Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
BUCEGI Gura de Rai PDF
BUCEGI Gura de Rai PDF
http://www.independent-al.ro/mistere/izvoare-cu-proprietati-miraculoase.html
Dupa foarte multi ani, functia de Mare Preot trecuse la mai multi alesi de
ursitoare, pana la Deceneu, inzestrat si el de Zamolxis cu darul nemuririi. La un
an dupa ce Decebal murise in luptele cu cotropitorii romani, geto-dacii au trimis
un sol la Zamolxis, care era primit numai daca avea sufletul curat, dovedit prin
ritualul de a fi aruncat in sus cazand in sulite, iar atunci cand cel ales murea pe
loc, se considera ca este cel ales. Apoi, insusi Deceneu s-a dus la Zamolxis sa
obtina iertarea geto-dacilor, care se abatusera de la dreapta credinta.
Lasand la o parte legendele care s-au transmis pe cale orala timp de
milenii pana in zilele noastre, sa trecem in revista ce spun istoricii despre
„miezul” celor relatate.
Herodot, supranumit si parintele istoriei, declara ca getii se cred
nemuritori, iar cei care pier se duc la Zamolxis sau Gebeleizis, o fiinta divina.
Comentand „soliile” periodice, din patru in patru ani, la Zamolxis, Mircea
Eliade, unul dintre cei mai mari specialisti ai istoriei religiilor, concluzioneaza
ca sacrificiul „reactualiza raporturile directe dintre geti si zeul lor”.
Geograful Strabon scrie ca Zamolxis s-a retras pe culmea muntelui
sacru Kogaion, in apropierea unui rau cu apa limpede.
Dupa unii cercetatori, KOG-A-ION insemna „Capul Magnificului”,
fiind si denumirea Bucegilor. Aici se afla si Pestera Ialomitei, pe langa care
trece raul cu apa limpede si Sfinxul romanesc, situate pe platoul din apropierea
cabanei Babele. Acesta a suferit numai in ultima suta de ani serioase modificari,
in urma actiunii agentilor naturali, dar si a turistilor needucati, megalitul fiind, in
urma analizei unor fotografii si desene mai vechi, mult mai aproape de o
imagine in profil a unui urias chip uman, mai bine conturat sub anumite unghiuri
de lumina.
Asupra uriasei stanci sunt pareri pro si contra in randurile cercetatorilor,
unii optand pentru un capriciu al naturii, altii, pentru o sculptura gigantica.
Remarcand ca cercetarile nu s-au facut la baza Sfinxului romanesc,
acesta a revenit in actualitate la sfarsitul anilor ’70, cand cunoscutul cercetator
peruan Daniel Ruzo - care a descoperit in Peru sculpturi uriase, pentru
realizarea carora un popor necunoscut a folosit in urma cu circa douazeci de
milenii stanci naturale - a „radiografiat” Sfinxul si Varful Omu, un adevarat
focar de energie spirituala, dupa aprecierea unor persoane cu perceptii
extrasenzoriale. Cercetatorul sud-american nu a exclus posibilitatea ca unele
megalite din Bucegi sa fi fost prelucrate de oameni, ceea ce in lucrarile de
specialitate poarta denumirea de origine antropica, ipoteza sustinuta si de
profesorul Traian Naum.
Anul 1968, cand au loc cercetarile lui Daniel Ruzo, trebuie coroborat cu
un alt eveniment important pentru investigatiile la care ne referim. Este vorba de
mulajul executat fidel dupa cele 125 de tablouri reliefate in marmura de Cararra
pe originalul Columnei lui Traian care, dupa un lung stagiu de depozitare la
Roma, in subsolurile Lateranului, ale Forului Roman si ale Vaticanului,
intarzierea pricinuita de vitregia ultimului razboi mondial, a ajuns in sfarsit la
Bucuresti. Copia realizata din ciment-armat dupa originalul atribuit celui mai
mare architect al antichitatii, Apollodor din Damasc, ofera, dupa cum scrie
prof. univ. dr. Dumitru Tudor, „documentatia directa si vasta privitoare la
studierea tuturor problemelor legate de momentul cuceririi regatului dac si
inceputurile romanitatii de la nordul Dunarii”.
Adio secrete! In ultimile zile ale lunii iulie 2003 a avut loc forarea in interiorul
muntelui, insa totul s-a aflat la varfurile puterii de stat: adio secret! Masina a
forat mai intai dupa o ciudata deviatie a campului magnetic, apoi insa s-a
corectat traiectoria. Galeria semana cu un tunel de metrou, era perfect slefuita si
ducea pana la tunelul enigmatic descoperit din satelit. La capatul apropiat al
tunelului se afla o poarta imensa din piatra care se deplasase prin culisare spre
stanga. Inaintea acestei porti uriase se afla celebrul baraj energetic. Trei
oameni din prima echipa de interventie speciala s-au apropiat foarte mult de
barajul invizibil si l-au atins imprudent, murind pe loc de stop cardiac. Orice
obiect (roca, plastic, metal sau lemn) aruncat spre el se prefacea imediat in
praf fin. Doi generali de la Pentagon si consilierul prezidential american erau
acolo.
Marea Galerie Massini stia cel mai mult despre originea acestei descoperiri si
avea cunostinte despre cel putin un element care se gasea in sala cea mare
semisferica. Dincolo de barajul energetic redutabil, care a cauzat moartea a trei
oameni, se afla poarta imensa din roca solida. In peretele tunelului, in fata portii
se afla o zona patrata cu latura de 20 cm perfect finisata pe care era trasat cu
precizie un triunghi echilateral cu varful in sus.
Patratul slefuit se afla intre imensa poarta de piatra si barajul energetic
invizibil. Cezar a simtit ca exista o anumita compatibilitate intre energia
barajului si cea a lui, ceva in genul unei simpatii reciproce. Atingand usor cu
mana suprafata invizibila a barierei energetice, Cezar a simtit fine furnicaturi pe
piele. A inaintat si a trecut cu totul prin barajul care nu avea mai mult de un
centimetru grosime. Oficialii americani erau absolut uluiti.
Atingand triunghiul de pe patratul de roca slefuita, Cezar a deschis astfel
poarta uriasa de piatra care a culisat silentios in perete. Aceasta comanda unica
anula barajul energetic si deschidea totodata poarta de piatra. Marea Galerie
care se arata acum in toata splendoarea ei era luminata, fara sa contina
totusi nici-o sursa de lumina. In mod straniu, imediat dupa dezactivarea
primului baraj energetic de la intrarea in Marea Galerie, scutul semisferic urias
de la celalalt capat al ei s-a activat brusc trecand la un nivel de vibratie superior
si emitand o mare radiatie luminoasa.La o analiza mai atenta, peretele Marii
Galerii era acoperit ce parea sintetic dar crea senzatia ca are si o parte organica
in el. Avea culoarea petrolului dar reflexiile erau verzi si chiar albastru inchis.
Nuantele culorilor aveau un efect profund relaxant asupra psihicului si
modificau sensibil aprecierea corecta a distantei. Materialul peretelui era
oarecum aspru la pipait dar nu putea fi nici zgariat si nici indoit. Rezista la orice
tentativa de rupere, strapungere zgariere sau taiere. In mod straniu, flacarile
focului erau absorbite inauntrul sau: practic, focul nu putea subzista pe acel
material. Americanii au recunoscut ca materialul este o stranie combinatie intre
materia organica si cea anorganica. La 280 de metri galeria cotea brusc spre
dreapta intr-un unghi ascutit. La o distanta mult mai mare, in departare, se vedea
o lumina albastra feerica, ce scanteia ca o stea. Inregistrarile din satelit aratau
existenta unui spatiu imens la capatul Marii Galerii, dar acesta era si el protejat
de un ecran energetic. Lumina albastra de la capatul galeriei este doar reflexia
unei portiuni din scutul energetic protector al uriasei sali in forma de aula.
Mese gigantice pentru uriasi Incepand din fata, de la intrare, Sala Proiectiilor
contine un sir de mese imense din piatra, dispuse de-a lungul peretelui din
dreapta, urmand curbura acestuia. Similar,exista un alt sir de-a lungul peretelui
din stanga. Nici una dintre mese nu avea o inaltime mai mica de doi metri. Pe
grosimea placii de deasupra sunt taiate in relief, cu precizie, semne diferite dintr-
o scriere nemaivazuta care seamana cu caracterele cuneiforme din antichitate.
Scrierea contine si simboluri mai generale, cum ar fi triunghiul si cercul. Desi
semnele nu sunt vopsite, ele ies in evidenta printr-o usoara radiatie
fosforescenta, in culori diferite de la o masa la alta.
Giganti adevarati Cei care au construit intregul edificiu trebuie ca erau foarte
inalti, altfel nu se pot explica dimens. gigantice ale tuturor obiectelor din Sala
Proiectiilor.
O confirmare a existentei uriasilor pe teritoriul Romaniei o gasim in ziarul
Ziarul. "Echipa de la Ziarul este insotita de cercetatorul Vasile Rudan, care a
semnalat faptul ca "povestile" oamenilor din comuna Bozioru despre uriasii care
au locuit pe acele meleaguri au si dovada concreta: o necropola cu schelete de
uriasi. Aceasta a fost descoperita intamplator, in urma cu peste 20 de ani, cand s-
a hotarat ca in Scaieni sa se planteze o livada de meri. Sapand pe o colina,
satenii au descoperit schelete uriase, masurand in jur de 2,40 metri, chiar mai
mult. Dragoi Ilie, unul dintre cei care au lucrat atunci la livada de meri, ne duce
la fata locului. Pana la "culmea" unde fusesera plantati pomii, coboram in panta
abrupta, pe o ulita inecata de noroi.
O data ajunsi, nea Ilie ne arata intreaga livada, care acum nu mai rodeste: "Peste
tot sunt mormintele uriasilor. Faceam gropi, sa plantam puietii, cand dau de o
capatana de om, mare cat un dovleac de prasila. Nici ca mai vazusem asa ceva.
Ne uitam toti cruciti. Sap mai departe si dau si de niste oase de la picioare, cat
aracii de vie. O namila de om fusese raposatu".Exista multe legende care
amintesc despre vremurile cand pe Pamant traiau uriasi. Mitologiile sumeriana,
egipteana, hitita, greaca au un intreg "capitol" despre razboaiele purtate de zeii
cei batrani cu generatia titanica, fiinte de dimensiuni gigantice, zamislite de zei.
Pe atunci, spun legendele, pe Pamant traiau doar zeii. Gigantii aveau si alte
defecte in afara de statura colosala. Aveau mai multe brate, capete sau fete,
adesea doar un ochi in frunte, din care cauza erau numiti ciclopi, si erau cam
tantalai. Buni de munca grea, dar sa nu te fi aflat in calea lor cand se suparau.
Aruncau cu stanci colosale de se cutremura pamantul. Fiii "normali" ai zeilor s-
au folosit de giganti pentru a acapara puterea si a-i detrona pe zeii batrani.
Fotografia alaturata infatiseaza un schelet uman urias gasit de americani in Irak.
Lucrurile incep sa se lege ...).
See also: http://holygrail1.multiply.com/
Aflam si despre primele cercetari facute in Bucegi, inca din 1927, mai precis in
partea estica a masivului, pe Valea Ialomitei, intr-o zona cunoscuta sub numele
de "sapte izvoare". Misterele muntelui se impletesc cu anumite certitudini. Se
spune ca aici venea Zamolxe, zeul dacilor, sa bea apa. Dacii i-au spus "zona
nemuririi". Simbolul celor sapte izvoare era incrustat nu numai pe scuturile
dacilor, dar se gaseste si pe Columna lui Traian. Chiar in acest loc din Bucegi
exista un izvor a carui apa este cea mai pura din lume. ??n perioada 1927-
1935, aici s-au facut studii atat de catre cercetatorii romani, cat si de cei
francezi. Oamenii de stiinta au aratat ca incarcatura de bacterii din apa acestui
izvor este zero, un fapt unic in lume. Alte cercetari au fost realizate in anii 80.
Specialistii au constatat ca izvorul se "alimenteaza" dintr-un lac subteran
imens. Asta ne aduce aminte de legenda culoarelor subterane din munti! Cert e
ca debitul izvorului este de 4.000 de litri pe secunda. Toate aceste informatii au
fost secretizate de autoritatile comuniste.
Cutremur de o luna
De neclintit par a fi Muntii Bucegi, cand ii privesti de departe. Dar acest masiv
s-a cutremurat timp de o luna, in 1993. Doar pe parcursul lui august. Au fost
cateva sute de cutremure atunci. Erau si cate zece miscari telurice intr-o zi. De
intensitate mica. Cel mult cinci grade pe scara Richter. Prima oara am aflat
despre acel femomen tot de la tehnicianul statiei meteo de la Varful Omu.
"Devenisera deja obisnuinta. Zilnic se cutremurau Bucegii. Aici, la 2.505 metri
altitudine, la statia meteo, simteam mai tare cutremurele decat la baza
muntelui. Au fost doar niste crapaturi in peretii refugiului salvamont de la Omu.
Atat. Apoi cutremurele au incetat brusc. De atunci n-au mai fost", am aflat de la
Gheorghe Porancea. Statia meteo de la Omu n-a avut de suferit. E o cladire
solida, cu peretii de un metru grosime, bine infipta in stancamuntelui. Cabanele
din Bucegi au ramas in picioare. Nici caderi de bolovani n-au fost. Nu au fost
pagube materiale nici la baza muntelui, in Busteni.
Ce spun specialistii
GURA DE RAI
“Nu este ciment, nici argila si nici vreun alt adeziv cunoscut si folosit de-a
lungul istoriei pâna azi. Probabil ca respectivul liant, de o duritate extrema, nici
nu are corespondent pe Terra”, a spus profesorul Ionita. La o prima examinare,
straniul obiect a fost datat cu o vechime de cel putin 2.000 de ani. Restul
misterului va fi elucidat doar daca specialistii vor reusi sa stabileasca atât
provenienta si menirea obiectului descoperit, cât si compozitia adezivului
necunoscut, folosit la constructia lui.
La putina vreme dupa descoperirea OZN-ului din piatra, profesorul Ionita a avut
surpriza sa gaseasca, in perimetrul aceluiasi sit arheologic, un alt obiect la fel de
misterios. De data aceasta, era vorba de o structura aducând pregnant cu profilul
celebrului Sfinx, din masivul Bucegi. Obiectul, cu o greutate de 2,5 kilograme
si, in mod ciudat, cu exact aceeasi inaltime de 14 centimetri, ca si OZN-ul
pomenit anterior, s-a dovedit a fi, la rândul lui, o creatie produsa in mod
constient. Sfinxul miniatural descoperit pe Ceahlau este asezat pe un mic
piedestal din piatra, metoda si materialul de imbinare ramânând deocamdata la
fel ca si in cazul precedent, cu desavârsire necunoscute. Conform primelor
concluzii care s-au tras dupa descoperirea facuta, obiectul ar avea o vechime
oarecum egala cu cea a OZN-ului pietrificat, adica de aproximativ 2.000 de ani,
iar menirea sa initiala a fost, cel mai probabil, de folosire ca obiect de cult.
Asemanarea izbitoare cu Sfinxul din Bucegi este insa de natura sa intareasca o
ipoteza care, ani la rând, a ramas doar la stadiul de simpla presupunere: aceea ca
si bine cunoscutul Sfinx, la rândul lui, a fost sculptat in mod constient, cu
scopuri inca necunoscute, servind mai apoi drept model pentru unele copii
facute de civilizatiile existente cu mii de ani in urma, pe teritoriul actual al tarii
noastre.
Lup, lupii, noţiune care face parte din dicţionarul tracic. Numele lupului nu e
atestat in dacă şi tracã, dar a putut fi dedus. In trecutul tracilor de la nordul
Dunării, adică al dacilor sau geţilor, lupul a ocupat un loc important. Orice
istorie a românilor descrie steagul dacic care avea cap de lup si coadă de balaur.
Steagul dacic rãmâne extrem de important prin semnificaţiile pe care le
comportă. Dupã N. Iorga, şarpele, balaurul din steagul dacic nu e „numai un
simbol animalic, ci esenţa religiei strămoşeşti". Cu alte cuvinte stindardul dacic
avea o semnificaţie spirituală şi aşa cum o presupunem pentru balaur, trebuie s-o
presupunem şi pentru lup.
In "De la Zalmoxis la Gengis-Han" Mircea Eliade avansează o interpetare a
acestui simbol sub titlul Dacii şi lupii. Ea pleacă de la numele de daoi pe care-1
dă Strabon dacilor şi de la substantivul daos, care in frigiană înseamnă lup. Daoi
ar insemna lupii. Rădăcina cuvintului ar fi dhău — a apăsa, a stringe, a sugruma,
din care derivã iliricul dhaunos — lup, zeul Daunus, sau alt zeu, trac, al
războiului Kandaon sau lidianul Kamdaules. Mircea Eliade îşi alege exemplele
din aria lingvistică de sigură înrudire eu tracii şi cu dacii. Oraşul Daousdava, din
Moesia inferior, intre Dunăre fi Balcani, însemna „satul lupilor". O ramură scită
care bîntuia la răsărit de Caspica se numea daoi, dupã latini Dahae, iar dupã
greci daai, foarte probabil din rădăcina iraniană dahae — lup. La sud de Caspica
era Hyrcania, în iraniana de răsărit Vehrkana, in cea de apus Varkana, din
rădăcina vehrka — lup. Toate înseamnă „ţara lupilor". La Arcadia erau lycaonii,
după cum Lycaonia sau Lucaonia în Asia Mică. Laconia spartanilor ţine tot de
această rădăcină. Exista tot în Arcadia un Zeus Lycaios, după cum exista şi un
Apollon Lycagenetul. Lyca corespunde lui lup, iar Apollo este cel născut din
lupoaică. Exemplele lui Mircea Eliade sînt mai numeroase şi ele pot fi sporite.
Demonstraţia este făcută din unghiul antropologic al popoarelor care poartă
numele unul animal, în cazul nostru, al lupului. Explicaţia prezenţei capului de
lup pe steagul dacilor trebuie căutată aici. Mai complicat este ritualul de iniţiere
al tinerilor lupi, adică al tinerilor organizaţi în asociaţii bărbăteşti închise al
căror rost este de a trece acele examene care să-i facă să semene cu carnasiera pe
care şi-au ales-o ca emblemă. De obicei, cel care vrea să împrumute pină la
confundare calităţile fiarei pe care o vînează este vînătorul. Ucigînd-o,
îmbrăcîndu-i pielea el se transforma în animalul-zeu. Carnasierul este modelul
exemplar al războinicului. Este interesant că dansuri ale lupilor se joacă de
anumite triburi înaintea plecării Ia război.
Pentru Mircea Eliade dacii sînt o confrerie războinică al cărei simbol a fost
lupul. Dificultatea ar fi aceea a deosebirii de nume : dacii (deci lupii) sînt tracii
nord dunăreni din vest, pe cînd cei din răsărit se numesc geţi. Sînt şi aceştia tot
lupi ? Exemplele privind Hercynia, deci orientul, ar fi un răspuns. Dar mai sînt
si altele. Răsăritul se închina şi el lupului. Persanii aveau un stindard cu lup. In
Turkestan s-a păstrat imaginea unui stindard compus dintr-un cap de lup si un
dragon. In nord-vestul Iranului si in Armenia, corpurile de elită ale ostaşilor
purtau stindarde cu dragoni. Informaţiile ni le dă Mircea Eliade. Asemenea
stindarde au pătruns si în armata romană. Dat fiind că ea era alcătuită din
elemente etnice răsăritene, faptul nu e de mirare. Dar ceea ce vrea să retină
Mircea Eliade este frecvenţa simbolului lupului la traci, la iranieni si la germani.
La aceştia din urmă el menţionează obiceiul de a îmbrăca blana animalului (lup
sau urs) ca si frecvenţa numelui Wulf-Wolf. (Apostolul creştin al goţilor se
numea Wulfila). Dacă răsfoim cărţile literaturii române lupul ne apare ca
personaj la Mihail Sadoveanu de mai multe ori ca si la Vasile Voiculescu, care i-
a închinat câteva povestiri memorabile între care Luparul, Spiridon Popescu, alt
scriitor al „Vieţii Româneşti" îndrăgostit de vînătoare ca si Sadoveanu, a scris o
carte de însemnări despre vînătorile de lupi. Este o carte scrisă cu ştiinţă despre
obiceiurile lupului si mijloacele cu care trebuie să fie prins. I.G. Vissarion a
istorisit şi el cum se prinde lupul în capcană. Mai toţi scriitorii care au avut şi
patima vînătorii au scris despre lupi. Dinu Nicodim a compus o carte mare
intitulată Lupii. Alături de Vasile Voiculescu la care lupul capătă o proiecţie
mitică se află însă poetii. Dintre poeziile literaturii române închinate faimoasei si
totemicei jivine citam aici Lupul de Octavian Goga.
"Te-am auzit cum hăuleai departe,
Infiorînd pădurea-nzăpezită,
Bătrîne lup, cu gura istovită,
Etern pribeag al câmpurilor moarte.
Te-am auzit cum hăuleai departe
Te-am auzit, şi-n ceasurile grele
Ce mă gonesc cu vifore turbate,
Am priceput chemarea ta de frate,
Şi-am priceput că-n noaptea fără stele
Tu eşti tovarăş visurilor mele...
Tu, numai tu, neîmiblînztã fiară,
Ce-ţi strigi pustiei patima flămândă,
Şi-n prigonirea cîinilor la pîndă,
Iţi plîngi prin codri ura solitară
Tu înţelegi un suflet fără tară...”
Stindardul geto-dac
Dacã dupã cum se poate vedea mai sus lupul este un simbol solar (Lupul Alb);
el poate fi si un simbol pãmântean, chiar chtonic, amintind întru aceasta lupoaica
lui Romulus si Remus. Hades de asemenea îmbrãca o hainã din blanã de lup, iar
zeul mortii la etrusci avea urechi de lup.
În imaginile din evul mediu european, vrãjitorii cel mai ades se prefãceau în lupi
pentru a merge la sabat, iar vrãjitoarele purtau la aceleasi ocazii jartiere din
blanã de lup. Credinta în licantropi sau vârcolaci este atestatã în Europa din
antichitate. (Vergilius o mentioneazã.) Potrivit lui Collin de Placy, Bodin
povesteste cã în anul 1542, într-o dimineatã, au fost vãzuti circa o sutã cincizeci
de vârcolaci într-o piatã din Constantinopol; iar mitologia scandinavã îl
înfãtiseazã pe lup ca un devorator de astre.
Astfel simbolistica lupului este ambivalentã, Lupul Alb solar, Protectorul, cãruia
i se opune lycantropul devoratorul luminii. (Vârcolacii mãnâncã luna.)
Ca simbol totemic Lupul Alb ar putea fi Tatãl Primar cel care învingând
licantropul devine simbolic lup precum Dragos ucigând bourul devine el însusi
Bour si strãmos protector al Moldovei.
http://www.gk.ro/sarmizegetusa/armata_daca/stindard.htm
Motto:
Axis Mundi
http://www.dacii.ro/revista/42/4special.htm
Mihai Marin/alpinet.ro
In urma cercetarilor
a rezultat ca acest centru are o activitate ciclica (prezentind
maxime si minime), cu perioada de un an. Din datele provenite
din traditie rezulta ca aceste cicluri anuale sint inscrise in niste
cicluri mult mai mari, care se intind pe milioane de ani. Un ciclu
complet, in traditia vedica, se regaseste sub denumirea de
Mahayuga. Un ciclu Mahayuga se compune din patru yuga, sau
virste ale umanitatii. Aceste patru perioade nu sint egale. O
serie de argumente pledeaza pentru ipoteza ca, incepind cu
anul 1986, intensitatea activitatii cerului a depasit”pragul de
latenta”, urmind si in prezent o crestere accelerata. Zona care
contine acest centru este Sanctuarul principal al Kogayonului,
deci “Muntele Sacru” al dacilor. Aflat in Bucegi, el se compune
din 3 trepte supreme de initiere, la care se adauga alte 12,
superioare, precum si numeroase trepte inferioare de
“invatatura”, accesibile numai initiatilor. Teoria prezentata de
Cristina Pinculescu la televiziune, radio si in presa a suscitat un
viu interes, cercetatori de renume din intreaga lume aratindu-
se interesati de “straniile fenomene” din muntii nostri.
http://2012en.wordpress.com/2008/10/06/centrul-energetic-
al-pamantului-se-afla-in-bucegi/
Iata-ma in Piramida Luminii Celeste, unde m-a condus Zen, ghidul meu
spiritual, iar acolo ma atepta NVATATORUL.
L-am urmat, spre surprinderea mea, intr-o incapere despre a carei
existenta inca nu stiam: Camera Nordica.
INVATATORUL a sppus:
Stiati ca?....
Kogaionon ].
{Fig. 9}.
Era clar ca sintem in locul unde multimi uriase de daci (sau alte
populatii muresene si simeriene) se adunau pe Uroi pentru a
venera un eveniment cosmic care avea loc pe Cerul Nordic, la
Apus de Soare. Or, dupa parerea noastra, nu Dealul Uroi este
Muntele Sfint, ci tocmai acest eveneniment ceresc, oglindit
topografic cu formidabile marcari pamintesti, reprezinta
Kogaiononul, Muntele Sfint al dacilor, care e in cer, nu pe
pamint (atragem atentia ca si Constelatia Dragonului are forma
unui munte). Adica, de fapt, Kogaiononul este un algoritm
cosmogonic ritualic, un munte ceresc care se oglindeste in
constructile magnifice ale dacilor. S-ar putea, deci, ca el sa fie
construit in mai multe exemplare asemanatoare geometric. Asa
am descoperit ca dealul Uroi este doar unul din cele 4
Kogaionoane pe care noi le-am identificat pina acum (din
considerente legate de protejarea acelor locuri de invazia
cautatorilor de comori noi nu dam aici localizarea lor
topografica), iar asa zisele cetati dacice sint marcarile celor 16
stele ale Dragonului, cunoscute pe atunci, deci locuri sacre,
adica temple dacice si nu cetati de aparare sau de refugiu.
Anume functiile lor religioase lamuresc si efortul uman cu care
au fost construite, si finetea cioplirii pietrelor, si poezia
amplasarii lor, si enormele terase din apropierea cetatilor, pe
care dacii isi asezau, probabil, salasele de pelerini, si
adevaratele drumuri care inconjoara zidurile dace, drumuri pe
care multimile inconjurau ritualic templul.
Dar care Pol Nordic Ceresc? Cel din anul cind s-a intimplat
evenimentul pe care dacii l-au insemnat cu atita geniu?
Se stie ca Polul Nord Ceresc, care se apropie actualmente de
Steaua Alfa a Ursei Mici, efectueaza o mare rotatie, numita
precesiune, cu durata de 25725 ani. Minunea este ca acest
numar se imparte exact la 5, anii care treceau la geti, cum
sustine Herodot, de la un sacrificiu uman la altul. Minunea e ca
cercul acestei uriase precesiuni, care face ca punctul de
echinoctiu al Soarelui sa fie in fiecare an deplasat, inconjoara o
singura constelatie - Dragonul, si o intretaie intr-un singur
punct, apropiat de Alfa Dragonului.
Daca unim cu o linie dreapta steaua Lamda din coada
Dragonului cu steaua Epsilon, care marcheaza picioarele lui,
obtinem un exceptional ceas cosmic. Rotatia zilnica a
Dragonului in jurul Polului Nord Ceresc ne arata cu exactitate
ora, ba chiar si minutele zilei si, mai ales, noptii, iar locul
Polului Nord Ceresc fata de aceasta linie ne va indica numarul
de solstitii care au trecut de la evenimentul care ne intereseaza
{Fig. 12}
Laura Guraliuc
Despre credinţa în nemurire la daci şi la celţi
Una dintre cele mai importante prezentari ale lui Zamolxis ne-a fost lasata de
Herodot in Istorii: ”Getii sunt cei mai viteji si cei mai drepti dintre traci (IV, 93).
Iata in ce mod sunt ei nemuritori. Ei nu cred ca mor, dar cred ca cei care au
raposat merg la zeul Zamolxis; unii din ei dau acestui zeu numele de Gebeleizis
(IV, 94)”. Este foarte cunoscuta ipoteza prezentata de el (dar pe care nici el nu o
crede) cum ca Zamolxis ar fi fost sclavul lui Pythagoras. Se poate deduce de aici
faptul ca religia lui Zamolxis era foarte apropiata de invatatura lui Pythagoras.
In “Istoria Celtilor, galilor si germanilor”, Simon Pelloutier il cita pe Suidas care
spunea ca Pythagoras studiase intai cu Pherekides din Scyros, iar apoi cu Abaris
Hiperboreaul. Se spune ca acesta calatorea calare pe o sageata. Era poate vorba
de calatorii extatice. Abaris era infatisat ca un poet de origine scythica, preot al
lui Apollo. Deci Pythagoras a cunoscut invataturile tracilor. Asemanarea dintre
cele doua invataturi trebuia sa cuprinda ceea ce caracteriza invatatura lui
Pythagoras, anume credinta in transmigratia sufletelor.
Getii nu credeau intr-o inviere de tipul celor crestine. Ei se numeau nemuritori,
deoarece credeau in indestructibilitatea Eu-lui prin moarte si revenirea lui in alt
trup.
Aceeasi credinta exista si la celti. Diodor din Sicilia, in Biblioteca Istorica,
spunea despre gali: “Ei nu se feresc de moarte. S-a inradacinat la ei credinta pe
care o avea Pythagoras despre nemurirea sufletului omenesc care, dupa un
numar anumit de ani, ar intra intr-un alt trup si ar incepe o noua viata. (5,
XXVIII). Galii, ca si getii, sacrifica barbati indeosebi cand vor sa afle ce se va
intampla in legatura cu unele imprejurari de seama. Ei jertfesc un om caruia ii
infig sabia in piept, deasupra diafragmei, si, dupa felul cum se prabuseste
victima, … prorocesc ce se va intampla (5, XXXI)” .
Cat de mult seamana cu ritualul prin care isi trimiteau getii solul la Zamolxis
descris de Herodot: “La fiecare cinci ani, ei trimit cate unul dintre dansii,
desemnat de sorti, ca sol la Zamolxis si il insarcineaza cu toate cate le cer
fiecare; iata cum il trimit: se pun la rand si iau trei sulite; altii luand pe cel
destinat a fi trimis catre Zamolxis de maini si de picioare il ridica sus si il arunca
pe varful sulielor; daca, in caderea lui, solul e strapuns si moare, ei cred ca zeul
le este favorabil; daca insa el nu moare, ei il invinuesc pe trimisul acela si zic ca
este un om rau; dupa ce au aruncat vina asupra acestuia, trimit un altul (in locul
lui); instructiunile se dau victimei cand e inca in viata (IV, 94)”
In De Bello Gallico, Caesar afirma: “Druizii urmaresc mai ales sa-i invete ca
sufletele nu pier, ci ca, dupa moarte, trec de la unii la altii. Druizii socotesc ca
aceste invataturi nu se cade a fi incredintate scrisului (VI, cap. 14)”. Galii se
considerau coboratori din Zeul Mortilor (al duhurilor). Aceasta ar simboliza ca
duhurile din taramul mortii se reincarneaza in oameni.
Cele relatate de Herodot despre sala in care-si primea Zamolxis oaspetii ar trebui
puse in legatura cu invatatura predata de marele preot neofitilor si cu ritualurile
de initiere ale acestora. Pestera, ca si locuinta subterana de care vorbea acelasi
Herodot, reprezinta un mormant, dar si o matrice. Simbolic, in ea neofitul moare
ca sa se nasca a doua oara ca initiat.
Relativ la credintele initiatilor lui Zamolxis suntem indreptatiti sa spunem ca ele
corespundeau celor orfice si pytagoreice. Scrierile lui Iordanes si ruinele
templelor de la Sarmizegetusa dacica atesta ca marii preoti geti, ca si orficii, au
incurajat studiul si cunoasterea lumii fizice, dar, la fel ca si Pythagoras si preotii
druizi, ei au interzis consemnarea in scris si au impus memorarea si transmiterea
pe cale orala a invataturilor.
Se pare ca radacinile cultului lui Zamolxis coboara spre vatra comuna a indo-
Urmarind absida centrala a marelui sanctuar s-a ajuns la concluzia ca anul era
impartit in trei trimestre de 13, 21 si din nou 13 saptamani (cel doua grupari de
stalpi contin: prima 13 stalpi si a doua 21 de stalpi). Interesant este faptul ca cele
de 21 de saptamani corespund "perioadei vegetative" a vitei de vie si altor cateva
culturi, perioada ce probabil constituia o durata distincta din an, mai ales pentru
un popor de agricultori si pastori.
.
.
.
.
.
Ritualurile initiatice ale zeului Mithra se caracterizau prin:
Civilizatia dacica
Cand spui daci, spui Sarmizegetusa. Iar cand spui Sarmizegetusa, te gandesti la
Ulpia Traiana Sarmizegetusa, cetatile Blidaru sau Costesti. Se vorbeste mai
putin despre adevarata capitala a Daciei, Sarmizegetusa Regia (aflata la doar 40
km de Ulpia), creata in totalitate de populatia traitoare pe aceste meleaguri.
Dacii nu au fost numai "cei mai viteji si mai drepti dintre traci". Ei au fost in
primul rand constructori desavirsiti, astronomi, siderurgisti, experti in strategie
militara. Sarmizegetusa Regia nu este o singura cetate, ci un colos, alcatuit din
sute de cetati, raspindite pe 5000 de kilometri patrati.
La cca. 100 m est de cetate, pe doua terase, se afla zona sacra, la care duce un
drum pavat cu lespezi de calcar, calea de acces terminându-se într-o piateta. În
acest spatiu au fost amplasate sanctuare de plan rectangular si circular, unele
fiind construite din piatra de calcar, iar altele din andezit. Asezarea civila
formata din cartierele de est si de vest, se întindea pe câteva zeci de terase,
constituind cel mai amplu complex de locuire dacica documentat pâna în
prezent. Aici se aflau grupuri de locuinte, ateliere mestesugaresti, depozite,
hambare, instalatii de captare si distribuire a apei potabile. Într-una din aceste
locuinte a fost descoperit celebrul vas ceramic cu stampila " DECEBALUS PER
SCORILO ". Dupa victoria asupra dacilor, în urma sângeroaselor razboaie din
anii 101-102 si 105-106, romanii au cantonat temporar în cetate o garnizoana
formata din detasamente ale Legiunii IV Flavia Felix.
SANCTUARELE
Micul sanctuar rotund este alcatuit din 114 piese dintre care 13 sunt lespezi, iar
101 sunt stâlpi. Cei 101 stâlpi sunt împartiti de cele 13 lespezi în 13 grupari în
urmatoarea ordine: 8 grupe de 8 stâlpi, 1 de 7 stâlpi, 3 de 8 stâlpi si una de 6
stâlpi.
Micul sanctuar rotund întruchipeaza un calendar solar: - 1 stâlp = 1 zi - 1
lespede = 1 marcaj pentru o saptamâna si pentru un an - numaratoarea poate
începe de lânga oricare lespede - un an se atinge prin 3 rotatii complete + 8
saptamâni - se marcheaza anul scurs pe lespedea la care s-a ajuns - se începe
noul an de la stâlpul urmator - se efectueaza un ciclu de 13 ani (pâna se
marcheaza toate lespezile) - în acest interval anul dacic ramâne în urma cu 1 zi
fata de anul tropic si se aplica corectia de o zi - din cauza celor 2 saptamâni de 6
si 7 zile durata anilor fluctueaza dând urmatoarea succesiune: 364-366-365-366-
365-364-366-365-364-367 - singurul deficit al acestui sanctuar este nevoia de a
tine minte saptamânile, impediment ce poate fi usor înlaturat prin calcularea
punctului unde se termina anul nou si marcarea lui. - structura simpla a
calendarului îl indica ca fiind unul civil.
SANCTUARELE D REPTUNGHIULARE
Unul pe terasa mai înalta de 6x10 tamburi, pe terasa de jos unul de 5x3, unul de
5x3 si unul de 4x13+7. Ipoteza ca si acestea sa fi fost folosite la masurarea
timpului nu sta în picioare în fata mea, desi ultimul ar oferi calendarului dacic la
un interval de 2275 de ani dacici o diferenta practic nula fata de anul tropic. În
combaterea teoriei de mai sus ma bazez pe mai multe lucruri: - sanctuarul mare
dreptunghiular s-ar baza pe corectarea ciclurilor de 13 ani lucru de care
sanctuarul mare rotund ar fi în corelatie nu are nevoie - parcurgerea lui nu e
naturala - cât despre "reforma calendarului dacic" (cei 7 tamburi adaugati
sanctuarului) nu cred ca modalitatea dacilor de a face un calendar mai bun -
sanctuarul dreptunghic în discutie a fost construit înaintea celui rotund deci nu
avea cum sa-l completeze Acestea erau probabil salase religioase despre care nu
avem nici o informatie deci speculatiile nu-si au rostul.
Zamolxis
Zamolxis - Mitul
Controversele asupra calitatii de zeu sau de om a lui Zamolxis (in alte rostiri
Zalmoxis) au inceput cam odata cu primele stiri despre el (Herodot) si nu s-au
incheiat nici acum. Totusi, fluctuatia interpretarilor moderne, bizuite pe
informatiile antice scrise (caci nimeni nu a cercetat inca intr-adevar stiintific
urmele posibile ale mitologiei Daciei in folclorul si in ritualul unor datini din
Romania - cu exceptia lui Adrian Bucurescu in Dacia Secreta), sugereaza figura
complexa a zeului. Dar, in primul rand, se observa in aceasta figura, ca insusiri
esentiale, doua ce sunt greu de separat in mitologie: zeul mesianic si eroul
civilizator. O examinare mai atenta aminteste de o similitudine de la mari
departari geografice ( cu atat mai mult, fiind exclusa orice comunicare prin
circulatia tematica a miturilor): Quetzalcoatl.
Ca zeu, Zamolxis nu putea sa fi fost venerat in ritualurile htonice: din retragerea
sa vremelnica in pestera (care, in lumina ipotezelor arheologice de azi, ar fi
putut sa fie un palat subteran, poate cu iesire secreta) nu rezulta nici moartea
mistica, nici inhumarea simbolica, iar intoarcerea sa nu este inviere osiriaca, ci a
doua venire. Tot ca zeu, Zamolxis nu a putut fi venerat in locul lui Gebeleizis,
pe care l-ar fi absorbit prin sincretism, deoarece Gebelezis era zeul miscarilor
atmosferice, in norii caruia se trageau salve de sageti, fapt lesne de inteles la un
popor cultivand grane si vita de vie; era insa deci Zamolxis un zeu al cerului
senin? pesemne ca nu, sau cel putin nu al cerului ca bolta imediata, ci al unui cer
mistic, socotit sediul sau discret, unde erau trimisi cei mai buni tineri ca soli
aruncati in suliti.
Comparatiile fonetice cu numele zeitei trace Zemelo, vadit htonica, sau cu al
zeului htonic lituan Zjameluks nu par sa aiba temei (consonanta nefiind
argument in comparatiile onomastice, cu atat mai putin aici, unde asemanarea
intre radacini este foarte vaga).
Ca erou civilizator, Zamolxis vadeste cateva atribute de baza: comunicarea cel
putin a doua stiinte fundamentale pentru antichitate, astonomia si medicina,
propagate de el fara alura de miracol, deci nu pe cale divina (ca Apollo
Medicus); educatia morala a populatiei si instruirea ei filososfica; organizarea
unui sistem religios, cu doctrina teologica si cu investitura scaerdotala;
contributia (dupa unii autori antici, directa) la organizarea politica a tarii
pastorite, din care nu a lipsit si introducerea deprinderii ospetelr cu discutii
intelectuale (ceea ce rezulta clar din textul lui Herodot).
Oricat ar fi de regretabile lacunele produse de pierderea unor opere
fundamentale (cel putin a presupusei carti scrise de imparatul Traian), nu putem
spune nici ca penuria de documente e totala: cele care sunt ne ajuta in afirmatia
ca, pana sa fi dobandit cultul de zeu, Zamolxis trebuie sa fi fost venerat mult
vreme ca invatator si ca model arhetipal.
Orice incercare de a sintetiza figura cestei divinitati enigmatice si complexe va fi
negresit intampinata de unicitatea lui Zamolxis in panteonul universal; rarele
similitudini sunt aparente si sunt mai curand coincidente nemotivate structural.
Socotit daimon de Herodot, erou zeificat de Strabon, mag si medic al sufletului
de Platon, rege filosof de Iordanes, in antichitate, apoi zeu celest (V. Parvan, M.
Eliade), uneori chiar saman arhetipal (E.R.Dodds), in cercetarile moderne -
Zamolxis este mai presus de orice simbolul esential al modului de existenta a
unui popor: retragerea vremelnica a zeului in pestera sa sugereaza practica unor
mistere initiatice, dupa cum trimiterea periodica a solului aruncat in suliti si ales
dintre cei mai buni confirma aparteneta integrala si vesnica a omului la substanta
cosmica.
Material preluat din "Miturile Esentiale" a lui Victor Kernbach
Astrologia in Dacia
ASTROLOGIA IN DACIA
Dacii, departe de a fi un popor barbar si neinstruit, au fost un popor cu o culturã
si o spiritualitate deosebitã, cu informatii precise în multe domenii, inclusiv
legate de mersul si influenta astrelor.
Astãzi se cunoaste cã dacii aveau cunostinte astronomice foarte avansate: de
exemplu, anul dacic totaliza 365,242197 zile, pe când anul astronomic modern a
fost calculat la 365,242198 zile, astfel precizia calculului dacic era uimitor de
exactã pentru vremea respectivã (de cinci ori mai precis decât calendarul iulian
folosit de romani).
.
Zamolxis, eroul si zeul civilizator
„Astfel se spune cã un oarecare get, numit Zamolxe, a fost sclavul lui Pitagora.
De la filosof a obtinut oarecare informatii despre fenomenele ceresti, în timpul
peregrinãrii sale in Egipt. Întors în patrie, Zamolxe a dobândit respectul
cârmuitorilor si pe cel al poporului, ca tãlmacitor al fenomenelor ceresti. În cele
din urmã a izbutit sa-l convingã pe rege sã si-l facã asociat, ca pe un om ce avea
însusirea de a dezvãlui vointa zeilor.” (Strabon, Geografia,VII ,3,5)
Diodor din Sicilia afirmã: "Zamolxe pretindea cã lui îi dãduse legile Hestia".
Este vorba despre legile belagine (legile frumoase), un cod moral si spiritual de
viatã de care amintesc multi autori antici, care astãzi este însã necunoscut. Este
posibil ca si informatiile spirituale si stiintifice, inclusiv astronomice/astrologice,
sã aibã aceeasi sursã: comunicarea cu zeita Hestia sau cu alte entitãti spirituale.
Sunt istorici astãzi care considerã cã Hestia ar fi fost o persoanã realã, o
conducãtoare politicã si/sau religioasã din epoca neolitcã a matriarhatului,
zeificatã de cãtre daci dupã moartea ei. La romani, zeita Hestia era veneratã sub
numele de Vesta.
În astrologie existã un asteroid cu acest nume, Vesta, care are semnificatia
„pãstrãtoarea flãcãrii”, a adevãrului si a altor valori spirituale si culturale
naturale, având puteri transformatoare si creatoare (sexuale). Vesta este de o
importantã specialã pentru cei care au o simtul unei misiuni sau unui scop în
viatã, creând mediul prielnic pentru împlinirea acesteia.
Zamolxis are ca si corespondent astrologic pe Saturn, acest lucru derivând atât
din etimologia cuvântului (zal=zeu, mox=mos, bãtrân), cât si din filosofia de
viatã simplã si naturalã, asceticã uneori, pe care a predat-o getodacilor.
O confirmare a acestei legãturi spirituale initiatice între Zamolxis si Vesta
(Hestia) o gãsim în astrograma natalã a României, care este reprezentativã
pentru poporul român, trecutul si viitorul lui. (5 februarie 1859, ora localã 2:42
PM, Bucuresti).
În tema natalã a României, Saturn este retrograd (corespunzând inaccesibilitãtii
lui Zamolxis, disparitiei lui dintre geti pentru trei ani si reaparitia lui bruscã dupã
aceea) situat în casa II a valorilor materiale si spirituale. Zamolxis fiind
considerat cel care a pus bazele filosofiei si stilului de viatã al poporului român,
a valorilor lui, care se pãstreazã nealterate pânã în zilele noastre (fapt sprijinit
astrologic de receptia mutualã între Saturn -Zamolxis- si Soare -poporul român:
Saturn în domiciliul Soarelui, în Leu, Soarele în domiciliul lui Saturn,
Vãrsãtorul).
Vesta în tema natalã a României este situatã în opozitie EXACTÃ cu Saturn (cu
un orb de numai 8 minute, în plus fiind si aplicantã), în semnul altruist si
dezinteresat al Vãrsãtorului, în casa VIII, accentuându-se aceastã axã a
sistemului de valori (casele II – VIII).
Aceastã legãturã atât de strânsã dintre Saturn si Vesta, poate fi consideratã o
mãrturie astrologicã în favoarea afirmatiei lui Diodor din Sicilia despre legile pe
care Hestia le-a dat lui Zamolxe spre a fi împãrtãsite oamenilor, ca ei sã trãiascã
mai bine si mai corect.
Articol scris de Radu Moisoiu webmaster http://astral.idilis.ro/
Frica de duhuri
Daca intri mai adanc in Tara Fagarasului, in jos de Zarnesti, si intrebi de drumul
catre “Templu”, nimeni nu stie sa-ti raspunda.
Chiar si majoritatea localnicilor din Sinca Veche ridica din umeri. intr-un tarziu,
ne lamureste mos Toader, un batran uscativ, asezat la umbra, pe lavita de la
poarta: „E sus, langa culme. Pe langa politie, iesiti in camp si, de la cruce, in
stanga”. Scotoceste intr-un pachet mototolit si pescuieste o tigara stafidita. O
aprinde, trage cu sete din ea si intinde mana catre casele din jur: „Ai mai tineri
chiar nu stiu de locul asta. Altii, care stiu unde este, nu vor sa spuna. Nu le place
sa vorbeasca de el. Li-i teama de duhuri, de nestiut..., mai stiu eu ce sa zic?“.
Tace indelung, apoi arunca tigara jumatate fumata in praful drumului. „Duceti-
va sa vedeti. Si veniti dupa aia sa va povestesc“. Se ridica anevoie si da sa intre
in curte. „Daca vedeti luminile dinauntru, sa stati numai pe un loc“, mormaie in
barba, amestecand vorbele cu o tuse haraita.
Intrarea in biserica sapata in stanca nu se vede de nicaieri. Trebuie sa ajungi
foarte aproape ca sa o zaresti. Drumul pana acolo, pornit din afara localitatii nici
nu e, de fapt, un drum.
E mai mult o carare ce strabate un palc de padure, catre o coama de munte. Ca si
cum doar pasii oamenilor veniti in tacere sa se roage aici ar fi cei care
marcheaza locul. Urcusul nu e prea lung, dar e greu si abrupt. Deasupra intrarii
se vede un palc de salcami tineri, cu radacinile itite prin crapaturile stancii.
Primul pas inauntru e ca un pas spre un alt taram. in piatra fragila au fost sapate
cinci incaperi, mai mari de un stat de om, cu doua altare si cu un horn piramidal,
ca o turla zvarlita spre cerul liber. Suisul hornului e ciudat de regulat, ca trasat
de un mester, rotunjit intr-o spirala aproape perfecta. Pare o turla de biserica prin
a carei deschidere se vede cerul. Prin aceasta „cupola“ patrund radacinile
copacilor. Pare ca natura de afara ar vrea sa simta ce se petrece dincolo de
peretii grosi de cativa metri.
Cel mai straniu lucru este lumina care biruieste intunericul grotei. Acea lumina
galben-rosiatica, venita dinlauntrul altarului. De unde lumina, daca pe aici nu
trece nimeni, niciodata? De la lumanarile aprinse la pozele icoanelor ieftine,
sprijinite in nise de piatra. Nu sunt multe. Doua lumanari, aproape pe sfarsite,
inlatura bezna. Deasupra lor, litere ciudate, intr-o limba uitata demult. Si semnul
pentagramei pagane, adancit in piatra, de maini necunoscute. La o parte, puse
direct pe podeaua de stanca, niste flori de munte albastrii, stranse intr-un
manunchi. Atat. Si tacerea absoluta din caverna. O liniste pura si misterioasa.
Nicio soapta, niciun alt semn al trecerii cuiva pe aici.
Brusc, se aude un sunet tanguit, stins, obosit, subtire, ca o voce de... sarpe. De
parca serpii ar avea voce! Vine de nicaieri... De sus, din cupola, prelins prin
scobiturile stancii sau de dincolo de perete, de la altarul celalalt, scufundat in
bezna. Parca s-a si facut deodata mai frig, in ciuda caniculei de afara. Pielea ni
se strange in broboane mici... Flacaruile lumanarilor se indoaie si palpaie,
aruncand umbre pe pereti.
Parca ar trece cineva pe langa ele. Or fi duhurile lui mos Toader, ma gandesc.
Apoi inteleg. E vantul. Afara s-a pornit vantul, tulburand, prin crapaturi
nevazute, neclintirea templului de piatra. Ne facem grabiti semnul crucii. Pare
ciudat intr-un loc despre care nu stii daca e crestin sau pagan...
Iesim din grota, in ultimele raze ale soarelui. Nici pomeneala de vant! Nicio
involburare, nicio pala nu misca crengile padurii. Aerul fierbinte al amiezii e la
fel de neclintit cum il stiam de la intrare. Sa fi fost totusi altceva? Poate un semn
straniu sau suflarea unor fiinte nevazute? Ne inchinam din nou si coboram fara
sa stim ce a fost acolo, ce a trecut pe langa noi...
Abia din drum privim inapoi, catre coasta ce urca la templu. Vazuta de aici,
intrarea arata ciudat, asa cum cade umbra, despartind parca stanca in doua. O
grota ciudata, inchisa in piatra unui munte si scufundata sub noiane de istorie.
Doua mii de ani transformati in blocuri de stanca, o alcatuire de piatra netrecuta
pe nicio harta, invelita in umbra tremuratoare a apusului. Un loc straniu, al
misterelor, unde oamenii se tem sa calce si unde semne tainice se impletesc cu
realitatea...
Mai tarziu, jos in sat, aveam sa deslusim cate ceva din vorbele lui mos Toader,
rostite intre doua rotocoale de fum de tigara.
„Aha, ati simtit vantul?“, rade manzeste: „He, he he. Nu-i vant. E semnul trecerii
duhului. Pe acolo pe unde trece se implinesc dorintele. Asa zic oamenii. Unii si-
au implinit acolo ganduri ascunse. Da, tre’ sa fie bune si curate, altfel nu merge!
Acolo, la horn, cand intra razele de luna prin el: daca stai in lumina razelor si te
gandesti, se implinesc ursitele. Se mai zice ca, uneori, apare inauntru, in templu,
o fata. Ca o umbra, asa, ca o parere. O fata tanara, in alb. Nu zice nimic, sta si
tace, se roaga, eu stiu? Daca o vezi pe fata in alb si te rogi ei, poti sa schimbi
ursita, ce ti-e scris in Cartea din Ceruri. D-aia ii mai zice si Templul Ursitelor.
De trei ori pe an poti sa-ti schimbi ursita, De Santgeorgiu, la Lasata Secului de
Pasti si de Schimbarea la Fata“.
„Si matale de ce nu ti-ai schimbat ursita, nea Toadere?“, il intreb curioasa. „Ei,
si matale acum, de ce aia, matale de ce ailalta... Nu-i lucru usor. Trebe putere si
curaj la intuneric. Acu 20–30 de ani, acolo sus, pe dealu’ Plesu, era numa’ tot o
serparaie. Nici ciobanii nu stiau toti locul pesterii, si ei treceau cu oile numa la
cativa stanjeni de ea. Si din cine ajungea la grota, numa ai cu inima intrau in
bezna aia, de la altarele din fund. Umbla vorba ca templu-i plin de comori vechi.
Vechi de dinainte de daci. Aur, eu mai stiu ce? Era si unu’, Moldovan, roman,
da’ venit din America, care cica ar fi gasit odoare. A scris el si o carte despre
manastire, a facut o societate ceva, cu Sincai, ca Sincai aici s-a nascut. Dup-aia
s-a dus in America lui. Eu n-am vazut comori. Eu am gasit aschii de sticla“.
„Aschii de sticla?“, fac ochii mari. „Ei, asa zicem noi, un fel de cristale ca sticla,
asa. Am gasit doua, dar mi le-au furat niste draci de nepoti de-ai sora-mii. A fost
un cristal mic, mai intai, si apoi, la vreo luna asa, unul mai mare, cam cat o
unghie. Oamenii zic ca prin aschiile astea, daca le tii la tine, vorbesti cu lumea
de dincolo, cu ai de-au sapat templu’“. „Cum le-ai gasit, nea Toadere?“ „Urcam
uneori seara si ma rugam inauntru si asa le-am vazut. Erau pe tavan, langa gaura
a’ mare, din altar. Clipoceau in intunericul ala, ca doua stelute. Nu ma duceam
io sa caut nimic, da-mi era drag de liniste. Si acu, sa va spui p-a dreapta,
asteptam sa vad luminile si fumul. De astea bunu-meu zicea ca ele iti arata
trecutu’ si viitoru’ si, daca le vezi o data, capeti tineretea de-o pierdusi. Ete,
capatai pa dracu’, ca nu zarii nimic! Eh, vorbe... Ia, mai da-mi si mie o tigara“.
Da’ stiu ca le „sudeaza“ batranul... „De ce-or fi ridicat manastirea tocmai acolo,
matale ce zici?“, il incit eu.
„Dom’le, sa stii ca intrebarea asta mi-am pus-o si eu. Am mai vorbit si cu altii.
Chiar si cu dom’ parintele. Nimeni nu stie sa explice. Dom’ne, zic, s-o ascunda,
inteleg, da’ putea s-o ascunda in miezu’ padurii sau la poalele dealului, nu
tom’na acolo, in munte. Si ai vazut treaba? D-afara nici nu vezi turla, cosul ala
de da catre cer. Nu-l vezi decat dinauntru. Cand eram copil mai era inca,
inauntru, masa din altar. O ditamai bucata de piatra, cioplita frumos, netezita, se
vedea urmele de fier cum o sapasera ai de demult. Era pusa la fix, de cadea pe ea
raza de soare chiar in mijloc, da’ numa’ intr-o zi anume din an. Acum a disparut
de acolo. Au mai fost niste insi cu masuratori si ziceau ca acolo e centru’, pe o
axa cu cerurile, cu dracu’ stie ce lume, cum ziceau ei, ca eu nu stiu! Da’ io o sa-
ti spui ce cred. Io zic ca ai de-au sapat-o nu erau din lumea noastra. Aveau niste
simturi aparte. Simteau locul, cum il simt aparii care sapa fantani. Asa au ales
stanca aia. Stiau lucruri secrete, aveau alti dumnezei, alte legi... Faceau minuni,
aveau vieti nestiute... Lucruri pe care noi nu le mai stim sau nu le mai simtim
demult...“
Nimeni nu mai stie cine a sapat, cine s-a rugat ori cine a slujit in biserica de
piatra. Cat din povestea de la Sinca Veche e adevar si cat fictiune? Poate nici nu
e cazul sa cautam un raspuns.
De ramas, atat a ramas: un templu cu doua altare sapate in inima stancilor, poate
mai batran decat crestinismul si unde se petrec lucruri stranii. Poate ca e acolo o
poarta catre alte lumi, asa cum povesteste mos Toader. Poate sa fie semnul unei
divinitati pagane, niste urme miraculoase ori poate un mesaj al vreunui alt
univers, cu marginea caruia ne-am intersectat o clipa.
Poate astazi ti-am spus doar un basm. Cum, la fel de bine, poate ca te-am ajutat
sa afli un adevar vechi de mii de ani...
Zei necrestini?
Cel mai ciudat lucru din „Biserica cu doua altare“ de la Sinca este simbolul
cioplit in locul cel mai indepartat de intrare, un loc unde lumina de-abia ajunge.
Straniul simbol, nemaiintalnit nicaieri in aceasta forma, reprezinta pentagrama
marilor magicieni, avand in mijloc semnul „Yin - Yang“, semnul filozofiilor
Extremului Orient. Oare ce putea insemna aceasta alaturare de simboluri? Caror
zei se inchinau constructorii „Templului Ascuns“?
Semne de intrebare:
· De ce alcatuirea de piatra are doua altare? Au fost aici doua biserici sau una?
Oricum, nu exista nicaieri in lume o biserica crestina cu doua altare.
· Cat de vechi este templul? Vechimea sa este estimata intre 250 si 1500 de ani,
dar sunt voci care il dateaza la 7000 de ani.
· Cine l-a sapat? Unii spun ca este o manastire crestin-ortodoxa, in timp ce alti
cercetatori sustin ca este dacica sau chiar predacica, deoarece la altar se mai pot
vedea inscriptii necrestine, intr-o limba necunoscuta.
· De ce turla acestei biserici este sub forma de trunchi de con si de ce se vede
doar dinauntru, nu si din afara?
· Cum a ajuns pe peretele cel mai indepartat, in locul cel mai intunecat din
templu, pentagrama, simbolul Kabbalei si al marilor alchimisti?
· Cine a sapat semnul Yin-Yang, langa locul unde se spune ca apar cel mai des
globurile de lumina si silueta fetei in alb?
· Apar aici lumini sferice? Ele sunt fulgere globulare sau aici este unul din acele
„noduri energetice“ cu incarcatura cosmica?
Preluat de la ... http://www.esoterism.ro/ro/sincaveche1.php
Misterele Ceahlaului
Andrei Vartic
Institutului Civilizatiei Dacice, Chisinau
noi am aratat ca asa zisele "cetati dacice" sint de fapt marcari geometrice si
cosmogonice (noi le numim "topografie cosmogonica") ale unui mesaj important al dacilor,
mesaj care poate fi citit daca cunoastem realitatile spirituale si tehnologice deosebit
de avansate ale stramosilor nostri.
Dacii sint, poate, ultimul fir al spectaculoasei civilizatii ne-urbane, rustice, primordiale
balcano-carpato-danubiene si nord-pontice aparuta spontan in Paleoliticul Superior,
semintie sud-est europeana a lui Homo Sapiens pe care noi am numit-o Homo
Geometricus.
Insemnele geometrice ale acestui om (Unghiul, rombul, spirala, netul, meandrul, triunghiul, M-
ul, Zig-zagul, Oul etc) reprezinta cea mai remarcabila constructie, neintrecuta inca sub
aspect logic, a omului modern. Noi am numit acest eveniment magistral Revolutie
Geometrica si am urmarit roirea semnelor geometrice in lume, semne ce se imprastie
in valuri civilizatoare tocmai din epicentrul carpato-dunarean. Primele semne
geometrice, deci si primordiale (unghiul, spirala, trei liniile, liniile paralele, stiinta lui 3 si 9 etc) ,
apar, se pare (spunem "se pare" din motivele care depind de cercetarea arheologica; nu includem
aici, inca, semnele geometrice de la Molodova, de pe Nistru, din primul sat paleolitic omenesc, din
musterian, tot din aceleasi considerente), la Mitoc, in Romania, pe la anul 26.000 BC. La
18.000 BC gasim unghiul formidabil utilizat de om in polarizarile si meandrele,
orientate vertical si orizontal (Sus - Jos, Stinga - Dreapta), incrustat magistral (incrustarea
pe os este un lucru deosebit de greu si necesita vaste cunostinte tehnologice) pe
pasarile fara cap de la Mezin, din Ucraina. Putem vorbi apoi de roticelele de socotit
de la Cosauti, de pe Nistru (si de satul gravettian de acolo in care omul taia in creta madone si
folosea sania trasa de reni), de minunile geometrice si simbolice din complexul Mitoc-
Ripiceni sau despre cele de pe artefactele omului ce a locuit in gravettian pe
inaltimile Ceahlaului, si, in fine, de formidabilul "scris" geometric al omului paleolitic
de la Portile de Fier.