Crina, autoarea textului care urmează, este o fetiţă isteaţă din Bucureşti.

Cum îi plac mult cărţile, am rugat-o să scrie despre una dintre numeroasele ei
lecturi recente. A ales primul volum din „Neîmblânziţii” şi a povestit frumos
despre el, anunţând o posibilă carieră de blogger literar. ? “Minunea” lui R. J.
Palacio, de la Editura Arthur, este a doua carte despre care povesteşte aici.

Fraza „Nu judeca un om după chip” reprezintă în puţine cuvinte această carte
minunată în care ni se demonstrează că numai ce este în interior contează.

August, un băiat diform, este protejat de către părinţi şi de către sora lui Olivia
de insultele pe care oamenii i le adresează, pregătindu-l în particular acasă
până la clasa a V-a. Când el merge să vadă şcoala pentru prima dată, îl
întâlneşte pe directorul Tushman şi pe trei dintre viitorii săi colegi: Julian,
Charlotte şi Jack, care fuseseră chemaţi să-i prezinte şcoala.

Când August începe turul alături de ei, fiecare îşi dezvăluie adevărata
personalitate. Deşi Julian este cel mai politicos cu oamenii mari şi lasă o
impresie de înger, el îi spune multe lucruri urâte lui August, dar Charlotte şi
Jack îi sar în apărare.

La începutul anului şcolar, August este privit de toţi copii din şcoală cu uimire şi
uneori chiar cu dezgust. Atunci când mergea pe holuri, era mai mereu arătat cu
degetul şi vorbit pe la spate de parcă nici nu ar fi fost acolo. Singurii copii cu
care vorbea erau Jack, băiatul pe care îl cunoscuse în prima zi, şi Summer, o
fată foarte drăguţă care a legat prietenia cu el aşezându-se la masa de la
cantină alături de el.

Un nou început este greu pentru toată lumea, nu doar pentru un copil diform.
Olivia, sora sa, este şi ea într-un moment de cumpănă. Ea începe liceul şi cele
mai bune prietene, Miranda şi Ella, s-au schimbat foarte mult. Când Olivia îşi dă
seama că nu mai avea nimic în comun cu ele, îşi face noi prieteni.

Singurul moment în care August se simţea ca un copil normal era seara de

Halloween, deoarece nimeni nu ştia că sub mască era el. Pentru că în ziua de
Halloween majoritatea copiilor veneau costumaţi la şcoală, August a rugat-o pe
mama sa să-i cumpere un costum de Boba Fit, personaj din Războiul Stelelor,
filmul său preferat. În dimineaţa acelei zile, este grăbit de tatăl său să îmbrace
mai repede costumul. Dar pentru că acesta avea prea multe cureluşe a
îmbrăcat doar mantia şi masca însângerată.

La şcoală nu a fost recunoscut de nimeni. Un băiat cu acelaşi costum ca al lui

chiar a bătut palma cu el. Din păcate, totul s-a stricat atunci când l-a auzit pe
Jack vorbind cu Julian urât despre el. Ca să plece, a inventat pretextul că îl
doare burta. Când a ajuns acasă, nu a mai vrut nici măcar să meargă la
colindat, activitatea sa preferată, ceea ce mamei sale i s-a părut foarte ciudat.
Sora lui Olivia, care îşi dăduse seama că ceva este în neregulă, a încercat şi ea
să îl convingă. Până la urmă, a reuşit să afle despre întâmplarea cu Jack şi
despre faptul că August nu mai dorea să meargă la şcoală. Cu greutate, ea a
reuşit să-l convingă să iasă în seara aceea la colindat, spunându-i că mama nu-l
va obliga să mai meargă la şcoală.

În ciuda greutăţilor întâmpinate, August a revenit la şcoală. Pe parcursul anului,

el a reuşit să îşi facă alţi prieteni care l-au înţeles mai bine şi l-au ajutat atunci
când a avut nevoie. La finalul anului, după multe alte peripeţii, a primit şi un
premiu care de obicei se acorda unor elevi merituoşi pentru organizarea de
activităţii în afara şcolii. În acel moment el a realizat că celorlalţi le pasă de el şi
că este foarte plăcut să fie alături de ei.

Aceasta este doar una dintre multele întâmplări interesante din această carte.
Aş dori să vă spun mai mult, dar asta ar însemna să vă răpesc plăcerea de a
descoperi singuri. Citind cartea, ne putem da seama că, deşi uneori nu eşti
sigur pe tine sau te temi de ceva, prietenii şi familia te pot ajuta atunci când îţi
este greu.

„Nu judeca o carte după copertă.”. Probabil vă întrebaţi: acesta este motto-ul
cărţii? Da, acesta e, dar are nevoie de un mic adaos: „Nu judeca o carte un om
după copertă chip.”.
Protagonistul cărţii „Minunea” este August Pullman, un băiat de zece ani. Din
nefericire, acesta s-a născut cu o diformitate facială îngrozitoare: „Nu vă voi
descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-aţi imagina, probabil că este mai
rău.”. Acest lucru ne este spus chiar de personajul principal, August. Însă sora
lui mai mare, Via, dezvăluie cititorilor cum arată fratele ei: August are ochii cu
vreo doi centimetri mai jos decât ar trebui, nu are nici gene, nici sprâncene,
nasul lui este mare şi cârnos, capul e scobit pe laterale, dinţii de sus sunt mici şi
depărtaţi unul de altul, iar bărbia lui este minusculă. Via îşi iubeşte fratele
indiferent cum e şi de multe ori îşi face griji pentru el:

„Oare August îşi dă seama cum îl văd ceilalţi sau a învăţat să se prefacă atât de
bine că nu vede şi că nu-l deranjează? Sau poate că îl deranjează? (...) Aş vrea
să-l pot întreba aceste lucruri. Aş vrea să-mi spună ce simte.” (pag. 97)

După părerea mea, oricărui cititor i-ar părea rău pentru ghinionul lui August.
Însă sunt unii oameni care râd cu răutate de orice persoană diformă. Părinţii lui
August, pentru a-şi proteja fiul de privirile şi vorbele oamenilor, îl educă acasă.
Într-o zi, însă, vine vremea pentru August să meargă la şcoală ca orice alt copil.
August refuză această idee la început, dar nu după mult timp, acceptă
propunerea. Astfel, el este trimis la şcoala domnului Tushman, unde îşi face doi
noi prieteni: Jack şi Summer. Un băiat pe nume Julian îşi bate joc de August şi îl
consideră un „monstru”. Eroul cărţii încearcă din răsputeri să nu-l bage în
seamă.
De-a lungul poveştii sunt multe scene triste... Una dintre ele se referă la
integrarea lui August în noua sa şcoală. Toţi copiii îl privesc ciudat pe băiat şi nu
vor nicidecum să-l atingă: „Cred că seamănă cu atingerea brânzei împuţite
din Jurnalul unui puşti. (...) La Şcoala Beecher, eu sunt brânza împuţită.” (pag.
79) Altă scenă tristă surprinde moartea câinelui lui August, Daisy, care suferă
de o tumoare uriaşă în abdomen. Părinţii o duc pe Daisy la spital: „(...) doctorul
i-a înfipt un ac în picior. După un minut, a murit la tata în braţe. Era tare
liniştită, a zis tata. Nu o mai durea nimic. A fost ca şi cum ar fi adormit.” (pag.
234)
În carte, nu numai August este naratorul. Mai multe personaje îşi povestesc
întâmplările lor în propriile lor jurnale. Fiecare are câte o părere diferită în
legătură cu chipul lui August. Unii spun că sunt obişnuiţi de mult timp cu chipul
său, alţii zic că s-au speriat foarte tare când l-au văzut pe băiat pentru prima
dată.
August nu îşi descrie faţa. El spune că nu este un băiat obişnuit de zece ani. În
ciuda faptului că face activităţi obişnuite, el tot este privit diferit de ceilalţi:

„Mănânc îngheţată. Merg cu bicicleta. Mă joc cu mingea. Am jocuri

electronice. Lucrurile astea mă fac obişnuit, presupun. Şi mă simt normal, pe
dinăuntru. Dar copiii obişnuiţi nu-i fac pe alţi copii obişnuiţi s-o ia la fugă ţipând
pe terenul de joacă. Iar la copiii obişnuiţi nu se holbează lumea oriunde se
duc.” (pag. 9)
Via, aşa cum am menţionat mai devreme, îşi iubeşte fratele mai mic foarte
mult. Ea s-a obişnuit cu chipul lui încă de la început. Mai demult, când August a
făcut o operaţie importantă la maxilar, Via s-a speriat foarte tare de
schimbările suferite în urma operaţiei. Pentru o fracţiune de secundă şi-a privit
fratele aşa cum alţii îl priveau: cu groază.

„Şi am simţit ceva ce nu mai simţisem înainte: că mă uram pentru acel

moment. În timp ce el mă pupa din toată inima, eu vedeam numai saliva care îi
curgea pe bărbie. Semănam brusc cu ceilalţi oameni, cei care se holbau la el
sau se uitau în altă parte.
Am fost îngrozită. Dezgustată. Speriată.” (pag. 94)

Summer este o prietenă de-a lui August. Cei doi s-au împrietenit în cantină.
Nimeni nu voia să stea la aceeaşi masă cu August, cu excepţia lui Summer („În
prima zi m-am aşezat la masa lui pentru că mi-a fost milă de el. Asta-i tot.”).
Summer şi August stau la masa „văraticilor” („summer” însemnând „vară”, iar
luna august fiind o lună de vară).
Jack este un alt prieten de-al lui August. De-a lungul poveştii, cei doi băieţi se
ceartă şi nu mai vorbesc unul cu celălalt, dar până la urmă se împacă. Jack l-a
văzut prima dată pe August atunci când era mic:

„Ţin minte că l-am văzut (...) în faţa magazinului Carvel de pe Bulevardul

Amesfort când aveam cinci sau şase ani. (...) La un moment dat am ridicat
capul ca să sorb îngheţata de pe fundul cornetului şi atunci l-am văzut pe
August. (...) Ştiu că n-a fost foarte frumos, dar când l-am văzut am exclamat:
„Ah!”, pentru că m-am speriat cu adevărat. M-am gândit că purta o mască de
zombie sau aşa ceva.” (pag. 146)

Justin este prietenul Viei. El e un personaj episodic. Este foarte interesant felul
lui de a scrie:

„Îl văd prima oară pe fratele mai mic al oliviei şi recunosc că sunt luat complet
prin surprindere.
n-ar trebui evident. olivia mi-a spus totul despre „sindromul” lui, mi-a descris
chiar cum arată. (...)
dau mâna cu el. (...) nu vreau să mă uit fix la faţa lui.” (pag. 196)

Justin scrie ca orice alt adolescent, propoziţiile începând cu litere mici. Dintre
toate personajele din carte, el este singurul care are un scris „dezordonat”.
Miranda este una dintre prietenele Viei. Ea se înţelege foarte bine cu August şi
nu o deranjează deloc faţa acestuia:

„Am sunat odată la Via acasă doar ca să-l salut pe Auggie. (...)
- Salut, Maior Tom! i-am zis, folosind porecla pe care i-o dădusem eu.
- Miranda!
A părut atât de fericit să-mi audă vocea, încât m-a luat prin surprindere.” (pag.
251)

August reuşeşte să ignore toate comentariile şi jignirile adresate lui şi îşi vede
de treaba sa, luând note mari la şcoală şi învăţând bine. La sfârşitul anului
şcolar are loc decernarea premiilor. Toţi primesc câte un premiu, inclusiv
August:

„(...) anul acesta sunt foarte mândru să acord Medalia Henry Ward Beecher
elevului a cărui forţă discretă a însufleţit cele mai multe inimi. August Pullman,
eşti bun să vii pe scenă şi să primeşti acest premiu?” (pag. 319)

August demonstrează tuturor că frumuseţea interioară contează, nu cea

exterioară. Toţi îl iubesc pe August, deoarece el este un băiat deştept şi foarte
amuzant. Nu interesează pe nimeni cum arată chipul acestuia, ci cum este
sufletul lui:

„- Îţi mulţumesc că m-ai făcut să merg la şcoală, i-am spus încetişor mamei.
M-a îmbrăţişat mai tare, s-a aplecat şi m-a sărutat pe creştet.
- Eu îţi mulţumesc, Auggie, mi-a răspuns cu blândeţe. (...) Pentru tot ce ne-ai
dăruit, a zis. Pentru că ai apărut în viaţa noastră. Pentru că eşti tu. (...) Eşti o
adevărată minune, Auggie. Eşti o minunăţie.” (pag. 326)

„Minunea” este o carte despre integrare şi acceptare, scrisă cu umor şi cu mult

talent de R. J. Palacio. Romanul mi-a adus aminte de replica vulpii din „Micul
prinţ”: „Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poţi vedea bine decât cu inima.
Esenţialul e invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry – Micul prinţ;
Editura Rao, Bucureşti, 2006, pag. 70)
Recomand cartea tuturor cititorilor. Autorul reuşeşte într-un mod inedit să
scoată la iveală trăsăturile fizice şi morale ale lui August din mai multe
perspective.

SHARE

In acest roman se spune ca autorul porneste de la ideea,, nu judeca dupa

aparente"si povesteste cu sensibilitate si umor viata unui baietel pe nume
August Puliman de 10 ani. Acest baietel s-a nascut cu o teribila diformare
faciala.Pentru proetejarea vorbelo si privirilor rautacioase ale oamenilor
parintii il educa acasa, dar intr-o zi parinri hotarasc pentru a-i face o viata buna
băiețelui il duce la o scoala normala. Acolo el isi face un prieten pe nume Jack
care se intelegeau de minune nu era deranjat de problema luo Augustin. Dupa
aceea tot asa se imprieteneste cu o fata pe nume Summer.Ea il considera pe
Auggy ceilalți copii se comportau urat cu Augustin il porecleau monstrul. Intr-o
zi eu merg intr-o excursie si vine prima incaierare cu copii din clasa a 7 a. Dupa
acest urat incident el ajunge sa fie normal cu ochi si sa se înțeleagă cu tori copii

Minunea este o carte legată despre un copil pe nume august.El s-a născut
deformat și pe parcursul vieții lui avut nevoie de foarte multe operații. Gura lui
era foarte ciudată la fel ca ochii săi, urechile sale, și nasul lui. Când era la
grădiniță toți copiii îi reproșau faptul că arată îngrozitor dar august nu îi băga în
seamă deoarece la vârsta aceea el nu știa ce înseamnă. Când a crescut mai
mare și mergea pe stradă el simțea cum se uita lumea urat la el iar dacă își
întorcea el privirea observa acum ceilalți se prefăceau că se uită în altă parte.
Din cauza înfățișării lui el nu prea avea prieteni decât prietenele surorii sale pe
nume via prescurtare de la Olivia. El și-a lăsat breton ca să nu i se mai vadă
chipul. Când mergea cu mașina i-a auzit pe părinții lui că vorbeau despre
mersul la școală. August a fost școlit acasă deoarece el nu voia să meargă la o
școală unde copiii să își bată joc de el. Până la urmă într-o zi ei au mers la
școală ca să vorbească cu domnul director și să îi facă un tur al școlii. S-au
prezentat trei copii dintre care doi băieți și o fată care i-au arătat toate
încăperile cele importante de exemplu sala de biologie laboratorul, sala festivă,
sali de clasa, Sala de sport. Următoarele zile el a început să meargă la școală iar
un copil pe nume Jack a fost mereu la fiecare disciplină lângă el în bancă sau în
apropierea lui.Ei în pauză mereu povesteau la cantină. După mai mult timp a
venit și Helloween -ul, singura sărbătoare în care putea purta o mască și nimeni
să nu știe cine se află sub ea. Când a ajuns la școală el nu a putut să se îmbrace
cu costumul inițial așa că și-a luat pur și simplu o mască care era mai
înspăimântătoare. Când a ajuns în clasă am văzut că doi dintre băieții vorbeau
despre el iar GEQ care trebuia să-i fie prieten, spunea despre august niște
lucruri foarte urate. Când a auzit August a fost foarte rușinat și a plecat din
clasă. Nu a vrut să vorbească direct cu aceștia deoarece era foarte supărat.
Când a ajuns acasă a fost foarte țâfnos și a evitat să vorbească cu mama lui,
tatăl lui, sora lui. În continuare veți observa în această carte minunată că el
trece printr-o mulțime de întâmplări la școală uneori copiii erau răutăcioși cu
el, dar totuși s-a ajuns la un final destul de fericit și această carte Vrea să ne
învețe că nu contează exteriorul atâta timp cat tu ești un om bun pe interior. Și
în zilele noastre, dacă vedem un om cu dizabilități sau care arată mai ciudat, nu
ar trebui să ne batem joc de el, ba din potriva ar trebui să fim mult mai atenți
la modul în care vorbim sau ne comportăm cu acea persoană. Sper că te-am
ajutat vreau o coroană pentru că totuși m-am chinuit să fac acest rezumat

August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu
o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele
răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a
venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.
Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre
integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după
aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre
cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea
bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."

Deși există câteva clișee hollywoodiene, cred că autoarea a vrut să ne spună nu

neapărat o poveste despre acceptare și bunătate, ci o poveste despre viață,
despre familie și despre prietenie. Pentru că, la urma urmei, cam asta e ceea ce
contează cu adevărat în viața unui om, nu?

Un punct forte al romanului ar fi că deși este călătoria lui Auggie, ajungem să-l
cunoaștem mai bine prin prisma altor apropiați ai lui, autoarea alegând să
spună povestea din perspectiva a șapte personaje. Sincer, oricât de mult m-am
străduit, n-am putut să nu empatizez cu Auggie, având în vedere că de-a lungul
romanului el ajunge să facă o obsesie pentru „știu că lumea se holbează la
mine, dar nu-mi pasă"; citind printre rânduri, îți dai seama că Auggie e un băiat
normal, care își dorește o viață normală într-o societate în care aspectul fizic
are un rol important.

R.J. Palacio a scris cu sensibilitate despre un subiect des întâlnit în filme și cărți,
însă limbajul folosit, acțiunea (deși ritmul e liniștit, nu cred că există vreun
capitol care să plictisească cititorul) și personajele sunt credibile, bine
construite și uneori...2008 - 2227+ Vezi răspunsul întreg

August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu
o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele
răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a
venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.
Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre
integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după
aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre
cheile de lectură este dată de replica vulpiţei din Micul prinţ: „Nu poţi vedea
bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."

Deși există câteva clișee hollywoodiene, cred că autoarea a vrut să ne spună nu

neapărat o poveste despre acceptare și bunătate, ci o poveste despre viață,
despre familie și despre prietenie. Pentru că, la urma urmei, cam asta e ceea ce
contează cu adevărat în viața unui om, nu?

Un punct forte al romanului ar fi că deși este călătoria lui Auggie, ajungem să-l
cunoaștem mai bine prin prisma altor apropiați ai lui, autoarea alegând să
spună povestea din perspectiva a șapte personaje. Sincer, oricât de mult m-am
străduit, n-am putut să nu empatizez cu Auggie, având în vedere că de-a lungul
romanului el ajunge să facă o obsesie pentru „știu că lumea se holbează la
mine, dar nu-mi pasă"; citind printre rânduri, îți dai seama că Auggie e un băiat
normal, care își dorește o viață normală într-o societate în care aspectul fizic
are un rol important.

R.J. Palacio a scris cu sensibilitate despre un subiect des întâlnit în filme și cărți,
însă limbajul folosit, acțiunea (deși ritmul e liniștit, nu cred că există vreun
capitol care să plictisească cititorul) și personajele sunt credibile, bine
construite și uneori...2008 - 2227+ Vezi răspunsul întreg

Motto: ”Iată secretul meu. E foarte simplu: nu poți vedea bine decât cu inima.
Esențialul e invizibil pentru ochi.” (Antoine de Saint-Exupéry, Micul prinț)

Iată cum o carte obligatoriu de citit pentru băiatul meu, pentru școală, una din
temele din vacanța de vară, a devenit una dintre cele mai emoționante cărți
citite în ultimul timp. Pentru că ”Minunea”, dincolo de a fi o carte pentru
adolescenți și pentru tineri, este o carte despre suflet, despre înțelegere,
prietenie, acceptare, lucruri care sunt greu de găsit acum sau sunt mai greu
exprimabile de către mulți dintre noi.
 ”Minunea” îl are în centru pe August, un băiat
născut cu nenumărate probleme medicale, trecut prin multe operații, nu
numai estetice, și care poartă pentru viitor semnele acestora, nu numai pe
corp, ci și pe chip. Din cauza transformărilor fizice însemnate și nedorite, el a
purtat o perioadă lungă o cască de cosmonaut, pentru ca cei de pe stradă sau
din magazine să nu se sperie de el, iar părinții au luat înțeleapta decizie să nu îl
trimită la școală prea devreme. Ei chiar îl iubesc așa cum este, că doar sunt
părinți, sora lui Via îi este de un extraordinar sprijin, familia este tot ce are,
pentru că sunt prea puțini prieteni în jurul său:

”Mama zice că până atunci îi spuseseră totul despre mine. Era pregătită să mă
vadă. Și mai zice că atunci când s-a uitat pentru prima dată la fața mea
terciuită, nu a văzut decât ce ochi frumoși aveam. Trebuie să știți că mama e
frumoasă. Iar tata este arătos. Via e și ea drăguță. Asta în caz că vă
întrebați.” (pag. 13)

Pentru că, da, totul poate fi traumatizant din toate părțile: August s-ar fi simțit
deprimat, exclus, familia ar fi trebuit să îl împace și să îl facă să treacă peste
toate frustrările, iar colegii s-ar fi speriat, apoi ar fi râs de el și l-ar fi exclus din
cercul lor. Aceste momente, evitate atunci când trebuia să ajungă în clasa întâi,
a doua etc., revin și își mențin aceeași direcție atunci când August merge
pentru prima oară la școală, în clasa a cincea, la zece ani, băiatul nostru, cu
chipul hidos, dar cu un suflet puternic și frumos, fiind terorizat de întâlnirea cu
viitorii colegi. Care se poartă exact cum se aștepta și cum ne așteptam: sunt
șocați, se îndepărtează de el, cu câteva excepții, care devin prieteni mai mult
sau mai puțin adevărați.

Este o luptă pentru supraviețuire, pentru acceptare, pentru descoperirea unor

prietenii care să dăinuie și să treacă dincolo de defectele fizice. Pentru că
August este un suflet bun și curat și trebuie doar să se sprijine pe oamenii din
jurul său care mai sunt… oameni, care sunt buni, care știu lecția bunătății și a
toleranței. Așa că, așa cum este și normal, August se integrează treptat într-o
lume care pare să-l respingă inițial, numai după impresia fizică.

R.J. Palacio

R.J. Palacio mai face ceva extraordinar, dincolo de poveste: dă cuvântul mai
multor personaje, care își exprimă propriul punct de vedere cu privire la școală,
la lumea care există acolo, cu privire la interacțiunea cu August. Primul este,
desigur, personajul principal, dar apoi vedem și viziunea surorii sale, Via (cea
care a acceptat mereu poziția secundară în cadrul familiei, conștientă că
trebuie să aibă grijă singură de ea, fratele ei fiind cel care are adevăratele
nevoi), viziunea lui Summer, cea care a avut curajul să se apropie prima de
August, gândurile lui Jack, cu coleg care nu știe dacă vrea să fie popular sau,
dimpotrivă, să se apropie de gașca lui August și Summer, felul în care gândește
Justin, noul iubit al Viei etc. Viziuni diferite, gânduri complexe, interacțiuni,
tineri care se transformă. Și mult amuzament, gânduri mature ale unor copii de
clasa a cincea, care ne arată felul sincer în care ”simt” școala:

”Una peste alta, aș putea trăi foarte bine fără școală. Cel mai mult urăsc la
școală faptul că avem de făcut teme. Nu ajunge că suntem nevoiți să stăm curs
după curs la școală și să încercăm să nu adormim în timp ce ei ne umplu capul
cu o grămadă de chestii care probabil nu ne vor folosi niciodată, de exemplu
cum se calculează suprafața unui cub sau care este diferența dintre energia
cinetică și energia potențială. Cui naiba îi pasă? Nu i-am auzit niciodată, dar
absolut niciodată pe părinții mei spunând cuvântul ”cinetic”, în toată viața
mea!” (pag. 162)

Plus multă emoție, transformând ”Minunea”, așa cum spunea, în cea mai
emoționantă carte citită în acest an.

Carte de pe: Libris.ro.

Wonder (2017)
Regia: Stephen Chbosky
Distribuția: Jacob Tremblay, Julia Roberts, Owen Wilson, Izabela Vidovic

După ce am citit cartea, am dat o șansă și filmului, motivat fiind că băiatul meu,
nu foarte mare consumator de filme și aflat la vârsta când nu are răbdare, l-a
devorat imediat ce a terminat cartea. Concluzia: nu se abate de la regula (care
are și excepții, desigur”) ”cartea bate filmul”: filmul din 2017 nu mai are
aceeași emoție, are prea multe fire ale narațiunii care apar și dispar imediat în
neant, care există în carte și sunt tratate cu mai multă atenție și profunzime.

Cu toate acestea, dacă nu ai citit cartea înainte, este posibil să nu fii atât de
dezamăgit, întrucât există suficiente motive pentru ca filmul să placă și să fie
înțeles: există multă empatie, care apare aproape imediat, față de băiatul
”diform”; te enervezi pentru toate cele ce i se întâmplă în școală, îți dai seama
că prietenii cu adevărat buni sunt puțini, apreciezi mult iubirea și felul în care
se comportă al părinților.

Rezumat

„Minunea” este numele unui roman al cărui autoare este R.J. Palacio, o
scriitoare americană de origine columbiană, distinsă cu numeroase premii
pentru munca depusă în domeniul literaturii. Opera de față a fost publicată
pentru prima dată în data de 14 februarie 2012, după care a fost tradusă în nu
mai puțin de douăzeci și nouă de limbi, atingând apogeul popularității sale în
anul 2017.

August Pullman, protagonistul operei, este poreclit „Auggie” și suferă de o

diformitate facială, cel mai probabil, sindromul Treacher Collins. El trăiește în
Manhattan împreună cu părinții și sora lui mai mare, Olivia („Via”). Fiind mai
mare decât fratele său și observând greutățile prin care acesta trecea din cauza
condiției sale, Olivia punea adesea nevoile lui August mai presus de propriile
dorințe. Părinții i-au asigurat lui Auggie o educație la domiciliu, pentru a-l
proteja de comentariile răutăcioase ale celorlalți. Cu t…

Home / #aparente / Recenzie: „Minunea" - R. J. Palacio

Recenzie: „Minunea" - R. J. Palacio

Titlu: Minunea

Autor: R.J. Palacio

Anul publicării: 2013

Categoria: adolescenți, bunătate

Număr pagini: 336

Editura: Arthur

Descriere:
August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naște cu
o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile și vorbele
răutăcioase ale oamenilor, părinții săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a
venit vremea ca Auggie să meargă la școală.

Minunea este o poveste emoționantă despre curaj și bunătate, despre

integrare și acceptare, scrisă cu sensibilitate și umor.

“Nu judeca după aparențe” pare să fie ideea de la care pornește R.J. Palacio,
iar una dintre cheile de lectură este dată de replica vulpiței din Micul Prinț: “Nu
poți vedea bine decât cu inima. Esențialul e invizibil pentru ochi.”

Părerea mea:

Minunea face parte din colecția Cărți cu tâlc, drept pentru care am învățat
atâtea lucruri despre bunătate, acceptare și prietenie în urma parcurgerii ei...
Trebuie să vă spun că mi-a plăcut extrem de mult cartea, a fost relaxantă, iar
subiectul a fost fix pe placul meu. Imaginați-vă cum ar fi dacă ați arăta total
diferit față de oamenii normali, dacă ați fi considerat un specimen, iar cei din
jur n-ar face decât să se holbeze, de multe ori fiindu-le chiar frică de voi.. Hmm,
n-aș zice că e un sentiment foarte plăcut...

Ei bine, cam așa se simte August Pullman, un băiat de numai 10 ani. Cartea nu
este dramatică, punându-se accent pe ce e în neregulă cu Auggie, fapt ce mi-a
plăcut în mod deosebit. În ciuda chipului său, ne este prezentat ca fiind un
copil obișnuit, cu simțul umorului și cu nevoia de a fi iubit. Personajul ne
permite să ne imaginăm noi înșine cum arată, drept pentru care nu ne dă
detalii despre problemele lui.

Nu vă voi descrie cum arăt. Indiferent ce grozăvie v-ați imagina, probabil că

este mai rău.

Acest lucru l-am găsit interesant, deoarece, eu una, oricât de mult am încercat
să-mi imaginez pe tot parcursul cărții un băiat ciudat, nemaiîntâlnit până acum,
pur și simplu n-am reușit. Poate pentru că de fiecare dată m-a surprins prin
umorul său, prin bunătate și sensibilitate. Am încercat să văd ce este frumos în
interiorul lui, să nu las ca imaginea exterioară să-mi creeze o părere despre el.
Și, de fapt, cred că asta ne învață cartea: să privim în interior, să lăsăm ca
valorile umane să ne înfrumusețeze chipul.

La început ni se prezintă viața lui, limitată numai la familie și la câțiva prieteni

care l-au dat uitării cu timpul. Așadar, descoperim că părinții lui trăiesc într-o
armonie totală, rezistând cu vitejie provocării de a avea un astfel de copil, Via îl
iubește necondiționat și e mândră că e sora lui, iar Daisy, cățelușa familiei, nici
măcar nu poate băga de seamă că el este diferit față de ceilalți.
Dacă am ignora condiția lui Auggie, am observa că ni se prezintă o familie cu
adevărat fericită, care a hotărât să renunțe la prejudecăți și a dat dovadă de
bunătate și ospitalitate.

Însă, apoi ne trezim la realitate și ne dăm seama că ceilalți nu sunt atât de buni
la suflet pe cât ar trebuie să fie. Auggie, împins de la spate de părinți, dar totuși
nu obligat, se duce din clasa a V-a la școală.

Astfel, observăm un caracter retras și speriat. De fiecare dată încearcă să se

pună în ultima bancă, sperând să nu fie observat, își lasă părul lung, bretonul
venindu-i în ochi, însă când își ridică privirea, știe că toți cei din jur se holbau cu
câteva secunde înainte la el. Așadar, cartea este plină de sensibilitate, făcându-
ne să realizăm că uneori ne plângem pentru nimicuri, când unele persoane au
într-adevăr probleme:

Dacă aș găsi o lampă fermecată și mi-aș putea pune o dorință, aș vrea să am

un chip normal, pe care să nu-l remarce nimeni. Aș vrea să pot merge pe stradă
fără să mă observe lumea și fără să întoarcă privirea. Așa că iată ce cred: nu
sunt un copil obișnuit pentru simplul motiv că nimeni nu mă consideră așa.

Într-un fel cred că ne este prezentată și ipocrizia adulților. Dacă de multe ori
copiii nu acționează în diferite moduri cu intenție, adulții cu siguranță o fac din
punctul acesta de vedere.. Ei ne demonstrează că nu sunt capabili să treacă
dincolo de aparențe, înecându-se într-un val de răutate și indiferență.

Totuși, Auggie reușește să-și facă doi prieteni: Summer și Jack Will. Astfel,
observăm puterea prieteniei și importanța ei.

Mi-a plăcut în mod deosebit modul în care sunt partajate capitolele. Fiecare
dintre ele este scris din perspectiva altui personaj. La bază avem o scurtă
povestire ce îl are în prim plan pe Auggie, însă aceasta este prezentată din mai
multe perspective. E interesant modul în care ceilalți îl privesc pe băiat, dar și
faptul că o situație poate fi privită din mai multe unghiuri, povestea parcă
schimbându-se de fiecare dată când e relatată de altcineva.

Un alt aspect demn de menționat a fost cel în care ni s-a prezentat cursul
domnului Browne. Acesta le dă elevilor în fiecare lună câte un concept diferit,
ca mai apoi ei să reflecte asupra lui.
Povestea este foarte ușor de parcurs, firul narativ fiind cursiv. La prima vedere,
aceasta pare o dramă, însă eu n-am perceput-o astfel. Am văzut-o ca pe un set
de valori umane ieșite la iveală prin intermediul unui singur băiețel de 10 ani.
Am înțeles că în viață nu este vorba numai de aspectul fizic. Ci, din contră,
trebuie să se pună accent pe bunătate și acceptare, pe valori care ne ridică
încrederea în noi și care poate că la un moment dat o să fie apreciate și
ovaționate de cei din jur.

Toți oamenii din lume ar trebui să fie ovaționați în picioare măcar o dată,
pentru că toți biruim lumea.

Dacă vreți să parcurgeți o lectură care te învață că în viață trebuie să ai curajul

să te faci evidențiat prin calitățile tale, trebuie să ai puterea să te accepți așa
cum ești și să fii mai bun decât ți se cere, vă invit cu mare drag să
citiți Minunea!

Dacă vă decideți să citiți cartea, vă urez lectură plăcută!

Citate:

 “Unele lucruri nu le poți explica. Nici măcar nu încerci. Nu știi de unde să

începi. Când deschizi gura, toate propozițiile se încâlcesc într-un nod
uriaș. Toate cuvintele ies greșit.”

 “Ce-a făcut copilul ăsta ca să merite o asemenea pedeapsă? Ce au făcut

părinții lui? Sau Olivia? Ea mi-a spus odată că părinții lui au aflat de la
doctori că probabilitatea unui astfel de amestec de sindroame care să
conducă la o față ca a lui Auggie este de unu la patru milioane. Înseamnă
că universul e o loterie gigantică, nu? Când te naști, cumperi bilet. Nu se
știe dacă tragi un bilet norocos sau unul ghinionist. Este vorba doar de
noroc.”

 “E nostim câte griji îți poți face în legătură cu un lucru, pentru ca pe

urmă să-ți dai seama că nu contează deloc.”

 “Noi, ființele omenești, avem nu numai capacitatea de a fi buni, ci și

alegerea bunătății.”

 “Curaj. Bunătate. Prietenie. Caracter. Acestea sunt calitățile care ne

definesc ca ființe umane și ne împing, uneori, spre măreție.”

 “N-ai nevoie de ochi ca să iubești, nu-i așa? Simți dragostea înăuntrul

tău. Așa e-n rai. Acolo e numai dragoste și nimeni nu-i uită pe cei pe care
i-a iubit.”

 “Faptele voastre vă sunt monumente. Acest principiu înseamnă că

lumea își va aduce aminte de noi după faptele pe care le facem. Faptele
noastre sunt cele mai importante dintre toate lucrurile. Sunt mai
importante decât ce spunem sau decât felul în care arătăm. Faptele
noastre rămân și după ce murim. Faptele noastre seamănă cu
monumentele pe care oamenii le construiesc în onoarea eroilor morți.
Sunt ca piramidele pe care le-au construit egiptenii în onoarea
faraonilor. Numai că nu sunt monumente de piatră, sunt amintirile pe
care le au oamenii despre tine.”
Un fragment care mi-a plăcut în mod deosebit:

Goodreads:

August Pullman este un băiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naşte cu
o teribilă diformitate facială. Pentru a-l proteja de privirile şi vorbele
răutăcioase ale oamenilor, părinţii săi îl educă acasă, dar într-o zi hotărăsc că a
venit vremea ca Auggie să meargă la şcoală.

Minunea este o poveste emoţionantă despre curaj şi bunătate, despre

integrare şi acceptare, scrisă cu sensibilitate şi umor. „Nu judeca după
aparenţe" pare să fie ideea de la care porneşte R.J. Palacio, iar una dintre
cheile de lectură este dată de replica vulpiţei dinMicul prinţ: „Nu poţi vedea
bine decât cu inima. Esenţialul e invizibil pentru ochi."
August Pullman este un baiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naste cu
o teribila diformitate faciala. Pentru a-l proteja de privirile si vorbele
rautacioase ale oamenilor, parintii sai il educa acasa, dar intr-o zi hotarasc ca a
venit vremea ca Auggie sa mearga la scoala.
Minunea este o poveste emotionanta despre curaj si bunatate, despre
integrare si acceptare, scrisa cu sensibilitate si umor. „Nu judeca dupa
aparente" pare sa fie ideea de la care porneste R.J. Palacio, iar una dintre
cheile de lectura este data de replica vulpitei din Micul print: „Nu poti vedea
bine decat cu inima. Esentialul e invizibil pentru ochi."

Fragment din roman:

"Un tur prin galaxie

August este Soarele. Eu, mama si tata suntem planete care gravitam in jurul
Soarelui. Restul familiei si prietenii sunt asteroizi si comete care se invart pe
langa planetele care graviteaza in jurul Soarelui. Singurul corp ceresc care nu
graviteaza in jurul soarelui August este cainele Daisy. Asta numai pentru ca, in
ochisorii ei de caine, fata lui August nu pare diferita de fetele celorlalti oameni.
Pentru Daisy, toate fetele noastre arata la fel, plate si palide ca Luna.
M-am obisnuit cu modul in care functioneaza acest univers. Am inteles
intotdeauna ca August este special si ca are nevoi speciale. Cand cantam prea
tare, iar el incerca sa doarma, stiam ca trebuia sa cant altceva, pentru ca el
avea nevoie de odihna dupa vreo procedura medicala care il lasase slabit si cu
dureri. Daca voiam ca mama si tata sa vina sa ma vada jucand fotbal, stiam ca
in noua din zece cazuri vor lipsi pentru ca erau ocupati sa-l duca pe August la
logoped, la fizioterapie, la un nou specialist sau la o noua operatie.
Mama si tata au spus intotdeauna ca am fost cea mai intelegatoare fetita din
lume. Nu stiu decat ca am inteles ca nu avea rost sa ma plang. L-am vazut pe
August dupa operatii, cu fetisoara bandajata si umflata, cu trupusorul plin de
perfuzii si tuburi care il tineau in viata. Dupa ce ai vazut pe cineva trecand prin
asa ceva, simti ca ar fi o nebunie sa te plangi ca n-ai primit jucaria pe care ai
cerut-o sau ca mama a lipsit la piesa ta de la scoala. Am stiut asta chiar si cand
aveam sase ani. Nu mi-a spus nimeni. Pur si simplu am stiut.
Asa ca m-am obisnuit sa nu ma plang si sa nu-i bat la cap pe mama si pe tata cu
maruntisuri. M-am obisnuit sa ma descurc singura. Sa-mi strang jucariile, sa-mi
organizez viata in asa fel incat sa nu lipsesc de la aniversarile prietenilor, sa
invat pentru scoala si sa nu raman niciodata codasa in clasa.
N-am cerut niciodata ajutor la lectii. N-a fost niciodata nevoie sa mi se aduca
aminte sa termin un proiect sau sa invat pentru un test. Daca aveam dificultati
cu vreo materie scolara, veneam acasa si studiam pana reuseam sa ma
lamuresc singura. Am invatat cum sa transform fractiile ordinare in fractii
zecimale intrand pe internet. Am facut singura fiecare proiect pentru scoala..
Cand mama sau tata ma intreaba cum merge scoala, le raspund intotdeauna
„bine", chiar daca nu e intotdeauna tocmai bine. "

August Pullman este un baiat de zece ani care a avut ghinionul de a se naste cu
o teribila diformitate faciala. Pentru a-l proteja de privirile si vorbele
rautacioase ale oamenilor, parintii sai il educa acasa, dar intr-o zi hotarasc ca a
venit vremea ca Auggie sa mearga la scoala.
Minunea este o poveste emotionanta despre curaj si bunatate, despre
integrare si acceptare, scrisa cu sensibilitate si umor.„Nu judeca dupa
aparente" pare sa fie ideea de la care porneste R. J. Palacio, iar una dintre
cheile de lectura este data de replica vulpitei din Micul print:„Nu poti vedea
bine decat cu inima. Esentialul e invizibil pentru ochi."