MINISTERUL INTERNELOR ŞI REFORMEI ADMINISTRATIVE

INSPECTORATUL GENERAL
AL JANDARMERIEI ROMÂNE

GHID
DE
INTERVENŢIE
PROFESIONALĂ

Editura Ministerului Internelor şi Reformei Administrative

Bucureşti – 2008
 Coordonator:
General locotenent
dr. Costică SILION

Colectiv de autori:
Col. Ovidiu VASILICĂ Col. Marin ANDREIANA
Lt. col. Philippe THIRIOT Col. Marian PETRE
Lt. col. Eugen TODORUŢ

DESTINAT EXCLUSIV PERSONALULUI JANDARMERIEI ROMÂNE

Copierea, modificarea parţială sau în totalitate a conţinutului, precum şi

multiplicarea sau comercializarea publicaţiei ca atare sunt interzise.

CENTRUL DE DOCUMENTARE ŞI PEDAGOGIE

Strada Jandarmeriei nr. 9-11, sector 1, Bucureşti
Telefon/Fax: 0040-21-4096032
Metropolitan: 1-16032, 1-16554
E-cdp_jr@mai.gov.ro
ds_cdp@gama-b-1.mai.intranet
http://cdp.intranet

Redactare: comisar-şef Marian Nencescu

Tehnoredactare şi copertă: subinspector Carmen Tudorache
Tipărit la Tipografia M.I.R.A.
 CUPRINS

CUVÂNT INTRODUCTIV ............................................................ 7

CAPITOLUL 1
NOŢIUNI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA
PROFESIONALĂ ....................................................................... 11
CAPITOLUL 2
FORMAREA DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA
PROFESIONALĂ ....................................................................... 16
2.1. Despre adversar şi acţiunile acestuia ...................................... 16
2.2. Tehnici de comunicare............................................................ 18
2.3. Zone de protecţie .................................................................... 19
2.4. Zone de acţiune şi elemente de traumatologie........................ 20
2.5. Poziţia universală de ripostă (PUR)........................................ 21
2.6. Funcţiile mâinilor ................................................................... 25
CAPITOLUL 3
DOMINAREA FĂRĂ ARMĂ A ADVERSARULUI…………26
3.1. Interceptarea persoanelor care se deplasează pe jos ............... 26
3.2. Dispozitive de acţiune pentru interceptarea persoanelor
pe jos.................................................................................. 27
3.2.1. Triunghiul simplu ……………………………………...… 28
3.2.2. Triunghiul dublu …………………………………………. 28
3.3. Legitimarea persoanelor ......................................................... 29
3.4. Controlul corporal preventiv asupra persoanei....................... 30
3.5. Controlul bagajelor ……………………………………….... 32
3.6. Imobilizarea persoanelor prin folosirea forţei ........................ 32
3.6.1. Folosirea forţei fizice de către jandarmi .............................. 33
3.7. Folosirea mijloacelor din dotare ............................................. 49
3.7.1. Protecţia jandarmului şi imobilizarea adversarului prin
folosirea bastonului de cauciuc......................................... 50
3.8. Folosirea tompfei .................................................................... 53
3.8.1. Generalităţi şi caracteristici............................................... 53
3
3.8.2. Atitudini de protecţie ........................................................... 54
3.8.3. Parările cu tompfa............................................................... 58
3.8.4. Tehnici de imobilizare cu tompfa ……………………...… 59
3.8.5. Apărarea contra armelor albe............................................. 60
3.9. Folosirea cătuşelor.................................................................. 60
3.10. Folosirea pulverizatorului de mână cu substanţe iritant-
lacrimogene ....................................................................... 62
3.11. Imobilizarea adversarului prin folosirea armelor albe –
bastonul telescopic............................................................. 63
3.11.1. Atitudini de protecţie ......................................................... 64
3.11.2. Deschiderile şi închiderile B.T. ......................................... 65
3.11.3. Lovituri de oprire cu B.T. închis........................................ 68
3.11.4 Lovituri de oprire cu B.T. deschis ………………..…...… 69
3.11.5. Tehnici de imobilizare şi control cu BT închis .................. 71
3.11.6. Tehnici de imobilizare şi control cu BT deschis................ 72
3.11.7. Apărarea contra armelor albe cu BT ................................ 75
3.12. Conducerea persoanelor la sediul unităţii de jandarmi......... 75
3.12.1. Tehnici de conducere prin folosirea forţei fizice şi a
mijloacelor din dotare ....................................................... 76
CAPITOLUL 4
DOMINAREA CU ARMĂ A ADVERSARULUI …………... 77
4.1. Reguli de securitate individuală permanente (în serviciu şi la
instrucţie ............................................................................ 77
4.1.1. Cele 5 reguli fundamentale de securitate ............................ 77
4.1.2. Manipulările fundamentale ................................................. 78
4.1.3. Darea şi primirea unei arme ............................................... 81
4.1.4. Portul armei în serviciu....................................................... 82
4.2. Bazele tragerii......................................................................... 83
4.2.1. Reprezentarea universală .................................................... 83
4.2.2. Atitudinea universală de ripostă cu arma în poziţia de
contact ............................................................................... 84
4.2.3. Principiile tragerii: poziţia corpului şi prinderea în mână a
armei, achiziţionarea unui obiectiv, respiraţia şi acţiunea
asupra trăgaciului (PARA)................................................ 89
4.2.4. Moduri de tragere................................................................ 92
4.2.5. Secvenţa de foc .................................................................... 95

4
4.3. Manipulările elementare ......................................................... 96
4.3.1. Trecerea rapidă la cod galben/cod roşu
(dezasigurat/asigurat) ....................................................... 96
4.3.2. Reîncărcarea şi reaprovizionarea armei prin schimbarea
încărcătorului .................................................................. 100
4.3.3. Curăţarea tactică şi turul tactic de orizont ....................... 102
4.3.4. Tehnicile de tranziţie ......................................................... 103
4.3.5. Deplasările cu arma .......................................................... 105
4.3.6. Poziţii de tragere derivate
(în genunchi, culcat, în spatele unei protecţii) ............................ 108
4.4. Realismul antrenamentului ................................................... 112
CAPITOLUL 5
TACTICA INTERVENŢIEI ………………………………... 114
5.1. Bazele tacticii de intervenţie................................................. 115
5.2. Tehnici de înaintare .............................................................. 118
5.2.1. Câştigarea terenului .......................................................... 119
5.2.2. Sprijinul fix decalat - poziţionarea unui sprijin ............... 121
5.2.3. Trecerea spaţiilor deschise (uşi, ferestre) ......................... 121
5.3. Tehnici de pătrundere ........................................................... 122
5.3.1. Pătrunderea în situaţia în care ne confruntăm cu un
adversar localizat ............................................................ 122
5.3.2. Când ne confruntăm cu un individ nelocalizat .................. 123
5.3.3. Urcarea unei scări............................................................. 124
5.4. Mod de acţiune în forţă sau în supleţe.................................. 125
5.5. Controlul vehiculelor ............................................................ 126
5.5.1. Situaţii tactice .................................................................... 128

Bibliografie ……………………………………………….…….133
Anexe ……………………………………………………….…..134

5
 CUVÂNT INTRODUCTIV

Pascal afirma că „justiţia fără forţă este neputincioasă, iar

forţa fără justiţie este tiranie. Justiţia fără forţă este contrazisă,
pentru că există întotdeauna oameni răi, iar forţa fără justiţie este
acuzată. Trebuie deci puse împreună justiţia şi forţa şi prin aceasta,
să facem ca ceea ce este just să fie puternic şi ceea ce este puternic
să fie just”.
Implicată în realizarea ordinii şi siguranţei publice,
prevenirea şi combaterea criminalităţii, Jandarmeria Română în
calitate de forţă principală de ordine şi siguranţă publică exercită,
împreună cu Poliţia, dreptul de poliţie al statului. Exercitarea
acestui drept permite asigurarea forţei despre care vorbea Pascal.
În fapt, obiectivul principal al Jandarmeriei este realizarea
ordinii şi siguranţei publice, iar realizarea acestuia poate fi
asigurată uneori, numai prin folosirea forţei.
Folosirea forţei depinde de adversar şi de violenţa acestuia
şi trebuie să constituie o formă de apărare (a sa, a altuia, sau a
societăţii) sau să permită aplicarea unor măsuri preventive,
coercitive sau excepţionale. Ea răspunde unei acţiuni ilegale a
adversarului, pe timpul îndeplinirii serviciului, iar nivelul de forţă
utilizat trebuie să fie cel strict necesar pentru dominarea
adversarului şi a situaţiei.
Sensibilitatea situaţiilor create de folosirea forţei, a
mijloacelor din dotare şi a armamentului de către jandarmi, de o
manieră individuală sau colectivă, le impune acestora să
stăpânească foarte bine două aspecte legate de folosirea forţei:
aspectul legal şi regulamentar şi aspectul practic.
7
 Dacă aspectul teoretic poate fi memorat relativ uşor,
aspectul practic este cel mai dificil pentru că cere, alături de calităţi
personale, cunoaşterea şi aplicarea unor tehnici şi tactici specifice
de acţiune care reprezintă însăşi inteligenţa unei instituţii. Cum
jandarmul este responsabil de actele sale pe timpul intervenţiei, la
baza acestui demers nu trebuie să stea aspecte rudimentare sau
speranţa că jandarmii pe care îi pregătim nu vor trebui să riposteze
niciodată unui atac.
De aceea, jandarmii trebuie pregătiţi pentru intervenţia
reală, întăriţi în acţiune şi susţinuţi în suportarea consecinţelor
eventuale a gestului lor legal prin promovarea şi aplicarea unor
modalităţi de lucru simple, eficiente şi realiste pe plan psihic, legal
şi tactic şi prin responsabilizare în faza de antrenament. Pentru a
atinge acest obiectiv, aptitudinea jandarmului operativ de a rezolva
probleme a căror gravitate şi complexitate pot fi excepţionale, în
interiorul unui sistem legal complex, trebuie să fie dezvoltată.
Cadrul legal, coerent şi eficace de pregătire şi executare a
misiunilor în corelaţie cu ideile enunţate mai sus este oferit de
intervenţia profesională. Ea asigură difuzarea şi uniformizarea unor
practici, proceduri şi tehnici corecte şi are ca ax de susţinere
gradualitatea intervenţiei. Aceste caracteristici permit asigurarea
unui serviciu public corect în beneficiul tuturor cetăţenilor,
eliminarea exceselor de orice natură şi a practicilor care nu sunt
conforme cu etica şi deontologia profesiei de jandarm.
Intervenţia profesională este, de asemenea, o abordare
concretă şi coerentă a acţiunii Jandarmeriei pe teren care vizează
îndeplinirea misiunilor cotidiene astfel încât funcţia de protecţie să
fie rezultatul conjugării şi respectării simultane a trei imperative:
legalitate, protecţie şi eficacitate.
Dacă legalitatea trimite la respectul pentru cetăţean şi la
principiul proporţionalităţii răspunsurilor, protecţia în îndeplinirea
misiunilor constituie un imperativ pentru jandarm, iar eficacitatea
se reflectă în capacitatea de a preveni şi de a gestiona la un nivel
cât mai redus de violenţă o situaţie dificilă.
În aceste condiţii, un posibil răspuns la întrebarea „De ce
Intervenţia Profesională?” ar putea fi formulat astfel:
8
¾ pentru prima dată, prin disciplina Intervenţie
Profesională, sunt reunite cunoştinţe şi deprinderi din
patru categorii de pregătire diferite: Tactica
Jandarmeriei, Educaţie fizică militară, Instrucţia tragerii
şi Pregătire juridică. Această abordare interdisciplinară
joacă un rol unificator, asigurând jandarmului operativ
elementele de bază pentru activitatea sa de teren;
¾ formarea în intervenţia profesională vizează adaptarea
comportamentului şi experienţei jandarmilor la
exigenţele de securitate, respectând valorile şi normele
unei forţe moderne de ordine publică într-o societate
democratică. Asigurarea protecţiei şi securităţii
personalului în timpul intervenţiilor sunt înscrise într-un
cadru legal şi deontologic strict şi se sprijină pe un
demers acceptat fiziologic şi traumatologic, ţinând cont
de efectul stresului în acţiune. Urmărind să domine
adversarul, jandarmul trebuie să fie în măsură să
folosească nivelul de forţă strict necesar pentru a pune
capăt ameninţării şi pentru ca folosirea forţei să rămână
în litera legii;
¾ aspectul interoperabilităţii activităţii nu trebuie neglijat.
Acţionând în cooperare cu poliţia şi cu celelalte structuri
de ordine şi siguranţă publică din Uniunea Europeană,
Jandarmeria Română trebuie să se adapteze standardelor
acestora şi să-şi asigure interoperabilitatea. Intervenţia
profesională constituie un răspuns adecvat acestei
cerinţe;
¾ profesionalizarea jandarmilor este un alt element care
vine să impună introducerea Intervenţiei Profesionale.
Profesionalizarea înseamnă în primul rând calificare.
Or, această calificare nu se poate face fără a avea
standarde interne corecte şi eficiente care să fie expresia
cerinţelor legale şi care să-şi tragă substanţa din practica
cotidiană;
¾ orientată spre primul nivel de intervenţie (cel imediat
comun) aria de aplicare a Intervenţiei Profesionale nu se
9
 limitează la menţinerea ordinii, ci ea se aplică cu aceeaşi
eficacitate şi misiunilor de asigurare şi restabilire a
ordinii publice.
Acesta constituie liantul care permite acţiunea şi
dezvoltarea tacticii intervenţiei jandarmeriei la cele patru niveluri:
nivelul 1 – echipă şi grupă; nivelul 2 – Detaşament Mobil; nivelul 3
– Grupări Mobile; nivelul 4 – Grupări Operaţionale.
Această carte despre Intervenţia Profesională a Jandarmului
Operativ nu şi-a propus să dea soluţii pentru toate situaţiile
previzibile. Ea constituie doar premiza unui mod de acţiune care
permite rezolvarea eficace a situaţiilor din teren respectând ideea
de tehnică în locul celei de forţă. Se asigură astfel aplicarea
legislaţiei naţionale şi internaţionale în domeniul ordinii publice,
concomitent cu respectarea unor principii, reguli şi metode
europene în materie de ordine publică.

10
 CAPITOLUL 1

NOŢIUNI ŞI PRINCIPII DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA

PROFESIONALĂ

Pentru asigurarea unei acţiuni logice şi coerente, Intervenţia

Profesională este structurată pe patru domenii:
Formarea de bază în Intervenţia Profesională (I.P.)
Dominarea fără armă a adversarului (D.F.A.A.)
Dominarea cu armă a adversarului (D.C.A.A.)
Tactica Intervenţiei (T.I.)
a) Formarea de bază în I.P. – asigură fundamentul pe care
se construiesc celelalte domenii şi include cunoaşterea adversarului
şi acţiunile acestuia, tehnici de comunicare, zone de protecţie şi de
acţiune, elemente de traumatologie.
b) Dominarea fără armă a adversarului – include poziţia
universală de ripostă, tehnicile corporale, tehnicile articulare,
tehnica folosirii mijloacelor din dotare şi a procedeelor de
imobilizare, folosirea mijloacelor improvizate atunci când
jandarmul nu este obligat să folosească armamentul din dotare.
c) Dominarea cu armă a adversarului – are ca obiect
tehnica folosirii armelor pe timpul serviciului, cunoaşterea şi
manipularea acestora în condiţii de siguranţă, poziţiile de tragere,
protejarea cu ajutorul armei, deplasările, reguli tactice
fundamentale, ochirea, trecerea de la folosirea mijloacele din dotare
la folosirea armamentului.
d) Tactica intervenţiei – are ca obiect stăpânirea tehnicilor
necesare pentru executarea controlului vehiculelor, cât şi tehnicile
de înaintare şi pătrundere în echipă de doi şi trei jandarmi până la o
grupă.
11
 Intervenţia profesională este guvernată de următoarele
principii care îi asigură coerenţă şi fiabilitate:
a) Legalitatea – acţiunea jandarmilor se desfăşoară în
spiritul şi cu respectarea legilor, iar cetăţenii – în exercitarea
drepturilor şi libertăţilor constituţionale – nu sunt supuşi decât
îngrădirilor stabilite prin lege şi cerinţelor fireşti ale moralei
sociale.
b) Prevenirea acţiunilor de tulburare a ordinii publice –
reflectă capacitatea jandarmilor de a lua la timp măsurile necesare
pentru evitarea producerii oricăror acte sau fapte prin care se aduce
atingere ordinii publice, pentru evitarea amplificării acestora şi
degenerării lor în acţiuni violente sau care afectează grav ordinea
publică.
c) Suficienţa, gradualitatea şi proporţionalitatea –
presupune folosirea forţei de către jandarmi proporţional cu tipul şi
gradul de tulburare a ordinii publice, numai atât cât este strict
necesar şi pe o perioadă limitată, suficientă pentru atingerea
obiectivului propus. Procedeele şi mijloacele de acţiune care
implică măsuri de constrângere vor fi utilizate în mod progresiv şi
numai dacă este absolut necesar.
d) Nediscriminarea – impune jandarmilor adoptarea unui
comportament corect, imparţial şi nediscriminatoriu, fără deosebire
de rasă, sex, religie, naţionalitate, apartenenţă politică, avere sau
origine socială, faţă de toţi cetăţenii.
e) Evitarea surprinderii – presupune obligaţia jandarmilor
de a atenţiona şi de a soma cu privire la folosirea mijloacelor din
dotare, îndeosebi a armelor de foc şi, după caz, acordarea timpului
necesar pentru încetarea acţiunilor şi/sau părăsirea zonei de către
cei implicaţi.
f) Inviolabilitatea persoanei – stabileşte că orice persoană
are dreptul de a i se respecta viaţa, integritatea fizică şi morală,
precum şi atributele inseparabile personalităţii sale. Acest principiu
include interzicerea torturii sau a relelor tratamente precum şi
dreptul persoanei la un proces echitabil, public şi corect, în faţa
unei instanţe competente, independente şi imparţiale, conform legii.
12
 g) Intervenţia specializată şi cooperarea – jandarmii trebuie
să acţioneze în raport de atribuţiile legale, pregătirea şi dotarea
specifică.
Expresia practică a aplicării acestor principii o reprezintă
conceptul de gradualitate a intervenţiei care constituie coloana
vertebrală a acestei construcţii teoretice şi practice care este
Intervenţia profesională. Pentru evitarea confuziilor trebuie precizat
că Intervenţia Profesională reprezintă întregul, în timp ce
gradualitatea intervenţiei reprezintă o parte, un concept ordonator.
Reunind principii ca: riscul minim, gradualitatea folosirii
metodelor şi mijloacelor de acţiune, limitarea şi proporţionalitatea
folosirii forţei, conceptul de intervenţie graduală reprezintă o
continuare a măsurilor coercitive, ce se materializează printr-o
evoluţie care începe cu simpla prezenţă a jandarmului, se continuă
cu folosirea mijloacelor tehnice de intervenţie şi se finalizează cu
uzul de armă.
Intervenţia graduală include patru faze care reflectă
proporţionalitatea dintre atitudinea adversarului (calmă şi
cooperantă sau agresivă, chiar violentă) şi gradul măsurilor de
coerciţie aplicate de jandarm. Obiectivul principal este dominarea
adversarului prin comunicare verbală şi non verbală, prin acţiuni de
descurajare, iar dacă acestea nu au efectul scontat se trece la
folosirea tehnicilor corporale, urmate, după caz, de folosirea
mijloacelor tehnice din dotare, direct proporţional cu gradul de
ameninţare.
Prin această abordare graduală (evolutivă) a intervenţiei se
încearcă achiziţionarea unui avantaj mental şi tactic, astfel încât
jandarmul să aibă posibilitatea să-şi întărească riposta, punându-se astfel
în situaţia de a rezolva cu tact şi eficacitate situaţia cu care se confruntă.
Intervenţia jandarmului contra unui adversar sau pentru
îndeplinirea unei misiuni se realizează gradual. Gradualitatea1
1
„Folosirea mijloacelor de intervenţie se face în mod gradual şi nu trebuie să
depăşească nevoile reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau
agresive ori pentru neutralizarea acţiunilor ilegale şi va înceta de îndată ce
scopul misiunii a fost realizat”, potrivit art. 33 din Legea nr. 550 din 29
noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române,
M. Of. nr. 1175 din 13 decembrie 2004.

13
intervenţiei reprezintă aplicarea succesivă a coerciţiei de tipul
prezenţă, avertizare, somare – folosirea forţei – mijloace din
dotare-armament, în cazul acţiunii contra unui adversar şi permite
tratarea diferenţiată, progresivă şi eficace a unei situaţii în care
folosirea armamentului este ultima soluţie.
Coerciţia poate fi aplicată de jandarmi pe timpul executării
misiunilor specifice, de la caz la caz, în funcţie de acţiuni,
ameninţări sau de agresiuni şi nu trebuie să depăşească nevoile
reale pentru imobilizarea persoanelor turbulente sau agresive ori
pentru neutralizarea acţiunilor ilegale. Acţiunea propriu-zisă va
înceta de îndată ce scopul misiunii a fost realizat.
Gradualitatea folosirii metodelor şi mijloacelor de acţiune,
implică obligarea jandarmului la utilizarea în mod progresiv a
procedeelor, metodelor şi mijloacelor tehnice din dotare, de la cele
mai simple – interceptarea, avertizarea – şi până la folosirea celor
care implică un grad mai mare de forţă – lovituri de oprire cu
braţele, cu părţi ale corpului sau folosirea mijloacelor tehnice din
dotare (bastonul de cauciuc, tompfa, pulverizatorul de mână cu
substanţe iritant-lacrimogene sau cătuşele).
Gradualitatea intervenţiei poate fi structurată în patru faze:
a) acţiunile coercitive fără folosirea forţei fizice –
interceptarea, avertizarea, conducerea, legitimarea şi stabilirea
identităţii, controlul corporal preventiv, controlul bagajelor,
folosirea lanternei;
b) acţiunile coercitive care presupun folosirea forţei –
lovituri de oprire cu membrele inferioare şi superioare ale corpului,
tehnici articulare şi de control;
c) acţiunile coercitive cu folosirea mijloacelor tehnice din
dotare – bastonul de cauciuc, tompfa, cătuşele, pulverizatorul de
mână cu substanţe iritant-lacrimogene;
d) acţiunile coercitive prin folosirea armelor de foc – uzul
de armă în condiţiile legii.
Folosirea forţei în mod gradual (riposta graduală) nu
implică o respectare strictă a celor patru faze progresive. În
aplicarea ei se ţine cont de timpul material în care se desfăşoară
acţiunea, starea de pericol în care se află jandarmul sau victima şi
14
mijloacele folosite de adversar. În funcţie de aceşti parametri se
poate trece peste unele faze de folosire graduală a forţei.
Cele patru faze evolutive ale conceptului de intervenţie
graduală pot fi reprezentate schematic astfel:

EXPRIMAREA GRAFICĂ A CONCEPTULUI DE

INTERVENŢIE GRADUALĂ

Câinele de serviciu – poate să intervină ca element de

descurajare.

15
 CAPITOLUL 2

FORMAREA DE BAZĂ ÎN INTERVENŢIA

PROFESIONALĂ

Această categorie de pregătire permite jandarmilor să-şi

asigure însuşirea elementelor de bază pe care se vor construi
cunoştinţele şi deprinderile din celelalte domenii ale intervenţiei
profesionale. Cuprinde cunoştinţe despre adversar, tehnici de
comunicare, zone şi distanţe de protecţie, elemente de
traumatologie şi poziţia universală de ripostă.

2.1. Despre adversar şi acţiunile acestuia

Pe timpul îndeplinirii misiunilor specifice, reacţia

jandarmului bazată pe folosirea forţei, a mijloacelor din dotare şi a
armamentului este determinată de identificarea unui adversar şi
implicit a unei ameninţări. În cazul în care jandarmul a identificat
ameninţări, el trebuie fie să se retragă faţă de adversar pentru a
mări distanţa şi timpul de reacţie, fie să se apropie de adversar
pentru a prelua controlul.
Din punct de vedere tactic după identificarea ameninţărilor,
opţiunile jandarmului în astfel de situaţii sunt: mărirea spaţiului de
contact – crearea distanţei optime pentru reacţie, crearea de bariere
între jandarm şi adversar; folosirea de comenzi clare, concise,
exprimate cu voce tare şi hotărâtă; deplasarea rapidă înapoi sau
lateral pentru a se poziţiona în afara arcului de luptă al
adversarului; adoptarea unei poziţii defensive (poziţie de protecţie);
scoaterea bastonului (tompfei) sau a pulverizatorului de mână cu
efect iritant-lacrimogen.
16
 Identificarea de către jandarm a dualităţii adversar –
ameninţare, se realizează prin: observare, avertizări, gărzile (poziţiile)
pentru ascunderea unui obiect de atac şi deturnarea atenţiei.
Observarea constă într-o vizualizare atentă a potenţialului
adversar, din zona de observare, pentru descoperirea ameninţărilor,
evitarea riscurilor şi realizarea unei abordări tehnice, ce va permite
alegerea celei mai bune soluţii de tratare şi rezolvare a situaţiei.
Avertizările se bazează pe identificarea semnalelor de
avertizare (tehnici de diversiune ale adversarului) emise de
adversar (suspect), cu privire la intenţia imediată. Aceste semnale
de avertizare pot indica o ameninţare fizică reală sau un atac
iminent împotriva jandarmilor aflaţi în misiune.
Semnalele de avertizare cele mai frecvent întâlnite în
activitatea curentă a jandarmilor sunt: contactul vizual prelungit,
schimbarea culorii feţei; strângerea buzelor şi lipirea acestora de
dinţi; coborârea capului pentru a proteja gâtul; coborârea
sprâncenelor pentru protejarea ochilor (mijirea ochilor), lăsarea
capului spre înapoi; lovirea pământului cu picioarele; gestica
exagerată (mai ales cu mâinile); accelerarea ritmului respiraţiei;
declanşarea şi încetarea bruscă a unor mişcări ce trădează un
comportament nervos; schimbarea poziţiei - aşezarea în lateral sau
în poziţie de luptă, lăsarea întregului trunchi mai jos, chiar înaintea
lansării unui atac; privirea pe furiş la zonele ţintă alese.
Gărzile sunt poziţiile folosite pentru ascunderea unui obiect
de atac: braţele încrucişate sau cu o mână sub axilă; mâinile
încrucişate la nivelul centurii, mâinile la nivelul buzunarelor
pantalonilor, mâinile întinse de-a lungul pulpei (persoana are
îmbrăcăminte cu mâneci lungi); pumn închis (poate ascunde un
cuţit cu lamă escamotabilă sau rabatabilă), vestă ţinută pe umeri
sau în mână.

Gărzi (poziţii) pentru ascunderea unui obiect de atac

17
 Deturnarea atenţiei reprezintă acele gesturi sau acţiuni ale
adversarului care vizează derutarea jandarmului, urmate de
agresiune sau de fugă. Cele mai frecvente sunt următoarele:
scuiparea jandarmului; cartele telefonice, brelocuri, monede sau
chei agitate şi lăsate să cadă; pantofi desfăcuţi, papuci aruncaţi cu
piciorul.
În funcţie de factorii de risc, implicaţiile şi urmările
acţiunilor adversarului, ameninţările la care sunt supuşi jandarmii
pe timpul executării misiunilor specifice, pot fi clasificate în trei
categorii: ameninţări principale, secundare şi potenţiale.
Ameninţările principale, în funcţie de intensitatea lor, pot fi
structurate astfel:
¾ de intensitate joasă – injurii, atitudini provocatoare;
¾ de intensitate medie – lovituri corporale sau cu proiectile
contondente/incendiare;
¾ de intensitate ridicată - obiecte contondente, arme albe,
câini cu comportament agresiv, autovehicule, seringi
infestate cu virusul HIV sau cu cel al hepatitei C.
Ameninţările secundare – armele de foc (arme de calibru şi
dimensiuni mici) şi explozivii.
Ameninţările potenţiale, în funcţie de factorul care le
generează, cuprind: armele de foc de calibru şi dimensiuni mari
(carabine de vânătoare, arme militare); arme neconvenţionale
silenţioase (arbalete şi arcuri).

2.2. Tehnici de comunicare

La semnele de avertizare şi la primele elemente de

ameninţare jandarmul trebuie să încerce să controleze situaţia prin
comunicare. Comunicarea între jandarm şi adversar trebuie să fie
permanentă şi să aibă ca scop descurajarea şi stoparea acţiunilor
adversarului, simultan cu asigurarea protecţiei fizice a jandarmului.
Prin comunicare, jandarmul încearcă să-şi impună voinţa
înainte de a folosi forţa, mijloacele tehnice din dotare sau
armamentul. Comunicarea eficientă joacă un rol important în
rezolvarea cu succes a situaţiilor conflictuale şi de aceea este
18
considerată ca fiind o parte integrantă a pregătirii jandarmului
operativ.
Formele comunicării sunt: comunicarea verbală şi
comunicarea non verbală. La rezolvarea unei situaţii tensionate
contribuie cu 7% – limbajul folosit de jandarm; 38% – tonul vocii,
volumul, intonaţia, frecvenţa şi viteza limbajului şi cu 55%
comunicarea non verbală.
O schemă generală de gestionare a unei situaţii conflictuale
(sau care tinde să devină conflictuală) prin comunicare poate fi
structurată astfel: L.E.A.P.S – Lasă-l să vorbească – ascultă activ,
ajută-l cu cuvinte sau gesturi; Empatie – arată înţelegere; Ai
întrebări? – întreabă pentru a obţine cât mai multe informaţii;
Parafrazează – spune cum ai înţeles tu faptele, folosind cuvintele
tale; Sumarul – condensează faptele, fii scurt şi concis înainte de a
lua orice decizie.
Pentru o bună comunicare jandarmul trebuie să respecte
următoarele reguli: vorbeşte calm şi nu planifica dinainte ceea ce
vei spune; nu ignora şi nu desconsidera sentimentele adversarului;
dacă nu înţelegi ceva, pune întrebări, află cât mai multe informaţii;
nu discuta părerile tale personale, poţi crea alte probleme; ţine cont
de punctul de vedere al adversarului, dar asta nu înseamnă că
trebuie să fii de acord cu el, arată doar că ai înţeles problemele lui.
Dacă prin comunicare verbală (avertizări, somaţii) nu se
obţine rezultatul scontat, folosirea forţei, a mijloacelor din dotare şi
a armamentului este singura opţiune rămasă pentru jandarm, care în
orice moment, trebuie să fie preocupat de propria siguranţă şi de
eficacitatea îndeplinirii misiunii.

2.3. Zone de protecţie

Pentru a asigura o gestionare eficace a spaţiului şi a acţiunii

au fost stabilite mai multe zone de protecţie pe care jandarmul
trebuie să le păstreze şi să le impună pentru a-şi asigura propria
securitate. Pornindu-se de la constatarea că o distanţă de
aproximativ 2m până la adversar oferă suficient timp pentru reacţie,
iar adversarul are o armă, jandarmul trebuie să extindă zona proprie
19
de protecţie proporţional cu raza sa de acţiune. Zonele de protecţie
sunt definite de distanţa de protecţie.
Distanţa de protecţie – este raza cercului zonei de protecţie
care îl are în centru pe jandarm. Păstrarea unei distanţe de protecţie
optime în raport cu adversarul contribuie la securitatea personală a
jandarmului şi la posibilitatea sa. În raport de această distanţă au
fost stabilite trei zone de protecţie: zona de observare, zona de
contact fizic şi zona intimă.
Zona de observare – este distanţa
care permite jandarmului să aibă contactul
vizual, auditiv, verbal şi olfactiv cu
adversarul, să înţeleagă acţiunile
adversarului şi să studieze mediului
înconjurător. Este considerată o zonă sigură.
Zona de contact fizic – este distanţa
care permite contactul cu adversarul, folosind
membrele inferioare sau mijloacele din
dotare, fără a necesita deplasarea către
adversar.
Zona intimă – este distanţa care permite
contactul cu adversarul folosind braţele, coatele
şi genunchii. Pentru a deţine controlul situaţiei,
jandarmul trebuie să permită apropierea
adversarului de zona sa intimă doar în mod
excepţional şi în condiţiile impuse de el.

2.4. Zone de acţiune şi elemente de traumatologie

Zonele de acţiune (zonele de percuţie) reprezintă

suprafeţele de pe corpul uman asupra cărora se pot folosi forţa,
mijlocele din dotare sau armamentul. Deoarece acţiunile asupra
acestor zone au efecte diferite asupra adversarului sau a
jandarmului, în raport de mijlocul utilizat şi de intensitatea folosirii
20
lui, este important să se cunoască aceste zone pentru a reduce la
minim riscurile.
În funcţie de dispunere şi de efectele care pot apărea în
urma acţiunii, se disting trei zone:
Zona roşie – dispusă la nivelul capului – este o zonă
interzisă deoarece acţiunea în forţă asupra acesteia poate produce
decesul adversarului. Evitând acţiunea asupra acestei zone se
previn: riscurile traumatice mortale; contactul cu sângele
adversarului (risc de îmbolnăvire hepatita C sau SIDA); producerea
de echimoze, contuzii, hematoame, plăgi.
În situaţii limită se poate acţiona şi asupra zonei roşii,
luându-se în calcul urmările ce se pot produce în urma acestei
acţiuni.
Zona oranj – dispusă la nivelul trunchiului – zonă de
acţiune moderată ca nivel al riscurilor, totuşi acţiunea asupra
acestei zone poate avea urmări relativ grave: traume mortale;
echimoze şi contuzii.
Zona verde – dispusă la nivelul membrelor superioare şi
inferioare – zonă de acţiune permisivă, dar care impune luarea în
calcul a urmărilor loviturilor: suprimarea sau reducerea mobilităţii
agresorului; fracturi, contuzii, hematoame.
În ceea ce priveşte acţiunea asupra acestor zone trebuie
reţinute următoarele două sfaturi: Sunt interzise acţiunile în forţă
asupra capului sau a coloanei vertebrale! După ce ai imobilizat
adversarul încetează acţiunea, traumele produse pot fi în
defavoarea ta!

2.5. Poziţia universală de ripostă (PUR)

La mai puţin de 3 metri faţă de adversar, cel mai bun

răspuns nu este acela de a scoate şi a folosi armamentul din dotare
şi nici de a căuta un adăpost. Cel mai bine este să-ţi controlezi
reacţiile reflexe şi să opreşti agresiunea printr-o eschivă la atacul
adversarului sau o lovitură cu una din părţile corpului ori cu un
obiect aflat în mână, concomitent cu realizarea unei protecţii
imediate (maşină etc.).
21
 Această primă reacţie permite câştigarea unei distanţe
optime faţă de adversar sau adăpostirea înainte de a folosi arma.
Aceasta poate fi asigurată prin adoptarea unei poziţii corecte de
către jandarm. Pentru a evita confuziile a fost promovată o poziţie
universală de ripostă.
PUR este o poziţie identică de deplasare sau de aşteptare a
jandarmului, cu sau fără mijloc din dotare sau cu armă, în faţa unei
direcţii periculoase. Ea oferă un mare grad de flexibilitate ce
permite un răspuns adecvat, prin folosirea minimului de forţă
necesar, pentru a riposta la acţiunea adversarului.
PUR permite tranziţia foarte rapidă de la mâna liberă la
arma de foc pentru că „baza reacţiei” şi mişcările sunt identice. Ea
permite, de asemenea, poziţionarea armei, eliberarea câmpului de
observare şi lărgirea percepţiei, combinând protecţia torsului cu
braţul de reacţie flexat pe jumătate.
Cu pistolul, această poziţie permite tragerea cu mâna din
„partea armei” contra corpului, fără riscul ca mâna să fie prinsă de
către adversar, în timp ce mâna reactivă menţine adversarul la
distanţă sau îl împinge, asigurându-se să nu tragă prea jos. Extensia
maximă a braţului nu este atinsă decât dacă distanţa în raport cu
adversarul este suficientă (cel puţin 3 metri), în caz contrar arma
putând fi oprită sau agăţată în cursul acţiunii.

22
 PUR se bazează pe împărţirea corpului în două părţi
principale:

Partea superioară a
Partea inferioară corpului
a corpului Strânsă doar în faza de
Disponibilă pentru tir
deplasări Poziţia umerilor şi a
Poziţia şi braţelor
orientarea Prinderea armei în mână
sprijinului la sol Ochirea
Strângerea
bazinului Acţiunea degetului pe
trăgaci
Respiraţia

PUR - poziţia şi orientarea sprijinului la sol

Genunchii uşor
flexaţi (supleţe
pentru
Piciorul de pe deplasare)
partea cu arma
pe direcţia
obiectivului

Vârful piciorului către interior 30°

(protecţia zonei femurale şi a
triunghiului genital)

23
 PUR - poziţia umerilor şi a braţelor (va fi mai mult sau
mai puţin diferită în funcţie de morfologia fiecăruia)

Umerii sunt
Braţul de pe decalaţi şi
partea cu arma blocaţi
este întins fără
blocarea
încheieturilor

Mâna reactivă
este flexată şi
permite
protecţia zonei
cardiace

În poziţia de contact sau PUR, este important să se aplice

punctele următoare:

Respectarea alinierii
ANTEBRAŢ
ÎNCHEIETURA
PUMNULUI
ARMĂ

24
 2.6. Funcţiile mâinilor

Mâinile jandarmului nu pot fi calificate ca „de bază” sau

„secundară”, ele având funcţii diferite, dar în egală măsură
importante şi dinamice. În intervenţia profesională fiecare mână
defineşte o parte a corpului şi are un rol precis:
• mâna din „partea armei”
• mâna din „partea reactivă”
Astfel, pentru un dreptaci, noţiunea de „partea armei”
reprezintă partea dreaptă, iar cea de „partea reactivă” reprezintă
partea stângă; pentru un stângaci este exact invers.
Alegerea „părţii armei” şi a „părţii reactive” este dictată de
ochiul director.
Mâna din „partea
armei”
- prinde arma, o
extrage din toc, o
direcţionează şi
comandă focul
Mâna din
«partea
reactivă»
- prinde şi
sprijină arma,
execută toate
manipulările

Partea
reactivă a
corpului
Partea cu arma a - mâna de pe
corpului partea
- mâna de pe reactivă
partea cu arma - piciorul de
- piciorul de pe pe partea
partea cu arma reactivă

25
 CAPITOLUL 3

DOMINAREA FĂRĂ ARMĂ A ADVERSARULUI

3.1. Interceptarea persoanelor care se deplasează pe jos

Interceptarea este o măsură preventivă prin care se solicită

unei persoane să se oprească şi să înceteze orice activitate, în
scopul clarificării situaţiei ce a impus luarea acestei măsuri. Ea este
o măsură de scurtă durată care precede, de regulă, alte măsuri
tactice şi se execută în scopul îndeplinirii atribuţiilor specifice de
serviciu. Dacă persoana căreia i se cere să se oprească nu se supune
măsurii opririi şi va riposta ori va încerca să fugă, se va trece la
aplicarea altor măsuri tactice.
În timpul interceptării trebuie respectate următoarele reguli
tactice:
¾ prevenirea persoanei căreia urmează să i se aplice măsura
interceptării (se realizează de la o distanţă convenabilă pe un ton
ferm, cerându-i să se oprească din acţiunea pe care o desfăşoară sau
să rămână pe loc);
¾ jandarmul se apropie la 2-3 paşi de persoana respectivă şi
se dispune în faţa acesteia, salută, se prezintă şi îşi declină
identitatea. Spre exemplu: „Vă rog să vă opriţi!” salută, se
prezintă. În caz de nevoie (suspiciune din partea persoanei
respective) jandarmul se legitimează cu legitimaţia de serviciu;
¾ persoanei oprite i se explică cu tact, dar ferm, folosind un
ton politicos şi convingător, motivul pentru care fost oprită şi
activitatea pe care trebuie să o desfăşoare în continuare
(prezentarea actului de identitate);
26
 ¾ când interceptarea unei persoane care se deplasează pe
jos este executată de o patrulă de ordine publică, formată din doi
jandarmi, ei îşi vor repartiza sarcinile, astfel:
• primul jandarm va acţiona pentru oprirea persoanei, iar
al doilea va asigura sprijinul şi protecţia primului,
postându-se lateral spate (stânga sau dreapta) faţă de
persoana oprită;
• jandarmul din protecţie trebuie să fie în măsură să
intervină cu promptitudine în situaţia în care persoana
oprită se manifestă violent sau încearcă să fugă. El va fi
atent şi la ceea ce se întâmplă în zona adiacentă, pentru a
preveni şi riposta contra unui eventual atac prin
surprindere;
• cei doi jandarmi vor supraveghea atent persoana oprită,
vor păstra tot timpul distanţa de siguranţă (2-3 paşi) şi vor
avea mijloacele din dotare pregătite pentru a fi folosite,
dacă situaţia o impune.

3.2. Dispozitive de acţiune pentru interceptarea

persoanelor pe jos
Dispozitivele de acţiune ce conferă o protecţie mai bună
jandarmilor pe timpul executării interceptării persoanelor sunt:
- triunghiul simplu - format din doi jandarmi şi persoana
controlată;
- triunghiul dublu - format din trei jandarmi şi persoana
controlată.
27
 3.2.1. Triunghiul simplu

Jandarmul care sprijină (S) acţiunea celui care execută

controlul (C) trebuie să vadă spatele persoanei oprite (A), fără să
fie văzut de către aceasta.
Reprezentare schematică a dispozitivului:

A
S

3.2.2. Triunghiul dublu

Jandarmul care sprijină (S) acţiunea celui care execută
controlul (C) trebuie să vadă spatele persoanei oprite (A), fără să
fie văzut de către aceasta (acelaşi principiu de lucru ca şi pentru un
triunghi simplu). La acest dispozitiv se adaugă un jandarm care
rămâne în zona de observare. Acesta din urmă are misiunea de
sprijin sau acoperire (SA).

A S
SA
28
 3.3. Legitimarea persoanelor

Legitimarea este o măsură preventivă ce constă în

solicitarea şi verificarea actului de identitate a unei persoane şi
stabilirea veridicităţii datelor de identificare ale acesteia.
Pentru realizarea legitimării persoanelor, se vor aplica
regulile prevăzute de reglementările în vigoare şi dispozitivele
prezentate anterior la măsura interceptării:

29
 3.4. Controlul corporal preventiv asupra persoanei

Controlul corporal preventiv asupra persoanei este o măsură

preventivă ce constă în verificarea prin pipăire şi observare a
corpului, a îmbrăcămintei şi a încălţămintei unei persoane, fără a
scăpa din vedere controlul oricărui alt articol de îmbrăcăminte sau
accesoriu ce aparţine persoanei în cauză.
Controlul corporal preventiv al persoanei se efectuează, de
regulă, din spatele persoanei, cu mâna corespondentă părţii
controlate. În situaţia executării unor măsuri de ordine, în cazul
unor adunări publice sau manifestaţii sportive, controlul se poate
realiza prin vizualizare şi eventual, palpare.
Obiectele găsite asupra persoanei vor fi arătate partenerului,
martorilor şi altor persoane interesate (persoanei vătămate).
Acestea vor fi plasate la distanţă, date spre păstrare partenerului sau
reţinute de către cel care efectuează controlul, pentru a nu fi
distruse sau aruncate de cel controlat.
În cazul descoperirii unor arme deţinute ilegal, persoana va
fi imediat încătuşată şi se va continua controlul, în scopul
descoperirii altor eventuale obiecte confecţionate pentru lovire,
tăiere sau împungere.
Jandarmul verifică dacă arma descoperită are muniţie în
încărcător, este încărcată sau este armată, o asigură şi o predă
partenerului, pentru a fi păstrată în condiţii de siguranţă deplină.
Toate aceste activităţi se desfăşoară în prezenţa persoanei la care a
fost găsită şi a martorilor, când este cazul.
În cazul controlului corporal preventiv al unui grup de
persoane de către doi jandarmi, acestea vor fi aşezate în linie, într-o
poziţie cât mai incomodă, cu distanţa de circa 2-3 paşi unele faţă de
celelalte; partenerul va supraveghea una dintre extremităţile
grupului, iar şeful patrulei va începe controlul din cealaltă parte. Pe
măsură ce este controlată o persoană din grup, aceasta este trimisă
în cealaltă extremitate, procedându-se astfel până la terminarea
operaţiunii.

30
 Tehnica executării
controlului
corporal
preventiv al
persoanei
aflată în poziţia
genunchi

Tehnica executării controlului corporal preventiv al persoanei aflată în poziţia culcat la sol
Tehnica executării controlului corporal preventiv a persoanei
1 - din poziţia în picioare
2 - din poziţia în picioare cu blocarea braţelor
3 - cu sprijin vertical

31
 3.5. Controlul bagajelor

Controlul preventiv asupra bagajului este o măsură

preventivă ce se execută în scopul verificării amănunţite a
interiorului şi conţinutului bagajelor unei persoane. Prin bagaj se
înţelege orice obiect în care o persoană deţine şi cu care transportă
bunuri (geamantan, valiză, geantă, servietă, sacoşă, pachet, poşetă).
Controlul preventiv asupra bagajului are ca scop
descoperirea obiectelor cu ajutorul cărora ar putea fi atacat
jandarmul, a bunurilor provenite din săvârşirea unor infracţiuni sau
contravenţii, precum şi a bunurilor a căror deţinere şi circulaţie sunt
interzise.
Controlul preventiv asupra bagajului se poate executa în
continuarea controlului corporal preventiv asupra persoanelor sau
ca o măsură distinctă.

3.6. Imobilizarea persoanelor prin folosirea forţei

Mijloacele şi procedeele folosite pentru imobilizare sunt

alese în funcţie de:
¾numărul persoanelor implicate şi care urmează a fi
imobilizate;
¾starea de agresivitate şi forţa fizică a acestora;
¾modul de manifestare a agresivităţii;
¾obiectele pe care le au asupra lor şi care ar putea fi
folosite pentru atac asupra jandarmului sau a altor persoane.
Înainte de luarea acestei măsuri, persoana va fi somată să
înceteze acţiunea agresivă şi să se supună solicitării jandarmului,
recurgându-se la imobilizare numai dacă individul nu s-a
conformat.
Dacă pericolul la care este supus jandarmul creşte, acesta
poate adopta măsuri corespunzătoare pentru reducerea sau ţinerea
sub control a situaţiei, astfel:
• utilizează forţa în aşa fel încât să nu pună în pericol viaţa
atacatorului (lovituri cu corpul);
32
 • foloseşte forţa extremă (a armamentului de foc şi a altor
mijloace care pot afecta sau pune în pericol viaţa agresorului), când
există indicii că pericolul a devenit sau este pe punctul de a deveni
iminent, imediat, direct şi material pentru viaţa sau integritatea
corporală a jandarmului sau a altor persoane.

3.6.1. Folosirea forţei fizice de către jandarmi

Forţa fizică constă în folosirea de procedee şi tehnici

specifice cu braţele, picioarele, genunchii şi alte părţi ale corpului
pentru autoapărare, înfrângerea atacurilor violente de mică
anvergură şi imobilizarea adversarului atunci când acest lucru este
necesar şi posibil.
Autoapărarea poate fi definită ca o modalitate eficientă prin
care victima unui atac declanşat prin surprindere îşi poate apăra
integritatea, opunând forţei primatul inteligenţei şi al stăpânirii de
sine. Dotat cu armament sau doar cu mijloacele tehnice din dotare,
jandarmul trebuie să fie capabil să-şi domine adversarul şi să-şi
impună voinţa sa.
Obligat să răspundă unei agresiuni, jandarmul va riposta şi
va imobiliza adversarul folosind procedeele de autoapărare
combinate cu mijloacele tehnice din dotare. Ideal este ca această
acţiune să reuşească şi să se evite o escaladare a violenţei care să
ducă la folosirea armamentului.
Forţa fizică se va folosi după avertizarea celor care se
manifestă violent, să înceteze acţiunea agresivă şi să se supună
avertizării îndreptăţite a jandarmilor, exprimată prin formula:
„Încetaţi, Jandarmeria!” Nu este necesară folosirea avertizării în
cazul în care jandarmii sunt atacaţi sau integritatea corporală a unei
persoane este pusă în pericol iminent.
Folosirea forţei fizice, în intervenţia profesională, se face de
o manieră graduală şi cuprinde următoarele faze: atitudinile de
protecţie, loviturile de protecţie de nivel 1, loviturile de protecţie de
nivel 2, tehnicile articulare şi de control şi apărarea contra armelor
albe.
33
 3.6.1.1. Atitudini de protecţie

Atitudinile de protecţie cuprind o serie de poziţii (de

abordare, de gardă, de gardă inversă) precum şi unghiurile de
abordare şi de ripostă şi eschivele.
Poziţia de abordare, este o poziţie de protecţie generală
care permite jandarmului contactul cu adversarul interceptat şi
păstrarea permanentă a unei capacităţii de reacţie adaptată
comportamentului acestuia.

Elementele de bază ale acesteia sunt:

¾ bază largă: picioarele sunt depărtate la o distanţă egală
cu lăţimea umerilor. Această poziţie asigură un bun echilibru
lateral;
¾ centrul de greutate: greutatea corpului este repartizată
în mod egal pe ambele picioare, fără tensiune în genunchi şi glezne;
¾ poziţia picioarelor: picioarele sunt depărtate şi orientate
către adversar. Piciorul din „partea armei” este în spate, iar cel din
„partea reactivă” este în faţă. Această poziţie permite păstrarea
echilibrului înainte şi înapoi;
¾ capul drept: Capul este menţinut pe axa cap, gât,
trunchi. Această poziţie permite echilibrarea greutăţii corpului pe
picioare;
¾ poziţia mâinilor: mâinile pot fi deschise sau apropiate
de corp, plasate în faţă, într-o poziţie activă. Coatele sunt apropiate
de corp. Braţele nu sunt niciodată întinse pentru a evita prinderea
de către adversar.
34
 Poziţia de gardă este o poziţie de protecţie care asigură
jandarmului o securitate eficace şi adaptată, concomitent cu
păstrarea unei capacităţi de reacţie rapidă, în vederea opririi unei
agresiuni fizice.

Elementele de bază ale acesteia sunt:

• baza largă: Distanţa dintre picioare să fie egală cu cea
dintre umeri, greutatea corpului este repartizată egal pe cele două
picioare. Această poziţie conferă un bun echilibru lateral;
• baza profundă: Piciorul de pe partea armei este în urmă,
piciorul reactiv înainte, centrul de greutate coborât (asigurând astfel
creşterea stabilităţii), genunchii sunt flexaţi fără a fi blocaţi
permiţând mobilitatea. Această poziţie permite conservarea unui
echilibru înainte/înapoi;
• poziţia picioarelor: Piciorul reactiv este orientat cca.
30° către interior, pentru a absorbi şocurile frontale şi laterale pe
genunchi şi pentru a feri triunghiul genital. Piciorul de lângă armă
este orientat către adversar;
• capul drept: Capul este menţinut pe axa cap, gât,
trunchi, deasupra centrului de greutate, pentru a evita eventualele
dezechilibrări înainte-înapoi;
• poziţia mâinilor: Mâinile sunt deschise şi plasate la
înălţimea coatelor. Coatele sunt apropiate de corp. Braţele nu sunt
niciodată întinse pentru a nu fi prinse.

35
 Poziţia de gardă inversă este obţinută din poziţia de gardă
concomitent cu retragerea piciorului reactiv, ceea ce permite
jandarmului să se sustragă imediat, dar temporar, din faţa unei
ameninţări fizice. Garda inversă trebuie considerată ca o deplasare
înainte de regăsirea gărzii naturale. Principiile generale rămân
aceleaşi ca şi la poziţia de gardă.
Unghiurile de abordare
şi de ripostă sunt foarte
importante în asigurarea
protecţiei jandarmului şi în
creşterea capacităţii lui de a
folosi forţa fizică pentru a
riposta. De aceea, jandarmul se
va plasa şi se va deplasa,
întotdeauna, într-un unghi de
abordare situat în jurul
triunghiului de agresiune al
adversarului.

Nu aborda niciodată adversarul prin faţă!

X ATENŢIE
PERICOL

1 1
2 2
3 4 3

36
 Eschiva totală este o deplasare completă a două puncte de
sprijin, fie din „partea armei”, fie din „partea reactivă” în scopul
ieşirii din triunghiul agresiunii, pentru a rupe contactul cu
adversarul sau pentru a întări riposta.

37
 3.6.1.2. Lovituri de oprire de nivel 1

Loviturile de oprire sunt tehnici dinamice de percuţie –

lovitura de oprire directă cu palma mâinii deschise, lovitura directă
cu cotul, lovitura de oprire joasă cu palma mâinii deschisă, lovitură
de genunchi directă şi lovitura de picior directă – care permit
crearea unei unde de şoc suficient de puternice pentru a stopa o
agresiune fizică. Ele au ca scop neutralizarea funcţiilor agresorului:
respiraţia; mobilitatea (bazin, picioare); vectorul de agresiune
(mână, picior).
Lovitura de oprire directă cu palma mâinii deschise se
execută astfel: destinderea braţului către înainte fără a-l arma
(traiectorie rectilinie); lovitură cu palma mâinii; mâna liberă este în
protecţie; linia umerilor este pe aceeaşi axă cu braţul în momentul
loviturii; strângerea bazinului la impact; respiraţia nu se blochează,
expiraţie pe faza de percuţie; se rămâne fluid în mişcare;
conservarea principiului suficienţei.

Lovitura directă cu cotul se execută astfel: flexarea

antebraţului către braţ; angajarea umărului aceluiaşi braţ către
înainte; orientarea cotului către adversar (braţ paralel cu solul);
lovirea cu vârful cotului; mâna liberă rămâne în poziţie pentru
protecţie; închiderea bazinului la impact; respiraţia nu se
blochează, se expiră în faza de percutare; revenire în gardă sau
lovitură de oprire şi/sau mijloc de control.
38
 Lovitura de oprire joasă cu palma mâinii deschisă se
execută astfel: executarea unei eschive; lovirea cu podul palmei în
zona joasă a adversarului; mâna liberă rămâne în poziţie pentru
protecţie; închiderea bazinului la impact; respiraţia nu se
blochează, se expiră în faza de percutare; revenire în gardă sau
lovitură de oprire şi/sau mijloc de control.

Lovitura de genunchi directă se

execută în mod normal, fluid astfel:
realizarea unei eschive totale; controlul
cotului şi al capului; ridicarea genunchiului
fără armare şi lovirea pe aceeaşi axă;
păstrarea traiectoriei rectilinie; închiderea
bazinului la impact.
39
 Lovitura de picior directă se execută normal şi fluid astfel:
trimiterea vârfului piciorului către corpul adversarului fără armă;
păstrarea unei traiectorii rectilinie, piciorul de sprijin rămânând pe
axă; ţinerea mâinilor pentru protecţie în faţa corpului; închiderea
bazinului la impact; respiraţia nu se blochează, se expiră în faza de
percutare; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau mijloc de
control.

Se poate executa atât cu piciorul

de pe partea ,,cu arma, cât şi cu
cel de pe ,,partea reactivă

3.6.1.3. Lovituri de oprire de nivel 2

Loviturile de oprire de nivel 2 sunt tehnici dinamice de

percuţie – lovitura de oprire circulară cu palma mâinii, lovitura de
cot în urcare, lovitura de genunchi circulară şi lovitura de picior
circulară – care permit crearea unei unde de şoc suficient de
puternice pentru a stopa o agresiune fizică. Ele au ca scop
neutralizarea funcţiilor agresorului: respiraţia; mobilitatea (bazin,
picioare); vectorul de agresiune (mână, picior).
40
 Lovitura de oprire circulară cu palma mâinii se execută
astfel: realizarea unei mişcări de rotaţie din şold la plecarea
loviturii; păstrarea braţelor uşor flexate cu coatele spre exterior;
menţinerea unei traiectorii circulare; aplicarea loviturii cu palma
mâinii, mâna liberă rămâne în poziţie de protecţie; închiderea
bazinului la impact; revenire în gardă sau lovitură de oprire şi/sau
mijloc de control.

Lovitura de cot în urcare se

execută astfel: flexarea antebraţului
către braţ, angajarea umărului
aceluiaşi braţ către înainte; orientarea
cotului către adversar (braţul este
perpendicular cu solul); aplicarea
loviturii cu vârful cotului fără a arma;
păstrarea mâinii libere în poziţie de
protecţie; păstrarea liniei umerilor pe
axul cotului în momentul aplicării
loviturii; închiderea bazinului la
impact.

41
 Lovitura de genunchi circulară se execută astfel: realizarea
unei eschive totale; controlul cotului şi al capului; urcarea
genunchiului pe axă; realizarea unei mişcări circulare din sus în jos.

Se execută atât cu genunchiul ,,parte cu arma”, cât şi cu cel de pe

,,partea reactivă”

Lovitura de picior circulară se execută astfel: proiectarea cu

o parte a piciorului spre corpul adversarului fără nici o armă;
realizarea unei mişcări circulare; pivotarea de pe piciorul de sprijin
spre exterior; trecerea şoldului; păstrarea mâinilor în poziţie de
protecţie în faţa corpului; închiderea bazinului la impact.

42
 3.6.1.4. Tehnici articulare

Tehnicile articulare sunt modalităţi de acţiune – extensia

braţului, flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către
înainte/înapoi – care au ca scop să constrângă fizic un individ să se
supună unui control corporal preventiv sau să permită aplicarea
mijloacelor de siguranţă, prin imobilizarea unei articulaţii.
Extensia braţului se execută astfel: controlarea permanentă
a cotului adversarului; prinderea pumnului; realizarea unei lovituri
de oprire asupra inserţiei întinse a tricepsului; menţinerea
deschiderii unghiului braţ – trunchi; întinderea braţului cu cotul
spre în sus.

Flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către

înainte se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie;
orientarea palmei mâinii adversarului către cer; prinderea degetului
mare sau a mâinii în priză efectivă; flexarea încheieturii pumnului,
crearea şi menţinerea unei dureri; realizarea unei rotiri a braţului
către interior, împingerea braţului înainte fără a se lucra contra
sensului de articulare a cotului; controlul cotului în permanenţă,
blocarea contra propriului corp (punct fix).
43
 Flexarea încheieturii antebraţului prin supinaţia către
înapoi se execută de aceeaşi la fel ca şi tehnica precedentă cu
excepţia faptului că braţul se împinge înapoi fără a se lucra contra
sensului de articulare a cotului.

44
 3.6.1.5. Tehnici de control

Tehnicile de control sunt modalităţi de acţiune – rotirea

către exterior a umărului, extensia braţului, flexarea încheieturii
antebraţului în pronaţie către înainte/înapoi, controlul adversarului
la sol (prin extensia braţului, prin rularea braţului şi prin
imobilizarea piciorului) – care au ca scop să constrângă fizic un
individ să se supună unui control corporal preventiv sau să permită
aplicarea mijloacelor de siguranţă prin imobilizarea unei articulaţii.
Rotirea către exterior a umărului se execută astfel:
controlul braţului în extensie; prinderea încheieturii pumnului
adversarului; rularea prin exterior cu propriul braţ liber a braţului
controlat; prinderea propriei încheieturi a pumnului; flexarea
antebraţului adversarului pe propriul braţ; pivotarea către interior;
imobilizarea la sol.

45
 Flexarea încheieturii antebraţului în pronaţie către înainte
se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie; orientarea
palmei mâinii adversarului către cer; prinderea mâinii în priză
efectivă (deget mare contra deget mare); flexarea încheieturii
pumnului, crearea şi menţinerea unei dureri; realizarea unei rotiri a
braţului către interior, plasarea braţului înainte sau înapoi, fără a se
lucra contra sensului de articulare a cotului; controlul cotului în
permanenţă, blocarea contra propriului corp (punct fix).

46
 Flexarea încheieturii antebraţului prin pronaţie către
înapoi se execută astfel: controlul cotului, braţul în extensie;
orientarea palmei mâinii adversarului către cer; prinderea mâinii în
priză efectivă (deget mare contra deget mare); realizarea unei
rotaţii a braţului către interior, plasarea braţului către înainte sau
înapoi fără a se lucra contra sensului de articulare a cotului;
controlul cotului în permanenţă, blocarea contra propriului corp
(punct fix).

Controlul prin extensia braţului

47
 Controlul prin rularea braţului

Controlul prin imobilizarea piciorului – rularea piciorului

prin exterior.

48
 3.6.1.6. Apărarea contra armelor albe

În faţa pericolului unei arme albe2, cea mai bună protecţie

este cea care îţi permite să rămâi în viaţă. Această protecţie trebuie
să cuprindă cel puţin: gestiunea zonelor de securitate; protecţia
corporală (atitudini de securitate); mobilitate permanentă (pentru a
se evita încadrarea de către adversar); luciditate în atac sau în
apărare; o utilizare justă şi precisă a mijloacelor pentru a
constrânge sau a respinge adversarul.

3.7. Folosirea mijloacelor din dotare

Mijloacele din dotare3 trebuie să garanteze producerea unui

efect limitat, niciodată mortal şi să nu producă un handicap grav.
Folosirea mijloacelor din dotare trebuie să aibă ca scop protecţia
jandarmului şi imobilizarea adversarului prin descurajare,
distanţare, dispersare şi distorsionarea sensului acestuia.

2
Armă albă – acel obiect sau dispozitiv ce poate pune în pericol sănătatea ori
integritatea corporală a persoanelor prin lovire, tăiere, împungere, cum ar fi:
baionete, săbii, spade, florete, pumnale, cuţite, şişuri, boxuri, castete, arbalete,
arcuri, bâte, măciuci şi bastoane telescopice; Arme albe cu lamă – arma care
îndeplineşte următoarele criterii: a) lama este fie solidară cu mânerul, fie
echipată cu un sistem ce îi permite să facă corp comun cu mânerul său; b) are
tăiş dublu pe toată lungimea sa; c) lungimea este mai mare de 15 cm; d) lăţimea
este mai mare sau egală cu 0,4 cm; e) are un mâner prevăzut cu gardă, Legea
nr. 235 din 6 iulie 2007 pentru modificarea şi completarea art. 2 din Legea nr.
295/2004 privind regimul armelor şi al muniţiilor, M. Of. nr. 490 din 23 iulie
2007.
3
„…veste antiglonţ, scuturi de protecţie, căşti cu vizor, bastoane de cauciuc sau
tompfe, bastoane cu energie electrostatică, dispozitive cu substanţe iritant
lacrimogene, arme albe, jeturi de apă sau coloranţi, arme cu glonţ de cauciuc
sau coloranţi, cătuşe, cai şi câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase,
mijloace blindate, lucrări şi mijloace genistice, precum şi orice mijloace de
protecţie şi de imobilizare aflate în dotare”, art. 29 din Legea nr. 550 din 29
noiembrie 2004 privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române, M.
Of. nr. 1175 din 13 decembrie 2004.

49
 3.7.1. Protecţia jandarmului şi imobilizarea adversarului
prin folosirea bastonului de cauciuc
Bastonul de cauciuc este principalul mijloc din dotarea
jandarmului, fiind realizat în trei variante consecutive (B.1, B.2 şi
B.3), diferenţiate prin dimensiunile lor şi este destinat neutralizării
acţiunilor agresive a unor persoane, fără a le produce vătămări
corporale grave sau a le pune viaţa în pericol.
Bastonul de cauciuc poate fi întrebuinţat atunci când
celelalte mijloace şi procedee de imobilizare nu au dat rezultate, şi
în situaţiile când se impune uzul armei de foc, însă din cauza
împrejurărilor concrete aceasta nu este posibilă.
Bastonul de cauciuc trebuie folosit în limita necesităţii.
Aplicarea de lovituri va înceta imediat ce agresorul a renunţat la
acţiunea sa şi s-a conformat dispoziţiilor date de jandarm. Este
interzisă folosirea bastonului în sediul unităţii de jandarmi.

3.7.1.1. Atitudinile de protecţie cu bastonul

3.7.1.2. Folosirea bastonului de cauciuc ca mijloc de

apărare

Bastonul se foloseşte ca mijloc de apărare pentru pararea

loviturilor agresorului. Pentru aceasta, bastonul se prinde de
extremităţi cu ambele mâini şi se ţine în direcţia din care vin
loviturile.

50
 3.7.1.3. Folosirea bastonului de cauciuc

Bastonul de cauciuc se foloseşte pentru aplicarea de lovituri

împotriva adversarului, în scopul de a-l obliga să dea drumul
victimei (în cazul când aceasta este ţinută) ori să înceteze acţiunea.
În cazul în care sunt mai mulţi agresori, primele lovituri se vor
aplica celui mai periculos.

Ca mijloc de intimidare a elementelor turbulente sau

recalcitrante, bastonul se poate folosi aplicând primele lovituri
persoanelor mai recalcitrante, urmărind determinarea încetării
acţiunilor, stăpânirea şi intimidarea celorlalte elemente turbulente,
retragerea şi împrăştierea lor.
Pe timpul patrulărilor, bastonul va fi purtat pe centură,
folosind sistemul de prindere confecţionat în acest sens, astfel încât
smulgerea acestuia din locaş să constituie şi prima lovitură aplicată.
În nici un caz nu va fi purtat în mână, în genţi sau pe sub haine.
51
 3.7.1.4. Tehnici de imobilizare cu bastonul de cauciuc
Extensia braţului cu bastonul

Forfecarea braţului cu bastonul de cauciuc

Ridicarea forţată de la sol cu bastonul de cauciuc

52
 3.7.1.5. Tehnici de folosire a bastonului de cauciuc

Împotriva atacului cu arme albe

Loviturile vor fi aplicate, în
special, peste mâini, pentru a nu permite
adversarului să atace şi pentru a-l face să
scape eventualele obiecte cu care ar
putea lovi. Lungimea bastonului de
cauciuc permite câştigarea distanţei faţă
de un adversar. Adoptarea temporară a
gărzii inverse măreşte considerabil
această distanţă, permiţând jandarmului
să se organizeze mai bine şi să răspundă
de o manieră adaptată ameninţării sau
agresiunii.
3.8. Folosirea tompfei
3.8.1. Generalităţi şi caracteristici
Tompfa se deosebeşte de bastonul de cauciuc prin faptul că
este prevăzută la unul din capete cu două mânere egale ca mărime,
dispuse în unghi drept.
Părţile principale

CAPUL MÎNERULUI
VÎRFUL
CĂLCÂIUL MÎNERUL

CORPUL

Caracteristici: greutate – 650gr, lungime – 60cm, compo-

ziţie Polycarbonat / Polyuretan.
53
 3.8.2. Atitudini de protecţie

Poziţia de abordare este o atitudine de securitate generală

care permite contactul cu un individ păstrând capacitatea de reacţie
în funcţie de evoluţia comportamentului acelei persoane. În poziţia
de abordare, tompfa este disimulată în spatele coapsei pe partea cu
arma.

Călcâiul către în jos Vârful către în jos

Mâna reactivă este disponibilă în permanenţă
Poziţia în gardă este o atitudine de securitate care permite o
protecţie eficace şi adaptată, păstrând o capacitate de reacţie rapidă,
în vederea opririi unei agresiuni fizice.

Poziţia în gardă cu vârful către înainte-înapoi

54
 Poziţia în gardă inversă. Această atitudine se obţine
retrăgând piciorul reactiv, tompfa este ţinută în priză integrală de
mâner, braţul şi antebraţul de pe partea cu tompfa formează un
unghi care permite executarea unei lovituri de stopare fără a arma.
Această atitudine trebuie considerată ca o deplasare înainte de
revenirea în garda naturală şi permite sustragerea imediată, dar
temporară, din faţa unei ameninţări sau a unei agresiuni fizice.
Loviturile de oprire reprezintă tehnici dinamice de percuţie
care permit crearea unei unde de şoc pentru neutralizarea funcţiilor
agresorului – respiraţia, mobilitatea (bazin, picioare), vectorul de
agresiune (braţ, picioare) – în vederea stopării unei agresiuni fizice.
Loviturile de oprire directe cu călcâiul tompfei se execută
astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; corpul
tompfei este în contact permanent cu antebraţul; destinderea
braţului către înainte la 45° raportat la axa umerilor; căutarea
traiectoriei celei mai directe şi mai rectilinie fără a arma;
executarea loviturii cu călcâiul tompfei; mâna reactivă este în
protecţie.

Loviturile de oprire directe cu vârful se execută astfel: se

ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea
braţului către înainte la 45° raportat la axa umerilor; căutarea
traiectoriei celei mai directe şi mai rectilinie fără a arma;
executarea loviturii cu vârful tompfei; mâna reactivă ţine corpul
tompfei în axă.
55
 Loviturile de oprire cu corpul pe partea cu tompfa se
execută astfel: se ţine tompfa cu priză integrală la centrul
mânerului; destinderea braţului către înainte la 45° raportat la axa
verticală a corpului adversarului; executarea loviturii de stopare cu
ultimii zece cm ai corpului tompfei; mâna reactivă este în protecţie.

Lovituri de oprire cu corpul pe

partea reactivă se execută astfel: se ţine
tompfa cu priză integrală la centrul
mânerului; armarea braţului pe partea
reactivă; destinderea braţului către înainte
la 45° raportat la axa verticală a corpului
adversarului; realizarea unei rotaţii a
încheieturii pumnului în momentul
loviturii; executarea loviturii de stopare cu
ultimii zece cm ai corpului tompfei; mâna
56
reactivă este în protecţie.
Lovituri de oprire orizontale cu corpul se execută astfel: se
ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea
braţului către înainte la 45° raportat la axa verticală a corpului
adversarului; executarea loviturii de stopare cu corpul tompfei;
mâna reactivă este în protecţie.

Lovituri de oprire cu capul mânerului se execută astfel: se

ţine tompfa cu priză integrală la centrul mânerului; destinderea
braţului către înainte; executarea loviturii de stopare cu capul
mânerului; mâna reactivă este în protecţie.

57
 3.8.3. Parările cu tompfa
Lovitură de sus

Lovitură de jos

58
 3.8.4. Tehnici de imobilizare cu tompfa

Tehnicile de imobilizare cu tompfa sunt tehnici de control

care au ca scop să constrângă fizic un individ să se supună unui
control corporal preventiv şi să asigure plasarea obiectelor de
securitate, prin forţarea unei articulaţii.
Extensia braţului cu călcâiul sau vârful înainte se execută
astfel: controlul cotului în permanenţă; prinderea încheieturii
pumnului; intrarea şi realizarea unei lovituri de stopare sub inserţia
tendonară a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţ-
trunchi; braţul trebuie întins, cotul către în sus.

Flexarea antebraţului pe braţ cu vârful înainte se execută

astfel: plasarea corpului tompfei în încheietura cotului; controlul
braţului cu mâna reactivă, plasarea lângă adversar; rularea vârfului
tompfei cu mâna reactivă; controlul vârfului tompfei cu axila de pe
partea reactivă; menţinerea mânerului tompfei ducând antebraţul
către în sus; terminarea controlului coborând şi trăgând către sine
mânerul tompfei; protejarea şi controlul mâinii libere.

59
 Rotirea omoplatului către în jos cu vârful tompfei înainte se
execută astfel: intrare directă sub partea reactivă, cu vârful tompfei
la nivelul încheieturii pumnului între corpul şi braţul adversarului;
efectuarea unei rotiri a vârfului tompfei către în sus (se prinde
vârful tompfei); flexarea antebraţului pe braţ, corpul tompfei în
sprijin pe triceps; terminarea controlului prin plasarea
perpendiculară faţă de adversar.

3.8.5. Apărarea contra armelor albe

Lungimea tompfei permite jandarmului să-şi asigure

distanţa de securitate faţă de un adversar iar adoptarea, temporară, a
unei gărzi inverse o măreşte considerabil. În aceste condiţii,
jandarmul agresat poate să se organizeze mai bine şi să răspundă de
maniera cea mai adaptată ameninţării sau agresiunii.

3.9. Folosirea cătuşelor

Încătuşarea este o măsură de prevedere şi siguranţă care

constă în aplicarea de către jandarm a cătuşelor pe încheietura
mâinilor unei persoane, în scopul limitării mobilităţii fizice a
acesteia. Dacă ne confruntăm cu un suspect recalcitrant sau
periculos, acesta va fi încătuşat înainte de a se trece la controlul
corporal preventiv asupra persoanei şi a bagajelor.
60
 În funcţie de situaţia existentă, de gradul de periculozitate al
persoanelor prezente, de numărul acestora şi de reacţia publicului,
încătuşarea unui adversar poate fi executată:
¾din poziţia înclinat, sprijinit cu faţa la perete şi braţele
ridicate;
¾din poziţia în picioare şi în genunchi;
¾din poziţia culcat la sol.

Încătuşarea şi controlul corporal ale persoanei din

poziţia ,,în picioare şi în genunchi”

Încătuşarea şi controlul corporal ale persoanei din

poziţia ,,culcat” ridicarea de la sol şi conducerea.

61
 3.10. Folosirea pulverizatorului de mână cu substanţe
iritant-lacrimogene

Folosirea eficientă şi oportună a gazelor este o metodă

acceptată numai pentru imobilizarea persoanelor şi se realizează cu
ajutorul pulverizatorului. Pulverizatorul de mână cu substanţe
iritant - lacrimogene este destinat imobilizării unor persoane
recalcitrante, dispersării unor grupuri de agresori sau evacuării
acestora din încăperi şi ascunzători, fără a se produce vătămări
corporale.
PULVERIZATORUL DE MÂNĂ CU SUBSTANŢE
IRITANT-LACRIMOGENE SE FOLOSEŞTE LA O
DISTANŢĂ DE MAXIMUM 3 M.

ATENŢIE! SE PULVERIZEAZĂ ÎN ACEEAŞI DIRECŢIE

CU VÂNTUL
ATENŢIE! NU SE PULVERIZEAZĂ SUBSTANŢA
DIRECT ÎN FAŢĂ ADVERSARULUI.

Folosirea pulverizatorului lacrimogen este condiţionată de

loc şi de viteza vântului. Distanţa eficientă de folosire este de
maximum 3 metri, dar nu mai puţin de 1,5-2 metri. Înainte de
utilizare, pulverizatorul se agită, apoi se îndreaptă cu orificiul de
evacuare către înainte şi se apasă pe butonul de acţionare. Faţa şi
ochii se protejează când se
întrebuinţează împotriva vântului.
Zonele eventual afectate (ochii,
mucoasele nazale, piele) se spală
cu multă apă, fără să se aplice
creme sau emulsii. Nu se
recomandă folosirea acestuia
când jandarmul se află în spaţii
închise.

62
 3.11. Imobilizarea adversarului prin folosirea armelor
albe – bastonul telescopic
Armele albe se folosesc în misiunile specifice, în situaţii de
legitimă apărare sau stare de necesitate, pentru realizarea protecţiei
personale şi a imobilizării persoanelor agresive, când folosirea altor
mijloace de intervenţie nu a dat rezultat, iar uzul de armă nu este
necesar sau posibil.
Arma albă folosită4 de jandarmi care se încadrează în
această categorie este bastonul telescopic (BT). Acesta se poartă pe
partea cu arma înaintea sau în spatele armei de mână şi se prinde cu
mâna de pe partea armei, mâna reactivă este în permanenţă
disponibilă pentru a respinge adversarul şi a se proteja.

1 2

BT ÎNCHIS/ DESCHIS

1 2
4
Chiar dacă la acest moment bastonul telescopic nu a intrat în dotarea curentă
a jandarmilor, apreciem că acesta va fi introdus mai devreme sau mai târziu,
odată cu finalizarea procesului de omologare şi cu alocarea resurselor
financiare. n.a.

63
 3.11.1. Atitudini de protecţie

Poziţia de abordare cu BT este o atitudine de securitate

generală care permite menţinerea contactului cu un individ,
păstrând capacitatea de reacţie în funcţie de evoluţia
comportamentului acelei persoane.

Poziţia de abordare cu BT
închis – bastonul trebuie să fie
disimulat în faţă între mâini sau în
spatele coapsei pe partea cu arma.
Poziţia de abordare BT deschis
– bastonul telescopic trebuie disimulat
în spatele coapsei pe partea cu arma.

Poziţia în gardă reprezintă atitudinea de securitate care

permite o protecţie eficace şi adaptată, păstrând o capacitate de
reacţie rapidă, în vederea opririi unei agresiuni fizice.
64
 Poziţia de gardă BT închis Poziţia de gardă BT deschis

Poziţia de gardă inversă

este atitudinea de securitate
obţinută prin retragerea
piciorului reactiv. Această
atitudine trebuie să fie
considerată ca un timp de
deplasare înaintea reintrării în
garda naturală şi permite
sustragerea imediată, dar
temporară, din faţa unei
agresiuni fizice.

3.11.2. Deschiderile şi închiderile B.T.

Deschiderea BT se execută astfel: BT este ţinut cu

fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; se face
extensia completă a braţului la 45° raportat la planul orizontal şi
orientat la 45° către înapoi raportat la axa corpului, BT este ţinut
vertical către în sus. Deschiderea se face rapid.
65
Deschiderea către în sus Deschiderea către în jos

Deschiderea către înainte se execută astfel: BT este ţinut cu

fermitate în mână cu priză integrală la centrul mânerului; bastonul
este proiectat energic către înainte, sub un unghi de 45° raportat la
axa verticală a corpului adversarului.

Închiderea cu degetele se execută astfel: se prinde BT cu

degetul mare, arătătorul şi degetul mijlociu; mâna de pe partea
reactivă este în protecţie; loviţi cu vârful bastonului vertical sau
orizontal de o suprafaţă rigidă; împingeţi cu mâna secţiunile în
mâner; mâna de pe partea reactivă este în protecţie; loviţi cu vârful
66
bastonului vertical sau orizontal de o suprafaţă rigidă; împingeţi cu
mâna secţiunile în mâner. Nu vă aplecaţi şi nu priviţi după BT.

Închiderea tactică se execută astfel: priza integrală a BT;

vârful BT la verticală sau la orizontală; se închide BT dintr-o
singură lovitură de o suprafaţă rigidă; continuarea mişcării până
când secţiunile dispar în mâner; mâna reactivă în protecţie. Nu vă
aplecaţi şi nu priviţi după BT.

67
 3.11.3. Lovituri de oprire cu BT închis

Loviturile de oprire cu BT închis reprezintă tehnici

dinamice de percuţie care permite crearea unei unde de şoc
suficiente, în vederea stopării unei agresiuni fizice. Ele au ca scop
neutralizarea funcţiilor agresorului – respiraţia, mobilitatea (bazin,
picioare), vectorul de agresiune (braţ, picioare).
Lovitură de stopare cu BT închis pe partea cu arma se
execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână, cu priză integrală
la centrul mânerului; lovitura este dată cu capişonul; lovitura de
stopare este aplicată fără a arma braţul; braţul se destinde la 45°
raportat la axa verticală a corpului adversarului; mâna reactivă este
în protecţie.

Lovitură de oprire cu BT închis pe partea reactivă se

execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală
la centrul mânerului; lovitura este dată cu capişonul; braţul se
destinde la 45° raportat la axa verticală a corpului adversarului;
mâna reactivă este în protecţie.
68
 Lovitură de oprire directă cu BT închis se execută astfel:
BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la centrul
mânerului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul;
pumnul rămâne pe axul braţului fără a-l roti; braţul se destinde la
45° către în jos raportat la linia umerilor.

3.11.4. Lovituri de oprire cu BT deschis

Lovitură de oprire cu BT deschis pe partea cu arma se

execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală
la centrul mânerului; lovitura de stopare este dată cu ultimii 10 cm
ai bastonului; braţul se destinde la 45° raportat la axa verticală a
69
corpului adversarului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma
braţul; mâna reactivă este în protecţie.

Lovituri de oprire cu BT deschis pe partea reactivă se

execută astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală
la centrul mânerului; lovitura de stopare este dată cu ultimii 10 cm
bastonului; lovitura de stopare este aplicată fără a arma braţul;
mâna reactivă este în protecţie.

Lovitură de stopare cu BT deschis orizontal se execută

astfel: BT este ţinut cu fermitate în mână cu priză integrală la
mijlocul mânerului; BT este ţinut paralel cu solul la nivelul
pieptului; Mâna reactivă susţine vârful; braţele se destind la 45°
către în jos, raportat la linia umerilor.
70
 3.11.5. Tehnici de imobilizare şi control cu BT închis

Tehnicile de imobilizare şi control cu BT închis sunt

modalităţi de acţiune care au ca scop constrângerea fizică a unui
individ de a se supune unui control corporal preventiv şi plasarea
de mijloace de siguranţă prin forţarea unei articulaţii.
Extensia braţului prin interior cu BT închis se execută
astfel: controlul permanent al cotului; prinderea încheieturii
pumnului; intrarea şi realizarea unei lovituri de stopare sub inserţia
tendonală a tricepsului; menţinerea deschiderii unghiului braţ-
trunchi; braţul trebuie întins, cotul către în sus.

71
 3.11.6. Tehnici de imobilizare şi control cu BT deschis

Tehnicile de imobilizare şi control cu BT deschis sunt

modalităţi de constrângere fizică a unui adversar să se supună unui
control corporal preventiv, să asigure plasarea unor mijloace prin
forţarea unei articulaţii.

Extensia braţului prin interior

cu BT deschis se execută astfel:
controlul permanent al cotului;
prinderea încheieturii pumnului;
intrarea şi aplicarea unei lovituri de
stopare sub inserţia tendonală a
tricepsului; menţinerea deschiderii
unghiului braţ-trunchi; braţul întins,
cotul către
în sus.
Extensia braţului prin exterior cu
BT deschis se execută astfel: controlul
permanent al cotului; prinderea
încheieturii pumnului; intrarea şi
aplicarea unei lovituri de stopare sub
inserţia tendonală a tricepsului;
menţinerea deschiderii unghiului braţ-
trunchi; întins, cotul către în sus.
Flexiunea antebraţului pe braţ se
execută astfel: plasarea BT în
72
încheietura cotului şi controlul cu braţul reactiv; plasarea
jandarmului lângă adversar şi controlarea vârfului cu axila mâinii
reactive; se ţine în continuare de mâner, BT aducând antebraţul
către în sus; terminarea controlului coborând şi trăgând spre sine
mânerul BPT; protejarea şi controlul cu mâna liberă.

Forfecarea braţului este o tehnică de control care are ca

scop constrângerea fizică a unui individ, pentru a-l determina să
dea drumul unui obiect. Ea se execută astfel: plasarea în lateral faţă
de adversar, controlul cotului; plasarea BT prin interior lângă braţul
adversarului; realizarea unui punct fix cu mâna reactivă şi vârful
BT; tracţiunea mâinii de pe partea cu arma şi împingerea cu cotul
reactiv; punct fix, tracţiunea şi împingerea se realizează simultan.

73
 Rotirea omoplatului către în jos se execută astfel:
prinderea încheieturii pumnului şi controlarea cu degetul mare, BT
este sub braţ; efectuarea unei rotaţii cu vârful bastonului către în
sus; menţinerea controlului asupra încheieturii pumnului;
terminarea controlului prin plasarea perpendiculară faţă de
adversar.

Ridicarea unei persoane de la sol cu BT

74
 3.11.7. Apărarea contra armelor albe cu BT

Somaţia: Încetează (încetaţi) voi (vom) folosi forţa! se face

atunci când este necesară folosirea bastonului înainte de a trece la
acţiunea propriu-zisă.

ATENŢIE! CÂND EFECTUL SCONTAT SE PRODUCE

PRIN FOLOSIREA BASTONULUI SE ÎNCETEAZĂ IMEDIAT
APLICAREA LOVITURILOR!

REGULĂ: ÎN CAZUL PRODUCERII UNOR VĂTĂMĂRI

CORPORALE ADVERSARULUI I SE ACORDĂ IMEDIAT
PRIMUL-AJUTOR ŞI SE RAPORTEAZĂ IERARHIC, DE
URGENŢĂ, EVENIMENTUL!

3.12. Conducerea persoanelor la sediul unităţii de

jandarmi

Conducerea persoanelor la sediul unităţii este o măsură

coercitivă care constă în oprirea persoanei suspecte şi în solicitarea
adresată de jandarm de a-l însoţi la sediul jandarmeriei pentru a
clarifica situaţia. Dacă persoana nu se supune avertizării
jandarmului de a înceta acţiunile agresive sau dacă refuză să-l
75
însoţească şi există suspiciuni întemeiate că a comis o faptă ilegală,
acţiunea se poate face forţat, după ce s-a efectuat imobilizarea şi s-a
executat controlul corporal preventiv asupra persoanei.

3.12.1. Tehnici de conducere prin folosirea forţei fizice şi

a mijloacelor din dotare
Conducerea forţată a persoanelor violente la sediul unităţii
sau poliţiei se face după încătuşarea acestora cu mâinile la spate.

În raport de gradul de vinovăţie al persoanelor reţinute la

sediul jandarmeriei va fi luată o măsură legală, penală sau
contravenţională, ori de punere în executare a mandatelor emise de
autorităţile judiciare.

76
 CAPITOLUL 4

DOMINAREA CU ARMĂ A ADVERSARULUI

În timpul serviciului, jandarmii pot deţine, purta şi

folosi armamentul, muniţia şi mijloacele tehnice din dotare, în
condiţiile legii.
Jandarmul care poartă o armă face parte integrantă dintr-un
sistem pe care el îl controlează. El poate face ca acest sistem să fie
sau periculos, sau sigur, pentru că armele sunt simple obiecte care
nu funcţionează fără o intervenţie umană. O armă întreţinută,
verificată şi asigurată nu trage niciodată „singură” pentru că, în
mod obligatoriu, este necesar ca ceva sau cineva să apese pe
trăgaci. Tocmai de aceea, erorile de manipulare sau neglijenţele pot
provoca accidente.
Cu o armă în stare de funcţionare, nu se produce un foc de
armă involuntar, decât în urma unei erori umane, aşa cum rezultă
din statistici. Acestea arată că, anual, au loc incidente cu armă,
accidental sau involuntar, mai mult pe timpul manipulării
armamentului, decât pe timpul executării unor acţiuni.
Securitatea unei arme este dată de experienţa trăgătorului,
respectarea şi aplicarea unor reguli elementare de manipulare.

4.1. Reguli de securitate individuală permanente (în

serviciu şi la instrucţie)
4.1.1. Cele 5 reguli fundamentale de securitate

Dacă trăgătorul este instruit cum să folosească arma sa şi să

aplice în mod sistematic cele cinci reguli fundamentale de
77
securitate, el nu va provoca accidente. În această situaţie
incidentele sunt posibile, dar în nici un caz accidentele.

Reguli fundamentale de securitate:

¾ Întotdeauna, manipularea unei arme să se facă în aşa
fel ca şi cum aceasta ar fi încărcată.
¾ Ţeava armei se îndreaptă numai asupra obiectivelor
care prezintă un grad de pericol pentru jandarm.
Înainte de aceasta, arma este ţinută în «poziţia de
contact» pe orizontală, în direcţia ameninţării.
¾ Înainte de a îndrepta arma spre obiectiv, jandarmul
trebuie să fie sigur că a identificat corect adversarul şi
că acesta este izolat în raport cu alte persoane.
¾ Indexul degetului arătător este păstrat de-a lungul
gărzii trăgaciului, fără contact cu trăgaciul, atâta timp
cât decizia de a îndrepta arma asupra adversarului
identificat nu este luată.
¾ Operaţiile de control, descărcare, încărcare şi de
verificarea a armei şi rezolvarea incidentelor de
tragere se efectuează, întotdeauna, într-o direcţie
nepericuloasă5.

4.1.2. Manipulările fundamentale

4.1.2.1. Controlul personal de
securitate (CPS)
Unul din elementele care
asigură prevenirea accidentelor este
controlul personal de securitate care
trebuie să devină un act reflex pentru
fiecare jandarm dotat cu armament. El
5
O direcţie este definită ca «nepericuloasă» dacă tragerea involuntară a unui
proiectil în această direcţie, consecutivă unei erori de manipulare sau unei
defecţiuni a armei, nu va produce rănirea celui care manipulează arma sau a
altei persoane, la orice distanţă s-ar afla aceasta. Poate fi vorba şi de un
obstacol material care va opri rapid proiectilul (suprafaţă de nisip, sol acoperit
cu lemn, vestă anti-glonţ, receptacul sau biută de tir etc.).

78
se execută de fiecare dată când jandarmul ridică sau depune arma:
– antebraţul rămâne la orizontală, cu arma culcată în mâna
«partea armei», cu indexul degetului arătător de-a lungul ţevii;
– se extrage şi se recuperează încărcătorul în mâna «partea
reactivă»;
– se prinde manşonul între degetul mare şi cel arătător de la
mâna «partea reactivă», cu mâna aşezată în formă de cupă
deasupra;
– se verifică, printr-un control vizual, dacă nu cumva un
cartuş a rămas în camera cartuşului.
ATENŢIE! În nici un moment mâna «partea reactivă» nu
trebuie să treacă prin faţa ţevii pe timpul manipulărilor.

4.1.2.2. Controlul personal de securitate + alimentarea

(CPS +A)

Înaintea intrării în serviciu, jandarmul controlează şi

alimentează arma (C.P.S. + A), în tubul cu nisip, de la locul de
încărcare şi descărcare a armamentului (L.I.D.A.): introduce
partea din faţă a armei şi a ţevii în tubul cu nisip; efectuează
controlul personal de siguranţă (dacă arma este neîncărcată), în
tubul cu nisip; trage spre înapoi manşonul; verifică printr-un
control vizual şi tactil cu degetul, că nici un cartuş nu se mai
găseşte pe ţeavă; efectuează manevra fundamentală de alimentare;
scoate pistolul din tubul cu nisip; introduce arma în toc şi închide
capsa acestuia.

79
 4.1.2.3. Controlul personal de securitate + descărcarea
(CPS +D)

Pentru a descărca sau pentru a controla dacă arma este sau

nu este încărcată se execută următoarele operaţii: duce antebraţul la
orizontală, arma culcată în mâna «partea armei» cu indexul
degetului arătător de-a lungul ţevii; extrage şi recuperează
încărcătorul în mâna «partea reactivă»; prinde manşonul între
degetul mare şi cel arătător de la mâna «partea reactivă», cu mâna
aşezată în formă de cupă deasupra; recuperează, în mâna «partea
reactivă», cartuşul extras; verifică printr-un control vizual că nici
un cartuş nu se găseşte rămas în camera cartuşului.

La ieşirea din serviciu, măsurile de securitate, controlul

personal de securitate şi descărcarea în tubul cu nisip, sunt
efectuate astfel: introduce ţeava în tubul cu nisip; efectuează
controlul personal de securitate şi a descărcării în tubul cu nisip;
arată că arma este goală; apucă manşonul între degetul mare şi
celelalte degete ale mâinii reactive; trage spre înapoi manşonul;
strânge, dacă este cazul, cu mâna reactivă cartuşele aruncate şi le
aşează pe planşetă; verifică, printr-un control vizual şi tactil, cu
80
degetul, că nici un cartuş nu se mai găseşte pe ţeavă; conduce spre
înainte manşonul; reaşează încărcătorul în port încărcător;
depozitează arma şi port încărcătorul.

4.1.2.4. Încărcarea unei arme

Încărcarea armei, pe
timpul serviciului, se
execută numai dacă este
absolut necesar, pentru:
– executarea somaţiilor
legale şi a focului de
avertisment în plan vertical;
– executarea focului de
armă în strictă conformitate
cu legea;
După utilizare se execută descărcarea şi controlul personal
de securitate a armei, urmate, după caz, de alimentare (dacă se
continuă serviciul).
După executarea focului, jandarmul execută: asigură şi
orientează arma cu ţeava pe o direcţie nepericuloasă; scoate
încărcătorul şi extrage cartuşul din armă; introduce cartuşul extras
în încărcător; verifică şi alimentează arma, dacă se continuă
serviciul.

4.1.3. Darea şi primirea unei arme

Trecerea armei de la un jandarm la altul trebuie să fie

efectuată în condiţii de securitate, atât la locul de păstrare, cât şi în
serviciu. Arma se predă descărcată, cu manşonul blocat în spate, iar
încărcătorul se predă separat.
Jandarmul care predă arma efectuează un control personal
de securitate şi o descarcă în prezenţa celui care primeşte. După
aceasta înmânează arma celui care o primeşte fără încărcător, cu
mânerul înainte şi cu manşonul blocat în spate de opritor. El
81
păstrează, la vedere, în mâna sa, încărcătorul pe care l-a scos şi
anunţă «armă descărcată».
Jandarmul care primeşte arma, o prinde de mâner păstrând
indexul degetului arătător de-a lungul gărzii trăgaciului, verifică
vizual şi tactil dacă camera cartuşului este goală, duce manşonul
către înainte şi asigură arma. Apoi răspunde celui care a predat
«armă descărcată» pentru a confirma rezultatul controlului
executat, după care ia încărcătorul, dacă este necesar.
În mod excepţional, la poligonul de tragere sau în serviciu,
arma poate să fie predată încărcată (condiţie «roşie»), în funcţie de
circumstanţe. Cel care predă anunţă «armă încărcată», oricare ar fi
condiţiile şi întinde arma la capătul braţului cu ţeava orientată într-
o direcţie nepericuloasă, cu mânerul orientat către cel care o
primeşte. Acesta apucă arma, răspunde «armă încărcată» şi
păstrează ţeava într-o direcţie nepericuloasă.

4.1.4. Portul armei în serviciu

Portul armamentului şi muniţiilor din dotarea individuală a

jandarmilor este permis numai pentru îndeplinirea atribuţiilor de
serviciu. În serviciu, pistolul se va purta, în mod obligatoriu, numai
în toc, pe centură, cu un încărcător plin introdus în manşon, fără
cartuş pe ţeavă (cod galben), iar celălalt încărcător în locaşul
prevăzut în tocul de purtare. Arma poate fi purtată în următoarele
condiţii:

Cod Folosire Descrierea lucrului cu arma

ALB În rastel Încărcător gol, camera cartuşului goală.
Arma în toc aprovizionată, încărcătorul
GALBEN În serviciu
plin, fără cartuş pe ţeavă, asigurată.
Nu există la pistol, există la pistol
ORANJ În serviciu mitralieră (prin aşezarea
patului în umăr).
Arma scoasă din toc, cartuş pe ţeavă,
ROŞU În serviciu
încărcătorul plin, arma asigurată
Aprovizionat, încărcătorul plin, cartuş
ROŞU FOC Tir în serviciu
pe ţeavă, arma neasigurată.

82
 Orice armă trebuie să fie
considerată încărcată atât timp,
cât utilizatorul nu s-a convins de
contrar, printr-un control personal
de securitate şi prin descărcare. În
orice moment şi în special pe
timpul manipulării, jandarmul
trebuie să fie conştient de direcţia
ţevii armei şi să aplice cele cinci
reguli de siguranţă. De asemenea,
fiecare jandarm este responsabil
de modul de folosire a armei sale, având obligaţia să oprească
imediat tragerea dacă constată că se creează un pericol pentru
ceilalţi.

4.2. Bazele tragerii

4.2.1. Reprezentarea universală

Toate operaţiunile descrise anterior sunt aplicabile la fel de

bine celor care utilizează dreapta sau stânga, ca mână «forte»
(dreptaci sau stângaci), după o reprezentare universală, pentru că
mâinile jandarmului nu pot fi calificate ca «forte» sau «slabe»,
fiecare din ele având o funcţie diferită, dar la fel de importantă şi de
dinamică.
În intervenţia profesională fiecare mână defineşte o parte a
corpului şi are un rol precis:
- mâna din «partea armei», prinde arma de foc şi comandă
focul.
- mâna din «partea reactivă», susţine arma de foc şi
efectuează operaţiunile precum şi loviturile de oprire.
Astfel, pentru un dreptaci noţiunea de «partea armei»
reprezintă partea dreaptă iar cea de «parte reactivă» este partea
stângă; pentru un stângaci este invers. Selecţia «partea armei» şi
«partea reactivă» este, în general, dictată de ochiul director.
83
 4.2.2. Atitudinea universală de ripostă cu arma în poziţia
de contact

Jandarmul poate utiliza arma în serviciu, fie din proprie

iniţiativă pentru asigurarea apărării personale sau pentru a-şi
sprijini colegii, fie la ordinului şefului elementului de dispozitiv.
Alegerea momentului scoaterii armei din toc, trecerea la poziţia de
tragere şi modalitatea de executare a focului sunt impuse de
misiune, teren şi urgenţă.

4.2.2.1. Poziţiile de abordare, poziţia de contact, poziţia de

contact foc

Jandarmul care foloseşte arma adoptă poziţiile de abordare,

poziţia de contact sau poziţia de contact foc în raport de situaţie.
Poziţiile de abordare cu
arma cuprind: poziţia de aşteptare
în serviciu, poziţia cu arma în toc,
poziţia cu arma scoasă din toc,
poziţionată în spatele pulpei
piciorului cu ţeava spre sol. Aceste
poziţii reprezintă pentru jandarm o
modalitate firească şi confortabilă
de a rămâne într-o poziţie verticală,
stabilă, orientat cu faţa spre direcţia supravegheată, protejând arma
cu cotul sau cu mâna. Ele permit, de asemenea, o ripostă echilibrată
şi rapidă şi accesul uşor la armă, din poziţii non agresive.
În poziţia de contact, arma este la orizontală, poziţia
jandarmului formând un triunghi
trăgător - ţintă - armă, care se
transformă în linie trăgător - armă –
ţintă, în poziţia de contact - foc, prin
închiderea părţii superioare a
corpului şi atingerea obiectivului.
Timpul necesar trecerii de la
triunghi la linie trebuie redus la
84
minim. Primul glonţ, tras repede prin întinderea braţelor şi
focalizarea simultană a cătării, reduce cu 75% timpul de reacţie,
prin plecarea loviturii la sfârşitul mişcării ca urmare a presiunii
progresive exercitate asupra trăgaciului, urmată de realizarea
controlului, ochirea obiectivului şi tragerea celorlalte lovituri mai
lent dacă este necesar.

Bazându-se pe aceste poziţii, jandarmul trebuie să acţioneze

de o manieră stabilă şi relaxată. Stabilitatea este o cerinţă
permanentă ce-i permite jandarmului să-şi păstreze echilibrul, să
stăpânească reculul armei şi să se deplaseze cu uşurinţă (dacă este
necesar). Atunci când muşchii sunt încordaţi nu pot fi făcute
mişcările dinamice esenţiale care asigură precizia şi viteza folosirii
unei arme. Tensiunea antrenează cheltuieli de energie mult mai
mari, dar şi o oboseală accelerată.

Abordare şi de serviciu cod galben-oranj

85
 4
.

Poziţii de contact şi contact foc (roşu şi roşu foc)

4.2.2.2. Poziţia de contact apropiat

Poziţia de contact apropiat este derivată din poziţia de
contact în picioare, prin apropierea armei de corp, în interiorul
zonei intime. În poziţia de contact apropiat, arma se află în poziţie
orizontală, indexul degetului arătător este în prelungirea gărzii
trăgaciului, mâna de pe partea armei este adusă la stern, coatele şi
antebraţele sunt în contact cu toracele. Arma este aliniată cu ochiul
director, ţeava este orizontală, câmpul vizual este foarte bun şi de
aceea este inutilă înclinarea armei spre sol, ca la poziţia de
contact.

Această poziţie este folosită pentru a aborda o zonă în care

jandarmul trebuie să se deplaseze. El va fi perceput ca o siluetă
compactă şi va evita să fie capturat sau să îi fie luată arma de
adversarul ascuns şi care apare în zona intimă fără avertisment.
86
 Ea nu este destinată să fie o variantă permanentă a poziţiei
de contact, deoarece contrar acesteia nu permite atingerea cu
eficienţă a unui obiectiv decât la cinci metri. De îndată ce terenul
sau ameninţarea o permite, jandarmul reia poziţia de contact pentru
a avansa sau a sprijini ceilalţi membrii ai echipei.
REŢINEŢI! Această poziţie permite o tragere eficientă
până la cinci metri împotriva unui adversar care se găseşte la
acelaşi nivel. Ea permite reacţia instantanee în faţa unui agresor
aflat la mică distanţă, în timp ce jandarmul se găseşte în poziţie de
contact apropiat.

4.2.2.3. Poziţia de apărare apropiată

Această poziţie repre-

zintă prima reacţie de scăpare
din faţa unui agresor care
pătrunde în zona intimă pentru
că permite îndepărtarea acestuia
prin rotirea corpului şi lovituri
de cot, protejând arma. Ea
permite reducerea timpul
necesar introducerii şi scoaterii
armei în/din toc când arma este
în contact cu corpul.

87
 Mâna din partea care
acţionează este adesea
primul mijloc de apărare
contra unui atac neaşteptat
în zona intimă. Riposta
instinctivă cu această mână
poate împiedica agresorul
să-l scoată din luptă pe
jandarm, blocându-l sau
reorientându-l. Reacţia de
apărare cu mâna îi dă jandarmului timpul necesar pentru a da
înapoi şi a-şi îndrepta arma către adversar. În cazul în care va fi pus
în situaţia să tragă în timp ce îşi menţine adversarul la distanţă, el
va îndrepta mâna în care ţine arma sau se va proteja prin lovirea
acestuia cu braţul ridicat.
Poziţia astfel adoptată este derivată din poziţia anterioară,
mâna cu care reacţionează abandonând blocul mâini-armă, iar
braţul din partea cu arma trăgând de-a lungul laturilor prin înclinare
uşoară spre exterior. Această mână ridicată şi interpusă între
agresor şi jandarm, îl poate jena dacă doreşte să-şi ajusteze tirul şi
chiar să frâneze un proiectil.
Poziţia de tragere „apărare apropiată la distanţa de o mână”
este folosită de jandarmul surprins la o distanţă mai mică de doi
metri, care trebuie să se apere de o agresiune. Această poziţie
determină o aşezare şi o stabilitate laterală a armei, de o calitate
mediocră.
După prima tragere de urgenţă jandarmul trebuie să
eschiveze şi să ia imediat poziţia de contact. Această poziţie este
neadecvată pentru a lupta contra mai multor adversari care au o
înălţime diferită de a trăgătorului. În plus ea nu permite o protecţie
eficace contra unui adversar aflat la distanţă. De aceea, poziţia de
tragere „apărare apropiată la distanţa de o mână” este adoptată
atunci când jandarmul ţine în mână un obiect cu care poate acţiona
(baston, staţie de emisie-recepţie etc.), când trebuie să deschidă, o
88
uşă sau când procedează la punerea cătuşelor. Dacă este necesar,
această poziţie poate fi luată cu arma ţinută în mâna cu care
acţionează.

4.2.3. Principiile tragerii: poziţia corpului şi prinderea în

mână a armei, achiziţionarea unui obiectiv, respiraţia şi acţiunea
asupra trăgaciului (PARA)

4.2.3.1 Poziţia corpului şi prinderea în mână a armei

89
 4.2.3.2. Achiziţionarea obiectivului

OCHIREA
Două tehnici de ochire sunt utilizabile în funcţie de distanţa la care
se află obiectivul:

TRAGERE DE INTERVENŢIE TRAGERE OCHITĂ

Ochirea reprezintă ansamblul operaţiunilor pentru

îndreptarea axului ţevii în plan orizontal şi vertical astfel încât
traiectoria medie să treacă prin centrul ţintei. Linia de ochire este
linia dreaptă care uneşte ochiul trăgătorului, cătare şi ţel cu punctul
de ochire (punctul de pe obiectiv asupra căruia se ocheşte).
Tragerea de intervenţie este folosită la distanţe de până la
zece metri aplicându-se ochirea sumară (ambii ochi deschişi) astfel:
până la trei m trăgătorul îşi interpune arma între obiectiv şi cei doi
ochi deschişi; de la trei la zece m caută direcţia imaginară între
armă şi cei doi ochi deschişi.

90
 Tragerea ochită este folosită la mai mult de 10 metri,
aplicându-se ochirea conformă. Ochirea constă în alinierea ochiului
director cu aparatele de ochire ale armei şi cu zona aleasă de pe
obiectiv.

4.2.3.3 Respiraţia

Respiraţia este un act important în faza de tragere şi permite

asigurarea stabilităţii armei pentru că pe timpul respiraţiei, pieptul
se extinde şi se contractă. Această mişcare se transmite armei,
făcând-o să se ridice uşor pe timpul inspiraţiei, apoi să revină pe
timpul expiraţiei şi de aceea respiraţia trebuie blocată
pentru stabilizarea armei pe timpul tragerii. În raport cu
tipurile de respiraţie, trebuie ţinut cont de faptul că respiraţia
abdominală în raport cu cea toracică permite o mai bună stabilitate
a tragerii.
În tragerea de intervenţie se efectuează o blocare a
respiraţiei în faza de tragere, iar în tragerea ochită este de preferat
ca această blocare să se facă în faza finală a expiraţiei.

91
 4.2.3.4. Acţiunea degetului asupra trăgaciului

Acţiunea degetului este actul esenţial care permite plecarea

loviturii şi de aceea la ambele categorii de tragere, acţiunea
degetului pe trăgaci trebuie să fie, continuă, progresivă, rectilinie şi
să fie comandată de trăgător.

CONTINUĂ

COMANDATĂ
DE CĂTRE
PROGRESIVĂ TRĂGĂTOR

RECTILINIE

4.2.4. Moduri de tragere

4.2.4.1 Principii tactice

Nimic nu este mai important decât voinţa de a supravieţui şi
de a învinge atunci când trebuie să faci faţă mai multor adversari
care atacă prin surprindere dintr-o situaţie care le este favorabilă
(distanţă mică şi condiţii de vizibilitate redusă). În acest caz, când
se face uz de armă obiectivul urmărit, nu este acela de „a trage”, ci
de a lovi adversarul pentru a-l imobiliza sau pentru a neutraliza o
ameninţare. De aceea viteza de acţiune şi zona de impact sunt
primordiale.
În ceea ce priveşte viteza de acţiune, primul glonţ trebuind
tras în mai puţin de o secundă. Viteza de acţiune este determinată
de distanţă şi de focul adversarului şi se stabileşte conform
următoarelor principii:
¾ supravieţuieşte cel care loveşte primul obiectivul în
mod eficace şi nu cel care trage primul;
92
 ¾ calitatea tragerilor este mai importantă decât
cantitatea;
¾ când distanţa creşte, scade cadenţa de tragere, iar
ochirea trebuie să fie mai precisă;
¾ la distanţe mici trebuie să ripostezi (cu eschivă) şi să
te poziţionezi favorabil;
¾ la distanţe medii sau lungi mai întâi te poziţionezi
favorabil şi apoi ripostezi.
Imobilizarea adversarului este principalul obiectiv urmărit
de trăgător şi de aceea arma trebuie să fie utilizată contra zonelor
unde sunt centrii de mobilitate, printr-o „secvenţă de foc” continuă
de trei cartuşe (în medie), până când ameninţarea încetează.
Încetarea focului are loc odată cu încetarea agresiunii. Când
ameninţarea este eliminată, tragerea este oprită şi jandarmul reia
poziţia de contact (armă îndreptată sub orizontală), în gardă faţă de
adversar, efectuând în acelaşi timp un control vizual rapid al zonei
înconjurătoare pentru a stabili necesitatea unor noi „secvenţe de
foc”, în raport de ameninţări noi sau de alţi adversari.
Pentru tragere se preferă ca ţintă „zona picioarelor”,
deoarece ea corespunde cerinţei legale şi deontologice de a
neutraliza sau de a imobiliza adversarul folosind nivelul de forţă
strict necesar. În plus, tragerea în „zona picioarelor” permite
atingerea unui adversar protejat de o vestă antiglonţ.
La distanţe scurte, ochirea, prin vizare directă deasupra
liniei de ochire, permite să nu se tragă prea sus. În felul acesta se
trage în partea de jos, ceea ce permite executarea unor secvenţe de
tragere înlănţuite şi eficace şi se facilitează tragerea reflexă asupra
câinilor care atacă şi pentru care tragerea este mult prea înaltă (dacă
jandarmul este antrenat să tragă la înălţimea unui om).

4.2.4.2. Alegerea modului de executare a tragerii

Alegerea modului de executare a tragerii (acţiune simplă

sau dublă) este determinată de situaţia tactică. În general, tragerea
în acţiune dublă este utilizată doar când distanţa până la adversar
93
este până în 10 metri şi trebuie să se riposteze de urgenţă pentru că
adversarul ocheşte, trage sau atacă.
Totuşi tragerea în acţiune simplă va fi întotdeauna mai
precisă decât cea dublă. A lovi repede ţinta este mai bine decât să o
loveşti lent, dar să o loveşti lent este mult mai bine decât să o ratezi
rapid.
Tragerea în acţiune dublă provoacă întotdeauna o mai mare
dispersare a punctelor de impact şi necesită o prindere mai fermă a
armei, pentru a controla devierile datorate efortului care trebuie
exercitat asupra trăgaciului. Acest mod de tragere este uneori
dificil, pentru jandarmii cu degete scurte sau cu o forţă fizică
limitată.
Dacă ne confruntăm cu un singur adversar, se trage cel
puţin de două ori pentru a mări probabilitatea de atingere şi efectul
de şoc. Aceste două atingeri rapide, numite „dubleu” sunt uşurate
de folosirea poziţiei de contact care favorizează la maximum
controlul asupra reculului armei.
La distanţă mică (până la şapte metri), se ocheşte fulgerător
şi se trag două focuri cât mai repede posibil fără a se relua ochirea.
Apoi se caută un element de protecţie pentru adăpostire, dacă
acesta nu este disponibil imediat.
La distanţă medie (7-15 metri), se caută un element de
protecţie pentru adăpostire, se face o ochire sumară trăgând două
focuri „foc cu foc”, după care se reaşează cătarea pe obiectiv
înainte de cel de-al doilea foc („dubleu”).
La distanţă mare (peste 15 metri) se trag două focuri „foc cu
foc” ochind obiectivul înaintea fiecărui foc („dubleu controlat”).
După tragerea celor două focuri se reia poziţia de contact şi se
examinează rezultatul tragerii.
În situaţia în care se confruntă cu un adversar care se
îndepărtează sau care este în mişcare, jandarmul execută două
lovituri foarte rapide, urmate de luarea poziţiei de control şi
reluarea ochirii (dacă loviturile nu au avut efect). Se continuă cu o
„curăţare tactică”, apoi cu încă două lovituri rapide şi se opreşte
tragerea. Dacă jandarmul goleşte încărcătorul i se va putea reproşa
că nu a tras cum trebuie sau că a folosit arma abuziv.
94
 Dacă jandarmul se confruntă simultan cu mai mulţi
adversari, se trage un foc asupra fiecărui adversar (două focuri
pentru fiecare adversar ar fi prea lent), şi se reia poziţia de contact.
Dacă nici unul dintre adversari nu este neutralizat se reia focul.
Folosirea pistolului când jandarmul este îmbrăcat cu vesta
antiglonţ (conţinând eventual o placă suplimentară) şi cu casca de
protecţie cu vizor, impun adaptarea poziţiei de contact ca să se
evite blocarea braţelor care sunt jenate de lărgimea vestei. Această
poziţie permite o ochire la fel de precisă ca şi cea fără vestă.
4.2.5. Secvenţa de foc
Executarea focului cu arma pentru îndeplinirea atribuţiilor
de serviciu, se face sub forma unei „secvenţe de foc” continue cu
un număr de cartuşe corespunzător pentru încetarea ameninţării sau
agresiunii care a justificat uzul de armă.
O secvenţă de foc se compune din faza în care se constată
ameninţarea, faza de eschivă sau de protecţie (cu eventuale
procedee similare), faza de foc până la încetarea ameninţării, faza
de curăţire tactică sau de tur tactic de orizont dacă jandarmul este
izolat, faza de schimbare rapidă a poziţiei şi faza (eventuală) de
reîncărcare a armei la adăpost.
Reţineţi următoarele acronime: I.V.I. şi V.E.R.
Înainte de a face uz de armă: (I.V.I.)
¾ Identifică adversarul.
¾ Verifică dacă adversarul are: armă sau
antecedente privind folosirea armelor, alte obiecte de atac; un
sistem de atac (sau defensiv) ce poate pune în pericol viaţa sau
integritatea fizică a jandarmului; intenţia de a agresa sau de a se
retrage.
¾ Izolează adversarul în raport cu mediul
înconjurător sau cu alte persoane.
După folosirea armamentului: V.E.R.
¾ Verifică neutralizarea adversarului.
¾ Efectuează o «măturare tactică» de 90° către înainte sau
un «tur de orizont tactic».
¾ Reîncarcă arma (dacă este cazul) la adăpost sau sub
sprijin.
95
 4.3. Manipulările elementare

4.3.1. Trecerea rapidă la cod galben/cod roşu

(dezasigurat/asigurat)

Jandarmul trece de la poziţia de aşteptare în serviciu la

poziţia de tragere scoţând arma din toc şi luând poziţia de tragere în
picioare. Acţiunile de scoatere a armei din toc şi de introducere
sunt acţiuni conexe executării tragerii, pentru care jandarmul
trebuie să fie antrenat foarte bine, înainte de a fi executate cu
cartuşe de manevră sau cartuşe reale.
Pentru a trage, jandarmul ridică arma la înălţimea ochilor, o
îndreaptă în direcţia din care vine ameninţarea şi blochează partea
superioară a corpului (trunchi, umeri şi braţe). Ochii fixează
adversarul. Arma şi mâinile formează un bloc comun care se
interpune între ochi şi obiectiv. În funcţie de distanţă, cătarea este
interpusă între ochi şi obiectiv. Degetul arătător al mâinii „din
partea armei” începe să apese progresiv trăgaciul.

Executarea tragerii pornind de la poziţia „arma în toc” fără

ca înainte să se fi efectuat, exerciţii pregătitoare, poate conduce la o
proastă stăpânire sau orientare a armei precum şi la accidente,
jandarmul apăsând pe trăgaci când arma este încă în toc sau nu este
orientată spre ţintă.

4.3.1.1. Scoaterea pistolului din toc

Există însă situaţii în care jandarmul nu va putea să scoată

din timp arma din toc. Scoaterea rapidă din toc a armei poate avea
o importanţă crucială pentru succesul unei confruntări, dar este de
96
preferat scoaterea armei din toc înainte de a avea în mod real
nevoie de aceasta (se spune chiar, mai în glumă, mai în serios că
scoaterea din toc cea mai rapidă este cea în care avem deja arma în
mână).

Scoaterea armei din toc începe prin vizualizarea ameninţării

concomitent cu adoptarea poziţiei de contact de către jandarm.
Pistolul se scoate din toc cu mâna din «partea armei», mâna
reactivă execută manipulările, indexul degetului arătător rămâne în
prelungirea gărzii trăgaciului în contact permanent cu arma.
Pentru scoaterea armei din toc trebuie respectate două reguli
care ar putea fi rezumate astfel: „nu contează viteza cu care se
scoate arma din toc ci precizia şi fluiditatea cu care este folosită
arma de la scoaterea din toc şi până în momentul tragerii” şi „fii
rapid la scoaterea armei din toc şi apoi mai lent la ochire”.
Pentru a respecta aceste două reguli se aplică metoda de
învăţare a scoaterii armei din toc în trei timpi care elimină gesturile
inutile şi asigură eficacitatea tragerii.
a) Adoptarea poziţiei de contact şi prinderea „rapidă” a
armei în mână: pornind de la poziţia de abordare, piciorul de
„lângă armă” se retrage, lărgind baza; genunchii se îndoaie în timp
ce partea superioară a corpului se regrupează; mâna de pe partea
armei se deplasează spre tocul pistolului; degetul mare al mâinii
97
înarmate agaţă clapa tocului, o deschide şi mâna înarmată apucă
mânerul pistolului cu ultimele trei degete; arătătorul degetului este
ţinut de-a lungul tocului, iar degetul mare drept pe lângă corpul
pistolului; încheietura mâinii înarmate este deja în linie cu ţeava
armei (poziţia tocului este importantă); mâna reactivă se plasează la
nivelul coastelor dinspre partea armei, sub pectorali, palma este
deschisă spre înapoi la 450, degetele împreunate sunt îndreptate
spre partea armei; ochii fixează obiectivul.
b) Scoatere şi orientare „rapidă”: cotul braţului înarmat se
retrage la cea mai mare înălţime posibilă; mâna înarmată
scoate arma din toc şi o orientează în mod natural spre obiectiv;
încheietura mâinii înarmate menţine aliniamentul cu ţeava;
degetul arătător este ţinut de-a lungul corpului pistolului; degetul
mare este ţinut de-a lungul manşonului; mâna reactivă şi ochii nu
se mişcă.
c) Prinderea cu ambele mâini a armei şi executarea focului:
mâna înarmată întâlneşte mâna reactivă chiar înaintea corpului şi
blocul format cu arma începe să ridice ţeava armei îndreptată spre
obiectiv, urmărind axa cea mai directă posibil; partea superioară a
corpului este blocată în poziţie de tragere; blocul format din armă şi
mâini se interpune între ochi şi obiectiv; în funcţie de distanţă,
vederea este focalizată asupra cătării; partea superioară a corpului
este blocată în poziţie de tragere; blocul format din armă şi mâini se
interpune între ochi şi obiectiv; în funcţie de distanţă, vederea este
focalizată asupra cătării; ochii privesc obiectivul; începe apăsarea
progresivă a trăgaciului; articulaţiile uşor îndoite absorb mai bine
reculul şi evită să se greşească ţinta pe timpul tragerii.
Deşi scoaterea din toc pare „mecanică”, în primele faze ale
învăţării trebuie exersată până când aceasta va reprezenta o mişcare
fluidă şi continuă.

4.3.1.2. Introducerea pistolului în toc

Introducerea pistolului în toc nu este un automatism şi în
anumite situaţii poate fi o sursă de accidente sau distragerea gravă a
atenţiei. Tocmai de aceea această mişcare trebuie exersată şi
efectuată corect.
98
 Pornind de la poziţia de tragere, mişcarea se efectuează
invers decât în cazul scoaterii din toc, astfel: deblocarea poziţiei şi
aducerea armei la nivelul sternului (regrupare); efectuarea,
eventual, a unui control personal de securitate al armei; acţionarea
siguranţei cu degetul mare şi degetul arătător al mâinii reactive,
îndreptând ţeava la 450 spre sol, în faţa picioarelor; introducerea
armei în toc fără a privi, păstrând mâna reactivă la nivelul coastelor
„pe partea armei”; luarea poziţiei de abordare.

4.3.1.3. Tehnici de protejare a pistolului în toc

99
 Protejarea pistolului în mână

Protecţia armelor lungi mână în mână

4.3.2. Reîncărcarea şi reaprovizionarea armei prin

schimbarea încărcătorului

Reîncărcarea se efectuează sub sprijinul unui coleg, ceea ce

permite adăpostirea şi protecţia jandarmului sau din poziţia „în
genunchi”, pentru a reduce din vulnerabilitate. După reîncărcare
jandarmul redeschide focul sau efectuează o curăţare tactică în
poziţie de contact, funcţie de condiţii şi de actualitatea ameninţării.
Jandarmul care trebuie să reîncarce, anunţă „încărcare”, se
protejează de focul adversarului şi reîncarcă arma. Un coleg îl
protejează de ameninţarea principală, dacă este posibil, venind în
contact cu el şi anunţând „te sprijin”. După ce a executat
reîncărcarea jandarmul anunţă „gata”, pentru a-şi înştiinţa colegul
care l-a sprijinit că este gata să reia focul.
100
 În serviciu, încărcătorul poate fi schimbat, în funcţie de
situaţie, prin două modalităţi: „reaprovizionare tactică” sau
„reaprovizionare rapidă”.
Reaprovizionarea tactică a încărcătorului se efectuează în
timpul unei „pauze”, când presiunea timpului este mai puţin
accentuată.

Încărcătorul armei nu este complet gol. Arma este în

„condiţie roşu” sau „condiţie roşu foc”, în timpul unei confruntări
sau în timpul tragerii. Fără să piardă din ochi direcţia periculoasă şi
păstrând arma îndreptată spre ţintă, jandarmul execută următoarele
operaţiuni: duce mâna reactivă la centură pe partea cu port
încărcătorul reactivă; deschide port încărcătorul şi apucă
încărcătorul între degetul mare şi degetul mijlociu al mâinii
reactive; aşează degetului arătător pe partea dinainte a
încărcătorului, de-a lungul acestuia; introduce încărcătura plină în
palma mâinii reactive; introduce încărcătorul gol în încărcător; reia
poziţia de contact.
Reaprovizionarea rapidă se execută atunci când, acţionând
trăgaciul, jandarmul constată că arma a percutat în gol sau observă
că manşonul a rămas în poziţia înapoi, ceea ce înseamnă că
încărcătorul este gol. În aceeaşi poziţie ca şi la reîncărcarea tactică,
jandarmul execută următoarele operaţiuni: scoate încărcătorul gol
şi îl strecoară în buzunar, la centură sau îl lasă să cadă pe sol în caz
de urgenţă; introduce noul încărcător şi îl împinge cu mâna
reactivă; încarcă arma („condiţia roşu” sau „condiţia roşu foc” în
funcţie de situaţie); reia poziţia de contact şi/sau recuperează
încărcătorul dacă nu mai este în pericol.
Reaprovizionarea rapidă trebuie să fie excepţia de la regulă
reaprovizionării tactice, deoarece implică o urgenţă. Trăgătorul a
101
golit încărcătorul şi pentru moment nu mai este capabil să-şi
utilizeze arma. Reaprovizionarea rapidă trebuie să fie totuşi
învăţată ca parte distinctă deoarece situaţiile de confruntare în care
se face uz de armă sunt imprevizibile. Chiar dacă nu este
întotdeauna posibil, în raport de situaţia tactică trebuie să se
controleze de fiecare dată numărul de cartuşe rămase în încărcător
şi dacă rămân mai puţin de trei cartuşe în acesta, să fie schimbat.

4.3.3. Curăţarea tactică şi turul tactic de orizont

4.3.3.1. Curăţarea tactică

După ce arma a fost folosită, se execută curăţarea tactică

care constă în reluarea rapidă a contactului cu mediul înconjurător,
după focalizarea ameninţării sau agresiunii care a antrenat folosirea
armei, pentru a nu fi surprins de o agresiune care vine dintr-o altă
direcţie.
Curăţarea tactică se efectuează din poziţie de contact printr-
o „măturare vizuală” a mediului dinspre „partea armei” spre
„partea reactivă” la 900,înainte şi la 450 de o parte şi de alta a axei
ţevii, arma urmărind privirea. Poziţia de contact apropiat permite o
reacţie mult mai rapidă, prin pivotare, în cazul producerii unei
agresiuni laterale la distanţă redusă.

4.3.3.2. Turul tactic de orizont

După ce jandarmul a folosit arma, atunci când acesta este

izolat şi fără sprijin, această mişcare constă într-o luare rapidă de
contact cu mediul înconjurător, după focalizarea unei ameninţări
sau agresiuni care a antrenat folosirea armei, pentru a nu fi surprins
de o altă agresiune care vine dintr-o direcţie diferită.
102
 Turul tactic de orizont se efectuează din poziţia de contact
apropiat la 3600, prin întoarcerea capului spre „partea reactivă”
apoi spre „partea armei” şi în sfârşit spre înapoi, peste umărul din
„partea armei”. Arma rămâne pe axa iniţială a ţevii, fără a urmări
privirea. Privirea către înapoi pe „partea armei” permite luarea
corectă a punctului de ochire, spre deosebire de privirea în cealaltă
parte care nu permite aceasta.

4.3.4. Tehnicile de tranziţie

4.3.4.1. Trecerea de la folosirea bastonului de cauciuc la
armă

Această tehnică poate fi adoptată în cazul intervenţiilor în

care este mai eficient să scoţi arma din toc şi să o foloseşti,
păstrând în acelaşi timp şi bastonul de cauciuc în mână.
Pornind de la poziţia în gardă cu bastonul în mâna din
partea armei, jandarmul execută următoarele mişcări: avansează cu

103
mâna de pe partea armei până la mâna din partea care reacţionează;
trece bastonul sub axila mâinii care reacţionează; coboară mâna din
partea armei până la toc; scoate din toc arma având dosul
încheieturii mâinii din partea armei sprijinit pe dosul mâinii care
reacţionează şi care ghidează arma fără contractare. Capul
bastonului este aliniat de-a lungul braţului din partea armei.

4.3.4.2. Trecerea de la folosirea pistolului mitralieră la

pistol

Această tehnică poate fi

adoptată la acţiunile de intervenţie, în
care este mai rapid să scoţi pistolul
din toc şi să utilizezi acest tip de
armă, decât să rezolvi un incident sau
să reîncarci pistolul mitralieră
(incident sau armă fără muniţie).
Pornind de la poziţia de
tragere din poziţia pentru luptă în
picioare cu pistolul mitralieră se lasă
arma de umăr să atârne de cureaua ei
şi se trage de partea dinspre latura
care reacţionează a corpului, cu mâna
care reacţionează, se scoate din toc
pistolul şi imediat ce acesta este în
faţa pistolului mitralieră, este prins cu ambele mâini în poziţia de
contact.
104
 4.3.4.3. Executarea tragerii în condiţii de întuneric folosind
lanterna

Modul de prindere al lanternei

4.3.5. Deplasările cu arma

4.3.5.1. Principii generale de deplasare cu arma

Pe timpul executării misiunilor, deplasările cu arma se

execută fără a se folosi focul armamentului. În funcţie de teren şi
de situaţie, deplasările se efectuează mai ales în pas normal,
alunecat sau derulat, din poziţia de contact sau din poziţia de
contact apropiat, arma fiind neîncărcată. Alergarea sau mersul târâş
nu sunt utilizate decât pentru schimbarea poziţiei sau când
jandarmul se află sub focul adversarului.
Pasul alunecat este folosit de jandarm când se apropie de un
pericol real sau când terenul pe care se deplasează este denivelat
sau cu obstacole. Pasul alternativ derulat este utilizat de jandarmi
când trebuie să avanseze rapid păstrând arma în poziţie de contact
sau când poartă vestă antiglonţ. Pivotările se execută prin mişcări
ale genunchiului şi şoldurilor, eventual ale picioarelor.
105
 Răspunsul „părţii reactive” – se execută un pas înainte cu
piciorul „partea dinspre armă” întorcând simultan şoldurile şi
îndreptând arma spre adversar sau se poate executa doar pivotarea
trunchiului dacă ameninţarea adversarului este trecătoare.
Răspunsul „părţii dinspre armă” – se execută un pas în
direcţia „părţii armei” cu piciorul „parte reactivă”, întorcând
simultan şoldurile şi îndreptând arma spre adversar sau se poate
pivota doar trunchiul dacă ameninţarea adversarului este trecătoare.
Răspunsul ”în spate” – se execută un pas înainte cu piciorul
„partea dinspre armă” în diagonala piciorului „parte reactivă” din
poziţia „contact apropiat”, se execută o rotaţie, în timpul acesteia
şoldurile se întorc simultan iar arma se îndreaptă spre înapoi.
Deplasarea în coloană cere o mare rigoare în ţinerea
armelor care pot fi, cu uşurinţă direcţionate, din neatenţie, în
spatele unui coleg. Jandarmul va adopta poziţia „de contact
apropiat”, orientând arma fie „spre partea armei” fie spre „partea
reactivă”, opus zidului pe lângă care avansează coloana. Această
orientare permite angajarea imediată în faţa unei ameninţări care ar
apare de cealaltă parte, precum şi evitarea ricoşeurilor periculoase
în caz de tragere accidentală. Dacă coloana avansează în teren
descoperit, orientarea se face de ambele părţi.
Înaintarea cu pistolul ţinut în mână se execută în anumite
situaţii care impun păstrarea unei mâini libere pentru deschiderea
uşilor, urcarea pe o scară, transportul unui obiect voluminos sau
retragerea unui coleg rănit. În acelaşi timp este necesar să se
utilizeze arma din dotare.
Arma este ţinută cu mâna „partea armei”, în poziţie de
„apărare apropiată la distanţă de o mână”. În timpul deplasării arma
este îndreptată eventual înainte în poziţie de tragere cu mâna
dinspre „partea armei”, evitându-se îndreptarea ei spre spatele
colegilor. În caz de cădere, arma trebuie să rămână îndreptată spre
înainte sau spre sol. Mâna reactivă este liberă pentru a ţine un
obiect şi pentru a fi folosită în vederea facilitării avansării.
Această poziţie permite să se privească în spate fără a ochi
greşit faţă de axul principal al direcţiei în care se avansează (turul
tactic de orizont), precum şi o trecere uşoară la orice poziţie, în
picioare, în genunchi, culcat.
106
 4.3.5.2. Combinarea focului cu mişcarea

Combinarea dintre punctele de sprijin şi mişcare stă la baza

oricărei tactici. Stăpânirea acestui procedeu trebuie să înceapă
prin instruirea făcută la nivelul binomului şi care trebuie să
aibă ca obiectiv realizarea reflexului în combinarea focului cu
mişcarea.
Reguli ce trebuie respectate de jandarmi pentru realizarea
acestui principiu:
¾ evitarea grupărilor/adunărilor pe timpul deplasărilor şi
opririlor;
¾ deplasările să se facă pe cât posibil la adăpost, iar dacă
nu, prin salturi scurte, utilizând la maxim terenul;
¾ dacă luarea poziţiei de tragere se face sub focul
adversarului, se execută o deplasare în lateral, rămânând la adăpost;
¾ deplasarea către înainte să se facă numai după ce
sprijinul fix este pe poziţie;
¾ împiedicarea adversarului să tragă asupra colegilor
cărora li se asigură sprijin;
¾ efectuarea de salturi rapide (niciodată mai mult de 5
secunde între adăposturi) pe timpul deplasării către înainte, odată
ajuns în poziţie jandarmul execută observarea, punerea în sprijin
sau pregătirea pentru avansare;
¾ luarea poziţiei de sprijin se face după revenirea la
respiraţia normală şi executarea controlului pentru a vedea dacă
arma este în stare de tragere;
¾ deschiderea focului (trebuie să se poată face la 3
secunde după luarea poziţiei rapide).
Tragerea din mişcare completează pregătirea în acest
domeniu şi de aceea jandarmul trebuie să înveţe succesiv: să se
deplaseze (lent, apoi repede); să tragă (lent şi precis, apoi repede şi
precis); să tragă pe timpul deplasării.
Tragerile din mişcare sunt tehnici relativ dificile şi sunt
destinate, mai ales tragerilor ofensive practicate de un pluton de
intervenţie sau în cazul retragerii rapide a unei persoane căreia îi
107
asigurăm protecţia. Cheia reuşitei constă în coordonarea ritmului de
mers şi de tragere, mergând cu paşi mici şi cu genunchii îndoiţi.
Pentru a exersa aceste tehnici, jandarmul trebuie să lucreze mai
întâi „la rece”. În practică, trăgătorii care se sprijină mergând,
efectuează tragerile unul după altul, în sprijin fix intermitent.
Permanenţa unui sprijin fix trebuie să fie sistematic asociată
tragerii din mişcare.
Tragerea cu înaintare se execută pornind de la poziţia de
contact prin aducerea armei la înălţimea ochilor, concomitent cu
începerea înaintării (avansării). Genunchii se păstrează flexaţi
pentru a absorbi şocurile, iar şoldurile rămân la acelaşi nivel.
Trăgătorul înaintează cu şoldurile şi umărul „parte reactivă” către
înainte, trage un foc la fiecare pas când ambele picioare sunt în
contact cu solul, fără a pierde din vedere cătarea. Cu experienţă şi
antrenament este posibil să se mărească puţin câte puţin ritmul de
deplasare.
Pentru executarea tragerii cu retragere se procedează, prin
analogie, ca la tragerea cu înaintare, doar că trăgătorul trebuie mai
întâi să „pipăie” cu piciorul terenul în momentul retragerii, înainte
de a păşi cu toată greutatea. Pentru executarea tragerii se
deplasează „partea reactivă” spre „partea armei”. Faptul că
jandarmul se deplasează mergând către înapoi, permite utilizarea
unei poziţii de tragere naturale. Urmând deplasările adversarului
jandarmul trebuie să poată trece de la tragerea cu înaintare la
tragerea cu retragere.

4.3.6. Poziţii de tragere derivate

(în genunchi, culcat, în spatele unei protecţii)

4.3.6.1. Poziţia „în genunchi”

Se adoptă plecând de la poziţia liberă în picioare. Se

înaintează un pas cu piciorul din spre „partea reactivă” şi se aşează
pe o linie imaginară ce uneşte tocul dinspre partea armei cu
obiectivul. Se aşează şoldurile la 30° faţă de obiectiv cu umărul
108
dinspre „partea reactivă” înainte şi se îndoaie ambii genunchi în
acelaşi timp. Jandarmul se aşează pe tocurile dinspre „partea
armei” cu genunchiul din acea parte îndreptat la 45° faţă de
direcţia de tragere.
Piciorul „parte reactivă” trebuie să aibă tibia în poziţie
verticală pentru ca osul şi nu muşchii să fie cel care suportă
greutatea armei. Piciorul „parte reactivă” este orientat la 300 faţă de
direcţia de tragere pentru a proteja şi bazinul faţă de direcţia
periculoasă. Acelaşi principiu se aplică şi pentru antebraţul reactiv,
în acest mod tensiunea musculară şi tremurăturile sunt reduse la
minim. Cotul parte reactivă se sprijină uşor înainte sau înapoia
genunchiului, niciodată exact deasupra acestuia deoarece
articulaţiile cotului şi genunchiului sunt rotunde şi diminuează
stabilitatea.

Arma este ţinută ca la poziţia „în picioare”.

Poziţia de tragere „în genunchi” fără sprijinirea cotului pe
genunchi este propice în special pentru a trage în sus. Aceasta este
relativ înaltă, ceea ce reprezintă un avantaj pentru tragerea pe
deasupra unui obiect de înălţime medie (capotă de maşină, zid mai
mic etc.). Dacă trebuie să se tragă rapid, plecând de la poziţia „în
genunchi”, jandarmul va deplasa greutatea corpului înainte pentru a
creşte stabilitatea armei. Este posibilă şi o altă variantă prin lăsarea
genunchilor pe pământ, trunchiul adoptă aceeaşi poziţie ca la
tragerea din picioare.
109
 4.3.6.2. Poziţia „culcat”

Se adoptă plecând de la poziţia liberă în picioare. Se aşează

şoldurile la 300 faţă de obiectiv cu umărul parte reactivă înainte. Se
îndoaie ambii genunchi în acelaşi timp. Îngenuncherea se face în
rând cu şoldurile.
Se amortizează cu mâna reactivă, iar culcarea se va face
astfel încât să se evite orice contact dintre armă şi sol. Corpul este
întors la 300 având „partea reactivă” faţă de direcţia de tragere.
Sprijinirea cu antebraţele se face pe sol şi este urmată de o
rostogolire uşoară cu „partea armei”, sprijinind capul pe bicepşii
braţului dinspre „partea armei” pentru a respira mai bine şi pentru a
ochi cu mai multă precizie, fără tremurături. Blocarea mâinilor este
identică ca cea de la poziţia „în picioare”.
Poziţia „culcat” este poziţia cea mai lentă din punct de
vedere a adoptării dar este cea mai stabilă din punct de vedere a
eficienţei. Poate fi utilizată în funcţie de teren şi misiune, sistematic
pornind de la 30 de metri.
110
 Poziţii deschise - INTERZISE

4.3.6.3. Tragerea din spatele unui adăpost

Imediat ce terenul şi situaţia îi permit, jandarmul trebuie să

caute un adăpost pentru a se proteja şi a-şi sprijini colegii într-un
mod cât mai eficace posibil. Alegerea unui adăpost se efectuează în
funcţie de suprafaţa şi de calitatea protecţiei pe care acesta le oferă.
Dacă jandarmul este prea aproape de suprafaţa de
protecţie, el riscă să fie atins fie de ricoşeul unui proiectil advers
ajuns la marginea adăpostului, fie de schije desprinse din
acest proiectil. De aceea dispunerea se face la distanţa de 1 metru
în spatele adăpostului pentru a se evita ricoşeurile, expunând
doar „ochiul şi arma”, fără a expune umărul şi restul mâinii.
111
 Dacă tragerea executată asupra sa se face de sus în jos,
jandarmul trebuie să se lipească de suprafaţa de protecţie. Distanţa
este stabilită de mâna cu care se reacţionează.

La o distanţă mare, pentru a-şi stabiliza tragerea, jandarmul

se poate sprijini de suprafaţa de protecţie cu o parte a corpului.
Pentru ca să nu se dezechilibreze în timpul tragerii, arma nu trebuie
să fie direct sprijinită pe suprafaţa de protecţie.
Dacă jandarmul se adăposteşte în spatele unui obstacol
vertical, pe partea pe care va acţiona nu trebuie să-şi expună prea
mult corpul, tot conform principiului „ochiul şi arma”. Când se
trage asupra lui, jandarmul rămâne înapoia adăpostului pentru a
observa orice mişcare a adversarului şi pentru a se proteja în
întregime, întrerupând temporar observarea. Se poate distanţa de
suprafaţa adăpostului sprijinindu-se pe mâna cu care acţionează.

4.4. Realismul antrenamentului

Armele nu sunt folosite pentru a face găuri în hârtie ci, sunt

ultima soluţie pentru a rezolva o situaţie critică când nu există o
112
altă variantă (salvarea vieţii cuiva, stoparea unui infractor care
fuge). De aceea, în cadrul antrenamentului, jandarmul trebuie să fie
convins că nu trage asupra unei ţinte ci asupra unui adversar.
O siluetă umană, colorată realist pentru a permite o ochire
rapidă, facilitează simularea. Acestei siluete îi pot fi adăugate unele
obiecte, care să o transforme din ceva „neagresiv”, în agresor dotat
cu cuţit sau cu alt tip de obiect contondent.
Ţinta de tip siluetă umană, stimulează executarea unei
trageri mai precise în zona de neutralizare formată din bazin şi
coapse (clepsidra) şi care este cel mai uşor de atins pornind de la
„poziţia de contact”. Ea favorizează focalizarea pe cătare prin
dispariţia marcajelor concentrice care incitau trăgătorul să caute
punctul de ochire pornind de la poziţia sa de tragere şi deci să
focalizeze pe ţintă între seriile de tragere. Punctele nu sunt indicate
pe ţintă, ceea ce permite alegerea unor modalităţi multiple de
apreciere a rezultatelor.
Jandarmul trebuie să se antreneze succesiv pentru: a realiza
o grupare a tragerilor la scurtă distanţă din poziţia de contact; să
adauge apoi o variabilă (distanţă, posibilitate, incident) şi să
redobândească gruparea; să facă ceea ce nu-i place, în vederea
dezvoltării punctelor sale forte eliminând punctele slabe.

Calitatea tragerilor pe timpul îndeplinirii atribuţiilor se

obţine din regularitatea cu care jandarmul se
antrenează (mai ales „la rece”).

113
 CAPITOLUL 5

TACTICA INTERVENŢIEI

Domeniul «Tactica intervenţiei» (TI) face parte din

Intervenţia Profesionale (IP), alături de «Formare Generală în IP»,
«Dominarea cu armă a adversarului» şi «Dominarea fără armă a
adversarului». El include cunoştinţele referitoare la realizarea
dispozitivelor de acţiune de către echipe (grupe), tehnici şi tactici
de lucru elementare şi specifice folosite de elementele de
dispozitiv, precum şi modul de folosire al mijloacelor specifice.
TI se bazează pe integrarea principiilor tehnice de acţiune şi
deplasare asimilate în cadrul instrucţiei, într-un cadru global, bazat
pe analiza situaţiei şi pe aplicarea unei soluţii tactice eficace. Ea are
rolul de a forma jandarmii să aibă o imagine tactică asupra situaţiei
bazată pe identificarea adăposturilor potenţiale, a elementele care
indică un pericol şi a persoanele care sunt la locul acţiunii. De
aceea, antrenamentul în utilizarea mijloacelor se realizează după
stăpânirea noţiunilor de deplasare, dispunere tactică, protecţie
personală şi colectivă.
În tactica intervenţiei, pentru a respecta principiul – nici o
mişcare fără sprijin – în cadrul dispozitivului se lucrează în echipe
de tip binom sau trinom6.
Binomul este constituit dintr-un şef de echipă şi un
coechipier şi are următoarele caracteristici: efectiv redus;
mobilitate accentuată; coordonare uşoară cu şefului echipei.
6
Binomul, trinomul – sunt echipe tactice adaptate spaţiului, terenului şi
adversarului, constituite în vederea îndeplinirii unei misiuni – n.a.

114
Trinomul este constituit dintr-un şef de echipă şi doi coechipieri şi
are următoarele caracteristici: efectiv suficient; poate executa
pătrunderea în spaţii mai mari; se deplasează mai greu; necesită
mai multă iniţiativă din partea şefului de echipă; asigură securitate
şi protecţie sporită.

5.1. Bazele tacticii de intervenţie

Elementele care fundamentează tactica intervenţiei sunt

următoarele: Atitudine, Sprijin, Protecţie, Comunicare.
Reţineţi!: A.S.P.C.

ATITUDINE
Stabilirea atitudinii care va fi adoptată de jandarmii din
echipă se realizează prin codificarea de alertă, care permite şefului
de element, ca după analiza şi evaluarea corectă a unei situaţii, să
definească şi să ierarhizeze nivelul de ameninţare. Acestei
clasificări i se adaugă situaţia diferiţilor actori participanţi la
acţiune: starea fizică şi starea psihică (nivelul de oboseală şi de
stres, poziţia, prinderea armei, starea armei). După stabilirea de
către şeful de element a nivelului de alertă, de o manieră reflexă,
fiecare jandarm participant la acţiune trebuie să se raporteze la
parametrii culorii anunţate şi să acţioneze unitar, respectând
aceleaşi reguli.
Codificările internaţionale de alertă folosite de jandarmi
sunt următoarele: cod de alertă galben, cod de alertă oranj, cod de
alertă roşu, cod de alertă roşu foc.
Cod de alertă galben – nici o ameninţare aparentă – stare
psihică (conştient, atent, destins, stres imperceptibil), poziţie de

115
abordare, arma în poziţie de serviciu.
Cod de alertă oranj – ameninţare prezumtivă neidentificată
– stare psihică (tensionat, conştient, stres crescut), poziţie de
abordare, arma încărcată şi asigurată.

Cod de alertă roşu – ameninţare iminentă identificată –

focalizat pe ameninţare, stres intern, poziţie de contact, arma
încărcată, indexul în prelungirea gărzii trăgaciului.

116
 Cod de alertă roşu foc – agresiune actuală – focalizat pe
ameninţare, stres intern instalat, poziţie de contact foc, arma
încărcată cu indexul degetului arătător pe trăgaci. ATENŢIE! În
orice situaţie este obligatoriu să se respecte cadrul legal.

¾ Sprijin – întotdeauna fix, permanent şi eficace

117
 ¾Protecţie - individuală balistică (cască, vestă anti-glonţ),
folosirea avantajelor terenului

¾Comunicare - verbală, gestuală, tactică

5.2. Tehnici de înaintare

Înaintarea reprezintă deplasarea tactică a unui element într-

un perimetru limitat, sprijinit sau acoperit de un element exterior şi
are ca scop câştigarea unui spaţiu bine definit pentru a domina unul
sau mai mulţi adversari şi pentru a securiza locurile suspecte.
Aplicarea tehnicilor de înaintare se face numai la ordinul şefului
118
elementului de serviciu (echipă, patrulă etc.) pentru ca echipa să fie
în măsură, în orice moment, să-şi asigure propria securitate, să facă
faţă zonelor periculoase şi a obstacolelor întâlnite pe direcţia de
deplasare.
Procedeele tactice elementare de înaintare sunt individuale
sau colective (la nivel de echipă) şi constau în: sprijin direct sau
sprijin decalat; acoperire; trecerea în siguranţă prin faţa unei
deschideri; achiziţionarea unui nou compartiment de teren; trecerea
unui unghi în siguranţă; trecerea unui obstacol în siguranţă.
Orice compartiment nou de teren, care nu a fost recunoscut
poate ascunde un pericol. Achiziţionarea terenului, trecerea unei
deschideri şi sprijinul decalat sunt tehnicile care trebuie luate prima
dată în calcul pentru asigurarea securităţii personale şi colective.
Aceste procedee elementare se repetă pe timpul deplasării şi
cercetării şi nu trebuie să pună în pericol jandarmul sau să-l
blocheze.
Diferitele tehnici utilizate în acest scop sunt folosite, în
special pentru a descoperi un adversar care nu a fost localizat,
situaţie care necesită o activitate suplă de căutare şi de investigare.
Discreţia şi siguranţa contribuie la micşorarea efectului
surprinderii.
5.2.1. Câştigarea terenului
Această tehnică are ca scop ocuparea unei noi porţiuni de
teren pentru a surprinde un adversar sau pentru a-i descoperi
poziţia. În afara situaţiilor în care asupra jandarmilor se trage,
câştigarea terenului este asigurată de un sprijin fix care nu îşi
părăseşte poziţia până în momentul în care elementul de dispozitiv
nu a început investigarea unui nou compartiment.

119
 „Deschiderea unui unghi” este un procedeu alternativ care
are ca scop achiziţionarea progresivă şi în siguranţă a unui nou

compartiment. Acest procedeu nu se aplică decât într-o clădire

compartimentată şi luminată pentru a realiza o cercetare în
siguranţă a acesteia.

Procedeul «FLASH», introducerea rapidă a capului în noul

compartiment, apoi retragerea acestuia, este prea rapid şi ar trebui
evitat pentru că această situaţie îl pune pe jandarm în inferioritate,
dacă adversarul este într-o încăpere mai întunecată decât cea în care
se găseşte jandarmul. El trebuie să fie înlocuit, atunci când este
necesar, prin folosirea sistematică a unei oglinzi montate pe un
baston.
120
 5.2.2. Sprijinul fix decalat - poziţionarea unui sprijin

Cu pistolul sau cu p.m.

5.2.3. Trecerea spaţiilor deschise (uşi, ferestre)

Este un procedeu tactic care constă în trecerea rapidă şi în

siguranţă prin faţa unei deschideri şi care se execută respectând
următoarele reguli tactice: sprijinul rămâne orientat în sensul
înaintării; se asigură posibilitatea de riposta stânga - dreapta;
armamentul este orientat către zona de intervenţie, adoptând o
poziţie favorabilă executării tragerii. Rapiditatea trecerii garantează
securitatea.

121
 Este interzisă cu desăvârşire poziţionarea şi oprirea în
cadrul spaţiilor deschise (uşi, ferestre).

INTERZIS

5.3. Tehnici de pătrundere

Pentru îndeplinirea misiunilor şi sarcinilor de serviciu

jandarmii pot să pătrundă în domiciliul sau reşedinţa persoanelor
fizice, precum şi în incinta unităţilor economice, a instituţiilor
publice ori particulare, a organizaţiilor social politice, indiferent de
deţinător sau proprietar şi la bordul oricăror mijloace de transport
române în următoarele cazuri: executarea unor acte procedurale la
solicitarea magistratului; în stare de necesitate; în situaţii impuse de
necesitatea realizării ordinii şi siguranţei publice; pentru prevenirea
răspândirii unei epidemii.

5.3.1. Pătrunderea în situaţia în care ne confruntăm cu un

adversar localizat (poziţia individului este cunoscută cu precizie,
ora şi efectul surpriză vor garanta reuşita misiunii).

Acest procedeu se execută de o manieră dinamică

respectându-se următoarele reguli tactice: adoptarea unei formaţii
unilaterale verificarea uşii, deschidere, ascultare, provocarea unei
reacţii din partea adversarului, pătrunderea.
122
 Pătrunderea într-o încăpere (faza dinamică), a unui trinom,
se realizează astfel: pătrunde elementul nr. 1 sub impulsul
elementului nr. 2; elementul nr. 1 pătrunde în învăluire; elementul 3
sprijină pătrunderea.

Pătrunderea în încăpere (trinom)

5.3.2. Când ne confruntăm cu un individ nelocalizat

(căutare şi localizare a individului)

Acest procedeu se execută de o manieră flexibilă prin

adoptarea unei formaţii unilaterale şi a unui sprijin permanent,
respectându-se următoarele reguli tactice: observarea (ascultarea);
verificarea uşilor (verificarea stării acestora şi a direcţiei de
deschidere, a încuietorilor; se încearcă declanşarea unei reacţii din
partea adversarului la deschiderea uşii; pătrunderea (combinată cu
ascultarea şi observarea), se execută dinamic la ordinul şefului.

123
 5.3.3. Urcarea unei scări

Este un procedeu care se execută cu respectarea

următoarelor reguli tactice: jandarmul trebuie să ofere o siluetă cât
mai mică, arma trebuie ţinută în poziţia de contact, deschiderea
unghiurilor se face succesiv, achiziţionarea de teren iniţială este
urmată de o deschidere progresivă a unghiurilor.

124
 5.4. Mod de acţiune în forţă sau în supleţe

În funcţie de analiza sa şi de informaţiile pe care le are

despre teren şi adversar, de timpul şi mijloacele la dispoziţie
jandarmul trebuie să acţioneze fie în modul «Forţă» fie în modul
«Supleţe». Dar înainte de a începe o intervenţie, oricare ar fi ea, în
mod obligatoriu jandarmul trebuie să ştie: să se orienteze, să
observe, să aprecieze o distanţă, să indice un obiectiv, să se
deplaseze în siguranţă sau în viteză utilizând terenul, să acţioneze
cu discreţie, să folosească mijlocele obişnuite (în special
lanternele), să folosească protecţiile balistice şi naturale, pentru a se
proteja individual şi reciproc cu colegii săi de echipă.
El trebuie să respecte câteva sfaturi care port fi formulate
astfel:
¾ Să fii mic şi mobil;
¾ Rămâi la distanţă de unghiurile şi sectoarele
periculoase;
¾ Să fii acoperit către direcţiile neverificate şi către
înapoi.
Pe timpul înaintărilor şi investigaţiilor, jandarmul trebuie să
împartă terenul în:

Zonă de observare Percepţie globală

Identificarea punctelor periculoase şi a
mişcărilor
Zonă de pericol Percepţie orientată
( Contact fizic) Descoperirea şi prevenirea unei ameninţări
potenţiale
Zonă de agresiune Percepţie focalizată
(Zonă intimă) Neutralizarea unei ameninţări

Localizarea rapidă a adversarului şi capacitatea de control al

spaţiului într-un timp scurt sunt factorii de bază care condiţionează
modul de intervenţie:

125
 Obiectiv nelocalizat Obiectiv localizat
Imperativ: ª de găsit Imperativ: ª de surprins
Investigare suplă, în siguranţă, cu Investigaţie în forţă, în viteză
discreţie cu dinamism
- sprijin fix sistematic înainte de - controlul vizual al
orice deplasare compartimentului şi sprijin decalat
- utilizarea sistematică a - deplasare rapidă şi dinamică până
adăpostirilor la locul stabilit în « bilă de biliard »
- cercetarea fiecărui compar- sau în coloană
timent înainte de a trece la
următorul

5.5. Controlul vehiculelor

Controlul vehiculelor constă în verificarea minuţioasă a
interiorului, a încărcăturii şi documentelor de însoţire a acesteia, a
actelor de identitate şi a bagajelor ocupanţilor vehiculului.
Jandarmii pot să efectueze control asupra oricărui vehicul suspect
aflat în zona obiectivelor date în competenţă şi pe timpul
îndeplinirii misiunilor specifice pentru a preveni săvârşirea unor
infracţiuni sau pentru probarea acestora (cu excepţia celor ale
Corpului Diplomatic).
Cu ocazia controlului vehiculului se urmăreşte descoperirea:
persoanelor ascunse în vehicul în scopul de a se sustrage urmăririi
ori de a intra ori ieşi în/din locuri interzise; persoanelor răpite sau
sechestrate, evadaţilor, dezertorilor; obiectelor care provin din
infracţiuni ori contravenţii sau care pot servi la săvârşirea acestora.

Semnal gestual precis şi directiv-obligatoriu al jandarmului în ţinută

126
 Pentru executarea acestei tehnici trebuie respectate
următoarele reguli generale:
¾ dacă se acţionează pedestru, semnalul de oprire se va
efectua din partea carosabilă a drumului, de pe o poziţie cât mai
apropiată de marginea drumului;
¾ în cazul în care se acţionează cu un autovehicul se vor
folosi semnalele sonore, luminoase şi vizuale iar atunci când
maşina nu este prevăzută cu mijloace de avertizare, prin folosirea
bastonului reflectorizant;
¾ locul pentru oprirea autovehiculelor va fi ales astfel
încât să permită poziţionarea în afara părţii carosabile, de regulă în
localităţi, în parcări ori alte spaţii pentru a nu stânjeni circulaţia şi
care pe timpul nopţii sunt luminate.
Din punct de vedere tactic controlul vehiculului se execută,
de regulă, de 2 sau 3 jandarmi dintre care cel puţin unul va avea rol
de protecţie prin adoptarea unei poziţii favorabile pentru a
supraveghea atât colegul/ii său/săi cât şi pe ocupanţii vehiculului,
fiind pregătit să intervină imediat. Şeful de dispozitiv va folosi
codificare de alertă.
Cod galben – nici o ameninţare aparentă – dispunerea
jandarmului care execută controlul se face în zona uşii din faţă pe partea
conducătorului autovehiculului; jandarmul adoptă o poziţie care să
confere protecţie în cazul unei tentative de agresiune din partea celui
oprit; jandarmul salută, se prezintă şi solicită conducătorului auto să
oprească motorul ; solicită conducătorului auto să prezinte pentru
control actele de identitate; după verificarea actelor de identitate se va
verifica interiorul vehiculului şi al portbagajului.

Pe timpul controlului documentelor jandarmul menţine contactul

permanent cu şoferul
127
 Cod oranj - ameninţare prezumată, dar neidentificată

Controlează deschiderea portierei, dispunerea elementului de sprijin

Cod roşu – ameninţare actuală

Abordare, fixarea obiectivului, sprijin fix şi permanent

5.5.1. Situaţii tactice

5.5.1.1. Un pasager la bord – cod oranj

a) Oprire şi poziţionare se execută astfel: Sprijin, elementul

1 oprit la nivelul consolei portierei; Avertizare – Jandarmeria!,
mâinile pe cap, degetele încrucişate, privirea înainte; mişcare
simultană către înainte a celor două elemente, oprirea la nivelul
portierei, sprijin înainte.

128
 b) Încătuşarea şi scoaterea din vehicul

Punerea cătuşelor, desfacerea centurii de siguranţă,

extragerea, control prin extensia braţului.

c) Controlul persoanei – se execută obligatoriu după

încătuşare

Controlul persoanei.

129
 d) Controlul portbagajului nu este obligatoriu

5.5.1.2. Doi pasageri la bord cu dispozitiv de acţiune

format din 3 jandarmi - cod roşu

Fixarea obiectivului - sub sprijin, elementul de control se deplasează la

nivelul consolei portierei.

130
Mişcarea către înainte a Scoaterea din autovehicul a
dispozitivului. primului pasager.

Scoaterea celui de-al doilea Faza finală a acţiunii,

pasager, securizarea zonei de dispunerea reţinuţilor pentru a
către şeful dispozitivului, fi introduşi în autovehiculul de
controlul portbagajului. serviciu; jandarmul intră
primul în autovehicul.

131
 BIBLIOGRAFIE

• Hotărârea nr. 196 din 17 martie 2005 privind aprobarea

Strategiei Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative de realizare a ordinii şi siguranţei publice,
pentru creşterea siguranţei cetăţeanului şi prevenirea
criminalităţii stradale
• Codul de procedură penală
• Legea nr. 550 din 29 noiembrie 2004 privind organizarea şi
funcţionarea Jandarmeriei Române
• Legea nr. 60/1991 republicată privind organizarea şi
desfăşurarea adunărilor publice
• Legea nr. 295/2005 privind regimul armelor şi al muniţiilor
• Legea nr. 235 din 6 iulie 2007 pentru modificarea şi
completarea art. 2 din Legea nr. 295/2004 privind regimul
armelor şi al muniţiilor
• Legea nr. 19/09.10.1990 pentru aderarea României la
Convenţia împotriva torturii şi a altor pedepse ori
tratamente cu cruzime, inumane sau degradante
• Dr. Costică Silion, drd. Alexandru Ioan Giurgiu,
Consideraţii generale privind întrebuinţarea forţelor
Ministerului Administraţiei şi Internelor pentru asigurarea
ordinii publice şi a ordinii constituţionale în îndeplinirea
misiunilor, în cooperare cu alte structuri din sistemul de
apărare, în condiţiile integrării
• Gl. lt. conf. dr. Costică Silion, col. drd. Alexandru Ioan
Giurgiu, Acţiunile pentru asigurarea ordinii publice şi a
ordinii constituţionale.
• Gl. bg. Pop Gavrilă, col. Vasilică Ovidiu, mr. Todoruţ
Eugen, Intervenţia profesională a Jandarmului operativ,
Editura Tritonic, 2005

133
 ANEXA NR. 1
ZONA DE OBSERVARE
ZONA DE CONTACT FIZIC

ZONA INTIMĂ

ACŢIUNE INTERZISĂ

ACŢIUNE MODERATĂ

ACŢIUNE PERMISIVĂ

134
ANEXA NR. 2

135
 ANEXA NR. 3
BASTONUL TELESCOPIC CARACTERISTICI GENERALE

137