Teorie Luminotehnica

INSTALATII DE
INCALZIRE
CONFORTUL TERMIC IN
INCAPERILE INCALZITE
CONFORTUL TERMIC IN INCAPERILE INCALZITE
CONFORTUL TERMIC IN INCAPERILE

INCALZITE
Caracterul cladirilor si incaperilor incalzite,scopul
si modul de utilizare a acestora sunt foarte
diferite.
Cerintele termice si de umiditate pentru interiorul
acestora sunt, de asemenea,diferite.Aceste
cerinte sunt stabilite fiecare, pornind de la
cerintele asigurarii senzatiei de confort termic
uman al utilizatorilor acestor cladiri, sau de la
necesitatea asigurarii parametrilor interiori
termici si de umiditate in conformitate cu
activitatile efectuate, a duratei de viata a
constructiei, a instalatiilor, a eventualelor
procese tehnologice.
Sensul confortului termic

Sensul definirii confortului ca si confort interior, este de a
stabili parametrii mediului interior pentru a reflecta
multumirea omului fata de acesta.
Confortul uman in ambianta interioara a cladirii, este
definit prin urmatoarele componente ale acesteia :
• Temperatura, umiditatea si viteza aerului,
• Calitatea aerului interior,
• Factorii acustici
• Alti factori.
Valoarile parametrilor din interiorul cladirii, respectiv din
interiorul incaperii,depind de debitul agentilor nocivi din
spatiu. Agentii nocivi pot avea ori caracter energetic
(aporturi de caldura, pierderi de caldura), ori caracter
material (solid, lichid,gazos).
Bilantul termic uman si cerintele termice

de confort
In fiecare corp uman au loc procese biochimice.
Productia de energie este unrezultat al acestor
procese. O parte a energiei corpului uman se
transmite mediului, sub forma de caldura, si o
alta parte este folosita in scopul efectuarii de
lucru mecanic. Pentru procesele biochimice este
necesar oxigen. Cantitatea de oxigen consumat
depinde de intensitatea activitatii realizate. O
persoana adulta medie in repaus consuma in jur
la 15 m3/h de oxigen si produce o putere
termica de aproximativ 88 W.
Clasificarea activitatilor fizice
Activitatile fizice au fost clasificate pe baza consumului
de oxigen in urmatoarelecategorii :
• Activitati fizice usoare : acele activitati la care consumul
de oxigen al unei persoane adulte nu depaseste multiplul
de doi din consumul in repaus, respectiv pana la 30
m3/h iar fluxul de caldura produs de organism nu
depaseste 175 W.
• Activitati fizice cu un grad mediu de dificultate :
activitati, la care consumul de oxigen se afla intre
multiplii 2-4 din consumul in repaus, respectiv intre 30-60
m3/h iar fluxul de caldura produs de organism va fi intre
175-350 W.
Activitati fizice dificile : activitati la care consumul de
oxigen este un multiplu de 4-8 din consumul in repaus,
respectiv 30-60 m3/h si fluxul de caldura produs de
organism se incadreaza intre 350-750 W
Conditia pentru a se asigura confortul termic uman intr-o
incapere data este de a asigura echilibrul termic al
organismului uman in vederea pastrarii temperaturii
acestuia.
Transferul de caldura intre om si mediul inconjurator se
realizeaza prin :
• Conventie si conductie (42-44%)
• Radiatie (32-35%)
• Evaporare (21-26%)
Alte premize ale unui confort termic sunt : suprafata
corpului uman sa fie uscata si sa se elimine posibilitatile
de creere a disconfortului termic local,datorat :
• Radiatiei termice asimetrice
• Gradientului de temperatura a aerului pe verticala
• Miscarii aerului
• Umiditatii aerului
Radiatiile termice asimetrice in spatiu sunt

cauzate de temperaturi ale suprafetei net mai
scazuta ale unor elemente de constructii
(geamuri, pereti exteriori), pozitionarea
sistemelor de incalzire si tehnologice. Valorile
recomandate pentru radiatiile termice
asimetrice, in timpul activitatilor usoare, conform
cu ISO 7730, sunt urmatoarele:
􀂾 Temperatura radiatiilor asimetrice
cauzata de structurile verticale < 10 ºC,
􀂾 Temperatura radiatiilor asimetrice ale
tavanelor calde <5ºC.
Gradientul de temperatura a aerului pe verticala

: in general, temperatura aerului interior in
spatiile incalzite nu este constanta pe verticala
de la pardoseala pana la limita de sus, valoarea
sa crescand o data cu inaltimea. In cazul unui
gradient termic exagerat, se poate crea un
disconfort termic local ; de aceea ISO 7730
recomanda un gradient termic mai mic de 3 K
pentru o activitate usoara la o inaltime intre 1,1
m si 0,1 m de la pardoseala.
Miscarea excesiva a aerului interior, poate

cauza un disconfort termic local. ISO7730
recomanda urmatoarele viteze maxime ale
aerului :
􀂾 Activitatea usoara in sezonul care necesita
incalzire iar temperatura interioara 20-24 °C -
sub 0,15 m/s
Activitatea usoara in sezonul de vara si
temperatura interioara finala 23-26°C sub 0,25
m/s.
O evaporare optima a apei de la organismul

uman, la mediul interior al cladirii, este o conditie
necesara a confortului termic. De asemenea
pentru satisfacerea cerintelor de confort termic,
in general este acceptata o umiditate relativa
intre 30-70%.
Valoarea umiditatii relative optime variaza in
conformitate cu diferiti parametri, de
ex..temperatura aerului, sau activitatea fizica.
Nivelul optim al umiditatii relative, minime si
maxime este posibil de determinat functie de
presiunea partiala a vaporilor de apa din aer
intre 700 Pa (nivel minim) si 1850 Pa (nivel
maxim).
Determinarea parametrilor termici interiori, in

mai multe tari din lume, se bazeaza pe metode care
exprima calitatea climatului interior prin variatia valorilor
PMV si PPD. Aceste valori fac posibil sa se defineasca
in general cerintele climatului termic interior, daca
cunoastem concret parametrii care contribuie la
realizeaza schimbului de caldura intre un om si mediul
sau inconjurator. Factorul PPD exprima in %, o valoare
admisa de nemultumiti de o stare a parametrilor termici
interiori. Factorul PMV exprima senzatiile termice
asteptate privind mediul interior. Calitatea confortului
termic, functie de valoarea factorilor PMV si PPD, o
putem aprecia in functie de cele trei categorii de cerinte
termice de confort (A, B si C)
Tab. 1 Valorile factorilor PPD si PMV pentru categoriile A, B si C, de

cerinte interioare
Pentru un spatiu interior se definesc

temperatura interioara operativa ca o medie
aritmetica intre temperatura aerului interior si
temperaturii medie de radiatie si temperatura
interioara de calcul care este temperatura
rezultanta in mijlocul unei incaperi incalzite (la o
inaltime de 0,6-1,6 m), fiind folosita cu scopul de
a calcula pierderile de caldura la proiectare..
Temperaturile interioare operative si
temperaturile interioare de calcul pentru
diferitespatii si activitati, in perioada de iarna,
conform STN EN 12831 sunt prezentate in
continuare :
Tab. 2 Temperaturile interioare operative si temperaturile interioare
de calcul pentru asigurarea confortului termic :
Evaluarea starii mediului termic interior

Temperatura aerului in spatiile ocupate de
oameni, in scopul aprecierii starii termice
interioare, se masoara in general la inaltimea
de 1,5 m deasupra pardoselii.
In cazul miscarii neglijabile a aerului si daca
temperaturile suprafetelor anvelopei se apropie
de temperatura aerului, aceasta masuratoare
ofera o informatie suficient de precisa pentru
starea mediului termic interior (diferenta dintre
temperatura aerului si temperatura operativa
este mica).
Pentru masurarea temperaturii interioare a aerului

se foloseste termometrul cu mercur , iar pentru
extinderea masurarii acesteia, pot fi folosite
termometrele cu rezistente si termoelectrice. La
termometre pot fi adaugate inregistrari ale
valorilor masurate, si echipamente de
procesare. Senzorul termometrului este in mod
necesar protejat impotriva influentei efectelor
radiatiilor de inalta temperatura din zonele
inconjuratoare si a vitezei ridicate a aerului
(peste 0,1 m/s). Pentru determinarea umiditatii si
a celorlalti parametri ai aerului poate fi utilizat
Psihrometrul cu aspiratie Assmann
Termometrul cu mercur
Psychrometrul cu aspiratie Assmann
1- cap cu ventilator, 2- tub conectat la aspiratia ventilatorului, 3- capat imbracat, 4- mic
rezervor cu apa, t- bulb uscat de temperatura, ty- bulb umed de temperatura.
Temperatura operativa, care reprezinta un

efect complex al temperaturii aerului si al
temperaturilor suprafetelor inconjuratoare, se
poate determina astfel :
• Prin montarea elementelor necesare in
scopul masurarii directe a acesteia,
• Prin calculul acesteia functie de
temperatura medie de radiatie a suprafetelor
inconjuratoare si de temperatura aerului din
incapere prin utilizarea urmatoarei relatii
hc * ai hr * r ,m (°C)
0
hc hr
unde: hc - coeficientul de transfer termic superficial (W/(m2.K))

hr - coeficientulde transfer termic prin radiatie (W/(m2.K))
θai - temperatura aerului interior (°C)
θr,m- temperatura medie de radiatie (°C)
In cazul temperaturii medii de radiatie

aflate sub 50 ºC si daca aerul nu
depaseste viteza de 0,2 m/s, temperatura
operativa poate fi inlocuita cu temperature
operativa masurata de termometrul cu
glob Vernon-Jokl
Termometrul cu glob Vernon-Jokl
1 – corpul termometrului, 2 – extensia termometrului, 3 – invelis din poliuretan, 4 –
element de fixare
Temperatura medie de radiatie se

determina cu relatia
si , j * AJ (°C)
r ,m
AJ
unde:
θsi,j – temperatura suprafetei interioare a structurii j (°C)
A j - aria structurii j (m2)
METODE DE DETERMINARE A
EFECTULUI SIMULTAN SI
COMPLEX AL FACTORILOR
FIZICI CARE COMPUN CLIMA
UNEI INCAPERI
METODE DE DETERMINARE A EFECTULUI SIMULTAN SI COMPLEX AL
FACTORILOR FIZICI CARE COMPUN CLIMA UNEI INCAPERI
METODA VAN ZUILEN

Pentru aprecierea marimii complexe care

ets clima unei incaperi sunt propuneri
diferite iar o relatie matematica empirica
intre valorile ti , tmr , , vi , este
reprezentata de ecuatia de confort a lui
Van Zuilen
ConfortB C 0.25(t i t mr ) 0.1X 0.1(37.8 ti ) vi
Confortul sau nonconfortul termic se

apreciaza pentru valori ale lui B cuprinse
intre –3 … +3.
C – constanta egala cu -9.2 iarna si –10.6
vara;
tmr – temperatura medie, in C a suprafe]elor
delimitatoare ale incaperii;
ti – temperatura medie in C a aerului
interior;
X – continutul absolut de apa al aerului
incaperii, in grame pe apa pe kilogram de aer
uscat;
Vi – viteza aerului, in m/s.
Diferitele valori se apreciaza astfel:

B = -3 mult prea rece; B = -2 prea
rece; B = -1 confortabil de racoros;
B=0 confortabil; B = +1
confortabil de cald; B = +2 prea cald;
B = +3 mult prea cald.
METODA TEMPERATURII
EFECTIVE
Pentru evaluarea senzatiei termice

simtita de organism s-a stabilit un
indicator global denumit temperatura
efectiva, a carui principiu de baza se
refera la faptul ca diferite ambiante
termice, cu caracteristici fizice diferite,
pot fi considerate ca echivalente daca
produc aceeasi senzatie termica.
Temperatura efectiva se poate defini ca un

indice relativ de caldura perceput de corpul
omenesc ca rezultat al efectului combinat al
temperaturii, umiditatii si vitezei de miscare a
aerului si uneori a temperaturii medii a
suprafe]elor delimitatoare, tmr . C=nd se ia in
considerare si temperatura tmr se obtine un
indice mai precis de temperatura efectiva si
anume temperatura efectiva corectata.
Pentru a se ajunge la alcatuirea indicelui de temperatura

efectiva, s-a observat ca la un anumit grad de confort
sau disconfort termic, factorii fizici de mediu, pot fiecare
in parte sa varieze in anumite limite si totusi efectul lor
combinat sa ramana acelasi. Toate aceste combina]ii ale
factorilor de microclimat, care la majoritatea persoanelor
produc aceesi senzatie termica de confort, se numesc
conditii echivalente si sunt adoptate ca valori de
temperatura efectiva. Pe baza unui numar foarte mare
de experiente, in care s-a apreciat senzatia termica
resimtita la diferiti subiecti expusi la diferite microclimate
conventionale, au fost alcatuite tabele si nomograme de
temperatura efectiva, in care senzatia termica se
apreciaza in grade temperatura efectiva (TEo).
Determinarea temperaturii efective

Pentru stabilirea temperaturii efective se

determina umiditatea relativa, , a
aerului prin metoda psihrometrica,
temperaturile t si t’ , indicate de
termometrul uscat, respectiv umed al
psihrometrului, viteza vi , a aerului prin
metoda catatermometrica.
Valorile obtinute pentru , vi , t si t’, se
introduc in tabelele de calcul pentru
temperatura efectiva sau in grafice de
calcul pentru temperatura efectiva -
nomograme
Superioritatea metodei temperaturii efective fata de
metodele fizice, consta in faptul ca aprecierea ambiantei
termice se face pe baza unui indice fiziologic, e drept
subiectiv, al organismului.
Principalele dezavantaje ale metodei sunt:
punctul de plecare al experientelor este artificial;
determinarile au fost facute pe subiecti si n\to[i cu
imbracaminte
obisnuita si in repaus – deci datele obtinute nu sunt
aplicabile la alte coditii;
nu tine seama de radiatiile termice sau, altfel spus, de
temperatura
medie tmr a suprafe]elor delimitatoare.
Se pot introduce insa in calcule si radiatiile termice,
integrandu-se temperatura peretilor si a podelei in
temperatura aerului interior, rezultatul ob]inut –
temperatura efectiva corectata – citindu-se tot pe
nomograma pentru temperatura efectiva.
CURS INSTALATII PENTRU CONSTRUCTII
Determinarea necesarului de
căldură pentru încălzire
NECESARUL DE CALDURA PENTRU INCALZIRE
Necesarul de căldură, Q, exprimat în W, al unei

încăperi se calculează cu relaţia:
Ac Ao
Q Qt 1 Qi [W];
100
CURS INSTALATII PENTRU

CONSTRUCTII
Qt – flux termic cedat prin transmisie, considerat în regim termic

staţionar, corespunzător diferenţei de temperatură între interiorul şi
exteriorul elementelor de construcţie care delimitează încăperea [W].
Qi – sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura exterioară

convenţională de calcul a aerului infiltrat prin neetanşeităţile uşilor şi
ferestrelor şi a aerului pătruns la deschiderea acestora [W].
Ao – Adaosul pentru orientare;
Ac – Adaosul pentru compensarea efectului suprafeţelor reci;

Fluxul termic cedat prin transmisie

i e
Qt CM m A '
Qs
R
m – coeficient de masivitate termică a elementelor de construcţie exterioare;
A – aria suprafeţei fiecărui element de construcţie, determinată conform STAS 6472/3
[m2];
Өi – temperatura interioară convenţională de calcul, conform SR 1907 – 2 [0C];
Өe – temperatura spaţiilor exterioare încăperii considerate, [oC], care se ia după caz:
temperatura exterioară convenţională de calcul , conform anexei la prezentul
standard;
temperatura interioară convenţională de calcul pentru încăperile alăturate, conform
SR 1907-2;
R’- rezistenţa termică specifică corectată a elementului de construcţie considerat ,
stabilită conform STAS 6472/3, [m2K/W];
Qs- fluxul termic cedat prin sol [W];
C M- coeficient de corecţie al necesarului de căldură de calcul funcţie de masa specifică
a construcţiei.
Coeficientul de masivitate termică a elementelor
de construcţie exterioare se calculează cu
relaţia
m = 1,225 – 0,05 D
D – indicele inerţiei termice a elementului de
construcţie, calculat conform STAS 6472/3.
Pentru elementele de construcţie cu D>4.5, se consideră m
= 1 ; pentru tâmplăria exterioară se consideră D = 0,5;
pentru elementele de construcţie în contact cu solul
precum şi planşeele peste subsolurile neîncălzite se
consideră m = 1
Fluxul termic cedat prin sol, Qs, [W],
i p ms i e 1 i ej
Qs Ap CM Abc Abcj
Rp ns Rbc ns Rbc
tint. text.
(ti) (te)
1m
pard.
Qbc
pard. o
o
sol. S
Qp
Ap – aria cumulată a pardoselii şi a pereţilor aflaţi sub nivelul terenului, [m2];

Abc – aria unei benzi cu lăţimea de 1 m situată de-a lungul conturului exterior al
suprafeţei Ap, [m2];
Abcj – aria unei benzi cu lăţimea de 1 m situată de-a lungul conturului care
corespunde spaţiului învecinat care are temperatura qi, [m2];
Rp – rezistenţa termică specifică cumulată a pardoselii şi a stratului de pământ
cuprins între pardoseală şi adâncimea de 7 m de la cota terenului
sistematizat, sau a stratului de apă freatică, [m2K/W];
Rbc – rezistenţa termică specifică a benzii de contur la trecerea căldurii prin pardoseală şi sol
către aerul exterior, [m 2K/W];
Өi – temperatura interioară convenţională de calcul, [ 0C];
Өe – temperatura exterioară convenţională de calcul, [ 0C];
Өej – temperatura interioară convenţională de calcul pentru încăperile alăturate, [ 0C];
Өp – temperatura, fie în sol la adâncimea de 7 m de la cota terenului sistematizat, în cazul
inexistenţei stratului de apă freatică, fie a stratului de apă freatică, [ 0C];
CM – coeficient de corecţie;
mS – coeficient de masivitate termică a solului;
nS – coeficient de corecţie care ţine seama de conductivitatea termică a solului.
Ao -adaosul pentru orientare, în scopul diferenţierii

necesarului de căldură de calcul al încăperilor diferit expuse radiaţiei
solare;
Ac -adaosul pentru compensarea efectului

suprafeţelor reci, în scopul corectării bilanţului termic al
corpului omenesc în încăperile în care elementele de construcţie cu
rezistenţa specifică redusă, favorizează intensificarea cedării de
căldură a corpului prin radiaţie.
Adaosul pentru orientare, Ao, afectează numai fluxul termic cedat prin
elementele de construcţie ale încăperilor cu pereti exteriori supraterani şi are valorile :
Orientare N NE E SE S SV V NV
Ao 5 5 0 -5 -5 -5 0 5
Adaosul pentru compensarea efectului suprafeţelor

reci, Ac, afectează numai fluxul termic prin elementele de construcţie ale
încăperilor a căror rezistenţă termică medie, Rm, nu depăşeşte 10 m2 K/W.
At i e CM
Rm [m2 K/W]
Qt
•At – aria suprafeţei totale a încăperii (reprezentând suma tuturor suprafeţelor

delimitatoare), [m2];
•ӨI , Өe ,C M şi Qt – au semnificaţiile anterioare.
Excepţii:
Adaosul de compensare nu se acordă următoarelor încăperi:
- În care oamenii poartă îmbrăcăminte de stradă;
- Încăperilor încălzite prin radiaţie;
- Încăperilor în care oamenii desfăşoară o muncă medie
sau grea.
Adaosul de compensare se poate calcula cu relaţia
-1,146
AC 4,32 6,711 * Rm
Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

exterioară la temperatura interioară a aerului infiltrat
prin neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a aerului
pătruns la deschiderea acestora Qi, se determină ca
valoarea maximă între sarcinile termice Q i1 şi Qi2 [W], în care:
Qi1 - Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

exterioară convenţionaă de calcul la temperatura interioară
convenţională de calcul, a aerului infiltrat prln
neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a aerului pătruns la
deschiderea acestora, determinată ţinând seama de numărul
de schimburi de aer necesar în încăpere din condiţii de
confort fiziologic cu relaţia:
Ac
Qi1 nao CM V q c p i e Qu 1
100
Qi2- Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura
exterioară convenţională de calcul la temperatura interioară
convenţională de calcul, a aerului infiltrat prin
neetanşeităţile uşilor şi ferestrelor şi a celui pătruns la
deschiderea acestora, determinată de viteza convenţională a
vântului se calculează cu relaţia:
4
3
Ac
Qi 2 CM E iLv i e Qu 1
100
nao - numărul de schimburi de aer necesar în încăpere din condiţii de
confort fiziologic
cp – căldura specifică la presiune constantă a aerului la temperatura
Өi , [J/KgK];
ρ – densitatea aerului la temperatura qi , [Kg/m3];
E – factor de corecţie de înălţime;
Өi şi Өe – au semnificaţiile anterioare; W
4
i – coeficient de infiltraţie a aerului prin rosturi, ; mK s

3
m
L – lungimea rosturilor uşilor şi ferestrelor din faţadele supuse acţiunii
vântului, [m];
v – viteza convenţională a vântului de calcul, [m/s];
Qu – sarcina termică pentru încălzirea aerului pătruns la deschiderea
uşilor exterioare, [W].
Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

exterioară convenţională de calcul la temperatura
interioară convenţională de calcul a aerului pătruns la
deschiderea uşilor exterioare, QU, se calculează cu relaţia:
Qu = 0,36 Au n ( i - e) CM, [W];

Au – aria uşilor exterioare care se deschid, [m2];
n – numărul deschiderilor uşilor exterioare într-o oră, în funcţie de specificul clădirii;
i, e,CM – au semnificaţiile anterioare.
Necesarul de caldura pentru cladiri

cu inertie termica foarte mica
Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt

stabilite de STAS 1907/3-97 fiind aplicabile serelor
simplu vitrate, rezultatele avand totusi un caracter
provizoriu. Lipsa inertiei termice la astfel de
constructii face ca influenta variatiei temperaturii
exterioare, a radiatiei solare si a vantului asupra
climatului interior sa fie nu numai puternica dar si
foarte rapida. De aici necesitatea prevederii unor
instalatii corect dimensionate si rapid adaptabile la
fluctuatiile necesarului de caldura, valorile numerice
ale coeficientilor care intra in relatiile de calcul avand
un caracter provizoriu pana la verificarea
experimentala.
Astfel, necesarul de caldura al unei sere, Q ,

exprimat in wati se calculeaza cu relatia:
Q = [ 0,44 S + (0,41 – 1,26 Kconv ) SF] (ti – te) , [W]
S – suprafata terenului pe care este amplasata sera, m 2 ;

SF – suprafata geamurilor, in m 2 ;
Kconv – coeficientul global de transfer termic prin convectie prin
suprafata vitrata, in W/m 2 0C ;
ti – temperatura interioara de calcul impusa in 0C;
te – temperatura exterioara conventionala de calcul, in 0C .
Coeficientul specific total de transfer termic prin convectie

prin suprafata vitrata, Kconv , se determina cu relatia:
Kconv = KET [1 + n ( K ET)n-1 ],

in care:
n – coeficient de etanseitate a serei;
n – coeficient de penetratie, in KJ/Kg 0C ;
KET – coeficient total de transfer termic prin
convectie prin suprafata vitrata a serei, considerata etansa,
in W/m 20 C .
Factorul are expresia:
ii ie [KJ/Kg 0C]
in care: ti te
ii , ie – entalpia aerului interior, respectiv exterior, in KJ/Kg 0C ;
Coeficientul KET de transfer termic prin convectie se calculeaza
cu relatia:
i e
K ET
in care: i e [W/m 2 0C]
i , e – coeficienti de transfer termic prin convectie la suprafata

interioara respectiv exterioara a suprafetei vitrate.
Coeficientul de etanseitate, n = 1,7 pentru sere etanse,
respectiv n = 2 pentru sere neetanse. In ceea ce priveste
coeficientul de penetratie n = 0,1 pentru sere etanse si
respectiv n = 0,23 pentru sere neetanse.
Necesarul de caldura pentru incalzire in

cazul cladirilor incalzite rar
In aceasta grupa de cladiri se includ unele
monumente istorice, lacasuri de cult, muzee cu
program nepermanent, sali de spectacol din
camine culturale, cladiri in general cu masivitate
termica mare. Aducerea acestor cladiri in regim
termic normal ar necesita punerea in functie a
instalatiei de incalzire cu multe ore inainte de
inceperea programului de folosire, situatie
neacceptabila din punct de vedere economic. In
general se accepta in acest caz numai incalzirea
unui strat interior, de grosime redusa a peretilor si
acoperirea integrala a pierderilor de caldura prin
ferestre si usi, elemente lipsite de inertie termica.
Calculul exact al transferului de caldura prin pereti fiind

laborios datorita regimului nestationar, in practica se
utilizeazi o relatie simplificata de calcul, nestandardizata,
a necesarului de caldura pentru incalzire, Q :
Q = SF KF (ti – te) + SD aD (ti – t0), [W]

in care:
SF – este suprafata ferestrelor exterioare, in m 2 ;
KF – coeficientul total de transfer termic prin fereastra :
[W/m 2 0C]
1
KF
RoF
SD – suprafata interioara a elementelor delimitatoare
caracterizate de o anumita inertie termica (pereti, plansee), in
m2 ;
ti – temperatura interioara de calcul, in 0C ;
t0 – temperatura interioara in momentul inceperii incalzirii,
considerata practic 0 0C ;
aD – coeficient echivalent de transfer termic, in [W/m2 0C]
Coeficientul, aD , se calculeaza cu relatia:
1
aD [W/m2 0C]
1 2
i
c
Z
in care:
Z – timpul de preincalzire cu durata obisnuita de 3 – 4 ore ;
i – coeficient de convectie la suprafata interioara a elementelor de constructie
masive, in W/m2 0C ;
– conductibilitatea termica medie a elementelor de inchidere cu masivitate
termica mare, in W/m2 0C ;
ρ– densitatea medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
Kg/m3 ;
c – caldura specifica medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica
mare, in J/Kg 0C .
Metode simplificate de calcul al

necesarului de caldura pentru
incalzire
Sunt cazuri cand necesarul de caldura pentru incalzire ca si pentru
ventilare, preparare apa calda de consum sau necesitati tehnologice
trebuie cunoscut inainte ca prin proiectare sa se fi stabilit exact
acest lucru.
Pentru calculul aproximativ al necesarului de caldura pentru
incalzire, Q , se pot folosi indici extrasi din proiectele anterioare.
Rezultatele unui astfel de calcul sunt estimative si nu pot fi folosite
pentru dimensionarea instalatiilor interioare de incalzire. Pentru
aceste calcule se folosesc mai multe metode aproximative.
Metoda de calcul pe contur (STAS 1907/1,2-97) . Metoda se aplica la
toata cladirea, considerata ca o singura incapere. Dintre adaosuri se
ia in considerare numai cel pentru compensarea efectului
suprafetelor reci, adaosul de orientare fiind compensat (adaosurile
pozitive cu cele negative) pe intreaga cladire sau pentru ansamblul
de cladiri.
Metoda caracteristicii termice de incalzire. Metoda utilizeaza pentru
calculul necesarului de caldura orar caracteristica xi in W/m 3 0C, cu
valori diferite de la cladire la cladire datorita volumului exterior al
cladirilor, gradului de vitrare, grosimii si structurii elementelor de
constructie, zonei climatice etc.
Datele necesare se obtin prin calcul sau prin masuratori directe
la constructiile existente.
Pentru calculul necesarului nominal de caldura se

utilizeaza relatia:
Qinc = xi Ve (ti -te) , [W]

in care :
Ve – volumul exterior al cladirii, in m3 ;
ti , te – temperatura interioara, respectiv exterioara de
calcul, in 0C .
Tendinta actuala este de a micsora cantitatile de caldura
pierdute prin transfer, prin imbunatatirea izolatiei termice
la cladirile civile si industriale, utilizarea de noi materiale
izolante, mai eficiente, cu cost mai redus, valorificarea la
maximum a caldurii naturale.
Metoda indicilor specifici. Metoda are un grad mai mare de
aproximare si consta in stabilirea unui indice pentru un
apartanent mediu conventional, cu o suprafata locuibila
de circa 60 m2 (doua camere) si un volum de 170 m3.
Pentru stabilirea indicilor se folosesc proiectele de
executie, masuratorile efective ale cantitatilor de caldura
fiind mai dificil de efectuat. Se lucreaza in mod curent cu
valori Qinc m.c = 4000 – 5000 W. Metoda se foloseste la
aprecierea cantitatii de caldura necesara pentru
intocmirea de studii tehnico-economice si la studii de
perspectiva privind alimentarea cu caldura.
Necesarul de caldura pentru cladiri

cu inertie termica foarte mica
Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt

stabilite de STAS 1907/3-97 fiind aplicabile serelor
simplu vitrate, rezultatele avand totusi un caracter
provizoriu. Lipsa inertiei termice la astfel de
constructii face ca influenta variatiei temperaturii
exterioare, a radiatiei solare si a vantului asupra
climatului interior sa fie nu numai puternica dar si
foarte rapida. De aici necesitatea prevederii unor
instalatii corect dimensionate si rapid adaptabile la
fluctuatiile necesarului de caldura, valorile numerice
ale coeficientilor care intra in relatiile de calcul avand
un caracter provizoriu pana la verificarea
experimentala.
Astfel, necesarul de caldura al unei sere, Q ,

exprimat in wati se calculeaza cu relatia:
Q = [ 0,44 S + (0,41 – 1,26 Kconv ) SF] (ti – te) , [W]
S – suprafata terenului pe care este amplasata sera, m 2 ;

SF – suprafata geamurilor, in m 2 ;
Kconv – coeficientul global de transfer termic prin convectie prin
suprafata vitrata, in W/m 2 0C ;
ti – temperatura interioara de calcul impusa in 0C;
te – temperatura exterioara conventionala de calcul, in 0C .
Coeficientul specific total de transfer termic prin convectie

prin suprafata vitrata, Kconv , se determina cu relatia:
Kconv = KET [1 + n ( K ET)n-1 ],

in care:
n – coeficient de etanseitate a serei;
n – coeficient de penetratie, in KJ/Kg 0C ;
KET – coeficient total de transfer termic prin
convectie prin suprafata vitrata a serei, considerata etansa,
in W/m 20 C .
Factorul are expresia:
ii ie [KJ/Kg 0C]
in care: ti te
ii , ie – entalpia aerului interior, respectiv exterior, in KJ/Kg 0C ;
Coeficientul KET de transfer termic prin convectie se calculeaza
cu relatia:
i e
K ET
in care: i e [W/m 2 0C]
i , e – coeficienti de transfer termic prin convectie la suprafata

interioara respectiv exterioara a suprafetei vitrate.
Coeficientul de etanseitate, n = 1,7 pentru sere etanse,
respectiv n = 2 pentru sere neetanse. In ceea ce priveste
coeficientul de penetratie n = 0,1 pentru sere etanse si
respectiv n = 0,23 pentru sere neetanse.
Necesarul de caldura pentru incalzire in

cazul cladirilor incalzite rar
In aceasta grupa de cladiri se includ unele
monumente istorice, lacasuri de cult, muzee cu
program nepermanent, sali de spectacol din
camine culturale, cladiri in general cu masivitate
termica mare. Aducerea acestor cladiri in regim
termic normal ar necesita punerea in functie a
instalatiei de incalzire cu multe ore inainte de
inceperea programului de folosire, situatie
neacceptabila din punct de vedere economic. In
general se accepta in acest caz numai incalzirea
unui strat interior, de grosime redusa a peretilor si
acoperirea integrala a pierderilor de caldura prin
ferestre si usi, elemente lipsite de inertie termica.
Calculul exact al transferului de caldura prin pereti fiind

laborios datorita regimului nestationar, in practica se
utilizeazi o relatie simplificata de calcul, nestandardizata,
a necesarului de caldura pentru incalzire, Q :
Q = SF KF (ti – te) + SD aD (ti – t0), [W]

in care:
SF – este suprafata ferestrelor exterioare, in m 2 ;
KF – coeficientul total de transfer termic prin fereastra :
[W/m 2 0C]
1
KF
RoF
SD – suprafata interioara a elementelor delimitatoare
caracterizate de o anumita inertie termica (pereti, plansee), in
m2 ;
ti – temperatura interioara de calcul, in 0C ;
t0 – temperatura interioara in momentul inceperii incalzirii,
considerata practic 0 0C ;
aD – coeficient echivalent de transfer termic, in [W/m2 0C]
Coeficientul, aD , se calculeaza cu relatia:
1
aD [W/m2 0C]
1 2
i
c
Z
in care:
Z – timpul de preincalzire cu durata obisnuita de 3 – 4 ore ;
i – coeficient de convectie la suprafata interioara a elementelor de constructie
masive, in W/m2 0C ;
– conductibilitatea termica medie a elementelor de inchidere cu masivitate
termica mare, in W/m2 0C ;
ρ– densitatea medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica mare, in
Kg/m3 ;
c – caldura specifica medie a elementelor de inchidere cu masivitate termica
mare, in J/Kg 0C .
Metode simplificate de calcul al

necesarului de caldura pentru
incalzire
Sunt cazuri cand necesarul de caldura pentru incalzire ca si pentru
ventilare, preparare apa calda de consum sau necesitati tehnologice
trebuie cunoscut inainte ca prin proiectare sa se fi stabilit exact
acest lucru.
Pentru calculul aproximativ al necesarului de caldura pentru
incalzire, Q , se pot folosi indici extrasi din proiectele anterioare.
Rezultatele unui astfel de calcul sunt estimative si nu pot fi folosite
pentru dimensionarea instalatiilor interioare de incalzire. Pentru
aceste calcule se folosesc mai multe metode aproximative.
Metoda de calcul pe contur (STAS 1907/1,2-97) . Metoda se aplica la
toata cladirea, considerata ca o singura incapere. Dintre adaosuri se
ia in considerare numai cel pentru compensarea efectului
suprafetelor reci, adaosul de orientare fiind compensat (adaosurile
pozitive cu cele negative) pe intreaga cladire sau pentru ansamblul
de cladiri.
Metoda caracteristicii termice de incalzire. Metoda utilizeaza pentru
calculul necesarului de caldura orar caracteristica xi in W/m 3 0C, cu
valori diferite de la cladire la cladire datorita volumului exterior al
cladirilor, gradului de vitrare, grosimii si structurii elementelor de
constructie, zonei climatice etc.
Datele necesare se obtin prin calcul sau prin masuratori directe
la constructiile existente.
Pentru calculul necesarului nominal de caldura se

utilizeaza relatia:
Qinc = xi Ve (ti -te) , [W]

in care :
Ve – volumul exterior al cladirii, in m3 ;
ti , te – temperatura interioara, respectiv exterioara de
calcul, in 0C .
Tendinta actuala este de a micsora cantitatile de caldura
pierdute prin transfer, prin imbunatatirea izolatiei termice
la cladirile civile si industriale, utilizarea de noi materiale
izolante, mai eficiente, cu cost mai redus, valorificarea la
maximum a caldurii naturale.
Metoda indicilor specifici. Metoda are un grad mai mare de
aproximare si consta in stabilirea unui indice pentru un
apartanent mediu conventional, cu o suprafata locuibila
de circa 60 m2 (doua camere) si un volum de 170 m3.
Pentru stabilirea indicilor se folosesc proiectele de
executie, masuratorile efective ale cantitatilor de caldura
fiind mai dificil de efectuat. Se lucreaza in mod curent cu
valori Qinc m.c = 4000 – 5000 W. Metoda se foloseste la
aprecierea cantitatii de caldura necesara pentru
intocmirea de studii tehnico-economice si la studii de
perspectiva privind alimentarea cu caldura.
INCALZIREA
LOCALA
INCALZIREA LOCALA
Încălzirea locală este utilizată ca

sistem de încălzire din cele mai vechi
timpuri şi până la apariţia încălzirii
centrale. Acest sistem de încălzire
este utilizat în totalitate în localităţile
rurale şi într-o proporţie destul de
mare şi în oraşe.
INCALZIREA LOCALA
Acest tip de instalaţie de încălzire prezintă

numeroase avantaje: cost de investiţie
redus, instalare rapidă, încălzirea numai a
spaţiilor utilizate, posibilitatea utilizării unor
combustibili inferiori. Dar prezintă şi
dezavantaje: necesitatea prevederii
coşurilor de fum, nu asigură o încălzire
uniformă a spaţiului încăperii, randament
redus. Cu toate acestea, încălzirea locală
reprezintă o opţiune pentru mulţi
beneficiari, mai ales din prisma aspectului
economic.
INCALZIREA LOCALA
Sistemele de încălzire locală se pot

clasifica după mai multe criterii:
- modul de transfer al căldurii: sobe cu
acumulare sau fără acumulare;
- combustibilul utilizat: sobe cu cumbustibil
solid, lichid sau gazos, energie electrică;
- natura materialului din care sunt
confecţionate: sobe din zidărie de teracotă
şi cărămidă, sobe metalice.
INCALZIREA LOCALA
Cel mai simplu sistem de încălzire locală

este încălzirea cu sobe, unde sursa
termică şi suprafaţa încălzitoare
alcătuiesc un tot unitar care încălzeste
încăperea pe care o deserveşte. Soba
se monteaza in incaperea ce trebuie
incalzita si cedeaza caldura eliberata
prin arderea combustibililor sau in alt
mod atat direct prin convectie catre
aerul din incapere, cat si prin radiatie
catre suprafetele inconjuratoare.
INCALZIREA LOCALA
Aceasta metoda de incalzire este numita

incalzire locala spre deosebire de incalzirea
centrala, cand se incalzesc mai multe incaperi
de la o singura sursa comuna, prin intermediul
unui agent purtator de caldura.
Sobele sunt utilizate mai ales in incaperile
care trebuie incalzite intermitent sau
independent de incaperile invecinate. Sobele se
deosebesc atat dupa materialul din care sunt
construite (sobe de teracota sau metalice), cat si
dupa felul sursei de energie utilizate: sobe cu
combustibil solid, lichid sau gazos si sobe
electrice.
INCALZIREA LOCALA
SOBE PENTRU COMBUSTIBIL

SOLID.
CONDITII DE BAZA.
INCALZIREA LOCALA
Sobele pentru combustibil solid, pentru a fi

utilizate ca aparate de incalzire, trebuie sa
indeplineasca anumite cerinte tehnice si
igienice si anume:
randament termic ridicat;
posibilitatea unei reglari usoare;
intretinere simpla si functionare curata;
incalzire cat mai uniforma a spatiului, fara
ca temperaturile prea ridicate ale
suprafetelor de incalzire sa devina
suparatoare.
INCALZIREA LOCALA
Randamentul termic este functie, in primul rand,

de constructia sobei din punct de vedere al
arderii, de alegerea combustibilului
corespunzator precum si de intrebuintarea
ingrijita a sobei. Trebuie astfel evitate
neetan[eitatile de deasupra si de sub gratar. Prin
neetanseitatile de deasupra gratarului se
mareste excesul de aer de combustie si in
consecinta caldura eliminata prin gazele arse.
Odata cu cresterea volumului de gaze arse
cre[te rezistenta aeraulica in canalele de fum
ceea ce duce la o suprasolicitare a cosului.
INCALZIREA LOCALA
Neetanseitatile de sub gratar influenteaza

negativ reglajul arderii, in special cand este
vorba de micsorarea focului. Deoarece
perioadele de timp in care solicitarea termica
mijlocie sau scazuta a sobelor sunt
predominante, la sobele cu ardere continua,
posibilitatea reglarii corecte este hotaratoare
pentru consumul de combustibil. in aceasta idee
organele de reglare trebuie sa se inchida etans
si sa poata fi manevrate u[or.
Potrivit cu constructia sobei si cu
temperatura suprafetelor ei cedarea de caldura
prin radiatie si prin convectie se face in proportii
diferite
INCALZIREA LOCALA
Distanta
de la
pardosea
l\, (cm)
250
200
Convectie
150
Radiatie 100
50
0
14 18 22 Fig.
Fig. Temperatura aerului interior, ti (o C)

INCALZIREA LOCALA
SOBE CU COMBUSTIBIL SOLID

CU ACUMULARE DE CALDURA
INCALZIREA LOCALA
Acestea se realizeaza din elemente

masive: zidarie de caramida sau placi de
teracota sau de regula o combinatie intre
ele, in forme geometrice exterioare simple
(paralelipipedice) sau mai complicate.
Sobele contin in interior un focar, sub
acesta si separat de el printr-un gratar, un
cenusar, prin care patrunde aerul de
combustie si canale de fum,
INCALZIREA LOCALA
Fig. 1 – cenu[ar
2 – focar
3 – camere de fum
INCALZIREA LOCALA
Dimensionarea sobelor de teracota se face

conform STAS 3607-72 in baza necesarului de
caldura calculat conform STAS 1907-97.
Marimea suprafetei utile, S, a sobei de teracota,
in ipoteza a doua focuri pe zi, rezulta din relatia:
S = 1,5 Q/q [m2]
in care:
Q – este necesarul de caldura orar al incaperii ;
q – fluxul termic unitar mediu, cu valoarea de
930 W/m2 .
INCALZIREA LOCALA
SOBE FARA ACUMULARE DE

CALDURA
INCALZIREA LOCALA
Din aceasta categorie fac parte in general

sobele metalice confectionate din tabla de
otel, fonta sau combinatii de otel si fonta.
De obicei soba se reduce la un focar
cilindric sau paralelipipedic realizat din
tabla, captu[it la interior in cazul folosirii
combustibilului solid, cu elemente subtiri
din material refractar.
INCALZIREA LOCALA
COSURI SI CANALE DE FUM

INCALZIREA LOCALA
Toate sistemele de incalzire locala, care

ard combustibili trebuie sa fie racordate
prin canale de fum la cosuri pentru
evacuarea in atmosfera a gazelor arse.
Executarea cosurilor se face din materiale
rezistente la foc si la actiunea coroziva a
fumului si a gazelor de ardere. Pe fetele
dinspre exterior cosurile se executa din
materiale rezistente si la intemperiile
atmosferice.
INCALZIREA LOCALA
Sectiunea de curgere a gazelor arse prin

cos si canale de fum se determina in
functie de consumul de combustibil cu
relatia:
Gh Vg tg
Sc 1 [m2]
3600 wg 273
INCALZIREA LOCALA
in care:
Gh – consumul orar de combustibil kg/h sau
m3N/h ;
Vg – volumul de gaze arse produs prin arderea a 1
kg de combustibil, in m3N/kg sau m3N /m3N ;
wg – viteza gazelor de ardere prin sectiunea de
curgere, in m/s; pentru cosuri wg = 2 3 m/s iar
pentru canale de fum wg = 1 2 m/s ;
tg – temperatura gazelor de ardere [0C] ; in mod
obisnuit se admite pentru sobe tg = 150 200 0C
.
INCALZIREA LOCALA
inaltimea cosului de la nivelul gratarului,

pana la gura de iesire a fumului din cos,
constituie inaltimea activa h a co[ului si ea
determina tirajul pe care acesta il poate
realiza.
INCALZIREA LOCALA
Tirajul H se produce ca efect al diferentei

de presiune dintre coloana de gaze calde
care umple cosul si o coloana egala de
aer din exterior; av=nd ca expresie:
pB [N/m2]
H hg(q a qg )
p BN
INCALZIREA LOCALA
in care:
h – inaltimea activa a co[ului, [m] ;
g – acceleratia gravitationala, [m/s2] ;
a – densitatea aerului exterior, [kg/m ] ,
3
pentru o temperatura a aerului de 10 0C si o presiune

barometrica pBN = 1,013 105 N/m2 ;
g – densitatea gazelor de ardere, [kg/m ] , calculata
3
pentru temperatura medie uzuala din co[ (150 200 0C)

si presiunea barometrica pBN = 1,013 105 N/m2 ;
pB – presiunea barometrica a localitatii de amplasare a
lucrarii, [N/m2 ].
INCALZIREA LOCALA
Tirajul cosului serveste gazelor arse ca sa invinga toate

rezistentele aeraulice de pe traseul lor – gratarul
focarului, stratul de combustibil, canalele de fum din
soba, canalul de racord, cosul – sa produca accelerarea
aerului de combustie pentru admisia lui in soba si
evacuarea in atmosfera. Cea mai mare rezistenta dintre
toate acestea o constituie soba cu gratarul, stratul de
combustibil, focarul si canalele de fum.
Notand cu Z (N/m2) suma acestor rezistente si
presupunand ca pierderea de presiune la scurgerea
gazelor prin cos reprezinta 1/3 Z, valoarea tirajului minim
necesar al co[ului se exprima prin relatia:
H = 4/3 Z [N/m2 ]
INCALZIREA LOCALA
Pentru sobele de teracota, Z = 30 40 N/m2 , iar pentru

sobele de constructie speciala pentru combustibili lichizi
Z = 15 20 N/m2. Prin STAS 6793-82 se prescrie ca
inaltimea activa a co[ului la arderea de combustibili solizi
sa fie de minim 4.5 m , iar la arderea de combustibili
lichizi si gazosi aceasta inaltime sa fie de minim 2.5 m.
Este permisa o inclinare a traseului co[ului fata de
verticala cu un unghi de maxim 30 0 si aceasta pe
portiuni de maximum 1m masurat pe orizontala,
Gura de ie[ire a cosului trebuie sa depaseasca
coama casei cu 1m
INCALZIREA LOCALA
min. 1m
Cos
Cos
Amplasare incorecta a cosului Amplasare corecta a cosului
Panta corecta
Panta prea mici
< 30o
> 30o
Cenusar
zbur\toare
Incorect Corect
INCALZIREA LOCALA
INCALZIREA LOCALA CU FOC

DESCHIS.
SEMINEE
INCALZIREA LOCALA
Semineul reprezinta o amenajare constructiva

sub forma unei ni[e deschise unde combustibilul,
de regula combustibil solid (lemn, carbune) arde
sub forma de foc deschis pe o vatra drept focar.
Caldura produsa prin arderea combustibilului se
transmite in incapere prin radiatia flacarii si a
peretilor focarului astfel ca randamentul termic
este de 10 30 , semineul avand mai mult
rolul de a crea o ambianta placuta si de a
ornamenta prin stilul si finisajul executiei o
incapere cu pretentii arhitecturale.
INCALZIREA LOCALA
Co[ de fum 3
(3)
b
1
Fig. Semineul
INCALZIREA LOCALA
In deschiderea nisei a b se produce arderea pe

gratarul metalic (1). Aerul necesar arderii
accede pe sub gratar prin usita (2) iar gazele de
ardere se evacueaza la cosul (3). Placa de
radiatie (5) este formata din samota avand la
partea posterioara un strat de izolatie (4). Pe
timpul cat semineul nu este utilizat, clapeta (6)
poate fi inchisa, impiedicand patrunderea aerului
rece in incapere prin cosul semineului.
INCALZIREA LOCALA
Dimensionarea corecta a cosului reprezinta un factor

esential in utilizarea semineului, iar dimensiunile nisei si
suprafata gratarului se coreleaza constructiv,
respectandu-se relatia:
SG =2/3 SN ,
in care: SG – suprafata in plan a gratarului, [m 2 );
SN – suprafata deschiderii nisei, SN = a b [m2
;
a – dimensiunea orizontala a deschiderii
nisei, (m) ;
b – inaltimea nisei, (m) .
INCALZIREA CU
AER CALD
INCALZIREA CU AER CALD
Domenii de utilizare. Avantaje si

dezavantaje ale utilizarii instalatiilor
de incalzire cu aer cald.
La instalatiile de incalzire cu aer cald,

necesarul de caldura pentru mentinerea
temperaturii interioare prescrise este
asigurat de catre aerul incalzit, introdus
direct in incaperi.
La instalatiile de incalzire cu aer cald se

poate introduce in incaperi numai aer
recirculat (preluat din incaperi) in timp ce
la instalatiile de incalzire cu ventilare este
necesara introducerea partiala sau totala
de aer proaspat (preluat din exterior) atat
cat este necesar pentru diluarea
nocivitatilor degajate in incaperi. tinand
seama ca se lucreaza cu acelasi agent
(aerul), incaperile prevazute cu instalatii
de ventilare sunt incalzite iarna cu aer cald,
fiind neeconomica realizarea unui alt
sistem de incalzire.
Avantaje:
posibilitatea combinarii cu instalatia de
ventilare;
cheltuieli de investitie si consum de metal
mai reduse;
realizarea incalzirii rapide a incaperii;
lipsa pericolului de inghet.
Dezavantaje:
incalzirea neuniforma pe orizontala si
mai ales pe verticala ceea ce duce la o
supraincalzire a zonei superioare a
incaperii cu efecte negative asupra
consumului de caldura;
se pot crea curenti de aer suparatori in
incapere;
exista posibilitatea raspandirii
mirosurilor si altor nocivitati in diferite
incaperi;
posibilitatea aparitiei zgomotelor.
. Instalatiile de incalzire cu aer cald au un

domeniu de folosire foarte larg, practic
orice incapere put=nd fi incalzita cu acest
sistem. Aceste instalatii sunt totusi
specifice incalzirii spatiilor mari (hale
industriale, sali cu aglomerare de oameni,
etc.).
 Prepararea aerului cald

 Incalzirea aerului ce urmeaza a fi
introdus in incaperi se face folosind
schimbatoare de caldura. Aceasta se poate
face direct – cu gaze de combustie, sau
indirect – cu baterii de incalzire alimentate
cu apa calda, apa fierbinte sau abur. Dupa
solutia adoptata, prepararea aerului cald se
poate face local, cu aparate instalate in
incaperea incalzita, sau central, cu
echipamentul instalat in centrala de aer cald.
Incalzirea directa a aerului
Aparatele care prepara direct aerul cald au

focar propriu, dimensionat pentru arderea
combustibililor solizi, lichizi sau gazosi.
Evacuarea gazelor arse se face prin
cos de fum cu tiraj natural sau mecanic.
Sobe pentru aer cald.
Sobele pentru aer cald pot fi metalice sau din
teracota.
Pentru alimentarea cu aer cald a mai multor
incaperi dintr-o locuinta, aerul intra prin gratare
amenajate in partea de jos a sobei, se
incalzeste la suprafata exterioara a focarului si
iese in incaperile alaturate prin guri amenajate in
partea superioara. Se pot construi sobe de
apartament cu functii multiple pentru incalzire cu
aer cald, prepararea apei calde menajere si
prepararea hranei.
Aer
cald Aer
cald
3 3
Aer Aer
cald cald
2
Aer
cald
3
1 2 1
Aer
rece Aer
rece
a) b)
a)pentru incalzirea incaperilor aflate la acelasi nivel;

b)pentru incalzirea incaperilor aflate la niveluri diferite;
1 – soba; 2 – perete exterior al sobei; 3 – guri de aer
Generatoare de aer cald.
INCALZIREA LOCALA
Intreprinderea de constructii metalice si aparataje

(I.C.M.A.) Bucuresti produce trei tipuri de
generatoare de aer cald avand focar propriu,
schimbator de caldura gaze de ardere – aer si
ventilator de circulatie fortata a aerului si anume:
generatorul GACS 550 de 640 KW, destinat
incalzirii halelor industriale,
 constructiilor agricole, spatiilor de depozitare sau
pentru incalzirea tehnologica a materialelor de
constructie;
 generatorul stabil GACS 180 de 209 KW cu acelasi
domenii de folosire;
 generatorul mobil GMACS de 93 KW destinat
incalzirii locale a constructiilor industriale in timpul
executiei pentru a asigura conditii de lucru, pentru
accelerarea uscarii unor elemente de constructie
executate prin procedee umede etc.
Aceste generatoare de aer cald sunt

echipate cu injectoare automate pentru
combustibil lichid si functioneaza numai cu
aer recirculat. Principial au urmatoarea
alcatuire (fig. 5.2):
2 7
3 5
1 – ventilator; 2 – injector combustibil; 3 – camera de

ardere; 4 – schimbator de caldura; 5 – cos de fum; 6 – gura
de refulare a aerului cald; 7 – carcasa.
Aeroterme cu gaze – servesc pentru

incalzirea incaperilor de productie si sunt
prevazute cu focar echipat cu arzator cu
gaze naturale, schimbator de caldura,
ventilator si guri de aer. Pot functiona cu
aer proaspat, aer amestecat sau aer
recirculat.
Incalzirea indirecta a aerului

In majoritatea cazurilor, complexele industriale,
agrozootehnice, cladirile social culturale si de
locuit, dispun de agenti termici, apa calda, apa
fierbinte sau abur, produsi in centrale termice
proprii sau furnizati de catre retelele de
termoficare industriala sau urbana. in aceasta
situatie este indicat ca prepararea aerului cald
sa se faca indirect, folosind schimbatoare de
caldura - baterii de incalzire, care sunt utilizate
in mod curent in instalatiile de ventilare si
climatizare.
Dupa sistemul de incalzire adoptat, central sau

local, prepararea indirecta a aerului cald se face
in centrala de aer cald, respectiv cu aeroterme
instalate in incaperile incalzite.
Centrala de aer cald. O astfel de centrala este
alcatuita din aceleasi elemente ca cele ale
centralelor de ventilare mecanica cu incalzire a
aerului si anume: ventilator centrifugal sau axial,
baterie de incalzire si filtru de separare a
prafului. Daca functionarea este cu aer
amestecat (proaspat si recirculat) se prevede si
priza de aer proaspat si camera de amestec.
Aeroterme. Sunt aparate locale monobloc

alcatuite din ventilator, baterie de incalzire si
carcasa respectiva. in tara noastra se produc
aeroterme de perete si aeroterme de tavan.
Aerotermele de perete, pot functiona cu aer
recirculat, cu aer proaspat sau cu aer
amestecat. in aceste ultime doua cazuri se
prevede la fiecare aeroterma priza de aer
proaspat (in perete sau in acoperis) si cutie de
amestec.
In ceea ce priveste aerotermele de tavan,
acestea functioneaza numai cu aer recirculat
1
2 3
.
4
Aeroterma de perete
1 – ventilator; 3 – carcasa;
2 – baterie de incalzire; 4 – jaluzele reglabile;
Agregate locale de aer cald.

Agregatele locale de aer cald, sunt
alcatuite din ventilator si baterie de
incalzire (cu sau fara filtru de aer) ce se
asambleaza la locul de montaj.
3
Aer
cald
Fig. 5.4 Agregate locale de aer cald

1 – ventilator;
1 2 – baterie de incalzire;
2
3 – canale de aer.
Aer
rece
INCALZIREA LOCALA
Sisteme complexe de incalzire cu
aer cald
Dupa locul de preparare a aerului cald,
instalatiile de incalzire cu aer cald pot fi
centrale sau locale. Dupa modul de
circulatie a aerului, ele pot fi cu circulatie
naturala sau mecanica. intrucat
sistemele de circulatie fortata cu
ventilator sunt cele mai folosite, sunt
prezentate cateva solutii privind aceste
instalatii.
Incalzirea centrala cu aer cald

Aerul cald preparat in centrala de
aer cald este distribuit prin canale de
aer si refulat in incaperi prin guri de
aer, avand aceeasi alcatuire ca
instalatia de ventilare mecanica
functionare cu aer recirculat;
2
1 7
5
3 4
a)
1 – incapere; 2 – canale de aer; 3 – filtru de aer; 4 – ventilator; 5 – baterie de incalz

6 – priza de aer proaspat; 7 – gura refulare; 8 – gura evacuare; 9 – clapeta de ames
functionare cu aer amestecat;
8 7
1
8
5
3 4
9
b)
1 – incapere; 2 – canale de aer; 3 – filtru de aer; 4 – ventilator; 5 – baterie de incalz

6 – priza de aer proaspat; 7 – gura refulare; 8 – gura evacuare; 9 – clapeta de ames
functionare numai cu aer proaspat.
1
7 2
4 8
5
6 3 4
c)
Scheme generale ale incalzirii centrale cu aer cald
1 – incapere; 2 – canale de aer; 3 – filtru de aer; 4 – ventilator; 5 – baterie de inca

6 – priza de aer proaspat; 7 – gura refulare; 8 – gura evacuare; 9 – clapeta de am
Incalzirea cu agregate locale de aer

cald
Agregatele locale de aer cald se folosesc la incalzirea
halelor industriale, combinata sau nu cu ventilarea, in
cazul in care gama de aeroterme ce se fabrica nu are
caracteristicile necesare din punctul de vedere al
debitului de aer, al debitului de caldura si al
parametrilor jetului de aer. in aceste cazuri agregatele
locale au avantajul ca, montandu-se la fata locului pot
fi prevazute cu ventilatoare, baterii de incalzire, filtre
de aer si guri de aer avand caracteristicile necesare.
Aceste aparate sunt prevazute cu racorduri pentru
canalele de aer care pot alimenta dupa caz 2 6 guri
de refulare.
Incalzirea cu aeroterme
Este sistemul cel mai folosit pentru incalzirea
cu aer cald a halelor industriale.
Se prevad dupa caz, aeroterme de perete sau
de tavan. in cazul in care halele industriale au
deschideri mari, se pot prevedea pe contur
aeroterme de perete iar in rest aeroterme de
plafon.
Amplasarea aerotermelor este determinata
de caracteristicile jeturilor de aer, fiind
necesar, pentru asigurarea incalzirii cat mai
uniforme a halei, ca acestea sa afecteze un
spatiu cat mai mare al incaperii.
Jeturile de aer trebuie sa fie indreptate spre zona de

lucru, pentru a asigura in principal incalzirea acesteia.
Temperatura si viteza aerului din jet, in sectiunea din
zona de lucru, trebuie sa fie astfel alese inc=t sa se
asigure conditiile de confort termic pentru muncitori.
Inaltimea de montare a aerotermelor de perete
trebuie sa fie de cel putin 2m de la pardoseala pentru a
nu deranja circulatia si activitatea din zona de lucru.
Uneori, inaltimea de amplasare a aerotermelor este
dictata de unele instalatii tehnologice.
in cazul in care instalatia trebuie sa asigure si
ventilarea incaperii, aerotermele de perete se prevad cu
prize de aer proaspat, guri de preluare a aerului din
incapere si cutii de amestec, fig. 5.6 .
In cazul halelor inalte, mai ales daca aerotermele

sunt amplasate la inaltime mai mare, este util ca
aerul recirculat sa se preia din zona inferioara in
apropierea pardoselii, fig. 5.7. Pentru aceasta
aerotermele de perete se prevad cu portiuni de
canale verticale cu guri de aer care coboara in
zona de lucru pana la 300 – 500 mm de
pardoseala. in modul acesta se obtine o
circulatie mai buna a aerului cald in zona de
lucru si deci incalzirea normala a acesteia.
Aeroterma Aeroterma
Priza exterioara (aer
proaspat)
Aer
cald
Cutie de amestec
Canal de aspira]ie
Priza interioara
(aer uzat)
0.3 – 0.5m
Fig. 5.6. Aeroterma de perete cu aer amestecat. Fig. 5.7. Aeroterma cu priza de aspira]ie de la pardose
Bilantul termic al instalatiei de

incalzire cu aer cald
Schimbatorul de caldura al instalatiei de
incalzire cu aer cald – bateria de incalzire
– trebuie sa asigure incalzirea aerului
pana la temperatura de refulare in
interiorul incaperii.
Cantitatea de caldura furnizata aerului:

Q = G c (t2 – t1) , (W)
in care:
Q – debitul de caldura al bateriei de incalzire, (W) ;
G – debitul de aer trecut prin baterie, (kg/s) – debit masic ;
c – caldura specifica masica a aerului, (J/kgK) ;
t 1,t 2 – temperatura initiala si finala a aerului la trecerea
prin baterie, (K).
Aceeasi relatie exprimata functie de debitul volumetric de

aer, devine:
Q=L c (t2 – t1) = L C (t2 – t1) = Lo Co (t2 – t1), (W) ;
L – debitul volumetric de aer trecut prin baterie, (m3/sec.) ;

Lo – debitul volumetric in conditii normale, (m3N/sec.);
C – caldura specifica volumica a aerului, (J/m3K);
Co – caldura specifica volumica la conditii normale fizice,
(J/m3NK).
Conditiile normale ale aerului sunt
corespunzatoare temperaturii de 0 0C si presiunii
de 1 at. = 1,013 bar = 760 mmHg = 1,013 105
N/m2. intre conditiile normale si cele reale exista
urmatoarea legatura:
L = Lo (1 ^ t) , (m 3/sec.) , unde
= K-1 este coeficientul de dilatare al gazelor.
Pentru fiecare din schemele de utilizare a
incalzirii cu aer cald se folosesc relatii specifice.
Ventilare si incalzire cu aer cald (numai

cu aer proaspat)
Cantitatea de aer proaspat fiind impusa de
conditiile de ventilare ale incaperii – Gv
(respectiv Lv) este necesar un debit de caldura
pentru ventilare, respectiv pentru a incalzi
aerul exterior pana la temperatura interioara a
incaperii. Deci cantitatea de caldura pentru
ventilare este:
Qv = Gv c (ti – te) = Lv C (ti – te) , (W)
in care:
Qv – debitul de caldura necesar ventilarii, (W);
Gv,Lv – debitul de aer proaspat necesar ventilarii, (Kg/sec),
(m3/sec);
t i,t e – temperatura interioara, respectiv exterioara de calcul a
aerului.
Deoarece aerul din instalatia de ventilare este utilizat si pentru
incalzire, rezulta ca aceeasi cantitate de aer (G v,L v) primeste
o cantitate de caldura suplimentara servind la incalzirea
incaperii.
Cantitatea de caldura necesara incalzirii

rezulta din bilantul termic al incaperii:
Qi = Qp – Qd – Qs , (W)
in care:
Qi – debit de caldura necesar incalzirii cu aer cald, (W);
Qp – pierderile de caldura ale incaperii, (conf. STAS 1907-
97), in (W);
Qd – degajari de caldura in incapere, in (W);
Qs – debit de caldura asigurat cu alte sisteme de incalzire,
(W).
Cantitatea de caldura, Qi , necesara pentru

incalzirea aerului introdus, face ca
temperatura acestuia sa se ridice de la
cea interioara, ti , p=na la cea de refulare
in incapere, tr .
Astfel:
Qi = Gv c (tr – ti) = Lv C (tr – ti)
Deoarece, Qi , Gv si c , ti sunt cunoscute, se

poate calcula temperatura de refulare a
aerului in incapere:
tr = Q ` ti Q ` ti tra
Gv c Lv C
unde tra – temperatura maxima de refulare

admisibila.
c) Cantitatea totala de caldura primita de

aerul exterior, Qb , la care se
dimensioneaza bateria de incalzire,
reprezinta suma cantitatilor de caldura
necesare pentru ventilare si incalzire:
Qb = Qv + Qi = Gv c (tr – te) = Lv C (tr – te) ,
de unde rezulta temperatura de refulare, tr
(functie de alti parametrii decat cei din
relatia anterioara):
tr Qb Qb t , ( oK)
te te ra
Gv c Lv C
Incalzirea cu aer cald fara ventilare

(cu aer recirculat)
Cantitatea de caldura furnizata de baterie serveste numai
la incalzirea aerului interior recirculat pentru asigurarea
caldurii pentru incalzire; in acest caz:
Qb = Qi = Gi c (tr – ti) = Li C (tr – ti), (W)
Impunand tr la valoarea admisa de conditiile

de confort termic, rezulta debitul de aer:
Q`
Gi = , (Kg/sec)
c tr ti
Li =
Q`
, ( m 3 /sec)
C t r ti
Ventilare si incalzire cu aer cald, cu

recircularea aerului interior
In cazul in care debitul de aer necesar pentru
ventilare GV, LV, este mai mic decat debitul de
aer necesar asigurarii incalzirii la temperatura
maxima admisa de refulare tra din conditiile de
confort termic, se suplimenteaza debitul de aer
pentru ventilare cu un debit de aer luat din
interiorul incaperii (Gint, Lint ) care se incalzeste
de la temperatura interioara ti la cea de
refulare tra.
In acest caz debitul de aer vehiculat prin

bateria de incalzire este:
G = GV + Gint , (Kg/sec) sau,
L = LV + Lint , (m3/sec)
Debitul de caldura al bateriei de incalzire este:

Qb = QV + Qint , adica:
Qb = GV c (tra – te) + Gint c (tra – ti) , (W)

sau,
Qb = LV C (tra – te) + Lint C (tra – ti), (W)
Debitul de aer recirculat rezulta din conditia:

Qi = Gv c (tra – ti) + Gint c (tra – ti) sau
Qi = Lv C (tra – ti) + Lint C (tra – ti) , adica:
Q`
G int = Gv
c tra ti
Q`
L int = Lv
c tra ti
unde Qi este necesarul de caldura calculat conform STAS

1907-80.
Acelasi rezultat se obtine luand in

considerare temperatura aerului
amestecat:
Qb = G c (tra – tam) , (W) sau
Qb = L C (tra – tam), (W) unde
tam = Gv te G int ti Lv te L int t,i (K).

G L
Baterii pentru incalzirea aerului
Bateriile de incalzire pentru aer sunt aparate
schimbatoare de caldura, in care un agent termic
incalzitor (apa, aburul sau gaze de ardere) cedeaza
caldura aerului care trece peste suprafetele fierbinti ale
bateriei. .
Constructiv, fig. , bateria de incalzire este formata din
doua distribuitoare (1) la care sunt legate racordurile de
intrare-iesire pentru agentul termic (3). intre cele doua
distribuitoare sunt amplasate formand un registru, multe
tevi cu aripioare (2) prin interiorul carora circula agentul
termic
Abur
3 3
1
1
Fig. 5.8 Baterie pentru incalzirea aerului, cu 2

]evi cu aripioare pe un singur rand.
Condens 3 3
Aerul rece antrenat de ventilatoare spala exteriorul
tevilor cu aripioare preluand caldura de la
agentul termic si incalzindu-se
Dintre tipurile de baterii de incalzire, cele mai

utilizate sunt:
Baterii din tevi cu banda spiralata, realizate din
tevi de otel cu pereti subtiri pe care este
infasurata o banda spiralata din tabla de otel.
Pentru realizarea unui bun contact intre teava si
banda spiralata, intregul ansamblu se supune
unui proces de zincare in bai speciale;
Baterii din tevi cu aripioare realizate din tevi de
otel subtiri pe care se preseaza discuri sau
dreptunghiuri din tabla gaurite in prealabil astfel
incat sa intre fortat pe teava;
Baterii din tevi de cupru si lamele din aluminiu.
Sunt baterii formate din lamele din aluminiu
strapunse de multiple tevi din cupru. Acestea
reprezinta cele mai performante tipuri de baterii
din punct de vedere al transferului de caldura,
av=nd dezavantajul ca sunt mai scumpe in
raport cu primele doua tipuri constructive.
Calculul si alegerea bateriei de incalzire
Debitul de caldura, QB , al unei baterii de incalzire este dat
de relatia:
QB = K S tmed (W) ,
K – coeficient global de schimb de caldura,
(W/m20C) ;
S – suprafata de schimb de caldura, m2.
tmed – diferenta de temperatura medie
logaritmica dintre fluidele care schimba caldura
(agent termic-aer).
Pentru baterii de incalzire formate din tevi cu lamele,
coeficientul global de schimb de caldura se calculeaza
cu relatia:
1
K , (W/m 20 C)
1 Se Se 1
i Si Si e
in care:
i, e – coeficientul superficial (convectiv) de
schimb de caldura la interiorul, respectiv
exteriorul tevilor, in W/m 20 C;
Se – suprafata exterioara de schimb de caldura
(tevi / aripioare), in m2
S i – suprafata interioara a tevilor, in m 2 ;
– grosimea peretelui tevilor cu aripioare, in m;
– coeficientul de conductivitate termica al
materialului tevii cu aripioare, in W/m 0C
Diferenta de temperatura medie logaritmica dintre fluidele
in schimb de caldura se calculeaza functie de modul de
circulatie al acestora - in cazul bateriilor de incalzire a
aerului circulatia realizandu-se in curent incrucisat.
t m ax t m in ( 0C)
t med
t m ax
ln
t m in
Atunci cand tmax si tmin satisfac relatia :
tmax < 1,4 tmin ,

diferenta de temperatura medie logaritmica se poate calcula printr-o diferenta
aritmetica a temperaturilor:
tT tR tr ti ( 0C)
t m ed
2 2
in care:
tT , tR – temperatura turului, respectiv returului pe racordul de
intrare, respectiv iesire a agentului termic, in 0C;
tr – temperatura de refulare a aerului din baterie, in 0C;
ti – temperatura de intrare a aerului rece in baterie, in 0C;
Cu notatiile de mai sus, expresia diferentei medii de
temperatura, tmed are forma:
tT ti tR tr
t med ( 0C)
tT ti
ln
tR tr
Pentru baterii functionand cu abur, relatia (5.2) se simplifica neglijand termenii
cu aport nesemnificativ. Astfel:
K e
in cazul apei calde, relatia (5.2) devine:
1
K
1 Se 1 (W/m 20C)
i Si e
Pentru calcule preliminare, raportul Se/Si- poate fi considerat

egal cu 19 pentru tevi cu aripioare.
Coeficientii i si e de schimb superficial (convectiv) de
caldura se determina analitic prin relatii multicriteriale complexe.
Trecerea aerului prin baterie produce o pierdere de
presiune aeraulica care trebuie adaugata la celelalte
pierderi din circuit si care trebuie invinse prin presiunea
ventilatorului. Rezistenta aeraulica a bateriei este functie
de pasul de montaj al aripioarelor pe tevi, de numarul de
randuri de tevi cu aripioare perpendicular pe directia de
curgere a aerului si de viteza de circulatie a aerului.
Legea de variatie a acestei rezistente este de forma:

paer = c1 v2 (Pa)
in care:
c1 – constanta dependenta de tipul bateriei;
v – viteza de curgere a aerului, frontal pe sectiunea bateriei, in m/s.
Ventilatoare utilizate la aparate de incalzire
Sistemele de incalzire cu aer cald cu circulatie fortata
realizeaza vehicularea aerului cu ventilatoare actionate
cu motoare electrice. Ventilatoarele utilizate pentru
sistemele cu aer cald si ventilatii sunt ventilatoare
centrifuge si ventilatoare axiale. La ventilatoarele
centrifuge curentul de aer intra paralel cu axul de rotatie
si este refulat in exterior perpendicular pe acesta, in timp
ce la ventilatoarele axiale atat aspiratia cat si refularea
aerului se face paralel cu axul de rotatie.
Ventilatorul centrifugal
Ventilatorul centrifugal se compune din carcasa sub forma
de spirala sau melc cu racordul de aspiratie (1.a) si
racordul de refulare (1.b) – fig. 5.9 .
Rotorul (2) este format din doua discuri circulare intre

care se gasesc paletele dispuse uniform. Rotorul este
antrenat de arborele (3) care face legatura cu motorul
electric de actionare (4).
Aer
1.b refulat
1
1 Aer
1.a aspirat
4
3
Fig. 5.9 Ventilator centrifugal monoaspirant

Ventilatoarele centrifuge se clasifica dupa urmatoarele
criterii:
Dupa presiunea creata - exista ventilatoare:
de joasa presiune – prefulare 100 daN/m2
de medie presiune – prefulare 200 m2
de inalta presiune – prefulare 1000 daN/m2.
Presiuni mai mari de aer se pot realiza cu suflante (1000 –
20000 daN/m2) sau compresoare pentru valori mai
mari de 20000 daN/m2.
in instalatiile de incalzire se utilizeaza de obicei ventilatoare
de joasa presiune, celelalte fiind ventilatoare
tehnologice.
Dupa felul aspiratiei exista ventilatoare:
monoaspirante;
dubluaspirante.
Dupa modul de antrenare:
Ventilatoare cuplate direct cu motorul electric. Acest
sistem este cel mai simplu, rotorul ventilatorului fiind
cuplat rigid cu axul motorului, viteza de rotatie a
rotorului fiind totdeauna egala cu viteza de rotatie a
motorului electric;
Ventilatoare cuplate prin curele de cauciuc. in acest
caz axul ventilatorului este sustinut de lagare,
transmisia miscarii de la motor fiind realizata prin
curele de transmisie. Acest sistem permite obtinerea
unor turatii ale rotorului ventilatorului, mai mari sau mai
mici decat turatia motorului de antrenare, asigurand
totodata o functionare silentioasa.
ventilatoare cuplate prin cuplaje elastice, sistem care permite
realizarea unei transmisii elastice intre motorul electric si
rotorul ventilatorului put=ndu-se prelua socurile mecanice la
pornire. in general aceste sisteme sunt realizate cu rondele
din cauciuc.
Pentru alegerea unui ventilator ce urmeaza a fi montat intr-o
instalatie trebuiesc cunoscute debitul volumic de aer refulat, V
– m3/h si presiunea totala H – mmH2O produsa de ventilator.
Functionarea ventilatorului este caracterizata prin curba
caracteristica care reprezinta dependenta dintre debitul de aer
refulat si presiunea de refulare la o anumita turatie a rotorului
ventilatorului. in acelasi timp, retelele de aer sunt si ele
caracterizate prin curbele caracteristice ale retelei. In
exploatare, un ventilator poate furniza in retea debite de aer
variabile in conditii de presiune variabile .
R1
R2
2 =0.5 R3
1 =0.4 3 =0.6 R1 R2
H 4 =0.9 H R3
mmH2 O n4 mmH2 O n4
n3 n3
N4
N3
n2 n2 N2
c4 HA’ c4
N1
n1 c3 n1 c3
c2 HA c2
c1 c1
V (m3 /h) VA VA’ V (m3 /h)

a) b)
Fig. 5.10 Curbe caracteristice ale ventilatoarelor

si re]elelor de aer.
in fig 5.10 se prezinta curbele caracteristice ale
ventilatoarelor (c1, c2, c3, c4) corespunzatoare diferitelor
turatii (n1, n2, n3, n4). Pe diagrama sunt trasate deasemeni
curbele de randament ( 1, 2, 3, 4) si curbele puterilor
motoarelor electrice (N1, N2, N3, N4).
Intersectia dintre curba caracteristica a ventilatorului
(c1, c2, … cn) si curba retelei (R1, R2, R3) reprezinta
punctul de functionare A sau A’ care indica in fiecare caz in
parte valoarea debitului si a presiunii furnizate de ventilator
pentru o anumita retea la o anumita turatie (n1, n2, … nn) a
ventilatorului (pentru VA– HA) sau VA’ – HA’) fig. 5.10 – b.
Turatia rotorului ventilatorului este importanta in realizarea
caracteristicilor functionale ale ventilatorului. Astfel, daca
pentru o turatie n corespunde debitul V, la alta turatie n1
corespunde debitul V1. intre aceste valori exista
urmatoarea legatura:
V n
V1 n1
Se modifica insa si ceilalti parametri, astfel:
2
H n
H1 n1
3
N n
N1 n1
Curbele caracteristice ale retelei sunt diferite si se obtin pentru
fiecare retea si debit de aer vehiculat in parte. Astfel, pentru un
tronson de retea cu diametru echivalent, d , se poate scrie:
l v2 l V
H
d 2 d 2 d2
4
Reglarea debitului de aer al ventilatorului se poate face prin mai multe
moduri:
Reglarea debitului prin modificarea turatiei
In figura 5.11 se prezinta grafic modul de
realizare al reglajului cand pentru
parametrii initiali ai ventilatorului c 1, n1 si N1
corespunde punctul de functionare A la
intersectia curbei caracteristice a retelei R
unde se realizeaza HA = Hventilator si VA =
Vventilator. Pentru a modifica debitul VA intr-un
debit mai mic VB, trebuie ca punctul de
functionare sa devina B.
Acestui nou punct de functionare ii
corespund alte valori n2 < n1 , N2 < N1 si
HB < HA.
Acest sistem de reglaj poate fi realizat fie

prin motoare cu turatie variabila fie prin
modificarea diametrelor rotilor de curea la
transmisia prin curele.
H
mmH2 O c1 (n1 )
R
c2 (n2 ) A
HA N1 Fig. 5.11 Varia]ia debitului de aer prin
B modificarea tura]iei.
HB N2
VB VA V (m3 /h)
Reglarea debitului de aer prin modificarea
sectiunii de refulare a ventilatorului.
Prin acest sistem, pastrand constanta turatia motorului
punctul de functionare A
se va muta in B deoarece prin modificarea (micsorarea)
sectiunii de refulare se schimba si caracteristica retelei
de la R1 la R2, parametrii realizati fiind HB, VB si N2,
figura 5.12
H
mmH2 O c(n)
R2
B R1
HB N2
Fig. 5.12 Reglarea debitului prin clapete pe
A N1 gura de refulare a ventilatorului
HA
VB VA V (m3 /h)
La acest montaj, puterea necesara a motorului de
antrenare se mareste (N2 > N1) deci solutia nu este
economica deoarece creste consumul de energie
electrica. in schimb, datorita simplitatii acestui mod de
reglaj el este folosit des in practica.
Reglarea debitului de aer prin jaluzele
montate pe aspiratia ventilatorului
Prin modificarea (micsorarea) sectiunii de aspiratie a
ventilatorului punctul de functionare initial A se
modifica in noi pozitii A1, A2 functie de unghiul
corespunzator de inchidere a jaluzelelor.
Prin modificarea (micsorarea) sectiunii de aspiratie a
ventilatorului punctul de functionare initial A se modifica
in noi pozitii A1, A2 functie de unghiul corespunzator
de inchidere a jaluzelelor.
H
mmH2 O
= 0o R
=2 0o
Fig. 5.13 Reglarea debitului cu jaluzele
= 40o montate pe aspira]ia ventilatorului
HA
A
HA1 = 60o
A1
HA2 A2
= 80o VA2 VA1 VA

V (m3 /h)
Se observa ca noile valori obtinute prin strangularea
aspiratiei conduc pe l=nga micsorarea debitului de aer si
la o diminuare a turatiei si puterii motorului electric de
antrenare, rezultand aceasta solutie ca fiind cea mai
avantajoasa din punct de vedere economic.
Ventilatorul axial
Ventilatorul axial reprezinta o varianta constructiva simpla
dar foarte eficienta de aparat de ventilatie. Ventilatorul
axial fig. 5.14, se compune din motorul electric de
antrenare (1), paletele rotorului (2), carcasa de protectie
a paletelor (3) si batiul de sustinere a ansamblului (4).
3
1 Refulare
4
Fig. 5.14 Ventilator axial
Ventilatoarele axiale se monteaza in componenta
aparatelor de incalzire cu aer cald individuale sau in
tubulatura instalatiilor de incalzire cu aer cald. Pentru a
preintampina producerea si transmiterea zgomotelor
intregul ansamblu motor-ventilator se monteaza prin
intermediul unor elemente elastice vibroizolatoare din
cauciuc.
INSTALATII DE INCALZIRE
PRIN RADIATIE
INSTALATII DE INCALZIRE PRIN RADIATIE
Instalatiile de incalzire in care transferul de caldura de la
suprafetele de incalzire la mediul incalzit are loc in
principal prin radiatie se numesc instalatii de incalzire
prin radiatie, suprafetele de incalzire numindu-se in
general panouri radiante.
In functie de temperatura medie a suprafetelor panourilor p,
incalzirea prin radiatie se clasifica in:
incalzire prin radiatie de temperatura joasa - p =25o … 90oC.
in acest caz suprafetele de incalzire sunt de obicei chiar
elemente de constructie: plafon, pardoseala, pereti;
incalzirea prin radiatie de temperatura medie - p =100o …
180oC,
suprafetele incalzitoare fiind realizate din panouri sau benzi
radiante suspendate la partea superioara a incaperii;
incalzirea prin radiatie de temperatura inalta - p =200o …
1000oC,
elementele de incalzire fiind in acest caz radianti electrici sau
radianti functionand cu gaze sau cu combustibil lichid.
Avantaje ale incalzirii prin radiatie fata de sistemele convective:
gradient de temperatura redus;
repartitie mai uniforma a temperaturilor pe suprafetele peretilor si
pardoselii
nu determina o circulatie intensa a aerului si deci se suprima circulatia
prafului si a germenilor (bacterii, virusi etc.);
asigura confortul termic la temperaturi mai reduse a aerului cu 1…3oC,
ceea ce reprezinta un avantaj din punct de vedere fiziologic iar la
incalzirea halelor industriale un mijloc de reducere a consumurilor
energetice;
se economisesc spatii si se poate asigura o estetica arhitecturala
superioara;
instalatiile de temperatura joasa pot utiliza surse energetice de potential
scazut (energie solara, geotermala etc.);
instalatiile de temperatura medie permit incalzirea unor zone limitate in
cazul halelor industriale;
instalatiile de temperatura inalta constituie singurul mijloc eficient de
ameliorare a microclimatului unor zone deschise.
Ca principal dezavantaj al incalzirii prin radiatie este costul de
investitie mai mare in raport cu celelalte sisteme de incalzire.
Sisteme de incalzire prin radiatie de temperatura joasa
Primele instalatii de incalzire prin radiatie realizate in
practica au fost cele de temperatura joasa. Temperatura
suprafetelor incalzitoare redusa impune utilizarea unor
suprafete incalzitoare mari, ceea ce a condus la ideea
folosirii in acest scop a suprafetelor delimitatoare ale
incaperilor, rezult=nd:
- incalzirea prin plafon, la care temperatura medie p
nu poate depasi + 40oC; este sistemul cel mai folosit,
intreaga suprafata a plafonului put=nd indeplini functiunea
de suprafata incalzitoare;
incalzirea prin pardoseala, la care p este fiziologic limitata
la ^ 30oC;
incalzirea prin panouri montate in pereti, la care p poate
atinge valori medii de 85…90oC.
Incalzirea prin plafon
Plafoane incalzitoare sistem Crittal
Sistemul de incalzire prin plafon denumit Crittal sau “dala
plina”, fig. 6.1, se realizeaza prin inglobarea in
planseul de beton al plafonului a serpentinelor de
incalzire din teava de otel
1
4
5
6
Fig. 6.1 Plafon Crittal
1 – strat de uzura (parchet, linoleum);

2 – start suport;
3 – izolatie termica;
4 – planseu din beton armat;
5 – serpentina de incalzire;
6 – tencuiala tavan
Inglobarea serpentinelor de incalzire in masa betonului din
planseu nu produce fisuri in beton daca temperatura agentului
termic nu depaseste 50oC si procesul de incalzire este lent,
coeficientul de dilatare al betonului fiind foarte apropiat de cel
al otelului. Serpentina se monteaza la partea inferioara a
planseului, in contact cu armatura acestuia, ceea ce
favorizeaza conductia caldurii si in consecinta egalizarea
temperaturilor pe suprafata planseului de beton. Pentru
orientarea fluxului termic spre zona inferioara, intre planseu si
pardoseala incaperii de deasupra se prevede un strat de
izolare termica.
Imposibilitatea efectuarii unor remedieri dupa turnarea
betonului ca si unor reparatii in timpul exploatarii reprezinta
principalul dezavantaj al sistemului, si de aceea executia sa
este deosebit de pretentioasa.
Plafoane incalzitoare tip Dériaz
In practica realizarii plafoanelor incalzitoare,
au fost imaginate si realizate si alte
sisteme in care elementul incalzitor este
separat complet de structura de
rezistenta, apelandu-se la plafoane false
sau plafoane suspendate, fig. 6.2 .
1
10
11
12
Fig. 6.2 Plafon tip Dériaz

1 – pardoseala; 2 – suport; 3 – sapa; 4 – placa beton armat; 5 – armatura;
6 – tirant; 7 – izolatie termica; 8 – profil metalic; 9 – serpentina incalzitoare; 10 – lamela din
aluminiu; 11 – plasa rabit; 12 – tencuiala.
Serpentina incalzitoare este montata pe o structura metalica
suspendata prin tiranti de planseul de beton armat.
Serpentina este inglobata intr-un strat de tencuiala executata
pe o plasa de rabit armata cu otel beton. Pentru intensificarea
transferului de caldura de la serpentina la tencuiala, in contact
cu serpentina si inglobate in tencuiala se prevad lamele din
aluminiu profilate corespunzator.
c) Plafoane incalzitoare sistem Stramax
Plafoanele de incalzire sistem Stramax sunt
plafoane false si sunt alcatuite din elemente prefabricate
sub forma de placi de ipsos continand in masa turnata
placi din aluminiu perforate si profilate, astfel incat sa
imbrace teava serpentinei pe o jumatate din
circumferinta. Strangerea lamelei de aluminiu pe
serpentina se asigura prin intermediul unui colier elastic
din otel profilat sub forma de . Alte piese profilate
corespunzator asigura suspendarea placilor de planseu
si legatura dintre placi, fig. 6.3 .
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
Fig. 6.3 Plafon suspendat tip Stramax

1 – pardoseala; 2 – suport; 3 – sapa 4 – placa de beton armat; 5 – armatura ;6 – tiran
7 – strat izolator; 8 – cadru metalic de sustinere; 9 – serpentina de incalzire ;
10 – lamela din aluminiu; 11 – placa prefabricata; 12 – sistem de sustinere a placilor.
d) Plafoane incalzitoare tip Frenger
Sistemul Frenger, fig 6.4, realizeaza plafonul incalzitor tot
din serpentine montate pe o structura metalica
suspendata de planseul din beton armat, suprafata
incalzitoare propriu-zisa fiind constituita din placi de
aluminiu cu borduri profilate astfel incat sa realizeze un
contact bun cu serpentina. Strangerea placilor de
aluminiu pe serpentina se realizeaza cu cleme din otel
.
1
10
Fig. 6.4. Plafon Frenger

1 – pardoseala; 2 – suport; 3 – sapa; 4 – planseu portant din beton armat;
5 – armatura; 6 – tirant; 7 – izolatie termica; 8 – cadru metalic; 9 – serpentina de incalzire
10 – placi din aluminiu perforat.
Placile din aluminiu sunt perforate pentru ca impreuna cu
salteaua din material izolant termic de deasupra sa
constituie si un element fonoabsorbant. Fata interioara a
placilor se vopseste sau se eloxeaza asigurand un finisaj
adecvat incaperii. Sistemul a fost aplicat si la noi in tara -
hotel Ahénée Palace, Bucuresti, hotel Carpati Brasov.
Plafon de incalzire fals cu
reflector
Un alt sistem de incalzire prin plafon este cel la care in
spatiul dintre planseu, grinzi si plafonul fals se
monteaza serpentine din teava de otel de ½” sau ¾”.
Caldura cedata prin radiatie de catre serpentine este
dirijata de catre un reflector din metal polizat catre
stratul de rabit inglobat in tencuiala care devine la
randul sau element incalzitor pentru incapere, fig. 6.5
.
1
Fig. 6.5 Plafon fals cu reflector

1 – pardoseala; 2 – suport; 3 – sapa;
4 – placa din beton armat; 5 – armaturi; 6 – ecran (reflector) metalic;
7 – armaturi; 8 – rabit; 9 – tencuiala.
Pentru sistemele prezentate apa calda este agentul
termic utilizat cu precadere.
Exista si sisteme de incalzire prin radiatie la care
agentul termic este aerul cald preparat central si
vehiculat prin canale realizate in structura de rezistenta a
planseelor. Dezavantajul sistemului il constituie
necesitatea rezervarii unor spatii mari pentru vehicularea
debitelor mari de aer, avand in vedere capacitatea
redusa a aerului de transport a caldurii.
Incalzirea prin pardoseala
Avand in vedere efectele fiziologice ale contactului
direct dintre talpa piciorului si pardoseala incalzita,
temperatura acesteia trebuie limitata la +25…+30 0C la
incaperile la care omul circula incaltat si la +25 oC la
incaperile in care omul circula descult.
Sistemele de incalzire prin pardoseala sunt similare din punct
de vedere constructiv cu cele folosite la incalzirea prin plafon,
fig. 6.6.a, cu deosebirea ca serpentinele sunt montate catre
fata superioara a planseului iar stratul de izolatie se plaseaza
sub serpentine. Din cauza ca la contactul direct se percepe
temperatura efectiva a pardoselii sunt necesare masuri de
uniformizare a temperaturii prin lamele sau ecrane metalice,
fig. 6.6.c, sau prin fisii izolatoare deasupra conductelor, fig.
6.6.b. Fluxul termic emis de pardoseala este redus prin
limitarea temperaturii acesteia la +25…+30oC si influenta
mobilierului, ceea ce face ca in conditii climatice temperate sa
nu se poata acoperi necesarul de caldura prin pardoseala
pentru o incapere normal izolata termic - incalzirea prin
pardoseala utilizandu-se in completare cu alte sisteme de
incalzire.
1
3 8
4
5
6
a)
7 b)
Fig. 6.6
a) conducte inglobate in sapa;
9 b) cu benzi izolatoare pentru uniformizarea
temperaturii (8);
c) cu lamele din aluminiu (9).
1 – pardoseala; 2 – suport; 3 – sapa; 4 –
c) serpentina; 5 – planseu de rezistenta; 6 – izolatie
termica; 7 – tencuiala.
Incalzirea prin pardoseala se utilizeaza ca incalzire
suplimentara de preferinta in cladiri fara subsol sau in
incaperi unde este indicata in mod special, de exemplu
bai publice; de asemenea se utilizeaza in incaperi
reprezentative ca holuri de receptie, foaiere de teatre
etc. , unde montarea corpurilor de incalzire locale
produce adeseori dificultati. in S.U.A. acest sistem este
folosit uneori la incalzirea trotuarelor, a rampelor si a
drumurilor.
Serpentine folosite la incalzirea prin
plafon si pardoseala
Forma geometrica a serpentinelor (diametrul tevii, distanta
dintre tevi, suprafata ocupata de serpentina) rezulta din
calculele de dimensionare ale instalatiei. De obicei se
utilizeaza tevi din otel trase de ½”, imbinate prin sudura prin
intermediul unei mufe pentru a inlatura pericolul patrunderii
in serpentina a metalului topit sau a zgurii. Deoarece chiar
in sistemele la care serpentina este inglobata in plafoane
false interventia ulterioara este dificila, inainte de montare
serpentina este supusa unor probe de presiune cu aer la
nivel de 40bar si imediat dupa montare la o proba de
presiune cu apa la nivel de 25 bar.
Distanta dintre tevile serpentinei este intre 100 si 500 mm si
poate fi constanta sau variabila. Astfel, in zona peretilor
exteriori sau a ferestrelor mari, distanta poate fi redusa pentru
a realiza temperaturi ale suprafetei incalzitoare mai mari,
respectiv fluxuri termice mai mari. La incaperile mici se poate
acoperi intreaga suprafata cu o singura serpentina iar la cele
mari se prevad mai multe serpentine reglabile independent.
La unele sisteme de incalzire prin pardoseala, care
asigura accesul la serpentina de incalzire se utilizeaza in
prezent tevi din mase plastice livrate in colac. Se evita astfel
imbinarile intermediare si se inlocuieste metalul cu materiale
mai ieftine rezistente la coroziune.
CURS INSTALATII PENTRU CONSTRUCTII
Sisteme de incalzire prin radiatie de

joasa temperatura
Sisteme de incalzire prin radiatie de joasa temperatura
încălzirea prin pardoseală – prin

înglobarea elementelor încălzitoare în
pardoseală
încălzirea prin plafon - prin înglobarea
elementelor încălzitoare sau casetelor
radiante în plafon;
încălzirea prin pereţi - prin înglobarea
elementelor încălzitoare sau panourilor
radiante (radianţi deschişi sau închişi) în
pereţi.
Utilizarea suprafeţelor delimitatoare ale

încăperii ca elemente radiante impune
limitarea temperaturilor de suprafaţă din
considerente fiziologice la următoarele
valori:
40 0 C încălzirea prin plafon;
29 0 C încălzirea prin pardoseală;
70 0 C încălzirea prin pereţi.
Sistemele de încălzire cu panouri radiante

sunt sisteme la care conductele de
transport a agentului termic sunt înglobate
în planşeu
Încălzirea prin radiaţie de joasă temperatură, pe lângă
faptul că oferă şi posibilitatea utilizării agenţilor termici cu
parametrii coborâţi, prezintă avantaje în privinţa
confortului termic:
gradient de temperatură redus;
repartiţie mai uniformă a temperaturilor pe suprafeţele
delimitatoare;
ridicarea nivelului temperaturilor interioare ale
suprafeţelor delimitatoare şi realizarea unei temperaturi
de confort mai redus în condiţiile unei temperaturi mai
coborâte pentru aerul interior cu 1-3 0C, ceea ce
constituie un indicator important de confort;
se economiseşte spaţiu şi se asigură o estetică
arhitecturală superioară;
în perspectiva rezolvării problemei energetice, oferă
posibilitatea răcirii încăperilor pe timpul verii, problemă
deosebită din punctul de vedere al confortului.
Temperatura redusă a suprafeţelor încălzitoare

a impus utilizarea unor suprafeţe de încălzire
mari, rol pe care îl pot juca suprafeţele
delimitatoare ale încăperii, obţinându-se :
încălzirea prin plafon, la care temperatura medie
nu poate depăşi, din considerente fiziologice, +
40 0C ;
încălzirea prin pardoseală, la care temperatura
medie este limitată la +30 0C ;
încălzirea prin pereţi, unde temperatura medie
poate atinge + 70 0C .
Incalzirea prin pardoseala

Instalaţiile de încălzire prin radiaţie de

pardoseală cuprind un planşeu încălzitor,
distribuitoare – colectoare ( care reprezintă
elementul comun pentru racordarea mai
multor circuite de încălzire ), echipamentul
de reglare şi sursa de energie termică .
Componenţa unui panou radiant de pardoseală

sunt :
stratul de izolaţie ( termică şi fonică) ;
stratul de protecţie a izolaţiei ;
ţevile de încălzire ;
dala de repartiţie şi emisie a fluxului termic ( dala
de încălzire) ;
pardoseală finită ;
alte elemente ca: strat de difuzie, izolaţie
marginală, etc.
Temperatura suprafeţei pardoselii este

limitată din considerente fiziologice la
maximum +30 0C, în funcţie de destinaţia
încăperii.
Structura unei pardoseli încălzitoare

tencuială interioară, 2) plintă, 3) bandă perimetrală, 4) suprafaţa finită, 5) pat de
mortar, 6) şapă de ciment, 7) tub încălzire, 8) folie acoperitoare (folie PE sau
hârtie bituminată), 9) strat termo şi fonoizolant, 10) hidroizolaţie, 11) placă de
beton, 12) sol.
sistem cu placă cu nuturi vario

sistem cu şine de fixare
sistem cu şine de fixare

sistem cu plasă de sârmă

La sistemul cu placă cu şină de fixare, şina asigură o ridicare a ţevii cu

5mm şi astfel se obţine o înălţare minimă a startului de şapă.
Cârligele şi clipsurile de susţinere a şinei garantează fixarea solidă a
ţevii
Fixarea şinei Fixarea cu cârlige şi clipsuri de susţinere

Sistemul cu plasă de sârmă Clips rotativ

Izolaţia marginală
Înaintea realizării dalei se va aşeza un izolant marginal de-a lungul
pereţilor, în jurul cadrelor şi stâlpilor sub forma de banda perimetrală
Izolaţia marginală se aşează plecând de la planşeul portant până la
suprafaţa finită şi trebuie să permită o deplasare de cel mult 5 mm
Vedere de ansamblu dintr-o locuinţă - parter

Vedere de ansamblu dintr-o locuinţă - etaj

Încălzirea prin plafon

Acest tip de încălzire oferă o uniformitate mai

mare a temperaturii aerului şi de asemenea o
circulaţie mai redusă a aerului, ceea ce
constituie avantaje din punctul de vedere al
confortului termic. Stă la dispoziţie întreaga
suprafaţă a plafonului, dar în cazurile
defavorabile (suprafeţe mari ale ferestrelor) vor
fi prevăzute suprafeţe încălzitoare suplimentare
(în pereţii exteriori, de exemplu).
Avantajul principal îl constituie însă

eliminarea corpurilor aparente de încălzire,
deci mai mult spaţiu disponibil, mai multă
libertate arhitecturală. Spaţiul astfel
câştigat, în cazul clădirilor sociale, poate
constitui o economie importantă .
Un alt avantaj îl constituie posibilitatea
utilizării plafonului pentru răcirea încăperii
în timpul verii, deci un plafon reversibil.
Acest sistem se poate aplica cu precădere la

muzee, săli de expoziţie, spaţii comerciale .
Datorită avantajelor igienice este răspândit în
spitale, sanatorii, centre medicale.
Posibilitatea reversibilităţii încălzirii prin plafon,
deci a răcirii încăperii pe timp de vară, constituie
un atu pentru alegerea sistemului de încălzire
prin plafon în cazul clădirilor administrative şi de
birouri .
Încălzirea prin pereţi

Transformarea pereţilor încăperii în suprafeţe

încălzitoare, prin înglobarea unei serpentine,
este posibilă cu următoarele menţiuni :
pereţii exteriori necesită o izolaţie termică
suplimentară ;
există pericolul perforării serpentinei, în special
în cazul clădirilor de locuit (de exemplu, cu
suporţi pentru tablouri);
amplasarea mobilierului limitează fluxul termic
radiant al pereţilor .
Sistemul de încălzire prin pereţi se poate

utiliza în diferite variante :
în sistem individual
în combinaţie cu sistemul de încălzire prin
pardoseală
în combinaţie cu sistemul de încălzire cu
radiatoare
Incalzirea prin pereti
La montajul unor panouri incalzitoare in pereti,
temperatura acestora poate ajunge la 70oC fara a
crea disconfort. Se pot folosi serpentine inglobate
direct in peretii exteriori, izolati corespunzator, fie
panouri din beton sau panouri metalice montate pe
pereti sau in nise in partea inferioara a acestora p=na
la inaltimea de 1,5 m. Suprafetele disponibile pentru
montarea panourilor fiind limitate, este necesar uneori
a folosi si a doua fata a panoului pentru cedare de
caldura prin convectie si in acest scop se lasa intre
panou si perete un spatiu de 0.05 m pentru circulatia
aerului, fig.6.7– c.
1 1 1
2 2
a) b) c)
Fig. 6.7 Panouri radiante de perete
a) panou `nglobat `n perete; b) panou montat la

fata interioar\ a peretelui; c) panou distantat de
perete;
1 – panou; 2 – izolatie termic\.
In acest caz schimbul de caldura prin convectie
poate fi preponderent.
Solutia incalzirii cu panouri de perete nu este in
general folosita deoarece chiar in cazul montarii
distantate nu se pot asigura suprafetele de montaj mari
necesare pentru a furniza caldura ceruta in cazul
incaperilor de colt sau de la ultimul etaj. De asemenea
solutia nu prezinta avantaje tehnice sau economice in
raport cu incalzirea clasica cu radiatoare. incalzirea prin
perete poate fi totusi utilizata in combinatie cu incalzirea
prin plafon in scopul corectarii bilantului termic la
schimbul de caldura om suprafete reci delimitatoare.
Incalzirea prin radiatie de temperatura medie
Avantajoasa pentru incalzirea halelor industriale, incalzirea
prin radiatie de temperatura medie consta in amplasarea
in partea superioara a incaperilor la inaltime convenabila,
a unor panouri sau benzi formate din panouri radiante
alimentate cu caldura printr-un agent termic cu
parametrii ridicati: apa fierbinte sau aburul de presiune
medie. Panourile sunt astfel concepute si amplasate
incat majoritatea fluxului termic emis prin radiatie sa fie
dirijat catre zona de lucru
Zona superioara de deasupra panourilor se incalzeste prin
efecte secundare (convectie + radiatie) la un nivel de
temperatura comparabil cu al zonei inferioare, gradientul
de temperatura fiind relativ mic. Acest aspect cat si
faptul ca radiatia directa asupra omului face posibil
echilibrul termic la temperaturi ale aerului cu 3 – 5oC mai
mici decat in cazul incalzirii cu aer cald, conduce la
economii energetice de pana la 20%. Economii
importante, care reduc substantial dezavantajul unui
consum mai mare de metal in comparatie cu incalzirea
cu aer cald, sunt realizate si prin eliminarea consumului
de energie electrica necesar vehicularii aerului ca si prin
simplificarea exploatarii si intretinerii.
Panouri radiante
Tipurile de panouri produse si utilizate in diferite tari
au o structura relativ comuna: un registru din tevi de otel
parcurs de agentul incalzitor si un ecran montat
deasupra registrului de tevi, izolat termic la partea
superioara. Se disting doua tendinte in constructia
panourilor, fig. 6.8: cea franceza la care contactul teava-
ecran este slab (prindere cu bride sau simpla rezemare)
sau contactul lipseste (montare distantata) si cea
engleza la care se urmareste un contact teava-ecran cat
mai bun.
b)
a)
Fig. 6.8. Tipuri de panouri radiante de temperatur\
medie
a) – cu ecran `n contact bun cu registrul din tevi; b)
– cu ecran `n contact slab; c) – cu ecran distantat.
c)
Prima prezinta avantajul unei tehnologii de executie
simple si posibilitatea utilizarii pentru ecran a materialelor
nemetalice ca: azbocimentul, polistirenul armat cu fibre de
sticla, sticla si altele. A doua solutie, in care ecranul se
realizeaza din metal (otel, aluminiu) prezinta avantajul unei
temperaturi mai ridicate a ecranului si in consecinta a unui
flux termic unitar mai mare, ceea ce conduce la consumuri
specifice de material mai reduse.
Panourile cu contact bun intre teava si ecran, fig. 6.8. a,
au registrul confectionat din tevi de 3/8”…1” si ecranul
confectionat din tabla de otel de 0,5 – 1,25 mm grosime.
Tabla este profilata astfel incat sa imbrace tevile pe jumatate
din circumferinta si sa rezulte pe lateral doua borduri inclinate
la 45o pentru a impiedica circulatia naturala a aerului si deci
schimbul de caldura prin convectie intre serpentina si aerul
incaperii. Contactul teava-ecran se asigura prin sudura
electrica prin puncte pe generatoarea tevilor serpentinei.
Peste ecran se prevede o izolatie termica din vata minerala
protejata cu o imbracaminte din folie metalica sau de material
plastic. Din panouri cu latimi pana la 1m si lungimi pana la 6m
se alcatuiesc benzi cu lungimi pana la 25 m la capetele carora
se prevad distribuitoare respectiv colectoare.
Montarea benzilor radiante se face in pozitie orizontala
prin suspendare de elementele de constructie (ferme, grinzi,
plansee) cu ajutorul tirantilor prevazuti cu dispozitive de
intindere pentru a realiza planeitatea benzii. Acest sistem
permite dilatarea libera evit=nd aparitia unor eforturi care pot
duce la deformari ale sistemului.
Benzile trebuie astfel amplasate inc=t sa asigure o incalzire
uniforma a zonei de lucru, sa nu stinghereasca procesul
tehnologic si sa nu impiedice patrunderea luminii naturale in
hala, fig. 6.9 .
Benzile se pot racorda la reteaua de distributie a agentului
termic in paralel sau in serie.
La folosirea aburului ca agent termic racordarea benzilor se
face in paralel, fig.6.10 .
a) b)
Fig. 6.9 Amplasarea benzilor

radiante
a)– direct pe plafon;

b)– distantat de plafon;
c)– la niveluri diferite.
c)
Astfel, prin folosirea aburului se realizeaza o temperatura medie
a panoului constanta in lungul benzii, se obtine o incalzire
rapida iar suprafata necesara a panourilor va fi mai mica
dec=t in cazul utilizarii apei fierbinti. Apar insa dificultati la
reglarea instalatiei functie de temperatura exterioara,
recurgandu-se in acest scop la scoaterea din functiune a unor
panouri.
2 2
3 3
4
4
a)
1 b) 1
Fig. 6.10 Alimentarea cu abur a panourilor radiante

)alimentarea cu grupuri distincte; b) alimentarea cu grupuri intercalate
1 – panouri; 2 – conduct\ de abur; 3 – conduct\ condens; 4 - distribuitoare
In cazul alimentarii cu apa fierbinte benzile trebuie
inseriate pentru a se obtine lungimea necesara realizarii
integrale a ecartului de temperatura ducere-intoarcere,
astfel incat agentul termic sa ajunga la sursa de caldura
cu temperatura corespunzatoare graficului de reglaj
calitativ.
Acesta cerinta determina o temperatura medie a
panoului variabila in lungul benzii si pentru a asigura
incalzirea uniforma a zonei de lucru este necesar ca
doua benzi alaturate sa fie parcurse de agentul termic in
sensuri inverse , fig. 6.11 .
a)
b)
Fig. 6.11 Alimentarea cu ap\ fierbinte a panourilor radiante

a)– alimentarea cu agent termic a benzilor radiante;
b)– alc\tuirea unei benzi din mai multe panouri
radiante.
Incalzirea prin radiatie de temperatura inalta
Radiantii de temperatura inalta pot fi folositi pentru incalzirea
incaperilor, a unor zone limitate din incaperi precum si pentru
ameliorarea climatului spatiilor deschise ca peroane, terase, terenuri
de sport, tribune, amfiteatre in aer liber.
Sistemul este utilizat si in procese tehnologice de uscare,
coacere, tratare si prelucrare termica, permit=nd o incalzire rapida si
concentrarea radiatiei intr-o zona data.
Aceste sisteme au dezavantajul utilizarii energiei electrice sau
a combustibililor superiori, in acest ultim caz impun=ndu-se
automatizarea proceselor de aprindere si supraveghere a arderii
pentru a se evita pericolul de explozie sau incendiu.
Randamentul radiantilor este ridicat chiar si in cazul utilizarii
combustibililor deoarece arderea este aproape completa dar si
pentru faptul ca gazele de ardere se racesc p=na la temperatura
incaperii. Apare insa dezavantajul consumului de oxigen din incaperi
c=t si difuzia monoxidului si dioxidului de carbon ca si a vaporilor de
apa in spatiul incalzit.
Radianti electrici
In baza efectului Joule, radiantii electrici pot emite in
infrarosu (temperaturi p=na la 900 oC) sau in spectrul
luminos (temperaturi p=na la 2000 oC). in instalatiile de
incalzire se folosesc de regula radianti in infrarosu al
caror element incalzitor este alcatuit dintr-un rezistor
montat intr-un tub de otel aliat cu crom. Ca dielectric
se utilizeaza oxidul de magneziu sau alte materiale
izolatoare electric si rezistente la temperatura. Puterile
uzuale ale elementelor incalzitoare sunt de aproximativ
1000 W/m, aceste elemente fiind montate in suporti
metalici cu rolul de sustinere, protectie si dirijare a
fluxului termic in directia dorita.
Radianti cu gaze
Radiantii cu gaze, fig. 6.12, sunt realizati in principiu
dintr-o camera de amestec 1, pentru gaze naturale si
aer de combustie, camera care se continua cu un
reflector din tabla de aluminiu polizata 2. Amestecul de
gaze naturale si aer trece in camera de amestec printr-
un ajutaj 4 care favorizeaza patrunderea aerului prin
fenomenul de ejectie determinat de jetul de gaze ce
iese prin duza 3. Amestecul combustibil difuzeaza prin
placa ceramica poroasa 5 si se aprinde din exterior cu
flacara deschisa sau scanteie electrica.
1 4
3
Gaz
2 Aer
a) b)
Fig. 6.12 Radianti cu gaze

)– schem\ de alc\tuire a radiantului;
)– vedere din fat\.
Initial arderea are loc la o anumita distanta de placa,
apoi, pe masura cresterii temperaturii acesteia arderea se
apropie de suprafata placii pentru ca la intrarea in regim, c=nd
placa atinge temperatura de 800 – 900oC devenind
incandescenta, arderea sa se produca chiar in porii placii,
devenind foarte stabila si completa.
Combustibilii utilizati in mod frecvent sunt gazul natural,
biogazul sau gazele de sonda la presiunea de 3000 Pa,
obtinandu-se randamente de 96%.
La utilizarea radiantilor cu gaze naturale trebuiesc luate
masuri severe impotriva cresterii in incapere a concentratiei
de dioxod de carbon peste limitele admise, pentru evacuarea
vaporilor de apa rezultati din ardere, pentru limitarea marimii
fluxului radiant asupra capului si pentru evitarea oricarui
pericol de incendiu si explozie.
Radianti cu combustibil lichid
Pentru ameliorarea conditiilor de temperatura pentru
perioade scurte, in unele spatii deschise se folosesc
radianti mari, la care temperatura ridicata a unor placi
ceramice este obtinuta prin arderea combustibilului
lichid intr-un focar independent dispus in spatele placii.
Sistemul se suspenda la inaltime pe stalpi iar injectorul
este alimentat de la sol.

Teorie Luminotehnica

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Teorie Luminotehnica

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

INSTALATII DE

CONFORTUL TERMIC IN INCAPERILE

Sensul confortului termic

Bilantul termic uman si cerintele termice

Radiatiile termice asimetrice in spatiu sunt

Gradientul de temperatura a aerului pe verticala

Miscarea excesiva a aerului interior, poate

O evaporare optima a apei de la organismul

Determinarea parametrilor termici interiori, in

Tab. 1 Valorile factorilor PPD si PMV pentru categoriile A, B si C, de

Pentru un spatiu interior se definesc

Evaluarea starii mediului termic interior

Pentru masurarea temperaturii interioare a aerului

Temperatura operativa, care reprezinta un

unde: hc - coeficientul de transfer termic superficial (W/(m2.K))

In cazul temperaturii medii de radiatie

Temperatura medie de radiatie se

METODA VAN ZUILEN

Pentru aprecierea marimii complexe care

ConfortB C 0.25(t i t mr ) 0.1X 0.1(37.8 ti ) vi

Confortul sau nonconfortul termic se

Diferitele valori se apreciaza astfel:

Pentru evaluarea senzatiei termice

Temperatura efectiva se poate defini ca un

Pentru a se ajunge la alcatuirea indicelui de temperatura

Determinarea temperaturii efective

Pentru stabilirea temperaturii efective se

Necesarul de căldură, Q, exprimat în W, al unei

CURS INSTALATII PENTRU

Qt – flux termic cedat prin transmisie, considerat în regim termic

Qi – sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura exterioară

Ao – Adaosul pentru orientare;

Ac – Adaosul pentru compensarea efectului suprafeţelor reci;

Fluxul termic cedat prin transmisie

Fluxul termic cedat prin sol, Qs, [W],

Ap – aria cumulată a pardoselii şi a pereţilor aflaţi sub nivelul terenului, [m2];

Ao -adaosul pentru orientare, în scopul diferenţierii

Ac -adaosul pentru compensarea efectului

Adaosul pentru compensarea efectului suprafeţelor

•At – aria suprafeţei totale a încăperii (reprezentând suma tuturor suprafeţelor

Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

Qi1 - Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

i – coeficient de infiltraţie a aerului prin rosturi, ; mK s

Sarcina termică pentru încălzirea de la temperatura

Qu = 0,36 Au n ( i - e) CM, [W];

Necesarul de caldura pentru cladiri

Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt

Astfel, necesarul de caldura al unei sere, Q ,

Q = [ 0,44 S + (0,41 – 1,26 Kconv ) SF] (ti – te) , [W]

S – suprafata terenului pe care este amplasata sera, m 2 ;

Coeficientul specific total de transfer termic prin convectie

Kconv = KET [1 + n ( K ET)n-1 ],

i , e – coeficienti de transfer termic prin convectie la suprafata

Necesarul de caldura pentru incalzire in

Calculul exact al transferului de caldura prin pereti fiind

Q = SF KF (ti – te) + SD aD (ti – t0), [W]

Coeficientul, aD , se calculeaza cu relatia:

Metode simplificate de calcul al

Pentru calculul necesarului nominal de caldura se

Qinc = xi Ve (ti -te) , [W]

Necesarul de caldura pentru cladiri

Si in acest caz particular prescriptiile de calcul sunt

Astfel, necesarul de caldura al unei sere, Q ,