Tehnici imagistice in medicina nucleara

Imagini planare si SPECT (imagini obtinute cu radionuclizi

emitatori gama)
• Medicina nucleara - cu derivatele ei, SPECT (Single Photon Emission
Tomograph) si PET (Positron Emission Tomography).

• Se bazeaza pe existenta nucleelor instabile (radionuclizi), anume acele

nuclee care au o configuratie ce nu se poate mentine un timp nedeterminat
ci, printr-o emisie fie de particule fie de fotoni, reuseste sa atinga o
configuratie stabila.

• Acest proces de emisie energetica sau de particule de catre nucleele unei

probe are loc cu o anumita viteza – viteza de dezintegrare. Viteza de
dezintegrare este specifica fiecarui tip de radionuclid.
 SPECT
Desi in mod natural, exista nuclee in stare excitata, deci emitatoare spontan de
radiatii, marea majoritate a radionuclizilor folositi in medicina sunt radionuclizi
artificiali, creati de om in instalatii speciale, prin iradierea unor nuclee stabile.
Aceste instalatii sunt fie un reactor nuclear, fie un accelerator de particule
incarcate (de exemplu, ciclotronul) fie un generator de radiatii.
Ceea ce se cere unui radionuclid pentru a putea fi util in medicina nucleara:
• sa aiba energie suficient de mare pentru a strabate corpul
dar
• sa aiba energie suficient de mica pentru a putea fi absorbita in detector.
O alta cerinta relativ la acesti radionuclizi este ca viteza lor de dezintegrare sa
fie:
• suficient de mica pentru a permite transportul si administrarea lor.
dar
• suficient de mare pentru a minimiza expunerea pacientului la radiatii
ionizante.
De asemenea, e bine ca cea mai mare parte a radiatiei sa fie de tip fotoni gama
si nu sub forma de particule beta care ar duce la un risc radiologic mai mare
pentru pacient.
 SPECT

Tinand cont de aceste necesitati, cel mai convenabil radionuclid utilizat in medicina nucleara

este Tc99m care emite in proportie de peste 90% radiatie gama de 140 keV. Suficient de

convenabili sunt si izotopii iodului si anume I-131 si I-123.

Pentru ca acesti radionuclizi sa ajunga in organism si sa dea informatii despre un organ

anume sau despre un proces metabolic anumit, ei sunt legati chimic de un produs

farmaceutic ce are afinitate pentru organul in studiu. Exista si cazuri in care radionuclidul

insusi este captat de organul tinta – cazul iodului captat de tiroida - dar, pentru studiul

celorlalte organe, este necesara crearea acelui compus farmaceutic care, marcat radioactiv,

va avea denumirea de radiofarmaceutic.

 SPECT

Exista cateva categorii importante de produse farmaceutice care, marcate radioactiv, sunt
folosite in medicina nucleara. De exemplu:
•DTPA (dietilentriaminpentaacetic acid) si hipuranul care, dupa injectare, sunt extrase
metabolic din sange si excretate prin rinichi.
•alti compusi bazati pe fosfati care au afinitate pentru os si tesuturi infarctate (marcheaza
hematiile).
•plamanii sunt studiati evaluand distributia unor gaze inhalate, marcate radioactiv, iar
microcirculatia pulmonara este evaluata injectand macroagrgate de albumina – particule
suficient de mari pentru a bloca capilarele.
 SPECT

Formarea imaginii in medicina nucleara

– procesele fizice pe care se bazeaza -

• Scopul imagisticii in medicina nucleara este de a oferi o harta a distributiei
radiofarmaceuticului.
• Deoarece aceasta distributie este determinata de procese fiziologice si biochimice,
imaginea va fi mai curand o expresie a acestor procese decat a detaliilor anatomice.
Prin aceasta, imaginile bazate pe radionuclizi difera de cele obtinute prin radiatia X
sau ultrasunete.
• Imaginea bazata pe radionuclizi va depinde de modul de interactie a radiatiei emise
(in special, radiatia gama) cu materia. Este vorba aici atat de interactiunea radiatiei
gama cu corpul uman cat si de interactiunea cu detectorul sistemului imagistic.
 SPECT

Dezintegrarea radioactiva

• Inca din 1910-1911, de la experienta lui Rutherford, se stie ca atomul este

constituit dintr-o parte centrala, incarcata pozitiv iar sarcina negativa este
distribuita in jurul acesteia sub forma unui nor electronic (exista, din 1897,
modelul “placinta” a lui J.J. Thomson care presupunea ca atomul este o sfera
pozitiva in care sunt implantati electronii precum stafidele intr-o placinta.
Experimentul lui Rutherford a aratat ca un fascicol subtire de nuclee de He4
(sarcini pozitive) care lovesc o foita metalica de Ag sau Cu, in loc sa fie deviata
sub unghiuri mici, asa cum prevedeau legile de conservare ale impulsului si
energiei, sunt deviate, in realitate, sub unghiuri mari, unele aproape de 1800.
Acest lucru a dus la ideea existentei de forte electrice de respingere intre
nucleele de Heliu si o sarcina concentrata in interior – nucleu).
 SPECT
Experimentul Rutherford

Unghiurile mari de deviere a particulelor alfa indica prezenta unei

sarcini pozitive, concentrate intr-o zona restransa (nucleu)
 SPECT

Raza nucleului s-a stabilit ca

este de 100.000 de ori mai
mica decat raza atomului dar
nucleul concentreaza cea mai
mare parte a masei atomului
(masa electronului este,
aproximativ, 5∙10-4 din masa
unui proton (neutron)).
Dat fiind modelul Rutherford
(denumit si modelul planetar),
atomul este constituit din
nucleu (neutroni si protoni) si
norul electronic.
 SPECT

In cazul nucleelor usoare, conditia ca un nucleu sa fie stabil este ca numarul de neutroni sa fie
egal cu numarul de protoni. Pentru nucleele mai grele, conditia de stabilitate este ca numarul
de neutroni sa-l acceada pe cel al protonilor.
Se observa ca nu mai sunt nuclee stabile pentru nuclee cu numar de neutroni mai mare de 126
sau cu numar de protoni mai mare de 83. Aceasta limita este data de Bismut.
 SPECT

• Dezintegrarea unui radionuclid este un proces aleator care nu depinde de

varsta nuclidului. Privt la nivel de nuclid, parametrii proprii dezintegrarii
corespund unei probabilitati ca evenimentul sa aiba loc.
• E mai intuitiv de a privi dezintegrarea unui grup N de nuclee. Numarul de
nuclee care se dezintegreaza in intevalul dt va fi:

dN = -λ∙N(t)∙dt

Constanta λ exprima fractia de radionuclizi care se dezintegreaza in unitatea

de timp.

∫dN/N = - λ∫dt
lnN – lnN0 = - λ∙t
ln(N/N0) = - λ∙t
N/N0 = e - λ∙t
N = N0∙e - λ∙t
 SPECT

Fiecare nuclid este caracterizat de un timp de injumatatire (timpul in care isi reduce
activitatea la jumatate). Timpul de injumatatire (T1/2) este legat de constanta λ prin
relatia:
T1/2 =0,693/ λ

In medicina nucleara, activitatea locala a radionuclidului nu este datorata doar

procesului de dezintegrare radioactiva (procesul fizic propriu-zis). Procesele fiziologice
precum transpiratia, diureza sau, dupa caz, expirarea, produc, de asemenea, o
scadere a nivelului radiofarmaceuticului in organism. Din punct de vedere biologic,
farmaceuticul isi reduce prezenta in organism conform unei legi exponentiale cu un
timp corespunzator de injumatatire numit timp de injumatatire biologic, T1/2b. Dupa un

T1/2b, jumatate din substanta se elimina din sistemul biologic.

 SPECT

In consecinta, un farmaceutic marcat radioactiv va fi eliminat din organism

datorita a doua procese: cel fizic, de dezintegrare radioactiva si cel biologic
de eliminare. Viteza efectiva de eliminare a radiofarmaceuticului din
organism va fi, in consecinta data de suma celor 2 viteze de eliminare, fizica
si biologica:

λefectiv = λfizic + λbiologic

in consecinta,
1/ T1/2ef = 1/ T1/2fizic + 1/ T1/2biologic
sau
T1/2ef = (T1/2fizic ∙ T1/2biologic)/(T1/2fizic + T1/2biologic)

Timpul efectiv de eliminare din organism, T1/2ef va fi intotdeauna mai mic

decat T1/2fizic si T1/2biologic.
 SPECT

Unitatatile de masura a radioactivitatii sunt becquerel (Bq) si curie (Ci).

1 Bq este definit ce reprezentand o dezintegrare pe secunda (dps).
1 Ci este definit (din considerente istorice) ca fiind viteza de dezintegrare a 1 g de radiu
(3,7x1010dps).
Deci:

1 Ci = 3,7x1010 Bq = 37 GBq
1 kBq = 2,7x10-8 Ci

Marcarea unui farmaceutic cu un radionuclid nu va fi totdeauna cu succes de 100%. De

aceea, o parte din farmaceutic va ramane nemarcat (neradioactiv) si va intra in competitie cu
farmaceuticul marcat la fixarea in organul de interes. De aceea, calitatea unui
radiofarmaceutic se apreciaza ca activitate relativa la masa lui. Concentratia unui radiotrasor
in organul tinta este legata direct de activitatea sa specifica.
 SPECT

Fiecare element chimic are numele, simbolul chimic si numarul atomic

unice astfel incat doar unul dintre acestea sunt suficiente pentru a
identifica elementul chimic respectiv (de exemplu Uraniu sau U).
Cum, insa, acelasi element chimic se poate prezenta sub diverse
forme (numar diferite de neutroni si, implicit, numar de masa diferit,
conventia este ca elementele sa se noteze cu simbol chimic si numar
de masa, de exemplu U-235).
Izotopii sunt nuclizi cu acelasi numar atomic, dar care difera prin
numarul de neutroni; prin urmare ei reprezinta acelasi element.
Cele mai multe elemente prezinta cativa izotopi stabili, un exemplu
este oxigenul care prezinta 3 izotopi stabili aflati in natura: Oxigen-16,
Oxigen-17, Oxigen-18 dar oxigenul prezinta si 8 izotopi instabili
(radioactivi, de ex. Oxigen-15 folosit in PET). Hidrogenul are 2 izotopi
stabili (H-1 si H-2) dar si un izotop radioactiv (H-3).
 SPECT

Stabilitatea unui nucleu este data de raportul dintre neutroni si protoni al

acelui nucleu. Pe masura ce numarul de masa al nucleelor creste, creste si
raportul protoni/neutroni al nucleului respectiv, nucleul devenind mai instabil.
Nucleele instabile sufera o transformare care consta fie in emisie de
particule (alfa, beta, pozitroni) fie in emisie energetica (fotoni). In urma
acestor transformari nucleele devin mai stabile, caracterizate de configuratii
cu legaturi mai puternice.

Aceste transformari poarta numele de dezintegrare radioactiva .

 SPECT

Procesele de dezintegrare pot fi cele in care un nucleu radioactiv se

transforma intr-un nucleu cu un numar atomic diferit (practic, un alt
element chimic) – procesul numindu-se transmutarea, si procese de
dezintegrare in care numarul aomic se pastreaza, emisia facandu-se
doar sub forma de radiatie – procesul numindu-se dezintegrare
izomera (izomeri fiind nucleele care au acelasi numar atomic, Z si
acelasi numar de masa, A dar au proprietati radioactive diferite).
Transmutari
1. Dezintegrarea alfa consta in emisia de particule alfa (nuclee de
Heliu, He4). Cand un nucleu instabil expulzeaza o particula alfa,
numarul sau atomic scade cu 2 iar numarul de masa scade cu 4. Un
exemplu este U-238 care se dezintegreaza prin radiatie alfa
transformandu-se in Thoriu.

In plus fata de particulele rezultante, are loc o emisie de radiatie gama

cu energie de 0,068MeV.
 SPECT

2. Dezintegrarea beta consta in emisie de electroni de origine nucleara (nu

orbitala), avand sarcina electrica pozitiva sau negativa. Atunci cand nucleul este
bogat in neutroni, o dezintegrare beta transforma 1 neutron intr-un proton, un
electron si un antineutrino. Daca nucleul este bogat in protoni, dezintegrarea beta
se face fie printr-o emisie de pozitroni sau prin captura electronica.

Intr-o emisie pozitronica, un proton este convertit intr-un neutron, un pozitron si

un neutrino.

(Neutrino este o particula care nu fost pusa in evidenta practic dar a fost introdusa
pentru a asigura conservarea energiei si impulsului in reactia de dezintegrare beta.
El nu are sarcina electrica si nici masa de repaus, se deplaseaza precum fotonii cu
viteza luminii, se caracterizeaza prin interactii foarte slabe cu materia).
 SPECT

Dezintegrarea gama (transformare izomerica). De multe ori, dupa

ce un nucleu “parinte” radioactiv sufera o transformare prin
dezintegrare alfa, beta sau captura electronica, rezulta un nuclid
“copil” in stare excitata care, prin radiatie gama poate ajunge la o stare
stabila. O astfel de stare excitata, premergatoare unei emisii gama se
numeste stare izomerica si poate avea un timp de viata ce variaza
intre cateva picosecunde si cativa ani. Cand starea izomerica are un
timp lung de viata, starea se numeste metastabila si se noteaza prin
m. Un exemplu este cel mai folosit nucleu radioactiv in medicina
nucleara, Tc99m. Dezintegrarea gama poarta denumirea de
dezintegrare izomerica deoarece nucleul initial si nucleul rezultat au
acelasi numar atomic si acelasi numar de masa (sunt practic acelasi
element chimic) dar au proprietati radioactive diferite.
 SPECT

Particulele alfa sunt cele foarte ionizante. Datorita masei lor mari si vitezei mici de deplasare
(“petrec” mult timp in vecinatatea atomilor), ele produc ionizari ale atomilor si, in plus, imprima
electronilor scosi din atom energii cinetice mari. Sunt indezirabile in ce priveste folosirea lor in
medicina, in explorarea scintigrafica pentru diagnostic. Particulele beta au o masa mai mica
si, de aceea, o viteza mai mare de deplasare si chiar daca puterea lor de ionizare este mai
mica (cam de 100 de ori mai mica decat cea a particulelor alfa), ele pot produce inca
suficiente ionizari. In plus fata de incovenientul producerii de perechi de ioni si, de fapt,
tocmai datorita acestei comportari, radiatiile alfa si beta au putere mica de patrundere in
tesuturi (isi pierd energia pe o distanta scurta, e adevarat, radiatiile beta fiind ceva mai
penetrante decat alfa, de exemplu, un fascicol alfa poate fi oprita de o foaie de hartie iar in
tesuturi are o adancime de patrundere de cativa zeci de micrometri; radiatia beta poate fi
oprita de o folie de aluminiu, poate strabate cativa metri in aer dar in tesuturi poate strabate
doar cativa milimetri); in consecinta, ele nu vor putea strabate tesuturile pentru a ajunge la
detectorul de radiatii astfel incat utilitatea lor in investigatia de diagnostic este minima.
 SPECT

Mult mai penetrante sunt radiatiile gama, in plus, sunt slab ionizante, toate
acestea facandu-le adecvate lucrului in medicina. Penetrabilitatea lor are
insa si incoveniente caci, pentru a proteja personalul care manipuleaza
sursele de radiatie gama, sunt necesari pereti grosi de plumb sau ciment.

Interactia radiatiei gama cu substanta

Radiofarmaceuticul folosit in medicina nucleara se distribuie in corpul uman

emitand radiatie gama (fotoni gama) de una sau mai multe energii. Radiatia
gama se imprastie in toate directiile fata de locul in care se afla sursa de
radiatie. In drumul lor spre suprafata corpului, o parte din fotoni sunt
absorbiti, altii sunt deviati de la directia lor initiala, pierzand o parte din
energia lor. Se cunosc mai multe efecte ale interactiei radiatiei gama cu
substanta dar cele mai importante sunt: Imprastierea Compton, absorbtia
prin efect fotoelectric, producerea de perechi.
 SPECT
Prin efectul fotoelectric, fotonul
incident este absorbit iar energia lui
Interactia radiatiei gama cu
este transferata electronului din atomul substanta
absorbant. Acest electron, numit,
fotoelectron este ejectat din atom si
poseda o energie cinetica egala cu
energia fotonului minus energia de
legatura a sa in atom. Acest electron va
interactiona ulterior cu alti atomi
producand ionizari secundare precum
si excitari ale atomilor. Efectul
fotoelectric apare mai ales la energii
joase ale radiatiei gama.
 SPECT

Imprastierea Compton, in acest caz

fotonul interactioneaza cu atomul Interactia radiatiei gama cu substanta
cedandu-I o parte din energie dar
nefiind absorbit de acesta. Se
formeaza un electron liber expulzat
din atom iar fotonul isi continua
drumul avand insa o traiectorie
deviata (mai putina energie). Directiile
de deviere ale fotonului sunt
distribuite simetric pe un arc de cerc
de 90o fata de directia initiala, asta in
cazul in care fotonul incident are
energie mica. Cu cat energia fotonului
incident creste, cu atat deviatia de la
directia initiala va fi mai mica iar
fascicolul emergent de fotoni va avea
aproximativ aceeasi directie cu
fascicolul incident.
 SPECT

Interactia radiatiei gama cu substanta

Daca energia fotonului este mare, de 2 ori mai mare decat echivalentul energetic
al masei electronului (mc2), fotonul gama sa se transforme in 2 particule, 1
electron si 1 pozitron. Acest proces, numit producere de perechi, are loc
atunci cand fotonul gama trece prin apropierea nucleului. Energia minima
necesara unui foton pentru producerea de perechi este de 1,02 MeV.

Electronii produsi prin ionizare vor avea traiectorii sinuoase de-a lungul carora au,
la randul lor, efect de ionizare si excitare ale atomilor. Daca toate aceste
interactii au loc intr-un cristal de scintilatie, atomii excitati vor reveni la starea
fundamentala prin emisie de radiatie in spectrul vizibil. Acest efect de
producere de lumina este folosit in medicina nucleara pentru detectarea
fotonilor gama.
 SPECT

Acest proces este o transformare a energiei in masa conform relatiei lui Einstein, E=mc2.
Este evident ca energia fotonului incident trebuie sa fie de cel putin de 2 ori mai mare
decat echivalentul energetic al masei electronului. Masa unui electron este egala cu cea
a unui pozitron si este egala cu 0,00055 unitati atomice de masa (1 uam fiind 1/12 din
masa atomului de carbon). Convertita in energie, aceasta masa este (stiind ca 1 uam =
931MeV):
2(0,00055 uam) x 931 MeV/uam = 1,02 MeV
Deci, energia minima necesara unui foton pentru producerea de perechi este de 1,02
MeV.
 SPECT

Distributia probabilitatii producerii de efect fotoelectric, Compton si

formare de perechi, functie de energia fotonului incident. Pentru energii
mai mari de 1,022Mev predomina formarea de perechi electron-
pozitron.
 SPECT
Totusi, foarte rar s-a observat in practica efectul de producere de perechi
pentru fotoni care au 1,02 MeV sau putin peste. In general, acest efect e
obsrvat la fotoni avand peste 2,5 MeV. Excesul de enrgie (peste 1,02 MeV)
este impartit intre energiile cinetice ale celor doua particule rezultante.

In medicina nucleara sunt uzuale energii ale radionuclizilor intre 35 si 511

keV. Pentru aceasta scala de energii, efectul predominant este cel de
imprastiere Compton.
Pe masura ce radiatia gama incearca sa iasa din corp, o parte din energie
este pierduta prin efectele mentionate mai sus. Astfel, doar o fractiune din
fascicolul initial ajunge le detector.

I(x) = I(0)∙e –μx

unde fractia e -μx este determinata de grosimea x si de coeficientul de

atenuare liniara μ (cm-1) al tesutului absorbant. Coeficientul de atenuare
este dependent de energia fotonului si proportional cu densitatea tesutului.
 SPECT

Izotopii radioactivi folositi in medicina sunt caracterizati de emisia fie a radiatiilor γ

(utilizati in scintigrafie si SPECT) fie a pozitronilor (PET). De obvservat ca, practic,

fotonii γ sunt indiscernabili de fotonii X; ei sunt denumiti diferit data fiind originea

lor diferita (γ isi au sursa in nucleu iar X isi au sursa in interactii cu electroni

orbitali) si datorita faptul ca fotonii γ pot avea energii superioare fotonilor X (se

numesc fotoni γ cei care au energii de mai mult de aproximativ 100 keV).
 SPECT

Concentratia unui izotop radioactiv intr-o sectiune transversala din corp

variaza in timp datorita dezintegrarii radioactive, vascularizatiei si
proceselor cinetice biochimice din corpul uman. Asta inseamna ca
toate datele corespunzatoare unei imagini in sectiune trebuie colectate
intr-un interval de timp scurt comparativ cu timpul in care concentratia
izotopului se poate schimba in mod sensibil. Aceasta reprezenita, pe
de o parte, o limitare a intervalului de timp in care se poate face
achizitia de date, pe de alta parte, tocmai acest lucru ofera imagisticii
de emisie potentialul ei in determinarea functionalitatii proceselor
metabolice. Luand imagini ale aceleiasi sectiuni la anumite intervale de
timp, putem vedea variatia concentratiei radioizotopului, variatie
corelata cu procesele biochimice din corp (vascularizatie, excretie etc.)
 SPECT
Producerea izotopilor radioactivi

Radionuclizii artificiali sunt produsi in reactoare nucleare, acceleratoare

de particule (ciclotron sau accelerator liniar) sau in generatoare de
radionuclizi:
• 1. In reactoarele nucleare se produc reactii nucleare in lant din care
rezulta neutroni de mare energie care, bombardand nucleele, declanseaza,
la randul lor, alte reactii. U235 este un izotop al uraniului care absoarbe, cu
mare probabilitate, neutroni, in urma acestui fapt descompunandu-se in 2
nuclee cu mase comparabile. Sunt date ca exemplu reactiile de mai jos:

I131 folosit in scintigrafia tiroidiana se produce tot prin bombardarea cu

neutroni a U235.
 SPECT

• 2. In ciclotroane, ioni negativi de hidrogen sunt accelerati in

camp electric sau magnetic, pe traiectorii circulare din ce in
ce mai largi. Cand au capatat suficienta energie, ei
traverseaza o folie in care isi pierd electronii ramanand
protoni. Acestia bombardeaza o tinta dintr-un material
adecvat. Acest lucru duce la declansarea unei reactii
nucleare in care o particula este emisa din nucleu si rezulta
un nucleu mai usor, emitator de pozitroni. De exemplu, daca
tinta este bogata in O16 :

O16 +p1  N13 + ὰὰ

 SPECT

Izotopul azotului, N13, este folosit ca emitator de pozitroni in PET

http://www.petnm.unimelb.edu.au/pet/detail/radionuc.html
 SPECT

• 3. In generatoarele de radionuclizi, se foloseste dezintegrarea unui

nuclid-tata cu timp de injumatatire relativ lung care produce un nuclid-
fiu aflat intr-o stare metastabila, nucleu ce va emite fotoni γ pentru a
ajunge la o stare stabila. Timpul de injumatatire al nuclidului fiu trebuie
sa fie suficient de scurt pentru a minimiza expunerea pacientului.
Separarea nuclidului-tata de nuclidul-fiu este relativ usoara deoarece
sunt izotopi ai unor elemente diferite. Molibdenul (nuclid-tata) este
absorbit pe o coloana de alumina (Al2O3); Tc99m (nuclid-fiu) nu este
absorbit de coloana, el poate fi eluat cu o solutie izotonica de NaCl.
Solutia sterila izotonica este introdusa sub presiune prin coloana de
alumina si trece, dupa filtrare, in container. Tc99m emite radiatie
penetranta in proportie de 90%. Este folosit in aproape toate
investigatiile imagistice de tip scintigrafic (emisie de fotoni γ).
 SPECT

T1/ 2  2.5d 
99
Mo    Tc
99 m
e 
99 m
Tc   T1/ 2  6 h
 99
Tc   140 keV 

Al2O3
 Tehnici imagistice bazate pe emisie
Scintigrafia
Formarea imaginii scintigrafice se bazeaza pe fixarea diferentiata a
izotopului radioactiv functie de starea fiziologica a pacientului.
Anumiti radioizotopi prezinta o afinitate selectiva pentru parenchimul unui
organ, de exemplu Iodul, pentru tiroida. Acesti radioizotopi pot fi
administrati sub forma unor compusi usor disociabili, de exemplu, iodura
de sodiu (NaI).
De observat ca I-131, in cursul dezintegrarii radioactive emite, pe langa
radiatie γ si radiatie β-1 . Faptul ca β-1 pot strabate cativa mm in tesutul
uman ii face utili nu in imagistica ci in tratamentul patologiei tiroidei, mai
ales in hipertiroidism.
Alti radioizotopi se pot concentra in organul tinta doar inclusi (legati
chimic) de molecule mai complexe (farmaceutici). Radioizotopul cel mai
convenabil este Tc99m, dupa cum am mentionat. In plus, el are
disponibilitatea de a realiza legaturi chimice foarte usor. Farmaceuticul ce
urmeaza a fi marcat se afla sub forma de kituri de substanta liofilizata.
 Tehnici imagistice bazate pe emisie
Scintigrafia
Exista cateva categorii importante de produse farmaceutice care, marcate radioactiv,
sunt folosite in medicina nucleara. De exemplu: DTPA (dietilentriaminpentaacetic
acid) care, dupa injectare, este extrase metabolic din sange si excretat prin rinichi,
compusi bazati pe fosfati care au afinitate pentru os si tesuturi infarctate
(marcheaza hematiile); plamanii pot fi studiati evaluand distributia unor gaze
inhalate, marcate radioactiv, iar microcirculatia pulmonara este evaluata injectand
macroagrgate de albumina – particule suficient de mari pentru a bloca capilarele.
In general, localizarea radiofarmaceuticului se realizeaza prin cateva mecanisme:
• Transport activ – asa se intampla in cazul administrarii iodului care are tropism
tiroidian.
• Localizare compartimentala – de ex., marcarea hematiilor, folosita in studii
cardiace (marcare in vivo sau in vitro cu injectare ulterioara).
• Fagocitoza – folosita in studii hepatice, splina, maduva osoasa (injectare de
radiocoloizi).
• Difuzie – folosita in studii osoase, pirofosfati marcati radioactiv.
• Blocare de capilare – folosita in studii pulmonare cu injectare de agregate de 8
pana la 75 micrometri marcate radioactiv.
 SPECT

Radiofarmaceuticul distribuit tri-dimensional este vazut intr-o

imagine plana, practic, o proiectie bi-dimensionala.
 SPECT
Detectarea radiatiei gama folosind numaratori de scintilatie

Interactiile fotonilor gama cu tesuturile sunt indezirabile caci nu fac decat sa scada
radioactivitatea masurabila, in schimb, interactiile fotonilor cu materialul detectorului
sunt necesare pentru a obtine un semnal in detector si, deci, de a numara
dezintegrarile radioactive produse.

Exista cateva tipuri de detectori. Cei mai utilizati sunt detectorii care constau intr-un
cristal de scintilatie anorganic cuplat cu un sistem de amplificare si procesare.

Secventa proceselor este urmatoarea: un foton intra in cristal, interactioneaza cu

atomii cristalului producand excitatii ale acestora, acestia se dezexcita producand
radiatie in vizibil (albastra). Fotonii luminosi traverseaza cristalul (acesta fiind
transparent la fotoni optici) si ajung la suprafata sensibila la lumina a unui fotocatod.
Electronii produsi sunt mutiplicati in cascada in fototub. Ca rezultat, curentul care se
formeaza in fotomultiplicator este proportional cu numarul de fotoni luminosi produsi
in cristalul de scintilatie.
 SPECT

Detectarea radiatiei gama folosind gama-camera

SPECT
 SPECT

Scintigraf liniar - detector unic (un singur fotomultiplicator)

 SPECT

Detectarea radiatiei gama

Camera de scintilatie sau
folosind scintigraful liniar
gama-camera transforma
radiatia γ intr-un semnal
electric; acesta este apoi
prelucrat si transferat pe un
suport (hartie, ecran, film
fotografic) Elementele
componente sunt:

• colimatorul
• cristalul de scintilatie
• fotomultiplicatorul
• analizorul de impusuri.
 SPECT

Camera γ de scintilatie a fost

conceputa de Hal O. Anger in anii
’50. Spre deosebire de un numarator
de scintilatie, camera nu doar
numara toate evenimentele care au
loc intr-un cristal dar si memoreaza
localizarea fiecarui eveniment care
a avut loc si permite obtinerea unei
imagii digitale (luminozitatea
fiecarui pixel de imagine va fi
proportionala cu numarul de
“numarari” pe unitatea de suprafata
a cristalului. In scopul localizarii
evenimentului, camera este echipata
cu o retea de fotomultiplicatori.
Acestia dau marimea intensitatii
luminoase pe suprafata cristalului.
 SPECT

Camera Anger cu un cristal mare (38-50

cm diametru) si un sistem de
fotomultiplicatori

1. Carcasa
2. Scut de plumb
3. Colimator
4. NI(Ti) Cristal
5. Tubul cu fotomultiplicatori
 SPECT
Cristalul de scintilatie consta intr-o substanta anorganica ce are proprietatea de a emite
fotoni luminosi dupa interactia cu radiatia X, γ sau particule de mare energie. Cel mai
folosit cristal utilizat in imagistica prin emisie este iodura de sodiu impurificata (activata)
cu taliu (NaI(Tl)). El are un diametru de 38-50 cm, la camerele moderne de scintilatie.
Numarul de fotoni luminosi produsi in timpul unui eveniment (eveniment – interactia unui
foton γ cu cristalul) este de cateva sute la cateva mii, depinzand de cristalul de
scintilatie.
Pentru NaI(Tl), numarul de fotoni luminosi produsi este de 20-30 de fotoni pe 1keV. In
cazul fotonului γ al Tc99m care are o energie de 140 keV, numarul de fotoni luminosi pe
eveniment ajunge la cateva mii.
Viteza de producere a fotonilor luminosi dupa impactul fotonului γ pe cristal e
caracterizata de un timp de injumatatire. Acest timp poate varia de la 0,5 la 300 ns.
Daca un foton γ ulterior ajunge in cristal in timp ce este in desfasurare un eveniment
anterior, cele 2 pulsuri energetice (de tensiune) se vor suprapune si pulsul rezultant va fi
rejectat de analizorul de impulsuri. In modul asta, ambii fotoni sunt pierduti pentru
procesul in sine. De aceea, este bine ca viteza de producere a scintilatiei, proprie
cristalului, sa fie mare. Cristalul de NaI(Tl) are aceasta calitate. Dezavantajul acestuia
este faptul ca are tendinta de a absorbi apa (hidrofil) ceea ce conduce la modificarea
proprietatilor lui de scintilatie. De aceea, acest cristal este sigilat.
 SPECT
Datorita relatiei liniare de dependenta a numarului de fotoni luminosi de energia fotonilor
gama incidenti pe cristal, in final, curentul obtinut este dependent de energia fascicolului
gama incident. Dupa o amplificare liniara (amplificatorul consta intr-un preamplificator
care converteste pulsul de electroni intr-un puls de tensiune pe care-l creste in putere,
inaltimea pulsului fiind proportionala cu energia absorbita in detector), curentul ajunge la
o unitate de discriminare. Aici, se face analiza inaltimii pulsului de tensiune (practic, a
energiei absorbite).

Daca fotonul gama a suferit imprastieri in interiorul corpului, atunci energia cu care va
ajunge la cristal va fi mai mica decat energia scontata.

Energia masurata este comparata cu energia gama ce se stie ca corespunde unei

dezintegrari a radionuclidului folosit, in absenta imprastierii. Daca discriminatorul decide
ca evenimentul respectiv trebuie considerat ca un eveniment relevant, numaratorul
creste cu o unitate.

Cele mai multe evenimente sunt rejectate de analizorul de impulsuri.

Imaginea e data doar de evenimentele care n-au suferit imprastieri.

 SPECT

Pulsul de tensiune este

deformat din cauza
contributiei fotonilor
imprastiati prin efect
Compton.
Rezolutia energetica
exprima capacitatea
analizorului de a detecta
2 evenimente
semnificative
consecutive; ea e data
de FWHM (in acest caz,
ΔE, 20 keV) si are
valoarea:
 SPECT
• O alta caracteristica a sistemului cristal + fotomultiplicatori, este
sensibilitatea. In cazul ideal, toti fotonii care ajung pe cristal sunt detectati.
In realitate insa, un anume procent din fotonii incidenti se pierd deoarece nu
toti fotonii γ ajung la detector. Acest procent exprima eficacitatea detectorului
si se poate determina facand raportul intre fotonii detectati (cei aflati sub
fotopeak) si fotonii incidenti. Aceasta marime – eficienta detectorului – este
determinata de puterea de atenuarea a fascicolului γ a cristalului, si de
grosimea cristalului.

• La gradul de eficienta al unui detector (considerand doar

cristal+fotomultiplicatori) contribuie si capacitatea acestuia de a inregistra 2
evenimente succesive temporal. Aceasta indica timpul, din momentul in care
un prim foton care produce scintilatie pe cristal si pana cand sistemul este
capabil sa sesizeze un nou foton incident. Acest timp se numeste timp mort.
 SPECT

Spre deosebire de sistemele care lucreaza cu alte tipuri de radiatii

electromagnetice, sistemele scintigrafice (rad. gama) necesita 2
conditii de lucru:
- Colimarea radiatiilor gama.
- Rejectarea radiatiilor imprastiate (prin analiza inaltimii pulsului de
tensiune).

Colimarea este necesara datorita faptului ca radiatiile gama sunt

emise in toate directiile dinspre corpul pacientului, nu sunt
directionate precum, de ex., in radiografie.

Rejectarea radiatiilor imprastiate se bazeaza pe diferenta energetica

intre radiatia gama primara si cea imprastiata.
 SPECT

Tipuri de colimatoare

Colimatorul este cel care proiecteaza imaginea distributiei de

radionuclid pe cristalul de scintilatie. Acest lucru se realizeaza printr-o
retea de orificii facute intr-o masa de metal greu, de obicei, plumb (Pb).
Aceste orificii lungi lasa sa treaca spre cristal doar fotonii care au o
anume directie in timp ce peretii acestor orificii absorb toti fotonii din
directii nedorite (la modul ideal vorbind). In realitate insa, cativa fotoni
sunt capabili sa penetreze peretii si sa contribuie la “fondul” crescut
(nedorit) al imaginii.

In scintigrafia planara se folosesc 4 tipuri de colimatoare:

1. Colimatorul cu orificii paralele.

2. Colimatorul conic.
3. Colimatorul convergente.
4. Colimatorul divergent.
 SPECT

R=Rezolutia (in sensul de

imagine a unei surse Aopen Colimator cu orificii paralele
punctuale)
(R mic = rezolutia buna a
instalatiei)
2a  d  z  b 
• Rezolutia: R 
d

• Eficienta geometrica
(sensibilitatea):
Aopen Aopen
G
4 d 2 Aunit Aunit
 SPECT

Colimatorul paralel are orificiile orientate perpendicular pe suprafata detectorului

iar aceste orificii sunt separate prin peretii lor, numiti septuri. Colimatoarele
paralele furnizeaza o imagine a campului vizual la scara 1:1.
Sensibilitatea detectorului echipat cu astfel de colimator este aproximativ
constanta pentru diferite distante de colimator. In timp ce sensibilitatea nu
depinde de distanta de colimator, rezolutia imaginii va depinde de distanta de
colimator. De aceea, pacientii trebuie asezati cat mai aproape de colimator.
Pentru a mari rezolutia detectorului, ar trebui sa micsoram diametrul gaurilor si
sa marim grosimea septurilor, pentru a preveni patrunderea catre cristal a
radiatiei γ oblice. Facand acest lucru insa, radiatia γ va gasi mai putine orificii,
cai de a ajunge la cristal, intalnind mai mult material absorbant (scade
sensibilitatea).
 SPECT

Luand in considerare cosntrangerile constructive impuse colimatorului si,

in acelasi timp, nevoia de a lucra cu radiatii care sa strabata corpul uman
dar sa fie oprite in cristalul de scintilatie, energia optima pentru medicina
nucleara va fi cuprinsa intre 50 si 300 keV.
O radiatie mai mica de 50 keV ar face ca cea mai mare parte a fotonilor sa
fie absorbita de corp iar o radiatie peste 300 keV ar penetra septurile de
Pb ale colimatoarelor (aceste septuri, am vazut, neputand fi construite
foarte groase).

Colimatorul paralel, cel mai folosit in laboratoarele de medicina nucleara.

 SPECT

Colimatorul conic este facut din Rezolutie mare, camp vizual

tungsten si are un orificiu ingust, mic (organe mici
unic, situat in varful unei forme vazute de aproape)
conice. Radiatia γ trece prin acest
orificiu si formeaza o imagine
inversata pe cristal. Din fiecare
punct al sursei, doar o mica parte
a radiatiei γ emise ajunge la
cristal. Cu cat obiectul sursa este
mai aproape de orificiul
colimatorului cu atat mai multa
radiatie va trece prin colimator.
Deci, sensibilitatea va creste.
Totodata, imaginea se mareste in
timp ce campul vizual se reduce –
utilizat pentru organe mici
(articulatia mainii, tiroida).
 SPECT

Rezolutie mare, camp vizual mic

Colimatoarele convergente au orificii
Converging
care converg intr-un punct in fata
detectorului. Sunt utilizate pentru a da
imagini marite ale organelor. Atat
rezolutia cat si sensibilitatea sunt
superioare colimatorului conic.
 SPECT

Colimatoarele divergente
actioneaza in sens invers, se
focalizeaza intr-un punct din Rezolutie mica, camp vizual mare
spatele detectorului.
Colimatoarele divergente sunt
putin utilizate in ziua de azi
deoarece acum sunt disponibili
detectori cu cristale mari. De fapt,
colimatoarele divergente pot fi
reutilizate drept colimatoare
Diverging
convergente, prin simpla
rasturnare.
 Imaginea scintigrafica a ficatului si splinei se efectueaza prin injectarea unei
sulfuri coloidale marcata cu Tc99m care este metabolizat rapid de catre
celulele din sistemul reticuloendotelial aflat in ficat, splina si maduva osoasa.

Imaginea scintigrafica (Tc99m sulfura coloida) in cazul unui pacient cu ciroza

hepatica arata faptul ca, captarea radiofarmaceuticului in ficat este deficitara , in
schimb , a crescut captarea in splina precum si captarea in sistemul osos (maduva
osoasa). In cazul unui ficat normal captarea are loc, omogen, aproape exclusiv in
ficat (doar o mica parte din cantitatea radiofarmaceuticului se fixeaza in splina)
 SPECT

Imagini SPECT normale de perfuzie cerebrala

Imagini SPECT ale unui pacient cu boala Alzheimer; perfuzie deficitara
bilaterala temporo-parietala (99MTC-ECD) (99mTc-ethyl cysteinate dimer)
Imagini SPECT ale unui pacient cu accident vascular
temporo-parietal stanga
 Boala Parkinson cu manifestari motorii este cauzata de moartea neuronilor care produc
dopamina, neuroni aflati in substantia nigra.; cauza mortii lor este inca necunoscuta.
Un exemplu al uneui examen de medicina nucleara DaTscan: in stanga se poate vedea imaginea
unui pacient cu tremor esential (DaTscan normal) iar in dreapta este imaginea unui pacient cu
boala Parkinson (semnal scazut al radiofarmaceuticului ce marcheaza dopamina, DaT).

In scopul diagnosticarii bolii Parkinson si a efectuarii unui diagnostic diferential fata de un

tremor esential, se injecteaza o mica cantitate de radiofarmaceutic DaTscan care se leaga de
transportorul de dopamina din tesutul cerebral.
Exista totusi boli precum atrofia multipla sistemica ce este asociata, la fel, cu o scadere a
dopaminei iar DaTscan nu poate face o diferenta intre Parkinson si aceasta boala.
 Anatomia unui nefron, cu principalele componente , glomerulul (aglomerare de
capilare, la nivelul lui are loc prima filtrare) si tubul renal precum si vasele asociate.
Glomerulii sunt situati in cea mai mare parte in treimea interna a cortexului
Locurile de captare ale principalelor radiofarmaceutice folosite in studiul renal
in medicina nucleara.
Un flux renal de aspect si durata normala. Prima faza e cea de secretie iar faza a 3-
a este a excretiei; (DTPA marcat cu Tc99m).
 Imaginea tomografica.

Tot ceea ce se poate vedea relativ la un trasor incorporat este radiatia γ care
reuseste sa iasa din corp. Am aratat cum se pot obtine proiectii planare ale acestei
distributii, folosind o camera de scintilatie. Ceea ce dorim insa, pentru a
aprofunda cunoasterea acestei distributii, este activitatea emisa de fiecare unitate
de volum a corpului. Tot ceea ce am facut, pana acum, relativ la aceasta
discriminare a fost sa folosim un colimator in asa fel incat sa selectam fotonii
sositi pe aceeasi directie. Totusi, noi “vedem” cum emit toti voxelii din corp
aflati pe acea directie, nu stim cum emite fiecare din voxelii aflati pe acea
directie, individual. Toti voxelii vor contribui la semnalul masurat pe acea
directie (integrala de linie) si nu avem inca o modalitate de a afla pozitia
individuala.
Ajungem la solutia oferita de tomografia computerizata: din proiectii multiple sa
reconstituim, voxel cu voxel, obiectul in studiu. Chiar daca metoda e practic
aceeasi cu cea folosita in Tomografia Computerizata cu raze X, medicina
nucleara prezinta o problema in plus: atenuarea radiatiilor γ.
 Tehnici imagistice bazate pe emisie

Imaginea tomografica.
In timp ce in TC cu raze X coeficientul de atenuare era chiar factorul
determinant al imaginii, in TC cu γ atenuarea devine un efect colateral, nedorit.
In scopul corectiei acestei atenuari si imprastieri se folosesc o serie de
algoritmi. In acest sens se foloseste principiul reconstructiei din proiectii,
tinand cont de necesitatea corectiei de atenuare.

Achizitia din proiectii

Consideram obiectul, fiecare locatie a obiectului avand o anume distributie a
radioactivitatii care trebuie masurata. In exteriorul obiectului se afla detectorul
care este suficient de extins spatial incat sa cuprinda toate proiectiile radiale,
paralele ale obiectului. La fiecare pozitie a detectorului (o anume valoare a
unghiului de rotatie), detectorul inregistreaza o proiectie (un profil) compus
din setul de proiectii radiale ce “divid” obiectul investigat in benzi de grosime
egala.
 SPECT
Reconstructia din proiectii
Tehnici imagistice bazate pe emisie
 Tehnici imagistice bazate pe emisie

Imaginea tomografica.
Intreaga activitate dintr-o astfel de banda ajunge la detector unde este
inregistrata. Aceasta poate fi stocata intr-o celula de memorie a computerului
(celula unei sinograme). Fiecare proiectie radiala este definita de un unghi θ al
capului detectorului si de distanta r fata de centrul de rotatie. Toate proiectiile
radiale ce formeaza un profil al proiectiilor au acelasi θ, diferind insa prin
distanta r fata de centrul de rotatie. Dupa ce s-a realizat o inregistrare a unui
profil al proiectiilor pentru un unghi θ, detectorul se roteste cu o marime
unghiulara si realizeaza urmatoarea proiectie. Acest proces continua pana ce
toate proiectiile din jurul corpului s-au achizitionat. Toate aceste proiectii sunt
aranjate in memoria computerului intr-o retea bidimensionala (o matrice)
numita sinograma. Fiecare punct al sinogramei reprezinta o priectie radiala.
Toate proiectiile radiale ale unui profil definesc un sir al matricei sinogramei.
Bineinteles, sirurile succesive ale sinogramei reprezinta profile de proiectii
facute sub unghiuri care cresc succesiv.
 Tehnici imagistice bazate pe emisie
Imaginea tomografica.

Reconstructia din proiectii nu ofera o imagine perfecta a obiectului, imaginea

are margini imprecise. Acest lucru se intampla deoarece ceea ce se masoara
este o activitate totala a tuturor punctelor de pe directia respectiva, contributia
individuala fiind necunoscuta. De aceea, intensitatea totala este atribuita in
mod egal tuturor elementelor de volum de pe acea directie. Daca se realizeaza
insa mai multe proiectii, prin suprapunerea de intensitati pentru diverse puncte
din campul vizual, se poate forma o imagine care este o aproximare a formei
reale a obiectului – dar imaginea prezinta un artefact tip stea.
 Imaginea tomografica.
Aceste artefacte pot fi eliminate prin aplicarea de filtre. Convolutia matricii
imagine cu matricea ce reprezinta filtrul. Se aplica mai intai un filtru trece-sus
care, stim, accentueaza marginile (edge-detection) din imagine. Cum filtrul
trece-sus introduce si mult zgomot, se aplica ulterior un filtru trece-jos, care
imbunatateste raportul Semnal/Zgomot e drept, pe cheltuiala rezolutiei
(pierdere in rezolutie).
SPECT (Single Photon Emission Tomography)
Instalatiile SPECT pot fie sa foloseasca sistemul multidetector (dispusi in
poligon sau pe un inel) fie sa foloseasca un sistem cu unul sau maxim 3
detectori.
Colimatoarele folosite sunt fie pentru energie joasa – septuri inguste,
sensibilitate mare (Tc99m) fie pentru energie inalta – septuri groase, I-131.
Inainte de inceperea lucrului se aduce in dreptul detectorilor o sursa
punctiforma si se afla peak-ul solutiei de radionuclid. Se fixeaza peak-ul si, de
asemenea, fereastra energetica (+/-10%).
http://www.slaney.org/pct/pct-toc.html - Principles of Computerized Tomographic Imaging
 Sistem SPECT

http://www.physics.ubc.ca/~mirg/home/tutorial/applications.html#brain
 Tehnici imagistice bazate pe emisie
PET
Sistemele PET

Sistemele PET determina distributia radionuclizilor emitatori de pozitroni: C-11,

N-13, O-15. Pozitronii emisi de radionuclidul incorporat vor circula putin in
organism, doar pana intalnesc un electron, moment in care sufera un proces de
anulare reciproca din care rezulta 2 fotoni γ de energii 511 keV, fiecare. Acesti
fotoni se deplaseaza in sensuri contrarii, pe aceeasi directie. In PET, spre
deosebire de SPECT, o mare cantitate de radiatie γ de mare energie reuseste sa
iasa din corp si sa ajunga la detector. In aceste conditii ar trebui colimatoare cu
septuri foarte groase pentru a stopa fotonii imprastiati. Din fericire, data fiind
emisia de fotoni γ in coincidenta (aceeasi directie, sensuri contrare), selectarea se
poate realiza electronic.
Cei 2 fotoni pleaca aproape instantaneu, colinear, din locul anihilarii electron-
pozitron. Datorita vitezei mari, ei ajung aproape simultan la cei doi detectori
plasati la capete. Deci, avem doua evenimente coincidente.
 PET
Sistemele PET

Principiul este: daca avem 2 evenimente coincidente inregistrate in 2

detectori situati in opozitie, inseamna ca am inregistrat un proces anihilare
electron/pozitron care s-a produs in imediata apropiere a locului in care se
afla trasorul marcat. Acest proces a avut loc undeva pe directia de
inregistrare.
Colimarea electronica are avantaje fata de colimarea mecanica avind o mai
mare sensibilitate (inregistreaza doar emisiile in coincidenta), in plus,
problema atenuarii este mai simpla, de vreme ce fotonii parcurg, in total, o
distanta egala cu dimensiunea (d) corpului; atenuarea nu mai depinde de
locul in care s-a aflat nuclidul emitator (x1+x2=d) unde x1 si x2 sunt
traiectele fotonilor pana la marginile corpului.
In PET, atenuarea nu mai depinde de locul in care s-a aflat nuclidul emitator
(x1+x2=d) unde x1 si x2 sunt traiectele fotonilor pana la marginile corpului.
 PET

Intr-o achizitie PET

pacientul se injecteaza
direct pe masa; se alege o
fereastra energetica la 511
keV, o fereastra energetica
dar si una temporala,
tinand cont de faptul ca
fotonii ar putea avea mici
desincronizari (10-20 ns).
Detectorii sunt dispusi pe
un inel, pe un cerc
complet.
PET
 PET
Imaginile PET sunt imagini metabolice. Nuclizii emitatori de pozitroni
au viata foarte scurta (timp de injumatatire scurt, de ordinul minutelor).
Ei se leaga de obicei de farmaceutici ce se metabolizeaza, de exemplu,
glucoza (FDG) se marcheaza cu O15, N13, C11 sau F18 si este utila in
evidentierea metabolismului glucozei in zona cerebrala si cord.

Radiotrasori & Exemple de aplicatii

radiofarmaceutice medicale
15
O –oxygen (T1/2 de 2,1 Metabolisnul oxigenului
minute)
15
O - carbon monoxide Flux sanguin
15
O - carbon dioxide Flux sanguin
13
N – azot marcat (T1/2 de 10 Flux sanguin
 Fluorodeoxiglucoza (FDG)

http://www.nmr.mgh.harvard.edu/martinos/research/technologiesPET.php
 PET
Apa marcata – studii de flux
cerebral, consum de oxigen in
miocard

Dioxid de carbon marcat -

studii de flux cerebral

Oxigen marcat – necroza tumorala

Azot marcat (T1/2 de 10 minute – se deplaseaza

din spatiul vascular in tesuturi (pompa sodiu-potasiu)
sau prin difuzie. In celule, este metabolizat in lantul
glucozei – perfuzia miocardului.
 PET
Rezolutia imaginilor PET
comparativ cu cea a imaginilor
de rezonanta magnetica.

Sistemele PET actuale au o rezolutie sub 2 mm.

PET

MRI
 PET

Imaginea PET indica

o zona tumorala care
nu a fost evidentiata
de CT sau IRM sau
mamografie.

Imaginea PET a cordului

indica o zona de infarct al
muschiului inimii
(miocard) in zonele
indicate de sageti. In
dreapta, imaginea
cordului normal
 PET

Imaginea PET a creierului unui copil de 9 ani care prezinta episoade de crize
epileptice. Sageata indica zona din creier responsabila de crize (lob temporal). In
stanga, imaginea unui creier normal.
 PET

In imaginea din stanga se vede o captare normala a glucozei marcate (nuante de rosu si
galben)
Acest patern este perturbat in pacientii cu probleme cognitive si inca mai mult in boala
Alzheimer (metabolism scazut in zonele parietale si temporale)
(Cindee Madison and Susan Landau, UC Berkeley).
 PET

1: Studiu PET cu marcarea amiloidei pentru un pacient varstnic cu probleme cognitive. Arata o
captarea foarte usoara sau absenta captarii radiofarmaceuticului ceea ce infirma diagnosticul
de boala Alzheimer. Radiofarmaceuticul este 18F-AZD4694.
2: Studiul PET/CT al prezentei amiloidei la un pacient cu probleme cognitive arata o captare
accentuata a radiotrasorului de catre placile de amiloid ceea ce confirma diagnosticul clinic de
boala Alzheimer.
(placa de amiloid – un depozit extracelular de proteina beta-amiloid amestecata cu prelungiri
ale axonilor degenerati; apar cu varsta dar sunt mult mai prezente in boala Alzheimer).
University of Tennessee, Knoxville, TN
 PET

1: Studiu PET cu marcarea amiloidei pentru un pacient varstnic cu probleme cognitive. Arata o
captarea foarte usoara sau absenta captarii radiofarmaceuticului ceea ce infirma diagnosticul
de boala Alzheimer. Radiofarmaceuticul este 18F-AZD4694.
2: Studiul PET/CT al prezentei amiloidei la un pacient cu probleme cognitive arata o captare
accentuata a radiotrasorului de catre placile de amiloid ceea ce confirma diagnosticul clinic de
boala Alzheimer.
(placa de amiloid – un depozit extracelular de proteina beta-amiloid amestecata cu prelungiri
ale axonilor degenerati; apar cu varsta dar sunt mult mai prezente in boala Alzheimer).
University of Tennessee, Knoxville, TN
 Dopamina

Dopamina este un neurotransmitator – o substanta chimica produsa de

neuron pentru a transmite semnale altor celule neuronale.

Exemplul unor imagini PET in cazul unui creier normal (rand sus), anomalii
ale semnalului radiofarmaceuticului (F18DOPA) in zona putamenului (boala
Parkinson) (rand mijlociu) si o relativa revenire la normal dupa introducerea
tratamentului cu levodopa (un precursor al dopaminei) (rand jos).
 Biograph MR – sistem hibrid MRI-PET integrat

Sistemul consta intr-un IRM si un PET care nu e afectat de prezenta campului magnetic
puternic (3 Tesla). Imaginile de diagnostic obtinute prin cele 2 mtehnici sunt afisate
simultan pe monitorul sistemului.

http://physlab.lums.edu.pk/images/6/64/Pet_mri2.pdf