Cina taraneasca din primul volum al romanului Morometii constituie o scena antologica,

dupa cum spunea Eugen Simion. Dimensiunea ei simbolică generează ţesătura de

adîncime a lumii lui Marin Preda, prin care viaţa cotidiană este dublată de cea rituală,
organizată dupa vechile traditii romane. Aceasta scena surprinde trecerea de la satul
traditional la o noua forma de organizare si anticipeaza totodata principalele conflicte ale
romanului.

Se pot identifica în ea şi elemente de cadru şi atmosferă specifice unei anumite

colectivităţi, colectivitatea rurală tradiţională. Ea ofera un material de analiza a structurii
familiale taranesti, a modului de manifestare în interiorul acestei structuri precum si
problemele de comunicare între membrii ei.

Locul unde se serveste cina, pozitia fiecarui membru al familiei la masa, obiectele care
compun acest spatiu si felurile de mancare contureaza un mic univers traditional, ce
aminteste de casa romana. La fel ca la romani, cea mai importanta camera este cea a
focului, simbol al continuitatii si legatura cu stramosii. Catrina are rolul unei matroane,
asezata langa vatra si coordonand servirea mesei. Felurile de mancare sunt traditionale
romanesti: mamaliga, ciorba verde si groasa de ierburi si branza. Masa joasa si rotunda cu
trei picioare, are si ea, pe langa necesitatea intr-o casa traditionala, o simbolistica aparte.
Este un element al cultului soarelui, care pastreaza o structura arhaica, gentilica, avand
reverberatii peste veacuri. Toate aceste elemente demonstreaza, pe de-o parte, organizarea
de tip arhaic, insa lor li se poate atribui o a doua semnificatie, care se refera la
schimbarile ce apar in satul traditional. Asadar, masa, desi de o mare importanta
simbolistica, devine un simplu obiect pentru taran. Mai mult, ea este descrisa ca fiind
joasa, plina de arsurile de la tigaie si mai ales, neincapatoare, pentru ca Moromete nu o
mai schimbase din prima casatorie. Aceasta observatie subliniaza inadecvarea dintre
simbolurile traditionale si noua realitate. Asezarea membrilor familiei la masa se face in
functie de importanta si rolul economic. Se pastreaza autoritatea paterna din vechea
familie traditionala, Ilie Moromete fiind singurul care avea loc „el sedea pe pragul lui,
putea sa se miste in voie”. Ceilalti sedeau inghesuiti, pe niste scaunele cat palma, iar
Niculae statea turceste pe pamant. Se observa de asemenea o asezare in functie de
legaturile de sange. Paraschiv, Achim si Nila stateau „spre partea dinafara a tindei, ca si
cand ar fi fost gata in orice clipa sa se scoale de la masa si sa plece afara”. De cealalta a
mesei se gaseau Catrina si copii din a doua casatorie, adica Ilinca, Tita si Niculae.
Aceasta asezare anticipeaza destramarea familiei, indicandu-i pe cei trei frati din prima
casatorie ca fiind promotorii acestei destramari.

Dialogul evidentiaza conflictele si ilustreaza inceputul unui nou tip de familie. Relatiile
de comunicare dintre personaje pun in evidenta si un mod specific pentru raporturile de
autoritate caracteristice cuplului tradiţional. Cuvintele barbatului la adresa femeii sunt
agresive, autoritare, ironice. Gelu Ionescu observa ca „nimeni nu pare jignit – codul o
cuprinde în limbajul cel mai obişnuit. […]In aproape orice împrejurare mai complexă
vorbele rostite (fie ele şi înjurături) sunt menite să dezarticuleze sensul principal al
comunicării, să-l neantizeze dacă ar putea, făcând să dispară „problema”, ajunsă cu greu
în dispută. Confundând realitatea cu vorbirea, Moromeţii tind să demitizeze limbajul,
răzbunându-se instinctiv asupra acesteia din urmă, simţindu-se neputincioşi faţă de
prima”.
Pretextul introducerii conflictelor este reacţia de revoltă a lui Niculae, la ironiile tatălui.
Mama il apara pe acesta si va adduce in discutia dorinta fiului de a merge la scoala. Prima
reacţie de respingere o are Ilinca, apoi Moromete însuşi care temperează ofensiva mamei
pe ton ameninţător, aducându-i aminte de problema principala a familiei, plata fonciirii.
După Catrina, ofensiva este preluată de Paraschiv care consideră nimerit să lanseze şi el
problema plecării cu oile la Bucureşti. Reacţia tatălui este tot de rezistenţă, fapt ce
marchează lipsa de aderenţă la planurile fiilor. Se deduce ca tatal se afla in dezacord atat
cu fii,cat si cu sotia sa. De altfel, singuratatea personajului in familie este marcata inca de
la inceput, prin asezarea sa pe prag, care il detaseaza de restul familiei “Moromete statea
parca deasupra tuturor”. El devine astfel un personaj tragic, prin lipsa de comunicare. Un
alt conflict, cel dintre fii din prima casatorie si mama vitrega se ascunde in spatele unui
dialog al impunsaturilor. Dialogul scoate la iveala si caracterul individualist al fiecarui
membru al familiei, care se gandeste doar la problemele proprii, in modul propriu de a
gandi viitorul. Acest individualism pronuntat constituie pericolul intern al destramarii
familiei, alaturi de cele externe, fonciirea si rata la banca.

Finalul cinei readuce relaţiile dintre Moromeţi într-un punct de echilibru, ca şi cum, o
dată cu foamea, s-ar fi potolit şi impulsul lor agresiv. Inteaga scena a fost interpretată ca o
dramatizare a relaţiilor tensionate şi conflictuale dintre membrii familiei, ca o avertizare
asupra cursului evenimentelor, în contrast cu notaţia de la începutul romanului, despre
timpul care se parea ca avea nesfarsita rabdare.