Un maestru spiritual, despre

mentalism şi magie: G. I. Gurdjief

G. I. Gurdjief, întemeietorul şcolii
spirituale cunoscută sub numele de A patra
cale, vorbeşte în cartea sa „Întâlniri cu
oameni remarcabili“ inclusiv despre modul
în care procedează aşa-numiţii
„magicieni“, dezvăluind o parte din
secretele acestora. În capitolul în care îl
descrie pe unul dintre bunii săi prieteni,
Ekim-Bei, Gurdjief aminteşte reputaţia de
„magician-vrăjitor“ pe care o dobândise
acesta în Asia Centrală şi explică modul în
care îşi câştigase faima:
„Experimentele pe care le făcea cu scopul
de a studia puterea gândului sub toate
aspectele sale i-au adus o reputaţie de
„magician-vrăjitor”. Aceste experimente au
avut rezultatul de a trezi fie teamă, fie un respect slugarnic
al celor care veneau să-l întâlnească sau al celor care doar
auziseră vorbindu-se despre el.

După părerea mea, această imagine falsă pe care şi-o crease

nu se datora cunoaşterii profunde pe care o deţinea, nici
dezvoltării extraordinare a forţelor sale interioare, ci faptului
că el cunoştea una din proprietăţile funcţionării
organismului, care poate fi considerată ca o formă de sclavie
a naturii omeneşti.

Această proprietate, caracteristică tuturor oamenilor,

indiferent de vârstă sau de clasă socială, consta în faptul că,
în clipa în care un om se gândeşte la un obiect concret,
muşchii lui se întind sau se contractă şi, pur şi simplu,
vibrează în direcţia obiectului la care se gândeşte.

De exemplu, dacă cineva se gândeşte la America si

gândurile sale se îndreaptă spre locul în care el crede că este
America, o parte din muşchii săi, îndeosebi aceia mai fini,
vibrează în acea direcţie, ca şi cum ar exercita o presiune
spre locul acela.

Dacă un om care se află la etajul unu se gândeşte la etajul al

doilea al unei case, o parte din muşchii săi se vor întinde şi
se vor ridica.

Rezumând, putem spune că tensiunea gândirii spre un

anumit loc este însoţita de o tensiune a muşchilor în aceeaşi
direcţie. Acest lucru se produce la toţi oamenii, inclusiv la cei
care îşi dau seama de el si încearcă din răsputeri să îl evite.

Desigur că fiecare cititor a văzut la teatru, la circ sau în alte

săli de spectacol fachiri indieni, magicieni, făcători de minuni
si alţi deţinători ai tainelor cunoaşterii supranaturale, care
uimesc publicul prin numerele lor de magie, găsesc obiecte
ascunse sau ghicesc ce vor spectatorii să facă.

Pentru a îndeplini anumite „minuni”, vrăjitorii aceştia ţin de

mâna un spectator şi ghicesc ce le-a cerut acesta să facă,
conducându-se după indicaţiile oferite de mişcările
inconştiente ale mâinii spectatorului.

Ei reuşesc acest lucru nu pentru că ar deţine vreo

cunoaştere ocultă, ci doar pentru că au aflat secretul acestei
proprietăţi a fiinţei umane. Oricine cunoaşte acest secret
poate face la fel, daca exersează puţin. Cu perseverenţă şi
puţina practică poţi ajunge să ghiceşti la ce se
gândeşte celălalt. Este de ajuns sa-ţi concentrezi atenţia
asupra mâinii acestuia şi să simţi toate mişcările aproape
imperceptibile.

De exemplu, chiar dacă spectatorul ştie că magicianul

trebuie să găsească o pălărie aflată pe masă dar, ştiind
trucul, încearcă să se gândească la un pantof de pe divan,
totuşi, inconştient, el se va gândi la pălărie şi muşchii care îl
interesează pe magician se vor îndrepta în acea direcţie,
pentru că ei se supun mai degrabă inconştientului decât
conştientului.

După cum am spus, Ekim Bei făcea astfel de experimente cu

prietenii săi, dorind să cunoască mai bine psihicul uman şi să
afle cauzele influenţelor hipnotice.“

Iată şi un exemplu concret de folosire a acestei caracteristici

a fiinţei umane pentru a crea un efect „magic“:

“Dintre experimentele pe care le-a făcut pentru a afla ceea

ce-l interesa, a fost unul extrem de original, care i-a uimit pe
necunoscători mai mult decât orice performanţa a vreunui
fachir.
Scria pe o foaie de hârtie toate literele alfabetului, în ordine,
precum şi cifrele de la unu la nouă, plus cifra zero. Pregătea
astfel mai multe foi, cu alfabetele unor limbi diferite. Se
aşeza la o masă şi punea în faţa lui, puţin spre stânga, una
din foi, apoi lua un creion în mâna dreaptă.

Apoi chema să se aşeze în stânga sa, chiar în faţa foii, un

voluntar, de exemplu pe cineva care dorea să-şi afle viitorul.
Prindea mâna dreaptă a subiectului cu mâna sa stângă şi îi
spunea:

„Mai întâi vom afla cum vă numiţi.”

Apoi şoptea, ca şi cum ar fi vorbit singur: „prima literă a

numelui dumneavoastră…” şi conducea mâna persoanei
respective pe deasupra foii cu alfabetul. Datorită proprietăţii
menţionate anterior, atunci când mâna ajungea la respectiva
literă, tresărea involuntar. Ekim Bei, cunoscând semnificaţia
acestei mişcări, o înregistra imediat şi relua: „Prima literă a
numelui dumneavoastră este…” şi spunea litera la care
mâna tresărise, notând-o în acelaşi timp într-o agendă.
Continuând în acelaşi mod, găsea primele litere ale numelui
şi ghicea restul; de exemplu, dacă aflase literele Ş-T-E, scria
numele Ştefan, apoi spunea:

„Vă cheamă Ştefan. Acum să aflăm ce vârstă aveţi.”

Şi plimba mâna subiectului deasupra cifrelor. După aceea

ghicea dacă este căsătorit, dacă are copii şi câţi anume,
numele acestora, numele soţiei, numele celui mai aprig
duşman al său şi al celui mai bun prieten, ş.a.m.d.

După mai multe astfel de experienţe „divinatorii”, clienţii săi

erau atât de uluiţi încât uitau de ei şi-i indicau lui Ekim Bei
aproape tot ce-l interesa.
După asta el le repeta ceea ce chiar ei spuseseră, apoi le
lăsa mâna liberă şi inventa orice fantezie în legătura cu
viitorul lor, ei crezându-l întru totul şi sorbind fiecare cuvânt
care-i ieşea din gură.

Cei ce participaseră la astfel de experimente răspândeau

apoi, cu cea mai mare sinceritate, poveşti atât de fantastice
despre puterile lui, încât celor care îi ascultau li se făcea
părul măciucă.
Astfel a căpătat renumele de mare magician, al cărui nume
era rostit în şoaptă, chiar cu puţină teamă. A început să
primească scrisori de la numeroase persoane, nu numai din
Turcia, ci şi din străinătate, mai ales din Europa, care îi
adresau tot felul de cereri. Unul îi cerea să-i ghicească
viitorul după felul în care scria, altul să îl ajute într-o iubire
neîmpărtăşită, un al treilea să îl vindece de la distanţă de nu
ştiu ce boală. Primea scrisori de la paşi, generali, ofiţeri,
molahi, învaăţători, preoţi, negustori, femei de toate
vârstele, dar mai ales de la tinere, de toatenaţionalităţile.

A ajuns să fie asaltat cu atât de multe cereri de tot felul,

încât, dacă ar fi vrut să-i răspundă fiecărui solicitant
trimiţându-i un plic gol, i-ar fi trebuit cel puţin cincizeci de
secretari.“

În industria divertismentului există 3 tipuri de

"fermecători": magicienii, mentaliştii şi iluzioniştii. Fac ei
acelaşi lucru, sub nume diferite? După declaraţiile lor, da.
Judecând după fapte, NU. Iată, în cele ce urmează, o
clarificare "pour les connaisseurs", pe care nu o veţi găsi
nicăieri, fiindcă nimeni din această industrie nu este
interesat să lămurească lucrurile, ci dimpotrivă, să
păstreze misterul, pentru atragerea interesului publicului.

1. MENTALIŞTII îşi folosesc forţa minţii lor puternice

şi antrenate pentru a face lucruri incredibile asupra
propriei persoane, a altora sau asupra unor obiecte.
Uneori ei le explică prin "simple" jocuri psihologice, dar
alteori sunt performanţe ce ţin evident de paranormal.
Mintea umană are încă secrete care îi fac să pară drept
"supraoameni" pe cei care le aplică. Totuşi, mentaliştii nu
pot explica toate mecanismele subtile implicate – pur şi
simplu, ei îşi propun ceva, iar Mintea lor îi serveşte.
Curentul modern al "mentalismului" recuperează onoarea,
oarecum pierdută, a magiei de spectacol, astăzi
confundată cu iluzionismul...

Ce pot face mentaliştii, "pe bune": citirea gândurilor,

inducerea telepatică a ideilor, controlul funcţiilor
involuntare ale organismului, psihochinezia (de exemplu,
îndoirea lingurilor, mişcarea unor obiecte la distanţă sau
întreruperea/generarea electricităţii), percepția
extrasenzorială (de exemplu, descrierea unor locuri,
obiecte sau evenimente simultane aflate la distanţă),
abilităţi mintale deosebite (teste de memorie, calcule
matematice rapide), hipnoza pe scenă asupra unui grup de
oameni, conducerea automobilului legat la ochi etc. Unii
maeştri de arte marţiale fac şi ei demonstraţii care ţin de
mentalism (lupte fără contact, prinderea din zbor a
gloanţelor, invulnerabilitate fizică, aprinderea focului doar
cu mâinile şi alte performanţe de acest gen). Desigur,
fiecare mentalist are doar anumite specializări din cele
amintite mai sus, nimeni nu le stăpâneşte la perfecţiune
pe toate.

Exemple de realizări mentaliste:

- Un recent mentalist român: Cristian Gog şi o altă

apariţie a sa la televiziune 1 | 2 | 3

- Un mentalist invitat de câteva ori în emisiunea

“Surprize, surprize": magul spaniol Anthony Blake.
 - Peformanţele maestrului vindecător John Chang,
care, printre altele, aprinde focul cu mâna goală.

- Arte marţiale chinezeşti: o lovitură incredibilă cu o

bilă de energie (stilul beţivului).

- Mentalistul Keith Barry

- Un mentalist celebru: David Blaine (street magic), cu

numeroase videoclipuri pe YouTube.com

2. MAGICIENII DE SCENĂ sunt şi ei mentalişti,

doar că apelează uneori şi la spirite puternice, care le
permit nişte realizări fizice incredibile (levitaţie,
dematerializări şi materializări, teleportare,
interpenetrarea obiectelor solide, predicții apropiate în
timp etc). Mintea umană are nişte limite care pot fi învinse
doar cu ştiinţa spiritelor. Mai precis, magicianul (care, în
acest caz, este şi un medium special) vine cu mintea şi
energia sa, iar spiritele, cu ştiinţa rafinată a miracolelor.
Graniţa dintre mentalism şi magie este foarte subţire şi
mişcătoare, aşa că orice mentalist poate aluneca, chiar
fără să o ştie, spre magie, din când în când.

Exemple de magicieni de spectacol:

- Ilustrul magician român Johannes

- Celebrul magician David Copperfield, care a readus

această artă în atenţia telespectatorilor de pretutindeni
 "În Statele Unite există un magician numit David
Copperfield. De fapt este un maestru al capacităţilor
supranormale, ceea ce i-a permis să treacă prin Marele
Zid. În momentul trecerii prin zid, a folosit o pânză albă
pentru a se acoperi pe sine şi zidul şi apoi a trecut. Când a
ieşit, a scos o mână în afară, a ridicat pânza şi a păşit
afară. De ce a făcut asta? În acest fel audienţa crede că
este spectacol magic. Motivul pentru care ei denumesc
aceste capacităţi supranormale magie este că nu le
folosesc pentru a-şi cultiva corpul, ci pentru distracţia
spectatorilor sau pentru a prezenta minuni pe scenă.
(Master LI HONGZHI, fondatorul Falun Gong).

- La fel de vestitul Chriss Angel, protagonistul

emisiunii de televiziune "Mindfreak", ale cărui numeroase
videoclipuri pot fi găsite pe YouTube.com

Există şi oameni obişnuiţi care, fără a se declara

mentalişti sau magicieni, reuşesc uneori performanţe
similare acestora. E vorba de o reamintire a unor abilităţi
deţinute de spiritul lor într-o încarnare anterioară, când
poate au fost fachiri, yoghini, asceţi, călugări, ce au
dobândit respectivele puteri în urma unor practici
îndelungate şi obositoare. Mai este posibil ca asemenea
capacităţi "nepământene" să provină din încarnările
anterioare ale spiritului lor pe planete superioare
Pământului. În general, orice putem realiza fără mare
efort, aproape ca-n joacă, este efectul binemeritat al
eforturilor antecesorilor noştri spirituali, de care noi
profităm acum...
 3. ILUZIONIŞTII folosesc trucuri pentru a poza în
magicieni sau mentalişti. Nu este nimic miraculos, ci totul
se bazează pe tehnici de manipulare a atenţiei
spectatorilor, scamatorii tehnice etc.

Iată o situaţie obişnuită când iluzionistul se pretinde a

fi clarvăzător, deşi nu este: el alege o persoană din public
"la întâmplare" şi începe să îi spună unele lucruri
personale pe care nu avea de unde să le cunoască. În
acest caz, iluzionistul poate folosi 3 tipuri de "citire" a
persoanei:

Tehnica Hot reading semnifică obţinerea de

informaţii preliminare despre subiect – devenit astfel o
victimă – prin orice metodă detectivistică (cercetarea
biografică, tragerea de limbă a vecinilor, tragerea cu
urechea la conversaţiile subiectului, discuţii prealabile cu
membri ai echipei iluzionistului, folosirea complicilor, a
microfoanelor, camerelor video etc).

În filmul Leap of Faith (Salt în credinţă) este arătat

cum funcţionează această tehnică în industria miracolelor
religioase.

Tehnica Warm reading – iluzionistul face nişte

afirmaţii generale, care se potrivesc marii majorităţi a
oamenilor, utilizînd principiile psihologiei. Uneori încearcă
să impresioneze sau să sugestioneze subiectul într-un
anumit sens, pentru a-i smulge confirmarea. Alteori,
frazele sunt astfel concepute încât să menţioneze atât o
anumită trăsătură, cât şi opusul său, acoperind astfel
toate faţetele unei chestiuni (este o metodă des folosită şi
de astrologi) – de exemplu: "eşti o persoană amabilă şi
calmă, dar când cineva îţi înşală încrederea, eşti furios".

Tehnica Cold reading semnifică obţinerea de

informaţii despre subiect printr-o discuţie liberă cu acesta,
timp în care falsul-clarvăzător îi studiază rapid limbajul
corpului, vârsta, îmbrăcămintea, tunsoarea, genul, religia,
rasa, etnia, nivelul de educaţie, maniera de a vorbi, locul
de origine etc. Iluzionistul este foarte atent la semnalele
de răspuns faţă de afirmaţiile sale, ca să îşi dea seama
dacă ghicitul său merge în direcţia bună sau nu,
îndepărtându-se rapid de pistele greşite şi multiplicând
supoziţiile pe direcţia probabil corectă.

Această ultimă tehnică nu poate funcţiona fără

intuiţia performerului, devenind cu timpul o abilitate
naturală a minţii acestuia, care va părea de-a dreptul
paranormală. (De fapt, intuiţia în sine este o calitate
inexplicabilă ştiinţific.) I se poate spune "citire
subconştientă", calitate ce se dezvoltă la mulţi
profesionişti care lucrează mult cu publicul (poliţişti,
psihiatri, psihologi, preoţi, profesori, avocaţi etc).

4. Sfânta confuzie a iluzionismului

 Atenţie! Se întâmplă adeseori ca tocmai magicienii ori
mentaliştii autentici să pretindă că ei realizează numai şi
numai iluzii - afirmaţii ce produc cu adevărat multă
confuzie. Este pe jumătate o minciună, dar pentru care
aceştia nu se simt deloc vinovaţi, fiindcă oricum
spectatorul se aşteaptă să fie păcălit cu ceva, cumva. Dar
această ambiguitate are şi ea un preţ: mentaliştii vor fi
puşi în situaţia penibilă să nu li se recunoască meritele
reale, ci să fie acuzaţi că fraieresc publicul.

Ei au totuşi nişte motive puternice pentru care aleg

această deghizare: fie pentru a stinge suspiciunea celor
foarte religioşi, fie pentru a se proteja de agresiunile de
dincolo de scenă (vezi lovitura de pumn fatală primită de
vestitul magician "invulnerabil" Houdini), fie pentru a
păstra suspansul spectacolului sau din alte motive
pragmatice. Dacă s-ar pretinde a fi "paranormali" sadea,
tot soiul de imbecili pisălogi le-ar putea cere să
demonstreze acest lucru în afara scenei, ceea ce ar deveni
foarte supărător.

Pe de altă parte, este adevărat, mentaliştii chiar

intercalează trucuri şi iluzii "clasice" în programul lor, de
obicei pentru "încălzire", pentru că sunt mai simplu de
realizat. Iar asta le oferă cârcotaşilor materialişti
satisfacţia de a le putea explica (prin analogie cu trucurile
deja dezvăluite în cărţi, pe internet sau la cursurile
dedicate pseudo-magiei).
 Deseori, magicienii realizează versiuni personale ale
trucurilor clasice, păstrându-le doar forma exterioară
aparentă, însă la care explicaţiile cunoscute nu se mai
potrivesc. Nu orice număr de scenă realmente magic
poate fi reprodus şi nici măcar înţeles de către iluzionişti.
Aceştia sunt cam invidioşi pe adevăraţii mentalişti sau
magicieni, cărora încearcă să le minimalizeze
performanţele (care le depăşesc, în unele privinţe, pe ale
lor proprii).

Mi-a atras atenţia afirmaţia unui mentalist într-un

interviu. Zicea el: "Aş jigni inteligenţa spectatorilor dacă
aş pretinde că ceea ce fac eu pe scenă este altceva decât
o iluzie!". În realitate este tocmai invers! Asta e, niciodată
nu poţi pune bază pe vorbele unui "fermecător"... Ce cred
eu despre afirmaţia de mai sus? Ca spectator, este normal
să te laşi păcălit de un truc de scenă, luându-l drept o
realitate pretins "paranormală" şi apoi să cauţi o explicaţie
logică, analizând toate amănuntele. Uneori ai putea-o
bănui. În schimb, dacă nu găseşti acea explicaţie, nu e
deloc o dovadă de inteligenţă să priveşti un fenomen
posibil paranormal ca fiind un truc sau iluzie, doar aşa, din
obişnuinţă şi în ciuda glasului raţiunii. Mai ales că
numerele de magie sunt disponibile azi şi pe video, încât
ai posibilitatea să revezi toate detaliile. Iar când laudă
galant o asemenea obtuzitate mentală, mentalistul citat
mai sus nu face, în fapt, decât să evite să şi-i pună-n cap
pe spectatorii idioţi, cu minţile adormite, dar agresivi în
semidoctismul lor.

Astăzi lumea merge în direcţia multiplicării miracolelor

şi, în paralel, a credinţei oamenilor în existenţa
fenomenelor paranormale. Pe lângă magia inovaţiilor
tehnologice de ultimă oră, mai există, realmente există
posibilităţi inimaginabile ale minţii umane (deocamdată
doar a unor persoane speciale), care vor deveni treptat
comune, obişnuite, pe măsura regenerării speciei umane.

5. Final

Indiferent de diferenţele fundamentale dintre ei,

iluzioniştii, magicienii şi mentaliştii aparţin, indubitabil,
aceleiaşi bresle, de "show entertainers" şi îşi împrumută
unii de la alţii idei, numere, trucuri. În fond, ei fac acelaşi
lucru: uimesc oamenii, îi fac să uite pentru câteva clipe
de grijile cotidiene şi, mai ales, de concepţia materialistă,
care ne conduce tuturor vieţile, într-un mod foarte
autoritar. Ei ne prezintă lucrurile altfel decât se petrec ele
în mod obişnuit, iar acest fapt ne destinde, ne înveseleşte,
ne blochează temporar prejudecăţile, deschizându-ne
mintea, ne aduce aminte că suntem copiii lui Dumnezeu
cel fără limite... Desigur, asta din urmă o uităm imediat,
dar ceva tot rămâne acolo, în sufletul nostru de copil!
Ceva care ne va ajuta, poate, să învingem obstacolele
întâlnite pe drumul destinului...