Sunteți pe pagina 1din 2

George Meniuc

Poet, prozator, eseist, traducător. George Meniuc s-a născut în oraşul Chişinău. începe să scrie din 1932, inspirându-se
din Inşiră-te Mărgărite dr V. Alecsandri. Publică primele poezii, povestiri, articole şi traduceri (M.Saltîkov-Şcedrin, H. Heine, A. Malraux). La 18 ani
scrie romanul Jugul (nepublicat). În 1937 lucrează la Viaţa Basarabiei alături de N. Costenco şi A. Robot. Se înscrie la Facultatea de litere şi filosofie a
Universităţii din Bucureşti (1937-1940). Tot în această perioadă culege folclor şi-i apare prima carte de versuri Interior cosmic. Iu timpul celui de-al
Doilea Război Mondial se evacuează în Uzbekistan. Revenit în Moldova, se angajează la postul naţional de radio – responsabil emisiuni literare. În
aceasta perioadă scrie lucrările Cristina, Târgul moşilor, Cerbul de aur, Chiriac, La balul coţofenei cu subiecte folclorice. Din 1945 are o activitate
literară prodigioasă – apar cărţi de poezii, proză, eseuri filosofice de mare importanţă literară. În 1959 este numit redactor la revista Nistru, publică
volumul de eseuri Iarba fiarelor, traduce o serie de lucrări, printre care Revizorul de N. Gogol, Oameni sărmani de F. Dostoevski, Dimineaţa
posomorâtă de A. Tolstoi, Călăreţul de aramă de A. Puşkin. Unele lucrări ale sale au fost traduse în limbile franceză, spaniolă, armeană, ucraineană,
rusă. La editura Sovetskii pisatei din Moscova îi apare cartea Zelionîi krai. In această perioadă editurile din Chişinău îi publică culegerile: Nuvele,
Mioriţa, Povestea vulpii, tălmăcirea Cântec despre oastea lui Igor, Cadran solar, Caloiuu, Delfinul. În 1970 apar Scrieri în 2 volume ce cuprind poezie,
proză, eseuri, teatru etc. În 1972 i s-a decernat Premiul de Stat pentru culegerea de povestiri Delfinul. în 1988 – Premiul Uniunii Scriitorilor din Moldova
şi a Comitetului de Stat pentru Edituri, Poligrafie şi Comerţul cu Cărţi pentru traducerea Cîntec despre oastea lui Igor. În 1960 i se acordă Ordinul Insigna
de Onoare. În 1982 devine Scriitor al Poporului din Moldova.

S-ar putea să vă placă și