Povestea Călătoare

CODIŢĂ ŞI PUFOASA
CUPRINS

Capitolul I................................................................3

Capitolul II..............................................................5

Capitolul III............................................................7

Capitolul IV...........................................................10

Note........................................................................12

2
Capitolul I

Cine suntem noi ? Veţi afla îndată!

Cred că aş putea să mă prezint în câteva cuvinte: sunt o

pisică mică, albă, pufoasă şi drăguţă, pe nume Pufoasa.
Am trăit în casa Doamnei Vasilache de când mă ştiu.

Doamna m-a crescut ca pe o regină. În casa dumneaei am

propria cameră (mai bine zis <<am avut>>), fotoliul meu
personal în care îmi petreceam după-amiezele, leagănul
meu şi m-am bucurat de cele mai alese mâncăruri şi
mângâieri. Numai că viaţa mea s-a schimbat de când nu
mai este ea. A lăsat prin testament casa drept moştenire
unei nepoate care de cum m-a văzut şi-a arătat dispreţul
faţă de pisici.

Aşadar, iată-mă pe mine o pisică de oraş strămutată la ţară

din dorinţa acestei fiinţe moderniste, care nu are pic de
suflet şi compasiune faţă de micile animale. Aşa că : ZÂT!
Pe-aici ţi-e drumul! Am fost făcută pachet şi trimisă la
ţară, la o mătuşă de-a domnişoarei.

3
Aici, cum am ajuns, am făcut cunoştinţă cu rânjetul larg şi
fioros al unui câine de curte, ce îşi apăra fiecare centimetru
al propriului teritoriu. Şi fiindcă grădina era generoasă, am
fost lăsată afară să înfrunt privirea duşmănoasă a acestui
patruped, pe care aveam să aflu mai târziu că îl cheamă
Codiţă.

4
Capitolul II

Era stăpânul suprem în curtea mătușii Leonora. Codiță

avea: blana cenușie, urechi ascuțite, talie mare și o zgardă
neagră personalizată pe care îi scria numele!

După ce am dat o tură prin

grădină, evitând orice contact
cu Codiță, stăteam și mă
gândeam: ,,Vai de codița ta,
Pufoaso!”.

Spre norocul meu, nu avea

niciun motiv să mă înhațe!
Eram aici doar de o zi; oare de
ce m-ar ataca?

Hotărâsem, totusi, pentru

siguranța mea să păstrez o
distanță adecvată față de el.

Aceasta hotărâre a fost respectată doar până când

mătușa ne-a chemat pe toţi cei din ogradă la masă.
5
În timp ce mâncam, Codiță s-a năpustit asupra mea,
înşfăcându-mă de blăniță mea curată crezând că vreau să îi
fur mâncarea.

Eram speriată și nervoasă în același timp. Aveam senzaţia

că era un coșmar care nu se mai termină. Acele câteva
secunde mi s-au părut ore întregi de spaimă.

Din păcate era real! Mătușa, văzând toată întâmplarea, m-a

tras din colții lui Codiță. Eram uimită că reușisem să scap
cu viață!

A doua zi, mă simțeam vinovată deoarece Codiță era

pedepsit să stea doar în cușca sa, care era asemenea unei
căbănuțe.

Nu mai avea libertatea totală de a alerga pe unde dorea și

nu putea să se mai joace cu celelalte animale din curtea
mătușii.

Voiam să mă apropii să-mi cer scuze, dar... în calea mea

apăruse o pasăre care ciripea atât de frumos și mi-a atras
atenția de la Codiță.
6
Capitolul III

Pasărea nu era alta decât o privighetoare după care m-am

plimbat prin toată grădina. Pernuţele mele delicate obosiră
după atâta mers.

Voiam să mă
odihnesc puţin,
când colo,
pasărea a zburat
până în vârful
unui copac înalt,
iar pe mine nu
m-a răbdat
curiozitatea şi
am urcat în copac după ea.

În gândul meu privighetoarea arăta ca un prânz delicios,

însă îmi era frică că mătuşa Leonora mă va pedepsi şi pe
mine.

Am coborât din copac şi am lăsat privighetoarea în pace

pentru a încânta în continuare şi pe alţii cu cântecul ei
minunat.
7
Acum mă gândeam numai la Codiţă, dar în ochii lui puteai
vedea cum scăpărau fulgere. Intenţionam să îi cer scuze,
însă m-am lăsat păgubaşă şi m-am dus să îmi fac somnul
de frumuseţe.

A doua zi, la micul dejun, mătuşa Leonora ne-a strigat pe

toţi la masă. Codiţă mă privea cu coada ochiului,vrând
parcă să se răzbune. „Ştii ceva amice, îi zic eu, mai bine
am cădea la pace pentru că nu se ştie ce vremuri grele ne
aşteaptă, aşa că ar fi cazul să ne înţelegem!”

Văzând că şi el este de acord cu mine, ne-am dat lăbuţa şi

de acum am devenit nedespărţiţi, stăpânii din ogradă.

Într-o zi, la poarta mătuşii Leonora, se opreşte o maşină

din care coboară un băiat de 9 ani, pe nume David.

Era nepotul
mătuşii care
venise cu tatăl
său în vizită.

8
David ne-a îndrăgit repede pe mine şi pe Codiţă încât voia
să ne ia cu el la Bucureşti, lucru neacceptat de către
mătuşa Leonora. Avea nevoie de companie deoarece era
singură şi bolnavă, iar eu şi Codiţă îi mai alinam
singurătatea.

Din nefericire, inevitabilul s-a produs din nou. Mătuşa

Leonora a vândut tot şi s-a mutat la fratele ei la Bucureşti
pentru a o îngriji, lăsându-ne pe mine şi pe Codiţă în voia
sorţii. Îmi ammintesc cu tristeţe acum de doamna
Vasilache şi de traiul pe care l-am dus în casa dumneaei,
dar asta-i viaţa, n-ai ce face!

Am rămas în grija noului stăpân, care spre ghinionul

nostru nici acesta nu îndrăgea prea mult animalele, aşa că
am hotărât cu Codiţă să plecăm în lume şi să ne găsim
rostul.

9
Capitolul IV

Ideal era să fim adoptaţi amândoi de o singură familie.

Dar oare cine ar fi îngrijit în acelaşi timp şi o mâţă şi un
căţel?

Iată-ne porniţi pe drumul fără întoarcere! Codiţă, fiind un

căţel de curte era obişnuit să alerge sau să meargă repede,
pe când eu, o biată pisică obişnuită doar să doarmă sau să
mănânce specialităţi, mă târam în urma lui gâfâind.

Am ajuns la marginea unui orăşel. De departe se vedea un

cort impunător. Cine o fi acolo? M-am gândit eu fără să îi
spun lui Codiţă. Însă acesta îşi punea aceeaşi întrebare.

Ne-am apropiat
tiptil. Trei
persoane,
mânjite pe faţă
manevrau nişte
mingiuţe.

10
Codiţă, fără să se gândească prea mult, se repezi la ele.
Bineînţeles că cei trei s-au speriat însă imediat au fost
impresionaţi de rapiditatea şi dexteritatea amicului meu.
L-au mângâiat pe cap în semn de apreciere. Atunci am
înţeles că acolo era locul în care trebuia să rămânem.

Sfioasă, m-am apropiat şi eu. Nu mică mi-a fost mirarea să

văd că sunt tratată ca pe vremuri în casa doamnei
Vasilache.

Membrii circului (căci al lor era cortul cel impunător) ne-

au înfiat şi pe mine şi pe Codiţă şi ne-au învăţat să
devenim vedete, dând reprezentaţii deosebite în faţa unui
public larg ce îndrăgeşte animalele.

Şi iată că, din duşmani, eu şi Codiţă am ajuns prieteni

nedespărţiţi alături de oameni buni şi iubitori de
necuvântătoare.

Şi voi, copii, cei care ascultaţi povestea mea, să fiţi

prieteni cu animalele şi să aveţi grijă de ele!

11
 NOTE

Capitolul I - Şcoala Gimnazială Nr. 178, coordonator

prof. Badea Lorena
Elevi implicaţi: Androne Rareş – Clasa I B

Capitolul II - Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu,

coordonator prof. Andriescu Gabriela
Elevi implicaţi: Matei Ioan Maria – Clasa a III-a B

Capitolul III - Liceul Tehnologic Sf. Antim Ivireanu,

coordonator prof. Şerban Mihaela
Elevi implicaţi: Csisser Briana, Ilin David, Sandu Jasmine.
Abraham Ștefan, Gatea Sophia - Clasa a II-a B

Capitolul IV - Şcoala Gimnazială Mircea Sântimbreanu,

coordonator prof. Cristina Neagu
Elevi implicaţi: Clasa a III-a C

Desenele au fost realizate de elevi de la Şcoala Gimnazială

Mircea Sântimbreanu şi Liceul Tehnologic Sf. Antim
Ivireanu.
12
 NOTE

Povestea Călătoare Codiţă şi Pufoasa a fost scrisă de

elevi sub coordonarea cadrelor didactice, în cadrul
programului educaţional ABC-ul Îngrijirii Animalelor
de Companie derulat de ARPAC – Asociaţia Română a
Producătorilor de Hrană pentru Animale de Companie.

/PetAbc.ro

13