Sunteți pe pagina 1din 4

CONFUZIA DE GEN ȘI DISPARIȚIA

ADEVĂRATEI BĂRBĂȚII
27 februarie 2019

0 1.112 7 minute de citit


OrthoChristian | GENDER CONFUSION AND THE EXTINCTION OF TRUE MANHOOD

Așa cum este dificil să dobândești o perspectivă adevărată asupra mărimii unui munte când
cineva se află pe munte, astfel este greu de înțeles cât de revoluționară este o schimbare
când se află în mijlocul revoluției. Și suntem astăzi în mijlocul unei mari revoluții, o
schimbare dramatică a felului în care înțelegem natura umană. Adică, cultura noastră din
Vest schimbă felul în care înțelege genul.

Această schimbare este atotcuprinzătoare și se exprimă în formațiuni atât de mari, cum ar fi


feminismul, drepturile homosexualilor și acum, drepturile transsexualilor.

Schimbarea nu este o chestiune de rafinare sau reparare a abordările din trecut. Abordările
trecute nu numai că nu sunt atât câtuși de putin alterate. ci sunt complet
răsturnate. Revoluția privind genul este radicală și gălăgioasă, și asemenea tuturor
revoluționarilor devotați, susținătorii ei nu iau nici un prizonier, ceea ce reprezintă o mare
parte din retorica și violența verbală din războaiele culturale ale Americii. Dacă Domnul
întârzie, istoricii sute de ani de acum înainte vor privi înapoi la sfârșitul secolului al XX-lea și
la începutul secolului al XXI-lea, ca fiind momentul în care Occidentul a purtat război
pe modul în care strămoșii săi înțelegeau diferențele de gen din timpuri străvechi. Cei care
studiază Sociologia vor vorbi despre o schimbare fundamentală a paradigmei. Cei care le
citesc pe Screwtape(The Screwtape Letters de CS Lewis) se vor întreba dacă revoluția nu
este rezultatul unor decizii pe scară largă luate de „tatăl nostru de mai jos”.

Abordarea străveche privea genul ca pe un dar divin. Textele iudeo-creștine vorbesc despre
existența noastră diferențiată de gen, cu rolurile sale diferite după cum au fost rânduite de
Dumnezeu la creație: „Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său; după chipul lui
Dumnezeu l-a făcut; a făcut bărbat şi femeie.”(Facerea 1:27). Islamul a moștenit această
înțelegere a genului și chiar păgânii care nu au citit nimic din Sfânta Scriptura înțelegeau
bărbăția și feminitatea drept categorii de bază și nestrămutate. De aceea au privilegiat
căsătoria legală deasupra sexualității nereglementate. Unii păgâni (greci, de exemplu,
romanii au urmat mai greu) deși nu aveau nici o problemă cu sodomia, dar ei însă insistau
asupra căsătoriei heterosexuale ca temelie pentru o societate stabilă.

În ceea ce-i privește pe toți de la mijlocul spre sfârșitul secolului al XX-lea, erați născuți fie
bărbat, fie femeie, și lăsând la o parte unele anomalii rare anatomice sau de altă natură,
care te așezau pe calea vieții și-ți dăruia roluri și responsabilități specifice. Bărbații trebuiau
să se comporte într-un anumit fel, la fel și femeile. Pentru a fi sigur, comportamentele
prescrise au conținut un nivel corect de libertate – comportamentul de „băiețoi”, de
exemplu, era încă acceptabil pentru fete, iar băieții ar fi putut tricota dacă doreau, dar calea
de bază era destul de clară, chiar dacă era largă. Și aceasta nu se limita la tradițiile iudeo-
creștine sau islamice. După cum a ilustrat CS Lewis în cartea sa „Anihilarea Omului” (The
Abolition of Man), aceste norme s-ar putea găsi în toate culturile. El a denumit
aceasta „Tao”, și a recunoscut-o ca fiind practica universală a omenirii.

Revoluția din Vest a început în anii 1960, cu ceea ce a fost denumită atunci „Femeile
Libere”(Women’s Lib). Femeile Libere a dobândit acceptarea culturală, deoarece multe
dintre idei păreau a fi de bun simț și pentru că mișcarea Suffragette, care solicita dreptul de
a vota pentru femei, a pregătit parțial calea pentru aceasta. Deși nu a introdus schimbări
radicale sau dăunătoare în înțelegerea de bază a rolurilor de gen, Femeile Libere a pregătit
oamenii să considere schimbarea ca fiind în esență un lucru bun și necesar și această
deschidere spre schimbare va continua să guverneze atitudinile fundamentale atunci când
s-au propus schimbări mai profunde. Femeile Libere au accentuat, de asemenea, o mare
importanță asupra limbii drepturilor civile rasiale și s-au prezentat în contextul unei lupte
analoge. Accentul se pune pe cuvântul „luptă”, deoarece mișcarea a folosit tactica de
protest (faimoase pentru arderea simbolică a sutienelor și marșurile sale) și etichetarea
adversarilor săi ca dușmani ai iluminării și progresului. Semințele unui viitor război
cultural pot fi astfel trasate la această predispoziție timpurie pentru protest.

În ciuda utilizării denunțării furioase a opresiunii percepute și a retoricii agresive care a


caracterizat din ce în ce mai mult diversele mișcări feministe, schimbările radicale au apărut
mai întâi cu mișcarea drepturilor homosexualilor. Și aici observăm o evoluție. Ceea ce a
început cu un simplu act de decriminalizare a continuat cu o cerere de acceptare socială a
unui stil de viață alternativ ca și cum ar fi valabil ca și căsătoria tradițională. Astfel, au apărut
mai întâi cereri de acceptare socială și nediscriminare, apoi a apărut o cerere pentru
furnizarea de legături civile legale între homosexuali, și apoi o cerere de căsătorie legală
pentru aceștia. Inerent acestor solicitări a fost afirmația că bărbăția și feminitatea nu erau
roluri atotcuprinzătoare, ci pur și simplu realități anatomice care nu aduceau cu ele roluri
sau norme sociale. Astfel, cineva s-ar putea să se nască bărbat anatomic, dar să caute
uniunea sexuală (legitimată social prin căsătorie) cu un alt bărbat – sau cu bărbați și
femei. Anatomia a fost definitiv dezlegată de rolul de gen și de preferința sa sexuală
însoțitoare. Într-adevăr, chiar limba utilizată – „preferința sexuală” – presupune că un gen ar
putea fi preferat la fel de ușor ca și celălalt. Mai înainte bărbații nu numai că „au preferat”
femeile, ci așa au fost rânduiți către această alegere, dacă nu prin dorința sexuală internă
față de femei în locul bărbaților, cel puțin prin legea divină. Acum cineva ar putea „prefera”
bărbat sau femeie la fel de ușor și legitim cum ar putea prefera ciocolată sau vanilie.

Următorul pas a fost să separe anatomia nu doar de rolul de gen, ci și de identitatea


de gen. În această mișcare de legitimare a transgenderismului, s-a afirmat că cineva s-ar
putea să se nască bărbat anatomic și totuși să „fie” o femeie. Nu a existat nici o modalitate
obiectivă de a spune dacă o persoană „era” bărbat sau femeie. Totul depinde acum de
sentimentele subiective ale unei persoane și de genul cu care „se identifică”. Și pe parcursul
acestei lungi evoluții a schimbării, susținătorii săi au continuat să folosească retorica
drepturilor civile, denunțând indignați oponenții lor ca niște habotnici și primitivi
cultural. Războaiele culturale se desfășurau acum zgomotos. În arenă, vocea credinței
creștine istorice, plină de standarde atât de inviolabile, cât și de distincții subțiri nuanțate, a
fost de obicei redusă la tăcere.

Astfel, cei care se identifică drept homosexuali sau transsexuali ocupă acum rolul de victimă
nobilă în pericol constant de vătămare, în timp ce cei care se opun noii revoluții ocupă rolul
de criminali culturali periculoși, a căror opoziție habotnică față de noua revoluție amenință
viețile celor care trăiesc în comunitatea LGBTQ. Cei care atribuie aceste roluri sunt adesea
conduși de o îndreptățire de sine care nu ia nici un prizonier și care justifică orice fel de ură,
furie și agresiune.

Revoluția este gata să continue, condusă așa cum este de propria sa logică
interioară. Dacă anatomia fizică nu contează pentru nimic, atunci nu contează pentru
nimic. Dacă voința (sau preferința) este suverană, atunci este suverană. Aceasta include nu
doar sexul partenerului sexual, ci și numărul partenerilor. Sau vârsta partenerilor. Pedofilia
(sau „atracția către minori” așa cum ea însăși se numește) depășește în prezent limita de
acceptabilitate generală, dar peisajul dezbaterii și granițele lui se schimbă repede. Nimeni
care trăia în 1950 nu ar fi putut prevedea situația actuală. Prin urmare, este posibil ca în
prezent apelul radical pentru acceptarea „atracției către minori” să devină într-o zi o tendință
de masă. (Cei care gândesc că inventez un nou dușman în scopuri polemice se pot
uita aici.) Unde se va sfârși revoluția poate cineva doar să ghicească. Eu însumi cred că
sfârșitul nu este încă la vedere.

Întrebarea rămâne: care este problema cu revoluția? Pe cine vatămă? Ca dovadă că


revoluția de gen (sau „confuzia de gen”, în funcție de punctul de vedere) răstoarnă modul în
care omenirea s-a privit de la început, de ce este greșit? S-ar putea spune multe, dar un
singur răspuns va trebui să fie suficient. În noua paradigmă pe care ne-a oferit-o, ceea ce a
fost considerat odată ca fiind „bărbăția adevărată” este etichetată ca fiind toxică în unele
locuri și devine rapid pe cale de dispariție.

Ce înseamnă să fii un bărbat „adevărat”? Adevărata bărbăție implică mai mult decât
„preferințele” sexuale simple sau întrebarea cine duce gunoiul. Aceasta implică simbolismul
primordial și emoțiile care izvorăsc de la cele mai profunde niveluri ascunse. A fi un bărbat
adevărat este aceia de a relaționa cu cei mai slabi – mai ales femei și copii – cu mărinimie,
ocrotire și sacrificiu de sine. (Creștinii vor observa că așa Hristos, ca un Bărbat adevărat,
relaționează față de mireasa Sa, Biserica.) Observăm acest lucru în mii de moduri: bărbatul
cere femeia în căsătorie în genunchi (nu invers), și în situații de pericol, bărbatul apără
femeia chiar și cu prețul vieții sale. Și acest ultim exemplu nu se aplică doar soției proprii, ci
oricărei femei, tocmai pentru că este o femeie. Feminitatea a fost considerată sacră în sine.

Acest lucru ar putea fi observat în anchetele care au urmat scufundării Titanicului: martorii
au afirmat că unele bărci de salvare au conținut numai femei și copii, bărbații se sacrificau
pentru a le salva. Făcând ceva mai puțin, ocupând un spațiu într-o barcă de salvare care ar
fi putut fi ocupat de o femeie sau de un copil, le-ar fi încălcat bărbăția. Bărbăția și
masculinitatea, sunt batjocorite ca fiind toxice prin definiție, care include atât simbolismul,
cât și acțiunile de mărinimie. Un bărbat adevărat era cavaler.
Este adevărat că actele de vitejie și de sacrificiu de sine pot fi și sunt făcute de femei și
copii și, bineînțeles, de homosexuali și transgenderi. Oricine poate deveni curajos. Dar
acesta este și ideea: de vreme ce vitejia și sacrificiul de sine nu mai fac parte din ceea ce
înseamnă a fi un bărbat, cineva face astfel de acte eroice numai dacă este erou. Dar
eroismul nu este un lucru obișnuit (de aceea este lăudat când este găsit). Unul poate sau
nu poate să se simtă chemat la eroism și curaj. Dar, în vechea paradigmă, un bărbat se
sacrifica nu pentru că se simțea chemat într-un mod extraordinar pentru a fi erou, ci pur și
simplu pentru că era un bărbat. Rolul de gen pe care l-a moștenit prin virtutea anatomiei
sale conținea imperativul moral de a se sacrifica, dacă este cazul, pentru femei și copii.

Este vorba doar de această protecție pe care bărbații adevărați au oferit-o odată de care
este nevoie atât de disperat acum. Acum ne bazăm pe „educația publică” (adică
propagandă) și pe stigmatizarea atașată de a fi incorect din punct de vedere politic pentru a
motiva oamenii la mărinimie, sacrificiu de sine și vitejie. Putem vedea cât de bine
funcționează (sau nu funcționează), cât de periculoase sunt nopțile pentru femei și alte
persoane vulnerabile. Plânsul celor care încearcă să educe publicul este să „ia
înapoi noaptea”. Mai multă utilitate ar putea fi reflectarea susținută a modului în care
noaptea a fost pierdută în primul rând.