Acasă - Fănuș Neagu

Nuvela urmăreşte destinul unei familii alungată din satul Grădiștea de

pe malul Buzăului, în celălalt capăt al ţării,, şi anume în Maramureş.
Deşi plecase doar de numai cinci ani din satul
natal, bătrâna Gherghina doreşte să se întoarcă la origini pentru a-şi
găsi sfârșitul în propria casă. Dorul după locul din care a fost izgonită a
urmărit-o în permanenţă, a chemat-o necontenit, fapt pentru
care bătrâna nu a putut niciodată să se despartă de obârșii şi într-o zi
pleacă la drum alături de nepotul ei Eremia, proaspăt întors din armată.
Urcă în trenul care îi va lăsa în mijlocul câmpiei, într-o gară mică unde
vor fi recunoscuți de soţia şefului de gară, fostul lor vecin căruia îi
împrumutau plugul în fiecare primăvară.
Soţia acestuia îi invită în curte, îi omeneşte cu un codru
de pâine caldă şi îi sfătuieşte să aştepte că va sosi din sat un camion al
gospodăriei colective care-i va aduce până în sat. Ei parcurg drumul în
maşina condusă de Aurel Geană, poreclit Șontorogul din cauza unei
infirmităţi la un picior, ca urmare a unei întâmplări din copilărie. Când pe
coasta dealului se văd primele case bătrâna tresare de emoţie şi de
bucurie şi îl îndeamnă şi pe Eremia să se uite.
Ajunşi în faţa casei, cei doi intră în curte. Eremia îi spune Gherghinei
că ar trebui să întrebe cine-i preşedintele, dar aceasta, hotărâtă si pe un
ton imperativ, îi răspunde: ,, Intrăm aşa. E casa noastră. ''
Ceea ce bătrâna numeşte ,,casa noastră'' a suferit multe schimbări: a
fost transformată într-o instituţie publică. Ferestrele şi uşile au fost
vopsite în albastru, treptele de stejar erau tocite, potcoava care era fixată
să aducă noroc fusese smulsă. În interior îi întâmpină un miros de
motorină iar uşile sunt numerotate.
Bătrâna se îndreaptă către încăperea în care a locuit dintotdeauna. Îşi
revede camera unde a crescut nouă copii, i s-a născut nepotul, i-au
murit alți patru, precum şi soțul ei. Îi porunceşte primarului
să părăsească camera un sfert de ceas, întrucât venise aici să moară.
Ea se aşează pe scaun, îl roagă pe Eremia să-i cânte oda ,,Hai,Buzău,
Buzău'', lasă capul într-o parte şi moare.
Primarul, care la început i-a întâmpinat pe un ton ironic, se irită şi
îşi varsă furia pe Eremia care pleacă în ploaia şi vântul de afară,
reflexia stării sale.