Scrisoarea I

C�nd cu gene ostenite sara suflu-n lum�nare,

Doar ceasornicul urmeaz� lung-a timpului c�rare,
C�ci perdelele-ntr-o parte c�nd le dai, �i �n odaie
Luna vars� peste toate voluptoasa ei v�paie,
Ea din noaptea amintirii o vecie-ntreag� scoate
De dureri, pe care �ns� le sim�im ca-n vis pe toate.

Lun� tu, st�p�n-a m�rii, pe a lumii bolt� luneci

�i g�ndirilor d�nd via��, suferin�ele �ntuneci;
Mii pustiuri sc�nteiaz� sub lumina ta fecioar�,
�i c�i codri-ascund �n umbr� str�lucire de izvoar�!
Peste c�te mii de valuri st�p�nirea ta str�bate,
C�nd plute�ti pe mi�c�toarea m�rilor singur�tate!
C�te ��rmuri �nflorite, ce palate �i cet�i,
Str�b�tute de-al t�u farmec �ie singur�-�i ar�i!
�i �n c�te mii de case lin p�truns-ai prin fere�ti,
C�te frun�i pline de g�nduri, g�nditoare le prive�ti!
Vezi pe-un rege ce-mp�nze�te globu-n planuri pe un veac,
C�nd la ziua cea de m�ine abia cuget-un s�rac...
De�i trepte osebite le-au ie�it din urna sor�ii,
Deopotriv�-i st�p�ne�te raza ta �i geniul mor�ii;
La acela�i �ir de patimi deopotriv� fiind robi,
Fie slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi!
Unul caut�-n oglind� de-�i bucleaz� al s�u p�r,
Altul caut� �n lume �i �n vreme adev�r,
De pe galbenele file el adun� mii de coji,
A lor nume trec�toare le �nsamn� pe r�boj;
Iar� altu-mparte lumea de pe sc�ndura t�r�bii,
Socotind c�t aur marea poart�-n negrele-i cor�bii.
Iar colo b�tr�nul dasc�l, cu-a lui hain� roas�-n coate,
�ntr-un calcul f�r� cap�t tot socoate �i socoate
�i de frig la piept �i-ncheie tremur�nd halatul vechi,
κi �nfund� g�tu-n guler �i bumbacul �n urechi;
Usc�iv a�a cum este, g�rbovit �i de nimic,
Universul f�r� margini e �n degetul lui mic,
C�ci sub fruntea-i viitorul �i trecutul se �ncheag�,
Noaptea-ad�nc-a veciniciei el �n �iruri o dezleag�;
Precum Atlas �n vechime sprijinea cerul pe um�r
A�a el sprijin� lumea �i vecia �ntr-un num�r.

Pe c�nd luna str�luce�te peste-a tomurilor bracuri,

�ntr-o clip�-l poart� g�ndul �nd�r�t cu mii de veacuri,
La-nceput, pe c�nd fiin�� nu era, nici nefiin��,
Pe c�nd totul era lips� de via�� �i voin��,
C�nd nu s-ascundea nimica, de�i tot era ascuns...
C�nd p�truns de sine �nsu�i odihnea cel nep�truns.
Fu pr�pastie? genune? Fu noian �ntins de ap�?
N-a fost lume priceput� �i nici minte s-o priceap�,
C�ci era un �ntuneric ca o mare f�r-o raz�,
Dar nici de v�zut nu fuse �i nici ochi care s-o vaz�.
Umbra celor nef�cute nu-ncepuse-a se desface,
�i �n sine �mp�cat� st�p�nea eterna pace!...
Dar deodat-un punct se mi�c�... cel �nt�i �i singur. Iat�-l
Cum din chaos face mum�, iar� el devine Tat�l!...
Punctu-acela de mi�care, mult mai slab ca boaba spumii,
E st�p�nul f�r� margini peste marginile lumii...
De-atunci negura etern� se desface �n f�ii,
De atunci r�sare lumea, lun�, soare �i stihii...
De atunci �i p�n� ast�zi colonii de lumi pierdute
Vin din sure v�i de chaos pe c�r�ri necunoscute
�i �n roiuri luminoase izvor�nd din infinit,
Sunt atrase �n via�� de un dor nem�rginit.
Iar �n lumea asta mare, noi copii ai lumii mici,
Facem pe p�m�ntul nostru mu�unoaie de furnici;
Microscopice popoare, regi, o�teni �i �nv�a�i
Ne succedem genera�ii �i ne credem minuna�i;
Mu�ti de-o zi pe-o lume mic� de se m�sur� cu cotul,
�n acea nem�rginire ne-nv�rtim uit�nd cu totul
Cum c� lumea asta-ntreag� e o clip� suspendat�,
C�-nd�r�tu-i �i-nainte-i �ntuneric se arat�.
Precum pulberea se joac� �n imperiul unei raze,
Mii de fire viorie ce cu raza �nceteaz�,
Astfel, �ntr-a veciniciei noapte pururea ad�nc�,
Avem clipa, avem raza, care tot mai �ine �nc�...
Cum s-o stinge, totul piere, ca o umbr�-n �ntuneric,
C�ci e vis al nefiin�ei universul cel himeric...

�n prezent cuget�torul nu-�i opre�te a sa minte,

Ci-ntr-o clip� g�ndu-l duce mii de veacuri �nainte;
Soarele, ce azi e m�ndru, el �l vede trist �i ro�
Cum se-nchide ca o ran� printre nori �ntuneco�i,
Cum plane�ii to�i �nghea�� �i s-azv�rl rebeli �n spa�'
Ei, din fr�nele luminii �i ai soarelui sc�pa�i;
Iar catapeteasma lumii �n ad�nc s-au �nnegrit,
Ca �i frunzele de toamn� toate stelele-au pierit;
Timpul mort �i-ntinde trupul �i devine vecinicie,
C�ci nimic nu se �nt�mpl� �n �ntinderea pustie,
�i �n noaptea nefiin�ii totul cade, totul tace,
C�ci �n sine �mp�cat� re�ncep-eterna pace...

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

�ncep�nd la talpa �ns�i a mul�imii omene�ti

�i suind �n susul sc�rii p�n' la frun�ile cr�ie�ti,
De a vie�ii lor enigm� �i vedem pe to�i munci�i,
F�r-a �ti s� spunem care ar fi mai nenoroci�i...
Unul e �n to�i, tot astfel precum una e �n toate,
De asupra tuturora se ridic� cine poate,
Pe c�nd al�ii st�nd �n umbr� �i cu inima smerit�
Ne�tiu�i se pierd �n tain� ca �i spuma nez�rit� -
Ce-o s�-i pese soartei oarbe ce vor ei sau ce g�ndesc?...
Ca �i v�ntu-n valuri trece peste traiul omenesc.

Fericeasc�-l scriitorii, toat� lumea recunoasc�-l...

Ce-o s� aib� din acestea pentru el, b�tr�nul dasc�l?
Nemurire, se va zice. Este drept c� via�a-ntreag�,
Ca �i iedera de-un arbor, de-o idee i se leag�.
"De-oi muri - �i zice-n sine - al meu nume o s�-l poarte
Secolii din gur�-n gur� �i l-or duce mai departe,
De a pururi, pretutindeni, �n ungherul unori crieri
�i-or g�si, cu al meu nume, ad�post a mele scrieri!"
O, s�rmane! �ii tu minte c�te-n lume-ai auzit,
Ce-�i trecu pe dinainte, c�te singur ai vorbit?
Prea pu�in. De ici, de colo de imagine-o f�ie,
Vre o umbr� de g�ndire, ori un petec de h�rtie;
�i c�nd propria ta via�� singur n-o �tii pe de rost,
O s�-�i bat� al�ii capul s-o p�trunz� cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri br�cuite a�ezat �i el, un brac,
Aticismul limbii tale o s�-l pun� la c�ntari,
Colbul ridicat din carte-�i l-o sufla din ochelari
�i te-o str�nge-n dou� �iruri, a�ez�ndu-te la coad�,
�n vro not� priz�rit� sub o pagin� neroad�.
Po�i zidi o lume-ntreag�, po�i s-o sfar�mi... orice-ai spune,
Peste toate o lopat� de ��r�n� se depune.
M�na care-au dorit sceptrul universului �i g�nduri
Ce-au cuprins tot universul �ncap bine-n patru sc�nduri...
Or s� vie pe-a ta urm� �n convoi de-nmorm�ntare,
Splendid ca o ironie cu priviri nep�s�toare...
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu sl�vindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui t�u umbr�. Iat� tot ce te a�teapt�.
Ba s� vezi... posteritatea este �nc� �i mai dreapt�.

Neput�nd s� te ajung�, crezi c-or vrea s� te admire?

Ei vor aplauda desigur biografia sub�ire
Care s-o-ncerca s-arate c� n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt �i d�n�ii... M�gulit e fiecare
C� n-ai fost mai mult ca d�nsul. �i prostatecele n�ri
�i le umfl� ori�icine �n savante adun�ri
C�nd de tine se vorbe�te. S-a-n�eles de mai nainte
C-o ironic� grimas� s� te laude-n cuvinte.
Astfel �nc�put pe m�na a oric�rui, te va drege,
Rele-or zice c� sunt toate c�te nu vor �n�elege...
Dar afar� de acestea, vor c�ta vie�ii tale
S�-i g�seasc� pete multe, r�ut�i �i mici scandale -
Astea toate te apropie de d�n�ii... Nu lumina
Ce �n lume-ai rev�rsat-o, ci p�catele �i vina,
Oboseala, sl�biciunea, toate relele ce sunt
�ntr-un mod fatal legate de o m�n� de p�m�nt;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult �i vor atrage dec�t tot ce ai g�ndit.

. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . .

�ntre ziduri, printre arbori ce se scutur� de floare,

Cum revars� luna plin� lini�tita ei splendoare!
�i din noaptea amintirii mii de doruri ea ne scoate;
Amor�it� li-i durerea, le sim�im ca-n vis pe toate,
C�ci �n propria-ne lume ea deschide poarta-ntr�rii
�i ridic� mii de umbre dup� stinsul lum�n�rii...
Mii pustiuri sc�nteiaz� sub lumina ta fecioar�,
�i c�i codri-ascund �n umbr� str�lucire de izvoar�!
Peste c�te mii de valuri st�p�nirea ta str�bate,
C�nd plute�ti pe mi�c�toarea m�rilor singur�tate,
�i pe to�i ce-n ast� lume sunt supu�i puterii sor�ii
Deopotriv�-i st�p�ne�te raza ta �i geniul mor�ii!