Sunteți pe pagina 1din 2

Analiza textelor care conţin o naraţiune

Cele mai multe opere (texte) accesibile elevilor din clasele primare fac parte din genul epic – ce cuprinde
totalitatea operelor care conţin o naraţiune, ce presupune povestirea, relatarea, nararea unor întâmplări, a unei
acţiuni la care participă diverse personaje. Cea dintâi problemă, ce trebuie rezolvată chiar dacă elevii nu
posedă noţiuni de teorie literară, este stabilirea genului literar căruia îi aparţine. Acest lucru se poate face
direct, fără a recurge la vreo definiţie, fără a se face apel la noţiunile de teorie literară. După o primă
lectură, repetată până la însuşirea sumară a conţinutului, se stabileşte că în textul respectiv se povesteşte
ceva (o întâmplare). După aceasta, se pot adresa întrebările:
Cine povesteşte?(autorul)
Cine săvârşeşte faptele, întâmplările povestite de autor?(se numesc personajele, individuale sau colective).

Aşadar, studiem un text în care se povesteşte ceva, în care apar personaje care participă la aceste
întâmplări. Autorul redă faptele săvârşite de personaje, povestind. De cele mai multe ori el nu participă la
acţiune. Un text literar îl atrage şi în captează pe copil cu cât acţiunea lui este mai concentrată, mai bine
redată şi condusă către punctul culminant şi deznodământ. Copilul urmăreşte conflictul dintre bine şi rău
în basme şi în povestiri, unde aceste două elemente contradictorii sunt mai bine conturate. El se bucură
sincer de succesul binelui, este tot timpul alături de eroul principal. Un rol însemnat în înţelegerea textului
epic îl are expoziţiunea, care oferă cadrul natural, timpul şi principalele personaje ale acţiunii. În unele texte,
aceste elemente apar clar de la început. În altele este necesar un comentariu asupra timpului în care are loc
acţiunea, pentru a se clarifica în mintea copiilor momentul respectiv. De multe ori personajele principale
apar la început. În textul literar „Bunicul” de B.Şt. Delavrancea, care are şi nuanţe lirice, expoziţiunea îl
înfăţişează pictural pe bunicul albit de vreme, cu ochii blânzi şi mângâietori, în consonanţă cu întreaga
desfăşurare a acţiunii. Învăţătorul poate atrage atenţia elevilor asupra faptului că, încă de la începutul
textului, scriitorul simte nevoia să prezinte locul şi timpul acţiunii şi principalele personaje cu trăsăturile
lor de caracter definitorii potrivit cărora acţionează.
Intriga textului – al doilea moment al subiectului, apare ca o motivare a acţiunii ce urmează,
uneori este inclusă chiar în expoziţiune. Ea determină desfăşurarea acţiunii şi, uneori, chiar
deznodământul. Astfel, în lectura „Vulpea bearcă” – Al. Odobescu – încă din fragmentul al doilea elevii
vor intui înţelegerea făcută între vânător şi slujitorul său, sătul de minciuni vânătoreşti, hotărât să plece, şi
vor înţelege de ce vânătorul a ciuntit coada vulpii în momentele următoare. În textul „Judecata vulpii” – P.
Ispirescu – elevii află, tot în al doilea fragment, de ce vulpea a închis şarpele înapoi în văgăună după ce
fusese eliberat de om. Aici se dezvăluie tocmai intriga poveştii. Sublinierea acestui moment al subiectului
unei creaţii literare epice are o importanţă deosebită pentru înţelegerea textului, dar şi pentru activitatea de
elaborare a compunerilor cu subiecte asemănătoare, care trebuie să aibă o motivaţie corespunzătoare. În
textele citite de şcolarii mici, desfăşurarea subiectului se reduce la una sau două idei principale, alteori ea
este mai amplă, cuprinzând mai multe momente.
Cunoscută fiind tendinţa unor copii de a trece uşor, chiar de a „sări” peste pasajele descriptive sau
peste cele în care se face fie o analiză psihologică, fie un comentariu, este recomandabil să se insiste
asupra acestor fragmente, să li se dezvăluie valenţele estetice şi afective, precum şi faptul că ele uşurează
înţelegerea deplină a textului. Analiza este orientată, în continuare, spre receptarea şi înţelegerea
punctului culminant, care este momentul cel mai captivant pentru orice cititor. Marcarea punctului culminant al unui text
constituie un bun prilej pentru a evidenţia trăsături de înaltă ţinută morală ale unor personaje. Astfel, în
povestirea „Arcaşul lui Ştefan”, punctul culminat îl constituie confruntarea dintre un bătrân arcaş
moldovean, căzut prizonier la tătari, şi însuşi hanul tătarilor. Acesta este impresionat de calităţile lui morale.
Bătrânul refuză să îngenuncheze în faţa duşmanului. Pentru el era o mare ruşine să se întoarcă la ai săi
învins, purtând cu el pecetea umilinţei, ceea ce scoate în evidenţă curajul şi demnitatea sa. Gestul hanului de a-l
lăsa liber şi de a-l copleşi cu daruri este o dovadă că cinstea, demnitatea şi curajul sunt mai puternice decât
forţa fizică. În unele cazuri, punctul culminant dezvăluie elemente comice care provoacă buna dispoziţie,
dar care au şi reale valenţe educative. Deznodământul unei naraţiuni nu trebuie privit doar ca sfârşitul
acţiunii, el nu încheie activitatea de analiză a textului, ci reprezintă un prilej în plus de reflecţii care
creează emoţii, satisfacţii pentru triumful binelui, al adevărului. Deznodământul poate cuprinde sau poate fi
completat cu o învăţătură, maximă, un proverb, izvorâte din înţelepciunea poporului nostru, din concepţia
lui despre viaţă. În aceste texte, ideile principale se desprind din acţiunea şi din comportarea personajelor.
Conţinutul tematic şi de idei poate fi desprins după parcurgerea integrală a textului:
Care este ideea centrală a textului?
Ce alte idei se mai desprind din acţiune?
În continuare, urmează analiza textului pentru a se afla cum procedează autorul ca să poată
transmite cititorului aceste idei, înfăţişarea unor momente, a unor întâmplări legate de
subiectul textului. Elevii vor fi orientaţi să observe că unele momente ale acţiunii prezintă cadrul, timpul,
împrejurările în care se petrec faptele, întâmplările, precum şi participanţii la acţiunea personajelor. Elevii
vor fi îndrumaţi să înţeleagă ordinea momentelor pentru a putea înţelege mai uşor mesajul operei şi pentru
a realiza mai uşor expunerea conţinutului textului respectiv cu
sublinierea a ceea ce are el mai semnificativ. Ei vor fi învăţaţi să facă o expunere clară şi gradată a conţinutului
unui text care conţine o naraţiune.
Există şi creaţii epice în versuri accesibile elevilor mici. Cea mai accesibilă şi mai îndrăgită de
copii este fabula. Ea este o creaţie epică în versuri, în care sunt înfăţişate, prin ceea ce fac nişte animale,
anumite obiceiuri rele cu referire la comportamentul unor oameni, în scopul de a le îndrepta. O astfel de
creaţie este „Musca la arat” de Al. Donici. Autorul povesteşte în versuri o întâmplare din lumea unor
vieţuitoare. Ideea desprinsă este „urâţenia lăudăroşiei cu munca altora”. Deznodământul fabulei conţine
chiar concluzia autorului, care face o paralelă între întâmplarea închipuită de el şi viaţa oamenilor.
Personajele – alegorice (care vorbesc şi se comportă ca nişte oameni) – se pot caracteriza uşor.
Modurile de exprimare sunt aici: povestirea, dialogul, comentariul (morala, învăţătura).
Aceste opere au o valoare educativă deosebită, educă şi simpatia faţă de fiinţele ce nu se pot apăra şi care
adeseori devin victime.