FAPTE

ŞI
ÎNTÂMPLĂRI
DIN
VECHIUL TESTAMENT
 2

Moto:
„Căci luând seama la sumedenia de
numere,la nevoinţa pe care o încearcă cei ce
vor să urmărească,în curgerea lor,povestirile
acestei istorii -aceasta din pricina mulţimii
materiei- ne-am îngrijit să facem ceva pe
placul celor ce doresc să citească şi spre
uşurinţa celor ce şi-au pus la inimă să treacă
faptele pe seama ţinerii lor de minte,ceva
folositor pentru toţi,ori care ar fi ei.
Pentru noi,cei ce am luat asupră-ne truda
acestei prescurtări,treaba nu e deloc uşoară.
Cu toate acestea,ne-am împovărat de bună
voie cu acestă trudă.A zăbovi asupra fiecărui
fapt,a povesti pe larg despre toate,a-şi bate
capul pentru fiecare amănunt, aceasta e
treaba celui care scrie istoria ; dar a urmări
strângerea istorisirii şi a lăsa deoparte dorinţa
de a povesti în toată întinderea ei,iată sarcina
celui ce face o prescurtare”. ( II Macabei 2,24-32 )
 3

Cuvântul autorului
Realizarea unei astfel de lucrări m-a preocupat încă din adolescenţă.Dar am putut s-o realizez
abia acum când tehnica permite redactarea,atât tipografic cât şi digital,cu chieltuieli mult mai mici şi
poate fi pusă la dispoziţia cititorilor prin internet.Deaceea,în final este transcrisă într-un program
„adobe acrobat” şi poate fi accesată foarte uşor de orice deţinător al unui PC.
Lucrarea de faţă este organizată în 22 de capitole,de aşa manieră încât ea să poată fi citită atât ca
lectură de la început până la sfârşit,istorisirile fiind aşezate în ordine cronologică, cât şi ca lecturi de
sine stătătoare ale evenimentelor biblice,având titluri şi subtlituri ce exprimă clar momentele principale
din cadrul fiecărei istorisiri.Descrierea faptelor personalităţilor biblice este concepută în aşa fel încât
cititorul să le poată studia atât individual cât şi în context cu faptele altor personalităţi contemporane
lor.
Istorisirile,deşi reprezintă rezumate ale textului biblic,includ şi numeroase texte originale(Biblia
tipărită sub îndrumarea P.F.Părinte Patriarh Justinian,ediţia 1968) ,care sunt evidenţiate cu caractere înclinate.
Textele care reprezintă rezumate folosesc limbajul biblic,încât uneori o frază se poate observa că e
mixată numai datorită caracterelor înclinate care indică textul original.Fiecare text original este,de
regulă urmat de trimiterea la Sfânta Scriptură,notată discret cu caractere mai mici.La istorisirile privind
regii după împărţirea Regatului lui David în două,pentru a fi observaţi mai uşor,s-au folosit caractere de
culoare roşie pentru regii din Iuda şi albastre pentru regii lui Israel.În istorisirea faptelor,proorocii sunt
menţionaţi în perioadele şi locurile în care au activat şi proorocit,evidenţiindu-se atitudinea şi rolul lor
în educarea religioasă a poporului evreu.
Lucrarea de faţă este concepută pentru a fi citită de orice creştin,indiferent de orientările lui
teologice,sau de pregătirea lui intelectuală.Mai mult poate fi folositoare ca material didactic atât pentru
cei care predau istoria Vechiului Testamenent sau religia în şcoli cât şi pentru cei ce studiază această
materie. Şi pentru ca cititorul să-şi poată face o imagine mai bună despre locurile unde s-au petrecut
întâmplările povestite,lucrarea este însoţită de hărţi şi reprezentări grafice,culese de pe diferite sait-uri
creştine.
Întrucât,informaţiile din Sfânta Scriptură despre poporul evreu se opresc la ultimul dintre
Macabei,pentru ca cititorul să cunoască evoluţia,în continuare,a poporului evreu prin care a venit
Mântuitorul în lume,am găsit necesar să continui cu fapte şi întâmplări din istoria poporului evreu,
folosind ca sursă scrierea istoricului roman,de origine iudaică Flavius Josephus :ANTICHITĂŢI
IUDAICE.

Diacon Daniel Vlăsceanu

 4

CUPRINSUL :
Cuvântul autorului
Carţile Vechiul Testament.
1.FACEREA LUMII.
1.1.Zilele creaţiei.
1.2.Adam şi Eva.
2.PĂCATUL STRĂMOŞESC.
2.1.Greşeala primilor oameni.Izgonirea din Rai.
3.PRIMII OAMENI DUPĂ IZGONIREA DIN RAI.
3.1.Cain şi Abel.
3.2.Urmaşii lui Adam din Set.
4.POTOPUL.
4.1.Noe.Arca lui Noe.
4.2.Începutul potopului.
4.3.Încetarea potopului.Binecuvântarea şi legământul.
4.4.Urmaşii lui Noe.
4.5.Urmaşii lui Sem.
4.6.Turnul Babel.
5.PATRIARHII POPORULUI EVREU.
5.1.Avraam.
5.1.1.Spiţa neamului lui Avraam.
5.1.2.Chemarea lui Avram.
5.1.3.Aşezarea în Canaan.
5.1.4.Naşterea lui Ismael.Tăierea împrejur.
5.1.5.Avraam primitor de oaspeţi.Sfânta Treime.
5.1.6.Sodoma şi Gomora.Salvarea lui Lot.
5.1.7.Avraam în Gherar.
5.1.8.Naşterea lui Isaac.Izgonirea lui Ismael.
5.1.9.Incercarea credinţei lui Avraam.
5.1.10.Bătrâneţea şi moartea lui Avraam.
5.1.11.Popoarele născute din Terah şi Avraam.
5.2.Isaac
5.2.1.Naşterea şi copilăria lui Isaac.
5.2.2.Căsătoria lui Isaac.
5.2.3.Fii lui Isaac : Esau şi Iacov.
5.2.4.Isaac în ţara filistenilor.
5.2.5.Isaac binecuvintează pe fii săi.
5.2.6.Urmările binecuvântărilor lui Isaac.
5.3.Iacov.
5.3.1.Naşterea şi copilăria lui Iacov.
5.3.2.Obţinerea binecuvântării de la tatăl său.
5.3.3.Fuga lui Iacov.
5.3.4.Iacov în Mesopotamia.
5.3.5.Întoarcerea lui Iacov în Canaan.
5.3.6.Împăcarea lui Iacov cu Esau.
5.3.7.Nelegiuirea fiilor lui Iacov.
 5
5.3.8.Iacov în Betel.Moartea Rahilei.
5.3.9.Fiii lui Iacov.
5.3.10.Călătoriile fiilor lui Iacov în Egipt.
5.3.11.Strămutarea lui Iacov în Egipt.
5.3.12.Binecuvântările lui Iacov pentru fiii săi.Moartea sa.
5.4.Iosif.
5.4.1.Iosif în casa tatălui său.
5.4.2.Iosif vândut de fraţii săi.
5.4.3.Iosif la Putifar în Egipt.
5.4.4.Iosif la curtea lui Faraon.
5.4.5.Foametea.Călătoriile fiilor lui Iacov în Egipt.
5.4.6.Aducerea şi aşezarea lui Iacov în Egipt.
5.4.7.Proorociile şi binecuvântările lui Iacov pentru fiii săi.Moartea sa.
5.4.8.Moartea lui Iosif
6.ROBIA EGIPTEANĂ.
6.1.Moise.
6.1.1.Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt.
6.1.2.Naşterea şi copilăria lui Moise.
6.1.3.Spiţa neamului lui Moise.Strămoşii leviţilor.
6.1.4.Fuga lui Moise din Egipt.
6.1.5.Chemarea lui Moise.
6.1.6.Întoarcerea lui Moise în Egipt.
6.1.7.Moise şi Aron la Faraon.
6.1.8.Plăgile Egiptului.
6.1.9.Paştile Domnului.Mielul Pascal.
6.1.10.Moartea întâilor născuţi.
7.ELIBERAREA DIN ROBIA EGIPTEANĂ.
7.1.Fuga din Egipt.
7.2.Sfinţirea întâilor născuţi.
7.3.Trecerea prin Marea Roşie.
7.4.Drumul prin pustie spre Muntele Sinai.
7.5.Moise numeşte căpetenii şi judecători pentru popor.
8.PRIMIREA LEGILOR DE LA DUMNEZEU
8.1.Pregătirea pentru primirea Legii.
8.2.Cele zece porunci.
8.3.Legiuiri,reguli şi rânduieli date de Domnul prin Moise.
8.3.1.Legiuiri şi reguli sociale.
8.3.2.Rânduieli privind slujirea lui Dumnezeu.
8.3.2.1.Rânduieli privind modul şi locul cinstirii lui Dumnezeu.
8.3.2.2.Rânduieli pentru alcătuirea Cortului Adunării.
8.3.2.3.Rânduieli pentru numirea preoţilor şi confecţionarea veşmintelor.
8.3.2.4.Rânduieli pentru sfinţirea preoţilor.
8.4.Primirea Tablelor Legii.
8.4.1.Închinarea fiilor lui Israel la dumnezeu străin : viţelul de aur.
8.4.2.Moise urcă din nou munte.
8.4.3.Moise cere Domnului să-I vadă faţa.
8.4.4.Legământul Domnului cu fiii lui Israel.
8.4.5.Cerinţele legământului Domnului cu fiii lui Israel.
8.4.6.Moise primeşte din nou Tablele Legii
 6
9.ÎMPLINIREA RÂNDUIELILOR poruncite de Domnul.
9.1.Alcătuirea Cortului şi a lucrurilor lui.
9.1.1.Alcătuirea Cortului Sfânt.
9.1.2.Alcătuirea odoarelor sfinte din Cort.
9.1.3.Alcătuirea curţii Cortului şi al lucrurilor din ea.
9.1.4.Confecţionarea veşmintelor preoţeşti.
9.1.5.Sfinţirea Cortului Adunării.
9.2.Rânduiala slujirii la Cortul Adunării
9.2.1.Jertfele.
9.2.1.1.Jertfa pentru arderea de tot.
9.2.1.2.Jertfele spre mâncare.
9.2.1.3.Jertfele de împăcare-mulţumire.
9.2.1.4.Jertfele pentru păcat.
9.2.1.5.Jertfele pentru vinovăţie.
9.2.1.6.Jertfa de pomenire înaintea Domnului.
9.2.1.7.Alte jertfe.
9.2.1.8.Rânduiala şi consumul jertfelor.
9.2.1.9.Opriri de la consumul jertfelor.
9.2.1.10.Însuşirea jertfei.
9.2.1.11.Locul unde să se facă jertfele.
9.3.Preoţia.
9.3.1.Sfinţirea preoţilor.
9.3.2.Jertfa lui Aaron la sfinţirea ca Mare Preot.
9.3.3.Greşeala şi pedepsirea fiilor lui Aaron.
9.3.4.Jertfa curăţirii fiilor lui Israel.
9.3.5.Reguli de comportare pentru preoţi.
9.4.Necurăţiile.
9.4.1.Animale curate şi necurate.
9.4.2.Necurăţia femeilor după naştere.
9.4.3.Lepra la oameni şi veşminte.Curăţirea.
9.4.4.Rânduiala pentru curăţirea bărbaţilor şi a femeilor.
9.4.5.Tâlcuirea poruncilor.
9.5.Nelegiuiri.
9.5.1.Fapte urâte înaintea lui Dumnezeu.
9.5.2.Pedepse pentru greşeli şi păcate.
9.6.Sărbătorile Domnului.
9.6.1.Sărbătorile din timpul anului.
9.6.2.Odihna pământului.
9.6.2.1.Anul jubileu –anul răscumpărărilor
9.6.2.2.Înstrăinarea şi răscumpărările la fiii lui Israel în anul jubileu.
9.6.2.3.Binecuvântarea şi blestemul lui Dumnezeu faţă de fiii lui Israel.
9.7.Făgăduinţele.
9.7.1.Afierosirile (făgăduinţele faţă de Dumnezeu.
9.7.2.Zeciuielile.
10.ORGANIZAREA POPORULUI ISRAEL în pustiul Sinai
10.1.Numărătoarea din Pustiul Sinai.
10.2.Organizarea taberei poporului lui Israel.
10.3.Leviţii.
 7
10.3.1.Împărţirea slujbelor leviţilor.
10.3.2.Slujbele deosebite ale leviţilor.
10.3.3.Curăţirea taberei.Felurite jertfe.
10.3.4.Nazireii.
10.3.5.Formula binecuvântării de către preoţi.
10.3.6.Jertfele şi darurile căpeteniilor lui Israel la sfinţirea Cortului.
10.3.7.Sfinţirea leviţilor.
11.PLECAREA DE LA MUNTELE SINAI ŞI RATACIREA PRIN PUSTIE.
11.1.Pregătirea.
11.1.1.Serbarea Paştelui după aşezarea Cortului în tabără.
11.1.2.Stâlpul de nor şi de foc de deasupra Cortului Adunării.
11.1.3.Trâmbiţele de argint.
11.2.Plecarea de la Muntele Sinai.
11.2.1.Ridicarea taberei.
11.2.2.Pedepsirea poporului pentru lăcomie.
11.2.3.Pedepsirea Mariamei cu lepră.
11.2.4.Trimiterea iscoadelor în Canaan.
11.3.Rătăcirea prin pustie.
11.3.1.Rânduieli pentru jertfele Domnului după intrarea în Canaan.
11.3.2.Răzvrătirea căpeteniilor fiilor lui Israel.Pedepsirea lor.
11.3.3.Întărirea drepturilor preoţilor şi leviţilor.
11.3.4.Apa curăţirii.
11.3.5.Moartea Mariamei şi a lui Aaron.
11.3.6.Cucerirea teritoriilor din stânga Iordanului.
11.3.7.Binecuvântarea lui Valaam.
11.3.8.Numărătoarea fiilor lui Israel.
11.3.9.Dreptul fiicelor la moştenire.
11.3.10.Alegerea lui Iosua drept conducător în locul lui Moise.
11.3.11.Rânduială nouă pentru unele jertfe.
11.3.11.1.Jertfe de fiecare zi.
11.3.11.2.Jertfe de sărbători.
11.3.12.Legămintele femeii din neamul lui Israel.
11.3.13.Înfrângerea madianiţilor.
12.OCUPAREA CANAANULUI
12.1.Începutul stăpânirii pământului Canaan.
12.2.Hotarele Canaanului.Împărţirea pământului pe seminţii.
12.3.Cuvântarea lui Moise către fiii lui Israel,în faţa Ierihonului.
12.3.1.Despre binefacerile lui Dumnezeu.
12.3.2.Cele zece porunci.
12.3.3.Greşelile fiilor lui Israel.
12.3.4.Porunci de la Dumnezeu către fiii lui Israel.
12.3.5.Reînnoirea legământului cu fiii lui Israel.
12.3.6.Iertarea şi osânda după fapte.
12.3.7.Numirea lui Iosua Navi ca înlocuitor al lui Moise.
12.3.8.Moartea lui Moise.
13.CUCERIREA PALESTINEI – „pământul făgăduinţei”.
13.1.Pregătirea cuceririi Palestinei.
13.2.Trecerea Iordanului.Tăierea împrejur.Serbarea Paştelui.
13.3.Cucerirea Ierihonului şi a cetăţii Ai.
 8
13.4.Biruinţa asupra amoreilor.
13.5.Stăpânirea canaaneilor.
13.6.Împărţirea pământului din dreapta Iordanului.
13.7.Cetăţile de scăpare.
13.8.Cetăţile leviţilor.
13.9.Întoarcerea luptătorilor lui Ruben,Gad şi Manase la moştenirea lor.
13.10.Sfaturile şi binecuvântările lui Iosua Navi.
13.11.Moartea lui Iosua Navi.
14.PERIOADA JUDECĂTORILOR.
14.1.Cuceririle după moartea lui Iosua.
14.2.Judecătorii
14.2.1.Otniel.
14.2.2.Aod.
14.2.3.Debora şi Barac.
14.2.4.Ghedeon.
14.2.5.Abimelec.
14.2.6.Tola.
14.2.7.Iair.
14.2.8.Ieftae.
14.2.9.Ibţan.
14.2.10.Elon.
14.2.11.Abdon.
14.2.12.Samson.
14.2.13.Enegar
14.2.14.Fiii lui Dan cad în idolatrie.
14.2.15.Războiul dintre fiii lui Israel şi seminţia lui Veniamin.
14.2.16.Samuel – ultimul judecător.
15.REGATUL LUI ISRAEL.
15.1.Saul – primul rege al fiilor lui Israel.
15.2.David.
15.2.1.Istoria înaintaşilor lui David.
15.2.2.David este uns rege.
15.2.3.David, rege peste Iuda.
15.2.4. David, rege peste toate seminţiile.
15.2.5.Sfârşitul domniei şi moartea lui David.
15.3.Solomon
15.3.1.David numeşte pe Solomon rege.
15.3.2.Începutul domniei lui Solomon.
15.3.3.Înţelepciunea lui Solomon.
15.3.4.Construirea Templului.
15.3.5.Sfinţirea Templului.
15.3.6.Vizita reginei din Saba la Solomon.
15.3.7.Moartea lui Solomon.
16.DEZMEMBRAREA REGATULUI LUI DAVID.
16.A. CELE DOUĂ REGATE,PÂNĂ LA ROBIA ASIRIANĂ
16.1.Regatul Iudeii.
16.2.Regatul lui Israel.
 9
16.1.1.ROBOAM,fiul lui Solomon.
16.2.1.IEROBOAM.
16.1.2.ABIA,fiul lui Roboam.
16.1.3.ASA,fiul lui Abia.
16.2.2.NADAB,fiul lui Ieroboam.
16.1.4.IOSAFAT,fiul lui Asa.
16.2.3.BAEŞA.
16.2.4.ELA,fiul lui Baeşa.
16.2.5.ZIMRI.
16.2.6.OMRI.
16.2.7.AHAB,fiul lui Omri.
16.3.PROOROCUL ILIE.
16.4.PROOROCUL ELISEI.
16.2.8.OHOZIA,fiul lui Ahab.
16.2.9.IORAM,fiul lui Ahab.
16.1.5.IORAM,fiul lui Iosafat.
16.1.6.OHOZIA,fiul lui Ioram.
16.2.10.IEHU.
16.1.7.ATALIA,mama lui Ohozia.
16.1.8.IOAŞ,fiul luiOhozia.
16.2.11.IOAHAZ,fiul lui Iehu.
16.2.12.IOAŞ,fiul lui Ioahaz.
16.1.9.AMASIA,fiul lui Ioaş.
16.1.10.OZIA/Azaria,fiul lui Amasia.
16.2.13.IEROBOAM,fiul lui Ioaş.
16.2.14.ZAHARIA,fiul lui Ieroboam.
16.2.15.ŞALUM.
16.2.16.MENAHEM.
16.2.17.PECHAIA,fiul lui Menahem.
16.2.18.PECAH.
16.1.11.IOATAM,fiul lui Ozia.
16.1.12.AHAZ,fiul lui Ioatam.
16.2.19.OSEA.
16.B.REGATUL LUI IUDA DUPĂ CADEREA LUI ISRAEL ÎN ROBIA ASIRIANĂ.
16.1.13.IEZECHIA,fiul lui Ahaz.
16.1.14.MANASE,fiul lui Iezechia.
16.1.15.AMON,fiul lui Manase.
16.1.16.IOSIA,fiul lui Amon.
16.1.17.IOAHAZ,fiul lui Iosia.
16.1.18.IOIACHIM,fiul lui Iosia.
16.1.19.IEHONIA,fiul lui Ioiachim.
16.1.20.SEDECHIA,unchiul lui Iehonia.
16.3.Pământul Iudeii după căderea în robia babiloniană.
17.CAPTIVITATEA ASIRO-BABILONIANĂ.
18.PERIOADA DOMINAŢIEI PERSANE.
18.1.Întoarcerea din captivitatea asiro-babiloniană.
18.1.1.Întoarcerea din captivitate,sub conducerea lui Zorobabel şi Iosua.
18.1.2.Reconstrucţia Templului.
18.1.3.Întoarcerea din captivitate,sub conducerea lui Ezdra.
 10
18.1.4.Reconstrucţia zidurilor Ierusalimului.
18.1.5.Situaţia evreilor care nu au dorit să se întoarcă la Ierusalim.
18.1.6.Situaţia evreilor reaşezaţi în vechiul regat al lui David.
19.PERIOADA DOMINAŢIEI GRECEŞTI.
19.1.Perioada de independenţă a Iudeii.
19.2.Perioada ocupaţiei seleucide.
19.3.Răscoala lui Matatia.
19.4.Iuda Macabeul eliberează Ierusalimul.
19.5.Ionatan Macabeul.
19.6.Simon Macabeul.
20.PERIOADA DE DUPĂ MACABEI.
20.1.Urmaşii Macabeilor (Dinastia Haşmoneilor).
20.1.1.Ioan Hyrcanos.
20.1.2.Iuda Aristobul(I).
20.1.3.Alexandru Iannaios.
20.1.4.Alexandra.
20.1.5.Aristobul(II),fiul lui Alexandru.
21.PERIOADA DOMINAŢIEI ROMANE.
21.1.Iudeea sub guvernare romană.
21.2.Irod Cel Mare,fiul lui Antipater.
21.3.Transformarea Iudeii în provincie romană.
22.ŞCOLILE FILOZOFICO-RELIGIOASE EVREEŞTI POSTEXILICE.
22.1.Fariseii.
22.2.Saducheii.
22.3.Esenienii.
 11

CĂRŢILE VECHIULUI TESTAMENT

Revelaţia Dumnezeiască este comoara de adevăruri pe care Dumnezeu ne-a dat-o nouă
oamenilor,pentru ca noi,cunoscându-L pe El,voia Lui şi lucrarea Lui,să-l cinstim după vrednicie,să-I
împlinim voia şi,prin aceasta,să ne mântuim.Deşi Revelaţia dumnezeiască a fost dată pentru toţi
oamenii,pentrucă toţi au nevoie de mântuire,dar fiindcă nu toţi suntem vrednici să primim revelaţia
direct de la Dumnezeu,ea a fost încredinţată anumitor oameni aleşi,care,la rândul lor,s-o vestească celor
ce doresc a o primi.Oamenii aleşi de Dumnezeu,în acest scop,au fost patriarhii şi proorocii,care au
primit şi au predicat începuturile Revelaţiei Dumnezeeşti.Această descoperire a fost făcută oamenilor
în chip deplin de Însuşi Fiul lui Dumnezeu,Domnul nostru Iisus Hristos şi Acesta a răspândit în lume
Revelaţia Dumnezeiască prin Sfinţii săi Apostoli şi ucenici.
Privită în izvorul ei,care este Dumnezeu,Revelaţia Dumnezeiască e una singură.Dacă,însă,
ţinem seama de căile folosite pentru a ajunge până la noi,Ea este de două feluri: Revelaţia data pe calea
firii şi Revelaţia dată pe calea cea mai presus de fire,adică a credinţei.Prin Revelaţia pe calea firii
înţelegem comoara de învăţături pe care natura şi firea omenească ni le dezvăluie despre existenţa şi
unele însuşiri ale lui Dumnezeu.Natura ne spune că este Cineva care a făcut-o,mintea ne spune că
zidirea trebuie să aibă un Ziditor.Ordinea şi frumuseţea desăvârşită a alcătuirii lumii oglindesc lucrarea
unui Făcător atotputernic,prea înţelept şi prea iubitor.Prin Revelaţia după fire,ne ridicăm numai la
adevărul că este Dumnezeu şi la câteva din însuşirile Lui.Revelaţia prin credinţă ne face creştini,pe
când cealaltă ne ţine doar la porţile creştinismului.Revelaţia prin credinţă e dată sufletului omenesc
printr-o luminare deosebită .Această luminare a sufletului şi înzestrarea lui cu puterea de a primi
anumite adevăruri ale Revelaţiei dumnezeeşti este insuflarea sau inspiraţia dumnezeiască.
Această Revelaţie s-a dat de la crearea primilor oameni în rai,până la venirea Mântuitorului care a
încununat şi a desăvârşit Revelaţia Dumnezeiască. Toată această Revelaţie Dumnezeiască mai presus
de fire,dată pe o durată de peste cinci mii cinci sute de ani,este cuprinsă în cărţile Vechiului şi Noului
Testament ce compun Sfânta Scriptură ( Biblia ).
Sfânta Scriptură sau Biblia este colecţia cărţilor Vechiului şi Noului Testament scrise sub insuflarea
Duhului Sfânt într-un răstimp de aproape o mie cinci sute de ani : de la Moise,autorul Pentateuhului
(cca 1400 îHr),până la autorul Apocalipsei (cca 100 dHr).Aceste cărţi sunt comoara ce mai preţioasă de
lumină şi de mântuire pe care Dumnezeu a dat-o oamenilor.(Text din Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă –
1952 ).
Lista cărţilor canonice ale Vechiului Testament :
1.Facerea
2.Ieşirea
3.Leviticul
4.Numerii
5.Deutoronomul
6.Cartea lui Iosua (Iisus fiul lui Navi)
7.Cartea judecătorilor
8.Cartea Rut
9.Cartea întâia a Împăraţilor (Întâia a lui Samuil)
10.Cartea a doua a Împăraţilor (a doua a lui Samuil)
11.Cartea a treia a Împăraţilor (Întâia a Regilor)
12.Cartea a patra a Împăraţilor (a doua a Regilor)
13.Cartea întâia Paralipomene (a întâia a Cronicilor)
14.Cartea a doua Paralipomene (a doua a Cronicilor)
15.Cartea lui Ezdra
16.Cartea lui Neemia
17.Cartea Esterei
18.Cartea lui Iov
 12
19.Psaltirea
20.Proverbele lui Solomon
21.Ecclesiastul
22.Cântarea Cântărilor
23.Proorocia lui Isaia
24.Proorocia lui Ieremia
25.Plângerile Proorocului Ieremia
26.Proorocia lui Iezechiel
27.Proorocia lui Daniel
28.Proorocia lui Osea
29.Proorocia lui Ioil
30.Proorocia lui Amos
31.Proorocia lui Avdie
32.Proorocia lui Iona
33.Proorocia lui Miheia
34.Proorocia lui Naum
35.Proorocia lui Avacum
36.Proorocia lui Sofonie
37.Proorocia lui Agheu
38.Proorocia lui Zaharia
39.Proorocia lui Maleahi
Lista cărţilor deuterocanonice ale Vechiului Testament :
1.Cartea lui Tobit
2.Cartea Iuditei
3.Cartea înţelepciunii lui Solomon
4.Eclesiasticul (Cartea înţelepciunii lui Iisus fiul lui Sirah)
5.Cartea a treia a lui Ezdra (a doua a lui Neemia)
6.Cartea a întâia a Macabeilor
7.Cartea a doua a Macabeilor
8.Cartea a treia a Macabeilor
9.Cartea Baruh şi Scrisoarea Proorocului Ieremia
Fragmente :
1.Rugăciunea regelui Manase (la sfârşitul cărţiia doua Paralipomene)
2.O parte din cartea Estera
3.Ultimul psalm(151)
4.Cântarea celor trei tineri (din cartea lui Daniel)
5.Istoria Suzanei
6.Bel şi balaurul
 13

1.FACEREA LUMII.
1.1.Zilele creaţiei. (Facerea 1,1-31;2,1-3)
1.La început,a făcut Dumnezeu cerul şi pământul . 2. Şi pământul era netocmit şi gol. Întuneric era
deasupra adâncului şi Duhul lui Dumnezeu se purta pe deasupra apelor. 3. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie
lumină!” Şi a fost lumină. 4. Şi a văzut Dumnezeu că e bună lumina şi a despărţit Dumnezeu lumina
de întuneric.5. Lumina a numit-o Dumnezeu ziuă,iar întunericul l-a numit noapte. Şi a fost seară şi a
fost dimineaţă: ziua întâi . 6. Şi a zis Dumnezeu: „Să fie o tărie prin mijlocul apelor şi să despartă ape
de ape!” Şi a fost aşa. 7. A făcut Dumnezeua tăria şi a despărţit Dumnezeu apele cele de sub tărie de
apele cele de desupra tăriei. 8. Tăria a numit-o Dumnezeu cer.Şi a văzut Dumnezeu că e bine. Şi a fost
seară şi a fost dimineaţă : ziua a doua. 9. Şi a zis Dumnezeu „ Să se adune apele de sub cer la un loc şi
să se arate uscatul!” Şi a fost aşa. Şi s-au adunat apele cele de sub cer la locurile lor şi s-a arătat
uscatul. 10.Uscatul l-a numit Dumnezeu pamânt,iar adunarea apelor a numit-o mări. Şi a văzut
Dumnezeu că e bine.11.Apoi a zis Dumnezeu :„Să dea pământul din sine verdeaţă : iarbă cu sămânţă
într-însa,după felul şi asemănarea ei şi pomi roditori,care să dea rod cu sămânţă-n sine,după fel, pe
pământ!” Şi a fost aşa: 12.Pământul a dat din sine verdeaţă: iarbă care face sămânţă, după felul şi
după asemănarea ei şi pomi roditori, cu sămânţă după fel, pe pământ.Şi a văzut Dumnezeu că e bine.
13.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă : ziua a treia. 14. Şi a zis Dumnezeu : „Să fie luminători pe tăria
cerului, ca să lumineze pe pământ,să despartă ziua de noapte şi să fie semne ca să deosebească
anotimpurile, zilele şi anii. 15. Şi să slujească drept luminători pe tăria cerului,ca să lumineze
pământul”. Şi a fost aşa. 16. A făcut Dumnezeu cei doi luminători mari: luminătorul cel mai mare
pentru cârmuirea zilei şi luminătorul cel mai mic pentru cârmuirea nopţii şi stelele.17. Şi le-a pus
Dumnezeu pe tăria cerului,ca să lumineze pământul, 18. să cârmuiască ziua şi noaptea şi să despartă
lumina de întuneric. Şi a văzut Dumnezeu că e bine. 19. Şi a fost seară şi a fost dimineaţă: ziua a
patra. 20. Apoi a zis Dumnezeu : „Să mişune apele de vietăţi ,fiinţe cu viaţă în ele şi păsări să zboare
pe pământ,pe întinsul tăriei cerului!” Şi a fost aşa.21. A făcut Dumnezeu animalele cele mari din ape
şi toate fiinţele vii ,care mişună în ape ,unde ele se prăsesc dupa felul lor, şi toate păsările înaripate
după felul lor. Şi a văzut Dumnezeu că e bine.22. Şi le-a binecuvântat Dumnezeu şi a zis : „Prăsiţi-vă
şi vă înmulţiţi şi umpleţi apele mărilor şi păsările să se înmulţească pe pământ !” 23. Şi a fost seară şi
a fost dimineaţă : ziua a cincea. 24. Apoi a zis Dumnezeu : „Să scoată pământul fiinţe vii,după felul
lor : animale, târâtoare şi fiare sălbatice după felul lor”. 25. A făcut Dumnezeu fiarele sălbatice după
felul lor,şi animalele domestice după felul lor şi toate târâtoarele pământului după felul lor. Şi a văzut
Dumnezeu că e bine. 26. Şi a zis Dumnezeu : „ Să facem om după chipul şi după asemănarea
Noastră,ca să stăpânească peştii mării,păsările cerului,animalele domestice,toate vietăţile ce se târăsc
pe pământ,şi tot pământul”. 27. Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său : a făcut bărbat şi
femeie.28. Şi Dumnezeu i-a binecuvântat,zicând : „Fiţi rodnici şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l
stăpâniţi şi domniţi peste peştii mării,peste păsările cerului,peste toate animalele,peste toate vietăţile
ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” 29. Apoi a zis Dumnezeu „Iată,vă dau toată iarba ,ce
face sămânţă,de pe toată faţa pământului şi tot pomul ce are rod cu sămânţă într-însul.Acestea vor fi
hrana voastră. 30. Iar tuturor fiarelor pământului şi tuturor păsărilor cerului şi tuturor vietăţilor,ce se
mişcă pe pământ,care au în ele suflet viu ,le dau toată iarba verde spre hrană”.Şi a fost aşa. 31. Şi a
 14
privit Dumnezeu toate câte făcuse şi iată erau bune foarte.Şi a fost seară şi a fost dimineaţă : ziua a
şasea ( Facerea 1,1-31 )
1.Aşa s-au făcut cerul şi pământul şi toată oştirea lor. 2. Şi a sfârşit Dumnezeu în ziua a şasea lucrarea
Sa, pe care a făcut-o ; iar în ziua a şaptea s-a odihnit de toate lucrurile Sale pe care le-a făcut.3. Şi a
binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile
Sale pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. ( Facerea 2,1-3 )

1.2.Primii oameni.Adam şi Eva. ( Fac.cap.2 )

7. Atunci,luând Domnul Dumnezeu ţărână din pământ,a făcut pe om şi a suflat în faţa lui suflare de
viaţă,şi s-a făcut omul fiinţă vie. 8. Apoi Domnul Dumnezeu a sădit rai în Eden,spre răsărit,şi a pus
acolo pe omul pe care-l zidise. 9. Şi a făcut Domnul Dumnezeu să răsară, din pământ,tot soiul de
pomi,plăcuţi la vedere şi cu roade bune de mâncat; iar în mijlocul raiului era pomul vieţii şi pomul
cunoştinţei binelui şi răului.
10. Şi din Eden ieşea un râu,care uda raiul,iar de acolo se împărţea în patru braţe. 11.Numele unuia
era Fison: acesta înconjură toată ţara Havila,în care se află aur. 12. Aurul din ţara aceea este bun; tot
acolo se găseşte bdeliu şi piatra de onix. 13. Numele râului al doilea este Gihon.Acesta înconjură
toată ţara Cuş.14. Numele râului al treilea este Tigru: acesta curge prin faţa Asiriei; iar râul al
patrulea este Eufratul.
15. Şi a luat Domnul Dumnezeu pe omul pe care-l făcuse,şi l-a pus în raiul cel din Eden,ca să-l lucreze
şi să-l păzească. 16. A dat apoi Domnul Dumnezeu lui Adam poruncă şi a zis : „Din toţi pomii din rai
poţi să mănânci. 17. Iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci,căci,în ziua în care vei
mânca din el,vei muri negreşit!”.18. Şi a zis Domnul Dumnezeu : „ Nu e bine să fie omul singur; să-i
facem ajutor potrivit pentru el”.19. Şi Domnul Dumnezeu,care făcuse din pământ toate fiarele
pământului şi toate păsările cerului,le aduse la Adam,ca să vadă cum le va numi; aşa ca toate fiinţele
vii să se numească precum le va numi Adam. 20. Şi a pus Adam nume tuturor animalelor şi tuturor
păsărilor cerului şi tuturor fiarelor sălbatice; dar pentru Adam nu s-a găsit ajutor de potriva lui.
21. Atunci a adus Domnul Dumnezeu,asupra lui Adam,somn greu; şi dacă a adormit,a luat una din
coastele lui şi a plinit locul ei cu carne. 22. Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu
femeie şi a adus-o la Adam. 23. Şi a zis Adam : „iată aceasta-i os din oasele mele şi carne din carnea
mea; ea se va numi femeie,pentru că este luată din bărbatul său. 24. Deaceea va lăsa omul pe tatăl său
şi pe mama sa şi se va lipi de femeia sa,şi vor fi amândoi un trup”. 25. Adam şi femeia lui erau
amândoi goi şi nu se ruşinau.

2.PĂCATUL STRĂMOŞESC.
2.1.Greşeala primilor oameni.Izgonirea din Rai. (Facerea 3,1-24)
1.Şarpele, însă, era cel mai şiret dintre toate fiarele de pe pământ,pe care le făcuse Domnul
Dumnezeu. Şi a zis şarpele către femeie: „Dumnezeu a zis El ,oare , să nu mâncaţi roade din orice
pom din rai ?” 2.Iar femeia a zis către şarpe: Roade din pomii raiului putem să mâncăm; 3.Numai din
rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu: „Să nu mâncaţi din el,nici să vă atingeţi
de el,ca să nu muriţi!” 4.Atunci şarpele a zis către femeie: „Nu,nu veţi muri! 5.Dar Dumnezeu ştie că,
în ziua în care veţi mânca din el,vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi
răul”. 6.Deaceea,femeia,socotind că rodul pomului e bun de mâncat şi plăcut ochilor la vedere şi
vrednic de dorit,pentru că dă ştiinţă, a luat din el şi a mâncat şi a dat şi bărbatului său şi a mâncat şi
el. 7.Atunci li s-au deschis ochii la amândoi şi au cunoscut că erau goi,şi au cusut frunze de smochin şi
şi-au făcut acoperăminte. 8.Iar când au auzit glasul Domnului Dumnezeu,care umbla prin rai,în
răcoarea serii,s-au ascuns Adam şi femeia lui de faţa Domnului Dumnezeu,printre pomii raiului.9.Şi a
strigat Domnul Dumnezeu pe Adam şi i-a zis : „Adame unde eşti?” 10.Răspuns-a acesta: „Am auzit
glasul tău în rai şi m-am temut,căci sunt gol,şi m-am ascuns”. 11.Şi i-a zis Dumnezeu: „Cine ţi-a spus
că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care ţi-am poruncit să nu mănânci?” 12.Zis-a Adam:
 15
„Femeia pe care mi-ai dat-o să fie cu mine,aceea mi-a dat din pom şi am mâncat”13.Şi a zis Domnul
Dumnezeu către femeie: „Pentru ce ai făcut aceasta?” Iar femeia a zis: „Şarpele m-a amăgit şi eu am
mâncat”. 14.Zis-a Domnul Dumnezeu către şarpe: „Pentrucă ai făcut aceasta,blestemat să fii între
toate animalele şi între toate fiarele câmpului; pe pântecele tău să te târăşti şi ţărână să mănânci în
toate zilele vieţii tale!. 15 Duşmănie voi pune între tine şi între femeie,între sămânţa ta şi sămânţa ei;
aceasta îţi va zdrobi capul,iar tu îi vei înţepa călcâiul”.16.Iar femeii i-a zis: „Voi înmulţi mereu
necazurile tale,mai ales în vremea sarcinii tale;în dureri vei naşte copii;atrasă vei fi către bărbatul
tăuşi el te va stăpâni”. 17.Iar lui Adam i-a zis: „Pentrucă ai ascultat vorba femeii tale şi ai mâncat din
pomul din care ţi-am poruncit: „Să nu mănânci”, blestemat va fi pământul pentru tine! Cu osteneală
să te hrăneşti din el în toate zilele vieţii tale! 18.Spini şi pălămidă îţi va rodi el şi te vei hrăni cu iarba
câmpului! 19.În sudoarea feţii tale îţi vei mânca pâinea ta,până te vei întoarce în pământul din care
eşti luat:căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”20.Şi a pus Adam femeii sale numele Eva,adică
viaţă,pentrucă ea era să fie mama tuturor celor vii.21.Apoi a făcut Domnul Dumnezeu lui Adam şi
femeii lui îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat.22.Şi a zis Domnul Dumnezeu: „Iată, Adam s-a făcut
ca unul dintre Noi,cunoscând binele şi răul.Şi acum nu cumva să-şi întindă mâna şi să ia roade din
pomul vieţii,să mănânce şi să trăiască în veci!...”23.De aceea l-a scos Domnul Dumnezeu din raiul cel
din Eden,ca să lucreze pământul,din care fusse luat. 24.Şi izgonind pe Adam, l-a aşezat în preajma
raiului celui din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de flacără vâlvâitoare,să păzească drumul către pomul
vieţii.
 16
3.PRIMII OAMENI,DUPĂ IZGONIREA DIN RAI (Facerea 4-11)
3.1.Cain şi Abel. (Facerea 4,1-16)
După ce au fost izgoniţi din grădina Edenului,primii oameni -Adam şi Eva,s-au ocupat mai
întâi cu lucratul pământului,apoi şi cu păstoritul (creşterea oilor ),dar nu au uitat că Dumnezeu era
Creatorul lor şi faţă de El ridicau rugăciuni,aduceau mulţumiri şi jertfe.Primii copii ai lui Adam şi Eva
au fost Cain şi Abel. „După aceea a cunoscut Adam pe Eva,femeia sa şi ea,zămislind a născut pe Cain
şi a zis: Am dobândit om de la Dumnezeu.Apoi a mai născut pe Abel”... (Facerea 4,1-2)
Cain lucra pământul,iar Abel era păstor de oi.Când au adus jertfă, fiecare din roadele sale, Dumnezeu a
primit numai jertfa lui Abel,din cele dintâi născute ale oilor sale şi din grăsimea lor,fapt ce a făcut să
încolţească în inima lui Cain invidia,care s-a transformat,până la urmă,în ură faţă de fratele său.De
aceea,l-a ademenit pe Abel în câmpie,unde l-a omorât.Când Dumnezeu l-a întrebat unde este fratele
său,Cain a răspuns cu răutate : „Nu ştiu! Au doară eu sunt păzitorul fratelui meu?,răspuns ce l-a
supărat pe Dumnezeu care l-a pedepsit : Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ.Şi
acum eşti blestemat de pământul care şi-a deschis gura sa,ca să primească sângele fratelui tău din
mâna ta; zbuciumat şi fugar vei fi tu pe pământ” (Facerea 4,9-10).Deşi l-a transformat în fugar,atât de la
faţa oamenilor,cât şi din faţa Lui,Dumnezeu,totuşi,l-a însemnat ca să nu fie ucis de către fraţii săi
pentru fapta sa.Din Cain s-a născut o seminţie care s-a îndepărtat de Dumnezeu.
Cel,prin care Adam şi Eva va lăsa urmaşi despre ale căror fapte şi vieţi se va vorbi în
Scriptură,va fi Set care s-a născut pe când Adam avea două sute treizeci de ani : „Adam a trăit două
sute treizeci de ani şi atunci i s-a născut un fiu după asemănarea sa şi după chipul său şi i-a pus
numele Set”( Facerea 5,3 ). „Lui Set,de asemenea i s-a născut un fiu şi i-a pus numele Enos.Atunci au
început oamenii a chema numele Domnului Dumnezeu”(Facerea 4,26). „Zilele pe care le-a trăit Adam
după naşterea lui Set au fost şapte sute de ani şi i s-au născut fii şi fiice”(Facerea 5,5).

3.2.Urmaşii lui Adam din Set. (Fac.4 ;5)

Adam (930 ani) =>Set (912 ani) =>Enos (950 ani) =>Cainan (910 ani) => Maleleil (895 ani) => Iared
(962 ani ) => Enoh care i-a plăcut lui Dumnezeu, şi de care nu s-a mai aflat,pentrucă l-a mutat
Dumnezeu.(365 ani). => Matusalem (969 ani) => Lameh (753 ani) => NOE.
Curgerea anilor şi urmaşii descendenţi din Adam,cu vârstele lor - până la Noe.
Naşterea Anul Tatăl ani Moşul ani Strămoşul I ani Strămoşul II ani Strămoşul III ani
Adam 0
Set 230 Adam =230
Enos 435 Set =205 Adam =490
Cainan 625 Enos =190 Set =445 Adam =680
Maleleil 795 Cainan =170 Enos =360 Set =615 Adam =850
Iared 960 Maleleil =165 Cainan =335 Enos =525 Set =780
Enoh 1125 Iared =162 Maleleil =327 Cainan =497 Enos =687
Matusalem 1287 Enoh =165 Iared =327 Maleleil =492 Cainan =662 Enos = 852
Lameh 1452 Matusalem =187 Enoh =352 Iared =514 Maleleil = 679 Cainan = 849
Noe 1639 Lameh =188 Matusalem = 375 Enoh =352 Iared =702 Maleleil = 867
Sim,Ham,Iafet 1827 Noe =500 Lameh =688 Matusalem=875 - -
Potopul 1927 Sim =152 Noe =600 -

4.POTOPUL (Facerea cap.6-8)

4.1.Noe. Arca lui Noe.
În timpul care s-a scurs de la Adam şi până la Noe,oamenii s-au înmulţit pe pământ.Urmaşii
direcţi pe linie bărbătească din Adam şi care chemau numele lui Dumnezeu, se numeau fiii lui
Dumnezeu,iar descendenţii colaterali de la Adam şi până la Noe,care se îndepărtaseră de Dumnezeu,se
numeau fiii şi fiicele oamenilor.Cum fiii lui Dumnezeu se împreunau cu fiicele oamenilor şi le luau de
 17
soţie,fiindcă erau frumoase,dar nu şi credincioase,Dumnezeu a hotărât să le scurteze zilele vieţii numai
la o sută de ani.
Pe măsura amestecului fiilor lui Dumnezeu cu fiii oamenilor, „răutatea oamenilor s-a mărit pe
pământ şi toate cugetele şi dorinţele inimii lor s-au îndreptat la rău în toate zilele”( Facerea 6,5).Şi
văzând Dumnezeu aceasta, I-a părut rău şi s-a căit că a făcut pe om pe pământ. Şi a zis Domnul:
„Pierde-voi de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut ! De la om până la dobitoc şi de la
târâtoare până la păsările cerului,tot voi pierde,căci îmi pare rău că le-am făcut”(Facerea 6,7).
În timp ce „pământul se umpluse de silnicii şi tot trupul se abătuse de la calea
Domnului,Noe,însă,a aflat har înaintea Domnului Dumnezeu,căci era drept,neprihănit între oamenii
timpului său şi mergea pe calea Domnului”(Fac.6,8-12). Acestuia,Dumnezeu i-a făcut cunoscută
hotărârea Sa de a nimici omenirea prin potop şi,pentru ca să fie salvaţi el şi familia lui,împreună cu
vietăţile pământului pe care le va stabili Domnul,i-a poruncit să construiască o corabie (arcă),cu
ajutorul căreia să fie salvaţi de urgia potopului ce va veni să distrugă tot ce înseamnă viaţă.Corabia să
fie din lemn de salcâm,cu lungimea de trei sute de coţi,lăţimea de cinci zeci de coţi,înălţimea de trei
zeci de coţi. Să aibă o fereastră la un cot de acoperiş,uşa într-o laterală a corăbiei,iar înăuntru să fie
construite trei zeci de cămări pe trei nivele.
Ascultând porunca Domnului,Noe a construit corabia,iar când a fost gata,Domnul Dumnezeu i-
a poruncit să urce în corabie câte şapte perechi din animalele şi păsările curate,câte două perechi din
animalele şi păsările necurate,pentru păstrarea soiurilor lor pentru tot pământul,precum şi hrana
necesară pentru timpul cât va ţine potopul.Apoi i-a poruncit să intre în corabie şi el,împreună cu toată
casa lui(Noe cu femeia sa,Sim,Ham şi Iafet cu femeile şi fiii lor),căci peste şapte zile vor începe ploile
care vor dura patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
4.2.Începutul potopului. (Facerea 7,1-24)
În anul şase sute al vieţii lui Noe,în luna a doua,în ziua a douăzeci şi şaptea a acelei luni,după
ce a închis Domnul Dumnezeu corabia pe dinafară,s-au desfăcut toate izvoarele adâncului celui mare
şi s-au deschis jgheaburile cerului;şi a plouat pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”(Facerea
7,11).Ploile au făcut să crească apele pe pământ,încât au acoperit toţi munţii,ridicându-se cu
cincisprezece coţi deasupra lor,iar corabia plutea pe deasupra apei.Tot ce era viaţă pe pământ a fost
înecat şi distrus de ape. „Şi aşa s-a stins toată fiinţa care se afla pe tot pământul,de la om până la
dobitoc şi până la târâtoare şi până la păsările cerului,toate s-au stins de pe pământ,şi a rămas numai
Noe şi ce era cu el în corabie” (Facerea 7,23). Apa a crescut mereu,pe pământ, timp de o sută cincizeci de
zile,după care a început a se împuţina.
4.3.Încetarea potopului. Binecuvântarea şi legământul.( Facerea 8,1-9,29 )
„Iar în luna a şaptea,ziua a douăzeci şi şaptea a lunii acesteia,s-a oprit corabia pe munţii
Ararat” (Facerea 8,4).
Apa a scăzut mereu până în luna a zecea; iar în ziua întâi a lunii a zecea,s-au arătat vârfurile munţilor.
După patruzeci de zile,a deschis Noe fereastra pe care o făcuse la corabie şi,pentru a afla dacă a scăzut
apa pe pământ,a trimis mai întâi un corb care nu s-a mai întors,apoi un porumbel,care,neavând pe ce se
aşeza,s-a întors înapoi pe corabie.După şapte zile,a trimis din nou porumbelul,care s-a întors spre seară
cu o ramură verde de măslin.După alte şapte zile,a trimis din nou porumbelul care nu s-a mai
întors.„Iar în anul şase sute unu al vieţii lui Noe,în ziua întâi a lunii întâi,secând apa pe pământ,a
ridicat Noe acoperişul corăbiei şi a privit: şi iată se zbicise faţa pământului.Iar în luna a doua,la
douăzeci şi şapte ale lunii acesteia,pământul era uscat”(Fac.8,13-14).
La porunca Domnului Dumnezeu,Noe a ieşit din corabie împreună cu familia sa şi cu toate
vietăţile din corabie şi,drept mulţumire,a făcut un jertfelnic pe care a adus jertfă din animalele şi
păsările cele curate.Iar Domnul Dumnezeu,care a plăcut jertfa lui Noe,a hotărât să nu mai blesteme
pământul pentru faptele omului: „Şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fiii lui şi le-a zis : „Naşteţi
şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi! Groază şi frică de voi să aibă toate fiarele
pământului,toate păsările cerului, tot ce se mişcă pe pământ şi toţi peştii mării; căci toate acestea vi
 18
le-am dat la îndemână.Tot ce se mişcă şi ce trăieşte să vă fie de mâncare ; toate vi le-am dat,ca şi
iarba verde. Numai carne cu sângele ei,în care e viaţa ei,să nu mâncaţi. Căci Eu,şi sângele vostru,în
care e viaţa voastră,îl voi cere de la orice fiară; şi voi cere viaţa omului şi din mâna omului,din mâna
fratelui său”(Ieşirea 9,1-5).
„De va vărsa cineva sânge omenesc,sângele aceluia,de mână de om se va vărsa,căci Dumnezeu
a făcut omul după chipul său.Voi însă naşteţi şi vă înmulţiţi şi vă răspândiţi pe pământ şi-l stăpâniţi!...
Iată Eu închei legământul Meu cu voi,cu urmaşii voştri de după voi, şi cu tot sufletul viu,care este cu
voi : cu păsările,cu animalele,şi cu toate fiarele pământului,care sunt cu voi,cu toate vietăţile
pământului câte au ieşit din corabie; şi închei acest legământ cu voi că nu voi mai pierde tot trupul cu
apele potopului şi nu va mai fi potop,ca să pustiască pământul.Iată,ca semn al legământului,pe care-l
închei cu voi şi cu tot sufletul viu ce este cu voi,din neam în neam şi de-a pururi,pun curcubeul Meu în
nori,ca să fie semn al legământului dintre Mine şi pământ...şi-l voi vedea şi-mi voi aduce aminte de
legământul veşnic dintre Mine şi pământ şi tot sufletul viu din tot trupul care este pe pământ!” (Facerea
9,1-16).
Din cei trei fii ai lui Noe ( Sim,Ham şi Iafet ) s-au înmulţit oamenii pe pământ. Noe şi fiii săi au
devenit lucrători ai pământului,printre ale cărui roade era şi viţa de vie,din care se făcea vinul.
Odată,Noe a băut vin mai mult şi,îmbătându-se,a adormit şi s-a dezvelit.Ham,fiul cel mai tânăr,intrând
în cortul tatălui său i-a văzut goliciunea şi luând în râs slăbiciunea tatălui său,le-a spus şi fraţilor săi,dar
aceştia l-au acoperit pe tatăl lor.Când s-a trezit,aflând de necuviinţa lu Ham,Noe s-a supărat şi l-a
blestemat pe fiul acestuia-Canaan :„Blestemat să fie Canaan! Robul robilor să fie la fraţii săi!”.Apoi a
binecuvântat pe ceilalţi doi fii : „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul lui Sim; iar Canaan să-i fie
rob! Să înmulţească Dumnezeu pe Iafet şi să se sălăşluiască acesta în corturile lui Sim,iar Canaan să-i
fie slugă”(Fac.9,25-27).
„Şi a mai trăit Noe,după potop,trei sute cinci zeci de ani.Iar toate zilele lui Noe au fost nouă sute cinci
zeci de ani şi apoi,a murit”(Facerea 9,28-29).
 19
4.4.Urmaşii lui Noe. (Facerea 10)

Din cei trei fii ai lui Noe, s-a dezvoltat omenirea cea de după potop şi s-a răspândit pe tot pământul:
IAFET =>Gomer =>Aschenaz , Rifat , Togarma .
=>Magog
=>Madai
=>Iavan =>Elişa,Tarsis,Chitim,Dodanim.Din urmaşii lui Iavan s-au format mulţime
de popoare.
=>Elişa
=>Tubal
=>Meşeh
=>Tiras
HAM =>Cuş =>Seba ,
=>Havila ,
=>Savta
=>Rama =Şeba şi Dedan
=>Sabteca
=>Nimrod -vânător vestit,a alcătuit impărăţia Babilonului,Acadului şi Asurului.
=>Miţraim =>Ludim
=>Anamim
=>Lehabim
=>Naftuhim
=>Patrusim
=>Caftorim
 20
=>Casluhim Din Casluhim s-au format, mai târziu, Filistenii.
=>Put
=>Canaan =>Sidon,Het,Iebuseu,Amoreu,Ghergheseu,Heveu,Archeu,Sineu,Arvadeu,Ţemareu,
Hamateu.
- Urmaşii lui Canaan au dat naştere neamurilor canaaneice,care ocupau ţinuturile de la Sidon până la
Gaza, spre Sodoma ,Gomora,Adma şi Ţeboim ,până spre Lasa.
SIM =>Elam
=>Asur
=>Arfaxad =>Cainan =>Sala =>Eber =>Peleg =>Ragav =>Serug => Nahor =>Terah =>Avram.
=>Ioctan=>Almodad,Şalef,Haţarmavet,Ierah,Adoram,
Uzal,Dicla,Obal,Abimael,Şeba,Ofir,Havila,
şi Iobab.
„Sălaşurile lor se întindeau de la Meşa spre Sefar,până la
muntele Răsăritului” (Facerea 10,30).
=>Lud
=>Aram =>Uţ , Hul , Gheter , Maş
=>Cainan

4.5.Urmaşii lui SIM (Fac.11,10-32 ) :

Sim (600) => Arfaxad (465) => Cainan (460) => Şelah (460) => Eber (504) => Peleg (339) =>
=>Ragav (339) => Serug (330) => Nahor (204) => Terah => Avram + Nahor + Haran ( =>Lot).
Curgerea anilor de la Noe până la patriarhul Avraam.

Urmaşii Ani de la Facerea lumii Tatăl (vârsta) Moşul (vârsta) Strămoş I(vârsta) Strămoş II(vârsta)
Sem Noe =503 ani
Potopul 1927 Noe =600
Arfaxad 1930 Sim =100 Noe =603 ani
Cainan 2085 Arfaxad =155 Sim =255 Noe = 758 ani
Şelah 2215 Cainan =130 Arfaxad =285 Sim = 385 Noe = 888 ani
Eber 2345 Şelah =130 Cainan =360 Arfaxad = 415 Sim = 515
Peleg 2479 Eber =134 Şelah =264 - -
Ragav 2609 Peleg =130 Eber =264 Şelah = 394 -
Serug 2741 Ragav =132 Peleg =262 Eber = 396 -
Nahor 2871 Serug =130 Ragav =262 - -
Terah 2950 Nahor = 79 Serug =209 - -
Avram,Nahor,Haran3020 Terah = 70 Nahor =149 Serug = 279 -

4.6.Trnul Babel. (Fac.11,1-9)

La început,urmaşii lui Noe,răspândiţi de-a lungul râurilor Tigru şi Eufrat,vorbeau aceeaşi limbă
şi comunicau între ei.Venind din răsărit,oamenii au găsit,în ţara Senaar,un şes şi s-au aşezat acolo.
Folosind cărămidă arsă şi smoală,în loc de var,au construit un oraş(cetate)şi,voind să se facă faimoşi,au
hotărât să construiască în mijlocul ei un turn al cărui vârf să ajungă la cer.Dar Domnul Dumnezeu i-a
împiedicat să-şi încerce puterile nesăbuite,amestecându-le limbile. „Şi i-a împrăştiat Domnulde acolo
în tot pământul şi au încetat de a mai zidi cetatea şi turnul.Deaceea s-a numit cetatea aceea
Babilon,pentrucă acolo a amestecat Domnul limbile a tot pământulşi de acolo i-a împrăştiat Domnul
pe toată faţa pământului” (Facerea 11,8-9).
 21
5.PATRIARHII POPORULUI EVREU
5.1.Avraam. (Facerea 12...25)
5.1.1.Spiţa neamului lui Avram : Sim => Arfaxad => Cainan => Sala => Eber => Peleg =>Ragav =>
=>Serug => Nahor => Terah => Avram + Nahor + Haran ( =>Lot).

5.1.2Chemarea lui Avram. (Facerea 12,1-20)

Terah,tatăl lui Avram,era fiul lui Nahor,ultimul urmaş din seminţia lui Sem şi care locuia în
Caldeea,cetatea Ur.Terah a avut trei fii : pe Avram,pe Nahor şi pe Haran,care s-au căsătorit cu femei
din neamurile lor.Lui Haran i s-a născut Lot,dar Haran a murit înaintea tatălălui său,Terah.Pe femeia
lui Avram o chema Sarai,iar pe femeia lui Nahor o chema Milca.Terah,împreună cu fiul său Avram,
nepotul său Lot şi Sarai,femeia lui Avram,au plecat din Ur spre ţara Canaanului,despre ale cărei bogăţii
auziseră,dar s-au oprit în pământul Haran,pe cursul inferior al Eufratului.
La îndemnul Domnului:„Ieşi din pământul tău,din neamul tău şi vino în pământul pe care ţi-l
voi arăta Eu.Şi voi ridica din tine un popor mare,te voi binecuvânta,voi mări numele tău şi vei fi izvor
de binecuvântare”( Facerea 12,1-2 ),Avram, deşi avea vârsta de şaptezeci şi cinci de ani,însoţit de nepotul
său Lot,s-a strămutat în ţara Canaanului,pe care a străbătut-o,din nord spre sud,până la stejarul Mamvri
(Hebron).La stejarul Mamvri,i s-a arătat lui Avram,Domnul care l-a încurajat,zicându-i : „Ţara aceasta
o voi da urmaşilor tăi” ( Facerea 12,7 ).Aici a zidit Avram un jertfelnic Domnului şi s-a închinat Celui
care i s-a arătat, iar în apropiere de Betel,unde a mai făcut un popas,a zidit,iarăşi,un jertfelnic,unde s-a
închinat Domnului, după care şi-a continuat drumul spre miază zi.
Venind un an de foamete în pământul în care se afla,Avram a hotărât să meargă în Egipt unde să
locuiască un timp.Fiindcă Sarai,femeia sa era frumoasă şi de teamă să nu fie omorât din pricina ei,a
prezentat-o egiptenilor drept sora sa.Datorită frumuseţii ei,Sarai a avut trecere,nu numai la dregători,ci
chiar la Faraon.Pentru aceasta,Avram a beneficiat de multe daruri(oi,vite mari şi asini,slugi şi
 22
slujnice,catâri şi cămile).Dar,fiind pedepsit Faraon de Dumnezeu şi aflând acesta că Sarai este soţia lui
Avram,l-a certat şi i-a dat femeia înapoi,dar i-a cerut să părăsească,degrabă, Egiptul,împreună cu toate
darurile şi averea lui.

5.1.3.Aşezarea în Canaan (Fac.13-15) sec.13 î.H.

Cu multe daruri şi mulţime de vite obţinute în Egipt,Avram şi nepotul său,Lot se întorc în
Canaan,pe drumul pe care veniseră,iar la jertfelnicul pe care îl ridicase lângă Betel,Avram(se
roagă)cheamă numele Domnului pentru a-I mulţumi de cele agonisite în Egipt.
Fiindcă atât Avram cât şi Lot aveau vite multe,încât nu era suficient loc de păscut,hotărăsc să se
despartă. Avram a rămas în ţinutul Canaan,iar Lot s-a aşezat în ţinuturile Iordanului,până aproape de
Sodoma.După despărţirea de Lot,Domnul i-a vorbit lui Avram:„Ridică-ţi ochii şi,din locul în care eşti
acum,caută spre miază noapte,spre miază zi şi răsărit şi spre mare,că tot pământul,cât îl vezi,ţi-l voi
da ţie şi urmaşilor tăi de vec.Voi face pe urmaşii tăi mulţi ca pulberea pământului; ...Scoală şi
cutreieră pământul acesta în lung şi în lat,că ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi de veci”(Facerea 13,14-17).Şi
Avram,care avea 76 ani,s-a aşezat în Hebron,la stejarul Mamvri,unde a zidit jertfelnic Domnului.
După o vreme,s-a iscat un mare conflict între regii ţinuturilor vecine,care, împărţiţi în două
tabere,au purtat mai multe lupte.În tabăra care a pierdut,s-au aflat şi regii Sodomei şi Gomorei,din care
pricină aceste cetăţi au fost cotropite şi jefuite,iar printre prizonierii luaţi s-a aflat şi Lot.Auzind Avram
că Lot a fost luat în robie,şi-a adunat toţi slujitorii(318 oameni)şi,împreună cu aliaţii săi (amoreii:
Aner,Eşcol,şi Mamvri),pleacă în urmărirea răpitorilor,îi atacă prin surprindere,noaptea,în timp ce
dormeau,îi bate şi-i alungă.Recuperează prăzile,eliberază pe cei răpiţi,printe care şi pe Lot şi se întoarce
victorios. Este întâmpinat cu mulţumiri,de regii care fuseseră înfrânţi.Regele Melchisedec al
Salimului,care era şi preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt,îl întâmpină cu pâine şi vin şi îl
binecuvintează : „Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeu Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al
pământului.Şi binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Inalt,Care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile
tale”( Facerea,14,19-20 ).La propunerea regelui Sodomei de a păstra averile salvate,Avram refuză,cerând
să se dea partea din pradă cuvenită,numai tovarăşilor săi de luptă(Aner,Eşcol şi Mamvri).Domnul care-l
ajutase să învingă,l-a încurajat pe Avram în somn:„Nu te teme,Avrame,că Eu sunt scutul tău şi răsplata
ta va fi foarte mare”(Facerea 15,1).
Fiindcă Avram şi-a arătat mâhnirea că Sarai nu-i naşte copii,iar agoniseala lui va fi moştenită de
slugile sale,Domnul l-a încurajat : „...cel ce va răsări din coapsele tale,acela te va moşteni.Priveşte la
cer şi numără stelele,de le poţi număra!Atât de mulţi vor fi urmaşii tăi”(Facerea 15,4-5). După ce a adus
jertfă,Domnul i-a descoperit în somn că urmaşii lui vor pribegi în pământ străin, unde vor fi robi şi
apăsaţi patru sute de ani,dar se vor întoarce în acest pământ cu avere multă.Apoi Domnul a primit jertfa
lui Avram,iar Domnul a încheiat în ziua aceea legământul de dare în stăpânire a Canaanului către
urmaşii săi:„Urmaşilor tăi,voi da pământul acesta de la râul Egiptului până la râul cel mare al
Eufratului” (Facerea 15,18).

5.1.4.Naşterea lui Ismael.Tăierea împrejur. (Facerea 16;17)

Fiindcă era stearpă şi nu năştea,Sarai i-a dat-o lui Avram pe slujnica sa,egipteanca Agar,să intre
la ea, poate de la aceasta,va dobândi un fiu.Agar a rămas grea,dar fiindcă a început s-o dispreţuiască pe
stăpâna sa,Sarai a alungat-o.Îngerul Domnului a îndemnat-o pe Agar să se se supună şi să se întoarcă la
stăpâna sa,căci va naşte un fiu pe care îl va numi Ismael,iar acesta va avea mulţi urmaşi.Când Avram
era de optzeci şi şase de ani,Agar i-a născut un fiu,pe care Avram l-a numit Ismael.
Când Avram avea nouăzeci şi nouă de ani i s-a arătat Domnul şi a zis „Eu sunt Domnul
Dumnezeul tău cel Atotputernic; fă ce-i plăcut înaintea Mea şi fii fără prihană; Şi voi încheia legământ
cu tine şi te voi înmulţi foarte,foarte tare”(Facerea 17,1-2). După ce i-a mai amintit lui Avram despre
planurile Sale în legătură cu urmaşii săi,Domnul îi comunică legământul Său : ‚Eu sunt şi iată
legământul Meu cu tine: vei fi tată a mulţime de popoare, Şi nu te vei mai numi Avram,ci Avraam va fi
numele tău, căci am să te fac tată a mulţime de popoare...am să ridic din tine popoare, şi se vor ridica
 23
din tine regi”(Facerea 17,4-6). „Voi pune legământul Meu între Mine şi între tine şi urmaşii tăi de după
tine,din neam în neam,să fie legământ veşnic,aşa că Eu voi fi Dumnezeul tău şi al urmaşilor tăi de
după tine”(Facerea 17,7) După ce îi arată ce alte binefaceri va mai face pentru urmaşii să,Domnul
hotărăşte ca semn al legământului să fie tăierea împrejur a tuturor copiilor şi bărbaţilor,începând cu
el : „toţi cei de parte bărbătească ai voştri să se taie împrejur.Să vă tăiaţi împrejur,şi acesta va fi
semnul legământului dintre Mine şi voi.În neamul vostru,tot pruncul de parte bărbătească,născut la voi
în casă sau cumpărat cu bani de la alt neam,care nu-i din seminţia voastră să se taie împrejur în ziua a
opta... Iar cel de parte bărbătească netăiat înmprejur,care nu se va tăia împrejur în ziua a opta,sufletul
acela se va stârpi din poporul său, căci a călcat legământul Meu”(Facerea 17,10-14).
Apoi Dumnezeu îi schimbă numele şi femeii lui Avraam,din Sarai în Sarra:„Pe Sarai, femeia
ta,să nu o mai numeşti Sarai,ci Sarra să-i fie numele. Şi o voi binecuvânta şi-ţi voi da din ea un fiu; o
voi binecuvânta şi va fi mamă de popoare,şi regi peste popoare se vor ridica dintr-însa”(Facerea 17,15-
16). Neînţelegând cum ar mai putea avea Sarra un fiu la cei nouăzeci de ani,Avraam cere ca măcar
Ismael să aibă trecere înaintea Domnului.Însă Dumnezeu îi făgăduieşte că-l va avea în grijă şi pe
Ismael,dar Sarra îi va naşte pe Isaac : Adevărat,însăşi Sarra,femeia ta,îţi va naşte un fiu şi-i vei pune
numele Isaac şi Eu voi încheia cu el legământul Meu,legământ veşnic; să-i fiu Dumnezeu lui şi
urmaşilor lui de după el”„... legământul Meu îl voi încheia cu Isaac,pe care-l va naşte Sarra la anul
pe vremea aceasta”(Facerea 17,19-21).
Avraam a ascultat porunca Domnului şi toţi cei de parte bărbătească născuţi în casa lui sau cumpăraţi
cu argint de la cei de alt neam,de la el şi până la ultimul slujitor din casa sa,au fost tăiaţi
împrejur.Aceasta s-a întâmplat când Avraam avea 99 de ani,iar Ismael era de treisprezece ani.

5.1.5.Avraam primitor de oaspeţi. Sfânta Treime. (Facerea 18)

Într-una din zile,cănd soarele era la amiază,Dumnezeu s-a arătat,din nou, lui Avraam la stejarul
Mamvri sub înfăţişarea a trei călători,în faţa cărora,Avraam s-a închinat: „Doamne,de am aflat har
înaintea ta,nu ocoli pe robul tău! Se va aduce apă să vă spălaţi picioarele şi să vă odihniţi sub acest
copac.Şi voi aduce pâine şi veţi mânca,apoi vă veţi duce în drumul vostru,întrucât treceţi pe la robul
vostru!”(Facerea 18,3-5), iar Sarra le-a pregătit masa sub stejarul Mamvri.
Unul dintre cei trei bărbaţi i-a zis lui Avraam că peste un an va mai trece pe la el,iar Sarra va avea un
fiu.Auzind,Sarra,a râs în sine:„Oare cu adevărat voi naşte,bătrână cum sunt?”,dar Domnul,care a
auzit-o,a zis către Avraam : „Este oare ceva cu neputinţă la Dumnezeu?” (Facerea 18,10-14).
Apoi s-au sculat oamenii aceia de acolo şi s-au îndreptat spre Sodoma şi Gomora,dar înainte de a se
despărţi Domnul i-a zis lui Avraam : „Tăinui-voi Eu oare de Avraam,sluga Mea,ceea ce voiesc să
fac?” şi-i raminteşte că din el se va ridica un popor mare şi tare prin care se vor binecuvânta toate
popoarele pământului că „l-am ales,ca să înveţe pe fiii şi casa sa,după sine,să umble în calea
Domnului şi să facă judecată şi dreptate; ca să aducă Domnul asupra lui Avraam toate câte i-a
făgăduit”(Facerea 18,17-19).
Domnul i-a explicat lui Avraam motivul pentru care se pogoară la Sodoma şi Gomora:
distrugerea lor din pricina fărădelegilor locuitorilor acestor cetăţi : „Strigarea Sodomei şi a Gomorei e
mare şi păcatul lor cumplit de greu”(Facerea 18,20). Fiindcă nepotul său Lot locuia în Sodoma,Avraam
încearcă să înduplece pe Domnul ca,în situaţia în care mai sunt şi oameni drepţi,să cruţe
cetatea.Domnul acceptă, chiar şi dacă se vor găsi cel puţin zece drepţi.Dar nici aceştia nu erau.

5.1.6.Sodoma şi Gomora.Salvarea lui Lot. ( Fac.19 )

Doi dintre cei trei bărbaţi(îngeri) au ajuns la Sodoma seara şi la stăruinţele lui Lot,care i-a
întâmpinat la poarta cetăţii şi,recunoscându-i că sunt trimişii Domnului,şi li s-a adresat,spunându-le
stăpânii mei,au intrat în casa lui,iar el le-a oferit găzduire şi de mâncare.Însă,bărbaţii Sodomei,au venit
la uşa lui Lot cerându-i săi scoată pe oaspeţi afară,ca să-i cunoască (păcatul bărbaţilor din Sodoma era
sodomia,care astăzi este numită homosexualitate).Faptul că Lot le-a oferit pe fiicele sale în locul oaspeţilor,i-a
mâniat pe aceşti înrăiţi în păcate şi au vrut să năvălească în casă peste ei.Dar Dumnezeu i-a lovit cu
 24
orbire.Cei doi oaspeţi i-au spus lui Lot că Dumnezeu va pierde cetatea împreună cu locuitorii săi pentru
păcatele lor şi,dacă ei vor să scape,trebuie să-şi părăsească toate şi să fugă din cetate.În revărsatul
zorilor îngerii îl grăbeau pe Lot : „Scoală,ia-ţi femeia şi pe cele două fete ale tale,şi ieşi ca să nu pieri
şi tu pentru nedreptăţile cetăţii!. Mântuieşte-ţi sufletul tău ! Să nu te uiţi înapoi,nici să te opreşti pe
câmp”(Facerea 19,15-17).
Când s-a ridicat soarele deasupra pământului,iar Lot şi familia sa au ajuns în cetatea
Ţoar,Domnul a slobozit peste Sodoma şi Gomora ploaie de pucioasă şi foc din cer şi au fost distruse
atât cetăţile şi locuitorii acestora,cât şi împrejurimile.Fiindcă n-a ascultat porunca îngerilor şi s-a uitat
înapoi,femeia lui Lot a fost prefăcută într-un stâlp de sare. Lot şi-a continuat drumul spre munte şi s-a
aşezat într-o peşteră unde a locuit împreună cu cele două fete ale sale. Aici,fetele l-au îmbătat pe Lot,iar
în timpul nopţii s-au culcat cu el şi au rămas grele. Amândouă au născut câte un fiu,din care,mai
târziu,s-au dezvoltat două neamuri : Moabiţii şi Amoniţii.

5.1.7.Avraam în Gherar ( Fac.20 )

După distrugerea Sodomei şi Gomorei,Avraam s-a strămutat către miazăzi şi a locuit o vreme în
Gherar.Şi aici ca şi în Egipt,Avraam a prezentat-o pe Sarra drept soră,ca nu cumva să fie ucis.Regele
Abimelec a plăcut-o pe Sarra şi a luat-o în casa lui.Dar înainte să se atingă de Sarra,Dumnezeu i s-a
arătat lui Abimelec şi i-a făcut cunoscut că Sarra era femeia lui Avraam,iar dacă se va atinge de ea va fi
pedepsit cu moartea. Înspăimântat,Abimelec,l-a certat pe Avraam,i-a dat-o pe Sarra înapoi,l-a dăruit şi
cu multe daruri,printre care,argint,vite şi robi,oferindu-i posibilitatea să locuiască unde îi place,pe
teritoriul regatului său,dar i-a cerut să-l roage pe Dumnezeu să nu-l pedepsească.Avraam s-a rugat lui
Dumnezeu să ridice pedeapsa de la casa lui Abimelec „ şi Dumnezeu a vindecat pe Abimelec,pe femeia
lui şi pe roabele lui,şi acestea au început a naşte,căci Domnul lovise cu stârpire toată casa lui
Abimelec,pentru Sarra,femeia lui Avraam” Facerea 20,17-18).

5.1.8.Naşterea lui Isaac.Izgonirea lui Ismael ( Fac.21 )

După această împrejurare, „a căutat Domnul spre Sarra,cum îi spusese şi i-a făcut Domnul
cum îi făgăduise.Şi a zămislit Sarra,şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe,la vremea arătată de
Dumnezeu” (Facerea 21,1-2) Avraam i-a pus fiului său numele Isaac,iar în ziua a opta l-a tăiat împrejur.
Când a fost înţărcat Isaac,Avraam a făcut un ospăţ mare.Fiindcă Ismael râdea de Isaac,Sarra i-a cerut
lui Avraam să-l izgonescă pe Ismael şi,fiindcă Avraam nu se hotăra,Dumnezeu l-a îndemnat s-o asculte
pe Sarra,fiindcă va avea grijă ca şi din acest fiu să facă un neam mare: „ascultă glasul ei; pentrucă
numai cei din Isaac se vor chema urmaşii tăi”(Facerea 21,12).
A doua zi dimineaţa,Avraam a slobozit-o pe Agar cu fiul ei,dându-le pâine şi apă,iar
aceasta,dorind să ajungă în Egipt,a rătăcit prin pustie până s-a sfârşit apa.Şi fiindcă se aştepta ca fiul ei
să moară,a ridicat glasul la cer şi a plâns.Dumnezeu a auzit rugăciunea ei şi plânsetul copilului şi,prin
îngerul său,i-a arătat o fântână din care şi-a luat apă.A rămas în pustia Faran,unde Ismael,crescând a
devenit vânător,iar mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului.
După izgonirea lui Ismael,Avraam a fost vizitat de Abimelec,care a recunoscut dreptul lui Avraam
asupra unor fântâni şi au încheiat o întelegere prin care, Abimelec şi Avraam se obligau ca atăt ei cât şi
urmaşii lor să convieţuiască în înţelegere.Locul de lângă fântâna unde s-a încheiat legământul dintre
ei,a fost numit Beer-Şeba.Aici,Avraam a sădit o dumbravă şi a chemat numele Domnului.

5.1.9.Îcercarea credinţei lui Avraam. (Fac.22)

Ca să încerce credinţa lui Avraam,Dumnezeu i-a cerut să aducă jertfă pe unicul său fiu
:„Avraame! Ia pe fiul tău; pe Isaac,pe unicul tău fiu,pe care-l iubeşti şi du-te în pământul Moria şi
adu-l acolo ardere de tot pe un munte, pe care ţi-l voi arăta Eu !”(Facerea 22,1-2).Ascultând porunca
Domnului,a luat pe fiul său şi două slugi şi a purces la drum cale de trei zile.Apoi,a lăsat slugile şi
asinul şi si-a continuat drumul numai cu fiul său.Când au ajuns la locul de care-i grăise Dumnezeu,a
ridicat Avraam acolo un jertfelnic,a aşezat lemnele pe el şi legând pe Isaac,fiul său,l-a pus pe
 25
jertfelnic,deasupra lemnelor.Apoi a luat cuţitul ca să-l înjunghie. Atunci îngerul Domnului a strigat
către el,din cer şi a zis :„Avraame! Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului,nici să-i faci vre-un rău,căci
acum cunosc că te temi de Dumnezeu şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău”(Facerea
22,12). Avraam s-a oprit şi,privind în jur,a văzut un berbec în apropiere,pe care l-a luat şi l-a adus jertfă
în locul lui Isaac,fiul său.Şi a numit locul acela Iahve-ire( Domnul vede).
Pentru credinţa de care a dat dovadă,prin glasul îngerului său,Domnul l-a binecuvântat,din
nou,pe Avraam cu înmulţirea neamului său,dar şi cu binecuvântarea tuturor popoarelor prin neamul
său :„Şi voi binecuvânta,prin neamul tău,toate popoarele pământului,pentrucă ai ascultat glasul
Meu”(Facerea 22,18).După această întâmplare,Avraam s-a întors la corturile sale de la Beer-Şeba
împreună cu fiul său,dar n-a spus nimănui de încercarea l-a care l-a pus Domnul.

5.1.10.Bătrâneţea şi moartea lui Avraam. (Fac.23,1 - 25,10)

Împlinind o sută douăzeci şi sapte de ani,Sarra a murit pe când se afla la Chiriat-Arba,în
apropiere de Hebron.Avraam,a plâns-o pe Sarra, apoi a mers la fiii lui Het,pe ale căror terenuri îşi
păştea turmele şi la care găsise înţelegere şi obţine de la aceştia,pentru patru sute de sicli de
argint,ţarina lui Efron din faţa stejarului Mamvri,în care se afla peştera Macpela,unde o îngroapă pe
femeia sa Sarra.Această ţarină devine moşia lui Avraam,iar peştera ca loc de îngropare a morţilor,din
neamul său.
Fiind bătrân şi vechi de zile,a trimis pe slujitorul său cel mai credincios să-i aducă femeie fiiului său
Isaac dintre fetele rudelor sale din Mesopotamia.Acesta i-a adus femeie lui Isaac pe Rebeca,fiica lui
Batuel,fiul lui Nahor fratele lui Avraam.
Avraam a mai trăit mulţi ani după moartea Sarrei şi a mai luat o femeie,pe nume Chetura,care i-
a născut şase copii.A mai avut copii şi cu unele ţiitoare,dar toţi aceştia nu au devenit părtaşi la
moştenirea lui Isaac.Când a murit (~3195 de la Adam),Avraam a fost îngropat de cei doi fii ai săi -
Isaac şi Ismael, alături de femeia sa Sarra,în peştera Macpela. „Zilele vieţii lui Avraam,câte le-a trăit,
au fost o sută şaptezeci şi cinci ani.Apoi,slăbind,Avraam a murit la bătrâneţi adânci,sătul de zile şi s-a
adăugat la poporul său.Şi l-au îngropat feciorii lui,Isaac şi Ismael,în peştera Macpela,din ţarina lui
Efron,fiul lui Ţohar Heteeanul,în faţa stejarului Mamvri”( Facerea 25,7-9 ).

5.1.11.Popoarele născute din Terah şi Avraam

Popoare care se pogoară din Terah,tatăl lui Avraam.
Terah : => Haran =>Lot => Moab ..............= Moabiţii
=>Ben-Ami ........=Amoniţii
=>Avraam ,cu Agar =>Ismael .................................=Ismaeliţii
cu Sarra =>Isaac =>Esau(Edom)......=Edomiţii
=>Iacov ............... =Israelţii
cu Chetura =>Zimran
=>Iocşan
=>Madan
=>Madian ( madianiţii )
=>Işbac
=>Şuah
26
 27

5.2.ISAAC.
5.2.1.Naşterea şi copilăria lui Isaac
După ce Dumnezeu a încheiat legământul cu Avraam,semnul acestuia fiind taierea împrejur,
Dumnezeu i-a promis,din nou, lui Avraam că va avea un fiu cu femeia sa Sarai,care din acest moment
se va numi Sarra : „Adevărat,însăşi Sarra,femeia ta îţi va naşte un fiu şi-i vei pune numele Isaac şi Eu
voi încheia cu el legământul Meu,legământ veşnic:să-i fiu Dumnezeu lui şi urmaşilor lui după
el”(Facerea 17,19) Această promisiune a fost întărită şi de unul dintre cei trei bărbăţi (îngeri),care l-au
vizitat pe Avraam la Stejarul Mamvri : „Iată, la anul pe vremea asta,am să vin iar pe la tine şi Sarra
femeia ta va avea un fiu”(Facerea 18,10)„Şi a zămislit Sarra şi a născut lui Avraam un fiu la bătrâneţe, la
vremea arătată de Dumnezeu”(Facerea 20,2).Avraam i-a pus fiului său numele Isaac,iar în ziua a opta l-a
tăiat împrejur.Când a fost înţărcat Isaac,Avraam a făcut un ospăţ mare.Fiindcă Ismael a râs de
Isaac,Sarra i-a cerut lui Avraam să-l izgonescă pe Ismael,fiul slujnicei Agar egipteanca şi,fiindcă
Avraam nu se hotăra,Dumnezeu l-a îndemnat s-o asculte pe Sarra,căci va avea grijă ca şi din acest fiu
să facă un neam mare : „ascultă glasul ei; pentrucă numai cei din Isaac se vor chema urmaşii
tăi”(Facerea 21,12).
A doua zi dimineaţa,Avraam a slobozit-o pe Agar cu fiul ei,dându-le pâine şi apă,iar
aceasta,dorind să ajungă în Egipt,a rătăcit prin pustie până s-a sfârşit apa.Şi fiindcă era îngrozită că fiul
 28
ei ar putea să moară,a ridicat glasul la cer şi a plâns.Dumnezeu a auzit rugăciunea ei şi plânsetul
copilului şi,prin îngerul său,a mângâiat-o şi i-a arătat o fântână din care să ia apă.Apoi,s-au stabilit în
pustia Faran,unde Ismael,crescând,a devenit vânător,iar mama sa i-a luat femeie din ţara Egiptului.
Vrând să încerce credinţa lui Avraam, Dumnezeu i-a cerut să aducă jertfă pe însuşi unicul său
fiu : „ Ia pe fiul tău ; pe Isaac,pe unicul tău fiu,pe care-l iubeşti şi du-te în pământul Moria şi adu-l
acolo ardere de tot pe un munte,pe care ţi-l voi arăta Eu !”(Facerea 22,2). Ascultând porunca
Domnului,Avraam a luat pe fiul său şi două slugi şi a purces la drum cale de trei zile.In apropiere de
locul stabilit,a lăsat slugile şi asinul şi si-a continuat drumul numai cu fiul său. „Iar dacă au ajuns la
locul de care-i grăise Dumnezeu,a ridicat Avraam acolo un jertfelnic,a aşezat lemnele pe el şi legând
pe Isaac,fiul său,l-a pus pe jertfelnic, deasupra lemnelor.Apoi şi-a întins Avraam mâna şi a luat cuţitul
ca să înjunghie pe fiul său. Atunci îngerul Domnului a strigat către el din cer şi a zis :
„Avraame,Avraame! Să nu-ţi ridici mâna asupra copilului,nici să-i faci vre-un rău,căci acum cunosc
că te temi de Dumnezeu şi pentru Mine n-ai cruţat nici pe singurul fiu al tău” (Facerea 22,9-11). Avraam
s-a oprit şi,privind în jur, a văzut un berbec în apropiere,pe care l-a luat şi l-a adus jertfă în locul lui
Isaac,fiul său.Şi a numit locul acela Iahve-ire (Dumnezeu poartă de grijă).
Pentru credinţa de care a dat dovadă,Domnul,prin glasul îngerului Său,l-a binecuvântat din nou
cu înmulţirea neamului său,prin care vor fi binecuvântate toate neamurile: „Şi se vor binecuvânta,prin
neamul tău,toate popoarele pământului,că ai ascultat glasul Meu”(Facerea 22,18).Când Avraam s-a
întors la corturile sale de la Beer-Şeba împreună,cu fiul său,n-a spus nimănui de încercarea la care l-a
pus Domnul.

5.2.2.Căsătoria lui Isaac. (Fac.24 )

După moartea Sarrei,întrucât Isaac devenise bărbat,Avraam a trimis pe Eliezer,slujitorul său cel
mai credincios,la rudele sale din Mesopotamia pentru a-i aduce soţie lui Isaac,fiul său,ca nu cumva
acesta să -şi ia femeie dintre fetele canaaneilor,sau să plece din acest pământ făgăduit lui şi urmaşilor
săi,de Dumnezeu. Slujitorul,însoţit de o caravană din zece cămile şi daruri scumpe,a mers în
Mesopotamia,în cetatea lui Nahor,fratele lui Avraam.Aici a poposit lângă o fântână,unde o fată i-a
potolit setea atât lui cât şi însoţitorilor şi cămilelor sale. După ce i-a dăruit un inel şi două brăţări,din
vorbă în vorbă,a aflat că fata este fiica lui Betuel şi nepoata lui Nahor.Eliezer a cerut găzduire,fata a
mers şi i-a spus tatălui ei,iar Laban, fratele mai mare al fetei,l-a luat de la fântână,l-a adus în casa lor,si
le-a dat de măncare însoţitorilor lui şi animalelor de povară,iar pe el l-a invitat în casă. Eliezer le-a
marturisit că este sluga lui Avraam,că în Canaan,stăpânul lui, prin binecuvântarea lui Dumnezeu,este
bogat şi respectat de neamurile între care vieţuieşte,dar femeia sa Sarra i-a născut un fiu la
bătrâneţe,care acum a devenit bărbat.Şi, pentrucă nu vrea ca fiul său să-şi ia femeie dintre fetele
canaaneilor,l-a trimis pe el să-i aducă o fată din neamul părinţilor săi.Deaceea a venit în Mesopotamia
şi s-a rugat Domnului să-i scoată în cale pe aceea care va deveni femeia lui Isaac.Şi aşa s-a întâmplat.
Rebeca s-a purtat precum ceruse Eliezer de la Domnul : „fata căreia eu îi voi zice când va veni să
scoată apă: „Dă-mi să beau puţină apă din urciorul tău!”,iar ea îmi va zice: Bea ! Ba şi cămilele toate
le voi adăpa până se vor sătura!,aceea să fie femeia pe care Domnul a rânduit-o pentru
Isaac”...(Facerea 24,14).
Betuel şi Laban au înţeles că această întâmplare vine de la Domnul şi au fost de acord să o dea
pe Rebeca lui Isaac, iar,atunci când a fost întrebată dacă se duce cu Eliezer, Rebeca a răspuns : „Mă
duc!”. Eliezer a luat pe Rebeca şi pe doica ei,şi au purces la drum spre stăpânul său,Avraam. Isaac,în
vârstă de patruzeci de ani, tocmai se întorsese de la miază zi,unde fusese cu turmele şi,aflându-se la
corturile tatălui său,le-a ieşit în întâmpinare,iar când a aflat că Rebeca va fi femeia sa,a luat-o şi a dus-o
în corturile mamei sale,a iubit-o şi afăcut-o femeia sa.
 29
5.2.3.Fiii lui Isaac :Esau şi Iacov. (Facerea 25,19-34)
După moartea lui Avraam,a binecuvântat Dumnezeu pe Isaac care a locuit la Beer-Lahai-Roi.
Fratele său Ismael s-a aşezat în părţile ce duc spre Egipt,a avut doisprezece copii şi a trăit o sută treizeci
şi şapte de ani.Din copiii lui s-au născut douăsprezece seminţii conduse de doisprezece voievozi.
Deşi la început, Rebeca era stearpă,la rugăciunile lui Isaac către Dumnezeu,aceasta a zămislit si
i-a născut doi băieţi gemeni.Pe primul,care era roşu şi păros,l-au numit Isav/Esau (Edom),iar pe al
doilea,mai frumos,l-au numit Iacov.Când i s-au născut cei doi fii,Isaac avea şaizeci de ani.
Isav era iscusit la vânătoare şi Isaac îl iubea fiindcă-i plăcea vânatul adus de el.Iacov trăia pe lângă
corturi,fapt pentru care Rebeca îl iubea mai mult.Odată,întorcându-se ostenit şi flămând de la
câmpie,Isav a poftit la mâncarea de linte gătită de fratele său Iacov.Acesta i-a dat din mâncare numai
după ce Isav a jurat că renunţă la dreptul de întâi născut în favoarea fratelui său şi i-a vândut lui Iacov
dreptul său de întâi-născut.

5.2.4.Isaac în ţara filistenilor (Facerea 26)

Venind o foamete mare în ţară,Isaac,la sfatul Domnului,nu s-a dus în Egipt,ci în ţara
filistenilor,la Gherara,unde fusese şi Avraam cândva.La fel ca şi tatăl său,de frică să nu fie omorât,a zis
locuitorilor ţinutului aceluia că Rebeca e sora sa,dar regele filistenilor(Abimelec)îşi dă seama că e
femeia lui,îl ceartă şi,înţelegând motivul pentru care a minţit,a dat poruncă la tot poporul să nu se
atingă nimeni de el şi de femeia lui.Primind pământ,Isaac l-a cultivat,a obţinut rod bogat,a crescut vite
şi oi şi a ajuns atât de bogat încât filistenii,din invidie,i-au stricat toate fântânile pentru adăpatul
turmelor,pe care le săpase Avraam în pământurile lor,în zilele cât locuise acolo.
Regele filistenilor l-a sfătuit să plece din aceste pământuri fiindcă nu este iubit din cauza
averilor lui şi Isaac a fost nevoit să-şi mute corturile de mai multe ori până a fost lăsat în pace,după care
s-a îndreptat spre Beer-Şeba.Aici i s-a arătat Domnul în somn,l-a încurajat şi i-a făgăduit că-i va înmulţi
urmaşii: „...nu te teme,că Eu sunt cu tine şi te voi binecuvânta şi voi înmulţi pe urmaşii tăi,pentru
Avraam,sluga Mea” (Facerea 26,24). Tot aici,l-a vizitat regele filistenilor,Abimelec şi au încheiat un
legământ de bună înţelegere,precum încheiase şi cu tatăl său cândva şi,fiindcă chiar în acea zi săpătorii
fântnii din acel loc au găsit apă,Isaac a numit fântâna aceea Şibeia,adică jurământ.

5.2.5.Isaac binecuvintează pe fiii săi (Facerea 27,1-46)

Când cei doi fraţi au crescut şi au devenit bărbaţi,Isav şi-a luat două femei dintre neamurile
pământului aceluia,dar acestea amărau pe Isaac şi pe Rebeca.De bătrâneţe,lui Isaac i-a slăbit vederea
şi,temându-se de moarte şi,dorind să dea binecuvântarea sa lui Isav,întâiul născut,l-a rugat să-i facă,mai
întâi,o mâncare din vânat,aşa cum îi plăcea lui.Rebeca a auzit ce i-a spus Isaac lui Isav şi,în timp ce
acesta era plecat după vânat,a pus la cale o înşelătorie prin care să primească binecuvântarea
părintească fiul ei preferat,Iacov.A pregătit o mâncare din doi iezi,cu blana lor a înfăşurat mâinile şi
pieptul lui Iacov,l-a îmbrăcat cu haina lui Isav şi l-a trimis pe Iacov în cortul tatălui său cu mâncarea.
Isaac,nemaivăzând,a pipăit mâinile şi a simţit că sunt păroase şi,deşi glasul nu semăna întru totul cu al
lui Isav,a primit mâncarea care i-a plăcut şi a băut şi vin.Când l-a îmbrăţişat,mirosul hainei lui Isav i-a
spulberat orice îndoială,şi i-a dat binecuvântarea : „Să-ti dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din
belşugul pământului,pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea
ta; să fii stăpân peste fraţii tăi, şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie; cel ce te va blestema să fie
blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!”(Facerea 27,28-29).
Întorcându-se cu vânatul,Isav a gătit o mâncare cum îi plăcea tatălui său şi s-a grăbit să i-o
ducă,zicându-i: „Scoală, tată,şi mănâncă din vânatul fiului tău,ca să mă binecuvinteze sufletul
tău”(Facerea 27,31). Isaac s-a cutremurat,recunoscând vocea lui Isav şi dându-şi seama că fusese înşelat
şi dăduse binecuvântarea celuilalt,i-a zis cu amărăciune : „A venit fratele tău cu înşelăciune şi a luat
binecuvântarea ta…Iată, stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut robi; cu pâine şi cu
vin l-am dăruit.Dar cu tine ce să fac fiul meu?”(Facerea 27,35-37). Isav,disperat că fratele său îi luase
pentru a doua oară drepturile,a strigat: „Din pricină,oare,că-l cheamă Iacov,de aceea m-a înşelat de
 30
două ori?Deunăzi mi-a răpit dreptul de întâi născut,iar acum mi-a răpit şi binecuvântarea
mea”(Facerea 27,36).Şi l-a implorat pe tatăl său,plângând : „Tată, oare numai o binecuvântare ai tu?
Binecuvintează-mă şi pe mine,tată!” (Facerea 27,38).
Văzând disperarea lui Isav,Isaac a zis către el: „Iată,locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul
îţi va trimite roua sa; Cu sabia ta vei trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei
ridica şi vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău” (Facerea 27,39-40).Pentru cele ce i-a făcut,Isav a
început să-l urască pe Iacov aşa de tare,încât a hotărât să-l ucidă pe acesta,dar după moartea tatălui său.

5.2.6.Urmările binecuvântărilor lui Isaac. (Facerea 28,1-22)

Aflând despre dorinţa de răzbunare a lui Isav,Rebeca îl sfătuieşte pe Iacov să fugă la rudele sale
din Mesopotamia,unde să stea până va trece mânia lui Isav.Totodată îl îndeamnă pe Isaac să-l trimită pe
Iacov la rudele lor din Mesopotamia ca să-şi ia de femeie pe una din fetele neamului său,ca nu cumva
să facă la fel ca Isav,de ale căror femei erau tare nemulţumumiţi.Isaac găseşte ca înţeleaptă propunerea
Rebecăi,îl cheamă pe Iacov,îl îndeamnă să plece în Mesopotamia şi-l binecuvintează: „Dumnezeu cel
atotputernic să te binecuvinteze,să te crească şi să te înmulţească şi să răsară din tine popoare multe;
să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam,tatăl meu,ţie şi urmaşilor tăi de după tine,ca să stăpâneşti
pământul ce-l locuieşti acum şi pe care l-a dat Dumnezeu lui Avraam”(Facerea 28,3-4).
După plecarea lui Iacov,Isav,înţelegând că tatălui său nu-i plac femeile lui canaanece,a mers la
Ismael şi a mai luat de femeie şi pe fiica acestuia.Când Iacov s-a întors din Mesopotamia,în inima lui
Isav se stinsese ura faţă de fratele său şi s-a împăcat cu el.Iacov a rămas cu tatăl lor,care încă mai trăia
şi îşi avea corturile la Mamvri,în Chiriat-Arba,adică Hebron,în ţara Canaanului. „Slăbind apoi, Isaac a
murit şi a trecut la părinţii săi,fiind încărcat de zile Si l-au îngropat feciorii lui,Isav şi Iacov.Iar zilele,
pe care le-a trăit Isaac, au fost o sută optzeci de ani”(Facerea 35,28-29).
Pentrucă averile celor doi fraţi erau multe şi nu mai încăpeau amândoi în Canaan,Isav,care s-a
mai numit şi Edom şi-a luat familia,turmele şi averile sale şi s-a mutat în muntele Seir,iar urmaşii lui s-
au numit edomiţi.

5.3.IACOV.
5.3.1.Naşterea şi copilăria lui Iacov. (Facerea 25,21-34)
După moartea lui Avraam,a binecuvântat Dumnezeu pe Isaac care a locuit la Beer-Lahai-Roi.
Fratele său Ismael s-a aşezat în părţile ce duc spre Egipt,a avut doisprezece copii şi a trăit o sută treizeci
şi şapte de ani.Din copiii lui s-au născut douăsprezece seminţii conduse de doisprezece voievozi.
Deşi la început, Rebeca era stearpă,la rugăciunile lui Isaac către Dumnezeu,aceasta a zămislit si i-a
născut doi băieţi gemeni.Pe primul,care era roşu şi păros l-au numit Isav (Edom),iar pe al doilea,care la
naştere s-a ţinut cu mâna de călcâiul frateluisău,l-au numit Iacov.Când i s-au născut cei doi fii,Isaac
avea şaizeci de ani.Isav era iscusit la vânătoare şi Isaac îl iubea fiindcă-i plăcea mâncarea pe care o
făcea din vânatul adus de el. Iacov,care trăia pe lângă corturi,era preferatul mamei sale,care îl iubea
mai mult. Odată, Isav s-a întors ostenit şi flămând de la câmpie,şi a poftit la mâncarea de linte gătită de
fratele său Iacov.Acesta i-a dat din mâncare numai după ce Isav a jurat că renunţă la dreptul de întâi
născut în favoarea fratelui său şi i-a vândut lui Iacov dreptul său de întâi-născut (Facerea 25,32-34).

5.3.2.Obţinerea binecuvântării de la tatăl său. (Fac.27,1-46)

Când cei doi fraţi au crescut şi au devenit bărbaţi,Isav şi-a luat două femei dintre neamurile
pământului aceluia,dar acestea îi amărau pe Isaac şi Rebeca.De bătrâneţe,lui Isaac i-a slăbit vederea şi,
temându-se de moarte,a dorit să dea binecuvântarea sa lui Isav,întâiul născut,deaceea l-a rugat să-i
facă,mai întâi,o mâncare din vânat,aşa cum îi plăcea lui.Rebeca a auzit ce i-a spus Isaac lui Isav şi,în
timp ce acesta era plecat după vânat,a pus la cale o înşelătorie prin care să primească binecuvântarea
părintească fiul ei preferat,Iacov.A pregătit o mâncare din doi iezi,cu blana lor a înfăşurat mâinile şi
pieptul lui Iacov,l-a îmbrăcat cu haina lui Isav şi l-a trimis pe Iacov în cortul tatălui său cu mâncarea.
Isaac,nemaivăzând,a pipăit mâinile şi a simţit că sunt păroase şi,deşi glasul nu semăna întru totul cu al
 31
lui Isav,a primit mâncarea care i-a plăcut şi a băut şi vin.Când l-a îmbrăţişat,mirosul hainei lui Isav i-a
spulberat orice îndoială,şi i-a dat binecuvântarea : „Să-ti dea ţie Dumnezeu din roua cerului şi din
belşugul pământului,pâine multă şi vin. Să-ţi slujească popoarele şi căpeteniile să se închine înaintea
ta; să fii stăpân peste fraţii tăi, şi feciorii mamei tale să ţi se închine ţie; cel ce te va blestema să fie
blestemat şi binecuvântat să fie cel ce te va binecuvânta!”(Facerea 27,28-29).
Întorcându-se cu vânatul,Isav a gătit o mâncare cum îi plăcea tatălui său şi s-a grăbit să i-o
ducă, zicându-i : „Scoală, tată,şi mănâncă din vânatul fiului tău,ca să mă binecuvinteze sufletul
tău”(Facerea 27,31). Isaac s-a cutremurat,recunoscând vocea lui Isav şi dându-şi seama că fusese înşelat
şi dăduse binecuvântarea celuilalt fiu,i-a zis cu amărăciune : „A venit fratele tău cu înşelăciune şi a luat
binecuvântarea ta…Iată, stăpân l-am făcut peste tine şi pe toţi fraţii lui i-am făcut robi; cu pâine şi cu
vin l-am dăruit. Dar cu tine ce să fac fiul meu?”(Facerea 27,35-37). Disperat că fratele său îi luase pentru
a doua oară drepturile,Isav a strigat: „Din pricină,oare,că-l cheamă Iacov,de aceea m-a înşelat de două
ori?Deunăzi mi-a răpit dreptul de întâi născut,iar acum mi-a răpit şi binecuvântarea mea”(Facerea
27,36).Şi l-a implorat pe tatăl său,plângând : „Tată,oare numai o binecuvântare ai tu? Binecuvintează-
mă şi pe mine,Tată!”(Facerea 27,38).
Văzând disperarea lui Isav,Isaac a zis către el: „Iată,locuinţa ta va fi un pământ mănos şi cerul îţi va
trimite roua sa; Cu sabia ta vei trăi şi vei fi supus fratelui tău; va veni însă vremea când te vei ridica şi
vei sfărâma jugul lui de pe grumazul tău” (Facerea 27,39-40).Pentru cele ce i-a făcut,Isav a început să-l
urască pe Iacov aşa de tare, încât a hotărât să-l ucidă pe acesta,dar după moartea tatălui său.

5.3.3.Fuga lui Iacov. (Facerea 28,1-22)

Rebeca a aflat despre dorinţa de răzbunare a lui Isav si-l sfătuieşte pe Iacov să fugă la rudele
sale din Mesopotamia,unde să stea o vreme,până va trece mânia acestuia.Totodată îl îndeamnă pe Isaac
să-l trimită pe Iacov la rudele lor din Mesopotamia ca să-şi ia femeie pe una din fetele neamului său,ca
 32
nu cumva să facă la fel ca Isav,de ale căror femei erau tare nemulţumiţi.Isaac găseşte ca înţeleaptă
propunerea Rebecăi,îl cheamă pe Iacov,îl îndeamnă să plece în Mesopotamia şi-l binecuvintează:
„Dumnezeu cel atotputernic să te binecuvinteze,să te crească şi să te înmulţească şi să răsară din tine
popoare multe;să-ţi dea binecuvântarea lui Avraam,tatăl meu,ţie şi urmaşilor tăi de după tine,ca să
stăpâneşti pământul ce-l locuieşti acum şi pe care l-a dat Dumnezeu lui Avraam”(Facerea 28,3-4).
După ce Isaac i-a dat drumul,Iacov a plecat spre Haranul Mesopotamiei.Ajungând la un loc,în
apropierea cetăţii Luz,a rămas să doarmă,Şi-a pus o piatră căpătâi şi în timp ce dormea a visat o scară
ce se înălţa de la pământ la cer,pe care îngerii Domnului se suiau şi coborau.În capătul de sus al scării
s-a arătat Domnul care i-a vorbit :„Eu sunt Domnul Dumnezeul lui Avraam tatăl tău şi Dumnezeul lui
Isaac.Nu te teme! Pământul pe care dormi,ţi-l voi da ţie şi urmaşilor tăi”...(Facerea 28,13).Apoi i-a
repetat aceleaşi făgăduinţe pe care le făcuse şi lui Avraam: „Iată,Eu sunt cu tine şi te voi păzi în orice
cale vei merge; te voi întoarce în pământul acesta şi nu te voi lăsa până nu voi împlini toate câte ţi-am
spus”(Facerea 28,15). Când s-a trezit,şi-a zis înfricoşat : „Domnul este cu adevărat în locul acesta şi eu
n-am ştiut! Aceasta nu e alta fără numai casa lui Dumnezeu,aceasta este poarta cerului”(Facerea 28,16-
17).Şi a luat Iacov piatra pe care dormise,a turnat pe ea untdelemn şi a numit locul acela Betel.Şi a făcut
Iacov făgăduinţă ca,dacă Dumnezeu îl va păzi şi povăţui ca să se întoarcă cu bine la casa tatălui său,
locul acesta va fi pentru el casa lui Dumnezeu,şi din toate câte va obţine,îi va da a zecea parte
(zeciuială) lui Dumnezeu.

5.3.4.Iacov în Mesopotamia (Facerea 29-30)

Apoi,Iacov şi-a continuat călatoria până în Mesopotamia şi,în apropiere de Haran,întâlnind
păstori din ţinuturile acelea,a întrebat de familia lui Laban.Spre bucuria lui,o întâlneşte pe Rahila,fiica
ce mică a lui Laban,pe care o place de la început şi o ajută să-şi adape turmele.Ajunge şi la casa lui
Laban,unde este primit foarte călduros în calitatea sa de rudă şi acceptat de Laban ca un membru al
familiei: „Tu eşti din oasele mele şi din carnea mea”(Fac.29,14).Întrucât Iacov i-a cerut de soţie pe fiica
sa,Laban s-a tocmit cu Iacov pentru munca ce o va face cât va sta la el,pentru îndeplinirea cererii.
Fiindcă îi era dragă Rahila,Iacov s-a angajat să muncească şapte ani,lui Laban,ca să i-o dea de
soţie.Când au trecut cei şapte ani,Laban a făcut ospăţ mare,dar noaptea în cortul lui Iacov a trimis-o pe
Lia,fiica cea mare. Dimineaţa,Iacov a văzut că fusese păcălit,dar Laban a motivat înşelătoria cu datina
locului : „Aici la noi nu se pomeneşte să se mărite fata cea mică înaintea celei mai mari „(Fac.
29,26).Totuşi,dacă Iacov vrea s-o ia de soţie şi pe Rahila,după săptămâna de nuntă cu Lia,Laban poate
să i-o dea şi pe aceasta,dacă el se angajează să-i mai muncească încă şapte ani.Iacov a acceptat,iar,după
săptămâna de nuntă cu Lia,Laban i-a dat-o şi pe Rahila.Pentrucă Iacov o iubea mai mult pe Rahila şi o
dispreţuia pe Lia,Domnul Dumnezeu a ţinut-o pe Rahila stearpă,iar Lia i-a născut lui Iacov patru fii : pe
Ruben,pe Simeon,pe Levi şi pe Iuda.
Rahila,văzând că ea e stearpă în timp ce sora ei îi naşte copii lui Iacov,i-a dat-o acestuia pe
roaba sa, Bilha,care i-a născut lui Iacov,pe Dan şi pe Neftali. Lia i-a dat şi ea pe roaba sa,Zilpa,care i-a
născut pe Gad şi Aşer.Apoi Lia i-a mai născut lui Iacov pe Isahar,Zebulon,şi o fată,Dina. Dar şi-a
întors Dumnezeu faţa şi către Rahila şi,deschizându-i pântecele,i-a născut lui Iacob pe Iosif.După
naşterea lui Iosif,Iacob l-a anunţat pe Laban că vrea să se întoarcă în pământul părinţilor săi,dar acesta,
cu vorbe mieroase,l-a convins să mai rămână, fiindcă avea mari profituri de pe urma sa : „De am aflat
har înaintea ta,mai rămâi la mine! Căci văd bine că Dumnezeu m-a binecuvântat prin venirea
ta”(Facerea 30,27).
Atunci Iacov,dorind să agonisească şi pentru casa sa,nu numai pentru Laban,a tocmit ca simbrie
pentru munca sa toate oile şi caprele care sunt sau se vor naşte pestriţe sau tărcate.Laban a acceptat şi
au separat turmele după condiţiile stabilite.Dar Iacov,la sfatul îngerului Domnului atunci când vitele lui
Laban erau în călduri,le punea nuiele decojite parţial în jgheaburile de adăpat,iar acestea fătau miei sau
iezi tărcaţi. Încetul cu încetul,turmele lui Iacov se măreau,iar ale lui Laban se micşorau. Fiii lui Laban,
care îl invidiau pe Iacob pentru bogăţia lui au început să cârtească : „Iacov a luat toate câte avea tatăl
 33
nostru şi din ale tatălui nostru şi-a făcut toată bogăţia aceasta”(Facerea 31,1) Si chiar Laban şi-a
schimbat purtarea faţă de Iacov,văzând paguba pe care i-o făcea.

5.3.5.Întoarcerea lui Iacov în Canaan (Facerea 31,1-32.32).

Atunci a zis Domnul către Iacov : „Întoarce-te în ţara părinţilor tăi,în patria ta,şi Eu voi fi cu
tine”(Facerea 31,3).Înţelegând porunca Domnului şi,după ce s-a sfătuit şi cu femeile sale,care s-au hotărât
să-l urmeze,fiindcă văzuseră cum au fost vândute şi cum l-a nedreptăţit tatăl lor,fără a da de ştire lui
Laban,Iacov şi-a urcat femeile şi copii săi pe cămile şi-a luat toată agoniseala sa,şi-a adunat turmele şi a
plecat către Canaan.A trecut Eufratul şi s-a îndreptat spre muntele Galaadului. După trei zile,aflând
Laban de fugă şi,la îndemnul fiilor săi,a plecat în urmărirea lui Iacov şi l-a ajuns chiar la muntele
Galaad.Dar,Dumnezeu s-a arătat lui Laban şi i-a poruncit să nu se atingă de el.De aceea,Laban doar îl
ceartă pe Iacov pentrucă l-a părasit pe ascuns şi l-a lipsit de dreptul de a-şi săruta nepoţii şi fetele la
despărţire.Dar îl acuză că,la plecare,i-a furat dumnezeii casei. Iacov i-a spus că a plecat pe ascuns de
teamă să nu-i ia fetele,copii şi averea.Dar dacă găseşte ceva ce-i aparţine la careva dintre ai lui,acela va
fi vrednic de moarte.Laban a căutat peste tot,dar Rahila,care furase idolii tatălui său,şi-i îi ascunsese
sub samarul cămilei pe care şedea,nu a coborât de pe cămilă,spunând că se află la vremea neplăcută a
femeii.
La rândul lui şi Iacov i-a reproşat lui Laban,că deşi l-a ajutat să se îmbogăţească timp de
douăzeci de ani, Laban l-a păcălit,i-a dat simbria care a vrut el şi nici nu l-a lăsat să plece cu toate ale
lui.Laban,recunoscund munca lui Iacov şi drepturile fetelor lui,a făcut cu acesta un legământ să nu-şi
poarte gânduri rele,iar în locul acela au ridicat o movilă spre mărturie.Şi au numit locul acela Miţpa
Galaadului (veghere). Iacov a adus ardere de tot pe locul acela şi a mâncat pâine împreună cu rudele
sale,iar a doua zi, după ce Laban şi-a sărutat nepoţii şi fetele sale,i-a binecuvântat şi s-au despărţit,
mergând fiecare la ale sale.

5.3.6.Împăcarea lui Iacov cu Isav. (Facerea 33)

Iacov şi-a continuat drumul spre Canaan şi,apropiindu-se de pământurile tatălui său,a trimis soli
la fratele său Isav,cerându-i bunăvoinţa.La întoarcere,solii i-au spus că Isav vine în întâmpinarea sa cu
patru sute de oameni.Speriat,Iacov şi-a împărţit oamenii şi turmele în două părţi,ca în cazul în care Isav
va lua o parte să-i rămână cealaltă.Iar fratelui său,Iacov i-a trimis,ca daruri:cămile şi asini,cornute mari
şi mici pentru a-l îmbuna.Apoi,a cerut ajutor Domnului: „Dumnezeul tatălui meu Avraam şi Dumnezeul
tatălui meu Isaac,...izbăveste-mă, dar, din mâna fratelui meu,din mâna lui Isav ,căci mă tem de el ,ca
nu cumva să vină şi să mă omoare pe mine şi pe aceste mame cu copiii”.(Facerea 32, 9-11)
În timpul nopţii,Iacov,ca să-şi protejeze femeile şi copiii,îi adăposteşte dincolo de un râu
apropiat,afluient al Iordanului.Rămas singur,în timpul nopţii,Iacov s-a luptat cu cineva (Dumnezeu)
până în revărsatul zorilor. „Văzând însă că nu-l poate răpune Acela,s-a atins de încheietura coapsei lui
şi i-a vătămat lui Iacov încheietura coapsei,pe când se luptacu el. Şi i-a zis : lasă-mă să plec,că s-au
ivit zorile! Iacov i-a răspuns : Nu te las până nu mă vei binecuvânta.Şi l-a întrebat Acela : Care îţi este
numele? Şi el a zis : Iacov!. Zisu-i-a Acela: De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov,ci ISRAEL te vei
numi,că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai fost mai tare!”(Facerea 22,25-27). Voind să afle care
este numele Celui cu care s-a luptat,Acela nu i l-a spus,ci numai l-a binecuvântat. Şi a pus Iacov locului
acela numele de Peniel (faţa lui Dumnezeu),căci şi-a zis : „Am văzut pe Dumnezeu în faţă şi mântuit a
fost sufletul meu”(Facerea 22 30) De la acea luptă,Iacov a şcheopătat toată viaţa,din pricina şoldului.
A doua zi dimineaţa,Iacov şi-a continuat drumul până când s-a întâlnit cu fratele său Isav.I s-a
închinat până la pământ de şapte ori,dar Isav a alergat în întâmpinarea sa,l-a îmbrăţişat şi l-a sărutat şi
au plâns amândoi.Isav,care nu-i mai purta duşmănie fratelui său şi,între timp ajunsese un om bogat,
foarte greu a acceptat daruri de la fratele său Iacov.S-au despărţit în dragoste,mergând fiecare la ale
sale,iar Iacov s-a oprit un timp pe malul stâng al Iordanului,la Sucot,apoi,tercând Iordanul,şi-a
cumpărat pământ de la fiii lui Hemor, în faţa cetăţii Salem din ţinutul Sichem.
 34

5.3.7.Nelegiuirea fiilor lui Iacov. (Facerea 34).

Fiul regelui Sichemului,a plăcut-o pe Dina,fiica lui Iacov şi,deşi mai întâi a necinstit-o,a cerut-o
de nevastă,prin tatăl său,de la Iacov.Însă fiii lui Iacov,nu acceptă cererea în căsătorie,decât dacă, atât
regele şi feciorul acestuia,cât şi bărbaţii cetăţii se vor tăia împrejur : „Nu putem să facem aceasta: să
dăm pe sora noastră după un om netăiat împrejur,că aceasta ar fi o ruşine pentru noi... Dacă veţi face
şi voi ca noi,tăindu-vă împrejur toţi cei de parte bărbătească,atunci vom da după voi fetele noastre,iar
noi vom lua fetele voastre şi vom locui la un loc şi vom alcătui un popor” (Facerea 34,14-16).
Regele şi locuitorii au acceptat condiţia pusă,şi toţi cei de parte bărbătească din cetate s-au tăiat
împrejur.În a treia zi, când durerile celor tăiaţi împrejur erau mai mari,fiii lui Iacov cu oamenii lor,au
intrat în cetate şi i-au omorât pe toţi cei de parte bărbătească,au prădat cetatea,le-au luat bogăţiile şi
vitele,iar pe femei şi copii i-au făcut robi.Iacov s-a supărat pe fiii lui pentru nelegiuirile înfăptuite,
temându-se că locuitorii acestei tări se vor ridica asupra lor: „Mare tulburare mi-aţi adus,făcându-mă
urât înaintea tuturor locuitorilor ţării acesteia.Eu am oameni puţini la număr;se vor ridica asupra mea
şi mă vor ucide şi voi pieri şi eu şi casa mea” (Facerea 34,30).

5.3.8.Iacov în Betel. Moartea Rahilei (Facerea 35,1-20)

Atunci i s-a arătat Dumnezeu lui Iacov şi i-a poruncit să meargă la Betel,să zidească un
jertfelnic şi să locuiască acolo o perioadă.Iacov a poruncit tuturor celor din casa sa să arunce toţi idolii
şi să se lepede de toţi dumnezeii străini,fiindcă la Betel va ridica un jertfelnic închinat Dumnezeului
părinţilor săi,care l-a ajutat tot timpul.Au fost adunaţi toţi idolii şi cerceii din urechile lor şi i-au
îngropat sub un stejar din apropiere de Sichem.Astfel,plecând cu frică de Dumnezeu,au fost ocrotiţi şi
nimeni din cetăţile din jur nu i-a urmărit sau atacat.Când au ajuns la Betel(Luz ),Iacov a zidit
jertfelnicul şi le-a reamintit copiilor săi că acest loc se va numi El-Bet-El,pentrucă acolo i s-a arătat
Dumnezeu pe când fugea de Isav,fratele său.
In timpul cât au mai stat la Betel,i s-a mai arătat Dumnezeu lui Iacov,l-a binecuvântat şi i-a
reamintit că se va numi Israel în loc de Iacov,că din el se va naşte multe popoare,iar ţara Canaan pe
care i-a făgăduit-o lui Avraam şi Isaac va fi a lui şi a urmaşilor lui: „De acum nu te vei mai numi
Iacov,ci Israel va fi numele tău.Eu sunt Dumnezeul cel Atotputernic! Sporeşte şi te înmulţeşte! Popoare
şi mulţime de neamuri se vor naşte din tine şi regi vor răsări din coapsele tale.Ţara pe care am dat-o
lui Avraam şi lui Isaac,o voi da ţie; iar după tine,voi da pământul acesta urmaşilor tăi” (Facerea 35,10-
12). Spre aducere aminte,Iacov a ridicat un stâlp pe locul unde-i vorbise Domnul.
Si-au continuat drumul şi,când au ajuns în apropiere de Efrata (Betleem),Rahila a născut tot un
băiat pe care l-au numit Ben-Oni,dar căruia Iacov i-a zis Veniamin.Dar Rahila a murit în timpul
naşterii.Deaceea Ben-Oni înseamnă fiul durerii.Iacov a îngropat-o pe Rahila pe drumul ce duce la
Efrata,după care au mers în continuare spre miază zi către Stejarul lui Mamvri,unde se afla tatăl său
Isaac.După ce Iacov a ajuns la tatăl său,Isaac a mai trăit o vreme,dar apoi a murit la vârsta de o sută
optzeci de ani.A fost îngropat de feciorii lui Isau şi Iacov. „Iar zilele pe care le-a trăit Isaac,au fost o
sută optzeci de ani.Slăbind apoi,Isaac a murit şi a trecut la părinţii săi,fiind bătrân şi încărcat de
zile,şi l-au îngropat feciorii lui : Isav şi Iacov”(Facerea 35,28-29). După moartea lui Isaac,Isav a plecat
spre miază zi în muntele Seir,fiindcă amândoi fraţii aveau turme multe şi nu mai încăpeau pe terenurile
deţinute de Isaac,lăsându-l pe Iacov să moştenească pământul tatălui lor.Urmaşii lui Isav au dat naştere
la neamul Edomiţilor.

5.3.9.Fiii lui Iacov (Facerea 37).

Iacov a rămas în ţara Canaan,unde locuise şi tatăl său.Fiii lui se ocupau cu păstoritul şi mergeau
cu turmele peste tot pe unde era hrană pentru ele.Dintre toţi copiii săi,Iacov îl iubea cel mai mult pe
Iosif,născut din Rahila,care era fiul bătrâneţilor sale,mai deosebit decât ceilalţi,mai ascultător şi şedea
mai mult în preajma sa.Iosif şi-a făcut duşmani pe fraţii săi fiindcă atunci când mergea prin locurile
unde aceştia păşteau turmele,el vedea purtările lor urâte,iar când se întorcea la Iacov îi povestea
 35
acestuia tot ce văzuse.Deasemeni când şi-a tălmăcit nişte vise,în care snopii de grâu ai fraţilor săi se
închinau către snopul secerat de el,sau că soarele şi luna cu unsprezece stele se închinau lui,a lăsat să se
înţeleagă că va ajunge un om mare,iar fraţii săi i se vor închina lui.
Odată,când Isaac l-a trimis să vadă ce mai fac fraţii lui care erau cu turmele spre Sichem,aceştia,
văzându-l venind,au uneltit împotriva lui să-l omoare.Ruben,vrând să-i cruţe viaţa,le-a propus ca,decât
să-şi murdărească mâinile cu sângele fratelui lor,mai bine să-l arunce într-o fântână secată,socotind
ca,mai apoi, el să-l scoată şi să-l trimită acasă.Când a sosit Iosif,fraţii l-au dezbrăcat de haina cea aleasă
pe care o purta şi l-au aruncat în fântână.In timp ce erau la masă,au văzut o caravană de madianiţi
(ismaeliţi),iar Iuda,care nici el nu dorea moartea lui Iosif,le-a propus să-l vândă acelor negustori şi apoi
să spună tatălui lor că l-au mâncat fiarele.Atunci,l-au scos pe Iosif din fântână şi l-au vândut pe
douăzeci de arginţi.Când s-a întors Ruben,care nu fusese de faţă când a fost vândut Iosif,şi a văzut
fântâna goală,s-a necăjit.Dar fraţii săi au luat haina lui Iosif,au mânjit-o cu sânge de ied şi au trimis-o
tatălui lor odată cu vestea că Iosif a fost mâncat de fiare.Iacov i-a crezut,s-a îndurereat,şi-a rupt hainele
sale,şi-a acoperit coapsele cu sac şi a plâns pe fiul său multe zile : „Plângând,mă voi pogorâ în iad la
fiul meu”( Facerea 37,35 ).

5.3.10.Călătoriile fiilor lui Iacov în Egipt.

„Fiind foamete pe toată faţa pământului,veneau din toate ţările în Egipt să cumpere pâine,căci
foametea se întinsese peste tot pământul(Facerea 41,57). Şi aflând Iacov că se poate cumpăra grâu din
Egipt,a trimis pe cei zece fii ai săi acolo,să cumpere grâu.Acasă a mai rămas,doar,Veniamin,fiul cel
mai mic al lui Iacov.Sosind în Egipt,fiii lui Iacov s-au închinat până la pământ în faţa marelui dregător
care se ocupa cu vânzarea grâului,dar nu l-au recunoscut că este fratele lor Iosif.Acesta,însă,deşi i-a
recunoscut,s-a prefăcut că nu-i cunoaşte,dar,aducându-şi aminte că l-au pizmuit şi l-au vândut,i-a
pedepsit învinuindu-i că sunt iscoade şi,cu întrebări meşteşugite,a obţinut ştiri despre tatăl său Iacov şi
fratele său Veniamin.Crezând că-şi dovedesc cinstea,fiii lu Iacov s-au prezentat : „Noi ,robii tăi,
suntem doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru,iar unul nu mai
trăieşte”( Facerea 42,13 ).
Dar Iosif,prefăcându-se neînduplecat,le-a cerut să facă dovada cinstei lor,aducându-l şi pe
fratele cel mic,iar până se întorc,va păstra zălog pe unul dintre ei. Fiii lui Iacov erau înspăimântaţi şi
vorbeau între ei că aceasta e pedeapsă de la Dumnezeu pentru că l-au vândut pe fratele lor.Iosif,care i-a
auzit,căci ei nu ştiau că le înţelege limba,pentrucă vorbiseră prin tâlmaci,s-a depărtat de ei şi a
plâns.Dar întorcându-se,l-a luat pe Simeon şi l-a legat chiar în faţa lor.Apoi a poruncit slujitorilor să le
umple sacii cu grâu,iar în sacul fiecăruia să le pună argintul cu care plătiseră.
Când au ajuns la Iacov,i-au povestit cele întâmplate şi şi-au deşertat sacii.Dar au văzut cu
uimire că fiecare avea argintul cu care plătise grâul,în saci,s-au spăimântat şi ei şi tatăl lor.Când i-au
spus că dregătorul l-a întemniţat pe Simeon până se vor duce cu Veniamin,Iacov nu s-a învoit,cu toate
că Ruben şi-a asumat răspunderea,dar cum foametea nu înceta,iar grâul s-a isprăvit,Iacov le-a cerut să
se ducă să mai aducă grâu, dar fiii lui n-au vrut să plece la drum fără Veniamin.Atunci,Iacov n-a avut
încotro şi l-a trimis şi pe Veniamin cu ei,dar a rămas cu temeri şi durere în suflet.La plecare,fiii lui
Iacov au luat cu ei daruri din roadele pământului,precum şi argintul de data trecută.Când au ajuns în
Egipt,s-au înfăţisat înaintea lui Iosif,care văzându-l între ei şi pe Veniamin,fratele său cel de o mamă,a
poruncit ispravnicului să-i găzduiască în casa lui şi să pregătească o masă deosebită. Fiii lui Iacov au
intrat la bănuieli că li se căuta pricină pentru argintul din saci,deaceea,apropiindu-se de ispravnicul
casei i-au destăinuit faptul că data trecută,cineva le-a pus argintul înapoi în saci,iar acum ei ar vrea să-l
dea înapoi.Dar acesta i-a liniştit : „Fiţi liniştiţi şi nu vă temeţi; Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui
vostru v-a dat comoara în sacii voştri,căci eu am primit tot argintul cuvenit de la voi”(Facerea 43,23).
Ispravnicul i-a invitat în casa lui Iosif,unde l-a adus şi pe Simeon.Aflând că vor mânca la masa
lui Iosif,fiii lui Iacov au pregătit darurile aduse de acasă şi,când a venit acesta,i le-au înmânat şi s-au
închinat cu feţele până la pământ.Iosif i-a întrebat despre tatăl lor şi a aflat că este sănătos.Văzându-l pe
 36
Veniamin,fratele său de mamă,inima sa ardea de emoţie şi mergând în camera alăturată a plâns.Apoi s-
a întors şi s-au aşezat la masă,iar lui Veniamin i-a pus de mâncare mai mult ca la ceilalţi.
După masă,Iosif a poruncit ispravnicului să pună grâu în saci cât poate să ducă fiecare;în sacul
fiecăruia să pună şi argintul cu care a cumpărat grâul,iar în sacul lui Veniamin să puna şi cupa lui de
argint.A doua zi,fiii lui Iacov au plecat spre casă,dar nu au ajuns prea departe când ispravnicul lui Iosif
i-a ajuns din urmă, acuzându-i că cineva a furat cupa stăpânului său. Susţinundu-şi nevinovăţia,aceştia
s-au legat ca,acela la care se va găsi cupa,să moară,iar ei să devină robi.Ispravnicul a controlat sacii
tuturor,dar la Veniamin care a fost ultimul,a găsit cupa de argint.Ispravnicul i-a întors din drum,iar Iosif
i-a certat,pentru fapta lor,şi a hotărât să-l oprească rob numai pe Veniamin,iar ei să se ducă la tatăl
lor.Iuda l-a implorat pe Iosif să nu facă acest lucru,pentrucă tatăl lor care a avut doar doi fii de la
Rahila,femeia pe care a iubit-o,mai mult,a mai pierdut deja unul,iar,dacă rămâne şi fără Veniamin,
bătrâneţile lui vor fi foarte amărâte.Întrucât el se legase în faţa tatălui său că-l va aduce înapoi pe fiul
cel mult iubit,se oferă să rămână rob în locul lui Veniamin.
După ce l-a ascultat pe Iuda,Iosif nu s-a mai putut abţine şi,după ce a dat afară toţi slujitorii,le-a
mărturisit că el este fratele lor pe care ei l-au vândut : „ Eu sunt Iosif !...fratele vostru,pe care voi l-aţi
vândut în Egipt...să nu vă întristaţi,nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici,că Dumnezeu m-a trimis
înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre ...Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră; ca să
păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră
printr-o slăvită izbăvire...Grăbiţi-vă de vă duceţi la tatăl meu şi-i spuneţi : Aşa zice fiul tău Iosif:
Dumnezeu m-a făcut stăpân a tot Egiptul;vino la mine şi nu zăbovi...Spuneţi tatălui meu toată slava
mea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici. Apoi l-a îmbrăţişat pe
Veniamin,au plâns amândoi.I-a sărutat şi pe ceilalţi fraţi în semn că i-a iertat”(Facerea 45,4-15).
Vestea că au venit fraţii lui Iosif s-a răspândit repede şi a ajuns şi la Faraon,care s-a bucurat.I-a
zis lui Iosif să-i îndemne pe fraţii săi,să meargă în Canaan şi să se întoarcă şi cu tatăl lor,ca să scape de
foamete,şi le va da cel mai bun loc din ţara Egiptului ca să-l lucreze şi să-şi crească animalele.
Iosif i-a dăruit pe fraţii săi cu merinde pentru drum,îmbrăcăminte şi chiar căruţe cu care să-şi transporte
familiile până în Egipt.Lui Veniamin i-a dat şi trei sute de arginţi şi cinci rânduri de haine,iar tatălui său
i-a trimis zece asini încărcaţi cu cele mai bune lucruri din Egipt şi zece asine încărcate cu grâu şi hrană.
Încărcaţi cu toate aceste daruri,fiii lui Iacov au plecat,iar când au ajuns la tatăl lor i-au vestit :„Iosif, fiul
tău, trăieşte şi el domneşte astăzi peste toată ţara Egiptului”(Facerea 45,26).La început,Iacov nu i-a
crezut,dar după ce a văzut toate darurile şi căruţele trimise,ca să poată merge în Egipt,s-a înviorat duhul
lui şi a grăit: „Destul! Iosif, fiul meu, trăieşte încă! Voi merge să-l văd înainte de a muri!”(Facerea
45,28).

5.3.11.Srămutarea lui Iacov în Egipt. (Facerea 46)

Sculându-se cu tot ce avea şi cu toţi ai lui, Israel/Iacov a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă
Dumnezeului tatălui său Isaac.Iar Dumnezeu i-a zis noaptea în vis : „Iacove! Iacove! Eu sunt Domnul
Dumnezeul tatălui tău,nu te teme a te duce în Egipt,căci acolo am să te fac neam mare.Am să merg cu
tine în Egipt Eu însumi şi tot Eu am să te scot de acolo,iar Iosif îţi va închide ochii cu mâna
sa!”(Facerea 46,2-4). După ce au adus jertfă,s-a ridicat Iacov şi fiii lui Israel,au pus femeile,copiii şi toate
averile lor în căruţe şi-au luat toate turmele lor şi au plecat spre pământul Egiptului. „Iar sufletele care
au intrat cu Iacov în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui au fost de toate şaizeci şi şase,afară de
femeile fiilor lui Iacov” (Facerea 46,26). La acestea s-au adăugat şi cei nouă fii ai lui Iosif,născuţi în
Egipt şi toţi vor da naştere la neamul lui Israel din Egipt.
Iacov a trimis,mai înainte,pe fiul său Iuda,ca să-l vestească pe Iosif,iar acesta a ieşit în
întîmpinarea lor şi, văzându-l pe tatăl său,a căzut pe grumazul lui şi a plâns mult.Bătrânul Israel a grăit
către Iosif : „De acum pot să mor,că am văzut faţa ta şi că trăieşti încă”(Facerea,46,30).
Înainte de a-l anunţa pe Faraon de sosirea lor,Iosif i-a învăţat să-i spună lui Faraon că păstoritul şi
creşterea vitelor este îndeletnicirea lor din todeauna,pentru ca Faraon să-i aşeze în pământul Goşen,care
era foarte bun pentru turmele lor.Şi,mergând Iosif la Faraon cu cinci dintre fraţii săi,acesta a fost de
 37
acord ca fraţii lui Iosif să se aşeze în pământul Goşen şi,totodată l-a rugat pe Iosif ca,dacă sunt printre
ei oameni pricepuţi,să-i pună supraveghetori şi peste vitele lui.Apoi Iosif l-a înfăţişat pe tatăl său la
Faraon şi intrând l-a binecuvântat.Faraon s-a interesat de vârsta lui,iar Iacov i-a răspuns : „Zilele
pribegiei mele sunt o sută treizeci de ani. Puţine şi grele au fost zilele vieţii mele şi n-am ajuns zilele
anilor vieţii părinţilor mei,cât au pribegit ei în zilele lor”(Facerea 47,9)
Iosif i-a aşezat pe tatăl şi pe fraţii săi în pământul Goşen,cum îi poruncise Faraon.Şi i-a îndestulat cu
hrană şi cele trebuincioase pe toată durata foametei.În felul acesta neamul lui Israel a crescut şi s-a
înmulţit tare.

5.3.12.Binecuvântările lui Iacov pentru fiii săi.Moartea sa .(Facerea 48;49)

Iacov a mai trăit în ţara Egiptului încă şaptesprezece ani.Simţind că se apropie vremea să
moară,l-a chemat pe Iosif şi l-a pus să jure că nu-l va îngropa în ţara Egiptului,ci-l va duce la
mormântul părinţilor săi : „De am aflat har în ochii tăi,puneţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face
milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt! Când voi adormi ca părinţii mei,mă vei scoate din
Egipt şi mă vei îngropa în mormântul lor.Iar Iosif a zis : Voi face după cuvântul tău!” (Facerea 47,29-31).
Şi Iosif a jurat.
Când Iosif a fost vestit că tatăl lui este foarte bolnav,a luat cu sine pe cei doi fii ai săi,pe Manase
şi pe Efraim,şi a venit la Iacov.Israel,adunându-şi puterile,s-a ridicat în pat şi a dorit ca cei doi fii ai lui
Iosif, Manase şi Efraim,să fie consideraţi ca şi ceilalţi fii ai săi şi egali cu Ruben şi Simeon.Şi voind să-
i binecuvinteze,deşi Iosif îi aşezase în aşa fel ca Iacov să-l binecuvinteze cu dreapta pe Manase,
Iacov,dinadins,şi-a încrucisat mâinile,încât cu dreapta l-a binecuvântat pe cel mai mic(Efraim). Iosif a
vrut să-l corecteze,dar Iacov,i-a răspuns că şi din Manase va ieşi un neam mare,dar fratele lui cel mai
mic va fi mai mare decât el şi din sămânţa lui vor ieşi popoare nenumărate. Şi,binecuvântându-i,le-a
zis : „Cu voi se va binecuvânta în Israel şi se va zice : Dumnezeu să te facă aşa ca pe Efraim şi ca pe
Manase!”Lui Iosif i-a zis : „Iată eu mor;dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va întoarce în ţara părinţilor
voştri.Deci eu îţi dau ţie,peste ceea ce au fraţii tăi,Sichemul,pe care l-am luat eu cu sabia mea şi cu
arcul meu din mâinile Amoreilor”(Facerea 48,20-22).
Apoi,Iacov a chemat pe toţi fiii săi ca să le spună ce va fi cu ei în zilele cele de apoi şi să-i
binecuvinteze:
Ruben nu va avea întâietatea primului născut,fiindcă s-a suit în patul tatălui său,şi a pângărit aşternutul
cu femeia tatălui său.
Simeon şi Levi se vor risipi în Israel,fiindcă ei au fost plini de cruzime,au ucis oameni şi,la supărarea
lor,au ologit tauri.
Iuda va fi lăudat de fraţii săi,care i se vor închina.Nu va lipsi sceptrul din Iuda ,nici cârmuitor din
coapsele sale ,până ce va veni Împăciuitorul,căruia se vor supune popoarele.Acela îşi va lega de viţă
asinul său,de coardă mânzul asinei sale.Spăla-va în vin haina sa şi în sânge de strugure veşmântul
său(Facerea 49,10-11).
Zabulon va locui lângă mare şi va da liman corăbiilor.
Isahar va fi cam leneş,umerii săi se vor pleca sub povară şi va fi plătitor de bir.
Dan va fi judecător între fraţii săi.
Gad va purta multe lupte cu duşmanii săi.
Aşer se va face agricultor şi va asigura pâinea regilor.
Neftali va fi slobod ca un cerb şi va vorbi în multe limbi.
Iosif,ramură de pom roditor lăngă izvor,nu va fi lipsit de necazuri,din cauza duşmanilor,dar arcul lui va
rămâne tare,mulţumită Dumnezeului cel atotputernic al lui Iacov.„Binecuvântările tatălui său întrec
binecuvântările munţilor şi frumuseţile dealurilor.Acestea să fie pe creştetul celui mai ales între fraţii
lui”(Facerea 49,26).
Veniamin,lup răpitor,dimineaţa va mânca vânat şi pradă va împărţi seara.
Apoi Iacov le-a poruncit : „Eu am să trec la poporul meu. Să mă îngropaţi lângă părinţii mei în
peştera Macpela din ţarina lui Efron Heteul ,din faţa stejarului lui Mamvri,în pământul Canaan”
 38
{Facerea 49,29).Şi sfârşind de vorbit cu fiii săi,Iacov s-a întins pe pat,şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la
poporul său. Iosif l-a sărutat şi l-a plâns,apoi a poruncit slujitorilor săi să-l îmbălsămeze,lucru ce a durat
patruzeci de zile,apoi l-au plâns saptezeci de zile.
După ce au trecut zilele plângerii,Iosif,a cerut voie de la Faraon să meargă să-l îngroape pe tatăl său în
pământul Canaan,precum jurase faţă de tatăl său.Faraon i-a dat,ca însoţitori,pe slujitorii săi care alături
de cei ai casei lui Iosif,ai casei lui Iacov şi fraţii săi au plecat cu cortegiu mortuar.Ajungând în valea
Iordanului s-a oprit şi l-au plâns pe Iacov şapte zile,Localnicii au fost impresionaţi şi au numit locul
acela „plângerea egiptenilor”,crezând că aceştia sunt egipteni.Apoi cortegiul funerar şi-a continuat
drumul până la peştera Macpela,unde l-au îngropat pe Iacov alături de părinţii săi.

5.4.IOSIF. (Facerea 37-50)

5.4.1.Iosif în casa tatălui său. (Facerea 37,1-13)
După moartea lui Isaac,Isav a plecat spre miază zi în muntele Seir,fiindcă amândoi fraţii aveau
turme multe şi nu mai încăpeau pe terenurile deţinute de Isaac,lăsându-l pe Iacov să moştenească
pământul tatălui lor.Astfel,Iacov a rămas în ţara Canaan,unde locuise şi tatăl său. Fiii lui se ocupau cu
păstoritul şi mergeau cu turmele peste tot pe unde era hrană pentru ele.Dintre toţi copiii săi,Iacov îl
iubea cel mai mult pe Iosif,născut din Rahila,care era fiul bătrâneţilor sale,mai deosebit decât
ceilalţi,mai ascultător şi şedea mai mult în preajma sa,lucru pentru care fraţii săi îl pismuiau.
Iosif şi-a făcut duşmani pe fraţii săi şi fiindcă,atunci când mergea prin locurile unde aceştia păşteau
turmele,el vedea purtările lor urâte,iar când se întorcea la Iacov îi povestea acestuia tot ce văzuse.
Deasemeni când şi-a tălmăcit nişte vise,în care snopii de grâu ai fraţilor săi se închinau către snopul
secerat de el,sau în care soarele şi luna cu unsprezece stele se închinau lui,a lăsat să se înţeleagă că el
va ajunge un om mare,iar fraţii săi i se vor închina lui.
 39
5.4.2.Iosif vândut de fraţii săi. (Facerea 37,13-36)
Odată,când Isaac l-a trimis să vadă ce mai fac fraţii lui care erau cu turmele spre Sichem,aceştia,
văzându-l venind,au uneltit împotriva lui să-l omoare.Ruben,vrând să-i cruţe viaţa,le-a propus ca,decât
să-şi murdărească mâinile cu sângele fratelui lor,mai bine să-l arunce într-o fântână secată,socotind
ca,mai apoi,el să-l scoată şi să-l trimită acasă.Când a sosit Iosif,fraţii l-au dezbrăcat de haina cea aleasă
pe care o purta şi l-au aruncat în fântână.In timp ce erau la masă,au văzut o caravană de madianiţi
(ismaeliţi),iar Iuda,care nici el nu dorea moartea lui Iosif,le-a propus să-l vândă acelor negustori şi apoi
să spună tatălui lor că l-au mâncat fiarele.L-au scos pe Iosif din fântână şi l-au vândut pe douăzeci de
arginţi.Când s-a întors Ruben şi a văzut fântâna goală s-a necăjit.Dar fraţii săi au luat haina lui Iosif,au
mânjit-o cu sânge de ied şi au trimis-o tatălui lor odată cu vestea că a fost mâncat de fiare.Iacov i-a
crezut,s-a îndurereat,şi-a rupt hainele sale,şi-a acoperit coapsele cu sac şi a plâns pe fiul său multe zile:
„Plângând,mă voi pogorâ în iad la fiul meu”(Facerea 37,35).

5.4.3.Iosif la Putifar. (Facerea 39;40)

După ce l-au cumpărat pe Iosif de la fraţii săi,ismaieliţii l-au dus în Egipt şi l-au vândut lui
Putifar, căpetenie la curtea Faraonului şi comandantul gărzii lui. „Domnul însă era cu Iosif şi el era
om îndemânatic şi trăia în casa lui Putifar,iar acesta vedea că Domnul era cu slujitorul său şi că toate
câte le făcea el,Domnul le sporea în mâna lui.Deaceea a aflat Iosif trecere înaintea stăpânului său i-a
plăcut de el şi l-a pus peste casa sa şi toate câte avea le-a dat pe mâna lui Iosif.Şi a binecuvântat
Domnul casa egipteanului pentru Iosif,iar acesta,de când îl avea pe el ,nu purta grijă de nimic”(Facerea
39,2-5).
Iosif devenise un tânăr chipeş la statură şi foarte frumos la faţă.Aşa fiind,femeia stăpânului său
a pus ochii pe el şi l-a ademenit : „Culcă-te cu mine!”.Dar el a refuzat din credincioşie faţă de stăpânul
său,iar în faţa lui Dumnezeu ar fi fost un păcat mare.Deşi femeia a insistat mai multe zile,Iosif a
refuzat-o de fiecare dată.Dar într-o zi femeia l-a apucat de haină ca să-l forţeze,dar el a lăsat haina în
mâinile ei şi a fugit.Jignită, femeia a strigat slugile,acuzându-l pe Iosif că a vrut s-o batjocorească.
Aflând Putifar povestea ei,dovedită cu haina lui Iosif,s-a mâniat şi l-a băgat pe Iosif în temniţa
Faraonului.
Dar şi aici Domnul era cu Iosif şi i-a dăruit trecere la mai marele temniţei,care i-a dat pe mână
temniţa şi pe toţi din temniţă.In acea temniţă au ajuns şi doi dregători ai lui Faraon : marele paharnic şi
marele pitar,iar mai marele temniţei a rânduit pe Iosif să le slujească.Într-o noapte,cei doi dregători au
avut nişte vise care i-a tulburat.Iosif le-a tâlcuit visele,şi anume că paharnicul va fi repus în slujbă după
trei zile,iar pitarul va fi spânzurat peste trei zile.A treia zi,fiind ziua de naştere a Faraonului,având ospăţ
mare,acesta şi-a adus aminte de cei doi dregători,prilej cu care l-a pus din nou în slujbă pe marele
paharnic,iar pe marele pitar l-a spânzurat.Dar mai marele paharnic,odată ieşit din temniţă,a uitat repede
că îi promisese lui Iosif să-l scoată din temniţă,unde fusese aruncat fără vină.

5.4.4.Iosif la curtea lui Faraon. (Facerea 41)

La doi ani după tâlcuirea viselor celor doi mari dregători,Faraon a avut două vise : „se făcea că
stătea lângă un râu şi,iată,că au ieşit din râu,şapte vaci frumoase şi grase la trup şi păşteau pe mal.Iar
după ele au ieşit alte şapte vaci urâte la chip şi slabe la trup şi au stătut pe malul râului,lângă
celelalte vaci.Şi vacile cele urâte şi slabe la trup au mâncat pe cele şapte vaci frumoase la chip şi grase
la trup ; apoi a visat că dintr-o tulpină de grâu se ridicau şapte spice frumoase şi pline; după ele au
ieşit alte şapte spice subţiri,seci şi pălite de vântul de răsărit ; şi cele şapte spice seci şi pălite au
mâncat pe cele şapte spice grase şi pline”(Facerea 41,1-7).
Trezindu-se din somn,Faraon s-a tulburat şi a chemat pe toţi înţelepţii şi magii Egiptului,dar nu
s-a găsit cine să-i tâlcuiască visul.Atunci, mai marele paharnic şi-a adus aminte de tânărul evreu din
temniţă care tălcuise visele lui şi ale mai marelui pitar şi care s-au împlinit întocmai.Şi a trimis Faraon
după Iosif şi, când l-au adus, i-a zis :„Am auzit zicându-se despre tine că,de auzi un vis ,îl
tâlcuieşti”.Dar Iosif i-a răspuns: „Nu eu ,ci Dumnezeu va da răspuns pentru liniştirea lui
 40
Faraon”(Facerea 41,15-16).După ce Faraon i-a povestit visele,Iosif i le-a tâlcuit astfel : „Visul lui Faraon
este unul: Dumnezeu a vestit lui Faraon ce voieşte să facă”.Cele sapte vaci grase şi cele şapte spice
frumoase,înseamnă şapte ani.Şi cele şapte vaci slabe şi şapte spice seci înseamnă tot şapte ani. „Iată vin
şapte ani de belşug mare în tot pământul Egiptului.După ei vor veni şapte ani de foamete şi se va uita
tot belşugul acela în pământul Egiptului şi foametea va secătui toată ţara.Iar că visul s-a arătat de
două ori lui Faraon,aceasta înseamnă că lucrul este hotărât de Dumnezeu şi că el zoreşte ca să-l
împlinească”(Facerea 41,25-32). Şi l-a sfătuit pe Faraon să aleagă un bărbat priceput şi înţelept,să-l pună
în fruntea Egiptului şi care să adune în cei şapte ani de belşug rezerve de grâu pentru cei şapte ani de
foamete care vor veni.
Lui Faraon i-a plăcut sfatul lui Iosif,şi a zis către toţi dregătorii săi : „Am mai putea găsi oare un
om ca el,în care să fie duhul lui Dumnezeu ? De vreme ce Dumnezeu ţi-a descoperit toate acestea,nu se
află om mai înţelept şi mai priceput decât tine şi i-a zis lui Iosif : Iată,eu te pun astăzi peste tot
pământul Egiptului”(Facerea 41,38-39).I-a dat inelul său,l-a îmbrăcat cu haină de mare dregător şi i-a pus
lanţ în jurul gâtului.Şi i-a zis Faraon : „Eu sunt Faraon!Dar fără ştirea ta, nimeni n-are să-şi mişte nici
mâna sa,nici piciorul său,în tot pământul Egiptului”(Facerea 41,44).Ca semn de mare preţuire,i-a dat de
soţie pe Asineta,fiica marelui preot. Totodată i-a schimbat numele în Ţafnat-Paneah.Când a ajuns la
această mare demnitate,Iosif avea treizeci de ani.Vremurile au venit aşa cum le prevăzuse Iosif. Şapte
ani a rodit pământul din belşug şi Iosif a luat măsuri ca recoltele să fie bine depozitate.În timpul acestor
ani de belşug i s-au născut doi fii : Manase şi Efraim.

5.4.5.Foametea.Călătoriile fiilor lui Iacov în Egipt. (Facerea 42-45)

După ce au trecut cei şapte ani de belşug,au venit cei şapte ani de foamete,când oamenii,după ce
şi-au terminat propriile provizii,au început să sufere de foame şi au cerut Faraonului pâine.Acesta i-a
trimis la Iosif,care le-a vândut pâine.Fiind foamete pe toată faţa pământului,veneau din toate ţările în
Egipt să cumpere pâine.Şi aflând Iacov că se poate cumpăra grâu din Egipt,a trimis pe cei zece fii ai
săi,acolo,să cumpere grâu.Acasă a mai rămas,doar,Veniamin,fiul cel mai mic al lui Iacov.
Sosind în Egipt,fiii lui Iacov s-au închinat până la pământ în faţa marelui dregător care se ocupa
cu vânzarea grâului,dar nu l-au recunoscut că este fratele lor Iosif.Acesta,însă,deşi i-a recunoscut,s-a
prefăcut că nu-i cunoaşte,dar,aducându-şi aminte că l-au pizmuit şi l-au vândut,s-a purtat aspru cu
ei,învinuindu-i că sunt iscoade şi,cu întrebări meşteşugite,a obţinut ştiri despre tatăl său Iacov şi fratele
său Veniamin.Voind să-şi dovedească cinstea,fiii lu Iacov s-au prezentat :„Noi,robii tăi,suntem
doisprezece fraţi din pământul Canaan: cel mai mic e astăzi cu tatăl nostru,iar unul nu mai trăieşte”
(Facerea 42,13). Dar Iosif,prefăcându-se neînduplecat,le-a cerut să facă dovada cinstei lor,aducându-l şi
pe fratele cel mic,iar până se întorc,va păstra zălog pe unul dintre ei.Fiii lui Iacov erau înspăimântaţi şi
vorbeau între ei că aceasta e pedeapsă de la Dumnezeu pentru că l-au vândut pe fratele lor.Iosif care i-a
auzit,căci ei nu ştiau că le înţelege limba,pentrucă vorbise cu ei prin tâlmaci,s-a depărtat de ei şi a
plâns.Dar întorcându-se,l-a luat pe Simeon şi l-a legat chiar în faţa lor.Apoi a poruncit slujitorilor să le
umple sacii cu grâu,iar în sacul fiecăruia să le pună argintul cu care plătiseră.
Când au ajuns la Iacov,i-au povestit cele întâmplate şi şi-au deşertat sacii.Dar au văzut cu
uimire că fiecare avea argintul cu care plătise grâul,în saci.S-au spăimântat şi ei şi tatăl lor.La început,
Iacov nu s-a învoit să-l de pe Veniamin,cu toate că Ruben s-a legat să răspundă de el,dar cum foametea
nu înceta,iar grâul s-a isprăvit,Iacov le-a cerut să se ducă să mai aducă grâu,dar fiii lui n-au vrut să
plece la drum fără Veniamin.Atunci,Iacov n-a avut încotro şi l-a trimis şi pe Veniamin cu ei,dar a
rămas cu temeri şi durere în suflet.La plecare,fiii lui Iacov au luat cu ei daruri din roadele pământului,
precum şi argintul de data trecută.Ajunşi în Egipt,s-au înfăţisat înaintea lui Iosif şi,văzând Iosif între ei
şi pe Veniamin,fratele său cel de o mamă,a poruncit ispravnicului să-i găzduiască în casa lui şi să
pregătească o masă deosebită.Fiii lui Iacov au intrat la bănuieli că li se căuta pricină pentru argintul din
saci,deaceea,apropiindu-se de ispravnicul casei i-au destăinuit faptul că data trecută,cineva le-a pus
argintul cu care au plătit în saci,iar acum ei ar vrea să-l înapoieze.Dar acesta i-a liniştit : „Fiţi liniştiţi şi
 41
nu vă temeţi; Dumnezeul vostru şi Dumnezeul tatălui vostru v-a dat comoara în sacii voştri, căci eu am
primit tot argintul cuvenit de la voi”(Facerea 43,23)
Ispravnicul i-a invitat în casa lui Iosif,aducându-l şi pe Simeon.Aflând că vor mânca la masa lui
Iosif,fiii lui Iacov au pregătit darurile aduse de acasă,şi când a venit acesta i le-au înmânat şi s-au
închinat cu feţele până la pământ.Iosif i-a întrebat despre tatăl lor şi a aflat că este sănătos.Văzându-l pe
Veniamin,fratele său de mamă,inima sa ardea de emoţie şi mergând în camera alăturată a plâns.Apoi s-
a întors şi s-au aşezat la masă,iar lui Veniamin i-a pus de mâncare mai mult ca la ceilalţi.
După masă,Iosif a poruncit ispravnicului să le pună grâu în saci cât poate să ducă fiecare ; în
sacul fiecăruia să pună şi argintul cu care a cumpărat grâul,iar în sacul lui Veniamin să pună şi cupa lui
de argint.A doua zi,fiii lui Iacov au plecat spre casă,dar nu au ajuns prea departe când ispravnicul lui
Iosif i-a prins din urmă,acuzându-i că cineva a furat cupa stăpânului său.Susţinundu-şi nevinovăţia
aceştia s-au legat ca acela la care se va găsi cupa să moară,iar ei să devină robi.Ispravnicul a controlat
sacii tuturor,dar la Veniamin care a fost ultimul,a găsit cupa de argint.Ispravnicul i-a întors din drum,iar
Iosif i-a certat,pentru fapta lor,şi a hotărât să-l oprească rob numai pe Veniamin,iar ei să se ducă la tatăl
lor.Iuda l-a implorat pe Iosif să nu facă acest lucru,pentrucă tatăl lor care a avut doar doi fii de la
Rahila,femeia pe care a iubit-o,mai mult,a mai pierdut deja unul,iar,dacă rămâne şi fără Veniamin,
bătrâneţile lui vor fi foarte amărâte.Întrucât el se legase în faţa tatălui său că-l va aduce înapoi pe fiul
cel mult iubit,se oferă să rămână rob în locul lui Veniamin.
După ce l-a ascultat pe Iuda,Iosif nu s-a mai putut abţine şi,după ce a dat afară toţi slujitorii,le-a
mărturisit că el este fratele lor,pe care ei îl vânduseră : „ Eu sunt Iosif !...fratele vostru,pe care voi l-aţi
vândut în Egipt...să nu vă întristaţi,nici să vă pară rău că m-aţi vândut aici,că Dumnezeu m-a trimis
înaintea voastră pentru păstrarea vieţii voastre ...Căci Dumnezeu m-a trimis înaintea voastră; ca să
păstrez o rămăşiţă în ţara voastră şi să vă gătesc mijloc de trai în ţara aceasta şi să cruţe viaţa voastră
printr-o slăvită izbăvire...Grăbiţi-vă de vă duceţi la tatăl meu şi-i spuneţi : Aşa zice fiul tău Iosif:
Dumnezeu m-a făcut stăpân a tot Egiptul;vino la mine şi nu zăbovi...Spuneţi tatălui meu toată slava
mea din Egipt şi câte aţi văzut şi vă grăbiţi să aduceţi pe tatăl meu aici.Apoi l-a îmbrăţişat pe
Veniamin, au plâns amândoi.I-a sărutat şi pe ceilalţi fraţi în semn că i-a iertat”(Facerea 45,4-15).
Vestea că au venit fraţii lui Iosif s-a răspândit repede şi a ajuns şi la Faraon,care s-a bucurat.I-a
zis lui Iosif să-i îndemne pe fraţii săi,să meargă în Canaan şi să se întoarcă şi cu tatăl lor,ca să scape de
foamete,şi le va da cel mai bun loc din ţara egiptului ca să-l lucreze şi să-şi crească animalele.
Iosif i-a încărcat cu daruri în alimente şi îmbrăcăminte şi le-a dăruit chiar căruţe cu care să-şi transporte
familiile până în Egipt.Lui Veniamin i-a mai dat şi trei sute de arginţi şi cinci rânduri de haine,iar
tatălui său i-a trimis zece asini încărcaţi cu cele mai bune lucruri din Egipt şi zece asine încărcate cu
grâu şi merinde.Încărcaţi cu toate darurile,fiii lui Iacov au plecat,iar când au ajuns la tatăl lor i-au vestit
:„Iosif, fiul tău, trăieşte şi el domneşte astăzi peste toată ţara Egiptului”(Facerea 45,26).La început,Iacov
nu i-a crezut,dar după ce a văzut darurile şi căruţele trimise ca să poată merge în Egipt,s-a înviorat
duhul lui şi a grăit : „Destul! Iosif, fiul meu, trăieşte încă! Voi merge să-l văd înainte de a
muri!”(Facerea 45,28).

5.4.6.Sosirea şi aşezarea lui Iacov în Egipt. (Facerea 46)

Sculându-se cu tot ce avea şi cu toţi ai lui,Israel(Iacov)a mers la Beer-Şeba şi a adus jertfă
Dumnezeului tatălui său Isaac.Iar Dumnezeu i-a zis noaptea în vis : „Iacove! Iacove! Eu sunt Domnul
Dumnezeul tatălui tău,nu te teme a te duce în Egipt,căci acolo am să te fac neam mare.Am să merg cu
tine în Egipt Eu însumi şi tot Eu am să te scot de acolo,iar Iosif îţi va închide ochii cu mâna
sa!”(Facerea 46,2-4). După aceasta,s-a ridicat Iacov şi fiii lui Israel,au pus femeile,copiii şi toate averile
lor în căruţe,şi-au luat toate turmele lor şi au plecat spre pământul Egiptului. „Iar sufletele care au
intrat cu Iacov în Egipt şi care au ieşit din coapsele lui au fost de toate şaizeci şi şase,afară de femeile
fiilor lui Iacov”(Facerea 46,26).La acestea s-au adăugat şi cei nouă fii ai lui Iosif,şi toţi vor da naştere la
neamul lui Israel din Egipt.
 42
Iacov a trimis înainte pe fiul său Iuda,ca să-l vestească pe Iosif,iar acesta a ieşit în întîmpinarea
lor şi,văzându-l pe tatăl său,a căzut pe grumazul lui şi a plâns mult.Bătrânul Israel a grăit către Iosif :
„De acum pot să mor,că am văzut faţa ta şi că trăieşti încă” (Facerea,46,30).Înainte de a-l anunţa pe
Faraon de sosirea lor,Iosif i-a învăţat să-i spună lui Faraon că păstoritul şi creşterea vitelor este
îndeletnicirea lor din todeauna,pentru ca Faraon să-i aşeze în pământul Goşen,care era foarte bun
pentru ei.Şi,mergând Iosif la Faraon cu cinci dintre fraţii săi,acesta a fost de acord ca fiii lui Iacov să se
aşeze în pământul Goşen,fiind cel mai potrivit pentru păstorit şi totodată l-a rugat pe Iosif ca,dacă sunt
printre ei oameni pricepuţi,să-i pună supraveghetori şi peste vitele lui.
Apoi Iosif l-a prezentat pe tatăl său,care l-a binecuvântat pe Faraon.Şi dorind Faraon să ştie ce
vârstă are,Iacov i-a spus că are numai o sută treizeci de ani,şi n-a ajuns încă zilele părinţilor săi. Iosif i-
a aşezat pe tatăl şi pe fraţii săi în pământul Goşen,cum îi poruncise Faraon.Şi i-a îndestulat cu hrană şi
cele trebuincioase pe toată durata foametei.În felul acesta neamul lui Israel a crescut şi s-a înmulţit tare.

5.4.7.Proorociile şi binecuvântările lui Iacov pentru fiii săi.Moartea sa. (Facerea 48-49)
Iacov a mai trăit în ţara Egiptului încă şaptesprezece ani.Simţind că se apropie vremea să
moară,l-a chemat pe Iosif şi l-a pus să jure că nu-l va îngropa în ţara Egiptului,ci-l va duce la
mormântul părinţilor săi : „De am aflat har în ochii tăi,puneţi mâna pe coapsa mea şi jură că vei face
milă şi dreptate cu mine, să nu mă îngropi în Egipt! Când voi adormi ca părinţii mei,mă vei scoate din
Egipt şi mă vei îngropa în mormântul lor.Iar Iosif a zis : Voi face după cuvântul tău!”(Facerea 47,29-
31).Şi a jurat.
După un timp,Iosif a fost vestit că tatăl lui este foarte bolnav.A luat cu sine pe cei doi fii ai
săi,pe Manase şi pe Efraim,şi a venit la Iacov.Când au sosit,Israel,adunându-şi puterile,s-a ridicat în pat
şi a dorit ca cei doi fii ai lui Iosif,Manase şi Efraim,să fie consideraţi ca şi ceilalţi fii ai săi şi egali cu
Ruben şi Simeon.Şi voind să-i binecuvinteze,deşi Iosif îi aşezase în aşa fel ca Iacov să-l binecuvinteze
cu dreapta pe Manase,Iacov,dinadins,şi-a încrucişat mâinile,încât cu dreapta l-a binecuvântat pe cel mai
mic (Efraim ).Iosif a vrut să-l corecteze,dar Iacov,i-a răspuns că şi din Manase va ieşi un neam mare,
„dar fratele lui cel mai mic va fi mai mare decât el şi din sămânţa lui vor ieşi popoare nenumărate” Şi
binecuvântându-i le-a zis : „Cu voi se va binecuvânta în Israel şi se va zice: Dumnezeu să te facă aşa
ca pe Efraim şi ca pe Manase!”Lui Iosif i-a zis : „Iată eu mor; dar Dumnezeu va fi cu voi şi vă va
întoarce în ţara părinţilor voştri.Deci eu îţi dau ţie ,peste ceea ce au fraţii tăi,Sichemul ,pe care l-am
luat eu cu sabia mea şi cu arcul meu din mâinile Amoreilor”( Facerea 48,20-22 ).
Apoi,Iacov a chemat pe toţi fiii săi ca să le spună ce va fi cu ei în zilele cele de apoi şi să-i
binecuvinteze:
Ruben nu va avea întâietatea primului născut,fiindcă s-a suit în patul tatălui său,şi a pângărit aşternutul
cu femeia tatălui său.
Simeon şi Levi se vor risipi în Israel,fiindcă ei au fost plini de cruzime,au ucis oameni şi la supărarea
lor au ologit tauri.
Iuda va fi lăudat de fraţii săi,care i se vor închina.Nu va lipsi sceptrul din Iuda ,nici cârmuitor din
coapsele sal,până ce va veni Împăciuitorul,căruia se vor supune popoarele.Acela îşi va lega de viţă
asinul Său,de coardă mânzul asinei Sale.Spăla-va în vin haina Sa şi în sânge de strugure veşmântul
Său(Facerea 49,10-11).
Zabulon va locui lângă mare şi va da liman corăbiilor.
Isahar va fi cam leneş , umerii săi se vor pleca sub povară şi va fi plătitor de bir.
Dan va fi judecător între fraţii săi.
Gad va purta multe lupte cu duşmanii săi.
Aşer se va face agricultor şi va sigura pâinea regilor.
Neftali va fi slobod ca un cerb şi va vorbi în multe limbi.
Iosif,ramură de pom roditor lăngă izvor,nu va fi lipsit de necazuri,din cauza duşmanilor,dar arcul lui va
rămâne tare,mulţumită Dumnezeului cel atotputernic al lui Iacov. „Binecuvântările tatălui său întrec
 43
binecuvântările munţilor şi frumuseţile dealurilor.Acestea să fie pe creştetul celui mai ales între fraţii
lui”(Facerea 49,26).
Veniamin,lup răpitor,dimineaţa va mânca vânat şi pradă va împărţi seara.
Apoi Iacov le-a poruncit : „Eu am să trec la poporul meu. Să mă îngropaţi lângă părinţii mei în
peştera Macpela din ţarina lui Efron Heteul,din faţa stejarului lui Mamvri,în pământul
Canaan”{Facerea 49,29).
Şi sfârşind de vorbit cu fiii săi,Iacov s-a întins pe pat,şi-a dat sfârşitul şi s-a adăugat la poporul
său.Iosif l-a sărutat şi l-a plâns,apoi a poruncit slujitorilor săi să-l îmbălsămeze,lucru ce a durat
patruzeci de zile,apoi l-au plâns saptezeci de zile.Iar după ce au trecut zilele plângerii,Iosif,a cerut voie
de la Faraon să meargă să-l îngroape pe tatăl său în pământul Canaan,precum se jurase faţă de el.
Faraon i-a dat,ca însoţitori,pe slujitorii săi care alături de cei ai casei lui Iosif,ai casei lui Iacov şi fraţii
săi au plecat cu cortegiu mortuar.Ajungând în valea Iordanului s-au oprit şi l-au plâns pe Iacov şapte
zile.Locuitorii acelor locuri au fost impresionaţi şi au numit locul acela „plângerea egiptenilor”,
crezând că aceştia sunt egipteni.Apoi cortegiul funerar şi-a continuat drumul până la peştera Macpela,
unde l-au îngropat pe Iacov alături de părinţii săi.

5.4.8.Moartea lui Iosif. (Facerea 50,15-26)

După ce l-au îngropat pe Iacov,Iosif şi toţi care-l însoţeau s-au întors în Egipt.Temându-se ca nu
cumva după moartea lui Iacov,Iosif să-i urască şi să se răzbune pe ei,fraţii lui Iosif au trimis la el să-i
amintească de jurământul faţă de Iacov că-i va ierta pentru răul pe care i l-au făcut.Dar Iosif a plâns
când a aflat,i-a chemat la el şi le-a zis : „Nu vă temeţi! Sunt eu, oare, în locul lui Dumnezeu?Iată voi aţi
uneltit asupra mea rele ,dar Dumnezeu le-a întors în bine,ca să facă cele ce sunt acum şi să păstreze
viaţa unui norod numeros.Deci nu vă mai temeţi! Eu vă voi hrăni pe voi şi pe copiii voştri” (Facerea
50,19-21).
Şi a locuit Iosif în Egipt,împreună cu fraţii şi casa tatălui său până la vârsta de o sută zece
ani,încât a văzut pe urmaşii lui Efraim până la al al treilea neam.Dar simţind greutatea bătrâneţii,a
vorbit către fiii lui Israel : „Iată,am să mor.Dar Dumnezeu vă va cerceta, vă va scoate din pământul
acesta şi vă va duce în pământul pentru care Dumnezeul părinţilor noştri s-a jurat lui Avraam şi lui
Isaac şi lui Iacov.La urmă a jurat Iosif pe fiii lui Israel,zicând :Dumnezeu are să vă cerceteze,dar voi
să scoateţi oasele mele de aici!.Şi a murit Iosif de o sută zece ani ; şi l-au îmbălsămat şi l-au pus într-
un sicriu,în pământul Egiptului”(Facerea 50,24-26).
6.ROBIA EGIPTEANĂ
6.MOISE.
6.1.1.Asuprirea fiilor lui Israel în Egipt.(Ieşirea 1,1-22)
La strămutarea în Egipt,familia lui Iacov(Israel) număra şaptezeci şi cinci de suflete,iar Iosif era
mai dinainte în Egipt.După moartea lui Iosif şi a fraţilor săi, „fiii lui Israel s-au prăsit şi s-au înmulţit,
au crescut şi s-au întărit foarte tare şi s-a umplut ţara Egiptului cu ei”(Ieşirea 1,7).Dar s-a ridicat alt rege
care nu-l cunoscuse pe Iosif şi care,văzând creşterea numărului şi a puterii fiilor lui Israel,ca nu cumva
aceştia să ajungă să-i stăpânească,„a zis către poporul său: Iată neamul fiilor lui Israel e mulţime mare
şi e mai tare decât noi.Veniţi,dar,să-i împilăm ca să nu se mai înmulţească şi ca nu cumva,la vreme de
război,să se unească cu vrăjmaşii noştri şi,bătându-ne,să iasă din ţara noastră”(Ieşirea 1,9-10).Şi a pus
peste ei supraveghetori de lucrări ca să-i împileze cu munci grele.
Astfel i-a obligat să muncească la construirea cetăţilor egiptene,printre care:Pitom,Ramses şi
Iliopolis.Dar fiii lui Israel continuau să se înmulţească,lucru ce îngrozea pe egipteni.De aceea, „aceştia
le făceau viaţa amară prin munci grele la lut,la cărămidă şi la tot felul de lucru de câmp şi prin alte
feluri de munci,la care-i sileau cu străjnicie”(Ieşirea 1,13-14).Totodată,Faraon a poruncit moaşelor
evreice să omoare pe toţi băieţii noi născuţi.Fiindcă moaşele evreilor nu au respectat porunca
Faraonului,acesta a poruncit tuturor egiptenilor:„Tot copilul de parte bărbătească ,ce se va naşte
evreilor,să-l aruncaţi în Nil,iar fetele să le lăsaţi să trăiască toate”(Ieşirea 1,22).
 44

6.1.2.Naşterea şi copilăria lui Moise.(Ieşirea 2,1-14)

Femeia unui om oarecare,din seminţia lui Levi a născut un băiat şi a reuşit să-l
ascundă.Dar,pentrucă s-a temut că va fi descoperită fapta ei,l-a pus într-un coş de papură,uns cu
catran,şi i-a dat drumul pe râu,la timpul când fata faraonului ieşise să se scalde.Văzând băieţelul din
coş plângând,fetei faraonului i s-a făcut milă de el şi deşi şi-a dat seama că este din neamul evreilor
(fiilor lui Israel),l-a lăsat să trăiască.
Sora copilului,care pândise din păpuriş,s-a oferit să-i aducă o doică evreică pentru a-l alăpta şi a adus-o
chiar pe mama copilului.Fata faraonului s-a învoit să-i plătească dacă îl alăptează.Mama a îngrijit de
copil,iar când a mai crescut l-a dus la fata faraonului care i-a pus numele Moise,pentrucă îşi zicea: „din
apă l-am scos” şi l-a crescut în palatul ei.
„După multă vreme,când s-a făcut mare,Moise a ieşit la fiii lui Israel,fraţii săi, şi a văzut
muncile lor cele grele”(Ieşirea 2,11).Odată a văzut chiar cum un egiptean bătea pe nedrept un evreu.S-a
înfuriat şi l-a ucis pe acel egiptean,după care l-a ascuns în nisip.A doua zi a văzut, certându-se doi
evrei.Întrebându-l pe asupritor,de ce-şi bate tovarăşul,acesta i-a zis : „Cine te-a pus căpetenie şi
judecător peste noi?Nu cumva vrei să mă omori şi pe mine,cum ai omorât ieri pe egipteanul
acela?”(Ieşirea 2,14). Spăimântat,Moise şi-a dat seama că fapta lui s-a vădit.Iar Faraon,când a aflat de
fapta lui Moise,a hotărât să-l omoare.

6.1.3.Spiţa neamului lui Moise.Strămoşii leviţilor. ( Ieşirea 6,14 – 25 )

LEVI=>1.Gherşon =>1.1.Libni
=>1.2.Şimei
=>2.Cahat =>2.1.Amram =>2.1.1Aaron =>2.1.1.1.=>Nadab
=>2.1.1.2.=>Abiud
=>2.1.1.3.=>Eleazar =>Finees
=>2.1.1.4.Itamar
=>2.1.2.Moise =>2.1.2.1.Gherşom
=>2.1.2.2.Elezer
=>2.1.3.Mariam (sora lor lui Moiuse ;i Aaron)
=>2.2.Iţhar =>2.2.1.Core =>2.2.1.1.Asir
=>2.2.2.2.Elcana
=>2.2.2.3.Abiasaf
=>2.2.2.Nefeg
=>2.2.3. Zicri
=>2.3.Hebron
=>2.4.Uziel =>2.4.1.Misael
=>2.4.2.Elţafan
=>2.4.3. Sitri
=>3.Merari =>3.1.Mahli
„Aceştia sunt începătorii familiilor strămoşeşti ale leviţilor.Acesta este Aaron şi acel Moise,cărora
Dumnezeu le-a zis :Scoateţi pe fiii lui Israel din pământul egiptului cu oştirea lui”. (Ieşirea 6,25 ).

6.1.4.Fuga lui Moise din Egipt. (Ieşirea 2,15-25)

Moise,aflând că Faraon voia să-l ucidă,fuge din Egipt şi,ajungând în ţara Madian,ajută pe cele
şapte fete ale lui Raguel (Ietro),preotul din Madian să adape oile,pentru care faptă este bine primit de
către acesta şi a rămas în casa lui,luând de soţie pe Sefora,fiica acestuia.Sefora i-a născut un fiu pe care
Moise l-a numit Gherşon,zicând : „Am ajuns pribeag în ţară străină”.Apoi Sefora a născut şi pe al
doilea fiu pe care Moise l-a numit Eliezer şi a zis:„Dumnezeul tatălui meu mi-a fost ajutor şi m-a
scăpat din mâna lui Faraon”(Ieşirea 2,22).
După trecere de vreme multă,regele Egiptului de teama căruia fugise Moise,a murit. „Fiii lui
Israel,însă,gemeau sub povara muncilor şi strigau şi strigarea lor din muncă,s-a suit până la
Dumnezeu.Auzind suspinele lor,Dumnezeu şi-a adus aminte de legământul Său pe care-l făcuse cu
 45
Avraam,cu Isaac şi cu Iacov.Deaceea a căutat Dumnezeu spre fiii lui Israel şi s-a gândit la ei(Ieşirea
2,23-25).

6.1.5.Chemarea lui Moise. (Ieşirea 3,1-22)

În timp ce Moise păştea oile socrului său,aflându-se cu turma în pustie,a ajuns până la muntele
Horeb (muntele lui Dumnezeu). „Iar colo i s-a arătat Îngerul Domnului într-o pară de foc,ce ieşea
dintr-un rug;şi a văzut că rugul ardea,dar nu se mistuia” . Şi apropiindu-se, să vadă minunea,Domnul
din rug a strigat la el : „Moise!”,iar el a răspuns:„Iată-mă Doamne!”Şi Domnul i-a zis:„Nu te apropia
aici! Ci scoate-ţi încălţămintea din picioarele tale,că locul acela pe care calci este pământ sfânt ! Eu
sunt Dumnezeul tatălui tău,Dumnezeul lui Avraam şi Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov
!”(Ieşirea 3,2-6).De teamă să privească pe Dumnezeu,Moise şi-a acoperit faţa sa.Dumnezeu i-a zis că a
văzut necazul fiilor lui Israel în Egipt şi a auzit strigarea lor,deaceea s-a hotărât să-i izbăvească din
mâna egiptenilor,să-i scoată din Ţara Egiptului şi să-i ducă într-un pământ roditor,unde curge lapte şi
miere,în ţinutul Canaanului.Şi i-a poruncit : „Vino,dar,să te trimit la Faraon regele Egiptului,ca să
scoţi pe fiii lui Israel,poporul Meu,din ţara Egiptului!” (Ieşirea 3,10).Moise s-a împotrivit,socotindu-se
nevrednic de acest lucru,dar Dumnezeu îi făgăduieşte că va fi cu el şi cu fiii lui Israel,iar,după ce vor
ieşi din Egipt,se vor închina lui Dumnezeu la muntele acesta. Moise,continuând să se împotrivească,
motivează că nu va şti ce să le spună fiilor lui Israel despre cine l-a trimis.Atunci Dumnezeu i-a răspuns
lui Moise: „Eu sunt cel ce sunt. Aşa să le spui fiilor lui Israel : Cel ce este m-a trimis la voi! . Aşa să
spui fiilor lui Israel : Domnul Dumnezeul părinţilor noştri,Dumnezeul lui Avraam,Dumnezeul lui Isaac
şi Dumnezeul lui Iacov m-a trimis la voi.Acesta-i numele Meu pe veci; aceasta-i pomenirea Mea din
neam în neam”(Ieşirea 3,14-15).
Apoi Dumnezeu l-a învăţat pe Moise cum să vorbească în faţa bătrânilor poporului,care-l vor
asculta şi vor merge împreună cu el la Faraon căruia să-i ceară voie să meargă în pustie cale de trei zile
ca să aducă jertfă Dumnezeului lor.Şi,fiindcă Faraon se va împotrivi,Dumnezeu îl va sili cu mână tare,
căci va lovi Egiptul cu toate minunile.Ca să nu se mai teamă că nu va fi crezut de popor,Dumnezeu îi
dă puteri să facă semne.Îl îndeamnă să arunce toiagul jos ; acesta s-a transformat în şarpe,iar dacă l-a
luat de coadă,s-a transformat din nou în toiag.Apoi,i-a poruncit să bage mâna în sân ; când a scos-o,era
albă de lepră.A băgat-o din nou în sân şi a scos-o curată.Dacă nu va fi crezut după aceste două
semne,să ia apă din fluviu şi s-o verse pe uscat.Aceasta se va transforma în sânge.
Într-o ultimă împotrivire,Moise se vaită că este gângav şi neîndemânatic la vorbă.Dumnezeu
însă îi zice: „Cine a dat omului gură şi cine face pe om mut sau surd,sau cu vedere,sau orb? Oare nu
Eu,Domnul Dumnezeu?Mergi,dar ; Eu voi deschide gura ta şi te voi învăţa ce să grăieşti”(Ieşirea 4,11-
12).Fiindcă Moise stăruie să fie trimis altcineva şi nu el,Domnul se aprinde de mânie :„N-ai tu oare pe
fratele tău Aaron levitul? Ştiu că el poate să vorbească în locul tău.Iată el te va întâmpina şi când te va
vedea,se va bucura inima sa.Tu vei grăi lui şi-i vei pune în gură cuvintele Mele,iar Eu voi deschide
gura ta şi gura lui şi vă voi învăţa ce să faceţi.Va grăi el poporului,în locul tău,şi-ţi va fi el interpret,
iar tu îi vei fi grăitor din partea lui Dumnezeu”(Ieşirea 4,14-16).

6.1.6.Întoarcerea lui Moise în Egipt. (Ieş.4,18-31)

Întorcându-se cu turmele la socrul său Ietro i-a cerut voie se întoarcă în Egipt: „Mă duc înapoi
la fraţii mei,care sunt în Egipt,ca să văd dacă mai trăiesc”,iar Ietro i-a răspuns : „Mergi în pace!”
(Ieşirea 4,18).Luându-şi atunci femeia şi copiii,i-a pus pe asini şi s-a întors în Egipt.Şi a luat Moise,în
mâna sa,şi toiagul cel de la Dumnezeu.La un popas de noapte,l-a întâmpinat îngerul Domnului şi a
cercat să-l omoare.Dar Sefora, luând un cuţit de piatră,a tăiat împrejur pe fiul său şi s-a dus Domnul de
la el.La îndemnul Domnului,Aaron a ieşit în întâmpinarea lui Moise şi s-au întâlnit la muntele lui
Dumnezeu şi s-au îmbrăţişat.Moise i-a povestit lui Aaron tot ce-i spusese Domnul şi toate semnele ce-i
încredinţase să facă.
După aceea Moise şi Aaron au adunat pe toţi bătrânii fiilor lui Israel. „ Aaron le-a spus toate
cuvintele pe care le grăise Domnul,Moise a făcut semne înaintea poporului şi poporul a crezut şi s-a
 46
bucurat că a cercetat Domnul pe fiii lui Israel şi a văzut necazurile lor,şi plecându-se,s-au închinat”
(Ieşirea 4,30-31).

6.1.7.Moise şi Aaron la Faraon. (Ieşirea 5-6)

Moise şi Aaron merg la Faraon şi-i transmit porunca lui Dumnezeu : să lase poporul lui Israel
să meargă în pustie pentru a-I aduce jertfă.Când au început a grăi lui Faraon,Moise era de optzeci de
ani,iar Aaron de optzeci şi trei.Faraon nu recunoaşte autoritatea Dumnezeului lui Israel şi îi ceartă pe
Moise şi Aaron că stingheresc poporul de la muncă.Şi chiar în ziua aceea,Faraon a poruncit căpeteniilor
şi slujbaşilor poporului să nu mai dea muncitorilor paie pentru facerea cărămizilor,ci să şi le procure
singuri,dar numărul de cărămizi ce trebuiau făcute zilnic,să rămână acelaşi.
Pentrucă era imposibil de îndeplinit asemenea poruncă,slujbaşii evrei s-au plâns la Faraon,dar acesta
le-a zis că a cerut aceasta de la ei,pentrucă poporul este leneş şi vrea să plece ca să aducă jertfe în loc să
muncească.Când au ieşit slujbaşii fiilor lui Israel de la Faraon,întâlnindu-i pe Moise şi Aaron le-a
strigat : „Să vă vadă şi să vă judece Dumnezeu că ne-aţi făcut urâţi înaintea lui Faraon şi a slujitorilor
lui şi le-aţi dat sabie la mână,ca să ne omoare”(Ieşirea 5,21).
Moise s-a întors la Domnul şi s-a plâns de suferinţele poporului din pricina intervenţiei sale la
Faraon.Domnul îi încurajează atât pe el cât şi pe Aaron,reafirmând promisiunile făcute strămoşilor lor
Avraam,Isaac şi Iacov de a-i scoate din Egipt şi a le da fiilor lui Israel pământul Canaanului,şi-i trimite
să spună şi poporului acest lucru.Moise a spus aceste lucruri fiilor lui Israel,dar aceştia nu l-au ascultat
din pricina deznădejdii.
Şi iarăşi a grăit Domnul,lui Moise şi le-a poruncit să meargă încă odată la Faraon şi să-i arate puterea
Dumnezeului lui Israel.Moise şi Aaron s-au dus şi au făcut semne,precum le poruncise Domnul. Aaron
a aruncat toiagul Domnului înaintea lui Faraon şi acesta s-a făcut şarpe.Şi a chemat Faraon pe vrăjitorii
egiptului şi au făcut şi aceştia toiegile lor şerpi. Dar toiagul lui Moise le-a înghiţit pe cele ale
vrăjitorilor.Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat şi n-a luat în seamă cererea lor.

6.1.8.Plăgile Egiptului. (Ieşirea 7-10)

1.La sfatul Domnului,când Faraon s-a dus de dimineaţă la râu,Aaron a ridicat toiagul asupra
apei şi toată apa din râu s-a prefăcut în sânge.Au făcut aşa şi vrăjitorii Egiptului.Şi din nou s-a
învârtoşat inima lui Faraon.
2.După şapte zile,în care egiptenii nu mai putuseră să bea din apa râului,Domnul i-a trimis pe
Moise şi Aaron din nou la Faraon,să-i spună că Domnul Dumnezeul Evreilor,pe care el nu-l cinsteşte
şi se împotriveşte a lăsa poporul evreu să-I aducă jertfă în pustie,îl va lovi în continuare cu pedepse şi
mai aspre. Şi a întins Aaron mâna sa asupra apelor şi au ieşit broaşte şi au acoperit tot Egiptul.Acest
lucru l-au făcut şi vrăjitorii Egiptului.Faraon le-a promis lui Moise şi Aaron,că dacă se vor ruga şi
Dumnezeul lor va face să dispară broaştele de la poporul său,va da drumul evreilor să meargă să
jertfească Dumnezeului lor.Dar, după ce Domnul a făcut să dispară broaştele,Faraon n-a dat drumul
poporului.
3.Atunci,Aaron a întins toiagul şi a lovit ţărâna pământului şi s-au ivit ţânţari pe oameni şi pe
vite.Au încercat şi vrăjitorii egiptului,dar n-au putut şi i-au zis lui Faraon :„Acesta-i degetul lui
Dumnezeu”(Ieşirea 8,19).Dar inima lui Faraon s-a învârtoşat şi nu i-a ascultat.
4. De această dată Domnul a trimis mulţime de tăuni numai asupra casei lui Faraon,a
slujitorilor săi şi a poporului egiptean,iar ţinuturile în care locuia poporul lui Israel era scutit.Atunci
Faraon a acceptat ca poporul să aducă jertfă,dar în ţară.La argumentele aduse de Moise,Faraon s-a
învoit,până la urmă,să-i lase în pustie,dar,mai întâi,să-l roage pe Dumnezeul lor să ridice pedeapsa.
Însă,după ce Dumnezeu a făcut să dispară tăunii,Faraon n-a lăsat poporul lui Israel să plece.
5.Şi a pedepsit Domnul pe egipteni cu moartea vitelor lor,dar nu şi ale fiilor lui Israel,ca să se
vadă al cui este Dumnezeul care îi pedepseşte.Văzând Faraon că vitele fiilor lui Israel n-au murit,si-a
învârtoşat şi mai mult inima şi nu a lăsat pe poporul lui Israel să aducă jertfă.
 47
6.La porunca Domnului,Moise a aruncat cenuşă luată din cuptor,spre cer,şi s-au făcut bube cu
puroi pe oameni şi pe vite.Chiar şi asupra magilor care erau împotriva lui Moise,s-au abătut
bubele.Deaceea aceştia l-au îndemnat pe Faraon să-i lase să plece.Dar Domnul a învârtoşat inima lui
Faraon şi nu i-a ascultat.
7.Apoi a zis Domnul lui Moise să meargă din nou la Faraon şi să-i transmită că Dumnezeul
Evreilor îi porunceşte să lase poporul lui Israel să-i slujească.Că dacă ar fi vrut să-l lovească cu
ciumă,ar fi dispărut de mult el şi neamul său.Dar l-a cruţat „ca să-şi arate puterea şi ca să se vestească
numele Lui în tot pământul”(Ieşirea 9,16).Ca să-şi arate bunătatea Sa,Domnul i-a transmis lui Faraon să
poruncească tuturor slugilor sale să adune turmele şi să le adăpostească,fiindcă va cădea grindină
foarte multă şi cine va fi prins în câmp va pieri.Cei care s-au temut de Domnul şi-au adus vitele din
câmp şi le-au adăpostit,iar cei ce n-au luat aminte le-au lăsat în câmp.Şi i-a poruncit Domnul,lui
Moise,să întindă mâna spre cer şi a slobozit Domnul tunete,grindină şi foc pe pământ şi tot ce era în
câmp a fost distrus.Numai în pământul Goşen,unde trăiau fiii lui Israel,n-a fost grindină.
Faraon a chemat pe Moise şi Aaron şi le-a zis : „Acum văd că am păcătuit!Domnul este
drept,iar eu şi poporul meu suntem vinovaţi.Rugaţi-vă Domnului pentru mine,să înceteze glasul Lui
Dumnezeu, grindina şi focul pe pământ şi vă voi lăsa şi,mai mult,nu vă voi împiedica” (Ieşirea 9,27-28).
Moise, a oprit grindina,iar grâul şi ovăzul nu s-au stricat,fiind salvate.Dar iar s-a învârtoşat inima lui
Faraon şi a slugilor lui şi n-au lăsat pe fiii lui Israel să plece.
8..Din porunca Domnului,Moise şi Aaron au intrat iarăşi la Faraon şi l-au certat în numele
Domnului : „Aşa grăieşte Domnul Dumnezeul Evreilor : Până când nu vei vrea să te smereşti înaintea
Mea ? Lasă pe poporul Meu ca să-mi slujească.Iar de nu vei lăsa pe poporul Meu,iată mâine,pe
vremea asta,voi aduce lăcustă multă în toate hotarele tale”(Ieşirea 10,3-4),descriindu-i ce distrugeri vor
face lăcustele.Şi au ieşit de la Faraon. Atunci dregătorii i-au cerut lui Faraon să dea drumul evreilor să
se roage Dumnezeului lor până nu vor mai pătimi şi alte pedepse : „Dă drumul oamenilor acestora ca
să facă slujbă Dumnezeului lor! Sau vrei să vezi Egiptul pierind?” (Ieşirea 10,7).Faraon i-a chemat
înapoi pe Moise şi Aaron,cărora le-a promis că dă drumul,dar numai bărbaţilor,iar femeile şi copii să
rămână drept garanţie că aceştia se vor întoarce.Întrucât Moise şi Aaron au cerut să lase tot poporul să
plece,s-au despărţit fără să ajungă la vreo o înţelegere.
La porunca Domnului,Moise şi-a întins braţul şi a ridicat toiagul asupra pământului Egiptului ;
şi un vânt de la răsărit a adus lăcuste care au acoperit toată ţara Egiptului.Atunci Faraon,chemând în
grabă pe Moise şi Aaron,le-a zis : „Greşit-am înaintea Domnului Dumnezeului vostru şi înaintea
voastră! Iertaţi-mi,acum,încă odată greşeala mea şi vă rugaţi Domnului Dumnezeului vostru să abată
în orice chip de la mine prăpădul acesta”(Ieşirea10,16-17).Moise şi Aaron s-au rugat,iar lăcustele au fost
aruncate în Marea Roşie. „Dar Domnul a învârtoşat inima lui Faraon şi acesta n-a dat drumul fiilor lui
Israel” (Ieşirea 10,20).
9.Atunci Domnul i-a poruncit lui Moise să întindă mâna spre cer.Şi s-a făcut întuneric beznă
trei zile în tot pământul Egiptului,de nu se vedea om cu om şi nimeni nu s-a urnit de la locul său trei
zile.Dar la fiii lui Israel a fost lumină peste tot în locuinţele lor.
Atunci a chemat Faraon la sine pe Moise şi Aaron şi le-a dat voie să plece şi cu copiii,dar să rămână
vitele lor.Moise a motivat că au nevoie de toate vitele,fiindcă abia acolo va stabili Domnul care vite vor
fi jertfite. Faraon s-a supărat şi i-a alungat de la faţa sa cu ameninţarea către Moise că, dacă se mai
arată în faţa lui va muri.Moise i-a spus la plecare : „Cum ai zis,aşa va fi.Mai mult, nu voi mai vedea
faţa ta!”(Ieş.10,29).
După aceasta,Dumnezeu i-a comunicat lui Moise că va aduce supra lui Faraon ultima plagă,
moartea întâiului născut de la Faraon până la dobitoace,iar după aceea va da drumul poporului lui
Israel.Deaceea să îndemne poporul în taină,ca fiecare bărbat şi fiecare femeie să ceară de la vecini
împrumut,vase de argint, vase de aur şi îmbrăcăminte.Despre ce va să aducă Dumnezeu asupra
Egiptului,Moise îi spusese şi lui Faraon, dar acesta a rămas cu inima învârtoşată.
 48

6.1.9.Paştile Domnului.Mielul Pascal. (Ieşirea 12,1-27)

Din porunca lui Dumnezeu,Moise a pregătit poporul pentru ziua când Dumnezeu va lovi Egiptul
cu moartea întâiului născut,zi care va însemna nu numai pedepsirea egiptenilor,ci şi ziua eliberării
lor şi trebuia sărbătorită după o rânduială deosebită şi cu respectarea anumitor reguli stabilite de
Dumnezeu :
-Luna în care se aflau,adică luna Aviv, să devină luna întâi a fiecărui an.
-În ziua a zecea a acestei luni,fiecare cap de familie să-şi procure câte un miel sau un ied,de un an,atât
de mare cât să poată fi mâncat de membrii familiei ; iar dacă e mai mare,să ia de la altă familie atâtea
suflete cât să se poată mânca mielul.
-În ziua a paisprezecea a lunii acesteia,către seară ,mieii (iezii) să fie înjunghiaţi de toată obştea şi să se
ungă cu sângele lor amândoi uşiorii şi pragul de sus al uşii caselor unde aveau să-l mănânce,fiindcă în
acea noapte îngerul Domnului va lovi pe tot întâiul născut în pământul Egiptului,iar sângele de pe
uşiori va fi semnul pentru înger ca să nu rănească pe nimeni acolo.
-În această noapte,mieii(iezii) să fie fripţi bine la foc(cu totul) şi să se mănânce cu azimă(pâine
nedospită) şi ierburi amare,iar oasele care vor rămâne să fie arse în foc.
-Cei care vor mânca,să aibă coapsele încinse,încălţămintea în picioare şi toiegele în mâini şi să se
mănânce cu grabă,căci este Paştile Domnului.
-Ziua aceasta să fie spre pomenire şi prăznuire a sărbătorii Domnului,din neam în neam,pentrucă este
ziua în care Dumnezeu a scos poporul lui Israel din pământul Egiptului şi această zi trebuie păzită ca
aşezământ veşnic.
-Deaceea,şapte zile să nu se mănânce pâine dospită,decât azime,adică din ziua a întâia până în ziua a
şaptea ( din ziua a paisprezecea a acestei luni ,până în ziua a douăzeci şi una a aceleiaşi luni).
-În ziua întâi şi a şaptea să fie adunare sfântă,i-ar în intervalul dintre ele să nu se facă decât acele
munci strict necesare.

6.1.10. Moartea întâilor născuţi. (Ieşirea 12,28-36)

„Şi au mers fiii lui Israel şi au făcut toate cum poruncise Domnul lui Moise şi Aaron; aşa au
făcut.Iar la miezul nopţii,a lovit Domnul pe toţi întâii născuţi în pământul Egiptului,de la întâiul născut
al lui Faraon,până la întâi născutul robului care sta în închisoare şi pe toţi întâii născuţi ai
dobitoacelor.Şi s-a sculat noaptea Faraon însuşi,şi toate slugile lui,şi toţi egiptenii,şi s-a făcut bocet
mare în toată ţara Egiptului,căci nu era casă unde să nu fie mort”(Ieşirea 12,28-30).În toiul
nopţii,Faraon i-a chemat pe Moise şi Aaron şi le-a zis :„Sculaţi-vă şi ieşiţi din pământul poporului
meu! Şi voi şi fiii lui Israel! Şi duceţi-vă de faceţi slujbă Domnului Dumnezeului vostru,precum aţi
zis.Luaţi cu voi şi oile şi boii voştri,cum aţi cerut,şi vă duceţi şi mă binecuvântaţi şi pe mine”(Ieşirea
12,31-32).
Atunci fiii lui Israel,după cum îi învăţase Moise,au cerut de la vecinii lor egipteni,vase de
argint,de aur şi haine,iar Domnul a dat poporului său trecere înaintea egiptenilor şi aceştia le-au
împrumutat tot ce-au cerut şi-i sileau să plece cât mai repede din pământul acela.De aceea au luat pe
umeri aluatul înainte de a se dospi.Şi astfel,la plecarea din Egipt,fiii lui Israel i-au prădat prin
înşelăciune pe asupritorii lor egipteni, plecând cu tot ce împrumutaseră.La plecarea din Egipt,Moise n-a
uitat jurământul strămoşilor săi faţă de Iosif şi a luat cu sine şi oasele lui Iosif.
 49

7.ELIBERAREA DIN ROBIA EGIPTEANĂ.

7.1.Fuga din Egipt (Ieşirea 12,37-51)
„Fiii lui Israel au plecat din Ramses spre Sucot ca la şase sute de mii de bărbaţi pedeştri,afară de
copii.Şi a mai ieşit împreună cu ei mulţime de oameni de felurite naţii,şi oi,şi boi şi turme foarte mari”
(Ieşirea 12,37-38).Fiindcă în graba plecării,nu au mai aşteptat să se dospească aluatul,când au ajuns în
pustie,din el,au făcut azime nedospite. „Timpul, cât fiii lui Israel şi părinţii lor au trăit în Egipt şi în
ţara Canaan, a fost de patru sute treizeci de ani. Iar după trecerea celor patrusute treizeci de ani ,a
ieşit toată oştirea Domnului din pământul Egiptului,noaptea. „Aceasta a fost noaptea de priveghere a
Domnului pentru scoaterea lor din ţara Egiptului,şi pe această noapte de priveghere pentru Domnul,o
vor păzi toţi fiii lui Israel din neam în neam” (Ieşirea 12,40-42).
Apoi,a zis Domnul către Moise şi Aaron cum trebuie ţinută rânduiala Paştelui :
-nimeni din cei de alt neam să nu mănânce dintr-însul.
-tot robul cumpărat cu bani şi tăiat împrejur să mănânce din el.
-străinul şi năimitul aşijderea să nu mănânce din el.
-să se mănânce în aceeaşi casă .
-să nu se lase nimic pentru a doua zi.
-carnea să nu fie scoasă afară din casă.
-oasele să nu fie zdrobite.
-Paştele să fie prăznuit de toată obştea fiilor lui Israel.
-dacă vreun străin vrea să facă Paştele cu ei,mai întâi să se taie împrejur pe el şi pe toţi cei de parte
bărbătească ai lui şi numai atunci să-l săvârşească şi va fi ca şi locuitorul de baştină.
- „O lege să fie şi pentru băştinaş şi pentru străinul ce se va aşeza la voi”(Ieşirea 12,49).
 50

7.2.Sfinţirea întâilor născuţi. (Ieşirea 13,1-22)

După ieşirea din Egipt,Domnul a grăit către Moise: „Să-mi sfinţeşti pe tot întâiul-născut,pe tot
cel ce se naşte întâi la fiii lui Israel,de la om până la dobitoc,că este al Meu!” (Ieşirea 13,1) „Iar când te
va duce Domnul Dumnezeul tău în ţara pentru care s-a jurat El părinţilor tăi,să faci slujba aceasta în
această lună.Şapte zile să mănânci azime,iar în ziua a şaptea este sărbătoarea Domnului În ziua aceea
să spui fiului tău şi să zici: acestea-s pentru cele ce a făcut Domnul cu mine,când am ieşit din
Egipt…Să păziţi,dar, legea aceasta din an în an,la vremea hotărâtă”(Ieşirea 13,5-10).
Să se statornicească în viaţa fiilor lui Israel sfiţirea întâiului născut de la om până la dobitoace,căci
acesta este al Domnului.Întâiul născut de la asină să fie răscumpărat cu un miel,altfel va trebui să i se
frângă gâtul. Răscumpărat va fi şi tot întâiul născut din fiii lui Israel.
După ieşirea din ţara Egiptului,a condus Domnul pe fiii lui Israel pe calea pustiului către
marea Roşie,nu pe calea cea mai scurtă,adică prin ţara filistenilor,ca nu cumva poporul,nefiind pregătit
de război,să se răzgândească şi să vrea să se întoarcă.După popasul din Sucot,fiii lui Israel au mers mai
departe şi şi-au aşezat tabăra la Etam,la capătul pustiului. „Iar Domnul mergea înaintea lor: ziua în
stâlp de nor,arătându-le calea,iar noaptea în stâlp de foc,luminându-le,ca să poată merge şi ziua şi
noaptea”(Ieşirea 13,21).Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca fiii lui Israel să aşeze tabăra în faţa Pi-
Hahirotului,între Migdol şi mare,în faţa lui Baal-Ţefon.

7.3.Trecerea prin Marea roşie. (Ieşirea 14;15,1-21)

După plecarea lor,Faraon şi-a dat seama că a fost păcălit şi că a rămas fără lucrătorii
evrei.Deaceea,a luat cu sine toţi caii şi căruţele şi toţi călăreţii lui şi,plecând în urmărirea lor,i-a ajuns
din urmă,când aceştia poposiseră la malul Mării Roşii.Când au văzut fiii lui Israel oştirea lui Faraon
 51
apropiindu-se,s-au spăimântat şi au cârtit împotriva lui Moise că i-a scos din Egipt ca să moară în
pustie.Moise,însă i-a îmbărbătat,spunându-le că Domnul va lupta pentru ei : „Nu vă temeţi ! Staţi şi veţi
vedea minunea cea de la Domnul,pe care vă va face-o El astăzi,căci pe Egiptenii pe care îi vedeţi
astăzi nu-i veţi mai vedea în veac şi pururi,Domnul are să se lupte pentru voi,iar voi fiţi liniştiţi”(Ieşirea
14,13-14).
Atunci,i-a poruncit Dumnezeu lui Moise să-şi ridice toiagul asupra mării.Şi,întâmplându-se
minunea,apele s-au despărţit,iar fiii lui Israel au putut trece marea pe uscat.Ca să-i apere de egipteni,pe
timpul traversării mării,îngerul Domnului a trecut în spatele lor,şi faţa norului spre Egipteni era negură
şi întunerec,iar spre fiii lui Israel era lumină,ca să poată vedea pe unde merg.Cât timp a durat
traversarea mării,egiptenii au fost nevoiţi să stea pe loc,dar când fiii lui Israel au ajuns la celălalt mal,au
pornit în urmărirea lor.Când egiptenii au ajuns la mijlocul mării,Moise şi-a întins din nou toiagul
asupra mării şi apele s-au unit,înecând oştirea şi carele lui Faraon. „Aşa a izbăvit Domnul în ziua aceea
pe israieliţi din mâinile egiptenilor,şi au văzut fiii lui Israel pe egipteni,morţi pe malurile mării.Văzut-a
Israel mâna cea tare,pe care a întins-o Domnul asupra egiptenilor,şi s-a temut poporul de Domnul şi a
crezut în Domnul şi în Moise sluga Lui”(Ieşirea 14,30-31)
Fiii lui Israel au adus mulţumire şi laudă lui Dumnezeu,pentru cele ce a făcut poporului.Moise
şi poporul au cântat minunata cântare ; „Să cântăm Domnului,căci cu slavă s-a preamărit! Pe cal şi pe
călăreţ, în mare i-a aruncat!…Carele lui Faraon şi oştirea lui în mare le-a aruncat…Doamne,cine este
asemenea Ţie între Dumnezei…Minunat întru slavă şi făcător de minuni…Auzit-au nemurile şi s-au
cutremurat…Frică şi groază va cădea peste ei.Ca pietrele vor încremeni,până ce va trece poporul Tău
acesta,pe care l-ai câştigat Tu.Tu îl vei duce şi-l vei sădi în muntele moştenirii Tale,în locul ce Ţi l-ai
făcut sălăşluire,Doamne,în locaşul cel sfânt,cel zidit de mâinile Tale,Doamne!Împărăţi-va Domnul în
veac şi în veacul veacului”(Ieşirea 15,1-18), în care sunt cântate minunile făcute de Dumnezeu la trecerea
prin Marea Roşie şi cum a pedepsit pe vrăjmaşi şi a ajutat poporul lui Israel.Atunci Mariam
proorociţa,sora lui Moise şi Aaron,împreună cu femeile au dănţuit cântând: „Să cântăm Domnului,căci
cu slavă s-a preamărit!Pe cal şi pe călăreţ,în mare,i-a aruncat!”(Ieşirea 15,20-21).

7.4.Drumul prin pustie spre muntele Sinai.Minunile făcute de Domnul .(Ieşirea 15,22-27;16;17)
Apoi a condus Moise poporul prin pustia Şur şi au mers trei zile prin pustie şi n-au găsit apă,
iar când au ajuns la o apă,n-au putut să bea,fiindcă era amară şi au numit locul acela Mara.Pentru
aceasta, poporul cârtea împotriva lui Moise,zicând : „Ce să bem?”.Atunci Moise a strigat către
Domnul şi Domnul i-a arătat un lemn; şi l-a aruncat în apă şi s-a îndulcit apa.(Ieşirea 15 24-25).La Mara
a pus Domnul poporului său primele rânduieli şi porunci: „De vei asculta cu luare aminte glasul
Domnului Dumnezeului tău şi vei face lucruri drepte înaintea Lui şi vei păzi legile Lui,nu voi aduce
asupra ta nici una din bolile,pe care le-am adus asupra egiptenilor,că Eu sunt Domnul Dumnezeul tău
care te vindecă”(Ieşirea 15,26).
Plecând de la Mara,au ajuns la oaza Elim,unde erau douăsprezece izvoare de apă înconjurate de
şaptezeci de pomi de finic.Şi au făcut tabără aici. După ce s-au odihnit,în ziua a cinsprezecea a lunii a
doua după ieşirea din Egipt au ridicat tabăra şi au continuat drumul prin pustiul Sin,care se află între
Elim şi Sinai.Aici,terminându-se mâncarea,poporul a început să sufere şi au cârtit împotriva lui Moise
şi Aaron : „Mai bine muream bătuţi de Domnul în pământul Egiptului,când şedeam împrejurul
căldărilor cu carne şi mâncam pâine de ne săturam! Dar voi ne-aţi adus în pustia aceasta,ca toată
obştea aceasta să moară de foame”(Ieşirea 16,3).
Domnul l-a asigurat pe Moise că va ploua pâine,din cer.Să iasă poporul în fiecare dimineaţă şi
să adune cât le va trebui în ziua aceea; numai în ziua a şasea a săptămânii să adune de două ori mai
mult,ca să aibă şi în ziua a şaptea.Auzind cârtirea poporului Domnul i-a făgăduit lui Moise că le va da
în seara aceea şi carne să se sature : „Am auzit cârtirea fiilor lui Israel.Spune-le,dar: diseară carne veţi
mânca,iar dimineaţă vă veţi sătura de pâine şi veţi cunoaşte că Eu,Domnul,sunt Dumnezeul
vostru”(Ieşirea 16,12).Iar când s-a făcut seară,au venit prepeliţe în tabără pe care oamenii le-au prins şi
le-au mâncat.Şi începând din dimineaţa următoare au găsit pe nisip nişte grăunţe albicioase,ca sămânţa
 52
de coriandru,iar la gust ca turta cu miere,pe care poporul a numit-o mană. Moise le-a transmis şi
porunca Domnului : să culeagă câte un omer(a zecea parte dintr-o efă) pentru fiecare suflet zilnic,iar în ziua
a şasea să adune dublu,ca să aibă şi pentru ziua de odihnă.Moise le-a explicat: „Aceasta-i pâinea pe
care v-o dă Dumnezeu să o mâncaţi”(Ieşirea 16,15). În zilele a întâia până la a şasea,să nu lase pentru a
doua zi fiindcă se va strica.Numai în ziua a şaptea,să mănânce din ce şi-au păstrat din ziua a şasea,să se
odihnească şi să stea în corturile lor.Moise i-a zis lui Aaron să pună într-un vas de aur un omer de
mană,cum o numise poporul,şi să-l aşeze înaintea Domnului ca să fie mărturie pentru urmaşi.„Iar fiii
lui Israel au mâncat mană patruzeci de ani,până ce au ajuns în ţară locuită; până ce au ajuns în
hotarele pământului Canaan,au mâncat mană”(Ieşirea 16,35).
Pornind mai departe,fiii lui Israel au făcut tabără la Rafidim,unde n-au găsit apă de băut.Şi
iarăşi au căutat ceartă lui Moise : „Cei asta ? Ne-ai scos din Egipt,ca să ne omori cu sete pe noi,pe
copiii noştri şi turmele noastre?...Este, oare,Dumnezeu în mijlocul nostru sau nu?.Iar Moise a strigat
către Domnul: Ce să fac cu poporul acesta?Căci puţin lipseşte ca să mă ucidă cu pietre” (Ieşirea 17,2-4).
Atunci,Domnul i-a poruncit lui Moise să lovească cu toiagul în stânca Horeb,căci va curge apă din ea.
Însoţit de bătrânii poporului,a mers la stânca Horeb,a lovit-o cu toiagul şi a curs apă.Şi s-a pus locului
aceluia numele Masa şi Meriba.
La Rafidim,fiii lui Israel au fost atacaţi de Amaleciţi. Iosua a adunat oamenii şi s-a bătut cu
Amaleciţii, în timp ce Moise,însoţit de Aaron şi Or,a urcat pe vârful muntelui să se roage.Moise ţinea
mâinile ridicate ca să învingă fiii lu Israel.Cănd Moise a obosit,Aaron şi Or i le-au ţinut ridicate.Şi i-au
ţinut mâinile ridicate până la asfinţitul soarelui,când Amaleciţii au fost zdrobiţi.Drept recunoştinţă,
Moise a făcut un jertfelnic şi i-a pus numele „Domnul este scăparea mea”(Ieşirea 17,15).

7.5.Moise numeşte căpetenii şi judecători pentru popor. (Ieşirea 18)

Auzind Ietro,preotul din Madian şi socrul lui Moise,de toate câte făcuse Dumnezeu pentru
Moise şi pentru Israel,a venit la Moise în pustie,unde îşi aşezase tabăra,aducând şi pe Sefora femeia lui
Moise,care venise la el mai înainte,împreună cu cei doi fii ai săi.Moise l-a întâmpinat,i s-a închinat şi l-
a sărutat,apoi au intrat în cort şi Moise i-a povestit câte făcuse Domnul pentru fiii lui Israel.
Recunoscând din cele întâmplate,că Domnul este mare peste toţi dumnezeii,Ietro a adus lui Dumnezeu
ardere de tot şi jertfă.
Cât a stat cu Moise,Ietro a văzut că acesta judeca toate pricinile din popor,şi-i învăţa pe fiecare
poruncile şi legile lui Dumnezeu,muncă ce-i lua toată ziua.Deaceea l-a sfătuit pe Moise să nu mai
continuie în acest fel,fiindcă este prea greu s-o poată face singur.Şi l-a sfătuit „fii tu pentru popor
mijlocitor înaintea lui Dumnezeu şi înfăţişează la Dumnezeu nevoile lui.Învaţă-i poruncile şi legile Lui;
arată-le calea Lui,pe care trebuie să meargă,şi faptele ce trebuie să facă.Iar încolo,alege-ţi din tot
poporul oameni drepţi şi cu frica lui Dumnezeu,şi-i pune căpetenii peste mii,peste sute,peste
cincizeci,peste zeci,care să judece poporul în toată vremea.Lucrurile grele să le aducă la tine,iar cele
mici să le judece toate ei” (Ieşirea 18,21-22).
Moise a scultat sfatul socrului său şi a făcut întocmai.Apoi s-au despărţit şi Ietro a plecat la casa lui.

8.PRIMIREA LEGILOR DE LA DUMNEZEU

 53

8.1.Pregătirea pentru primirea Legii. (Ieşirea 19)

În luna a treia de la ieşirea din Egipt,chiar în ziua de lună plină,au ajuns în pustia Sinai şi au
făcut tabără în faţa muntelui Sinai. Apoi s-a suit Moise în munte şi l-a strigat Domnul :„Grăieşte
casei lui Iacov şi vesteşte fiilor lui Israel aşa: Aţi văzut ce am făcut Egiptenilor şi cum v-am luat pe
aripi de vultur şi v-am adus la Mine.Deci,de veţi asculta glasul Meu şi de veţi păzi legământul Meu,
dintre toate neamurile îmi veţi fi popor ales,că al Meu este tot pământul; îmi veţi fi împărăţie
preoţească şi neam sfânt! Acestea sunt cuvintele pe care le vei spune fiilor lui Israel”(Ieşirea 19,3-6).
Coborând de pe munte,a chemat Moise pe bătrânii poporului şi le-a spus cele poruncite de Domnul.Şi
tot poporul a răspuns într-un glas : „Toate câte a zis Domnul vom face şi vom fi ascultători” (Ieşirea
19,8).Şi a dus Moise cuvintele poporului la Domnul,care i-a poruncit cum să pregătească poporul pentru
momentul când le vor fi date legile după care să se conducă.
Astfel :
-să se ţină poporul curat azi şi mâine ca să fie gata pentru poimâne când Domnul se va pogorâ în faţa
poporului pe muntele Sinai.
-să tragă hotar împrejurul muntelui,pe care nimeni să nu-l treacă,căci va muri.
-se vor putea sui în munte numai după ce se vor îndepărta tunetele şi trâmbiţele şi norul de pe munte.
- „preoţii care se apropie de Domnul Dumnezeu să se sfinţească,ca nu cumva să-i lovească Domnul”
(Ieş.19,22).
Pogorându-se Moise din munte la popor,l-a sfinţit,şi-au spălat hainele şi a poruncit bărbaţilor să
nu se atingă de femei,ca să fie curaţi.Iar a treia zi,când s-a făcut ziuă,pe muntele Sinai era un nor des,s-
au auzit tunete cu fulgere şi glas de trâmbiţe,şi tot poporul s-a cutremurat. Moise a scos tot poporul în
faţa lui Dumnezeu şi au stat la poalele muntelui,care fumega şi se cutremura „că se pogorâse
Dumnezeu pe el în foc”. La porunca Domnului,care grăia să fie auzit şi de popor,Moise a urcat în
 54
munte numai cu Aaron,căci Domnul a poruncit :„iar preoţii, poporul să nu îndrăznească a se sui la
Domnul,ca să nu-i lovească Domnul” (Ieş.19,24).

8.2.Cele zece porunci. (Ieşirea 20 1-17)

În munte,a rostit Dumnezeu înaintea lui Moise poruncile şi rânduielile sale :
1.Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.
2.Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer,sus,şi din
câte sunt pe pământ,jos şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor ,nici să le
slujeşti,că Eu,Domnul Dumnezeul tău,sunt un Dumnezeu zelos,care pedepsesc pe copii pentru vina
părinţilor ce mă urăsc pe Mine,până la al treilea şi al patrulea neam, şi mă milostivesc până la al
miilea neam,către cei ce mă iubesc şi păzesc poruncile Mele.
3.Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert,că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce
ia în deşert numeleLui.
4.Aduţi aminte de ziua odihnei,ca să o sfinţeşti.Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile
tale,iar ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău; să nu faci în acea zi nici un lucru,nici
tu,nici fiul tău, nici fiica ta,nici sluga ta,nici slujnica ta,nici boul tău,nici asinul tău,nici orice alt
dobitoc al tău,nici străinul care rămâne la tine. Căci în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul,
marea şi toate cele ce sunt într-însele,iar în ziua a şaptea s-a odihnit. Deaceea a binecuvântat Domnul
ziua a şaptea şi a sfinţit-o.
5.Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta,ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământ pe care
Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie.
6.Să nu ucizi.
7.Să nu fii desfrânat.
8.Să nu furi.
9.Să nu mărturiseşt strâmb împotriva aproapelui tău.
10.Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău,nici ogorul lui,nici sluga
lui,nici slujnica lui,nici boul lui,nici asinul lui,şi nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are
aproapele tău”.
Văzând poporul fulgerele şi muntele fumegând,s-a dat înapoi şi a stat departe temându-se şi i-au
zis lui Moise : „Vorbeşte tu cu noi şi te vom asculta,dar Dumnezeu să nu grăiască cu noi,ca să nu
murim”(Ieşirea 20,19). Când Moise s-a apropiat de întunericul unde era Dumnezeu,Domnul a zis către
Moise : „Aşa să vorbeşti casei lui Iacov şi aşa să vesteşti fiilor lui Israel : Aţi văzut că am grăit cu voi
din cer! Să nu vă faceţi dumnezei de argint şi nici Dumnezei de aur să nu vă faceţi.Să-mi faci jertfelnic
de pământ şi să aduci pe el arderile de tot ale tale,jertfele de izbăvire,oile şi boii tăi.În tot locul unde
voi pune pomenirea numelui Meu,acolo voi veni la tine,ca să te binecuvintez.Iar de-mi vei face
jertfelnic de piatră,să nu-l faci de piatră cioplită; că de vei pune dalta ta pe ea,o vei spurca.Şi să nu te
sui pe trepte la jertfelnicul Meu, ca să nu se descopere acolo goliciunea ta!”(Ieşirea 20,22-26).

8.3.Legiuiri,reguli şi rânduieli date de Domnul prin Moise. (Ieşirea 21-23)

8.3.1.Legiuiri şi reguli sociale.
Pentrucă poporul lui Israel încă nu se lipsise de regulile de convieţuire pe care le moşteniseră
din Egipt,Domnul a stabilit reguli noi pentru poporul său ales: „Iată acum legiuirile pe care tu le vei
pune în vedere lor” (Ieşirea 21,1) Aceste legiuiri sub formă de reguli privesc în special releţiile dintre
oameni :
-reguli privind eliberarea robilor.
-reguli privind relaţiile dintre stăpân şi roaba cumpărată pentru a-i fi femeie.
-pedepsele pentru cei ce lovesc sau omoară un semen.
-pedepse pentru cei ce grăiesc de rău părinţii,sau îi lovesc
-pedepse pentru vătămări după regula: suflet pentru suflet,ochi pentru ochi,dinte pentru dinte
 55
-reguli în cazul vătămării oamenilor de către animale,sau a animalelor între ele.
-reguli pentru stabilirea pedepsei celor ce fură .„Pentru tot lucrul care s-ar putea fura : bou sau
asin,oaie sau haină,sau orice lucru pierdut,despre care va zice cineva : acesta este al meu -pricina
amândorura trebuie să fie adusă înaintea judecătorilor şi cel ce va fi osândit de judecători să
plătească aproapelui său îndoit”(Ieşirea 22,9).
-pedepse pentru necinstirea unei fete
-pedeapsa cu moartea pentru vrăjitori şi pentru evreii care se vor închina la idoli.
-purtarea faţă de străinii veniţi la ei,faţă de văduve şi orfani,faţă de săraci.
-respectul faţă de judecători şi căpeteniile poporului
-reguli despre aducerea darurilor în faţa lui Dumnezeu : pârga ariei,a teascului,întâiul născut din
oameni şi din animale
-interdicţie a se mânca din carnea dobitoacelor sfâşiate de fiare în câmp.
-cum să se judece drept
-şase ani să fie lucrată o ţarină,iar al şaptelea să se odihnească
-ziua de odihnă : şase zile să lucreze,a şaptea să se odihnească.
-stabilirea sărbătorilor de peste an : sărbătoarea azimelor,sărbătoarea secerişului, sărbătoarea strângerii
roadelor toamna.
-condiţiile în care fiii lui Israel vor ajunge în pământul Canaan şi relaţiile pe care trebuie să le aibă cu
popoarele pe care le vor cuceri.
Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să urce pe munte din nou împreună cu Aaron,Nadab,Abiud şi
şaptezeci dintre bătrânii lui Israel să se închine Domnului de departe.Când Moise a venit şi a spus
poporului cuvintele Domnului,tot poporul i-a zis într-un glas : „Toate cuvintele, pe care le-a grăit
Domnul,le vom face şi le vom asculta!”(Ieşirea 24,3). A doua zi de dimineaţă,Moise a zidit altar sub
munte şi a pus doisprezece stâlpi,după cele douăsprezece seminţii,iar tineri dintre fiii lui Israel au adus
arderi de tot şi au jertfit viţei,ca jertfă de izbăvire Domnului Dumnezeu.
Apoi,Moise a citit în auzul poporului toate cuvintele pe care i le-a grăit Domnul şi,pe care el le
scrisese într-o carte,numită Cartea legământului.După ce l-a ascultat,poporul a zis : „Toate câte a
grăit Domnul le vom face şi le vom asculta”(Ieşirea 24,7).Moise a stropit poporul cu sângele
jertfelor,zicând: „Acesta-i sângele legământului,pe care l-a încheiat Domnul cu voi,după toate
cuvintele acestea”(Ieşirea 24,8).

8.3.2. Rânduieli privind cinstirea lui Dumnezeu.

8.3.2.1.Rânduieli privind modul şi locul slujirii lui Dumnezeu. ( Ieşirea 24;25)
„Apoi s-a suit Moise şi Aaron,Nadab,Abiud şi şaptezeci de bătrâni şi au văzut locul unde şedea
Dumnezeul lui Israel;dar El n-a întins mâna Sa împotriva aleşilor lui Israel,iar ei au văzut locul pe
care şedea Dumnezeul lui Israel...,iar ei au văzut pe Dumnezeu (dar nu şi faţa Lui ),apoi au mâncat şi
au băut”(Ieşirea 24,9-11). „Şi a zis Domnul către Moise :Suie la Mine în munte şi fii acolo,că am să-ţi
dau table de piatră,legea şi poruncile,pe care le-am scris Eu pentru învăţătura lor!”( Ieşirea 24,12 ).
„Atunci sculându-se Moise împreună cu Iosua,slujitorul său s-a suit în muntele lui Dumnezeu”
(Ieş.24,13),iar Aaron şi bătrânii au rămas pe loc. „Slava Domnului s-a pogorât pe muntele Sinai şi l-a
acoperit timp de şase zile,iar în ziua a şaptea l-a strigat Domnul pe Moise.Şi s-a suit Moise pe munte şi
a intrat în mijlocul norului; şi a stat Moise pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi”( Ieşirea
24,16-18 ).
Pentrucă Domnul voia ca toate jertfele şi prinoasele să se aducă după o anumită rânduială şi
într-un anumit loc,Dumnezeu i-a poruncit lui Moise ca :
-Prinoasele,jertfele şi rugăciunile să fie aduse după reguli bine stabilite.
-Locaşul sfânt,unde va locui Dumnezeu şi unde i se va aduce slujire,să fie un CORT,special
construit,unde preoţi sfinţiţi să săvârşească toate cele,spre închinarea şi jertfa către Dumnezeul lui
Israel.
-Slujirile la cort să fie făcute numai de persoane alese şi sfinţite.
 56
-Prinoasele pentru facerea cortului puteau fi: aur,argint,aramă,mătase violetă,purpurie şi stacojie, in şi
păr de capră,piei de viţel vopsite în roşu,piei de viţel de mare şi lemn de salcâm,untdelemn pentru
candele, aromate pentru mirul de uns şi pentru miresmele de tămâiere,piatră de sardiu şi pietre de pus la
efod şi la hoşen.
Cortul,vasele şi obiectele lui să fie făcute după modelele date de Dumnezeu Însuşi :
= Cortul adunării (cortul întâlnirii cu Dumnezeu)urma să fie locul unde era aşezat chivotul legii .
= Chivotul legii,urma să fie locul unde să se păstreze tablele legii.Trebuia făcut din lemn de salcâm cu
lungimea de doi coţi şi jumătate,laţimea de un cot şi jumătate,înălţimea de un cot şi jumătate;să fie
ferecat cu aur pe dinăuntru şi pe dinafară,iar desupra să-i facă cunună împletită de aur.La cele patru
colţuri de jos să se monteze câte un inel de aur,prin care să vâre,pe laturile chivotului,pârghii din lemn
îmbrăcate în aur,cu care să poată fi purtat chivotul.Capacul chivotului să fie de aur curat,lung de doi
coţi şi jumătate şi lat de un cot şi jumătate.La capete să facă doi heruvimi,faţă către faţă,cu aripile
întinse pe deasupra capacului,acoperindu-l. Între cei doi heruvimi de deasupra chivotului legii se va
descoperi Domnul şi va grăi toate câte a poruncit fiilor lui Israel.
= Masa din lemn de salcâm,lungă de doi coţi,lată de un cot şi înaltă de un cot şi jumătate; să fie
îmbrăcată cu aur şi de jur împrejur să aibă o cunună de aur,prevăzută cu patru inele de aur,prin care să
să se treacă pârghii de sălcâlm,îmbrăcate în aur,cu care să se poarte masa. Pe masă se aşezau pâinile
punerii înainte.
= talere, cădelniţe, pahare şi cupe din aur.Acestea erau vase şi obiecte necesare la slujirea lui
Dumnezeu.
= sfeşnicul de aur curat cu şase braţe,momtate pe fusul sfeşnicului,fiecare cu câte trei cupe de forma
florii de migdal,iar vârful fusului să se termine tot cu o floare de migdal.Tot sfeşnicul să fie lucrat cu
ciocanul dintr-o singură bucată ; să se facă şapte candele care să fie aşezate în cele şase braţe şi vârf.

8.3.2.2.Rânduieli pentru alcătuirea Cortului adunării. (Ieşirea 26,1-37)

CORTUL să fie făcut din zece covoare de in răsucit şi de mătase violetă,stacojie şi vişinie,iar
în ţesătura lor să se facă chipuri de heruvimi.
-fiecare covor să aibă lungimea de opt coţi şi lăţimea de patru coţi.Covoarele se vor uni câte cinci la un
loc. Cu ajutorul unor cheutori de mătase şi ale unor copci,să se unească cele zece covoare în aşa fel
încât să se realizeze acoperişul cortului.Peste acestea se vor pune alte covoare din păr de capră,iar
deasupra se va acoperi cortul cu piei de berbec şi cu piei de viţel de mare.
-Pereţii să se facă din scânduri special confecţionate ca să poată fi demontate uşor,atunci când poporul
pleca mai departe.
-O perdea de in combinat cu mătase de culoare violetă,stacojie şi vişinie,cu chipuri de heruvimi lucraţi
în ţesătură,să despartă cortul în două încăperi,urmând ca în încăperea de după perdea să fie aşezat
chivotul legii; iar această încăpere se va numi sfânta sfintelor.În încăperea de dincoace de perdea,în
partea de miazănoapte, să se pună masa punerii înainte,iar în partea de miază zi,sfeşnicul.La intrarea în
cort,deasemeni să se facă o perdea de in cu mătase,sprijinită de cinci stâlpi de salcâm îmbrăcaţi în aur.
-să facă şi un jertfelnic portabil din scânduri de salcâm,lung de cinci coţi,lat de cinci coţi şi înalt de trei
coţi,cu coarne aurite la fiecare colţ,dimpreună cu găleţi pentru cenuşă,lopăţele,lighene,cleşti,furculiţe,
toate din aramă.
-să facă un al doilea jertfelnic de tămâiere(altarul tămâierii),din lemn de salcâm lung de un cot,lat de
un cot şi înalt de doi coţi,cu coarne aurite la colţuri,cu inele pentru a se băga pârghiile cu care va fi
purtat.Să fie aşezat în faţa perdelei dinaintea chivotului legii ;Aaron va arde pe el tămâie mirositoare în
fiecare dimineaţă.Tămâierea va fi neîntreruptă.Odată pe an,Aaron va săvârşi peste coarnele lui jertfa de
curăţire de păcat anuală
Cortului să-i facă curte cu lungimea de o sută de coţi şi lăţimea de cincizeci de coţi,împrejmuită
pe laturile de miază noapte şi miază zi cu gard înalt de de cinci coţi,din perdele sprijinite pe
stâlpi.Partea dinspre apus a curţii să fie prevăzută cu o poartă lată de douăzeci de coţi.
 57
-să facă o baie de aramă,s-o pună pe un postament înaintea cortului,pentru spălarea mâinilor şi
picioarelor de către Aaron şi fiii lui înainte de a intra în cortul mărturiei sau când trebuie să aducă
ardere de tot.
-fiii lui Israel să aducă untdelemn de măsline pentru candelele care trebuie să ardă în toată vremea.
-Sfeşnicul va fi aprins de Aaron şi fiii săi,şi va arde înaintea Domnului de seara până dimineaţa .
-Mirul ce se va folosi pentru sfânta ungere a obiectelor de cult de la cortul mărturiei,precum şi a lui
Aaron şi a fiilor săi pentru sfinţire ; trebuie să fie făcut din mirodenii şi după o reţetă specială şi va fi
folosit numai la slujbele de la cortul mărturiei.Folosirea de către altcineva sau pentru altceva va
însemna moarte.
-Tămâia pentru tămâiere,deasemeni,va fi obţinută tot după o reţetă specială şi va fi sfinţenie pentru
Domnul.
-Meşterii cortului şi ai obiectelor necesare slujirii,trebuie să fie nişte oameni aleşi.Deaceea,Domnul a
rânduit pe Beţaleel,din seminţia lui Iuda,pe care l-a umplut de duh dumnezeiesc,de înţelepciune şi
pricepere,de ştiinţă şi de iscusinţă la tot lucrul.Ca ajutor i-a dat pe Oholiab,din seminţia lui Dan.

8.3.2.3.Rânduieli pentru numirea preoţilor şi confecţionarea veşmintelelor (Ieşirea 28)

Dumnezeu hotăreşte ca,din neamul lui Israel,să fie sfinţiţi ca preoţi,Aaron şi fiii săi : Nadab,
Abiud, Eleazar şi Itamar.Ca să se deosebească de ceilalţi,preoţii trebuiau să poarte veşminte special
împodobite şi sfinţite.
-Veşmântul lui Aaron trebuia să fie compus din : efod,brâu,hoşen,meil,hiton,chidar şi cingătoare:
-Efodul era un veşmânt din mătăsuri violete,purpurii şi stacojii,din două foi,una în faţă alta în
spate,legate pe umeri cu două încheietori cu două pietre preţioase pe care să fie inscripţionate numele
celor doisprezece fii ai lui Israel(şase pe una şi şase pe cealaltă).
-Brâul efodului să fie lucrat tot din fire de aur împletite cu mătase.
-Hoşenul judecăţii era un veşmânt asemănător cu efodul,se purta peste efod şi avea prinse pe el o
înfloritură de douăsprezece pietre,fiecare inscripţionată cu numele unuia dintre fiii lui Israel,pentru
ca,atunci când Aaron va intra în cortul adunării,să aibă numele fiilor lui Israel la inima sa spre
veşnică pomenire înaintea Domnului.Hoşenul era prevăzut cu lănţişoare de aur şi şnururi de mătase cu
care să se prindă de efod. În hoşenul judecăţii trebuiau puse Urim-ul şi Tumim-ul,astfel ca Aaron să
poarte aproape de inima sa judecata fiilor lui Israel,înaintea Domnului.
-Meilul era un veşmânt din mătase vişinie cu o deschizătură la mijloc pentru cap,la poale cu ciucuri şi
clopoţei.Meilul trebuia purtat pe sub efod,de către Aaron în timpul slujbei,când intra şi când ieşea din
Cortul sfânt ca să se audă sunetul clopoţeilor şi să nu moară.
-Chidarul era un acoperământ al capului,în dreptul frunţii prinzându-se o plăcuţă pe care era scris
„Sfinţenia Domnului”,pentru a atrage bunăvoinţa lui Dumnezeu.
-Hitonul şi mitra trebuiau să se facă din in.
Cingătoarea să se facă din in,brodată cu fire de mătase.
Atât Aaron,cât şi fiii săi trebuiau să poarte pantaloni mai jos de genunchi,ca să-şi acopere goliciunea
lor. „Aaron şi fiii lui să se îmbrace (în veşminte) când vor intra în cortul adunării sau când se vor
apropia de jertfelnic,în sfânta,ca să slujească,pentru a nu-şi atrage păcat asupra lor şi să moară”
(Ieşirea 28,43).

8.3.2.4.Rânduieli pentru sfinţirea preoţilor. (Ieşirea 29)

Pentru sfinţirea preoţilor,Moise trebuia să săvârşească un anumit ritual: trebuia să ia un viţel şi
doi berbeci fără metehne,pâini nedospite,azime frământate cu untdelemn şi turte nedospite unse cu
untdelemn.Să aducă pe Aaron şi pe fiii săi la intrarea cortului adunării şi să-i spele cu apă.Apoi să-l
îmbrace pe Aaron cu hitonul,meilul,cu efodul şi cu hoşenul şi să-l încingă peste efod.Să-i pună pe cap
mitra,iar la mitră să prindă diadema sfinţeniei.Apoi să-i toarne pe cap untdelemn de uns şi să-l ungă.Pe
fiii lui Aaron,să-i îmbrace cu hitoane,să-i încingă cu brâie,iar pe cap turbane.Şi vor fi preoţi în veac.
 58
Apoi să aducă viţelul înaintea cortului adunării,să-şi pună Aaron şi fiii lui mâinile pe capul
viţelului,înaintea Domnului,la intrarea în cortul adunării.Moise să junghie viţelul,iar din sângele lui să
se ungă coarnele jertfelnicului şi să se toarne la temelia jertfelnicului.Grăsimea viţelului,seul de pe ficat
şi rinichii să fie arse pe jertfelnic.Carnea,pielea şi necurăţiile viţelului să fie arse în afara taberii,căci
este jertfă pentru păcat.
Apoi să ia un berbec şi în acelaş fel să-l junghie,cu sângele să fie stropit jertfelnicul,apoi
berbecul tăiat în bucăţi şi spălat,să se ardă pe jertfelnic. „Aceasta e ardere de tot Domnului,jertfă
Domnului, mireasmă plăcută înaintea lui(Ieşirea 29,18).La fel să junghie şi al doilea berbec(acesta este
berbecul pentru sfinţirea în preot ),iar cu sângele lui să ungă vârful urechii drepte a lui Aaron,vârfurile
degetelor mari ale mâinii drepte şi piciorului drept,apoi,la fel să facă şi la fiii lui Aaron.Să stropească
jertfelnicul pe toate părţile.Din sângele de pe jertfelnic şi din untdelemnul de ungere,să stropească pe
Aaron şi pe fiii săi şi se vor sfinţi ei şi veşmintele lor. Restul de sânge să-l toarne împrejur lângă
altar.Grăsimea berbecului,coada,grăsimea de pe măruntaie,seul de pe ficat,rinichii cu grăsimea de pe ei
şi şoldul drept,o pâine şi o turtă cu untdelemn şi o azimă se pun pe braţele lui Aaron şi a fiilor săi ca să
le aducă legănându-le,înaintea Domnului.Moise să le ia din mâinile lor şi să le ardă pe jertfelnic,ardere
de tot spre bună mireasmă.Pieptul berbecului care este pentru sfinţirea lui Aaron,să fie adus legănat
înaintea Domnului de însuşi Moise,căci va fi partea lui.Alături de piept să ia şi spata berbecului şi
acestea să fie prin lege veşnică pentru Aaron şi fiii lui din cele ce aduc fiii lui Israel,căci acesta este
dar ridicat din cele ce vor aduce fiii lui Israel ca jertfă de pace,darul ridicat Domnului( Ieşirea 29,2).
Aaron şi fiii săi să fie unşi,sfinţiţi şi îmbrăcaţi cu veşmintele.Marele preot dintre fiii lui,care-i va
urma,se va îmbrăca cu ele şapte zile.
Cele rămase din cel de al doilea berbec să fie fierte la locul cel sfânt şi din ele să mănânce numai Aaron
şi fii săi împreună cu pâinile ce fuseseră pregătite la uşa cortului adunării.Ce nu se va mânca să se ardă
în foc.Prin aceasta s-a făcut curăţirea lui Aaron şi a fiilor săi pentru sfinţire şi pentru a li se încredinţa
preoţia. „Şapte zile să ţină sfinţirea lor” (Ieşirea 29,35).În fiecare zi să aducă jertfă viţelul cel de jertfă
pentru păcat,doi miei de un an, fără metehne,unul dimineaţa şi unul seara,a zecea parte dintr-o efă de
făină de grâu,frământată cu a patra parte dintr-un hin de untdelemn curat,iar pentru fiecare miel a patra
parte dintr-un hin de vin. „Aceasta va fi jertfă necontenită în neamul vostru,la uşile cortului
mărturiei,unde mă voi arăta pe Mine însumi vouă ca să grăiesc cu tine. Acolo mă voi pogorâ Eu
însumi la fiii lui Israel şi se va sfinţi locul acesta de slava Mea.Voi sfinţi cortul adunării şi jertfelnicul ;
pe Aaron şi pe fiii lui, de asemenea, îi voi sfinţi,ca să-mi fie preoţi. Şi voi locui între fiii lui Israel şi le
voi fi Dumnezeu.
Şi vor cunoaşte că Eu,Domnul,sunt Dumnezeul lor cel ce i-am scos din pământul Egiptului, ca să
locuiesc în mijlocul lor şi să le fiu Dumnezeu”(Ieşirea 29,42-46)

8.4. Primirea tablelor legii. (Ieşirea 31,12-18)

Domnul îi porunceşte lui Moise să reamintească fiilor lui Israel că trebuie să păzească zilele
Domnului,în special sărbătorirea zilei a şaptea : „Spune fiilor lui Israel aşa : băgaţi de seamă să păziţi
zilele Mele de odihnă,căci astea-s semn între Mine şi voi din neam în neam, ca să ştiţi că Eu sunt
Domnul cel ce vă sfinţeşte...Şase zile să lucreze,iar ziua a şaptea este zi de odihnă,închinată Domnului:
tot cel ce va munci în ziua odihnei va fi omorât...Acesta-i semn veşnic între Mine şi fiii lui Israel,pentru
că în şase zile a făcut Domnul cerul şi pământul,iar în ziua a şaptea a încetat şi s-a odihnit.
După ce a încetat Dumnezeu a grăi cu Moise,pe muntele Sinai,i-a dat cele două table ale legii,table de
piatră,scrise cu degetul lui Dumnezeu”(Ieşirea 31,13-18)

8.4.1.Închinarea fiilor lui Israel la dumnezeu străin.Viţelul de aur. (Ieşirea 32)

Văzând poporul că Moise întârzie să se coboare de pe munte,s-a răzvrătit şi,venind la Aaron,i-
au zis :„Scoală şi ne fă dumnezei care să meargă înaintea noastră,căci cu omul acesta,cu Moise,care
ne-a scos din ţara Egiptului,nu ştim ce s-a întâmplat”(Ieşirea 32,1).Atunci Aaron le-a făcut din cerceii
femeilor şi ale tinerilor un viţel de aur turnat şi cioplit cu dalta.Iar ei au zis : „Iată Israele dumnezeul
 59
tău,care te-a scos din ţara Egiptului!”(Ieşirea 32,4).Şi le-a zidit înaintea viţelului un jertfelnic.„A doua zi
dimineaţa au adus arderi de tot şi jertfe de pace ; apoi a şezut poporul de a mâncat şi a băut şi pe
urmă s-a sculat şi a jucat”(Ieşirea 32,4-6). „Atunci a zis Domnul către Moise : Grăbeşte de te coboară de
aici,căci poporul tău pe care l-ai scos din ţara Egiptului,s-a răzvrătit”(Ieşirea 32,7).Plin de
mânie,Domnul a vrut chiar să piardă poporul pentru nestatornicia lui. Dar Moise l-a rugat să-şi întoarcă
iuţimea mâniei sale,să se milostivească şi să nu caute la răutatea poporului,mai ales că a făcut mari
făgăduinţe lui Avraam,lui Isaac şi lui Iacov despre înmulţirea urmaşilor săi.Atunci a abătut Domnul
pieirea ce zisese s-o aducă asupra poporului său.
Coborând Moise de pe munte,cu cele două table ale legii în mână,scrise pe ambele feţe,săpate
de însăşi mâna lui Dumnezeu,Iosua,însoţitorul său a auzit strigătele din tabără şi a crezut că sunt de
război;dar Moise a considerat că sunt glasuri de oameni beţi.Când s-au apropiat de tabără Moise a
văzut viţelul şi jocurile din jurul lui,fapt ce l-a mâniat aşa de tare că a aruncat cele două table şi le-a
sfărâmat.Apoi a distrus viţelul,aruncându-l în foc şi l-a certat pe Aaron : „Ce ţi-a făcut poporul
acesta,de l-ai vârât într-un păcat aşa de mare?”(Ieşirea 32,21).Acesta s-a desvinovăţit,arătând că a fost
silit de fiii lui Israel să facă aceasta,fiindcă toţi credeau că Moise a murit pe munte. Atunci, Moise,
împreună cu fiii lui Levi,care au trecut de partea sa,au trecut prin sabie pe toţi cei vinovaţi.Au căzut
victimă sabiei ca la trei mii de oameni.

8.4.2.Moise urcă din nou în Munte pentru a cere de la Domnul iertarea poporului. (Ieşirea 33-35)
A doua zi,Moise a zis poporului : „Aţi făcut păcat mare;mă voi sui la Domnul să văd nu cumva
voi şterge păcatul vostru” (Ieşirea 32,30). Domnul a ascultat rugămintea lui Moise,dar hotărăşte ca de
acum în acolo,El să nu mai meargă în mijlocul poporului,ci va trimite pe îngerul său să-i conducă.
Totuşi,în ziua cercetării Lui,îi va pedepsi pentru păcatul lor.„Spune fiilor lui Israel : voi sunteţi popor
îndărătnic.De voi merge Eu în mijlocul vostru,într-o clipeală vă voi pierde.Dezbrăcaţi acum de pe voi
hainele voastre cele frumoase şi podoabele voastre şi voi vedea ce voi face cu voi.Atunci fiii lui Israel
au dezbrăcat de pe ei podoabele lor şi hainele cele frumoase,când au plecat de la muntele Horeb.Iar
Moise,luându-şi cortul,l-a întins afară din tabără,departe de ea,şi-l numi CORTUL ADUNĂRII ; şi tot
cel ce căuta pe Domnul,venea la cortul adunării”(Ieşirea 33,5-7).Când intra Moise în cort,se pogora un
stâlp de nor la intrarea cortului şi Domnul grăia cu Moise,faţă către faţă,în timp ce poporul se închina
fiecare din uşa cortului său.După aceea Moise se întorcea în tabără,iar slujitorul său Iosua,fiul lui
Navi,rămânea de strajă.

8.4.3. Moise cere Domnului să-I vadă faţa. (Ieşirea 33,12-23)

Moise stăruie pe lângă Domnul ca,dacă a găsit bunăvoinţă înaintea Lui,să meargă El însuşi cu
poporul, ca să-l scoată din pustie.Şi a zis Domnul către Moise : „Voi face şi ceea ce zici tu,pentrucă tu
ai aflat bunăvoinţă înaintea Mea şi te cunosc pe tine mai mult decât pe toţi”(Ieşirea 33,17). Moise,insă
dorind să-I vadă faţa,îi mai cere : „Arată-mi slava ta !”, Dar domnul îi răspunde: „Eu voi trece pe
dinaintea ta toată slava Mea,voi rosti numele lui Iahve înaintea ta...Faţa Mea, însă, nu vei putea s-o
vezi,că nu poate vedea omul faţa Mea şi să trăiască....Când va trece slava Mea,te voi ascunde în
scobitura stâncii şi voi pune mâna Mea peste tine până voi trece; iar când voi ridica mâna Mea,tu vei
vedea spatele Meu,iar faţa Mea nu o ve-i vedea”(Ieşirea 33,19-23).

8.4.4.Legământul Domnului cu fiii lui Israel. (Ieşirea 34)

Domnul hotăreşte să-i dea lui Moise tablale legii din nou.Îi cere să cioplească alte două table ca
cele dintâi,să vină pe vârful muntelui,neînsoţit,ca să-i scrie din nou cuvintele care au fost scrise pe
tablele cele dintâi.Moise a făcut întocmai şi a urcat în muntele Sinai.Atunci s-a pogorât Domnul în nor
şi,trecând pe dinaintea lui,Moise a zis : „Iahve,Iahve,Dumnezeu,iubitor de oameni,milostiv,îmdelung
răbdător,plin de îndurare şi de dreptate,care păzeşte adevărul şi arată milă la mii de neamuri ; care
iartă vina şi răzvrătirea şi păcatul,dar nu lasă nepedepsit pe cel ce păcătuieşte ; care pentru păcatele
părinţilor pedepseşte pe copiii şi pe copiii copiilor lor până la al treilea şi al patrulea neam!”(Ieşirea
 60
34,6-7).La stăruinţele lui Moise,ca Domnul să ierte păcatul săvârşit de fiii lui Israel,Acesta se înduplecă
şi îi zice : „Iată, eu închei legământ înaintea a tot poporul tău : voi face lucruri slăvite,cum n-au fost
în tot pământul şi la toate popoarele,şi tot poporul,în mijlocul căruia te vei afla tu,va vedea lucrurile
Domnului,căci înfricoşător va fi ceea ce voi face pentru tine” (Ieşirea 34,10-11).

8.4.5.Cerinţele Legământului Domnului cu fiii lui Israel. (Ieşirea 34,10-25)

În schimbul ţării Canaanului pe care o va da fiilor lui Israel,Domnul le porunceşte să respecte
anumite condiţii. „Iată,Eu voi izgoni de la faţa ta pe Amorei,pe Cananei,pe Hetei,pe Ferezei,pe
Hevei,pe Gherghesei şi pe Iebusei ; păstrează ceea ce-ţi poruncesc eu acum”(Ieşirea 34,11) :
-să nu intre în legătură cu oamenii ţării aceleia în care va intra.
-să strice jertfejnicile lor şi să ardă în foc dumnezeii lor.
-să nu se înrudească cu străinii,ca nu cumva fetele şi feciorii să se închine la dumnezeii lor.
-să nu-şi facă dumnezei turnaţi.
-să păzească sărbătoerea azimelor,şapte zile,în luna Aviv,pentru că atunci au ieşit din Egipt.
-să fie al Domnului tot întâiul născut de la om şi de la dobitoace şi să fie răscumpăraţi cu jertfe.
-să respecte ziua a şaptea ca zi de odihnă,indiferent de anotimp,sau munci.
-să ţină sărbătoarea săptămânilor,a pârgii la secerişului grâului şi a strângerii roadelor toamna.
-de trei ori pe an să se înfăţişeze înaintea Domnului,toţi cei de parte bărbătească ai lui Israel.
-să nu se toarne sângele jertfei Domnului pe pâine dospită.
-jertfa de la sărbătoarea Paştilor să nu rămână pentru a doua zi.
-primele roade ale ţarinii să fie aduse în casa Domnului.
-să nu se fiarbă iedul în laptele mamei sale.
8.4.6.Moise primeşte din nou Tablele Legii.
„Şi a mai zis Domnul către Moise : Scrie-ţi cuvintele acestea,căci pe cuvintele acestea închei
eu legământ cu tine şi cu Israel. Moise a stat acolo la Domnul patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi;
şi nici pâine n-a mâncat, nici apă n-a băut. Şi a scris Moise pe table cuvintele legământului: cele zece
porunci”(Ieşirea 34,27-28). „Iar când s-a pogorât Moise din muntele Sinai,având în mâini cele două
table ale legii,el nu ştia că faţa îi strălucea, pentru că grăise Dumnezeu cu el”(Ieşirea 34,29)
Văzându-l pe Moise cu faţa strălucitoare,Aaron şi toţi fiii lui Israel s-au temut să se apropie de el.Dar
Moise i-a chemat la el,a grăit cu ei şi le-a poruncit tot ce-i grăise Domnul în muntele Sinai. „Iar după
ce a încetat de a grăi cu ei,Moise şi-a acoperit faţa cu un văl,pe care îl ridica numai când însă intra el
înaintea Domnului,ca să vorbească cu El,atunci îşi ridica vălul până când ieşea ; iar la ieşire,spunea
fiilor lui Israel cele ce-i poruncise Domnul.Şi vedeau fiii lui Israel că faţa lui Moise strălucea,şi Moise
îşi punea iar vălul peste faţa sa,până când intra din nou să vorbească cu Domnul” (Ieşirea 34,33-35).
Adunând toată obştea fiilor lui Israel,Moise le-a transmis poruncile Domnului în legătură cu
păzirea zilei a şaptea ca zi de odihnă,precum şi în legătură cu strângerea benevolă de aur,argint,aramă,
pietre preţioase,mătăsuri,piei,lemn de salcâm,untdelemn,arome pentru mirul de uns,toate pentru facerea
chivotului legii şi a Cortului sfânt.Si „tot bărbatul şi femeia din fiii lui Israel,pe care i-a tras inima să
aducă pentru toate lucrurile ce poruncise Domnul,prin Moise,să se facă,au adus dar de bună voie
Domnului”(Ieşirea 35,29).

9.ÎMPLINIREA RÂNDUIELILOR poruncite de Domnul.(Ieşirea 36)

9.1.Alcătuirea Cortului şi a lucrurilor lui.
 61

9.1.1.Alcătuirea Cortului Sfânt. (Ieşirea 36)

Şi a chemat Moise pe Beţaleel şi Oholiab să conducă pe toţi cei cu iscusinţă şi cu inimă înţeleaptă şi să
purceadă la alcătuirea cortului sfânt,precum îi poruncise Domnul pe muntele Sinai.Întrucât,oamenii
continuau să aducă lucruri făcute chiar de ei,cei doi i-au spus lui Moise să poruncească poporului să nu
mai aducă nimic,căci materialul adunat era destul pentru toate lucrurile ce trebuiau făcute,ba mai şi
prisoseau. Sub îndrumarea meşterilor cei iscusiţi s-au alcătuit toate cele pentru cort astfel : acoperişul
s-a făcut din trei straturi şi anume:
-Acoperişul interior s-a făcut din zece covoare de in răsucit şi de mătase violetă,stacojie şi vişinie cu
chipuri de heruvimi în ţesătură,cu lungimea de douăzeci şi opt de coţi şi lăţimea de patru coţi.Cu câte
cinci covoare cusute între ele s-au făcut cele două jumătăţi de acoperiş.La cele două părţi de acoperiş s-
au făcut câte cincizeci de cheutori din mătase violetă,care s-au prins între ele cu cincizeci de copci de
aur şi s-a făcut un acoperiş întreg al cortului.
-Acoperişul cel din mijloc s-a făcut din unsprezece covoare din păr de capră,lungi de treizeci de coţi şi
late de patru coţi,legate între ele în acelaş mod ca şi la acoperişul din in şi mătase,doar copcile erau de
aramă.
-Acoperişul exterior a fost făcut dintr-un strat de piei de berbec,vopsite în roşu şi un strat de piei de
berbec vinete.
-Pereţii laterali s-au făcut din scânduri din lemn de salcâm,imbrăcate în aur,înalte de zece coţi şi late
de un cot şi jumătate; pentru pereţii laterali s-au făcut câte douăzeci de scânduri,iar pentru spate şase
scânduri şi încă alte două scânduri pentru colţurile de la partea dindărăt a cortului.Scândurile se
sprijineau la bază pe nişte postamente de argint şi erau legate între ele cu nişte pârghii îmbrăcate în
aur,ce treceau prin inelele de aur montate pe scânduri.
-Perdeaua care împărţea cortul în două încăperi(sfânta şi sfânta sfintelor)a fost făcută din in răsucit şi
mătase violetă,stacojie şi vişinie cu chipuri de heruvimi ţesute în ea.Era sprijinită de patru stâlpi de
salcâm îmbrăcaţi în aur,sprijiniţi pe postamente de argint şi prevăzuţi cu cârlige de aur pentru prinderea
perdelei.
-Perdeaua de la intrarea cortului s-a făcut din in răsucit şi mătase violetă,stacojie şi vişinie,deasemeni
sprijinită şi legată cu cârlige de cinci stâlpi din lemn de salcâm îmbrăcaţi în aur şi sprijiniţi pe
postamente de aramă.

9.1.2.Alcătuirea odoarelor sfinte din cort. (Ieşirea 37)

Beţaleel şi ajutoarele lui au făcut:
 62

-chivotul legii din lemn de salcâm,îmbrăcat în aur,lung de doi coţi şi jumătate,lat de un cot şi jumătate
şi înalt de un cot şi jumătate ; de jur împrejur i-au făcut o cunună de aur,i-au făcut patru inele de aur
prin care să se poată introduce cele două pârghii din lemn aurit,ca să poată fi transportat.Capacul
chivotului l-au făcut din aur curat,lung de doi coţi şi jumătate şi lat de un cot şi jumătate.La cele două
capete ale capacului au aşezat doi heruvimi lucraţi din aur,cu faţa unul spre altul şi care-şi întindeau
aripile,umbrind capacul.

-Masa pentru pâinile punerii înainte din lemn de salcâm aurit,lungă de doi coţi,lată de un cot şi înaltă
de un cot şi jumătate.Deasemeni a fost prevăzută cu patru inele şi două pârghii aurite pentru
transport,iar desupra i-au făcut un pervaz înalt de o palmă împrejmuit cu cunună de aur.
-Vasele trebuitoare pentru masă(talere,cădelniţe,linguri şi cupe pentru turnat,toate din aur curat).

-Sfeşnicul cu şase braţe,cu câte trei braţe de o parte şi de alta a fusului,din aur lucrat,fiecare braţ
având câte trei capete cu flori de migdal iar în vârful fusului patru flori. Fiecare braţ si fusul aveau câte
o candelă (şapte candele ).Plus mucări şi tăviţe,toate din aur.

-Jertfelnicul tămâierii,din lemn de salcâm aurit,lung de un cot,lat de un cot,înalt de doi coţi,cu patru
coarne aurite la colţuri cu pervaz şi cunună de aur,cu patru inele şi pârghii aurite pentru purtat.
-Mirul pentru sfânta ungere şi tămâia mirositoare s-au făcut din mirodenii speciale şi după reţeta
poruncită de Dumnezeu lui Moise.
 63
9.1.3.Alcătuirea Curţii Cortului şi a lucrurilor din ea. (Ieşirea 38)

-Jertfelnicul pentru arderile de tot s-a făcut din lemn de salcâm,lung de cinci coţi,lat de cinci coţi şi
înalt de trei coţi,cu coarne la cele patru colţuri şi l-a îmbrăcat cu aramă.Şi au făcut şi lucrurile
trebuitoare pentru jertfelnic: oale,lopăţele,cupe,furculiţe,şi vase pentru cărbuni,din aramă.I-au făcut
patru verigi şi două pârghii de lemn de salcâm îmbrăcate în aramă,pentru purtat.

-Baia de aramă cu postamentul ei tot din aramă.

-Curtea : laturile dinspre miază zi şi miază noapte erau din perdele de in răsucit,lungi de căte o sută de
coţi,sprijinite de câte douăzeci de stâlpi sprijiniţi pe postamente de aramă; latura dinspre asfinţit era din
perdele de cincizeci de coţi,sprijinite pe zece stâlpi cu zece postamente ;iar partea dinspre răsărit din
perdele de cinzeci de coţi şi prevăzută cu o poartă la mijloc.Această parte avea în stânga şi în dreapta
porţii câte cinsprezece coţi de perdele sprijinite în câte trei stâlpi pe postamente de aramă, iar poarta a
fost făcută dintr-o perdea de lână violetă,stacojie şi vişinie lungă de douăzeci de coţi şi sprijinită cu
patru stâlpi pe postamente de aramă.Împrejmuirea curţii cortului era înaltă de cinci coţi,iar perdelele
erau prinse de stâlpi cu cârlige şi legători de argint.
Socoteala lucrurilor ce s-au întrebuinţat la cortul adunării s-a făcut după porunca lui Moise,prin
leviţi, sub supravegherea lui Itamar,fiul lui Aaron.Aşa dar s-au folosit :
-aur = douăzeci şi nouă de talanţi şi şapte sute treizeci sicli.S-a întrebuinţat la cort şi la toate lucrurile
lui.
-argint = o sută de talanţi şi şi o mie şapte sute şaptezeci si cinci de sicli.Argintul s-a luat de la şase
sute trei mii,cinci sute cincizeci de oameni,in vărstă de peste douăzeci de ani.
S-au folosit : - o sută de talanţi la o sută de postamente de argint
-o mie şapte sute şaptezeci şi cinci de sicli la cârlige şi legători.
-aramă = trei sute şaptezeci de talanţi şi două mii patru sute de sicli.S-a folosit la postamente pentru
stâlpii de la intrarea cortului,jertfelnicul de aramă,cu toate uneltele lui,postamente pentru stâlpii curţii,la
ţăruşii cortului şi dimprejurul curţii.
 64

9.1.4.Confecţionarea veşmintelor preoţeşti. ( Ieşirea 39 )

Din mătase violetă,stacojie şi vişinie au făcut veşminte de slujbă,pentru slujit în locaşul sfânt,şi
au mai făcut veşminte sfinte pentru Aaron,cum poruncise Domnul lui Moise :
-Meilul din purpură ţesută violetă.Acesta avea o deschizătură cu guler pe mijloc ca să treacă capul prin
ea ; la poale avea ciucuri de mătase intercalaţi cu clopoţei de aur.
-Efodul,care se pune peste meil s-a făcut din ţesătură de fire de aur cu mătase violetă, stacoie,vişinie şi
cu in.Era din două părţi de ţesătură,unite pe umeri cu încheutori .
La încheieturile efodului,pe umeri,s-au montat în cuibuleţe de aur,două pietre de smarald pe care s-au
săpat numele fiilor lui Israel,câte şase pe o piatră.
-Brâul efodului care se aşează peste efod era făcut din acelaş material.
-Hoşenul l-au făcut dublu în patru colţuri;era asemănător cu efodul,se purta peste efod şi avea prinse pe
el o înfloritură de douăsprezece pietre,fiecare fiind inscripţionată cu numele unuia din fiii lui
Iacov.Prevăzut cu lănţişoare,verigi şi şnururi,se prindea de Efod.

-Hitoane ( tunici ) pentru Aaron şi fiii lui

-Chidare ( tiare,mitre)

-Turbane
-Pantaloni şi cingători.
-Diadema sfinţeniei (o tăbliţă de aur curat), pe care au scris „Sfinţenia Domnului”,trebuia legată peste
 65

chidar.

9.1.5.Sfinţirea Cortului Adunării. (Ieşirea 40).

După ce s-au făcut toate pentru cortul adunării şi pentru preoţi, Moise le-a mai cercetat odată şi
văzând că fiii lui Israel făcuseră aşa cum poruncise Domnul,i-a binecuvântat.Apoi,grăind Domnul cu
Moise,i-a poruncit ca în prima zi a lunii întâi să aşeze cortul şi toate ale lui şi să le sfinţească.
„Şi a făcut Moise tot ; cum i-a poruncit Domnul aşa a făcut. În luna întâi al anului al doilea de la
ieşirea lor din Egipt,în ziua întâi a lunii a fost aşezat CORTUL” (Ieşirea 40,16-17).
Apoi,Moise a pus tablele legii în chivot şi,desupra,capacul.Chivotul l-a pus în sfânta sfintelor şi
a tras perdeaua.A aşezat masa punerii înainte în partea de miază noapte a Sfintei,în partea de miază zi
a pus sfeşnicul,iar în mijlocul Sfintei a pus jertfelnicul(altarul) tămâierii.Apoi a atârnat perdeaua de la
intrarea cortului.
La intrarea cortului adunării a aşezat jertfelnicul(altarul) arderilor de tot şi a pus pe el arderi de
tot şi prinoase de pâine.Apoi a aşezat între cort şi jertfelnic baia(ligheanul) de aramă,unde Aaron şi fiii
săi trebuiau să-şi spele mâinile şi picioarele când intrau în cort sau se apropiau de jertfelnic,ca să
slujească.

După ce a fost aşezată şi împrejmuirea curţii cortului adunării şi au pus şi perdeaua de la intrarea în
curte, Moise a aşezat pâinile punerii înainte pe masa punerii înainte,a aprins candelele sfeşnicului,a
aprins tămâie mirositoare pe jertfelnicul tămâierii,a pus arderi de tot şi prinoase de pâine.
Şi sfârşind Moise lucrările la cort, un nor a acoperit Cortul adunării şi locaşul s-a umplut de
slava Domnului şi nici Moise n-a mai putut intra în el.Slava lui Dumnezeu nu mai părăsea cortul,decât
atunci când fiii lui Israel trebuiau să plece la drum,şi atunci se ridica de pe cort şi le arăta drumul. „În
ziua când a fost aşezat cortul,un nor a acoperit Cortul adunării.Şi de seara până dimineaţa a fost
deasupra cortului ca o vedere de foc.Când se ridica norul de deasupra cortului,atunci fiii lui Israel
plecau,şi în locul unde se oprea norul,acolo poposeau cu tabăra fiii lui Israel” (Numerii 9,15-23).

9.2..Rânduiala slujirii la Cortul Adunării. (Leviticul 1-7)

„În vremea aceea,chemând pe Moise,Domnul i-a grăit din cortul adunării şi i-a zis:Grăieşte
fiilor lui israel şi le spune:de va aduce cineva dintre voi jertfă Domnului din dobitoace,să aducă jertfă
din cireada de vite şi din turma de oi”(Leviticul 1,1-2).
9.2.1.Jertfele.
Jertfele ce trebuiau aduse la Cortul adunarii,înaintea Domnului,puteau fi din vite mari,vite mici sau
păsări,cu condiţia să nu aibă nici o meteahnă şi erau de mai multe feluri :
 66

9.2.1.1.Jertfa pentru arderea de tot. (Leviticul 1; 6; 7)este partea din jertfă,ce trebuie arsă pe
jertfelnic,ca mireasmă bine plăcută Domnului.
Grăind Domnul în Cortul adunării, faţă de Moise,a poruncit ca jertfa pentru ardere de tot să se
facă atât din dobitoace (parte bărbătească din cireada de vite şi din turma de oi),cât şi din păsări
(turturele sau pui de porumbel),dar să nu aibă nici o meteahnă :
-dacă va fi jertfă din vite mari,viţelul să fie adus la uşa Cortului adunării,aducătorul să-şi pună mâna pe
capul lui şi să-l înjunghie înaintea Domnului ; preoţii să stropească cu sângele lui în jurul jertfelnicului
de la uşa cortului ; să-l jupoaie şi să-l taie în bucăţi ; pe focul de lemne aprins pe jertfelnic,preoţii să
pună bucăţile,capul,grăsimea,măruntaele şi picioarele,după ce vor fi spălate cu apă.Acestea vor fi arse
complet,fiindcă sunt jertfă,mireasmă plăcută Domnului.
-dacă va fi jertfă din vite mici,mielul sau iedul să fie junghiat în partea de miază noapte a
jertfelnicului,iar preoţii să stropească,cu sângele lui,jertfelnicul împrejur.Tăiată la fel ca vitele mari să
se ardă pe jertfelnic ca ardere de tot,mireasmă bine plăcută Domnului.
-dacă va fi jertfă din păsări(turturele sau pui de porumbei),preotul să aducă pasărea la jertfelnic,să-i
frângă gâtul,iar sângele să fie scurs pe peretele jertfelnicului ; guşa şi penele să fie aruncate lângă
jertfelnic,în partea de răsărit,la locul cenuşei.Apoi să frângă aripile păsării şi s-o ardă preotul pe
jertfelnic întreagă,ca jertfă, mireasmă plăcută Domnului.„Arderea de tot să rămână pe vatra
jertfelnicului toată noaptea,până dimineaţa şi focul jertfelnicului să ardă pe el şi să nu se stingă.Iar
dimineaţa preotul să se îmbrace cu haina cea de in,după ce şi-a luat pantalonii de in pe trupul său,să
ridice cenuşa arderii de tot,pe care a ars-o focul pe jertfelnic şi s-o pună lângă jertfelnic,apoi
îmbrăcându-se cu alte haine,să scoată cenuşa în afara taberei,la loc curat” (Leviticul 6,9-11).
„Dar focul pe jertfelnic să ardă şi să nu se stingă;preotul să pună pe el lemne în fiecare dimineaţă,să
aşeze pe el ardere de tot şi să ardă pe el grăsimea jertfei de mântuire” (Leviticul 6,12). „Când preotul va
aduce jertfa arderii de tot a cuiva,pielea jertfei aduse va fi a preotului”( Leviticul 7,8 )

9.2.1.2.Jertfele spre mâncare (Leviticul 2) să fie :

- prinosuri de pâine cu sare din : = făină şi untdelemn
= pâine din aluaturi coapte în cuptor
= pâine coaptă în tigaie
= pâine gătită în oale
Orice prinos de pâine să fie din făină bună şi să nu fie făcut dospit.Nu se vor aduce prinoase din
dospituri sau miere.Preotul va primi aceste prinoase,împreună cu tămâie ; o parte o va arde pe
jertfelnic spre pomenire ca jertfă,mireasmă plăcută Domnului,iar rămăşiţa din prinoase s-o mănânce
Aaron şi fiii săi şi tot bărbatul din neamul preoţesc ; s-o mănânce nedospită în locul cel sfânt,în curtea
Cortului Adunării. Prin aceasta, Domnul le dă preoţilor o parte din jertfele sale ca pe o sfinţenie mare.
-prinosul de pârgă,se aduce dintre primele roade şi nu se ard pe jertfelnic .Numai din grăunţele de grâu
se aduc şi arderi amestecate cu untdelemn şi tămâie,ca jertfă Domnului. „Să ia preotul,din prinosul
acesta de pâine,un pumn de făină de grâu cu untdelemnul ei şi cu toată tămâia care e de prinos şi să le
ardă pe jertfalnic,mireasmă plăcută de pomenire înaintea Domnului.Iar rămăşiţa s-o mănânce Aaron
şi fiii lui în curtea Cortului Adunării,dar să nu o coacă dospită.Tot bărbatul din neamul preoţesc poate
să mănânce din ea.Aceasta este lege veşnică.Tot ce se va atinge de ea,se va sfinţi”( Leviticul 6,15-18 ).
Prinosul de pâine adus de preoţi în ziua ungerii lor să se ardă de tot şi să nu se mănânce nimic
din el.Prinosul pe care-l vor aduce înaintea Domnului,Aaron,fiii lui şi cei după ei ,în ziua ungerii lor ,să
fie a zecea parte dintr-o efă de făină bună de grâu ( jumătate din ea dimineaţa ,jumătate seara ).Se va
găti cu untdelemn în tigaie şi se va aduce ca ardere de tot,întru mireasmă bine plăcută Domnului. Orice
prinos de pâine din partea preotului să se ardă de tot şi să nu se mănânce nimic din el.

9.2.1.3.Jertfele de împăcare ca mulţumire. (Leviticul 3)

pot fi atât de parte bărbătească,cât şi de parte femeiască,dar fără metehne.
 67
-jertfa din vite mari(viţel)
= cel ce o aduce,să pună mâna pe capul jertfei şi s-o junghie la uşa cortului adunării.
= preoţii să stropească cu sângele rezultat împrejurul jertfelnicului.
= jertfa Domnului se va face din grăsimea care acoperă măruntaiele şi intestinele,rărunchii,
grăsimea de pe ei şi de pe şolduri,precum şi seul de pe ficat şi rărunchi; preoţii le vor arde pe jertfelnic,
aceasta fiind jertfă,mireasmă bineplăcută Domnului.
-jertfa din vite mici( oi,capre )
= aducătorul să pună mâna pe capul ei şi s-o junghie înaintea cortului mărturiei.
= preoţii să stropească jertfelnicul cu sângele ei pe toate părţile.
= să aducă ardere de tot Domnului,toată grăsimea,coada,grăsimea de pe măruntaie şi intestine,
rărunchii,grăsimea de pe ei şi de pe şolduri seul de pe ficat şi praporul.
= mistuirea lor prin ardere este jertfă Domnului.
„Este lege veşnică pentru toţi şi pentru toţi urmaşii voştri din toate aşezările voastre,ca toată grăsimea
şi tot sângele să nu-l mâncaţi”( Leviticul 3,17 ).
Jertfa de împăcare ca mulţumire va fi din animale fără metehne,pâini frământate cu
untdelemn,turte nedospite unse cu untdelemn,făină de grâu şi chiar pâine dospită.
= unul din darurile din făină va fi adus Domnului ca dar ridicat şi va fi al preotului care
stropeşte cu sângele jertfei de mântuire.
= carnea jertfei de mântuire ca dar de mulţumire,va fi tot a preotului care a stropit,cu obligaţia
ca aceasta să fie consumată în ziua aducerii ei,să nu rămână pe a doua zi.
Cel ce-şi înfăţişează Domnului jertfa sa de mântuire,acela să aducă Domnului jertfă cu mâinile
sale : grăsimea de pe pieptul jertfei,seul de pe ficat şi pieptul jertfei,legănându-l,înaintea Domnului ;
grăsimea să se ardă pe jertfelnic,iar pieptul va fi al lui Aaron şi al fiilor lui.
= spata dreaptă din jertfele de izbăvire să fie dată preotului care va aduce pe jertfelnic sângele şi
grăsimea jertfei de izbăvire.
= pieptul şi spata dreaptă din jertfele de izbăvire vor fi partea preoţiilor(fii şi urmaşi ai lui
Aaron), pe care o vor primi din ziua când se vor înfăţişa ei înaintea Domnului,ca să-I slujească,şi pe
care a poruncit Domnul să li se dea de către fiii lui Israel din ziua ungerii lor.Aceasta-i hotărâre
veşnică,în neamul lor.

9.2.1.4.Jertfele pentru păcat. (Leviticul 4)

Se vor aduce dacă vreun om a păcătuit din neştiinţă împotriva poruncilor Domnului şi a făcut ce
nu se cuvine,călcând vreuna din ele.Jertfele sunt diferite în funcţie de poziţia socială sau religioasă a
persoanei :
-Pentru păcatul arhiereului miruit împotriva poruncilor Domnului,
= arhiereul va aduce un viţel la uşa Cortului adunării,va pune mâna pe capul lui şi-l va
junghia.Un alt preot miruit,ale cărui mâini sunt sfinţite,să ia din sângele viţelului,să-l ducă în cortul
adunării,unde cu un deget înmuiat în sânge să stropească de şapte ori asupra perdelei,apoi să pună şi pe
coarnele jertfelnicului tămâierii din Cortul adunării,iar sângele rămas să-l toarne la temelia
jertfelnicului arderii de tot din faţa cortului.
= grăsimile,seul şi rărunchii să se ardă pe jertfelnicul arderii de tot.
= iar pielea,trupul cu capul,picioarele şi măruntaiele să le ardă în afara taberei,la loc curat.
-Pentru pacatul făcut de toată obştea lui Israel, din neştiinţă,când se va afla păcatul,să se aducă din
partea întregii obşti un viţel,jertfă pentru păcat,înaintea cortului adunării şi se va săvârşi jertfa ca şi
pentru arhiereu.

-Pentru păcatul unei căpetenii ce va greşi împotriva poruncilor Domnului şi e vrednic de osândă ;
când se va afla de păcatul său,acesta :
= să aducă jertfă pentru păcat un ţap fără meteahnă.
= să-şi pună mâna pe capul ţapului,să-l înjunghie în faţa Cortului mărturiei.
 68
= preotul să pună cu degetul sânge din jertfă pe coarnele jertfelnicului arderii de tot,iar restul să-
l toarne la temelia jertfelnicului arderii de tot.
= toată grăsimea să fie arsă pe jertfelnicul arderii de tot,fiind jertfă de izbăvire.
-Pentru păcatul unui om din popor,care a greşit din neştiinţă împotriva poruncilor Domnului ,când se
va afla păcatul,acesta :
-să aducă jertfă o capră sau o oaie fără meteahnă să-şi pună mâna pe capul ei,s-o junghie în faţa
cortului,lângă jertfelnicul arderii de tot,iar preotul va face la fel ca la păcatul pentru căpetenii.
Din jertfa pentru păcat,dacă nu s-a adus din sângele ei la locul cel sfânt din Cortul adunării,
ceea ce nu s-a adus ardere de tot,trebuie mâncat de preotul care a săvârşit jertfa,precum şi de ceilalţi de
parte bărbătească din neamul preoţesc.Jertfa pentru păcat să se junghie înaintea Domnului,în locul unde
se junghie şi cea pentru arderea de tot.Preotul săvârşitor şi oricare din neamul preoţilor,de parte
bărbătească,s-o mănânce la locul cel sfânt în curtea cortului adunării. „Dar din jertfele pentru păcat din
al cărei sânge s-a dus în cortul adunării pentru facerea curăţirii în locul cel sfânt,să nu se mănânce,ci
să se ardă”(Levit. 6,30 ).

9.2.1.5.Jertfele pentru vinovăţie. (Leviticul 5)Trebuiesc aduse de :

= cel ce va depune mărturie mincinoasă
= cel ce se va atinge de un lucru necurat,
= cel ce se va atinge de necurăţie omenească sau orice fel de necurăţie ,
= cel ce se va jura fără socoteală
De nu va şti că aceasta-i rău,ci va afla în urmă,e vinovat ; şi dacă-şi va mărturisi păcatul,pentru a se
curăţa de acest păcat,să aducă Domnului jertfă :
- o oaie sau o capră,dacă are turme
- două turturele,sau doi pui de porumbei,dacă nu are turme.Uneia dintre păsări i se va frânge
gâtul şi se va stropi cu sângele ei peretele jertfelnicului,iar cealaltă pasăre se va aduce ardere de tot.
- dacă nu-i va da mâna să aducă nici măcar o pereche de păsări,atunci să aducă,pentru greşeala
sa,a zecea parte dintr-o efă de făină ca jertfă pentru păcat,untdelemn şi tămâie,fiindcă e jertfă pentru
păcat.Preotul să pună un pumn din ea pe jertfelnic şi s-o ardă ca jertfă Domnului ; rămăşiţa de făină va
fi a preotului,ca la prinosul de făină.
= cel ce,din neştiinţă,va greşi împotriva celor afierosite(făgăduite )Domnului,acela să jertfească
un berbec din turma sa,preţuit la doi sicli de argint,după preţul siclului sfânt ; şi ce a greşit împotriva
lucrului sfânt,va plăti preotului şi va mai adăuga peste preţul lui a cincea parte din preţ şi va fi iertat.
Jertfa din făgăduinţă sau de bună voie să se mănânce în ziua aducerii,iar ce mai rămâne se
poate mânca şi a doua zi ; dar ce mai rămâne pe a treia zi să se ardă.Consumul în a treia zi va atrage
păcat de moarte ; cel ce va mânca va avea asupra sa păcat,iar jertfa nu va fi primită.
= cel ce va greşi împotriva uneia din poruncile Domnului şi,din neştiinţă,va face ce nu se
cuvine,acela să aducă la preot,ca jertfă pentru vină,un berbec,şi-i va curăţi preotul greşeala şi i se va
ierta. „Aceasta-i jertfă pentru greşeala cu care s-a făcut vinovat el înaintea Domnului”( Leviticul 5,19 )
= la jertfa pentru vină,sau de ispăşire(tăgăduiala pentru ce i-a fost dat spre păstrare,pentru
furt,pentru amăgire,pentru un lucru găsit,pentru lucru răpit,pentru jurământ strâmb),cel vinovat să
aducă un berbec ca jertfă pentru vină ; să se junghie înaintea Domnului în locul unde se junghie şi cea
pentru arderea de tot,iar cu sângele să stropească jertfelnicul de jur împrejur.
Se vor aduce ardere de tot : grăsimea,coada,grăsimea de pe măruntaie,rărunchii cu grăsimea
lor şi seul de pe ficat.Rămăşiţele jertfei,împreună cu prinosul de pâine copt în cuptor,gătit în oală,în
tigaie,sau orice dar de pâine frământat cu untdelemn sau uscat,sunt partea preotului care săvârşeşte
curăţirea şi le vor mânca toţi de parte bărbătească din neamul preoţesc,dar la locul cel sfânt.Tot
prinosul de pâine copt în cuptor,sau gătit în tigaie sau oală va fi al săvârşitorului,iar darul de pâine
frământat cu untdelemn sau uscat va fi al tuturor fiilor lui Aaron.
 69

9.2.1.6.Jertfa de pomenire înaintea Domnului. (Leviticul 24,5-9)

În ziua odihnei trebuiau adusae,înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel,dosprezece pâini aşezate
pe masa dinaintea Domnului,aşezate pe două rânduri a câte şase pâini,iar între ele se punea tămâie şi
sare.Acestea erau ale lui Aaron şi a fiilor săi(preoţii)care le vor mânca în locul cel sfânt.

9.2.1.7.Alte jertfe. (Leviticul,6)

Pentru păcate ca :
= tăgăduirea încredinţării pentru păstrare a unui lucru,a furtului,a lucrului găsit,
= amăgirea aproapelui,
dacă se vadovedi fapta,să întoarcă acela ceeace a furat,ceea ce a răpit,sau ce a găsit,şi tot lucrul care nu
poate fi restituit,să-l plătească deplin şi să mai adauge încă a 5-a parte din valoare.Iar pentru vina
dovedită,să jertfească un berbec ca jertfă pentru vină,şi preotul îl va curăţi înaintea Domnului pentru
vină.

9.2.1.8.Rânduiala şi consumul jertfelor. (Leviticul 7,1-17)

Jertfa pentru vină să se junghie înaintea Domnului ca şi jertfa pentru ardere de tot.
Grăsimea,coada,grăsimea de pe măruntaie,rărunchii şi ficatul împreună cu grăsimea de pe ei să le ardă
preotul pe jertfelnic ca jertfă Domnului.Restul jertfei va fi mâncat de toţi cei de parte bărbătească din
neamul preoţesc,la locul cel sfânt.Pielea jertfei şi prinosul de pâine copt în cuptor sau tigaie vor fi ale
preotului care săvârşeşte jertfa iar orice dar de pâine frământat cu untdelemn,sau uscat va fi al tuturor
fiilor lui Aaron deopotrivă..
La jertfa de mulţumire să se aducă şi pâini nedospite şi pâini dospite.Unul din aceste daruri să se aducă
ca dar ridicat şi va fi al preotului,ca şi carnea jertfei de mântuire,dar să se mănânce în ziua aducerii.
Din Jertfa de făgăduinţă sau de bună voie se poate mânca,ce a rămas,şi a doua zi.

9.2.1.9.Opriri de la consumul jertfelor. (Leviticul 7,17-36)

-ce nu se consumă din carnea jertfelor în timpul stabilit se va arde.
-carnea atinsă de ceva necurat să nu se mănânce.
-dacă un om necurat va mânca din jertfe,acel suflet se va stârpi din poporul său.
-grăsimile oricărui animal să nu se mănânce.
-sângele de animale sau păsări să nu se mănânce;cel ce va mânca se va stârpi din poporul său.
„Aceasta-i rânduiala arderii de tot,a darului de pâine,a jertfei pentru păcat,a jertfei pentru vină,a
jertfei afierosirii şi a jertfei de mântuire,cum a dat-o Domnul lui Moise pe muntele sinai,când a
poruncit fiilor lui Israel în pustiul Sinai,să-şi aducă prinoasele lor Domnului”( Leviticul 7,37 ).

9.2.1.10.Însuşirea jertfei. (Levitic 22)

= pentru a nu pângări numele cel sfânt al Domnului,prin prinoasele pe care le aduc
oamenii,preoţii trebuiau să aibă grijă ca nimeni din neamul lor care va avea pe sine o necurăţenie
(lepros,cu curgere,care s-a atins de ceva necurat la mort)să nu se apropie de cele sfinte sau să mănânce
din cele afirosite Domnului,până nu se curăţesc,fiindcă sufletul aceluia va fi stârpit de la faţa lui
Dumnezeu.
= cel ce se va atinge de vreun om sau târâtoare care l-ar putea face necurat,va fi necurat până
seara,iar după ce va apune soarele şi îşi va spăla trupul cu apă poate să mănânce .
= nici un străin(chiar de locuieşte la un preot sau este simbriaş la acesta)să nu mănânce din cele
sfinte.Excepţie fac robul cumpărat sau născut în casa preotului.
= fiica preotului,dacă s-a măritat,nu are voie să mănânce din cele sfinte,numai dacă,rămând văduvă sau
despărţită fără să fi avut copii,se va întoarce în casa tatălui ei,să mănânce din pâinea tatălui său.
= dacă cineva mănâncă din greşeală din cele sfinte,să întoarcă preotului preţul lucrului sfânt şi
să mai adauge a cincea parte din preţ.
 70
= preoţii să nu spurce cele sfinte ale fiilor lui Israel şi să nu atragă asupra lor vinovăţia
fărădelegii când vor mânca cele sfinte ale lor.
= animalele care se aduc jertfă pentru ardere de tot trebuie să fie fără meteahnă,nevătămate şi nici din
mâinile străinilor,pentru că nu vor fi primite înaintea Domnului.Mieii şi viţeii pot fi aduşi jertfă după a
şaptea zi de la naştere.Nici vacă sau oaie să nu fie junghiată odată cu puiul ei.

9.2.1.11.Locul unde să se facă jertfele. (Levitic 1-7)

Jertfele,atât ale fiilor lui Israel cât şi ale străinilor ce locuiesc cu ei,trebuiau aduse şi junghiate
numai la uşa Cortului adunării.Chiar dacă le junghie în afara taberei sau în câmp,să le înfăţişeze
Domnului la uşa Cortului adunării ca să le facă preotul jertfă pentru mântuire,ca nu cumva cineva să
aducă jertfă la idoli.Dacă cineva încalcă această interdicţie se va stârpi din poporul său.
Să nu se consume sângele animalelor şi păsarilor jertfite,iar dacă sunt vânate,să se scurgă
sângele lor şi să se acopere cu pământ.Iar cel ce va mânca mortăciuni sau animale sfâşiate de fiare,să-şi
spele trupul şi hainele sale,altfel va purta asupra sa vina sa.

9.3.Preoţia.
În grija Sa faţă de poporul lui Israel,pe care Domnul voia să-l facă popor sfânt,după ce i-a
dat,prin Moise,Cele zece porunci,legiuiri care stabileau relaţiile dintre oameni,şi rânduieli cum trebuie
cinstit Domnul Dumnezeul părinţilor lor Avraam,Isac şi Iacov,după ce a fost construit şi Cortul
Adunării cu toate ale lui,locul unde trebuiau aduse jertfele Domnului,şi unde Domnul era prezent(în
Sfânta sfintelor),a poruncit lui Moise să sfinţească şi preoţi care să slujească la Cortul adunării.
„Şi a grăit Domnul cu Moise şi a zis : Ia pe Aaron şi împreună cu el şi pe fiii lui,veşmintele,mirul de
miruit,viţelul de jertfa cea pentru păcat,panerul cu azimile şi cei doi berbeci şi adună toată obştea la
uşa cortului adunării” (Leviticul 8,1-3).

9.3.1.Sfinţirea preoţilor. (Leviticul 8)

A adunat Moise obştea fiilor lui Israel la uşa Cortului adunării,a luat pe Aaron şi pe fiii
lui(Nadab, Abiud,Eliazar şi Itamar),veşmintele,mirul de miruit,viţelul de jertfă pentru păcat,panerul cu
azimile şi doi berbeci.A spălat cu apă pe Aaron şi pe fiii lui,a îmbrăcat pe Aaron cu hitonul,l-a încins cu
brâul,l-a îmbrăcat cu meilul,i-a pus efodul,l-a încins cu brâul efodului şi i-a strâns cu el efodul ;apoi i-a
pus hoşenul şi în hoşen i-a pus Urim şi Tumim ; pe cap i-a pus chindarul(mitra),iar la chindar în partea
din faţă,i-a prins tăbliţa de aur -diadema sfinţeniei.

Chindarul diadema sfinţeniei hoşenul

Apoi a luat Moise mirul şi a miruit Cortul şi toate dinnăuntrul lui,sfinţindu-le;a stropit cu el,de
şapte ori asupra jertfelnicului şi toate obiectele lui şi baia,sfinţindu-le.A turnat mir pe capul lui Aaron,l-
a uns şi l-a sfinţit,apoi a îmbrăcat şi pe fiii lui Aaron cu hitoane,i-a încins cu brâie şi le-a pus turbane şi
aducând viţelul de jertfă pentru păcat,Aaron şi fiii săi şi-au pus mâinile pe capul viţelului.Moise a
junghiat viţelul,a luat cu degetul sânge punându-l pe coarnele jertfelnicului,a curăţit jertfelnicul,iar
restul de sânge l-a turnat jos lângă jertfelnic şi a sfinţit jertfelnicul ca să fie curat.A luat grăsimea de pe
 71
măruntaie,seul de pe ficat,rărunchii şi grăsimea lor şi le-a ars pe jertfelnic;viţelul,pielea lui,carnea lui şi
necurăţenia lui le-a ars în afara taberei.
Apoi Aaron şi fiii lui au pus mâinile pe capul berbecului pentru ardere de tot,Moise l-a
junghiat,a stropit cu sânge jertfelnicul de jur împrejur,a tăiat berbecul în bucăţi,a spălat măruntaele şi
picioarele şi împreună cu bucăţile şi căpăţâna le-a ars pe jertfelnic ca ardere de tot spre mireasmă
plăcută şi ca jertfă Domnului.
Aducând şi berbecul pentru sfinţire,au pus Moise şi fiii lui mâinile pe capul berbecului şi după ce l-a
junghiat,Moise a luat cu degetul din sângele berbecului şi i-a atins pe Aaron şi pe fiii lui pe vârful
urechii drepte,pe degetul cel mare al mâinii drepte şi pe degetul cel mare al piciorului drept şi a stropit
cu sânge jertfelnicul de jur împrejur.
Apoi a luat Moise grăsimea,coada,grăsimea de pe măruntaie,seul de pe ficat,rărunchii cu
grăsimea lor şi şoldul drept şi,luând,din panerul cu azime,o azimă,o pâine cu untdelemn şi o turtă,le-a
aşezat peste grăsime şi peste şoldul drept şi toate acestea au fost aduse pe mâini de către Aaron şi fiii
lui,legănându-le,înaintea feţei Domnului.Moise a luat darurile din mâinile lor şi le-a ars pe
jertfelnic,păstrând pentru sine pieptul,fiind partea lui din jertfa pentru sfinţire.
A luat Moise mir şi sânge de lângă jertfelnic şi a stropit pe Aaron,pe fiii lui şi veşmintele lor cu sânge şi
i-a sfinţit cu mir,apoi le-a poruncit lui Aaron şi fiilor lui să fiarbă carnea rămasă din jertfa sfinţirii la
intrarea cortului adunării şi s-o mănânce împreună cu pâinile din panerul sfinţirii,la locul sfinţit;
rămăşiţele de carne şi de pâine vor fi arse cu foc.
Aaron şi fiii lui trebuiau să rămână la uşa Cortului adunării timp de şapte zile,până se vor împlini zilele
sfinţirii lor.Timp de şapte zile şi nopţi vor sta de strajă la uşa Cortului ca să nu moară.

9.3.2.Jertfa lui Aaron,la sfinţirea ca Mare Preot. (Leviticul 9)

„Iar în ziua a opta,a chemat Moise pe Aaron,pe fiii lui şi pe bătrânii lui Israel şi a zis către
Aaron : ia-ţi din turmă un viţel de jertfă pentru păcat şi un berbec pentru arderea de tot,amândoi fără
meteahnă,şi-i adu înaintea Domnului” (Levitic 9,2-2),iar bătrânilor le-a poruncit să aducă jertfă pentru
păcat: un ţap,un viţel şi un miel,toţi de câte un an,ca să fie aduşi ardere de tot,iar ca jertfă de mântuire
un bou şi un berbec şi prinos de pâine frământat cu untdelemn.Aducându-se tot ceeace poruncise
Moise,a venit şi obştea fiilor lui Israel şi a stat înaintea feţei Domnului.„Atunci a zis Moise către
obşte:Iată ce a poruncit Domnul să faceţi,ca să vi se arate slava Domnului !.Iar către Aaron,Moise a
zis: Aproprie-te de jertfelnic şi săvârşeşte jertfa ta cea fără de păcat şi arderea de tot a ta şi curăţeste-
te pe tine şi casa ta;apoi adu darurile poporului şi-l curţeşte,cum a poruncit Domnul !” (Levitic 9,6-7).
Apropiindu-se de jertfelnic Aaron a junghiat viţelul cel de jertfă pentru păcatul său.Apoi a
muiat degetul în sângele jertfei adus de fiii lui şi a uns coarnele jertfelnicului,iar restul l-a turnat lângă
jertfelnic;grăsimea,rărunchii şi seul de pe ficat le-a ars pe jertfelnic;carnea şi pielea au fost arse în afara
taberei.Apoi,Aaron a junghiat şi berbecul cel pentru jertfa de ardere de tot, a muiat degetul în sângele
adus de fiii săi şi a stropit jertfelnicul din toate părţile.Fiii lui Aaron au adus jertfa tăiată
bucăţi,căpăţâna,măruntaiele şi picioarele spălate şi au fost arse pe jertfelnic.Aducând prinosul
poporului,Aaron a luat ţapul adus de obşte ca jertfă pentru păcat şi a săvârşit jertfa cea pentru păcat şi a
adus,arderea de tot,săvârşind-o după rânduială.A adus şi prinosul de pâine şi, luând din el o mână
plină,a ars-o pe jertfelnic,pe lângă arderea de tot cea de dimineaţă.
Apoi a junghiat boul şi berbecul pentru jertfa de mântuire a poporului,iar cu sângele a stropit
jertfelnicul de jur împrejur ; i-au adus grăsimea boului şi a berbecului,coada şi grăsimea de pe
măruntaie,rărunchii cu grăsimea lor şi grăsimea de pe ficat,pe care le-a ars pe jertfelnic.Pieptul şi spata
dreaptă le-a adus Aaron,legănându-le înaintea feţei Domnului.
„Şi şi-a ridicat Aaron mâinile sale asupra poporului şi l-a binecuvântat,iar după ce a săvârşit jertfa
pentru păcat,arderea de tot şi jertfa de mântuire,s-a pogorât.Apoi au intrat Moise şi Aaron în Cortul
adunării şi când au ieşit,au binecuvântat tot poporul şi,ieşind foc de la Domnul a mistuit, pe jertfelnic,
arderea de tot şi grăsimea.Şi văzând tot poporul a scos strigăte de bucurie şi a căzut cu faţa la
pământ”.(Levitic 9,23-24)
 72

9.3.3.Greşeala şi pedepsirea fiilor lui Aaron. (Leviticul 10,1-20)

Cei doi fii ai lui Aaron,Nadab şi Abiud,aprinzându-şi cădelniţile,au adus înaintea Domnului foc
străin,ce nu le poruncise Domnul;atunci a ieşit foc de la Domnul,i-a mistuit şi au murit amândoi
înaintea Domnului.Au fost scoşi din locaşul cel sfânt şi duşi afară din tabără.După această faptă de
neascultare,Moise îi porunceşte lui Aaron şi celor doi fii care au mai rămas(Eleazar şi Itamar) :
„Capetele voastre să nu vi le descoperiţi şi veşmintele voastre să nu vi le sfâşiaţi,ca să nu muriţi şi ca
să nu atrageţi mânia asupra întregii obşti” (Levitic 10,6).
„Apoi grăind Domnul cu Aaron,a zis: Vin şi sicheră să nu bei,nici tu ,nici fiii tăi,când intraţi în
Cortul Adunării sau vă apropiaţi de jertfelnic,ca să nu muriţi.Acesta-i aşezământ veşnic în neamul
vostru,ca să puteţi deosebi cele sfinte de cele nesfinte şi cele necurate de cele curate ca să învăţaţi pe
fiii lui Israel toate legile,pe care le-a poruncit lor Domnul prin Moise” (Levitic 10,9-10).
„Iar Moise a zis către Aaron şi către fiii săi,Eleazar şi Itamar,care-i mai rămăseseră : luaţi prinosul
de pâine,ce a rămas din jertfele Domnului,şi-l mâncaţi nedospit,lângă jertfelnic,că acesta-i sfinţenie
mare.Să-l mâncaţi însă în locul cel sfânt,că aceasta-i partea ta şi partea fiilor tăi din jertfele
Domnului.Aşa mi s-a poruncit mie de la Domnul.Iar pieptul legănat şi spata ridicată să le mâncaţi în
loc curat,tu şi fiii tăi şi casa ta împreună cu tine,că acestea sunt date să fie partea ta şi a fiilor tăi din
jertfele de izbăvire ale fiilor lui Israel. Spata ridicată şi pieptul legănat să le aducă ei cu grăsime
pentru ardere,legănându-le înaintea feţei Domnului şi să fie acestea parte veşnică pentru tine şi
împreună cu tine şi pentru fiii tăi şi pentru fiicele tale,cum a poruncit Domnul lui Moise” (Leviticul
10,12-15).

9.3.4.Jertfa curăţirii fiilor lui Israel. (Leviticul 16)

Jertfa curăţirii fiilor lui Israel a fost poruncită de Dumnezeu,după greşeala celor doi fii ai lui
Aaron,pedepsită cu moartea lor.Este acea jertfă pe care Aaron(marele preot ) a trebuit s-o aducă înainte
de a sluji la Cortul Mărturiei,în Sfânta Sfintelor şi constă din :
-doi ţapi,jertfă pentru păcat şi un berbec pentru arderea de tot,aceasta pentru curăţirea fiilor lui
Israel.Prin tragere la sorţi,un ţap va fi al Domnului şi se va aduce jertfă pentru păcat,iar celălalt va fi
pentru Azazel.Acesta din urmă va fi adus viu înaintea Domnului,se va săvârşi asupra lui curăţirea şi i se
va da drumul în pustie ca să ducă nelegiuiririle fiilor lui Israel în locuri neumblate.
- un viţel,jertfă pentru păcat,un berbec pentru ardere de tot,pentru curăţirea lui Aaron.
Săvârşirea jertfei :
=Aaron,îmbrăcat în hitonul de in cel sfinţit,cu pantalonii cei de in,încins cu brâul de in şi
chindar de in,după ce mai înainte şi-a spălat trupul cu apă,a adus viţelul ca jertfă pentru păcatele sale,
ca să se cureţe pe sine şi casa sa.A umplut o cădelniţă cu cărbuni aprinşid de pe jertfelnic şi aromate
pentru tămâiere,iar norul de fum trebuia să acopere capacul chivotului legii,ca să nu moară Aaron ; din
sângele viţelului a stropit cu degetul spre răsărit,de şapte ori,spre chivotul sfânt.
= ţapul adus ca jertfă pentru păcatele poporului l-a junghiat înaintea Domnului,iar cu sângele
lui a făcut la fel ca şi cu sângele viţelului.
Pe timpul cât a stat în Cortrul Adunării,ca să cureţe locaşul cel sfânt,nu a fost însoţit de nimeni.Ieşind
din cortul mărturiei,a stropit,cu sângele viţelului şi al ţapului, jertfelnicul pentru a curăţi de necurăţiile
lor pe fiii lui Israel,sfinţindu-l.Apoi,Aaron şi-a pus mâinile pe capul viţelului sortit lui Azazel şi a
mărturisi pe capul lui toate nelegiuirile,nedreptăţile şi păcatele fiilor lui Israel,după care un om anumit
l-a dus în pustie.
Apoi,a intrat Aaron în cortul adunării şi s-a schimbat de veşmintele cele de in,şi-a spălat
trupul,s-a îmbrăcat în hainele sale obişnuite şi a săvârşit jertfa arderii de tot pentru sine şi pentru popor
: grăsimea jertfei pentru păcat a ars-o pe jertfelnic,atât viţelul cât şi ţapul aduşi jertfă pentru păcat au
fost scoşi din tabără şi arşi odată cu necurăţia lui Aaron şi a fiilor lui Israel.
Cel ce a dus ţapul în pustie,ca şi cei care au ars viţelul şi ţapul jertfei pentru păcat,şi-au spălat trupurile
şi hainele mai înainte să intre în tabără.
 73
Această jertfă se va aduce în fiecare an,în luna a şaptea,ziua a zecea a lunii,când se va posti şi
nu se va munci.Aceasta va fi cea mai mare zi de odihnă şi se va sărbători prin post. „odată în an să
curăţiţi pe fiii lui Israel de păcatele lor” (Leviticul 17,34).
Locul jertfelor : „Dacă un om dintre fiii lui Israel sau dintre fiii străinilor care locuiesc între ei,va
face ardere de tot sau jertfă,şi nu o va aduce la uşa Cortului Adunării,ca s-o aducă jertfă înaintea
Domnului,omul acela se va stârpi din poporul său” (Levitic 17,8-9).

9.3.5.Reguli de comportare pentru preoţi. (Leviticul 21)

Preotul :
-Să nu se atingă de morţii din poporul său ca să nu se spurce.Excepţie fac rudele de aproape:
mama, tatăl,fiul,fiica fratele si sora lor fecioară nemărită.
-Să nu-şi radă capul,să nu-şi rotunjească barba,să nu-şi facă tăieturi pe trupuri pentru morţi.Să
fie sfinţi ai lui Dumnezeu,să nu pângărească numele lui Dumnezeu,pentrucă ei aduc jertfa înaintea lui
Dumnezeu.
-Să nu-şi ia de soţie femeie desfrânată,necinstită sau lepădată de alt bărbat.
-Să fie cinstiţi ca nişte sfinţi ai lui Dumnezeu.
-Dacă fiica preotului se va spurca prin desfrânare,să fie arsă,pentrucă a necinstit pe tatăl său.
Marele preot miruit :
-să nu-şi descopere capul,să nu-şi sfâşie hainele să nu se apropie de un mort,chiar dacă este tatăl
sau mama.
-să nu se depărteze de locaşul sfânt
-să-şi ia de soţie fecioară din poporul său
-nici un om din neamul marelui preot,care are o meteahnă pe trupul său(orb sau cu albeaţă pe
ochi, şchiop, ciung,cu piciorul sau mâna rupte,ghebos,cu vreun mădular uscat,chelos,sau cu părţile
bărbăteşti vătămate ) să nu se apropie ca să aducă daruri lui Dumnezeu.
-nici un om din sămânţa marelui preot(Aaron şi cei care vor fi marele preot după el),care va
avea pe trupul său vreo meteahnă să nu se apropie ca să aducă jertfă lui Dumnezeu.Din daruri poate să
mănânce,fiindcă sunt sfinţenii,dar de perdea să nu treacă şi la jertfelnic să nu se apropie,ca să nu
necinstească locaşul cel sfânt al Domnului.

9.4.Necurăţiile. (Leviticul 10-18)

9.4.1.Animale curate şi necurate. (Levitic 11)
Grăind Domnul către Moise,i-a poruncit să spună poporului lui Israel care sunt animalele curate
ce pot fi mâncate şi care sunt necurate :
-animale curate,care pot fi mâncate trebuie să îndeplinească două condiţii :
=să aibă copita despicată şi să rumege mâncarea.
-animale spurcate sunt cele care nu îndeplinesc ambele condiţii:
= animalele care rumegă dar nu au copita despicată : cămila şi iepurele de casă sau de câmp
= animalele cu copita despicată dar care nu rumegă : porcul
= fiarele cu patru picioare care umblă pe labe sunt spurcate.
-alte dobitoace necurate:
= cârtiţa,şoarecele,şopârla,cu toate soiurile lor,ariciul,crocodilul,salamandra, melcul şi
cameleonul.
= tot ce se târăşte pe pântece şi tot ce umblă în patru picioare şi cele cu picioare multe dintre
vietăţile ce se târăsc pe pământ sunt spurcate.
-vieţuitoare din apă,curate :
= toate cele ce mişună prin ape dar au aripi şi solzi.
-sburătoare spurcate :
 74
= vulturul,zgripţorul,vulturul de mare,corbul şi şoimul cu toate soiurile lor,cioara cu toate
soiurile ei,struţul,cucuveaua,rândunica şi uliul cu soiurile lui,huhurezul,pescarul şi ibisul, lebăda,
pelicanul şi cocorul,cocostârcul,bâtlanul cu soiurile lui,pupăza şi liliacul.
-dintre insecte sunt spurcate :
= toate insectele înaripate care umblă în patru picioare
-insecte curate,care pot fi mâncate :
=lăcusta şi soiurile ei,solamul şi soiurile lui şi hagabul cu soiurile lui.
Atingerea de stârvurile vietăţilor considerate spurcate aduce necurăţie până seara,pentru cel ce le-a
atins.
„ Aceasta este legea cea pentru dobitoace,pentru păsări,pentru toate vietăţile ce mişună în apă
şi pentru toate vietăţile ce trăiesc pe pământ,după care se pot deosebi cele necurate de cele curate şi
vietăţile ce se mănâncă de vietăţile ce nu se mănâncă” (Levitic 11,46-47).
Interdicţia de a mânca sânge sau mortăciuni : „Dacă un om dintre fiii lui Israel şi dintre
străinii care trăiesc între voi va mânca orice fel de sânge,îmi voi întoarce faţa mea împotriva sufletului
celui ce va mânca sânge şi-l voi stârpi din poporul său” (Levitic 17,10).
„Şi tot cel ce va mânca mortăciune sau sfâşiat de fiară,acela,fie băştinaş sau străin,să-şi spele hainele,
să se spele cu apă şi necurat va fi până seara,iar apoi va fi curat” (Levitic 17,15).

9.4.2.Necurăţia femeilor după naştere. (Leviticul 12)

După naşterea unui băiat,femeia este necurată şapte zile(ca şi în zilele regulei ei),în ziua a opta
se va tăia pruncul împrejur,iar în următoarele trei zeci şi trei de zile se va curăţi de sângele ei.
După naşterea unei fete,este necurată două săptămâni,după care şaizeci de zile,se va curăţi de sângele
său.În timpul zilelor de curăţire,să nu se atingă de nimic sfânt şi să nu meargă la locaşul cel sfânt.
Când se vor împlini zilele curăţirii ei,să aducă la Cortul Adunării un miel de un an (ardere de
tot) şi un pui de porumbel sau turturică (jertfă pentru păcat) ; sau dacă nu are posibilităţi,să aducă doi
pui de porumbel sau de turturică (unul pentru ardere de tot şi altul jertfă pentru păcat).Şi preotul o va
curăţi şi ea va fi curată .

9.4.3.Lepra la oameni şi la veşminte.Curăţirea de lepră. (Leviticul 13 şi 14)

„De se va ivi la vreun om pe pielea trupului vreo umflătură,sau bubă,sau băşică,sau de se va
face pe pielea trupului o rană ca de lepră,să fie adus la Aaron preotul sau la un preot din fiii lui”
(Levitic 13,2).
Fiindcă această boală era destul de des întălnită în rândul poporului,care ducea acum o viaţă
nomadă,prin pustie,Domnul îi învaţă pe Moise şi pe Aaron cum să procedeze la constatarea,izolarea şi
apoi reprimirea în comunitate,după vindecare,a celor care căpătau această boală.Sfaturile sunt
adevărate instrucţiuni medicale pentru depistarea bolii şi supravegherea ei de la apariţie până la
vindecare.
Totodată stabileşte şi reguli de comportare a celor bolnavi de lepră : „Leprosul cel ce are
această boală,să fie cu hainele sfâşiate,cu capul descoperit,învelit până la buze,şi să strige mereu :
necurat!, necurat!” (Levitic 13,45).
Chiar şi veşmintele celor atinşi de lepră se vor ţine la loc închis cele şapte zile,iar dacă semnele bolii nu
au dispărut,veşmintele să se ardă în foc,fiindcă sunt lovite de lepra rozătoare.

Rânduiala jertfelor pentru curăţirea de lepră :

Cel lepros se va curţi după următoarea rânduială :
-va cere să-l vadă un preot pentru a constata vindecarea de lepră.
-acesta va ieşi din tabără si-l va cerceta pe lepros,iar dacă va constata că s-a vindecat,va lua două păsări
vii,dintre care una va fi junghiată deasupra unui vas de lut,la apă curgătoare.
 75
-va înmuia în sângele acesteia atât pasărea vie cât şi un mănuchi de isop,legat cu aţă roşie de un lemn
de cedru,cu care îl va stropi de şapte ori pe cel ce se curăţă de lepră şi va fi curat ; păsării celei vii i se
va da drumul în câmp.
-cel curăţit să-şi spele hainele,să-şi tundă părul,să se spele cu apă şi va fi curat.Să intre în tabără,dar să
stea şapte zile afară din casa sa.În ziua a şaptea să-şi tundă şi să-şi radă tot părul,să-şi spele din nou
corpul şi hainele.
-în ziua a opta să aducă jertfă doi berbeci de câte un an,trei zecimi dintr-o efă de făină,pe care s-o
amestece cu untdelemn şi un log de untdelemn.
-preotul îl va duce pe cel ce se curăţeşte înaintea Domnului la uşa cortului adunării,va aduce unul dintre
berbeci şi logul de untdelemn,ca jertfă pentru vină,care va fi junghiat unde se junghie jertfele pentru
păcat şi pentru arderea de tot,care este parte a preotului.
-preotul va lua din sângele jertfei şi va unge vârful urechii drepte şi degetul cel mare de la mâna şi
piciorul drept.
-din logul de ulei,preotul va stropi de şapte ori către faţa Domnului şi apoi va unge vârful urechii
drepte,degetul cel mare de la mâna şi piciorul drept,iar untdelemnul rămas îl va turna pe capul celui ce
se curăţeşte.
-apoi preotul va săvârşi jertfa arderii de tot,constând din cel de-al doilea berbec şi darul de pâine,care
vor fi arse pe jertfelnic.
Când vor ajunge în pământul Canaanului şi va cădea boala leprei asupra caselor fiilor lui
Israel se va proceda în felul următor:
-stăpânul casei asupra căreia a lovit lepra,va anunţa preotul,care,după ce casa va fi golită de toate
lucrurile,va cerceta casa si semnele bolii (indicii:gropi verzui sau roşietice pe pereţii casei)şi,daca
acestea există,va închide casa pentru şapte zile,când va reveni să cerceteze din nou.
-dacă preotul constată prezenţa semnelor în continuare,vor fi scoase pietrele atacate de lepră,se va răzui
tencuiala,se vor arunca acestea în afara localităţii şi se va aplica alta.
-dacă vor apare din nou semnele leprei,casa va fi dărâmată,iar materialele de construcţie vor fi aruncate
în afara cetăţii,la loc necurat.
-Cei care vor intra în casa necurată,cât va fi închisă,sau va dormi în ea,îşi va spăla hainele şi va fi
necurat până seara.
-dacă,după ce a fost tencuită din nou casa,semnele bolii n-au mai apărut pe pereţi,casa va fi declarată
curată,iar proprietarul casei va aduce pentru jertfă două păsari vii,lemn de cedru,aţă roşie răsucită şi
isop.
-în sângele primei păsări junghiate şi apa de izvor,se va înmuia stropitorul făcut din lemn,aţă şi isop şi
pasărea vie,iar preotul va stropi casa de şapte ori,astfel curăţindu-se casa,iar păsării vii i se va da
drumul.
-aceasta-i rânduiala pentru orice fel de boală a leprei şi a chelbei.

9.4.4.Rânduiala pentru curăţirea bărbaţilor şi a femeilor. (Leviticul 15)

Bărbaţii sau femeile care au curgere de sânge sau de sămânţă(boli venerice) sunt consideraţi
necuraţi şi vor trebui să stea izolaţi,iar după ce se vor curăţi şapte zile,în ziua a opta se vor prezenta la
preot,la uşa Cortului Mărturiei,cu doi porumbei sau două turturele : una din păsări se va aduce jertfă
pentru păcat,iar cealaltă ardere de tot.
Cel ce se va atinge de unul dintre aceştia sau de lucrurile folosite de aceştia,va trebui să se spele şi va
fi considerat necurat până seara.

9.4.5.Tâlcuirea poruncilor. (Levitic 19)

Fiindcă fiii lui Israel nu înţeleseseră prea bine cele zece porunci de pe Tablele legii,Domnul i-a
poruncit lui Moise să explice pe înţelesul poporului cerinţele celor zece porunci şi de ce trebuiesc
respectate întocmai.„Grăit-a Domnul cu Moise şi a zis : Vorbeşte la toată obştea fiilor lui Israel şi le
 76
zi: Fiţi sfinţi,că Eu,Domnul Dumnezeul vostru sunt sfânt” (Leviticul 19,1-2). Şi în continuare le arată ce
trebuie să facă pentru aceasta:
-sa cinstească părinţii (tatăl şi mama).
-să cinstească şi să păzească zilele de odihnă stabilite de Domnul.
-să nu alerge la idoli şi să nu-şi toarne dumnezei.
-jertfa de izbăvire să fie de bună voie.Să se consume în ziua aducerii şi a doua zi.Cel ce va mânca şi a
treia zi,va agonisi păcat şi sufletul lui se va stârpi din poporul său,pentrucă a spurcat lucrul sfânt al
Domnului.
-la secerisul holdelor sau la culesul viilor să lase în urmă şi pentru sărac sau străin.
-sa nu fure,să nu mintă să nu înşele aproapele.
-să nu jure strâmb pe numele Domnului.
-să nu nedreptăţească sau să jefuiască pe aproapele.
-să nu vorbească de rău pe surd,nici să pună piedică orbului.
-să judece cu dreptate pe aproapele,indiferent că este sărac sau bogat.
-să nu umble cu clevetiri,să nu duşmănească pe fratele său,dar să-l mustre pentru păcatul lui.
-să iubească pe aproapele său ca pe sine însuşi
-să nu împreuneze animale din soiuri diferite,să nu semene ogorul cu mai multe feluri de seminţe
deodată,să nu se îmbrace cu haine din ţesături amestecate(in şi lână).
-dacă un bărbat se împreună cu o femeie roabă logodită,pentru ca să fie iertat să aducă jertfă de vină un
berbec.
-când vor intra în pământul făgăduinţei,şi vor sădi pomi roditori,trei ani roadele nu se mănâncă
pentrucă sunt necurate,în al patrulea an roadele să fie afierosite Domnului şi abia din al cincelea an pot
culege pentru ei roadele şi să le mănânce.
-să nu mănânce sânge,să nu ghicească,să nu facă vrăji.
-să nu-şi facă tăieturi sau împunsături pentru morţi.
-să nu-şi îndemne fiica la desfrânare.
-să fie păzite zilele de odihnă ale Domnului.
-să nu umble pe la vrăjitori,sau la cei ce cheamă morţii.
-să cinstească faţa bătrânului şi să se ridice înaintea lui.
-faţă de străinul care se va aşeza la fiii lui Israel,să se poarte ca şi cu fraţii săi,să nu-l strâmtoreze,
dimpotrivă să-l iubească ca pe ei înşişi.
-să nu facă nedreptate la judecată,la măsură,la cântărit,sau la măsurătoare.
„Să păziţi toate legile Mele şi toate orânduielile Mele şi să le pliniţi.Eu sunt Domnul Dumnezeul
vostru”(Leviticul 19,37).

9.5.Nelegiuiri.
9.5.1.Fapte urâte înaintea lui Dumnezeu. (Leviticul 18)
„De datinile pământului Egiptului,în care aţi trăit,să nu vă ţineţi,nici de datinile pământului
Canaanului,în care am să vă duc,să nu vă ţineţi şi nici să umblaţi după obiceiurile lor,ci legile Mele să
le pliniţi şi aşezămintile Mele să le păziţi,umblând după cum poruncesc ele,că Eu sunt Domnul
Dumnezeul vostru” (Leviticul 18,3). Astfel,Dumnezeu stabileşte că următoarele fapte sunt nelegiuiri :
-descoperirea goliciunii rudelor după trup şi apropiate(a tatălui,a fratelui,a mamei,a surorii,a unchiului,a
mătuşii,a femeii tatălui sau a bărbatului mamei,a nurorii sau ginerului,a cumnatei sau cumnatului.
-concubinajul cu cumnatul sau cumnata.
-relaţia trupească cu femeia în timpul necurăţiei ei,cu femeia aproapelui,dintre doi bărbaţi,sau cu
dobitoace
-obligarea copiilor să slujească lui Moloh.
 77

9.5.2.Pedepse pentru greşeli şi păcate. (Leviticul 20)

-Cine-şi va da din copiii săi lui Moloh să fie ucis cu pietre.
-Pe cel ce va alerga la vrăjitori şi la cei ce chiamă morţii,Domnul îl va pierde din poporul lui.
-Cel ce va grăi de rău pe tatăl sau pe mama sa să fie dat morţii.
-Cel ce se va culca cu femeia aproapelui său,cu femeia tatălui său,cu nora sa,cu mama femeii sale,sau
cu un alt bărbat,sa fie pedepsiţi cu moartea amândoi.
-Dacă un bărbat sau o femeie se va împreuna cu un dobitoc,să fie omorâţi împreună cu dobitocul.
-Dacă cineva va vedea goliciunea surorii sale sau a fratelui său să-şi poarte păcatul cu ruşine.
-Cel ce se va culca cu mătuşa sa,sau de va lua pe femeia fratelui său,să-şi poarte păcatul şi fără copii să
moară.
-Femeia sau bărbatul,care vor chema morţii,sau va vrăji să fie omorâţi cu pietre.
-Cine va huli pe Dumnezeu,indiferent că este din neamul lui Israel sau străin să fie ucis de popor cu
pietre.
-Cine va omorâ un om,acela să fie omorât.
-De va omorâ cineva dobitocul altcuiva să dea altul în loc.
-De va pricinui cineva vătămare cuiva,aşa să i se facă şi lui(frântură pentru frântură,ochi pentru ochi,
dinte pentru dinte.

9.6.Sărbătorile Domnului. (Levitic 23)

„Vorbeşte fiilor lui Israel şi le spune caSre sunt sărbătorile Domnului,în care se vor face
adunările sfinte” (Levitic 23,1) :
9.6.1.Sărbătorile din timpul anului. (Levitic cap.23)
-Ziua a şaptea : ziua odihnei,adunare sfântă a Domnului.
-Paştile Domnului : în luna întâi,ziua a patrusprezecea,către seară.
-Sărbătoarea azimei Domnului : în ziua a cinsprezecea a lunii întâia.Şapte zile,se va mânca azime.În
ziua întâia şi a şaptea a sărbătorilor e adunare sfântă şi nu se face nici o muncă.În cele şapte zile ale
sărbătorilor se va aduce jertfă Domnului.
-Sărbătoarea secerişului se va ţine începând cu primul seceriş după ce vor intra în pământul
făgăduit,când cel dintâi snop al secerişului va fi adus la preot,care-l va ridica înaintea Domnului pentru
a afla bunăvoinţă de la Domnul.În ziua ridicării snopului se va aduce Domnului ardere de tot un miel
de un an,prinos de pâine din făină cu untdelemn şi vin.Peste şapte săptămâni,adică la cinci zeci de zile
de la ridicarea snopului,se va aduce din nou dar de pâine,şapte miei de câte un an,un junc şi doi berbeci
pentru ardere de tot,un ţap-jertfă pentru păcat,doi miei de câte un an pentru jertfă de mântuire,împreună
cu pâinile din pârgă de grâu.Pâinea şi cei doi miei vor fi ale preotului care le înfăţişează Domnului.În
această zi va fi prăznuire,se va face adunare sfântă şi nu se va munci.
-Sărbătoarea trâmbiţelor din ziua întâi a lunii a şaptea.Se va aduce ardere de tot Domnului,va fi
adunare sfântă si nu se va munci.
-Ziua curăţirii înaintea feţei Domnului : în ziua a zecea a lunii a şaptea,se va sărbători cu adunare
sfântă,se va aduce ardere de tot,nu se va munci şi se va posti începând din seara zilei a noua până în
seara zilei a zecea.
-Sărbătoarea corturilor va începe în ziua de cinsprezece a lunii a şaptea.În ziua întâia vor tăia ramuri
de finic şi sălcii de râu ca să se veselească înaintea Domnului şapte zile,timp în care vor locui în
corturi,ca să-şi amintească urmaşii că în corturi i-a aşezat Domnul pe fiii lui Israel când i-a scos din ţara
Egiptului.Va fi adunare sfântă şi nu se va munci.Următoarele şapte zile se vor aduce jertfe Domnului.
În ziua a opta,nu se va munci,va fi adunare sfântă şi se vor aduce arderi de tot Domnului

9.6.2. Odihna pământului. (Levitic 25)

„După ce veţi intra în pământul,pe care îl voi da vouă,să se odihnească pământul,să fie o
odihnă în cinstea Domnului.Şase ani să semeni ogorul tău,şase ani să lucrezi via ta şi să aduni roadele
 78
lor ; iar anul al şaptelea să fie an de odihnă în cinstea Domnului ; ogorul tău să nu-l semeni şi via ta
să n-o tai în anul acela”(Levitic 25 2-4).

9.6.2.1.Anul jubileu - anul răscumpărărilor.

„Să numeri apoi şapte ani de odihnă,adică de şapte ori câte şapte ca să ai în cei de şapte ori
câte şapte ani,patruzeci şi nouă de ani.Să sfinţiţi anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie pe
pământul vostru pentru toţi locuitorii lui... În anul jubileu să se întoarcă fiecare la moşia sa” (Levitic
25,8-13).
După ciclul de şapte ori şapte ani de odihnă (adică patruzeci şi nouă de ani ),când în ziua a zecea din
luna a şaptea se va trâmbiţa ca să se sfinţească anul al cincizecilea şi să se vestească slobozenie,
fiindcă acest an va fi an de slobozenie,când fiecare se va întoarce la moşia sau ogorul său

9.6.2.2.Înstrăinarea şi răscumpările la fiii lui Israel în anul Jubileu. (Levitic 25)

-Cine va vinde sau va cumpăra ceva să nu-l înşele pe aproapele său.
-Preţurile la vânzarile-cumpărările de pământuri se vor stabili în funcţie de anii trecuţi de la ultimul
jubileu şi de numărul anilor de cules.
-Pământul nu se va vinde pe veci,fiindcă pământul este al Domnului.Deaceea pământul va putea fi
răscumpărat de cel ce la vândut,sau de o rudă apropiată a acestuia.Dacă din motive de sărăcie nu a
putut fi răscumpărat,în anul jubileu cumpărătorul va înapoia pământul vânzătorului.
-Dacă odată cu pământul(de la sate)este vândută şi o casă neîmprejmuită de zid,aflată pe acel pământ,
aceasta poate fi răscumpărată odată cu pământul oricând,sau înapoiată în anul jubileu.
-O casă aflată în oraş îngrădit cu zid(cetate)poate fi răscumpărată de vânzător în termenul de un an de
la vânzarea ei,iar la anul jubileu nu va fi înapoiată vânzătorului.
-Casele din oraşele leviţilor sau cele stăpânite de ei,dacă au fost vândute,pot fi răscumpărate sau se
întorc la aceştia în anul jubileu.
-Nici pământurile lor dimprejurul oraşelor lor nu se pot vinde veşnic,ci la anul jubileu se vor restitui
vânzătorului.
-Cel sărăcit şi în strâmtorare să fie ajutat,să nu i se dea bani cu camătă,nici pâine pe care s-o dea înapoi
cu spor.Dacă se vinde pe sine,să nu fie tratat ca rob,ci să muncească pe moşia celui căruia i s-a vândut
până la anul jubileu,când trebuie lăsat să se întoarcă slobod,împreună cu familia sa şi va intra în
stăpânirea părinţilor săi.Dacă cineva doreşte să aibă robi,să-i cumpere de la neamurile dimprejur,dintre
copiii străinilor ce s-au născut la fiii lui Israel
-Orice fiu al lui Israel care s-a vândut unui străin venetic îmbogăţit,acesta se poate răscumpăra sau
poate fi răscumpărat de o rudă,iar dacă nu s-a făcut aceasta,în anul jubileu va fi lăsat slobod împreună
cu familia sa.Răscumpărările trebuiau calculate în funcţie de numărul anilor care mai erau până la anul
jubileu.

9.6.2.3.Binecuvântarea şi blestemul lui Dumnezeu faţă de fiii lui Israel. (Levitic 26)

Domnul Dumnezeu cel ce i-a scos pe fiii luii Israel din tara Egiptului şi din robia egiptenilor le-a
transmis acestora,prin Moise,ce le va dărui dacă vor asculta poruncile Lui,dar şi cum îi va pedepsi dacă
nu-L vor asculta. „Să nu vă faceţi idoli,nici chipuri cioplite;nici stâlpi să nu vă ridicaţi;nici pietre cu
chipuri cioplite cu dalta să nu vă aşezaţi în pământul vostru,ca să vă închinaţi la ele,că Eu sunt
Domnul Dumnezeul vostru.Zilele de odihnă ale Mele să le păziţi şi locaşul Meu cel sfânt să-l cinstiţi,că
Eu sunt Domnul” (Leviticul 26,1-2).
Binecuvântarea :
-Dacă,în pământul în care se vor aşeza, nu-şi vor face idoli şi chipuri cioplite,dacă vor păzi poruncile
Domnului,dacă vor cinsti locaşul Lui şi vor păzi zilele de odihnă,vor avea ploaie la timp,ogoarele vor
rodi şi vor trăi în pământul lor fără primejdie,fiindcă Domnul va trimite pace pe pământul lor ; fiarele şi
 79
vrăjmaşii lor vor pieri şi vor fi un neam de neînvins şi roditor,iar Domnul va fi printre ei,iar ei vor fi
poporul Său.
Blestemul :
-Dacă vor dispreţui legile date de Dumnezeu,neîndeplinind poruncile Lui şi călcând legământul Lui,
Domnul îşi va întoarce faţa de la ei,pământul nu va mai rodi,vor fi secătuiţi de boli,mai mult,peste ei
vor domni vrăjmaşii lor.Iar,dacă vor continua să umble împotriva Domnului prin faptele lor şi nu vor
voi să se îndrepte,va trimite asupra lor fiarele sălbatice,care le vor mânca vitele şi chiar copiii,va trimite
molimă asupra cetăţilor lor şi vor fi daţi în mâinile vrăjmaşilor.In final,îi va înfometa de se vor mânca
unii pe alţii,le va preface oraşele în ruină,le va pustii pământul încât să se mire şi vrăşmaşii lor când vor
pune stăpânire pe el.Fiii lui Israel vor fi risipiţi printre popoare,vor pieri şi-i va înghiţi pământul
vrăjmaşilor.Iar cei ce vor rămâne,se vor usca pentru păcatele lor,îşi vor mărturisi fărădelegile lor şi ale
părinţilor lor şi vor suferi pentru nelegiuirile lor.Atunci Domnul îşi va aduce aminte de legământul
făcut faţă de Avraam, Isaac şi Iacov,nu-i va dispreţui,nu se va scârbi de ei şi nu-i va pierde.

9.7.Făgăduinţele. (Levitic 27,1-29)

9.7.1.Afierosirile (făgăduinţele faţă de Dumnezeu).
„De va făgădui cineva să-şi afierosească sufletul său Domnului,preţuirea ta să fie
aşa”(Levitic,27,2) :
-de la o lună până la cinci ani : 5 sicli de argint pentru parte bărbătească
3 sicli de argint pentru parte femeiască
-de la cinci la douăzeci ani : 20 de sicli de argint pentru parte bărbătească
10 sicli pentru parte femeiască
-de la douăzeci la şaizeci de ani:50 de sicli de argint pentru parte bărbătească
30 de sicli pentru parte femeiască
-de la şaizeci de ani în sus : 15 sicli de argint pentru parte bărbătească
10 sicli pentru parte femeiască
-dacă este sărac şi nu poate plăti preţul,va fi adus la preot ca să-l preţuiască.
=afierosirile de animale şi bunuri materiale(casa,ţarina,roadele pământului sau ale pomilor) trebuiau
făcute după anumite reguli,iar cel care stabilea preţul acestora era preotul.
-bunurile afierosite puteau fi răscumpărate tot după anumite reguli,în care se lua în considerare anii
rămaşi până la următorul jubileu.
=afierosirile cu jurământ(fie oameni,fie animale sau bunuri materiale) nu se pot vinde,dar nici
răscumpăra.

9.7.2.Zeciuielile. (Levitic 27)

-Zeciuiala sau Dijma este o afierosire obligatorie stabilită de Dumnezeu şi ea reprezintă tot al
zecelea din câte trec pe sub toiag la numărătoare.Nu contează calitatea,dar nu se răscumpără.
„Toată dijma de la pământ,din roadele pământului şi din roadele pomilor este a Domnului,sfinţenia
Domnului.Toată dijma de la boi şi de la oi şi tot al zecelea din câte trec pe sub toiag,este afierosit
Domnului” (Levitic 27,30-32).

10.ORGANIZAREA POPORULUI LUI ISRAEL,în pustiul Sinai

10.1.Numărătoarea din pustiul Sinai.Luptătorii lui Israel. (Numerii 1,1-54)

„În ziua întâi a lunii a doua din anul al doilea după ieşirea israieliţilor din pământul
Egiptului,a grăit Domnul cu Moise în Cortul adunării,în pustiul Sinai şi a zis : Număraţi toată obştea
fiilor lui Israel după seminţiile lor,după familiile lor şi după numele lor,om cu om.Tot bărbatul de la
douăzeci de ani în sus,tot cel ce poate să iasă la oaste în Israel,să se numere de tine şi de Aaron şi să
se rânduiască la tabăra lui” (Numerii 1,1-3).
 80
Moise şi Aaron,ajutaţi de câte un reprezentant din fiecare seminţie,au înscris,după spiţele neamului
lor,pe toţi bărbaţii de la douăzeci de ani în sus,toţi cei buni de luptă.
Rezultatul numărătorii a fost astfel : 603.550 ( şase sute trei mii cinci sute cinci zeci mii de
luptători ) :
-din seminţia lui Ruben = 46.500 ( patruzeci şi şase de mii cinci sute )
-din seminţia lui Simeon = 59.300 ( cinci zeci şi nouă de mii trei sute )
-din seminţia lui Gad = 45.650 (patruzeci şi cinci de mii şase sute cinci zeci )
-din seminţia lui Iuda = 74.600 ( şaptezeci şi patru de mii şase sute )
-din seminţia lui Isahar = 54.400 ( cincizeci şi patru de mii patru sute )
-din seminţia lui Zabulon = 57.400 (cincizeci şi şapte de mii patru sute )
-din seminţia lui Iosif :
-Efraim = 40.500 ( patruzeci de mii cinci sute )
-Manase = 32.200 ( treizeci şi două de mii două sute )
-din seminţia luiVeniamin = 35.400 ( treizeci şi cinci de mii patru sute )

-din seminţia lui Dan = 62.700 ( şaizeci şi două şapte sute )

-din seminţia lui Aşer = 41.500 ( patruzeci şi una de mii cinci sute )
-din seminţia lui Neftali = 53.400 ( cinci zeci şi trei de mii patrusute )
-Leviţii nu au intrat la numărătoare,deoarece,din porunca Domnului,fiii lui Levi trebuiau
rânduiţi la Cortul adunării,răspundeau de toate lucrurile cortului,trebuiau să poarte cortul în
peregrinările lor până la intrarea în pământul făgăduinţei şi să slujească în el.
În toate popasurile,fiii lui Israel trebuiau să-şi aşeze corturile pe seminţii,fiecare sub steagul său şi în
cetele lor.Dar leviţii trebuiau să-şi aşeze tabăra împrejurul cortului adunării ca să străjuiască la cortul
adunării.

10.2.Organizarea taberei poporului lui Israel. (Numerii 2)

Aşezarea fiilor lui Israel,în tabără,pe seminţii,după porunca Domnului.
După numărarea luptătorilor fiilor lui Israel Domnul i-a dat poruncă lui Moise şi Aaron,cum să
organizeze popasurile,cum să faca tabără,cum să se aşeze seminţiile lui Israel,fiecare cu steagurile şi
luptătorii lor :„Fiii lui Israel să poposească fiecare lângă steagul său,în preajma semnelor familiei sale
şi să-şi aşeze taberele înaintea Cortului mărturiei şi împrejurul lui” (Numerii 2,2).
Când făceau tabără - în mijloc se aşezau leviţii şi cortul adunării
-la răsarit se aşezau seminţiile lui Iuda,Isahar şi Zabulon
-la miază zi se aşezau seminţiile lui Ruben,Simeon,Gad
-la apus se aşezau seminţiile Veniamin,Manase,Efraim
-la miază noapte seminţiile Dan,Aşer,Neftali
Când ridicau tabăra,primii care plecau erau cei de la răsărit,după care urmau cei de la miază zi,leviţii
cu Cortul adunării,apoi cei de la apus şi ultimii cei de la miază noapte.
 81

10.3.Leviţii. (Numeri 3;4)

10.3.1.Împărţirea slujbelor leviţilor.
„Atunci a grăit Domnul cu Moise şi a zis :Ia seminţia lui Levi şi o pune la îndemâna lui Aaron
preotul,ca să-l ajute în slujba lui.Să fie de pază în locul lui şi în locul fiilor lui Israel la Cortul
adunării,să facă slujbe la cort” (Numerii 3,5-7).
Din porunca Domnului,Moise şi Aaron au făcut numărătoarea întâilor născuţi ai fiilor lui Israel şi au
găsit 22.273 de întâi născuţi.Seminţia lui Levi este numărată şi ea şi au ieşit 22.000.În locul întâilor
născuţi care,prin legământ erau promişi Domnului,au fost puşi la dispoziţia lui Aaron şi a fiilor
acestuia,cei 22.000 de leviţi,ca să aibă grijă de lucrurile cortului,să ajute la slujbe şi să străjuiască
cortul.Pentru cei 273 de întâi născuţi din fiii lui Israel ieşiţi în plus,Moise a adunat 1365 sicli de argint
pe care i-a dat lui Aaron,ca răscumpărare,după porunca Domnului.
Tot după porunca Domnului,s-a făcut şi împărţirea slujbelor la familiile leviţilor :
-Gherşon cu fiii : Libni şi Şimei = 7.500 parte bărbătească de la o lună în sus.Trebuiau să să se
aşeze cu tabăra în spatele cortului,spre asfinţit,să păzească cortul şi acoperişul lui,perdeaua de la uşa
cortului, perdelele curţii,perdeaua de la intrarea curţii,frânghiile şi toate uneltele ei.
-Cahat cu fiii : Amram,Iţhar,Hebron,Uziel(cheratiţii) = 8.300 parte bărbătească de la o lună în
sus.Trebuiau să se aşeze cu tabăra în preajma cortului,în partea de miazăzi.În paza lor se afla chivotul,
masa,sfeşnicul, jertfelnicul,vasele sfinte şi perdeaua cu toate ale ei.
 82
-Merari cu fiii : Mahli şi Muşi = 6.200 parte bărbătească de la o lună în sus.Trebuia să-şi aşeze
tabăra în preajma cortului,în partea de miază noapte.În grija lor se aflau scândurile dimprejurul
cortului,pârghiile şi stâlpii lui,postamentele,stâlpii curţii cu postamentele lor,ţăruşii şi frânghiile ei.
În partea de răsărit îşi va aşeza tabăra Moise,Aaron şi fiii lui,cărora li se încredinţase paza locaşului
sfânt în locul fiilor lui Israel.
10.3.2.Slujbele deosebite ale leviţilor :
-Aaron şi fiii lui,înainte de ridicarea taberei,trebuie să împacheteze toate lucrurile Cortului Adunării,
inclusiv cortul,să le acopere cu învelitori şi să le dea fiilor lui Cahat ca să le transporte.
-Eleazar,fiul lui Aaron va fi supraveghetor peste untdelemnul pentru sfeşnic,aromatele de tămâiat,
darul zilnic de pâine şi mirul,peste tot cortul şi lucrurile lui şi mai mare peste căpeteniile leviţilor.
-Fiii lui Cahat (fiul lui Levi ),toţi bărbaţii buni de slujbă,(cu vârsta între 30 – 50 de ani),la ridicarea
taberei,vor transporta pe umeri atât Chivotul cât şi Cortul Adunării cu toate lucrurile sfinte din el.Nu
participau la împachetare,fiindcă nu aveau voie să privească,ca să nu moară.
-Fiii lui Gherşon trebuiau să ducă acoperişurile Cortului Adunării,perdeaua care se atârnă la intrarea
cortului,perdeaua de la poarta curţii,pânzele curţii celei dimprejurul cortului şi jertfelnicului,frânghiile
lor şi toate lucrurile lor de slujbă şi tot ce-i de făcut la ele,să facă. după porunca lui Aaron şi a fiilor
lui.Vor fi supravegheaţi de Itamar,fiul lui Aaron.
-Fiii lui Merari trebuiau să ducă scândurile cortului cu pârghiile lor,stâlpii cu postamentele lor,funiile
cortului cu ţăruşii lor,stâlpii curţii de pe toate laturile ei cu postamentele lor,ţăruşii curţii cu frânghiile
lor, toate uneltele lor şi tot ce ţine de ele.Toate le făceau sub supravegherea lui Itamar.

10.3.3.Curăţirea taberei.Felurite jertfe. (Numerii 5)

Din porunca Domnului,sunt scoşi din tabără toţi cei spurcaţi(leproşii,cei cu scurgere de sânge şi
toţi cei care s-au spurcat prin atingere de mort),ca să nu pângărească taberele lor,în mijlocul cărora
locuia Domnul.
Felurite jertfe :
-Jertfa de vinovăţie : Cel ce a făcut păcat faţă de cineva,să-şi mărturisească păcatul,să întoarcă deplin
aceea prin ce a păcătuit,la care să mai adauge ca despăgubire o cincime din valoare,iar de nu are pe
cine despăgubi,atunci va înmâna preotului despăgubirea împreună cu un berbec.Acestea vor fi ale
preotului.La fel şi lucrurile afierosite Domnului şi pârga din darurile fiilor lui Israel sunt ale preotului.
-Jertfa de bănuială ce trebuie adusă de bărbatul care-şi bănuieşte,pe nedrept,femeia că îl
înşeală.Aceasta se aduce la preot după o anumită rânduială,care include jurământul de fidelitate şi
consumul apei amare a blestemului.Efectul apei amare a blestemului,pe care i-o dă preotul femeii s-o
bea,dovedeşte vinovăţia sau nevinovăţia femeii.
10.3.4.Nazireii. (Numerii 6,1-23)
Nazireatul era o formă de afierosire Domnului a unei persoane pe o perioadă limitată stabilită
de persoana în cauză.Pe această perioadă nazireul nu are voie :
- să consume vin,sicheră,oţet de vin,struguri sau băuturi din struguri.
- să nu pună brici pe capul lui(să nu-şi tundă sau rade capul sau barba).
- să nu se apropie de trup mort(chiar dacă mortul face parte din rudele apropiate)ca să nu se spurce.
Dacă, accidental,se atinge de cineva mort,se va curăţi după o rânduială specială,după care reia perioada
de nazireat de la început.
La sfărşitul perioadei de nazireat,nazireul se prezintă la preot,la uşa cortului adunării,aducând
darul său Domnului : un miel de un an – ardere de tot,o mioară de un an – jertfă pentru păcat,un
berbec de un an şi un paner cu azime – jertfă de împăcare.
După ce nazireul îşi va tunde părul capului şi va pune părul pe focul cel de sub jertfa de împăcare,cele
trei jertfe se vor aduce fiecare după rânduiala ei.Odată cu jertfele,nazireul va aduce şi ceea ce-i va
îngădui posibilităţile lui,după făgăduinţa sa.
 83

10.3.5.Formula binecuvântării fiilor lui Israel,de către preoţi. (Numerii 6,22-27)

Dumnezeu i-a transmis lui Moise cum să-i înveţe pe Aaron şi fiii săi cum trebuie să
binecuvinteze pe fiii lui Israel : „Să te binecuvinteze Domnul şi să te păzească ! Să caute Domnul
asupra ta cu faţă veselă şi să te miluiască ! Să-şi întoarcă Domnul faţa Sa către tine şi să-ţi
dăruiască pace !” (Numerii 6,24-26).

10.3.6.Jertfele şi darurile căpeteniilor lui Israel la sfinţirea Cortului. (Numerii 7)

Când a fost sfinţit cortul adunării după construirea lui,căpeteniile celor douăsprezece seminţii au
adus Domnului darurile lor : şase care acoperite şi doisprezece boi (câte un car de fiecare două
căpetenii şi câte un bou de fiecare căpetenie).
Acestea au fost împărţite leviţilor,dupa slujba lor : -două care şi patru boi,fiilor lui Gherşon.
-patru care şi opt boi,fiilor lui Merari
Căpeteniile au fost rânduite ca fiecare să-şi aducă prinosul pentru sfinţirea jertfelnicului în câte o
zi,timp de 12 zile.Prinosul fiecărei căpetenii pentru sfinţirea jertfelnicului a fost :
-un blid de argint în greutate de 130 de sicli şi o cupă de argint de 70 de sicli,pline cu făină de grâu
amestecată cu untdelemn,pentru jertfă.
-o cădelniţă de aur de 10 sicli plină cu miresme.
-un junc,un berbec şi un miel de câte un an pentru ardere de tot.
-un ţap jertfă pentru păcat.
-doi boi,cinci berbeci,cinci ţapi, cinci miei de un an ca jertfă de împăcare.
„Acestea au fost darurile la sfinţirea jertfelnicului,după miruirea lui”. (Numerii 7,88 )
Numele căpeteniilor fiilor lui Israel în ordinea în care au adus prinosurile (cum sunt aşezaţi în tabără) :
1.NASON,fiul lui Aminadab pentru seminţia lui Iuda
2.NATANAEL,fiul lui Ţuar pentru seminţia lui Isahar
3.ELIAB ,fiul lui Helon pentru seminţia lui Zabulon
4.ELIŢUR,fiul lui Şsdeur pentru seminţia lui Ruben
5.ŞELUMIEL,fiul lui Ţurişadai pentru seminţia lui Simeon
6.ELIASAF,fiul lui Raguel pentru seminţia lui Gad
7.ELISAMA,fiul lui Amihud pentru seminţia lui Efraim
8.GAMALIEL,fiul lui Pedaţur pentru seminţia luiManase
9.ABIDAM,fiul lui Ghedeon pentru seminţia lui Veniamin
10.AHIEZER,fiul lui Amişadai pentru seminţia lui Dan
11.PAGHIEL,fiul lui Ocran pentru seminţia lui Aşer
12.AHIRA,fiul lui Enan pentru seminţia lui Neftali

10.3.7.Sfinţirea leviţilor. (Numerii 8)

După sfinţirea jertfelnicului,Moise a intrat în Cortul adunării,unde a auzit glasul Domnului de
deasupra Chivotului care i-a poruncit să vorbească cu Aaron cum să procedeze la sfinţirea leviţilor
pentru ca aceştia să fie afierosiţi Domnului. „Şi a grăit cu Moise Domnul şi a zis : Ia pe leviţi din
mijlocul fiilor lui Israel şi-i curăţă”... (Numerii 8,6).
După ce Aaron a aprins şapte candele în sfeşnic,a chemat pe toţi bărbaţii leviţi care fuseseră număraţi
pentru a-i afierosi după rânduiala stabilită de Domnul :
-au fost stropiţi cu apa curăţirii
-şi-au ras părul de pe tot trupul
-şi-au spălat hainele
-au fost aduşi în faţa cortului,de faţă fiind toată obştea fiilor lui Israel.
-fiii lui Israel si-au pus mâinile pe leviţi
-Aaron i-a afierosit înaintea Domnului din partea fiilor lui Israel,ca să facă ei slujbă Domnului.
 84
-Leviţii au adus jertfă pentru păcat (un viţel,prinosul de pâine,făină de grâu,amestecată cu untdelemn)
şi ardere de tot Domnului(un viţel)pentru curăţirea leviţilor.
-Moisea a pus pe leviţi înaintea Domnului şi înaintea lui Aaron şi a fiilor lui aducându-i dar Domnului
în locul întâilor născuţi ai fiilor lui Israel.
După ce Aaron a săvârşit sfinţirea lor înaintea Domnului şi s-a rugat pentru ei,ca să fie
curaţi,leviţii au intrat la Cortul adunării ca să-şi facă slujbele lor stabilite de Aaron şi fii lor.Toţi leviţii
de la douăzeci şi cinci de ani până la cinci zeci de ani aveau voie să intre şi să lucreze la cort,iar peste
cincizeci de ani puteau numai să ajute la a străjui la Cortul adunării.

11.PLECAREA DE LA MUNTELE SINAI ŞI RĂTĂCIREA PRIN PUSTIE.

11.1.Pregătirea
11.1.1.Serbarea Paştelui după aşezarea cortului în tabără. (Numerii 9,1-14)
„În vremea aceea a grăit Domnul cu Moise în pustiul Sinai,în anul al doilea după ieşirea din Egipt,în
luna întâi şi a zis: Spune fiilor lui Israel să facă Paştile la vremea rânduită pentru ele” (Numeri 9,1-2 ).
În anul al doilea după ieşirea din Egipt,în luna întâi,tabăra fiind aşezată în pustiul Sinai,fiii lui
Israel au făcut Paştile la vremea rânduită,adică în ziua a patrusprezecea a lunii întâi,spre seară.
Fiindcă erau printre fiii lui Israel şi unii care erau necuraţi prin atingere de mort şi se simţeau
nedreptăţiţi că nu puteau aduce Domnului dar,Moise a întrebat pe Domnul şi a primit următoarele
precizări :
-dacă cineva dintre fiii lui Israel se va întâmpla să fie necurat prin atingere de mort,va fi în călătorie sau
între neamuri străine,acela să facă Paştile în ziua de paisprezece a lunii a doua după aceeaşi rânduială
ca cel din luna întâia. Străinul care locuieşte între fiii lui Israel(liber sau rob)va face paştele odată cu fiii
lui Israel.
Cel care,curat fiind,nu face Paştele în ziua a paisprezecea a lunii întâia,îşi va purta păcatul său şi să se
stârpească din poporul său că n-a adus dar la vreme.

11.1.2. Trâmbiţele de argint. (Numerii 10,1-10)

Din porunca Domnului,Moise a făcut pentru fiii lui Aaron două trâmbiţe de argint,cu ajutorul
cărora aceştia să anunţe poporul ce trebuie să facă :
-la trâmbiţarea din amândouă,toată obştea să se adune la uşa cortului adunării.
-la trâmbiţarea numai dintr-una ,se vor aduna la Moise toate căpeteniile cele mar ale lui Israel.
-când va suna prima oară alarma, se vor ridica taberele cele dinspre răsărit .
-când va suna alarma a doua oară,se vor ridica taberele cele dinspre miază zi.
-când va suna alarma a treia oară,se vor ridica taberele cele dinspre apus
-când va suna alarma a patra oară,se vor ridica taberele cele dinspre miază noapte.
-când vor merge la război,să sune alarma ca să fie pomeniţi înaintea Domnului şi izbăviţi de vrăjmaşii
lor.
-în zilele de bucurie,la sărbători,la lunile noi,să trâmbiţeze la arderile de tot,la jertfele de împăcare,ca să
fie pomeniţi înaintea Domnului.
11.2.Plecarea de la muntele Sinai. (Numerii 10,11-36)
11.2.1.Ridicarea taberei
În anul al doilea,luna a doua,ziua a douăzecea,s-a ridicat norul de deasupra Cortului adunării,iar
fiii lui Israel şi-au strâns tabăra şi au mers după semn până în pustiul Paran.Aceasta a fost prima plecare
după porunca lui Dumnezeu,dată prin Moise.Ridicarea taberei s-a făcut în următoarea ordine:
1.taberele dinspre răsărit ( Iuda,Isahar,Zabulon )
2.taberele fiilor lui Gherşon şi Merari care duceau cortul.
3.taberele dinspre miază zi ( Ruben,Simeon,Gad )
4.tabăra fiilor lui Cahat care duceau lucrurile sfinte.
5.taberele dinspre apus(Efraim,Manase,Veniamin)
 85
6.taberele dinspre miază noapte(Dan,Aşer,Neftali)
Plecând de la Muntele Domnului,fiii lui Israel au mers trei zile cu Chivotul legii înaintea lor,ca
să aleagă pentru ei loc de odihnă,iar Norul Domnului,îi umbrea ziua ,când plecau de la popas.
„Când se ridica chivotul ca să plece la drum,Moise zicea : Scoală, Doamne,şi să se risipească
vrăjmaşii Tăi şi să fugă de la faţa Ta cei ce Te urăsc pe Tine; Iar când se oprea chivotul zicea:
Întoarce-te ,Doamne,la miile şi zecile de mii ale lui Israel” (Numerii 10,35-36).

11.2.2.Pedepsirea poporului pentru lăcomie. (Numerii 11)

Sătui de singura hrană oferită de Domnul şi anume mana,pe când erau în drum spre pustiul
Paran,fiii lui Israel au început să cârtească şi să se plângă că le este dor de mâncărurile din Egipt şi mai
ales de carne. Domnul i-a auzit şi s-a supărat foarte.Moise l-a rugat pe Domnul să-i ia de pe umeri
povara răspunderii totale pentru acest popor nemulţumit şi cârtitor.
Domnul i-a poruncit să aducă la Cortul adunării şaptezeci de bărbaţi dintre cei mai respectaţi în popor,
cărora le va da din duhul lui Moise,ca aceştia să ducă împreună cu el sarcina poporului.În ce priveşte
plângerea fiilor lui Israel,aceştia să se curaţească pentru a doua zi,căci le va da carne încât să se
scârbească de ea.
Moise a ales saptezeci de bărbaţi dintre bătrânii poporului,i-a aşezat în jurul Cortului,iar
Domnul s-a pogorât în nor şi luând din duhul lui Moise,l-a pogorât peste bătrânii aleşi (chiar şi peste
doi dintre aceştia care rămaseseră în tabără şi nu erau de faţă).Semnul pogorârii duhului asupra lor a
fost că au început toţi să proorocească,pentru scurt timp.
Atunci s-a stârnit un vânt de la Domnul,care a adus prepeliţe pe care le-a presărat în jurul taberei,iar
poporul a adunat două zile şi o noapte mult mai mult decât era necesar.Din cauza lăcomiei cu care le-au
mâncat,li s-a făcut la foarte mulţi rău şi au murit.Aceasta a fost pedeapsa Domnului pentru lăcomia
lor.Acest loc a fost numit Chibrot-Hataava,adică mormintele poftei.
Apoi au plecat fiii lui Israel din acest loc şi s-au oprit în Haşerot.

11.2.3. Pedepsirea lui Mariam cu lepră. (Numerii 12)

Mariam,sora lui Moise,împreună cu Aaron îl vorbesc de rău pe Moise pentrucă îşi luase femeie
o etiopiancă şi erau invidioşi pentrucă Domnul vorbea numai cu Moise.Pentru aceasta,Domnul i-a
certat la Cortul adunării,iar Mariam a fost pedepsită cu lepră.Fiindcă Aaron şi-a cerut iertare pentru
amândoi,Moise a rugat pe Domnul s-o vindece,dar Domnul a poruncit să fie închisă şapte zile afară din
tabără.Din cauza pedepsei lui Mariam,poporul n-a plecat la drum până nu s-a curăţit.

11.2.4. Trimiterea iscoadelor în Canaan. (Numerii 13)

Din pustiul Paran,la porunca Domnului,Moise trimite doisprezece bărbaţi,căpetenii de
seminţii,în Canaan,ţara făgăduită de Domnul fiilor lui Israel,ca să cerceteze ce fel şi câţi sunt locuitorii,
cât de întărite sunt cetăţile lor,ce roade dă pământul,etc.După patruzeci de zile,timp în care au colindat
toată ţara,s-au întors în tabără purtând pe umeri un strugure pe care abia îl duceau doi bărbaţi şi alte
roade ale pământului.Totodată au adus şi informaţii despre popoarele care locuiesc în aceste ţinuturi.
Zece din cele douăsprezece iscoade au răspândit în popor zvonuri false cum că locuitorii din
Canaan sunt nişte uriaşi şi fiii lui Israel nu vor putea să câştige lupta cu ei,reuşind să înspăimânte
poporul.De aceea fiii lui Israel au inceput să cârtească împotriva lui Moise şi Aaron şi au hotărât să se
întoarcă înapoi în Egipt.Atunci Osia,numit de Moise Iosua fiul lui Navi,din seminţia lui Efraim şi
Caleb fiul lui Iefone,din seminţia lui Iuda au încercat să convingă poporul că pământul este roditor,iar
locuitorii pot fi învinşi şi ţara poate fi cucerită,fiindcă Domnul va fi cu ei şi-i va sprijini.Dar poporul a
vrut să-i omoare cu pietre.
Atunci s-a arătat slava Domnului în nor desupra Cortului adunării şi cu mânie i-a ameninţat cu
ciumă ca să piară tot poporul acesta necredincios pe care Domnul l-a ajutat atât de mult.Din casa lui
Moise şi a neamurilor sale va face un popor mai numeros şi mai puternic.Însă Moise s-a rugat de
Domnul să ierte păcatul acestui popor şi să pedepsească,mai bine pe urmaşii lor,ca nu cumva celelalte
 86
neamuri păgâne să spună că degeaba i-a scos din Egipt,dacă i-a lăsat să moară în pustie.Domnul îi iartă
si opreşte ciuma,dar le transmite prin Moise : „Dar viu sunt Eu şi viu e numele Meu şi de slava
Domnului e plin tot pământul: Toţi bărbaţii câţi au văzut slava Mea şi minunile pe care le-am făcut în
pământul Egiptului şi în pustie şi M-au ispitit până acum de zeci de ori şi n-au ascultat glasul Meu,nu
vor vedea pământul pe care Eu cu jurământ l-am făgăduit părinţilor lor” (Numerii 14,21-23).
Domnul rămâne neînduplecat şi le transmite pedeapsa pentru că au cârtit împotriva Sa: „În
pustia aceasta vor cădea oasele voastre şi voi toţi cei număraţi,de la douăzeci de ani în sus ...nu veţi
intra în pământul pentru care m-am jurat să vă aşez,ci numai Caleb şi Iosua....Copii voştri vor rătăci
prin pustie patruzeci de ani,după numărul celor patruzeci de zile cât aţi iscodit ţara Canaan” (Numerii
14,29).Fiii lui Israel s-au întristat şi,crezând că-l vor înbuna pe Domnul,au plecat să-i atace pe Amaleciţi
şi pe Canaanei.Moise i-a sfătuit să nu se ducă,fiindcă Domnul nu va fi cu ei şi vor fi învinşi.
Deaceea,împreună cu chivotul legii Domnului a rămas pe loc în tabără.În bătălie,amaleciţii şi canaaneii
i-au învins pe luptătorii lui Israel şi i-au alungat înapoi în tabără.

11.3.Rătăcirea prin pustie.

De acum,fiii lui Israel vor rătăci prin pustie până se vor împlini cei patruzeci de ani cât i-a
pedepsit Domnul,timp în care toţi cei număraţi la facerea cortului adunării şi care se răzvrătiseră
îmnpotriva Domnului vor muri : „Copiii voştri vor rătăci prin pustie patruzeci de ani şi vor suferi
pedeapsă pentru desfrânarea voastră,până vor cădea toate oasele voastre în pustie” (Numeri 14,33).
Pustiul din apropierea Canaanului a rămas singurul loc unde-şi puteau aşeza tabăra.
 87
11.3.1.Rănduieli pentru jertfele Domnului,după intrarea în Canaan. (Numeri 15)
Totuşi,Domnul nu a părăsit poporul lui Israel,ci a continuat să-i vorbească lui Moise.Deaceea
Domnul îi învaţă,prin Moise,cum trebuiesc aduse jertfele Domnului când vor intra în pământul
făgăduit.
Astfel,tot cel ce va aduce darul Domnului să facă astfel :
-la fiecare miel să se aducă jertfă de pâine din o zecime de efă de făină de grâu curat,amestecată
cu un sfert de hin de untdelemn,de hin pentru turnare,la ardere de tot,sau la jertfa de făgăduinţă.
-la fiecare berbec să se aducă jertfă de pâine două zecimi de efă de făină de grâu curata,
amestecată cu a treia parte de hin de untdelemn,a treia parte de hin,vin pentru turnare.
-la fiecare junc adus ca jertfă de făgăduinţă,de împăcare,sau ardere de tot,să se aducă prinos de
pâine trei zecimi de efă de făină de grâu curat,amestecată cu jumătate de hin de untdelemn şi jumătate
de hin de vin pentru turnare.O singură lege să fie veşnică din neam în neam,atât pentru fiii lui Israel,cât
şi pentru străinii care locuiesc împreună cu ei.
-ca pârgă din pâinea ţării unde vor intra să fie dar Domnului o azimă.
Dacă,din neştiinţă se va greşi şi nu vor fi împlinite poruncile Dommnului de la început şi până
acum :
=dacă greşeala e din nebăgarea de seamă a obştii,atunci toată obştea va aduce ardere de tot un junc cu
dar de pâine,cu turnarea lui după rânduială şi un ţap jertfă pentru păcat ; preotul se va ruga pentru toată
obştea şi se va ierta întregii obşti,pentrucă s-a greşit din neştiinţă.
=dacă vreun suflet a greşit din neştiinţă să aducă jertfă pentru păcat o capră de un an şi se va ruga
preotul pentru el.
=dacă cineva va face ceva din îndrăzneală,acela huleşte pe Domnul şi sufletul lui se va stârpi din
poporul său.
Fiindcă un om a fost găsit adunând lemne în ziua odihnei,di,
0n porunca Domnului,acesta a fost scos din tabără şi ucis cu pietre.După această întâmplare fiii lui
Israel au fost obligaţi să-şi coasă ciucuri la poalele hainelor ca să-şi aducă aminte şi să plinească toate
poruncile Domnului.

11.3.2.Răzvrătirea căpeteniilor lui Israel.Pedepsirea lor. (Numerii 16,1-50)

În timpul rătăcirii lor prin pustie,unii dintre fiii lui Israel şi-au arătat făţiş nemulţumirea că
Moise şi Aaron se considerau sfinţi în faţa lui Dumnezeu „Toată obştea şi toţi cei care o alcătuiesc
sunt sfinţi şi Domnul este între ei.Pentru ce vă socotiţi voi mai pre sus de adunarea Domnului” (Numerii
16,3).Moise a cerut ca fiecare dintre cei răzvrătiţi să vină la cort,să-şi aducă cădelniţe şi să pună în ele
tămâie înaintea Domnului ; şi pe cine va alege Domnul acela să fie sfânt.Când s-a adunat toată obştea
în faţa cortului adunării au aprins cădelniţele.Şi s-a arătat slava Domnului care a poruncit obştei să se
îndepărteze de corturile căpeteniilor celor răzvrătiţi(Core,Datan,Abiron).Pământul i-a înghiţit pe ei şi
familiile lor,iar pe cei ce au fost împreună cu ei i-a mistuit focul.Poporul s-a speriat şi a fugit ca să nu
păţească asemenea.Acesta a fost semnul că oamenii aceia au dispreţuit pe Domnul.Din cădelniţele de
aramă s-au făcut foi cu care s-a acoperit jertfelnicul, pentru ca toţi care vor aduce jertfă să-şi aducă
aminte şi să nu greşească precun Core şi părtaşii săi.
A doua zi,însă,toată obştea a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron,acuzându-i că au omorât
poporul.Dar norul a acoperit cortul adunării şi Domnul le-a poruncit lui Moise şi Aaron : „Feriţi-vă de
obştea aceasta,şi într-o clipă o voi pierde” (Numerii 16,45).Aaron,a aprins cădelniţa şi s-a rugat către
Domnul să-i ierte,dar Domnul i-a lovit cu moarte şi au murit încă 14700de oameni.
Deasemeni,ca să potolească cârtirea fiilor lui Israel şi să arate în faţa fiilor lui Israel adeverirea preoţiei
lui Aaron,a poruncit,prin Moise,ca fiecare căpetenie de seminţie pe de o parte cât şi Aaron pe de altă
parte pentru seminţia lui Levi să-şi pună toiegele în cortul adunării şi cel al cărui toiag va odrăsli,acela
va fi ales preot.A doua zi dimineaţă,au găsit toiagul lui Aaron,care odrăslise,înmugurise,înflorise şi
făcuse migdale.Domnul i-a cerut lui Moise : „ pune toiagul lui Aaron înaintea chivotului legii spre
 88
păstrare,ca semn pentru fiii neascultători,ca să înceteze de a mai cârti împotriva Mea,ca să nu moară”
(Numerii 17,10).

11.3.3.Întărirea drepturilor preoţilor şi leviţilor. (Numerii,18)

„Zis-a Domnul către Aaron : Tu,fiii tăi şi casa tatălui tău cu tine,veţi purta păcatul pentru
nepăsarea de lăcaşul sfânt; tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi purta păcatul pentru nepăsarea de
preoţia voastră.Apropie-ţi pe fraţii tăi,seminţia lui Levi,neamul tatălui tău ca să fie pe lângă tine şi să-
ţi slujească;iar tu şi fiii tăi împreună cu tine veţi fi la Cortul adunării” ( Numerii 18,1-2 ).
După ce,prin minunea făcută cu toiagul lui Aaron,a fost întărită autoritatea preoţească a
acestuia,Domnul îi reaminteşte obligaţiile de a nu dovedi nepăsare pentru preoţia lor şi de a organiza
slujbele leviţilor pe care Domnul i-i dăduse să slujească la cort,dar care să nu se apropie de jertfelnic şi
de lucrurile locaşului sfânt,ca să nu moară cu toţii.
Pentru slujirile lor la cortul adunării,în afară de darurile ce se dau focului,Aaron şi fiii săi vor
putea să consume sau să folosească :
-darurile de pâine,jertfele pentru păcat şi pentru orice vină;să fie mâncate de Aaron,fiii săi şi toţi cei de
parte bărbătească în locul cel sfânt.
-toate darurile ridicate sau legănate ale fiilor lui Israel,care pot fi mâncate de toate persoanele curate din
casa lui Aaron şi a fiilor săi.
-pârga de untdelemn,de struguri şi de grâu care sunt aduse Domnului
-toate întâi născutele în pământul fiilor lui Israel pe care le aduc Domnului.Tot cel curat din casa lui
poate mânca.
-tot ce este afierosit Domnului
-tot ce se naşte întâi din tot trupul(întâiul născut dintre oameni şi dintre animalele necurate să se
răscumpere la o lună după naştere cu cinci sicli de argint).
-pieptul înălţat şi şoldul legănat de la darurile sfinte care sunt aduse Domnului.
-zeciuiala din toate câte are Israel,pentru slujba lor pe care o fac la Cortul adunării.
Acestea îi sunt date lui lui Aaron,fiilor, fiicelor lor şi tuturor urmaşilor lui . „Acest legământ de
necălcat este veşnic înaintea Domnului pentru tine şi pentru urmaşii tăi de după tine” (Numerii 18,19).
Dar nu vor avea nici un fel de moştenire şi nici parte între fiii lui Israel. „În pământul lor nu vei avea
nici moştenire,nici parte nu vei avea între ei.Eu sunt partea ta şi moştenirea ta între fiii lui Israel”
(Numerii 18,20)
Din zeciuiala ce-o vor obţine de la fiii lui Israel,leviţii să înalţe dar Domnului -a zecea parte şi să le dea
preotului Aaron. ”Aceasta să o mâncaţi oriunde,voi şi fiii voştri,şi familiile voastre,căci aceasta vi-i
plata pentru munca voastră la cortul adunării” (Numerii 18,31).

11.3.4.Apa curăţirii. (Numerii 19)

Apa curăţirii a fost pregătită de Eliazar din cenuşa unei vaci roşii sacrificată în afara taberii,ea
urmând să fie folosită la stropirea celor consideraţi necuraţi,în ziua a treia şi a şaptea,precum şi
lucrurile lor de care s-au atins.
Erau socotiţi necuraţi :
- cei ce s-au atins de un mort erau necuraţi şapte zile.
- tot ce va intra în casa unui mort şi câte sunt în casă vor fi necurate şapte zile.
- tot vasul nelegat la gură şi fără capac este necurat.
-tot cel ce se va atinge de om ucis cu sabia în câmp,sau mort,sau os de mort,sau de mormânt,va fi
necurat şapte zile.
„Pentru cel necurat să se ia din cenuşa jertfei arse pentru curăţire şi să se toarne peste ea,într-
un vas,apă de izvor;apoi un om curat să ia isop,să-l moaie în apa aceea şi să stropească din ea
casa,lucrurile şi oamenii câţi sunt acolo şi pe cel ce s-a atins de om sau de ucis,sau de mort,sau de
mormânt.Cel curat să stropească pe cel necurat în ziua a treia şi a şaptea şi să-l cureţe în ziua a
şaptea Apoi să-şi spele hainele sale şi trupul său cu apă şi va fi necurat până seara” (Numerii 19,16-19).
 89

11.3.5.Moartea lui Mariam şi a lui Aaron. (Numeri 20)

In ultima perioadă a rătăcirii lor,fiii lui Israel au venit în pustiul Sin şi au făcut tabără în
Cadeş.Aici a murit şi a fost îngropată Mariam.În locul unde au poposit nu era apă şi după câte
pătimiseră prin pustiu, poporul a cârtit împotriva lui Moise şi Aaron,acuzându-i că i-a adus prin pustie
ca să-i omoare: „La ce aţi adus voi obştea Domnului în pustiul acesta,ca să ne omorâţi şi pe noi şi pe
dobitoacele noastre? Şi la ce ne-aţi scos din Egipt,ca să ne aduceţi în acest loc rău,unde nu se poate
semăna şi nu sunt nici smochini,nici vie,nici rodii şi nici măcar apă de băut?” (Numerii 20,4-5).
Moise şi Aaron au căzut cu feţele la pământ în faţa Donmnului şi,după ce Acesta le-a vorbit şi
le-a spus ce trebuie să facă,Moise a adunat obştea în faţa unei stânci şi a lovit-o de două ori cu toiagul
şi a ieşit apă suficientă cât să se adape atât obştea cât si animalele.Apa s-a numit Meriba.Aici Domnul
le-a reamintit lui Moise şi Aaron: „Pentrucă nu m-aţi crezut,ca să arătaţi sfinţenia Mea înaintea
ochilor fiilor lui Israel,deaceea nu veţi duce voi adunarea aceasta în pământul pe care am să i-l
dau”(Numerii 20,12).
Din Cadeş,Moise a trimis soli la regele Edomului pentru a le permite să treacă prin ţara lor,în
drum spre Canaan,amintindu-i că sunt fraţi.Dar Edom a refuzat să le permită.Deaceea fiii lui Israel s-au
deplasat la muntele Hor care se afla la hotarele ţării lui Edom.Aici a grăit iarăşi Domnul lui Moise şi
Aaron,anunţându-i că a sosit vremea ca şi Aaron să se adauge la poporul său,fiindcă nici el nu va intra
în pământul făgăduit.Pentru pregătirea acestui moment,din porunca Domnului,Moise a urcat pe
muntele Hor împreună cu Aaron şi fiul său Eleazar şi în văzul întregii obşti a fiilor lui Israel,l-a
dezbrăcat pe Aaron de veşminte şi l-a îmbrăcat pe Eleazar cu ele.Aaron a murit pe vârful muntelui
Hor.Şi,coborând Moise şi Eleazar în tabără,toată casa lui Israel l-a plâns pe Aaron treizeci de zile.

11.3.6.Cucerirea teritoriilor din stânga Iordanului. (Numerii 20-21)

Regele canaanean din Arad,auzind că Israel vine pe drumul dinspre Atarim,i-a atacat pe
israeliţi şi a luat pe unii dintre ei în robie.Dar după ce fiii lui Israel au făcut legământ că îi va nimici,a
dat Domnul în mâinile lor pe Canaanei,pe care i-au nimicit.Pentru a ocoli pământul lui Edom,fiii lui
Israel au luat,din nou, calea Mării Roşii,ocol în care fiii lui Israel şi-au pierdut speranţa şi mai mult.
Deaceea,poporul a cârtit din nou împotriva lui Dumnezeu şi a lui Moise.Atunci Dumnezeu s-a mâniat
şi a trimis asupra poporului şerpi veninoşi care muşcau oamenii şi au murit mulţime dintre ei.S-au căit
şi i-au cerut lui Moise să-l roage pe Dumnezeu să depărteze nenorocirea de la ei.Moise s-a rugat
Domnului pentru popor.Atunci,Domnul i-a poruncit lui Moise să facă un şarpe de aramă şi să-l pună
într-un stâlp pentru ca orice om muşcat de şarpe,privind la el să nu moară.
Apoi mergând au făcut tabără pe rând: la Obot, la Iie-Abarim,în valea Zared şi apoi dincolo
de râul Arnon –în pustie.De aici,s-au îndreptat spre fântâna Beer unde poporul s-a alimentat cu
apă.De acolo au mers la Matana,la Nahaliel,la Bamot,la Hai(în pământul Moabului),pe vârful
muntelui Fazga,în faţa pustiului.
De acolo a trimis Moise soli la Sihon –regele Amoreilor,cu veşti de pace şi să-i ceară voie să treacă
prin ţara sa către Canaan.Regele Sihon,nu numai că nu i-a dat voie,ci a venit cu oaste împotriva lui
Israel în pustie,însă Israel l-a bătut la Iohţah,măcelărindu-l cu sabia şi i-a cuprins ţara de la Arnon
până la Iaboc,până la hotarele Amoniţilor şi s-a aşezat în cetăţile Amoreilor,inclusiv Iazerul unde
locuiau şi Amorei. Apoi s-au întors spre Vasan nimicindu-l pe Og,regele Vasanului şi n-a lăsat viu pe
nici unul de ai lui,luându-i ţara în stăpânire.De aici au tăbărât în şesurile Moabului,lângă Iordan,în faţa
Ierihonului.

11.3.7.Binecuvântarea lui Valaam. (Numeri 22)

Valaam,fiul lui Beor,locuia în Petor,lângă râul Eufrat,era un om credincios,peste care se
pogorâse duhul lui Dumnezeu şi pe cine binecuvânta era binecuvântat,iar pe cine blestema era
blestemat,iar pentru aceste calităţi ale sale era cunoscut până în ţara Canaanului.
 90
De aceea Balac,regele Moabului,văzând că poporul care a ieşit din Egipt a acoperit pământul dimprejur
şi a ajuns până la hotarele sale,după ce a nimicit pe regii Vasanului şi al Amoreilor-vecinii lui,a chemat
pe Valaam să-i blesteme pe fiii lui Israel şi să facă vrăji pentru ca el să-i bată şi să-i izgonească.Dar
Valaam care nu se considera vrăjitor,ci om al lui Dumnezeu,după ce l-a întrebat pe Domnul,i-a
transmis regelui Moabului că Dumnezeu nu-i îngăduie să blesteme un popor binecuvântat de El.
Fiindcă regele amoreilor a insistat,Valaam a venit până la urmă în ţara Moabului,s-a urcat pe
munte cu Balac,la Kiriat-Huţot şi,văzând poporul lui Israel,Duhul Domnului a pus cuvânt în gura lui :
„Iată un popor care trăieşte deosebi şi nu se numără cu alte popoare...Să moară sufletul meu moartea
drepţilor acestora şi să fie sfârşitul meu ca sfârşitul lor...Iată am primit poruncă să binecuvintez; El a
binecuvântat şi eu nu pot întoarce binecuvântarea” (Numerii 23,9-10;23,20). Regele Moabului i-a cerut de
trei ori să blesteme poporul lui Israel,dar Valaam l-a binecuvântat de trei ori.A treia oară nu numai că a
binecuvântat,dar ca unul „ce ascultă cuvântul lui Dumnezeu,cel ce cunoaşte gândurile Celui
Atotputernic,cel ce vede descoperirile lui Dumnezeu,ca în vis,dar ochii şi-i are deschişi” a şi proorocit
că „ieşi-va din sămânţa lui un Om care va stăpâni neamuri multe şi stăpânirea Lui va întrece pe a lui
Agag şi împărăţia lui se va înălţa” (Numerii 24,7).
Binecuvântările l-au înfuriat pe regele Moabului şi i-a poruncit să plece în ţara lui,dar
Valaam,înainte de a pleca,îi prooroceşte că „o stea răsare din Iacov,un toiag se ridică din Israel şi va
lovi pe căpeteniile Moabului şi pe toţi fiii lui Set îi va zdrobi.Din Iacob se va scula Cel ce va stăpâni
cu putere şi va pierde pe cei ce vor rămâne în cetate” (Numerii 24,17-19).
Şi a mai făcut şi alte proorocii despre modul cum vor pieri şi celelalte neamuri din ţara Canaanului şi
vor suferi robii după robii.
Între timp,fiii lui Israel s-au aşezat în faţa Ierihonului la Sitim,dar au şi început să se
spurce,păcătuind cu fetele din Moab,care îi chemau la jertfele idolilor lor şi mâncau din acestea,din
care pricină s-a aprins din nou mânia lui Dumnezeu.Domnul a poruncit,prin Moise,judecătorilor lui
Israel să pedepsească cu moartea pe toţi cei care s-au lipit de idolii lui Baal.Un israelit care a sfidat
obştea şi si-a adus,în văzul tuturor,o madianită la cortul său a fost ucis pe loc de însuşi Finees,fiul
preotului Eleazar.Pedepsirea celui ce a greşit a abătut mânia lui Dumnezeu şi a făcut să înceteze
pedeapsa pe care o dădu-se Domnul poporului, în care murise ca la douăzeci şi patru de mii de oameni.

11.3.8.Numărătoarea fiilor lui Israel. (Numeri,26)

După pedepsirea poporului pentrucă s-a spurcat la fiii lui Baal,Domnul a grăit către Moise şi
preotul Eleazar şi le-a poruncit să facă numărătoarea fiilor lui Israel de la douăzeci de ani în sus şi buni
de război.
-în neamul lui Ruben = 43.730 - de la douăzeci de ani în sus.
-în nemul lui Simeon = 22.200
-în neamul lui Gad = 40.500
-în neamul lui Iuda = 76500
-în neamurile lui Isahar = 64.300
-în neamurile lui Zabulon = 60.500
-în neamurile lui Manase = 52.700
-în neamurile lui Efraim = 32.500
-în neamurile lui Veniamin = 45.600
-în neamurile lui Dan = 64.400
-în neamurile lui Aşer = 53.400
-în neamurile lui Neftali = 45.400
Numărul fiilor lui Israel,celor ce au intrat la numărătoare : şase sute una mii şapte sute treizeci.
-Au fost număraţi şi leviţii,inclusiv urmaşii lui Aaron,de la o lună în sus = 23.000
„În numărul lor nu se afla nici un om din cei număraţi de Moise şi de preotul Aaron în pustiul
Sinai...Căci Domnul le zisese acestora că vor muri toţi în pustie,şi n-au rămas din ei niciunul,afară de
Caleb,fiul lui Iefone şi Iosua,fiul lui Navi” (Numerii 26,64-65).Şi a poruncit Domnul ca pământul pe care-l
 91
vor cuceri să fie împărţit pe familii,celor număraţi,potrivit cu numărul celor ce au intrat la numărătoare
şi prin tragere la sorţi.

11.3.9.Dreptul fiicelor la moştenire

Legea transmiterii moştenirilor (Numeri 27,1-11)
Fiindcă tatăl lor murise în pustie ca şi ceilalţi,cele cinci fete ale lui Salfaad,din neamul lui Manase au
cerut să primească şi ele moştenire după urma tatălui lor,fiindcă neavând tatăl lor nici un fiu ele nu au
fost numărate.Domnul a hotărât drept ca şi ele să primească moştenire între fraţii tatălui lor,dreptul
tatălui lor şi ca să rămână lege veşnică,Domnul a poruncit „De va muri cineva,neavând fiu,partea lui
să fie dată fiicei lui.De nu are nici fiică,să daţi partea lui fraţilor lui.De nu are nici fraţi daţi partea lui
fraţilor tatălui lui,iar de nu are nici tatăl lui fraţi să daţi partea lui rudeniei celei mai de aproape din
neamul lui,ca să moştenească ale lui” (Numerii 27,8-11).
Completare la legea moştenirii. (Numerii 36 1-12)
Existând posibilitatea înstrăinării moştenirii seminţiei în cazul celor cinci fete ale lui ale lui
Salfaad,prin căsătoria acestora cu bărbaţi din alte seminţii,Domnul a hotărât că „Ele pot să fie soţii ale
acelora care le vor plăcea ochilor lor,decât trebuie să fie soţii în neamul seminţiei tatălui lor. Pentru
ca partea fiilor lui Israel să nu treacă de la o seminţie la alta” (Numerii 36,6-7).Deci fiicele puteau
moşteni averile tatălui să cu condiţia să se mărite cu cineva din neamul tatălui său,ca fiii lui Israel să
moştenească,fiecare partea părinţilor săi. „Şi să nu treacă partea de la o seminţie la o altă seminţie,că
fiecare din seminţiile fiilor lui Israel trebuie să fie legată de moşia lor” (Numeri 36,9). Deaceea fiicele
lui Salfaad s-au măritat după fiii unchiului lor.

11.3.10.Alegerea lui Iosua căpetenie în locul lui Moise. (Numerii 27,1-11)

Apoi Domnul i-a reamintit lui Moise că se apropie vremea ca,şi el,să se adauge la poporul
său,fiindcă şi el face parte dintre cei pentru care Domnul a hotărât să nu intre în ţara făgăduinţei.Moise
l-a rugat pe Domnul să rânduiască mai întâi un om care să preia conducerea poporului lui Israel,iar
Domnul i-a poruncit lui Moise să-şi pună mâinile pe capul lui Iosua,fiul lui Navi în faţa preotului
Eleazar şi a obştei şi să-i dea din slava lui ca să-l asculte toţi fii lui Israel : „Ia-ţi pe Iosua,fiul lui
Navi,om cu duh într-însul,pune-ţi peste el mâna ta ; apoi du-l înaintea preotului Eliazar,înaintea a
toată obştea şi dă-i poveţe înaintea ochilor lor;dă-i din slava ta,ca să-l asculte toată obştea fiilor lui
Israel” (Numerii 27,18-20).
De acum înainte,Domnul va comunica cu fiii lui Israel prin preotul Eleazar,numai prin ajutorul URIM-
ului.Moise a făcut precum i-a poruncit Domnul,şi-a pus mâinile peste Iosua în faţa preotului Eleazar şi
a obştii şi i-a dat poveţe.

11.3.11.Rânduială nouă pentru unele jertfe. (Numerii 28,29,30)

Darurile,dările şi jertfele închinate Domnului să fie aduse aşa cum a poruncit Domnul.Acestea
erau de două feluri:- zilnice,care se făceau necontenit,sau
- ocazionale,la sărbătorile stabilite de Domnul şi care se aduceau fără a se renunţa
la cele zilnice.

11.3.11.1. Jertfe de fiecare zi(necontenite).

ardere de tot : -doi miei de câte un an(unul dimineaţa,unul seara).
-a zecea parte de efă de făină de grâu,amestecată cu un sfert de hin de untdelemn la
fiecare miel.
-turnare de un sfert de hin de vin la loc sfânt,la fiecare miel.
 92

11.3.11.2 Jertfe la sărbători

a.Pentru ziua de odihnă
ardere de tot : -doi miei de câte un an.
-două zecimi de efă de făină de grâu,frământată cu untdelemn şi vin de turnere.
Această jertfă se aduce în afara arderii de tot necontenite.
b.La începutul fiecărei luni.
ardere de tot : -doi viţei,câte trei zecimi de efă de grâu frământată cu untdelemn pentru fiecare viţel,
turnare câte o jumătate de hin de vin la fiecare viţel.
-un berbec,câte două zecimi de efă de făină frământată cu untdelemn pentru fiecare
berbec,turnare a treia parte de hin de vin pentru fiecare berbec
-şapte miei de câte un an,o zecime de efă de făină frământată cu unt de lemn pentru
fiecare miel
-turnare va fi câte un sfert de hin de vin la fiecare miel.
jertfă pentru păcat : -un ţap,cu turnarealui (în afară de ardere de tot necontenită)
c.La sărbătoarea Paştilor :
Pentrucă în ziua a paisprezecea a lunii întâi sunt Paştile,în ziua a cinsprezecea este sărbătoare,iar
şapte zile să se mănânce numai azime.În ziua întâi şi a şaptea,nu se lucrează ; adunare sfântă.
În fiecare din cele şapte zile pascale să se aducă următoarele jertfe:
ardere de tot : -doi viţei,un berbec,şapte miei de câte un an,trei zecimi de efă de făină de grâu
mestecată cu untdelemn pentru fiecare viţel,două zecimi pentru berbec şi câte o zecime pentru fiecare
miel.Se aduc dimineaţa odată cu jertfa zilnică,necontenită.
jertfă pentru păcat : -un ţap,pentru curăţirea poporului.
d.La ziua pârgilor
În ziua pârgilor,când se va aduce prinosul nou de pâine,la încheierea săptămânilor,să fie adunare
sfântă şi să nu se lucreze.În afară de jertfele necontenite,se vor aduce următoarele jertfe :
ardere de tot : -doi viţei,un berbec,şi şapte miei de câte un an,fără meteahnă,câte trei zecimi de efă
de făină frământată cu untdelemn la fiecare viţel,două zecimi la berbec,câte o zecime la fiecare miel,cu
turnările lor.
jertfă pentru păcat :-un ţap,pentru curăţirea poporului.
e.În ziua întâi a lunii a şaptea (ziua sunatului din trâmbiţă).Nu se lucrează ; adunare sfântă.
ardere de tot : -un viţel,un berbec,sapte miei de un an,fără meteahnă,un viţel,un berbec,şapte miei
de un an,trei zecimi de efă de făină de grâu frământată cu untdelemn pentru un viţel,două zecimi pentru
berbec,o zecime pentru fiecare miel.
jertfă pentru păcat : -un ţap pentru ispăşirea păcatelor.
f.În ziua a zecea a lunii a şaptea .Nu se lucrează; adunare sfântă,post.
ardere de tot : -un viţel,un berbec şi şapte miei de câte un an,trei zecimi de efă de făină frământată
cu untdelemn pentru viţel,darul de pâine(două zecimi pentru berbec şi o zecime pentru fiecare miel),cu
turnarea lor.
jertfă pentru păcat : -un ţap,pentru curăţirea de păcat.
Acestea se aduc pe lângă jertfa pentru păcat din ziua curăţirii şi arderea de tot necontenită cu darul ei de
pâine şi turnarea ei.
g.În ziua a cinsprezecea a luniia şaptea.Nu se lucrează ; adunare sfântă.Sărbătoarea Domnului
se va sărbători şapte zile,în care se vor aduce jertfe speciale.
în prima zi :
ardere de tot : -treisprezece viţei,doi berbeci,paisprezece miei de un an,darul de pâine(trei zecimi de efă
de făină mestecată cu untdelemn pentru fiecare viţel,câte două zecimi pentru fiecare berbec şi câte o
zecime pentru fiecare miel) şi turnarea lor
jertfă pentru păcat : -un ţap pentru curăţire.
 93
Până în ziua a şaptea,în fiecare zi, se va aduce acelaş fel de jertfe,scăzând în fiecare zi numărul viţeilor
cu câte unul,astfel că în ziua a şaptea vor fi doar şapte viţei.
în ziua a opta se va încheia sărbătoarea ; nu se va lucra şi se va aduce jertfă :
ardere de tot : -un viţel,un berbec,sapte miei şi darul de pâine şi turnare după rânduială.
jertfă pentru păcat : -un ţap,pentru curăţire.

11.3.12.Legămintele femeii din Israel. (Numerii 30)

Domnul a poruncit prin Moise : „Omul care va face făgăduinţă Domnului sau se va lega cu
jurământ,punând legătură asupra sufletului său,să nu-şi calce cuvântul,ci să împlinească toate câte au
ieşit din gura lui” (Numerii 30,3).
Fiindcă femeia din neamul lui Israel nu era independentă,ci până la măritiş depindea de tatăl ei,iar după
măritiş depindea de bărbatul ei,Domnul stabileşte că făgăduinţele sau legământul ce şi l-a pus pe
sufletul ei se vor ţine numai dacă bărbatul(tatăl sau soţul) va aproba,prin tăcerea sa,făgăduinţa sau
legământul ei.Însă dacă acesta o va opri şi va lepăda făgăduinţa ei,atunci acestea nu se vor ţine,fiindcă
bărbatul le-a desfiinţat şi Domnul o va ierta.Însă făgăduinţa văduvei şi a celei despărţite şi orice
legământ şi-ar pune asupra sufletului ei,se va ţine.Dacă,însă,le-a dat în timpul când era în casa
bărbatului ei şi acesta le-a lepădat,atunci nu se vor ţine.

11.3.13.Înfrângerea Madianiţilor. (Numerii 31)

Domnul i-a poruncit lui Moise să-i atace şi să-i nimicească pe Madianiţi,fiindcă se apropie
momentul să se adauge la poporul său.Moise a înarmat douăsprezece mii de luptători(câte o mie din
fiecare seminţie) şi i-a trimis asupra Madianiţilor,iar oastea era însoţită de Finees,fiul preotului Eleazar
cu vasele sfinte şi trâmbiţele de strigare.În bătălia ce a avut loc,Madianiţii au fost învinşi,iar fiii lui
Israel i-au ucis pe toţi bărbaţii lor,între care au fost şi cinci regi şi chiar Valaam,preotul lui Baal-Peor a
fost ucis în timpul luptelor.Au prădat toate cetăţile şi satele madianiţilor şi le-au dat foc.Ca pradă, au
luat toate avuţiile şi vitele lor,iar pe femeile şi copiii madianiţilor i-au luat în robie.
Când s-au întors din luptă,Moise şi Eleazar i-au întâmpinat în afara taberei(care se afla în şesul
Moabului,lângă Iordan),în faţa Ierihonului.Fiindcă lăsaseră în viaţă pe femeile madianiţilor,Moise s-a
mâniat şi le-a poruncit :
-să le omoare pe toate femeile care au cunoscut bărbat,dimpreună cu copiii de parte bărbătească
-să păstreze numai fetele care n-au cunoscut bărbat,ca să nu se mânie Domnul.
-toţi luptătorii şi robii vor sta şapte zile în afara taberei ca să se curăţească după rânduiala stabilită de
Domnul.
-vor fi curăţite şi cele prădate,iar tot ce se poate topi să fie trecute prin foc.
Apoi,după perioada de curăţire,au adus toată prada în faţa lui Moise şi Eleazar,care au împărţit-
o în două,urmând ca o parte să fie dată luptătorilor,iar cealaltă parte obştei.După porunca
Domnului,luptătorii au adus dar Domnului şi au fost date lui Eleazar câte un suflet la cinci sute din
oameni şi animale,iar obştea a adus câte un suflet la cincizeci din oameni şi animale şi s-au dat leviţilor
care făceau slujbă la Cortul adunării.Drept mulţumire că n-a murit niciun luptător din fiii lui Israel,
aceştia au adus prinos Domnului lanţuri,brăţări,inele,cercei,broşe pentru curăţirea sufletelor înainte
Domnului.

12.OCUPAREA CANAANULUI

12.1.Începutul stăpânirii pământului Canaan. (Numerii,32)

Întrucât fiii lui Ruben şi Gad aveau multe turme,iar pământurile Iazer şi Galaad erau bune
pentru păşunat,i-au cerut lui Moise să le dea lor aceste pământuri.Moise a acceptat,cu condiţia ca toţi
cei buni de luptă să treacă Iordanul cu ceilalţi fii ai lui Israel ca să-i ajute la cucerirea celorlalte
pământuri de dincolo de Iordan.
 94
Apoi a poruncit lui Eleazar şi lui Iosua Navi ca,la împărţirea pământurilor între fiii lui Israel,
să li se dea aceste pământuri,numai dacă fiii lui Gad şi Ruben vor merge la război,cu fraţii lor,dincolo
de Iordan.Fiindcă aceştia au acceptat,Moise a împărţit fiilor lui Gad,ai lui Ruben şi la jumătate din fiii
lui Manase pământurile cucerite dincoace de Iordan : în sud au primit fiii lui Gad,la mijloc fiii lui
Ruben,iar în nord fiii lui Manase.Aceştia şi-au zidit cetăţi pentru protecţia familiilor lor pe timpul cât
vor fi la război,dincolo de Iordan.
Domnul,însuşi,le-a transmis,prin Moise,fiilor lui Israel hotarele pământului Canaan care a fost
dat moştenire lor: „Iată,veţi intra în pământul Canaan.Acesta va fi moştenirea voastră;iar hotarele
Canaanului vor fi acestea:partea de miază zi va începe de la pustiul Sin,de lângă Edom,şi va avea la
răsărit,ca hotar,Marea sărată.Acest hotar se va îndrepta spre miază zi,către înălţimea Acravimului;va
trece prin Sin şi se va întinde până la miază zi de Cadeş-Barnea;apoi va merge către Haţar-
Hadar,trecând la Aţmon.De la Aţmon,hotarul se va îndrepta spre pârâul Egiptului şi se va pogorâ
pănă la mare.Iar hotar dinspre apus vă va fi Marea cea Mare.Iar spre miază noapte,hotarul vostru să-l
trageţi de la Marea cea Mare până la muntele Hor.De la muntele Hor,să-l trageţi spre Emata,şi
hotarul va atinge Ţedadul.De acolo, va merge hotarul către Ţifron şi va atinge Haţar-Enan.Iar hotarul
dinspre răsărit să vi-l trageţi de la Haţar-Enan către Şefam;de la Şefam hotarul se va pogorâ spre
Ribla,pe la răsărit de Ain,mergând de-a lungul malului mării Chinere,pe partea de răsărit.De aici se
va pogorâ pe Iordan şi se va sfârşi la Marea sărată” (Numerii 34,1-12).
„Moise a dat poruncă fiilor lui Israel şi a zis: Iată pământul pe care voi îl veţi împărţi în bucăţi,prin
sorţi,şi care a poruncit Domnul să se dea la nouă seminţii şi la jumătate din seminţia lui Manase.Căci
seminţiile fiilor lui Ruben,a fiilor lui Gad şi jumătate din seminţia lui Manase şi-au primit partea lor
peste Iordan,pe partea răsăriteană,în faţa Ierihonului” (Numerii 34,13-15).

12.2.Hotarele Canaanului.Împărţirea pământului pe seminţii..(Numeri,34;35) Apoi,Domnul a

stabilit ca cei care vor împărţi pământul către cele nouă seminţii şi jumătate să fie Eleazar
preotul,Iosua,fiul lui Navi şi câte o căpetenie pentru fiecare seminţie.Pentru leviţi,Domnul a stabilit ca
fiecare dintre seminţii să dea leviţilor un număr de cetăţi,cu pământurilr aferente pentru vitele lor,
proporţional cu mărimea pământului dat ca moştenire fiecărei seminţii.În total,leviţilor trebuie să li se
dea 48 de cetăţi cu împrejurimile lor,dintre care şase cetăţi vor fi cetăţi de scăpare,unde vor fi îngăduiţi
să se adăpostească ucigaşii fgără vină(prin imprudenţă).Obştea judecă între ucigaş şi răzbunătorul
sângelui vărsat,şi-l izbăveşte din mâinile răzbunătorului,trimiţându-l în cetatea de scăpare.Dacă
ucigaşul va ieşi din hotarele cetăţii poate fi ucis de către răzbunătorul sângelui vărsat.El se putea
întoarce fără frică în pământul său de moştenire numai după moartea marelui preot în timpul căruia a
săvârşit omorul.Dacă cineva este acuzat de ucidere,nu poate fi condamnat decât dacă sunt cel puţin doi
martori.Nu se ia răscumpărare de la cel ce a fugit în cetatea de scăpare,ca şă-i fie îngăduit să trăiască in
pământul său înainte de moartea marelui preot. „Acestea sunt poruncile şi aşezămintele pe care le-a
dat Domnul fiilor lui Israel,prin Moise,în şesurile Moabului,la Iordan,în faţa Ierihonului” (Numerii
36,13).

12.3.Cuvântarea lui Moise către fiii lui Israel,în faţa Iordanului. (Deutoronom 1-30)
12.3.1.Despre binefacerile lui Dumnezeu. (Deutoronomul 1-4)
În ziua întâia a lunii a unsprezecea din anul al patruzecelea de la ieşirea din Egipt,Moise a vorbit
în faţa poporului lui Israel,care,acum era format din urmaşii celor care au ieşit din Egipt şi nu
cunoşteau toate câte a făcut Domnul pentru ca ei să poată ajunge aici înainte de intrarea în pământul
făgăduinţei.
În cuvântarea sa,Moise face un rezumat al întâmplărilor prin care a trecut poporul lui Israel,al
minunilor prin care s-a dovedit Domnul ca Dumnezeu al fiilor lui Iacob,căruia i-a promis că urmaşii lui
vor stăpâni pământul Canaanului.Dar reaminteşte şi greşelile,cârtirile şi neascultările poporului,din care
pricină Domnul a hotărât să-l ţină prin pustiuri atâţia ani,până când au pierit toţi aceeia care s-au rdicat
 95
împotriva Domnului.După treizeci şi opt de ani,Domnul a hotărât ca fiii lui Israel să cucerească
pământul dat părinţilor lor spre moştenire.Însuşi Moise,care greşise arătându-şi îndoiala faţă de
Domnul,nu va fi el acela care-i va conduce în pământul făgăduit,deceea îi îndeamnă să-l asculte pe
Iosua,fiul lui Navi,care va împărţi în bucăţi tot pământul făgăduit fiilor lui Israel.

Adresându-se poporului zice : „Ascultă,dar,Israele : hotărârile şi legile,care vă învăţ eu

astăzi,să le păziţi ca să fiţi vii,să vă înmulţiţi şi ca să vă duceţi să moşteniţi acel pământ,pe care
Domnul Dumnezeul părinţilor voştri vi-l dă în stăpânire...să nu adăugaţi nimic la cele ce vă poruncesc
eu,nici să lăsaţi ceva din ele... Să le păziţi aşa dar şi să le împliniţi,căci în aceasta stă înţelepciunea
voastră şi cuminţenia voastră înaintea ochilor popoarelor” (Deutoronom 4,1-6).
Le aduce aminte fiilor lui Israel de aşezămintele date de Domnul începând cu muntele Horeb,când
Domnul însuşi le-a descoperit legământul său.Fiindcă Domnul le-a vorbit,dar faţa nu şi-a arătat-o,ei să
nu se strice făcându-şi chipuri cioplite cum fac alte popoare,ci numai să păzească aşezămintele date de
 96
El : „Iar de ţi se vor naşte fii şi fiilor tăi fii şi,trăind mult pe pământ,vă veţi strica şi vă veţi face chipuri
cioplite ...vă mărturisesc astăzi pe cer şi pe pământ că veţi pierde curând pământul,pentru a cărui
moştenire treceţi acum Iordanul;nu veţi trăi multă vreme pe el,ci veţi pieri.Domnul vă va împrăştia
prin toate popoarele şi veţi rămâne puţini la număr printe toate popoarele,la care vă va duce”
(Deutoronom 4,25-26).„Dar când vei căuta acolo pe Domnul Dumnezeul tău,îl vei găsi,de-l vei căuta cu
toată inima ta şi cu tot sufletul tău.Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu bun şi îndurat;nu te va
lăsa,nu te va pierde şi nici nu va uita legământul încheiat cu părinţii tăi,pe care l-a întărit cu jurământ
înaintea lor” (Deutoronom 4,29-31).
„Cunoaşte ,dar,astăzi şi ţine minte că Domnul Dumnezeul tău este Dumnezeu în cer,sus şi pe pământ,
jos şi nu mai este altul afară de El.Sa păzeşti legile Lui şi poruncile Lui,pe care ţi le spun eu astăzi,ca
să-ţi fie bine ţie şi fiilor tăi de după tine şi ca să trăieşti multă vreme în pământul acela,pe care
Domnul Dumnezeul tău ţi-l dă pentru todeauna” ( Deutoronom 4,39-40).
Pentrucă teritoriile din partea de răsărit a Iordanului fusese dată,deja, seminţiilor lui Ruben,Dan şi
Manase,Moise stabileşte care sunt cele trei cetăţi de scăpare,unde să fugă ucigaşul de om : Beţer,
Ramot, Golan.

12.3.2.Repetarea elor zece porunci . (Deutoronom 5)

Aici în pământul lui Sihon,în faţa Ierihonului,cunoscând că cei care acum formau obştea
poporului lui Israel,fuseseră prea tineri ca să înţeleagă şi să ţină minte toate câte le poruncise Domnul
în pustie,Moise rosteşte în faţa fiilor lui Israel toate poruncile şi legile pentru ca ei să le înveţe şi să le
plinească.
În primul rând le reaminteşte cele zece porunci :
1.„Eu sunt Domnul Dumnezeul tău,Care te-a scos din pământul Egiptului şi din casa robiei.Să nu ai
alţi dumnezei afară de Mine
2.Să nu-ţi faci chip cioplit şi nici un fel de asemănare a nici unui lucru din câte sunt în cer,sus,şi din
câte sunt pe pământ,jos şi din câte sunt în apele de sub pământ Să nu te închini lor ,nici să le
slujeşti...
3.Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert,că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce
ia în deşert numele Lui.
4.Aduţi aminte de ziua odihnei,ca să o sfinţeşti.Lucrează şase zile şi-ţi fă în acelea toate treburile
tale,iar în ziua a şaptea este odihna Domnului Dumnezeului tău...
5.Cinşteşte pe tatăl tău şi pe mama ta,ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi,pe pământul pe care
Domnul Dumnezeul tău ţi-l va da ţie .
6.Să nu ucizi.
7.Să nu fii desfrânat.
8.Să nu furi.
9.Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău.
10.Să nu doreşti casa aproapelui tău;să nu doreşti femeia aproapelui tău;nici ogorul lui,nici sluga
lui,nici slujnica lui,nici asinul lui,nici unul din dobitoacele lui şi nimic din câte are aproapele
tău.(Deut. 5,6-21).
„Iată poruncile,hotărârile şi legile pe care mi-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă
învăţ,ca să le păziţi în pământul acela în care mergeţi,ca să-l luaţi în stăpânire.Să te temi de Domnul
Dumnezeul tău şi toate hotărârile lui,pe care ţi le spun eu astăzi,să le păzeşti tu şi fiii tăi,şi fiii fiilor tăi
în toate zilele vieţii tale,ca să se înmulţească zilele tale” (Deutoronom 6,1-2).
„Ascultă,Israele,Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn.Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul
tău,din toată inima ta,din tot sufletul tău şi din toată puterea ta” (Deutoronom 6,4-5).

12.3.3.Îndemnuri să nu repete greşelile părinţii lor.

În continuare,le transmite porunca Domnului către fiii lui Israel de a nu se împrieteni sau înrudi
cu neamurile păgâne pe care le vor cuceri ca nu cumva să fie ademeniţi să se închine la zeii lor.În lupta
 97
ce o vor duce cu aceştia până îi va cuceri să nu se teamă de ei,chiar dacă sunt mai numeroşi : „Nu te
înspăimânta de ei,că Domnul Dumnezeul tău,cel din mijlocul tău, este mare şi minunat...şi va izgoni
dinaintea ta popoarele acestea încetul cu încetul...nimeni nu-ţi va putea sta înainte până îi vei stârpi”
(Deutoronom,7,21-24).
Fiii lui Israel nu trebuie să uite cât de multe şi mari au fost binefacerile Domnului faţă de ei şi
părinţii lor,în cei patruzeci de ani în pustie şi cât de mult i-a iubit Domnul că le-a iertat toate greşelile
lor şi cârtirile împotriva Sa,deaceea când vor avea de toate,când vor mânca şi se vor sătura să nu-l uite
pe Domnul Dumnezeu care le-a dat toate acestea,căci, zice Moise „dacă vei uita pe domnul Dumnezeul
tău şi vei merge după dumnezeii altora,vei sluji acelora şi te vei închina lor,vă mărturisesc astăzi pe
cer şi pe pământ că veţi pieri.Cum pier popoarele,pe care Domnul Dumnezeu le pierde dinaintea
voastră,aşa veţi pieri şi voi,de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru” (Deutoronom 8,19-
20).
Încurajându-i să treacă Iordanul fără teamă,pentrucă îi va învinge uşor chiar şi pe fiii lui
Enac,care sunt mulţi la număr şi mari de statură,Moise le reaminteşte : „...nu pentru dreptatea ta şi nici
pentru dreptatea inimii tale mergi să moşteneşti pământul lor,ci pentru necredinţa şi fărădelegile
popoarelor acestora le izgoneşte Domnul Dumnezeul tău de la faţa ta şi ca să împlinească făgăduinţa
cu care s-a jurat Domnul,părinţilor tăi:lui Avraam,lui Isaac şi lui Iacov”(Deutoronom 9,5). Şi enumeră
greselile părinţilor lor faţă de Domnul :
-La Horeb au întărâtat pe Domnul,făcând un viţel de aur drept dumnezeu,în timp ce Moise era în munte
ca să primească legile de la Domnul.
-la Tabeerah,la Masa şi la Chibrot-Hataava au cârtit
-la Cadeş-Barnea s-au împotrivit poruncii Domnului de a cuceri pământul Canaanului.
-şi multe alte greşeli pentru care Moise s-a rugat Domnului să-i ierte şi şă nu uite legământul său faţă
de Avraam,Isaac şi Iacov. Domnul l-a ascultat şi i-a iertat.
Dacă şi de acum încolo vor respecta poruncile Domnului şi vor învăţa acestea şi pe fiii lor să le
respecte,le vor fi bine în veci: „Aşadar,Israele,ce cere de la tine Domnul Dumnezeul tău? –numai
aceasta :să te temi de Domnul Dumnezeul tău,să umbli în toate căile lui,şi să slujeşti Domnului
Dumnezeului tău,din toată inima ta şi din tot sufletul tău,să păzeşti poruncile Domnului Dumnezeului
tău şi hotărârile lui,pe care ţi le spun eu astăzi,ca să-ţi fie ţie bine” (Deutoronom 10,12-13).
Moise le pune în faţă binecuvântarea şi blestemul după faptele lor : „Binecuvântare veţi avea ,dacă veţi
asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru,pe care vi le spun eu astăzi;iar blestem,dacă nu veţi
asculta poruncile Domnului Dumnezeului vostru,ci vă veţi abate de la calea pe care v-o poruncesc
astăzi şi veţi merge după dumnezei,pe care nu-i ştiţi” ( Deutoronom 11,26-28).
În pământul în care se vor aşeza,să nu uite să aducă arderile de tot ,jertfele,zeciuielile,ridicarea
mâinilor şi toate cele alese după făgăduinţele lor într-un anumit loc pe care-l va alege Domnul într-una
din seminţii.Acolo vor trebui să-şi aducă jertfele lor sau închinate Domnului şi acolo vor mânca
zeciuiala din toate înaintea Domnului la locul ales de El. Reaminteşte şi rolul leviţilor şi obligaţiile
fiilor lui Israel faţă de aceştia de a-i proteja.După ce se vor aşeza în pământul cucerit,dacă va voi cineva
să mănânce carne,poate să mănânce acolo în lăcaşurile lui,să mănânce dar să nu mănânce sângele,ci să-
l toarne în pământ.
Dacă se vor ridica,din mijlocul lor,prooroci,care vor face semne şi minuni,însă aceştia îi vor
îndemna să meargă după alţi dumnezei,să nu-i creadă căci aceştia sunt prooroci mincinoşi şi prin ei
Domnul vrea să-i ispitească ca să vadă dacă-L iubesc din toată inima şi din tot sufletul lor.
Pedeapsa pentru acei fii ai lui Israel,care vor îndemna şi pe alţii să se închine la dumnezeii păgânilor să
fie uciderea cu pietre.În situaţia când o cetate se va întoarce către alţi dumnezei,locuitorii acesteia să fie
trecuţi prin ascuţişul săbiei.

12.3.4.Reamintirea rânduielilor stabilite de Dumnezeu pentru fiii lui Israel.

Moise reaminteşte fiilor lui Israel :
-despre purtarea fiilor lui Israel ca unii ce sunt fiii lui Dumnezeu.
 98
-despre animalele care pot fi mâncate:
=dobitoace rumegătoare şi cu copita despicată ca: boul, oaia, capra, ţapul, cerbul, cerboaica, gazela,
antilopa, boul sălbatic, capra sălbatică.Animalele care nu îndeplinesc ambele condiţii sunt necurate (
ex. iepurile rumegă,dar nu are copita despicată ; porcul are copita despicată,dar nu rumegă ).
= vietăti din apă : cele care au solzi şi aripi.
= păsările:toate,în afară de:vulturul,griful, corbul, şoimul, gaia, ciorile, struţul, cucuveaua, pescăruşul,
uliul, huhurezul, ibisul, lebăda, pelicanul, porfirionul, corbul de mare, pupăza,cocostârcul şi liliacul şi
toate înaripatele târâtoare.
-să nu fie mâncată nici o mortăciune.
-despre zeciuieli: acestea trebuie să fie din toate veniturile şi semănăturile care vin din ţarină în fiecare
an ; dacă locul pe care l-a ales Domnul este departe,zeciuiala poate fi vândută pe argint,cu care să
cumpere la locul Domnului ca să le mănânce acolo cu familia.La fiecare al treilea an să cheme pe
leviţii,străinii,văduvele şi orfanii ca să mănânce din zeciuiala lui.
-despre regulile anului al şaptelea
= iertarea datoriei de la cel de un neam
= eliberarea fraţilor de un neam care i s-au vândut rob;dacă acesta va voi să rămână în continuare,i se
va găuri urechea şi va rămâne rob pe viaţă.
-despre întâii-născuţi : toţi întâii-născuţi de parte bărbătească,din dobitoace,dar fără meteahnă,vor fi
închinaţi Domnului şi să fie mâncate înaintea Domnului.
-cele trei sărbători mari de peste an :
= Paştile cu toate rânduielile ( sărbătoarea azimelor )
= Sărbătoarea săptămânilor
= Sărbătoarea corturilor
- pentru toate cetăţile ce le vor locui să fie aleşi judecători şi supraveghetori care să judece poporul.
-despre modul de cercetare,judecare şi pedepsire a celor care cad în idolatrie.Instanţa supremă de
judecare a cazurilor de idolatrie o reprezintă preoţii,leviţii şi judecătorul care se vor afla la locul ales de
Domnul .
-despre modul de alegere al regelui pe care fii lui Israel vor dori vreodată să-l aibă şi ce condiţii
trebuie să întrunească un rege.
-despre drepturile preoţilor şi leviţilor.Fiindcă aceştia nu vor avea parte de moştenire alături de fiii lui
Israel,să se hrănească cu jertfele Domnului şi cu partea lui : preoţii îşi vor lua de la jertfele cu animale
spata,fălcile şi stomacul, grâul,vinul,untelemnul,lâna ce reprezintă pârga adusă de fiii lui Israel.
-despre prooroci : fiii lui Israel să nu deprindă a face urâciunile pe care le fac popoarele păgâne :
prezicerea, ghicitul, vrăjile,farmecele.Numai proorocii pe care-i va ridica Dumnezeu să fie ascultaţi.
„Eu le voi ridica prooroc din mijlocul fraţilor lor,cum eşti şi tu, şi voi pune cuvintele Mele în gura lui
şi el le va grăi tot ce-i voi porunci Eu”Iar ca semn de a fi recunoscuţi : „Dacă proorocul vorbeşte în
numele Domnului,dar cuvântul acela nu se va împlini şi nu se va adeveri,atunci nu grăieşte Domnul
cuvântul acela ; nu te teme de el; pe un astfel de prooroc să-l daţi morţii” (Deutoronom,18,18-22).
-despre cetăţile de scăpare a celor ce au ucis fără intenţie şi au rămas vii
-stabilirea oricăror vinovăţii se va putea face numai cu cel puţin doi martori,iar martorii mincinoşi vor
primi pedepse egale cu ale celor pe care-i învinuia(suflet pentru suflet,ochi pentru ochi,mână pentru
mână,picior pentru picior ).
-legi pentru război :
= pentru ca poporul să nu se teamă în luptă,să vină preotul şi să încurajeze luptătorii.
= căpeteniile de război să-i scoată din rândul războinicilor pe cei care şi-au făcut casă şi n-au
sfinţit-o,pe cei care au sădit vie şi n-au mâncat din ea,pe cei care s-au logodit şi n-au luat încă femeia,
pentru a nu muri în luptă înainte de a împlini acestea.Şi cei fricoşi să fie scoşi ca nu cumva să
răspândească frica în rândul luptătorilor.
=cetăţile Heteilor, Amoreilor, Canaaneilor, Ferezeilor, Heveilor, Iebuseilor şi Ghergheseilor,în
locul cărora se vor aşeza,să fie pustiite,iar populaţia trecută prin ascuţişul sabiei.
 99
= Cetăţile mai de departe,dacă vor accepta pacea,locuitorii vor plăti numai bir şi le vor sluji ;
dacă se vor opune,vor lăsa în viaţă numai femeile şi copii pe care îi vor lua ca pradă împreună cu vitele
şi averile celor ucişi.
= Să nu se distrugă pomii roditori din jurul cetăţilor asediate.
-despre omoruri cu autori necunoscuţi,stabileşte rânduieli şi jertfă de iertare pentru omorul săvârşit.
-reguli de căsătorie cu o femeie roabă dintre popoarele cucerite.
-reguli privind dreptul întâiului născut în cazul în care un bărbat are copii de la mai multe neveste.
-reguli pentru pedepsirea fiilor care nu-şi ascultă părinţii.
-orice condamnat la spânzurătoare nu trebuia să rămână spânzurat peste noapte.
-alte rguli :
= orice lucru găsit să fie restituit pierzătorului.
= obligaţia de a ajuta pe cel ce i-a căzut animalul în drum
= femeia să nu poarte haine bărbăteşti şi nici bărbatul haine femeeşti.
= casele să fie construite cu balustradă ca să nu cadă cineva de pe acoperiş.
= să nu se semene amestecate două soiuri de vie.
= să nu se are cu un asin şi un bou la plug.
= să nu se facă haine confecţionate din lână şi in amestecate.
= dacă un bărbat îşi acuză femeia că n-a fost fecioară,tatăl fetei să prezinte la bătrânii cetăţii mantia ei
cu semnele fecioriei şi dacă se va constata că bărbatul e mincinos,să plătească despăgubiri părinţilor
femeii,iar femeia să rămână în continuare în casa lui ; dacă se va dovedi vinovăţia ei,să fie omorâtă cu
pietre.
= dacă va fi găsit un bărbat dormind cu o femeie măritată,amândoi să fie daţi morţii.
= dacă un bărbat se va culca cu o fată logodită,să fie ucişi cu pietre amândoi.
= dacă cineva va silui(la câmp) o fată,acela să fie ucis.
= dacă cineva se va culca cu o fată şi vor fi prinşi,acesta va plăti o despăgubire tatălui fetei,şi va fi
obligat s-o i-a de nevastă pe viaţă.
= nimeni să nu ia de soţie pe femeia tatălui său sau să ridice marginea hainei tatălui său.
- despre condiţiile ce trebuiesc îndeplinite de cei care vor să intre în obştea (adunarea ) Domnului :
=să nu fie scopit,famen,fiu al unei femei desfrânate,să nu fie amonit sau moabit
= respectarea locului taberei să se facă şi prin stabilirea unor locuri în afara taberei,unde să-şi facă
necesităţile
=orice rob fugit nu trebuie predat stăpânului dacă acesta vrea să rămână în casa cuiva
=e interzis să existe fii sau fiice ai lui Israel desfrânaţi
=să nu se dea cu camătă decât străinilor
=să fie indeplinite făgăduinţele făcute Domnului
=din via sau grâul vecinului se poate mânca numai acolo,dar să nu se ia şi acasă.
-legiuiri casnice :
= bărbatul poate să scrie femeii de care nu-i mai place, carte de despărţire,ca să se poată mărita cu alt
bărbat,dar dacă femeia va deveni din nou liberă,primul n-o mai poate lua.
= cel ce şi-a luat femeie de curând,timp de un an va fi scutit să meargă la război.
= nu poate fi luată zălog una dintre pietrele râşniţei.
= cel ce va vinde ca rob pe fratele său să fie considerat tâlhar şi să fie omorât.
= simbriaşul,săracul,cel lipsit,străinul de pe pământul cuiva să nu fie nedreptăţit.
= nu pot fi pedepsiţi cu moartea,părinţii pentru copii sau copiii pentru părinţi.
= să nu fie judecaţi strâmb : străinul,orfanul,văduva.
= când se culege măslinul,via,sau se seceră holda să se lase şi roade neculese pentru străini şi săraci.
legiuiri de convieţuire:
= orice neînţelegeri să fie judecate drept ; vinovatul poate fi pedepsit cu cel mult patruzeci de lovituri în
faţa judecătorilor.
= să nu fie legată gura boului care treieră
 100
= cel căruia îi va muri fratele care nu are fiu,trebuie să ia pe femeia fratelui său mort ca să-i ridice
neamul,iar fiului ce se va naşte să-i pună numele celui mort;dacă acesta va refuza,femeia îl va chema în
faţa bătrânilor,îl va descălţa şi-l va scuipa în obraz,iar casa lui se va numi casa desculţului.
= dacă se bat doi bărbaţi şi femeia unuia,voind să-şi ajute bărbatul,îl va apuca pe celălalt de părţile lui
ruşinoase,să i se taie mâna.
= e interzis ca cineva să vândă cu greutăţi false la cântar,sau cu măsuri false,căci e urâciune în faţa
Domnului.
-despre pârgă
= fiii lui Israel să aducă pârga tuturor roadelor pământului la locul ales de Domnul,la preotul care este
de rând.Să aducă laudă înainte Domnului pentru binefacerile lui de când au fost eliberaţi din Egipt şi
până au ajuns să stăpânească pământul făgăduit.
-despre zeciuieli
= zeciuielile din toate roadele pământului se vor da din trei în trei ani spre consum şi folosinţă
leviţilor,străinilor,orfanilor şi văduvelor.
-legea celor douăsprezece blesteme : Moise ,împreună cu bătrânii a poruncit fiilor lui Israel ca după ce
vor trece Iordanul,mai marii din Simeon,Levi,Iuda,Isahar,Iosif şi Veniamin vor binecuvânta poporul de
pe muntele Garizim,iar mai marii din Ruben,Gad,Aşer Zabulon,Dan şi Neftali,să rostească blestemul
de pe muntele Ebal.Leviţii vor striga blestele în auzul fiilor lui Israel,iar aceştia vor răspunde Amin.
Vor fi blestemaţi :
*cel ce va face idol cioplit şi-l va ţine la loc tainic.
*cel ce va grăi de rău pe tatăl său sau pe mama sa.
*cel ce va muta hotarul vecinului.
*cel ce va abate pe orb din drum.
*cel ce va judeca strâmb pe străin,pe orfan,sau pe văduvă.
*cel ce se va culca cu femeia tatălui său.
*cel ce se va culca cu vreun dobitoc.
*cel ce se va culca cu sora sa,cu fiica tatălui sau a mamei sale.
*cel ce se va culca cu soacra sa.
*cel ce se va culca cu sora femeii sale.
*cel ce va ucide pe ascuns pe aproapele său.
*cel ce va lua plată ca să ucidă suflet şi să verse sânge nevinovat.
*tot omul care nu va plini toate cuvintele acestei legi şi nu va urma de pe ea.
Aceste porunci să fie scrise pe pietre văruite şi aşezate pe muntele Ebal. (Deutoronom 27,1-27)
Binecuvântări : „De vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău,vor veni asupra ta toate
binecuvântările acestea şi se vor împlini asupra ta ...şi dacă nu te vei abate de la toate poruncile...
nici la dreapta,nici la stânga,ca să mergeţi după alţi Dumnezei,să le slujiţi” (Deutoronom 28,2 şi 14) :
*Binecuvântat să fii în cetate şi în ţarină.
*Binecuvântat să fie rodul pântecelui tău,al pământului tău,al dobitoacelor tale.
*Binecuvântate să fie hambarele şi cămările tale.
*Binecuvântat să fii la intrarea şi ieşirea ta în casă.
*Să bată Domnul înaintea ta pe vrăjmaşii tăi .
*Să-ţi trimită Domnul binecuvântare în jitniţele tale şi în tot lucrul mâinilor tale .
*Să facă Domnul Dumnezeu din tine popor sfânt al Său ...dacă vei asculta poruncile lui şi vei umbla în
căile lui.
*Vor vedea toate popoarele pământului că porţi numele Domnului şi se vor teme de tine.
*Domnul Dumnezeul tău îţi va da belşug în toate bunătăţile ...
*Deschide-ţi-va Domnul comoara Sa cea bună : cerul ca să dea ploaie pământului tău la vreme ...vei
da împrumut multor popoare ...vei domni peste multe popoare.
*Domnul Dumnezeul tău te va pune cap,iar nu coadă,vei fi numai sus,iar jos nu vei fi...(Deut. 28,1-13)
 101
Blesteme ; „iar dacă nu vei asculta glasul Domnului Dumnezeului tău şi nu te vei sili să le
împlineşti ...,să vină asupra ta toate blestemele şi să te ajungă (Deutoronom 28,15) :
*Blestemat să fii în cetate şi în ţarină
*Blestemate să fie jitniţele şi cămările tale
*Blestemat să fie rodul pântecelui tău,pământului şi dobitoacelor tale.
*Blestemat să fii tu la intrarea şi ieşirea ta din casă.
*Sa trimită Domnul asupra ta blestem,tulburare şi necaz în tot lucrul mâinilor tale ...până când vei fi
stârpit...pentru faptele tale.
*Ba să trimită Domnul asupra ta ciumă până te va stârpi de pe pământul în care mergi să-l stăpâneşti.
*Să te bată Domnul cu oftică,cu lingoare,cu friguri,cu aprindere,cu secetă,cu vânt rău şi cu rugină şi
te vor urmări acestea până vei pieri.
*În loc de ploaie,Domnul să dea pământului tău colb...
*Date-va Domnul spre bătaia vrăjmaşilor tăi...şi să fii împrăştiat prin toate ţările pământului.
*Trupurile tale să fie hrană tuturor păsărilor cerului şi fiarelor.
*Lovi-te-va Domnul cu lepra Egiptului,cu trânjii,cu râie,şi cu pecingină de care să nu te poţi vindeca.
*Să te batăDomnul cu nebunie,cu orbire şi cu amorţirea inimii.
*Pe dibuite să mergi ziua în amiaza mare,cum umblă orbul pipăind pe întunerec...
*Cu femeie să te logodeşti şi altul să se culce cu ea,casă să zideşti şi nu vei trăi în ea,vie vei sădi,dar
de ea să nu te foloseşti.
*Boul tău să fie junghiat sub ochii tăi şi să nu-l mănânci tu,...
*Fiii şi fiicele tale să fie date la popor străin...
*Roadele pământului tău şi toate ostenelile tale să le mănânce un popor pe care tu nu l-ai cunoscut...
*Di pricina celor ce-ţi vor vedea ochii tăi,îţi vei ieşi din minţi.
*Lovi-te-va Domnul cu lepră rea din tălpile tale până in creştetul capului tău...
*Duce-te-va Domnul pe tine şi pe regele tău...,la poporul pe care nu l-ai cunoscut...şi acolo vei sluji
altor dumnezei de lemn şi de piatră şi ...vei fi de râs la toate popoarele la care te va duce Domnul
Dumnezeul tău.
*Sămânţă multă vei semăna în ţarină,dar puţină vei culege;vie vei sădi si-o vei lucra,dar vin nu vei
bea;vei avea măslini,dar cu untdelemn nu te vei unge.
*Fii şi fice vei naşte,dar nu-i vei avea,pentrucă vor fi luaţi în robie.
*Toţi pomii tăi şi roadele pământului le va strica rugina
*Străinul din mijlocul tău se va ridica peste tine...
Vor veni asupre ta toate blestemele acestea,te vor urmări şi te vor ajunge până vei fi stârpit,pentru că
n-ai ascultat pe Domnul Dumnezeul tău şi n-ai păzit poruncile Lui,nici hotărârile Lui,pe care ţi le-a
dat El.
*Vei sluji vrăjmaşului tău...; acela va pune pe grumazul tău jug de fier şi te va istovi.
*Trimite-va Domnul asupra ta popor din depărtare...popor crunt...care nu-ţi va lăsa nici pâine,nici
vin,nici untdelemn,nici rodul vitelor tale,până te va pierde.
*Te va strâmtora în toate cetăţile tale ...şi vei mânca rodul pântecelui tău ,carnea fiilor şi fiicelor tale
*Va aduce asupra ta toate plăgile cele rele ale Egiptului,de care te-ai temut...Cum s-a bucurat
Domnul,când v-a făcut bine şi va înmulţit,tot aşa se va bucura Domnul când vă va pierde şi vă va
stârpi şi veţi fi aruncaţi din pământul în care intraţi ca să-l stăpâniţi.Atunci te va împrăştia Domnul
Dumnezeul tău prin toate popoarele şi acolo vei sluji la alţi dumnezei...; între aceste popoare nu vei
avea loc de odihnă pentru piciorul tău,viaţa ta va fi ca spânzurată înaintea ochilor tăi ...şi nu vei fi
sigur de viaţa ta. De tremurul inimii tale,de care vei fi cuprins şi de cele ce vei vedea cu ochii
tăi,dimineaţa vei zice :O,de-ar veni seara!, iar seara vei zice:O,de-ar veni ziua! ( Deutoronom 28,14-67 ).

12.3.5.Reînoirea legământului lui Dumnezeu cu fiii lui Israel. (Deutoronom 29)

În faţa Ierihonului,după ce dăduse partea de răsărit a Iordanului celor dintre fiii lui Israel care-l
ceruseră,după ce reaminteşte toate câte a făcut Dumnezeu de la scoaterea din Egipt,până la victoriile
 102
proaspete ce le-au purtat împotriva locuitorilor Canaanului,Moise reînoieşte legământul Domnului cu
fiii lui Israel,pe care Domnul Dumnezeu l-a încheiat cu strămoşii lor şi anume :
„Iată cuvintele legământului ce a poruncit Domnul lui Moise să încheie cu fiii lui Israel în pământul
Moabulu,afară de legământul pe care l-a încheiat Domnul cu ei în Horeb: Aţi văzut toate câte a făcut
Domnul înaintea ochilor voştri” ...(Deutoronom 29,1-2).
„Păziţi dar toate aşezămintele acestuia şi le împliniţi,ca să aveţi spor la toate,orice veţi face.
Voi,cu toţii vă înfăţişaţi astăzi înaintea feţei Domnului Dumnezeului vostru : căpeteniile seminţiilor
voastre,bătrânii voştri,supraveghetorii voştri,şi toţi israeliţii,copiii voştri,femeile voastre şi străinii
tăi,care se află în taberele tale,de la tăietorul de lemne până la cărătorul de apă.Ca să închiei
legământ cu Domnul Dumnezeul tău şi să ai parte de jurământul-legământ pe care Domnul Dumnezeul
tău L-a încheiat astăzi cu tine : ca să te faci astăzi poporul Lui şi El să-ţi fie Dumnezeu,precum ţi-a
grăit El şi cum s-a jurat părinţilor tăi: lui Avraam,lui Isaac şi lui Iacov” (Deutoronom 29,9-13).
„Şi nu numai cu voi singuri închei acest legământ,ci atât cu cei ce stau astăzi aici cu noi înaintea feţii
Domnului Dumnezeului vostru,cât şi cu acei care nu sunt astăzi aici cu noi” (Deut.29,14-15).
Cele ascunse sunt ale Domnului Dumnezeului nostru,iar cele descoperite sunt ale noastre şi ale fiilor
noştri pe veci,ca să plinim toate cuvintele legii acesteia” (Deutoronom 29,29)

12.3.6.Iertarea şi osânda după fapte :

După ce le-a prezis fiilor lui Israel ce vor pătimi în viitor din cauza neascultării,Moise îi
încurajează ca atunci când vor veni asupra lor atât binecuvântările cât şi blestemele,Domnul Dumnezeu
se va milostivi de robii săi şi-i va aduna din toate popoarele printre care au fost împrăştiaţi şi-l va aduce
în pământul pe care l-au moştenit părinţii lor,îi va face fericiţi şi-i va înmulţi mai mult decât pe părinţii
lor. „Iată Eu astăzi ţi-am pus înainte viaţa şi moartea,binele şi răul,poruncindu-ţi să iubeşti pe Domnul
Dumnezeul tău,să umbli în toate căile Lui,să împlineşti toate poruncile,hotărârile şi legile Lui,vei trăi
şi te vei înmulţi şi te va binecuvânta Domnul Dumnezeul tău pe pământul pe care îl vei stăpâni. Iar de
se va întoarce inima ta şi nu vei asculta,ci te vei lăsa ademenit şi te vei închina la alţi dumnezei şi vei
sluji lor,vă dau de ştire astăzi că veţi pieri şi nu veţi trăi mult în pământul pe care Domnul Dumnezeu
ţi-l dă şi pentru a cărui stăpânire treci tu acum Iordanul” ( Deutoronom 30,15-18 ).

12.3.7.Numirea lui Iosua Navi ca înlocuitor al lui Moise.

Având vârsta de 120 de ani şi apropiindu-se timpul să treacă la strămoşii săi,după porunca
Domnului,Moise anunţă fiilor lui Israel numirea lui Iosua Navi drept conducătoral poporului,în locul
său.Ca nu cumva fiii lui Israel să se teamă,lipsind Moise,acesta îi încurajează : „ci va merge înaintea ta
însuşi Domnul Dumnezeul tău şi va stârpi El popoarele acestea de la faţa ta şi tu le vei stăpâni ; şi
Iosua va merge înaintea ta,cum a zis Domnul” ( Deutoronom 31,3 ).
În faţa adunării tuturor israieliţilor,Moise îl îmbărbătează pe Iosua Navi : „Fii tare şi curajos
că tu vei intra cu poporul acesta în pământul pe care Domnul s-a jurat părinţilor lui să i-l dea şi tu i-l
vei împărţi în părţi de moştenire.Domnul însuşi va merge înaintea ta ; El însuşi va fi cu tine, nici te va
părăsi ; nu te teme,nici nu te spăimânta” (Deutoronom 31,7-8).
Moise a scris legea cu toate poruncile şi a dat-o preoţilor şi fiilor leviţilor care purtau Chivotul
legii Domnului şi tuturor bătrânilor fiilor lui Israel şi le-a poruncit ca atunci când vor serba anul
iertării (al şaptelea an ),la sărbătoarea corturilor, să fie citită Legea înaintea şi în văzul a tot Israelul,ca
şi fiii lor să audă şi să înveţe a se teme de Domnul.
Apoi Domnul i-a poruncit lui Moise să-l aducă pe Iosua la uşa Cortului Adunării ca să-i dea poveţe.Şi
s-a arătat Domnul în stâlp de nor şi i-a vorbit : „Fii tare şi curajos, căci tu vei duce pe fiii lui Israel în
pământul pentru care m-am jurat lor,şi Eu voi fi cu tine” (Deutoronom 31,23).
Domnul a vorbit şi către Moise,prevăzând că după moartea lui,acest popor,pentru care a făcut
atâtea,va călca legământul şi-l va părăsi ; pentru aceasta se va aprinde mânia Domnului,şi-i vor ajunge
mulţime de necazuri şi greutăţi.De aceea să scrie cântarea pe care ei s-o înveţe ca s-o cânte atunci când
îi va ajunge aceste necazuri şi greutăţi.Moise a strâns pe toţi bătrânii,pe judecători şi pe supraveghetori
 103
ca să le spună cuvintele Domnului,că ei îl vor părăsi, dar îi vor ajunge multe necazuri în zilele acelea,
iar în faţa întregii obşti a rostit cuvintele cântării.
Această cântare reprezintă o atenţionare a poporului lui Israel că Domnul i-a făcut moştenirea
Sa,pentrucă aşa a voit,nu pentrucă este un popor mai bun,şi nimiceşte pe vrăjmaşii lui nu pentrucă fiii
lui Israel ar merita,ci numai pentru răutatea acelor popoare,care au ajuns urâte în faţa lui Dumnezeu.
Iar poporul lui Israel,în loc de mulţumire,îl va părăsi,iar pentru aceasta va pătimi.Şi totuşi va veni o
vreme când Domnul va asculta glasul celor credincioşi şi-i va repune în stăpânirea pământurilor lor.
Ca ultim cuvânt al său, înainte de a se despărţi de poporul pe care-l condusese patruzeci de
ani,Moise,omul lui Dumnezeu a binecuvântat pe fiii lui Israel.In acest cuvânt,Moise face şi proorocii
despre viitorul fiilor lui Israel.

12.3.8.Moartea lui Moise

Moise s-a suit în muntele Nebo,pe vârful Fazga şi Domnul i-a arătat pământul de dincolo de
Iordan ce va fi al fiilor lui Israel.Şi i-a zis Domnul : „Iată pământul pentru care m-am jurat lui
Avraam,lui Isaac şi lui Iacov,zicând:semiţiei tale îl voi da.Te-am învrednicit să-l vezi cu ochii tăi; dar
în el nu vei intra!”(Deutoronom 34,4).
Şi a murit Moise,robul lui Dumnezeu la vârsta de 120 de ani,în putere şi fără să-i fi slăbit
vederea şi a fost îngropat în pământul Moabului,în faţa Bet-Peorului,dar nimeni nu cunoaşte locul
mormântului.Fiii lui Israel l-au plâns treizeci de zile.
Iar Iosua,fiul lui Navi,s-a umplut de duhul înţelepciunii şi i s-au supus fiii lui Israel şi au făcut
aşa după cum le poruncise Domnul prin Moise.
„De atunci nu s-a mai ridicat în Israel prooroc asemenea lui Moise,pe care Dumnezeu să-l fi
cunoscut faţă către faţă,nici să săvârşească toate semnele şi minunile cu care Domnul l-a trimis în
pământul Egiptului asupra lui Faraon şi asupra tuturor dregătorilor lui şi asupra a tot pământul
lui; nici să facă cu mână tare şi cu mari înfricoşări ceeace a făcut Moise înaintea ochilor a tot
Israelul” (Deutoronom 34,10).

13.CUCERIREA PALESTINEI – „Pământul făgăduinţei”

13.1.Pregătirea cuceririi Palestinei. (Iosua 1;2)
După moartea lui Moise,Domnul i-a grăit lui Iosua,fiul lui Navi şi i-a poruncit să treacă
Iordanul în ţara pe care o va da Domnul fiilor lui Israel şi pe care el va trebui s-o împartă
acestora.Desemeni îl încurajează zicându-i „Iată îţi poruncesc:fii tare şi curajos,să nu te temi,nici să te
spăimântezi,căci Domnul Dumnezeul tău este cu tine pretutindenea,ori unde vei merge”. (Iosua 1,9)
Iosua a poruncit căpeteniilor seminţiilor să-şi pregătească oamenii şi cele de trebuinţă,căci peste trei
zile vor trece Iordanul,ca să ia în stăpânire pământul promis de Domnul părinţilor lor.La oştirea ce
trebuia să treacă Iordanul,s-au prezentat şi toţi bărbaţii buni de luptă dintre fiii lui Ruben,Gad şi
Manase,care obţinuseră de la Moise teritoriile din dreapta Iordanului,aşa cum juraseră faţă de Moise.
Iosua a trimis două iscoade în Ierihon.Acestea erau gata să fie prinse,dar gazda lor
Rahab,pentru promisiunea că,atunci când vor cuceri Ierihonul,o vor cruţa pe ea şi familia ei,i-a ascuns
şi apoi i-a ajutat să coboare peste zidul cetăţii.Intoarse la Iosua,cele două iscoade l-au informat că
locuitorii cetăţii se tem de fiii lui Israel :„Domnul Dumnezeul nostru a dat tot pământul acesta în
mâinile noastre şi toţi cei ce locuiesc în ţara aceea tremură de frica noastră” (Iosua 2,24).

13.2.Trecerea Iordanului.Tăierea împrejur.Serbarea Paştilor. (Iosua 3-4)

Primind poruncă de la Domnul să treacă Iordanul,fiii lui Israel au plecat de la Sitim şi au
poposit în faţa Iordanului.Aici,Iosua a poruncit poporului să se sfinţească,pentru ca a doua zi să treacă
Iordanul.Iar a doua zi dimineaţa,după porunca Domnului,preoţii care purtau chivotul au intrat în apa
Iordanului,şi repetându-se minunea de la Marea Roşie,acesta şi-a despărţit apele,iar poporul a trecut
Iordanul ca pe uscat şi s-au aşezat în faţa Ierihonului.După ce a trecut tot poporul Iordanul,Iosua a
 104
numit câte un bărbat din toate seminţiile(doisprezece),care să ia fiecare câte o piatră pe umeri pentru a
fi păstrate ca semne de amintire că poporul a trecut Iordanul pe uscat : „Când vă vor întreba fiii voştri
mâine şi vor zice:ce înseamnă aceste pietre?Să spuneţi fiilor voştri : Israel a trecut prin Iordanul
acesta,ca pe uscat,căci Domnul Dumnezeul vostru a secat apele Iordanului înaintea lor,până ce l-a
trecut,cum făcuse şi cu Marea Roşie,pe care a secat-o înaintea noastră,până ce am trecut-o,ca să
cunoască toate neamurile pământului că puterea Domnului este mare şi ca voi să vă temeţi de Domnul
Dumnezeul vostru,în toată vremea” (Iosua 4,21-24).
După ce au trecut Iordanul,din porunca Domnului,toţi bărbaţii fiilor lui Israel au fost tăiaţi
împrejur, deoarece în cei patruzeci de ani de umblat prin pustie,din lipsa condiţiilor,rămăseseră foarte
mulţi copii netăiaţi împrejur.Locul unde au stat să se vindece după tăierea împrejur l-au numit Ghilgal.
Aici,în ziua a paisprezecea a lunii întâia au făcut Paştile.A doua zi de Paşte,poporul a mâncat
din roadele acestui pământ,azime şi pâine nouă,iar în această zi a încetat să mai apară mana şi din ziua
următoare au mâncat din roadele pământului.
În timp ce Iosua observa întăriturile Ierihonului,i s-a arătat căpetenia oştirii Domnului,care venise în
sprijinul fiilor lui Israel.

13.3.Cucerirea Ierihonului şi a cetăţii Ai. (Iosua 6-9)

Fiindcă Ierihonul era întărit şi baricadat,la sfatul Domnului,războinicii fiilor lui Israel,având în
frunte preoţii cu trâmbiţele,au înconjurat timp de şase zile cetatea Ierihonului.În ziua a şaptea au mers
războnicii înainte,după ei şapte preoţi,sunând din trâmbiţe,apoi chivotul Domnului,iar restul fiilor lui
Israel veneau în urmă.Convoiul a înconjurat,în tăcere,cetatea Ierihonului şase zile,iar după fiecare
înconjur se retrăgea în tabără.În ziua a şaptea,începând cu revărsatul zorilor,au înconjurat Ierihonul de
şapte ori.A şaptea oară,la porunca lui Iosua,când au sunat preoţii din trâmbiţe,poporul a strigat cu glas
tare şi puternic „Domnul ne-a dat cetatea”,iar zidurile Ierihonului s-au prăbuşit .
Cetatea a fost cucerită,iar tot ce era viu,dela om până la animal,a fost trecut prin ascuţişul
săbiei,aşa cum poruncise Domnul.Dintre locuitorii cetăţii au fost lăsaţi în viaţă numai Rahab,care
ajutase iscoadele trimise de Iosua,şi toţi cei din familia ei.Aurul,argintul,arama şi fierul au fost duse în
vistieria casei Domnului.Cetăţii i s-a dat foc.
Fiindcă un israelit a greşi şi si-a însuşit lucruri ce trebuiau nimicite,Domnul s-a mâniat şi,în bătălia cu
locuitorii următoarei cetăţi(Ai),ce trebuia cucerită,aceştia i-au bătut şi ucis pe israieliţi.Mânia Domnului
nu a trecut decât după ce vinovatul(Acan)a fost dovedit,judecat,ucis cu pietre şi ars împreună cu
lucrurile însuşite.
Apoi,la sfatul Domnului,Iosua a organizat o luptă cu cei din cetatea Ai,atrăgându-i cu o parte
din oaste în afara cetăţii şi,simulând că fug din faţa lor,o altă parte a oştirii a ocupat cetatea rămasă fără
apărare şi i-a dat foc.Apoi i-au atacat pe oştenii cetăţii Ai din spate.Astfel oastea lui Israel i-a învins,iar
pe regele lor l-au prins viu şi l-au spânzurat.Au intrat în cetate şi au trecut prin ascuţişul sabiei pe toţi
locuitorii cetăţii. Prada,constând în vite,şi-au împărţit-o fiii lui Israel,între ei.
După ce au ars şi dărâmat din temelii cetatea Ai,Iosua a înălţat jertfelnic Domnului Dumnezeului lui
Israel pe muntele Ebal,au adus ardere de tot Domnului şi jertfe de împăcare,au scris din nou pe
pietre legea pe care o scrisese Moise şi,aşezând obştea de o parte şi alta a Chivotului Domnului,le-a
citit binecuvântările şi blestemul cum îl scrisese Moise.
Răspândindu-se vestea victoriilor fiilor lui Israel,regii popoarelor ce locuiau de la malul Iordanului
până la marea cea mare şi până-n apropierea Libanului s-au unit să lupte împreună împotriva
invadatorilor.Au existat şi populaţii care s-au supus ca să scape cu viaţă.Aşa au făcut
Ghibeoniţii,care,prin şiretlic,i-au convins pe Iosua şi conducătorii fiilor lui Israel să încheie legământ
ca,predându-se necondiţionat,să fie lăsaţi în viaţă,acceptând să devină chiar robi.
 105

13.4.Biruinţa asupra Amoreilor. (Iosua 10)

Regele Ierusalimului,aflând de victoria lui Iosua împotriva cetăţii Ai şi,mai ales de supunerea
Ghibeoniţilor,cu sprijinul regilor Amorei din sudul ţării a împresurat Ghibeonul ca să-l pedepsească.
Venind în sprijinul Ghibeoniţilor,Iosua îi atacă prin surprindere şi cu sprijinul Domnului care îi
pedepseşte cu grindină mare,îi învinge şi-i urmăreşte până în pământurile lor.Pe cei cinci regi îi prinde
şi-i spânzură,apoi trece prin sabie cetăţile lor :,Lachiş,Eglon,Hebron,Debir Macheda,Libna.
Apoi au lovit ţinutul muntos,Neghebul,câmpia şi ţinutul mării şi pe regii lor.
„Şi i-a bătut Iosua de la Cadeş-Barnea,până la Gaza şi tot pământul Goşen până la Ghibeon.Şi pe toţi
regii acestora şi ţinuturile lor le-a luat Iosua deodată,căci Domnul Dumnezeul lui Israel lupta
împreună pentru Israel; şi n-a lăsat să scape nimeni,ci a omorât toată suflarea,cum poruncise Domnul
Dumnezeul lui Israel” (Iosua 10,40-42).
 106

13.5.Supunerea Canaaneilor. (Iosua,11)

Auzind despre înfrângerile suferite de regii amorei din sud,regii din nordul Canaanului,
care,încă,nu fuseseră atacaţi de israeliţi,şi-au unit forţele şi au ieşit cu toţii în întâmpinarea
acestora,făcând tabără la apele Merom,ca să se lupte cu fiii lui Israel.Domnul l-a încurajat pe Iosua :
„Nu te teme de faţa lor,căci mâine pe vremea aceasta îi voi da pe toţi aceia fiilor lui Israel ca să-i
ucidă; cailor lor să le tai vinele picioarelor,iar carele să le arzi cu foc” (Iosua 11,6).A doua zi,i-a dat în
mâinile lor,iar fiii lui Israel i-au atacat prin surprindere,i-au lovit şi i-au urmărit până la Sidonul cel
mare şi i-au ucis,şi n-a scăpat nimeni.Respectând porunca Domnului,au tăiat vinele picioarelor la
cai,iar carelor le-au dat foc.
Apoi Iosua a cucerit cetăţile lor şi au ucis pe toţi locuitorii lor.Toată prada luată din aceste cetăţi
şi toate vitele le-au luat fiii lui Israel pentru sine.Apoi au atacat şi pe Anachimii din munte,din
Hebron,din Debir şi din Anab pe care deasemeni i-a nimicit.Dintre popoarele pe care le-au cucerit fiii
lui Israel,singurii care au rămas în viaţă au fost Ghibeoniţii .
„Aşa a luat Iosua tot pământul,cum poruncise Domnul lui Moise,şi l-a dat Iosua de moştenire lui
Israel,împărţindu-l între semiţiile lor.Şi s-a liniştit pământul de război” (Iosua 11,23).

13.6.Împărţirea pământului din dreapta Iordanului. (Iosua 13-19)

Două seminţii şi jumătate din Israel primiseră,deja,pământuri după cum stabilise Moise:
Ruben,Gad şi jumătate din Manase,au primit partea din răsăritul Iordanului,de la miază zi spre miază
noapte după cum urmează : Ruben,Gad,jumătate din Manase.
Celelalte nouă seminţii şi jumătatea rămasă din Manase au primit pământuri după cum au stabilit Iosua
şi preotul Eleazar,prin tragere la sorţi astfel şi în ordinea acestora de la miază zi spre miază noapte :
-Iuda cu centrul la Hebron,a cărei ţarină şi satele din jur s-au dat lui Caleb(cel ce fusese iscoadă cu
Iosua Navi)
Efraim
Jumătatea lui Manase
-Veniamin cu centrul la Ierihon
-Simeon şi-a primit partea sa între hotarele moşiei fiilor lui Iuda.
-Zabulon
-Isahar
-Aşer
-Neftali
-Dan
Iuda,deşi aveau un număr foarte mare de cetăţi cucerite,pe Iebuseii din Iebus(viitorul
Ierusalim)nu i-au putut alunga şi aceştia au rămas pe loc şi au convieţuit cu fiii lui Iuda .
Nici fiii lui Manase n-au putut să-i alunge pe toţi Canaaneii,care au rămas cu ei,devenid plătitori de
bir.
După ce s-a făcut parte de moştenire tuturor fiilor lui Israel,i s-a făcut parte şi lui Iosua Navi şi i-au dat
cetatea Timnat-Serah în muntele lui Efraim.

13.7.Cetăţile de scăpare. (Iosua 20)

După porunca Domnului,s-au rânduit ca cetăţi de scăpare pentru ucigaşii din greşeală : Chedeş,
în Galileia(Neftali),Sichem (Efraim ),Hebronul (Iuda),în dreapta Iordanului,iar în stânga erau rânduite
de Moise cetăţile : Beţer(Ruben),Ramot(Gad),Golan(Manase). „Aceste cetăţi le-au rânduit pentru toţi
fiii lui Israel şi pentru străinii care locuiesc la ei,ca să fugă acolo cel ce va ucide om din greşeală,ca să
nu moară de mâna celui ce răzbună sângele vărsat,până nu se va înfăţişa înaintea obştii la judecată”
(Iosua 22,9).
 107

13.8.Cetăţile leviţilor. (Iosua 21)

După cum poruncise Domnul prin Moise,fiii lui Israel au dat fiilor lui Levi,din partea ce li s-a
cuvenit,cetăţi cu împrejurimile lor,după cum urmează :
-Fiii lui Aaron au primit 9 cetăţi de la Iuda şi Simeon(Hebron-fără împrejurimi şi
Libna,Iatir,Eştemoa, Holon, Debir,Ain, Iuta,Bet-Semeş,cu împrejurimile lor) şi de la Veniamin 4
cetăţi(Ghibeon,Gheba, Anatot,şi Almon,cu împrejurimile lor). În total treisprezece cetăţi.

-Fiii lui Cahat au primit de la Efraim patru cetăţi(Sichem,Ghezer,Chibţaim,Bet-Horon,cu

împrejurimile lor),de la Dan 4 cetăţi(Elteche,Ghibeton,Aialon,Gat-Rimon cu împrejurimile lor) şi de la
Manase din dreapta Iordanului 2 cetăţi(Taanac şi Gat-Rimon,cu împrejurimile lor) În total zece cetăţi.
 108
-Fiii lui Gherşon au primit de la Manase din stânga Iordanului,2 cetăţi(Golan şi Beeştera,cu
împrejurimile lor),de la Isahar 4 cetăţi(Chişion,Dabrat,Iarmut,En-Ganim,cu împrejurimile lor),de la
Aşer 4 cetăţi (Mişal,Abdon,Helcat şi Rehob,cu împrejurimile lor),de la Neftali 3 cetăţi(Chedeş-ul
Galileii,Hamot-Dor şi Cartan,cu împrejurimile lor). În total treisprezece cetăţi.
-Fiii lui Merari au primit 4 cetăţi de la Zabulon(Iocneam,Carta,Dimna,Nahalal,cu
împrejurimile lor),de la Ruben,în stânga Iordanului,4 cetăţi (Beţer,Iahţa,Ghedemot şi Mefaat,cu
împrejurimile lor),de la Gad,în stânga Iordanului,4 cetăţi(Ramot-Galaad,Mahanaim,Heşbon şi Iazer,cu
împrejurimile lor).În total douăsprezece cetăţi.
„Iar toate cetăţile date Leviţilor între fiii lui Israel au fost patruzeci şi opt de cetăţi cu
împrejurimile lor.Toate cetăţile acestea aveau o împrejurime:fiecare cetate avea împrejurimea ei.
După ce a sfârşit Iosua împărţirea ţării prin sorţi,fiii lui Israel au dat parte lui Iosua,după porunca
Domnului;şi i-au dat cetatea pe care a cerut-o el: Timnat-Serah,în muntele Efraim,şi a zidit Iosua
cetatea pe care a cerut-o şi a locuit într-însa. Astfel a dat Domnul lui Israel toată ţara care se jurase
părinţilor lor să le-o dea,şi au primit-o ei moştenire şi s-a aşezat în ea” (Iosua 21,41-43).
 109

13.9.Întoarcerea luptătorilor lui Ruben,Gad şi Manase la moştenirea lor. (Iosua 22)

Sfârşindu-se războiul,Iosua porunceşte luptătorilor din seminţiile lui Ruben,Gad şi Manase,
pentrucă-şi respectaseră promisiunile faţă de Moise : „Acum Domnul Dumnezeul vostru a liniştit pe
fraţii voştri,cum le vorbise.Întorceţi-vă dar şi duceţi-vă la corturile voastre,în pământul moştenirii
voastre,pe care vi le-a dat Moise,sluga Domnului,peste Iordan”. ( Iosua 22,4 )
După ce Iosua i-a sfătuit să împlinească cu grijă poruncile Domnului şi i-a binecuvântat,luptătorii celor
trei seminţii au plecat din Şilo ca să treacă Iordanul la pământurile lor.Şi ajungând în preajma
Iordanului au zidit un jertfelnic mare la vedere.Fiii lui Israel,crezând că l-au făcut ca să se închine altor
dumnezei,şi nu Dumnezeului lui Israel la Şilo,au vrut să-i atace şi să-i nimicească.Dar l-au trimis cu o
parte din oaste pe Finees,fiul lui preotului Eleazar ca să cerceteze despre ce este vorba.Când fiii lui
Ruben,Gad şi Manase le-au explicat că acesta nu este jertfelnic pentru ca să aducă jertfe pe el,ci l-au
făcut ca să fie mărturie pentru fiii lui Israel din stânga Iordanului,în faţa fiilor lui Israel din celelalte
seminţii din dreapta Iordanului,că şi ei se închină tot la Domnul Dumnezeul lui Israel.Căci jertfele le
vor aduce tot la locul pe care l-a ales Dumnezeu.Fineas a înţeles buna lor intenţie şi s-a întors la
Şilo,liniştind poporul.

13.10.Sfaturile şi binecuvântările lui Iosua Navi. (Iosua 23)

Trecând multă vreme de când fiii lui Israel se aşezaseră în pământul făgăduit părinţilor lor,Iosua
care îmbătrânise şi el a chemat pe toţi fiii lui Israel,pe bătrânii lor,pe căpeteniile lor,pe judecătorii lor şi
pe slujbaşii lor şi le-a vorbit despre binefacerile lui Dumnezeu asupra lor şi i-a sfătuit să nu se abată
dela legile Domnului,să nu intre în legătură sau să se înrudească cu popoarele păgâne care au mai
rămas printre ei,sau pe lângă ei,ca să nu fie amăgiţi a se închina la dumnezeii lor: „De veţi călca
aşezământul Domnului Dumnezeului vostru,pe care l-a încheiat el cu voi,şi vă veţi duce să slujiţi la alţi
dumnezei şi să vă închinaţi lor,se va aprinde asupra voastră mânia Domnului şi veţi pieri curând din
ţara aceasta bogată pe care v-a dat-o Domnul” (Iosua 23,16).

13.11.Moartea lui Iosua Navi. (Iosua 24)

Simţind Iosua că i se apropie sfârşitul,a chemat obştea fiilor lui Israel şi după ce le-a făcut un
istoric al strămoşilor lor începând de la Terah,tatăl lui Avraam,care slujea la alţi dumnezei,cu
Avraam,pe care Domnul Dumnezeu l-a luat în grija sa şi continuând cu Isac,Iacov şi Moise care i-a
scos din robia Egiptului,i-a condus până la Iordan şi terminând cu el care au cucerit şi împărţit
pământul făgăduit,i-a îndemnat : „Temeţi-vă,dar, de Domnul şi-i slujiţi Lui cu credincioşie şi
curăţenie.Lepădaţi dumnezeii cărora au slujit părinţii voştri dincolo de râu şi în Egipt şi slujiţi
Domnului” (Iosua 24,14).
Apoi Iosua a încheiat legământ cu fiii lui Israel şi i-a dat legi şi porunci în Sichem,înaintea
Cortului Domnului Dumnezeului lui Israel.Şi a pus Iosua o piatră mare sub stejarul de lângă locaşul
sfânt al Domnului,ca să fie mărturie ale celor ce s-au făcut în acea zi.
După ce a dat drumul poporului,Iosua fiul lui Navi,robul Domnului a murit,fiind în vârstă de o
sută zece ani şi a fost îngropat la moşia sa în Timnat-Serah,dimpreună cu cuţitele de piatră cu care au
fost tăiaţi împrejur fiii lui Israel născuţi în pustie.
Deasemeni,oasele lui Iosif,pe care fiii lui Israel le aduseseră din Egipt au fost îngropate la Sichem în
ţarina cumpărată de tatăl său Iacov.Apoi a murit şi Eleazar,locul său luându-l fiul său Finees,care a fost
preot până ce a murit şi el.
„Iar fiii lui Israel s-au dus fiecare la locul său şi în cetatea sa.Şi au început fiii lui Israel a sluji
Astartei şi lui Aştarot şi dumnezeilor popoarelor vecine.Deaceea i-a dat Domnul în mâinile lui
Eglon,regele Moabului,şi i-a stăpânit optusprezece ani” (Iosua 24,35).
 110

14.PERIOADA JUDECĂTORILOR
14.1.Cuceririle după moartea lui Iosua. (Iosua 1)
Deşi pământul Canaanului fusese împărţit prin tragere la sorţi între seminţiile lui Israel şi au fost
cucerite foarte multe cetăţi,în timpul lui Iosua,totuşi fiii lui Israel n-au reuşit să alunge toate popoarele
din Canaan.Unele populaţii rămăseseră chiar printre ei,iar altele deţineau în continuare ţinuturi întregi
şi constituiau o ameninţare.Deaceea,când fiii lui Israel au întrebat pe Domnul,cine să se lupte cu
canaaneii,Domnul a poruncit ca Iuda să meargă să se lupte cu canaaneii.Seminţia lui Iuda şi-a luat ca
aliat pe fiii lui Simeon.Prima bătălie, mai deosebită au dat-o la Bezec,unde Domnul i-a dat în mâinile
lor pe canaanei şi pe ferezei.Apoi au cucerit Ierusalimul de la Iebusei,pe care l-a trecut prin sabie şi foc.
De aici au mers în părţile de miazăzi şi au cucerit Chiriat-Arba ( Hebronul ),Debirul şi Aradul,unde s-
au aşezat fiii lui Ietro socrul lui Moise.
 111
După cucerirea părţilor de la miazăzi,s-au îndreptat către apus spre Marea cea mare
şi,învingându-i pe canaanei,au cucerit Ţefatul (Horma),Gaza,Ascalonul şi Azotul cu ţinuturile lor.
Fiii lui Iosif(Efraim ) au cucerit şi ei cetatea Betel(se numea Luz) şi au trecut-o prin sabie şi foc,dar n-a
alungat pe canaaneii care locuiau în Ghezer,ci i-a făcut plătitori de bir.
Nici alte seminţii nu i-au alungat sau nimicit pe Canaaneii învinşi.Astfel,fiii lui Veniamin n-au alungat
pe iebuseii din Ierusalim; fiii lui Manase n-au alungat pe locuitorii cetăţilor Bet-Sean,Taanac,Dor,
Ibleam şi Meghido,lăsându-i pe canaanei să trăiască printre ei;Fiii lui Zabulon n-au izgonit pe locuitorii
Chitronului şi Nahalolului,iar canaaneii le-au plătit bir ; fiii lui Aşer n-au izgonit pe locuitorii din
Aco,Dor,Sidon, Mahaleb, Aczib,Helba,Afec şi Rehob,unii plătindu-le bir,iar alţii locuind fără obligaţii
în ţinuturile lor ; Neftali n-a izgonit pe locuitorii din Bet-Şemeş,Bet-Anat,obligându-i să plătească bir.
Fiii lui Dan n-au reuşit să-i cucerească pe amoreii din Munţi,victoria supra lor revenind fiilor lui
Manase,care i-a făcut birnici.
În toate zilele lui Iosua şi în zilele bătrânilor care văzuseră toate lucrurile cele mari ale
Domnului, pe care le făcuse El cu Israel şi a căror viaţă s-a prelungit după moartea lui Iosua poporul a
slujit Domnului, „dar când s-a ridicat în locul lor alt rând de oameni care nu cunoşteau pe Domnul şi
lucrurile sale,pe care le făcuse El cu Israel,atunci fiii lui Israel au început a face rele înaintea ochilor
Domnului ...au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor,care-i scosese din pământul Egiptului şi s-
au întors la alţi dumnezei(Baal şi Astartele),către dumnezeii popoarelor dimprejurul lor...deaceea s-a
aprins mânia Domnului asupra lui Israel şi l-a dat în mâinile jefuitorilor...dimprejurul lor şi n-au mai
putut să reziste în faţa vrăjmaşilor lor”(Judecătorii 2,7-14).
„Atunci le-a ridicat Domnul judecători,care i-au izbăvit din mâinile jefuitorilor lor.Când le ridica
Domnul judecători,atunci însuşi Domnul era cu judecătorul şi-i izbăvea pe ei de vrăjmaşii lor în toate
zilele judecătorului.Dar cum murea judecătorul,ei iarăşi făceau şi mai rău decât părinţii lor”
(Judecătorii 2,15-19).
Din pricina nestatorniciei lor,Domnul s-a mâniat şi a hotărât să nu mai izgonească de la ei pe
niciunul din acele popoare,care rămăseseră în ţară după moartea lui Iosua,ca să ispitească prin ele
credincioşia fiilor lui Israel.Astfel de popoare ca Filistenii,Canaaneii,Sidonienii şi Heveii,îşi păstrau
teritoriile necucerite şi chiar printre fiii lui Israel trăiau canaanei,hetei,amorei,ferezei ,hevei,
gherghesei,şi iebusei care s-au înrudit cu fiii lui Israel,ademenindu-i la dumnezeii lor.Din pricina
acestor fapte s-a aprins mânia lui Dumnezeu şi i-a dat în mâinile vrăjmaşilor lor,dar prin judecători i-a
izbăvit din mâna acestora .

14.2.Judecătorii.
14.2.1.Otniel
Regele Mesopotamiei i-a robit pe fiii lui Israel opt ani.Au fost izbăviţi de Domnul prin
judecătorul Otniel care a ieşit la război şi l-a învins pe regele Mesopotaniei.Patruzeci de ani,cât i-a
condus Otniel,fii lui Israel au trăit liberi şi în pace.

14.2.2.Aod
Regele Moabului împreună cu amaleciţii i-au robit din nou pe fiii lui Israel şi au slujit aceştia
regelui Moabului optusprezece ani.Iarăşi i-a izbăvit Domnul prin mâna lui Aod,care l-a ucis pe regele
Moabului şi venind pe muntele Efraim a trâmbiţat chemând la luptă poporul.Şi i-au învins şi supus pe
moabiţi.După care ţara a fost liniştită optzeci de ani,iar Aod le-a fost judecător optzeci de ani.
După el a fost judecător Şamgar.
 112

14.2.3.Debora şi Barac
Fiindcă fiii lui Israel au început iar să facă rele,Domnul i-a dat în mâinile regelui canaanean Iabin
al Haţorului,care a apăsat cumplit pe fiii lui Israel(seminţia lui Neftali şi Zabulon) timp de douăzeci de
ani.În vremea aceea judecător în Israel era proorociţa Debora,care locuia pe muntele Efraim(între Betel
şi Rama). Aceasta l-a îndemnat pe Barac,fiul lui Abinoam din Chedeşul Neftalimului şi i-a transmis
porunca Domnului: „Du-te şi te suie pe muntele Tabor şi ia cu tine zece mii de oameni din fiii lui
Neftali şi Zabulon;iar Eu voi aduce la tine,la pârâul Chişon,pe Siser,căpetenia oştirilor lui Iabin şi
carele lui şi oastea lui cea multă şi-l voi da în mâinile tale” (Judecători 4,6-7). Barac în fruntea a zece
mii de războinici l-a învins pe Sisera,a distrus carele lui şi a trecut prin sabie oştirea lui.Scăpat cu
viaţă,Sisera a fugit,dar a fost ucis de o femeie în al cărei cort se ascunsese.
 113

14.2.4.Ghedeon
Fiii lui Israel au început iarăşi să facă rele înaintea Domnului şi Domnul i-a dat în mâinile
Madianiţilor pentru şapte ani. „Şi mâna madianiţilor era grea,căci ei veneau cu vitele şi cu corturile
lor,şi veneau aşa de mulţi,ca lăcustele;ei şi cămilele lor erau fără număr şi cutreierau ţara lui Israel de
o pustiau ; mâncau roadele pământului şi nu lăsau pentru hrana lui Israel nici oaie,nici bou,nici asin”
(Judecătorii 6,2-5). Şi când au strigat fiii lui Israel către Domnul împotriva Madianiţilor,a ales Domnul pe
Ghedeon,din seminţia lui Manase şi i-a poruncit : „Mergi cu această putere a ta şi izbăveşte pe Israel
din mâinile Madianiţilor...Eu voi fi cu tine şi tu vei bate pe madianiţi,ca pe un singur om” (Judecătorii
6,14-16). După semnele făcute şi după porunca Domnului,Ghedeon ridică un jertfelnic unde i-a vorbit
Îngerul Domnului,distruge jertfelnicul lui Baal din cetate şi,aflând că madianiţii,amaleciţii şi locuitorii
răsăritului şi-au făcut tabără în valea Izreel,plin de duhul Domnului,a trâmbiţat a trimis soli către
seminţiile : Manase,Aşer,Zabulon şi Neftali care au răspuns că-l vor însoţi la luptă.Pentru a-l încuraja
că va izbăvi pe fiii lui Israel Domnul i-a arătat minunea cu roua şi lâna.
 114

Ghedeon cu poporul care-l însoţea au tăbărât dis-de-dimineaţă în apropierea taberei madianiţilor

şi aliaţilor săi,dar Domnul i-a poruncit să aleagă numai trei sute de oameni,iar aceştia au fost cei care la
ultima alegere au băut apă limpăind-o din pumni.Restul luptătorilor au fost trimişi departe de locul
bătăliei.Tot după porunca Domnului,Ghedeon a impărţit pe cei trei sute în trei cete cu care a înconjurat
tabăra,înarmaţi cu oale,făclii şi trâmbiţe,au atacat tabăra vrăjmaşă pe la începutul străjii de la miezul
nopţii,strigând : „sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”(Judecătorii 7,18),sfărâmând oalele,şi trâmbiţând.
Duşmanii s-au speriat şi năuciţi, s-au ucis între ei şi au luat-o la fugă .
Cei din seminţiile lui Neftali,Aşer şi Manase i-au urmărit,iar cei din seminţia lui Efraim le-au ieşit
înainte, pentru ca aceştia să nu poată ajunge la Iordan.Ultimii i-au prins pe doi dintre regii
madianiţilor,i-au ucis şi au adus capetele lor la Ghedeon. Fiii lui Efraim s-au supărat că n-au fost
chemaţi de la început,dar Ghedeon i-a liniştit explicându-le că el doar cu o mână de oameni i-a
alungat,dar fiii lui Efraim au cules roadele victoriei,ucigându-i pe regii madianiţilor.
Apoi Ghedeon a trecut Iordanul cu oastea lui,a cerut hrană pentru luptători în cetăţile Sucot şi
Penuiel,dar aceştia nu i-au dat.Ghedeon a mers mai departe după madianiţi care din o sută treizeci şi
 115
cinci de mii de luptători rămăseseră numai vreo cinsprezece mii,i-a ajuns din urmă,i-a nimicit iar pe
regii madianiţi i-a luat prizonieri.Întorcându-se victorios a pedepsit pe conducătorii şi locuitorii celor
două cetăţi care nu-l sprijiniseră,apoi a executat pe cei doi regi madianiţi.Rugat de fiii lui Israel să
domnească peste ei el şi urmaşii lui,Ghedeon a refuzat,s-a mulţumit numai cu o parte mică din
pradă(câte un cercel pentru fiecare luptător,plus podoabele celor doi regi madianiţi).După această
înfrângere,madianiţii n-au mai îndrăznit să atace pe fiii lui Israel şi a fost linişte patruzeci de
ani.Ghedeon a avut mai multe femei de la care i s-au născut saptezeci şi unu de fii.După ce a murit
Ghedeon,fiii lui Israel,iarăşi au uitat de Domnul Dumnezeul lor,iar casei lui Ghedeon nu i-au mai
acordat nici o cinste.

14.2.5.Abimelec,fiul lui Ghedeon cu o concubină din Sichem,omoară saizeci şi nouă din cei şaptezeci
de fii ai lui Ghedeon,s-a autointitulat rege la Sichem şi a domnit peste Israel trei ani când a fost uzurpat
de Gaal şi ucis de o femeie cu o bucată de piatră de râşniţă.

14.2.6.Tola din seminţia lui Isahar a fost judecător douăzeci şi trei de ani.

14.2.7.Iair din Galaad a fost judecător douăzeci şi doi de ani.

14.2.8.Ieftae
După moartea lui Iair,fiii lui Israel,iarăşi au slujit lui baal şi astartelor,iar Domnul s-a mâniat din
nou şi i-a dat în mâinile filistenilor şi amoniţilor.Mai întâi pe cei de dincolo de Iordan,apoi amoniţii au
trecut Iordanul ca să prade pe fiii lui Iuda,Veniamin şi Efraim.Fiii lui Israel s-au lepădat de dumnezeii
străini şi s-au rugat Dumnezeului părinţilor lor : „Greşit-am înaintea Ta,pentrucă am părăsit pe
Dumnezeul nostru şi am slujit baalilor.Greşit-am! Fă cu noi toate câte ai plăcere,numai izbăveşte-ne şi
acum” (Judecătorii,10,10).
Şi s-au adunat luptătorii la Miţpa,au ales drept conducător pe Ieftae,un proscris,dar viteaz.Acesta
a încercat prin soli,să-i convingă pe amoniţi pe cale paşnică,să nu invadeze teritoriile lui Israel,dar
nereuşind,i-a atacat, i-a bătut şi i-a umilit,cucerindu-le douăzeci de cetăţi.Fiindcă a făcut juruinţă
Domnului,să aducă jertfă ardere de tot pe primul care-i va ieşi în cale, dacă se va întoarce victorios,şi-
a jertfit propria fiică, pentru că aceasta i-a ieşit în întâmpinare.
Fiii lui Efraim s-au mâniat pe Ieftae că nu i-a chemat şi pe ei în lupta împotriva amoniţilor şi au mers
împotriva lui Ieftae,dar acesta i-a bătut şi le-a luat vadul Iordanului ca pedeapsă.
Ieftae a fost judecător în Israel,numai şase ani,fiindcă a murit.

14.2.9.Ibţan din Betleem,din seminţia lui Veniamin,a fost judecător şapte ani.

14.2.10.Elon Zabuloneanu a fost judecător în Israel zece ani.

14.2.11.Abdon,fiul lui Hilel Piratoneanu,din Efraim a fost judecător opt ani.

14.2.12.Samson
Şi fiindcă fiii lui Israel au făcut iarăşi rele înaintea ochilor Săi,Domnul i-a dat în mâinile
filistenilor pentru patruzeci de ani.În această vreme,unui om din semiţia lui Dan,care avea femeia
stearpă,Domnul i-a dat un fiu,care urma să devină izbăvitorul poporului lui Israel,dar trebuia să fie
nazireu din pântecele mamei sale (nu avea voie să bea vin şi sicheră,iar briciul să nu atingă părul lui).
„ Şi a născut femeia un fiu şi i-au pus numele lui Samson.Şi a crescut copilul şi l-a binecuvântat
Domnul.Şi a început duhul Domnului să lucreze prin el în tabăra lui Dan,între Ţora şi Eştaol”
(Judecătorii 13,24-25).
 116

Crescând şi devenind bărbat,a plăcut o femeie din neamul filistenilor şi a voit să o ia de soţie ;
dar femeia ţinea cu cei din poporul său şi l-a trădat,după care a devenit femeia altuia.Samson s-a mâniat
şi a dat foc grânelor,viilor şi livezilor de măslini ale filistenilor.Ca răzbunare,filistenii au ars-o pe cea
pe care o plăcuse Samson şi casa tatălui ei.Samson a sfărâmat fluierele picioarelor şi şoldurile făptaşilor
şi s-a retras într-o peşteră.Filistenii au invadat teritoriul lui Iuda şi le-a cerut locuitorilor să-l predea pe
Samson.Fiii lui Iuda l-au convins să se predea,iar Samson şi-a rupt legăturile şi cu o falcă de măgăr a
ucis o mie de filisteni.După aceea a devenit şi a fost judecător timp de douăzeci de ani.
Samson nu se temea de filisteni,dar aceştia căutau să-l omoare şi ori de câte ori mergea la Gaza
erau pe urmele lui.Din nefericire,Samson se îndrăgosteşte de o femeie din valea Sorec pe nume Dalila.
Aceasta îl ispiteşte cu mângâierile ei şi află că secretul puterii lui stă în pletele sale,de care nu s-a atins
briciul de când s-a născut.Apoi îl trădează şi spune filistenilor în ce stă puterea lui,iar într-o noapte,
după ce Dalila l-a adormit,i-au tăiat părul,l-au pus în lanţuri,i-au scos ochii şi l-au obligat să învârte o
râşniţă în temniţă.Când fruntaşii filistenilor au adus jertfă dumnezeului lor Dagon,şi au organizat
 117
petreceri de mulţumire că l-au învins pe Samson,l-au scos pe acesta din temniţă ca să râdă de el.Dar
Samson,căruia îi crescuse părul cât a stat în temniţă şi îi revenise puterea,a rupt stâlpii de susţinere ai
casei şi aceasta s-a prăbuşit peste toţi participanţii la sărbătoare şi peste el. „Şi cei pe care i-a ucis
Samson la moartea sa au fost mai mulţi decât toţi cei pe care-i omorâse în viaţa sa” (Judecătorii 16,30).

14.2.13.Emegar,fiul lui Enan,a fost judecător după Samson,a omorât şase sute de filisteni şi a izbăvit
pe Israel.

14.2.14. Fii lui Dan cad în idololatrie

Fiii lui Dan,care nu avea încă parte deplină între fiii lui Israel,au trimis cinci bărbaţi să spioneze
şi să cerceteze ţara dinspre Marea cea Mare,unde voiau să se aşeze.În drumul lor au trecut şi pe la
muntele Efraim şi au văzut în casa lui Mica un idol turnat la care slujea,ca preot,un levit.Cercetând
ţinutul Lachiş,au constatat că aici locuieşte un popor paşnic care nu e aliat cu nimeni,lucru pe care l-au
spus şi celor ce-i trimesese. Atunci,fiii lui Dan au mers împotriva acestui popor,dar în drum au luat cu
forţa şi idolul lui Mica, împreună cu preotul levit.Au cucerit foarte uşor ţinutul Lachiş,iar pe locuitori i-
au ucis.Au reconstruit cetatea pe care au numit-o Dan,au aşezat idolul,iar Ionatan,fiul lui Gherşon şi el
şi fiii săi au fost preoţi în seminţia lui Dan până în ziua robirii ţării.

14.2.15.Războiul dintre fiii lui Israel şi seminţia lui Veniamin.

Un levit de la muntele Efraim,şi-a luat concubină din Betleemul Iudeii şi fiindcă aceasta plecase
la casa tatălui său,levitul s-a dus s-o ia înapoi.La întoarcere,îi prinde noaptea pe drum şi rămân să
înopteze în cetatea Ghibeea a fiilor lui Veniamin.În timp ce erau găzduiţi de un localnic bătrân,
locuitorii cetăţii batjocoresc oaspeţii,concubina levitului murind din această pricină.Întors acasă a tăiat
concubina în douăsprezece bucăţi şi le-a trimis la toate seminţiile lui Israel,în semn de protest la cele ce
au săvârşit fiii lui Veniamin din Ghibeea.
Fiii lui Israel s-au adunat la Miţpa,l-au ascultat pe levit şi au hotărât să pedepsească pe cei ce au
săvârşit nelegiuirea.Au aşezat tabăra în faţa cetăţii şi au cerut şă fie predaţi făptaşii.Dar fiii lui
Veniamin au refuzat să-i predea,mai mult s-au pregătit de luptă cu fiii lui Israel.După trei încercări
nereuşite şi cu pierderi mari,folosesc strategia ademenirii duşmanului departe de cetate,apoi alţi
luptători atacă pe la spatele lor cetatea şi-i dă foc.Restul armatei lui Veniamin este distrusă,iar cei din
cetate sunt trecuţi prin ascuţişul săbiei.La fel au păţit toate cetăţile lui Veniamin.În timpul luptelor au
murit oameni,atât dintre fiii lui Israel,cât şi din Veniamin,dintre care n-au mai rămas decât vreo şase
sute de bărbaţi.După încetarea luptelor fraticide, fiii lui Israel au plâns la Betel şi au adus jertfe.Apoi au
hotărât să le dea fete bărbaţilor rămaşi în viaţă ca să nu piară seminţia lui Veniamin.
„În zilele acelea nu era rege în Israel şi fiecare făcea ce i se părea că e cu dreptate” (Judecătorii 21,25).

14.2.16. Samuel –ultimul judecător.

Samuel este fiul lui Elcana din seminţia lui Efraim.El s-a născut din Ana(una din cele două soţii
ale acestuia,care era stearpă) în urma juruinţei acesteia că,dacă va naşte un fiu,acesta va fi afierosit
Domnului.După ce a fost înţărcat,a fost adus la Cortul Adunării,la Şilo,unde a crescut şi a învăţat să
slujească Domnului sub îndrumarea preotului Eli. Fiindcă cei doi fii ai lui Eli au supărat pe Domnul
prin lăcomia şi abaterea de la adevărata slujire,Domnul s-a mâniat şi i-a transmis lui Eli că cei doi fii ai
săi nu-i vor urma ci vor muri amândoi în aceeaşi zi.Iar pe Samuiel l-a trezit Domnul pe când dormea in
Cortul Adunării şi i-a descoperit că va fi pedepsită casa lui Eli.
În vremea aceea s-au sculat filistenii să se războiască cu israieliţii.În prima confruntare,israeliţii
sunt învinşi.În a doua confruntare,deşi israeliţii au adus şi Chivotul Domnului cu ei,din nou sunt
învinşi,mai mult,chivotul Domnului cade în mâna filistenilor,care îl duc în templul dumnezeului lor
Dagon.Dar filistenii au avut de pătimit fiindcă luaseră Chivotul Domnului : au găsit pe dumnezeul lor -
Dagon,decapitat şi cu membrele rupte; locuitorii cetăţilor unde-l duceau,s-au îmbolnăvit de buboaie,şi
atacaţi de şoareci. Din aceste motive,după ce au cercetat pe înţelepţii şi vrăjitorii lor,au hotărât să
 118
trimită Chivotul Domnului,tras de vaci fătate prima oară,unde va voi să se ducă.Carul cu Chivotul
Domnului a fost dus de cele două vaci în ţinuturile poporului lui Israel,de unde leviţii au ridicat
Chivotul Domnului,împreună cu jertfele din aur aduse de filisteni,dar fiindcă aceştia nu l-au trimis la
Şilo,au fost aspru pedepsiţi de Domnul.Deaceea au anunţat pe cei din Chiriat-Iearim,care au venit şi l-
au luat şi l-au sfinţit pe Eleazar,fiul lui Aminadab să păzească chivotul Domnului.Aici a rămas
chivotul Domnului ca la douăzeci de ani.

Samuel care începuse să fie recunoscut ca ales al Domnului de către fiii lui Israel,îndeamna pe
aceştia să slujească numai Domnului şi să se îndepărteze de dumnezeii străini,şi când aceştia au ascultat
îndemnul său,a adunat pe toţi reprezentanţii israeliţilor la Miţpa,unde Samuel a judecat pe fiii lui Israel.
Auzind filistenii,că fiii lui Israel se pregătesc de război,s-au îndreptat cu armata către tabăra
israieliţilor,dar Domnul i-a speriat cu tunete şi fulgere,iar fiii lui Israel i-au urmărit şi i-au alungat.Şi au
fost întoarse lui Israel toate cetăţile din mâinile filistenilor,iar cu amoreii au trăit în bună pace.
 119
Samuel şi-a stabilit reşedinţa la Rama,de unde merge în fiecare an la Betel,Ghilgal şi Miţpa
pentru a judeca pe Israel.
Iar dacă a îmbătrânit Samuel,a pus judecători pe cei doi fii ai săi,dar aceştia s-au dovedit nevrednici,
fiindcă,din lăcomie,luau daruri şi judecau strâmb.Atunci au venit bătrânii fiilor lui Israel şi după ce i-au
arătat că fiii lui nu calcă pe urmelele sale,i-au cerut să pună peste ei rege ca să fie conduşi şi judecaţi ca
şi celelalte popoare din jurul lor.Samuiel,deşi nu a fost de acord cu cererea lor,rugându-se Domnului a
cerut sfat.Domnul l-a sfătuit să le împlinească cererea,dar să le arate care sunt drepturile unui rege
asupra lor.Atunci,Samuel le-a transmis israieliţilor cuvintele Domnului :
„Iată care vor fi drepturile regelui care are să domnească peste voi : pe fiii voştri are să-i ia el şi are
să-i pună la carele sale,are să facă din ei călăreţii săi şi au să fugă pe lângă carele lui ; are să pună
din ei căpetenii peste mii,căpetenii peste sute,căpetenii peste cincizeci ; să lucreze ţarinile sale,să-i
secere pâinea sa,să-i facă arme de război şi unelte la carele lui ; Fetele voastre le va lua,ca să facă
miruri,să gătească mâncare şi să coacă pâine.Ţarinile,viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale
voastre,le va lua şi le va da slugilor sale.Din semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială
şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.Din robii voştri,din roabele voastre,din cei mai buni feciori ai
voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va întrebuinţa la treburile sale.Din oile voastre va lua a zecea parte
şi chiar voi veţi fi robii lui,veţi suspina atunci sub regele vostru,pe care vi l-aţi ales,şi atunci nu vă va
răspunde Domnul” (I.Regi 11-18).
Dar poporul nu a luat în seamă cele spuse de Samuel şi a cerut un rege: „Lasă să fie rege peste
noi,şi vom fi noi ca celelalte popoare,ne va judeca regele nostru,va merge înainte şi va purta
războaiele noastre”(I Regi 8,19-20).
Domnul i-a descoperit lui Samuel pe cine să aleagă rege şi pe când se afla în cetatea Ţuf,ca să aducă
jertfă cu poporul,s-a prezentat la el Saul,un tânăr chipeş din neamul lui Veniamin,ca să-l întrebe dacă
va găsi asinele tatălui său pe care le căuta.Samuel,însă l-a reţinut la masă,i-a dat loc de odihnă pe
timpul nopţii.A doua zi dimineaţă l-a însoţit până în afara cetăţii,unde l-a uns ca rege : „Iată Domnul
te unge pe tine cârmuitor al moştenirii sale; vei domni peste poporul Domnului şi-l vei izbăvi din mâna
vrăjmaşilor celor dimprejurul lor” (I Regi 9,1). Ca semn că domnul l-a uns,când s-a întâlnit cu o ceată de
prooroci,Saul a început să proorocească şi el.
Apoi a adunat Samuel poporul lui Israel la Miţpa şi le-a spus că Domnul a hotărât să le pună
rege,precum au cerut,iar cel pe care-l va arăta Domnul va fi regele lor.Şi s-a arătat semnul domnului pe
seminţia lui Veniamin,pe casa lui Matri şi a fost numit Saul fiul lui Chiş.Dar acesta se ascunsese.Când
l-au găsit şi l-au adus în faţa adunării el era atât de înalt că ceilalţi abia îi ajungeau până la umeri.Atunci
tot poporul a strigat : „ Trăiască regele”.
După vreo lună,amoniţii au împresurat cetatea Iabeş din Galaad,iar locuitorii Iabeşului au cerut
ajutor fiilor lui Israel şi lui Saul care s-au adunat în oştire mare şi venind la Iabeş i-au atacat pe
amoniţi,i-au măcelărit şi i-au alungat.De aici au plecat Saul şi Samuel împreună cu poporul la Ghilgal,
unde l-au pus pe Saul rege înaintea Domnului şi au adus acolo jertfe de împăcare Inaintea
Domnului. Samuel a vorbit poporului : „Iată eu am ascultat glasul vostru în toate câte mi-aţi grăit şi
am pus rege peste voi.Regele umblă înaintea voastră,iar eu am îmbătrânit şi am încărunţit”... (I Regi
12,1-2).„De vă veţi teme de Domnul,de-i veţi sluji Lui şi de veţi asculta glasul Lui; de nu vă veţi
împotrivi poruncilor Domnului şi de veţi umbla şi voi şi regele care domneşte peste voi în urma
Domnului Dumnezeului vostru,atunci mâna Domnului nu va fi împotriva voastră” (I Regi 12,13-14). ...
„iar de veţi face rău,atunci veţi pieri şi voi şi regele vostru” (I Regi 12,25).
După ce Saul şi-a întărit domnia peste Israel şi a învins pe toţi vrăjmaşii dimprejur,Samuel a
venit la el şi i-a transmis porunca Domnului să meargă şi să-l bată pe Amalec(amaleciţi) 1şi să
nimicească totul iar pe poporul lui să-l treacă prin ascuţişul săbiei.Saul i-a atacat pe amaleciţi,i-a învins
şi l-a prins viu pe Agag,regele amalecit.Deşi a trecut prin sabie pe toţi locuitorii cetăţilor cucerite,pe
Agag l-a cruţat împreună cu vitele cele mai bune ale amaleciţilor.Când s-a întors victorios,Samuel l-a
certat pentrucă a încălcat porunca Domnului şi a luat prăzi vii,iar pe Agag l-a cruţat : „ Pentrucă ai
lepădat cuvântul Domnului,şi Domnul te-a lepădat pe tine ca să nu mai fii rege peste Israel...Astăzi a
 120
rupt Domnul regatul lui Israel de la tine şi l-a dat aproapelui tău,care e mai bun decât tine” (I Regi
15,26-28).Samuel nu participă la triumful lui Saul,îl ucide cu mâna sa pe Agag regele amaleciţilor,apoi
pleacă la Rama şi „s-a întristat Samuel pentru Saul,că se căise Domnul pentru că-l făcuse rege peste
Israel” (I Regi,15,34).
Domnul a văzut întristarea lui Samuel şi i-a grăit : „Până când vei tânji tu pentru Saul,pe care l-
am lepădat,ca să nu mai fie rege peste Israel ?Umple cornul tău cu mir şi du-te,că te trimit la Iesei
Betleemitul, căci dintre fiii lui mi-am ales rege” (I Regi 16,1).
Sub motivul că aduce jeretfă,Samuel a mers la Betleem,unde,sfinţind pe Iesei şi fii săi,l-a căutat pe cel
ce avea să fie rege,dar l-a găsit în persoana unui fecioraş bălai cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă,care,
fiind ultimul dintre fii, păştea oile tatălui său. „Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a miruit în mijlocul
fraţilor lui, şi a odihnit duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea.
Fiindcă Samuiel se retrăsese la Rama,atunci când Saul a încercat să-l omoare pe David cu
suliţa,David a reuşit să fugă şi s-a refugiat,la Rama,unde Samuiel îşi trăia ultimele zile ale bîtrâneţii.
Când a murit Samuel, „s-a adunat tot Israelul de l-au plâns şi l-au îngropat în casa lui în Rama” (I Regi
25,1). Dar David,care era urmărit de Saul,nu a putut participa la înmormântarea lui Samuel.

15.REGATUL LUI ISRAEL

15.1.Saul – primul rege al fiilor lui Israel.
Iar dacă a îmbătrânit Samuel,a pus judecători pe cei doi fii ai săi,dar aceştia s-au dovedit
nevrednici, fiindcă,din lăcomie,luau daruri şi judecau strâmb.Atunci au venit bătrânii fiilor lui Israel şi
după ce i-au arătat că fiii lui nu calcă pe urmelele sale,i-au cerut să pună peste ei rege ca să fie conduşi
şi judecaţi ca şi celelalte popoare din jurul lor.Samuiel,deşi nu a fost de acord cu cererea lor,rugându-se
Domnului a cerut sfat. Domnul l-a sfătuit să le împlinească cererea,dar să le arate care sunt drepturile
unui rege asupra lor.Samuel le-a transmis israieliţilor cuvintele Domnului : „Iată care vor fi drepturile
regelui care are să domnească peste voi : pe fiii voştri are să-i ia el şi are să-i pună la carele sale,are
să facă din ei călăreţii săi şi au să fugă pe lângă carele lui ; are să pună din ei căpetenii peste
mii,căpetenii peste sute,căpetenii peste cincizeci ; să lucreze ţarinile sale,să-i secere pâinea sa,să-i
facă arme de război şi unelte la carele lui ; Fetele voastre le va lua,ca să facă miruri,să gătească
mâncare şi să coacă pâine.
Ţarinile,viile şi grădinile de măslini cele mai bune ale voastre,le va lua şi le va da slugilor sale.Din
semănăturile voastre şi din viile voastre va lua zeciuială şi va da oamenilor săi şi slugilor sale.Din
robii voştri,din roabele voastre,din cei mai buni feciori ai voştri şi din asinii voştri va lua şi-i va
întrebuinţa la treburile sale.Din oile voastre va lua a zecea parte şi chiar voi veţi fi robii lui,veţi
suspina atunci sub regele vostru,pe care vi l-aţi ales,şi atunci nu vă va răspunde Domnul” (I.Regi 11-18).
Dar poporul nu a luat în seamă cele spuse de Samuel şi a cerut un rege: „Lasă să fie rege peste
noi,şi vom fi noi ca celelalte popoare,ne va judeca regele nostru,va merge înainte şi va purta
războaiele noastre”.(I Regi 8,19-20).
Domnul i-a descoperit lui Samuel pe cine să aleagă rege şi pe când se afla în cetatea Ţuf,ca să
aducă jertfă cu poporul,s-a prezentat la el Saul,un tânăr chipeş din neamul lui Veniamin,ca să-l întrebe
dacă va găsi asinele tatălui său pe care le căuta.Samuel,însă l-a reţinut la masă,i-a dat loc de odihnă pe
timpul nopţii.A doua zi dimineaţă l-a însoţit până în afara cetăţii,unde l-a uns ca rege : „Iată Domnul
te unge pe tine cârmuitor al moştenirii sale; vei domni peste poporul Domnului şi-l vei izbăvi din mâna
vrăjmaşilor celor dimprejurul lor” (I Regi 9,1). Ca semn că domnul l-a uns,când s-a întâlnit cu o ceată de
prooroci,Saul a început să proorocească şi el..
Apoi a adunat Samuel poporul lui Israel la Miţpa şi le-a spus că Domnul a hotărât să le pună
rege,precum au cerut,iar cel pe care-l va arăta Domnul va fi regele lor.Şi s-a arătat semnul domnului pe
seminţia lui Veniamin,pe casa lui Matri şi a fost numit Saul fiul lui Chiş.Dar acesta se ascunsese.Când
l-au găsit şi l-au adus în faţa adunării el era atât de înalt că ceilalţi abia îi ajungeau până la umeri.Atunci
tot poporul a strigat : „ Trăiască regele”.
 121
După vreo lună,amoniţii au împresurat cetatea Iabeş din Galaad,iar locuitorii Iabeşului au cerut
ajutor fiilor lui Israel şi lui Saul care s-au adunat în oştire mare şi venind la Iabeş i-au atacat pe amoniţi,
i-au măcelărit şi i-au alungat.De aici au plecat Saul şi Samuel împreună cu poporul la Ghilgal,unde l-au
pus pe Saul rege înaintea Domnului şi au adus acolo jertfe de împăcare Inaintea Domnului.
Samuel a vorbit poporului : „Iată eu am ascultat glasul vostru în toate câte mi-aţi grăit şi am pus rege
peste voi.Regele umblă înaintea voastră,iar eu am îmbătrânit şi am încărunţit”... (I Regi 12,1-2).
„De vă veţi teme de Domnul,de-i veţi sluji Lui şi de veţi asculta glasul Lui; de nu vă veţi împotrivi
poruncilor Domnului şi de veţi umbla şi voi şi regele care domneşte peste voi în urma Domnului
Dumnezeului vostru,atunci mâna Domnului nu va fi împotriva voastră” (I Regi 12,13-14). ... „iar de veţi
face rău,atunci veţi pieri şi voi şi regele vostru” (I Regi 12,25).
La numai un an de când fusese numit rege,Saul avea deja o armată compusă din patru mii de
luptători, dintre care o mie erau sub comanda fiului său Ionatan.Când filistenii atacă ţara,Saul adună
oamenii la Ghilgal şi ca nu cumva poporul să se împrăştie de frică,a început să aducă jertfa de curăţire
mai înainte să vină Samuel,faptă pentru care Samuel îl ceartă,fiindcă a mâniat pe Domnul.După jertfă,
Saul a plecat cu oamenii săi în întâmpinarea filistenilor,dar nu aveau arme,fiindcă făurari de suliţe şi
săbii nu aveau decât filistenii.Totuşi,Ionatan,fiul lui Saul,însoţit de armaşul său,merg cu curaj şi
încredere în ajutorul Domnului în tabăra filistenilor şi au produs mare tulburare,făcându-i să fugă de
frică.Saul,căruia i s-au alăturat şi israeliţii din teritoriile ocupate de filisteni,i-au urmărit pe duşmani
până la munţii Efraimului şi a izbăvit Domnul în ziua aceea pe Israel.

Saul ar fi dorit să-i urmărească si să le cotropească ţara,dar Domnul nu i-a răspuns la întrebare şi
atunci s-a întors de la urmărirea filistenilor,care la rândul lor s-au dus în tinuturile lor.După această
 122
victorie,Saul şi-a întărit domnia peste Israel şi a învins pe toţi vrăjmaşii de primprejur (moabiţii,
amoniţii,edomiţii,etc).Samuel a venit la Saul şi i-a transmis porunca Domnului să meargă şi să-l bată pe
Amalec(amaleciţi) şi să nimicească totul iar pe poporul lui să-l treacă prin ascuţişul săbiei.Saul i-a
atacat pe amaleciţi,i-a învins şi l-a prins viu pe Agag,regele amalecit.Deşi a trecut prin sabie pe toţi
locuitorii cetăţilor cucerite,pe Agag l-a cruţat împreună cu vitele cele mai bune ale amaleciţilor.Când s-
a întors victorios,Samuel l-a certat pentrucă a încălcat porunca Domnului şi a luat prăzi vii,iar pe Agag
l-a cruţat : „pentrucă ai lepădat cuvântul Domnului,şi Domnul te-a lepădat,ca să nu mai fii rege peste
Israel...Astăzi a rupt Domnul regatul lui Israel de la tine şi l-a dat aproapelui tău ,care e mai bun decât
tine”.(IRegi15,28).Samuel nu participă la triumful lui Saul,îl ucide cu mâna sa pe Agag regele
amaleciţilor,apoi pleacă la Rama şi „s-a întristat Samuel pentru Saul,că se căise Domnul pentru că-l
făcuse rege peste Israel”.(I Regi,15,34).Iar Saul s-a dus la casa sa în Ghibeea.
Domnul a văzut întristarea lui Samuel şi i-a grăit : „Până când vei tânji tu pentru Saul,pe care l-
am lepădat,ca să nu mai fie rege peste Israel ?Umple cornul tău cu mir şi du-te,că te trimit la Iesei
Betleemitul, căci dintre fiii lui mi-am ales rege” (I Regi 16,1).
Sub motivul că aduce jeretfă,Samuel a mers la Betleem,unde,sfinţind pe Iesei şi fiii săi,l-a căutat pe cel
ce avea să fie rege,dar l-a găsit în persoana unui fecioraş bălai cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă,care,
fiind ultimul dintre fii,păştea oile tatălui său. „Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a miruit în mijlocul
fraţilor lui, şi a odihnit duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea.Atunci s-a
depărtat de la Saul duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău trimis de Domnul”(IRegi16,13-14).
Pentru a-l linişti pe Saul când îl tulbură duhul cel rău,i-a fost adus tânărul David care era şi cântăreţ
iscusit la harpă.Saul l-a plăcut şi l-a făcut armaşul său,iar când duhul cel rău îl tulbura pe Saul,David
cânta la harpă şi duhul cel rău se depărta.
În vremea aceea filistenii au atacat iarăşi poporul lui Israel,ajungând până la Soco cel din
Iuda,unde au fost întâmpinaţi de armata lui Saul.Fiind aşezate fată în faţă cele două tabere de
luptă,filistenii,ca să-i sperie pe fiii lui Israael,scoteau în faţă un uriaş,pe nume Goliat,care îi insulta pe
israeliţi şi-i provoca la luptă cu el.S-a întâmplat ca David,care se întorsese de la păscut oile tatălui său,
să fie trimis de acesta cu merinde la fraţii săi care se aflau în tabăra lui Saul.Când a ajuns acolo,l-a
văzut pe Goliat care tocmai îi insulta pe oştenii lui Saul şi arunca cuvinte de hulă împotriva
Dumnezeului celui sfânt.David,după ce a ascultat plângerea oştenilor lui Saul,s-a prezentat la acesta şi
s-a oferit să se bată el cu acest netăiat împrejur.Saul,care-l cunoştea,a încercat să-l convingă să
renunţe,fiindcă Goliat era oştean cu experienţă,iar el era aproape un copil.Dar David era convins că,aşa
cum Dumnezeu îl ajutase,pe când păştea oile tatălui său,să învingă animalele sălbatice care atacau
turmele,tot aşa îl va ajuta să învingă şi pe acest hulitor de Dumnezeu.
Fiindcă hainele de ostaş erau grele pentru el,David merge în întâmpinarea uriaşului în hainele lui
de păstor,înarmat numai cu praştia şi cu cinci pietre ascuţite de râu.Uriaşul l-a batjocorit cu vorbe
urâte,dar David s-a aruncat asupra lui prin surprindere şi l-a lovit în frunte cu o piatră aruncată din
praştie,culcându-l la pământ.Apoi,cu propria-i sabie i-a tăiat capul.Uciderea uriaşului i-a înspăimântat
aşa de tare pe filisteni că au fugit,iar oştenii lui Saul i-au alungat şi au ucis mulţi dintre ei.David a luat
capul lui Goliat şi l-a dus la Ierusalim.
Ca răsplată pentru curajul şi victoria lui,Saul îl păstrează pe David lângă sine şi-l face căpetenie
peste oşteni.Ionatan,fiul lui Saul îl îndrăgeşte pe David şi într-un gest de dragoste îi dă hainele şi
armele sale.Şi în timpul urmăririi filistenilor David se dovedeşte un bun comandant de oşti şi obţine
peste tot victorii.Despre el s-a dus vestea în Israel şi peste tot era întâmpinat cu strigăte de bucurie :
„Saul a biruit mii,iar David zece mii” (I Regi 18,7).Aceste laude la adresa lui David,l-au făcut pe Saul să
se teamă de el şi a devenit bănuitor.Odată când a venit duhul cel rău peste el a încercat să-l străpungă
pe David cu suliţa.Apoi a încercat să-l facă ginere,ca să-l trimită în locul său în diferite lupte,iar acolo
să moară.Ca să o ia în căsătorie pe fiica sa Micol,care-l iubea pe David,Saul i-a cerut să aducă dovada
că a omorât o sută de filisteni,dar David i-a adus două sute de prepuţuri de filisteni.
 123
„Văzând şi aflând Saul că Domnul e cu David şi tot Israelul îl iubeşte şi că şi fiica sa Micol îl
iubeşte,începu încă şi mai mult să se teamă de David şi s-a făcut vrăjmaşul lui pe viaţă şi pe moarte”
(IRegi18,28-29).
Ionatan,fiul lui Saul,care-l îndrăgise pe David,a înţeles că tatăl său voia să-l piardă,deaceea l-a
vestit pe David să se păzească,până îl va anunţa el,după ce-i va trece mânia acestuia.După ce a reuşit
să-l convingă pe Saul că David este şi viteaz,dar şi credincios regelui,Saul s-a jurat că nu-l va omorâ pe
David.Dar când a venit duhul cel rău peste Saul,acesta a încercat,din nou,să-l omoare pe David cu
suliţa.Ajutat de soţia sa Micol,David reuşeşte să fugă şi se refugiază la Samuel,la Rama.Saul îl
urmăreşte şi aici,dar Domnul nu-l lasă să-l omoare pe David.
Năvălind filistenii şi atacând cetatea Cheila,la sfatul Domnului,David merge şi înfrânge pe
filisteni, eliberează cetatea şi recuperează vitele locuitorilor,luate de aceştia.Aflând Saul că David era în
cetatea Cheila,a venit cu oaste să-l prindă,dar David a fugit şi s-a ascuns prin pădurile din pustiul
Zif,până când Saul a trebuit să renunţe,fiind nevoit să meargă împotriva filistenilor care invadaseră
ţara. Însă după ce i-a alungat pe filisteni,Saul a început să-l urmărească,din nou,pe David,dar acesta i-a
dovedit că nu-i doreşte moartea. Când Saul s-a dus să-şi facă nevoile chiar în peştera în care erau
ascunşi David şi oamenii lui,acesta i-a tăiat numai o bucată din pulpana hainei,în loc să-l omoare.Saul a
recunoscut că David este mai drept decât el şi că va merita să domnească peste fiii lui Israel : „De
acum ştiu că fără îndoială vei domni şi regatul lui Israel va fi tare în mâna ta” (I Regi 24,21). Şi i-a cerut
lui David să nu stârpească pe urmaşii lui când va fi rege.David s-a jurat,iar Saul s-a întors la casa lui.
Fiindcă Saul tot nu a renunţat la dorinţa de a-l omorâ pe David,a venit din nou cu oameni
înarmaţi în pustiul Zif ca să-l prindă.Dar David i-a dovedit din nou că nu doreşte să-l omoare pe unsul
Domnului,căci pătrunzând în tabăra lui Saul pe când acesta dormea,i-a luat suliţa şi vasul de băut apă,
dar nu s-a atins de el.Şi iarăşi Saul recunoaşte că a greşit,urmărindu-l : „Am greşit ! Întoarce-te, fiul
meu David,că nu-ţi voi mai face rău, pentrucă sufletul meu a fost acum scump în ochii tăi ; nebuneşte
m-am purtat şi am greşit foarte mult”(I Regi 26,21). Însă David nu a vut încredere în cuvântul său şi,ca
să nu mai fie urmărit de Saul,a ieşit din pământul lui Israel şi s-a dus la regele Achiş în Gat,care i-a dat
spre stăpânire cetatea Ţiclag,de unde David a efectuat incursiuni în sud,împotriva gheşurenilor,
ghirzenilor şi amaleciţilor.
În vremea aceea,şi-au adunat filistenii oştirea pentru război ca să se bată cu Israel.Fiindcă
Domnul nu i-a răspuns dacă e bine sau nu să se bată cu filistenii,iar Samuel murise şi nu mai avea cu
cine să se sfătuiască, Saul a mers la o vrăjitoare să i-l cheme pe Samuel ca să se consulte cu el.Când
vrăjitoarea l-a chemat, Samuel,supărat,i-a comunicat că Domnul s-a depărtat de el,îi va lua domnia şi i-
o va da lui David.
Deşi David s-a prezentat la tabăra filistenilor,prinţii filisteni i-au cerut lui Achiş ca acesta să nu meargă
la război alături de ei,împotriva Israelului,de teamă să nu-i trădeze.De aceea David s-a întors la
Ţiclag,dar aici a găsit cetatea pustiită de amaleciţi,care luaseră în robie pe toţi locuitorii,inclusiv pe
nevestele lui David. Cu oamenii de care dispunea,David i-a urmărit pe amaleciţi şi a recuperat tot ce
luaseră aceştia din Ţiclag.A luat şi multe prăzi pe care le-a împărţit oamenilor şi a trimis şi daruri
bătrânilor lui Iuda -prietenii săi din cetăţile lui Iuda : „Iată vă trimit dar din prăzile luate de la
vrăjmaşii Domnului” (I Regi 30,31).
Filistenii s-au bătut cu israeliţii,i-au învins,i-ar pe fiii lui Saul i-au ucis.Saul,văzând înfrângerea,
s-a aruncat în propria-i sabie şi a murit. „Aşa a murit în ziua aceea Saul şi cei trei fii ai săi şi purtătorul
de arme al său şi toţi oamenii lui” (I Regi 31,6).A doua zi,filistenii au găsit pe Saul şi pe cei trei fii ai săi
căzuţi în bătălie,i-au luat capul lui Saul ca trofeu,trupul l-au spânzurat de zidul cetăţii Bet-San,iar
armele le-au pus în capiştea Astartei şi s-au aşezat în cetăţile părăsite de israieliţi.Locuitorii din Iabeş-
ul Galaadului au recuperat trupurile lui Saul şi ale fiilor lui,le-au ars,le-au îngropat sub un stejar şi au
postit şapte zile.
 124

15.2.David
15.2.1.Istoria înaintaşilor lui David. (Rut,1-4)
Pe vremea când cârmuiau în Israel judecătorii,s-a întâmplat foamete pe pământ.Elimelec,din
neamul lui Iuda,s-a dus împreună cu femeia sa Noemina şi cei doi fii ai săi să locuiască în şesul
Moabiţilor.Acesta a murit şi au rămas în urma lui femeia sa Noemina şi cei doi fii ai săi,care şi-au luat
soţii moabitence,din partea locului. Dar,murind şi cei doi fii,fără să aibă urmaşi,Noemina s-a hotărât să
se întoarcă în pământul bărbatului său.Deaceea le-a îndemnat pe cele două nurori ale sale să se întoarcă
la părinţii lor şi să-şi găsească soţi pe măsura tinereţii lor.
Rut,una dintre cele două nurori,nu se desparte de soacra sa şi vine cu aceasta în Betleem.Fiindcă
erau sărace şi era vremea secerişului,Rut aduna spicele care rămâneau în urma secerătorilor de pe
pământurile altora.Este remarcată de proprietarul ţarinei,care nu o alungă,ci o tratează ca pe ceilalţi
lucrători de pe holda sa,mai mult acesta încearcă s-o ajute pentru a lua un bărbat ca să ridice neamul.
Dar israelitul care era primul de drept să răscumpere pământul lui Elimelec,dar trebuia s-o ia şi pe Rut
de soţie,refuză. Binefăcătorul lui Rut,pe care îl chema Booz,răscumpără moştenirea lui Elimelec şi o ia
de soţie pe Rut.Aceasta îi naşte un fiu lui Booz,pe care îl numesc Obed.Acesta va avea fiu pe Iesei,tatăl
lui David

15.2.2.David este uns rege. (I Regi 16)

Domnul a văzut întristarea lui Samuel şi i-a grăit : „Până când vei tânji tu pentru Saul,pe care l-
am lepădat,ca să nu mai fie rege peste Israel ?Umple cornul tău cu mir şi du-te,că te trimit la Iesei
Betleemitul, căci dintre fiii lui mi-am ales rege” (I Regi 16,1).
Sub motivul că aduce jeretfă,Samuel a mers la Betleem,unde ,sfinţind pe Iesei şi fiii săi,l-a căutat pe cel
ce avea să fie rege,dar la găsit în persoana unui fecioraş bălai cu ochi frumoşi şi plăcut la faţă,care,
fiind ultimul dintre fii,păştea oile tatălui său. „Şi a luat Samuel cornul cu mir şi l-a miruit în mijlocul
fraţilor lui, şi a odihnit duhul Domnului asupra lui David din ziua aceea şi după aceea. Atunci s-a
depărtat de la Saul duhul Domnului şi-l tulbura un duh rău trimis de Domnul”(I Regi 16,13-14).Pentru a-l
linişti pe Saul când îl tulbură duhul cel rău,i-a fost adus tânărul David care era şi cântăreţ iscusit la
harpă.Saul l-a plăcut şi l-a făcut armaşul său,iar când duhul cel rău îl tulbura pe Saul,David cânta la
harpă şi duhul cel rău se depărta.
În vremea aceea filistenii au atacat iarăşi poporul lui Israel,ajungând până la Soco cel din
Iuda,unde au fost întâmpinaţi de armata lui Saul.Fiind aşezate fată în faţă cele două tabere de
luptă,filistenii,ca să-i sperie pe fiii lui Israael,scoteau în faţă un uriaş,pe nume Goliat,care îi insulta pe
israeliţi şi-i provoca la luptă cu el. S-a întâmplat ca David,care se întorsese de la păscut oile tatălui
său,să fie trimis de acesta cu merinde la fraţii săi care se aflau în tabăra lui Saul.Când a ajuns acolo,l-a
văzut pe pe Goliat care tocmai îi insulta pe oştenii lui Saul şi arunca cuvinte de hulă împotriva
Dumnezeului celui sfânt.David,după ce a ascultat plângerea oştenilor lui Saul,s-a prezentat la acesta şi
s-a oferit să se bată el cu acest netăiat împrejur.Saul,care-l cunoştea,a încercat să-l convingă să
renunţe,fiindcă Goliat era oştean cu experienţă,iar el era aproape un copil.Dar David era convins că,aşa
cum Dumnezeu îl ajutase,pe când păştea oile tatălui său,să învingă animalele sălbatice care atacau
turmele,tot aşa îl va ajuta să învingă şi pe acest hulitor de Dumnezeu.
Fiindcă hainele de ostaş erau grele pentru el,David merge în întâmpinarea uriaşului în hainele lui
de păstor,înarmat numai cu praştia şi cu cinci pietre ascuţite de râu.Uriaşul l-a batjocorit cu vorbe
urâte,dar David s-a aruncat asupra lui prin surprindere şi l-a lovit în frunte cu o piatră aruncată din
praştie,culcându-l la pământ.Apoi,cu propria-i sabie i-a tăiat capul.Uciderea uriaşului i-a înspăimântat
aşa de tare pe filisteni că au fugit,iar oştenii lui Saul i-au alungat şi au ucis mulţi dintre ei. David a luat
capul lui Goliat şi l-a dus la Ierusalim.
Ca răsplată pentru curajul şi victoria lui,Saul îl păstrează pe David lângă sine şi-l face căpetenie
peste oşteni.Ionatan,fiul lui Saul îl îndrăgeşte pe David şi într-un gest de dragoste îi dă hainele şi
 125
armele sale.Şi în timpul urmăririi filistenilor David se dovedeşte un bun comandant de oşti şi obţine
peste tot victorii.Despre el s-a dus vestea în Israel şi peste tot era întâmpinat cu strigăte de bucurie :
„Saul a biruit mii,iar David zece mii” (I Regi 18,7).Aceste laude la adresa lui David,l-au făcut pe Saul să
se teamă de el şi a devenit bănuitor.Odată când a venit duhul cel rău peste el a încercat să-l străpungă
pe David cu suliţa.Apoi a încercat să-l facă ginere,ca să-l trimită în locul său în diferite lupte,unde să
moară.Ca să o ia în căsătorie pe fiica sa Micol,care-l iubea pe David,i-a cerut să aducă dovada că a
omorât o sută de filisteni,dar David i-a adus două sute de prepuţuri de filisteni.„Văzând şi aflând Saul
că Domnul e cu David şi tot Israelul îl iubeşte şi că şi fiica sa Micol îl iubeşte,începu încă şi mai mult
să se teamă de David şi s-a făcut vrăjmaşul lui pe viaţă şi pe moarte” (I Regi 18,28-29).
Ionatan,fiul lui Saul,care-l îndrăgise pe David,a înţeles că tatăl său voia să-l piardă,deaceea l-a
vestit pe David să se păzească,până îl va anunţa el,după ce-i va trece mânia acestuia.După ce a reuşit
să-l convingă pe Saul că David este şi viteaz,dar şi credincios regelui,Saul s-a jurat că nu-l va omorâ pe
David.Dar când a venit duhul cel rău peste Saul,acesta a încercat,din nou,să-l omoare pe David cu
suliţa.Ajutat de soţia sa Micol,David reuşeşte să fugă şi se refugiază la Samuel,la Rama.Saul îl
urmăreşte şi aici,dar Domnul nu-l lasă să-l omoare pe David.
Ionatan încheie cu David un legământ de prietenie reciprocă,iar când consideră că viaţa lui David
este în pericol îl vesteşte pe acesta să fugă şi să se ascundă.David pleacă,trece pe la Nobe şi de la
preotul Ahimelec primeşte pâine sfinţită pentru hrană şi sabia cu care îl ucisese pe Goliat.Ajunge la
Achiş,regele din Gat,care nu-l adăposteşte ; este ajuns din urmă de fraţii şi casa tatălui său şi,împreună
cu alţi prigoniţi şi datornici organizează o ceată de circa patru sute de oameni.Regele Moabului îl
găzduieşte pentru o perioadă Când unul dintre fiii preotului Ahimelec a venit în tabăra lui şi i-a spus
cum a omorât Saul pe tatăl său şi pe cei optzeci şi cinci de bărbaţi care purtau efod de in,pentru că-l
ajutase pe el.David l-a luat pe acesta sub protecţia sa.
 126

Năvălind filistenii şi atacând cetatea Cheila,la sfatul Domnului,David merge şi înfrânge pe

filisteni, eliberează cetatea şi recuperează vitele locuitorilor,luate de aceştia.Aflând Saul că David era în
cetatea Cheila,a venit cu oaste să-l prindă,dar David a fugit şi s-a ascuns prin pădurile din pustiul
Zif,până când Saul a trebuit să renunţe,fiind nevoit să meargă împotriva filistenilor care invadaseră
ţara.Însă după ce i-a alungat pe filisteni,Saul a început să-l urmărească,din nou, pe David,dar acesta i-a
dovedit că nu-i doreşte moartea. Când Saul s-a dus să-şi facă nevoile chiar în peştera în care erau
ascunşi David şi oamenii lui,acesta i-a tăiat numai o bucată din pulpana hainei,în loc să-l omoare.Saul a
recunoscut că David este mai drept decât el şi că va merita să domnească peste fiii lui Israel : „De
acum ştiu că fără îndoială vei domni şi regatul lui Israel va fi tare în mâna ta” (I Regi 24,21). Şi i-a cerut
lui David să nu stârpească pe urmaşii lui când va fi rege.David s-a jurat,iar Saul s-a întors la casa lui.
„În vremea aceea a murit Samuel,şi s-a adunat tot Israelul de l-au plâns şi l-au îngropat în casa lui în
Rama.Iar David s-a sculat şi s-a coborât în pustiul Maonului” (I Regi 25,1).
In Maon,David ia de nevastă pe Abigail,văduva unui om bogat dar rău,pe care Dumnezeu l-a
pedepsit cu moartea pentru răutatea lui. Deasemeni a mai luat şi pe Ahinoam din Izreel şi au fost
amândouă femeile lui.Pe Micol,prima femeie,o dăduse Saul altui bărbat.Fiindcă Saul tot nu a renunţat
la dorinţa de a-l omorâ pe David,a venit din nou cu oameni înarmaţi în pustiul Zif ca să-l prindă.Dar
David i-a dovedit din nou că nu doreşte să-l omoare pe unsul Domnului,căci pătrunzând în tabăra lui
Saul pe când acesta dormea,i-a luat suliţa şi vasul de băut apă,dar nu s-a atins de el.Şi iarăşi Saul
recunoaşte că a greşit,urmărindu-l : „Am greşit ! Întoarce-te, fiul meu David,că nu-ţi voi mai face
rău,pentrucă sufletul meu a fost acum scump în ochii tăi ; nebuneşte m-am purtat şi am greşit foarte
mult” (I Regi 26,21).Însă David nu a vut încredere în cuvântul său şi,ca să nu mai fie urmărit de Saul,a
ieşit din pământul lui Israel şi s-a dus la regele Achiş în Gat,care i-a dat spre stăpânire cetatea Ţiclag,
de unde David a efectuat incursiuni în sud,împotriva gheşurenilor,ghirzenilor şi amaleciţilor.
În vremea aceea,şi-au adunat filistenii oştirea pentru război ca să se bată cu Israel.Fiindcă
Domnul nu i-a răspuns dacă e bine sau nu să se bată cu filistenii,iar Samuel murise şi nu mai avea cu
cine să se sfătuiască,Saul a mers la o vrăjitoare să i-l cheme pe Samuel ca să se consulte cu el.Când
vrăjitoarea l-a chemat,Samuel, supărat,i-a comunicat că Domnul s-a depărtat de el,îi va lua domnia şi i-
o va da lui David.
Deşi David s-a prezentat la tabăra filistenilor,prinţii filisteni i-au cerut lui Achiş ca acesta să nu meargă
la război alături de ei,împotriva Israelului,de teamă să nu-i trădeze.De aceea David s-a întors la
Ţiclag,dar aici a găsit cetatea pustiită de amaleciţi,care luaseră în robie pe toţi locuitorii,inclusiv pe
nevestele lui David.Cu oamenii de care dispunea,David i-a urmărit pe amaleciţi şi a recuperat tot ce
luaseră aceştia din Ţiclag.A luat şi multe prăzi pe care le-a împărţit oamenilor şi a trimis şi daruri
bătrânilor lui Iuda - prietenii săi din cetăţile lui Iuda : „Iată vă trimit dar din prăzile luate de la
vrăjmaşii Domnului” (I Regi 30,31).
Filistenii s-au bătut cu israeliţii,i-au învins,i-ar pe fiii lui Saul i-au ucis.Saul,văzând
înfrângerea,s-a aruncat în propria-i sabie şi a murit. „Aşa a murit în ziua aceea Saul şi cei trei fii ai săi
şi purtătorul de arme al său şi toţi oamenii lui” (I Regi 31,6).A doua zi,filistenii au găsit pe Saul şi pe cei
trei fii ai săi căzuţi în bătălie,i-au luat capul lui Saul ca trofeu,trupul l-au spânzurat de zidul cetăţii Bet-
San,iar armele le-au pus în capiştea Astartei şi s-au aşezat în cetăţile părăsite de israieliţi.Locuitorii din
Iabeş-ul Galaadului au recuperat trupurile lui Saul şi ale fiilor lui,le-au ars,le-au îngropat sub un stejar
şi au postit şapte zile.

15.2.3.David, rege peste Iuda

Întorcându-se în Ţiclag după înfrângerea amaleciţilor,David află despre moartea lui Saul şi a
fiilor lui de la un participant la bătălie care i-a mărturisit că chiar el,la rugămintea lui Saul,care era
înfipt în propria-i suliţă,i-a dat lovitura mortală,ca să nu fie prins viu de filisteni.David l-a plâns pe Saul
şi pe fii săi,dar l-a pedepsit cu mortea pe cel ce ridicase mâna asupra unsului Domnului.Apoi, din
porunca Domnului merge la Hebron(în Iuda),împreună cu oamenii săi şi familiile lor,unde bărbaţii lui
 127
Iuda l-au miruit rege pentru casa lui Iuda. Şi aflând că locuitorii din Iabeş au luat trupurile lui Saul şi a
le fiilor lui şi le-au îngropat,a trimis soli la aceştia ca să le mulţumească şi să le transmită că el,David,a
fost miruit rege de casa lui Iuda,în locul lui Saul.
Dar,Abner,căpetenia oştilor lui Saul,l-a pus pe Işboşet - fiul lui Saul,rege peste Galaad,Aşer,Izreel,
Efrem, Veniamin,şi peste Israel şi s-au aşezat în Galaad.După şapte ani şi şase luni de când domnea
David în Hebron,Abner a trecut Iordanul şi a venit la Ghibeon cu gându-l să-l înlocuiască pe David cu
Işboşet,dar este învins de Ioab,unul dintre conducătorii oamenilor lui David şi alungat dincolo de
Iordan. „De atunci a fost duşmănie lungă între casa lui Saul şi casa lui David.David însă se întărea
mereu,iar casa lui Saul slăbea din ce în ce mai mult” (II Regi 3,1).
În această perioadă,lui David i s-au născut şase fii :1)Amon (din Ahinoam) : 2)Chilebab(din Abigail)
;3)Abesalom(din Maachei) ; 4)Adonia (din Haghita) ; 5)Şefatia(fiul Abitalei) ; 6)Itream(din Egla).
În urma unor neînţelegeri cu Iaşboşet,Abner îi trimite lui David vestitori : „Încheie alianţă cu
mine.Si mâna mea va fi cu tine,ca să întoarcă la tine pe tot poporul lui Israel” (II Regi 3,12).David se
învoieşte cu condiţia să i-o aducă pe Micol,pe care o luase de la Saul pe două sute de prepuţuri de
filisteni ucişi.Abner a venit la David şi i-a adus-o şi pe Micol,pe care o luase de la bărbatul ei.Pentrucă
Abner a promis lui David că va aduna tot poporul lui Israel la domnia lui David,acesta l-a lăsat să se
întoarcă slobod la oamenii lui,dar Ioab,conducătorul oştirii lui David,care îl bănuia de neciste pe
Abner,l-a urmărit la plecare şi l-a adus înapoi la Hebron şi fără ştirea lui David,l-a ucis,pentrucă şi
Abner îl omorâse pe fratele său.David,însă,l-a plâns şi a blestemat casa lui Ioab.După moartea lui
Abner,doi dintre comandanţii oştilor lui Işboşet,îl omoară mişeleşte pe acesta şi-i aduc lui David ca
dovadă-capul acestuia.Dar David,în loc să le mulţumească,îi tratează ca pe nişte netrebnici şi-i
pedepseşte cu moartea pentru fapta lor.

15.2.4.David, rege peste toate seminţiile lui Israel.

„Atunci au venit toate triburile lui Israel la David în Hebron şi au zis : Iată ,noi suntem oasele
tale şi carnea ta.Încă de ieri şi de alaltăieri,când Saul domnea peste noi,tu ai povăţuit pe Israel şi
Domnul a zis către tine : tu vei paşte pe poporul meu Israel şi tu vei fi povăţuitorul lui Israel” (II Regi
5,1-2). David a încheiat cu bătrânii lui Israel legământ înaintea Domnului ; şi au miruit pe David rege
peste tot Israelul. Când a devenit rege peste tot Israelul,David avea treizeci de ani şi a domnit
patruzeci de ani : şapte ani şi şase luni numai peste Iuda,în Hebron şi peste tot Israelul şi Iuda treizeci şi
trei de ani,în Ierusalim(Iebus).
David socoteşte că Hebronul nu este cetatea cea mai potrivită pentru o capitală a întregului Israel
şi atunci cucereşte cetatea Iebuseilor rămasă nesupusă fiilor lui Veniamin,pe care o va numi cetatea
Sionului – Ierusalim ; mai târziu se va numi şi cetatea lui David.A zidit-o şi întărit-o „Şi a propăşit
David şi s-a înălţat,şi Domnul Dumnezeu Savaot era cu el” (II Regi 5,10). David şi-a mai luat alte femei
şi a mai avut cu cestea fii şi fice .
Când au aflat filistenii că David a devenit rege peste tot Israelul,au venit să se bată cu acesta,dar David
i-a respins,fiindcă Domnul a fost cu el ; le-a luat idolii şi i-a ars în foc.Filistenii se întăresc şi vin din
nou asupra lui David,dar acesta,sfătuit de Domnul,nu le iese în întâmpinare,ci îi ocoleşte şi-i atacă din
spate şi i-a lovit de la Ghibeon până la Ghezer.
Apoi David a hotărât să aducă Chivotul Domnului în cetatea sa.Şi,mergând,cu tot Iuda,a luat
Chivotul Domnului din casa lui Aminadab,la care se afla de aproape douăzeci de ani,dar fiindcă pe
drum Domnul s-a mâniat pe un om care a atins chivotul,voind să-l sprijine,David s-a temut de Domnul
şi nu l-a adus în cetate,ci l-a lăsat în casa lui Obed-Edom Gateanul,până a primit semn de la Domnul.
Atunci,cu mare alai şi cu săvârşirea multor jertfe,David însuşi mergea înaintea Chivotului şi dansa,iar
poporul striga şi cânta din trâmbiţe.Apoi intrând în cetate au pus Chivotul Domnului în cortul pregătit
de David,apoi acesta a binecuvântat poporul în numele Domnului Savaot şi a împărţit carne şi pâine la
tot omul.Fiindcă Micol l-a dispreţuit pe David pentrucă a jucat înaintea Chivotului,acesta s-a supărat
pe ea,iar Micol n-a avut copii până-n ziua morţii ei.
 128
După ce David s-a liniştit de toţi vrăjmaşii săi,s-a gândit că nu e drept ca el să locuiască în casă
de chedru,iar Chivotul Domnului în cort şi a voit să construiască un locaş pentru acesta.Dar Domnul,
prin gura proorocului Natan,îl opreşte să-l construiască,fiindcă aceasta se va face abia în timpul
urmaşului său, transmiţându-i şi făgăduinţa despre Mesia :
„Iată Domnul îţi vesteşte că-ţi va întări casa ta,iar când se vor plini zilele tale şi vei răposa cu părinţii
tăi,atunci voi ridica după tine pe urmaşul tău,care va răsări din coapsele tale şi voi întări stăpânirea
sa. Acela va zidi casa numelui Meu şi Eu voi întări scaunul domniei lui în veci. Eu voi fi aceluia tată,
iar el îmi va fi fiu; (II Regi 7,12-14). Primind această binecuvântare de la Domnul,David a adus rugăciune
de mulţumire Domnuli : „De vreme ce Tu Doamne Savaot,Dumnezeul lui Israel,ai descoperit robului
tău ,zicând : îţi voi face casă,apoi robul tău şi-a gătit inima sa,ca să se roage Ţie cu această
rugăciune,...Începe acum şi binecuvintează casa robului tău,ca să fie ea veşnic înaintea feţei Tale,căci
Tu,Doamne Dumnezeule,ai vestit aceasta şi prin binecuvântarea Ta,se va face casa robului Tău
binecuvântată,ca să fie înaintea Ta în veci” (II Regi 7 ,27-29).
După aceea,David a supus pe Filisteni,i-a bătut pe Moabiţi,pe care i-a făcut robi şi birnici ; a
bătut şi pe regele din Ţoba,care voia şă-şi întemeieze domnie lângă râul Eufratului ; i-a bătut pe sirienii
Damascului . „Astfel şi-a făcut David nume,întorcându-se de la înfrângerea celor optusprezece mii de
sirieni din Valea Sărată” (II Regi 8,12).Apoi a pus oştiri de pază în Idumeia „Şi a domnit David peste tot
Israelul,făcând judecată şi dreptate în tot poporul său” (II Regi 8,15).
La curtea lui David, Ioab -fiul lui Ţeruia,era comandantul oştirii,Iosafat -fiul Ahilud era cronicar,
Ţadoc -fiul lui Ahitub şi Ahimelec - fiul lui Abiatar,erau preoţii,iar Seraia era dregător.Ca un act de
clemenţă pentru casa lui Saul,David l-a adus la curtea sa pe Mefiboşet,fiul lui Ionatan,prietenul
lui,căruia,deşi era olog,i-a restituit toate drepturile şi moşiile din partea lui Saul.
Anon,fiul regelui amoniţilor,ajungând pe tron,s-a răzvrătit împotriva lui David,a tocmit o armată
plătită dintre amoniţi,sirieni,amaleciţi şi alţi duşmani ai lui David şi au venit să-l atace. Armata adunată
de David din tot Israelul condusă de cei doi fraţi Ioab şi Abişai i-au bătut şi i-au alungat.Fiindcă Sirienii
au vrut să-i atace din nou pe israeliţi,însuşi David a trecut Iordanul,i-a bătut şi i-a supus.Peste un
an,oastea lui David a atacat şi pe amoniţi şi au împresurat cetatea lor Raba(Rabatul de azi).
David,care nu participa la asediul cetăţii Raba,ci rămăsese în Ierusalim,a văzut-o pe Batşeba,
femeia lui Urie,pe când făcea baie şi era tare frumoasă.Fiindcă a poftit-o,a poruncit să-i fie adusă la
casa sa,s-a culcat cu ea şi aceasta a rămas însărcinată.Apoi l-a hemat pe Urie din tabără şi după ce l-a
cercetat despre mersul războiului,l-a trimis la Ioab cu scrisoare prin care-i cerea lui Ioab să-l trimită în
luptă în locul cel mai greu,ca să moară.Când într-un atac al cetăţii Urie a murit,Ioab l-a vestit pe
David.Femeia lui Urie l-a plâms,iar după ce a trecut vremea plângerii,David a adus-o în casa lui,a
făcut-o femeia sa şi aceasta i-a născut un fiu.
Dar Domnul s-a mâniat pe David pentru fapta sa şi l-a trimis pe proorocul Natan care l-a certat
(pilda cu oiţa săracului) : „...Iată Eu voi ridica asupra ta rău din casa ta şi voi lua pe femeile tale
înaintea ochilor tăi şi le voi da aproapelui tău şi va dormi acela cu femeile tale înaintea soarelui
acestuia.Tu ai făcut pe ascuns,iar Eu voi face aceasta înaintea a tot Israelul şi înaintea soarelui” (II
Regi 12,11-12). Si i-a mai transmis Natan că fiul lui va muri,ceea ce s-a şi întâmplat după şapte zile.În
cele şapte zile David s-a rugat Domnului pentru copil,a postit şi a petrecut noaptea întins pe pământ.În
aceste împrejurări a compus David frumoasa rugăciune de pocăinţă cunoscută sub numele de psalmul
50.După moartea copilului,David a intrat la Baatşeba,care a rămas însărcinată şi i-a născut tot un băiat
pe care l-au numit Solomon,dar proorocul Natan l-a mumit Iedidia,care înseamnă iubitul Domnului.
Între timp,Ioab care împresurase cetatea amoniţilor(Raba),i-a trimis ştire că cetatea a fost aproape
cucerită pe apă şi să vină s-o ia personal,ca nu cumva să fie slăvit numele său.David s-a dus la Raba cu
tot poporul s-a luptat împotriva ei şi a luat-o.Şi-a pus pe cap coroana regelui amonit şi a luat foarte
multă pradă din cetate.Apoi s-a întors cu poporul la Ierusalim.
 129

Amnon,primul fiu al lui David,născut din Ahinoam izraeliteanca,a necinstit-o pe Tamara,sora lui
Abesalom,născută din Maachei,fiica regelui Gheşurului.Abesalom a căutat prilejul potrivit şi a tocmit
slugi care l-au omorât,apoi de teamă că va fi pedepsit de David a fugit la tatăl mamei sale,regele
Gheşurului,unde a stat trei ani.Ioab,conducătorul oştilor lui David,a pus o vorbă bună la rege pentru
Abesalom şi David a acceptat ca Abesalom să se întoarcă la Ierusalim,dar nu l-a primit să-i vadă
faţa.Abia după un an,Abesalom a putut merge la rege,i s-a închinat,iar regele l-a sărutat în semn de
iertare.Dar Abesalom,care si-a făcut o mică armată de care şi bărbaţi războinici,uneltea împotriva lui
David,şi încerca să câştige inimile israeliţilor.
Pe când David avea patruzeci de ani de domnie,Abesalom,sprijinit de un sfetnic al lui
David,Ahitofel,se declară la Hebron ca rege şi pleacă cu oamenii săi către Ierusalim.David,de teama
lui,părăseşte Ierusalimul şi se retrage cu oamenii lui în muntele Eleonului,iar după ce primeşte veşti că
Abesalom s-a înscăunat rege în Ierusalim şi urmează să vină după el ca să-l omoare,a trecut Iordanul
unde este găzduit şi ajutat cu oaste de către amoniţi şi alţi regi care rămăseseră loiali lui David.Cu trei
comandanţi în frunte,oastea lui David iese în întâmpinarea lui Abesalom,pe care îl înfrânge,iar Ioab îl
ucide.David se întristează şi-l plânge pe fiul său Abesalom,cu tot răul pe care il făcuse.Apoi se întoarce
la Ierusalim,iar fiii lui Israel îl întâmpină la trecerea Iordanului,manifestându-şi credinţa faţă de el.Dar
un anume Şeba a asmuţit poporul împotriva lui David,şi fiii lui Israel au plecat de la David,rămânând
numai seminţia lui Iuda şi cei cu care venise de dincolo de Iordan. Ajuns la Ierusalim,David i-a trimis
pe Ioab şi Abişai în urmărirea lui Şeba.Acesta s-a adăpostit într-o cetate,dar ca să nu aibă loc vărsare de
sânge între fraţi,locuitorii cetăţii l-au decapitat şi i-au dat capul acestuia lui Ioab,care s-a retras de sub
zidurile cetăţii şi a dus dovada lui David.
 130
Peste regatul lui David a venit,apoi,o foamete care a durat trei ani.Domnul i-a zis că această
pedeapsă este pentru păcatul lui Saul care măcelărise pe ghibeoniţi.Ca să scape de pedeapsa
Domnului,David,la cererea Ghibeoniţilor,sacrifică şapte bărbaţi din neamul lui Saul,pe care ghibeoniţii
îi spânzură.David ia osemintele lui Saul şi ale lui Ionatan fiul lui din Iabeşul Galaadului şi le strămută
în Veniamin,îngropându-le împreună cu a celor şapte ucişi de ghibeoniţi în mormântul lui Chiş tatăl lui
Saul.Şi s-a milostivit Domnul şi a încetat foametea.Dar din nou se declară război între filisteni şi
israeliţi.David,deşi era bătrân,a ieşit împreună cu oastea.In luptă a obosit şi era gata să fie ucis cu suliţa
de un filistean,dar Abişai îl salvează pe David,omorându-l pe filistean.De atunci oamenii lui David au
hotărat ca David să nu mai participe la lupte.Israeliţii au mai câştigat încă trei bătălii împotriva
filistenilor pe care i-au înfrânt pentru o perioadă de timp.David compune o cântare de mulţumire
pentru izbăvire de vrăjmaşi ; „Domnul este întărirea mea,scăparea mea şi itbăvitorul meu...izbăvitu-
ma de vrăjmaşul meu cel puternic...izbăvitu-ma,pentrucă m-a iubit...viu este Domnul şi binecuvântat
este numele Lui!Lăudat fie Dumnezeul cel ce mă izbăveşte...Doamne,Tu mă înalţi peste vrăjmaşii
mei...” (II Regi22).
David doreşte să ştie cât de numeros este poporul său şi-i porunceşte lui Ioab,căpetenia oştirii să
cutreiere toată ţara şi să numere poporul.După nouă luni şi douăzeci de zile,Ioab s-a întors,terminând
numărătoarea,consemnând opt sute de mii de bărbaţi buni de luptă în Israel şi cinci sute de mii în Iuda.
Dându-şi seama că a păcătuit,s-a cutremurat inima lui David şi s-a rugat către Domnul să-i ierte
păcatul,dar,prin gura proorocului Gad,Domnul i-a arătat trei pedepse,din care să-şi aleagă singur
una.David a ales ciuma.La vremea secerişului,a trimis Domnul ciumă asupra lui Israel şi a început
molimă mare,murind şaptezeci de mii de oameni.Fiindcă Domnul l-a oprit pe îngerul morţii să intre şi
în Ierusalim,David a cumpărat Arvana -ţarina celui la care se oprise îngerul,şi a ridicat acolo un
jertfelnic Domnului şi a adus arderi de tot şi jertfe de împăcare.

15.2.5.Sfârşitul domniei şi moartea lui David

Ajuns la bătrâneţe şi neputinţă,regele David nu mai putea să se încălzească ; şi chiar de i-au adus
o fată tânără şi frumoasă care să doarmă cu el şi să-l încălzească,David nu s-a atins de ea.Profitând că
tatăl său este neputincios,Adonia,unul dintre fiii săi,sprijinit de Ioab şi de Abiatar preotul,se declară
rege fără stiinţa lui David.Dar, proorocul Natan o sfătuieşte pe Batşeba să meargă la David şi să-i
amintească de promisiunea făcută,că Solomon va fi numit rege după el.Batşeba merge şi-i grăieşte :
„Domnul meu rege,tu te-ai jurat pe Domnul Dumnezeul tău,către roaba ta,zicând : Solomon fiul tău,va
fi rege după mine şi va şedea pe tronul meu.Dar acum iată că Adonia s-a făcut rege şi,tu,domnul meu
rege,nu ştii nimic de aceasta” (III Regi 1,17-18). Proorocul Natan,şi el,l-a certat : „dacă cu voia ta s-a
făcut lucrul acesta,atunci pentru ce tu n-ai descoperit robului tău cine va şedea pe tronul domnului
meu rege,după el?” (III Regi 1,27).Atunci David i-a zis femeii sale Batşeba : „Viu este Domnul care mi-a
scăpat sufletul meu de la orice necaz ! Solomon fiul tău va fi rege după mine,va şedea pe tronul meu,în
locul meu şi aceasta voi face chiar astăzi!” (III Regi 1,29-30).
Şi a poruncit preotului Ţadoc,lui Natan şi lui Benaia să meargă împreună cu slujitorii de casă să-l
conducă pe Solomon la Ghihon,iar preotul Ţadoc l-a miruit rege.S-au sunat din trâmbiţe şi s-a strigat :
„Trăiască regele Solomon”. Aflând de încoronarea lui Solomon din porunca lui David,cei cel însoţeau
pe Adonia,l-au părăsit,iar acesta s-a dus la Cortul mărturiei şi s-a apucat cu mâinile de coarnele
jertfelnicului,cerând lui Solomon să jure că nu-l va omorâ. Solomon i-a făgăduit că dacă se va purta
cinstit,nu-i va face nici un rău.
„Apropiindu-se vremea lui David ca să moară,a lăsat el fiului său Solomon acest legământ : Să păzeşti
legământul Domnului Dumnezeului tău,umblând în căile Lui şi păzind legile Lui,poruncile
Lui,hotărârile Lui şi aşezămintele Lui,precum sunt scrise în legea lui Moise,pentru ca să-ţi fie ţie
binecunoscut tot ce vei face,oriunde şi ori încotro te vei întoarce; şi ca să îşi ţină Domnul cuvântul Său
care l-a grăit către mine, zicând : dacă fiii tăi îşi vor păzi drumul lor,ca să se poarte cu credincioşie
înaintea Mea,din toată inima şi din tot sufletul lor,atunci nu va lipsi să fie din tine bărbat pe tronul lui
Israel” (III Regi 2,2-4).Apoi îi dă poruncă să-l pedepsească pe Ioab fiindcă a vărsat sânge nevinovat în
 131
timp de pace,să arate milă faţă de urmaşii lui Barzilai Galaaditul,care l-a adăpostit pe când Abesalom
voia să-l omoare şi să-l pedepsească pe Şimei,cel care-l blestemase când fugea din calea lui Abesalom.
Şi a răposat David cu părinţii săi,după ce domnise peste Israel patruzeci de ani(şapte în Hebron şi
treizeci şi trei In Ierusalim).

15.2.6.David –psalmist şi profet.

„Iată cele din urmă cuvinte ale lui David : Cuvintele lui David,fiul lui Iesei,graiurile bărbatului
suspus,ale unsului lui Dumnezeu,celui din Iacov al dulcelui cântăreţ din Israel:Duhul Domnului
grăieşte prin mine şi cuvântul Lui e pe limba mea” (II Regi 23,1-2).
După cum însuşi mărturiseşte,din fragedă tinereţe păstorul David s-a dovedit un bun cântăreţ din
harpă,interpretând cântece compuse chiar de el însuşi : „Mic eram între fraţii mei şi tânăr în casa
tatălui meu.Mâinile mele au făcut o harpă şi degetele mele au alcătuit o psaltire” (Ps.151,1-2).
Chiar dacă nu toţi psalmii aparţin lui David,în întregul lor se simte duhul davidic.
Psalmii lui David pot fi grupaţi în :
 132
-imnuri (cântări de slavă şi preamărire a lui Dumnezeu ) : „Lăuda-voi pe Domnul după
dreptatea lui şi voi cânta numele Domnului celui prea înalt” (Ps.7,17). „Lăuda-te-voi Doamne,din toată
inima mea,spune-voi toate minunile tale” (Ps.9,1). „Iubite-voi Doamne,vârtutea mea,Domnul este
întărirea mea şi scăparea mea şi izbăvitorul meu” (Ps.17,1). „Cerurile spun slava lui Dumnezeu şi
facerea mâinilor lui o vesteşte tăria” (Ps.Ps.18). „Lăudaţi pe Domnul în alăută,în psaltire cu zece strune
cântaţi-I Lui” (Ps.32,2). „Lăudaţi pe Domnul şi chemaţi numele Lui;vestiţi neamuri lucrurile Lui”
(Ps.104,1). „Lăuda-te-voi,Doamne,cu toată inima mea,că ai auzit cuvintele gurii mele,şi înaintea
îngerilor îţi voi cânta” (Ps.137,1).
-rugăciuni (cereri la vreme de necaz,de suferinţă şi plângeri adresate lui Dumnezeu).
„Doamne,nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine,nici cu urgia Ta să mă cerţi” (Ps.6,1). „Păzeşte-
mă,Doamne,că spre tine am nădăjduit” (Ps.15,1). „Dumnezeul meu,Dumnezeul meu,ia aminte la
mine,pentru ce m-ai părăsit?Departe sunt de mântuirea mea cuvintele greşelilor mele” (Ps.21,1).
„Doamne,nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine,nici cu iuţimea Ta să mă cerţi” (Ps.37,1).
„Dumnezeule,întru numele Tău mântuieştemă şi întru puterea Ta mă judecă” (Ps.53,2).
Auzi,Dumnezeule,rugăciunea mea şi nu trece cu vederea ruga mea” (Ps.54,1). „Scoate-mă de la
vrăjmaşii mei,Dumnezeule,şi de cei ce se scoală împotriva mea,izbăveşte-mă” (Ps.58,1).
„Dumnezeule,lepădatu-ne-ai pe noi şi ne-ai doborât;mâniatu-te-ai şi te-ai milostivit spre noi...Dă-ne
nouă ajutor,ca să ne scoţi din necaz,că deşartă este izbăvirea de la om” (Ps.59,12).
„Auzi,Dumnezeule,glasul meu când mă rog ţie;de la frica vrăjmaşului scoate sufletul meu” (Ps.63,1).
„Dumnezeule,spre ajutorul meu ia aminte;Doamne,să-mi ajuţi mie grăbeşte-te” (Ps.69,1).
„Pleacă,Doamne,urechea Ta şi mă auzi,că sărac şi necăjit sunt eu” (Ps.85,1).
-de căinţă. „Doamne,nu cu mânia Ta să mă mustri pe mine,nici cu urgia Ta să mă cerţi” (Ps.6,1).
„Păzeşte-mă Doamne,că spre Tine am nădăjduit” (Ps.15). Doamne,nu cu mânia Ta să mă mustri pe
mine,nici cu iţimea Ta să mă cerţi” (Ps37,1). „Miluieşte-mă,Dumnezeule,după mare mila Ta şi după
mulţimea îndurările Tale,şterge fărădelegea mea” (Ps.50,1). „Doamne,strigat-am către Tine,auzi-
mă;ia aminte la glasul rugăciunii mele,când strig către Tine” (Ps.140).
-de mulţumire. „Când te-am chemat,m-ai auzit,Dumnezeul dreptăţii mele! Întru necaz m-ai
desfătat” (Ps.4,1). „Doamne,întru puterea Ta se va veseli împăratul şi întru mântuirea Ta se va bucura
foarte.după pofta inimii lui i-ai dat lui,şi de voia buzelor lui nu l-ai lipsit pe el” (Ps.20). „Domnul mă
paşte şi nimic nu-mi va lipsi” (Ps.22,1). „Domnul este luminarea mea şi mântuitorul meu;de cine mă voi
teme?Domnul este apărătorulvieţii mele;de cine mă voi înfricoşa?” (Ps.26,1-2). „Înălţa-te-
voi,Doamne,că m-ai ridicat şi n-ai veselit pe vrăjmaşii mei” (Ps.29). „Aşteptând,am aşteptat pe Domnul
şi s-a plecat spre mine” (Ps.39,1). „Veniţi să ne bucurăm de Domnulşi să strigăm lui
Dumnezeu,mântuitorul nostru” (Ps.94,1). „Binecuvintează,suflete al meu pe Domnul şi toate cele
dinlăuntrul meu numele cel sfânt al Lui” (Ps.102).
-mesianici(care,parţial sau în întregime,se referă la Mântuitorul):
a) direct mesianici : (ps.15,3 la Ioan 11,5);(Ps.15,8 la Luca 24,27 şi Ioan 2,22);(Ps.15,10 la Ioan 20,9);
(Ps.21,7 la Matei 26,27);(Ps.21,8 la Matei 27,43);(Ps.44,3 la Luca,4,22)
;(Ps.71,1 la Ioan 5,20);(Ps.109,1 la Matei 22,44); (Ps.131,11 la Luca 1,32)
b) indirect mesianici: ps.3,4,6,8,33,67,107.
David a purtat războaie numeroase,dar nu inamicii de pe câmpul de luptă se regăsesc cel mai
adesea în psalmii săi.Adevăratul său inamic este omul păcătos : rău, viclean, mincinos,trufaş,făţarnic,
invidios,lacom, asupritor şi lipsit de milă şi de omenie.Deaceea zice : „Scapă-mă Doamne de mâna
păcătosului,de la oamenii nedrepţi scoate-mă,care au gândit să împiedice paşii mei” (Ps.139,4). „Să nu
vină peste mine picior de mândrie şi mâna păcătoşilor să nu mă clintească” (Ps.35,11). „Nu râvni la cei
ce viclenesc,nici nu urma pe cei ce fac fărădelegea.căci ca iarba curând se vor usca şi ca verdeaţa
ierbii degrab se vor trece” (Ps.36,1-2). „Zis-a cel nebun întru inima sa:Nu este Dumnezeu!” (Ps.52,1).
Biografia regelui David nu e bogată nici în victorii răsunătoare,nici în construcţii măreţe,nici cu
reforme legislative.David rămâne mare prin marea sa poezie din psalmi.Nu s-a mândrit cu creaţia
sa,fiindcă tot timpul a fost convins că harul poetic i-a fost hărăzit de Dumnezeu : „Tăria mea şi lauda
 133
mea este Domnul şi mi-a fost mie spre izbăvire” (Ps.117,14). „Doamne,buzele mele vei deschide şi gura
mea va vesti lauda Ta” (Ps.50,15). „Milele Tale,Doamne,din neam în neam voi vesti adevărul Tău cu
gura mea” (Ps.88,1-2).
„Cânt-voi Domnului în viaţa mea,cânta-voi Dumnezeului meu cât voi fi,plăcute să-i fie Lui cuvintele
mele,iar eu mă voi veseli de Domnul” (Ps.103,34-35). Citind psalmii lui David,simţim ca şi autorul un
adevărat registru emoţional:mânie,supărare, nostalgie,durere,suferinţă,îndoială, desnădejde,revoltă,
umilinţă,căinţă,rugăciune,implorare,strigăt,speranţă,regăsire,bucurie,extaz.

15.3. Solomon
15.3.1.David numeşte pe Solomon rege.
Ajuns la bătrâneţe şi neputinţă,regele David nu mai putea să se încăllzească ; şi chiar de i-au
adus o fată tânără şi frumoasă care să doarmă cu el şi să-l încălzească,David nu s-a atins de ea.Văzând
că tatăl său este neputincios,Adonia,unul dintre fiii săi,sprijinit de Ioab şi de Abiatar preotul se declară
rege,fără stiinţa lui David.Dar, Natan o sfătuieşte pe Batşeba să meargă la David şi să-i amintească de
promisiunea că îl va numi rege pe Solomon,fiul ei.Batşeba merge şi-i grăieşte: „Domnul meu rege,tu
te-ai jurat pe Domnul Dumnezeul tău,către roaba ta,zicând : Solomon fiul tău,va fi rege după mine şi
va şedea pe tronul meu.Dar acum iată că Adonia s-a făcut rege,şi tu,domnul meu rege,nu ştii nimic de
aceasta” (III Regi 1,17-18).Natan l-a certat şi el : „dacă cu voia ta s-a făcut lucrul acesta,atunci pentru ce
tu n-ai descoperit robului tău cine va şedea pe tronul domnului meu rege,după el?” (III Regi
1,24).Atunci David i-a zis femeii sale Batşeba : „Viu este Domnul care mi-a scăpat sufletul meu de la
orice necaz ! Solomon fiul tău va fi rege după mine ,va şedea pe tronul meu în locul meu,şi aceasta voi
face chiar astăzi!” (III Regi 1,29-30).
Şi a poruncit preotului Ţadoc,lui Natan şi lui Benaia să meargă împreună cu slujitorii de casă
să-l conducă pe Solomon la Ghihon,unde preotul Ţadoc l-a miruit rege.S-au sunat din trâmbiţe şi s-a
strigat: „ Trăiască regele Solomon”.Aflând de încoronarea lui Solomon din porunca lui David,cei cel
însoţeau pe Adonia,l-au părăsit,iar acesta s-a dus la Cortul mărturiei şi s-a apucat cu mâinile de
coarnele jertfelnicului,cerându-i lui Solomon să jure că nu-l va omorâ.Solomon i-a promis că dacă se
va purta cinstit,nu-i va face nici un rău.
„Apropiindu-se vremea lui David ca să moară,a lăsat el fiului său Solomon acest legământ : Să
păzeşti legământul Domnului Dumnezeului tău,umblând în căile Lui şi păzind legile Lui,poruncile
Lui,hotărârile Lui şi aşezămintele Lui,precum sunt scrise în legea lui Moise,pentru ca să-ţi fie ţie
binecunoscut tot ce vei face,oriunde şi ori încotro te vei întoarce; şi ca să îşi ţină Domnul cuvântul Său
care l-a grăit către mine,zicând : dacă fiii tăi îşi vor păzi drumul lor,ca să se poarte cu credincioşie
înaintea Mea,din toată inima şi din tot sufletul lor,atunci nu va lipsi să fie din tine bărbat pe tronul lui
Israel” (III Regi 2,2-4).
Apoi îi dă poruncă să-l pedepsească pe Ioab fiindcă a vărsat sânge nevinovat în timp de pace,să
arate milă faţă de urmaşii lui Barzilai Galaaditul,care l-a adăpostit pe când Abesalom voia să-l omoare
şi să-l pedepsească pe Şimei,cel care-l blestemase pe când fugea din calea lui Abesalom.
Şi a răposat David cu părinţii săi,după ce domnise peste Israel patruzeci de ani ( şapte în Hebron şi
treizeci şi trei în Ierusalim. Iar pe tronul lui David s-a aşezat Solomon şi domnia lui a fost foarte
strălucită.

15.3.2.Începutul domniei lui Solomon.

După ce îl pedepseşte cu moartea pe fratele său Adonia,pentru că acesta a cerut-o pe Abişag
Sunamiteanca,frumoasa care-i încălzise bătrâneţile lui David,Solomon începe să-i pedepsească pe toţi
aceea care s-au ridicat împotriva tatălui său sau au fost împotriva sa.Astfel îl alungă pe Abiatar preotul
care fusese de partea lui Adonia,trimite să-l ucidă pe Ioab pentru cele ce greşise atât făţă de tatăl său,cât
şi faţă de sine.Pe Şimei îl obligă să locuiască în Ierusalim,cu interdicţia de a ieşi din el,ca să nu
moară,iar când acesta încalcă porunca lui Solomon,este dat morţii.Apoi îl numeşte pe Benaia
 134
comandant peste oştire,iar pe Ţadoc îl numeşte preot la Cortul Domnului,mai mare peste toţi preoţii
Domnului.
„Şi a dat Domnul lui Solomon înţelepciune şi pricepere foarte mare şi minte largă,ca nisipul de
pe ţărmul mării.Şi Solomon a avut înţelepciune mai pre sus de înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului
şi de înţelepciunea tuturor înţelepţilor Egiptului” (III Regi 2,35).. „După ce regatul s-a întărit în mâinile
lui Solomon,Solomon s-a înrudit cu Faraon,regele Egiptului,căci a luat pentru el pe fiica lui Faraon şi
a adus-o în cetatea lui David,până a gătit casa sa,casa Domnului şi zidul dimprejurul Ierusalimulu”
(III Regi 3,1).
Nefiind construită casa Domnului,poporul încă mai aducea jertfe pe înălţimi.Însuşi Solomon a
mers la Ghibeon care era cea mai mare înălţime,unde a adus o mie de jertfe de ardere de tot.Aici,
Domnul s-a arătat lui Solomon noaptea în vis şi l-a întrebat ce vrea să-i dăruiască.Solomon a cerut
pricepere şi înţelepciune,fiindcă era tânăr şi trebuia să conducă şi să povăţuiască poporul care era
nesfârşit de mare.Şi i-a plăcut Domnului că Solomon a cerut aceasta.Şi i-a zis : „Deoarece tu ai cerut
aceasta şi n-ai cerut viaţă lungă,n-ai cerut bogăţie,n-ai cerut sufletele duşmanilor tăi,ci ai cerut
pricepere,ca să ştii să judeci.Iată,Eu voi face după cuvântul tău; iată,Eu îţi dau inimă înţeleaptă şi
pricepută,cum niciunul n-a fost ca tine înaintea ta şi nici după tine nu se va ridica un asemenea ca
tine.Ba,îţi voi da şi ceea ce tu n-ai cerut;bogăţie şi slavă,aşa încât niciunul dintre regi nu va fi
asemenea ţie,în toate zilele tale.Şi dacă vei umbla pe drumul Meu,ca să păzeşti legile Mele şi poruncile
Mele,cum a umblat tatăl tău David,îţi voi înmulţi şi zilele tale”(III Regi 3,10-14).

15.3.3.Înţelepciunea lui Solomon.

Trezindu-se din somn,Solomon s-a întors la Ierusalim,a adus arderi de tot şi jertfe de împăcare
şi a făcut mare ospăţ.Foarte curând,Solomon a avut prilejul să-şi dovedească înţelepciunea când a
judecat pricina celor două femei care pretindeau maternitatea aceluiaşi copil. „Şi a auzit tot Israelul de
judecata aceasta pe care a făcut-o regele.Şi au început să se teamă de rege,căci vedeau că
înţelepciunea lui Dumnezeu este în el,ca să facă judecată şi dreptate” (III Regi 3,28).
Ca rege peste tot Israelul,Solomon şi-a organizat dregătoriile pentru curtea sa şi conducerea
poporului lui Israel : mai mare peste curte,scriitori,cronicari,căpetenie peste oştire,mai mare peste
preoţi,căpetenie peste moşii,ispravnici pentru cele douăsprezece seminţii,care trebuiau să aducă
merinde regelui şi mai avea şi patruzeci de mii de cai pentru carele sale şi douăsprezece mii de călăreţi.
Solomon domnea peste toate regatele : de la râul Eufrat,până la pământul filistenilor şi până în hotarul
Egiptului.Poporul trăia îndestulat şi liniştit,iar Solomon strălucea în înţelepciune.A compus multe
cântări şi trei mii de pilde.
„Şi veneau de la toate popoarele,ca să asculte înţelepciunea lui Solomon,şi de la toţi regii pământului
care auzeau de înţelepciunea lui” (III Regi 4,34).

14.3.4.Construirea Templului.
Solomon încheie o înţelegere cu Hiram,regele Tirului prin care Hiram se obligă să-i trimită lui
Solomon lemn de cedru şi de chiparos din Liban,iar Solomon să-i dea lui Hiram pâine,grâu şi
untdelemn de măsline.Apoi,Solomon a luat din tot Israelul treizeci de mii de oameni care mergeau cu
rândul,câte zece mii pe lună,în Liban la tăiat de lemn,iar căpetenie peste această corvoadă l-a pus pe
Adoniram.A adunat optzeci de mii de tăietori de piatră în munte şi şaptezeci de mii de salahori.Iar peste
toţi cei care munceau la templu,a numit trei mii,trei sute de căpetenii,care să supravegheze lucrul. „Si a
poruncit regele să pregătească pietre mari,pietre ciubucite pentru temelia templului şi pietre cioplite.Şi
le-au lucrat lucrătorii lui Solomon,lucrătorii lui Hiram şi lucrătorii din Biblos.Şi s-au pregătit lemnul
şi piatra pentru zidirea templului,timp de trei ani” (III Regi 5,18).
„Iar în anul patru sute optzeci,după ieşirea fiilor lui Israel din Egipt,în al patrulea an al domniei lui
Solomon peste Israel,în luna Zif,care este a doua lună a anului,a început el să zidească templul
Domnului”(III Regi 6,1).
 135
Templul pe care l-a zidit regele Solomon,Domnului,era lung de şaizeci de coţi,lat de douăzeci şi
înalt de treizeci.În faţa templului a construit un pridvor,împrejurul templului şi altarului a zidit o clădire
cu trei rânduri,iar curtea cea din năuntru din era de trei rânduri de pietre cioplite.„Iar în anul al
unsprezecelea,în luna Bul,care-i luna a opta,Solomon a terminat el templul,cu toate părţile lor şi după
toate rânduielile lor ; aşa că l-a zidit în şapte ani” (III Regi 6,38).
Construcţia casei lui Solomon a durat treisprezece ani şi a fost făcută din lemn din Liban.Pe
lângă alte anexe,casa era prevăzută cu un pridvor cu tron,unde Solomon judeca pricinile.
Pentru templu a adus un mare meşter din Tir,specialist în lucrări din aramă,care a lucrat ornamentele şi
alte lucruri ale templului.Vasele şi toate cele din casa Domnului au fost făcute din aur.

15.3.5.Sfinţirea Templului
Când a terminat templul şi toate lucrurile necesare lui, Solomon,însoţit de toate căpeteniile
seminţiilor şi toţi capii de familii ai fiilor lui Israel au adus Chivotul Domnului,Cortul adunării şi toate
lucrurile sfinte din el,din cetatea lui David,adică Sion şi au pus chivotul cu legea Domnului la locul lui
sub heruvimii din Sfânta sfintelor. „Cănd preoţii au ieşit din locaşul sfânt,un nor a umplut casa
Domnului.Şi n-au putut preoţii să stea la slujbă,din pricina norului,căci slava Domnului umpluse casa
Domnului” (III Regi 8,10-11).
„Apoi s-a întors regele cu faţa spre mulţime şi a binecuvântat toată adunarea israeliţilor;căci toată
adunarea israeliţilor sta de faţă.Şi a zis : Binecuvântat fie Domnul Dumnezeul lui Israel,care a grăit cu
gura Sa către David,tatăl meu,ceeace astăzi a împlinit cu mâna Sa” (III Regi 8,14-15).
După ce a vorbit poporului despre felul în care Domnul a hotărât ca el,Solomon,să fie acela care
să zidească o casă Domnului,a stat înaintea jertfelnicului Domnului şi,ridicându-şi mâinile spre cer,s-a
rugat : „Doamne Dumnezeul lui Israel! Nu este Dumnezeu asemenea Ţie,nici în cer sus,nici pe pământ
jos; Tu păzeşti legământul şi ai milă de robii tăi ce umblă cu toată inima lor înaintea Ta... Să-ţi fie
ochii Tăi deschişi ziua şi noaptea la casa aceasta,la acest loc,pentru care Tu ai zis :Numele Meu va fi
acolo; şi să asculţi strigarea şi rugăciunea cu care robul tău se va ruga în locul acesta.Să asculţi
rugăcciunea robului Tău şi a poporului Tău Israel,când ei se vor ruga în locul acesta;să asculţi din
locul şederii Tale cel din ceruri,să asculţi şi să miluieşti.Când poporul Tău Israel va fi bătut de
duşman...când se va încuia cerul şi nu va fi ploaie...de va fi foamete pe pământ,ciumă,boală
molipsitoare,pălitură,lăcustă,omidă, pentrucă a păcătuit Inaintea Ta şi ei se vor întoarce la Tine şi vor
mărturisi numelui Tău,aducând cereri şi rugăciuni în această casă ...şi orice rugăciune,orice
cerere,care se va face de orice om din tot poporul lui Israel,când ei îşi simt nenorocirea în sufletul lor
şi-şi vor întinde mâinile lor la templul acesta,Tu să asculţi din cer,din locul şederii Tale şi să
miluieşti;să faci şi să dai fiecăruia după căile sale,după cum Tu cunoşti inima lui;căci Tu singur ştii
inima tuturor fiilor oamenilor.Când ei vor păcătui înaintea Ta,căci nu e om care să nu păcătuiască şi
Tu te vei supăra pe ei şi îi vei da duşmanilor lor şi cei care i-au robit îi vor duce în pământul
duşmanului,departe sau aproape,...iar ei se vor ruga,zicând : am păcătuit,fărădelege am făcut,vinovaţi
suntem! şi se vor întoarce către Tine cu toată inima lor şi cu tot sufletul lor,...atunci să asculţi din
cer,din locul şederii Tale,rugăciunea şi cererea lor,făcându-le ceea ce este cu dreptate,...căci ei sunt
poporul Tău şi moştenirea Ta ,...căci Tu ţi-ai osebit spre moştenire dintre toate popoarele
pământului,precum ai grăit prin Moise,robul Tău,când ai scos pe părinţii noştrii din Egipt,stăpâne
Doamne !” (III Regi 8,23-53).
Când Solomon a sfârşit această rugăciune,s-a sculat din faţa jertfelnnicului,a binecuvântat toată
adunarea Israeliţilor : „Binecuvântat fie Domnul Dumnezeu care a dat odihnă poporului Său
Israel,precum a grăit !...Să fie cu noi Domnul Dumnezeul nostru cum a fost El cu părinţii noştri,şi să
nu ne lase,părăsindu-ne...Şi să fie cuvintele acestea cu care m-am rugat aproape de Domnul
Dumnezeul nostru,ziua şi noaptea,pentruca să facă dreptate robului şi poporului Său Israel din zi în
zi,pentruca să cunoască toate popoarele că Domnul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El.
Plecând spre El inima noastră,să umblăm pe toate căile Lui şi să păzim poruncile,rânduielile şi legile
Lui,pe care le-a poruncit părinţilor noştri;şi să fie cuvintele acestea cu care m-am rugat astăz,înaintea
 136
Domnului,aproape de Domnul Dumnezeul nostru,ziua şi noaptea,pentruca să fie dreptate robului şi
poporului său Israel,din zi în zi,pentruca să cunoască toate popoarele că Domnul este Dujnezeu şi nu
este altul afară de el!”(III Regi 8,56-60).
Şi regele dimpreună cu toţi israeliţii au adus jertfe Domnului(douăzeci şi două de mii de vite
mari şi o sută douăzeci de mii de vite mărunte).Apoi a sfinţit curtea templului,aducând acolo arderea de
tot,darul de pâine şi grăsimea jertfelor de împăcare,fiindcă vasul dinaintea Domnului era prea mic.
Şi a sărbătorit Solomon cu întreaga adunare şi s-au veselit înaintea Domnului paisprezece zile,după
care a dat drumul poporului ca să se întoarcă fiecare la cortul său.
După ce Solomon a sfârşit de zidit templul Domnului şi casa regelui,s-a arătat Domnul lui
Solomon pentru a doua oară,la Ghibeon. „Şi i-a zis Domnul: Am auzit rugăciunea ta şi cererea ta cu
care te-ai rugat către Mine; şi ţi-am îndeplinit toate după cererea ta;am sfinţit templul pe care l-ai
zidit,ca să petreacă numele Meu acolo,în veci şi vor fi ochii şi inima Mea acolo în toate zilele” (III Regi
9,3).Domnul îi transmite că dacă se va purta înaintea Domnului precum tatăl său David,atunci va întări
tronul regatului lui Solomon peste Israel ; dar dacă se vor depărta şi nu vor păzi poruncile şi rânduielile
Domnului şi vor sluji şi se vor închina la alţi dumnezei,atunci Domnul va stârpi pe fiii lui Israel,templul
construit va fi lepădat de la faţa Sa şi Israel va fi de pomină şi de râs între toate popoarele.
În primii douăzeci de ani de domnie,Solomon a zidit atât casa Domnului cât şi casa
regelui.Pentru sprijinul dat de Hiram,regele Tirului,la construcţia acestora, Solomon i-a dat lui Hiram
douăzeci de cetăţi,iar Hiram i-a mai dat şi o sută de talanţi de aur.Faraon regele Egiptului luase de la
filisteni cetatea Ghezer,îl arsese şi ucisese pe toţi canaaneii,apoi l-a dat ca zeztre fiicei sale pe care o
luase Solomon de femeie. Solomon a rezidit mai multe cetăţi (Ghezerul,Bet-Horonul de jos,Haţor,
Meghido,Baalat şi Tadmor),zidul Ierusalimului,precum şi unele cetăţi pentru carele de război şi călăreţi
săi.Având nevoie de mână de lucru numeroasă,Solomon a făcut pe toţi locuitorii rămaşi dintre amorei,
hetei, ferezei,canaanei,hevei,iebusei şi gherghesei,care nu erau dintre fiii lui Israel,lucrători de
corvoadă.Pe fiii lui Israel,însă,Solomon i-a păstrat pentru oştire,ca slujitori de încredere,căpitani,
căpetenii,conducători peste care şi călăreţi şi ispravnici peste lucrările sale.A organizat şi o flotă
comercială în Marea Roşie,cu care a adus aur de la Ofir.
După terminarea casei regelui,Solomon a mutat pe fiica lui Faraon din Sion în casa zidită pentru ea.

15.3.6.Vizita reginei din Saba la Solomon.

Auzind de faima lui Solomon pentru înţelepciunea şi bogăţiile sale,regina din Saba a venit la el
să-i încerce înţelepciunea cu cuvinte greu de înţeles.A adus cu ea şi foarte multe daruri din aromate,aur
şi pietre scumpe.După ce regina a stat de vorbă cu Solomon,a văzut înţelepciunea lui,casa,
bucatele,rânduiala, îmbrăcămintea slugilor şi arderile de tot pe care le aducea în templul Domnului,
regina din Saba a recunoscut că a văzut cu ochii ei mult mai multe decât i se spusese până să ajungă la
el şi a exclamat cu admiraţie: „Binecuvântat să fie Domnul Dumnezeul tău care a binevoit să te pună
pe tronul lui Israel !” (III Regi 10,9). Şi i-a dăruit regelui o sută douăzeci de talanţi de aur,aromate,lemn
roşu şi pietre scumpe.Acesta i-a dat,la rândul lui,reginei tot ce a dorit ea.
„Regele Solomon a întrecut pe toţi regii pământului în bogăţie şi în înţelepciune.Şi roţi regii de pe
pământ căutau să vadă pe Solomon,ca să-i asculte înţelepciunea pe care i-o pusese Dumnezeu în inima
lui.Şi-i aduceau,fiecare de la ei,ca dar în fiecare an : vase de aur şi argint,haine,arme,aromate,cai şi
catâri” (III Regi 10,23-25).
Greutatea aurului care i se aducea pe fiecare an lui Solomon era de şase sute şaizeci de talanţi de
aur,în afară de ce primea de la negustori,de la toţi regii arabi şi de la căpeteniile ţinuturilor.Toate
lucrurile şi vasele din care se servea în casa lui Solomon erau numai din aur.Chiar şi tronul,confecţionat
din fildeş,era ferecat cu aur curat.
 137

15.3.7.Moartea lui Solomon.

După construirea Templului şi a casei regale,Solomon a mai domnit peste fiii lui Israel încă
douăzeci de ani.Însă Solomon a fost şi iubitor de femei străine.În afară de fata lui Faraon,regele a iubit
multe femei străine: moabite,amonite,idumeiene,sidoniene,hetite,şi amoriene.Şi a avut el şaptesute de
femei şi treisute de concubine.Femeile i-au smintit inima şi,la timpul bătrâneţii,tocmai femeile lui au
fost acelea care i-au întors inima spre alţi dumnezei.Şi a început Solomon să slujească Astartei şi lui
Moloh ; a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului altare pentru idolul Chemoş al moabiţilor,şi pentru
Moloh,idolul amoniţilor.
Atunci s-a mâniat Domnul pe Solomon,pentrucă şi-a abătut inima lui de la Domnul Dumnezeul
lui Israel, care de două ori i se arătase.Şi a zis Domnul lui Solomon : „pentrucă s-au făcut aceste
lucruri cu tine şi pentru că tu n-ai ţinut legământul şi rânduielile Mele pe care ţi le-am poruncit,de
aceea voi rupe regatul tău din mâna ta şi-l voi da robului tău.Însă în zilele tale nu voi face
aceasta,pentru David,tatăl tău,ci din mâna fiului tău îl voi rupe.Şi nu tot regatul îl voi rupe : o seminţie
o voi da fiului tău,pentru David robul Meu şi pentru Ierusalimul pe care l-am ales”(III Regi 11,11-13).
 138
Domnul începe să-l pedepsească pe Solomon deja.Astfel Hadad idumeul,viţă de rege din Edom,scăpat
cu viaţă în urma unui măcel săvârşit de Ioab,comandntul oştirii lui David,s-a refugiat în Egipt.După
moartea lui David,s-a întors în Edom.Alt vrăjmaş,Rezon şi-a format o bandă de hoţi s-a făcut stăpân pe
Damasc,s-a făcut rege în Siria,l-a duşmănit pe Solomon şi a făcut multe rele împotriva lui Israel.
Ieroboam,fiul lui Nabat din Efraim,pentru destoinicia lui,a fost pus de Solomon dregător peste
lucrătorii de corvoadă din casa lui Iosif.Odată,întâlnindu-l,proorocul Ahia din Şilo şi-a rupt mantia în
douăsprezece bucăţi şi i-a zis lui Ieroboam : „Ia-ţi pentru tine zece bucăţi;căci aşa grăieşte Domnul
Dumnezeul lui Israel :iată,Eu rup regatul din mâna lui Solomon şi-ţi dau ţie zece seminţii,iar două
seminţii îi vor rămâne lui,pentru robul Meu David şi pentru cetatea Ierusalimului,pe care am ales-o
dintre toate seminţiile lui Israel.Şi aceasta o fac,pentru că ei m-au părăsit... tot regatul nu din mâna lui
îl iau,căci îl las pe el să fie stăpân în toate zilele vieţii lui,pentru robul meu David...,ci din mâna fiului
lui voi lua regatul şi-ţi voi da din el ţie zece seminţii... şi pe tine te voi alege şi vei domni peste tot ce-ţi
doreşte sufletul tău şi vei fi rege peste Israel...şi dacă tu vei păzi tot ce-ţi poruncesc şi vei umbla în
căile Mele...cum a făcut David robul meu,atunci Eu voi fi cu tine şi-ţi voi zidi casă tare,cum am zidit
lui David,şi-ţi voi da Israelul” (III Regi 11,31-38..
Acestea au ajuns la urechile lui Solomon,care a încercat să-l omoare,dar Ieroboam a fugit în
Egipt,unde a trăit până la moartea lui Solomon.
„Timpul domniei lui Solomon în Ierusalim peste tot Israelul a fost de patruzeci de ani.Şi a
adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat Solomon la un loc cu părinţii lui,în cetatea lui David,tatăl
său ; iar în locul lui în Ierusalim s-a făcut rege Roboam,fiul său” (III Regi 11,42-43).
Datorită înţelepciunii de care a dat dovadă în timpul domniei sale,lui i-au fost atribuite marea
majoritate a proverbelor şi maximelor din cartea Pildele lui Solomon.

16.DEZMEMBRAREA REGATULUI LUI DAVID

16.A. CELE DOUĂ REGATE,PÂNĂ LA ROBIA ASIRIANĂ
16.1.Regatul Iudeii (928-586 î.H.) 16.2. Regatul lui Israel (928-724 î.H.)
-caractere roşii- -caractere albastre-

16.1.1.ROBOAM,fiul lui Solomon (928-911 îH);(III Regi 12-14 ; II Paralipomena 10-13 )

S-a dus la Sichem,unde se adunaseră toţi israeliţii ca să-l facă rege.La adunarea israeliţilor a
venit şi Ieroboam, care aflând de moartea lui Solomon,se întorsese din Egipt.Acesta şi toată adunarea
israeliţilor i-au cerut lui Roboam,să ridice jugul greu pus asupra lor de tatăl său Solomon,prin dările şi
corvezile impuse, dacă vrea ca israieliţii să-l slujească.Roboam a cerut sfat bătrânilor care fuseseră
sfetnici pe lângă Solomon,şi aceştia l-au sfătuit să asculte rugămintea poporului.A întrebat şi pe
sfetnicii săi cei tineri,care l-au sfătuit să crească jugul peste ei.Astfel,rău sfătuit,Roboam a grăit cu
asprime şi îngâmfare către adunare : „Tatăl meu a pus jug greu peste voi;eu,însă,şi mai greu voi face
jugul vostru.Tatăl meu v-a pedepsit cu bice,eu,însă,vă voi pedepsi cu scorpioane!” (III Regi 12 ,14
;Paralipomena 10,14).
Când au văzut israeliţii(zece seminţii)că Roboam nu a vrut să-i asculte,s-au rupt de Iuda : „Ce
parte avem noi cu David ? Nici o moştenire n-avem noi cu fiul lui Iesei.Pleacă,dar,la corturile tale
Israele! Şi tu, Davide,cunoaşte-ţi acum casa ta!”(III Regi 12,16;Paralipomena 10,16). Şi s-au împrăştiat toţi
pe la casele lor.Deşi Roboam domnea acum numai peste fiii lui Israel din cetăţile lui Iuda,a trimis
asupra israieliţilor pe căpetenia peste strânsul dărilor,dar israeliţii l-au omorât cu pietre.De teamă,
Roboam a fugit în carul său la Ierusalim. Adunarea israeliţilor l-a ales rege peste cele zece seminţii ale
lui Israel,pe Ieroboam,iar Roboam, fiul lui Solomon rămâne numai cu Iuda şi Veniamin şi este urmat
la Ierusalim şi de acei israieliţi care nu au vrut să părăsească căile Domnului.Deşi Roboam a vrut să
pornească război împotriva israeliţilor ca să unească regatul din nou,Domnul,prin proorocul Şemaia,l-a
oprit,pentrucă aceasta fusese voia Lui.
 139

Când s-a făcut rege,Roboam,fiul lui Solomon,era de patruzeci şi unu de ani şi a domnit
şaptesprezece ani în Ierusalim.Pe mama lui o chema Naama Amonita.În primii ani ai domniei,Roboam
a mers pe căile Domnului,iar regatul lui a devenit destul de puternic.A întărit cu ziduri toate cetăţile din
Iuda şi le-a înarmat,a primit pe toţi preoţii şi leviţii din Israel pentrucă erau asupriţi de
Ieroboam,precum şi pe toţi cei care se simţeau legaţi cu inima de Casa Domnului din Ierusalim.Astfel
s-a întărit regatul lui Iuda şi timp de trei ani au mers pe căile Domnului şi a fost bine pentru toţi.Dar
Roboam care avea optusprezece femei şi şaizeci de concubine,ce i-au născut douăzeci şi opt de băieţi
şi şaizeci de fete,a părăsit legea Domnului şi dimpreună cu el tot Israelul(şi ei s-au închinat la idoli şi
Astarte;printre ei aveau sodomiţi şi făceau toate ticăloşiile păgânilor pe care-i alungase
Domnul).Deaceea,în anul al cincelea al domniei lui Roboam, regele Şişac al Egiptului a pornit război,a
cucerit cetăţile din Iuda şi a atacat Ierusalimul.Domnul i-a dat în mâinile lui Şişac şi a luat vistieriile
casei Domnului,casei regelui şi toate scuturile de aur.Aceasta a fost pedeapsa Domnului.
 140
După cei şaptesprezece ani de domnie,regele Roboam a adormit cu părinţii lui şi a fost înmormântat cu
părinţii lui în cetatea lui David.În locul lui s-a făcut rege,fiul său Abia.

16.2.1.IEROBOAM (928-907 îH);(III Regi 12-14;II Paralipomena 10-13)

La origine,era fiul unei văduve şi de mic devenise rob.Pentru destoinicia lui,Solomon l-a pus
dregător peste lucrătorii de corvoadă ai casei lui Iosif.
Când solomon a început să-L supere pe Domnul,Acesta l-a trimis pe proorocul Ahia din Şilo,care
rupându-şi mantia în douăsprezece bucăţi,i-a dat lui Ieroboam zece,transmiţându-i voia Domnului :
„Iată eu rup regatul din mâna lui Solomon şi-ţi dau ţie zece seminţii.Din mâna fiului lui voi lua regatul
şi-ţi voi da din el ţie zece seminţii” (III Regi 11,31 şi 35). Fiindcă au ajuns la urechile lui Solomon că
Domnul a hotărât ca Ieroboam să rupă regatul,a căutat să-l omoare.Ieroboam a fugit în Egipt,unde,prin
căsătorie,s-a înrudit cu Şişac,regele Egiptului.După un timp s-a întors în Efraim,unde a zidit tabere ale
poporului lui Efraim.Când Roboam,fiul lui Solomon a mers la Sichem să fie proclamat rege şi de fiii
lui Israel,Ieroboam se afla şi el acolo.
După fuga lui Roboam la Ierusalim,israeliţii îl proclamă pe Ieroboam rege peste ei.Şi a zidit
Ieroboam Sichemul unde şi-a stabilit reşedinţa lui.Dar,gândind că dacă poporul se va mai duce să
aducă jertfe la templul din Ierusalim,s-ar putea ca acesta să se întoarcă la casa lui David,a făcut doi
viţei de aur în Betel şi în Dan şi le-a poruncit israeliţilor : „Nu trebuie să vă mai duceţi la Ierusalim ;
iată dumnezeii tăi Israele ,care te-au scos din pământul Egiptului!” (III Regi 12,28).A mai zidit şi capişti
pe înălţimi şi a făcut şi preoţi din popor,pe leviţii şi preoţii Domnului care n-au vrut să slujească
idolilor,i-a alungat,iar fiii lui Israel au părăsit Templul Domnului.
Pentru fapta lui,Domnul s-a mâniat şi,în timp ce Ieroboam tămâia,i-a trimis un prooroc din
Iuda,care a proorocit că pe aceste jertfelnice,un urmaş al lui David îi va ucide pe preoţii înălţimilor puşi
de el.Semnul de la Domnul a fost că jertfelnicul s-a despicat şi cenuşa de pe el s-a împrăştiat. Totuşi
Ieroboam nu s-a întors de pe calea greşită pe care o apucase. „ Aceasta a dus casa lui Ieroboam la
păcat şi la pieire şi la stârpirea ei de pe faţa pământului”(III Regi 13,34).
Ca semn al pedepsei lui Dumnezeu,se îmbolnăveşte fiul lui Ieroboam. Mergând soţia lui la
proorocul Ahia ca să afle ce se va întâmpla cu copilul, proorocul îi prooroceşte un viitor sumbru : „Aşa
zice Domnul Dumnezeul lui Israel : te-am ridicat din mijlocul poporului de jos...am rupt regatul lui
David şi ţi l-am dat ţie...tu însă ai întrecut în răutate pe toţi care au fost înaintea ta ,căci te-ai dus şi ţi-
ai făcut dumnezei şi chipuri turnate,ca să mă întărâţi pe Mine,...pentru aceasta voi aduce necazuri
peste casa lui Ieroboam şi voi stârpi din casa lui pe toţi cei de parte bărbătească,rob sau liber în Israel
şi voi curăţa casa lui Ieroboam cum se mătură gunoiul,până la curat. Scoală-te şi te du,dar, la casa ta;
şi îndată ce piciorul tău va călca în cetate,copilul va muri,...căci el singur dintre acei care sunt ai lui
Ieroboam va fi îngropat în mormânt,...Vinde-va Domnul pe Israel pentru păcatele lui Ieroboam pe care
el însuşi le-a făcut şi cu care a adus la păcat pe Israel” (III 14,7-16).
În al optusprezecelea an de domnie al lui Ieroboam,în Iuda s-a făcut rege Abia,care l-a acuzat că
s-a răsculat împotriva casei lui David şi a târât pe Israel în păcatul închinării la dumnezei străini.Lupta
dintre ei a avut loc în muntele lui Efraim. Abia a învins,pentrucă Domnul i-a lovit pe israeliţi şi au
căzut morţi din Israel cinci sute de mii de oameni,iar Abia l-a alungat pe Ieroboam din teritoriile de
miază zi ale Israelului,luându-i cetăţile Betel,Ieşana şi Efronul.După această înfrângere,puterea lui
Israel a scăzut şi n-a mai avut curajul să se împotrivească. Ieroboam a domnit în Israel douăzeci şi doi
de ani.Şi l-a lovit Domnul şi a murit.În al doilea an al domniei lui Asa în Iuda, s-a făcut rege în
Israel,fiul său Nadab care a domnit doi ani.

16.1.2.ABIA,fiul lui Roboam (911 – 908 î.H);(III Regi 15,1-8; II Paralipomena 13) şi al fiicei lui Abesalom
S-a făcut rege peste Iuda în anul al optusprezecelea de domnie al regelui Ieroboam al Israelului
şi a domnit trei ani în Ierusalim.A fost duşman cu Ieroboam al Israelului,pe care l-a atacat şi
învingându-l i-a luat cetăţile Betel,Ieşana şi Efronul. „Totuşi acesta a umblat în toate păcatele tatălui
său,pe care tatăl său le făcuse mai înainte şi inima lui nu i-a fost întreagă la Domnul Dumnezeul
 141
lui,cum a fost inima lui David,strămoşul lui” (III Regi,15,3).Abia şi-a luat paisprezece femei şi a avut
douăzeci şi doi de băieţi şi şaisprezece fete.Trecând la părinţii lui,l-au înmormântat în cetatea lui David.

16.1.3.ASA,fiul lui Abia (908-867 îH);(III Regi 15,8-24; II Paralipomena 14-16)

A început să domnească peste Iuda în al douăzecilea an al domniei lui Ieroboam, regele lui
Israel şi a domnit patruzeci şi unu de ani în Ierusalim. Mama lui se trăgea din neamul lui Abesalom.A
făcut lucruri plăcute înaintea Domnului.A avut pace zece ani,timp în care a zidit şi întărit cetăţile
Iudeii.Apoi,împotriva lui a venit Zerah Etiopianul şi a pătruns până la Mareşa pe teritoriile lui Iuda.Dar
a lovit Domnul pe Zerah şi au fugit etiopienii.Asa i-a urmărit,i-a alungat şi a luat multă pradă de la
ei.Proorocul Azaria,fiul lui Obed le-a ieşit în întâmpinare şi le-a zis „Ascultaţi-mă Asa şi tot Iuda şi
Veniamin ; Domnul este cu voi când şi voi sunteţi cu El.De-l veţi căuta,va fi găsit de voi,iar de-l veţi
părăsi,şi El vă va părăsi” (II Paralipomena 15,2).
Auzind,Asa, cuvintele lui Azaria,a azvârlit toţi idolii din Iuda,din Veniamin şi din cetăţile luate
de la Efraim,a înoit jertfelnicul Domnului dinaintea pridvorului Casei Domnului,iar în luna a treia din
anul al cinsprezecelea al domniei sale,a adunat pe fiii lui Iuda,ai lui Veniamin,ai lui Simeon şi ai lui
Efraim care erau cu el(şi făceau parte din regatul lui Iuda) şi au adus jertfă din prada pe care o luaseră
de la etiopieni.Şi au făcut legământ să caute pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor cu toată inima lor şi
cu tot sufletul lor.Pe mama sa,Maaca a lipsit-o de vrednicia de regină,pentrucă ea făcuse un chip turnat
pentru Astarte.Şi n-a mai fost război asupra lui până în anul al treizeci şi cincilea al domniei lui.
În anul al treizeci şi şaselea al domniei lui Asa,Baeşa,regele din Israel s-a ridicat împotriva lui
Iuda,a recuperat Betelul şi Ieşana şi a început să zidească zidurile cetăţii Rama,ca să fie graniţă între
Israel şi Iuda.Atunci,Asa a certut ajutor regelui Siriei pe care l-a plătit cu argint,ca să cotropească
ţinutul lui Neftali şi în felul acesta l-a făcut pe Baeşa să părăsească Rama,iar Asa,cu pietrele aduse de la
Rama,a zidit cetăţile Gheba şi Miţpa.A fost certat de văzătorul Hanani,pentrucă nu a nădăjduit în
Domnul ca să-l izbăvească de Baeşa,bătându-se cu acesta,ci a cerut ajutorul regelui Siriei.După
patruzeci şi unu de ani de domnie,fiind bolnav de picioare la bătrâneţe,nu a cerut ajutor la Domnul ci s-
a adresat doctorilor,a murit în anul patruzeci şi unu al domniei sale şi a fost îngropat cu părinţii lui în
cetatea lui David.În locul lui s-a făcut rege peste Iuda,Iosafat,fiul său.

16.2.2.NADAB,fiul lui Ieroboam(III Regi 15)

A ajuns rege peste Israel în anul al doilea de domnie al lui Asa,regele din Iuda şi a domnit la
Tirţa numai doi ani.A săvârşit fapte neplăcute înaintea Domnului.Deaceea împotriva lui a uneltit
Baeşa,fiul lui Ahia(Isahar).

16.1.4.IOSAFAT,fiul lui Asa(III Regi 15,24;II Paralipomena 17-20)

A început să domnească în Iuda în anul al patrulea al domniei lui Ahab peste Israel în Samaria
şi avea treizeci şi cinci de ani.A domnit peste Iuda douăzeci şi cinci de ani.Ca şi tatăl său,Iosafat a
săvârşit fapte plăcute înaintea ochilor Domnului.S-a întărit împotriva Israelului,aşezând oştiri în toate
cetăţile luate de tatăl său în Efraim. „A umblat în căile cele dintâi ale lui David şi n-a căutat la Baali,ci
a căutat pe Dumnezeul tatălui său şi a lucrat după poruncile lui,iar nu după faptele israeliţilor” (II
Paralipomena 17,3-4).De aceea,în al treilea an al domniei a pornit o campanie de învăţare a cărţii legii
Domnului şi a trimis,în acest scop,în toată Iuda şi în ţinuturile lui Veniamin şi Efraim căpetenii şi preoţi
ca să înveţe poporul.
În toate regatele din jur intrase frica Domnului şi nu îndrăznea nimeni să se lupte cu Iosafat şi
aduceau daruri şi bir,chiar până şi filistenii şi arabii.Iosafat a zidit cetăţi pentru provizii,iar în Ierusalim
avea oameni de război viteji.Iosafat a avut multă bogăţie şi s-a înrudit cu Ahab,(fiul său Ioram a luat de
soţie pe fiica lui Ahab). Fiindcă sirienii ocupaseră Ramotul Galaadului,Ahab l-a convins să meargă
alături de el împotriva acestora.Neîncrezător în previziunile proorocilor lui Ahab,l-a chemat pe
proorocul lui Dumnezeu,Miheia care,spre deosebire de ceilalţi prooroci,a prezis că vor fi învinşi,fapt
pentru care Ahab a poruncit să fie închis până se întoarce el de la război.În bătălia cu Sirienii,Iosafat
 142
abia scapă,iar Ahab este rănit de moarte de o săgeată şi până seara moare.Iosafat s-a retras cu oamenii
lui la Ierusalim,dar i-a ieşit în cale Iehu,fiul văzătorului Hanani care l-a certat : „Fiindcă ai ajutat pe
un nelegiuit şi ai legat prietenie cu cei pe care-i urăşte Domnul,de aceea mânia Domnului va fi asupra
ta” (II Paralipomena 19,2).Iosafat s-a căit şi a început să umble prin poporul său de la miază zi,până la
miază noapte şi l-a întors la Domnul Dumnezeul părinţilor săi.A aşezat judecători în toate cetăţile şi în
Ierusalim şi le-a poruncit : „Aşa să lucraţi,în frica Domnului,cu credinţă şi cu inimă curată: la orice
fel de pricini,care vor veni înaintea voastră,de la fraţii voştri,să-i învăţaţi să nu facă rău,ca să nu se
găsească vinovaţi înaintea Domnului şi să nu vină mânia Lui asupra voastră şi asupra fraţilor
voştri,lucraţi aşa şi nu veţi greşi” (II Paralipomena 19,9-10).
După aceea au venit moabiţii şi amoniţii asupra lui Iosafat cu război.Iosafat a înălţat,împreună
cu poporul, rugăciuni către Domnul Dumnezeul părinţilor fiilor lui Israel.Atunci s-a pogorât duhul
Domnului în mijlocul adunării peste Iahaziel care le-a comunicat ce zice Domnul: „să nu vă temeţi,nici
să vă spăimântaţi de mulţimea aceasta mare,căci războiul nu este al vostru,ci al lui Dumnezeu” (II
Paralipomena 20,15). Şi i-a îndemnat să plece împotriva lor,căci vor fi numai simpli privitori ai felului
cum Domnul îi va nimici. Cele spuse de Domnul s-au împlinit,căci Domnul i-a făcut pe moabiţi şi
amoniţi să se ucidă unii pe alţii.Oamenilor lui Iosafat nu le-a rămas decât să adune prada rămasă de pe
urma celor ce s-au ucis. „Şi frica lui Dumnezeu a cuprins pe toate regatele pământului,când au auzit
că însuşi Domnul a luptat împotriva vrăjmaşilor lui Israel”(II Paralip 20,29). Spre sfârşitul
domniei,Iosafat a intrat în legătură cu Ohozia,regele lui Israel,care petrecea în fărădelegi,ca să
construiască împreună corăbii,lucru ce a supărat pe Domnul,care le-a distrus.

16.2.3.BAEŞA (906-883 îH); (III Regi 15-16)

L-a omorât pe Nadab şi,în anul al treilea de domnie a lui Asa,din Iuda, s-a făcut rege peste
Israel.A stârpit toată casa lui Ieroboam.A domnit douăzeci şi patru de ani în Iuda şi a fost în război cu
Asa regele lui Iuda,în toate zilele vieţii lor.„Acesta a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului căci
a umblat pe drumul lui Ieroboam şi în păcatele lui,cu care acesta a dus pe Israel la păcat”(III Regi 15,
34).

16.2.4.ELA,fiul lui Baeşa (III Regi 16)

A început să domnească peste Israel în Tirţa,în anul al douăzeci şi şaselea al domniei lui Asa
peste Iuda şi a domnit doi ani.

16.2.5.ZIMRI (III Regi 16)

Mai mare peste jumătate din carele de război,l-a ucis pe Ela la o petrecere şi s-a făcut rege peste
Israel,dar după şapte zile s-a sinucis aflând că Tirţa este asediată de oştirea condusă de Omri.
Jumătate din Israel îl numeşte rege pe Tibni,fiul lui Ghinat,iar oştenii care erau în război cu filistenii îl
aleg pe Omri,mai marele oştirii lui Israel.În urma luptei dintre cele două tabere,Tibni moare,iar Omri
rămâne rege peste Israel.

16.2.6.OMRI (III Regi 16)

A început să domnească peste Israel,în Tirţa,în anul treizeci şi unu al domniei lui Asa peste
Iuda şi a domnit doisprezece ani.În anul al şaselea al domniei a mutat capitala Israelului în Samaria.
„Omri a săvârşit fapte rele înaintea ochilor Domnului şi a fost mai nelegiuit decât toţi cei dinaintea
lui.El a umblat întru totul pe căile lui Ieroboam,şi întru fărădelegile cu care acesta a dus pe Israel la
păcat,mâniind pe Domnul Dumnezeul lui Israel cu idolii lor” (III Regi 16,25-26).

15.2.7.AHAB (871-852 îH) ;(III Regi 16,28-22,39),fiul lui Omri

A început să domnească peste Israel,în Samaria,în al treizeci şi optulea al domniei lui Asa peste
Iuda şi a domnit peste Israel douăzeci şi doi de ani. „Şi a săvârşit Ahab,fiul lui Omri,fapte rele înaintea
ochilor Domnului,mai mult decât toţi cei ce au fost înaintea lui” (III Regi 16,30). Acesta şi-a luat de
 143
femeie pe fiica regelui Sidonului,a început să slujească lui Baal şi să i se închine.A ridicat jertfelnic în
capiştea lui Baal,din Samaria,iar pentru Astarte o dumbrăvioară. A zidit Ierihonul
Benhadad,regele Siriei,în alianţă cu încă treizeci şi doi de regi supuşi,atacă Izraelul şi
împresoară Samaria,cerându-i lui Ahab să-i dea toate averile şi femeile lui şi ale slugilor lui,dar
Domnul prin gura unui prooroc îl încurajează : „vezi toată mulţimea aceasta mare ? Iată,eu ţi-o dau
astăzi în mână,ca să cunoşti că Eu sunt Domnul” (III Regi 20,13).Şi,ieşind l-a bătaie din cetate,i-a învins
pe sirieni şi aliaţii lor şi i-a alungat dincolo de graniţele ţării.După un an regele sirian,atacă din nou
Israelul şi iarăşi Domnul a fost cu poporul lui Israel şi Ahab i-a învins şi i-a urmărit până la
Damasc.Deşi regele sirian se predă,Ahab,nu numai că îl cruţă,dar încheie şi legământ cu el şi-i dă
drumul. Acest lucru a aprins mânia Domnului şi i-a transmis prin prooroc : „Pentrucă ai dat drumul
din mâinile tale unui om blestemat de mine,sufletul tău va fi în locul sufletului lui şi poporul tău în
locul poporului lui” (III Regi 20,42).
 144
Ahab a continuat să se poarte cu poporul al cărui rege era ca un tiran.Un exemplu semnificativ
este uciderea lui Nabot Izreeliteanu pentru a-i lua via la care poftise Izabela.Pentru această nedreptate
Domnul l-a ameninţat prin Ilie : „ai ucis şi vrei încă să intri în moştenire?...în locul unde au lins câinii
sângele lui Nabot,acolo vor linge câinii şi sângele tău ! şi ... câinii vor mânca pe Izabela pe zidul
Izreelului....Iată voi aduce voi peste tine necazuri şi te voi mătura şi voi stârpi pe ai lui Ahab pe cei de
parte bărbătească,fie rob,fie slobod în Israel...câinii vor mânca pe Izabela pe zidul Izreelului, căci n-a
fost nimeni ca Ahab,care să se încumete a săvârşi fapte urâte înaintea ochilor Domnului,la care l-a
împins Izabela,soţia sa”(III Regi 21,19-25).Ahab a plâns,şi-a rupt hainele sale,s-a îmbrăcat peste trupul
său cu sac,a postit,a dormit în sac şi a umblat trist.Fiindcă s-a smerit,Domnul a amânat necazurile
promise în zilele fiului său.
După trei ani de pace cu Siria,Iosafat regele Iudeii,cu care era în relaţii bune,acceptă să meargă
împreună cu Ahab împotriva Siriei şi să-i ia Ramot-Galaadul,care se cuvenea fiilor lui Israel.Cerând
sfatul Domnului prin prooroci mincinoşi,primesc îndemnul să meargă la război.Numai proorocul
Miheia îi prooroceşte că luptătorii lui se vor întoarce singuri la casele lor.Pentrucă Miheia condamna
faptele lui Ahab îl trimite în temniţă.Domnul,prin gura proorocului Miheia,îi ceartă pe preoţi şi pe
căpeteniile lui Iuda : „Ascultaţi acestea voi,căpetenii ale casei lui Iacov,judecători ai casei lui
Israel,voi cei ce simţiţi scârbă pentru dreptate şi strâmbaţi ceea ce este drept; care zidiţi Sionul cu
fărădelegi şi Ierusalimul cu strâmbătăţi! Căpeteniile lor fac judecată pentru plocoane,preoţii dau
învăţătura legii pentru plată şi profeţii profeţesc pentru bani”(Miheia 3,9-11).Iar referitor la obiceiurile
aduse de Ahab de la rudele sale din Samaria,Domnul zice prin gura lui Miheia : „Şi Eu am început să
te bat şi să te pustiesc din pricina păcatelor tale.Căci voi aţi luat aminte la rânduielile lui Omri şi la
toate faptele casei lui Ahab şi v-aţi purtat după sfaturile lor,ca să vă dau pustiirii şi pe locuitorii tăi
batjocorii.Pentru aceasta veţi avea în sarcina voastră ocara poporului Meu” (Miheia 6,13 şi 16).
Ahab pleacă cu Iosafat şi oştile tuturor fiilor lui Israel să cucerească Ramot-Galaadul.În
luptă,deşi s-a îmbrăcat ca un ostaş de rând,ca să nu fie recunoscut,a fost rănit grav şi pierzând sânge
mult a murit.Trupul lui a fost adus şi îngropat în Samaria,iar carul în care a fost transportat a fost spălat
de sânge în iazul Samariei şi câinii i-au lins sângele,aşa cum îi proorocise Domnul prin proorocul Ilie.

16.3.Proorocul Ilie
Proorocul Ilie era de fel din Tesba Galaadului,deaceea a fost numit şi Ilie Tesbiteanu.A trăit în
zilele lui Ahab pe care l-a certat,în numele Domnului pentru ticăloşiile lui şi închinarea la idoli.
Când Dumnezeu s-a mâniat pe Ahab,pentru faptele sale, l-a trimis pe proorocul Ilie care i-a zis : „Viu
este Domnul Dumnezeul lui Israel înaintea căruia slujesc eu,în aceşti ani nu va fi nici rouă,nici ploaie
decât numai când voi zice eu!”(III Regi 17,1).
Pentru a-l scăpa de urgia secetei şi de Ahab,care voia să-l omoare, Domnul i-a poruncit să se
ascundă la pârâul Cherit,unde a fost hrănit de corbii,care-i aduceau pâine şi carne din porunca
Domnului,până ce pârâul a secat,când a fost trimis în Sarepta Sidonului,unde a fost hrănit de o văduvă
care a împărţit cu el mâna de făină şi puţinul ulei pe care îl avea pentru ea şi pentru fiul ei.Pentrucă ea
l-a hrănit Domnul Dumnezeu a făcut ca făina şi untdelemnul să nu lipsească din casa ei : „...căci aşa
zice Domnul Dumnezeul lui Israel :Făina din vas nu va scădea şi untdelemnul din urcior nu se va
împuţina,până în ziua când va da Domnul ploaie pe pământ”(III Regi 17,14).Îmbolnăvindu-se fiul
văduvei,Ilie s-a rugat Domnului şi Domnul ascultând rugăciunea lui Ilie l-a înviat.
În anul al treilea de secetă,Domnul l-a trimis pe Ilie la Ahab ca să-i arate puterea lui Dumnezeu.
Şi,întâlnindu-l Ilie pe Obadia,mai marele curţii lui Ahab,dar om cu frica lui Dumnezeu,i-a cerut să-l
anunţe la Ahab.Când s-au întâlnit,Ahab l-a întrebat dacă el este cel ce supără pe Israel,dar Ilie l-a
înfruntat pe Ahab : „nu eu tulbur pe Israel ; ci tu şi familia tatălui tău,pentrucă aţi părăsit poruncile
Domnului şi mergeţi după baali”(III Regi 18,18).
Apoi i-a cerut lui Ahab să adune pe muntele Carmel pe cei patru sute cincizeci de prooroci ai lui
Baal şi pe cei patru sute de prooroci ai Astartei,care se hrăneau din masa Izabelei.Pe muntele
 145
Carmel,Ilie a a cerut poporului să aleagă la cine să se închine după ce vor vedea cum sunt primite
jertfele proorocilor lui Baal şi Astartei şi jertfa lui către Dumnezeul lui Israel. Proorocii lui Baal şi
Astartei nu au reuşit să transforme jertfa lor în ardere de tot.Ilie,însă,după ce şi-a stropit jertfa sa cu apă
s-a rugat : „Doamne,Dumnezeul lui Avraam,al lui Isaac şi al lui Israel ! Auzi-mă Doamne,auzi-mă
acum cu foc,ca să cunoască poporul acesta că Tu singur eşti Dumnezeu în Israel şi că eu sunt robul
Tău” (III Regi 18,36). Şi s-a pogorât foc de la Domnul şi a mistuit jertfa lui Ilie,iar poporul uimit a căzut
cu faţa la pământ şi a strigat : „Domnul este Dumnezeu !” I-ar Ilie i-a îndemnat să-i prindă pe proorocii
lui Baal,pe care i-a junghiat cu mâna lui la pârâul Chişonului.Ilie a rămas pe munte şi s-a rugat
Domnului,care până în seară a dat ploaie şi a încetat seceta.
Ahab i-a povestit Izabelei despre cele făcute de Ilie şi cum a omorât pe proorocii lui Baal,i-ar
aceasta mâniindu-se s-a jurat să-l omoare pe Ilie.Când a aflat Ilie,a fugit în Iuda,şi-a lăsat ucenicul la
Beer-Şeba şi a mers mai departe în pustie şi obosit şi-a rugat moartea : „Mi-ajunge de acum,Doamne!
Ia-mi sufletul că nu-s mai bun decât părinţii mei !” (III Regi 19,4). Dar,după ce a dormit,un înger al
Domnului l-a hrănit cu pâine şi apă,iar Ilie a mers mai departe până la muntele Horeb,muntele lui
Dumnezeu.Aici i-a vorbit Domnul,l-a încurajat şi i-a poruncit să meargă la Damasc să ungă rege al
Siriei pe Hazael,iar în Israel pe Iehu,fiul lui Nimşi.Deasemeni pe Elisei să-l ungă prooroc în locul său.
Plecând de la Muntele Domnului l-a găsit pe Elisei care îşi ara ogorul,dar când l-a văzut pe Ilie şi-a
lăsat ogorul său şi l-a urmat.
Întorcându-se în Israel,fiindcă Ahab murise,Ilie l-a certat şi pe Ohozia,fiul lui Ahab pentru
închinarea lui la dumnezei străini şi i-a prezis că va muri în curând : „Asa zice Domnul :De vreme ce
tu ai trimis soli să întrebe pe Baal-Zebub,dumnezeul Ecronului,ca şi cum în Israel n-ar fi Dumnezeu,ca
să-i ceri cuvântul,de aceea,din patul în care te-ai suit,nu te vei mai pogorâ,ci vei muri” (IV Regi 1,16).
„În vremea când Domnul a vrut să înalţe pe Ilie cu vifor la cer,Ilie a plecat cu Elisei din Ghilgal,mai
întâi la Betel,apoi la Ierihon.Elisei era atât de râvnitor încat nu voia să-l lase pe Ilie,niciodată singur:
Cât e de adevărat că Domnul este viu şi cum e viu şi sufletul tău,tot aşa de adevărat e că nu te voi lăsa
singur”(IV Regi 2, 2).
De faţă cu cinci zeci de prooroci ai lui Israel,Ilie părăseşte Ierihonul,trece Iordanul pe uscat împreună
cu Elisei,după ce,cu mantia sa,desparte apele Iordanului,si merg mai departe.Pe drum,Ilie îl intreabă pe
Elisei : „Cere ce să-ţi fac înainte de a fi luat de la tine.Iar Elisei i-a cerut: duhul care este în tine sa fie
îndoit în mine” ( IV Regi 2,9 ).
„Pe când mergeau ei aşa pe drum şi grăiau,deodată s-a ivit un car şi cai de foc şi,despărţindu-i pe
unul de altul,a ridicat pe Ilie în vifor de foc.Iar Elisei se uita şi striga : „Parinte,parinte,carul lui Israel
şi caii lui ! şi apoi nu l-a mai văzut.Şi apucându-şi hainele le-a sfâşiat în două” (IV Regi 2,11-12).

16.4.Proorocul Elisei
Elisei,fiul lui Şafat din Abel-Mehola era agricultor şi a fost chemat la misiunea de prooroc de
Ilie,din porunca Domnului.Şi-a părăsit ogorul şi casa şi l-a urmat pe Ilie.A fost martor ocular când Ilie a
fost ridicat la cer. La întoarcere,şi Elisei a trecut Iordanul pe uscat,după ce a despărţit apele cu mantia
lui Ilie: „apucând mantia lui Ilie,care căzuse de la acesta,s-a întors înapoi şi s-a oprit pe malul
Iordanului. Şi a luat mantia lui Ilie,care căzuse de la acesta,şi a lovit apa cu ea,zicând : Unde este
Domnul Dumnezeul lui Ilie ? Şi lovind,apa s-a tras la dreapta şi la stânga şi a trecut Elisei” (IV Regi 2
,13-14).
Văzându-l pe Elisei,când se întorcea singur,fii proorocilor din Ierihon au gândit că „Duhul lui
Ilie s-a odihnit peste Elisei”. Apoi proorocii din Ierihon au trimis oameni să cerceteze dacă nu cumva
Ilie a căzut în vreo vale sau pe vreun munte,dar nu l-au găsit.În vremea cât a stat în Ierihon,locuitorii
cetăţii s-au plâns că apa nu e bună.Elisei a aruncat o oală cu apă sărată în fântână şi apa s-a făcut curată
şi roditoare.De la Ierihon a plecat la Betel.Pe drum,nişte copii răi au râs de el: „Hai,pleşuvule,hai !”.
Elisei i-a blestemat cu numele Domnului şi,ca pedeapsă,patruzeci şi doi de copii au fost sfâşiaţi de
urşi.De la Betel,Elisei s-a dus pe muntele Carmelului.
 146
Când Iosafat,regele Iudeii împreună cu Ioram,regele Israelului au pornit război împotriva
Moabului răzvrătit,în pustia Edomului au rămas fără apă pentru oştire şi vite.Aceştia voind să afle
voinţa Domnului,l-au chemat pe Elisei,care le-a transmis ce zice Domnul „Aşa grăieşte Domnul:
Faceţi în valea aceasta şanţuri.Nu veţi avea vânt,nici ploaie nu veţi vedea,dar valea aceasta se va
umplea de apă,din care veţi bea voi şi vitele voastre,cele mici şi cele mari.Însă aceasta e puţin lucru în
ochii Domnului: El şi pe Moab va da în mâinile voastre” (IV Regi 3,16-18).

În timpul vieţii sale Elisei a făcut şi multe minuni (IV Regi 4-7).Dintre acestea sunt menţionate :
-înmulţirea untdelemnului la femeia văduvă pentru a-l vinde şi a-şi plăti datoriile.
-prezicerea naşterii unui fiu de către femeia şunamiteancă,gazda sa când făcea popas în Şunem, în
nordul Samariei,precum şi învierea fiului ce i s-a născut acesteia şi care la vârsta când mergea în
picioare s-a îmbolnăvit grav şi a murit.
-întorcându-se la Ghilgal,a salvat de otrăvire pe fiii proorocilor,care, între buruienile puse la fiert pentru
mâncare,puseseră şi o buruiană otrăvitoare.
-fiind foamete mare,a înmulţit pârga adusă de un om din Baal-Şalişa(douăzeci de pâini de orz şi
grăunţe proaspete de grâu într-un săcuşor),încât s-au săturat o sută de oameni şi a mai şi rămas.
-vindecarea lui Neeman,căpetenia oştirii regelui Siriei şi mutarea leprei la ucenicul său Ghiezi care s-a
lăcomit şi,fără ştirea lui Elisei,a luat plată în argint pentru vindecarea acestuia.
-scoaterea din apă a toporului scăpat în Iordan de un tăietor de copaci cu ajutorul unei bucăţi de lemn
aruncată în apă.
-orbirea sirienilor când au înconjurat cetatea în care se afla Elisei.
-promiterea faţă de regele Israelului că a doua zi la aceeaşi oră se va găsi în cetate orz şi făină la un preţ
foarte ieftin şi alungarea sirienilor care asediau Samaria,care au părăsit tabăra lăsând alimentele lor la
dispoziţia israeliţilor,iar slugii regelui care nu l-a crezut,i-a prezis că el va vedea cu ochii lui
minunea,dar nu va gusta din produse; ceeace s-a şi întâmplat când a fost călcat în picioare la poarta
cetăţii.
Elisei a făcut şi unele proorocii (IV Regi 8-9) :
-aşa i-a prezis lui Iosafat că Domnul va da în mâinile fiilor lui Israel pe moabiţi.
-prezicerea foametei de şapte ani asupra lui Israel,fapt pentru care a îndemnat-o pe femeia
şunamiteancă, căreia îi înviase copilul să se ducă în pământul filistenilor ca să nu aibă de suferit.
-prezicerea pentru Hazael,că va ajunge regele Siriei,dar va face mult rău poporului lui Israel
În vremea lui Iohab,regele lui Israel,Elisei a trimis pe unul din fiii proorocilor la Ramot Galaad
ca să ungă rege al lui Israel,pe Iehu.În vremea lui Ioaş,fiul lui Ioahaz,regele lui Israel,Elisei s-a
îmbolnăvit grav.Ioaş s-a dus la el şi plângând i-a zis : „Părinte,părinte,carul lui Israel şi călăreţul lui !
Iar Elisei i-a zis : Ia un arc şi nişte săgeţi !…pune mâna pe arc!…deschide fereastra dinspre
răsărit!…săgetează! şi a săgetat regele.Iar Elisei i-a zis Aceasta-i săgeata izbăvirii ce vine de la
Domnul şi săgeata izbăvirii de sirieni,căci vei bate pe sirieni cu desăvârşire,la Afec.Apoi i-a zis iarăşi :
Ia nişte săgeţi !…Loveşte în pământ ! Si regele a lovit de trei ori.Iar omul lui Dumnezeu s-a mâniat pe
el şi i-a zis :trebuia să loveşti de cinci sau de şapte ori,căci atunci ai fi bătut cu desăvârşire pe sirieni,
acum, însă,vei bate pe sirieni numai de trei ori”(IV Regi 13,14-19). Apoi a murit Elisei şi l-au îngropat.
-O minune făcută de Elisei,după moarte este învierea unui mort aruncat din greşeală în mormântul lui.

16.2.8.OHOZIA,fiul lui Ahab(III Regi 22,51-IV Regi 1,18)

S-a făcut rege peste Israel în Samaria în anul al şaptesprezecelea al lui Iosafat regele Iudeii şi a
domnit numai doi ani.A săvârşit fapte urâte înaintea Domnului ca şi tatăl şi mama sa şi a mâniat pe
Domnul pentrucă a slujit şi i s-a închinat lui Baal.
Căzând din foişorul său din Samaria,Ohozia s-a îmbolnăvit şi a trimis soli la Baal-Zebub al Ecronului
să întrebe dacă se va vindeca.Ilie îi întoarce pe soli din drum ca să-i spună regelui cuvântul Domnului :
„Au doară,în Israel nu este Dumnezeu ,de trimiţi să întebe pe Baal-Zebub,dumnezeul Ecronului ? De
aceea nu te vei mai pogorâ din patul în care te-ai suit,ci vei muri”(IV Regi 1,6).
 147
Şi când l-a chemat pe Ilie la palatul său,acesta i-a repetat pedeapsa pe care i-a rânduit-o Dumnezeu
pentru faptele sale.Şi după doi ani de domnie Ohozia a murit,iar în locul său a devenit rege fratele său .

16.2.9.IORAM,fiul lui Ahab(851-842 îH);(IV Regi 3-9,30)

S-a făcut rege peste Israel,în Samaria,în anul al optusprezecelea al lui Iosafat, regele Iudeii şi a
domnit în Israel,doisprezece ani. „Acesta a făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului,deşi nu
tocmai,aşa cum făcuse tatăl său şi mama sa,căci el a depărtat idolul lui Baal,pe care-l făcuse tatăl
său; de păcatele lui Ierobuam…s-a ţinut şi el şi nu s-a lăsat de ele” (IV Regi 3,2-3).
După moartea lui Ahab,regele Moabului s-a răzvrătit împotriva lui Israel. După ce a făcut numărătoarea
fiilor lui Israel,Ioram s-a înţeles cu Iosafat regele lui Iuda să meargă împreună împotriva regelui
Moabului. Împreună cu ei, împotriva Moabului,a mers şi regele Edomului.
Ca să ajungă în ţara Moabului,a trebuit să ocolească Marea,şi au apucat prin pustia Edomului,
unde nu au avut apă pentru oameni şi vite.Temându-se ca nu cumva Domnul să vrea a-i da în mâinile
moabiţilor,regii lui Israel au vrut să cunoască cuvântul Domnului.A fost adus la ei proorocul Elisei,care
în acea vreme se afla la muntele Carmelului,şi acesta,deşi îl ceartă pe Ioram pentru îndepărtarea de
Dumnezeul lui Israel,pentru credincioşia lui Iosafat,le transmite cuvântul Domnului,care le-a poruncit
să sape şanţuri,căci acestea se vor umple de apă fără să vină ploaie de sus.Iar pe Moab,Domnul îl va da
în mâinile poporului Său.A doua zi s-a întâmplat minunea,căci a venit apă pe drumul dinspre Edom şi
s-au adăpat şi oştirea şi vitele.În bătălia care a urmat i-au învins pe moabiţi,i-au urmărit în tot pământul
lor,le-a distrus cetăţile,ogoarele,izvoarele şi copacii şi au distrus chiar capitala lor,Chir-Hareşetul.

16.1.5.IORAM,fiul lui Iosafat(II Paralipomena 21)

S-a făcut rege al Iudeii în locul tatălui său,în anul al cincelea de domnie al regelui Ioram al
Israelului. Avea vârsta de treizeci şi doi de ani când s-a făcut rege.A domnit în Ierusalim opt ani,dar a
căzut sub influenţa soţiei sale,Atalia, care era din neamul lui Ahab,regele din Israel şi a făcut lucruri
rele în ochii Domnului.După ce a luat domnia şi s-a întărit,a ucis pe toţi fraţii lui şi pe unii conducători
ai lui Iuda,prieteni ai tatălui său.(în textul Bibliei sunt numiţi unii conducători ai lui Israel).În timpul domniei
lui,regatul lui Iuda a pierdut pământul Edomului şi Libna,care s-au rupt de regat pentru păcatele lui
Ioram.
Proorocul Ilie i-a scris o scrisoare în care-l certa pentru faptele lui urâte şi pentru sângele fraţilor
săi : „Pentru aceasta,iată Domnul va lovi cu lovitură mare pe poporul tău,pe fii tăi şi pe femeile tale şi
toată averea.Iar pe tine însuţi te va lovi cu boală grea,boala măruntaielor tale,până ce vor cădea zi cu
zi din pricina bolii”(II Paralipomena 21,14-15).Şi a întărâtat Domnul împotriva lui Ioram duhul filistenilor
şi al arabilor,care au năvălit în toată ţara,şi au luat toată averea casei domneşti,pe fiii lui şi pe femeile
lui,în afară de fiul cel mai mic(Ohozia).O boală a măruntaielor l-a măcinat încet şi după doi ani a murit
în chinuri groaznice.

16.1.6.OHOZIA,fiul cel mic al lui Ioram (843-842 îH) ; (IV Regi 9 ; II Paralipomena 22,1-9)
Este făcut rege în Iudeia, după moartea tatălui său, de către locuitorii Ierusalimului,în anul al
doisprezecelea al domniei regelui Israelului,Ioram fiul lui Ahab,fiindcă era singurul copil care nu
fusese ucis în invazia arabilor.Avea douăzeci şi doi de an când s-a făcut rege şi a domnit un an în
Ierusalim.Fiindcă mama lui,Atalia,era fiica lui Omri,din neamul lui Ahab,Ohozia s-a purtat ca şi cei din
neamul lui Ahab şi a făcut rele în ochii Domnului.A participat alături de regele Israelului la războiul
împotriva lui Hazael,regele Siriei şi în bătălia de la Ramot,în Galaad,unde regele Israelului,Ioram a fost
rănit.Acesta s-a retras la Izreel să se vindece,unde a fost vizitat de Ohozia regele Iudeii şi ruda sa.Aici
Iehu,proaspăt uns rege peste Israel l-a ucis pe Ioram,şi la rănit pe Ohozia,care scapă,fugind la Megido,
dar aici moare.A fost dus de către slujitorii lui la Ierusalim şi îngropat lângă părinţii săi.

16.2.10.IEHU(IV Regi 9,29-10,36).

 148
În timp ce Ioram se afla la Izreel să se vindece de rănile pe care le căpătase în bătălia cu
Sirienii,pe care o pierduse,Elisei trimite,din porunca Domnului,pe unul din fiii proorocilor să-l ungă
rege al Israelului pe Iehu,fiul lui Iosafat,fiul lui Nimşi care se afla cu oştirea în Galaad,la Ramot.
Trimisul lui Elisei,s-a retras cu Iehu într-o cameră şi l-a uns rege peste Israel : „Aşa zice Domnul
Dumnezeul lui Israel : Te ung rege peste poporul Domnului,peste Israel.Tu vei nimici casa lui
Ahab,stăpânul tău,de la faţa mea şi vei răzbuna asupra Izabelei sângele robilor mei,proorocii şi
sângele tuturor slujitorilor Domnului…Iar pe Izabela,câinii o vor mânca în câmpia lui Izreel şi nimeni
nu o va îngropa”(IV Regi 9,6-10). IEHU s-a proclamat rege,la Ramot şi,prin surprindere,s-a dus cu
oamenii săi la Izreel,unde l-a ucis mai întâi pe Ioram,al cărui trup a fost aruncat în ţarina lui Nabot pe
care Izabela îl dăduse la moarte ca să-i ia ţarina,iar pe Izabela,a poruncit să fie aruncată peste zid,unde
au mâncat-o câinii,după cum a fost cuvântul Domnului, spus prin proorocul Ilie „în ţarina Izreel câinii
vor mânca trupul Izabelei;şi va fi trupul Izabelei în ţarina Izreel,ca gunoiul pe ogor,încât nimeni nu va
zice : iată ea e Izabela!” (IV Regi 9,36-37).
Prin scrisori le cere căpeteniilor,bătrânilor şi celor care îngrijeau pe cei şaptezeci de copii ai lui
Ahab din Samaria şi,ca semn de supunere,să-i trimită capetele fiilor lui Ahab,iar aceştia îi omoară pe
cei şaptezeci de fii şi trimit capetele lor lui Iehu care se afla în Izreel.Apoi,Iehu ucide pe fraţii lui
Ohozia ,fostul rege al Iudeii şi pe toţi din neamul lui Ahab.A chemat pe toţi proorocii,pe toţi slujitorii şi
preoţii lui Baal ca să organizeze o jertfă mare.După ce aceştia au intrat în casa lui Baal i-a trecut prin
ascuţişul sabiei şi n-a scăpat nimeni cu viaţă.Apoi au scos idolii din capiştea lui Baal şi i-au ars,a
dărâmat capiştea,în felul acesta a stârpit pe Baal din Israel.
Pentrucă a făcut cele ce-i poruncise Domnul prin proorocul care l-a uns rege,Domnul i-a zis lui
Iehu : „Pentrucă tu,cu plăcere,ai făcut ceea ce era drept în ochii Mei şi ai îndeplinit împotriva casei
lui Ahab tot ceea ce aveam la inima Mea,feciorii tăi până la al patrulea neam vor şedea pe tronul lui
Israel” (IV Regi 10,30). Dar Iehu nu s-a silit să umble din toată inima după legea Domnului Dumnezeului
lui Israel, căci nu s-a abătut de la păcatele lui Ieroboam(primul rege al lui Israel) şi nu s-a lepădat de
viţeii de aur din Betel şi din Dan.De aceea, „a început Domnul să reteze părţi din pământul lui Israel şi
a lovit toate hotarele lui Israel”. (IV Regi 10,32),pustiind pământul Galaadului,unde locuiau fii lui Ruben
şi Manase.Azael,regele Siriei,după ce l-a învins pe Iehu,a pustiit regiunea de dincolo de Iordan,spre
răsărit,locuite de seminţiile lui Ruben,Gaad şi Manase.După douăzeci şi opt de ani de domnie,Iehu a
murit,iar în locul său s-a făcut rege Ioahaz,fiul său.

16.1.7.ATALIA,mama lui Ohozia.(842-836 îH);(IV Regi 11 ; II Paralipomena 22,10-23,15).

După moartea lui Ohozia,regele Iudeii,Atalia,mama sa a stârpit tot neamul regesc din Iudeia.
Dar,fiica lui Ioram şi sora lui Ohozia,l-a ascuns pe Ioaş,fiul lui Ohozia,de Atalia.Aceasta a condus Iuda
şase ani. În al şaptelea an,preotul Iehoiada a organizat paza lui Ioaş cu oameni care au jurat credinţă
acestuia,după ce Ioaş a fost uns rege.Pe Atalia au ucis-o soldaţii după ce a ieşit din casa Domnului,în
drum spre casa domnească.

16.1.8.IOAŞ,fiul lui Ohozia (836-798 îH);(IV Regi 12;II Paralipomena 24,1-27)

Salvat de la moartea pe care a sortit-o Atalia tuturor fiilor lui Ohozia,este făcut rege de către
preotul Iehoiada,sprijinit de căpeteniile peste sute şi de către leviţi.Pe Atalia,au ucis-o în faţa casei
regelui.Iehoiada a făcut legământ cu regele şi poporul ca să fie ei popor al Domnului.Ca
urmare,poporul a stricat jertfelnicele lui Baal,a ucis pe slujitorii lui şi l-au condus pe rege până la casa
regelui şi l-au aşezat pe tronul regesc.Ioaş s-a făcut rege în anul al şaptelea al lui Iehu şi avea numai
şapte ani ;deaceea sfătuitorul şi tutorele său până s-a făcut mai mare,a fost preotul Iehoiada.A domnit în
Ierusalim patruzeci de ani. Preotul Iehoiada,imediat ce l-a pus rege pe Ioaş,a încredinţat dregătoriile
Casei Domnului în mâinile preoţilor şi al leviţilor pe care i-a organizat să slujească la Casa Domnului
aşa cum aşezase David şi cum e scris în legea lui Moise.
 149
„Ioaş a făcut fapte plăcute în ochii Domnului în toate zilele sale,cât l-a povăţuit preotul
Iehoiada.Numai înnălţimile nu le-a desfiinţat,căci poporul tot mai aducea jertfe şi tămâieri pe
înălţimi” (IV Regi 12,2-3).
Pentru ca să fie reparate stricăciunile provocate de Atalia la Casa Domnului,Ioaş a poruncit
leviţilor să meargă în toată ţara şi să strângă de la tot omul argint,care să se aducă în Casa Domnului şi
să fie folosit pentru reparaţiile acesteia.Dar până în anul al douăzeci şi treilea al regelui Ioaş (al
şaisprezecelea an de domnie ),preoţii n-au respectat porunca regelui.De aceea Ioaş a chemat pe preotul
Iehoiada şi l-a certat şi i-a obligat pe preoţi şi leviţi să nu mai folosească argitul primit pentru Domnul
decât pentru repararea stricăciunilor Casei Domnului,iar Iehoiada a făcut o ladă cu deschizătură mică
pe unde să se pună argintul,iar când se umplea venea vistiernicul regelui şi arhiereul,scoteau argintul,îl
puneau în saci şi-l predau celor care răspundeau de lucrările de reparaţii ale Casei Domnului,ca să
plătească materialele şi muncitorii.Numai argintul ce se plătea pe jertfa pentru vină şi pe jertfa pentru
păcat era al preoţilor.În felul acesta s-a strâns suficient argint,nu numai pentru reparaţii,ci şi pentru
vasele şi obiectele sfinte.
După moartea preotului Iehoiada,căpeteniile lui Iuda s-au închinat regelui,dar l-au sfătuit să lase
libere şi închinările la idoli. Pentru că Zaharia,fiul lui Iehoiada,l-a certat,zicându-i „Nu veţi
propăşi,fiindcă voi aţi părăsit pe Domnul,şi El vă va părăsi pe voi” a poruncit să fie ucis.
Dar după un an,sirienii conduşi de Hazael au cucerit cetatea Gat şi intenţionau să atace şi Ierusalimul.
Ioaş a preîntâmpinat un asemenea atac,dăruindu-i lui Hazael daruri bogate,constând în lucrurile pe care
le dăruiseră casei Domnului Iosafat,Ioram şi Ohozia,părinţii lui precum şi aurul din vistieria Casei
Domnului şi a casei regeşti.După asemenea daruri,Hazael s-a retras în hotarele lui.Dar,până la urmă
Ioaş,bolnav fiind, a fost ucis mişeleşte de slugile lui şi în locul lui s-a făcut rege Amasia,fiul său.

16.2.11.IOAHAZ,fiul lui Iehu (814-800 îH) ;(IV Regi 13)

S-a făcut rege în Israel în anul al douzeci şi treilea an de domnie al lui al lui Ioaş al Iudeii şi a
domnit şaptesprezece ani în Samaria.A făcut fapte urâte în ochii Domnului şi a umblat în păcatele lui
Ierobuam.De aceea s-a aprins mânia Domnului şi l-a dat,împreună cu poporul lui Israel,în mâinile lui
Hazael,regele Siriei şi a fiului său.După o vreme,ascultând rugăciunile lui şi ale fiilor lui Israel,Domnul
i-a scos de sub asuprirea sirienilor.Dar Ioahaz şi poporul au căzut din nou în păcatele lui Ieroboam.
După moartea lui s-a făcut rege fiul său Ioaş.

16.2.12.IOAŞ ,fiul lui Iohaz (800-784 îH) ; (IV Regi 13)

S-a făcut rege peste Israel în anul al treizeci şi şaptelea al lui Ioaş regele Iudeii.A domnit în
Samaria şaisprezece ani,făcând fapte netrebnice înaintea Domnului.S-a războit cu Amasia,regele Iudeii.
În vremea lui,Elisei s-a îmbolnăvit grav.Ioaş s-a dus la el şi plângând i-a zis : „Părinte,părinte,carul lui
Israel şi călăreţul lui ! Iar Elisei i-a zis : Ia un arc şi nişte săgeţi !…pune mâna pe arc!…deschide
fereastra dinspre răsărit!…săgetează! şi a săgetat regele.Iar Elisei i-a zis Aceasta-i săgeata izbăvirii
ce vine de la Domnul şi săgeata izbăvirii de sirieni,căci vei bate pe sirieni cu desăvârşire,la Afec.Apoi
i-a zis iarăşi : Ia nişte săgeţi !…Loveşte în pământ ! Si regele a lovit de trei ori.Iar omul lui Dumnezeu
s-a mâniat pe el şi i-a zis :trebuia să loveşti de cinci sau de şapte ori,căci atunci ai fi bătut cu
desăvârşire pe sirieni, acum, însă,vei bate pe sirieni numai de trei ori”(IV Regi 13,14-19). Şi aşa s-a
întâmplat că,murind Hazael,rege al Siriei a devenit fiul său Benhadad pe care Ioaş l-a bătut de trei ori şi
a recuperat cetăţile lui Israel,luate de Hazael.S-a bătut şi cu Amasia,regele Iudeii pe care l-a învins,a
mers la Ierusalim şi l-a prădat.

16.1.9.AMASIA,fiul lui Ioaş (798-769 îH) ; (IV Regi 14,1-18 ; II Paralipomena 25)
A ajuns rege în Iuda în anul al doilea al domniei lui Ioaş regele lui Israel.Când s-a făcut
rege,avea douăzeci şi cinci de ani şi a domnit în Ierusalim douăzeci şi nouă de ani.Mama lui era din
Ierusalim.A făcut fapte plăcute în ochii Domnului,dar nici el n-a înlăturat săvârşirea jertfelor şi
 150
tămâierile pe înălţimi.A pedepsit cu moartea slugile care l-au ucis pe tatăl său,dar pe copiii acestora i-a
cruţat,respectând legea lui Moise.
Şi-a urganizat armata,aşezând-o pe neamuri cu căpeteniile lor (trei sute de mii de oameni din Iuda şi
Veniamin.) şi a tocmit cu plată încă o sută de mii de ostaşi israeliţi din Efraim.La sfatul unui om al lui
Dumnezeu,Amasia a renunţat la oştenii israeliţi.A purtat bătălii cu edomiţii pe care i-a învins,şi au luat
prăzi şi mulţi robi.Dar,in timp ce era la luptă cu edomiţii oştenii israeliţi,la care renunţase,au atacat şi
jefuit cetăţi ale lui Iuda.
Pentrucă şi-a adus acasă şi zeii sirienilor,Domnul l-a ameninţat prin gura unui proroc că pentru
asta a hotărât să-l piardă.Pedeapsa a venit chiar prin mâna fraţilor lor din Israel.Căci l-a întărâtat pe
Ioaş,regele Israelului, care a atacat Iuda şi la Bet-Şemeş l-a bătut pe Amasia,a invadat Ierusalimul,a
dărâmat o parte din el şi a luat tot aurul şi argintul şi toate vasele căte s-au găsit în casa Domnului şi în
vistieria casei regelui,umilindu-l pe Amasia. Acesta a mai trăit încă cincisprezece ani după moartea lui
Ioaş,regele Israelului.În urma unei uneltiri a celor care îl acuzau că s-a abătut de la Domnul,în
Ierusalim,Amasia a fugit la Lachiş,dar aceştia l-au ucis acolo.

16.1.10.OZIA /AZARIA,fiul lui Amasia (769-733 îH) ; (IV Regi 14,21-22;15,1-7 ; Paralipomena 26)
A fost făcut rege de tot poporul iudeu în locul tatălui său.Avea numai şaisprezece ani şi a
domnit în Ierusalim cincizeci şi doi de ani.Şi mama lui era din Ierusalim.A făcut fapte plăcute în ochii
Domnului,purtându-se în toate ca tatăl său Amasia,numai înălţimile nu le-a depărtat,căci poporul tot
mai săvârşea jertfe şi tămâieri pe înălţimi.El a zidit Elatul şi l-a întors la Iuda.
A mers împotriva filistenilor,a dărâmat zidurile unor cetăţi filistene şi a zidit cetăţi proprii în
ţinuturile filistenilor.I-a bătut şi pe arabi,iar amoniţii îi dădeau daruri.S-a dus vestea până în Egipt de
cât de puternic este.A zidit turnuri pe zidurile Ierusalimului şi în pustie,a săpat multe fântâni pentru
vite,căci avea vite multe şi iubea lucrarea pământului.Şi-a făcut o armată puternică,înarmată cu scuturi,
platoşe,coifuri,suliţe,arcuri şi praştii.A construit maşini de luptă,care aruncau de pe ziduri săgeţi,suliţe
şi pietre.Dar când a ajuns puternic,s-a mândrit în inima lui,spre pieirea lui.A întrat în templul Domnului
ca să tămâieze pe jertfelnicul tămâierii –lucru ce nu putea fi făcut decât de preoţi,căci erau sfinţiţi.
Atunci l-a lovit Domnul cu pedeapsă şi a fost lepros până în ziua morţii sale şi a trăit într-o casă
separată,iar îngrijirea peste casa regelui şi cârmuirea poporului ţării a ţinut-o Ioatam,fiul lui.
În ultimul an al domniei lui Ozia îşi începe activitatea proorocul Isaia . „În anul morţii regelui
Ozia,am văzut pe Domnul stând pe un scaun înalt şi măreţ şi poalele hainelor Lui umpleau templul…Şi
am auzit glasul Domnului care zicea : Du-te şi spune poporului acestuia : cu auzul veţi auzi şi nu veţi
înţelege şi,uitându-vă,vă veţi uita,dar nu veţi vedea”(Isaia 6,1…9).

16.2.13.IEROBOAM,fiul lui Ioaş (784-748 îH) ; (IV Regi14,23-29)

S-a făcut rege în Israel în anul al cinsprezecelea al lui Amasia,regele Iudeii şi a domnit în
Samaria patruzeci şi unul de ani.Şi a făcut fapte netrebnice în ochii Domnului,neabătându-se de la toate
păcatele lui Ieroboam.Proorocul AMOS îi ceartă pentru închinarea la idolul de la Betel : „Veniţi la
Betel şi păcătuiţi şi în Ghilgal înmulţiţi fărădelegile ! De dimineaţă aduceţi jertfele voastre şi la fiecare
trei zile zeciuielile voastre” (Amos 4,4). Iar proorocul OSEA îi cheamă : „Veniţi să ne întoarcem la
Domnul,căci numai El,dupăce ne-a rănit,ne tămăduieşte,după ce ne-a bătut,ne leagă rănile
noastre”(Osea 6,1). Dovadă că Domnul Dumnezeu,văzând necazul foarte amar al lui Israel,n-a vrut să
stârpească numele israeliţilor de sub cer,ci i-a izbăvit prin mâna lui Ieroboam,care a aşezat din nou
vechiul hotar al lui Israel de la intrarea în Hamat până la marea Arabă,după cuvântul Domnului
Dumnezeului lui Israel,rostit prin robul său IONA,fiul lui Amitai,proorocul cel din Gat-Hefer (IV Regi
14,25). Cu tot ajutorul dat,Domnul îi avertizează pe fiii lui Israel de sfârşitul lor : „Nu te bucura Israele
şi nu sălta de veselie ca păgânii,că te-ai ticăloşit,părăsind pe Dumnezeul tău” (Osea 9,1).

16.2.14.ZAHARIA,fiul lui Ieroboam (748-747 îH) ; (IV Regi 15,8-11 ;)

 151
S-a făcut rege peste Israel,în Samaria şi a domnit şase luni.A făcut lucruri netrebnice în ochii
Domnului,căci nu s-a lăsat de păcatele lui Ieroboam.Împotriva lui s-a răzvrătit Şalum,fiul lui Iabeş,care
l-a ucis în faţa poporului şi s-a făcut rege.

16.2.15.ŞALUM (IV Regi 15,10-14)l-a ucis pe Zaharia şi s-a făcut rege în Israel în anul al treizeci şi
nouălea al lui Zaharia,regele Iudeii şi a domnit o lună în Samaria..

16.2.16.MENAHEM (747-737 îH);(IV Regi 15,13-22)

L-a atacat pe Şalum şi l-a ucis şi s-a făcut rege peste Israel,în anul al treizeci şi nouălea al lui
Azaria,regele Iudeii şi a domnit în Samaria zece ani.A făcut fapte rele în ochii Domnului,nelăsându-se
în toate zilele sale de păcatele lui Ieroboam.Fiindcă regele Asiriei a venit asupra ţării israelite,Menahem
s-a angajat să plătească tribut o mie de talanţi de argint,pe care i-a obţinut de la israelţii mai bogaţi,
obligându-i să dea câte cincizeci de sicli de argint pe cap de om.Pentru asemenea legământ,proorocul
Osea ceartă pe conducătorii lui Israel : „Lui Efraim îi place vântul şi după vântul de răsărit aleargă;
grămădeşte minciună şi deşertăciune,încheie legământ cu Asiria şi duce untdelemn la Egipt” (Osea
12,2).

16.2.17.PECHAIA,fiul lui Menahem (IV Regi 15,23-25)

S-a făcut rege peste îsrael în anul al cinci zecelea al lui Azaria,regele Iudeii şi a domnit în
Samaria doi ani.A făcut fapte rele în ochii Domnului.

16.2.18.PECAH (IV Regi 15,25-31)

S-a răzvrătit împotriva lui Pechaia,l-a omorât şi s-a făcut rege peste Israel în anul al cincizeci şi
doile an al lui Zaharia,regele Iudeii şi a domnit în Samaria douăzeci de ani.A făcut lucruri rele înaintea
ochilor Domnului.În zilele domniei lui,Asiria a rupt din teritoriile Israelului partea de nord (Galaadul,
Galileea şi tot pământul lui Neftali ).A fost ucis de Osea,fiul lui Ela,care s-a făcut rege în locul lui.

16.1.11.IOATAM,fiul lui Ozia/Azaria (758-743 îH);(IV Regi 15,32-36 ; II Paralipomena 27)

S-a făcut rege peste Iuda la vârsta de douăzeci şi cinci de ani,în anul al doilea al lui Pecah,regele
lui Israel şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani.A făcut lucruri plăcute în ochii Domnului,la fel ca
tatăl său,numai că nu a intrat ca acesta în Templul Domnului,dar poporul continua să se strice.Şi el a
făcut întăriri la Casa Domnului,şi a zidit cetăţi,iar în păduri,cetăţui şi turnuri.A avut război cu amoniţii,
pe care i-a biruit şi de la care a luat bir mulţi ani.La sfârşitul domniei,asupra lui au venit regele Siriei şi
Pecah al Izraelului,dar nu l-au învins.A răposat cu părinţii săi şi a fost îngropat cu ei în cetatea lui
David.În timpul lui se pare că a activat proorocul NAUM,care a prezis prăbuşirea Asiriei ( Naum 2 ).

16.1.12.AHAZ,fiul lui Ioatam (758-733 + 733-727 îH);(IV Regi 16 ; II Paralipomena 28),

După ce a asigurat regenţa împreună cu tatăl său în perioada cât Azaria(bunicul său) era bolnav
de lepră.s-a făcut rege peste Iuda după moartea tatălui său,în anul al şaptesprezecelea al lui
Pecah,regele lui Israel.Era de douăzeci de ani şi a domnit în Ierusalim şaisprezece ani(primii zece ani
împreună cu tatăl său),dar n-a făcut fapte plăcute în ochii Domnului,ca David strămoşul său, „Ci a
păşit pe urmele regilor lui Israel şi chiar şi pe fiul său l-a trecut prin foc,urmând urâciunile popoarelor
pe care le alungase Domnul de la faţa fiilor lui Israel;şi a adus jertfe şi tămâieri pe înălţimi şi dealuri
şi sub tot pomul umbros” (IV Regi 16,3).
Este atacat de regele Pecah al Israelului,în coaliţie cu regele Siriei,care asediază Ierusalimul.„Şi
a fost în zilele lui Ahaz,fiul lui Iotam,fiul lui Ozia,regele lui Iuda,că s-au suit Reţin,regele Siriei,
împreună cu Pecah, fiul lui Remalia,regele lui Israel,ca să cuprindă Ierusalimul. Şi n-au izbutit ca să-l
cuprindă” (Isaia 7,1). În timpul asedierii,sirienii izgonesc pe iudeii din Elat care este ocupat definitiv de
edomiţi,iar fraţii lor israeliţii (oamenii lui Pecah),nu numai că le-au pricinuit pierderi mari,dar le-au
ucis foarte mulţi războinici şi au luat roabe foarte multe din femeile şi fiicele lor.Dar,la îndemnul
 152
proorocului OBED : „Aşadar,ascultaţi-mă şi duceţi înapoi pe robii care i-aţi luat de la fraţii
voştri;căci altfel flacăra mâniei Domnului va fi peste voi” (II Paralipomena 28,11),căpeteniile din Efraim
s-au opus înrobirii fraţilor iudei şi au întors pe toţi robii din Iuda şi i-au dat fraţilor lor înapoi.Totuşi
Ierusalimul nu a putut fi cucerit de armatele siriene,aşa cum proorocise Isaia,contemporan cu Ahaz :
„Ia aminte,fii liniştit şi nu te teme şi inima ta să nu se slăbească din pricina acestor doi tăciuni care
fumegă : de iuţimea mâniei lui Reţin şi a lui Aman şi a fiului lui Remalia”(Isaia 7,4).
Isaia prooroceşte şi sfârşitul Samariei(regatul de nord al lui Israel) : „Mai sunt încă şaizeci şi
cinci de ani şi Efraim va pieri din rândul popoarelor.Şi capitala lui Efraim este Samaria şi mai mare
peste Samaria este feciorul lui Remalia” (Isaia 7,8-9). Iar despre Siria zice Isaia : „…toată bogăţia
Damascului şi prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei” (Isaia 8,4).
Nici pe Iuda nu-l va ierta Domnul zice Isaia : „Precum am făcut Samariei şi idolilor ei,tot aşa voi face
şi Ierusalimului şi chipurilor lui.Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul lui în muntele Sionului şi în
Ierusalim, atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul cel mândru din inima lui şi pentru semeţia
privirilor lui”(Isaia 10,11-12).
Atacat şi de filisteni,care au luat unele cetăţi ale lui Iuda,Ahaz,trimite daruri(aurul şi argintul din
casa Domnului) regelui Asiriei,odată cu solicitarea să-l ajute împotriva regelui Siriei.Acesta îi atacă pe
sirieni,le cucereşte Damascul,îl ucide pe regele Siriei,iar pe locuitori îi strămută în Chir.La Damasc,
Ahaz îl întâlneşte pe regele Asiriei şi,plăcându-i jertfelnicul păgân din Damasc,a comandat şi el
preotului Urie să-i facă jertfelnic asemănător,pe care l-a pus la casa Domnului în locul jertfelnicului de
aramă pus de Solomon şi ca, să placă regelui Asiriei,a desfiinţat pridvorul acoperit de la Casa
Domnului,chiar a închis Casa Domnului ca să nu se mai aducă jertfă în ea.Proorocul Isaia consideră
Asiria ca fiind unealta cu care Dumnezeu va pedepsi pe fii lui Israel : „O,Asirie,varga mâniei mele şi
toiagul întărâtării mele ! (Isaia 10,5). Dar naşte şi speranţa proorocind : „În vremea aceea,rămăşiţa lui
Iuda şi cei scăpaţi din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lovit,ci se vor sprijini,cu
credinţă,pe Dumnezeu,Sfântul lui Israel...chiar dacă poporul tău,Israele,ar fi ca nisipul mării,numai o
rămăşiţă se va întoarce” (Isaia 10,20-22).
În anul morţii lui Ahaz,Isaia proorocea : „Nu te veseli întreagă Filistee,fiindcă a fost zdrobit toiagul
care te lovea…Face-voi să moară de foame neamul tău,iar pe cei ce vor rămâne din tine îi voi ucide”
(Isaia 14,29-30).

16.2.19.OSEA (733-724 îH) ; (IV Regi 17) a uneltit împotriva lui Pecah,l-a ucis şi s-a făcut rege peste
Israel în anul al doisprezecelea al lui Ahaz,regele Iudeii şi a domnit în Samaria nouă ani.A făcut lucruri
urâte în ochii Domnului,dar nu atâtea ca cei dinaintea lui.Regele Asiriei l-a supus şi l-a făcut plătitor de
bir.Pentrucă nu şi-a plătit birul la timp,a fost întemniţat,Samaria a fost cucerită,iar israeliţii au fost
strămutaţi în munţii Mediei şi în Mesopotamia. În locul lor regele Asiriei a adus locuitori din Media
şi Persia(chuteii)şi i-a aşezat în Samaria pe care a transformat-o în provincie asiriană.Fiindcă aceştia se
închinau la dumnezeii din locurile de unde veneau,Domnul a trimis lei,care-i omorau.Aflând, regele
Asiriei a trimis un preot israelit ca să-i înveţe să se închine şi la Domnul Dumnezeul locului.În felul
acesta,în Samaria locuitorii se închinau atât la idoli,cât şi la Dumnezeul lui Israel„Cinsteau şi pe
Domnul şi şi-au făcut dintre ei preoţi pentru înălţimi şi aceştia slujeau la ei,în capiştile de pe
înălţimi.Aşa urmează ei până în ziua de astăzi,după obiceiurile lor cele de la început : De Domnul nu
se tem şi nu urmează după aşezămintele,după rânduielile,după legea şi după poruncile pe care le-a
poruncit Domnul fiilor lui Iacov”…„Astfel popoarele acestea cinsteau pe Domnul,dar slujeau şi
idolilor lor.Ba şi copiii lor şi copiii copiilor lor,pănă în ziua de astăzi,urmează tot aşa cum au urmat şi
părinţii lor”(IV Regi 17,32-34 şi 41).
Odată cu strămutarea israieliţilor a început pentru aceştia robia asiriană.
153
 154

16.B. REGATUL LUI IUDA DUPĂ CĂDERA LUI ISRAEL ÎN ROBIA ASIRIANĂ.
16.1.13.IEZECHIA,fiul lui Ahaz(727-698 îH);(IV Regi 17,1-20,20 ; II Paralipomena 29,1-32,33)
A devenit rege peste Iuda după moartea tatălui său,în anul al treilea al lui Osea,regele
Israelului.Avea douăzeci şi cinci de ani şi a domnit în Ierusalim douăzeci şi nouă de ani. „Acesta a
făcut fapte plăcute în ochii Domnului în toate,cum făcuse şi David strămoşul lui.A desfiinţat
înălţimile,a sfărâmat idolii,a tăiat Dumbrăvile;a stricat chiar şi şarpele de aramă al lui Moise,fiindcă
unii încă îl mai tămâiau şi-l numeau Nehuştan.Şi a nădăjduit el în Domnul Dumnezeu.Ca el n-a mai
fost altul între toţii regii lui Iuda,nici înainte,nici după el.Căci s-a lipit el de Domnul şi nu s-a abătut
de la El,ci a păzit poruncile Lui,cum poruncise Domnul lui Moise”(IV Regi 18,3-6).
În anul întâi al domniei sale,a deschis uşile casei Domnului,a chemat pe preoţi şi pe leviţi să
cureţe şi să sfinţească casa Domnului.După ce aceştia au scos idolii şi i-au ars,au terminat curăţenia şi
au sfinţit Casa Domnului,au chemat pe regele Iezechia,care a adus împreună cu poporul jertfe
Domnului.Au fost aşezaţi în casa Domnului leviţi cu chimvale,harpe şi chitare,după rânduiala lui David
sub îndrumarea lui Gad văzătorul şi NATAN proorocul.Iar regele Iezechia a grăit : „Acum v-aţi sfinţit
pe voi Domnului; apropiaţi-vă şi aduceţi jertfe şi prinoase de mulţumire în casa Domnului” (II
Paralipomena 29,3).Şi toată adunarea a adus jertfe şi prinoase de laudă şi de împăcare şi arderi de tot.Aşa
s-a aşezat la loc slujba în casa Domnului.Sfinţirea Casei Domnului a durat din ziua a întâia până în ziua
a opta a lunii întâia şi s-a terminat în ziua a şaisprezecea.
La sfatul căpeteniilor a hotărât să prăznuiască totuşi Paştile în luna a doua.De aceea a dat veste
în tot Israelul,de la Beer-Şeba până la Dan ca toţi fiii lui Israel să vină la Ierusalim să serbeze Paştile
Domnului,trimiţând vestitori în toate cetăţile tuturor fiilor lui Israel.Şi s-a adunat la Ierusalim mulţime
 155
de popor ca să serbeze Paştile Domnului.Au junghiat mielul Paştelui în ziua a paisprezecea a lunii a
doua.
„Şi au sărbătorit fiii lui Israel,care s-au aflat la Ierusalim,sărbătoarea azimimilor şapte zile cu mare
veselie” (II Paralipomena 30,21) „ şi a fost veselie mare în Ierusalim,pentrucă din zilele lui Solomon,fiul
lui David,regele lui Israel,nu se mai făcuse nici o veselie ca aceasta în Ierusalim”(II Paralipomena 30,26).
După terminarea sărbătoririi, „toţi israieliţii care se găseau la Ierusalim,s-au dus în cetăţile lui
Iuda şi au sfărâmat idolii,au tăiat dumbrăvile Astartei şi au stricat locurile înalte şi jertfelnicele din
Iuda şi din tot pământul lui Veneamin,al lui Efraim şi al lui Manase,până la margini”(II Paralipomena
31,1).Iar Iezechia a aşezat pe preoţi şi pe leviţi în slujirile lor,iar poporului i-a poruncit să dea preoţilor
şi leviţilor întreţinerea hotărâtă,pentruca ei să fie mai cu tragere de inimă la împlinirea legii Domnului
şi a pus rânduială în împărţirea prinoaselor căte toţi preoţii şi leviţii din toste cetăţile.„Şi tot lucrul pe
care l-a început pentru serviciul Casei lui Dumnezeu,pentru păzirea legii şi a poruncilor,fiind cu
gândul la Dumnezeul său,el l-a făcut cu toată tragerea sa de inimă şi a avut spor la el”(II Paralipomena
31,21).
În anul al şaptelea al domniei lui Iezechia,regele Asiriei a împresurat Samaria şi după trei ani a
cucerit-o ; pe cei mai mulţi dintre israeliţi i-a strămutat în munţii Mediei,iar în locul lor a adus populaţii
din alte teritorii ale Asiriei.Proorocul Isaia zice despre Asiria :„O,Asirie,varga mâniei Mele şi toiagul
Intărâtării Mele ! Impotriva unui neam fără de lege o voi trimite şi împotriva unui popor al urgiei Mele
o voi îndrepta,ca să-l prade şi să-l jefuiască şi să-l calce ca pe tina uliţelor...Precum am făcut Samariei
şi idolilor ei,tot aşa voi face şi Ierusalimului şi chipurilor lui...Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui
în muntele Sionului şi în Ierusalim,atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul cel mândru din
inima lui şi pentru semeţia cuvintelor lui” (Isaia 10,5 şi 12).
În anul al paisprezecelea al domniei lui Iezechia,regele Asiriei a cucerit şi cetăţile întărite ale lui
Iuda.Ca să nu fie atacat şi Ierusalimul,Iezechia a trebuit să plătească un bir de trei sute de talanţi de
arginţi şi treizeci de talanţi de aur.Dar regele Asiriei a aflat că Iezechia vrea să se sprijine pe Egipt
împotriva sa,a împresurat Ierusalimul.Prin solii săi l-a ameninţat pe Iezechia,a îndemnat pe fiii lui Iuda
să-l părăsească pe Iezechia,fiindcă Dumnezeul lui Israel nu este cu nimic mai pre sus decăt dumnezeii
cetăţilor pe care le-a cucerit până acum.Mai mult,suţine că chiar Dumnezeu l-a trimis : „au doară
eu,fără voia Domnului am venit la locul acesta ca să-l stric ?Domnul mi-a zis : du-te asupra ţării
acesteia şi o strică!” (IV Regi 18,25).
Iezechia,înfricoşat de ameninţările regelui Asiriei,şi-a sfâşiat hainele,s-a îmbrăcat cu sac şi s-a
rugat în casa Domnului.Iar pe mai marele curţii domneşti,însoţit de preoţii cei mai mari,îmbrăcaţi în
sac,i-a trimis la proorocul Isaia,fiul lui Amos pentru a-l ruga să aducă el însuşi rugăciune înaintea
Domnului.Isaia i-a încurajat pe cei trimişi,iar mai târziu i-a trimis vorbă lui Iezechia care sunt cuvintele
Domnului : „…pentru ce m-ai rugat împotriva lui Senaherib,regele Asiriei, te-am auzit.Iată cuvântul
pe care l-a rostit Domnul pentru regele Asiriei: Prin trimişii tăi,tu ai înfruntat pe Domnul…De şezi,de
intri,ori de ieşi,Eu toate le ştiu şi ştiu şi obrăznicia ta faţă de Mine.Pentru obrăznicia ta cea faţă de
Mine şi pentrucă trufia ta a ajuns până la urechile Mele,Îmi voi pune veriga Mea în nările tale şi în
buzele tale belciugul Meu şi te voi întoarce pe acelaşi drum pe care ai venit. Iar pentru tine,
Iezechia,iată semn : anul acesta veţi mânca din cele ce vor creşte,din seminţele scuturate ; în anul al
doilea veţi mânca din cele ce vor creşte de la sine iar în anul al treilea,veţi semăna şi secera,veţi sădi
vii şi veţi mânca roadele lor.Regele Asiriei nu va intra în cetatea aceasta,nici va arunca săgeţi
încoace…pe drumul pe care a venit,se va întoarce şi în cetatea aceasta nu va intra,zice Domnul.Căci
Eu voi păzi cetatea aceasta ca s-o izbăvesc pentru Mine şi pentru David,robul Meu”(IV Regi 19,20-34).
În noaptea aceea Domnul a lovit în tabăra asirienilor şi au murit o sută optzeci şi cinci de mii de
oşteni.Speriat,regele Asiriei s-a întors la Ninive.În timp ce se ruga în casa zeului său,doi dintre fii săi l-
au ucis.
Tot în acest an,Iezechia s-a îmbolnăvit de moarte şi a venit la el proorocul ISAIA,care i-a poruncit să-şi
facă testamentul căci va muri.Dar Iezechia s-a rugat Domnului să nu-l părăsească. Isaia,care încă se
mai afla în cetate a fost întors de Domnul din drum şi întorcându-se la Iezechia l-a vindecat cu o turtă
 156
de smochine pusă pe rană şi i-a spus cuvântul Domnului : „Am auzit rugăciunea ta şi am văzut
lacrimile tale; te vei vindeca şi a treia zi te vei duce în casa Domnului; şi voi adăuga la zilele tale
cincisprezece ani şi din mâinile regelui Asiriei,te voi izbăvi pe tine şi cetatea aceasta o voi apăra
pentru Mine şi pentru David,robul Meu” (IV Regi 20,5-6).
După însănătoşirea sa,Iezechia a fost vizitat de soli ai regelui Babilonului(imperiului medo-
babilonian) spre a-i ura sănătate,iar Iezechia de bucurie că regele Babilonului îl simpatizează le-a arătat
trimişilor acestuia casa regească,vistieria şi averile de la strămoşii lui.Pentru aceasta,proorocul Isaia îl
ceartă : „iată vor veni zile când vor fi luate toate câte sunt în casa ta şi ce-au adunat părinţii tăi până
în ziua aceasta vor fi duse la Babilon…Din fiii tăi care vor răsări din tine şi pe care îi vei naşte tu,se
vor lua şi vor fi eunuci în palatul regelui Babilonului”. Dar Iezechia,deşi a recunoscut că „bun este
cuvântul Domnului”,gâdindu-se numai la sine,a adăugat „să fie pace şi prosperitate în zilele vieţii
mele” (IV Regi 20,16 –19).Dar s-a smerit şi Domnul l-a auzit şi nu s-a mai pogorât mânia Domnului în
zilele lui.Proorocul Isaia zice despre Asiria : „O,Asirie,varga mâniei Mele şi toiagul Intărâtării Mele !
Impotriva unui neam fără de lege o voi trimite şi împotriva unui popor al urgiei Mele o voi îndrepta,ca
să-l prade şi să-l jefuiască şi să-l calce ca pe tina uliţelor…Precum am făcut Samariei şi idolilor ei,tot
aşa voi face şi Ierusalimului şi chipurilor lui…Şi când Domnul va sfârşi tot lucrul Lui în muntele
Sionului şi în Ierusalim,atunci va pedepsi pe regele Asiriei pentru graiul cel mândru din inima lui şi
pentru semeţia cuvintelor lui”.(Isaia 10,5 şi 12).
Dar dă şi speranţă de o viitoare eliberare,proorocind : „În vremea aceea,rămăşiţa lui Iuda şi cei scăpaţi
din casa lui Iacov nu se vor mai sprijini pe cel ce i-a lovit,ci se vor sprijini,cu credinţă pe
Dumnezeu,Sfântul lui Israel.O rămăşiţă din Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel puternic.Chiar dacă
poporul tău,Israele,ar fi ca nisipul mării,numai o rămăşiţă se va întoarce”(Isaia 10,20-22).Iar despre
viitoarea întoarcere din robie a poporului lui Iuda,Isaia prooroceşte :„În vremea aceea,trâmbiţa cea
mare va trâmbiţa şi cei ce se pierduseră în pământul Asiriei şi cei ce se risipiseră în ţara Egiptului vor
veni şi se vor închina Domnului,în muntele cel sfânt,în Ierusalim”(Isaia 27,13).
În timpul domniei lui,Iezechia a efectuat şi unele lucrări de protecţie a cetăţii şi aprovizionare cu
apă pentru Ierusalim: a deviat apele Ghibonului şi a făcut iazul Ierusalimului,a construit apeductul şi a
adus apă în cetate.Apoi a răposat Iezechia cu părinţii săi şi în locul lui s-a făcut rege Manase,fiul lui.

16.1.14.MANASE,fiul lui Iezechia (698-642 îH); (IV Regi 21,1-18 ; II Paralipomena 33,1-20)
A ajuns rege peste Iuda,în urma morţii tatălui său,la vârsta de doisprezece ani şi a domnit în
Ierusalim cincizeci şi cinci de ani.A făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului,urmând urâciunile
păgânilor pe care-i izgonise Domnul de la faţa fiilor lui Israel: a reînfiinţat jertfele pe înălţimi,a aşezat
jertfelnice lui Baal,a făcut Dumbrăvi,s-a închinat la toată oştirea cerească,a zidit jertfelnice în casa
Domnului,a trecut pe fiul său prin foc,a ghicit,a vrăjit,a adus oameni care se îndeletniceau cu chemarea
morţilor şi vrăjitori,a pus un idol al Astartei în casa Domnului. Manase i-a rătăcit până într-atâta încât
ei s-au purtat mai rău decât acele popoare pe care Domnul le stârpise de la faţa fiilor lui Israel. „Însă
Manase a dus pe Iuda şi pe locuitorii Ierusalimului la atâta rătăcire,încât ei au săvârşit mai rău decât
acele popoare pe care Domnul le stârpise din faţa fiilor lui Israel”(II Paralipemona 33,9).
De aceea Domnul a grăit prin proorocii săi ameninţări asupra poporului şi a celor care i-au dus în
idolatrie. „Iată Eu voi aduce aşa rău asupra Ierusalimului şi asupra lui Iuda,de care vor ţiui urechile
celor ce le vor auzi”(IV Regi 21,12).
Manase a vărsat şi mult sânge nevinovat în timpul celor cincizeci de ani de domnie.Mâniindu-
se, Domnul l-a dat în mâinile căpeteniilor regelui Asiriei,care l-au prins şi l-au dus în cătuşe de fier la
Babilon.Fiindcă s-a smerit în faţa lui Dumnezeu,Domnul l-a ascultat şi l-a eliberat,reluându-şi tronul la
Ierusalim.A fost un rege vasal al Asiriei.Cunoscând că Domnul este Dumnezeu adevărat a doborât pe
dumnezeii cei străini şi toate capiştile acestora.Poporul mai aducea jertfe pe locurile înalte,dar numai
pentru Domnul Dumnezeul său.A zidit zidul dinafara cetăţii lui David şi şi-a întărit oastea.Apoi a
răposat Manase cu părinţii săi şi l-au îngropat în grădina casei lui,iar în locul lui s-a făcut rege
Amon,fiul său.
 157

16.1.15.AMON,fiul lui Manase(642-640 îH) ; (IV Regi 21,1-18 ;II Paralipomena 33,1-20)
S-a făcut rege al Iudeii după moartea tatălui său la vârsta de douăzeci şi doi de ani şi a domnit
doi ani în Ierusalim.A făcut lucruri netrebnice în ochii Domnului,cum făcuse şi tatăl său,slujind
aceloraşi idoli,dar nu s-a smerit. A fost ucis de slugile sale,care se răzvrătiseră,dar poporul i-a ucis pe
aceştia şi au pus rege pe Iosia fiul lui.A fost îngropat în gropniţa lui în grădina lui Uza.

16.1.16.IOSIA,fiul lui Amon (640-609 îH) ; (IV Regi 22-23,1-30 ;II Paralipomena 24-25)
A fost pus rege peste Iuda, după uciderea tatălui său,la vârsta de opt ani şi a domnit treizeci şi
unu de ani în Ierusalim.Acesta a făcut lucruri plăcute înaintea ochilor Domnului. „Asemenea lui Iosia
n-a mai fost rege înainte de el,care să se fi întors la Domnul cu inima sa ,cu toate puterile sale şi cu tot
sufletul său,după legea lui Moise,dar nici după el nu s-a mai ridicat altul asemenea lui” (IV
Regi,23,25).În primii ani de domnie,Iosia practica obiceiurile pe care le moştenise de la înaintaşii săi
Amon şi Manase.De aceea Domnul îi anunţă pedeapsa ce va veni,prin gura proorocului SOFONIE : „Şi
voi întinde mâna Mea împotriva lui Iuda şi împotriva tuturor locuitorilor din Ierusalim şi voi distruge
din locul acesta pe Baal până la ultimele lui rămăşiţe,numele slujitorilor săi,împreună cu ale preoţilor;
şi pe toţi cei ce se închină pe acoperişuri,oştirii cerului şi pe toţ cei ce slăvesc pe Domnul,dar se jură şi
pe Milcom” (Sofonie 4-5 ).
În anul al optulea al domniei a început să caute pe Dumnezeul lui David,iar în anul al
doisprezecelea a început curăţirea lui Iuda de idoli,dumbrăvi şi de jertfele pe înălţimi.Şi-a extins
acţiunea şi în cetăţile lui Manase,Efraim,Simeon şi chiar Neftali.În anul al treisprezecelea al domniei
lui Iosia,îşi începe activitatea proorocul IEREMIA „Cuvintele lui Ieremia,fiul lui Hilchia…către care
a fost cuvântul Domnului,în zilele lui Iosia regele lui Iuda,în anul al treisprezecelea al domniei
acestuia”(Ieremia 1,2). „Înainte de a te urzi în pântece,te-am cunoscut şi,înainte de a ieşi din pântece,te-
am sfinţit şi te-am rânduit proroc peste popoare”(Ieremia 1,5). „Că iată Eu te-am făcut astăzi cetate
întărită,stâlp de fier şi zid de fier şi zid de aramă înaintea acestei ţări întregi: înaintea regilor lui
Iuda,înaintea căpeteniilor ei,înaintea preoţilor ei şi înaintea poporului ţării” (Ieremia 1,18).
În anul al optusprezecelea al domniei,când a dat ordin să fie folosit argintul strâns la casa
Domnului pentru plata lucrărilor de reparaţii ale casei Domnului,preotul Hilchia,arhiereul,a descoperit
Cartea legii lui Moise,care a fost adusă la Iosia,iar scritorul Şafan i-a citit-o.Când a aflat ce scrie în
cartea legii lui Moise,şi-a sfâşiat hainele pentrucă şi-a dat sema cât de mult greşiseră părinţii lui şi
poporul ales faţă de Domnul care i-a scos din ţara Egiptului şi i-a adus aici.De aceea a trimis să întrebe
pe Domnul la proorociţa HULDA,care le-a transmis că domnul este mâniat pe fiii lui Iuda,dar,pentrucă
s-a înmuiat inima lui Iosia şi s-a smerit înaintea Domnului,nu va pedepsi pe Iuda,cât va trăi el.
De acum în acolo,Iosia desfăşoară o campanie de restaurare a tot ce poruncise Moise fiilor lui
Israel,nu numai în pământul lui Iuda,dar chiar şi în pământul lui Israel. „A adunat preoţii şi proorocii şi
tot poporul de la mic la mare şi au fost citite,în auzul tuturor,toate cuvintele cărţii legământului,ce s-a
găsit în casa Domnului După aceea a stat regele pe un loc înalt şi a încheiat înaintea Domnului
legământ ca să urmeze Domnului şi să păzească poruncile lui,descoperirile lui şi legiuirile lui cu toată
inima sa,şi cu tot sufletul,ca să împlinească cuvintele legământului acestuia,scrise în cartea
aceasta”(IV Regi 23,2-3).
Mai cu râvnă a scos idolii din casa Domnului,a izgonit pe preoţii lui Baal şi ai Astartei care făceau
tămâieri pe înălţimi,a distrus casele de desfrâu,a alungat pe slujitorii idolilor din cetăţile lui Iuda,a
spurcat locurile de jertfă de pe înălţimi şi din cetăţi,a tăiat dumbrăvile,a distrus jertfelnicul din Betel
făcut de Ieroboam care a dus pe Israel în păcat,a distrus şi capiştile înălţimilor din cetăţile
samarinene,unde mai locuiau israeliţi care scăpaseră de captivitate,a înjunghiat pe preoţii înălţimilor.
În anul al optusprezecelea al domniei sale, întorcându-se în Ierusalim,Iosia a poruncit şi
organizat sărbătoarea Paştilor la timpul stabilit de Moise, pentrucă nu se mai săvârşise din vremea
judecătorilor.Cu toate acestea,Domnul nu şi-a schimbat mânia care l-a cuprins pentru toate jignirile cu
care-L mâniase Manase,ci doar a amânat pedeapsa după moartea lui.
 158
Neco,faraonul Egiptului care,deşi pornise o campanie împotriva Asiriei,s-a lovit de împotrivirea lui
Iosia.În timpul luptei,Iosia a fost rănit de moarte.A fost îngropat în gropniţa strămoşilor lui.Deşi Iosia a
fost plâns de popor,proorocul Ieremia deplânge mai mult pe fiul lui,Şalum care a fost luat în robie: „Nu
plângeţi după mort şi nu-l bociţi,ci plângeţi amar după cel dus în robie,că acela nu se va mai întoarce
şi nu îşi va mai vedea ţara sa de naştere” (Ieremi0a 22,10-11).

16.1.17.IOAHAZ,fiul lui Iosia

A fost făcut rege,în locul tatălui său în Ierusalim de către poporul ţării.Avea douăzeci şi trei de
ani şi a domnit în Ierusalim trei luni.În puţinul timp cât a domnit a făcut fapte neplăcute în ochii
Domnului.Ieremia încerca în zadar să-i îndrepte.„Se ruşinează ei,oare,când fac ticăloşii ? Nu se
ruşinează deloc,nici nu roşesc.De aceea vor cădea printre cei ce cad şi se vor prăbuşi când îi voi
pedepsi,zice Domnul” (Ieremia 8,12). Faraonul Neco,l-a detronat,l-a luat prizonier în Egipt,unde a şi
murit,a pus dajdie mare pe ţară şi l-a numit rege pe Eliachim,un alt fiu al lui Iosia,căruia i-a schimbat
numele în Ioiachim.

16.1.18.IOIACHIM/Eliachim,fiul lui Iosia(608-598 î H) ; (IV Regi 23,34-24,6 ; II Paralipomena 36,4-8)

A fost pus rege de Faraon în locul fratelui său,Iohaz,după ce acesta a fost luat prizonier,în
Egipt.Avea douăzeci şi cinci de ani când s-a făcut rege şi a domnit în Ierusalim unsprezece ani.A
trebuit să plătească faraonului un tribut calculat la valoarea pământului.A făcut rele în ochii
Domnului.Fiindcă IEREMIA a certat pe rege,preoţi,căpetenii şi popor ,chiar în curtea casei Domnului,
preoţii şi căpeteniile au vrut să-l omoare,dar a fost apărat de căpeteniile credincioase Domnului şi nu a
fost dat poporului spre ucidere.Despre legăturile lui Ioiachim cu Egiptul, proorocul Ieremia avea să
spună : „Şi acum pentru ce ai luat drumul Egiptului,ca să bei apă din Nil?”(Ieremia 2,18).
În anul al patrulea de domnie al lui Ioiachim,Ieremia îl mustră : „Din anul al treisprezecelea al
lui Iosia,timp de douăzeci şi trei de ani a fost cuvântul Domnului către mine.Şi eu de dimineaţa până
seara v-am vorbit,dar voi n-aţi ascultat.Trimis-a Domnul la voi pe toţi robii săi prooroci dis-de-
dimineaţă şi voi n-aţi ascultat,nici v-aţi plecat urechile ca să-i ascultaţi.Vi s-a zis: să se întoarcă
fiecare de la calea sa cea rea şi de la faptele sale cele urâte…şi să nu umblaţi după alţi dumnezei,ca să
le slujiţi şi să vă închinaţi lor…voi însă nu m-aţi ascultat,zice Domnul,ci m-aţi mâniat cu faptele
voastre,spre răul vostru…Pentrucă nu aţi ascultat cuvintele Mele,iată,voi trimite şi voi lua toate
neamurile de la miază noapte şi voi trimite la Nabucodonosor,regele Babilonului,robul Meu,ca să le
aducă împotriva acestei ţări ” (Ieremia 25,3-9). Şi într-adevăr a venit asupra ţării Nabucodonosor,regele
Babilonului,faţă de care a devenit supus „Şi pentru ce ţi-ai luat drumul spre Asiria,ca să bei apă din
râul ei”(Ieremia 2,18).Dar,după trei ani,Ioiachim se răscoală împotriva Babilonului.Au mai venit asupra
lui şi cete de Caldei,sirieni,moabiţi,amoniţi care prădau poporul.
Ioiachim a făcut şi multă vărsare de sânge în Ierusalim,lucru ce a atras mânia Domnului.Din
temniţă,IEREMIA dictează scribului BARUH(tot prooroc) tot ce zisese Domnul de la începutul
domniei lui Iosua şi până în prezent,iar acesta citeşte cele scrise în Casa Domnului,în curte şi în faţa
poporului(Baruh 1,3-5).Au citit-o şi dregătorii şi s-au speriat,dar l-au sfătuit pe BARUH,ca împreună cu
Ieremia să fugă şi să se ascundă. Când i-a fost citită şi regelui,acesta a ars-o şi a trimis după IEREMIA
şi BARUH ca să-i omoare.Dar Domnul i-a ascuns.Din porunca Domnului,IEREMIA i-a dictat din nou
cartea. Iar despre Ioiachim zice Domnul prin Ieremia : „…nu-l vor plânge zicând:vai fratele meu! sau
Vai sora mea! Nu-l vor plânge zicând :vai Doamne ! sau vai cinstea ta ! ci el va fi îngropat ca un asin:
îl vor târâ şi-l vor arunca departe peste porţile Ierusalimului” (Ieremia 22,18-19).
IEREMIA prevesteşte venirea înrobitorilor : „Iată, vine vuiet şi zgomot mare din partea de
miazănoapte ca să pustiiască cetăţile lui Iuda şi să le facă locuinţă şacalilor”(Ieremia 10,22).Astfel, a
venit Nabucodonosor(care îl învinsese pe Necho şi pusese stăpânire pe o parte din Siria) şi asupra lui
Iuda,l-a obligat să plătească bir,dar pentrucă după trei ani a refuzat să plătească l-a legat în fiare pe
Ioiachim ca să-l ducă în Babilon.Dar Ioiachim a murit înainte de a fi dus în Babilon şi a fost îngropat la
un loc cu părinţii lui.
 159
IEREMIA prezice un sfârşit tragic,atât Ierusalimului cât şi cetăţilor lui Iuda : „Şi voi face Ierusalimul o
movilă de pietre şi sălaş şacalilor,iar cetăţile lui Iuda le voi face pustietate fără locuitori” (Ieremia
9,11).Ieremia prezice şi cât va dura robia fiilor lui Israel şi Iuda : „Iar când se vor împlini şapteseci de
ani (de la luarea în robie a fiilor lui Israel din regatul Samariei),voi pedepsi pe regele Babilonului şi
pe poporul acela,zice Domnul,pentru necredinţa lor şi Tara Caldeilor o voi pedepsi şi o voi face pustie
pentru todeauna” (Ieremia 25,12 ).

16.1.19.IEHONIA,fiul lui Ioiachim (IV Regi 24,8-16 ;II Paralipomena 36,9-10),fiul lui Ioiachim,
A devenit rege după moartea tatălui său,avea doar optusprezece ani,şi a domnit numai trei luni
şi zece zile în Ierusalim.Dar a făcut lucruri urâte în ochii Domnului.Armatele lui Nabucodonosor au
împresurat,iarăşi,Ierusalimul.Iehonia s-a predat împreună cu mama sa şi slujitorii săi şi au fost trimişi la
Nabucodonosor în Babilon.Impreună cu el au fost trimise şi toate comorile casei domneşti,toate vasele
de aur ale casei Domnului,iar pe oştenii, meşteşugarii şi toţi oamenii buni de muncă ai Ierusalimulrui
i-a luat robi (597 îH) şi i-a dus,împreună cu Iehonia,în Babilon.Peste cei ce au rămas în cetăţile lui
Iuda a pus rege pe Matania,unchiul lui Iehonia,căruia i-a schimbat numele în Sedechia.

16.1.20.SEDECHIA/Matania (597-586 îH) ; (IV Regi 24,17-25,7 ;II Paralipomena 36,10-20)

S-a făcut rege la douăzeci şi unu de ani şi a domnit unsprezece ani în Ierusalim.A făcut lucruri
netrebnice în ochii Domnului,iar în timpul domniei lui poporul s-a îndepărtat şi mai mult de
Dumnezeu.Degeaba proorocul IEREMIA transmitea cuvântul Domnului : „Iată,voi aduce asupra
cetăţii acesteia şi asupra celorlalte cetăţi toate nenorocirile pe care le-am rostit împotriva ei pentrucă
 160
şi-au învârtoşat inima şi nu ascultă cuvintele Mele”(Ieremia 19,15).Pentru asemenea proorocii,
Paşhur,supraveghetor în casa Domnului l-a aruncat în temniţă pe Ieremia,dar în ziua următoare i-a dat
drumul.
Întrucât Egiptenii ameninţau,Chaldeii s-au retras pentru scurtă vreme.IEREMIA îl sfătuieşte pe
Sedechia să nu se dea de partea Egiptului,fiindcă armatele Caldeii se vor întoarce.Sedechia n-ascultă
sfatul. Pentru IEREMIA se caută un prilej ca să fie arestat şi este aruncat în temniţă.
Când Nabucodonosor a pornit Impotriva Ierusalimului,Sedechia a trimis la IEREMIA să-l întrebe pe
Domnul dacă îl îndepărtează de la Iuda.Dar cuvintele Domnului prin Ieremia au fost aspre: „Iată voi
întoarce înapoi armele de război, care sunt în mâinile voastre şi cu care vă luptaţi cu regele
Babilonului şi cu Caldeii,care vă împresoară pe dinafară de ziduri şi le voi aduna în mijlocul cetăţii
acesteia; şi voi lupta Eu însumi împotriva voastră …şi voi lovi pe cei ce trăiesc în cetatea aceasta,de la
oameni până la animale şi vor muri de ciumă cumplită.Iar după aceea,pe Sedechia,regele lui Iuda,pe
slugile lui,pe popor şi pe cei ce au mai rămas în cetatea acesta de pe urma ciumei,a sabiei şi a
foametei,îi voi da în mâinile lui Nabucodonosor, regele Babilonului…Cine va rămâne în cetatea
aceasta,acela va muri de de sabie şi de foamete şi de ciumă;iar cine va ieşi,se va preda Caldeilor,care
vă împresoară,acela va trăi şi viaţa lui va fi prada sa…Iată Eu sunt împotriva voastră ! Dar Eu vă voi
pedepsi după roadele faptelor voastre şi voi aprinde foc în pădurea voastră şi voi mistui totul
împrejurul ei” (Ieremia 21,4-14).Şi l-a trimis Domnul la rege să-i spună : „Faceţi judecată şi dreptate şi
scoateţi pe cel asuprit din mâna asupritorului,nu asupriţi şi nu împilaţi pe străin,pe orfan şi pe văduvă
şi sânge nevinovat să nu vărsaţi în locul acesta” (Ieremia 22,3). Dar Sedechia nu s-a smerit când
proorocul Ieremia i-a proorocit pedepsele Domnului.N-a ascultat nici sfatul lui IEREMIA : „Plecaţiv-ă
grumazul sub jugul regelui Babilonului şi slujiţi lui şi veţi trăi” (Ieremia 27,12).Despre proorocii
mincinoşi care îl îndemnau pe Sedechia să se ridice împotriva lui Nabucodonosor,IEREMIA zice :
„Nu-i ascultaţi,ci slujiţi regelui Babilonului şi veţi trăi.De ce să duceţi cetatea aceasta la pustiire”
(Ieremia,27,17).
Sedechia s-a răzvrătit împotriva lui Nabucodonosor,din care pricină,în anul al nouălea,luna a
zecea,ziua a zecea a domniei lui;armata lui Nabucodonosor a împresurat Ierusalimul. Ieremia reuşeşte
să-l convingă pe Sedechia ca împreună cu căpeteniile şi cu tot poporul din Ierusalim să facă legământ
faţă de Domnul că vor da slobozenie tuturor robilor evrei,lucru ce s-a făcut.Dar după puţină
vreme,stăpânii lor s-au răzgândit şi şi-au luat robii înapoi,fapte ce au aprins din nou mânia
Domnului.IEREMIA transmite pedepsele cu care-i va lovi pe mai marii lui Iuda,pe preoţi şi pe
popor,iar lui Sedechia îi transmite : „Pe Sedechia,regele lui Iuda şi pe cei mari ai lui,îi voi da în
mâinile vrăjmaşilor lor şi în mâinile celor ce vor să le ia viaţa,în mâinile oştirii regelui
Babilonului,care s-a retras de la voi” (Ieremia,34,19). Sedechia l-a aruncat în temniţă pe IEREMIA
pentru proorociile lui şi când l-a întrebat : „De ce prooroceşti şi zici aşa grăieşte Domnul: iată voi da
cetatea în mâinile regelui Babilonului şi acesta o va lua…şi acela va duce pe Sedechia la Babilon,unde
va şi sta el până-l voi cerceta.Dacă vă veţi lupta cu Caldeii,nu veţi avea izbândă”,IEREMIA i-a
răspuns : „Aşa a fost cuvântul Domnului către mine” (Ieremia 32,3-6),iar despre sfârşitul cetăţii
Ierusalimului : „Ea se va da în mâinile regelui Babilonului prin sabie,foamete şi boala ciumei” (Ieremia
32,36).
În anul al unsprezecelea al regelui Sedechia,în luna a patra,ziua a noua,în cetate era foamete şi
poporul nu mai avea pâine.Regele a încercat o ieşire din Ierusalim,în timpul nopţii,dar a fost ajuns din
urmă de Chaldei,oamenii lui l-au părăsit,iar el a fost luat prizonier.A fost dus la Riba,unde se afla
Nabucodonosor şi judecat pentru trădare.I-au fost ucişi fiii în faţa lui,apoi lui i s-au scos ochii,a fost pus
în lanţuri şi dus în Babilon.În luna a cincea,ziua a şaptea,în anul al nouăsprezecelea al domniei lui
Nabucodonosor,căpetenia regelui Nabucodonosor,împreună cu oştirea rămasă în Ierusalim au dărâmat
şi jefuit Casa Domnului,au dărâmat clădirile şi zidurile Ierusalimului,au dat foc casei Domnului
şi Ierusalimului.Vasele răpite din Templul din Ierusalim au fost închinate zeilor din Babilon.Au luat
pe preoţii care mai slujeau la casa Domnului,oamenii de pază şi a strămutat în Babilon toată populaţia
care mai rămăsese în Ierusalim.A luat şi pe Seraia,arhiereul,pe Ţefania,al doilea preot,pe căpetenia
 161
oştirii şi alţi demnitari pe care i-a dus la Nabucodonosor, iar acesta a pus să-i omoare..Au rămas în
pământurile lor numai puţini din poporul sărac ca să lucreze viile şi ogoarele. Printre cei luaţi în robie a
fost şi IEZECHIEL,viitorul prooroc,care şi-a desfăşurat activitataea în cadrul comunităţii de evrei
exilaţi la râul Chebar,din apropierea Babilonului.
„Iar pe cei care au scăpat de sabie,(Nabucodonosor) i-a strămutat în Babilon; şi au fost ei ca robi ai
lui şi ai fiilor lui,până în timpul domniei regelui Persiei,pentruca să se împlinească cuvântul Domnului
cel zis prin gura lui Ieremia până ce ţara va termina de ţinut zilele sale de odihnă.Căci în toate zilele
pustiirii ea s-a odihnit până la împlinirea celor şaptezeci de ani” (II Paralipomena 36,20).
„Iată acum poporul pe care l-a strămutat Nabucodonosor: în luna a şaptea,trei mii douăzeci şi trei de
oameni;în al opusprezecelea an al lui Nabucodonosor au fost strămutaţi, din Ierusalim,opt sute treizeci
şi două de suflete; în anul al douăzeci şi treilea al lui Nabucodonosor,căpetenia gărzii babiloniene,
Nebuzaradan,a strămutat din Iudei şapte sute patruzeci şi cinci de suflete;în total patru mii şase sute
suflete” (Ieremia 52,28-30).
Deşi a fost luat şi el în robie,proorocul IEREMIA este eliberat din porunca lui Nabucodonosor,
după care a rămas slobod în mijlocul poporului din Iudeia,ce nu fusese luat în robie. „Iar despre
Ieremia, Nabucodonosor,regele Babilonului,a dat lui Nabuzaradan,căpetenia gărzii,porunca aceasta :
Ia-l şi să ai purtare de grijă pentru el;să nu-i faci nici-un rău,şi să te porţi cu el aşa cum va zice el!”
(Ieremia 39,11-12). Peste poporul rămas în pământul Iudeii,a pus căpetenie pe Godolia,fiul lui Ahicam.

16.1.21.Pământul Iudeii după cucerirea babiloniană.

GODOLIA / GHEDALIA,fiul lui Ahicam
A fost numit de către regele Babilonului căpetenie (guvernator) peste ţara Iudeii,dar cu reşedinta
la Miţpa Galaadului.Acesta a înlesnit repopularea Iudeii cu aceia care fugiseră în ţările vecine sau
care trăiau printre amoniţi şi moabiţi,îndemnându-i să se aşeze în ţară,să lucreze pământul,dar să
rămână supuşi regelui Babilonului.Chiar şi pe căpeteniile oştirilor pe care nu le luaseră regele
Babilonlui i-a sfătuit: „Nu vă temeţi a sluji Caldeilor;rămâneţi în ţară,slujiţi regelui Babilonului şi vă
va fi bine.Eu voi rămâne în Miţpa ca să mijlocesc înaintea Caldeilor care vor veni la noi.Voi însă
strângeţi vinul şi fructele verii şi untdelemnul şi le puneţi în vasele voastre şi trăiţi în cetăţile voastre,în
care vă aflaţi” (Ieremia 40,9-10).
Dar Godolia a fost ucis mişeleşte împreună cu slujitorii lui şi oştenii caldei din Miţpa,de
ISMAIL,fiul lui Netania,din neamul regesc al iudeilor,în luna a şaptea.Pe poporul care era aici l-a luat
în captivitate şi s-a îndreptat către Amoniţi.Urmărit de IOHANAN fiul lui Carea,slujitor credincios al
lui Godolia,Ismael a fugit cu armata care-l slujea,iar poporul a fost eliberat de Iohanan,care l-a adus în
apropiere de Betel,de unde intenţiona să plece în Egipt de teama răzbunării regelui Babilonului pentru
fapta lui Ismael.Căpeteniile oştirii şi poporul i-au cerut lui IEREMIA : „Roagă-te ca Domnul
Dumnezeul tău să ne arate calea pe care să mergem şi ce să facem” (Ieremia 42,3). După zece zile
IEREMIA le-a adus cuvântul Domnului : „De veţi rămâne în ţara aceasta,eu vă voi zidi şi nu vă voi
ruina,vă voi sădi şi nu vă voi mai smulge,căci îmi pare rău de răul pe care vi le-am făcut.Dacă voi vă
întoarceţi cu hotărâre nestrămutată faţa voastră,ca să vă duceţi în Egipt şi vă veţi duce să trăiţi
acolo,sabia de care vă temeţi vă va ajunge acolo,în ţara Egiptului şi foamea de care vă îngroziţi vă va
însoţi paşii voştri acolo în Egipt şi acolo veţi muri” (Ieremia 42,10 şi 15-16).
Dar oamenii cei îngâmfaţi ce erau cu Iohanan l-au certat: „Neadevăr spui,nu te-a trimis Domnul
Dumnezeul nostru să ne spui: Nu vă duceţi în Egipt ca să trăiţi acolo! Ci Baruh,fiul lui Neria te aţâţă
împotriva noastră, ca să ne dea în mâinile Caldeilor,să ne omoare,sau să ne ducă robi la Babilon”
(Ieremia 43,2-3).
Apoi Iohanan i-a luat pe toţi cei care nu fuseseră luaţi la Babilon ca să trăiască în ţara Egiptului.
Şi l-au luat cu forţa şi pe IEREMIA cu ucenicul său BARUH.S-au aşezat în Migdol,Taphanhes,în Nof
şi în ţara Patros.Din pricină că fiii lui Iuda,urmând obiceiul femeilor lor,tămâiau şi se închinau zeiţei
cerului,nu Domnului Dumnezeului lui Israel,IEREMIA îi ceartă,dar bărbaţii i-au răspuns cu obrăznicie:
„Cuvântul pe care tu l-ai grăit în numele Domnului,nu voim să-l ascultăm” (Ieremia 44,16). Atunci
 162
Domnul le-a grăit prin gura lui IEREMIA : „Iată Eu m-am jurat pe numele Meu cel mare,zice
Domnul,că nu va mai fi rostit numele Meu de gura vreunui iudeu în toată ţara Egiptului.Nimeni nu va
zice : viu este Domnul Dumnezeu!…toţi oamenii din Iuda care sunt în ţara Egiptului vor pieri de sabie
şi de foame,până se vor stinge de tot Iată Eu voi da pe faraonul Hofra,regele Egiptului,în mâinile
vrăjmaşilor lui,cum am dat pe Sedechia,regele lui Iuda în mâinile lui Nabucodonosor,regele
Babilonului,vrăjmaşul lui,care voia să-i ia viaţa” (Ieremia,44,26 şi 29-30 ).
Această proorocie a lui IEREMIA s-a împlinit,căci,la cinci ani de la căderea Ierusalimului,
Nabucodonosor, regele Babilonului a pornit o campanie pentru cucerirea teritoriilor din jurul fostelor
regate ale lui Israel,apoi a cucerit şi Egiptul,iar pe evreii fugiţi acolo i-a dus în captivitate în Babilon.
Spre deosebire de regatul lui Israel,care fusese repopulat cu alte popoare,teritoriile regatului lui Iuda
au rămas pustiite vreme de şaptezeci de ani.

Numele Marilor preoţi ai Templului de la Solomon,până la distrugerea Ierusalimului :

1.Sadoc
2.Achimas,fiul lui Sadoc
3.Azarias
4.Ioram
5.Isus
6.Axioram
7.Phideas
8.Sudeas
9.Juel
10.Iotam
11.Uriaş
12.Nerias
13.Odeas
14.Salum
15.Elchias
16.Sareas
17.Iosadec,dus în captivitate
 163

17.CAPTIVITATEA ASIRO - BABILONIANĂ

Atât israieliţii cât şi iudeii luaţi în captivitatea asiro-babiloniană,nu au dus o viaţă de robi,în
adevăratul sens al cuvântului,ci au fost numai strămutaţi în diverse locuri de pe întinsul teritoriu al
imperiului asiro-babilonian,unde aceştia au trăit în colonii(comunităţi),printre alte popoare,iar acestea i-
au acceptat şi numit evrei.În cetăţile în care au trăit în colonii,evreii au continuat închinarea la
Dumnezeul părinţilor lor: Avraam,Isaac şi Iacov şi slujirile pe care le făceau şi în ţara lor,după porunca
Domnului prin Moise.Aveau preoţi şi insuşi Nabucodonosor l-a recunoscut ca mare preot pe
Iosadoc,fiul lui Seraia ultimul Mare preot al Ierusalimului înainte de a fi cucerit.
Proorocul IEREMIA,în scrisoarea pe care a trimis-o,din Ierusalimul pustiit,către membrii coloniilor
evreeşti le transmitea acestora îndemnul Domnului : „zidiţi casă şi trăiţi ! Faceţi grădini şi mâncaţi
roadele lor ! luaţi femei şi naşteţi fii şi fiice ! Fiilor voştri,luaţile soţii,iar pe fiicele voastre măritaţi-
le,ca să nască fii şi fiice şi nu vă împuţinaţi acolo,ci înmulţiţi-vă.Căutaţi binele ţării în care v-am dus
robi că de propăşirea ei atârnă şi fericirea voastră” (Ieremia 29,4-7) .
Deaceea,în tot ce făceau,erau credincioşi mai marilor imperiului şi contribuiau la bunăstarea
ţării în care se aflau.Dumnezeu nu i-a părăsit,nici i-a lăsat să piară,dimpotrivă mulţi au prosperat,au
ajuns bogaţi sau,chiar,demnitari ai imperiului.
Dintre prizonierii iudei aduşi la Babilon,Nabucodonosor a ales pe tinerii de neam mare ai iudeilor,sau
înrudiţi cu regii iudeilor şi le-a dat o creştere aleasă,precum şi multă învăţătură.Apoi le-a dat anumite
 164
slujbe pe lângă demnitarii imperiului,unde au dat dovadă de multă înţelepciune în îndeplinirea
acestora.Printre aceştia au fost aleşi şi patru tineri,frumoşi la chip,iscusiţi în toaată înţelepciunea,cu
adâncă putere de pătrundere şi plini de râvnă,ca să slujească în palatul regelui şi ca să-i înveţe pe ei
scrisul şi limba Caldeilor: Daniel,Anania,Misael şi Azaria (Daniel 1,4 şi 6).Datorită înţelepciunii sale,
Nabucodonosor „ridică la mare vrednicie pe Daniel şi îi dădu daruri şi numeroase lucruri de preţ,şi-l
puse guvernator peste tot ţinutul Babilonului şi căpetenie peste toţi înţelepţii Babilonului” (Daniel 2,48).
În general,fiii lui Israel,şi în deosebi iudeii,şi-au păstrat credinţa în Dumnezeul părinţilor
lor,respectând preceptele legii lui Moise:
-„Mardoheu,fiul lui Iair,fiul lui Şimei,fiul lui Chiş,iudeu din seminţia lui Veniamin,om mare
care trăia în cetatea Suza şi slujea la curtea regelui…era dintre cei pe care Nabucodonosor,regele
Babilonului,îi luase în robie din Ierusalim cu Iehonia,regele Iudeii” (Estera 1,1).Pentru cinstea şi
loialitatea lui faţă de rege,cu toate uneltirile duşmanilor poporului evreu,ajunge să fie socotit al doile
după regele Artaxerxe.
-IEZECHIEL,când a fost chemat la misiunea de prooroc,la cinci ani de la luarea în robie şi
exilarea comunităţii din care făcea parte la râul Chebar din ţara Caldeilor era preot : „În ziua a cincea a
lunii a patra,în anul al cincelea al robirii regelui Ioiachim,a fost cuvântul Domnului către mine,preotul
Iezechiel,fiul lui Buzi,preotul la râul Chebar,în ţara Caldeilor.Acolo a fost peste mine mâna
Domnului” (Iezechiel 1,2-3).
-Tobit,din neamul lui Neftali,rămas credincios închinării şi jertfelor la templul lui David,fiind
luat în robie şi exilat la Ninive,mărturiseşte : „Şi când am fost dus în robie la Ninive,toţi fraţii mei şi
toţi cei de un neam cu mine au mâncat din mâncărurile acelora,iar eu mi-am păzit sufletul şi n-am
mâncat,căci mi-am adus aminte de Dumnezeu din toată inima Şi mi-a dăruit Cel Preaînalt milă şi
bunăvoinţă înaintea lui Salmanasar şi am fost omul lui de încredere” (Tobit,1,10-13).Dar nu a uitat să-i
ajute pe cei în necaz dintre fiii lui Israel : „Celor flămânzi,le dădeam pâinea mea,celor goi,hainele
mele,şi dacă vedeam pe pe careva din neamul meu mort şi aruncat peste zidurile Ninivei,îl îngropam”
(Tobit,1,17).
-„Şi Daniel îşi puse în gând să nu se spurce cu bucatele şi cu vinul regelui şi ceru voie
căpeteniei famenilor să nu se pângărească (Daniel,1,8).
Când li s-a cerut să se lepede de Dumnezeul lui Israel,sau să facă fapte care să contravină legii
lui Dumnezeu,aceştia au acceptat pedepsa,dar nu s-au lepădat.Aşa s-a întâmplat că :
- Daniel,împreună cu cei trei tineri tovarăşi,care,pentrucă nu s-au închinat la chipul de aur făcut
de rege,au fost aruncaţi în cuptorul cu foc arzător.
-Mardoheu,fiindcă nu s-a plecat în faţa unui dregător,era aproape să-şi piardă viaţa,împreună
cu toţi evreii din împărăţia Babilonului.
-Iar lui Tobit,fiindcă ajuta pe fugarii din Iudeea,i s-a confiscat toată averea.
-Proorocul Daniel a fost aruncat şi în groapa cu lei,pentrucă,împotriva poruncii lui Darius,
regele,se ruga Domnului Dumnezeului celui Prea Înalt. „Atunci regele dădu poruncă să aducă pe
Daniel şi îl aruncă în groapa cu lei.După acestea,regele prinse a grăi şi zise lui Daniel: Dumnezeul
tău pe care tu îl cinsteşti fără încetare,acele te va scăpa” (Daniel 6,17). Când a văzut regele că leii nu s-
au atins de Daniel a dat poruncă „să se teamă şi să tremure lumea înaintea Dumnezeului lui Daniel,că
El este Dumnezeul cel viu şi care rămâne în veci şi împărăţia Lui nu se va nimici,iar stăpânirea lui nu
va avea sfârşit” (Daniel 6,27).
Fiindcă Domnul Dumnezeul lui Israel nu-i părăsise pe fii lui Israel nici în exil,le-a trimis
prooroci care să-i întoarcă la El. Aceştia ţineau trează speranţa repatrierii,în condiţiile în care poporul
se întorcea din inimă la Dumnezeul cel adevărat.
-Proorocul Naum prevesteşte căderea Ninivei(a imperiului Asirian): „Un vrăjmaş distrugător
a pornit împotriva ta Ninive…Prăbuşirea ta este fără leac şi năpraznic prăpădul tău ! Toţi cei ce vor
auzi acestă veste despre tine vor bate din palme,că peste cine nu s-a abătut necontenit răutatea ta?”
(Naum 2,2;3,19).
 165
-IEREMIA îi încuraja astfel : „De aceea,aşa zice Domnul Savaot,Dumnezeul lui Israel : Iată
eu voi pedepsi pe regele Babilonului şi ţara lui,cum am pedepsit şi pe regele Asiriei; şi voi întoarce pe
Israel la păşunea lui şi va paşte el pe Carmel şi în Vasan; sufletul lui se va sătura în muntele lui Efraim
şi în Galaad” (Ieremia 50,18-19). Dar au apărut şi prooroci mincinoşi care tolerau amestecul cu alte
popoare şi încercau să creeze o stare de automulţumire făţă de situaţia în care se aflau.De aceea,
proorocul IEREMIA îi atenţiona pe cei strămutaţi la Babilon : „aşa zice Domnul Dumnezeul lui Israel
: să nu vă lăsaţi amăgiţi de proorocii voştri şi de ghicitorii voştri care sunt în mijlocul vostru şi să nu
ascultaţi visele voastre…,căci vă proorocesc minciună şi Eu nu i-am trimis!” (Ieremia 29,8-9).
-Iar proorocul IEZECHIEL,care şi-a început activitatea în anul al cincelea de robie asiriană şi
care a activat ca proroc cca 22 de ani, îndemna pe fiii lui Israel să se întoarcă la Domnul care este
iertător : „Voi ziceţi aşa: Nelegiuirile noastre şi păcatele noastre sunt asupra noastră şi ne stingem în
ele;cum vom putea dar să trăim? Spune-le,zice Domnul : Precum este adevărat că Eu sunt viu,tot aşa-i
de adevărat că Eu nu voiesc moartea păcătosului,ci ca păcătosul să se întoarcă de la calea sa şi să fie
viu.Întoarceţi-vă,întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele ! Pentru ce să muriţi voi,casa lui Israel
(Iezechiel 33 10-11). El prezintă viziunile sale în ceea ce priveşte reconstruirea templului,împărţirea
pământului celui sfânt la cele douăsprezece seminţii care se vor întoarce din exil,precum şi organizarea
preoţilor.
-Daniel,la rândul lui,prooroceşte despre jefuirea Templului ce va fi reconstruit în Ierusalim de
către unul dintre urmaşii marelui cuceritor grec(Alexandru cel Mare) „...se va ridica un rege cu chip
semeţ şi isteţ în lucrurile ascunse...şi va face pustiiri uriaşe şi în orice lucru va izbuti şi va prăbuşi pe
cei tari şi pe poporul sfinţilor” (Daniel 8,23-24).
În anul treizeci şi şapte de la strămutarea regelui Iehonia în Babilon,în luna a douăsprezecea,
ziua a şaptea, când regele Babilonului Evil-Merodac( următorul rege după moartea lui Nabucodonosor)
urcă pe tron,l-a scos pe regele Iehonia din temniţă,l-a aşezat la masa lui şi l-a considerat mai pre sus
decât ceilalţi regi vasali lui.
Ultimul rege babilonian a fost a fost Belşaţar(Baltasar) care,la unul din ospeţele sale a folosit
vasele din aur şi argint ale Templului prădat de Nabucodonosor.În timpul ospăţului o mână s-a arătat şi
a scris pe perete inscripţia : „mene,mene,techel ufarisim” (Daniel 5,25),minune ce l-a înspăimântat.
Chemat,Daniel îi tălmăceşte că această inscripţie anunţă pedeapsa pe care i-a dat-o Dumnezeul pe care
el nu l-a cinstit şi i-a batjocorit lucrurile slujirii Lui şi înseamnă că Dumnezeu i-a luat regatul său şi l-a
dat mezilor şi perşilor.Şi întradevăr perşii l-au învins şi ucis pe Belşaţar şi au cucerit Babilonul.
 166

18.PERIOADA DOMINAŢIEI PERSANE

18.1.Întoarcerea din captivitatea asiro-babiloniană.

18.1.1.Întoarcerea din captivitatesub conducerea lui Zorobabel şi Iosua.
„În anul dintâi al domniei lui Cirus,regele Perşilor, ca să se plinească cuvîntul Domnului cel
grăit prin gura lui Ieremia,a deşteptat Domnul duhul lui Cirus,regele Perşilor şi acesta a pornit să se
facă ştiut în tot regatul său ,prin grai,acestea: Aşa grăieşte Cirus regele Perşilor : Toate regatele
pământului mi le-a dat mie,Domnul Dumnezeul cerului şi mi-a poruncit să-I fac locaş la Ierusalim în
Iuda.Aşadar,aceia din voi, din tot poporul Lui,care voiesc - fie cu ei Dumnezeul lor - şi să zidească
Casa Domnului Dumnezeului lui Israel,a acelui Dumnezeu care este în Ierusalim;şi tot celui rămas în
toate locurile,oriunde ar trăi,să-i ajute locuitorii locului aceluia cu argint şi cu aur şi cu altă avere şi
cu vite,cu daruri de bună voie pentru casa lui Dumnezeu care este în Ierusalim.
Atunci s-au ridicat căpeteniile seminţiilor lui Iuda şi Veniamin şi preoţii şi leviţii,şi toţi aceia
cărora Dumnezeu le deşteptase duhul să se ducă să înalţe Casa Domnului care este la Ierusalim.Şi toţi
vecinii lor i-au ajutat cu vase de argint,cu aur,şi cu altă avuţie,şi cu vite,şi cu lucruri scumpe,şi cu tot
felul de daruri de bună voie pentru templu.Iar regele Cirus a scos vasele casei Domnului,pe care
Nabucodonosor le luase din Ierusalim şi le pusese în casa dumnezeului său ; ...toate acestea le-a luat
cu el Şeşbaţar,căpetenia lui Iuda,când au plecat robii cei ce voiau să se întoarcă din Babilon la
Ierusalim” ( I Ezdra 1,1-11).
 167
Primul val care a plecat din robie (458 î.H.) a fost format dintr-un grup de patrioţi conduşi de
Zorobabel şi preotul Iosua,care va deveni Marele Preot al Templului : „Şi vei lua argint şi aur şi vei
face o cunună şi o vei pune pe capul lui Iosua,fiul lui Ioţadoc” (Zaharia 6,11). Acest prim val a numărat
patruzeci şi două de mii trei sute şaizeci de oameni,din seminţiile lui Iuda şi Veniamin.Astfel s-a
împlinit previziunea proorocului Isaia : „O rămăşiţă a lui Iacov se va întoarce la Dumnezeul cel
puternic.Chiar dacă poporul tău,Israele,ar fi ca nisipul mării,numai o rămăşiţă se va întoarce” (Isaia
10,21-22).Sosind în ţara lor,o parte s-a aşezat în Ierusalim,altă parte prin cetăţile lui Iuda şi Veniamin.„Şi
au început să locuiască preoţii şi leviţii şi poporul şi cântăreţii şi portarii şi cei încredinţaţi templului
în oraşele lor şi tot Israelul s-a aşezat în cetăţile sale”(Ezdra 2,70).De acum încolo,locuitorii
Ierusalimului şi ai teritoriilor ocupate de cei ce s-au întors din captivitatea babiloniană au fost numiţi
iudei de către vecinii ţării,fiindcă cei care s-au întors primii şi în număr mai mare au fost cei din
neamul lui Iuda.
În luna a şaptea,ziua întâi,din anul eliberării lor,fiii lui Israel s-au adunat la Ierusalim şi au făcut
jertfelnic Dumnezeului lui Israel,au început să aducă arderi de tot Domnului şi au săvârşit sărbătoarea
corturilor.Dar luaţi cu griji ca să-şi recupereze proprietăţile dinainte de plecarea în robie,ca să-şi facă
lor case,oamenii au uitat de zidirea templului,socotind că „n-a venit vremea ca să zidim Casa
Domnului” .Atunci Domnul i-a certat prin gura proorocului Agheu : „Este,oare,timpul ca voi să locuiţi
în casele voastre cu pereţii lucraţi în tăblii,când casa aceasta este în ruină?” (Agheu 1,4).

18.1.2.Reconstrucţia Templului.
În anul al doilea,în luna a doua au organizat lucrătorii şi supraveghetorii lucrărilor şi au pus
temelia casei Domnului. „Şi au început ei să cânte pe rând : lăudaţi pe Domnul că este bun,că în veac
este mila lui spre Israel” (Ezdra 3,11).
Locuitorii Samariei,care erau un amestec de israeliţi neluaţi în robia Asiriană şi populaţii strămutate din
teritoriile imperiului Asiro-Babilonian,prin conducătorii lor,au cerut să participe şi ei la construirea
Templului,dar iudeii i-au refuzat,considerându-i spurcaţi.Din acest motiv au devenit duşmani ai lui
Iuda. „Auzind vrăşmaşii lui Iuda şi ai lui Veniamin că cei ce s-au întors din robie zidesc casă
Domnului Dumnezeului lui Israel,au venit la Zorobabel şi au zis către el : să zidim şi noi cu voi
pentrucă şi noi,ca şi voi,căutăm pe Dumnezeul vostru şi Lui îi aducem jertfe încă din zilele lui
Asarhadon regele Asiriei,care ne-a adus aici” (Ezdra 4,2). Fiindcă aceştia nu erau fii ai lui Israel,pe
drept,mai marii lui Iuda nu i-au acceptat.Pentru acest motiv,aceste neamuri,mai ales cele din Samaria
cea,au făcut totul să-i împiedice pe iudei la construcţia casei Domnului şi a Ierusalimului, „cumpărând
contra lor pe sfetnicii regelui,ca să zădărnicească întreprinderea lor în toate zilele lui Cirus,regele
Perşilor,până în zilele lui Darie,regele perşilor” (Ezdra 4,5).
Astfel în timpul lui Ahaşveros au trimis o plângere scrisă împotriva locuitorilor lui Iuda şi ai
Ierusalimului,care a avut ca rzultat oprirea lucrărilor la templu.„Atunci Agheu,trimisul Domnului,după
rânduiala trimiterii lui,grăi poporului în acest chip „Eu sunt cu voi!” zice Domnul.Şi a deşteptat
Domnul Duhul lui Zorobabel,fiul lui Salatiel,ocârmuitorul lui Iuda şi duhul lui Iosua,marele preot,şi
duhul proorocului care mai rămăsese,şi veniră şi începură lucrul Templului Domnului Savaot
,Dumnezeul lor,în ziua a douăzeci şi patra a lunii a şasea,în anul al doilea al regelui Darius” (Agheu
1,13-14).Deaceea,locuitorii Ierusalimului,la îndemnul proorocilor Agheu şi Zaharia au continuat
lucrările.
Cârmuitorul ţinuturilor de peste Iordan,l-a informat pe regele Darius(I),proaspăt ajuns la
conducerea imperiului că iudeii susţin că au poruncă de la regele Cirus să construiască templul.După ce
a cercetat şi a văzut că este adevărat a dat poruncă : „Să se zidească templul pe locul acela unde se
aduc jertfele şi să i se pună temelii sănătoase! Inălţimea să fie de şaizeci de coţi şi lărgimea lui tot de
şaizeci de coţi. Să se pună trei rânduri de pietre şi un rând de lemn,iar cheltuielile să se dea din casa
regelui” (Ezdra 6,3-4 ).Proorocul ZAHARIA,unul dintre cei născuţi în captivitate,dar întors la Ierusalim,
prezice un viitor strălucitor pentru Ierusalim : „Bucură-te şi te veseleşte,fiica Sionului,căci,iată,Eu vin
 168
să locuiesc în mijlocul tău,zice Domnul …Şi va lua Domnul ca moştenire a Sa pe Iuda,în ţara cea
sfântă şi va alege înca odată Ierusalimul” (Zaharia 2,14 şi 16).
„Şi căpeteniile Iudeilor au zidit şi au sporit,după proorocia lui Agheu şi Zaharia.Şi cu voia
Dumnezeului lui Israel şi al lui Cirus şi a lui Artaxerxe şi a lui Darie,regii Perşilor,au zidit-o şi au
isprăvit-o.Şi s-a isprăvit casa aceasta în ziua a treia a lunii Adar în al şaselea an al domniei regelui
Darie (Darius I; 515 îH). Şi fii lui Israel,preoţii şi ceilalţi,care se întorseseră din robie,au săvâtşit cu
bucurie sfinţirea acestei case a lui Dumnezeu” (Ezdra 6,14-16).La sfinţirea casei Domnului s-a adus jertfă
de iertare,apoi s-a săvârşit Paştile şi au prăznuit sărbătoarea azimilor .

18.1.3.Întoarcerea din captivitate,sub conducerea lui Ezdra.

În anul al şaptelea de domnie a lui Artaxerxe (458 îH) are loc un al doilea val de plecări dintre
fiii lui Iuda,care mai erau în Babilon şi au sosit la Ierusalim.Aceştia erau,mai ales preoţi şi leviţi,şi au
fost conduşi de Ezdra,fiul lui Seraia,cărturar şi cunoscător al legii lui Moise.Pentru a fi recunoscut de
tot Israelul ca îndrumător spiritual al poporului,Artaxerxe i-a dat scrisoare lui Ezdra: „Artaxerxe,regele
regilor către Ezdra, preotul învăţătorul legii Dumnezeului ceresc celui desăvârşit.S-a dat de mine
poruncă,ca în regatul meu,toţi aceea din regatul lui Israel şi din preoţii lui,şi din leviţii lui care doresc
să se ducă la Ierusalim,să meargă cu tine.Fiindcă tu eşti trimis de rege şi de cei şapte sfetnici ai lui,ca
să cercetezi Iuda şi Ierusalimul după legea Dumnezeului tău,pe care o ai în mâna ta…Iar tu,
Ezdra,după înţelepciunea Dumnezeului tău,care este în mâna ta să pui cârmuitori şi judecători şi să
judece aceea tot poporul cel de peste fluviu,pe toţi cei ce ştiu legea Dumnezeului tău,iar pe cei ce nu
ştiu,să-i învăţaţi” (Ezdra 7,12-26). În ziua întâi a lunii a cincea au ajuns la Ierusalim.
Căpeteniile i-au adus la cunoştinţă lui Ezdra că : „Poporul lui Israel şi preoţii şi leviţii nu s-au
deosebit de popoarele cele de alt neam şi de urâciunile lor …Pentrucă au luat pe fiicele acelora soţii
pentru ei şi pentru feciorii lor şi s-a amestecat sămânţa cea sfântă cu popoarele cele de alt neam,ba
încă mâna celor mai însemnaţi şi mai de frunte a fost cea dintâi în această nelegiuire” (Ezdra 9,1-2).
Ezdra,împreună cu poporul s-au rugat Dumnezeului lui Israel să le ierte păcatul amestecării cu
popoarele urâte de Dumnezeu.Şi s-a sculat Ezdra preotul şi le-a zis : „Voi aţi făcut păcat,luându-vă
femei de neam străin şi cu aceasta aţi mărit vina lui Israel.Aşadar,pocăiţi-vă de păcatul acesta
înaintea Domnului Dumnezeului părinţilor voştri şi faceţi voia Lui şi depărtaţi-vă de popoarele
pământului acestuia şi de femeile celor de alt neam” (Ezdra 10,10-11).
Atunci au hotărât să se lege cu jurământ că vor da drumul de la casele lor a tuturor femeilor şi
copiilor născuţi din ele.Şi căpeteniile au terminat cercetarea tuturor celor ce-şi luaseră femei de alt
neam,în ziua întâi a lunii a întâia. „Şi aceştia(cei cercetaţi) şi-au dat mâinile că vor da drumul femeilor
lor şi că vor aduce jertfă un berbec pentru vina lor” (Ezdra 10,19).

18.1.4.Reconstrucţia zidurilor Ierusalimului.

În anul al douzecilea de domnie a lui Artaxerxe(445 îH),luna Nisan,Neemia,fiul lui Hacalia,fiind
paharnic al lui Artaxerxe,după ce aflase de necazurile pe care le întâmpinau cei din Ierusalim,i-a cerut
regelui să-l lase să plece la Ierusalim ca să zidească cetatea.Neemia a primit scrisori de
împuternicire,dar şi care porunceau guvernatorilor locului să-l ajute cu materiale de construcţii.Ajuns la
Ierusalim,cercetează starea în care se aflau cetatea şi lucrările.Apoi,după ce le-a spus cum a fost trimis
de rege la Ierusalim,le-a vorbit locuitorilor: „Voi vedeţi în ce stare ne aflăm: Ierusalimul e dărâmat şi
porţile lui mistuite de foc.Hai să zidim zidurile Ierusalimului şi nu vom mai fi de batjocură !” (Neemia
2,17). Şi toţi au fost de acord cu cele spuse de Neemia.Apoi s-au rânduit în echipe şi au început
repararea zidurilor.
Locuitorii Samariei,sub conducerea lui Sambalat horonitul,Tobie robul amonit,şi Gheşem
arabul,dacă au văzut că Artaxerxe a dat din nou voie să se construiască Ierusalimul au pus la cale să-i
împiedice pe iudei,Au încercat,mai întâi,să-l sperie pe Neemia cu ameninţări,să întoarcă poporul
împotriva lui.I-au întins şi o capcană ca să-l omoare,iar în final au început să-i atace pe cei ce
 169
construiau zidurile Ierusalimului.Dar locuitorii Ierusalimului,ajutaţi de cei din cetăţile Iudeii, şi-au
apărat cetatea cu sabia.Ziua munceau,iar noaptea păzeau.
La reconstrucţia cetăţii Ierusalimului,un rol important ca organizator l-a avut Neemia,în
calitatea sa de împuternicit al regelui Babilonului,care s-a ocupat atât de lucrările de reconstrucţie,cât şi
de stabilirea unor rânduieli de bună convieţuire între iudei.A desfiinţat camăta,a incurajat ajutorarea
săracilor şi a celor ce participau direct la reconstrucţie.Repararea zidului cetăţii Ierusalimului s-a
terminat în ziua a douăzeci şi cincea zi a lunii Elul,adică a durat cincizeci şi două de zile.Neemia a
organizat paza cetăţii,dar având oameni de pază puţini,a făcut numărătoarea celor întorşi din robie,atât
a celor care şi-au dovedit casa din care se trag,cât şi a celor care n-au putut dovedi.Adunarea întreagă a
fost de patruzeci şi două de mii trei sute treizeci şi şapte de suflete,în afară de şapte mii trei sute treii
zeci şi şapte de robi şi roabe şi două sute patruzeci şi cinci de cântăreţi şi cântăreţe.După numărătoare,
„preoţii şi leviţii,portarii,cântăreţii şi oamenii din popor,cei încredinţaţi templului şi tot israelul s-au
aşezat în cetăţile lor.Şi când a sosit luna a şaptea,fiii lui Israel se aflau prin cetăţile lor (Neemia 7,72-73).
„Atunci s-a adunat tot poporul ca un singur om,în piaţa cea din faţa Porţii Apelor şi (Neemia)
a zis lui Ezdra cărturarul să aducă el cartea legii lui Moise pe care a dat-o Domnul lui Israel” (Neemia
8,1).Şi Ezdra a citit poporului din cartea legii lui Moise de dimineaţa până la amiază. „Iar la sfârşit
Neemia guvernatorul,Ezdra preotul şi leviţii care învăţau poporul,au zis către tot poporul: Ziua
aceasta este închinată Domnului Dumnezeului vostru,să nu fiţi trişti,nici să plângeţi! căci tot poporul
plângea auzind cuvintele legii”(Neemia 8,9).În ziua următoare,în timp ce Ezdra tălmăcea cuvintele legii
numai capilor familiilor,preoţilor şi leviţilor,au găsit scris că fiii lui Israel,în timpul sărbătorilor din
luna a şaptea,trebuie să locuiască în corturi.Şi au hotărât ca toată obştea care se întorsese din robie să-şi
facă corturi şi să locuiască în ele.În cele şapte zile cât a ţinut sărbătoarea corturilor au citit din Cartea
legii Domnului,iar în a opta zi au ţinut o adunare sărbătorească,după rânduială.
La îndemnul lui Ezdra fiii lui Iuda au postit,îmbrăcaţi cu sac şi cu capetele presărate cu cenuşă,
apoi şi-au mărturisit păcatele lor şi şi fărădelegile părinţilor lor şi s-au închinat Domnului Dumnezeului
lor.Apoi au slăvit pe Dumnezeu pentru toate binefacerile pe care le-a făcut fiilor lui Israel şi părinţilor
lor şi,deşi i-a pedepsit pentru păcatele lor cu robie,iată,acum s-a milostivit din nou faţă de poporul său.
„S-au unit cu fraţii şi cu căpeteniile lor şi au făgăduit cu blestem şi jurământ şi au jurat să se poarte
după legea lui Dumnezeu, dată prin Moise sluga lui Dumnezeu,să păzească şi să împlinească toate
poruncile Domnului,stăpânul nostru,hotărârile Lui şi legile Lui” (Neemia 10,29-30).
Au făgăduit să nu dea fetele sau feciorii la neamurile străine,să respecte ziua de odihnă,să dea a
treia parte de siclu de argint pe an pentru slujbele casei Domnului,să aducă în fiecare an pârga din
roadele pământului,să aducă la casa Domnului pe întâiul născut din om şi dobitoace,să dea zeciuială
leviţilor,care la rândul lor vor aduce partea care se cuvine şi preoţilor.Ca să nu rămână în părăsire casa
Domnului. „În zilele lui Zorobabel şi Neemia,tot Israelul dădea parte cântăreţilor şi portarilor pentru
fiecare zi; şi dădeau leviţilor daruri sfinţite şi leviţii le dădeau de asemenea darurile sfinţite,urmaşilor
lui Aaron” (Neemia 12,47).Prin tragere la sorţi,preoţii,leviţii şi poporul au stabilit ordinea în care
familiile,trebuiau să asigure lemnele pentru jertfele la Casa Domnului.
Apoi s-a procedat la aşezarea populaţiei astfel : căpeteniile poporului,preoţii şi leviţii care
slujeau la casa Domnului,s-au aşezat în Ierusalim ; poporul,prin tragere la sorţi : a zecea parte să
locuiască în Ierusalim,iar celelalte nouă părţi să rămână în cetăţile Iudeii.Toate s-au făcut cu înţelegere
şi fiecare a mers acolo unde s-au arătat sorţii.
Desemeni au găsit în cartea legii lui Moise,că amoniţii şi moabiţii nu pot fi primiţi niciodată în
adunarea lui Dumnezeu,pentrucă nu i-au primit pe israeliţi ca pe fraţi,ci au pus pe Valaam să-i
blesteme.Şi au hotărât să despartă Israel pe toţi cei ce erau străini.Unul dintre cei îndepărtaţi a fost şi
Tobie Amonitul care obţinuse prin vicleşug o cameră în curtea Casei Domnului,în timpul în care
Neemia se întorsese la regele Artaxerse.
Când s-a întors la Ierusalim,Neemia a constatat că în lipsa lui,fiii lui Iuda nu dăduseră cele
cuvenite leviţilor de la slujbe,iar aceştia plecaseră,oamenii nu respectau ziua de odihnă,sau se făcea
comerţ în Ierusalim.Ca măsuri,a adus leviţii şi cântăreţii înapoi la templu,i-a mustrat pe cei ce lucrau în
 170
ziua de odihnă,a reintrodus zeciuiala pentru leviţi şi a hotărât închiderea porţilor Ierusalimului în ziua
de odihnă.A certat şi chiar pedepsit pe cei ce şi-au luat,din nou,femei străine.Astfel i-a curăţit de toţi
străinii şi a pus rânduială preoţilor şi leviţilor,fiecăruia după slujba sa.
După toate acestea,Neemia mărturisea : „Astfel i-am curăţit eu de toţi străinii şi am pus rânduială
preoţilor şi leviţilor,fiecăruia după slujba lui.Adu-ţi aminte de mine,Dumnezeul meu,spre binele meu !”
(Neemia 13,30-31).
Restaurarea cetăţii Ierusalimului s-a făcut în timpul regelui Artaxerxe.

18.1.5. Situaţia evreilor care nu s-au întors în Ierusalim.

Evreii care n-au dorit să se întoarcă din captivitate şi-au continuat traiul în locurile unde se
stabiliseră când au fost aduşi în captivitatea babiloniană,în diferite cetăţi ale imperiului.Unii dintre ei
erau bogaţi,aveau chiar robi,alţii însă au obţinut chiar funcţii înalte pe lângă conducătorii imperiului.Pot
fi amintiţi Daniel şi cei patru tineri,Mardoheu,iar Estera a ajuns chiar regină.Funcţiile şi bogăţiile
obţinute de unii evrei au dat naştere la invidie şi ură din partea celor care ar fi râvnit la acestea.
 171
Aceştia,cu toată bunăvoinţa manifestată de regii imperiului faţă de evrei,au încercat să aţâţe mânia lui
Artaxexe,spunându-i : „Este un popor risipit şi împrăştiat printre popoare,prin toate ţările regatului
tău.Legile lui sunt deosebite de legile tuturor popoarelor,legilor regilor nu se supun şi regele nu se
cuvine să-i lase aşa”(Estera 3,8),după care au obţinut decretul ca aceştia să fie ucişi : „am poruncit ca
să-i stârpiţi pe toţi cu femei şi cu copii cu sabie cumplită,fără nici o milă şi cruţare...”(Estera3,13).
Cea care reuşeşte să stingă mânia regelui este evreica Estera care ajunsese regină prin voia
Domnului. Mai mult,regele le îngăduie evreilor să-i ucidă pe toţi aceeia care le pregătiseră moartea:
„Atunci au stârpit iudeii pe toţi duşmanii lor,ucigând cu sabia,omorând,pierzând şi făcând cu
duşmanii lor după voia lor”(Estera 9,5).Zilele de 14 şi 15 ale lunii Adar au devenit pentru iudei
sărbătoarea anuală,Purim ( sărbătoarea sorţilor ),pentrucă în aceste zile iudeii au fost lăsaţi în pace
de vrăşmaşii lor.De sărbătoarea Purim-ului aceştia îşi făceau daruri şi dădeau milostenie la săraci.(Estera
cap.9)

18.1.6.Situaţia evreilor reaşezaţi în vechiul regat al lui David.

Fiii lui Israel care trăiau sau se aşezaseră în pământul vechiului regat al lui David,dar care nu se
amestecaseră cu neamurile păgâne,ci au rămas credincioşi legii Domnului Dumnezeului lui Iacov,se
simţeau legaţi religios de Templul din Ierusalim,deaceea ei au fost alături de cei ce au dorit să readucă
Ierusalimul la strălucirea lui de altădată şi treptat au fost asimilaţi de noul popor iudeu.După moartea
lui Neemia,care a fost recunoscut de fruntaşii poporului iudeu ca guvernator al Iudeii,conducerea
Ierusalimului şi a poporului iudeu revine Marelui Preot al Templului din Ierusalim,iar Iudeea se
transformă într-un stat liber condus de preoţi după legile lui Dumnezeu date prin Moise.
Printre Marii Preoţi ai templului de la Ierusalim,sunt menţionaţi de contemporanii lor,următorii:
-Iosua,fiul lui Iosadec-cel care a sfinţit noul Templu din Ierusalim.Este menţionat şi de proorocul
Zaharia în cartea sa (Zaharia 16,18).
-Eliaşib,preotul cel mare (Neemia 13,28).
-Ioiada,care a fost înlăturat de Neemia pentrucă fiul lui era căsătorit cu fiica unui păgân : „Se poate
oare să aud eu de voi că faceţi acest rău mare şi păcătuiţi înaintea lui Dumnezeu,luându-vă femei de
alt neam ? Unul din fiii lui Ioiada,fiul lui Eliaşib,preotul cel mare,era ginerele lui Sanbalat Horonitul ;
dar eu l-am alungat de la mine” (Neemia 13,27-28).
Părintele istoriei poporului evreu,Josepus Flavius adaugă şi pe :
-Ioannes,care-l ucide pe fratele său Iesus chiar în Templu,pentrucă voia să-i ia locul.Evenimentul dă
motiv armatei persane să prade şi să batjocorescă Templul şi să pună bir pe jertfele iudeilor.
-Iaddes,care a devenit Mare Preot în locul tatălui său Ioannes.Dar fratele său Manasse,părtaş la
arhierie,s-a căsătorit cu fiica satrapului Samariei(de origine cuteu).Bătrânii au protestat împotriva
acestei căsătorii şi au cerut ca Manasse să nu se mai apropie de altar.Acesta a plecat la socrul său în
Samaria,care,sperând în sprijinul lui Darius,regele perşilor, i-a promis şi chiar a reuşit să-i clădească un
alt templu,al cărui Mare preot să fie Manasse.

19.PERIOADA DOMINAŢIEI GRECEŞTI

19.1.Perioada de independenţă a Iudeii

Între timp,Darius,regele Persiei,este învins de Alexandru Macedon,care intră triumfal în
Ierusalim,îl tratează cu respect pe Marele preot Iaddus,şi după ce i se prezintă Cartea lui Daniel,unde
acesta proorocea înfrângerea perşilor de către un grec : „Acum mă voi întoarce să fac război cu îngerul
Persiei şi,când Eu mă voi duce,iată îngerul păzitor al Greciei va veni”(Daniel 10,20),este impresionat,
aduce zertfă lui Dumnezeu şi acordă libertatea religioasă tuturor evreilor din imperiul său.Dar le
impune totuşi un tribut,de care să fie scutiţi odată la şapte ani.După Iaddus,urmează în funcţia de mare
preot fiul său Onie,apoi Simon, fiul lui Onie,preotul cel mare,(care)în viaţa sa a sprijinit Casa
Domnului şi în zilele sale a întărit Templul.(Înţelepciunea lui Isus,fiul lui Sirah 50,1)
 172
După cucerirea imperiului persan,Palestina în care era inclusă şi Iudeea,devine provincie a
Imperiului lui Alexandru Cel Mare.Cât a domnit Alexandru Cel Mare,iudeii au fost lăsaţi în pace,în
condiţiile în care şi ei şi-au plătit tributul stabilit.După moartea lui Alexandru Macedon,urmaşii lui s-au
războit între ei.În timpul acestor dispute Iudeea a fost ocupată de Ptolomeu I Soter,care a subjugat
Ierusalimul şi teritoriile regatului israelit,procedând chiar la luarea ca robi a unor evrei în Egipt.
Până la urmă, imperiul lui Alexandru cel Mare s-a împărţit în trei regate distincte :
1.Regatul Macedonean
2.Regatul seleucid ( Orientul apropiat şi mijlociu)
3.Regatul lagid (Egiptul)
Iudeea,deşi făcea parte din Imperiul lui Alexandru cel Mare,după ruperea acestuia în cele trei mari
regate,datorită statutului pe care îl obţinuse de la marele cuceritor,avea o oarecare independenţă,şi se
străduieşte să fie în relaţii bune atât cu Egiptul cât şi cu Seleucia.Iudeii care îl însoţiseră pe Alexandru
cel Mare la cucerirea cetăţilor persane au obţinut dreptul să se stabilească unde au dorit şi au obţinut
cetăţenie egală cu a macedonenilor şi grecilor.
Când lui Ptolomeu I Soter i-a urmat la tron fiul său Ptolomeu II Philadelful(283-246 îH),dorind
să îndrepte nedreptatea făcută de tatăl său faţă de iudei,acesta a eliberat pe toţi aceia care fuseseră aduşi
de tatăl său şi care au dorit să se întoarcă în Iudeea şi a acordat cinstire religiei acestora.Mai mult,a
organizat traducerea cărţilor lui Moise din ebraică(aramaică) în limba greacă,traducere cunoscută
până în zilele noastre sub numele de SEPTUAGINTA şi a dăruit Templului din Ierusalim vase şi
veşminte de mare valoare.Cel care a trimis pe cei şaptezeci de bătrâni înţelepţi,care au participat la
traducerea legilor lui Moise a fost Marele preot Eleazar fiul lui Simon Justul,fiul lui Onie.
Când la conducerea regatului seleucid a ajuns Antioh III Cel Mare( 223-187 îH),acesta a pornit
război împotriva Egiptului şi în aceste împrejurări a supus şi Iudeea,dar locuitorii au beneficiat în
continuare de respectul cuceritorului,care a sprijinit lucrările de renovare a Templului,a scutit de
impozit pe bătrânii de vază,pe preoţi,grămătici şi cântăreţii templului,iar pe locuitorii Ierusalimului i-a
scutit de bir pe timp de trei ani.Strămută,totuşi,în Mesopotamia şi Babilonia două mii de familii cu
gospodăriile lor unde li s-a dat pământ în stăpânire şi li s-au creiat multe înlesniri ca să facă din ei
paznici credincioşi ai intereselor regatului.Când Ptolomeu Philopator îl învinge pe Antioh,acesta
vizitează Ierusalimul(217 îH),al cărui arhiereu era Simon şi pofteşte să intre în templu.Dar Dumnezeu îl
loveşte cu boală şi pleacă furios la Alexandria unde dezlănţuie o persecuţie asupra iudeilor de acolo (III
Macabei cap.1-3).

19.2.Perioada ocupaţiei seleucide.

Când Onie,fiul lui Simon cel Just a refuzat să mai plătească birul,a pus în pericol liniştea
ţării.Pe lângă aceasta urmaşii la titlul de Mare preot,se războiesc între ei şi,odată cu cererea sprijinului
din partea regilor greci,dau posibilitatea acestora să se amestece în treburile Iudeii.Cel care profită de
aceste neînţelegeri este regele seleucid Antioh Epifanul(170-168 îH),care întorcându-se dintr-o
campanie militară împotriva Egiptului (169 îH),invadează Iudeea,intră în Ierusalim şi jefuieşte Templul :
„Şi s-a întors Antioh după ce a bătut Egiptul în anul 143,de la începutul dominaţiei macedonene -
greceşti şi s-a suit împotriva lui Israel şi a Ierusalimului şi a intrat în Casa Domnului cu mândrie...şi a
luat argintul şi aurul şi vasele cele de preţ şi visteriile cele ascunse,pe care le-a aflat; şi luându-le,le-a
dus în ţara sa”(I Macabei 1,22-24). Ceva mai târziu,Antioh a trimis pe cel mai mare peste biruri,care a
cucerit din nou Ierusalimul,l-a distrus,i-a alungat pe locuitori,azidit cu ziduri înalte cetatea lui David şi
aici s-au stabilit oştile străine.
Iudeii au fost obligaţi să se închine la dumnezeii păgâni,li s-a interzis tăierea împrejur,jertfele,
zilele de odihnă şi sărbătorile,i-ar pe cei ce nu au respectat hotărârile regale i-a ucis. „Iar în ziua a
cinsprezecea a lunii lui Kislev,în anul o sută patruzeci şi cinci,au ridicat urâciunea pustiirii pe altarul
lui Dumnezeu şi în cetăţile Iudeii de jur împrejur au zidit capişti”(I Macabei 1,57). „ Iar mulţi din Israel
s-au întărit şi au pus legământ pentru sine,ca să nu mănânce necurat...Şi mare urgie a venit peste
Israel”(I Macabei 1,65-67).Dacă atunci când Ierusalimul şi Iudeea o duceau bine,locuitorii Samariei
 173
pretindeau să fie şi ei consideraţi iudei şi să beneficieze de aceleaşi drepturi ca şi iudeii,acum cer
regelui păgân să nu-i socotească evrei şi să nu-i pedepsească ca pe iudei,fiindcă ei au fost aduşi aici şi
obligaţi să se închine la Dumnezeul iudeilor.

19.3.Răscoala lui Matatia

„În zilele acelea sculatu-s-a Matatia,fiul lui Ioan al lui Simeon preotul din fiii lui Ioiarib de la
Ierusalim şi a şezut în Modein”(I Macabei 2,1).Acesta le-a zis celor cinci feciori ai săi : „Vai mie !
Pentru ce m-am născut a vedea zdrobirea poporului meu şi zdrobirea cetăţii celei sfinte şi a şedea
acolo,când s-a dat în mâinile vrăjmaşilor ?”(I Macabei 2,8).Când oamenii regelui au venit la Modein ca
să-i oblige a jertfi idolilor,Matatia i-a omorât şi împreună cu fiii săi au fugit în munţi.Exemplul lor a
fost urmat de mulţi iudei care au fugit în pustie,trăind în ascunzători. Dar oamenii regelui au venit şi i-
au omorât chiar în ziua de odihnă,pentrucă aceştia n-au pus mâna pe arme.Din aceasă pricină,cei ce-l
însoţeau pe Matatia au hotărât ca de acum în colo să lupte împotriva vrăjmaşilor şi în ziua de odihnă.
Matatia a organizat o oştire destul de puternică dintre iudeii care n-au căzut în păcatul jertfirii
la idoli,şi a început lupta împotriva asupritorilor.Când s-au apropiat zilele lui Matatia ca să moară,a
lăsat moştenire conducerea oştirii,fiului său Iuda Macabeul (macabeu se traduce ciocan) şi şi-a
îndemnat fiii : „Şi voi aduceţi la voi pe toţi cei ce iubesc legea şi răzbunaţi poporul vostru. Răsplătiţi
păgânilor pentru tot ce ne-au făcut şi luaţi aminte la poruncile legii.Şi i-a binecuvântat pe ei şi s-a
adăugat la părinţii săi şi a murit în anul o sută patruzeci şi şase”al stăpânirii greceşti (166 îH ;I Macabei
2,67-69).„Şi s-a sculat Iuda,care s-a chemat Macabeul,fiul lui,în locul lui.Şi ajutându-l toţi fraţii lui şi
toţi care se lipiseră de tatăl lui,au pornit războiul pentru Israel cu veselie” (I Macabei 3,1-2).

19.4.Iuda Macabeul eliberează Ierusalimul.

Preluând conducerea oştirii,Iuda Macabeul porneşte războiul împotriva cotropitorilor.Poartă
numeroase lupte din care,prin ajutorul şi mâna Domnului,iese învingător.Astfel îi bate pe Apoloniu,
căpetenia oştirilor lui Antioh (în Samaria),pe Siron,mai marele puterii Siriei (la Bethoron),pe Gorgias
(în câmpia Emausuluiu).Însuşi Lisias,locţiitorul lui Antioh,care venise prin ţara Edomului,a fost învins
la Betţur şi silit să fugă la Antiohia.După care Iuda Macabeu cu oastea lui a mers la Ierusalim,a curăţit
Templul,a distrus jertfelnicul arderii de tot cel pângărit,a zidit un jertfelnic nou,a renovat interiorul
Templului şi au făcut vase noi,iar în anul 148 al stăpânirii greceşti, luna Chislev,ziua douăzeci şi cinci,
au mâncat şi au adus jertfă după lege pe jertfelnicul cel nou.Au reconstruit zidurile Sionului şi au pus
oştire de pază. „Au întărit cu pază cetatea Betţur,ca să aibă poporul întărire dinspre Edom” (I Macabei
4,60-61 )Mare preot era Azaria.
După aceea,Iuda Macabeul a organizat o campanie de pedepsire a Edomului,apoi a Amonului şi
a luat Iazerul.Apoi,l-a trimis pe fratele său Simon să elibereze Galileea.Simon i-a învins şi alungat pe
asupritori până la Ptolemaida.Iuda cu fratele său,Ionatan,au trecut Iordanul ca să ajute pe fraţii din
Galaad şi a luat toate cetăţile Galaadului,învingându-l pe Timotei. Din toate cetăţile cucerite,au luat pe
fiii lui Israel cu familiile lor şi i-au adus în Iudeia : „Şi a adunat Iuda pe tot Israelul,pe cei ce erau în
Galaad,de la cel mic până la cel mare,şi pe femeile şi fiii lor şi averea lor,tabără mare foarte ca să
vină în pământul lui Iuda” (I Macabei 5,45). Întorşi la Ierusalim,cu veselie şi bucurie au adus arderi de tot
pentrucă nici unul din ei n-a pierit în lupte.
În timp ce generalii lui erau înfrânţi de iudei,Antioh cel Mare,însuşi,se întorcea la Babilon,
înfrânt din încercarea de a prăda o cetate persană.La aflarea veştilor proaste dinspre Palestina, Antioh
cel Mare s-a mâniat şi s-a grăbit să vină el însuşi să pedepsească Ierusalimul,căci cu trufie a zis :
„mormânt evreilor voi face Ierusalimul îndată ce voi sosi acolo.Iar Atotputernicul Domnul Dumnezeul
lui Israel l-a rănit cu rană nevindecată şi nevăzută,căci,cum a sfârşit cuvântul,l-a apucat nesuferită
durere în pântece şi amare chinuri ale celor dinăuntrul lui”(II Macabei 9,4-5).Îmbolnăvindu-se grav
şi,simţindu-şi sfârşitul aproape,a promis Domnului că va face slobodă cetatea Ierusalimului,dacă se va
vindeca.L-a pus peste toată stăpânirea sa pe prietenul său Filip cu rugămintea să-l crească pe fiul său
 174
Antioh pentru domnie.În anul 149 al stăpânirii greceşti,Antioh cel Mare moare la Babilon. Aflând de
moartea lui Antioh cel Mare,Lisias îl pune pe fiul acestuia,Antioh Eupator rege al Regatului Seleucid.
În vremea aceea,Iuda Macabeul i-a blocat pe ostaşii şi slujitorii regelui din cetatea
Sionului(cetatea lui David),ca să nu mai poată nici intra,nici ieşi din cetate şi ca să nu mai pângărească
Ierusalimul.Aflând de înfrângerile pe care iudeii le-au pricinuit oamenilor săi,Antioh Eupator s-a
mâniat şi,în fruntea unei armate foarte numeroase,dotată nu numai cu călăreţi ci şi cu elefanţi,a venit
prin Edom şi a atacat prin partea de miază zi a Iudeii,a ocupat Betţur-ul,apoi în confruntarea ce a urmat
l-a învins pe Iuda Macabeul,al cărui frate Eleazar Avaran a murit în bătălie.Antioh a blocat Ierusalimul
şi l-a asediat multe zile,dar asediaţii au rezistat.Când a venit vestea că Filip,numit de Antioh cel Mare s-
a întors din Persia şi Media cu oştirile acestuia şi încearcă să ia stăpânirea,Antioh,sfătuit de Lisias,a
făcut pace cu Iuda Macabeul şi a încetat asediul. „Şi s-a sculat degrabă şi s-a întors la Antiohia şi a
aflat pe Filip stăpânind cetatea şi a făcut război împotriva lui şi a luat cetatea cu sila” ( I Macabei 6,63 ).
În anul o sută cincizeci şi unu al stăp.gr.(161 îH),Antioh şi Lisias sunt omorâţi la comanda lui
Dimitrie,fiul lui Seleuc,care s-a aşezat în scaunul de rege.Iudeii care se dăduseră cu grecii,în frunte cu
fostul preot Alchimos,care spera să devină arhiereu,l-au pârât pe Iuda Macabeul că asupreşte poporul şi
a pierdut pe prietenii regelui.Dimitrie l-a trimis pe Bacchide,însoţit de Alchimos pe care l-a numit
arhiereu ca să pedepsească pe Iuda Macabeul.Aceştia cu promisiuni mincinoase de pace au intrat în
Ierusalim şi,vădindu-se intenţia lor,au omorât şaizeci de bărbaţi.Bacchide îl pune arhiereu pe
Alchimos,îi lasă oaste de sprijin şi se întoarce la rege.Dar s-a făcut mare tulburare între cei ce erau cu
Iuda Macabeul şi cei ai lui Alchimos.De frică Alchimos fuge şi se întoarce la rege.Regele îl trimite de
astă dată pe un duşman al iudeilor,pe Nicanor,care ajungând la Ierusalim a încercat să-l răpească pe
Iuda ca să lase poporul fără conducător.Dar Iuda a aflat de planul lui şi a mers la tabăra oştirii
sale.Fiindu-i zădărnicit planul,Nicanor a ameninţat pe preoţii Templului,că dacă nu-l vor preda pe Iuda
Macabeul,când se va întoarce va arde Templul: „De nu mi se va da Iuda şi tabăra lui în mâinile mele
acum,când mă voi întoarce biruitor,voi arde casa aceasta”(I Macabei 7,35).Dar Domnul a ascultat
rugăciunile preoţilor şi l-a pedepsit pe hulitor.În lupta cu Iuda Macabeul,Nicanor a fost învins şi ucis.
Capul lui Nicanor şi dreapta lui pe care a întins-o cu trufie,au fost aduse la Ierusalim,iar Iuda a devenit
şi Mare Preot al Ierusalimului.
Între timp,Iuda,aflând despre creşterea puterii Imperiului Roman,trimite soli la Roma pentru a
câştiga prietenia şi sprijinul romanilor.Aceştia răspund afirmativ la cererea lui Iuda şi-l ameninţă pe
Dimitrie : „Deci,de se vor mai plânge înaintea noastră de tine,le vom face dreptate şi vom porni război
împotriva ta,şi pe mare şi pe uscat” (I Macabei 8,32 ).Dar când a auzit Dimitrie de înfrângerea şi moartea
lui Nicanor a trimis din nou pe Bacchide şi pe Alchimos în frunta unei oştiri şi aceştia,intrând în Iudeea
prin Galileea,în anul o sută cinci zeci şi doi al stăp.gr.(160 îH),şi-au aşezat tabăra în faţa Ierusalimului.
Inegalitatea de forţe era foarte mare.Bacchide avea 20.000 de pedestraşi şi 2.000 de călăreţi,iar Iuda
Macabeul numai 3.000 de bărbaţi aleşi,din care mulţi au fugit de frică şi au rămas numai 800.Totuşi
Iuda şi oamenii săi se luptă vitejeşte,pricinuind distrugeri mari în oastea lui Blacchide,dar în final sunt
copleşiţi,iar Iuda cade răpus în luptă (I Macabei 9,18).Blacchide a pus conducători peste ţară pe iudeii cei
nelegiuiţi,care căutau pe cei ce fuseseră alături de Iuda ca să-i batjocorească şi să-i omoare.

19.5.Ionatan Macabeul
După moartea lui Iuda Macabeul,susţinătorii lui Iuda l-au pus căpetenie,peste ei,pe Ionatan
fratele acestuia : „Acum dar pe tine te-am ales astăzi,ca să ne fii căpetenie în locul lui şi povăţuitor,ca
să duci războiul nostru”(I Macabei 9,30).Ionatan împreună cu Simon,fratele său au adunat toţi susţinătorii
şi au reînviat rezistenţa,dar Blachide a încercat să-i prindă.Aceştia,deşi au luptat cu curaj,au fost
aruncaţi peste Iordan de Blachide care s-a întors în Ierusalim.În anul o sută cincizeci şi trei al
stăp.gr.(161 îH),Alchimos, arhiereul cel nelegiuit a poruncit să fie stricate zidurile curţii dinăuntru
Templului,dar a fost lovit de Dumnezeu cu pedeapsă şi i-a luat ţinerea de minte şi graiul,după care a
murit în chinuri mari.Blachide s-a întors la rege,dar cei care cârmuiau ţara l-au chemat din nou pe
Blachide că să i-l dea prins pe Ionatan.Acesta a aflat şi s-a adăpostit împreună cu Simon şi oamenii lor
 175
în cetatea Betbasa pe care au întărit-o şi pregătit-o de apărare.În timp ce Blachide asedia
cetatea,Ionatan a mers în ţară şi,în timp ce Simon apăra cetatea,a adunat oaste mare,l-a atacat pe
Blacchide şi împreună cu oastea lui Simon l-au învins.Blacchide i-a pedepsit pe cei ce-l sfătuiseră să-l
atace pe Ionatan şi dorind să se întoarcă la rege a acceptat propunerea de pace a lui Ionatan. „Şi a
încetat sabia din Israel şi a locuit Ionatan în Micmas şi a început a judeca pe popor şi a pierdut pe cei
nelegiuiţi din Israel.
În anul o sută şaizeci al stăp.gr.(147 îH),Alexandru,fiul lui Antioh Epifan s-a făcut rege în
Ptolemaida, domnind în teritoriile Asiei Mici,dar pregătindu-se să-l alunge pe Dimitrie de pe tronul
regatului. Aflând că Alexandru vrea să şi-l facă aliat pe Ionatan,Dimitrie îi dă putere să strângă oştire,să
facă arme,să preia Ierusalimul,să elibereze pe toţi ostatecii din cetatea Sionului,şi să fie aliatul lui.
Profitând de acest prilej,Ionatan a luat Ierusalimul,a alungat pe cei puşi de Blachide şi a construit ziduri
noi Sionului,iar pe cei ce se vânduseră grecilor i-a izgonit din cetătile lui Iuda.
Aflând de cele oferite de Dimitrie lui Ionatan,Alexandru îl recunoaşte pe Ionatan ca arhiereu şi
conducător al iudeilor şi,ca semn de preţuire,în anul o sută şaptezeci al stăp.gr.,i-a trimis cunună de
aur şi haină de porfiră,pe care Ionatan le-a primit şi îmbrăcat de sărbătoarea corturilor.
Dimitrie,aflând,s-a oferit faţă de Ionatan să sloboade Iudeea,să ierte de dajdii pe toţi iudeii şi să-i lase
cele trei provincii din Samaria şi Galileea,Ierusalimul să fie liber,Sionul să fie preluat de Ionatan
arhiereul,iudeii luaţi robi să fie eliberaţi fără răscumpărare,iar celor ce vor rămâne pe teritoriul regatului
să li se respecte toate sărbătorile şi zilele de odihnă.Mai mult se oferă să ajute cu aur şi argint
reconstruirea Ierusalimului şi a Templului şi chiar a cetăţilor lui Iuda.În schimb,cerea înscrierea a
treizeci de mii de bărbaţi iudei în armata regelui,care vor primi aceeaşi soldă ca toţi soldaţii
regelui.Neîncrezându-se în promisiunile lui Dimitrie,care şi altădată se dovediseră mincinoase,Ionatan
nu a trecut de partea acestuia.
Alexandru a strâns oaste mare,s-a bătut cu Dimitrie,l-a învins,şi chiar l-a ucis şi s-a urcat pe
tronul regatului Seleucid.Ca să fie în relaţii bune cu Ptolomeu,regele Egiptului,Alexandru a cerut-o în
căsătorie pe fiica acestuia,Cleopatra. In anul o sută şaizeci şi doi al stăp.gr.(150 îH) au făcut nunta la
Ptolemaida,unde l-a invitat şi pe Ionatan şi i-a acordat o cinstire deosebită,îmbrăcându-l cu porfiră şi
aşezându-l lângă el,l-a înscris printre prietenii cei mai de frunte,făcându-l povăţuitor şi părtaş la
domnie.
În anul o sută şaizeci şi cinci al stăp.gr.(147 îH),a venit Dimitrie (II),fiul lui Dimitrie(I),din
Creta,cu intenţia să recupereze tronul tatălui său.Primul pas îl face împotriva lui Ionatan,împotriva
căruia îl trimite pe comandantul şi administratorul Coelesiriei,Apoloniu.În luptele care au avut loc la
Iafa şi Azot,Ionatan iese învingător şi se întoarce la Ierusalim cu multe prăzi,iar Alexandru,spre cinstire
„i-a trimis o agrafă precum este obicei a se da rudelor domneşti şi i-a dat Ecromul şi toate hotarele lui
să-i fie moşie”(I Macabei,10,9).
Dar Ptolomeu,tatăl Cleopatrei,cu gânduri să-i ia domnia lui Alexandru,a trecut cu oştire mare
prin cetăţile de la mare ale Siriei,până la Seleucia,lăsând oameni de pază,încercând chiar şi pe Ionatan
să-l amăgească ca să-l însoţească.Dar Ionatan,după ce s-au întâlnit în Iafa,s-a întors la Ierusalim.
Ptolomeu a trimis soli la Dimitrie (II)să facă alianţă cu el împotriva lui Alexandru,că i-o va da lui de
soţie pe Cleopatra,fiica sa şi soţia lui Alexandru.În timp ce Alexandru se afla în Cilicia ca să înăbuşe o
revoltă,Ptolomeu ocupă Antiohia şi se proclamă rege al Egiptului şi al Asiei.Alexandru a venit
împotriva lui cu război,dar,fiind învins a fugit în Arabia,unde a fost omorât.Dar şi Ptolomeu a murit
după trei zile,iar armatele lui au fost izgonite de către locuitorii Antiohiei.În anul o sută şaizeci şi şapte
al stăp.gr.(145 îH),Dimitrie (II) se face rege în Antiohia.
Profitând de neînţelegerile din regat,Ionatan a pornit asediul cetăţii din Ierusalim,unde era o
garnizoană a regelui.Pârât de duşmani la Dimitrie,acesta-l învită la Ptolemaida,cu gând să-l
pedepsească,dar, după ce îl cunoaşte şi primeşte darurile aduse,îl onorează precum făcuse şi Alexandru,
şi-i întăreşte în scris privilegiile acordate :„Neamului iudeilor,prietenilor şi aliaţilor noştrii
credincioşi,am judecat să le facem bine pentru bunăvoinţa lor pentru noi.Le-am întărit şi hotarele
Iudeii şi cele trei ţinuturi:Efraim,Lida şi Ramataim,care s-au adăugat Iudeii de la Samaria şi toate câte
 176
se hotărăsc cu ele;tuturor celor ce aduc jertfă în Ierusalim le facem scutire de dăjdiile ce lua de la ei
mai înainte regele pe an,din roadele pământului şi din fructele pomilor,şi celelalte care ni se cad nouă,
zeciuielile şi vămile şi lacurile cele de sare şi dajdiile pentru rege care se cad nouă,toate de ajutor le
îngăduim lor,şi nici una dintr-acestea nu se va călca de acum înainte în toată vremea” (I Macabei 11,33-
36).
Fiind linişte în ţară,Dimitrie(II) a slobozit pe toţi ostaşii săi,păstrând numai pe cei aduşi din
insule.Profitând de nemulţumirile soldaţilor rămaşi fără slujbe,unul din foştii comandanţi ai armatei lui
Alexandru,pe nume Trifon,pregăteşte aducerea pe tron a lui Antioh,fiul lui Alexandru.
În schimbul retragerii oamenilor săi din cetatea Sionului,Dimitrie cere de la Ionatan sprijin cu oaste.
Ionatan îi trimite trei mii de luptători,care,venind la Antiohia au înăbuşit revolta celor din cetate
întărind puterea regelui.Dar Trifon a adunat toate oştirile cărora Dimitrie le dăduse slobozenie şi,
făcându-l pe Antioh,fiul lui Alexandru,rege,l-au atacat pe Dimitrie şi l-au silit să fugă.Ajuns
rege,Antioh cel tânăr (142 îH) întăreşte,totuşi,arhieria lui Ionatan peste iudei,îl face mai mare peste cele
patru ţinuturi (Iuda,Efraim,Lida şi Ramataim ) şi i-a trimis daruri -vase din aur,iar pe Simon,fratele său
l-a pus cârmuitor de la hotarul Tirului până la marginile Egiptului.În baza împuternicirii dată de
Antioh,Ionatan supune cetăţile Ascalon,Gaza şi toate cetăţile până la Damasc.
Dimitrie(II),deşi alungat de la Antiohia,trimite căpetenii cu armată să-l scoată pe Ionatan din
teritoriile luate în stăpânire,dar sunt învinşi de Ionatan în câpia Haţorului.Fiindcă au voit din nou să-l
atace,Ionatan le-a ieşit în întâmpinare în afara graniţelor şi i-a învins.Întorcându-se la Ierusalim,după ce
a pedepsit cetăţile care-l sprijiniseră pe Dimitrie,a ţinut sfat cu bătrânii poporului ca să înalţe zid mare
între Ierusalim şi cetatea Sionului,ocupată încă de oamenii stăpânitorilor greci,pentru ca aceştia să nu
mai poată intra în Ierusalim.
Trifon,conducătorul oştirii lui Antioh cel tânăr,uneltind împotriva propriului rege,se temea ca
nu cumva Ionatan să-l ajute pe Antioh.Deaceea,voind să scape mai întâi de Ionatan,a venit în Galileea
cu armată,dar Ionatan îl întâmpină la Bet-Şan cu armata sa.Trifon îi întinde o cursă şi după ce se arată
prietenos,îl învită pe Ionatan la Ptolemaida ca să i-o dea lui în stăpânire.Dar ajungând în cetate,Ionatan
e făcut prizonier,iar însoţitorii lui omorâţi.Apoi s-a pregătit să vină împotriva Ierusalimului.

19.6.Simon Macabeul.
Simon,fratele lui Iuda şi a lui Ionatan,a adunat poporul la Ierusalim,l-a mângâiat şi
îmbărbătat,iar poporul l-a numit pe Simon căpetenie şi arhiereu.Între timp,Trifon,avându-l pe Ionatan
în lanţuri,s-a îndreptat spre Iuda pe la miază-zi şi i-a cerut lui Simon să plătească datoriile fratelui
său(o sută de talanţi) faţă de rege,precum şi pe doi fii ai lui Ionatan ca ostateci,ca să-l elibereze pe
Ionatan.Deşi nu l-a crezut,Simon i-a îndeplinit cererea,dar Trifon nu l-a eliberat pe Ionatan.Din cauza
zăpezii,Trifon a întors armata şi s-a dus în Galaad.La Bascama,l-a ucis pe Ionatan,apoi s-a retras spre
Antiohia,unde l-a ucis şi pe Antioh cel tânăr şi s-a făcut el rege al Asiei.
Nerecunoscându-l pe Trifon de rege,Simon a trimis soli cu daruri la Dimitrie (II),ca să ierte ţara,
pentrucă faptele lui Trifon.Dimitrie trimite scrisoarea prin care Simon era recunoscut arhiereu al
Iudeii,cetăţile cucerite să rămână în stăpânirea lui,dăjdiile desfiinţate,iar iudeii cetăţeni egali cu toţi
cetăţenii regatului : „Regele Dimitrie,lui Simon arhiereul şi prietenul regilor,bătrânilor şi neamului
evreiesc, bucurie…gata suntem să vă dăm pace mare şi am scris celor mai mari peste treburi să vă
lase cele ce vă iertăm.Şi câte am aşezat cu voi,rămân şi cetăţile,pe care le-aţi zidit,fie ale
voastre.Iertăm scăpările din vedere şi greşeli făcute până în ziua de astăzi şi dăjdiile către rege,cu
care eraţi datori,şi orice se vămuia în Ierusalim să nu se mai vămuiască.Şi care vor fi vrednici dintre
voi să se înscrie între ai noştri,să se înscrie şi să fie între noi pace” (I Macabei 13,36-40).
Anul o sută şaptezeci al stăp.gr.(142 îH) s-a numit la iudei „anul dintâi pe vremea lui Simon
arhiereul cel Mare,mai marele şi ocârmuitorul iudeilor” ( I Macabei 13,41 ).
În asemenea condiţii,Simon,a cucerit Ghezerul şi l-a curăţit de idoli,a ocupat Iafa ca să aibă ieşire la
mare; în anul o sută şaptezeci şi unu al stăp.gr.(141 îH),luna a doua,ziua douăzeci şi treia a curăţit
cetatea lui David (Sionul) de pângăriciuni şi de toţi cei care mai înainte pângăreau împrejurimea
 177
templului(ostaşii din garnizoana macedoneană) şi a pus acolo bărbaţi iudei,apoi a înnălţat zidurile
Ierusalimului.A lăţit hotarele neamului său şi a stăpânit ţara. „Şi s-a odihnit ţara în pace în toate zilele
lui Simon şi a căutat el cele bune neamului său şi le-a plăcut stăpânirea lui şi mărirea lui în toate
zilele…Şi lucrau pământul cu pace şi pământul da roadele lui şi pomii câmpului fructele lor.Şi a şezut
fiecare sub viţa sa şi sub smochinul său,că nu avea cine să-i înspăimânte.Că se sfârşiseră de pe
pământ cei ce aduceau războaie asupra lor şi regii se prăbuşeau în zilele acelea” ( I Macabei 14,4-13 ).
Chiar,Roma şi Sparta au trimis scrisori de recunoaştere a independenţei statului iudeu,condus de Simon
arhiereul.
În anul o sută şaptezeci al stăp.gr.(142 îH),regele Dimitrie(II) încearcă să-şi refacă armata ca să-
şi sporească puterea şi să-l învingă pe Trifon,dar a fost învins,făcut prizonier de perşi şi închis la
Arsachis. În anul osută şaptezeci şi doi al stăp.gr.,Antioh al VII-lea,fiul lui Dimitrie(II),care venise să-l
pedepsească pe Trifon,recunoaşte autoritatea lui Simon(preotul cel mare şi stăpânitorul evreilor) La
asediul cetăţii Dora,unde era retras Trifon,Simon se oferă să-l ajute cu două mii de luptători,dar Antioh
a refuzat,iar prietenia lor s-a răcit. Mai mult,Antioh îi reproşează lui Simon că stăpâneşte fără drept
cetăţile Iafa şi Ghezerul şi pretinde înapoierea lor către rege precum şi plata unor despăgubiri pentru
perioada cât le-a stăpânit.Întrucât Simon nu a acceptat pretenţiile regelui,Antioh trimite armată care să
atace graniţele Iudeii,dinspre mare.Simon mobilizează o armată de 20.000 de războinici şi călăreţi,care
conduşi de fiii mai mari ai lui Simon (Iuda şi Ioan),înving pe comandantul lui Antioh.
Dar ginerele lui Simon,Ptolomeu Abub,numit de Simon drept cârmuitor în câmpul
Ierihonului,dorind să preia puterea peste Iudeea,îl atrage pe Simon într-o cursă şi-l omoară împreună cu
fiii săi Matatia şi Iuda în anul o sută şaptezeci şi şapte al stăp.gr.(135 îH),în luna a unsprezecea.Planul
lui de a prelua puterea nu va fi dus la bun sfârşit,pentrucă Ioan,fiul lui Simon l-a înfrânt.

20.PERIOADA DE DUPĂ MACABEI

Întrucât informaţiile furnizate de Vechiul Testament,despre istoria poporului evreu,se termină la

începutul arhieriei lui Ioan,fiul lui Simon Macabeul,am considerat a fi folositoare prezentarea
istoriei şi evoluţiei poporului evreu,până la venirea Mântuitorului,folosind ca surse informaţiile
marelui istoric JOZEPHUS FLAVIUS,de origine evreu,dar cetăţean roman. (autorul)

20.1.Urmaşii Macabeilor (dinastia haşmoneilor).

20.1.1.Ioan Hyrcanos(I),fiul lui Simon(134-104 îH),
După ce l-a învins pe ucigaşul tatălui său,a devenit arhiereu în locul acestuia,păstorind poporul
şi conducându-l la multe victorii.În timpul cât a fost arhiereu,a refăcut zidurile Ierusalimului.
Nu are parte de linişte,chiar dacă-l gonise pe Ptolomeu ucigaşul tatălui său,fiindcă chiar în primul an al
domniei sale,Antioh al VII-lea a invadat Iudeea şi asediază Ierusalimul.Fiindcă în timpul asediului a
căzut sărbătoarea Paştilor,Ioan i-a cerut lui Antioh un armistiţiu de şapte zile pentru a se aduce jrtfele la
Templu.Antioh,nu numai că a acceptat,dar le-a trimis şi animale pentru jertfe şi hrană pentru cei
asediaţi.După cele şapte zile,Antioh a ridicat asediul şi a încheiat pace cu Ioan.Pentru gestul lui,Antioh
a fost numit de iudei Antioh Binefăcătorul.
Ioan şi-a întocmit o armată de lefegii,folosind la plata lor aurul din mormântul lui David,a
încheiat un tratat de prietenie cu Antioh şi-l sprijină pe acesta în campania împotriva parţilor.Antioh e
învins şi moare,iar Dimitrie (II),eliberat din captivitate ocupă tronul Siriei.Profitând de problemele pe
care le avea Dimitrie ca să stăpânească teritoriile Siriei,Ioan ocupă mai multe ţinuturi din nordul
Iudeii,distruge templul lui Manasse de la Garizim (care fusese construit după modelul celui din
Ierusalim şi dăinuia de aproape 200 de ani),în sud ocupă cetăţile din Idumeia,unde convinge locuitorii
să se taie împrejur şi să treacă la legea iudaică,deaceea de atunci aceştia s-au socotit,iudei.
Reînoieşte tratatul de prietenie şi alianţă cu romanii,iar între timp,Dimitrie este înlăturat de Alexandru
Zebinus.Ioan Hyrcanos întreţine relaţii bune şi cu Zebinius,reuşeşte să pună Iudea la adăpost şi reuşeşte
 178
chiar să strângă mulţi bani.Profită de slăbiciunea Siriei din timpul răznoiului fraticid pentru tron şi
asediază Samaria,o cucereşte şi o rade de pe faţa pământului.
În vremea lui se face tot mai mult simţită împărţirea practicanţilor legii iudaice în cele trei
curente: farisei,saduchei,esenieni.Ioan Hyrcanus este nevoit să facă faţă disputelor dintre aceştia,dar şi
dorniţei acestora de a pune mâna pe putere,păstrând liniştea în ţară timp de 31 de ani.

20.1.2.Iuda Aristobul,fiul mai vârstnic al lui Ioan Hyrcanus se proclamă rege al Iudeii la patrusute
opt zeci şi unu de ani şi trei luni de la întoarcerea din robia babiloniană,punându-şi pe cap diadema
regală.A domnit numai un an,dar a rămas cunoscut atât pentru faptul că a alipit Ituria la Iudeea,dar şi
prin modul crud cum s-a purtat cu fraţii săi pe care i-a ţinut în lanţuri,cu mama sa pe care a omorât-o
prin înfometare şi pentrucă l-a ucis pe fratele său Antigonos.A murit în urma unei boli grele.

20.1.3.Alexandru Iannaios(103-76 îH),fratele lui Aristobul,eliberat din închisoare de Alexandra,soţia lui

Iuda,s-a urcat pe tronul Iudeii şi s-a căsătorit cu aceasta.După ce a dispus uciderea unuia dintre fraţi
care dorea să-l concureze la domnie,astfel întărindu-şi domnia,Alexandru a pornit o expediţie împotriva
Ptolemaidei şi a cetăţilor de dincolo de Iordan,apoi a cetăţilor de la mare:Gaza,Rafia,Anthedonul.
Încheie o alianţă cu Cleopatra a Egiptului,cu ajutorul căreia îl alungă pe Ptolomeu care invadase ţara.
Dar se confruntă cu o revoltă la Ierusalim,chiar de Sărbătoarea corturilor pe care o înăbuşă cu ajutorul
mercenarilor,omorând 6.000 de răzvrătiţi.Pentru fapta sa,poporul l-a urât mulţi ani.Din campania
împotriva arabilor,se întoarce învins la Ierusalim şi întâmpinat de o nouă revoltă,pe care o înnâbuşă
omorând foarte multe căpetenii ale poporului.
Dimitrie III chemat de revoltaţi vine împotriva lui Alexandru şi,deşi îl învinge,părăseşte
Iudeea.Alexandru pedepseşte aspru şi cu cruzime pe toţi care au fost împotriva lui.În urma acestor fapte
8.000 de iudei care-l urau fug din Iudeea,luând drumul exilului.După o perioadă de linişte,
Ptolomeu,voind să atace Arabia,s-a confruntat cu împotrivirea lui Alexandru de a trece prin Iudeea,şi
fiindcă Ptolomeu a fost învins în lupta cu arabii,Alexandru,timp de trei ani a cucerit multe cetăţi din
Coelesiria şi întorcându-se victorios şi cu multe prăzi,a fost bine primit la Ierusalim.În timpul domniei
sale a lărgit foarte mult graniţele regatului.Dar a căzut în patima beţiei,s-a îmbolnăvit de friguri şi
moare într-o expediţie dincolo de Iordan,după ce a domnit 27 de ani.

20.1.4.Alexandra,soţia lui Alexandru Iannaios preia tronul Iudeii prin testamentul lăsat de Alexandru
şi,fiind iubită de popor pentru evlavia ei şi împotrivirea la atrocităţile soţului ei,este acceptată ca regină.
Domneşte cu sprijinul fariseilor.Pe Hyrcanos,fiul cel mare îl numeşte Mare Preot,iar pe Aristobul l-a
trimis în viaţa particulară.Deşi a strâns o oaste de lefegii puternică,politica o făceau totuşi fariseii,care
au cerut pedepsirea tuturor celor care l-au sprijinit pe soţul ei.Cănd ea s-a îmbolnăvit,Aristobul,sprijinit
de prietenii tatălui său,s-a proclamat rege.Alexandra a domnit nouă ani şi a murit la vârsta de 73 de ani.

20.1.5.Aristobul (67-63 îH),fiul lui Alexandru îl trimite pe fratele său Hyrcanos în viaţa privată,după ce
îl obligă să renunţe la pretenţiile pentru tron şi preia comanda Iudeii singur.Hyrcanos,sfătuit de un
prieten,Antipater,fuge la arabi de unde primeşte sprijin şi întorcându-se,împresurează Ierusalimul.
Aristobul este sprijinit de un general al lui Pompeius,care-l despresurează,iar Hyrcanos se retrage cu
trupele arabe.Aristobul îi urmăreşte şi-i învinge.Când Pompeius,vine personal la Ierusalim,intră în
Templu cu suita lui,dar nu-l jefuieşte.Îl numeşte Mare Preot pe Hyrcanos,iar pe Aristobul şi familia sa
îi ia prizonieri ca să-i trimită la Roma.Eliberează cetăţile de la mare şi cele din Coelesiria pe care le
luaseră Alexandru şi le alipeşte la provincia romană,Siria,care includea şi Iudeea,iar ca guvernator l-a
numit pe Scaurus.De acum Iudeea trece sub guvernarea romanilor.
 179

21.PERIOADA DOMINAŢIEI ROMANE.

21.1.Iudeia sub guvernare romană.
Din grupul de prizonieri luaţi de Pompeius,Alexandru,fiul lui Aristobul reuşeşte să evadeze şi
vine în Iudeeia, adună oaste mare şi când vrea să asedieze Ierusalimul este învins de armatele
guvernatorului roman Gabinius,ajutat şi de trupele organizate de Antipater,prietenul lui Hyrcanos.
Gabinius l-a reinstalat pe Hyrcanos ca Mare preot la Ierusalim,dar i-a încredinţat numai îngrijirea
Templului,statornicind ca la conducerea ţării să participe cei mai de vază cetăţeni.Iudeia a fost
împărţită în cinci regiuni conduse de cinci Curţi de justiţie din care făceau parte aristocraţii
regiunilor.
Aristobul,împreună cu fiul lui Antigonos evadează de la Roma şi încearcă din nou să preia
conducerea Ierusalimului,dar este învins,capturat şi trimis în lanţuri la Roma.Alexandru,care scăpase,
provoacă din nou tulburări,venind cu o armată de 30.000 de oameni ca să-i alunge pe romani,dar este
înfrânt de Gabinius,care trecând prin Ierusalim a orânduit guvernarea după dorinţa aliatului său
Antipater.
Când Crassus îl înlocuieşte pe Gabinius,acesta,trecând prin Ierusalim,a luat aurul templului şi cei
2.000 de talanţi de care Pompeius nu se atinsese.Dumnezeu l-a pedepsit,fiindcă este învins de parţi şi
moare în luptă.
Când Caesar a preluat comanda Romei,l-a eliberat pe Aristobul şi l-a trimis să organizeze în Siria o
mişcare favorabilă lui,dar este ucis pe drum,iar fiul său Alexandru a fost judecat şi decapitat de Scipio
pentru crime împotriva romanilor.
După moartea lui Pompeius,Antipater a trecut în tabăra lui Caesar.Participă alături de
Mitridates,regele Pergamului la campania lui Caesar împotriva Egiptului.În aceste lupte este remarcat
de Mitridates şi recomandat lui Caesar ca unul dintre marii sprijinitori ai romanilor,fapt pentru care
Caesar i-a acordat cetăţenia romană,l-a scutit de impozite,i-ar pe Hyrcanos îl confirmă în funcţia de
Mare preot,ulterior şi etnarh.Caesar l-a numit pe Antipater procurator al întregii Iudei(47 îH) şi i-a
acordat permisiunea să rezidească zidurile Ierusalimului.Întorcându-se în Iudeea,Antipater,în calitatea
sa de procurator al Iudeii,zideşte zidurile Ierusalimului dărâmate de Pompeius,a numit pe fiul său
Phasael comandant al Ierusalimului,iar pe Herodes(Irod)l-a numit comandant al armatelor din
Galileea.Deşi Antipater era respectat de popor ca şi un rege,acesta păstra respectul cuvenit lui Hyrcanus
şi s-a dovedit un bun diplomat în problemele create de adversarii lui Hyrcanos pe care i-a determinat să
acepte liniştea ţării,decât interesele proprii.

21.2.Irod cel Mare,fiul lui Antipater.

Irod(Herodes) câştigă simpatia romanilor,nu se supune judecăţii regelui Hyrcanus pentru
anumite fapte,iar când este numit guvernator al Coelesiriei şi al Samariei,a devenit un duşman de temut
pentru acesta.Dar când au început luptele fraticide între generalii lui Pompeius şi ai lui Caesar,
Antipater trimite pe fiii săi cu oştire în sprijinul armatelor lui Caesar.
După asasinarea lui Caesar la Roma,de către Cassius şi Brutus,comanda armatelor romane este preluată
de Cassius care a pus biruri şi pe Iudeia.
Herodes se remarcă în strângerea acestora şi câştigă simpatia lui Cassius.Când,în anul 45 î.H, a
izbucnit conflictul între Caesar Octavianus Augustus şi Antonius de o parte şi Cassius şi Brutus de
cealaltă parte,în schimbul ajutorului armat,i-a promis lui Herodes că-l va proclama rege al Iudeii.Tot în
acest timp Antipater este asasinat de un duşman al său,pe care,mai apoi Herodes l-a pedepsit cu
moartea prin mâna tribunilor romani trimişi de Cassius.Chiar dacă Antipater murise,fiii acestuia au
deţinut în continuare puterea armată în Iudeea.Antigonos,fiul lui Aristobul apare la graniţa Iudeii cu
pretenţii de domnie,dar Herodes îl alungă.Totuşi,duşmanii fiilor lui Antipater,încurajaţi de Hyrcanos,se
plâng la Antonius împotriva lui Herodes şi a fratelui său,dar Pompeius îi numeşte pe cei doi fii ai lui
Antipater Tetrarhi(prinţi ai Iudeii întregi),Hyrcanus rămânând în continuare etnarh(rege).
 180
Sub pretextul că vor să-l pună rege pe Antigonos,fiul lui Aristobul,parţii invadează Iudeia,îi fac
prizonieri pe Hyrcanus şi pe Phasael,cuceresc Ierusalimul,de unde Herodes reuşeşte să fugă la arabi.
Parţii îl instalează rege la Ierusalim pe Antigonos şi-i predă în lanţuri pe Hyrcanus şi Phasael.Lui
Hyrcanos,Antigonos i-a tăiat urechile cu dinţii,pentru ca acesta să nu mai poată fi Mare Preot (răni de
la care i s-a tras moartea).În schimb Phasael a murit cu demnitate,luându-şi singur viaţa.Neprimind
sprijin de la arabi,Herodes pleacă la Roma pe mare,unde obţine sprijin de la Antonius,care a decis să-l
facă rege al Iudeii.Împreună cu Octavianus îl prezintă pe Herodes în Senat unde obţin decretul de
numire al acestuia în funcţia de rege al Iudeii.
Herodes se întoarce în Iudeea prin Samaria şi asediază Ierusalimul,dar nu-l poate cuceri.Ocupă
în schimb cetăţile din Samaria,unde îşi întăreşte armata.Îl sprijină pe Antonius împotriva parţilor,
primeşte ajutoare militare de la acesta ca să se întoarcă în Iudeea.Este nevoit s-o recucerească, întrucât
armata lăsată de el fusese distrusă de cea a lui Antigonos.După o victorie câştigată împotriva grosului
armatei lui Antigonos,este nevoit să întârzie asedierea Ierusalimului din cauza iernii. Când iarna s-a
mai potolit,a pornit spre Ierusalim şi l-a împresurat (37 îH).Se împlineau trei ani de când Senatul roman
îl proclamase rege al Iudeii.
Deşi în sprijinul lui Herodes sosiseră şi numeroase trupe romane,asediul a durat cinci luni.Când
asediatorii au pătruns în cetate,a urmat un mare măcel.Herodes a trebuit să plătească soldaţilor romani
ca să nu jefuiască templul şi să înceteze măcelărirea locuitorilor.Antigonos a fost luat în lanţuri si
pedepsit de romani prin executarea cu securea.Apoi Herodes şi-a făcut ordine în ţară,dar Antonius,sub
influienţa Cleopatrei îi ia o parte din teritorii şi i le dă acesteia.Apoi,tot la îndemnul Cleopatrei,
Antonius îl trimite pe Herodes să se lupte cu arabii,pe care,până la urmă îi învinge.
Din conflictul iscat între Antonius şi Augustus,ultimul iese învingător.
Herodes,deşi îl sprijinise pe Antonius,reuşeşte să obţină şi de la Octavianus,nu numai sceptrul
de rege al Iudeii,dar şi foarte multe teritorii care sunt anexate la Iudeea.Fiind foarte apreciat atât de
Octavianus cât şi de Vespasianus,ginerele acestuia,Herodes este numit chiar guvernator al Siriei întregi,
iar guvernatorii din zonă erau subordonaţi lui.Atingând o astfel de culme,se dedică măreţelor opere
evlavioase: în cel de-al cinsprezecelea an al domniei,a restaurat şi, de jur împrejur,a lărgit de două
ori teritoriul Sanctuarului,pe care l-a înconjurat cu un zid trainic (Flavius Jozephus-Istoria războiului
iudeilor împotriva romanilor,Cartea I,Cap.XXI ,1.) A reconstruit nu numai Templul,dar şi fortăreaţa de la
miază-noapte a Sionului,pe care a numit-o Antonia şi a ridicat un palat regal alcătuit din două clădiri
(Caesareum,Agrippeum).A construit în Samaria un oraş pentru 6.000 de locuitori,cu un somptuos
templu închinat lui Caesar Octavianus,iar în tot regatul său nu existau locuri în care să nu fi construit
mărturii ale cinstirii lui Octavianus.La malul mării construieşte un port care concura ca mărime Pireul
grecesc,pe care l-a numit Caesareea şi care era dominat de statuia lui Caesar şi dotat cu un
amfiteatru,teatru şi piaţă publică.Atât în interiorul regatului cât şi în celelalte teritorii pe care le guverna
a reconstruit multe cetăţi distruse sau a construit altele.
Deşi şi-a creiat un renume pentru dărnicia sa faţă de popoarele învecinate,generiozitatea lui a
fost ţinută în frâu din teama de a nu stârni invidia sau de a fi suspectat de intenţii ambiţioase.Dar pentru
succesele din viaţa publică soarta l-a făcut să plătească prin neplăcerile din sânul familiei,care l-au
determinat s-o ucidă chiar pe iubita sa soţie,Mmariame.Întrucât cei doi fii ai săi,născuţi de Mariame
(Alexandru şi Aristobul),pe care îi şcolise la Roma,îşi manifestau făţiş ura lor faţă de el pentrucă le
ucisese mama,Herodes îl pregăteşte pe Antipater,fiul de la prima soţie ca urmaş al său.Când cei doi îl
reclamă pe Herodes la Octavianus,acesta îi împacă şi întorşi la Ierusalim,Herodes,fără să renunţe la
drepturile şi responsabilităţile de rege,îi numeşte şi pe cei trei fii ai săi regi moştenitori,dar pe timpul
vieţii lui,numai cu onoruri de prinţi.
Dar prin intrigi,Antipater îl aţâţă pe Herodes împotriva lui Alexandru,pe care,până la urmă,îl
bagă în temniţă.Arhelaos,socrul lui Alexandru reuşeşte să potolească mânia lui Herodes şi să-l împace
cu Alexandru.Dar intrigile sunt puse din nou la cale de un grec,Eurycle,care reuşeşte să-l convingă că
cei doi fii ai săi îl dispreţuiesc şi-l urăsc atât de mult încât se pregătesc să-l asasineze.Herodes îi pune în
lanţuri pe amăndoi fiii şi la sfatul lu Caesar Octavianus îi supune judecăţii unui Consiliu de judecată
 181
care îi condamnă la moarte.Deşi,Herodes ar fi vrut să amâne aplicarea sentinţei,temându-se de pericolul
ca ostaşii care îi iubeau pe aceştia să se revolte,pedepseşte cu moartea pe toţi comandanţii suspectaţi,iar
pe cei doi fii îi trimite în cetatea Sebaste,unde au fost omorâţi prin sugrumare.
După moartea acestora,Antipater rămăsese singurul urmaş la tron,după moartea tatălui său.Dar
începe să comploteze şi împotriva tatălui său de teamă ca nu cumva acesta să lase urmaş pe vreunul din
nepoţii săi care ereau de neam regesc,şi pune la cale,împreună cu fratele tatălui său,asasinarea lui
Herodes prin otrăvire.Dar,acesta află de intenţiile lui Antipater,chiar în timpul când acesta era trimis la
Roma cu testamentul tatălui său prin care îl recunoştea succesorul său.Când Antipater s-a întors la
Ierusalim,Herodes l-a înfăţişat unui Consiliu de judecată condus de Varus,care l-a condamnat.Herodes
l-a întemniţat.Apoi şi-a adus modificări la testamentul pe care l-a trimis lui Caesar Octavianus şi prin
care îl lasă succesor pe alt fiu al său, Irod Antipa.
Din cauza unei boli,care s-a agravat datorită vârstei(avea 70 de ani) a amânat pedepsirea lui
Antipater.Tot atunci a avut loc o revoltă din pricina instalării de însemne păgâne la Templu,pe care a
înăbuşit-o.Boala i s-a agravat şi fiind la un pas de moarte,Antipater a încercat să mituiască paza ca să
evadeze,fapt ce l-a determinat pe Herodes să dispună uciderea lui,mai ales că şi de la Roma,Caesar îl
condamnase la moarte pe Antipater.Îşi modifică din nou testamentul,numindu-l pe Arhelau rege,pe
Irod Antipa tetrarh,iar lui Philip i-a dat Trachonitis şi ţinuturile învecinate.La câteva zile după ce
Antipater a fost executat,şi-a dat şi Herodes obştescul sfârşit,după ce domnise 37 de ani de la numirea
lui de către Caesar şi 34 de ani de când a preluat puterea de la Antigonos.A fost înmormântat cu mare
fast şi cu onoruri regale.

21.3.Transformarea Iudeii în provincie romană.

După înmormântarea lui Herodes,a izbucnit o răscoală la Templu,care a degenerat într-un măcel
ce a atras ura poporului împotriva lui Arhelau.Arhelau pleacă la Roma ca să obţină de la Caesar
confirmarea,dar tot la Roma merge şi Antipa împreună cu susţinătorii lui ca să-l reclame pe
Arhelau.Apoi,la Caesar se prezintă şi o delegaţie cu plângere împotriva lui Herodes şi a urmaşilor
săi,solicitând guvernare romană.
După ce judecă pricinile Caesar îl numeşte pe Arhelau Etnarh al Iudeii şi Samariei,pe Philip tetrarh
al Trachonitisului şi a unei părţi din Galileea,iar pe Irod Antipa l-a numit tetrarh al Peraeii şi
Galileii.
Întors în Iudeia,Arhelau i-a tratat cu cruzime şi pe iudei şi pe samarineni,fapt pentru care a fost
reclamat la Caesar.După nouă ani de domnie(anul 6 îH) a fost chemat la Roma spre judecată,i s-au
confiscat averile,iar teritoriile etnarhiei sale (Iudeea şi Samaria) au fost transformate în provincie
romană,administrată de un Guvernator roman.Cele două tetrarhii au continuat să existe,fiecare dintre
tetrarhi,administrând teritoriile pe care le aveau în jurisdicţie,dar fiind subordonaţi Romei.Deaceea s-au
preocupat să construiască cetăţi spre cinstirea împăraţilor romani.Un exemplu îl constituie Caesareea
lui Philip.Când Tiberiu l-a trimis ca guvernator al Iudeii pe Pilat,acesta a impus afişarea efigiilor lui
Caesar,lucru ce a nemulţumit poporul.Deasemeni,pentru construcţia unui apeduct,a folosit aurul din
tezaurul Templului,fapt care a nemulţumit pe preoţi.Dar Pilat şi-a impus autoritatea şi a potolit spiritele
nemulţumite.
Aceasta era situaţia politică şi împărţirea administrativă a fostului regat evreu înainte de începutul erei
creştine.

22.ŞCOLILE FILOZOFICO-RELIGIOASE din Iudeea postexilică.

În perioada care s-a scurs de la întoarcerea iudeilor din robia asiro-babiloniană până la
momentul venirii Mântuitorului,din punct de vedere religios s-au definit trei curente filosofico-
religioase: al fariseilor,al saduccheilor şi esenienienilor.Acestea au avut o influienţă însemnată atât în
viaţa religioasă,cât şi în cea social-politică a poporului evreu.
 182
22.1.Fariseii
-considerau că traiul în deplină înţelegere este bunul comun cel mai de preţ.
-în legătură cu originea faptelor omului,ei le atribuie Sorţii lui Dumnezeu ; deşi faptele sunt la
îndemâna omului,la ele contribuie şi soarta.
-în legătură cu nemurirea sufletului,susţin că toate sufletele sunt nemuritoare,dar numai sufletele celor
buni trec într-un alt trup,pe când sufletele celor răi sunt supuse chinurilor veşnice.
-erau cei mai riguroşi interpreţi ai Legii lui Moise,dar erau şi cei mai formalişti.

22.2.Saducheii
-adoptau între ei,cât şi în relaţiile cu conaţionalii lor o atitudine rece,chiar respingătoare,asemănătoare
cu cea faţă de străini.
-neagă în întregime existenţa Destinului şi susţin că Dumnezeu nu are nici un amestec în sîvârşirea sau
constatarea răului.Alegerea binelui sau a răului depinde exclusiv de oameni,fiecare înclinând într-o
parte sau alta,după propria voinţă.
-resping teoria nemuririi sufletului,precum şi pedepsele sau recompensele în lumea de apoi.Au
combătut nu atât teoria nemuririi sufletului,cât pe cea a reînvierii,care nu era de obârşie iudaică.
-totuşi din rândurile lor s-au ridicat atât Mari preoţi cât şi membri ai Sinedriului (Marele Sfat).

22.3.Esenienii
-prin conceptul lor de viaţă,formau comunităţi distincte de obârşie iudaică,în marea majoritate a
cetăţilor,atât din regatul lui Iuda cât şi din imperiu.
a) membrii comunităţii :
-dovedeau o dragoste deosebită unii faţă de alţii.
-considerau plăcerea simţurilor drept o nelegiuire,iar stăpânirea de sine şi dominarea pasiunilor drept o
virtute.
-aveau o părere foarte proastă despre femei pe care le considerau destrăbălate din fire şi nu puteau să
rămână credincioase unui singur bărbat,motiv pentru care dispreţuiau chiar căsătoria.
-adoptau copiii de mici şi-i educau în doctrina lor.
-dispreţuiau bogăţia şi practicau comunitatea bunurilor.Cel ce intra în comunitatea esenienilor,trebuia
să renunţe la avere în favoarea comunităţii.
-în cadrul comunităţii nu exista nici sărăcia înjositoare,nici bogăţia sfidătoare.
-Nu practicau între ei nici vânzarea,nici cumpărarea unor bunuri.
-un esenian plecat la drum nu lua nimic cu el,fiindcă era la fel de bine găzduit de oricare comunitate,
asigurându-i-se cele necesare traiului acolo unde poposea de către comunitatea respectivă.Fiecare
comunitate avea personal organizat care se ocupa de oaspeţi.
-nu se temeau de moarte,suportau durerile şi chinurile,datorită tăriei lor sufleteşti şi credinţei că
sufletele sunt eterne.
-susţin învăţătura despre nemurirea sufletului şi a judecăţii după fapte.
-se respectau în funcţie de vechimea în comunitate.
b) relaţia cu Dumnezeu :
-manifestau o deosebită evlavie faţă de Dumnezeu,iar activitatea lor de peste zi era strâns legată de
proslăvirea lui Dumnezeu :
-se rugau înainte de răsăritul soarelui,după care fiecare pleca la munca sa.
-la ora a cincea a zilei,încetau munca,se spălau pentru purificare,se îmbrăcau în veşminte curate şi
mergeau la sala comună de mese unde li se servea câte o pâine şi un singur fel de mâncare.
-atât înainte de a mânca cât şi după masă preotul rostea rugăciunea de proslăvire a lui Dumnezeu
Creatorul a toate.
-după servirea mesei se schimbau de haine şi îşi reluau munca.
-la întoarcerea de la muncă serveau din nou masa după acelaş ritual.
-erau cumpătaţi şi la mâncare şi la vorbă.
 183
Datorită felului cumpătat de viaţă,erau longevivi şi trăiau peste o sută de ani.
c) Organizarea comunităţii:
-pentru a rămâne o comunitate disciplinată şi unitară,erau organizaţi şi comandaţi de supraveghetori.
Membrii comunităţii aveau voie,din proprie iniţiativă,numai să facă milostenie sau să acorde ajutor
altora.
-se abţineau de la jurăminte,fiind suficient cuvântul dat.
-erau conştiincioşi în luarea hotărârilor judecătoreşti.
-studiau cu multă râvnă scrierile strămoşeşti (Legile),iar pe legiuitorul Moise îl respectau imediat după
Dumnezeu.
-cei ce comiteau păcate grele erau scoşi în afara comunităţii şi aveau parte de un sfârşit jalnic.
-în ziua a şaptea a săptămânii,ei nu lucrează; mâncarea şi-o pregătesc cu o zi înnainte.
-din respect pentru divinitate,aveau obiceiul să-şi facă nevoile fiziologice în gropi pe care şi le săpau
atunci,după care le astupa cu pământ .
d) Primirea în comunitate se făcea după anumite reguli :
-Aspirantul trecea printr-o perioadă de probă de stăpânire de sine vreme de un an,apoi una de doi
ani,timp în care-şi dovedea caracterul.Abia după aceste perioade de probă,era primit în sânul
comunităţii,dar nu înainte de a depune jurământul prin care se angaja să-l cinstească pe Dumnezeu,să-şi
respecte îndatoririle faţă de oameni,să nu aducă pagube nimănui,să-i urască pe cei nedrepţi şi să lupte
alături de cei drepţi,să păstreze credinţa comunităţii,să nu se arate îngâmfat şi asupritor,să îndrăgească
dreptatea şi să demaşte pe cei mincinoşi,să nu fure,să câştige numai cinstit,să nu tăinuiască nimic faţă
de membrii comunităţii,etc.
Exista totuşi o facţiune a esenienilor unde era acceptată căsătoria,dar numai în scopul asigurării
de urmaşi,nu de dragul desfătărilor.Deaceea bărbaţii supuneau logodnicele la o încercare de până la trei
ani să dovedească aptitudinea de a naşte copii.Când rămâneau însărcinate avea loc şi căsătoria
oficială.După căsătorie relaţiile sexuale sunt admise numai în vederea procreierii de urmaşi.În rest se
abţineau de la aceste relaţii.

SFÂRŞIT ŞI LUI DUMNEZEU LAUDĂ

184
185
186
187
188
189
190
191
192
193
194
195
196
197
198
199
200
201
202
203
204
205
206
207
208
209
210
211
212
213
214
215
216
217
218
219
220
221
222
223
224
225
226
227
228
229
230
231
232
 233

Hărţile au fost copiate de pe Site-ul Quick Bible-program de studiu biblic,căutându-se Harti,cronologii

şi tabele.