ai-

Pe hotarul comunei Zagra se află deasemenea un dâmb cu

numele de Cetăţele sau Dâmbul Cetăţelelor, situat sub'pădurea
Corobana deasupra trecătoarei spre valea Burduului (e'ăfte Sâ1va)i
Dâmbul e lungăreţ, capătul dinspre sat e despărţit de rest prin
un şanţ semicercual cam de 6 metri lăţime şi 6 * . afunzime, care
se vede la prima privire că e opera omului şi nu a forţelor na-ţ
tu'rii. Din presupusa Cetatea n'a rămas nimic, dar şanţul e măr*
turie că trebue să fi existat. Are şi o legendăv
Cuvântul cetăţele e altcum dispărut din graiul de toate zilele
şi se păstrează numai ca numire a dâmbului. Cuvântul cetate însă
s'a păstrat până azi în graiul poporului. Aşa d. e. fiind cineva
răcit şi punându-se la căldură după cuptor, se zice în glumă că
„s'a pus după cetate". E o frază caracteristică pentru trecutul po­
porului nostru: a-se pune la- adăpostul Cetăţilor şi Cetăţelelor zi­
dite de Romani pentru vremuri de invasii barbare.
Facem apel la toţi intelectualii noştri să ne comunice unde
se păstrează astfel de numiri.

* *
*

Pamfil Grapini: Zimbrul în munţii rodneni

Ca dovadă întregitoare la cele scrise despre Zimbru de cătră

meritosul nostru folclorist I. Corbu, în Nr. 4 al revistei „Arhiva
Someşană", mai adaug şi eu din cele spuse mie cu graiu viu din
partea bunicului meu, — care era mare şi pasionat vânător şi
de capre negre şi de orice sălbătăcii, — următoarele:
Ca băiat mic mă uitam curios la grinda casei bunicului meu,
unde vedeam că stă un corn, şi întrebându-1 de unde îl are, l-am
rugat să mi-1 dea să mă joc cu cornul acela dela grindă. Bunicul
meu — îmi aduc bine aminte, — a zis: „Dragul meu nu-i slobod
să ţi-1 dau, că te-a împunge, că-i de bou sălbatic." Ce mirare, eu
nu ştiam de boi sălbatici, numai de boii noştri cei blânzi din
62

grajd, şi am avut mare respect de acel corn, şi nu l-am mai poftit.

Ştiu atâta că, întrebat de tata, el a spus că pe muntele
Zimbroaia care e în legătură cu munţii şi pădurile Moldovei, a
dat preste un bou sălbatic, şchiop de un picior, şi având cu el
puşca, dar purtând şi respect de o mamniţă aşa mare, care sforăia
pre. nări, poate şi de durere, l-a culcat la pământ pe un noroc,
şi apoi cu alţi însoţitori l-au.lovit în cap până a pierit, şi i-au
luat numai pielea, şi capul l-au adus în triumf acasă. Tot atunci
ar fi auzit mugete în depărtare, fiind avizaţi alţi boi prin sbieratul
celui ucis. La acel loc îi zic şi azi „Zimbroaia".