SCENA 1 – IEPURELE GRABIT

*Colegii asteapta in sala de sedinte, timp in care apar deghizat ca iepure si recit urm poezie, pentru a-i indruma apoi
spre locatia comisiei:
Mi-s chiar zorit... zorit, zorit, zorit
Eu sunt, eu sunt, un iepure grabit.
Vai, nici un salut n-am timp sa spun,
Caci trebuie s-ajung ACUM
La Regina cea de …nedescris
Din visu’ absurd al lui Alice.
Desi e timpul contra mea,
Imi iau ragaz spre-a va chema,
Pe voi dragi si stimati invitati
In lumea bizara a lui Alice
La care-avem acum …permis!

SCENA 2 – INTRAREA IN TUNEL

*Colegii intra in locatie in semi-obscuritate, in timp ce ruleaza pe videoproiector intro-ul cu colajul de melodii
OBS  importanta asezarea scaunelor (eventual in semicerc)

SCENA 3 – IEPURE sau ALICE?

MOTIVARE TEMA …
„De multe ori ne comportam ca iepurele in veston… grabiti, alergand zoriti de sarcini si responsabilitati… uitand in tot
acest proces de chiar noi insine; va invitam sa ne oprim o clipa din acesta fuga si, asemenea lui alice, sa ne punem o serie
de intrebari despre noi insine in procesul consilierii… sa nu uitam ca schimbarile produse asupra celorlalti se rasfrang si
asupra noastra si e bine sa constientizam si sa ne asumam si respectiv, echilibram acest lucru”

ALICE : "Extraordinar! Ce lucruri ciudate se petrec astăzi! Şi când te gândeşti că ieri se petreceau toate ca de obicei. Nu
cumva în timpul nopţii m-am schimbat în ce sunt acum? Stai să mă gândesc! Oare eram aceeaşi azi-dimineaţă, când m-
am sculat? Parcă mi-aş aminti că mă simţeam niţeluş alta. Dar, dacă nu sunt aceeaşi care eram azi-dimineaţă, se pune
întrebarea: Cine sunt atuncea?
Ei, comedie! Să ştii că e o întrebare la care-i cât se poate de greu de răspuns”
(accent pe provocarile schimbarii + cine sunt eu… in procesul de consiliere scolara  invitatie de conectare la resursele
interioare ce ne permit sa facem fata provocarilor activitatii profesionale)

SCENA 4 – BEA-MĂ
ALICE (adaptare după text):
Hmm…am gasit aceasta cheita…am incercat toate usile, si nimic…ba una prea mare, alta prea mica…iar cand am gasit
usita potrivita….nu incap prin ea!! Acum sunt prea mare!! Era asa de frumos dincolo de acea usita…plin de
flori..culori…si mult soare!!! Tare mi-as dori sa ma micsorez, sa pot explora acel minunat…TARAM al..copilariei!!! (vad
sticluta cu BEA-MA!) …
Hmmm…nu scrie otrava! Nu poate fi nimic rau! (Beau o gurita, inchid ochii si spun): are un gust amestecat…de placinta
cu visine, crema de ananas, friptura de curcan si paine prajita, calda, unsa cu unt... asta imi aminteste de zilele in care
organizam cu prietenii mei carnavalul Soarelui…in care radeam…dansam..cantam..nu aveam nici o grija…
Ce ciudat mă simt! Cred că sunt pe cale să mă strâng ca o lunetă! Ce bine... acum am sigur mărimea potrivită pentru a
trece prin uşiţă în grădina fermecătoare a copilariei!
- Va invit si pe voi sa raspundeti indemnului scris pe paharute si realizati o conexiune cu copilul interior, care va
deschide portile copilariei!

IEPURELE:
”Vom face un exercițiu de conectare la copilul interior care să vă ajute să găsiți cheia care să deschidă porțile copilăriei.
(evidentierea necesitatii de a face ac exercitiu, pentru o mai buna empatie cu beneficiarii, in special cu cei mici). Va invit
să alegeți din recipientele de aici un ceai care, prin aroma sa, vă conectează cel mai mult cu a dvs copilărie… vă invit să îi
simțiți căldura…gustul… mirosul… și să le lăsați să vă transpună spre cea mai vie amintire ce se construiește ACUM în
mintea voastră…
***
Ați găsit cheia spre poarta copilăriei? Haideți să o împărtășim și celorlalți …”
(după ce colegii își impărtășesc amintirea din copilărie):
Acum haideți să ne gândim daca există vre-o situație în care am valorificat această resursa valoroasă redescoperită, în
activitatea de consiliere. Dacă nu… sau dacă nu suntem siguri… haideți sa medităm asupra modului în care o putem
valorifica în actul de consiliere… fie sub forma unui principiu, fie sub forma unui exemplu… fie sub forma unei atitudini…
în orice formă doriți dvs ca ea să apara.

SCENA 5 – MANANCA-MA
ALICE (adaptare după text):
Este minunat pe taramul copilariei…insa nu ma ajuta de fiecare data sa ma intorc acolo…
Asa ca, este timpul sa cresc! –vad prajitura – ¨ Oare asta ma va ajuta?¨
- CREEEEEEESC!
-Voi cand v-ati dat seama ca ati devenit maturi?

IEPURELE:
”Vom face un exercițiu de conectare la adultul din fie care din noi, cel care ne ajută să privim și să înțelegem lucrurile pe
care le trăim de la înălțimea și din unghiul potrivit, astfel încât să reușim încă să vedem, cu înțelepciunea maturității,
frumusețea și încântarea vieții.
Vă invităm să experimentăm procesul creșterii lui Alice, gustând aceste brioșe, pe care ne dorim să le vedeți ca niște
”chei” ce deschid porțile autoanalizei și reflexiei. O dată deschise, vă invit să meditați asupra următoarei întrebări: «Când
v-ați dat seama că ați devenit maturi?»
Ați găsit secretul maturizării voastre? Haideți să îl împărtășim și celorlalți …”
(după ce colegii își impărtășesc amintirea din copilărie):
Acum haideți să ne gândim daca există vre-o situație în care am valorificat această resursa valoroasă în activitatea de
consiliere. Dacă nu… sau dacă nu suntem siguri… haideți sa medităm asupra modului în care o putem valorifica în actul de
consiliere… fie sub forma unui principiu, fie sub forma unui exemplu… fie sub forma unei atitudini… în orice formă doriți
dvs ca ea să apara.

SCENA 6 - OMIDA
— Da' dumneata cine eşti?
Alice nu prea se simţea încurajată de această introducere. Răspunse cam sfioasă:
— De, în clipa asta nu prea ştiu, domnule, cine sunt; atâta ştiu — cine eram când m-am dat jos din pat azi-dimineaţă,
dar cred că de-atunci m-am schimbat de câteva ori.
— Adică cum? zise domnul Omidă cu severitate. Vorbeşte lămurit!
— Aş vrea, domnule — zise Alice — dar mi-e teamă că n-o să pot, fiindcă nici eu nu-s lămurită.
— E de neînţeles — zise domnul Omidă.
— Mă tem că mai de înţeles ca atât n-o să vă pot explica răspunse Alice, foarte politicos — de vreme ce şi mie îmi e totul
de neînţeles; şi, ştiţi, când te schimbi de atâtea ori pe zi, începi să nu mai înţelegi nimic, nu-i aşa?
— Nu-i aşa! zise domnul Omidă.
— De, poate că dumneavoastră încă n-aţi fost în situaţia asta — zise Alice — dar când o să trebuiască să vă schimbaţi în
crisalidă — şi o să vină şi ziua aceea — şi apoi în fluture, desigur c-o să vi se pară cam ciudat, nu credeţi?

”Asemenea lui Alice, in activitatea de consiliere, zilnic ”jonglam” cu diferite schimbari de rol, atitudine, dispozitie …
trecem de la consilierea copiilor de gradinita la consilierea adolescentilor, trecem de la activitati de interventie la cele de
dezvoltare personala …si lista lunga de activitati zilnice diverse (unele aflate la extreme ca traire si abordare) poate
continua.
Cum facem fata unor astfel de provocari? Asupra caror intrebari ancora ar trebui sa meditam, astfel incat raspunsurile la
ele sa ne ajute sa ne echilibram si mai ales sa ne dezvoltam personal si profesional armonios?
(colegii scriu cate o intrebare – ancora pe un biletel; biletele sunt lipite pe o foaie de hartie pentru a forma un
chestionar; sunt invitati 2 colegi – unul pentru a adresa intrebarile din chestionarul construit (rol de ”omida”) + un
coleg dispus sa raspunda la intrebari (rolul lui ”Alice”))

SCENA 7 – PISICA CHESIRE

— Vrei, te rog să fii atât de bună şi să-mi spui în ce direcţie s-o iau ca să plec de-aici?
— Asta depinde foarte mult de locul unde vrei s-ajungi — zise Pisica.
— Nu prea îmi pasă unde ajung — zise Alice
— Atunci n-are importanţă în ce direcţie o iei — zise Pisica.
— ... numai s-ajung undeva — adăugă Alice, drept explicaţie.
— O, bineînţeles că ajungi, dacă mergi cât trebuie.
— Hmm, da …asta da…nu este de tăgăduit… Dar, cam cine stă pe-aici pe-aproape?
— În partea aceea — spuse Pisica, fluturând într-acolo laba dreaptă — stă un Pălărier; iar în partea asta — şi flutură
cealaltă labă — stă un Iepure de Martie. Te poţi duce la oricare dintre ei; amândoi sunt nebuni.
— Dar eu n-am chef să mă duc printre nebuni — ripostă Alice.
— A, n-ai ce-i face — zise Pisica Toţi suntem nebuni pe-aici. Şi eu sunt nebună. Şi tu eşti nebună.
— De unde ştii că sunt nebună? întrebă Alice
— Trebuie să fii — zise Pisica — altfel ce căutai pe-aici?

”Va invitam la un strop de nebunie … dar nu orice fel de nebunie… ci la cea de tip creator”
( impartim colegii in 2 grupe. In dreapta echipa Palarierului Nebun si in stanga echipa Iepurelui de Martie. Acestia
primesc sarcina de a crea o mini sceneta care, intr-o forma creativa sa iluztreze o sedinta de consiliere a Ratustei cele
urate  sarcina Iepurelui de Martie si respectiv, o sedinta de consliere a lui Pinochio sarcina Palarierului nebun)

SCENA 8 – ORA CEAIULUI

— A câta zi din lună e azi? Zise Palarierul, îndreptânduse către Alice;
(Îşi scoate din buzunar ceasornicul și se uita la el necăjit, scuturându-l din când în când şi ţinându-l lângă ureche) Alice se
gândi puţin, apoi spune:— A patra.
— Cu două zile în urmă! ofteaza Pălărierul.
— Ce ceas nostim aveți! Spune Alice. Arată ziua lunii şi nu arată ora!
— De ce-ar arăta ora? mormăi Pălărierul. Parcă ceasul dumitale arată anul?
— Bineînţeles că nu, dar asta fiindcă stă aşa mult în acelaşi an, răspunde Alice.
— La fel şi-al meu — spune Pălărierul.
— Nu prea înţeleg — zice politicos Alice, dar citindu-i-se pe fata uimirea.
— Timpul! Eu, dacă vrei să ştii, scriu "Timpul" cu literă mare, fiindcă ştiu cât îi place să-l respecţi. E supărăcios, mie-mi
spui? Zice Palarierul
— Nu prea vă înţeleg — zice Alice.
— Păi sigur! zice Pălărierul, clătinând din cap cu dispreţ. Ce ştii tu despre Timp! Vorbeşti de parcă l-ai cunoaşte — şi,
când colo, pun rămăşag că nici măcar nu i-ai vorbit vreodată!
— Asta s-ar putea — zice Alice chibzuind. Dar la lecţia de muzică ştiu să bat timpul.
- — Aha! — zice Pălărierul — acum înţeleg. Nu rabdă să fie bătut. Vezi, dacă nu l-ai supăra şi dac-aţi fi prieteni, ar pune
oricând ceasul cum vrei tu. De pildă, să zicem c-ar fi nouă dimineaţa, când trebuie să te apuci de lecţii. Ei, c-o şopticică îi
dai a înţelege Timpului ce doreşti — şi, hopa, se-nvârte ceasul, într-o clipă, până la unu şi jumătate — şi iaca ora
prânzului!
— Asta ar fi straşnic, într-adevăr — zice Alice, gânditoare — dar vezi că atunci nu mi-ar fi încă foame.
— La început poate că nu — zice Pălărierul, dar n-ai decât să ţii ceasul în loc, la unu şi jumătate, cât vrei.
— Dumneata aşa faci? întreabă Alice.
Pălărierul dă din cap, amărât.
— Eu nu pot! răspunde. Ne-am certat astă-primăvară, prin martie. Era la marele concert dat de Regina de Cupă şi eu
trebuia să cânt. Nici nu am apucat să termin primul vers, că Regina a sărit în sus ca friptă şi-a început să zbiere:
"Masacrează Timpul! Să i se taie capul!"
— Ce sălbăticie! E îngrozitor! exclamă Alice.
— Şi de-atunci — continuă Pălărierul, cu glas jalnic — s-a supărat Timpul pe mine şi nici vorbă să mai îmi facă ceva pe
plac! Acuma e întruna ora şase.
— De asta sunt atâtea ceşti şi farfurioare pe masă? Întrebă Alice, luminată de aceasta revelație
— Fireşte — oftă Pălărierul — fiind mereu ora ceaiului, nu mai avem când să le spălăm între timp.
— Şi atunci probabil că vă mutaţi de la o ceaşcă la alta, nu-i aşa? întreabă Alice.
— Chiar aşa, pe măsură ce le folosim, răspunde Pălărierul

(Li se explica colegilor cele 2 jocuri – ” IDENTIFICA CITATUL” + ” GHICESTE TRECUTUL/ VIITORUL / PREZENTUL IN CEAI”)

SCENA 9 – JOCUL DE CRICKET SI JOCUL DE CARTI – E TIMPUL SA NE TREZIM…

JOCUL DE CRICKET – scrierea de mesaje, sfaturi etc pe mingi pe care sa le trimita din vis in lumea reala…
JOCUL DE CARTI – ”Toti suntem niste carti de joc… putem fi cartile unui joc de noroc…al unui joc de noroc si strategie, ca
la Poker… putem fi cartile din jocul altcuiva…sa ideal ar fi sa fim parte din propriul nostru joc…” – alegerea de catre fiecare
coleg a cate unei carti de joc ca memento al experientei traite in cadrul acestei activitati + motivarea alegerii.

SCENA 10
MELODIA DE FINAL