Disciplina :

Coerenţa luminii surselor termice şi a

fasciculelor laser

Referat nr. 2 –Analiza Fourier a

semnalelor spațiale și temporale
periodice

Profesor îndrumător:
Prof. Dr. Tiberiu Tudor

Student doctorand:
Lavinia - Gabriela Carpen
Optică, spectroscopie, plasmă, laseri
Anul I

1
Prelucrarea optică a informației

O lentilă subțire are proprietatea de a forma în planul ei focal posterior transformata Fourier a unei
distribuții de câmp optic pe care o primește în planul focal anterior Astfel, pe lângă organizarea
informației într-un mod similar cu obiectul (imaginea obiectului), lentila poate să organizeze
informația și într-un mod total diferit și anume sub forma transformatei Fourier. Lentila prezintă
cele două informații asupra obiectului în plane diferite: în planul imagine, respectiv în planul focal
posterior. Această posibilitate a fost recunoscută pentru prima oară de către Abbe, în anul 1873.

Frecvențe spațiale. Spectrul unui semnal spațial. Filtraj spațial

Se instalează în planul focal anterior al celulei Fourier, o transmitanță variabilă T(ξ, 𝜂) și o

luminăm cu o undă coerentă, plană, uniformă. În prima instanță, lumina coerentă extrage
informația asupra obiectului (transmitanță), într-o formă asemănătoare cu obiectul (distribuția de
amplitudine complexă a câmpului optic imediat după transmitanță este proporțional cu T(ξ, 𝜂)).
Mai departe, celula Fourier prelucrează această informație prin:

 propagare în spațiul liber conform principiului Huygens-Fresnel,

 transformare a fazei operată de lentilă,
 altă propagare Huygens-Fresnel;

Rezultatul tuturor acestor procesări este transformata Fourier.

O astfel de abordare a prelucrării informației optice efectuate de către celulă este una globală. În
continuare vom descrie o metodă alternativă (metodă analitică): vom descompune funcția T(ξ, 𝜂)
într-o bază convenabilă, de exemplu cea a funcțiilor armonice și vom urmări modul în care
procesează celula Fourier fiecare element al acestei baze.

2
Rețeaua Ronchi
Considerăm ca exemplu o rețea Ronchi cu periodă spațială d (frecvența spațială de bază 1/d),
compusă din zone alternative transparente și opace de lărgime egală (Fig. 1). Rețeaua Ronchi
constituie una dintre cele mai bune exemple pentru întelegerea intuitivă a noțiunii de frecvență și
filtraj spațial. În fig. 2 prezentăm sintetizarea treptată a unei rețele Ronchi din componentele
Fourier.
∞
1 𝜋𝑛
𝑇𝑅 (𝜉) = + ∑ sinc cos 2𝜋𝑛𝜒𝑜 𝜉
2 2
𝑛=1

În fig. 2a se prezintă compunerea termenului Ao, constant (cu frecvența spațială zero), cu
amplitudine 0,5, cu prima armonică (fundamentală) A1, de frecvență spațială χ0 = 1/d și de
amplitudine 2/π = 0,637. Rezultatul acestei compuneri, suma Fourier parțială, reprezentată în
figură prin cosinusoida accentuată, reprezintă o primă aproximație a rețelei Ronchi. Informația
asupra rețelei Ronchi conținută în această aproximație este frecvența spațială și amplitudinea
aproximativă a rețelei. Suma parțiala 𝑆1 (𝜉) aproximează rețeaua Ronchi în adaos pe porțiunea ab
și în lipsa pe porțiunea be.

1 𝜋𝑛
𝑆1 (𝜉) = + sinc cos 2𝜋𝑛𝜒𝑜 𝜉
2 2
În fig.2 b este prezentă armonica a 3-a a rețelei Ronchi.

3𝜋
𝐴3 (𝜉) = sinc cos 2𝜋3𝜒𝑜 𝜉
2
În porțiunea ab se face o corecție (în minus) o aproximație prin adaos pe care o dă sumă 𝑆1 (𝜉). În
porțiunea bc, 𝐴3 (𝜉) face o primă corecție a aproximației în adaos a rețelei Ronchi pe care o dăduse
suma 𝑆1 (𝜉) Rezultatul acestei corecții este suma parțială Fourier, care este reprezentată în figură
prin curba accentuată.

1 𝜋 3𝜋
𝑆3 (𝜉) = + sinc cos 2𝜋𝜒𝑜 𝜉 + sinc cos 6𝜋𝜒𝑜 𝜉
2 2 2
Se observă că 𝑆3 (𝜉) este o mai bună aproximație a rețelei Ronchi decât 𝑆1 (𝜉).

3
În fig. 2d este prezentă armonica a 5-a a rețelei Ronchi. Se poate observa că armonica a 5-a este o
primă corecție a aproximațiilor în plus sau în minus pe care suma Fourier parțială 𝑆3 (𝜉) le
realizează în raport cu rețeaua Ronchi.

5𝜋
𝐴5 (𝜉) = sinc cos 2𝜋5𝜒𝑜 𝜉
2

Fig. 1

4
 Fig. 2

Rețeaua va descompune unda plană incidentă într-o infinitate de unde plane înclinate față de axa
z și în planul frecvențelor spațiale (planul focal posterior al lentilei L, fig.3), se va obține:

 Un punct luminos, în origine, corespunzător frecvenței spațiale nule (termen constant, de

valoare 1/2) din structura rețelei.
 Serie de puncte disipate pe axa x simetric față de origine, fiecare pereche corespunzând
unei cosinusoidale din structura Fourier al transmitanței rețelei. Aceaste ansamblu de
puncte luminoase constituie materializarea spectrului de frecvențe spațiale a rețelei Ronchi
în planul focal al lentilei Fourier.

Fig. 3

Dacă funcția de intrare nu este periodică, ea nu se mai dezvoltă în serie, ci în integral Fourier și
spectrul ei de frecvențe spațiale este continuu. Corespunzator, în planul de ieșire al celulei Fourier,

5
în planul frecvențelor spațiale, se obține o distribuție continuă de intensitate în lungul axei x,
amplitudinea complexă a câmpului optic în fiecare punct x fiind proporțională cu amplitudinea
componentei de frecvență spațială corespunzător funcției de intrare.
Până acum am considerat doar funcții de o singură variabilă. O celulă Fourier face analiza spectrală
a unor funcții de două variabile (semnale spațial bidimensionale). În acest caz, dacă funcția este
periodică după ambele variabile, spectrul ei este discret, bidimensional și se materializează sub
forma unei rețele bidimensionale de puncte.

Reteaua Ronchi. Materializarea spectrului rețelei Ronchi. Filtrajul ei spațial

Fig. 4

O instalație de filtraj obisnuită spațială (fig. 4) se compune din:

 un laser cu coerență ridicată La;

 un sistem afocal, format dintr-un obiectiv de microscop, Ob, și o lentilă, L;
 suportul pentru masca de difracție (transmitanța de intrare, funcția de intrare, semnalul
spațial), SM;
 două lentilă Fourier, LF1 și LF2 cu care se formează o serie de două celule Fourier;
 suportul pentru filtrul spațial, SF;
 sistemul de detecție a imaginii finale, (un microscop orizontal, M, o cameră de luat vederi, C,
cuplat la un televizor de monitorizare, film fotografic etc.).

6
Dacă se introduce o rețea Ronchi în suportul măștii SM (fig.3.20) în planul frecvențelor spațiale,
se obține un șir de puncte luminoase de-a lungul unei drepte. Dacă trăsăturile rețelei sunt verticale,
punctele sunt așezate pe orizontală (și invers). Fiecare pereche de astfel de puncte, situate simetric
față de maximul central, provine din difracția undei incidente pe una dintre componentele
sinusoidale ale rețelei.

Maximul central, maximul de ordinul zero, corespunde componentei continue (frecvența spațială
zero), de valoarea 1/2, (Fig 5a) a rețelei. Această componentă reprezintă o transmitanță spațial –
uniformă, frontal undei plane incidente pe ea trece nedeviat și este focalizat în focarul principal al
lentilei LF1.

Primele maxime laterale, situate simetric față de maximul central, maximele de ordin ±1, provin
din difracția undei plane incidente pe fundamentala rețelei Ronchi, pe reteaua sinusoidala cu
frecvența spațiala egală cu inversul pasului rețelei Ronchi: χo= 1 / d.

Maximele laterale de ordinul ±2 si, în general, maximele de ordine par lipsesc în figura de difracție
la o rețea Ronchi ideală, ca urmare a lipsei armonicelor de frecvențe corespunzatoare 2𝜋𝑛𝜒𝑜 , în
structura Fourier a unei astfel de rețele. Ușoara marcare luminoasă a poziției acestor maxime în
spectrul unei rețele reale se datorează abaterilor ei de la forma unei rețele Ronchi ideale.

Maximele de ordine ±3 provin din difracția undei plane incidente pe componenta sinusoidală de
frecvență spațială 3χo din constituția rețelei (fig 5b). Acestea și maximele impare de ordin superior
conțin informații detaliate privind structura rețelei. Maximele de ordinul trei conțin suficientă
energie pentru a putea fi manevrate eficient în filtrajul spațial al rețelei

7
 Dacă, folosind un filtru mecanic trece-jos (două cuțite
paralele cu distanța dintre ele reglabilă), obturam toate
maximele cu excepția celui central, imaginea rețelei dispare.
În cazul în care filtrul trece-jos va permite trecea și
maximele de ordinul ±1 din spectrul de difracție al rețelei,
acestea vor reda în planul de ieșire imaginea obiectului, în
liniile ei esențiale (imaginea va avea forma unei rețele cu
aceleasi pas ca al rețelei obiect, însă cu o distribuție de
intensitate sinusoidală). Acest lucru se intâmplă deoarece
filtrul a lăsat sa treacă informația asupra sinusoidelor
fundamentale ale rețelei originale, conținută în ordinele ±1
ale difracției, dar a blocat informațiile despre structura
detaliată a rețelei, conținută în ordinele superioare ale
difracției. Fig. 5
Eliberând treptat maximele de ordin superior (fig.5 c)
conturul dreptunghiular al rețelei Ronchi se va reface din ce
în ce mai ferm, în imaginea finală.

Desprindem din această analiză o serie de concluzii generale asupra opțiunii de filtrare și de
formare a imaginii în sistemele optice:

 Informația detaliată asupra structurii obiectului este conținută în frecvențele înalte a

spectrului său;
 Dacă vrem să suprimăm detaliile obiectului printr-un filtru spațial, folosim, în planul
frecvențelor spațiale, un filtru (o apertură) care permite să treacă numai frecvența spațiale
joase al obiectului;
 Dacă trebuie să reținem în imaginea finală cât mai fidel detaliile obiectului trebuie să
aranjăm sistemul optic în așa fel încât să permită trecerea unor frecvențe spațiale cât mai
înalte. Inevitabil aperturile sistemului optic limitează banda lui de trecere, ceea ce duce la
o limitare a rezoluției în imaginea finală.

8
Dacă se foloseste un filtru trece – sus si se lasă libere
numai maximele de ordinal 3 în sus (Fig 6a), frecvența
rețelei se triplează în imagine finală; informația liberă
este, în esență, cea a armonicii a III-a a rețelei Ronchi.
Daca se suprimă maximul central (Fig 6b), utilizând
deasemenea un filtru taie – bandă, fondul luminos
dispare. (metodă a câmpului întunecat) .

Fig. 6