Comentariu Codul Penal Partea Speciala

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA
COMENTARIU
***
PARTEA SPECIALĂ
Capitolul I. INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE
RĂZBOI
Articolul 135. Genocidul
Articolul 136. Ecocidul
Articolul 137. Tratamente inumane
Articolul 138. Încălcarea dreptului umanitar internaţional
Articolul 139. Planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului
Articolul 140. Propaganda războiului
Articolul 141. Activitatea mercenarilor
Articolul 142. Atacul asupra persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională
Articolul 143. Aplicarea mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului
Articolul 144. Clonarea
Capitolul II. INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. Omorul intenţionat
Articolul 146. Omorul săvârşit în stare de afect
Articolul 147. Pruncuciderea
Articolul 148. Lipsirea de viaţă la dorinţa persoanei (eutanasia)
Articolul 149. Lipsirea de viaţă din imprudenţă
Articolul 150. Determinarea la sinucidere
Articolul 151. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 152. Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 153. Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 154. Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă
Articolul 155. Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
Articolul 156. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect
Articolul 157. Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
Articolul 158. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare
Articolul 159. Provocarea ilegală a avortului
Articolul 160. Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale
Articolul 161. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul pacientei
Articolul 162. Neacordarea de ajutor unui bolnav
Articolul 163. Lăsarea în primejdie
Capitolul III. INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. Răpirea unei persoane
Articolul 165. Traficul de fiinţe umane
Articolul 166. Privaţiunea ilegală de libertate
Articolul 167. Sclavia şi condiţiile similare sclaviei
Articolul 168. Munca forţată
Articolul 169. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică
Articolul 170. Calomnia
Capitolul IV. INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. Violul
Articolul 172. Acţiuni violente cu caracter sexual
Articolul 173. Constrângerea la acţiuni cu caracter sexual
Articolul 174. Raportul sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 14 ani
Articolul 175. Acţiuni perverse
Capitolul V. INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE,
DE MUNCĂ ŞI ALTOR DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. Încălcarea egalităţii în drepturi a cetăţenilor
Articolul 177. Încălcarea inviolabilităţii vieţii personale
Articolul 178. Violarea dreptului la secretul corespondenţei
Articolul 179. Violarea de domiciliu
Articolul 180. Încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la informaţie
Articolul 181. Împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale
Articolul 182. Falsificarea rezultatelor votării
Articolul 183. Încălcarea regulilor de protecţie a muncii
Articolul 184. Violarea dreptului la libertatea întrunirilor
Articolul 185. Atentarea la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a credinţelor
religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase
Capitolul VI. INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. Furtul
Articolul 187. Jaful
Articolul 188. Tâlhăria
Articolul 189. Şantajul
Articolul 190. Escrocheria
Articolul 191. Delapidarea averii străine
Articolul 192. Pungăşia
Articolul 193. Ocuparea bunurilor imobile străine
Articolul 194. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
Articolul 195. Însuşirea în proporţii mari şi deosebit de mari
Articolul 196. Cauzarea de daune materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere
Articolul 197. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor
Articolul 198. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor
Articolul 199. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale
criminală
Articolul 200. Neglijenţa criminală faţă de paza bunurilor proprietarului
Capitolul VII. INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. Incestul
Articolul 202. Eschivarea de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
Articolul 203. Eschivarea de la acordarea ajutorului material părinţilor sau soţului
Articolul 204. Divulgarea secretului adopţiei
Articolul 205. Abuzul părinţilor şi altor persoane la adopţia copiilor
Articolul 206. Traficul de copii
Articolul 207. Scoaterea ilegală a copiilor din ţară
Articolul 208. Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârşirea unor fapte
imorale
Articolul 209. Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente şi alte substanţe cu efect
narcotizant
Articolul 210. Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
Capitolul VIII. INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. Transmiterea unei boli venerice
Articolul 212. Contaminarea cu maladia SIDA
Articolul 213. Încălcarea din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale
Articolul 214. Practicarea ilegală a medicinii sau a activităţii farmaceutice
Articolul 215. Răspândirea bolilor epidemice
Articolul 216. Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor)
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor
Articolul 217. Circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor
Articolul 218. Prescrierea ilegală a preparatelor narcotice sau psihotrope
Articolul 219. Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope
Articolul 220. Proxenetismul
Articolul 221. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
Articolul 222. Profanarea mormintelor
Capitolul IX. INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice
Articolul 224. Încălcarea regulilor de circulaţie a substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice
Articolul 225. Tăinuirea de date sau prezentarea intenţionată de date neautentice despre poluarea mediului
Articolul 226. Neîndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
Articolul 227. Poluarea solului
Articolul 228. Încălcarea cerinţelor de protecţie a subsolului
Articolul 229. Poluarea apei
Articolul 230. Poluarea aerului
Articolul 231. Defrişarea ilegală a vegetaţiei forestiere
Articolul 232. Distrugerea sau deteriorarea masivelor forestiere
Articolul 233. Vânatul ilegal
Articolul 234. Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor
Articolul 235. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat
Capitolul X. INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false
Articolul 237. Fabricarea sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false
Articolul 238. Dobândirea creditului prin înşelăciune
Articolul 239. Încălcarea regulilor de creditare
Articolul 240. Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de
stat
Articolul 241. Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător
Articolul 242. Pseudoactivitatea de întreprinzător
Articolul 243. Spălarea banilor
Articolul 244. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor
Articolul 245. Abuzurile la emiterea titlurilor de valoare
Articolul 246. Limitarea concurenţei libere
Articolul 247. Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei
Articolul 248. Contrabanda
Articolul 249. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale
Articolul 250. Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu
timbre de control sau timbre de acciz
Articolul 251. Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate
Articolul 252. Insolvabilitatea intenţionată
Articolul 253. Insolvabilitatea fictivă
Articolul 254. Comercializarea mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor
Articolul 255. Înşelarea clienţilor
Articolul 256. Primirea unei remuneraţii ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei
Articolul 257. Executarea necalitativă a construcţiilor
Articolul 258. Încălcarea regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit
Capitolul XI. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. Accesul ilegal la informaţia computerizată
Articolul 260. Introducerea sau răspândirea programelor virulente pentru calculatoare
Articolul 261. Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Capitolul XII. INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. Încălcarea regulilor de zbor
Articolul 263. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a transportului feroviar, naval
sau aerian
Articolul 264. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de
către persoana care conduce mijlocul de transport
Articolul 265. Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite
Articolul 266. Părăsirea locului accidentului rutier
Articolul 267. Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a mijloacelor de transport feroviar, naval sau
aerian ori punerea lor în exploatare cu defecte tehnice
Articolul 268. Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie şi a mijloacelor de transport
Articolul 269. Încălcarea regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei
Articolul 270. Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului
Articolul 271. Blocarea intenţionată a arterelor de transport
Articolul 272. Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini
obligaţiunile de serviciu
Articolul 273. Răpirea mijlocului de transport
Articolul 274. Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune
Articolul 275. Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale
Articolul 276. Falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor
Articolul 277. Folosirea unui autovehicul cu elementele de identificare false
Capitolul XIII. INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI ORDINII PUBLICE
Articolul 278. Terorismul
Articolul 279. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste
Articolul 280. Luarea de ostatici
Articolul 281. Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre actul de terorism
Articolul 282. Organizarea unei formaţiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Articolul 283. Banditismul
Articolul 284. Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale
Articolul 285. Dezordini de masă
Articolul 286. Acţiunile care dezorganizează activitatea penitenciarelor
Articolul 287. Huliganismul
Articolul 288. Vandalismul
Articolul 289. Pirateria
Articolul 290. Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor şi a
muniţiilor
Articolul 291. Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor
Articolul 292. Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive ori a materialelor radioactive
Articolul 293. Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor
inflamabile sau corosive
Articolul 294. Transportarea ilegală cu transportul aerian a substanţelor explozive sau uşor inflamabile
Articolul 295. Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive sau de a le folosi
Articolul 296. Încălcarea regulilor de protecţie contra incendiilor
Articolul 297. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile
Articolul 298. Încălcarea regulilor de exploatare a obiectivelor energetice
Articolul 299. Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii
Articolul 300. Încălcarea regulilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere
Articolul 301. Încălcarea regulilor de securitate în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei
Articolul 302. Iniţierea sau organizarea cerşetoriei
Capitolul XIV. INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. Amestecul în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală
Articolul 304. Calomnierea judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei
Articolul 305. Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei
Articolul 306. Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate
Articolul 307. Pronunţarea unei sentinţe, decizii, încheieri sau hotărâri contrare legii
Articolul 308. Reţinerea sau arestarea ilegală
Articolul 309. Constrângerea de a face declaraţii
Articolul 310. Falsificarea probelor
Articolul 311. Denunţarea calomnioasă
Articolul 312. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă sau traducerea incorectă
Articolul 313. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii
Articolul 314. Constrângerea de a face declaraţii mincinoase, concluzii false sau traduceri incorecte ori de a
se eschiva de la aceste obligaţiuni
Articolul 315. Divulgarea datelor urmăririi penale
Articolul 316. Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi faţă de
participanţii la procesul penal
Articolul 317. Evadarea din locurile de deţinere
Articolul 318. Înlesnirea evadării
Articolul 319. Eschivarea de la executarea pedepsei cu închisoare
Articolul 320. Neexecutarea intenţionată a hotărârii instanţei de judecată
Articolul 321. Nesupunerea prin violenţă cerinţelor administraţiei penitenciarului
Articolul 322. Transmiterea ilegală a unor obiecte interzise persoanelor deţinute în penitenciare
Articolul 323. Favorizarea infracţiunii
Capitolul XV. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE
Articolul 324. Coruperea pasivă
Articolul 325. Coruperea activă
Articolul 326. Traficul de influenţă
Articolul 327. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu
Articolul 328. Excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
Articolul 329. Neglijenţa în serviciu
Articolul 330. Primirea de către un funcţionar a recompensei ilicite
Articolul 331. Refuzul de a îndeplini legea
Articolul 332. Falsul în acte publice
Capitolul XVI. INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ
ORGANIZAŢIILE COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. Luarea de mită
Articolul 334. Darea de mită
Articolul 335. Abuzul de serviciu
Articolul 336. Depăşirea atribuţiilor de serviciu
Capitolul XVII. INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI SECURITĂŢII DE
STAT
Articolul 337. Trădarea de Patrie
Articolul 338. Spionajul
Articolul 339. Uzurparea puterii de stat
Articolul 340. Rebeliunea armată
Articolul 341. Chemările la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii
Moldova
Articolul 342. Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a
Prim-ministrului
Articolul 343. Diversiunea
Articolul 344. Divulgarea secretului de stat
Articolul 345. Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat
Articolul 346. Acţiunile intenţionate îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau
religioase
Articolul 347. Profanarea simbolurilor naţional-statale
Articolul 348. Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere
Articolul 349. Ameninţarea sau violenţa săvârşită asupra unei persoane cu funcţie de răspundere sau a unei
persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească
Articolul 350. Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei
Articolul 351. Uzurparea de calităţi oficiale
Articolul 352. Samavolnicia
Articolul 353. Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la
concentrările rezerviştilor
Articolul 354. Eschivarea de la mobilizare
Articolul 355. Eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile serviciului de alternativă
Articolul 356. Eschivarea pe timp de război de la îndeplinirea prestaţiilor
Articolul 357. Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii
întreprinderii, instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă
Articolul 358. Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică ori
implicarea minorilor în aceste acţiuni
Articolul 359. Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale
Articolul 360. Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor
Articolul 361. Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale, a imprimatelor,
ştampilelor sau sigiliilor false
Articolul 362. Trecerea ilegală a frontierei de stat .
Articolul 363. Folosirea ilegală a însemnelor Crucii Roşii
Capitolul XVIII. INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. Neexecutarea intenţionată a ordinului
Articolul 365. Opunerea de rezistenţă şefului sau constrângerea acestuia la încălcarea obligaţiunilor de
serviciu
Articolul 366. Insultarea militarului
Articolul 367. Ameninţarea şefului
Articolul 368. Acte de violenţă săvârşite asupra şefului
Articolul 369. Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec
pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, dacă între ei nu există raporturi de subordonare
Articolul 370. Abuzul de putere, excesul de putere sau inacţiunea la exercitarea puterii
Articolul 371. Dezertarea
Articolul 372. Eschivarea de la serviciul militar
Articolul 373. Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a substanţelor şi obiectelor ce prezintă
un pericol sporit pentru cei din jur
Articolul 374. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă
Articolul 375. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) al trupelor militare
Articolul 376. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern
Articolul 377. Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii publice şi la asigurarea securităţii publice
Articolul 378. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar
Articolul 379. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a patrimoniului militar
Articolul 380. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar
Articolul 381. Risipirea sau pierderea patrimoniului militar
Articolul 382. Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor
Articolul 383. Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor
Articolul 384. Încălcarea regulilor de navigaţie
Articolul 385. Predarea sau lăsarea mijloacelor de război inamicului
Articolul 386. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă sau refuzul de a acţiona cu arma
Articolul 387. Predarea de bună voie în prizonierat
Articolul 388. Acţiunile criminale ale militarilor aflaţi în prizonierat
Articolul 389. Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
Articolul 390. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiilor militare
Articolul 391. Încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
Articolul 392. Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii ca element protector în timpul conflictului
armat
Articolul 393. Infracţiunile săvârşite de civili
ABREVIERI:
abr. = abreviat, abreviere
alin. = alineat şi derivatele
AP = revista Avocatul poporului
art. = articol şi derivatele
BNM = Banca Naţională a Moldovei
cap. = capitolul şi derivatele
CC = Codul civil
CCA = Codul contravenţiilor administrative
CE = Consiliul Europei
CEDO = Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului
CEl = Codul electoral
CEx = Codul de executare
CF = Codul familiei
CFisc. = Codul fiscal
CG = Convenţiile de la Geneva din 1949
CIP = Curtea Internaţională Penală
CÎS = Camera Înregistrării de Stat
CJC = Codul jurisdicţiei constituţionale
CM = Codul muncii
CP = Codul penal
CPC = Codul de procedură civilă
CPP = Codul de procedură penală
CRM = Constituţia Republicii Moldova
CU = Curtea Europeană a Drepturilor Omului
DE = Dicţionarul enciclopedic, Cartier, 2000
Dec. CA = Decizia Curţii de Apel
Dec. Tr. Chişinău = Decizia Tribunalului Chişinău
DEX = Dicţionarul explicativ al limbii române
DTI = Departamentul Tehnologii Informaţionale
DUDO = Declaraţia Universală a Drepturilor Omului
FMI = Fondul Monetar Internaţional
HG = Hotărârea Guvernului
HP CSJ = Hotărârea Plenului Curţii Supreme de Justiţie
HP JSRM = Hotărârea Plenarei Judecătoriei Supreme a Republicii Moldova
JM = Judecătoria Militară
M = monitor şi derivatele
MA = Ministerul Apărării
MAI = Ministerul Afacerilor Interne
MF = Ministerul Finanţelor
MO = Monitorul Oficial
MS = Ministerul Sănătăţii
nr. = număr şi derivatele
ONU = Organizaţia Naţiunilor Unite
ord. = ordin şi derivatele
p. = punct şi derivatele
pag. = pagina şi derivatele
PPA = Primul Protocol adiţional
rec. = recomandare şi derivatele
reg. = regulament şi derivatele
rez. = rezoluţie şi derivatele
RM = Republica Moldova şi derivatele
RND = Revista Naţională de Drept
sec. = secţiune şi derivatele
sent. = sentinţa şi derivatele
SFS = Serviciul Fiscal de Stat
TI = Tratate internaţionale la care Republica Moldova este parte
TVA = taxa pe valoarea adăugată
ULIM = Universitatea Liberă Internaţională din Moldova
USM = Universitatea de Stat din Moldova
PARTEA SPECIALĂ
CAPITOLUL I
INFRACŢIUNI CONTRA PĂCII ŞI SECURITĂŢII OMENIRII, INFRACŢIUNI DE RĂZBOI
Articolul 135. GENOCIDUL
Săvârşirea, în scopul de a nimici în totalitate sau în parte un grup naţional, etnic, rasial sau religios, a
vreuneia din următoarele fapte:
a) omorârea membrilor acestui grup;
b) atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului;
c) luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului;
d) traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv;
e) supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală
sau parţială,
se pedepseşte cu închisoare de la 16 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
1. Genocidul comis atât în timp de pace, cât şi în timp de război este o crimă de drept internaţional penal.
Componenţa de infracţiune este formulată pornind de la prevederile art.2 al Convenţiei pentru prevenirea şi
reprimarea crimei de genocid din 9 decembrie 1948 (TI, vol.1, pag.100-104).
2. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin acţiunile orientate spre a nimici în totalitate sau în parte
un grup naţional, etnic, rasial sau religios, prin vreuna din următoarele fapte:
a) Omorârea membrilor acestui grup. Activitatea infracţională a acestei forme de realizare a laturii obiective
este identică cu cea prevăzută în art.145 CP.
b) Atingerea gravă a integrităţii fizice sau mintale a membrilor grupului. Activitatea infracţională a acestei
forme de realizare a laturii obiective este identică cu cea prevăzută în art.151 CP.
c) Luarea de măsuri pentru scăderea natalităţii în sânul grupului. Activitatea infracţională se realizează prin
avorturi forţate, acte de sterilizare, castrare etc. care au ca scop împiedicarea procreării în sânul grupului.
d) Traficul copiilor ce ţin de grupul respectiv. Această formă de activitate infracţională constă în distrugerea
indirectă a grupului, traficul copiilor efectuându-se contra voinţei membrilor grupului într-o altă colectivitate
sau grup.
e) Supunerea intenţionată a grupului la condiţii de existenţă care conduc la exterminarea lui fizică totală
sau parţială. Sunt cunoscute următoarele modalităţi de realizare a acestei activităţi infracţionale: neasigurarea
asistenţei medicale, crearea unor condiţii inumane de existenţă: hrană, locuinţă, obiecte vestimentare.
3. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă şi prin existenţa unui scop urmărit de făptuitor - în
mod special - nimicirea în totalitate sau în parte a unui grup naţional, etnic, rasial sau religios.
4. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 136. ECOCIDUL
Distrugerea intenţionată în masă a florei sau a faunei, intoxicarea atmosferei ori a resurselor acvatice,
precum şi săvârşirea altor acţiuni ce pot provoca sau au provocat o catastrofă ecologică,
se pedepsesc cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
1. Etimologia termenului este greco-latină: oikos în greceşte înseamnă casă, gospodărie, iar cido în latină
înseamnă a omorî. Literalmente ideea de ecocid se descifrează prin a omorî casa.
2. Infracţiunile de ecocid sunt aceleaşi infracţiuni ecologice, însă de proporţii globale sau regionale cu
consecinţe ireversibile pentru natură şi om. Din acest motiv şi deoarece atentează la menţinerea securităţii
omenirii, infracţiunea de ecocid este plasată în primul capitol.
3. Comunitatea internaţională a elaborat un şir de convenţii prin care este recunoscut şi garantat dreptul
fundamental al omului la un mediu sănătos şi echilibrat. RM, ratificând convenţiile respective (Convenţia
privind conservarea vieţii sălbatice şi a habitatelor naturale din Europa, adoptată la Berna la 19.09.1979;
Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în zonele transfrontaliere, adoptată la Espoo,
Finlanda, la 25.02.1991; Carta Mondială pentru natură, adoptată la New York la 28.10.1982, a se vedea TI,
vol.7, pag.59-65), şi-a demonstrat ataşamentul faţă de ideile exprimate, conştientizând faptul că distrugerea
mediului duce, ireversibil, şi la distrugerea fiinţei umane.
4. Problema mediului este o problemă primordială pentru stat şi societate. Art.137 din CRM proclamă
dreptul la un mediu sănătos: "1) Fiecare om are dreptul la un mediu neprimejdios din punct de vedere ecologic
pentru viaţă şi sănătate, precum şi la produse alimentare şi obiecte de uz casnic inofensive...".
5. Latura obiectivă a ecocidului se realizează prin distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei;
intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice; săvârşire de alte acţiuni ce pot provoca sau au provocat o
catastrofă ecologică.
Esenţa ideatică a sintagmei distrugere intenţionată în masă a florei sau a faunei presupune acţiuni
intenţionate de nimicire a speciilor de animale sau a plantelor care există într-un anumit mediu sau regiune într-
un număr sau proporţie care pun în primejdie perpetuarea speciei.
Noţiunea de intoxicare a atmosferei ori a resurselor acvatice înglobează acţiunile de impurificare a aerului,
apelor cu substanţe chimice, deşeuri, gaze de eşapament şi reziduuri industriale, agricole, comunale, de
transport auto etc., care depăşesc limitele şi normele stabilite de legislaţie.
Prin catastrofă ecologică se înţelege un eveniment tragic de proporţii regionale sau globale, ireversibil
pentru natură şi fiinţa umană (catastrofa de la Cernobâl).
6. La stabilirea cuantumului despăgubirilor cauzate naturii se vor aplica prevederile din Codul silvic, Codul
funciar, Codul apelor, Codul subsolului, Legea regnului animal etc.
7. Latura subiectivă a infracţiunii de ecocid se realizează prin intenţie directă sau indirectă.
Articolul 137. TRATAMENTE INUMANE
(1) Supunerea, prin orice metode, la tortură sau tratamente inumane pentru a cauza în mod intenţionat
mari suferinţe sau vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii răniţilor, bolnavilor, prizonierilor,
persoanelor civile, membrilor personalului sanitar civil sau al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate
acesteia, naufragiaţilor, precum şi oricărei alte persoane căzute sub puterea adversarului, ori supunerea
acestora la experienţe medicale, biologice sau ştiinţifice care nu sunt justificate de un tratament medical în
interesul lor
se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15 ani.
(2) Săvârşirea faţă de persoanele indicate la alin.1 a uneia dintre următoarele fapte:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului;
b) luarea de ostatici;
c) deportarea;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal fără judecată prealabilă şi fără
respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege,
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani.
(3) Torturarea, mutilarea, exterminarea sau executarea fără o judecată legală a persoanelor menţionate
la alin.1,
1. Recunoaşterea demnităţii inerente tuturor membrilor familiei umane şi a drepturilor lor egale şi
inalienabile constituie baza libertăţii, a justiţiei şi a păcii în lume.
2. Termenii şi noţiunile folosite în desemnarea conceptului de tratament inuman sunt explicate şi utilizate în
sensul pe care li-l oferă Convenţia împotriva torturii şi altor pedepse ori tratamente cu cruzime, inumane sau
degradante, adoptată la New York la 10 decembrie 1984 (TI, vol.1, pag.129-144) şi PPA la CG (TI, vol.5,
pag.194-196), semnat la 12 august 1949, referitor la protecţia victimelor conflictelor armate internaţionale
(art.8):
a) supunerea unei persoane la tratament inuman se realizează prin orice metode de lipsire a persoanei de
condiţii elementare de viaţă, de hrană, locuinţă, îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc., greu de
suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral;
b) termenul tortură desemnează orice act prin care i se provoacă persoanei suferinţe de natură fizică sau
psihică, în special cu scopul de a obţine, de la această persoană sau de la o persoană terţă, informaţii sau
mărturisiri, de a o pedepsi pentru un act pe care aceasta sau o terţă persoană l-a comis sau este bănuită că l-a
comis, de a o intimida sau de a face presiune asupra unei terţe persoane, sau pentru orice alt motiv bazat pe o
formă de discriminare, oricare ar fi ea, atunci când o asemenea durere sau suferinţă sunt provocate de către un
agent al autorităţii publice sau orice altă persoană care acţionează cu titlu oficial, sau la instigarea sau cu
consimţământul expres sau tacit al unor asemenea persoane;
c) prin sintagma mari suferinţe se înţelege durerea fizică sau morală, starea persoanei care resimte puternic o
durere fizică sau psihică;
d) noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei supuse tratamentului
inuman este explicată în comentariul la art.151 CP;
e) prin termenii răniţi şi bolnavi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care, ca urmare a unui traumatism,
a unei boli sau a altor incapacităţi sau tulburări fizice sau mintale, au nevoie de îngrijiri medicale şi care se
abţin de la orice act de ostilitate. Aceşti termeni vizează, deopotrivă, lăuzele, nou-născuţii şi alte persoane care
ar putea avea nevoie de îngrijiri medicale imediate, cum ar fi infirmii şi femeile însărcinate, şi care se abţin de
la orice act de ostilitate;
f) prin noţiunea de prizonier de război se înţelege o persoană care ia parte la ostilităţi şi cade în mâinile părţii
adverse. Prizonierul de război este presupus a fi şi, în consecinţă, este protejat de prevederile celei de-a III-a
Convenţii de la Geneva, atunci când el revendică statutul de prizonier de război sau rezultă că are dreptul la
statutul de prizonier de război;
g) este considerată civilă orice persoană care nu aparţine uneia din categoriile prevăzute în art.4 A 1), 2), 3)
şi 6) al celei de-a III-a CG şi în art.43 al PPA. În caz de îndoială, persoana respectivă va fi considerată civilă
(art.50 PPA). Populaţia civilă cuprinde toate persoanele civile. Prezenţa în mijlocul populaţiei civile a
persoanelor izolate care nu corespund definiţiei de persoană civilă nu privează această populaţie de calitatea sa;
h) prin noţiunea de personal sanitar civil se înţelege totalitatea angajaţilor care au în funcţie îngrijirea
bolnavilor şi răniţilor în armată sau a civililor în unităţile de întremare şi de diagnosticare;
i) prin personal al Crucii Roşii şi al organizaţiilor asimilate acesteia se înţelege totalitatea angajaţilor în
organizaţia internaţională a Crucii Roşii şi în alte societăţi naţionale voluntare de asistenţă, recunoscute legal şi
autorizate de către o parte la conflict;
j) prin termenul naufragiaţi se înţeleg persoanele, militari sau civili, care se află într-o situaţie periculoasă pe
mare sau în alte ape, ca urmare a nenorocirii care-i loveşte sau care loveşte nava sau aeronava care-i transportă,
şi care se abţin de la orice act de ostilitate. Aceste persoane, cu condiţia ca ele să continue să se abţină de la
orice act de ostilitate, vor continua să fie considerate naufragiaţi în timpul salvării lor până vor fi dobândit un alt
statut în virtutea Convenţiilor sau a PPA la CG;
k) prin supunere a unei persoane la experienţe medicale biologice sau ştiinţifice se înţelege folosirea
persoanei ca material viu pentru efectuarea unor anumite experimente. Pentru existenţa infracţiunii în această
modalitate este necesar ca experienţele la care este supusă persoana să nu fie justificate de un tratament medical
în interesul ei.
3. Alin.2 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante care se referă la formele de realizare a laturii
obiective:
a) constrângerea de a îndeplini serviciul militar în forţele armate ale adversarului presupune determinarea
persoanei de a se încadra efectiv în forţele armate ale adversarului sau de a presta nişte servicii în favoarea
acestora;
b) luarea de ostatici presupune lipsirea de libertate a uneia sau a mai multor persoane drept represalii ori
impunerea adversarului la o anumită conduită. Prin ostatic se înţelege o persoană dintr-un teritoriu ocupat în
timp de război, reţinută de ocupant drept garanţie pentru a preveni acte ostile împotriva sa. Pentru intensificarea
presiunilor, ostaticii sunt ameninţaţi cu moartea. Pentru a exista componenţa de infracţiune dată, nu are
însemnătate numărul persoanelor luate ca ostatici şi nici durata reţinerii lor în această stare;
c) deportare înseamnă a trimite forţat persoana din teritoriul în care se află în teritoriul statului străin,
inamic, sau într-un alt teritoriu ocupat de inamic. Pentru existenţa infracţiunii nu are importanţă numărul
persoanelor deportate, durata deportării şi distanţa. Latura obiectivă a infracţiunii de deportare este realizată
chiar dacă a fost deportată o singură persoană;
d) dislocarea sau lipsirea de libertate fără temei legal. Prin dislocare se înţelege o mutare forţată dintr-o
localitate în alta, dar în interiorul aceluiaşi stat. Numărul persoanelor dislocate şi durata dislocării nu au un rol
hotărâtor la calificarea infracţiunii de tratamente inumane. Prin lipsire de libertate se înţeleg o serie de acţiuni
prin care se restrânge libertatea persoanei aflate sub puterea forţei inamice: amplasarea persoanelor în lagăre
sau în alte locuri de detenţie. Pentru ca infracţiunea să fie calificată ca atare, această acţiune trebuie să fie lipsită
de temei legal;
e) condamnarea de către o instanţă de judecată constituită în mod ilegal, fără judecată prealabilă şi fără
respectarea garanţiilor juridice fundamentale prevăzute de lege, înseamnă pronunţarea unei sentinţe de
condamnare nerespectând procedura legală stabilită de lege şi neglijând mijloacele prin care se asigură
învinuiţilor o judecată legală (dreptul la apărare, dreptul liber la justiţie, dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit
de două ori pentru una şi aceeaşi faptă etc.).
4. Alin.3 art.137 prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) pentru noţiunea de torturare a se vedea comentariul termenului tortură efectuat la p.2 lit.b) al art.137;
b) termenul mutilare desemnează acţiunile de a mutila şi rezultatul ei, adică a tăia, a amputa o parte a
corpului, a schilodi, a desfigura;
c) termenul exterminare înseamnă a ucide, a nimici, a masacra, a stârpi în masă;
d) executarea fără judecată legală a persoanelor menţionate în alin.1 înseamnă a aduce la îndeplinire o
hotărâre a unei instanţe ilegale.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii de tratament inuman poate fi orice persoană civilă sau militară care a atins vârsta de
16 ani.
ARTICOLUL 138. ÎNCĂLCAREA DREPTULUI UMANITAR INTERNAŢIONAL
(1) Executarea unui ordin nelegitim care conduce la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.137
(2) Darea de către şef unui subordonat în timpul conflictului armat sau al acţiunilor militare a unui ordin
vădit nelegitim, orientat spre săvârşirea de infracţiuni prevăzute la art.137, dacă lipsesc semnele unei
infracţiuni mai grave,
(3) Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiilor de preîntâmpinare a
săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137
1. Toate unităţile armate care iau parte la conflictele militare sunt puse sub o comandă care răspunde de
conduita subordonaţilor şi asigură un regim de disciplină internă pentru a asigura respectarea regulilor de drept
internaţional aplicabile în conflictele armate (a se vedea art.43 PPA). Ordinul are valoare juridică dacă este
emis şi se încadrează în limitele competenţelor funcţionale ale emiţătorului.
2. Prin ordin se înţelege o dispoziţie cu caracter obligatoriu, scrisă sau verbală, emisă de o persoană oficială
pentru a fi executată de subalterni. Pentru elucidarea noţiunilor de ordin nelegitim (ordin sau dispoziţie ilegală)
şi ordin vădit nelegitim (ordin sau dispoziţie vădit ilegale) a se vedea prevederile alin.5 şi 6 art.364 CP.
3. Infracţiunile mai grave decât cele de încălcare a dreptului umanitar internaţional sunt genocidul, omorul
etc. Prin infracţiuni mai grave se înţeleg crimele pentru care este posibilă aplicarea pedepsei cu închisoarea pe
un termen de peste 15 ani sau detenţiunea pe viaţă, deci infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave.
4. Părţile la conflictul militar trebuie să-i însărcineze pe comandanţii militari în ceea ce-i priveşte pe membrii
forţelor armate puse sub comanda lor, precum şi cu privire la celelalte persoane aflate sub autoritatea lor pentru
a le împiedica să comită infracţiuni prevăzute de CG, să le pedepsească şi să le denunţe autorităţilor competente
(TI, vol.5, pag.241).
5. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către şef a obligaţiunilor de preîntâmpinare a
săvârşirii de către subordonaţi a infracţiunilor prevăzute la art.137 CP ca rezultat al unei atitudini neglijente sau
neconştiincioase faţă de ele constituie modalităţile de realizare a laturii obiective prevăzute de alin.3 art.138 CP.
Noţiunile de neîndeplinire sau îndeplinire necorespunzătoare sunt analoage cu cele expuse în comentariul
art.329 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 şi 2 ale articolului supus analizei se realizează prin
intenţie directă. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute în alin.3 se realizează din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii de încălcare a dreptului umanitar internaţional poate fi orice persoană fizică
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, îşi face serviciul militar sau care se încadrează în categoria de
combatant. Subiectul infracţiunii prevăzute de alin.2 şi 3 este unul special - şeful, comandantul militar.
Articolul 139. PLANIFICAREA, PREGĂTIREA, DECLANŞAREA SAU DUCEREA RĂZBOIULUI
(1) Planificarea, pregătirea sau declanşarea războiului
(2) Ducerea războiului
1. Activitatea organizatorică, îndreptată spre planificarea, pregătirea, declanşarea sau ducerea războiului,
se consideră o infracţiune deosebit de periculoasă contra păcii şi omenirii. În plan universal războiul este
considerat una dintre cele mai grave crime internaţionale.
2. În articolul 1 al Rezoluţiei nr.3314 (XXIX) din 14 decembrie 1974 a Adunării Generale a ONU agresiunea
era definită astfel: "Folosirea forţei armate de către un stat împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale ori a
independenţei politice a unui alt stat sau în orice alt mod este incompatibil cu Carta ONU". Art.2 al aceleiaşi
rezoluţii prevede că folosirea forţei armate, prin violarea Cartei, de către un stat care acţionează primul
constituie dovada suficientă, prima facie a unui act de agresiune.
3. Infracţiunea de planificare a războiului înseamnă alcătuirea planului strategic şi tactic de declanşare şi de
ducere a războiului concret (alegerea ţării care urmează a fi atacată, determinarea termenelor şi a amploarei
conflictului, potenţialul implicării altor state, fixarea rezultatelor agresiunii etc.).
4. Etapă de pregătire a războiului de agresiune se consideră acţiunile concrete prin care se realizează scopul
de perspectivă al infracţiunii de război agresiv (de exemplu, concentrarea forţelor armate într-o regiune
apropiată de zona de interes a inamicului, săvârşirea unor antrenamente tactice apropiate de luptele reale,
creşterea producţiei industriale de război: armament, tehnică militară; pregătirea surplusurilor de hrană,
medicamente, lubrifianţi şi carburanţi, activizarea acţiunilor de informare asupra statului şi zonei respective,
pregătirea rezervelor de unităţi de îmbrăcăminte şi încălţăminte pentru bărbaţi etc.).
5. Noţiunea de declanşare a războiului înseamnă începerea propriu-zisă a războiului, realizarea actului
concret de agresiune prin declararea sau nedeclararea acestuia.
6. Prin noţiunea de ducere a războiului se înţelege continuarea războiului deja declanşat.
7. Printre multiplele forme de agresiune se numără: atacarea armată a teritoriului unui stat străin sau orice tip
de ocupaţie militară (chiar temporară), invazia, atacul, orice anexare din teritoriul statului atacat, bombardarea
sau folosirea oricăror alte arme împotriva statului care a constituit ţinta agresorului, blocarea porturilor şi a
frontierelor statului atacat, folosirea armatei altui stat aflate în baza unor acorduri pe teritoriul statului atacat,
folosirea bandelor de mercenari etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a unui război agresiv se
caracterizează prin premeditare şi se realizează întotdeauna prin intenţie directă.
9. Subiect al infracţiunilor de planificare, pregătire, declanşare sau ducere a războiului poate fi preşedintele
ţării sau, în lipsa unei asemenea funcţii, persoana care deţine funcţia supremă de conducere în stat: preşedintele
parlamentului, primul ministru.
Articolul 140. PROPAGANDA RĂZBOIULUI
(1) Propaganda războiului, răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate, instigatoare la război
sau orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război, săvârşite verbal, în scris, prin intermediul
radioului, televiziunii, cinematografului sau prin alte mijloace,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 8
ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de până la 5 ani.
(2) Săvârşirea acţiunilor prevăzute la alin.1 de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere
se pedepseşte cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 8 la 12 ani, în
ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un
termen de până la 5 ani.
1. Propaganda războiului este o infracţiune contra păcii şi securităţii omenirii. Art.20 al Pactului
internaţional cu privire la drepturile civile şi politice stipulează direct : "Orice propagandă în favoarea
războiului este interzisă prin lege. Orice îndemn la ură naţională, rasială sau religioasă care constituie o incitare
la discriminare, la ostilitate sau violenţă, este interzisă prin lege" (TI, vol.1, pag.38-39).
2. Prin noţiunea de propagandă a războiului se înţelege răspândirea ideilor, doctrinelor în favoarea
războiului.
3. Răspândirea de informaţii tendenţioase ori inventate instigatoare la război înseamnă aducerea la
cunoştinţa publicului a unor fapte denaturate complet sau parţial, care au drept scop înrădăcinarea în conştiinţa
membrilor societăţii a unei stări de tensionare psihică sau psihoză a războiului.
4. Prin orice alte acţiuni orientate spre declanşarea unui război se înţelege orice formă şi tip de manifestare,
de îndemnare în favoarea războiului. Acţiunile în cauză pot fi săvârşite oral sau în scris, prin intermediul
radioului, televiziunii, cinematografului, prin internet etc.
5. Alin.2 art.140 CP prevede propaganda războiului, săvârşită de un subiect special - o persoană cu înalte
funcţii de răspundere (a se vedea prevederile art.123 CP).
6. Propaganda războiului se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama de caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, creează o stare de pericol în domeniul menţinerii păcii, a prevăzut urmările
prejudiciabile pentru securitatea omenirii şi le-a dorit.
7. Subiect al infracţiunii de propagandă a războiului poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani, iar pentru acţiunile prevăzute de alin.2 art.140 CP - persoana cu înaltă funcţie de răspundere,
care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 141. ACTIVITATEA MERCENARILOR
(1) Participarea mercenarului într-un conflict armat sau la acţiuni militare
(2) Angajarea, instruirea, finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor, precum şi folosirea lor într-un
conflict armat sau în acţiuni militare,
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani.
1. Activitatea mercenarilor prejudiciază relaţiile sociale care menţin şi apără pacea, securitatea omenirii.
Gradul prejudiciabil sporit al infracţiunii este relevat şi în prevederile Convenţiei internaţionale împotriva
recrutării, folosirii, finanţării şi instruirii mercenarilor, în preambulul căreia se stipulează că mercenarii sunt
recrutaţi, folosiţi, finanţaţi şi instruiţi pentru activităţi care violează principiile dreptului internaţional, cum ar fi
suveranitatea, independenţa politică şi integritatea teritorială a statelor, precum şi autodeterminarea popoarelor.
2. Prin termenul mercenar se înţelege "orice persoană: a) care este special recrutată în ţară sau în străinătate
pentru a lupta într-un conflict armat; b) care, în fapt, ia parte la ostilităţi; c) care ia parte la ostilităţi în special în
vederea obţinerii unui avantaj personal şi căreia îi este efectiv promisă, de către o parte la conflict sau în numele
ei, o remunerare superioară aceleia promise sau plătite combatanţilor având un grad şi o funcţie analoage în
forţele armate ale acestei părţi; d) care nu este nici resortisant al unei părţi la conflict şi nici rezident al
teritoriului controlat de o parte la conflict; e) care nu este membru al forţelor armate ale unei părţi la conflict şi
f) care nu a fost trimisă de către un stat, altul decât o parte la conflict, în misiune oficială ca membru al forţelor
armate ale statului respectiv" (art.47 PPA la CG, în TI, vol.5, pag.215).
3. Noţiunea mercenar este descifrată şi în art.130 CP.
4. Prin participarea mercenarului la un conflict armat sau la acţiuni militare se înţeleg acţiunile de luptă,
participarea la ostilităţi în vederea obţinerii unui avantaj personal.
5. Prin noţiunea de angajare se are în vedere activitatea unei persoane privind atragerea a două sau mai
multor persoane în conflictul militar sau acţiunile militare în calitate de mercenar.
6. Instruirea mercenarilor constituie activitatea profesională privind pregătirea mercenarului angajat în
conflictele armate sau în acţiunile militare.
7. Finanţarea sau altă asigurare a mercenarilor presupune asigurarea materială a activităţii mercenarilor,
adică oferirea mijloacelor băneşti, a oricăror alte valori materiale, armament etc.
8. Folosirea mercenarului constă în utilizarea serviciilor oferite de mercenari în conflictele militare sau în
acţiunile militare.
9. Noţiunea de conflict armat exprimă o neînţelegere, o ciocnire de interese, un dezacord între state, care se
soluţionează prin implicarea forţelor armate.
10. Prin acţiuni militare se înţeleg acţiunile propriu-zise săvârşite de forţele armate ale statelor implicate în
conflictul armat.
11. Latura subiectivă a infracţiunii de mercenariat se săvârşeşte prin intenţie directă. Persoana care recurge
conştient la acţiunile de mercenariat este conştientă de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sale, prevede
urmările şi doreşte în mod conştient săvârşirea actelor de violenţă în schimbul unei remunerări materiale.
12. Subiect al infracţiunii de mercenariat poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 142. ATACUL ASUPRA PERSOANELOR SAU INSTITUŢIILOR CARE BENEFICIAZĂ
DE PROTECŢIE INTERNAŢIONALĂ
Atacul asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale, persoane care beneficiază de protecţie internaţională conform prevederilor tratatelor
internaţionale la care Republica Moldova este parte, precum şi asupra oficiilor sau locuinţelor acestora,
dacă atacul are drept scop provocarea războiului sau complicaţiilor internaţionale,
1. Drept bază juridică pentru protecţia persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie
internaţională în dreptul internaţional servesc prevederile convenţiilor internaţionale: Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile diplomatice din 18 aprilie 1961, Convenţia de la Viena cu privire la relaţiile consulare din
24 aprilie 1963, Convenţia cu privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se
bucură de o protecţie internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973, Convenţia privind
reprezentarea statelor în relaţiile cu organizaţiile internaţionale cu caracter universal din 1975 de la Viena,
Convenţia europeană asupra terorismului din 1976 etc.
2. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este descifrată în art.1 al Convenţiei cu
privire la prevenirea şi reprimarea infracţiunilor contra persoanelor care se bucură de o protecţie
internaţională, inclusiv agenţii diplomatici, din 14 decembrie 1973: "Orice şef de stat, inclusiv fiecare membru
al organului colegial care exercită în virtutea prevederilor constituţionale funcţiile şefului statului şi orice şef de
guvern sau orice ministru al afacerilor externe, dacă o asemenea persoană se găseşte într-un stat străin, precum
şi membrii familiei sale care îl însoţesc; oricare reprezentant, funcţionar sau personalitate oficială a unui stat şi
orice funcţionar, personalitate oficială sau alt agent al organizaţiei interguvernamentale care, la data şi în locul
unde s-a comis o infracţiune împotriva persoanei sale, a localurilor sale oficiale, a domiciliului privat sau a
mijloacelor sale de transport, are dreptul, conform dreptului internaţional, la o protecţie specială împotriva
oricărui atentat la persoana, libertatea sau demnitatea sa, ca şi a membrilor familiei sale care locuiesc împreună
cu ei".
3. Noţiunea de persoană care se bucură de protecţie internaţională este stipulată în articolul 122 CP.
4. Noţiunea de misiune diplomatică desemnează un oficiu sau o reprezentanţă diplomatică cu grad de
ambasadă sau de legaţie, care este creată prin acordul dintre state în urma stabilirii relaţiilor diplomatice.
Misiunea diplomatică a unui stat se bucură de inviolabilitatea localului, arhivelor, documentelor,
corespondenţei. Angajaţii misiunii diplomatice - agenţii diplomatici şi consulari (şi membrii familiilor lor) - se
bucură de inviolabilitatea domiciliului, a propriei persoane, imunitate de jurisdicţie, scutiri de taxe şi impozite
personale.
5. Prin atac asupra reprezentantului unui stat străin sau asupra colaboratorului unei organizaţii
internaţionale se înţelege o comportare violentă a persoanei, o atitudine ofensivă ce se materializează într-o
acţiune îndreptată împotriva persoanelor sau instituţiilor care beneficiază de protecţie internaţională.
6. Prin provocare de război se înţeleg acţiunile orientate spre discreditarea statului în care se află persoana
ce se bucură de protecţie internaţională sau a statului reprezentat de o asemenea persoană sau a oricărui alt stat
cu scopul de a fi atras în conflicte militare. Prin complicare a relaţiilor internaţionale se înţelege întreruperea
relaţiilor diplomatice, a relaţiilor contractuale, a altor relaţii dintre statele implicate.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă, indiferent de motiv, în scopul de a
provoca război sau de a complica relaţiile internaţionale.
8. În calitate de subiect apare orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 143. APLICAREA MIJLOACELOR ŞI METODELOR INTERZISE DE DUCERE A
RĂZBOIULUI
(1) Aplicarea în cadrul conflictului armat sau al acţiunilor militare a mijloacelor şi metodelor de ducere a
războiului interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte
(2) Aplicarea armei de nimicire în masă interzise de tratatele internaţionale la care Republica Moldova
este parte
1. Orice stat care foloseşte arme nucleare sau termonucleare trebuie să fie considerat violator al Cartei ONU,
deoarece acţionează contrar spiritului legilor umanităţii şi comite o crimă contra umanităţii şi civilizaţiei (a se
vedea Rezoluţia ONU 1653/XVI din 14 noiembrie 1961).
2. Dreptul internaţional interzice armele şi metodele de război: armele chimice, armele bacteriologice
(biologice), capcanele, otrăvurile, armele nucleare, armele incendiare, orice metode şi mijloace de război
ecologic, armele şi/sau metodele care produc inevitabil moartea ori suferinţe inutile: proiectilele de calibru mic,
gloanţele "dum-dum", gazele asfixiante, toxice sau similare, otrăvurile sau armele otrăvite, proiectilele cu schije
nelocalizabile, tehnicile de schimbare a mediului în scopuri militare.
3. În art.35 din Titlul III Mijloace de luptă. Statutul de combatant şi de prizonier de război, Sec.I Metode şi
mijloace de luptă (PPA la CG, TI, vol.5, pag.189-258) se stipulează: "1. În orice conflict armat, dreptul părţilor
la conflict de a alege metodele şi mijloacele de luptă nu este nelimitat. 2. Este interzis să se întrebuinţeze arme,
proiectile şi materiale, metode de luptă de natură să provoace suferinţe inutile. 3. Este interzis să se
întrebuinţeze metode şi mijloace de luptă concepute pentru a cauza, sau de la care se poate aştepta că vor cauza
pagube excesive, de durată şi grave mediului natural".
4. Dreptul umanitar interzice atacurile fără discriminare. În sensul prevederilor art.51 PPA, prin atacuri fără
discriminare se înţeleg:
 atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ce nu pot fi îndreptate împotriva unui
obiectiv militar determinat, sau
 atacurile în care se folosesc metode şi mijloace de luptă ale căror efecte nu pot fi limitate şi care
sunt capabile să lovească, fără deosebire, obiective militare şi persoane civile sau bunuri cu caracter
civil.
5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, adică făptuitorul este conştient de
caracterul devastator al acţiunilor pe care le întreprinde, prevede urmările şi doreşte în mod conştient aplicarea
mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului, declanşarea şi/sau ducerea războiului.
7. Subiect al infracţiunii de aplicare a mijloacelor şi metodelor interzise de ducere a războiului este persoana
responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
ARTICOLUL 144. CLONAREA
Crearea fiinţelor umane prin clonare
1. Termenul clon defineşte descendenţa rezultată dintr-un singur individ prin înmulţire asexuată. Prin clon se
mai înţelege şi "un grup de indivizi rezultaţi prin mitoză (proces complex prin care nucleul se divide indirect)
dintr-un singur ascendent". Membrii unui clon sunt identici genetic, au acelaşi genotip, adică au aceeaşi
totalitate de proprietăţi ale organismului la un moment dat sau, altfel zis, toţi indivizii manifestă aceeaşi
informaţie genetică: dimensiuni, comportare, formă, culoare, funcţii fiziologice, compoziţie chimică, structură
internă şi externă, structură microscopică şi macroscopică etc.
2. A clona înseamnă a izola indivizi care vor deveni cap de linie pentru noi generaţii, iar clonare constituie
acţiunea de a clona şi rezultatul ei.
3. ONU, Adunarea Parlamentară a CE, Comisia Europeană etc. au chemat statele membre să interzică
crearea fiinţelor identice prin clonare sau oricare alte metode (Anexa I. 14 mai 1997 - Rezoluţia Organizaţiei
Mondiale a Sănătăţii despre clonaj în reproducerea umană - Raportul directorului general al OMS Hirishi
Nakajima Clonarea, tehnologiile biomedicale şi rolul normativ al OMS; Anexa II. 26 iunie 1997 - Extras din
comunicatul final al Summitului din Deniver despre clonajul uman; Anexa III. 25 februarie 1997 - Declaraţia
secretarului general al CE; Anexa IV. 11 martie 1997 - Atitudinea Comisiei Ştiinţă şi Tehnologie a Adunării
Parlamentare a Consiliului Europei; Anexa V. 12 martie 1997 - Rezoluţia Parlamentului Europei despre clonaj;
Anexa VI. 28 mai 1997 - Avizul grupei de consilieri pentru etica biotehnologiei de pe lângă Comisia
Europeană: aspecte etice ale tehnicilor de clonaj; Anexa VII. Amsterdam 16-17 iunie 1997. Consiliul Europei.
Concluziile preşedinţiei; Avizul nr.202 (1997) al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind
proiectul de protocol adiţional la Convenţia Drepturilor Omului şi a Biomedicinii referitor la interzicerea
clonării fiinţelor umane. Anexa I).
4. Latura obiectivă a acţiunii de clonare se realizează prin orice intervenţie având drept scop crearea unei
fiinţe umane identice din punct de vedere genetic cu altă fiinţă umană.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de clonare se caracterizează prin intenţie directă, fiindcă făptuitorul
conştientizează că întreprinde acţiuni ce cad sub incidenţa art.144 şi le doreşte.
6. Subiect al infracţiunii de clonare poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL II
INFRACŢIUNI CONTRA VIEŢII ŞI SĂNĂTĂŢII PERSOANEI
Articolul 145. OMORUL INTENŢIONAT
(1) Omorul unei persoane
(2) Omorul săvârşit:
a) cu premeditare;
b) din interes material;
c) cu intenţii huliganice;
d) în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) profitând de starea de neputinţă a victimei;
f) cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic
(3) Omorul săvârşit:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
c) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) asupra unui reprezentant al autorităţii publice ori asupra unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către aceştia a obligaţiilor de serviciu;
f) de două sau mai multe persoane;
g) de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.(1) sau (2);
h) cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice;
i) cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi însoţit de viol;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
l) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
m) la comandă
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor
sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în
art.15 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de ocrotirea vieţii persoanei.
3. Latura obiectivă a omorului se realizează prin uciderea unei persoane, adică prin orice activitate ilegală
care pricinuieşte moartea unui om. De cele mai multe ori, această activitate constă într-o acţiune (de împuşcare,
strivire, înjunghiere, otrăvire, ardere, lovire, provocare a unei sperieturi, provocare a unei emoţii, despre care
făptuitorul ştie că îi va provoca victimei moartea, folosire a unor animale sălbatice, folosire a unor alte forţe
puse în mişcare de făptuitor etc.). Omorul poate fi săvârşit şi prin inacţiune, dar numai în acele cazuri în care
făptuitorul avea obligaţiunea de a acţiona pentru împiedicarea morţii persoanei. De exemplu, mama nu-şi
hrăneşte copilul.
4. Deosebim trei categorii de omor: a) simplu (alin.1 art.145 CP); b) agravat (alin.2 art.145 CP); c) omorul
deosebit de grav (alin.3 art.145 CP).
5. Omorul simplu săvârşit fără circumstanţe agravante şi atenuante, prevăzut de alin.1 art.145 CP, poate fi
comis din motive de gelozie şi din alte imbolduri josnice, cu excepţia intenţiilor huliganice şi interesului
material, din motive de răzbunare, pe baza de relaţii personale, din cauza certurilor, în timpul unei bătăi, al
efectuării unui experiment ştiinţific etc.
6. Omorul intenţionat se consumă o dată cu producerea rezultatului: moartea victimei.
7. Omorul săvârşit cu premeditare (lit.a) alin.2 art.145 CP) presupune întrunirea concomitentă a trei condiţii.
O primă condiţie priveşte trecerea unui interval de timp din momentul luării deciziei şi până în momentul
executării omorului. Durata acestui interval este apreciată în fiecare caz în funcţie de calităţile subiective ale
făptuitorului, precum şi de celelalte împrejurări ale cauzei. O persoană poate avea nevoie de un interval mare de
timp pentru a chibzui, pe când o altă persoană poate chibzui cu multă eficienţă chiar într-un interval de timp
foarte scurt. O a doua condiţie priveşte activitatea psihică a făptuitorului de reflectare, de chibzuire asupra
modului în care va săvârşi infracţiunea. Dacă făptuitorul nu a avut posibilitatea să mediteze, să cântărească
şansele de realizare a deciziei, fiind într-o activitate continuă, circumstanţa premeditării se exclude. În sfârşit,
pentru existenţa premeditării se mai cere ca, în intervalul de timp cuprins între momentul luării hotărârii
infracţionale şi momentul începerii executării omorului, făptuitorul să treacă la săvârşirea unor acte de pregătire
de natură să consolideze decizia luată şi să asigure realizarea ei. De exemplu, pregătirea instrumentelor şi
mijloacelor pentru săvârşirea omorului. Dacă lipseşte vreuna dintre condiţiile menţionate, omorul este simplu,
nu agravat.
Premeditarea atribuie omorului caracter agravant, deoarece, presupunând, pe de o parte, o concentrare a
forţelor psihice ale făptuitorului, iar pe de altă parte, o pregătire a comiterii faptei, asigură acestuia şanse sporite
de reuşită.
8. Omorul săvârşit din interes material (lit.b) alin.2 art.145 CP) este cel săvârşit în scopul de a obţine un
folos, avantaj sau beneficiu de natură patrimonială, fiind un interes egoist, josnic.
Potrivit p.10 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993 Cu privire la practica judiciară pe dosarele despre omorurile
intenţionate, drept omor săvârşit din interes material urmează a fi calificat omorul intenţionat, săvârşit cu
scopuri de a primi un venit material pentru vinovat sau pentru alte persoane (bani, bunuri sau drepturi la
primirea lor, drepturi la spaţiu locativ, remunerare din partea unei terţe persoane etc.) sau cu intenţia de a fi
scutit de cheltuieli materiale (restituirea bunurilor, datoriei, plătirea serviciilor, îndeplinirea obligaţiunilor
patrimoniale, plătirea pensiei alimentare etc.).
Nu este necesar ca interesul material din imboldul căruia a acţionat făptuitorul să fie realizat; este suficient
ca acest interes să fi existat în momentul săvârşirii omorului.
Omorul în scopul de a păstra averea nu poate fi considerat omor din interes material, pentru că lipseşte
intenţia de a dobândi un câştig material.
Dacă omorul intenţionat a fost săvârşit concomitent cu un atac de tâlhărie, fapta trebuie calificată în concurs
(lit.b) alin.2 art.145 CP şi lit.c) alin.3 art.188 CP), deoarece tâlhăria nu este prevăzută de dispoziţia art.145 CP.
9. Omorul săvârşit cu intenţii huliganice (lit.c) alin.2 art.145 CP). Imboldurile huliganice conţin
caracteristica generală a unui grup întreg de motive diferite, pentru care este comună lipsa de respect faţă de
societate. Din rândul lor fac parte motive ca ştrengăria, străduinţa de a sfida opinia publică, manifestarea unei
bravuri la beţie, demonstrarea brutală şi făţişă a puterii faţă de cei din jur, înjosirea şi intimidarea lor etc.
Conform p.11 al HP CSJ din 15 noiembrie1993, drept omor din intenţii huliganice trebuie calificat omorul
săvârşit din imbold huliganic de un făptuitor ce manifestă lipsă de respect faţă de societate, neglijează regulile
de convieţuire socială şi normele morale, fără vreun pretext sau din cauze neînsemnate pentru omor intenţionat.
Intenţiile huliganice sunt un semn obligatoriu, constitutiv al componenţei omorului săvârşit din intenţii
huliganice, de aceea un concurs ideal al huliganismului (art.287 CP) şi omorul din intenţii huliganice (lit.c)
alin.2 art.145 CP) se exclud. Anume asemenea indicaţii sunt menţionate în HP CSJ din 15 noiembrie 1993:
"Dacă vinovatul pe lângă omorul din intenţii huliganice a mai săvârşit şi alte acţiuni intenţionate care încalcă
grosolan ordinea publică şi exprimă o lipsă vădită de respect faţă de societate, atunci faptele comise trebuie
calificate potrivit art.145 şi 287 CP". Cu alte cuvinte, este posibil numai un concurs real de infracţiuni, dacă
omorul a precedat sau după el au urmat acţiuni huliganice.
Deseori intenţiile huliganice se îmbină cu asemenea motive ca mânia, gelozia, răzbunarea, pasiunea sexuală,
lăcomia etc., care nu sunt semne constitutive ale componenţei omorului din intenţii huliganice. Ele trebuie luate
în consideraţie numai la individualizarea răspunderii penale.
10. Omorul săvârşit în legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor
obşteşti (lit.d), alin.2 din art.145 CP) presupune uciderea unui reprezentant al unei organizaţii nestatale sau a
oricărui cetăţean (fiindcă uciderea unui reprezentant al autorităţii publice ori a unui militar constituie un omor
deosebit de grav (a se vedea prevederile lit.c) alin.3 art.145 CP), pentru a-i împiedica să înfăptuiască acţiuni
legate de activitatea lor de serviciu sau cea obştească. Un asemenea omor poate fi săvârşit şi din motive de
răzbunare împotriva victimei pentru faptul că mai înainte ea, în genere, şi-a îndeplinit datoria de serviciu sau
obştească.
Dacă atentarea la viaţă este săvârşită în legătură cu acţiunile ilegale ale victimei, de exemplu - aceasta şi-a
depăşit atribuţiile de serviciu, un atare omor nu se încadrează în această agravantă, fiindcă acţiunile ilegale
nicicând nu constituie îndeplinirea datoriei. Cele săvârşite, în lipsa altor agravante, constituie un omor simplu.
Potrivit p.12 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, responsabilitatea pentru omorul săvârşit în legătură cu
îndeplinirea de către victimă a îndatoririlor de serviciu sau a celor obşteşti survine indiferent de timpul când au
fost săvârşite acţiunile care au servit drept pretext pentru răzbunare.
11. Omorul săvârşit profitând de starea de neputinţă a victimei (lit.e) alin.2 art.145 CP). Pentru aplicarea
agravantei se cere îndeplinirea cumulativă a două condiţii: a) victima se află în stare de neputinţă de a se apăra
şi b) făptuitorul profită de această stare a victimei.
Sunt în neputinţă de a se apăra persoanele care, din cauza unei stări fizice sau psihice ori a altor împrejurări,
nu pot reacţiona împotriva agresorului (persoanele care suferă de o infirmitate fizică sau psihică, cele de vârstă
fragedă sau de o vârstă foarte înaintată, cele aflate în totală stare de epuizare fizică, cele care dormeau, cele
aflate în stare de beţie completă etc.). Starea de neputinţă de a se apăra a victimei trebuie să fie exterioară
activităţii făptuitorului, adică să nu se datoreze acestuia. Actele de natură să pună victima în neputinţa de a se
apăra, săvârşite de făptuitor, constituie acte de pregătire sau de tentativă a omorului, care, după săvârşirea
omorului, sunt absorbite de infracţiunea consumată de omor.
A doua condiţie de aplicare a agravantei constă în faptul că făptuitorul a folosit conştient de starea de
neputinţă a victimei pentru a o ucide. Dacă victima a fost în stare de neputinţă de a se apăra, dar făptuitorul nu a
cunoscut această stare a ei, agravanta nu este aplicabilă.
12. Omorul săvârşit cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de ostatic (lit.f) alin.2 art.145 CP) presupune
că răpirea sau luarea de ostatici sunt săvârşite anterior omorului sau coincid cu timpul comiterii, sau omorul
este săvârşit nemijlocit sau imediat după săvârşirea faptelor menţionate. În toate aceste trei cazuri lipsirea de
viaţă a victimei are rolul unei circumstanţe de înlesnire a acestor infracţiuni sau a unei răzbunări, sau al
ascunderii acestor activităţi infracţionale. La săvârşirea omorului cu răpirea sau luarea persoanei în calitate de
ostatic se încalcă nu numai relaţiile sociale care condiţionează ocrotirea vieţii persoanei, dar şi relaţiile sociale a
căror existenţă şi desfăşurare normală condiţionează ocrotirea libertăţii persoanei sau a securităţii publice.
13. Omorul săvârşit asupra a două sau mai multor persoane (lit.a) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea a
doi sau mai multor oameni.
Există două opinii asupra acestei agravante. Potrivit primei opinii, moartea a două sau a mai multor persoane
trebuie să fie rezultatul unei singure acţiuni (de exemplu, punerea de otravă în mâncarea destinată mai multor
persoane, urmată de moartea a cel puţin două dintre acele persoane). A doua opinie, susţinută şi de Plenul
Judecătoriei Supreme a RM în p.13 al hotărârii sale din 15 noiembrie 1993, presupune că rezultatul prevăzut de
lege poate să se producă şi prin acţiuni diferite, dar cuprinse de unitatea intenţiei şi săvârşite, de regulă,
concomitent.
Mai corectă ni se pare prima opinie, deoarece ea dă posibilitatea de a delimita strict această agravantă de
agravanta prevăzută de lit.g) alin.3 art.145 CP (omorul săvârşit în mod repetat), care, evident, presupune
săvârşirea omorurilor prin acţiuni diferite.
Agravanta este aplicabilă numai dacă se produce efectiv moartea a cel puţin două persoane. Dacă atentatul la
viaţa a două sau mai multor persoane nu produce moartea nici uneia dintre acele persoane, avem de a face cu
prezenţa tentativei acestui omor deosebit de grav, art.27 şi lit.a) alin.3 art.145 CP.
Dacă rezultatul prevăzut de lege se produce numai parţial, în sensul că încetează din viaţă o singură
persoană, unitatea infracţională creată de legiuitor dintr-un concurs formal de omoruri consumate nu mai există,
deci agravanta nu este aplicabilă. Faptele menţionate, formate dintr-un omor consumat şi o tentativă de omor,
urmează a fi calificate separat, potrivit literei şi alineatului corespunzător al art.145 CP şi potrivit art.27, literei
şi alineatului corespunzător al art.145 CP cu excepţia literei a) alin.3 art.145 CP.
Din aceste considerente nu sunt corecte indicaţiile Plenului din 15 noiembrie 1993 (p.13 alin.2), potrivit
cărora omorul unei persoane şi tentativa de omor a altei persoane trebuie calificate conform prevederilor art.89
sau 88 şi art.15 şi alin.4 art.88 CP al RM din 1961, fiindcă nu putem lua în consideraţie pentru calificare de
două ori una şi aceeaşi faptă.
14. În cazul unui omor săvârşit asupra soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate (lit.b) alin.3 art.145 CP),
agravanta se referă la calitatea de soţ sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima infracţiunii.
Calitatea de soţ (soţie) trebuie să existe în momentul săvârşirii faptei. Calitatea de soţ (soţie) rezultă numai
dintr-o căsătorie legal încheiată. Nu se cere ca la data săvârşirii omorului soţii să fi convieţuit în fapt. Dacă
calitatea de soţ a încetat ca urmare a divorţului, sau dacă căsătoria făptuitorului cu victima a fost anulată, sau
dacă făptuitorul şi victima erau legaţi printr-o căsătorie nulă, fapta, în lipsa altor agravante, constituie omor
simplu. Omorul săvârşit asupra concubinului este de asemenea un omor simplu.
Potrivit art.134 CP, sunt rude apropiate ascendenţii şi descendenţii, fraţii şi surorile, copiii acestora, precum
şi verii primari.
Sunt recunoscute ca rude apropiate şi persoanele devenite prin înfiere, potrivit legii, astfel de rude. Rude
apropiate sunt considerate persoanele care cad sub incidenţa prevederii art.134 CP.
Calitatea de soţ (soţie) sau de rudă apropiată a făptuitorului în raport cu victima este o circumstanţă
personală, de aceea în caz de săvârşire a omorului cu participaţie, ea nu se răsfrânge asupra participanţilor. De
exemplu, inculpatul care îşi ucide soţia, în timp ce alt inculpat, prieten al primului inculpat, ţinea victima pentru
a nu se putea apăra, răspunde pentru omor deosebit de grav (lit.b) alin.3 art.145 CP), iar participantul, în lipsa
altor agravante, - pentru omor săvârşit de două sau mai multe persoane (art.145 alin.3 lit f).
15. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide (lit.c) alin.3 din art.145 CP) presupune
suprimarea vieţii unei femei care poartă cu sine încă o viaţă, aceea a fătului. Acţiunile criminale ale
făptuitorului sunt îndreptate asupra femeii gravide, care, de regulă, are posibilităţi reduse de apărare. Este
necesar ca starea de graviditate să fie reală indiferent de termenul gravidităţii şi ca vinovatul să ştie cu
certitudine că femeia este în starea în cauză. Dacă făptuitorul a crezut că femeia este gravidă, fapt care l-a
determinat să săvârşească acest omor, dar în realitate sarcina era inexistentă, cele săvârşite trebuie calificate ca
o tentativă (art.27 şi lit.c) alin.3 art.145 CP). Dacă inculpatul nu a ştiut, în momentul săvârşirii faptei, că victima
este o femeie gravidă, cele săvârşite, în lipsa altor agravante, trebuie calificate ca un omor simplu.
16. Omorul săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor (lit.d) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea unei
persoane care nu a împlinit vârsta de optsprezece ani, cu excepţia pruncuciderii care este un omor cu
circumstanţe atenuante. Este necesar ca vinovatul să ştie cu bună-ştiinţă că victima nu a împlinit vârsta de
optsprezece ani. Se cere verificată, atât obiectiv cât şi subiectiv, situaţia cunoaşterii cu certitudine de către
vinovat că victima este un minor.
17. Omorul unui reprezentant al autorităţii publice ori al unui militar în timpul sau în legătură cu
îndeplinirea de către acesta a obligaţiunilor de serviciu (lit.e) alin.3 art.145 CP) se deosebeşte de omorul în
legătură cu îndeplinirea de către victimă a obligaţiunilor de serviciu sau a celor obşteşti numai prin statutul
victimei, de aceea facem trimitere la explicaţiile agravantei prevăzute de lit.d) alin.2 art.145 CP.
Reprezentanţi ai autorităţii publice sunt funcţionarii organelor de stat învestiţi cu dreptul de a înainta cerinţe,
precum şi de a lua decizii obligatorii pentru executare de către cetăţeni, întreprinderi, instituţii şi organizaţii
publice, indiferent de apartenenţa şi subordonarea lor departamentală (deputaţii, conducătorii, adjuncţii şi
membrii Consiliilor raionale şi locale, judecătorii, procurorii, lucrătorii organelor de poliţie, inspectorii de stat
etc.).
În calitate de militar se socot militarii Forţelor Armate, militarii din organele securităţii naţionale, ale
afacerilor interne, alte persoane, în privinţa cărora există indicaţii speciale în legislaţie.
18. În cazul omorului săvârşit de două sau mai multe persoane (lit.f) alin.3 art.145 CP) se cer luate în
consideraţie faptele la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 din art.42 CP, trebuie
să întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un omor împreună până a începe desfăşurarea actului sau chiar în acelaşi
moment, dar nu mai târziu de consumarea omorului;
c) au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a omorului două sau mai multe persoane, dintre care
cel puţin doi participanţi ai infracţiunii au acţionat în calitate de coautori. Dacă la săvârşirea omorului participă
şi alte persoane în calitate de organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform
situaţiei concrete - potrivit art.42 şi alin.1 din art.145 sau art.42 şi lit.f) alin.3 art.145 CP. De exemplu, dacă o
persoană (instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un omor, acţiunile autorului trebuie calificate
potrivit alin.1 art.145 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.145 CP. În cazul în care
instigatorul a implicat două persoane la săvârşirea infracţiunii de omor, acţiunile lui trebuie calificate potrivit
art.42 şi lit.f), alin.3 art.145 CP, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.f) alin.3 art.145 CP.
19. Omorul săvârşit de către o persoană care a mai săvârşit un omor intenţionat prevăzut la alin.1 sau 2 este
prevăzut de lit.g) alin.3 art.145 CP. Potrivit art.31 CP, se consideră repetare a infracţiunii săvârşirea a două sau
mai multor infracţiuni identice sau omogene, prevăzute de aceeaşi normă penală, cu condiţia că persoana nu a
fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie.
Se consideră omor repetat numai dacă persoana a mai săvârşit un omor prevăzut la alin.1 sau 2 art.145 CP,
dar nu şi un omor prevăzut la alin.3 art.145 CP.
Toate aceste noi principii de calificare au fost aduse în concordanţă cu standardele internaţionale. Prin
Hotărârea nr.1298-XIII din 24 iulie 1997 Parlamentul RM a ratificat CEDO, precum şi Protocolul nr.7. Iar
conform art.4 din CRM dispoziţiile constituţionale privind drepturile şi libertăţile omului se interpretează şi se
aplică în concordanţă cu DUDO, cu pactele şi cu celelalte tratate la care RM este parte.
Potrivit alin.1 art.4 al Pr. nr.7, nimeni nu poate fi urmărit sau pedepsit penal de către jurisdicţiile aceluiaşi
stat pentru săvârşirea infracţiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă
conform legii procedurii penale a acestui stat.
Aceste indicaţii şi recomandări au fost preluate de Plenul CSJ a RM în hotărârea sa Privind aplicarea în
practica judiciară de către instanţele judecătoreşti a unor prevederi ale Convenţiei pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din 19 iunie 2000 nr.17, precum şi de procurorul general al
RM în indicaţiile sale cu privire la aplicarea stipulărilor dreptului internaţional nr.12-2d/2000 din 29 septembrie
2000, potrivit cărora condamnările anterioare trebuie luate în consideraţie doar la individualizarea pedepsei
penale. Deci în calitate de repetare a unei infracţiuni trebuie luate în consideraţie numai faptele pentru care
făptuitorul încă nu a fost condamnat.
Dacă făptuitorul a săvârşit mai întâi un omor prevăzut de alin.3 art.145 CP, iar pe urmă - un omor prevăzut
de alin.1 sau 2 din acest articol, faptele săvârşite trebuie calificate separat. Orice pregătire sau tentativă de omor
trebuie calificată separat, iar o dată ce faptele date sunt condamnate în aşa mod, ele nu pot fi luate în
consideraţie la săvârşirea după ele a unui omor consumat, deci în aceste cazuri agravanta în cauză nu este
aplicabilă. Din contra, dacă sunt repetate două pregătiri de omor sau două tentative de omor, agravanta poate fi
aplicată conform art.26 sau 27 CP.
Pentru calificare nu are importanţă dacă făptuitorul a acţionat în calitate de autor, organizator, instigator sau
complice.
20. În cazul unui omor săvârşit cu deosebită cruzime, precum şi din motive sadice (lit.h) alin.3 art.145 CP),
noţiunea de cruzime deosebită se îmbină cu acţiuni sadice, adică cu o tendinţă anormală spre cruzime, plăcere
bolnăvicioasă de a vedea pe cineva suferind sau de a pricinui suferinţe.
Potrivit p.15 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, semnul unei cruzimi deosebite există în cazurile în care,
înainte de a-i curma viaţa sau în procesul săvârşirii omorului, victima este supusă torturilor, schingiuirilor,
batjocurii sau în care omorul a fost săvârşit prin metode care cu bună-ştiinţa vinovatului au fost îmbinate cu
aplicarea faţă de victimă a unor suferinţe deosebite (aplicarea unui număr mare de leziuni corporale, folosirea
unei toxine cu acţiune chinuitoare, arderea de viu, înecarea, înăbuşirea, lipsa îndelungată de hrană, apă etc.). O
cruzime deosebită se poate manifesta de asemenea prin săvârşirea omorului în prezenţa rudelor apropiate ale
victimei, când vinovatul îşi dă seama că prin acţiunile sale le pricinuieşte acestora mari suferinţe.
Nimicirea sau dezmembrarea cadavrului cu scopul de a tăinui infracţiunea nu poate servi drept bază pentru
calificarea omorului ca săvârşit cu o cruzime deosebită.
Omorul intenţionat comis în stare de afect şi cu o deosebită cruzime, potrivit prevederilor lit.d) art.117 CP,
se califică numai în baza art.146 CP.
21. Omorul săvârşit cu scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei, precum şi cel
însoţit de viol (lit.i) alin.3 art.145 CP), se deosebesc tranşant.
Omorul cu scopul de a ascunde o altă infracţiune prevede, de exemplu, uciderea victimei, martorului,
persoanei care deţine probele (dovezile) infracţiunii cu scopul de a le sustrage şi a le nimici. Prin înlesnirea
săvârşirii noii infracţiuni se înţelege suprimarea vieţii persoanei care, după închipuirea ucigaşului, poate să
împiedice înfăptuirea infracţiunii ori să contribuie la descoperirea sau demascarea făptuitorului. Legea nu
precizează dacă infracţiunea ascunsă sau a cărei comitere a fost înlesnită trebuie să prezinte o anumită gravitate.
Nu interesează dacă scopul de a ascunde o altă infracţiune sau de a înlesni săvârşirea ei a fost sau nu realizat.
Prin omor intenţionat însoţit de viol trebuie înţeles omorul săvârşit în momentul violării, în procesul luptei
cu victima şi învingerii rezistenţei ei sau nemijlocit după viol, pentru a evita demascarea, precum şi omorul
comis, de exemplu, din motive de răzbunare pentru rezistenţa opusă. Ţinând cont că prin aceasta se săvârşesc
două infracţiuni de sine stătătoare, ele trebuie calificate în concurs, potrivit lit.i) alin.3 art.145 CP şi lit.f) alin.3
art.171 CP.
22. În cazul omorului săvârşit din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
(lit.j) alin.3 art.145 CP), agravanta prevede, de fapt, trei circumstanţe, una dintre care este suficientă pentru
aplicarea agravantei date. Ele se caracterizează prin intoleranţă faţă de persoanele altei naţionalităţi, rase, religii
şi reprezentanţilor lor, bazată pe ideologia superiorităţii sale şi, dimpotrivă, imperfecţiunea altor naţiuni, rase
sau confesiuni.
Este necesar de a dovedi nu numai faptul că ucigaşul şi victima aparţin unor diverse naţiuni, rase sau
confesiuni. Este important să existe pe această bază duşmănie sau ură socială (cel puţin din partea vinovatului)
în momentul atentatului şi anume acesta să constituie motivul omorului. În unele cazuri concrete nu se exclud
situaţiile de conflict dintre persoanele naţiunilor ostile în alte baze, de exemplu, în baza condiţiilor de trai - nu
pot împărţi sectoarele pentru păşunatul vitelor, nu se pot înţelege în privinţa ordinii aprovizionării cu apă sau a
altor condiţii de trai.
De regulă, victime ale infracţiunii devin persoanele altor etnii, confesiuni decât cea de care aparţine
făptuitorul. E posibilă şi situaţia în care victimă devine un coreligionar sau o persoană de aceeaşi naţionalitate
sau rasă. De exemplu, din răzbunare pentru pasivitate, conciliere cu cei de altă etnie sau uciderea în scopul de a
da vina pentru cele săvârşite pe altă parte pentru a stârni duşmănie sau ură socială naţională, rasială sau
religioasă.
23. Omorul săvârşit prin mijloace periculoase pentru viaţa ori sănătatea mai multor persoane (lit.k) alin.3
art.145 CP) presupune întrebuinţarea unor mijloace de natură să pună în pericol viaţa mai multor persoane:
substanţe explozive, toxice, bombe, grenade, incendierea caselor, tragerea unui foc de armă într-o mulţime de
oameni.
Potrivit p.16 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, pentru calificarea omorului intenţionat, săvârşit prin
mijloace periculoase pentru viaţa mai multor persoane, este necesar să fie stabilit dacă vinovatul, realizând
intenţia de omor a unei persoane anumite, îşi dădea seama că a folosit mijloace de omor periculoase nu numai
pentru viaţa unei singure persoane. În cazul aplicării vătămărilor integrităţii corporale sau a sănătăţii altor
persoane acţiunile vinovatului trebuie calificate, în afară de agravanta în cauză, şi în baza art.151, 152 sau 153
CP, care prevăd responsabilitatea pentru aplicarea intenţionată a vătămărilor integrităţii corporale sau ale
sănătăţii.
24. Omorul săvârşit cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei
(lit.l) alin.3 art.145 CP) presupune uciderea persoanelor care se află la lecuire, sau a persoanelor aduse în
instituţiile medicale din locurile incidentelor (avarii, catastrofe, accidente, încăierări etc.), sau a altor persoane
în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei.
Autori, coautori ai acestei infracţiuni, de regulă, sunt medicii, deoarece sunt necesare cunoştinţe speciale
pentru prelevarea organelor în procesul omorului. Dar nu se exclude că în calitate de autor, coautor poate fi şi o
altă persoană care a luat consultaţiile corespunzătoare ale specialiştilor.
Lista organelor şi ţesuturilor utilizate pentru transplantare este aprobată de MS al RM.
Comiterea omorului în scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei,
de obicei, are scop de profit ori acela de a salva viaţa sau sănătatea unei persoane apropiate sau de a efectua un
experiment medical.
25. Omorul săvârşit la comandă (lit.m) alin.3 art.145 CP) presupune, de obicei, uciderea unei persoane în
scop de profit, adică pentru o anumită plată, remunerare, despăgubire. Dar pot exista şi alte motive, din
solidaritate cu persoana care a comandat omorul sau din motive de luptă cu eterodoxii etc.
Persoana care a comandat omorul, a instigat făptuitorul pentru a-l comite sau care a contribuit la săvârşirea
infracţiunii prin sfaturi, indicaţii, prestare de informaţii, acordare de mijloace etc. trebuie trasă la răspundere
penală potrivit art.42 şi lit.m) alin.3 art.145 CP.
26. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante din alin.2 şi alin.3 art.145 CP, atunci, potrivit
lit.c) art.117 CP, calificarea se va efectua numai în baza agravantei alin.3 din art.145 CP. De exemplu, a fost
săvârşit un omor la comandă în scop de profit. Acesta se va clasifica numai în baza lit.m) alin.3 art.145 CP,
indiferent de faptul că el este prevăzut şi de lit.b), alin.2 art.145 CP.
27. Dacă omorul intenţionat este prevăzut de diferite agravante ale unui singur alineat, calificarea se va
efectua în baza tuturor agravantelor care încadrează fapta săvârşită.
28. Omorul intenţionat săvârşit în timpul atacului unei bande armate constituie o concurenţă a normelor
juridico-penale şi cele săvârşite, potrivit art.118 CP, trebuie calificate numai în baza art.283 CP (banditism). De
aceea sunt incorecte indicaţiile din p.22 al HP CSJ din 15 noiembrie 1993, potrivit cărora faptele menţionate
constituie un concurs de infracţiuni.
29. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 14 ani.
Articolul 146. OMORUL SĂVÂRŞIT ÎN STARE DE AFECT
Omorul săvârşit în stare de afect, survenită în mod subit provocată de acte de violenţă sau de insulte grave
ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave
pentru cel vinovat sau rudele lui,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani.
[Art.146 completat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
art.15 CP.
3. Latura obiectivă se realizează prin omorul săvârşit în stare de afect, provocată de acte de violenţă sau de
insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări
grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. Starea de afect constituie o stare a psihicului omului, în care acesta, deşi îşi dă seama de acţiunile sale, în
mare măsură pierde controlul asupra propriilor sale acţiuni şi capacitatea de a le conduce. În acest caz omul
acţionează în stare de afect fiziologic. În această ordine de idei, important este a nu confunda starea de afect
fiziologic cu starea de afect patologic, când psihicul făptuitorului se află în stare de iresponsabilitate, adică
persoana nu poate să-şi dea seama de acţiunile sale ori să le conducă, din cauza unei tulburări psihice.
În starea de afect fiziologic persoana răspunde pentru acţiunile sale, dar aceasta este considerată o
circumstanţă atenuantă.
5. Omorului în stare de afect îi premerg trei categorii de acţiuni exprimate prin:
a) acte de violenţă prin care trebuie înţeleasă atât violenţa fizică, adică orice atentat la integritatea corporală
sau sănătate (lovituri, bătăi, vătămări corporale, tentativă de omor), cât şi violenţa psihică - ameninţarea cu
aplicarea violenţei fizice. Aceste acte de violenţă sunt cuprinse de dispoziţia art.146 CP numai atunci când nu
au fost folosite drept mijloc de apărare contra violenţei ilegale, pentru că în acest caz ele trebuie calificate după
regulile legitimei apărări;
b) insulta gravă presupune cuvinte şi acţiuni ale victimei, care, din punct de vedere moral, se consideră
deosebit de insultătoare şi care au provocat ucigaşului o stare de afect, ca rezultat al înjosirii cu adevărat
grosolane a cinstei şi demnităţii vinovatului sau a rudelor lui;
c) prin alte acte ilegale sau imorale ale victimei se înţelege orice acţiune ilegală sau imorală care a avut sau a
putut să aibă consecinţe grave pentru vinovat. De exemplu, incendierea casei, călcarea cu automobilul a unui
copil, distrugerea unui bun material important, închiderea unicului drum spre casă, o înşelare grosolană din
partea unei persoane apropiate, infidelitate conjugală etc.
6. Răspunderea pentru omorul în stare de afect poate fi stabilită numai în cazul în care starea de afect şi
intenţia de a săvârşi omorul apar subit în timpul comportării ilegale a victimei sau îndată după aceasta şi se
aduce la îndeplinire fără întârziere. Dacă însă starea de afect nu a apărut imediat după acţiunile ilegale ale
victimei sau omorul a fost comis după un anumit răstimp, omorul nu poate fi calificat potrivit art.146 CP.
7. Potrivit indicaţiilor HP CSJ din 15 noiembrie 1993, omorul săvârşit în stare de afect şi în prezenţa
circumstanţelor agravante prevăzute de alin.2 sau 3 art.145 CP trebuie calificate numai potrivit art.146 CP.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
Articolul 147. PRUNCUCIDEREA
Omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii sau imediat după naştere de către mama care se
afla într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea discernământului, cauzată de naştere,
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a pruncuciderii se realizează prin omorul copilului nou-născut, săvârşit în timpul naşterii
sau imediat după naştere de către mama care se află într-o stare de tulburare fizică sau psihică, cu diminuarea
discernământului, cauzată de naştere.
4. Starea copilului nou-născut (prunc) durează în unele legislaţii anumite termene, determinate de legislaţie,
de exemplu: în Franţa - 3 zile, în Italia - 5 zile etc. Legea noastră nu stabileşte nici un termen formal ce ar
determina starea de copil (prunc) nou-născut, lăsând ca problema în cauză să fie rezolvată în mod concret în
baza expertizei medico-legale pornind de la prevederile art.147 CP, potrivit cărora timpul stării de prunc nou-
născut este limitat de noţiunile: timpul naşterii sau imediat după aceasta.
5. Pruncuciderea, fiind o varietate de omucidere, se comite prin orice acţiune (inacţiune) în măsură să
suprime viaţa victimei: sufocarea, lovirea, abandonarea în frig, îngroparea de viu, neacordarea la timp a
îngrijirilor absolut necesare vieţii etc. Fapta trebuie să fie comisă în timpul naşterii sau imediat după naştere,
când pe corpul copilului să mai fi existat urmele naşterii recente. Dacă uciderea a avut loc mai târziu, mama
răspunde potrivit lit.d) alin.3 art.145 CP. Dacă moartea s-a produs până la expulzarea fătului, ca urmare a unor
acţiuni de întrerupere a gravidităţii în condiţii ilegale, avem de a face cu un avort ilegal (art.159 CP).
6. O trăsătură obligatorie a componenţei pruncuciderii este starea de tulburare fizică sau psihică a mamei,
cauzată de naştere, cu diminuarea discernământului ei. Starea psihofiziologică provocată exclusiv de procesul
naşterii se poate ivi ca urmare a unor acţiuni determinate de toxicoze în perioada de gestaţie, a şocului
hemoragic, a naşterii copilului în condiţii neobişnuite sau din cauza ruşinii, a fricii de consecinţele sociale,
familiale, de reacţia părinţilor, ostilităţii celor din jur etc.
7. Fiind o circumstanţă personală, atenuanta nu se răsfrânge asupra participanţilor, aceştia urmând să
răspundă în baza lit.d) alin.3 art.145 CP.
8. Pruncuciderea poate fi comisă numai intenţionat. Omorul din imprudenţă a copilului nou-născut nu atrage
răspunderea penală.
Articolul 148. LIPSIREA DE VIAŢĂ LA DORINŢA PERSOANEI (EUTANASIA)
Lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie incurabilă sau cu caracterul insuportabil al
suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul minorilor, a rudelor acestora,
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a eutanasiei se realizează prin lipsirea de viaţă a persoanei în legătură cu o maladie
incurabilă sau cu caracterul insuportabil al suferinţelor fizice, dacă a existat dorinţa victimei sau, în cazul
minorilor, a rudelor acestora. Aceste prevederi sunt determinate de art.34 din Legea nr.411-XIII din 28.03.95
ocrotirii sănătăţii (modificat): MO nr.34/373 din 22.06.1995.
4. În CP din 1961 eutanasia se socotea un omor simplu, săvârşit fără circumstanţe atenuante sau agravante,
şi se încadra în baza art.89 CP din 1961.
5. Fiind o formă atenuantă a omorului, eutanasia se realizează, ca şi omorul, printr-o activitate de ucidere (a
se vedea explicaţiile corespunzătoare la art.145 CP).
6. Pentru atenuanta în cauză, legea înaintează două cerinţe cumulative:
a) omorul persoanei care suferă de o maladie incurabilă sau cu caracter insuportabil al suferinţelor fizice;
b) omorul săvârşit la dorinţa victimei sau a rudelor acesteia în cazul minorilor.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie.
Articolul 149. LIPSIREA DE VIAŢĂ DIN IMPRUDENŢĂ
(1) Lipsirea de viaţă din imprudenţă
(2) Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau mai multor persoane
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune în măsură să producă direct sau
indirect decesul unei persoane.
4. Se consideră lipsire de viaţă din imprudenţă fapta în care vinovatul nu a prevăzut posibilitatea survenirii
morţii victimei ca rezultat al acţiunii sau inacţiunii sale, deşi trebuia şi putea s-o prevadă (neglijenţa criminală).
De exemplu, un muncitor, făcând curăţenie într-o clădire în curs de finisare, a aruncat de la etajul nouă nişte
rămăşiţe de beton, care au lovit în cap un pieton, cauzându-i moartea.
5. Lipsirea de viaţă din imprudenţă poate fi un rezultat al încrederii exagerate în sine, când vinovatul prevede
că acţiunea sau inacţiunea sa poate avea ca urmare moartea victimei, dar considera că o va evita. Calculul
conform căruia moartea victimei ar putea fi evitată presupune întotdeauna un plan referitor la o circumstanţă
concretă, care ar putea, după părerea infractorului, să zădărnicească posibilitatea provocării consecinţelor fatale.
Asemenea circumstanţe ar putea fi: acţiunile sale (profesionalismul, isteţimea etc.), acţiunile altor persoane,
acţiunea forţelor naturii etc. Dar speranţa făptuitorului se dovedeşte neîntemeiată şi moartea totuşi survine. De
exemplu, un ofiţer a tras cocoşul armei, crezând că e descărcată, şi a provocat moartea unui soldat; un sportiv
de performanţă la haltere şi-a ridicat prietenul deasupra balustradei unui palc şi l-a scăpat de la etajul şapte etc.
6. Dispoziţia art.149 CP (lipsirea de viaţă din imprudenţă) concurează cu un şir întreg de norme penale în
care se prevede drept consecinţe decesul persoanei din imprudenţă. De exemplu, alin.4 art.151, lit.c) alin.2
art.159, lit.c) alin.3 art.160, lit.b) alin.2 art.162, lit.b), alin.3 art.164, lit.e), alin.3 art.171, lit.b) art.216, lit.b)
alin.3 art.224, lit.b) alin.3 art.264, lit.b) alin.3 art.278 CP ş. a. m. d.
În aceste cazuri, potrivit alin.1 art.116 CP şi art.149 CP, este o normă generală, iar articolele menţionate sunt
norme speciale şi, în cazul concurenţei dintre norma generală şi cea specială, se aplică numai norma specială.
7. Lipsirea de viaţă din imprudenţă a două sau a mai multor persoane (alin.2 art.149 CP) se referă la
rezultatul produs. Nu interesează dacă moartea a survenit din imprudenţă simplă ori profesională, ori dacă
făptuitorul s-a aflat în stare de ebrietate, dar toate aceste circumstanţe determină limitele legale de pedeapsă.
Articolul 150. DETERMINAREA LA SINUCIDERE
(1) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin persecutare, clevetire ori jignire din
partea celui vinovat
(2) Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere:
a) a soţului (soţiei) sau a unei rude apropiate;
b) a unui minor;
c) a unei persoane care se află într-o dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat;
d) prin comportare plină de cruzime;
e) prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere
prin persecutare, clevetire ori jignire din partea celui vinovat.
4. Prin persecutare se înţelege urmărirea victimei cu scopul de a-i pricinui un rău, a-i provoca necazuri,
lipsuri, nedreptăţi, de a o prigoni, asupri, oropsi.
5. Prin clevetire se înţelege răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează onoarea şi demnitatea victimei.
6. Prin jignire se înţelege lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni verbale
sau în scris.
7. Este necesar ca făptuitorul, prin acţiunile sale menţionate, să fi făcut ca victima să ia hotărârea de a se
sinucide.
8. Pentru existenţa infracţiunii se cere ca acţiunea făptuitorului să aibă ca rezultat sinuciderea sau tentativa
de sinucidere a persoanei. Între acţiune şi rezultat trebuie să existe un raport de cauzalitate.
9. Agravantele prevăzute de literele a), b) din alin.2 art.150 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
corespunzătoare ale omorului intenţionat, de aceea facem trimitere la explicaţiile art.145 CP.
10. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere a unei persoane care se află într-o dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de cel vinovat (lit.c) alin.2 art.150 CP). Prin dependenţă materială se
înţelege că victima a fost întreţinută material de vinovat sau că ajutorul lui material a constituit una din
principalele surse de existenţă ale victimei.
Drept altă dependenţă trebuie înţeleasă dependenţa de serviciu, dependenţa de locul domicilierii, de
raporturile conjugale etc.
11. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin comportare plină de cruzime (lit.d) alin.2
art.150 CP) presupune lipsirea victimei de hrană, de îmbrăcăminte, de libertate, expunerea acesteia la bătaie şi
tortură etc.
12. Determinarea la sinucidere sau la tentativă de sinucidere prin înjosirea sistematică a demnităţii victimei
(lit.e) alin.2 art.150 CP) presupune lezarea intenţionată a onoarei şi demnităţii persoanei prin diferite acţiuni
verbale sau în scris, săvârşite sistematic, adică de cel puţin trei ori.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie indirectă sau imprudenţă. Intenţie directă nu poate
fi, pentru că, dacă vinovatul doreşte moartea victimei, constrângerea victimei la sinucidere trebuie calificată ca
omor.
14. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 151. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ GRAVĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care este periculoasă pentru
viaţă ori care a provocat pierderea vederii, auzului, graiului sau a unui alt organ ori încetarea funcţionării
acestuia, o boală psihică sau o altă vătămare a sănătăţii, însoţită de pierderea stabilă a cel puţin o treime din
capacitatea de muncă, ori care a condus la întreruperea sarcinii sau la o desfigurare iremediabilă a feţei
şi/sau a regiunilor adiacente,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) asupra minorului;
c) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
d) de două sau mai multe persoane;
e) prin schingiuire sau tortură;
f) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
g) din interes material;
h) cu intenţii huliganice;
i) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite:
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multor persoane;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) cu scopul de a preleva şi/sau utiliza ori comercializa organele sau ţesuturile victimei;
e) la comandă,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), care au provocat decesul victimei,
art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea sănătăţii persoanei.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care clasifica vătămările corporale în trei categorii (grave, mai puţin grave
şi uşoare), noul CP şi noul Regulament de apreciere medico-legală a gravităţii vătămării corporale (MO
nr.170-172 din 08.08.2003) deosebesc patru categorii de vătămări ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii:
grave, medii, uşoare şi leziunii corporale fără cauzarea prejudiciului sănătăţii. Pentru primele trei este prevăzută
răspunderea penală, iar pentru ultima se prevede răspundere administrativă. Noul regulament determină şi
termenul dereglării sănătăţii:
a) dereglarea îndelungată a sănătăţii pe un termen mai mare de 21 de zile;
b) dereglarea de scurtă durată a sănătăţii pe un termen de la 6 până la 21 de zile;
c) leziuni ce nu generează o dereglare a sănătăţii sau o incapacitate temporară de muncă.
4. Latura obiectivă a vătămărilor intenţionate grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii se poate realiza
prin provocarea a cel puţin unei daune din cele catalogate produse sănătăţii persoanei:
a) acţiuni periculoase pentru viaţă în momentul săvârşirii lor;
b) pierderea vederii;
c) pierderea auzului;
d) pierderea graiului;
e) pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia;
f) boală psihică;
g) pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă;
h) întreruperea sarcinii;
i) desfigurare iremediabilă a feţei şi/sau a regiunilor adiacente.
5. Din rândul acţiunilor periculoase pentru viaţă fac parte vătămările care prin însăşi natura lor sunt
primejdioase pentru viaţa victimei în momentul producerii lor sau care în evoluţia lor obişnuită, fără un
tratament corespunzător, provoacă moartea victimei. Prevenirea morţii prin acordarea asistenţei medicale nu
poate fi considerată ca motiv obiectiv pentru a renunţa la calificarea vătămărilor în cauză drept periculoase
pentru viaţă.
Ipoteza în cauză e concepută de legiuitor ca o componenţă de infracţiune formală, deoarece infracţiunea se
consideră consumată o dată cu săvârşirea acţiunilor primejdioase prin ele însele pentru viaţa victimei în
momentul producerii lor, indiferent de dauna cauzată sănătăţii persoanei. De exemplu, plăgile abdomenului fără
lezarea organelor interne pot necesita pentru vindecare doar câteva zile. Dacă s-ar lua în seamă numai dauna
reală produsă sănătăţii, aceasta ar putea constitui numai vătămări uşoare, pe când, după cum s-a constatat deja,
asemenea acţiuni se socot vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
Lista completă a acestor acţiuni este stabilită în regulamentul menţionat, iar fiecare acţiune periculoasă
pentru viaţă în momentul săvârşirii ei se determină printr-o expertiză medico-legală.
6. Prin pierderea vederii se înţelege orbirea completă de ambii ochi sau starea vederii când obiectele nu pot
fi desluşite bine la o distanţă de 2 metri şi mai puţin (acuitatea vederii 0,04 şi mai mică).
Pierderea vederii la un ochi are drept consecinţă o incapacitate permanentă de muncă mai mult de 1/3, din
care cauză este inclusă la categoria vătămărilor corporale grave.
7. Prin pierderea auzului se înţelege surditatea completă sau o stare ireversibilă, când victima nu percepe
vorbirea obişnuită la o distanţă de 3-5 cm de la pavilionul urechii.
Pierderea auzului de o ureche antrenează o incapacitate de muncă permanentă, mai puţin de 1/3, din care
cauză ea face parte din vătămările corporale medii.
8. Prin pierderea graiului (limbii) se înţelege pierderea capacităţii de exprimare a gândurilor pin sunete
articulate. Această stare poate fi condiţionată de pierderea limbii, de afecţiuni anatomo-funcţionale ale
coardelor vocale sau de origine nervoasă.
9. Pierderea unui alt organ ori încetarea funcţionării acestuia presupune pierderea mâinii, piciorului ori
încetarea funcţionării acestora, a capacităţii de reproducere.
Pierderea mâinii, a piciorului constă în detaşarea lor de la trunchi sau pierderea funcţiilor acestora (paralizia
sau o altă stare care exclude funcţionarea lor). Prin pierderea anatomică a mâinii sau a piciorului se înţelege
detaşarea completă de la trunchi a mâinii sau a piciorului, precum şi amputarea lor nu mai jos de articulaţia
cotului ori a genunchiului. Celelalte cazuri trebuie considerate drept pierdere a unei părţi a membrului, având
drept criteriu de calificare incapacitatea permanentă de muncă.
Pierderea capacităţii de reproducere constă în pierderea capacităţii de coabitare sau pierderea capacităţii de
fecundare, concepere şi naştere.
10. Boala psihică şi legătura ei cauzală cu trauma victimei se stabileşte de către expertiza psihiatrică. Gradul
de gravitate a acestei consecinţe a vătămării se apreciază cu concursul medicului legist.
11. Pierderea stabilă a cel puţin unei treimi din capacitatea de muncă se stabileşte în procente (mai mult de
33%) în baza datelor obiective şi în conformitate cu datele tabelului pentru aprecierea incapacităţii de muncă.
Prin pierdere stabilă se înţelege pierderea capacităţii de muncă pe tot restul vieţii.
Se ia în consideraţie pierderea capacităţii generale de muncă. În cazurile în care se va dovedi că intenţia
făptuitorului este îndreptată nemijlocit spre pierderea capacităţii de muncă profesională se poate lua în
consideraţie şi aceasta. Incapacitatea stabilă de muncă se stabileşte prin expertiză medico-legală.
12. Întreruperea sarcinii, indiferent de termenul ei, face parte din vătămările integrităţii corporale sau ale
sănătăţii grave, dacă nu e o consecinţă a particularităţilor individuale ale organismului şi dacă se află în legătură
cauzală directă cu vătămarea. Expertiza medico-legală în astfel de cazuri se efectuează împreună cu medicul
obstetrician-ginecolog.
13. În cazul desfigurării iremediabile a feţei şi/sau a regiunilor adiacente expertiza medico-legală apreciază
după semnele obişnuite caracterul şi gradul de gravitate ale leziunilor produse feţei şi/sau regiunilor adiacente
(gâtul) constatând dacă acestea pot fi reparabile sau nu în mod obişnuit.
Prin vătămări reparabile se înţeleg leziunile care pot fi lecuite fără intervenţii chirurgicale însemnate.
Prin vătămări ireparabile, care de fapt se consideră desfigurări iremediabile, se înţeleg leziunile care pot fi
înlăturate numai printr-o intervenţie chirurgicală sau operaţie cosmetică.
15. Agravantele prevăzute de literele a), b), c), d), e), f), g), h) şi i) din alin.2, precum şi de literele a), b), d),
şi e) alin.3 art.151 CP, au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele corespunzătoare de la art.145 CP, de aceea, pentru
a exclude repetarea, facem trimitere la aceste explicaţii.
16. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, săvârşită prin schingiuire sau
tortură (lit.e) alin.2 art.151 CP). Schingiuirea sau torturarea nu prezintă o categorie aparte de vătămări
corporale, ci determină originea acestora, metodele de cauzare a lor.
Schingiuirea reprezintă nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau
de căldură ori prin abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte ascuţite, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.
Nu interesează dacă daunele produse sănătăţii, prevăzute de alin.1 art.151 CP, sunt rezultatul acţiunilor de
schingiuire sau torturare sau dacă aceste acţiuni se săvârşesc după producerea vătămărilor menţionate.
17. Vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii săvârşită de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală (lit.c) alin.3 art.151 CP). Noţiunea grupului criminal organizat este
prevăzută de art.46 CP, iar a organizaţiei criminale - de art.47 CP, de aceea se iau în seamă reglementările
indicate.
18. Vătămările intenţionate grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii prevăzute la alin.1, 2 sau 3,
care au provocat decesul victimei (alin.4 art.151 CP). Această agravantă constituie o infracţiune unică
complexă, formată din două activităţi infracţionale: a) vătămarea intenţionată gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, prevăzută de alin.1, 2 şi 3 art.151 CP, şi b) lipsirea de viaţă din imprudenţă, prevăzută de art.149 CP.
De aceea latura subiectivă a infracţiunii acestei agravante trebuie determinată aparte pentru fiecare activitate
infracţională menţionată. Potrivit art.19 CP, aceasta nu reprezintă o a treia formă de vinovăţie, ci o infracţiune
săvârşită cu două forme de vinovăţie (intenţie şi imprudenţă). În consecinţă, infracţiunea se consideră
intenţionată.
Deci, trebuie să determinăm dacă intenţia făptuitorului a fost îndreptată numai spre cauzarea vătămării grave
şi dacă decesul victimei a survenit din imprudenţă.
Articolul 152. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII
(1) Vătămarea intenţionată medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care nu este periculoasă pentru
viaţă şi nu a provocat urmările prevăzute la art.151, dar care a fost urmată fie de dereglarea îndelungată a
sănătăţii, fie de o pierdere considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu închisoare de până la 4 ani.
a) repetat;
c) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
e) de două sau mai multe persoane;
f) prin schingiuire sau tortură;
g) prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
h) din interes material;
i) cu intenţii huliganice;
j) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială sau religioasă;
k) la comandă
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin provocarea dereglării îndelungate a sănătăţii sau pierderea
considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă.
4. Dereglarea îndelungată a sănătăţii este determinată nemijlocit de un şir de vătămări, maladii, dereglări de
funcţie care au o durată de peste 21 de zile, dar cu condiţia că victima îşi recapătă sănătatea iniţială.
5. Prin pierderea considerabilă şi stabilă a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă se are în vedere
o incapacitate generală de muncă pe viaţă de la 10% până la 33%. Incapacitatea stabilă de muncă înseamnă
pierderea pentru totdeauna a capacităţii de muncă, iar incapacitatea considerabilă de muncă presupune pierderea
a mai puţin de o treime din capacitatea de muncă, adică de la 10 până la 33%.
7. Explicaţiile agravantelor infracţiunii enumerate în alin.2 art.152 CP corespund cu lămuririle date
agravantelor corespunzătoare la art.145 şi 151 CP.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani, în
condiţiile alin.1, şi de 14 ani, în condiţiile alin.2.
Articolul 153. VĂTĂMAREA INTENŢIONATĂ UŞOARĂ A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII
Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii, urmată fie de o dereglare de scurtă
durată a sănătăţii, fie de o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la un an.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează fie prin provocarea dereglării de scurtă durată a sănătăţii, fie
printr-o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă.
4. Dereglarea de scurtă durată a sănătăţii este determinată de daunele produse sănătăţii, care durează mai
mult de 6 zile, dar nu mai mult de 21 de zile.
5. Prin pierderea neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă se înţelege o incapacitate generală pe viaţă
de muncă până la 10 %.
Articolul 154. MALTRATAREA INTENŢIONATĂ SAU ALTE ACTE DE VIOLENŢĂ
(1) Maltratarea intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute la art.151-
153,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) asupra soţului (soţiei) sau unei rude apropiate;
b) cu bună-ştiinţă asupra unei femei gravide;
c) asupra unui minor;
d) asupra unei persoane în legătură cu îndeplinirea de către ea a obligaţiilor de serviciu sau obşteşti;
f) profitând de starea de neputinţă a victimei;
g) cu folosirea unor instrumente speciale de tortură;
h) la comandă
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1. 000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
un an.
[Art.154 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin maltratarea intenţionată sau aplicarea altor acte de
violenţă, care n-au provocat vătămări grave, medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii.
4. Prin maltratarea intenţionată se înţelege purtarea crudă, brutală cu victima pentru a-i provoca dureri fizice
prin aplicarea loviturilor multiple şi repetate cu pumnul, cu palma, cu bastonul etc. sau aplicarea altei forţe pe
care o pune în acţiune (de exemplu, asmuţă un câine care trânteşte victima etc.).
5. Prin aplicarea altor acte de violenţă în măsură să producă dureri fizice înţelegem faptele săvârşite fără
aplicarea loviturilor, dar care pot să contribuie la pricinuirea de dureri fizice. De exemplu, strângerea sau
frângerea mâinilor, pişcăturile, tragerea de păr, îmbrâncirea şi punerea de piedică unei persoane, oferirea unui
scaun stricat, de pe care victima, aşezându-se, cade şi se loveşte, determinarea victimei să folosească un aparat
electric, deşi făptuitorul ştia că este defectat şi îi va provoca dureri fizice, oferirea de către făptuitor victimei a
unui pahar de apă conţinând o substanţă vomitivă, sperierea persoanei, pentru ca aceasta, căzând, să fie supusă
unei loviri etc.
6. Maltratarea sau un alt act de violenţă poate produce victimei echimoze (vânătăi). Prin echimoze se înţelege
un revărsat sanguin mai mult sau mai puţin întins, localizat în grosimea tegumentului, în ţesutul celular
subcutanat sau mai profund. De regulă, echimozele nu necesită tratament medical pentru vindecare. Un
asemenea tratament se impune numai în cazul unor echimoze foarte întinse, însoţite de edem. Dacă ele necesită
îngrijiri medicale, în raport cu durata acestora fapta poate fi încadrată ca vătămare uşoară sau medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii.
7. Lovirile reciproce nu sunt o circumstanţă care exclude răspunderea penală a fiecăruia dintre vinovaţi.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unora dintre acţiunile menţionate.
9. Agravantele infracţiunii din alin.2 art.154 CP au aceeaşi explicaţie ca şi agravantele corespunzătoare de la
art.145 şi 151 CP.
Articolul 155. AMENINŢAREA CU OMOR ORI CU VĂTĂMAREA GRAVĂ A INTEGRITĂŢII
CORPORALE SAU A SĂNĂTĂŢII
Ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, dacă a existat
pericolul realizării acestei ameninţări,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6 luni,
sau cu închisoare de până la 2 ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin ameninţarea cu omor ori cu vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
4. Prin ameninţare se înţelege o acţiune de influenţă psihică prin care făptuitorul insuflă victimei temerea de
a i se produce o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau a lipsirii de viaţă. Metodele
ameninţării pot fi diferite: orale, în scris, prin gesturi, prin telefon, prin alte persoane, prin semne simbolice etc.
5. Acţiunea de ameninţare trebuie să fie de natură să alarmeze pe cel ameninţat, să fie percepută de el ca
reală, serioasă, prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat. Dacă din
acţiunea făptuitorului nu rezultă că acesta va trece la înfăptuirea ameninţării sau dacă ameninţarea în mod
obiectiv nu poate fi realizată, fapta nu constituie infracţiunea în cauză.
6. Infracţiunea dată trebuie deosebită de descoperirea intenţiei criminale care constituie o etapă infracţională
ce nu se pedepseşte penal. Dispoziţia art.155 CP ne permite să constatăm că ea stipulează realizarea intenţiei
prin acţiuni concrete de ameninţare, la săvârşirea cărora nu poate fi vorba numai de o descoperire de intenţie.
7. Infracţiunea se consumă în momentul în care victimei conştiente de ameninţare îi apare starea de temere
care îi răpeşte libertatea morală.
8. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă.
Articolul 156. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII ÎN STARE DE AFECT
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii în stare de afect, survenită în mod
subit, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale victimei, dacă
aceste acte au avut sau ar fi putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui,
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii în stare de afect, provocată de acte de violenţă, de insulte grave ori de alte acte ilegale sau imorale ale
victimei, dacă aceste acte au avut sau au putut avea urmări grave pentru cel vinovat sau rudele lui.
4. În ceea ce priveşte explicaţiile privind noţiunea vătămărilor grave sau medii, facem trimitere la lămuririle
date semnelor constitutive ale acestora, prevăzute în art.151 şi 152 CP.
5. Circumstanţele săvârşirii acestei infracţiuni şi ale condiţiilor stării de afect sunt aceleaşi ca şi la omorul în
stare de afect. (A se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.146 CP.)
Articolul 157. VĂTĂMAREA GRAVĂ ORI MEDIE A INTEGRITĂŢII CORPORALE SAU A
SĂNĂTĂŢII CAUZATĂ DIN IMPRUDENŢĂ
Vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii cauzată din imprudenţă
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
1.Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei decurge din însăşi natura valorilor
art.15 CP.
2.Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
cauzată din imprudenţă.
4. Explicaţiile noţiunii de vătămare gravă sau medie sunt date la art.151 şi 152 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii este aceeaşi ca şi în cazul infracţiunii de lipsire de viaţă din imprudenţă (a
se vedea explicaţiile de la art.149 CP).
6. Vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, care a provocat decesul victimei din
imprudenţă, presupune imprudenţă (neglijenţă sau încredere în sine) atât faţă de provocarea vătămărilor grave,
cât şi faţă de lipsirea de viaţă a victimei.
7. Răspunderea penală faţă de vătămările medii sau uşoare ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii din
imprudenţă se exclude.
Articolul 158. CONSTRÂNGEREA PERSOANEI LA PRELEVAREA ORGANELOR SAU
ŢESUTURILOR PENTRU TRANSPLANTARE
(1) Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare sau în alte
scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării ei,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită asupra unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în
stare de neputinţă ori în dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de el
exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea vieţii sau sănătăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau
ţesuturilor pentru transplantare sau în alte scopuri, săvârşită cu aplicarea violenţei ori cu ameninţarea aplicării
ei. Reglementările sunt prevăzute de Legea nr.473-XIV din 25.06.99 privind transplantul de organe şi ţesuturi
umane (MO nr.94-95/474 din 26.08.1999) şi ordinul MS nr.297 din 16.12.99 despre aplicarea Legii privind
transplantul de organe şi ţesuturi umane în RM (MO nr.29-30/99 din 16.03.2000).
4. Conform regulilor existente, prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare este posibilă numai
cu condiţia că donatorul şi-a expus în scris liber şi intenţionat dorinţa în această privinţă.
5. Victimă a acestei infracţiuni poate fi orice persoană aleasă de făptuitor în calitate de donator. Nu se admite
prelevarea organelor şi ţesuturilor de la persoanele minore, bolnave de maladia SIDA, boli venerice şi alte boli
infecţioase ce prezintă pericol pentru viaţa şi sănătatea recipientului.
6. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru prelevare presupune aplicarea
violenţei sau ameninţarea cu aplicarea ei.
7. Prin aplicarea violenţei se înţelege uzul forţei fizice asupra victimei prin aplicarea loviturilor sau a altor
acte de violenţă care provoacă o daună sănătăţii victimei sub formă de maltratări, vătămări uşoare, medii sau
chiar grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii. Dacă în urma constrângerii cu aplicarea violenţei se
produc dureri fizice, vătămări uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, prevăzute de art.152,
153 sau 154 CP, fapta săvârşită se încadrează numai în baza alin.1 art.158 CP, iar dacă victimei i se produc
vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii, fapta săvârşită constituie un concurs de infracţiuni
prevăzut de alin.1 art.158 CP şi alin.1 art.151 CP.
8. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei fizice se înţelege ameninţarea victimei cu astfel de cuvinte sau
acţiuni, din care se vede intenţia făptuitorului de a aplica imediat violenţa fizică faţă de victimă. Violenţa
psihică trebuie să fie reală şi destul de serioasă pentru ca victima să aibă motive de a se teme de realizarea ei.
Ameninţarea cu distrugerea averii sau răspândirea unor ştiri calomnioase nu este condamnabilă penal.
9. Infracţiunea se consumă din momentul constrângerii în scopul prelevării organelor sau ţesuturilor pentru
prelevare. Dacă făptuitorul a reuşit, în urma constrângerii, să preleveze organele şi ţesuturile victimei,
infracţiunea dată intră în concurs real cu vătămările corporale corespunzătoare, în funcţie de dauna produsă.
11. Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau ţesuturilor pentru transplantare, săvârşită asupra
unei persoane despre care cel vinovat ştia cu certitudine că se află în stare de neputinţă ori în dependenţă
materială sau altă dependenţă faţă de el (alin.2 art.158 CP). Noţiunea de stare de neputinţă este explicată la
lit.e) alin.2 art.145 CP, iar noţiunea de dependenţă materială sau altă dependenţă faţă de făptuitor este aceeaşi
ca şi a agravantei prevăzute de lit.c) alin.2 art.150 CP.
Articolul 159. PROVOCAREA ILEGALĂ A AVORTULUI
(1) Întreruperea cursului sarcinii, prin orice mijloace, săvârşită:
a) în afara instituţiilor medicale sau cabinetelor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) în cazul sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni, în lipsa indicaţiilor medicale, stabilite de Ministerul
Sănătăţii;
d) în cazul contraindicaţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2
ani.
(2) Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită repetat;
b) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) care a provocat din imprudenţă decesul victimei
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
art.15 CP.
Latura obiectivă a avortului se realizează prin întreruperea sarcinii prin orice mijloace, săvârşită în vreunul
din următoarele cazuri:
a) în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop;
b) de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale;
c) când sarcina depăşeşte 12 săptămâni;
d) în cazul contradicţiilor medicale pentru efectuarea unei asemenea operaţii;
e) în condiţii antisanitare.
3. În RM femeii i se garantează dreptul de a dispune personal de fructul procreării. Regulamentul MS despre
ordinea efectuării avortului interzice un şir de avorturi, efectuarea acestora este pasibilă de răspundere penală
(a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Sintagma avortul săvârşit în afara instituţiilor medicale autorizate în acest scop elucidează sensul de
întrerupere a sarcinii femeii în orice alte locuri decât cele medicale care dispun de autorizaţii pentru a efectua
asemenea operaţii chirurgicale. Conform regulamentului menţionat, efectuarea avortului se admite numai în
instituţiile curative staţionare. Orice avort săvârşit, de exemplu, acasă la medic, acasă la victimă sau în orice alt
loc, se consideră ilegal.
5. Sintagma avortul săvârşit de către o persoană care nu are studii medicale superioare speciale înglobează
sensul că operaţia a fost săvârşită de către o persoană care nu este competentă, care nu este licenţiat în materie
de obstetrică şi ginecologie. Avortul se admite a fi efectuat numai de un medic obstetrician-ginecolog. De aceea
avortul săvârşit de către orice alt lucrător medical sau de către orice altă persoană se consideră avort ilegal.
Săvârşirea avortului de către un medic obstetrician-ginecolog în afară de spital sau cu încălcarea altor condiţii
presupune numai răspundere disciplinară.
6. Orice avort săvârşit în cazurile sarcinii ce depăşeşte 12 săptămâni şi nu este prescris de medici este
periculos pentru viaţa sau sănătatea victimei şi este socotit avort ilegal.
7. Întreruperea sarcinii dacă există interdicţii medicale pentru efectuarea acestei operaţii prezintă un pericol
deosebit pentru viaţa sau sănătatea victimei, deoarece poate duce la daune grave sănătăţii victimei sau chiar la
decesul ei.
8. Avortul săvârşit în condiţii antisanitare este întotdeauna legat de infectarea victimei şi prezintă un pericol
deosebit pentru viaţa sau sănătatea acesteia.
9. Provocarea ilegală a avortului se consumă în momentul în care în urma acţiunii făptuitorului a fost
întreruptă sarcina şi a fost nimicit fătul, indiferent de dauna cauzată sănătăţii femeii.
10. Latura subiectivă a avortului ilegal se caracterizează prin intenţie directă.
11. Avortul ilegal săvârşit în mod repetat presupune săvârşirea a două sau a mai multor avorturi ilegale până
la condamnarea vinovatului cel puţin pentru unul dintre ele, bineînţeles, dacă n-au expirat termenele de
prescripţie pentru urmărirea penală stabilite de lege. (A se vedea şi celelalte explicaţii ale repetării infracţiunilor
la art.145 CP.)
12. Avortul ilegal care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Noţiunea vătămărilor grave şi medii este explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP.
13. Avortul ilegal care a provocat din imprudenţă decesul victimei are aceleaşi explicaţii ca şi agravanta
prevăzută de alin.4 art.151 CP.
Articolul 160. EFECTUAREA ILEGALĂ A STERILIZĂRII CHIRURGICALE
(1) Efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către medic
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale cu (sau fără) privarea de dreptul
de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
a) în unităţi medico-sanitare nespecializate;
b) de către o persoană fără studii medicale superioare speciale
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3
ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care:
a) au fost săvârşite repetat;
b) au cauzat din imprudenţă o dereglare îndelungată a sănătăţii ori o vătămare gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii;
c) au provocat din imprudenţă decesul pacientului,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea ilegală a sterilizării chirurgicale de către un
medic în afara condiţiilor determinate de prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO
nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive
şi planificarea familială (MO nr.90-91/697 din 02.08.2001.
4. Prin sterilizare se înţelege acţiunea chirurgicală de a-l face pe un om să devină steril, incapabil de a
procrea; a castra. Adică, a supune victima unei operaţii chirurgicale de extirpare a glandelor sexuale. Este
necesar că această operaţie să fie efectuată de către un medic cu studii superioare speciale. Dacă extirparea
glandelor sexuale sau pierderea funcţiilor lor s-a efectuat fără o operaţie de sterilizare chirurgicală de către alte
persoane, răspunderea penală va surveni potrivit daunei concrete cauzate sănătăţii victimei.
5. Dacă operaţiunea sterilizării chirurgicale pentru extirparea glandelor sexuale a fost săvârşită de către un
medic cu studii superioare speciale, dar în condiţii medico-sanitare nespecializate, cele săvârşite trebuie
încadrate potrivit lit.a) alin.2 art.160 CP.
6. Aceleaşi acţiuni săvârşite de către o persoană fără studii medicale speciale se vor califica potrivit lit.b)
alin.2 art.160 CP.
7. Agravantele alin.3 art.160 CP au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele de la art.145, 151, 152 CP.
8. Infracţiunea se consideră consumată din momentul extirpării glandelor sexuale sau al încetării funcţiilor
lor.
Articolul 161. EFECTUAREA FECUNDĂRII ARTIFICIALE SAU A IMPLANTĂRII
EMBRIONULUI FĂRĂ CONSIMŢĂMÂNTUL PACIENTEI
Efectuarea de către medic a fecundării artificiale sau a implantării embrionului fără consimţământul
scris al pacientei
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin efectuarea de către un medic a fecundării artificiale sau a
implantării embrionului fără consimţământul în scris al pacientei cu excepţia condiţiilor determinate de
prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995) şi ale Legii
nr.185-XV din 24.05.2001 cu privire la ocrotirea sănătăţii reproductive şi planificarea familială (MO nr.90-
91/697 din 02.08.2001.
4. Prin fecundare se înţelege înzestrarea pe cale naturală sau artificială a unei femei cu celule de sex
masculin în vederea procreării.
5. Fecundarea artificială sau implantarea embrionului, efectuate de către un medic, presupune înzestrarea
femeii cu celule de sex masculin în vederea procreării printr-o operaţie chirurgicală sau cu ajutorul unor
instrumente, aparate medicale.
6. Efectuarea fecundării artificiale sau a implantării embrionului trebuie să fie săvârşită fără consimţământul
în scris al pacientei.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unirii a două celule de sex opus şi al apariţiei unui
germen nou.
Articolul 162. NEACORDAREA DE AJUTOR UNUI BOLNAV
(1) Neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav de către o persoană care, în virtutea legii
sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceeaşi faptă care a provocat din imprudenţă:
a) o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul bolnavului
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neacordarea de ajutor, fără motive întemeiate, unui bolnav
de către o persoană care, în virtutea legii sau a regulilor speciale, era obligată să îl acorde (a se vedea şi
prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Neacordarea de ajutor unui bolnav constă în neacordarea de ajutor persoanei care are nevoie de asistenţă
medicală în legătură cu o traumă gravă, intoxicarea, otrăvirea, apendicită purulentă, un infarct sau cu alte boli
periculoase pentru viaţă. Inacţiunea făptuitorului se poate manifesta prin neprezentare la bolnav, refuz de a-l
consulta, de a-i administra medicamente etc.
5. Legea are în vedere neacordarea de ajutor fără motive întemeiate. Printre motivele întemeiate se enumără:
cataclismele naturale, extrema necesitate, efectuarea în aceeaşi vreme a unei operaţii altei persoane, care nu
poate fi amânată, etc. Nu se consideră motive întemeiate ca aflarea medicului în concediu, la odihnă, la o nuntă,
sfârşitul zilei de muncă etc.
6. Infracţiunea se consumă o dată cu neacordarea ajutorului medical, indiferent de dauna cauzată sănătăţii
bolnavului.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi numai medicii şi alţi lucrători medicali, sarcina cărora este de a îngriji de
bolnavi (felceri, obstetricieni-ginecologi, moaşe, surori de caritate, infirmieri etc.).
9. Neacordarea de ajutor unui bolnav, care a provocat din imprudenţă vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii sau decesul bolnavului, are aceeaşi explicaţie ca şi agravanta de la alin.4 art.151 CP.
Articolul 163. LĂSAREA ÎN PRIMEJDIE
(1) Lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se află într-o stare periculoasă pentru viaţă
şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau înaintate, a bolii sau a neputinţei, în
cazurile când cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor părţii vătămate, fiind obligat să îi
poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă,
ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
b) decesul victimei se pedepseşte cu închisoare de până la 4 ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin lăsarea, cu bună-ştiinţă, fără ajutor a unei persoane care se
află într-o stare periculoasă pentru viaţă şi este lipsită de posibilitatea de a se salva din cauza vârstei fragede sau
înaintate, a bolii sau a neputinţei, în cazurile în care cel vinovat fie că a avut posibilitatea de a acorda ajutor
părţii vătămate, fiind obligat să îi poarte de grijă, fie că el însuşi a pus-o într-o situaţie periculoasă pentru viaţă
(a se vedea şi prevederile Legii ocrotirii sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (MO nr.34/373 din 22.06.1995).
4. Pentru existenţa infracţiunii este necesar ca victima să se afle într-o stare periculoasă pentru viaţă, de
exemplu - ea este rănită, se îneacă şi nu poate înota, în condiţiile unui cataclism natural sau al unui accident de
producţie şi în alte condiţii care expun victima unor vătămări imediate.
5. Lăsarea în primejdie este condiţionată de două circumstanţe:
a) făptuitorul era obligat să-i poarte de grijă victimei; b) vinovatul însuşi a pus victima într-o situaţie
periculoasă pentru viaţă.
6. Obligaţiunea de a îngriji de victimă poate să apară când există legături de rudenie (grija părinţilor de
copiii minori, datoria copiilor maturi de a îngriji de părinţii în vârstă înaintată), îndatoriri profesionale (ale
medicului, pompierului, poliţistului etc.), raporturi contractuale (cu dădaca, călăuza etc.), fapte concludente (cu
şoferul, maşinistul).
7. Obligaţiunea de a îngriji de victimă apare şi în cazul în care făptuitorul însuşi, prin acţiunile sale, a pus
victima într-o situaţie periculoasă pentru viaţă (de exemplu, vinovatul şi-a luat îndatorirea să treacă victima cu
luntrea peste un râu, luntrea s-a răsturnat, iar victima nu poate înota), generarea unui accident de producţie (o
persoană s-a angajat călăuză pentru o trecere prin munţi şi s-a rătăcit împreună cu victima) etc.
Părăsirea locului accidentului rutier, lăsând în primejdie victima accidentată, se încadrează în baza art.266
CP.
8. Infracţiunea se consumă din momentul părăsirii cu bună-ştiinţă a persoanei care se află într-o stare
periculoasă.
9. Pentru agravantele prevăzute de alin.2 art.163 CP sunt valabile explicaţiile respective de la art.151 CP.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin vinovăţie intenţionată.
CAPITOLUL III
INFRACŢIUNI CONTRA LIBERTĂŢII, CINSTEI ŞI DEMNITĂŢII PERSOANEI
Articolul 164. RĂPIREA UNEI PERSOANE
(1) Răpirea unei persoane
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
d) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
f) din interes material;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi
convenţionale.
a) au fost săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori decesul victimei,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 800 la 1.500 unităţi
convenţionale.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra libertăţii, cinstei şi demnităţii persoanei decurge din însăşi
natura valorilor sociale vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii
este stipulat în art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea libertăţii persoanei.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea unei persoane.
4. Prin răpirea unei persoane înţelegem capturarea ei contrar dorinţei sau voinţei sale, însoţită de schimbarea
locului de reşedinţă ori de aflarea temporară în alt loc şi de privarea ei de libertate.
5. Capturarea, schimbarea locului de reşedinţă şi privarea de libertate a victimei constituie două elemente
obligatorii ale laturii obiective ale răpirii persoanei.
6. De obicei, răpirea persoanei se realizează prin îmbinarea ei cu alte acţiuni infracţionale: ameninţări,
violenţă, privarea de libertate, viol, şantaj etc. Potrivit regulii generale, o calificare suplimentară se cere numai
în cazul în care se comite o infracţiune mai gravă decât răpirea persoanei sau există un concurs real de
infracţiuni. De exemplu, vătămări grave ale integrităţii corporale, omor, viol, şantaj etc.
7. Răpirea persoanei are trăsături asemănătoare cu privaţiunea ilegală de libertate (art.166) şi cu luarea de
ostatici (art.280). Însă există şi deosebiri.
Privaţiunea ilegală de libertate se deosebeşte de răpirea persoanei prin faptul că ea nu este însoţită de
schimbarea locului de aflare a victimei. Ea se efectuează prin reţinerea persoanei în locul unde ea se afla de
bună voie.
Spre deosebire de răpirea persoanei, luarea de ostatici are alt obiect de atentare - securitatea publică, precum
şi alt conţinut al cerinţelor înaintate (dacă există de acestea). La răpirea persoanei acestea nu se afişează,
vinovatul se străduieşte să acţioneze pe ascuns, inclusiv de autorităţi.
8. Metodele răpirii pot fi diferite: a) pe ascuns (de exemplu, a unei persoane care dormea); b) deschis (prin
aplicarea violenţei fizice: legare, închiderea într-o încăpere, sau a violenţei psihice: ameninţare cu violenţa
fizică, răspândirea unor informaţii pe care nu le dorea); c) prin înşelăciune sau abuz de încredere.
9. Răpirea persoanei se consideră consumată din momentul capturării şi schimbării locului de aflare a
victimei contrar dorinţei şi voinţei sale. Durata privării de libertate (ore, zile, săptămâni, luni) nu are
importanţă.
10. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele pot fi diferite: răzbunare,
gelozie, huliganism, carierism, dorinţa de a săvârşi unele tranzacţii în perioada privării de libertate etc. Cele mai
răspândite sunt motivele acaparatoare. Motivele se iau în consideraţie numai la individualizarea pedepsei
penale.
11. Victimă a răpirii poate fi orice persoană fizică, indiferent de vârstă, sex, cetăţenie, religie, origine
naţională sau socială, capacitatea de a înţelege cele ce se petrec etc.
12. Interpretarea noţiunilor agravantelor din alin.2 şi 3 la art.164 este aceeaşi ca şi a agravantelor
infracţiunilor contra vieţii şi sănătăţii persoanei. (A se vedea explicaţiile la art.145-154.)
Articolul 165. TRAFICUL DE FIINŢE UMANE
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane în scop de exploatare
sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare
sclaviei, de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor
pentru transplantare, săvârşită prin:
a) ameninţare cu aplicarea sau aplicarea violenţei fizice sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi
sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscare a documentelor şi prin servitute, în scopul
întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil;
b) înşelăciune;
c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii pentru
a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra unei alte persoane,
a) repetat;
c) asupra unei femei gravide;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa, sănătatea fizică sau psihică a persoanei;
f) prin folosirea torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
persoanei ori prin folosirea violului, dependenţei fizice, a armei, a ameninţării cu divulgarea informaţiilor
confidenţiale familiei victimei sau altor persoane, precum şi a altor mijloace,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a persoanei, sau cu decesul
acesteia,
se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 25 de ani sau cu detenţiune pe viaţă.
(4) Victima traficului de fiinţe umane este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite
de ea în legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală
în cauza dată.
3. Latura obiectivă a traficului de fiinţe umane se formează din două categorii de acţiuni de sine stătătoare
legate între ele. Aceste acţiuni sunt reglementate de Rec. Adunării Parlamentare a CE nr.1325 (1997) cu
privire la traficul de femei şi prostituţia forţată în statele membre ale CE; Rec. nr.R(2000)11 adoptată de
Consiliul de Miniştri al CE la 19.05.2000 şi Raportul explicativ; Rec. 1526 (2001) a Adunării Parlamentare a
CE privind traficul de minori (cazul Moldovei); Protocolul cu privire la prevenirea, suprimarea şi
sancţionarea traficului de persoane, în special femei şi copii, care completează Convenţia ONU pentru
combaterea crimei organizate transnaţionale, ONU, 2000; Rezoluţia ONU din 18.01.2000; Convenţia ONU
contra crimei organizate transfrontaliere.
4. Prima categorie de acţiuni infracţionale poate avea următoarele varietăţi: a) recrutarea; b) transportarea; c)
transferul; d) adăpostirea; e) primirea unei persoane. Acţiunile enumerate trebuie comise în scop de exploatare
sexuală comercială sau necomercială, prin muncă sau servicii forţate, în sclavie sau în condiţii similare sclaviei,
de folosire în conflicte armate sau în activităţi criminale, de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru
transplantare.
5. Acţiunile infracţionale din a doua categorie pot fi realizate prin: a) ameninţare cu aplicarea violenţei fizice
sau psihice nepericuloase pentru viaţa şi sănătatea persoanei, inclusiv prin răpire, prin confiscarea documentelor
şi prin servitute, în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod rezonabil; b)
înşelăciune; c) abuz de poziţie de vulnerabilitate sau abuz de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii
pentru a obţine consimţământul unei persoane care deţine controlul asupra altei persoane.
6. Pentru realizarea laturii obiective a traficului de fiinţe umane e necesară existenţa cel puţin a unei varietăţi
din prima categorie de acţiuni infracţionale şi cel puţin a uneia din a doua categorie de acţiuni menţionate.
7. Recrutarea în scopul traficului de fiinţe umane presupune atragerea persoanei prin selecţionare într-o
anumită activitate, determinată de scopurile stipulate la alin.1 art.165.
8. Prin transportare înţelegem deplasarea cu un mijloc de transport a unei persoane dintr-un loc în altul în
aceleaşi scopuri.
9. Transferul presupune trecerea persoanei de la un serviciu la alt serviciu care permite făptuitorului a utiliza
victima în scopurile menţionate.
10. Prin adăpostire se înţelege ascunderea victimei într-un loc care să-i permită făptuitorului a o folosi în
scopurile infracţiunii analizate.
11. Primirea unei persoane presupune admiterea, includerea, încadrarea victimei într-o întreprindere, într-o
instituţie, într-o organizaţie sau găzduirea ei într-un loc care să-i permită făptuitorului de a o folosi în scopurile
traficului de fiinţe umane.
12. Prin violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei înţelegem loviturile care produc numai
dureri fizice şi vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii, care cer îngrijiri medicale pe un termen
de până la 6 zile.
13. Noţiunea răpirii este dată de interpretările de la art.164.
14. Prin confiscarea documentelor în scopul întoarcerii unei datorii a cărei mărime nu este stabilită în mod
rezonabil înţelegem luarea documentelor de identitate ale victimei pe temeiul datoriei.
15. Prin servitute în scopul întoarcerii unei datorii înţelegem supunerea unei persoane la robie (slujire,
aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
16. Înşelăciunea poate fi activă, când vinovatul comunică victimei informaţii cu bună-ştiinţă false, sau
pasivă, când el nu comunică victimei informaţiile pe care era obligat să le comunice, pentru a realiza traficul de
fiinţe umane.
17. Abuzul de poziţie de vulnerabilitate presupune traficul de fiinţe umane prin utilizarea părţii slabe a
victimei, a trăsăturilor ei sensibile sau negative.
18. Noţiunea abuzului de putere, dare sau primire a unor plăţi sau beneficii sunt asemănătoare cu
interpretările acestor noţiuni de la art.324, 325, 326, 327, 333, 334 şi 335.
19. Traficul de fiinţe umane face parte din componenţa de infracţiune formală şi se consideră consumată din
momentul săvârşirii celor două acţiuni obligatorii descrise în norma penală indiferent de survenirea
consecinţelor prejudiciabile.
20. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Alt semn constitutiv al laturii subiective
este scopul traficului de fiinţe umane descris detailat la alin.1 art.165.
21. Agravantele traficului de fiinţe umane din alin.2 şi 3 art.165 au aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
corespunzătoare de la art.145-154.
22. Alin.4 art.165 stipulează liberarea de răspundere penală a victimei pentru infracţiunile săvârşite de ea în
legătură cu calitatea procesuală a ei, dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza dată.
Articolul 166. PRIVAŢIUNEA ILEGALĂ DE LIBERTATE
(1) Privaţiunea ilegală de libertate a unei persoane, dacă acţiunea nu este legată cu răpirea acesteia,
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
f) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), însoţite de cauzarea unei vătămări grave integrităţii corporale
sau sănătăţii ori soldate cu decesul victimei din imprudenţă,
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează printr-o acţiune sau inacţiune prin care este lipsită de libertate
o persoană de către alta, prin deţinerea ei într-o încăpere (casă, subsol), pe insulă, în pădure sau în orice alt loc,
unde aceasta se găsea de bună voie sau în urma unei înşelăciuni, şi reţinerea victimei acolo împotriva dorinţei şi
voinţei sale.
4. Latura obiectivă a faptei există numai dacă privarea de libertate s-a produs în mod ilegal, adică aceasta să
nu fie expres sau implicit admisă de lege. Atunci când lipsirea de libertate are caracter legal, fapta nu constituie
infracţiune. Este cazul privării de libertate a bolnavilor contagioşi pentru tratament împotriva voinţei lor, a
persoanelor reţinute în carantină, a militarilor reţinuţi în cazarmă, al supravegherii minorilor de către părinţi, de
către tutore, educator, lipsirea de libertate a agresorului în caz de legitimă apărare, al reţinerii unei persoane în
stare avansată de ebrietate pentru a o împiedica să facă rău etc.
5. Lipsirea de libertate a persoanei trebuie să dureze atât timp (ore, săptămâni, luni), încât să rezulte că
persoana a fost efectiv împiedicată a se deplasa şi a acţiona în conformitate cu voinţa sa. Dacă persoana trebuia
să îndeplinească un anumit act şi nu l-a putut îndeplini din cauză că a fost lipsită de libertate, fapta constituie
infracţiune chiar dacă această lipsire de libertate a durat extrem de puţin, de exemplu - câteva minute.
6. Pentru a vedea deosebirea dintre privaţiunea ilegală de libertate şi răpirea unei persoane sau luarea de
ostatici, facem trimitere la explicaţiile alin.5 art.164.
7. Fiind o infracţiune continuă, lipsirea de libertate în mod ilegal se consumă în momentul în care începe
această acţiune şi se epuizează când ea se termină.
8. Nu se socoate infracţiune izolarea persoanei într-un anumit loc la dorinţa şi cu consimţământul acesteia.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Nu interesează pentru calificare motivele
infracţiunii. Ele pot fi josnice, cum sunt lăcomia, invidia, răzbunarea, gelozia etc., însă trebuie luate în
consideraţie la individualizarea pedepsei penale.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani - în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3. Dacă victima a fost lipsită de libertate în mod
ilegal de o persoană cu funcţii de răspundere sau care gestionează o organizaţie nestatală, atunci - în funcţie de
circumstanţele cauzei - cele săvârşite trebuie calificate ca reţinere sau arestare ilegală (art.308) sau ca abuz de
putere sau abuz de serviciu (art.327), sau ca exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.328), sau
ca abuz de serviciu (art.335), sau ca depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.336).
11. Agravantele privaţiunii ilegale de libertate din alin.2 şi 3 art.166 au aceeaşi interpretare ca şi agravantele
corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 167. SCLAVIA ŞI CONDIŢIILE SIMILARE SCLAVIEI
Punerea sau ţinerea unei persoane în condiţii în care o altă persoană exercită stăpânire asupra acesteia
sau determinarea ei, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau ameninţării cu violenţă, să se
angajeze sau să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 10
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea unei persoane în stare
de sclavie; b) ţinerea unei persoane în stare de sclavie; c) determinarea unei persoane la condiţii similare
sclaviei.
4. A pune o persoană în stare de sclavie înseamnă a o transforma dintr-o persoană liberă într-un simplu
obiect al dreptului de proprietate.
5. A ţine o persoană în stare de sclavie înseamnă a exercita asupra unei persoane ajunse în stare de sclavie
prerogativele dreptului de proprietate.
6. A determina o persoană la condiţii similare sclaviei înseamnă a face ca o persoană ajunsă în stare de
sclavie, prin utilizarea înşelăciunii, constrângerii, violenţei sau a ameninţării cu violenţa, să ia o hotărâre ca ea
aparent să se angajeze la muncă la vinovat ori să rămână în raport de concubinaj sau căsătorie cu el. Făptuitorul
exercită asupra persoanelor indicate prerogativele dreptului de proprietate.
7. Consumarea infracţiunii are loc în momentul în care o persoană este pusă, ţinută sau determinată la
condiţiile sclaviei. Sclavia, fiind o infracţiune continuă, se epuizează atunci când încetează starea de sclavie.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Motivele n-au importanţă pentru calificare.
9. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Dacă infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşite trebuie încadrate potrivit
art.327, 328, 335 sau 336.
Articolul 168. MUNCA FORŢATĂ
Forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale sau forţarea la muncă obligatorie,
ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii, obţinerea muncii sau a serviciilor prin
înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţă
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu amendă în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin patru acţiuni alternative: a) forţarea unei persoane să
presteze o muncă împotriva dorinţei sale; b) forţarea la muncă obligatorie; c) ţinerea persoanei în servitute
pentru achitarea unei datorii; d) obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau
ameninţare cu violenţa.
4. Prin forţarea unei persoane să presteze o muncă împotriva dorinţei sale se înţelege determinarea unei
persoane prin constrângere să îndeplinească o muncă pe care din propria sa voinţă ea nu ar îndeplini-o.
5. Prin forţarea la o muncă obligatorie înţelegem punerea unei persoane în situaţia de a presta o muncă la
care nu este obligată, de parcă ar avea îndatorirea să o presteze.
6. Ţinerea persoanei în servitute pentru achitarea unei datorii înseamnă supunerea unei persoane la robie
(slujire, aservire) pentru achitarea unei datorii care nu poate fi întoarsă la moment.
7. Obţinerea muncii sau serviciilor prin înşelăciune, constrângere, violenţă sau ameninţare cu violenţa
presupune dobândirea pentru sine sau în interesul altor persoane a unei munci sau servicii prin eforturile
menţionate.
8. Infracţiunea se consumă în momentul în care persoana este supusă la muncă, servicii forţate sau
obligatorii şi se epuizează în momentul în care persoana îşi redobândeşte libertatea.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă.
10. Subiectul poate fi o persoană fizică particulară, responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 169. INTERNAREA ILEGALĂ ÎNTR-O INSTITUŢIE PSIHIATRICĂ
(1) Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit sănătoase din punct de vedere
psihic
(2) Aceeaşi acţiune care a cauzat din imprudenţă:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) decesul victimei
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin internarea într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit
sănătoase din punct de vedere psihic. Modul şi condiţiile de internare a persoanei în instituţia psihiatrică sunt
reglementate de Legea 1402 din 16.12.1997 privind asistenţa psihiatrică şi de Legea cu privire la asistenţa
psihiatrică.
4. Spitalizarea într-o instituţie psihiatrică poate fi aplicată numai în prezenţa concomitentă a trei condiţii: a)
persoana suferă de o boală psihică; b) persoana necesită îngrijiri medicale; c) există rugămintea sau
consimţământul bolnavului sau a reprezentanţilor lui legali.
5. Internarea într-o instituţie psihiatrică se efectuează în baza încheierii unui consiliu de medici psihiatri sau
a hotărârii instanţei de judecată.
6. Internarea ilegală într-o instituţie psihiatrică se poate manifesta prin: a) spitalizarea forţată a unei persoane
sănătoase sau b) spitalizarea persoanei cu tulburări psihice, dar fără temeiuri legale.
7. Reţinerea într-o instituţie psihiatrică a persoanei care a primit îngrijirile medicale şi nu necesită mai
departe această izolare poate fi încadrată ca o privaţiune ilegală de libertate sau ca o infracţiune comisă de
persoane cu funcţii de răspundere.
8. Infracţiunea se consumă în momentul internării ilegale într-o instituţie psihiatrică a unei persoane vădit
sănătoase din punct de vedere psihic.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană oficială din instituţiile curative sau un medic specialist în
neurologie, învestit cu dreptul de a decide internarea într-un spital de boli psihice.
11. Agravantele infracţiunii sunt identice cu agravantele corespunzătoare de la art.145-154.
Articolul 170. CALOMNIA
Calomnia, adică răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce defăimează o altă persoană,
însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave ori soldată
cu urmări grave,
condiţionate de ocrotirea demnităţii persoanei.
3. Latura obiectivă a calomniei se realizează prin răspândirea cu bună-ştiinţă a unor scorniri mincinoase ce
defăimează o altă persoană, însoţită de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau
excepţional de grave ori soldată cu urmări grave.
4. Prin răspândire se înţelege comunicarea unei alte persoane (în afară de victimă) a unor informaţii ce nu
corespund realităţii. De exemplu, că persoana şi-a construit casa cu mijloace neprovenite din munca ei proprie,
sau că ia mită etc. Scornirile calomnioase comunicate numai victimei, în lipsa altor persoane, nu constituie o
calomnie, ci poate fi vorba de insultă.
5. Răspândirea unor informaţii adevărate care, deşi dezonorează persoana, corespund parţial sau total
realităţii, nu constituie componenţa unei calomnii.
6. Defăimătoare se consideră orice scorniri despre săvârşirea de către o persoană a unor acţiuni sau a unor
fapte ce încalcă normele morale şi de convieţuire.
7. Răspândirea scornirilor mincinoase trebuie să conţină afirmaţia cu privire la unele fapte care ar fi existat
sau există în prezent, şi nu despre unele fapte care se pot produce în viitor.
8. Victima calomniei poate fi orice persoană (matură, copil, persoană responsabilă etc.), întrucât demnitatea
ei se apreciază indiferent de faptul dacă posedă sau nu sentimentul propriei demnităţi.
9. Nu se consideră răspândite scornirile defăimătoare divulgate în prezenţa unor oameni care nu posedă
limba sau a surzilor, copiilor mici, a persoanelor incapabile să înţeleagă sensul celor comunicate din cauza unor
boli psihice.
10. Răspândirea scornirilor mincinoase ce defăimează o altă persoană poate fi pedepsită penal dacă e însoţită
de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, adică a unor infracţiuni
pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare pe un termen ce depăşeşte 15 ani sau cu
detenţiune pe viaţă.
11. Altă consecinţă a calomniei sunt urmările ei grave. Prin urmări grave înţelegem îmbolnăvirea psihică a
victimei, sinuciderea, naşterea prematură de către o femeie gravidă, o maladie periculoasă pentru viaţă, alte
îmbolnăviri grave etc.
12. Calomnia se consideră consumată o dată cu comunicarea scornirilor mincinoase altei persoane despre
învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni deosebit de grave sau excepţional de grave, indiferent de faptul dacă
persoana calomniată a aflat despre aceste scorniri sau nu, sau din momentul survenirii urmărilor grave pentru
victimă.
13. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Motivele calomniei pot fi diferite: invidia,
răzbunarea, gelozia, ştrengăria etc., însă pentru calificare ele nu prezintă interes.
CAPITOLUL IV
INFRACŢIUNILE PRIVIND VIAŢA SEXUALĂ
Articolul 171. VIOLUL
(1) Violul, adică raportul sexual săvârşit prin constrângere fizică sau psihică a persoanei sau profitând de
imposibilitatea acesteia de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa,
(2) Violul:
a) săvârşit repetat;
b) săvârşit cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşit de două sau mai multe persoane;
d) săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei;
e) însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
f) însoţit de torturarea victimei;
g) însoţit cu ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate, cu moartea ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii
(3) Violul:
a) persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului;
b) unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani;
c) însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
d) care a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) care a provocat din imprudenţă decesul victimei;
f) soldat cu alte urmări grave
1. Infracţiunea de viol atentează asupra relaţiilor sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a
persoanei, indiferent de sex.
2. Prin raport sexual se înţelege un act sexual normal dintre un bărbat şi o femeie.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin următoarele modalităţi: a) constrângere fizică; b)
constrângere psihică; c) profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
4. Prin constrângere fizică se înţeleg actele de violenţă exprimate prin folosirea forţei fizice a făptuitorului
pentru a înfrânge rezistenţa victimei.
5. Constrângerea psihică se manifestă prin violenţe exprimate prin ameninţări de aplicare a forţei asupra
victimei, copiilor, rudelor, apropiaţilor acesteia cu scopul de a înfrânge rezistenţa victimei şi de a o sili să
întreţină cu făptuitorul relaţii sexuale.
6. Prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa se înţeleg acţiunile pe
care le întreprinde făptuitorul pentru a realiza raportul sexual cu victima, înţelegând că ea nu se poate apăra sau
nu îşi poate exprima voinţa: este minoră sau în vârstă avansată, manifestă un handicap fizic sau suferă de o
maladie psihică, ceea ce nu i-a permis să înţeleagă caracterul şi esenţa acţiunilor făptuitorului.
7. Infracţiunea de viol se consideră consumată din momentul în care s-a început raportul sexual, indiferent
de consecinţe.
La soluţionarea cauzelor cu privire la tentativa de viol cu aplicarea forţei fizice sau a constrângerii psihice
trebuie constatat faptul dacă vinovatul a acţionat în scopul de a săvârşi raportul sexual şi dacă forţa aplicată i-a
servit drept mijloc spre a-şi atinge scopul. Numai dacă există aceste circumstanţe, acţiunile vinovatului pot fi
examinate ca tentativă de viol. În legătură cu aceasta este necesar de a face deosebire între tentativa de viol şi
alte atentate criminale care lezează onoarea, demnitatea şi inviolabilitatea personalităţii victimei (acte de
desfrâu, huliganism, cauzarea leziunilor corporale, insulta etc.; a se vedea p.13 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994
Cu privire la practica judiciară în cauzele despre infracţiunile sexuale, cu modificările HP CSJ nr.38 din
20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
8. Prin viol săvârşit repetat se înţeleg acţiunile făptuitorului care anterior a mai săvârşit o astfel de
infracţiune, pentru care nu a fost condamnat anterior şi pentru care nu au expirat termenele de prescripţie.
În cazurile în care aplicarea forţei fizice asupra victimei nu s-a întrerupt sau s-a întrerupt pe un termen scurt,
iar circumstanţele raporturilor sexuale săvârşite forţat mărturisesc intenţia unică a vinovatului, săvârşirea
raporturilor sexuale ulterioare de către acesta nu poate să se examineze în calitate de circumstanţă care dă temei
de calificare a faptei săvârşite conform semnului repetării.
9. Săvârşirea a două sau a mai multor violuri, pentru care răspunderea este prevăzută de diferite alineate ale
art.171 CP, indiferent dacă, într-un caz, a fost săvârşită tentativa de viol ori făptuitorul a apărut în calitate de
organizator, instigator sau complice al acestei infracţiuni sau, în alt caz, a fost săvârşită fapta de viol terminat,
acţiunile întreprinse trebuie calificate de sine stătător pentru fiecare dintre infracţiunile comise de făptuitor.
Violul nu poate fi recunoscut repetat, dacă la momentul săvârşirii unui alt viol au expirat termenele
prescripţiei urmăririi penale (a se vedea p.7 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu modificările HP CSJ nr.38 din
20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
10. Violul săvârşit asupra unui minor este calificat astfel dacă făptuitorul cunoştea cu bună-ştiinţă faptul că
săvârşeşte un raport sexual forţat cu o persoană în vârstă de la 14 până la 18 ani.
11. Violul săvârşit de două sau mai multe persoane obţine o asemenea calificare dacă infracţiunea a fost
realizată de cel puţin două persoane care acţionau de comun acord în calitate de coautori. Infracţiunea poate fi
săvârşită şi prin participaţie complexă (a se vedea comentariul de la art.45 CP).
12. Violul săvârşit prin drogarea sau otrăvirea prealabilă intenţionată a victimei se califică astfel în cazurile
în care vinovatul i-a administrat victimei substanţe narcotice, substanţe toxice cu efect puternic, băuturi
alcoolice cu scopul de a o lipsi de posibilitatea de a opune rezistenţă acţiunilor întreprinse de făptuitor.
13. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu o boală venerică este comentat la art.211 CP.
14. Violul însoţit de torturarea victimei se califică astfel în cazurile în care este săvârşit prin supunerea
victimei la dureri violente: chinuri fizice sau psihice.
15. Violul însoţit de ameninţarea victimei sau a rudelor ei apropiate cu moartea ori cu vătămarea gravă a
integrităţii corporale sau a sănătăţii se realizează prin acţiuni concrete care demonstrează intenţia reală a
făptuitorului de a aplica forţa fizică faţă de victimă sau de rudele apropiate (de exemplu, demonstrarea armei,
pistolului, cuţitului etc.).
Dacă ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei sau a
rudelor ei apropiate s-a produs după viol şi a urmărit scopul de a speria victima pentru a nu se adresa organelor
competente cu o cerere de intentare a urmăririi penale, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate în baza
art.171 şi 155 CP.
16. Violul persoanei care se afla în grija, sub ocrotirea, protecţia, la educarea sau tratamentul făptuitorului
se realizează de către o persoană care, în baza unei obligaţiuni, avea datoria de a îngriji, ocroti, educa, păzi sau
trata victima. De exemplu, făptuitorul avea calitatea de tutore, curator, pedagog, medic, antrenor etc.
17. Infracţiunea de viol al unei persoane minore în vârstă de până la 14 ani se califică astfel în cazul în care
făptuitorul ştia sau admitea că săvârşeşte un raport sexual cu o minoră de până la 14 ani.
18. Violul însoţit de contaminarea intenţionată cu maladia SIDA (a se vedea comentariul de la art.212 CP)
se califică în baza agravantei prevăzute la lit.c) din alin.3 al prezentului articol şi a prevederilor art.212 CP.
19. Noţiunea de vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei din imprudenţă este expusă
în comentariul de la art.157.
20. Noţiunea de deces al victimei din imprudenţă este expusă în comentariul de la art.149 CP.
21. În sintagma viol soldat cu alte urmări grave pentru victimă legea penală include cazurile care au drept
consecinţă sinuciderea victimei, îmbolnăvirea ei de o maladie psihică, graviditatea sau întreruperea sarcinii etc.
22. Latura subiectivă a infracţiunii de viol se realizează prin intenţie directă, făptuitorul este conştient că
realizează raportul sexual prin constrângere fizică sau psihică ori prin profitare de imposibilitatea victimei de a
se apăra sau de a-şi exprima voinţa, prevede urmările acţiunilor sale şi le doreşte. Drept motiv al săvârşirii
infracţiunii de viol serveşte dorinţa făptuitorului de a-şi satisface pofta sexuală.
23. Subiect al infracţiunii de viol este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 172. ACŢIUNI VIOLENTE CU CARACTER SEXUAL
(1) Homosexualismul, lesbianismul sau satisfacerea poftei sexuale în forme perverse, săvârşite prin
constrângere fizică sau psihică a persoanei ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi
exprima voinţa,
(2) Aceleaşi acţiuni:
a) săvârşite repetat;
b) săvârşite cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
c) săvârşite de două sau mai multe persoane;
d) însoţite de contaminarea intenţionată cu o boală venerică;
e) însoţite de ameninţarea cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
a) au fost săvârşite asupra unei persoane despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de 14 ani;
b) au cauzat contaminarea intenţionată cu maladia SIDA;
c) au cauzat din imprudenţă o vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) au provocat din imprudenţă decesul victimei;
e) au provocat alte urmări grave,
[Art.172 modificat prin Legea nr.305-XV din 11 iulie 2003]
1. Noţiunea de homosexualism presupune raportul sexual dintre bărbaţi, realizat pe cale anală. Este pedepsit
doar homosexualul care îşi satisface poftele sexuale prin acţiuni violente sau prin profitare de imposibilitatea
victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
2. Noţiunea de lesbianism desemnează acţiunile sexuale dintre persoanele de sex feminin, homosexualitate
feminină. Lesbianismul este calificat drept infracţiune în cazul în care este săvârşit prin acţiuni violente sau prin
profitare de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
3. Prin satisfacere a poftei sexuale în forme perverse se înţeleg toate celelalte forme ale raportului sexual, cu
excepţia homosexualismului şi a lesbianismului, săvârşite prin constrângere fizică sau psihică a persoanei ori
profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de a-şi exprima voinţa.
4. Persoanele de sex opus care participă la realizarea acţiunilor violente de homosexualism sau lesbianism
(de exemplu, femeia participă la acţiunile de homosexualism, bărbatul - la cele de lesbianism) sunt pasibile de
răspundere penală în calitate de autori, organizatori, instigatori sau complici, conform comentariului de la art.45
CP.
5. Noţiunile de constrângere fizică sau psihică ori profitând de imposibilitatea acesteia de a se apăra sau de
a-şi exprima voinţa, precum şi agravantele prevăzute de alin.2 şi 3 ale art.172 CP, sunt identice cu noţiunile
explicate la art.171 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie. Făptuitorul este conştient că aplică acţiuni
violente cu caracter sexual pentru a-şi satisface pofta sexuală sau pentru a leza onoarea victimei.
7. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 173. CONSTRÂNGEREA LA ACŢIUNI CU CARACTER SEXUAL
Constrângerea unei persoane la raporturi sexuale, homosexualism, lesbianism ori la săvârşirea altor
acţiuni cu caracter sexual prin şantaj sau profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură
a victimei
ani.
1. Prin constrângere la acţiuni cu caracter sexual se înţeleg acţiunile de homosexualism, lesbianism sau alte
acţiuni cu caracter sexual, săvârşite de făptuitor prin presiune asupra psihicului victimei, prin şantaj sau
profitând de dependenţa materială, de serviciu sau de altă natură a victimei pentru a o determina la raporturi
sexuale.
2. Pentru a elucida noţiunile de homosexualism, lesbianism ori de săvârşire a altor acţiuni cu caracter
sexual a se vedea explicaţiile din comentariul art.172 CP.
3. Şantajul este un mijloc de constrângere exercitat asupra victimei prin ameninţare cu divulgarea unui secret
compromiţător sau prin alte mijloace de intimidare, cu scopul de a o determina la acţiuni cu caracter sexual.
Noţiunea de şantaj şi modalităţile de realizare a şantajului sunt expuse mai detaliat în comentariul la art.189 CP.
4. Prin sintagma profitând de dependenţa materială se înţelege folosirea circumstanţelor de dependenţă
financiară, de obligaţiuni materiale nestinse ale victimei faţă de făptuitor sau de convieţuire a victimei în spaţiul
locativ al făptuitorului pentru a o determina la acţiuni cu caracter sexual.
Transmiterea de cadouri neînsemnate de către unele persoane altora nu poate fi considerată dependenţă
materială.
5. Prin dependenţă de serviciu se înţelege starea de pierdere parţială a autonomiei personale, de subordonare,
de supunere faţă de o persoană de care depinde mărimea salariului, primele, distincţiile, cariera etc., pe care
făptuitorul o foloseşte pentru a determina victima la acţiuni cu caracter sexual.
6. Prin noţiunea dependenţă de altă natură se înţeleg toate celelalte cazuri de dependenţă, cu excepţia celor
enumerate la p.4 şi 5 ale prezentului comentariu.
7. În situaţia în care o terţă persoană impune victima la acţiuni cu caracter sexual cu făptuitorul, iar
făptuitorul nu a întreprins acţiuni de instigare, de complicitate, de organizare a activităţii terţei persoane,
acţiunea întreprinsă de făptuitor nu cade sub incidenţa prevederilor art.173.
8. Latura subiectivă a infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual se realizează prin intenţie
directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile enumerate în dispoziţia art.173 constrânge persoana la
acţiuni cu caracter sexual.
9. Subiect al infracţiunii de constrângere la acţiuni cu caracter sexual pot fi persoanele de orice sex, care au
atins vârsta de 16 ani.
Articolul 174. RAPORTUL SEXUAL CU O PERSOANĂ CARE NU A ATINS VÂRSTA DE 16 ANI
Raportul sexual, homosexualismul, lesbianismul, cu o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a
atins vârsta de 16 ani
se pedepsesc cu închisoare de până la 5 ani.
(Art.174 modificat prin Legea nr.211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03)
1. Infracţiunea de săvârşire a raportului sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani atentează la
relaţiile sociale referitoare la libertatea şi inviolabilitatea sexuală a minorilor şi este evidenţiată de legiuitor
aparte din cauza consecinţelor negative care se produc asupra dezvoltării fizice şi psihice a acestor copii.
2. Raportul sexual natural, homosexualismul, lesbianismul se realizează de către făptuitor cu
consimţământul persoanei minore, fapt ce delimitează infracţiunea în cauză de cea de viol şi de cea de acţiuni
violente cu caracter sexual etc.
3. Noţiunile de raport sexual, homosexualism, lesbianism sunt explicate în comentariul de la art.171 şi 172
CP.
4. În calitate de victime ale infracţiunii de raport sexual cu o persoană care nu a atins vârsta de 16 ani apar
copiii de ambele sexe.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul ştie cu certitudine că
persoana asupra căreia săvârşeşte acţiunile prevăzute de dispoziţia legii nu a atins vârsta de 16 ani.
6. În calitate de subiect al infracţiunii apare orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16
ani.
Articolul 175. ACŢIUNI PERVERSE
Săvârşirea de acţiuni perverse faţă de o persoană despre care se ştia cu certitudine că nu a atins vârsta de
16 ani
1. Noţiunea de acţiuni perverse desemnează nişte acţiuni reprobate de societate, care prezintă devierea de la
normal a instinctelor, a comportamentului persoanei, a ideilor, a judecăţii.
2. Acţiunile perverse (imoralitate, desfrâu) comportă un caracter sexual orientat spre satisfacerea poftei
sexuale a făptuitorului sau excitarea instinctului sexual al victimei. Aceste acţiuni pot fi de natură fizică sau
intelectuală.
3. În categoria acţiunilor perverse cu caracter fizic se includ: atingerile indecente, mângâierea sau
demonstrarea organelor sexuale proprii sau pe cele ale minorului, pozele indecente, dezgolirea corpului,
săvârşirea raportului sexual sau a raportului homosexual în prezenţa victimei minore etc.
4. Actele de desfrâu cu caracter intelectual se pot exprima prin: discuţii cinice cu victima despre relaţii
sexuale; demonstrarea imaginilor pornografice; demonstrarea în faţa victimei a operelor pornografice,
înscrierile cu asemenea conţinut etc. (a se vedea p.21 al HP CSJ nr.7 din 29.08.1994, cu modificările HP CSJ
nr.38 din 20.12.1999 şi nr.25 din 29.10.2001).
5. În calitate de victime ale acţiunilor perverse pot fi persoanele de ambele sexe, care nu au atins vârsta de 16
ani.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Drept mobil pentru făptuitor serveşte
dorinţa de a-şi satisface pofta sexuală în formă perversă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană de orice sex, care a atins vârsta de 14 ani.
CAPITOLUL V
INFRACŢIUNI CONTRA DREPTURILOR POLITICE, DE MUNCĂ ŞI ALTOR
DREPTURI CONSTITUŢIONALE ALE CETĂŢENILOR
Articolul 176. ÎNCĂLCAREA EGALITĂŢII ÎN DREPTURI A CETĂŢENILOR
Încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, garantate prin Constituţie şi prin alte legi, în dependenţă
de sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială,
apartenenţă la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) soldată cu daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 3 ani, în
ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
1. Toate fiinţele umane se nasc libere şi egale în demnitate şi în drepturi (art.1 DUDO din 10.XIV.1948).
Art.16 CRM proclamă că toţi cetăţenii sunt egali în faţa legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire de rasă,
naţionalitate, origine etnică, origine socială.
2. Constituţia enumără drepturile fundamentale ale persoanei: dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi
psihică, libertatea individuală şi siguranţa persoanei, dreptul la apărare, dreptul la libera circulaţie etc. (A se
vedea art.24-54 CRM.)
3. CRM prevede şi cazurile de restrângere a unor drepturi şi libertăţi, condiţionate de apărarea siguranţei
naţionale, a ordinii, a sănătăţii ori a moralei publice, de desfăşurare a urmăririi penale, prevenirea consecinţelor
unor calamităţi naturale ori avarii (a se vedea art.54 CRM).
4. Componenţa de infracţiune există numai în cazul în care sunt încălcate drepturile şi libertăţile cetăţenilor
garantate de Constituţie sau de alte legi, acţiuni sau inacţiuni condiţionate de apartenenţa persoanei la o anumită
rasă, naţionalitate etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează:
- de către o persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea art.123 CP);
- prin cauzarea unor daune în proporţii considerabile (a se vedea art.126 CP).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul conştientizează
că încalcă egalitatea în drepturi a cetăţenilor, prevede urmările prejudiciabile, le doreşte sau le admite. Motivul
infracţiunii este determinat de porniri josnice şi dispreţ faţă de persoanele care fac parte din altă rasă,
naţionalitate, origine etnică, limbă, religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În cazul
prevăzut de lit.a) subiect al infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere.
Articolul 177. ÎNCĂLCAREA INVIOLABILITĂŢII VIEŢII PERSONALE
1. Culegerea ilegală sau răspândirea cu bună-ştiinţă a informaţiilor, ocrotite de lege, despre viaţa
personală ce constituie secret personal sau familial al altei persoane fără consimţământul ei
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
2. Răspândirea informaţiilor menţionate la alin.1:
a) într-un discurs public, prin mass-media;
b) prin folosirea intenţionată a situaţiei de serviciu
1. Art.8 CEDO şi art.28 CRM stabilesc dreptul inviolabilităţii vieţii personale. Nu este admis amestecul unei
autorităţi publice în exercitarea acestui drept decât în limitele în care acest amestec este prevăzut de lege şi
numai dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea naţională,
siguranţa publică, bunăstarea economică a ţarii, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea
sănătăţii, moralei ori a drepturilor şi libertăţilor persoanei.
2. Prin noţiunea de viaţă personală se înţelege ansamblul de condiţii materiale şi morale individuale,
particulare, pe care şi le creează persoana pentru a exista aşa cum înţelege ea la adăpost sigur, fără amestecul
cuiva. Toate acestea formează mediul în care persoana îşi desfăşoară existenţa.
3. CEDO utilizează termenul viaţă privată pentru a desemna dreptul la viaţa personală şi îl exprimă prin
art.8. În raportul Comisiei Europene a Drepturilor Omului asupra cauzei Van Oosterwijk împotriva Belgiei
(Rap. Com. din 1979) este consemnată următoarea interpretare a noţiunii de viaţă privată: "Dreptul la
respectarea vieţii private este dreptul la intimitate, dreptul de a trăi aşa cum doreşti, protejat de publicitate [...].
El cuprinde, de asemenea, într-o anumită măsură dreptul de a stabili şi întreţine relaţii cu alte fiinţe umane, în
special în domeniul emoţional, pentru dezvoltarea şi realizarea propriei personalităţi".
4. Prin noţiunea de a culege informaţii se înţelege faptul de a aduna, a strânge, a obţine, a căpăta în mod
ilegal informaţii despre viaţa personală ce constituie un secret personal sau familial al altei persoane, fără
consimţământul ei.
5. Prin noţiunea de a răspândi informaţii se înţelege faptul de difuzare, fără consimţământul persoanei
vizate, în mod ilegal, a unor veşti, ştiri, publicaţii, informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal
sau familial al acesteia.
6. Prin sintagma informaţii despre viaţa personală ce constituie secret personal sau familial se înţeleg datele
care fac parte din categoria informaţiei confidenţiale despre persoană, adică datele ce se referă la o persoană
privată, identificată sau identificabilă, a căror dezvăluire ar constitui o violare a intimităţii persoanei vizate.
7. Conform Legii privind accesul la informaţie, nr.982-XIV din 11.05.2000, protejarea vieţii private a
persoanei include:
a) dreptul la consimţământul persoanei ale cărei interese sunt atinse în procesul de divulgare a informaţiei cu
caracter personal;
b) dreptul de a participa la procedura de luare a deciziilor în calitate de parte egală;
c) dreptul de a i se păstra anonimatul în cazul furnizării de informaţii cu caracter personal, cu respectarea
confidenţialităţii;
d) dreptul de a controla şi a rectifica informaţiile neadecvate, incorecte, incomplete, neactualizate,
nerelevante etc.
e) dreptul de a nu fi identificată, în mod automat, în cadrul procedurii de luare a deciziilor asupra divulgării
informaţiei;
f) dreptul de a se adresa în instanţele de judecată.
8. Noţiunea într-un discurs public, prin mass-media înglobează ideea de răspândire de către făptuitor a
informaţiilor care încalcă inviolabilitatea vieţii personale prin transferarea, difuzarea unei asemenea informaţii
câtorva persoane sau cel puţin unei persoane printr-o luare de cuvânt publică sau prin mijloacele de informare
în masă: ziare, reviste, mijloace radio şi TV, prin afişare în locurile publice a placardelor, lozincilor,
fotografiilor etc.
9. Prin folosire intenţionată a situaţiei de serviciu se înţelege situaţia în care făptuitorul utilizează
informaţiile deţinute, în virtutea funcţiei sale, în detrimentul acestor persoane, cauzând astfel daune drepturilor
şi intereselor lor. A se vedea noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere şi obligaţiunile lor în art.123-124
CP. În cadrul unor activităţi acestea sunt reglementate de legi speciale (a se vedea art.8 al Legii privind accesul
la informaţie nr.982-XIV din 11.05.2000, art.40 al Legii audiovizualului etc.).
10. Infracţiunea se consideră consumată în momentul culegerii sau răspândirii informaţiei. Legea nu prevede
survenirea de consecinţe negative pentru victimă.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie directă. Sintagma cu bună-ştiinţă înseamnă că
făptuitorul a conştientizat ilegalitatea acţiunilor sale de încălcare a inviolabilităţii vieţii personale, a prevăzut
consecinţele prejudiciabile şi le-a dorit. Motivul infracţiunii nu are nici o relevanţă, această circumstanţă va fi
luată în consideraţie la numirea pedepsei.
12. Subiect al infracţiunii poate deveni orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 178. VIOLAREA DREPTULUI LA SECRETUL CORESPONDENŢEI
(1) Violarea dreptului la secretul scrisorilor, telegramelor, coletelor şi altor trimiteri poştale, al
convorbirilor telefonice şi înştiinţărilor telegrafice, cu încălcarea legislaţiei,
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a informaţiei;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 400 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 100 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani, sau cu
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de până
la 3 ani.
1. Art.30 CRM stipulează obligaţiunea statului de a asigura secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor
trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare.
2. Prin violare a dreptului la secretul corespondenţei se înţeleg acţiunile întreprinse de făptuitor prin
încălcarea prevederilor legii, pentru a lua cunoştinţă de conţinutul scrisorilor, telegramelor, coletelor,
trimiterilor poştale, al convorbirilor telefonice şi al altor mijloace legale de comunicare, fără acordul persoanei
căreia i-a fost adresată informaţia.
3. Noţiunea de alte trimiteri poştale cuprinde informaţiile recepţionate de persoană prin radiograme,
banderole, containere poştale, mandate poştale, comunicările prin fax, poştă electronică.
4. Sintagma folosirea situaţiei de serviciu desemnează acţiunile de violare a secretului corespondenţei de
către lucrătorii poştei, ai serviciilor de telecomunicaţie, ai celor de asigurare a mesageriei prin internet etc.
5. Conţinutul sintagmei prin utilizarea mijloacelor tehnice speciale destinate pentru dobândirea ilicită a
informaţiei înglobează ideea de folosire ilicită a uneltelor, maşinilor, aparatelor pentru asigurarea procesului de
interceptare şi descifrare a informaţiei cuprinse în mesajele persoanei.
6. Agravanta în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale a fost explicată în
comentariul de la art.46, 47 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte prin intenţie. Făptuitorul conştientizează că prin violarea
dreptului la secretul corespondenţei el încalcă posibilitatea altei persoane de a primi mesajul respectiv, prevede
urmările prejudiciabile pe care le doreşte sau le admite.
8. Subiect al infracţiunii poare fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 179. VIOLAREA DE DOMICILIU
1. Pătrunderea sau rămânerea ilegală în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul
acesteia ori refuzul de a le părăsi la cererea ei, precum şi percheziţiile şi cercetările ilegale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2
ani.
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 200 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5
ani.
3. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7
ani.
1. Art.29 CRM stipulează inviolabilitatea domiciliului. Aceasta presupune că nimeni nu poate pătrunde sau
rămâne în domiciliul sau în reşedinţa unei persoane fără consimţământul acesteia, decât în cazurile prevăzute de
lege. Incriminând violarea de domiciliu, legiuitorul a asigurat, şi pe această cale, realizarea dreptului persoanei
de a-şi desfăşura viaţa personală la dorinţa sa fără amestecul abuziv al reprezentanţilor organelor de stat sau al
altor persoane.
2. Noţiunea de violare de domiciliu se conţine în textul legii (alin.1 art.179 CP). În acelaşi timp, conform
prevederilor art.29 CRM, nu se consideră violare de domiciliu în cazurile în care imixtiunea în viaţa privată a
persoanei prin violarea de domiciliu sau reşedinţă se face:
a) pentru executarea unui mandat de arest sau a unei hotărâri judecătoreşti;
b) pentru înlăturarea unei primejdii care ameninţă viaţa, integritatea fizică sau bunurile unei persoane;
c) pentru prevenirea răspândirii unei epidemii.
3. Noţiunea de domiciliu desemnează locul în care persoana îşi are locuinţa stabilă, statornică sau principală,
iar noţiunea de reşedinţă indică atât sediul unei autorităţi sau al unei persoane oficiale, cât şi al unei persoane
fizice, precum şi localitatea sau clădirea în care se află temporar sau permanent.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin două modalităţi: prin pătrundere sau prin rămânere ilegală
în domiciliul sau reşedinţa persoanei.
Acţiunea de pătrundere presupune survolarea spaţiului locativ, intrarea ilegală a făptuitorului în domiciliul
sau în reşedinţa persoanei. A rămâne înseamnă a nu părăsi locul în care se află făptuitorul.
5. Percheziţiile şi cercetările sunt ilegale în cazurile în care ele se efectuează cu încălcarea normelor de
procedură penală: lipseşte ordonanţa motivată a organului de urmărire penală, se efectuează în timpul nopţii, cu
excepţia cazurilor care nu suferă amânare etc.
6. Noţiunea cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei este comentată la art.165 CP.
7. Agravante ale infracţiunii de violare de domiciliu pot constitui acţiunile săvârşite:
a) cu folosirea situaţiei de serviciu, adică făptuitorul realizează latura obiectivă a infracţiunii folosind abuziv
drepturile cu care este înzestrat în virtutea funcţiei pe care o deţine;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.46, 47 CP).
8. Infracţiunea se consideră realizată din momentul pătrunderii sau rămânerii ilegale în domiciliu sau în
reşedinţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul este conştient de caracterul
ilegal al pătrunderii sau rămânerii, fără consimţământul stăpânului, în domiciliul sau în reşedinţa acestuia,
încălcându-i astfel libertatea.
10. Subiect al infracţiunii, este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 180. ÎNCĂLCAREA INTENŢIONATĂ A LEGISLAŢIEI PRIVIND ACCESUL LA
INFORMAŢIE
Încălcarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a procedurii legale de asigurare şi
de realizare a dreptului de acces la informaţie, încălcare ce a cauzat daune în proporţii considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei care a solicitat informaţii referitoare la ocrotirea
sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului,
se pedepseşte cu închisoare pe un termen de până la 3 ani sau cu privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani.
1. Art.36 CRM stipulează dreptul persoanei de a avea acces la orice informaţie de interes public. Autorităţile
publice sunt obligate să asigure informarea corectă a cetăţenilor în probleme publice.
2. Dreptul la informaţie nu poate fi îngrădit decât în cazurile în care informaţiile ar prejudicia protecţia
cetăţenilor sau siguranţa naţională.
3. Art.180 stabileşte răspunderea penală pentru încălcarea intenţionată a legislaţiei privind accesul la
informaţiile referitoare la ocrotirea sănătăţii populaţiei, la securitatea publică, la protecţia mediului. Faptele
penale cu referinţă la ocrotirea sănătăţii populaţiei sunt incriminate de cap.VIII al CP (a se vedea comentariul);
faptele ce ţin de securitatea publică sunt incriminate în cap.XIII al CP (a se vedea comentariul); cele ce vizează
protecţia mediului sunt stipulate în cap.IX al CP (a se vedea comentariul).
4. Procedura legală de asigurare şi de realizare a dreptului de acces la informaţie este prevăzută de Legea
privind accesul la informaţie (MO nr.88-90/664 din 28.07.2000).
5. Posesorii de informaţie oficială sunt obligaţi să asigure informarea activă, corectă şi la timp a cetăţenilor
asupra chestiunilor de interes public, să garanteze liberul acces la informaţie etc., conform prevederilor art.11 al
Legii cu privire la informaţie.
6. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni ce conduc la încălcarea legislaţiei de
către o persoană cu funcţii de răspundere, care a dus la cauzarea de daune în proporţii considerabile
solicitantului de informaţie.
7. Pentru a elucida noţiunea de persoană cu funcţii de răspundere a se vedea comentariul de la art.123 CP.
8. Noţiunea de daune în proporţii considerabile este elucidată în comentariul de la art.126 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că încalcă
legislaţia privind accesul la informaţie, a prevăzut şi a dorit provocarea daunelor în proporţii considerabile
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale solicitantului de informaţie.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani şi deţine o
funcţie de răspundere.
Articolul 181. ÎMPIEDICAREA EXERCITĂRII LIBERE A DREPTULUI ELECTORAL SAU A
ACTIVITĂŢII ORGANELOR ELECTORALE
Împiedicarea prin orice mijloace a exercitării libere a dreptului electoral sau împiedicarea activităţii
organelor electorale:
a) săvârşită prin blocarea sau atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă;
b) săvârşită prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale;
c) săvârşită cu periclitarea vieţii persoanei;
d) însoţită de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) soldată cu alte urmări grave,
1. Art.38 din CRM stabileşte dreptul de vot şi dreptul de a fi ales. Art.181 CP este una din garanţiile de
realizare a acestui drept.
2. Noţiunile de drept electoral şi organe electorale sunt definite de CEl. Prin drept electoral se înţelege
dreptul constituţional al cetăţenilor de a alege, de a fi aleşi şi de a-şi exprima prin vot atitudinea privind cele
mai importante domenii ale statului şi ale societăţii în ansamblu şi/sau în problemele locale de interes naţional.
Prin organ electoral se înţelege o instituţie socială, colaboratorii căreia au obligaţiunea de a organiza şi
desfăşura alegerile la nivelul administraţiei publice centrale: parlament, preşedinţie (CRM din 29 iulie 1994),
organ al administraţiei publice locale, precum şi desfăşurarea referendumurilor.
3. Sintagma împiedicare a exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale
explică acţiunile făptuitorului pe care acesta le întreprinde pentru a opri, a pune piedici, a bloca activitatea
organelor electorale şi exprimarea dreptului de vot al cuiva, prin modalităţile indicate în dispoziţia legii.
4. Prin blocarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă se înţelege întreprinderea
diferitelor acţiuni care au drept scop stoparea funcţionării secţiilor de votare, izolarea lor de alegători, punerea
diverselor piedici, bariere în calea alegătorilor sau a membrilor birourilor electorale, ale secţiilor de votare,
consiliilor electorale de circumscripţie, Comisiei Electorale Centrale.
5. Atacarea localurilor secţiilor de votare prin orice mijloc şi în orice formă presupune întreprinderea de
către făptuitor sau făptuitori a unor acţiuni violente, inclusiv cu aplicarea armelor sau cu ameninţarea aplicării
lor, care au drept scop împiedicarea exprimării dreptului electoral al cetăţenilor.
6. Prin sustragerea urnelor de vot sau a documentelor electorale se înţeleg acţiunile făptuitorului care ia,
intenţionat şi ilegal, urnele de vot sau documentele electorale (lista electorală, lista de subscripţie, buletinele de
vot etc.) cu scopul de a împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale.
7. Noţiunea săvârşit cu periclitarea vieţii persoanei desemnează acţiunile întreprinse de făptuitor pentru a
împiedica exercitarea liberă a dreptului electoral şi care au pus în primejdie viaţa unei persoane.
8. Noţiunea însoţită cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii a fost explicată în
comentariul de la art.151 CP.
9. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege survenirea altor consecinţe grave: decesul
persoanei, anularea rezultatelor alegerilor, distrugerea localurilor secţiilor de votare etc.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul a conştientizat caracterul
prejudiciabil al acţiunilor sale, a prevăzut urmările indicate în dispoziţia legii şi le-a dorit.
Articolul 182. FALSIFICAREA REZULTATELOR VOTĂRII
Falsificarea, prin orice mijloace, a rezultatelor votării
ani.
1. Articolul 38 din CRM proclamă voinţa poporului drept bază a puterii de stat. Această voinţă se exprimă
prin alegeri libere, care au loc în mod periodic prin sufragiu universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Art.182 CP este o garanţie a realizării dreptului de vot şi a dreptului de a fi ales.
2. A falsifica înseamnă: a) a face un lucru să semene cu altul, cu intenţia de a înşela; a contraface; b) a
prezenta lucrurile altfel decât sunt ele în realitate; a denatura, a mistifica.
3. Sintagma prin orice mijloace presupune orice acţiuni de falsificare: înlocuire sau suplinire de liste,
semnarea în liste în locul alegătorilor care nu s-au prezentat la sufragiu, înlocuirea buletinelor de vot cu altele
din timp pregătite, schimbarea urnelor cu buletinele de vot etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de falsificare, folosind orice mijloace, a
rezultatelor votării. Pot fi falsificate procesele-verbale ale birourilor electorale ale secţiilor de votare, ale
consiliului electoral de circumscripţie şi, respectiv, cele ale Comisiei Electorale Centrale care vizează:
a) numărul de alegători incluşi în listele electorale;
b) numărul de alegători incluşi în listele suplimentare;
c) numărul de alegători care au primit buletinele de vot;
d) numărul de alegători care au participat la votare;
e) numărul buletinelor de vot declarate nevalabile;
f) numărul de voturi valabil exprimate pentru fiecare concurent electoral;
g) numărul total de voturi valabil exprimate;
h) numărul buletinelor de vot primite de consiliul electoral de circumscripţie;
i) numărul de buletine neutilizate şi anulate.
5. Latura subiectivă se săvârşeşte cu intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că falsifică rezultatele
votării şi doreşte acest rezultat.
6. Subiectul infracţiunii de falsificare a votării este unul special. În această calitate apar membrii biroului
electoral al secţiei de votare, membrii consiliului electoral de circumscripţie, membrii Comisiei Electorale
Centrale, care au atins vârsta de 16 ani.
Articolul 183. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE A MUNCII
1. Încălcarea de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a tehnicii securităţii, a igienei industriale
sau a altor reguli de protecţie a muncii, dacă această încălcare a provocat accidente cu oameni sau alte
urmări grave,
2. Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul unei persoane
1. Dreptul la protecţia muncii este stipulat în art.43 CRM, art.2 CM, Legea cu privire la protecţia muncii,
nr.625-XII din 02.07.91 etc.
2. Noţiunea de protecţie a muncii desemnează sistemul de măsuri şi mijloace social-economice,
organizatorice, tehnice, curative şi profilactice care au drept scop asigurarea securităţii angajatului, păstrarea
sănătăţii şi menţinerea capacităţii lui de muncă în procesul activităţii profesionale.
3. Latura obiectivă a art.183 CP prevede responsabilitatea penală în cazurile în care încălcarea regulilor de
protecţie a muncii a provocat accidente de oameni, alte urmări grave sau decesul unei persoane din imprudenţă.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesar a stabili legătura cauzală între încălcarea regulilor de
protecţie a muncii şi urmările care au survenit.
4. Norma dispoziţiei art.183 CP este de blanchetă. Întrucât legile, standardele, normele, regulile,
instrucţiunile de protecţie a muncii sunt obligatorii pentru toate organele de stat şi cele economice,
întreprinderile, instituţiile, organizaţiile, toate persoanele oficiale şi pentru toţi angajaţii, în fiecare caz concret
este necesar a stabili ce prevederi ale acestor acte au fost încălcate.
5. Prin accidente cu oameni se înţeleg faptele de pe urma cărora se produc, din imprudenţă, prin încălcarea
regulilor de protecţie a muncii, vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii angajatului.
În legislaţia muncii este folosită şi noţiunea de accident de muncă prin care se înţelege evenimentul care a
produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere,
intoxicaţie acută profesională etc.) ca urmare a acţiunii unui factor de risc propriu unui element al sistemului de
muncă, provocând pierderea temporară a capacităţii de muncă sau invaliditatea ori decesul salariatului (a se
vedea p.2 al Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă, aprobat prin HG RM nr.706
din 05.06.2002).
6. Prin alte urmări grave se înţeleg consecinţele, survenite de pe urma încălcării regulilor de protecţie a
muncii, care au cauzat angajatului, din imprudenţă, o vătămare gravă integrităţii corporale sau sănătăţii,
survenirea bolilor profesionale etc.
7. Alin.2 art.183 CP prevede în calitate de urmare provocarea din imprudenţă a decesului unei persoane (a se
vedea comentariul de la art.149 CP).
8. Noţiunile de persoană cu funcţii de răspundere şi persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau altă organizaţie nestatală sunt explicate în comentariile de la art.123 şi 124 CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă.
10. Subiect al infracţiunii este unul special: orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
deţine o funcţie de răspundere sau care gestionează o organizaţie comercială, obştească ori altă organizaţie.
Articolul 184. VIOLAREA DREPTULUI LA LIBERTATEA ÎNTRUNIRILOR
Violarea dreptului la libertatea întrunirilor prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului,
demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau oricărei alte întruniri ori a participării cetăţenilor la acestea fie
prin constrângerea lor la participare:
a) săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere;
b) săvârşită de două sau mai multe persoane;
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate,
ani.
2. Aceeaşi acţiune:
a) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit drept armă ori au fost special adaptate
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
b) însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
c) soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari;
d) soldată cu alte urmări grave
1. Articolul 40 CRM stipulează că mitingurile, demonstraţiile, manifestaţiile, procesiunile sau orice alte
întruniri sunt libere şi se pot organiza şi desfăşura numai în mod paşnic, fără nici un fel de arme.
2. Prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş, pichetare, grevă
desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă adunare a cetăţenilor
(a se vedea Legea cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor nr.560-XIII din 21.07.1995; MO
nr.61/683 din 02.XI.1995).
3. Conform dispoziţiei articolului 184 CP, violarea dreptului la libertatea întrunirilor se realizează prin
următoarele modalităţi:
a) prin împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii, întrunirilor;
b) prin împiedicarea participării cetăţenilor la aceste întruniri;
c) prin constrângerea cetăţenilor de a nu participa la aceste întruniri.
4. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii, întrunirilor ori a
participării cetăţenilor la acestea poate să fie realizată prin acţiuni sau inacţiuni şi poate să se manifeste, de
exemplu, prin interzicerea de către persoana cu funcţii de răspundere, prin realizarea unor activităţi
nominalizate, prin darea de indicaţii de a bloca accesul cetăţenilor, traseul sau locul în care se desfăşoară
mitingul, demonstraţia, manifestaţia, procesiunea etc.
5. Împiedicarea ilegală a desfăşurării mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii, întrunirilor poate
să fie realizată nu numai de persoane cu funcţii de răspundere, dar de orice altă persoană.
Latura obiectivă a infracţiunii, în astfel de situaţie, se realizează de către făptuitor prin aplicarea
constrângerii fizice sau psihice, sau prin ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe.
6. Noţiunea de constrângere este comentată la art.171 CP.
7. Pentru elucidarea noţiunii săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, a se vedea prevederile art.123
CP. Noţiunea săvârşită de două sau mai multe persoane este explicată în comentariul de la art.44 şi 45 CP.
Pentru înţelegerea noţiunii de acţiune însoţită de violenţa nepericuloasă pentru viaţă sau sănătate sunt valabile
comentariile de la art.165 CP.
8. Pentru elucidarea sensului agravantelor: săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte care au servit
drept armă ori au fost special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii a se vedea
comentariul de la art.166 CP; pentru însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate a se vedea
comentariul de la art.165 CP; pentru soldată cu cauzarea de daune în proporţii mari a se vedea prevederile
art.126 CP. Prin sintagma soldată cu alte urmări grave se înţelege situaţia în care survin alte urmări decât cele
prevăzute de articolul dat, de exemplu - moartea persoanei din imprudenţă etc.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Făptuitorul este conştient că,
împiedicând desfăşurarea mitingului, demonstraţiei, manifestaţiei, procesiunii sau a altor întruniri, întreprinde
acţiuni de violare a dreptului cetăţenilor la libertatea întrunirilor şi doreşte acest lucru.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 185. ATENTAREA LA PERSOANĂ ŞI LA DREPTURILE CETĂŢENILOR SUB FORMĂ
DE PROPOVĂDUIRE A CREDINŢELOR RELIGIOASE ŞI DE ÎNDEPLINIRE A RITURILOR
RELIGIOASE
Organizarea, conducerea sau participarea activă la un grup a cărui activitate, desfăşurată sub formă de
propovăduire a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase, este însoţită fie de cauzarea de
daune sănătăţii cetăţenilor, fie de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia, fie de instigarea
cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiile cetăţeneşti
ani.
1. CRM recunoaşte şi garantează dreptul tuturor cetăţenilor la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie
(a se vedea art.10, 16, 31 CRM).
Acest drept trebuie să se manifeste prin spirit de toleranţă şi de respect reciproc, cuprinde libertatea
cetăţeanului de a-şi schimba religia sau convingerea, de a profesa religia sau convingerea în mod individual sau
colectiv, în public sau în particular, prin cult, învăţământ, practici şi prin îndeplinirea ritualului (a se vedea art.1
al Legii despre culte, nr.979-XII din 24.03.92, MO. nr.3/70 din 30.03.1992).
2. Legea despre culte stabileşte inadmisibilitatea prozelitismului abuziv, care constituie o încercare de a
influenţa conştiinţa religioasă a unei persoane prin violenţă sau abuz de autoritate, precum şi responsabilitatea
pentru intoleranţă confesională manifestată prin acte care stânjenesc liberul exerciţiu al unui cult recunoscut de
stat.
3. Latura obiectivă a infracţiunii, stabileşte responsabilitatea pentru organizarea, conducerea sau participarea
activă la un grup a cărui activitate atentează la persoană şi la drepturile cetăţenilor sub formă de propovăduire a
credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A organiza înseamnă a face ca un grup de persoane să funcţioneze şi să acţioneze sub formă de propovăduire
a credinţelor religioase şi de îndeplinire a riturilor religioase.
A conduce înseamnă a dirija, a îndruma acest grup de persoane pentru a atinge scopul propus.
Prin sintagma a participa activ se înţelege activitatea unei persoane care realizează nemijlocit planul de
acţiuni al grupului.
4. Prin sintagma cauzare de daune sănătăţii se înţelege pricinuirea intenţionată a vătămărilor uşoare, medii,
grave integrităţii corporale sau sănătăţii unei persoane.
5. Noţiunea de alte atentate la persoană sau la drepturile acesteia include celelalte violări ale drepturilor
persoanei prevăzute de Constituţie sau de alte legi, de exemplu - atentatele asupra averii persoanei, dreptului la
muncă, inviolabilităţii domiciliului etc.
6. Prin sintagma instigare a cetăţenilor la refuzul de a îndeplini obligaţiunile cetăţeneşti se înţelege
activitatea de aţâţare, provocare a cetăţenilor pentru ca aceştia să-şi manifeste refuzul de a-şi îndeplini
obligaţiunile cetăţeneşti (de exemplu, a nu participa la alegeri, a nu fi încorporat în forţele militare etc.)
7. Latura subiectivă a infracţiuni se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că
atentează la persoană şi la drepturile ei sub formă de propovăduire a credinţelor religioase şi doreşte
consecinţele indicate de lege.
CAPITOLUL VI
INFRACŢIUNI CONTRA PATRIMONIULUI
Articolul 186. FURTUL
(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
(2) Furtul săvârşit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
d) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul săvârşit:
a) în timpul unei calamităţi;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi
convenţionale.
(4) La alin.(2) din art.186-192 se consideră repetate acele infracţiuni ce au fost săvârşite de o persoană
care, anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.(1) din articolele menţionate, dar nu a fost
condamnată pentru aceasta.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra patrimoniului decurge din însăşi natura valorilor sociale
vătămate sau periclitate. Mecanismul determinării gradului prejudiciabil al infracţiunii este stipulat în art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale.
Latura obiectivă a furtului se realizează prin sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane.
3. Sustragerea bunurilor altei persoane constă în scoaterea fizică a bunului din sfera de stăpânire a persoanei
în posesia sau deţinerea căreia se afla acel bun şi trecerea lui în sfera de stăpânire a făptuitorului.
4. Bunul sustras poate fi numai un bun mobil. Bunul mobil poate fi animat sau neanimat. Nu interesează
dacă bunurile mobile sunt principale sau accesorii, divizibile sau indivizibile, fungibile sau nefungibile,
consumptibile sau neconsumptibile, iar cele neanimate, indiferent de starea lor fizică (lichidă, solidă sau
gazoasă).
5. Potrivit p.2 al HP al JS RM din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată pe ascuns dacă:
a) a fost săvârşită în lipsa victimei sau a unor persoane străine;
b) a fost comisă în prezenţa lor, dar ei n-au observat faptul;
c) a fost observată de victimă sau de persoana străină, dar infractorul, bazându-se pe situaţia creată,
consideră că acţionează pe ascuns;
d) a fost săvârşită în prezenţa unei persoane pe care infractorul o consideră inaptă a înţelege caracterul şi
esenţa celor ce se întâmplă din cauza vârstei fragede, a unei stări psihice sau a altei stări bolnăvicioase, dacă
dormea sau se afla în stare de ebrietate etc.;
e) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor implicate în actul de însuşire a averii;
f) a fost săvârşită în prezenţa persoanelor în privinţa cărora infractorul e convins că, din motive personale, nu
vor împiedica săvârşirea infracţiunii.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de furt prevăzute de alin.1 art.186, pot apărea daunele materiale în
proporţii esenţiale pricinuite proprietarului.
7. Potrivit p.11 al HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul trebuie delimitat de delapidarea averii.
Dacă sustragerea a fost săvârşită de persoanele care, conform funcţiilor lor de răspundere, raporturilor
contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiau împuterniciri de dispunere, administrare,
transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier şi alte persoane), cele comise trebuie calificate drept
delapidare a averii străine (art.191 CP).
Dacă însă sustragerea a fost săvârşită de persoane cărora nu li s-au încredinţat bunurile, dar ele au avut acces
la ele în legătură cu munca îndeplinită (combineri, hamali, paznici, îngrijitori de vite etc.), acţiunile lor trebuie
să fie încadrate drept sustragere prin furt.
8. Potrivit p.30 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazul în care persoana a săvârşit răpirea mijloacelor de
transport fără scopul de a şi le însuşi, însă cu scopul sustragerii ulterioare a averii aflate în ele sau a unor părţi
ale mijloacelor de transport, cele săvârşite trebuie calificate în baza art.186 şi 273 CP.
9. Potrivit p.16 HP CSJ din 6 iulie 1992, furtul se consideră consumat dacă averea a fost sustrasă şi
infractorul are o posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa. De aceea, dacă făptuitorul a fost
reţinut cu averea sustrasă pe teritoriul asigurat cu pază al uzinei, fabricii etc. sau în camera de control a
organizaţiei respective, acesta este un caz de tentativă de furt.
10. Furtul trebuie delimitat de samavolnicie. Sustragerea bunurilor în mod arbitrar, adică a unor bunuri care,
la presupunerea făptuitorului, îi aparţin, trebuie calificată drept samavolnicie (art.352 CP).
11. Latura subiectivă a furtului se caracterizează prin intenţie directă şi scop de profit (acaparator, hrăpăreţ,
de a obţine avantaje materiale). Este necesar ca scopul cerut de lege să existe în momentul săvârşirii faptei.
Dacă acest scop lipseşte, fapta nu constituie infracţiunea de furt. Într-un asemenea caz, fapta fie că nu constituie
infracţiune (bunul a fost luat în glumă), fie că realizează componenţa unei distrugeri (art.197 CP; bunul a fost
luat pentru a fi distrus), fie că constituie, după caz, o răpire a mijlocului de transport (art.273 CP) sau o răpire a
mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune (art.274 CP), fie un abuz de
putere sau abuz de serviciu (art.327 şi 335 CP; bunul a fost "împrumutat" temporar).
12. Furtul repetat. Potrivit alin.4 art.186-192, se consideră repetate infracţiunile săvârşite de o persoană care,
anterior, a comis una din infracţiunile prevăzute la alin.1 din articolele menţionate, dar nu a fost condamnată
pentru aceasta.
Este necesar să determinăm că nu au expirat termenele de prescripţie pentru faptele infracţionale săvârşite.
Principiile calificării furtului repetat care rezultă din standardele internaţionale sunt aceleaşi ca şi ale
omorului repetat, de aceea facem trimitere la explicaţiile corespunzătoare date la art.145 CP.
13. Furtul săvârşit de două sau mai multe persoane se consideră săvârşirea acţiunilor la care:
a) au participat două sau mai multe persoane, dintre care cel puţin două, potrivit alin.6 art.42 CP, trebuie să
întrunească semnele subiectului infracţiunii;
b) ele s-au înţeles să comită un furt împreună până a începe desfăşurarea acţiunii sau chiar în acel moment,
dar nu mai târziu de consumarea furtului;
c) ele au participat nemijlocit la realizarea laturii obiective a furtului, adică cel puţin doi participanţi ai
infracţiunii trebuie să fie coautori. Dacă la săvârşirea furtului participă şi alte persoane în calitate de
organizatori, instigatori sau complici, acţiunile lor trebuie calificate conform situaţiei concrete (un autor sau doi
şi mai mulţi), potrivit art.42 şi alin.1 art.186 sau art.42 şi alin.2 art.186 CP. De exemplu, dacă o persoană
(instigatorul) a determinat o altă persoană să săvârşească un furt, acţiunile autorului trebuie calificate potrivit
alin.1 art.186 CP, iar acţiunile instigatorului - potrivit art.42 şi alin.1 art.186 CP. În cazul în care instigatorul a
determinat două persoane la săvârşirea furtului, acţiunile lui trebuie calificate potrivit art.42 şi potrivit
prevederilor din lit.b) alin.2 art.186, iar acţiunile coautorilor - potrivit lit.b) art.186 CP. Potrivit p.18 al HP CSJ
din 6 iunie 1992, coautori ai însuşirilor trebuie considerate şi persoanele cu care, deşi nu participă nemijlocit la
sustragerea averii, coautorii s-au înţeles să stea la pândă lângă locul săvârşirii infracţiunii, să ameninţe cu
aplicarea violenţei, să percheziţioneze victima sau să ia o atitudine ce le demonstrează victimelor că orice
rezistenţă n-are nici un rost etc.
14. Furtul săvârşit prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă. Termenii
pătrundere, încăpere, alt loc pentru depozitare şi locuinţă sunt explicaţi în p.21 al HP CSJ din 6 iulie 1992.
Prin noţiunea de pătrundere se înţelege intrarea ilegală, pe ascuns sau deschis, într-o încăpere, în alt loc
pentru depozitare sau locuinţă cu scopul săvârşirii furtului, jafului sau tâlhăriei. Pătrunderea poate fi comisă atât
cu învingerea piedicilor şi a rezistenţei, cât şi fără aceasta. Ea poate fi realizată de asemenea cu ajutorul
dispozitivelor când infractorul extrage obiectele fără a intra în încăperea respectivă.
Prin termenul încăpere se înţeleg construcţiile, edificiile, beciurile, hambarele, garajele şi alte construcţii
gospodăreşti, menite pentru păstrarea permanentă sau temporară a bunurilor materiale, utilate cu un gard sau
mijloace tehnice sau asigurate cu o altă pază; magazinele mobile, limuzinele, refrigeratoarele, containerele,
seifurile şi alte depozite asemănătoare. Totodată, sectoarele de teritorii care nu sunt folosite pentru păstrare, ci,
de exemplu, pentru cultivarea unei oarecare producţii, nu se încadrează în noţiunea de alt loc pentru depozitare.
Termenul de locuinţă denumeşte o încăpere sau un grup de încăperi destinate traiului permanent sau
temporar al persoanelor, în care se află o parte sau întreaga avere de care dispun ele. Tot la acest termen se
referă părţile componente ale locuinţei în care oamenii pot să nu locuiască nemijlocit. În afară de aceasta,
trebuie considerate drept locuinţă nu numai încăperile de locuit (odăile, antreurile, bucătăriile), dar şi cele
alăturate nemijlocit lor, alcătuind o parte indivizibilă, cum ar fi: balcoanele, loggiile, în casele individuale -
verandele, mansardele, beciurile, cămările etc.
Potrivit p.22 al HP CSJ din 6 iulie 1992, pentru încadrarea sustragerii averii proprietarului, cu menţiunea
pătrunderii în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau locuinţă, intenţia de a sustrage trebuie să apară la
infractor până la pătrunderea în această încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă.
15. Furtul săvârşit cu cauzarea de daune în proporţii considerabile. Caracterul considerabil sau esenţial al
daunei cauzate se stabileşte luându-se în considerare valoarea, cantitatea şi însemnătatea bunurilor pentru
victimă, starea materială şi venitul acesteia, existenţa persoanelor întreţinute, alte circumstanţe care influenţează
esenţial asupra stării materiale a victimei, iar în cazul prejudicierii drepturilor şi intereselor ocrotite de lege -
gradul lezării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
16. Furtul săvârşit în timpul unei calamităţi. Prin calamitate se înţeleg nenorocirile mari, dezastrele care
lovesc o colectivitate. Prin noţiunea de furt săvârşit în timpul unei calamităţi se înţelege situaţia în care se
produce furtul, ca urmare a unui eveniment, a unei stări de fapt păgubitoare sau periculoase pentru o
colectivitate. De exemplu, starea de fapt produsă în timpul unui cutremur, al unei inundaţii, pe timp de
incendiu, în momentul unei catastrofe de cale ferată, în timpul unei epidemii, molime etc. Este necesar ca fapta
să fie săvârşită în perioada de timp cuprinsă între momentul când se produce evenimentul care dă naştere stării
de calamitate şi momentul când această stare încetează.
17. Furtul săvârşit de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală. Noţiunea de grup criminal
organizat şi de organizaţie criminală este explicată în art.46 şi 47 CP.
18. Potrivit alin.2 art.186, dacă furtul a fost săvârşit în timpul unei calamităţi (lit.a) alin.3 art.186 CP) de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (lit.b) alin.3 art.186 CP) în mod repetat (lit.a) alin.2
art.186 CP) sau de două sau mai multe persoane (lit.b) alin.2 art.186 CP), sau prin pătrundere în încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau în locuinţă (lit.c) alin.2 art.186 CP), sau cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile (lit.d) alin.2 art.186 CP), acţiunile infractorilor, în lipsa concursului real al infracţiunilor, trebuie
să fie încadrate numai în baza alin.3 art.186 CP.
19. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 187. JAFUL
(1) Jaful, adică sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani.
(2) Jaful săvârşit:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea aplicării
unei asemenea violenţe;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
convenţionale.
(3) Jaful săvârşit:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
convenţionale.
3. Latura obiectivă a jafului se realizează prin sustragerea deschisă a bunurilor altei persoane.
4. Noţiunile de sustragere şi bunuri sunt identice cu cele folosite la explicarea noţiunii de furt. (A se vedea
explicaţiile date la p.2 şi 3 ale art.186 CP.)
5. Potrivit p.3 al HP CSJ din 6 iulie 1992, sustragerea averii se consideră efectuată în mod deschis dacă a
fost săvârşită cu bună-ştiinţă în prezenţa victimelor sau a altor persoane care îşi dădeau seama de caracterul
acţiunilor făptuitorului, dar el a ignorat această circumstanţă.
Nu poate fi considerată deschisă sustragerea averii proprietarului în prezenţa complicilor sau a persoanelor
care nu-şi dădeau seama de caracterul faptei săvârşite.
Acţiunile începute ca un furt, dar care nu au fost duse până la capăt din cauză că au fost descoperite de către
victimă sau de alte persoane, dar neţinându-se cont de aceasta, au fost prelungite de către infractor cu scopul
însuşirii averii sau reţinerii ei, se încadrează în infracţiunea de jaf, iar în cazul aplicării unei violenţe periculoase
pentru viaţă şi sănătate sau al ameninţării cu o astfel de violenţă - în cea de tâlhărie.
6. Drept consecinţe ale infracţiunii de jaf prevăzute de alin.1 din art.187 CP pot apărea daunele materiale atât
în proporţii esenţiale, cât şi în proporţii mici.
7. Jaful are acelaşi moment de consumare ca şi furtul. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
8. Potrivit p.28 al HP CSJ din 6 iulie 1992, în cazurile în care însuşirea averii a fost săvârşită în timpul
huliganismului, violului sau al altor acţiuni criminale, cele săvârşite trebuie să fie încadrate în funcţie de scopul
şi de metoda însuşirii averii în concurs de infracţiune corespunzătoare împotriva patrimoniului şi huliganism,
viol sau altă infracţiune.
9. Latura subiectivă a jafului este identică cu cea a furtului. (A se vedea explicaţiile la art.186.)
10. Noţiunea şi semnele jafului săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrunderea
în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în
timpul unei calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală sunt identice cu cele din
cazul furtului (a se vedea explicaţiile corespunzătoare de la art.186 CP).
11. Jaful săvârşit de o persoană mascată, deghizată sau travestită are drept agravantă folosirea de către
infractor a unui anumit procedeu pentru a nu putea fi recunoscut. În cazul mascării, făptuitorul îşi acoperă faţa
cu mască, adică cu o bucată de stofă, de mătase, de dantelă, de carton etc., înfăţişând o faţă omenească sau
figura unui animal, lăsând numai ochii descoperiţi; obrăzar.
În cazul deghizării sau travestirii, făptuitorul îşi creează o înfăţişare sau se îmbracă în aşa fel încât să nu
poată fi recunoscut. De exemplu, îşi pune barbă falsă, ochelari, foloseşte îmbrăcămintea sexului opus etc.
12. Jaful cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa sau sănătatea persoanei ori cu ameninţarea
aplicării unei asemenea violenţe. Potrivit p.4 al HP CSJ din 6 iulie 1992, violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi
sănătatea victimei e considerată cauzarea unei vătămări neînsemnate integrităţii corporale sau sănătăţii care nu a
pricinuit o dereglare de scurtă durată sănătăţii sau o pierdere neînsemnată, dar stabilă a capacităţii de muncă,
precum şi aplicarea intenţionată a loviturilor sau a altor acţiuni violente care au cauzat numai dureri fizice
(art.154 CP).
În conformitate cu Regulamentul de apreciere medico-legală a gravităţii vătămărilor corporale, prin
violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei se înţeleg vătămările trecătoare sub formă de zgârieturi,
echimoze (vânătăi) etc., care se încheie cu restabilirea completă a sănătăţii într-un termen de cel mult 6 zile,
precum şi durerile fizice fără o dereglare pe un anumit termen a sănătăţii victimei.
Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea persoanei păgubaşe se
înţelege un act de violenţă psihică care poate paraliza rezistenţa victimei şi înlesni sustragerea averii
proprietarului. Ameninţările nedeterminate de tipul "va fi rău de tine", "ţi-arăt eu ţie", "am să-ţi dau de
cheltuială" şi altele sunt considerate ca ameninţări cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa ori sănătatea
persoanei în cazurile în care circumstanţele obiective nu mărturisesc intenţii mai serioase ale infractorului. De
exemplu, făptuitorul ameninţă victima că va fi rău de ea, începând să scoată un pistol din buzunar. Astfel de
ameninţare se referă la tâlhărie, şi nicidecum la jaf.
13. Agravanta în timpul unei calamităţi a fost comentată în art.151, iar cea de un grup criminal organizat
sau de o organizaţie criminală - la art.46 şi 47.
Articolul 188. TÂLHĂRIA
(1) Tâlhăria, adică atacul săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii bunurilor, însoţit de
violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe,
convenţionale.
(2) Tâlhăria săvârşită:
a) repetat;
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
d) prin pătrundere în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuinţă;
e) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă;
f) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile
convenţionale.
(3) Tâlhăria săvârşită:
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
3. Latura obiectivă a tâlhăriei se realizează printr-un atac săvârşit asupra unei persoane în scopul sustragerii
bunurilor, însoţit de violenţă periculoasă pentru viaţa sau sănătatea persoanei agresate ori de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe.
4. Atacul în scopul săvârşirii unei tâlhării se manifestă prin acţiuni agresive active cu caracter surprinzător
pentru victimă, care creează un pericol real însoţit de aplicarea imediată şi nemijlocită a unei violenţe
periculoase pentru viaţa ori sănătatea persoanei sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe în
scopul însuşirii avutului proprietarului. El poate avea un caracter deschis, însă în unele cazuri poate fi săvârşit
pe neaşteptate şi pe neobservate (pe ascuns): o lovitură de după colţ, o împuşcătură din ambuscadă, atacul unui
paznic care dormea etc.
5. Doctrina penală şi practica judiciară recunosc drept atac şi aducerea victimei în stare de inconştienţă sau
imposibilitate de a se apăra ca rezultat al introducerii, contrar voinţei ei (inclusiv prin înşelăciune), în organism
a unor substanţe narcotice, cu efect puternic sau otrăvitoare, periculoase pentru viaţă şi sănătate.
Altfel trebuie calificate cazurile în care drept rezultat al "cinstirii" cu băuturi alcoolice sau cu alte substanţe,
caracterul acţiunii cărora este cunoscut victimei, victima se pomeneşte într-o stare de inconştienţă, iar
infractorii, folosindu-se de aceasta, sustrag averea ei. Atare acţiuni sunt calificate drept furt.
6. Drept violenţă periculoasă pentru viaţa ori sănătatea victimei, prevăzută de alin.1 din art.188 CP, trebuie
considerată vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este explicată în art.153 CP) sau
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (noţiunea este stipulată în art.152 CP), precum şi alte acţiuni care,
deşi nu au pricinuit vătămările menţionate, au creat la momentul aplicării lor un pericol real pentru viaţa şi
sănătatea victimei. De exemplu, aruncarea victimei din tren, automobil, de la etaj, strangularea (sugrumarea) ei,
reţinerea îndelungată a capului victimei în apă etc.
Cauzarea vătămărilor grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este considerată circumstanţă
agravantă, prevăzută la alin.3 din art.188 CP, şi nu un semn constitutiv al tâlhăriei.
7. Ameninţarea cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa şi sănătatea victimei trebuie să aibă un
caracter real, adică vinovatul poate imediat să transforme ameninţarea în acte de violenţă fizică. Pentru
constatarea acestui semn constitutiv al tâlhăriei trebuie să ţinem cont de toate circumstanţele cauzei: caracterul
ameninţării, al obiectelor sau armelor cu care ameninţa infractorul, locul şi timpul săvârşirii infracţiunii,
numărul infractorilor etc. Forma de manifestare a ameninţării poate fi diferită: prin cuvinte, gesturi,
demonstrare a armei, a cuţitului şi a altor obiecte a căror folosire poate cauza daune vieţii ori sănătăţii persoanei
atacate.
Ameninţarea cu aplicarea violenţei, dar nu imediat, ci în viitor, sau ameninţarea cu răspândirea unor ştiri
defăimătoare, cu deteriorarea sau distrugerea bunurilor proprietarului ori cu răpirea victimei, nu constituie
tâlhărie, ci şantaj (art.189 CP).
8. Potrivit p.16 al HP CSJ din 6 iulie 1992, tâlhăria se consideră consumată din momentul atacului, însoţit de
aplicarea sau ameninţarea de aplicare a violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea victimei, indiferent de
faptul dacă a fost sau nu însuşită averea proprietarului.
Luând în consideraţie că tâlhăria săvârşită în scopul sustragerii averii proprietarului în proporţii mari sau
deosebit de mari trebuie încadrată potrivit art.195 CP, precum şi construcţia materială a agravantei la lit.f) alin.2
art.188 CP, consecinţele tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP pot fi un atac în scopul sustragerii bunurilor
proprietarului în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, dacă din cauze indiferente de voinţa făptuitorului nu
s-a realizat, precum şi producerea daunei materiale proprietarului în proporţii mici sau esenţiale, valoarea cărora
este determinată de alin.1 art.126 CP.
9. Latura subiectivă a tâlhăriei este identică cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile de la
art.186.)
10. Tâlhăria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, prin pătrundere în încăpere, în alt
loc pentru depozitare sau în locuinţă, cu cauzarea de daune în proporţii considerabile, în timpul unei
calamităţi, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală este identică cu furtul, iar tâlhăria
săvârşită de o persoană mascată, deghizată sau travestită este identică cu jaful. (A se vedea explicaţiile
corespunzătoare de la art.186 şi 187 CP.) Aici vom analiza doar agravantele specifice tâlhăriei.
11. Tâlhăria săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă. Potrivit lit.a) p.1 al
HP CSJ din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea,
transportarea, fabricarea, comercializarea, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor
explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, prin armă de foc se înţelege arma a cărei
funcţionare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile, datorită forţei de expansiune a gazelor
provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături. Conform lit.b) p.1 al aceleiaşi hotărâri,
armă albă se consideră cea destinată şi adaptată pentru a vătăma, a omorî fiinţe umane cu aplicarea forţei
musculare prin contact nemijlocit cu tăiere (săbii, tesace etc.), înţepare (baionete unghiulare, pumnale, stilete
etc.), prin înţepare-tăiere (baionete plate, cuţite, arcuri, arbalete, pumnale cu tăiş etc.), prin spargere-fărâmiţare
(box, buzdugan, mlaciu, nunciaki etc.).
Prin alte obiecte folosite în calitate de armă se înţeleg orice obiecte care pot cauza daune considerabile
sănătăţii sau vieţii persoanei (topor, cuţit, brici, coasă, furcă sau orice obiect metalic etc.).
Prin aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă se înţelege utilizarea lor în timpul
actelor de violenţă fizică sau ameninţarea cu aplicarea acestor arme, care creează un pericol real pentru viaţa
sau sănătatea persoanei.
Potrivit p.27 al HP CSJ din 6 iulie 1992, dacă infractorul în timpul tâlhăriei a ameninţat cu o armă cu bună-
ştiinţă imposibil de a fi folosită sau cu o imitaţie a armei, de exemplu - un machet de pistolet, un pumnal-jucărie
etc., neavând intenţia să folosească aceste obiecte pentru cauzarea vătămărilor integrităţii corporale sau sănătăţii
periculoase pentru viaţă şi sănătate, chiar dacă victima a perceput-o drept armă, acţiunile lui (în lipsa altor
circumstanţe agravante) trebuie încadrate în baza alin.1 art.188 CP.
12. În cazul tâlhăriei săvârşite cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii noţiunea vătămării
grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii este determinată de alin.1 art.151 CP.
Potrivit p.7 al HP CSJ din 6 iulie 1992, atacul în scopul însuşirii averii, însoţit de violenţă, care a atras după
sine cauzarea unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii victimei trebuie încadrat în baza lit.c),
alin.3 din art.188 CP fără încadrarea suplimentară în baza alin.1 art.151 CP. Dacă în urma vătămărilor
integrităţii corporale sau a sănătăţii a survenit moartea victimei, cele săvârşite trebuie să fie încadrate prin
concurs de infracţiuni prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi alin.4 art.151 CP.
Tâlhăria săvârşită cu un omor intenţionat trebuie să fie încadrată conform concursului de infracţiuni,
prevăzute de lit.c) alin.3 art.188 CP şi lit.b) alin.2 art.145 CP.
Deoarece agravanta în cauză, spre deosebire de componenţa de bază din alin.1 art.188 CP, este formulată ca
o componenţă materială, în cazurile în care intenţia făptuitorului este îndreptată spre cauzarea vătămărilor
grave, dar de fapt el a pricinuit numai vătămări uşoare sau medii integrităţii corporale, cele săvârşite trebuie
calificate ca tentativă de infracţiune (art.27 şi lit.c) alin.3 art.188 CP).
În cazul tâlhăriei prevăzute de alin.1 art.188 CP tentativa de tâlhărie se exclude; până la începerea atacului
poate fi vorba numai de o pregătire de infracţiune, iar din primul act de atac tâlhăria se consideră consumată
(componenţă formal redusă).
13. În cazul tâlhăriei săvârşite prin schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, prin schingiuire
se înţeleg nişte acţiuni care provoacă victimei suferinţe prin lipsirea de hrană, de băutură sau de căldură ori prin
abandonarea victimei în condiţii nocive pentru viaţă etc.
Torturarea se manifestă prin acţiuni care produc dureri acute repetate sau îndelungate (prin pişcături,
biciuire, împunsături cu obiecte înţepătoare, cauterizări cu agenţi termici sau chimici etc.).
Prin tratamente inumane sau degradante se înţelege supunerea victimei la experienţe medicale sau ştiinţifice
nejustificate de un tratament medical în interesul lor sau obligarea victimei la condiţii de hrană, locuinţă,
îmbrăcăminte, de igienă, asistenţă medicală etc. greu de suportat fizic şi umilitoare din punct de vedere moral.
Articolul 189. ŞANTAJUL
(1) Şantajul, adică cererea de a se transmite bunurile proprietarului, posesorului sau deţinătorului ori
dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, ameninţând cu violenţă
persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre ele, cu deteriorarea
sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea proprietarului,
posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
ani.
(2) Şantajul săvârşit:
a) repetat;
c) cu aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
d) prin ameninţare cu moartea;
e) cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale.
b) săvârşite cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de armă;
c) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţă sau sănătate;
d) însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant;
e) urmate de dobândirea bunurilor cerute;
f) soldate cu alte urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 7 la 15 ani cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi
convenţionale.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), însoţite de răpirea proprietarului, posesorului sau
deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora,
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi
convenţionale.
3. Latura obiectivă a şantajului se realizează prin cererea de a se transmite bunurile proprietarului,
posesorului sau deţinătorului, ori dreptul asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial,
ameninţând cu violenţa persoana, rudele sau apropiaţii acesteia, cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre
ele, cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor proprietarului, posesorului, deţinătorului ori cu răpirea
proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora.
4. Şantajul este format din două acţiuni de sine stătătoare legate între ele - cerinţa şi ameninţarea.
Cerinţele pot fi următoarele:
a) cerinţa de a se transmite, fără plată, infractorului sau reprezentantului lui bunurile ce se află în proprietatea
sau în posesia victimei;
b) cerinţa ca victima să transmită dreptul asupra bunurilor pe care le posedă infractorului sau unor persoane
numite de el, pentru ca acestea, folosindu-se de acest drept, să primească bunuri sau alte foloase patrimoniale.
De exemplu, întocmirea unei procuri pentru a căpăta bunuri, perfectarea donaţiei, legalizarea unui testament,
darea unei recipise care confirmă faptul că a primit, chipurile, pe datorie, o sumă de bani etc.;
c) cererea de a săvârşi alte acţiuni cu caracter patrimonial, prin care se înţeleg asemenea acţiuni de
importanţă juridică ale victimei, în urma cărora şantajistul sau persoanele numite de el pot primi foloase
materiale sau să scape de anumite cheltuieli materiale. De exemplu, acordul victimei de a încheia o tranzacţie
nerentabilă pentru ea, nimicirea unei recipise de creanţă (de datorie) a şantajistului, efectuarea fără plată a unei
lucrări pentru el etc.
5. Metoda constrângerii victimei de a satisface aceste cereri se poate exprima prin următoarele forme de
ameninţări:
a) ameninţarea cu violenţa. Această ameninţare trebuie să fie reală şi concepută de victimă drept realizabilă.
Prin violenţă ca semn constitutiv al şantajului, prevăzută de alin.1 art.189 CP, se înţelege ameninţarea cu
aplicarea loviturilor ce cauzează o durere fizică (a se vedea comentariul la art.154 CP), cu vătămări uşoare ale
integrităţii corporale (art.153 CP), cu vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.152 CP) sau
cu vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (art.151 CP). Ameninţarea cu omor constituie
agravantă prevăzută de alin.2 art.189 CP.
Ameninţarea cu violenţa este proiectată, de obicei, în viitor, după un anumit răstimp, dacă victima nu-i va
îndeplini cerinţa de a-i transmite averea. Prin aceasta, de fapt, se deosebeşte ameninţarea cu violenţa în cadrul
infracţiunii de şantaj de cea aplicată în timpul tâlhăriei. Însă în cazul cerinţei de transmitere a dreptului asupra
unui avut, ameninţarea poate fi înfăptuită imediat, dacă ea nu va fi satisfăcută. În atare caz caracterul
ameninţării nu transformă faptul în tâlhărie însoţită de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea persoanei,
deoarece obiectul material al atentării nu-l constituie averea propriu-zisă, ci dreptul asupra acesteia. Pe când
obiectul material al tâlhăriei, ca şi al oricărei alte forme de însuşire, poate fi numai dobândirea unei averi reale;
b) ameninţarea cu răspândirea unor ştiri defăimătoare despre victimă presupune ameninţarea cu răspândirea
unor informaţii care jignesc (umilesc) demnitatea persoanei. Nu interesează dacă aceste informaţii sunt
adevărate sau mincinoase. Dacă şantajul a fost urmat de răspândirea scornirilor defăimătoare despre victimă,
acţiunile trebuie calificate şi în baza art.170 CP (calomnia), deoarece componenţa infracţiunii de şantaj nu le
conţine;
c) în metodele de şantaj se înscrie şi ameninţarea cu deteriorarea sau cu distrugerea bunurilor victimei. De
obicei, se ameninţă cu incendierea averii, cu producerea unei explozii, organizarea unei inundaţii etc. Nu este
obligatoriu ca metoda distrugerii averii să prezinte un pericol social;
d) ameninţarea cu răpirea victimei presupune ameninţarea victimei cu luarea sau reţinerea ei în scopul de a-l
forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
6. În calitate de victimă a infracţiunii de şantaj pot fi proprietarii, posesorii şi deţinătorii averii (şefii de
depozit, casierii, expeditorii, paznicii etc.), rudele (bunic, tată, fraţi, surori) sau apropiaţii (strănepoţi, fraţi şi
surori vitrege, logodnici etc.).
7. Şantajul se consumă din momentul înaintării cerinţei însoţite de ameninţare, indiferent de faptul dacă
infractorul şi-a atins scopul sau nu.
8. Luând în consideraţie că cererea de a se transmite averea, dreptul asupra ei sau de a săvârşi alte acţiuni cu
caracter patrimonial, precum şi dobândirea acestora în proporţii mari sau deosebit de mari, se încadrează în
baza art.195 CP, iar şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute în proporţii mici, esenţiale şi considerabile
trebuie calificat potrivit lit.e) alin.3 art.189 CP, acţiunile de şantaj din alin.1 art.189 CP presupun numai cererea
de a transmite infractorului bunurile victimei, drepturile asupra acestora sau de a săvârşi alte acţiuni cu caracter
patrimonial în proporţii mici, esenţiale sau considerabile fără ca şantajistul să primească averea cerută.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de şantaj este similară cu cea a infracţiunii de furt. (A se vedea explicaţiile
de la art.186.)
10. Şantajul săvârşit în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu aplicarea violenţei nepericuloase
pentru viaţă şi sănătate, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, însoţit de acţiuni violente
periculoase pentru viaţă sau sănătate, însoţite de schingiuire, tortură, tratament inuman sau degradant, este
identic cu agravantele corespunzătoare ale furtului, jafului şi tâlhăriei. (A se vedea explicaţiile de la art.186,
187, 188.)
11. Şantajul săvârşit prin ameninţarea cu moartea presupune o metodă de influenţare psihică, îndreptată
spre intimidarea, înfricoşarea victimei, pentru a-i provoca nelinişte pentru securitatea sa, o stare de disconfort.
Metodele de manifestare a ameninţării pot fi diferite: oral, în scris, prin gesturi, fără avertizare prealabilă, prin
telefon, nemijlocit victimei sau prin alte persoane etc. Atare acţiuni nu trebuie calificate şi în baza art.155 CP.
12. În cazul şantajului săvârşit cu deteriorarea ori distrugerea bunurilor, deteriorare a unui bun înseamnă
degradarea acestuia, stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă pierderea totală sau numai a unei părţi
din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
Distrugerea unui bun presupune nimicirea totală sau parţială a unui obiect, astfel că acesta devine total
inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale. Atare acţiuni sunt cuprinse de această agravantă şi nu cer o calificare
şi în baza art.197 CP.
13. Şantajul urmat de dobândirea bunurilor cerute presupune transmiterea de către victimă a bunurilor
cerute de şantajist, a dreptului asupra acestora sau săvârşirea altor acţiuni cu caracter patrimonial cerute,
valoarea cărora este în proporţii mici, esenţiale sau considerabile.
14. Şantajul soldat cu alte urmări grave presupune sinuciderea victimei, falimentul întreprinderii,
autodizolvarea ei, nerealizarea veniturilor, fapt ce conduce la scăderea bruscă a indicilor economici etc.
15. Şantajul însoţit de răpirea proprietarului, posesorului, deţinătorului, a rudelor sau a apropiaţilor
acestora presupune luarea sau reţinerea lor în scopul de a-l forţa pe proprietar să transmită ilegal avutul său.
Atare acţiuni nu cer o calificare şi în baza art.164 şi 280 CP.
16. Dacă infractorul cere să i se transmită anumite bunuri, drepturile asupra acestora sau să i se efectueze
nişte lucrări deja plătite prin metode ilegale specifice samavolniciei, asemenea acţiuni trebuie încadrate în baza
art.352 CP (samavolnicie), şi nu în baza art.189.
17. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în condiţiile alin.1
şi de 14 ani, în condiţiile alin.2, 3 şi 4.
Articolul 190. ESCROCHERIA
(1) Escrocheria, adică dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin înşelăciune sau abuz de
încredere,
(2) Escrocheria săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7
ani.
(3) Escrocheria săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
convenţionale.
3. Latura obiectivă a escrocheriei se realizează prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Prin dobândirea ilicită a bunurilor altei persoane se înţelege transmiterea benevolă infractorului de către
victimă a bunurilor sau a dreptului asupra bunurilor sub influenţa înşelăciunii sau a abuzului de încredere.
Potrivit p.8 al HP CSJ din 6 iulie 1992, primirea bunurilor cu condiţia îndeplinirii unui angajament (de
exemplu, primirea unui bun în credit care trebuie plătit în rate) poate fi încadrată drept escrocherie numai în
cazul în care infractorul încă la momentul intrării în posesia acestor bunuri avea drept scop însuşirea lor şi nu
avea de gând să îndeplinească angajamentul asumat.
5. Înşelăciunea ca element al escrocheriei se poate manifesta prin prezentarea unor date false sau prin
ascunderea unor informaţii a căror anunţare era obligatorie. Datele false se pot referi atât la personalitatea
infractorului sau a altor persoane, cât şi la unele obiecte, fenomene. Actele de înşelăciune pot fi înfăptuite pe
cale verbală, în scris ori folosind ambele căi simultan. Când înşelăciunea se efectuează prin falsificarea
documentelor, ea constituie un concurs de infracţiuni (art.190 CP şi art.332 sau art.361 CP). De obicei
înşelăciunea se manifestă prin vinderea mărfurilor şi obiectelor falsificate, primirea ilegală a pensiilor, a
diferitelor indemnizaţii de la stat etc.
6. Abuzul de încredere, fiind de fapt o varietate specifică a înşelăciunii, constă în faptul că infractorul până la
primirea averii sau a dreptului asupra acesteia îşi asumă obligaţiuni patrimoniale care apar drept condiţie pentru
a i se transmite averea. De exemplu, încheind un contract de antrepriză, luând un avans, el promite să efectueze
anumite lucrări; căpătând dreptul la un apartament privatizat al unui pensionar, el se obligă să-l întreţină toată
viaţa pe stăpân; primind unele obiecte în credit, el se obligă să plătească în rate suma neachitată; comandând o
masă la restaurant, el îşi asumă, de obicei, obligaţiunea să o plătească etc. În realitate, făptuitorul nu intenţiona
să-şi îndeplinească obligaţiunile luate şi, folosindu-se de relaţiile de încredere cu victima, îşi însuşeşte averea ei.
Spre deosebire de înşelăciune, abuzul de încredere presupune că infractorul primeşte averea de la victimă în
aparenţă pe baze legitime, pe numele său, fără falsificarea fenomenelor din trecut sau din viitor care l-ar
împiedica să primească averea.
7. Escrocheria se consideră consumată dacă averea a fost dobândită de la victimă şi infractorul are o
posibilitate reală de a o folosi sau dispune de ea la dorinţa sa.
8. Latura subiectivă a escrocheriei se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
9. Escrocheria săvârşită în mod repetat, de două sau mai multe persoane, cu cauzarea de daune în proporţii
considerabile, de un grup organizat sau o organizaţie criminală are aceleaşi explicaţii ca şi agravantele
infracţiunii de furt (a se vedea comentariul de la art.186).
10. Escrocheria săvârşită cu folosirea situaţiei de serviciu presupune că făptuitorul, având calitatea de
funcţionar, face victima să creadă că se află în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, deşi în realitate nu se află
în exerciţiul acestor atribuţii. Însă, dacă făptuitorul foloseşte atribuţiile sale de serviciu la săvârşirea unei
escrocherii, cele săvârşite constituie un concurs ideal de infracţiuni (art.190 CP şi art.327 sau 335 CP).
11. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
12. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1
- şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 191. DELAPIDAREA AVERII STRĂINE
(1) Delapidarea averii străine, adică însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului,
(2) Delapidarea averii străine, săvârşită:
a) repetat;
c) cu cauzarea de daune în proporţii considerabile;
d) cu folosirea situaţiei de serviciu,
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală,
se pedepsesc cu închisoare de la 6 la 15 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
3. Latura obiectivă a delapidării se realizează prin însuşirea ilegală a bunurilor altei persoane, încredinţate în
administrarea vinovatului.
4. Pentru delapidarea averii străine este caracteristic faptul că poate fi săvârşită numai de un funcţionar sau
de alt salariat, care gestionează sau administrează bunurile din avutul proprietarului. Potrivit p.11 al HP CSJ din
6 iunie 1992, delapidare a averii străine trebuie calificate acţiunile persoanelor care, conform funcţiilor lor de
răspundere, raporturilor contractuale sau însărcinării speciale a proprietarului, înfăptuiesc în privinţa bunurilor
încredinţate împuternicirile de dispunere, administrare, transportare sau păstrare (depozitor, expeditor, casier
etc.). De obicei cu aceste persoane proprietarul încheie contracte de răspundere materială deplină pentru averea
încredinţată.
5. Delapidarea averii străine constă în faptul că infractorul transformă bunul aflat în gestionarea sau
administrarea sa într-un bun al său, îl trece efectiv în stăpânirea sa, creând posibilităţi de a se comporta faţă de
bun ca faţă de un bun propriu, de a efectua acte de dispoziţie cu privire la acel bun.
6. Delapidarea averii străine presupune nu numai însuşirea bunului administrat, dar şi irosirea lui prin
consumare, cheltuire, dăruire sau transmitere altor persoane fără restituirea echivalentului lui.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă şi prin scop de profit.
8. Agravantele infracţiunii de delapidare a averii străine sunt aceleaşi ca şi ale infracţiunii de furt şi
escrocherie (a se vedea explicaţiile de la art.186 şi 190).
9. Delapidarea se consideră consumată din momentul în care vinovatul a obţinut posibilitatea de a se folosi
de această avere la dorinţa sa ori din momentul când a consumat-o.
10. Noţiunile de grup criminal organizat şi de organizaţie criminală au fost comentate la art.46 şi 47.
Articolul 192. PUNGĂŞIA
(1) Pungăşia, adică acţiunea în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din
alte obiecte prezente la persoană,
(2) Pungăşia săvârşită:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani cu amendă în mărime de la 200 la 1.000 unităţi convenţionale.
3. Latura obiectivă a pungăşiei se realizează prin săvârşirea acţiunilor în scopul sustragerii bunurilor altei
persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoane.
4. Pungăşia constă în hoţia din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană.
5. Prin alte obiecte prezente la persoană se înţeleg diferite sacoşe, poşete, plase în formă de săculeţ, serviete,
saci, geamantane, valize, cufere etc. în care se pun lucrurile, obiectele necesare pentru transportare sau
călătorie.
6. Pungăşia se consideră consumată din momentul începerii acţiunii de a sustrage bani sau alte bunuri din
buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, indiferent de faptul dacă infractorul şi-a realizat
scopul scontat sau nu.
7. Deoarece acţiunile în scopul sustragerii bunurilor altei persoane din buzunare, genţi sau din alte obiecte
prezente la persoană, precum şi sustragerea bunurilor din obiectele indicate în proporţii mari sau deosebit de
mari, trebuie încadrate în baza art.195 CP, pungăşia prevăzută de alin.1 din art.192 presupune numai acţiunile
în scopul sustragerii bunurilor din obiectele indicate în proporţii mici, esenţiale sau considerabile, precum şi
sustragerea averii în aceste proporţii.
9. Agravantele pungăşiei săvârşite în mod repetat sau de două sau mai multe persoane sunt identice cu cele
ale furtului (a se vedea explicaţiile de la art.186 CP).
- şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 193. OCUPAREA BUNURILOR IMOBILE STRĂINE
(1) Ocuparea, în întregime sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia
a) de două sau mai multe persoane
b) prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil aflat în proprietatea altuia;
c) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
ani.
3. Latura obiectivă a ocupării bunurilor imobile străine se realizează prin ocuparea, în întregime sau în parte,
fără drept, a unui imobil aflat în proprietatea altuia.
4. A ocupa un imobil înseamnă a pătrunde şi a lua în stăpânire un imobil pe o anumită durată. Nu interesează
dacă imobilul a fost ocupat în întregime sau în parte, dacă făptuitorul a reuşit sau nu să rămână multă vreme în
imobilul ocupat; este suficient ca el să fi pătruns şi să fi rămas în imobil atât încât să se poată vorbi de o
ocupare efectivă.
De asemenea, nu interesează dacă făptuitorul şi-a adus sau nu lucrurile în imobilul ocupat, după cum nu
interesează dacă lucrurile celui în posesia căruia se află imobilul au fost sau nu îndepărtate.
5. Ocuparea imobilului aflat în posesia altei persoane trebuie să se facă fără drept. Cerinţa legii este
îndeplinită dacă în momentul săvârşirii faptei, făptuitorul nu avea un titlu legitim (de exemplu, bon de
repartiţie, hotărâre de evacuare etc.) care să-l îndreptăţească a lua în stăpânire imobilul. Dacă ocuparea s-a făcut
în temeiul unui asemenea titlu, fapta nu constituie infracţiune de ocupare, ci infracţiune de samavolnicie
(art.352 CP), bineînţeles - cu condiţia să fie întrunite semnele componenţei acestei infracţiuni.
6. Dacă luarea în stăpânire nu este efectivă, adică de o anumită durată, fiind vorba numai de o pătrundere,
fapta va constitui, eventual, infracţiunea de violare de domiciliu (art.179 CP), bineînţeles cu condiţia să fie
întrunite trăsăturile componenţei acestei infracţiuni.
7. Ocuparea bunurilor imobile străine se consumă în momentul ocupării imobilului aflat în posesia altuia,
adică în momentul în care făptuitorul, pătrunzând în imobil, a reuşit să-l ia în stăpânire.
9. În cazul ocupării bunurilor imobile străine de către două sau mai multe persoane, sunt valabile explicaţiile
corespunzătoare de la art.186 CP.
10. Ocuparea bunurilor imobile străine prin distrugerea sau strămutarea semnelor de hotar ale unui imobil
aflat în posesia altuia. Semnele de hotar sunt cele care delimitează două terenuri învecinate. Prin distrugerea
semnelor de hotar se înţelege nimicirea sau înlăturarea acestora (nimicirea unui gard sau ridicarea gardului şi
aruncarea lui în altă parte), iar prin strămutarea semnelor de hotar se înţelege deplasarea acestora spre interiorul
terenului învecinat, ceea ce duce la ocuparea unei porţiuni din acest teren. Este indiferent dacă, în momentul
săvârşirii faptei, posesorul imobilului a fost sau nu de faţă.
Este necesar ca acţiunile menţionate să fi constituit mijlocul folosit de făptuitor pentru ocuparea imobilului
aflat în posesia altuia.
11. Ocuparea bunurilor imobile străine cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei. Violenţa
acestei agravante se poate manifesta prin loviri care produc dureri fizice (a se vedea comentariul de la art.154
CP) sau prin vătămări neînsemnate ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii (noţiunile sunt elucidate în CCA),
uşoare (art.153 CP), medii (art.152 CP) sau grave (art.151 CP). Analizând sancţiunile acestor articole, putem
conchide că violenţa sub formă de lovituri, vătămări neînsemnate, uşoare sau medii ale integrităţii corporale sau
ale sănătăţii sunt complet cuprinse de această agravantă şi nu se cere o calificare şi în baza acestor articole, iar
pricinuirea vătămărilor grave integrităţii corporale sau sănătăţii în procesul ocupării bunurilor imobile străine
constituie un concurs de infracţiuni (lit.c) alin.2 art.193 şi alin.1 art.151 CP).
Articolul 194. ÎNSUŞIREA SAU UTILIZAREA ILICITĂ A ENERGIEI ELECTRICE, TERMICE
SAU A GAZELOR NATURALE
(1) Însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale ori utilizarea ilicită a acestora evitând
sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar deteriorate de consumator, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.500 la 3.000 unităţi convenţionale sau cu muncă
neremunerată în folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea energiei electrice, termice sau a gazelor naturale
ori utilizarea ilicită a acestora evitând sistemele de evidenţă instalate în modul stabilit sau prin acestea, dar
deteriorate de consumator, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale se poate efectua numai
din reţelele electrice, termice sau din conductele de gaze naturale. Însuşirea gazelor naturale din depozite,
cisterne, butelii va constitui o formă concretă de însuşire (furt, jaf etc., în funcţie de metoda însuşirii).
5. Însuşirea acestor valori poate fi efectuată atât prin conectarea ilegală la aceste reţele, conducte, cât şi prin
reţelele, conductele instalate legal, dar prin deteriorarea sistemelor de control, de exemplu - a diferitelor
contoare.
6. Dacă, săvârşind infracţiunea, făptuitorul produce şi avarierea reţelei sau a conductei, infracţiunea în cauză
intră în concurs cu cea de distrugere (art.197 sau 198 CP), cu condiţia să fie întrunite trăsăturile componenţelor
acestor infracţiuni.
7. Însuşirea sau utilizarea ilicită a energiei electrice, termice sau a gazelor naturale este condamnabilă penal,
dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari, valoarea cărora, potrivit alin.1 art.126 CP, este de la 500
până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
Dacă valoarea celor însuşite depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale de amendă, atare acţiuni constituie
agravanta prevăzută de alin.2 art.194 CP.
Articolul 195. ÎNSUŞIREA ÎN PROPORŢII MARI ŞI DEOSEBIT DE MARI
(1) Însuşirea în proporţii mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite
funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
(2) Însuşirea în proporţii deosebit de mari a bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită
(art.186-192),
se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 25 de ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de
a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari a
bunurilor, indiferent de forma în care a fost săvârşită (art.186-192).
4. Toate cazurile de însuşire ilicită a averii proprietarului prin furt, jaf, tâlhărie, şantaj, escrocherie,
delapidare sau pungăşie, indiferent de complexitatea îmbinării lor, dacă valoarea averii însuşite este stabilită ca
proporţie mare sau deosebit de mare, sunt calificate în baza art.195 CP.
5. Însuşirea averii proprietarului în proporţii mari sau deosebit de mari poate fi săvârşită printr-un singur
episod sau prin diferite metode, din diverse izvoare, dacă persoana nu a fost condamnată pentru un oarecare
episod şi dacă nu a expirat termenul de prescripţie pentru acţiunile precedente. Dacă în timpul săvârşirii
infracţiunii de însuşire intenţia infractorului a fost îndreptată asupra însuşirii averii într-o proporţie mare sau
deosebit de mare şi ea nu a fost realizată din cauze independente de voinţa infractorului, fapta trebuie calificată
drept tentativă de însuşire în proporţii mari sau deosebit de mari, indiferent de însuşirea celor sustrase real
(art.27 şi alin.1 sau alin.2 din art.195 CP).
6. De regulă, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari din avutul proprietarului se consumă din
momentul în care averea a fost sustrasă şi infractorul are posibilitatea reală de a o folosi sau de a dispune de ea
la dorinţa sa. Dacă însă această infracţiune a fost săvârşită printr-un act de tâlhărie, şantaj sau pungăşie, ea se
consideră consumată din momentul formulării cererii de a i se transmite averea, acţiunii în scopul însuşirii
averii din buzunare, genţi sau din alte obiecte prezente la persoană, şi neînsuşirea de către vinovat a averii
proprietarului în aceste cazuri nu are nici o importanţă.
7. De obicei, însuşirea în proporţii mari sau deosebit de mari o înfăptuiesc mai multe persoane. În aceste
cazuri acţiunile tuturor participanţilor trebuie calificate în baza art.195 CP, luându-se în consideraţie volumul
general al averii însuşite de toţi participanţii. Dacă însă unul din participanţi săvârşeşte acţiuni de sine
stătătoare, care nu intră în intenţia grupului de infractori, această faptă este calificată de sine stătător.
Articolul 196. CAUZAREA DE PAGUBE MATERIALE PRIN ÎNŞELĂCIUNE SAU ABUZ DE
ÎNCREDERE
(1) Cauzarea de daune materiale proprietarului prin înşelăciune sau abuz de încredere, dacă fapta nu
constituie o însuşire,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane
ani.
a) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) în proporţii mari,
ani.
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 6 ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin cauzarea de daune materiale proprietarului prin
înşelăciune sau abuz de încredere.
4. Obiectul material al infracţiunii îl poate constitui orice valoare materială care în momentul săvârşirii
infracţiunii încă nu a trecut în posesia proprietarului, dar trebuia să treacă, dacă vinovatul nu ar fi săvârşit
infracţiunea în cauză.
5. Cauzarea de daune materiale proprietarului se realizează în lipsa semnelor însuşirii averii, de exemplu - a
escrocheriei. Făptuitorul nu sustrage averea din posesia proprietarului. El săvârşeşte infracţiunea printr-o
inacţiune, neîndeplinind obligaţiunea juridică de a transmite averea sau banii persoanelor fizice sau juridice
corespunzătoare. Consecinţele materiale ale acestei inacţiuni se manifestă prin pagube materiale sub formă de
venituri nerealizate (ratate).
6. Înşelăciunea ca metodă de săvârşire a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiuni active, care constau
în comunicarea informaţiilor false despre anumite circumstanţe sau fapte, cât şi prin inacţiuni, care rezidă în
ascunderea, tăinuirea circumstanţelor sau faptelor, în trecerea lor sub tăcere. De exemplu, înşelarea organelor
notariale în privinţa preţului real de vânzare al caselor, al autovehiculelor şi al altor valori preţioase la
înregistrarea contractelor de cumpărare-vânzare în scopul micşorării taxei de plată obligatorii stabilite de lege,
precum şi alte acţiuni de înşelăciune care au cauzat proprietarului pagube materiale sub formă de venituri
nerealizate.
Dacă pentru eschivarea de la plata impozitelor sau a altor plăţi obligatorii vinovatul prezintă documente
falsificate de el însuşi, cele săvârşite intră în concurs de infracţiuni cu falsificarea documentelor oficiale
(art.361 CP).
7. Abuzul de încredere constă în folosirea relaţiilor speciale de încredere dintre vinovat şi persoanele fizice
sau juridice în scopul însuşirii ilegale a profiturilor materiale sau băneşti. Asemenea relaţii apar în legătură cu
funcţia ocupată sau munca îndeplinită legată de exploatarea averii proprietarului (de exemplu, şoferii
automobilelor, taxiurilor etc.) ori în timpul prestării diferitelor servicii comunale şi sociale populaţiei
(ceasornicarii, cizmarii, maiştrii de televizoare etc.). Stabilind relaţii de muncă cu vinovatul şi punându-i la
dispoziţie averea sa, proprietarul are încredere în el, dar vinovatul îşi însuşeşte veniturile căpătate din
exploatarea averii proprietarului.
8. Cauzarea de pagube materiale prin înşelăciune sau abuz de încredere se deosebeşte de escrocheria
săvârşită prin înşelăciune sau abuz de încredere după semnele sale obiective. Pentru escrocherie este
caracteristică trecerea ilegală a averii proprietarului din posesia acestuia în posesia vinovatului. Pentru cauzarea
de pagube materiale este specifică folosirea temporară ilegală gratuită a averii proprietarului sau eschivarea de
la actul de transmitere proprietarului a averii care i se cuvine după lege.
9. Cauzarea de daune materiale proprietarului, prevăzută de alin.1 art.196 CP, presupune o daună materială
în proporţii mici, esenţiale sau considerabile. În cazul daunei în proporţii mici trebuie să ţinem cont de
prevederile alin.2 art.14 CP.
10. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii daunelor materiale pentru proprietar.
12. Agravantele cauzării de pagube materiale săvârşite de două sau mai multe persoane, de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală, în proporţii mari sau deosebit de mari au acelaşi sens ca şi agravantele
însuşirilor averii proprietarului, de aceea, pentru a evita repetările, facem trimitere la explicaţiile anterioare.
13. Cauzarea de pagube materiale săvârşite în mod repetat constă în săvârşirea a două sau mai multor
acţiuni prevăzute de alin.1 art.196, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a
expirat termenul de prescripţie.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1,
2, 3 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.4.
Articolul 197. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
folosul comunităţii de 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
condiţionate de ocrotirea relaţiilor patrimoniale urmate de distrugerea, deteriorarea, însuşirea, pierderea sau
pieirea bunurilor proprietarului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
4. Distrugerea unui obiect presupune orice acţiune care are drept rezultat nimicirea lui totală sau parţială,
după care acesta devine total inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
5. Deteriorarea unui obiect înseamnă degradarea sau distrugerea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă
pierderea totală sau numai a unei părţi din capacitatea sa de folosinţă cu posibilitatea redobândirii acestei
capacităţi, prin reparaţiile ce i se vor face.
6. Între acţiunile vinovatului şi consecinţele survenite sub formă de distrugere sau deteriorare a avutului
proprietarului în proporţii mari (de la 500 până la 1500 de unităţi convenţionale de amendă) trebuie să existe
legătură cauzală.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează atât prin intenţie directă, cât şi prin intenţie indirectă.
Vinovatul prevede că drept rezultat al acţiunilor sale poate fi, ilegal, distrusă sau deteriorată averea
proprietarului şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Motivul şi scopurile activităţii
infracţionale pot fi foarte diferite: răzbunarea, tendinţa de a ascunde urmele unei infracţiuni etc. Ele nu au
importanţă pentru calificare, dar trebuie luate în consideraţie la individualizarea răspunderii penale. Dacă
vinovatul acţionează în scopul subminării economiei naţionale, atare acţiuni trebuie încadrate în baza art.343
CP (diversiunea).
8. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu decesul persoanei presupune decesul a
cel puţin unei persoane. Atitudinea psihică faţă de decesul persoanei trebuie să fie imprudentă. Dacă vinovatul a
urmărit şi omorul intenţionat al persoanei în procesul distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor, va
exista un concurs ideal de infracţiuni: lit.a) alin.2 art.197 şi alineatul corespunzător, în funcţie de scopul
omorului (art.145 CP).
9. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor soldate cu alte urmări grave presupune sinuciderea
victimei, schilodirea sau mutilarea oamenilor, sistarea pe un timp îndelungat a activităţii unei întreprinderi,
lăsarea fără locuinţe a unui număr considerabil de oameni, daune materiale în proporţii deosebit de mari etc.
Articolul 198. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A BUNURILOR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a bunurilor, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
mari,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 3 la 6 luni.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate:
a) cu decesul persoanei;
b) cu alte urmări grave
ani.
3. Semnele laturii obiective şi esenţa agravantelor acestei infracţiuni sunt identice cu semnele caracteristice
distrugerii sau deteriorării intenţionate a bunurilor proprietarului (a se vedea explicaţiile de la art.197).
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin imprudenţă, care se poate manifesta sub formă de
încredere exagerată în sine sau prin neglijenţă criminală.
Articolul 199. DOBÂNDIREA SAU COMERCIALIZAREA BUNURILOR DESPRE CARE SE ŞTIE
CĂ AU FOST OBŢINUTE PE CALE CRIMINALĂ
(1) Dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au
fost obţinute pe cale criminală
a) de două sau mai multe persoane;
b) sub formă de îndeletnicire;
c) în proporţii mari
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 5
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 7
ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin dobândirea sau comercializarea, fără o promisiune
prealabilă, a bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală.
4. Dobândirea bunurilor presupune procurarea gratuită sau cu plată a averii în orice formă (cumpărarea,
primirea în dar, în schimb, în contul datoriei, compensării daunelor etc.), în urma căreia făptuitorul capătă
posibilitatea de a dispune de aceste bunuri la dorinţa sa.
5. Comercializarea bunurilor înseamnă transmiterea lor gratuită sau cu plată altor persoane prin orice
metodă (vânzare, donaţie, schimb, dare în contul unei datorii, compensare a unor pagube).
6. Prin dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală se
înţelege că făptuitorul ştie cu siguranţă că averea a fost căpătată în urma săvârşirii unei infracţiuni. Acest semn
se exclude dacă averea căpătată printr-o infracţiune a fost dobândită de făptuitor în condiţii care nu-i permit să
tragă o concluzie univocă (de exemplu, la piaţă, de la o persoană întâlnită întâmplător etc.).
7. Dobândirea sau comercializarea fără o promisiune prealabilă înseamnă că făptuitorul nu a promis
infractorului despre aceasta înainte ca ultimul să săvârşească infracţiunea. Dacă făptuitorul a promis din timp că
va procura sau va vinde obiectele dobândite pe cale criminală, aceste acţiuni constituie o participaţie la
săvârşirea infracţiunii în calitate de complice (alin.5 art.42 CP).
9. Valoarea bunurilor dobândite sau comercializate, prevăzute în alin.1 din art.199, poate fi în proporţii mici,
esenţiale sau considerabile. În cazul dobândirii bunurilor în proporţii mici trebuie să ţinem cont de prevederile
alin.2 art.14 CP.
10. Agravantele dobândirii sau comercializării bunurilor săvârşite de două sau mai multe persoane, în
proporţii mari sau deosebit de mari, au acelaşi sens ca şi agravantele însuşirilor averii, expuse în explicaţiile de
la art.186-192.
11. Dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care se ştie că au fost obţinute pe cale criminală,
săvârşite sub formă de îndeletnicire, presupune o repetare de cel puţin trei ori a acestor acţiuni pentru care
persoana încă nu a fost condamnată, în scopul de a trage foloase, fiind o sursă de bază sau suplimentară de
venituri a făptuitorului.
Articolul 200. NEGLIJENŢA CRIMINALĂ FAŢĂ DE PAZA BUNURILOR PROPRIETARULUI
Neglijenţa criminală faţă de obligaţiile proprii, manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza
bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau
pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri,
ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin neglijenţa criminală faţă de obligaţiunile proprii,
manifestată de o persoană căreia i-a fost încredinţată paza bunurilor proprietarului, atitudine care s-a soldat cu
însuşirea, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea în proporţii mari sau deosebit de mari a acestor bunuri.
4. Prin neglijenţă criminală faţă de obligaţiunile propriii de a păzi bunurile încredinţate se înţelege
neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană a îndatoririlor sale, drept rezultat al
cărora a avut loc furtul, nimicirea, deteriorarea, pierderea sau pieirea averii proprietarului în valoare ce
depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă.
5. Atitudinea neconştiincioasă faţă de paza avutului proprietarului se poate manifesta sau printr-o neglijare
conştientă de către victimă a îndatoririlor de serviciu (plecarea de la serviciu, somnul în timpul pazei etc.), sau
prin neîndeplinirea obligaţiunilor proprii (paza neatentă, jocul în cărţi sau altă ocupaţie de altă natură), sau
provocarea neatentă a unui incendiu (de exemplu, a aruncat o ţigară aprinsă şi s-a produs un incendiu etc.). În
ultimul caz infracţiunea intră în concurs cu infracţiunea din art.198 CP.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie indirectă şi prin imprudenţă (încredere exagerată în sine
sau neglijenţă).
CAPITOLUL VII
INFRACŢIUNI CONTRA FAMILIEI ŞI MINORILOR
Articolul 201. INCESTUL
Raportul sexual între rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, precum şi între rude pe linie
colaterală (fraţi, surori, veri primari),
1. Practicarea raporturilor sexuale între rude încalcă grav bazele morale ale familiei şi prezintă un pericol
pentru fondul biologic al speciei umane.
2. Obiectul infracţiunii de incest constă în relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea vieţii sexuale a
persoanei în condiţii morale normale.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea unui raport sexual firesc între două persoane de sex opus
care sunt rude pe linie dreaptă până la gradul trei inclusiv, sau şi între rude pe linie colaterală (fraţi, surori, veri
primari).
4. Noţiunea de rudenie desemnează legătura bazată pe descendenţa unei persoane dintr-o altă persoană sau
pe faptul că mai multe persoane au un ascendent comun. În primul caz, rudenia este în linie dreaptă, iar în al
doilea caz - în linie colaterală. Gradul de rudenie se stabileşte prin numărul de naşteri (a se vedea art.45 CF).
5. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul incestului este unul special - rudele pe linie dreaptă sau pe cea colaterală, care sunt responsabile
şi au atins vârsta de 16 ani.
7. Răspunderea penală revine ambilor făptuitori, fiecare săvârşind infracţiunea de incest în calitate de autor.
Articolul 202. ESCHIVAREA DE LA PLATA PENSIEI ALIMENTARE SAU DE LA
ÎNTREŢINEREA COPIILOR
Eschivarea cu rea-voinţă a părinţilor de la plata mijloacelor, stabilite prin hotărâre a instanţei de
judecată, pentru întreţinerea copiilor minori (a pensiei alimentare), precum şi de la întreţinerea copiilor
maturi, dar inapţi pentru muncă, aflaţi la întreţinerea lor,
1. Părinţii sunt obligaţi să-şi întreţină copiii minori şi copiii majori inapţi de muncă, care necesită sprijin
material (a se vedea art.74 alin.1 CF).
2. Obiectul infracţiunii date îl formează relaţiile sociale ce ţin de asigurarea unui trai normal al minorilor şi
al copiilor inapţi de muncă.
3. Latura obiectivă se exprimă prin inacţiune, adică prin eschivare cu rea-voinţă a părinţilor de la plata
mijloacelor stabilite prin hotărârea instanţei de judecată pentru întreţinerea copiilor. Prin rea-voinţă se înţelege
eschivarea conştientă, sistematică şi continuă de la îndeplinirea acestei obligaţiuni. Drept mijloace de eschivare
pot fi: schimbarea frecventă a locului de trai şi de muncă, ascunderea unei părţi din venitul real, falsificarea
documentelor corespunzătoare ş. a. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră
consumată din momentul eschivării cu rea-voinţă a părinţilor de la plata pensiei alimentare pentru întreţinerea
copiilor, stabilită prin hotărârea instanţei de judecată.
4. Latura subiectivă a eschivării cu rea-voinţă de la plata pensiei alimentare sau de la întreţinerea copiilor
maturi inapţi de muncă se caracterizează prin intenţie directă.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: părinţii copiilor minori sau ai celor maturi inapţi de muncă.
Articolul 203. ESCHIVAREA DE LA ACORDAREA AJUTORULUI MATERIAL PĂRINŢILOR
SAU SOŢULUI
Eschivarea cu rea-voinţă de la acordarea ajutorului material, stabilit prin hotărâre a instanţei de
judecată, părinţilor sau unuia dintre soţi, inapţi pentru muncă,
folosul comunităţii de până la 180 de ore.
1. Articolul 203 stabileşte răspunderea pentru eschivarea cu rea-voinţă a copiilor maturi de la plata
mijloacelor, stabilite prin hotărârea instanţei de judecată, pentru întreţinerea părinţilor sau a unuia dintre soţi -
de la plata mijloacelor pentru întreţinerea celuilalt soţ, dacă acesta e inapt de muncă şi necesită sprijin material.
2. Conform prevederilor alin.1 art.80 CF, copiii maturi, apţi de muncă, sunt obligaţi să-şi întreţină şi să-şi
îngrijească părinţii inapţi de muncă, care necesită sprijin material, iar alin.1 art.82 al aceluiaşi cod obligă soţii la
întreţinere materială reciprocă.
3. Soţii îşi datorează întreţinerea materială reciprocă în cazurile în care:
a) unul dintre soţi este inapt de muncă (a atins vârsta de pensionare sau este invalid de gradul I, II sau III) şi
necesită sprijin material;
b) soţia se află în perioada de graviditate;
c) unul dintre soţi îngrijeşte copilul comun timp de 3 ani după naşterea acestuia;
d) unul dintre soţi care îngrijeşte până la vârsta de 18 ani un copil comun invalid sau care îngrijeşte un copil
comun invalid de gradul I din copilărie, dacă acest soţ nu lucrează şi copilul necesită îngrijire.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă. Noţiunea de rea-voinţă a fost explicată în
comentariul la art.202 CP.
5. Subiectul infracţiunii este unul special: copiii sau soţul obligaţi prin hotărârea instanţei de judecată să
întreţină material părinţii sau pe unul dintre soţi.
Articolul 204. DIVULGAREA SECRETULUI ADOPŢIEI
(1) Divulgarea secretului adopţiei contrar voinţei adoptatorului
a) săvârşită de o persoană obligată să păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu;
b) soldată cu urmări grave
ani.
1. Conform art.134 CF, secretul adopţiei este ocrotit de lege. Răspunderea penală pentru divulgarea
secretului adopţiei reprezintă una din garanţiile de păstrare a acestui secret.
2. Obiect al infracţiunii sunt interesele familiei şi copilului, onoarea şi demnitatea adoptatorilor, precum şi
libertatea lor de a dispune de secretul adopţiei.
3. Latura obiectivă o constituie divulgarea secretului adopţiei contra voinţei adoptatorilor, altfel zis -
comunicarea (orală, scrisă, anonimă) a informaţiilor despre faptul că adoptatorii nu sunt părinţi de sânge ai celui
adoptat. Secretul poate fi comunicat rudelor, cunoştinţelor şi altor persoane cărora nu le-a fost încredinţat
oficial.
4. Conform jurisdicţiei CEDO, adoptatul are dreptul să cunoască istoria vieţii sale, de aceea comunicarea
faptului de adopţie adoptatului nu constituie componenţă de infracţiune (Cazul Jaskin c. Regatului Unit,
Hotărârea CEDO din 7.07.1989, nr.160).
5. Componenţa de infracţiune, potrivit alin.1 art.204, este formală. Infracţiunea se consideră consumată din
momentul divulgării secretului adopţiei - comunicarea de către cel vinovat cel puţin unei persoane, indiferent
dacă aceasta a fost cunoscută sau nu de către adoptatori.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă. Pentru existenţa infracţiunii nu are
importanţă motivul sau scopul faptei.
7. Subiect al alin.1 art.204 CP este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
8. Agravanta prevăzută de lit.a) alin.2 art.204 CP prevede răspunderea penală pentru subiecţii speciali:
lucrătorii oficiului stării civile, ai instituţiilor medicale etc. care au obligaţiunea, în virtutea funcţiei ocupate, să
păstreze faptul adopţiei ca un secret profesional sau de serviciu.
9. Agravanta prevăzută de lit.b) alin.2 art.204 CP soldată cu urmări grave include în calitate de consecinţă
destrămarea familiei adoptatorilor, plecarea minorului din familie etc. ca rezultat al divulgării secretului
adopţiei.
Articolul 205. ABUZUL PĂRINŢILOR ŞI ALTOR PERSOANE LA ADOPŢIA COPIILOR
Primirea de către părinte, tutore (curator) sau alt ocrotitor legal al copilului, de către altă persoană a unei
recompense sub orice formă pentru consimţământul la adopţie sau în alte scopuri legate de adopţie
ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce vizează drepturile legale ale copilului în procesul
adopţiei.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni ilegale îndreptate spre primirea unei recompense sub orice
formă pentru consimţământul de adopţie din partea părinţilor copilului, tutorilor, curatorilor, ocrotitorilor legali
sau a altor persoane.
3. Prin sintagmele alt ocrotitor legal, de către o altă persoană se înţeleg:
a) tutorii, curatorii;
b) educatorii caselor de copii de tip familial;
c) conducătorii instituţiilor de stat pentru copii: case-internat, şcoli speciale, instituţii curative sau orice altă
persoană care deţine informaţii despre copii ce pot fi înfiaţi.
4. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă cu scop de
profit sau în alte scopuri (interese, avantaje, foloase etc.) legate de adopţie.
Articolul 206. TRAFICUL DE COPII
(1) Recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui copil, precum şi darea sau
primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane care deţine controlul
asupra copilului, în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică;
b) exploatării prin muncă sau servicii forţate;
c) exploatării în sclavie sau în condiţii similare sclaviei, inclusiv în cazul adopţiei ilegale;
d) folosirii în conflicte armate;
e) folosirii în activitate criminală;
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare;
g) abandonării în străinătate,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicare a violenţei fizice sau psihice asupra copilului;
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia;
c) de aplicare a torturii, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura subordonarea
copilului ori însoţite de viol, de profitare de dependenţa fizică a copilului, de folosire a armei, de ameninţare
cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane;
d) de exploatare în sclavie sau în condiţii similare sclaviei;
e) de folosire a copilului în conflicte armate;
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare se pedepsesc cu închisoare de la 15 la 20
de ani.
b) săvârşite asupra a doi sau mai multor copii;
c) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu decesul
acestuia,
(4) Victima traficului de copii este absolvită de răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite de ea în
legătură cu această calitate procesuală dacă a acceptat colaborarea cu organul de urmărire penală în cauza
dată.
1. În corespundere cu art.1 al Convenţiei Cu privire la drepturile copilului din 20 noiembrie 1989 (New
York), în vigoare pentru RM din 25 februarie 1993 (TI, vol.I, pag.43), prin copil se înţelege orice fiinţă umană
de până la 18 ani. Statele-părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pe plan naţional, bilateral sau
multilateral, pentru a împiedica răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi în orice formă, se
stipulează în art.35 al Convenţiei numite.
2. Prin trafic de copii se înţelege comerţul, negoţul cu copii în scopul de a obţine profit.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile ce vizează dezvoltarea normală fizică şi psihică a copilului,
libertatea lui individuală.
4. Latura obiectivă a infracţiunii este complexă. Alin.1 art.206 CP prevede următoarele modalităţi de
realizare a laturii obiective a infracţiunii: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unui
copil, precum şi darea sau primirea unor plăţi ori beneficii pentru obţinerea consimţământului unei persoane
care deţine controlul asupra copilului în scopurile indicate în dispoziţia legii. Toate metodele de trafic
enumerate se reduc la transmiterea copilului unei alte persoane, pentru o anumită recompensă.
5. Recrutarea presupune căutarea, invitarea şi alegerea minorilor pentru vânzarea sau pentru exploatarea
muncii lor.
6. Transportarea constituie acţiunea de transferare a copilului - indiferent de mijloacele de transport şi de
locul de aflare a lor - în interiorul frontierelor unui stat sau peste frontierele statului.
7. Transferul copilului presupune transmiterea lui la dispoziţia şi în posesia altei persoane pentru un timp sau
pentru totdeauna, în schimbul unei recompense.
8. Adăpostire este ascunderea copilului oferindu-i-se locuinţă, schimbându-i exteriorul, înzestrarea lui cu
documente falsificate, în scop de trafic.
9. Primirea unui copil are loc în cazul cumpărării-vânzării, adică obţinerea acestuia pentru posesie
permanentă.
10. Darea sau primirea de plăţi şi beneficii este o înţelegere între două persoane vinovate, cointeresate în
obţinerea acordului referitor la transmiterea copilului şi la folosirea lui în scopurile enumerate în norma dată.
11. Legiuitorul prevede răspunderea penală pentru acţiunile enumerate, dacă ele se săvârşesc în scopul:
a) exploatării sexuale, comerciale şi necomerciale, în prostituţie sau în industria pornografică. Prin
exploatare sexuală se înţelege tragerea de foloase de pe urma impunerii abuzive a copilului la raporturi sexuale.
În cazul în care de pe urma acestor raporturi se obţine un profit în bani sau obiecte, acest fapt se numeşte
exploatare sexuală comercială, iar în cazul în care nu se urmăreşte un atare profit, faptul este denumit
exploatare sexuală necomercială. Prin exploatare sexuală, comercială şi necomercială, în prostituţie sau în
industria pornografică se înţelege folosirea abuzivă, degradantă, nedemnă a copiilor în raporturile sexuale şi în
opere care au caracter obscen, indecent, imoral, licenţios;
b) exploatării prin muncă sau prin servicii forţate, adică întreţinerea jertfelor în condiţiile unei munci forţate
plătite sau neplătite. Prin exploatare prin muncă se înţelege întreţinerea victimei în condiţii forţate de muncă
plătită sau neplătită pentru a trage sau obţine diverse foloase. Prin servicii forţate se înţelege obligarea copiilor
la efectuarea unor lucrări prestate în folosul sau în interesul vinovatului;
c) exploatării în sclavie, adică impunerea copiilor la muncă forţată, ilegală ori în condiţii echivalente cu cele
ale sclaviei, inclusiv în cazul înfierii ilegale. Prin exploatare în sclavie se înţelege tragerea de foloase de pe
urma muncii copiilor, inclusiv a celor înfiaţi ilegal, în condiţiile de stare de totală dependenţă economică în care
aceştia sunt ţinuţi;
d) de folosire în conflicte armate. Sensul sintagmei a fost descris la comentariul art.210 CP;
e) folosirii în activitate criminală (a se vedea comentariul la art.208 CP);
f) prelevării organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP);
g) În scopul abandonării în străinătate (a se vedea comentariul la art.207 CP).
12. Alin.2 art.206 prevede răspunderea agravată pentru aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei fizice sau psihice asupra copilului (a se vedea comentariul la art.39 CP);
b) de abuz sexual asupra copilului, de exploatare sexuală comercială şi necomercială a acestuia (a se vedea
comentariul la p.11 al art.206);
c) de aplicare a torturii, a violenţei fizice, a tratamentelor inumane sau degradante pentru a asigura
subordonarea copilului, ori însoţite de viol, de profitare de dependenţă fizică a copilului, de folosire a armei,
de ameninţare cu divulgarea informaţiilor confidenţiale familiei copilului sau altor persoane, ceea ce
presupune subjugarea copilului pentru a satisface în mod servil dorinţele vinovatului. Noţiunea de tortură a fost
explicată în comentariul la art.151, 154 CP. Noţiunea de violenţă fizică a fost comentată în art.39 CP. Noţiunea
de aplicare a tratamentelor inumane sau degradante pentru subordonarea copilului a fost explicată în
comentariul la art.137 CP;
d) de exploatare în sclavie a minorului, deci cu privarea de toate drepturile şi libertăţile, ce se află ca
proprietate a celui ce-l deţine sau în condiţii similare robiei - exploatându-i munca (a se vedea p.11 lit.a)
comentariul articolului dat);
e) sintagma de folosire a copilului în conflicte armate înseamnă a face uz de persoana copilului pentru ca să
îndeplinească anumite misiuni pe timp de război sau în alte conflagraţii (a se vedea comentariul la art.210);
f) de prelevare a organelor sau ţesuturilor pentru transplantare (a se vedea comentariul la art.158 CP).
13. Alin.3 art.206 CP prevede răspunderea pentru anumite semne deosebit de agravante prevăzute de alin.1
sau 2, dacă ele au fost săvârşite:
a) în mod repetat (a se vedea explicaţia la comentariul art.31 CP);
b) asupra a doi sau mai mulţi copii, adică victime ale infracţiunii făptuitorului sunt doi sau mai mulţi copii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi 47 CP).
d) soldate cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau cu o boală psihică a copilului ori cu decesul
acestuia (a se vedea comentariul la art.145 şi 151 CP).
14. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Specificul motivelor este
determinat de profit sau de dorinţa făptuitorului de a se izbăvi de cheltuielile materiale ce apar la întreţinerea
copilului.
15. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, orice altă persoană la care copilul se află la
întreţinere legală.
16. Norma alin.4 din articolul comentat stimulează comportamentul victimei şi prevede absolvirea ei de
răspundere penală pentru infracţiunile săvârşite, dacă aceasta a acceptat colaborarea cu organele de urmărire
penală.
Articolul 207. SCOATEREA ILEGALĂ A COPIILOR DIN ŢARĂ
Scoaterea copilului din ţară în baza unor acte false sau pe altă cale ilegală, precum şi abandonarea lui în
străinătate în alte scopuri decât cele indicate la art.206,
1. Obiect al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de drepturile şi libertăţile copilului.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin două forme: a) prin acţiuni care constau în scoaterea
ilegală, adică prin trafic de copii din RM; b) prin inacţiunea ce include abandonarea în străinătate a copilului, a
cărui transportare (scoatere) poate fi realizată şi pe temeiuri legale.
3. Mijloacele de scoatere ilegală a copilului peste hotare pot fi cele mai diverse: a) prin folosirea
documentelor falsificate (a se vedea comentariul la alin.1 art.361 CP); b) prin alte căi ilegale - eludarea
controlului actelor de identitate etc.
4. Prin abandonare a copilului în străinătate se înţelege părăsirea într-o altă ţară, împotriva regulilor morale,
a copilului care a fost scos din ţara sa în mod legal.
5. În articolul comentat scopul scoaterii copilului peste hotare nu este indicat, totuşi el trebuie să difere de
scopurile indicate în art.206 CP.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul scoaterii copilului din ţară sau din momentul
abandonării copilului în străinătate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi părintele, adoptatorul, tutela, curatela, rudele sau orice altă persoană la care
copilul se află în baza unui temei legal.
Articolul 208. ATRAGEREA MINORILOR LA ACTIVITATE CRIMINALĂ SAU
DETERMINAREA LOR LA SĂVÂRŞIREA UNOR FAPTE IMORALE
(1) Atragerea minorilor la activitatea criminală sau instigarea lor la săvârşirea infracţiunilor, precum şi
determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale (cerşetorie, jocuri de noroc, desfrâu etc. ), săvârşite
de o persoană care a atins vârsta de 18 ani,
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de părinţi, pedagogi sau de alţi ocrotitori legali ai copilului
se pedepsesc cu închisoare de până la 6 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei;
b) prin atragerea minorilor într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală,
(4) Atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor prevăzute la art.173, 219 şi 220
1. Articolul 208 CP stabileşte răspunderea pentru acţiunile prejudiciabile ce constau în influenţa dăunătoare
asupra minorilor. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie interesele legitime ale copiilor, educarea şi
dezvoltarea lor ca personalitate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin următoarele modalităţi:
a) atragerea sau instigarea minorilor la activitate criminală desemnează acţiunile îndreptate spre a provoca
dorinţa minorilor de a participa la săvârşirea unei sau câtorva infracţiuni, însoţite de aplicarea influenţei fizice
sau psihice (lovituri, îndemnări, asigurări de nepedepsire, măguliri, ameninţări, intimidări, mituire, înşelăciune,
provocarea sentimentului de răzbunare, invidie şi alte îndemnuri josnice, darea de sfaturi despre locul şi modul
săvârşirii crimei, promiterea de a acorda ajutor în comercializarea celor sustrase şi altele (HP CSJ Despre
practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei în cadrul examinării cauzelor privind
infracţiunile săvârşite de minori nr.37 din 12.11.1997 p.12);
b) determinarea minorilor la săvârşirea unor fapte imorale constă în acţiunile persoanei majore de a-l face
pe minor să întreprindă unele acţiuni contrar moralei: cerşetoria, jocuri de noroc, desfrâu etc.
3. Componenţa de infracţiune analizată în alin.1 art.208 CP este formală şi momentul consumării se
consideră săvârşirea propriu-zisă a acţiunilor de atragere a minorilor în activitatea infracţională sau
determinarea lor la săvârşirea unor fapte imorale.
4. Alin.2 art.208 CP prevede acţiunea săvârşită de părinte, pedagog sau de alte persoane care prin lege au
fost însărcinaţi cu obligaţiunile de educaţie a minorului, ceea ce face ca infracţiunea dată să fie mai periculoasă.
Semnul calificativ în acest caz se referă la subiectul infracţiunii, care este unul special - părinte, pedagog,
adoptator, tutore, curator, educator ş. a.
5. Agravantele prevăzute de alin.3 art.208 CP sunt:
a) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei - a se vedea comentariile la art.152, 153, 187 alin.2
lit.e) CP;
b) într-un grup criminal organizat sau într-o organizaţie criminală: a se vedea comentariul la art.46 şi 47
CP;
6. Alin.4 art.208 CP evidenţiază atragerea minorilor la săvârşirea infracţiunilor de constrângere cu caracter
sexual (art.173 CP); organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau
psihotrope (art.219 CP) şi proxenetismul (art.220 CP).
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care, la momentul săvârşirii infracţiunii, a atins
vârsta de 18 ani.
Articolul 209. ATRAGEREA MINORILOR LA CONSUMUL ILEGAL DE DROGURI,
MEDICAMENTE ŞI ALTE SUBSTANŢE CU EFECT NARCOTIZANT
(1) Atragerea de către o persoană care a atins vârsta de 18 ani a minorilor la consumul ilegal de droguri,
medicamente sau alte substanţe cu efect narcotizant
ani.
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei
ani.
1. Obiectul infracţiunii analizate îl constituie sănătatea şi dezvoltarea normală a minorului ca personalitate.
2. Prin noţiunea de drog (narcotic, stupefiant) se înţeleg substanţele de origine vegetală, animală sau
minerală, care servesc la prepararea anumitor medicamente.
3. Obiecte ale infracţiunii sunt:
a) substanţele toxice;
b) substanţele cu efect puternic;
c) mijloacele narcotice (a se vedea lista de mijloace narcotice şi de substanţe cu efect puternic şi toxice,
confirmată de Comitetul permanent de control asupra drogurilor al RM, Convenţia ONU din 19 decembrie
1988, la care RM a aderat prin Hotărârea Parlamentului din 3 noiembrie 1994).
4. Substanţe toxice se consideră substanţele în stare solidă, lichidă sau sub formă de praf, a căror utilizare de
către o persoană, chiar şi în condiţiile unei neînsemnate depăşiri a dozei, poate provoca moartea acesteia
(sulfatul de atropină, arsenul, strihana, clorura mercurică, cianura de potasiu etc.).
5. Substanţe cu efect puternic se consideră mijloacele medicamentoase şi alte mijloace, a căror utilizare fără
prescripţia medicului sau cu încălcarea normelor de dozare poate cauza daune grave organismului omului (de
exemplu, preparatele hormonale).
6. Mijloace narcotice se consideră plantele, materiile prime şi substanţele naturale sau sintetice, prevăzute în
convenţiile internaţionale, precum şi alte plante, materii prime şi substanţe care prezintă pericol pentru
sănătatea populaţiei în cazul în care se face abuz de ele. Obiectul material îl constituie substanţele narcotice,
medicamentele sau alte substanţe cu efect narcotizant (HP CSJ 27 martie 1997 nr.12 Despre practica aplicării
de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţelor
cu efect puternic şi toxice).
7. Prin atragerea sau îndemnul minorilor la consumare de mijloace narcotice se înţeleg orice acţiuni
premeditate prin violenţă, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturare sau batjocură la adresa persoanei, precum şi
înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având scopul de a provoca dorinţa de consumare a
mijloacelor narcotice de către persoana, asupra căreia se exercită influenţa (HP CSJ 27 martie 1997 nr.11).
8. Acţiunile vinovatului îndreptate spre atragerea minorului la consumul ilegal de droguri, medicamente sau
alte substanţe cu efect narcotizant, săvârşite repetat, cu aplicarea violenţei sau cu ameninţarea aplicării ei,
formează semnele alin.2 art.209. Noţiunea repetare a atragerii la infracţiune este analizată în comentariul
art.31 CP, violenţa şi ameninţarea cu aplicarea ei sunt explicate în comentariile la art.152, 153, 187 alin.2 lit.e)
CP.
9. Latura subiectivă a infracţiunii comentate o constituie intenţia directă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 18 ani.
Articolul 210. ANTRENAREA MINORILOR ÎN ACŢIUNI MILITARE SAU PROPAGANDA
RĂZBOIULUI ÎN RÂNDURILE LOR
Antrenarea minorilor în acţiuni militare sau propaganda războiului în rândurile lor
ani.
1. Legea privind drepturile copiilor din 15.12.84 (art.26), modificat la 19.04.2002 (MO 71/06.06.02)
interzice antrenarea copiilor în acţiuni militare şi propagarea războiului şi a violenţei în rândurile copiilor. Unul
din mijloacele legale de asigurare a drepturilor minorilor îl reprezintă art.210 CP.
2. Obiectul infracţiunii date îl constituie dezvoltarea fizică, psihică şi educarea normală a minorilor.
3. Latura obiectivă se exprimă sub două forme de acţiuni: a) antrenarea minorilor în acţiuni militare sau b)
propaganda războiului în rândurile lor.
4. Componenţa de infracţiune este formală. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii
acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă a reuşit vinovatul să atragă minorii în acţiuni militare sau a
efectuat propaganda războiului în rândurile lor.
5. Antrenarea minorilor în acţiuni militare se poate exprima în formă orală, scrisă sau în orice altă formă.
Aceste acţiuni sunt determinate de influenţa psihică îndreptată nemijlocit asupra voinţei minorului sau asupra
grupului de persoane cărora li se trezeşte dorinţa de a participa la acţiunile date.
6. Propaganda războiului constă în răspândirea printre minori a ideilor şi a imaginilor direcţionate la
ducerea războiului între state. Propagandă înseamnă influenţa activă asupra conştiinţei şi voinţei minorului în
scopul de a trezi interesul de rezolvare a problemelor interstatale prin forţă armată. Propaganda poate purta un
caracter oral ce se realizează prin discursuri în faţa tinerilor sau prin răspândirea materialelor scrise sau tipărite
ori prin săvârşirea acţiunilor simbolice.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie exprimată prin intenţie directă. Motivele şi
scopurile nu sunt elemente obligatorii ale componenţei de infracţiune, de aceea nu au importanţă la calificare.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană, cetăţean al RM, cetăţean străin sau persoană fără cetăţenie,
CAPITOLUL VIII
INFRACŢIUNI CONTRA SĂNĂTĂŢII PUBLICE ŞI CONVIEŢUIRII SOCIALE
Articolul 211. TRANSMITEREA UNEI BOLI VENERICE
(1) Persoana care, ştiind că suferă de o boală venerică, o transmite altei persoane
a) repetat;
b) asupra a două sau mai multe persoane;
c) cu bună ştiinţă asupra unui minor
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi
condiţionate de ocrotirea sănătăţii publice.
3. Latura obiectivă se realizează prin transmiterea unei boli venerice altei persoane de către persoana care
ştie că suferă de astfel de boală.
4. Din lista bolilor venerice fac parte următoarele maladii: sifilisul, gonoreea (blenoragia), şancrul moale,
limfogranulomatoza inghinară, trichomonoza şi hlamidioza. Toate aceste boli afectează organele genitale.
5. Prin transmiterea (contaminarea) unei boli venerice se înţelege transmiterea agenţilor acestor boli prin
contact sexual, precum şi prin alte modalităţi generate de condiţiile de trai. Uneori, în special sifilisul, se
transmite prin ereditate. Cel mai des contaminarea de o boală venerică se produce în urma relaţiilor sexuale, dar
ea poate avea loc şi pe alte căi: prin sărut, utilizarea aceleiaşi vesele, a aceluiaşi prosop (şervet) etc.
6. Acţiunea de transmitere se poate realiza numai dacă făptuitorul este bolnav de o boală venerică, iar
victima, în momentul săvârşirii faptei, nu suferă de acea boală. Dacă ambele persoane sunt bolnave, dar de boli
venerice diferite, pe care şi le transmit reciproc, fiecare dintre aceste persoane realizează infracţiunea dată.
7. Răspunderea pentru transmiterea unei boli venerice poate fi imputată numai persoanei care ştie că suferă
de o astfel de boală. MS a aprobat o formă specială de avertisment sub denumirea Avertismentul persoanei
bolnave de o boală venerică. De aceea organele ocrotirii sănătăţii practică, sub formă scrisă, avertismentul
persoanelor contaminate de o boală venerică, impunându-le să-l semneze.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului cerut de lege (componenţa materială), adică o
dată cu îmbolnăvirea persoanei de o boală venerică. Dacă prin comiterea acţiunilor menţionate rezultatul nu s-a
produs, atunci - în cazul intenţiei directe a făptuitorului - atare acţiuni trebuie calificate potrivit art.27 şi alin.1
art.211.
9. Consimţământul victimei de a fi expusă primejdiei de a fi contaminată de o boală venerică nu constituie
un temei pentru liberarea de răspundere penală a persoanei care, ştiind că suferă de o boală venerică, o
transmite acestei persoane.
10. Răspunderea penală pentru transmiterea unei boli venerice poate avea loc atât în perioada bolii şi
tratamentului, cât şi în perioada supravegherii de control din partea organelor ocrotirii sănătăţii, până la
scoaterea de la evidenţă a bolnavului.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi imprudenţă sub formă
de încredere exagerată în sine.
12. Alin.2 art.211 sporeşte răspunderea penală dacă transmiterea unei boli venerice este săvârşită în mod
repetat (lit.a) alin.2 art.211), sau dacă sunt contaminate cel puţin două persoane, precum şi dacă cu bună-ştiinţă
este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
13. Explicarea noţiunii de repetare este identică cu explicaţiile repetării de la art.145.
Articolul 212. CONTAMINAREA CU MALADIA SIDA
(1) Punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA
(2) Contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(2), săvârşită:
a) asupra a două sau mai multor persoane;
b) cu bună-ştiinţă asupra unui minor,
(4) Contaminarea cu maladia SIDA ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare de
către un lucrător medical a obligaţiunilor sale profesionale
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
3. Răspândirea rapidă a "ciumei sec.XX", cum adeseori e denumită maladia SIDA, a determinat legislatorul
RM să adopte Legea cu privire la profilaxia maladiei SIDA nr.1460-XII din 25.05.93 (M nr.7/214 din
3.07.1993) în scopul depistării precoce a virusului imunodeficitar uman (HIV) şi a maladiei SIDA, precum şi al
sporirii răspunderii penale pentru încălcarea regulilor de prevenire a răspândirii maladiei SIDA. În loc de două
norme penale prevăzute de CP din 1961, CP din 18 aprilie 2002 stipulează trei componenţe de infracţiuni:
a) punerea intenţionată a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA;
b) contaminarea cu maladia SIDA de către o persoană care ştie că suferă de această boală;
c) contaminarea cu maladia SIDA de către un lucrător medical.
4. Latura obiectivă a punerii intenţionate a altei persoane în pericol de contaminare cu maladia SIDA se
realizează prin expunerea altei persoane - prin contact sexual sau prin alte acte - primejdiei de a fi contaminată
cu această maladie.
5. Prin alte acte de expunere primejdiei de contaminare trebuie înţelese atât încălcările de către persoanele
bolnave de maladia SIDA sau a celor infectaţi de HIV a regulilor de igienă a muncii, de comportare în familie,
la serviciu etc., alăptarea copilului, administrarea injecţiei altei persoane de către un narcoman cu o seringă
utilizată de el etc., cât şi încălcările obligaţiunilor profesionale de către lucrătorii medicali (de exemplu, la
efectuarea operaţiei, transfuziei de sânge, injecţiei, analizei sângelui etc., în urma cărora pacientul este expus
primejdiei de contaminare).
6. O condiţie obligatorie a răspunderii penale pentru infracţiunea comentată este determinarea că făptuitorul
ştie cu certitudine că pune intenţionat altă persoană în pericol de contaminare cu HIV. În aceeaşi vreme acordul
victimei de a fi expus riscului contaminării nu liberează făptuitorul de răspundere penală.
7. Expunerea altei persoane riscului de a fi contaminată de HIV se consumă o dată cu comiterea acţiunilor
(inacţiunilor) care creează primejdia contaminării.
8. Latura subiectivă a expunerii la contaminare se caracterizează numai prin intenţie indirectă. Dacă
subiectul prin contact sexual sau prin alte acte a dorit transmiterea virusului imunodeficitar uman altei persoane
(intenţie directă), dar, indiferent de voinţa lui, spre fericirea victimei, contaminarea nu s-a produs, o atare
acţiune constituie o tentativă a contaminării cu maladia SIDA şi trebuie calificată potrivit art.27 şi alin.2
art.212.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană care a atins vârsta de 16 ani şi suferă de maladia SIDA, cât
şi un lucrător medical.
10. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către o persoană care ştia că suferă de această boală
se realizează prin transmiterea virusului imunodeficitar uman altei peroane. În prezent ştiinţa nu dispune cu
certitudine de modul în care se produce contaminarea cu această maladie. Se consideră că există două metode
de contaminare cu maladia SIDA - prin raport sexual şi prin sânge (transfuzie de sânge, prin contactul
suprafeţei corpurilor vătămate). HIV atinge imunitatea omului, care-l apără de boli. Această maladie
deocamdată e incurabilă, produce iminent decesul.
11. Infracţiunea se consumă o dată cu producerea rezultatului - îmbolnăvirea de maladia SIDA.
12. Latura subiectivă a contaminării cu SIDA se caracterizează prin intenţie directă, indirectă şi prin
imprudenţă sub formă de încredere exagerată în sine.
13. Subiectul infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care ştia că suferă de această boală şi
care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1-2 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.3.
Potrivit Legii nr.1460-XII din 25.05.93 (art.2), persoanele ale căror probe de testare atestă infectarea cu
virusul HIV (SIDA) sunt avizate în scris de organele sănătăţii şi instituţiile medicale asupra necesităţii
respectării regulilor de prevenire a răspândirii maladiei, precum şi asupra răspunderii penale pentru punerea
intenţionată în pericol de a se contamina sau pentru infectarea intenţionată a altor persoane.
14. Alin.3 art.212 sporeşte răspunderea penală dacă sunt contaminate cel puţin două persoane şi dacă cu
bună-ştiinţă este contaminată o persoană care n-a împlinit vârsta de 18 ani.
15. Latura obiectivă a contaminării cu maladia SIDA de către un lucrător medical se realizează prin
transmiterea HIV ca urmare a neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor lui profesionale.
De exemplu, săvârşirea acestor încălcări în timpul operaţiei, transfuziei de sânge, efectuării injecţiei, analizei
sângelui, în urma cărora pacientul este contaminat cu maladia SIDA.
16. Infracţiunea se consumă o dată cu îmbolnăvirea pacientului de această maladie.
17. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin imprudenţă, prin încredere exagerată în sine
şi prin neglijenţă.
Dacă contaminarea s-a produs prin intenţie, cele săvârşite - în funcţie de prejudiciul cauzat sănătăţii - se cer
calificate ca infracţiuni contra sănătăţii persoanei, conform art.151, 152 sau 153.
18. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute în alin.4 pot fi numai lucrătorii medicali care efectuează tratamentul şi
deservirea bolnavilor de maladia SIDA (medicii, surorile medicale etc.), precum şi cele care primesc sau
păstrează sângele administrat acestor bolnavi (de exemplu, lucrătorii punctelor de transfuzie a sângelui).
Articolul 213. ÎNCĂLCAREA DIN NEGLIJENŢĂ A REGULILOR ŞI METODELOR DE
ACORDARE A ASISTENŢEI MEDICALE
Încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a asistenţei medicale, dacă aceasta a
cauzat:
b) decesul pacientului,
se pedepseşte cu închisoare de până la 5 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin încălcarea din neglijenţă a regulilor sau metodelor de acordare a
asistenţei medicale, dacă aceasta a cauzat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau decesul
pacientului.
4. Regulile şi metodele de acordare a asistenţei medicale sunt determinate de cap.IV al Legii privind
ocrotirea sănătăţii nr.411-XIII din 28.03.95 (M nr.34/373 din 22.06.95) şi de alte acte normative adoptate în
baza acestei legi. De exemplu, Legea privind asistenţa psihiatrică nr.1402-XIII din 16.12.97 (M nr.44-46/310
din 21.05.98) etc.
5. Pot fi încălcate metodele şi tipurile de acordare a asistenţei medicale (art.21), regulile de acordare a
consimţământului pentru prestaţii medicale (art.23), regulile asistenţei medicale în cazuri de urgenţă şi în cazuri
extreme (art.24), regulile aplicării metodelor de profilaxie, diagnostic şi tratament, precum şi metodele de
administrare a medicamentelor (art.28 al Legii nr.411-XIII din 28.03.95).
6. Infracţiunea se consumă o dată cu cauzarea pacientului a vătămării grave a integrităţii corporale sau a
sănătăţii (a se vedea explicaţiile de la art.151) sau cu decesul pacientului.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin imprudenţă sub forma de neglijenţă.
8. Subiect al infracţiunii poate fi numai o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este un
lucrător medical obligat să acorde asistenţă medicală.
Articolul 214. PRACTICAREA ILEGALĂ A MEDICINII SAU A ACTIVITĂŢII FARMACEUTICE
(1) Practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către o persoană care nu are licenţă
sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii, se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 200 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă decesul victimei se pedepsesc cu închisoare de până la
3 ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin practicarea medicinii ca profesie sau a activităţii farmaceutice de către
o persoană care nu are licenţă sau altă autorizaţie, dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
4. Prin practicarea medicinii ca profesie se înţelege acordarea sistematică a asistenţei medicale fără licenţă
sau altă autorizaţie în scopul obţinerii profitului. Asistenţa medicală se efectuează cu înştiinţarea prealabilă a
viitorilor pacienţi, constituie o activitate continuă (în mod regulat) din contul mijloacelor personale ale
cetăţenilor sau din contul instituţiilor de asigurare medicală sau al altor organizaţii, în conformitate cu
contractele de asistenţă medicală încheiate. Exercitarea profesiunilor medicale este autorizată titularilor unei
diplome, unui atestat sau certificat eliberat de o instituţie de învăţământ superior sau mediu de specialitate
respectivă din republică sau din străinătate şi al unei licenţe pentru profesiunea medicală aleasă, eliberată de
MS.
5. Răspunderea penală pentru practicarea medicinii ca profesie survine numai dacă ea se efectuează fără
licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o vătămare a sănătăţii.
6. Licenţa pentru practicarea medicinii ca profesie se eliberează de către MS instituţiilor medicale
particulare.
7. Prin altă autorizaţie se înţelege deţinerea unei diplome, a unui atestat sau certificat eliberat în modul
stabilit, potrivit art.9 şi 10 ale Legii RM nr.411-XIII din 28.03.95. Autorizarea practicării medicinii ca profesie
presupune că după absolvirea instituţiilor de învăţământ superior medicii şi farmaciştii fac o pregătire
postdiplomatică, o dată în cinci ani trec o perfecţionare a cunoştinţelor profesionale în instituţiile de reciclare,
iar în cazul în care nu au exercitat profesiuni medico-sanitare şi farmaceutice mai mult de trei ani şi doresc să le
exercite îşi vor actualiza cunoştinţele printr-o autorizare în modul stabilit.
8. Prin vătămare a sănătăţii se înţeleg vătămările uşoare, medii sau grave aduse integrităţii corporale sau
sănătăţii, noţiunile cărora sunt explicate la art.151, 152 şi 153.
9. Nu se consideră practicare ilegală a medicinii acordarea asistenţei medicale o singură dată cu plată sau
fără ea. Cauzarea vătămărilor sănătăţii pacientului se califică în funcţie de prejudiciu, potrivit art.151, 152 sau
153.
10. Dacă de practicarea medicinii în scopul de a căpăta retribuire se ocupă o persoană ce nu are cunoştinţe în
medicină, înşelând cu bună-ştiinţă pacientul supus tratamentului, cele săvârşite pot constitui o escrocherie,
conform art.190.
11. Prin practicarea activităţii farmaceutice se înţelege fabricarea orişicărei forme de medicamente sau
preparate medicale după reţeta medicilor şi a cererii instituţiilor de profilaxie şi tratament. Această activitate
cuprinde de asemenea controlul asupra tehnologiei fabricării, păstrării, asupra calităţii mijloacelor de tratament
pregătite, primirii, păstrării, organizării, transportării, livrării preparatelor medicale farmaciilor şi instituţiilor
curative, vânzării lor populaţiei şi instituţiilor de profilaxie şi tratament.
12. Răspunderea penală pentru practicarea activităţii farmaceutice survine, ca şi pentru practicarea medicinii,
numai dacă persoana activează fără licenţă sau altă autorizaţie şi dacă aceasta a cauzat din imprudenţă o
vătămare a sănătăţii. Pentru definirea acestor noţiuni a se vedea explicaţiile de la punctele 4, 5 şi 6.
13. Infracţiunea se consumă din momentul survenirii vătămării sănătăţii pacienţilor.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă atât prin încredere exagerată în sine, cât şi prin
neglijenţă. Dacă aceste activităţi care generează consecinţele stipulate de lege se săvârşesc intenţionat, faptele
trebuie calificate potrivit art.151, 152 sau 153 în funcţie de prejudiciul produs.
15. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi practică
medicina fără licenţă sau altă autorizaţie.
16. Alin.2 art.214 determină răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni care au cauzat din imprudenţă
decesul victimei.
Articolul 215. RĂSPÂNDIREA BOLILOR EPIDEMICE
Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat:
a) răspândirea unei asemenea boli;
b) alte urmări grave,
ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 2000 unităţi convenţionale cu
(sau fără) lichidarea întreprinderii.
[Art.215 modificat prin Legea nr.211-XV din 29. 05. 03, în vigoare din 12.06.03]
3. Latura obiectivă se realizează prin nerespectarea de către un lucrător medical a măsurilor de prevenire sau
combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a provocat răspândirea unei asemenea boli sau alte urmări grave.
4. Potrivit art.2 al Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei nr.1513-XII din 16.06.93
(M., nr.9/256 din 30.09.93), legislaţia privind asigurarea sanitaro-epidemiologică a populaţiei include prezenta
lege şi alte acte normative emise în conformitate cu ea de către autorităţile publice centrale şi locale, în limitele
atribuţiilor acestora, inclusiv regulile sanitare, precum şi actele internaţionale la care RM este parte. Această
legislaţie este o condiţie necesară a realizării drepturilor şi intereselor oamenilor, a menţinerii şi fortificării
sănătăţii lor, dezvoltării fizice şi mintale, asigurării longevităţii şi calităţii vieţii. Respectarea acestor acte
normative poate preîntâmpina răspândirea şi localizarea bolilor contagioase şi extrem de periculoase.
5. Prin răspândirea bolilor epidemice (epidemie) se înţelege extinderea unei boli contagioase într-un timp
scurt, prin contaminare, la un număr mare de persoane dintr-o localitate, raion, regiune, ţară etc.
6. Legea RM nr.1513-XII din 16.06.93 determină două categorii de boli contagioase: a) boală contagioasă;
b) boală contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă.
Boala contagioasă este o maladie infecţioasă a omului, care se răspândeşte în mijlocul populaţiei prin
intermediul factorilor mediului de viaţă de la om la om sau de la animal la om.
Boala contagioasă convenţională şi extrem de periculoasă este o maladie infecţioasă a omului, cu capacitate
de răspândire rapidă (epidemică) în mijlocul populaţiei, care se manifestă prin stare clinică gravă, rată înaltă de
mortalitate şi invaliditate şi care este reglementată de convenţii interstatale şi de regulile medico-sanitare
internaţionale (pestă, holeră, febre, hemoragie şi alte maladii, conform indicaţiei Organizaţiei Mondiale a
Sănătăţii).
7. Nerespectarea măsurilor de prevenire sau combatere a bolilor epidemice poate fi săvârşită atât prin
acţiuni active, cât şi prin inacţiuni. Ele se pot manifesta prin ignorarea acestor reguli, nerespectarea lor totală
sau parţială, eschivarea de la respectarea standardelor igienice, neefectuarea vaccinărilor obligatorii, ignorarea
măsurilor de carantină etc.
8. Dispoziţia art.215 e de blanchetă, adică face trimitere la legislaţia privind asigurarea sanitaro-
epidemiologică a populaţiei, legislaţie care, după cum am menţionat în p.2 al acestui comentariu, este destul de
voluminoasă şi complicată ca structură.
De aceea orice nerespectare a acestor reguli (unele în mod exemplificativ au fost indicate în p.4) trebuie
determinată ţinându-se cont de actul normativ (internaţional, republican sau local) în care e stipulată, făcându-
se trimitere la articolul, alineatul sau punctul acestuia.
9. Infracţiunea se consumă din momentul răspândirii bolilor contagioase (epidemiei) sau survenirii altor
urmări grave. Noţiunea de epidemie a fost dată în p.3 al acestui comentariu.
10. Prin alte urmări grave se înţeleg vătămări ale sănătăţii populaţiei, decesul persoanelor şi daunele
materiale în proporţii mari.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
12. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, precum şi
persoanele juridice. Dacă aceste obligaţiuni sunt încălcate de persoane cu funcţii de răspundere, cele săvârşite
se cer calificate potrivit art.329.
Articolul 216. PRODUCEREA (FALSIFICAREA), TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU
COMERCIALIZAREA PRODUSELOR (MĂRFURILOR) PERICULOASE PENTRU VIAŢA SAU
SĂNĂTATEA CONSUMATORILOR
Producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea produselor (mărfurilor)
periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat:
a) îmbolnăviri grave;
b) decesul persoanei,
ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3.000 unităţi convenţionale cu
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate, cu (sau fără) lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă se realizează prin producerea (falsificarea), transportarea, păstrarea sau comercializarea
produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor, dacă aceasta a provocat
îmbolnăviri grave sau decesul persoanei.
4. Potrivit p.2 al HP CSJ Cu privire la aplicarea legislaţiei penale şi administrative pentru protecţia
consumatorilor nr.23 din 10 iulie 1997, prin produse se înţelege atât producţia finită, cât şi cea semifabricată,
materia primă etc. La produse se referă roadele pământului, obţinute în starea lor naturală prin aplicarea muncii
(zăcămintele utile dobândite şi produsele obţinute prin prelucrare, pomuşoarele, ciupercile, ierburile, fructele
colectate şi altele).
O varietate a producţiei sunt mărfurile ca produse rezultate din activitatea industriei sau din activitatea
omului, create pentru satisfacerea unor necesităţi ale consumatorilor prin schimb, prin vânzare-cumpărare.
Particularitatea caracteristică a mărfii este valoarea ei utilă, capacitatea de a satisface anumite necesităţi, de a
avea preţ, adică cost, în forma bănească a valorii mărfii.
5. Prin produse şi mărfuri periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor se înţeleg cele care, din
cauza vechimii sau a condiţiilor de producţie, falsificare, transportare sau păstrare, au suferit acţiunea unor
agenţi chimici de putrefacţie sau de fermentaţie ori a altora de acelaşi fel, determină modificarea substanţei şi
vătămarea sănătăţii, prin aceasta înţelegându-se capacitatea obiectivă a produselor (mărfurilor) de a produce o
îmbolnăvire a oamenilor.
6. Potrivit Regulamentului cu privire la starea fabricării şi (sau) comercializării produselor standardizate,
de calitate inferioară, retragerea din circulaţie a produselor falsificate şi nimicirea produselor ce prezintă
pericol pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor şi pentru mediul ambiant nr.1300 din 31.12.98 (M nr.5-6/49
din 21.01.99), Legii protecţiei consumatorilor nr.1453-XII din 25.05.93 (M nr.10/281 din 30.10.93), Legii
standardizării nr.590 din 22.09.95 (M nr.11-12, 96), Legii privind asigurarea sanitaro-epidemiologică nr.1513-
XII din 16.06.93 (M nr.9/256 din 30.09.93), producerea mărfurilor periculoase pentru viaţa sau sănătatea
consumatorilor trebuie sistată, iar făptuitorii - în funcţie de circumstanţele cauzei - trebuie traşi la răspundere
administrativă sau penală.
7. Potrivit p.2 al HP CSJ din 10 iulie 1997, cu modificările introduse prin HP CSJ din 20 decembrie 1999,
consumatori ai produselor şi mărfurilor sunt cetăţenii, precum şi persoanele juridice, inclusiv subiecţii activităţii
de antreprenoriat, care procură şi utilizează produsele şi mărfurile pentru necesităţile personale, de producţie şi
în alte scopuri.
8. Prin producerea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege prepararea produselor (mărfurilor) interzise în mod permanent sau temporar, din cauză că sunt
vătămătoare sănătăţii. De exemplu, în timpul unei epidemii, în care s-a interzis consumarea apei altfel decât
fiartă, se foloseşte - pentru a prepara citronadă - apă nefiartă.
9. Prin falsificarea produselor (mărfurilor) periculoase pentru viaţa sau sănătatea consumatorilor se
înţelege modificarea compoziţiei lor în aşa fel încât, deşi par identice cu cele autentice, în realitate ele au un
conţinut diferit, vătămător sănătăţii consumatorului. De exemplu, o băutură alcoolică cu alcool metilic în loc de
alcool etilic.
10. Transportarea sau păstrarea produselor (mărfurilor) pot fi pedepsite penal, dacă ele se efectuează în
condiţii în care se alterează, se descompun, calitatea produselor (mărfurilor) devenind astfel vătămătoare
sănătăţii consumatorilor.
11. Infracţiunea se consumă din momentul îmbolnăvirii grave sau al decesului consumatorului.
12. Prin îmbolnăviri grave se înţelege cauzarea, în urma folosirii produselor şi mărfurilor periculoase pentru
viaţa sau sănătatea consumatorilor, a unor vătămări corporale grave sau medii cel puţin unei persoane, sau a
unor vătămări uşoare mai multor persoane (p.14 al HP CSJ din 10 iulie 1997).
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă: încredere exagerată în sine sau neglijenţă.
14. Subiect al infracţiunii privind protecţia consumatorilor, de regulă, pot fi persoanele fizice responsabile,
care au atins vârsta de 16 ani şi care poartă răspundere (obligaţiune) pentru producerea, transportarea, păstrarea
sau comercializarea produselor (mărfurilor), inclusiv fabricarea producţiei de calitate bună, efectuarea
controlului calităţii producţiei (a se vedea p.1 al HP CSJ citată deja), precum şi persoanele juridice.
Articolul 217. CIRCULAŢIA ILEGALĂ A SUBSTANŢELOR NARCOTICE, PSIHOTROPE SAU A
PRECURSORILOR
(1) Activitatea ilegală privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, adică
cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea a astfel de
plante, elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea, păstrarea, eliberarea,
comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul, nimicirea substanţelor
narcotice, psihotrope sau a precursorilor, supuse controlului în conformitate cu legislaţia, precum şi
organizarea consumului de asemenea substanţe fără autorizaţie,
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
c) cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea
omului
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.
se pedepsesc cu închisoare de la 8 la 12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de
la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
(4) Persoana fizică care a predat benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii este liberată de
răspundere penală pentru activitate ilegală privind circulaţia acestora.
3. Spre deosebire de CP din 1961, care prevedea un şir întreg de infracţiuni legate de mijloacele narcotice,
CP din 2002 a reunit toate activităţile ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a
precursorilor într-un singur articol.
4. Informaţia despre circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor, noţiunea şi
lista lor se conţine în următoarele acte normative:
a) Convenţia unică asupra stupefiantelor, adoptată la New York la 30 martie 1961, şi Protocolul de
modificare a acestei convenţii, adoptat la Geneva la 25 martie 1972 (TI, vol.8, Chişinău, 1999);
b) Convenţia asupra substanţelor psihotrope, adoptată la Viena la 21 februarie 1971 (ibidem);
c) Convenţia ONU contra traficului ilicit de stupefiante şi substanţe psihotrope, adoptată la Viena la 20
decembrie 1988 (ibidem);
d) Legea cu privire la circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope şi precursorilor nr.382-XIV din 06.05.99
(M nr.73-77/339 din 15.07.99);
e) Legea privind controlul şi prevenirea consumului abuziv de alcool, consumul ilicit de droguri şi de alte
substanţe psihotrope nr.713-XV din 06.12.2001 (M nr.36-38/208 din 14.03.2002);
f) alte acte normative elaborate de Comisia Interdepartamentală de Combatere a narcomaniei şi a
narcobusinessului şi de Comitetul permanent de control asupra drogurilor din cadrul MS şi aprobate de Guvern.
5. Latura obiectivă a circulaţiei ilegale a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor se realizează
prin următoarele activităţi ilegale alternative:
a) cultivarea de plante care conţin substanţe narcotice sau psihotrope, prelucrarea sau utilizarea acestor
plante;
b) circulaţia ilegală a substanţelor narcotice;
c) circulaţia ilegală a substanţelor psihotrope;
d) circulaţia ilegală a precursorilor;
e) consumul sau organizarea consumului de atare substanţe fără autorizaţie.
6. Potrivit art.9 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99, este interzisă cultivarea, prelucrarea sau utilizarea
următoarelor plante care conţin substanţe narcotice: macului somnifer (Papaver Somiferum L.), cânepei
(Cannabis) şi a arbustului coca (Erythroylon coca). Cultivarea acestor plante poate fi autorizată numai în
scopuri ştiinţifice sau pentru colectarea de seminţe.
7. În conformitate cu art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi alin.1 al art.217, circulaţia ilegală a
substanţelor narcotice presupune elaborarea, producerea, fabricarea, extragerea, prelucrarea, deţinerea,
păstrarea, eliberarea, comercializarea, distribuirea, procurarea, livrarea, expedierea, importul, exportul sau
nimicirea lor.
8. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin substanţă narcotică (stupefiant) se înţelege substanţa de origine
naturală sau sintetică, precum şi preparatul conţinând o astfel de substanţă, care provoacă dereglări psihice în
urma consumului lor abuziv.
Substanţele narcotice şi substanţele psihotrope sunt denumite şi droguri.
Lista substanţelor narcotice este determinată de tabelele I, II, III şi IV ale Convenţiei din 1961. De exemplu:
heroina, haşişul (anaşa), marihuana, morfina, opiul, cocaina, codeina etc.
9. Examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor,
stabilirea genului de mijloace narcotice, psihotrope sau a precursorilor, denumirii şi proprietăţii lor este destul
de dificilă. De aceea Plenul CSJ în hotărârea din 27 martie 1997 Despre practica aplicării de către instanţele
judecătoreşti a legislaţiei privind infracţiunile legate de mijloacele narcotice şi substanţele cu efect puternic şi
toxic (art.1) cere ca instanţele judecătoreşti să dispună de concluziile expertizei de specialitate, efectuate
conform metodicii aprobate de Comitetul permanent de control asupra drogurilor, pe care le vor aprecia în
cumul cu alte probe.
10. Drept elaborare a unei substanţe narcotice este calificată orice operaţiune necesară pentru extragerea
substanţei cu efect narcotic.
11. Termenul producere însemnă operaţiunea care constă din culegerea opiului, a frunzei de coca, a
cannabisului şi răşinii de cannabis din plantele care le produc (art.1 al Convenţiei 1961).
12. Termenul fabricare înseamnă toate operaţiunile, altele decât producţia, care permit obţinerea
stupefiantelor şi cuprind purificarea, precum şi transformarea stupefiantelor în alte stupefiante (ibidem).
13. Prin extragere se înţelege separarea substanţei narcotice din plantele sau materialele ce le conţin.
14. Termenul prelucrare înseamnă obţinerea unei materii prime sau a unui produs finit cu efect narcotic prin
modificarea unui material care conţine substanţe narcotice.
15. Termenul deţinere înseamnă faptul de a dispune, a poseda, a avea o substanţă narcotică.
16. Prin păstrarea de substanţe narcotice se înţelege orice acţiune intenţionată legată de aflarea lor în
posesia celui vinovat (asupra sa, în încăpere, în ascunzătoare sau în alt loc) (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).
17. Eliberarea presupune predarea substanţelor narcotice altei persoane.
18. Termenii import şi export înseamnă, fiecare cu particularităţile sale, transportul materialului de
stupefiante dintr-un alt stat sau de pe teritoriul unui stat pe alt teritoriu al aceluiaşi stat (art.1 al Convenţiei din
1961).
19. Prin comercializare se înţelege punerea unei substanţe narcotice în comerţ, transformarea ei în obiect de
schimb prin cumpărarea şi vânzarea ei.
20. Termenul distribuire înseamnă repartizarea substanţelor narcotice în mai multe locuri sau mai multor
persoane, dând fiecăreia una sau mai multe părţi.
21. Procurarea substanţelor narcotice este considerată obţinerea lor de către o persoană printr-o tranzacţie
ilicită, în urma căreia devine posesoarea lor (p.3 al HP CSJ din 27 martie 1997).
22. Prin livrarea substanţelor narcotice se înţelege furnizarea lor către alte persoane.
23. Expedierea de substanţe narcotice constă în transmiterea lor dintr-un punct în altul prin poştă sau bagaj,
adică fără participarea nemijlocită a expeditorului (HP CSJ din 27 martie 1997).
24. Prin nimicirea substanţelor narcotice supuse controlului se înţelege distrugerea lor totală sau parţială,
după ce acestea devin complet inutilizabile, potrivit destinaţiei lor iniţiale.
25. Drept circulaţie ilegală a substanţelor psihotrope, conform art.1 al Legii nr.382-XIV din 06.05.99 şi
alin.1 art.217, se califică orice acţiune sau inacţiune identică cu cele ale circulaţiei substanţelor narcotice.
Enumerarea şi explicaţiile lor au fost date în p.5 al acestui comentariu.
26. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99 şi art.1 al Convenţiei din 21.02.1971, expresia substanţă psihotropă se
referă la orice substanţă, fie de origine naturală, fie de origine sintetică, sau la orice produs natural din tabelele
I, II, III sau IV ale acestei Convenţii şi care provoacă dereglări psihice şi dependenţa fizică de consumul lor
abuziv.
Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, substanţa psihotropă (stupefiant) şi substanţa narcotică (stupefiant) se
mai numesc droguri.
Substanţele psihotrope sunt: brolamfetaminul, catinonul, eticiclidinul, ametaminul, amobarbitalul,
aeporzalamul ş. a.
27. La examinarea acţiunilor ilegale privind circulaţia substanţelor psihotrope se referă explicaţiile date la
p.5.2.
28. Circulaţia ilegală a precursorilor este identică cu circulaţia substanţelor narcotice şi psihotrope (a se
vedea explicaţiile de la p.5).
29. Potrivit art.1 al Legii din 06.05.99, prin precursor se înţelege substanţa de origine naturală sau sintetică
utilizată ca materie primă la producerea de substanţe narcotice ori psihotrope.
Precursori se consideră substanţele incluse în tabelele I şi II ale Convenţiei din 20 decembrie 1988: acidul
lisergic, efedrina, ergometrina, acidul antranilic, acidul fenilacitic etc.
30. Organizarea consumului de substanţe narcotice, psihotrope sau a precursorilor fără autorizaţie presupune
îndemnul la consumarea acestor substanţe, înduplecarea, propunerea, darea de sfaturi şi alte acţiuni având drept
scop provocarea dorinţei de consumare de către persoana asupra căreia se exercită influenţa, în afară de
organizarea ori iniţierea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope, care este stipulată în
art.219.
31. Infracţiunea se consumă din momentul săvârşirii a cel puţin uneia dintre activităţile ilegale privind
circulaţia substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor.
33. Deoarece circulaţia ilegală a substanţelor narcotice, psihotrope sau a precursorilor adeseori se săvârşeşte
de persoanele care consumă aceste substanţe, e necesar de a dispune de concluziile expertizei psihiatrice în
scopul excluderii atragerii la răspundere penală a persoanelor iresponsabile, deoarece consumarea acestor
substanţe provoacă întotdeauna anumite dereglări psihice.
34. Alin.4 art.217 prevede o modalitate specială de liberare de răspunderea penală. Persoana care a predat
benevol substanţele narcotice, psihotrope sau precursorii acestora este liberată de răspunderea penală pentru
activitatea ilegală privind circulaţia stupefiantelor.
35. Alin.2 art.217 sporeşte răspunderea penală pentru aceleaşi acţiuni săvârşite în mod repetat, de două sau
mai multe persoane sau cu utilizarea substanţelor narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol sporit pentru
sănătatea omului.
Noţiunile repetării, săvârşirii infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt identice cu agravantele
corespunzătoare de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei (cap.II, art.151-153).
36. Genurile de substanţe narcotice sau psihotrope care prezintă un pericol deosebit pentru sănătatea omului
sunt specificate în anexa Legii din 06.05.99.
37. Noţiunea grupului organizat sau organizaţiei criminale din agravanta lit.a), alin.3 din art.217 a fost
explicată în comentariile de la art.46 şi 47.
38. Noţiunea de proporţie mare privind circulaţia substanţelor narcotice sau psihotrope nu se determină
prin valoarea bănească a acestora, ci prin anumite cantităţi (în grame) pentru fiecare gen de astfel de substanţe
aprobate de Comitetul Permanent pentru Controlul asupra drogurilor.
39. Subiect al infracţiunii analizate poate fi atât o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani -
în condiţiile alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2-3, cât şi o persoană juridică.
Articolul 218. PRESCRIEREA ILEGALĂ A PREPARATELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice sau psihotrope
anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice
sau psihotrope
privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
a) în mod repetat;
c) cu scopul de a obţine preparatele ori substanţele narcotice sau psihotrope în proporţii mari,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 8 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii
sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu lichidarea întreprinderii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 al art.218 se realizează prin prescrierea fără necesitate a
preparatelor narcotice şi psihotrope.
4. Prin prescrierea fără necesitate a preparatelor narcotice şi psihotrope se înţelege acordarea, predarea,
înmânarea unei reţete sau a altor documente orişicărei persoane care nu are dreptul de a le primi.
5. Infracţiunea se consumă o dată cu înmânarea acestor documente.
7. Subiect al infracţiunii poate fi o persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Dacă
infracţiunea este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cele săvârşire pot fi încadrate în baza art.327
(abuz de putere sau de serviciu.
8. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.2 art.218 se realizează prin falsificarea reţetei sau a altor
documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope.
9. Prin reţetă se înţelege o dispoziţie scrisă a medicului despre un gen concret de preparat sau medicament
pentru tratament. Reţeta care permite obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope se
autentifică atât cu ştampila medicului, cât şi cu ştampila persoanei oficiale împuternicite cu întocmirea
documentelor.
10. Prin alte documente care permit obţinerea preparatelor şi substanţelor narcotice sau psihotrope se
înţeleg documentele în baza cărora se efectuează prescrierea şi primirea acestor substanţe: fişa medicală,
comanda instituţiei medicale pentru primirea acestor substanţe, licenţa pentru efectuarea operaţiunilor cu
substanţe narcotice sau psihotrope etc.
11. Prin falsificarea reţetei sau a altor documente care permit obţinerea substanţelor narcotice sau
psihotrope se înţelege contrafacerea unui document, introducerea, înscrierea într-un document original a
informaţiilor false, ştersăturile, corectările şi alte alterări ale acestor documente.
12. Infracţiunea se consumă o dată cu falsificarea reţetei sau a altor documente.
14. Subiect al infracţiunii poate fi atât o persoană particulară, cât şi un lucrător medical împuternicit să
prescrie asemenea documente: medicii, unii lucrători ai farmaciilor, şefii instituţiilor curative etc., precum şi o
persoană juridică.
15. Noţiunile de repetare şi săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane sunt identice cu
agravantele de la infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar noţiunea de proporţie mare din agravanta
lit.c) alin.3 art.218 este dată în p.18 al comentariului de la art.217.
Articolul 219. ORGANIZAREA ORI ÎNTREŢINEREA SPELUNCILOR PENTRU CONSUMUL
SUBSTANŢELOR NARCOTICE SAU PSIHOTROPE
(1) Organizarea ori întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope,
precum şi punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri,
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
ani.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se poate realiza prin două forme de acţiuni alternative:
a) organizarea şi întreţinerea speluncilor pentru consumul substanţelor narcotice sau psihotrope;
b) punerea la dispoziţie a localurilor în aceste scopuri.
4. Potrivit p.l2 al HP CSJ din 27 martie 1997, organizarea unei spelunci înseamnă activitatea uneia sau a mai
multor persoane, îndreptată spre crearea sau care a condus la crearea unei spelunci pentru consumul de mijloace
narcotice sau psihotrope (găsirea localurilor, pregătirea dispozitivelor pentru consumul acestor substanţe,
alegerea clienţilor sau a complicilor, angajarea lor, elaborarea sau pregătirea unor măsuri conspirative etc.).
5. Întreţinerea unei spelunci înseamnă, conform aceluiaşi punct, un sistem de acţiuni vizând asigurarea
funcţionării ei (asigurarea materială, deservirea clientelei, asigurarea conspiraţiei etc.) (ibidem).
6. Punerea la dispoziţie a localurilor înseamnă acordarea uneia sau mai multor persoane a posibilităţii de a
consuma substanţe narcotice sau psihotrope, adăpostindu-se într-un asemenea locaş (ibidem).
7. Prin speluncă se înţelege un local cu faimă rea, în care se adună elemente suspecte. Speluncă pentru
consumul substanţelor narcotice sau psihotrope poate fi atât un local de locuit (casă, apartament, vilă etc.), cât
şi un local nelocuit (garaj, şopron, magazie, depozit, subsol etc.) în care se adună persoanele doritoare de a
consuma droguri.
8. Infracţiunea se consumă o dată cu comiterea uneia dintre acţiunile analizate.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care
organizează, întreţine sau pune la dispoziţie localuri pentru consumarea substanţelor narcotice sau psihotrope.
11. Alin.2 art.219 sporeşte răspunderea penală dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală (noţiunile acestora au fost date în articolele 46 şi 47).
Articolul 220. PROXENETISMUL
(1) Îndemnul sau determinarea la prostituţie ori înlesnirea practicării prostituţiei, ori tragerea de foloase
de pe urma practicării prostituţiei de câtre o persoană, precum şi recrutarea unei persoane pentru
prostituţie,
ani.
a) săvârşite faţă de minor;
b) săvârşite de un grup criminal sau de o organizaţie criminală;
c) soldate cu urmări grave
determinate de ocrotirea normelor de convieţuire socială.
3. Latura obiectivă a proxenetismului se poate realiza prin următoarele forme de acţiuni alternative:
a) îndemnul sau determinarea la prostituţie;
b) înlesnirea practicării prostituţiei;
c) tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei;
d) recrutarea de persoane pentru prostituţie.
4. Lupta comună a statelor pentru prevenirea şi reprimarea acestor forme de parazitism social josnic s-a
concretizat în Convenţia internaţională pentru suprimarea traficului femeilor şi copiilor, adoptată la Geneva la
20 septembrie 1921, Convenţia Internaţională privitoare la reprimarea traficului de femei majore din 11
octombrie 1933, Convenţia pentru reprimarea traficului de fiinţe umane şi exploatării prostituării altuia,
adoptată de Adunarea Generală a ONU la 2 decembrie 1949, şi Convenţia privind lupta cu traficul de oameni
cu exploatarea prostituţiei de către terţe persoane din 21 martie 1980.
5. Îndemnul sau determinarea la prostituţie reprezintă în realitate două mijloace prin care o persoană poate fi
instigată la prostituţie.
6. Îndemnul la prostituţie constă în trezirea interesului unei persoane să practice prostituţia prin propunerea,
încurajarea, convingerea, înduplecarea, darea de sfaturi sau prin alte acţiuni având drept scop provocarea
dorinţei de a practica prostituţia. Îndemnul la prostituţie înseamnă mai puţin decât instigarea la aceeaşi faptă,
deoarece nu presupune neapărat determinarea persoanei la executarea unor acte de practicare a prostituţiei. De
aceea îndemnul la prostituţie se consumă o dată cu comiterea acţiunilor enumerate, indiferent de faptul dacă
victima a început sau nu să practice prostituţia.
7. Determinarea la prostituţie constă în silirea, constrângerea persoanei să practice prostituţia prin violenţă
fizică sau psihică, înşelăciune, limitarea libertăţii, torturarea sau batjocorirea victimei. Determinarea la
prostituţie se consumă o dată cu trecerea victimei la executarea a cel puţin unui act de practicare a prostituţiei.
8. Înlesnirea practicării prostituţiei constă în ajutorul dat unei persoane să practice prostituţia. Este vorba de
o activitate de complicitate la contravenţia administrativă de prostituţie, pe care legislatorul a incriminat-o ca
infracţiune. Ea se poate realiza sub orice formă şi prin orice mijloace, care constituie o complicitate la
prostituţie.
9. Tragerea de foloase de pe urma practicării prostituţiei de către o altă persoană constă în obţinerea de
profituri sau a oricăror avantaje materiale din practicarea prostituţiei de către o altă persoană, care trebuie să
cunoască provenienţa lor.
10. Spre deosebire de îndemn sau determinare la prostituţie - prima modalitate de săvârşire a infracţiunii de
proxenetism prin care se convinge o persoană să practice prostituţia pe cont propriu -, recrutarea presupune
atragerea persoanei cu scopul ca aceasta să intre în slujba celui care organizează practicarea prostituţiei sau a
unei asociaţii de persoane care exploatează prostituţia, fie în ţară, fie în străinătate. Nu interesează dacă
persoana recrutată a mai practicat prostituţia sau nu, şi nici nu se cere ca persoana recrutată să fi început
practicarea prostituţiei în slujba aceluia sau a acelora pentru care a fost recrutată. Este suficient ca ea să fi
acceptat propunerile ce i s-au făcut, să-şi fi dat consimţământul la această ocupaţie.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
13. Alin.2 art.220 sporeşte răspunderea penală pentru proxenetism săvârşit faţă de o persoană care nu a
împlinit vârsta de 18 ani, de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală, pentru acţiuni soldate cu
urmări grave.
14. Noţiunile grup criminal organizat, organizaţie criminală au fost date în art.46 şi 47.
15. Prin urmări grave se înţelege îmbolnăvirea victimelor de o boală venerică, de maladia SIDA sau de alte
boli contagioase. Instanţa de judecată stabileşte, în fiecare caz, în raport cu împrejurările în care a fost săvârşită
fapta, dacă aceasta cauzează sau nu urmări grave.
16. Adeseori proxenetismul este însoţit de săvârşirea altor infracţiuni: vătămări ale integrităţii corporale sau
ale sănătăţii, viol, acţiuni violente cu caracter sexual, acţiuni perverse etc. În astfel de cazuri proxenetismul intră
în concurs cu aceste infracţiuni.
Articolul 221. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A MONUMENTELOR
DE ISTORIE ŞI CULTURĂ
Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură sau a obiectelor naturii,
luate sub ocrotirea statului,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, iar persoana juridică se
pedepseşte cu amendă în mărime de la 3000 la 5000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
exercita o anumită activitate.
l. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor contra sănătăţii publice şi convieţuirii sociale decurge din însăşi
3. Latura obiectivă se realizează prin distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi
cultură sau a obiectelor naturii luate sub ocrotirea statului.
4. Potrivit art.l al Legii privind ocrotirea monumentelor nr.1530-XII din 22.06.93 (M nr.1/3 din
JSO.01.1994), monumentele sunt obiecte sau ansambluri de obiecte cu valoare istorică, artistică sau ştiinţifică,
care reprezintă mărturii ale evoluţiei civilizaţiilor de pe teritoriul republicii, precum şi ale dezvoltării spirituale,
politice, economice şi sociale şi care sunt înscrise în Registrul monumentelor RM, ocrotite de stat.
Art.3 al acestei legi clasifică monumentele, situate pe teritoriul RM, în două categorii:
a) de cultură;
b) obiecte ale naturii.
5. Monumente care fac parte din patrimoniul cultural sunt considerate:
a) operele de arhitectură, sculptură sau pictură monumentală, elementele sau structurile cu caracter
arheologic, inscripţiile, grotele şi grupurile de elemente care au valoare naţională sau internaţională din punct
de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
b) ansamblurile: grupuri de construcţii izolate sau grupate care, datorită arhitecturii, unităţii şi integrării lor
în peisaj, au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, artistic sau ştiinţific;
c) siturile: lucrări ale omului sau operele rezultate din conjugarea acţiunilor omului, precum şi zonele
incluzând terenurile arheologice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere istoric, estetic,
etnografic sau antropologic.
6. Monumentele care fac parte din patrimoniul natural sunt considerate:
a) formaţiunile fizice şi bibliografice care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere estetic
sau ştiinţific;
b) formaţiunile geologice şi fiziologice şi zonele constituind habitatul speciilor animale şi vegetale
ameninţate de dispariţie, care au valoare naţională sau internaţională din punct de vedere ştiinţific sau din
punctul de vedere al conservării;
c) siturile naturale sau zonele naturale care au o valoare naţională sau internaţională din punct de vedere
ştiinţific şi din punctul de vedere al conservării sau/şi al frumuseţii naturale.
7. Monumentele pot fi imobile (obiecte naturale, teritorii şi landşafturi naturale, aşezări antice, curţi
boiereşti, parcuri etc.) şi mobile (monede izolate, unelte de muncă, arme, podoabe, picturi, sculpturi, grafică,
documente scrise de mână, fotografii, filme, discuri, cărţi etc.).
8. Distrugerea unui monument presupune orice acţiune care duce la nimicirea lui totală sau parţială, după ce
acesta devine total sau parţial inutilizabil potrivit destinaţiei sale iniţiale.
9. Deteriorarea unui monument înseamnă degradarea sau stricarea lui parţială, ceea ce are drept consecinţă
pierderea totală sau numai parţială a capacităţilor sale. În cazul dat există posibilitatea restabilirii capacităţilor
obiectului prin reparaţiile ce i s-ar face.
10. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor se poate realiza prin nimicirea, degradarea, lichidarea,
stârpirea lor sau prin alte acţiuni efectuate prin incendieri, explozii, inundaţii, demolare, precum şi prin acţiuni
mecanice, chimice sau termice.
11. Răspunderea penală pentru distrugerea sau deteriorarea intenţionată a monumentelor de istorie şi cultură
presupune existenţa concomitentă a trei condiţii obligatorii:
a) monumentele trebuie să posede o valoare naţională sau internaţională conform caracteristicilor Legii
nr.1530-XII din 22.06.93;
b) monumentele trebuie să fie luate sub ocrotirea statului din momentul înscrierii lor în Registrul
monumentelor RM sub o denumire concretă. De exemplu: Mănăstirea Adormirea Maicii Domnului din Căuşeni
sau Tezaurul obiectelor arheologice din Olăneşti, care se află în fondurile Muzeului Republican de Istorie din
Chişinău etc.;
c) monumentele trebuie să fie distruse sau deteriorate sau să existe încercarea reală de a le deteriora.
12. Distrugerea sau deteriorarea monumentelor care nu sunt luate sub ocrotirea statului se încadrează în
norma art.197 - distrugere sau deteriorare intenţionată a bunurilor.
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, sau o persoană juridică.
Articolul 222. PROFANAREA MORMINTELOR
(1) Profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a unei urne funerare sau a unui
cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
folosul comunităţii de la 180 până la 240 ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.
b) din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă
ani.
3. Latura obiectivă se realizează prin profanarea prin orice mijloace a unui mormânt, a unui monument, a
unei urne funerare sau a unui cadavru, precum şi însuşirea obiectelor ce se află în mormânt sau pe el.
4. Profanarea presupune o acţiune prin care se aduce mormântului, monumentului, urnei funerare sau
cadavrului o ştirbire materială de natură a exprima lipsa de respect, batjocura, injuria.
Această acţiune se realizează prin distrugerea, degradarea, murdărirea unui mormânt sau monument funerar,
dezgroparea celor înhumaţi şi lăsarea lor pe pământ lângă mormânt, desenarea de imagini indecente pe
mormânt, risipirea cenuşii dintr-o urnă etc.
5. Nu constituie infracţiunea de care ne ocupăm insultele orale aduse celui decedat, întrucât acestea nu
întrunesc cele două condiţii obligatorii ale infracţiunii:
a) o alterare cât de mică a obiectelor funerare;
b) exprimarea lipsei de respect.
6. Mormântul este locul în care se află înhumat un cadavru cu toate anexele teritoriului propriu-zis, cum ar
fi: împrejmuirea făcută din orice material, felinarele, candelele, obiectele religioase, banca pusă uneori la câte
un mormânt, ghivecele cu flori, coroanele etc.
7. Monumentul este orice lucrare artistică aflată pe un mormânt sau alăturea de un mormânt cu scopul de a
exprima sentimentele de pietate faţă de cel decedat (stele, mausolee etc.).
8. Urna funerară este caseta, cutia sau orice alt obiect în care se află cenuşa celui decedat.
9. Prin cadavru se înţelege rămăşiţa trupească a celui decedat, în orice formă s-ar găsi: trupul inanimat,
înainte de a fi intrat în putrefacţie, formele pe care le poate lua mai târziu prin descompunere.
10. Dacă acţiunea de profanare întruneşte şi componenţa altei infracţiuni (distrugere, vandalism, însuşirea
bunurilor, perversiune sexuală etc.), se aplică regulile referitoare la concursul de infracţiuni.
11. Însuşirea obiectelor ce se află în/sau pe mormânt presupune însuşirea hainelor de pe cadavru, a unor
obiecte de preţ care uneori se pun în cosciugul cu cadavrul, crucile sau unele obiecte de valoare.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, iar în cazul însuşirii obiectelor ce se află în
mormânt sau pe el - şi prin scopul de a obţine profit.
13. Alin.2 sporeşte răspunderea penală, dacă aceste acţiuni sunt săvârşite de două sau mai multe persoane
sau din motive de duşmănie sau ură socială, naţională, rasială ori religioasă (a se vedea explicaţiile acestor
agravante de la art.145).
14. Subiect poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
CAPITOLUL IX
INFRACŢIUNI ECOLOGICE
Articolul 223. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR SECURITĂŢII ECOLOGICE
Încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de
către persoanele responsabile de respectarea lor, dacă aceasta a provocat:
a) mărirea esenţială a nivelului radiaţiei;
b) daune sănătăţii populaţiei;
c) pieirea în masă a animalelor;
d) alte urmări grave,
de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
lichidarea întreprinderii.
1. Includerea acestui articol în legislaţia penală este dictată de agravarea situaţiei ecologice în ţară, situaţie
strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în
exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către
persoanele responsabile de respectarea lor, şi de o serie de documente internaţionale cu privire la protecţia
mediului, cum ar fi materialele Conferinţei ONU cu privire la mediu şi dezvoltarea lui, care a avut loc la 3-14
iunie 1992 în Rio-de-Janeiro, etc.
Relaţiile omului cu mediul sunt reglementate de Constituţie, Legea nr.1515-XII din 16.06.1993 privind
protecţia mediului, Legea nr.1422 din 17.12.1997 privind protecţia aerului atmosferic, Legea nr.851 din
29.05.1996 privind expertiza ecologică şi evaluarea impactului asupra mediului şi alte legi şi acte normative ce
ţin cont de problematica protecţiei mediului şi folosirii raţionale a resurselor naturale.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul, iar obiectul ei material sunt resursele naturale: solul, subsolul,
apele, flora şi fauna, aflate pe teritoriul republicii, precum şi aerul din spaţiul de deasupra acestui teritoriu, ce
formează patrimoniul naţional al RM.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor de protecţie a mediului şi în încălcarea
cerinţelor securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi la
exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective de către persoanele responsabile
de respectarea lor, dacă aceasta a provocat: a) schimbarea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii
populaţiei; c) pieirea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
4. Regulile de protecţie a mediului şi cerinţele securităţii ecologice la proiectarea, amplasarea, construcţia
sau punerea în exploatare, precum şi la exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor
obiective se conţin în legile indicate şi în alte acte normative. Elaborarea proiectelor diferitelor obiecte,
amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, exploatarea construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau
a altor obiective constituie infracţiune doar în cazul încălcării regulilor şi cerinţelor legilor indicate şi ale altor
acte normative (instrucţiuni, regulamente, hotărâri, ordine etc.). Dispoziţia acestui articol este de blanchetă. De
aceea, în rechizitoriu, ordonanţa de punere sub învinuire sau în sentinţa de condamnare este necesar să indicăm
care reguli concrete au fost încălcate.
5. Componenţa de infracţiune este materială, ea se consumă din momentul survenirii consecinţelor
prejudiciabile prevăzute în art.223 CP şi anume: a) mărirea esenţială a fondului radioactiv; b) daune sănătăţii
populaţiei; c) pierea în masă a animalelor; d) alte urmări grave.
Mărirea esenţială a fondului radioactiv constă în ridicarea nivelului radiaţiei ce depăşeşte limita admisă,
adică în cazul în care nivelul de radiaţie în aer depăşeşte 0,2 Roentgen/oră.
Daune sănătăţii populaţiei pot fi exprimate prin vătămarea corporală de orice grad cel puţin a unei singure
persoane sau îmbolnăvirea ei.
Pieirea în masă a animalelor se stabileşte nu numai după numărul animalelor pierite, ci se ţine cont şi de
mărimea populaţiei lor.
Alte urmări grave sunt orice consecinţe ce încalcă esenţial securitatea ecologică (echilibrul ecologic), adică
prezintă pericol pentru organismele vii, în acelaşi număr şi a oamenilor. De exemplu, a fost proiectată emisia în
atmosferă a reziduurilor industriale şi în zonă nivelul de radiaţie s-a ridicat într-atât, încât a poluat sectoarele
populate ale oraşului etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme ale vinovăţiei (a se vedea art.19 CP).
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana învestită prin lege, act normativ sau ordin cu asigurarea
respectării regulilor şi cerinţelor indicate în dispoziţia articolului 223 CP de către alte persoane ce efectuează
sau execută proiectarea, amplasarea, construcţia sau punerea în exploatare, precum şi exploatarea construcţiilor
industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective. Condiţia existenţei acestei componenţe de infracţiune
constă în cunoaşterea de către persoana responsabilă a faptului că ea este învestită cu asemenea obligaţiuni. În
cazul punerii în exploatare a construcţiilor industriale, agricole, ştiinţifice sau a altor obiective, subiecţi ai
infracţiunii pot fi şi membrii comisiei de luare în primire, în limitele sarcinilor lor de profil.
Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică (a se vedea art.21 CP).
Articolul 224. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CIRCULAŢIE A SUBSTANŢELOR,
MATERIALELOR ŞI DEŞEURILOR RADIOACTIVE, BACTERIOLOGICE SAU TOXICE
(1) Activităţile ilegale sau încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul,
îngroparea, păstrarea, transportarea sau utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive,
bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor, erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta
creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului,
b) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
c) soldate cu impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului;
d) soldate cu pieirea în masă a animalelor
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat din imprudenţă:
a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor;
b) decesul persoanei,
la 5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), soldate cu decesul a două sau mai multor persoane,
1. Scopul acestei norme penale constă în neadmiterea producerii tipurilor de deşeuri interzise şi asigurarea
respectării regulilor stabilite cu privire la circulaţia substanţelor şi deşeurilor ecologic periculoase.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă se exprimă prin acţiune sau inacţiune, şi anume în desfăşurarea activităţilor ilegale sau
încălcarea regulilor stabilite ce ţin de fabricarea, importul, exportul, îngroparea, păstrarea, transportarea sau
utilizarea substanţelor, materialelor şi deşeurilor radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi a pesticidelor,
erbicidelor sau a altor substanţe chimice, dacă aceasta creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului.
3. Alin.1 art.224 CP constituie o componenţă de infracţiune formală, incriminând faptele indicate doar în
cazul în care ele creează pericolul cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei sau mediului. Acest pericol
constă în existenţa unor situaţii şi împrejurări care puteau cauza apariţia unor consecinţe dăunătoare sănătăţii
populaţiei sau mediului. Existenţa pericolului iminent e apreciată de către organele de anchetă penală sau de
către instanţa de judecată. Un element obiectiv care confirmă existenţa unui asemenea pericol îl constituie
înaltul grad de probabilitate a survenirii consecinţelor periculoase, a cauzării de daune esenţiale sănătăţii
populaţiei sau mediului, care în alte împrejurări n-ar fi existat. Conţinutul pericolului constă în posibilitatea
cauzării de daune esenţiale sănătăţii populaţiei, prin care se înţelege, ca minimum, cauzarea unei daune
periculoase pentru viaţa şi sănătatea persoanei (îmbolnăvirea, cauzarea de vătămări corporale de diferite grade
etc.), sau posibilitatea cauzării de daune esenţiale mediului, adică înrăutăţirea calităţii mediului şi a stării
resurselor naturale, legate de poluarea, otrăvirea sau impurificarea lui, sau înrăutăţirea condiţiilor ecologice, sau
îmbolnăvirea şi pieirea în masă a animalelor.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.224 CP se consumă din momentul creării pericolului indicat, fără să
fie necesară survenirea consecinţelor prejudiciabile.
5. În cazul survenirii consecinţelor prejudiciabile: impurificarea, otrăvirea sau infectarea mediului, pieirea
în masă a animalelor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP, provocarea din
imprudenţă a îmbolnăvirii în masă a oamenilor, decesul persoanei vor fi calificate în temeiul art.224 alin.3 CP,
iar în cazul survenirii decesului a două sau mai multor persoane - în temeiul art.224 alin.4 CP.
Impurificarea mediului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice a acestuia ca rezultat
al contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţele, materialele şi deşeurile
radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
Otrăvirea mediului constă în introducerea în mediu a unor microorganisme care pot provoca epidemii sau
epizootii.
Infectarea sau altă poluare a mediului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin două forme de vinovăţie.
7. Subiectul infracţiunii este special: persoana care are în obligaţiunile sale respectarea regulilor de
comportament cu substanţele, materialele şi deşeurile radioactive, bacteriologice sau toxice, precum şi cu
pesticidele, erbicidele sau alte substanţe chimice.
8. În cazul săvârşirii infracţiunii în mod repetat, în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei
calamităţi naturale, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.224 alin.2 CP. Poluarea mediului în
asemenea zone sporeşte şi mai mult dauna gravă, cauzată mediului şi populaţiei.
Articolul 225. TĂINUIREA DE DATE SAU PREZENTAREA INTENŢIONATĂ DE DATE
NEAUTENTICE DESPRE POLUAREA MEDIULUI
(1) Tăinuirea datelor sau prezentarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de
către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum
şi de către o persoană juridică, a datelor neautentice despre avariile cu poluare excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a
provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
activitate pe un termen de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000
la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice, de poluarea excesivă a mediului, de poluarea
radioactivă, chimică, bacteriologică sau de alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei.
Obiect al infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de tăinuire a datelor sau prezentarea
intenţionată de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a datelor neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a
mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau
sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, dacă aceasta a
provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul
persoanei; d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.225 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de realizare:
a) tăinuirea datelor despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică,
bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului şi b) prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre
avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări
periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de
poluarea mediului.
4. Tăinuirea datelor poate fi exprimată prin inacţiuni de neprezentare a unor date în organele respective sau
prin acţiuni de ascundere a urmelor avariilor sau poluărilor fără a se lua măsuri pentru preîntâmpinarea
survenirii consecinţelor prejudiciabile.
5. Prezentarea intenţionată a unor date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu
poluare radioactivă, chimică, bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea
populaţiei, precum şi despre starea sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, se realizează prin acţiuni
de falsificare, de introducere a unor date ce nu corespund realităţii şi care diminuează pericolul real al avariilor
în informaţiile cu privire la calamităţile respective.
6. Componenţa infracţiunii este materială şi se consumă în cazul survenirii consecinţelor indicate în alin.1
art.225 CP: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei; d) alte
urmări grave sau în alin.2 art.225 CP: soldate cu decesul a două sau a mai multor persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane, a se vedea
art.224 CP. În cazul decesului a două sau a mai multor persoane acţiunile făptuitorului vor fi calificate în
temeiul art.125 alin.2 CP.
7. Latura subiectivă se exprimă prin două forme de vinovăţie: persoana tăinuieşte în mod intenţionat sau
prezintă date neautentice despre avariile cu poluarea excesivă a mediului, cu poluare radioactivă, chimică,
bacteriologică sau cu alte urmări periculoase pentru viaţa sau sănătatea populaţiei, precum şi despre starea
sănătăţii populaţiei afectate de poluarea mediului, şi are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite.
8. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori persoana care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 226. NEÎNDEPLINIREA OBLIGAŢIUNILOR DE LICHIDARE A CONSECINŢELOR
ÎNCĂLCĂRILOR ECOLOGICE
(1) Eschivarea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere ori de
către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală, precum
şi de către o persoană juridică a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice, dacă
aceasta a provocat din imprudenţă:
b) pieirea în masă a animalelor;
c) decesul persoanei;
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu decesul a două sau mai multor persoane
3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.
strâns legată de încălcarea cerinţelor securităţii ecologice şi, în particular, a obligaţiunilor de lichidare a
consecinţelor încălcărilor ecologice cu privire la poluarea excesivă a mediului, poluarea radioactivă, chimică,
bacteriologică etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiunile sau inacţiunile de eschivare sau îndeplinirea
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a oamenilor; b) pieirea
în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
3. Bazându-ne pe dispoziţia art.226 CP, putem deduce că această infracţiune are două modalităţi de realizare:
a) eschivarea de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală de la îndeplinirea obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice şi b) îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere ori de
către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală a
obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
4. Eschivarea poate fi exprimată prin inacţiuni şi anume - neluarea măsurilor respective în vederea
îndeplinirii obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
5. Îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice
constă în îndeplinirea parţială a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice sau în
executarea neglijentă a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
6. Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune este necesar să constatăm că în competenţa persoanelor
indicate intrau obligaţiunile de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice. Aceste obligaţiuni pot fi deduse
din actele normative, regulamentele sau obligaţiunile funcţionale ale acestor persoane şi o condiţie principală a
existenţei acestei componenţe de infracţiune este cunoaşterea (obligaţiunea de a cunoaşte) de către persoanele
indicate în art.226 CP a obligaţiunilor de lichidare a consecinţelor încălcărilor ecologice.
7. Această componenţă de infracţiune este materială. Pentru existenţa şi consumarea ei este necesară
survenirea consecinţelor prejudiciabile: dacă aceasta a provocat din imprudenţă: a) îmbolnăvirea în masă a
oamenilor; b) pieirea în masă a animalelor; c) decesul persoanei sau d) alte urmări grave.
În alin.2 art.226 CP se indică survenirea consecinţelor mai grave, cum ar fi decesul a două sau mai multor
persoane.
Despre pieirea în masă a animalelor şi alte urmări grave a se vedea art.223 CP.
Despre îmbolnăvirea în masă a oamenilor, decesul uneia, a două sau mai multor persoane a se vedea
art.224 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin imprudenţă sau prin două forme de vinovăţie: persoana intenţionat sau
din imprudenţă se eschivează sau îndeplineşte necorespunzător obligaţiunile de lichidare a consecinţelor
încălcărilor ecologice, şi are atitudine de imprudenţă faţă de consecinţele survenite: îmbolnăvirea în masă a
oamenilor; pieirea în masă a animalelor; decesul persoanei; decesul a două sau mai multor persoane; alte urmări
grave.
9. Subiectul infracţiunii este special: persoana cu funcţii de răspundere ori o persoană care gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana
juridică.
Articolul 227. POLUAREA SOLULUI
(1) Impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii
economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de manipulare cu substanţe nocive,
îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul
transportării, utilizării sau păstrării lor, dacă aceasta a cauzat daune:
a) sănătăţii populaţiei;
b) mediului;
c) producţiei agricole,
a) săvârşite în zona situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale;
b) urmate de decesul persoanei din imprudenţă
1. Componenţa de infracţiune examinată este generală pentru toate tipurile de atentare infracţională asupra
fondului funciar şi specială pentru acele atentate infracţionale, la săvârşirea cărora solul este reprezentat ca o
parte a mediului.
Scopul articolului examinat constă în protecţia solului prin preîntâmpinarea poluării lui.
Protecţia şi folosirea raţională a solului este reglementată de legi şi de alte acte normative, principalul dintre
acestea fiind Codul Funciar, adoptat prin Legea nr.828-XII din 25.12.1991.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul funciar.
Obiectul material îl constituie toate terenurile, indiferent de destinaţie şi proprietate, care constituie, în
ansamblu, fondul funciar al RM. Fondul funciar, în funcţie de destinaţia principală, se compune din următoarele
categorii de terenuri: cu destinaţie agricolă; din intravilanul localităţilor; destinate industriei, transporturilor,
telecomunicaţiilor şi cu alte destinaţii speciale; destinate ocrotirii naturii, ocrotirii sănătăţii, activităţii
recreative, terenurilor de valoare istorico-culturală, terenurilor zonelor suburbane şi altor terenuri verzi; ale
fondului silvic; ale fondului apelor; ale altor fonduri de rezervă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni alternative: a) de impurificare; b) de otrăvire;
c) de infectare sau altă poluare a solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare
a încălcării regulilor de comportament cu substanţe nocive, îngrăşăminte minerale, stimulenţi de creştere a
plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
Impurificarea solului constă în schimbările dăunătoare fizice, chimice sau biologice ale solului din cauza
contactului lui cu materialele sau substanţele indicate în acest articol: substanţe nocive, îngrăşăminte minerale,
stimulenţi de creştere a plantelor şi cu alte substanţe chimice sau biologice, introduse în sol cu depăşirea
normelor sau concentraţiilor prevăzute.
Otrăvirea solului constă în introducerea în sol a unor microorganisme care pot provoca epidemii sau
epizootii.
Infectarea sau altă poluare a solului constă în introducerea în sol a gunoiului sau a altor substanţe
infectante, în schimbarea fondului radiaţional etc.
4. Îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor sau alte substanţe chimice sau biologice
reprezintă substanţe special destinate pentru activităţile agricole sau pentru creşterea necomercială a plantelor.
5. Produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură reprezintă tipurile de materie primă industrială
care şi-au pierdut calităţile lor productive, resturile sau alte deşeuri industriale (lichide, gazoase, tari) ce apar în
timpul proceselor tehnologice şi sunt capabile să provoace otrăviri sau altă atingere fiinţelor vii sau habitatului
lor.
6. Condiţia existenţei infracţiunii analizate constă în impurificarea, otrăvirea, infectarea sau altă poluare a
solului cu produse nocive ale activităţii economice ori de altă natură ca urmare a încălcării regulilor de
comportament cu substanţele nocive, îngrăşămintele minerale, stimulenţii de creştere a plantelor şi cu alte
substanţe chimice sau biologice în timpul transportării, utilizării sau păstrării lor.
De exemplu, conform art.37, 38 ale Legii nr.1515-XII din 16.06.1993 privind protecţia mediului, se interzice
împrăştierea pe terenuri agricole a unor ape uzate şi a nămolului, provenite de la unităţile industriale,
complexele zootehnice, de la staţiile de epurare fără autorizaţia autorităţilor pentru agricultură, pentru mediu şi
pentru sănătate. De asemenea, este interzisă şi se sancţionează depozitarea şi împrăştierea pe sol, în afara
perimetrelor admise şi special amenajate a deşeurilor de producţie şi menajere, a molozului rezultat din
construcţii, a fierului vechi, a ambalajelor de orice fel, a reziduurilor industriale, a substanţelor chimice şi
radioactive.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul survenirii uneia sau a tuturor consecinţelor enumerate
în alin.1 al articolului examinat: cauzat de daune a) sănătăţii populaţiei; b) mediului; c) producţiei agricole.
Dauna sănătăţii populaţiei poate fi exprimată prin îmbolnăvirea uneia sau a mai multor persoane.
Daunele mediului pot fi exprimate prin pieirea animalelor, peştelui, plantelor etc.
Daunele producţiei agricole pot fi exprimate prin distrugerea plantaţiilor, viilor, livezilor etc.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin imprudenţă sau două forme de vinovăţie (a se vedea
art.18-19 CP).
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, cât şi cea
juridică.
10. Alin.2 art.227 CP prevede componenţele calificative ale infracţiunii: a) săvârşirea infracţiunii în zona
situaţiei ecologice excepţionale sau în zona unei calamităţi naturale; b) urmate de decesul persoanei din
imprudenţă.
Un semn obligatoriu la alin.2 lit.a) art.227 CP este locul săvârşirii infracţiunii şi anume zona situaţiei
ecologice excepţionale sau zona unei calamităţi naturale. Poluarea pământului în asemenea zone sporeşte şi mai
mult dauna gravă cauzată mediului şi, prin urmare, populaţiei.
11. Săvârşirea acţiunilor indicate cu vinovăţie intenţionată, care au provocat o catastrofă ecologică, necesită
calificarea lor în temeiul art.136 CP (Ecocidul) şi nu necesită calificarea lor suplimentară şi în temeiul art.227
CP.
Articolul 228. ÎNCĂLCAREA CERINŢELOR DE PROTECŢIE A SUBSOLULUI
Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului, construcţia
neautorizată sau amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale, precum şi deversarea
nesancţionată a substanţelor nocive în subsol, dacă aceasta a provocat:
a) prăbuşiri sau alunecări de proporţii ale terenului;
b) poluarea apelor subterane, creând pericol pentru sănătatea populaţiei;
c) decesul persoanei din imprudenţă;
1. Relaţiile ce apar în procesul exploatării, folosirii sau protecţiei subsolului sunt reglementate de Codul
subsolului, adoptat prin Legea nr.1511-XII din 15.06.1993.
Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi resursele lui naturale.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie subsolul care reprezintă partea scoarţei terestre, situată mai jos
de stratul de sol şi de fundul bazinelor de apă şi se întinde până la adâncimi accesibile pentru studiere şi
valorificare geologică.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni sau inacţiuni diverse, cum ar fi: a) încălcarea
cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului; b) construcţia neautorizată pe
terenurile cu zăcăminte minerale; c) amplasarea deşeurilor toxice pe terenurile cu zăcăminte minerale; d)
deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
3. Încălcarea cerinţelor de protecţie a zăcămintelor minerale sau a altor resurse ale subsolului se săvârşeşte
prin acţiuni sau inacţiuni. Cerinţele de protecţie a subsolului sunt reglementate de art.14, 18 etc. ale Codului
subsolului. De exemplu, beneficiarii folosinţei subsolului sunt obligaţi să asigure studierea deplină şi complexă
a subsolului, folosirea raţională şi complexă a resurselor lui în corespundere cu proiectele şi schemele
tehnologice, inclusiv la prelucrarea materiei prime minerale etc.
4. Conform art.27 al Codului subsolului, proiectarea obiectivelor şi construcţiilor care nu sunt destinate
pentru extracţia substanţelor utile se efectuează în baza cercetărilor geologo-inginereşti şi de altă natură, de
comun acord cu Departamentul de Stat pentru Protecţia Mediului şi Resurse Naturale. În cazul încălcării acestor
cerinţe, făptuitorii vor fi traşi la răspundere penală pentru construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte
minerale. Construcţia neautorizată pe terenurile cu zăcăminte minerale constă în ridicarea în asemenea zone a
diferitelor edificii, case, alte construcţii fără permisiunea organelor indicate.
5. Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se
efectuează în condiţiile determinate printr-o autorizaţie specială, eliberată de Departamentul de Stat pentru
Protecţia Mediului şi Resurse Naturale în limitele perimetrului minier repartizat.
Folosirea subsolului pentru îngroparea (depozitarea) substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice se înfăptuieşte
numai după efectuarea expertizei ecologice de stat a proiectelor şi a altei documentaţii.
6. Conform art.36 al Codului subsolului, nu se permite păstrarea substanţelor nocive şi a deşeurilor toxice
deasupra zăcămintelor, obiectivelor şi construcţiilor din spaţiul subteran. În cazul încălcării acestor cerinţe,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate conform art.228 CP ca amplasare a deşeurilor toxice pe terenurile cu
zăcăminte minerale sau deversarea nesancţionată a substanţelor nocive în subsol.
7. Componenţa de infracţiune examinată este materială şi se consumă din momentul survenirii consecinţelor
expres indicate în dispoziţia articolului: a) provocarea prăbuşirilor sau alunecărilor de proporţii ale terenului; b)
poluarea apelor subterane, creându-se pericol pentru sănătatea populaţiei; c) decesul persoanei din imprudenţă;
d) alte urmări grave.
Prăbuşirile pot avea loc, de exemplu, în urma construcţiei neautorizate deasupra obiectivelor sau
construcţiilor din spaţiul subteran în cazul dereglării echilibrului stratului de sus al subteranului.
Poluarea apelor subterane a fost explicată în comentariul art.229 CP.
8. Alte urmări grave pot consta în cauzarea de daune mari materiale, ecologice sau organizatorice. Gravitatea
consecinţelor se poate deduce din multiplicitatea de circumstanţe, cum ar fi: mărimea daunei, inclusiv venitul
nerealizat şi nedobândit, crearea de obstacole care întrerup procesul de dobândire a mineralelor pentru o durată
mare de timp, caracterul daunei cauzate mediului sau unor construcţii, în acelaşi număr şi în legătură cu
prăbuşirile sau alunecările de teren, etc.
9. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă sau prin dublă formă de vinovăţie.
10. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit, la momentul săvârşirii
infracţiunii, vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
Articolul 229. POLUAREA APEI
Infectarea sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu ape uzate sau cu alte deşeuri ale
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi de altă natură, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii considerabile regnului animal sau vegetal, resurselor piscicole, silviculturii,
agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
1. Regulile de securitate şi de folosire raţională a apelor în RM sunt reglementate de Codul Apelor al RM,
adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, Legea nr.272 din 10.02.1999 cu privire la apa potabilă, Legea
nr.440-XIII din 27.04.1995 cu privire la zonele şi fâşiile de protecţie a apelor râurilor şi bazinelor de apă,
Hotărârea Guvernului nr.745 din 3.11.1995 Despre aprobarea regulamentului privind ordinea şi condiţiile
acordării obiectelor acvatice în folosinţă, alte legi şi acte normative.
2. Infracţiunea prevăzută de art.229 CP atentează la condiţiile normale de folosire a resurselor de apă din
RM. De asemenea, un obiect de atentare al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale privitoare la sănătatea
publică prin menţinerea igienei, purităţii şi securităţii surselor şi a reţelelor de apă, ca folosirea lor să fie
posibilă fără nici o primejdie pentru sănătatea oamenilor, animalelor şi plantelor.
Obiectul material îl constituie sursele sau resursele de apă asupra cărora se răsfrânge activitatea ilicită a
subiectului infracţiunii (de exemplu, izvor, fântână, rezervoare, conducte, jgheaburi de adăpare, canale de
irigaţie, bazine etc.).
Prin surse de apă se înţeleg izvoarele, lacurile, fântânile, rezervoarele, iar prin reţele de apă - conductele,
uzinele de filtrare a apei, canalele etc.
Apa este sursa naturală regenerabilă, vulnerabilă şi limitată, element indispensabil pentru viaţă şi pentru
societate, materie primă pentru activităţi productive, sursă de energie şi cale de transport, factor determinant în
menţinerea echilibrului ecologic, constituind o parte integrantă din patrimoniul public.
Protecţia, punerea în valoare şi dezvoltarea durabilă a resurselor de apă sunt acţiuni de interes general.
3. Latura obiectivă constă în acţiuni de infectare sau altă impurificare a apelor de suprafaţă ori subterane cu
ape uzate sau cu alte deşeuri ale întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale şi
de altă natură. Infracţiunea poate fi săvârşită şi prin inacţiune care se exprimă prin neluarea de măsuri în
vederea protejării locurilor de purificare a apei, neluarea de măsuri în vederea purificării apelor uzate sau a
deşeurilor întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor industriale, agricole, comunale, neluarea măsurilor în
vederea protejării locurilor (bazinelor) în care se află stocate aceste ape şi deşeuri împotriva unor eventuale
inundaţii, în urma cărora aceste ape se scurg în sursele de apă (râuri, lacuri, canale etc.), infectându-le.
4. Infectarea sursei sau reţelei de apă constă în răspândirea în apă a unor substanţe ori microorganisme
dăunătoare pentru oameni, animale sau plante. Ea constă într-o alterare, schimbare a compoziţiei apei de
folosinţă publică, indiferent de mijloacele prin care se realizează fapta incriminată.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune, infectarea trebuie să fie dăunătoare sănătăţii oamenilor,
animalelor sau plantelor, adică în cazul în care ea este folosită să aibă însuşirea de a produce moartea sau
îmbolnăvirea oamenilor sau animalelor ori distrugerea plantelor.
5. Componenţa de infracţiune este materială: pentru realizarea ei este necesară survenirea consecinţelor
prejudiciabile indicate în art.229 CP: cauzarea daunelor în proporţii considerabile regnului animal sau vegetal,
resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii sau sănătăţii populaţiei ori provocarea decesului persoanei.
6. Aprecierea daunei considerabile se efectuează de către organele de anchetă penală sau de către instanţa de
judecată în funcţie de mărimea daunei reale cauzate florei, faunei, resurselor piscicole, silviculturii, agriculturii,
conform actelor normative respective, şi, în primul rând, de dauna exprimată prin îmbolnăvirea sau moartea
animalelor şi plantelor de apă, a altor animale şi a regnului vegetal de pe malurile surselor de apă, micşorarea
rezervelor de peşte, distrugerea locurilor de depunere a icrelor de către peşti, distrugerea unor specii rare de
animale şi de peşti, îmbolnăvirea şi distrugerea masivelor de pădure, scăderea fertilităţii, productivităţii şi
degradarea pământului, apariţia bălţilor şi a pământurilor saturate cu sare, cheltuielile mari pentru lucrările de
melioraţie, curăţirea malurilor şi albiei râurilor etc.
Daunele considerabile sănătăţii populaţiei constau în îmbolnăvirea în masă a oamenilor sau cel puţin a unei
persoane. Daună considerabilă este decesul persoanei sau al mai multor persoane.
7. Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară legătura cauzală între acţiunile (inacţiunile)
prejudiciabile arătate şi consecinţele indicate în art.229 CP.
Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă, modalitatea
săvârşirii ei este intenţia indirectă sau imprudenţa: făptuitorul îşi dădea seama că prin acţiunile sau inacţiunile
sale poate fi poluată apa şi pot surveni consecinţele dăunătoare, nu le-a dorit, dar le-a admis, iar în unele cazuri
n-a prevăzut posibilitatea poluării apei şi a survenirii consecinţelor prejudiciabile, deşi trebuia şi putea să le
prevadă.
8. În privinţa provocării decesului persoanei, făptuitorul acţionează din imprudenţă. În cazul constatării
vinovăţiei intenţionate, acţiunile lui vor fi calificate drept infracţiune contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
9. În cazul în care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării,
acţiunile lui fiind îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri sau
răspândirea unor epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.343 CP ca diversiune.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii
a împlinit vârsta de 16 ani, neavând relevanţă dacă el are sau nu legătură cu reţeaua sau sursa de apă pe care a
infectat-o.
Subiect al infracţiunii poate fi, de asemenea, persoana juridică, care, conform art.21 alin.2 CP, desfăşoară
activitate de întreprinzător, în condiţiile expuse în alin.2 lit.a-c) ale aceluiaşi articol.
Conform art.16 CP, infracţiunea analizată este mai puţin gravă.
Articolul 230. POLUAREA AERULUI
Poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în atmosferă a poluanţilor sau a
încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi
control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile mediului, regnului
animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei,
1. Regulile de păstrare a purităţii şi ameliorare a calităţii aerului atmosferic, de prevenire şi reducere a
efectelor nocive ale factorilor fizici, chimici, biologici, radioactivi şi de altă natură asupra atmosferei sunt
reglementate de Legea nr.1515 din 22.06.1993 privind mediul înconjurător, Legea nr.1422 din 17.12.1997
privind protecţia aerului atmosferic, Hotărârea Guvernului nr.474 din 29.08.1996 cu privire la reţeaua de
observare şi control de laborator asupra contaminării (poluării) mediului înconjurător cu substanţe
radioactive, otrăvitoare şi mijloace bacteriale pe teritoriul Republicii Moldova, de alte legi şi acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie protecţia mediului. Prin mediu se înţelege totalitatea factorilor naturali
(aer, ape, sol, subsol, păduri şi alte forme de vegetaţie, a faunei terestre şi acvatice, a rezervaţiei monumentelor
naturii etc.) şi a celor create de om (aşezările omeneşti şi a altor factori de mediu apăruţi prin activităţi umane)
care în strânsă interacţiune influenţează echilibrul ecologic (raportul dintre organisme şi mediu, în care se
dezvoltă şi trăiesc), determină condiţiile de viaţă pentru om şi dezvoltarea societăţii.
Aerul este un amestec de azot şi oxigen de necesitate vitală pentru organismele aerobe, care conţine şi mici
cantităţi de alte gaze (argon, heliu, neon, cripton, xenon, radon, bioxid de carbon, hidrogen), vapori de apă şi
diverse particule.
Protecţia acestui mediu are ca scop păstrarea echilibrului ecologic, susţinerea şi ameliorarea calităţii
factorilor naturali, dezvoltarea valorilor naturale ale ţării, asigurarea unor condiţii de viaţă şi de muncă tot mai
bune pentru generaţiile actuale şi viitoare.
Obiectul secundar îl constituie sănătatea şi integritatea corporală a oamenilor şi economia naţională.
3. Latura obiectivă constă în poluarea aerului cu depăşirea normelor stabilite, ca urmare a emisiei în
atmosferă a poluanţilor sau a încălcării regulilor de exploatare, sau a neutilizării utilajului, aparatajului,
instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori a provocat decesul persoanei. Ea se
realizează prin acţiuni de evacuare (emisie, eliminare) în atmosferă a substanţelor dăunătoare aflate în formă de
gaze, vapori, aerosoli (suspensie într-un gaz a unui corp solid sau lichid), particule solide.
4. Acţiunile, în sensul art.230 CP, constau în încălcarea regulilor de emisie în atmosferă a poluanţilor sau a
regulilor de exploatare sau neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor
în atmosferă, prevăzute de regulamente şi de alte acte normative. Încălcarea regulilor de exploatare sau
neutralizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de purificare şi control al emisiilor în atmosferă poate fi
exprimată prin diferite acţiuni cum ar fi: deconectarea staţiilor de purificare, schimbarea regimului de
funcţionare a elementelor şi staţiilor de purificare etc., care duc la emisia în atmosferă a poluanţilor sau la
schimbarea calităţilor lor naturale etc.
Prin inacţiune infracţiunea se săvârşeşte în cazul neschimbării la timp a filtrelor, nefolosirii aparaturii de
control, ignorării informaţiilor despre calitatea componentelor substanţelor emise în aerul atmosferic etc.
5. Pentru consumarea infracţiunii este necesar ca oricare din acţiunile respective să aducă daune în proporţii
considerabile mediului, regnului animal sau vegetal, sănătăţii populaţiei ori să provoace decesul persoanei.
Daune în proporţii considerabile mediului, regnului animal sau vegetal pot fi considerate formarea în aerul
atmosferic a unor concentraţii de substanţe poluante, ce depăşesc normele stabilite, schimbarea calităţii aerului,
apariţia unor boli la plante sau animale şi pieirea animalelor, păsărilor sau a unor specii de plante.
6. Cauzarea de daune sănătăţii populaţiei constă în absorbirea de către persoane a substanţelor otrăvitoare
din aer în timpul respiraţiei, contaminarea pielii sau a organelor respiratorii ori a altor organe, care au cauzat
vătămarea integrităţii de orice grad: vătămare uşoară, medie sau gravă. Infracţiunea se consideră consumată de
asemenea din momentul decesului persoanei.
Deoarece componenţa de infracţiune este materială, e strict necesar să constatăm existenţa legăturii cauzale
între acţiunile sau inacţiunile indicate şi consecinţele survenite.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin imprudenţă sau dubla formă de vinovăţie. În cazul în
care infractorul acţionează cu intenţie directă, în scopul slăbirii bazei economice a ţării, acţiunile lui fiind
îndreptate spre exterminarea oamenilor, vătămarea sănătăţii lor, provocarea unor otrăviri sau răspândirea unor
epidemii sau epizootii, acţiunile lui vor fi calificate pe art.343 CP ca diversiune.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, şi persoana
juridică. În majoritatea cazurilor persoana fizică este subiect al infracţiunii în cazul îndeplinirii sau
neîndeplinirii de către ea a obligaţiunilor funcţionale cu privire la respectarea regulilor de emisie în atmosferă a
poluanţilor sau în cazul încălcării regulilor de exploatare sau utilizare a utilajului, aparatajului, instalaţiilor de
purificare şi control al emisiilor în atmosferă.
Infracţiunea prevăzută de art.230 CP este mai puţin gravă (a se vedea art.16 CP).
Articolul 231. TĂIEREA ILEGALĂ A VEGETAŢIEI FORESTIERE
Tăierea ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat,
săvârşită:
a) de persoane responsabile de protecţia şi paza vegetaţiei forestiere;
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 4 la 7 ani, iar persoana juridică se
1. Relaţiile ce apar în cadrul folosirii fondului forestier (silvic) sunt reglementate de Constituţie, Codul
silvic, adoptat prin Legea nr.887 din 21.06.1996, Legea nr.1007 din 30.10.1997 cu privire la evidenţa de stat a
fondului forestier, Hotărârea Guvernului nr.106 din 27.02.1996 cu privire la măsurile de asigurare a ocrotirii
pădurilor, perdelelor forestiere de protecţie şi a altor plantaţii silvice, alte acte normative adoptate în
conformitate cu acestea.
Scopul normei examinate constă în preîntâmpinarea distrugerii sau degradării vegetaţiei forestiere din
păduri, protecţia pădurilor ca patrimoniu naţional al RM şi importantă resursă naturală.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie mediul şi, în particular, fondul forestier (silvic), constituit din păduri,
terenuri destinate împăduririi, cele care servesc nevoilor de cultură, producţie sau administraţie silvică, precum
şi terenurile neproductive, incluse în amenajamentele silvice, şi fondul ariilor naturale protejate de stat. Fondul
forestier (silvic) cuprinde toate pădurile, indiferent de tipurile de proprietate şi forma de gospodărire. De
asemenea, obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat, din care fac parte perdelele
forestiere de protecţie, amplasate pe terenurile cu destinaţie agricolă, perdelele forestiere de protecţie şi
plantaţiile de arbori şi arbuşti situate de-a lungul căilor de comunicaţie, grupurile de arbori (parcurile,
silvoparcurile etc.) şi arborii aparte din perimetrul oraşelor, satelor şi altor localităţi.
Pădurea reprezintă un element al landşaftului geografic, o unitate funcţională a biosferei, compusă din
comunitatea vegetaţiei forestiere (în care domină arborii şi arbuştii), păturii vii, animalelor şi
microorganismelor. Sunt considerate păduri terenurile acoperite cu vegetaţie forestieră cu o suprafaţă de peste
0,1 ha.
Obiectul material îl constituie arborii şi arbuştii din fondul silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de
stat.
3. Latura obiectivă se realizează prin acţiuni active de defrişare ilegală a arborilor şi arbuştilor din fondul
silvic sau din fondul ariilor naturale protejate de stat.
Defrişarea se poate realiza prin tăierea sau distrugerea intenţionată, până la nivelul de încetare a creşterii
arborilor sau arbuştilor.
Tăierea arborilor sau arbuştilor constă în separarea de la rădăcină; în scoaterea din pământ a copacului în
creştere sau uscat, arbuştilor sau lianelor cu ajutorul diferitelor instrumente, aparate sau agregate. Tăierea se
consideră ilegală când este efectuată fără permisiunea eliberată de organul competent, sau nu din locul indicat
în documentul de permisiune a tăierii lor, sau în număr mai mare decât cel permis, sau a altor specii decât cele
indicate în documentul de permisiune, în altă perioadă de timp decât cea indicată în documentul de permisiune
etc.
4. Distrugerea intenţionată a arborilor sau arbuştilor, până la nivelul de încetare a creşterii lor, după
caracterul său se asimilează cu tăierea arborilor sau arbuştilor din considerentele că vegetaţia distrusă, care a
încetat să crească, de facto, este exclusă din sistemul ecologic, îşi pierde importanţa economică, în majoritatea
cazurilor este sortită pieirii.
5. În cazul în care colectarea scoarţei sau sevei copacilor sau arbuştilor se efectuează aşa, încât duce la
degradarea în masă şi ireversibilă a lor, persoanele vinovate poartă răspundere în temeiul art.231 CP.
6. Tăierea cu scop de însuşire a copacilor fructiferi, rari, decorativi ce cresc în livezi, în grădinile sau
gospodăriile oamenilor, necesită calificare ca infracţiune contra patrimoniului, şi nu în temeiul art.231 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată, în ambele sale modalităţi:
intenţie directă sau indirectă.
8. Art.231 CP divizează subiecţii infracţiunii examinate în două grupuri: a) persoanele responsabile de
protecţia şi paza vegetaţiei forestiere; b) orice persoană fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii
infracţiunii vârsta de 16 ani şi a tăiat pădurea în proporţii mari. Despre daune în proporţii mari a se vedea
art.126 CP. Subiect al infracţiunii poate fi şi persoana juridică.
Articolul 232. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA MASIVELOR FORESTIERE
(1) Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a
focului sau a unor surse de pericol sporit
folosul comunităţii de la 120 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se
(2) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată în proporţii mari a masivelor forestiere prin incendiere
se pedepseşte cu amendă de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul
comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 3 la 7 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu
amendă în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită
activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Infracţiunea prevăzută de art.232 CP, ca şi cea prevăzută de art.231 CP, atentează la interesele de protecţie
şi folosirea efectivă şi raţională a masivelor forestiere. Cu privire la cadrul legal a se vedea art.231 CP.
Noţiunea de masive forestiere a fost explicată în comentariul art.231 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni de distrugere sau deteriorare în proporţii mari a
masivelor forestiere în urma folosirii imprudente a focului sau a unor surse de pericol sporit.
Noţiunile de distrugere şi deteriorare au fost explicate în comentariile respective de la art.187, 198, 231 CP.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul distrugerii sau deteriorării masivelor forestiere pe
suprafeţe considerabile, când se cauzează daune în proporţii mari (despre daune în proporţii mari a se vedea
art.126 CP).
4. Art.232 alin.1 CP prevede două modalităţi de distrugere sau deteriorare a masivelor forestiere: a) în urma
folosirii imprudente a focului; b) în urma folosirii imprudente a altor surse de pericol sporit.
Săvârşirea infracţiunii în urma folosirii imprudente a focului se poate exprima prin nestingerea sau stingerea
incompletă a focului sau rugurilor în pădure sau în apropierea masivelor forestiere etc.
Distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere în urma folosirii altor surse de pericol
sporit se poate exprima prin folosirea sau comportarea neglijentă cu materialele explozive, lichidele
inflamabile, aparatajele electrice etc.
5. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.232 CP se exprimă prin vinovăţie din imprudenţă, a
celei prevăzute de alin.2 art.232 CP - prin vinovăţie intenţionată în ambele modalităţi: intenţie directă sau
indirectă.
6. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.232 CP este materială şi se consumă din momentul survenirii
consecinţelor prejudiciabile: distrugerea sau deteriorarea în proporţii mari a masivelor forestiere.
Articolul 233. VÂNATUL ILEGAL
Vânatul fără autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi
metode nepermise (braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă acesta a cauzat daune în proporţii
mari,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani, iar persoana juridică se
1. Scopul articolului constă în protecţia cu mijloace juridico-penale a lumii animale de vânatul ilegal, care se
realizează de către diferite persoane şi în scopuri diferite prin prinderea sau nimicirea animalelor care se află în
starea lor naturală. Vânatul ilegal constituie cea mai des întâlnită infracţiune ecologică. Cu toate acestea, în
majoritatea absolută a cazurilor vânatul ilegal se califică drept contravenţie administrativă şi se sancţionează
conform Codului contravenţional.
Lumea animală, ca un component de bază al biocenozelor naturale, joacă un rol important în menţinerea
echilibrului ecologic. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor
regnului animal este reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal, de alte acte
normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie regnul animal în starea sa naturală.
Obiectul material al infracţiunii îl constituie animalele sălbatice (animalele şi păsările) ce se află în starea lor
de libertate naturală, existenţa cărora nu este determinată de către om. Nu pot constitui obiecte ale infracţiunii
examinate animalele sau păsările sălbatice care se află în crescătorii sau ferme de creştere a unor asemenea
animale. În astfel de împrejurări, acţiunile făptuitorilor ce vor vâna astfel de animale sau păsări vor fi calificate
ca infracţiuni contra patrimoniului.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active. Vânătoarea, ca acţiune, înseamnă căutarea,
stârnirea, urmărirea, hăituirea, rănirea, uciderea sau capturarea vânatului sau a oricărei alte activităţi care are ca
scop dobândirea acestuia.
Conform art.23 al Legii Regnului animal, terenurile de vânătoare, modul de gestiune a gospodăriei
cinegetice, speciile de animale şi regulile vânatului sunt stabilite de Regulamentul gospodăriei cinegetice,
expuse în anexa nr.1. Controlul asupra acestui regulament este exercitat de către Departamentul Protecţiei
Mediului, Asociaţia de Stat pentru silvicultură "Moldsilva" şi autorităţile administraţiei publice locale.
Vânatul se consideră ilegal în condiţiile şi împrejurările prevăzute de art.233 CP, când el se efectuează fără
autorizaţia corespunzătoare fie în perioada interzisă, fie în locurile interzise, fie cu unelte şi metode nepermise
(braconajul), fie cu folosirea situaţiei de serviciu, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari. Dispoziţia
articolului este alternativă, de aceea latura obiectivă se poate realiza atât în cazul existenţei tuturor prevederilor
alternative prevăzute de acest articol, cât şi în cazul realizării doar a uneia din ele.
Vânatul se consideră ilegal dacă este efectuat în alte perioade decât cele expres indicate în art.33 al Anexei
nr.1 la Legea Regnului animal. De exemplu, pe teritoriul republicii sunt stabilite următoarele termene de
vânătoare: vânătoarea de cerbi, elani şi mufloni - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; căpriori - de la 15
mai până la 15 octombrie; căprioare - de la 1 septembrie până la 31 decembrie; iepuri - de la 1 noiembrie până
la 31 decembrie; fazani - de la 1 octombrie până la 31 decembrie etc.
4. Noţiunea de braconaj este reglementată de art.35 al Anexei indicate. Se consideră vânătoare ilicită
(braconaj) vânătoarea fără autorizaţie; fără autorizaţia de deţinere şi de folosire a armei de vânătoare sau a
carnetului de vânătoare; cu depăşirea normelor de recoltare a vânatului; în locurile şi în termenele interzise; cu
arme de vânătoare ce aparţin altor persoane fizice sau juridice; cu folosirea arbaletelor, arcurilor, armelor cu
ţeava ghintuită, fără zgomot, precum şi a armelor de model militar, de calibru mic, cu excepţia folosirii în
modul stabilit a armelor de vânătoare cu ţeava ghintuită pentru împuşcarea animalelor copitate în scop de
selecţie sau dobândire a trofeelor; dobândirea animalelor cu folosirea chimicalelor toxice, repelentelor şi
imobilizantelor, cu excepţia cazurilor de izbucnire a epizootiilor, în modul prevăzut de legislaţie; dobândirea
animalelor cu folosirea mijloacelor, metodelor şi uneltelor considerate periculoase, cum ar fi săparea gropilor
pentru prins animalele, amplasarea cârligelor, clamelor, apucătoarelor; instalarea laţurilor, capcanelor;
urmărirea animalelor cu orice mijloace de transport (automobile, motociclete, tractoare, elicoptere, avioane
etc.); gonirea pe pojghiţă de gheaţă, pe zăpadă adâncă, în foc, în apă; dezgroparea vizuinii; dobândirea
animalelor aflate în primejdie (salvându-se de incendiu, inundaţie etc.); strânsul ouălor, devastarea cuiburilor,
adăposturilor bizamilor (ondatrelor) etc.
5. Dauna se consideră în proporţii mari în funcţie de preţul animalelor dobândite (a se vedea art.126 CP), de
numărul animalelor şi cantitatea dobândită, de categoria şi speciile animalelor dobândite (de exemplu, specii
rare) etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă.
7. Subiect al infracţiunii este general: persoana fizică responsabilă, care a atins la momentul săvârşirii
infracţiunii vârsta de 16 ani, şi persoana juridică.
În cazul săvârşirii infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu subiectul este special, persoanele care au în
atribuţiile lor de serviciu exercitarea controlului de stat asupra protecţiei şi folosirii resurselor regnului animal şi
anume colaboratorii Departamentului Protecţiei Mediului şi ai autorităţilor administraţiei publice locale.
Articolul 234. ÎNDELETNICIREA ILEGALĂ CU PESCUITUL, VÂNATUL SAU CU ALTE
EXPLOATĂRI ALE APELOR
Îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor
explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar persoana juridică se
1. Reglementările juridice ale folosirii obiectivelor acvatice pentru necesităţile piscicole sau vânătoreşti se
conţin în Codul apelor, adoptat prin Legea nr.1532-XII din 22.06.1993, prin alte legi şi acte normative.
Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii raţionale a resurselor regnului animal este
reglementat de Legea nr.439-XIII din 27.04.1995 cu privire la Regnul animal.
2. Conform art.24-25 ale acestei legi, pescuitul industrial în bazinele acvatice naturale şi artificiale se
permite persoanelor fizice şi juridice, conform Regulamentului cu privire la protecţia resurselor piscicole şi
reglementarea pescuitului în bazinele piscicole, expuse în anexa nr.2. Pescuitul sportiv şi de amatori este
permis cetăţenilor în bazinele acvatice, cu excepţia celor ale fondului ariilor naturale protejate de stat,
crescătoriilor de peşti, şi se efectuează cu plată sau gratuit, în baza autorizaţiei eliberate de către Inspecţia de
Stat a Calităţii Mediului (pentru bazinele acvatice naturale) şi de către uzufructuarii corespunzători (pentru
bazinele artificiale), conform regulamentului expus în anexa nr.2. În bazinele acvatice ale fondului ariilor
naturale protejate de stat (rezervaţii ştiinţifice şi peisagistice, parcuri naţionale, monumente ale naturii, alte
categorii de obiecte naturale) pescuitul se efectuează conform legislaţiei.
3. Conform art.26 al acestei legi, dobândirea de animale care nu constituie obiecte ale vânatului şi
pescuitului (melci, şerpi, broaşte etc.) se efectuează în baza autorizaţiei eliberate de către Departamentul
Protecţiei Mediului. În autorizaţie sunt indicate plata pentru reproducere, speciile şi numărul de animale, vârsta,
sexul şi termenele de dobândire.
Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie fondul piscicol (totalitatea populaţiei piscicole şi a celorlalte
resurse naturale de hrană constituite din flora şi fauna acvatică a bazinelor piscicole).
Fondul Unic de Stat al Apelor îl constituie râurile, lacurile naturale, lacurile de acumulare, alte bazine de apă
de suprafaţă şi izvoarele de apă, apele canalelor şi apele subterane.
4. Se consideră bazine piscicole apele naturale şi stătătoare de pe întreg teritoriul RM, inclusiv marea
teritorială, şi terenurile acoperite cu apă ca urmare a îndiguirilor sau barărilor de văi - heleştee, iazuri, lacuri de
acumulare - care servesc sau oferă condiţii pentru înmulţirea, creşterea şi recoltarea peştelui, crustaceelor sau a
altor vietăţi acvatice.
Sunt considerate ca făcând parte temporar din bazinele piscicole şi apele de pe zonele inundabile, numai pe
perioadele până la retragerea lor, dacă întrunesc condiţiile indicate.
Obiectul material îl formează reproducătorii, icrele, puietul, sturionii sub dimensiunile legale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiuni active de îndeletnicire ilegală cu pescuitul, vânatul
sau cu alte exploatări ale apelor, cu utilizarea substanţelor explozive şi otrăvitoare sau a altor mijloace de
nimicire în masă a faunei, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari.
Pescuitul, vânatul sau alte exploatări ilegale ale apelor pot fi realizate prin diverse modalităţi: pescuitul
electric, cu materii explozive sau otrăvitoare, precum şi cu substanţe narcotice, reactive de orice fel; pescuitul
reproducătorilor în timpul perioadei de prohibiţie prin orice metode sau distrugerea icrelor de peşte în aceeaşi
perioadă, în zonele de reproducere naturală; pescuitul puietului sau al reproducătorilor de peşte din pepiniere
sau crescătorii piscicole în alte scopuri decât repopularea sau pescuitul industrial; pescuitul sturionilor sub
dimensiunea legală, în alte scopuri decât reproducerea; pescuitul cu năvoade, voloace, plase, ave, prostovoale,
vârşe etc. de către persoane fizice neautorizate; vânatul animalelor acvatice în zonele interzise, în perioadele
interzise, cu mijloace interzise sau a speciilor rare etc.
Cauzarea de daune în proporţii mari a fost explicată în comentariul art.126 CP.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează cu intenţie directă sau indirectă, iar în cazul distrugerii icrelor
de peşte - şi din imprudenţă.
7. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani, şi persoana juridică. Infracţiunea prevăzută de art.234 CP este mai puţin gravă.
8. Promisiunea dinainte de a procura produsele pescuitului sau vânatului ilegal în condiţiile expuse,
procurarea mijloacelor sau oferirea lor pentru îndeletnicirea ilegală cu pescuitul, vânatul sau cu alte exploatări
ale apelor constituie complicitate la infracţiunea prevăzută de art.234 CP.
Articolul 235. ÎNCĂLCAREA REGIMULUI DE ADMINISTRARE ŞI PROTECŢIE A FONDULUI
ARIILOR NATURALE PROTEJATE DE STAT
Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, dacă
aceasta creează pericolul cauzării de daune în proporţii mari sau a cauzat daune în proporţii mari,
anumită activitate pe un termen de la 3 la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de
la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
1. Scopul acestei norme constă în asigurarea protecţiei unor teritorii şi obiecte excepţional protejate de stat,
prevenirea cauzării unor daune lor, lumii animale care le populează, pădurilor sau altor vegetaţii care cresc pe
aceste teritorii, protejarea diversităţii biologice. Cadrul juridic pentru asigurarea protecţiei eficiente şi folosirii
raţionale a fondului ariilor naturale protejate de stat este reglementat de Legea nr.1538 din 25.02.1998 privind
fondul ariilor naturale protejate de stat, de alte acte normative.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie fondul ariilor naturale protejate de stat. Obiectul material al infracţiunii îl
constituie teritoriile naturale excepţional protejate de stat, adică acele sectoare de pământ, suprafeţe de ape, de
aer, în care sunt amplasate complexele şi obiectele cu o destinaţie specială de protecţie a naturii, ştiinţifică,
culturală, estetică, de ocrotire a sănătăţii etc., excluse complet sau parţial - prin hotărârile organelor puterii de
stat - din folosinţă în gospodăria naţională, fiind considerate drept obiecte ale culturii şi patrimoniului naţional.
3. Fondul ariilor naturale protejate de stat îl constituie rezervaţiile naturale de stat, incluzând rezervaţiile
biosferice, parcurile naturale naţionale, monumente ale naturii, parcurile-dendrarii şi grădinile botanice,
localităţile sanitaro-curative şi sanatoriile, care sunt asigurate cu o protecţie excepţională din partea statului în
interesul prezentei şi viitoarelor generaţii. În privinţa fiecăruia din aceste obiecte se instaurează un regim
special de protecţie. De exemplu, pe teritoriul rezervaţiilor naturale se scot din folosinţă gospodărească
complexele şi obiectele naturale (pământul, apa, subsolul, lumea animală şi cea vegetală). Pe aceste teritorii
este interzisă orice activitate ce contravine sarcinilor şi destinaţiei rezervaţiilor, introducerii organismelor vii în
scopul aclimatizării lor, de asemenea este interzis accesul persoanelor fără permisiune specială.
4. Încălcarea regimului de administrare şi protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat se realizează
prin săvârşirea de acţiuni strict interzise de legislaţia şi de actele normative respective, cum ar fi pătrunderea
fără permisiune specială pe aceste teritorii, efectuarea unor activităţi de gospodărire în zonele rezervaţiilor
naturale şi ale parcurilor naţionale, activităţi de exploatare şi extragere, dobândire a mineralelor, construirea şi
dezvoltarea pe teritoriile parcurilor naţionale a vilelor şi grădinilor, mişcarea şi parcarea mijloacelor de
transport care nu sunt legate de funcţionarea parcurilor naţionale, colectarea plantelor şi a altor elemente ale
florei, împrăştierea gunoiului sau depozitarea lui pe aceste teritorii, distrugerea monumentelor naturale etc.
5. Latura obiectivă a infracţiuni poate fi realizată şi prin inacţiune, atunci când persoanele împuternicite
(administraţia acestor teritorii şi obiecte) nu iau măsurile cuvenite pentru asigurarea regimului protecţiei lor, de
exemplu - nu trasează hotarele acestor teritorii, nu instalează alte semne în vederea distincţiei lor etc.
6. Consecinţele infracţionale constau în: a) crearea pericolului cauzării de daune în proporţii mari şi b)
cauzarea de daune în proporţii mari.
Daunele în proporţii mari pot fi exprimate în daune materiale (a se vedea art.126 CP) şi în altă formă, în
funcţie de importanţa obiectelor asupra cărora se atentează: distrugerea sau degradarea unor monumente
distincte ale naturii (de exemplu, doborârea unui stejar de 500 ani, luat sub protecţia statului, etc.), înrăutăţirea
stării acestor obiecte şi teritorii, dobândirea pe aceste teritorii a animalelor sălbatice sau a speciilor de vegetaţie
rară etc. Dauna în proporţii mari este determinată în fiecare caz aparte în funcţie de circumstanţele cauzei, de
gradul de pierderi ireparabile, de raportul dintre partea distrusă sau degradată a obiectului şi cea rămasă intactă,
mărimea cheltuielilor necesare pentru repararea sau restabilirea obiectelor sau teritoriilor distruse sau degradate
etc.
În cazul creării pericolului cauzării de daune în proporţii mari este necesar să constatăm ca pericolul să fie
real şi iminent.
Pentru existenţa componenţei de infracţiune este necesară în fiecare caz existenţa legăturii cauzale între
acţiunile făptuitorului şi survenirea sau pericolul survenirii consecinţelor prejudiciabile: crearea pericolului
cauzării de daune în proporţii mari sau cauzarea de daune în proporţii mari.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează atât prin intenţie directă (persoana înţelege că prin acţiunile
sale încalcă regimul de administrare şi de protecţie a fondului ariilor naturale protejate de stat, doreşte
survenirea acestor consecinţe, de exemplu - să doboare copaci din rezervaţiile naturale sau să distrugă plantele
etc.), cât şi prin intenţie indirectă (persoana înţelege că prin acţiunile sale încalcă acest regim şi admite în mod
conştient cauzarea de daune în proporţii mari fondului ariilor naturale protejate de stat sau are o atitudine
indiferentă faţă de consecinţele survenite).
8. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins
vârsta de 16 ani, sau persoana juridică.
CAPITOLUL X
INFRACŢIUNI ECONOMICE
Articolul 236. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A BANILOR FALŞI SAU A
TITLURILOR DE VALOARE FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a biletelor Băncii Naţionale a
Moldovei, a monedelor, a valutei străine, a hârtiilor de valoare de stat sau a altor titluri de valoare false,
utilizate pentru efectuarea plăţilor,
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de
la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
se pedepsesc cu închisoare de la 10 la 20 de ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime
de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
1. Redacţia dispoziţiei în raport cu varianta veche a normei penale privind fabricarea sau punerea în
circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false a suferit unele modificări, în sensul includerii
suplimentare ca obiect material al infracţiunii a hârtiilor de valoare de stat şi a altor titluri de valoare şi al
includerii de noi forme agravante - săvârşirea infracţiunii de către un grup criminal organizat sau de către o
organizaţie criminală, precum şi în proporţii mari.
Infracţiunea incriminată de art.236 nu se mai consideră o infracţiune contra statului, însă aceasta nu poate fi
interpretată ca o scădere a gradului prejudiciabil al faptelor infracţionale, fapte care atentează la funcţionarea
normală a sistemului financiar-bancar, a relaţiilor social-economice.
Conform Decretului Preşedintelui RM din 24.11.1993 nr.200, începând cu 29.11.1993 în RM a fost
introdusă ca unic mijloc de plată moneda naţională - leul, egal cu 100 bani. Politica monetară şi cea valutară în
stat ţin de competenţa BNM care este unicul organ de emisiune a monedei naţionale sub formă de bancnotă şi
monedă metalică cu valoarea nominală respectivă.
2. Obiectul material al infracţiunii analizate îl constituie biletele (bancnotele) şi monedele metalice ale
Băncii Naţionale, bilete, monede ale valutei străine, hârtiile de valoare emise de BNM ori de Guvern, precum şi
alte titluri de valoare utilizate pentru efectuarea plăţilor, care sunt falsificate (bonuri de trezorerie, obligaţii de
stat).
Biletele de bancă (bancnotele) sunt în valoare nominală de 1, 5, 10, 20, 50, 100, 200, 500 lei, iar monedele
metalice au valoarea de 1, 5, 10, 25, 50 bani.
Hârtii şi alte titluri de valoare, potrivit CC, se consideră acţiunile (art.163), obligaţiile (art.163), cecul
(art.1259), cambia (trata) şi biletul de ordin (art.1279), acreditivul (art.1280), care se emit în numele statului de
către BNM, Guvern, Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare ori de către alte instituţii competente.
3. Latura obiectivă a infracţiunii presupune în primul rând o acţiune de fabricare falsă de bilete (bancnote),
monede metalice, hârtii ori titluri de valoare, valută străină prin operaţiuni de contrafacere sau de alterare.
Prin contrafacere se înţelege confecţionarea, producerea, imitarea biletelor, monedelor, hârtiilor ori a
titlurilor de valoare respective, nu numaidecât ca acestea să fie perfect identice cu originalul, ci e suficient ca
ele să poată circula.
Alterarea constă în modificarea conţinutului sau a aspectului unei bancnote, monede, hârtii ori titlu de
valoare autentice, prin atribuirea unei valori mai mari comparativ cu valoarea iniţială (schimbarea nominalului,
culorii, greutăţii (la monede metalice), a semnelor originalului).
Pentru existenţa laturii obiective a infracţiunii comentate este esenţial ca obiectul material să se afle în mod
legal în circuitul financiar sau monetar al ţării, să fie utilizat ca mijloc de plată sau de schimb.
4. În cazul în care necorespunderea vădită a bancnotei false celei autentice exclude participarea ei în
circulaţie, precum şi alte circumstanţe denotă clar intenţia celui vinovat de înşelare grosolană a unei persoane
sau a unui cerc restrâns de persoane, profitând de anumite condiţii (lipsa de iluminare, vederea slabă a
persoanei înşelate, credulitatea acesteia etc.), astfel de acţiuni pot fi încadrate în baza legii care prevede
infracţiunea de escrocherie (HP CSJ nr.23 din 29.10.2001).
Fabricarea biletelor, monedelor, valutei străine, hârtiilor şi titlurilor de valoare false trebuie să urmărească
scopul punerii lor în circulaţie pentru efectuarea plăţilor. Infracţiunea se consideră consumată din momentul
fabricării chiar numai a unui singur exemplar, indiferent de faptul dacă persoana a reuşit sau nu să-l pună în
circulaţie.
5. Prin punere în circulaţie se are în vedere introducerea banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în
circuitul monetar-financiar, ca mijloc de plată la achitarea pentru mărfuri, servicii, la operarea schimbului,
donaţiei, împrumutului etc. Punerea în circulaţie este un element de sine stătător al infracţiunii prevăzute de
art.236 alin.1 CP.
Punerea în circulaţie se consideră consumată chiar şi la introducerea în circuit numai a unei singure bancnote
ori a unui singur titlu de valoare false.
6. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false poate fi
săvârşită prin pregătire şi prin tentativă.
Tentativa există în situaţia în care acţiunea de falsificare începută a fost curmată înainte de a se produce
rezultatul din cauze independente de voinţa făptuitorului sau rezultatul nu s-a produs fiindcă nu s-au obţinut
banii şi titlurile de valoare false, ori cele obţinute sunt nereuşite, necorespunzătoare într-atât, încât nu pot fi
puse în circulaţie.
Procurarea hârtiei, vopselei, a altor mijloace pentru fabricarea banilor falşi se consideră ca pregătire de
săvârşirea infracţiunii (p.5 al HP CSJ Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre fabricarea sau
punerea în circulaţie a banilor falşi din 29.10.2001).
Deţinerea (posesia) de către făptuitor a banilor ori a titlurilor de valoare false în scop de punere a lor în
circulaţie se consideră pregătire pentru săvârşirea infracţiunii.
7. Practica judiciară de aplicare a art.84 CP vechi a demonstrat cazuri în care acţiunile de falsificare şi
punere în circulaţie a banilor falşi au fost apreciate ca înşelăciune şi încadrate ca dobândire a avutului
proprietarului prin escrocherie. O asemenea practică este greşită.
Fabricarea, în scopul punerii în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a banilor şi titlurilor de valoare
false, din primele acţiuni ale făptuitorului conţin elementele de a induce în eroare alte persoane fizice ori
juridice, conţine o formă specială de înşelăciune în domeniul monetar sau bancar, prin care sunt obţinute
venituri materiale, acţiuni cuprinse în dispoziţia art.236 CP. Din acest punct de vedere calificarea acestor fapte
şi ca un concurs de infracţiuni (art.190 CP ) este de prisos.
O atare explicaţie se conţine şi în p.8 al HP CSJ nr.23 din 29.10.2001.
8. Subiectul. Infracţiunea de fabricare sau punere în circulaţie a banilor falşi sau a titlurilor de valoare false,
potrivit art.16 CP, este considerată gravă, iar în circumstanţe agravante - deosebit de gravă. Sunt pasibile de
răspundere penală pentru săvârşirea infracţiunii comentate persoanele care îndeplinesc condiţiile cerute de lege
şi au atins vârsta de 16 ani. Participaţia poate avea loc în formă simplă ori în una complexă. Celelalte două
forme ale participaţiei - grup criminal organizat şi organizaţie criminală - sunt prevăzute de textul art.236 alin.2
lit.b) CP ca circumstanţe separate prin care se săvârşeşte infracţiunea.
9. Infracţiunea prevăzută de art.236 CP se comite cu intenţie directă.
Fabricarea cu scop de punere în circulaţie ori punerea în circulaţie a banilor falşi, a titlurilor de valoare
false se consideră săvârşită repetat dacă aceste fapte au fost comise de sine stătător sau împreună de două sau de
mai multe ori, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din fapte şi nu a expirat termenul de
tragere la răspundere penală. În funcţie de intenţia făptuitorului, infracţiunea poate avea forma prelungită.
Nu pot fi recunoscute ca săvârşite în mod repetat acţiunile de fabricare ori procurare a unei sume de bani
falşi o singură dată şi care ulterior a fost pusă în circulaţie în timp şi de persoane diferite. Astfel de acţiuni nu
pot fi divizate în componenţe de infracţiuni separate, deoarece ele au un caracter prelungit, se compun dintr-un
şir de acţiuni criminale identice, sunt cuprinse de o intenţie unică şi alcătuiesc în cumulul lor o singură
infracţiune (p.9 al HP CSJ nr.23 din 23.10.2001).
10. Infracţiunea poate fi încadrată în baza art.236 lit.b) CP după semnele săvârşirii de către un grup criminal
sau de către o organizaţie criminală, dacă sunt prezente toate criteriile prevăzute de art.art.46-47 CP.
11. Fabricarea sau punerea în circulaţie a banilor falşi ori a titlurilor de valoare false în proporţii mari are loc
atunci când suma acestora depăşeşte 500 unităţii convenţionale.
Articolul 237. FABRICAREA SAU PUNEREA ÎN CIRCULAŢIE A CARDURILOR SAU A ALTOR
CARNETE DE PLATĂ FALSE
(1) Fabricarea în scopul punerii în circulaţie sau punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de
plată false, care nu constituie valută sau titluri de valoare, dar care confirmă, stabilesc sau acordă drepturi
sau obligaţii patrimoniale,
se pedepseşte cu amendă de la 200 la 700 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani, iar
persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea
de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
b) de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
d) în proporţii mari
1. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.237 îl constituie relaţiile sociale din domeniul activităţii bancare, în
special efectuarea plăţilor cu carduri, care se desfăşoară prin BNM, prin băncile comerciale şi prin filialele lor.
2. După conţinutul noţiunilor dispoziţiei, art.237 este asemănător cu art.236 CP; prin urmare, şi fabricarea
cardurilor şi a altor carnete de plată false în scopul punerii lor în circulaţie poate avea loc prin contrafacere ori
alterare (p.3 al comentariului de la art.236 CP).
3. Cardul (carte de plată) reprezintă un suport de informaţie standardizat, protejat şi individualizat, utilizat
de deţinător în modul prevăzut în obligaţiunile reciproce cu emitentul cardului şi acceptat de comerciant în
calitate de instrument de plată la procurarea de mărfuri, consumul de servicii, obţinerea de numerar şi a altor
servicii de ghişeu. Cardul se mai numeşte portmoneu electronic. Cardurile se împart în următoarele grupuri:
a) carduri de debit (cărţi de debit);
b) carduri de credit (cărţi de credit);
c) carduri achitate anticipat;
d) carduri polifuncţionale, care îmbină funcţiile cardurilor enumerate în lit.a), b), c).
Cardurile sunt locale, spaţiul de utilizare a cărora este teritoriul RM, şi internaţionale (VISA,
MASTERCARD, EUROCARD etc.).
Cardul este individual. La emiterea lui se folosesc elemente de siguranţă şi de individualizare. Persoana
fizică ori juridică pe numele căreia este emis cardul se numeşte deţinător. Aceasta trebuie să deţină un cont în
una din băncile care emit carduri şi care face parte din sistemul bancar de plăţi cu carduri.
Încărcarea cardului este o operaţiune cu card de tip portmoneu electronic având drept rezultat majorarea
soldului înregistrat în card cu o sumă de bani transferată dintr-un cont de depozit al deţinătorului sau depusă de
el în numerar.
Descărcarea cadrului este operaţiunea prin care soldul înregistrat în card se micşorează până la zero.
La alte carnete de plată se referă documentele ce nu ţin de titluri de valoare, dar care conţin obligaţiuni sau
drepturi de a plăti sau a primi.
4. Prin punere în circulaţie a cardurilor se înţelege că:
a) deţinătorul întrebuinţează cardurile ca mijloc de plată la procurarea bunurilor sau la consumul de servicii;
b) comercianţii (proprietarii de bunuri sau persoanele ce acordă servicii) acceptă cardurile ca mijloc de plată
pentru bunurile comercializate şi serviciile prestate.
Punerea în circulaţie se efectuează prin automate bancare. Se deosebesc două tipuri de automate bancare:
a) distribuitorul automat de numerar denumit şi "Cash dispunsar" care este un dispozitiv electromagnetic ce
permite deţinătorului de a retrage disponibilul din cont sau sub formă de numerar;
b) ghişeul automat de bancă denumit prescurtat ATM.
Ca subiect al infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de plată false
poate fi şi persoana juridică în cazul existenţei condiţiilor prevăzute de art.21 alin.2 lit.a), b), c) din prezentul
cod.
6. După latura subiectivă infracţiunea se săvârşeşte numai cu intenţie.
7. Fabricarea, în scop de punere în circulaţie, precum şi punerea în circulaţie a cardurilor sau a altor
carnete de plată false, se consideră săvârşită repetat dacă faptele infracţionale au fost comise de două sau de
mai multe ori şi pentru nici una din fapte persoana nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul de prescripţie.
8. Prin săvârşirea infracţiunii de un funcţionar ori alt salariat în exerciţiul funcţiunii se au în vedere acţiuni
ale persoanelor (inclusiv ale celor cu funcţii de răspundere) aflate în cadrul statelor instituţiilor bancare ori al
altor instituţii abilitate cu drepturi de emitent (banca emitentă - bancă participantă într-un sistem bancar de plăţi
cu carduri). În cazul săvârşirii infracţiunii de fabricare sau punere în circulaţie a cardurilor sau a altor carnete de
plată false de către persoanele specificate în alin.2 lit.b) a articolului comentat poate avea loc concursul cu
infracţiunile prevăzute de cap.XV - Infracţiuni săvârşite de persoane cu funcţii de răspundere şi de cap.XVI -
Infracţiuni săvârşite de persoanele care gestionează organizaţii comerciale, obşteşti sau alte organisme
nestatale.
9. Săvârşirea infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală există atunci când
grupului sau organizaţiei îi sunt caracteristice prevederile art.46-47 CP. În lipsa acestor prevederi şi dacă la
săvârşirea infracţiunii au participat două sau mai multe persoane, are loc participaţia simplă ori complexă.
10. Infracţiunea se consideră săvârşită în proporţii mari dacă în cazul fabricării sau punerii în circulaţie a
cardurilor sau a altor carnete de plată false costul bunurilor obţinute sau al serviciilor prestate depăşeşte suma
de 500 unităţi convenţionale de amendă.
Articolul 238. DOBÂNDIREA CREDITULUI PRIN ÎNŞELĂCIUNE
Prezentarea cu bună-ştiinţă a unor informaţii false în scopul obţinerii unui credit sau majorării
proporţiei acestuia, sau obţinerii unui credit în condiţii avantajoase
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1500 la 3000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 6 la
12 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu
1. Obiectul infracţiunii de dobândire a creditului prin înşelăciune îl constituie relaţiile sociale ce iau naştere
şi se desfăşoară între creditor şi debitor, având la bază protecţia instituţiilor bancare, asigurarea unei situaţii
financiare stabile, precum şi protecţia intereselor creditorilor şi debitorilor băncilor.
Pentru obţinerea unui credit bancar sunt necesare câteva condiţii: să fie asigurat, rambursat la termen, utilizat
în scopuri bine determinate.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în prezentarea intenţionată instituţiei bancare de la care se solicită
creditul a informaţiilor false, necorespunzătoare situaţiei reale în scopul determinării organului împuternicit de
a adopta hotărârea de oferire a creditului ori de majorare a proporţiei lui, ori obţinere a unor condiţii
avantajoase cu privire la folosirea ori rambursarea creditului.
3. Potrivit art.1236 CC, creditul bancar reprezintă un contract încheiat de o bancă (creditor) care se obligă să
pună la dispoziţia unei persoane (debitor) o sumă de bani (credit), iar debitorul se obligă să restituie suma
primită şi să plătească dobânda şi alte sume aferente prevăzute de contract.
Credite pot fi oferite în următoarele scopuri:
- crearea unor fonduri fixe noi;
- extinderea, reconstrucţia şi reutilarea tehnică;
- acumularea rezervelor sezoniere de valori materiale - marfare;
- satisfacerea necesităţilor de consum ale populaţiei;
- răscumpărarea patrimoniului de stat etc.
Creditul bancar se divizează în: împrumuturi (credit) pe termen scurt - până la un an; pe termen mediu - de la
1 până la 3 ani şi pe termen lung - mai mult de 3 ani.
Pentru a obţine credit, debitorul (solicitantul) se adresează la bancă cu o solicitare fundamentală în care
arată:
- scopul bine determinat al creditului, suma, termenul de utilizare a creditului, termenele concrete de
achitare, precum şi o caracteristică sumară a măsurilor creditoare şi efectul economic.
La cererea băncii se prezintă, împreună cu solicitarea, următoarele materiale spre examinare:
- copii ale documentelor de fondare, statutelor, regulamentelor, contractelor de arendă, certificatelor de
înregistrare sau brevetelor, documente care legalizează dreptul de utilizare sau posesie economică deplină a
patrimoniului, legalizate notarial, paşaportul şi alte documente care confirmă dreptul clientului de a primi
credit;
- fundamentarea tehnico-economică a măsurii creditoare;
- copii ale contractelor, acordurilor şi ale altor documente referitoare la măsura creditoare din contul
încasărilor, în urma realizării căruia se preconizează amortizarea creditului solicitat;
- angajamentele privind asigurarea rambursării în timp util a creditului sub formele aplicate în practica
bancară.
În cazuri aparte banca poate cere debitorului şi alte documente.
Unul din documentele obligatorii este contractul de gaj.
Hotărârea cu privire la oferirea creditelor se adoptă de către bancă în baza analizei solvabilităţii debitorului.
4. Prin prezentarea informaţiei false se are în vedere prezentarea documentelor menţionate care conţin
informaţii necorespunzătoare realităţii, informaţii denaturate cu privire nu numai la situaţia economico-
financiară a solicitantului (bilanţul, cheltuielile şi profitul, bunurile aflate în proprietate ori gestionare), ci şi la
procedura de constituire a persoanei juridice.
Prezentarea informaţiei false se face intenţionat şi se adresează instanţei bancare ce urmează să adopte
hotărârea de oferire a creditului.
5. Latura subiectivă exprimă atitudinea conştientă a făptuitorului de a induce în eroare organele bancare în
scopul obţinerii unui credit ori al majorării proporţiei creditului obţinut anterior, ori al obţinerii unui credit cu
condiţii avantajoase (volum, termen de rambursare, mărimea dobânzii).
6. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât persoane fizice responsabile, care au atins vârsta de 16 ani, cât şi
persoane juridice care întrunesc condiţiile prevăzute de lege.
Articolul 239. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CREDITARE
(1) Acordarea unui credit cu încălcarea intenţionată a regulilor de creditare, dacă prin aceasta au fost
cauzate instituţiei financiare daune în proporţii mari,
activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000
(2) Aceeaşi acţiune care:
a) a cauzat instituţiei financiare daune în proporţii deosebit de mari;
b) a condus la insolvabilitatea instituţiei financiare
exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă
în mărime de la 3000 la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate
sau cu lichidarea întreprinderii.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care implică protecţia sistemului bancar naţional, precum
şi interesele persoanelor fizice şi juridice (deponenţi bancari) participante active la acţiunile financiar-bancare
din economie.
2. Latura obiectivă a infracţiunii este formată din acţiunile întreprinse de către funcţionarii instituţiei bancare
la acordarea creditului solicitat de către persoana fizică ori juridică, cu încălcarea intenţionată a regulilor de
creditare, în urma cărora instanţei financiar-bancare i se cauzează daune în proporţii mari.
Prin acordare de credit se înţelege orice eliberare a mijloacelor băneşti persoanei cu condiţia rambursării
acestora, a plăţii dobânzii sau a altor plăţi pentru folosirea acestor mijloace.
3. Politica statului în problemele de acordare a creditelor ţine de competenţa BNM.
Potrivit Regulamentului cu privire la activitatea de creditare a băncilor care operează în RM, aprobat prin
hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 25.12.1997 nr.153 (MO nr.8 din 30.01.1998), sunt stabilite
principiile de bază ale activităţii de creditare a băncilor:
- stabilirea şi menţinerea structurilor organizatorice;
- orientarea politicii creditoare a băncii;
- elaborarea metodelor analitice şi procedeelor administrative;
- determinarea sistemelor de control adecvate pentru evaluarea, dirijarea şi verificarea riscului care rezultă
din activităţile de creditare.
Fiecare instituţie bancară, abilitată cu dreptul de a desfăşura activitate de creditare, stabileşte procedeele de
executare a acestor prevederi prin regulamentele sale interne. Obiectivul acestora este de a proteja activele
băncii şi de a obţine un profit, asigurând totodată securitatea depoziţiilor clienţilor.
Funcţiile personalului (funcţionarilor) băncii implicaţi în activitatea de creditare trebuie să fie determinate de
regulamente interne, aprobate în modul stabilit, în care să fie reflectate şi definite clar obligaţiunile şi
responsabilităţile acestora.
Conform p.3.5 din regulamentul menţionat, în procesul de aprobare, dreptul de a lua decizii cu privire la
cererile de acordare a creditelor se atribuie unui comitet special de credit, compus dintr-un anumit număr de
membri, dar nu mai puţin de 3 persoane. Orice tranzacţie (contract) de credit poate fi încheiată numai cu avizul
a cel puţin 3 persoane răspunzătoare din cadrul instituţiei bancare.
Acordarea creditelor este reglementată şi de Regulamentul cu privire la creditele mari, nr.3/09, aprobat prin
hotărârea Consiliului de Administraţie al BNM din 01.12.1995 (MO nr.70 din 14.12.1995).
Dispoziţia art.239 CP este de blanchetă şi în acest sens la constatarea faptei infracţionale urmează să se
stabilească şi să se stipuleze concret în actele juridice ale organului de urmărire penală ori instanţă de judecată -
regulile de creditare care au fost încălcate de funcţionarul instituţiei bancare.
4. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.239 CP prevede ca încălcarea intenţionată a regulilor de
creditare să cauzeze neapărat instituţiei financiare ce acordă creditul o daună materială în proporţii mari (în
sumă ce depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii). Daună poate fi
considerat rezultatul neobţinerii profitului scontat prin neplata dobânzilor, prin nerambursarea în termenele
stabilite a creditului eliberat ori prin neprimirea altor plăţi stipulate în contractul de credit.
5. Latura subiectivă. Infracţiunea de încălcare a regulilor de creditare se săvârşeşte numai prin intenţie
directă şi indirectă (a se vedea comentariul de la art.17, 19 CP).
6. Subiect nemijlocit al acestei infracţiuni poate fi o persoană sau mai multe persoane fizice pasibile de
răspundere penală, care la momentul săvârşirii faptei au atins vârsta de 16 ani şi care sunt salariate, conform
contractelor de muncă ale instituţiei bancare ce a eliberat creditul, de competenţa cărora ţine adoptarea hotărârii
respective.
În cazul în care salariatul (funcţionarul) băncii este persoană cu funcţii de răspundere poate avea loc concurs
de infracţiuni prevăzute de art.239 şi de una sau mai multe infracţiuni prevăzute de cap.XV şi XVI CP.
7. Alin.2 art.239 CP stipulează situaţiile agravante prin care se încalcă regulile de creditare:
a) dacă acţiunile prevăzute de alin.1 au cauzat instituţiei financiare (băncii ori filialei acesteia) daune în
proporţii deosebit de mari, deci daune care la momentul săvârşirii infracţiunii depăşesc suma de 1500 unităţi
convenţionale de amendă;
b) dacă încălcarea intenţionată a regulilor de creditare la acordarea creditului au condus la insolvabilitatea
instituţiei financiare.
Procedura de declarare a instituţiilor financiare ca insolvabile este reglementată de Legea insolvabilităţii
nr.632-XV din 14.11.2001 (MO nr.139-140 din 15.11.2001); pentru existenţa infracţiunii prevăzute de lit.b)
alin.2 urmează ca în privinţa instanţei financiare să fie pornită în modul prevăzut de lege procedura
insolvabilităţii.
Articolul 240. UTILIZAREA CONTRAR DESTINAŢIEI A MIJLOACELOR DIN
ÎMPRUMUTURILE INTERNE SAU EXTERNE GARANTATE DE STAT
(1) Utilizarea contrar destinaţiei a mijloacelor din împrumuturile interne sau externe garantate de stat,
dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
se pedepseşte cu amendă in mărime de la 150 la 300 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la 2
c) soldată cu daune în proporţii deosebit de mari
1. Pericolul social al infracţiunii reiese din daunele cauzate sistemului financiar al statului. În esenţă, în
scopul autorizării contractării de împrumuturi de stat şi al acordării de garanţii de stat pentru împrumuturi în
temeiul acordurilor încheiate şi administrate de către MF al RM, a fost adoptată la 18 iulie 1996 Legea privind
datoria de stat şi garanţiile de stat nr.943-XIII (MO nr.75-76/715 din 21 noiembrie 1996).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare normală este
condiţionată de asigurarea sistemului financiar al statului. Obiectul material îl constituie mijloacele băneşti,
hârtiile de valoare, utilajele, care formează categoria împrumuturilor.
3. Plafoanele datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi datoriei de stat externe, precum şi
plafoanele garanţiilor de stat pentru împrumuturi la un moment dat, inclusiv suspendarea procesului de acordare
a garanţiilor de stat pentru împrumuturi externe, se stabilesc în legea bugetară anuală.
4. Contract (acord) de garanţie este contractul (acordul) încheiat între MF şi o instituţie creditoare în
vederea efectuării unei anumite plăţi în condiţiile specificate.
Contract (acord) de împrumut este contractul (acordul) prin care debitorul obţine mijloace băneşti de la un
creditor şi acceptă să ramburseze suma principală şi să plătească dobânda aferentă în termenele convenite.
5. Beneficiarii de mijloace din împrumuturile de stat sau de garanţii de stat pentru împrumuturi sunt obligaţi
a utiliza şi rambursa aceste mijloace în conformitate cu contractele încheiate cu MF. În caz de utilizare a
mijloacelor contrar destinaţiei sau de nerambursare în termen, împotriva beneficiarilor se aplică sancţiunile
prevăzute de legislaţia în vigoare (inclusiv legea penală) şi de contractele încheiate.
6. Datoria de stat internă are ca instrument generator, printre altele, şi împrumuturile contractate de la BNM
şi de la instituţiile financiare din RM. Astfel, Guvernul, în persoana MF, se autorizează să contracteze
împrumuturi de la BNM şi de la instituţiile financiare din RM, în limitele generale ale plafoanelor, prevăzute în
legea bugetară anuală şi conform criteriilor stabilite în Legea cu privire la Banca Naţională a Moldovei nr.548-
XIII din 21 iulie 1995 (MO nr.56-57/624 din 12 octombrie 1995). Mijloacele în monedă naţională obţinute din
împrumuturile de stat interne, contractate de MF în limitele plafoanelor stabilite de legea bugetară anuală, se
utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; stingerea datoriei de stat interne, contractate anterior;
acoperirea decalajului de casă în bugetul de stat; importul de materie primă, resurse energetice şi de alte
produse; acoperirea cheltuielilor rezultate din emiterea împrumuturilor de stat interne; finanţarea proiectelor de
investiţii.
7. Datoria de stat externă poate avea ca instrument generator şi împrumuturile de la guvernele altor state, de
la agenţiile guvernelor altor state; împrumuturile de la instituţii financiare străine, organizaţii financiare
internaţionale; alte împrumuturi bilaterale sau multilaterale. Aceste prevederi nu pot fi aplicate în cazul
procurării de valută şi al efectuării altor tranzacţii între BNM şi FMI. Mijloacele obţinute din împrumuturile de
stat externe se utilizează pentru: acoperirea deficitului bugetului de stat; susţinerea balanţei de plăţi; finanţarea
proiectelor de investiţii pentru dezvoltarea domeniilor prioritare ale economiei; importul de materie primă,
resurse energetice şi de alte produse; onorarea obligaţiunilor asumate prin acordarea garanţiilor de stat pentru
împrumuturi; serviciul, refinanţarea şi reachiziţionarea datoriei contractate anterior; finanţarea cheltuielilor
legate de lichidarea consecinţelor calamităţilor naturale şi de alte situaţii extraordinare; finanţarea cheltuielilor
rezonabile legate de contractarea datoriei de stat externe.
Ulterior sunt stabilite scopurile utilizării mijloacelor din împrumuturile de stat pentru fiecare compartiment
aparte.
8. În baza art.126 CP prin daună de proporţii mari se înţelege dauna ce depăşeşte de cinci sute de ori
mărimea unităţii convenţionale.
9. Raportul de cauzalitate între elementul material şi dauna cauzată constituie un semn obligatoriu pentru
existenţa răspunderii penale.
10. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră consumată
din momentul cauzării unei daune în proporţii mari.
11. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se manifestă prin vinovăţie în forma intenţiei directe.
12. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică (responsabilă, vârsta de 16 ani), cât şi persoana
juridică (care practică activitate de antreprenoriat). În esenţă, calitatea specială a persoanei fizice este
determinată de posibilitatea încheierii unui contract (acord) de împrumut şi de utilizarea lui conform destinaţiei.
13. Pornind de la art.31, în sensul art.240 alin.2 lit.a) CP, se consideră repetare săvârşirea a două sau mai
multor infracţiuni prevăzute de art.240 alin.1 CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna
din ele şi răspunde pentru întreg concursul de infracţiuni în cazul în care nu au expirat termenele de prescripţie.
14. Săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane presupune situaţia în care aspectul obiectiv
al incriminării este desfăşurat de către mai multe persoane în comun, cel puţin două dintre care sunt descrise
prin prisma semnelor subiectului infracţiunii prevăzute de art.240 CP. Cu alte cuvinte, apare situaţia
incriminării unei participaţii simple (art.44 CP).
15. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mari se înţelege dauna ce depăşeşte de o mie cinci
sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Articolul 241. PRACTICAREA ILEGALĂ A ACTIVITĂŢII DE ÎNTREPRINZĂTOR
(1) Practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător, soldată cu obţinerea unui profit în proporţii mari,
folosul comunităţii de până la 200 de ore, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de la
1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
e) în proporţii deosebit de mari;
f) cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale din domeniul antreprenoriatului.
2. Prin desfăşurarea ilegală a activităţii de întreprinzător se înţelege: desfăşurarea activităţii de
întreprinzător fără înregistrarea (reînregistrarea) la organele autorizate; desfăşurarea unor genuri de activitate
interzise de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător prin intermediul filialelor, reprezentanţelor,
sucursalelor, secţiilor, magazinelor, depozitelor, unităţilor comerciale şi altor unităţi neînregistrate în modul
stabilit de legislaţie; desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără utilizarea mărcilor comerciale şi de fabrică şi
fără indicarea în documente a codurilor fiscale, în cazul în care folosirea sau indicarea lor este prevăzută de
legislaţie, ori desfăşurarea acestei activităţi cu utilizarea unor coduri fiscale străine sau plastografiate (art.125
CP).
3. Relaţiile de antreprenoriat, indiferent de forma de proprietate şi genul de activitate, sunt reglementate de
Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 (M nr.2/33 din 28 februarie
1994), de legislaţia civilă şi de alte legi. Particularităţile activităţii de antreprenoriat practicate de către
persoanele juridice şi persoanele fizice străine sunt reglementate de asemenea de legislaţia privind investiţiile
străine. Relaţiile în care una dintre părţi este persoană juridică sau persoană fizică străină sunt reglementate în
temeiul condiţiilor acordului internaţional, dacă acestea se deosebesc de normele stabilite de legislaţia
autohtonă privind antreprenoriatul.
4. Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi stipulează (art.1) că "antreprenoriatul este activitatea
de fabricare a producţiei, executare a lucrărilor şi prestare a serviciilor, desfăşurată de cetăţeni şi de asociaţiile
acestora în mod independent, din proprie iniţiativă, în numele lor, pe riscul propriu şi sub răspunderea lor
patrimonială cu scopul de a-şi asigura o sursă permanentă de venituri". Munca efectuată conform contractului
(acordului) de muncă încheiat nu este considerată antreprenoriat.
5. Potrivit art.27 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinzătorul este obligat să
înregistreze întreprinderea, filialele şi reprezentanţele, înfiinţate de către acesta pe teritoriul RM, până la
începerea activităţii lor economice, în conformitate cu Legea nr.1265-XIV din 5 octombrie 2000 Cu privire la
înregistrarea de stat a întreprinderilor şi organizaţiilor (MO nr.31-34/109 din 22 martie 2001). Întreprinderea
se înregistrează de CÎS a DTI la locul unde se află sediul întreprinderii, precum şi în mod obligatoriu la organul
fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare. Modificările din documentele de
constituire care nu sunt înregistrate în modul stabilit de Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi se
consideră nevalabile, iar relaţiile juridice care au apărut ca urmare a acestor modificări pot fi declarate nule.
6. Întreprinderea este în drept să practice orice genuri de activitate, cu excepţia celor interzise de lege (art.10
al legii). Ea are dreptul să practice anumite genuri de activitate, determinate de legislaţie, numai după ce a
obţinut licenţa de stat pentru genul respectiv de activitate. Licenţele de stat se eliberează de către Camera de
Licenţiere sau de alte autorităţi publice.
Licenţa constituie un act oficial, eliberat de autoritatea pentru licenţiere, ce atestă dreptul titularului de
licenţă de a desfăşura, pentru o perioadă de timp determinată, genul de activitate indicat în aceasta, cu
respectarea obligatorie a condiţiilor de licenţiere (art.2 al Legii privind licenţierea unor genuri de activitate
nr.451-XV din 30 iulie 2001 - MO nr.108-109/836 din 6 septembrie 2001).
7. Activitatea, care este de la bun început ilegală în ceea ce priveşte conţinutul acesteia, spre exemplu
prostituţia, nu este supusă înregistrării şi nu este considerată activitate de întreprinzător. Răspunderea pentru
aceste fapte apare în baza altor conţinuturi normative.
8. Întreprinderea are dreptul de constituire a filialelor şi reprezentanţelor cu drept de a deschide subconturi.
Filială se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, care este situată în altă parte şi exercită unele din
atribuţiile acesteia.
Reprezentanţă se consideră subdiviziunea separată a întreprinderii, situată în altă parte şi care apără şi
reprezintă interesele întreprinderii, încheie, în numele acesteia, tranzacţii şi înfăptuieşte alte acţiuni de drept.
Filialele şi reprezentanţele întreprinderii îşi desfăşoară activitatea sub firma întreprinderii. Pentru fiecare
filială sau altă subdiviziune separată (reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit, unitate comercială etc.)
a titularului de licenţă, în care va fi efectuată activitatea pe baza licenţei obţinute, titularului de licenţă i se
eliberează copii autorizate de pe aceasta. Copiile confirmă dreptul filialei sau ale altei subdiviziuni separate de a
desfăşura activităţi pe baza licenţei obţinute. În cazul în care titularul de licenţă creează o nouă filială sau o altă
subdiviziune separată, care va desfăşura activităţi conform licenţei obţinute, titularul este obligat să depună la
cameră o cerere referitoare la eliberarea unei copii de pe licenţă, precum şi alte documente prevăzute expres de
legislaţia în vigoare.
9. Marca comercială constituie cartea de vizită a produsului. Ea se consideră un indiciu original în formă
grafică, denumire, o deosebită îmbinare de litere şi cuvinte, care permit a deosebi acelaşi tip de marfă produsă
de diferiţi producători. Informaţia adusă consumatorului privind produsele oferite se realizează prin elemente de
identificare ale acestora, care se înscriu - după caz - pe produs, etichetă, ambalaj de vânzare sau în documentele
de însoţire a mărfii.
Producătorul este obligat să aplice pe produsele fabricate marca fabricii şi emblema comercială, cu excepţia
cazurilor prevăzute de legislaţie.
Marca fabricii include denumirea produsului, producătorul, adresa, numărul de telefon şi faxul, standardul
ori altă documentaţie tehnico-normativă cu care sunt conforme produsele fabricate. La înregistrarea mărcii
comerciale se eliberează un certificat care atestă prioritatea ei în privinţa mărfii indicate.
Dreptul la folosirea emblemei comerciale poate fi transmis în cazul cesiunii emblemei comerciale şi a
licenţei ei unei alte persoane.
10. În baza art.27 alin.3 al Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, întreprinderea se înregistrează
în mod obligatoriu la organul fiscal pentru a i se atribui codul fiscal în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Atribuirea codului fiscal se efectuează de către IFS în baza "Cererii de atribuire a codului fiscal". Forma şi
conţinutul cererii depinde de categoriile persoanelor cărora li se atribuie codul fiscal.
Codul fiscal prezintă un număr unic utilizat în scopuri fiscale. Drept cod fiscal, potrivit Regulamentului MF
nr.9 din 28 iunie 2001 Cu privire la atribuirea codului fiscal (MO nr.94-96 din 10 august 2001), pentru
cetăţeanul RM poate fi utilizat numărul de identitate al cetăţeanului din Registrul de stat al populaţiei RM.
Pentru persoanele care nu au buletine de identitate codul fiscal se formează din seria şi numărul paşaportului,
iar dacă ele nu dispun nici de paşaport - din seria şi numărul adeverinţei de naştere. Codul fiscal al cetăţeanului
străin sau apatridului poate fi similar cu numărul documentului ce-i atestă identitatea. Codul fiscal atribuit
persoanei este trecut în RFS.
Prin coduri fiscale plastografiate se înţeleg codurile fiscale falsificate. Străin se consideră codul fiscal
înregistrat pe numele altei persoane şi care n-a fost cesionat printr-un contract licenţiat.
11. Problema vizând posibilitatea recunoaşterii activităţii de întreprinzător se soluţionează în fiecare caz
concret în funcţie de continuitatea şi intensitatea actelor săvârşite, de profitul obţinut şi de alţi factori. Nu este
considerată activitate de întreprinzător activitatea care constă în acordarea de servicii întâmplător, în semn de
răsplată vizând reparaţia automobilelor persoanelor cunoscute.
12. Caracterul prejudiciabil al infracţiunii vizând desfăşurarea activităţii ilegale de întreprinzător există
numai în funcţie de consecinţa infracţională necesară a fi determinată potrivit art.241 CP - obţinerea unui profit
în proporţii mari (art.126 CP).
Prin profit se înţelege un câştig, beneficiu, plusvaloarea obţinută. Cu alte cuvinte, venitul adus de capitalul
utilizat într-o întreprindere, reprezentând diferenţa dintre încasările efective şi totalul cheltuielilor aferente, este
profit.
13. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu pentru existenţa răspunderii penale
14. Conţinutul normativ este aderat la categoria celor materiale, adică infracţiunea se consideră consumată
din momentul obţinerii unui profit în proporţii mari.
15. Latura subiectivă a acestei infracţiuni apare în forma vinovăţiei intenţionate (intenţie directă). Scopul
este de profit.
16. În baza Legii cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, antreprenor poate fi: orice cetăţean al RM care
nu este îngrădit în drepturi în modul stabilit de legislaţia în vigoare; un cetăţean străin sau apatrid, în
conformitate cu legislaţia în vigoare; un grup de cetăţeni sau de apatrizi (un grup de parteneri) din care se
constituie antreprenorul colectiv; orice persoană juridică sau fizică în conformitate cu scopurile sale principale
şi cu legislaţia.
Potrivit art.21 CP, la răspundere penală sunt atrase persoana fizică şi persoana juridică. Persoana fizică
trebuie să posede în mod obligatoriu semnul responsabilităţii şi vârstei de 16 ani (subiect general - în cazul
neînregistrării activităţii de antreprenoriat realizate, precum şi subiect special - în cazul desfăşurării unei
activităţi de întreprinzător legale, dar în privinţa unui gen de activitate fără licenţa respectivă).
17. Repetarea infracţiunii - a se vedea art.31 CP.
18. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane - a se vedea comentariul la art.240 p.7 CP.
19. Săvârşirea infracţiunii cu folosirea situaţiei de serviciu presupune cazul aplicării acesteia anume la
săvârşirea acestor acte criminale. Dacă persoana cu funcţii de răspundere a falsificat nişte acte oficiale, este
vorba despre existenţa unui concurs de infracţiuni prevăzut de art.241 şi 332 CP.
20. În baza art.46 CP grupul criminal organizat este o reuniune stabilă de persoane care s-au organizat în
prealabil pentru a comite una sau mai multe infracţiuni.
Art.47 CP defineşte organizaţia criminală ca o reuniune de grupuri criminale organizate într-o comunitate
stabilă, a cărei activitate se întemeiază pe diviziune, între membrii organizaţiei şi structurile ei, a funcţiilor de
administrare, asigurare şi executare a intenţiilor criminale ale organizaţiei în scopul de a influenţa activitatea
economică şi de altă natură a persoanelor fizice şi juridice sau de a le controla, în alte forme, în vederea
obţinerii de avantaje şi realizării de interese economice, financiare sau politice.
21. În baza CP, prin practicarea ilegală a activităţii de întreprinzător în proporţii deosebit de mari trebuie
înţeleasă activitatea realizată în mărime ce depăşeşte de o mie cinci sute de ori mărimea unităţii convenţionale.
Incriminarea acestei modalităţi agravante are loc doar în cazul obţinerii unui profit în proporţii mari drept
rezultat al activităţii ilegale de întreprinzător (varianta-tip a infracţiunii).
22. Specific pentru săvârşirea infracţiunii cu obţinerea unui profit în proporţii deosebit de mari, spre
deosebire de cea stipulată la lit.e) a acestui alineat, este faptul determinării nu a proporţiei de realizare a
activităţii ilegale de întreprinzător, ci a proporţiei profitului obţinut din această activitate ilegală.
Articolul 242. PSEUDOACTIVITATEA DE ÎNTREPRINZĂTOR
Pseudoactivitatea de întreprinzător, adică crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea
de întreprinzător sau bancară pentru acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari,
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare sunt
condiţionate de realizarea normală a activităţii de întreprinzător, adică de activitatea de producţie, financiară şi
de altă natură desfăşurată de către întreprinderi în baza legii.
2. Procedura creării întreprinderilor, altor instituţii de antreprenoriat trebuie înţeleasă ca o activitate care în
mod obligatoriu include înregistrarea acestora în conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat şi
întreprinderi. Încălcarea însă a ordinii de înregistrare a întreprinderii sau eschivarea de la aceasta formează
componenţa infracţiunii prevăzute de art.241 CP.
3. Crearea de întreprinderi fără intenţia de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară presupune
crearea întreprinderii fără intenţia de a realiza actele prevăzute de documentele de constituire (statutul
organizaţiei, contractul de constituire). Lipsa intenţiei de a desfăşura activitatea de întreprinzător sau bancară se
exprimă în neîndeplinirea obligaţiunilor prevăzute în actele de constituire a întreprinderii, în timpul necesar şi
suficient pentru realizarea acestor obligaţiuni. Dacă a fost obţinut un credit ilegal în urma pseudoactivităţii de
întreprinzător, fapta trebuie calificată în baza unui concurs de infracţiuni prescris de art.238 şi 242 CP.
4. Consecinţa prejudiciabilă a infracţiunii constă în cauzarea unei daune în proporţii mari (art.126 CP).
Dauna mare poate consta atât în dauna reală cauzată, cât şi în venitul posibil. Aprecierea daunei trebuie se
întemeieze pe circumstanţele concrete ale faptei singulare.
5. Raportul de cauzalitate între elementul material al infracţiunii şi consecinţa prejudiciabilă se impune ca un
semn obligatoriu.
6. Specificul structurii laturii obiective a infracţiunii determină prezenţa unei componenţe materiale.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul cauzării unei daune în proporţii mari cetăţenilor,
organizaţiilor sau statului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin vinovăţie intenţionată în forma intenţiei directe. Scopul
pseudoactivităţii de întreprinzător este acoperirea genurilor activităţii de întreprinzător ilicite, ceea ce ar
însemna realizarea în numele întreprinderii a unor tranzacţii fictive, constituind acoperirea pentru realizarea
acestor genuri de activitate, care sunt penal condamnabile, formează componenţa contravenţiei administrative
sau a altei acţiuni interzise de legislaţia în vigoare.
8. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care a săvârşit anumite
acţiuni ce au determinat crearea întreprinderii în scopul acoperirii genurilor activităţii de întreprinzător ilicite.
El nu este limitat la participanţii juridici ai întreprinderilor, deoarece nu rareori ultimii nici nu sunt informaţi
despre caracterul ilegal al acţiunilor săvârşite de ei, desfăşurate în coordonare cu conducătorii de fapt ai
întreprinderii. Ca subiect poate fi şi persoana juridică în cazurile stipulate de art.21 CP.
Articolul 243. SPĂLAREA BANILOR
(1) Săvârşirea acţiunilor orientate fie spre atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor
băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea,
deghizarea sau denaturarea informaţiei privind natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor
mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care persoana ştie că provin din activitate infracţională;
dobândirea, posesia sau utilizarea de bunuri, cunoscând că acestea provin din săvârşirea unei infracţiuni,
participarea la orice asociere, înţelegere, complicitatea prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor
în cauză
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
5 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o
anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 1.000 la 5.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 4 la
7 ani.
[Art.243 modificat prin Legea nr.353-XV din 31.07.2003]
1. Instituirea normei penale în CP a fost dictată de necesitatea de armonizare a legislaţiei naţionale cu
legislaţia internaţională, în scopul prevenirii şi combaterii spălării banilor.
Obiectul infracţiunii îl formează relaţiile sociale care asigură desfăşurarea normală a activităţii economice,
precum şi a funcţionării sistemului financiar-bancar.
Noţiunea de spălare a banilor este definită în articolul 3 al Legii nr.633-XV cu privire la prevenirea şi
combaterea spălării banilor (MO nr.139-140 din 15.11.2001) prin acţiuni premeditate, orientate fie spre
atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti, a bunurilor sau a veniturilor obţinute ilicit
în urma săvârşirii infracţiunilor, fie spre tăinuirea, deghizarea (camuflarea) sau denaturarea informaţiei privind
natura, originea, mişcarea, plasarea sau apartenenţa acestor mijloace băneşti, bunuri sau venituri, despre care
persoana ştie că constituie venituri provenite din activitate infracţională, fie spre dobândirea, posesia sau
utilizarea de bunuri de care se ştie că provin din săvârşirea unei infracţiuni, fie spre participarea la orice
asociere, înţelegere, complicitate prin ajutor sau sfaturi în vederea comiterii acţiunilor în cauză.
2. Din contextul noţiunii de spălare a banilor şi al sensului dispoziţiei art.243 CP, aceştia trebuie să provină
din rezultatul unei activităţi infracţionale.
Domeniul activităţii infracţionale în urma căreia au provenit banii ori bunurile nu au însemnătate la formarea
laturii obiective a infracţiunii de spălare a banilor. Printre acestea sunt infracţiunile de sustragere a avutului
proprietarului, de falsificare a monedelor şi a altor valori, încălcarea regulilor de creditare, de bancrută
frauduloasă, de trafic cu stupefiante ori cu fiinţe umane, contrabanda, infracţiuni din domeniul corupţiei active
şi pasive ş. a. De regulă, în asemenea cazuri, va avea loc concursul uneia sau a mai multor infracţiuni din cele
menţionate cu infracţiunea de spălare a banilor.
3. Acţiunile de spălare a banilor se săvârşesc prin intermediul diferitelor organizaţii şi persoane juridice sau
fizice:
a) băncile, sucursalele băncilor străine, alte instituţii financiare şi filiale ale acestora;
b) burse de valori, alte burse, fonduri de investiţii, companii de asigurare, fiduciare, oficii comerciale de
dealeri şi brokeri, alte instituţii care execută operaţiuni de primire, transmitere, înstrăinare, transport, transfer,
schimb sau păstrare a mijloacelor financiare sau a bunurilor; instituţii care legitimează ori înregistrează dreptul
de proprietate; organe ce acordă asistenţă juridică, notarială, contabilă, financiar-bancară şi orice alte persoane
fizice şi juridice care încheie tranzacţii în afara sistemului financiar-bancar;
c) cazinouri, localuri de odihnă înzestrate cu aparate pentru jocuri de noroc, instituţii care organizează şi
desfăşoară loterii sau jocuri de noroc.
4. Prin venituri obţinute ilicit se au în vedere mijloace financiare în monedă naţională sau străină, bunuri,
drepturi patrimoniale, obiecte ale proprietăţii intelectuale, obiecte ale proprietăţii de altă natură, prevăzute de
legislaţia civilă, obţinute în urma activităţii infracţionale.
5. Prin atribuirea unui aspect legal sursei şi provenienţei mijloacelor băneşti se înţeleg tranzacţiile şi alte
acţiuni ale persoanelor juridice sau fizice cu mijloacele financiare sau bunuri, indiferent de forma de proprietate
a persoanei şi de metoda de efectuare a operaţiunilor, având drept scop transmiterea dreptului de proprietate,
inclusiv:
a) importul, exportul din RM;
b) efectuarea de transferuri băneşti prin intermediul mandatelor poştale internaţionale;
c) primirea şi acordarea de credite financiare;
d) transferul diferitelor dobânzi, dividende şi al altor venituri obţinute în urma efectuării depunerilor,
investiţiilor, acordării creditelor şi efectuării altor operaţiuni legate de circulaţia capitalului, a sumelor destinate
achitării salariilor, pensiilor;
e) depuneri în capitalul social al organizaţiei în scopul obţinerii veniturilor şi a dreptului de participare la
administrarea organizaţiei;
f) achiziţionarea valorilor mobiliare;
g) transferuri în scopul obţinerii dreptului de proprietate asupra bunurilor mobiliare şi imobiliare.
6. Mijloace băneşti pot fi valuta naţională şi cea străină, titlurile sau hârtiile de valoare, cecurile şi
certificatele de depozit sau de depunător, libretele de economii, depunerile pe cartele electronice de creditare şi
alte documente de primire, înstrăinare, transferare, schimb sau păstrare a acestora, care certifică dreptul de
proprietate şi pot fi utilizate numai la prezentare.
7. Bunuri pot fi orice valori materiale, mobiliare sau imobiliare, precum şi acte juridice care certifică dreptul
de proprietate asupra acestora.
8. Acţiunile de tăinuire, deghizare, denaturare desemnează un ansamblu de fapte concrete prin care
subiectul infracţiunii de spălare a banilor conferă ori încearcă să confere unui bun, rezultat din săvârşirea
activităţii infracţionale, apartenenţa de legalitate, respectiv, faptul că bunul sau valoarea respectivă a fost
dobândită în urma unor afaceri şi operaţiuni legale.
Aceste acţiuni se pot materializa prin întocmirea în urma obţinerii de către subiect a documentelor false
privind provenienţa, apartenenţa, dispoziţia şi mişcarea proprietăţii, bunului (întocmirea de facturi false,
documente de transport fictive, firme-paravan, contracte fictive etc.).
Acţiunea de dobândire înseamnă deţinerea de către persoană, cu orice titlu, a bunului despre care ştie că
provine din săvârşirea unei infracţiuni.
Posesia sau utilizarea desemnează fapta unei persoane de a se bucura de un bun, de a-l folosi, de a
întrebuinţa un timp limitat sau nelimitat acest bun despre care ştie că provine din activitate infracţională.
Prin asociere se are în vedere activitatea prin care se constituie un nucleu (un grup) sau o structură cu scopul
de a săvârşi infracţiunea de spălare a banilor. Participarea presupune faptul că asocierea (grupul) există şi
persoana manifestă voinţa de a face parte din nucleu sau structură.
9. Latura subiectivă a infracţiunii de spălare a banilor constă în vinovăţie sub forma intenţiei directe, întrucât
subiectul înfăptuieşte acţiuni concrete, cunoscând că bunurile (banii) sunt un rezultat al săvârşirii de infracţiuni.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani în cazul săvârşirii acţiunilor
prevăzute de alin.1 art.243. În cazul săvârşirii acţiunilor prevăzute de alin.2 şi 3, subiect poate fi orice persoană
care a atins vârsta de 14 ani.
În conformitate cu art.21 al prezentului cod, subiect al infracţiunii de spălare a banilor poate fi şi persoana
juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător (a se vedea comentariul de la art.21).
11. Alin.2 şi 3 stabilesc circumstanţe agravante ale acţiunilor de spălare a banilor.
Prin repetat se înţeleg faptele prevăzute de alin.1 săvârşite încă o dată sau de mai multe ori cu condiţia că
subiectul nu a fost condamnat pentru primele acţiuni.
Infracţiunea de spălare a banilor se poate manifesta şi prin acţiuni caracteristice infracţiunilor prelungite,
când subiectul urmăreşte o intenţie unică de a spăla o sumă respectivă şi în acest scop întreprinde mai multe
acţiuni infracţionale identice care în ansamblu alcătuiesc o singură infracţiune.
12. Referitor la săvârşirea infracţiunilor de spălare a banilor de către două sau mai multe persoane a se
vedea comentariul de la art.44, 45 CP.
13. Având în vedere că spălarea banilor în cele mai multe cazuri se înfăptuieşte printr-un complex de
operaţiuni financiare (transferuri, tranzacţii) şi prin intermediul persoanelor juridice - organizaţii cu drept de a
executa operaţiuni financiare (menţionate în pct.3 al comentariului), ca subiecţi ai infracţiunii pot fi implicaţi
angajaţii din cadrul acestor organizaţii, care, efectuând acţiunile respective, folosesc situaţia lor de serviciu. În
asemenea cazuri acţiunile lor sunt cuprinse în alin.2 lit.c) art.243. Practica demonstrează că pot fi subiecţi ai
infracţiunii de spălare a banilor atât autorii infracţiunilor prin care au fost dobândite mijloacele băneşti sau alte
valori, contrabandişti, traficanţi de droguri, de fiinţe umane, arme, muniţii, substanţe explozive, participanţi ai
jocurilor de noroc, proxeneţi, hoţi, corupţioneri etc., cât şi angajaţi ai persoanelor juridice. În asemenea cazuri
infracţiunea se săvârşeşte prin participaţie şi urmează a se încadra şi conform lit.b) alin.2.
În cazul în care subiectul infracţiunii ca angajat al organizaţiei este şi persoană cu funcţii de răspundere,
poate avea loc şi un concurs de infracţiuni de spălare a banilor şi infracţiune săvârşită de o persoană cu funcţie
de răspundere, prevăzută de cap.XV CP.
14. Acţiunile de spălare a banilor, prevăzute la alin.3 litera a), se consideră săvârşite de un grup criminal
organizat sau de o organizaţie criminală dacă sunt prezente elementele constitutive stipulate în art.art.46, 47
CP (a se vedea comentariul de la aceste norme).
15. Săvârşirea operaţiunilor de spălare a banilor în proporţii mari presupune că tranzacţiile şi alte acţiuni ale
persoanelor juridice sau fizice cu mijloace financiare ori cu bunuri depăşesc suma de 500 de unităţi
convenţionale.
Articolul 244. EVAZIUNEA FISCALĂ A ÎNTREPRINDERILOR, INSTITUŢIILOR ŞI
ORGANIZAŢIILOR
(1) Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor prin includerea în documentele
contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile sau cheltuielile ori prin
tăinuirea altor obiecte impozabile, dacă suma impozitului care trebuia să fie plătit depăşeşte 500 unităţi
convenţionale,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii este constituit din totalitatea de relaţii sociale care asigură interesele
statului în sfera financiară, adică în ceea ce priveşte formarea bugetului public naţional pe calea încasării
impozitelor, contribuţiilor la asigurări sociale şi a altor plăţi obligatorii de la persoanele juridice. Relaţiile care
asigură realizarea normală a funcţiilor de control asupra încasării depline şi la timp a impozitelor formează
obiectul nemijlocit adiacent. În calitate de obiect material apar obiectele impozabile (inclusiv venitul) în
evaluare bănească.
2. Lista datelor despre venituri şi cheltuieli necesare de a fi incluse în documentele contabile pentru stabilirea
cotei impozabile este determinată de actele normative conform Legii privind bazele sistemului fiscal nr.1198-
XII din 17 noiembrie 1992 (M nr.11/326 din 30 noiembrie 1992, republicată în MO nr.133-134 art.654 din 2
decembrie 1999) şi de actele legislative vizând tipurile concrete de impozite.
Vădit denaturate sunt acele date incorecte, special modificate, referitoare la mărimea veniturilor,
cheltuielilor ori deducerilor necesare pentru calcularea impozitelor, precum şi datele care reflectă incorect
starea de fapt în forma ignorării unor informaţii importante.
Se consideră vădit denaturate datele incluse în documentele contabile, dacă ultimele sunt pregătite spre
prezentare la organele fiscale şi sunt întocmite într-o formă prestabilită.
3. Prin documente contabile se înţeleg conturile de evidenţă contabilă, incluse în planul de acţiune,
documentele justificative care se întocmesc pentru toate operaţiunile economice, precum şi dările de seamă
contabile (bilanţuri, dări de seamă privind veniturile şi cheltuielile, calcularea impozitelor etc.).
Includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate privind veniturile
sau cheltuielile ar însemna micşorarea ilegală a masei impozabile, a veniturilor obţinute, majorarea cheltuielilor
aferente acestora, calcularea vădit incorectă a cotei impozitelor etc. Consideraţiunile generale vizând problema
documentelor contabile sunt redate în Legea contabilităţii nr.426-XIII din 4 aprilie 1995 (MO nr.28 din 25 mai
1995). La soluţionarea chestiunii de stabilire a faptului că într-adevăr în documentele contabile, fiscale şi
financiare se conţin date vădit denaturate, trebuie constatată nu numai necorespunderea lor datelor din actele
justificative (de evidenţă primară), incluse în evidenţa contabilă, fiscală şi financiară, dar şi necorespunderea
acestor date cu veniturile şi cheltuielile reale, tipurile cărora sunt stabilite de legislaţia fiscală.
4. Tăinuirea ar trebui înţeleasă în sensul larg al cuvântului, adică drept micşorare (diminuare) a obiectului
impozabil în documentele contabile şi neincludere în aceste documente a obiectelor în cauză. De exemplu,
neînregistrarea fondurilor primite gratuit de la terţe persoane determină tăinuirea obiectului impunerii pe avere
şi, respectiv, neachitarea acestuia, concomitent nu vor fi achitate nici TVA, impozitul pe venit etc.
5. Urmarea prejudiciabilă sunt daunele în proporţii ce depăşesc valoarea de 500 unităţi convenţionale.
6. Raportul de cauzalitate constituie un semn obligatoriu.
7. Izvorul de obţinere a veniturilor trebuie să poarte un caracter exclusiv legal. De aceea componenţa
infracţiunii în cauză nu include faptele orientate spre diminuarea veniturilor obţinute din vânzarea drogurilor,
substanţelor radioactive, spre contrabandă şi alte forme ale activităţii ilegale de întreprinzător.
8. Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor are un caracter material. Consumarea
infracţiunii depinde de modalitatea normativă reflectată în conţinutul legii penale. Astfel, evaziunea fiscală,
manifestată prin includerea în documentele contabile, fiscale sau financiare a unor date vădit denaturate
privind veniturile sau cheltuielile, se consideră consumată din momentul prezentării la organele fiscale a
documentaţiei corespunzătoare, fiind expirate termenele de achitare a impozitului pentru perioada fiscală
raportată. Data prezentării documentelor de evidenţă fiscală trebuie considerată ziua transmiterii oficiale a ei
organelor fiscale. În cazul tăinuirii altor obiecte impozabile consumarea infracţiunii trebuie legată de
prezentarea la organele fiscale a unor date vădit denaturate privind alte obiecte impozabile (cu excepţia datelor
referitoare la venituri şi cheltuieli), precum şi de situaţia neprezentării acestora în cazul în care aceasta o cere
legea. În ambele cazuri se cere ca suma impozitului ce trebuia să fie plătit să depăşească 500 unităţi
convenţionale.
9. Dacă documentele contabile au fost denaturate, dar nu au fost prezentate la organele fiscale ori timpul de
prezentare nu a expirat, poate fi vorba despre o tentativă de infracţiune.
10. Latura subiectivă a infracţiunii presupune determinarea obligatorie a vinovăţiei în forma intenţiei directe.
Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi asupra calificării infracţiunii nu influenţează, dar sunt luate în
seamă în procesul individualizării răspunderii şi pedepsei penale.
11. Subiectul delictului fiscal poate să nu coincidă cu subiectul infracţiunii. În sensul art.244 CP, subiect al
impunerii poate fi numai persoana juridică, iar subiect al infracţiunii - persoana juridică şi cea fizică
responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani şi care posedă anumite calităţi speciale. În cadrul persoanei juridice
actele vizând ţinerea evidenţei contabile, autentificarea acesteia, prezentarea ei la organele fiscale sunt realizate
de către conducătorii întreprinderii, instituţiei şi organizaţiei, contabilii-şefi, contabili, precum şi de către alţi
funcţionari care îi înlocuiesc. Alte persoane pot fi supuse răspunderii penale doar în calitate de complici ai
infracţiunii (art.45 şi 244 CP).
12. Repetarea infracţiunii presupune săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.244 alin.1
CP, cu condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu au expirat termenele de prescripţie
vizând tragerea la răspundere penală.
Articolul 245. ABUZURILE LA EMITEREA TITLURILOR DE VALOARE
(1) Includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în temeiul cărora se înregistrează emisia
titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în eroare, aprobarea cu bună-ştiinţă a
prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce în eroare, precum şi aprobarea
rezultatelor emisiei vădit neautentice, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii mari,
de la 1000 la 3000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate.
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) care au cauzat daune în proporţii deosebit de mari
la 6000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu lichidarea
întreprinderii.
1. Pericolul social al infracţiunii prevăzute de art.245 CP constă în încălcarea intereselor persoanelor
investitoare, adică ale persoanelor care plasează banii în titluri de valoare, precum şi a intereselor statului, care
sunt asigurate pe baza ordinii stabilite de lege privind piaţa valorilor mobiliare. Aceste relaţii sociale constituie
obiectul nemijlocit al infracţiunii. În esenţă această incriminare supune apărării relaţiile sociale cu caracter nou
din sfera activităţii pe piaţa hârtiilor de valoare, în particular - relaţiile sociale din sfera circuitului drepturilor şi
obligaţiunilor care rezultă din aceasta, permiţând a controla activitatea corporaţiilor şi a obţine anumite venituri.
Ca obiect material al infracţiunii pot apărea anumite documente care reflectă emisia valorilor mobiliare
(prospectul emisiei ori alte documente).
2. Elementul material poate fi reflectat prin includerea în prospectul emisiei sau în alte documente, în
temeiul cărora se înregistrează emisia titlurilor de valoare, a informaţiilor neautentice sau care pot induce în
eroare; aprobarea cu bună-ştiinţă a prospectului emisiei care conţine informaţii neautentice sau care pot induce
în eroare; aprobarea rezultatelor emisiei vădit neautentice.
Prospect este un afiş, anunţ, scrisoare, pliant sau broşură în care se prezintă sumar planul unei lucrări în curs
de apariţie, calităţile acesteia, intenţiile unor instituţii sau ale unor întreprinderi.
3. Potrivit Instrucţiunii privind modul de emisiune şi înregistrare de stat a valorilor mobiliare (Anexa nr.1 la
hotărârea Comisiei de Stat pentru piaţa hârtiilor de valoare nr.76-5 din 29 decembrie 1997 - MO nr.70-72/112
din 2 iulie 1999), emisia valorilor mobiliare constituie totalitatea valorilor mobiliare ale unui emitent, care
aparţin unei clase şi au acelaşi termen iniţial şi final de plasare, iar emisiunea valorilor mobiliare este totalitatea
acţiunilor ce urmează a fi întreprinse de emitent în vederea plasării valorilor mobiliare.
4. Prin valoare mobiliară, reieşind din Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare din 18 noiembrie 1998,
nr.199-XIV (MO nr.27-28/123 din 23 martie 1999), se înţelege acel titlu financiar care confirmă drepturile
patrimoniale sau nepatrimoniale ale unei persoane în raport cu altă persoană, drepturi ce nu pot fi realizate sau
transmise fără prezentarea acestui titlu financiar, fără înscrierea respectivă în registrul deţinătorilor de valori
mobiliare nominative ori în documentele de evidenţă ale deţinătorului nominal al acestor valori mobiliare.
5. Emitent este persoana juridică sau autoritatea administraţiei publice, care emite valori mobiliare şi îşi
asumă obligaţii faţă de deţinătorii de valori mobiliare în vederea realizării drepturilor conferite de valorile
mobilare respective.
6. Condiţiile emisiunii şi circulaţiei valorilor mobiliare stabilite în oferta publică nu pot crea avantaje unor
investitori, în raport cu alţi investitori, la procurarea valorilor mobiliare. Specimenul prospectului ofertei
publice se stabileşte de către Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. Pentru bănci şi alte instituţii financiare,
prospectul ofertei publice se stabileşte de către Comisia Naţională de comun acord cu BNM.
Prospectul ofertei publice trebuie să conţină: informaţia generală despre emitent; specificarea stării
financiare a emitentului; specificarea emisiunii preconizate a valorilor mobiliare; declaraţia investiţională.
7. Informaţia privind emisiunea valorilor mobiliare constituie publicitate pe piaţa valorilor mobiliare. În
cadrul acesteia se interzice indicarea informaţiei neautentice sau eronate despre activitatea emitentului, despre
valorile mobiliare ale acestuia oferite public şi despre clauzele ofertei publice.
În baza art.65 alin.1, 2 ale Legii cu privire la piaţa valorilor mobiliare, se interzice manipularea pe piaţa
valorilor mobiliare. Manipulare pe piaţa valorilor mobiliare se consideră tranzacţionarea sau influenţarea
tranzacţiilor cu valori mobiliare prin utilizarea informaţiei, promisiunilor, pronosticurilor şi avizelor false şi
eronate, denaturarea sau tăinuirea intenţionată a informaţiei despre emitent sau despre valorile mobiliare ale
acestuia etc.
8. Legiuitorul a formulat infracţiunea vizând abuzurile la emiterea hârtiilor de valoare ca fiind o componenţă
materială de infracţiune. Aceasta e recunoscută consumată, dacă survine o urmare prejudiciabilă - cauzarea unei
daune în proporţii mari cumpărătorilor titlurilor de valoare sau altor persoane, mărimea cărora se determină în
fiecare cauză concretă. Dauna prin aceste acţiuni poate fi pricinuită nu numai persoanelor care au procurat
hârtiile de valoare, dar şi celor care, de exemplu, n-au putut să se folosească de dreptul lor (dacă acest drept este
prevăzut de lege sau de decizia emitentului) şi să procure hârtiile de valoare care ar aduce venit mare.
9. Latura subiectivă o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul infracţiunii nu au
importanţă la calificarea faptei.
10. Poate fi subiect al infracţiunii orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, în virtutea
competenţei sale având dreptul de a include informaţia în prospectul emisiei, a-l aproba sau a aproba rezultatele
emisiei, adică dreptul legal, în virtutea actelor juridico-normative sau actelor de constituire, de a include
asemenea informaţii în documentele respective. În marea majoritate a cazurilor a include în prospectul emisiei
informaţii neautentice pot atât gestionarii juridici ai Societăţilor pe Acţiuni, Underwriterului, Comisiei
Naţionale a Valorilor Mobiliare, învestiţi cu împuterniciri de întocmire şi prezentare la organul de înregistrare a
prospectului emisiei, cât şi persoanele care execută de fapt aceste obligaţiuni, precum şi colaboratorul organului
de înregistrare. Răspunderea pentru veridicitatea informaţiei cuprinse în prospectul ofertei publice şi alte
documente, prezentate pentru înregistrarea ofertei publice, o poartă emitentul valorilor mobiliare în
conformitate cu legislaţia, precum şi underwriterul acestuia, în conformitate cu contractul de underwriting.
Pentru informaţia care se conţine în darea de seamă privind rezultatele emisiunii valorilor mobiliare poartă
responsabilitate persoanele care au semnat darea de seamă în cauză. Înseşi Societăţile pe Acţiuni, Underwriterul
şi Comisia Naţională a Valorilor Mobilare pot apărea ca subiecţi ai infracţiunii şi în calitate de persoane
juridice.
11. Noţiunea de repetare a infracţiunii este expusă în comentariul la art.31 CP.
12. Săvârşirea infracţiunii de două sau mai multe persoane adevereşte existenţa unei participaţii simple
(art.44 CP).
13. În baza art.126 CP, prin daună în proporţii deosebit de mare se înţelege acea pagubă materială, care,
evaluată în bani, depăşeşte suma de 1.500 unităţi convenţionale (mai mult de 30.000 lei).
Articolul 246. LIMITAREA CONCURENŢEI LIBERE
Limitarea concurenţei libere prin încheierea unui acord ilegal care prevede diviziunea pieţei, limitarea
accesului la piaţă, cu înlăturarea altor agenţi economici, majorarea sau menţinerea preţurilor unice, faptă
săvârşită cu aplicarea violenţei,
1. În domeniul concurenţei, statul promovează o politică de asigurare a activităţii de întreprinzător libere şi
de protecţie a concurenţei loiale (art.3 al Legii cu privire la protecţia concurenţei nr.1103-XIV din 30 iunie
2000 - MO nr.166-168/1205 din 31 decembrie 2000).
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror apărare este condiţionată de
realizarea activităţii economice în general, de respectarea regulilor de concurenţă pe piaţă, adică relaţiile sociale
referitoare la desfăşurarea cinstită a raporturilor economice, apărarea intereselor producătorilor şi ale
consumatorilor împotriva faptelor de concurenţă neloială.
3. Concurenţa este întrecerea în care acţiunile independente ale agenţilor economici limitează efectiv
posibilitatea fiecăruia dintre ei de a exercita influenţă unilaterală asupra condiţiilor generale de circulaţie a
mărfii pe piaţa respectivă. Limitarea concurenţei libere constă în: încheierea unui acord ilegal care prevede
diviziunea pieţei; limitarea accesului la piaţă; înlăturarea altor agenţi economici; majorarea sau menţinerea
preţurilor unice.
Concurenţă neloială înseamnă acţiunile agentului economic de a obţine avantaje neîntemeiate în activitatea
de întreprinzător, ceea ce contravine legislaţiei cu privire la protecţia concurenţei, aduce sau poate aduce
prejudicii altor agenţi economici sau poate prejudicia reputaţia lor în afaceri.
4. Piaţă de mărfuri este sfera de circulaţie a mărfurilor cu aceeaşi valoare de consum pe teritoriul RM, adică
sfera de circulaţie a mărfurilor care nu au echivalent sau mărfuri de înlocuit pe teritoriul RM, determinată de
posibilitatea economică a cumpărătorului de a procura marfa pe un anumit teritoriu şi lipsa acestor posibilităţi
în afara acestor limite.
5. Agenţi economici sunt considerate persoanele fizice şi juridice, inclusiv străine, care desfăşoară activitate
de întreprinzător.
6. Prin situaţie dominantă pe piaţă trebuie înţeleasă situaţia exclusivă a agentului economic pe piaţa de
mărfuri, care îi dă acestuia, singur sau împreună cu alţi agenţi economici, posibilitatea de a exercita influenţă
decisivă asupra condiţiilor generale de circulaţie a mărfii pe piaţa respectivă sau de a împiedica accesul pe piaţă
al unor alţi agenţi economici (modalităţi normative prevăzute şi de dispoziţia art.246 CP).
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor care formează aspectul obiectiv al
incriminării.
8. Metoda de realizare a elementului material - aplicarea violenţei - este un semn obligatoriu al aspectului
obiectiv al infracţiunii. Violenţa poate fi exprimată în provocarea unor lovituri, leziuni corporale uşoare sau
medii. În situaţia cauzării unor vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori provocării morţii
persoanei, fapta va fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni.
9. Latura subiectivă a infracţiunii o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul ar fi nepermiterea,
limitarea şi înlăturarea ori compensarea unor cheltuieli neîntemeiate, sau obţinerea unui venit suplimentar prin
influenţa ilegală asupra concurenţilor. Motivele pot fi cele mai variate.
10. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care în baza situaţiei de serviciu sau a
puterii şi statutului juridic în sfera antreprenoriatului poate realiza actele ce formează latura obiectivă a
infracţiunii, adică persoanele împuternicite a lua decizii ori persoanele care apar în numele subiectului
economic dominant sau din partea organului de stat în calitate de conducător, persoană cu funcţii de răspundere
sau altă persoană împuternicită. Subiect al infracţiunii, în baza art.21 alin.(3) CP, poate fi şi persoana juridică.
Articolul 247. CONSTRÂNGEREA DE A ÎNCHEIA O TRANZACŢIE SAU DE A REFUZA
ÎNCHEIEREA EI
(1) Constrângerea de a încheia o tranzacţie sau de a refuza încheierea ei, însoţită de ameninţări cu
aplicarea violenţei, cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor, precum şi cu răspândirea unor informaţii care
ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei
apropiate, în lipsa semnelor de şantaj,
ani.
a) repetat;
b) cu aplicarea violenţei;
c) de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală
ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl formează relaţiile sociale, a căror existenţă şi desfăşurare normală
sunt condiţionate de apărarea regulilor civile privind încheierea de tranzacţii (convenţii), precum şi de apărarea
intereselor legitime ale cetăţenilor. În particular, influenţa criminală este orientată împotriva libertăţii
manifestării voinţei părţii vătămate. În calitatea obiectului nemijlocit adiacent la săvârşirea infracţiunilor
concrete pot apărea relaţiile sociale care asigură sănătatea persoanei, inviolabilitatea corporală a acesteia,
cinstea, onoarea şi alte valori sociale.
2. În mod formal conţinutul normativ al incriminării include constrângerea la încheierea (refuzul de a
încheia) tranzacţiei indiferent de forma lor - verbală sau scrisă (simplă sau notarială). Cu toate acestea,
influenţei criminale sunt supuşi preponderent participanţii potenţiali ai tranzacţiilor scrise.
3. Convenţie (tranzacţie) sunt actele săvârşite de către cetăţeni sau organizaţii în scopul de a naşte, modifica
sau stinge drepturi sau obligaţiuni civile.
Ca oricare alt act volitiv, tranzacţia ia forma unei acţiuni determinate: semnarea contractului, perfectarea
notarială, eliberarea procurii (împuternicirii), întocmirea testamentului etc.
4. În baza celor expuse, prin constrângerea de a încheia (refuza încheierea) tranzacţia trebuie să înţelegem
actele orientate spre reprimarea (supunerea) voinţei participantului potenţial al tranzacţiei, cu scopul de a-l
impune să comită faptele necesare infractorului. Cu alte cuvinte, constrângere este influenţa activă asupra părţii
vătămate în scopul de a o impune, în ciuda dorinţei acesteia, de a încheia o anumită tranzacţie sau de a refuza
încheierea ei.
5. Metodele posibile de acordare a influenţei sunt stipulate în art.247 alin.1 CP: ameninţarea cu aplicarea
violenţei; ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor; ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care
ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate.
6. Prin ameninţarea cu aplicarea violenţei înţelegem acţiuni (cuvinte, gesturi) care în mod real demonstrează
tendinţa aplicării ei faţă de subiectul viitoarei tranzacţii sau de rudele acesteia. Aplicarea nemijlocită a acestei
violenţe cade sub incidenţa art.247 alin.2 CP. Însă dacă, drept rezultat al actelor de violenţă, victimei i-au fost
cauzate leziuni corporale grave, fapta necesită a fi interpretată în baza unui concurs de infracţiuni (art.247, 151
CP).
7. Ameninţarea cu nimicirea sau deteriorarea bunurilor constă în înaintarea cerinţelor corespunzătoare faţă
de obiectele imobiliare, transport, animalele casnice etc., care aparţin persoanei constrânse la încheierea
(refuzul încheierii) tranzacţiei sau rudelor acesteia. Dacă a avut loc realizarea nimicirii sau deteriorării acestui
avut, asemenea fapte trebuie calificate suplimentar şi în baza art.197 CP.
8. Ameninţarea cu răspândirea unor informaţii care ar cauza daune considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanei sau rudelor ei apropiate poate avea ca bază cunoaşterea de către infractor a unor
fapte diverse din viaţă, divulgarea cărora nu este dorită. Spre exemplu, acestea pot avea referiri la momentul
adopţiei, relaţiilor în afara familiei, deficienţelor fizice şi psihice etc.
9. Prin rude ale victimei (art.134 CP) trebuie să înţelegem rudele apropiate (părinţii, copiii, tutorii, cei înfiaţi,
fraţii şi surorile, bunica, bunicul, nepoţii, soţii), precum şi alte persoane, viaţa, sănătatea cărora sunt importante
pentru partea vătămată în virtutea unor circumstanţe de viaţă create.
10. Ameninţarea şi aplicarea violenţei sunt semne constitutive şi ale şantajului (art.189 CP), însă comparativ
cu infracţiunea analizată, acestea sunt orientate nu spre încheierea constrânsă a tranzacţiei, dar spre transmiterea
avutului străin, drepturilor asupra lui sau săvârşirea altor acte fără perfectarea lor juridică corespunzătoare.
Acţiunile săvârşite sunt calificabile ca şantaj în acele cazuri, în care e vorba de acţiuni cu caracter patrimonial,
care pricinuiesc daune materiale proprietarului sau posesorului. Acţiunile care conţin concomitent semnele
ambelor infracţiuni urmează să fie calificate în baza art.189 CP.
11. Legiuitorul a formulat în sensul art.247 CP o componenţă materială de infracţiune, legând momentul
consumării ei de cauzarea unor daune considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanei sau
rudelor ei apropiate.
12. Latura subiectivă a infracţiunii este exprimată prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul
făptuitorului poate consta în primirea averii şi diferitelor prerogative pe calea încheierii prin constrângere a
tranzacţiilor, însă la calificarea faptei în mod penal scopul şi motivul nu constituie semne obligatorii. Totuşi
art.247 CP are în vedere acele situaţii, în care constrângerea la încheierea tranzacţiei nu este orientată spre
îmbogăţire pe contul pricinuirii daunei materiale părţii vătămate. Dacă se constată că, drept rezultat al
constrângerii, partea vătămată a încheiat o tranzacţie care a determinat cauzarea unei daune materiale sie,
acţiunile vinovatului trebuie calificate nu conform art.247 CP, dar ca şantaj.
13. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii a
atins vârsta de 16 ani. Spre exemplu, conducătorul (persoana cu funcţii de răspundere) întreprinderii, controlată
de structurile criminale.
14. Noţiunea de repetare a infracţiunii a fost expusă în comentariul la art.31 CP.
15. Violenţa presupune aplicarea loviturilor, leziunilor corporale până la gradul celor grave. Dacă drept
rezultat al aplicării violenţei survine leziunea corporală gravă sau moartea persoanei, fapta trebuie calificată în
baza unui concurs de infracţiuni.
16. Sensul sintagmei de săvârşire a infracţiunii de un grup criminal organizat sau de o organizaţie
criminală a fost explicat în comentariul la art.46, 47 CP.
Articolul 248. CONTRABANDA
(1) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în
proporţii mari, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite
sau adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare
vamală, ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de
trecere a frontierei,
(2) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a substanţelor narcotice, psihotrope, cu efecte
puternice, toxice, otrăvitoare, radioactive şi explozive, precum şi a deşeurilor nocive, eludându-se controlul
vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori cu
folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau
declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei,
(3) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a armamentului, a dispozitivelor explozive, a
muniţiilor, eludându-se controlul vamal ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau
adaptate în acest scop, ori cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală,
ori prin nedeclarare sau declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a
frontierei,
(4) Trecerea peste frontiera vamală a Republicii Moldova a valorilor culturale, eludându-se controlul
vamal ori tăinuindu-le de el prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, precum şi
nereturnarea pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a valorilor culturale scoase din ţară, în cazul în care
întoarcerea lor este obligatorie,
5000 la 10000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau cu
(5) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2), (3) sau (4), săvârşite:
a) repetat;
c) de o persoană cu funcţie de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu;
d) în proporţii deosebit de mari,
1. Regimul juridic vamal cuprinde totalitatea normelor prevăzute în legislaţia internă ce se aplică în cadrul
procedurii de vămuire a mărfurilor, norme cuprinse de CV, de Legea cu privire la tariful vamal, de alte acte
normative şi acorduri internaţionale în domeniul vamal, la care RM este parte.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la regimul vamal, relaţii a căror desfăşurare
normală şi dezvoltare este condiţionată de respectarea regulilor impuse de lege privind controlul vamal de
mărfuri sau de alte bunuri.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de contrabandă este descrisă în dispoziţia normei penale şi constă în
trecerea peste frontiera vamală a RM a mărfurilor, obiectelor şi a altor valori în proporţii mari, eludându-se
controlul vamal, ori tăinuindu-le de el, prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop, ori
cu folosirea frauduloasă a documentelor sau a mijloacelor de identificare vamală, ori prin nedeclarare sau
declarare neautentică în documentele vamale sau în alte documente de trecere a frontierei.
4. Prin frontieră vamală se înţelege linia de demarcaţie a teritoriului RM de teritoriul statelor vecine, linie
care corespunde frontierei de stat a RM (art.4 CV), precum şi perimetrul zonelor libere şi al depozitelor vamale
libere. Pe perimetrul frontierei vamale sunt amplasate posturi (puncte) şi birouri vamale ca unităţi ale organului
vamal în care pot fi perfectate în totalitate sau în parte formalităţile prevăzute de reglementările vamale. La
frontiera vamală, în locul unde se efectuează operaţiunile de vămuire, în locul amplasării organului vamal,
precum şi în alte locuri stabilite de Departamentul Controlului vamal, sunt create zone de control vamal, prin
care în mod obligatoriu urmează să se efectueze trecerea frontierei vamale. Ieşirea din această zonă echivalează
cu trecerea vămii.
5. Prin trecere a frontierei vamale se înţelege introducerea şi scoaterea de pe teritoriul vamal al RM a
mărfurilor şi mijloacelor de transport, inclusiv prin expedieri poştale internaţionale prin conducte şi prin linii de
transport electric. Trecere a frontierei vamale are loc şi în cazul introducerii ori scoaterii mărfurilor din
teritoriul zonelor libere pe cealaltă parte a teritoriului vamal al RM.
6. Prin mărfuri, obiecte şi alte valori se înţeleg lucrurile aflate în sfera patrimonială a persoanei
(făptuitorului) şi pentru care legea stabileşte un regim vamal la trecerea lor peste frontiera de stat.
Prin noţiunea de mărfuri Codul vamal (art.1 alin.1) denumeşte orice bun mobil: obiecte şi alte valori,
inclusiv valori valutare (valută străină şi monedă naţională în numerar, documente de plată şi valori mobiliare
exprimate în valută străină şi monedă naţională), gaze naturale, energie electrică, termică, alt fel de energie,
precum şi mijloace de transport, cu excepţia mijloacelor folosite pentru transportul internaţional de pasageri şi
mărfuri, containere.
7. Eludare a controlului vamal înseamnă trecerea frontierei vamale (intrarea sau ieşirea din ţară) prin alte
locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal.
Controlul vamal constă în efectuarea de către autoritatea vamală a operaţiunilor de verificare a mărfurilor, a
existenţei şi autenticităţii documentelor; examinarea evidenţelor financiar-contabile şi a altor înscrisuri ale
titularilor de operaţiuni, controlul mijloacelor de transport, controlul bagajelor şi al altor mărfuri transportate
sau aflate asupra persoanelor; efectuarea de anchete administrative (solicitarea comunicării de către persoane a
informaţiilor respective), alte acţiuni similare, cu scopul de a asigura respectarea reglementărilor vamale şi a
altor norme aplicabile mărfurilor aflate sub supraveghere vamală. Pentru existenţa infracţiunii de contrabandă
nu interesează locul prin care a fost eludat controlul vamal, ci împrejurarea că acele mărfuri sau alte bunuri nu
sunt prezentate la biroul (punctul) vamal pentru efectuarea controlului vamal mai înainte de scoaterea din ţară
sau, după caz, imediat după introducerea în ţară a acestora.
8. Prin ascundere în locuri special pregătite sau adaptate în acest scop se are în vedere folosirea
ascunzişurilor, locurilor neobservate în mod liber la efectuarea controlului vamal nedestinate pentru aşa ceva,
însă în care sunt depozitate (aranjate) bunurile; locuri ascunse ale corpului, hainelor, obiectelor personale
(inclusiv fabricate special), precum şi trecerea mărfurilor şi a altor valori cu mijloace reutilate sau acomodate
drept ascunziş, sau prin atribuirea unor bunuri forma altor bunuri.
9. Potrivit art.173 CV, mărfurile şi mijloacele de transport care trec frontiera vamală, mărfurile şi mijloacele
de transport al căror regim vamal se modifică, alte mărfuri şi mijloace de transport în cazurile prevăzute de
legislaţie sunt declarate organului vamal.
Declararea mărfurilor, obiectelor sau a altor valori se face în scris sau oral, prin mijloace electronice sau prin
alte modalităţi prevăzute de legislaţia vamală. (Regulamentul privind reglementarea valutară pe teritoriul RM,
aprobat prin hotărârea Consiliului de administraţie al BNM din 13.01.1994 cu modificările ulterioare
stipulează prevederile ce se referă la declararea obligatorie a valutei naţionale ori străine, deţinută de persoană
la trecerea frontierei vamale.)
Din momentul primirii declaraţiei vamale de către organul vamal, declaraţia devine act juridic. Organul
vamal nu are dreptul să respingă declaraţia vamală, însă până la verificarea ei, până la controlul mărfurilor şi al
mijloacelor de transport declaraţia vamală poate fi modificată, completată sau retrasă de declarant cu
permisiunea organului vamal.
10. Folosirea frauduloasă a documentelor are loc atunci când documentele vamale ori comerciale folosite la
trecerea frontierei vamale sunt falsificate, în conţinutul lor adevărul este denaturat sau conţinutul documentului
este neadevărat. Esenţial este ca aceste documente (unul sau mai multe) să fie întrebuinţate efectiv la trecerea
frontierei vamale.
Întrebuinţarea la trecerea frontierei vamale a unuia sau a mai multor documente care se referă la alte mărfuri
sau bunuri este un semn că avem de a face cu documente frauduloase. Folosirea înseamnă prezentarea,
înfăţişarea documentului vamal ca mijloc adevărat, respectiv ca dovadă privind anumite mărfuri sau bunuri,
supuse controlului autorităţilor vamale, fie la punctele (birourile) de control pentru trecerea frontierei vamale,
fie la birourile vamale din interiorul ţării.
Conform art.190 CV, mijloacele de transport, încăperile şi alte spaţii în care se află sau se pot afla mărfuri şi
mijloace de transport supuse controlului vamal urmează să fie identificate de către organul vamal. Mijloace de
identificare vamală se consideră plombe, sigilii, ştampile, marcaje, semne de identificare, prin prelevarea de
probe şi mostre, prin descrierea mărfurilor şi mijloacelor de transport, prin desenarea planului, fotografiere,
precum şi prin alte mijloace de identificare.
Mijloacele de identificare vamală pot fi schimbate sau nimicite numai de organul vamal sau cu autorizaţia
lui.
11. Nedeclarare a mărfurilor este neprezentarea în modul stabilit a informaţiilor exacte despre aceste mărfuri,
obiecte sau alte valori. Declararea are loc prin întocmirea declaraţiei vamale şi se depune organului vamal
împreună cu alte documente necesare vămuirii.
Prin declarare neautentică se înţelege prezentarea documentului care în realitate este autentic, însă în care
sunt introduse informaţii ce nu corespund realităţii, ori documentul păstrează elementele şi indicii originalului
(se execută pe formular oficial, conţine numele şi posturile persoanelor împuternicite să-l semneze ş.a.m.d.),
însă informaţiile introduse în el (textul, datele numerice) sunt false. (HP CSJ nr.19 din 10.07.1997 cu
modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi contravenţiile
administrative vamale p.6.)
Alte documente de trecere a frontierei vamale necesare pentru controlul vamal sunt documentele bancare,
de provenienţă, de calitate, drepturi de import-export, licenţe, autorizaţii, procuri etc.
12. Semnele constitutive ale laturii obiective a infracţiunii de contrabandă prevăzute de alin.1 sunt
caracteristice şi pentru alin.25 art.248 CP.
13. Infracţiunea de contrabandă prevăzută de alin.1 al normei penale se consideră săvârşită dacă valoarea
mărfurilor, obiectelor ori a altor valori ce se trec peste frontiera vamală depăşeşte suma de 500 unităţi
convenţionale. Trecerea ilegală peste frontieră a mărfurilor până la această sumă se consideră contravenţie
vamală şi răspunderea survine în conformitate cu normele CCA.
Noţiunea de proporţii mari nu se referă la semnele calificative ale infracţiunii de contrabandă prevăzute de
alin.2, 3 şi 4 ale articolului comentat.
Valoarea mărfurilor urmează să fie determinată ţinându-se seama de preţurile vamale ale acestora în
conformitate cu Legea RM Cu privire la tariful vamal.
14. Infracţiunea de contrabandă se consideră consumată dacă mărfurile, obiectele şi alte valori au trecut
frontiera vamală a RM .
15. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care la momentul săvârşirii infracţiunii
de contrabandă a atins vârsta de 16 ani.
Subiecţi ai infracţiunii de contrabandă pot fi şi persoane juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător
dacă corespund uneia din condiţiile stipulate în alin.3 art.21 CP.
16. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă. Nu se cere, ca o condiţie a
conţinutului constitutiv al infracţiunii, existenţa vreunui scop sau mobil. Acestea pot fi însă luate în consideraţie
la individualizarea pedepsei.
17. Alin.5 stipulează formele calificative ale infracţiunii de contrabandă.
Faptele prevăzute la alin.1, 2, 3 şi 4 săvârşite de două sau mai multe ori, pentru care persoana vinovată nu a
fost pedepsită şi nu au expirat termenele de tragere la răspundere penală, se consideră contrabandă săvârşită în
mod repetat.
18. Săvârşirea contrabandei de către două sau mai multe persoane există atunci când acestea s-au înţeles în
prealabil cu privire la activitatea de contrabandă. Participaţia este posibilă şi, în funcţie de gradul de coordonare
a rolurilor participanţilor, se manifestă prin forma participaţiei simple ori complexe. În cazul săvârşirii
contrabandei de către un grup criminal organizat ori de către o organizaţie criminală, calificarea se efectuează
cu trimitere şi la art.46, 47 ale prezentului cod.
19. Săvârşirea contrabandei de către o persoană cu funcţii de răspundere, folosindu-se de situaţia de
serviciu, presupune acţiunile unei persoane ce abuzează de putere sau de situaţia sa de serviciu în scopul
săvârşirii contrabandei. Persoane cu funcţii de răspundere sunt:
- persoanele care exercită funcţii de control la frontiera republicii;
- persoanele care au dreptul de a se afla în zona de supraveghere vamală;
- persoanele care exercită funcţiile de reprezentant al puterii de stat la trecerea frontierei;
- persoanele care se bucură de facilităţi vamale în conformitate cu legislaţia în vigoare (p.11 HP CSJ din
10.07.1997 cu modificările ulterioare Despre practica judiciară în cauzele privind contrabanda şi
contravenţiile administrative vamale).
20. Prin contrabandă săvârşită în proporţii deosebit de mari se consideră trecerea ilegală peste frontiera
vamală a mărfurilor, obiectelor şi altor valori al căror cost exprimat în bani depăşeşte 1500 de unităţi
convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii.
Articolul 249. ESCHIVAREA DE LA ACHITAREA PLĂŢILOR VAMALE
(1) Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari
a) repetat;
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite în proporţii deosebit de mari,
se pedepsesc cu amendă de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la 5 ani.
1. Obiect al infracţiunii sunt relaţiile ce se formează la importul şi exportul de mărfuri (bunuri), iar
răspunderea penală este instituită în scopul ocrotirii speciale a operaţiunilor de vămuire a bunurilor, protecţiei
producătorilor de mărfuri autohtoni, precum şi al creării condiţiilor favorabile pentru integrarea economiei RM
în economia mondială.
2. Latura obiectivă include acţiunile de eschivare a persoanelor (fizice ori juridice), care trec peste frontiera
vamală mărfuri ale proprietarilor, deţinătorilor de mărfuri şi ale altor persoane prevăzute de CV, de la achitarea
plăţilor vamale stabilite de legislaţie.
Plăţi vamale (denumite şi drepturi de import ori de export) se consideră, în conformitate cu art.117 CV,
plăţile care se percep (se achită) în cazul trecerii mărfurilor peste frontiera vamală a RM, precum şi în alte
cazuri prevăzute de legislaţie:
a) taxa vamală;
b) taxa pe valoarea adăugată;
c) accizele;
d) taxa pentru proceduri vamale;
e) taxa pentru eliberarea licenţei ori taxa pentru actualizarea valabilităţii licenţei;
f) taxa pentru participare la licitaţia vamală.
Taxă vamală este o plată obligatorie percepută de autoritatea vamală la introducerea sau scoaterea mărfurilor
de pe teritoriul vamal.
Taxa pe valoarea adăugată (TVA) reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi a valorii mărfurilor
livrate, serviciilor prestate care sunt supuse impozitării pe teritoriul RM, precum şi a unei părţi din valoarea
mărfurilor, serviciilor impozabile importate în RM.
Procedurile vamale reprezintă totalitatea serviciilor acordate de organele vamale în sfera activităţii vamale.
Nomenclatorul acestor servicii şi taxele pentru ele sunt prevăzute de anexa nr.2 la Legea cu privire la tariful
vamal. Printre acestea sunt taxe pentru vămuirea mărfurilor şi a altor obiecte, taxe la eliberarea adeverinţelor
pentru înregistrarea mijlocului de transport; taxe pentru păstrarea mărfurilor şi a altor obiecte la depoziţiile
vamale ori păstrarea lor în vamă; taxe pentru eliberarea repetată a certificatului de declarant vamal; taxe pentru
corectarea valorii în vamă a mărfurilor etc.
Ordinea de calculare a taxei vamale este prevăzută de Legea cu privire la tariful vamal nr.1380-XIII din
20.11.1997 (MO, 1998, nr.40-41 cu modificările şi completările ulterioare. MO, 2000, nr.169, MO, nr.115,
116).
Plăţile vamale se percep până la/ori o dată cu depunerea declaraţiei vamale. Modul de plată, precum şi
cazurile de prelungire ori eşalonare a termenului de plată a drepturilor de import şi de export, este reglementat
de art.125, 126 CV.
3. Eschivarea reprezintă acţiunea (inacţiunea) de sustragere de la o obligaţiune prevăzută de lege.
Eschivarea de la prestarea plăţilor vamale poate avea loc prin ascunderea mărfurilor şi a altor bunuri
transferate, prin micşorarea preţului, prin violarea informaţiei referitoare la apartenenţă ori destinaţie; prin
neachitarea deplină ori parţială a plăţilor vamale deja stabilite de organul vamal. Infracţiunea de eschivare de la
achitarea plăţilor vamale poate fi săvârşită şi prin circumstanţele prevăzute de alin.1 art.248 al prezentului cod.
În funcţie de aceste circumstanţe acţiunile făptuitorului se consideră concurs de infracţiuni.
4. Vorbim despre proporţii mari şi atunci când suma plăţilor vamale de la achitarea cărora se eschivează
persoana depăşeşte 500 de unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii infracţiunii şi despre
proporţii deosebit de mari - când suma depăşeşte 1500 unităţi convenţionale de amendă.
5. Subiect al infracţiunii de eschivare de la achitarea plăţilor vamale poate fi orice persoană fizică
responsabilă, obligată să achite plăţile vamale, care la momentul săvârşirii faptei a atins vârsta de 16 ani,
precum şi persoana juridică care corespunde prevederilor art.21 din prezentul cod.
6. Latura subiectivă. Infracţiunea se săvârşeşte exclusiv sub forma intenţiei directe. Făptuitorul prevede
rezultatul faptei sale şi urmăreşte tocmai producerea rezultatului de a evita achitarea plăţilor vamale. El nu
numai că prevede şi urmăreşte producerea rezultatului, dar acţionează în scopul de a obţine venit prin
neachitarea plăţilor vamale.
7. Eschivarea de la achitarea plăţilor vamale în proporţii mari se consideră fapta săvârşită repetat, dacă
anterior persoana, la trecerea peste frontiera vamală a mărfurilor, prin diferite moduri s-a eschivat de la
achitarea plăţilor vamale respective şi pentru această faptă nu a fost condamnată şi nu a expirat termenul de
prescripţie.
8. Infracţiunea prevăzută de alin.2 lit.b) art.249 din prezentul cod (săvârşită de două sau mai multe persoane)
este pasibilă prin toate formele participaţiei penale (a se vedea comentariul de la art.44, 45).
Articolul 250. TRANSPORTAREA, PĂSTRAREA SAU COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR
SUPUSE ACCIZELOR, FĂRĂ MARCAREA LOR CU TIMBRE DE CONTROL SAU TIMBRE DE
ACCIZ
(1) Transportarea, păstrarea sau comercializarea mărfurilor supuse accizelor fără marcarea lor cu timbre
de control sau timbre de acciz de modelul stabilit, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) marcarea cu alte timbre decât cele de modelul stabilit;
b) cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii - a se vedea art.244 CP. Ca obiect material pot apărea mărfurile supuse
accizelor în mod obligatoriu.
Noţiunea de mărfuri include orice bunuri care sunt supuse accizelor.
2. A transporta înseamnă deplasarea mărfurilor supuse accizelor, fără marcarea lor cu timbre de control sau
timbre de acciz.
A păstra presupune ţinerea bunului la un loc sigur, păzit cu grijă, ţinerea în bună stare, în posesiunea sa.
A comercializa ar însemna acţiunea de a pune o marfă, un bun etc. în comerţ, a face să devină obiect de
comerţ.
3. Accizul este un impozit general de stat, stabilit pentru unele mărfuri de consum, precum şi pentru
activitatea în domeniul jocurilor de noroc. Obiectul impunerii îl constituie mărfurile supuse accizelor şi
licenţele pentru activitate în domeniul jocurilor de noroc. În RM actul normativ de bază care prevede aplicarea
accizului este CFisc. (Titlul IV). Plătitori ai acestui impozit sunt persoanele fizice şi juridice care prelucrează
şi/sau fabrică mărfuri supuse accizelor pe teritoriul RM, cei care importă unele mărfuri supuse accizelor,
conform prevederilor CFisc (Titlul IV), precum şi cei care desfăşoară activitate în domeniul jocurilor de noroc.
4. Mărfurile supuse accizelor, cum ar fi votca, lichiorurile, alte băuturi spirtoase, vinurile din struguri, din
fructe şi pomuşoare, vinurile din struguri saturate cu dioxid de carbon, divinurile (coniacurile), articolele din
tutun, comercializate pe teritoriul RM sau importate pentru comercializare pe teritoriul ei, precum şi mărfurile
supuse accizelor procurate de la agenţii economici rezidenţi aflaţi pe teritoriul RM care nu au relaţii fiscale cu
sistemul ei bugetar, sunt pasibile marcării obligatorii cu timbru de acciz. Marcarea se efectuează în timpul
fabricării mărfurilor supuse accizelor, până la importarea acestora, iar în cazul mărfurilor fabricate pe teritoriul
RM - până la momentul expedierii (transportării) acestora din încăperea de acciz. Modul de procurare şi
utilizare a timbrelor de acciz este stabilit de către SFS. Nu sunt marcate obligatoriu cu timbru de acciz vinurile
spumoase, divinurile (coniacurile) în sticle de suvenire, cu capacitatea de până la 0.25; 1.5; 3 litri şi 6 litri,
precum şi mărfurile supuse accizelor fabricate pe teritoriul RM şi expediate de către producător pentru export.
5. Potrivit Instrucţiunii Provizorii cu privire la modul de realizare a Timbrelor de accize, marcarea cu ele a
unor mărfuri importate supuse accizelor şi vărsarea în buget a mijloacelor băneşti obţinute de la realizarea lor
(Hotărârea MF nr.09-6-03-22 din 01 august 1995 - MO nr.51-52/14 din 14 septembrie 1995), timbrul de accize
este un simbol de plată şi reprezintă un articol special confecţionat din hârtie, pe care este indicată denumirea
grupului de mărfuri supuse accizelor şi valoarea lui ce corespunde mărimii taxei accizelor. Marcarea unor
mărfuri supuse accizelor prin Timbre de accize prezintă o formă de plată reală a accizelor pentru unele mărfuri
importate supuse accizelor. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu Timbre de accize se efectuează până la
momentul comercializării lor pe teritoriul RM. Comercializarea acestor mărfuri fără a fi marcate, precum şi
primirea lor de la comitent în mod nemarcat pentru vânzare prin comerţul de comision, pe teritoriul RM sunt
interzise. Marcarea se efectuează prin lipirea Timbrelor de accize pe mărfurile supuse marcării în locurile
destinate desfacerii pachetului în aşa mod, ca la desfacere să fie garantată deteriorarea mărcii.
6. Consecinţa prejudiciabilă este exprimată prin cauzarea unor daune în proporţii mari (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi consecinţa prejudiciabilă este un semn obligatoriu al
laturii obiective a infracţiunii.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul şi motivul pot fi
diferite, în anumite situaţii prevalând cele cu caracter material.
9. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani cât şi cea
juridică (art.21CP).
10. Marcarea mărfurilor supuse accizelor cu alte timbre decât cele de modelul stabilit presupune situaţia în
care timbrele de acciz nu corespund celor legale. Nu are importanţă faptul dacă acestea sunt falsificate sau cu
termenul expirat etc.
11. Despre daune în proporţii deosebit de mari a se vedea art.126 CP.
Articolul 251. ÎNSUŞIREA, ÎNSTRĂINAREA, SUBSTITUIREA SAU TĂINUIREA BUNURILOR
GAJATE, SECHESTRATE SAU CONFISCATE
Însuşirea, înstrăinarea, substituirea sau tăinuirea bunurilor gajate, sechestrate sau confiscate ori
utilizarea lor în alte scopuri, săvârşită de o persoană căreia i-au fost încredinţate aceste bunuri sau care era
obligată, conform legii, să asigure integritatea lor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1000 la 1500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 3 la
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură respectarea regulilor de păstrare a bunurilor
gajate şi a celor care sunt sechestrate şi confiscate. Ca obiect material apar bunurile materiale gajate, sechestrate
sau confiscate în mod legal.
2. Prin însuşire înţelegem a pune stăpânire pe ceva, a lua în stăpânire, a-şi apropia.
Înstrăinarea presupune transmiterea, cu titlu oneros sau gratuit, a bunului - către altă persoană.
Substituirea înseamnă înlocuirea bunului cu un alt bun.
Prin tăinuire înţelegem acţiunea de a nu lăsa să se ştie, să se afle; a ascunde; a acoperi.
Utilizarea presupune întrebuinţarea bunului, folosirea acestuia.
3. Potrivit art.203 CPP, punerea sub sechestru a bunurilor, adică a obiectelor cu o valoare materială, inclusiv
a conturilor şi depozitelor bancare, este o măsură procesuală de constrângere, care constă în inventarierea
bunurilor materiale şi interzicerea proprietarului sau posesorului de a dispune de ele, iar în cazurile necesare -
de a se folosi de aceste bunuri. După punerea sub sechestru a conturilor şi a depozitelor bancare sunt încetate
orice operaţiuni în privinţa lor. Punerea sub sechestru a bunurilor se aplică în scopul asigurării restituirii
prejudiciului cauzat prin infracţiune, acţiunii civile şi a eventualei confiscări a bunurilor destinate, folosite sau
rezultate din infracţiune. Baza juridică a sechestrării bunurilor o constituie art.203-210, 133-134 CPP.
4. Legea penală (art.106 alin.1 CP) defineşte confiscarea specială ca fiind trecerea, forţată şi gratuită, în
proprietatea statului a bunurilor utilizate la săvârşirea infracţiunilor sau rezultate din infracţiuni. În ceea ce
priveşte nemijlocit lucrurile supuse confiscării speciale sunt prevăzute în art.106 alin.2 CP.
5. Potrivit Legii cu privire la gaj nr.449-XV din 30 iulie 2001 (MO nr.120/863 din 2 octombrie 2001), gajul
este o garanţie reală în al cărei temei creditorul gajist poate urmări bunul gajat având prioritate faţă de alţi
creditori, inclusiv faţă de stat, la satisfacerea creanţei garantate. Debitorul gajist nu are dreptul să transmită
obiectul gajului în arendă sau în folosinţă gratuită dacă contractul nu prevede aceasta. Gajarea unui bun gajat se
admite dacă nu este interzisă prin contractele de gaj precedente. În cazul înstrăinării - de către debitorul gajist
sau de către terţul deţinător - a bunului gajat, gajul nu se stinge. Dacă intenţionează să vândă bunul gajat,
debitorul gajist trebuie să obţină acordul prealabil al creditorului gajist. Terţul căruia i s-a încălcat un drept sau
care are un interes legitim poate contesta în instanţă judecătorească valabilitatea gajului sau urmărirea bunului
gajat.
6. Însuşirea bunului presupune o formă specială a incriminării prevăzute de art.191 CP. Concurenţa dintre
ele se limitează la specificul obiectului material al infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este formulată de către legiuitor ca fiind una formală, momentul consumării fiind
legat de determinarea săvârşirii faptei prejudiciabile prevăzute expres de legea penală.
8. Latura subiectivă a infracţiunii este caracterizată prin existenţa obligatorie a vinovăţiei în forma intenţiei
directe. Scopul şi motivul infracţiunii pot fi diferite şi nu au importanţă la calificarea infracţiunii, având rol
numai la individualizarea răspunderii şi a pedepsei penale.
9. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană căreia i-au fost încredinţate bunurile gajate, sechestrate sau
confiscate ori care era obligată, conform legii, să asigure integritatea lor. Ca subiect poate apărea şi persoana
juridică care practică activitatea de întreprinzător în anumite situaţii prevăzute expres de legea penală în vigoare
(art.21 alin.2, 3 CP Răspunderea penală a persoanei juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător nu
exclude răspunderea persoanei fizice pentru infracţiunea săvârşită (art.21 alin.4 CP).
10. Contrazicerile parţiale apărute între unele reglementări cu caracter internaţional şi legea penală naţională
referitoare la incriminarea acestor fapte determină în consecinţă lipsa aplicaţiunii parţiale a acestor dispoziţii.
CEDO prevede în mod expres că drept rezultat al încălcării contractelor civile nu poate fi aplicată o pedeapsă
privativă de libertate. În cazul încălcării contractelor de gaj însă legea penală prescrie închisoare de la 3 până la
7 ani.
Articolul 252. INSOLVABILITATEA INTENŢIONATĂ
(1) Insolvabilitatea intenţionată care a cauzat creditorului daune în proporţii mari
ani.
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
ani.
1. Obiectul nemijlocit de bază sunt relaţiile sociale care apără activitatea legală de antreprenoriat şi care
determină asigurarea intereselor legitime ale creditorilor. Obiectul nemijlocit facultativ îl constituie relaţiile
sociale care asigură interesele patrimoniale ale creditorilor. Obiectul material se compune din bunurile
materiale, obligaţiunile patrimoniale, documentele care conţin date (informaţii) vizând bunurile debitorului,
locurile aflării acestora sau altă informaţie despre aceste bunuri; documentele contabile, actele ce reflectă
activitatea economică a antreprenorului individual sau a organizaţiei.
2. În baza Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082 din 15 noiembrie
2001), prin insolvabilitate se are în vedere situaţia financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-
şi onora obligaţiunile de plată. Nu orice neachitare a datoriilor înseamnă insolvabilitate, ci numai aceea care
apare în cazul incapacităţii economico-financiare a debitorului, urmată de pretenţiile înaintate de către creditori.
Anume aceste situaţii determină adresarea în instanţă pentru intentarea procesului de insolvabilitate.
3. Instanţa examinează din oficiu toate circumstanţele relevante pentru procesul de insolvabilitate. Conform
art.22 al Legii insolvabilităţii, temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate este incapacitatea de
plată a debitorului.
Incapacitatea de plată presupune situaţia debitorului caracterizată prin incapacitatea lui de a-şi executa
obligaţiunile pecuniare scadente, inclusiv cele fiscale.
Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate este supraîndatorarea debitorului, în cazul în
care debitorul reclamat este o persoană responsabilă de creanţele creditorului în limita patrimoniului ei.
Procesul de insolvabilitate se intentează doar în baza cererii de intentare a procesului de insolvabilitate
depusă de către debitor, creditor şi alte persoane.
4. În cazul insolvabilităţii debitorului din vina fondatorilor (membrilor) lui, a membrilor organelor executive
sau a unor alte persoane care au dreptul de a da indicaţii obligatorii pentru debitor ori pot influenţa în alt mod
acţiunile debitorului (insolvabilitate intenţionată), aceştia poartă răspundere subsidiară faţă de creditori în
măsura în care bunurile debitorului sunt insuficiente pentru executarea creanţelor creditorilor. În toate cazurile
de intentare a procesului de insolvabilitate sau de respingere a cererii introductive din cauza insuficienţei masei
debitoare, instanţa de judecată transmite toate documentele organelor procuraturii spre a fi examinate sub
aspectul existenţei de motive (fapte) ce ar putea antrena urmărirea penală a debitorului sau a membrilor
organelor de conducere ale acestuia.
5. Elementul material poate fi descris prin crearea sau exagerarea intenţionată a insolvabilităţii debitorului,
gestionarea intenţionat incompetentă a afacerilor. Ca modalităţi faptice pot fi: încheierea unor tranzacţii evident
neconvenabile, care nu corespund unei practici normale; luarea asupra sa din punct de vedere economic
neîntemeiat a unor datorii străine; micşorarea activelor; folosirea bunurilor sau creditelor debitorului în interes
personal; desfăşurarea unei activităţi comerciale în interes personal sub acoperirea cheltuielilor; procurarea de
fonduri pentru debitor la preţuri exagerate; dispunerea continuării unei activităţi a debitorului care duce în mod
vădit debitorul la incapacitatea de plată etc. Este cazul determinării obligatorii pentru incriminarea faptei în
baza art.252 CP a existenţei reale a incapacităţii de plată a debitorului.
6. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
7. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn obligatoriu al
aspectului obiectiv al infracţiunii.
8. Componenţa de infracţiune este materială, infracţiunea considerându-se consumată din momentul cauzării
unor daune în proporţii mari creditorilor.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Motivele pot fi diferite, în
unele cazuri importanţă pentru calificare având cele personale sau interesele altor persoane.
Prin interese personale sau interese ale altor persoane se înţelege căpătarea unor privilegii patrimoniale,
crearea condiţiilor favorabile pentru refuzul de a achita plăţile fiscale, lichidarea vreunui concurent, trecerea la
o funcţie mai bună etc.
10. Subiectul infracţiunii poate fi numai persoana fizică responsabilă, de la vârsta de 16 ani, care este
descrisă prin prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului sau
proprietarul debitorului.
11. Incriminarea faptei în baza art.252 alin.2 lit.a) CP are loc în cazul săvârşirii faptei prin participaţie simplă
(art.44 CP).
12. Daune în proporţii deosebit de mari sunt acelea care valorează mai mult de 1.500 unităţi convenţionale.
Articolul 253. INSOLVABILITATEA FICTIVĂ
(1) Insolvabilitatea fictivă care a cauzat creditorului daune în proporţii mari,
ani.
b) cu cauzarea de daune în proporţii deosebit de mari
ani.
1. Despre obiectul nemijlocit al infracţiunii a se vedea comentariul la art.252 CP.
2. În baza art.27 alin. al Legii insolvabilităţii nr.632-XV din 14 noiembrie 2001 (MO nr.139-140/1082 din 15
noiembrie 2001), dacă debitorul depune cererea introductivă în cazul în care el dispune de posibilităţi reale de a
satisface integral creanţele creditorilor, debitorul poartă răspundere pentru prejudiciile cauzate creditorilor prin
depunerea cererii în cauză. Cu alte cuvinte, declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată a debitorului,
realizată în conformitate cu legea, dar în baza unei informaţii false, determină existenţa unei insolvabilităţi
fictive.
3. Delimitarea infracţiunii prevăzute varianta-tip a art.252 alin.1 CP de cea stipulată în art.253 alin.1 CP
rezidă doar într-un singur semn de evaluare a modalităţii normative. Adică în cazul insolvabilităţii intenţionate
(art.252 CP) incapacitatea de plată a debitorului (în special, supraîndatorarea debitorului, în cazul în care
debitorul reclamat este o persoană juridică responsabilă de creanţele creditorilor în limitele patrimoniului ei)
este reală, dar existenţa acesteia este condiţionată de anumite încălcări comise de către unii subiecţi speciali, pe
când în cazul insolvabilităţii fictive (art.253 CP), deşi procedura de intentare a procesului de insolvabilitate este
legală, informaţia înaintată pentru intentarea acestui proces este falsă.
4. Declararea intenţionat falsă a incapacităţii de plată într-o formă şi procedură neprevăzute de lege poate
constitui, după caz, conţinutul normativ al incriminării prevăzute de art.190 CP - escrocheria.
5. Consecinţa prejudiciabilă constă în cauzarea unor daune în proporţii mari creditorilor (art.126 CP).
6. Raportul de cauzalitate între elementul material şi urmarea prejudiciabilă constituie un semn obligatoriu al
laturii obiective a infracţiunii.
7. Componenţa infracţiunii este atribuită la una materială, adică infracţiunea se consideră consumată din
momentul cauzării creditorului daune în proporţii mari.
8. Latura subiectivă a infracţiunii poate să se manifeste prin vinovăţie în forma intenţiei directe. Scopul
infracţiunii, deşi în mod normativ nu este prevăzut, faptic ar putea fi: inducerea în eroare (pentru amânarea
şi/sau eşalonarea plăţilor cuvenite creditorilor, obţinerea de reduceri la datorii).
9. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, care este descrisă prin
prisma unor semne speciale obligatorii: persoana cu funcţie de răspundere a debitorului şi/sau proprietarul
debitorului.
10. Pentru semnele accidentale prevăzute de art.253 alin.2 CP sunt valabile comentariile la art.252 CP.
Articolul 254. COMERCIALIZAREA MĂRFURILOR DE PROASTĂ CALITATE SAU
NECORESPUNZĂTOARE STANDARDELOR
Comercializarea cu bună-ştiinţă a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare standardelor,
dacă aceasta a condus la îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei,
1. Obiectul infracţiunii sunt relaţiile sociale ce apar în procesul comercializării mărfurilor şi în special cele
referitoare la sănătatea publică a cărei ocrotire implică asigurarea şi respectarea cerinţelor de calitate şi a
standardelor stabilite.
Termenul mărfuri e o noţiune largă şi în acest sens el înseamnă orice bunuri destinate sau introduse în
circuitul comercial.
2. Latura obiectivă a infracţiunii sub aspectul elementului material presupune acţiunea de comercializare
(vânzare) a mărfurilor despre care făptuitorul cunoaşte cu certitudine că sunt de proastă calitate sau că nu
corespund standardelor ce reglementează calitatea acestora.
3. Comercializare înseamnă acţiunea de a pune în vânzare, de a face ca mărfurile să devină obiect de comerţ
(schimb de mărfuri sau de produse prin vânzare şi cumpărare). Un element obligatoriu al infracţiunii este ca
mărfurile sau bunul concret să fie vândute cumpărătorului şi să fie de proastă calitate sau să nu corespundă
standardului respectiv.
Referitor la calitate art.6 al legii privind protecţia consumatorului din 25.05.1993 (publicată în MO, nr.10,
1999) stipulează că mărfurile (produsele) comercializate trebuie să corespundă documentaţiei tehnice normative
în vigoare, iar în cazul în care baza documentară lipseşte - ele trebuie să corespundă modelelor de mărfuri
(produse) ori caracteristicilor acestora. În acest sens în actele organelor de urmărire penală privind învinuirea
persoanei de săvârşirea infracţiunii, precum şi în sentinţa instanţei de judecată, trebuie să se facă trimitere la
actele tehnico-normative (standarde) respective.
4. Prin mărfuri de proastă calitate se înţeleg mărfuri (produse) falsificate, a căror calitate este denaturată
prin amestec cu substanţe de valoare şi calitate inferioară şi care, drept urmare, devin calitativ inferioare celor
originale (de exemplu, în smântână se pune lapte, în vin - apă, în unt - untură).
Comercializarea mărfurilor de proastă calitate poate avea loc şi prin substituirea mărfurilor sau produselor,
prin înlocuirea unei mărfi sau a unui produs cu altul de calitate inferioară, adică în prezentarea sau livrarea unei
mărfi de calitate inferioară drept una de calitate superioară (vinderea cărnii de calitatea a II-a drept carne de
calitatea I sau înlocuirea unor produse noi cu altele deja folosite). Comercializarea mărfii de proastă calitate
poate avea loc şi în cazul vânzării acesteia după expirarea termenului de garanţie sau de valabilitate.
5. Standardizarea este un factor important care influenţează întreaga economie naţională şi sănătatea
oamenilor, protecţia mediului şi constituie o prerogativă a statului. Administrarea şi coordonarea activităţii de
standardizare, cooperarea cu ministerele, departamentele, comitetele tehnice de standardizare şi agenţii
economici se efectuează de către Departamentul Standardizare şi Metrologie în conformitate cu Legea cu
privire la standardizare din 22.09.1995 nr.590-XIII cu modificările ulterioare (MO, nr.11-12, 1996). Mărfurile
puse spre comercializare trebuie să corespundă în mod obligatoriu standardului stabilit (standardului naţional,
regional, internaţional, standardului naţional al statului de unde provine marfa, standardului de firmă) ori
prescripţiilor tehnice. Nu se permite comercializarea mărfurilor ce nu conţin informaţia despre certificarea
(marcarea) acesteia potrivit standardului respectiv.
6. Un element obligatoriu al existenţei infracţiunii este survenirea în urma comercializării cu bună-ştiinţă a
mărfurilor de proastă calitate ori necorespunzătoare standardelor a îmbolnăvirii grave sau a decesului persoanei.
Sub persoană se are în vedere nu neapărat persoana concretă ce a procurat marfa (produsul) respectiv, ci şi alte
persoane ce le-au folosit ori consumat şi la care au survenit urmările prevăzute de norma penală. Infracţiunea se
consideră consumată când s-a produs rezultatul prevăzut de textul normei penale. În situaţia în care
îmbolnăvirea gravă ori decesul persoanei nu a avut loc, lipseşte legătura de cauzalitate şi nu există infracţiune,
însă este posibilă răspunderea în ordine administrativă ori civilă, în conformitate cu Legea privind protecţia
consumatorului.
7. Latura subiectivă. În latura privitoare la comercializarea mărfurilor (produselor) de proastă calitate sau
necorespunzătoare standardelor infracţiunea se săvârşeşte cu intenţie directă, deoarece subiectul efectuează
această activitate cunoscând cu certitudine ce fel de mărfuri comercializează. Referitor la urmările survenite -
îmbolnăvirea gravă sau decesul persoanei - forma vinovăţiei este din imprudenţă.
În cazul decesului a două sau mai multor persoane acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate prin concurs
şi cu infracţiunea prevăzută de alin.2 art.149 CP .
8. Subiectul. Infracţiunea de comercializare a mărfurilor de proastă calitate sau necorespunzătoare
standardelor poate fi comisă de orice persoană responsabilă care a atins vârsta de 16 ani şi care corespunde
cerinţelor prevăzute de dispoziţia normei penale, care nu stabileşte pentru făptuitor o anumită calitate.
Articolul 255. ÎNŞELAREA CLIENŢILOR
(1) Depăşirea preţurilor cu amănuntul stabilite, precum şi a preţurilor şi tarifelor pentru serviciile sociale
şi comunale prestate populaţiei, înşelarea la socoteală sau altă inducere în eroare a clienţilor, săvârşite în
proporţii esenţiale sau considerabile,
folosul comunităţii de la 100 la 240 de ore, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa
anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la 5 ani.
a) repetat;
1. Obiectul infracţiunii de înşelare a clienţilor îl constituie relaţiile sociale din domeniul comerţului, politicii
preţurilor în condiţiile funcţionării liberei concurenţe în privinţa circulaţiei mărfurilor şi serviciilor, precum şi
relaţiile sociale referitoare la ocrotirea intereselor economice şi patrimoniale ale persoanelor fizice sau juridice,
interese prejudiciate într-un mod sau altul.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în săvârşirea acţiunilor în procesul cărora partea care
comercializează marfa ori acordă serviciul prin înşelăciune depăşeşte preţurile ori tarifele stabilite.
Din conţinutul dispoziţiei rezultă că fapta de depăşire a preţurilor se realizează atunci când mărfurile se
comercializează cu amănuntul din punctele special amenajate ori destinate pentru o asemenea activitate.
3. Preţuri stabilite. Preţul mărfii sau al serviciului se stabileşte de către agentul economic cu respectarea
principiului dezvoltării libere a activităţii de antreprenor şi al concurenţei. Potrivit art.34 al Legii cu privire la
comerţul interior nr.749-XIII din 23.02.1996 (MO, nr.31, 1996) statul, referitor la reglementarea activităţii
comerciale, stabileşte plafoanele (de regulă, maximale) la unele categorii de mărfuri, şi anume la cele prevăzute
de legislaţie. Organe ale reglementării de către stat a comerţului şi pieţei de consum sunt Departamentul
Comerţului, Ministerul Economiei, precum şi autorităţile administraţiei publice locale în limitele competenţei
lor.
Prin comerţ cu amănuntul se înţelege comercializarea mărfurilor şi prestarea serviciilor către consumatori
pentru folosinţă personală, casnică şi familială, precum şi către întreprinderile, instituţiile şi organizaţiile din
sfera socială pentru consum direct.
4. Depăşirea preţurilor stabilite (ori a tarifelor) constă în comercializarea mărfurilor, acordarea serviciilor
sociale, comunale, la un preţ mai înalt. Deşi cumpărătorul primeşte cantitatea de marfă ori serviciul solicitat, el
cheltuieşte la achitare o sumă mai mare decât suma care se cuvenea.
5. Înşelarea, ca element al laturii obiective, este acţiunea de inducere în eroare a persoanei. Înşelarea la
socoteală a clientului înseamnă solicitarea şi primirea de către făptuitor a sumei de bani în plus faţă de cea
necesară pentru achitare, calcularea conştient greşită a costului mărfii (serviciului) în sensul majorării sumei,
neachitarea restului sumei şi alte asemenea acţiuni.
6. Prin altă inducere în eroare a clienţilor se înţeleg acţiuni de înşelare prin folosirea instrumentelor de
măsurat inexacte la greutate, întindere, la volum, suprafaţă etc. (ca metrul, litrul, cântarul şi unităţile de greutate
auxiliare). Pentru existenţa infracţiunii nu interesează din ce cauză a devenit inexact instrumentul de măsurat:
din cauza intervenţiei făptuitorului sau a altor împrejurări. Esenţial este că făptuitorul, folosind instrumentul
inexact, îl prezintă ca instrument exact şi corespunzător normelor, instrucţiunilor respective.
O altă modalitate de inducere în eroare a clienţilor poate avea loc prin folosirea frauduloasă a instrumentului
de măsurat exact. Prin diferite metode, mijloace sau manopere frauduloase, infractorul face ca activitatea de
măsurare să nu fie exactă (vânzătorul de stofe mânuieşte incorect un metru exact, barmenul, folosind un pahar
exact gradat, dă clienţilor băuturi cu lipsă la măsurătoare).
Inducere în eroare a clienţilor se consideră şi alte acţiuni infracţionale îndreptate spre primirea sumelor ce
depăşesc preţurile la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor.
7. Infracţiunea de înşelare a clienţilor există dacă făptuitorul, drept consecinţă a măririi preţurilor, tarifelor
stabilite la comercializarea mărfurilor ori la acordarea serviciilor sociale, comunale, a obţinut (ori urma să
obţină) un venit nu mai mic decât cel considerat ca proporţii esenţiale (a se vedea comentariul la art.126 CP ).
8. Alin.2 art.255 stabileşte forme agravante de înşelare a clienţilor:
a) în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 din prezentul cod);
b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44-45 din prezentul cod);
c) înşelare a clienţilor în proporţii mari avem în cazul în care - ca urmare a depăşirii preţurilor ori tarifelor
stabilite - sumele obţinute ilicit depăşesc 500 unităţi convenţionale de amendă la momentul săvârşirii
infracţiunii.
9. Subiect al infracţiunii de înşelare a clienţilor poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani, împuternicită a comercializa mărfuri cu amănuntul ori a acorda servicii sociale, comunale populaţiei.
10. Latura subiectivă. Infracţiunea de înşelare a clienţilor se comite întotdeauna cu intenţie directă.
Făptuitorul, săvârşind acţiunile prevăzute în dispoziţia normei penale, ştie cu certitudine că înşeală pe client
pentru a obţine un folos suplimentar.
Articolul 256. PRIMIREA UNEI REMUNERAŢII ILICITE PENTRU ÎNDEPLINIREA
LUCRĂRILOR LEGATE DE DESERVIREA POPULAŢIEI
(1) Primirea, prin extorcare, de către un lucrător fără funcţie de răspundere dintr-o întreprindere,
instituţie sau organizaţie, a unei remuneraţii pentru îndeplinirea unor lucrări sau pentru prestarea unor
servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii sociale, comunale, medicale sau de
altă natură, lucrări şi servicii ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale acestui lucrător,
a) repetat;
ani.
1. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale referitoare la activitatea normală a întreprinderilor,
instituţiilor sau organizaţiilor, indiferent de forma de proprietate, ce efectuează lucrări ori prestează servicii în
sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservicii sociale, comunale, medicale sau de altă natură,
precum şi comportamentul corect şi cinstit al lucrătorilor (angajaţilor) ce nu deţin funcţii de răspundere la
îndeplinirea atribuţiilor de serviciu. Fapta este pedepsită deoarece îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu nu
trebuie să fie urmată de primirea unei remunerări necuvenite.
2. Latura obiectivă constă în primirea prin estorcare de către lucrătorul (angajatul) unei persoane juridice
care efectuează lucrări ori prestează servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului, deservirii
sociale, comunale, medicale sau de altă natură, a unei remunerări necuvenite pentru îndeplinirea unei lucrări ori
acordarea unor servicii pe care acesta era obligat să le execute în virtutea funcţiilor sale de serviciu.
Primirea înseamnă luarea în posesie a banilor sau a altor bunuri în plus faţă de costul lucrării efectuate ori al
serviciului prestat, ori - mai ales - când acesta este gratuit. Ca să constituie infracţiune, primirea banilor sau a
altor bunuri trebuie să fie rezultatul estorcării lor de către lucrătorul obligat prin funcţia deţinută să
îndeplinească lucrul ori să presteze serviciul respectiv.
3. Ca acţiuni de estorcare prevăzute de art.256 CP urmează să fie considerată cererea lucrătorului de a i se
oferi (acorda) o remuneraţie suplimentară cu condiţia că numai în acest caz el va îndeplini lucrul sau va presta
serviciul respectiv, precum şi acţiunile acestuia de punere intenţionată a solicitantului în situaţia de a-i oferi o
remuneraţie suplimentară. Infracţiunea are loc atunci când remuneraţia a fost obţinută prin estorcarea ei.
Oferirea din proprie iniţiativă şi benevol lucrătorului, ce a executat lucrul ori a prestat serviciul, a sumei de bani
ori a cadoului ca semn de mulţumire pentru calitatea sau operativitatea serviciului acordat nu poate fi
considerată remuneraţie ilicită.
4. Potrivit dispoziţiei art.256 CP, răspunderii penale sunt supuşi lucrătorii care nu deţin funcţii de răspundere
în întreprinderi, instituţii sau organizaţii cu statut de persoane juridice şi care sunt obligaţi să îndeplinească,
conform funcţiilor, lucrări sau să presteze servicii în sfera comerţului, alimentaţiei publice, transportului,
deservirii sociale, comunale, medicale sau de altă natură. În acest sens se are în vedere că lucrătorul (angajatul)
are încheiat contract de muncă şi în sarcina lui sunt puse obligaţiuni concrete pentru îndeplinirea cărora este
remunerat în modul prevăzut de lege ori de contract.
Primirea remuneraţiei ilicite nu este condiţionată de timpul când s-a realizat, până ori după îndeplinirea
lucrării ori prestării serviciului respectiv.
5. Primirea unei remuneraţii ilicite se consideră săvârşită în mod repetat atunci când faptele prevăzute la
alin.1 art.256 CP au avut loc de două sau de mai multe ori, cu condiţia neexpirării termenului de prescripţie
pentru răspunderea penală. Primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la două sau de la mai multe
persoane pentru îndeplinirea lucrărilor sau prestarea diferitelor servicii urmează să fie calificată potrivit alin.2
art.256 CP. Nu poate fi considerată estorcare repetată primirea de către lucrător a remuneraţiei ilicite de la un
grup de persoane pentru îndeplinirea lucrării ori prestarea unui serviciu în interesul tuturor persoanelor de la
care s-a estorcat remuneraţia. La fel nu poate fi calificată ca repetată acţiunea de primire a remuneraţiei ilicite în
rate pentru una şi aceeaşi lucrare sau serviciu prestat.
6. Infracţiunea de primire a remuneraţiei ilicite se consideră săvârşită de două sau mai multe persoane atunci
când sunt prezente semnele participaţiei (a se vedea comentariul la art.41, 42, 44, 45 ale prezentului cod).
7. Primirea remuneraţiei ilicite pentru îndeplinirea lucrărilor legate de deservirea populaţiei se consideră
săvârşită în proporţii mari dacă suma exprimată în bani ori costul bunurilor primite depăşeşte la momentul
săvârşirii infracţiunii 500 unităţi convenţionale de amendă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani, se află în
relaţii de muncă cu întreprinderea, instituţia, organizaţia, indiferent de forma de proprietate şi organizare a
acesteia şi în cadrul căreia persoana nu ocupă o funcţie de răspundere.
Relaţiile de muncă pot fi permanente ori temporare. La fel persoanei nu-i aparţine calitatea de funcţionar în
sensul noţiunii de funcţionar public.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează conştient,
solicită prin estorcare să primească o remunerare ştiind că aceasta nu i se cuvine şi că este obligat, conform
atribuţiilor de serviciu, să îndeplinească lucrul ori să acorde serviciul solicitat de consumator.
Articolul 257. EXECUTAREA NECALITATIVĂ A CONSTRUCŢIILOR
(1) Darea în folosinţă a caselor de locuit, a obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul
transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare necalitativă, neterminate sau necorespunzând
condiţiilor contractului şi proiectului de către conducătorii organizaţiilor de construcţie, conducătorii de
şantier şi persoanele cu funcţie de răspundere care exercită controlul calităţii în construcţii
(2) Continuarea de către persoanele responsabile a lucrărilor executate necorespunzător şi oprite prin
acte de control, în cazul în care aceasta poate afecta rezistenţa şi stabilitatea construcţiilor,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale, iar persoana juridică se
exercita o anumită activitate sau cu lichidarea întreprinderii.
(3) Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare:
a) vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei ori pierderea de către aceasta a
capacităţii de muncă;
b) distrugerea totală sau parţială a construcţiei;
c) distrugerea sau defectarea unor instalaţii sau utilaje importante;
d) daune în proporţii mari,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(3), care au provocat decesul persoanei,
1. Legea privind calitatea în construcţii nr.721-XIII din 2 februarie 1996 (MO nr.25/259 din 25 aprilie 1996)
stabileşte baza juridică, tehnico-normativă şi organizatorică de activitate a persoanelor fizice şi juridice în
domeniul construcţiilor, obligaţiunile şi răspunderea lor privind calitatea în construcţii.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură activitatea normală a
organizaţiilor de construcţie, precum şi interesele clienţilor şi ale celor care construiesc obiectele. Lucrările de
construcţie includ lucrările de construcţie şi modernizarea diferitelor obiecte: fabrici, uzine, case de locuit, staţii
electrice, unităţi administrative, case de cultură, căi de telecomunicaţii şi telegrafice, obiecte hidrotehnice şi alte
edificii. Obiectul nemijlocit suplimentar sunt relaţiile sociale care asigură viaţa şi sănătatea persoanei,
proprietatea.
3. În baza art.3 alin.1 al legii menţionate, calitatea construcţiilor constituie rezultanta caracteristicilor de
comportare a acestora în exploatare, în scopul satisfacerii, pe întreaga durată de existenţă, a exigenţelor
utilizatorilor şi colectivităţilor.
4. Modalitatea normativă prescrisă de art.257 alin.1 CP presupune darea în folosinţă a caselor de locuit, a
obiectivelor industriale, a construcţiilor în domeniul transporturilor şi energeticii, a altor construcţii în stare
necalitativă, neterminate sau necorespunzând condiţiilor contractului şi proiectului.
Pentru obţinerea unor construcţii de calitate corespunzătoare sunt obligatorii realizarea şi menţinerea pe
întreaga durată de existenţă a construcţiilor a următoarelor exigenţe esenţiale: a) rezistenţă şi stabilitate; b)
siguranţă în exploatare; c) siguranţă la foc; d) igienă, sănătatea oamenilor, refacerea şi protecţia mediului; e)
izolaţie termică, hidrofugă şi economie de energie; f) protecţie împotriva zgomotului.
5. Sistemul calităţii în construcţii reprezintă ansamblul de structuri organizatorice, răspunderi, regulamente,
proceduri şi utilaje, care concură la realizarea calităţii construcţiilor în toate etapele de concepere, proiectare,
realizare, exploatare şi postutilizare a acestora. Conducerea şi asigurarea calităţii în construcţie constituie
obligaţiunea tuturor factorilor care participă la conceperea, proiectarea, execuţia şi exploatarea construcţiilor şi
implică o strategie adecvată şi măsuri specifice pentru garantarea calităţii acestora. Recepţia construcţiilor este
obligatorie şi constituie certificarea realizării acestora pe baza examinării lor nemijlocite, în conformitate cu
documentaţia de proiect şi execuţie şi cu alte documente cuprinse în cartea tehnică a construcţiei, carte ce se
întocmeşte prin grija investitorului şi se predă proprietarului construcţiei, care este delegat să o păstreze şi să o
completeze la zi.
Cartea tehnică a construcţiei cuprinde toată documentaţia tehnică privind realizarea construcţiei începând de
la etapa de proiectare şi până la punerea în funcţiune a obiectului, oglindind, totodată, şi exploatarea ulterioară a
obiectului, inclusiv toate modificările ce se vor opera în procesul exploatării lui. Prevederile din cartea tehnică a
construcţiei referitoare la exploatare sunt obligatorii pentru proprietar şi utilizator.
6. Componenţa de infracţiune prevăzută în art.257 alin.1 CP este formală, de aceea infracţiunea se consideră
terminată din momentul semnării documentelor corespunzătoare cu privire la darea în exploatare a încăperilor
şi construcţiilor despre care se vorbeşte în dispoziţie.
7. Latura subiectivă (art.257 alin.1 CP) poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată.
8. Subiecţi ai infracţiunii în baza art.257 alin.1 CP sunt persoanele fizice responsabile, ce au împlinit vârsta
de 16 ani. Poate fi numai persoana oficială indicată în dispoziţia articolului dat: conducătorii organizaţiilor de
construcţie; diriginţii de şantier; persoanele oficiale care exercită controlul calităţii în construcţii.
9. În cazul în care persoanele responsabile continuă executarea lucrărilor de construcţie (elementul material)
în ciuda existenţei unui act legal de control, care determină necesitatea stopării activităţilor necalitative sau
necorespunzătoare, poate surveni răspunderea penală în baza art.257 alin.2 CP. Această responsabilitate este
condiţionată în mod obligatoriu de determinarea unei consecinţe prejudiciabile - afectarea rezistenţei şi
stabilităţii construcţiilor. Cu alte cuvinte, legiuitorul formulează în alin.2 al articolului în cauză o componenţă
materială de infracţiune, legând consumarea actului infracţional de momentul existenţei unei anumite
consecinţe (infracţiune de pericol).
10. Raportul de cauzalitate reiese din materialitatea conţinutului normativ descris.
11. Latura subiectivă (art.257 alin.2 CP) o constituie vinovăţia în forma intenţiei directe. Scopul şi motivele
nu au importanţă pentru calificarea faptei.
12. Potrivit art.257 alin.2 CP, subiect poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi
este înzestrată cu anumite obligaţiuni în virtutea actului de control.
13. Răspunderea pentru realizarea şi menţinerea pe întreaga durată de existenţă a unor construcţii de calitate
corespunzătoare, precum şi pentru îndeplinirea obligaţiunilor stabilite prin lege, revine factorilor care participă
la conceperea, proiectarea, execuţia, exploatarea acestora, potrivit obligaţiunilor şi gradului de culpabilitate al
fiecăruia.
14. Proiectantul, specialistul verificator de proiecte atestat, fabricanţii şi furnizorii de produse pentru
construcţii, executantul, responsabilul tehnic atestat, dirigintele de şantier atestat, specialistul din laboratorul de
încercări în construcţii, expertul tehnic atestat răspund potrivit obligaţiunilor ce le revin pentru viciile ascunse
ale construcţiei, ivite într-un interval de 5 ani de la recepţia lucrării, precum şi pe toată durată de existenţă a
construcţiei pentru viciile structurii de rezistenţă rezultate din nerespectarea normelor de proiectare şi execuţie
în vigoare la data realizării ei. Confirmarea calităţii construcţiilor de către comisiile de recepţie nu înlătură
răspunderea directă pentru calitate a persoanelor ce au organizat şi condus procesul de proiectare şi execuţie,
precum şi a celor ce au proiectat sau au executat nemijlocit construcţiile la care ulterior s-au constatat defecte.
15. Potrivit Regulamentului cu privire la verificarea proiectelor şi a execuţiei construcţiilor şi expertizarea
tehnică a proiectelor şi construcţiilor (Anexă la HG RM nr.361 din 25 iunie 1996 - MO nr.52-53/439 din 8
august 1996), sunt în drept să exercite activităţi de verificare şi expertizare tehnică a proiectelor şi construcţiilor
numai specialiştii atestaţi ca persoane fizice, în nume propriu sau ca angajaţi ai agenţilor economici, autorizaţi
pentru activităţi de verificare a proiectelor sau expertizare tehnică. Pentru asigurarea calităţii proiectelor şi a
detaliilor de execuţie, pe baza cărora se execută construcţiile, este obligatorie verificarea tehnică a acestora de
către specialiştii verificatori de proiecte atestaţi. Pentru asigurarea calităţii execuţiei lucrărilor de construcţie
este obligatorie verificarea acesteia de către responsabili tehnici şi diriginţi de şantier atestaţi.
Proiectele verificate şi ştampilate nu pot fi schimbate pe şantier. În situaţia în care proiectantul decide că
modificările survenite nu au influenţă asupra vreuneia din exigenţele esenţiale verificate în proiect şi planurile
modificate nu trebuie verificate din nou, întreaga răspundere pentru aceste modificări îi revine numai
proiectantului. Eventualele litigii dintre verificatorul atestat şi proiectant vor fi rezolvate de un expert tehnic,
angajat de investitor şi agreat de ambele părţi aflate în litigiu. Decizia expertului este obligatorie pentru ambele
părţi şi investitor.
16. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau distrugeri, verificatorul atestat răspunde solidar, alături de
proiectant, pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit criteriilor de performanţă ale
exigenţelor esenţiale, dar numai pentru aspectele pe care a fost obligat să le verifice.
17. Expertizarea tehnică a proiectelor se efectuează la toate fazele de proiectare a construcţiilor, după
necesitate. Totodată, în mod obligatoriu, se supun expertizării generale proiectele de interes naţional, de
importanţă deosebită, de construcţii unicale şi experimentale, de repetabilitate înaltă, precum şi proiectele
elaborate de agenţi economici din străinătate. Expertizarea acestor proiecte se efectuează exclusiv de către
Direcţia de verificare şi expertizare a proiectelor în construcţii a organului naţional de dirijare a construcţiilor.
Expertul tehnic răspunde de asigurarea, prin soluţiile propuse, a nivelurilor minime de calitate pentru
exigenţele esenţiale, impuse de documentele normative în vigoare. Dacă la construcţie se produc deteriorări sau
distrugeri, expertul tehnic atestat răspunde pentru asigurarea în proiect a nivelurilor minime de calitate, potrivit
exigenţelor esenţiale, dar numai pentru acele aspecte, pe care a fost obligat să le expertizeze conform
prevederilor legale.
18. Verificarea execuţiei corecte a lucrărilor de construcţie de către investitor şi antreprenor este obligatorie.
Verificarea întregii execuţii se efectuează în mod obligatoriu de către investitor - prin responsabilii tehnici
atestaţi şi de către antreprenor - prin diriginţii de şantier atestaţi. Responsabilii tehnici şi diriginţii de şantier
răspund faţă de investitorul sau antreprenorul care i-a angajat, conform legii, pentru verificarea realizării
corecte a execuţiei lucrărilor de construcţie. Pentru supravegherea execuţiei unor lucrări cu condiţii de execuţie
sau exploatare deosebită, pe lângă responsabilul tehnic, investitorul poate recurge şi la serviciile unui agent
economic de consultanţă specializat (consultant). Dacă îndeplineşte şi funcţia de responsabil tehnic,
consultantul răspunde şi faţă de lege pentru această activitate. La execuţia lucrărilor de construcţie,
responsabilul tehnic şi dirigintele de şantier atestaţi fac parte din compartimentul de asigurare a calităţii şi au
obligaţiunile prevăzute în manualul calităţii.
19. În cazul situaţiei prevăzute expres de art.257 alin.3 CP este necesară determinarea unei consecinţe
prejudiciabile: vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei sau pierderea de către aceasta a
capacităţii de muncă; distrugerea totală sau parţială a construcţiei; distrugerea sau degradarea unor instalaţii sau
utilaje importante; pierderi materiale considerabile.
20. Componenţa infracţiunii prevăzute de art.257 alin.3 CP este materială, legiuitorul legând momentul
consumării ei de survenirea unor anumite consecinţe de fapt.
21. În cazul survenirii consecinţelor prevăzute de art.257 alin.3 CP atitudinea făptuitorului faţă de ele trebuie
să fie din imprudenţă, altfel fapta va fi incriminată în baza altor articole din partea specială. În cazul survenirii
acestor consecinţe prejudiciabile din imprudenţă, o calificare suplimentară în baza art.157, 198 CP nu este
necesară.
22. Subiectul (art.257 alin.3 CP) este persoană fizică responsabilă, ajunsă la vârsta de 16 ani, având în
virtutea atribuţiilor de serviciu dreptul de a realiza proiectarea unui complex urbanistic ori a unei construcţii sau
executarea de modificări ale acestora, verificarea acestuia, expertizarea şi realizarea acestor obiecte.
23. Proiectarea, verificarea, expertizarea, realizarea de către persoanele responsabile a unui complex
urbanistic ori a unei construcţii sau executarea de modificări ale acestora fără respectarea prevederilor
documentelor normative privind siguranţa, rezistenţa şi stabilitatea, dacă aceasta a avut drept urmare decesul
persoanei, se vor califica în baza art.257 alin.4 CP. Este vorba despre o normă specială a art.149 CP.
24. Atitudinea psihică a persoanei (art.257 alin.4 CP) trebuie să aibă un caracter imprudent faţă de moartea
victimei.
25. În baza art.21 alin.3 CP poate fi supusă răspunderii penale potrivit art.257 CP şi persoana juridică în
anumite condiţii expres prevăzute de legea penală (art.21 alin.2 CP).
Articolul 258. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE, REPARAŢII ŞI MODIFICARE A
LOCUINŢELOR DINTR-UN BLOC DE LOCUIT
Încălcarea de către proprietari, chiriaşi sau arendaşi a regulilor de exploatare, reparaţie şi modificare a
locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a comunicaţiilor lor interne, faptă care periclitează integritatea
structurală a blocului de locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte
condiţiile locative ale acestora,
ani.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de relaţii sociale care asigură integritatea
structurală a caselor de locuit şi condiţiile locative ale diferitelor persoane.
2. Elementul material al infracţiunii se manifestă în mod diferenţiat şi alternativ în funcţie de caracterul
regulii nerespectate prin: încălcarea regulilor de exploatare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de reparaţie a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne; încălcarea regulilor de modificare a locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne.
3. Fiind o infracţiune de pericol, legiuitorul leagă consumarea ei de existenţa unei consecinţe prejudiciabile,
stipulate expres în dispoziţia art.258 CP - periclitarea integrităţii structurale a blocului de locuit sau a
locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
4. Pe întreg teritoriul Republicii Moldova utilizarea imobilelor şi amenajărilor cu orice destinaţie se
efectuează în conformitate cu legislaţia în vigoare şi cu respectarea condiţiilor de autorizare, prevăzute de
Regulamentul privind autorizarea funcţionării şi schimbării destinaţiei construcţiilor şi amenajărilor (HG RM
nr.306 din 30 martie 2000 - MO nr.37-38/385 din 6 aprilie 2000), în baza prevederilor documentaţiilor de
urbanism şi amenajare a teritoriului.
5. Autorizaţia de schimbare a destinaţiei este actul emis de autorităţile administraţiei publice locale pentru
revizuirea modului de utilizare a construcţiilor şi amenajărilor şi a funcţiilor de bază, în condiţiile în care
activităţile ce se vor desfăşura în cadrul acestora nu vor influenţa negativ asupra prevederilor din documentaţia
de urbanism şi amenajare a teritoriului privind protecţia mediului, condiţiile de existenţă şi de siguranţă a
construcţiilor şi nu vor implica executarea lucrărilor de construcţie pentru care, potrivit legislaţiei, este necesară
eliberarea unei autorizaţii de construire.
Autorizaţia de schimbare a destinaţiei se eliberează de către autorităţile administraţiei publice locale pentru
construcţii şi amenajări, construcţii separate, părţi de construcţii, ansambluri de construcţii şi amenajări
amplasate pe teritoriile administrate de acestea.
6. Fiecare persoană fizică sau juridică deţinătoare a titlului de proprietate asupra construcţiilor şi
amenajărilor poate înainta autorităţilor administraţiei publice locale o cerere pentru autorizarea schimbării
destinaţiilor proprietăţilor lor, altele decât cele prevăzute de documentaţiile de urbanism şi amenajare a
teritoriului. Studiile de fundamentare a schimbării destinaţiei, elaborate şi coordonate cu organele interesate, se
avizează în mod obligatoriu de către arhitectul-şef al raionului sau oraşului (municipiului). În cazul în care
schimbarea destinaţiei imobilului este legată de situaţii urbanistice şi ecologice complicate, autorităţile
administraţiei publice locale pot cere beneficiarului efectuarea unei expertize suplimentare asupra studiului de
fundamentare a schimbării destinaţiei.
7. În cazurile în care se preconizează reconstrucţia, modificarea sau extinderea locuinţelor private existente,
în întregime ori a unor obiecte în parte, este necesar să se întocmească documentaţia de releveu şi să se
efectueze expertiza lor tehnică.
Nu se admite exploatarea, reparaţia sau modificarea locuinţelor dintr-un bloc de locuit, precum şi a
comunicaţiilor lor interne, în cazul în care prin aceasta se periclitează integritatea structurală a blocului de
locuit sau a locuinţelor altor proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţeşte condiţiile locative ale acestora.
8. Legiuitorul a formulat componenţa de infracţiune ca fiind materială (o infracţiune de pericol), legând
momentul consumării ei de periclitarea integrităţii structurale a blocului de locuit sau a locuinţelor altor
proprietari, chiriaşi sau arendaşi ori înrăutăţirea condiţiilor locative ale acestora.
9. Latura subiectivă a incriminării este exprimată prin vinovăţie imprudentă.
10. Subiectul infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi posedă
anumite calităţi speciale (proprietar, chiriaş, arendaş).
CAPITOLUL XI
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL INFORMATICII
Articolul 259. ACCESUL ILEGAL LA INFORMAŢIA COMPUTERIZATĂ
(1) Accesul ilegal la informaţia computerizată, adică la informaţia din calculatoare, de pe suporţii
materiali de informaţie, din sistemul sau reţeaua informatică, dacă acest acces este însoţit de distrugerea,
deteriorarea, modificarea, blocarea sau copierea informaţiei, de dereglarea funcţionării calculatoarelor, a
sistemului sau a reţelei informatice,
a) repetat;
c) cu violarea sistemelor de protecţie;
d) cu conectarea la canalele de telecomunicaţii;
e) cu folosirea unor mijloace tehnice speciale
1. Obiectul generic al atentatului la informaţia computerizată îl constituie totalitatea relaţiilor ce ţin de
securitatea publică privind producerea, utilizarea, difuzarea, protecţia informaţiei şi a resurselor informaţionale,
sistemelor de prelucrare a informaţiei cu aplicarea MEC (maşinilor electronice de calcul).
Infracţiunea nominalizată atentează la relaţiile sociale care apar în procesul colectării, prelucrării, păstrării şi
prezentării informaţiei computerizate şi a resurselor informaţionale. În urma accesului ilegal la informaţia
computerizată protejată de lege, pot fi cauzate prejudicii considerabile intereselor legale ale personalităţii,
societăţii sau statului în diverse sfere ale activităţii lor. Pericolul unei atare infracţiuni creşte considerabil în
cazul în care inculpatul obţine acces la băncile automatizate de date (BAD), care deservesc sistemul apărării
naţionale, al derogării diverselor domenii ale economiei, conducerii transportului etc. Deseori, accesul ilegal la
informaţia computerizată creează condiţii favorabile pentru săvârşirea ulterioară a altor infracţiuni (sustragerea
bunurilor străine, evaziune fiscală, trădare etc.).
2. Pentru calificarea infracţiunii menţionate este necesar de a determina corect obiectul acesteia. În limitele
componenţei analizate, în calitate de obiect nemijlocit al infracţiunii se prezintă tehnica electronică de calcul
drept complex de mijloace informaţionale, purtător de informaţii. Informaţia pură nu prezintă o particularitate
fizică şi, prin urmare, nu poate să figureze în calitate de obiect al infracţiunii.
3. În cazul deteriorării, distrugerii sau sustragerii tehnicii electronice de calcul ca structură de aparat, fapta
săvârşită este calificată conform articolelor corespunzătoare din cap.VI al părţii speciale a CP.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în pătrunderea ilegală la informaţia computerizată protejată de lege
sau la resursele informaţionale, ce se conţin pe purtătorul maşinii (acumulator de informaţii pe discuri de
magnet flexibile şi rigide, benzi magnetice pentru casete, discuri CD-R etc.), în maşina electronică de calcul,
sistemul MEC sau în reţelele lor.
5. Prin sistemul MEC se înţelege repartizarea sistemelor de prelucrare a datelor, care includ atât complexele
de calcul de mare capacitate, cât şi calculatoarele personale, îndepărtate la o anumită distanţă unul de altul în
vederea organizării reţelelor de comunicaţii locale, de ramură, de stat sau interstatale.
Reţeaua MEC constă din câteva maşini electronice de calcul, unite între ele într-un complex unic prin
intermediul liniilor de telecomunicaţii.
6. Procedeele de acces ilegal la informaţia computerizată protejată de lege pot fi cele mai diverse. De
exemplu, conectarea la un calculator conectat la reţeaua telefonică, pe calea selectării automate a numerelor de
abonament (includerea într-un sistem informaţional străin prin intermediul selecţionării, ghicirii codului),
folosirea unui nume (unei parole) străin, a unei erori în logica construcţiei programului, pe calea depistării
locurilor slabe în protecţia sistemelor automatizate etc.
7. Acţiunile persoanei care recurge la sustragerea utilajului computerizat în scopul accesului ilegal la
informaţia care se conţine în el, se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea pentru
sustragerea bunurilor străine (cap.VI CP) şi, în funcţie de circumstanţele de calificare, conform alineatului
corespunzător al articolului 250 CP.
8. În calitate de obiect al săvârşirii infracţiunii examinate se prezintă tehnica computerizată, adică diferite
tipuri de maşini electronice de calcul, aparatură de calcul (imprimante, scanere, analizatoare, exploratoare,
didgitaisere etc.), precum şi diferite mijloace de telecomunicaţii, cu ajutorul cărora tehnica de calcul se
conectează la reţelele informaţionale (adaptoare de reţea, modeme etc.).
9. În cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată este un procedeu de săvârşire a altei infracţiuni,
fapta săvârşită trebuie calificată drept concurs de infracţiuni. Astfel, dacă inculpatul, în scopul sustragerii
bunurilor străine, a descifrat codul care dirijează sistemul electronic al băncii şi a comandat MEC transferarea
(transferul) de mijloace băneşti pe contul lui curent, fapta săvârşită, ţinând cont de circumstanţele procesului, se
califică conform articolului corespunzător, care prevede responsabilitatea pentru sustragerea bunurilor străine
(cap.VI CP), şi conform art.259 CP.
10. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată începând cu prezenţa cel
puţin a uneia din consecinţele enumerate în lege: distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei,
încălcarea funcţionării MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora. În cazul în care fapta comisă a fost
suprimată până la apariţia faptică a consecinţelor menţionate, aceasta trebuie examinată ca tentativă de acces
ilegal la informaţia computerizată sau ca pregătire de această faptă.
11. Prin distrugere se înţelege înlăturarea (ştergerea, defectarea) completă sau parţială a informaţiei, care nu
poate fi restabilită.
Blocarea înseamnă închiderea informaţiei păstrate, ceea ce conduce la inaccesibilitatea utilizării ei pentru
acţiunile competente ale utilizatorului.
Modificarea înseamnă prelucrarea nesancţionată a informaţiei primare, care include orice modificări ale ei
(de exemplu, introducerea noilor date, crearea fişierelor etc.).
Copierea înseamnă transferul informaţiei de pe un suport material (de informaţie) pe altul, precum şi
înregistrarea ilegală a informaţiei computerizate în memoria MEC.
Dereglarea funcţionării MEC, sistemului MEC sau a reţelelor acestora reprezintă o pană în funcţionarea
tehnicii de calcul, care împiedică funcţionarea normală a mijloacelor de programare sau a echipamentelor,
canalelor de telecomunicaţii cu condiţia menţinerii integrităţii lor fizice (de exemplu, reprezentarea informaţiei
eronate, scoaterea din funcţiune a sistemului de calculatoare etc.).
12. Latura subiectivă a infracţiunii analizate se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Inculpatul
sesizează că el efectuează accesul ilegal la informaţia calculatoarelor protejată prin lege, prevede că, din cauza
acţiunilor sale, va avea loc distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării
MEC, sistemelor MEC sau a reţelelor acestora, doreşte sau admite conştient apariţia consecinţelor nocive
menţionate ori manifestă indiferenţă faţă de ele.
13. Cauzele şi scopurile infracţiunii pot fi diverse: aviditate, răzbunare, invidie, huliganism, interes "sportiv",
dorinţa de a strica reputaţia de afaceri a concurentului etc. Cele menţionate nu sunt caracteristici obligatorii ale
componenţei de infracţiune examinate, dar sunt luate în consideraţie la stabilirea pedepsei.
14. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de 16 ani. În
cazul în care accesul ilegal la informaţia computerizată a fost săvârşit de reprezentantul persoanei juridice în
interesele acesteia, răspunderea o poartă executorul nemijlocit şi persoana juridică. Persoana fizică care a dat
dispoziţie de efectuare a acestei operaţiuni se consideră coparticipant la infracţiune.
15. Alin.2 al art.259 prevede ca semne calificative aceleaşi acţiuni săvârşite: în mod repetat; de două sau mai
multe persoane; cu violarea sistemelor de protecţie; cu conectarea la canalele de telecomunicaţii şi cu folosirea
unor mijloace tehnice speciale.
16. Noţiunea de repetare a infracţiunii e dată în comentariul de la art.31 alin.1 CP.
17. În acţiunile săvârşite de două sau mai multe persoane conform unei înţelegeri prealabile se consideră
principal faptul că fiecare din acei care au constituit grupul menţionat trebuie să execute un volum deplin sau
parţial din latura obiectivă a infracţiunii, cu alte cuvinte - să îndeplinească rolul de coautor. În calitate de
coautori pot fi şi persoanele care asigură neapărat accesul ilegal la informaţia computerizată (de exemplu, se
includ într-un sistem informaţional străin), efectuează nemijlocit acte care duc la distrugerea, blocarea,
modificarea sau copierea informaţiei, dereglarea funcţionării MEC, sistemelor MEC şi a reţelelor lor. În acest
caz, cel puţin doi coautori trebuie să corespundă cerinţelor generale ale subiectului infracţiunii (să fie
responsabili de actele comise şi să aibă vârsta de răspundere penală, stabilită de lege). În cazul prezenţei unui
singur executor şi al absenţei altor particularităţi de calificare a acţiunilor celorlalţi coparticipanţi, se califică cu
trimitere la partea corespunzătoare din art.42 şi alin.1 art.259 CP, dacă nu sunt alte semne calificative prevăzute
de alin.2.
18. La săvârşirea infracţiunii date informaţia computerizată poate fi distrusă, deteriorată, modificată, blocată
sau copiată, iar funcţionarea calculatoarelor, sistemului sau reţelei informatice afectate în mod direct sau prin
conectarea la ele cu ajutorul canalelor de telecomunicaţii, fapt ce sporeşte pericolul social al infracţiunii.
Articolul 260. INTRODUCEREA SAU RĂSPÂNDIREA PROGRAMELOR VIRULENTE PENTRU
CALCULATOARE
(1) Introducerea cu bună-ştiinţă în programele pentru calculatoare a modificărilor cu caracter virusulent
sau răspândirea programelor pentru calculatoare ori a informaţiei care scoate din funcţiune suporţii
materiali de informaţie, echipamentul de prelucrare a datelor sau violează sistemul de protecţie
(2) Răspândirea programelor virusulente pentru calculatoare, dacă aceasta a provocat urmări grave,
se pedepseşte cu închisoare de la 4 la 8 ani, iar persoana juridică se pedepseşte cu amendă în mărime de
1. Latura obiectivă a infracţiunii date poate fi exprimată prin două forme de activităţi, care sunt indicate în
dispoziţie, şi anume: introducerea cu bună-ştiinţă în programe a modificărilor cu caracter virusulent sau
răspândirea programelor cu acelaşi caracter care scoate din funcţiune suporturile materiale, echipamentul,
sistemul de protecţie.
2. Programa pentru calculator prezintă o totalitate de date şi comenzi destinate funcţionării maşinilor
electronice de calcul (MEC) şi alte instalaţii de calculatoare, în scopul obţinerii unui anumit rezultat.
3. Programul în care se află virusul se numeşte program-virus. Programul-virus este unul care, primind
comandă, singur poate să multiplice, să creeze noi viruşi pentru executarea diverselor acţiuni nedorite la
calculator (de exemplu, să deterioreze fişierele sau tabelul repartizării, amplasării, ilustrării fişierelor pe disc, să
înfunde memoria operativă a calculatorului etc.) pe calea (înregistrării) copiei sale în alte programe care se
conţin în memoria calculatorului sau pe discurile de magnet, să se difuzeze în reţelele telefonice de calculatoare
de la un terminal la altul. În acest caz, sunt expuse pericolului nu numai datele care se află în memoria
electronică a calculatorului, dar şi cele de pe discurile magnetice.
4. Infracţiunea prevăzută la art.260 CP presupune întotdeauna acţiuni conştiente şi active din partea
persoanei care o săvârşeşte.
5. Prin utilizarea programelor-virus se înţelege introducerea (instalarea) lor în memoria electronică a
calculatorului.
Difuzarea programelor menţionate înseamnă transmiterea lor altor utilizatori ai MEC, sistemelor MEC sau
reţelelor lor.
6. Procedeele (metodele) de utilizare şi difuzare a programelor-virus pot fi diferite (de exemplu, difuzarea
unor atare programe în cazul lucrului la un calculator străin, prin intermediul utilizării unei dischete cu înscriere
care conţine viruşi, difuzarea programului cu viruşi prin intermediul modemului sau prin transmitere în reţeaua
de calculatoare etc.).
7. Infracţiunea nominalizată se consideră consumată din momentul săvârşirii cel puţin a uneia din acţiunile
menţionate în dispoziţia alin.1. Componenţa infracţiunii este formală. În cazul dat nu sunt necesare consecinţele
reale, ca distrugerea, blocarea, modificarea sau copierea informaţiei, precum şi dereglarea funcţionării MEC,
sistemelor MEC sau a reţelelor lor (despre consecinţele nocive enumerate a se vedea comentariul art.259 din
CP).
8. Posibilitatea survenirii consecinţelor menţionate în dispoziţia alin.1 art.260 CP trebuie să fie reală. Nu pot
fi considerate delictuoase faptele persoanei care a creat un program cu viruşi destul de inofensiv, care abia
luminează pe ecranul monitorului (display), de exemplu - un punct sau o felicitare cu ocazia unei sărbători, şi
imediat dispare. De aceea, în cazurile în care programul-virus nu prezintă pericol, acţiunile persoanei trebuie
apreciate ca puţin importante (alin.2 art.14 CP).
9. Introducerea sau răspândirea programului-virus pentru MEC care atrag ieşirea din funcţie a tehnicii de
calcul ca structură de aparataj se califică drept concurs de infracţiuni care stabilesc responsabilitatea pentru
distrugerea sau deteriorarea intenţionată a bunurilor (art.197 CP), precum şi conform art.260 CP.
10. Alin.2 al acestui articol prevede în calitate de circumstanţă de calificare survenirea consecinţelor grave.
11. Specificul categoriei de infracţiune examinate constă în faptul că aceasta este săvârşită prin două
categorii ale vinovăţiei, adică se caracterizează prin intenţie referitoare la introducerea sau răspândirea
programelor-virus pentru MEC şi imprudenţă (nechibzuită sau neglijentă) referitoare la consecinţele grave (a se
12. Legea nu dezvăluie definiţia noţiunii consecinţe grave. Însă survenirea lor, legată cauzal de săvârşirea a
cel puţin uneia din acţiunile menţionate la alin.1 art.260 CP, este necesară pentru responsabilitate conform
alin.2.
13. La consecinţele grave pot fi raportate moartea oamenilor, vătămarea gravă a sănătăţii lor, avariile în
transport şi de producţie, catastrofele ecologice, cauzarea de daune materiale mari persoanei, societăţii sau
statului. Consecinţele pot fi considerate grave doar prin hotărârea instanţelor judecătoreşti şi a organelor de
urmărire penală în fiecare caz concret, ţinându-se cont de totalitatea circumstanţelor procesului.
14. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Persoana vinovată înţelege că introduce
în programe modificări cu caracter virusulent sau răspândeşte programe cu acelaşi caracter şi doreşte acest
lucru.
15. Subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.260 sunt persoana fizică responsabilă de faptele comise, care a
atins vârsta de 14 ani şi persoana juridică.
Articolul 261. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A SISTEMULUI INFORMATIC
Încălcarea regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor
de protecţie a sistemului informatic, prevăzute în conformitate cu statutul informaţiei sau gradul ei de
protecţie, dacă această acţiune a contribuit la însuşirea, denaturarea sau la distrugerea informaţiei ori a
provocat alte urmări grave,
folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani, în toate cazurile cu (sau fără)
privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de la 2 la
1. Infracţiunea examinată atentează la colectarea, prelucrarea, păstrarea, difuzarea, repartizarea
informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic.
2. Latura obiectivă a infracţiunii analizate constă în respectarea necorespunzătoare sau în încălcarea directă a
regulilor de colectare, prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a
sistemului informatic. Aceasta poate să se exprime şi în nerespectarea sau în ignorarea directă a anumitor reguli
(de exemplu, dereglarea directă a regimului de utilizare a MEC, neglijenţa în timpul exercitării controlului
asupra suporturilor materiale de informaţie utilizate, în cazul programelor-virus etc.).
3. Componenţa infracţiunii este materială. Infracţiunea se consideră consumată din momentul apariţiei
consecinţelor menţionate în lege.
4. O consecinţă obligatorie a infracţiunii, responsabilitatea pentru care survine conform art.261, este aceea că
acţiunile enumerate au contribuit la însuşirea, denaturarea sau distrugerea informaţiei ori au provocat alte
urmări grave.
5. În lege nu este definită noţiunea alte urmări grave. Totodată, definirea ei este necesară. La alte urmări
grave pot fi raportate, de exemplu, divulgarea datelor ce constituie secret de stat, divulgarea informaţiei de
investigaţie operativă a datelor despre adopţia copiilor, despre îmbolnăvirile de infecţiile SIDA etc., care, la
rândul lor, au adus prejudicii grave persoanei sau statului.
6. Latura subiectivă - încălcarea intenţionată sau din imprudenţă a regulilor de securitate a sistemelor MEC
sau a reţelelor lor - se manifestă prin neatenţie faţă de consecinţele acestor încălcări.
7. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană fizică responsabilă de regulile de colectare,
prelucrare, păstrare, difuzare, repartizare a informaţiei ori a regulilor de protecţie a sistemului informatic, care a
CAPITOLUL XII
INFRACŢIUNI ÎN DOMENIUL TRANSPORTURILOR
Articolul 262. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR
Intrarea, ieşirea sau tranzitarea aeriană a teritoriului Republicii Moldova fără autorizaţia stabilită,
nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a punctelor de intrare, a
înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a regulilor referitoare la executarea
zborurilor în spaţiul aerian al Republicii Moldova
ani.
1. Gradul prejudiciabil al infracţiunilor din domeniul transporturilor decurge din însăşi natura valorilor
art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea regulilor de securitate şi de exploatare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a trei acţiuni alternative: a) intrarea pe teritoriul
RM fără autorizaţia stabilită, nerespectarea căilor aeriene indicate în autorizaţie, a locurilor de aterizare, a
punctelor de intrare, a înălţimii de zbor fără autorizarea organelor respective sau altă încălcare a regulilor
referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM ; b) ieşirea de pe teritoriul RM , însoţită de aceleaşi
încălcări; e) tranzitarea aeriană a teritoriului RM prin încălcarea aceloraşi reguli.
4. Potrivit Convenţiei despre aviaţia civilă internaţională din 7 decembrie 1944 (TI, vol.8, pag.7), toate
comunicaţiile aeriene pot fi efectuate pe teritoriul unei ţări numai cu o autorizaţie a acesteia şi cu respectarea
căilor aeriene indicate în autorizaţie.
5. Prin intrare ilegală înţelegem pătrunderea pe teritoriul RM din afară, fără autorizaţia stabilită,
nerespectarea punctelor de intrare, a căilor aeriene indicate în autorizaţie, a înălţimii de zbor, a locurilor de
aterizare sau cu alte încălcări ale regulilor de zbor.
6. Prin altă încălcare a regulilor referitoare la executarea zborurilor în spaţiul aerian al RM se înţeleg
zborurile cu termenul depăşit al autorizaţiei, nerespectarea timpului intrării pe calea aerului sau al plecării pe
calea aerului din RM, primirea de către o aeronavă străină pe teritoriul RM a pasagerilor, încărcăturilor fără
autorizaţia corespunzătoare, intrarea în RM fără stabilirea legăturii radio bilaterale cu dispecerul direcţiei AIR
Moldova etc.
7. Ieşirea ilegală presupune părăsirea spaţiului aerian al RM, însoţită de încălcările enumerate în p.3 şi 4 ale
acestui comentariu.
8. Tranzitarea ilegală aeriană a teritoriului RM presupune trecerea unei nave aeriene străine fără staţionări,
dar cu încălcarea regulilor de zbor enumerate şi explicate.
9. Dispoziţia art.262 este de blanchetă şi în ea sunt enumerate doar o parte din încălcările incriminate. La
celelalte se face trimitere la anumite reguli referitoare la zborurile internaţionale. În ambele cazuri e necesar să
ne conducem şi să facem trimiteri la articolele, alineatele sau punctele actelor normative ce reglementează
zborurile aeronavelor civile, ca Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.97, Legea cu privire la transporturi
nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-68/1553 din 16.10.1997) etc.
10. Infracţiunea se consumă în momentul trecerii ilegale a frontierei de stat a RM, însoţită de încălcarea
regulilor cu privire la zborurile internaţionale.
11. În cazul în care aceste încălcări sunt cauzate de un cataclism sau de alte circumstanţe ce nu depind de
pilot (defectarea aeronavei, de exemplu), atare acţiuni nu alcătuiesc componenţa infracţiunii analizate.
12. Latura subiectivă se caracterizează atât prin vinovăţie intenţionată, cât şi prin imprudenţă.
13. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană (cetăţean al RM, persoană fără cetăţenie sau persoană
străină) responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi este membru al echipajului aeronavei responsabil de
respectarea regulilor privind zborurile internaţionale.
Articolul 263. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A TRANSPORTULUI FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN
(1) Încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a transportului, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare gravă sau
medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de
până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
a) decesul unei persoane;
b) alte urmări grave
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 15 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de
transport pe un termen de până la 5 ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii include:
a) încălcarea de către un lucrător al transportului feroviar, naval sau aerian a regulilor de securitate a
circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport;
b) survenirea consecinţelor prejudiciabile manifestate prin deraieri, avarii sau alte accidente care au produs
din imprudenţă o vătămare gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau daune materiale în
proporţii mari;
c) legătura cauzală între încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi exploatarea mijloacelor de
transport şi consecinţele prejudiciabile survenite.
4. Încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulaţiei se poate manifesta prin încălcarea uneia sau a
câtorva prevederi ale regulamentelor privind circulaţia transportului feroviar, naval sau aerian. De exemplu,
depăşirea semnalului de interzicere, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea regulilor de navigaţie a corăbiilor,
a traseelor aeriene, a înălţimii zborurilor, a porţilor aeriene, de manevrare etc.
5. Încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian presupune
exploatarea unor mijloace de transport defectate, efectuarea curselor în condiţii meteorologice nefavorabile, ce
exclude exploatarea transporturilor, exploatarea transportului feroviar pe căile ferate defectate, încărcarea
neregulamentară a mărfurilor etc.
6. Prin mijloace de transport feroviar înţelegem materialul rulant care constă în mijloacele de circulaţie ale
căilor ferate: locomotivele (cu aburi, diesel, electrice), vagoanele de călători sau de marfă, automotoarele de
cale ferată, drezinele, plugurile de cale ferată.
7. Prin transport aerian înţelegem avioanele, elicopterele, dirijabilele, planoarele şi alte aparate de zbor,
utilizate pentru transportarea călătorilor şi încărcăturilor pe calea aerului, precum şi pentru îndeplinirea
anumitor lucrări (de exemplu, montarea unei construcţii de mare înălţime, pentru stingerea incendiilor forestiere
etc.). Nu se referă la transport aerian rachetele cosmice, diferite aerostate, sondele aeriene.
8. În categoria mijloacelor de transport navale se includ vasele de pasageri, de comerţ, cu pânze, atomice,
plutele pescăreşti, tancurile petroliere, diferite şlepuri şi şalupe fluviale şi alte mijloace plutitoare.
9. Dispoziţia art.263 este de blanchetă. Pentru a determina care reguli de securitate a circulaţiei sau de
exploatare a transportului sunt stipulate în prevederile art.263, se cere luat în consideraţie (studiat) ansamblul
regulilor speciale stabilite prin diferite acte normative (legi, hotărâri, regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) în
domeniul transporturilor feroviar, naval şi aerian şi destinate să asigure desfăşurarea traficului feroviar, naval şi
aerian în condiţii de maximă securitate. Trebuie stabilit cu stricteţe care articol, alineat sau punct ale acestor
reguli au fost încălcate. De exemplu, Legea cu privire la transporturi nr.1194-XIII din 21.05.1997 (MO nr.67-
68/1553 din 16.10.1997); Legea pentru aprobarea Codului navigaţiei maritime comerciale al RM nr.599-XIV
din 30.09.99 (MO al RM nr.1-4/2 din 11.01.2001); Legea aviaţiei civile nr.1237-XIII din 09.07.97 (MO nr.69-
70/581 din 23.10.1997).
10. Noţiunea vătămărilor grave sau medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii este dată de art.151 şi
152.
11. Noţiunea de daune în proporţii mari este prevăzută în articolul 126 CP.
12. În fiecare caz trebuie dovedit că urmările prejudiciabile reprezintă efectul încălcării de către un lucrător
al transporturilor feroviar, naval sau aerian a regulilor cu privire la securitatea circulaţiei şi exploatarea
mijloacelor de transport.
13. Latura subiectivă se caracterizează prin imprudenţă.
14. Subiect al infracţiunii poate fi numai un lucrător al transportului feroviar (de exemplu, maşiniştii,
mecanicii de locomotivă, şefii de manevră, dispecerii, însoţitorii de vagoane etc.), navale (de exemplu, căpitanii
de corabie, locţiitorii lor, navigatorii, mecanicii, radiştii etc.) şi aerian (de exemplu, căpitanii, navigatorii,
piloţii, mecanicii, dispecerii etc.).
15. Prin alte urmări grave se înţeleg încălcarea traficului feroviar, naval sau aerian, întreruperea circulaţiei
mijloacelor de transport menţionate, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor daune
materiale în proporţii deosebit de mari, diferite avarii, deraieri sau catastrofe, dezastre ecologice mari etc.
Articolul 264. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE A CIRCULAŢIEI SAU DE
EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT DE CĂTRE PERSOANA CARE CONDUCE
MIJLOCUL DE TRANSPORT
(1) Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport de către
persoana care conduce mijlocul de transport, încălcare ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari,
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de la 4 la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani,
în toate cazurile cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până
la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită în stare de ebrietate
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 300 la 600 unităţi convenţionale, sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu privarea de
dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 3 ani.
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a provocat:
b) decesul unei persoane,
se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe
un termen de până la 4 ani.
(4) Acţiunea prevăzută la alin.(3), săvârşită în stare de ebrietate,
(5) Acţiunea prevăzută la alin.(1), care a cauzat decesul a două sau mai multor persoane,
(6) Acţiunea prevăzută la alin.(5), săvârşită în stare de ebrietate,
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea regulilor de securitate a mijloacelor de
transport de către persoana care conduce mijlocul de transport, în legătură cu care fapt apar urmări sub formă de
vătămări medii ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii ori daune materiale în proporţii mari, aflate în raport de
cauzalitate cu comiterea încălcării acestor reguli.
4. Încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei rutiere este o acţiune sau inacţiune a conducătorului
mijlocului de transport, legată de încălcarea uneia sau a câtorva prevederi ale Regulamentului circulaţiei rutiere
din 27.07.1999 cu modificările ulterioare sau a altor acte legislative ce reglementează securitatea circulaţiei şi
exploatării transportului. De exemplu, depăşirea vitezei stabilite, nerespectarea cerinţelor indicatorilor de
circulaţie, depăşirea neregulamentară a altui mijloc de transport etc. (A se vedea, de asemenea, Legea pentru
aprobarea Codului transportului auto nr.116-XIV din 29.07.98).
5. Prin încălcarea regulilor de exploatare înţelegem de asemenea încălcările ce pot conduce la consecinţele
acestei infracţiuni. De exemplu, încălcarea regulilor de transportare a călătorilor sau a încărcăturilor,
exploatarea mijlocului de transport defectat din punct de vedere tehnic, cum ar fi încălcarea ermetismului
sistemului de alimentare, defecţiunile semnalului sonor sau luminar, lipsa centurilor de siguranţă etc.
6. Potrivit art.132 CP, prin mijloace de transport înţelegem toate tipurile de maşini automobile, tractoare şi
alte tipuri de maşini autopropulsate, tramvaiele şi troleibuzele, precum şi motocicletele şi alte mijloace de
transport mecanice.
7. Potrivit HP CSJ din 8 iulie 1999 Despre practica cu privire la aplicarea legislaţiei în cadrul examinării
cauzelor penale referitoare la încălcarea regulilor de securitate a circulaţiei şi de exploatare a mijloacelor de
transport, prin alte maşini autopropulsate se înţelege transportul care circulă în mod ocazional pe drumurile
publice, fiind destinat executării unor lucrări de construcţie, agricole, silvice sau altor activităţi (macarale,
excavatoare, combine de recoltare etc.).
8. Conform aceleiaşi hotărâri, prin alte mijloace de transport mecanice înţelegem orice mecanism pus în
mişcare cu ajutorul unui motor cu volumul de lucru nu mai mic de 50 cm.c. (p.2).
9. Potrivit p.6 al HP menţionate, pentru responsabilitatea în baza art.264 nu importă locul unde a fost
săvârşită infracţiunea. Acesta poate fi magistrală, stradă, curte, teritoriu al întreprinderii, câmp şi alt loc în care
este posibilă circulaţia mijloacelor de transport.
10. Dispoziţia art.264 este de blanchetă şi în ea nu sunt enumerate încălcările incriminate, făcându-se
trimitere la anumite reguli referitoare la securitatea circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport. De
aceea e necesar să ne conducem de actele normative menţionate, stabilind care articol, alineat sau punct ale
acestor reguli au fost încălcate.
11. Potrivit p.10 al HP CSJ din 8 iulie 1999, trebuie să diferenţiem infracţiunile contra securităţii circulaţiei
rutiere şi exploatării mijloacelor de transport de infracţiunile legate de încălcarea regulilor securităţii tehnice
sau de protecţie a muncii, sau a celor contra vieţii şi sănătăţii. Dacă consecinţele menţionate în art.264 sunt
provocate în urma încălcării regulilor de încărcare, debarcare sau a reparaţiei mijloacelor de transport, precum
şi a utilizării lor la efectuarea lucrărilor de construcţie, agricole, silvice sau a altor activităţi, acţiunile
persoanelor care au comis astfel de încălcări trebuie să fie încadrate, în funcţie de circumstanţele concrete, în
baza articolelor legate de încălcarea regulilor protecţiei muncii (art.183), regulilor securităţii tehnice (art.293,
296, 297, 298, 299, 300, 301) sau ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
12. Noţiunea vătămărilor medii a integrităţii corporale ca urmare a infracţiunii analizate o găsim la art.151.
Prin daune în proporţii mari înţelegem deteriorarea bunurilor în valoare mai mare de 500 unităţi convenţionale.
13. E necesar să determinăm dacă urmările survenite se află în legătură de cauzalitate cu încălcările indicate.
14. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor ei.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează numai prin vinovăţie imprudentă. De aceea pregătirea
sau tentativa de infracţiune se exclude. Dacă conducătorul mijlocului de transport a provocat intenţionat daune
vieţii şi sănătăţii persoanei, cele săvârşite trebuie calificate ca infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
16. Subiect al infracţiunii poate fi numai conducătorul mijlocului de transport, care a atins vârsta de 16 ani.
Nu interesează lipsa permisului de conducere sau privarea de acest permis, precum şi faptul dacă el este
proprietar sau arendator al mijlocului de transport, l-a răpit sau este o persoană oarecare, căreia proprietarul i-a
predat conducerea unităţii de transport.
17. Potrivit p.8 al HP menţionate, în caz de încălcare a regulilor circulaţiei rutiere şi/sau de exploatare a
mijloacelor de transport în timpul instruirii cursanţilor, răspunderea o poartă instructorul auto, dacă el nu a
întreprins la timp măsuri pentru a preveni consecinţele menţionate în art.264, dar nu persoana ce efectuează
pregătirea practică.
18. Noţiunea vătămare gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii şi decesul persoanei din alin.3 art.264
şi cea de deces a două sau mai multor persoane din alin.5 art.264 le găsim la capitolul care elucidează
infracţiunile contra vieţii şi sănătăţii persoanei.
17. Potrivit p.11 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin starea de ebrietate de la alin.2, 4 şi 6 art.264 se înţelege o
stare survenită atât în urma consumului de alcool, cât şi din cauza folosirii drogurilor, substanţelor toxice şi a
altor substanţe ce provoacă turmentarea care are drept urmare formarea unei stări psiho-funcţionale neobişnuite.
19. În conformitate cu p.15 al HP CSJ menţionate, în cazurile în care este evidentă influenţa condiţiilor
drumurilor asupra accidentului rutier, trebuie verificate şi analizate aceste condiţii. Constatând vinovăţia
proprietarului sau a administratorului drumului, acesta, în cazul încălcării modului de întreţinere, reparare şi
exploatare şi a stării tehnice a drumurilor, poartă doar răspundere materială pentru pagubele cauzate
participanţilor la trafic, în baza art.13 al Legii drumurilor.
Articolul 265. PUNEREA ÎN EXPLOATARE A MIJLOACELOR DE TRANSPORT CU DEFECTE
TEHNICE VĂDITE
Punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite sau altă încălcare gravă a
regulilor de exploatare a acestora, ce asigură securitatea circulaţiei, săvârşită de către o persoană
responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, precum şi încălcarea de
către o persoană cu funcţie de răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială,
obştească sau o altă organizaţie nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste
acţiuni au provocat urmările indicate la art.264,
ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a ocupa funcţii de răspundere legate de asigurarea
stării tehnice sau a exploatării mijloacelor de transport pe un termen de la 2 la 5 ani.
art.15 CP.
condiţionate de ocrotirea securităţii şi condiţiilor de funcţionare a mijloacelor de transport.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) punerea în exploatare a
mijloacelor de transport cu defecte tehnice vădite, săvârşită de către o persoană responsabilă pentru starea
tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport, dacă aceste acţiuni au provocat urmările fixate în
art.264; b) altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport, săvârşită de aceleaşi
persoane, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări; c) încălcarea de către o persoană cu funcţii de
răspundere ori de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală a regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor, dacă aceste acţiuni au provocat aceleaşi urmări.
4. Potrivit p.22 al HP CSJ din 8 iulie 1999, prin noţiunea de punere în exploatare urmează să se înţeleagă
ordinul sau permisiunea pentru plecarea pe rută a mijlocului de transport cu defecte tehnice care sunt interzise
pentru exploatarea tehnică a mijloacelor de transport şi care pot conduce la urmări periculoase, în special în
sistemele de transmisie, direcţie, frânare, rulare, lumini şi semnalizare, uzare a protectoarelor roţilor etc.
5. Prin noţiunea altă încălcare gravă a regulilor de exploatare a mijloacelor de transport (p.23 al aceleiaşi
HP), se înţelege accesul la conducerea mijlocului de transport a persoanelor care nu au permis de conducere sau
posedă permis de conducere necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul respectiv, sau accesul
la conducerea mijlocului de transport al persoanelor aflate în stare de ebrietate, al persoanelor bolnave,
neîndeplinirea controlului stării tehnice a mijloacelor de transport sau neîndeplinirea altor cerinţe înaintate prin
actele normative respective faţă de persoanele responsabile pentru starea tehnică şi exploatarea mijloacelor de
transport.
6. Prin încălcarea regimului de lucru al şoferilor sau mecanizatorilor se înţelege ordinul sau permisiunea
dată unui şofer sau mecanizator de a lucra în două schimburi, de a pleca pe rută cu mijloace de transport
defectate, în stare de ebrietate, fără persoane de schimb, atunci când acest fapt este obligatoriu; persoanelor
lipsite de permisul de conducere etc.
7. Noţiunea de mijloc de transport se descifrează întocmai ca cea din art.264.
8. Răspunderea penală pentru acţiunile explicate în p.2, 3 şi 4 ale acestui comentariu poate fi impusă doar în
cazul în care survin consecinţele indicate în art.264 şi dacă aceste consecinţe sunt în legătură de cauzalitate cu
acţiunile persoanelor responsabile, determinate de art.265.
9. Infracţiunea se consumă în momentul survenirii consecinţelor.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
11. Subiect al primelor două forme de acţiuni sunt persoanele responsabile de transport din întreprinderile cu
orice formă de proprietate, care au obligaţiunea specială de a asigura controlul privind starea tehnică a
mijloacelor de transport, de asemenea conducătorii ori posesorii mijloacelor de transport individual, care i-au
permis altei persoane să exploateze transportul, deşi ştia că acesta avea defecte tehnice.
12. Subiect al încălcărilor regimului de lucru al şoferilor sau al mecanizatorilor poate fi numai o persoană cu
funcţii de răspundere, noţiunea căreia este stipulată în art.123, sau o persoană care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, esenţa căreia este determinată în art.124.
13. Este de observat că de consecinţele unui singur accident rutier pot fi vinovaţi parţial conducătorul auto,
persoana care a pus în exploatare un mijloc de transport cu defecte tehnice vădite şi un pieton, pasager ori alt
participant la trafic. Pentru consecinţele acestui accident rutier, primul va răspunde în baza art.264, acţiunile
persoanei a două vor fi calificate potrivit art.265, iar ceilalţi participanţi la trafic vor fi traşi la răspundere
potrivit art.269.
Articolul 266. PĂRĂSIREA LOCULUI ACCIDENTULUI RUTIER
Părăsirea locului accidentului rutier de către persoana care conducea mijlocul de transport şi care a
încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de transport, dacă aceasta a
provocat urmările indicate la art.264 alin.(3) şi (5),
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin părăsirea locului accidentului rutier de către conducătorul
mijlocului de transport care a încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a mijloacelor de
transport dacă aceasta a provocat vătămări grave ale integrităţii corporale sau ale sănătăţii sau decesul uneia sau
al mai multor persoane.
4. Prin părăsirea locului accidentului rutier se înţelege plecarea de la locul accidentului, părăsind astfel
persoana accidentată în pericol pentru viaţă, când făptuitorul era conştient de acest fapt.
5. Prin locul accidentului se înţelege locul unde s-a produs evenimentul, apărut în procesul circulaţiei
mijlocului de transport, în care au decedat sau au fost răniţi oameni, au fost deteriorate mijloace de transport,
încărcături sau diferite construcţii.
6. Dacă persoana vinovată de accident nu a avut posibilitatea reală de a-i acorda victimei ajutorul necesar,
deoarece el însuşi a fost rănit grav, răspunderea în baza art.266 se exclude.
7. Se exclude răspunderea în baza art.266 şi în cazurile în care victima accidentului a decedat dintr-o dată
sau imediat după accident când făptuitorul era conştient de acest fapt, precum şi în cazul în care vinovatul n-a
observat pietonul doborât de el.
8. Nu se conţin semnele acestei componenţe de infracţiune nici în cazurile părăsirii locului accidentului
rutier de către alţi participanţi la trafic, care n-au încălcat regulile de securitate a circulaţiei sau de exploatare a
mijloacelor de transport. Acest fel de acţiuni pot fi calificate în baza art.163 (lăsarea în primejdie).
10. Acţiunile persoanei care a provocat accidentul rutier şi a părăsit persoanele accidentate constituie un
concurs de infracţiuni, art.264 şi 266.
Articolul 267. REPARAREA NECALITATIVĂ A CĂILOR DE COMUNICAŢIE, A
MIJLOACELOR DE TRANSPORT FEROVIAR, NAVAL SAU AERIAN ORI PUNEREA LOR ÎN
EXPLOATARE CU DEFECTE TEHNICE
Repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor de telecomunicaţii
sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor mijloace de transport,
precum şi punerea lor în exploatare cu defecte tehnice, sau încălcarea gravă a regulilor de exploatare a
acestora, acţiuni săvârşite de o persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea lor, dacă
au provocat urmările indicate la art.263,
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin trei acţiuni alternative: a) repararea necalitativă a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare
ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori a altor mijloace de transport, dacă acestea au provocat
urmările indicate la art.263; b) punerea în exploatare a mijloacelor de transport feroviar, naval sau aerian cu
defecte tehnice, dacă aceasta a cauzat aceleaşi urmări; c) încălcarea gravă a altor reguli de exploatare a acestora,
generatoare de aceleaşi urmări.
4. Prin mijloace de transport la prima acţiune înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval, aerian, a
căror noţiune este dată în art.263, precum şi alte mijloace de transport, a căror noţiune e definită în art.264.
5. Deoarece, potrivit art.116, punerea în exploatare a mijloacelor de transport cu defecte tehnice sau o altă
încălcare gravă a regulilor de exploatare a acestora de la art.267 constituie o normă generală, iar comiterea
acestor acţiuni asupra mijloacelor de automototransport de la art.265 constituie o normă specială, care trebuie
aplicată, în cazul concurenţei dintre aceste două norme, la a doua şi a treia acţiune a infracţiunii analizate prin
mijloace de transport se vor înţelege numai transportul feroviar, naval sau aerian.
6. Prin repararea necalitativă a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a
mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian ori
auto se înţelege efectuarea ei cu încălcarea condiţiilor tehnice stabilite sau a standardelor. Ea poate fi comisă
atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni; de exemplu, instalarea detaliilor a căror termene de exploatare au expirat,
instalarea dispozitivelor defectate, lăsarea defectelor care ar fi trebuit înlăturate, punerea în exploatare a
mecanismelor care nu au trecut termenul de încercare sub o anumită încărcare etc.
7. Prin căi de comunicaţii - în funcţie de categoria transportului - se înţeleg: la transportul feroviar - şinele,
traversele, crampoanele, butoanele, terasamentul; la transportul aerian - pista de decolare-aterizare, de rulare
etc.; la transportul naval - căile maritime sau fluviale dintre două porturi, canalele de navigaţie etc.; la
automototransport - drumurile, liniile pentru troleibuze, şinele pentru tramvaie etc.
8. Prin instalaţiile de pe căile de comunicaţii se înţeleg instalaţiile necesare funcţionarii transporturilor:
instalaţiile de centralizare şi telecomandă, aparatele de semnalizare, de schimb a macazurilor, de alimentare a
mijloacelor de transport, barierele de trecere de nivel, podurile, viaductele, tunelurile etc.
9. Materialul rulant, fiind sinonim cu acela al mijloacelor de transport feroviar, constă în mijloacele de
circulaţie ale căilor ferate, cum sunt: locomotivele, vagoanele, automotoarele, drezinele, plugurile.
10. Mijloace de telecomunicaţii reprezintă diferite dispozitive tehnice destinate primirii şi transmiterii
diferitelor informaţii: mijloacele telefonice, telegrafice, televizuale, faxurile etc.
11. Prin mijloace de semnalizare înţelegem diferite dispozitive tehnice destinate transmiterii informaţiilor
convenţionale sonore sau luminare ca semafoarele, farurile plutitoare, balizele flotante etc.
12. Noţiunea punerii în exploatare sau a altei încălcări grave a regulilor de exploatare a mijloacelor de
transport este aceeaşi ca şi noţiunile corespunzătoare de la art.265.
13. Urmările infracţiunii sunt toate consecinţele stipulate şi explicate la art.263. Ele trebuie să fie în legătură
de cauzalitate cu cel puţin una din cele trei categorii de acţiuni menţionate.
14. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă.
15. Subiect al reparării necalitative poate fi orice persoană care efectuează reparaţiile menţionate şi a atins
vârsta de 16 ani, iar al punerii în exploatare sau a altor încălcări grave a regulilor de exploatare poate fi numai o
persoană responsabilă pentru starea tehnică sau pentru exploatarea mijloacelor de transport.
Articolul 268. DETERIORAREA SAU DISTRUGEREA INTENŢIONATĂ A CĂILOR DE
COMUNICAŢIE ŞI A MIJLOACELOR DE TRANSPORT
Deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a mijloacelor
de telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor de
transport, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.263 sau 264,
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin deteriorarea sau distrugerea intenţionată a căilor de
comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de telecomunicaţii sau de semnalizare
ori a altor utilaje pentru transporturi, precum şi a mijloacelor de transport, dacă aceasta a provocat urmările
indicate la art.263 sau 264.
4. Prin mijloace de transport înţelegem mijloacele de transport feroviar, naval sau aerian, a căror noţiune o
găsim în comentariile art.263, precum şi mijloacele automototransportului, a căror noţiune este dată în
explicaţiile de la art.264.
5. Noţiunea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele, a materialului rulant, a mijloacelor de
telecomunicaţii sau de semnalizare ori a altor utilaje pentru transporturi este aceeaşi ca şi cele de la art.267.
6. Distrugerea obiectelor menţionate înseamnă nimicirea lor, suprimarea completă a stării lor anterioare,
desfiinţarea calităţii lor de bun de un anumit fel, încât el nu mai corespunde şi nu ar mai putea corespunde
vreodată destinaţiei.
7. Deteriorarea înseamnă degradarea, stricarea bunului, pierderea parţială a stării sale anterioare, punerea
bunului în situaţia de a nu mai corespunde într-un anumit moment, în întregime, destinaţiei.
8. Consecinţele survenite trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu distrugerea sau deteriorarea obiectelor
stipulate la art.268.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de deteriorarea
sau distrugerea căilor de comunicaţie, iar imprudenţa - faţă de consecinţele prejudiciabile suplimentare indicate
în art.263 sau 264.
10. Distrugerea sau deteriorarea căilor de comunicaţie, a instalaţiilor de pe ele săvârşite în scopul slăbirii
bazei economice şi capacităţii de apărare a ţării constituie o diversiune (art.343). Dacă aceste acţiuni sunt
săvârşite în scopul de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite
decizii, cele săvârşite pot fi încadrate în baza art.278 ca terorism.
Articolul 269. ÎNCĂLCAREA REGULILOR PRIVIND MENŢINEREA ORDINII ŞI
SECURITATEA CIRCULAŢIEI
Încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi
securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la art.264,
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin încălcarea de către pasager, pieton sau alt participant la
trafic a regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea circulaţiei, dacă aceasta a provocat urmările indicate la
art.264.
4. Aceste încălcări se pot produce la traficul transportului aerian (de exemplu, intrarea pasagerului fără voie
în cabina pilotului în timpul decolării sau aterizării, ieşirea samavolnică a pasagerilor pe pista de decolare-
aterizare etc.), transportului feroviar (mânarea vitelor peste calea ferată în locuri interzise, trecerea
neregulamentară a intersecţiilor, căilor ferate de către biciclişti, conducători ai transportului cu tracţiune
animală etc.), transportului naval (de exemplu, intervenţia în acţiunile căpitanului în timpul acostării la
debarcader etc.), automototransportului (de exemplu, trecerea pietonilor la semnalul roşu al semaforului,
trecerea părţii carosabile a străzii în locuri interzise, ieşirea din automobil din partea carosabilă a străzii,
deschiderea uşilor automobilului în timpul mişcării autovehiculului etc.).
5. Pentru determinarea tuturor semnelor laturii obiective a acestei infracţiuni dispoziţia art.269, fiind de
blanchetă, ne trimite la actele normative care reglementează regulile privind menţinerea ordinii şi securitatea
circulaţiei transporturilor. Regulile conduitei pietonilor, pasagerilor sau a altor participanţi la trafic sunt
determinate atât de actele normative care prevăd securitatea circulaţiei şi a exploatării transporturilor feroviar,
naval, aerian sau aumomototransport, care sunt indicate la art.262, 263 şi 264, cât şi de actele normative
(regulamente, instrucţiuni, ordine etc.) ale organelor autoadministrării locale.
6. Răspunderea în baza art.269 survine numai în cazul pricinuirii urmărilor indicate la art.264, care trebuie să
fie în legătură de cauzalitate cu încălcările concrete ale regulilor privind menţinerea ordinii şi securitatea
circulaţiei mijloacelor de transport.
7. Nu poate fi temei pentru liberarea pietonului, pasagerului sau altui participant la trafic de răspundere
penală, dacă pentru accidentul produs o parte de vinovăţie o poartă şi subiecţii art.263, 264, 265 sau 267.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă: sineîncrederea sau neglijenţa.
9. Subiect al infracţiunii poate fi numai un pieton, pasager sau alt participant la trafic, care a atins vârsta de
16 ani. Prin alt participant la trafic se înţeleg bicicliştii, conducătorii mopedelor, persoanele care mână vitele,
conducătorii transportului cu tracţiune animală etc.
Articolul 270. OPRIREA SAMAVOLNICĂ, FĂRĂ NECESITATE, A TRENULUI
Oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin decuplarea conductei generale a frânei sau printr-
un alt mijloc, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
b) deraierea sau deteriorarea materialului rulant;
c) alte urmări grave,
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin oprirea samavolnică, fără necesitate, a trenului prin
decuplarea conductei generale a frânei sau printr-un alt mijloc, dacă aceasta a provocat accidente cu oameni,
deraierea sau deteriorarea materialului rulant sau alte urmări grave.
4. Oprirea samavolnică presupune oprirea trenului fără permisiunea însoţitorului de vagon, conductorului,
maşinistului sau a altor lucrători ai transportului feroviar.
5. Oprirea fără necesitate presupune că în momentul opririi trenului n-a existat o cauză serioasă care să
justifice astfel de acţiuni, cum ar fi necesitatea de a preveni o deraiere, avarie a trenului, o invazie asupra
cetăţenilor, pentru lichidarea unui incendiu apărut în tren, pentru reţinerea unui infractor periculos, pentru
spitalizarea unei persoane grav bolnave etc.
6. Prin decuplarea conductei generale a frânei se înţelege desfacerea, dezlegarea elementelor sistemului
tehnic al conductei generale a frânei care leagă locomotiva cu toate vagoanele trenului.
7. Alt mijloc de oprire samavolnică, fără necesitate, a trenului poate fi prin robinetul de oprire sau prin acte
de semnalizare falsă, făcute cu felinare, fanioane, palete, indicatoare colorate sau luminare, sonerii etc.
Semnalizările se socot mincinoase dacă ele exprimă o altă indicaţie decât aceea care se impunea în situaţia
respectivă.
8. Prin accidente cu oameni se înţelege cauzarea vătămării grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii unei
persoane sau vătămării corporale medii mai multor persoane, sau decesul unei persoane.
9. Prin deraiere se înţelege răsturnarea locomotivei, vagoanelor de pe calea ferată, în urma cărora s-au
produs accidente periculoase pentru viaţa oamenilor, au fost cauzate daune materiale de proporţii mari. Prin
deteriorarea materialului rulant se înţelege degradarea locomotivei şi vagoanelor care nu pot fi utilizate
potrivit destinaţiei lor fără o reparaţie capitală.
10. Prin alte urmări grave se au în vedere decesul a două sau mai multor persoane, încălcarea traficului
feroviar, staţionarea îndelungată neproductivă a vagoanelor, cauzarea unor daune materiale în proporţii deosebit
de mari etc.
11. Consecinţele enumerate trebuie să fie în legătură de cauzalitate cu oprirea samavolnică, fără necesitate, a
trenului.
12. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie imprudentă.
Articolul 271. BLOCAREA INTENŢIONATĂ A ARTERELOR DE TRANSPORT
Blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole, prin stabilirea de posturi sau
prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat:
a) accidente cu oameni;
art.15 CP.
3. Latura obiectivă se realizează prin blocarea intenţionată a arterelor de transport prin crearea de obstacole,
prin stabilirea de posturi sau prin alte mijloace, dacă aceasta a provocat accidente cu oameni sau alte urmări
grave.
4. Din dispoziţia art.271 reiese că consecinţa de bază a infracţiunii care e cuprinsă de intenţia făptuitorului
este blocarea arterelor de transport, pe când accidentele cu oameni sau alte urmări grave nu sunt cuprinse de
intenţia vinovatului, ci apar din cauza imprudenţei lui. Deci latura subiectivă se caracterizează prin două forme
de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de blocarea arterelor de transport, iar imprudenţa - faţă de accidentele cu
oameni şi alte urmări grave.
5. Blocarea arterelor de transport ca acţiune şi ca urmare presupune crearea piedicilor pentru traficul
mijloacelor de transport feroviar, naval, aerian sau auto, care a produs sistarea circulaţiei lor.
6. Prin crearea de obstacole se înţelege constituirea, ridicarea unei bariere din diferite materiale pe calea
ferată, pe drumurile publice, pe pistele de decolare-aterizare etc.
7. Prin stabilirea de posturi înţelegem blocarea arterelor de transport de către un grup de persoane.
8. Prin alte mijloace de blocare a arterelor de transport se are în vedere blocarea lor cu diferite unităţi de
transport, prin atragerea minorilor la crearea posturilor pe arterele de transport etc.
9. Sistarea traficului transportului aerian, feroviar, naval sau auto poate fi pedepsită penal, dacă aceasta a
cauzat din imprudenţă accidente cu oameni sau alte urmări grave.
10. Noţiunea accidentelor cu oameni sau a altor urmări grave este aceeaşi ca şi consecinţele
corespunzătoare de la art.270.
Articolul 272. CONSTRÂNGEREA LUCRĂTORULUI DIN TRANSPORTUL FEROVIAR, NAVAL,
AERIAN SAU AUTO DE A NU-ŞI ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE DE SERVICIU
(1) Constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval, aerian sau auto de a nu-şi îndeplini
obligaţiile de serviciu prin ameninţare cu moartea, cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui apropiate, dacă a existat pericolul realizării unei astfel
de ameninţări,
an.
a) repetat;
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin constrângerea lucrătorului din transportul feroviar, naval,
aerian sau auto de a nu-şi îndeplini obligaţiunile de serviciu prin una din următoarele ameninţări: a) cu moartea;
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii; c) cu distrugerea averii lui sau a rudelor lui
apropiate, dacă a existat pericolul realizării unor astfel de ameninţări.
4. Prin constrângere se înţelege silirea, forţarea, obligarea unei persoane să facă un lucru pe care aceasta nu
l-ar face de bună voie.
5. Noţiunile de moarte a unei persoane, vătămării corporale grave le găsim în comentariile de la art.145 şi
151, iar cea de distrugere a averii - la art.197.
6. Prin ameninţare se înţelege manifestarea în formă obiectivă (oral, în scris sau prin demonstrarea armei
etc.) a intenţiei de a omorî persoana, de a-i cauza vătămări corporale grave sau de a-i distruge averea
lucrătorului din transport dacă el nu-şi va sista obligaţiunea de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie de natură să
alarmeze pe cel ameninţat. Această cerinţă a legii este îndeplinită atunci când ameninţarea este serioasă,
prezentând suficiente temeiuri că se va realiza într-un viitor nu prea îndepărtat.
7. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie intenţionată.
8. Săvârşirea constrângerii în mod repetat de către două sau mai multe persoane are aceeaşi explicaţie ca şi
agravantele corespunzătoare de la art.145.
Articolul 273. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT
(1) Răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire
ani.
c) însoţită de violenţă nepericuloasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea
unei asemenea violenţe
a) săvârşite prin pătrunderea în garaj, în alte încăperi ori teritorii îngrădite sau păzite;
b) însoţite de violenţă periculoasă pentru viaţa şi sănătatea victimei sau de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe
art.15 CP.
condiţionate de activitatea normală a transporturilor.
3. Latura obiectivă se realizează prin răpirea mijlocului de transport fără scop de însuşire.
4. Noţiunea de mijloc de transport este aceeaşi ca şi cea dată în comentariul de la art.264.
5. Răpirea mijlocului de transport presupune două acţiuni consecutive ale făptuitorului: captivarea
mijlocului de transport şi deplasarea acestuia.
6. Captivarea presupune luarea ilegală în stăpânire a mijlocului de transport prin decuplarea sistemului de
semnalizare sau prin pătrunderea în locul lui de parcare ori în cabina mijlocului de transport, sau prin încărcarea
lui în alt mijloc de transport, sau comiterea altor acţiuni care să-i permită făptuitorului deplasarea mijlocului de
transport.
7. Deplasarea mijlocului de transport înseamnă mişcarea, dislocarea lui din poziţia iniţială. Metoda mişcării
poate fi diferită: cu motorul propriu, cu remorca, cu forţa musculară a făptuitorului, cu ajutorul mijlocului de
transport în care a fost încărcat etc. Nu are importanţă distanţa deplasării mijlocului de transport captivat.
8. Infracţiunea se socoate consumată în momentul începerii deplasării mijlocului de transport. De aceea
pătrunderea în cabină cu scopul de a răpi mijlocul de transport ori comiterea orişicărei acţiuni de captivare
constituie numai o tentativă de infracţiune, în etapa căreia e posibilă renunţarea benevolă de a duce infracţiunea
până la capăt.
9. Nu se socoate răpire utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către un membru al familiei
proprietarului, precum şi de către un cunoscut apropiat sau orice altă persoană cărora anterior li se permitea a se
folosi de mijlocul de transport fără consimţământul prealabil al proprietarului.
10. Nu se socoate răpire nici utilizarea samavolnică a mijlocului de transport de către persoana care s-a
folosit de el în virtutea funcţiei sale. De exemplu, şoferul a folosit samavolnic maşina pe care lucrează după
orele de serviciu, un lucrător al staţiei tehnice de deservire după reparare a utilizat samavolnic acest mijloc de
transport etc.
11. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Răpirea poate fi efectuată din diferite motive,
însă e important ca făptuitorul să nu urmărească scopul acaparării lui. Răpirea în scopul acaparării mijlocului de
transport se încadrează ca un furt, jaf sau tâlhărie, în funcţie de metoda însuşirii lui.
12. Agravantele răpirii sunt asemănătoare după conţinut cu cele ale furtului, jafului sau tâlhăriei.
13. Subiect al infracţiunii este orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile
alin.1 - şi de 14 ani - în condiţiile alin.2 şi 3.
Articolul 274. RĂPIREA MIJLOCULUI DE TRANSPORT CU TRACŢIUNE ANIMALĂ, PRECUM
ŞI A ANIMALELOR DE TRACŢIUNE
Răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală, precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de
însuşire, urmată:
a) de distrugerea de bunuri;
b) de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite,
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin răpirea mijlocului de transport cu tracţiune animală,
precum şi a animalelor de tracţiune, fără scop de însuşire, urmată de distrugerea bunurilor sau de îmbolnăvirea
gravă sau pieirea animalelor răpite.
4. Prin mijloc de transport cu tracţiune animală se înţelege un vehicul terestru cu roţi cu tracţiune animală
folosit de obicei la ţară pentru transportarea încărcăturilor sau efectuarea diferitelor lucrări agricole, cum ar fi
carele, căruţele, cărucioarele, roabele etc.
5. În RM în calitate de animale de tracţiune se utilizează de obicei caii. Însă pot fi folosite şi alte animale:
boii, buhaii, vacile, măgarii etc.
6. Noţiunea de răpire este aceeaşi ca şi cea din comentariul de la art.273.
7. Prin distrugere a bunurilor, adică a mijloacelor de transport cu tracţiune animală, se înţelege orice acţiune
care are drept rezultat nimicirea lor totală sau parţială, după care acestea devin total sau parţial inutilizabile,
potrivit destinaţiei lor iniţiale.
8. Prin îmbolnăvirea gravă a animalelor răpite în urma utilizărilor pentru transportarea diferitelor
încărcături sau pentru efectuarea diferitelor lucrări agricole se înţeleg alte zdruncinări ale sănătăţii care au
reclamat îngrijiri veterinare pe o durată îndelungată de timp.
9. Pieirea animalelor răpite presupune încetarea lor de a fiinţa din cauze nefireşti.
10. Latura subiectivă se caracterizează prin două forme de vinovăţie. Intenţia se manifestă faţă de
deposedarea proprietarului de mijlocul de transport cu tracţiune animală, iar imprudenţa - faţă de distrugerea de
bunuri, de îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite. În cazul intenţiei faţă de distrugerea de bunuri, de
îmbolnăvirea gravă sau pieirea animalelor răpite, cele săvârşite pot fi încadrate potrivit prevederilor art.197.
Articolul 275. DETURNAREA SAU CAPTURAREA UNEI GARNITURI DE TREN, A UNEI NAVE
AERIENE SAU NAVALE
(1) Deturnarea sau capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale ori ocuparea gării,
aeroportului, portului sau altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport, precum şi acapararea
încărcăturilor, fără scop de însuşire,
a) săvârşite de două sau mai multe persoane;
b) însoţite de violenţă sau de ameninţare cu aplicarea ei;
c) soldate cu avarierea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale;
d) soldate cu alte urmări grave
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat:
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin săvârşirea a cel puţin uneia din patru acţiuni alternative:
a) capturarea unei garnituri de tren, a unei nave aeriene sau navale în scopul deturnării lor;
b) deturnarea acestora;
c) ocuparea gării, aeroportului sau a altei întreprinderi, instituţii, organizaţii de transport în scopul săvârşirii
unei deturnări;
d) acapararea încărcăturilor comisă în acelaşi scop.
Toate aceste acţiuni sunt săvârşite fără scop de însuşire.
4. Noţiunea unei nave aeriene şi a unei garnituri de tren este dată la art.263.
5. Capturarea şi deturnarea este asemănătoare după conţinut cu noţiunile de captivare şi deplasare de la
art.273.
6. Ocuparea gării, aeroportului sau a altor instituţii de transport trebuie să aibă scopul de a captiva sau
deturna mijloacele de transport.
7. Infracţiunea prevăzută de alin.1 art.275 se comite fără violenţă (nava se află fără echipaj, garnitura de tren
- fără maşinist, pasageri sau pază sau se deturnează cu acordul echipajului, personalului de deservire). Nu
interesează unde se afla nava sau garnitura în momentul deturnării (la parcare, în port, aeroport, depou, la staţie,
în zbor, în cursă etc.). Nu importă nici faptul cine conduce mijlocul de transport: răpitorii, echipajul sau alte
persoane.
8. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. Cele săvârşite nu urmăresc scopul de însuşire a
mijloacelor de transport.
9. Noţiunea agravantelor acestei infracţiuni este asemănătoare după conţinut cu agravantele corespunzătoare
de la infracţiunile contra vieţii, sănătăţii sau proprietăţii.
Articolul 276. FALSIFICAREA ELEMENTELOR DE IDENTITATE ALE AUTOVEHICULELOR
(1) Falsificarea seriei, a numărului de identificare ale şasiului, caroseriei sau motorului auto prin
ştergere, înlocuire sau modificare
ani.
a) repetat;
c) cu folosirea situaţiei de serviciu
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin falsificarea seriei, a numărului de identificare a şasiului,
caroseriei sau motorului auto prin ştergere, înlocuire sau modificare.
4. Prin falsificarea elementelor de identificare ale autovehiculelor se înţelege o acţiune de denaturare a
adevărului pe care autovehiculul respectiv are destinaţia să-l exprime.
5. Falsificarea numărului de identitate prin ştergere presupune înlăturarea acestui număr din locul
înregistrat anterior, în vederea unei noi înregistrări.
6. Prin înlocuirea numărului de identitate se înţelege înscrierea sau imprimarea altui număr în locul celui
şters.
7. Modificarea numărului de identitate a elementelor menţionate presupune ştergerea şi înscrierea numai a
unei părţi din numărul de înregistrare.
9. Noţiunea agravantelor are acelaşi conţinut ca şi agravantele corespunzătoare de la infracţiunile contra
vieţii şi sănătăţii persoanei.
Articolul 277. FOLOSIREA UNUI AUTOVEHICUL CU ELEMENTE DE IDENTIFICARE FALSE
Folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul şasiului, caroseriei sau motorului
auto false
ani.
art.15 CP.
3. Latura obiectivă se realizează prin folosirea cu bună-ştiinţă a unui autovehicul cu seria sau numărul
şasiului, caroseriei sau motorului auto false.
5. Subiect al acestei infracţiuni poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care cu
bună-ştiinţă foloseşte un autovehicul cu elemente de identificare false.
CAPITOLUL XIII
INFRACŢIUNI CONTRA SECURITĂŢII PUBLICE ŞI A ORDINII PUBLICE
Articolul 278. TERORISMUL
(1) Terorismul, adică provocarea unor explozii, incendii sau săvârşirea altor acţiuni care periclitează
viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări grave, dacă acestea
sunt săvârşite în scopul de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune
autorităţilor publice sau persoanelor fizice anumite decizii, precum şi ameninţarea cu săvârşirea unor astfel
de acţiuni în aceleaşi scopuri,
a) repetat;
b) de un grup criminal organizat;
c) cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive;
d) cu vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
e) cu cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari se pedepseşte cu închisoare de la 8 la 15
ani.
a) săvârşite de o organizaţie criminală;
b) soldate cu decesul unei persoane din imprudenţă
(4) Terorismul însoţit de omor intenţionat
(5) Persoanei care a comis actul de terorism, altor participanţi li se pot aplica pedepse penale minime,
prevăzute la prezentul articol, dacă ei au preîntâmpinat autorităţile despre acţiunile respective şi prin aceasta
au contribuit la evitarea morţii oamenilor, a vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, a altor urmări
grave sau la demascarea altor făptuitori.
(6) Persoana care a participat la pregătirea actului de terorism se liberează de răspundere penală dacă ea,
prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin alt mijloc, a contribuit la preîntâmpinarea realizării actului
de terorism şi dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Infracţiunea de terorism este una dintre cele mai periculoase infracţiuni împotriva securităţii publice şi
siguranţei statului, care deseori are nu numai caracter naţional, dar şi internaţional. Republica Moldova a aderat
la Convenţia privind Terorismul cu Bombe, adoptată la New York la 12 ianuarie 1998 şi a ratificat-o prin Legea
nr.1239 din 18 iulie 2002, care determină direcţiile de bază de combatere a actelor de terorism (a se vedea
Convenţia Europeană pentru Reprimarea Terorismului din 27.01.1997 "TI, 2001, vol.28, pag.74").
2. Obiectul terorismului îl constituie securitatea publică. Ca obiect suplimentar al terorismului apare viaţa şi
sănătatea persoanei, patrimoniul şi ordinea de administrare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este compusă din conţinuturile alternative indicate în dispoziţia
articolului comentat şi se realizează prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni: provocarea unor explozii,
incendii sau a altor acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau
provoacă alte urmări grave ori ameninţarea cu comiterea unor astfel de acţiuni.
4. Prin alte acţiuni care periclitează viaţa oamenilor, în afară de explozii şi incendii, se au în vedere:
producerea unor avarii, accidente, catastrofe în transport, distrugerea sau degradarea clădirilor, a oricăror alte
construcţii cu destinaţie culturală, religioasă etc., contaminarea unor teritorii cu substanţe radioactive, chimice,
bacteriologice etc.
5. Determinarea mărimii daunei materiale cauzate prin comiterea infracţiunii depinde de mărimea
prejudiciului real cauzat, în corespundere cu prevederile art.126 CP, neputând fi mai mic de 500 de unităţi
convenţionale.
6. Prin alte urmări grave se are în vedere producerea unor urmări ce pot afecta grav activitatea normală a
unor întreprinderi, a transportului, reţelelor de comunicaţie, dezorganizarea activităţii normale a organelor
administraţiei publice.
7. Infracţiunea de terorism se consumă din momentul creării unui pericol real pentru viaţa oamenilor,
cauzării daunelor materiale în proporţii mari sau a altor urmări grave.
8. Acţiunea de ameninţare se realizează prin diverse mijloace de exercitare psihică orală, în scris, prin
telefon sau prin alte mijloace asupra autorităţilor publice sau a persoanelor fizice, cu scopul de a lua anumite
decizii, sub ameninţarea comiterii uneia dintre acţiunile indicate în prezentul articol.
9. Latura obiectivă a infracţiunii de terorism este identică cu cea a infracţiunii de diversiune (art.343 CP),
deosebirea constând în faptul că infracţiunea de diversiune se comite în scopul slăbirii bazei economice şi a
capacităţii de apărare a ţării, iar terorismul se comite în scopul periclitării securităţii publice.
10. Alin.2 art.278 CP prevede următoarele circumstanţe agravante:
a) prin repetare se înţelege comiterea a două sau mai multor infracţiuni de terorism distincte cu condiţia că
persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (a se vedea
comentariul de la art.31 CP);
b) comiterea infracţiunii de terorism de către un grup criminal organizat (a se vedea comentariul de la art.46
CP);
c) prin comiterea infracţiuni de terorism cu aplicarea armelor de foc sau a substanţelor explozive se înţelege
utilizarea acestor mijloace atât la săvârşirea nemijlocită a actelor de terorism, cât şi ameninţarea cu aplicarea
acestor mijloace în scopul învingerii rezistenţei persoanelor care ar putea interveni pentru a împiedica
săvârşirea infracţiunii de terorism;
d) săvârşirea infracţiunii prin vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, ceea ce
presupune survenirea intenţionată sau din imprudenţă a urmărilor prevăzute de art.151 şi 152 CP (a se vedea
comentariile de la aceste articole);
e) săvârşirea infracţiunii prin cauzarea de daune materiale în proporţii deosebit de mari, ceea ce presupune
cauzarea unor prejudicii materiale ce depăşesc la momentul săvârşirii infracţiunii, în corespundere cu
prevederile art.126 CP, 1500 de unităţi convenţionale de amendă.
11. Alin.3 art.278 prevede în calitate de circumstanţe agravante săvârşirea acţiunilor descrise în alineatele
precedente, săvârşite de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul de la art.47 CP) ori soldate cu decesul
unei persoane din imprudenţă, care se caracterizează prin prezenţa vinovăţiei duble, a atitudinii intenţionate
faţă de acţiunile de terorism şi a imprudenţei faţă de urmarea cea mai gravă produsă - moartea victimei (a se
12. Alin.4 art.278 CP prevede, în calitate de circumstanţă agravantă, săvârşirea terorismului însoţit de omor
intenţionat, fapt ce imprimă infracţiunii de terorism un caracter complex, fără a fi necesară calificarea
suplimentară prin concurs a acţiunilor de terorism şi omor intenţionat atunci când se constată comiterea
acestora în acelaşi scop.
13. Latura subiectivă a infracţiunii de terorism se realizează prin intenţie directă caracterizată prin prezenţa
unui scop special - de a submina securitatea publică, de a intimida populaţia sau de a impune autorităţilor
publice sau persoanelor fizice luarea unor anumite decizii.
14. Subiect al infracţiunii de terorism poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
15. Alin.5 art.278 prevede, în calitate de circumstanţă atenuantă specială, împrejurarea în care persoanele
care au participat la comiterea infracţiunii de terorism au preîntâmpinat autorităţile despre comiterea
infracţiunii, contribuind prin aceasta la evitarea urmărilor grave şi deosebit de grave care s-ar fi putut produce,
inclusiv moartea posibilelor victime. Acestor persoane instanţa le poate aplica pedepse penale minime cu
respectarea prevederilor art.79 CP.
16. Alin.6 art.278 prevede, în calitate de modalitate specială de liberare de răspundere penală, împrejurarea
în care o persoană a participat la pregătirea actului de terorism, dar prin anunţarea la timp a autorităţilor sau prin
alt mijloc a contribuit la preîntâmpinarea realizări actului de terorism, iar acţiunile ei nu conţin o altă
componenţă de infracţiune. Prin alte mijloace prin care făptuitorul a contribuit la preîntâmpinarea actului de
terorism se are în vedere neutralizarea mijloacelor de comitere a actului de terorism, influenţa psihică sau fizică
asupra altor participanţi în sensul renunţării la comiterea de mai departe a infracţiunii planificate etc.
Condiţiile de liberare de răspundere penală în baza temeiurilor indicate sunt identice condiţiilor descrise în
art.56 CP.
Articolul 279. ACTIVITATEA DE FINANŢARE ŞI ASIGURARE MATERIALĂ A ACTELOR
TERORISTE
Oferirea ori colectarea intenţionată, prin diferite metode, direct sau indirect, a mijloacelor financiare sau
a materialelor în scopul utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale privind securitatea publică şi activitatea de
combatere a terorismului.
În scopul cooperării la contracararea acestei infracţiuni, RM a ratificat, prin Legea nr.1241 din 18 iulie 2002,
Convenţia privind Suprimarea Finanţării Terorismului, adoptată la New York la 9 decembrie 1999.
2. Activitatea de finanţare şi asigurare materială a actelor teroriste, prevăzută în conţinutul art.279, reprezintă
o modalitate distinctă de participare la săvârşirea infracţiunii sub forma complicităţii ce se realizează prin
comiterea uneia dintre următoarele acţiuni de alternativă:
a) oferirea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în scopul
utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste;
b) colectarea prin diferite metode, directă sau indirectă, a mijloacelor financiare sau a materialelor în scopul
utilizării acestora la săvârşirea actelor teroriste.
Delimitarea dintre cele două acţiuni de alternativă, oferirea ori colectarea mijloacelor financiare sau a
materialelor necesare comiterii actelor teroriste, constă în faptul că persoana în cazul oferirii contribuie direct şi
nemijlocit la pregătirea actelor de terorism, iar colectarea presupune o activitate intermediară, indirectă la
pregătirea lor.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a activităţilor respective şi prin
prezenţa unui scop special de utilizare a mijloacelor respective la săvârşirea actelor teroriste.
Articolul 280. LUAREA DE OSTATICI
(1) Luarea sau reţinerea persoanei în calitate de ostatic cu scopul de a sili statul, organizaţia
internaţională, persoana juridică sau fizică ori un grup de persoane să săvârşească sau să se abţină de la
săvârşirea vreunei acţiuni în calitate de condiţie pentru eliberarea ostaticului
(2) Luarea de ostatici săvârşită:
a) repetat;
c) cu bună-ştiinţă asupra unui minor;
e) din interes material;
f) cu aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanei;
g) cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de armă
se pedepseşte cu închisoare de la 12 la 20 de ani cu (sau fără) amendă în mărime de la 500 la 1.000
unităţi convenţionale.
(3) Luarea de ostatici săvârşită:
b) cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii;
c) cu provocarea decesului victimei din imprudenţă;
d) cu provocarea altor urmări grave
(4) Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează
de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Luarea de ostatici este o infracţiune cu caracter internaţional, fiind acceptată în legislaţia naţională ca
infracţiune în baza ratificării Convenţiei Adunării Generale a ONU contra infracţiunilor de luare de ostatici,
adoptată la 18 decembrie 1979 (Legea nr.1241 din 18.07.2002).
2. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de ostatici se poate realiza prin săvârşirea uneia dintre următoarele
acţiuni: a) luarea, b) reţinerea persoanei în calitate de ostatic.
3. Luarea de ostatici este o infracţiune de lipsire de libertate, care se caracterizează prin luarea ilegală în
captivitate a unei persoane, astfel lipsind-o de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona liber, în conformitate cu
voinţa sa. Luarea de ostatici se poate realiza atât deschis, cât şi pe ascuns, atât cu aplicarea, cât şi fără aplicarea
constrângerii fizice sau morale (de exemplu, prin inducerea în eroare a victimei în locul reţinerii ei).
4. Reţinerea persoanei în calitate de ostatic se caracterizează prin faptul că persoana este lipsită de
posibilitatea de a părăsi locul aflării sale (de regulă, se poate realiza prin izolarea persoanei într-o încăpere etc.).
5. În calitate de condiţie a eliberării ostaticului este cererea înaintată statului, unei organizaţii internaţionale,
unei persoane juridice sau fizice ori unui grup de persoane să îndeplinească sau să nu îndeplinească un anumit
act. Pentru calificarea infracţiunii nu are nici o importanţă dacă cererea formulată are caracter legal sau ilegal şi
este indiferent dacă făptuitorul a adresat cererea victimei sau unei alte persoane, care ar putea satisface această
cerere. De asemenea, nu interesează în ce constă actul de a cărui îndeplinire sau neîndeplinire se condiţionează
eliberarea victimei şi este indiferent dacă cererea a fost sau nu satisfăcută.
6. Circumstanţele agravante prevăzute în alin.2 art.280, cu excepţia lit.e) (din interes material), sunt identice
cu cele prevăzute în conţinutul art.166 CP (privaţiunea ilegală de libertate), după cum se vede şi din
comentariul de la articolul respectiv. Săvârşirea infracţiunii din interes material presupune formularea unei
cereri de a obţine un profit, care poate fi evaluat numeric în bani, în schimbul eliberării ostaticului.
7. Alin.3 art.280 agravează răspunderea penală pentru luarea de ostatici prin următoarele circumstanţe
calificative:
a) luarea de ostatici săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea
comentariul de la art.46, 47 CP);
b) luarea de ostatici urmată de vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii (a se vedea
c) luarea de ostatici urmată de provocarea decesului victimei din imprudenţă; această circumstanţă
agravantă se referă la producerea, prin săvârşirea faptei, a unui rezultat mai grav - moartea victimei;
d) provocarea altor urmări grave, această circumstanţă presupunând survenirea altor urmări, mai grave
decât cele indicate în conţinutul acestui articol.
8. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
9. Persoana care, benevol sau la cerinţele reprezentanţilor autorităţilor, a eliberat ostaticul se liberează de
răspundere numai pentru săvârşirea acţiunilor prevăzute în alin.1 art.280 CP. Dacă acţiunile săvârşite de
infractor cad sub incidenţa altor norme penale din CP şi pot fi încadrate de sine stătător, persoana răspunde
penal în temeiul acestor articole (cauzarea vătămării corporale grave a integrităţii corporale, decesul victimei
din imprudenţă, purtarea ilegală a armelor şi muniţiilor etc.).
Articolul 281. COMUNICAREA MINCINOASĂ CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ DESPRE ACTUL DE
TERORISM
Comunicarea mincinoasă cu bună-ştiinţă despre pregătirea unor explozii, incendieri sau a altor acţiuni
care periclitează viaţa oamenilor, cauzează daune materiale în proporţii mari sau provoacă alte urmări
grave
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că răspândirea unor informaţii fie şi cu caracter
mincinos despre pregătirea unor acte de terorism poate provoca panică, dezordine, poate destabiliza activitatea
normală în transport, în cadrul unor instituţii, întreprinderi, totodată atrăgând numeroase forţe şi mijloace pentru
verificarea acestor comunicări.
2. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune comentate se caracterizează prin comiterea unei acţiuni prin
care se aduce la cunoştinţa autorităţilor publice sau a unei persoane fizice despre pregătirea unui act de terorism
sub forma unor explozii, incendii, altor acţiuni care pot produce daune materiale în proporţii mari, victime
omeneşti, alte urmări grave, prevăzute în conţinutul art.278 CP.
3. Comunicarea mincinoasă poate fi adresată persoanelor cu funcţii de răspundere, ce activează în instituţiile
respective sau în organele de drept obligate să întreprindă măsuri organizatorice în privinţa preîntâmpinării
consecinţelor nefaste, ce pot surveni în urma actelor de terorism pregătite. Această comunicare poate fi adresată
şi prin intermediul unor cetăţeni aparte, dar efectuată, de asemenea, cu scopul să devină cunoscută organelor
abilitate de-a întreprinde măsuri profilactice împotriva actelor de terorism (de exemplu, evacuarea tuturor
persoanelor aflate în sediul unei clădiri, la bordul unei corăbii aeriene sau maritime etc.).
4. Comunicarea mincinoasă este aceea care nu corespunde de fapt, obiectiv realităţii, fiind născocită.
5. Metoda prin care poate fi comisă acţiunea de comunicare mincinoasă se poate prezenta sub cele mai
diverse forme: oral - prin cuvinte, în scris - prin scrisori, anunţuri prin internet, telefon etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin comiterea acesteia cu intenţie directă, persoana care
transmite comunicarea mincinoasă cunoaşte cu bună-ştiinţă că informaţia nu este veridică şi doreşte prin
aceasta să destabilizeze ordinea şi liniştea publică. În situaţia în care o persoană de bună-credinţă a fost indusă
în eroare cu privire la veridicitatea comunicării, ea nu poate fi supusă răspunderii penale.
7. Subiect al infracţiunii este persoana care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 282. ORGANIZAREA UNEI FORMAŢIUNI PARAMILITARE ILEGALE SAU
PARTICIPAREA LA EA
(1) Organizarea sau conducerea unei formaţiuni paramilitare neprevăzute de legislaţia Republicii
Moldova, precum şi participarea la o astfel de formaţiune,
(2) Persoana care, în mod benevol, s-a retras dintr-o formaţiune paramilitară ilegală şi a predat arma se
liberează de răspundere penală dacă acţiunile ei nu conţin o altă componenţă de infracţiune.
1. Formaţiunea paramilitară ilegală este o organizaţie (colectivitate) civilă de persoane, care are caracter
militar, fiind dotată cu armament. Trăsăturile ce caracterizează o formaţiune paramilitară sunt: prezenţa unui
contingent stabil de persoane, a unui comandament unic bazat pe o organizaţie internă strictă, activitatea căreia
nu este reglementată de legislaţia RM.
2. Latura obiectivă se poate realiza, sub aspectul elementului material, prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni:
a) organizarea unei formaţiuni paramilitare;
b) conducerea unei formaţiuni paramilitare;
c) participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare.
3. Prin organizarea unei formaţiuni paramilitare se are în vedere comiterea unor acţiuni îndreptate spre
iniţierea şi constituirea unei grupări sau asociaţii de persoane, în elaborarea planului de constituire, a structurii
şi numărului de membri, a problemelor ce ţin de asigurarea financiară şi tehnico-materială a formaţiunii,
formularea sarcinilor şi scopurilor de bază ale formaţiunii etc.
4. Prin conducerea formaţiunii paramilitare se are în vedere stabilirea şi coordonarea cu direcţiile operative
de activitate a formaţiunii, lucrul cu cadrele, luarea deciziilor şi hotărârilor în privinţa problemelor legate de
asigurarea financiară şi materială a formaţiunii, emiterea dispoziţiilor şi ordinelor etc.
5. Participarea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare poate fi determinată de primirea în calitate
de membru a formaţiunii şi îndeplinirea unor funcţii corespunzătoare locului pe care-l deţine persoana sau de
îndeplinirea unor misiuni, ordine cu caracter ordinar.
6. Formaţiunile paramilitare pot fi create pentru atingerea diferitelor scopuri: politice, religioase, separatiste,
comerciale etc. Organizarea unor grupuri înarmate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice se califică în
baza art.283 CP (banditism).
7. Alte infracţiuni comise în legătură cu activitatea în calitate de membru al formaţiunii paramilitare se
califică prin concurs cu art.208 CP (de exemplu, omoruri, degradarea sau distrugerea averii proprietarului,
luarea de ostatici etc.).
Persoanele care au organizat sau conduc formaţiunea paramilitară, răspund penal pentru infracţiunile comise
de către un membru al formaţiunii în măsura în care au cunoscut şi au participat la comiterea infracţiunii
respective.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.282 CP se caracterizează prin intenţie directă. Persoana
este conştientă de faptul că organizează sau conduce o formaţiune paramilitară sau are calitatea de membru al
acesteia, cu toate că aceasta nu este prevăzută de legislaţia penală a RM.
10. În corespundere cu alin.2 art.282 CP, persoana care a participat în calitate de membru al formaţiunii
paramilitare se liberează de răspundere penală prin prezenţa cumulativă a trei condiţii: retragerea benevolă din
formaţiunea paramilitară; predarea armei; lipsa în acţiunile acestei persoane a semnelor altei componenţe de
infracţiune.
11. Renunţarea benevolă presupune încetarea activităţii în calitate de membru al formaţiunii prin prezenţa
posibilităţii obiective a persoanei de a-şi continua activitatea ca membru al acestei formaţiuni (motivele
încetării activităţii nu au importanţă pentru ca renunţarea să fie considerată benevolă).
Articolul 283. BANDITISMUL
Organizarea unor bande armate în scopul atacării persoanelor juridice sau fizice, precum şi participarea
la asemenea bande sau la atacurile săvârşite de ele,
1. Bandă armată este un grup stabil, înarmat, organizat din două sau mai multe persoane cu scopul de a
comite atacuri împotriva persoanelor juridice sau fizice.
Pentru ca un grup de persoane format în scopul atacării persoanelor fizice sau juridice să fie recunoscut în
calitate de bandă, sunt necesare patru criterii: a) grupul să fie stabil; b) grupul să fie înarmat; c) să fie constituit
din două sau mai multe persoane; d) să se subordoneze scopului de a ataca persoane fizice sau juridice.
2. Banda este stabilă prin prezenţa următoarelor criterii, care o individualizează: caracterul permanent al
membrilor bandei, prezenţa unei structuri organizatorice bine determinate şi strâns unite, metode şi forme
constante de activitate infracţională etc.
3. Înarmarea bandei presupune existenţa cel puţin la unul din membrii grupului a armei de foc, armelor albe
sau a substanţelor explozibile, cu condiţia că şi ceilalţi membri ai grupului sunt informaţi despre prezenţa armei
respective (cu privire la noţiunea de armă, a se vedea HP CSJ nr.31 din 09.11.1998 Cu privire la practica
judiciară în cauzele penale despre purtarea, păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală,
sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc, a
muniţiilor).
4. Latura obiectivă a banditismului se poate realiza prin comiterea uneia din următoarele acţiuni: organizarea
bandei armate; participarea în calitate de membru al bandei armate; participarea la atacurile săvârşite de bandă.
5. Organizarea bandei presupune activitatea de selectare şi alegere a membrilor bandei, procurarea armelor,
elaborarea planului de activitate a bandei, împărţirea rolurilor între membrii bandei etc.
6. Participarea în calitate de membru al bandei presupune intrarea şi includerea persoanei în componenţa
bandei, indiferent de calitatea şi rolul pe care le deţine persoana şi de participarea acesteia la atacurile săvârşite
de bandă.
7. Participarea la atacurile săvârşite de bandă se referă la persoanele ce nu fac parte din bandă, dar care au
participat în calitate de complici, instigatori la săvârşirea atacurilor de către bandă.
8. Atacul, potrivit normei penale prevăzute de art.283 CP, reprezintă o acţiune ilegală, agresivă,
prejudiciabilă, a cărei realizare se manifestă prin aplicarea violenţei fizice sau psihice în scopul săvârşirii celor
mai diverse infracţiuni de omor, sustragere a averii proprietarului, şantaj, distrugerea averii proprietarului etc.
9. Latura subiectivă a banditismului presupune săvârşirea infracţiunii cu intenţie directă. Persoana este
conştientă de faptul că organizează sau este membru al bandei sau participă la atacurile săvârşite de bandă şi
doreşte acest fapt.
10. Subiect al banditismului poate fi orice persoană care la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de
14 ani.
Articolul 284. CREAREA SAU CONDUCEREA UNEI ORGANIZAŢII CRIMINALE
Crearea sau conducerea unei organizaţii criminale, adică întemeierea unei astfel de organizaţii şi
organizarea activităţii ei, fie căutarea şi angajarea de membri în organizaţia criminală, fie ţinerea de
adunări ale membrilor ei, fie crearea de fonduri băneşti şi de altă natură pentru susţinerea lor financiară şi
a activităţii criminale a organizaţiei, fie înzestrarea organizaţiei criminale cu arme şi instrumente pentru
săvârşirea de infracţiuni, fie organizarea culegerii de informaţii despre potenţialele victime şi despre
activitatea organelor de drept, fie coordonarea planurilor şi acţiunilor criminale cu alte organizaţii şi
grupuri criminale sau infractori aparte din ţară şi din străinătate,
1. Particularităţile acestei componenţe de infracţiune constau în stabilirea răspunderii penale pentru
activitatea organizatorică legată de crearea sau conducerea unei organizaţii criminale (cu privire la definirea
noţiunii de organizaţie criminală a se vedea comentariul de la art.47 CP).
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.284 CP se realizează prin comiterea uneia dintre
următoarele acţiuni de alternativă: a) crearea unei organizaţii criminale, b) conducerea unei organizaţii
criminale.
3. Crearea unei organizaţii criminale presupune activitatea prin care se urmăreşte întemeierea unei
organizaţii în scopul comiterii unui anumit gen de infracţiuni sau activităţi infracţionale care se deosebesc de
banditism (art.283 CP) prin faptul că nu au la bază comiterea unor atacuri înarmate, ci efectuarea unor activităţi
în vederea obţinerii de avantaje şi interese economice, financiare sau politice.
4. Conducerea unei organizaţiei criminale presupune conducerea activităţii infracţionale a întregii
organizaţii criminale şi se caracterizează prin prelucrarea informaţiei necesare pentru funcţionarea şi existenţa
organizaţiei criminale, întocmirea planului ei de activitate, stabilirea modului de conduită şi sancţionare a
membrilor etc.
5. Latura subiectivă a creării sau conducerii unei organizaţii criminale se caracterizează prin intenţie directă.
6. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.284 CP poate fi doar organizatorul sau conducătorul organizaţiei
criminale.
Articolul 285. DEZORDINI DE MASĂ
(1) Organizarea sau conducerea unor dezordini de masă, însoţite de dezorganizarea activităţii normale a
transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor sau de opunere de rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor,
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţă sau batjocorire a persoanelor;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare;
c) de rezistenţă armată opusă autorităţilor
(3) Participarea activă la săvârşirea actelor de violenţă sau la batjocorirea persoanelor, la incendierea sau
distrugerea de bunuri în timpul dezordinilor de masă,
ani.
(4) Chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de
masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra persoanelor,
ani.
1. Dezordinile de masă sunt acţiuni ce atentează la ordinea şi securitatea publică, săvârşite de o grupă de
persoane, însoţite de violenţă asupra persoanelor, pogromuri, incendieri, distrugeri, precum şi opunere de
rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor. În timpul dezordinilor de masă se dezorganizează activitatea normală a
transportului, întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor aflate în teritoriul respectiv.
2. Latura obiectivă a dezordinilor de masă prevăzute în alin.1 art.285 CP se realizează prin comiterea uneia
dintre următoarele acţiuni: a) organizarea unor dezordini de masă; b) conducerea acţiunilor în cadrul
dezordinilor de masă.
3. Organizarea unor dezordini de masă poate să se exprime prin diferite forme: prin planificarea, pregătirea
şi instigarea la comiterea unor astfel de acţiuni, crearea unor grupuri de persoane pentru provocarea şi aţâţarea
dezordinilor de masă, conducerea acţiunilor participanţilor la dezordinile de masă etc.
4. Conducerea acţiunilor de dezordini în masă nu presupune întotdeauna şi participarea activă, nemijlocită,
obligatorie a conducătorului la comiterea acestei infracţiuni, cu toate că aceste persoane, de regulă, pot avea şi
această calitate.
5. Prin opunere de rezistenţă autorităţilor se are în vedere nesupunerea faţă de cerinţele legale ale
reprezentanţilor organelor de stat de a înceta dezordinile de masă.
6. Alin.2 art.285 CP stabileşte următoarele circumstanţe calificative care agravează răspunderea penală
pentru săvârşirea aceleiaşi acţiuni însoţite:
a) de violenţa şi batjocorirea persoanelor; prin violenţă se are în vedere atât violenţa fizică cât şi cea psihică,
iar prin batjocorire se înţelege insulta, dezonorarea gravă publică adusă demnităţii unei persoane concrete;
b) de pogromuri, distrugeri, incendieri sau alte acţiuni asemănătoare, prin care se înţelege degradarea,
distrugerea totală sau parţială a unor edificii, clădiri, unităţi de transport statale sau particulare etc. (a se vedea
c) de rezistenţa armată autorităţilor, prin care se înţelege opunerea de rezistenţă reprezentanţilor
autorităţilor în timpul îndeplinirii obligaţiunilor funcţionale prin aplicarea sau ameninţarea cu folosirea armelor
de foc, a substanţelor explozive, a armelor albe etc.
7. Alin.3 art.285 CP stabileşte răspundere penală atenuantă pentru participarea activă, nemijlocită la
săvârşirea acţiunilor prevăzute de alin.2 al acestui articol.
8. Alin.4 art.285 CP stabileşte răspundere penală pentru chemările la nesupunere activă cerinţelor legitime
ale reprezentanţilor autorităţilor şi la dezordini de masă, precum şi la săvârşirea actelor de violenţă asupra
persoanelor. Chemările pot fi făcute în scris - prin afişarea unor placate, răspândirea foilor volante etc., oral -
prin luarea de cuvânt în faţa gloatei sau prin radio etc.
10. Calitatea de subiect al infracţiunii o poate avea persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani;
alin.3 prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 16 ani, iar alin.4
prevede ca posibilă atragerea la răspundere penală a persoanelor care au atins vârsta de 14 ani.
Articolul 286. ACŢIUNILE CARE DEZORGANIZEAZĂ ACTIVITATEA PENITENCIARELOR
Persoanele care, executând pedeapsa cu închisoare, îi terorizează pe condamnaţii porniţi pe calea
corectării fie săvârşesc atacuri asupra administraţiei, fie organizează în aceste scopuri grupuri criminale sau
participă activ la asemenea grupuri
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.286 CP se poate realiza prin săvârşirea uneia din
următoarele acţiuni: terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării; săvârşirea atacurilor asupra
administraţiei penitenciarelor; organizarea unor grupări criminale în scopul terorizării condamnaţilor porniţi pe
calea corectării sau în scopul atacării administraţiei penitenciarelor şi participarea activă în calitate de membru
al grupului criminal.
2. Prin terorizarea condamnaţilor porniţi pe calea corectării se au în vedere cazurile de aplicare a violenţei
fizice sau psihice cu scopul de a-i speria şi determina pe condamnaţii care au pornit ferm pe calea corectării să
nu respecte regimul de executare a pedepsei. Drept terorizare urmează a fi recunoscută şi batjocorirea şi luarea
în râs (în zeflemea) a condamnaţilor cu scopul de a împiedica corectarea acestora. Art.286 CP stabileşte
răspundere penală numai pentru terorizarea persoanelor care au pornit pe calea corectării. Aplicarea violenţei
psihice şi fizice pe baza relaţiilor ostile apărute între condamnaţi nu poate fi încadrată drept terorizare a
condamnaţilor porniţi pe calea corectării.
3. Prin săvârşirea atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor se are în vedere comiterea unor acţiuni
fizice sau psihice violente care se pot caracteriza prin ameninţări cu răfuiala, aduse reprezentanţilor
administraţiei penitenciarelor, ori prin cauzarea vătămărilor integrităţii corporale de orice intensitate.
Săvârşirea unor atentate la viaţa condamnaţilor sau reprezentanţilor administraţiei penitenciarului necesită o
încadrare juridică prin cumul cu infracţiunea prevăzută de art.286 CP.
4. Prin organizarea de grupări criminale în scopul terorizării condamnaţilor sau în scopul atacării
administraţiei penitenciarelor se are în vedere activitatea de creare din doi sau mai mulţi condamnaţi a unui
grup criminal. Activitatea de organizare a grupului criminal presupune alegerea şi recrutarea membrilor
grupului, elaborarea planului de acţiuni, conducerea activităţii grupului etc.
5. Prin participarea activă în grupările criminale se are în vedere instigarea condamnaţilor la săvârşirea
acţiunilor de terorizare asupra altor condamnaţi sau instigarea la săvârşirea atacurilor asupra administraţiei
penitenciarelor, procurarea mijloacelor şi instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, săvârşirea nemijlocită a
atacurilor etc.
6. Latura subiectivă a acţiunilor care dezorganizează activitatea penitenciarelor se caracterizează prin
intenţie directă. În calitate de semn obligatoriu al laturii subiective se prezintă scopul - terorizarea persoanelor
care au pornit pe calea corectării ori săvârşirea atacurilor asupra administraţiei penitenciarelor.
7. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică condamnată, care a atins vârsta de 14 ani şi execută
pedeapsa în penitenciar.
Articolul 287. HULIGANISMUL
(1) Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică şi exprimă o vădită
lipsă de respect faţă de societate, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu
aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane
care curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism
sau obrăznicie deosebită,
a) repetat;
ani.
(3) Huliganismul agravat, adică acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), dacă au fost săvârşite cu aplicarea
sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a obiectelor
special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii,
1. Trăsătura esenţială a huliganismului este încălcarea grosolană a ordinii publice, exprimată printr-o vădită
lipsă de respect faţă de societate.
2. Ordine publică înseamnă o totalitate de relaţii sociale, ce asigură o ambianţă liniştită de convieţuire în
societate, de inviolabilitate a persoanei şi a integrităţii patrimoniului, precum şi activitatea normală a
instituţiilor de stat şi publice.
3. Prin încălcare grosolană a ordinii publice ce exprimă o vădită lipsă de respect se are în vedere săvârşirea
unor acţiuni intenţionate ce atentează la regulile sociale şi morale de convieţuire, care sunt încălcate într-un
mod grosolan şi demonstrativ de către violatorul ordinii publice prin necuviinţă, neobrăzare, comportare
batjocoritoare cu cetăţenii, prin înjosire a onoarei şi demnităţii personalităţii, încălcare îndelungată şi insistentă
a ordinii publice, zădărnicire a activităţilor de masă, suspendare temporară a activităţii normale a
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului obştesc etc.
4. Prin huliganism însoţit de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei
asemenea violenţe se are în vedere atât violenţa psihică cât şi cea fizică, ce se poate manifesta prin cauzarea
unor prejudicii sănătăţii, care pot surveni în urma săvârşirii unor acţiuni cu caracter violent produse prin
aplicarea de lovituri, prin imobilizarea, îmbrâncirea, punerea unei piedici victimei, urmate de cauzarea
vătămărilor intenţionate uşoare sau medii a integrităţii corporale sau sănătăţii (art.152 alin.1 şi 153 CP).
Ameninţarea constă în orice act prin care se realizează o constrângere morală de natură să insufle temere cu
privire la aplicarea violenţei fizice urmată de provocarea unor leziuni de o gravitate diferită până la cauzarea
morţii.
5. Prin opunere de rezistenţă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice
se înţelege comiterea unor acţiuni fizice active de opunere de rezistenţă care se realizează în procesul comiterii
actelor de huliganism. Ignorarea cerinţelor persoanelor indicate să înceteze activitatea huliganică nu constituie
opunere de rezistenţă; numai intervenţia fizică, folosirea forţei pentru curmarea acţiunilor fizice se consideră
drept opunere de rezistenţă.
Rezistenţa opusă după încetarea actelor huliganice, în special în legătură cu reţinerea ulterioară a
vinovatului, nu va fi considerată circumstanţă care califică huliganismul, ea urmează a fi calificată în concurs
cu huliganismul (a se vedea HP CSJ din 20.12.1993, nr.12 Cu privire la practica judiciară în cauzele despre
huliganism).
6. Prin huliganism însoţit de un cinism deosebit se are în vedere încălcarea insistentă şi demonstrativă a
regulilor morale unice, ce se poate manifesta prin batjocură faţă de bolnavi, de persoanele în etate, aflate în
stare de neputinţă etc., iar obrăznicia deosebită presupune săvârşirea unor acte huliganice violente, nimicirea
averii proprietarului, întreruperea manifestărilor de masă, întreruperea temporară a activităţii normale a
întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, transportului etc.
7. Alin.2 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative acţiunile huliganice săvârşite repetat sau
de două sau mai multe persoane. Circumstanţele indicate sunt analizate în legătură cu comentariul efectuat în
privinţa art.31 şi 44 CP, fiind analizate suplimentar în conţinutul comentariului de la art.186 CP.
8. Alin.3 art.287 CP prevede în calitate de circumstanţe calificative săvârşirea acţiunilor huliganice cu
aplicarea sau încercarea aplicării armei de foc, a cuţitelor, boxelor sau a altor arme albe, precum şi a obiectelor
special adaptate pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, după cum se arată în comentariul de la
art.188 CP.
9. Aplicarea sau încercarea de a aplica armele de foc sau alte obiecte folosite în calitate de arme se califică în
temeiul alin.3 art.287 CP nu numai în acele cazuri în care vinovatul cu ajutorul lor cauzează sau intenţionează
să cauzeze leziuni corporale, dar şi atunci când utilizarea obiectelor menţionate în procesul actelor huliganice
creează un pericol real pentru viaţa şi sănătatea cetăţenilor. Cu toate acestea, acţiunile huliganice, exprimate
prin demonstrarea obiectelor indicate, dar nelegate de aplicarea lor, nu pot fi calificate în baza alin.3 art.218 CP.
10. Latura subiectivă a huliganismului se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a infracţiunii;
persoana conştientizează că încalcă grosolan ordinea publică, exprimând astfel o vădită lipsă de respect faţă de
societate şi dorind acest fapt.
11. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 art.287 este persoana fizică responsabilă care a atins vârsta de
16 ani. Răspunderea penală pentru comiterea huliganismului agravant (alin.2 şi 3) survine de la vârsta de 14
ani.
Articolul 288. VANDALISMUL
(1) Vandalismul, adică pângărirea edificiilor sau a altor încăperi, precum şi nimicirea bunurilor în
transportul public sau în alte locuri publice,
folosul comunităţii de la 100 la 200 de ore, sau cu arest de până la 6 luni, sau cu închisoare de până la 3 ani.
a) repetat;
ani.
1. Latura obiectivă a vandalismului se realizează prin comiterea următoarelor două tipuri de atentate: a)
pângărirea edificiilor sau a altor încăperi; b) nimicirea bunurilor din transportul public sau în alte locuri publice.
2. Prin pângărire se are în vedere săvârşirea unor acţiuni prin care se supune unei batjocoriri sau unor acte
de necinstire a unui obiect demn de un respect deosebit, cum ar fi edificiile, încăperile, monumentele istorice şi
culturale ori unele părţi componente ale acestora. În calitate de astfel de acţiuni pot fi considerate aplicarea pe
aceste obiecte a unor imagini sau inscripţii cu caracter înjositor, batjocoritor, indecent (necuviincios), lipirea
unor placate, reproduceri, fotografii cu conţinut amoral, murdărirea cu vopsea, produse petroliere etc., prin care
este cauzată o daună vizibilă considerabilă aspectului estetic, interior sau exterior al acestora. Pentru încadrarea
juridică a acestor acţiuni ca infracţiune, este necesar de a lua în consideraţie atât conţinutul, mărimea
inscripţiilor, imaginilor, cât şi posibilitatea de a fi înlăturate (şterse).
În acest context nu pot fi calificate ca vandalism inscripţiile, imaginile puţin vizibile sau care pot fi înlăturate
uşor, sau care nu sunt stipulate pentru a produce o reacţie negativă de amploare mare din partea societăţii. În
aceste cazuri, în funcţie de caracterul faptei comise, poate surveni răspunderea materială sau administrativă a
făptuitorului.
3. Prin nimicirea bunurilor în transportul public sau în alte locuri publice se înţelege deteriorarea sau
distrugerea obiectelor de folosinţă comună, ce se realizează prin distrugerea dispozitivelor de iluminare, a
taxofoanelor, scaunelor, îngrăditurilor, precum şi a altor obiecte de acest gen. Nimicirea bunurilor private se
încadrează în temeiul normelor ce vizează atragerea la răspundere a autorilor infracţiunilor contra
patrimoniului.
4. Alin.2 art.288 prevede, în calitate de circumstanţe ce agravează răspunderea penală, comiterea
vandalismului: a) în mod repetat; b) de două sau mai multe persoane.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a actelor de vandalism, adică
persoana îşi dă seama că pângăreşte un edificiu sau altă încăpere ori că nimiceşte bunurile aflate în transportul
public sau în alt loc public şi doreşte să acţioneze în acest mod.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 -
şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 289. PIRATERIA
(1) Jefuirea săvârşită în scopuri personale de către echipajul sau pasagerii unei nave împotriva
persoanelor sau bunurilor care se găsesc pe această navă ori împotriva altei nave, dacă navele se află în
marea liberă sau într-un loc care nu este supus jurisdicţiei nici unui stat,
b) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
c) săvârşită cu aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme;
d) soldată cu decesul persoanei din imprudenţă;
e) soldată cu alte urmări deosebit de grave,
1. Pirateria este o infracţiune cu caracter internaţional care a fost definită pentru prima dată de Convenţia
internaţională de la Geneva despre marea liberă din 1958. Pirateria atentează la interesele statului şi ale
cetăţenilor ce ţin de sfera de asigurare a securităţii acestora în spaţiul acvatic liber, precum şi a vieţii, sănătăţii şi
intereselor materiale ale acestora.
2. Latura obiectivă a pirateriei are un conţinut complex şi include două activităţi, dintre care una este
sustragerea de către echipajul sau pasagerii unei nave a bunurilor de pe această navă ori de pe alta, iar
activitatea a doua se caracterizează prin săvârşirea unor acte de violenţă împotriva persoanelor sau bunurilor
respective, care se pot realiza atât prin cauzarea unor vătămări corporale, cât şi prin distrugerea bunurilor,
mobilierului sau instalaţiilor navei etc. Sub aspect practic, pirateria presupune răpirea sau reţinerea navei,
bombardamentul navei, aplicarea violenţei în privinţa echipajului şi pasagerilor etc.
3. Actele de piraterie trebuie să aibă loc pe o navă care se află în marea liberă sau într-un loc nesupus
jurisdicţiei nici unui stat. Pirateria săvârşită în limitele frontierei de stat se califică drept jaf, tâlhărie sau
banditism, în funcţie de circumstanţele cauzei.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a actelor de piraterie şi prin prezenţa
scopului acaparator al averii străine.
5. Subiect al pirateriei este recunoscută persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
6. Potrivit alin.2 art.289, pirateria este mai gravă dacă a fost săvârşită în prezenţa circumstanţelor indicate în
acest alineat şi anume: a) prin piraterie săvârşită în mod repetat (a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de un
grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală (a se vedea comentariul la art.46 şi 47 CP); c) cu
aplicarea armei sau a altor obiecte în calitate de armă (a se vedea comentariul la art.188 CP); d) soldată cu
decesul persoanei din imprudenţă, ceea ce presupune prezenţa a două forme de vinovăţie (a se vedea
comentariul la art.19 CP); e) soldată cu alte urmări deosebit de grave (se au în vedere degradarea sau
distrugerea navei, cauzarea unei daune materiale în proporţii mari sau deosebit de mari) etc.
Articolul 290. PURTAREA, PĂSTRAREA, PROCURAREA, FABRICAREA, REPARAREA SAU
COMERCIALIZAREA ILEGALĂ A ARMELOR ŞI MUNIŢIILOR
(1) Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea armelor de foc, cu
excepţia armei de vânătoare cu ţeavă linsă, sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare
ani.
a) repetat;
(3) Persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le deţinea fără autorizaţia
corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
1. Obiectul infracţiunii îl formează securitatea publică în cazul punerii ilegale în circulaţie a armelor şi
muniţiilor.
2. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.290 CP se realizează prin săvârşirea uneia dintre
următoarele acţiuni: purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor
de foc, cu excepţia armei de vânătoare cu ţeava linsă sau a muniţiilor fără autorizaţia corespunzătoare.
3. Toate aspectele determinate de încadrarea juridică a infracţiunii prevăzute prin conţinutul art.290 CP sunt
stipulate în HP nr.31 din 9 noiembrie 1998 Cu privire la practica judiciară în cazurile penale despre purtarea,
păstrarea, transportarea, fabricarea, comercializarea ilegală, sustragerea armelor de foc, a muniţiilor sau a
substanţelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor.
4. Drept armă de foc sunt considerate toate tipurile de arme, principiul de funcţionare al cărora este bazat pe
forţa de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori din explozia unei încărcături, care
determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile destinate pentru a imobiliza, a răni, a ucide sau a
distruge, a căror folosire şi purtare necesită acordarea unei autorizaţii speciale.
5. Prin muniţii se înţeleg: cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, grenadele, proiectilele de orice fel, care
pot fi utilizate în calitate de încărcătură la armele de foc şi pot fi fabricate în mod industrial sau în mod
meşteşugăresc.
6. Nu se referă la arme de foc armele de vânătoare cu ţeava linsă, pistoalele sportive de semnalare cu aer
comprimat, armele pneumatice care servesc la lucrările de construcţie, precum şi pistoalele cu gaz, pistoalele
care servesc la punerea în mişcare a rachetelor.
7. Purtare a armelor şi muniţiilor se consideră portul acestora de către persoane în lipsa permisului
organului autorizat.
8. Prin procurare a armelor şi a muniţiilor se înţelege obţinerea acestora prin diferite metode (cumpărare,
donare, schimb, sustragere etc.) fără autorizaţia organelor competente.
9. Fabricarea ilegală a armelor şi a muniţiilor se consideră producerea lor industrială sau în urma unei
activităţi meşteşugăreşti fără autorizaţia corespunzătoare.
10. Repararea armelor înseamnă restabilirea capacităţilor de nimicire, distrugere a bunurilor materiale,
rănire a fiinţelor umane, pierdute anterior.
11. Comercializare a armelor şi a muniţiilor se consideră transmiterea neautorizată a acestora prin vânzare,
dăruire, împrumut etc. cu scopul dobândirii unui beneficiu sau fără acesta.
12. Latura subiectivă a infracţiunii date se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă).
Persoana îşi dă seama că procură, păstrează, fabrică, repară sau comercializează ilegal armele şi muniţiile
neavând autorizaţia corespunzătoare.
14. Alin.2 art.290 prevede în calitate de circumstanţe agravante comiterea aceloraşi acţiuni: a) în mod repetat
(a se vedea comentariul la art.31 CP); b) de două sau mai multe persoane (a se vedea comentariul la art.art.44 şi
45 CP).
15. Conform alin.3 art.290 CP, persoana care a predat de bună voie arma de foc sau muniţiile pe care le
deţinea fără autorizaţia corespunzătoare este liberată de răspundere penală.
Articolul 291. PĂSTRAREA NEGLIJENTĂ A ARMELOR DE FOC ŞI A MUNIŢIILOR
Păstrarea neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor, precum şi transmiterea acestora altor persoane,
dacă aceasta a avut urmări grave,
ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.291 CP se caracterizează prin păstrarea sau transmiterea
armelor de foc şi a muniţiilor, soldate cu survenirea unor urmări grave.
2. Cu privire la definiţia noţiunii de armă de foc şi muniţii a se vedea comentariul la art.290 CP.
3. Păstrare neglijentă a armelor de foc şi a muniţiilor se consideră păstrarea acestora de către persoanele
dotate autorizat, însă cu încălcarea cu bună-ştiinţă a regulilor şi condiţiilor de păstrare stabilite de legislaţia în
vigoare şi de organele abilitate.
4. Se consideră transmitere ilegală a armei sau a muniţiilor altei persoane transmiterea acestora în lipsa
unui temei legal.
5. Prin urmări grave se înţeleg cauzarea morţii, vătămarea gravă ori medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii oamenilor, nimicirea sau deteriorarea bunurilor în proporţii mari, săvârşirea cu ajutorul acestor arme
sau muniţii a unor infracţiuni etc.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de păstrare neglijentă a armelor de foc şi muniţiilor se caracterizează prin
vinovăţie din imprudenţă (autoîncredere exagerată sau neglijenţă). Transmiterea armelor şi a muniţiilor se
caracterizează prin vinovăţie sub forma intenţiei directe sau indirecte.
Articolul 292. FABRICAREA, PROCURAREA, PRELUCRAREA, PĂSTRAREA,
TRANSPORTAREA, FOLOSIREA SAU NEUTRALIZAREA SUBSTANŢELOR EXPLOZIVE ORI A
MATERIALELOR RADIOACTIVE
(1) Fabricarea, procurarea, prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea
substanţelor explozive sau materialelor radioactive fără autorizaţia corespunzătoare sau orice altă operaţie
ilegală privind circulaţia acestora
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii se manifestă prin comiterea următoarelor acţiuni: fabricarea, procurarea,
prelucrarea, păstrarea, transportarea, folosirea sau neutralizarea substanţelor explozive sau a materialelor
radioactive sau prin orice altă operaţie ilegală privind circulaţia acestora (noţiunile de fabricare, procurare,
deţinere, transportare, folosire au fost deja examinate în comentariul la art.290 CP).
2. La categoria substanţelor explozive se referă praful de puşcă, dinamita, trotilul, nitroglicerina, alte
amestecuri chimice, produse în mod industrial sau meşteşugăresc, care au capacitatea de a exploda în urma
aprinderii, lovirii sau detonării.
3. Materiale radioactive sunt considerate acele materiale, de provenienţă naturală sau artificială, care au
capacitatea de radiaţie ionizantă, ce duce spre iradiere electromagnetică sau corpusculară care, în anumite
condiţii, devine periculoasă pentru organismele vii (radiu, uraniu, stronţiu etc.)
4. Prelucrarea substanţelor explozive sau radioactive presupune transformarea sau schimbarea aspectului,
formei sau conţinutului acestora, atribuindu-li-se o altă calitate pentru a fi utilizate în anumite scopuri.
5. Componenţa de infracţiune prevăzută în alin.1 art.292 este formală şi se consideră terminată din
momentul săvârşirii uneia din acţiunile indicate în el, iar cea prevăzută în alin.2 - materială şi presupune
survenirea unor urmări grave (decesul persoanei, producerea unor vătămări grave sănătăţii sau integrităţii
persoanei, cauzarea unor daune materiale în proporţii mari, contaminarea radioactivă a localităţii etc.).
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie intenţionată (intenţie directă).
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani - în condiţiile alin.1 -
şi de 14 ani - în condiţiile alin.2.
Articolul 293. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EVIDENŢĂ, PĂSTRARE, TRANSPORTARE ŞI
FOLOSIRE A SUBSTANŢELOR UŞOR INFLAMABILE SAU COROSIVE
Încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor inflamabile sau
corosive, precum şi expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor substanţe, dacă aceste acţiuni au
provocat urmări grave,
ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a
substanţelor uşor inflamabile sau corosive, precum şi prin expedierea ilegală prin poştă sau bagaj a acestor
substanţe, dacă aceste acţiuni au provocat urmări grave. Regulile respective sunt stipulate de diferite acte
normative (instrucţiuni, ordine, regulamente) cu caracter extrapenal, de aceea dispoziţia respectivă este de
blanchetă. Pentru tragerea la răspundere penală în temeiul art.293 CP este necesar să stabilim raportul de
cauzalitate dintre regulile încălcate şi survenirea urmărilor grave stipulate, cum ar fi decesul persoanei,
vătămarea gravă sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, deteriorarea avutului în proporţii mari etc.
2. Substanţele uşor inflamabile se caracterizează prin capacitatea de a se autoinflama intrând în reacţie cu
oxigenul din aer şi din apă, precum şi cu substanţele ce se pot aprinde la temperaturi joase: benzina, spirtul,
gazul lampant, propanul etc.
3. Substanţe corosive sunt acizii, alcoolii sau alte substanţe, care, fiind folosite cu neatenţie, pot provoca
arsuri grave ale pielii, pot afecta vederea, organele respiratorii, pot distruge bunurile materiale etc.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi dă seama că
încalcă regulile de evidenţă, păstrare, transportare şi folosire a substanţelor uşor inflamabile sau corosive, însă
consideră în mod uşuratic că aceste urmări vor putea fi evitate.
5. Subiectul infracţiuni este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 294. TRANSPORTAREA ILEGALĂ CU TRANSPORTUL AERIAN A SUBSTANŢELOR
EXPLOZIVE SAU UŞOR INFLAMABILE
Transportarea de către un pasager pe o navă aeriană a substanţelor explozive sau uşor inflamabile, dacă
aceasta a provocat urmări grave,
1. Latura obiectivă se caracterizează prin transportarea de către pasager pe o navă aeriană a substanţelor
explozive sau uşor inflamabile (noţiunea de substanţe explozive sau uşor inflamabile a fost cercetată în
comentariul la art.193 CP). Substanţele explozive sau uşor inflamabile pot fi transportate ilegal pe navă aeriană
de către un pasager prin diverse metode: în bagajul de mână, valiză, în buzunarul hainei etc. Infracţiunea
prevăzută de art.294 CP este materială, din care motive pentru consumarea acesteia este necesară cauzarea unor
urmări grave, de exemplu - catastrofă aeriană, aterizare forţată, decesul pasagerilor, cauzarea vătămărilor grave
sau medii integrităţii corporale sau sănătăţii oamenilor etc.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: prezenţa intenţiei faţă de
acţiunea de transportare a substanţelor explozive sau uşor inflamabile şi imprudenţa faţă de consecinţele
infracţionale.
3. Subiectul infracţiunii este pasagerul navei aeriene, persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16
ani.
Articolul 295. AMENINŢAREA DE A SUSTRAGE MATERIALE RADIOACTIVE SAU
DE A LE FOLOSI
(1) Ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în scopul de a forţa un stat, o organizaţie
internaţională, o persoană juridică sau fizică de a săvârşi vreo acţiune sau de a se abţine de la ea, dacă a
existat pericolul realizării acestei ameninţări,
ani.
(2) Ameninţarea de a folosi materiale radioactive în scopul de a provoca decesul unei persoane sau alte
urmări grave, dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări,
ani.
1. Latura obiectivă se realizează prin ameninţarea de a sustrage materiale radioactive în scopul de a forţa un
stat, o organizaţie internaţională, o persoană juridică sau fizică să săvârşească o acţiune ori să se abţină de la ea,
dacă a existat pericolul realizării acestei ameninţări.
2. Ameninţarea de a săvârşi sustragerea materialelor radioactive sau de a le folosi este o formă de violenţă
psihică în privinţa autorităţilor statului, organizaţiilor internaţionale, persoanelor fizice sau juridice, care
obiectiv este exprimată în diferite moduri: verbal, în scris, prin telefon sau prin alte metode.
3. Prin ameninţare de a sustrage materiale radioactive se înţelege faptul că persoana în momentul
ameninţării nu dispune de aceste materiale, însă are posibilitatea reală de a sustrage materiale radioactive.
4. Ameninţarea de a folosi materialele radioactive presupune că acestea se află deja în posesia vinovatului şi
el are posibilitatea reală de a le folosi.
5. Componenţa acestei infracţiuni este formală şi se consideră consumată din momentul înaintării cerinţelor
condiţionate de ameninţarea cu sustragerea sau folosirea materialelor radioactive.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin comiterea cu intenţie directă a acţiunilor de ameninţare. Persoana
îşi dă seama că fapta sa creează un pericol considerabil securităţii publice şi doreşte acest lucru. Scopul
infracţiunii este de a forţa statul sau o organizaţie internaţională, o persoană fizică sau juridică să săvârşească o
acţiune concretă sau să se abţină de la ea.
Articolul 296. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PROTECŢIE CONTRA INCENDIILOR
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară, precum şi încălcarea cu
rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor, dacă acestea au provocat urmări grave,
ani.
1. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.296 CP se realizează prin una din următoarele acţiuni: a)
neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară; b) încălcarea cu rea-voinţă a
regulilor de protecţie contra incendiilor.
2. Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară se manifestă prin
nerespectarea dispoziţiilor luate de aceste organe privind respectarea regulilor de protecţie contra incendiilor,
fapt care a dus la izbucnirea incendiului care se soldează cu urmări grave.
3. Încălcarea cu rea-voinţă a regulilor de protecţie contra incendiilor se manifestă prin încălcarea flagrantă
a deciziilor organelor de stat de supraveghere antiincendiară cu privire la respectarea unor reguli care urmează a
fi respectate cu stricteţe în scopul prevenirii incendiilor.
4. Componenţa de infracţiune este materială, de aceea consumarea acesteia are loc numai în cazul survenirii
unor urmări grave, cum ar fi izbucnirea incendiului care a cauzat nimicirea sau deteriorarea avutului în proporţii
mari, decesul oamenilor etc.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în privinţa încălcării
regulilor de protecţie contra incendiilor şi imprudenţă faţă de consecinţele infractorice survenite.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care este obligată
să respecte regulile de protecţie contra incendiilor.
Articolul 297. NEÎNDEPLINIREA DISPOZIŢIILOR ORGANELOR DE STAT DE
SUPRAVEGHERE ÎN DOMENIUL PROTECŢIEI CIVILE
Neîndeplinirea dispoziţiilor organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi
încălcarea cu rea-voinţă a normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au provocat:
ani.
1. Latura obiectivă se manifestă prin inacţiuni care se caracterizează prin neîndeplinirea dispoziţiilor
organelor de stat de supraveghere în domeniul protecţiei civile, precum şi prin încălcarea cu rea-voinţă a
normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile, dacă acestea au provocat: a) decesul unei persoane; b) alte
urmări grave.
2. Componenţa de infracţiune este materială şi se consideră consumată din momentul survenirii urmărilor
prejudiciabile indicate în dispoziţia art.297 CP.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în privinţa încălcării
normelor şi regulilor în domeniul protecţiei civile şi imprudenţă faţă de consecinţele infractorice survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care, conform legii,
este obligată să îndeplinească dispoziţiile organelor de stat în domeniul protecţiei civile.
Articolul 298. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE EXPLOATARE A OBIECTIVELOR
ENERGETICE
Încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor de transportare şi distribuire a
energiei electrice şi termice, a conductelor de transportare a combustibilului, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă se caracterizează prin încălcarea regulilor de exploatare a staţiilor de producere, a liniilor
de transportare şi de distribuire a energiei electrice, termice, a conductelor de transportare a combustibilului,
dacă aceasta a provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave, cum ar fi întreruperea alimentării cu
energie electrică sau cu combustibil a unor întreprinderi, instituţii, localităţi etc.
2. Dispoziţia acestei infracţiuni este de blanchetă şi pentru a stabili care reguli au fost încălcate este necesar a
apela la normele speciale, care reglementează modul de exploatare a staţiilor de producere a energiei electrice
sau termice, a linilor şi conductelor de transportare a energiei electrice, termice, a conductelor de gaz etc.
3. Latura subiectivă se exprimă prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie privind regulile de
exploatare a obiectivelor energetice şi imprudenţă faţă de urmările prejudiciabile survenite.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care este obligată să
respecte regulile de exploatare a obiectivelor energetice.
Articolul 299. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE PAZĂ A LINIILOR DE TELECOMUNICAŢII
Încălcarea regulilor de pază a liniilor de telecomunicaţii, care a avut ca urmare deteriorarea unei linii de
telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă aceasta a provocat o întrerupere a telecomunicaţiilor,
ani.
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii, care a avut ca
urmare deteriorarea unei linii de telecomunicaţii interurbane prin cablu, dacă aceasta a provocat o întrerupere a
telecomunicaţiilor.
2. Prin linii de telecomunicaţii interurbane se înţeleg liniile de legătură (telefonică, prin telecablu, fax etc.)
care, prin informaţia transmisă, fac legătură între localităţi.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie
indirectă în privinţa încălcării regulilor de pază a linilor de telecomunicaţii şi vinovăţie imprudentă referitoare
la întreruperea telecomunicaţiilor.
4. Subiectul infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care e obligată să
respecte regulile de pază a liniilor de telecomunicaţii.
Articolul 300. ÎNCĂLCAREA REGULILOR LA EFECTUAREA EXPLOATĂRILOR MINIERE
SAU A LUCRĂRILOR DE CONSTRUCŢIE MINIERE
Încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, sanitare sau de protecţie contra incendiilor la
efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere, precum şi încălcarea regulilor de
exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat:
1. Latura obiectivă se exprimă prin încălcarea regulilor de securitate, de construcţie, a regulilor sanitare sau
de protecţie contra incendiilor la efectuarea exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere,
precum şi prin încălcarea regulilor de exploatare a mecanismelor de construcţie, dacă acestea au provocat
decesul unei persoane sau alte urmări grave (vătămarea sănătăţii unui grup de persoane, deteriorarea minei,
prăbuşiri de pământ în subterană şi la suprafaţă, întreruperea procesului de extragere a zăcămintelor pentru o
perioadă îndelungată etc.).
2. Exploatarea minieră este un complex de lucrări de extragere şi exploatare a zăcămintelor minerale din
diverse mine (cariere, şahte, tunele etc.).
3. Prin efectuarea lucrărilor de construcţie se înţelege efectuarea lucrărilor de construcţie şi reconstrucţie a
obiectivelor miniere, a clădirilor administrative, a clădirilor industriale, a hidrotehnicii şi a altor obiecte.
Încălcarea regulilor de construcţie se exprimă prin nerespectarea regulilor speciale care reglementează ordinea
efectuării lucrărilor de construcţie şi de exploatare a mecanismelor de construcţie în timpul efectuării acestora.
4. Latura subiectivă se caracterizează prin prezenţa a două forme de vinovăţie: intenţie în privinţa respectării
regulilor de efectuare a exploatărilor miniere sau a lucrărilor de construcţie miniere şi imprudenţă referitoare la
urmările prejudiciabile.
Articolul 301. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE SECURITATE ÎN ÎNTREPRINDERILE
SAU SECŢIILE SUPUSE PERICOLULUI EXPLOZIEI
Încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor ce asigură securitatea de producţie în
întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a provocat:
1. Latura obiectivă a acestei infracţiuni constă în încălcarea disciplinei tehnice şi de producţie sau a regulilor
ce asigură securitatea de producţie în întreprinderile sau secţiile supuse pericolului exploziei, dacă aceasta a
provocat decesul unei persoane sau alte urmări grave.
2. Sunt supuse pericolului de explodare încăperile şi instalaţiile exterioare în care se pot forma - în condiţiile
tehnologiilor de producţie - amestecuri de gaze fierbinţi sau aburi cu aer, sau oxigen, care se folosesc în
producerea amoniacului, acetonei, benzinei, butanului, gazului de furnal, silonului, spirtului tehnic etc. Din
categoria întreprinderilor şi secţiilor supuse pericolului exploziei fac parte acele încăperi de producere, în care
volumul de amestecuri explozive depăşeşte 5 % din întregul volum al încăperii.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie imprudentă. Persoana îşi dă seama că
încalcă regulile de securitate în întreprinderea sau în secţiile supuse pericolului exploziei, însă consideră în mod
uşuratic că urmările prejudiciabile nu vor surveni.
4. Subiectul infracţiunii îl constituie persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi care poartă
răspundere pentru asigurarea disciplinei tehnice şi de producţie, precum şi lucrătorii de rând ai acestor
întreprinderi, secţii, care poartă răspundere pentru respectarea regulilor privind securitatea de producţie în
întreprinderea sau secţiile supuse pericolului exploziei.
Articolul 302. INIŢIEREA SAU ORGANIZAREA CERŞETORIEI
(1) Iniţierea sau organizarea cerşetoriei fie recrutarea persoanelor pentru cerşit, fie îndemnarea ori
constrângerea unei persoane să practice cerşetoria, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un
folos material injust,
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5
ani.
a) asupra unui minor;
b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau psihice
ani.
1. Latura obiectivă se caracterizează fie prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei, fie prin recrutarea
persoanelor pentru cerşit, fie prin îndemnarea ori constrângerea unei persoane să practice cerşetoria, în scopul
de a obţine pentru sine sau pentru altul un venit ilicit.
Prin iniţierea sau organizarea cerşetoriei se are în vedere activitatea îndreptată spre atragerea unei persoane
sau a unui grup de persoane, care urmează să practice cerşetoria.
Prin îndemnarea practicării cerşetoriei se are în vedere trezirea interesului, încurajarea sau convingerea unei
persoane de a se ocupa cu cerşetoria.
Prin constrângerea de a practica cerşetoria se are în vedere aplicarea violenţei fizice şi psihice care se poate
realiza prin diferite mijloace: bătaie, aplicarea vătămărilor corporale, ameninţarea cu aplicarea unei astfel de
violenţe etc.
Prin recrutarea persoanelor pentru cerşit se are în vedere atragerea, angajarea şi îndemnul acestora de a
practica cerşetoria.
2. Latura subiectivă se caracterizează prin săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunii. Persoana îşi dă seama
că iniţiază, organizează, recrutează persoane pentru practicarea cerşetoriei, în scopul de a obţine pentru sine sau
pentru alte persoane un venit ilicit, şi doreşte acest lucru.
4. În calitate de circumstanţe agravante alin.2 al art.302 CP prevede comiterea aceleiaşi acţiuni săvârşite: a)
asupra minorilor; b) asupra unei persoane cu grave deficienţe fizice sau psihice.
CAPITOLUL XIV
INFRACŢIUNI CONTRA JUSTIŢIEI
Articolul 303. AMESTECUL ÎN ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI ŞI ÎN URMĂRIREA PENALĂ
(1) Amestecul, sub orice formă, în judecarea cauzelor de către instanţele de judecată cu scopul de a
împiedica examinarea multilaterală, deplină şi obiectivă a cauzei concrete sau de a obţine pronunţarea unei
hotărâri judecătoreşti ilegale
(2) Amestecul, sub orice formă, în activitatea organelor de urmărire penală cu scopul de a împiedica
cercetarea rapidă, completă şi obiectivă a cauzei penale
folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu arest de până la 6 luni.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Existenţa acestei stipulări în CP este argumentată prin necesitatea de a proteja justiţia în persoana
judecătorului, procurorului şi a altor funcţionari abilitaţi cu efectuarea urmăririi penale pentru a evita amestecul
sau împiedicarea sub orice formă în judecarea cauzelor penale sau efectuarea urmăririi penale.
2. Obiectul infracţiunii este activitatea instanţei judecătoreşti şi a organelor de urmărire penală. Obiect
facultativ al infracţiunii este personalitatea judecătorului, procurorului, a ofiţerului de urmărire penală în cazul
în care asupra acestor persoane se săvârşesc acţiuni îndreptate spre a limita drepturile lor prevăzute de CPP sau
de alte acte legislative, precum şi a persoanelor implicate în procedurile penale ca parte sau alţi subiecţi de
procedură. În acest caz judecătorii, procurorii, ofiţerii de urmărire penală şi alte persoane - subiecţi ai procedurii
penale pot fi recunoscuţi ca părţi vătămate în cauza penală.
3. Latura obiectivă a amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală se poate manifesta în acţiuni
diferite: rugăminţi, promisiuni, cereri, ameninţări (cu excepţia acţiunilor prevăzute de art.305 CP) lansate în
privinţa acestor persoane direct sau prin rude apropiate etc. Legea penală în acest scop nu stabileşte expres care
pot fi formele amestecului în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, utilizând doar expresia că acest amestec
poate fi sub orice formă.
4. Infracţiunea prevăzută de art.303 alin.1 şi 2 se consideră consumată din momentul admiterii acţiunilor
prevăzute de p.3 al comentariului la acest articol. Survenirea urmărilor în activitatea instanţei, a urmăririi penale
a judecătorului, procurorului, ofiţerului de urmărire penală nu este obligatorie, însă astfel de circumstanţe pot fi
luate în consideraţie la aplicarea pedepsei penale în limita sancţiunii penale la acest articol.
5. În cazul în care acţiunile infractorului sunt îndreptate împotriva proprietăţii judecătorilor, procurorilor,
ofiţerilor de urmărire penală sau împotriva vieţii şi sănătăţii acestora, asemenea acţiuni urmează să fie calificate
prin cumul de infracţiuni.
6. Prin noţiunea prevăzută la alin.3 cu folosirea situaţiei de serviciu ca situaţie agravantă se înţelege
folosirea situaţiei de serviciu contrar intereselor de serviciu prin indicaţii concrete, ordine pentru a influenţa
instanţa sau organul de urmărire penală în sensul adoptării hotărârii agreabile acestei persoane.
7. Latura subiectivă reprezintă o acţiune sau o inacţiune cu intenţie directă. Persoana vinovată întreprinde
acţiuni conştiente de amestec în înfăptuirea justiţiei şi în urmărirea penală, în activitatea judecătorului,
procurorului, a ofiţerului care efectuează urmărirea penală şi doreşte survenirea rezultatului infracţiunii.
8. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a împlinit 16 ani.
Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.3 poate fi doar persoana cu funcţii de răspundere, conform art.123
CP.
Articolul 304. CALOMNIEREA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE EFECTUEAZĂ
URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
Calomnierea judecătorului sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei, însoţită de învinuirea acestora de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave
sau excepţional de grave, în legătură cu examinarea cauzelor sau materialelor în instanţa de judecată,
1. Obiectul juridic generic îl constituie relaţiile sociale referitoare la desfăşurarea în bune condiţii a activităţii
de înfăptuire a justiţiei.
Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii este autoritatea instanţei judecătoreşti, organului procuraturii,
organelor de urmărire penală şi organelor executării hotărârilor judiciare, cinstea, onoarea şi demnitatea
judecătorului, procurorului, ofiţerului de cercetare penală şi executorului judecătoresc.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de calomniere a judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală
ori contribuie la înfăptuirea justiţiei constă în producerea ori ticluirea de probe mincinoase în sprijinul unei
învinuiri nedrepte, sau în afirmaţia că aceste persoane s-au făcut vinovate de o infracţiune gravă, deosebit de
gravă sau excepţional de gravă şi această învinuire este legată de examinarea cauzelor sau a materialelor în
instanţa de judecată ori la urmărirea penală.
Este necesar ca acţiunile făptuitorului să fie exprimate prin denunţ, plângere sau orice altă formă de sesizare
a organului de urmărire penală, prevăzută de CPP, care devine temei pentru pornirea urmăririi penale şi care
conţin date lesne controlabile de către organele competente ori de alte persoane cu funcţii de răspundere.
3. Calomnierea în săvârşirea infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave în sensul
acestui articol urmează să fie aplicată în conformitate cu prevederile art.16 şi respectiv cu articolele din partea
specială a CP.
4. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care informaţia calomnioasă a fost transmisă de
către făptuitor în ordinea şi modul prevăzut de p.2 din comentariul de la acest articol.
5. Dacă informaţia nedreaptă este prezentată personal judecătorului, persoanei care efectuează urmărirea
penală ori contribuie la înfăptuirea justiţiei, asemenea acţiune nu constituie componenţă de infracţiune în sensul
art.304 CP, însă este o desconsiderare vădită faţă de justiţie, care poate fi sancţionată în ordinea procedurii
contravenţionale.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte cu intenţie directă sau indirectă.
7. Subiectul acestei infracţiuni poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 305. ATENTAREA LA VIAŢA JUDECĂTORULUI, A PERSOANEI CARE
EFECTUEAZĂ URMĂRIREA PENALĂ ORI CONTRIBUIE LA ÎNFĂPTUIREA JUSTIŢIEI
Atentarea la viaţa judecătorului, a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la
înfăptuirea justiţiei, precum şi a rudelor lor apropiate, în legătură cu examinarea cauzelor sau materialelor
în instanţa de judecată, săvârşită cu scopul de a împiedica activitatea legitimă a persoanelor indicate ori din
răzbunare pentru asemenea activitate,
1. Această infracţiune se consideră deosebit de gravă sau excepţional de gravă, în funcţie de urmările care au
survenit.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale privitoare la buna înfăptuire a activităţii judiciare
şi a urmăririi penale.
Obiectul juridic suplimentar constă în relaţiile sociale privitoare la integritatea, sănătatea şi libertatea
persoanei care înfăptuieşte justiţia sau a persoanei care efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea
justiţiei (judecător, procuror, ofiţer de cercetare penală, executor judecătoresc, colaborator de poliţie).
Obiectul juridic suplimentar îl constituie şi relaţiile dintre rudele apropiate ale persoanelor care înfăptuiesc
justiţia, contribuie la aceasta sau efectuează urmărirea penală prevăzute în art.134 (părinţii, copiii, înfietorii,
copiii înfiaţi, fraţii, surorile drepte, bunicul, bunica, nepoţii, soţul).
3. Latura obiectivă constă în acţiuni violente (lovituri, orice alt mod de constrângere) îndreptate împotriva
vieţii şi sănătăţii persoanelor care înfăptuiesc justiţia, efectuează urmărirea penală ori contribuie la înfăptuirea
justiţiei, ori împotriva rudelor apropiate ale acestora implicate în examinarea cauzelor sau materialelor în
instanţa de judecată.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul începutului acţiunilor, indiferent de urmările care au
survenit.
4. În cazul în care au survenit diferite leziuni corporale sau moartea persoanei, acţiunile făptuitorului se
califică numai potrivit acestui articol, o altă încadrare nu este necesară.
5. O urmare imediată a împiedicării activităţii legitime constă în perturbarea, zădărnicirea activităţii de
înfăptuire a justiţiei în condiţii legale şi încălcarea drepturilor cetăţenilor în cauzele sau materialele examinate
de către instanţă ori a organelor de urmărire penală.
Constituie infracţiune şi acţiunile săvârşite din răzbunare pentru activităţile la înfăptuirea justiţiei sau a
urmăririi penale.
6. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani şi care
întruneşte condiţiile prevăzute de lege.
7. Latura subiectivă în cazul acestei infracţiuni se manifestă prin intenţie directă, iar scopul urmărit este de a
împiedica, zădărnici, îngreuia activitatea persoanelor la înfăptuirea justiţiei ori a urmăririi penale.
Articolul 306. TRAGEREA CU BUNĂ-ŞTIINŢĂ LA RĂSPUNDERE PENALĂ A UNEI PERSOANE
NEVINOVATE
(1) Tragerea cu bună-ştiinţă la răspundere penală a unei persoane nevinovate de cel care efectuează
urmărirea penală
a) urmărind învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
c) soldată cu urmări grave
1. Tragerea cu bună ştiinţă la răspunderea penală conform acestui articol constă în pornirea procesului penal,
arestarea, învinuirea şi trimiterea cauzei în judecată în privinţa unei persoane, ştiind că este nevinovată.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi activitatea
organelor de urmărire penală în bune condiţii, precum şi cele referitoare la dreptul la libertate, demnitate,
onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului.
3. Latura obiectivă se realizează prin comiterea uneia din acţiunile: pornirea procesului penal, dispunerea
arestării, punerea sub învinuire, trimiterea cauzei penale în judecată în privinţa unei persoane nevinovate.
4. Infracţiunea prevăzută de alin.1 se consideră consumată din momentul adoptării ordonanţei respective,
indiferent de faptul dacă au survenit sau nu urmările prevăzute de alin.2.
5. În conformitate cu prevederile alin.2 lit.a), prin afirmaţia urmărind învinuirea de săvârşire a unei
infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave se înţeleg infracţiuni după gradul prejudiciabil
prevăzute la art.16 şi respectiv din articolele din partea specială a prezentului cod.
În litera b) cuvintele din interes material ori alte interese personale exprimă acţiuni efectuate în cazul
primirii de bunuri, avantaje, bani, daruri directe sau indirecte, oferte, promisiuni, servicii, avansare în serviciu
etc., legate de tragerea la răspundere penală cu bună ştiinţă a unei persoane nevinovate atât din propria
iniţiativă, cât şi din iniţiativa altor persoane.
În litera c) prin cuvintele soldată cu urmări grave se înţelege tratamentul inuman şi degradant al persoanei
nevinovate, maltratarea şi alte acte de violenţă, cauzarea unor boli psihice, sinucidere sau vătămarea integrităţii
corporale uşoare şi medii, care se califică numai în baza acestui punct al articolului. Dacă în urma acţiunilor
intenţionate au survenit vătămări corporale grave sau decesul persoanei, fapta are o încadrare prin concurs real
de infracţiuni.
6. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul ştie cu certitudine că e
trasă la răspundere penală o persoană nevinovată şi doreşte acest rezultat.
7. Subiectul infracţiunii este persoana cu funcţii de răspundere încadrată în organele de drept (procuror,
persoana abilitată cu atribuţii de urmărire penală).
Articolul 307. PRONUNŢAREA UNEI SENTINŢE, DECIZII, ÎNCHEIERI SAU HOTĂRÂRI
CONTRARE LEGII
(1) Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare
legii
se pedepseşte cu amendă în sumă de la 300 la 800 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la 5 ani,
în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) săvârşită din interes material ori din alte interese personale;
1. Obiectul juridic al infracţiunii constă în relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei în condiţii bune
şi respectiv referitoare la dreptul la libertate, demnitate, onoare şi alte drepturi fundamentale ale omului; în
cazul condamnării unei persoane nevinovate şi în cazul achitării nelegitime a unei persoane sunt lezate aceleaşi
drepturi şi interese ale victimei în proces.
2. Latura obiectivă se realizează prin condamnarea cu bună-ştiinţă de către un judecător a unei persoane
nevinovate sau prin achitarea unei persoane vădit vinovate în săvârşirea infracţiunii care se confirmă prin probe
administrate în cauză.
Pronunţarea cu bună-ştiinţă de către judecător a unei hotărâri, sentinţe, decizii sau încheieri contrare legii
poate avea loc în cauza contravenţională, penală, civilă sau în contenciosul administrativ la examinarea în fond,
apel, recurs sau ordine extraordinară de atac conform procedurilor judiciare.
Hotărâre sau sentinţă se consideră actele juridice prin care se soluţionează cauzele civile, de contencios
administrativ, penale sau cauzele administrative în fond.
Prin decizii se soluţionează apelul, recursul sau recursul în anulare, înaintate împotriva hotărârilor,
sentinţelor date în prima instanţă în ordine de apel sau recurs.
Încheierile date de instanţă (de judecător) la examinarea tuturor cauzelor judiciare în sensul acestui articol
sunt doar actele judiciare prin care se încalcă esenţial drepturile părţilor participante la proces (încheierea de
arestare, liberarea de sub arest, prelungirea duratei de arestare, refuzul prelungirii duratei ţinerii sub arest,
suspendarea cauzei etc.); încălcarea respectivă trebuie să fie stabilită de către instanţa ierarhic superioară.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care s-a comis una din acţiunile incriminate şi s-a
produs urmarea periculoasă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se constituie din intenţie directă sau indirectă.
5. Subiect al infracţiunii este persoana abilitată cu competenţa de a înfăptui justiţia (judecător, judecătorul de
instrucţie din sistemul instanţelor judecătoreşti din ţară).
6. Pentru alin.2 al acestui articol privitor la urmările agravante sunt valabile comentariile prevăzute în p.5 al
art.306.
Articolul 308. REŢINEREA SAU ARESTAREA ILEGALĂ
(1) Reţinerea ilegală cu bună-ştiinţă de către persoana care efectuează urmărirea penală
(2) Arestarea ilegală cu bună-ştiinţă de către judecător
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din interes material ori din alte interese personale,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), care au provocat urmări grave,
1. Potrivit art.25 din CRM, libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile. Reţinerea sau
arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile şi cu procedura prevăzută de lege. Actuala reglementare
constituţională este în deplin acord cu dispoziţiile art.5 CEDO şi cu alte acte internaţionale în materia de drept
al omului, la care RM este parte. În scopul apărării acestor valori sociale în cadrul procesului penal legiuitorul a
incriminat în art.308 CP reţinerea şi arestarea ilegală ca infracţiuni contra justiţiei.
2. Reţinerea şi arestarea preventivă sunt două măsuri procesuale de constrângere, fiecare din ele având
reglementarea sa proprie, prevăzută în legea de procedură penală. De aceea în alin.1 şi 2 art.308 CP reţinerea şi
arestarea ilegală apar ca două infracţiuni distincte care se deosebesc una de alta prin specificul semnelor ce
caracterizează aceste două componenţe de infracţiuni.
3. Obiectul juridic nemijlocit al reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) şi al arestării ilegale (alin.2 art.308 CP) îl
constituie relaţiile sociale ce se nasc din reglementarea juridică a activităţii de înfăptuire a justiţiei care implică,
în special, respectarea legalităţii reţinerii şi arestării persoanei în cadrul urmăririi penale şi al exercitării actului
de justiţie propriu-zis.
Ambele infracţiuni au şi un obiect juridic secundar, care constă în libertatea persoanei ca valoare socială
ocrotită de legea penală.
Corpul persoanei private de libertate în mod ilegal constituie obiectul material al reţinerii şi arestării ilegale.
4. Latura obiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) constă în acţiunea ilegală de privare de libertate a
persoanelor care pot fi supuse reţinerii de către organele de urmărire penală.
Legea de procedură penală prevede expres temeiurile, termenele şi procedura reţinerii persoanei (Titlul V
CPP, cap.1). Orice reţinere efectuată cu încălcarea esenţială a acestor garanţii procesuale ce asigură siguranţa
persoanei de a nu fi reţinută ilegal constituie elementul material al infracţiunii de reţinere ilegală.
Din înţelesul textului alin.1 art.308 CP rezultă că nu constituie infracţiune de reţinere ilegală privarea de
libertate ilegală a persoanei reţinute pentru săvârşirea unei contravenţii administrative. În acest caz reţinerea
ilegală poate fi calificată în baza art.327 sau 328 CP, cu condiţia că acţiunile făptuitorului întrunesc elementele
uneia din aceste infracţiuni. Însă dacă reţinerea ilegală în cadrul urmăririi penale a fost efectuată prin
falsificarea unor documente privind săvârşirea de către persoana reţinută a unei contravenţii administrative,
acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca fals în acte publice (art.322 CP) şi în baza alin.1 art.308 CP - ca
reţinere ilegală.
Reţinerea ilegală poate fi comisă sub aspectul elementului material şi printr-o inacţiune, de exemplu - în
cazul în care cel reţinut nu este pus în libertate la decăderea termenelor reţinerii.
5. Alin.1 art.308 CP indică direct că subiect al reţinerii ilegale poate fi numai persoana care efectuează
urmărirea penală. Prin urmare, subiectul acestei infracţiuni este special. El trebuie să aibă calitatea de
colaborator al organului de urmărire penală sau de procuror. Alte persoane care nu dispun de dreptul de a
efectua urmărirea penală nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de alin.1 art.308 CP.
6. Latura subiectivă a reţinerii ilegale (alin.1 art.308 CP) se caracterizează numai prin intenţie directă.
Făptuitorul înţelege şi prevede că prin acţiunile sale el încalcă prevederile legii de procedură penală ce
reglementează reţinerea persoanei şi doreşte să săvârşească astfel de acţiuni.
Alte forme şi modalităţi ale vinovăţiei pentru infracţiunea dată se exclud. Or, alin.1 art.308 CP cere ca
reţinerea să fie cu bună-ştiinţă ilegală.
Scopul şi motivul faptei de reţinere ilegală nu are importanţă pentru existenţa infracţiunii date. Însă interesul
material şi alte interese personale ale făptuitorului constituie o circumstanţă agravantă a reţinerii ilegale
incriminate în alin.3 art.308.
7. Latura obiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP) constă din acţiunea de arestare ilegală săvârşită de
judecător. Prin termenul de arestare în CPP se înţelege măsura preventivă - arestarea preventivă aplicată în
baza unei hotărâri judecătoreşti în condiţiile prevăzute de lege (p.4 art.6 CPP). Legea de procedură penală
reglementează strict şi clar temeiurile (art.176, 185 CPP), termenul ţinerii persoanei în stare de arest şi durata
prelungirii lui (art.186 CPP). Pronunţarea hotărârii judecătoreşti privind aplicarea măsurii preventive de arestare
preventivă, cu încălcarea acestor garanţii procesuale, şi arestarea persoanei în baza unei astfel de hotărâri
judecătoreşti constituie elementul material al arestării ilegale.
8. Subiectul activ (autor) al arestării ilegale este indicat direct în alin.2 art.308 CP. El este special şi trebuie
să aibă calitate de judecător. Alte persoane ca autori ai acestei infracţiuni se exclud.
Infracţiunea de arestare ilegală este susceptibilă de participaţie în forma participaţiei simple (art.44 CP) sau
complexe (art.45 CP).
Este participaţie simplă atunci când, de exemplu, arestarea ilegală este dispusă cu bună-ştiinţă de un complet
din trei judecători. În cazul în care judecătorul, în înţelegere cu procurorul, în baza unui demers lipsit de
temeiuri legale, pronunţă o hotărâre de arestare ilegală şi persoana este arestată, suntem în prezenţa unei
participaţii complexe în care judecătorul este autorul infracţiunii, iar procurorul - complice.
9. Latura subiectivă a arestării ilegale (alin.2 art.308 CP), ca şi în cazul reţinerii ilegale, se caracterizează
numai prin intenţie directă.
10. Victimă (subiect pasiv secundar) a infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală poate fi orice persoană
reţinută sau arestată ilegal.
11. Componenţele infracţiunilor incriminate în alin.3 şi 4 art.308 CP sunt agravate. La baza lor stau
componenţele infracţiunilor de reţinere şi arestare ilegală în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP), iar
circumstanţa agravantă în cazul alin.3 art.308 CP este interesul material ori alte interese personale ale
făptuitorului, iar în cazul alin.4 art.308 CP - urmarea gravă provocată de acţiunile de reţinere sau arestare
ilegale.
12. Infracţiunile de reţinere şi arestare ilegale în forma lor tipică (alin.1 şi 2 art.308 CP) şi în varianta
agravantă, prevăzută în alin.3 art.308 CP, sunt infracţiuni de pericol. De aceea ele au ca urmare imediată
crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a activităţii de înfăptuire a justiţiei. În afară de aceasta,
pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă constând în vătămarea libertăţii persoanei reţinute
sau arestate ilegal, iar în cazul alin.4 art.308 CP - şi dintr-o urmare gravă provocată victimei de aceste acţiuni.
În raport cu cele menţionate, infracţiunile prevăzute de alin.1, 2 şi 3 art.308 CP se consumă din momentul
reţinerii sau arestării ilegale a persoanei, iar în cazul alin.4 art.308 CP - din momentul survenirii urmării grave.
Din acest punct de vedere acţiunile de pregătire, adoptarea procesului-verbal de reţinere sau pronunţarea
hotărârii judecătoreşti ilegale de arestare, nerealizate din cauze independente de voinţa făptuitorilor, pot apărea
ca acte de pregătire sau tentativă la infracţiunea de reţinere sau arestarea ilegală. Reţinerea ilegală face parte din
categoria infracţiunilor uşoare (art.16 CP), de aceea actele de pregătire a unei asemenea infracţiuni nu sunt
incriminate (art.26 CP).
13. Deşi reţinerea şi arestarea ilegală se consideră consumate din momentul privării de libertate, acţiunea se
prelungeşte pe tot cursul aflării persoanei în stare de reţinere sau arestare ilegală. Într-un asemenea caz reţinerea
şi arestarea ilegală au caracter continuu şi se epuizează în momentul în care reţinutul sau arestatul este pus în
libertate (art.29 CP).
Articolul 309. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII
(1) Constrângerea persoanei, prin ameninţare sau prin alte acte ilegale, de a face declaraţii la
interogatoriu, constrângerea, în acelaşi mod, a expertului de a face concluzia sau a traducătorului, ori a
interpretului de a face o traducere sau interpretare incorectă de către cel care efectuează urmărirea penală
se pedepsesc cu închisoare de până la 3 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
(2) Aceeaşi acţiune însoţită:
a) de aplicarea violenţei;
b) de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei
1. CRM în una din tezele alin.3 art.1 şi alin.2 art.24 prevede că respectarea demnităţii omului reprezintă o
valoare supremă şi este garantată. Nimeni nu poate fi supus la torturi, pedepse sau tratamente crude, inumane
sau degradante. În cadrul urmăririi penale demnitatea persoanei este apărată şi prin incriminarea constrângerilor
de a face declaraţii ca infracţiune contra justiţiei (art.309 CP).
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii îl constituie relaţiile sociale
ce izvorăsc din reglementarea juridică privind respectarea demnităţii umane în cadrul urmăririi penale,
activitate incompatibilă cu folosirea ameninţărilor, violenţelor sau a altor acte ilegale împotriva persoanei
supuse interogatoriului, expertului, traducătorului sau interpretului.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni constă în demnitatea umană, libertatea morală şi integritatea
corporală a persoanei constrânse. Corpul persoanei supuse unor tratamente prevăzute în alin.1 şi 2 art.309 CP
constituie obiectul material al constrângerii de a face declaraţii.
Constrângerea de a face declaraţii este incriminată în art.309 CP în două variante. Latura obiectivă în
ambele variante se caracterizează prin acţiunea de constrângere care diferă de la o variantă la alta prin metodele
de înfăptuire a ei. În alin.1 art.309 CP acţiunea de constrângere se realizează prin ameninţări sau alte acte
ilegale, iar în alin.2 art.309 - prin violenţe sau însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei.
A constrânge în sensul alin.1 şi 2 art.309 CP înseamnă a sili o persoană supusă interogatoriului (audiată) să
facă declaraţii, a sili expertul să tragă o concluzie sau traducătorul sau interpretul să efectueze o traducere sau
interpretare incorectă.
Întrebuinţarea de ameninţări înseamnă folosirea de mijloace de constrângere psihică de natură a provoca o
stare de temere, sub stăpânirea căreia e atinsă libertatea psihică a persoanei ameninţate. În cazul constrângerii
prin ameninţare cu omorul sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, acţiunile făptuitorului
se încadrează numai în baza alin.1 art.309 CP.
Prin întrebuinţare de violenţe se înţelege folosirea mijloacelor de constrângere fizică, utilizarea forţei proprii
sau a altei energii, indiferent de faptul dacă violenţele au provocat sau nu suferinţe fizice sau morale puternice
ori leziuni corporale. Din analiza comparativă a normelor CP privind răspunderea penală pentru aplicarea
violenţelor rezultă că infracţiunea analizată include violenţele care au intensitatea celor prevăzute de art.154
CP. Dacă victimei i se cauzează prin violenţe una din urmările prevăzute la art.151-153 CP, se aplică regulile
referitoare la concursul de infracţiuni.
Alte acte ilegale de constrângere pot fi considerate audierea bănuitului sau învinuitului în stare de oboseală,
precum şi în timpul nopţii (alin.1 art.104 CPP), insultarea şi umilirea martorului (alin.8 art.105 CPP), precum şi
alte acţiuni ce constituie tratamente inumane sau degradante. De exemplu, CE în cazul Irlanda contra Regatului
Unit (1978) a recunoscut ca tratament inuman şi degradant un tip de interogatoriu sub presiune cu aplicarea a
cinci tehnici de dezorientare sau de privare senzorială. Aceste tehnici constau în acoperirea capetelor
deţinuţilor, în expunerea lor la un fluierat zgomotos şi continuu, în privarea lor de somn, limitarea alimentaţiei
şi în obligaţia de a rămâne în picioare la zid, într-o poziţie penibilă, timp de mai multe ore. Curtea a relevat că
aceste tehnici au cauzat celor care le-au îndurat, dacă nu leziuni veritabile, cel puţin suferinţe puternice, fizice şi
morale şi că acestea au antrenat tulburări psihice acute în cursul interogatoriului. În afară de aceasta, ele erau de
natură să creeze victimelor unui atare tratament sentimente de teamă, de angoasă şi de inferioritate, menite să-i
umilească, eventual - să le zdrobească rezistenţa fizică sau morală.
Prin constrângere însoţită de încheierea acordului de recunoaştere a vinovăţiei se înţelege silirea
învinuitului, prin metodele menţionate, la încheierea unui astfel de acord.
Constrângerea de a face declaraţii este infracţiune cu componenţă formală (infracţiune de pericol). Pentru
existenţa ei este indiferent faptul dacă declaraţiile, concluziile, interpretările sau traducerile au fost sau nu
obţinute, au fost obţinute declaraţii, concluzii sau interpretări şi traduceri dorite sau nedorite, adevărate sau
mincinoase. Această situaţie se datorează faptului că prin dispoziţiile art.309 CP sunt incriminate înseşi
metodele de obţinere a declaraţiilor, concluziilor, interpretărilor sau traducerilor. Prin urmare, consecinţa
infracţională imediată a constrângerilor constă în crearea unei stări de pericol pentru desfăşurarea normală a
urmăririi penale.
Pe lângă urmarea imediată se adaugă o urmare adiacentă, care constă în vătămarea adusă persoanei faţă de
care s-a săvârşit acţiunea de constrângere (demnităţii, integrităţii fizice şi psihice a victimei).
Fiind o infracţiune formală, constrângerea de a face declaraţii se consumă în momentul săvârşirii primului
act de constrângere. Ea poate prezenta şi caracterul de infracţiune prelungită prin repetarea actelor de
constrângere, în baza aceleiaşi rezoluţii, epuizându-se în momentul îndeplinirii ultimului act de constrângere
(art.30 CP).
3. Autor al infracţiunii de constrângere de a face declaraţii poate fi numai persoana care efectuează urmărirea
penală. Prin urmare, subiectul activ al acestei infracţiuni este special şi trebuie să aibă calitatea de persoană care
efectuează urmărirea penală. Aceste persoane sunt: procurorul (art.51 CPP), ofiţerii de urmărire penală ai
organelor de urmărire penală (art.57 CPP) şi persoanele cu funcţii de răspundere din organele de constatare
(art.273 CPP).
Infracţiunea de constrângere poate fi săvârşită cu participaţie în formă simplă sau complexă. Pentru existenţa
participaţiei simple (coautoratului) este necesar ca făptuitorii să dispună de calitatea specială cerută autorului de
art.309 CP.
În cazul participaţiei complexe organizator, instigator sau complice poate fi orice persoană.
Fapta de constrângere de a face declaraţii are şi subiect pasiv secundar (victima), care de asemenea este
calificat. Or, în această calitate poate apărea persoana constrânsă "de a face declaraţii la interogatoriu", expertul,
interpretul sau traducătorul. Pot face declaraţii la interogatoriu (la audiere) bănuitul şi învinuitul (art.103 CPP),
martorul (art.105 CPP), partea vătămată (art.111 CPP), partea civilă şi partea civilmente responsabilă (art.112
CPP). Ca expert, interpret sau traducător, pot fi persoanele definite astfel expres în p.12 art.6 CPP şi, respectiv,
în p.19, 48 art.6 CPP.
Victime ale constrângerii de a face declaraţii pot fi soţul sau o rudă apropiată a expertului, interpretului,
traducătorului sau a persoanei audiate. Or, constrângerea prin ameninţări, violenţe sau alte acte ilegale faţă de
soţ sau de o rudă apropiată a celui audiat, a expertului, interpretului sau traducătorului din cauza relaţiilor de
familie şi rudenie, este de natură să intimideze, să facă presiuni asupra peroanelor audiate, expertului,
interpretului sau traducătorului. De aceea asemenea cazuri pot fi considerate drept constrângere de a face
declaraţii.
4. Latura subiectivă a constrângerii de a face declaraţii se caracterizează prin intenţie directă, ea rezultând
expres din textul alin.1 şi alin.2 art.309 CP. Acţiunea de constrângere trebuie să fie săvârşită cu scopul ca
persoana audiată să facă declaraţii, expertul - să tragă concluzii, iar traducătorul sau interpretul - să efectueze o
traducere sau interpretare incorectă.
Alte scopuri sau mobilul (motivul) faptei de constrângere de a face declaraţii nu au importanţă pentru
existenţa acestei infracţiuni.
5. După caracterul şi gradul prejudiciabil infracţiunea prevăzută în alin.1 art.309 CP se referă de categoria
infracţiunilor mai puţin grave, iar cea prevăzută în alin.2 art.309 CP este o infracţiune gravă.
Articolul 310. FALSIFICAREA PROBELOR
(1) Falsificarea probelor în procesul civil sau penal de către un participant la proces sau de către
reprezentantul acestuia
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de o persoană cu funcţie de răspundere
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită
(3) Acţiunea prevăzută la alin.(1), săvârşită de către avocat la încheierea acordului de recunoaştere a
vinovăţiei,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6
luni.
1. Această instituţie în dreptul penal este stipulată pentru prima dată, anterior pentru asemenea acţiuni
surveneau doar sancţiuni disciplinare sau contravenţionale.
2. Obiectul juridic al infracţiunii se consideră relaţiile referitoare la înfăptuirea justiţiei, buna activitate a
instanţelor judecătoreşti care implică măsurile procesuale de prezentare, protejare, circulaţie şi apreciere a
probelor necesare pentru examinarea justă a cauzelor în procedura civilă şi penală conform legii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni care se manifestă în crearea artificială a probelor în folosul
reclamantului sau al pârâtului, persoanelor terţe sau al altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei
civile.
Prezentarea probelor prevăzute în procesul penal într-o cauză penală referitoare la fapte vădit false, care
uşurează sau agravează situaţia inculpatului, a părţii vătămate, a părţii civile sau civilmente responsabile şi a
altor persoane interesate în rezultatul examinării cauzei penale, ca şi folosirea înscrisurilor vădit false,
distrugerea probelor (ardere, rupere, dizolvare, ştergere etc.), influenţa asupra persoanei vătămate, martorilor,
inculpaţilor de a da declaraţii false organului de urmărire penală sau instanţei de judecată, constituie acţiuni prin
care se manifestă latura obiectivă a infracţiunii.
4. Constatarea faptei de falsificare a probelor în cauza penală sau civilă de către oricare participant sau
reprezentant al acesteia constituie componenţă de infracţiune, indiferent dacă au survenit urmările scontate de
către aceştia.
Consumarea infracţiunii are loc din momentul prezentării probei false, distrugerii sau falsificării acesteia,
producându-se imediat starea de pericol pentru urmărirea penală, examinarea cauzei penale sau civile de către
instanţa de judecată.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă sau indirectă. Făptuitorul doreşte sau
acceptă survenirea urmărilor prejudiciabile ale faptei sale.
6. Subiectul infracţiunii este indicat expres în acest articol: alin.1 - participanţii la proces sau reprezentanţii
lor; alin.2 - persoana cu funcţii de răspundere (procuror, judecător); alin.3 - un avocat la încheierea acordului de
recunoaştere a vinovăţiei - persoane care sunt participanţi la proces.
7. Participaţia penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, organizare, instigare, complicitate,
prevăzute de art.42 CP.
Articolul 311. DENUNŢAREA CALOMNIOASĂ
(1) Denunţarea calomnioasă, cu bună-ştiinţă, în scopul de a-l învinui pe cineva de săvârşirea unei
infracţiuni, făcută unui organ sau unei persoane cu funcţie de răspundere, care sunt în drept de a porni
urmărirea penală,
a) legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) săvârşită din interes material;
c) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare
ani.
1. Privite în toată complexitatea lor, activităţile de înfăptuire a justiţiei desfăşurate în cadrul procesului penal
urmăresc scopul de a afla adevărul pentru ca nici o persoană nevinovată să nu fie trasă la răspundere penală şi
condamnată pe nedrept. Realizarea acestui scop în procesul penal este asigurată şi prin incriminarea în art.311
CP a denunţării calomnioase ca infracţiune contra justiţiei.
2. Obiectul juridic nemijlocit al denunţării calomnioase îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea
justiţiei, ocrotite de pericolul sesizărilor calomnioase şi al probelor contrare adevărului.
Obiectul juridic secundar constă în demnitatea şi libertatea persoanei căreia i se pune pe nedrept în sarcină
săvârşirea unei infracţiuni.
Infracţiunea de denunţare calomnioasă nu are obiect material, învinuirea mincinoasă nu este îndreptată direct
asupra unui bun sau asupra unei persoane.
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.311 CP se realizează prin acţiunea de denunţare
calomnioasă, care trebuie să îndeplinească următoarele cerinţe:
 acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

 caracterul mincinos al denunţării trebuie să se refere în mod obligatoriu la situaţia persoanei
învinuite, căreia i se pune în seamă o infracţiune inexistentă ori o faptă reală, care nu constituie
infracţiune, însă prin falsificarea trăsăturilor ei se prezintă ca infracţiune. Este denunţare calomnioasă şi
în cazul în care denunţătorul se referă la o infracţiune reală, însă în denunţ indică în calitate de autor sau
participant o persoană pe care o ştie nevinovată;
 denunţarea calomnioasă trebuie să fie făcută numai prin denunţ. Această concluzie rezultă din
conţinutul termenului de denunţare, prin care se înţelege acţiunea de a denunţa, de a face un denunţ. De
aceea alte acte de sesizare despre săvârşirea unei infracţiuni indicate în art.262 CPP au rămas în afara
incriminării din art.311 CP. Or, alin.2 art.3 CP interzice interpretarea extensivă defavorabilă a legii
penale. Denunţul trebuie să îndeplinească condiţiile indicate în art.263 CPP. În cazul în care, de
exemplu, denunţul este anonim sau denunţătorul n-a fost avertizat despre răspunderea penală pentru
denunţ calomnios, fapta nu constituie infracţiune de denunţare calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie adresată unui organ sau unei persoane cu funcţii de răspundere,
care sunt în drept de a porni urmărirea penală. La ele se referă organele de urmărire penală, ofiţerii de
urmărire penală, procurorii (art.253 CPP) şi organele de constatare, prevăzute expres în art.273 CPP.
Denunţul adresat altor organe sau persoane nu poate fi recunoscut ca act de sesizare în sensul alin.1
art.311 CP, decât în cazul în care acest denunţ a fost confirmat de denunţător în faţa organelor
menţionate sau a reprezentanţilor lor;
 denunţarea calomnioasă trebuie să se refere în mod obligatoriu la săvârşirea unei infracţiuni. Prin
săvârşirea unei infracţiuni se înţelege săvârşirea oricăreia dintre faptele pe care legea penală le prevede
şi le pedepseşte ca infracţiuni consumate, ca pregătire sau tentativă de infracţiune (art.25-27 CP),
precum şi participarea la comiterea acestora în calitate de autor, organizator, instigator sau complice
(art.42 CP). Pentru existenţa infracţiunii de denunţare calomnioasă nu este necesar ca denunţătorul să
arate precis despre ce infracţiune este vorba şi calificarea ei juridico-penală. Ceea ce se cere e ca din
descrierea faptei să rezulte că această faptă este o infracţiune. Denunţarea calomnioasă privind
săvârşirea altor fapte ilicite (abateri disciplinare, contravenţii administrative etc.), care nu sunt
infracţiuni, exclude prezenţa elementului material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare
calomnioasă;
 denunţarea calomnioasă trebuie să privească săvârşirea infracţiunii de către o anumită persoană.
Dacă în denunţ făptuitorul nu învinuieşte o persoană concretă, nu există infracţiune de denunţare
calomnioasă.
Se consideră îndeplinită această cerinţă nu numai atunci când în denunţ se indică numele, prenumele
şi adresa persoanei învinuite pe nedrept, ci şi atunci când se indică informaţii care duc direct la
identificarea persoanei învinuite. De exemplu, în denunţ se descrie înfăţişarea persoanei învinuite,
numărul de înregistrare a autoturismului acesteia, postul pe care îl ocupă ea etc.
Numai în cazul în care acţiunea de denunţare calomnioasă satisface toate cerinţele menţionate, ea poate
constitui elementul material al laturii obiective a infracţiunii de denunţare calomnioasă.
4. Elementul material al infracţiunii de denunţare calomnioasă prevăzute de lit.a) şi c) alin.2 art.311 CP mai
constă şi din două circumstanţe agravante:
a) denunţarea calomnioasă legată de învinuirea de săvârşirea unei infracţiuni grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave - lit.a); b) însoţită de crearea artificială a probelor acuzatoare - lit.c).
Prin denunţare calomnioasă legată de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave şi
excepţional de grave se înţelege învinuirea persoanei, prin denunţ calomnios, de săvârşire a uneia din
infracţiunile prevăzute în partea specială a CP care cad sub incidenţa alin. 4-6 art.16 CP.
Prin creare artificială a probelor acuzării în cazul denunţării calomnioase prevăzute în lit.c) alin.2 art.311
CP se înţeleg acţiunile de ticluire, născocire sau inventare a unor probe inexistente în realitate, falsificarea
probelor sau prezentarea acestor probe organelor de urmărire penală în scopul confirmării învinuirii aduse prin
denunţul calomnios. În cazul în care crearea artificială a probelor acuzării constituie prin ea însăşi o altă
infracţiune, se aplică regula referitoare la concursul de infracţiuni.
5. Urmarea prejudiciabilă a infracţiunii analizate constă din pericolul punerii în mişcare în mod inutil a
organelor de justiţie în scopul cercetării unei infracţiuni nesăvârşite de persoana denunţată. Prin urmare,
denunţarea calomnioasă este o infracţiune de pericol şi se consumă în momentul când denunţul calomnios a
ajuns la organul de urmărire penală sau la procuror, indiferent de faptul dacă s-a iniţiat proces penal sau nu.
Dacă persoana învinuită pe nedrept prin denunţ a fost pusă sub acuzare, reţinută, arestată sau condamnată, acest
fapt poate servi drept circumstanţă agravantă la individualizarea pedepsei denunţătorului calomnios (lit.b) alin.2
art.77 CP).
6. Subiectul activ al infracţiunii de denunţare calomnioasă poate fi orice persoană fizică şi responsabilă, care
a atins vârsta de 16 ani.
Conform alin.2 art.263 CPP, denunţul poate fi făcut şi de o persoană juridică, însă art.21 CP nu prevede
răspunderea penală a persoanelor juridice pentru denunţarea calomnioasă. În astfel de cazuri, răspunderea
penală pentru denunţare calomnioasă o poartă persoana cu funcţii de răspundere care a făcut denunţul
calomnios în numele persoanei juridice. Persoana cu funcţii de răspundere în asemenea situaţii săvârşeşte şi
infracţiunea de abuz de serviciu (art.327 CP) aflată în concurs ideal cu infracţiunea de denunţare calomnioasă.
Pot fi subiecţii activi ai infracţiunii date bănuitul, învinuitul, inculpatul şi condamnatul când prin denunţ
calomnios ei învinuiesc în mod calomnios lucrătorii organelor de urmărire penală de săvârşirea infracţiunilor de
constrângere de a face declaraţii la interogatorii (art.308 CP), de corupere pasivă (art.324 CP) etc.
La săvârşirea infracţiunii de denunţare calomnioasă sunt posibile toate formele de participaţie.
Fapta de denunţare calomnioasă are şi un subiect pasiv, secundar - victima, care poate fi o persoană fizică
sau juridică. Persoana juridică poate fi subiect pasiv al infracţiunii de denunţare calomnioasă numai în cazurile
în care ea este subiect activ al infracţiunilor indicate în art.21 CP.
7. Infracţiunea de denunţare calomnioasă poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. Cerinţa alin.1 art.311
CP ca denunţarea să fie cu bună-ştiinţă calomnioasă exclude orice altă formă de vinovăţie.
Latura subiectivă a denunţării calomnioase se caracterizează şi prin scopul ei de a-l învinui pe cineva pe
nedrept de săvârşirea unei infracţiuni.
Motivul denunţării calomnioase are importanţă pentru calificarea penală a faptei numai în cazul săvârşirii ei
din interes material prevăzut în alin.2 art.311 CP (denunţătorul intenţionează a folosi, a acapara averea
persoanei denunţate în mod calomnios sau a trage alte foloase materiale de pe urma condamnării persoanei
nevinovate etc.).
8. Desfăşurarea infracţiunii de denunţare calomnioasă se poate prezenta în forma actelor de pregătire,
tentativă şi ca infracţiune consumată. Însă în cazul alin.1 art.311 CP pregătirea infracţiunii de denunţare nu este
incriminată (art.26 CP).
Infracţiunea de denunţare calomnioasă se poate prezenta şi în formă de infracţiune prelungită. De exemplu,
în realizarea aceluiaşi denunţ calomnios la diferite perioade de denunţ se inventează noi probe mincinoase.
Articolul 312. DECLARAŢIA MINCINOASĂ, CONCLUZIA FALSĂ SAU TRADUCEREA
INCORECTĂ
(1) Prezentarea, cu bună-ştiinţă, a declaraţiei mincinoase de către martor sau partea vătămată, a
concluziei false de către specialist sau expert, a traducerii sau a interpretării incorecte de către traducător
sau interpret, dacă această acţiune a fost săvârşită în cadrul urmăririi penale sau judecării cauzei,
ani.
a) legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave;
b) săvârşite din interes material;
c) însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare
ani.
[Art.312 modificat prin Legea nr. 211-XV din 29.05.03, în vigoare din 12.06.03]
1. În art.312 CP sunt incriminate trei infracţiuni distincte: declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, traducerea
sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic nemijlocit al acestor infracţiuni constă din relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a
adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii puse în pericol prin declaraţia mincinoasă, concluzia falsă,
traducerea sau interpretarea incorectă.
Obiectul juridic secundar îl constituie drepturile persoanei la libertate, demnitate, patrimoniu etc.
Infracţiunile analizate nu au obiect material.
2. Declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă pot fi săvârşite numai în
cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei.
Cuprinsul dintre începerea şi terminarea urmăririi penale reprezintă cadrul urmăririi penale (art.274 şi 289
CPP). Însă infracţiunile menţionate pot fi săvârşite şi cu prilejul acţiunilor efectuate de organele de constatare
(art.273 CPP).
Prin noţiunea de judecare a cauzei în sensul art.312 CP se înţelege procedura de soluţionare a cauzei în
şedinţa de judecată a primei instanţe şi rejudecarea cauzei în instanţa de apel. Infracţiunile prevăzute de art.312
CP pot fi săvârşite şi în cadrul şedinţei Curţii Constituţionale (art.12, 13, 32 şi 33 CJC), precum şi la cercetarea
şi examinarea cauzelor cu privire la contravenţiile administrative (art.258-260 CCA).
3. Elementul material al laturii obiective al infracţiunilor prevăzute în alin.1 art.312 CP constă din acţiunile
de prezentare a declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau traducerii incorecte.
A prezenta declaraţii mincinoase înseamnă a face declaraţii în care se denaturează adevărul, se spune ceva
ce nu corespunde cu cele cunoscute de martor sau de către partea vătămată.
Prin prezentarea concluziei false se înţelege acţiunea de a prezenta rapoarte cu concluzii ce nu corespund
adevărului cu prilejul efectuării de către specialist sau expert a constatării tehnico-ştiinţifice sau medico-legale
şi - respectiv - a expertizei. Constituie element material al concluziei false şi afirmaţiile mincinoase făcute de
expert la audiere în condiţiile art.153 CPP.
A prezenta o traducere incorectă înseamnă a efectua în scris o traducere mincinoasă fie prin afirmaţii
mincinoase făcute de traducător în operaţiunile de traducere sau prin omisiune, adică de trecere sub tăcere a
unor idei care urmau a fi traduse.
Acţiunea de a prezenta declaraţii mincinoase trebuie să se refere la acele împrejurări de fapt, pe care
martorul le ştie în legătură cu cauza respectivă şi care pot servi la constatarea fondului cauzei sau a altor
împrejurări importante pentru justa soluţionare a cauzei. De aceea deducţiile sau presupunerile martorului nu
constituie elementul material al infracţiunii prevăzute de art.312 CP, chiar nici în cazul în care ele se referă la
împrejurările esenţiale ale cauzei.
De asemenea, martorul sau partea vătămată trebuie să fie întrebat asupra împrejurărilor cauzei. În cazul în
care ei, nefiind întrebaţi, în declaraţiile lor ascund şi nu spun tot ce ştiu în cauză (trec sub tăcere unele
împrejurări), omisiunile lor nu constituie declaraţie mincinoasă, ci eschivare de a face declaraţii, prevăzută ca
infracţiune în art.313 CP.
Pentru existenţa infracţiunii de declaraţie mincinoasă, concluzie falsă, interpretare sau traducere incorectă
trebuie respectate de către organele judiciare prevederile legii privind jurământul şi avertizarea martorului,
părţii vătămate, specialistului, expertului, interpretului şi traducătorului despre răspunderea lor penală pentru
acţiunile menţionate în art.312 CP. Or, nu pot fi admise ca probe datele obţinute cu încălcarea esenţială a legii
(p.8 alin.1 art.94 CPP).
4. Acţiunile prevăzute în alin.1 art.312 CP constituie elementul material al infracţiunilor prevăzute în alin.2
art.312 CP în formă agravantă în cazul în care ele sunt:
legate de învinuirea de săvârşire a unei infracţiuni grave, deosebit de grave sau excepţional de grave (a se
vedea comentariul la alin.4-6 art.16 CP) referitoare la noţiunile acestor categorii de infracţiuni;
săvârşite din interes material (a se vedea p.7 din comentariul la prezentul articol);
însoţite de crearea artificială a probelor acuzatoare. În acest caz se are în vedere săvârşirea altor acţiuni
decât declaraţia mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea sau traducerea incorectă în scopul afirmaţiilor
mincinoase de învinuire. De exemplu, instigarea altor persoane de a depune declaraţii mincinoase şi referirea în
afirmaţiile sale la aceste persoane, spunând că ele pot confirma declaraţiile depuse; pregătirea şi prezentarea
unor documente sau probe false în acest scop etc. Dacă declaraţia mincinoasă este însoţită de crearea artificială
a probelor care dezvinovăţesc inculpatul, acţiunile făptuitorului, în lipsa altor circumstanţe agravante prevăzute
de alin.2 art.312, constituie infracţiune prevăzută de alin.1 art.312 CP.
5. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP sunt formale. Această normă juridică penală nu prevede ca, în urma
faptelor descrise, să se dea o hotărâre nedreaptă, adică să survină o urmare prejudiciabilă pentru înfăptuirea
justiţiei.
6. Subiecţii activi ai infracţiunilor prevăzute de art.312 CP sunt persoanele fizice responsabile, care au atins
vârsta de 16 ani şi au statut special (martor, parte vătămată, specialist, expert, interpret sau traducător).
Nu pot fi subiecţi activi ai infracţiunilor menţionate persoanele care în anumite cauze concrete şi în legătură
cu anumite fapte sau împrejurări conform legii nu pot fi martori, specialişti, experţi, interpreţi sau traducători
(art.86-87, 89-90 CPP) etc.
Declaraţia mincinoasă nu poate fi săvârşită în forma participaţiei simple (coautorat), însă este posibilă
participaţia complexă. Concluzia falsă şi traducerea incorectă sunt susceptibile de participaţie simplă şi
complexă.
Toate infracţiunile incriminate în art.312 CP pot avea şi un subiect pasiv secundar (victima), care poate fi
atât persoană fizică, cât şi cea juridică.
7. Latura subiectivă a faptelor prevăzute de art.312 CP se realizează numai prin intenţie directă. Declaraţia
mincinoasă, concluzia falsă, interpretarea şi traducerea incorecte în situaţia în care făptuitorul este sincer
convins că ele sunt adevărate nu întrunesc elementele infracţiunii prevăzute de art.312 CP.
Existenţa infracţiunilor comentate nu este condiţionată de un anumit motiv sau scop, cu excepţia interesului
material, care constituie o circumstanţă agravantă a infracţiunilor prevăzute în alin.2 art.312 CP. Interesul
material în acest caz constă în primirea de către subiecţii infracţiunii a unor foloase pentru prezentarea
declaraţiei mincinoase, concluziei false, interpretării sau a traducerii incorecte.
8. Infracţiunile prevăzute în art.312 CP se consumă nu în momentul dării declaraţiei mincinoase, concluziei
false, al prezentării interpretării sau traducerii incorecte, ci în momentul semnării lor de către martor, partea
vătămată, specialist, expert, interpret sau de către traducător.
Articolul 313. REFUZUL SAU ESCHIVAREA MARTORULUI ORI A PĂRŢII VĂTĂMATE
DE A FACE DECLARAŢII
Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii în cadrul urmăririi penale
sau al dezbaterilor judiciare
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute de art.313 CP îl constituie relaţiile sociale referitoare
la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a căror existenţă este pusă în pericol
prin refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii.
Infracţiunea dată nu are nici obiect juridic secundar şi nici obiect material.
2. Refuzul sau eschivarea martorului ori a părţii vătămate de a face declaraţii constituie infracţiune numai în
cazul în care aceste acţiuni (inacţiuni) se săvârşesc în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei (înţelesul
expresiei în cadrul urmăririi penale sau al judecării cauzei este dat în p.2 al comentariului la art.312 CP).
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.313 CP se compune din acţiunea de refuz sau inacţiunea de
eschivare de a face declaraţii.
Refuzul de a face declaraţii constă din nedorinţa martorului sau a părţii vătămate de a face declaraţii,
exprimată prin acţiunea directă de a refuza oral sau în scris de a face declaraţii sau de a da răspuns la unele
întrebări puse în timpul audierii martorului sau părţii vătămate.
Eschivarea de a face declaraţii, ca şi refuzul de a face declaraţii, constă din nedorinţa de a face declaraţii,
însă ea se manifestă printr-un comportament pasiv al martorului sau al părţii vătămate, care, fiind legal citaţi, nu
se prezintă la audiere cu scopul de a nu face declaraţii. Dacă martorul citat legal nu se prezintă la audiere din
alte cauze, în acţiunile lui lipseşte componenţa de infracţiune prevăzută de art.313 CP. În asemenea cazuri
martorul poate fi sancţionat în baza p.3 alin.3 art.201 CPP cu o amendă judiciară.
Eschivarea de a face declaraţii se poate exprima şi prin trecerea sub tăcere a unor împrejurări legate de cauza
respectivă sau prin lăsarea fără răspuns (sub tăcere) a întrebărilor puse. Or, conform art.90 CPP, martorul este
obligat să comunice tot ce ştie şi să răspundă la întrebările puse.
Pentru ca refuzul sau eschivarea de a face declaraţii să constituie elementul material al infracţiunii analizate,
aceste acţiuni sau inacţiuni trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
refuzul sau eschivarea de a face declaraţii trebuie să fie nelegitime. De exemplu, oficialităţile religioase
conform CPP nu pot fi citate şi ascultate ca martori referitor la circumstanţele care le-au devenit cunoscute în
legătură cu exercitarea funcţiilor lor. Prin urmare, refuzul sau eschivarea persoanelor menţionate de a face
declaraţii în astfel de cazuri este legal şi nu constituie semn al componenţei de infracţiune prevăzute de art.313
CP;
potrivit art.105 şi art.111 CPP, persoana care efectuează acţiunea procesuală este obligată să prevină
martorul sau partea vătămată asupra răspunderii penale pentru refuzul de a depune mărturii şi să menţioneze
acest lucru în procesul-verbal al audierii. Dacă organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de judecată
nu respectă aceste dispoziţii imperative ale legii de procedură penală, faptul dat serveşte drept piedică pentru a
trage martorul sau partea vătămată la răspundere penală în baza art.313 CP.
Infracţiunea analizată este de pericol şi se consumă din momentul refuzului sau al eschivării de a face
declaraţii.
4. Subiecţi activi ai infracţiunii de refuz sau de eschivare de a face declaraţii sunt persoanele fizice
responsabile, care au atins vârsta de 16 ani. Aceştia sunt martorul sau partea vătămată, obligaţi prin lege să
comunice tot ce ştiu în legătură cu cauza respectivă şi să răspundă la întrebările puse.
Persoanele care în condiţiile legii nu pot fi citate şi ascultate ca martori nu pot fi nici subiecţi ai infracţiunii
de refuz sau eschivare de a face declaraţii.
De asemenea nici o persoană nu poate fi obligată de a depune declaraţii contrar intereselor sale sau ale
rudelor apropiate. Rudele apropiate, precum şi soţul, soţia, logodnicul bănuitului, învinuitului, inculpatului, nu
sunt obligate să facă declaraţii împotriva acestuia. Organul de urmărire penală, procurorul sau instanţa de
judecată sunt obligate să aducă aceste drepturi la cunoştinţa persoanelor respective sub semnătură (art.90 CPP).
Aceste persoane, în caz de refuz de a face declaraţii, nu pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.313 CP.
Însă dacă persoanele menţionate sunt de acord şi îşi dau în mod benevol consimţământul de a fi audiate ca
martori, ele sunt obligate să spună adevărul. În astfel de cazuri, dacă persoanele menţionate fac declaraţii
mincinoase, ele pot fi subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.312 CP.
Infracţiunea de refuz sau eschivare de a face declaraţii nu poate avea decât un singur subiect activ (autor),
fapt ce exclude participaţia simplă. Ea este însă susceptibilă de a fi săvârşită în participaţie complexă.
După natura sa juridică refuzul sau eschivarea de a face declaraţii creează o stare de pericol numai pentru
buna înfăptuire a justiţiei şi nu poate avea un subiect pasiv secundar (victimă).
5. Latura subiectivă a refuzului sau a eschivării de a face declaraţii cere ca fapta să se realizeze numai prin
intenţie directă. Făptuitorul înţelege că el, ca martor sau parte vătămată, este obligat să depună declaraţii, însă
nu doreşte să facă acest lucru. Din punctul de vedere al existenţei infracţiunii, motivul refuzului sau al
eschivării de a face declaraţii nu are importanţă, însă poate fi luat în seamă la individualizarea pedepsei.
Articolul 314. CONSTRÂNGEREA DE A FACE DECLARAŢII MINCINOASE, CONCLUZII
FALSE SAU TRADUCERI INCORECTE ORI DE A SE ESCHIVA DE LA ACESTE OBLIGAŢII
(1) Constrângerea martorului, a părţii vătămate de a face declaraţii mincinoase, a expertului de a face
concluzii sau declaraţii false, a interpretului sau a traducătorului de a face interpretări ori de a face
traduceri incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţii,
ani.
a) săvârşită de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală;
b) însoţită de şantaj
ani.
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii prevăzute în art.314 CP, ca şi în cazul infracţiunii precedente, îl
constituie relaţiile sociale privitoare la activitatea de aflare a adevărului în procesul înfăptuirii justiţiei, relaţii a
căror existenţă în cazul dat este pusă în pericol prin constrângerea martorului, părţii vătămate, expertului,
interpretului sau a traducătorului de a face declaraţii mincinoase, concluzii false, interpretări sau traduceri
incorecte, precum şi de a se eschiva de la aceste obligaţiuni.
Obiectul juridic secundar al acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la integritatea
corporală sau la libertatea morală a persoanei supuse constrângerii.
În cazul constrângerii fizice infracţiunea dată poate avea şi obiect material - corpul persoanei supuse în mod
direct acţiunii de constrângere.
2. Infracţiunea analizată este determinată de preexistenţa unei cauze penale, civile sau a unei alte cauze în
care pot fi ascultaţi martori, pot fi numiţi experţi, traducători sau interpreţi. Pentru existenţa ei este suficient ca
făptuitorul să fi considerat că persoana respectivă ar putea fi citată în acea cauză ca martor, victimă ori numit
expert, traducător sau interpret, indiferent de faptul dacă aceste persoane au fost sau nu citate ori chemate să
participe la proces în aceste calităţi. Astfel, fapta incriminată în art.314 CP este o modalitate specială de
instigare, care are scopul să bareze calea apariţiei declaraţiei mincinoase, concluziei false, a interpretării sau
traducerii incorecte încă din momentul în care a apărut producerea lor.
3. Latura obiectivă a infracţiunii incriminate în alin.1 art.314 CP se realizează prin acţiunea de constrângere
a martorului sau a părţii vătămate de a depune declaraţii mincinoase, a expertului - de a face declaraţii sau
concluzii false, a traducătorului sau interpretului - de a efectua traduceri incorecte.
A constrânge în înţelesul art.314 CP înseamnă a sili, a impune martorul, partea vătămată, expertul,
traducătorul sau interpretul la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.312 sau 313 CP. Ea trebuie să provoace o
stare de temere, sub stăpânirea căreia libertatea persoanei supuse acţiunii de constrângere este lezată.
Constrângerea poate fi fizică sau psihică (morală).
Constrângerea fizică se manifestă prin exercitare de violenţe generatoare de suferinţe fizice. Considerăm că
legiuitorul, la incriminarea faptei prevăzute de art.314 CP, prin constrângere fizică a avut în vedere maltratarea
sau alte acte de violenţă prevăzute în art.154 CP. Dacă prin constrângerea fizică martorului, părţii vătămate,
expertului, traducătorului sau interpretului i se cauzează una din urmările faptelor prevăzute de art.151-153 CP,
constrângerea de a face declaraţii mincinoase, a trage concluzii false sau a efectua traduceri sau interpretări
incorecte se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.
Constrângerea psihică se poate realiza prin diferite acte ilegale de violenţă psihică, cum ar fi ameninţarea cu
omorul sau vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, cu deteriorarea bunurilor ori cu răpirea martorului,
interpretului, traducătorului, a rudelor sau a apropiaţilor acestora etc.
Există constrângere ca element material al infracţiunii date şi atunci când ea este exercitată faţă de un martor
care a fost deja ascultat sau faţă de un expert care şi-a expus concluziile pentru a-i face să revină asupra
declaraţilor sau concluziilor depuse anterior.
Prin expresia constrângere însoţită de şantaj din alin.2 art.314 CP se are în vedere constrângerea însoţită de
ameninţarea cu divulgarea unui secret compromiţător sau a altor informaţii de natură să intimideze martorul,
partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul, rudele sau apropiaţii acestora, cu scopul de a-i determina
să facă declaraţii, concluzii sau traduceri incorecte.
Nu constituie ameninţare şi nu există element material al infracţiunii analizate în acţiunea de atenţionare a
unei peroane cu privire la exercitarea împotriva ei a unui fapt legal, cum ar fi denunţarea unei infracţiuni pe
care aceasta a săvârşit-o.
Componenţa acestei infracţiuni este formală şi ea se consumă în momentul exercitării constrângerii,
indiferent de faptul dacă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul au îndeplinit cerinţele
făptuitorului sau nu. Dacă persoanele menţionate, sub influenţa constrângerii, au făcut declaraţii mincinoase, au
tras concluzii false sau au efectuat traduceri ori interpretări incorecte, problema răspunderii lor penale se
soluţionează conform art.39 CP.
4. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea dată poate avea şi un subiect pasiv, secundar; în cazul constrângerii fizice a martorului, părţii
vătămate, expertului, traducătorului sau interpretului li se pot cauza dureri fizice sau leziuni corporale.
În alin.2 art.314 este prevăzută o răspundere penală sporită, în cazul în care fapta este săvârşită de o
organizaţie criminală sau de către un grup criminal organizat. Noţiunile de grup criminal organizat şi
organizaţie criminală sunt date în art.46-47 CP.
5. Latura subiectivă a infracţiunii comentate se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege
caracterul prejudiciabil al faptei şi doreşte să constrângă martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau
interpretul cu scopul de a-i determina să nu-şi îndeplinească cinstit obligaţiunile.
Activitatea obiectivă a făptuitorului este subordonată unui scop indicat expres în art.314 CP, aceluia de a
determina martorul, partea vătămată, expertul, traducătorul sau interpretul să facă declaraţii mincinoase, să
tragă concluzii false sau să efectueze traduceri incorecte, sau să se eschiveze de la aceste obligaţiuni. Dacă
constrângerea faţă de aceste persoane este exercitată cu alte scopuri, cum ar fi constrângerea martorului pentru
a spune adevărul, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.314 CP.
Motivul faptei nu are relevanţă asupra calificării penale, însă stabilirea lui este necesară pentru o mai bună
individualizare a pedepsei.
6. Infracţiunea prevăzută de art.314 ca o infracţiune comisivă (de acţiune) şi intenţionată poate apărea şi în
faza actelor de pregătire. De exemplu, făptuitorul pregăteşte materiale compromiţătoare împotriva martorului
pentru a-l determina să facă declaraţii mincinoase. Fiind după construcţia sa o componenţă de infracţiune
formală, aceasta nu este susceptibilă de tentativă. Activitatea infracţională poate continua şi după consumarea
infracţiunii. Astfel, actele repetate de constrângere, săvârşite în realizarea aceleiaşi rezoluţii infracţionale,
constituie o infracţiune unică în formă prelungită, care se epuizează în momentul ultimului act de constrângere.
Articolul 315. DIVULGAREA DATELOR URMĂRIRII PENALE
(1) Divulgarea datelor urmăririi penale contrar interdicţiei persoanelor care efectuează urmărirea penală
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 300 unităţi convenţionale.
(2) Divulgarea intenţionată a datelor urmăririi penale de către persoana care efectuează urmărirea
penală sau de către persoana abilitată cu controlul asupra desfăşurării urmăririi penale, dacă această
acţiune a cauzat daune morale sau materiale martorului, părţii vătămate sau reprezentanţilor acestora ori
dacă l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale cu privarea de dreptul de a
ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 3 ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi buna
activitate a organelor de urmărire penală.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în divulgarea de către o persoană participantă la actele de urmărire
penală a datelor obţinute contrar interdicţiei procurorului sau a ofiţerului de urmărire penală. Divulgarea datelor
de urmărire penală poate fi făcută: oral sau în scris, prin intermediul mijloacelor de informare în masă, la
televiziune, radio etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul divulgării datelor urmăririi penale prin orice mijloc şi
oricărei persoane, indiferent de urmările care au survenit pentru efectuarea urmăririi penale.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conştientizează că
divulgă datele urmăririi penale obţinute la efectuarea actelor de procedură penală şi doreşte să le divulge altor
persoane, contrar interdicţiei persoanelor care efectuează urmărirea penală. Consimţământul procurorului sau al
altor persoane care efectuează urmărirea penală pentru a divulga datele obţinute la urmărirea penală nu
constituie componenţa de infracţiune în sensul acestui articol.
5. Pentru a proteja datele obţinute la urmărirea penală, persoanele care efectuează urmărirea penală, conform
procedurii penale, în caz de necesitate, pot lua de la martor, partea vătămată, partea civilă, partea responsabilă
civilmente sau a reprezentanţilor lor, apărător, expert, specialist, interpret şi de la alte persoane care asistă la
acţiunile de urmărire penală o declaraţie în scris de prevenire despre răspunderea pe care o vor purta (art.315
CP).
Lipsa declaraţiei de a nu divulga datele urmăririi penale exclude răspunderea penală a persoanelor indicate în
alin.1 al acestui punct comentat.
6. Conform alin.2, subiect special al infracţiunii, în cazul în care au fost divulgate datele urmăririi penale, cu
condiţia că această divulgare a datelor a cauzat daune morale, materiale martorului, părţii vătămate sau
reprezentanţilor acestora ori l-a făcut pe vinovat să se eschiveze de la răspundere, devin persoanele care
efectuează urmărirea penală (procurorul, ofiţerul de cercetare penală) sau persoanele care controlează
desfăşurarea urmăririi penale (procurorul, judecătorul, judecătorul de instrucţie, şeful organului de urmărire
penală). Aceste persoane poartă răspundere în conformitate cu legea.
Articolul 316. DIVULGAREA DATELOR PRIVIND MĂSURILE DE SECURITATE APLICATE
FAŢĂ DE JUDECĂTOR ŞI PARTICIPANŢII LA PROCESUL PENAL
(1) Divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător, executorul judecătoresc,
partea vătămată, martor sau alţi participanţi la procesul penal, precum şi faţă de rudele apropiate ale
acestora, dacă fapta a fost săvârşită de către o persoană căreia aceste date i-au fost încredinţate în virtutea
atribuţiilor de serviciu,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat urmări grave
ani.
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi buna
activitate a instanţei judecătoreşti, viaţa şi sănătatea, onoarea şi demnitatea, drepturile fundamentale ale
judecătorului, executorului judecătoresc, ale părţii vătămate, ale altor participanţi la procesul penal, precum şi
ale rudelor apropiate ale acestora.
2. Latura obiectivă constă în divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător sau
executorul judecătoresc sau faţă de alte persoane conform legii (art.27 al Legii cu privire la statutul
judecătorului nr.544-XIII din 20.07.95, MO nr. 26.10.95; Legea privind protecţia de stat a părţii vătămate, a
martorilor şi a altor persoane care acordă ajutor în procesul penal nr.1458-XIII din 28.01.98, MO nr.26-27
din 26.03.98).
Componenţa acestei infracţiuni există şi în cazul în care au fost divulgate măsurile de securitate aplicate şi
faţă de rudele apropiate ale persoanelor indicate la alin.1 al articolului comentat, de către o persoană căreia i-au
fost încredinţate aceste date în virtutea funcţiei.
3. Noţiunea de rude apropiate ale persoanelor stipulate în alin.1 art.316 coincide cu prevederile art.134 şi
punctul 2 comentat la art.305.
4. Prin noţiunea de urmări grave din alin.2 se au în vedere decesul, cauzarea unui prejudiciu în proporţii
mari şi deosebit de mari, în conformitate cu prevederile art.126, survenirea unei boli psihice sau aplicarea
torturii, maltratării, tratamentului inuman şi degradant în privinţa persoanelor aflate sub măsurile de securitate.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana conştientizează şi
doreşte divulgarea datelor privind măsurile de securitate aplicate faţă de judecător şi participanţi la procesul
penal.
6. Subiectul infracţiunii este unul special - persoana responsabilă de datele cu privire la măsurile de
securitate aplicate faţă de persoanele indicate în alin.1 în virtutea atribuţiilor de serviciu.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care datele privind măsurile de securitate aplicate
faţă de persoanele stipulate în acest articol au fost transmise cel puţin unei persoane.
Articolul 317. EVADAREA DIN LOCURILE DE DEŢINERE
(1) Evadarea din locurile de deţinere, săvârşită de persoana care execută pedeapsa cu închisoare sau cu
arest, precum şi de persoana care se află sub arest preventiv,
c) însoţită de aplicarea violenţei;
d) săvârşită cu aplicarea armei sau altor obiecte folosite în calitate de arme
1. Unul din principiile fundamentale ale activităţii de înfăptuire a justiţiei este caracterul obligatoriu al
sentinţelor şi al altor hotărâri judecătoreşti definitive (art.120 din CRM).
În scopul asigurării executării sentinţelor şi a altor hotărâri judecătoreşti definitive pronunţate în cadrul
justiţiei penale legiuitorul a incriminat ca infracţiuni evadarea şi înlesnirea evadării.
Infracţiunea de evadare este incriminată în art.317 CP şi se prezintă sub două variante. În alin.1 se
incriminează fapta de evadare în varianta simplă (tip), iar în alin.2 este incriminată fapta în varianta agravată.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de evadare îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna
înfăptuire a justiţiei penale, în sensul respectării caracterului obligatoriu al măsurilor privative de libertate luate
provizoriu în cursul procesului penal, precum şi al pedepselor privative de libertate. În cazul evadării însoţite de
aplicarea violenţei (alin.2 art.317 CP) infracţiunea dată poate avea şi un obiect juridic secundar - relaţiile
sociale referitoare la integritatea fizică sau sănătatea persoanei.
Corpul persoanei asupra căreia s-au aplicat violenţe constituie în acest caz obiectul material al infracţiunii de
evadare.
3. Latura obiectivă a infracţiunii analizate în ambele variante se realizează printr-o acţiune de evadare din
locurile de deţinere. Săvârşirea acestei infracţiuni prin inacţiune este imposibilă.
Acţiunea de evadare din locurile de deţinere constituie o sustragere de la privarea de libertate la care
persoana a fost supusă, săvârşită prin părăsirea în mod voit şi ilegal a locului de deţinere.
Locurile de deţinere sunt penitenciarele şi locurile în care condamnaţii execută pedeapsa cu închisoare sau
cu arest, precum şi locurile de arest preventiv în care sunt deţinute persoanele faţă de care a fost dispusă măsura
preventivă - arestarea preventivă. De asemenea se consideră evadat cel care fuge de sub escortă, din mijloacele
de transport în timpul etapării deţinutului, din biroul procurorului sau al ofiţerului de urmărire penală, din
şedinţa de judecată etc.
Acţiunea de evadare poate fi comisă în orice mod şi prin orice mijloace.
Astfel, evadarea poate fi săvârşită prin spargerea pereţilor locului de deţinere, escaladare, travestire,
substituire de persoane, săpare de galerii subterane, folosire a documentelor false sau inducerea pazei în eroare,
coruperea pazei etc. În cazul în care prin modul în care se săvârşeşte evadarea (de exemplu - prin mituire,
distrugere de bunuri, folosire a înscrisurilor false etc.) se întrunesc condiţiile unei alte infracţiuni, suntem în
prezenţa unui concurs de infracţiuni evadare plus fapta penală respectivă.
4. Subiect activ (autor) al evadării pot fi două categorii de persoane:
condamnaţii la pedeapsa cu închisoare sau cu arest, care execută aceste pedepse;
bănuitul, învinuitul sau inculpatul în privinţa cărora a fost aplicată măsura preventivă - arestarea preventivă.
Aceste persoane pot fi subiecţi ai evadării în cazul în care ele sunt condamnate sau arestate preventiv legal.
În cazul în care persoana se află în locul de deţinere şi evadează, iar ulterior ea este recunoscută nevinovată de
săvârşirea infracţiunii pentru care se afla în detenţie, această persoană nu poate fi trasă la răspundere penală
pentru evadare. În momentul evadării persoana nu avea calitatea legală de condamnat, bănuit, învinuit sau
inculpat. În afară de aceasta, în cazul evadării prevăzute de alin.1 art.317 CP subiect al infracţiunii date poate fi
numai persoana care a atins vârsta de 16 ani, iar în condiţiile alin.2 art.317 - persoana fizică responsabilă, care a
atins vârsta de 14 ani (alin.2 art.21 CP).
Subiectul pasiv secundar (parte vătămată) al evadării poate fi persoana împotriva căreia au fost folosite
violenţele.
5. Latura subiectivă a infracţiunii de evadare se caracterizează prin intenţie directă. Scopul infracţiunii este
sustragerea de la privarea de libertate la care persoana a fost supusă legal. Motivul evadării nu are importanţă
pentru calificarea juridică a faptei, însă poate avea importanţă pentru individualizarea răspunderii penale şi a
pedepsei.
6. Evadarea săvârşită în mod repetat sau însoţită de aplicarea violenţei ori săvârşită cu aplicarea armei sau
a altor obiecte folosite în calitate de arme, precum şi săvârşită de două sau mai multe persoane, constituie
varianta agravată a evadării prevăzute de alin.2 art.317 CP.
Prin evadare săvârşită repetat se înţelege săvârşirea a două sau mai multor infracţiuni de evadare, cu
condiţia că persoana nu a fost condamnată pentru vreuna din ele şi nu a expirat termenul de prescripţie (art.32
CP).
Violenţa aplicată la evadare se exprimă prin maltratare sau alte acte de violenţă nu numai împotriva
persoanelor care au obligaţiunea de a-l păzi pe cel care evadează, dar şi împotriva oricărei alte persoane care
încearcă să preîntâmpine sau să curme acţiunile de evadare (personalul tehnic sau auxiliar al penitenciarului,
alţi deţinuţi etc.).
În cazul în care în urma aplicării violenţei asupra părţii vătămate a survenit una din consecinţele prevăzute în
art.145 sau art.151-153 CP, infracţiunea de evadare se află în concurs ideal cu una din aceste infracţiuni.
Înţelesul termenului de arme şi al expresiei altor obiecte folosite în calitate de arme folosit în textul alin.2
art.317 CP este dat în art.129 CP. Prin arme se înţeleg instrumentele, piesele sau dispozitivele declarate astfel
prin dispoziţii legale. Sunt asimilate armelor orice alte obiecte ce ar putea fi folosite ca arme sau care au fost
întrebuinţate pentru atac.
Aplicarea armei sau a altor obiecte folosite în calitate de arme atrage răspunderea penală conform alin.2
art.311 CP numai în cazul în care ea a contribuit efectiv la evadare. Nu constituie evadare în formă agravată
acţiunile făptuitorului care, de exemplu, avea asupra sa armă, dar pe care nu a folosit-o în scopul de a facilita
evadarea.
Prin expresia săvârşită de două sau mai multe persoane legiuitorul a avut în vedere înţelegerea sau
cooperarea a doi sau mai mulţi deţinuţi de a evada împreună (participaţie simplă).
Participaţia complexă la evadare este exclusă, deoarece ea este incriminată ca infracţiune distinctă în art.318
CP - înlesnirea evadării (a se vedea p.2 din comentariul la art.318 CP).
7. Evadarea este o infracţiune de acţiune, săvârşită cu intenţie, de aceea ea poate să se manifeste atât în
forma actelor de pregătire, cât şi în formă de tentativă.
Infracţiunea de evadare are o componenţă formală şi se consideră consumată în momentul în care cel aflat
legal în locurile de deţinere a ieşit complet din această stare, devenind liber în urma activităţii sale ilegale.
Articolul 318. ÎNLESNIREA EVADĂRII
(1) Înlesnirea prin orice mijloace a evadării
(2) Înlesnirea evadării de o persoană cu funcţie de răspundere
(3) Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune gravă,
deosebit de gravă sau excepţional de gravă
(4) Înlesnirea evadării, săvârşită din imprudenţă, de către o persoană care avea obligaţia să-l păzească pe
cel evadat
1. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de înlesnire a evadării este acelaşi ca şi al infracţiunii de evadare
(a se vedea p.2 al comentariului la art.317 CP).
După construcţia sa componenţa de infracţiune de înlesnire a evadării nu poate avea obiect juridic secundar
şi nici obiect material.
2. Latura obiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în formă simplă (alin.1 art.318 CP) se manifestă prin
activitatea de înlesnire a evadării.
A înlesni evadarea înseamnă a contribui la o evadare, a da ajutor sau sprijin unei persoane care execută
pedeapsa cu închisoare sau cu arest, precum şi unei persoane care se află sub arest preventiv pentru a săvârşi
infracţiunea de evadare din locurile de deţinere prevăzută de art.317 CP atât în forma ei tipică (simplă), cât şi în
forma agravată. Înlesnirea evadării poate fi realizată prin acţiune sau inacţiune. Ea poate consta într-o
contribuţie morală (darea de sfaturi, indicaţii, prestarea unor informaţii etc.) sau materială (înlăturarea de
obstacole, acordarea de mijloace sau instrumente etc.).
Expresia din alin.1 art.318 CP înlesnirea prin orice mijloace a evadării cuprinde în conţinutul său şi actele
de determinare, de organizare şi de dirijare a realizării evadării. Or, conform alin.1 art.42 CP, organizatorul şi
instigatorul prin activităţile lor infracţionale contribuie de asemenea la săvârşirea infracţiunii de către autor.
Contribuţia poate interveni înainte sau în timpul evadării. Dacă ajutorul a fost acordat unui deţinut după
evadare, această activitate nu constituie înlesnire la evadare, ci infracţiune de favorizare a evadării, care este
incriminată numai în cazul favorizării evadării în formă agravată (art.323 CP).
Modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea nu au importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni,
deoarece textul alin.1 art.318 CP indică direct că înlesnirea evadării poate fi săvârşită prin orice mijloace. Dacă
modul şi mijloacele prin care se înlesneşte evadarea - prin natura lor juridică - constituie infracţiune, acţiunile
făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare şi ca infracţiune prevăzută de norma juridică penală
respectivă din partea specială a CP. De exemplu, în cazul în care făptuitorul acordă ajutor deţinutului pentru a
evada prin aplicare de violenţă, care nu a provocat părţii vătămate urmările prevăzute la art.151-153, înlesnirea
evadării se află în concurs ideal cu infracţiunea prevăzută de art.154 CP.
Urmarea prejudiciabilă a înlesnirii evadării constă într-o stare de pericol creată de această activitate
infracţională pentru înfăptuirea normală a justiţiei.
3. Subiectul infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Infracţiunea de înlesnire a evadării poate fi săvârşită atât în participaţie simplă, cât şi în participaţie
complexă, însă acest fapt nu are importanţă pentru calificarea justă a acţiunilor făptuitorului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii de înlesnire a evadării în forma ei tipică şi forma agravată (alin.1-3 art.318
CP) se realizează numai cu intenţie directă.
Scopul acestei infracţiuni constă în dorinţa făptuitorului de a-l ajuta pe cel deţinut să evadeze. Alte scopuri şi
motivul înlesnirii evadării nu au importanţă pentru existenţa acestei infracţiuni.
5. Dispoziţia alin.2 art.318 CP prevede înlesnirea evadării ca infracţiune agravată în cazul în care ea este
săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere.
Înţelesul expresiei persoană cu funcţii de răspundere este dat în art.123 CP.
6. Înlesnirea evadării unei persoane reţinute, arestate sau condamnate pentru o infracţiune gravă, deosebit
de gravă sau excepţional de gravă constituie o altă formă agravată a infracţiunii de evadare, prevăzută în alin.3
art.318 CP.
Spre deosebire de alin.1 şi 2 art.318 CP, în alin.3 art.318 CP este incriminată ca infracţiune nu numai
înlesnirea persoanelor care se află sub arest preventiv, ci şi a persoanelor reţinute. Prin persoane reţinute se are
în vedere orice persoană indicată în art.165 CPP privată de libertate pe o perioadă nu mai mare de 72 ore în
locurile şi în condiţiile stabilite prin lege.
De asemenea în conţinutul expresiei înlesnirea evadării unei persoane condamnate se are în vedere nu
numai persoana care execută pedeapsa cu închisoarea, ci şi cea care execută pedeapsa cu detenţiunea pe viaţă.
Or, termenul de evadare în general (nu în sensul îngust din alin.1 art.317 CP) are înţelesul de părăsire ilegală a
locurilor de deţinere, iar detenţiunea pe viaţă constă din privarea de libertate a condamnatului pentru tot restul
vieţii în penitenciar de tip închis (art.71-72 CP).
La categoria infracţiunilor grave, deosebit de grave şi excepţional de grave se referă acele infracţiuni care
sunt clasificate astfel în alin.4-6 art.16 CP. Subiectul activ al înlesnirii evadării în varianta dată poate fi orice
persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
7. În afara formei intenţionate simple (tipice) şi a celor agravate, în alin.4 art.318 CP este incriminată
înlesnirea evadării săvârşite din imprudenţă, de către o persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe cel
evadat.
Latura obiectivă a înlesnirii evadării în această variantă se poate manifesta ca şi în cazul formelor de
înlesnire a evadării prevăzute în alin.1-2 art.318 CP, care se deosebeşte de ele prin obligaţiunea subiectivă cu
care se săvârşeşte fapta şi prin calitatea specială a făptuitorului.
Înlesnirea evadării în formularea din alin.4 art.318 CP poate fi săvârşită numai de o persoană care avea
obligaţiunea să-l păzească pe cel evadat. La aceste persoane se referă persoanele care fac parte din personalul
serviciului de pază, supraveghere şi escortare a deţinuţilor. Prin urmare, subiect al infracţiunii menţionate poate
fi numai o persoană dintre cele menţionate, care, în exerciţiul funcţiilor sale de serviciu, a înlesnit din
imprudenţă evadarea unui deţinut pe care îl păzea.
Atitudinea subiectivă a făptuitorului poate lua una din modalităţile imprudenţei fie de sineîncredere
uşuratică, fie de neglijenţă (art.18 CP).
Dacă înlesnirea a fost făcută intenţionat de către o persoană care avea obligaţiunea să-l păzească pe cel
evadat, acţiunile făptuitorului urmează a fi calificate ca înlesnire la evadare în una din formele prevăzute în
alin.1-3 art.318 CP.
8. Înlesnirea evadării poate apărea sub forma actelor de pregătire sau de tentativă numai în cazul săvârşirii ei
din intenţie în toate variantele prevăzute în alin.1-3 art.318 CP. De exemplu, dacă făptuitorul, în scopul
înlesnirii evadării, îi transmite deţinutului un instrument, iar ulterior în ultimul moment este depistat până la
începerea actelor de evadare, suntem în prezenţa unei tentative de înlesnire a evadării. În momentul în care cel
căruia i s-au adus înlesniri a încercat să evadeze sau a evadat, înlesnirea se consideră consumată.
Astfel, înlesnirea evadării în forma sa consumată, fiind dependentă de începutul executării infracţiunii de
evadare, nu este susceptibilă de forma infracţiunii continue sau prelungite.
După caracterul şi gradul prejudiciabil înlesnirea evadării din imprudenţă (alin.4 art.318 CP) se referă la
infracţiunile uşoare, în forma simplă (alin.1 art.318 CP) este o infracţiune mai puţin gravă, iar în variantele
agravate (alin.2-3 art.318 CP) se consideră infracţiuni grave.
Articolul 319. ESCHIVAREA DE LA EXECUTAREA PEDEPSEI CU ÎNCHISOARE
Eschivarea de la executarea pedepsei a condamnatului căruia i s-a permis să plece pe scurtă durată din
locurile de deţinere
Obiectul generic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la înfăptuirea justiţiei şi în special a
activităţii normale a penitenciarelor.
1. În conformitate cu prevederile legislaţiei de executare a pedepselor penale, condamnaţilor li se acordă
permisiunea să plece pe scurtă durată din locurile de deţinere (calamităţi naturale, decesul sau boala gravă a
rudelor apropiate).
2. Latura obiectivă constă în acţiuni sau inacţiuni prin care făptuitorul se eschivează a se întoarce la locul
executării pedepsei cu închisoarea.
Aceasta este o infracţiune continuă care începe din momentul neprezentării la timpul indicat şi se consideră
consumată în momentul reţinerii sau autodenunţării.
3. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă - eschivarea de la executarea pedepsei cu
închisoarea.
4. Subiectul acestei infracţiuni este unul special - condamnatul la pedeapsa cu închisoarea, care ispăşeşte
pedeapsa penală în penitenciarele RM, şi a atins vârsta de cel puţin 16 ani, căruia i s-a permis să plece pe scurtă
durată din locul de deţinere, indiferent de motivele invocate.
Articolul 320. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A HOTĂRÂRII INSTANŢEI DE JUDECATĂ
(1) Neexecutarea intenţionată, precum şi eschivarea de la îndeplinire, a hotărârii instanţei de judecată
ani.
(2) Neexecutarea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a hotărârii instanţei de
judecată, precum şi împiedicarea executării ei,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la asigurarea autorităţii hotărârilor
judecătoreşti prin care se continuă înfăptuirea justiţiei. Obiect special secundar sunt relaţiile sociale referitoare
la drepturile cetăţenilor, care se realizează prin executarea hotărârilor judecătoreşti.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiune sau inacţiune. Acţiunea se manifestă prin
împotrivirea persoanei obligate să execute hotărârea judecătorească care se exprimă oral sau în scris, încearcă
să lovească sau loveşte, exprimă ameninţări persoanelor care execută hotărârea, interdicţii, săvârşesc acte de
corupere a persoanelor cu funcţii de răspundere obligate să controleze ori să execute această hotărâre, indiferent
dacă aceste acţiuni au avut loc la începutul, mai târziu, în cursul executării hotărârilor judecătoreşti. Inacţiunea
persoanei poate fi exprimată oral sau în scris şi prin neîntreprinderea acţiunilor necesare pentru executarea
hotărârii judecătoreşti, considerând că hotărârea nu este corectă etc.
Prin noţiunea de hotărâri ale instanţei de judecată se înţeleg hotărârile date de către instanţă în cauzele
civile, penale, contravenţionale, contencios administrativ, intrate în vigoare şi pasibile de executare.
3. În cazul în care se pune în executare o hotărâre de către alt organ jurisdicţional şi se manifestă împotrivire
la executare nu există componenţa de infracţiune prevăzută de acest articol.
4. În cazul în care neexecutarea hotărârii de către instanţa de judecată se manifestă prin violenţă îndreptată
împotriva persoanei care contribuie la înfăptuirea justiţiei, fapta constituie o altă infracţiune, prevăzută de
art.305 după urmările care au survenit.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neexecutării hotărârii judecătoreşti sau al efectuării
acţiunilor de împotrivire pentru executarea silită a acesteia (după caz, vătămare uşoară sau medie, maltratarea
intenţionată sau alte acte de violenţă, dacă nu au provocat urmările prevăzute de art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate cerinţele
colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea pedepselor cu închisoarea.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Făptuitorul conştientizează că prin acţiunile sau
inacţiunile sale nu execută intenţionat sau se eschivează de la îndeplinirea hotărârii instanţei de judecată şi
doreşte acest rezultat. Motivele neexecutării intenţionate nu influenţează la încadrarea faptei în baza acestui
articol.
7. Subiect al infracţiunii prevăzute de alin.1 al acestui articol poate fi orice persoană fizică de la vârsta de 16
ani, subiect special al infracţiunii prevăzute de alin.2 pot fi doar persoanele cu funcţii de răspundere prevăzute
de art.123.
Articolul 321. NESUPUNEREA PRIN VIOLENŢĂ CERINŢELOR ADMINISTRAŢIEI
PENITENCIARULUI
Nesupunerea prin violenţă cerinţelor legitime ale administraţiei penitenciarului, săvârşită de o persoană
care execută pedeapsa în penitenciar,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a instituţiilor penitenciare în
care se execută hotărârile judiciare penale prin care s-a aplicat pedeapsa cu închisoarea.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni violente de nesupunere cerinţelor legitime ale administraţiei
penitenciarului (îmbrâncire, împingere, tragere afară din încăpere, spargere a geamului, distrugere a uşilor,
ferestrelor, cauzare a vătămărilor corporale uşoare sau medii, maltratare intenţionată sau alte acte de violenţă,
dacă nu au provocat urmările prevăzute de art.145, 151).
Componenţa de infracţiune o constituie acţiunile violente efectuate după ce au fost înaintate cerinţele
colaboratorilor penitenciarului responsabili de ordine în penitenciar şi de executarea pedepselor cu închisoarea.
3. Latura subiectivă se manifestă prin intenţie directă şi indirectă. Făptuitorul conştientizează acţiunile sale,
le doreşte sau acceptă survenirea urmării periculoase a faptei.
4. Subiectul infracţiunii este persoana în vârstă de la 16 ani, care execută pedeapsa cu închisoarea în
penitenciar.
Articolul 322. TRANSMITEREA ILEGALĂ A UNOR OBIECTE INTERZISE PERSOANELOR
DEŢINUTE ÎN PENITENCIARE
(1) Transmiterea tăinuită de la control sau încercarea de a transmite prin orice mijloace persoanelor
deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor substanţe cu efect
narcotizant, precum şi a altor obiecte, a căror transmitere este interzisă, dacă această acţiune a fost săvârşită
în mod sistematic sau în proporţii mari,
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite cu folosirea situaţiei de serviciu,
1. Obiectul juridic al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna activitate a instituţiilor
penitenciare în care se execută pedeapsa cu închisoarea, stabilită prin hotărâre judecătorească în cauza penală.
2. Latura obiectivă constă în acţiuni intenţionate de transmitere tainică, încercare de transmitere, prin orice
mijloc, persoanelor deţinute în penitenciare a băuturilor alcoolice, a drogurilor, medicamentelor sau a altor
substanţe cu efect narcotizant.
Alin.1 prevede şi o a doua situaţie de drept de sine stătătoare care reprezintă componenţa de infracţiune în
cazul în care făptuitorul întreprinde acţiuni de a transmite obiecte interzise în proporţii mari sau în mod
sistematic.
În proporţii mari se consideră obiectele a căror valoare reprezintă 500 şi mai multe unităţi convenţionale,
conform art.126.
Noţiunea în mod sistematic se consideră începând cu a treia acţiune similară de transmitere a obiectelor
interzise, cu excepţia obiectelor expres indicate în prima parte a alin.1, pentru care survine răspunderea penală
chiar pentru o singură acţiune.
3. Alin.2 al infracţiunii prevede componenţa de infracţiune pentru acţiunile prevăzute de alin.1 dacă au fost
comise de către persoane care au folosit situaţia de serviciu (orice colaborator al penitenciarului, inspector, şef
etc.) şi care sunt prevăzute în lista statelor penitenciarului.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă numai prin intenţie directă.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 323. FAVORIZAREA INFRACŢIUNII
(1) Favorizarea dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau excepţional de grave
ani.
(2) Nu sunt pasibili de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi rudele apropiate
ale persoanei care a săvârşit infracţiunea.
1. Favorizarea este o formă de sine stătătoare de activitate infracţională reglementată în art.49 CP şi
constituie o implicare la infracţiunea deja săvârşită. Această activitate este prejudiciabilă şi incriminată ca
infracţiune distinctă în cazurile şi în condiţiile prevăzute în alin.1 art.323 CP.
2. Caracterul infracţional al favorizării infracţiunii constă în faptul că ea împiedică descoperirea operativă a
infracţiunilor săvârşite, identificarea rapidă a infractorului şi pedepsirea lui. Obiectul juridic nemijlocit al
infracţiunii date îl constituie activitatea de înfăptuire a justiţiei penale ca valoare socială şi relaţiile sociale
privitoare la realizarea principiului operativităţii în procesul penal.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de favorizare a infracţiunii prevăzute de alin.1 art.323 CP se realizează prin
acţiunea de favorizare dinainte nepromisă a infracţiunii grave, deosebit de grave sau excepţional de grave.
Din cuprinsul dispoziţiilor acestei norme juridice penale rezultă că existenţa infracţiunii de favorizare este
condiţionată de preexistenţa unei infracţiuni şi a infractorului care a săvârşit-o. Fapta anterioară favorizării
trebuie să constituie infracţiune în înţelesul definiţiei ei date în art.14 CP. În lipsa uneia din trăsăturile esenţiale
ale infracţiunii, favorizarea acestei fapte nu constituie infracţiunea prevăzută de alin.1 art.323 CP.
În afară de aceasta, norma juridică penală citată cere ca infracţiunea anterioară să facă parte din categoria
infracţiunilor grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Noţiunea acestor categorii de infracţiuni este
dată în art.16 CP.
Acţiunea de favorizare a infracţiunii constă din favorizarea infractorului şi tăinuirea mijloacelor sau
instrumentelor de săvârşire a infracţiunii, a urmelor acesteia sau a obiectelor dobândite pe cale criminală.
Despre conţinutul acestor activităţi infracţionale a se vedea comentariul la art.49 CP.
Ajutorul dat infractorului poate fi şi de natură morală. Astfel, darea de sfaturi cum să procedeze pentru a se
sustrage urmăririi penale sau executării pedepsei, furnizarea de informaţii de natură de a-l ajuta pe infractor să
se sustragă de la răspunderea penală constituie acte de favorizare intelectuală a infractorului.
Nu constituie favorizare intelectuală a infractorului declaraţia mincinoasă sau denunţul calomnios în scopul
ascunderii infractorului adevărat şi al inducerii în eroare a organelor judiciare. Acestea constituie infracţiuni
distincte prevăzute de art.311-312 CP şi, având un caracter special în raport cu prevederile alin.1 art.323 CP, ele
au întâietate la aplicare. La aceste infracţiuni se referă şi dobândirea sau comercializarea bunurilor despre care
se ştie că au fost obţinute pe cale infracţională (art.199 CP).
Urmarea prejudiciabilă a favorizării infracţiunii se prezintă sub forma unei stări de pericol pentru înfăptuirea
justiţiei. Pentru existenţa infracţiunii este indiferent dacă actele de favorizare l-au ajutat efectiv pe infractor sau
nu. Este suficient ca prin actele săvârşite să fi existat posibilitatea de a-l favoriza pe infractor. Dacă ajutorul
oferit nu a fost primit de infractor sau acesta nu s-a folosit de el, fapta de favorizare nu există.
4. Subiectul infracţiunii de favorizare a infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins
vârsta de 16 ani.
Potrivit alin.2 art.323 CP, nu sunt pasibile de răspundere penală pentru favorizarea infracţiunii soţul (soţia) şi
rudele apropiate ale persoanei care a săvârşit infracţiunea. Rude apropiate sunt copiii, părinţii, înfietorii, înfiaţii,
fraţii şi surorile, bunicii şi nepoţii infractorului (art.134 CP).
Pentru a beneficia de această prevedere legală, de nepedepsire, favorizatorul trebuie să fie rudă apropiată cu
toţi infractorii care au participat la săvârşirea infracţiunii favorizate. În caz contrar dispoziţia de nepedepsire nu
se aplică. De asemenea nu beneficiază de nepedepsire nici favorizatorii care, deşi sunt rude apropiate între ei,
nu sunt şi rude cu cel favorizat.
Favorizarea infracţiunii poate fi săvârşită sub orice formă de participaţie.
Latura subiectivă a favorizării infracţiunii se realizează numai prin intenţie directă. Sub aspectul laturii
subiective nu este obligatoriu ca favorizatorul să ştie calificarea juridică a infracţiunii favorizate sau că ea se
referă la infracţiunile grave, deosebit de grave sau excepţional de grave. Pentru existenţa infracţiunii analizate
este important ca favorizatorul să ştie că cel favorizat a săvârşit o infracţiune şi caracterul ei (omor, tâlhărie,
violenţe etc.), că dă ajutor unui infractor, ajutor prin care s-ar putea îngreuia sau zădărnici activitatea de
înfăptuire a justiţiei. Însă în cazurile în care alin.1 art.323 CP prevede răspunderea penală numai pentru
favorizarea infracţiunilor cu circumstanţe agravante, conştiinţa favorizatorului trebuie să cuprindă şi
cunoaşterea acestor circumstanţe. Necunoaşterea lor de către favorizator înlătură caracterul penal al faptei. De
exemplu, pentru tragerea la răspundere penală în cazul favorizării furtului repetat (alin.2 art.186 CP),
favorizatorul trebuie să ştie că cel favorizat a mai săvârşit anterior un furt, în caz contrar în acţiunile lui lipseşte
componenţa de infracţiune prevăzută de alin.1 art.323 CP. Or, favorizarea infracţiunii de furt simplu (alin.1
art.186 CP) nu este incriminată în alin.1 art.323 CP.
5. Infracţiunea de favorizare se poate prezenta în forma actelor de pregătire şi ca infracţiune consumată. Însă
actele de pregătire nu sunt incriminate ca infracţiune.
Fiind o infracţiune formală, favorizarea se consumă în momentul săvârşirii actelor de favorizare indiferent
de faptul dacă au survenit sau nu anumite urmări pentru înfăptuirea justiţiei. Totodată favorizarea infracţiunii
poate apărea ca o infracţiune continuă. De exemplu, favorizatorul păstrează timp îndelungat bunurile furate. În
acest caz momentul consumării infracţiunii de favorizare coincide cu momentul încetării acţiunii de păstrare.
Infracţiunea de favorizare se poate înfăţişa şi ca o infracţiune prelungită. De exemplu, favorizatorul distruge
cuţitul cu care a fost săvârşit omorul, iar peste un timp îl ascunde pe făptuitorul omorului. În acest caz
momentul consumării infracţiunii coincide cu ultimul act de favorizare a infractorului.
CAPITOLUL XV
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANE CU FUNCŢII DE RĂSPUNDERE
Articolul 324. CORUPERE PASIVĂ
(1) Fapta persoanei cu funcţie de răspundere care pretinde ori primeşte oferte, bani, titluri de valoare,
alte bunuri sau avantaje patrimoniale fie acceptă servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a
îndeplini sau nu ori pentru a întârzia sau grăbi îndeplinirea unei acţiuni ce ţine de obligaţiile ei de serviciu,
ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestor obligaţii, precum şi pentru a obţine de la autorităţi distincţii,
funcţii, pieţe de desfacere sau o oarecare decizie favorabilă,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de la 3 la 7
ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de
la 2 la 5 ani.
a) repetat;
c) cu extorcare de bunuri sau servicii enumerate la alin.(1);
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 3.000 la 5.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de la 5 la 10
la 2 la 5 ani.
a) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
b) în proporţii deosebit de mari;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
la 3 la 5 ani.
1. Corupere pasivă constituie fapta săvârşită de către o persoană cu funcţii de răspundere încadrată în
aparatul de stat, care fie că pretinde, primeşte direct sau indirect oferte, titluri de valoare, alte bunuri sau
avantaje patrimoniale, fie că acceptă servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau a nu
îndeplini, a se abţine, a întârzia ori a grăbi o acţiune contrar obligaţiunilor de serviciu prin utilizarea autorităţii
sale, precum şi pentru a obţine de la alte autorităţi în favoarea sa ori a altor persoane distincţii, funcţii, pieţe de
desfacere sau decizii favorabile.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu care presupune îndeplinirea cu cinste de către funcţionarii publici şi de către alte persoane cu funcţii de
răspundere enumerate la alin.2 din acest comentariu a îndatoririlor de serviciu şi a celor care rezultă din
codurile de conduită.
Obiectul material poate fi exprimat printr-un bun primit de făptuitor sau prin acordarea unui serviciu, a unor
foloase, privilegii, avantaje ce nu i se cuvin persoanei cu funcţii de răspundere.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se constituie din acţiuni sau inacţiuni. Acţiunea poate fi exprimată prin
pretinderea sau primirea de bani, foloase ori acceptarea de promisiuni care asigură astfel de foloase, contrar
atribuţiilor sale. Inacţiunea constă în nerespingerea de către făptuitor a atribuţiilor sale. Nu este necesar ca
pretenţia formulată de făptuitor să fie satisfăcută. A primi ceva înseamnă a accepta, a prelua, a lua ceva în
posesie. A accepta o promisiune înseamnă a exprima acordul cu privire la promisiune. Este necesar ca actul de
îndeplinire sau neîndeplinire al funcţionarului pentru care pretinde, primeşte bani sau foloase să facă parte din
sfera atribuţiilor de serviciu ale acestuia.
4. Acţiunile sau inacţiunile persoanei cu funcţii de răspundere exprimate prin pretindere sau primire de la
autorităţi a diverselor distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau orice altă decizie favorabilă determinată de
îndeplinirea ori neîndeplinirea, întârzierea sau grăbirea atribuţiilor de serviciu, contrar acestora, în folos propriu
sau al altor persoane, cad sub incidenţa prevederilor art.324.
5. Prin noţiunea de corupere pasivă în mod repetat din alin.2 lit.a) se înţelege săvârşirea uneia şi aceleiaşi
infracţiuni prevăzute de alin.1 nu mai puţin de două ori cu condiţia că nu a expirat termenul de prescripţie al
tragerii la răspunderea penală.
Prin noţiunea de două sau mai multe persoane prevăzută la lit.b) se înţelege învoiala prealabilă a două sau a
mai multor persoane cu funcţii de răspundere care s-au înţeles din timp sau după începere, dar până la
consumarea infracţiunii, despre săvârşirea în comun a acestei infracţiuni. Infracţiunea în acest caz se consideră
consumată din momentul primirii bunului sau a foloaselor de către cel puţin o persoană, indiferent de faptul
dacă persoana care corupe înţelegea sau nu că la luarea de bani, bunuri şi alte avantaje participă câteva persoane
cu funcţii de răspundere.
Estorcare de bunuri este o noţiune prevăzută la lit.c) a articolului comentat şi constă în înaintarea de către
persoana cu funcţii de răspundere, sub ameninţarea săvârşirii acţiunilor care vor cauza prejudicii intereselor
legale ale persoanei care corupe sau crearea intenţionată a unor condiţii care îl impun pe acesta să dea bunuri în
scopul prevenirii consecinţelor nefaste asupra intereselor sale legale.
Noţiunea de proporţii mari prevăzută la lit.d) indică valoarea evaluată în bani a daunei bunurilor luate de
făptuitor. Evaluarea daunei se face pornind de la preţurile sau tarifele fixate pentru serviciul dat, iar în lipsa
acestor tarife - în baza rapoartelor expertizei sau a concluziei specialiştilor la momentul săvârşirii infracţiunii.
Conform prevederilor art.126 CP, cade sub incidenţa prevederilor lit.b) fapta care, la momentul săvârşirii, a
atins sau a depăşit suma de 500 de unităţi convenţionale (10.000 lei).
6. Subiect al infracţiunii de corupere pasivă poate fi numai persoana care cade sub incidenţa prevederilor
art.123.
Persoane cu funcţii de răspundere sunt deputaţii, membrii guvernului, consilierii, judecătorii, procurorii şi
adjuncţii acestora, ofiţerii de urmărire penală, executorii judecătoreşti, colaboratorii organelor de poliţie şi ai
serviciului de informaţie şi securitate, colaboratorii diferitelor inspecţii de stat sau de supraveghere (inspecţia
fiscală, garda forestieră, serviciul protecţiei muncii etc.).
7. Nu pot fi subiecţi ai infracţiunii de corupere pasivă persoanele cu funcţii de răspundere din organele de
stat, lucrătorii instanţelor, organizaţiilor de stat care exercită numai funcţii pur profesionale sau tehnice. Însă
dacă aceste persoane, concomitent cu îndeplinirea funcţiilor, sunt învestite şi cu funcţii de ordin administrativ,
de dispoziţie sau organizatorico-economice, ele devin subiecţi de corupere pasivă (medicul - pentru luare de
bani sau de bunuri pentru eliberarea certificatului de concediu medical sau participare la comisia de expertiză
medicală, sau medico-militară; profesorii - în cazul în care devin membri ai comisiilor de examinare sau
calificare etc.).
8. Infracţiunea de corupere pasivă se săvârşeşte numai cu intenţie directă, făptuitorul îşi dă seama, în
momentul săvârşirii faptei, că banii, bunurile, foloasele pe care le pretinde, le primeşte ori care constituie
obiectul promisiunii pe care o acceptă sau nu o respinge, nu i se cuvin şi, cu toate acestea, el vrea să le pretindă
sau să le primească, să accepte sau să nu respingă promisiunea ce i s-a făcut. Totodată făptuitorul în această
situaţie are reprezentarea pericolului care se produce pentru buna desfăşurare a activităţii sale de serviciu,
consecinţă pe care o doreşte. Făptuitorul urmăreşte în special îndeplinirea, neîndeplinirea, întârzierea
îndeplinirii sau executării unui act contrar atribuţiilor sale.
9. Prin noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere (alin.3) se înţelege persoana cu funcţii de
răspundere al cărei mod de alegere sau numire este reglementat de CRM: preşedintele, vicepreşedinţii şi
deputaţii Parlamentului (art.78), prim-ministrul şi membrii guvernului (art. 82, 98, 101), judecătorii din
instanţele de judecată de toate nivelurile (art.116), magistraţii Consiliului Superior al Magistraturii (art.122),
procurorul general şi procurorii ierarhic inferiori (art.125), membrii Curţii de Conturi (art.133), preşedintele şi
judecătorii Curţii Constituţionale (art.136) etc. care coincid cu prevederile art.123 alin.2 CP.
De asemenea sub incidenţa sensului exprimat de noţiunea de persoană cu înaltă funcţie de răspundere cad
persoanele al căror mod de alegere sau numire este reglementat de legi organice, funcţionarii aleşi sau numiţi în
organele a căror organizare şi funcţionare sunt reglementate de legile prevăzute în alin.3 art.72 CRM şi coincide
cu noţiunea prevăzută la alin.2 art.123 CP. În calitate de persoană cu înaltă funcţie de răspundere poate să apară
şi orice persoană căreia persoana cu înaltă funcţie de răspundere i-a delegat împuternicirile sale.
Noţiunea proporţii deosebit de mari atestă mărimea bunurilor oferite şi primite, evaluate în bani. În
condiţiile prevăzute la p.7 al acestui comentariu şi în conformitate cu prevederile art.126, infracţiunea săvârşită
cade sub incidenţa stipulării din lit.b) a articolului comentat, dacă valoarea bunurilor depăşeşte, la momentul
săvârşirii infracţiunii, suma de 1500 de unităţi convenţionale de amendă (30.000 lei).
Noţiunile de grup criminal organizat şi organizaţie criminală din lit.c) se interpretează conform prevederilor
art.46 şi 47 CP.
10. Banii, bunurile, valorile, avantajele patrimoniale care au fost date persoanei cu funcţie de răspundere
sunt confiscate în beneficiul statului prin sentinţa pronunţată în instanţă drept bunuri dobândite ilicit.
În cazul în care făptuitorul a cheltuit, a înstrăinat, a distrus valorile, bunurile, avantajele patrimoniale, se
confiscă valoarea în bani a acestor bunuri.
Articolul 325. CORUPEREA ACTIVĂ
(1) Promisiunea, oferirea sau darea unei persoane cu funcţie de răspundere, personal sau prin mijlocitor,
de bunuri sau servicii, enumerate la art.324, în scopurile indicate la acelaşi articol
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 2.000 la 4.000 unităţi convenţionale şi cu închisoare de la 2 la 5
ani.
a) repetat;
ani.
a) în proporţii deosebit de mari;
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale,
(4) Persoana care a promis, a oferit sau a dat bunuri ori servicii enumerate la art.324 este liberată de
răspundere penală dacă ele i-au fost extorcate sau dacă persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de
urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea pe care a săvârşit-o.
1. Se consideră corupere activă acţiunile intenţionate ale oricărei persoane care promite, oferă sau acordă un
avantaj, bunuri, bani, valori, prestări servicii, ce nu i se cuvin unei persoane cu funcţii de răspundere ca agent
public, direct sau prin mijlocitor, pentru ca acest agent public să acţioneze sau să se abţină de a acţiona în
exerciţiul funcţiunii sale oficiale în favoarea făptuitorului sau de a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, pieţe
de desfacere sau o altă decizie favorabilă pentru sine sau pentru altă persoană.
2. Obiectul infracţiunii de corupere activă îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu,
activitate a cărei bună desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor
publici. Activitatea persoanei cu funcţii de răspundere trebuie să fie transparentă, echitabilă, imparţială şi să
respecte interesul general al societăţii.
3. Latura obiectivă a infracţiunii poate fi realizată prin săvârşirea a cel puţin unei acţiuni prevăzute în
art.324: promite ori acordă oferte, bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, prestări servicii,
privilegii sau alte avantaje unei persoane cu funcţii de răspundere în domeniul public, ce nu i se cuvin, pentru
ca acesta să îndeplinească, să întârzie sau să nu îndeplinească acţiuni ce ţin de obligaţiunile de serviciu ale
agentului public, ori pentru a îndeplini o acţiune contrar acestei obligaţiuni, precum şi pentru a obţine de la
autorităţi distincţii, funcţii, pieţe de desfacere sau o anumită decizie favorabilă.
La latura obiectivă a coruperii active se utilizează principiul oglinzii în coroborare cu coruperea pasivă
(art.324 CP).
Obligaţiunile persoanei corupte pasiv coincid cu promisiunile, ofertele sau darea de bunuri, avantaje, prestări
servicii, alte foloase stipulate în lege, pe care persoana coruptă activ le oferă acestuia. Tot ce face persoana
coruptă activ şi acceptă persoana coruptă pasiv se realizează pe bază de coroborare şi acceptare reciprocă,
acţiunile fiind apreciate ca infracţiuni, însă încadrarea este deosebită: conform prevederilor art.324 CP - pentru
persoana coruptă pasiv şi conform prevederilor art.325 CP - pentru persoana coruptă activ.
4. Noţiunea de promisiune presupune situaţia în care persoana cu funcţii de răspundere se angajează să
furnizeze un bun, avantaj necuvenit ulterior sau în cazul în care persoana coruptă pasiv a căzut de acord ca
bunul sau avantajul necuvenit să fie furnizat ulterior persoanei corupte pasiv.
Oferire corespunde situaţiei în care persoana cu funcţii de răspundere îşi arată disponibilitatea de a furniza
bunul sau avantajul necuvenit în orice moment.
Darea corespunde situaţiei în care bunul, avantajul necuvenit este predat persoanei corupte pasiv sau unui
terţ, cum ar fi un membru al familiei sale, o organizaţie care aparţine acesteia, partidul politic la care el a aderat.
În cazul în care mita a fost predată unui terţ, agentul public cunoaşte momentul de predare.
Prin avantaje necuvenite înţelegem diverse forme de împrumuturi de bani, alimente şi băuturi, accelerarea
tratării, perspective mai bune în carieră, cadouri de valoare etc., fapt care ameliorează nemeritat situaţia, în
raport cu cea pe care o avusese persoana coruptă pasiv înaintea infracţiunii.
5. Noţiunile repetat, două sau mai multe persoane şi în proporţii mari, prevăzute la alin.2, şi proporţii
deosebit de mari, grup criminal organizat sau organizaţie criminală, prevăzute la alin.3, vor fi interpretate
conform p.4 şi 8 din comentariile de la art.324 CP.
6. Subiectul coruperii active poate fi orice persoană fizică responsabilă care a atins vârsta de 16 ani şi care
poate activa de sine stătător sau cu participaţie sub formă de coautorat sau complicitate, prevăzută de art.21 CP.
7. Latura subiectivă se caracterizează numai prin intenţie directă. Făptuitorul îşi dă seama că promite, oferă
sau dă unui funcţionar, unei persoane cu funcţii de răspundere bani, bunuri sau alte avantaje, săvârşind prin
această acţiune un act de corupere, doreşte producerea urmărilor periculoase pentru buna desfăşurare a
activităţii de serviciu şi pentru activitatea organelor autorităţilor publice.
8. Persoana care a promis, a oferit, a dat bunuri ori a realizat serviciile enumerate în art.324 CP este liberată
de răspundere penală dacă banii, bunurile şi alte avantaje au fost estorcate de la ea sau dacă persoana s-a
autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală cunosc infracţiunea pe care a săvârşit-o sau a denunţat
anticipat faptul.
9. Consumarea infracţiunii de corupere activă are loc în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă
funcţionarului - agent public bani, bunuri sau avantaje necuvenite în scopul ca acesta să acţioneze sau să se
abţină de a acţiona în exerciţiul funcţiunii sale oficiale sau pentru a obţine de la autorităţi distincţii, funcţii, piaţă
de desfacere sau o altă decizie favorabilă, indiferent de natura lor şi de faptul că acestea sunt pentru sine sau
pentru altcineva.
Articolul 326. TRAFICUL DE INFLUENŢĂ
(1) Primirea sau extorcarea de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptarea
de servicii, bunuri sau avantaje, personal sau prin mijlocitor, pentru sine sau pentru o altă persoană,
săvârşite intenţionat de către o persoană care are influenţă sau care susţine că are influenţă asupra unui
funcţionar, în scopul de a-l face să îndeplinească ori să nu îndeplinească acţiuni ce intră în obligaţiile lui de
serviciu, indiferent dacă asemenea acţiuni au fost sau nu săvârşite,
ani.
(2) Aceleaşi acţiuni urmate de influenţa promisă sau de obţinerea rezultatului urmărit, săvârşite:
a) repetat;
c) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii mari,
7 ani.
a) cu primirea de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari;
se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 10 ani cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi
convenţionale.
1. Alin.1 art.326 CP explică traficul de influenţă la general în sensul că faptă exprimată prin primirea ori
pretinderea de bani sau de alte valori sau avantaje necuvenite ca remunerare, acceptarea de promisiuni, de
daruri, direct sau indirect, ori estorcarea unor atare bunuri sau foloase, săvârşită de către o persoană care are
influenţă sau lasă să se creadă că are influenţă asupra unui funcţionar pentru a-l determina să săvârşească ori să
nu săvârşească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, indiferent dacă aceste acţiuni au fost sau nu
săvârşite, au produs sau nu rezultatul scontat.
Făptuitorul se angajează - în schimbul unei sume de bani sau al altor bunuri, avantaje necuvenite - să
intervină către un funcţionar în interesul persoanei cu care se face înţelegerea.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care reglementează buna funcţionare a serviciilor publice
a căror desfăşurare normală implică combaterea şi reprimarea faptelor acelor persoane care, speculând influenţa
lor pe lângă un funcţionar, creează o stare de neîncredere în corectitudinea funcţionarilor, lăsând să se creadă că
aceştia ar putea fi corupţi şi determinaţi să facă ori să nu facă acte ce intră în atribuţiile lor de serviciu.
3. Latura obiectivă a traficului de influenţă se realizează prin primirea ori pretinderea unor sume de bani,
bunuri sau alte avantaje, de daruri transmise direct sau indirect cu scopul determinării unui funcţionar să
îndeplinească ori să nu îndeplinească un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu.
A primi bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale înseamnă preluarea de către făptuitor
a unei sume de bani, a altor bunuri, iar acceptarea serviciilor, bunurilor, avantajelor... presupune manifestarea
acordului cu privire la promisiunile date sau înţelegerea de moment sau pe viitor a acestor persoane asupra
valorilor şi bunurilor care urmează a fi transmise sau luate.
Estorcare de bani, bunuri etc. înseamnă obţinerea valorilor râvnite cu forţa, prin ameninţare, violenţă, şantaj.
Înţelegerile, acceptările, estorcările de bani, bunuri, servicii şi de orice alte avantaje pot avea loc direct
între persoanele interesate sau prin mijlocitor. Rezultatul poate fi cerut atât pentru sine, cât şi pentru o altă
persoană.
4. Pentru realizarea laturii obiective sunt esenţiale cerinţele:
a) făptuitorul să aibă influenţă sau să lase să se creadă că are influenţă asupra funcţionarului public care
urmează să-şi îndeplinească ori să nu-şi îndeplinească atribuţiile de serviciu;
b) făptuitorul să promită intervenţia sa pe lângă un funcţionar spre a-l determina să facă sau să nu facă un act
care depinde de funcţiile lui de serviciu;
c) este neapărat ca acţiunea pe care trebuie să o facă funcţionarul în folosul persoanei interesate să urmeze
după acţiunile făptuitorului care a promis, a pretins, a acceptat, a primit bunuri, bani etc. În cazul în care
făptuitorul nu a intervenit către funcţionarul vizat în interesul persoanei respective, iar funcţionarul a îndeplinit
actul solicitat şi făptuitorul ştia despre aceasta, fapta nu constituie trafic de influenţă, ci escrocherie.
5. Termenul repetat prevăzut la alin.2 presupune săvârşirea a două şi mai multor infracţiuni prevăzute de
art.326 CP de către făptuitor în folosul uneia şi aceleiaşi sau al altei persoane interesate.
Prin primire de bunuri sau avantaje în proporţii mari se înţelege aprecierea în bani a valorilor transmise la
nivelul preţurilor de piaţă sau în baza raportului de expertiză ori al specialiştilor. Conform prevederilor art.126
CP, dauna în proporţii mari depăşeşte 500 de unităţi convenţionale (10.000 lei).
6. Termenul primire de bunuri sau avantaje în proporţii deosebit de mari se caracterizează prin mărimea
daunei evaluate în bani. Conform comentariului prevăzut la p.7, sub incidenţa prevederii legale stipulate în
alin.3, lit.a) cade dauna care depăşeşte 1500 de unităţi convenţionale (30.000 lei).
Conţinutul sintagmei în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale din alin.3,
lit.b) este prevăzut în art.46 şi 47 CP care urmează să fie apreciat în mod adecvat.
7. Traficul de influenţă este o infracţiune cu conţinut alternativ, faptă care se concretizează prin două sau
toate acţiunile făptuitorului (primire, estorcare, promisiune, acceptare de bani, bunuri...) personal sau prin
mijlocitor, pentru sine sau pentru altă persoană chiar şi la intervale diferite de timp, reprezintă în ansamblu o
unitate infracţională naturală (infracţiune prelungită).
Consumarea infracţiunii are loc în momentul efectuării promisiunii de a interveni în faţa unui funcţionar
pentru ca acesta să întreprindă sau să nu întreprindă acţiuni ce intră în obligaţiunile lui pentru trafic de influenţă
(pentru bani, bunuri, servicii, avantaje...).
8. Subiect al traficului de influenţă poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Dacă
fapta este săvârşită de un funcţionar care are atribuţii în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească
funcţionarul de a cărui favoare se prevalează, există un concurs de infracţiuni de corupere pasivă şi trafic de
influenţă dacă făptuitorul ar asigura persoana că va beneficia şi de serviciile care intră în competenţa sa.
9. Latura subiectivă a traficului de influenţă include vinovăţia făptuitorului sub formă de intenţie directă,
adică făptuitorul îşi dă seama şi vrea să trafice influenţa sa reală sau presupusă asupra unui funcţionar,
prevăzând şi dorind urmarea faptei. Făptuitorul determină funcţionarul să facă sau să nu facă, să obţină sau să
întârzie un act ce intră în atribuţiile sale de serviciu, însă nu este necesar ca acest scop să fie realizat, fiind
suficient ca făptuitorul să-l fi urmărit sau acceptat la momentul primirii sau pretinderii unui bun sau avantaj.
10. În asemenea cauze toate bunurile, valorile, banii care au fost date pentru trafic de influenţă urmează să
fie confiscate în beneficiul statului prin sentinţa instanţei de judecată, ca bunuri dobândite ilicit.
Dacă făptuitorul a cheltuit sau a realizat bunurile, banii, valorile, acesta urmează să achite în folosul statului
echivalentul lor în bani.
Articolul 327. ABUZUL DE PUTERE SAU ABUZUL DE SERVICIU
1. Folosirea intenţionată de către o persoană cu funcţie de răspundere a situaţiei de serviciu, în interes
material ori în alte interese personale, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
b) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
3. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu, săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale,
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile referitoare la buna desfăşurare a activităţii organelor
autorităţilor publice centrale şi locale, a organelor de drept şi a persoanelor cu funcţii de răspundere în scopul
îndeplinirii de către aceştia a atribuţiilor lor de serviciu în mod corect, cu respectarea intereselor legale ale
persoanelor fizice şi juridice.
2. Persoană cu funcţii de răspundere este persoana care cade sub incidenţa prevederilor art.123 CP. Punctele
5 şi 6 din comentariul de la art.324 CP se aplică respectiv.
Nu cad sub incidenţa noţiunii de persoană cu funcţii de răspundere persoanele angajate în organele
autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, în organele de drept şi în alte organe de stat care
execută doar atribuţii profesionale sau tehnice (ingineri, medici, electricieni, grefieri etc.).
3. Latura obiectivă a infracţiunii de abuz de putere sau abuz de serviciu se realizează printr-o acţiune în cazul
îndeplinirii defectuoase a unui act sau printr-o infracţiune în cazul neîndeplinirii unui act care urma să fie
îndeplinit.
Pentru a stabili dacă a fost comis abuzul de putere sau de serviciu, este necesar a cunoaşte atribuţiile,
drepturile şi obligaţiunile persoanei cu funcţii de răspundere, stipulate în lege sau în alte acte subordonate legii,
care reglementează activitatea de serviciu a acesteia.
Acţiunea sau inacţiunea făptuitorului trebuie să fie săvârşită în exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, când
desfăşoară activităţi legate de atribuţiile sale de putere şi de serviciu.
Neîndeplinirea sau îndeplinirea în mod defectuos a unui act de către făptuitor trebuie să aibă neapărat la bază
un interes material ori alte interese personale, dacă aceste acţiuni sau inacţiuni au cauzat daune considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau juridice. Dacă
aceste urmări lipsesc, nu poate fi vorba de răspundere penală.
4. Interesele generale ale societăţii, încălcarea drepturilor constituţionale ale cetăţenilor, crearea obstacolelor
sau tulburărilor în activitatea organelor puterii şi a altor instituţii publice, încălcarea ordinii de drept, tăinuirea
infracţiunilor săvârşite etc. sunt considerate obiective asupra cărora se orientează acţiunile de cauzare de daune
în proporţii considerabile intereselor publice.
Sfera destul de largă a intereselor care poate exprima activitatea persoanei în concordanţă cu interesele
generale ale societăţii, pe care legea le recunoaşte şi le garantează (dreptul la proprietate, dreptul la viaţă,
dreptul la apărare, dreptul la siguranţa personală, dreptul la libera asociere, dreptul la ocrotirea sănătăţii, dreptul
la învăţătură, libera concurenţă, libertatea conştiinţei etc.), se consideră daune în proporţii considerabile cauzate
drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Subiect al infracţiunii de abuz de putere şi abuz de serviciu poate fi orice funcţionar public sau orice alt
funcţionar al organelor de drept cu funcţie de răspundere care obţine calitatea de autor al infracţiunii. Orice alte
persoane care participă la infracţiune apar în calitate de organizatori, instigatori, complici sau coautori.
6. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se realizează numai cu intenţie. Intenţia poate fi directă sau
indirectă, după cum făptuitorul prevede că acţiunea sau inacţiunea va aduce atingere intereselor publice sau
drepturilor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice, urmărind sau acceptând producerea acestui
rezultat.
Imprudenţa nu cade sub incidenţa acestui articol.
7. Motivul este un element obligator al acestei infracţiuni şi poate fi material sau poate urmări alt interes
personal.
Prin interes material se înţelege ideea prin care făptuitorul urmăreşte scopul de a dobândi bunuri materiale,
bani sau alte avantaje patrimoniale în folosul său prin îndeplinirea sau neîndeplinirea abuzivă a atribuţiilor sale
de serviciu, dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.
Prin alte interese personale se înţelege dorinţa făptuitorului de a avea alte avantaje, nepatrimoniale, prestări
servicii, acceptare de funcţii sau protecţie de serviciu, susţinere profesională sau de a-şi ascunde incompetenţa
etc., dacă aceasta nu cade sub incidenţa coruperii pasive.
Dacă, în urma abuzului de serviciu, a fost delapidată, prin înşelăciune sau abuz de încredere, averea străină
încredinţată pentru administrare făptuitorului, calificarea acţiunilor acestuia se va face numai în baza art.190,
191, 196 CP. Însă dacă abuzul de serviciu a fost săvârşit din motive de profit, dar nu a avut drept scop
sustragerea averii, acţiunea cade sub incidenţa prevederilor art.327 CP.
8. Prin noţiunea de acţiune săvârşită repetat (alin.2 lit.a) se presupune săvârşirea de către acelaşi făptuitor a
două sau mai multor infracţiuni prevăzute de art.327 CP.
Prin sintagma săvârşit de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere din lit.b) se înţeleg persoanele care
sunt alese sau numite în modul prevăzut de CRM sau de o lege organică (miniştri, deputaţi, judecători,
procurori, comisari...). Comentariul de la p.8 al art.324 CP se aplică respectiv.
Sintagma soldată cu urmări grave din lit.c) urmează să fie apreciată, de la caz la caz, pornindu-se de la
împrejurările concrete ale cauzei, dacă au fost stabilite avarii cu pagube enorme, oprirea şi staţionarea
transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau întreprinderi, cauzarea
unui prejudiciu material, indiferent de forma de proprietate, în proporţii deosebit de mari, mai mult de 1500
unităţi convenţionale (30.000 lei), cauzarea de deces sau de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii
chiar în privinţa unei singure persoane.
9. Abuzul de putere sau abuzul de serviciu săvârşit în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale, prevăzut la alin.3, trebuie coroborat cu prevederile art.46 şi 47 CP.
10. Consumarea infracţiunii se consideră în cazul în care, în urma acţiunii sau inacţiunii făptuitorului, au
survenit urmările indicate în lege sau lezarea unui drept al persoanei fizice sau juridice.
Articolul 328. EXCESUL DE PUTERE SAU DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană cu funcţie de răspundere a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit
limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
2. Aceleaşi acţiuni însoţite:
a) de aplicarea violenţei;
b) de aplicarea armei;
c) de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
b) săvârşite de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
d) soldate cu urmări grave,
1. Toate persoanele cu funcţii de răspundere trebuie să aibă o comportare corectă şi cuviincioasă faţă de
persoanele cu care intră în legătură în timpul exercitării atribuţiilor de serviciu. Este interzis ca un funcţionar
aflat în funcţie de serviciu să folosească un limbaj violent sau acte de violenţă psihică sau fizică împotriva unei
persoane.
Dacă un funcţionar public sau alt funcţionar reprezentant al puterii comite asemenea acţiuni, fapta aduce
atingere relaţiilor sociale care constituie obiectul juridic al infracţiunilor de serviciu.
2. Obiectul juridic nemijlocit îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu a organelor administraţiei publice, organelor de drept şi a altor organe de stat.
Drept obiect material al infracţiunii apare corpul uman în cazul lovirilor şi actelor de violenţă aplicate sau
proprietatea persoanei fizice sau juridice.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile sau inacţiunile făptuitorului care întrebuinţează
expresii jignitoare faţă de o persoană, insulta, calomnia, actele de violenţă împotriva persoanei, alte acţiuni care
depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege, dacă acestea au cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale persoanelor fizice sau
juridice.
4. O condiţie obligatorie de răspundere penală pentru excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu
constă în faptul că trebuie să existe legătura directă între acţiunile făptuitorului, ca persoană cu funcţii de
răspundere, competenţele ei, date prin lege sau printr-un act subordonat legii, şi urmările survenite. Dacă
urmările survenite au fost cauzate de acţiuni care nu au fost legate de atribuţiile de serviciu, aceste acţiuni pot fi
încadrate după obiect şi intenţie respectiv (art.150-157, 162 CP etc.).
5. Pentru calificarea daunelor în proporţii considerabile aduse intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor este valabil comentariul de la punctul 4 al art.327.
Drept daune demnităţii şi sănătăţii persoanei sau legate de încălcarea drepturilor constituţionale se consideră
acţiunile ce depăşesc vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege (a se vedea comentariul de la
art.327 p.4).
6. Subiectul. Ca autor în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu poate fi doar o
persoană cu funcţii de răspundere (a se vedea comentariul de la p.2 al art.327 şi p.5-6 ale art.324 CP).
Organizator al infracţiunii, instigator sau complice poate fi orice persoană.
7. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu prevăzut în alin.2 însoţit: de aplicarea violenţei
lit.a) se consideră cazul în care făptuitorul aplică violenţa şi persoanei vătămate îi sunt cauzate vătămări uşoare
şi medii integrităţii corporale sau sănătăţii; de aplicarea armei lit.b) se consideră cazul în care făptuitorul a
aplicat nelegitim arma de foc sau alte mijloace speciale pentru a influenţa psihic sau fizic asupra persoanei
vătămate; de tortură sau acţiuni care înjosesc demnitatea părţii vătămate lit.c) se consideră cazul în care
făptuitorul a cauzat victimei multiple lovituri care cauzează acesteia dureri şi suferinţe fizice sau presiuni
psihice, care produc suferinţe morale, insultă şi calomnie prin cuvinte înjositoare, prin cuvinte necenzurate
(asemenea acţiuni pot fi smulgere a părului de pe cap, corp, aruncare şi târâre pe jos, cauzare a echimozelor,
sperierea persoanelor cu fapte păgubitoare asupra rudelor apropiate, ameninţarea cu lovituri, îmbrânciri,
pişcături, acţiunea curentului electric sau cu agenţi termici asupra corpului etc.).
Dacă în urma torturii au survenit vătămări grave, aceste acţiuni pot fi încadrate în conformitate cu
prevederile alin.3 al acestui articol.
8. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă sau indirectă. În ambele cazuri făptuitorul îşi dă seama
că acţiunea atinge atât interesul public, cât şi drepturile, interesele ocrotite prin lege ale persoanelor fizice şi
juridice şi creează o stare de pericol pentru buna desfăşurare a activităţii autorităţilor publice şi a administraţiei
publice în care activează persoana cu funcţii de răspundere.
9. Comentariile date la art.327 alin.2 şi 3 prin p.7 şi 8 sunt aplicabile respectiv.
10. Consumarea infracţiunii în cazul excesului de putere sau al depăşirii atribuţiilor de serviciu se consideră
din momentul în care făptuitorul a întrebuinţat expresii jignitoare faţă de o persoană cu care se află în legătură
în virtutea exerciţiului funcţiunii, iar în cazul acţiunilor repetate infracţiunea se consideră consumată în
momentul săvârşirii ultimei acţiuni de violenţă, dacă acestea au cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi juridice.
Articolul 329. NEGLIJENŢĂ DE SERVICIU
1. Neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare de către o persoană cu funcţie de răspundere a
obligaţiilor de serviciu ca rezultat al unei atitudini neglijente sau neconştiincioase faţă de ele, dacă aceasta a
cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice,
2. Aceleaşi acţiuni care au provocat:
b) alte urmări grave
1. Îndeplinirea corectă a obligaţiunilor de serviciu condiţionează buna desfăşurare a activităţii de serviciu, iar
încălcarea acestora pune în pericol activitatea normală a unei autorităţi publice sau instituţii statale.
Din conţinutul art.329 alin.1 CP neglijenţa de serviciu poate fi definită ca neîndeplinire sau îndeplinire
necorespunzătoare de către o persoană cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de serviciu. Drept rezultat al
atitudinii neglijente sau neconştiincioase, acţiunile persoanei cauzează unui organ sau unei instituţii de stat
daune în proporţii mari intereselor publice sau atacă drepturile şi interesele legale ale persoanelor fizice şi
juridice.
2. Obiectul juridic nemijlocit al acestei infracţiuni îl constituie buna desfăşurare a activităţii de serviciu care
presupune îndeplinirea corectă şi conştiincioasă de către persoana cu funcţii de răspundere a obligaţiunilor de
serviciu.
3. Latura obiectivă a infracţiunii de neglijenţă de serviciu constituie încălcarea unei obligaţiuni de serviciu
prin neîndeplinirea sau prin îndeplinirea defectuoasă a acesteia, încălcare care a produs urmările prevăzute în
lege.
Prin obligaţiune de serviciu se înţeleg toate obligaţiunile care cad în sarcina unei persoane cu funcţii de
răspundere potrivit normelor legale şi subordonate legii ce reglementează serviciul respectiv.
Aceste norme pot fi indicate expres în lege, hotărâri ale guvernului, regulamente de serviciu, instrucţiuni etc.
Comentariul prevăzut la p.3 şi 4 art.327 se aplică în mod corespunzător.
4. Decesul unei persoane, prevăzut la alin.2 lit.a), se consideră element de încadrare a infracţiunii de
neglijenţă dacă în urma neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu ale
persoanei cu funcţii de răspundere a survenit decesul unei persoane, constatat prin raportul de expertiză medico-
legal şi declarat în legătură cauzală cu atitudinea neglijentă a făptuitorului faţă de obligaţiunile de serviciu.
Alte urmări grave din alin.2 lit.b) se consideră, de la caz la caz, urmările rezultate din neglijenţa făptuitorului
dacă au fost stabilite avarii care au pricinuit daune enorme (de 1500 şi mai multe unităţi convenţionale): oprirea
sau staţionarea transportului sau a proceselor tehnologice, dezorganizarea activităţii unei instituţii sau a unei
întreprinderi, cauzarea de vătămări grave integrităţii corporale sau sănătăţii la două sau mai multe persoane.
5. Subiect al infracţiunii de neglijenţă poate fi doar o persoană cu funcţii de răspundere, conform art.123 CP.
Comentariul de la p.5-6 art.324 CP se aplică respectiv şi pentru fapta care a cauzat daune în proporţii mari
intereselor publice sau intereselor legale ale persoanei.
6. Latura subiectivă a infracţiunii de neglijenţă în serviciu presupune vinovăţia făptuitorului sub formă de
imprudenţă. Făptuitorul nu prevede consecinţele faptei, însă ar fi putut şi trebuia să le prevadă sau prevedea
posibilitatea survenirii urmărilor, dar credea, fără temei, că acestea nu se vor produce.
Posibilitatea făptuitorului de a prevedea consecinţele faptei sale se apreciază în raport cu împrejurările
concrete în care a fost săvârşită fapta, precum şi în raport cu personalitatea făptuitorului, pregătirea şi calităţile
lui profesionale, experienţa acestuia în domeniul respectiv.
Articolul 330. PRIMIREA DE CĂTRE UN FUNCŢIONAR A RECOMPENSEI ILICITE
1. Primirea de către un funcţionar al autorităţii publice, al altei instituţii, întreprinderi sau organizaţii de
stat, care nu este persoană cu funcţie de răspundere, a unei recompense ilicite sau a unor avantaje
patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni sau acordarea de servicii ce ţin de obligaţiile lui de serviciu
2. Aceeaşi acţiune săvârşită:
a) repetat;
b) în proporţii mari
1. Sub incidenţa prevederii legale cad faptele săvârşite de persoanele care activează în calitate de funcţionari
în organele autorităţii publice, administraţiei publice centrale şi locale, în alte instituţii, întreprinderi sau
organizaţii de stat, persoane care nu cad sub incidenţa prevederilor art.123 - persoane cu funcţii de răspundere -
în cazul în care acestea primesc o recompensă ilicită sau avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea sau
acordarea de servicii ce ţin de obligaţiunile lor de serviciu.
2. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii de
serviciu care presupun îndeplinirea corectă, conştiincioasă a obligaţiunilor de serviciu de către funcţionari.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin acţiunile făptuitorului care primeşte recompense ilicite
sau avantaje patrimoniale de la persoane fizice şi juridice pentru acordare de servicii ce ţin de obligaţiunile lui
de serviciu.
Prin recompense ilicite se înţelege primirea de bani, bunuri, servicii etc., iar în categoria avantajelor
patrimoniale intră faptele de acordare a înlesnirilor nejustificate la procurarea produselor alimentare sau a
materialelor de construcţie, acordarea de credite preferenţiale, aranjarea copiilor în şcoli de prestigiu, acoperirea
cheltuielilor făcute de către făptuitor, folosirea acestuia de autoturism etc.
4. Noţiunea prevăzută în alin.2 lit.a) repetat înseamnă săvârşirea aceleiaşi acţiuni, prevăzute de acest articol,
de două şi mai multe ori, dacă nu a expirat termenul de prescripţie de tragere la răspundere penală.
Termenul în proporţii mari echivalează cu recompensa sau avantajele patrimoniale care au fost date
făptuitorului cu valoarea acestora exprimată în bani. Dacă valoarea recompensei constituie 500 de unităţi
convenţionale sau depăşeşte această sumă, fapta cade sub incidenţa prevederilor alin.2 lit.b).
5. Subiecţi ai acestei infracţiuni pot fi toţi funcţionarii din organele autorităţii publice, administraţiei publice
centrale şi locale din instituţii, întreprinderi şi organizaţii de stat, care nu cad sub incidenţa art.123 CP, însă care
primesc recompense ilicite, avantaje patrimoniale pentru îndeplinirea unor acţiuni ce ţin de obligaţiunile lor de
serviciu.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se săvârşeşte numai cu intenţie directă sau indirectă, adică făptuitorul
doreşte şi utilizează obligaţiunile sale de serviciu pentru a primi recompense ilicite sau avantaje patrimoniale
necuvenite şi prevede urmările care survin şi se răsfrâng asupra activităţii normale a aparatului de stat.
7. Toate bunurile, banii, valorile primite de către făptuitor în aceste cauze urmează să fie confiscate în
beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate, înstrăinate sau sunt exprimate în avantaje
patrimoniale făptuitorul este obligat să restituie statului echivalentul acestora în bani.
Articolul 331. REFUZUL DE A ÎNDEPLINI LEGEA
1. Refuzul persoanei cu funcţie de răspundere de a îndeplini legea, dacă aceasta a cauzat daune în
proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau
juridice,
a) săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
1. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii
organelor autorităţilor publice şi a structurilor administraţiei publice centrale şi locale.
2. Latura obiectivă se manifestă printr-o inacţiune în sensul neîndeplinirii unui act de către o persoană cu
funcţie de răspundere, adică refuzul făptuitorului de a efectua o acţiune, operaţiune pe care este obligat prin
lege să o efectueze şi care neîndeplinire a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Noţiunile daune în proporţii mari intereselor publice şi drepturilor şi intereselor ocrotite prin lege ale
persoanelor fizice şi juridice sunt concepute în sensul legii după cum sunt date comentariile la p.4 art.324 CP.
3. Noţiunile săvârşită de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi soldată cu urmări grave prevăzute la
alin.2 lit.a) şi b) sunt explicate adecvat în comentariul de la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii se consideră numai o persoană cu funcţie de răspundere, conform prevederilor
art.123 CP. Această persoană apare în calitate de autor. Orice altă persoană care participă la infracţiune este
considerată organizator, instigator şi/sau complice.
5. Infracţiunea se consumă prin neîndeplinirea atribuţiilor de serviciu şi cauzarea daunelor prevăzute de lege.
Tentativa de infracţiune nu este posibilă; legea nu prevede sancţionarea acesteia.
Articolul 332. FALSUL ÎN ACTE PUBLICE
1. Înscrierea de către o persoană cu funcţie de răspundere, precum şi de către un funcţionar al autorităţii
publice care nu este persoană cu funcţie de răspundere, în documentele oficiale a unor date vădit false,
precum şi falsificarea unor astfel de documente, dacă aceste acţiuni au fost săvârşite din interes material sau
din alte interese personale,
2. Aceleaşi acţiuni săvârşite:
a) repetat;
b) de o persoană cu înaltă funcţie de răspundere;
c) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale
1. Obiectul material al falsului în acte publice îl constituie actele oficiale confirmate sau adoptate prin
activitatea autorităţilor publice, administraţiei publice centrale şi locale, a organelor de drept.
Act public se consideră actul scris care urmează să fie confirmat, adoptat sau perfectat de către un organ al
autorităţilor publice, al administraţiei publice centrale sau de către organele de drept, organizaţii, instituţii sau
întreprinderi de stat, act menit să certifice evenimentele şi faptele care provoacă sau au urmări juridice.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunile de introducere a falsurilor în actele oficiale, modificând
conţinutul actului, sau prin cele de perfectare a unor astfel de acte vădit false, din interes material sau din alte
interese personale.
Pentru noţiunile repetat, persoană cu înaltă funcţie de răspundere şi grup criminal organizat sau organizaţie
criminală din alin.2) sunt valabile comentariile de la p.7 al art.327 CP în coroborare cu prevederile art.46, 47
CP.
3. Pentru calificarea falsului în actele publice este necesară legătura cauzală dintre acţiunile de serviciu ale
funcţionarului şi falsul comis, deoarece, în anumite circumstanţe, dacă lipseşte această legătură cauzală,
încadrarea acţiunilor poate fi efectuată în limitele art.361 CP ca infracţiune contra autorităţilor publice şi
securităţii statului.
4. Falsul în actul public se consideră terminat din momentul introducerii falsului în actul oficial sub forma de
corectare, modificare sau perfecţionare, indiferent dacă a fost sau nu utilizat actul falsificat.
5. Subiect al infracţiunii poate fi persoana cu funcţii de răspundere ori alt funcţionar al autorităţii publice, al
administraţiei publice centrale şi locale sau al organizaţiei, instituţiei, întreprinderii de stat, conform
comentariului dat la art.324 şi 330 CP.
6. Latura subiectivă a falsului în acte publice se manifestă numai prin intenţie directă. Este obligatorie
stabilirea motivului intenţiei, care întotdeauna reprezintă un interes material sau personal.
Lipsa motivului la săvârşirea faptei de fals în acte publice poate atrage doar răspunderea disciplinară a
făptuitorului.
Comentariul prevăzut la p.6 art.327 CP privitor la motivul săvârşirii infracţiunii, interesul material şi
interesul personal, se aplică respectiv.
7. În cazul în care se comite falsul în actele publice destinate pentru a fi prezentate de către participanţii în
procedurile penale şi civile sau reprezentanţii acestora sau pentru a falsifica rezultatele votării, răspunderea
penală survine numai în limitele art.310 sau 182 CP, rezultând din intenţia făptuitorilor de a săvârşi aceste
infracţiuni, fără încadrarea suplimentară a lor în art.332 CP.
Asemenea situaţii se întâlnesc şi la calificarea componenţelor de infracţiuni contra justiţiei (cap.XIV,
art.306, 307, 308, 309, 310 şi altele). Aceste articole conţin componenţe de infracţiuni speciale şi nu este
necesar a incrimina suplimentar stipulările art.332.
CAPITOLUL XVI
INFRACŢIUNI SĂVÂRŞITE DE PERSOANELE CARE GESTIONEAZĂ ORGANIZAŢIILE
COMERCIALE, OBŞTEŞTI SAU ALTE ORGANIZAŢII NESTATALE
Articolul 333. LUAREA DE MITĂ
(1) Luarea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a mitei sub formă de bani, titluri de valoare, alte bunuri sau avantaje patrimoniale,
acceptarea de servicii, privilegii sau avantaje, ce nu i se cuvin, pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau
grăbi îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă
asemenea acţiune intră în obligaţiile de serviciu ale mituitului,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 500 la 1.500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
a) repetat;
c) cu extorcarea mitei;
1. Noţiunea de luare de mită presupune luarea sumelor de bani, valori, prestări servicii, privilegii sau orice
avantaje patrimoniale ori nepatrimoniale care au fost promise ori oferite unui funcţionar ce gestionează o
organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală spre a îndeplini, a nu îndeplini sau a întârzia
îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu ori spre a săvârşi un act contrar acestor obligaţiuni.
2. Luarea de mită reprezintă corupţia pasivă în sectorul privat când persoana care gestionează organizaţiile
comerciale, obşteşti sau alte organizaţii nestatale întreprinde acţiuni de a solicita sau primi, direct sau prin
mijlocitori, un avantaj necuvenit sau de a accepta oferte sau promisiunii privind un asemenea avantaj pentru
sine sau pentru altcineva, pentru ca această persoană să efectueze sau să se abţină de la efectuarea unui act,
încălcând obligaţiunile sale de serviciu.
3. Prin organizaţie comercială se înţelege o organizaţie economică cu personalitate juridică, a cărei activitate
se desfăşoară în producţia şi circulaţia mărfurilor (de schimb, comerţul de bunuri) sau în sfera serviciilor
(transport, telecomunicaţii etc.).
4. Prin organizaţie obştească se înţelege un grup de persoane, cu concepţii şi preocupări comune, care se
constituie în baza unui statut propriu înregistrat la Ministerul Justiţiei pentru a realiza nişte activităţi organizate.
5. Prin sintagma alte organizaţii nestatale înţelegem orice alte organizaţii care activează pe un termen
determinat sau nedeterminat, fondate de o persoană sau de un grup de persoane într-un scop anumit (fundaţia
etc.) în condiţiile legii.
6. Obiectul acestei infracţiuni îl constituie relaţiile sociale referitoare la buna desfăşurare a activităţii
organizaţiilor comerciale, a organizaţiilor obşteşti şi a altor organizaţii nestatale.
7. Latura obiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni ale mituitului în
interesul mituitorului sau al altor persoane pe care acesta le reprezintă, cu condiţia că asemenea acţiuni sau
inacţiuni intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Acţiunea mituitului constă în primirea de la mituitor a banilor, materialelor de preţ (produse alimentare,
bunuri materiale, de construcţie etc.), avantaje patrimoniale (documente care dau dreptul de a primi avere în
proprietate, primirea în arendă a patrimoniului fără plată, liberare de la obligaţii materiale, datorii etc.),
acceptarea de servicii (transmiterea mijloacelor de transport fără plată, transportarea fără plată a mărfurilor,
primirea fără plată a biletelor de tratament, lucrări de construcţii şi reparaţii fără plată şi altele); titluri de
valoare sunt determinate de către legislaţia în vigoare (Legea cu privire la piaţa valorilor mobiliare nr.199 din
18.11.98, MO nr.27-28 din 23.03.99 şi HG nr.770 din 03.08.2001, MO nr.97-99 din 17.08.2001); privilegii sau
avantaje (plata premiilor sau a unui salariu avansat, salarizare pentru cumulare abuzivă, avansare în post,
prezentare pentru distincţii de stat etc.). Toate aceste avantaje nu i se cuvin mituitului în coraport cu
circumstanţele cauzei şi acestea sunt date, înmânate, promise pentru îndeplinirea, neîndeplinirea sau grăbirea
îndeplinirii unei acţiuni în interesul mituitorului ori al unui terţ, dacă aceste acţiuni intră în obligaţiunile de
serviciu ale mituitului.
Acţiunile de propunere şi oferire de cadouri sau prestare de servicii în folosul persoanelor care se află într-o
funcţie mai înaltă pe scara ierarhică de serviciu, pentru întreţinerea relaţiilor oficiale sau de serviciu, nu cad sub
incidenţa componenţei de infracţiune prevăzute în articolul comentat.
8. Pentru noţiunile prevăzute la alin.2 a) repetat, b) de două sau mai multe persoane şi c) cu estorcarea mitei
este valabil comentariul de la p.7 al art.327, iar noţiunea în proporţii mari de la lit.d) se consideră mita
exprimată în bani în valoare mai mare decât 500 de unităţi convenţionale şi egală cu 10.000 lei. Pentru noţiunile
prevăzute în alin.3 lit.a) - în proporţii deosebit de mari - şi alin.3 lit.b) - în interesul unui grup criminal
organizat sau al unei organizaţii criminale - sunt valabile explicaţiile date în comentariul art.326, p.6.
9. Subiectul infracţiunii devine persoana care corespunde criteriilor stipulate în art.124.
Persoanele care nu gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, însă
lucrează în aceste instituţii şi, în virtutea funcţiei, primesc prin încredere unele plăţi sau servicii cu caracter
necesar de producţie sau alte avantaje, nu răspund pentru luare de mită. Aceste acţiuni pot conduce doar la
răspunderea disciplinară a făptuitorului.
10. Latura subiectivă a infracţiunii de luare de mită se manifestă numai prin intenţie directă. Persoana care
gestionează organizaţia comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală conştientizează şi doreşte să
primească ilicit de la o altă persoană, pentru acţiuni sau inacţiuni în sfera obligaţiunilor de serviciu, un bun, un
avantaj patrimonial sau un privilegiu.
Intenţia persoanei care primeşte mită cuprinde şi faptul că persoana care a dat mita înţelege că anume în
asemenea mod îşi satisface cerinţele legate de mituire. Dacă persoana primeşte de la mituitor bani şi alte valori,
chipurile, pentru a le transmite persoanei cu funcţii de răspundere drept mită, dar nu are intenţia de a proceda
astfel, însuşindu-şi-le, fapta constituie componenţa infracţiunii de înşelăciune sau abuz de încredere (p.20, HP
CSJ nr.6 din 11.03.1996 în Culegere de hotărâri explicative ale Plenului Curţii Supreme de Justiţie, Chişinău,
2002, pag.350).
11. Toate valorile materiale, inclusiv banii, care sunt obiecte materiale ale infracţiunii, urmează să fie
confiscate în beneficiul statului. În cazul în care obiectele, valorile date drept mită sau prestări servicii au fost
utilizate, se confiscă de la condamnat în beneficiul statului echivalentul acestora în bani.
Articolul 334. DAREA DE MITĂ
(1) Darea de mită
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 500 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
3 ani.
a) repetat;
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 1.000 la 2.000 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 2 la
5 ani.
b) în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale, se pedepsesc cu închisoare
de la 5 la 10 ani.
(3) Persoana care a dat mită este liberată de răspundere penală dacă mita i-a fost extorcată sau dacă
persoana s-a autodenunţat neştiind că organele de urmărire penală sunt la curent cu infracţiunea săvârşită
de ea.
1. Dare de mită se consideră promisiunea, oferirea sau darea de bani sau de alte foloase, valori ori avantaje
persoanelor în modurile şi scopurile elucidate în art.333 CP.
2. Obiectul juridic nemijlocit al infracţiunii de dare de mită îl reprezintă relaţiile sociale referitoare la
activitatea de serviciu în organizaţiile comerciale, obşteşti şi în alte organizaţii nestatale, activitate a cărei bună
desfăşurare este incompatibilă cu săvârşirea unor fapte de corupere asupra funcţionarilor din sectorul obştesc şi
privat.
3. Latura obiectivă este realizată prin săvârşirea uneia din următoarele acţiuni prevăzute alternativ în textul
art.333 CP: promisiune, oferire sau dare de bani, titluri de valoare, bunuri sau avantaje patrimoniale, acceptare
de servicii, privilegii sau avantaje ce nu i se cuvin pentru a îndeplini sau nu ori de a întârzia sau grăbi
îndeplinirea unei acţiuni în interesul mituitorului sau al persoanelor pe care le reprezintă, dacă aceste acţiuni
intră în obligaţiunile de serviciu ale mituitului.
Principiul de oglindă este valabil pentru corupţia activă, adică comentariul din p.8 al art.333 CP se răsfrânge
şi asupra persoanelor care iau mită. La fel sunt aplicabile în cazurile de dare de mită şi comentariile ce vizează
coruperea pasivă şi coruperea activă a agenţilor publici naţionali (art.324 şi 325 CP).
4. Noţiunile prevăzute la alin.2, lit.a), b) şi c) repetat, de două sau mai multe persoane, în proporţii mari au
aceeaşi interpretare ca în comentariile din p.9 al art.333, p.7 al art.327, p.4 art.324 CP. Noţiunile prevăzute în
alin.3 au fost explicate în comentariul de la art.326, p.6.
5. Subiectul componenţei infracţiunii de dare de mită este un subiect nedeterminat. În această calitate poate
să apară orice persoană pasibilă de răspundere penală. Infracţiunea poate fi săvârşită de o singură persoană care
a atins vârsta de 16 ani sau prin coautorat, instigare, complicitate.
6. Latura subiectivă se manifestă numai prin intenţie directă. Mituitorul promite, oferă, dă bani, bunuri,
avantaje unui funcţionar care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau altă organizaţie nestatală şi
acesta conştientizează, urmăreşte şi doreşte rezultatul scontat anume prin intermediul mituirii pentru acţiunile
sau inacţiunile de serviciu ale mituitului.
7. Infracţiunea de dare de mită se consumă în momentul în care făptuitorul promite, oferă sau dă mituitului
bani, bunuri, avantaje etc. în scopul indicat în lege, indiferent dacă mituitul a realizat sau nu acţiunile pe care
trebuia să le săvârşească în folosul făptuitorului.
8. Circumstanţe care exclud răspunderea penală. Persoana care a dat mită se liberează de răspunderea penală
dacă a fost în situaţia că de la ea a fost estorcată aceasta sau dacă s-a autodenunţat înainte ca organele de
urmărire penală să fi intentat cauza sau dacă făptuitorul nu ştia că în privinţa lui se efectuează o urmărire
penală.
Făptuitorul poate face autodenunţarea în formă scrisă sau orală la organele competente (organele vamale,
organele de poliţie, organele procuraturii, SIS etc.).
9. În cazul în care mita a fost estorcată de la mituitor sau a fost acceptat autodenunţul în condiţiile alin.3
banii, bunurile, avantajele patrimoniale menite pentru mituit pot fi restituite mituitorului, urmând ca instanţa să
invoce motivele respective în sentinţa adoptată.
10. De regulă, banii, bunurile şi avantajele patrimoniale, menite pentru mituit, urmează a fi confiscate în
beneficiul statului, iar în cazul în care acestea au fost utilizate sau cheltuite urmează a fi încasate de la mituitor
în valoarea lor exprimată în bani.
Articolul 335. ABUZUL DE SERVICIU
(1) Folosirea intenţionată de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o
altă organizaţie nestatală a situaţiei de serviciu, în interes material ori în alte interese personale, dacă
aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de
lege ale persoanelor fizice sau juridice,
ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de către un notar, auditor sau avocat
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
se pedepsesc cu închisoare de la 3 la 7 ani, cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale referitoare la activitatea de serviciu, activitate a cărei
bună desfăşurare presupune îndeplinirea obligaţiunilor de serviciu în mod corect cu respectarea intereselor
legale private şi obşteşti ale organizaţiilor comerciale, obşteşti sau ale organizaţiilor nestatale de către
persoanele care gestionează aceste organizaţii.
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiuni sau inacţiuni defectuoase ale persoanei care gestionează
organizaţia în limitele obligaţiunilor de serviciu, dacă prin îndeplinirea sau neîndeplinirea acestora se cauzează
daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi
juridice.
Comentariul prevăzut la p.3 al art.327 are valoare şi se extinde şi asupra acestui articol ca fiind similare prin
gradul de prejudiciu.
3. Noţiunile prevăzute în alin.3 lit.a) şi b) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei
organizaţii criminale şi soldate cu urmări grave au la bază aceleaşi comentarii expuse la art.327 alin.2 şi 3.
4. Noţiunile interes material sau alte interese personale care au cauzat daune în sensul acestui articol sunt
comentate la fel ca şi la art.327, p.6.
5. Noţiunile prevăzute în lege alin.2: notar, auditor, avocat sunt stipulate în legile organice (Legea cu privire
la notariat (nr.1453 din 18.11.2002, MO nr.154-157 din 21.11.2002, Legea cu privire la avocatură nr.1260 din
19.07.2002, MO nr.126-127 din 12.09.2002 şi Legea cu privire la activitatea de audit nr.729 din 15.02.1996,
MO nr.20-21 din 04.04.96) care se aplică corespunzător, devenind un subiect special de răspundere penală în
cazul comiterii unei fapte prevăzute în acest articol.
6. Subiectul infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care cade sub incidenţa prevederilor
art.124.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează numai cu intenţie. Forma vinovăţiei în cazul în care fapta
constă din acţiune sau inacţiune rezultă din intenţie directă: făptuitorul, prevăzând că aceasta atinge interesele
publice sau legale ale unei persoane, urmăreşte sau acceptă producerea acestui rezultat.
8. Consumarea infracţiunii se realizează prin acţiune în momentul îndeplinirii actului în mod defectuos, iar
când infracţiunea se realizează prin inacţiune consumarea faptei ilicite are loc în momentul expirării termenului
prevăzut pentru îndeplinirea actului respectiv.
Articolul 336. DEPĂŞIREA ATRIBUŢIILOR DE SERVICIU
1. Săvârşirea de către o persoană care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă
organizaţie nestatală a unor acţiuni care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate
prin lege, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
2. Depăşirea drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege de către un lucrător al unui serviciu particular
de asigurare a securităţii sau al unei organizaţii particulare de depistare-protecţie, însoţită de aplicarea
violenţei sau de ameninţare cu aplicarea ei,
3. Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2):
a) săvârşite în interesul unui grup criminal organizat sau al unei organizaţii criminale;
b) soldate cu urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii se constituie din totalitatea de relaţii sociale referitoare la buna desfăşurare a
activităţii de serviciu a persoanelor care gestionează o organizaţie comercială, obştească sau o altă organizaţie
nestatală, care presupune un comportament corect şi conştiincios în raport cu îndeplinirea obligaţiunilor de
serviciu faţă de persoanele cu care aceştia intră în legătură în exerciţiul funcţiunii.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiunile unei persoane care gestionează o organizaţie
comercială, obştească sau o altă organizaţie nestatală, care depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi
atribuţiilor acordate prin lege şi dacă acestea au cauzat daune considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Expresia depăşesc în mod vădit limitele drepturilor şi atribuţiilor acordate prin lege cuprinde atribuţii care
pot fi efectuate numai de către organele colective sau de persoanele ierarhic superioare ori sunt atribuite altor
organizaţii în condiţii determinate prin lege sau prin acte subordonate legii.
Comentariul de la art.327 p.4 poate fi acceptat în măsura în care subiectul acestei infracţiuni trece în sfera
activităţii autorităţilor publice sau a administraţiei publice centrale sau locale şi privitor la noţiunile daune în
proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice
şi juridice.
3. Persoanele şi acţiunile acestora stipulate la alin.1 şi 2, săvârşite în interesul unui grup criminal organizat
sau al unei organizaţii criminale, urmează să fie interpretate în conformitate cu prevederile art.46 şi 47. Pentru
sintagma soldate cu urmări grave stipulată în lit.b) sunt aplicabile comentariile enunţate la p.7 art.327 CP.
4. Subiect al infracţiunii este persoana pasibilă de răspundere penală, care corespunde prevederilor art.124
CP.
5. În cazul acestei infracţiuni, în conformitate cu prevederile alin.2, în calitate de subiecţi speciali apar
lucrătorii serviciilor particulare de asigurare a securităţii, angajaţi direct sau în bază de contract în acestea şi în
alte organizaţii, care îşi depăşesc atribuţiile, aplică violenţa sau ameninţă cu aplicarea acesteia. Aceste acţiuni
urmează să fie apreciate drept acţiuni care depăşesc vădit drepturile şi atribuţiile acordate prin lege.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se manifestă prin intenţie directă. Făptuitorul acţionează sub imperiul
dorinţei de a depăşi limitele drepturilor şi obligaţiunilor sale, ceea ce aduce daune considerabile interesului
public sau drepturilor legale ale persoanelor, pe care el le prevede şi le doreşte sau le acceptă.
7. Consumarea infracţiunii are loc atunci când se produc urmările periculoase stipulate în lege şi au survenit
daunele considerabile intereselor publice, drepturilor şi intereselor legale ale persoanelor fizice şi juridice.
Aplicarea violenţei sau ameninţarea cu aplicarea acesteia se consumă din momentul aplicării violenţei sau al
ameninţării de a o aplica, indiferent de urmările care au survenit.
CAPITOLUL XVII
INFRACŢIUNI CONTRA AUTORITĂŢILOR PUBLICE ŞI A SECURITĂŢII DE STAT
Articolul 337. TRĂDAREA DE PATRIE
(1) Trădarea de Patrie, adică fapta săvârşită intenţionat de un cetăţean al Republicii Moldova în dauna
suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau a securităţii de stat şi a capacităţii de apărare a Republicii
Moldova, prin trecerea de partea duşmanului, spionaj, divulgare a secretului de stat unui stat străin, unei
organizaţii străine sau reprezentanţilor lor, precum şi acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea
activităţii duşmănoase împotriva Republicii Moldova,
(2) Este liberat de răspundere penală cetăţeanul Republicii Moldova, racolat de serviciul de spionaj străin
pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, dacă el nu a săvârşit nici un fel
de acţiuni pentru realizarea însărcinării criminale primite şi a declarat de bună voie autorităţilor despre
legătura sa cu serviciul de spionaj străin.
1. Trădarea de Patrie atentează la orânduirea socială şi de stat, pune în pericol integritatea, suveranitatea,
capacitatea de apărare şi securitatea statului.
2. Obiectul nemijlocit al trădării de Patrie îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare
normală sunt condiţionate de asigurarea suveranităţii, inviolabilităţii teritoriale sau securităţii de stat (externe şi
interne), precum şi a capacităţii de apărare a RM.
Infracţiunea dată nu are, de obicei, un obiect material, cu excepţia spionajului şi a divulgării secretelor de
stat. În cazurile menţionate, ca obiect material sunt documentele transmise altui stat care conţin secrete de stat
ale RM.
3. Suveranitatea ţării reprezintă calitatea supremă de a fi independentă, de a se manifesta de sine stătător în
relaţiile cu alte state, de a elabora şi promova politica sa internă şi externă în conformitate cu interesele naţiunii
sale şi de a exercita atribuţiile specifice puterii statale asupra teritoriului ţării şi populaţiei ei.
4. Inviolabilitatea teritorială a RM presupune integritatea (păstrarea neştirbită a teritoriului ţării) şi unitatea,
inadmisibilitatea dezmembrării unei părţi a acesteia.
5. Prin securitatea statului se înţelege protecţia suveranităţii, independenţei şi integrităţii teritoriale a ţării, a
regimului ei constituţional, a potenţialului economic, tehnico-ştiinţific şi defensiv, a drepturilor şi libertăţilor
legitime ale persoanei împotriva activităţii informative şi subversive a serviciilor speciale şi organizaţiilor
străine, împotriva atentatelor criminale ale unor grupări sau indivizi aparte (art.1 din Legea securităţii statului
nr.618-XIII din 31.X.1995).
Prin ameninţări la adresa securităţii statului se înţelege ansamblul de acţiuni, condiţii şi factori ce comportă
pericol pentru stat, societate şi personalitate.
Pericolul deosebit pentru securitatea statului este prevăzut în alin.2 art.4 din legea menţionată.
6. Latura obiectivă se constituie din formele trădării de Patrie. Aceste forme sunt: a) trecerea de partea
duşmanului; b) spionajul; c) divulgarea secretului de stat unui stat străin, unei organizaţii străine sau
reprezentanţilor lor; d) acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM.
7. Trecerea de partea duşmanului ca formă a infracţiunii vizate poate fi considerată numai în timp de război
al ţării noastre cu un inamic concret. Componenţă de infracţiune se consideră deplasarea cetăţeanului RM în
tabăra inamicului, pe teritoriul acestuia, în dispozitivul trupelor inamicului, şi efectuarea de către acesta a unor
acţiuni de natură să favorizeze activitatea duşmanului ori să slăbească potenţialul de luptă al armatei noastre şi
al armatelor aliate, aflate pe teritoriul RM. Prin timp de război se înţelege intervalul de la momentul declarării
mobilizării sau de la începerea operaţiunilor militare până la data trecerii armatei în stare de pace.
8. Noţiunea de spionaj este definită în comentariul art. 338 CP, cu excepţia că subiect al trădării de Patrie
prin formă de spionaj poate fi numai cetăţeanul RM.
9. Divulgarea secretului de stat ca formă a trădării de Patrie presupune comunicarea prin orice mijloace şi
procedee (oral, în scris, în formă de mesaj prin internet, desen, scheme, diagrame, modele de articole etc. ) de
către un cetăţean al RM unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor acestora (agenţilor,
emisarilor) a unor informaţii sau date care constituie secret de stat. Cuprinsul, conţinutul lor este determinat de
Legea cu privire la secretul de stat din 17 mai 1994. Această infracţiune, spre deosebire de spionaj, presupune
că inculpatul, în timpul divulgării informaţiei oral sau transmiterii anumitor documente ce constituie secret de
stat, dispune de ele fie în exerciţiul funcţiei sau serviciului, fie ca materiale acumulate, sustrase, procurate de el
cu scopul de a dăuna statului.
10. Acordarea de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM constă în
ajutorarea de către cetăţeanul ţării noastre a altui stat (organului sau reprezentantului acestuia) în vederea
desfăşurării pe teritoriul RM sau peste hotarele ei a activităţii subversive împotriva RM, dacă atare acţiuni nu
sunt cuprinse nici de spionajul, nici de divulgarea secretului de stat. În mod obiectiv aceasta se poate exprima,
de exemplu, în recrutarea cetăţenilor pentru serviciile speciale, forţele mercenare, în acordarea de azil agenţilor
de spionaj străini, în asigurarea lor cu documente false, cu mijloace financiare, cu deplasare, cu posibilităţi de
transmitere a informaţiei, obiectelor, probelor etc. Această activitate poate fi efectuată de cetăţeanul RM atât
din însărcinarea unui serviciu special al statului străin, cât şi din propria sa iniţiativă.
11. Conform laturii subiective, trădarea de Patrie poate fi săvârşită numai cu intenţie directă. Inculpatul îşi dă
seama de caracterul social periculos al acţiunilor mişeleşti şi doreşte să le săvârşească. Cauzele şi scopurile
infracţiunii menţionate pot fi diferite şi nu influenţează asupra calificării faptei comise.
12. Subiect al infracţiunii poate fi doar cetăţeanul RM care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de
coparticipanţi (organizatori, instigatori, complici) pot fi de asemenea cetăţenii străini şi apatrizii.
13. Alin.2 al prezentului articol prevede liberarea de răspundere penală a cetăţeanului RM, racolat de
serviciul special străin pentru înfăptuirea unei activităţi duşmănoase împotriva Republicii Moldova, cu două
condiţii cumulative, şi anume: 1) dacă el nu a săvârşit nici un fel de acţiuni pentru realizarea însărcinării
criminale primite şi 2) dacă persoana dată a declarat de bună voie autorităţilor despre legătura sa cu serviciul de
spionaj străin.
Norma menţionată concretizează prevederile alin.1, 2 art.56 CP privind liberarea de răspundere penală în
legătură cu renunţarea de bună voie la săvârşirea infracţiunii. Ea are un caracter preventiv şi ajută autorităţile la
descoperirea acţiunilor de recrutare (angajare, înrolare) ale serviciilor de spionaj străin.
Articolul 338. SPIONAJUL
Transmiterea, precum şi sustragerea sau culegerea de informaţii ce constituie secret de stat în scopul
transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenturii lor, precum şi transmiterea sau
culegerea, din însărcinarea serviciului de spionaj străin, a altor informaţii pentru a fi folosite în dauna
intereselor Republicii Moldova, dacă spionajul este săvârşit de un cetăţean străin sau de un apatrid,
1. Noţiunea de spionaj este bine reflectată în dispoziţia articolului dat.
2. Obiectele (generic şi nemijlocit) ale spionajului coincid în totul cu cele ale trădării de Patrie.
3. Articolul nominalizat stabileşte responsabilitatea pentru două categorii de spionaj care se deosebesc prin
obiectul lor. Obiect al primei categorii pot fi datele care constituie secret de stat. Obiectul celei de a doua
categorii pot fi celelalte date, folosite în detrimentul securităţii RM: date despre persoanele concrete, probe de
sol şi apă din localităţi concrete, planuri şi scheme ale căilor ferate, drumurilor auto, aerodromurilor şi ale altor
edificii strategice; date despre situaţia social-politică şi starea morală a oamenilor etc.
4. Latura obiectivă a spionajului se realizează prin săvârşirea uneia dintre următoarele acţiuni: a)
transmiterea de informaţii ce constituie secret de stat al RM unui stat străin, unei organizaţii străine sau
agenţilor lor; b) sustragerea unor astfel de informaţii în scopul de a le transmite; c) culegerea aceleiaşi
informaţii cu acelaşi scop; d) transmiterea sau culegerea altor informaţii ce nu conţin secret de stat, însă aceasta
se efectuează din însărcinarea serviciului de spionaj străin pentru a fi folosite în dauna intereselor RM.
5. Transmiterea datelor înseamnă comunicarea lor prin orice metodă (oral, în scris, prin intermediar, cu
folosirea mijloacelor tehnice etc.) unui stat străin, unei organizaţii străine sau reprezentanţilor lor (agenţilor,
emisarilor).
Sustragerea de informaţii constă în scoaterea fizică a documentelor respective din sfera de stăpânire a lor
(statul).
Din instituţii, întreprinderi, organizaţii, de la persoane aparte se scot anumite documente care conţin secret
de stat. Culegerea de informaţii înseamnă adunarea, obţinerea acestora din diverse surse secrete în mod oral sau
scris (prin înregistrare, copiere) în scopul transmiterii lor unui stat străin, unei organizaţii străine sau agenţilor
lor. O modalitate de a culege informaţii poate fi şi procurarea acestora de la unele persoane sau chiar furtul lor.
Transmiterea sau culegerea altor date, destinate pentru utilizarea lor în detrimentul securităţii RM, formează
componenţa spionajului doar cu condiţia că aceasta se efectuează din însărcinarea serviciului de spionaj străin.
Acest serviciu poate fi de stat ori al unor organizaţii internaţionale, sindicate, firme etc.
6. Conform laturii subiective, spionajul se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că
săvârşeşte acţiuni prevăzute de articolul menţionat, că ele sunt orientate în detrimentul securităţii RM şi doreşte
să săvârşească atare acţiuni. Scopul şi motivele în acest caz pot fi diferite şi nu au importanţă pentru calificarea
infracţiunii.
7. Subiect al spionajului poate fi doar un cetăţean străin sau un apatrid care a atins vârsta de 16 ani. Acţiunile
cetăţeanului RM care a activat în calitate de complice al unui spion necesită calificare pe art.337 ca trădare de
Patrie.
Articolul 339. UZURPAREA PUTERII DE STAT
(1) Acţiunile săvârşite în scopul uzurpării sau menţinerii forţate a puterii de stat cu încălcarea
prevederilor Constituţiei Republicii Moldova
(2) Aceleaşi acţiuni care au provocat:
a) schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale a Republicii Moldova;
b) decesul unei persoane;
c) alte urmări grave
1. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru acţiunile orientate spre: a) uzurparea forţată a puterii de stat;
b) menţinerea forţată a puterii cu încălcarea prevederilor CRM. Aceste acţiuni ilegale constituie latura obiectivă
a infracţiunii.
În conformitate cu Constituţia, puterea de stat în RM se divizează în legislativă, executivă şi judiciară (art.6
CRM). Puterea de stat este exercitată de Preşedintele RM, Parlamentul RM, Guvernul RM, instanţele
judecătoreşti ale RM.
2. Conform prevederilor art.2 CRM, uzurparea puterii de stat constituie cea mai gravă crimă împotriva
poporului.
3. Uzurparea forţată a puterii înseamnă însuşirea forţată a puterii de stat de către persoane, grupări,
organizaţii, cărora aceasta nu le-a aparţinut pe bază legală.
Menţinerea forţată a puterii înseamnă păstrarea puterii pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM de
către persoane cărora această putere anterior le-a aparţinut conform legii.
4. Alin.2 al articolului comentat prevede responsabilitatea infractorilor conform circumstanţelor agravante
nominalizate.
5. Schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale presupune subrogarea ei totală sau modificări
parţiale (desfiinţarea sau introducerea neconstituţională a unor noi institute în sistemul puterii de stat, în
organizarea de stat, în raporturile de proprietate etc.) pe cale forţată, cu încălcarea prevederilor CRM.
Prin orânduire constituţională se înţelege orânduirea de stat şi socială, consfinţită prin CRM.
6. Când acţiunile prevăzute de alin.1 al prezentului articol duc la decesul cel puţin a unei persoane, ele
trebuie calificate conform prevederilor alin.2.
7. Urmările grave care pot avea loc în urma acţiunilor menţionate în articolul comentat trebuie apreciate
după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia statul, societatea, şi nu
persoanele concrete. Prejudiciul poate fi material sau moral.
8. Latura subiectiva a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama că săvârşeşte
acţiunile indicate în articolul menţionat şi doreşte aceasta.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani. În calitate de coparticipanţi pot
fi de asemenea şi cetăţenii străini şi apatrizii.
Articolul 340. REBELIUNEA ARMATĂ
Organizarea sau conducerea unei rebeliuni armate, precum şi participarea la ea, în scopul răsturnării
sau schimbării prin violenţă a orânduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a
Republicii Moldova
1. Obiectivul generic al acestei infracţiuni îl constituie orânduirea de stat a RM cu toate valorile sociale
componente (suveranitatea, independenţa, integritatea teritorială, capacitatea de apărare etc.).
2. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru două categorii de infracţiuni: a) organizarea sau conducerea
unei rebeliunii armate; b) participarea la rebeliunea armată în scopul răsturnării sau schimbării prin violenţă a
orânduirii constituţionale ori în scopul violării integrităţii teritoriale a RM.
Prin organizarea rebeliunii armate se înţelege activitatea persoanei sau a câtorva persoane, orientată spre
răscoală armată (rebeliune) împotriva puterii legale, precum şi acţiunile de conducere a rebeliunii.
Rebeliunea armată se săvârşeşte cu aplicarea armei. În acest caz, omorurile săvârşite în procesul rebeliunii
nu sunt cuprinse de conţinutul infracţiunii menţionate şi se califică suplimentar conform art.145 CP.
Participarea activă la rebeliunea armată constă în opunerea rezistenţei armate puterii, cu aplicarea forţei faţă
de reprezentanţii puterii sau faţă de alte persoane, în uzurparea armată forţată a clădirilor, edificiilor, nodurilor
de transport, mijloacelor mass-media etc.
3. Conform laturii subiective, infracţiunea dată se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama
că organizează sau conduce o rebeliune armată ori participă activ la ea şi doreşte aceasta. Particularitatea
obiectivă a laturii subiective coincide cu scopul de a răsturna sau de a schimba prin violenţă orânduirea
constituţională sau de a viola integritatea teritorială a RM.
Cu privire la noţiunea de orânduire constituţională a se vedea comentariul de la art.339 CP.
Integritate teritorială înseamnă indivizibilitatea şi inalienabilitatea teritoriului RM.
4. Subiect al infracţiunii nominalizate poate fi orice persoană care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 341. CHEMĂRILE LA RĂSTURNAREA SAU SCHIMBAREA PRIN VIOLENŢĂ
A ORÂNDUIRII CONSTITUŢIONALE A REPUBLICII MOLDOVA
(1) Chemările publice la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la
violarea integrităţii teritoriale a Republicii Moldova, precum şi difuzarea prin diferite forme, în acest scop,
de materiale cu asemenea chemări,
ani.
a) repetat;
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau a
reprezentanţilor ei,
1. Infracţiunea dată are acelaşi obiectiv ca şi infracţiunile prevăzute în articolele precedente. Ea stabileşte
responsabilitatea pentru chemările publice: a) la răsturnarea sau schimbarea prin violenţă a orânduirii
constituţionale; b) la violarea integrităţii teritoriale a RM; c) difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, de
materiale cu asemenea chemări.
2. Prin chemări publice la răsturnarea sau la schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale se
înţelege apelarea la un anumit public (două şi mai multe persoane) în formă orală, precum şi cu folosirea
mijloacelor tehnice de difuzare (radio, telefon, televiziune, megafon etc.), şi propagarea anumitor idei,
iniţiative, concepte, păreri, cu intenţia de a determina pe cei ce ascultă să se convingă de necesitatea de a
răsturna sau schimba prin violenţă orânduirea constituţională.
3. Difuzarea prin diferite forme, în acelaşi scop, a materialelor cu chemări publice la răsturnarea sau la
schimbarea prin violenţă a orânduirii constituţionale ori la violarea integrităţii teritoriale a RM presupune
răspândirea anumitor documente (foi volante, broşuri, manuscrise, manifeste, afişe, avize, anunţuri, declaraţii,
memorandumuri etc.) întocmite în formă de tipar sau înscrise pe discuri CD, SV, internet etc.
4. Referitor la orânduirea constituţională a se vedea comentariul de la art.339.
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul unui act de chemări publice ori al difuzării unui
material cu caracterul menţionat.
6. Alin.2 al prezentului articol prevede în calitate de circumstanţe agravante: a) aceleaşi acţiuni săvârşite în
mod repetat şi b) aceleaşi acţiuni săvârşite de două sau mai multe persoane.
7. Noţiunea repetat a acestei agravante poate fi înţeleasă ca acţiune săvârşită de două şi mai multe ori.
8. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane imprimă faptei o periculozitate socială
sporită, deoarece conlucrarea lor contribuie la întărirea hotărârii acestora şi la realizarea scopului determinat cu
mai multă îndrăzneală şi convingere în cele planificate.
9. Acţiunile prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite din însărcinarea unei organizaţii străine sau a reprezentanţilor
ei, se consideră cea mai agravantă circumstanţă, fiindcă atunci prin infractorii respectivi se efectuează un
amestec din afară şi astfel se atentează şi la suveranitatea, independenţa şi integritatea RM.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Persoana respectivă îşi dă seama de
caracterul prejudiciabil al chemărilor publice, al difuzării materialelor cu aceleaşi chemări şi doreşte să le
săvârşească.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă de faptele comise, care a atins vârsta de
16 ani.
Articolul 342. ATENTAREA LA VIAŢA PREŞEDINTELUI REPUBLICII MOLDOVA, A
PREŞEDINTELUI PARLAMENTULUI SAU A PRIM-MINISTRULUI
Atentarea la viaţa Preşedintelui Republicii Moldova, a Preşedintelui Parlamentului sau a Prim-
ministrului, săvârşită în scopul sistării activităţii lor de stat sau a altei activităţi politice ori din răzbunare
pentru asemenea activitate,
1. Obiect al infracţiunii este viaţa Preşedintelui RM, Preşedintelui Parlamentului şi a Prim-ministrului.
2. Atentarea la viaţa persoanelor nominalizate se exprimă în actul de teroare asupra lor.
3. Teroarea este cea mai acută şi mai periculoasă formă de luptă împotriva conducătorilor de vârf ai ţării prin
aplicarea violenţei, efectuată până la exterminarea fizică a acestora.
4. Acţiunile persoanei ce atentează la viaţa conducătorilor ţării pot fi cele mai diverse, dar conform sensului
dispoziţiei actualului articol ele trebuie să poarte un caracter periculos şi se săvârşesc în scopul sistării activităţii
lor de stat sau a altei activităţi politice ori din răzbunare pentru asemenea activitate.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul atentării la viaţa victimei.
5. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Învinuitul îşi dă seama că săvârşeşte
atentat la viaţa persoanelor menţionate, prevede sistarea activităţii victimei şi doreşte aceasta.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 14 ani.
Articolul 343. DIVERSIUNEA
Săvârşirea, în scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de apărare a ţării, a unor explozii, incendieri
sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea în masă a oamenilor, spre vătămarea integrităţii corporale
sau a sănătăţii mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi
mijloacelor de comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat sau obşteşti, precum şi
provocarea, în aceleaşi scopuri, a unor otrăviri sau răspândirea unor epidemii sau epizootii,
1. Diversiunea reprezintă un pericol serios pentru securitatea economică şi capacitatea de apărare a RM,
poate duce la slăbirea esenţială a bazei economice şi la destabilizarea statului şi societăţii. Este deosebit de
periculoasă diversiunea cu aplicarea mijloacelor de nimicire în masă (nucleare, chimice, biologice etc.).
Prin securitate economică se înţelege starea de protecţie a intereselor vitale importante ale statului în sfera
economică.
Capacitatea de apărare este starea potenţialului economic, militar, ştiinţifico-tehnic, social-moral, care
asigură apărarea suveranităţii statului şi a teritoriului lui de atacurile din afară.
2. Conform laturii obiective, diversiunea se exprimă prin acţiuni active - săvârşirea exploziilor, incendierilor
sau a altor acţiuni îndreptate spre exterminarea oamenilor, spre vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
mai multor persoane, spre distrugerea sau deteriorarea întreprinderilor, clădirilor, căilor şi mijloacelor de
comunicaţie, a mijloacelor de telecomunicaţii ori a altor bunuri de stat, precum şi provocarea unor otrăviri sau
răspândirea unor epidemii sau epizootii.
La alte acţiuni pot fi raportate: provocarea în aceleaşi scopuri a avariilor, catastrofelor, accidentelor,
prăbuşirilor, inundărilor, folosirea maşinilor şi mecanismelor de distrugere şi deteriorare a obiectelor;
dispersarea materialelor radioactive în anumite locuri etc.
3. Obiectul generic al diversiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi desfăşurare normală sunt
condiţionate de apărarea sistemului economic şi uman al RM.
4. Obiectul nemijlocit suplimentar al infracţiunii menţionate este viaţa şi sănătatea oamenilor. În calitate de
obiect material apar întreprinderile, edificiile, căile şi mijloacele de comunicaţie, mijloacele de telecomunicaţii,
obiectele de asigurare vitală a populaţiei.
La întreprinderi se referă uzinele, fabricile, secţiile, atelierele de producţie şi alte obiecte industriale. Prin
edificii se înţeleg clădirile întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, firmele, staţiile electrice, conductele de
petrol, gazoductele, castelele de apă, depozitele etc. Căi şi mijloacele de comunicaţie sunt toate tipurile de
transport (feroviar, auto, fluvial etc.) şi toate mijloacele de telecomunicaţii (drumuri, poduri etc.). Mijloacele de
telecomunicaţii includ legătura telefonică, telegrafică, televiziunea, radiocomunicaţiile etc. Obiectele de
asigurare vitală sunt sursele de alimentare cu apă, electricitate şi gaz, încălzirea apartamentelor şi încăperilor de
serviciu etc.
5. Prin distrugerea obiectelor se înţelege aducerea lor într-o stare inutilizabilă, când restabilirea lor este
imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic. Deteriorarea obiectelor indicate înseamnă aducerea lor
într-o stare de inutilizabilitate parţială, fiind posibilă restabilirea lor.
6. Prin provocare a otrăvirii se înţelege faptul de intoxicare a populaţiei cu unele produse alimentare, apă,
medicamente, aer în scopul exterminării oamenilor.
7. Prin răspândire a unor epidemii se înţelege iniţierea, provocarea unor boli contagioase într-un mediu
(ţară, oraş, raion, sat, cătun etc.) de care se îmbolnăvesc oamenii într-un număr impunător.
8. Prin epizootii se înţeleg acţiunile de răspândire în masă şi pe teritorii mari a unor boli contagioase la
animale.
9. Diversiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor menţionate, indiferent de faptul
dacă inculpatul a reuşit sau nu a reuşit să distrugă sau să deterioreze obiectele enumerate în dispoziţia
articolului dat.
10. Latura subiectivă a diversiunii se caracterizează prin intenţie directă. Inculpatul îşi dă seama de
gravitatea acţiunilor menţionate, prevede posibilitatea consecinţelor prevăzute de articolul dat şi doreşte
survenirea lor. În acest caz, el urmăreşte scopul de subminare a securităţii economice şi a capacităţii de apărare
a statului.
11. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
Articolul 344. DIVULGAREA SECRETULUI DE STAT
(1) Divulgarea informaţiilor ce constituie secret de stat de către o persoană căreia aceste informaţii i-au
fost încredinţate sau i-au devenit cunoscute în legătură cu serviciul sau munca sa, dacă nu constituie
trădare de Patrie sau spionaj,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave
1. Datele care constituie secret de stat, a cărui definiţie este dată la caracterizarea trădării de Patrie (art.337
CP), se consideră şi obiectul infracţiunii menţionate. Obiectul material îl constituie documentele care conţin
informaţii cu secrete de stat.
2. Divulgarea secretului de stat înseamnă darea publicităţii a unor atare date, din cauza cărui fapt ele devin
cunoscute persoanelor care, conform caracterului activităţii desfăşurate sau al atribuţiilor de serviciu, nu au
acces la ele.
Articolul menţionat cuprinde divulgarea secretului de stat sub orice formă: orală (discursurile publice,
convorbirile telefonice, discuţiile particulare etc. ) sau în scris (lucrări ştiinţifice, corespondenţă personală), pe
calea prezentării unor persoane străine a documentelor, materialelor şi obiectelor ce conţin atare date etc.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care persoana străină a conştientizat sensul real al
datelor primite.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă, precum şi prin
imprudenţă. Inculpatul îşi dă seama că divulgă date care constituie secret de stat, prevede că acestea vor deveni
un bun al altor persoane şi doreşte sau admite conştient aceasta ori manifestă o atitudine indiferentă faţă de
fapta dată.
5. Subiect al infracţiunii menţionate poate fi persoana responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani şi căreia i-au
fost încredinţate datele divulgate sau acestea i-au devenit cunoscute în exerciţiul serviciului. Regulile şi modul
de acces al persoanelor cu funcţii de răspundere, al cetăţenilor şi organizaţiilor la datele care constituie secret de
stat sunt determinate prin Legea cu privire la secretul de stat din 1994.
6. Alin.2 al articolului comentat prevede divulgarea secretului de stat, care a dus la consecinţe grave.
Practica judiciară recunoaşte în calitate de consecinţe grave transmiterea datelor în mâinile serviciului străin de
spionaj, zădărnicirea acţiunilor importante ale statului etc.
7. Divulgarea secretului de stat, în cazul în care aceasta are loc sub forma trădării de Patrie, adică în
detrimentul securităţii externe a RM, este calificată conform art.337 CP.
Articolul 345. PIERDEREA DOCUMENTELOR CE CONŢIN SECRETE DE STAT
(1) Pierderea documentelor ce conţin secrete de stat, precum şi a obiectelor datele despre care constituie
secret de stat, de către o persoană căreia aceste documente sau obiecte i-au fost încredinţate, dacă pierderea
a fost un rezultat al încălcării regulilor stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor menţionate,
1. Regulile privind folosirea actelor şi obiectelor menţionate în articolul comentat sunt reglementate de
Legea cu privire la secretul de stat din 1994, precum şi de diferite acte normative departamentale.
2. Obiectul material al infracţiunii menţionate constă din: a) actele ce conţin secrete de stat (planuri, hărţi,
cifruri, desene, rapoarte etc.); b) obiecte, piese, datele despre obiecte care constituie secret de stat (aparate,
piese, mostre de arme etc.).
3. Latura obiectivă a pierderii documentelor sau obiectelor ce constituie secret de stat constă din 3 elemente:
a) fapta (acţiunea sau inacţiunea) legată de încălcarea regulilor de comportare cu astfel de documente şi obiecte;
b) ieşirea documentelor, obiectelor din posesia persoanei responsabile; c) legătura cauzală dintre încălcarea
regulilor de comportare stabilite şi ieşirea documentelor, obiectelor din posesia persoanei menţionate.
4. Prin încălcare de reguli stabilite de păstrare a documentelor sau obiectelor ce conţin secret de stat şi
lucrul cu ele se înţelege derogarea sau ignorarea totală a cerinţelor stabilite de comportare cu aceste documente
şi obiecte.
5. Prin pierdere se înţelege ieşirea lor din posesia persoanei care în modul stabilit a primit aceste documente,
obiecte la păstrare, expediere sau folosinţă. În astfel de cazuri ele au devenit sau puteau să devină un bun al
persoanelor străine. De aceea, distrugerea documentelor sau a obiectelor nu constituie pierdere, deoarece
aceasta exclude posibilitatea accesului la ele al persoanelor străine.
6. Conform alin.2 al articolului comentat, răspunderea penală poate surveni doar cu condiţia că pierderea
documentelor sau a obiectelor, ce conţin secret de stat, a dus la consecinţe grave. Cu privire la noţiunea de
consecinţe grave a se vedea comentariul de la art.344 alin.2 CP.
7. Infracţiunea se consideră consumată din momentul pierderii documentelor sau obiectelor indicate.
8. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă sub formă de
superficialitate sau neglijenţă. Fără temeiuri suficiente, inculpatul este sigur că nu va avea loc pierderea
documentelor şi nu vor surveni consecinţe grave, sau nu admite posibilitatea pierderii şi survenirii consecinţelor
grave, deşi, în împrejurările cauzei, trebuia şi putea să prevadă un asemenea rezultat.
9. Subiectul infracţiunii poate fi doar persoana care a atins vârsta de 16 ani şi a primit documentul sau
obiectul ce constituie secretul de stat.
Articolul 346. ACŢIUNILE INTENŢIONATE ÎNDREPTATE SPRE AŢÂŢAREA VRAJBEI SAU
DEZBINĂRII NAŢIONALE, RASIALE SAU RELIGIOASE
Acţiunile intenţionate, îndemnurile publice, inclusiv prin intermediul mass-media, scrise şi electronice,
îndreptate spre aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase, spre înjosirea onoarei şi
demnităţii naţionale, precum şi limitarea, directă sau indirectă, a drepturilor ori stabilirea de avantaje,
directe sau indirecte, cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă,
ani.
1. În conformitate cu CRM, toţi cetăţenii RM sunt egali în faţă legii şi a autorităţilor publice, fără deosebire
de rasă, naţionalitate, origine etnică, limbă, religie etc. (art.16). Constituţia stipulează de asemenea că în relaţiile
dintre cultele religioase sunt interzise orice manifestări de învrăjbire (art.31).
2. Obiectul generic al infracţiunii date îl constituie relaţiile sociale privind convieţuirea tuturor cetăţenilor
ţării noastre, indiferent de rasă sau naţionalitate, în scopul edificării unei societăţi democratice multilateral
dezvoltate, relaţii ce asigură securitatea publică în RM.
3. Articolul dat prevede responsabilitatea pentru formele cele mai periculoase de violare a interdicţiei
constituţionale. Infracţiunea se exprimă în săvârşirea uneia din următoarele trei acţiuni: a) aţâţarea vrajbei sau
dezbinării naţionale, rasiale sau religioase; b) înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale; c) limitarea directă sau
indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje directe sau indirecte cetăţenilor în funcţie de apartenenţa lor
naţională, rasială sau religioasă.
În acest caz responsabilitatea penală este posibilă doar în cazul în care acţiunile şi îndemnurile menţionate
sunt săvârşite public, inclusiv prin intermediul mass-media (scrise sau electronice).
4. Aţâţarea vrajbei sau dezbinării naţionale, rasiale sau religioase poate să se exprime în crearea conflictelor
dintre cetăţeni de diferite naţionalităţi, rase şi confesiuni, îndemnuri publice care pot fi însoţite de răzbunare
fizică şi de ameninţarea cu ea, de insulte, acţiuni ostile etc.
5. Înjosirea onoarei şi demnităţii naţionale înseamnă atitudinea faţă de o anumită naţiune, exprimată într-o
formă insultătoare, indecentă. Este vorba de o activitate prin care se urmăreşte lezarea, umilirea onoarei şi
demnităţii cetăţenilor în raport cu apartenenţa lor rasială ori naţională, aprecierea lor într-o situaţie de
inferioritate faţă de persoanele ce aparţin altei rase sau altei naţionalităţi. Aceste acţiuni pot fi săvârşite prin
intermediul mijloacelor de comunicare verbală (orală), actelor, gesturilor, înscrisurilor sau a altor reprezentări
grafice etc.
6. Limitarea directă sau indirectă a drepturilor ori stabilirea de avantaje, directe sau indirecte, cetăţenilor în
funcţie de apartenenţa lor naţională, rasială sau religioasă constă în săvârşirea oricăror acţiuni în vederea
limitării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor sau în vederea stabilirii unor avantaje ale acestora faţă de
dispoziţiile constituţionale ale RM şi ale DUDO din motive şovine, extremiste, cosmopolite care propagă ideile
exclusivităţii naţionale şi aţâţă ura şi duşmănia între popoare, naţiuni sau grupuri rasiale, religioase.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă sau indirectă. Subiectul acţionează
conştientizând că prin fapta sa va aduce atingere onoarei şi demnităţii naţionale, rasiale sau religioase, va pune
în pericol securitatea publică a ţării şi doreşte parvenirea urmărilor proiectate. Pentru calificarea infracţiunii
date nu are nici o însemnătate motivul sau scopul infractorului.
Articolul 347. PROFANAREA SIMBOLURILOR NAŢIONAL-STATALE
(1) Profanarea simbolurilor naţional-statale (drapel, stemă, imn) ale Republicii Moldova sau ale altui stat
ani.
a) repetat;
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) sau (2), săvârşite de persoana cu funcţie de răspundere responsabilă
pentru respectarea modului de utilizare a simbolurilor naţional-statale,
1. Stema, Drapelul şi Imnul de stat ale RM sau ale altui stat sunt simbolurile statalităţii şi suveranităţii, de
aceea atentarea la ele subminează autoritatea puterii de stat. Conform alin.5 CRM, Drapelul, Stema şi Imnul
sunt simbolurile de stat ale RM şi sunt ocrotite de lege.
2. Prin profanare se înţeleg acţiunile exprimate în ruperea, deteriorarea sau distrugerea Stemei de stat sau a
Drapelului de stat, aplicarea pe ele a inscripţiilor injurioase, a desenelor sau a altor acţiuni similare ori
interpretarea vădit falsă a Imnului, batjocura faţă de el (a se vedea HP JSRM nr.6 din 24.06.1991 Cu privire la
practica aplicării de către instanţele judecătoreşti a legislaţiei despre răspunderea pentru profanarea
simbolurilor statale şi despre încălcarea intenţionată a ordinii de folosire a lor, publicată în cartea Culegere de
hotărâri explicative, Chişinău, 2002, pag.351). Acţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii unei
acţiuni care formează latura ei obiectivă.
3. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă. În cazul în care acţiunile corespunzătoare sunt
săvârşite, din imprudenţă, de o persoană indusă în eroare privind legalitatea acţiunilor, responsabilitatea penală
se exclude.
4. Subiect al infracţiunii date poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective, alin.2 al prezentului articol prevede aceleaşi
acţiuni săvârşite: a) repetat; b) de două sau mai multe persoane.
Tălmăcirile acestor agravante au fost date în comentariul de la art.341.
6. Alin.3 prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceleaşi acţiuni prevăzute la alin.1 sau 2, săvârşite de
un subiect special - persoana cu funcţii de răspundere, responsabilă pentru respectarea modului de utilizare a
simbolurilor naţional-statale.
Astfel de persoane, de obicei, sunt în cadrul organelor de administrare publică locală şi centrală, în ministere
şi departamente.
Articolul 348. ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII LEGALE A PERSOANEI CU FUNCŢIE DE
RĂSPUNDERE
Împiedicarea activităţii legale a persoanei cu funcţie de răspundere, adică neadmiterea efectuării
controalelor, neprezentarea documentelor corespunzătoare sau neexecutarea prescripţiilor şi a altor cerinţe
legale, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii considerabile intereselor publice sau drepturilor şi
intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
se pedepseşte cu amendă în mărime de la 150 la 500 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la
un an.
1. Pericolul sporit al acestei infracţiuni constă în faptul că acţiunile prevăzute în dispoziţia art.348 CP
împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere şi pricinuieşte daune considerabile intereselor
publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate este activitatea normală, legală a persoanei cu funcţii de
răspundere. Astfel de persoane sunt conducătorii şi lucrătorii numiţi în modul stabilit în funcţiile de control şi
supraveghere din organele superioare de stat ale puterii locale, executivului (de control şi financiare), organelor
judecătoreşti, precum şi ale administraţiei publice locale.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni active sau pasive de împiedicare a activităţii legale a
persoanei cu funcţii de răspundere din organele statale. Aceasta se poate exprima în neadmiterea efectuării
controalelor respective a ministerelor, departamentelor, întreprinderilor, organizaţiilor, societăţilor, firmelor,
întreprinderilor particulare şi a altor unităţi economice etc., prin neadmiterea accesului pe teritoriul agentului
economic respectiv, neprezentarea documentelor corespunzătoare sub orice pretext, neexecutarea prescripţiilor
şi a altor cerinţe legale ale persoanelor cu funcţii de răspundere, dacă aceste acţiuni au cauzat daune în proporţii
considerabile intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
Prin această infracţiune pot fi aduse daune considerabile nu numai materiale, dar şi morale, valoarea cărora
nu poate fi exprimată în unităţi convenţionale.
4. Conţinutul infracţiunii date se consideră formal şi consumat din momentul împiedicării activităţii legale a
persoanei cu funcţii de răspundere şi al cauzării de daune intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice.
5. Conform laturii subiective, fapta săvârşită se caracterizează prin intenţie directă: subiectul îşi dă seama că
împiedică activitatea legală a persoanei cu funcţii de răspundere, având ca scop zădărnicirea exercitării de către
aceasta a atribuţiilor sale de serviciu sau neexecutarea prescripţiilor şi a altor cerinţe legale ale persoanei cu
funcţii de răspundere. Survenirea daunei în cazul dat poate să nu fie cuprinsă de scopul infractorului, însă
daunele apar indiferent de acţiunile vinovatului.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică, care a atins vârsta de 16 ani, responsabilă de
activitatea ministerului, departamentului, întreprinderii, indiferent de forma de proprietate, a organizaţiei,
firmei, unităţii economice, organizaţionale etc.
Articolul 349. AMENINŢAREA SAU VIOLENŢA SĂVÂRŞITĂ ASUPRA UNEI PERSOANE CU
FUNCŢIE DE RĂSPUNDERE SAU A UNEI PERSOANE CARE ÎŞI ÎNDEPLINEŞTE DATORIA
OBŞTEASCĂ
(1) Ameninţarea cu moartea fie cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fie cu nimicirea
bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei, altei persoane cu funcţie de răspundere, rudelor lor apropiate,
în scopul sistării activităţii lor de serviciu sau obşteşti ori schimbării caracterului ei în interesul celui care
ameninţă sau al altei persoane, precum şi aceeaşi ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în
legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale,
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată
în folosul comunităţii de până la 180 de ore, sau cu închisoare de până la 5 ani.
(2) Aceleaşi acţiuni însoţite de:
a) aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la alin.(1);
b) distrugerea bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane;
c) daune materiale în proporţii mari;
d) alte urmări grave
1. Prezentul articol include diferite categorii de comportare infracţională, în legătură cu care fapt legislatorul,
în calitate de criteriu de delimitare, evidenţiază conţinutul activităţii persoanelor în adresa cărora este îndreptat
pericolul sau acţiunile forţate. Cel de al doilea criteriu este gradul constrângerii persoanei deosebite, abilitate cu
putere, sau a persoanei care îşi îndeplineşte datoria obştească.
2. Infracţiunea dată este îndreptată spre cauzarea de prejudicii pentru două obiecte nemijlocite: activitatea
normală a persoanelor cu funcţii de răspundere şi viaţa, sănătatea sau bunurile victimelor, enumerate în articol.
Legislatorul numeşte în calitate de victime următoarele persoane: colaboratorul de poliţie, persoanele şi
rudele lor apropiate (legea nu dezvăluie lista concretă a unor atare persoane).
3. Latura obiectivă constă în ameninţarea cu moartea, vătămarea sănătăţii, distrugerea sau deteriorarea
bunurilor persoanelor menţionate în legătură cu exercitarea funcţiilor de serviciu sau obşteşti. Pentru tragere la
răspundere este suficient ca inculpatul să fi săvârşit una dintre acţiunile enumerate.
4. Ameninţarea înseamnă influenţa psihică asupra persoanei, care exprimă intenţia de a acuza prejudicii
intereselor protejate. Ameninţarea trebuie să fie reală şi autentică, adică să existe în lumea obiectivă, dar nu în
imaginaţia victimei. În acest caz, se ţine cont de ideea subiectivă a victimei despre ameninţarea reală.
5. Componenţa de infracţiune menţionată este formală; infracţiunea se consideră consumată începând cu
pronunţarea sau cu altă formă de exprimare a ameninţării îndreptate împotriva colaboratorului poliţiei, altei
persoane care îşi îndeplineşte datoria obştească.
6. Infracţiunea menţionată, conform laturii subiective, este săvârşită doar în formă de intenţie directă.
Vinovatul este conştient de faptul că ameninţă cu moartea, cu vătămarea sănătăţii, cu distrugerea şi deteriorarea
bunurilor ce aparţin colaboratorului poliţiei sau altei persoane cu funcţii de răspundere, rudelor lor apropiate şi
doreşte aceasta.
7. O condiţie obligatorie este săvârşirea acţiunilor indicate în scopul sistării activităţii lor de serviciu sau
obşteşti ori al schimbării caracterului ei în interesul celui care ameninţă sau al altei persoane, precum şi aceeaşi
ameninţare a unei persoane sau a rudelor ei apropiate în legătură cu participarea ei la prevenirea ori curmarea
unei infracţiuni sau a unei fapte antisociale.
8. În alin.2 se prevede responsabilitatea penală sporită pentru fapte analoage, care sunt însoţite de: a)
aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate la al.1; b) distrugerea
bunurilor prin mijloace periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane; c) daune materiale în
proporţii mari; d) alte urmări grave.
9. Referitor la aplicarea violenţei periculoase pentru viaţa sau sănătatea persoanelor menţionate în prezentul
articol a se vedea comentariile de la art.art.145 al.3 lit.k), 165 alin.2 lit.b), 166 alin.2 lit.e), 280 alin.2 lit.f) etc.
10. Distrugerea bunurilor ce aparţin persoanelor enumerate în alin.1 al prezentului articol prin mijloace
periculoase pentru viaţa sau sănătatea mai multor persoane înseamnă incendierea, explozia acestora,
deteriorarea lor completă în momentul în care ele erau utilizate de cineva.
11. Despre daune materiale în proporţii mari a se vedea comentariile de la art.196 alin.3 lit.b) 197 alin.1.
12. Alte urmări grave în aceste cazuri pot parveni în urma acţiunilor indicate în prezentul articol şi trebuie
apreciate după caz, conform circumstanţelor concrete. Însă aceste urmări grave pot prejudicia numai persoanele
fizice. Prejudiciul poate fi material sau moral.
Articolul 350. ATENTAREA LA VIAŢA COLABORATORULUI POLIŢIEI
(1) Atentarea la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei
persoane în exerciţiul funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a
criminalităţii, atentat ce a cauzat victimei o vătămare uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii
1. Atentatul la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei
criminalităţii este una dintre infracţiunile cu pericol sporit.
2. Obiect al acestei infracţiuni este activitatea normală a organelor de drept şi nemijlocit viaţa
colaboratorului de poliţie şi a altor persoane indicate în articolul dat.
3. Prin atentat la viaţa colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei
criminalităţii se înţelege atât omorul persoanelor menţionate, cât şi tentativa de omor asupra lor, atentat ce a
cauzat victimei o vătămare uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii. Deoarece unul dintre
obiectele acestei infracţiuni este viaţa omului menţionat, vătămarea sănătăţii acestuia nu trebuie calificată
suplimentar pe alt articol.
Fapta se consideră consumată în momentul tentativei de omor a colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din
organele de drept sau a persoanelor care se aflau la datoria obştească.
4. La colaboratorii poliţiei, alţi lucrători din organele afacerilor interne sau unele persoane în exerciţiul
funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii se referă
persoanele abilitate legal a apăra viaţa, sănătatea, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, patrimoniul lor, interesele
societăţii şi statului de tentativele delictuoase şi de altă natură, precum şi abilitate cu dreptul de a aplica măsuri
de constrângere.
5. Conform laturii subiective, fapta presupune o intenţie directă: subiectul îşi dă seama că atentează la viaţa
colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor interne sau a unei persoane în exerciţiul
funcţiunii sau al datoriei obşteşti de menţinere a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii şi doreşte să
săvârşească acţiunile corespunzătoare. Semnele obligatorii ale componenţei subiective a infracţiunii examinate
pot fi motivul sau scopul.
Scopul atentatului constă în împiedicarea colaboratorului poliţiei, a altui lucrător din organele afacerilor
interne sau a altei persoane care exercită atribuţiile de apărare a ordinii publice şi de combatere a criminalităţii.
Acest scop poate fi atins de către vinovat în timpul exercitării nemijlocite de către aceste persoane a atribuţiilor
menţionate.
Drept motiv al faptei săvârşite se consideră răzbunarea pe colaboratorul poliţiei, pe alte persoane enumerate
pentru activitatea menţionată, efectuată legal de către aceştia.
Pentru conţinutul faptei săvârşite din motive de răzbunare nu are importanţă dacă colaboratorul poliţiei sau
alte persoane numite se aflau în exerciţiul funcţiei la moment. Răzbunarea este posibilă şi în legătură cu
activitatea lor de serviciu privind apărarea ordinii publice, pe care au desfăşurat-o în trecut.
În cazul în care atentatul la viaţa acestor persoane a avut alte motive şi scopuri, de exemplu - ostilitatea
personală, responsabilitatea survine conform regulilor privind calificarea infracţiunilor contra personalităţii.
La fel este calificată fapta inculpatului în cazul în care tentativa a fost săvârşită cu scopul împiedicării
activităţii lor ilicite sau din cauza răzbunării pentru o atare activitate.
În cazul în care omorul unui colaborator de poliţie, al unui colaborator al organelor afacerilor interne, al altor
persoane în exerciţiul funcţiunii a fost săvârşit în legătură cu exercitarea de către funcţionarii menţionaţi a
activităţii de serviciu sau obşteşti, care nu ţine de apărarea ordinii publice sau de combaterea criminalităţii,
fapta săvârşită este calificată conform lit.d) alin.2 art.145 CP.
6. Subiect al infracţiunii examinate poate fi orice persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 14 ani.
7. Alin.2 al prezentului articol prevede o circumstanţă agravantă pentru acţiunile săvârşite, dacă ele au
provocat vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
8. Referitor la vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii persoanei a se vedea comentariile de la
art.art.156, 157 CP.
Articolul 351. UZURPAREA DE CALITĂŢI OFICIALE
(1) Uzurparea de calităţi oficiale, însoţită de săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni,
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită de două sau mai multe persoane
ani.
1. Conform art.39 CRM, cetăţenii RM au dreptul de a participa la administrarea treburilor publice nemijlocit,
precum şi prin reprezentanţii lor.
Oricărui cetăţean i se asigură, potrivit legii, accesul la o funcţie publică. Orice alt mod de ocupare a funcţiei
oficiale este considerat nelegitim, inclusiv uzurparea acesteia.
2. Infracţiunea examinată atentează la interesele serviciului de stat şi ale serviciului în autorităţile de
autoadministrare publică locală, discreditează activitatea lor şi subminează autoritatea în ochii populaţiei. Ea, de
asemenea, încalcă grav drepturile şi interesele legitime ale cetăţenilor şi organizaţiilor, în aceasta manifestându-
se pericolul ei social.
3. Latura obiectivă a componenţei de infracţiune formează o totalitate a două caracteristici interdependente,
expuse în dispoziţia articolului comentat.
4. Uzurparea de calităţi oficiale constă în faptul că vinovatul, încălcând ordinea stabilită sau neavând
atribuţii speciale legalizate în modul cuvenit, îşi atribuie drepturile şi obligaţiunile privind exercitarea funcţiei
reprezentantului puterii ori privind îndeplinirea funcţiilor de dispoziţie şi organizare, de administrare şi
gospodărire în organele corespunzătoare.
5. Acţiunile persoanei în acest caz pot fi cele mai diverse, dar conform sensului legii ele sunt însoţite de
săvârşirea pe această bază a altei infracţiuni, poartă un caracter periculos, deoarece atrag după sine comiterea
încă a unei fapte prejudiciabile.
6. Pentru componenţa infracţiunii examinate nu are importanţă dacă cetăţenii sau reprezentanţii
organizaţiilor, care s-au aflat în raporturi cu vinovatul, au fost informaţi despre aceea că el şi-a atribuit
împuternicirile persoanei oficiale sau ei l-au perceput anume în felul acesta.
7. Fapta prevăzută de prezentul articol este o infracţiune intenţionată: vinovatul îşi dă seama că îşi atribuie şi
exercită benevol şi nelegitim atribuţiile persoanei oficiale, prevede posibilitatea sau inevitabilitatea cauzării
consecinţelor social-periculoase şi le doreşte sau le admite conştient.
8. Subiect al uzurpării de calităţi oficiale poate fi orice persoană fizică ce a atins vârsta de 16 ani.
9. Alin.2 al articolului comentat prevede în calitate de circumstanţă agravantă aceeaşi acţiune (alin.1)
săvârşită de două sau mai multe persoane. Referitor la aceasta a se vedea comentariile de la art.41, art.333
alin.2, art.341 alin.2, art.347 alin.2 etc.
Articolul 352. SAMAVOLNICIA
(1) Samavolnicia, adică exercitarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar şi prin încălcarea
ordinii stabilite, dacă s-au cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
c) însoţită de ameninţare cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii;
d) însoţită de aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă sau sănătate;
e) însoţită de nimicirea bunurilor
ani.
b) însoţite de aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate;
c) săvârşite cu aplicarea armei;
d) soldate cu daune în proporţii deosebit de mari;
e) soldate cu alte urmări grave,
1. Gradul prejudiciabil al samavolniciei constă în încălcarea modului stabilit de realizare de către cetăţeni a
drepturilor lor.
2. Samavolnicia nu poate fi săvârşită pasiv (de exemplu, nu constituie samavolnicie executarea hotărârilor
judecătoreşti). Ea este o acţiune, adică presupune executarea unui drept legitim sau presupus în mod arbitrar.
3. În calitate de acţiuni samavolnice sunt examinate doar acţiuni care, în primul rând, se săvârşesc în pofida
modului stabilit de actele normative, în al doilea rând, a căror legalitate este discutabilă şi, în al treilea rând, a
căror săvârşire a cauzat daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege
ale persoanelor fizice sau juridice. Astfel, debitorul este obligat să repare prejudiciile cauzate creditorului din
cauza neexecutării sau executării inadecvate a obligaţiunilor. Se ştie că toate prejudiciile se repară în baza
hotărârii judecătoreşti şi creditorul este obligat să dovedească faptul încălcării obligaţiunilor şi legătura cauzală
dintre acesta şi prejudiciile apărute din cauza activităţii lui inadecvate. Dacă faptul prejudiciilor cauzate se
contestă şi creditorul, evitând organele judiciare, îşi restabileşte independent drepturile sale prin intermediul
ridicării samavolnice a obiectelor de valoare în contul stingerii pagubelor, poate să apară problema calificării
acţiunilor lui conform art.352 din CP. În cazul în care astfel de acţiuni au fost săvârşite în calitate şi conform
regulilor de legitimă apărare (art.36 CP), acestea nu se consideră infracţiuni.
4. Daune în proporţii mari, ca particularitate (condiţie) obligatorie a samavolniciei, se consideră cele cauzate
doar intereselor legale ale cetăţenilor sau organizaţiilor. Chestiunea privind importanţa daunei este soluţionată
în fiecare caz concret, ţinându-se cont de dimensiunile prejudiciului cauzat şi de însemnătatea drepturilor şi
intereselor încălcate. Astfel, privarea cetăţeanului de posibilitatea de a se folosi de spaţiul locativ, ridicarea
obiectelor de valoare, în urma cărui fapt cetăţeanul este privat de mijloace de existenţă, constituie daună în
proporţii mari (a se vedea comentariul de la art.126 CP).
5. În calitate de circumstanţe agravante ale laturii obiective a infracţiunii date în alin.2 sunt numite aceleaşi
acţiuni: a) săvârşite repetat; b) săvârşite de două sau mai multe persoane; c) însoţite de ameninţare cu moartea
ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii; d) însoţite de aplicarea violenţei nepericuloase pentru
viaţă sau sănătate; e) însoţite de nimicirea bunurilor.
6. Referitor la săvârşirea repetată a samavolniciei a se vedea comentariul la art.31 CP.
7. Săvârşirea acestei infracţiuni de două sau mai multe persoane se încadrează în teoria participaţiei (a se
vedea comentariul la art.41 CP).
8. Samavolnicia însoţită de ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, de
aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţă şi sănătate, precum şi de nimicirea bunurilor, de asemenea
prezintă un pericol social sporit. În astfel de cazuri se impune concluzia că prin aplicarea acestor acţiuni s-au
cauzat prejudicii concrete victimei (morale, fizice, materiale etc.).
9. Ameninţarea cu moartea ori cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii trebuie să fie reală. Forma
în care subiectul aplică ameninţarea este indiferentă pentru calificarea infracţiunii: aceasta poate fi
demonstrarea armei, orice acţiuni concludente sau influenţa verbală, capabile să acorde ajutor eficient
subiectului în realizarea scopului etc.
10. Dat fiind faptul că vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, aplicarea violenţei nepericuloase sau
periculoase pentru viaţă şi sănătate sunt prejudicii aduse victimei de orice grad de gravitate, aceste noţiuni,
folosite de legislator la constituirea art.352 CP, sunt desfăşurate şi trebuie aplicate reieşind din reglementările şi
comentariile la capitolul II al prezentului cod (infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei).
11. Totodată, noţiunea aplicarea violenţei diferă de noţiunea cauzare de prejudicii sănătăţii prin aceea că
semnifică diverse momente de procedură ale acţiunilor. Dacă aplicarea violenţei nu presupune în general
cauzarea unui prejudiciu concret, constituind doar începutul influenţei fizice, cauzarea de prejudicii sănătăţii
presupune survenirea unor consecinţe concrete.
12. Prin nimicirea bunurilor se înţelege aducerea acestora la o stare inutilizabilă, când restabilirea lor este
imposibilă sau iraţională din punct de vedere economic.
13. Alin.3 al prezentului articol stipulează în calitate de circumstanţe agravante ale samavolniciei acţiunile
prevăzute la alin.1 sau 2: a) săvârşite de un grup criminal organizat sau de o organizaţie criminală; b) însoţite de
aplicarea violenţei periculoase pentru viaţă sau sănătate; c) săvârşite cu aplicarea armei; d) soldate cu daune în
proporţii deosebit de mari; e) soldate cu alte urmări grave.
14. Săvârşirea acţiunilor enumerate de către un grup criminal organizat sau de către o organizaţie
criminală prezintă un grad deosebit de periculozitate rezultat din esenţa şi scopurile acestor acţiuni (a se vedea
comentariul la art.46, 47 CP).
15. Aplicarea armei în acţiunile de samavolnicie presupune folosirea ei pentru a inspira cuiva frică, a speria
victima, precum şi la ameninţarea cu moartea ori la vătămarea integrităţii corporale a victimei.
În calitate de arme pot fi cele de foc sau cele albe. Important este ca acestea să fie reale, şi nu în formă de
jucării, machete. Principalul e că ele au fost aplicate real la înspăimântarea victimei şi la vătămarea integrităţii
lui corporale (s-au efectuat împuşcături, au fost pricinuite anumite leziuni corporale etc.).
16. Parvenirea în urma acţiunilor samavolnice a daunelor în proporţii deosebit de mari presupune
prejudicierea victimei în sumă de mai mult de 1500 unităţi convenţionale.
17. Alte urmări grave în aceste situaţii pot parveni şi trebuie apreciate după caz, pornind de la circumstanţele
concrete. Aceste urmări grave pot prejudicia atât persoanele fizice, cât şi cele juridice. Prejudiciul pentru
persoanele fizice poate fi material sau moral, pentru cele juridice - numai material.
18. Infracţiunea dată se consideră consumată în momentul săvârşirii acţiunilor respective şi al survenirii
consecinţelor sub forma de daune în proporţii mari.
19. Conform laturii subiective, fapta presupusă de samavolnicie poate să fie săvârşită atât cu intenţie directă,
cât şi cu intenţie indirectă. În ultimul caz subiectul are o atitudine indiferentă faţă de posibilele daune pricinuite
prin fapta sa.
20. Subiect al infracţiunii examinate este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. În cazul
în care fapta este săvârşită de o persoană cu funcţii de răspundere, cu folosirea situaţiei de serviciu, acţiunile ei
pot fi calificate drept depăşire a atribuţiilor de serviciu.
21. Dacă subiectul, în scopul exercitării dreptului contestat, apelează, pe lângă lege, la ajutorul altor persoane
(angajează persoane terţe, cu ajutorul cărora restituie datoria), aceste acţiuni formează samavolnicia. Însă dacă
în procesul samavolniciei a fost săvârşită o altă infracţiune, de exemplu - cauzarea de leziuni corporale, faptele
sunt calificate ca pluralitate de infracţiuni.
Articolul 353. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR ÎN TERMEN, DE LA PREGĂTIREA
MILITARĂ OBLIGATORIE SAU DE LA CONCENTRĂRILE REZERVIŞTILOR
(1) Eschivarea de la serviciul militar în termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la
concentrările rezerviştilor
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 5 ani.
1. CRM (art.57) proclamă că apărarea Patriei este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean. Serviciul
militar este o datorie specială a serviciului public ce rezidă în îndeplinirea de către cetăţeni a datoriei
constituţionale privind pregătirea pentru apărarea Patriei exclusiv în cadrul Forţelor Armate ale RM (a se vedea
art.4 al Legii cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei nr.1245-XV din 18.07.2002 în MO
nr.137-138/1054 din 10.10.2002).
2. Obiectul infracţiunii prevăzut de art.353 al CP îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea stabilită de
încorporare în serviciul militar al RM.
3. Dispoziţia art.353 CP stabileşte răspunderea a două categorii de persoane: recruţii şi rezerviştii. Conform
art.7 al legii menţionate, cetăţenii luaţi la evidenţă militară până la încorporarea lor în serviciul militar ori în cel
civil sau până la trecerea lor în rezervă se numesc recruţi, iar cetăţenii trecuţi în rezervă se numesc rezervişti.
Bărbaţii, cetăţeni ai RM, care au împlinit vârsta de 18 ani, sunt încorporaţi în serviciul militar în termen (art.28
al legii enunţate).
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin eschivarea recrutului de la serviciul militar în termen şi a
rezervistului - de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor. Eschivarea constituie
neprezentarea recrutului sau a rezervistului la data, ora şi locul menţionat în ordinul de chemare, fără vreun
motiv întemeiat. Motiv întemeiat, conform art.45 al legii menţionate sunt: starea gravă a sănătăţii recrutului
(rezervistului), confirmată prin certificatul medical; decesul unui membru al familiei lui, confirmat prin
certificat de deces; evenimentele de forţă majoră, confirmate prin actele doveditoare, transmiterea întârziată a
înştiinţării despre prezentarea la punctul de încorporare (concentrare) etc.
5. Componenţa de infracţiune (alin.1 art.353) este formală cu excepţia faptei săvârşite prin automutilare şi se
caracterizează prin inacţiunea (acţiunea) persoanei. Infracţiunea se consideră consumată din momentul în care
vinovatul nu s-a prezentat la locul şi la timpul indicat în ordinul de chemare.
6. Alin.2 art.353 prevede răspunderea pentru formele calificative ale eschivării de la serviciul militar în
termen, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrările rezerviştilor.
7. Înţelesul noţiunii de repetare (lit.a) alin.2) a fost explicat în comentariul art.31 CP.
8. Prin automutilare (lit.b) se înţelege cauzarea intenţionată de către vinovat a unui prejudiciu sănătăţii
proprii prin vătămarea organelor, ţesuturilor corpului, funcţionării normale a acestora, folosind în acest scop
arme de foc sau arme albe sau alte obiecte, precum şi medicamente cu conţinut chimic sau biologic.
9. Simularea unei boli (lit.c) înseamnă declararea falsă a unei maladii (boala psihică, asurzire, vederea slabă)
sau a altor neajunsuri fizice, ori indicarea unor simptoame exagerate referitoare la îmbolnăvirile reale ale
persoanei, cu scopul de a se eschiva de la serviciul militar.
10. Prin falsificarea documentelor (lit.d) se înţelege întocmirea unor documente false sau introducerea
anumitor date false în documente originale, ce denaturează conţinutul lor, de exemplu - informaţia falsă despre
moartea sau îmbolnăvirea gravă a rudelor apropiate, corectările care schimbă vârsta, timpul îmbolnăvirii sau
alte date, cu scopul eliberării temporare sau permanente de la serviciul militar.
11. Prin altă înşelăciune se înţeleg alte mijloace (comunicări orale sau scrise), care induc în eroare organele
competente ce hotărăsc problema eliberării persoanei de serviciul militar. Înşelăciunea se poate manifesta şi
prin tăinuirea intenţionată a datelor despre care persoana era obligată să comunice, de exemplu - tăinuirea
încheierii tratamentului medical, dispariţia altor impedimente pentru satisfacerea serviciului militar obligatoriu
etc.
12. Rezerviştii pot fi chemaţi pentru instrucţie la concentrări militare la data şi pe durata stabilită prin
hotărâre de Guvern în temeiul Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate (art.36).
13. Încorporarea rezerviştilor la mobilizare se efectuează de către autorităţile administraţiei publice locale, în
comun cu centrele militare, conform Planului de completare a Forţelor Armate aprobat de către ministrul
apărării (art.37 al Legii cu privire la rezerva Forţelor Armate).
14. Infracţiunea prevăzută de alin.2 art.353 CP se consideră consumată din momentul în care vinovatul,
minţind, a obţinut eliberarea temporară sau permanentă de serviciul militar.
15. Latura subiectivă se realizează cu intenţie directă. Motivul şi scopul eschivării pot fi diferite şi nu
prezintă importanţă la calificarea infracţiunii.
16. Subiectul infracţiunii poate fi persoana care a atins vârsta necesară pentru a fi chemată la serviciul militar
în termen, la pregătirea militară obligatorie sau la concentrările de rezervă.
Articolul 354. ESCHIVAREA DE LA MOBILIZARE
(1) Eschivarea de la mobilizare în rândurile Forţelor Armate
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită pe timp de război
1. Mobilizarea constă în chemarea în rândurile Forţelor Armate ale RM a cetăţenilor capabili de luptă, în
contextul începutelor sau presupuselor acţiuni militare.
2. Conform art.66 CRM, mobilizarea parţială sau totală este declarată de Parlamentul RM.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de completare a Forţelor Armate ale
RM în condiţiile mobilizării.
4. Latura obiectivă a infracţiunii o constituie neprezentarea supusului militar la mobilizare la locul şi în
termenul indicat, conform avizului de mobilizare. Eschivarea poate fi legată prin diferite acţiuni înşelătoare
îndreptate spre evitarea mobilizării: falsificarea documentelor, simularea unei boli, cauzarea vătămărilor
corporale etc.
5. Alin.2 art.354 CP agravează răspunderea pentru acţiunile prevăzute de alin.1 art.354 CP, săvârşite pe timp
de război. În conformitate cu art.127 CP, prin timp de război se înţelege intervalul de la data declarării
mobilizării sau a începerii operaţiunilor de război până la data trecerii armate în stare de pace.
6. Infracţiunea se consideră consumată din momentul neprezentării la timpul stabilit în punctul indicat pentru
militari sau din momentul eschivării de fapt de la mobilizare, fără motive întemeiate.
8. Subiect al infracţiunii poate fi supusul militar sau rezervistul.
Articolul 355. ESCHIVAREA SAU REFUZUL DE A ÎNDEPLINI OBLIGAŢIILE SERVICIULUI
DE ALTERNATIVĂ
(1) Eschivarea sau refuzul persoanei care îndeplineşte serviciul de alternativă de a executa obligaţiile ce îi
revin în cadrul acestui serviciu
folosul comunităţii pe un termen de 200 de ore.
a) repetat;
b) prin automutilare;
c) prin simularea unei boli;
d) prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune;
e) pe timp de război
se pedepsesc cu amendă în mărime de la 400 la 1.000 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6 luni.
1. Art.355 CP stabileşte răspunderea penală pentru eschivarea sau refuzul de a îndeplini obligaţiunile
serviciului de alternativă de către persoanele eliberate de serviciul militar.
2. Ordinea de eliberare de la serviciul militar şi încadrarea în serviciul de alternativă, locul, termenele şi
condiţiile în care au loc aceste măsuri sunt reglementate de Legea cu privire la serviciul de alternativă nr.663-
XIV din 09.07.91. Art.4 al legii stipulează că serviciul de alternativă este serviciu de stat, are caracter civil şi
social util, e satisfăcut de cetăţenii care au refuzat să intre în serviciu militar în termen (pregătire militară
obligatorie) din convingeri religioase sau pacifiste. Serviciul de alternativă este organizat, efectuat şi controlat
de autorităţile publice.
3. În serviciul de alternativă se încorporează cetăţeni ai RM de sex masculin în vârstă de la 18 până la 27 ani,
înscrişi la evidenţa militară ca recruţi şi scutiţi de satisfacerea serviciului militar în modul stabilit de legea
menţionată.
4. Organul suprem de conducere al serviciului de alternativă este Comisia Republicană de Recrutare, iar
organul suprem executiv - Direcţia Serviciului de Alternativă.
5. În baza hotărârii privind încorporarea cetăţeanului în serviciul de alternativă, împuternicitul cu acest
serviciu în raion (oraş) eliberează persoanei un titlu normativ în care se indică timpul sosirii şi locul de
satisfacere a serviciului de alternativă. În baza înscrierii din titlul normativ, administraţia întreprinderii,
instituţiei, organizaţiei încheie cu cetăţeanul un contract de muncă pe termenul stabilit. Refuzul de încadrare în
muncă nu se admite.
6. Cetăţeanul încorporat în serviciul de alternativă este obligat să se prezinte la timp la locul de serviciu
indicat în titlul nominativ.
7. Obiectul infracţiunii este constituit din relaţiile sociale ce ţin de ordinea efectuării serviciului de
alternativă.
8. Latura obiectivă se realizează prin eschivare sau refuz de a îndeplini obligaţiunile ce-i revin în cadrul
serviciului de alternativă, din motive neîntemeiate; adică, componenţa de infracţiune este formală, cu excepţia
acţiunilor prevăzute de lit.b) alin.2 art.355.
10. Subiectul infracţiunii este unul special - cetăţeanul RM, de sex masculin, care, conform vârstei, este apt
pentru serviciul de alternativă.
11. Toate agravantele stipulate în alin.2 al infracţiunii nominalizate sunt similare cu cele comentate în alin.2
art.353 CP.
Articolul 356. ESCHIVAREA PE TIMP DE RĂZBOI DE LA ÎNDEPLINIREA PRESTAŢIILOR
Eschivarea pe timp de război de la mobilizarea la muncă sau de la îndeplinirea altor prestaţii
1. În condiţiile stării de război, pentru întărirea capacităţii de apărare a RM pot fi iniţiate anumite măsuri
necesare pentru realizarea lucrărilor ce ţin de apărare.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale ce ţin de ordinea de asigurare tehnico-materială a
Forţelor Armate ale RM pe timp de război, care este stabilită prin actele normative ale organelor competente de
stat.
3. Latura obiectivă se caracterizează prin eschivarea de la mobilizarea la muncă sau la îndeplinirea lucrărilor
de apărare (la întreprinderi, construcţii), care se exprimă prin faptul că cetăţeanul sau nu se prezintă la locul şi
timpul indicat fără vreun motiv întemeiat, sau se eschivează prin mijloace ilegale de la mobilizare.
4. În afară de mobilizarea la muncă, art.356 CP nu enumără lista prestaţiilor a căror neîndeplinire atrage
răspunderea penală conform acestui articol. Prestaţiile introduse pe timp de război pot fi legate de repartizarea
unor anumite obligaţiuni tuturor sau numai unor categorii aparte de cetăţeni (de exemplu: oferirea unei locuinţe
pentru militari, a mijloacelor de transport, a subsolurilor, a altor bunuri cu caracter personal sau cu drept de
proprietate).
5. Infracţiunea se consideră consumată din momentul eschivării vinovatului de la mobilizarea la muncă sau
de la îndeplinirea prestaţiilor.
6. Infracţiunea analizată se caracterizează prin intenţie directă.
7. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a împlinit vârsta de 16 ani.
Articolul 357. ORGANIZAREA SAU CONDUCEREA UNEI GREVE ILEGALE, PRECUM ŞI
ÎMPIEDICAREA ACTIVITĂŢII ÎNTREPRINDERII, INSTITUŢIEI ORI ORGANIZAŢIEI ÎN
CONDIŢIILE STĂRII DE URGENŢĂ
(1) Organizarea sau conducerea unei greve ilegale, precum şi împiedicarea activităţii întreprinderii,
instituţiei ori organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă,
se pedepsesc cu amendă în mărime de până la 500 unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în
(2) Aceleaşi acţiuni săvârşite în perioada formelor speciale de administrare
1. În articolul comentat este vorba despre infracţiunile a căror săvârşire are loc în situaţia (condiţiile) stării de
urgenţă. Această situaţie este reglementată în Legea cu privire la regimul juridic al stării excepţionale şi la
formele speciale de guvernare în RM nr.290 din 01.10.90 (a se vedea Veştile nr.10/244, 1990).
2. Conform art.1 al legii numite, starea excepţională constituie o măsură provizorie, decretată de organele
supreme de stat în interesul asigurării securităţii cetăţenilor RM, legalităţii şi ordinii de drept în caz de
calamităţi naturale, accidente mari şi catastrofe, epidemii, epizootii, dezordini de masă şi în alte circumstanţe
excepţionale. La decretarea stării excepţionale sunt indicate motivele adoptării unei atare hotărâri, termenul şi
limitele teritoriale ale acţiunii ei.
3. În condiţiile stării excepţionale organele puterii de stat şi ale administraţiei de stat pot aplica - în funcţie
de circumstanţele concrete - următoarele măsuri: să întărească paza ordinii publice şi a obiectivelor ce asigură
activitatea vitală a populaţiei şi a economiei naţionale, să interzică grevele, adunările, mitingurile, procesiunile
de stradă, demonstraţiile, să stabilească un regim special de lucru pentru întreprinderi, instituţii şi organizaţii şi
alte măsuri enumerate în art.3 al acestei legi.
4. Obiectul infracţiunii date îl constituie securitatea publică.
5. Latura obiectivă se exprimă prin săvârşirea următoarelor acţiuni: a) organizarea grevei ilegale; b)
conducerea ei; c) împiedicarea activităţii întreprinderii, instituţiei sau organizaţiei în condiţiile stării de urgenţă.
Infracţiunea are caracter formal. Ea se consideră consumată din momentul săvârşirii acţiunilor indicate.
6. Organizarea grevei ilegale se poate exprima în planificarea acţiunilor unui grup de oameni, îndreptate
spre întreruperea organizată, în masă a muncii, cu scopul satisfacerii unor cerinţe cu caracter politic sau
economic.
7. Conducerea grevei este activitatea uneia sau a câtorva persoane care se află în frunte şi coordonează
acţiunile grevei interzise.
8. Legea prevede că activitatea persoanelor implicate în organizarea şi desfăşurarea grevelor ilegale în
situaţia stării de urgenţă este pasibilă de vinovăţie în cazul în care ele împiedică activitatea normală, ritmică a
întreprinderilor, instituţiilor şi organizaţiilor, stopează sau încetează pe o anumită perioadă funcţionarea lor.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se realizează prin intenţie directă.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană fizică responsabilă, inclusiv cea cu funcţii de răspundere
care a împlinit vârsta de 16 ani şi a realizat acţiunile prevăzute în dispoziţia legii în condiţiile stării de urgenţă.
11. Prevederile alin.2 al articolului comentat agravează situaţia făptuitorului, dacă acţiunile enumerate la
alin.1 sunt săvârşite în perioada formelor speciale de administrare.
12. Există două forme de administrare specială a republicii sau a unor teritorii ale ei: administrarea directă -
în condiţiile suspendării activităţii organelor locale ale puterii de stat şi ale administraţiei de stat şi
administrarea directă - în condiţiile dizolvării organelor locale ale puterii de stat şi ale administraţiei de stat (a
se vedea Titlul II al Legii cu privire la regimul juridic al stării excepţionale şi formelor speciale de
administrare în RM).
Articolul 358. ORGANIZAREA SAU PARTICIPAREA ACTIVĂ LA ACŢIUNI DE GRUP CARE
TULBURĂ GRAV ORDINEA PUBLICĂ ORI IMPLICAREA MINORILOR ÎN ACESTE ACŢIUNI
(1) Organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite
de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau de împiedicarea activităţii
normale a transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor,
ani.
(2) Antrenarea minorilor la acţiuni de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de
neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor sau de împiedicarea activităţii
normale a transportului, sau de cauzarea de daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor
ocrotite de lege ale persoanelor fizice sau juridice,
ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie relaţiile sociale care asigură ordinea publică şi securitatea de stat,
autoritatea şi activitatea normală a organelor puterii de stat şi conducerii, îndreptate la ocrotirea ordinii publice.
2. Latura obiectivă a alin.1 art.358 CP se exprimă prin organizarea sau participarea activă la acţiuni de grup
care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale
reprezentanţilor autorităţilor sau care împiedică activitatea normală a transportului, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor.
3. În sensul Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea întrunirilor din 21.07.95 (a se vedea MO nr.061
din 02.11.95), prin întrunire se înţelege: miting, demonstraţie, manifestaţie, procesiune, marş, pichetare, grevă
desfăşurată în locuri publice, în afara unităţii economice sau a locului de lucru, orice altă adunare a cetăţenilor,
a cărei desfăşurare nu este reglementată de lege (art.2). Întrunirile se pot desfăşura numai după ce au fost
declarate de către organizatori la primăriile orăşeneşti (municipale), săteşti (comunale). Art.6 al legii interzice
atragerea elevilor de către cadrele didactice sau alte persoane încadrate în instituţiile şcolare în desfăşurarea
întrunirilor neautorizate.
4. Organizarea acţiunilor de grup poate consta din: planificarea, pregătirea, adică stabilirea caracterului,
mijloacelor, metodelor şi obiectivelor acestor acţiuni, a timpului şi locului desfăşurării lor, atragerea de
participanţi, precum şi din asigurarea conducerii acţiunilor de grup în timpul încălcării grave a ordinii publice.
5. Participarea activă presupune manifestarea unor anumite genuri de iniţiativă a persoanei ce participă la
acţiuni de grup, precum şi concentrarea forţelor altor persoane, prin strigăte provocatoare şi chemări adresate
mulţimii. Acţiunile vinovatului pot să se exprime şi prin acţiuni îndrăzneţe (obraznice) şi cinice în timpul
încălcării ordinii publice, menite să dezlănţuie ura şi înrăirea în rândurile participanţilor.
6. Ordinea publică reprezintă sistemul de relaţii sociale ce se exprimă prin respectarea de către toţi cetăţenii a
normelor de drept şi morale ce reglementează comportamentul oamenilor în viaţa socială, în timpul muncii,
odihnei şi în viaţă.
7. Neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor legale ale reprezentanţilor autorităţilor înseamnă refuzul demonstrativ
de a îndeplini cerinţele insistente, repetate ale reprezentaţilor puterii. Uneori reprezentanţii puterii sunt
constrânşi a folosi forţa, ca să oblige vinovaţii să îndeplinească cerinţele lor legale.
8. Acţiunile de grup care tulbură grav ordinea publică, fiind însoţite de neîndeplinirea vădită a dispoziţiilor
legale ale reprezentanţilor puterii, prejudiciază activitatea transportului, întreprinderilor, instituţiilor,
organizaţiilor.
9. Pentru ca infracţiunea să se considere consumată, este necesar să intervină cel puţin una din consecinţele
enumerate în dispoziţia alin.1 art.358: tulburarea gravă a ordinii publice sau împiedicarea activităţii normale a
transportului, întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor.
11. Subiect al infracţiunii poate fi organizatorul sau participantul activ la acţiunile de grup, altfel zis - orice
persoană fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
12. Alin.2 art.358 CP prevede răspunderea penală pentru antrenarea minorilor la săvârşirea aceloraşi acţiuni,
enumerate în dispoziţia alin.1 al articolului comentat. Deosebirea constă numai în consecinţele infracţionale ce
cauzează daune în proporţii considerabile drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale persoanelor fizice şi
juridice.
13. Noţiunea de proporţii considerabile a fost explicată în comentariul la art.126 CP.
Articolul 359. CUMPĂRAREA SAU VÂNZAREA DOCUMENTELOR OFICIALE
Cumpărarea sau vânzarea documentelor oficiale care acordă drepturi sau eliberează de obligaţii
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 200 unităţi convenţionale sau cu arest de până la 6 luni.
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii comentate îl formează regimul de completare şi folosire a documentelor
oficiale. Obiectul material al infracţiunii îl constituie actele oficiale care oferă drepturi sau eliberează de
obligaţiuni.
2. Prin documente se au în vedere actele oficiale care conferă un drept sau eliberează de o obligaţiune nu
numai pe deţinătorul sau cumpărătorul lor, dar şi pe alte persoane care le obţin. Documentele indicate trebuie să
fie originale, nu falsificate.
3. Sunt considerate documente oficiale actele emise de organele de stat, de organele autoadministrării
publice locale, de întreprinderi, instituţii sau organizaţii, indiferent de forma de proprietate, dar recunoscute de
stat drept conferitoare de drepturi sau eliberatoare de obligaţiuni. Documentele oficiale pot proveni de la
persoanele private în cazul în care statul le conferă un statut oficial şi importanţă juridică (de exemplu: actele
perfectate de notar). Documentele oficiale care conferă un drept sunt şi diplomele de absolvire a instituţiei de
învăţământ, legitimaţiile (de participare la acţiunile militare, de pensionar), permisul de conducere, patentele de
întreprinzător, licenţele şi alte acte oficiale. Documente prin care cetăţenii sunt scutiţi de obligaţiuni sunt
certificatele, adeverinţele ce scutesc de plata serviciilor comunale sau de alte plăţi, de exemplu - actul care
conferă cetăţeanului dreptul de a călători pe gratis în transportul public etc.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din două acţiuni alternative: cumpărarea şi vânzarea documentelor
oficiale. Infracţiunea are caracter formal şi se consideră consumată din momentul săvârşirii primei sau
următoarei acţiuni. Folosirea ulterioară a acestor acte nu se include în cadrul componenţei de infracţiuni date.
5. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul pot fi diverse.
6. Subiect al infracţiunii este persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani. Acesta poate fi atât
cumpărătorul documentelor indicate, cât şi vânzătorul acestora.
Articolul 360. LUAREA, SUSTRAGEREA, TĂINUIREA, DEGRADAREA SAU DISTRUGEREA
DOCUMENTELOR, IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR
(1) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea sau distrugerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor
sau sigiliilor aparţinând întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau
forma juridică de organizare, dacă această faptă a fost săvârşită din interes material sau din alte motive
josnice,
ani.
(2) Luarea, sustragerea, tăinuirea, degradarea, distrugerea sau păstrarea buletinelor de identitate sau a
altor documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv
libertatea de circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta,
ani.
1. Obiect nemijlocit al infracţiunii date este ordinea stabilită în vederea gestionării documentaţiei oficiale.
Obiect material al infracţiunii date, spre deosebire de cel prevăzut de art.359 CP, include nu numai documentele
care conferă drepturi şi scutesc de obligaţiuni, dar şi ştampilele, sigiliile, imprimatele necesare pentru
perfectarea documentelor oficiale.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin acţiunile de luare, sustragere, tăinuire, degradare sau
distrugere a obiectelor indicate în dispoziţia articolului.
3. Prin acţiunea de luare se înţelege scoaterea sau retragerea documentelor, imprimatelor, ştampilelor sau
sigiliilor din posesia întreprinderilor, instituţiilor, organizaţiilor, indiferent de tipul de proprietate sau forma
juridică de organizare.
4. Acţiunea de sustragere constă în luarea ilegală, prin orice mijloace, precum şi intrarea în posesia
obiectelor prevăzute de alin.1 art.360.
5. Degradarea sau distrugerea constă în aducerea obiectelor indicate într-o stare de necorespundere totală
sau parţială pentru folosirea lor.
6. Tăinuirea constituie acţiunea de ascundere a documentelor sau a celorlalte obiecte, astfel ca deţinătorul să
nu se poată folosi de ele.
7. Ştampila reprezintă o inscripţie, emblemă sau semn convenţional aplicat pe un document pentru a-i da
valabilitate sau pentru a-i indica sau certifica provenienţa.
8. Sigiliul este un obiect alcătuit dintr-o placă (fixată pe un mâner) pe care este gravată o monogramă, o
emblemă, o efigie etc. şi care se aplică pe un act oficial, ca dovadă a autenticităţii lui.
9. Imprimata este formularul-tip folosit în întreprinderi şi instituţii pentru întocmirea de acte oficiale.
10. Infracţiunea se consideră consumată din momentul săvârşirii a cel puţin uneia din acţiunile enumerate în
alin.1 art.360.
11. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. În afară de aceasta, este important
ca vinovatul să acţioneze din interes material sau din alte motive josnice.
13. Alin.2 art.360 CP conţine semnele agravante ale acestei componenţe de infracţiune, la care legiuitorul
referă luarea, distrugerea, tăinuirea, degradarea, sustragerea sau păstrarea buletinelor de identitate sau a altor
documente importante ale persoanelor fizice, cu intenţia de a limita libertatea persoanei, inclusiv libertatea de
circulaţie, sau de a o lipsi de aceasta.
14. La sintagma de alte acte importante, în afară de buletine de identitate, se referă orice alt document care
poate adeveri persoana sau unele atribute, ca cele de serviciu etc. De exemplu: livretul militar, atestatul sau
diploma de studii, carnetul de muncă, legitimaţia de pensionar, licenţa ce conferă dreptul de a practica
antreprenoriatul etc. Aceste documente personale au caracter oficial. Importanţa lor urmează a fi apreciată de
către instanţa de judecată.
15. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă şi are drept scop limitarea
libertăţilor persoanelor, inclusiv privarea lor de libertatea de circulaţie. Partea vătămată îşi pierde dreptul de a-şi
realiza interesele legitime fără documentele în cauză, care-i certifică personalitatea.
Articolul 361. CONFECŢIONAREA, DEŢINEREA, VÂNZAREA SAU FOLOSIREA
DOCUMENTELOR OFICIALE, A IMPRIMATELOR, ŞTAMPILELOR SAU SIGILIILOR FALSE
(1) Confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false, care acordă drepturi
sau eliberează de obligaţii, confecţionarea sau vânzarea imprimatelor, ştampilelor sau a sigiliilor false ale
unor întreprinderi, instituţii, organizaţii, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare,
ani.
b) săvârşite de două sau mai multe persoane;
c) săvârşite referitor la un document de importanţă deosebită;
d) soldate cu daune în proporţii mari intereselor publice sau drepturilor şi intereselor ocrotite de lege ale
persoanelor fizice sau juridice
ani.
1. Infracţiunea prevăzută de art.361 atentează la ordinea stabilită a autentificării documentale a faptelor ce au
importanţă juridică. În calitate de obiect material al infracţiunii servesc documentele oficiale, imprimatele,
ştampilele sau sigiliile.
2. Latură obiectivă constă din confecţionarea, deţinerea, vânzarea sau folosirea documentelor oficiale false,
care conferă drepturi sau scutesc de obligaţiuni, precum şi confecţionarea sau vânzarea imprimantelor,
ştampilelor, sigiliilor false.
3. Noţiunea de documente oficiale este analizată în cadrul art.359, iar noţiunile de imprimată, ştampile sau
sigilii - în art.360 CP.
4. Înţelesul noţiunii de falsificare constă atât în modificarea totală a documentelor oficiale, cât şi în
introducerea în document a unor informaţii falsificate. Aceasta se poate realiza prin următoarele modalităţi:
ştergerea, adăugarea, corectarea conţinutului textului, schimbarea datei, falsificarea semnăturii persoanei cu
funcţii de răspundere etc.
5. Confecţionarea imprimantelor, ştampilelor, sigiliilor false presupune crearea unor atare obiecte împreună
cu toate rechizitele lor sau introducerea în imprimatele, sigiliile originale a unor corectări care falsifică textul
sau imaginile pe aceste obiecte.
6. Prin posesie în cazul dat se înţelege deţinerea activă a documentelor oficiale false care conferă drepturi
sau scutesc de obligaţiuni.
7. Folosirea documentelor falsificate, a ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor desemnează acţiunile de
vânzare, dăruire, schimb şi alte forme de transmitere spre folosire de către alte persoane contra plată sau gratis.
8. Componenţa de infracţiune este formală. Ea se consideră consumată din momentul falsificării sau
confecţionării obiectelor indicate în dispoziţia articolului sau din momentul vânzării lor.
9. Latura subiectivă se realizează prin intenţie directă. Este necesar ca falsificarea să fie efectuată în scopul
folosirii documentelor, ştampilelor, imprimatelor, sigiliilor de către infractori sau de către alte persoane.
Confecţionarea sau falsificarea care nu urmează scopul de a fi folosite sau vândute nu formează componenţa de
infracţiune.
10. Subiect al infracţiunii este unul general - persoana fizică responsabilă, care a atins vârsta de 16 ani.
11. Alin.2 art.361 CP prevede semnele calificative ale incriminării din alin.1 (agravantele). Pentru a înţelege
sintagma în mod repetat, a se vedea comentariul la art.31 CP; sensul sintagmei de către un grup de persoane
este elucidat în comentariul la art.44 CP; accepţiunile sintagmei acţiunile săvârşite referitor la un document de
importanţă deosebită sunt elucidate în comentariul la art.360 CP; înţelesul îmbinării acţiuni soldate cu daune în
proporţii mari este descifrat în comentariul la art.126 CP.
Articolul 362. TRECEREA ILEGALĂ A FRONTIEREI DE STAT
(1) Trecerea ilegală a frontierei de stat a Republicii Moldova
se pedepseşte cu amendă în mărime de până la 400 unităţi convenţionale sau cu închisoare de la 1 la 3
ani.
(2) Aceeaşi acţiune săvârşită repetat
ani.
(3) Acţiunile prevăzute la alin.(1) şi (2):
a) însoţite de violenţă;
b) săvârşite cu aplicarea armei,
(4) Acţiunea prezentului articol nu se extinde asupra cetăţenilor străini veniţi în Republica Moldova, fără
paşaportul stabilit sau fără autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de Constituţia Republicii
Moldova, precum şi asupra persoanelor care sunt victime ale traficului de fiinţe umane.
1. Obiect al infracţiunii prevăzute este regimul de stat al frontierei, ordinea stabilită de trecere a ei de către
persoanele fizice. Înţelesul frontierei de stat este stabilit de Legea privind frontiera de stat a RM din 17 mai
1994 (MO nr.12/107 din 03.11.94).
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în trecerea ilegală a frontierei de stat ocrotite (păzite) pe uscat, pe
apă şi în aer fără documentele necesare şi fără permisiunea cuvenită. Baza juridică ce reglementează ieşirea din
hotarele republicii şi intrarea în RM o constituie legislaţia care acţionează pe teritoriul RM şi tratatele
internaţionale semnate de RM.
3. Infracţiunea se consideră consumată din momentul trecerii de fapt a frontierei de stat prin orice mijloace:
pe jos, înot, folosind transportul auto, aerian ş. a.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Motivul şi scopul trecerii frontierei
nu au importanţă pentru calificarea infracţiunii.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice cetăţean al RM, străin sau apatrid, care atinge vârsta de 16 ani.
6. Alin.2 art.362 CP prevede mărirea pedepsei pentru aceleaşi acţiuni săvârşite repetat, iar alin.3 al aceluiaşi
articol enumără formele agravante pentru acţiunile prevăzute în alin.1 şi 2: a) însoţite de violenţă; b) săvârşite
cu aplicarea armei.
7. În prezenţa semnului de violenţă, obiect suplimentar al infracţiunii analizate este şi viaţa, sănătatea şi
inviolabilitatea unei persoane concrete, partea vătămată.
8. Prin aplicarea violenţei se înţelege aplicarea reală a violenţei de orice gen: atât periculoasă pentru viaţă şi
sănătate, cât şi nepericuloasă. Totuşi, violenţa, care se pedepseşte mai aspru decât infracţiunea prevăzută de
alin.3 art.362, cere o calificare suplimentară în temeiul articolelor corespunzătoare referitoare la infracţiunile
contra personalităţii.
9. Aplicarea armei se consideră folosirea ei de fapt pentru a influenţa fizic sau psihic persoana vătămată cu
scopul împiedicării efectuării de către aceasta a obligaţiunii de ocrotire a frontierei de stat.
10. Alin.4 art.362 conţine un motiv ce justifică trecerea ilegală a frontierei de stat excluzând răspunderea
penală. El se referă la două categorii de persoane: cetăţenii străini veniţi în RM fără paşaportul stabilit sau fără
autorizaţie, pentru a se folosi de dreptul de azil acordat de CRM, precum şi persoanele care sunt victime ale
traficului de fiinţe umane.
Articolul 363. FOLOSIREA ILEGALĂ A ÎNSEMNELOR CRUCII ROŞII
Folosirea emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoane care nu sunt
împuternicite cu acest drept, precum şi a însemnelor care pot fi confundate cu emblema Crucii Roşii, dacă
această acţiune a avut urmări grave,
se pedepseşte cu amendă în mărime de 150 unităţi convenţionale sau cu închisoare de până la un an.
1. În conformitate cu Legea cu privire la folosirea şi protecţia emblemei Crucii Roşii din 12.11.1999 (MO
nr.145-148/715 din 23.12.1999) în scopul aplicării CG din 12 august 1949 şi din 8 iunie 1977, prezenta lege
stabileşte condiţiile şi modul de folosire şi protecţie a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie" în
timp de pace şi în timp de conflict armat. Conform art.1, obiectele protejate de prezenta lege sunt: a) emblema
Crucii Roşii; b) denumirea "Crucea Roşie"; c) semnalele distinctive pentru identificarea formaţiunilor sanitare
şi mijloacelor de transport sanitar. Emblema Crucii Roşii este emblema societăţii Crucea Roşie din Moldova.
Societăţile naţionale străine de Cruce Roşie sau Semilună Roşie, aplicate pe teritoriul RM, folosesc ca semn
distinctiv emblema Crucii Roşii sau Emblema Semilunii Roşii cu autorizaţia Societăţii de Cruce Roşie din
Moldova, în aceleaşi condiţii ca şi Societatea de Cruce Roşie din Moldova.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii analizate îl constituie relaţiile sociale interstatale care asigură
respectarea ordinii stabilite de folosire a emblemei Crucii Roşii şi a denumirii "Crucea Roşie".
3. Latura obiectivă a infracţiunii prevăzute de art.363 CP constă în folosirea ilegală a emblemei Crucii Roşii
şi a denumirii "Crucea Roşie" de către persoanele fizice şi juridice care nu sunt împuternicite cu acest drept,
precum si folosirea însemnelor care pot fi identificate cu emblema Crucii Roşii.
4. Componenţa de infracţiune este materială. Dispoziţia normei date prevede survenirea urmărilor grave prin
care se înţelege, în primul rând, cauzarea vătămărilor grave sănătăţii persoanelor sau moartea lor, precum şi
daune materiale.
5. Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă, indiferent de scopul în care au fost folosite
emblema sau denumirea.
6. Subiect al infracţiunii poate fi atât persoana cu funcţii de răspundere, cât şi orice persoană fizică
7. Militarii ce efectuează acţiunile prevăzute de componenţa de infracţiune în timpul conflictului armat
poartă răspundere conform art.392 CP.
CAPITOLUL XVIII
INFRACŢIUNI MILITARE
Articolul 364. NEEXECUTAREA INTENŢIONATĂ A ORDINULUI
(1) Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile
intereselor de serviciu,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani sau cu
închisoare de până la 3 ani.
a) săvârşită de două sau mai multe persoane;
a) pe timp de război;
b) în condiţii de luptă,
(4) Neexecutarea ordinului din neglijenţă sau din lipsă de conştiinciozitate:
a) soldată cu urmări grave;
b) pe timp de război;
c) în condiţii de luptă
închisoare de la 2 la 5 ani.
(5) Nu se consideră infracţiune fapta, prevăzută de legea penală, săvârşită întru executarea ordinului sau
dispoziţiei ilegale a unui şef. Răspunderea penală pentru prejudiciul pricinuit o poartă persoana care a dat
ordinul sau dispoziţia ilegală.
(6) Persoana care a săvârşit o infracţiune intenţionată întru executarea ordinului sau dispoziţiei vădit
ilegale poartă răspundere penală în temeiuri generale. Neexecutarea ordinului sau dispoziţiei ilegale
exclude răspunderea penală.
1. Neexecutarea ordinului constă în refuzul direct de a executa ordinul şefului, precum şi altă neexecutare
intenţionată a ordinului.
Conform art.33 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM (în continuare,
Regulamentul serviciului interior), după situaţia de serviciu şi după gradele militare, pe care le deţin, unii
militari în raport cu alţii pot fi şefi sau subordonaţi.
Şefii, cărora militarii le sunt subordonaţi pe linie de serviciu, fie şi temporar, se numesc şefi direcţi.
Şeful direct, cu funcţia imediat superioară unui subordonat, se numeşte şef nemijlocit.
Militarii care după situaţia lor de serviciu şi după gradul militar nu sunt în raport cu alţi militari şefi sau
subordonaţi pot fi superiori sau inferiori.
Dacă militarii care nu sunt subordonaţi reciproc îndeplinesc în comun îndatoririle de serviciu, când relaţiile
lor de serviciu nu sunt determinate de comandant (şef), atunci superiorul după funcţie, iar în funcţii egale -
superiorul după gradul militar este considerat şef.
Şeful are dreptul să dea ordine subordonatului şi să ceară executarea lor. Subordonatul este obligat să execute
necondiţionat ordinele şefului. După executarea ordinului el poate să înainteze o reclamaţie şefului ierarhic
superior în cazul în care consideră că faţă de el s-a procedat injust.
2. Ordinul în sensul analizat este de două feluri: ordin şi dispoziţiune.
Ordinul este o dispoziţiune a comandantului (şefului) adresată subordonaţilor, care cere executarea unor
acţiuni, respectarea unor reguli sau stabileşte o ordine sau o situaţie. Ordinul poate fi dat în scris, verbal sau prin
mijloace tehnice de legătură unui militar sau unui grup de militari.
Dispoziţiunea este o formă de transmitere a misiunilor de către comandant (şef) subordonaţilor privind
chestiuni particulare. Dispoziţiunea se dă în scris sau verbal.
3. Latura obiectivă se realizează prin refuzul de a executa un ordin cu privire la îndatoririle de serviciu.
Expresia refuzul de a executa un ordin trebuie interpretată în sensul de neexecutare intenţionată a unui ordin.
Neexecutarea ordinului se poate exprima atât printr-o inacţiune, în cazul în care făptuitorului i s-a ordonat să
facă ceva, iar el refuză să execute acest ordin, cât şi printr-o acţiune, când subordonatului i se interzice
săvârşirea unor acţiuni, dar el totuşi le săvârşeşte.
Neexecutarea ordinului poate fi exprimată prin două modalităţi: în mod expres, deschis, când făptuitorul
exprimă prin viu grai sau chiar în scris că nu va executa ordinul şi nu-l execută, şi în mod tacit, când
subordonatul, fără să se exprime într-un anumit mod, nu execută ordinul.
4. În cazul în care subordonatul declară deschis că nu va executa ordinul primit şi apoi, imediat, trece la
executarea lui nu se reţine componenţa infracţiunii de neexecutare a ordinului. Pentru disciplina militară
prezintă un pericol sporit nu atât manifestarea făţişă (verbală sau în scris) a hotărârii făptuitorului de a nu
executa ordinul, cât mai ales faptul neexecutării acestui ordin, indiferent dacă făptuitorul şi-a făcut cunoscută
sau nu în mod expres, făţiş această hotărâre. În realitate, din punct de vedere penal, refuzul de a executa un
ordin (în sensul de comunicare a hotărârii făptuitorului de a nu da curs ordinului) reprezintă doar faza oratorie a
infracţiunii, care nu intră sub incidenţa legii penale (a se vedea stadiile activităţii infracţionale). Dacă refuzul
verbal sau în scris ar constitui actul de executare, infracţiunea s-ar consuma chiar în acel moment, fiind
irelevant dacă ulterior făptuitorul a executat sau nu ordinul.
5. Daună (proporţii) considerabilă, adică consecinţele infracţiunii, constă într-o stare de pericol gravă,
exprimată prin nerespectarea raportului de subordonare, prin atingerea adusă ordinii şi disciplinei militare.
6. Consumarea infracţiunii are loc în momentul depăşirii termenului îndeplinirii unei acţiuni ordonate şi,
respectiv, în momentul săvârşirii unei acţiuni contrare ordinului când acesta interzice o asemenea acţiune.
Anume în acest moment se produce urmarea periculoasă a faptei, adică starea de pericol pentru ordinea şi
disciplina militară.
7. Latura subiectivă. Neexecutarea intenţionată a ordinului şefului, din punct de vedere volitiv se săvârşeşte
cu vinovăţie intenţionată. Motivul şi scopul nu au relevanţă la calificarea infracţiunii.
8. Conform alin.5 art.364 CP, nu se consideră infracţiune fapta persoanei prevăzută de legea penală întru
executarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale a unui şef militar. Răspunderea penală pentru prejudiciul pricinuit
o poartă persoana care a dat ordinul sau dispoziţia ilegală. Aceste prevederi ale legii sunt aplicabile în cazul în
care persoana, executând un ordin ilegal, a săvârşit o infracţiune din imprudenţă. Prevederile art.264 alin.5 CP
reprezintă o circumstanţă specială ce înlătură caracterul penal al faptei săvârşite, baza acestei circumstanţe
constând în ordinul superiorului.
9. Însă în cazurile în care subalternul a săvârşit o infracţiune intenţionată, cu bună-ştiinţă, întru executarea
ordinului sau a dispoziţiei ilegale, el va purta răspundere penală în temeiuri generale ca autor al infracţiunii, iar
cel care a dat ordinul - ca instigator la infracţiunea dată. Aceste prevederi sunt reglementate de alin.6 art.364
CP, care mai stipulează că neexecutarea ordinului sau a dispoziţiei ilegale exclude răspunderea penală.
Prevederile indicate sunt reglementate şi de dreptul penal internaţional. De exemplu, art.33 al Statutului
Curţii Internaţionale Penale (în continuare - CIP) de la Roma din 1998 stipulează în alin.1 că infracţiunea ce
cade sub jurisdicţia CIP a fost săvârşită de către persoană întru executarea ordinului guvernului sau al şefului
militar sau civil nu liberează această persoană de răspunderea penală, cu excepţia cazurilor în care: a) persoana
era obligată juridic să execute ordinul acestui guvern sau al acestui şef; b) persoana nu ştia că ordinul era ilegal;
c) ordinul nu era vădit ilegal, iar în alin.2 - că pentru scopurile acestui articol, ordinele de săvârşire a
infracţiunilor de genocid sau a infracţiunilor contra omenirii sunt totdeauna vădit ilegale.
10. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.364 CP, ele fiind:
săvârşirea infracţiunii în grup de persoane, cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave, săvârşirea
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
11. Săvârşirea infracţiunii în grup de persoane are loc în cazul în care ordinul a fost dat unui colectiv de
subordonaţi, şi două sau mai multe persoane din acest colectiv, cu intenţie, împreună sau în comun, prin acţiuni
coordonate, nu execută acest ordin. Pentru existenţa acestei agravante nu este necesară o înţelegere prealabilă,
expresă, între participanţi. Înţelegerea poate fi şi tacită, exprimată prin coordonarea tăinuită a acţiunilor lor. De
exemplu, în cazul unui ordin colectiv, grupul întreg nu-l execută, aflându-se împreună, având cunoştinţă unul
de acţiunile sau inacţiunile altuia.
Nu e prezentă o asemenea agravantă în cazul în care doi sau mai mulţi subordonaţi nu vor executa ordinul
comun de sine stătător, aflându-se în locuri diferite şi neavând cunoştinţă unul de acţiunile sau inacţiunile
altuia.
12. Cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave se stabileşte în fiecare caz în parte, ţinându-se cont de
toate împrejurările săvârşirii faptei. Consecinţe grave pot fi considerate zădărnicirea unor măsuri privind
asigurarea capacităţii de luptă a unităţii militare, zădărnicirea sarcinii de luptă, survenirea de jertfe omeneşti,
distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, pricinuirea unor daune materiale în proporţii mari etc. Pentru
reţinerea acestei agravante în faptele militarului este necesară existenţa legăturii cauzale între săvârşirea
infracţiunii şi consecinţele prejudiciabile survenite.
13. Conform art.4-5 ale Legii cu privire la apărare, Parlamentul, la propunerea Preşedintelui RM, în cazul
agresiunii armate împotriva Moldovei, declară starea de beligeranţă sau de război şi anulează această stare
după semnarea tratatului de pace cu partea beligerantă.
Timpul de război începe din momentul declarării stării de beligeranţă sau o dată cu începerea de facto a
acţiunilor militare şi se sfârşesc în ziua şi la ora încetării de facto a acţiunilor militare. În cazul în care trupe sau
grupe înarmate atacă sau invadează prin surprindere teritoriul Moldovei, organele locale ale administraţiei
militare sunt obligate să ia toate măsurile pentru respingerea atacurilor, fără a aştepta declararea războiului.
Prin condiţii de luptă se înţelege aflarea unităţii (subunităţii) militare în condiţii nemijlocite de pregătire de
luptă sau în condiţii de ducere nemijlocită a luptei (operaţiuni de luptă). Condiţii de luptă pot fi atât în timp de
război, cât şi în timp de pace, când unitatea (subunitatea ) militară ripostează atacului armat asupra hotarelor
ţării.
14. Neexecutarea ordinului ca rezultat al atitudinii neglijente sau neconştiincioase faţă de el este prevăzută
ca o infracţiune distinctă în alin.4 art.364 CP şi componenţa ei se deosebeşte de infracţiunea de neexecutare
intenţionată a ordinului şefului, examinată anterior, doar prin latura obiectivă şi prin cea subiectivă.
15. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se exprimă prin neexecutarea ordinului sau executarea lui
neglijentă, fapte care duc la cauzarea unor consecinţe grave ori sunt săvârşite în timp de război sau în condiţii
de luptă, lipsind caracterul făţiş sau deschis al faptelor prevăzute de neexecutarea intenţionată a ordinului
şefului. Lipsesc, de asemenea, acţiunile demonstrative, care ar adeveri nedorinţa subalternului de a se supune
ordinelor sau dispoziţiunilor şefului.
16. Latura subiectivă a acestei infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie neintenţionată, prin imprudenţă. În
acest caz, făptuitorul nu a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, cu toate că putea şi trebuia s-o prevadă
(neglijenţa criminală) sau a prevăzut posibilitatea neexecutării ordinului, dar s-a bazat uşuratic pe nişte
împrejurări, prin intermediul cărora ordinul ar putea fi executat, însă aceste împrejurări n-au survenit (sau au
survenit) şi în legătură cu aceasta ordinul n-a fost executat (sineîncredere exagerată).
Noţiunile consecinţe grave, timpul de război, condiţiile de luptă au fost analizate deja şi expresiile lor sunt
similare şi în cazul componenţei de infracţiune analizate.
Articolul 365. OPUNEREA DE REZISTENŢĂ ŞEFULUI SAU CONSTRÂNGEREA ACESTUIA LA
ÎNCĂLCAREA OBLIGAŢIUNILOR DE SERVICIU
(1) Opunerea de rezistenţă şefului, unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar sau constrângerea lor la încălcarea acestor obligaţiuni
b) săvârşite cu aplicarea armei;
c) soldate cu urmări grave
a) însoţite de omorul intenţionat al şefului sau al unei alte persoane care îndeplineşte obligaţiunile legate
de serviciul militar;
b) săvârşite pe timp de război;
c) săvârşite în condiţii de luptă,
1. Gradul prejudiciabil al acestei infracţiuni constă în faptul că vinovatul se opune deschis şi cu perfidie
activităţii de serviciu a şefilor militari sau a altui militar, activitate exercitată în interesul ordinii militare, cu
scopul încetării sau schimbării caracterului ei legal. Aceste acţiuni ale vinovatului împiedică, iar uneori fac
imposibilă exercitarea normală a activităţii de serviciu a persoanelor indicate, subminează autoritatea lor.
2. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară, care asigură atât
activitatea de serviciu militară normală a comandanţilor (şefilor) militari sau a altor persoane care execută
obligaţiuni legate de serviciul militar, cât şi viaţa şi sănătatea acestor persoane.
Astfel, această infracţiune are două obiecte de atentare: unul principal şi altul secundar. Obiectul principal îl
constituie sistemul de subordonare militară, iar cel secundar - viaţa şi sănătatea comandanţilor (şefilor) militari
sau a altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar.
3. Latura obiectivă se exprimă prin acţiuni active. În art.365 CP sunt conexate două componenţe de
infracţiune, care se deosebesc prin latura lor obiectivă: a) opunerea de rezistenţă şefului, precum şi unei alte
persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar; b) constrângerea persoanelor la încălcarea acestor
îndatoriri.
Opunerea de rezistenţă şi constrângerea adeseori se săvârşesc cu aplicarea violenţei asupra şefului sau asupra
altor persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar, ceea ce sporeşte substanţial gradul
prejudiciabil al acestor fapte.
4. Alte persoane care execută obligaţiuni legate de serviciul militar pot fi atât militarii care exercită serviciu
de gardă (santinelă etc.), patrulă sau serviciu de zi (militarul de serviciu pe companie, pe batalion etc.), cât şi
alţi militari care îndeplinesc obligaţiuni concrete legate de serviciul militar.
5. Opunerea de rezistenţă constă în acţiuni îndreptate spre împiedicarea şefului, precum şi a unei alte
persoane care exercită îndatoririle legate de serviciul militar, să-şi îndeplinească obligaţiunile lor statutare. La
opunerea de rezistenţă vinovatul încearcă să nu permită persoanei să-şi exercite obligaţiunile militare,
funcţionale, nu-i dă posibilitatea să acţioneze în situaţia concretă în conformitate cu legislaţia în vigoare,
regulamentele militare sau ordinele superiorului. Opunerea de rezistenţă presupune înaintarea faţă de şef (sau
faţă de alte persoane) a unor cerinţe concrete de săvârşire sau nesăvârşire a unor anumite acţiuni, contrare
interesului de serviciu. Opunerea de rezistenţă poate fi săvârşită numai în timpul exercitării de către şef sau de
către altă persoană a obligaţiunilor legate de serviciul militar.
6. Opunerii de rezistenţă îi premerg, de obicei, unele încălcări de disciplină militară sau a ordinii publice din
partea militarului, iar opunerea este o reacţie de răspuns la acţiunile legitime ale şefului sau ale altei persoane,
îndreptate spre persecutarea acestor încălcări. Opunerea de rezistenţă în aceste cazuri poate fi săvârşită atât de
militarul care încalcă disciplina, cât şi de alţi militari aflaţi la locul săvârşirii acestor încălcări de disciplină.
Opunerii de rezistenţă îi pot premerge acţiuni de neexecutare a ordinului. În acest caz, acţiunile de neexecutare
intenţionată a ordinului trec într-o atentare mai gravă la sistemul de subordonare militară, iar acţiunile
făptuitorului sunt calificate în temeiul art.365 CP.
7. Constrângerea constă în impunerea şefului sau a altei persoane să încalce obligaţiunile legate de serviciul
militar, să săvârşească acţiuni ilegale în interesul celui care constrânge sau să acţioneze în detrimentul
intereselor de serviciu. De exemplu, vinovatul constrânge şeful sau altă persoană, aplicând violenţa psihică sau
fizică, să nu denunţe faptele ilegale săvârşite de el.
La opunerea de rezistenţă vinovatul, prin acţiunile sale, nu dă şefului sau altei persoane posibilitatea să-şi
îndeplinească obligaţiunile de serviciu, iar prin constrângere el încearcă să impună aceste persoane să acţioneze
contrar intereselor de serviciu.
Constrângerea poate fi aplicată în legătură cu activitatea de serviciu a şefului sau a altei persoane atât în
timpul exercitării acestei activităţi, cât şi în legătură cu activităţi care urmau sau puteau să urmeze.
8. Violenţa fizică sau psihică (ameninţări cu pricinuirea leziunilor corporale, cu moartea etc.) în privinţa
şefului, în legătură cu nemulţumirea militarului de acţiunile legale, de serviciu ale şefului, fără înaintarea unor
cerinţe concrete, nu poate fi considerată constrângere. Asemenea acţiuni pot fi calificate în temeiul art.367 sau
368 CP sau ca opunere de rezistenţă.
9. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea se consideră infracţiune consumată din momentul opunerii de
rezistenţă sau a constrângerii, independent dacă a reuşit făptuitorul să împiedice executarea de către şef sau altă
persoană a obligaţiunilor sale de serviciu militar sau să-l impună să săvârşească acţiuni sau inacţiuni în interesul
lui sau n-a reuşit.
10. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului la opunerea de rezistenţă sau constrângere se caracterizează
prin intenţie directă. La opunere de rezistenţă făptuitorul are scopul de a nu da voie şefului sau altei persoane
să-şi îndeplinească obligaţiunile de serviciu militar, iar la constrângere - să-l impună să încalce aceste
obligaţiuni şi să săvârşească acţiuni contrare intereselor de serviciu. Atitudinea psihică a făptuitorului faţă de
consecinţe poate fi atât intenţionată (de exemplu, cauzarea intenţionată de leziuni corporale), cât şi din
imprudenţă (de exemplu, cauzarea din imprudenţă a morţii).
11. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, chiar şi cel care nu este subordonat persoanei căreia i se
opune rezistenţă sau care este constrânsă, cu condiţia că acţiunile infracţionale se săvârşesc în privinţa
persoanei care-şi îndeplineşte obligaţiunile de serviciu militar.
12. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 şi 3 art.365 CP: săvârşirea
infracţiunii în grup de persoane, cu utilizarea armei, cauzarea prin infracţiune a unor consecinţe grave, însoţite
de omor intenţionat, săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă.
Despre săvârşirea infracţiunii în grup de persoane (a se vedea art.364 CP).
13. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei. Noţiune de armă este dată în art.129 CP. Totuşi, noţiunea de
armă, dată în acest articol, este prea generală şi nu poate exprima concret noţiunea de armă dată în art.365.
Această noţiune este concretizată în p.27 al HP CSJ nr.5 din 6 iulie 1992, conform căreia armă se consideră
armele de foc şi cele reci, precum şi armele de acţiune explozivă. În doctrina penală se dă o desfăşurare mai
largă a noţiunii de armă, considerându-se că acestea sunt obiecte special destinate pentru nimicirea ţintelor vii:
armele din dotare militară, cum ar fi pistolul-automat, mitraliera, revolverul, baioneta etc., precum şi alte arme
de foc sau arme albe, confecţionate industrial sau individual (arma de vânătoare, cuţite de vânătoare etc.).
Folosirea altor obiecte de uz casnic sau cu altă destinaţie (cuţit de bucătărie, topor, vergea de lemn sau metal
etc.) la opunerea de rezistenţă sau constrângere nu serveşte drept bază de calificare a acţiunilor făptuitorului în
temeiul art.265 alin.2 lit.b) CP.
14. Săvârşirea infracţiunii cu utilizarea armei înseamnă folosirea efectivă a armei pentru influenţarea fizică
sau psihică asupra şefului sau asupra altei persoane care-şi îndeplinesc obligaţiunile de serviciu militar.
Ameninţarea deschisă cu arma de asemenea se consideră utilizarea ei. Prin aceste acţiuni făptuitorul
influenţează psihic asupra şefului sau asupra altei persoane, îi paralizează voinţa şi în aşa fel înlesneşte
atingerea scopurilor sale criminale. Totuşi, nu se consideră că infracţiunea este săvârşită cu utilizarea armei în
cazul în care făptuitorul, având asupra sa arma, opune rezistenţă sau constrânge fără ca să aplice sau să
ameninţe cu aplicarea armei.
15. Cauzarea urmărilor grave (a se vedea art.364). Se mai consideră că au fost pricinuite urmări grave
cauzarea de lovituri, cauzarea intenţionată sau din imprudenţă a leziunilor corporale uşoare, mai puţin grave,
sau cauzarea din imprudenţă a leziunilor corporale grave sau a morţii. Opunerea de rezistenţă sau
constrângerea însoţită de cauzarea intenţionată a leziunilor corporale grave, întrunind condiţiile alin.2 sau 3
art.151 CP, se califică în temeiul art.365 alin.2 lit.c) în concurs cu art.151 alin.2 sau 3 CP.
16. Opunerea de rezistenţă sau constrângerea însoţită de omorul intenţionat al superiorului sau al unei alte
persoane care îşi îndeplineşte îndatoririle legate de serviciul militar sau tentativa de omor a acestor persoane se
cuprinde în alin.3 art.365 CP şi calificarea suplimentară în temeiul art.145 CP nu este necesară.
17. Despre săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a se vedea art.364 CP.
Articolul 366. INSULTAREA MILITARULUI
(1) Insulta adusă şefului de către subaltern, precum şi subalternului de către şef, în timpul îndeplinirii
obligaţiunilor legate de serviciul militar,
b) în condiţii de luptă
1. Regulamentele militare prevăd reguli stricte de relaţii între militari, inclusiv reguli de politeţe militară, de
comportare şi de salut militar. Art.66 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate obligă militarii
să fie în permanenţă exemple de înaltă cultură, modestie şi cumpătare, să păstreze cu sfinţenie onoarea militară,
să-şi apere demnitatea şi să stimeze demnitatea celorlalţi. La rândul lor, şefii (comandanţii) sunt obligaţi să dea
dovadă de tact şi atenţie faţă de subordonaţi, să nu admită faţă de ei grosolănii, să respecte demnitatea lor
personală.
2. Insulta între particulari nu este prevăzută ca infracţiune în partea specială a CP. Prin insultă se înţelege
înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii persoanei prin acţiune, verbal sau în scris.
Fapta de insultă a superiorului de către inferior sau a inferiorului de către superior este incriminată însă în
grupul de infracţiuni militare în art.366 CP. Această insultă este, aşadar, o faptă mult mai gravă, care aduce
atingere ordinii şi disciplinei militare, creând o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării. Această
faptă nu constituie numai o violenţă sau o atingere a demnităţii unei persoane, o simplă manifestare a lipsei de
respect a militarului faţă de superiorul (subalternul) său, ci o gravă abatere de la respectarea ordinii şi
disciplinei militare.
3. Obiectul nemijlocit (principal) al infracţiunii îl constituie relaţiile sociale a căror existenţă şi dezvoltare
sunt asigurate prin menţinerea ordinii şi disciplinei militare, sub aspectul atitudinii respectuoase a subalternului
(superiorului) faţă de superior (subaltern).
Această infracţiune are şi un obiect secundar: cinstea şi demnitatea superiorului (subalternului).
În cazul insultei prin lovire a inferiorului de către superior, obiectul material îl constituie corpul inferiorului,
asupra căruia s-a efectuat acţiunea de lovire.
4. Latura obiectivă constă din acţiuni active de insultă a superiorului (subalternului) de către subaltern
(superior). Explicaţia noţiunilor subaltern, şef a se vedea la art.365 CP.
Art.366 CP conţine două componenţe de infracţiuni distincte: a) insulta adusă şefului de către subaltern, b)
insulta adusă subalternului de către şef.
5. Insulta adusă şefului de către subaltern se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii şefului
de către subaltern prin acţiune, verbal sau în scris. Ea poate fi exprimată prin cuvinte, desene, scrisori, placate,
acţiuni ce înjosesc demnitatea şefului militar, cum ar fi aruncarea în noroi sau deteriorarea uniformei militare
etc.
6. Insulta adusă subalternului de către şef se exprimă prin înjosirea intenţionată a cinstei şi demnităţii
subalternului de către şef prin acţiune, lovire, verbal sau în scris. În cazul lovirii subalternului de către şef,
infracţiunea dată va fi reţinută doar în cazul în care aceste loviri nu au pricinuit leziuni corporale. În cazul
pricinuirii leziunilor corporale (uşoare, mai puţin grave sau grave), acţiunile şefului militar vor fi calificate ca
exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu (art.370 CP).
7. În cazul lovirii sau cauzării leziunilor corporale şefului de către subaltern, acţiunile ultimului vor fi
calificate în temeiul art.368 CP .
8. Timpul săvârşirii faptei are importanţă la calificarea infracţiunii: în cazul săvârşirii infracţiunii în timp de
război sau în condiţii de luptă, fapta va avea un caracter agravat şi va fi calificată conform art.367 alin.2 CP
(noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.264 CP).
9. Latura subiectivă. Acţiunile făptuitorului se caracterizează doar prin intenţie directă. Făptuitorul are
scopul de a săvârşi acte de violenţă sau o atingere a demnităţii, o manifestare a lipsei de respect faţă de
superiorul (subalternul) său şi o gravă abatere de la ordinea şi disciplina militară.
10. Subiect al infracţiunii poate fi subalternul sau şeful militar (noţiunile subaltern, şef militar au fost
explicate în comentariul art.364 CP).
Articolul 367. AMENINŢAREA ŞEFULUI
(1) Ameninţarea şefului cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu bătaia în
timpul îndeplinirii obligaţiunilor legate de serviciul militar
1. Obiectul nemijlocit al infracţiunii îl constituie sistemul de subordonare militară stabilit în Forţele Armate.
Infracţiunea dată prevede ameninţarea doar a şefului militar (după funcţie sau grad militar, a se vedea art.364
CP). Ameninţarea altor militari (care nu sunt şefi), în legătură cu îndeplinirea de către ei a obligaţiunilor
serviciului militar, ameninţare exercitată ca mijloc de opunere de rezistenţă sau constrângere a acestor persoane
ca să-şi încalce obligaţiunile militare, va fi calificată în temeiul art.365 CP.
2. Latura obiectivă constă din acţiuni active de ameninţare a şefului militar cu moartea, cu vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Prin ameninţare a şefului se înţelege
înspăimântarea comandantului (şefului) militar cu aplicarea asupra lui a violenţei în legătură cu activitatea lui
de serviciu. Ameninţarea trebuie să fie reală, să aibă bază obiectivă de a înspăimânta ori speria şeful militar.
Realitatea ameninţării se exprimă prin posibilitatea survenirii consecinţelor ameninţării în momentul
ameninţării sau în viitorul apropiat. Nu poate fi considerată reală ameninţarea care în realitate nu poate fi
realizată. De exemplu, subalternul ameninţă şeful că în caz de război îl va împuşca. Totuşi, dacă subalternul
ameninţă şeful că în timpul când va intra în exercitarea serviciului de gardă va primi armă şi va aplica violenţă
asupra lui, această ameninţare poate fi considerată reală.
3. Ameninţarea poate fi exprimată verbal, în scris sau în altă formă. Ea poate fi exprimată în timpul
exercitării de către şef a obligaţiunilor de serviciu sau în afara lor, în public sau tet-a-tet, ea poate fi transmisă
şefului prin intermediul terţelor persoane.
4. Dacă ameninţarea se realizează prin aplicarea violenţei asupra şefului militar, acţiunile făptuitorului sunt
calificate în temeiul art.368 CP sau, în cazul cauzării intenţionate a morţii şefului, - în baza art.368 CP în
concurs cu art.145 CP. Componenţa infracţiunii examinate este formală.
5. Ameninţarea şefului militar, în sensul art.367 CP, trebuie să constea în ameninţarea lui cu moartea, cu
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii ori cu aplicarea de lovituri. Nu este considerată ameninţare în
sensul art.367 CP ameninţarea cu distrugerea sau deteriorarea averii şefului militar, cu aplicarea violenţei faţă
de rudele sau persoanele apropiate lui, cu răspândirea unor date defăimătoare etc.
6. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Ameninţând şeful militar, subalternul doreşte să-l
înspăimânte şi, prin aceasta, să influenţeze asupra exercitării de către el a obligaţiunilor de serviciu.
7. Motivul ameninţării constă în nemulţumirea subalternului de activitatea de serviciu a şefului militar sau de
unele acţiuni concrete de serviciu.
8. Ameninţarea şefului constituie infracţiune dacă ea este exprimată în legătură cu activitatea legală,
regulamentară a lui. Ameninţarea în legătură cu acţiunile ilegale ale şefului militar nu poate fi considerată
infracţiune prevăzută de art.367 CP.
9. Nu constituie infracţiunea dată ameninţarea cu moartea, cu vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii
ori cu aplicarea de lovituri în legătură cu relaţiile ostile, care nu sunt condiţionate de obligaţiunile de serviciu
ale şefului militar. Aceste acţiuni, după caz, pot fi calificate în temeiul art.155 CP, dacă şeful a fost ameninţat
cu moartea sau cu vătămarea gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii.
10. Subiect al infracţiunii poate fi orice subaltern militar (noţiunea de subaltern militar a fost explicată în
comentariul art.364 CP).
11. Împrejurările care agravează răspunderea penală sunt indicate în alin.2 art.367 CP: săvârşirea
infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă (noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate
în comentariul art.365 CP).
Articolul 368. ACTE DE VIOLENŢĂ SĂVÂRŞITE ASUPRA ŞEFULUI
(1) Vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea şefului în timpul
când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar
c) soldate cu urmări grave;
d) săvârşite pe timp de război;
e) săvârşite în condiţii de luptă
1. Acţiunile de violenţă, săvârşite asupra şefului, căruia subalternul, în conformitate cu regulamentele
militare, este obligat să-i poarte respectul şi pe care trebuie să-l apere în luptă, constituie una din cele mai grave
încălcări ale disciplinei militare, încălcare ce împiedică exercitarea de către şeful militar a obligaţiunilor sale
legate de serviciul militar; ele cauzează de asemenea daună sănătăţii lui. În majoritatea cazurilor actele de
violenţă săvârşite asupra şefului sunt dictate de motive de răzbunare pentru cerinţele legale ale şefului faţă de
subalterni (noţiunile şef şi subaltern au fost explicate în comentariul art.364 CP).
2. Obiectul juridic principal îl constituie sistemul de subordonare militară şi disciplina militară, iar obiectul
juridic secundar - integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Vinovatul, în acest mod, atentează la relaţiile
de subordonare militară, cauzând daună sănătăţii persoanei (şefului). Dacă între făptuitor şi victimă în
momentul săvârşirii actelor de violenţă lipseau relaţiile de subordonare militară, acţiunile făptuitorului sunt
calificate în temeiul art.369 CP. Nu sunt calificate în temeiul art.368 CP acţiunile violente ale făptuitorului în
legătură cu îndeplinirea de către victimă, fostul şef militar, a obligaţiunilor sale de serviciu, dacă în momentul
aplicării violenţei (săvârşirii infracţiunii) acesta nu mai este şef. Asemenea infracţiuni sunt calificate, după caz,
conform art.145 alin.3 lit.e), ori art.151 alin.2 lit.d), ori art.152 alin.2 lit.d), ori art.154 alin.2 lit.d), ori art.153
CP.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se realizează prin aplicarea violenţei nepericuloase pentru viaţa şefului
militar, exprimată prin vătămarea intenţionată uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori lovirea şefului în
timpul în care acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul militar. Îndeplinirea de către militari a
îndatoririlor de serviciu presupune: participarea la acţiuni militare; executarea funcţiilor de serviciu; executarea
serviciului de alarmă, participarea la aplicaţii; aflarea pe teritoriul unităţii militare în timpul de serviciu stabilit
de orarul zilnic sau dacă aceasta o cere necesitatea de serviciu; aflarea în misiune sau la tratament; deplasarea
tur-retur la locul de serviciu sau de la tratament; aflarea la concentrări militare; aflarea în prizonierat (cu
excepţia cazurilor de predare benevolă), în calitate de ostatic, de persoană internată; în cazurile apărării vieţii,
sănătăţii, onoarei si demnităţii persoanei, acordării ajutorului organelor de drept etc.
4. Modul de aplicare a actelor de violenţă nu are relevanţă la calificare, însă poate fi luat în consideraţie la
aplicarea pedepsei.
Numărul şi caracterul loviturilor aplicate şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de
serviciul militar nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, de ele se poate ţine cont la numirea pedepsei
făptuitorului.
5. În cazul aplicării violenţei care s-a soldat cu cauzarea de vătămări corporale mai puţin grave şi grave,
acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.368 alin.2 lit.c) CP (noţiunea vătămări corporale mai puţin
grave şi grave a fost explicată în comentariul de la art.151 şi 152 CP).
În cazul aplicării violenţei asupra şefului în timpul când acesta îndeplineşte obligaţiunile legate de serviciul
militar, care a fost însoţită cu cauzarea intenţionată a morţii şefului, acţiunile făptuitorului sunt calificate prin
concurs în baza art.368 alin.2 lit.c) şi art.145 alin.3 lit.e) CP.
6. Cauzarea intenţionată a vătămărilor corporale grave care au provocat decesul victimei (şefului), în
timpul când acesta îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificată în temeiul art.368 alin.2
lit.c) CP în concurs cu art.151 alin.4 CP, deoarece noţiunea de acte de violenţă din art.368 CP nu cuprinde
cauzarea morţii victimei în împrejurările prevăzute de art.151 alin.4 CP.
7. Omorul din imprudenţă a şefului în timpul aplicării faţă de el a actelor de violenţă, în timpul când acesta
îndeplinea obligaţiunile legate de serviciul militar, este calificat în baza art.368 alin.2 lit.c) CP, nemaifiind
necesară calificarea acţiunilor făptuitorului şi în temeiul art.149 CP.
Infracţiunea se consideră consumată din momentul aplicării de lovituri sau cauzării vătămărilor corporale
şefului militar.
8. Subiectul infracţiunii este special, el fiind militarul care permanent sau provizoriu, după funcţie sau grad
militar, este subaltern persoanei, asupra căreia se aplică actele de violenţă.
9. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată, intenţia putând fi atât directă, cât şi
indirectă. Infracţiunea trebuie să fie săvârşită în legătură cu îndeplinirea de către şef a obligaţiunilor de serviciu.
Actele de violenţă săvârşite asupra şefului din motive de gelozie, răzbunare sau din alte motive ostile,
personale, nelegate de activitatea de serviciu a şefului, nu pot fi calificate în baza art.368 CP.
10. Art.368 alin.2 lit.a) CP prevede săvârşirea actelor de violenţă asupra şefului de către două sau mai multe
persoane, cu condiţia ca cel puţin două din ele să aibă calitatea de militari şi subalterni ai persoanei vătămate.
(Mai detaliat cu privire la noţiunea două sau mai multe persoane a se vedea în comentariul de la art.364 CP.)
Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2 lit.b) CP.
11. Existenţa urmărilor grave, prevăzute în art.368 alin.2 lit.c) CP, în afară de cazurile indicate, poate fi
reţinută reieşind din circumstanţele concrete ale infracţiunii. Pentru aceasta se ţine cont ce daună a fost cauzată
intereselor serviciului militar şi personal şefului militar. La urmări grave pot fi atribuite zădărnicirea sarcinii de
luptă, cauzarea daunei materiale considerabile unităţii militare, scăderea nivelului capacităţii de luptă a unităţii
sau subunităţii militare etc. (a se vedea comentariul art.364 alin.2 lit.b) CP). Despre săvârşirea infracţiunii pe
timp de război sau în condiţii de luptă, a se vedea în comentariul art.364 alin.3 CP.
Articolul 369. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA RELAŢIILE DINTRE
MILITARI, DINTRE PERSOANELE CARE TREC PREGĂTIREA MILITARĂ OBLIGATORIE ŞI
DINTRE REZERVIŞTI, DACĂ ÎNTRE EI NU EXISTĂ RAPORTURI DE SUBORDONARE
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari, dintre persoanele care trec
pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii
militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi dacă această
încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă,
a) săvârşită în mod repetat;
b) săvârşită asupra a două sau mai multor persoane;
c) soldată cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii
c) soldate cu urmări grave,
1. Interesele executării sarcinilor serviciului militar cer respectarea reciprocă a militarilor, stabilitatea şi
pregătirea permanentă de a acorda ajutor unul altuia. Îndeplinirea sarcinilor serviciului militar este
incompatibilă cu înjosirea cinstei şi demnităţii, torturării unor militari de către alţii. Prin aceasta se explică
pericolul social al atentatelor la ordinea de relaţii reciproce dintre militarii care nu se află în relaţii de
subordonare între ei.
2. Nu se află în relaţii de subordonare între ei militarii care nu sunt şefi sau subalterni unul faţă de altul atât
după funcţie, cât şi după gradul militar. De exemplu, dacă un sergent aplică violenţă faţă de alt sergent din
aceeaşi unitate militară, el va răspunde pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art.369 CP. Însă dacă, de
exemplu, un sergent aplică violenţă faţă de un soldat din aceeaşi unitate militară, acţiunile lui vor constitui
componenţa de infracţiune prevăzută de art.370 CP, ca exces de putere, deoarece el este superior faţă de soldat
după gradul militar.
3. Obiectul principal de atentare al acestei infracţiuni îl constituie ordinea statutară cu privire la relaţiile
dintre militari, dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul
îndeplinirii serviciului militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există
raporturi de subordonare, reglementate de regulamentele militare, iar obiectul secundar de atentare îl constituie
viaţa şi sănătatea militarilor - părţilor vătămate, cinstea şi demnitatea lor.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă în încălcarea regulilor statutare cu privire la relaţiile dintre militari,
dintre persoanele care trec pregătirea militară obligatorie şi dintre rezervişti, în timpul îndeplinirii serviciului
militar, al pregătirii militare obligatorii şi al concentrărilor, dacă între ei nu există raporturi de subordonare şi
dacă această încălcare s-a manifestat prin bătăi sau printr-un alt act de violenţă.
5. Bătaia constă în aplicarea de lovituri de către un militar altui militar, cu condiţia ca să nu fi fost cauzate
vătămări corporale. În cazul cauzării vătămărilor corporale părţii vătămate, acţiunile făptuitorului vor fi
calificate în baza art.369 alin.2 sau 3 CP. Loviturile pot fi aplicate cu mâinile, cu picioarele sau cu alte părţi ale
corpului (cotul, capul, genunchiul, umărul etc.), precum şi cu alte obiecte (vergea, mătură, curea etc.), cu
excepţia armelor. În cazul aplicării armei, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.369 alin.3 lit.b)
CP.
6. Prin alt act de violenţă se înţelege aplicarea violenţei fizice sau psihice faţă de victimă.
Prin violenţă fizică se înţelege împingerea militarului, tragerea de păr, pişcăturile, stropirea cu apă rece în
timp de iarnă sau cu apă fierbinte, aruncarea la pământ sau la podea a victimei, lovirea acesteia cu capul sau cu
alte părţi ale corpului de perete, privarea de libertate a militarului, cum ar fi legarea mâinilor sau picioarelor,
ţinerea victimei în sac etc.
Prin violenţă psihică se înţelege înjosirea cinstei şi demnităţii militarului însoţită de ameninţări cu aplicarea
violenţei, cum ar fi trezirea militarului din somn şi menţinerea lui în stare trează în timpul lui de odihnă sau de
somn, impunerea de către militari a părţii vătămate să spele sau să calce hainele altor militari, sau să le cureţe
încălţămintea, sau să schimbe cu ei unele elemente ale echipamentului sau ţinutei militare, date lor în folosinţă,
sustragerea acestor obiecte sau a raţiei alimentare, impunerea să facă flotări, să care greutăţi dintr-un loc în altul
etc. Sustragerea proprietăţii personale a militarului în cadrul încălcării regulilor statutare cu privire la relaţiile
dintre militari este calificată prin concurs de infracţiuni, conform art.369 şi 187 CP, sau infracţiune contra
patrimoniului.
7. Această infracţiune poate fi săvârşită în dispoziţiunea unităţii militare, pe teritoriul sau în afara teritoriului
ei, în timpul exercitării obligaţiunilor de serviciu militar sau în timpul de odihnă, în timpul activităţii sportive,
culturale, în timpul învoirilor din unitatea militară, în timpul aflării în delegaţie, în instituţiile medicale, puncte
medicale sau spitale etc. Componenţa de infracţiune discutată e prezentă în cazurile în care lovirea sau alte acte
de violenţă au fost săvârşite în legătură cu îndeplinirea de către partea vătămată a obligaţiunilor sale legate de
serviciul militar, adică în cadrul activităţii de serviciu a acestuia.
8. Totuşi, nu e infracţiune prevăzută de art.369 CP în cazul în care violenţa este aplicată de către un militar
faţă de alt militar din motive personale sau din alte motive care nu-s legate de serviciul militar, când aceşti
militari se află în învoire, concediu, în cercul lor de prieteni etc. În funcţie de circumstanţele concrete această
violenţă poate constitui o infracţiune contra persoanei sau huliganism.
9. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar care nu se află în raporturi de subordonare cu victima, cum ar
fi: soldaţii, sergenţii, plutonierii, ofiţerii etc.
10. Din punctul de vedere al laturii subiective această infracţiune se săvârşeşte cu intenţie directă: făptuitorul
înţelege că, aplicând lovituri ori săvârşind altă violenţă faţă de alt militar, cu care nu se află în relaţii de
subordonare, încalcă ordinea de comportare reciprocă între militari, stabilită de regulamentele militare, şi
doreşte aceasta.
Poziţia psihică a făptuitorului faţă de consecinţele survenite (cauzarea de dureri fizice, a vătămărilor
corporale, gravitatea lor, survenirea morţii etc.) poate fi exprimată atât prin intenţie directă sau indirectă, cât şi
prin imprudenţă.
Motivul săvârşirii acestei infracţiuni nu are relevanţă asupra calificării infracţiunii.
11. Alin.2 şi 3 art.369 CP reglementează agravantele calificative ale acestei infracţiuni.
12. Prin săvârşirea infracţiunii în mod repetat se înţelege săvârşirea acestei infracţiuni de două sau de mai
multe ori, cu condiţia ca între aceste infracţiuni să se fi scurs o anumită perioadă de timp şi fiecare dintre aceste
infracţiuni să se fi cuprins de intenţii diferite, de sine stătătoare, fiecare din ele fiind infracţiune distinctă.
În mod repetat infracţiunea poate fi săvârşită atât faţă de diferite persoane, cât şi faţă de una şi aceeaşi
persoană, cu condiţia respectării cerinţelor numite deja.
Nu se consideră săvârşire a infracţiunii în mod repetat aplicarea violenţei sau lovirea concomitentă a două
sau mai multor persoane, cuprinsă de una şi aceeaşi intenţie infracţională. Atare fapte sunt calificate conform
art.369 alin.2 lit.b) CP ca săvârşire a infracţiunii asupra a două sau mai multor persoane.
13. În cazul în care infracţiunea s-a soldat cu vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a
sănătăţii, acţiunile făptuitorului sunt calificate în temeiul art.369 alin.2 lit.c) CP. Nu are relevanţă la calificarea
infracţiunii forma vinovăţiei faţă de consecinţele survenite (intenţie sau imprudenţă). De ea se ţine cont la
numirea felului şi măsurii de pedeapsă.
14. Despre săvârşirea infracţiunii de către două sau mai multe persoane a se vedea în comentariul art.364
alin.2 lit.a) CP.
15. Despre săvârşirea infracţiunii cu aplicarea armei a se vedea în comentariul art.365 alin.2 lit.b) CP.
16. Cu privire la soldarea infracţiunii cu urmări grave s-a vorbit în comentariul art.364 alin.2 lit.b) şi art.368
alin.2 lit.b) CP.
Articolul 370. ABUZUL DE PUTERE, EXCESUL DE PUTERE SAU INACŢIUNEA LA
EXERCITAREA PUTERII
(1) Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef
sau de către o persoană cu funcţie de răspundere, inacţiunea la exercitarea puterii, dacă acestea au cauzat
victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile,
(2) Aceleaşi acţiuni soldate cu urmări grave
1. Esenţa acestei infracţiuni constă în faptul că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere militară
săvârşeşte abuz de putere sau de serviciu, inacţiune la exercitarea puterii, exces de putere sau depăşeşte
atribuţiile de serviciu cauzând victimei sau intereselor de serviciu daune în proporţii considerabile.
2. Gradul prejudiciabil al infracţiunii constă în încălcarea serioasă de către persoana cu funcţii de răspundere
militară a ordinii stabilite de exercitare a serviciului militar, în subminarea autorităţii comandanţilor şi şefilor
militari, în provocarea dezorganizării în activitatea lor, dezordinii, iar uneori chiar în crearea pericolului sau
împiedicarea îndeplinirii de către subunităţile militare a sarcinilor de luptă. Abuzurile sau excesele de putere
subminează climatul social-psihologic în subunităţile Forţelor Armate, pun sub semn de îndoială credinţa
militarilor în supremaţia Legii, a Regulamentelor militare, trăinicia disciplinei militare şi bazele dreptăţii.
Abuzurile de putere şi de serviciu pot servi deseori ca factori de săvârşire a sustragerilor şi a altor infracţiuni.
3. Noţiunea de şef militar a fost explicată în comentariul de la art.364 CP.
Noţiunile abuz de serviciu, abuz de putere, persoană cu funcţii de răspundere au fost explicate în
comentariul de la art.327 CP.
Noţiunea exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu a fost explicată în comentariul art.328 CP.
Semnul esenţial, calificativ al acestor noţiuni se exprimă prin faptul că abuzurile de serviciu sau de putere,
excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu sunt săvârşite în cadrul Forţelor Armate şi de către
subiecţi speciali: şefi sau persoane cu funcţii de răspundere militare.
4. Exces de putere sau depăşire a atribuţiilor de serviciu sunt acele acţiuni intenţionate săvârşite de către
şeful sau persoana cu funcţii de răspundere militară, pe care nu trebuie să le săvârşească în nici un caz şeful sau
persoana cu funcţii de răspundere militară. Aceste acţiuni vor fi considerate totdeauna ilegale (de exemplu,
aplicarea violenţei sau a altor metode neregulamentare de către şefii militari asupra subalternilor, transmiterea
ilegală a unităţilor de tehnică militară în folosinţa terţelor persoane etc.).
5. Inacţiunea în exercitarea puterii reprezintă un comportament pasiv al persoanei cu funcţii de răspundere
sau al şefului militar faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu,
trebuie să le îndeplinească. Inacţiunea infracţională a persoanei cu funcţii de răspundere sau a şefului militar
faţă de obligaţiunile sale, pe care el, conform obligaţiunilor funcţionale sau de serviciu, trebuie să le
îndeplinească pentru preîntâmpinarea consecinţelor social-periculoase, prejudiciabile, poate cauza urmări grave
sau daune considerabile intereselor serviciului militar. De exemplu, dacă şeful militar vede că subalternii care
transportă bunurile militare sustrag cartuşe de luptă şi le vând unor terţe persoane şi nu curmă aceste acţiuni şi,
ca rezultat, se cauzează daună considerabilă unităţii sau subunităţii militare, acest şef va purta răspundere
penală pentru inacţiune în exercitarea puterii. De asemenea, neluarea de către şeful militar a măsurilor
respective pentru curmarea relaţiilor neregulamentare dintre subalterni va fi calificată ca inacţiune în
exercitarea puterii etc.
6. Cu toate că art.370 CP nu indică expres că abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau
depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef sau de către o persoană cu funcţii de răspundere, inacţiunea în
exercitarea puterii se săvârşeşte intenţionat, latura subiectivă a acestei infracţiuni poare fi exprimată doar prin
intenţie. Abuzul de putere sau de serviciu, excesul de putere sau depăşirea atribuţiilor de serviciu de către şef
sau de către o persoană cu funcţii de răspundere se săvârşesc întotdeauna cu vinovăţie intenţionată. Şeful militar
sau persoana cu funcţii de răspundere îşi dă seama de caracterul prejudiciabil al acţiunilor sau inacţiunilor sale,
prevede urmările ei prejudiciabile şi doreşte sau admite în mod conştient survenirea acestor urmări. Dacă se va
constata că şeful militar sau persoana cu funcţii de răspundere a săvârşit aceste acţiuni sau inacţiuni din
imprudenţă, nu vom fi în prezenţa infracţiunii prevăzute de art.370 CP, oricât de grave ar fi consecinţele
survenite.
7. Un alt criteriu obligatoriu al acestor acţiuni sau inacţiuni infracţionale constă în faptul că şeful militar sau
persoana cu funcţii de răspundere săvârşeşte aceste acţiuni sau inacţiuni în detrimentul intereselor de serviciu
sau depăşeşte vădit atribuţiile sale de serviciu.
8. Dauna considerabilă constă în urmări prejudiciabile importante prin caracterul sau mărimea lor. Ele pot fi
exprimate în diferite forme de consecinţe cu caracter material sau nematerial (de exemplu, neîndeplinirea
sarcinii de luptă, distrugerea sau deteriorarea tehnicii militare, crearea de obstacole sau întreruperea serviciului
militar etc.).
La stabilirea daunei în proporţii considerabile sau a urmărilor grave e necesar sa se ţină cont de gradul de
influenţare negativă a faptei ilegale asupra ordinii de exercitare a serviciului militar, de numărul de victime, de
gravitatea consecinţelor morale şi fizice etc. Despre dauna materială considerabilă şi în proporţii mari a se
vedea art.126 CP.
9. Noţiunea de urmări grave, prevăzută de art.370 alin.2 CP, a fost explicată în comentariul de la art.364
alin.2 lit.b) CP.
Despre noţiunile timp de război, în condiţii de luptă, s-a vorbit în comentariul art.364 alin.3 CP.
Articolul 371. DEZERTAREA
(1) Dezertarea, adică părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în
scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, precum şi
neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară
sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o
instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un
rezervist,
a) cu armă;
b) de două sau mai multe persoane,
(4) Acţiunile prevăzute la alin.(1), (2) sau (3), săvârşite de un militar care îşi execută pedeapsa într-o
unitate militară disciplinară,
(5) Militarul care pentru prima dată a dezertat în condiţiile alin.(1) se liberează de răspundere penală
dacă dezertarea a fost săvârşită în urma unui concurs de împrejurări grele.
1. Conform art.56 CRM, devotamentul faţă de Patrie este sacru. Cetăţenii cărora le sunt încredinţate funcţii
publice, precum şi militarii, răspund de îndeplinirea cu credinţă a obligaţiunilor ce le revin. Apărarea Patriei,
conform art.57 al CRM, este un drept şi o datorie sfântă a fiecărui cetăţean.
Respectarea strictă a ordinii de exercitare a serviciului militar este condiţia principală de asigurare a
capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. În cazul dezertării se atentează la ordinea şi disciplina militară, ca premise de bază ale capacităţii de
apărare a ţării.
Obiectul nemijlocit al dezertării îl constituie ordinea de exercitare a serviciului militar, care obligă militarii
să exercite serviciul militar în decursul unui termen anumit, stabilit de lege, să fie totdeauna gata să apere statul,
să-şi îndeplinească datoria lor constituţională şi militară de apărare a Patriei.
3. Dezertarea se săvârşeşte prin acţiune sau inacţiune şi constă în părăsirea unităţii militare, a centrului de
instrucţie sau a locului de serviciu în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară
obligatorie sau de la concentrări, precum şi neprezentarea din aceleaşi motive la serviciu sau la concentrare în
cazurile permisiei din unitatea militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din
misiune, din concediu sau dintr-o instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea
militară obligatorie sau de un rezervist.
Prin acţiune se săvârşeşte părăsirea unităţii militare, a centrului de instrucţie sau a locului de serviciu în
scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări.
Prin inacţiune se săvârşeşte neprezentarea, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea
militară obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea
militară sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o
instituţie curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un
rezervist.
4. Dezertarea constă în absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară sau de la serviciul militar.
Spre deosebire de legislaţia penală anterioară (art.246, 247, 248 CP din 1961), noul CP nu stabileşte termenele
absenţei samavolnice în cazul dezertării. Prin urmare, dezertarea are loc în toate cazurile absenţei samavolnice a
militarului din unitatea militară sau de la serviciul militar, indiferent de termenul absentării. Durata absenţei
samavolnice poate fi luată în consideraţie la stabilirea felului şi măsurii de pedeapsă făptuitorului.
5. Dezertarea este o infracţiune continuă: ea începe şi se termină de îndată ce făptuitorul a părăsit samavolnic
unitatea militară sau locul de exercitare a serviciului militar sau din momentul când militarul nu s-a prezentat la
termenul fixat, fără motive întemeiate, în scopul eschivării de la serviciul militar, de la pregătirea militară
obligatorie sau de la concentrări, la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară sau din
centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie
curativă, săvârşită de un militar, de o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau de un rezervist, însă
se consumă la momentul reţinerii sau prezentării benevole a militarului în unitatea militară, la locul exercitării
serviciului militar sau în organele de drept.
6. Latura subiectivă a dezertării se caracterizează prin intenţie directă şi cu scopul eschivării de la serviciul
militar, de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări, scop realizat prin părăsirea unităţii militare, a
centrului de instrucţie sau a locului de serviciu de la pregătirea militară obligatorie sau de la concentrări,
precum şi prin intermediul neprezentării la serviciu sau la concentrare în cazurile permisiei din unitatea militară
sau din centrul de instrucţie, repartizării, transferării, întoarcerii din misiune, din concediu sau dintr-o instituţie
curativă etc.
7. Părăsirea samavolnică a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) sau dintr-o unitate militară
disciplinară, de asemenea se consideră dezertare şi acţiunile făptuitorului se cer calificate în temeiul art.371
alin.1 CP - în cazul părăsirii samavolnice a locului de arest disciplinar (de la gauptvahtă) şi în baza art.371
alin.4 CP - în cazul părăsirii samavolnice a unităţii militare disciplinare.
8. Scopul eschivării de la serviciul militar poate fi absenţa de la serviciul militar pentru o anumită perioadă
de timp sau absenţa definitivă de la serviciul militar, însă aceasta nu are relevanţă la calificarea infracţiunii,
aceste modalităţi de dezertare pot influenţa stabilirea pedepsei făptuitorului.
Motivele care au servit drept imbold pentru absenţa samavolnică a militarului din unitatea militară nu au
relevanţă la calificarea infracţiunii, ele pot servi la individualizarea pedepsei. Ele pot fi diferite: nedorinţa de a
suporta lipsurile şi greutăţile serviciului militar, frica în timpul de război sau în condiţiile de luptă, nedorinţa de
a exercita serviciul militar în anumite locuri concrete etc.
9. Subiectul infracţiunii este special: un militar, o persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau un
rezervist. Mai detaliat despre aceasta - în comentariul art.364 CP.
10. Dezertarea săvârşită cu arma constituie o componenţă de infracţiune cu circumstanţe agravante
prevăzută de art.371 alin.2 lit.a) CP. Această agravantă constă în faptul că militarul părăseşte samavolnic
unitatea militară sau locul exercitării serviciului militar cu arma din dotare, încredinţată lui pentru îndeplinirea
obligaţiunilor de serviciu, şi concurs de infracţiuni nu formează.
În cazul în care militarul, în procesul dezertării, foloseşte arma pentru a înlesni dezertarea (ameninţă cu
aplicarea armei persoanele care încearcă să-l reţină sau chiar aplică efectiv arma etc.), acţiunile lui se cer
calificate prin concurs de infracţiuni: art.371 alin.2 lit.a) CP şi, după caz, art.365 alin.2 lit.b) CP sau 369 alin.3
lit.b) CP etc.
11. Noţiunea dezertare săvârşită de două sau de mai multe persoane a fost explicată în comentariul art.364
alin.2 lit.a) CP.
12. Participarea la infracţiune în calitate de instigator, complice sau organizator poate fi săvârşită de orice
persoană, nefiind necesară calitatea specială de militar, însă în atare cazuri nu există infracţiunea prevăzută de
art.371 alin.2 lit.b) CP, ci infracţiunea prevăzută de art.371 alin.1 CP. Coautori ai acestei infracţiuni pot fi doar
persoanele cu calităţi speciale, adică doar militarii, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau
rezerviştii.
13. Înlesnirea sau acordarea de ajutor făptuitorului la dezertare poate avea loc prin confecţionarea de
documente false, sustragerea atenţiei comandanţilor, oferirea adăpostului sau ascunderea uniformei militare a
dezertorului, promisă dinainte, etc. Aceste acţiuni constituie complicitate la dezertare şi se cer calificate în
temeiul art.42, 371 alin.1 CP sau al altora, după caz.
14. Săvârşirea infracţiunii în timp de război sau în condiţii de luptă a fost explicată în comentariul de la
art.364 alin.3 CP şi art.127 CP.
15. Art.371 alin.4 CP prevede ca circumstanţă calificantă dezertarea, prevăzută la alin.1, 2 sau 3, săvârşită de
un militar care îşi execută pedeapsa într-o unitate militară disciplinară. Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară
disciplinară este reglementată prin art.69 CP. Această componenţă de infracţiune poate avea loc după intrarea în
vigoare a sentinţei judiciare prin care a fost numită pedeapsa trimiterii într-o unitate disciplinară. În cazul în
care trimiterea militarului într-o unitate militară disciplinară a fost ilegală (sentinţa a fost casată cu achitarea
militarului), dezertarea militarului din unitatea militară disciplinară e calificată conform articolului 371 alin.1
CP sau, după caz, conform articolului 371 alin.2 sau 3 CP.
16. Art.371 alin.5 CP prevede un caz special de liberare de răspunderea penală - că militarul, care pentru
prima dată a dezertat în condiţiile alin.1 CP, se liberează de răspundere penală dacă dezertarea a fost săvârşită
în urma unui concurs de împrejurări grele. Esenţa concursului de împrejurări grele a fost explicată în
comentariul art.76 alin.1 lit.e) CP. De această liberare profită toţi militarii care au săvârşit dezertarea prevăzută
de art.371 alin.1 CP în urma unui concurs de împrejurări grele. Rolul organelor judiciare, în acest caz, este de a
stabili cu certitudine dacă dezertarea prevăzută de art.371 alin.1 CP a fost săvârşită în urma unui concurs de
împrejurări grele. În cazul constatării acestor împrejurări militarul va fi liberat, incontestabil, de răspunderea
penală pe art.371 alin.1 CP.
Articolul 372. ESCHIVAREA DE LA SERVICIUL MILITAR
(1) Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la
îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin
automutilare sau prin simularea unei boli, prin falsificarea documentelor sau prin altă înşelăciune
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani.
1. Art.372 alin.1 CP prevede mai multe forme de eschivare a militarului, a persoanei care trece pregătirea
militară obligatorie sau a rezervistului de la îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare
obligatorii sau ale concentrărilor: a) prin automutilare, b) prin simularea unei boli, c) prin falsificarea
documentelor, d) prin altă înşelăciune.
2. Obiectul infracţiunii prevăzute de art.372 CP îl constituie ordinea stabilită de lege a exercitării serviciului
militar de către militari, persoanele care trec pregătirea militară obligatorie sau de către rezervişti.
3. Eschivarea militarului, a persoanei care trece pregătirea militară obligatorie sau a rezervistului de la
automutilare constă în faptul că făptuitorul, prin cauzarea artificială a unei daune sănătăţii sale, creează baza de
eliberare de la serviciul militar, deoarece militarii care au dereglări fizice sau suferă de unele boli anumite sunt
recunoscuţi inapţi de serviciul militar din cauza sănătăţii şi sunt scutiţi de serviciul militar, conform art.32 al
Legii nr.1245 din 18.07.2002 cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei sau sunt eliberaţi
temporar de exercitarea serviciului militar în legătură cu tratamentul medical.
4. Eschivarea de la serviciul militar poate fi săvârşită prin vătămarea sau distrugerea artificială a diferitelor
organe sau ţesuturi ale corpului omenesc sau prin îmbolnăvirea artificială (otrăvire, contaminare etc.), sau prin
înteţirea artificială a bolii, pe care persoana deja o avea.
Caracterul instrumentelor sau mijloacelor prin intermediul cărora militarul s-a automutilat ori s-a îmbolnăvit
nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. Caracterul artificial al automutilării sau îmbolnăvirii artificiale se
stabileşte prin diferite probe (martori, filmări, înregistrări audio etc.), precum şi prin raportul de expertiză
medico-legală, care este obligatorie la anchetarea cazurilor de automutilare sau îmbolnăvire artificială, pentru
constatarea caracterului şi provenienţei consecinţelor dăunătoare.
5. În cercetarea cauzelor despre automutilare este necesară, de asemenea, concluzia comisiei medico-militare
cu privire la aptitudinea militarului pentru serviciul militar. Lista bolilor şi a defectelor fizice care indică
inaptitudinea pentru serviciul militar este desfăşurată în Baremul medical al Regulamentului cu privire la
expertiza medico-militară în Forţele Armate ale RM, pus în aplicare prin ord. MA al RM nr.230 din 15
februarie 1997, cu modificările ulterioare.
6. La calificarea faptelor nu influenţează urmările bolilor şi defectelor fizice survenite. Drept consecinţă a
acestor fapte, militarul poate fi recunoscut inapt de serviciul militar, dar poate fi de asemenea eliberat temporar
de exercitarea tuturor sau a unei părţi a obligaţiunilor serviciului militar.
Totuşi, dacă militarul a săvârşit acţiuni de automutilare în scopul eschivării de la serviciul militar, însă
consecinţele urmărite nu au survenit, din cauze independente de voinţa sa (de exemplu, a fost oprit de colegii
săi sau de alte persoane, arma n-a funcţionat, substanţa toxică autoadministrată n-a avut efectul scontat etc.), el
nu a devenit inapt de serviciul militar şi nu a fost temporar eliberat de la exercitarea tuturor sau a unei părţi a
obligaţiunilor serviciului militar, acţiunile militarului pot fi calificate în temeiul art.27, 372 CP ca tentativă de
eschivare de la serviciul militar.
7. Automutilarea poate fi săvârşită de însuşi militarul care are intenţia să se eschiveze de la serviciul militar,
dar şi de alte persoane la cererea militarului. În aceste împrejurări avem o participaţie complexă la săvârşirea
infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer calificate în
baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
simularea unei boli constă în insinuarea unei boli sau a unor simptoame ale unor boli, pe care, în realitate,
militarul nu le are. Poate fi exercitată simularea unei boli fizice sau a uneia psihice.
În cercetarea cauzelor penale cu privire la simularea unei boli este obligatorie numirea unei expertize
medico-legale. Este, de asemenea, necesară efectuarea unei expertize medico-legale psihiatrice, care trebuie să
constate, de exemplu, dacă simularea bolii nu este unul din simptoamele unei boli pe care militarul în realitate o
are (simularea patologică). În cazul constatării unei simulări patologice răspunderea penală a militarului se
exclude.
falsificarea documentelor constă în faptul că militarul prezintă, intenţionat, comandantului sau şefului militar
respectiv un document în care se conţin informaţii mincinoase, false şi în baza acestui document i se acordă
eliberarea permanentă sau temporară de la exercitarea serviciului militar. Documentul poate fi falsificat de
însuşi militarul dat sau de către alte persoane. În aceste împrejurări ne aflăm în faţa unei participaţii complexe
la săvârşirea infracţiunii (a se vedea art.45 CP), acţiunile persoanelor care au contribuit la automutilare se cer
calificate în baza art.42 şi 372 CP: complicitate la eschivarea de la serviciul militar.
îndeplinirea obligaţiunilor serviciului militar, ale pregătirii militare obligatorii sau ale concentrărilor prin altă
înşelăciune constă în comunicarea comandantului sau şefului militar respectiv a unor informaţii intenţionat
mincinoase şi false, care, dacă ar fi adevărate, ar da militarului dreptul de a fi eliberat definitiv sau temporar de
la exercitarea serviciului militar (de exemplu, comunicarea despre necesitatea oferirii unui concediu pentru
înregistrarea căsătoriei, în legătură cu boala gravă a unor rude apropiate etc.).
11. Eschivarea de la serviciul militar se consideră infracţiune consumată din momentul în care militarul, în
baza documentelor false prezentate sau în urma consecinţelor acţiunilor de automutilare, a primit dreptul de
eliberare permanentă sau provizorie de la exercitarea serviciului militar sau a încetat, de facto, să exercite
serviciul militar.
12. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar, persoană care trece pregătirea militară obligatorie sau
rezervist. De exemplu, militarul care slujeşte conform unui contract se automutilează pentru a se eschiva de la
exercitarea serviciului militar şi pentru a primi pensia de invaliditate.
13. Latura subiectivă a eschivării de la serviciul militar prin orice metodă se caracterizează prin intenţie
directă şi cu scopul (semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune) eschivării temporare sau
permanente de la exercitarea serviciului militar.
Articolul 373. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE MÂNUIRE A ARMEI, DE MANIPULARE A
SUBSTANŢELOR ŞI OBIECTELOR CE PREZINTĂ UN PERICOL SPORIT PENTRU CEI DIN JUR
(1) Încălcarea regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive,
radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur, dacă aceasta a
cauzat vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii,
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă:
c) alte urmări grave
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat din imprudenţă decesul a două sau mai multor persoane
1. Militarii, în exercitarea funcţiilor lor, sunt implicaţi permanent în activităţi legate de deservirea sau
mânuirea, manipularea armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte
ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur.
2. Folosirea acestor obiecte sau substanţe cere o respectare strictă a regulilor speciale de securitate, a căror
încălcare poate duce la moartea sau traumatizarea oamenilor, distrugerea averii militare, zădărnicirea diferitelor
sarcini de luptă, măsuri militare şi la alte consecinţe grave.
3. Obiectul infracţiunii constă în ordinea stabilită de mânuire, manipulare a armelor, muniţiilor, a
substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur,
inclusiv pentru militari.
4. Răspunderea penală în temeiul art.373 CP poate surveni doar în cazul încălcării regulilor de mânuire a
armelor, muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol
sporit pentru cei din jur.
Noţiunea de armă a fost explicată în comentariul de la art.364 CP. Arme, în sensul art.373 CP, pot fi şi
unităţile de armament de artilerie, reactive, rachete etc., care se află în dotare în unităţile militare. Încălcarea
regulilor de mânuire a armelor de vânătoare nu constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.373 CP.
Muniţiile sunt părţi componente ale armamentului destinat nemijlocit pentru nimicirea tehnicii,
construcţiilor, oamenilor etc. Muniţii pot fi cartuşele, obuzele de artilerie, bombele, minele, grenadele, părţile
de luptă ale rachetelor şi torpedelor, alte obiecte şi dispozitive explozive în stare de luptă şi apte de a nimici, a
distruge.
Substanţe explozive sunt compuşii chimici şi aliajele capabile - sub acţiunea loviturilor, împungerii, frecării
sau încălzirii - să explodeze. Aceste substanţe pot fi dinamita, nitroglicerina, nitrotoluolul şi alte substanţe
chimice sau aliaje în stare să explodeze fără accesul oxigenului.
Substanţe reactive sunt cele de provenienţă naturală sau artificială, ce conţin izotopi radioactivi, ce prezintă
radiaţii de ionizare şi de aceea sunt periculoase pentru lumea din jur.
Alte substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur sunt orice mijloace tehnice din
dotare, care se găsesc în unităţile militare şi au calitatea - în cazul încălcării regulilor de manipulare a lor - de a
distruge (să cauzeze vătămări, să deregleze funcţiile etc.) obiectele şi oamenii aflaţi în zona lor de activitate.
5. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni de încălcare a regulilor de mânuire a armei,
de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un
pericol sporit pentru cei din jur. Regulile de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor
explozive, radioactive şi a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur se conţin în
Regulamente, instrucţiuni, cursuri de manipulare şi mânuire a diferitelor tipuri de arme şi muniţii etc.
6. Componenţa de infracţiune este materială, pentru consumarea ei este necesar să survină consecinţele
respective: vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii (art.373 alin.1 CP), vătămarea
gravă a integrităţii corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, alte urmări grave (art.373 alin.2 CP),
decesul a două sau mai multor persoane (art.373 alin.3 CP).
Vătămarea uşoară sau medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, vătămarea gravă a integrităţii
corporale sau a sănătăţii, decesul unei persoane, decesul a două sau mai multor persoane au fost explicate în
comentariul la cap.II CP, Infracţiuni contra vieţii şi sănătăţii persoanei, iar alte urmări grave - în comentariul
art.364 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate consta în dublă formă de vinovăţie (art.19 CP), adică încălcarea
intenţionată a regulilor de mânuire a armei, de manipulare a muniţiilor, a substanţelor explozive, radioactive şi
a altor substanţe şi obiecte ce prezintă un pericol sporit pentru cei din jur şi cauzarea din imprudenţă a
consecinţelor prevăzute în art.373 CP.
Articolul 374. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE
GARDĂ
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în
vederea modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii considerabile,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 2 ani.
1. Ordinea de exercitare a serviciului de gardă este reglementată de Regulamentul serviciului în garnizoană
şi de gardă al Forţelor Armate ale RM.
Conform art.2 al acestui regulament, serviciul de gardă este destinat pazei de nădejde şi apărării drapelelor
de luptă, magaziilor cu muniţii, tehnică militară, alte mijloace militare şi al obiectivelor militare şi de stat,
precum şi pazei persoanelor deţinute în arest. Serviciul de gardă asigură paza persoanelor ce se află în
închisorile RM şi în unitatea militară disciplinară.
2. Serviciul în garnizoană are drept scop asigurarea menţinerii disciplinei militare în garnizoană, a
condiţiilor necesare pentru viaţa de toate zilele şi pregătirea trupelor, ieşirea organizată la alarmă şi desfăşurarea
activităţii în garnizoană cu participarea trupelor.
Serviciul de gardă în garnizoană este destinat pazei şi apărării obiectivelor de importanţă generală pentru
garnizoană, amplasate în apropiere nemijlocită unul de altul, precum şi pazei persoanelor deţinute în arest în
garnizoană.
Serviciul de gardă interior este destinat pazei şi apărării obiectivelor unei unităţi militare. Avioanele
(elicopterele) şi alte obiective ale serviciului avia la aerodromuri sunt păzite şi apărate de gărzile interioare,
numite din serviciul de aviaţie tehnic.
Personalul de gardă este subunitatea înarmată, destinată pentru executarea misiunii de luptă, de pază şi
apărare a drapelelor de luptă, a obiectivelor militare şi de stat, a persoanelor deţinute sub arest sau în locurile de
detenţie.
Exercitarea serviciului în gardă se consideră îndeplinirea unei sarcini de luptă.
3. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin săvârşirea de acţiuni interzise de Regulamentul serviciului
în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi de ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi
completării regulilor de exercitare a serviciului în garnizoană şi de gardă, precum şi în neîndeplinirea cerinţelor
acestor acte ce prescriu săvârşirea anumitor acţiuni sau abţinerea de la săvârşirea lor.
Dispoziţia acestei norme penale este de blanchetă, ea face trimitere la regulile statutare cu privire la serviciul
de gardă, la ordinele şi dispoziţiile emise în vederea modificării şi completării acestor reguli, care se conţin în
Regulamentul serviciului în garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate şi în ordinele şi dispoziţiile emise în
vederea modificării şi completării acestor reguli. De exemplu, conform art.140 al Regulamentului serviciului în
garnizoană şi de gardă al Forţelor Armate, şeful de gardă - în cazul unui atac asupra obiectivelor păzite,
santinelelor sau asupra încăperii pentru gardă - este obligat să ia măsuri pentru respingerea atacului. În cazul în
care şeful de gardă nu ia aceste măsuri şi survin consecinţele prevăzute în alin.1 şi 2 art.374 CP, inacţiunile lui
se cer calificate în baza alin.1 sau 2 art.374 CP.
4. Cauzarea daunei prevăzute în art.374 CP constă în cauzarea unei daune obiectului sau obiectivelor păzite
de garda dată. Aceste obiecte sau obiective sunt enumerate în tabelele posturilor de gardă, de exemplu: drapelul
unităţii militare, depozitele, tehnica de luptă sau militară, armamentul etc.
Prin cauzarea de daune în proporţii considerabile se înţelege, de exemplu, pătrunderea la post a persoanelor
cu scopuri infracţionale, pătrunderea persoanelor, cu aceleaşi scopuri, în depozitele, parcurile, angarele etc.,
păzite de gardă, dacă santinela n-a luat masuri pentru curmarea acestor fapte chiar dacă aceste acţiuni au fost
curmate în continuare de alte persoane, neluarea măsurilor adecvate de către gardă în cazul atacurilor asupra
postului, în cazul incendiilor, dacă au survenit consecinţe dăunătoare, adică au fost cauzate daune materiale
obiectelor păzite etc. Despre daune în proporţii considerabile se vorbeşte în art.126 CP.
Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul de gardă, a ordinelor şi dispoziţiilor emise în vederea
modificării şi completării acestor reguli, dacă aceasta a provocat urmări grave, prevăzute de art.374 alin.2 CP,
constă în cauzarea daunei materiale în proporţii mari sau deosebit de mari (a se vedea art.126 CP) obiectelor
păzite de către garda dată, în distrugerea tehnicii, armamentului, nimicirea drapelului unităţii militare,
combustibilului, depozitelor, angarelor etc.
În cazul în care aceste consecinţe au survenit în urma acţiunilor terţelor persoane împreună cu persoana de
gardă, acţiunile ultimului se cer calificate în concurs de infracţiuni, în temeiul art.374 şi al articolului respectiv
din alte capitole ale părţii speciale CP (de exemplu, art.186 CP: furtul etc.).
5. Acţiunile membrului gărzii (santinelei sau altei persoane din componenţa gărzii), exprimate prin cauzarea
violentă a morţii sau a vătămărilor corporale altor persoane (chiar şi a membrilor gărzii), intenţionat, în urma
aplicării abuzive a armei sau din imprudenţă, nu pot fi calificate în temeiul art.374 CP, deoarece n-au survenit
acele urmări a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei gărzi.
6. Totuşi, se cer calificate în baza art.374 CP acţiunile persoanei, membrului gărzii, când din cauza
comportării neglijente cu arma au fost cauzate daune obiectelor apărate de această gardă (de exemplu, în cazul
efectuării abuzive a împuşcăturilor de către santinelă s-a aprins depozitul păzit de el, a fost deteriorată maşina
etc.).
Noţiunile timp de război şi condiţii de luptă, prevăzute de art.374 alin.3 CP, au fost explicate în comentariul
de la art.364 CP.
Articolul 375. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA SERVICIUL DE ALARMĂ (DE
LUPTĂ) AL TRUPELOR MILITARE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea la
timp a unui atac prin surprindere asupra Republicii Moldova sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii
Republicii Moldova, dacă aceasta a cauzat sau putea să cauzeze daune intereselor securităţii statului,
1. Serviciul de alarmă (de luptă) constă în forţe şi mijloace special destinate pentru executarea sarcinilor
urgent apărute sau purtarea acţiunilor de luptă pentru descoperirea şi respingerea la timp a unui atac prin
surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM, aflate în permanentă pregătire de luptă.
Aceste acţiuni se stabilesc prin ordinele corespunzătoare ale conducerii militare şi pot să se schimbe în
funcţie de sarcinile puse.
Serviciul de alarmă (de luptă) se execută atât în timp de pace, cât şi pe timp de război. Exercitarea acestui
serviciu constituie o sarcină de luptă de importanţă majoră de stat.
2. Ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), aplicarea armelor de luptă, este stabilită de
instrucţii, dispoziţii, ordine ale conducerii militare. Forţele şi mijloacele implicate în serviciul de alarmă (de
luptă) acţionează la comanda (semnalul) comandanţilor militari superiori, iar în cazurile urgente, ce nu suferă
amânare, - prin hotărârea comandanţilor subunităţilor militare sau a ofiţerului de serviciu.
3. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) poate cauza consecinţe grave în urma
unui atac prin surprindere asupra RM. De aceea infracţiunea dată este considerată o infracţiune militară gravă,
ce atentează la ordinea de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă), ce asigură apărarea integrităţii teritoriale
şi preîntâmpinarea unui atac prin surprindere asupra RM.
4. Încălcarea regulilor de exercitare a serviciului de alarmă (de luptă) se exprimă prin neexecutarea sau
executarea neglijentă de către militarii ce se află în serviciul de alarmă (de luptă) a cerinţelor serviciului de
alarmă (de luptă) în general şi a obligaţiunilor lor speciale, funcţionale. Încălcarea regulilor de exercitare a
serviciului de alarmă (de luptă) poate fi exprimată atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni.
5. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) pentru descoperirea şi respingerea la timp a
unui atac prin surprindere asupra RM sau pentru apărarea şi asigurarea securităţii RM este o componenţă de
infracţiune de rezultat, când survin consecinţe concrete, cauzarea de daune intereselor securităţii statului, şi o
componenţă de infracţiune de pericol, în cazul în care aceasta ar putea să cauzeze daune intereselor securităţii
statului.
6. Prin cauzarea urmărilor grave se înţelege pătrunderea unui avion străin în spaţiul aerian al RM, decesul
persoanelor, distrugerea tehnicii sau scoaterea ei din funcţie, deteriorarea altor mijloace de apărare, ce ar face
imposibilă îndeplinirea sarcinii de luptă.
7. Încălcarea regulilor cu privire la serviciul de alarmă (de luptă) se caracterizează prin vinovăţie intenţionată
sau din imprudenţă.
8. Subiect al infracţiunii se consideră orice persoană ce se află în exercitarea serviciului de alarmă (de luptă),
care a comis asemenea încălcări.
Despre noţiunile timp de război, condiţii de luptă a se vedea comentariul art.364 CP.
Articolul 376. ÎNCĂLCAREA REGULILOR STATUTARE CU PRIVIRE LA SERVICIUL INTERN
(1) Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii
considerabile,
se pedepseşte cu arest de până la 6 luni sau cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen
de până la 2 ani.
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu daune în proporţii considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile
persoanei indicate la alin.(1),
se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 2 ani.
1. Conform art.1 al Regulamentului serviciului interior al Forţelor Armate ale RM, serviciul interior este
menit să menţină în unităţile militare ordinea interioară şi disciplina militară, factori care asigură starea
permanentă de pregătire în vederea luptei, instruirea efectivului, îndeplinirea organizată de către acesta a altor
misiuni ale activităţii de toate zilele şi păstrarea sănătăţii militarilor.
2. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de exercitare a serviciului intern de către militarul care
face parte din personalul de zi al unităţii militare, cu excepţia gărzii şi a cartului, care sunt menite să asigure
disciplina necesară în unităţile militare, paza bunurilor materiale, executarea altor obligaţiuni cu privire la
serviciul militar.
3. Pericolul infracţiunii date constă în faptul că din cauza încălcării acestor reguli se formează condiţii pentru
sustragerea, delapidarea sau distrugerea avutului militar, folosirea lui abuzivă, divulgarea secretului de stat,
săvârşirea de către militari a contravenţiilor sau a altor încălcări ale disciplinei militare.
4. Regulile statutare cu privire la serviciul intern pot fi încălcate atât prin acţiuni, cât şi prin inacţiuni. În
fiecare caz concret este necesar să stabilim şi să concretizăm conţinutul regulii încălcate, care se referă la
exercitarea serviciului de către persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii militare şi sunt
prevăzute de Regulamentul serviciului interior al Forţelor Armate. Latura obiectivă a infracţiunii se
caracterizează prin neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor de serviciu de către
persoana care se află în exercitarea obligaţiunilor sale în serviciul de zi pe unitatea militară. Aceste încălcări se
pot manifesta prin diverse forme (de exemplu, permiterea unor persoane străine de a se afla pe teritoriul unităţii
militare sau în locurile interzise, neluarea de către militarul de serviciu pe companie a măsurilor în vederea
asigurării pazei armamentului, a obiectelor personale sau a echipamentului efectivului, îngăduirea de către
militarul de serviciu pe parcul auto a ieşirii din parc a maşinilor de luptă sau a altor maşini fără permisiunea
respectivă etc.).
5. Infracţiunea prevăzută de art.376 alin.1 CP se consideră consumată din momentul survenirii consecinţelor:
a daunei în proporţii considerabile. Despre daune în proporţii considerabile a se vedea în comentariul art.364,
370, 374 CP. În cazul în care n-au survenit consecinţele indicate, componenţa de infracţiune analizată lipseşte.
6. Art.376 alin.2 CP incriminează încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o
persoană care face parte din personalul de zi al unităţii militare, încălcare ce s-a soldat cu daune în proporţii
considerabile, a căror prevenire intră în obligaţiunile acestei persoane. Specificul acestei infracţiuni constă în
faptul că daunele considerabile survin în urma acţiunilor terţelor persoane sau în urma altor împrejurări şi
preîntâmpinarea acestor consecinţe intră în obligaţiunile persoanei care face parte din personalul de zi al unităţii
militare. De exemplu, plantonul pe companie a permis ilegal intrarea pe teritoriul cazărmii persoanelor civile
care au sustras echipament militar în proporţii considerabile.
7. În cazul în care plantonul pe companie a ştiut despre scopul acestor persoane civile, acţiunile lui vor fi
calificate în temeiul art.376 alin.2 CP în concurs cu art.42 şi 186 CP (complicitate la furt). Infracţiunea
prevăzută de art.376 alin.2 CP se consideră consumată din momentul survenirii consecinţelor: a daunei în
proporţii considerabile.
În cazul în care însuşi plantonul pe companie săvârşeşte acest furt, acţiunile lui vor fi calificate în baza
art.376 alin.1 CP în concurs cu art.186 CP.
8. Latura subiectivă a infracţiunii prevăzute de art.376 CP se caracterizează prin ambele forme de vinovăţie:
această infracţiune poate fi săvârşită atât intenţionat, cât şi din imprudenţă.
9. Subiecţi ai infracţiunii pot fi doar persoanele care fac parte din personalul de zi al unităţii militare. Aceste
persoane pot fi: ofiţerul şi ajutorul ofiţerului de serviciu pe unitate, ofiţerul de serviciu şi plantoanele pe parcul
auto, felcerul sau instructorul sanitar de serviciu şi plantoanele pe punctul medical, sergentul de serviciu şi
ajutorii acestuia pe punctul de control, sergentul de serviciu pe bucătărie şi sala de mese, sergentul de serviciu
pe statul major al unităţii, sergentul şi plantonul de serviciu pe companie etc.
10. Încălcarea regulilor statutare cu privire la serviciul intern de către o persoană care face parte din
personalul de zi al unităţii militare, săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă, poate fi calificată în
temeiul art.376 alin.3 CP doar în cazul în care survin consecinţele prevăzute în alin.1 şi 2 art.376 CP, adică
daune în proporţii considerabile. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul
art.364 CP.
Articolul 377. ÎNCĂLCAREA REGULILOR CU PRIVIRE LA MENŢINEREA ORDINII PUBLICE
ŞI LA ASIGURAREA SECURITĂŢII PUBLICE
(1) Încălcarea regulilor cu privire la menţinerea ordinii de către o persoană din unitatea militară pentru
menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor
omului sau de aplicarea violenţei asupra lui,
1. În conformitate cu Legea cu privire la trupele de carabinieri (trupele interne) ale MAI nr.806 din
12.12.1991, trupele de carabinieri (trupele interne) sunt destinate să asigure - împreună cu poliţia sau
independent - ordinea publică, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a averii
proprietarului, prevenirea faptelor de încălcare a legii. Sarcinile principale ale trupelor de carabinieri sunt: a)
veghează permanent, potrivit legii, împreună cu poliţia, la asigurarea măsurilor pentru menţinerea ordinii de
drept, apărarea drepturilor, libertăţilor fundamentale şi a intereselor legitime ale cetăţenilor; b) sprijină organele
de poliţie sau activează independent întru menţinerea ordinii publice şi combaterea criminalităţii; c) execută
misiuni de pază la penitenciare şi la escortarea arestaţilor şi condamnaţilor în timpul deplasării lor; d) asigură
paza şi apărarea unor obiective şi transporturi de importanţă deosebită; e) asigură respectarea regimului juridic
stabilit pentru starea excepţională etc. Legea dată şi actele normative adoptate în corespundere cu ea stabilesc
ordinea de executare a acestor sarcini de către persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice
şi asigurarea securităţii publice. Încălcarea acestei ordini, însoţită de încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului
sau de aplicarea violenţei asupra lui, formează componenţa de infracţiune prevăzută de art.377 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta prin acţiuni sau inacţiuni. Prin acţiuni periculoase, în
sensul art.377 CP, se înţelege săvârşirea acţiunilor ce contravin regulilor stabilite de exercitare a serviciului
pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice, cum ar fi: încălcarea regulilor de aplicare a
mijloacelor speciale, a forţei fizice, a armei, încălcarea ordinii de reţinere a infractorilor, blocării unor sectoare
sau terenuri, efectuării percheziţiei sau a examinării persoanelor sau mijloacelor de transport etc.
Prin inacţiuni periculoase, în sensul art.377 CP, se înţelege neluarea măsurilor de persecutare a încălcărilor
ordinii publice sau securităţii publice, cum ar fi neaplicarea forţei fizice sau a armelor în cazurile strict
necesare, neefectuarea reţinerii, a percheziţiei, a examinării etc., când persoana era obligată să execute aceste
acţiuni.
3. Prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor omului se înţelege încălcarea drepturilor şi libertăţilor
constituţionale ale omului: dreptul la libertate, la opinie, la expresie, la inviolabilitatea personală, la libera
circulaţie etc. Atare încălcări pot fi exprimate prin efectuarea unei percheziţii ilegale, reţineri ilegale, cauzarea
unor prejudicii morale sau materiale etc.
4. Prin aplicarea violenţei asupra persoanei se înţelege aplicarea de lovituri, cauzarea de leziuni corporale
uşoare, aplicarea forţei fizice, ca împingerea persoanei, doborârea ei la pământ etc.
5. Urmări grave prevăzute în alin.2 art.377 CP pot fi cauzarea de vătămări corporale mai puţin grave părţii
vătămate, schingiuirea, aplicarea ilegală a mijloacelor speciale şi a armelor în cazul reţinerii care a cauzat
vătămări corporale victimei, neluarea măsurilor necesare care s-a soldat cu cauzarea unor daune materiale în
proporţii mari sau deosebit de mari, cu cauzarea vătămărilor corporale grave sau chiar decesul persoanelor etc.
6. În cazul în care persoanele din unitatea militară pentru menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii
publice au cauzat intenţionat vătămări corporale grave sau decesul persoanei, acţiunile lor sunt calificate în baza
art.377 alin.2 CP în concurs cu infracţiunile respective din cap.II al părţii speciale a CP Infracţiuni contra vieţii
şi sănătăţii persoanei.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se exprimă prin vinovăţie intenţionată sau prin imprudenţă şi prin dubla
formă de vinovăţie (art.19 CP). Este esenţial să se constate că persoanei îi sunt cunoscute regulile, a căror
încălcare i se incriminează, şi obligaţiunea de a le cunoaşte.
Motivul nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El poate consta în înţelegerea greşită a intereselor
serviciului în relaţiile ostile cu victima etc. Scopul de asemenea nu are relevanţă la calificarea infracţiunii. El
poate fi divers: de a se răzbuna, de a-şi demonstra atotputernicia, de a se ridica pe scara de serviciu etc. Totuşi,
de scopul şi motivul infracţiunii se va ţine cont la individualizarea pedepsei.
8. Subiect al infracţiunii este orice persoană ce intră, conform ordinului, în unitatea militară pentru
menţinerea ordinii publice şi asigurarea securităţii publice. Alte persoane care au participat la săvârşirea
infracţiunii răspund conform regulilor participaţiei în calităţile de instigator, organizator sau complice.
Articolul 378. ATITUDINEA NEGLIJENTĂ FAŢĂ DE SERVICIUL MILITAR
(1) Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul
militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari,
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se caracterizează prin neexecutarea sau executarea
necalitativă, de către o persoană cu funcţii de răspundere, a obligaţiunilor sale de serviciu, prevăzute de legi,
regulamente militare, instrucţii, ordinele comandamentului militar, ca rezultat al atitudinii neglijente sau
neconştiincioase faţă de ele.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se caracterizează prin:
a) neexecutarea sau executarea necorespunzătoare de către şeful militar a obligaţiunilor sale funcţionale;
b) cauzarea unor daune în proporţii mari activităţii organelor conducerii militare, intereselor serviciului
militar sau intereselor ocrotite de lege ale militarilor sau terţelor persoane, sau survenirea unor urmări grave;
c) existenţa raportului cauzal între acţiunile (inacţiunile) făptuitorului şi consecinţele (dauna) survenite.
Neexecutarea obligaţiunilor constă în neexecutarea de către şeful militar a unor acţiuni ce intră în
obligaţiunile lui de serviciu.
3. Executarea necorespunzătoare a obligaţiunilor constă în îndeplinirea obligaţiunilor de către şeful militar
în mod formal, neclar sau incomplet. În acest caz făptuitorului i se incriminează nu acţiunile pe care le-a
săvârşit, dar ceea ce el, ca persoană cu funcţii de răspundere, n-a îndeplinit. Faptele pot fi calificate ca atitudine
neglijentă faţă de serviciul militar doar atunci când persoanei cu funcţii de răspundere i se prescrie un anumit
mod de comportare şi o anumită ordine concretă de activitate, însă ea nu îndeplineşte sau îndeplineşte
necorespunzător aceste prescripţii.
4. Atitudinea neglijentă faţă de serviciul militar se exprimă prin tărăgănarea executării anumitor acţiuni, prin
îndeplinirea necalitativă a obligaţiunilor de serviciu, prin atitudine indiferentă faţă de oameni, prin atitudinea
birocratică faţă de obligaţiunile de serviciu (de exemplu, ţinerea necorespunzătoare a evidenţei bunurilor
materiale, a armelor, a muniţiilor, organizarea necalitativă a păstrării bunurilor materiale, neluarea măsurilor de
control cu privire la activitatea subalternilor etc.). Mai detaliat a se vedea comentariul art.329 CP.
5. Persoana cu funcţii de răspundere poate purta răspundere penală pentru atitudinea neglijentă faţă de
serviciul militar numai în cazul în care ea nu doar trebuia, conform obligaţiunilor de serviciu, să îndeplinească
unele acţiuni, dar şi putea, avea posibilitatea reală să le îndeplinească în mod corespunzător. Dacă persoana cu
funcţii de răspundere se afla în condiţii şi împrejurări care nu-i ofereau posibilitatea să-şi îndeplinească în mod
conştiincios obligaţiunile de serviciu, răspunderea penală pentru atitudine neglijentă faţă de serviciul militar se
exclude (de exemplu, comandantul de grupă a fost chemat la o şedinţă de către şeful superior şi în timpul
absenţei sale un subaltern, fără permisiune, a încercat să dezamorseze o mină care a explodat şi a rănit grav
câţiva militari. În aceste împrejurări în faptele comandantului de grupă lipseşte componenţa de infracţiune
prevăzută de art.378 CP).
6. Atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar
constituie infracţiune doar în cazul în care aceasta a cauzat daune în proporţii mari (art.378 alin.1 CP) ori s-a
soldat cu urmări grave (art.378 alin.2 CP).
Despre cauzarea daunelor în proporţii mari a se vedea art.126 CP, iar despre urmări grave - comentariul
art.364, 365, 369 CP.
7. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modalităţi:
neglijenţa criminală şi încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
8. Subiectul infracţiunii este special, persoana cu funcţii de răspundere: comandantul sau şeful militar (a se
vedea comentariul art.364 CP). Mai detaliat cu privire la persoana cu funcţii de răspundere a se vedea art.123
CP şi comentariul art.324 CP.
9. Art.378 alin.3 CP prevede răspunderea penală pentru atitudinea neglijentă a şefului sau a unei alte
persoane cu funcţie de răspundere faţă de serviciul militar, dacă aceasta a cauzat daune în proporţii mari ori s-a
soldat cu urmări grave şi a fost săvârşită pe timp de război sau în condiţii de luptă. Noţiunile timp de război,
condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 379. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA INTENŢIONATĂ A PATRIMONIULUI
MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie,
tehnicii militare sau a unui alt patrimoniu militar
(2) Aceeaşi acţiune soldată cu urmări grave se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire a avutului militar ce constituie baza materială a
pregătirii de luptă şi a capacităţii de luptă a Forţelor Armate.
2. Obiectul material al infracţiunii este strict determinat în art.379 alin.1 CP: armamentul, muniţiile,
mijloacele de locomoţie, tehnica militară sau alt patrimoniu militar ce aparţin unităţilor şi instituţiilor militare şi
se află în dotarea sau înarmarea lor. Aceste noţiuni şi obiecte sunt strict determinate de actele juridico-militare.
În cazul distrugerii sau deteriorării intenţionate a altor bunuri ce nu au caracter militar (de exemplu, a
mijloacelor de transport ale militarilor, a caselor lor cu drept de proprietate privată etc.), acţiunile făptuitorului
vor fi calificate în baza art.197 CP sau a altor articole din CP. Noţiunile armament, muniţii sunt explicate în
comentariul art.373 CP. Prin mijloace de locomoţie se înţeleg orice maşini de transportare a efectivului militar
sau a bunurilor militare, a muniţiilor, echipamentului etc.
Prin tehnică militară se înţeleg tancurile, maşinile blindate, avioanele şi elicopterele de luptă, rachetele de
luptă, corăbiile etc.
Alt patrimoniu militar îl poate constitui tehnica inginerească şi de altă natură, necesare pentru desfăşurarea
sau asigurarea acţiunilor de luptă, clădirile şi alte construcţii, echipamentul militar etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă în distrugerea sau deteriorarea armamentului, muniţiilor, mijloacelor
de locomoţie, tehnicii militare sau a altui patrimoniu militar. Noţiunea de distrugere sau deteriorare a fost
explicată în comentariul art.197 CP.
4. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a armamentului, muniţiilor, mijloacelor de locomoţie, tehnicii
militare sau a altui patrimoniu militar se consideră infracţiune consumată din momentul distrugerii sau
deteriorării acestor obiecte. În cazul în care consecinţele prejudiciabile n-au survenit independent de voinţa
făptuitorului, faptele lui vor fi calificate ca tentativă de a săvârşi această infracţiune (art.27-379 CP).
5. Cu toate că în art.379 alin.1 CP nu se vorbeşte despre gravitatea consecinţelor survenite, acţiunile
făptuitorilor vor fi calificate în baza acestui articol doar în cazul în care au fost cauzate daune considerabile
proprietăţii militare sau capacităţii de apărare.
6. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar cerută de necesităţile militare (de exemplu,
distrugerea armamentului în cazul pericolului iminent de a fi ocupat de duşman, pentru a nu fi predat lui, etc.),
se consideră săvârşită în stare de extremă necesitate şi nu constituie componenţa prevăzută de articolul dat.
7. Latura subiectivă se exprimă prin vinovăţie intenţionată. Scopul şi motivul nu au relevanţă la calificarea
infracţiunii. Totuşi, dacă infracţiunea a fost săvârşită cu scopul slăbirii bazei economice şi a capacităţii de
apărare a ţării, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.343 CP, ca diversiune, şi calificarea în baza
art.379 CP nu va fi necesară.
8. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar.
9. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar s-a soldat cu urmări grave,
acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.2 CP. Noţiunea de urmări grave a fost explicată în
comentariul art.364 CP. Urmări grave pot fi de asemenea distrugerea sau deteriorarea intenţionată a unor
cantităţi mari de muniţii sau armament, a elementelor tehnicii militare etc.
10. Distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar prin mijloace sau metode periculoase pentru
cei din jur nu influenţează la calificarea infracţiunii, de aceasta se ţine cont la individualizarea pedepsei.
11. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu, a muniţiilor) s-a
soldat şi cu decesul oamenilor, acţiunile făptuitorului vor fi calificate prin concurs şi cu art.145, 149 sau cu alte
articole CP.
12. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar (de exemplu, a muniţiilor) s-a
soldat şi cu distrugerea din imprudenţă a construcţiilor, clădirilor din jur etc., acţiunile făptuitorului vor fi
calificate în concurs şi cu art.380 CP, dacă a fost distrus patrimoniul militar în proporţii mari.
13. În cazul în care distrugerea sau deteriorarea intenţionată a avutului militar a avut loc în timp de război
sau în condiţii de luptă, acţiunile făptuitorului vor fi calificate în temeiul art.379 alin.3 CP. Noţiunile timp de
război, condiţii de luptă au fost explicate în comentariul art.364 CP.
Articolul 380. DISTRUGEREA SAU DETERIORAREA DIN IMPRUDENŢĂ A PATRIMONIULUI
MILITAR
(1) Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii mari
1. Despre obiectul, latura obiectivă şi subiectul acestei infracţiuni se vorbeşte în comentariul art.379 CP şi în
art.16, 21 CP.
2. Latura obiectivă a acestei infracţiuni se deosebeşte de cea prevăzută de art.379 CP prin consecinţele
survenite. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar se consideră infracţiune doar în
cazul în care a fost cauzată o daună în proporţii mari. Despre noţiunea proporţii mari a se vedea art.126 CP.
Dacă a fost distrus sau deteriorat din imprudenţă patrimoniul militar în proporţii care nu ating criteriul de
proporţii mari, fapta nu constituie infracţiunea prevăzută de art.380 CP. Conform art.380 CP se cer calificate şi
acţiunile de distrugere sau deteriorare din imprudenţă a patrimoniului militar în proporţii deosebit de mari.
3. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modalităţi:
neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine (a se vedea art.18 CP).
4. Distrugerea sau deteriorarea din imprudenţă a patrimoniului militar pe timp de război sau în condiţii de
luptă va fi calificată în temeiul art.380 alin.2 CP. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă au fost explicate în
comentariul art.364 CP.
Articolul 381. RISIPIREA SAU PIERDEREA PATRIMONIULUI MILITAR
(1) Comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un militar a echipamentului care i-a fost
eliberat pentru folosinţă personală, precum şi pierderea sau deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării
regulilor de păstrare,
se pedepseşte cu trimiterea într-o unitate militară disciplinară pe un termen de până la 1 an.
(3) Pierderea sau deteriorarea, în urma încălcării regulilor de păstrare, a armelor, muniţiilor, a
mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu militar, încredinţat
spre a fi folosit în timpul serviciului,
1. Una dintre obligaţiunile principale ale militarilor este păstrarea patrimoniului militar. Acesta se constituie
din patrimoniul care se află la dispoziţia Armatei Naţionale, a Trupelor de Carabinieri şi Grăniceri etc., la
balanţa unităţilor sau instituţiilor militare şi poate fi folosit pentru ducerea acţiunilor de luptă, pregătirea lor sau
asigurarea acţiunilor de luptă.
2. Ordinea de folosire a patrimoniului militar este reglementată de regulamentele militare, instrucţii, ordine
ale comandamentului militar etc.
3. Obiectul material al infracţiunii îl constituie echipamentul militar. Echipamentul militar constă din
elementele uniformei militare, marcat cu semne specifice distinctive. La echipament militar se referă hainele
militare, cămăşile, căciulile, cravatele, mănuşile, centurile, încălţămintea etc.
Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea de folosire şi păstrare a echipamentului militar stabilită de
regulamentele militare, instrucţii, ordine ale comandamentului militar.
4. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni. Dispoziţia art.381 alin.1 CP este
alternativă, ea prevăzând 5 tipuri de acţiuni sau inacţiuni infracţionale: a) comercializarea de către un militar a
echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală, b) gajarea acestui echipament; c) darea în
folosinţă a acestui echipament; d) pierderea sau e) deteriorarea acestor obiecte în urma încălcării regulilor de
păstrare. Risipa echipamentului militar constă în comercializarea, gajarea sau darea în folosinţă de către un
militar a echipamentului militar care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală.
5. Comercializarea de către un militar a echipamentului care i-a fost eliberat pentru folosinţă personală
constă în vânzarea, adică în transmiterea echipamentului militar în proprietate unei alte persoane în schimbul
unei recompense băneşti sau materiale.
6. Gajarea echipamentului militar constă în transmiterea lui unei alte persoane pe un anumit timp în scopul
asigurării unui împrumut bănesc sau de altă natură materială.
7. Darea în folosinţă a echipamentului militar constă în transmiterea obiectelor din echipamentul militar
unei alte persoane pentru folosinţă permanentă sau temporară.
8. În toate cazurile de risipă a echipamentului militar este caracteristică trecerea echipamentului militar din
posesia militarului în folosinţa unei alte persoane. Risipa se consideră infracţiune consumată din momentul
trecerii reale a echipamentului militar în posesia sau folosinţa unei alte persoane.
9. Prin pierderea echipamentului militar se înţelege ieşirea echipamentului, dat unui militar pentru folosinţă
personală, din posesia lui, contrar voinţei lui.
Noţiunea deteriorare a fost explicată în comentariul art.197 CP. Pierderea sau deteriorarea echipamentului
militar, în sensul art.381 alin.1 CP, are loc doar în urma încălcării regulilor de păstrare a lui.
10. Acţiunile sau inacţiunile indicate constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.381 CP doar în
cazul în care obiectul material îl constituie echipamentul eliberat făptuitorului (militarului) pentru folosinţă
personală. În cazul în care făptuitorul săvârşeşte aceste acţiuni faţă de echipamentul militar dat în posesia sau
folosinţa altor militari, acţiunile lui nu se încadrează în temeiul art.381 CP, ci conform prevederilor art.369 sau
ale altor articole CP.
11. Latura subiectivă a infracţiunii în cazul risipei echipamentului militar se caracterizează doar prin
vinovăţie intenţionată, iar în cazul pierderii sau deteriorării lui - prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale
modalităţi: neglijenţa criminală sau încrederea exagerată în sine.
12. Subiectul infracţiunii prevăzute de art.381 CP poate fi doar militarul în termen, persoana chemată la
instrucţiuni sau concentrări, persoanele în serviciul militar redus. Militarii angajaţi prin contract primesc
echipamentul în proprietatea lor şi de aceea acţiunile sau inacţiunile indicate nu constituie componenţă de
infracţiune.
13. Art.381 alin.3 CP incriminează pierderea sau deteriorarea - în urma încălcării regulilor de păstrare - a
armelor, muniţiilor, a mijloacelor de locomoţie, a obiectelor de aprovizionare tehnică sau a unui alt patrimoniu
militar încredinţat pentru a fi folosit în timpul serviciului. Spre deosebire de cele specificate în alin.1 art.381
CP, obiectul material al acestei infracţiuni nu-l constituie echipamentul militar dat în posesia sau folosinţa
personală a militarului, ci armele, muniţiile, mijloacele de locomoţie, obiectele de aprovizionare tehnică sau alt
patrimoniu militar, încredinţat militarului spre a fi folosit în timpul serviciului.
14. Despre latura obiectivă şi cea subiectivă ale acestei acţiuni a se vedea analiza art.381 CP.
16. Noţiunile timp de război, condiţii de luptă (art.381 alin.2 şi 4 CP) au fost explicate în comentariul art.364
CP.
Articolul 382. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE CONDUCERE SAU DE EXPLOATARE A
MAŞINILOR
(1) Încălcarea regulilor de conducere sau de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport,
dacă aceasta a provocat o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii mari,
închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
(2) Aceeaşi acţiune care a provocat:
b) decesul unei persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijlocul de
(3) Aceeaşi acţiune care a provocat decesul mai multor persoane
se pedepseşte cu închisoare de la 7 la 15 ani cu privarea de dreptul de a conduce mijlocul de transport pe
1. Obiectul infracţiunii îl constituie ordinea stabilită de conducere şi exploatare a mijloacelor de transport
militar: a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militare ce asigură securitatea deplasării sau exploatării
lor. Această ordine este stabilită de Regulamentul serviciului interior, Regulile de circulaţie, alte instrucţii şi
ordine ale comandamentului militar. Deoarece pentru mişcarea mijloacelor de transport militar se folosesc, de
obicei, drumurile, arterele de transport generale ale ţării, militarii-conducători ai mijloacelor de transport militar
trebuie să respecte şi regulile generale de circulaţie a transportului ce se conţin în Regulamentul circulaţiei
rutiere (MO nr.66-68/685 din 23.05.2002). Mai detaliat cu privire la maşinile de luptă a se vedea comentariul
art.379 CP.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni sau inacţiuni.
Art.382 alin.1 CP prevede răspunderea penală pentru două componenţe de infracţiune: a) încălcarea regulilor
de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar; b) încălcarea regulilor de exploatare a
maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
3. Detaliat despre regulile de conducere a mijloacelor de transport a se vedea în comentariul art.264 CP.
Prin încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se înţelege
nerespectarea intervalului dintre maşini în timpul deplasării în coloane, încălcarea regulilor de depăşire a
mijloacelor de transport, deplasarea mijlocului de transport cu viteză excesivă etc.
4. Prin regulile de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar se înţelege totalitatea de
norme ce se conţin în actele normative indicate, ce prescriu unor anumite categorii de persoane anumite
obligaţiuni de a crea condiţii necesare pentru securitatea folosirii mijloacelor de transport militar.
5. Plasarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar într-un anumit tip de tehnică militară se
efectuează în corespundere cu actele normative respective ce stabilesc tipul şi categoria acestor maşini.
6. Prin încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă, speciale
sau de transport militar se înţelege admiterea la conducerea mijlocului de transport a unei persoane care nu are
dreptul de a conduce o astfel de categorie de maşini, în stare de beţie, de oboseală; formularea unor indicaţii şi
dispoziţii, date şoferului, care vin în contradicţie cu regulile de circulaţie, admiterea la conducerea mijlocului de
transport a unor persoane străine, darea în exploatare a unui mijloc de transport defectat din punct de vedere
tehnic etc.
7. De obicei, încălcarea regulilor de exploatare a mijloacelor de transport militar: a maşinilor de luptă,
speciale sau de transport militar este în strânsă legătură cu încălcarea regulilor de conducere a acestui transport.
De exemplu, fiind admisă la conducerea mijlocului de transport, persoana care nu are dreptul de a conduce o
astfel de categorie de maşini sau care se află în stare de beţie încalcă regulile de circulaţie şi comite un accident
rutier în urma căruia victimei i-a fost cauzată o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune
în proporţii mari. În acest caz, persoana ce a condus mijlocul de transport răspunde penal conform art.382 alin.1
CP pentru încălcarea regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar, iar persoana
care a admis-o la conducerea mijlocului de transport în starea respectivă răspunde în temeiul art.382 alin.1 CP
pentru încălcarea regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
8. Un semn principal al laturii obiective a infracţiunii este survenirea consecinţelor prejudiciabile: conform
art.382 alin.1 CP - provocarea unei vătămări medii a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori daune în proporţii
mari, conform art.382 alin.2 CP - provocarea unei vătămări grave a integrităţii corporale sau a sănătăţii sau
decesul unei persoane, iar conform art.382 alin.3 CP - provocarea decesului mai multor persoane.
Comentariul detaliat al vătămărilor corporale indicate a se vedea în art.145-152, 264 CP, iar a daunelor în
proporţii mari - în comentariul art.126 şi 264 CP. Art.382 CP nu prevede ca urmare cauzarea unor vătămări
corporale uşoare, de aceea în cazul survenirii unor asemenea consecinţe acţiunile sau inacţiunile făptuitorului
nu întrunesc componenţa de infracţiune analizată.
9. Subiect al încălcării regulilor de conducere a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar poate fi
orice militar care conduce mijloacele de transport indicate. În cazul încălcării regulilor de conducere a
mijloacelor de transport în timpul conducerii mijlocului de transport personal sau a altui transport decât cel
indicat în art.382 CP şi al survenirii consecinţelor prevăzute în art.382 CP, acţiunile militarului sunt calificate în
baza art.264 CP, şi nu conform articolului analizat.
Subiect al încălcării regulilor de exploatare a maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar poate fi
doar militarul în ale cărui obligaţiuni intră exploatarea maşinilor de luptă, speciale sau de transport militar.
10. Latura subiectivă a acestor infracţiuni se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă, mai ales din cauza
încrederii exagerate în sine.
11. Dacă militarul foloseşte maşinile de luptă, speciale sau de transport militar ca mijloc de cauzare
intenţionată a decesului sau vătămării mai puţin grave sau grave a integrităţii corporale sau sănătăţii, acţiunile
lui sunt calificate conform art.145, 151 sau 152 CP, iar când foloseşte aceste maşini ca mijloc de cauzare
intenţionată a daunei materiale în proporţii mari - conform art.197 sau 379 CP.
12. Încadrând faptele unei persoane în temeiul art.382 CP, este necesar să indicăm care reguli anume au fost
încălcate.
Articolul 383. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE ZBOR SAU ALE PREGĂTIRII DE ZBOR
Încălcarea regulilor de zbor sau ale pregătirii de zbor, dacă aceasta a provocat o catastrofă sau alte
urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a forţelor armate aeriene ale RM. Obiectul
nemijlocit al infracţiunii îl constituie ordinea de efectuare a zborurilor şi a pregătirii către ele, stabilită în Forţele
Armate.
Obiectul material îl formează aeronava aparţinând forţelor armate aeriene şi alte bunuri sau corpul
persoanelor victime. Aeronave pot fi avioanele de luptă sau de transport, elicopterele etc.
2. Latura obiectivă se realizează prin două modalităţi: a) încălcarea regulilor de zbor şi b) încălcarea
regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor care se află la înarmarea şi
asigurarea Forţelor Armate sau sunt arendate de ele.
3. Zborul aparatelor de zbor şi pregătirea către ele sunt reglementate de normele internaţionale şi cele
naţionale, de actele juridico-militare emise de conducerea militară. Încălcarea acestor norme poate fi săvârşită
prin acţiuni sau inacţiuni, ce vin în contradicţie cu regulile indicate. Nu constituie componenţa de infracţiune
analizată încălcarea regulilor de păstrare şi de siguranţă a aparatelor de zbor la aflarea lor pe aerodromuri sau în
hangare, precum şi în timpul deplasării lor la remorcă.
4. Încălcarea regulilor de zbor constă în pilotarea cu greşeli, de exemplu - coborârea avionului pentru
decolare este începută de la o înălţime mai mică decât cea permisă, în legătură cu care fapt aparatul de zbor se
loveşte de un obstacol etc. Încălcarea regulilor de zbor poate avea loc în timpul zborului, apropierii de decolare
sau chiar în timpul decolării.
5. Încălcarea regulilor pregătirii de zbor sau a altor reguli de exploatare a aparatelor de zbor este legată de
neîndeplinirea regulilor de pregătire de zbor sau de admiterea pentru zbor a membrilor echipajului, sau de
încălcarea regulilor de pregătire pentru zbor a aparatului. Componenţa de infracţiune este materială, pentru
existenţa ei sunt necesare survenirea consecinţelor prevăzute în art.383 CP: provocarea unei catastrofe sau alte
urmări grave.
6. Catastrofă se consideră o împrejurare de zbor ce a dus la decese de oameni din componenţa echipajului
sau a pasagerilor, la distrugerea sau deteriorarea concomitentă a aparatului de zbor sau la dispariţia fără veste a
aparatului de zbor cu persoanele ce se află la bordul său.
7. Alte urmări grave pot consta în decesul persoanelor ce nu se află la bordul aparatului de zbor (de exemplu,
decesul persoanelor în timpul căderii aparatului de zbor peste o casă de locuit etc.), cauzarea vătămărilor
corporale persoanelor ce se află la bordul navei, distrugerea aparatului de zbor, cauzarea daunelor materiale în
proporţii mari sau deosebit de mari întreprinderilor, instituţiilor sau persoanelor în timpul căderii sau decolării
aparatelor de zbor etc.
8. Subiect al infracţiunii poate fi militarul ce conduce aparatul de zbor în timpul zborului, persoanele cu
funcţii de răspundere care coordonează zborurile, sau cele ce execută obligaţiunile de pregătire a aparatului
pentru zbor, persoanele cu funcţii de răspundere din serviciul de asigurare.
9. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele sale modalităţi (a se vedea
art.18 CP). Subiectul infracţiunii trebuie să aibă cunoştinţă de regulile pe care le încalcă. La calificarea
infracţiunii este necesară indicarea regulilor concrete care au fost încălcate.
Articolul 384. ÎNCĂLCAREA REGULILOR DE NAVIGAŢIE
Încălcarea regulilor de navigaţie, dacă aceasta a provocat:
a) scufundarea sau deteriorarea serioasă a navei;
c) alte urmări grave,
1. Obiectul infracţiunii îl constituie capacitatea de luptă a flotei militare fluviale sau a celei maritime ale RM.
Regulile de navigaţie conţin prevederi obligatorii, a căror respectare asigură navigaţia precisă şi sigură a
navelor fluviale sau maritime pe traseele alese, stabilirea locului aflării lor în mări şi oceane, manevrarea lor
etc. Regulile de navigaţie se referă la toate tipurile de mijloace de navigaţie militare şi la hidroavioanele ce
manevrează pe ape. Prin nave, în sensul art.384 CP, se înţelege orice fel de corăbii de luptă ce plutesc atât pe
apă cât şi sub apă, şi corăbiile speciale completate cu echipaj ce constă din militari şi navighează sub drapelul
Forţelor Armate ale RM.
2. Latura obiectivă se caracterizează prin acţiuni sau inacţiuni ce duc la încălcarea regulilor de navigaţie.
Încălcarea regulilor de navigaţie se poate exprima prin deplasarea navei cu viteză excesivă în timpul unei ceţi
puternice, al unei ninsori abundente sau în alte împrejurări ce face dificilă deplasarea liberă a acestor nave, prin
neluarea măsurilor de stabilire a adâncimii apelor, prin nerespectarea semnalelor date de către corăbiile ce vin
în întâmpinare etc.
3. Încălcarea regulilor de navigaţie constituie componenţa de infracţiune analizată doar în cazul survenirii
consecinţelor indicate în art.384 CP, adică în cazul în care aceasta a provocat: a) scufundarea sau deteriorarea
serioasă a navei; b) decesul unei persoane; c) alte urmări grave.
4. Se consideră deteriorare serioasă a navei atunci când nava este deteriorată şi este necesară o reparaţie
capitală a ei sau restabilirea ei necesită cheltuieli în proporţii mari (a se vedea comentariul daunei materiale în
proporţii mari, în art.126 CP).
5. Pentru existenţa componenţei de infracţiune, conform art.384 lit.b) CP, este suficientă survenirea
decesului unei persoane sau a mai multora.
6. Alte urmări grave pot fi: cauzarea de vătămări grave sau mai puţin grave uneia sau mai multor persoane,
atât dintre cele aflate la bord, cât şi altor persoane, neexecutarea sarcinii de luptă, aşezarea navei pe bancuri de
nisip, distrugerea sau deteriorarea altei nave, a fortificaţiilor etc.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul ce efectuează nemijlocit conducerea navei (comandantul
navei fluviale sau maritime, ajutorul superior, alţi militari ce conduc nemijlocit nava militară).
8. Latura subiectivă se caracterizează prin vinovăţie din imprudenţă în ambele modalităţi ale acesteia (a se
vedea art.18 CP).
Articolul 385. PREDAREA SAU LĂSAREA MIJLOACELOR DE RĂZBOI INAMICULUI
Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea, nejustificată de
situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului,
1. Acţiunile infracţionale prevăzute în art.385 CP atentează la ordinea stabilită de conducere a forţelor şi
mijloacelor militare în situaţia de luptă. Predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, lăsarea
- nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului
slăbesc capacitatea de luptă a unităţilor şi subunităţilor militare ce poartă acţiuni de luptă, întăresc poziţiile
inamicului, influenţează negativ asupra disciplinei militare şi stării morale a efectivului.
2. Prin forţele militare se înţelege efectivul înarmat cu mijloace de ducere a luptei sau, în situaţii concrete,
neînarmat. Se au în vedere doar acele forţe militare care se află în supunerea directă a comandantului (şefului)
sau a altei persoane cu funcţii de răspundere militară.
Fortificaţii se consideră sectoarele special amenajate pentru apărare şi desfăşurare a acţiunilor de luptă,
ocupate de forţele militare care se află sub comanda directă a comandantului (şefului) sau a altei persoane cu
funcţii de răspundere militară.
Prin tehnică de luptă se au în vedere mijloacele tehnice de ducere a acţiunilor de luptă: armamentul,
dispozitivele şi complexele de rachete, maşinile de luptă, navele militare etc.
Din alte mijloace de război fac parte muniţiile, mijloacele de radiocomunicaţie, mijloacele de deplasare etc.
3. Latura obiectivă a infracţiunii constă din acţiuni sau inacţiuni de predare de către şef a forţelor militare ce
i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi
a altor mijloace de război inamicului.
Prin predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate se înţelege capitularea făţişă sau
tainică în faţa inamicului, adică încetarea acţiunilor de luptă care s-a soldat cu luarea în prizonierat a
efectivului.
Prin lăsare nejustificată de situaţia de luptă, a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război
inamicului se înţelege lăsarea făţişă sau tainică a obiectelor indicate, care s-a soldat cu acapararea de către
inamic a tehnicii militare sau a altor mijloace de război.
4. Spre deosebire de predarea de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, care nu se admite în
nici un caz, lăsarea fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi altor mijloace de război inamicului constituie
componenţa de infracţiune analizată doar în cazul în care ea a fost nejustificată de situaţia de luptă. Neluarea de
către şef a măsurilor de distrugere a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război când există
pericolul iminent ca aceste obiecte să fie acaparate de inamic şi, drept consecinţă, ele sunt acaparate de inamic
constituie de asemenea componenţa de infracţiune prevăzută de art.385 CP.
5. În situaţiile de luptă comandantul trebuie să manifeste iniţiativă, poate risca întemeiat şi chiar poate lăsa
inamicului unele mijloace de luptă, dacă aceasta contribuie la îndeplinirea cu succes a sarcinii de luptă şi e
dictată de situaţia reală. În atare împrejurări lăsarea unor mijloace de luptă inamicului e justificată de situaţia de
luptă şi nu constituie componenţa de infracţiune analizată. Infracţiunea poate fi săvârşită doar în condiţii de
luptă (a se vedea comentariul art.364 CP).
6. Subiect al infracţiunii poate fi doar comandantul (şeful) militar, care are în supunerea sa efectiv militar sau
este împuternicit să dispună de tehnica de luptă sau de alte mijloace de ducere a războiului.
7. Latura subiectivă a infracţiunii poate fi exprimată prin vinovăţie intenţionată sau din imprudenţă. Lăsarea
intenţionată a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului poate fi săvârşită din
frică sau laşitate, iar din imprudenţă - ca rezultat al pierderii orientării, al lipsei unei bune coordonări cu forţele
militare etc.
Predarea intenţionată de către şef a forţelor militare ce i-au fost încredinţate, precum şi lăsarea - nejustificată
de situaţia de luptă - a fortificaţiilor, a tehnicii de luptă şi a altor mijloace de război inamicului cu scopul de
acordare de ajutor unui stat străin la înfăptuirea activităţii duşmănoase împotriva RM şi de slăbire a capacităţii
de apărare a ţării constituie infracţiune prevăzută de art.337 CP: trădare de Patrie.
Articolul 386. PĂRĂSIREA SAMAVOLNICĂ A CÂMPULUI DE LUPTĂ SAU REFUZUL DE A
ACŢIONA CU ARMA
Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în timpul
luptei
1. Părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau refuzul de a acţiona cu arma în timpul
luptei constituie o încălcare infracţională a datoriei militare. Această infracţiune atentează la capacitatea de
apărare a ţării şi la ordinea de conduită a militarilor în timpul luptei, ordine ce asigură executarea de către
militar a obligaţiunii sale militare în timpul luptei.
2. Latura obiectivă se poate realiza fie prin acţiune, fie prin inacţiune, în următoarele modalităţi alternative:
a) părăsirea samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei ;
b) refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei.
3. Părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei se consideră părăsirea făţişă ori tainică a
câmpului de luptă fără ordinul sau permisiunea comandantului (şefului) militar. Ea se manifestă prin părăsirea
tranşeei, tancului, spaţiului aerian în care se desfăşoară lupta etc. Făptuitorul, părăsind câmpul de luptă, poate să
se afle în aria dislocaţiei unităţii sau subunităţii militare (de exemplu, într-un adăpost). Câmp de luptă se
consideră orice suprafaţă pe care decurge lupta cu duşmanul.
4. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul luptei se poate manifesta în refuzul făţiş al militarului de a acţiona
cu arma în timpul luptei sau în neaplicarea de facto a armei în timpul luptei, când era necesitate şi posibilitate s-
o aplice, cu toate că militarul n-a anunţat despre nedorinţa sa să lupte. Refuzul de a acţiona cu arma în timpul
luptei se poate manifesta şi prin acţiuni de înşelăciune, de exemplu - prin simularea morţii, rănirii grave,
defectării armei etc.
5. Durata timpului de părăsire samavolnică a câmpului de luptă în timpul luptei sau a refuzului de a acţiona
cu arma în timpul luptei nu are relevanţă la calificarea infracţiunii, ea poate influenţa doar la individualizarea
pedepsei.
Consecinţele (urmările) acţiunii sau inacţiuni constau într-o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a
ţării.
Consumarea infracţiunii are loc în cazul în care făptuitorul a părăsit samavolnic câmpul de luptă în timpul
luptei sau a refuzat să acţioneze cu arma în timpul luptei.
Timpul de luptă este un semn obligatoriu al acestei componenţe de infracţiune.
6. Dacă persoana a comunicat înainte de a se începe lupta, că vrea să părăsească samavolnic câmpul de luptă
în timpul luptei sau că va refuza să acţioneze cu arma în timpul luptei, însă de îndată ce s-a început lupta a
participat la această luptă, suntem în prezenţa renunţului la săvârşirea infracţiunii, şi acţiunile lui pot fi
calificate în temeiul art.386 CP.
7. În cazul părăsirii câmpului de luptă acţiunile făptuitorului se cer calificate doar în baza art.386 CP,
nemaifiind necesar de a le califica în concurs cu art.371 sau 372 CP.
8. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Motivele pot fi diverse : frica, laşitatea etc.
Dacă se va constata că militarul a părăsit câmpul de luptă în timpul luptei cu scopul de a ajuta duşmanul,
acţiunile lui vor fi calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare de Patrie.
Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 387. PREDAREA DE BUNĂ VOIE ÎN PRIZONIERAT
Predarea de bună voie în prizonierat
1. Militarul Forţelor Armate ale RM este obligat să-şi îndeplinească datoria militară faţă de ţară chiar şi cu
preţul vieţii sale. Nimic, chiar nici pericolul morţii, nu trebuie să servească drept motiv de predare benevolă în
prizonierat.
Obiectul de atentare al acestei infracţiuni îl constituie capacitatea de apărare a ţării.
2. Latura obiectivă a infracţiunii se poate manifesta atât prin acţiune cât şi prin inacţiune.
Prin predarea în prizonierat se înţelege trecerea benevolă a militarului la inamic, încetând de a-i opune
acestuia rezistenţă, cu toate că avea capacitatea fizică să facă aceasta.
Predarea de bună voie în prizonierat se poate manifesta prin săvârşirea anumitor acţiuni, ca ridicarea
drapelului alb în timpul luptei, ridicarea mâinilor în sus, lăsarea armei, trecerea în dispoziţia inamicului etc.,
precum şi prin inacţiuni, cum ar fi rămânerea pe câmpul de luptă simulând rănirea sau moartea cu scopul
predării în prizonierat etc.
3. Art.387 CP prevede răspunderea penală doar în cazul predării în prizonierat de bună voie. Luarea forţată
în prizonierat a militarului care se afla în neputinţă de a opune rezistenţă inamicului în legătură cu rănirea
gravă, contuzia etc., nu constituie componenţă de infracţiune.
Infracţiunea poate fi săvârşită doar în timp de război sau în condiţii de luptă.
4. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, motivul fiind frica, laşitatea etc.
Predarea benevolă în prizonierat cu scopul de a ajuta inamicul, de exemplu - de a se înrola în forţele lui
armate, de cercetare etc., constituie componenţa de infracţiune prevăzută de art.337 CP ca trădare de Patrie,
prin trecerea de partea duşmanului, şi calificarea suplimentară în baza art.387 CP nu este necesară.
5. Subiect al infracţiunii poate fi orice militar aflat pe câmpul de luptă.
Articolul 388. ACŢIUNILE CRIMINALE ALE MILITARILOR AFLAŢI ÎN PRIZONIERAT
(1) Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte
lucrări despre care se ştie că pot cauza daune Republicii Moldova sau statelor aliate cu ea, dacă aceasta nu
constituie trădare de Patrie,
(2) Actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau comportarea plină de cruzime faţă de
ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior
(3) Săvârşirea de un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de război din
interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului
1. Chiar aflându-se în prizonierat, din cauza unei răniri sau din alte motive, militarul trebuie să fie devotat
jurământului militar, să preţuiască demnitatea sa de cetăţean al RM şi în nici un caz să nu acorde ajutor
duşmanului.
2. În conformitate cu CG din 12 august 1949 Despre comportamentul cu prizonierii, militarii, în afară de
ofiţeri, pot fi atraşi doar la acele munci, care nu au legătură cu acţiunile de luptă. La aceleaşi lucrări ofiţerii pot
fi atraşi doar la dorinţa lor. Militarii pot să refuze de a îndeplini lucrări legate de acţiunile militare.
3. Obiectul infracţiunii îl constituie forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate. Participând benevol la
lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate
cu ea, militarul aflat în prizonierat contribuie la întărirea potenţialului militar al inamicului şi, prin aceasta,
slăbeşte forţele militare ale RM sau ale ţărilor aliate.
4. Participarea benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte
lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea, prevăzută în art.388 alin.1 CP,
constă în acţiuni de participare benevolă a militarului aflat în prizonierat la lucrări în întreprinderile militare, în
laboratoare şi instituţii ştiinţifice, la construcţia obiectivelor de apărare etc. Lucrări de importanţă militară mai
pot fi cele îndreptate la construirea obiectelor militare, producerea tehnicii militare, muniţiilor şi a oricăror alte
materiale militare.
Prin alte lucrări despre care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea se înţeleg orice măsuri
organizate de inamic, menite să întărească forţa lui militară sau să slăbească capacitatea de apărare a RM sau a
statelor aliate.
5. Participarea militarului aflat în prizonierat la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări despre
care se ştie că pot cauza daune RM sau statelor aliate cu ea trebuie să fie benevolă, adică militarul participă la
aceste lucrări din propria sa dorinţă, fără să fie impus să facă acest lucru şi având posibilitatea să nu ia parte la
ele. În cazul în care militarul este impus forţat să participe la aceste lucrări, fapta lui nu constituie componenţă
de infracţiune.
6. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege caracterul
acţiunilor sale, e conştient că pricinuieşte daune RM sau statelor aliate cu ea şi totuşi participă la aceste lucrări.
Dacă militarul nu înţelege caracterul lucrărilor îndeplinite, că ele pot cauza daune RM sau statelor aliate cu
ea, componenţa de infracţiune se exclude.
Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a-şi uşura condiţiile aflării în prizonierat, de a-şi îmbunătăţi
condiţiile de trai sau materiale, de a primi raţie alimentară suplimentară, mai multă libertate de deplasare etc.
În cazul în care militarul participă benevol la lucrările de importanţă militară sau la alte lucrări cu scopul
de a slăbi capacitatea de apărare a RM, acţiunile făptuitorului se cer calificate în temeiul art.337 CP, ca trădare
de Patrie.
7. Subiect al infracţiunii poate fi doar militarul aflat în prizonierat.
8. Prin actele de violenţă săvârşite asupra altor prizonieri de război sau prin comportarea plină de cruzime
faţă de ei din partea unui prizonier de război care se află în situaţia de superior, prevăzute de art.388 alin.2
CP, se înţelege orice violenţă fizică şi psihică asupra prizonierilor de război. Această violenţă poate fi exprimată
prin aplicare de lovituri, cauzare de leziuni corporale sau schingiuiri, ameninţări de aplicare a violenţei, bătaia
de joc faţă de prizonieri, provocare de suferinţe cum ar fi impunerea prizonierilor să îndeplinească lucrări peste
puterile lor, lipsirea lor de hrană, de apă, de somn sau alte forme de înjosire a demnităţii şi cinstei persoanei.
9. Subiect al acestei infracţiuni poate fi doar militarul ce se află în prizonierat în situaţia de superior (numit
de către administraţie sau ales de către înşişi prizonierii) faţă de alţi prizonieri. Această infracţiune constituie un
abuz al superiorului profitând de starea sa privilegiată faţă de alţi prizonieri.
10. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzimea exprimând
dorinţa făptuitorului. Făptuitorul înţelege că săvârşeşte aceste fapte profitând de poziţia sa privilegiată. Dacă
violenţa sau comportamentul crud a fost dictat de relaţiile duşmănoase dintre făptuitor şi victimă, din motive
personale, componenţa infracţiunii prevăzute de art.388 CP se exclude.
11. Motivele infracţiunii pot fi diferite: dorinţa de a căpăta încrederea şi susţinerea administraţiei, de a
demonstra administraţiei străduinţa şi loialitatea sa, de a-şi păstra poziţia sa de superior etc.
Prin săvârşirea de către un militar aflat în prizonierat a unor acţiuni în dauna altor prizonieri de război din
interes material sau pentru a-şi asigura o comportare indulgentă din partea inamicului, prevăzută de art.388
alin.3 CP, se înţeleg denunţurile despre încălcarea regimului de către unii prizonieri, luarea de la ei a raţiei lor
alimentare, a unor alte obiecte, a hainelor, încălţămintei, impunerea lor de a îndeplini lucrul altor persoane etc.
12. Latura subiectivă a infracţiunii se caracterizează prin intenţie directă, violenţa şi cruzimea exprimând
dorinţa făptuitorului.
Motivul infracţiunii îl constituie interesul material, iar scopul, în unele cazuri constă în a-şi asigura o
comportare indulgentă din partea inamicului.
13. Subiect al acestei infracţiuni poate fi militarul aflat în prizonierat.
Articolul 389. JEFUIREA CELOR CĂZUŢI PE CÂMPUL DE LUPTĂ
Jefuirea celor căzuţi pe câmpul de luptă
1. Obiectul juridic principal al infracţiunii prevăzute de art.389 CP îl constituie capacitatea de apărare a ţării
sub aspectul stării morale a trupelor.
Obiectul juridic secundar îl formează, pe de o parte, respectul datorat morţilor şi răniţilor căzuţi pe câmpul
de luptă, iar pe de altă parte - avutul personal al acestora.
Obiectul material îl formează obiectele ce se află asupra morţilor sau răniţilor (echipament şi orice alte
bunuri).
2. Latura obiectivă se manifestă prin acţiunea de jefuire a morţilor şi răniţilor aflaţi pe câmpul de luptă. Prin
acţiunile de jefuire se înţelege luarea cu sau fără violenţă a bunurilor aflate asupra morţilor sau răniţilor în
scopul însuşirii pe nedrept. Această infracţiune absoarbe prin conţinutul său infracţiunile de furt (art.186 CP),
jaf (art.187 CP) şi de tâlhărie (art.188 CP) şi calificarea suplimentară a acţiunilor făptuitorilor în baza acestor
articole nu e necesară.
3. Pentru existenţa acestei infracţiuni fapta trebuie să întrunească următoarele cerinţe:
a) să se refere la obiectele morţilor şi răniţilor;
b) să fie comisă pe câmpul de luptă sau să fie urmarea unor operaţiuni de război (de exemplu, jefuirea
victimelor în urma unui bombardament efectuat în afara câmpului de luptă).
4. Câmpul de luptă în războaiele contemporane pot fi nu doar raioanele, sectoarele pe care se dă nemijlocit
lupta, dar şi sectoarele din spatele frontului, care au fost supuse, de exemplu, atacurilor din aer sau de pe mare.
Pentru existenţa acestei componenţe de infracţiune nu are relevanţă dacă morţii erau militari sau civili.
5. Se consideră infracţiune de jefuire a celor căzuţi în luptă sustragerea bunurilor morţilor şi răniţilor în
timpul transportării lor de pe câmpul de luptă, de exemplu - în timpul transportării răniţilor la spitalul militar
sau în punctele medicale.
6. Totuşi, sustragerea bunurilor răniţilor aflaţi la tratament în spitale sau în punctele medicale se consideră
infracţiune contra patrimoniului, şi acţiunile făptuitorilor se cer calificate în baza articolelor respective ale
cap.VI al părţii speciale a CP ca infracţiuni contra patrimoniului.
7. Nu constituie infracţiune luarea de la morţi şi răniţi pe câmpul de luptă a obiectelor (armamentului sau a
altor obiecte), dacă ea nu a fost săvârşită cu scop de însuşire a lor, ci în scopul de a le folosi în luptă cu
inamicul.
8. Urmarea acţiunii constă într-o stare de pericol pentru moralul trupelor ca parte componentă a capacităţii
de apărare a ţării şi în cauzarea unei daune materiale răniţilor.
9. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă, deoarece scopul însuşirii bunurilor pe nedrept, deşi nu
este expres prevăzut în lege, rezultă implicit din noţiunea de jefuire.
10. Subiecţi ai infracţiunii pot fi orice militar şi alte persoane (a se vedea art.393 CP) responsabile, care au
atins vârsta de 14 ani (a se vedea art.16, 21 CP).
Articolul 390. ACTELE DE VIOLENŢĂ ASUPRA POPULAŢIEI DIN ZONA OPERAŢIILOR
MILITARE
Tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război,
săvârşite faţă de populaţia din zona operaţiilor militare,
1. Art.33 şi 53 ale CG din 12 august 1949 Despre apărarea populaţiei civile în timpul războiului (TI, vol.5)
şi art.2, 3, 7 ale Rez. Asambleii Generale a ONU din 9 decembrie 1970 Principiile de bază cu privire la
protecţia populaţiei civile în perioada conflictelor militare interzic orice înspăimântare, terorizare, jefuire sau
represiune a populaţiei civile de pe teritoriile ocupate de inamic. De asemenea se interzice distrugerea
proprietăţii mobile sau imobile, dacă aceasta nu este cerută de necesităţile militare, strămutările forţate ale
populaţiei sau alte acţiuni îndreptate spre inviolabilitatea populaţiei de pe teritoriile ocupate.
2. Art.390 CP prevede săvârşirea mai multor acţiuni alternative pe teritoriile din zona operaţiunilor militare:
tâlhăria, actele de violenţă, nimicirea sau luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război.
Noţiunea tâlhărie a fost explicată în comentariul art.188 CP.
Actele de violenţă constau în diverse atentări la viaţa, sănătatea, cinstea şi demnitatea persoanei, cum ar fi
omorul, cauzarea de bătăi sau vătămări corporale de diversă gravitate, violul etc.
Nimicirea ilegală a bunurilor a fost explicată în comentariul la art.197 CP.
3. Luarea ilegală de bunuri sub pretextul necesităţilor de război constă în luarea bunurilor de la populaţie
sub pretextul necesităţilor de război, însă în realitate necesităţile de război lipsesc, scopul fiind de însuşire a
acestor bunuri.
4. Semnul caracteristic al tâlhăriei, actelor de violenţă, nimicirii sau luării ilegale de bunuri sub pretextul
necesităţilor de război, prevăzute în art.390 CP, îl constituie locul săvârşirii faptei, şi anume zona operaţiunilor
militare.
5. Dacă aceste acţiuni sunt săvârşite în alte zone decât cele ale operaţiunilor militare, acţiunile făptuitorului
se cer calificate numai ca infracţiuni contra persoanei sau patrimoniului.
Nu constituie infracţiunea prevăzută de art.390 CP nimicirea sau luarea bunurilor dictată de necesităţile de
război.
6. Raion al operaţiunilor militare se consideră acea suprafaţă de teritoriu, pe care anumite grupări militare
desfăşoară acţiuni de luptă.
Populaţia, în sensul art.390 CP, este acea parte a populaţiei civile, care se află în zona operaţiunilor militare
(la această categorie se referă şi refugiaţii, persoanele evacuate, alte persoane care din diferite motive se află în
zona operaţiunilor militare).
7. Actele de violenţă asupra populaţiei din zona operaţiunilor militare se caracterizează prin intenţie directă.
8. Subiecţi ai infracţiunii pot fi atât militarii, cât şi persoanele civile (a se vedea art.393 CP).
Articolul 391. ÎNCĂLCARE GRAVĂ A DREPTULUI INTERNAŢIONAL UMANITAR ÎN TIMPUL
CONFLICTELOR MILITARE
Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau
interne, soldată cu urmări grave,
1. Dreptul internaţional umanitar al conflictelor armate este un ansamblu de norme de drept internaţional cu
caracter cutumiar sau convenţional, destinate a reglementa în mod special problemele survenite în situaţii de
conflict internaţional sau naţional.
2. Latura obiectivă a infracţiunii constă în acţiuni sau inacţiuni ce încalcă grav prevederile dreptului
internaţional umanitar al conflictelor armate.
Conform art.391 CP, sunt calificate drept infracţiune orice alte acţiuni sau inacţiuni ce încalcă grav
prevederile dreptului umanitar internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne,
altele decât cele prevăzute în cap.I al părţii speciale a CP. Aceste acţiuni sau inacţiuni sunt diverse şi pot fi
clasificate în funcţie de caracterul prevederilor dreptului umanitar internaţional umanitar care au fost încălcate:
a) încălcarea dreptului războiului propriu-zis (sau dreptul de la Haga, deoarece majoritatea regulilor se
conţin în Convenţiile de la Haga etc.), care fixează drepturile şi îndatoririle părţilor beligerante în desfăşurarea
operaţiunilor militare şi limitează alegerea mijloacelor şi metodelor de vătămare a adversarului. Aceste încălcări
se pot exprima prin încălcarea legilor şi obiceiurilor războiului terestru, cum ar fi utilizarea de otrăvuri şi arme
otrăvite, uciderea sau rănirea unui inamic care predă armele sau care, nemaiavând mijloace de apărare, s-a
predat fără condiţii, impunerea cetăţenilor ţării inamice să ia parte la operaţiunile militare împotriva ţării lor,
chiar dacă angajamentul în armată este anterior declaraţiei de război, bombardarea satelor, oraşelor, locuinţelor
sau clădirilor neapărate, folosirea în război a gazelor asfixiante, toxice sau similare, perfecţionarea, producerea,
stocarea şi utilizarea armelor bacteriologice (biologice), utilizarea armelor noi etc;
b) încălcarea dreptului umanitar propriu-zis (sau dreptul de la Geneva, deoarece majoritatea regulilor se
conţin în cele patru CG din 12 august 1949 şi în două Protocoale adiţionale la aceste convenţii (TI, vol.5),
adoptate la 8 iunie 1977), care urmăreşte să salvgardeze militarii scoşi din luptă (răniţi, bolnavi, naufragiaţi,
prizonieri) şi persoanele care nu participă la ostilităţi şi bunurile cu caracter civil.
3. Încălcare gravă a dreptului internaţional umanitar e considerată infracţiune prevăzută de art.391 CP atât
în cazul comiterii ei în timpul conflictelor militare internaţionale, cât şi în timpul conflictelor militare interne,
dacă s-a soldat cu urmări grave.
4. În temeiul art.391 CP se cer calificate doar acele fapte, care au încălcat grav prevederile dreptului
internaţional umanitar în timpul conflictelor militare internaţionale sau interne. Sunt considerate grave acele
încălcări, care s-au soldat cu urmări grave. Urmări grave pot fi considerate provocarea morţii sau leziunilor
corporale oamenilor, distrugerea edificiilor civile, a bunurilor populaţiei civile, răspândirea epidemiilor,
nimicirea animalelor domestice, distrugerea florei şi faunei, provocarea calamităţilor naturale etc.
5. Latura obiectivă se manifestă prin intenţie directă.
6. Subiect al infracţiunii poate fi orice persoană care a atins vârsta de 14 ani: militar sau civil (a se vedea
art.393 CP).
În majoritatea cazurilor subiecţi ai infracţiunii prevăzute de art.391 CP sunt persoanele din eşaloanele
superioare ale comandamentului militar şi cele din organele supreme ale puterii de stat, care au dreptul de a
emite ordine, în special cu caracter militar, etc.
7. În cazurile în care încălcarea gravă a dreptului internaţional umanitar în timpul conflictelor militare
internaţionale sau interne s-a exprimat prin săvârşirea acţiunilor sau inacţiunilor prevăzute în cap.I al părţii
speciale a CP, acţiunile făptuitorului se cer calificate doar conform articolelor capitolului indicat, nemaifiind
necesară calificarea şi în baza prevederilor art.391 CP.
Articolul 392. FOLOSIREA CU PERFIDIE A EMBLEMEI CRUCII ROŞII CA ELEMENT
PROTECTOR ÎN TIMPUL CONFLICTULUI ARMAT
Folosirea cu perfidie a emblemei Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente protectoare în
timpul conflictului armat, dacă aceasta a provocat:
1. CG din 1949 (TI, vol.5) prevăd, în particular, şi protejarea de către părţile antrenate în război sau în
conflictul armat a instituţiilor medicale şi sanitare ale armatei inamicului şi a persoanelor din aceste instituţii.
2. Semnele Crucea Roşie pe fundalul alb, Semiluna Roşie pe fundalul alb sunt semnele convenţionale ale
serviciului sanitar, de care se folosesc formaţiunile şi instituţiile respective, precum şi persoanele din serviciul
sanitar. Aceste semne şi embleme pot fi purtate pe mâneca hainei personalului sanitar, pe bordurile sau
acoperişurile transportului sanitar şi ale altor mijloace ce se referă la serviciile sanitare, ele pot fi desenate cu
culoare roşie pe drapele din pânză albă etc. Obiectele, instituţiile şi personalul ce poartă asemenea semne nu pot
fi supuse bombardamentelor, asupra lor nu se împuşcă, nu pot fi desfăşurate acţiuni de luptă.
3. Obiectul juridic principal al infracţiunii îl constituie capacitatea de apărare a ţării, care poate fi periclitată
prin folosirea fără drept a semnelor Crucea Roşie şi Semiluna Roşie ori a denumirilor acestora, precum şi a
denumirilor şi emblemelor asimilate, în vederea întreprinderii unor acţiuni de natură a servi interesele
duşmanului în timp de război sau de conflict armat.
Obiectul juridic secundar al infracţiunii îl constituie viaţa şi sănătatea persoanei.
4. Latura obiectivă a infracţiunii se exprimă prin acţiuni active, de folosire ilegală, cu perfidie a emblemei
Crucii Roşii, precum şi a semnelor distinctive ca elemente protectoare în timpul conflictului armat.
5. Se consideră ilegală purtarea semnelor şi emblemelor Crucii Roşii şi Semilunii Roşii de către persoanele
care nu fac parte din personalul instituţiilor sanitare.
Semne distinctive ale infracţiunii mai sunt: fapta comisă în timp de război şi în legătură cu operaţiunile
militare.
6. Urmarea principală a acţiunii este o stare de pericol pentru capacitatea de apărare a ţării.
7. Latura subiectivă se exprimă prin intenţie directă. Făptuitorul înţelege că foloseşte şi poartă ilegal semnele
şi emblemele Crucii Roşii şi Semilunii Roşii, neavând pentru aceasta baza respectivă.
Articolul 393. INFRACŢIUNILE SĂVÂRŞITE DE CIVILI
Răspunderii penale pentru infracţiunile prevăzute la art.389-391 sunt supuse şi persoanele civile.
Subiecţi ai acestor infracţiuni, în afară de militari, sunt persoanele civile care au atins vârsta de 16 ani.
__________
Teoria cu privire la cauzele penale şi contravenţiile administrative
Comentariu la Codul penal al Republicii Moldova (partea specială)

Comentariu Codul Penal Partea Speciala

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Comentariu Codul Penal Partea Speciala

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

CODUL PENAL AL REPUBLICII MOLDOVA

 atacurile care nu sunt orientate asupra unui obiectiv militar determinat;

5. Noţiunea de ducere a războiului a fost elucidată în comentariul art.139 CP.

 acţiunea de denunţare trebuie să fie calomnioasă, adică să nu corespundă adevărului;

S-ar putea să vă placă și