei -
forma vinovăţiei este din imprudenţă.
În cazul decesului a două sau mai multor persoane acţiunile făptuitorului urmează a fi
calificate prin concurs şi cu infracţiunea prevăzută de alin.2 art.149 CP .
8. Subiectul. Infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau
necorespunzătoare standardelor poate fi comisă de orice persoană responsabilă care a atins vârsta
de 16 ani şi care corespunde cerinţelor prevăzute de dispoziţia normei penale, care nu stabileşte
pentru făptuitor o anumită calitate.
Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR
(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru
serviciile sociale şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în
eroare a clienţilor, săvârşite în proporţii esenţiale sau considerabile,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără)
termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul
comerţului, politicii preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei
mărfurilor şi serviciilor, precum şi relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice
şi patrimoniale ale persoanelor fizice sau juridice, interese prejudiciate într-un mod sau altul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea
care comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele
stabilite.
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când
mărfurile se comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o
asemenea activitate.
3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic
cu respectarea principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit
art.34 al Legii cu privire la comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996)
statul, referitor la reglementarea activităţii comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă,
maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele prevăzute de legislaţie. Organe ale
reglementării de către stat a comerţului şi pieţei de consum sunt Departamentul Comerţului,
Ministerul Economiei, precum şi autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei
lor.
Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor
către consumatori pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile,
instituţiile şi organizaţiile din sfera socială pentru consum direct.
4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor,
acordarea serviciilor sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte
cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma
care se cuvenea.
5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei.
Înşelarea la socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de
bani în plus faţă de cea necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii
(serviciului) în sensul majorării sumei, neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.
6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea
instrumentelor de măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul,
litrul, cântarul şi unităţile de greutate auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din
ce cauză a devenit inexact instrumentul de măsurat: din cauza intervenţiei făptuitorului sau a
altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind instrumentul inexact, îl prezintă ca
instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea
frauduloasă a instrumentului de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere
frauduloase, infractorul face ca activitatea de măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe
mânuieşte incorect un metru exact, barmenul, folosind un pahar exact gradat, dă clienţilor
băuturi cu lipsă la măsurătoare).
Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre
primirea sumelor ce depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.
7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi
preţurilor, tarifelor stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale,
comunale, a obţinut (ori urma să obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii
esenţiale (a se vedea comentariul la art.126 CP ).
8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);
b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul
cod);
c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii
preţurilor ori tarifelor stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de
amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a
atins vârsta de 16 ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii
sociale, comunale populaţiei.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie
directă. Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine
că înşeală pe client pentru a obţine un folos suplimentar.
Articolul 256. PRIMIREA UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU
ÎNDEPLINIREA LUCRĂRILOR LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o
întreprindere, instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări
sau pentru prestarea unor servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului,
deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de
obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător,
a) repetat;
1. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea normală a
întreprinderilor, instituţiilor sau organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, ce efectuează
lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservicii
sociale, comunale, medicale sau de altă natură, precum şi comportamentul corect şi cinstit al
lucrătorilor (angajaţilor) ce nu deţin funcţii de răspundere la îndeplinirea atribuţiilor de serviciu.
Fapta este pedepsită deoarece îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu trebuie să fie urmată de
primirea unei remunerări necuvenite.
2. Latura obiectivă constă în primirea prin estorcare de către lucrătorul (angajatul) unei
persoane juridice care efectuează lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei
publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură, a unei
remunerări necuvenite pentru îndeplinirea unei lucrări ori acordarea unor servicii pe care acesta
era obligat să le execute în virtutea funcţiilor sale de serviciu.
Primirea înseamnă luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul
lucrării efectuate ori al serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Ca să
constituie infracţiune, primirea banilor sau a altor bunuri trebuie să fie rezultatul estorcării lor de
către lucrătorul obligat prin funcţia deţinută să îndeplinească lucrul ori să presteze serviciul
respectiv.
3. Ca acţiuni de estorcare prevăzute de art.256 CP urmează să fie considerată cererea
lucrătorului de a i se oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz
el va îndeplini lucrul sau va presta serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere
intenţionată a solicitantului în situaţia de a-i oferi o remuneraţie suplimentară. Infracţiunea are
loc atunci când remuneraţia a fost obţinută prin estorcarea ei. Oferirea din proprie iniţiativă şi
benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat serviciul, a sumei de bani ori a cadoului ca
semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea serviciului acordat nu poate fi considerată
remuneraţie ilicită.
4. Potrivit dispoziţiei art.256 CP, răspunderii penale sunt supuşi lucrătorii care nu deţin
funcţii de răspundere în întreprinderi, instituţii sau organizaţii cu statut de persoane juridice şi
care sunt obligaţi să îndeplinească, conform funcţiilor, lucrări sau să presteze servicii în sfera
comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă
natură. În acest sens se are în vedere că lucrătorul (angajatul) are încheiat contract de muncă şi în
sarcina lui sunt puse obligaţiuni concrete pentru îndeplinirea cărora este remunerat în modul
prevăzut de lege ori de contract.
Primirea remuneraţiei ilicite nu este condiţionată de timpul când s-a realizat, până ori după
îndeplinirea lucrării ori prestării serviciului respectiv.
5. Primirea unei remuneraţii ilicite se consideră săvârşită în mod repetat atunci când faptele
prevăzute la alin.1 art.256 CP au avut loc de două sau de mai multe ori, cu condiţia neexpirării
termenului de prescripţie pentru răspunderea penală. Primirea de către lucrător a remuneraţiei
ilicite de la două sau de la mai multe persoane pentru îndeplinirea lucrărilor sau prestarea
diferitelor servicii urmează să fie calificată potrivit alin.2 art.256 CP. Nu poate fi considerată
estorcare repetată primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la un grup de persoane
pentru îndeplinirea lucrării ori prestarea unui serviciu în interesul tuturor persoanelor de la care
s-a estorcat remuneraţia. La fel nu poate fi calificată ca repetată acţiunea de primire a
remuneraţiei ilicite în rate pentru una şi aceeaşi lucrare sau serviciu prestat.
6. Infracţiunea de primire a remuneraţiei ilicite se consideră săvârşită de două sau mai
multe persoane atunci când sunt prezente semnele participaţiei (a se vedea comentariul la art.41,
42, 44, 45 ale prezentului cod).
7. Primirea remuneraţiei ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea
populaţiei se consideră săvârşită în proporţii mari dacă suma exprimată în bani ori costul
bunurilor primite depăşeşte la momentul săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de
amendă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, se află în relaţii de muncă cu întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de forma de
proprietate şi organizare a acesteia şi în cadrul căreia persoana nu ocupă o funcţie de răspundere.
Relaţiile de muncă pot fi permanente ori temporare. La fel persoanei nu-i aparţine calitatea
de funcţionar în sensul noţiunii de funcţionar public.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai prin intenţie directă. Făptuitorul
acţionează conştient, solicită prin estorcare să primească o remunerare ştiind că aceasta nu i se
cuvine şi că este obligat, conform atribuţiilor de serviciu, să îndeplinească lucrul ori să acorde
serviciul solicitat de consumator.
Articolul 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în
domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate
sau necorespunzând condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor
de construcţie, conducătorii de şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită
controlul calităţii în construcţii
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător
şi oprite prin acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea
construcţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale, iar persoana
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a
unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea,
dacă aceasta a avut drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de
către aceasta a capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
1. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 (MO nr.25/259
din 25 aprilie 1996) stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi organizatorică de activitate a
persoanelor fizice şi juridice în domeniul construcţiilor, obligaţiunile şi răspunderea lor privind
calitatea în construcţii.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură activitatea
normală a organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale celor care
construiesc obiectele. Lucrările de construcţie includ lucrările de construcţie şi modernizarea
diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de locuit, staţii electrice, unităţi administrative, case de
cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte hidrotehnice şi alte edificii. Obiectul
nemijlocit suplimentar sunt relaţiile sociale care asigură viaţa şi sănătatea persoanei, proprietatea.
3. În baza art.3 alin.1 al legii menţionate, calitatea construcţiilor constituie rezultanta
caracteristicilor de comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată
de existenţă, a exigenţelor utilizatorilor şi colectivităţilor.
4. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.1 CP presupune darea în folosinţă a
caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi
energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor
contractului şi proiectului.
Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi
menţinerea pe întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: a)
rezistenţă şi stabilitate; b) siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea
oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; e) izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie;
f) protecţie împotriva zgomotului.
5. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice,
răspunderi, regulamente, proceduri şi utilaje, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în
toate etapele de concepere, proiectare, realizare, exploatare şi postutilizare a acestora.
Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţie constituie obligaţiunea tuturor factorilor care
participă la conceperea, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi implică o strategie
adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii acestora. Recepţia construcţiilor este
obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în
conformitate cu documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente cuprinse în cartea
tehnică a construcţiei, carte ce se întocmeşte prin grija investitorului şi se predă proprietarului
construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o completeze la zi.
Cartea tehnică a construcţiei cuprinde toată documentaţia tehnică privind realizarea
construcţiei începând de la etapa de proiectare şi până la punerea în funcţiune a obiectului,
oglindind, totodată, şi exploatarea ulterioară a obiectului, inclusiv toate modificările ce se vor
opera în procesul exploatării lui. Prevederile din cartea tehnică a construcţiei referitoare la
exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.1 CP este formală, de aceea
infracţiunea se consideră terminată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu
privire la darea în exploatare a încăperilor şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
7. Latura subiectivă (art.257 alin.1 CP) poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată.
8. Subiecţi ai infracţiunii în baza art.257 alin.1 CP sunt persoanele fizice responsabile, ce
au împlinit vârsta de 16 ani. Poate fi numai persoana oficială indicată în dispoziţia articolului
dat: conducătorii organizaţiilor de construcţie; diriginţii de şantier; persoanele oficiale care
exercită controlul calităţii în construcţii.
9. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie
(elementul material) în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea
stopării activităţilor necalitative sau necorespunzătoare, poate surveni răspunderea penală în baza
art.257 alin.2 CP. Această responsabilitate este condiţionată în mod obligatoriu de determinarea
unei consecinţe prejudiciabile - afectarea rezistenţei şi stabilităţii construcţiilor. Cu alte cuvinte,
legiuitorul formulează în alin.2 al articolului în cauză o componenţă materială de infracţiune,
legând consumarea actului infracţional de momentul existenţei unei anumite consecinţe
(infracţiune de pericol).
10. Raportul de cauzalitate reiese din materialitatea conţinutului normativ descris.
11. Latura subiectivă (art.257 alin.2 CP) o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe.
Scopul şi motivele nu au importanţă pentru calificarea faptei.
12. Potrivit art.257 alin.2 CP, subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani şi este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control.
13. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor
construcţii de calitate corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiunilor stabilite prin
lege, revine factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea acestora,
potrivit obligaţiunilor şi gradului de culpabilitate al fiecăruia.
14. Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de
produse pentru construcţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat,
specialistul din laboratorul de încercări în construcţii, expertul tehnic atestat răspund potrivit
obligaţiunilor ce le revin pentru viciile ascunse ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de
la recepţia lucrării, precum şi pe toată durată de existenţă a construcţiei pentru viciile structurii
de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie în vigoare la data
realizării ei. Confirmarea calităţii construcţiilor de către comisiile de recepţie nu înlătură
răspunderea directă pentru calitate a persoanelor ce au organizat şi condus procesul de proiectare
şi execuţie, precum şi a celor ce au proiectat sau au executat nemijlocit construcţiile la care
ulterior s-au constatat defecte.
15. Potrivit Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor
şi expertizarea tehnică a proiectelor şi construcţiilor (Anexă la HG RM nr.361 din 25 iunie 1996
- MO nr.52-53/439 din 8 august 1996), sunt în drept să exercite activităţi de verificare şi
expertizare tehnică a proiectelor şi construcţiilor numai specialiştii atestaţi ca persoane fizice, în
nume propriu sau ca angajaţi ai agenţilor economici, autorizaţi pentru activităţi de verificare a
proiectelor sau expertizare tehnică. Pentru asigurarea calităţii proiectelor şi a detaliilor de
execuţie, pe baza cărora se execută construcţiile, este obligatorie verificarea tehnică a acestora de
către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi. Pentru asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de
construcţie este obligatorie verificarea acesteia de către responsabili tehnici şi diriginţi de şantier
atestaţi.
Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care
proiectantul decide că modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele
esenţiale verificate în proiect şi planurile modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga
răspundere pentru aceste modificări îi revine numai proiectantului. Eventualele litigii dintre
verificatorul atestat şi proiectant vor fi rezolvate de un expert tehnic, angajat de investitor şi
agreat de ambele părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este obligatorie pentru ambele părţi şi
investitor.
16. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul atestat răspunde
solidar, alături de proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit
criteriilor de performanţă ale exigenţelor esenţiale, dar numai pentru aspectele pe care a fost
obligat să le verifice.
17. Expertizarea tehnică a proiectelor se efectuează la toate fazele de proiectare a
construcţiilor, după necesitate. Totodată, în mod obligatoriu, se supun expertizării generale
proiectele de interes naţional, de importanţă deosebită, de construcţii unicale şi experimentale, de
repetabilitate înaltă, precum şi proiectele elaborate de agenţi economici din străinătate.
Expertizarea acestor proiecte se efectuează exclusiv de către Direcţia de verificare şi expertizare
a proiectelor în construcţii a organului naţional de dirijare a construcţiilor.
Expertul tehnic răspunde de asigurarea, prin soluţiile propuse, a nivelurilor minime de
calitate pentru exigenţele esenţiale, impuse de documentele normative în vigoare. Dacă la
construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, expertul tehnic atestat răspunde pentru asigurarea
în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele
aspecte, pe care a fost obligat să le expertizeze conform prevederilor legale.
18. Verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie de către investitor şi antreprenor
este obligatorie. Verificarea întregii execuţii se efectuează în mod obligatoriu de către investitor -
prin responsabilii tehnici atestaţi şi de către antreprenor - prin diriginţii de şantier atestaţi.
Responsabilii tehnici şi diriginţii de şantier răspund faţă de investitorul sau antreprenorul care i-a
angajat, conform legii, pentru verificarea realizării corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie.
Pentru supravegherea execuţiei unor lucrări cu condiţii de execuţie sau exploatare deosebită, pe
lângă responsabilul tehnic, investitorul poate recurge şi la serviciile unui agent economic de
consultanţă specializat (consultant). Dacă îndeplineşte şi funcţia de responsabil tehnic,
consultantul răspunde şi faţă de lege pentru această activitate. La execuţia lucrărilor de
construcţie, responsabilul tehnic şi dirigintele de şantier atestaţi fac parte din compartimentul de
asigurare a calităţii şi au obligaţiunile prevăzute în manualul calităţii.
19. În cazul situaţiei prevăzute expres de art.257 alin.3 CP este necesară determinarea unei
consecinţe prejudiciabile: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau
pierderea de către aceasta a capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
distrugerea sau degradarea unor instalaţii sau utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
20. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.257 alin.3 CP este materială, legiuitorul
legând momentul consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe de fapt.
21. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.3 CP atitudinea făptuitorului
faţă de ele trebuie să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole din
partea specială. În cazul survenirii acestor consecinţe prejudiciabile din imprudenţă, o calificare
suplimentară în baza art.157, 198 CP nu este necesară.
22. Subiectul (art.257 alin.3 CP) este persoană fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16
ani, având în virtutea atribuţiilor de serviciu dreptul de a realiza proiectarea unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora, verificarea acestuia,
expertizarea şi realizarea acestor obiecte.
23. Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui
complex urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără
respectarea prevederilor documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă
aceasta a avut drept urmare decesul persoanei, se vor califica în baza art.257 alin.4 CP. Este
vorba despre o normă specială a art.149 CP.
24. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.4 CP) trebuie să aibă un caracter imprudent
faţă de moartea victimei.
25. În baza art.21 alin.3 CP poate fi supusă răspunderii penale potrivit art.257 CP şi
persoana juridică în anumite condiţii expres prevăzute de legea penală (art.21 alin.2 CP).
Articolul 258. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI
MODIFICARE A LOCUINŢELOR DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie
şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne,
faptă care periclitează integritatea structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor
proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora,
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură
integritatea structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale diferitelor persoane.
2. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie
de caracterul regulii nerespectate prin: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un
bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a
locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de
modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne.
3. Fiind o infracţiune de pericol, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei
consecinţe prejudiciabile, stipulate expres în dispoziţia art.258 CP - periclitarea integrităţii
structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori
înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
4. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice
destinaţie se efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de
autorizare, prevăzute de Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei
construcţiilor şi amenajărilor (HG RM nr.306 din 30 martie 2000 - MO nr.37-38/385 din 6
aprilie 2000), în baza prevederilor documentaţiilor de urbanism şi amenajare a teritoriului.
5. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei
publice locale pentru revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a
funcţiilor de bază, în condiţiile în care activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor
influenţa negativ asupra prevederilor din documentaţia de urbanism şi amenajare a teritoriului
privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a construcţiilor şi nu vor
implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară
eliberarea unei autorizaţii de construire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei
publice locale pentru construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii,
ansambluri de construcţii şi amenajări amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
6. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra
construcţiilor şi amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere
pentru autorizarea schimbării destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de
documentaţiile de urbanism şi amenajare a teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării
destinaţiei, elaborate şi coordonate cu organele interesate, se avizează în mod obligatoriu de către
arhitectul-şef al raionului sau oraşului (municipiului). În cazul în care schimbarea destinaţiei
imobilului este legată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate, autorităţile administraţiei
publice locale pot cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare asupra studiului de
fundamentare a schimbării destinaţiei.
7. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţelor
private existente, în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească
documentaţia de releveu şi să se efectueze expertiza lor tehnică.
Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit,
precum şi a comunicaţiilor lor interne, în cazul în care prin aceasta se periclitează integritatea
structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori
înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora.
8. Legiuitorul a formulat componenţa de infracţiune ca fiind materială (o infracţiune de
pericol), legând momentul consumării ei de periclitarea integrităţii structurale a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative
ale acestora.
9. Latura subiectivă a incriminării este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi posedă anumite calităţi speciale (proprietar, chiriaş, arendaş).
CAPITOLUL XI
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ
(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de
pe suporţii materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este
însoţit de distrugerea, deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de
dereglarea funcţionării calculatoarelor, a sistemului sau a reţelei informatice,
a) repetat;
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale
1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea
relaţiilor ce ţin de securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia
informaţiei şi a resurselor informaţionale, sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea
MEC (maşinilor electronice de calcul).
Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării,
prelucrării, păstrării şi prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În
urma accesului ilegal la informaţia computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii
considerabile intereselor legale ale personalităţii, societăţii sau statului în diverse sfere ale
activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte considerabil în cazul în care inculpatul obţine
acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc sistemul apărării naţionale, al
derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc. Deseori, accesul ilegal
la informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a altor
infracţiuni (sustragerea bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).
2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul
acesteia. În limitele componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se
prezintă tehnica electronică de calcul drept complex de mijloace informaţionale, purtător de
informaţii. Informaţia pură nu prezintă o particularitate fizică şi, prin urmare, nu poate să
figureze în calitate de obiect al infracţiunii.
3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca
structură de aparat, fapta săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI
al părţii speciale a CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată
protejată de lege sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator
de informaţii pe discuri de magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-
R etc.), în maşina electronică de calcul, sistemul MEC sau în reţelele lor.
5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ
atât complexele de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o
anumită distanţă unul de altul în vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură,
de stat sau interstatale.
Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un
complex unic prin intermediul liniilor de telecomunicaţii.
6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai
diverse. De exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării
automate a numerelor de abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin
intermediul selecţionării, ghicirii codului), folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori
în logica construcţiei programului, pe calea depistării locurilor slabe în protecţia sistemelor
automatizate etc.
7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul
accesului ilegal la informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care
stabilesc responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de
circumstanţele de calificare, conform alineatului corespunzător al articolului 250 CP.
8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată,
adică diferite tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere,
analizatoare, exploratoare, didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu
ajutorul cărora tehnica de calcul se conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea,
modeme etc.).
9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a
altei infracţiuni, fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă
inculpatul, în scopul sustragerii bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul
electronic al băncii şi a comandat MEC transferarea (transferul) de mijloace băneşti pe contul lui
curent, fapta săvârşită, ţinând cont de circumstanţele procesului, se califică conform articolului
corespunzător, care prevede responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP), şi
conform art.259 CP.
10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând
cu prezenţa cel puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea,
modificarea sau copierea informaţiei, încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a
reţelelor acestora. În cazul în care fapta comisă a fost suprimată până la apariţia faptică a
consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca tentativă de acces ilegal la informaţia
computerizată sau ca pregătire de această faptă.
11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a
informaţiei, care nu poate fi restabilită.
Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea
utilizării ei pentru acţiunile competente ale utilizatorului.
Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice
modificări ale ei (de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).
Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul,
precum şi înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.
Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în
funcţionarea tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare
sau a echipamentelor, canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice
(de exemplu, reprezentarea informaţiei eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de
calculatoare etc.).
12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă.
Inculpatul sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor protejată prin
lege, prevede că, din cauza acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea, modificarea sau
copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora,
doreşte sau admite conştient apariţia consecinţelor nocive menţionate ori manifestă indiferenţă
faţă de ele.
13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism,
interes "sportiv", dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu
sunt caracteristici obligatorii ale componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în
consideraţie la stabilirea pedepsei.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins
vârsta de 16 ani. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de
reprezentantul persoanei juridice în interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul
nemijlocit şi persoana juridică. Persoana fizică care a dat dispoziţie de efectuare a acestei
operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.
15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: în mod
repetat; de două sau mai multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la
canalele de telecomunicaţii şi cu folosirea unor mijloace tehnice speciale.
16. Noţiunea de repetare a infracţiunii e dată în comentariul de la art.31 alin.1 CP.
17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri
prealabile se consideră principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat
trebuie să execute un volum deplin sau parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte -
să îndeplinească rolul de coautor. În calitate de coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat
accesul ilegal la informaţia computerizată (de exemplu, se includ într-un sistem informaţional
străin), efectuează nemijlocit acte care duc la distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea
informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC şi a reţelelor lor. În acest caz, cel
puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale subiectului infracţiunii (să fie
responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită de lege). În cazul
prezenţei unui singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor
celorlalţi coparticipanţi, se califică cu trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1
art.259 CP, dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute de alin.2.
18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată,
modificată, blocată sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei
informatice afectate în mod direct sau prin conectarea la ele cu ajutorul canalelor de
telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al infracţiunii.
Articolul 260. INTRODUCEREA SAU RĂSPÂNDIREA PROGRAMELOR
VIRULENTE PENTRU CALCULATOARE
(1) Introducerea cu bună-ştiinţă în programele pentru calculatoare a modificărilor cu
caracter virusulent sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informaţiei care
scoate din funcţiune suporţii materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor
sau violează sistemul de protecţie
(2) Răspândirea programelor virusulente pentru calculatoare, dacă aceasta a provocat
urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin două forme de activităţi, care
sunt indicate în dispoziţie, şi anume: introducerea cu bună-ştiinţă în programe a modificărilor cu
caracter virusulent sau răspândirea programelor cu acelaşi caracter care scoate din funcţiune
suporturile materiale, echipamentul, sistemul de protecţie.
2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării
maşinilor electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui
anumit rezultat.
3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul
care, primind comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea
diverselor acţiuni nedorite la calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul
repartizării, amplasării, ilustrării fişierelor pe disc, să înfunde memoria operativă a calculatorului
etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în alte programe care se conţin în memoria calculatorului
sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele telefonice de calculatoare de la un terminal
la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele care se află în memoria electronică
a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.
4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active
din partea persoanei care o săvârşeşte.
5. Prin utilizarea programelor-virus se înţelege introducerea (instalarea) lor în memoria
electronică a calculatorului.
Difuzarea programelor menţionate înseamnă transmiterea lor altor utilizatori ai MEC,
sistemelor MEC sau reţelelor lor.
6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de
exemplu, difuzarea unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul
utilizării unei dischete cu înscriere care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin
intermediul modemului sau prin transmitere în reţeaua de calculatoare etc.).
7. Infracţiunea nominalizată se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a
uneia din acţiunile menţionate în dispoziţia alin.1. Componenţa infracţiunii este formală. În cazul
dat nu sunt necesare consecinţele reale, ca distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea
informaţiei, precum şi dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor lor (despre
consecinţele nocive enumerate a se vedea comentariul art.259 din CP).
8. Posibilitatea survenirii consecinţelor menţionate în dispoziţia alin.1 art.260 CP trebuie să
fie reală. Nu pot fi considerate delictuoase faptele persoanei care a creat un program cu viruşi
destul de inofensiv, care abia luminează pe ecranul monitorului (display), de exemplu - un punct
sau o felicitare cu ocazia unei sărbători, şi imediat dispare. De aceea, în cazurile în care
programul-virus nu prezintă pericol, acţiunile persoanei trebuie apreciate ca puţin importante
(alin.2 art.14 CP).
9. Introducerea sau răspândirea programului-virus pentru MEC care atrag ieşirea din
funcţie a tehnicii de calcul ca structură de aparataj se califică drept concurs de infracţiuni care
stabilesc responsabilitatea pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197
CP), precum şi conform art.260 CP.
10. Alin.2 al acestui articol prevede în calitate de circumstanţă de calificare survenirea
consecinţelor grave.
11. Specificul categoriei de infracţiune examinate constă în faptul că aceasta este săvârşită
prin două categorii ale vinovăţiei, adică se caracterizează prin intenţie referitoare la introducerea
sau răspândirea programelor-virus pentru MEC şi imprudenţă (nechibzuită sau neglijentă)
referitoare la consecinţele grave (a se vedea comentariul de la art.19 CP).
12. Legea nu dezvăluie definiţia noţiunii consecinţe grave. Însă survenirea lor, legată
cauzal de săvârşirea a cel puţin uneia din acţiunile menţionate la alin.1 art.260 CP, este necesară
pentru responsabilitate conform alin.2.
13. La consecinţele grave pot fi raportate moartea oamenilor, vătămarea gravă a sănătăţii
lor, avariile în transport şi de producţie, catastrofele ecologice, cauzarea de daune materiale mari
persoanei, societăţii sau statului. Consecinţele pot fi considerate grave doar prin hotărârea
instanţelor judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală în fiecare caz concret, ţinându-se cont
de totalitatea circumstanţelor procesului.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana vinovată
înţelege că introduce în programe modificări cu caracter virusulent sau răspândeşte programe cu
acelaşi caracter şi doreşte acest lucru.
15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele
comise, care a atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică.
Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI
INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei
ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul
informaţiei sau gradul ei de protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea,
denaturarea sau la distrugerea informaţiei ori a provocat alte urmări grave,
ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte
cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea,
repartizarea informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.
2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în
încălcarea directă a regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei
ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în
nerespectarea sau în ignorarea directă a anumitor reguli (de exemplu, dereglarea directă a
regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul exercitării controlului asupra suporturilor
materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).
3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din
momentul apariţiei consecinţelor menţionate în lege.
4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform
art.261, este aceea că acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea
informaţiei ori au provocat alte urmări grave.
5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară.
La alte urmări grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat,
divulgarea informaţiei de investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre
îmbolnăvirile de infecţiile SIDA etc., care, la rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau
statului.
6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate
a sistemelor MEC sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor
încălcări.
7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile
de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a
sistemului informatic, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR
Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără
autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de
aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau
altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al Republicii
Moldova
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi
normală sunt condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a trei acţiuni alternative: a)
intrarea pe teritoriul RM fără autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în
autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea
organelor respective sau altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul
aerian al RM ; b) ieşirea de pe teritoriul RM , însoţită de aceleaşi încălcări; e) tranzitarea aeriană
a teritoriului RM prin încălcarea aceloraşi reguli.
4. Potrivit Convenţiei despre aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944 (TI, vol.8,
pag.7), toate comunicaţiile aeriene pot fi efectuate pe teritoriul unei ţări numai cu o autorizaţie a
acesteia şi cu respectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie.
5. Prin intrare ilegală înţelegem pătrunderea pe teritoriul RM din afară, fără autorizaţia
stabilită, nerespectarea punctelor de intrare, a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a înălţimii de
zbor, a locurilor de aterizare sau cu alte încălcări ale regulilor de zbor.
6. Prin altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al
RM se înţeleg zborurile cu termenul depăşit al autorizaţiei, nerespectarea timpului intrării pe
calea aerului sau al plecării pe calea aerului din RM, primirea de către o aeronavă străină pe
teritoriul RM a pasagerilor, încărcăturilor fără autorizaţia corespunzătoare, intrarea în RM fără
stabilirea legăturii radio bilaterale cu dispecerul direcţiei AIR Moldova etc.
7. Ieşirea ilegală presupune părăsirea spaţiului aerian al RM, însoţită de încălcările
enumerate în p.3 şi 4 ale acestui comentariu.
8. Tranzitarea ilegală aeriană a teritoriului RM presupune trecerea unei nave aeriene
străine fără staţionări, dar cu încălcarea regulilor de zbor enumerate şi explicate.
9. Dispoziţia art.262 este de blanchetă şi în ea sunt enumerate doar o parte din încălcările
incriminate. La celelalte se face trimitere la anumite reguli referitoare la zborurile internaţionale.
În ambele cazuri e necesar să ne conducem şi să facem trimiteri la articolele, alineatele sau
punctele actelor normative ce reglementează zborurile aeronavelor civile, ca Legea aviaţiei civile
nr.1237-XIII din 09.07.97, Legea cu privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO
nr.67-68/1553 din 16.10.1997) etc.
10. Infracţiunea se consumă în momentul trecerii ilegale a frontierei de stat a RM, însoţită
de încălcarea regulilor cu privire la zborurile internaţionale.
11. În cazul în care aceste încălcări sunt cauzate de un cataclism sau de alte circumstanţe ce
nu depind de pilot (defectarea aeronavei, de exemplu), atare acţiuni nu alcătuiesc componenţa
infracţiunii analizate.
12. Latura subiectivă se caracterizează atât prin vinovăţie intenţionată, cât şi prin
imprudenţă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană (cetăţean al RM, persoană fără cetăţenie
sau persoană străină) responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este membru al echipajului
aeronavei responsabil de respectarea regulilor privind zborurile internaţionale.
Articolul 263. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI
SAU DE EXPLOATARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor
de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din
imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune
materiale în proporţii mari,
închisoare de la 3 la 7 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a
conduce mijloace de transport pe un termen de până la 5 ani.
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include:
a) încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de
securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport;
b) survenirea consecinţelor prejudiciabile manifestate prin deraieri, avarii sau alte accidente
care au produs din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
sau daune materiale în proporţii mari;
c) legătura cauzală între încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi
exploatarea mijloacelor de transport şi consecinţele prejudiciabile survenite.
4. Încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei se poate manifesta prin
încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale regulamentelor privind circulaţia transportului
feroviar, naval sau aerian. De exemplu, depăşirea semnalului de interzicere, depăşirea vitezei
stabilite, nerespectarea regulilor de navigaţie a corăbiilor, a traseelor aeriene, a înălţimii
zborurilor, a porţilor aeriene, de manevrare etc.
5. Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian
presupune exploatarea unor mijloace de transport defectate, efectuarea curselor în condiţii
meteorologice nefavorabile, ce exclude exploatarea transporturilor, exploatarea transportului
feroviar pe căile ferate defectate, încărcarea neregulamentară a mărfurilor etc.
6. Prin mijloace de transport feroviar înţelegem materialul rulant care constă în mijloacele
de circulaţie ale căilor ferate: locomotivele (cu aburi, diesel, electrice), vagoanele de călători sau
de marfă, automotoarele de cale ferată, drezinele, plugurile de cale ferată.
7. Prin transport aerian înţelegem avioanele, elicopterele, dirijabilele, planoarele şi alte
aparate de zbor, utilizate pentru transportarea călătorilor şi încărcăturilor pe calea aerului,
precum şi pentru îndeplinirea anumitor lucrări (de exemplu, montarea unei construcţii de mare
înălţime, pentru stingerea incendiilor forestiere etc.). Nu se referă la transport aerian rachetele
cosmice, diferite aerostate, sondele aeriene.
8. În categoria mijloacelor de transport navale se includ vasele de pasageri, de comerţ, cu
pânze, atomice, plutele pescăreşti, tancurile petroliere, diferite şlepuri şi şalupe fluviale şi alte
mijloace plutitoare.
9. Dispoziţia art.263 este de blanchetă. Pentru a determina care reguli de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a transportului sunt stipulate în prevederile art.263, se cere luat în
consideraţie (studiat) ansamblul regulilor speciale stabilite prin diferite acte normative (legi,
hotărâri, regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) în domeniul transporturilor feroviar, naval şi
aerian şi destinate să asigure desfăşurarea traficului feroviar, naval şi aerian în condiţii de
maximă securitate. Trebuie stabilit cu stricteţe care articol, alineat sau punct ale acestor reguli au
fost încălcate. De exemplu, Legea cu privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO
nr.67-68/1553 din 16.10.1997); Legea pentru aprobarea Codului navigaţiei maritime comerciale
al RM nr.599-XIV din 30.09.99 (MO al RM nr.1-4/2 din 11.01.2001); Legea aviaţiei civile
nr.1237-XIII din 09.07.97 (MO nr.69-70/581 din 23.10.1997).
10. Noţiunea vătămărilor grave sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este
dată de art.151 şi 152.
11. Noţiunea de daune în proporţii mari este prevăzută în articolul 126 CP.
12. În fiecare caz trebuie dovedit că urmările prejudiciabile reprezintă efectul încălcării de
către un lucrător al transporturilor feroviar, naval sau aerian a regulilor cu privire la securitatea
circulaţiei şi exploatarea mijloacelor de transport.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi numai un lucrător al transportului feroviar (de exemplu,
maşiniştii, mecanicii de locomotivă, şefii de manevră, dispecerii, însoţitorii de vagoane etc.),
navale (de exemplu, căpitanii de corabie, locţiitorii lor, navigatorii, mecanicii, radiştii etc.) şi
aerian (de exemplu, căpitanii, navigatorii, piloţii, mecanicii, dispecerii etc.).
15. Prin alte urmări grave se înţeleg încălcarea traficului feroviar, naval sau aerian,
întreruperea circulaţiei mijloacelor de transport menţionate, staţionarea îndelungată neproductivă
a vagoanelor, cauzarea unor daune materiale în proporţii deosebit de mari, diferite avarii, deraieri
sau catastrofe, dezastre ecologice mari etc.
Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI
SAU DE EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA
CARE CONDUCE MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din
imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în
proporţii mari,
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 4 la 6 luni, sau
cu închisoare de până la 3 ani, în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce
mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale, sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate
cazurile cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 3
ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace
de transport pe un termen de până la 4 ani.
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a
mijloacelor de transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care
fapt apar urmări sub formă de vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune
materiale în proporţii mari, aflate în raport de cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.
4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau inacţiune a
conducătorului mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale
Regulamentului circulaţiei rutiere din 27.07.1999 cu modificările ulterioare sau a altor acte
legislative ce reglementează securitatea circulaţiei şi exploatării transportului. De exemplu,
depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea cerinţelor indicatorilor de circulaţie, depăşirea
neregulamentară a altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de asemenea, Legea pentru
aprobarea Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce pot
conduce la consecinţele acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de transportare a
călătorilor sau a încărcăturilor, exploatarea mijlocului de transport defectat din punct de vedere
tehnic, cum ar fi încălcarea ermetismului sistemului de alimentare, defecţiunile semnalului sonor
sau luminar, lipsa centurilor de siguranţă etc.
6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de maşini
automobile, tractoare şi alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi
motocicletele şi alte mijloace de transport mecanice.
7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea legislaţiei în
cadrul examinării cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei
şi de exploatare a mijloacelor de transport, prin alte maşini autopropulsate se înţelege
transportul care circulă în mod ocazional pe drumurile publice, fiind destinat executării unor
lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale, excavatoare, combine de
recoltare etc.).
8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice înţelegem orice
mecanism pus în mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm.c.
(p.2).
9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu importă locul
unde a fost săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă, curte, teritoriu al
întreprinderii, câmp şi alt loc în care este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările incriminate,
făcându-se trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport. De aceea e necesar să ne conducem de actele normative menţionate,
stabilind care articol, alineat sau punct ale acestor reguli au fost încălcate.
11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem infracţiunile contra
securităţii circulaţiei rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infracţiunile legate de
încălcarea regulilor securităţii tehnice sau de protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi
sănătăţii. Dacă consecinţele menţionate în art.264 sunt provocate în urma încălcării regulilor de
încărcare, debarcare sau a reparaţiei mijloacelor de transport, precum şi a utilizării lor la
efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice sau a altor activităţi, acţiunile persoanelor
care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în funcţie de circumstanţele concrete, în
baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii (art.183), regulilor securităţii
tehnice (art.293, 296, 297, 298, 299, 300, 301) sau ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii
persoanei.
12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii analizate o
găsim la art.151. Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea bunurilor în valoare mai
mare de 500 unităţi convenţionale.
13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de cauzalitate cu
încălcările indicate.
14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie imprudentă. De
aceea pregătirea sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă conducătorul mijlocului de
transport a provocat intenţionat daune vieţii şi sănătăţii persoanei, cele săvârşite trebuie calificate
ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport, care a atins
vârsta de 16 ani. Nu interesează lipsa permisului de conducere sau privarea de acest permis,
precum şi faptul dacă el este proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este
o persoană oarecare, căreia proprietarul i-a predat conducerea unităţii de transport.
17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de
exploatare a mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă
instructorul auto, dacă el nu a întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate
în art.264, dar nu persoana ce efectuează pregătirea practică.
18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul persoanei
din alin.3 art.264 şi cea de deces a două sau mai multor persoane din alin.5 art.264 le găsim la
capitolul care elucidează infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la alin.2, 4 şi 6
art.264 se înţelege o stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât şi din cauza folosirii
drogurilor, substanţelor toxice şi a altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept urmare
formarea unei stări psiho-funcţionale neobişnuite.
19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este evidentă
influenţa condiţiilor drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie verificate şi analizate aceste
condiţii. Constatând vinovăţia proprietarului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul
încălcării modului de întreţinere, reparare şi exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă
doar răspundere materială pentru pagubele cauzate participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii
drumurilor.
Articolul 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
CU DEFECTE TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă
încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei,
săvârşită de către o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea
mijloacelor de transport, precum şi încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere
ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni
au provocat urmările indicate la art.264,
funcţii de răspundere legate de asigurarea stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de
transport pe un termen de la 2 la 5 ani.
normală sunt condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea în
exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste
acţiuni au provocat urmările fixate în art.264; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport, săvârşită de aceleaşi persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi
urmări; c) încălcarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care
gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de
lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări.
4. Potrivit p.22 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin noţiunea de punere în exploatare urmează
să se înţeleagă ordinul sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu
defecte tehnice care sunt interzise pentru exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care
pot conduce la urmări periculoase, în special în sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare,
lumini şi semnalizare, uzare a protectoarelor roţilor etc.
5. Prin noţiunea altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport
(p.23 al aceleiaşi HP), se înţelege accesul la conducerea mijlocului de transport a persoanelor
care nu au permis de conducere sau posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din
care face parte autovehiculul respectiv, sau accesul la conducerea mijlocului de transport al
persoanelor aflate în stare de ebrietate, al persoanelor bolnave, neîndeplinirea controlului stării
tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea altor cerinţe înaintate prin actele normative
respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de
transport.
6. Prin încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor se înţelege ordinul
sau permisiunea dată unui şofer sau mecanizator de a lucra în două schimburi, de a pleca pe rută
cu mijloace de transport defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când
acest fapt este obligatoriu; persoanelor lipsite de permisul de conducere etc.
7. Noţiunea de mijloc de transport se descifrează întocmai ca cea din art.264.
8. Răspunderea penală pentru acţiunile explicate în p.2, 3 şi 4 ale acestui comentariu poate
fi impusă doar în cazul în care survin consecinţele indicate în art.264 şi dacă aceste consecinţe
sunt în legătură de cauzalitate cu acţiunile persoanelor responsabile, determinate de art.265.
9. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
11. Subiect al primelor două forme de acţiuni sunt persoanele responsabile de transport din
întreprinderile cu orice formă de proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul
privind starea tehnică a mijloacelor de transport, de asemenea conducătorii ori posesorii
mijloacelor de transport individual, care i-au permis altei persoane să exploateze transportul, deşi
ştia că acesta avea defecte tehnice.
12. Subiect al încălcărilor regimului de lucru al şoferilor sau al mecanizatorilor poate fi
numai o persoană cu funcţii de răspundere, noţiunea căreia este stipulată în art.123, sau o
persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală,
esenţa căreia este determinată în art.124.
13. Este de observat că de consecinţele unui singur accident rutier pot fi vinovaţi parţial
conducătorul auto, persoana care a pus în exploatare un mijloc de transport cu defecte tehnice
vădite şi un pieton, pasager ori alt participant la trafic. Pentru consecinţele acestui accident rutier,
primul va răspunde în baza art.264, acţiunile persoanei a două vor fi calificate potrivit art.265, iar
ceilalţi participanţi la trafic vor fi traşi la răspundere potrivit art.269.
Articolul 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de
transport şi care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de
către conducătorul mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau
de exploatare a mijloacelor de transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii
corporale sau ale sănătăţii sau decesul uneia sau al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului,
părăsind astfel persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de
acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul
circulaţiei mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate
mijloace de transport, încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei
ajutorul necesar, deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a
decedat dintr-o dată sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt,
precum şi în cazul în care vinovatul n-a observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului
accidentului rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în
baza art.163 (lăsarea în primejdie).
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate
constituie un concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA
LOR ÎN EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a
altor mijloace de transport, precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau
încălcarea gravă a regulilor de exploatare a acestora, acţiuni săvârşite de o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea lor, dacă au provocat urmările
indicate la art.263,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea
necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor
de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a
altor mijloace de transport, dacă acestea au provocat urmările indicate la art.263; b) punerea în
exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu defecte tehnice, dacă aceasta a
cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a altor reguli de exploatare a acestora, generatoare de
aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar,
naval, aerian, a căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror
noţiune e definită în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte
tehnice sau o altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o
normă generală, iar comiterea acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la
art.265 constituie o normă specială, care trebuie aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două
norme, la a doua şi a treia acţiune a infracţiunii analizate prin mijloace de transport se vor
înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a
materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de
transport feroviar, naval, aerian ori auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor
tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi comisă atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de
exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare au expirat, instalarea dispozitivelor
defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în exploatare a mecanismelor
care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul
feroviar - şinele, traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de
decolare-aterizare, de rulare etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două
porturi, canalele de navigaţie etc.; la automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze,
şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii
transporturilor: instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a
macazurilor, de alimentare a mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile,
viaductele, tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în
mijloacele de circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele,
drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi
transmiterii diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate
transmiterii informaţiilor convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare,
balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a
mijloacelor de transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie
să fie în legătură de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile
menţionate şi a atins vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a
regulilor de exploatare poate fi numai o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru
exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A
CĂILOR DE COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe
ele, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi,
precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau
264,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată
a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor
de transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a
căror noţiune o găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a
căror noţiune este dată în explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este
aceeaşi ca şi cele de la art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării
lor anterioare, desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu
ar mai putea corespunde vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale
anterioare, punerea bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în
întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau
deteriorarea obiectelor stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă
faţă de deteriorarea sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele
prejudiciabile suplimentare indicate în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite
în scopul slăbirii bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune
(art.343). Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza
art.278 ca terorism.
ani.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
art.264,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau
alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă
aceasta a provocat urmările indicate la art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea
pasagerului fără voie în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a
pasagerilor pe pista de decolare-aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea
ferată în locuri interzise, trecerea neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti,
conducători ai transportului cu tracţiune animală etc.), transportului naval (de exemplu,
intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la debarcader etc.), automototransportului
(de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului, trecerea părţii carosabile a
străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii, deschiderea uşilor
automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia
art.269, fiind de blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor,
pasagerilor sau a altor participanţi la trafic sunt determinate atât de actele normative care prevăd
securitatea circulaţiei şi a exploatării transporturilor feroviar, naval, aerian sau
aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât şi de actele normative
(regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la
art.264, care trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind
menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de
răspundere penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii
art.263, 264, 265 sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau
neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a
atins vârsta de 16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor,
persoanele care mână vitele, conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a
frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a
trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a
provocat accidente cu oameni, deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări
grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon,
conductorului, maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză
serioasă care să justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a
trenului, o invazie asupra cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru
reţinerea unui infractor periculos, pentru spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea
elementelor sistemului tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate
vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de
oprire sau prin acte de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate
sau luminare, sonerii etc. Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie
decât aceea care se impunea în situaţia respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau
a sănătăţii unei persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei
persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma
cărora s-au produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale
de proporţii mari. Prin deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi
vagoanelor care nu pot fi utilizate potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane,
încălcarea traficului feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor
daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică,
fără necesitate, a trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
ani.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea
de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
transport.
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin
crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat
accidente cu oameni sau alte urmări grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de
intenţia făptuitorului este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte
urmări grave nu sunt cuprinse de intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci
latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
blocarea arterelor de transport, iar imprudenţa - faţă de accidentele cu oameni şi alte urmări
grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor
pentru traficul mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea
circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite
materiale pe calea ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de
persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu
diferite unităţi de transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport
etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal,
dacă aceasta a cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi
consecinţele corespunzătoare de la art.270.
ani.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL
FEROVIAR, NAVAL, AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
DE SERVICIU
(1) Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi
îndeplini obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat
pericolul realizării unei astfel de ameninţări,
închisoare de până la 1 an.
a) repetat;
transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din
transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una
din următoarele ameninţări: a) cu moartea; b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării
unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe
care aceasta nu l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile
de la art.145 şi 151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin
demonstrarea armei etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave
sau de a-i distruge averea lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de
serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a
legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se
va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are
aceeaşi explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe
a) săvârşite prin pătrunderea în garaj, în alte încăperi ori teritorii îngrădite sau păzite;
b) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea
cu aplicarea unei asemenea violenţe
normală sunt condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă se realizează prin răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
4. Noţiunea de mijloc de transport este aceeaşi ca şi cea dată în comentariul de la art.264.
5. Răpirea mijlocului de transport presupune două acţiuni consecutive ale făptuitorului:
captivarea mijlocului de transport şi deplasarea acestuia.
6. Captivarea presupune luarea ilegală în stăpânire a mijlocului de transport prin
decuplarea sistemului de semnalizare sau prin pătrunderea în locul lui de parcare ori în cabina
mijlocului de transport, sau prin încărcarea lui în alt mijloc de transport, sau comiterea altor
acţiuni care să-i permită făptuitorului deplasarea mijlocului de transport.
7. Deplasarea mijlocului de transport înseamnă mişcarea, dislocarea lui din poziţia iniţială.
Metoda mişcării poate fi diferită: cu motorul propriu, cu remorca, cu forţa musculară a
făptuitorului, cu ajutorul mijlocului de transport în care a fost încărcat etc. Nu are importanţă
distanţa deplasării mijlocului de transport captivat.
8. Infracţiunea se socoate consumată în momentul începerii deplasării mijlocului de
transport. De aceea pătrunderea în cabină cu scopul de a răpi mijlocul de transport ori comiterea
orişicărei acţiuni de captivare constituie numai o tentativă de infracţiune, în etapa căreia e
posibilă renunţarea benevolă de a duce infracţiunea până la capăt.
9. Nu se socoate răpire utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către un membru
al familiei proprietarului, precum şi de către un cunoscut apropiat sau orice altă persoană cărora
anterior li se permitea a se folosi de mijlocul de transport fără consimţământul prealabil al
proprietarului.
10. Nu se socoate răpire nici utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către
persoana care s-a folosit de el în virtutea funcţiei sale. De exemplu, şoferul a folosit samavolnic
maşina pe care lucrează după orele de serviciu, un lucrător al staţiei tehnice de deservire după
reparare a utilizat samavolnic acest mijloc de transport etc.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Răpirea poate fi efectuată din
diferite motive, însă e important ca făptuitorul să nu urmărească scopul acaparării lui. Răpirea în
scopul acaparării mijlocului de transport se încadrează ca un furt, jaf sau tâlhărie, în funcţie de
metoda însuşirii lui.
12. Agravantele răpirii sunt asemănătoare după conţinut cu cele ale furtului, jafului sau
tâlhăriei.
ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE
ANIMALĂ, PRECUM ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de
tracţiune, fără scop de însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea mijlocului de transport cu
tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmată de
distrugerea bunurilor sau de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite.
4. Prin mijloc de transport cu tracţiune animală se înţelege un vehicul terestru cu roţi cu
tracţiune animală folosit de obicei la ţară pentru transportarea încărcăturilor sau efectuarea
diferitelor lucrări agricole, cum ar fi carele, căruţele, cărucioarele, roabele etc.
5. În RM în calitate de animale de tracţiune se utilizează de obicei caii. Însă pot fi folosite
şi alte animale: boii, buhaii, vacile, măgarii etc.
6. Noţiunea de răpire este aceeaşi ca şi cea din comentariul de la art.273.
7. Prin distrugere a bunurilor, adică a mijloacelor de transport cu tracţiune animală, se
înţelege orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lor totală sau parţială, după care acestea
devin total sau parţial inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
8. Prin îmbolnăvirea gravă a animalelor răpite în urma utilizărilor pentru transportarea
diferitelor încărcături sau pentru efectuarea diferitelor lucrări agricole se înţeleg alte
zdruncinări ale sănătăţii care au reclamat îngrijiri veterinare pe o durată îndelungată de timp.
9. Pieirea animalelor răpite presupune încetarea lor de a fiinţa din cauze nefireşti.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă
faţă de deposedarea proprietarului de mijlocul de transport cu tracţiune animală, iar imprudenţa -
faţă de distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite. În cazul
intenţiei faţă de distrugerea de bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite, cele
săvârşite pot fi încadrate potrivit prevederilor art.197.
ani.
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN,
A UNEI NAVE AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale ori
ocuparea gării, aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de
transport, precum şi acapararea încărcăturilor, fără scop de însuşire,
a) săvârşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale;
d) soldate cu alte urmări grave
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru
acţiuni alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în
scopul săvârşirii unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi
deplasare de la art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a
captiva sau deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj,
garnitura de tren - fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului,
personalului de deservire). Nu interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării
(la parcare, în port, aeroport, depou, la staţie, în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine
conduce mijlocul de transport: răpitorii, echipajul sau alte persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc
scopul de însuşire a mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
ani.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE
AUTOVEHICULELOR
(1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului
auto prin ştergere, înlocuire sau modificare
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de
identificare a şasiului, caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de
denaturare a adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr
din locul înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr
în locul celui şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi
înscrierea numai a unei părţi din numărul de înregistrare.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la
infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
ani.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE
IDENTIFICARE FALSE
Folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei
sau motorului auto false
3. Latura obiectivă se realizează prin folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria
sau numărul şasiului, caroseriei sau motorului auto false.
5. Subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani şi care cu bună-ştiinţă foloseşte un autovehicul cu elemente de identificare false.
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. TERORISMUL
(1) Terorismul, adică provocarea unor explozii, incendii sau săvârşirea altor acţiuni care
periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte
urmări grave, dacă acestea sunt săvârşite în scopul de a submina securitatea publică, de a
intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite
decizii, precum şi ameninţarea cu săvârşirea unor astfel de acţiuni în aceleaşi scopuri,
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu
a) săvârşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
(4) Terorismul însoţit de omor intenţionat
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse
penale minime, prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre
acţiunile respective şi prin aceasta au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării
integrităţii corporale sau a sănătăţii, a altor urmări grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de
răspundere penală dacă ea, prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a
contribuit la preîntâmpinarea realizării actului de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă
componenţă de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva
securităţii publice şi siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi
internaţional. Republica Moldova a aderat la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată
la New York la 12 ianuarie 1998 şi a ratificat-o prin Legea nr.1239 din 18 iulie 2002, care
determină direcţiile de bază de combatere a actelor de terorism (a se vedea Convenţia Europeană
pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001, vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al
terorismului apare viaţa şi sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative
indicate în dispoziţia articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele
acţiuni: provocarea unor explozii, incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor,
cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu
comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au
în vedere: producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea
clădirilor, a oricăror alte construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor
teritorii cu substanţe radioactive, chimice, bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de
mărimea prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai
mic de 500 de unităţi convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav
activitatea normală a unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea
activităţii normale a organelor administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa
oamenilor, cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în
scris, prin telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu
scopul de a lua anumite decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în
prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune
(art.343 CP), deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul
slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul
periclitării securităţii publice.
10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism
distincte cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat
termenul de prescripţie (a se vedea comentariul de la art.31 CP);
b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea
comentariul de la art.46 CP);
c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor
explozive se înţelege utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de
terorism, cât şi ameninţarea cu aplicarea acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei
persoanelor care ar putea interveni pentru a împiedica săvârşirea infracţiunii de terorism;
d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, ceea ce presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de
art.151 şi 152 CP (a se vedea comentariile de la aceste articole);
e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari,
ceea ce presupune cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii
infracţiunii, în corespundere cu prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor
descrise în alineatele precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de
la art.47 CP) ori soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin
prezenţa vinovăţiei duble, a atitudinii intenţionate faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei
faţă de urmarea cea mai gravă produsă - moartea victimei (a se vedea comentariul de la art.19
CP).
12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului
însoţit de omor intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi
necesară calificarea suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci
când se constată comiterea acestora în acelaşi scop.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă
caracterizată prin prezenţa unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida
populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite
decizii.
14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a
15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în
care persoanele care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat
autorităţile despre comiterea infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi
deosebit de grave care s-ar fi putut produce, inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor
persoane instanţa le poate aplica pedepse penale minime cu respectarea prevederilor art.79 CP.
16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere
penală, împrejurarea în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin
anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări
actului de terorism, iar acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace
prin care făptuitorul a contribuit la preîntâmpinarea actului de terorism se are în vedere
neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de terorism, influenţa psihică sau fizică asupra
altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai departe a infracţiunii planificate etc.
Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice
condiţiilor descrise în art.56 CP.
Articolul 279. ACTIVITATEA DE FINANŢARE ŞI ASIGURARE MATERIALĂ A
ACTELOR TERORISTE
Oferirea ori colectarea intenţionată, prin diferite metode, direct sau indirect, a
mijloacelor financiare sau a materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor
teroriste
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind securitatea publică şi
activitatea de combatere a terorismului.
În scopul cooperării la contracararea acestei infracţiuni, RM a ratificat, prin Legea nr.1241
din 18 iulie 2002, Convenţia privind Suprimarea Finanţării Terorismului, adoptată la New York
la 9 decembrie 1999.
2. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste, prevăzută în conţinutul
art.279, reprezintă o modalitate distinctă de participare la săvârşirea infracţiunii sub forma
complicităţii ce se realizează prin comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă:
a) oferirea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a
materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste;
b) colectarea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a
materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste.
Delimitarea dintre cele două acţiuni de alternativă, oferirea ori colectarea mijloacelor
financiare sau a materialelor necesare comiterii actelor teroriste, constă în faptul că persoana în
cazul oferirii contribuie direct şi nemijlocit la pregătirea actelor de terorism, iar colectarea
presupune o activitate intermediară, indirectă la pregătirea lor.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a activităţilor
respective şi prin prezenţa unui scop special de utilizare a mijloacelor respective la săvârşirea
actelor teroriste.
ani.
Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI
(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic cu scopul de a sili statul,
organizaţia internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să
săvârşească sau să se abţină de la săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru
eliberarea ostaticului
(2) Luarea de ostatici săvârşită:
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la
500 la 1.000 unităţi convenţionale.
(3) Luarea de ostatici săvârşită:
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
(4) Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat
ostaticul se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de
infracţiune.
1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia
naţională ca infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra
infracţiunilor de luare de ostatici, adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din
18.07.2002).
2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.
3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin
luarea ilegală în captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi
acţiona liber, în conformitate cu voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi
pe ascuns, atât cu aplicarea, cât şi fără aplicarea constrângerii fizice sau morale (de exemplu,
prin inducerea în eroare a victimei în locul reţinerii ei).
4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este
lipsită de posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea
persoanei într-o încăpere etc.).
5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei
organizaţii internaţionale, unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să
îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o
importanţă dacă cererea formulată are caracter legal sau ilegal şi este indiferent dacă făptuitorul a
adresat cererea victimei sau unei alte persoane, care ar putea satisface această cerere. De
asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se
condiţionează eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau nu satisfăcută.
6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes
material), sunt identice cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de
libertate), după cum se vede şi din comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii
din interes material presupune formularea unei cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat
numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.
7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele
circumstanţe calificative:
a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP);
b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a
se vedea comentariul de la art.151 CP);
c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această
circumstanţă agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav -
moartea victimei;
d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor
urmări, mai grave decât cele indicate în conţinutul acestui articol.
8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul
se liberează de răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP.
Dacă acţiunile săvârşite de infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi
încadrate de sine stătător, persoana răspunde penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării
corporale grave a integrităţii corporale, decesul victimei din imprudenţă, purtarea ilegală a
armelor şi muniţiilor etc.).
Articolul 281. COMUNICAREA MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE
ACTUL DE TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau
a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari
sau provoacă alte urmări grave
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că răspândirea unor informaţii
fie şi cu caracter mincinos despre pregătirea unor acte de terorism poate provoca panică,
dezordine, poate destabiliza activitatea normală în transport, în cadrul unor instituţii,
întreprinderi, totodată atrăgând numeroase forţe şi mijloace pentru verificarea acestor
comunicări.
2. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune comentate se caracterizează prin
comiterea unei acţiuni prin care se aduce la cunoştinţa autorităţilor publice sau a unei persoane
fizice despre pregătirea unui act de terorism sub forma unor explozii, incendii, altor acţiuni care
pot produce daune materiale în proporţii mari, victime omeneşti, alte urmări grave, prevăzute în
conţinutul art.278 CP.
3. Comunicarea mincinoasă poate fi adresată persoanelor cu funcţii de răspundere, ce
activează în instituţiile respective sau în organele de drept obligate să întreprindă măsuri
organizatorice în privinţa preîntâmpinării consecinţelor nefaste, ce pot surveni în urma actelor de
terorism pregătite. Această comunicare poate fi adresată şi prin intermediul unor cetăţeni aparte,
dar efectuată, de asemenea, cu scopul să devină cunoscută organelor abilitate de-a întreprinde
măsuri profilactice împotriva actelor de terorism (de exemplu, evacuarea tuturor persoanelor
aflate în sediul unei clădiri, la bordul unei corăbii aeriene sau maritime etc.).
4. Comunicarea mincinoasă este aceea care nu corespunde de fapt, obiectiv realităţii, fiind
născocită.
5. Metoda prin care poate fi comisă acţiunea de comunicare mincinoasă se poate prezenta
sub cele mai diverse forme: oral - prin cuvinte, în scris - prin scrisori, anunţuri prin internet,
telefon etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin comiterea acesteia cu intenţie
directă, persoana care transmite comunicarea mincinoasă cunoaşte cu bună-ştiinţă că informaţia
nu este veridică şi doreşte prin aceasta să destabilizeze ordinea şi liniştea publică. În situaţia în
care o persoană de bună-credinţă a fost indusă în eroare cu privire la veridicitatea comunicării, ea
nu poate fi supusă răspunderii penale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 282. ORGANIZAREA UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE
SAU PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia
Republicii Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a
predat arma se liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă
de infracţiune.
1. Formaţiunea paramilitară ilegală este o organizaţie (colectivitate) civilă de persoane,
care are caracter militar, fiind dotată cu armament. Trăsăturile ce caracterizează o formaţiune
paramilitară sunt: prezenţa unui contingent stabil de persoane, a unui comandament unic bazat pe
o organizaţie internă strictă, activitatea căreia nu este reglementată de legislaţia RM.
2. Latura obiectivă se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni:
a) organizarea unei formaţiuni paramilitare;
b) conducerea unei formaţiuni paramilitare;
c) participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare.
3. Prin organizarea unei formaţiuni paramilitare se are în vedere comiterea unor acţiuni
îndreptate spre iniţierea şi constituirea unei grupări sau asociaţii de persoane, în elaborarea
planului de constituire, a structurii şi numărului de membri, a problemelor ce ţin de asigurarea
financiară şi tehnico-materială a formaţiunii, formularea sarcinilor şi scopurilor de bază ale
formaţiunii etc.
4. Prin conducerea formaţiunii paramilitare se are în vedere stabilirea şi coordonarea cu
direcţiile operative de activitate a formaţiunii, lucrul cu cadrele, luarea deciziilor şi hotărârilor în
privinţa problemelor legate de asigurarea financiară şi materială a formaţiunii, emiterea
dispoziţiilor şi ordinelor etc.
5. Participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare poate fi determinată de
primirea în calitate de membru a formaţiunii şi îndeplinirea unor funcţii corespunzătoare locului
pe care-l deţine persoana sau de îndeplinirea unor misiuni, ordine cu caracter ordinar.
6. Formaţiunile paramilitare pot fi create pentru atingerea diferitelor scopuri: politice,
religioase, separatiste, comerciale etc. Organizarea unor grupuri înarmate în scopul atacării
persoanelor juridice sau fizice se califică în baza art.283 CP (banditism).
7. Alte infracţiuni comise în legătură cu activitatea în calitate de membru al formaţiunii
paramilitare se califică prin concurs cu art.208 CP (de exemplu, omoruri, degradarea sau
distrugerea averii proprietarului, luarea de ostatici etc.).
Persoanele care au organizat sau conduc formaţiunea paramilitară, răspund penal pentru
infracţiunile comise de către un membru al formaţiunii în măsura în care au cunoscut şi au
participat la comiterea infracţiunii respective.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.282 CP se caracterizează prin intenţie
directă. Persoana este conştientă de faptul că organizează sau conduce o formaţiune paramilitară
sau are calitatea de membru al acesteia, cu toate că aceasta nu este prevăzută de legislaţia penală
a RM.
10. În corespundere cu alin.2 art.282 CP, persoana care a participat în calitate de membru al
formaţiunii paramilitare se liberează de răspundere penală prin prezenţa cumulativă a trei
condiţii: retragerea benevolă din formaţiunea paramilitară; predarea armei; lipsa în acţiunile
acestei persoane a semnelor altei componenţe de infracţiune.
11. Renunţarea benevolă presupune încetarea activităţii în calitate de membru al
formaţiunii prin prezenţa posibilităţii obiective a persoanei de a-şi continua activitatea ca
membru al acestei formaţiuni (motivele încetării activităţii nu au importanţă pentru ca renunţarea
să fie considerată benevolă).
Articolul 283. BANDITISMUL
Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice,
precum şi participarea la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,
1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu
scopul de a comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.
Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie
recunoscut în calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să
fie înarmat; c) să fie constituit din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului
de a ataca persoane fizice sau juridice.
2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul
permanent al membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns
unite, metode şi forme constante de activitate infracţională etc.
3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de
foc, armelor albe sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt
informaţi despre prezenţa armei respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ
nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea,
păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a
muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc, a muniţiilor).
4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele
acţiuni: organizarea bandei armate; participarea în calitate de membru al bandei armate;
participarea la atacurile săvârşite de bandă.
5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei,
procurarea armelor, elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii
bandei etc.
6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei
în componenţa bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea
acesteia la atacurile săvârşite de bandă.
7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din
bandă, dar care au participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către
bandă.
8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală,
agresivă, prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice
în scopul săvârşirii celor mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului,
şantaj, distrugerea averii proprietarului etc.
9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă.
Persoana este conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la
atacurile săvârşite de bandă şi doreşte acest fapt.
10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii
a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII
CRIMINALE
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de
organizaţii şi organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia
criminală, fie ţinerea de adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă
natură pentru susţinerea lor financiară şi a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea
organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea
culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre activitatea organelor de drept, fie
coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi grupuri criminale sau
infractori aparte din ţară şi din străinătate,
1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii
penale pentru activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii
criminale (cu privire la definirea noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la
art.47 CP).
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia
dintre următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea
unei organizaţii criminale.
3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte
întemeierea unei organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi
infracţionale care se deosebesc de banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea
unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor activităţi în vederea obţinerii de avantaje şi interese
economice, financiare sau politice.
4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a
întregii organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru
funcţionarea şi existenţa organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea
modului de conduită şi sancţionare a membrilor etc.
5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează
prin intenţie directă.
6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau
conducătorul organizaţiei criminale.
Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ
(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoţite de dezorganizarea
activităţii normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere
de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă sau batjocorire a persoanelor;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare;
c) de rezistenţă armată opusă autorităţilor
(3) Participarea activă la săvârşirea actelor de violenţă sau la batjocorirea persoanelor,
la incendierea sau distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă,
(4) Chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor
şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor,
1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite
de o grupă de persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri,
precum şi opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se
dezorganizează activitatea normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
aflate în teritoriul respectiv.
2. Latura obiectivă a dezordinilor de masă prevăzute în alin.1 art.285 CP se realizează prin
comiterea uneia dintre următoarele acţiuni: a) organizarea unor dezordini de masă; b) conducerea
acţiunilor în cadrul dezordinilor de masă.
3. Organizarea unor dezordini de masă poate să se exprime prin diferite forme: prin
planificarea, pregătirea şi instigarea la comiterea unor astfel de acţiuni, crearea unor grupuri de
persoane pentru provocarea şi aţâţarea dezordinilor de masă, conducerea acţiunilor
participanţilor la dezordinile de masă etc.
4. Conducerea acţiunilor de dezordini în masă nu presupune întotdeauna şi participarea
activă, nemijlocită, obligatorie a conducătorului la comiterea acestei infracţiuni, cu toate că
aceste persoane, de regulă, pot avea şi această calitate.
5. Prin opunere de rezistenţă autorităţilor se are în vedere nesupunerea faţă de cerinţele
legale ale reprezentanţilor organelor de stat de a înceta dezordinile de masă.
6. Alin.2 art.285 CP stabileşte următoarele circumstanţe calificative care agravează
răspunderea penală pentru săvârşirea aceleiaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţa şi batjocorirea persoanelor; prin violenţă se are în vedere atât violenţa fizică
cât şi cea psihică, iar prin batjocorire se înţelege insulta, dezonorarea gravă publică adusă
demnităţii unei persoane concrete;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare, prin care se înţelege
degradarea, distrugerea totală sau parţială a unor edificii, clădiri, unităţi de transport statale sau
particulare etc. (a se vedea comentariul de la art.197 CP);
c) de rezistenţa armată autorităţilor, prin care se înţelege opunerea de rezistenţă
reprezentanţilor autorităţilor în timpul îndeplinirii obligaţiunilor funcţionale prin aplicarea sau
ameninţarea cu folosirea armelor de foc, a substanţelor explozive, a armelor albe etc.
7. Alin.3 art.285 CP stabileşte răspundere penală atenuantă pentru participarea activă,
nemijlocită la săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.2 al acestui articol.
8. Alin.4 art.285 CP stabileşte răspundere penală pentru chemările la nesupunere activă
cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la
săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor. Chemările pot fi făcute în scris - prin afişarea
unor placate, răspândirea foilor volante etc., oral - prin luarea de cuvânt în faţa gloatei sau prin
radio etc.
10. Calitatea de subiect al infracţiunii o poate avea persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 14 ani; alin.3 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au
atins vârsta de 16 ani, iar alin.4 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor
care au atins vârsta de 14 ani.
Articolul 286. ACŢIUNILE CARE DEZORGANIZEAZĂ ACTIVITATEA
PENITENCIARELOR
Persoanele care, executând pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi
pe calea corectării fie săvârşesc atacuri asupra administraţiei, fie organizează în aceste
scopuri grupuri criminale sau participă activ la asemenea grupuri
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.286 CP se poate realiza prin săvârşirea
uneia din următoarele acţiuni: terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării; săvârşirea
atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor; organizarea unor grupări criminale în scopul
terorizării condamnaţilor porniţi pe calea corectării sau în scopul atacării administraţiei
penitenciarelor şi participarea activă în calitate de membru al grupului criminal.
2. Prin terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării se au în vedere cazurile de
aplicare a violenţei fizice sau psihice cu scopul de a-i speria şi determina pe condamnaţii care au
pornit ferm pe calea corectării să nu respecte regimul de executare a pedepsei. Drept terorizare
urmează a fi recunoscută şi batjocorirea şi luarea în râs (în zeflemea) a condamnaţilor cu scopul
de a împiedica corectarea acestora. Art.286 CP stabileşte răspundere penală numai pentru
terorizarea persoanelor care au pornit pe calea corectării. Aplicarea violenţei psihice şi fizice pe
baza relaţiilor ostile apărute între condamnaţi nu poate fi încadrată drept terorizare a
condamnaţilor porniţi pe calea corectării.
3. Prin săvârşirea atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor se are în vedere
comiterea unor acţiuni fizice sau psihice violente care se pot caracteriza prin ameninţări cu
răfuiala, aduse reprezentanţilor administraţiei penitenciarelor, ori prin cauzarea vătămărilor
integrităţii corporale de orice intensitate.
Săvârşirea unor atentate la viaţa condamnaţilor sau reprezentanţilor administraţiei
penitenciarului necesită o încadrare juridică prin cumul cu infracţiunea prevăzută de art.286 CP.
4. Prin organizarea de grupări criminale în scopul terorizării condamnaţilor sau în scopul
atacării administraţiei penitenciarelor se are în vedere activitatea de creare din doi sau mai mulţi
condamnaţi a unui grup criminal. Activitatea de organizare a grupului criminal presupune
alegerea şi recrutarea membrilor grupului, elaborarea planului de acţiuni, conducerea activităţii
grupului etc.
5. Prin participarea activă în grupările criminale se are în vedere instigarea condamnaţilor
la săvârşirea acţiunilor de terorizare asupra altor condamnaţi sau instigarea la săvârşirea
atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor, procurarea mijloacelor şi instrumentelor de
săvârşire a infracţiunii, săvârşirea nemijlocită a atacurilor etc.
6. Latura subiectivă a acţiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor se
caracterizează prin intenţie directă. În calitate de semn obligatoriu al laturii subiective se prezintă
scopul - terorizarea persoanelor care au pornit pe calea corectării ori săvârşirea atacurilor asupra
administraţiei penitenciarelor.
7. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică condamnată, care a atins vârsta de 14 ani şi
execută pedeapsa în penitenciar.
Articolul 287. HULIGANISMUL
(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi
exprimă o vădită lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra
persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de
rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice,
precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie
deosebită,
a) repetat;
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost
săvârşite cu aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor
arme albe, precum şi a obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau
a sănătăţii,
1. Trăsătura esenţială a huliganismului este încălcarea grosolană a ordinii publice,
exprimată printr-o vădită lipsă de respect faţă de societate.
2. Ordine publică înseamnă o totalitate de relaţii sociale, ce asigură o ambianţă liniştită de
convieţuire în societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi
activitatea normală a instituţiilor de stat şi publice.
3. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect se are în
vedere săvârşirea unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de
convieţuire, care sunt încălcate într-un mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii
publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a
onoarei şi demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă a ordinii publice,
zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare temporară a activităţii normale a întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc.
4. Prin huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe se are în vedere atât violenţa psihică cât şi cea fizică, ce se
poate manifesta prin cauzarea unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvârşirii unor
acţiuni cu caracter violent produse prin aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrâncirea,
punerea unei piedici victimei, urmate de cauzarea vătămărilor intenţionate uşoare sau medii a
integrităţii corporale sau sănătăţii (art.152 alin.1 şi 153 CP).
Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală de natură să
insufle temere cu privire la aplicarea violenţei fizice urmată de provocarea unor leziuni de o
gravitate diferită până la cauzarea morţii.
5. Prin opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă
actele huliganice se înţelege comiterea unor acţiuni fizice active de opunere de rezistenţă care se
realizează în procesul comiterii actelor de huliganism. Ignorarea cerinţelor persoanelor indicate
să înceteze activitatea huliganică nu constituie opunere de rezistenţă; numai intervenţia fizică,
folosirea forţei pentru curmarea acţiunilor fizice se consideră drept opunere de rezistenţă.
Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea
ulterioară a vinovatului, nu va fi considerată circumstanţă care califică huliganismul, ea urmează
a fi calificată în concurs cu huliganismul (a se vedea HP CSJ din 20.12.1993, nr.12 Cu privire la
practica judiciară în cauzele despre huliganism).
6. Prin huliganism însoţit de un cinism deosebit se are în vedere încălcarea insistentă şi
demonstrativă a regulilor morale unice, ce se poate manifesta prin batjocură faţă de bolnavi, de
persoanele în etate, aflate în stare de neputinţă etc., iar obrăznicia deosebită presupune săvârşirea
unor acte huliganice violente, nimicirea averii proprietarului, întreruperea manifestărilor de
masă, întreruperea temporară a activităţii normale a întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
transportului etc.
7. Alin.2 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative acţiunile huliganice
săvârşite repetat sau de două sau mai multe persoane. Circumstanţele indicate sunt analizate în
legătură cu comentariul efectuat în privinţa art.31 şi 44 CP, fiind analizate suplimentar în
conţinutul comentariului de la art.186 CP.
8. Alin.3 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative săvârşirea acţiunilor
huliganice cu aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme
albe, precum şi a obiectelor special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii, după cum se arată în comentariul de la art.188 CP.
9. Aplicarea sau încercarea de a aplica armele de foc sau alte obiecte folosite în calitate de
arme se califică în temeiul alin.3 art.287 CP nu numai în acele cazuri în care vinovatul cu
ajutorul lor cauzează sau intenţionează să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea
obiectelor menţionate în procesul actelor huliganice creează un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea cetăţenilor. Cu toate acestea, acţiunile huliganice, exprimate prin demonstrarea
obiectelor indicate, dar nelegate de aplicarea lor, nu pot fi calificate în baza alin.3 art.218 CP.
10. Latura subiectivă a huliganismului se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a
infracţiunii; persoana conştientizează că încalcă grosolan ordinea publică, exprimând astfel o
vădită lipsă de respect faţă de societate şi dorind acest fapt.
11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 art.287 este persoana fizică responsabilă care
a atins vârsta de 16 ani. Răspunderea penală pentru comiterea huliganismului agravant (alin.2 şi
3) survine de la vârsta de 14 ani.
Articolul 288. VANDALISMUL
(1) Vandalismul, adică pângărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea
bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice,
neremunerată în folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu arest de până la 6 luni,
sau cu închisoare de până la 3 ani.
a) repetat;
1. Latura obiectivă a vandalismului se realizează prin comiterea următoarelor două tipuri de
atentate: a) pângărirea edificiilor sau a altor încăperi; b) nimicirea bunurilor din transportul
public sau în alte locuri publice.
2. Prin pângărire se are în vedere săvârşirea unor acţiuni prin care se supune unei
batjocoriri sau unor acte de necinstire a unui obiect demn de un respect deosebit, cum ar fi
edificiile, încăperile, monumentele istorice şi culturale ori unele părţi componente ale acestora.
În calitate de astfel de acţiuni pot fi considerate aplicarea pe aceste obiecte a unor imagini sau
inscripţii cu caracter înjositor, batjocoritor, indecent (necuviincios), lipirea unor placate,
reproduceri, fotografii cu conţinut amoral, murdărirea cu vopsea, produse petroliere etc., prin
care este cauzată o daună vizibilă considerabilă aspectului estetic, interior sau exterior al
acestora. Pentru încadrarea juridică a acestor acţiuni ca infracţiune, este necesar de a lua în
consideraţie atât conţinutul, mărimea inscripţiilor, imaginilor, cât şi posibilitatea de a fi înlăturate
(şterse).
În acest context nu pot fi calificate ca vandalism inscripţiile, imaginile puţin vizibile sau
care pot fi înlăturate uşor, sau care nu sunt stipulate pentru a produce o reacţie negativă de
amploare mare din partea societăţii. În aceste cazuri, în funcţie de caracterul faptei comise, poate
surveni răspunderea materială sau administrativă a făptuitorului.
3. Prin nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice se înţelege
deteriorarea sau distrugerea obiectelor de folosinţă comună, ce se realizează prin distrugerea
dispozitivelor de iluminare, a taxofoanelor, scaunelor, îngrăditurilor, precum şi a altor obiecte de
acest gen. Nimicirea bunurilor private se încadrează în temeiul normelor ce vizează atragerea la
răspundere a autorilor infracţiunilor contra patrimoniului.
4. Alin.2 art.288 prevede, în calitate de circumstanţe ce agravează răspunderea penală,
comiterea vandalismului: a) în mod repetat; b) de două sau mai multe persoane.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a actelor de
vandalism, adică persoana îşi dă seama că pângăreşte un edificiu sau altă încăpere ori că
nimiceşte bunurile aflate în transportul public sau în alt loc public şi doreşte să acţioneze în acest
mod.
Articolul 289. PIRATERIA
(1) Jefuirea săvârşită în scopuri personale de către echipajul sau pasagerii unei nave
împotriva persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă ori împotriva altei nave,
dacă navele se află în marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui
stat,
b) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme;
d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă;
e) soldată cu alte urmări deosebit de grave,
1. Pirateria este o infracţiune cu caracter internaţional care a fost definită pentru prima dată
de Convenţia internaţională de la Geneva despre marea liberă din 1958. Pirateria atentează la
interesele statului şi ale cetăţenilor ce ţin de sfera de asigurare a securităţii acestora în spaţiul
acvatic liber, precum şi a vieţii, sănătăţii şi intereselor materiale ale acestora.
2. Latura obiectivă a pirateriei are un conţinut complex şi include două activităţi, dintre
care una este sustragerea de către echipajul sau pasagerii unei nave a bunurilor de pe această
navă ori de pe alta, iar activitatea a doua se caracterizează prin săvârşirea unor acte de violenţă
împotriva persoanelor sau bunurilor respective, care se pot realiza atât prin cauzarea unor
vătămări corporale, cât şi prin distrugerea bunurilor, mobilierului sau instalaţiilor navei etc. Sub
aspect practic, pirateria presupune răpirea sau reţinerea navei, bombardamentul navei, aplicarea
violenţei în privinţa echipajului şi pasagerilor etc.
3. Actele de piraterie trebuie să aibă loc pe o navă care se află în marea liberă sau într-un
loc nesupus jurisdicţiei nici unui stat. Pirateria săvârşită în limitele frontierei de stat se califică
drept jaf, tâlhărie sau banditism, în funcţie de circumstanţele cauzei.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a actelor de
piraterie şi prin prezenţa scopului acaparator al averii străine.
5. Subiect al pirateriei este recunoscută persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani.
6. Potrivit alin.2 art.289, pirateria este mai gravă dacă a fost săvârşită în prezenţa
circumstanţelor indicate în acest alineat şi anume: a) prin piraterie săvârşită în mod repetat (a se
vedea comentariul la art.31 CP); b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
(a se vedea comentariul la art.46 şi 47 CP); c) cu aplicarea armei sau a altor obiecte în calitate de
armă (a se vedea comentariul la art.188 CP); d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă,
ceea ce presupune prezenţa a două forme de vinovăţie (a se vedea comentariul la art.19 CP); e)
soldată cu alte urmări deosebit de grave (se au în vedere degradarea sau distrugerea navei,
cauzarea unei daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari) etc.
Articolul 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA, FABRICAREA,
REPARAREA SAU COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR
(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor
de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeavă linsă, sau a muniţiilor fără autorizaţia
corespunzătoare
a) repetat;
(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără
autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
1. Obiectul infracţiunii îl formează securitatea publică în cazul punerii ilegale în circulaţie a
armelor şi muniţiilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.290 CP se realizează prin săvârşirea uneia
dintre următoarele acţiuni: purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau
comercializarea ilegală a armelor de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeava linsă sau a
muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare.
3. Toate aspectele determinate de încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute prin conţinutul
art.290 CP sunt stipulate în HP nr.31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în
cazurile penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a
armelor de foc şi a muniţiilor.
4. Drept armă de foc sunt considerate toate tipurile de arme, principiul de funcţionare al
cărora este bazat pe forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din
explozia unei încărcături, care determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile destinate
pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a distruge, a căror folosire şi purtare necesită acordarea
unei autorizaţii speciale.
5. Prin muniţii se înţeleg: cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, grenadele, proiectilele de
orice fel, care pot fi utilizate în calitate de încărcătură la armele de foc şi pot fi fabricate în mod
industrial sau în mod meşteşugăresc.
6. Nu se referă la arme de foc armele de vânătoare cu ţeava linsă, pistoalele sportive de
semnalare cu aer comprimat, armele pneumatice care servesc la lucrările de construcţie, precum
şi pistoalele cu gaz, pistoalele care servesc la punerea în mişcare a rachetelor.
7. Purtare a armelor şi muniţiilor se consideră portul acestora de către persoane în lipsa
permisului organului autorizat.
8. Prin procurare a armelor şi a muniţiilor se înţelege obţinerea acestora prin diferite
metode (cumpărare, donare, schimb, sustragere etc.) fără autorizaţia organelor competente.
9. Fabricarea ilegală a armelor şi a muniţiilor se consideră producerea lor industrială sau
în urma unei activităţi meşteşugăreşti fără autorizaţia corespunzătoare.
10. Repararea armelor înseamnă restabilirea capacităţilor de nimicire, distrugere a
bunurilor materiale, rănire a fiinţelor umane, pierdute anterior.
11. Comercializare a armelor şi a muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată a
acestora prin vânzare, dăruire, împrumut etc. cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.
12. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin vinovăţie intenţionată
(intenţie directă). Persoana îşi dă seama că procură, păstrează, fabrică, repară sau
comercializează ilegal armele şi muniţiile neavând autorizaţia corespunzătoare.
14. Alin.2 art.290 prevede în calitate de circumstanţe agravante comiterea aceloraşi acţiuni:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de două sau mai multe persoane (a se
vedea comentariul la art.art.44 şi 45 CP).
15. Conform alin.3 art.290 CP, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau
muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
Articolul 291. PĂSTRAREA NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A
MUNIŢIILOR
Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora
altor persoane, dacă aceasta a avut urmări grave,
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.291 CP se caracterizează prin păstrarea
sau transmiterea armelor de foc şi a muniţiilor, soldate cu survenirea unor urmări grave.
2. Cu privire la definiţia noţiunii de armă de foc şi muniţii a se vedea comentariul la art.290
CP.
3. Păstrare neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră păstrarea acestora de
către persoanele dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună-ştiinţă a regulilor şi condiţiilor de
păstrare stabilite de legislaţia în vigoare şi de organele abilitate.
4. Se consideră transmitere ilegală a armei sau a muniţiilor altei persoane transmiterea
acestora în lipsa unui temei legal.
5. Prin urmări grave se înţeleg cauzarea morţii, vătămarea gravă ori medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii oamenilor, nimicirea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari,
săvârşirea cu ajutorul acestor arme sau muniţii a unor infracţiuni etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de păstrare neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor se
caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă (autoîncredere exagerată sau neglijenţă).
Transmiterea armelor şi a muniţiilor se caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe
sau indirecte.
Articolul 292. FABRICAREA, PROCURAREA, PRELUCRAREA, PĂSTRAREA,
TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUBSTANŢELOR
EXPLOZIVE ORI A MATERIALELOR RADIOACTIVE
(1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau
neutralizarea substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia
corespunzătoare sau orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
1. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin comiterea următoarelor acţiuni:
fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive sau a materialelor radioactive sau prin orice altă operaţie ilegală privind
circulaţia acestora (noţiunile de fabricare, procurare, deţinere, transportare, folosire au fost deja
examinate în comentariul la art.290 CP).
2. La categoria substanţelor explozive se referă praful de puşcă, dinamita, trotilul,
nitroglicerina, alte amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meşteşugăresc, care au
capacitatea de a exploda în urma aprinderii, lovirii sau detonării.
3. Materiale radioactive sunt considerate acele materiale, de provenienţă naturală sau
artificială, care au capacitatea de radiaţie ionizantă, ce duce spre iradiere electromagnetică sau
corpusculară care, în anumite condiţii, devine periculoasă pentru organismele vii (radiu, uraniu,
stronţiu etc.)
4. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau
schimbarea aspectului, formei sau conţinutului acestora, atribuindu-li-se o altă calitate pentru a fi
utilizate în anumite scopuri.
5. Componenţa de infracţiune prevăzută în alin.1 art.292 este formală şi se consideră
terminată din momentul săvârşirii uneia din acţiunile indicate în el, iar cea prevăzută în alin.2 -
materială şi presupune survenirea unor urmări grave (decesul persoanei, producerea unor
vătămări grave sănătăţii sau integrităţii persoanei, cauzarea unor daune materiale în proporţii
mari, contaminarea radioactivă a localităţii etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie
directă).
Articolul 293. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE,
TRANSPORTARE ŞI FOLOSIRE A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU
COROSIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor
substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave,
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi
folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corosive, precum şi prin expedierea ilegală prin poştă
sau bagaj a acestor substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave. Regulile respective
sunt stipulate de diferite acte normative (instrucţiuni, ordine, regulamente) cu caracter
extrapenal, de aceea dispoziţia respectivă este de blanchetă. Pentru tragerea la răspundere penală
în temeiul art.293 CP este necesar să stabilim raportul de cauzalitate dintre regulile încălcate şi
survenirea urmărilor grave stipulate, cum ar fi decesul persoanei, vătămarea gravă sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, deteriorarea avutului în proporţii mari etc.
2. Substanţele uşor inflamabile se caracterizează prin capacitatea de a se autoinflama
intrând în reacţie cu oxigenul din aer şi din apă, precum şi cu substanţele ce se pot aprinde la
temperaturi joase: benzina, spirtul, gazul lampant, propanul etc.
3. Substanţe corosive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe, care, fiind folosite cu neatenţie,
pot provoca arsuri grave ale pielii, pot afecta vederea, organele respiratorii, pot distruge bunurile
materiale etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive, însă consideră în mod uşuratic că aceste urmări vor putea fi evitate.
5. Subiectul infracţiuni este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 294. TRANSPORTAREA ILEGALĂ CU TRANSPORTUL AERIAN A
SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE SAU UŞOR INFLAMABILE
Transportarea de către un pasager pe o navă aeriană a substanţelor explozive sau uşor
inflamabile, dacă aceasta a provocat urmări grave,
1. Latura obiectivă se caracterizează prin transportarea de către pasager pe o navă aeriană a
substanţelor explozive sau uşor inflamabile (noţiunea de substanţe explozive sau uşor
inflamabile a fost cercetată în comentariul la art.193 CP). Substanţele explozive sau uşor
inflamabile pot fi transportate ilegal pe navă aeriană de către un pasager prin diverse metode: în
bagajul de mână, valiză, în buzunarul hainei etc. Infracţiunea prevăzută de art.294 CP este
materială, din care motive pentru consumarea acesteia este necesară cauzarea unor urmări grave,
de exemplu - catastrofă aeriană, aterizare forţată, decesul pasagerilor, cauzarea vătămărilor grave
sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii oamenilor etc.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: prezenţa
intenţiei faţă de acţiunea de transportare a substanţelor explozive sau uşor inflamabile şi
imprudenţa faţă de consecinţele infracţionale.
3. Subiectul infracţiunii este pasagerul navei aeriene, persoana fizică responsabilă, care a
Articolul 295. AMENINŢAREA DE A SUSTRAGE MATERIALE RADIOACTIVE
SAU
DE A LE FOLOSI
(1) Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în scopul de a forţa un stat, o
organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică de a săvârşi vreo acţiune sau de a se
abţine de la ea, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
(2) Ameninţarea de a folosi materiale radioactive în scopul de a provoca decesul unei
persoane sau alte urmări grave, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
1. Latura obiectivă se realizează prin ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în
scopul de a forţa un stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să
săvârşească o acţiune ori să se abţină de la ea, dacă a existat pericolul realizării acestei
ameninţări.
2. Ameninţarea de a săvârşi sustragerea materialelor radioactive sau de a le folosi este o
formă de violenţă psihică în privinţa autorităţilor statului, organizaţiilor internaţionale,
persoanelor fizice sau juridice, care obiectiv este exprimată în diferite moduri: verbal, în scris,
prin telefon sau prin alte metode.
3. Prin ameninţare de a sustrage materiale radioactive se înţelege faptul că persoana în
momentul ameninţării nu dispune de aceste materiale, însă are posibilitatea reală de a sustrage
materiale radioactive.
4. Ameninţarea de a folosi materialele radioactive presupune că acestea se află deja în
posesia vinovatului şi el are posibilitatea reală de a le folosi.
5. Componenţa acestei infracţiuni este formală şi se consideră consumată din momentul
înaintării cerinţelor condiţionate de ameninţarea cu sustragerea sau folosirea materialelor
radioactive.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a acţiunilor de
ameninţare. Persoana îşi dă seama că fapta sa creează un pericol considerabil securităţii publice
şi doreşte acest lucru. Scopul infracţiunii este de a forţa statul sau o organizaţie internaţională, o
persoană fizică sau juridică să săvârşească o acţiune concretă sau să se abţină de la ea.
Articolul 296. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA
INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat
urmări grave,
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.296 CP se realizează prin una din
următoarele acţiuni: a) neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere
antiincendiară; b) încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor.
2. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se
manifestă prin nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind respectarea regulilor de
protecţie contra incendiilor, fapt care a dus la izbucnirea incendiului care se soldează cu urmări
grave.
3. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se manifestă prin
încălcarea flagrantă a deciziilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară cu privire la
respectarea unor reguli care urmează a fi respectate cu stricteţe în scopul prevenirii incendiilor.
4. Componenţa de infracţiune este materială, de aceea consumarea acesteia are loc numai în
cazul survenirii unor urmări grave, cum ar fi izbucnirea incendiului care a cauzat nimicirea sau
deteriorarea avutului în proporţii mari, decesul oamenilor etc.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în
privinţa încălcării regulilor de protecţie contra incendiilor şi imprudenţă faţă de consecinţele
infractorice survenite.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care este obligată să respecte regulile de protecţie contra incendiilor.
Articolul 297. NEÎNDEPLINIREA DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE
SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei
civile, precum şi încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile,
dacă acestea au provocat:
1. Latura obiectivă se manifestă prin inacţiuni care se caracterizează prin neîndeplinirea
dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi prin
încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au
provocat: a) decesul unei persoane; b) alte urmări grave.
2. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul
survenirii urmărilor prejudiciabile indicate în dispoziţia art.297 CP.
privinţa încălcării normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi imprudenţă faţă de
consecinţele infractorice survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
care, conform legii, este obligată să îndeplinească dispoziţiile organelor de stat în domeniul
protecţiei civile.
Articolul 298. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE A
OBIECTIVELOR ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi
distribuire a energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului,
dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă se caracterizează prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de
producere, a liniilor de transportare şi de distribuire a energiei electrice, termice, a conductelor
de transportare a combustibilului, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave, cum ar fi întreruperea alimentării cu energie electrică sau cu combustibil a unor
întreprinderi, instituţii, localităţi etc.
2. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi pentru a stabili care reguli au fost
încălcate este necesar a apela la normele speciale, care reglementează modul de exploatare a
staţiilor de producere a energiei electrice sau termice, a linilor şi conductelor de transportare a
energiei electrice, termice, a conductelor de gaz etc.
3. Latura subiectivă se exprimă prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie privind
regulile de exploatare a obiectivelor energetice şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile
survenite.
care este obligată să respecte regulile de exploatare a obiectivelor energetice.
Articolul 299. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PAZĂ A LINIILOR DE
TELECOMUNICAŢII
Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii, care a avut ca urmare
deteriorarea unei linii de telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă aceasta a provocat o
întrerupere a telecomunicaţiilor,
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii,
care a avut ca urmare deteriorarea unei linii de telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă
aceasta a provocat o întrerupere a telecomunicaţiilor.
2. Prin linii de telecomunicaţii interurbane se înţeleg liniile de legătură (telefonică, prin
telecablu, fax etc.) care, prin informaţia transmisă, fac legătură între localităţi.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie:
intenţie indirectă în privinţa încălcării regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii şi vinovăţie
imprudentă referitoare la întreruperea telecomunicaţiilor.
care e obligată să respecte regulile de pază a liniilor de telecomunicaţii.
Articolul 300. ÎNCĂLCAREA REGULILOR LA EFECTUAREA
EXPLOATĂRILOR MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra
incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum
şi încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, a
regulilor sanitare sau de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a
lucrărilor de construcţie miniere, precum şi prin încălcarea regulilor de exploatare a
mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat decesul unei persoane sau alte urmări
grave (vătămarea sănătăţii unui grup de persoane, deteriorarea minei, prăbuşiri de pământ în
subterană şi la suprafaţă, întreruperea procesului de extragere a zăcămintelor pentru o perioadă
îndelungată etc.).
2. Exploatarea minieră este un complex de lucrări de extragere şi exploatare a zăcămintelor
minerale din diverse mine (cariere, şahte, tunele etc.).
3. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor de construcţie şi
reconstrucţie a obiectivelor miniere, a clădirilor administrative, a clădirilor industriale, a
hidrotehnicii şi a altor obiecte. Încălcarea regulilor de construcţie se exprimă prin nerespectarea
regulilor speciale care reglementează ordinea efectuării lucrărilor de construcţie şi de exploatare
a mecanismelor de construcţie în timpul efectuării acestora.
privinţa respectării regulilor de efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie
miniere şi imprudenţă referitoare la urmările prejudiciabile.
Articolul 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE ÎN
ÎNTREPRINDERILE
SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de
producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în încălcarea disciplinei tehnice şi de
producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse
pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
2. Sunt supuse pericolului de explodare încăperile şi instalaţiile exterioare în care se pot
forma - în condiţiile tehnologiilor de producţie - amestecuri de gaze fierbinţi sau aburi cu aer, sau
oxigen, care se folosesc în producerea amoniacului, acetonei, benzinei, butanului, gazului de
furnal, silonului, spirtului tehnic etc. Din categoria întreprinderilor şi secţiilor supuse pericolului
exploziei fac parte acele încăperi de producere, în care volumul de amestecuri explozive
depăşeşte 5 % din întregul volum al încăperii.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi
dă seama că încalcă regulile de securitate în întreprinderea sau în secţiile supuse pericolului
exploziei, însă consideră în mod uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni.
4. Subiectul infracţiunii îl constituie persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi care poartă răspundere pentru asigurarea disciplinei tehnice şi de producţie, precum şi
lucrătorii de rând ai acestor întreprinderi, secţii, care poartă răspundere pentru respectarea
regulilor privind securitatea de producţie în întreprinderea sau secţiile supuse pericolului
exploziei.
Articolul 302. INIŢIEREA SAU ORGANIZAREA CERŞETORIEI
(1) Iniţierea sau organizarea cerşetoriei fie recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie
îndemnarea ori constrângerea unei persoane să practice cerşetoria, în scopul de a obţine
pentru sine sau pentru altul un folos material injust,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1.000 unităţi convenţionale sau cu
a) asupra unui minor;
b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau psihice
1. Latura obiectivă se caracterizează fie prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei, fie prin
recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie prin îndemnarea ori constrângerea unei persoane să
practice cerşetoria, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un venit ilicit.
Prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei se are în vedere activitatea îndreptată spre
atragerea unei persoane sau a unui grup de persoane, care urmează să practice cerşetoria.
Prin îndemnarea practicării cerşetoriei se are în vedere trezirea interesului, încurajarea sau
convingerea unei persoane de a se ocupa cu cerşetoria.
Prin constrângerea de a practica cerşetoria se are în vedere aplicarea violenţei fizice şi
psihice care se poate realiza prin diferite mijloace: bătaie, aplicarea vătămărilor corporale,
ameninţarea cu aplicarea unei astfel de violenţe etc.
Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se are în vedere atragerea, angajarea şi îndemnul
acestora de a practica cerşetoria.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii.
Persoana îşi dă seama că iniţiază, organizează, recrutează persoane pentru practicarea cerşetoriei,
în scopul de a obţine pentru sine sau pentru alte persoane un venit ilicit, şi doreşte acest lucru.
4. În calitate de circumstanţe agravante alin.2 al art.302 CP prevede comiterea aceleiaşi
acţiuni săvârşite: a) asupra minorilor; b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau
psihice.
CAPITOLUL XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. AMESTECUL ÎN ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ŞI ÎN URMĂRIREA
PENALĂ
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu
scopul de a împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a
obţine pronunţarea unei hotărâri judecătoreşti ilegale
ani.
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de
a împiedica cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în
persoana judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale
pentru a evita amestecul sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau
efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire
penală. Obiect facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a
ofiţerului de urmărire penală în cazul în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni
îndreptate spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau de alte acte legislative, precum şi a
persoanelor implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de procedură. În acest caz
judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane - subiecţi ai procedurii penale
pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate
manifesta în acţiuni diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor
prevăzute de art.305 CP) lansate în privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc.
Legea penală în acest scop nu stabileşte expres care pot fi formele amestecului în înfăptuirea
justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec poate fi sub orice formă.
4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul
admiterii acţiunilor prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în
activitatea instanţei, a urmăririi penale a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire
penală nu este obligatorie, însă astfel de circumstanţe pot fi luate în consideraţie la aplicarea
pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest articol.
5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor,
procurorilor, ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea
acţiuni urmează să fie calificate prin cumul de infracţiuni.
6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se
înţelege folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete,
ordine pentru a influenţa instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii
agreabile acestei persoane.
7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana
vinovată întreprinde acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală,
în activitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte
survenirea rezultatului infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP.
Articolul 304. CALOMNIEREA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE
EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI
Calomnierea judecătorului sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei, însoţită de învinuirea acestora de săvârşirea unei infracţiuni
grave, deosebit de grave sau excepţional de grave, în legătură cu examinarea cauzelor sau
materialelor în instanţa de judecată,
1. Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea în bune
condiţii a activităţii de înfăptuire a justiţiei.
Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este autoritatea instanţei judecătoreşti, organului
procuraturii, organelor de urmărire penală şi organelor executării hotărârilor judiciare, cinstea,
onoarea şi demnitatea judecătorului, procurorului, ofiţerului de cercetare penală şi executorului
judecătoresc.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de calomniere a judecătorului, a persoanei care efectuează
urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei constă în producerea ori ticluirea de probe
mincinoase în sprijinul unei învinuiri nedrepte, sau în afirmaţia că aceste persoane s-au făcut
vinovate de o infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă şi această învinuire
este legată de examinarea cauzelor sau a materialelor în instanţa de judecată ori la urmărirea
penală.
Este necesar ca acţiunile făptuitorului să fie exprimate prin denunţ, plângere sau orice altă
formă de sesizare a organului de urmărire penală, prevăzută de CPP, care devine temei pentru
pornirea urmăririi penale şi care conţin date lesne controlabile de către organele competente ori
de alte persoane cu funcţii de răspundere.
3. Calomnierea în săvârşirea infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de
grave în sensul acestui articol urmează să fie aplicată în conformitate cu prevederile art.16 şi
respectiv cu articolele din partea specială a CP.
4. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care informaţia calomnioasă a fost
transmisă de către făptuitor în ordinea şi modul prevăzut de p.2 din comentariul de la acest
articol.
5. Dacă informaţia nedreaptă este prezentată personal judecătorului, persoanei care
efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei, asemenea acţiune nu constituie
componenţă de infracţiune în sensul art.304 CP, însă este o desconsiderare vădită faţă de justiţie,
care poate fi sancţionată în ordinea procedurii contravenţionale.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
7. Subiectul acestei infracţiuni poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 305. ATENTAREA LA VIAŢA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI
CARE EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA
JUSTIŢIEI
Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei, precum şi a rudelor lor apropiate, în legătură cu examinarea
cauzelor sau materialelor în instanţa de judecată, săvârşită cu scopul de a împiedica
activitatea legitimă a persoanelor indicate ori din răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Această infracţiune se consideră deosebit de gravă sau excepţional de gravă, în funcţie de
urmările care au survenit.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale privitoare la buna înfăptuire a
activităţii judiciare şi a urmăririi penale.
Obiectul juridic suplimentar constă în relaţiile sociale privitoare la integritatea, sănătatea şi
libertatea persoanei care înfăptuieşte justiţia sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori
contribuie la înfăptuirea justiţiei (judecător, procuror, ofiţer de cercetare penală, executor
judecătoresc, colaborator de poliţie).
Obiectul juridic suplimentar îl constituie şi relaţiile dintre rudele apropiate ale persoanelor
care înfăptuiesc justiţia, contribuie la aceasta sau efectuează urmărirea penală prevăzute în
art.134 (părinţii, copiii, înfietorii, copiii înfiaţi, fraţii, surorile drepte, bunicul, bunica, nepoţii,
soţul).
3. Latura obiectivă constă în acţiuni violente (lovituri, orice alt mod de constrângere)
îndreptate împotriva vieţii şi sănătăţii persoanelor care înfăptuiesc justiţia, efectuează urmărirea
penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei, ori împotriva rudelor apropiate ale acestora implicate
în examinarea cauzelor sau materialelor în instanţa de judecată.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul începutului acţiunilor, indiferent de
urmările care au survenit.
4. În cazul în care au survenit diferite leziuni corporale sau moartea persoanei, acţiunile
făptuitorului se califică numai potrivit acestui articol, o altă încadrare nu este necesară.
5. O urmare imediată a împiedicării activităţii legitime constă în perturbarea, zădărnicirea
activităţii de înfăptuire a justiţiei în condiţii legale şi încălcarea drepturilor cetăţenilor în cauzele
sau materialele examinate de către instanţă ori a organelor de urmărire penală.
Constituie infracţiune şi acţiunile săvârşite din răzbunare pentru activităţile la înfăptuirea
justiţiei sau a urmăririi penale.
6. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14
ani şi care întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
7. Latura subiectivă în cazul acestei infracţiuni se manifestă prin intenţie directă, iar scopul
urmărit este de a împiedica, zădărnici, îngreuia activitatea persoanelor la înfăptuirea justiţiei ori a
urmăririi penale.
Articolul 306. TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ LA RĂSPUNDERE PENALĂ A
UNEI PERSOANE NEVINOVATE
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care
efectuează urmărirea penală
a) urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave;
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
c) soldată cu urmări grave
1. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea
procesului penal, arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa unei persoane,
ştiind că este nevinovată.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi activitatea organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele referitoare la
dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului.
3. Latura obiectivă se realizează prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului
penal, dispunerea arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa
unei persoane nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării
ordonanţei respective, indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.
5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de
săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg
infracţiuni după gradul prejudiciabil prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea
specială a prezentului cod.
În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni
efectuate în cazul primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte,
promisiuni, servicii, avansare în serviciu etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună
ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din propria iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.
În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi
degradant al persoanei nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli
psihice, sinucidere sau vătămarea integrităţii corporale uşoare şi medii, care se califică numai în
baza acestui punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor intenţionate au survenit vătămări
corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real de infracţiuni.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul ştie cu
certitudine că e trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat.
7. Subiectul infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere încadrată în organele de
drept (procuror, persoana abilitată cu atribuţii de urmărire penală).
Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU
HOTĂRÂRI CONTRARE LEGII
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau
încheieri contrare legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei
în condiţii bune şi respectiv referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi
fundamentale ale omului; în cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării
nelegitime a unei persoane sunt lezate aceleaşi drepturi şi interese ale victimei în proces.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a
unei persoane nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea
infracţiunii care se confirmă prin probe administrate în cauză.
Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri
contrare legii poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul
administrativ la examinarea în fond, apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform
procedurilor judiciare.
Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile,
de contencios administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva
hotărârilor, sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul
acestui articol sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor
participante la proces (încheierea de arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de
arestare, refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest, suspendarea cauzei etc.); încălcarea
respectivă trebuie să fie stabilită de către instanţa ierarhic superioară.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a comis una din acţiunile
incriminate şi s-a produs urmarea periculoasă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se constituie din intenţie directă sau indirectă.
5. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia
(judecător, judecătorul de instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din ţară).
6. Pentru alin.2 al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile
prevăzute în p.5 al art.306.
Articolul 308. REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ
(1) Reţinerea ilegală cu bună-ştiinţă de către persoana care efectuează urmărirea penală
(2) Arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către judecător
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din interes material ori din alte
interese personale,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat urmări grave,
1. Potrivit art.25 din CRM, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile.
Reţinerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută
de lege. Actuala reglementare constituţională este în deplin acord cu dispoziţiile art.5 CEDO şi
cu alte acte internaţionale în materia de drept al omului, la care RM este parte. În scopul apărării
acestor valori sociale în cadrul procesului penal legiuitorul a incriminat în art.308 CP reţinerea şi
arestarea ilegală ca infracţiuni contra justiţiei.
2. Reţinerea şi arestarea preventivă sunt două măsuri procesuale de constrângere, fiecare
din ele având reglementarea sa proprie, prevăzută în legea de procedură penală. De aceea în
alin.1 şi 2 art.308 CP reţinerea şi arestarea ilegală apar ca două infracţiuni distincte care se
deosebesc una de alta prin specificul semnelor ce caracterizează aceste două componenţe de
infracţiuni.
3. Obiectul juridic nemijlocit al reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) şi al arestării ilegale
(alin.2 art.308 CP) îl constituie relaţiile sociale ce se nasc din reglementarea juridică a activităţii
de înfăptuire a justiţiei care implică, în special, respectarea legalităţii reţinerii şi arestării
persoanei în cadrul urmăririi penale şi al exercitării actului de justiţie propriu-zis.
Ambele infracţiuni au şi un obiect juridic secundar, care constă în libertatea persoanei ca
valoare socială ocrotită de legea penală.
Corpul persoanei private de libertate în mod ilegal constituie obiectul material al reţinerii şi
arestării ilegale.
4. Latura obiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) constă în acţiunea ilegală de
privare de libertate a persoanelor care pot fi supuse reţinerii de către organele de urmărire penală.
Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura reţinerii
persoanei (Titlul V CPP, cap.1). Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a acestor garanţii
procesuale ce asigură siguranţa persoanei de a nu fi reţinută ilegal constituie elementul material
al infracţiunii de reţinere ilegală.
Din înţelesul textului alin.1 art.308 CP rezultă că nu constituie infracţiune de reţinere
ilegală privarea de libertate ilegală a persoanei reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii
administrative. În acest caz reţinerea ilegală poate fi calificată în baza art.327 sau 328 CP, cu
condiţia că acţiunile făptuitorului întrunesc elementele uneia din aceste infracţiuni. Însă dacă
reţinerea ilegală în cadrul urmăririi penale a fost efectuată prin falsificarea unor documente
privind săvârşirea de către persoana reţinută a unei contravenţii administrative, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate ca fals în acte publice (art.322 CP) şi în baza alin.1 art.308
CP - ca reţinere ilegală.
Reţinerea ilegală poate fi comisă sub aspectul elementului material şi printr-o inacţiune, de
exemplu - în cazul în care cel reţinut nu este pus în libertate la decăderea termenelor reţinerii.
5. Alin.1 art.308 CP indică direct că subiect al reţinerii ilegale poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul acestei infracţiuni este special. El trebuie să
aibă calitatea de colaborator al organului de urmărire penală sau de procuror. Alte persoane care
nu dispun de dreptul de a efectua urmărirea penală nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de
alin.1 art.308 CP.
6. Latura subiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) se caracterizează numai prin
intenţie directă. Făptuitorul înţelege şi prevede că prin acţiunile sale el încalcă prevederile legii
de procedură penală ce reglementează reţinerea persoanei şi doreşte să săvârşească astfel de
acţiuni.
Alte forme şi modalităţi ale vinovăţiei pentru infracţiunea dată se exclud. Or, alin.1 art.308
CP cere ca reţinerea să fie cu bună-ştiinţă ilegală.
Scopul şi motivul faptei de reţinere ilegală nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii
date. Însă interesul material şi alte interese personale ale făptuitorului constituie o circumstanţă
agravantă a reţinerii ilegale incriminate în alin.3 art.308.
7. Latura obiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP) constă din acţiunea de arestare
ilegală săvârşită de judecător. Prin termenul de arestare în CPP se înţelege măsura preventivă -
arestarea preventivă aplicată în baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege
(p.4 art.6 CPP). Legea de procedură penală reglementează strict şi clar temeiurile (art.176, 185
CPP), termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi durata prelungirii lui (art.186 CPP).
Pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind aplicarea măsurii preventive de arestare preventivă,
cu încălcarea acestor garanţii procesuale, şi arestarea persoanei în baza unei astfel de hotărâri
judecătoreşti constituie elementul material al arestării ilegale.
8. Subiectul activ (autor) al arestării ilegale este indicat direct în alin.2 art.308 CP. El este
special şi trebuie să aibă calitate de judecător. Alte persoane ca autori ai acestei infracţiuni se
exclud.
Infracţiunea de arestare ilegală este susceptibilă de participaţie în forma participaţiei simple
(art.44 CP) sau complexe (art.45 CP).
Este participaţie simplă atunci când, de exemplu, arestarea ilegală este dispusă cu bună-
ştiinţă de un complet din trei judecători. În cazul în care judecătorul, în înţelegere cu procurorul,
în baza unui demers lipsit de temeiuri legale, pronunţă o hotărâre de arestare ilegală şi persoana
este arestată, suntem în prezenţa unei participaţii complexe în care judecătorul este autorul
infracţiunii, iar procurorul - complice.
9. Latura subiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP), ca şi în cazul reţinerii ilegale, se
caracterizează numai prin intenţie directă.
10. Victimă (subiect pasiv secundar) a infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală poate fi
orice persoană reţinută sau arestată ilegal.
11. Componenţele infracţiunilor incriminate în alin.3 şi 4 art.308 CP sunt agravate. La baza
lor stau componenţele infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală în forma lor tipică (alin.1 şi 2
art.308 CP), iar circumstanţa agravantă în cazul alin.3 art.308 CP este interesul material ori alte
interese personale ale făptuitorului, iar în cazul alin.4 art.308 CP - urmarea gravă provocată de
acţiunile de reţinere sau arestare ilegale.
12. Infracţiunile de reţinere şi arestare ilegale în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP) şi
în varianta agravantă, prevăzută în alin.3 art.308 CP, sunt infracţiuni de pericol. De aceea ele au
ca urmare imediată crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de
înfăptuire a justiţiei. În afară de aceasta, pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă
constând în vătămarea libertăţii persoanei reţinute sau arestate ilegal, iar în cazul alin.4 art.308
CP - şi dintr-o urmare gravă provocată victimei de aceste acţiuni.
În raport cu cele menţionate, infracţiunile prevăzute de alin.1, 2 şi 3 art.308 CP se consumă
din momentul reţinerii sau arestării ilegale a persoanei, iar în cazul alin.4 art.308 CP - din
momentul survenirii urmării grave. Din acest punct de vedere acţiunile de pregătire, adoptarea
procesului-verbal de reţinere sau pronunţarea hotărârii judecătoreşti ilegale de arestare,
nerealizate din cauze independente de voinţa făptuitorilor, pot apărea ca acte de pregătire sau
tentativă la infracţiunea de reţinere sau arestarea ilegală. Reţinerea ilegală face parte din
categoria infracţiunilor uşoare (art.16 CP), de aceea actele de pregătire a unei asemenea
infracţiuni nu sunt incriminate (art.26 CP).
13. Deşi reţinerea şi arestarea ilegală se consideră consumate din momentul privării de
libertate, acţiunea se prelungeşte pe tot cursul aflării persoanei în stare de reţinere sau arestare
ilegală. Într-un asemenea caz reţinerea şi arestarea ilegală au caracter continuu şi se epuizează în
momentul în care reţinutul sau arestatul este pus în libertate (art.29 CP).
Articolul 309. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII
(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face
declaraţii la interogatoriu, constrângerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau
a traducătorului, ori a interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către
cel care efectuează urmărirea penală
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violenţei;
b) de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei
1. CRM în una din tezele alin.3 art.1 şi alin.2 art.24 prevede că respectarea demnităţii
omului reprezintă o valoare supremă şi este garantată. Nimeni nu poate fi supus la torturi,
pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante. În cadrul urmăririi penale demnitatea
persoanei este apărată şi prin incriminarea constrângerilor de a face declaraţii ca infracţiune
contra justiţiei (art.309 CP).
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii îl constituie
relaţiile sociale ce izvorăsc din reglementarea juridică privind respectarea demnităţii umane în
cadrul urmăririi penale, activitate incompatibilă cu folosirea ameninţărilor, violenţelor sau a altor
acte ilegale împotriva persoanei supuse interogatoriului, expertului, traducătorului sau
interpretului.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni constă în demnitatea umană, libertatea
morală şi integritatea corporală a persoanei constrânse. Corpul persoanei supuse unor tratamente
prevăzute în alin.1 şi 2 art.309 CP constituie obiectul material al constrângerii de a face
declaraţii.
Constrângerea de a face declaraţii este incriminată în art.309 CP în două variante. Latura
obiectivă în ambele variante se caracterizează prin acţiunea de constrângere care diferă de la o
variantă la alta prin metodele de înfăptuire a ei. În alin.1 art.309 CP acţiunea de constrângere se
realizează prin ameninţări sau alte acte ilegale, iar în alin.2 art.309 - prin violenţe sau însoţită de
încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
A constrânge în sensul alin.1 şi 2 art.309 CP înseamnă a sili o persoană supusă
interogatoriului (audiată) să facă declaraţii, a sili expertul să tragă o concluzie sau traducătorul
sau interpretul să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
Întrebuinţarea de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de
natură a provoca o stare de temere, sub stăpânirea căreia e atinsă libertatea psihică a persoanei
ameninţate. În cazul constrângerii prin ameninţare cu omorul sau cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului se încadrează numai în baza alin.1
art.309 CP.
Prin întrebuinţare de violenţe se înţelege folosirea mijloacelor de constrângere fizică,
utilizarea forţei proprii sau a altei energii, indiferent de faptul dacă violenţele au provocat sau nu
suferinţe fizice sau morale puternice ori leziuni corporale. Din analiza comparativă a normelor
CP privind răspunderea penală pentru aplicarea violenţelor rezultă că infracţiunea analizată
include violenţele care au intensitatea celor prevăzute de art.154 CP. Dacă victimei i se cauzează
prin violenţe una din urmările prevăzute la art.151-153 CP, se aplică regulile referitoare la
concursul de infracţiuni.
Alte acte ilegale de constrângere pot fi considerate audierea bănuitului sau învinuitului în
stare de oboseală, precum şi în timpul nopţii (alin.1 art.104 CPP), insultarea şi umilirea
martorului (alin.8 art.105 CPP), precum şi alte acţiuni ce constituie tratamente inumane sau
degradante. De exemplu, CE în cazul Irlanda contra Regatului Unit (1978) a recunoscut ca
tratament inuman şi degradant un tip de interogatoriu sub presiune cu aplicarea a cinci tehnici de
dezorientare sau de privare senzorială. Aceste tehnici constau în acoperirea capetelor deţinuţilor,
în expunerea lor la un fluierat zgomotos şi continuu, în privarea lor de somn, limitarea
alimentaţiei şi în obligaţia de a rămâne în picioare la zid, într-o poziţie penibilă, timp de mai
multe ore. Curtea a relevat că aceste tehnici au cauzat celor care le-au îndurat, dacă nu leziuni
veritabile, cel puţin suferinţe puternice, fizice şi morale şi că acestea au antrenat tulburări psihice
acute în cursul interogatoriului. În afară de aceasta, ele erau de natură să creeze victimelor unui
atare tratament sentimente de teamă, de angoasă şi de inferioritate, menite să-i umilească,
eventual - să le zdrobească rezistenţa fizică sau morală.
Prin constrângere însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înţelege
silirea învinuitului, prin metodele menţionate, la încheierea unui astfel de acord.
Constrângerea de a face declaraţii este infracţiune cu componenţă formală (infracţiune de
pericol). Pentru existenţa ei este indiferent faptul dacă declaraţiile, concluziile, interpretările sau
traducerile au fost sau nu obţinute, au fost obţinute declaraţii, concluzii sau interpretări şi
traduceri dorite sau nedorite, adevărate sau mincinoase. Această situaţie se datorează faptului că
prin dispoziţiile art.309 CP sunt incriminate înseşi metodele de obţinere a declaraţiilor,
concluziilor, interpretărilor sau traducerilor. Prin urmare, consecinţa infracţională imediată a
constrângerilor constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a urmăririi
penale.
Pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă, care constă în vătămarea adusă
persoanei faţă de care s-a săvârşit acţiunea de constrângere (demnităţii, integrităţii fizice şi
psihice a victimei).
Fiind o infracţiune formală, constrângerea de a face declaraţii se consumă în momentul
săvârşirii primului act de constrângere. Ea poate prezenta şi caracterul de infracţiune prelungită
prin repetarea actelor de constrângere, în baza aceleiaşi rezoluţii, epuizându-se în momentul
îndeplinirii ultimului act de constrângere (art.30 CP).
3. Autor al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii poate fi numai persoana care
efectuează urmărirea penală. Prin urmare, subiectul activ al acestei infracţiuni este special şi
trebuie să aibă calitatea de persoană care efectuează urmărirea penală. Aceste persoane sunt:
procurorul (art.51 CPP), ofiţerii de urmărire penală ai organelor de urmărire penală (art.57 CPP)
şi persoanele cu funcţii de răspundere din organele de constatare (art.273 CPP).
Infracţiunea de constrângere poate fi săvârşită cu participaţie în formă simplă sau
complexă. Pentru existenţa participaţiei simple (coautoratului) este necesar ca făptuitorii să
dispună de calitatea specială cerută autorului de art.309 CP.
În cazul participaţiei complexe organizator, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Fapta de constrângere de a face declaraţii are şi subiect pasiv secundar (victima), care de
asemenea este calificat. Or, în această calitate poate apărea persoana constrânsă "de a face
declaraţii la interogatoriu", expertul, interpretul sau traducătorul. Pot face declaraţii la
interogatoriu (la audiere) bănuitul şi învinuitul (art.103 CPP), martorul (art.105 CPP), partea
vătămată (art.111 CPP), partea civilă şi partea civilmente responsabilă (art.112 CPP). Ca expert,
interpret sau traducător, pot fi persoanele definite astfel expres în p.12 art.6 CPP şi, respectiv, în
p.19, 48 art.6 CPP.
Victime ale constrângerii de a face declaraţii pot fi soţul sau o rudă apropiată a expertului,
interpretului, traducătorului sau a persoanei audiate. Or, constrângerea prin ameninţări, violenţe
sau alte acte ilegale faţă de soţ sau de o rudă apropiată a celui audiat, a expertului, interpretului
sau traducătorului din cauza relaţiilor de familie şi rudenie, este de natură să intimideze, să facă
presiuni asupra peroanelor audiate, expertului, interpretului sau traducătorului. De aceea
asemenea cazuri pot fi considerate drept constrângere de a face declaraţii.
4. Latura subiectivă a constrângerii de a face declaraţii se caracterizează prin intenţie
directă, ea rezultând expres din textul alin.1 şi alin.2 art.309 CP. Acţiunea de constrângere
trebuie să fie săvârşită cu scopul ca persoana audiată să facă declaraţii, expertul - să tragă
concluzii, iar traducătorul sau interpretul - să efectueze o traducere sau interpretare incorectă.
Alte scopuri sau mobilul (motivul) faptei de constrângere de a face declaraţii nu au
importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni.
5. După caracterul şi gradul prejudiciabil infracţiunea prevăzută în alin.1 art.309 CP se
referă de categoria infracţiunilor mai puţin grave, iar cea prevăzută în alin.2 art.309 CP este o
infracţiune gravă.
Articolul 310. FALSIFICAREA PROBELOR
(1) Falsificarea probelor în procesul civil sau penal de către un participant la proces sau
de către reprezentantul acestuia
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), săvârşită de către avocat la încheierea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest
1. Această instituţie în dreptul penal este stipulată pentru prima dată, anterior pentru
asemenea acţiuni surveneau doar sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei,
buna activitate a instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare,
protejare, circulaţie şi apreciere a probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în
procedura civilă şi penală conform legii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni care se manifestă în crearea artificială a
probelor în folosul reclamantului sau al pârâtului, persoanelor terţe sau al altor persoane
interesate în rezultatul examinării cauzei civile.
Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte
vădit false, care uşurează sau agravează situaţia inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile sau
civilmente responsabile şi a altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca şi
folosirea înscrisurilor vădit false, distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ştergere etc.),
influenţa asupra persoanei vătămate, martorilor, inculpaţilor de a da declaraţii false organului de
urmărire penală sau instanţei de judecată, constituie acţiuni prin care se manifestă latura
obiectivă a infracţiunii.
4. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare
participant sau reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au
survenit urmările scontate de către aceştia.
Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau
falsificării acesteia, producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea
cauzei penale sau civile de către instanţa de judecată.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă sau indirectă.
Făptuitorul doreşte sau acceptă survenirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale.
6. Subiectul infracţiunii este indicat expres în acest articol: alin.1 - participanţii la proces
sau reprezentanţii lor; alin.2 - persoana cu funcţii de răspundere (procuror, judecător); alin.3 - un
avocat la încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei - persoane care sunt participanţi la
proces.
7. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, organizare, instigare,
complicitate, prevăzute de art.42 CP.
Articolul 311. DENUNŢAREA CALOMNIOASĂ
(1) Denunţarea calomnioasă, cu bună-ştiinţă, în scopul de a-l învinui pe cineva de
săvârşirea unei infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere,
care sunt în drept de a porni urmărirea penală,
ani.
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
b) săvârşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare
1. Privite în toată complexitatea lor, activităţile de înfăptuire a justiţiei desfăşurate în cadrul
procesului penal urmăresc scopul de a afla adevărul pentru ca nici o persoană nevinovată să nu
fie trasă la răspundere penală şi condamnată pe nedrept. Realizarea acestui scop în procesul
penal este asigurată şi prin incriminarea în art.311 CP a denunţării calomnioase ca infracţiune
contra justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al denunţării calomnioase îl constituie relaţiile sociale
referitoare la înfăptuirea justiţiei, ocrotite de pericolul sesizărilor calomnioase şi al probelor
contrare adevărului.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe
nedrept în sarcină săvârşirea unei infracţiuni.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă nu are obiect material, învinuirea mincinoasă nu
este îndreptată direct asupra unui bun sau asupra unei persoane.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.311 CP se realizează prin acţiunea
de denunţare calomnioasă, care trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

 caracterul mincinos al denunţării trebuie să se refere în mod obligatoriu la situaţia
persoanei învinuite, căreia i se pune în seamă o infracţiune inexistentă ori o faptă reală,
care nu constituie infracţiune, însă prin falsificarea trăsăturilor ei se prezintă ca
infracţiune. Este denunţare calomnioasă şi în cazul în care denunţătorul se referă la o
infracţiune reală, însă în denunţ indică în calitate de autor sau participant o persoană pe
care o ştie nevinovată;
 denunţarea calomnioasă trebuie să fie făcută numai prin denunţ. Această concluzie
rezultă din conţinutul termenului de denunţare, prin care se înţelege acţiunea de a
denunţa, de a face un denunţ. De aceea alte acte de sesizare despre săvârşirea unei
infracţiuni indicate în art.262 CPP au rămas în afara incriminării din art.311 CP. Or,
alin.2 art.3 CP interzice interpretarea extensivă defavorabilă a legii penale. Denunţul
trebuie să îndeplinească condiţiile indicate în art.263 CPP. În cazul în care, de exemplu,
denunţul este anonim sau denunţătorul n-a fost avertizat despre răspunderea penală
pentru denunţ calomnios, fapta nu constituie infracţiune de denunţare calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie adresată unui organ sau unei persoane cu funcţii de
răspundere, care sunt în drept de a porni urmărirea penală. La ele se referă organele de
urmărire penală, ofiţerii de urmărire penală, procurorii (art.253 CPP) şi organele de
constatare, prevăzute expres în art.273 CPP. Denunţul adresat altor organe sau persoane
nu poate fi recunoscut ca act de sesizare în sensul alin.1 art.311 CP, decât în cazul în care
acest denunţ a fost confirmat de denunţător în faţa organelor menţionate sau a
reprezentanţilor lor;
 denunţarea calomnioasă trebuie să se refere în mod obligatoriu la săvârşirea unei
infracţiuni. Prin săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele
pe care legea penală le prevede şi le pedepseşte ca infracţiuni consumate, ca pregătire sau
tentativă de infracţiune (art.25-27 CP), precum şi participarea la comiterea acestora în
calitate de autor, organizator, instigator sau complice (art.42 CP). Pentru existenţa
infracţiunii de denunţare calomnioasă nu este necesar ca denunţătorul să arate precis
despre ce infracţiune este vorba şi calificarea ei juridico-penală. Ceea ce se cere e ca din
descrierea faptei să rezulte că această faptă este o infracţiune. Denunţarea calomnioasă
privind săvârşirea altor fapte ilicite (abateri disciplinare, contravenţii administrative etc.),
care nu sunt infracţiuni, exclude prezenţa elementului material al laturii obiective a
infracţiunii de denunţare calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie să privească săvârşirea infracţiunii de către o anumită
persoană. Dacă în denunţ făptuitorul nu învinuieşte o persoană concretă, nu există
infracţiune de denunţare calomnioasă.
Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică

numele, prenumele şi adresa persoanei învinuite pe nedrept, ci şi atunci când se indică
informaţii care duc direct la identificarea persoanei învinuite. De exemplu, în denunţ se
descrie înfăţişarea persoanei învinuite, numărul de înregistrare a autoturismului acesteia,
postul pe care îl ocupă ea etc.
Numai în cazul în care acţiunea de denunţare calomnioasă satisface toate cerinţele
menţionate, ea poate constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare
calomnioasă.
4. Elementul material al infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzute de lit.a) şi c)
alin.2 art.311 CP mai constă şi din două circumstanţe agravante:
a) denunţarea calomnioasă legată de învinuirea de săvârşirea unei infracţiuni grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave - lit.a); b) însoţită de crearea artificială a probelor
acuzatoare - lit.c).
Prin denunţare calomnioasă legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave,
deosebit de grave şi excepţional de grave se înţelege învinuirea persoanei, prin denunţ
calomnios, de săvârşire a uneia din infracţiunile prevăzute în partea specială a CP care cad sub
incidenţa alin. 4-6 art.16 CP.
Prin creare artificială a probelor acuzării în cazul denunţării calomnioase prevăzute în
lit.c) alin.2 art.311 CP se înţeleg acţiunile de ticluire, născocire sau inventare a unor probe
inexistente în realitate, falsificarea probelor sau prezentarea acestor probe organelor de urmărire
penală în scopul confirmării învinuirii aduse prin denunţul calomnios. În cazul în care crearea
artificială a probelor acuzării constituie prin ea însăşi o altă infracţiune, se aplică regula
referitoare la concursul de infracţiuni.
5. Urmarea prejudiciabilă a infracţiunii analizate constă din pericolul punerii în mişcare în
mod inutil a organelor de justiţie în scopul cercetării unei infracţiuni nesăvârşite de persoana
denunţată. Prin urmare, denunţarea calomnioasă este o infracţiune de pericol şi se consumă în
momentul când denunţul calomnios a ajuns la organul de urmărire penală sau la procuror,
indiferent de faptul dacă s-a iniţiat proces penal sau nu. Dacă persoana învinuită pe nedrept prin
denunţ a fost pusă sub acuzare, reţinută, arestată sau condamnată, acest fapt poate servi drept
circumstanţă agravantă la individualizarea pedepsei denunţătorului calomnios (lit.b) alin.2 art.77
CP).
6. Subiectul activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă poate fi orice persoană fizică şi
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Conform alin.2 art.263 CPP, denunţul poate fi făcut şi de o persoană juridică, însă art.21
CP nu prevede răspunderea penală a persoanelor juridice pentru denunţarea calomnioasă. În
astfel de cazuri, răspunderea penală pentru denunţare calomnioasă o poartă persoana cu funcţii
de răspundere care a făcut denunţul calomnios în numele persoanei juridice. Persoana cu funcţii
de răspundere în asemenea situaţii săvârşeşte şi infracţiunea de abuz de serviciu (art.327 CP)
aflată în concurs ideal cu infracţiunea de denunţare calomnioasă.
Pot fi subiecţii activi ai infracţiunii date bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul când
prin denunţ calomnios ei învinuiesc în mod calomnios lucrătorii organelor de urmărire penală de
săvârşirea infracţiunilor de constrângere de a face declaraţii la interogatorii (art.308 CP), de
corupere pasivă (art.324 CP) etc.
La săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă sunt posibile toate formele de
participaţie.
Fapta de denunţare calomnioasă are şi un subiect pasiv, secundar - victima, care poate fi o
persoană fizică sau juridică. Persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii de denunţare
calomnioasă numai în cazurile în care ea este subiect activ al infracţiunilor indicate în art.21 CP.
7. Infracţiunea de denunţare calomnioasă poate fi săvârşită numai cu intenţie directă.
Cerinţa alin.1 art.311 CP ca denunţarea să fie cu bună-ştiinţă calomnioasă exclude orice altă
formă de vinovăţie.
Latura subiectivă a denunţării calomnioase se caracterizează şi prin scopul ei de a-l învinui
pe cineva pe nedrept de săvârşirea unei infracţiuni.
Motivul denunţării calomnioase are importanţă pentru calificarea penală a faptei numai în
cazul săvârşirii ei din interes material prevăzut în alin.2 art.311 CP (denunţătorul intenţionează a
folosi, a acapara averea persoanei denunţate în mod calomnios sau a trage alte foloase materiale
de pe urma condamnării persoanei nevinovate etc.).
8. Desfăşurarea infracţiunii de denunţare calomnioasă se poate prezenta în forma actelor de
pregătire, tentativă şi ca infracţiune consumată. Însă în cazul alin.1 art.311 CP pregătirea
infracţiunii de denunţare nu este incriminată (art.26 CP).
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se poate prezenta şi în formă de infracţiune
prelungită. De exemplu, în realizarea aceluiaşi denunţ calomnios la diferite perioade de denunţ se
inventează noi probe mincinoase.
Articolul 312. DECLARAŢIA MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU
TRADUCEREA INCORECTĂ
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea
vătămată, a concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării
incorecte de către traducător sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul
urmăririi penale sau judecării cauzei,
a) legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
b) săvârşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
[Art.312 modificat prin Legea nr. 211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. În art.312 CP sunt incriminate trei infracţiuni distincte: declaraţia mincinoasă, concluzia
falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic nemijlocit al acestor infracţiuni constă din relaţiile sociale privitoare la
activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin
declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic secundar îl constituie drepturile persoanei la libertate, demnitate,
patrimoniu etc.
Infracţiunile analizate nu au obiect material.
2. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă pot fi
săvârşite numai în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei.
Cuprinsul dintre începerea şi terminarea urmăririi penale reprezintă cadrul urmăririi penale
(art.274 şi 289 CPP). Însă infracţiunile menţionate pot fi săvârşite şi cu prilejul acţiunilor
efectuate de organele de constatare (art.273 CPP).
Prin noţiunea de judecare a cauzei în sensul art.312 CP se înţelege procedura de soluţionare
a cauzei în şedinţa de judecată a primei instanţe şi rejudecarea cauzei în instanţa de apel.
Infracţiunile prevăzute de art.312 CP pot fi săvârşite şi în cadrul şedinţei Curţii Constituţionale
(art.12, 13, 32 şi 33 CJC), precum şi la cercetarea şi examinarea cauzelor cu privire la
contravenţiile administrative (art.258-260 CCA).
3. Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prevăzute în alin.1 art.312 CP
constă din acţiunile de prezentare a declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau
traducerii incorecte.
A prezenta declaraţii mincinoase înseamnă a face declaraţii în care se denaturează
adevărul, se spune ceva ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către partea
vătămată.
Prin prezentarea concluziei false se înţelege acţiunea de a prezenta rapoarte cu concluzii ce
nu corespund adevărului cu prilejul efectuării de către specialist sau expert a constatării tehnico-
ştiinţifice sau medico-legale şi - respectiv - a expertizei. Constituie element material al
concluziei false şi afirmaţiile mincinoase făcute de expert la audiere în condiţiile art.153 CPP.
A prezenta o traducere incorectă înseamnă a efectua în scris o traducere mincinoasă fie
prin afirmaţii mincinoase făcute de traducător în operaţiunile de traducere sau prin omisiune,
adică de trecere sub tăcere a unor idei care urmau a fi traduse.
Acţiunea de a prezenta declaraţii mincinoase trebuie să se refere la acele împrejurări de
fapt, pe care martorul le ştie în legătură cu cauza respectivă şi care pot servi la constatarea
fondului cauzei sau a altor împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. De aceea
deducţiile sau presupunerile martorului nu constituie elementul material al infracţiunii prevăzute
de art.312 CP, chiar nici în cazul în care ele se referă la împrejurările esenţiale ale cauzei.
De asemenea, martorul sau partea vătămată trebuie să fie întrebat asupra împrejurărilor
cauzei. În cazul în care ei, nefiind întrebaţi, în declaraţiile lor ascund şi nu spun tot ce ştiu în
cauză (trec sub tăcere unele împrejurări), omisiunile lor nu constituie declaraţie mincinoasă, ci
eschivare de a face declaraţii, prevăzută ca infracţiune în art.313 CP.
Pentru existenţa infracţiunii de declaraţie mincinoasă, concluzie falsă, interpretare sau
traducere incorectă trebuie respectate de către organele judiciare prevederile legii privind
jurământul şi avertizarea martorului, părţii vătămate, specialistului, expertului, interpretului şi
traducătorului despre răspunderea lor penală pentru acţiunile menţionate în art.312 CP. Or, nu
pot fi admise ca probe datele obţinute cu încălcarea esenţială a legii (p.8 alin.1 art.94 CPP).
4. Acţiunile prevăzute în alin.1 art.312 CP constituie elementul material al infracţiunilor
prevăzute în alin.2 art.312 CP în formă agravantă în cazul în care ele sunt:
legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave (a se vedea comentariul la alin.4-6 art.16 CP) referitoare la noţiunile
acestor categorii de infracţiuni;
săvârşite din interes material (a se vedea p.7 din comentariul la prezentul articol);
însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare. În acest caz se are în vedere
săvârşirea altor acţiuni decât declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea
incorectă în scopul afirmaţiilor mincinoase de învinuire. De exemplu, instigarea altor persoane
de a depune declaraţii mincinoase şi referirea în afirmaţiile sale la aceste persoane, spunând că
ele pot confirma declaraţiile depuse; pregătirea şi prezentarea unor documente sau probe false în
acest scop etc. Dacă declaraţia mincinoasă este însoţită de crearea artificială a probelor care
dezvinovăţesc inculpatul, acţiunile făptuitorului, în lipsa altor circumstanţe agravante prevăzute
de alin.2 art.312, constituie infracţiune prevăzută de alin.1 art.312 CP.
5. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP sunt formale. Această normă juridică penală nu
prevede ca, în urma faptelor descrise, să se dea o hotărâre nedreaptă, adică să survină o urmare
prejudiciabilă pentru înfăptuirea justiţiei.
6. Subiecţii activi ai infracţiunilor prevăzute de art.312 CP sunt persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani şi au statut special (martor, parte vătămată, specialist,
expert, interpret sau traducător).
Nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor menţionate persoanele care în anumite cauze
concrete şi în legătură cu anumite fapte sau împrejurări conform legii nu pot fi martori,
specialişti, experţi, interpreţi sau traducători (art.86-87, 89-90 CPP) etc.
Declaraţia mincinoasă nu poate fi săvârşită în forma participaţiei simple (coautorat), însă
este posibilă participaţia complexă. Concluzia falsă şi traducerea incorectă sunt susceptibile de
participaţie simplă şi complexă.
Toate infracţiunile incriminate în art.312 CP pot avea şi un subiect pasiv secundar
(victima), care poate fi atât persoană fizică, cât şi cea juridică.
7. Latura subiectivă a faptelor prevăzute de art.312 CP se realizează numai prin intenţie
directă. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea şi traducerea incorecte în situaţia în
care făptuitorul este sincer convins că ele sunt adevărate nu întrunesc elementele infracţiunii
prevăzute de art.312 CP.
Existenţa infracţiunilor comentate nu este condiţionată de un anumit motiv sau scop, cu
excepţia interesului material, care constituie o circumstanţă agravantă a infracţiunilor prevăzute
în alin.2 art.312 CP. Interesul material în acest caz constă în primirea de către subiecţii
infracţiunii a unor foloase pentru prezentarea declaraţiei mincinoase, concluziei false,
interpretării sau a traducerii incorecte.
8. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP se consumă nu în momentul dării declaraţiei
mincinoase, concluziei false, al prezentării interpretării sau traducerii incorecte, ci în momentul
semnării lor de către martor, partea vătămată, specialist, expert, interpret sau de către traducător.
Articolul 313. REFUZUL SAU ESCHIVAREA MARTORULUI ORI A PĂRŢII
VĂTĂMATE
DE A FACE DECLARAŢII
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii în cadrul
urmăririi penale sau al dezbaterilor judiciare
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.313 CP îl constituie relaţiile
sociale referitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a
căror existenţă este pusă în pericol prin refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de
a face declaraţii.
Infracţiunea dată nu are nici obiect juridic secundar şi nici obiect material.
2. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii constituie
infracţiune numai în cazul în care aceste acţiuni (inacţiuni) se săvârşesc în cadrul urmăririi
penale sau al judecării cauzei (înţelesul expresiei în cadrul urmăririi penale sau al judecării
cauzei este dat în p.2 al comentariului la art.312 CP).
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.313 CP se compune din acţiunea de refuz
sau inacţiunea de eschivare de a face declaraţii.
Refuzul de a face declaraţii constă din nedorinţa martorului sau a părţii vătămate de a face
declaraţii, exprimată prin acţiunea directă de a refuza oral sau în scris de a face declaraţii sau de
a da răspuns la unele întrebări puse în timpul audierii martorului sau părţii vătămate.
Eschivarea de a face declaraţii, ca şi refuzul de a face declaraţii, constă din nedorinţa de a
face declaraţii, însă ea se manifestă printr-un comportament pasiv al martorului sau al părţii
vătămate, care, fiind legal citaţi, nu se prezintă la audiere cu scopul de a nu face declaraţii. Dacă
martorul citat legal nu se prezintă la audiere din alte cauze, în acţiunile lui lipseşte componenţa
de infracţiune prevăzută de art.313 CP. În asemenea cazuri martorul poate fi sancţionat în baza
p.3 alin.3 art.201 CPP cu o amendă judiciară.
Eschivarea de a face declaraţii se poate exprima şi prin trecerea sub tăcere a unor
împrejurări legate de cauza respectivă sau prin lăsarea fără răspuns (sub tăcere) a întrebărilor
puse. Or, conform art.90 CPP, martorul este obligat să comunice tot ce ştie şi să răspundă la
întrebările puse.
Pentru ca refuzul sau eschivarea de a face declaraţii să constituie elementul material al
infracţiunii analizate, aceste acţiuni sau inacţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
refuzul sau eschivarea de a face declaraţii trebuie să fie nelegitime. De exemplu,
oficialităţile religioase conform CPP nu pot fi citate şi ascultate ca martori referitor la
circumstanţele care le-au devenit cunoscute în legătură cu exercitarea funcţiilor lor. Prin urmare,
refuzul sau eschivarea persoanelor menţionate de a face declaraţii în astfel de cazuri este legal şi
nu constituie semn al componenţei de infracţiune prevăzute de art.313 CP;
potrivit art.105 şi art.111 CPP, persoana care efectuează acţiunea procesuală este obligată
să prevină martorul sau partea vătămată asupra răspunderii penale pentru refuzul de a depune
mărturii şi să menţioneze acest lucru în procesul-verbal al audierii. Dacă organul de urmărire
penală, procurorul sau instanţa de judecată nu respectă aceste dispoziţii imperative ale legii de
procedură penală, faptul dat serveşte drept piedică pentru a trage martorul sau partea vătămată la
răspundere penală în baza art.313 CP.
Infracţiunea analizată este de pericol şi se consumă din momentul refuzului sau al
eschivării de a face declaraţii.
4. Subiecţi activi ai infracţiunii de refuz sau de eschivare de a face declaraţii sunt
persoanele fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani. Aceştia sunt martorul sau partea
vătămată, obligaţi prin lege să comunice tot ce ştiu în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă
la întrebările puse.
Persoanele care în condiţiile legii nu pot fi citate şi ascultate ca martori nu pot fi nici
subiecţi ai infracţiunii de refuz sau eschivare de a face declaraţii.
De asemenea nici o persoană nu poate fi obligată de a depune declaraţii contrar intereselor
sale sau ale rudelor apropiate. Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul bănuitului,
învinuitului, inculpatului, nu sunt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de
urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată sunt obligate să aducă aceste drepturi la
cunoştinţa persoanelor respective sub semnătură (art.90 CPP). Aceste persoane, în caz de refuz
de a face declaraţii, nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.313 CP. Însă dacă
persoanele menţionate sunt de acord şi îşi dau în mod benevol consimţământul de a fi audiate ca
martori, ele sunt obligate să spună adevărul. În astfel de cazuri, dacă persoanele menţionate fac
declaraţii mincinoase, ele pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.312 CP.
Infracţiunea de refuz sau eschivare de a face declaraţii nu poate avea decât un singur
subiect activ (autor), fapt ce exclude participaţia simplă. Ea este însă susceptibilă de a fi săvârşită
în participaţie complexă.
După natura sa juridică refuzul sau eschivarea de a face declaraţii creează o stare de pericol
numai pentru buna înfăptuire a justiţiei şi nu poate avea un subiect pasiv secundar (victimă).
5. Latura subiectivă a refuzului sau a eschivării de a face declaraţii cere ca fapta să se
realizeze numai prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că el, ca martor sau parte vătămată, este
obligat să depună declaraţii, însă nu doreşte să facă acest lucru. Din punctul de vedere al
existenţei infracţiunii, motivul refuzului sau al eschivării de a face declaraţii nu are importanţă,
însă poate fi luat în seamă la individualizarea pedepsei.
Articolul 314. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII MINCINOASE,
CONCLUZII FALSE SAU TRADUCERI INCORECTE ORI DE A SE ESCHIVA DE LA
ACESTE OBLIGAŢII
(1) Constrângerea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii mincinoase, a
expertului de a face concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului de a
face interpretări ori de a face traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste
obligaţii,
a) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) însoţită de şantaj
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute în art.314 CP, ca şi în cazul
infracţiunii precedente, îl constituie relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a adevărului
în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă în cazul dat este pusă în pericol prin
constrângerea martorului, părţii vătămate, expertului, interpretului sau a traducătorului de a face
declaraţii mincinoase, concluzii false, interpretări sau traduceri incorecte, precum şi de a se
eschiva de la aceste obligaţiuni.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la
integritatea corporală sau la libertatea morală a persoanei supuse constrângerii.
În cazul constrângerii fizice infracţiunea dată poate avea şi obiect material - corpul
persoanei supuse în mod direct acţiunii de constrângere.
2. Infracţiunea analizată este determinată de preexistenţa unei cauze penale, civile sau a
unei alte cauze în care pot fi ascultaţi martori, pot fi numiţi experţi, traducători sau interpreţi.
Pentru existenţa ei este suficient ca făptuitorul să fi considerat că persoana respectivă ar putea fi
citată în acea cauză ca martor, victimă ori numit expert, traducător sau interpret, indiferent de
faptul dacă aceste persoane au fost sau nu citate ori chemate să participe la proces în aceste
calităţi. Astfel, fapta incriminată în art.314 CP este o modalitate specială de instigare, care are
scopul să bareze calea apariţiei declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau
traducerii incorecte încă din momentul în care a apărut producerea lor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate în alin.1 art.314 CP se realizează prin acţiunea
de constrângere a martorului sau a părţii vătămate de a depune declaraţii mincinoase, a
expertului - de a face declaraţii sau concluzii false, a traducătorului sau interpretului - de a
efectua traduceri incorecte.
A constrânge în înţelesul art.314 CP înseamnă a sili, a impune martorul, partea vătămată,
expertul, traducătorul sau interpretul la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.312 sau 313 CP.
Ea trebuie să provoace o stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea persoanei supuse
acţiunii de constrângere este lezată.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală).
Constrângerea fizică se manifestă prin exercitare de violenţe generatoare de suferinţe
fizice. Considerăm că legiuitorul, la incriminarea faptei prevăzute de art.314 CP, prin
constrângere fizică a avut în vedere maltratarea sau alte acte de violenţă prevăzute în art.154 CP.
Dacă prin constrângerea fizică martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau
interpretului i se cauzează una din urmările faptelor prevăzute de art.151-153 CP, constrângerea
de a face declaraţii mincinoase, a trage concluzii false sau a efectua traduceri sau interpretări
incorecte se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.
Constrângerea psihică se poate realiza prin diferite acte ilegale de violenţă psihică, cum ar
fi ameninţarea cu omorul sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, cu deteriorarea
bunurilor ori cu răpirea martorului, interpretului, traducătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora etc.
Există constrângere ca element material al infracţiunii date şi atunci când ea este exercitată
faţă de un martor care a fost deja ascultat sau faţă de un expert care şi-a expus concluziile pentru
a-i face să revină asupra declaraţilor sau concluziilor depuse anterior.
Prin expresia constrângere însoţită de şantaj din alin.2 art.314 CP se are în vedere
constrângerea însoţită de ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau a altor
informaţii de natură să intimideze martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau
interpretul, rudele sau apropiaţii acestora, cu scopul de a-i determina să facă declaraţii, concluzii
sau traduceri incorecte.
Nu constituie ameninţare şi nu există element material al infracţiunii analizate în acţiunea
de atenţionare a unei peroane cu privire la exercitarea împotriva ei a unui fapt legal, cum ar fi
denunţarea unei infracţiuni pe care aceasta a săvârşit-o.
Componenţa acestei infracţiuni este formală şi ea se consumă în momentul exercitării
constrângerii, indiferent de faptul dacă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau
interpretul au îndeplinit cerinţele făptuitorului sau nu. Dacă persoanele menţionate, sub influenţa
constrângerii, au făcut declaraţii mincinoase, au tras concluzii false sau au efectuat traduceri ori
interpretări incorecte, problema răspunderii lor penale se soluţionează conform art.39 CP.
ani.
Infracţiunea dată poate avea şi un subiect pasiv, secundar; în cazul constrângerii fizice a
martorului, părţii vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului li se pot cauza dureri
fizice sau leziuni corporale.
În alin.2 art.314 este prevăzută o răspundere penală sporită, în cazul în care fapta este
săvârşită de o organizaţie criminală sau de către un grup criminal organizat. Noţiunile de grup
criminal organizat şi organizaţie criminală sunt date în art.46-47 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii comentate se caracterizează prin intenţie directă.
Făptuitorul înţelege caracterul prejudiciabil al faptei şi doreşte să constrângă martorul, partea
vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul cu scopul de a-i determina să nu-şi îndeplinească
cinstit obligaţiunile.
Activitatea obiectivă a făptuitorului este subordonată unui scop indicat expres în art.314
CP, aceluia de a determina martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul să
facă declaraţii mincinoase, să tragă concluzii false sau să efectueze traduceri incorecte, sau să se
eschiveze de la aceste obligaţiuni. Dacă constrângerea faţă de aceste persoane este exercitată cu
alte scopuri, cum ar fi constrângerea martorului pentru a spune adevărul, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.314 CP.
Motivul faptei nu are relevanţă asupra calificării penale, însă stabilirea lui este necesară
pentru o mai bună individualizare a pedepsei.
6. Infracţiunea prevăzută de art.314 ca o infracţiune comisivă (de acţiune) şi intenţionată
poate apărea şi în faza actelor de pregătire. De exemplu, făptuitorul pregăteşte materiale
compromiţătoare împotriva martorului pentru a-l determina să facă declaraţii mincinoase. Fiind
după construcţia sa o componenţă de infracţiune formală, aceasta nu este susceptibilă de
tentativă. Activitatea infracţională poate continua şi după consumarea infracţiunii. Astfel, actele
repetate de constrângere, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale, constituie o
infracţiune unică în formă prelungită, care se epuizează în momentul ultimului act de
constrângere.
Articolul 315. DIVULGAREA DATELOR URMĂRIRII PENALE
(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care efectuează
urmărirea penală
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează
urmărirea penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi
penale, dacă această acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate
sau reprezentanţilor acestora ori dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
până la 3 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi buna activitate a organelor de urmărire penală.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în divulgarea de către o persoană participantă la
actele de urmărire penală a datelor obţinute contrar interdicţiei procurorului sau a ofiţerului de
urmărire penală. Divulgarea datelor de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în scris, prin
intermediul mijloacelor de informare în masă, la televiziune, radio etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul divulgării datelor urmăririi penale
prin orice mijloc şi oricărei persoane, indiferent de urmările care au survenit pentru efectuarea
urmăririi penale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana
conştientizează că divulgă datele urmăririi penale obţinute la efectuarea actelor de procedură
penală şi doreşte să le divulge altor persoane, contrar interdicţiei persoanelor care efectuează
urmărirea penală. Consimţământul procurorului sau al altor persoane care efectuează urmărirea
penală pentru a divulga datele obţinute la urmărirea penală nu constituie componenţa de
infracţiune în sensul acestui articol.
5. Pentru a proteja datele obţinute la urmărirea penală, persoanele care efectuează urmărirea
penală, conform procedurii penale, în caz de necesitate, pot lua de la martor, partea vătămată,
partea civilă, partea responsabilă civilmente sau a reprezentanţilor lor, apărător, expert,
specialist, interpret şi de la alte persoane care asistă la acţiunile de urmărire penală o declaraţie în
scris de prevenire despre răspunderea pe care o vor purta (art.315 CP).
Lipsa declaraţiei de a nu divulga datele urmăririi penale exclude răspunderea penală a
persoanelor indicate în alin.1 al acestui punct comentat.
6. Conform alin.2, subiect special al infracţiunii, în cazul în care au fost divulgate datele
urmăririi penale, cu condiţia că această divulgare a datelor a cauzat daune morale, materiale
martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori l-a făcut pe vinovat să se eschiveze
de la răspundere, devin persoanele care efectuează urmărirea penală (procurorul, ofiţerul de
cercetare penală) sau persoanele care controlează desfăşurarea urmăririi penale (procurorul,
judecătorul, judecătorul de instrucţie, şeful organului de urmărire penală). Aceste persoane
poartă răspundere în conformitate cu legea.
Articolul 316. DIVULGAREA DATELOR PRIVIND MĂSURILE DE SECURITATE
APLICATE FAŢĂ DE JUDECĂTOR ŞI PARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător,
executorul judecătoresc, partea vătămată, martor sau alţi participanţi la procesul penal,
precum şi faţă de rudele apropiate ale acestora, dacă fapta a fost săvârşită de către o persoană
căreia aceste date i-au fost încredinţate în virtutea atribuţiilor de serviciu,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei şi buna activitate a instanţei judecătoreşti, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea,
drepturile fundamentale ale judecătorului, executorului judecătoresc, ale părţii vătămate, ale altor
participanţi la procesul penal, precum şi ale rudelor apropiate ale acestora.
2. Latura obiectivă constă în divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă
de judecător sau executorul judecătoresc sau faţă de alte persoane conform legii (art.27 al Legii
cu privire la statutul judecătorului nr.544-XIII din 20.07.95, MO nr. 26.10.95; Legea privind
protecţia de stat a părţii vătămate, a martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în
procesul penal nr.1458-XIII din 28.01.98, MO nr.26-27 din 26.03.98).
Componenţa acestei infracţiuni există şi în cazul în care au fost divulgate măsurile de
securitate aplicate şi faţă de rudele apropiate ale persoanelor indicate la alin.1 al articolului
comentat, de către o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste date în virtutea funcţiei.
3. Noţiunea de rude apropiate ale persoanelor stipulate în alin.1 art.316 coincide cu
prevederile art.134 şi punctul 2 comentat la art.305.
4. Prin noţiunea de urmări grave din alin.2 se au în vedere decesul, cauzarea unui
prejudiciu în proporţii mari şi deosebit de mari, în conformitate cu prevederile art.126,
survenirea unei boli psihice sau aplicarea torturii, maltratării, tratamentului inuman şi degradant
în privinţa persoanelor aflate sub măsurile de securitate.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana
conştientizează şi doreşte divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de
judecător şi participanţi la procesul penal.
6. Subiectul infracţiunii este unul special - persoana responsabilă de datele cu privire la
măsurile de securitate aplicate faţă de persoanele indicate în alin.1 în virtutea atribuţiilor de
serviciu.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care datele privind măsurile de
securitate aplicate faţă de persoanele stipulate în acest articol au fost transmise cel puţin unei
persoane.
Articolul 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE
(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvârşită de persoana care execută pedeapsa cu
închisoare sau cu arest, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,
c) însoţită de aplicarea violenţei;
d) săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme
1. Unul din principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul
obligatoriu al sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM).
În scopul asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive
pronunţate în cadrul justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea
evadării.
Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 CP şi se prezintă sub două variante. În
alin.1 se incriminează fapta de evadare în varianta simplă (tip), iar în alin.2 este incriminată fapta
în varianta agravată.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale
referitoare la buna înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al
măsurilor privative de libertate luate provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al
pedepselor privative de libertate. În cazul evadării însoţite de aplicarea violenţei (alin.2 art.317
CP) infracţiunea dată poate avea şi un obiect juridic secundar - relaţiile sociale referitoare la
integritatea fizică sau sănătatea persoanei.
Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest caz obiectul material
al infracţiunii de evadare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune
de evadare din locurile de deţinere. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
Acţiunea de evadare din locurile de deţinere constituie o sustragere de la privarea de
libertate la care persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de
deţinere.
Locurile de deţinere sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa cu
închisoare sau cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele faţă
de care a fost dispusă măsura preventivă - arestarea preventivă. De asemenea se consideră evadat
cel care fuge de sub escortă, din mijloacele de transport în timpul etapării deţinutului, din biroul
procurorului sau al ofiţerului de urmărire penală, din şedinţa de judecată etc.
Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace.
Astfel, evadarea poate fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de deţinere, escaladare,
travestire, substituire de persoane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau
inducerea pazei în eroare, coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte
evadarea (de exemplu - prin mituire, distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se
întrunesc condiţiile unei alte infracţiuni, suntem în prezenţa unui concurs de infracţiuni evadare
plus fapta penală respectivă.
4. Subiect activ (autor) al evadării pot fi două categorii de persoane:
condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;
bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă -
arestarea preventivă.
Aceste persoane pot fi subiecţi ai evadării în cazul în care ele sunt condamnate sau arestate
preventiv legal. În cazul în care persoana se află în locul de deţinere şi evadează, iar ulterior ea
este recunoscută nevinovată de săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această
persoană nu poate fi trasă la răspundere penală pentru evadare. În momentul evadării persoana
nu avea calitatea legală de condamnat, bănuit, învinuit sau inculpat. În afară de aceasta, în cazul
evadării prevăzute de alin.1 art.317 CP subiect al infracţiunii date poate fi numai persoana care a
atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.2 art.317 - persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 14 ani (alin.2 art.21 CP).
Subiectul pasiv secundar (parte vătămată) al evadării poate fi persoana împotriva căreia au
fost folosite violenţele.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul
infracţiunii este sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal.
Motivul evadării nu are importanţă pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă
pentru individualizarea răspunderii penale şi a pedepsei.
6. Evadarea săvârşită în mod repetat sau însoţită de aplicarea violenţei ori săvârşită cu
aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme, precum şi săvârşită de două sau
mai multe persoane, constituie varianta agravată a evadării prevăzute de alin.2 art.317 CP.
Prin evadare săvârşită repetat se înţelege săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de
evadare, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat
termenul de prescripţie (art.32 CP).
Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai
împotriva persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva
oricărei alte persoane care încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare
(personalul tehnic sau auxiliar al penitenciarului, alţi deţinuţi etc.).
În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una din
consecinţele prevăzute în art.145 sau art.151-153 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs
ideal cu una din aceste infracţiuni.
Înţelesul termenului de arme şi al expresiei altor obiecte folosite în calitate de arme folosit
în textul alin.2 art.317 CP este dat în art.129 CP. Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau
dispozitivele declarate astfel prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar
putea fi folosite ca arme sau care au fost întrebuinţate pentru atac.
Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme atrage răspunderea penală
conform alin.2 art.311 CP numai în cazul în care ea a contribuit efectiv la evadare. Nu constituie
evadare în formă agravată acţiunile făptuitorului care, de exemplu, avea asupra sa armă, dar pe
care nu a folosit-o în scopul de a facilita evadarea.
Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul a avut în vedere
înţelegerea sau cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).
Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune
distinctă în art.318 CP - înlesnirea evadării (a se vedea p.2 din comentariul la art.318 CP).
7. Evadarea este o infracţiune de acţiune, săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se
manifeste atât în forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.
Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată în momentul
în care cel aflat legal în locurile de deţinere a ieşit complet din această stare, devenind liber în
urma activităţii sale ilegale.
Articolul 318. ÎNLESNIREA EVADĂRII
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
(3) Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o
infracţiune gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă
(4) Înlesnirea evadării, săvârşită din imprudenţă, de către o persoană care avea obligaţia
să-l păzească pe cel evadat
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de înlesnire a evadării este acelaşi ca şi al
infracţiunii de evadare (a se vedea p.2 al comentariului la art.317 CP).
După construcţia sa componenţa de infracţiune de înlesnire a evadării nu poate avea obiect
juridic secundar şi nici obiect material.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în formă simplă (alin.1 art.318 CP)
se manifestă prin activitatea de înlesnire a evadării.
A înlesni evadarea înseamnă a contribui la o evadare, a da ajutor sau sprijin unei persoane
care execută pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi unei persoane care se află sub arest
preventiv pentru a săvârşi infracţiunea de evadare din locurile de deţinere prevăzută de art.317
CP atât în forma ei tipică (simplă), cât şi în forma agravată. Înlesnirea evadării poate fi realizată
prin acţiune sau inacţiune. Ea poate consta într-o contribuţie morală (darea de sfaturi, indicaţii,
prestarea unor informaţii etc.) sau materială (înlăturarea de obstacole, acordarea de mijloace sau
instrumente etc.).
Expresia din alin.1 art.318 CP înlesnirea prin orice mijloace a evadării cuprinde în
conţinutul său şi actele de determinare, de organizare şi de dirijare a realizării evadării. Or,
conform alin.1 art.42 CP, organizatorul şi instigatorul prin activităţile lor infracţionale contribuie
de asemenea la săvârşirea infracţiunii de către autor.
Contribuţia poate interveni înainte sau în timpul evadării. Dacă ajutorul a fost acordat unui
deţinut după evadare, această activitate nu constituie înlesnire la evadare, ci infracţiune de
favorizare a evadării, care este incriminată numai în cazul favorizării evadării în formă agravată
(art.323 CP).
Modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea nu au importanţă pentru existenţa
acestei infracţiuni, deoarece textul alin.1 art.318 CP indică direct că înlesnirea evadării poate fi
săvârşită prin orice mijloace. Dacă modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea - prin
natura lor juridică - constituie infracţiune, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca
înlesnire la evadare şi ca infracţiune prevăzută de norma juridică penală respectivă din partea
specială a CP. De exemplu, în cazul în care făptuitorul acordă ajutor deţinutului pentru a evada
prin aplicare de violenţă, care nu a provocat părţii vătămate urmările prevăzute la art.151-153,
înlesnirea evadării se află în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art.154 CP.
Urmarea prejudiciabilă a înlesnirii evadării constă într-o stare de pericol creată de această
activitate infracţională pentru înfăptuirea normală a justiţiei.
ani.
Infracţiunea de înlesnire a evadării poate fi săvârşită atât în participaţie simplă, cât şi în
participaţie complexă, însă acest fapt nu are importanţă pentru calificarea justă a acţiunilor
făptuitorului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în forma ei tipică şi forma agravată
(alin.1-3 art.318 CP) se realizează numai cu intenţie directă.
Scopul acestei infracţiuni constă în dorinţa făptuitorului de a-l ajuta pe cel deţinut să
evadeze. Alte scopuri şi motivul înlesnirii evadării nu au importanţă pentru existenţa acestei
infracţiuni.
5. Dispoziţia alin.2 art.318 CP prevede înlesnirea evadării ca infracţiune agravată în cazul
în care ea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere.
Înţelesul expresiei persoană cu funcţii de răspundere este dat în art.123 CP.
6. Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune
gravă, deosebit de gravă sau excepţional de gravă constituie o altă formă agravată a infracţiunii
de evadare, prevăzută în alin.3 art.318 CP.
Spre deosebire de alin.1 şi 2 art.318 CP, în alin.3 art.318 CP este incriminată ca infracţiune
nu numai înlesnirea persoanelor care se află sub arest preventiv, ci şi a persoanelor reţinute. Prin
persoane reţinute se are în vedere orice persoană indicată în art.165 CPP privată de libertate pe o
perioadă nu mai mare de 72 ore în locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
De asemenea în conţinutul expresiei înlesnirea evadării unei persoane condamnate se are
în vedere nu numai persoana care execută pedeapsa cu închisoarea, ci şi cea care execută
pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă. Or, termenul de evadare în general (nu în sensul îngust din
alin.1 art.317 CP) are înţelesul de părăsire ilegală a locurilor de deţinere, iar detenţiunea pe viaţă
constă din privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul vieţii în penitenciar de tip închis
(art.71-72 CP).
La categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave se referă acele
infracţiuni care sunt clasificate astfel în alin.4-6 art.16 CP. Subiectul activ al înlesnirii evadării în
varianta dată poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. În afara formei intenţionate simple (tipice) şi a celor agravate, în alin.4 art.318 CP este
incriminată înlesnirea evadării săvârşite din imprudenţă, de către o persoană care avea
obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat.
Latura obiectivă a înlesnirii evadării în această variantă se poate manifesta ca şi în cazul
formelor de înlesnire a evadării prevăzute în alin.1-2 art.318 CP, care se deosebeşte de ele prin
obligaţiunea subiectivă cu care se săvârşeşte fapta şi prin calitatea specială a făptuitorului.
Înlesnirea evadării în formularea din alin.4 art.318 CP poate fi săvârşită numai de o
persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat. La aceste persoane se referă
persoanele care fac parte din personalul serviciului de pază, supraveghere şi escortare a
deţinuţilor. Prin urmare, subiect al infracţiunii menţionate poate fi numai o persoană dintre cele
menţionate, care, în exerciţiul funcţiilor sale de serviciu, a înlesnit din imprudenţă evadarea unui
deţinut pe care îl păzea.
Atitudinea subiectivă a făptuitorului poate lua una din modalităţile imprudenţei fie de
sineîncredere uşuratică, fie de neglijenţă (art.18 CP).
Dacă înlesnirea a fost făcută intenţionat de către o persoană care avea obligaţiunea să-l
păzească pe cel evadat, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare în
una din formele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP.
8. Înlesnirea evadării poate apărea sub forma actelor de pregătire sau de tentativă numai în
cazul săvârşirii ei din intenţie în toate variantele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP. De exemplu,
dacă făptuitorul, în scopul înlesnirii evadării, îi transmite deţinutului un instrument, iar ulterior în
ultimul moment este depistat până la începerea actelor de evadare, suntem în prezenţa unei
tentative de înlesnire a evadării. În momentul în care cel căruia i s-au adus înlesniri a încercat să
evadeze sau a evadat, înlesnirea se consideră consumată.
Astfel, înlesnirea evadării în forma sa consumată, fiind dependentă de începutul executării
infracţiunii de evadare, nu este susceptibilă de forma infracţiunii continue sau prelungite.
După caracterul şi gradul prejudiciabil înlesnirea evadării din imprudenţă (alin.4 art.318
CP) se referă la infracţiunile uşoare, în forma simplă (alin.1 art.318 CP) este o infracţiune mai
puţin gravă, iar în variantele agravate (alin.2-3 art.318 CP) se consideră infracţiuni grave.
Articolul 319. ESCHIVAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU ÎNCHISOARE
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe
scurtă durată din locurile de deţinere
Obiectul generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei
şi în special a activităţii normale a penitenciarelor.
1. În conformitate cu prevederile legislaţiei de executare a pedepselor penale,
condamnaţilor li se acordă permisiunea să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere
(calamităţi naturale, decesul sau boala gravă a rudelor apropiate).
2. Latura obiectivă constă în acţiuni sau inacţiuni prin care făptuitorul se eschivează a se
întoarce la locul executării pedepsei cu închisoarea.
Aceasta este o infracţiune continuă care începe din momentul neprezentării la timpul
indicat şi se consideră consumată în momentul reţinerii sau autodenunţării.
3. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă - eschivarea de la executarea
pedepsei cu închisoarea.
4. Subiectul acestei infracţiuni este unul special - condamnatul la pedeapsa cu închisoarea,
care ispăşeşte pedeapsa penală în penitenciarele RM, şi a atins vârsta de cel puţin 16 ani, căruia i
s-a permis să plece pe scurtă durată din locul de deţinere, indiferent de motivele invocate.
Articolul 320. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A HOTĂRÂRII INSTANŢEI
DE JUDECATĂ
(1) Neexecutarea intenţionată, precum şi eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii
instanţei de judecată
(2) Neexecutarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărârii
instanţei de judecată, precum şi împiedicarea executării ei,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la asigurarea
autorităţii hotărârilor judecătoreşti prin care se continuă înfăptuirea justiţiei. Obiect special
secundar sunt relaţiile sociale referitoare la drepturile cetăţenilor, care se realizează prin
executarea hotărârilor judecătoreşti.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune sau inacţiune. Acţiunea se
manifestă prin împotrivirea persoanei obligate să execute hotărârea judecătorească care se
exprimă oral sau în scris, încearcă să lovească sau loveşte, exprimă ameninţări persoanelor care
execută hotărârea, interdicţii, săvârşesc acte de corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere
obligate să controleze ori să execute această hotărâre, indiferent dacă aceste acţiuni au avut loc la
începutul, mai târziu, în cursul executării hotărârilor judecătoreşti. Inacţiunea persoanei poate fi
exprimată oral sau în scris şi prin neîntreprinderea acţiunilor necesare pentru executarea hotărârii
judecătoreşti, considerând că hotărârea nu este corectă etc.
Prin noţiunea de hotărâri ale instanţei de judecată se înţeleg hotărârile date de către
instanţă în cauzele civile, penale, contravenţionale, contencios administrativ, intrate în vigoare şi
pasibile de executare.
3. În cazul în care se pune în executare o hotărâre de către alt organ jurisdicţional şi se
manifestă împotrivire la executare nu există componenţa de infracţiune prevăzută de acest
articol.
4. În cazul în care neexecutarea hotărârii de către instanţa de judecată se manifestă prin
violenţă îndreptată împotriva persoanei care contribuie la înfăptuirea justiţiei, fapta constituie o
altă infracţiune, prevăzută de art.305 după urmările care au survenit.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neexecutării hotărârii judecătoreşti
sau al efectuării acţiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia (după caz, vătămare
uşoară sau medie, maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările
prevăzute de art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate
cerinţele colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea
pedepselor cu închisoarea.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
prin acţiunile sau inacţiunile sale nu execută intenţionat sau se eschivează de la îndeplinirea
hotărârii instanţei de judecată şi doreşte acest rezultat. Motivele neexecutării intenţionate nu
influenţează la încadrarea faptei în baza acestui articol.
7. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 al acestui articol poate fi orice persoană fizică
de la vârsta de 16 ani, subiect special al infracţiunii prevăzute de alin.2 pot fi doar persoanele cu
funcţii de răspundere prevăzute de art.123.
Articolul 321. NESUPUNEREA PRIN VIOLENŢĂ CERINŢELOR
ADMINISTRAŢIEI PENITENCIARULUI
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului,
săvârşită de o persoană care execută pedeapsa în penitenciar,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a
instituţiilor penitenciare în care se execută hotărârile judiciare penale prin care s-a aplicat
pedeapsa cu închisoarea.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni violente de nesupunere cerinţelor legitime ale
administraţiei penitenciarului (îmbrâncire, împingere, tragere afară din încăpere, spargere a
geamului, distrugere a uşilor, ferestrelor, cauzare a vătămărilor corporale uşoare sau medii,
maltratare intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de
art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate
cerinţele colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea
pedepselor cu închisoarea.
3. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă şi indirectă. Făptuitorul
conştientizează acţiunile sale, le doreşte sau acceptă survenirea urmării periculoase a faptei.
4. Subiectul infracţiunii este persoana în vârstă de la 16 ani, care execută pedeapsa cu
închisoarea în penitenciar.
Articolul 322. TRANSMITEREA ILEGALĂ A UNOR OBIECTE INTERZISE
PERSOANELOR DEŢINUTE ÎN PENITENCIARE
(1) Transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace
persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau
a altor substanţe cu efect narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este
interzisă, dacă această acţiune a fost săvârşită în mod sistematic sau în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a
instituţiilor penitenciare în care se execută pedeapsa cu închisoarea, stabilită prin hotărâre
judecătorească în cauza penală.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni intenţionate de transmitere tainică, încercare de
transmitere, prin orice mijloc, persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a
drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect narcotizant.
Alin.1 prevede şi o a doua situaţie de drept de sine stătătoare care reprezintă componenţa de
infracţiune în cazul în care făptuitorul întreprinde acţiuni de a transmite obiecte interzise în
proporţii mari sau în mod sistematic.
În proporţii mari se consideră obiectele a căror valoare reprezintă 500 şi mai multe unităţi
convenţionale, conform art.126.
Noţiunea în mod sistematic se consideră începând cu a treia acţiune similară de transmitere
a obiectelor interzise, cu excepţia obiectelor expres indicate în prima parte a alin.1, pentru care
survine răspunderea penală chiar pentru o singură acţiune.
3. Alin.2 al infracţiunii prevede componenţa de infracţiune pentru acţiunile prevăzute de
alin.1 dacă au fost comise de către persoane care au folosit situaţia de serviciu (orice colaborator
al penitenciarului, inspector, şef etc.) şi care sunt prevăzute în lista statelor penitenciarului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 323. FAVORIZAREA INFRACŢIUNII
(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau
excepţional de grave
(2) Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi
rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
1. Favorizarea este o formă de sine stătătoare de activitate infracţională reglementată în
art.49 CP şi constituie o implicare la infracţiunea deja săvârşită. Această activitate este
prejudiciabilă şi incriminată ca infracţiune distinctă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în alin.1
art.323 CP.
2. Caracterul infracţional al favorizării infracţiunii constă în faptul că ea împiedică
descoperirea operativă a infracţiunilor săvârşite, identificarea rapidă a infractorului şi pedepsirea
lui. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii date îl constituie activitatea de înfăptuire a justiţiei
penale ca valoare socială şi relaţiile sociale privitoare la realizarea principiului operativităţii în
procesul penal.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.323 CP
se realizează prin acţiunea de favorizare dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de
grave sau excepţional de grave.
Din cuprinsul dispoziţiilor acestei norme juridice penale rezultă că existenţa infracţiunii de
favorizare este condiţionată de preexistenţa unei infracţiuni şi a infractorului care a săvârşit-o.
Fapta anterioară favorizării trebuie să constituie infracţiune în înţelesul definiţiei ei date în art.14
CP. În lipsa uneia din trăsăturile esenţiale ale infracţiunii, favorizarea acestei fapte nu constituie
infracţiunea prevăzută de alin.1 art.323 CP.
În afară de aceasta, norma juridică penală citată cere ca infracţiunea anterioară să facă parte
din categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Noţiunea acestor
categorii de infracţiuni este dată în art.16 CP.
Acţiunea de favorizare a infracţiunii constă din favorizarea infractorului şi tăinuirea
mijloacelor sau instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor
dobândite pe cale criminală. Despre conţinutul acestor activităţi infracţionale a se vedea
comentariul la art.49 CP.
Ajutorul dat infractorului poate fi şi de natură morală. Astfel, darea de sfaturi cum să
procedeze pentru a se sustrage urmăririi penale sau executării pedepsei, furnizarea de informaţii
de natură de a-l ajuta pe infractor să se sustragă de la răspunderea penală constituie acte de
favorizare intelectuală a infractorului.
Nu constituie favorizare intelectuală a infractorului declaraţia mincinoasă sau denunţul
calomnios în scopul ascunderii infractorului adevărat şi al inducerii în eroare a organelor
judiciare. Acestea constituie infracţiuni distincte prevăzute de art.311-312 CP şi, având un
caracter special în raport cu prevederile alin.1 art.323 CP, ele au întâietate la aplicare. La aceste
infracţiuni se referă şi dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost
obţinute pe cale infracţională (art.199 CP).
Urmarea prejudiciabilă a favorizării infracţiunii se prezintă sub forma unei stări de pericol
pentru înfăptuirea justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă actele de favorizare l-
au ajutat efectiv pe infractor sau nu. Este suficient ca prin actele săvârşite să fi existat
posibilitatea de a-l favoriza pe infractor. Dacă ajutorul oferit nu a fost primit de infractor sau
acesta nu s-a folosit de el, fapta de favorizare nu există.
4. Subiectul infracţiunii de favorizare a infracţiunii poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Potrivit alin.2 art.323 CP, nu sunt pasibile de răspundere penală pentru favorizarea
infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. Rude
apropiate sunt copiii, părinţii, înfietorii, înfiaţii, fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii infractorului
(art.134 CP).
Pentru a beneficia de această prevedere legală, de nepedepsire, favorizatorul trebuie să fie
rudă apropiată cu toţi infractorii care au participat la săvârşirea infracţiunii favorizate. În caz
contrar dispoziţia de nepedepsire nu se aplică. De asemenea nu beneficiază de nepedepsire nici
favorizatorii care, deşi sunt rude apropiate între ei, nu sunt şi rude cu cel favorizat.
Favorizarea infracţiunii poate fi săvârşită sub orice formă de participaţie.
Latura subiectivă a favorizării infracţiunii se realizează numai prin intenţie directă. Sub
aspectul laturii subiective nu este obligatoriu ca favorizatorul să ştie calificarea juridică a
infracţiunii favorizate sau că ea se referă la infracţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional
de grave. Pentru existenţa infracţiunii analizate este important ca favorizatorul să ştie că cel
favorizat a săvârşit o infracţiune şi caracterul ei (omor, tâlhărie, violenţe etc.), că dă ajutor unui
infractor, ajutor prin care s-ar putea îngreuia sau zădărnici activitatea de înfăptuire a justiţiei.
Însă în cazurile în care alin.1 art.323 CP prevede răspunderea penală numai pentru favorizarea
infracţiunilor cu circumstanţe agravante, conştiinţa favorizatorului trebuie să cuprindă şi
cunoaşterea acestor circumstanţe. Necunoaşterea lor de către favorizator înlătură caracterul penal
al faptei. De exemplu, pentru tragerea la răspundere penală în cazul favorizării furtului repetat
(alin.2 art.186 CP), favorizatorul trebuie să ştie că cel favorizat a mai săvârşit anterior un furt, în
caz contrar în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de alin.1 art.323 CP. Or,
favorizarea infracţiunii de furt simplu (alin.1 art.186 CP) nu este incriminată în alin.1 art.323 CP.
5. Infracţiunea de favorizare se poate prezenta în forma actelor de pregătire şi ca infracţiune
consumată. Însă actele de pregătire nu sunt incriminate ca infracţiune.
Fiind o infracţiune formală, favorizarea se consumă în momentul săvârşirii actelor de
favorizare indiferent de faptul dacă au survenit sau nu anumite urmări pentru înfăptuirea justiţiei.
Totodată favorizarea infracţiunii poate apărea ca o infracţiune continuă. De exemplu,
favorizatorul păstrează timp îndelungat bunurile furate. În acest caz momentul consumării
infracţiunii de favorizare coincide cu momentul încetării acţiunii de păstrare.
Infracţiunea de favorizare se poate înfăţişa şi ca o infracţiune prelungită. De exemplu,
favorizatorul distruge cuţitul cu care a fost săvârşit omorul, iar peste un timp îl ascunde pe
făptuitorul omorului. În acest caz momentul consumării infracţiunii coincide cu ultimul act de
favorizare a infractorului.
CAPITOLUL XV
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ
(1) Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani,
titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau
avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi
îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu, ori pentru a îndeplini o acţiune
contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de
desfacere sau o oarecare decizie favorabilă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale şi cu
închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita
o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
c) cu extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale şi cu
închisoare de la 5 la 10 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
b) în proporţii deosebit de mari;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
închisoare de la 7 la 15 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani.
1. Corupere pasivă constituie fapta săvârşită de către o persoană cu funcţii de răspundere
încadrată în aparatul de stat, care fie că pretinde, primeşte direct sau indirect oferte, titluri de
valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce
nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu îndeplini, a se abţine, a întârzia ori a grăbi o acţiune
contrar obligaţiunilor de serviciu prin utilizarea autorităţii sale, precum şi pentru a obţine de la
alte autorităţi în favoarea sa ori a altor persoane distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau decizii
favorabile.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu care presupune îndeplinirea cu cinste de către funcţionarii publici şi de
către alte persoane cu funcţii de răspundere enumerate la alin.2 din acest comentariu a
îndatoririlor de serviciu şi a celor care rezultă din codurile de conduită.
Obiectul material poate fi exprimat printr-un bun primit de făptuitor sau prin acordarea unui
serviciu, a unor foloase, privilegii, avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţii de răspundere.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din acţiuni sau inacţiuni. Acţiunea poate fi
exprimată prin pretinderea sau primirea de bani, foloase ori acceptarea de promisiuni care
asigură astfel de foloase, contrar atribuţiilor sale. Inacţiunea constă în nerespingerea de către
făptuitor a atribuţiilor sale. Nu este necesar ca pretenţia formulată de făptuitor să fie satisfăcută.
A primi ceva înseamnă a accepta, a prelua, a lua ceva în posesie. A accepta o promisiune
înseamnă a exprima acordul cu privire la promisiune. Este necesar ca actul de îndeplinire sau
neîndeplinire al funcţionarului pentru care pretinde, primeşte bani sau foloase să facă parte din
sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
4. Acţiunile sau inacţiunile persoanei cu funcţii de răspundere exprimate prin pretindere sau
primire de la autorităţi a diverselor distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau orice altă decizie
favorabilă determinată de îndeplinirea ori neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea atribuţiilor de
serviciu, contrar acestora, în folos propriu sau al altor persoane, cad sub incidenţa prevederilor
art.324.
5. Prin noţiunea de corupere pasivă în mod repetat din alin.2 lit.a) se înţelege săvârşirea
uneia şi aceleiaşi infracţiuni prevăzute de alin.1 nu mai puţin de două ori cu condiţia că nu a
expirat termenul de prescripţie al tragerii la răspunderea penală.
Prin noţiunea de două sau mai multe persoane prevăzută la lit.b) se înţelege învoiala
prealabilă a două sau a mai multor persoane cu funcţii de răspundere care s-au înţeles din timp
sau după începere, dar până la consumarea infracţiunii, despre săvârşirea în comun a acestei
infracţiuni. Infracţiunea în acest caz se consideră consumată din momentul primirii bunului sau a
foloaselor de către cel puţin o persoană, indiferent de faptul dacă persoana care corupe înţelegea
sau nu că la luarea de bani, bunuri şi alte avantaje participă câteva persoane cu funcţii de
răspundere.
Estorcare de bunuri este o noţiune prevăzută la lit.c) a articolului comentat şi constă în
înaintarea de către persoana cu funcţii de răspundere, sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care
vor cauza prejudicii intereselor legale ale persoanei care corupe sau crearea intenţionată a unor
condiţii care îl impun pe acesta să dea bunuri în scopul prevenirii consecinţelor nefaste asupra
intereselor sale legale.
Noţiunea de proporţii mari prevăzută la lit.d) indică valoarea evaluată în bani a daunei
bunurilor luate de făptuitor. Evaluarea daunei se face pornind de la preţurile sau tarifele fixate
pentru serviciul dat, iar în lipsa acestor tarife - în baza rapoartelor expertizei sau a concluziei
specialiştilor la momentul săvârşirii infracţiunii. Conform prevederilor art.126 CP, cade sub
incidenţa prevederilor lit.b) fapta care, la momentul săvârşirii, a atins sau a depăşit suma de 500
de unităţi convenţionale (10.000 lei).
6. Subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi numai persoana care cade sub incidenţa
prevederilor art.123.
Persoane cu funcţii de răspundere sunt deputaţii, membrii guvernului, consilierii,
judecătorii, procurorii şi adjuncţii acestora, ofiţerii de urmărire penală, executorii judecătoreşti,
colaboratorii organelor de poliţie şi ai serviciului de informaţie şi securitate, colaboratorii
diferitelor inspecţii de stat sau de supraveghere (inspecţia fiscală, garda forestieră, serviciul
protecţiei muncii etc.).
7. Nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de corupere pasivă persoanele cu funcţii de răspundere
din organele de stat, lucrătorii instanţelor, organizaţiilor de stat care exercită numai funcţii pur
profesionale sau tehnice. Însă dacă aceste persoane, concomitent cu îndeplinirea funcţiilor, sunt
învestite şi cu funcţii de ordin administrativ, de dispoziţie sau organizatorico-economice, ele
devin subiecţi de corupere pasivă (medicul - pentru luare de bani sau de bunuri pentru eliberarea
certificatului de concediu medical sau participare la comisia de expertiză medicală, sau medico-
militară; profesorii - în cazul în care devin membri ai comisiilor de examinare sau calificare etc.).
8. Infracţiunea de corupere pasivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, făptuitorul îşi dă
seama, în momentul săvârşirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primeşte
ori care constituie obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu
toate acestea, el vrea să le pretindă sau să le primească, să accepte sau să nu respingă
promisiunea ce i s-a făcut. Totodată făptuitorul în această situaţie are reprezentarea pericolului
care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii sale de serviciu, consecinţă pe care o
doreşte. Făptuitorul urmăreşte în special îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii sau
executării unui act contrar atribuţiilor sale.
9. Prin noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere (alin.3) se înţelege persoana
cu funcţii de răspundere al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de CRM:
preşedintele, vicepreşedinţii şi deputaţii Parlamentului (art.78), prim-ministrul şi membrii
guvernului (art. 82, 98, 101), judecătorii din instanţele de judecată de toate nivelurile (art.116),
magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii (art.122), procurorul general şi procurorii
ierarhic inferiori (art.125), membrii Curţii de Conturi (art.133), preşedintele şi judecătorii Curţii
Constituţionale (art.136) etc. care coincid cu prevederile art.123 alin.2 CP.
De asemenea sub incidenţa sensului exprimat de noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de
răspundere cad persoanele al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legi organice,
funcţionarii aleşi sau numiţi în organele a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de
legile prevăzute în alin.3 art.72 CRM şi coincide cu noţiunea prevăzută la alin.2 art.123 CP. În
calitate de persoană cu înaltă funcţie de răspundere poate să apară şi orice persoană căreia
persoana cu înaltă funcţie de răspundere i-a delegat împuternicirile sale.
Noţiunea proporţii deosebit de mari atestă mărimea bunurilor oferite şi primite, evaluate în
bani. În condiţiile prevăzute la p.7 al acestui comentariu şi în conformitate cu prevederile
art.126, infracţiunea săvârşită cade sub incidenţa stipulării din lit.b) a articolului comentat, dacă
valoarea bunurilor depăşeşte, la momentul săvârşirii infracţiunii, suma de 1500 de unităţi
convenţionale de amendă (30.000 lei).
Noţiunile de grup criminal organizat şi organizaţie criminală din lit.c) se interpretează
conform prevederilor art.46 şi 47 CP.
10. Banii, bunurile, valorile, avantajele patrimoniale care au fost date persoanei cu funcţie
de răspundere sunt confiscate în beneficiul statului prin sentinţa pronunţată în instanţă drept
bunuri dobândite ilicit.
În cazul în care făptuitorul a cheltuit, a înstrăinat, a distrus valorile, bunurile, avantajele
patrimoniale, se confiscă valoarea în bani a acestor bunuri.
Articolul 325. CORUPEREA ACTIVĂ
(1) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane cu funcţie de răspundere, personal
sau prin mijlocitor, de bunuri sau servicii, enumerate la art.324, în scopurile indicate la
acelaşi articol
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2.000 la 4.000 unităţi convenţionale şi cu
a) repetat;
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324
este liberată de răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a
autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a
săvârşit-o.
1. Se consideră corupere activă acţiunile intenţionate ale oricărei persoane care promite,
oferă sau acordă un avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei persoane
cu funcţii de răspundere ca agent public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest agent public
să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale în favoarea
făptuitorului sau de a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o altă decizie
favorabilă pentru sine sau pentru altă persoană.
2. Obiectul infracţiunii de corupere activă îl constituie relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor
fapte de corupere asupra funcţionarilor publici. Activitatea persoanei cu funcţii de răspundere
trebuie să fie transparentă, echitabilă, imparţială şi să respecte interesul general al societăţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin săvârşirea a cel puţin unei acţiuni
prevăzute în art.324: promite ori acordă oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, prestări servicii, privilegii sau alte avantaje unei persoane cu funcţii de răspundere
în domeniul public, ce nu i se cuvin, pentru ca acesta să îndeplinească, să întârzie sau să nu
îndeplinească acţiuni ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale agentului public, ori pentru a
îndeplini o acţiune contrar acestei obligaţiuni, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii,
funcţii, pieţe de desfacere sau o anumită decizie favorabilă.
La latura obiectivă a coruperii active se utilizează principiul oglinzii în coroborare cu
coruperea pasivă (art.324 CP).
Obligaţiunile persoanei corupte pasiv coincid cu promisiunile, ofertele sau darea de bunuri,
avantaje, prestări servicii, alte foloase stipulate în lege, pe care persoana coruptă activ le oferă
acestuia. Tot ce face persoana coruptă activ şi acceptă persoana coruptă pasiv se realizează pe
bază de coroborare şi acceptare reciprocă, acţiunile fiind apreciate ca infracţiuni, însă încadrarea
este deosebită: conform prevederilor art.324 CP - pentru persoana coruptă pasiv şi conform
prevederilor art.325 CP - pentru persoana coruptă activ.
4. Noţiunea de promisiune presupune situaţia în care persoana cu funcţii de răspundere se
angajează să furnizeze un bun, avantaj necuvenit ulterior sau în cazul în care persoana coruptă
pasiv a căzut de acord ca bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior persoanei corupte
pasiv.
Oferire corespunde situaţiei în care persoana cu funcţii de răspundere îşi arată
disponibilitatea de a furniza bunul sau avantajul necuvenit în orice moment.
Darea corespunde situaţiei în care bunul, avantajul necuvenit este predat persoanei corupte
pasiv sau unui terţ, cum ar fi un membru al familiei sale, o organizaţie care aparţine acesteia,
partidul politic la care el a aderat. În cazul în care mita a fost predată unui terţ, agentul public
cunoaşte momentul de predare.
Prin avantaje necuvenite înţelegem diverse forme de împrumuturi de bani, alimente şi
băuturi, accelerarea tratării, perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare etc., fapt care
ameliorează nemeritat situaţia, în raport cu cea pe care o avusese persoana coruptă pasiv înaintea
infracţiunii.
5. Noţiunile repetat, două sau mai multe persoane şi în proporţii mari, prevăzute la alin.2,
şi proporţii deosebit de mari, grup criminal organizat sau organizaţie criminală, prevăzute la
alin.3, vor fi interpretate conform p.4 şi 8 din comentariile de la art.324 CP.
6. Subiectul coruperii active poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta
de 16 ani şi care poate activa de sine stătător sau cu participaţie sub formă de coautorat sau
complicitate, prevăzută de art.21 CP.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama
că promite, oferă sau dă unui funcţionar, unei persoane cu funcţii de răspundere bani, bunuri sau
alte avantaje, săvârşind prin această acţiune un act de corupere, doreşte producerea urmărilor
periculoase pentru buna desfăşurare a activităţii de serviciu şi pentru activitatea organelor
autorităţilor publice.
8. Persoana care a promis, a oferit, a dat bunuri ori a realizat serviciile enumerate în art.324
CP este liberată de răspundere penală dacă banii, bunurile şi alte avantaje au fost estorcate de la
ea sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală cunosc
infracţiunea pe care a săvârşit-o sau a denunţat anticipat faptul.
9. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc în momentul în care făptuitorul
promite, oferă sau dă funcţionarului - agent public bani, bunuri sau avantaje necuvenite în scopul
ca acesta să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale sau pentru
a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, piaţă de desfacere sau o altă decizie favorabilă,
indiferent de natura lor şi de faptul că acestea sunt pentru sine sau pentru altcineva.
Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ
(1) Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje
patrimoniale, acceptarea de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru
sine sau pentru o altă persoană, săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă
sau care susţine că are influenţă asupra unui funcţionar, în scopul de a-l face să
îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de serviciu, indiferent
dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite,
(2) Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit,
săvârşite:
a) repetat;
c) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari,
a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500
1. Alin.1 art.326 CP explică traficul de influenţă la general în sensul că faptă exprimată
prin primirea ori pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare,
acceptarea de promisiuni, de daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau
foloase, săvârşită de către o persoană care are influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă
asupra unui funcţionar pentru a-l determina să săvârşească ori să nu săvârşească un act ce intră în
atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu săvârşite, au produs sau
nu rezultatul scontat.
Făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani sau al altor bunuri, avantaje
necuvenite - să intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu care se face înţelegerea.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a
serviciilor publice a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor
persoane care, speculând influenţa lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în
corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să
facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.
3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor
sume de bani, bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul
determinării unui funcţionar să îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile
sale de serviciu.
A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale înseamnă preluarea
de către făptuitor a unei sume de bani, a altor bunuri, iar acceptarea serviciilor, bunurilor,
avantajelor... presupune manifestarea acordului cu privire la promisiunile date sau înţelegerea de
moment sau pe viitor a acestor persoane asupra valorilor şi bunurilor care urmează a fi transmise
sau luate.
Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin
ameninţare, violenţă, şantaj.
Înţelegerile, acceptările, estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot
avea loc direct între persoanele interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru
sine, cât şi pentru o altă persoană.
4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele:
a) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului
public care urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu;
b) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau
să nu facă un act care depinde de funcţiile lui de serviciu;
c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă funcţionarul în folosul persoanei
interesate să urmeze după acţiunile făptuitorului care a promis, a pretins, a acceptat, a primit
bunuri, bani etc. În cazul în care făptuitorul nu a intervenit către funcţionarul vizat în interesul
persoanei respective, iar funcţionarul a îndeplinit actul solicitat şi făptuitorul ştia despre aceasta,
fapta nu constituie trafic de influenţă, ci escrocherie.
5. Termenul repetat prevăzut la alin.2 presupune săvârşirea a două şi mai multor infracţiuni
prevăzute de art.326 CP de către făptuitor în folosul uneia şi aceleiaşi sau al altei persoane
interesate.
Prin primire de bunuri sau avantaje în proporţii mari se înţelege aprecierea în bani a
valorilor transmise la nivelul preţurilor de piaţă sau în baza raportului de expertiză ori al
specialiştilor. Conform prevederilor art.126 CP, dauna în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi
convenţionale (10.000 lei).
6. Termenul primire de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari se caracterizează
prin mărimea daunei evaluate în bani. Conform comentariului prevăzut la p.7, sub incidenţa
prevederii legale stipulate în alin.3, lit.a) cade dauna care depăşeşte 1500 de unităţi
convenţionale (30.000 lei).
Conţinutul sintagmei în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii
criminale din alin.3, lit.b) este prevăzut în art.46 şi 47 CP care urmează să fie apreciat în mod
adecvat.
7. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează
prin două sau toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani,
bunuri...) personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale
diferite de timp, reprezintă în ansamblu o unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a interveni în faţa
unui funcţionar pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce intră în
obligaţiunile lui pentru trafic de influenţă (pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).
8. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani. Dacă fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care
urmează să-l îndeplinească funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de
infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va
beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.
9. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de
intenţie directă, adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă
asupra unui funcţionar, prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină funcţionarul să
facă sau să nu facă, să obţină sau să întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă nu
este necesar ca acest scop să fie realizat, fiind suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat
la momentul primirii sau pretinderii unui bun sau avantaj.
10. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de
influenţă urmează să fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca
bunuri dobândite ilicit.
Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta urmează să achite
în folosul statului echivalentul lor în bani.
Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU
1. Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de
serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice,
b) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
3. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale,
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a
activităţii organelor autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor
cu funcţii de răspundere în scopul îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod
corect, cu respectarea intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
2. Persoană cu funcţii de răspundere este persoana care cade sub incidenţa prevederilor
art.123 CP. Punctele 5 şi 6 din comentariul de la art.324 CP se aplică respectiv.
Nu cad sub incidenţa noţiunii de persoană cu funcţii de răspundere persoanele angajate în
organele autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept şi în
alte organe de stat care execută doar atribuţii profesionale sau tehnice (ingineri, medici,
electricieni, grefieri etc.).
3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-
o acţiune în cazul îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul
neîndeplinirii unui act care urma să fie îndeplinit.
Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte
atribuţiile, drepturile şi obligaţiunile persoanei cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în
alte acte subordonate legii, care reglementează activitatea de serviciu a acesteia.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, când desfăşoară activităţi legate de atribuţiile sale de putere şi de serviciu.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către făptuitor trebuie să
aibă neapărat la bază un interes material ori alte interese personale, dacă aceste acţiuni sau
inacţiuni au cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite
prin lege ale persoanelor fizice sau juridice. Dacă aceste urmări lipsesc, nu poate fi vorba de
răspundere penală.
4. Interesele generale ale societăţii, încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor,
crearea obstacolelor sau tulburărilor în activitatea organelor puterii şi a altor instituţii publice,
încălcarea ordinii de drept, tăinuirea infracţiunilor săvârşite etc. sunt considerate obiective asupra
cărora se orientează acţiunile de cauzare de daune în proporţii considerabile intereselor publice.
Sfera destul de largă a intereselor care poate exprima activitatea persoanei în concordanţă
cu interesele generale ale societăţii, pe care legea le recunoaşte şi le garantează (dreptul la
proprietate, dreptul la viaţă, dreptul la apărare, dreptul la siguranţa personală, dreptul la libera
asociere, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul la învăţătură, libera concurenţă, libertatea
conştiinţei etc.), se consideră daune în proporţii considerabile cauzate drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar
public sau orice alt funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea
de autor al infracţiunii. Orice alte persoane care participă la infracţiune apar în calitate de
organizatori, instigatori, complici sau coautori.
6. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi
directă sau indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce atingere
intereselor publice sau drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, urmărind
sau acceptând producerea acestui rezultat.
Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui articol.
7. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate
urmări alt interes personal.
Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte scopul de a dobândi
bunuri materiale, bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin îndeplinirea sau
neîndeplinirea abuzivă a atribuţiilor sale de serviciu, dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii
pasive.
Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a avea alte avantaje,
nepatrimoniale, prestări servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de serviciu, susţinere
profesională sau de a-şi ascunde incompetenţa etc., dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii
pasive.
Dacă, în urma abuzului de serviciu, a fost delapidată, prin înşelăciune sau abuz de
încredere, averea străină încredinţată pentru administrare făptuitorului, calificarea acţiunilor
acestuia se va face numai în baza art.190, 191, 196 CP. Însă dacă abuzul de serviciu a fost
săvârşit din motive de profit, dar nu a avut drept scop sustragerea averii, acţiunea cade sub
incidenţa prevederilor art.327 CP.
8. Prin noţiunea de acţiune săvârşită repetat (alin.2 lit.a) se presupune săvârşirea de către
acelaşi făptuitor a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.327 CP.
Prin sintagma săvârşit de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere din lit.b) se înţeleg
persoanele care sunt alese sau numite în modul prevăzut de CRM sau de o lege organică
(miniştri, deputaţi, judecători, procurori, comisari...). Comentariul de la p.8 al art.324 CP se
aplică respectiv.
Sintagma soldată cu urmări grave din lit.c) urmează să fie apreciată, de la caz la caz,
pornindu-se de la împrejurările concrete ale cauzei, dacă au fost stabilite avarii cu pagube
enorme, oprirea şi staţionarea transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea
activităţii unei instituţii sau întreprinderi, cauzarea unui prejudiciu material, indiferent de forma
de proprietate, în proporţii deosebit de mari, mai mult de 1500 unităţi convenţionale (30.000 lei),
cauzarea de deces sau de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii chiar în privinţa unei
singure persoane.
9. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale, prevăzut la alin.3, trebuie coroborat cu prevederile
art.46 şi 47 CP.
10. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii
făptuitorului, au survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau
juridice.
Articolul 328. EXCESUL DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE
SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc
în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
2. Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei;
b) de aplicarea armei;
c) de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
b) săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
1. Toate persoanele cu funcţii de răspundere trebuie să aibă o comportare corectă şi
cuviincioasă faţă de persoanele cu care intră în legătură în timpul exercitării atribuţiilor de
serviciu. Este interzis ca un funcţionar aflat în funcţie de serviciu să folosească un limbaj violent
sau acte de violenţă psihică sau fizică împotriva unei persoane.
Dacă un funcţionar public sau alt funcţionar reprezentant al puterii comite asemenea
acţiuni, fapta aduce atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor de
serviciu.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu a organelor administraţiei publice, organelor de drept şi a altor organe de
stat.
Drept obiect material al infracţiunii apare corpul uman în cazul lovirilor şi actelor de
violenţă aplicate sau proprietatea persoanei fizice sau juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile sau inacţiunile făptuitorului
care întrebuinţează expresii jignitoare faţă de o persoană, insulta, calomnia, actele de violenţă
împotriva persoanei, alte acţiuni care depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice.
4. O condiţie obligatorie de răspundere penală pentru excesul de putere sau depăşirea
atribuţiilor de serviciu constă în faptul că trebuie să existe legătura directă între acţiunile
făptuitorului, ca persoană cu funcţii de răspundere, competenţele ei, date prin lege sau printr-un
act subordonat legii, şi urmările survenite. Dacă urmările survenite au fost cauzate de acţiuni
care nu au fost legate de atribuţiile de serviciu, aceste acţiuni pot fi încadrate după obiect şi
intenţie respectiv (art.150-157, 162 CP etc.).
5. Pentru calificarea daunelor în proporţii considerabile aduse intereselor publice sau
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor este valabil comentariul de la punctul 4
al art.327.
Drept daune demnităţii şi sănătăţii persoanei sau legate de încălcarea drepturilor
constituţionale se consideră acţiunile ce depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege (a se vedea comentariul de la art.327 p.4).
6. Subiectul. Ca autor în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu
poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea comentariul de la p.2 al art.327 şi
p.5-6 ale art.324 CP).
Organizator al infracţiunii, instigator sau complice poate fi orice persoană.
7. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu prevăzut în alin.2 însoţit: de
aplicarea violenţei lit.a) se consideră cazul în care făptuitorul aplică violenţa şi persoanei
vătămate îi sunt cauzate vătămări uşoare şi medii integrităţii corporale sau sănătăţii; de aplicarea
armei lit.b) se consideră cazul în care făptuitorul a aplicat nelegitim arma de foc sau alte
mijloace speciale pentru a influenţa psihic sau fizic asupra persoanei vătămate; de tortură sau
acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate lit.c) se consideră cazul în care făptuitorul a
cauzat victimei multiple lovituri care cauzează acesteia dureri şi suferinţe fizice sau presiuni
psihice, care produc suferinţe morale, insultă şi calomnie prin cuvinte înjositoare, prin cuvinte
necenzurate (asemenea acţiuni pot fi smulgere a părului de pe cap, corp, aruncare şi târâre pe jos,
cauzare a echimozelor, sperierea persoanelor cu fapte păgubitoare asupra rudelor apropiate,
ameninţarea cu lovituri, îmbrânciri, pişcături, acţiunea curentului electric sau cu agenţi termici
asupra corpului etc.).
Dacă în urma torturii au survenit vătămări grave, aceste acţiuni pot fi încadrate în
conformitate cu prevederile alin.3 al acestui articol.
8. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă sau indirectă. În ambele cazuri
făptuitorul îşi dă seama că acţiunea atinge atât interesul public, cât şi drepturile, interesele
ocrotite prin lege ale persoanelor fizice şi juridice şi creează o stare de pericol pentru buna
desfăşurare a activităţii autorităţilor publice şi a administraţiei publice în care activează persoana
cu funcţii de răspundere.
9. Comentariile date la art.327 alin.2 şi 3 prin p.7 şi 8 sunt aplicabile respectiv.
10. Consumarea infracţiunii în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de
serviciu se consideră din momentul în care făptuitorul a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de o
persoană cu care se află în legătură în virtutea exerciţiului funcţiunii, iar în cazul acţiunilor
repetate infracţiunea se consideră consumată în momentul săvârşirii ultimei acţiuni de violenţă,
dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice şi juridice.
Articolul 329. NEGLIJENŢĂ DE SERVICIU
1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de
răspundere a obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau
neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
2. Aceleaşi acţiuni care au provocat:
b) alte urmări grave
1. Îndeplinirea corectă a obligaţiunilor de serviciu condiţionează buna desfăşurare a
activităţii de serviciu, iar încălcarea acestora pune în pericol activitatea normală a unei autorităţi
publice sau instituţii statale.
Din conţinutul art.329 alin.1 CP neglijenţa de serviciu poate fi definită ca neîndeplinire sau
îndeplinire necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de
serviciu. Drept rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase, acţiunile persoanei cauzează
unui organ sau unei instituţii de stat daune în proporţii mari intereselor publice sau atacă
drepturile şi interesele legale ale persoanelor fizice şi juridice.
2. Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni îl constituie buna desfăşurare a activităţii
de serviciu care presupune îndeplinirea corectă şi conştiincioasă de către persoana cu funcţii de
răspundere a obligaţiunilor de serviciu.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă de serviciu constituie încălcarea unei
obligaţiuni de serviciu prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia, încălcare
care a produs urmările prevăzute în lege.
Prin obligaţiune de serviciu se înţeleg toate obligaţiunile care cad în sarcina unei persoane
cu funcţii de răspundere potrivit normelor legale şi subordonate legii ce reglementează serviciul
respectiv.
Aceste norme pot fi indicate expres în lege, hotărâri ale guvernului, regulamente de
serviciu, instrucţiuni etc.
Comentariul prevăzut la p.3 şi 4 art.327 se aplică în mod corespunzător.
4. Decesul unei persoane, prevăzut la alin.2 lit.a), se consideră element de încadrare a
infracţiunii de neglijenţă dacă în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a
obligaţiunilor de serviciu ale persoanei cu funcţii de răspundere a survenit decesul unei persoane,
constatat prin raportul de expertiză medico-legal şi declarat în legătură cauzală cu atitudinea
neglijentă a făptuitorului faţă de obligaţiunile de serviciu.
Alte urmări grave din alin.2 lit.b) se consideră, de la caz la caz, urmările rezultate din
neglijenţa făptuitorului dacă au fost stabilite avarii care au pricinuit daune enorme (de 1500 şi
mai multe unităţi convenţionale): oprirea sau staţionarea transportului sau a proceselor
tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau a unei întreprinderi, cauzarea de
vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii la două sau mai multe persoane.
5. Subiect al infracţiunii de neglijenţă poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere,
conform art.123 CP. Comentariul de la p.5-6 art.324 CP se aplică respectiv şi pentru fapta care a
cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau intereselor legale ale persoanei.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului
sub formă de imprudenţă. Făptuitorul nu prevede consecinţele faptei, însă ar fi putut şi trebuia să
le prevadă sau prevedea posibilitatea survenirii urmărilor, dar credea, fără temei, că acestea nu se
vor produce.
Posibilitatea făptuitorului de a prevedea consecinţele faptei sale se apreciază în raport cu
împrejurările concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport cu personalitatea
făptuitorului, pregătirea şi calităţile lui profesionale, experienţa acestuia în domeniul respectiv.
Articolul 330. PRIMIREA DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI
ILICITE
1. Primirea de către un funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi
sau organizaţii de stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, a unei recompense
ilicite sau a unor avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de
servicii ce ţin de obligaţiile lui de serviciu
2. Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) în proporţii mari
1. Sub incidenţa prevederii legale cad faptele săvârşite de persoanele care activează în
calitate de funcţionari în organele autorităţii publice, administraţiei publice centrale şi locale, în
alte instituţii, întreprinderi sau organizaţii de stat, persoane care nu cad sub incidenţa
prevederilor art.123 - persoane cu funcţii de răspundere - în cazul în care acestea primesc o
recompensă ilicită sau avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea sau acordarea de servicii ce ţin
de obligaţiunile lor de serviciu.
activităţii de serviciu care presupun îndeplinirea corectă, conştiincioasă a obligaţiunilor de
serviciu de către funcţionari.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile făptuitorului care primeşte
recompense ilicite sau avantaje patrimoniale de la persoane fizice şi juridice pentru acordare de
servicii ce ţin de obligaţiunile lui de serviciu.
Prin recompense ilicite se înţelege primirea de bani, bunuri, servicii etc., iar în categoria
avantajelor patrimoniale intră faptele de acordare a înlesnirilor nejustificate la procurarea
produselor alimentare sau a materialelor de construcţie, acordarea de credite preferenţiale,
aranjarea copiilor în şcoli de prestigiu, acoperirea cheltuielilor făcute de către făptuitor, folosirea
acestuia de autoturism etc.
4. Noţiunea prevăzută în alin.2 lit.a) repetat înseamnă săvârşirea aceleiaşi acţiuni,
prevăzute de acest articol, de două şi mai multe ori, dacă nu a expirat termenul de prescripţie de
tragere la răspundere penală.
Termenul în proporţii mari echivalează cu recompensa sau avantajele patrimoniale care au
fost date făptuitorului cu valoarea acestora exprimată în bani. Dacă valoarea recompensei
constituie 500 de unităţi convenţionale sau depăşeşte această sumă, fapta cade sub incidenţa
prevederilor alin.2 lit.b).
5. Subiecţi ai acestei infracţiuni pot fi toţi funcţionarii din organele autorităţii publice,
administraţiei publice centrale şi locale din instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat, care nu
cad sub incidenţa art.123 CP, însă care primesc recompense ilicite, avantaje patrimoniale pentru
îndeplinirea unor acţiuni ce ţin de obligaţiunile lor de serviciu.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, adică
făptuitorul doreşte şi utilizează obligaţiunile sale de serviciu pentru a primi recompense ilicite
sau avantaje patrimoniale necuvenite şi prevede urmările care survin şi se răsfrâng asupra
activităţii normale a aparatului de stat.
7. Toate bunurile, banii, valorile primite de către făptuitor în aceste cauze urmează să fie
confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate, înstrăinate sau sunt
exprimate în avantaje patrimoniale făptuitorul este obligat să restituie statului echivalentul
acestora în bani.
Articolul 331. REFUZUL DE A ÎNDEPLINI LEGEA
1. Refuzul persoanei cu funcţie de răspundere de a îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
a) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
activităţii organelor autorităţilor publice şi a structurilor administraţiei publice centrale şi locale.
2. Latura obiectivă se manifestă printr-o inacţiune în sensul neîndeplinirii unui act de către
o persoană cu funcţie de răspundere, adică refuzul făptuitorului de a efectua o acţiune, operaţiune
pe care este obligat prin lege să o efectueze şi care neîndeplinire a cauzat daune în proporţii mari
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Noţiunile daune în proporţii mari intereselor publice şi drepturilor şi intereselor ocrotite
prin lege ale persoanelor fizice şi juridice sunt concepute în sensul legii după cum sunt date
comentariile la p.4 art.324 CP.
3. Noţiunile săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi soldată cu urmări
grave prevăzute la alin.2 lit.a) şi b) sunt explicate adecvat în comentariul de la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii se consideră numai o persoană cu funcţie de răspundere, conform
prevederilor art.123 CP. Această persoană apare în calitate de autor. Orice altă persoană care
participă la infracţiune este considerată organizator, instigator şi/sau complice.
5. Infracţiunea se consumă prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea daunelor
prevăzute de lege. Tentativa de infracţiune nu este posibilă; legea nu prevede sancţionarea
acesteia.
Articolul 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE
1. Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un
funcţionar al autorităţii publice care nu este persoană cu funcţie de răspundere, în
documentele oficiale a unor date vădit false, precum şi falsificarea unor astfel de documente,
dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau din alte interese personale,
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
1. Obiectul material al falsului în acte publice îl constituie actele oficiale confirmate sau
adoptate prin activitatea autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, a organelor
de drept.
Act public se consideră actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat sau perfectat de
către un organ al autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de către organele de
drept, organizaţii, instituţii sau întreprinderi de stat, act menit să certifice evenimentele şi faptele
care provoacă sau au urmări juridice.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunile de introducere a falsurilor în actele oficiale,
modificând conţinutul actului, sau prin cele de perfectare a unor astfel de acte vădit false, din
interes material sau din alte interese personale.
Pentru noţiunile repetat, persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi grup criminal
organizat sau organizaţie criminală din alin.2) sunt valabile comentariile de la p.7 al art.327 CP
în coroborare cu prevederile art.46, 47 CP.
3. Pentru calificarea falsului în actele publice este necesară legătura cauzală dintre acţiunile
de serviciu ale funcţionarului şi falsul comis, deoarece, în anumite circumstanţe, dacă lipseşte
această legătură cauzală, încadrarea acţiunilor poate fi efectuată în limitele art.361 CP ca
infracţiune contra autorităţilor publice şi securităţii statului.
4. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul
oficial sub forma de corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu utilizat
actul falsificat.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana cu funcţii de răspundere ori alt funcţionar al
autorităţii publice, al administraţiei publice centrale şi locale sau al organizaţiei, instituţiei,
întreprinderii de stat, conform comentariului dat la art.324 şi 330 CP.
6. Latura subiectivă a falsului în acte publice se manifestă numai prin intenţie directă. Este
obligatorie stabilirea motivului intenţiei, care întotdeauna reprezintă un interes material sau
personal.
Lipsa motivului la săvârşirea faptei de fals în acte publice poate atrage doar răspunderea
disciplinară a făptuitorului.
Comentariul prevăzut la p.6 art.327 CP privitor la motivul săvârşirii infracţiunii, interesul
material şi interesul personal, se aplică respectiv.
7. În cazul în care se comite falsul în actele publice destinate pentru a fi prezentate de către
participanţii în procedurile penale şi civile sau reprezentanţii acestora sau pentru a falsifica
rezultatele votării, răspunderea penală survine numai în limitele art.310 sau 182 CP, rezultând
din intenţia făptuitorilor de a săvârşi aceste infracţiuni, fără încadrarea suplimentară a lor în
art.332 CP.
Asemenea situaţii se întâlnesc şi la calificarea componenţelor de infracţiuni contra justiţiei
(cap.XIV, art.306, 307, 308, 309, 310 şi altele). Aceste articole conţin componenţe de infracţiuni
speciale şi nu este necesar a incrimina suplimentar stipulările art.332.
CAPITOLUL XVI
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII
NESTATALE
Articolul 333. LUAREA DE MITĂ
(1) Luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
o altă organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a
îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului
sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă asemenea acţiune intră în obligaţiile de serviciu
ale mituitului,
a) repetat;
c) cu extorcarea mitei;
închisoare de la 5 la 10 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii,
privilegii sau orice avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui
funcţionar ce gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre
a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de
serviciu ori spre a săvârşi un act contrar acestor obligaţiuni.
2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care
gestionează organizaţiile comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de
a solicita sau primi, direct sau prin mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau
promisiunii privind un asemenea avantaj pentru sine sau pentru altcineva, pentru ca această
persoană să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act, încălcând obligaţiunile sale de
serviciu.
3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate
juridică, a cărei activitate se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul
de bunuri) sau în sfera serviciilor (transport, telecomunicaţii etc.).
4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări
comune, care se constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a
realiza nişte activităţi organizate.
5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe
un termen determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un
scop anumit (fundaţia etc.) în condiţiile legii.
activităţii organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.
7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale
mituitului în interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia
că asemenea acţiuni sau inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse
alimentare, bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau
dreptul de a primi avere în proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de
la obligaţii materiale, datorii etc.), acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport
fără plată, transportarea fără plată a mărfurilor, primirea fără plată a biletelor de tratament,
lucrări de construcţii şi reparaţii fără plată şi altele); titluri de valoare sunt determinate de către
legislaţia în vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199 din 18.11.98, MO
nr.27-28 din 23.03.99 şi HG nr.770 din 03.08.2001, MO nr.97-99 din 17.08.2001); privilegii sau
avantaje (plata premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare abuzivă, avansare
în post, prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin mituitului în
coraport cu circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea,
neîndeplinirea sau grăbirea îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă
aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor
care se află într-o funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor
oficiale sau de serviciu, nu cad sub incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul
comentat.
8. Pentru noţiunile prevăzute la alin.2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c)
cu estorcarea mitei este valabil comentariul de la p.7 al art.327, iar noţiunea în proporţii mari de
la lit.d) se consideră mita exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi
convenţionale şi egală cu 10.000 lei. Pentru noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) - în proporţii
deosebit de mari - şi alin.3 lit.b) - în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale - sunt valabile explicaţiile date în comentariul art.326, p.6.
9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art.124.
Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală, însă lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele
plăţi sau servicii cu caracter necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de
mită. Aceste acţiuni pot conduce doar la răspunderea disciplinară a făptuitorului.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă.
Persoana care gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală
conştientizează şi doreşte să primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în
sfera obligaţiunilor de serviciu, un bun, un avantaj patrimonial sau un privilegiu.
Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege
că anume în asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la
mituitor bani şi alte valori, chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere
drept mită, dar nu are intenţia de a proceda astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa
infracţiunii de înşelăciune sau abuz de încredere (p.20, HP CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere
de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Chişinău, 2002, pag.350).
11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii,
urmează să fie confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept mită
sau prestări servicii au fost utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului
echivalentul acestora în bani.
Articolul 334. DAREA DE MITĂ
(1) Darea de mită
a) repetat;
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, se
pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani.
(3) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost
extorcată sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la
curent cu infracţiunea săvârşită de ea.
1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase,
valori ori avantaje persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art.333 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale
referitoare la activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii
nestatale, activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de
corupere asupra funcţionarilor din sectorul obştesc şi privat.
3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute
alternativ în textul art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau
avantaje patrimoniale, acceptare de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a
îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau
al persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale
mituitului.
Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p.8 al
art.333 CP se răsfrânge şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de
dare de mită şi comentariile ce vizează coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici
naţionali (art.324 şi 325 CP).
4. Noţiunile prevăzute la alin.2, lit.a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în
proporţii mari au aceeaşi interpretare ca în comentariile din p.9 al art.333, p.7 al art.327, p.4
art.324 CP. Noţiunile prevăzute în alin.3 au fost explicate în comentariul de la art.326, p.6.
5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat. În
această calitate poate să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi
săvârşită de o singură persoană care a atins vârsta de 16 ani sau prin coautorat, instigare,
complicitate.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă
bani, bunuri, avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau
altă organizaţie nestatală şi acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume
prin intermediul mituirii pentru acţiunile sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.
7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă
sau dă mituitului bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a
realizat sau nu acţiunile pe care trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.
8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de
răspunderea penală dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a
autodenunţat înainte ca organele de urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu
ştia că în privinţa lui se efectuează o urmărire penală.
Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente
(organele vamale, organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).
9. În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în
condiţiile alin.3 banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite
mituitorului, urmând ca instanţa să invoce motivele respective în sentinţa adoptată.
10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi
confiscate în beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează
a fi încasate de la mituitor în valoarea lor exprimată în bani.
Articolul 335. ABUZUL DE SERVICIU
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte
interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de către un notar, auditor sau avocat
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu,
activitate a cărei bună desfăşurare presupune îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în mod
corect cu respectarea intereselor legale private şi obşteşti ale organizaţiilor comerciale, obşteşti
sau ale organizaţiilor nestatale de către persoanele care gestionează aceste organizaţii.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni defectuoase ale persoanei care
gestionează organizaţia în limitele obligaţiunilor de serviciu, dacă prin îndeplinirea sau
neîndeplinirea acestora se cauzează daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
Comentariul prevăzut la p.3 al art.327 are valoare şi se extinde şi asupra acestui articol ca
fiind similare prin gradul de prejudiciu.
3. Noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) şi b) săvârşite în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale şi soldate cu urmări grave au la bază aceleaşi
comentarii expuse la art.327 alin.2 şi 3.
4. Noţiunile interes material sau alte interese personale care au cauzat daune în sensul
acestui articol sunt comentate la fel ca şi la art.327, p.6.
5. Noţiunile prevăzute în lege alin.2: notar, auditor, avocat sunt stipulate în legile organice
(Legea cu privire la notariat (nr.1453 din 18.11.2002, MO nr.154-157 din 21.11.2002, Legea cu
privire la avocatură nr.1260 din 19.07.2002, MO nr.126-127 din 12.09.2002 şi Legea cu privire
la activitatea de audit nr.729 din 15.02.1996, MO nr.20-21 din 04.04.96) care se aplică
corespunzător, devenind un subiect special de răspundere penală în cazul comiterii unei fapte
prevăzute în acest articol.
6. Subiectul infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care cade sub
incidenţa prevederilor art.124.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie. Forma vinovăţiei în cazul
în care fapta constă din acţiune sau inacţiune rezultă din intenţie directă: făptuitorul, prevăzând
că aceasta atinge interesele publice sau legale ale unei persoane, urmăreşte sau acceptă
producerea acestui rezultat.
8. Consumarea infracţiunii se realizează prin acţiune în momentul îndeplinirii actului în
mod defectuos, iar când infracţiunea se realizează prin inacţiune consumarea faptei ilicite are loc
în momentul expirării termenului prevăzut pentru îndeplinirea actului respectiv.
Articolul 336. DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească
sau o altă organizaţie nestatală a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor
şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice,
2. Depăşirea drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege de către un lucrător al unui
serviciu particular de asigurare a securităţii sau al unei organizaţii particulare de depistare-
protecţie, însoţită de aplicarea violenţei sau de ameninţare cu aplicarea ei,
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii se constituie din totalitatea de relaţii sociale referitoare la buna
desfăşurare a activităţii de serviciu a persoanelor care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală, care presupune un comportament corect şi conştiincios
în raport cu îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu faţă de persoanele cu care aceştia intră în
legătură în exerciţiul funcţiunii.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile unei persoane care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, care depăşesc în mod vădit
limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege şi dacă acestea au cauzat daune considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Expresia depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege
cuprinde atribuţii care pot fi efectuate numai de către organele colective sau de persoanele
ierarhic superioare ori sunt atribuite altor organizaţii în condiţii determinate prin lege sau prin
acte subordonate legii.
Comentariul de la art.327 p.4 poate fi acceptat în măsura în care subiectul acestei
infracţiuni trece în sfera activităţii autorităţilor publice sau a administraţiei publice centrale sau
locale şi privitor la noţiunile daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor
şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
3. Persoanele şi acţiunile acestora stipulate la alin.1 şi 2, săvârşite în interesul unui grup
criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, urmează să fie interpretate în conformitate
cu prevederile art.46 şi 47. Pentru sintagma soldate cu urmări grave stipulată în lit.b) sunt
aplicabile comentariile enunţate la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care corespunde
prevederilor art.124 CP.
5. În cazul acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile alin.2, în calitate de subiecţi
speciali apar lucrătorii serviciilor particulare de asigurare a securităţii, angajaţi direct sau în bază
de contract în acestea şi în alte organizaţii, care îşi depăşesc atribuţiile, aplică violenţa sau
ameninţă cu aplicarea acesteia. Aceste acţiuni urmează să fie apreciate drept acţiuni care
depăşesc vădit drepturile şi atribuţiile acordate prin lege.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează
sub imperiul dorinţei de a depăşi limitele drepturilor şi obligaţiunilor sale, ceea ce aduce daune
considerabile interesului public sau drepturilor legale ale persoanelor, pe care el le prevede şi le
doreşte sau le acceptă.
7. Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produc urmările periculoase stipulate în
lege şi au survenit daunele considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor legale ale
persoanelor fizice şi juridice. Aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia se
consumă din momentul aplicării violenţei sau al ameninţării de a o aplica, indiferent de urmările
care au survenit.
CAPITOLUL XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE
STAT
Articolul 337. TRĂDAREA DE PATRIE
(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii
Moldova în dauna suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a
capacităţii de apărare a Republicii Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj,
divulgare a secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor,
precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva
Republicii Moldova,
(2) Este liberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul
de spionaj străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova,
dacă el nu a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a
declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
1. Trădarea de Patrie atentează la orânduirea socială şi de stat, pune în pericol integritatea,
suveranitatea, capacitatea de apărare şi securitatea statului.
2. Obiectul nemijlocit al trădării de Patrie îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de asigurarea suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau
securităţii de stat (externe şi interne), precum şi a capacităţii de apărare a RM.
Infracţiunea dată nu are, de obicei, un obiect material, cu excepţia spionajului şi a divulgării
secretelor de stat. În cazurile menţionate, ca obiect material sunt documentele transmise altui stat
care conţin secrete de stat ale RM.
3. Suveranitatea ţării reprezintă calitatea supremă de a fi independentă, de a se manifesta
de sine stătător în relaţiile cu alte state, de a elabora şi promova politica sa internă şi externă în
conformitate cu interesele naţiunii sale şi de a exercita atribuţiile specifice puterii statale asupra
teritoriului ţării şi populaţiei ei.
4. Inviolabilitatea teritorială a RM presupune integritatea (păstrarea neştirbită a teritoriului
ţării) şi unitatea, inadmisibilitatea dezmembrării unei părţi a acesteia.
5. Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii
teritoriale a ţării, a regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi
defensiv, a drepturilor şi libertăţilor legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi
subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor străine, împotriva atentatelor criminale ale unor
grupări sau indivizi aparte (art.1 din Legea securităţii statului nr.618-XIII din 31.X.1995).
Prin ameninţări la adresa securităţii statului se înţelege ansamblul de acţiuni, condiţii şi
factori ce comportă pericol pentru stat, societate şi personalitate.
Pericolul deosebit pentru securitatea statului este prevăzut în alin.2 art.4 din legea
menţionată.
6. Latura obiectivă se constituie din formele trădării de Patrie. Aceste forme sunt: a)
trecerea de partea duşmanului; b) spionajul; c) divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei
organizaţii străine sau reprezentanţilor lor; d) acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea
activităţii duşmănoase împotriva RM.
7. Trecerea de partea duşmanului ca formă a infracţiunii vizate poate fi considerată numai
în timp de război al ţării noastre cu un inamic concret. Componenţă de infracţiune se consideră
deplasarea cetăţeanului RM în tabăra inamicului, pe teritoriul acestuia, în dispozitivul trupelor
inamicului, şi efectuarea de către acesta a unor acţiuni de natură să favorizeze activitatea
duşmanului ori să slăbească potenţialul de luptă al armatei noastre şi al armatelor aliate, aflate pe
teritoriul RM. Prin timp de război se înţelege intervalul de la momentul declarării mobilizării sau
de la începerea operaţiunilor militare până la data trecerii armatei în stare de pace.
8. Noţiunea de spionaj este definită în comentariul art. 338 CP, cu excepţia că subiect al
trădării de Patrie prin formă de spionaj poate fi numai cetăţeanul RM.
9. Divulgarea secretului de stat ca formă a trădării de Patrie presupune comunicarea prin
orice mijloace şi procedee (oral, în scris, în formă de mesaj prin internet, desen, scheme,
diagrame, modele de articole etc. ) de către un cetăţean al RM unui stat străin, unei organizaţii
străine sau reprezentanţilor acestora (agenţilor, emisarilor) a unor informaţii sau date care
constituie secret de stat. Cuprinsul, conţinutul lor este determinat de Legea cu privire la secretul
de stat din 17 mai 1994. Această infracţiune, spre deosebire de spionaj, presupune că inculpatul,
în timpul divulgării informaţiei oral sau transmiterii anumitor documente ce constituie secret de
stat, dispune de ele fie în exerciţiul funcţiei sau serviciului, fie ca materiale acumulate, sustrase,
procurate de el cu scopul de a dăuna statului.
10. Acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM
constă în ajutorarea de către cetăţeanul ţării noastre a altui stat (organului sau reprezentantului
acestuia) în vederea desfăşurării pe teritoriul RM sau peste hotarele ei a activităţii subversive
împotriva RM, dacă atare acţiuni nu sunt cuprinse nici de spionajul, nici de divulgarea secretului
de stat. În mod obiectiv aceasta se poate exprima, de exemplu, în recrutarea cetăţenilor pentru
serviciile speciale, forţele mercenare, în acordarea de azil agenţilor de spionaj străini, în
asigurarea lor cu documente false, cu mijloace financiare, cu deplasare, cu posibilităţi de
transmitere a informaţiei, obiectelor, probelor etc. Această activitate poate fi efectuată de
cetăţeanul RM atât din însărcinarea unui serviciu special al statului străin, cât şi din propria sa
iniţiativă.
11. Conform laturii subiective, trădarea de Patrie poate fi săvârşită numai cu intenţie
directă. Inculpatul îşi dă seama de caracterul social periculos al acţiunilor mişeleşti şi doreşte să
le săvârşească. Cauzele şi scopurile infracţiunii menţionate pot fi diferite şi nu influenţează
asupra calificării faptei comise.
12. Subiect al infracţiunii poate fi doar cetăţeanul RM care a atins vârsta de 16 ani. În
calitate de coparticipanţi (organizatori, instigatori, complici) pot fi de asemenea cetăţenii străini
şi apatrizii.
13. Alin.2 al prezentului articol prevede liberarea de răspundere penală a cetăţeanului RM,
racolat de serviciul special străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva
Republicii Moldova, cu două condiţii cumulative, şi anume: 1) dacă el nu a săvârşit nici un fel de
acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi 2) dacă persoana dată a declarat de bună
voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
Norma menţionată concretizează prevederile alin.1, 2 art.56 CP privind liberarea de
răspundere penală în legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Ea are un
caracter preventiv şi ajută autorităţile la descoperirea acţiunilor de recrutare (angajare, înrolare)
ale serviciilor de spionaj străin.
Articolul 338. SPIONAJUL
Transmiterea, precum şi sustragerea sau culegerea de informaţii ce constituie secret de
stat în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor,
precum şi transmiterea sau culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor
informaţii pentru a fi folosite în dauna intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este
săvârşit de un cetăţean străin sau de un apatrid,
1. Noţiunea de spionaj este bine reflectată în dispoziţia articolului dat.
2. Obiectele (generic şi nemijlocit) ale spionajului coincid în totul cu cele ale trădării de
Patrie.
3. Articolul nominalizat stabileşte responsabilitatea pentru două categorii de spionaj care se
deosebesc prin obiectul lor. Obiect al primei categorii pot fi datele care constituie secret de stat.
Obiectul celei de a doua categorii pot fi celelalte date, folosite în detrimentul securităţii RM: date
despre persoanele concrete, probe de sol şi apă din localităţi concrete, planuri şi scheme ale
căilor ferate, drumurilor auto, aerodromurilor şi ale altor edificii strategice; date despre situaţia
social-politică şi starea morală a oamenilor etc.
4. Latura obiectivă a spionajului se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: a) transmiterea de informaţii ce constituie secret de stat al RM unui stat străin, unei
organizaţii străine sau agenţilor lor; b) sustragerea unor astfel de informaţii în scopul de a le
transmite; c) culegerea aceleiaşi informaţii cu acelaşi scop; d) transmiterea sau culegerea altor
informaţii ce nu conţin secret de stat, însă aceasta se efectuează din însărcinarea serviciului de
spionaj străin pentru a fi folosite în dauna intereselor RM.
5. Transmiterea datelor înseamnă comunicarea lor prin orice metodă (oral, în scris, prin
intermediar, cu folosirea mijloacelor tehnice etc.) unui stat străin, unei organizaţii străine sau
reprezentanţilor lor (agenţilor, emisarilor).
Sustragerea de informaţii constă în scoaterea fizică a documentelor respective din sfera de
stăpânire a lor (statul).
Din instituţii, întreprinderi, organizaţii, de la persoane aparte se scot anumite documente
care conţin secret de stat. Culegerea de informaţii înseamnă adunarea, obţinerea acestora din
diverse surse secrete în mod oral sau scris (prin înregistrare, copiere) în scopul transmiterii lor
unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenţilor lor. O modalitate de a culege informaţii
poate fi şi procurarea acestora de la unele persoane sau chiar furtul lor.
Transmiterea sau culegerea altor date, destinate pentru utilizarea lor în detrimentul
securităţii RM, formează componenţa spionajului doar cu condiţia că aceasta se efectuează din
însărcinarea serviciului de spionaj străin. Acest serviciu poate fi de stat ori al unor organizaţii
internaţionale, sindicate, firme etc.
6. Conform laturii subiective, spionajul se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi
dă seama că săvârşeşte acţiuni prevăzute de articolul menţionat, că ele sunt orientate în
detrimentul securităţii RM şi doreşte să săvârşească atare acţiuni. Scopul şi motivele în acest caz
pot fi diferite şi nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
7. Subiect al spionajului poate fi doar un cetăţean străin sau un apatrid care a atins vârsta de
16 ani. Acţiunile cetăţeanului RM care a activat în calitate de complice al unui spion necesită
calificare pe art.337 ca trădare de Patrie.
Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT
(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu
încălcarea prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea
forţată a puterii de stat; b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM. Aceste
acţiuni ilegale constituie latura obiectivă a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă
şi judiciară (art.6 CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM,
Guvernul RM, instanţele judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă
crimă împotriva poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane,
grupări, organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea
prevederilor CRM de către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform
circumstanţelor agravante nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau
modificări parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul
puterii de stat, în organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu
încălcarea prevederilor CRM.
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin
CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei
persoane, ele trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat
trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot
prejudicia statul, societatea, şi nu persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama că săvârşeşte acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de
coparticipanţi pot fi de asemenea şi cetăţenii străini şi apatrizii.
Articolul 340. REBELIUNEA ARMATĂ
Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în
scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul
violării integrităţii teritoriale a Republicii Moldova
1. Obiectivul generic al acestei infracţiuni îl constituie orânduirea de stat a RM cu toate
valorile sociale componente (suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, capacitatea de
apărare etc.).
2. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru două categorii de infracţiuni: a)
organizarea sau conducerea unei rebeliunii armate; b) participarea la rebeliunea armată în scopul
răsturnării sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării
integrităţii teritoriale a RM.
Prin organizarea rebeliunii armate se înţelege activitatea persoanei sau a câtorva persoane,
orientată spre răscoală armată (rebeliune) împotriva puterii legale, precum şi acţiunile de
conducere a rebeliunii.
Rebeliunea armată se săvârşeşte cu aplicarea armei. În acest caz, omorurile săvârşite în
procesul rebeliunii nu sunt cuprinse de conţinutul infracţiunii menţionate şi se califică
suplimentar conform art.145 CP.
Participarea activă la rebeliunea armată constă în opunerea rezistenţei armate puterii, cu
aplicarea forţei faţă de reprezentanţii puterii sau faţă de alte persoane, în uzurparea armată forţată
a clădirilor, edificiilor, nodurilor de transport, mijloacelor mass-media etc.
3. Conform laturii subiective, infracţiunea dată se caracterizează prin intenţie directă.
Inculpatul îşi dă seama că organizează sau conduce o rebeliune armată ori participă activ la ea şi
doreşte aceasta. Particularitatea obiectivă a laturii subiective coincide cu scopul de a răsturna sau
de a schimba prin violenţă orânduirea constituţională sau de a viola integritatea teritorială a RM.
Cu privire la noţiunea de orânduire constituţională a se vedea comentariul de la art.339 CP.
Integritate teritorială înseamnă indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului RM.
4. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 341. CHEMĂRILE LA RĂSTURNAREA SAU SCHIMBAREA PRIN
VIOLENŢĂ
A ORÂNDUIRII CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
(1) Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea
prin diferite forme, în acest scop, de materiale cu asemenea chemări,
a) repetat;
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din însărcinarea unei organizaţii
străine sau a reprezentanţilor ei,
1. Infracţiunea dată are acelaşi obiectiv ca şi infracţiunile prevăzute în articolele
precedente. Ea stabileşte responsabilitatea pentru chemările publice: a) la răsturnarea sau
schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale; b) la violarea integrităţii teritoriale a RM;
c) difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, de materiale cu asemenea chemări.
2. Prin chemări publice la răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale se înţelege apelarea la un anumit public (două şi mai multe persoane) în formă
orală, precum şi cu folosirea mijloacelor tehnice de difuzare (radio, telefon, televiziune, megafon
etc.), şi propagarea anumitor idei, iniţiative, concepte, păreri, cu intenţia de a determina pe cei ce
ascultă să se convingă de necesitatea de a răsturna sau schimba prin violenţă orânduirea
constituţională.
3. Difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, a materialelor cu chemări publice la
răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii
teritoriale a RM presupune răspândirea anumitor documente (foi volante, broşuri, manuscrise,
manifeste, afişe, avize, anunţuri, declaraţii, memorandumuri etc.) întocmite în formă de tipar sau
înscrise pe discuri CD, SV, internet etc.
4. Referitor la orânduirea constituţională a se vedea comentariul de la art.339.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unui act de chemări publice ori al
difuzării unui material cu caracterul menţionat.
6. Alin.2 al prezentului articol prevede în calitate de circumstanţe agravante: a) aceleaşi
acţiuni săvârşite în mod repetat şi b) aceleaşi acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane.
7. Noţiunea repetat a acestei agravante poate fi înţeleasă ca acţiune săvârşită de două şi mai
multe ori.
8. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane imprimă faptei o
periculozitate socială sporită, deoarece conlucrarea lor contribuie la întărirea hotărârii acestora şi
la realizarea scopului determinat cu mai multă îndrăzneală şi convingere în cele planificate.
9. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau
a reprezentanţilor ei, se consideră cea mai agravantă circumstanţă, fiindcă atunci prin infractorii
respectivi se efectuează un amestec din afară şi astfel se atentează şi la suveranitatea,
independenţa şi integritatea RM.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Persoana
respectivă îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al chemărilor publice, al difuzării materialelor
cu aceleaşi chemări şi doreşte să le săvârşească.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă de faptele comise, care a
Articolul 342. ATENTAREA LA VIAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII
MOLDOVA, A PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI SAU A PRIM-MINISTRULUI
Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a
Prim-ministrului, săvârşită în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice
ori din răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Obiect al infracţiunii este viaţa Preşedintelui RM, Preşedintelui Parlamentului şi a Prim-
ministrului.
2. Atentarea la viaţa persoanelor nominalizate se exprimă în actul de teroare asupra lor.
3. Teroarea este cea mai acută şi mai periculoasă formă de luptă împotriva conducătorilor
de vârf ai ţării prin aplicarea violenţei, efectuată până la exterminarea fizică a acestora.
4. Acţiunile persoanei ce atentează la viaţa conducătorilor ţării pot fi cele mai diverse, dar
conform sensului dispoziţiei actualului articol ele trebuie să poarte un caracter periculos şi se
săvârşesc în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din răzbunare
pentru asemenea activitate.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul atentării la viaţa victimei.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Învinuitul îşi dă
seama că săvârşeşte atentat la viaţa persoanelor menţionate, prevede sistarea activităţii victimei
şi doreşte aceasta.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 343. DIVERSIUNEA
Săvârşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor
explozii, incendieri sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de
telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi provocarea, în aceleaşi
scopuri, a unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii,
1. Diversiunea reprezintă un pericol serios pentru securitatea economică şi capacitatea de
apărare a RM, poate duce la slăbirea esenţială a bazei economice şi la destabilizarea statului şi
societăţii. Este deosebit de periculoasă diversiunea cu aplicarea mijloacelor de nimicire în masă
(nucleare, chimice, biologice etc.).
Prin securitate economică se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale importante ale
statului în sfera economică.
Capacitatea de apărare este starea potenţialului economic, militar, ştiinţifico-tehnic, social-
moral, care asigură apărarea suveranităţii statului şi a teritoriului lui de atacurile din afară.
2. Conform laturii obiective, diversiunea se exprimă prin acţiuni active - săvârşirea
exploziilor, incendierilor sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea oamenilor, spre
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau
deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de
telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat, precum şi provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor
epidemii sau epizootii.
La alte acţiuni pot fi raportate: provocarea în aceleaşi scopuri a avariilor, catastrofelor,
accidentelor, prăbuşirilor, inundărilor, folosirea maşinilor şi mecanismelor de distrugere şi
deteriorare a obiectelor; dispersarea materialelor radioactive în anumite locuri etc.
3. Obiectul generic al diversiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi
desfăşurare normală sunt condiţionate de apărarea sistemului economic şi uman al RM.
4. Obiectul nemijlocit suplimentar al infracţiunii menţionate este viaţa şi sănătatea
oamenilor. În calitate de obiect material apar întreprinderile, edificiile, căile şi mijloacele de
comunicaţie, mijloacele de telecomunicaţii, obiectele de asigurare vitală a populaţiei.
La întreprinderi se referă uzinele, fabricile, secţiile, atelierele de producţie şi alte obiecte
industriale. Prin edificii se înţeleg clădirile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, firmele,
staţiile electrice, conductele de petrol, gazoductele, castelele de apă, depozitele etc. Căi şi
mijloacele de comunicaţie sunt toate tipurile de transport (feroviar, auto, fluvial etc.) şi toate
mijloacele de telecomunicaţii (drumuri, poduri etc.). Mijloacele de telecomunicaţii includ
legătura telefonică, telegrafică, televiziunea, radiocomunicaţiile etc. Obiectele de asigurare vitală
sunt sursele de alimentare cu apă, electricitate şi gaz, încălzirea apartamentelor şi încăperilor de
serviciu etc.
5. Prin distrugerea obiectelor se înţelege aducerea lor într-o stare inutilizabilă, când
restabilirea lor este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic. Deteriorarea
obiectelor indicate înseamnă aducerea lor într-o stare de inutilizabilitate parţială, fiind posibilă
restabilirea lor.
6. Prin provocare a otrăvirii se înţelege faptul de intoxicare a populaţiei cu unele produse
alimentare, apă, medicamente, aer în scopul exterminării oamenilor.
7. Prin răspândire a unor epidemii se înţelege iniţierea, provocarea unor boli contagioase
într-un mediu (ţară, oraş, raion, sat, cătun etc.) de care se îmbolnăvesc oamenii într-un număr
impunător.
8. Prin epizootii se înţeleg acţiunile de răspândire în masă şi pe teritorii mari a unor boli
contagioase la animale.
9. Diversiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor menţionate,
indiferent de faptul dacă inculpatul a reuşit sau nu a reuşit să distrugă sau să deterioreze obiectele
enumerate în dispoziţia articolului dat.
10. Latura subiectivă a diversiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama de gravitatea acţiunilor menţionate, prevede posibilitatea consecinţelor prevăzute de
articolul dat şi doreşte survenirea lor. În acest caz, el urmăreşte scopul de subminare a securităţii
economice şi a capacităţii de apărare a statului.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 344. DIVULGAREA SECRETULUI DE STAT
(1) Divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste
informaţii i-au fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca
sa, dacă nu constituie trădare de Patrie sau spionaj,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
1. Datele care constituie secret de stat, a cărui definiţie este dată la caracterizarea trădării de
Patrie (art.337 CP), se consideră şi obiectul infracţiunii menţionate. Obiectul material îl
constituie documentele care conţin informaţii cu secrete de stat.
2. Divulgarea secretului de stat înseamnă darea publicităţii a unor atare date, din cauza
cărui fapt ele devin cunoscute persoanelor care, conform caracterului activităţii desfăşurate sau al
atribuţiilor de serviciu, nu au acces la ele.
Articolul menţionat cuprinde divulgarea secretului de stat sub orice formă: orală
(discursurile publice, convorbirile telefonice, discuţiile particulare etc. ) sau în scris (lucrări
ştiinţifice, corespondenţă personală), pe calea prezentării unor persoane străine a documentelor,
materialelor şi obiectelor ce conţin atare date etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care persoana străină a
conştientizat sensul real al datelor primite.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă,
precum şi prin imprudenţă. Inculpatul îşi dă seama că divulgă date care constituie secret de stat,
prevede că acestea vor deveni un bun al altor persoane şi doreşte sau admite conştient aceasta ori
manifestă o atitudine indiferentă faţă de fapta dată.
5. Subiect al infracţiunii menţionate poate fi persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani şi căreia i-au fost încredinţate datele divulgate sau acestea i-au devenit cunoscute în exerciţiul
serviciului. Regulile şi modul de acces al persoanelor cu funcţii de răspundere, al cetăţenilor şi
organizaţiilor la datele care constituie secret de stat sunt determinate prin Legea cu privire la
secretul de stat din 1994.
6. Alin.2 al articolului comentat prevede divulgarea secretului de stat, care a dus la
consecinţe grave. Practica judiciară recunoaşte în calitate de consecinţe grave transmiterea
datelor în mâinile serviciului străin de spionaj, zădărnicirea acţiunilor importante ale statului etc.
7. Divulgarea secretului de stat, în cazul în care aceasta are loc sub forma trădării de Patrie,
adică în detrimentul securităţii externe a RM, este calificată conform art.337 CP.
Articolul 345. PIERDEREA DOCUMENTELOR CE CONŢIN SECRETE DE STAT
(1) Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor datele despre
care constituie secret de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost
încredinţate, dacă pierderea a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a
documentelor sau obiectelor menţionate,
1. Regulile privind folosirea actelor şi obiectelor menţionate în articolul comentat sunt
reglementate de Legea cu privire la secretul de stat din 1994, precum şi de diferite acte
normative departamentale.
2. Obiectul material al infracţiunii menţionate constă din: a) actele ce conţin secrete de stat
(planuri, hărţi, cifruri, desene, rapoarte etc.); b) obiecte, piese, datele despre obiecte care
constituie secret de stat (aparate, piese, mostre de arme etc.).
3. Latura obiectivă a pierderii documentelor sau obiectelor ce constituie secret de stat
constă din 3 elemente: a) fapta (acţiunea sau inacţiunea) legată de încălcarea regulilor de
comportare cu astfel de documente şi obiecte; b) ieşirea documentelor, obiectelor din posesia
persoanei responsabile; c) legătura cauzală dintre încălcarea regulilor de comportare stabilite şi
ieşirea documentelor, obiectelor din posesia persoanei menţionate.
4. Prin încălcare de reguli stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor ce conţin
secret de stat şi lucrul cu ele se înţelege derogarea sau ignorarea totală a cerinţelor stabilite de
comportare cu aceste documente şi obiecte.
5. Prin pierdere se înţelege ieşirea lor din posesia persoanei care în modul stabilit a primit
aceste documente, obiecte la păstrare, expediere sau folosinţă. În astfel de cazuri ele au devenit
sau puteau să devină un bun al persoanelor străine. De aceea, distrugerea documentelor sau a
obiectelor nu constituie pierdere, deoarece aceasta exclude posibilitatea accesului la ele al
persoanelor străine.
6. Conform alin.2 al articolului comentat, răspunderea penală poate surveni doar cu
condiţia că pierderea documentelor sau a obiectelor, ce conţin secret de stat, a dus la consecinţe
grave. Cu privire la noţiunea de consecinţe grave a se vedea comentariul de la art.344 alin.2 CP.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul pierderii documentelor sau obiectelor
indicate.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă sub formă
de superficialitate sau neglijenţă. Fără temeiuri suficiente, inculpatul este sigur că nu va avea loc
pierderea documentelor şi nu vor surveni consecinţe grave, sau nu admite posibilitatea pierderii
şi survenirii consecinţelor grave, deşi, în împrejurările cauzei, trebuia şi putea să prevadă un
asemenea rezultat.
9. Subiectul infracţiunii poate fi doar persoana care a atins vârsta de 16 ani şi a primit
documentul sau obiectul ce constituie secretul de stat.
Articolul 346. ACŢIUNILE INTENŢIONATE ÎNDREPTATE SPRE AŢÂŢAREA
VRAJBEI SAU DEZBINĂRII NAŢIONALE, RASIALE SAU RELIGIOASE
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise
şi electronice, îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase,
spre înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a
drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de
apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă,
1. În conformitate cu CRM, toţi cetăţenii RM sunt egali în faţă legii şi a autorităţilor
publice, fără deosebire de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie etc. (art.16).
Constituţia stipulează de asemenea că în relaţiile dintre cultele religioase sunt interzise orice
manifestări de învrăjbire (art.31).
2. Obiectul generic al infracţiunii date îl constituie relaţiile sociale privind convieţuirea
tuturor cetăţenilor ţării noastre, indiferent de rasă sau naţionalitate, în scopul edificării unei
societăţi democratice multilateral dezvoltate, relaţii ce asigură securitatea publică în RM.
3. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru formele cele mai periculoase de violare a
interdicţiei constituţionale. Infracţiunea se exprimă în săvârşirea uneia din următoarele trei
acţiuni: a) aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase; b) înjosirea onoarei şi
demnităţii naţionale; c) limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje
directe sau indirecte cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă.
În acest caz responsabilitatea penală este posibilă doar în cazul în care acţiunile şi
îndemnurile menţionate sunt săvârşite public, inclusiv prin intermediul mass-media (scrise sau
electronice).
4. Aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase poate să se exprime în
crearea conflictelor dintre cetăţeni de diferite naţionalităţi, rase şi confesiuni, îndemnuri publice
care pot fi însoţite de răzbunare fizică şi de ameninţarea cu ea, de insulte, acţiuni ostile etc.
5. Înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale înseamnă atitudinea faţă de o anumită naţiune,
exprimată într-o formă insultătoare, indecentă. Este vorba de o activitate prin care se urmăreşte
lezarea, umilirea onoarei şi demnităţii cetăţenilor în raport cu apartenenţa lor rasială ori
naţională, aprecierea lor într-o situaţie de inferioritate faţă de persoanele ce aparţin altei rase sau
altei naţionalităţi. Aceste acţiuni pot fi săvârşite prin intermediul mijloacelor de comunicare
verbală (orală), actelor, gesturilor, înscrisurilor sau a altor reprezentări grafice etc.
6. Limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau
indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă constă în
săvârşirea oricăror acţiuni în vederea limitării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau în vederea
stabilirii unor avantaje ale acestora faţă de dispoziţiile constituţionale ale RM şi ale DUDO din
motive şovine, extremiste, cosmopolite care propagă ideile exclusivităţii naţionale şi aţâţă ura şi
duşmănia între popoare, naţiuni sau grupuri rasiale, religioase.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Subiectul acţionează conştientizând că prin fapta sa va aduce atingere onoarei şi demnităţii
naţionale, rasiale sau religioase, va pune în pericol securitatea publică a ţării şi doreşte
parvenirea urmărilor proiectate. Pentru calificarea infracţiunii date nu are nici o însemnătate
motivul sau scopul infractorului.
ani.
Articolul 347. PROFANAREA SIMBOLURILOR NAŢIONAL-STATALE
(1) Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova
sau ale altui stat
a) repetat;
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de persoana cu funcţie de răspundere
responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale,
1. Stema, Drapelul şi Imnul de stat ale RM sau ale altui stat sunt simbolurile statalităţii şi
suveranităţii, de aceea atentarea la ele subminează autoritatea puterii de stat. Conform alin.5
CRM, Drapelul, Stema şi Imnul sunt simbolurile de stat ale RM şi sunt ocrotite de lege.
2. Prin profanare se înţeleg acţiunile exprimate în ruperea, deteriorarea sau distrugerea
Stemei de stat sau a Drapelului de stat, aplicarea pe ele a inscripţiilor injurioase, a desenelor sau
a altor acţiuni similare ori interpretarea vădit falsă a Imnului, batjocura faţă de el (a se vedea HP
JSRM nr.6 din 24.06.1991 Cu privire la practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a
legislaţiei despre răspunderea pentru profanarea simbolurilor statale şi despre încălcarea
intenţionată a ordinii de folosire a lor, publicată în cartea Culegere de hotărâri explicative,
Chişinău, 2002, pag.351). Acţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unei acţiuni
care formează latura ei obiectivă.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. În cazul în care acţiunile
corespunzătoare sunt săvârşite, din imprudenţă, de o persoană indusă în eroare privind legalitatea
acţiunilor, responsabilitatea penală se exclude.
4. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta
de 16 ani.
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective, alin.2 al prezentului articol
prevede aceleaşi acţiuni săvârşite: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane.
Tălmăcirile acestor agravante au fost date în comentariul de la art.341.
6. Alin.3 prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceleaşi acţiuni prevăzute la alin.1
sau 2, săvârşite de un subiect special - persoana cu funcţii de răspundere, responsabilă pentru
respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale.
Astfel de persoane, de obicei, sunt în cadrul organelor de administrare publică locală şi
centrală, în ministere şi departamente.
Articolul 348. ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII LEGALE A PERSOANEI CU
FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE
Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere, adică neadmiterea
efectuării controalelor, neprezentarea documentelor corespunzătoare sau neexecutarea
prescripţiilor şi a altor cerinţe legale, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice,
închisoare de până la un an.
1. Pericolul sporit al acestei infracţiuni constă în faptul că acţiunile prevăzute în dispoziţia
art.348 CP împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere şi pricinuieşte daune
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor
fizice sau juridice.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate este activitatea normală, legală a persoanei
cu funcţii de răspundere. Astfel de persoane sunt conducătorii şi lucrătorii numiţi în modul
stabilit în funcţiile de control şi supraveghere din organele superioare de stat ale puterii locale,
executivului (de control şi financiare), organelor judecătoreşti, precum şi ale administraţiei
publice locale.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni active sau pasive de împiedicare a
activităţii legale a persoanei cu funcţii de răspundere din organele statale. Aceasta se poate
exprima în neadmiterea efectuării controalelor respective a ministerelor, departamentelor,
întreprinderilor, organizaţiilor, societăţilor, firmelor, întreprinderilor particulare şi a altor unităţi
economice etc., prin neadmiterea accesului pe teritoriul agentului economic respectiv,
neprezentarea documentelor corespunzătoare sub orice pretext, neexecutarea prescripţiilor şi a
altor cerinţe legale ale persoanelor cu funcţii de răspundere, dacă aceste acţiuni au cauzat daune
în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice.
Prin această infracţiune pot fi aduse daune considerabile nu numai materiale, dar şi morale,
valoarea cărora nu poate fi exprimată în unităţi convenţionale.
4. Conţinutul infracţiunii date se consideră formal şi consumat din momentul împiedicării
activităţii legale a persoanei cu funcţii de răspundere şi al cauzării de daune intereselor publice
sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Conform laturii subiective, fapta săvârşită se caracterizează prin intenţie directă:
subiectul îşi dă seama că împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere, având
ca scop zădărnicirea exercitării de către aceasta a atribuţiilor sale de serviciu sau neexecutarea
prescripţiilor şi a altor cerinţe legale ale persoanei cu funcţii de răspundere. Survenirea daunei în
cazul dat poate să nu fie cuprinsă de scopul infractorului, însă daunele apar indiferent de
acţiunile vinovatului.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 16 ani,
responsabilă de activitatea ministerului, departamentului, întreprinderii, indiferent de forma de
proprietate, a organizaţiei, firmei, unităţii economice, organizaţionale etc.
Articolul 349. AMENINŢAREA SAU VIOLENŢA SĂVÂRŞITĂ ASUPRA UNEI
PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE SAU A UNEI PERSOANE CARE ÎŞI
ÎNDEPLINEŞTE DATORIA OBŞTEASCĂ
(1) Ameninţarea cu moartea fie cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu
nimicirea bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei, altei persoane cu funcţie de
răspundere, rudelor lor apropiate, în scopul sistării activităţii lor de serviciu sau obşteşti ori
schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, precum şi
aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea ei la
prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale,
muncă neremunerată în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până
la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la
alin.(1);
b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane;
c) daune materiale în proporţii mari;
d) alte urmări grave
1. Prezentul articol include diferite categorii de comportare infracţională, în legătură cu
care fapt legislatorul, în calitate de criteriu de delimitare, evidenţiază conţinutul activităţii
persoanelor în adresa cărora este îndreptat pericolul sau acţiunile forţate. Cel de al doilea criteriu
este gradul constrângerii persoanei deosebite, abilitate cu putere, sau a persoanei care îşi
îndeplineşte datoria obştească.
2. Infracţiunea dată este îndreptată spre cauzarea de prejudicii pentru două obiecte
nemijlocite: activitatea normală a persoanelor cu funcţii de răspundere şi viaţa, sănătatea sau
bunurile victimelor, enumerate în articol.
Legislatorul numeşte în calitate de victime următoarele persoane: colaboratorul de poliţie,
persoanele şi rudele lor apropiate (legea nu dezvăluie lista concretă a unor atare persoane).
3. Latura obiectivă constă în ameninţarea cu moartea, vătămarea sănătăţii, distrugerea sau
deteriorarea bunurilor persoanelor menţionate în legătură cu exercitarea funcţiilor de serviciu sau
obşteşti. Pentru tragere la răspundere este suficient ca inculpatul să fi săvârşit una dintre acţiunile
enumerate.
4. Ameninţarea înseamnă influenţa psihică asupra persoanei, care exprimă intenţia de a
acuza prejudicii intereselor protejate. Ameninţarea trebuie să fie reală şi autentică, adică să existe
în lumea obiectivă, dar nu în imaginaţia victimei. În acest caz, se ţine cont de ideea subiectivă a
victimei despre ameninţarea reală.
5. Componenţa de infracţiune menţionată este formală; infracţiunea se consideră consumată
începând cu pronunţarea sau cu altă formă de exprimare a ameninţării îndreptate împotriva
colaboratorului poliţiei, altei persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească.
6. Infracţiunea menţionată, conform laturii subiective, este săvârşită doar în formă de
intenţie directă. Vinovatul este conştient de faptul că ameninţă cu moartea, cu vătămarea
sănătăţii, cu distrugerea şi deteriorarea bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei sau altei
persoane cu funcţii de răspundere, rudelor lor apropiate şi doreşte aceasta.
7. O condiţie obligatorie este săvârşirea acţiunilor indicate în scopul sistării activităţii lor de
serviciu sau obşteşti ori al schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei
persoane, precum şi aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu
participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
8. În alin.2 se prevede responsabilitatea penală sporită pentru fapte analoage, care sunt
însoţite de: a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la
al.1; b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor
persoane; c) daune materiale în proporţii mari; d) alte urmări grave.
9. Referitor la aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor
menţionate în prezentul articol a se vedea comentariile de la art.art.145 al.3 lit.k), 165 alin.2
lit.b), 166 alin.2 lit.e), 280 alin.2 lit.f) etc.
10. Distrugerea bunurilor ce aparţin persoanelor enumerate în alin.1 al prezentului articol
prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane înseamnă incendierea,
explozia acestora, deteriorarea lor completă în momentul în care ele erau utilizate de cineva.
11. Despre daune materiale în proporţii mari a se vedea comentariile de la art.196 alin.3
lit.b) 197 alin.1.
12. Alte urmări grave în aceste cazuri pot parveni în urma acţiunilor indicate în prezentul
articol şi trebuie apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave
pot prejudicia numai persoanele fizice. Prejudiciul poate fi material sau moral.
16 ani.
Articolul 350. ATENTAREA LA VIAŢA COLABORATORULUI POLIŢIEI
(1) Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor
interne sau a unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a
ordinii publice şi de combatere a criminalităţii, atentat ce a cauzat victimei o vătămare uşoară
sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii
1. Atentatul la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne
sau a unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice
şi de combatere a criminalităţii este una dintre infracţiunile cu pericol sporit.
2. Obiect al acestei infracţiuni este activitatea normală a organelor de drept şi nemijlocit
viaţa colaboratorului de poliţie şi a altor persoane indicate în articolul dat.
3. Prin atentat la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor
interne sau a unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii
publice şi de combatere a criminalităţii se înţelege atât omorul persoanelor menţionate, cât şi
tentativa de omor asupra lor, atentat ce a cauzat victimei o vătămare uşoară sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii. Deoarece unul dintre obiectele acestei infracţiuni este viaţa
omului menţionat, vătămarea sănătăţii acestuia nu trebuie calificată suplimentar pe alt articol.
Fapta se consideră consumată în momentul tentativei de omor a colaboratorului poliţiei, a
altui lucrător din organele de drept sau a persoanelor care se aflau la datoria obştească.
4. La colaboratorii poliţiei, alţi lucrători din organele afacerilor interne sau unele persoane
în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii se referă persoanele abilitate legal a apăra viaţa, sănătatea, drepturile şi libertăţile
cetăţenilor, patrimoniul lor, interesele societăţii şi statului de tentativele delictuoase şi de altă
natură, precum şi abilitate cu dreptul de a aplica măsuri de constrângere.
5. Conform laturii subiective, fapta presupune o intenţie directă: subiectul îşi dă seama că
atentează la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a
unei persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de
combatere a criminalităţii şi doreşte să săvârşească acţiunile corespunzătoare. Semnele
obligatorii ale componenţei subiective a infracţiunii examinate pot fi motivul sau scopul.
Scopul atentatului constă în împiedicarea colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din
organele afacerilor interne sau a altei persoane care exercită atribuţiile de apărare a ordinii
publice şi de combatere a criminalităţii. Acest scop poate fi atins de către vinovat în timpul
exercitării nemijlocite de către aceste persoane a atribuţiilor menţionate.
Drept motiv al faptei săvârşite se consideră răzbunarea pe colaboratorul poliţiei, pe alte
persoane enumerate pentru activitatea menţionată, efectuată legal de către aceştia.
Pentru conţinutul faptei săvârşite din motive de răzbunare nu are importanţă dacă
colaboratorul poliţiei sau alte persoane numite se aflau în exerciţiul funcţiei la moment.
Răzbunarea este posibilă şi în legătură cu activitatea lor de serviciu privind apărarea ordinii
publice, pe care au desfăşurat-o în trecut.
În cazul în care atentatul la viaţa acestor persoane a avut alte motive şi scopuri, de exemplu
- ostilitatea personală, responsabilitatea survine conform regulilor privind calificarea
infracţiunilor contra personalităţii.
La fel este calificată fapta inculpatului în cazul în care tentativa a fost săvârşită cu scopul
împiedicării activităţii lor ilicite sau din cauza răzbunării pentru o atare activitate.
În cazul în care omorul unui colaborator de poliţie, al unui colaborator al organelor
afacerilor interne, al altor persoane în exerciţiul funcţiunii a fost săvârşit în legătură cu
exercitarea de către funcţionarii menţionaţi a activităţii de serviciu sau obşteşti, care nu ţine de
apărarea ordinii publice sau de combaterea criminalităţii, fapta săvârşită este calificată conform
lit.d) alin.2 art.145 CP.
6. Subiect al infracţiunii examinate poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 14 ani.
7. Alin.2 al prezentului articol prevede o circumstanţă agravantă pentru acţiunile săvârşite,
dacă ele au provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
8. Referitor la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei a se vedea
comentariile de la art.art.156, 157 CP.
Articolul 351. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE
(1) Uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvârşirea pe această bază a altei
infracţiuni,
ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de două sau mai multe persoane
1. Conform art.39 CRM, cetăţenii RM au dreptul de a participa la administrarea treburilor
publice nemijlocit, precum şi prin reprezentanţii lor.
Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Orice alt mod de
ocupare a funcţiei oficiale este considerat nelegitim, inclusiv uzurparea acesteia.
2. Infracţiunea examinată atentează la interesele serviciului de stat şi ale serviciului în
autorităţile de autoadministrare publică locală, discreditează activitatea lor şi subminează
autoritatea în ochii populaţiei. Ea, de asemenea, încalcă grav drepturile şi interesele legitime ale
cetăţenilor şi organizaţiilor, în aceasta manifestându-se pericolul ei social.
3. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune formează o totalitate a două caracteristici
interdependente, expuse în dispoziţia articolului comentat.
4. Uzurparea de calităţi oficiale constă în faptul că vinovatul, încălcând ordinea stabilită sau
neavând atribuţii speciale legalizate în modul cuvenit, îşi atribuie drepturile şi obligaţiunile
privind exercitarea funcţiei reprezentantului puterii ori privind îndeplinirea funcţiilor de
dispoziţie şi organizare, de administrare şi gospodărire în organele corespunzătoare.
5. Acţiunile persoanei în acest caz pot fi cele mai diverse, dar conform sensului legii ele
sunt însoţite de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni, poartă un caracter periculos,
deoarece atrag după sine comiterea încă a unei fapte prejudiciabile.
6. Pentru componenţa infracţiunii examinate nu are importanţă dacă cetăţenii sau
reprezentanţii organizaţiilor, care s-au aflat în raporturi cu vinovatul, au fost informaţi despre
aceea că el şi-a atribuit împuternicirile persoanei oficiale sau ei l-au perceput anume în felul
acesta.
7. Fapta prevăzută de prezentul articol este o infracţiune intenţionată: vinovatul îşi dă
seama că îşi atribuie şi exercită benevol şi nelegitim atribuţiile persoanei oficiale, prevede
posibilitatea sau inevitabilitatea cauzării consecinţelor social-periculoase şi le doreşte sau le
admite conştient.
8. Subiect al uzurpării de calităţi oficiale poate fi orice persoană fizică ce a atins vârsta de
16 ani.
9. Alin.2 al articolului comentat prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceeaşi
acţiune (alin.1) săvârşită de două sau mai multe persoane. Referitor la aceasta a se vedea
comentariile de la art.41, art.333 alin.2, art.341 alin.2, art.347 alin.2 etc.
Articolul 352. SAMAVOLNICIA
(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi
prin încălcarea ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice
ani.
c) însoţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii;
d) însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
e) însoţită de nimicirea bunurilor
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
1. Gradul prejudiciabil al samavolniciei constă în încălcarea modului stabilit de realizare de
către cetăţeni a drepturilor lor.
2. Samavolnicia nu poate fi săvârşită pasiv (de exemplu, nu constituie samavolnicie
executarea hotărârilor judecătoreşti). Ea este o acţiune, adică presupune executarea unui drept
legitim sau presupus în mod arbitrar.
3. În calitate de acţiuni samavolnice sunt examinate doar acţiuni care, în primul rând, se
săvârşesc în pofida modului stabilit de actele normative, în al doilea rând, a căror legalitate este
discutabilă şi, în al treilea rând, a căror săvârşire a cauzat daune în proporţii mari intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice. Astfel,
debitorul este obligat să repare prejudiciile cauzate creditorului din cauza neexecutării sau
executării inadecvate a obligaţiunilor. Se ştie că toate prejudiciile se repară în baza hotărârii
judecătoreşti şi creditorul este obligat să dovedească faptul încălcării obligaţiunilor şi legătura
cauzală dintre acesta şi prejudiciile apărute din cauza activităţii lui inadecvate. Dacă faptul
prejudiciilor cauzate se contestă şi creditorul, evitând organele judiciare, îşi restabileşte
independent drepturile sale prin intermediul ridicării samavolnice a obiectelor de valoare în
contul stingerii pagubelor, poate să apară problema calificării acţiunilor lui conform art.352 din
CP. În cazul în care astfel de acţiuni au fost săvârşite în calitate şi conform regulilor de legitimă
apărare (art.36 CP), acestea nu se consideră infracţiuni.
4. Daune în proporţii mari, ca particularitate (condiţie) obligatorie a samavolniciei, se
consideră cele cauzate doar intereselor legale ale cetăţenilor sau organizaţiilor. Chestiunea
privind importanţa daunei este soluţionată în fiecare caz concret, ţinându-se cont de dimensiunile
prejudiciului cauzat şi de însemnătatea drepturilor şi intereselor încălcate. Astfel, privarea
cetăţeanului de posibilitatea de a se folosi de spaţiul locativ, ridicarea obiectelor de valoare, în
urma cărui fapt cetăţeanul este privat de mijloace de existenţă, constituie daună în proporţii mari
(a se vedea comentariul de la art.126 CP).
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective a infracţiunii date în alin.2 sunt
numite aceleaşi acţiuni: a) săvârşite repetat; b) săvârşite de două sau mai multe persoane; c)
însoţite de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; d)
însoţite de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate; e) însoţite de nimicirea
bunurilor.
6. Referitor la săvârşirea repetată a samavolniciei a se vedea comentariul la art.31 CP.
7. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane se încadrează în teoria
participaţiei (a se vedea comentariul la art.41 CP).
8. Samavolnicia însoţită de ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii, de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, precum şi de
nimicirea bunurilor, de asemenea prezintă un pericol social sporit. În astfel de cazuri se impune
concluzia că prin aplicarea acestor acţiuni s-au cauzat prejudicii concrete victimei (morale,
fizice, materiale etc.).
9. Ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie să
fie reală. Forma în care subiectul aplică ameninţarea este indiferentă pentru calificarea
infracţiunii: aceasta poate fi demonstrarea armei, orice acţiuni concludente sau influenţa verbală,
capabile să acorde ajutor eficient subiectului în realizarea scopului etc.
10. Dat fiind faptul că vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, aplicarea violenţei
nepericuloase sau periculoase pentru viaţă şi sănătate sunt prejudicii aduse victimei de orice grad
de gravitate, aceste noţiuni, folosite de legislator la constituirea art.352 CP, sunt desfăşurate şi
trebuie aplicate reieşind din reglementările şi comentariile la capitolul II al prezentului cod
(infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei).
11. Totodată, noţiunea aplicarea violenţei diferă de noţiunea cauzare de prejudicii sănătăţii
prin aceea că semnifică diverse momente de procedură ale acţiunilor. Dacă aplicarea violenţei nu
presupune în general cauzarea unui prejudiciu concret, constituind doar începutul influenţei
fizice, cauzarea de prejudicii sănătăţii presupune survenirea unor consecinţe concrete.
12. Prin nimicirea bunurilor se înţelege aducerea acestora la o stare inutilizabilă, când
restabilirea lor este imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic.
13. Alin.3 al prezentului articol stipulează în calitate de circumstanţe agravante ale
samavolniciei acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2: a) săvârşite de un grup criminal organizat sau
de o organizaţie criminală; b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei; d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari; e) soldate cu
alte urmări grave.
14. Săvârşirea acţiunilor enumerate de către un grup criminal organizat sau de către o
organizaţie criminală prezintă un grad deosebit de periculozitate rezultat din esenţa şi scopurile
acestor acţiuni (a se vedea comentariul la art.46, 47 CP).
15. Aplicarea armei în acţiunile de samavolnicie presupune folosirea ei pentru a inspira
cuiva frică, a speria victima, precum şi la ameninţarea cu moartea ori la vătămarea integrităţii
corporale a victimei.
În calitate de arme pot fi cele de foc sau cele albe. Important este ca acestea să fie reale, şi
nu în formă de jucării, machete. Principalul e că ele au fost aplicate real la înspăimântarea
victimei şi la vătămarea integrităţii lui corporale (s-au efectuat împuşcături, au fost pricinuite
anumite leziuni corporale etc.).
16. Parvenirea în urma acţiunilor samavolnice a daunelor în proporţii deosebit de mari
presupune prejudicierea victimei în sumă de mai mult de 1500 unităţi convenţionale.
17. Alte urmări grave în aceste situaţii pot parveni şi trebuie apreciate după caz, pornind de
la circumstanţele concrete. Aceste urmări grave pot prejudicia atât persoanele fizice, cât şi cele
juridice. Prejudiciul pentru persoanele fizice poate fi material sau moral, pentru cele juridice -
numai material.
18. Infracţiunea dată se consideră consumată în momentul săvârşirii acţiunilor respective şi
al survenirii consecinţelor sub forma de daune în proporţii mari.
19. Conform laturii subiective, fapta presupusă de samavolnicie poate să fie săvârşită atât
cu intenţie directă, cât şi cu intenţie indirectă. În ultimul caz subiectul are o atitudine indiferentă
faţă de posibilele daune pricinuite prin fapta sa.
20. Subiect al infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de
16 ani. În cazul în care fapta este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cu folosirea
situaţiei de serviciu, acţiunile ei pot fi calificate drept depăşire a atribuţiilor de serviciu.
21. Dacă subiectul, în scopul exercitării dreptului contestat, apelează, pe lângă lege, la
ajutorul altor persoane (angajează persoane terţe, cu ajutorul cărora restituie datoria), aceste
acţiuni formează samavolnicia. Însă dacă în procesul samavolniciei a fost săvârşită o altă
infracţiune, de exemplu - cauzarea de leziuni corporale, faptele sunt calificate ca pluralitate de
infracţiuni.
Articolul 353. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR ÎN TERMEN, DE LA
PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE SAU DE LA CONCENTRĂRILE
REZERVIŞTILOR
(1) Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau
de la concentrările rezerviştilor
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune se pedepseşte cu închisoare de
la 2 la 5 ani.
1. CRM (art.57) proclamă că apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui
cetăţean. Serviciul militar este o datorie specială a serviciului public ce rezidă în îndeplinirea de
către cetăţeni a datoriei constituţionale privind pregătirea pentru apărarea Patriei exclusiv în
cadrul Forţelor Armate ale RM (a se vedea art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor
pentru apărarea Patriei nr.1245-XV din 18.07.2002 în MO nr.137-138/1054 din 10.10.2002).
2. Obiectul infracţiunii prevăzut de art.353 al CP îl constituie relaţiile sociale ce ţin de
ordinea stabilită de încorporare în serviciul militar al RM.
3. Dispoziţia art.353 CP stabileşte răspunderea a două categorii de persoane: recruţii şi
rezerviştii. Conform art.7 al legii menţionate, cetăţenii luaţi la evidenţă militară până la
încorporarea lor în serviciul militar ori în cel civil sau până la trecerea lor în rezervă se numesc
recruţi, iar cetăţenii trecuţi în rezervă se numesc rezervişti. Bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au
împlinit vârsta de 18 ani, sunt încorporaţi în serviciul militar în termen (art.28 al legii enunţate).
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin eschivarea recrutului de la serviciul militar
în termen şi a rezervistului - de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările
rezerviştilor. Eschivarea constituie neprezentarea recrutului sau a rezervistului la data, ora şi
locul menţionat în ordinul de chemare, fără vreun motiv întemeiat. Motiv întemeiat, conform
art.45 al legii menţionate sunt: starea gravă a sănătăţii recrutului (rezervistului), confirmată prin
certificatul medical; decesul unui membru al familiei lui, confirmat prin certificat de deces;
evenimentele de forţă majoră, confirmate prin actele doveditoare, transmiterea întârziată a
înştiinţării despre prezentarea la punctul de încorporare (concentrare) etc.
5. Componenţa de infracţiune (alin.1 art.353) este formală cu excepţia faptei săvârşite prin
automutilare şi se caracterizează prin inacţiunea (acţiunea) persoanei. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul în care vinovatul nu s-a prezentat la locul şi la timpul indicat în ordinul
de chemare.
6. Alin.2 art.353 prevede răspunderea pentru formele calificative ale eschivării de la
serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările
rezerviştilor.
7. Înţelesul noţiunii de repetare (lit.a) alin.2) a fost explicat în comentariul art.31 CP.
8. Prin automutilare (lit.b) se înţelege cauzarea intenţionată de către vinovat a unui
prejudiciu sănătăţii proprii prin vătămarea organelor, ţesuturilor corpului, funcţionării normale a
acestora, folosind în acest scop arme de foc sau arme albe sau alte obiecte, precum şi
medicamente cu conţinut chimic sau biologic.
9. Simularea unei boli (lit.c) înseamnă declararea falsă a unei maladii (boala psihică,
asurzire, vederea slabă) sau a altor neajunsuri fizice, ori indicarea unor simptoame exagerate
referitoare la îmbolnăvirile reale ale persoanei, cu scopul de a se eschiva de la serviciul militar.
10. Prin falsificarea documentelor (lit.d) se înţelege întocmirea unor documente false sau
introducerea anumitor date false în documente originale, ce denaturează conţinutul lor, de
exemplu - informaţia falsă despre moartea sau îmbolnăvirea gravă a rudelor apropiate,
corectările care schimbă vârsta, timpul îmbolnăvirii sau alte date, cu scopul eliberării temporare
sau permanente de la serviciul militar.
11. Prin altă înşelăciune se înţeleg alte mijloace (comunicări orale sau scrise), care induc în
eroare organele competente ce hotărăsc problema eliberării persoanei de serviciul militar.
Înşelăciunea se poate manifesta şi prin tăinuirea intenţionată a datelor despre care persoana era
obligată să comunice, de exemplu - tăinuirea încheierii tratamentului medical, dispariţia altor
impedimente pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu etc.
12. Rezerviştii pot fi chemaţi pentru instrucţie la concentrări militare la data şi pe durata
stabilită prin hotărâre de Guvern în temeiul Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate (art.36).
13. Încorporarea rezerviştilor la mobilizare se efectuează de către autorităţile administraţiei
publice locale, în comun cu centrele militare, conform Planului de completare a Forţelor Armate
aprobat de către ministrul apărării (art.37 al Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate).
14. Infracţiunea prevăzută de alin.2 art.353 CP se consideră consumată din momentul în
care vinovatul, minţind, a obţinut eliberarea temporară sau permanentă de serviciul militar.
15. Latura subiectivă se realizează cu intenţie directă. Motivul şi scopul eschivării pot fi
diferite şi nu prezintă importanţă la calificarea infracţiunii.
16. Subiectul infracţiunii poate fi persoana care a atins vârsta necesară pentru a fi chemată
la serviciul militar în termen, la pregătirea militară obligatorie sau la concentrările de rezervă.
Articolul 354. ESCHIVAREA DE LA MOBILIZARE
(1) Eschivarea de la mobilizare în rândurile Forţelor Armate
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită pe timp de război
1. Mobilizarea constă în chemarea în rândurile Forţelor Armate ale RM a cetăţenilor
capabili de luptă, în contextul începutelor sau presupuselor acţiuni militare.
2. Conform art.66 CRM, mobilizarea parţială sau totală este declarată de Parlamentul RM.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de completare a
Forţelor Armate ale RM în condiţiile mobilizării.
4. Latura obiectivă a infracţiunii o constituie neprezentarea supusului militar la mobilizare
la locul şi în termenul indicat, conform avizului de mobilizare. Eschivarea poate fi legată prin
diferite acţiuni înşelătoare îndreptate spre evitarea mobilizării: falsificarea documentelor,
simularea unei boli, cauzarea vătămărilor corporale etc.
5. Alin.2 art.354 CP agravează răspunderea pentru acţiunile prevăzute de alin.1 art.354 CP,
săvârşite pe timp de război. În conformitate cu art.127 CP, prin timp de război se înţelege
intervalul de la data declarării mobilizării sau a începerii operaţiunilor de război până la data
trecerii armate în stare de pace.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neprezentării la timpul stabilit în
punctul indicat pentru militari sau din momentul eschivării de fapt de la mobilizare, fără motive
întemeiate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi supusul militar sau rezervistul.
Articolul 355. ESCHIVAREA SAU REFUZUL DE A ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE
SERVICIULUI DE ALTERNATIVĂ
(1) Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a
executa obligaţiile ce îi revin în cadrul acestui serviciu
neremunerată în folosul comunităţii pe un termen de 200 de ore.
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune;
e) pe timp de război
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest
1. Art.355 CP stabileşte răspunderea penală pentru eschivarea sau refuzul de a îndeplini
obligaţiunile serviciului de alternativă de către persoanele eliberate de serviciul militar.
2. Ordinea de eliberare de la serviciul militar şi încadrarea în serviciul de alternativă, locul,
termenele şi condiţiile în care au loc aceste măsuri sunt reglementate de Legea cu privire la
serviciul de alternativă nr.663-XIV din 09.07.91. Art.4 al legii stipulează că serviciul de
alternativă este serviciu de stat, are caracter civil şi social util, e satisfăcut de cetăţenii care au
refuzat să intre în serviciu militar în termen (pregătire militară obligatorie) din convingeri
religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă este organizat, efectuat şi controlat de autorităţile
publice.
3. În serviciul de alternativă se încorporează cetăţeni ai RM de sex masculin în vârstă de la
18 până la 27 ani, înscrişi la evidenţa militară ca recruţi şi scutiţi de satisfacerea serviciului
militar în modul stabilit de legea menţionată.
4. Organul suprem de conducere al serviciului de alternativă este Comisia Republicană de
Recrutare, iar organul suprem executiv - Direcţia Serviciului de Alternativă.
5. În baza hotărârii privind încorporarea cetăţeanului în serviciul de alternativă,
împuternicitul cu acest serviciu în raion (oraş) eliberează persoanei un titlu normativ în care se
indică timpul sosirii şi locul de satisfacere a serviciului de alternativă. În baza înscrierii din titlul
normativ, administraţia întreprinderii, instituţiei, organizaţiei încheie cu cetăţeanul un contract de
muncă pe termenul stabilit. Refuzul de încadrare în muncă nu se admite.
6. Cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă este obligat să se prezinte la timp la locul
de serviciu indicat în titlul nominativ.
7. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale ce ţin de ordinea efectuării
serviciului de alternativă.
8. Latura obiectivă se realizează prin eschivare sau refuz de a îndeplini obligaţiunile ce-i
revin în cadrul serviciului de alternativă, din motive neîntemeiate; adică, componenţa de
infracţiune este formală, cu excepţia acţiunilor prevăzute de lit.b) alin.2 art.355.
10. Subiectul infracţiunii este unul special - cetăţeanul RM, de sex masculin, care, conform
vârstei, este apt pentru serviciul de alternativă.
11. Toate agravantele stipulate în alin.2 al infracţiunii nominalizate sunt similare cu cele
comentate în alin.2 art.353 CP.
Articolul 356. ESCHIVAREA PE TIMP DE RĂZBOI DE LA ÎNDEPLINIREA
PRESTAŢIILOR
Eschivarea pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor
prestaţii
1. În condiţiile stării de război, pentru întărirea capacităţii de apărare a RM pot fi iniţiate
anumite măsuri necesare pentru realizarea lucrărilor ce ţin de apărare.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de asigurare tehnico-
materială a Forţelor Armate ale RM pe timp de război, care este stabilită prin actele normative
ale organelor competente de stat.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin eschivarea de la mobilizarea la muncă sau la
îndeplinirea lucrărilor de apărare (la întreprinderi, construcţii), care se exprimă prin faptul că
cetăţeanul sau nu se prezintă la locul şi timpul indicat fără vreun motiv întemeiat, sau se
eschivează prin mijloace ilegale de la mobilizare.
4. În afară de mobilizarea la muncă, art.356 CP nu enumără lista prestaţiilor a căror
neîndeplinire atrage răspunderea penală conform acestui articol. Prestaţiile introduse pe timp de
război pot fi legate de repartizarea unor anumite obligaţiuni tuturor sau numai unor categorii
aparte de cetăţeni (de exemplu: oferirea unei locuinţe pentru militari, a mijloacelor de transport,
a subsolurilor, a altor bunuri cu caracter personal sau cu drept de proprietate).
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul eschivării vinovatului de la
mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea prestaţiilor.
6. Infracţiunea analizată se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 357. ORGANIZAREA SAU CONDUCEREA UNEI GREVE ILEGALE,
PRECUM ŞI ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII, INSTITUŢIEI ORI
ORGANIZAŢIEI ÎN CONDIŢIILE STĂRII DE URGENŢĂ
(1) Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite în perioada formelor speciale de administrare
1. În articolul comentat este vorba despre infracţiunile a căror săvârşire are loc în situaţia
(condiţiile) stării de urgenţă. Această situaţie este reglementată în Legea cu privire la regimul
juridic al stării excepţionale şi la formele speciale de guvernare în RM nr.290 din 01.10.90 (a se
vedea Veştile nr.10/244, 1990).
2. Conform art.1 al legii numite, starea excepţională constituie o măsură provizorie,
decretată de organele supreme de stat în interesul asigurării securităţii cetăţenilor RM, legalităţii
şi ordinii de drept în caz de calamităţi naturale, accidente mari şi catastrofe, epidemii, epizootii,
dezordini de masă şi în alte circumstanţe excepţionale. La decretarea stării excepţionale sunt
indicate motivele adoptării unei atare hotărâri, termenul şi limitele teritoriale ale acţiunii ei.
3. În condiţiile stării excepţionale organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat pot
aplica - în funcţie de circumstanţele concrete - următoarele măsuri: să întărească paza ordinii
publice şi a obiectivelor ce asigură activitatea vitală a populaţiei şi a economiei naţionale, să
interzică grevele, adunările, mitingurile, procesiunile de stradă, demonstraţiile, să stabilească un
regim special de lucru pentru întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi alte măsuri enumerate în
art.3 al acestei legi.
4. Obiectul infracţiunii date îl constituie securitatea publică.
5. Latura obiectivă se exprimă prin săvârşirea următoarelor acţiuni: a) organizarea grevei
ilegale; b) conducerea ei; c) împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în
condiţiile stării de urgenţă. Infracţiunea are caracter formal. Ea se consideră consumată din
momentul săvârşirii acţiunilor indicate.
6. Organizarea grevei ilegale se poate exprima în planificarea acţiunilor unui grup de
oameni, îndreptate spre întreruperea organizată, în masă a muncii, cu scopul satisfacerii unor
cerinţe cu caracter politic sau economic.
7. Conducerea grevei este activitatea uneia sau a câtorva persoane care se află în frunte şi
coordonează acţiunile grevei interzise.
8. Legea prevede că activitatea persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea
grevelor ilegale în situaţia stării de urgenţă este pasibilă de vinovăţie în cazul în care ele
împiedică activitatea normală, ritmică a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, stopează
sau încetează pe o anumită perioadă funcţionarea lor.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, inclusiv cea cu funcţii
de răspundere care a împlinit vârsta de 16 ani şi a realizat acţiunile prevăzute în dispoziţia legii
în condiţiile stării de urgenţă.
11. Prevederile alin.2 al articolului comentat agravează situaţia făptuitorului, dacă acţiunile
enumerate la alin.1 sunt săvârşite în perioada formelor speciale de administrare.
12. Există două forme de administrare specială a republicii sau a unor teritorii ale ei:
administrarea directă - în condiţiile suspendării activităţii organelor locale ale puterii de stat şi
ale administraţiei de stat şi administrarea directă - în condiţiile dizolvării organelor locale ale
puterii de stat şi ale administraţiei de stat (a se vedea Titlul II al Legii cu privire la regimul
juridic al stării excepţionale şi formelor speciale de administrare în RM).
Articolul 358. ORGANIZAREA SAU PARTICIPAREA ACTIVĂ LA ACŢIUNI DE
GRUP CARE TULBURĂ GRAV ORDINEA PUBLICĂ ORI IMPLICAREA
MINORILOR ÎN ACESTE ACŢIUNI
(1) Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea
publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor
autorităţilor sau de împiedicarea activităţii normale a transportului, întreprinderilor,
instituţiilor, organizaţiilor,
(2) Antrenarea minorilor la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind
însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau de
împiedicarea activităţii normale a transportului, sau de cauzarea de daune în proporţii
considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură ordinea publică şi
securitatea de stat, autoritatea şi activitatea normală a organelor puterii de stat şi conducerii,
îndreptate la ocrotirea ordinii publice.
2. Latura obiectivă a alin.1 art.358 CP se exprimă prin organizarea sau participarea activă la
acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a
dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau care împiedică activitatea normală a
transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor.
3. În sensul Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21.07.95 (a se
vedea MO nr.061 din 02.11.95), prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie,
procesiune, marş, pichetare, grevă desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a
locului de lucru, orice altă adunare a cetăţenilor, a cărei desfăşurare nu este reglementată de lege
(art.2). Întrunirile se pot desfăşura numai după ce au fost declarate de către organizatori la
primăriile orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale). Art.6 al legii interzice atragerea elevilor
de către cadrele didactice sau alte persoane încadrate în instituţiile şcolare în desfăşurarea
întrunirilor neautorizate.
4. Organizarea acţiunilor de grup poate consta din: planificarea, pregătirea, adică stabilirea
caracterului, mijloacelor, metodelor şi obiectivelor acestor acţiuni, a timpului şi locului
desfăşurării lor, atragerea de participanţi, precum şi din asigurarea conducerii acţiunilor de grup
în timpul încălcării grave a ordinii publice.
5. Participarea activă presupune manifestarea unor anumite genuri de iniţiativă a persoanei
ce participă la acţiuni de grup, precum şi concentrarea forţelor altor persoane, prin strigăte
provocatoare şi chemări adresate mulţimii. Acţiunile vinovatului pot să se exprime şi prin acţiuni
îndrăzneţe (obraznice) şi cinice în timpul încălcării ordinii publice, menite să dezlănţuie ura şi
înrăirea în rândurile participanţilor.
6. Ordinea publică reprezintă sistemul de relaţii sociale ce se exprimă prin respectarea de
către toţi cetăţenii a normelor de drept şi morale ce reglementează comportamentul oamenilor în
viaţa socială, în timpul muncii, odihnei şi în viaţă.
7. Neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor înseamnă
refuzul demonstrativ de a îndeplini cerinţele insistente, repetate ale reprezentaţilor puterii.
Uneori reprezentanţii puterii sunt constrânşi a folosi forţa, ca să oblige vinovaţii să îndeplinească
cerinţele lor legale.
8. Acţiunile de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea
vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor puterii, prejudiciază activitatea transportului,
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor.
9. Pentru ca infracţiunea să se considere consumată, este necesar să intervină cel puţin una
din consecinţele enumerate în dispoziţia alin.1 art.358: tulburarea gravă a ordinii publice sau
împiedicarea activităţii normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor.
11. Subiect al infracţiunii poate fi organizatorul sau participantul activ la acţiunile de grup,
altfel zis - orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
12. Alin.2 art.358 CP prevede răspunderea penală pentru antrenarea minorilor la săvârşirea
aceloraşi acţiuni, enumerate în dispoziţia alin.1 al articolului comentat. Deosebirea constă numai
în consecinţele infracţionale ce cauzează daune în proporţii considerabile drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
13. Noţiunea de proporţii considerabile a fost explicată în comentariul la art.126 CP.
Articolul 359. CUMPĂRAREA SAU VÂNZAREA DOCUMENTELOR OFICIALE
Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de
obligaţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu arest de
până la 6 luni.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate îl formează regimul de completare şi
folosire a documentelor oficiale. Obiectul material al infracţiunii îl constituie actele oficiale care
oferă drepturi sau eliberează de obligaţiuni.
2. Prin documente se au în vedere actele oficiale care conferă un drept sau eliberează de o
obligaţiune nu numai pe deţinătorul sau cumpărătorul lor, dar şi pe alte persoane care le obţin.
Documentele indicate trebuie să fie originale, nu falsificate.
3. Sunt considerate documente oficiale actele emise de organele de stat, de organele
autoadministrării publice locale, de întreprinderi, instituţii sau organizaţii, indiferent de forma de
proprietate, dar recunoscute de stat drept conferitoare de drepturi sau eliberatoare de obligaţiuni.
Documentele oficiale pot proveni de la persoanele private în cazul în care statul le conferă un
statut oficial şi importanţă juridică (de exemplu: actele perfectate de notar). Documentele oficiale
care conferă un drept sunt şi diplomele de absolvire a instituţiei de învăţământ, legitimaţiile (de
participare la acţiunile militare, de pensionar), permisul de conducere, patentele de
întreprinzător, licenţele şi alte acte oficiale. Documente prin care cetăţenii sunt scutiţi de
obligaţiuni sunt certificatele, adeverinţele ce scutesc de plata serviciilor comunale sau de alte
plăţi, de exemplu - actul care conferă cetăţeanului dreptul de a călători pe gratis în transportul
public etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din două acţiuni alternative: cumpărarea şi vânzarea
documentelor oficiale. Infracţiunea are caracter formal şi se consideră consumată din momentul
săvârşirii primei sau următoarei acţiuni. Folosirea ulterioară a acestor acte nu se include în cadrul
componenţei de infracţiuni date.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul pot fi diverse.
Acesta poate fi atât cumpărătorul documentelor indicate, cât şi vânzătorul acestora.
Articolul 360. LUAREA, SUSTRAGEREA, TĂINUIREA, DEGRADAREA SAU
DISTRUGEREA DOCUMENTELOR, IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU
SIGILIILOR
(1) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor,
imprimatelor, ştampilelor sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
indiferent de tipul de proprietate sau forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost
săvârşită din interes material sau din alte motive josnice,
(2) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea, distrugerea sau păstrarea buletinelor de
identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita
libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
1. Obiect nemijlocit al infracţiunii date este ordinea stabilită în vederea gestionării
documentaţiei oficiale. Obiect material al infracţiunii date, spre deosebire de cel prevăzut de
art.359 CP, include nu numai documentele care conferă drepturi şi scutesc de obligaţiuni, dar şi
ştampilele, sigiliile, imprimatele necesare pentru perfectarea documentelor oficiale.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiunile de luare, sustragere,
tăinuire, degradare sau distrugere a obiectelor indicate în dispoziţia articolului.
3. Prin acţiunea de luare se înţelege scoaterea sau retragerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor din posesia întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de
tipul de proprietate sau forma juridică de organizare.
4. Acţiunea de sustragere constă în luarea ilegală, prin orice mijloace, precum şi intrarea în
posesia obiectelor prevăzute de alin.1 art.360.
5. Degradarea sau distrugerea constă în aducerea obiectelor indicate într-o stare de
necorespundere totală sau parţială pentru folosirea lor.
6. Tăinuirea constituie acţiunea de ascundere a documentelor sau a celorlalte obiecte, astfel
ca deţinătorul să nu se poată folosi de ele.
7. Ştampila reprezintă o inscripţie, emblemă sau semn convenţional aplicat pe un document
pentru a-i da valabilitate sau pentru a-i indica sau certifica provenienţa.
8. Sigiliul este un obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o
monogramă, o emblemă, o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii
lui.
9. Imprimata este formularul-tip folosit în întreprinderi şi instituţii pentru întocmirea de
acte oficiale.
10. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii a cel puţin uneia din
acţiunile enumerate în alin.1 art.360.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. În afară de
aceasta, este important ca vinovatul să acţioneze din interes material sau din alte motive josnice.
16 ani.
13. Alin.2 art.360 CP conţine semnele agravante ale acestei componenţe de infracţiune, la
care legiuitorul referă luarea, distrugerea, tăinuirea, degradarea, sustragerea sau păstrarea
buletinelor de identitate sau a altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a
limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta.
14. La sintagma de alte acte importante, în afară de buletine de identitate, se referă orice
alt document care poate adeveri persoana sau unele atribute, ca cele de serviciu etc. De exemplu:
livretul militar, atestatul sau diploma de studii, carnetul de muncă, legitimaţia de pensionar,
licenţa ce conferă dreptul de a practica antreprenoriatul etc. Aceste documente personale au
caracter oficial. Importanţa lor urmează a fi apreciată de către instanţa de judecată.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă şi are drept scop
limitarea libertăţilor persoanelor, inclusiv privarea lor de libertatea de circulaţie. Partea vătămată
îşi pierde dreptul de a-şi realiza interesele legitime fără documentele în cauză, care-i certifică
personalitatea.
Articolul 361. CONFECŢIONAREA, DEŢINEREA, VÂNZAREA SAU FOLOSIREA
DOCUMENTELOR OFICIALE, A IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU
SIGILIILOR FALSE
(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care
acordă drepturi sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor,
ştampilelor sau a sigiliilor false ale unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul
de proprietate şi forma juridică de organizare,
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită;
d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice
1. Infracţiunea prevăzută de art.361 atentează la ordinea stabilită a autentificării
documentale a faptelor ce au importanţă juridică. În calitate de obiect material al infracţiunii
servesc documentele oficiale, imprimatele, ştampilele sau sigiliile.
2. Latură obiectivă constă din confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea
documentelor oficiale false, care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni, precum şi
confecţionarea sau vânzarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false.
3. Noţiunea de documente oficiale este analizată în cadrul art.359, iar noţiunile de
imprimată, ştampile sau sigilii - în art.360 CP.
4. Înţelesul noţiunii de falsificare constă atât în modificarea totală a documentelor oficiale,
cât şi în introducerea în document a unor informaţii falsificate. Aceasta se poate realiza prin
următoarele modalităţi: ştergerea, adăugarea, corectarea conţinutului textului, schimbarea datei,
falsificarea semnăturii persoanei cu funcţii de răspundere etc.
5. Confecţionarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false presupune crearea unor atare
obiecte împreună cu toate rechizitele lor sau introducerea în imprimatele, sigiliile originale a
unor corectări care falsifică textul sau imaginile pe aceste obiecte.
6. Prin posesie în cazul dat se înţelege deţinerea activă a documentelor oficiale false care
conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni.
7. Folosirea documentelor falsificate, a ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor desemnează
acţiunile de vânzare, dăruire, schimb şi alte forme de transmitere spre folosire de către alte
persoane contra plată sau gratis.
8. Componenţa de infracţiune este formală. Ea se consideră consumată din momentul
falsificării sau confecţionării obiectelor indicate în dispoziţia articolului sau din momentul
vânzării lor.
9. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Este necesar ca falsificarea să fie
efectuată în scopul folosirii documentelor, ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor de către infractori
sau de către alte persoane. Confecţionarea sau falsificarea care nu urmează scopul de a fi folosite
sau vândute nu formează componenţa de infracţiune.
10. Subiect al infracţiunii este unul general - persoana fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
11. Alin.2 art.361 CP prevede semnele calificative ale incriminării din alin.1 (agravantele).
Pentru a înţelege sintagma în mod repetat, a se vedea comentariul la art.31 CP; sensul sintagmei
de către un grup de persoane este elucidat în comentariul la art.44 CP; accepţiunile sintagmei
acţiunile săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită sunt elucidate în
comentariul la art.360 CP; înţelesul îmbinării acţiuni soldate cu daune în proporţii mari este
descifrat în comentariul la art.126 CP.
Articolul 362. TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI DE STAT
(1) Trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2):
a) însoţite de violenţă;
b) săvârşite cu aplicarea armei,
(4) Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în
Republica Moldova, fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul
de azil acordat de Constituţia Republicii Moldova, precum şi asupra persoanelor care sunt
victime ale traficului de fiinţe umane.
1. Obiect al infracţiunii prevăzute este regimul de stat al frontierei, ordinea stabilită de
trecere a ei de către persoanele fizice. Înţelesul frontierei de stat este stabilit de Legea privind
frontiera de stat a RM din 17 mai 1994 (MO nr.12/107 din 03.11.94).
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în trecerea ilegală a frontierei de stat ocrotite
(păzite) pe uscat, pe apă şi în aer fără documentele necesare şi fără permisiunea cuvenită. Baza
juridică ce reglementează ieşirea din hotarele republicii şi intrarea în RM o constituie legislaţia
care acţionează pe teritoriul RM şi tratatele internaţionale semnate de RM.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul trecerii de fapt a frontierei de stat prin
orice mijloace: pe jos, înot, folosind transportul auto, aerian ş. a.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul
trecerii frontierei nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice cetăţean al RM, străin sau apatrid, care atinge vârsta
de 16 ani.
6. Alin.2 art.362 CP prevede mărirea pedepsei pentru aceleaşi acţiuni săvârşite repetat, iar
alin.3 al aceluiaşi articol enumără formele agravante pentru acţiunile prevăzute în alin.1 şi 2: a)
însoţite de violenţă; b) săvârşite cu aplicarea armei.
7. În prezenţa semnului de violenţă, obiect suplimentar al infracţiunii analizate este şi viaţa,
sănătatea şi inviolabilitatea unei persoane concrete, partea vătămată.
8. Prin aplicarea violenţei se înţelege aplicarea reală a violenţei de orice gen: atât
periculoasă pentru viaţă şi sănătate, cât şi nepericuloasă. Totuşi, violenţa, care se pedepseşte mai
aspru decât infracţiunea prevăzută de alin.3 art.362, cere o calificare suplimentară în temeiul
articolelor corespunzătoare referitoare la infracţiunile contra personalităţii.
9. Aplicarea armei se consideră folosirea ei de fapt pentru a influenţa fizic sau psihic
persoana vătămată cu scopul împiedicării efectuării de către aceasta a obligaţiunii de ocrotire a
frontierei de stat.
10. Alin.4 art.362 conţine un motiv ce justifică trecerea ilegală a frontierei de stat
excluzând răspunderea penală. El se referă la două categorii de persoane: cetăţenii străini veniţi
în RM fără paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de
CRM, precum şi persoanele care sunt victime ale traficului de fiinţe umane.
Articolul 363. FOLOSIREA ILEGALĂ A ÎNSEMNELOR CRUCII ROŞII
Folosirea emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoane care
nu sunt împuternicite cu acest drept, precum şi a însemnelor care pot fi confundate cu
emblema Crucii Roşii, dacă această acţiune a avut urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de
până la un an.
1. În conformitate cu Legea cu privire la folosirea şi protecţia emblemei Crucii Roşii din
12.11.1999 (MO nr.145-148/715 din 23.12.1999) în scopul aplicării CG din 12 august 1949 şi
din 8 iunie 1977, prezenta lege stabileşte condiţiile şi modul de folosire şi protecţie a emblemei
Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" în timp de pace şi în timp de conflict armat. Conform
art.1, obiectele protejate de prezenta lege sunt: a) emblema Crucii Roşii; b) denumirea "Crucea
Roşie"; c) semnalele distinctive pentru identificarea formaţiunilor sanitare şi mijloacelor de
transport sanitar. Emblema Crucii Roşii este emblema societăţii Crucea Roşie din Moldova.
Societăţile naţionale străine de Cruce Roşie sau Semilună Roşie, aplicate pe teritoriul RM,
folosesc ca semn distinctiv emblema Crucii Roşii sau Emblema Semilunii Roşii cu autorizaţia
Societăţii de Cruce Roşie din Moldova, în aceleaşi condiţii ca şi Societatea de Cruce Roşie din
Moldova.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale interstatale care
asigură respectarea ordinii stabilite de folosire a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea
Roşie".
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.363 CP constă în folosirea ilegală a
emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoanele fizice şi juridice care
nu sunt împuternicite cu acest drept, precum si folosirea însemnelor care pot fi identificate cu
emblema Crucii Roşii.
4. Componenţa de infracţiune este materială. Dispoziţia normei date prevede survenirea
urmărilor grave prin care se înţelege, în primul rând, cauzarea vătămărilor grave sănătăţii
persoanelor sau moartea lor, precum şi daune materiale.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, indiferent de scopul în care au
fost folosite emblema sau denumirea.
6. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana cu funcţii de răspundere, cât şi orice
persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Militarii ce efectuează acţiunile prevăzute de componenţa de infracţiune în timpul
conflictului armat poartă răspundere conform art.392 CP.
CAPITOLUL XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A ORDINULUI
(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii considerabile intereselor de serviciu,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2
ani sau cu închisoare de până la 3 ani.
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
ani sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(5) Nu se consideră infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită întru
executarea ordinului sau dispoziţiei ilegale a unui şef. Răspunderea penală pentru prejudiciul
pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală.
(6) Persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau
dispoziţiei vădit ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. Neexecutarea
ordinului sau dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
1. Neexecutarea ordinului constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului, precum şi
altă neexecutare intenţionată a ordinului.
Conform art.33 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM (în
continuare, Regulamentul serviciului interior), după situaţia de serviciu şi după gradele militare,
pe care le deţin, unii militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi
direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu alţi
militari şefi sau subordonaţi pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii care nu sunt subordonaţi reciproc îndeplinesc în comun îndatoririle de
serviciu, când relaţiile lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul
după funcţie, iar în funcţii egale - superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este
obligat să execute necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze
o reclamaţie şefului ierarhic superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
2. Ordinul în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere
executarea unor acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul
poate fi dat în scris, verbal sau prin mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de
militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef)
subordonaţilor privind chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
3. Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle
de serviciu. Expresia refuzul de a executa un ordin trebuie interpretată în sensul de neexecutare
intenţionată a unui ordin. Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o inacţiune, în
cazul în care făptuitorului i s-a ordonat să facă ceva, iar el refuză să execute acest ordin, cât şi
printr-o acţiune, când subordonatului i se interzice săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le
săvârşeşte.
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: în mod expres, deschis,
când făptuitorul exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi nu-l execută,
şi în mod tacit, când subordonatul, fără să se exprime într-un anumit mod, nu execută ordinul.
4. În cazul în care subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi,
imediat, trece la executarea lui nu se reţine componenţa infracţiunii de neexecutare a ordinului.
Pentru disciplina militară prezintă un pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în
scris) a hotărârii făptuitorului de a nu executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui
ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut cunoscută sau nu în mod expres, făţiş această
hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal, refuzul de a executa un ordin (în sensul de
comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs ordinului) reprezintă doar faza oratorie a
infracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii penale (a se vedea stadiile activităţii infracţionale).
Dacă refuzul verbal sau în scris ar constitui actul de executare, infracţiunea s-ar consuma chiar în
acel moment, fiind irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
5. Daună (proporţii) considerabilă, adică consecinţele infracţiunii, constă într-o stare de
pericol gravă, exprimată prin nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă
ordinii şi disciplinei militare.
6. Consumarea infracţiunii are loc în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei
acţiuni ordonate şi, respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta
interzice o asemenea acţiune. Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei,
adică starea de pericol pentru ordinea şi disciplina militară.
7. Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, din punct de vedere
volitiv se săvârşeşte cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea
infracţiunii.
8. Conform alin.5 art.364 CP, nu se consideră infracţiune fapta persoanei prevăzută de
legea penală întru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale a unui şef militar. Răspunderea
penală pentru prejudiciul pricinuit o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală.
Aceste prevederi ale legii sunt aplicabile în cazul în care persoana, executând un ordin ilegal, a
săvârşit o infracţiune din imprudenţă. Prevederile art.264 alin.5 CP reprezintă o circumstanţă
specială ce înlătură caracterul penal al faptei săvârşite, baza acestei circumstanţe constând în
ordinul superiorului.
9. Însă în cazurile în care subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă,
întru executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri
generale ca autor al infracţiunii, iar cel care a dat ordinul - ca instigator la infracţiunea dată.
Aceste prevederi sunt reglementate de alin.6 art.364 CP, care mai stipulează că neexecutarea
ordinului sau a dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Prevederile indicate sunt reglementate şi de dreptul penal internaţional. De exemplu, art.33
al Statutului Curţii Internaţionale Penale (în continuare - CIP) de la Roma din 1998 stipulează în
alin.1 că infracţiunea ce cade sub jurisdicţia CIP a fost săvârşită de către persoană întru
executarea ordinului guvernului sau al şefului militar sau civil nu liberează această persoană de
răspunderea penală, cu excepţia cazurilor în care: a) persoana era obligată juridic să execute
ordinul acestui guvern sau al acestui şef; b) persoana nu ştia că ordinul era ilegal; c) ordinul nu
era vădit ilegal, iar în alin.2 - că pentru scopurile acestui articol, ordinele de săvârşire a
infracţiunilor de genocid sau a infracţiunilor contra omenirii sunt totdeauna vădit ilegale.
10. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.364
CP, ele fiind: săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cauzarea prin infracţiune a unor
consecinţe grave, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
11. Săvârşirea infracţiunii în grup de persoane are loc în cazul în care ordinul a fost dat
unui colectiv de subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu intenţie,
împreună sau în comun, prin acţiuni coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa acestei
agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă, expresă, între participanţi. Înţelegerea poate fi
şi tacită, exprimată prin coordonarea tăinuită a acţiunilor lor. De exemplu, în cazul unui ordin
colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul de acţiunile sau
inacţiunile altuia.
Nu e prezentă o asemenea agravantă în cazul în care doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor
executa ordinul comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de
acţiunile sau inacţiunile altuia.
12. Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte,
ţinându-se cont de toate împrejurările săvârşirii faptei. Consecinţe grave pot fi considerate
zădărnicirea unor măsuri privind asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea
sarcinii de luptă, survenirea de jertfe omeneşti, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare,
pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari etc. Pentru reţinerea acestei agravante în
faptele militarului este necesară existenţa legăturii cauzale între săvârşirea infracţiunii şi
consecinţele prejudiciabile survenite.
13. Conform art.4-5 ale Legii cu privire la apărare, Parlamentul, la propunerea
Preşedintelui RM, în cazul agresiunii armate împotriva Moldovei, declară starea de beligeranţă
sau de război şi anulează această stare după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau o dată cu
începerea de facto a acţiunilor militare şi se sfârşesc în ziua şi la ora încetării de facto a acţiunilor
militare. În cazul în care trupe sau grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul
Moldovei, organele locale ale administraţiei militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru
respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiului.
Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite
de pregătire de luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiuni de luptă). Condiţii
de luptă pot fi atât în timp de război, cât şi în timp de pace, când unitatea (subunitatea ) militară
ripostează atacului armat asupra hotarelor ţării.
14. Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de
el este prevăzută ca o infracţiune distinctă în alin.4 art.364 CP şi componenţa ei se deosebeşte de
infracţiunea de neexecutare intenţionată a ordinului şefului, examinată anterior, doar prin latura
obiectivă şi prin cea subiectivă.
15. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau
executarea lui neglijentă, fapte care duc la cauzarea unor consecinţe grave ori sunt săvârşite în
timp de război sau în condiţii de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute de
neexecutarea intenţionată a ordinului şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative, care
ar adeveri nedorinţa subalternului de a se supune ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
16. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată,
prin imprudenţă. În acest caz, făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu
toate că putea şi trebuia s-o prevadă (neglijenţa criminală) sau a prevăzut posibilitatea
neexecutării ordinului, dar s-a bazat uşuratic pe nişte împrejurări, prin intermediul cărora ordinul
ar putea fi executat, însă aceste împrejurări n-au survenit (sau au survenit) şi în legătură cu
aceasta ordinul n-a fost executat (sineîncredere exagerată).
Noţiunile consecinţe grave, timpul de război, condiţiile de luptă au fost analizate deja şi
expresiile lor sunt similare şi în cazul componenţei de infracţiune analizate.
Articolul 365. OPUNEREA DE REZISTENŢĂ ŞEFULUI SAU CONSTRÂNGEREA
ACESTUIA LA ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIUNILOR DE SERVICIU
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiunile
legate de serviciul militar sau constrângerea lor la încălcarea acestor obligaţiuni
b) săvârşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
a) însoţite de omorul intenţionat al şefului sau al unei alte persoane care îndeplineşte
obligaţiunile legate de serviciul militar;
b) săvârşite pe timp de război;
c) săvârşite în condiţii de luptă,
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că vinovatul se opune deschis
şi cu perfidie activităţii de serviciu a şefilor militari sau a altui militar, activitate exercitată în
interesul ordinii militare, cu scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni
ale vinovatului împiedică, iar uneori fac imposibilă exercitarea normală a activităţii de serviciu a
persoanelor indicate, subminează autoritatea lor.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară, care
asigură atât activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau a altor
persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa şi sănătatea acestor
persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte de atentare: unul principal şi altul secundar.
Obiectul principal îl constituie sistemul de subordonare militară, iar cel secundar - viaţa şi
sănătatea comandanţilor (şefilor) militari sau a altor persoane care execută obligaţiuni legate de
serviciul militar.
3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active. În art.365 CP sunt conexate două
componenţe de infracţiune, care se deosebesc prin latura lor obiectivă: a) opunerea de rezistenţă
şefului, precum şi unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b)
constrângerea persoanelor la încălcarea acestor îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă şi constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asupra
şefului sau asupra altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, ceea ce
sporeşte substanţial gradul prejudiciabil al acestor fapte.
4. Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi atât militarii care
exercită serviciu de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciu de zi (militarul de serviciu pe
companie, pe batalion etc.), cât şi alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de
serviciul militar.
5. Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi a
unei alte persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar, să-şi îndeplinească
obligaţiunile lor statutare. La opunerea de rezistenţă vinovatul încearcă să nu permită persoanei
să-şi exercite obligaţiunile militare, funcţionale, nu-i dă posibilitatea să acţioneze în situaţia
concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare, regulamentele militare sau ordinele
superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef (sau faţă de alte persoane) a
unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni, contrare interesului de
serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de către şef sau de
către altă persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
6. Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau a
ordinii publice din partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime
ale şefului sau ale altei persoane, îndreptate spre persecutarea acestor încălcări. Opunerea de
rezistenţă în aceste cazuri poate fi săvârşită atât de militarul care încalcă disciplina, cât şi de alţi
militari aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină. Opunerii de rezistenţă îi pot
premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile de neexecutare intenţionată a
ordinului trec într-o atentare mai gravă la sistemul de subordonare militară, iar acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.365 CP.
7. Constrângerea constă în impunerea şefului sau a altei persoane să încalce obligaţiunile
legate de serviciul militar, să săvârşească acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să
acţioneze în detrimentul intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă
persoană, aplicând violenţa psihică sau fizică, să nu denunţe faptele ilegale săvârşite de el.
La opunerea de rezistenţă vinovatul, prin acţiunile sale, nu dă şefului sau altei persoane
posibilitatea să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar prin constrângere el încearcă să
impună aceste persoane să acţioneze contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau a altei
persoane atât în timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi care urmau sau
puteau să urmeze.
8. Violenţa fizică sau psihică (ameninţări cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea
etc.) în privinţa şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu
ale şefului, fără înaintarea unor cerinţe concrete, nu poate fi considerată constrângere. Asemenea
acţiuni pot fi calificate în temeiul art.367 sau 368 CP sau ca opunere de rezistenţă.
9. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din
momentul opunerii de rezistenţă sau a constrângerii, independent dacă a reuşit făptuitorul să
împiedice executarea de către şef sau altă persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau
să-l impună să săvârşească acţiuni sau inacţiuni în interesul lui sau n-a reuşit.
10. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se
caracterizează prin intenţie directă. La opunere de rezistenţă făptuitorul are scopul de a nu da
voie şefului sau altei persoane să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la
constrângere - să-l impună să încalce aceste obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare
intereselor de serviciu. Atitudinea psihică a făptuitorului faţă de consecinţe poate fi atât
intenţionată (de exemplu, cauzarea intenţionată de leziuni corporale), cât şi din imprudenţă (de
exemplu, cauzarea din imprudenţă a morţii).
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat
persoanei căreia i se opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile
infracţionale se săvârşesc în privinţa persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu
militar.
12. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.365 CP:
săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cu utilizarea armei, cauzarea prin infracţiune a unor
consecinţe grave, însoţite de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în
condiţii de luptă.
Despre săvârşirea infracţiunii în grup de persoane (a se vedea art.364 CP).
13. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei. Noţiune de armă este dată în art.129 CP.
Totuşi, noţiunea de armă, dată în acest articol, este prea generală şi nu poate exprima concret
noţiunea de armă dată în art.365. Această noţiune este concretizată în p.27 al HP CSJ nr.5 din 6
iulie 1992, conform căreia armă se consideră armele de foc şi cele reci, precum şi armele de
acţiune explozivă. În doctrina penală se dă o desfăşurare mai largă a noţiunii de armă,
considerându-se că acestea sunt obiecte special destinate pentru nimicirea ţintelor vii: armele din
dotare militară, cum ar fi pistolul-automat, mitraliera, revolverul, baioneta etc., precum şi alte
arme de foc sau arme albe, confecţionate industrial sau individual (arma de vânătoare, cuţite de
vânătoare etc.).
Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor, vergea
de lemn sau metal etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte drept bază de
calificare a acţiunilor făptuitorului în temeiul art.265 alin.2 lit.b) CP.
14. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a armei pentru
influenţarea fizică sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi îndeplinesc
obligaţiunile de serviciu militar. Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră
utilizarea ei. Prin aceste acţiuni făptuitorul influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei
persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa fel înlesneşte atingerea scopurilor sale criminale. Totuşi,
nu se consideră că infracţiunea este săvârşită cu utilizarea armei în cazul în care făptuitorul,
având asupra sa arma, opune rezistenţă sau constrânge fără ca să aplice sau să ameninţe cu
aplicarea armei.
15. Cauzarea urmărilor grave (a se vedea art.364). Se mai consideră că au fost pricinuite
urmări grave cauzarea de lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corporale
uşoare, mai puţin grave, sau cauzarea din imprudenţă a leziunilor corporale grave sau a morţii.
Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor
corporale grave, întrunind condiţiile alin.2 sau 3 art.151 CP, se califică în temeiul art.365 alin.2
lit.c) în concurs cu art.151 alin.2 sau 3 CP.
16. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului
sau al unei alte persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa
de omor a acestor persoane se cuprinde în alin.3 art.365 CP şi calificarea suplimentară în temeiul
art.145 CP nu este necesară.
17. Despre săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a se vedea
art.364 CP.
Articolul 366. INSULTAREA MILITARULUI
(1) Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în
timpul îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar,
b) în condiţii de luptă
1. Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, inclusiv reguli de
politeţe militară, de comportare şi de salut militar. Art.66 al Regulamentului serviciului interior
al Forţelor Armate obligă militarii să fie în permanenţă exemple de înaltă cultură, modestie şi
cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară, să-şi apere demnitatea şi să stimeze
demnitatea celorlalţi. La rândul lor, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea dovadă de tact şi
atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor
personală.
2. Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în partea specială a CP. Prin
insultă se înţelege înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin acţiune, verbal sau
în scris.
Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este
incriminată însă în grupul de infracţiuni militare în art.366 CP. Această insultă este, aşadar, o
faptă mult mai gravă, care aduce atingere ordinii şi disciplinei militare, creând o stare de pericol
pentru capacitatea de apărare a ţării. Această faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a
demnităţii unei persoane, o simplă manifestare a lipsei de respect a militarului faţă de superiorul
(subalternul) său, ci o gravă abatere de la respectarea ordinii şi disciplinei militare.
3. Obiectul nemijlocit (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror
existenţă şi dezvoltare sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul
atitudinii respectuoase a subalternului (superiorului) faţă de superior (subaltern).
Această infracţiune are şi un obiect secundar: cinstea şi demnitatea superiorului
(subalternului).
În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie
corpul inferiorului, asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.
4. Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de
către subaltern (superior). Explicaţia noţiunilor subaltern, şef a se vedea la art.365 CP.
Art.366 CP conţine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă şefului de
către subaltern, b) insulta adusă subalternului de către şef.
5. Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii şefului de către subaltern prin acţiune, verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin
cuvinte, desene, scrisori, placate, acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum ar fi
aruncarea în noroi sau deteriorarea uniformei militare etc.
6. Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi
demnităţii subalternului de către şef prin acţiune, lovire, verbal sau în scris. În cazul lovirii
subalternului de către şef, infracţiunea dată va fi reţinută doar în cazul în care aceste loviri nu au
pricinuit leziuni corporale. În cazul pricinuirii leziunilor corporale (uşoare, mai puţin grave sau
grave), acţiunile şefului militar vor fi calificate ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de
serviciu (art.370 CP).
7. În cazul lovirii sau cauzării leziunilor corporale şefului de către subaltern, acţiunile
ultimului vor fi calificate în temeiul art.368 CP .
8. Timpul săvârşirii faptei are importanţă la calificarea infracţiunii: în cazul săvârşirii
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă, fapta va avea un caracter agravat şi va fi
calificată conform art.367 alin.2 CP (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate
în comentariul art.264 CP).
9. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă.
Făptuitorul are scopul de a săvârşi acte de violenţă sau o atingere a demnităţii, o manifestare a
lipsei de respect faţă de superiorul (subalternul) său şi o gravă abatere de la ordinea şi disciplina
militară.
10. Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar (noţiunile subaltern, şef
militar au fost explicate în comentariul art.364 CP).
Articolul 367. AMENINŢAREA ŞEFULUI
(1) Ameninţarea şefului cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori cu bătaia în timpul îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară stabilit în
Forţele Armate. Infracţiunea dată prevede ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie sau
grad militar, a se vedea art.364 CP). Ameninţarea altor militari (care nu sunt şefi), în legătură cu
îndeplinirea de către ei a obligaţiunilor serviciului militar, ameninţare exercitată ca mijloc de
opunere de rezistenţă sau constrângere a acestor persoane ca să-şi încalce obligaţiunile militare,
va fi calificată în temeiul art.365 CP.
2. Latura obiectivă constă din acţiuni active de ameninţare a şefului militar cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Prin ameninţare a
şefului se înţelege înspăimântarea comandantului (şefului) militar cu aplicarea asupra lui a
violenţei în legătură cu activitatea lui de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază
obiectivă de a înspăimânta ori speria şeful militar. Realitatea ameninţării se exprimă prin
posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în momentul ameninţării sau în viitorul
apropiat. Nu poate fi considerată reală ameninţarea care în realitate nu poate fi realizată. De
exemplu, subalternul ameninţă şeful că în caz de război îl va împuşca. Totuşi, dacă subalternul
ameninţă şeful că în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi va
aplica violenţă asupra lui, această ameninţare poate fi considerată reală.
3. Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată
în timpul exercitării de către şef a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public sau tet-a-
tet, ea poate fi transmisă şefului prin intermediul terţelor persoane.
4. Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 CP sau, în cazul cauzării intenţionate a morţii
şefului, - în baza art.368 CP în concurs cu art.145 CP. Componenţa infracţiunii examinate este
formală.
5. Ameninţarea şefului militar, în sensul art.367 CP, trebuie să constea în ameninţarea lui
cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Nu este
considerată ameninţare în sensul art.367 CP ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea averii
şefului militar, cu aplicarea violenţei faţă de rudele sau persoanele apropiate lui, cu răspândirea
unor date defăimătoare etc.
6. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Ameninţând şeful militar, subalternul
doreşte să-l înspăimânte şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a
obligaţiunilor de serviciu.
7. Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului de activitatea de serviciu a
şefului militar sau de unele acţiuni concrete de serviciu.
8. Ameninţarea şefului constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu
activitatea legală, regulamentară a lui. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului
militar nu poate fi considerată infracţiune prevăzută de art.367 CP.
9. Nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile ostile, care nu sunt
condiţionate de obligaţiunile de serviciu ale şefului militar. Aceste acţiuni, după caz, pot fi
calificate în temeiul art.155 CP, dacă şeful a fost ameninţat cu moartea sau cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice subaltern militar (noţiunea de subaltern militar a
fost explicată în comentariul art.364 CP).
11. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 art.367 CP:
săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă (noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.365 CP).
Articolul 368. ACTE DE VIOLENŢĂ SĂVÂRŞITE ASUPRA ŞEFULUI
(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea
şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar
c) soldate cu urmări grave;
d) săvârşite pe timp de război;
e) săvârşite în condiţii de luptă
1. Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu
regulamentele militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă,
constituie una din cele mai grave încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică
exercitarea de către şeful militar a obligaţiunilor sale legate de serviciul militar; ele cauzează de
asemenea daună sănătăţii lui. În majoritatea cazurilor actele de violenţă săvârşite asupra şefului
sunt dictate de motive de răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de subalterni
(noţiunile şef şi subaltern au fost explicate în comentariul art.364 CP).
2. Obiectul juridic principal îl constituie sistemul de subordonare militară şi disciplina
militară, iar obiectul juridic secundar - integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Vinovatul,
în acest mod, atentează la relaţiile de subordonare militară, cauzând daună sănătăţii persoanei
(şefului). Dacă între făptuitor şi victimă în momentul săvârşirii actelor de violenţă lipseau
relaţiile de subordonare militară, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 CP. Nu
sunt calificate în temeiul art.368 CP acţiunile violente ale făptuitorului în legătură cu îndeplinirea
de către victimă, fostul şef militar, a obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în momentul aplicării
violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai este şef. Asemenea infracţiuni sunt calificate,
după caz, conform art.145 alin.3 lit.e), ori art.151 alin.2 lit.d), ori art.152 alin.2 lit.d), ori art.154
alin.2 lit.d), ori art.153 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţa şefului militar, exprimată prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori lovirea şefului în timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar. Îndeplinirea de către militari a îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni
militare; executarea funcţiilor de serviciu; executarea serviciului de alarmă, participarea la
aplicaţii; aflarea pe teritoriul unităţii militare în timpul de serviciu stabilit de orarul zilnic sau
dacă aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea tur-
retur la locul de serviciu sau de la tratament; aflarea la concentrări militare; aflarea în prizonierat
(cu excepţia cazurilor de predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în
cazurile apărării vieţii, sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor de
drept etc.
4. Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în
consideraţie la aplicarea pedepsei.
Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului în timpul când acesta îndeplineşte
obligaţiunile legate de serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se poate
ţine cont la numirea pedepsei făptuitorului.
5. În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin
grave şi grave, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP (noţiunea
vătămări corporale mai puţin grave şi grave a fost explicată în comentariul de la art.151 şi 152
CP).
În cazul aplicării violenţei asupra şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile
legate de serviciul militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile
făptuitorului sunt calificate prin concurs în baza art.368 alin.2 lit.c) şi art.145 alin.3 lit.e) CP.
6. Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei
(şefului), în timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificată
în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP în concurs cu art.151 alin.4 CP, deoarece noţiunea de acte de
violenţă din art.368 CP nu cuprinde cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute de
art.151 alin.4 CP.
7. Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în
timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza
art.368 alin.2 lit.c) CP, nemaifiind necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul
art.149 CP.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării
vătămărilor corporale şefului militar.
8. Subiectul infracţiunii este special, el fiind militarul care permanent sau provizoriu, după
funcţie sau grad militar, este subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi
atât directă, cât şi indirectă. Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de
către şef a obligaţiunilor de serviciu. Actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de
gelozie, răzbunare sau din alte motive ostile, personale, nelegate de activitatea de serviciu a
şefului, nu pot fi calificate în baza art.368 CP.
10. Art.368 alin.2 lit.a) CP prevede săvârşirea actelor de violenţă asupra şefului de către
două sau mai multe persoane, cu condiţia ca cel puţin două din ele să aibă calitatea de militari şi
subalterni ai persoanei vătămate. (Mai detaliat cu privire la noţiunea două sau mai multe
persoane a se vedea în comentariul de la art.364 CP.)
Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2
lit.b) CP.
11. Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.2 lit.c) CP, în afară de cazurile
indicate, poate fi reţinută reieşind din circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru aceasta se
ţine cont ce daună a fost cauzată intereselor serviciului militar şi personal şefului militar. La
urmări grave pot fi atribuite zădărnicirea sarcinii de luptă, cauzarea daunei materiale
considerabile unităţii militare, scăderea nivelului capacităţii de luptă a unităţii sau subunităţii
militare etc. (a se vedea comentariul art.364 alin.2 lit.b) CP). Despre săvârşirea infracţiunii pe
timp de război sau în condiţii de luptă, a se vedea în comentariul art.364 alin.3 CP.
Articolul 369. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA
RELAŢIILE DINTRE MILITARI, DINTRE PERSOANELE CARE TREC
PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE ŞI DINTRE REZERVIŞTI, DACĂ ÎNTRE
EI NU EXISTĂ RAPORTURI DE SUBORDONARE
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele
care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului
militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi
de subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de
violenţă,
a) săvârşită în mod repetat;
b) săvârşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
c) soldate cu urmări grave,
1. Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor,
stabilitatea şi pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia. Îndeplinirea sarcinilor
serviciului militar este incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii, torturării unor militari de
către alţii. Prin aceasta se explică pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce
dintre militarii care nu se află în relaţii de subordonare între ei.
2. Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul
faţă de altul atât după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică
violenţă faţă de alt sergent din aceeaşi unitate militară, el va răspunde pentru săvârşirea
infracţiunii prevăzute de art.369 CP. Însă dacă, de exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un
soldat din aceeaşi unitate militară, acţiunile lui vor constitui componenţa de infracţiune prevăzută
de art.370 CP, ca exces de putere, deoarece el este superior faţă de soldat după gradul militar.
3. Obiectul principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie ordinea statutară cu
privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi
dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al
concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare, reglementate de regulamentele
militare, iar obiectul secundar de atentare îl constituie viaţa şi sănătatea militarilor - părţilor
vătămate, cinstea şi demnitatea lor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în
timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă
între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau
printr-un alt act de violenţă.
5. Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca să nu
fi fost cauzate vătămări corporale. În cazul cauzării vătămărilor corporale părţii vătămate,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.369 alin.2 sau 3 CP. Loviturile pot fi aplicate cu
mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale corpului (cotul, capul, genunchiul, umărul etc.),
precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură, curea etc.), cu excepţia armelor. În cazul aplicării
armei, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.369 alin.3 lit.b) CP.
6. Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
Prin violenţă fizică se înţelege împingerea militarului, tragerea de păr, pişcăturile, stropirea
cu apă rece în timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a victimei,
lovirea acesteia cu capul sau cu alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a
militarului, cum ar fi legarea mâinilor sau picioarelor, ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea cinstei şi demnităţii militarului însoţită de
ameninţări cu aplicarea violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare
trează în timpul lui de odihnă sau de somn, impunerea de către militari a părţii vătămate să spele
sau să calce hainele altor militari, sau să le cureţe încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele
elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date lor în folosinţă, sustragerea acestor obiecte
sau a raţiei alimentare, impunerea să facă flotări, să care greutăţi dintr-un loc în altul etc.
Sustragerea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării regulilor statutare cu privire la
relaţiile dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform art.369 şi 187 CP, sau
infracţiune contra patrimoniului.
7. Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în
afara teritoriului ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de
odihnă, în timpul activităţii sportive, culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul
aflării în delegaţie, în instituţiile medicale, puncte medicale sau spitale etc. Componenţa de
infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte de violenţă au fost
săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale legate de
serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
8. Totuşi, nu e infracţiune prevăzută de art.369 CP în cazul în care violenţa este aplicată de
către un militar faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive care nu-s legate de
serviciul militar, când aceşti militari se află în învoire, concediu, în cercul lor de prieteni etc. În
funcţie de circumstanţele concrete această violenţă poate constitui o infracţiune contra persoanei
sau huliganism.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu
victima, cum ar fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.
10. Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie
directă: făptuitorul înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu
care nu se află în relaţii de subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari,
stabilită de regulamentele militare, şi doreşte aceasta.
Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice, a
vătămărilor corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin intenţie
directă sau indirectă, cât şi prin imprudenţă.
Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii.
11. Alin.2 şi 3 art.369 CP reglementează agravantele calificative ale acestei infracţiuni.
12. Prin săvârşirea infracţiunii în mod repetat se înţelege săvârşirea acestei infracţiuni de
două sau de mai multe ori, cu condiţia ca între aceste infracţiuni să se fi scurs o anumită perioadă
de timp şi fiecare dintre aceste infracţiuni să se fi cuprins de intenţii diferite, de sine stătătoare,
fiecare din ele fiind infracţiune distinctă.
În mod repetat infracţiunea poate fi săvârşită atât faţă de diferite persoane, cât şi faţă de una
şi aceeaşi persoană, cu condiţia respectării cerinţelor numite deja.
Nu se consideră săvârşire a infracţiunii în mod repetat aplicarea violenţei sau lovirea
concomitentă a două sau mai multor persoane, cuprinsă de una şi aceeaşi intenţie infracţională.
Atare fapte sunt calificate conform art.369 alin.2 lit.b) CP ca săvârşire a infracţiunii asupra a
două sau mai multor persoane.
13. În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.2 lit.c) CP.
Nu are relevanţă la calificarea infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite
(intenţie sau imprudenţă). De ea se ţine cont la numirea felului şi măsurii de pedeapsă.
14. Despre săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane a se vedea în
comentariul art.364 alin.2 lit.a) CP.
15. Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365
alin.2 lit.b) CP.
16. Cu privire la soldarea infracţiunii cu urmări grave s-a vorbit în comentariul art.364
alin.2 lit.b) şi art.368 alin.2 lit.b) CP.
Articolul 370. ABUZUL DE PUTERE, EXCESUL DE PUTERE SAU INACŢIUNEA
LA EXERCITAREA PUTERII
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de
serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la
exercitarea puterii, dacă acestea au cauzat victimei sau intereselor de serviciu daune în
proporţii considerabile,
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
1. Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de
răspundere militară săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii,
exces de putere sau depăşeşte atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu
daune în proporţii considerabile.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu
funcţii de răspundere militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea
autorităţii comandanţilor şi şefilor militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor,
dezordinii, iar uneori chiar în crearea pericolului sau împiedicarea îndeplinirii de către
subunităţile militare a sarcinilor de luptă. Abuzurile sau excesele de putere subminează climatul
social-psihologic în subunităţile Forţelor Armate, pun sub semn de îndoială credinţa militarilor în
supremaţia Legii, a Regulamentelor militare, trăinicia disciplinei militare şi bazele dreptăţii.
Abuzurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire a sustragerilor şi a altor
infracţiuni.
3. Noţiunea de şef militar a fost explicată în comentariul de la art.364 CP.
Noţiunile abuz de serviciu, abuz de putere, persoană cu funcţii de răspundere au fost
explicate în comentariul de la art.327 CP.
Noţiunea exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu a fost explicată în
comentariul art.328 CP. Semnul esenţial, calificativ al acestor noţiuni se exprimă prin faptul că
abuzurile de serviciu sau de putere, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sunt
săvârşite în cadrul Forţelor Armate şi de către subiecţi speciali: şefi sau persoane cu funcţii de
răspundere militare.
4. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu sunt acele acţiuni intenţionate
săvârşite de către şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, pe care nu trebuie să le
săvârşească în nici un caz şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară. Aceste acţiuni vor
fi considerate totdeauna ilegale (de exemplu, aplicarea violenţei sau a altor metode
neregulamentare de către şefii militari asupra subalternilor, transmiterea ilegală a unităţilor de
tehnică militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
5. Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu
funcţii de răspundere sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform
obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească. Inacţiunea infracţională a
persoanei cu funcţii de răspundere sau a şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el,
conform obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le îndeplinească pentru
preîntâmpinarea consecinţelor social-periculoase, prejudiciabile, poate cauza urmări grave sau
daune considerabile intereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful militar vede că
subalternii care transportă bunurile militare sustrag cartuşe de luptă şi le vând unor terţe persoane
şi nu curmă aceste acţiuni şi, ca rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau subunităţii
militare, acest şef va purta răspundere penală pentru inacţiune în exercitarea puterii. De
asemenea, neluarea de către şeful militar a măsurilor respective pentru curmarea relaţiilor
neregulamentare dintre subalterni va fi calificată ca inacţiune în exercitarea puterii etc.
6. Cu toate că art.370 CP nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de
răspundere, inacţiunea în exercitarea puterii se săvârşeşte intenţionat, latura subiectivă a acestei
infracţiuni poare fi exprimată doar prin intenţie. Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de
putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de
răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie intenţionată. Şeful militar sau persoana cu
funcţii de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale,
prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor
urmări. Dacă se va constata că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere a săvârşit
aceste acţiuni sau inacţiuni din imprudenţă, nu vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de
art.370 CP, oricât de grave ar fi consecinţele survenite.
7. Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că
şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în
detrimentul intereselor de serviciu sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
8. Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau
mărimea lor. Ele pot fi exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau
nematerial (de exemplu, neîndeplinirea sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii
militare, crearea de obstacole sau întreruperea serviciului militar etc.).
La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar sa se ţină
cont de gradul de influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului
militar, de numărul de victime, de gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc. Despre dauna
materială considerabilă şi în proporţii mari a se vedea art.126 CP.
9. Noţiunea de urmări grave, prevăzută de art.370 alin.2 CP, a fost explicată în comentariul
de la art.364 alin.2 lit.b) CP.
Despre noţiunile timp de război, în condiţii de luptă, s-a vorbit în comentariul art.364 alin.3
CP.
Articolul 371. DEZERTAREA
(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de
serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în
cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării,
întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de
o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist,
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite de un militar care îşi execută
pedeapsa într-o unitate militară disciplinară,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de
răspundere penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
1. Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru. Cetăţenii cărora le sunt
încredinţate funcţii publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a
obligaţiunilor ce le revin. Apărarea Patriei, conform art.57 al CRM, este un drept şi o datorie
sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de
asigurare a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară, ca premise de bază ale
capacităţii de apărare a ţării.
Obiectul nemijlocit al dezertării îl constituie ordinea de exercitare a serviciului militar, care
obligă militarii să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de lege, să fie
totdeauna gata să apere statul, să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară de apărare
a Patriei.
3. Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă în părăsirea unităţii militare,
a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive
la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de
instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie
curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un
rezervist.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului
de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de
la concentrări.
Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile
permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii
din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană
care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist.
4. Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la
serviciul militar. Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 CP din 1961),
noul CP nu stabileşte termenele absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea
are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a militarului din unitatea militară sau de la
serviciul militar, indiferent de termenul absentării. Durata absenţei samavolnice poate fi luată în
consideraţie la stabilirea felului şi măsurii de pedeapsă făptuitorului.
5. Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a
părăsit samavolnic unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul
când militarul nu s-a prezentat la termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la
serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la
concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării,
transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un
militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist, însă se
consumă la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul
exercitării serviciului militar sau în organele de drept.
6. Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul
eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop
realizat prin părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la
pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi prin intermediul neprezentării la
serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie,
repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă etc.
7. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) sau dintr-o
unitate militară disciplinară, de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului se cer
calificate în temeiul art.371 alin.1 CP - în cazul părăsirii samavolnice a locului de arest
disciplinar (de la gauptvahtă) şi în baza art.371 alin.4 CP - în cazul părăsirii samavolnice a
unităţii militare disciplinare.
8. Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o
anumită perioadă de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are
relevanţă la calificarea infracţiunii, aceste modalităţi de dezertare pot influenţa stabilirea
pedepsei făptuitorului.
Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unitatea
militară nu au relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei. Ele
pot fi diferite: nedorinţa de a suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul de
război sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de a exercita serviciul militar în anumite locuri
concrete etc.
9. Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau un rezervist. Mai detaliat despre aceasta - în comentariul art.364 CP.
10. Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe
agravante prevăzută de art.371 alin.2 lit.a) CP. Această agravantă constă în faptul că militarul
părăseşte samavolnic unitatea militară sau locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare,
încredinţată lui pentru îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu
formează.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea
(ameninţă cu aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma
etc.), acţiunile lui se cer calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.2 lit.a) CP şi, după caz,
art.365 alin.2 lit.b) CP sau 369 alin.3 lit.b) CP etc.
11. Noţiunea dezertare săvârşită de două sau de mai multe persoane a fost explicată în
comentariul art.364 alin.2 lit.a) CP.
12. Participarea la infracţiune în calitate de instigator, complice sau organizator poate fi
săvârşită de orice persoană, nefiind necesară calitatea specială de militar, însă în atare cazuri nu
există infracţiunea prevăzută de art.371 alin.2 lit.b) CP, ci infracţiunea prevăzută de art.371
alin.1 CP. Coautori ai acestei infracţiuni pot fi doar persoanele cu calităţi speciale, adică doar
militarii, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau rezerviştii.
13. Înlesnirea sau acordarea de ajutor făptuitorului la dezertare poate avea loc prin
confecţionarea de documente false, sustragerea atenţiei comandanţilor, oferirea adăpostului sau
ascunderea uniformei militare a dezertorului, promisă dinainte, etc. Aceste acţiuni constituie
complicitate la dezertare şi se cer calificate în temeiul art.42, 371 alin.1 CP sau al altora, după
caz.
14. Săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost explicată în
comentariul de la art.364 alin.3 CP şi art.127 CP.
15. Art.371 alin.4 CP prevede ca circumstanţă calificantă dezertarea, prevăzută la alin.1, 2
sau 3, săvârşită de un militar care îşi execută pedeapsa într-o unitate militară disciplinară.
Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară disciplinară este reglementată prin art.69 CP. Această
componenţă de infracţiune poate avea loc după intrarea în vigoare a sentinţei judiciare prin care a
fost numită pedeapsa trimiterii într-o unitate disciplinară. În cazul în care trimiterea militarului
într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală (sentinţa a fost casată cu achitarea militarului),
dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e calificată conform articolului 371 alin.1
CP sau, după caz, conform articolului 371 alin.2 sau 3 CP.
16. Art.371 alin.5 CP prevede un caz special de liberare de răspunderea penală - că
militarul, care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.1 CP, se liberează de răspundere
penală dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele. Esenţa
concursului de împrejurări grele a fost explicată în comentariul art.76 alin.1 lit.e) CP. De această
liberare profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP în urma
unui concurs de împrejurări grele. Rolul organelor judiciare, în acest caz, este de a stabili cu
certitudine dacă dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP a fost săvârşită în urma unui concurs
de împrejurări grele. În cazul constatării acestor împrejurări militarul va fi liberat, incontestabil,
de răspunderea penală pe art.371 alin.1 CP.
Articolul 372. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR
(1) Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare
obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare sau prin simularea unei boli, prin
falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
ani.
1. Art.372 alin.1 CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care
trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor
serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor: a) prin automutilare,
b) prin simularea unei boli, c) prin falsificarea documentelor, d) prin altă înşelăciune.
2. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.372 CP îl constituie ordinea stabilită de lege a
exercitării serviciului militar de către militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie
sau de către rezervişti.
3. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a
obligatorii sau ale concentrărilor prin automutilare constă în faptul că făptuitorul, prin cauzarea
artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de eliberare de la serviciul militar, deoarece
militarii care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt recunoscuţi inapţi de
serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de serviciul militar, conform art.32 al Legii
nr.1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei sau sunt
eliberaţi temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul medical.
4. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea
artificială a diferitelor organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială
(otrăvire, contaminare etc.), sau prin înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat
ori s-a îmbolnăvit nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. Caracterul artificial al automutilării
sau îmbolnăvirii artificiale se stabileşte prin diferite probe (martori, filmări, înregistrări audio
etc.), precum şi prin raportul de expertiză medico-legală, care este obligatorie la anchetarea
cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială, pentru constatarea caracterului şi
provenienţei consecinţelor dăunătoare.
5. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia
comisiei medico-militare cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar. Lista
bolilor şi a defectelor fizice care indică inaptitudinea pentru serviciul militar este desfăşurată în
Baremul medical al Regulamentului cu privire la expertiza medico-militară în Forţele Armate
ale RM, pus în aplicare prin ord. MA al RM nr.230 din 15 februarie 1997, cu modificările
ulterioare.
6. La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite.
Drept consecinţă a acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar poate
fi de asemenea eliberat temporar de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor
serviciului militar.
Totuşi, dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la serviciul
militar, însă consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de
exemplu, a fost oprit de colegii săi sau de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică
autoadministrată n-a avut efectul scontat etc.), el nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a
fost temporar eliberat de la exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar,
acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art.27, 372 CP ca tentativă de eschivare de la
serviciul militar.
7. Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la
serviciul militar, dar şi de alte persoane la cererea militarului. În aceste împrejurări avem o
participaţie complexă la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care
au contribuit la automutilare se cer calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea
de la serviciul militar.
obligatorii sau ale concentrărilor prin simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a
unor simptoame ale unor boli, pe care, în realitate, militarul nu le are. Poate fi exercitată
simularea unei boli fizice sau a uneia psihice.
În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea unei
expertize medico-legale. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale
psihiatrice, care trebuie să constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din
simptoamele unei boli pe care militarul în realitate o are (simularea patologică). În cazul
constatării unei simulări patologice răspunderea penală a militarului se exclude.
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin falsificarea documentelor constă în faptul că militarul prezintă,
intenţionat, comandantului sau şefului militar respectiv un document în care se conţin informaţii
mincinoase, false şi în baza acestui document i se acordă eliberarea permanentă sau temporară de
la exercitarea serviciului militar. Documentul poate fi falsificat de însuşi militarul dat sau de
către alte persoane. În aceste împrejurări ne aflăm în faţa unei participaţii complexe la săvârşirea
infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer
calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii
sau ale concentrărilor prin altă înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului
militar respectiv a unor informaţii intenţionat mincinoase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da
militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de la exercitarea serviciului militar (de
exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui concediu pentru înregistrarea căsătoriei, în
legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
11. Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în
care militarul, în baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de
automutilare, a primit dreptul de eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului
militar sau a încetat, de facto, să exercite serviciul militar.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece pregătirea militară
obligatorie sau rezervist. De exemplu, militarul care slujeşte conform unui contract se
automutilează pentru a se eschiva de la exercitarea serviciului militar şi pentru a primi pensia de
invaliditate.
13. Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar prin orice metodă se caracterizează
prin intenţie directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune)
eschivării temporare sau permanente de la exercitarea serviciului militar.
Articolul 373. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE MÂNUIRE A ARMEI, DE
MANIPULARE A SUBSTANŢELOR ŞI OBIECTELOR CE PREZINTĂ UN PERICOL
SPORIT PENTRU CEI DIN JUR
(1) Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor
explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din
jur, dacă aceasta a cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
c) alte urmări grave
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor
persoane
1. Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de
deservirea sau mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive
şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
2. Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de
securitate, a căror încălcare poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii
militare, zădărnicirea diferitelor sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
3. Obiectul infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a armelor,
muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un
pericol sporit pentru cei din jur, inclusiv pentru militari.
4. Răspunderea penală în temeiul art.373 CP poate surveni doar în cazul încălcării regulilor
de mânuire a armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi
obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
Noţiunea de armă a fost explicată în comentariul de la art.364 CP. Arme, în sensul art.373
CP, pot fi şi unităţile de armament de artilerie, reactive, rachete etc., care se află în dotare în
unităţile militare. Încălcarea regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie
componenţa de infracţiune prevăzută de art.373 CP.
Muniţiile sunt părţi componente ale armamentului destinat nemijlocit pentru nimicirea
tehnicii, construcţiilor, oamenilor etc. Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de artilerie, bombele,
minele, grenadele, părţile de luptă ale rachetelor şi torpedelor, alte obiecte şi dispozitive
explozive în stare de luptă şi apte de a nimici, a distruge.
Substanţe explozive sunt compuşii chimici şi aliajele capabile - sub acţiunea loviturilor,
împungerii, frecării sau încălzirii - să explodeze. Aceste substanţe pot fi dinamita, nitroglicerina,
nitrotoluolul şi alte substanţe chimice sau aliaje în stare să explodeze fără accesul oxigenului.
Substanţe reactive sunt cele de provenienţă naturală sau artificială, ce conţin izotopi
radioactivi, ce prezintă radiaţii de ionizare şi de aceea sunt periculoase pentru lumea din jur.
Alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur sunt orice mijloace
tehnice din dotare, care se găsesc în unităţile militare şi au calitatea - în cazul încălcării regulilor
de manipulare a lor - de a distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze funcţiile etc.) obiectele şi
oamenii aflaţi în zona lor de activitate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de
mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor
substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur. Regulile de mânuire a armei,
de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce
prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin în Regulamente, instrucţiuni, cursuri de
manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi muniţii etc.
6. Componenţa de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină
consecinţele respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
(art.373 alin.1 CP), vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei
persoane, alte urmări grave (art.373 alin.2 CP), decesul a două sau mai multor persoane (art.373
alin.3 CP).
Vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau mai multor
persoane au fost explicate în comentariul la cap.II CP, Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii
persoanei, iar alte urmări grave - în comentariul art.364 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate consta în dublă formă de vinovăţie (art.19 CP),
adică încălcarea intenţionată a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit
pentru cei din jur şi cauzarea din imprudenţă a consecinţelor prevăzute în art.373 CP.
SERVICIUL DE GARDĂ
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi
dispoziţiilor emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat
daune în proporţii considerabile,
ani.
1. Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul
serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate ale RM.
Conform art.2 al acestui regulament, serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi
apărării drapelelor de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi al
obiectivelor militare şi de stat, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest. Serviciul de gardă
asigură paza persoanelor ce se află în închisorile RM şi în unitatea militară disciplinară.
2. Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în
garnizoană, a condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea
organizată la alarmă şi desfăşurarea activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importanţă
generală pentru garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei
persoanelor deţinute în arest în garnizoană.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare.
Avioanele (elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi apărate
de gărzile interioare, numite din serviciul de aviaţie tehnic.
Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de
luptă, de pază şi apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor
deţinute sub arest sau în locurile de detenţie.
Exercitarea serviciului în gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de
Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi
dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării regulilor de exercitare a serviciului în
garnizoană şi de gardă, precum şi în neîndeplinirea cerinţelor acestor acte ce prescriu săvârşirea
anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea lor.
Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare cu
privire la serviciul de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării
acestor reguli, care se conţin în Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate şi în ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli. De
exemplu, conform art.140 al Regulamentului serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor
Armate, şeful de gardă - în cazul unui atac asupra obiectivelor păzite, santinelelor sau asupra
încăperii pentru gardă - este obligat să ia măsuri pentru respingerea atacului. În cazul în care
şeful de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele prevăzute în alin.1 şi 2 art.374 CP,
inacţiunile lui se cer calificate în baza alin.1 sau 2 art.374 CP.
4. Cauzarea daunei prevăzute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune obiectului sau
obiectivelor păzite de garda dată. Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele
posturilor de gardă, de exemplu: drapelul unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau
militară, armamentul etc.
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la
post a persoanelor cu scopuri infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în
depozitele, parcurile, angarele etc., păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru
curmarea acestor fapte chiar dacă aceste acţiuni au fost curmate în continuare de alte persoane,
neluarea măsurilor adecvate de către gardă în cazul atacurilor asupra postului, în cazul
incendiilor, dacă au survenit consecinţe dăunătoare, adică au fost cauzate daune materiale
obiectelor păzite etc. Despre daune în proporţii considerabile se vorbeşte în art.126 CP.
Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor
emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a provocat urmări
grave, prevăzute de art.374 alin.2 CP, constă în cauzarea daunei materiale în proporţii mari sau
deosebit de mari (a se vedea art.126 CP) obiectelor păzite de către garda dată, în distrugerea
tehnicii, armamentului, nimicirea drapelului unităţii militare, combustibilului, depozitelor,
angarelor etc.
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună
cu persoana de gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul
art.374 şi al articolului respectiv din alte capitole ale părţii speciale CP (de exemplu, art.186 CP:
furtul etc.).
5. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii),
exprimate prin cauzarea violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a
membrilor gărzii), intenţionat, în urma aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi
calificate în temeiul art.374 CP, deoarece n-au survenit acele urmări a căror prevenire intră în
obligaţiunile acestei gărzi.
6. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, când
din cauza comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această
gardă (de exemplu, în cazul efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins
depozitul păzit de el, a fost deteriorată maşina etc.).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.3 CP, au fost
explicate în comentariul de la art.364 CP.
Articolul 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE
ALARMĂ (DE LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru
apărarea şi asigurarea securităţii Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să
cauzeze daune intereselor securităţii statului,
1. Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru
executarea sarcinilor urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM, aflate în permanentă pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se
schimbe în funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război.
Exercitarea acestui serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
2. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este
stabilită de instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate în
serviciul de alarmă (de luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari superiori,
iar în cazurile urgente, ce nu suferă amânare, - prin hotărârea comandanţilor subunităţilor
militare sau a ofiţerului de serviciu.
3. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza
consecinţe grave în urma unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea dată este
considerată o infracţiune militară gravă, ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de
alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale şi preîntâmpinarea unui atac prin
surprindere asupra RM.
4. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin
neexecutarea sau executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de
luptă) a cerinţelor serviciului de alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale,
funcţionale. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate fi
exprimată atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
5. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi
respingerea la timp a unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea
securităţii RM este o componenţă de infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete,
cauzarea de daune intereselor securităţii statului, şi o componenţă de infracţiune de pericol, în
cazul în care aceasta ar putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului.
6. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian
al RM, decesul persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor
mijloace de apărare, ce ar face imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin
vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de
alarmă (de luptă), care a comis asemenea încălcări.
Despre noţiunile timp de război, condiţii de luptă a se vedea comentariul art.364 CP.
SERVICIUL INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu trimiterea într-o unitate militară
disciplinară pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în
obligaţiunile persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM,
serviciul interior este menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina
militară, factori care asigură starea permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea
efectivului, îndeplinirea organizată de către acesta a altor misiuni ale activităţii de toate zilele şi
păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de
către militarul care face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a
cartului, care sunt menite să asigure disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor
materiale, executarea altor obligaţiuni cu privire la serviciul militar.
3. Pericolul infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se
formează condiţii pentru sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui
abuzivă, divulgarea secretului de stat, săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor
încălcări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi
prin inacţiuni. În fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii
încălcate, care se referă la exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul
de zi al unităţii militare şi sunt prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate.
Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către persoana care se află în exercitarea
obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară. Aceste încălcări se pot manifesta prin
diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe teritoriul unităţii
militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor
în vederea asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului
efectivului, îngăduirea de către militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor
de luptă sau a altor maşini fără permisiunea respectivă etc.).
5. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.1 CP se consideră consumată din momentul
survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile. Despre daune în proporţii
considerabile a se vedea în comentariul art.364, 370, 374 CP. În cazul în care n-au survenit
consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
6. Art.376 alin.2 CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
de către o persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat
cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane.
Specificul acestei infracţiuni constă în faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor
terţelor persoane sau în urma altor împrejurări şi preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în
obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii militare. De exemplu,
plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor civile care au
sustras echipament militar în proporţii considerabile.
7. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile,
acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.376 alin.2 CP în concurs cu art.42 şi 186 CP
(complicitate la furt). Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.2 CP se consideră consumată din
momentul survenirii consecinţelor: a daunei în proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi
calificate în baza art.376 alin.1 CP în concurs cu art.186 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele
forme de vinovăţie: această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
9. Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii
militare. Aceste persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de
serviciu şi plantoanele pe parcul auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele
pe punctul medical, sergentul de serviciu şi ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de
serviciu pe bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu pe statul major al unităţii, sergentul şi
plantonul de serviciu pe companie etc.
10. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face
parte din personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă,
poate fi calificată în temeiul art.376 alin.3 CP doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute
în alin.1 şi 2 art.376 CP, adică daune în proporţii considerabile. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA
ORDINII PUBLICE ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea
militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de
încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI
nr.806 din 12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure -
împreună cu poliţia sau independent - ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale cetăţenilor, a averii proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii.
Sarcinile principale ale trupelor de carabinieri sunt: a) veghează permanent, potrivit legii,
împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de drept, apărarea
drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele
de poliţie sau activează independent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii;
c) execută misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul
deplasării lor; d) asigură paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită;
e) asigură respectarea regimului juridic stabilit pentru starea excepţională etc. Legea dată şi
actele normative adoptate în corespundere cu ea stabilesc ordinea de executare a acestor sarcini
de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea
securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor
omului sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de infracţiune prevăzută de
art.377 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni. Prin acţiuni
periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin regulilor stabilite
de exercitare a serviciului pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, cum
ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a mijloacelor speciale, a forţei fizice, a armei, încălcarea
ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare sau terenuri, efectuării percheziţiei sau a
examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de
persecutare a încălcărilor ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice
sau a armelor în cazurile strict necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc.,
când persoana era obligată să execute aceste acţiuni.
3. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi
libertăţilor constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea
personală, la libera circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii
ilegale, reţineri ilegale, cauzarea unor prejudicii morale sau materiale etc.
4. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de
leziuni corporale uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ
etc.
5. Urmări grave prevăzute în alin.2 art.377 CP pot fi cauzarea de vătămări corporale mai
puţin grave părţii vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a armelor în
cazul reţinerii care a cauzat vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare care s-a
soldat cu cauzarea unor daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea
vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
6. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi
asigurarea securităţii publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul
persoanei, acţiunile lor sunt calificate în baza art.377 alin.2 CP în concurs cu infracţiunile
respective din cap.II al părţii speciale a CP Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin
imprudenţă şi prin dubla formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să se constate că persoanei
îi sunt cunoscute regulile, a căror încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate consta în înţelegerea greşită a
intereselor serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. Scopul de asemenea nu are relevanţă la
calificarea infracţiunii. El poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a
se ridica pe scara de serviciu etc. Totuşi, de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la
individualizarea pedepsei.
8. Subiect al infracţiunii este orice persoană ce intră, conform ordinului, în unitatea militară
pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au
participat la săvârşirea infracţiunii răspund conform regulilor participaţiei în calităţile de
instigator, organizator sau complice.
Articolul 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR
(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă
de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau
executarea necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de
serviciu, prevăzute de legi, regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca
rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale
funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare,
intereselor serviciului militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane,
sau survenirea unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele
(dauna) survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce
intră în obligaţiunile lui de serviciu.
3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de
către şeful militar în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se
incriminează nu acţiunile pe care le-a săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de
răspundere, n-a îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca atitudine neglijentă faţă de serviciul militar
doar atunci când persoanei cu funcţii de răspundere i se prescrie un anumit mod de comportare şi
o anumită ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte necorespunzător
aceste prescripţii.
4. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării
anumitor acţiuni, prin îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine
indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de
exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei bunurilor materiale, a armelor, a muniţiilor,
organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de control cu privire
la activitatea subalternilor etc.). Mai detaliat a se vedea comentariul art.329 CP.
5. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea
neglijentă faţă de serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform
obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să
le îndeplinească în mod corespunzător. Dacă persoana cu funcţii de răspundere se afla în condiţii
şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi îndeplinească în mod conştiincios obligaţiunile
de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se exclude (de
exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi în timpul
absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi a
rănit grav câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă lipseşte
componenţa de infracţiune prevăzută de art.378 CP).
6. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de
serviciul militar constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii
mari (art.378 alin.1 CP) ori s-a soldat cu urmări grave (art.378 alin.2 CP).
Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări grave -
comentariul art.364, 365, 369 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
8. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau
şeful militar (a se vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat cu privire la persoana cu funcţii de
răspundere a se vedea art.123 CP şi comentariul art.324 CP.
9. Art.378 alin.3 CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a
unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune
în proporţii mari ori s-a soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii
de luptă. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar ce constituie baza
materială a pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.1 CP: armamentul,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor
şi instituţiilor militare şi se află în dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict
determinate de actele juridico-militare. În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor
bunuri ce nu au caracter militar (de exemplu, a mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor
lor cu drept de proprietate privată etc.), acţiunile făptuitorului vor fi calificate în baza art.197 CP
sau a altor articole din CP. Noţiunile armament, muniţii sunt explicate în comentariul art.373 CP.
Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar sau a
bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de
luptă, rachetele de luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare
pentru desfăşurarea sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul
militar etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului,
muniţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar. Noţiunea de
distrugere sau deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP.
4. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de
locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din
momentul distrugerii sau deteriorării acestor obiecte. În cazul în care consecinţele prejudiciabile
n-au survenit independent de voinţa făptuitorului, faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a
săvârşi această infracţiune (art.27-379 CP).
5. Cu toate că în art.379 alin.1 CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite,
acţiunile făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate
daune considerabile proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
6. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile
militare (de exemplu, distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de
duşman, pentru a nu fi predat lui, etc.), se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu
constituie componenţa prevăzută de articolul dat.
7. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Scopul şi motivul nu au
relevanţă la calificarea infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii
bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în
temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi calificarea în baza art.379 CP nu va fi necesară.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
9. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu
urmări grave, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.2 CP. Noţiunea de
urmări grave a fost explicată în comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi de asemenea
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a unor cantităţi mari de muniţii sau armament, a
elementelor tehnicii militare etc.
10. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode
periculoase pentru cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la
individualizarea pedepsei.
11. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin
concurs şi cu art.145, 149 sau cu alte articole CP.
12. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu,
a muniţiilor) s-a soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc.,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul
militar în proporţii mari.
13. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în
timp de război sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379
alin.3 CP. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 380. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A
PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii mari
1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în
comentariul art.379 CP şi în art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin
consecinţele survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se
consideră infracţiune doar în cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari. Despre
noţiunea proporţii mari a se vedea art.126 CP. Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă
patrimoniul militar în proporţii care nu ating criteriul de proporţii mari, fapta nu constituie
infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform art.380 CP se cer calificate şi acţiunile de
distrugere sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele
sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
4. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau
în condiţii de luptă va fi calificată în temeiul art.380 alin.2 CP. Noţiunile timp de război, condiţii
de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului
care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor
obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare,
an.
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor,
muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt
patrimoniu militar, încredinţat spre a fi folosit în timpul serviciului,
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar.
Acesta se constituie din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de
Carabinieri şi Grăniceri etc., la balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru
ducerea acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare,
instrucţii, ordine ale comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar
constă din elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive. La echipament
militar se referă hainele militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile, centurile, încălţămintea
etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar
stabilită de regulamentele militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni. Dispoziţia art.381 alin.1
CP este alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţiuni infracţionale: a)
comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă
personală, b) gajarea acestui echipament; c) darea în folosinţă a acestui echipament; d) pierderea
sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de păstrare. Risipa echipamentului
militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a
echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
5. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru
folosinţă personală constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în
proprietate unei alte persoane în schimbul unei recompense băneşti sau materiale.
6. Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un
anumit timp în scopul asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
7. Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din
echipamentul militar unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
8. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea
echipamentului militar din posesia militarului în folosinţa unei alte persoane. Risipa se consideră
infracţiune consumată din momentul trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau
folosinţa unei alte persoane.
9. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar
pentru folosinţă personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Noţiunea deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP. Pierderea sau deteriorarea
echipamentului militar, în sensul art.381 alin.1 CP, are loc doar în urma încălcării regulilor de
păstrare a lui.
10. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de
art.381 CP doar în cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului
(militarului) pentru folosinţă personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă
de echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în
temeiul art.381 CP, ci conform prevederilor art.369 sau ale altor articole CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează
doar prin vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui - prin vinovăţie din
imprudenţă în ambele sale modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
12. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen,
persoana chemată la instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii
angajaţi prin contract primesc echipamentul în proprietatea lor şi de aceea acţiunile sau
inacţiunile indicate nu constituie componenţă de infracţiune.
13. Art.381 alin.3 CP incriminează pierderea sau deteriorarea - în urma încălcării regulilor
de păstrare - a armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare
tehnică sau a unui alt patrimoniu militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre
deosebire de cele specificate în alin.1 art.381 CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l
constituie echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa personală a militarului, ci armele,
muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de aprovizionare tehnică sau alt patrimoniu militar,
încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul serviciului.
14. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea analiza art.381
CP.
16. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.2 şi 4 CP) au fost explicate în
comentariul art.364 CP.
Articolul 382. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CONDUCERE SAU DE
EXPLOATARE A MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale
sau de transport, dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii ori daune în proporţii mari,
ani sau cu închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a
conduce mijlocul de transport pe un termen de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a
conduce mijlocul de transport pe un termen de până la 5 ani.
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a
mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare ce asigură
securitatea deplasării sau exploatării lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul
serviciului interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi ordine ale comandamentului militar.
Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de obicei, drumurile,
arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul
circulaţiei rutiere (MO nr.66-68/685 din 23.05.2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă
a se vedea comentariul art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
Art.382 alin.1 CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune: a)
încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b)
încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
3. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea în
comentariul art.264 CP. Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau
de transport militar se înţelege nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în
coloane, încălcarea regulilor de depăşire a mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de
transport cu viteză excesivă etc.
4. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se
înţelege totalitatea de norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite
categorii de persoane anumite obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii
mijloacelor de transport militar.
5. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de
tehnică militară se efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi
categoria acestor maşini.
6. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de
luptă, speciale sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de
transport a unei persoane care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în
stare de beţie, de oboseală; formularea unor indicaţii şi dispoziţii, date şoferului, care vin în
contradicţie cu regulile de circulaţie, admiterea la conducerea mijlocului de transport a unor
persoane străine, darea în exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere
tehnic etc.
7. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor
de conducere a acestui transport. De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de
transport, persoana care nu are dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini sau care se
află în stare de beţie încalcă regulile de circulaţie şi comite un accident rutier în urma căruia
victimei i-a fost cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în
proporţii mari. În acest caz, persoana ce a condus mijlocul de transport răspunde penal conform
art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de
transport militar, iar persoana care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea
respectivă răspunde în temeiul art.382 alin.1 CP pentru încălcarea regulilor de exploatare a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
8. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor
prejudiciabile: conform art.382 alin.1 CP - provocarea unei vătămări medii a integrităţii
corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari, conform art.382 alin.2 CP - provocarea unei
vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, iar conform
art.382 alin.3 CP - provocarea decesului mai multor persoane.
Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate a se vedea în art.145-152, 264 CP, iar
a daunelor în proporţii mari - în comentariul art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu prevede ca urmare
cauzarea unor vătămări corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor asemenea consecinţe
acţiunile sau inacţiunile făptuitorului nu întrunesc componenţa de infracţiune analizată.
9. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încălcării
regulilor de conducere a mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de transport
personal sau a altui transport decât cel indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor
prevăzute în art.382 CP, acţiunile militarului sunt calificate în baza art.264 CP, şi nu conform
articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport
militar poate fi doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar.
10. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă,
mai ales din cauza încrederii exagerate în sine.
11. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de
cauzare intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale
sau sănătăţii, acţiunile lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când foloseşte
aceste maşini ca mijloc de cauzare intenţionată a daunei materiale în proporţii mari - conform
art.197 sau 379 CP.
12. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care
reguli anume au fost încălcate.
Articolul 383. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE
ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o
catastrofă sau alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM.
Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii
către ele, stabilită în Forţele Armate.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau
corpul persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
2. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b)
încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care se
află la înarmarea şi asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
3. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele
internaţionale şi cele naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară.
Încălcarea acestor norme poate fi săvârşită prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu
regulile indicate. Nu constituie componenţa de infracţiune analizată încălcarea regulilor de
păstrare şi de siguranţă a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în hangare, precum
şi în timpul deplasării lor la remorcă.
4. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu - coborârea
avionului pentru decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură
cu care fapt aparatul de zbor se loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate
avea loc în timpul zborului, apropierii de decolare sau chiar în timpul decolării.
5. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor
este legată de neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a
membrilor echipajului, sau de încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului.
Componenţa de infracţiune este materială, pentru existenţa ei sunt necesare survenirea
consecinţelor prevăzute în art.383 CP: provocarea unei catastrofe sau alte urmări grave.
6. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din
componenţa echipajului sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a
aparatului de zbor sau la dispariţia fără veste a aparatului de zbor cu persoanele ce se află la
bordul său.
7. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de
zbor (de exemplu, decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit
etc.), cauzarea vătămărilor corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului
de zbor, cauzarea daunelor materiale în proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor,
instituţiilor sau persoanelor în timpul căderii sau decolării aparatelor de zbor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului,
persoanele cu funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile
de pregătire a aparatului pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de
asigurare.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi (a se vedea art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe
care le încalcă. La calificarea infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost
încălcate.
Articolul 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE
Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei
maritime ale RM.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia
precisă şi sigură a navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în
mări şi oceane, manevrarea lor etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de
navigaţie militare şi la hidroavioanele ce manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384 CP, se
înţelege orice fel de corăbii de luptă ce plutesc atât pe apă cât şi sub apă, şi corăbiile speciale
completate cu echipaj ce constă din militari şi navighează sub drapelul Forţelor Armate ale RM.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor
de navigaţie. Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză
excesivă în timpul unei ceţi puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face
dificilă deplasarea liberă a acestor nave, prin neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor,
prin nerespectarea semnalelor date de către corăbiile ce vin în întâmpinare etc.
3. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în
cazul survenirii consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a)
scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
4. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este
necesară o reparaţie capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se
vedea comentariul daunei materiale în proporţii mari, în art.126 CP).
5. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă
survenirea decesului unei persoane sau a mai multora.
6. Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai
multor persoane, atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de
luptă, aşezarea navei pe bancuri de nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor
etc.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei
(comandantul navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit
nava militară).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi
ale acesteia (a se vedea art.18 CP).
Articolul 385. PREDAREA SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI
INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea,
nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului,
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de
conducere a forţelor şi mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor
militare ce i-au fost încredinţate, lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor
şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile inamicului, influenţează
negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în
situaţii concrete, neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea
directă a comandantului (şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a
acţiunilor de luptă, ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului
(şefului) sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă:
armamentul, dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele
de deplasare etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a
forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a
fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege
capitularea făţişă sau tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat
cu luarea în prizonierat a efectivului.
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor
mijloace de război inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a
soldat cu acapararea de către inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
4. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care
nu se admite în nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război
inamicului constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost
nejustificată de situaţia de luptă. Neluarea de către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a
tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război când există pericolul iminent ca aceste obiecte să fie
acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic constituie de asemenea
componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
5. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi
chiar poate lăsa inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu
succes a sarcinii de luptă şi e dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace
de luptă inamicului e justificată de situaţia de luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune
analizată. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de luptă (a se vedea comentariul art.364
CP).
6. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa
efectiv militar sau este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere
a războiului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din
imprudenţă. Lăsarea intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului poate fi săvârşită din frică sau laşitate, iar din imprudenţă - ca rezultat al pierderii
orientării, al lipsei unei bune coordonări cu forţele militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi
lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace
de război inamicului cu scopul de acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii
duşmănoase împotriva RM şi de slăbire a capacităţii de apărare a ţării constituie infracţiune
prevăzută de art.337 CP: trădare de Patrie.
Articolul 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU
REFUZUL DE A ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu
arma în timpul luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune
atentează la capacitatea de apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei,
ordine ce asigură executarea de către militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele
modalităţi alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei ;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă
ori tainică a câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar. Ea
se manifestă prin părăsirea tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc.
Făptuitorul, părăsind câmpul de luptă, poate să se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii
militare (de exemplu, într-un adăpost). Câmp de luptă se consideră orice suprafaţă pe care
decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al
militarului de a acţiona cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul
luptei, când era necesitate şi posibilitate s-o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre
nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta şi prin
acţiuni de înşelăciune, de exemplu - prin simularea morţii, rănirii grave, defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a
refuzului de a acţiona cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea
poate influenţa doar la individualizarea pedepsei.
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru
capacitatea de apărare a ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de
luptă în timpul luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
6. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic
câmpul de luptă în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de
îndată ce s-a început lupta a participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţului la
săvârşirea infracţiunii, şi acţiunile lui pot fi calificate în temeiul art.386 CP.
7. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza
art.386 CP, nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea
etc.
Dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a
ajuta duşmanul, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 387. PREDAREA DE BUNĂ VOIE ÎN PRIZONIERAT
Predarea de bună voie în prizonierat
1. Militarul Forţelor Armate ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de
ţară chiar şi cu preţul vieţii sale. Nimic, chiar nici pericolul morţii, nu trebuie să servească drept
motiv de predare benevolă în prizonierat.
Obiectul de atentare al acestei infracţiuni îl constituie capacitatea de apărare a ţării.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
Prin predarea în prizonierat se înţelege trecerea benevolă a militarului la inamic, încetând
de a-i opune acestuia rezistenţă, cu toate că avea capacitatea fizică să facă aceasta.
Predarea de bună voie în prizonierat se poate manifesta prin săvârşirea anumitor acţiuni,
ca ridicarea drapelului alb în timpul luptei, ridicarea mâinilor în sus, lăsarea armei, trecerea în
dispoziţia inamicului etc., precum şi prin inacţiuni, cum ar fi rămânerea pe câmpul de luptă
simulând rănirea sau moartea cu scopul predării în prizonierat etc.
3. Art.387 CP prevede răspunderea penală doar în cazul predării în prizonierat de bună
voie. Luarea forţată în prizonierat a militarului care se afla în neputinţă de a opune rezistenţă
inamicului în legătură cu rănirea gravă, contuzia etc., nu constituie componenţă de infracţiune.
Infracţiunea poate fi săvârşită doar în timp de război sau în condiţii de luptă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, motivul fiind frica,
laşitatea etc.
Predarea benevolă în prizonierat cu scopul de a ajuta inamicul, de exemplu - de a se înrola
în forţele lui armate, de cercetare etc., constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.337
CP ca trădare de Patrie, prin trecerea de partea duşmanului, şi calificarea suplimentară în baza
art.387 CP nu este necesară.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 388. ACŢIUNILE CRIMINALE ALE MILITARILOR AFLAŢI ÎN
PRIZONIERAT
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă
militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau
statelor aliate cu ea, dacă aceasta nu constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de
cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvârşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri
de război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea
inamicului
1. Chiar aflându-se în prizonierat, din cauza unei răniri sau din alte motive, militarul trebuie
să fie devotat jurământului militar, să preţuiască demnitatea sa de cetăţean al RM şi în nici un
caz să nu acorde ajutor duşmanului.
2. În conformitate cu CG din 12 august 1949 Despre comportamentul cu prizonierii,
militarii, în afară de ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de
luptă. La aceleaşi lucrări ofiţerii pot fi atraşi doar la dorinţa lor. Militarii pot să refuze de a
îndeplini lucrări legate de acţiunile militare.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate. Participând
benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza
daune RM sau statelor aliate cu ea, militarul aflat în prizonierat contribuie la întărirea
potenţialului militar al inamicului şi, prin aceasta, slăbeşte forţele militare ale RM sau ale ţărilor
aliate.
4. Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă
militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea,
prevăzută în art.388 alin.1 CP, constă în acţiuni de participare benevolă a militarului aflat în
prizonierat la lucrări în întreprinderile militare, în laboratoare şi instituţii ştiinţifice, la construcţia
obiectivelor de apărare etc. Lucrări de importanţă militară mai pot fi cele îndreptate la
construirea obiectelor militare, producerea tehnicii militare, muniţiilor şi a oricăror alte materiale
militare.
Prin alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea se
înţeleg orice măsuri organizate de inamic, menite să întărească forţa lui militară sau să slăbească
capacitatea de apărare a RM sau a statelor aliate.
5. Participarea militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la
alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea trebuie să fie
benevolă, adică militarul participă la aceste lucrări din propria sa dorinţă, fără să fie impus să
facă acest lucru şi având posibilitatea să nu ia parte la ele. În cazul în care militarul este impus
forţat să participe la aceste lucrări, fapta lui nu constituie componenţă de infracţiune.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege
caracterul acţiunilor sale, e conştient că pricinuieşte daune RM sau statelor aliate cu ea şi totuşi
participă la aceste lucrări.
Dacă militarul nu înţelege caracterul lucrărilor îndeplinite, că ele pot cauza daune RM sau
statelor aliate cu ea, componenţa de infracţiune se exclude.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a-şi uşura condiţiile aflării în prizonierat, de
a-şi îmbunătăţi condiţiile de trai sau materiale, de a primi raţie alimentară suplimentară, mai
multă libertate de deplasare etc.
În cazul în care militarul participă benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte
lucrări cu scopul de a slăbi capacitatea de apărare a RM, acţiunile făptuitorului se cer calificate
în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul aflat în prizonierat.
8. Prin actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau prin comportarea
plină de cruzime faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de
superior, prevăzute de art.388 alin.2 CP, se înţelege orice violenţă fizică şi psihică asupra
prizonierilor de război. Această violenţă poate fi exprimată prin aplicare de lovituri, cauzare de
leziuni corporale sau schingiuiri, ameninţări de aplicare a violenţei, bătaia de joc faţă de
prizonieri, provocare de suferinţe cum ar fi impunerea prizonierilor să îndeplinească lucrări peste
puterile lor, lipsirea lor de hrană, de apă, de somn sau alte forme de înjosire a demnităţii şi cinstei
persoanei.
9. Subiect al acestei infracţiuni poate fi doar militarul ce se află în prizonierat în situaţia de
superior (numit de către administraţie sau ales de către înşişi prizonierii) faţă de alţi prizonieri.
Această infracţiune constituie un abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de
alţi prizonieri.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi
cruzimea exprimând dorinţa făptuitorului. Făptuitorul înţelege că săvârşeşte aceste fapte
profitând de poziţia sa privilegiată. Dacă violenţa sau comportamentul crud a fost dictat de
relaţiile duşmănoase dintre făptuitor şi victimă, din motive personale, componenţa infracţiunii
prevăzute de art.388 CP se exclude.
11. Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a căpăta încrederea şi susţinerea
administraţiei, de a demonstra administraţiei străduinţa şi loialitatea sa, de a-şi păstra poziţia sa
de superior etc.
Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri
de război din interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea
inamicului, prevăzută de art.388 alin.3 CP, se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimului de
către unii prizonieri, luarea de la ei a raţiei lor alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor,
încălţămintei, impunerea lor de a îndeplini lucrul altor persoane etc.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi
cruzimea exprimând dorinţa făptuitorului.
Motivul infracţiunii îl constituie interesul material, iar scopul, în unele cazuri constă în a-şi
asigura o comportare indulgentă din partea inamicului.
13. Subiect al acestei infracţiuni poate fi militarul aflat în prizonierat.
Articolul 389. JEFUIREA CELOR CĂZUŢI PE CÂMPUL DE LUPTĂ
Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
1. Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art.389 CP îl constituie capacitatea
de apărare a ţării sub aspectul stării morale a trupelor.
Obiectul juridic secundar îl formează, pe de o parte, respectul datorat morţilor şi răniţilor
căzuţi pe câmpul de luptă, iar pe de altă parte - avutul personal al acestora.
Obiectul material îl formează obiectele ce se află asupra morţilor sau răniţilor (echipament
şi orice alte bunuri).
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunea de jefuire a morţilor şi răniţilor aflaţi pe
câmpul de luptă. Prin acţiunile de jefuire se înţelege luarea cu sau fără violenţă a bunurilor aflate
asupra morţilor sau răniţilor în scopul însuşirii pe nedrept. Această infracţiune absoarbe prin
conţinutul său infracţiunile de furt (art.186 CP), jaf (art.187 CP) şi de tâlhărie (art.188 CP) şi
calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorilor în baza acestor articole nu e necesară.
3. Pentru existenţa acestei infracţiuni fapta trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
a) să se refere la obiectele morţilor şi răniţilor;
b) să fie comisă pe câmpul de luptă sau să fie urmarea unor operaţiuni de război (de
exemplu, jefuirea victimelor în urma unui bombardament efectuat în afara câmpului de luptă).
4. Câmpul de luptă în războaiele contemporane pot fi nu doar raioanele, sectoarele pe care
se dă nemijlocit lupta, dar şi sectoarele din spatele frontului, care au fost supuse, de exemplu,
atacurilor din aer sau de pe mare.
Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune nu are relevanţă dacă morţii erau
militari sau civili.
5. Se consideră infracţiune de jefuire a celor căzuţi în luptă sustragerea bunurilor morţilor
şi răniţilor în timpul transportării lor de pe câmpul de luptă, de exemplu - în timpul transportării
răniţilor la spitalul militar sau în punctele medicale.
6. Totuşi, sustragerea bunurilor răniţilor aflaţi la tratament în spitale sau în punctele
medicale se consideră infracţiune contra patrimoniului, şi acţiunile făptuitorilor se cer calificate
în baza articolelor respective ale cap.VI al părţii speciale a CP ca infracţiuni contra
patrimoniului.
7. Nu constituie infracţiune luarea de la morţi şi răniţi pe câmpul de luptă a obiectelor
(armamentului sau a altor obiecte), dacă ea nu a fost săvârşită cu scop de însuşire a lor, ci în
scopul de a le folosi în luptă cu inamicul.
8. Urmarea acţiunii constă într-o stare de pericol pentru moralul trupelor ca parte
componentă a capacităţii de apărare a ţării şi în cauzarea unei daune materiale răniţilor.
9. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă, deoarece scopul însuşirii bunurilor pe
nedrept, deşi nu este expres prevăzut în lege, rezultă implicit din noţiunea de jefuire.
10. Subiecţi ai infracţiunii pot fi orice militar şi alte persoane (a se vedea art.393 CP)
responsabile, care au atins vârsta de 14 ani (a se vedea art.16, 21 CP).
Articolul 390. ACTELE DE VIOLENŢĂ ASUPRA POPULAŢIEI DIN ZONA
OPERAŢIILOR MILITARE
Tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul
necesităţilor de război, săvârşite faţă de populaţia din zona operaţiilor militare,
1. Art.33 şi 53 ale CG din 12 august 1949 Despre apărarea populaţiei civile în timpul
războiului (TI, vol.5) şi art.2, 3, 7 ale Rez. Asambleii Generale a ONU din 9 decembrie 1970
Principiile de bază cu privire la protecţia populaţiei civile în perioada conflictelor militare
interzic orice înspăimântare, terorizare, jefuire sau represiune a populaţiei civile de pe teritoriile
ocupate de inamic. De asemenea se interzice distrugerea proprietăţii mobile sau imobile, dacă
aceasta nu este cerută de necesităţile militare, strămutările forţate ale populaţiei sau alte acţiuni
îndreptate spre inviolabilitatea populaţiei de pe teritoriile ocupate.
2. Art.390 CP prevede săvârşirea mai multor acţiuni alternative pe teritoriile din zona
operaţiunilor militare: tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub
pretextul necesităţilor de război.
Noţiunea tâlhărie a fost explicată în comentariul art.188 CP.
Actele de violenţă constau în diverse atentări la viaţa, sănătatea, cinstea şi demnitatea
persoanei, cum ar fi omorul, cauzarea de bătăi sau vătămări corporale de diversă gravitate, violul
etc.
Nimicirea ilegală a bunurilor a fost explicată în comentariul la art.197 CP.
3. Luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război constă în luarea bunurilor
de la populaţie sub pretextul necesităţilor de război, însă în realitate necesităţile de război lipsesc,
scopul fiind de însuşire a acestor bunuri.
4. Semnul caracteristic al tâlhăriei, actelor de violenţă, nimicirii sau luării ilegale de bunuri
sub pretextul necesităţilor de război, prevăzute în art.390 CP, îl constituie locul săvârşirii faptei,
şi anume zona operaţiunilor militare.
5. Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în alte zone decât cele ale operaţiunilor militare,
acţiunile făptuitorului se cer calificate numai ca infracţiuni contra persoanei sau patrimoniului.
Nu constituie infracţiunea prevăzută de art.390 CP nimicirea sau luarea bunurilor dictată de
necesităţile de război.
6. Raion al operaţiunilor militare se consideră acea suprafaţă de teritoriu, pe care anumite
grupări militare desfăşoară acţiuni de luptă.
Populaţia, în sensul art.390 CP, este acea parte a populaţiei civile, care se află în zona
operaţiunilor militare (la această categorie se referă şi refugiaţii, persoanele evacuate, alte
persoane care din diferite motive se află în zona operaţiunilor militare).
7. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiunilor militare se caracterizează prin
intenţie directă.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât militarii, cât şi persoanele civile (a se vedea art.393
CP).
Articolul 391. ÎNCĂLCARE GRAVĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL
UMANITAR ÎN TIMPUL CONFLICTELOR MILITARE
Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
internaţionale sau interne, soldată cu urmări grave,
1. Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate este un ansamblu de norme de drept
internaţional cu caracter cutumiar sau convenţional, destinate a reglementa în mod special
problemele survenite în situaţii de conflict internaţional sau naţional.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni ce încalcă grav prevederile
dreptului internaţional umanitar al conflictelor armate.
Conform art.391 CP, sunt calificate drept infracţiune orice alte acţiuni sau inacţiuni ce
încalcă grav prevederile dreptului umanitar internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
internaţionale sau interne, altele decât cele prevăzute în cap.I al părţii speciale a CP. Aceste
acţiuni sau inacţiuni sunt diverse şi pot fi clasificate în funcţie de caracterul prevederilor
dreptului umanitar internaţional umanitar care au fost încălcate:
a) încălcarea dreptului războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga, deoarece majoritatea
regulilor se conţin în Convenţiile de la Haga etc.), care fixează drepturile şi îndatoririle părţilor
beligerante în desfăşurarea operaţiunilor militare şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor
de vătămare a adversarului. Aceste încălcări se pot exprima prin încălcarea legilor şi obiceiurilor
războiului terestru, cum ar fi utilizarea de otrăvuri şi arme otrăvite, uciderea sau rănirea unui
inamic care predă armele sau care, nemaiavând mijloace de apărare, s-a predat fără condiţii,
impunerea cetăţenilor ţării inamice să ia parte la operaţiunile militare împotriva ţării lor, chiar
dacă angajamentul în armată este anterior declaraţiei de război, bombardarea satelor, oraşelor,
locuinţelor sau clădirilor neapărate, folosirea în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare,
perfecţionarea, producerea, stocarea şi utilizarea armelor bacteriologice (biologice), utilizarea
armelor noi etc;
b) încălcarea dreptului umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva, deoarece
majoritatea regulilor se conţin în cele patru CG din 12 august 1949 şi în două Protocoale
adiţionale la aceste convenţii (TI, vol.5), adoptate la 8 iunie 1977), care urmăreşte să salvgardeze
militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi, prizonieri) şi persoanele care nu participă la
ostilităţi şi bunurile cu caracter civil.
3. Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar e considerată infracţiune prevăzută
de art.391 CP atât în cazul comiterii ei în timpul conflictelor militare internaţionale, cât şi în
timpul conflictelor militare interne, dacă s-a soldat cu urmări grave.
4. În temeiul art.391 CP se cer calificate doar acele fapte, care au încălcat grav prevederile
dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne. Sunt
considerate grave acele încălcări, care s-au soldat cu urmări grave. Urmări grave pot fi
considerate provocarea morţii sau leziunilor corporale oamenilor, distrugerea edificiilor civile, a
bunurilor populaţiei civile, răspândirea epidemiilor, nimicirea animalelor domestice, distrugerea
florei şi faunei, provocarea calamităţilor naturale etc.
5. Latura obiectivă se manifestă prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 14 ani: militar sau
civil (a se vedea art.393 CP).
În majoritatea cazurilor subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.391 CP sunt persoanele din
eşaloanele superioare ale comandamentului militar şi cele din organele supreme ale puterii de
stat, care au dreptul de a emite ordine, în special cu caracter militar, etc.
7. În cazurile în care încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul
conflictelor militare internaţionale sau interne s-a exprimat prin săvârşirea acţiunilor sau
inacţiunilor prevăzute în cap.I al părţii speciale a CP, acţiunile făptuitorului se cer calificate doar
conform articolelor capitolului indicat, nemaifiind necesară calificarea şi în baza prevederilor
art.391 CP.
Articolul 392. FOLOSIREA CU PERFIDIE A EMBLEMEI CRUCII ROŞII CA
ELEMENT PROTECTOR ÎN TIMPUL CONFLICTULUI ARMAT
Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca
elemente protectoare în timpul conflictului armat, dacă aceasta a provocat:
1. CG din 1949 (TI, vol.5) prevăd, în particular, şi protejarea de către părţile antrenate în
război sau în conflictul armat a instituţiilor medicale şi sanitare ale armatei inamicului şi a
persoanelor din aceste instituţii.
2. Semnele Crucea Roşie pe fundalul alb, Semiluna Roşie pe fundalul alb sunt semnele
convenţionale ale serviciului sanitar, de care se folosesc formaţiunile şi instituţiile respective,
precum şi persoanele din serviciul sanitar. Aceste semne şi embleme pot fi purtate pe mâneca
hainei personalului sanitar, pe bordurile sau acoperişurile transportului sanitar şi ale altor
mijloace ce se referă la serviciile sanitare, ele pot fi desenate cu culoare roşie pe drapele din
pânză albă etc. Obiectele, instituţiile şi personalul ce poartă asemenea semne nu pot fi supuse
bombardamentelor, asupra lor nu se împuşcă, nu pot fi desfăşurate acţiuni de luptă.
3. Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie capacitatea de apărare a ţării, care
poate fi periclitată prin folosirea fără drept a semnelor Crucea Roşie şi Semiluna Roşie ori a
denumirilor acestora, precum şi a denumirilor şi emblemelor asimilate, în vederea întreprinderii
unor acţiuni de natură a servi interesele duşmanului în timp de război sau de conflict armat.
Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie viaţa şi sănătatea persoanei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni active, de folosire ilegală, cu
perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente protectoare în
timpul conflictului armat.
5. Se consideră ilegală purtarea semnelor şi emblemelor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii de
către persoanele care nu fac parte din personalul instituţiilor sanitare.
Semne distinctive ale infracţiunii mai sunt: fapta comisă în timp de război şi în legătură cu
operaţiunile militare.
6. Urmarea principală a acţiunii este o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării.
7. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că foloseşte şi
poartă ilegal semnele şi emblemele Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, neavând pentru aceasta baza
respectivă.
Articolul 393. INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE DE CIVILI
Răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.389-391 sunt supuse şi
persoanele civile.
Subiecţi ai acestor infracţiuni, în afară de militari, sunt persoanele civile care au atins vârsta
de 16 ani.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova (partea specială)

CPRM Partea Speciala PDF

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CPRM Partea Speciala PDF

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

 atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

 acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică

S-ar putea să vă placă și