Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
2008
Descrierea CIP a Bibliotecii Naţionale a
României
STEMATIU, DAN
Amenajări hidroenergetice / Dan Stematiu
Bucurereşti: Conspress, 2008
Bibliogr.
ISBN 978-973-100-017-8
624.13
CONSPRESS
B-dul Lacul Tei nr. 124, sector 2, Bucureşti
Tel: (021) 242 27 19 / 169; Fax: (021) 242 07 81
2
PREFAŢĂ
Hidroenergia este o formă de energie regenerabilă, între care se mai înscriu energia
solară, energia eoliană şi energia geotermală. Sursa primară a energiei hidraulice este
radiaţia solară şi circuitul apei în natură. Între diversele forme de energie regenerabilă,
hidroenergia este şi va rămâne pentru mult timp cea mai importantă sursă utilizată. În
prezent, energia generată anual pe cale hidro atinge 2,1 millioane de GWh, ceea ce
reprezintă între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. Cele mai pesimiste
estimări acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. La nivel
European, în 2007, hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă. În
România, la nivelul anului 2008, se produc anual, în medie, cca 18 TWh, adică 35 %
din consum, dar potenţialul amenajabil este de 38 TWh / an.
Lucrarea de faţă tratează numai o parte din ansamblul de noţiuni, baze teoretice şi
lucrări inginereşti care sunt cuprinse în sintagma amenajări hidroenergetice.
Cuprinsul cărţii este definit de programa analitică a cursului cu denumire similară, pe
care autorul îl predă din anul 1982 la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii
Tehnice de Construcţii Bucureşti. Curicula specializării cuprinde un curs extins
dedicat construcţiilor hidrotehnice, unde sunt predate barajele şi construcţiile aferente
barajelor, prizele de apă, derivaţiile sub presiune, prin conducte şi galerii hidrotehnice,
precum şi derivaţiile cu nivel liber prin canale. Astfel de construcţii intră şi în
componenţa amenajărilor hidroenergetice, dar nu mai sunt tratate şi în această lucrare.
3
Capitolul al doilea tratează resursele hidroenergetice şi schemele de amenajare. Pentru
început se prezintă modul de evaluarea a potenţialului hidroenergetic şi estimările
privind potenţialul hidroenergetic al României şi potenţialul hidroenergetic mondial.
Sunt apoi detaliate soluţiile de amenajare şi principiile de alcătuire a schemelor
uzinelor hidroelectrice (UHE). Un paragraf special este dedicat parametrilor
energetici ai uzinelor hidroelectrice.
Capitolul trei defineşte mai întâi indicatorii tehnico – economici ai UHE. Se prezintă
apoi condiţiile de comparare a variantelor hidroenergetice şi criteriile de selecţie şi de
dimensionare. Unele exemple de aplicare a criteriilor energo-economice la
dimensionarea uzinelor hidroenergetice servesc aprofundării noţiunilor.
Cel mai extins capitol tratează centralele hidroelectrice pe derivaţie. Sunt detaliate
dispoziţiile generale ale centralelor supra şi subterane şi construcţiile specifice
acestora: camere de încărcare, castele de echilibru şi case de vane.
Uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj sunt din ce în ce mai actuale, fiind
singura formă cu aplicare industrială de înmagazinare a energiei în exces din sistem.
Ele sunt şi singura soluţie de acumulare a energiei eoliene, care se produce intermitent
şi dependent de factorii exteriori. Capitolul opt tratează cuprinzător aceste amenajări
cu caracter special.
Autorul
4
CUPRINS
1. INTRODUCERE ……………………………………………………. 9
5
3.2.2. Indicatori de comparaţie .............................................................. 82
3.3. Criterii de selecţie şi de dimensionare ................................................. 83
3.3.1. Criterii bazate pe durata de recuperare a investiţiei..................... 83
3.3.2. Criteriul cheltuielilor toatale actualizate minime ………………. 84
3.4. Exemple de aplicare a criteriilor energoeconomice la dimensionarea
unei UHE ……………………….................................................................... 91
3.4.1. Determinarea puterii instalate ………………………………….. 91
3.4.2. Determinarea înălţimii barajului ……………………………….. 94
3.4.3. Determinarea diametrelor derivaţiei ............................................ 97
3.5. Evaluarea oportunităţii de investire în UHE ...................................... 104
3.5.1. Criterii tradiţionale ……………………………………………… 105
3.5.2. Criterii bazate pe actualizare ........................................................ 105
Bibliografie …………………………………………………………………… 107
6
5.3.3. Centrale subterane echipate cu turbine Francis ………………… 155
5.3.4. Centrale în puţ .………………………………………………… 158
Centrale hidroelectrice aflate în exploatare în România ……… 159
5.4. Construcţii specifice centralelor pe derivaţie ..........………………… 165
5.4.1. Camere de încărcare ................................................................... 165
5.4.2. Castele de echilibru .................................................................... 175
5.4.3. Case de vane …………………………………………………… 199
Bibliografie …………………………………………………………………. 201
7
Bibliografie ................................................................................................... 265
8
1
INTRODUCERE
Precipitaţi
Ape de i Evapotranspiraţie
suprafaţă
Evaporare
Apa subterană
Pornind de la aceste considerente, rezultă clar că energia hidro este regenerabilă. Cât
timp vor fi precipitaţii apa se va colecta şi va curge în albiile cursurilor de apă şi
9
energia hidro va fi prezentă. Desigur, sunt în desfăşurare cercetări pentru dezvoltarea
şi a unor alte surse de energie regenerabilă. Între energiile regenerabile care au deja
aplicare la scară industrială sunt energia eoliană şi energia solară. Lor li se adaugă la o
scară mai redusă energia geotermală, energia provenită din biomasă etc. Contribuţia
acestor alte surse de energie regenerabilă este încă foarte modestă. Hidroenergia este
pe departe cea mai importantă sursă de energie regenerabilă utilizată în prezent.
Energia generată anual pe cale hidro atinge 2,1 millioane de GWh, ceea ce reprezintă
între 16 şi 18 % din consumul de electricitate mondial. Cele mai pesimiste estimări
acceptă că potenţialul exploatabil este de şase ori mai mare. La nivel European, în
2007, hidroenergia producea peste 85% din energia regenerabilă, care, la rândul ei
trebuie să crească cu 8% pe an până în 2010. În România se produc annual, pe cale
hidro, cca 18 TWh, adică 35 % din consum, dar potenţialul amenajabil este de 38
TWh / an. O situaţie edificatoare privind resursele energetice şi contribuţia energiilor
regenerabile pe plan mondial este redată în figura 1.2.
10
Figura 1.3. Transformarea energiei hidraulice în energie electrică
În cele mai multe cazuri energia hidro se concentrează într-o anumită secţiune prin
barare, sau prin derivarea curgerii faţă de albia naturală prin canale sau galerii. Soluţii
de principiu sunt prezentate în figurile 1.4 şi 1.5.
11
Priză
Cameră de
încărcare
Conductă
forţată
CHE
Lacurile de acumulare servesc, de cele mai multe ori, nu numai pentru stocarea
energiei hidraulice, dar şi pentru o serie de alte folosinţe. Marile lacuri asociate
amenajărilor hidroenergetice protejează împotriva inundaţiilor, prin atenuarea
viiturilor, sunt importante surse pentru alimentarea cu apă a populaţiei şi a
industriilor, asigură debit pentru irigaţii în perioadele secetoase, pot fi importante
centre de dezvoltare a turismului. În cazul amenajărilor fluviale, nivelul apei este
controlat prin barare iar navigaţia este mult favorizată, desigur prin construcţia de
ecluze în frontul barat.
12
Avantajul principal este preţul de cost extrem de redus în raport cu cel al surselelor
tradiţionale de energie electrică. O comparaţie concludentă este redată în figura 1.6.
Costul este redus pentru că, odată amortizată investiţia iniţială, sursa de energie este
curgerea apei care nu implică costuri, ci eventual taxe bazinale. Chiar costurile de
operare sunt mult reduse pentru că instalaţiile şi construcţiile sunt simple şi robuste,
iar fiabilitatea este mare.
4
USD cenţi pe kWh produs
13
Puterea totală care trebuie sa fie produsă de centralele sistemului energetic este dictată
in fiecare moment de necesităţile de putere însumate ale consumatorilor, care au
variaţii zilnice, săptămânale şi sezoniere caracteristice. Reprezentarea grafică a puterii
cerute de consumatori în timp se numeşte graficul sau curba de sarcină. Variaţia în
timp a puterii totale cerute de toţi consumatorii în decurs de o zi reprezintă graficul de
sarcină zilnică P(t), iar energia zilnică consumată este (fig. 1.7):
24
E z = ∫ P (t ) dt (1.1)
0
În figura 1.7, dreapta, se mai disting curba de durată a puterilor, care reprezintă
numărul de ore dintr-o zi în care o anumită putere este cerută de sistem şi curba
integrală a energiei, definită de relaţia (1.1).
14
În cazul în care cantitatea de energie cerută de consumatori este mai mare sau mai
mică decât cantitatea de energie livrată de producători, în reţea apar perturbaţii de
tensiune şi de frecvenţă, care pun în pericol funcţionarea consumatorilor, ducând la
avarii grave ale acestora. Ca urmare, cantitatea de putere livrată (energie produsă)
trebuie să fie egală, în orice moment, cu cantitatea de putere consumată (energie
consumată).
In zilele de lucru ale unei săptămâni curbele de sarcină sunt asemănătoare, având
variaţiuni limitate de ± 2...3% de la o zi la alta, datorită în special modificării
condiţiilor meteorologice. În zilele de repaos, sarcina medie reprezintă între 70 şi 80%
din aceea a zilelor de lucru, iar in ziua de lucru care urmează dupa ziua de repaos
circa 93...94%, din cauza sarcinii de noapte mai scăzute. În figura 1.8 se prezintă
comparativ curbele de sarcină ale zilelor unei săptămâni dintr-o zonă cu economie
dezvoltată, iar în figura 1.9 elemente comparative ale graficelor de sarcină pentru zi
de lucru şi zi de repaos.
15
Figura 1.9. Diferenţe între alura graficelor de sarcină pentru zi de lucru (cu două
vârfuri) şi zi de repaus (cu un singur vârf).
În condiţiile din România, diferenţele dintre zona de vârf şi golul de noapte (cea mai
descărcată zonă a curbei) variază în funcţie de sezon şi se situează în jurul valorii de
25...30% din maximul zilnic. Sarcinile de vârf şi consumul lunar de energie electrică
au valorile maxime în lunile decembrie şi ianuarie si valorile minime în lunile iunie şi
iulie. Este de semnalat faptul că, în ultimii ani, în verile foarte călduroase, cu
temperaturi extreme, se manifestă modificări semnificative datorită instalaţiilor de aer
condiţionat. Consumul mediu lunar de energie electrică, precum şi sarcina medie
lunară au în cursul anului o variaţie sezonieră, asemănătoare cu aceea a sarcinilor de
vârf maxime lunare. Pentru caracterizarea regimului anual de variaţie a curbelor de
sarcină se utilizează indicele care reflectă durata de utilizare a sarcinii maxime anuale:
Ean
T= (1.3)
Pmax, an
exprimat ca raport dintre cantitatea de energie electrică produsă pentru consum intern
anual şi puterea (sarcina) de vârf maximă anuală.
16
— centralele termoelectrice de condensaţie (CTE), echipate cu grupuri de
mare putere şi parametri superiori;
— centralele nuclearo-electrice, cu o producţie mare de energie practic
constantă pe toată durata de operare;
— UHE pe firul apei, sau cu acumulări mici, în perioadele cu debite afluente
mari, pentru a evita pierderi de energie prin deversarea apei.
Pentru acoperirea zonei de vârf pot fi utilizate numai centralele care au elasticitate
mare în funcţionare, care au posibilitatea de a fi puse în funcţiune şi de a fi oprite de
mai multe ori pe zi fără inconveniente tehnice, care au timp foarte scurt de pornire şi
viteză de încărcare mare până la plină sarcină, care au randamente ridicate la sarcini
variabile şi la durate de utilizare reduse. Dintre toate tipurile de centrale, cele
hidroelectrice cu lacuri de acumulare mari au caracteristicile cele mai potrivite
pentru o exploatare la vârf de sarcină. Acoperirea vârfului de sarcină o mai pot
asigura, dar cu costuri mult mai mari (vezi fig. 1.6), centralele cu turbine cu gaz şi
CTE cu turbine de construcţie specială. Repartiţia sarcinii zilnice pe tipuri de centrale
este prezentată în figura 1.10.
Figura 1.10. Acoperirea curbei de sarcină zilnică de către diferitele tipuri de centrale
electrice
După cum se observă în figură, vârful de sarcină este preluat de uzinele hidroelectrice
(UHE) dar şi de uzinele hidroelectrice cu acumulare prin pompaj (UHEAP), a căror
principiude funcţionare se prezintă în paginile următoare.
17
Prin calităţile lor tehnice şi economice (elasticitate, fiabilitate, preţ de cost redus)
centralele hidroelectrice sunt amenajări deosebit de adecvate şi pentru îndeplinirea
operativă a serviciilor tehnologice de sistem cum sunt: reglarea frecvenţei, reglajul
secundar frecvenţă-putere, rezerva turnantă, rezerva terţiara rapidă şi reglajul
tensiunii. Unele explicaţii privind serviciile tehnologice amintite sunt sumar
prezentate în casetă.
Pornirea la rece înseamnă repornirea sistemului energetic în cazul în care are loc o
întrerupere completă a acestuia. În vederea pornirii la rece, grupurile generatoare
trebuie să realizeze pornirea sistemului energetic fără alimentări de energie de la reţea.
Funcţia pornirii la rece include şi pregătirea de instrucţiuni detaliate pentru toţi
participanţii implicaţi în activitatea de furnizare de electricitate, care trebuie respectate
în cazul unei opriri totale a sistemului.
18
În prezent, în România, centralele hidro sunt principalele furnizoare de servicii
tehnologice de sistem, acoperind aproximativ 80% din rezerva minut a sistemului
energetic. La acoperirea necesarului de putere de reglaj secundar participă opt centrale
hidroelectrice mari: Porţile de Fier I, Stejarul, Corbeni, Ciunget, Gâlceag, Şugag,
Mărişelu şi Retezat. Puterea lor instalată însumează 2845 MW, din care o bandă totală
de 400…530 MW este prevăzută pentru acest reglaj.
Aceste amenajări sunt alcătuite dintr-un rezervor inferior, care poate fi şi lacul de
acumulare al unei UHE clasice, şi un rezervor superior (aflat la o cotă superioară), în
care apa este acumulată prin pompaj. Pomparea se face atunci când în sistemul
energetic există un surplus de putere disponibilă, aşa cum se întâmplă în cursul nopţii
sau în zilele de weekend. Din rezervorul superior apa este descărcată în rezervorul
inferior prin turbine, producând energie electrică, în perioadele de vârf de sarcină
(fig.1. 11 şi 1.12). La fel ca în cazul UHE clasice, grupurile turbină – generator
pornesc rapid şi acoperă cerinţele de sarcină sau de servicii de sistem. UHEAP sunt
singurele înmagazinatoare de energie semnificative din sistem, contribuind la
îmbunătăţirea factorului de sarcină. Aşa cum s-a mai arătat, prin UHEAP se poate
îmbunătăţii şi aportul în sistem al energiei eoliene. Când bate vântul şi există
disponibil de energie acesta serveşte pompării apei în rezervorul superior. Turbinarea
se face la vârf de sarcină, asigurând acoperirea cerinţelor din sistem.
19
Figura 1.12. Alternanţa pompare – turbinare la UHEAP
Oamenii şi acţiunile lor fac parte din mediul natural. Materialele de construcţie,
energia, hainele, alimentele şi toate celelalte necesare vieţii provin din resurse
naturale. Lumea în care trăim este puternic afectată de intervenţiile antropice pentru
crearea condiţiilor de viaţă, a comfortului, a siguranţei oamenilor. Pe măsură ce
omenirea creşte şi se dezvoltă, oamenii devin din ce în ce mai dependenţi de resursele
din natură. Pentru satisfacerea multora dintre nevoile zilnice oamenii au nevoie de
energie electrică. Cele mai multe surse nu sunt regenerabile şi sunt în cantităţi
limitate. Sunt necesare noi foraje de sondă, noi mine de cărbune şi de uraniu, imense
depozite de gaze naturale.
Exploatarea oricăror surse de energie are un cost de mediu. Folosirea lor pentru
producerea de energie are de asemenea impact asupra aerului, a solului şi a apelor,
deci noi costuri de mediu. Oamenii îşi doresc un mediu curat. În acelaşi timp oamenii
îşi doresc energie pentru încălzirea şi iluminatul locuinţelor şi pentru a pune în
mişcare toată gama de aparatură legată de comfort. Care este soluţia? Fie se reduce
cererea de energie electrică, fie se găsesc şi se dezvoltă acele surse care sunt
acceptabile din punctul de vedere al efectelor asupra mediului. Conservarea energiei
pare a fi o cale, dar creşterea continuă a populaţiei şi dorinţa de avea acces la comfort
a populaţiei din ţările în curs de dezvoltare fac ca rezultanta să conducă totuşi la cereri
sporite de energie electrică. În aceste condiţii, trebuie examinate toate categoriile de
surse şi promovate cele mai eficiente şi acceptabile alternative.
Aşa cum s-a arătat, amenajările hidroenergetice cu lacuri de acumulare aduc şi alte
beneficii semnificative: atenuează viiturile, asigură alimentarea cu apă a populaţiei şi
economiei, furnizează apă pentru irigaţii. Un beneficiu ce nu trebuie neglijat este
20
crearea de peisaje şi facilităţi pentru recreere, condiţii pentru pescuitul sportiv şi
pentru sporturi nautice.
Figura 1.13. Efecte favorabile (căsuţe albe) şi defavorabile (căsuţe gri) ale unei
amenajări hidroenergetice
21
1.4. SCURT ISTORIC
Cea mai veche utilizare a energiei apelor este atestată în China şi în Egiptul antic,
unde au apărut roţile de apă. Vechii greci şi romanii utilizau mori de apă (cu roţi
hidraulice) pentru măcinatul grânelor. În figura 1.14 este prezentată o moară de apă
după descrierea lui Vitruvius, care include transmisii cu roţi dinţate.
Primele roţi de apă, cu ax orizontal, erau puse în mişcare de apa care curgea printr-un
canal special amenajat (fig.1.15,a). Mai târziu randamentul roţilor de apă a fost
îmbunătăţit prin crearea de căderi artificiale folosind jghiaburi pentru aducerea apei la
partea de sus a roţii (fig.1.15,b). Roţile erau puse în mişcare de greutatea apei care
umplea cupele de pe periferia roţii. Se obţineau randamente de până la 85%.
a b
Figura 1.15. Roţi hidraulice: a – puse în mişcare de curent la baza roţii; b- puse în
mişcare de căderea apei la partea superioară
În evul mediu roţile de apă au fost frecvent utilizate de meşteşugari. Au apărut şi noi
maşini hidraulice. În Norvegia, cea mai utilizată maşină era Kvernkallen, care era o
roată hidraulică cu ax vertical. Rotorul era format din pale radiale la care apa ajungea
printr-un jgheab înclinat. Dispunerea palelor era artizanală, iar randamentele rar depăşeau
50%.
22
În perioada revoluţiei industriale energia hidraulică a jucat un rol important în
dezvoltarea industriilor textile şi a pielăritului. Primele oraşe industriale au fost
asociate energiei apelor. Au fost construite baraje şi canale, iar ori de câte ori căderea
depăşea 5 m s-au instalat roţi hidraulice. Barajele mari şi lacurile de acumulare au
apărut mult mai târziu şi ca urmare energia apei trebuia dublată de maşini cu abur
pentru peroiadele cînd debitele erau mici.
23
hidroenergetic este limitat. În multe ţări amplasamentele favorabile s-au epuizat sau
sunt în curs de epuizare. Eforturile sunt mai mari dar şi cerinţele de energie sunt
crescătoare şi la fel şi pretenţiile faţă de calitatea surselor energetice. Hidroenergia are
un viitor cert.
BIBLIOGRAFIE
Boyle, G. (Ed.) (2004). Renewable Energy: Power for a Sustainable Future (Second
Edition). Oxford University Press / Open University.
Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.
Lafitte, R., Bartle, A. (2000). The role and benefits of hydroelectric power.
Hydropower and Dams World Atlas.
Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja,V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
24
2
Pentru a facilita urmărirea noţiunilor legate de potenţial, putere şi energie este util de a
se reaminti care sunt unităţile de măsură utilizate în energetică. Pentru putere, unitatea
de măsură în sistemul internaţional de unităţi de măsură (SI) este Watt –ul [W]. În
energetică se utilizează multiplii acestuia:
Dacă un volum de apă V (m3) se află la cota H1 respectiv la înălţimea H(m) deasupra
unui plan de referinţă de cotă H2, atunci posedă o energie potenţială (fig. 2.1):
E p = ρg V H = 9,81 kN / m 3 ∗V ( m 3 ) ∗ H ( m ) =
= 9,81 V H [kJ ] ( 2.1)
Figura 2.1. Energia unui volum de apă aflat la cota H1 de un plan de referinţă
25
Dacă volumul V se scurge pe albia unui curs de apă în timpul t , atunci energia
potenţială devine energie cinetică, iar cursul de apă pe sectorul dintre H1 şi H2 are
puterea P = E / t:
E V
P= = 9,81 H = 9,81Q H [kW ] (2.2)
t t
Energia pe care cursul de apă o poate livra într-un an, denumită potenţial energetic al
cursului de apă pe sectorul definit anterior, se obţine înmulţind puterea cu numărul de
ore dintr-un an. Dat fiind faptul că debitul râului variază în acest interval, atunci
energia livrabilă se calculează cu debitul mediu multianual Qm :
ηh =
H H br − hr
=
∑
;
H br H br
cu ∑h r pierderile de sarcina pe circuitul hidraulic
26
2.2. POTENŢIALUL HIDROENERGETIC AL CURSURILOR DE APĂ
Potenţialul teoretic (brut) este o mărime bine precizată care rezultă din anumite
operaţii de calcul ce nu pot fi altfel interpretate. Din acest punct de vedere el
reprezintă o mărime invariabilă în timp (admiţând că modificările climatice nu sunt
esenţiale) şi independentă de condiţiile tehnice sau economice. De aceea, deşi prezintă
dezavantajul de a nu fi o mărime fizică reală, potenţialul hidroenergetic teoretic este
folosit pentru studii comparative.
27
economici şi de alt tip. În ultimile decenii au fost fluctuaţii importante, generate de
variaţia preţului combustibililor fosili, de modificările climatice, de modul de
apreciere a efectelor produse de amenajările hidroenergetice asupra mediului etc. Din
rezultatele obţinute în ţările europene se poate deduce că potenţialul care poate fi
amenajat in condiţii economice variază între 18 şi 22 % din valoarea potenţialului
teoretic de scurgere, respectiv între 50 şi 75% din valoarea potenţialului tehnic ame-
najabil.
De regulă, în calcul se folosesc mai multe valori caracteristice ale debitelor: debitul
mediu multianual Qm, debitele cu asigurarea de 50% şi de 95%, debitele medii ale
semestrelor de iarnă, respectiv de vară. Potenţialul calculat pe baza debitului mediu
multianual indică valoarea maximă a producţiei de energie care poate fi obţinută pe
sectorul de râu respectiv. Deoarece această valoare este influenţată de valorile
extreme ale debitelor, se consideră că debitul cu asigurare 50% permite aprecierea
funcţionării normale a uzinei hidroelectrice. Debitul cu asigurarea de 95% dă indicaţii
asupra energiei garantate, care poate fi obţinută prin amenajarea sectorului de râu.
28
Potenţialul calculat pe baza debitului mediu de iarnă sau de vară permite să se
aprecieze repartizarea în timpul anului a producţiei de energie hidroelectrică.
∆E
p E / sector = = 8600 Qm i [kWh / km, an] (2.9)
∆L
În figurile 2.3 şi 2.4 sunt redate benzile energetice ale principalelor cursuri de apă din
România. În figura 2.3 benzile corespund evaluării din anii ’80 (Kogălniceanu, 1986).
În figura 2.4 este reprodusă harta realizată de profesorul Dorin Pavel (Pavel, 1933)
într-o lucrare de referinţă privind evaluarea forţelor hidraulice din România. În
aceeaşi lucrare se aprecia că teritoriul României dispune de o putere brută de cca 6000
MW , cu o producţie de energie de 36 TWh / an. Cifrele se bazau pe studiul a unui
număr de 567 de uzine hidroelectrice, concepute conform performanţelor tehnice ale
perioadei respective.
29
30
Figura 2.3. Potenţialul tehnic liniar al cursurilor de apă din România
31
Figura 2.4. Benzile energetice reprezentând potenţilaul tehnic amenajabil evaluat de profesorul Dorin Pavel
Pentru reprezentarea potenţilului liniar se mai pot folosi linii paralele cu sectoarele de
râu, care, potrivit unei legende stabilite, indică valoarea potenţialului hidroenergetic
teoretic liniar specific. Uneori se reprezintă potenţialul brut prin figuri geometrice, a
căror suprafaţă este proporţională cu valoarea potenţialului. Se folosesc foarte des
pătrate sau cercuri.
Cea mai complexă reprezentare grafică o formează însă cea făcută în aşa numita
caracteristică cadastrală, sau cadastrul hidroenergetic (UPB, 2006). Această
reprezentare grafică conţine următoarele curbe, care caracterizeazxă bazinul râului
respectiv:
- profilul în lung al râului z = z(L);
- suprafaţa bazinului funcţie de lungimea râului S = S(L);
- variaţia debitului total în lungul râului Q = Q(L);
- variaţia debitului specific q = q(L);
- variaţia potenţialului specific p = p(L).
De asemenea pe grafic se mai indică lungimea în kilometri, panta medie a fiecărui
sector al râului i (‰) şi cotele z (în mdM) ale punctelor care delimitează fiecare
sector. Printr-un cerc, haşurat sau înegrit pe jumătate, se indică punctele în care râul
primeşte afluenţi şi de pe care parte a sa vin aceştia (dreapta sau stânga).
Resursele de apă din interiorul ţării se caracterizează printr-o mare variabilitate, atât în
spaţiu, cât şi în timp. Astfel, zone mari şi importante, cum ar fi Câmpia Română,
podişul Moldovei şi Dobrogea, sunt sărace în apă. De asemenea, apar variaţii mari în
timp a debitelor, atât în cursul unui an, cât şi de la an la an. În lunile de primăvară
(martie-iunie) se scurge peste 50% din stocul anual, atingându-se debite maxime de
sute de ori mai mari decât cele minime. Toate acestea impun ca necesară realizarea
compensării debitelor cu ajutorul lacurilor de acumulare.
32
Tabelul 1.1. Potenţialul hdroenergetic al României
. Potenţialul hidroenergetic
Estimări mai recente, concordante de altfel cu evaluările din 1985, arată că potenţialul
hidroenergetic atinge circa 40 TWh/an şi este astfel distribuit:
- cursuri de apă interioare 25 TWh/an;
- Dunărea, cota României 11,5 TWh/an;
- micropotenţial 3,5 TWh/an.
La nivelul anului 2005 producţia de energie a fost de cca 16 500 GWh/an, realizată în
principal în 129 de centrale hidroelectrice. Puterea instalată în anul 2005 era de 6 335
MW. Ehergia hidroelectrică reprezintă în medie 1/3 din producţia de energie electrică
a României.
33
a creat condiţii pentru folosirea unui potenţial considerat înainte ca neeconomic sau de
neutilizabil.
34
Figura 2.6. Procente din potenţialul hidroenergetic care au fost amenajate şi contribuie
la acoperirea consumului energetic mondial
Pentru formarea unor repere, în tabelul 2.3 sunt prezentate cele mai mari uzine
hidroelectrice aflate în prezent (2008) în exploatare.
Energie
Putere produsă
Nume Ţara Anul instalată anual
Three Gorges China 2009 18,200 MW
Itaipú Brazilia/Paraguay 1983 12,600 MW 93.4 TWh
Guri Venezuela 1986 10,200 MW 46 TWh
Grand Coulee Statele Unite 1942/80 6,809 MW 22.6 TWh
Sayano
Shushenskaya Rusia 1983 6,400 MW
Robert-Bourassa Canada 1981 5,616 MW
Churchill Falls Canada 1971 5,429 MW 35 TWh
Porţile de Fier Romania/Serbia 1970 2,280 MW 11.3 TWh
35
36
Figura 2.7. Amenajarea potenţialului hidroenergetic european
Aceleaşi date se regăsesc în figura 2.8, într-o reprezentare mai sugestivă. În abscisă
sunt poziţionate ţările în ordine alfabetică, iar în ordonată producţia anuală de energie.
Energia hidraulică naturală este distribuită destul de neuniform de-a lungul cursurilor
de apă. Ea se consumă în cea mai mare parte ca energie de învingere a rezistenţelor
pe care le opune curgerii patul neregulat al râurilor. Restul energiei se consumă prin
acţiunea de erodare a albiei şi a versanţilor.
Scopul amenajărilor hidroelectrice este reducerea într-o măsură cât mai mare a
pierderilor de energie şi concentrarea căderilor pe sectoare scurte, in vederea
producerii de energie electrică.
37
Crearea unei căderi concentrate pe un curs de apă se poate realiza pe mai multe căi
(fig. 2.9) :
- prin construirea unui baraj care ridică nivelul apei şi reduce viteza de curgere
pe o anumită distanţă în amonte (fig. 2.9, a);
- prin derivarea apei din albia cursului printr-o aducţiune cu pantă redusă, care
conduce apa cu pierderi de sarcină mici (fig. 2.9, b);
- printr-o dispoziţie mixtă, de ridicare a nivelului şi de derivare a apei (fig. 2.9,
c şi d).
38
În figura 2.9 se remarcă şi construcţiile principale care intervin în cadrul unei scheme de
amenajare. Astfel:
Prizele de apă, dispuse în corpul barajului sau mai adesea în versanţi, preiau debitele ce
merg către turbine şi le dirijează în aducţiuni, sau , după caz, direct în conductele forţate.
Aducţiunile, care pot fi canale cu nivel liber sau galerii sub presiune, transportă debitul
turbinat către camerele de echilibru – camere de încărcare în cazul canalelor de aducţiune
şi respectiv castele de echilibru în cazul galeriilor de aducţiune.
Camerele de echilibru sunt dispuse între aducţiuni şi conductele sau galeriile forţate. Ele
au rolul de a limita suprapresiunile dinamice provocate de variaţiile de sarcină de la
centrală şi de a furniza debit pentru pornirea centralei, respectiv de a înmagazina debit la
oprirea acesteia.
Conductele sau galeriile forţate conduc apa de la camerele de încărcare spre centrală, pe
o diferenţă de nivel mare şi cu viteze şi presiuni mari.
Canalele sau galeriile de fugă conduc apele turbinate către punctele de restituţie în
cursurile de apă. În cazul uzinelor hidroelectrice care furnizează energie de vîrf şi
lucrează un număr limitat de ore pe zi, debitele turbinate sunt preluate de un bazin (lac)
redresor, denumit în figura 2.9 regularizare, din care se descarcă în aval un debit
cvasiconstant.
39
adăposteşte circuitul hidraulic către şi de la turbine, turbinele şi generatoarele şi instalaţiile
anexe.
La acest tip de amenajare întreaga cădere folosită de UHE este realizată prin
construcţia barajului. Clădirea centralei este aşezată în acelaşi amplasament, în corpul
barajului sau la piciorul barajului, ori imediat în aval de baraj, pe malurile sau în
versanţii cursului de apă. Uzina are aducţiuni foarte scurte sau numai conducte sau
galerii forţate.
Căderile pentru care se construiesc aceste uzine sunt cuprinse între mai puţin de 5 m
până la peste 200 m, limita maximă atinsă fiind de 300 m (UHE Nurek pe râul Vahs-
Rusia). Volumul lacurilor de acumulare create de barajele acestor uzine variază de
asemenea în limile foarte largi, de la volume mici, care nu pot asigura decât o
compensare orară a debitelor, până la volume foarte mari, care permit o regularizare
multianuală a debitelor. Cele mai mari acumulări din lume s-au realizat la amenajările
cu uzine baraj de pe marile fluvii (UHE Bratsk, cu 179 miliarde m3 şi UHE Kariba
cu 160 miliarde m3 ).
In cazul barajelor de beton, schema de amenajare a UHE este mai simplă, clădirea
centralei fiind amplasată la piciorul barajului, sau lângă unul din maluri, pentru a
permite descărcarea apelor mari peste cealaltă parte a barajului. Aducerea apei se face
prin conducte forţate scurte care traversează barajul, câte una pentru fiecare turbină,
cu prize de apă pe paramentul amonte al barajului (fig. 2.10).
Când valea este îngustă, centrala se amplasează la mijlocul văii, iar evacuarea apelor
mari se face printr-un deversor lateral, sau peste centrală printr-o trambulină. O altă
soluţie este poziţionarea centralei în aval de baraj, lângă unul din maluri. În acest caz
40
aducerea apei se face prin galerii de derivaţie prin versanţi, cu prizele de apă în
versant sub forma unor turnuri de priză.
BARAJ
Patul râului
Nivelul vechi
al râului
Figura 2.10. Dispunrea clasică a unei UHE-baraj în cazul barajelor din beton
Situaţia centralelor asociate cu bararea văilor înguste este ilustrată în figura 2.11, în
care se prezintă UHE Tarniţa, de pe Someş, singura uzină – baraj din România.
VEDERE ÎN PLAN
Baraj
Grătar Vană
Centrala segment
hidroelectrică
Golire de
semifund
Conductă CHE
CH
UHE Tarniţa constitue treapta a doua a amenajării hidroelectrice a Someşului Mic.
forţaţă
41
Centrala hidroelectrică are o putere de 45 MW, la o cădere de 80,50 m. Debitul
instalat este de 68 m3/s, iar producţia de energie de 80 GWh/an.
Barajul şi centrala de la piciorul aval s-au amplasat într-o zonă de chei, cu condiţii
morfologice şi geologice bune. Barajul are 97 m înălţime, fiind foarte svelt. Centrala
este separată structural de baraj printr-un rost permanent. Prizele şi conductele forţate
ale celor două grupuri cu turbine Francis ale centralei hidroelectrice sunt plasate în
două ploturi centrale. Descărcarea debitelor maxime se face printr-un descărcător de
suprafaţă amplasat la malul drept şi prin două goliri de semiadâncime care au canale
rapide ce bordează clădirea centralei.
În cazul barajelor din materiale locale priza şi conductele forţate nu mai pot fi
amplasate în corpul barajului. În plus, din cauza amprizei mari a barajului şi a
modului de evacuare a apelor mari, centrala se dispune spre aval. Mai rar şi numai
pentru baraje sub 80 m s-au realizat aducţiuni sub corpul barajului, sub formă de
conducte metalice plasate în galerii purtătoare, cu prize de apă de tip turn. Uzual
amplasarea centralei se face fie suprateran, la unul din maluri, sau în subteran, într-
unul din versanţi. Cu titlu de exemplu, în fugura 2.12 este prezentată UHE Xiaolangdi
din cadrul amenajării hidroelectrice a Fluviului Galben din China. La o cădere de
139 m şi cu un debit instalat de 1200 m3/s, centrala subterană are o putere de 1800
MW şi produce anual 5100 GWh.
CHE
Baraj
42
În figura 2.13 este prezentată o uzină baraj de cădere medie la care blocul prizei este
amplasat în frontul barat. De această dată clădirea centralei este supraterană,
poziţionată la un versant. La o cădere de 68 m centrala are o putere de 1240 MW.
Conductele forţate, scurte, sunt pozate pe versant.
68 m
Pentru a evidenţia dimensiunile la care pot ajunge uzinele baraj realizate pe marile
fluvii, în caseta următoare se prezintă, în ordinea intrării lor în exploatare, cele două
uzine hidroelectrice care deţin recordurile mondiale în ceea ce priveşte producţia de
energie şi respectiv de putere disponibilă. Pentru comparaţie este prezentată şi
amenajarea hidroenergetică de la Boulder (Hoover), care la data intrării în exploatare
a deţinut recordul mondial.
Centrala are o cădere de 118,4 m, este echipată cu turbine Francis, iar debitul uzinat
de fiecare turbină atinge 700 m3/s. Barajul care realizează căderea este un baraj evidat,
de 196 m înălţime, cu o lungime la coronament de 1064 m. Descărcătorul este echipat
cu 14 stavile segment de 20 x 21,3 m fiecare. Debitul capabil al descărcătorului este
de 62 200 m3/s. Volumul lacului este de 29 miliarde de m3, iar volumul util de 19
miliarde de m3.
Este interesant de reţinut că în anul 1995 uzina de la Itaipu a fost inclusă între cele
şapte minuni ale lumii moderne de către American Society of Civil Engineers
(ASCE).
43
Câteva date care explică alegerea: volumul de beton utilizat pentru construcţia uzinei
ar fi ajuns pentru construcţia a 210 stadioane cu capacitate de 80 000 locuri fiecare,
iar cu fierul utilizat se puteau construi 380 de turnuri Eifel.
VEDERE ÎN PLAN
de
SECŢIUNE PRIN
CENTRALĂ
44
Uzina hidroelectrică de la Three Gorge din China (figura 2. A2) deţine recordul
mondial din punct de vedere al puterii instalate cu 18 200 MW. Energia electrică
produsă în anul mediu hidrologic este de 84,7 TWh.
VEDERE IN PLAN
SECTIUNE PRIN
CENTRALA
Descărcător
45
Centrala este echipată cu 26 de grupuri de 700 MW fiecare. Căderea maximă este de
113 m, iar căderea minimă de 70 m. Clădirile centralei, câte una la fiecare mal, sunt
poziţionate la piciorul barajelor nedeversante. Construcţia centralelor a inclus 3,45
milioane de m3 de beton şi 124 de mii de tone de armătură.
Lacul de acumulare are o suprafaţă de 632 km2 şi a inundat 24 000 ha de teren cultivat
şi a impus strămutarea a cca 1 milion de persoane.
După cum se poate urmări în figură, barajul de greutate în arc închide o vale îngustă,
de tip canion. Înălţimea barajului este de 221 m (un record mondial la data
construcţiei) iar deschiderea la coronament este de numai 379m. Volumul lacului
creat de baraj, de 38,54 miliarde de m3, constitue şi astăzi cel mai mare volum de lac
de acumulare din USA. Descărcătorii barajului sunt în principal cele două canale
laterale echipate cu stavile, care pot evacua 11 300 m3/s.
Datorită configuraţiei văii, centrala este situată imediat în aval de baraj şi nu la baza
barajului şi este divizată în două unităţi, fiecare la baza a câte unui versant.
Dispunerea simetrică a întregii scheme se datorează faptului că în secţiunea barată
fluviul Colorado constitue graniţa dintre două state americane, Nevada şi Arizona.
Debitul este preluat de 4 turnuri de priză, cîte două pe fiecare parte. Două fire de
conducte forţate sunt amplasate în fostele galerii de deviere. Alte două fire de
derivaţie forţată au fost special excavate în versant. Către cele 18 turbine Francis apa
este condusă de patru conducte forţate, de la care pleacă distribuitorii.
Amenajarea dispune de o cădere de 178 m, iar debitul instalat este de 780 m3/s.
Clădirile centralelor se întind pe 217 m în lungul râului.
46
PLAN DE SITUAŢIE
VEDERE AERIANĂ
47
Uzine-baraj de cădere mică sau fluviale
La acest tip de amenajări cladirea centralei este amplasată în albia cursului de apă, in
prelungirea barajului şi preia direct presiunea apei din amonte. Căderea la care se
poate adopta acest mod de amplasare a centralei depinde de panta şi configuraţia
râului şi de condiţiile de fundare, variind între câţiva metri până la 30 ... 35 m.
In regiunile de deal sau colinare, pentru a se evita inundarea unor localităţi, a unor
suprafeţe mari de teren sau a căilor de comunicaţie, se pot construi numai baraje de
inălţime mică. De multe ori lacul de acumulare este conturat pe un mal, sau chiar pe
ambele maluri, de baraje laterale, adesea numite impropriu diguri. Prin această
dispoziţie în plan se menţine în limite raţionale inundarea terenurilor din albia majoră
şi se protejează aşezările (fig. 2.14).
48
PLAN DE SITUAŢIE
fuga
Baraj de închidere
SECŢIUNE PRIN CENTRALĂ
In cazul amenajărilor fluviale, clădirea centralei este uzual amplasată lângă unul
dintre maluri (fig.2.16). În cazul cursurilor de apă de frontieră, dacă configuraţia
morfologică o permite, se construieşte câte o centrală lângă fiecare mal.
49
Centralele sunt echipate cu turbine Kaplan sau Bulb. Volumul lacurilor de acumulare
ale acestui tip de amenajări, deşi mari ca valori absolute, sunt mici în raport cu stocul
şi permit numai o regularizare zilnică sau săptămânală a debitelor. Şi căderile sunt
mici în raport cu volumele. Prin barare se crează remuuri lungi, care reduc din cădere,
în special dacă se impune o cotă controlată în amonte.
50
Pentru început se prezintă succint cele trei uzine hidroenergetice din amonte de
Porţile de Fier şi se fac unele comentarii privind dispoziţia generală a acestora.
Alcătuirea frontului barat (figura 2.A5) cuprinde centrala, un baraj deversor şi ecluze.
La primele amenajări, cum este şi UHE Ybbs-Persenbeug (P = 203 MW, E = 1282
GWh/an), dată în exploatare în 1957, centrala a fost fragmentată în două corpuri,
considerând că o asemenea dispoziţie prezintă avantajul unor pierderi de cădere mai
mici faţă de o dispunere grupată. Dificultăţile de exploatare pe care le prezintă această
dispoziţie au făcut ca la următoarele amenajări grupurile să fie dispuse într-o singură
centrală. Aşa s-a format frontul barat la UHE Aschach (P = 287 MW, E = 1648
GWh/an), centrala ocupând zona mediană între ecluze şi barajul deversor. Este
interesant de remarcat faptul că o dispoziţie similară s-a ales şi pentru UHE
Jochenstein (P = 66 MW, E = 425 GWh/an), deşi este o amenajare de graniţă, unde de
regulă se preferă dispoziţii simetrice.
51
Figura 2.A5 – c. UHE Jochenstein
52
UHE Porţile de Fier I (fig. 2.A7) are o putere instalată de 2 x 1050 MW şi o
producţie de energie în anul mediu hidrologic de 2 x 5250 GWh/an (se specifică de
fiecare dată caracteristicle energetice de care dispun România şi Serbia, cu părţi
egale). Căderea maximă la centrală este de 34,50 m, iar căderea medie de 27,17 m.
Debitul instalat este de 2 x 4350 m3/s.
Dispoziţia generală este simetrică, cu un baraj deversor plasat în mijlocul albiei şi câte
o centrală şi o ecluză de fiecare parte a acestuia. Fiecare dintre cele două ţări are în
acest fel amplasat pe teritoriul propriu jumătate din frontul barat.
ROMÂNIA
SERBIA
Pe sectorul amenajat albia se situează într-o zonă deluroasă, iar cursul apei se ramifică
în două braţe, care cuprind între ele insula Ostrovul Mare. Lăţimea insulei atinge 2 km
53
şi este neinundabilă. Pe braţul principal au fost construite centrala echipată cu 2 x 10
turbine bulb de 27 MW fiecare, barajul deversor, barajul de închidere din materiale
locale şi ecluza sârbească. De această dată obiectele frontului barat sunt comune celor
două ţări.
Nodul principal
54
Figura 2.A8 – b. SHEN Porţile de Fier II, nodul de pe braţul Gogoşu şi secţiune prin
centrala de pe firul principal
55
2.6.2. Scheme de amenajare ale UHE de derivaţie
La acest tip de schemă întreaga cădere este realizată cu ajutorul unor lucrari de
derivare a apei (canale, galerii, conducte) de lungime mare. Prin lucrări de derivare se
pot amenaja în condiţii raţionale sectoarele cursurilor de apă pe care, din cauza
condiţiilor locale, nu se pot realiza baraje de retenţie.
UHE de derivaţie cuprind un baraj de mică înălţime (de obicei un stăvilar) pentru
derivarea apelor, priza de apă, canalele sau conductele de aducţiune, camera de
echilibru (de încărcare), conducta forţată, clădirea centralei cu echipamentul
electromecanic şi canalul de fugă (fig. 2.17). In funcţie de căderea amenajată şi de
structura şi tipul de construcţie al elementelor componente, UHE de derivaţie seîmpart
în amenajări de cădere mică sau de cădere mijlocie sau mare.
Priză
Canal
Cameră de
încărcare
Conductă
forţată
CHE
56
Uzine hidroelectrice de derivaţie de cădere mică
Acest tip de uzină se amenajează pentru căderi relativ reduse, pe cursul inferior al
râurilor mari şi în zonele de deal unde râurile au văi largi. Amenajarea cuprinde
derivaţii cu scurgere liberă, constând din canale de aducţiune şi de fugă, al căror
traseu se înscrie pe malurile şi terasele din lungul cursurilor de apă.
Clădirea centralei este amplasată lângă camera de apă, fie formând cu aceasta o
singură construcţie de tip asemănător cu a centralelor baraj de joasa cădere, fie este
legată de camera de încărcare prin conducte forţate scurte (fig.2.18). Centralele sunt
echipate uzual cu turbine de tip Kaplan şi pentru căderi mai mici şi cu grupuri bulb.
or
Derivarea apei se face prin baraje de mică înălţime, de tip stăvilar şi se preia prin prize
de apă care trebuie să asigure oprirea pătrunderii în canal a aluviunilor de fund. Pentru
a crea posibilitatea unei compensări orare a debitelor şi a reducerii pierderilor prin
deversare, canalele de aducţiune se realizează adeseori cu berme orizontale (fig.2.19).
Uzinele de derivaţie de cădere mică se realizeaza pe cursuri de apă care au panta mai
mare de 1...2%0 şi potenţialul liniar destul de ridicat pentru ca amenajarea să fie
economică.
57
În numeroase cazuri se amenajează mai multe uzine în cascadă, folosindu-se un singur
baraj pentru mai multe uzine aşezate în serie pe un canal de derivatie. În acest caz
canalul de fugă al uzinei din amonte devine canal de aducţiune al uzinei din aval
(fig.2.20).
Figura 2.20. Amplasarea centralelor din aval pe derivaţia creată de canalul de fugă al
centralei amonte
58
Uzinele de derivaţie de mică cădere au avantajul simplităţii, al costurilor specifice mai
mici şi în special al evitării barajului de acumulare. În acelaşi timp aceste scheme au
şi o serie de dezavantaje:
- pe sectoarele în care debitele cursurilor de apă sunt derivate albia naturala necesită
lucrări de regularizare;
- canalele de derivaţie separă şi fac mai dificilă utilizarea terenurilor dintre albia
naturală şi traseul canalelor;
- canalele de aducţiune lungi, în rambleu, cu diguri înalte, au un efect defavorabil
asupra peisajului;
- uzinele de derivaţie necesită cheltuieli de exploatare şi întreţinere relativ mari.
Dat fiind faptul că acest tip de scheme, fără baraj şi lac de acumulare, pe râuri cu
debite medii reduse, au puteri mici sunt denumite microhidrocentrale. Schemele
specifice vor fi detaliate în capitolul 7.
Aşa cum s-a arătat, denumirea de schemă “mixtă” provine din faptul ca la formarea
căderii contribuie atât barajul cât şi derivaţia. Aceste scheme sunt caracteristice
uzinelor complexe de mare putere, care furnizează energie de vârf. Debitele medii
folosite sunt cuprinse între 3 şi 20 m3/s, cu un regim de curgere cu mari variaţii
sezoniere. Pentru regularizarea debitelor sunt nccesare lacuri de acumulare mari, al
căror volum util este cuprins uzual între 30 şi 300 de milioane de m3.
Căderea este fragmentată în două centrale. În amonte CHE Lereşti are o cădere de
181m , un debit instalat de 15 m3/s şi o putere de 19 MW. Treapta aval, CHE
Voineşti, are o cădere de 71 m , un debit instalat de 9 m3/s şi o putere de 5,2 MW.
Priza de apă a centralei Voineşti este situată în bazinul compensator al centralei
Lereşti, cu un volum de 160 000 m3. Energia livrată de cele două centrale în anul
mediu hidrologic este de 56,5 GWh/an.
59
Figura 2. 22. Amenajarea hidroenergetică a Râului Târgului
60
Uzina are o putere de 210 MW şi o producţie de energie în anul mediu de 490 GWh,
obţinută cu 4 turbine Francis de 27,5 MW şi 2 turbine de 50 MW. Căderea brută
maximă de 149 m este realizată de baraj (94 m) şi de derivaţia sub presiune (55m).
Barajul, de greutate din beton, având o înălţime maximă constructivă de 127 m,
realizează un lac de acumulare cu un volum total de 1.230 milioane m3, iar volumul
de protecţie contra viiturilor este de 100 milioane m3. În aval de uzina de la Stejarul
(Bicaz) sunt 12 centrale de joasă cădere, dintre care primele trei au acumulări proprii.
Debitele instalate sunt de 180 ... 200 m3/s.
61
UHE Dobreşti este prima amenajare hidroenergetică de mare putere construită în
România, între anii 1928 şi 1930. Uzina are două captări principale, Scropoasa şi
Brătei. Aducţiunile de la cele două prize se reunesc în castelul de echilibru, de unde
pleacă spre centrală o conductă forţată unică. Debitul instalat este de 7 m3/s, iar
căderea de 312 m. Puterea instalată în 4 grupuri cu turbine Pelton este de 16 MW. Pe
aceaşi schemă este figurată şi centrala Moroieni, construită între anii 1949 – 1954,
care preia debitul imediat aval de centrala Dobreşti, fără a avea acumulare proprie. Pe
traseu galeria de aducţiune primeşte debitele de la două captări secundare, având la
centrală debitul instalat de 8,5 m3/s. La o cădere de 233 m puterea centralei Moroieni
este de 15 MW.
În unele cazuri, pentru colectarea apelor unor văi la cote inferioare lacului principal,
se folosesc staţii de pompare cu puteri semnificative. Prin astfel de scheme s-au
realizat UHE de mare putere (între 100 şi 500 MW), care datorită acumulărilor şi a
căderilor importante de care dispun sunt echipate ca centrale de vârf.
Firul principal cuprinde barajul din anrocamente cu nucleu de argilă Vidra, înalt de
121 m, care realizează o acumulare totală de 340 milioane m3 de apă, priza, galeria de
aducţiune sub presiune de 13.470 m, castelul de echlibru, casa vanelor, galeria forţată
lungă de 1.320 m, centrala subterană echipată cu trei grupuri Pelton de 170 MW
fiecare, galeria de fugă lungă de 6.500 m şi instalaţiile anexe.
62
63
Figura 2.25,a. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru – vedere în plan
Figura 2.25,b. Amenajarea hidroenergetică a râului Lotru – profil sinoptic
64
- dificultăţile de construcţie şi apoi de exploatare în zonele cu altitudine ridicată şi cu
climat rece;
- mai multe grade de libertate la stabilirea schemei de amenajare a uzinei în cadrul
condiţiilor topografice ale bazinului şi mărirea căderii totale amenajate prin
construcţia unei galeri de fugă lungi;
- înlocuirea conductelor forţate cu galerii sau puţuri forţate, la care o parte din
presiunea apei este preluată de rocă, reducându-se cantitatea de tolă metalică;
- reducerea semnificativă a impactului asupra mediului.
- dispoziţia amonte, la care căderea este creată de baraj şi de o galerie de fugă lungă.
Traseul aducţiunii şi al puţului forţat sunt scurte şi nu este necesar un castel de
echilibru. Galeria de fugă poate fi cu scurgere liberă sau sub presiune, caz în care
poate fi necesar un castel de echilibru aval de centrală;
- dispoziţia intermediară, la care căderea este creată de baraj, de galeria de aducţiune
şi de galeria de fugă. Acest tip de schemă are avantajul reducerii lungimii aducţiunii
sub presiune şi a măririi căderii amenajate cu ajutorul galeriei de fugă. Este cea mai
frecventă dispoziţie, adoptată la majoritatea amenajărilor hidroenergetice din
România;
- dispoziţia aval, la care căderea este creată de baraj şi de galeria de aducţiune, galeria
de fugă fiind foarte scurtă.
65
La majoritatea schemelor de amenajare mixte, de mare putere, realizarea unor
acumulări importante pe cursul superior sau mijlociu al râurilor interioare a creat
condiţii favorabile pentru amenajarea integrală a cursurilor de apă în aval, prin
construirea de hidrocentrale de cădere mică şi mijlocie în cascadă, care beneficiază de
debitele regularizate în lacurile de acumulare din amonte (fig.2.27).
Acumulare
amonte
Cascadă aval
66
2.7. PARAMETRI ENERGETICI AI UZINELOR HIDROELECTRICE
P = 9,81 η Qi H (kW)
E = 86 000 ε η Qi H (kWh/an)
rezultă că, pe lângă putere şi energie, principalii parametri energetici sunt: lacul de
acumulare de care depinde mărimea debitului instalat Qi şi gradul de utilizare a
stocului ε, debitul instalat Qi şi căderea H (fig.2.28).
67
lacul; în faza de golire uzinarea se face în regim variabil, în acord cu cerinţele
sistemului; în faza de umplere a lacului uzinarea se face cu turbinare continuă.
Volumul necesar în lac este:
Lac-c
Lac-r
68
Capacitatea lacului de acumulare este descrisă de curba capacităţii lacului (fig. 2.30),
care defineşte variaţia volumului acumulat în lac în funcţie de cota apei din lac. Pe
lângă exprimarea grafică se folosesc şi relaţii analitice care descriu această variaţie:
o relaţie exponenţială pentru zona volumului util:
n
V(h) = a h (2.11)
V(h) = a0 + a1 h (2.12)
Volum util (Vu) este delimitat de NNR şi NME şi reprezintă volumul ce poate fi
utilizat energetic în condiţii normale de exploatare. Mărimea lacului de acumulare se
raportează la stocul anual (volumul de apă care curge în regim liber pe râu în timp de
un an) şi este definită de indicele de acumulare α = V util / Stoc annual.
Volum de atenuare (Vat) este delimitat de NNR şi NAE şi reprezintă volumul care se
reţine temporar în lac, la tranzitarea viiturilor, pentru a reduce debitul maxim evacuat
în aval.
69
Volum utilizabil (Vut) este delimitat de NNR şi NMT şi reprezintă volumul care poate
fi uzinat la limită, fără a ţine cont de restricţii energetice.
Volumul rezervei de fier (Vrf) este delimitat de NME şi NP şi reprezintă volumul care
este reţinut sub nivelul minim de exploatare şi care poate fi, la limită, evacuat prin
centrală.
Volumul mort (Vm) este delimitat de cota prizei şi fundul lacului şi nu poate fi preluat
de centrală.
Exploatarea se face pe baza unui grafic dispecer, care stabileşte pentru fiecare
perioadă caracteristică din timpul anului mărimea debitelor care pot fi livrate din lac,
în special pentru producerea de energie electrică şi, acolo unde este cazul şi pentru
alte folosinţe. Mărimea debitelor livrate depinde de volumul existent în lac la
începutul perioadei respective. Graficul dispecer trebuie să asigure o funcţionare
optimă în toate perioadele hidrologice caracteristice şi, de aceea, este diferenţiat în
funcţie de hidrologia previzionată a anului calendaristic.
Debitul instalat (Qi) este debitul maxim care poate trece prin derivaţie şi centrala
hidroelectrică la căderea nominală. Mărimea lui se stabileşte în funcţie de debitul
mediu multianual (Qm), de regularizarea asigurată de lacul de acumulare şi de
eficienţa energo-economică adusă de un debit instalat mai mare. Se defineşte
coeficientul de instalare
ki = Qi / Qm (2.13)
avînd valori uzuale:
pentru AHE pe firul apei, fără lacuri de acumulare, cu încadrare în bază - ki = 1 ...1,5
pentru AHE cu lacuri mici, cu regularizare zilnică - ki = 1,5 ... 2,5
pentru AHE cu lacuri mari, cu regularizare anuală sau multianuală, care furnizează
energie de vârf - ki = 3 ... 4,5.
2.7.3. Căderea
70
Figura 2.31. Căderile caracteristice ale unei UHE
Cu notaţiile din figura 2.31 se pot scrie relaţiile între diferitele căderi. Căderea brută
este dată de:
Hb = h0 + hd (2.14)
Dată de baraj Dată de derivaţie
Diferenţa dintre căderea totală a sectorului (HT) şi căderea brută (Hb) este dată de
pierderea de sarcină prin remuu ∆Hr care apare la coada lacului la racordarea
biefurilor. Pierderea prin remuu este redusă la amenajările cu debite afluente reduse şi
înălţimi mari de barare, dar devine semnificativă în cazul amenajărilor de tip fluvial,
cu debite mari şi retenţii mici.
Hn= Hb – ∆h0 – ∆hr - ∆hav = (h0 - ∆h0) + (hd - ∆hr) - ∆hav (2.15)
Variaţia de Pierderi de
Variaţia de nivel în
nivel în lac sarcină
bazinul redresor aval
71
h2
h0, m =
∫
h1
h dV
(2.16)
h2
∫
h1
dV
Acest mod de exploatare este avantajos pentru debite mici care sunt uzinate la cădere
maximă, dar este dezavantajos pentru debitele mari, pentru că se pierde cădere.
72
Tot în situaţia uzinelor fluviale, remuul extins face ca din căderea disponibilă a
sectorului amenajat Ht o bună parte să fie consumată de remuu, astfel încât căderea
brută de care dispune centrala Hb este semnificativ mai mică (fig. 2.33). În funcţie de
mărimea debitului afluent se obţin valori Hb = (0,4 ... 0,6) Ht.
Puterea instalată Pi este dată de suma puterilor nominale ale grupurilor care
echipează centrala. Puterea nominală a unui grup este puterea pentru care au fost
proiectate şi construite turbina şi generatorul, luând ca date de bază debitul instalat al
grupului (debit nominal) şi căderea netă (nominală) corespunzătoare NNR şi pierderii
de sarcină la trecerea prin circuitul hidraulic a debitului care alimentează grupul:
Pi = Σ PN, i (2.18)
cu
PN,i = 9,81 ηN QN HN ; (2.19)
73
singur grup) puterea disponibilă este întodeauna mai mică decât puterea instalată (Pd
< Pi).
QN = ϕ S 2 g H N (2.20)
unde :
ϕ − coeficient de debit, care depinde de tipul de turbina ;
ϕ 2 g H N − viteza de intrare in turbina la caderea nominala ;
S − suprafata de intrare a apei la turbina cu aparatul director complet deschis .
Puterea asigurată Pa este puterea cu care UHE poate contribui la preluarea sarcinii
maxime din sistemul energetic în condiţiile cele mai dificile de exploatare pentru
centrală şi anume în perioada (luna) în care:
- la UHE pe firul apei debitele afluente sunt minime (luna în care Qafluent are
asigurarea de 75 ... 80%);
- la UHE cu lacuri mari, cu regularizare anuală sau multianuală, în faza de
golire a lacului.
74
unde:
Eafluent este energia pe care o poate da cursul de apă în regim nebarat, cu
Qafluent în perioada dificilă;
∆Elac - energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în
perioada critică;
Ta - durata (în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului de
energie din sistem în perioada critică. Acestă durată depinde de modul de încadrare a
UHE în curba de sarcină (vîrf, semivîrf, bază).
Din relaţia (2.23) rezultă că la UHE pe firul apei, la care nu există contribuţia lacului,
Pa<< Pi, în timp ce la UHE cu lacuri mari Pa= Pi prin aportul lacului (∆Elac >>
Eafluent). La amenajările hidroenergetice cu UHE în cascadă Eafluent este dat de
diferenţa de bazin, iar ∆Elac este dat de debitul evacuat în aval în faza de golire a
lacului amonte, cap de cascadă.
Trebuie subliniat faptul că, pentru sistemul energetic, puterea asigurată este
primordială atunci când se definesc planurile de exploatare, în timp ce puterea
instalată este numai o „etichetă” a UHE, uneori fără utilitate directă în acoperirea
consumului. Din acest motiv schemele de amenajare pe firul apei, fără acumulări de
regularizare cel puţin sezonieră a debitelor, nu sunt recomandabile. La fel ca şi
microhidrocentralele, acestea prezintă interes numai prin energia pe care o produc
atunci când condiţiile hidrologice sunt favorabile, dar nu îndeplinesc rolul de bază al
energiei hidro – acoperirea vârfurilor de sarcină şi servicii de sistem.
Productibilitatea unei UHE într-un interval de timp dat este valoarea maximă a
producţiei de energie electrică care se poate realiza în condiţiile de exploatare optimă
a centralei, prin folosirea integrală a debitelor afluente, cu funcţionarea grupurilor în
zona de randament maxim şi cu respectarea planurilor de exploatare.
Prezintă interes evaluarea energiei produse pe durata unui semiciclu de umplere sau
de golire a lacului de acumulare. Nivelurile în lac (măsurate între cota prizei
energetice şi cota apei din lac) la începutul şi la sfârşitul semiciclului sunt h1 şi h2, iar
semiciclul (golirea sau umplerea, după caz) se petrece între timpii T1 şi T2. Energia se
calculează prin integrarea puterii livrate în intervalul de timp respectiv:
h2 T2
E= ∫h1
P dT = 9,81 ∫
T1
η t Qt H n dT (2.24)
dh
Qt = Qafluent ± S (h) (2.25)
dt
75
relaţie în care semnul (+) semnifică golire de lac, când golirea se face prin turbinare,
iar semnul (-) semnifică umplere de lac. În relaţia (2.25) notaţiile sunt:
n h2n +1 − h1n +1
h0 , m = (2.17’)
n + 1 h2n − h1n
'
iar cel de al doilea h d − ∆h r ≅ h d se poate admite cvasiconstant, dacă se ţine seama
de faptul că pe medie debitele turbinate diferă puţin.
T2 dh
∫
'
E = 9,81ηt Qafluent ± S (h) dt ( h0, m + hd ) dT =
T1
9,81
3600
{∫
ηt (h0, m + hd' ) Qafluent dt ± S (h) dh}∫
(2.26)
∫ S(h) dh=V −V
2 1
- Variaţia volumului în lac în intervalul de timp T1 ... T2,
E =
9,81
3600
[
η t (h0, m + hd' ) W a ± (V 2 − V1 ) ] (2.27)
76
BIBLIOGRAFIE
Jiazhu, W. (2000). Progress at Three Gorges: the World largest water resources
project. Hydropower and Dams, Vol.7, Issue 4.
Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
77
UPB. (2006). Hidroenergetica. www.hydrop.pub.ro / Cap.2. Generalităţi asupra
schemelor hidroenergetice.
78
3
STABILIREA PARAMETRILOR
ENERGETICI ŞI DIMENSIONAREA UHE
79
unde:
cp sunt cheltuieli anuale specifice, considerate direct proporţionale cu puterea
instalată (lei/kW);
cc este consumul specific de combustibil convenţional (tonă / kWh);
pc preţul de cost al combustibilului convenţional (lei / tonă);
Selecţia se face prin comparare de variante, dar pentru comparare variantele trebuie să
fie comparabile. Analiza comparativă a eficienţei variantelor de realizare a unui
proiect de investiţii în energie comportă mai multe etape:
- analiza comparabilităţii variantelor din punctul de vedere al puterii instalate şi a
cantităţii şi calităţii energiei produse; în cazul în care variantele nu sunt comparabile,
ele sunt aduse la comparabilitate prin echivalare;
- calculul valorii indicatorilor tehnico-economici pentru fiecare variantă studiată;
80
- compararea variantelor luate în considerare şi alegerea celei mai bune variante, pe
baza unui criteriu de selecţie, cum ar fi timpul minim de recuperare a investiţiei,
cheltuelile anuale totale minime, beneficiul maxim, cheltuelile actualizate totale
minime.
p p
Ee,b = E b + psv Esv + pv Ev (3.3)
b b
81
acoperirii consumului tehnologic este cu mult mai mică decât puterea centralei şi deci
că nu este necesară o echivalare şi după acest parametru secundar.
În aceste condiţii, cele n variante (j= 1, n), incluse în analiză sunt caracterizate de
puterile (P)j . Se alege dintre acestea varianta cu (P)max. Pentru ca celelalte variante să
devină echivalente cu varianta maximală trebuie să li se asocieze câte o centrală de
echivalare cu puterea:
UHEj CTEj,Ech
(∆P ) j , Ech
(P)j , (Ee,b)j
(∆E e,b ) j , Ech
Investiţia:
Inv = (Inv)j + (Inv)j,Ech (3.6)
unde:
(Inv)j,Ech = ip,Ech (∆P)j,Ech (3.7)
82
în care ip,Ech este investiţia specifică (lei/kW) pentru realizarea unei centrale de
echivalare.
Un prim set de criterii acceptă un termen normat de recuperare a investiţiei Tr,n , care
variază în funcţie de etapă şi de conjuctura economică. În etapa actuală (anii 2005 ...
2008) termenul de recuperare normat pentru amenajările din România poate fi stabilit
între 15 şi 25 de ani.
atunci schema cu investiţia proprie mai mare conduce în mod normal la o reducere a
cheltuielilor anuale de exploatare (prin reducerea investiţiei în centrala de echivalare şi
a cheltuielilor anuale pentru producerea energiei în centrala de echivalare ca urmare a
reduceri pierderilor de putere şi de energie în varianta mai scumpă):
Dacă pentru InvS2 > InvS1 se obţine CaeS2 < CaeS1 , atunci varianta de schemă 2 este
preferată faţă de schema 1 dacă recuprarea diferenţei de cost al investiţiei prin
reducerea cheltuielilor de exploatare se face într-un timp Tr:
InvS2 - InvS1
Tr = (3.10)
(Cae)1 - (Cae)2
mai mic decât timpul de recuperare normat Tr < Tr,n.
83
Dimensionarea elementelor din schema de amenajare
Ariile de curgere, pantele hidraulice şi alte dimensiuni ale obiectelor din schema de
amenajare, care au efecte asupra energiei produse, se determină folosind unul dintre
criteriile:
- cheltuieli anuale totale minime Cat = min
- beneficiu maxim Benefciu = pl E – Cat = max
unde pl este preţul de livrare al energiei produse.
Raportul dintre investiţia totală şi timpul de recuperare normat este echivalentul cotei
anuale de amortisment. Expresia (3.11), a cheltuielii anuale totale, se substitue, după
caz, fie în criteriul Cat = min, fie în criteriul Benefciu = max. Sub această formă
oricare dintre cele două criterii nu ţin însă seama de eşalonarea investiţiilor, de durata
diferită de viaţă a variantelor şi de rata de amortizare diferită. Neglijarea acestor
aspecte nu este deranjantă în cazul dimensionării elementelor circuitului hidraulic, a
căror variante nu au durate diferite de viaţă şi la care o modificare de diametru sau de
pantă nu are consecinţe majore asupra tehnologiei sau a duratei de execuţie.
Noţiunea de actualizare
Deţinătorul unei sume de bani (în cazul dat grupul financiar interesat de o investiţie în
energetică) are două alternative: ori îi depune la bancă ori îi investeşte. Pentru a se
justifica actul investiţional, câştigul obţinut în urma investiţiei trebuie să fie cel puţin
egal cu dobânda oferită de bancă.
Înainte de compararea unor sume băneşti încasate sau cheltuite la momente diferite de
timp, acestea trebuie aduse la comparabilitate prin actualizarea lor faţă de un moment
de referinţă unic. La analiza eficienţei unui proiect de investiţii energetic se ia ca
moment de referinţă începutul livrării de energie în sistem .
Dacă operaţiunea durează mai puţin de un an, câştigul se determină prin dobânda
simplă. Dacă operaţiunea durează mai mult de un an, pentru determinarea câştigului
se utilizează dobânda compusă. Aceasta se calculează ca fiind dobânda la dobânda
capitalizată succesiv, pe întreg intervalul de operare, la care se adună dobânda la
capitalul iniţial (V). Acest mod de calcul conduce la expresia:
84
V’ = V (1+d)n sau V’ = V (1+r)n (3.12)
unde:
V’reprezintă valoarea de primit la sfârşitul perioadei de depunere;
V – valoarea depusă iniţial,
d sau după caz r – rata dobânzii sau rata anuală de actualizare;
n – numărul de ani de depunere.
Parametrul economic care reflectă creşterea valorii în timp a banilor prin capitalizare
se numeşte rată de actualizare. Aceasta poate fi rată aparentă de actualizare, care
include şi rata inflaţiei f şi se utilizează în analizele efectuate în moneda curentă, sau
rata reală de actualizare, care nu ţine seama de devalorizarea în timp a monedei,
pentru că se raportează la o monedă „forte”. Relaţia între ratele reală şi aparentă de
actualizare este:
r = (1+r’) (1+f) - 1
unde s-au utilizat notaţiile: r – rata aparentă de actualizare, r’– rata reală de
actualizare, f –rata inflaţiei. Pentru România,în această etapă, rata reală de actualizare
variază în gama 8-12%.
Invers, suma celtuită cu t ani mai târziu a putut fi depozitată în bancă în toţi aceşti ani
şi a produs dobîndă, asfel că pentru a avea la momentul investirii suma V este
suficient să fi avut la momentul de referinţă suma:
–t
Vt = V (1+d ) (3.14)
85
de reduceri ale capitalului investit prin eşalonare pot fi element determinant în
promovarea unui proiect.
Actualizarea investiţiei
Pntru început se stabilesc perioadele careacteristice în derularea unui proiect şi
categoriile de cheltuieli de investiţie care intră în procesul de actualizare. Cu referire
la figura 3.2, perioadele caracteristice sunt:
tc tg
tv,1
tf
Durata de funcţionare
tv,2
Momentul de referinţă este PIF, care semnifică punerea în funcţiune a UHE, adică
începerea livrării de energie în sistem. Perioada de realizare a UHE este tc + tg
construcţia începând cu tc ani înainte de PIF şi fiind finalizată (gata) cu tg ani după
PIF. Aşa cum s-a amintit, o serie de lucrări pot fi realizate sau terminate după
începerea livrării de energie: amenajări la coronamentul barajului, injectarea
câmpurilor superiore la barajele arcuite, terminarea regularizării albiei din aval,
expropieri şi defrişări în zona dintre NNR şi nivelul maxim al lacului etc.
Fiecare dintre cele trei feluri de investiţii trebuie actualizată. Pentru investiţia
propriu-zisă se pleacă de la eşalonarea acesteia pe perioada de construcţie:
86
Din relaţiile (3.13) şi (3.14), folosind în loc de dobândă bancară d rata de actualizare
r, rezultă investiţia actualizată:
tc -1 tc -2 tc -3
Inv’ = (1+r) I1 + (1+r) I2 + (1+r) I3 + ....... +
Înainte de PIF
+ (1+ r) -1 I tc+1 + (1+ r) -2 I tc+2 + (1+ r) -3 I tc+3....... + (1+ r) –tg I tc+tg (3.16)
După PIF
Sintetic relaţia (3.16) se scrie mai departe:
Investiţia de înlocuire a unui obiect sau echipament j cu durata de viaţă tv,j < tf
actualizată la momentul PIF are expresia:
- tv,,j
Iînl’j = (1+r) Iînlj (3.18)
- tv,,j
Iînl’ = ∑j (1+r) Iînlj (3.19)
1 2 3 tv
INV = ∆I (1+r)- + ∆I (1+r)- + ∆I (1+r)- +..............+ ∆I (1+r)- =
tv
1 – (1+r)-
-1
∆I [progresie geometrică cu raţia (1+r) ]= ∆I (3.21)
r
87
Rezultă deci că valoarea corectă a ratei de amortizare este:
r
∆I = tv INV= A* INV (3.22)
1 – (1+r)-
unde factorul A depinde de durata de viaţă a obiectului sau a echipamentului ce se
amortizează, dar şi de rata aparentă de actualizare.
Importanţa actualizării cotelor de amortisment este cu atât mai mare cu cât durata de
viaţă a obiectului este mai mare. Astfel, pentru tv = 10 ani, prelevarea de cote egale ar
conduce la ∆I = INV / 10 = 0,1 INV, adică la A = 0,1, în timp ce cota actualizată după
relaţia (3.22) este A= 0,162. Pentru tv = 50 ani, prelevarea de cote egale ar conduce la
∆I = INV / 50 = 0,02 INV, adică la A = 0,02, în timp ce cota actualizată după relaţia
(3.22) este A= 0,108, adică de peste 5 ori mai mare.
Investiţia remanentă totală este suma investiţiilor remanente ale obiectelor cu tv,j > tf
tf
∑ Cae’ = (1+r) -1 Cae ,1 + (1+r) -2 Cae ,2 + ……(1+r) - tf Cae , tf (3.25)
1
88
iar în calculele energo-economice se ia valoarea:
tf -t f
∑ Cae’ = Cae,c 1 – (1+r) (3.27)
1 r
tf tv t
(1+r)- - (1+r)- 1 – (1+r)- f
CTAUHE = Inv’,T [ 1 - tv ] + Cae,c =
1- (1+r)- r
tf t
1 - (1+r)- 1 – (1+r)- f
= Inv’,T + Cae,c =
- tv r
1- (1+r)
- tf
1 - (1+r) r
= [ tv Inv’,T + Cae,c ] (3.29)
r 1 – (1+r)-
Din expresia (3.29) se remarcă faptul că pentru orice variantă de UHE, indiferent de
tf
indicatorii de comparaţie Inv şi Cae, factorul [ 1 - (1+r)- ] / r nu se modifică.
Rezultă deci că alegerea duratei de funcţionare proiectate pentru amenajare tf nu este
de natură să afecteze comparaţia dintre variante. Totuşi, este important să se aleagă
această durată suficient de mare (peste 40 ... 50 de ani) pentru a se putea pune în
evidenţă investiţiile de înlocuire.
tf
Dat fiind faptul că facorul [ 1 - (1+r)- ] / r din expresiile de tip (3.29) este invariant
în procesul de selecţie şi de dimensionare, criteriul cheltuielilor toatale actualizate
minime CTA = min se reduce la minimizarea expresiilor din interiorul parantezelor
tv
mari. Pe de altă parte, factorul care multiplică investiţia şi anume r / [ 1 - (1+r)- ]
89
este tocmai factorul de amortisment A din relaţia (3.22). Ca urmare, criteriul se scrie
sub forma:
se constată că, la prima vedere, cele două criterii CTA= min şi Cat = min au
structura identică. Din acest motiv criteriul CTA = min se rescrie sub forma CAT’ =
min, recunoscând că expresia (3.30) este de natura unei cheltuieli anuale actualizate.
Deosebirile sunt însă esenţiale. În criteriul CAT’ = min intervin durata de execuţie şi
eşalonarea investiţiei, durata de viaţă a obiectului sau a UHE şi fluctuaţiile prognozate
ale cheltuielilor de exploatare (pentru a depăşi incertitudinile privind aceste fluctuaţii
se fac scenarii şi studii de sensibilitate).
unde se diferenţiază
CAT’UHE (X) = A Inv’,T (X) + Cae,c (X)
90
∂ ' '
[ CATUHE ( X ) + CATEch (X )] =0 ⇒ X (3.34)
∂X
În cele mai multe cazuri, definirea exprimărilor analitice este dificilă sau chiar
imposibilă. Ca urmare, se recurge la o rezolvare grafică. Pentru 3...5 valori ale
parametrului de dimensionare X se calculează numeric CAT’UHE (X) şi CAT’Ech (X).
Reprezentarea lor pe acelaşi grafic (fig. 3.3) şi sumarea grafică permite trasarea curbei
CAT’(X). Minimul curbei (sau zona de minim) defineşte valoarea optimă a
parametrului X.
Cat
CAT’ CAT’(X)
CAT’UHE (X)
CAT’Ech (X)
X
Xmin Xopt Xmax
91
∆Elac - energia pe care o poate da debitul de golire prin turbine a lacului în
perioada critică;
Ta - durata ( în ore) în care se utilizează UHE pentru acoperirea necesarului
de energie din sistem în perioada critică. Acestă durată depinde de modul de încadrare
a UHE în curba de sarcină (vîrf, semivîrf, bază).
În cazul UHE cu lacuri de acumulare mari, prin aportul lacului ∆Elac >> Eafluent şi ca
urmare Pi = Pa . În schimb, la UHE pe firul apei, la care nu există contribuţia lacului
Pa<< Pi. În cele ce urmează se prezintă modul de determinare a puterii instalate a
UHE pe firul apei, sau a UHE cu lacuri mici, care realizează numai regularizări
zilnice sau săptămânale.
Dacă puterea instalată este mai mare decât puterea asigurată (Pi > Pa) cantitatea şi
calitatea producţiei de energie livrate de UHE în sistem cresc, prin reducerea
deversărilor şi prin utilizarea mai eficientă a volumului lacului de priză pentru
turbinare în perioadele de vârf sau de semivârf de sarcină:
în care intervin preţurile de achiziţie a energiei de vârf pv de semivârf psv şi de bază pb.
Puterea instalată minimă este chiar puterea asigurată. Dacă se alege o putere instalată
mai mare decât puterea asigurată sunt necesare investiţii suplimentare, iar în
exploatare sunt implicate cheltuieli de exploatare mai mari. Costurile suplimentare de
investiţie provin din creşterea debitului instalat (cu efecte asupra dimensiunilor prizei,
a aducţiunii şi a derivaţiei forţate) şi a echipamentelor centralei (turbine, generatori,
clădirea centralei etc.). Aceste costuri suplimentare sunt justificate numai în măsura în
care sunt compensate de surplusul de energie produsă.
unde Pi,j este puterea instalată în varianta j. Investiţia specifică ∆iH (lei/kW
suplimentar instalat) se determină studiind pentru UHE două variante cu puterile
instalate Pi,1 şi Pi,2 mai mari decât Pa . Pentru fiecare dintre acestea se evaluează
costul de investiţie actualizat, obţinându-se Inv’1 şi Inv’2. Raportând diferenţa dintre
investiţiile actualizate la variaţia puterii rezultă:
92
Inv’2 - Inv’1
∆iH = (3.39)
Pi,2 - Pi,1
Cae2(c) - Cae1(c)
∆Cae,H = (3.40)
Pi,2 - Pi,1
Utilizând indicatorii specifici, cheltuielile anuale totale actualizate pentru varinta j
propriuzisă, cu puterea instalată Pi,j > Pa au expresia:
CAT’j = A ∆iH ( Pi,j – Pa) + ∆Cae,H ( Pi,j – Pa) + cc pc (∆Eeb,M - ∆Eeb,j) (3.42)
Valoarea optimă a puterii instalate corespunde condiţiei CAT’j = min. Din expresia
(3.42) se diferenţiază cheluielile suplimentare aferente uzinei hidroelectrice
93
care scad odată cu creşterea lui Pi şi apropierea acesteia de varianta maximală.
Rezolvarea problemei de minim se face pe cale grafică. După cum se poate urmări în
figura 3.4, domeniul de variaţie pentru Pi este cuprins între Pa şi Pi,M. Analizând mai
multe variante pentru Pi , minim trei, se evaluează de fiecare dată CAT’j (UHE) şi
CAT’j(Cech). Prin punctele de calcul se trasează dreapta aferentă lui CAT’j (UHE) şi
curba aferentă lui CAT’j(Cech). Sumarea lor grafică defineşte CAT’(Pi) din relaţia
(3.42) . Minimul curbei conduce la Pi optim.
CAT’
CAT’(Pi)
CAT’ (Cech)
CAT’ (UHE)
Pa P i, optim Pi,M Pi
Zona de minim a curbei CAT’ este rlativ extinsă. În acelaşi timp puterile instalate ale
UHE au valori rezultate din puterile nominale ale grupurilor, uzual rotunjite la MW.
Pentru o uzină hidroelectrică, înălţimea barajului are consecinţe energetice atât prin
căderea asigurată, cu efect direct asupra puterii, cât şi prin volumul util creat, cu efect
direct asupra cantităţii şi calităţii energiei produse în anul hidrologic mediu. Condiţiile
morfologice şi geologice ale amplasamentului limitează superior înălţimea barajului la
Hb,M. Există de asemenea o înălţime minimă Hb,min, necesară captării debitului
turbinat. Înălţimea optimă a barajului se caută în domeniul (Hb,min ... Hb,M ) şi se
determină prin compararea cheltuielilor din investiţie pentru baraj şi din exploatarea
centralei deservite de baraj cu costul investiţiei şi a producerii energiei în centrala de
echivalare. Se utilizeză criteriul cheltuielilor anuale totale actualizate.
94
lacului şi de modul de încadrare a centralei hidroelectrice în graficul de sarcină. Odată
stabilită puterea instalată şi încadrarea în graficul de sarcină se determină pentru anul
hidrologic mediu energia produsă şi echivalentul în bază al acesteia Eeb .
Pentru barajul de înălţime mximă Hb,M, care crează varianta energetică maximală
(reperul de echivalare a restului variantelor) puterea instalată este Pi,M iar cantitatea
de energie echivalent bază produsă în anul hidrologic mediu este Eeb,M.
A(Hb )
B(Hb )
în care se pun în evidenţă termenul A(Hb ) care provine din investiţia în baraj şi este
crescător cu înălţimea barajului şi termenul B(Hb ) care provine din echivalarea
variantei şi este descrescător cu înălţimea barajului.
95
Rezolvarea problemi de minim CAT’(Hb ) se face pe cale grafică. Analizând mai
multe variante pentru Hb , cel puţin trei, se evaluează de fiecare dată A(Hb) şi B(Hb ).
Prin punctele de calcul se trasează curbele A şi B. Sumarea lor grafică defineşte
CAT’(Hb ). Minimul curbei conduce la Hb optim (fig. 3.5).
Tipul de baraj are efecte directe asupra duratei de execuţie şi a eşalonării alocării
fondurilor de execuţie. Ambele aspecte au consecinţe asupra valorii actualizate a
investiţiei Inv’. Momentul de referinţă pentru actualizarea cheltuielilor este PIF –ul.
Pentru anumite tipuri de baraje începerea turbinării se face la cote restricţionate. Este
cazul barajelor de umplutură cu mască amonte, unde ridicarea nivelului în lac se face
cu paliere de cotă constantă pentru a permite consumarea deformaţiilor induse de
presiunea hidrostatică şi acomodarea măştii cu aceste deformaţii. În această perioadfă
a primei umpleri se pierde energie, atât prin descărcarea de debite prin golirile de
fund, pentru a controla nivelul în lac, cât şi prin uzinarea la cote mai joase. Aceste
pierderi trebuie incluse în calculele de optimizare.
După ce uzina începe livrarea de energie electrică în sistem, anumite tipuri de baraje
impun restricţii asupra regimului de exploatare. Astfel, în cazul barajelor arcuite, la 2..
3 ani de la umplerea lacului, este necesară golirea lacului şi menţinerea acestuia la
cote coborâte pentru a se realiza reinjectarea rosturilor. Şi de această dată se
înregistrează pierderi de energie prin descărcarea de debite în aval şi uzinarea la
căderi reduse.
96
că primordiale în selecţia tipului de baraj sunt condiţiile geologice şi morfologice ale
amplasamentului.
Derivaţiile UHE mixte, care fac obiectul paragrafului, sunt alcătuite din galeria de
aducţiune şi apoi din conductele forţate sau din galeria forţată. Căderea brută şi
debitul instalat al UHE se consideră cunoscute, aceşti parametri energetici fiind
determinaţi în prealabil.
Tranzitarea debitului instalat prin derivaţie conduce la pierderi de sarcină şi deci, prin
reducerea căderii nete, la pierderi de putere şi de energie. Dacă se aleg diametre mici
costul de investiţie al derivaţiei scade dar vitezele de curgere sunt mai mari, conduc la
pierderi de sarcină mai mari şi deci la pierderi energetice mai mari. Echilibrul raţional
dintre costurile anuale totale, generate de amortizarea investiţiei dar şi de costurile de
exploatare, inclusiv cele aferente centralei de echivalare, conduce la soluţia optimă. Se
utilizează criteriile bazate pe durata de recuperare a investiţiei şi anume criteriul
cheltuielilor anuale totale minime sau criteriul beneficiului maxim (a se vedea
paragraful 3.3.1).
De oarece în cazul unei galerii sau a unei conducte diferenţele de diametru nu conduc
la schimbarea timpului de execuţie a acestora, sau la modificarea eşalonări investiţiei,
nu este necesară actualizarea investiţiei. De asemenea în acestă situaţie particulară
investiţiile de înlocuire se neglijează, dat fiind faptul că echipamentele hidromecanice
aferente, cu timpi de viaţă mai reduşi decât ai galeriei sau ai conductei forţate (grătare,
vane de priză, vane de serviciu, instalaţii asociate etc) au un cost neglijabil în
comparaţie cu costul lucrării propriu-zise. Se admite în mod curent că durata de viaţă a
derivaţiei este aceaşi cu a UHE şi deci nu intervin investiţii remanente. Faţă de forma
simplificată a criteriilor bazate pe durata normată de recuperare a investiţiei, de această
dată se vor utiliza rate de amortizare diferite pentru investiţii de natură diferită.
97
În faza de excavare sprijinirea conturului excavat se realizează de regulă cu torcret şi
ancore, atunci când nu sunt zone cu accidente geologice majore, sau cu cintre
metalice, în porţiunile cu risc major de surpare. În baza studiilor geologice şi a cartării
traseului, în faza de proiectare se poate estima procentual extinderea zonelor la care se
impune sprijinirea cu cintre.
Cămăşuiala definitivă a galeriei este formată dintr-un inel de beton armat, de grosime
relativ mică şi o coroană de rocă injectată, care realizează impermeabilizarea galeriei
şi asigură preluarea presiunii interioare transmisă de inelul de beton armat.
∆E = ∆P ∗ Tu (3.48)
Dat fiind faptul că alegerea diametrului optim se face printr-un proces de comparare
de variante, variantele trebuie să fie comparabile. Se consideră varianta maximală
varianta ideală cu pierderi de sarcină zero. Aducerea la echivalenţă (comparabilitate) a
variantelor se face asociind fiecărei variante o centrală de echivalare, cu puterea ∆P,
care produce în anul hidrologic mediu energia ∆E. Evident că diferenţa de putere ∆P
şi de energie ∆E depind de mărimea diametrului propus pentru galerie.
CatGA = AGA InvGA + cp, UHE (PM – ∆P) – ATG iTG ∆P (3.49)
unde:
AGA este cota de amortisment pentru investiţia în galeria de aducţiune
InvGA;
cp, UHE - cheltuielile de exploatare specifice pentru centrala hidroelectrică,
proporţionale cu puterea instalată;
PM - puterea instalată maximă, dacă nu ar exista pierderi de sarcină pe
galeria de aducţiune;
ATG - cota de amortisment pentru investiţia în echipamentul centralei
(turbine şi generatori);
iTG investiţia specifică (lei/kW) pentru echipamentul centralei.
98
dintre puterea din varianta maximală şi reducerea puterii datorită pierderilor de
sarcină) cât şi amortismentele pentru investiţia în echipamentele hidromecanice şi
electrice, care se reduce odată cu reducerea puterii.
în care tv reprezintă durata de viaţă a investiţiei iar r este rata anuală de actualizare
(între 8% şi 12%). Cotele de amortisment AGA şi ATG diferă datorită duratelor de viaţă
diferite (se alege de obicei tv=50 de ani pentru galeria de aducţiune şi respectiv tv =
25 de ani pentru echipamente).
Termenul cp, UHE PM care intervine în relaţia (3.49) este constant în raport cu diametrul
şi nu influenţează dimensionarea pe baza criteriilor Cat = min sau Benefciu = max. Ca
urmare, se reţine o formă redusă a expresiei cheltuielilor anuale totale:
unde:
u = AGA;
v = - cp, UHE - ATG iTG + AEch iEch + cp,Ech; (3.52)
w = cc pc.
99
δ – grosimea inelului de beton armat = 20 ... 25 cm;
garmatură – consum de armătură pe m3 de beton = 40 kg/ m3;
a – supraprofil faţă de diametrul nominal, rezultat din excavare, în medie
= 10 ... 15 cm;
t – grosimea inelului de torcret (şpriţ – beton) = 6 ... 8 cm;
ganc – greutatea unei ancore = 15 kg / ancoră pentru ancore de Φ25, cu
lungimea de 4m, cu desimea ancorării de o ancoră pe m2;
gcintru – greutatea pe metru liniar de cintru = 11,2 kg / m, pentru cintre din
profile I 12; se admite că intervenţia cu cintre este necesară pe cca
lc = 10% din traseu;
gciment – consumul de ciment pentru injecţiile de umplere şi consolidare, pe
m2 de suprafaţă de rocă injectată = 0, 2 tone / m2.
Pentru alte situaţii, rezultate din studii preliminare de schemă şi din investigaţiile de
teren, valorile orientative de mai sus se modifică corespunzător.
Inv* GA = m1 D2 + m2 D + m3 (3.53)
1/ 6
πD 2 1 D D 1 D16 / 6
K = AC R = = π 10 / 6 (3.55)
4 n 4 4 n 4
100
Puterea pierdută din cauza pierderii de sarcină este:
Qi2 Qi3 2
∆P = 9,81ηt Qi 2
=101ηt n 16 / 3
1 D16 / 6 D (3.56)
π
n 410 / 6
iar pierderea de energie este ∆E = ∆P ∗ Tu .
Determinarea diametrului optim se face pe baza celor două criterii enunţate, fie
cheltuieli anuale totale minime (Cat = min), fie beneficiu maxim ( pl Elivrată – Cat =
max, unde pl este preţul de vânzare al energiei produse ).
Particularitatea constă în faptul că pentru criteriul cheltuieli anuale totale minime s-a
utilizat o formă redusă a expresiei cheltuielilor Cat*, cu eliminarea termenului constant
provenit din puterea maximă şi evaluarea investiţiei pentru 1 m liniar de galerie. Pentru
consecvenţă şi cel de al doilea criteriu se modifică. Termenul pl Elivrată se rescrie sub
forma pl (E-∆E) pentru a recunoaşte pierderea de energie datorată pierderilor de
sarcină. E corespunde variantei maximale, calculată cu căderea brută. Termenul pl E se
neglijează, datorită faptului că energia livrată în varianta maximală nu depinde de
diametrul galeriei şi deci acest termen nu influenţează condiţia de maxim a criteriului.
În aceste condiţii forma redusă a criteriului devine:
Dacă se ţine seama de expresia (3.51) pentru Cat* şi de notaţiile (3.52), expresia
redusă a criteriului se poate scrie sub forma:
care are aceaşi structură cu relaţia (3.51) doar că factorul w devine w’= w - pl.
Pentru criteriul cheltuieli anuale totale minime condiţia de minim revine la anularea
derivatei I a expresiei (3.51) în raport cu diametrul:
∗
∂ ∗ ∂InvGA ∂∆P
(u InvGA + v ∆P + w ∆E ) = u + (v + w Tu ) =0 (3.59)
∂D ∂D ∂D
Primul termen al condiţiei se rescrie ţinând seama de relaţia (3.53) sub forma:
∗
∂InvGA
u = u (2 m1D + m2 )
∂D
iar cel de al doilea se rescrie ţinând seama de realaţia (3.56) sub forma:
∂∆P 16 1
(v + wTu ) = (v + wTu ) 101η t n 2 Qi3 ( − ) (3.60)
∂D 3 D19 / 3
Se fac notaţiile:
101
u (2m1 D + m2 )
F1 ( D) = (3.61)
(v + wTu ) Qi3 ηt
1 1
F2 ( D ) = 539 n 2 19 / 3
= 539 n 2 6,333 (3.62)
D D
F1 ( D) − F2 ( D) = 0 (3.63)
F1 , F2
F2
F1
102
Diametrul optim al conductei forţate
Conducta forţată are secţiunea transversală circulară, formă de coincidenţă pentru
presiunea interioară. Traseul conductei este de obicei rectiliniu, urmărind linia de cea
mai mare pantă a versantului pe care este pozată. La schimbările de direcţie în plan
orizontal sau în plan vertical se prevăd masive de ancoraj, în care conducta este
încastrată. Între două masive traseul este rectiliniu şi diametrul conductei este constant.
Diametrul poate fi diferit de la un tronson la altul, cu tendinţa de a se micşora pe
măsură ce presiunea interioară creşte (spre centrala hidroelectrică). Între masivele de
ancoraj conducta stă pe reazeme intermediare, care permit deplasări longitudinale ale
conductei provocate de variaţiile de temperatură.
t
GCF = 78,5 k π D ( kN / m) (3.64)
100
unde:
78,5 kN/ m3 este greutatea specifică a metalului;
k - coeficient de spor, care ţine seama de creşterea greutăţii conductei
forţate datorită îmbinărilor, aparatelor de reazem, manşoanelor de dilatare;
uzual k = 1,2 ....1,3;
t- grosimea conductei, în cm.
103
∗ p
InvCF = 320 cm k D2 (3.67)
2σ a
p
se identifică cu uşurinţă coeficienţii m1 = 160 cm k ; m2 = m3 =0. Cele două criterii
σa
de dimensionare au forma comună dată de relaţia (3.63):
F1 ( D) − F2 ( D) = 0 (3.63’)
unde numai prima dintre cele două funcţii din relaţiile (3.61) şi (3.62) se modifică
pentru a ţine seama de relaţia (3.67):
p
u ( 320 cm k ) D
σa
F1 ( D) = (3.68)
(v + wTu ) Qi3 ηt
în timp ce a doua:
1
F2 ( D) = 539 n 2 6,333 (3.62’)
D
Rezolvarea ecuaţiei (3.63’) se poate face de această dată analitic, rezultând formula de
calcul pentru diametrul optim al conductei forţate:
1
1,68 σ a n 2 ηt (v + wTu ) Qi3 7 ,333
Dopt = (3.69)
cm u k p
Diametrul optim depinde de presiunea din conductă şi ca urmare în lungul conductei
forţate diametrul se modifică de la un tronson la altul, în funcţie de presiune,
descrescând spre bază. Aşa cun s-a arătat, tronsoanele se definesc între masivele de
ancoraj.
104
Oportunitatea investirii în UHE este dependentă de profitabilitatea investiţiei, ceea ce
presupune o evaluare financiară. Evaluarea financiară a proiectelor de investiţii se
poate face după mai multe tipuri de criterii şi anume:
- Criterii de evaluare tradiţionale (metode contabile), care folosesc ca indicatori rata
medie a rentabilităţii şi termenul de recuperare ;
- Criterii de evaluare bazate pe actualizare, care folosesc ca indicatori termenul de
recuperare actualizat, valoarea actuală netă (VNA), indicele de profitabilitate (IP), rata
internă de rentabilitate (RIR), compararea valorii actuale nete şi a ratei interne de
rentabilitate etc. Dintre acestea, se prezintă în cadrul acestui paragraf numai criteriile
VNA şi RIR.
PRmed
rr = (3.71)
Inv
care este foarte asemănătoare cu precedenta. De această dată rata de recuprare se
compară cu rata de recuperare limită, iar dacă este mai mare (rr > rr,lim) investiţia este
considerată profitabilă.
Venitul net actualizat (VNA), sau beneficiul actualizat, este dat de diferenţa dintre
venitul actualizat şi costul total actualizat:
Dacă perioada analizată se întinde pe n ani, care poate fi durata de operare a UHE,
criteriul are forma:
n V k − Ck n
Bk
VNA = ∑ =∑ (3.73)
k =1 (1 + r ) k
k =1 (1 + r ) k
105
unde notaţiile sunt:
Vk este venitul din vânzarea energiei produse în anul k;
Ck - cheltuielile anuale totale în anul k;
r - rata de actualizare a capitalului;
Bk - fluxul anual de bani, care, dacă Vk > Ck , constitue beneficiul din anul k.
Dacă VNA > 0 atunci investiţia este oportună. Se admite ca în perioada de studii, de
construcţie şi de debut al operării fluxul monetar să fie deficitar, dacă în perioada de
operare se obţin ulterior beneficii ce pot compensa cheltuielile de debut.
O formulare alternativă, care utilizează acelaşi concept este fluxul monetar (cash
flow rates) anual. Prezentarea se face cu referire la figura 3.8.
106
Costul cumulat al investiţiei este:
m −1
I PV = ∑ I k (1 + r ) k (3.75)
k =1
Beneficiile anuale actualizate şi cumulate, la care se adaugă şi valoarea remanentă a
investiţiei R, de asemenea actualizată, sunt:
n −1 V k − Ck R
BC PV = ∑ + (3.76)
k =1 (1 + r ) k
(1 + r ) n
Rata internă de rentabilitate (RIR) a investiţiei este rata de actualizare care aplicată
fluxului de venituri şi costuri ale proiectului conduce la VNA= 0. RIR se determină
din relaţia:
n V k − Ck
VNA = ∑ =0 (3.78)
k =1 (1 + RIR) k
O investiþie poate fi promovatã dacã RIR este mai mare decât rata de actualizare
minimã (limitã). Criteriul RIR se poate utiliza la analiza comparativã a mai multor
proiecte, cu condiţia ca acestea sã fie independente. Se va alege varianta care prezintã
RIR maxim, dar cu condiţia ca RIR maxim să fie mai mare decât rata de actualizare în
energeticã.
n
Vk
∑ (1 + r )
k =1
k
B/C = n (3.79)
Ck
∑
k = 1 (1 + r )
k
BIBLIOGRAFIE
107
CE IIT, Kharagpur. (1999). Lesson 1. Principles of Hydropower Engineering .New
Delhi.
Prişcu, R. , Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja,V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
108
4
TURBINE HIDRAULICE
Dintre echipamentele hidromecanice ale unei uzine hidroelectrice, cele care au efect
semnificativ în alcătuirea centralei hidroelectrice şi au pondere în dimensionarea
construcţiilor specifice sunt turbinele hidraulice. Ca urmare, un capitol este destinat
acestui subiect, în cadrul căruia se prezintă principalele tipuri de turbine, criteriile de
alegere a tipului de turbină şi unele considerente privind dimensionarea preliminară.
Turbina Pelton
In esenţă, această turbină este o roată hidraulică lovită tangenţial de unul sau mai
multe jeturi de apă. Jeturile acţionează asupra cupelor, care au forma unor linguri şi
care sunt fixate la distanţe egale pe periferia rotorului (fig.4.1).
109
Forţa tangenţială de impuls creează cuplul motor la arborele turbinei, care în
continuare este cuplat cu arborele generatorului de curent electric. Jeturile de apă sunt
trimise prin injectoare. Viteza de rotaţie a rotorului este determinată de viteza şi
debitul jeturilor, care sunt controlate prin intermediul unei vane aciculare situată în
interiorul injectorului (fig. 4.2). Turbina lucrează eficient atunci când viteza periferică
a rotorului este jumătate din viteza jetului.
Atunci când sarcina grupului descreşte, jetul este iniţial deviat parţial până când vana
aciculară reduce corespunzător debitul. Acest mod de operare este benefic pentru
regimul de presiune din circuitul de alimentare al turbinei. Dacă s-ar proceda la
închiderea bruscă a vanei aciculare s-ar induce o suprapresiune dinamică mare din
lovitura de berbec. Detalii privind alcătuirea injectorului sunt redate în figura 4.3.
Turbinele Pelton pot fi echipate cu unul, două, sau mai multe injectoare. Exemple sunt
prezentate în figura 4.4.
110
Cu ax orizontal Cu ax vertical
Turbina Turgo
Turbina Turgo are elemente comune cu turbina Pelton, dar de această dată cupele au o
formă diferită, iar jetul de apă loveşte planul rotorului la un unghi de 200. Apa intră în
rotor pe o parte şi iese pe cealaltă (fig.4.5).
Este o turbină utilizată pentru microhidrocentrale cu cădere mai mică decât gama de
căderi a turbinelor Pelton (coborând până la 30 m) şi cu debite mai mari. Dacă la o
turbină Pelton debitul instalat este limitat de condiţia ca apa reflectată de o cupă să nu
interfere cu apa reflectată de cupa adiacentă, rotorul Turgo nu prezintă asemenea
probleme. Ca urmare, viteza de rotaţie a rotorului este mai mare şi se poate cupla
direct cu axul generatorului, eliminând multiplicatorii de turaţie. O dispoziţie generală
a unui ansamblu turbină – generator este prezentată în figura 4.6.
Rotor
Generator
111
Turbina Cross-Flow (Banki sau Banki – Michell)
Conceptul turbinelor cross-flow a fost patentat în 1903 de Michell şi reinventat în
1920 de Donat Banki, de la universitatea din Budapesta. De aici şi denumirile
alternative pentru această turbină.
Aparat director
Rotorul turbinei
Rotor
Palele rotorului
Jetul de apă
Energia cinetică a jetului este convertită în energie de rotaţie a rotorului în doi timpi,
odată la impactul asupra palelor la intrare şi a doua oară la ieşirea din rotor. Turbina
este încadrată în categoria turbinelor cu impuls deşi, atunci când deschidrea dintre
pale este mai mare şi debitul creşte, apa poate umple total interiorul rotorului şi
turbina lucrează ca o turbină cu reacţiune.
112
În prezent, firma Ossberger din Germania este principalul producător de turbine cross-
flow. Peste 7 000 de turbine produse de această firmă sunt în exploatare în lume. Din
acest motiv, li se asociază uneori turbinelor de tip cross-flow denumirea de turbine
Ossberger. Majoritatea sunt ansambluri monobloc, care se instalează cu uşurinţă în
schemele microhidrocentralelor (fig. 4.7). Principalul avantaj al turbinelor cross-flow
este gama largă de căderi pe care le poate acomoda, de la 2 m la 100 m şi menţinerea
unor randamente bune la o variaţie mare a debitelor.
Turbina Francis
Turbina Francis (fig.4.8) are un rotor cu pale fixe, profilate pentru a induce apei o
mişcare de rotaţie fără desprinderi sau turbioane. Legătura dintre conducta forţată sau
distribuitor şi rotor se realizează printr-o carcasă spirală, care rapartizează în mod
uniform debitul de apă pe periferia aparatului director. Din camera spirală apa este
dirijată de palele aparatului director, care asigură orientarea cea mai favorabilă a
curgerii spre rotor.
Rotorul este alcătuit dintr-un butuc, pe care sunt fixate două coroane circulare, între
care se încastrează un număr de pale. Palele sunt lamelare, cu suprafaţa curbă în
spaţiu. Acestea delimiteaza în interiorul rotorului un sistem de canale prin care circulă
curentul de apă (fig.4.9).
113
Concentric cu rotorul, se află aparatul director, alcătuit si el dintr-un număr de pale,
care se pot roti într-un sistem de pivoţi (fig.4.10); palele statorice sunt dirijate în aşa
fel incât ele asigură o intrare eficientă a curentului de apă in canalele rotorului. Palele
controlează secţiunea de intrare a apei spre rotor şi reglează astfel debitul turbinat.
După ieşirea din rotor apa este evacuată spre aval de aspirator. Circulaţia apei pe tot
traseul din interiorul turbinei are loc in spaţiu închis, astfel incât rotorul, sub acţiunea
energiei cinetice cât şi aceea de presiune de care dispune curentul, creeaza un cuplu
motor.
Turbinele Francis se pot folosi pentru o marje foarte largă de căderi, de la 20 m la 700
m şi pentru puteri de la câţiva kilowaţi până la 1000 MW. Dimensiunile sunt de
asemenea cuprinse între zeci de cm până la 10 m. Datorită randamentelor foarte bune
şi a faptului că acoperă o gamă largă de căderi şi debite, turbinele Francis sunt cele
mai frecvent folosite. Pentru exemplificare, în figura 4.11 se prezintă una dintre cele
20 de turbine Francis de la UHE Itaipu, care are o putere de 700 MW, la o cădere de
cca 120 m şi un debit instalat pe turbină de 700 m3/s. Pentru a realiza dimensiunile
grupului turbină – generator, pe schiţă este poziţionată şi statura unui om.
114
Turbina Kaplan
Această turbină are rotorul de tip elice, cu arborele tubular vertical. Rotorul este
alcătuit dintr-un butuc pe care se fixează 4…8 pale. Palele se pot roti printr-un sistem
comandat de o tijă aflată în interiorul arborelui tubular, in funcţie de debitul de apă
disponibil (fig. 4.12).
Pală
Butuc
Carcasă spirală Aparat director
Pale
Rotor
Aspirator - difuzor
Spre deosebire de turbina Francis, turbina Kaplan este dublu reglabilă, adică permite
orientări convenabile atât palelor rotorice cât şi ale aparatului director. După cum se
vede din figura 4.12, palele rotorului sunt acţionate de curent de-a lungul arborelui,
după ce în prealabil curentul şi-a schimbat direcţia cu 90°, de unde şi denumirea de
turbine axiale. Energia hidraulică cedată palelor face ca rotorul să creeze un
cuplu motor, care prin intermediul arborelui este transformat in energie electrica de
catre generatorul cu care turbina este cuplată direct.
Evacuarea apei are loc în spaţiul închis format de tubul aspirator-difuzor, care la
debite mari are o forma cotita şi este construit din beton armat. Aspiratorul are o
formă specială, cu secţiune crescătoare spre aval, pentru a decelera curentul de apă şi
a recupera energia cinetică.
Dubla reglare, prin aparatul director şi prin palele rotorului, permite menţinerea unor
randamente ridicate în exploatare, de peste 90% , pentru o marje largă de debite. Din
acest motiv turbinele Kaplan sunt frecvent folosite în amenajările hidroelectrice cu
căderi mici (pâna la cca 30 m) şi debite mari.
115
Pentru ilustrare, în figura 4.13 sunt prezentate poziţiile extreme ale reglajului palelor
rotorului, de la debite foarte mici la debitele nominale.
Figura 4.13. Poziţii extreme ale palelor rotorului unei turbine Kaplan
Tot pentru ilustrare, în figura 4.14 se prezintă ansamblul rotor turbină – rotor
generator pentru o centrală hidroelectrică echipată cu turbine Kaplan.
Turbina Bulb
Este de fapt o turbină de tip Kaplan (fig. 4.15) la care axul de simetrie este orizontal
sau face un unghi relativ mic faţă de orizontală. Se diferenţiază de asemenea prin
faptul că accesul apei la palele statorice şi rotorice se asigură printr-un sistem
confuzor - difuzor, orizontal, în loc de obişnuita cameră spirală la intrare şi tub
aspirator-difuzor la evacuare. În acest mod traseul curentului urmează aproape o
singură direcţie, sau, în orice caz, un traseu fără curburi accentuate, fapt care
micşorează apreciabil pierderile hidraulice.
116
Puţ de acces Nervuri de prindere
Confuzor
Bulb Difuzor
Butucul rotorului trece printr-un rost etanş (care permite rotire), într-o cameră
realizată de o manta metalică, de forma unui bulb, în interiorul căreia se află
generatorul de curent, sistemul de cuplare, instalaţiile anexă etc.
Aparatul director este dispus în apropierea rotorului, iar mai în amonte se fixează o
serie de nervuri de dirijare a curentului si de susţinere a întregului sistem. Accesul în
interiorul bulbului se face printr-un puţ, a cărui gură de intrare se amenajează in sala
maşinilor. O imagine a ansamblului turbină – bulb se poate urmări în figura 4.16.
Aparat director
Rotor
Generator
Turbinele bulb echipează centralele hidroelectrice pe firul apei, cu căderi modeste (de
la câţiva metri la cel mult 20 m) şi cu debite foarte mari. Secţiunile de curgere a apei
către şi de la turbină trebuie să fie foarte mari, ceea ce ar face ca în cazul turbinelor cu
ax vertical să apară dificultăţi constructive şi costuri mari pentru schimbarea direcţiei
de curgere la intrare şi la ieşire.
117
Alte tipuri de turbine cu reacţiune
Turbina Deriaz are un rotor cu elice cu pale reglabile, ca şi turbina Kaplan, dar se
deosebeşte de aceasta prin unghiul de atac al curentului faţă de axa de rotaţie (30° ...
45°), astfel că traseul curentului devine diagonal.
Turbina de tip Propeller este o turbină Kaplan cu palele rotorului fixe. Este folosită
atunci când căderea este cvasi-constantă şi nu impune reglaje speciale.
Turbina Straflo este o turbină axială la care generatorul este amplasat într-un spaţiu
aflat în afara curntului apei.
Definiţia general acceptată pentru turaţia specifică este turaţia unei turbine ideale, care
produce o putere unitară la o cădere unitară. Turaţia specifică este o caracteristică
furnizată de fabricantul turbinei şi corespunde condiţiilor de funcţionare la randament
maxim a turbinei. Turaţia specifică este de asemenea mărimea pe baza căreia se pot
determina în etapa preliminară principalele dimensiuni ale componentelor turbinei.
Raportul puterilor furnizate de prototip şi model este la rândul lui exprimat în funcţie
de aceleaşi mărimi:
118
3/ 2
P HQ H
= = k2 (4.2)
Pm H m Qm H m
Unităţile de măsură pentru debit şi cădere sunt în SI, iar puterea este exprimată în
kW. Raportul vitezelor de curgere va fi:
1/ 2
v 2 gH H
= = (4.3)
vm 2 gH m H m
Revenind la raportul puterilor din relaţia (4.2) şi substituind pe k din relaţia (4.4)
rezultă:
3/ 2 5/2 2
P H H nm2 H nm
=
H n2 = H (4.5)
Pm Hm m m n
5/2 2
HQ H nm
= (4.7)
H m Qm H m n
Se introduc apoi condiţiile Hm =1m şi P = 9,81 x HmQm= 1kW şi rezultă nm= ns:
Q 1/ 2
n s = 0,319 n (4.8)
H 3/ 4
119
Valorile uzuale ale turaţiilor specifice pentru tipurile cunoscute de turbine, în funcţie
de cădere, sunt prezentate în graficul din figura 4.17.
Turaţia specifică ns
120
La turbinele cu impuls, de tip Pelton cu un jet, turaţia specifică poate varia între ns =
12 pentru o cădere de cca 200m şi ns = 26 pentru o cădere de 100m. Turaţia specifică
creşte cu rădăcina pătrată a numărului de jeturi, astfel o turbină cu 4 jeturi, în aceleaşi
condiţii ca înainte, are turaţiile specifice de 24 pentru o cădere de 200 m şi de 52
pentru o cădere de 100m.
Turaţia specifică a unei turbine este specificată de producător. Sunt însă o serie de
relaţii empirice, bazate pe studii statistice, care sunt utile pentru dimensionări
preliminare:
În cadrul acestui paragraf sunt reproduse, după manualul ESHA (European Small
Hydropower Association) din 2004, o serie de relaţii pentru dimensionarea
preliminară a turbinelor. Relaţiile sunt de natură empirică şi au la bază studii statistice.
Se subliniază odată în plus că dimensionarea unei turbine este un proces iterativ, bazat
pe studii pe model şi că dimensionarea ţine seama de o serie de criterii adiţionale, cum
sunt cavitaţia, viteza periferică, turaţia nominală etc.
unde E este energia hidraulică specifică a turbinei (J/kg). Relaţia dintr turaţia specifică
definită anterior şi turaţia specifică din noul standard este:
Relaţiile sunt exprimate în funcţie de turaţia turbinei n (rot/min). În relaţii mai intervin
numărul de injectoare ninj, căderea nominală H şi debitul turbinei Q.
121
Diametrul injectorului:
Q 1
Dinj = 1,178 (4.13)
ninj gH
Se mai specifică o regulă privind relaţia dintre diametrul şi lăţimea rotorului şi anume
D1/B2 > 2,7. Dacă condiţia nu este verificată, se propune o altă turaţie pentru turbină.
H
D3 = 84,5 (0,31 + 2,488 nQE ) (4.14)
60n
0,095
D1 = (0,4 + ) D3
D1 nQE
(4.15)
D2
D3 D3
D2 =
Figura 4.19. Secţiune transversală prin 0,96 + 0,3781 nQE
(4.16)
rotorul unei turbine Francis
Diametrul exterior:
H
De = 2 Re = 84,5 (0,79 + 1,602 nQE )
60 n
(4.17)
Diametrul butucului:
0,0951
Di = 2 Ri = (0,25 + ) De (4.18)
nQE
O relaţie alternativă pentru diametrul rotorului
este:
Q
Figura 4.20. Secţiune transversală prin De =
2,2 H
rotorul turbinei Kaplan (4.19)
122
4.4. CRITERII DE SELECŢIE A TIPULUI DE TURBINĂ
Primul criteriu de selecţie al tipului de turbină este căderea netă. Tabelul 4.1 specifică
pentru fiecare tip de turbină plaja de căderi în care operează. Căderea este uzual
definită pornind de la căderea geodezică, din care se scad pierderile de sarcină. O
definiţie alternativă utilă pentru căderile mici, ale centralelor pe firul apei, este
raportul dintre energia hidraulică specifică a turbinei şi acceleraţia gravitaţională.
Tabelul 4.1
Tipul turbinei Intervalul de căderi
(m)
Kaplan 2 <H <40 m
Francis 25 <H <350 m
Pelton 50 <H<1300 m
Turgo 50 <H<250 m
Cross-flow 5 <H<200 m
În gama căderilor mici (2 ... 20 m) se înscrie şi turbina Bulb, care prezintă avantajul
unor randamente bune pentru o gamă largă de debite turbinate şi o construcţie mai
simplă în cazul debitelor nominale mari.
Debitul (m3/s)
123
Uneori, un punct de coordonate (H, Q) se poziţionează domenii corespondente unor
tipuri de turbine diferite. În astfel de cazuri selecţia se face ţinând seama de puterea
instalată şi de considerente economice.
Selecţia tipului de turbină pe baza turaţiei specifice este metoda cea mai sigură. Datele
de bază sunt căderea şi puterea nominală a turbinei, pe de o parte, şi turaţia rotorului
generatorului, pe de altă parte. Se utilizează graficul din figura 4.17, care corelează
căderea cu turaţia specifică pentru diferite tipuri de turbine.
Astfel, dacă uzina are o cădere de 620 m şi o putere instalată de 160 MW, cu două
grupuri având generatoare cu turaţia de 420 rot/ min atunci:
n P 420 80 x10 3
ns = = ≈ 38
H 1, 25 6201, 25
Din grafic rezultă că tipul de turbină este Pelton. Tabelul 4.1 confirmă încadrarea în
plaja de căderi specifică turbinelor Pelton.
Atunci când presiunea hidrodinamică a unui fluid în curgere scade sub presiunea de
vaporizare, iau naştere bule individuale, sau pungi, umplute cu vapori de apă şi cu
aerul dizolvat în lichid. Aceste bule dau naştere la o scurgere neregulată a curentului,
iar când ajung în zonele cu presiuni mai mari intră în colaps, prin condensare bruscă.
Condensarea are loc cu şocuri puternice, care deteriorează suprafeţele lovite. În
spaţiul depresionar apare oxigen în stare născândă, care produce un efect de coroziune
asupra pereţilor care conturează scurgerea. Fenomenul este cunoscut ca fenomen de
cavitaţie. Este însoţit de zgomot şi în cazul turbinelor apare senzaţia că prin turbină
trece un curent de nisip cu pietriş. Acţiunea repetată a cavitaţiei conduce în scurt timp
la formarea de ciupituri în metalul turbinei. Acestea degenerează în crăpături şi apoi
124
în exfolieri ale suprafeţelor. În final turbina este grav avariată şi necesită reparaţii sau
înlocuire.
σ T = H SV / H (4.20)
unde HSV este înălţimea pozitivă de aspiraţie (Net Positiv Suction Head – NPSH), iar
H este căderea sub care lucrează turbina. Definirea lui HSV este dată de relaţia:
ve2
H SV = H atm − z − H vap + + ∆hasp (4.21)
2g
iar notaţiile care intervin se pot urmări şi în figura 4.22:
Dacă se neglijează pierderile de sarcină din aspirator şi viteza la ieşirea din acesta,
relaţia Thoma devine:
125
Pentru a se evita cavitaţia turbina trebuie poziţionată la o înălţime de cel puţin z metri
deasupra nivelului aval al restituţiei. Această cotă poartă numele de înălţime de
aspiraţie ha ≥ z şi trebuie să respecte condiţia:
Cota (mdM )
ha > 10,33 − −σT H (4.24)
900
unde raportul dintre cota amlasamentului în metri deasupra nivelului mării (mdM) şi
900 reprezintă factorul de corecţie al presiunii atmosferice.
Pentru turbinele Francis coeficientul de cavitaţie are valorile uzuale cuprinse între
0,045 şi 0,46, în timp ce pentru turbinele Kaplan coeficientul de cavitaţie are valori
cuprinse între 0,45 şi 1,05.
Randamentul unei turbine este definit ca raport dintre puterea mecanică transmisă
prin arborele turbinei şi puterea hidraulică absorbită, dată de produsul dintre debitul
turbinat şi căderea netă. Pentru turbinele cu reacţiune (Francis şi Kaplan) căderea netă
se determină pornind de la căderea brută măsurată între cotele biefurilor amonte şi
aval, în timp ce la turbinele cu impuls (Pelton, Turgo sau Cross-flow) căderea brută se
măsoară între cota biefului amonte şi cota punctului de impact al jetului cu cupele
rotorului.
126
turbină, ceea ce face ca în aval curentul să mai aibă energie cinetică. Diminuarea
energiei remanente a curentului de apă la ieşirea din turbină şi deci recuperarea mai
bună a energiei hidraulice, se obţine prin aspirator (sau difuzor), a cărui formă
urmăreşte scăderea vitezelor. Recuperarea energiei cinetice la ieşirea din turbină este
extrem de importantă, de până la 50%, în cazul turbinelor care lucrează la căderi mici
şi au turaţii specifice mari şi este mai puţin semnificativă pentru turbinele care
lucrează la căderi mari, cum sunt turbinele Francis, unde recuperarea vizează 2 .. 3%
din energie. Confecţionarea aspiratorului, sau cel puţin proiectarea acestuia, trebuie
să o realizeze producătorul turbinei, dat fiind influenţa pe care aspiratorul o are asupra
randamentului.
Figura 4.23. Variaţia randamentului cu debitul turbinat pentru diferite tipuri de turbine
Turbinele sunt proiectate să opereze în zona randamentului maxim pentru cca 80%
din debitul nominal, pentru a ţine seama de variaţiile inerente ale debitului turbinat
odată cu variaţia căderii şi a sarcinii cerute de sistem. Turbinele Kaplan şi Pelton au
randamente bune pentru o gamă foarte largă de debite turbinate, până la 25 ... 30 %
127
din debitul nominal. Turbinele Kaplan cu palele rotorului fixe (propeller) menţin
randamente acceptabile până la 35 % din debitul nominal, în timp ce turbinele Francis
pierd mult din randament dacă debitul turbinat scade sub 40% din debitul nominal.
Mai mult, la debite sub 40% din cel nominal turbinele Francis manifestă instabilitate,
apărând vibraţii şi şocuri.
BIBLIOGRAFIE
128
5
129
- centrale pe derivaţie, care nu preiau direct presiunea apei din bieful amonte, fiind
poziţionate la capătul aval al derivaţiei.
Turbinele Kaplan sunt destinate în mod normal centralelor de cădere joasă, căderile
frecvent întâlnite fiind sub 30 m. Soluţia cu turbine cu ax (arbore) vertical este folosită
în toate cazurile. Centralele cu echipare Kaplan pe derivaţie sunt situate în imediata
vecinătate a capătului derivaţiei cu nivel liber, debitul fiind adus la centrală prin
conducte forţate scurte. În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple,
din care se poate constata alcătuirea uzuală a acestor centrale.
130
Centrala hidroelectrică Noapteş (fig. 5.1) este situată la avalul canalului de derivaţie
de 1140 m care vine de la acumularea Curtea de Argeş. De la camera de încărcare o
conductă forţată, de cca 40 m lungime, aduce debitele la centrală sub o cădere de
20,50 m. Centrala este echipată cu două turbine Kaplan, cu debitul total instalat de 90
m3/s. Puterea instalată este de 15,40 MW.
131
Figura 5.3. CHE Poiana Teiului, fotografie din aval şi secţiune transversală
La centralele de joasă cădere echipate cu turbine Kaplan, se pot folosi camere spirale
din beton armat, aşa cum au centralele descrise anterior, sau carcase spirale din oţel.
La alegerea unei anumite soluţii trebuie avute în vedere câteva considrente. Carcasele
spirale din oţel, care rezistă ruperii la eforturi inelare, au, în sens radial, secţiuni
transversale circulare. Camerele spirale din beton armat se construiesc mai uşor cu
secţiuni transversale dreptunghiulare în sens radial. Dacă înălţimea este mult mai
mare decât lăţimea, suprafaţa necesară în plan şi distanţa între turbine pot fi mai mici,
conducând la reducerea dimensiunilor structurii centralei. În practică, pentru carcasele
spirale din beton cu secţiune dreptunghiulară se adoptă viteze de curgere mai mici, pe
132
de o parte pentru a reduce pericolul de eroziune, iar pe de altă parte pentru a realiza un
randament hidraulic mai bun.
Camerele spirale din beton nu prezintă dificultăţi de execuţie pentru căderi sub
aproximativ 15 ... 20 m. Pentru căderi care depăşesc cu mult 20 m se preferă uneori
carcasele spirale din oţel. Trebuie însă avut în vedere faptul că, în anumite cazuri,
confecţionarea, transportul şi montajul unor carcase spiralc din oţel foarte mari,
precum şi măsurile necesare pentru a preveni deformarea şi flotabilitatea lor in timpul
turnării betonului, pot sa anuleze toate celelalte avantaje oferite.
Studiu de caz
Verificarea la stabilitate s-a făcut prin metoda echilibrului limită. S-au analizat trei
ipoteze, primele două corespunzând reviziilor / reparaţiilor grupurilor din centrală şi /
sau a conductelor forţate, iar ipoteza 3 corespunzând exploatării curente. Schema de
calcul este prezentată în figura V1.
Subpresiunile care pot afecta casa vanelor şi centrala hidroelectrică s-au introdus în
calcule în două ipoteze. Prima corespunde observaţiilor din teren, având drept element
de control nivelul din căminul sistemului de drenaj. În această ipoteză se manifestă
subpresiuni pe talpa de fundare a casei vanelor în limitele schemelor de calcul uzuale,
iar pe fundaţia centralei se resimte numai presiunea corespunzătoare nivelului aval.
133
se manifestă subpresiuni pe talpa de fundare a casei vanelor, dar pe fundaţia centralei
se exercită presiuni mai mari decât cele corespunzătoare nivelului aval (fig. V.2).
Analiza stabilităţii s-a realizat atât pentru condiţii statice cât şi în ipoteza acţiunii
seismice. Stabilitatea la alunecare în caz de cutremur s-a analizat prin metoda pseudo-
statică. În calcule s-a adoptat coeficientul seismic ks = 0,12, corespunzător zonării
seismice a teritoriului. Rezultatele calculelor de stabilitate pentru ipoteza cu seism
sunt sintetizate în tabelele următoare.
134
360
18 10 67
SCHEMA DE CALCUL
146 240 316 345 17 380
340
320
34 359
300 379
83 329
55
9
198 286 346
305
280 31
6
Canal de aducţiune 119
161
238 317
Bazin de liniştire şi 361
260 21 43 68
şi camera de
86
143 180
215
299
308
325
canal de fugă
335
378
202
încărcare 7
292 349
269
H= 323,00
167 237
240 129
H= 349.10 mdM
191 318
58 30 53 79 6 101 154
206 221
248
298 327 357 368
284 337
177 272 307 350
116 8 205
220 20 38 65 91 106
134 217 234
9 121
29 128
151 169 187
214 220
263 281
295 13 304 314 324 334 343 356 367 16 377
236 256 271
27 7 29 52 78
113 28 100
140 178 189
200
2 283 291
200 131
109 122 137
157
186 197 24 212
1 226232246253261268
4 279
18 39 61 103 132
92 147 160 175 290
303 313 323 333 342 355 366 376
21 6
26 1256
47 115 124 136
22 158166174
148 164
185 196 211 225231245252260267278
14 23 33 42 49 59 70 77 85 95 105
123 155
180 26 5 11
13
16
22 32 41 48 58 11
69 76 84
89
94
97
104
111
135
25142
163
173 184
13
195
8
210 224230244251259266277
1
289
4
302 312 322 332
5
341 354 365 375
114 141 152 165172 183 194 209 223229243250258265276
12 19 25 37 46 54
60 73 81 88 125
23 288
96 102 117 138 149 159
32 4
14 72
108
13031 156
171 182 193 208 2 222228242249257264
3 275 301 311 321 331 340 353 364 374
15 28 40 51 64 75 87 99 139
160 179 190 282 287
112
127 30 201 235 255 270 14 300 15 373
17 35 57 80
107 118
150 170 188
213 219
262
3 280
294 310 320 330 339 352 363
44 71 93
10110
133
204 9 216 233
CHE
207 306 358 369
10 126 192
319
328
120
24 45
63 CF144
168
181
203
218
241 274 296
338 351 372
82
100 362
120 309
162
247
326
80 2
62 199 7 348
293
36 371
90
60 360
40
0
0 20 40 60 80 100 120 140 160 180 200 220 240 260 280 300 320 340 360 380 400 420 440 460 480
323
334
334.5
.5
333
3 33
Figura V.2. Calculul infiltraţiilor din camera de încărcare spre canalul de fugă
135
Tabelul V.2 Stabilitatea conductelor forţate
Ipoteza Împingerea Greutatea Forţa Factorul de Excedent de
casei vanelor proprie seismică stabilitate forţă pentru
∆ECV (kN) GCF (kN) (kN) FS echilibrare
ks = 0.12 ∆ECF (kN)
(1)Revizie 17 050 74 936 8 992 0.38 32 280
conducte
forţate
(2)Revizie / 7579 89 048 10685 0.509 27 551
reparaţie un
grup
(3)Exploatare 0 103 160 12 379 0.606 20 971
curentă
În ceea ce priveşte dispunerea în elevaţie, cota arborelui este fixată astfel încât cupele
rotoarelor să fie menţinute deasupra nivelului maxim aval. Nivelul planşeului
principal depinde, în consecinţă, indirect de nivelul maxim aval. Generatorul şi
turbina sunt rnontate la nivelul planşeului principal (fig.5.5).
136
Figura 5.4. Dispunerea turbinelor Pelton cu ax orizontal în sala maşinilor
În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple, din care se poate constata
alcătuirea uzuală a centralelor echipate cu turbine Pelton cu ax orizontal. În figura 5.6
se prezintă o secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Kaprun.
137
Este o centrală cu o cădere foarte mare, de cca 1200 m. În centrală sunt montate 4
grupuri cu turbine cu ax orizontal, două de 45 MW şi două de 55 MW. Turbinele sunt
alimentate individual, de patru conducte forţate cu diametrul variind de la amonte spre
aval de la 1,25 m la 1,15 m. În clădirea centralei sunt montate atât vanele de admisie
la turbine cât şi casa batardourilor pentru canalul de fugă.
Turbinele Pelton cu arbore vertical sunt utilizate pentru centrale de putere mare.
Fundaţia acestor turbine este relativ mai complicată, deoarece rotorul si generatorul
necesită lucrări de construcţii suplimentare.Turbinele sunt poziţionate sub planşeul
principal, iar generatoarele deasupra planşeului principal. Inălăţimea şi lăţimea totală
a centralei sunt relativ mai mari în raport cu o centrală echipată cu grupuri cu ax
orizontal, dar acest dezavantaj se poate compensa prin faptul că centrala are o lungime
mai mică.
138
Figura 5.8. Secţiuni caracteristice prin centrala hidroelectică Batiaz
139
5.2.3. Centrale echipate cu turbine Francis
Turbinele Francis sunt utilizate în mod normal la centrale cu cădere mijlocie, intre 20
şi 300 m. Limita superioară tinde în prezent a se deplasa către căderi mai mari de 300
m. În trecut s-a folosit dispoziţia cu arbore orizontal, care este în prezent limitată la
instalaţii relativ mici, de tipul microhidrocentralelor. Dispoziţia cu arbore vertical este
folosită in toate centralele cu puteri medii şi mari.
Clădirea centralei este supraterană sau parţial îngropată, depinzând de condiţiile din
amplasament. În cele ce urmează sunt prezentate succint câteva exemple de centrale
echipate cu turbine Francis, din care se poate urmări alcătuirea uzuală a acestora.
140
Centrala este echipată cu 6 grupuri cu turbine Francis, 4 cu puterea de 27,50 MW
fiecare şi două cu puterea nominală de 50 MW fiecare. Clădirea centralei are în
infrastructură vana de admisie, carcasa spirală şi aspiratorul. Suprastructura cuprinde
sala maşinilor, cu generatorii poziţionaţi peste planşeul principal şi casa vanelor la
intrare.
r
‘
Un al doilea exemplu îl oferă centrala hidroelectrică Nehoiaşu, din cadrul AHE Buzău
(fig.5.12). Centrala este echipată cu două turbine Francis cu ax vertical, cu puterea
nominală de 21 MW pe grup. Turbinarea se face sub o cădere de 194 m, debitul
instalat al centralei fiind de 32 m3/s. Beneficiind de un stoc important al râului Buzău,
energia produsă în anul hidrologic mediu este de 122 GWh/an.
141
Figura 5.11. Secţiune transversală prin centrala hidroelectrică Clăbucet
Şi de această dată infrastructura este realizată sub forma unei cuve înropate din beton
armat. Sala maşinilor este integrată în structura cuvei, în timp ce suprastructura
supraterană cuprinde spaţiul de circulaţie al podului rulant şi blocul de montaj.
142
5.2.4. Elemente caracteristice pentru dispoziţia generală a centralelor
Dispunerea în elevaţie
Poziţia turbinelor în elevaţie depinde în principal de nivelurile maxime si minime ale
apei in bieful aval, respectiv in canalul de fugă, şi de caracteristica dc cavitaţie a
turbinelor. Aceasta determină cota turbinei faţă de nivelul aval. Condiţiile de fundare
influenţează şi ele dispunerea în elevaţie a centralei, atunci când se impune fundarea
pe rocă sănătoasă.
După cum s-a arătat în capitolul 4, dacă turbina este situată la o înălţime prea mare
deasupra nivelului apei din canalul de fugă (sau din bazinul de liniştire), în turbină
poate apare cavitaţia. Pentru siguranţă împotriva cavitaţiei turbina trebuie să fie
situată la o înălţime ha mai mare decât înălţimea de aspiraţie critică hs, care este dată
de formula lui Thoma ( vezi relaţia (4.24) din capitolul 4:
Cota ( mdM )
ha > hs = 10,33 − −σ T H (5.1)
900
unde:
- Cota este cota geodezică a amplasamentului, exprimată în metri deasupra
nivelului mării;
- σT este coeficientul de cavitaţie, sau coeficientul lui Thoma;
- H este căderea netă a centalei.
Se observă că pentru anumite valori ale lui σT şi a căderii, înălţimea de aspiraţie poate
deveni negativă (turbinele se amplasează sub cota apei din aval) şi în acest caz turbina
se numeşte cu contrapresiune (fig.5.13).
143
Valoarea înălţimii de aspiraţie trebuie stabilită pentru toate combinaţiile de sarcini ale
agregatelor, căderi şi poziţii ale nivelului aval. Dat fiind faptul că poziţia turbinelor
este condiţionată de nivelul minim din aval, determinarea acestuia trebuie făcută
riguros.
În cazul turbinelor cu impuls, cum sunt turbinele Pelton, înălţimea de aspiraţie nu are
relevanţă. Cota de amplasare a turbinei rezultă din condiţia ca punctul cel mai de jos
al cupelor rotorului să fie situat la 1,0 ... 1,5 m deasupra nivelului maxim al apei din
canalul de fugă.
Dispunerea în plan
Lungimea clădirii centralei depinde de numărul de agregate, de gabaritele lor şi, intr-o
anumită măsură, de faptul dacă s-au adoptat carcase spirale din oţel sau s-au turnat
camere spirale din beton. Un criteriu util în estimarea lungimii clădirii este distanţa
între axele turbinelor.
Costul pe unitatea de volum este mult mai mare pentru infrastructură decât pentru
suprastructură. Este mai economic să se instaleze câteva grupuri mari, puţine la
număr, decât un număr mai mare da grupuri mici. Platforma de montaj se măreşte în
cazul grupurilor mari, dar costurile platformei de montaj sunt semnificativ mai mici
decât costurile infrastructurii unui agregat.
144
turbinele Pelton) este necesar un singur planşeu principal, turbogeneratorul fiind
montat pe fundaţii speciale.
Sunt posibile două poziţii ale salii principale (fig. 5.14 a, b). In dispozitia (a), folosită
la centrale de putere mijlocie şi mare, sala principală este numită sala generatoarelor,
iar accesul la turbine se asigură prin galerii amplasate la o cotă inferioară. În
dispoziţia (b), sala maşinilor are două niveluri diferite, de pe care se poate realiza atât
deservirea turbinelor cât şi aceea a generatoarelor. Muchia de separaţie dintre cota
superioară şi cea inferioară a pardoselii poate fi rectilinie (fig. 5.15, a), sau din drepte
si curbe (fig. 5.15,b). În ultimul caz este posibilă o amplasare mai avantajoasă a
echipamentului de reglaj în intrândurile dintre generatoare. În figura 5.15 este
prezentată, pentru exemplificarea acestui mod de dispunere a nivelurilor, o fotografie
a sălii maşinilor centralei hidrorelectrice Stejaru.
Figura 5.14. Dispunerea pe un nivel (a) sau pe două nivele (b) a sălii maşinilor
Platforma de montaj trebuie să fie suficient de mare, pentru a permite unui vehicul de
transport rutier să intre, transportând piesa cea mai voluminoasă, iar podului rulant al
centralei să ridice sarcina şi să o aşeze pe planşeu. Este convenabil ca platforma de
montaj să fie dispusă la nivelul căii de acces, chiar dacă aceasta este mai înaltă decât
planşeul de la nivelul superior al sălii turbinelor. Planşeul platformei de montaj se
prelungeşte de obicei pe întreaga lăţime a podului rulant şi, ca o indicaţie
aproximativă, se poate considera că lăţimea ei minimă într-o centrală cu mai multe
agregate este aproximativ egală cu distanţa dintre axele turbinelor
145
.
Suprastructura
Înălţimea clădirii centralei, până la partea inferioară a grinzilor acoperişului, este
determinată de înălţimea căii de rulare a podului rulant. Aceasta este determinata la
rândul ei de tipul podului rulant şi de înălţimea maximă de ridicare, necesară pentru
cârligul principal. Aceasta trebuie să asigure posibilitatea podului rulant de a ridica
piesa sau ansamblul cel mai mare al hidroagregatului, deasupra planşeului, sau
deasupra celorlalte maşini. In cazul unui agregat cu arbore vertical, ansamblul cel mai
mare este rotorul turbinei. În cazul unei dispoziţii cu arbore orizontal, gabaritul
necesar este mult mai mic şi clădirea este mai puţin înaltă.
Pentru a reduce costurile aferente centralei, s-au folosit uneori centrale deschise, fără
suprastructura clădirii deasupra nivelului planşeului principal. În aces caz se prevăd
capace etanşe pentru fiecare generator şi pentru excitatricea lui. Un exemplu de
centrală deschisă se poate urmări în figura 5.16.
146
Centrala Hiwassee este echipată cu o turbină Francis cu ax vertical de 60 MW şi o
turbo-pompă de 77 MW, care lucrează sub o cădere de 60 m. Peste nivelul turbinelor
este amplasat generatorul şi excitatricea, găzduite în infrastructură. Fiecare grup este
protejat de o carcasă metalică etanşe. Operaţiunile de montaj sunt realizate cu ajutorul
unei macarale capră cu capacitatea de 275 t.
147
Ansamblul lucrărilor subterane aferente centralei
Lucrările subterane aferente centralei cuprind, pe lângă caverna care găzdueşte
infrastructura şi sala maşinilor, un ansamblu de alte obiecte: casa de vane amonte, cu
vanele de acces la turbine, bazinul de liniştire aval, galeria batardourilor aval, puţuri şi
/ sau tunele de acces, galerii pentru cabluri, uneori caverna transformatorilor, puţuri şi
galerii de ventilaţie, etc. Câteva exempe sunt edificatoare privind complexitatea
lucrărilor.
148
Tunel de acces
Un ansamblu de lucrări subterane mult mai complicat are uzina hidroelectrică Ertan
din China (fig. 5.19).
149
Centrala Ertan are o putere instalată de 3300 MW, fiind cea mai mare centrală de
derivaţie din Asia. Căderea este de 197,50 m şi este creată de un baraj în arc de 240 m
înălţime. Debitul instalat este adus la centrală prin 6 galerii forţate cu diametrul de 9
m, cu capacitatea de 375 m3/s fiecare. Debitul turbinat este descărcat în aval de două
galerii de fugă, una dintre ele definitivată pe suportul fostei galerii de deviere.
Derivaţia este scurtă şi nu are castel de echilibru pe amonte, dar se regăseşte un castel
de echilibru pe aval. Pentru a limita pierderile de putere electrică pe cablurile de joasă
tensiune, staţia de transformare este poziţionată în subteran, într-o cavernă separată.
Pe lângă lucrările principale ale schemei se regăsesc galerii de acces, galerii de
ventilaţie, galerii şi puţuri de drenaj etc.
Centrala lucrează sub o cădere de 56 m. La capătul puţului forţat este montată carcasa
spirală care alimentează o singură turbină Francis cu ax orizontal. Caverna sălii
maşinilor cuprinde numai generatorul şi excitatricea.
150
de circulaţie si ale încăperilor auxiliare. Căile principale de reducere a dimensiunilor
infrastructurii sunt alegerea de echipamente cu gabarite minime, includerea în
cavernă unică a casei de vane, dispunerea pe mai multe nivele a instalaţiilor anexă.
Dacă vanele din amonte sunt plasate în centrală, ele se dispun astfel încât axele
conductelor să facă un unghi mai mic de 90° cu axul longitudinal al sălii maşinilor
(fig. 5.21). Această măsură conduce la micşorarea dcschiderii sălii maşinilor şi dcci a
volumului acesteia. În figura 5.22 se poate urmări o fază din execuţia infrastructurii
centralei hidroelectrice Ertan, descrisă anterior, unde se remarcă racordul dintre
derivaţia forţată şi carcasele spirale ale turbinelor.
151
Pentru reducerea înălţimii sălii maşinilor se prevăd poduri rulante de o construcţie
specială, care permit manevre cu gabarite minime.
In unele cazuri se prevede o a doua boltă interioară, mult mai subţire, care creează un
spaţiu pentru colectarea apelor de infiltraţie. Pereţii sălii maşinilor se execută la o
distanţă de circa 80 cm de rocă, asigurindu-se astfel un spaţiu pentru drenarea apei
infiltrate şi pentru circulaţia aerului. În figura 5.23 se poate urmări bolta şi pereţii falşi
ai sălii maşinilor pentru o cavernă stabilizată cu ancore simple şi ancore pretensionate.
Figura 5.23. Stabilizarea cu ancore a conturului excavat şi crearea sălii maşinilor prin
boltă şi pereţi falşi
152
Definirea corectă a fazelor de excavare şi dimesnionarea corespunzătoare a lucrărilor
de sprijinire şi de cămăşuire definitivă depind de stratificaţia, direcţia şi căderea
discontinuităţilor, rezistenţa rocii şi localizarea zonelor slabe. Datorită deschiderilor şi
înălţimilor mari, se excavează iniţial bolta cavernei, într-o succesiune care să permită
permanent controlul stabilităţii. Există o mare varietate a secvenţelor posibile, dar
fiecare dintre acestea corespunde unei anumite situaţii din teren.
Rezolvările arhitectonice ale sălii maşinilor trebuie să creeze impresia unui spaţiu
suprateran, cu iluminat natural, care să elimine presiunea psihică a spaţiilor închise
asupra personalului de exploatare.
Accesele la centrală
La centralele subterane transportul pieselor grele ale echipamentului la platforma de
montaj din subteran se poate face prin tunele de acces auto, prin puţuri şi galerii de
racord, sau prin galerii înclinate. Alegerea soluţiei este dependentă de condiţiile
morfologice din amplasament, iar când sunt posibile mai multe soluţii, selecţia se face
pe considerente primordial de exploatare şi numai secundar de cost de investiţie.
Personalul de exploatare trebuie să aibă două accese distincte, unul dedicat (deşi câte
odată este comun cu galeria cablurilor) şi un al doilea, de folosinţă curentă, care
asigură şi accesul echipamentului greu.
Tunelurile de acces auto reprezintă soluţia cea mai avantajoasă din punctul de vedere
al condiţiilor de exploatare. În cazul în care pentru accesul în centrală se adoptă puţuri
şi galerii de record, la partea superioară a puţului se prevăd construcţii speciale dotate
cu utilaje de ridicat şi transportat (fig. 5.24).
153
Utilajele de ridicat servesc la ridicarea şi descărcarea echipamentului în şi din
mijloacele de transport, atât la suprafaţă cât şi în subteran. În exemplul din figura 5.24
turnul de la partea suprioară a puţului de acces este denumit turn de decuvare,
deoarece transformatoarele sunt poziţionate în subteran şi operaţiunea cea mai dificilă
pentru sistemul de ridicare din turn este scoaterea corpului transformatorului din cuva
de ulei.
Racordarea la sistem
Racordarea centralei la reţeaua electrică de transport se face prin linii de înaltă
tensiune, după ce în prealabil tensiunea furnizată de generator a fost ridicată în staţia
de transformare. În cazul anumitor centrale subterane distanţa de la generator la
platforma de la suprafaţă a centralei este mare şi pierderile de energie pe cabluri ar fi
supărator de mari. În astfel de cazuri s-ar impune amplasarea transformatoarelor în
subteran. Pe de altă parte, amplasarea subterană a transformatoarelor aduce după sine
costuri destul de mari, fiind necesară fie mărirea cavernei centralei, fie excavarea unei
caverne speciale. Un criteriu de selecţie a poziţiei transformatoarelor este următorul:
dacă lungimea cablurilor este mai mică de 250 m transformatoarele se amplasează la
suprafaţă; dacă lungimea cablurilor este mai mare decât 350 m transformatoarele se
amplasează în subteran. Pentru valori intermediare ale lungimii cablurilor, soluţia se
alege pe considrente energo – economice.
154
În figura 5.26 se prezintă o secţiune transversală prin cavernele centralei Ciunget.
155
măsură ce se desfăsoară lucrările de construcţie, iar planurile de montare a instalaţiilor
şi cele de lucrări de construcţie trebuie să fie strâns coordonate.
În figurile 5.28 ....5.30 sunt prezentate cele trei centrale subterane din cadrul
amenajării hidroenergetice a râului Sebeş. Prima, din amonte, este centrala Gîlceag,
echipată cu două turbine Francis. Fiecare turbină are puterea nominală de 75 MW, sub
o cădere de 465 m şi un debit nominal de 20 m3/s.
Galeria
Caverna centralei batardourilor
156
Dimensiunea mare a galeriei batardourilor, din amonte de galeria de fugă, a fost
impusă de faptul că acestă galerie joacă şi rol de castel de echilibru aval, pentru a
evita punerea sub presiune a galeriei de fugă. Accesul în centrală se face printr-un
tunel rutier de 370 m.
A două centrală în schemă este centrala Şugag (fig.5.29). Are aceaşi echipare, cu două
turbine Francis de 75 MW putere nominală pe turbină. Accesul în centrală se face prin
tunel rutier.
Galerie de fugă
5,4 km, D = 4,3 m
Sala maşinilor
Galeria
batardourilor
Gospodării anexe
157
5.3.4. Centrale în puţ
Sunt situaţii când condiţiile geologice din amplasament se dovedesc mai dificile decât
cele prezumate pe baza studiilor iniţiale. Caverna subterană pentru amplasarea
centralei nu mai poate fi excavată şi stabilizată prin lucrări inginereşti raţionale. Dat
fiind faptul că o bună parte din lucrările subterane ale viitoarei UHE sunt deja
executate, poziţia centralei subterane se menţine, dar întreg complexul de lucrări
aferent centralei se amplasează într-unul sau mai multe puţuri. Pentru exemplificare,
în figura 5.31 este prezentată o secţiune printr-unul din cele două puţuri ale centralei
hidroelectrice Rucăr.
Turn de manevră
Puţ, D = 13 m
Derivaţie forţată
Sala maşinilor
În proiectul iniţial caverna centralei era dispusă la cca 70 m sub suprafaţa terenului,
având o deschidere de 16,2 m şi o lungime de 52 m. Sala maşinilor urma a fi realizată
ca o cavernă unică, în timp ce grupurile urmau a fi amplasate în două puţuri
independente. În faza de execuţie, din motive direct legate de condiţiile geologice,
soluţia a fost modificată, renunţându-se la cavernă. Ca urmare, cele două grupuri cu
turbine Francis, sunt instalate fiecare în câte un puţ cu adâncimea de 93,3 m şi
diametrul de 13 m. Puterea instalată a centralei este de 46 MW, căderea este de 152
m, iar debitul instalat de 43 m3/s.
158
Centrala Stejaru-Bicaz este de tip suprateran, fiind situată pe terasa superioară a
râului Bistriţa. În sala maşinilor (fig. E.1) sunt instalate 6 grupuri cu o putere totală de
210 MW. Grupurile sunt Francis cu ax vertical cu următoarele caracteristici:
- 4 turbine cu Qi = 23 m3/s, Hmax = 194 m si P = 27,5 MW,
- 2 turbine cu Qi = 42 m3/s, Hmax = 194 m si P = 50 MW.
La ieşirea din aspiratoare apa debuşează intr-un bazin de liniştire care se continuă cu
canalul de fugă, de 1,18 km lungime, până la râul Bistriţa.
159
Funcţional, construcţia cuprinde următoarele corpuri distincte:
- sala maşinilor pe o suprafaţă construita de 130 X 28 m2, cu o înălţime de 38,5
m, din care 25,50 m infrastructură; sala cuprinde turboagregatele şi tot aparatajul
electromecanic, precum şi staţia electrică de 10 kV;
- corpul atelierelor şi al turnului de decuvare, necesare întreţinerii şi
reparaţiilor echipamentelor; el se găseşte pe partea dinspre versant a centralei, având o
suprafaţă de 630 m2 pe trei niveluri şi inălţime totală de 22,0 m;
- corpul blocului de comandă şi administrativ, în care se cuprinde şi staţia
electrică de 35 kV; pe aceeaşi platformă cu clădirea centralei este situată staţia
electrică aeriană de 110 şi 220 kV.
Structura centralei este realizată din beton armat. Infrastructura sălii maşinilor şi
parţial a blocurilor de comandă şi a atelierelor este masivă şi fundată pe rocă. Rosturi
de dilataţie o fragmenteaza în câte un bloc pentru fiecare turbină. Suprastructura este
formată din cadre de beton armat şi zidărie de cărămidă. Faţadele principale ale
clădirii sunt placate cu piatră naturală.
Centrala uzinei Sadu V (fig. E.2) este amplasată pe o platformă care s-a obţinut prin
devierea râului Sadu printr-un tunel de 135 m lungime. Clădirea centralei are
lungimea de 31,50 m, lăţimea de 12,50 m şi înălţimea suprastructurii dc 13,30 m.
Suprastructura este construită din cadre de beton armat şi zidărie de cărămidă. În
centrală sunt amplasate două grupuri de 7,7 MW, formate din câte o turbină Pelton şi
un generator trifazic cu ax orizontal. Ulterior s-a încercat extinderea centralei prin
adăugarea unei turbine Francis cu ax vertical de 12 MW, dar performanţele scontate
nu au putut fi atinse şi s-a renunţat la grupul suplimentar.
Lângă sala maşinilor este amplasat blocul de comandă care cuprinde: camera de
comandă, podul cablurilor, staţia trafo de 6 kV, laboratoarele, atelierele şi celelalte
servicii. Dimensiunile în plan ale blocului sunt 14,0 X 13,8 m2, iar înălţimea celor
patru niveluri este de 16,0 m.
160
Fig. E.2. Centrala uzinei Sadu V:
1 - sala maşinilor; 2 - platformă de montaj; 3- turbină; 4 - generator; 5 -injector; 6-
vană de admisie; 7 - distribuitor; 8 - canalul distribuitorului; 9 - conductă forţată;
10 - canal de fugă; 11- gospodării anexe: 12 - staţie trafo; 13 - atelier mecanic; 14 -
birouri; 15 - magazie; 16 - pod rulant; 17 - umplutură.
161
Figura E.3. Centrala subterană Corbeni:
1 – sala maşinilor; 2 – platformă de montaj; 3 – caverna transformatoarelor; 4 – galeria
batardourilor; 5 – galeria forţată; 6 – puţ forţat; 7 – aducţiune; 8 – cameră de expansiune; 9 –
rezervor de apă de răcire; 10 – galerie de echipament greu; 11 – galeria cablurilor; 12 –
galerie de fugă; 13 – puţ de atac; 14 – pavilion administrativ; 15 – turn de decuvare; 16 –
ateliere; 17 – atelier mecanic; 18 – turbină; 19 – generator; 20 – pod rulant; 21 – cameră de
comandă; 22 – gospodării anexă; 23 – pod pentru cabluri; 24 – vană de admisie; 25 – boltă
falsă; 26 – galerie de acces; 27 – aspirator; 28 – batardou aval
162
circulară cu diametrul de 7,20 m pe 150 m adâncime şi este captuşit cu beton simplu
pe circa 60 cm grosime. Galeria de acces are o secţiune de 55,0 m2 şi o lungime de
130 m, permiţând circulaţia pe platforme tip C.F. Accesul secundar este format de
galeria cablurilor, cu traseu înclinat la 30° cu orizontala, pe o lungime de 180 m şi cu
o secţiune transversală de circa 8,0 m2. Prin galeria cablurilor se face legătura cu staţia
de transformare de 220 kV de la suprafaţă cât şi ventilaţia naturală şi forţată a
întregului complex subteran.
Grinzile de rulare ale podului rulant fac parte din structura bolţii, fiind prelungiri ale
naşterilor acesteia. Acest sistem a permis montarea podului rulant imediat după
betonarea bolţii şi folosirea lui în perioada de execuţie şi montaj, independent de
betonarea infra si suprastructurii.
Caverna principală cuprinde sala maşinilor, care are 106 m lungime, 17,0 m lăţime şi
36,0 m înălţime. Ea este echipată cu trei grupuri Pelton cu ax vertical de 167,50 MW
fiecare şi generatoare trifazice de 185 000 kVA.
163
Fig. E.4. Centrala subterană Ciunget:
A- casa de vane; B - centrala propriu-zisă; C - caverna transformatoarelor; 1-
platformă de montaj; 2- turbină; 3 - generator; 4 - gospodării anexe; 5 - tunel de acces
principal; 6 - panou de comandă; 7 - galerie de acces la sala trafo; 8 - galeria
cablurilor; 9 - galeria pentru cablurile de comandă; 10 - transformator; 11 - gospodărie
de ulei; 12 - conducta forţată; 13 - vana de admisie; 14 - galerie purtătoare a conductei
forţate: 15 - galerie de fugă; 16 - spaţiu pentru ventilaţie; 17 - tunel de cabluri; 18 -
ventilaţie; 19 - pod rulant; 20 - spaţiu de ventilaţie pentru TRAFO
164
5.4. CONSTRUCŢII SPECIFICE CENTRALELOR PE DERIVAŢIE
Bazin de
liniştire
Descărcător
În cazul aducţiunilor sub formă de conducte cu nivel liber (de beton, dar uneori şi
metalice) camera de încărcare impiedică propagarea pe derivaţie a undelor de presiune
din lovitura de berbec.
165
La funcţionarea centralei, volumul camerei constituie un rezervor, în care se
înmagazinează debitul adus de derivaţie când sarcina centralei scade şi din care se iau
debite când sarcina centralei creste rapid, pâna la stabilirea unui nou regim permanent
de curgere.
Elemente componente
Camera de încărcare se compune din trei elemente: bazinul propriu-zis, care asigură
volumul de apă necesar şi permite racordul dintre canal şi casa vanelor; casa vanelor,
care închide compartimentele din care pleacă conductele forţate; descărcătorul pentru
debitele excedentare.
Casa vanelor (fig. 5.34) este o construcţie de beton împărţită în compartimente, câte
unul pentru fiecare conductă forţată. Se realizează sub formă de cuvă, cu pereţi drepţi
aşezaţi pe un radier comun. Fiecare compartiment este prevăzut cu o vană plană,
situată la intrarea in conducta forţată. Închiderea vanei permite golirea conductei
pentru efectuarea controlului şi reparaţiilor. La intrarea în compartiment se prevăd
nişe pentru montarea batardoului în timpul reparaţiei vanelor. Între nişa batardoului şi
166
vană, sau în amonte de batardou, sunt aşezate grătarele. Curaţirea grătarelor se poate
face manual, pentru cele cu suprafaţă mai mică (adâncimi sub 10 m), sau cu maşina de
curaţat. Pentru a limita pierderile de sarcină şi a evita înfundarea grătarelor, vitezele
de admisie la grătar se limitează la 1,0... 1,2 m/s, avind valori curente de 0,60... 0,80
m/s.
În anumite situaţii, în special la conducte forţate cu diametru mare, vanele plane sunt
înlocuite cu vane segment
Nişa batardourilor
Bazinul Conducte
camerei forţate
Vană segment
167
cascadă, pentru a asigura funcţionarea centralelor din aval când centrala deservită de
camera de încărcare este oprită şi respectiv pentru a împiedica deversarea peste
bermele canalului de aducţiune, când in amonte se află o centrală în funcţiune.
168
Componentele principale ale unei camere de încărcare se pot urmări în figura 5.38, în
cazul camerei de încărcare a centralei hidroelectrice Vaduri.
Secţiune longitudinală
Clapetă
169
acestei zone au înclinarea de 1:2 iar fundul canalului este căptuşit cu dale de beton
armat. A doua zonă a camerei de încărcare, în lungime de 30 m, a cărei lăţime la fund
variază de la 13,64 m la 25,10 m se continuă cu casa vanelor. Pe ultimii 5 m radierul
este de 50 cm grosime şi se leagă articulat cu radierul casei vanelor. În rost este
înglobată o tolă de cupru sub formă de liră, care asigură etanşarea dintre camera de
încărcare şi casa vanelor. La partea superiaoră a peretelui camerei de încărcare este
prevăzut un descărcător, care menţine apa până la nivelul maxim cu ajutorul unei
clapete rabatabile.
170
În schema (a) axele conductelor forţate sunt paralele cu axul canalului de derivaţie. Se
realizează o intrare favorabilă a apei în grătare, datorită devierii reduse a liniilor de
curgere, ceea ce conduce la pierdcri de sarcină reduse. Frontul deschiderii de spălare
este paralel cu direcţia grătarelor, ceea ce produce o zonă de apă moartă în faţa
prizelor şi deci condiţii dezavantajoase de spălare.
În schema (b) axele conductelor forţate fac un unghi sub 90° cu direcţia canalului de
aducţiune. Intrarea apei la grătare se face în condiţii mai puţin bune ca în dispoziţia
(a), dar fără pierderi de sarcină mari. Spălarea din faţa prizei este mai bună datorită
modului de orientare a frontului deschiderilor de spălare.
În schema (d) conductele forţate sunt amplasate la capătul bazinului, având o deviere
faţă de canalul de aducţiune sub 90° şi deci condiţii favorabile la intrare. Evazarea în
plan a pereţilor şi realizarea bazinului în contrapantă micşoreaza viteza la intrarea în
grătare. Descărcarea şi spălarea se fac prin stavila şi orificiul de fund situate într-unul
din pereţii laterali ai camerei. Faptul că apa trece paralel cu deschiderea de spălare în
drumul ei spre prize face ca spălarea să fie mai puţin eficientă. Stăvilarul din amontele
camerei şi canalul de ocolire asigură trecerea în aval a debitului atunci când centrala
nu funcţionează.
Atunci când condiţiile din amplasament impun scurtarea lungimii bazinului camerei,
lungimea zonei de racord se poate reduce prin creşterea unghiului de evazare, dar în
acest caz se impune intercalarea unui sistem de pereţi de ghidare, a căror dispunere se
determină de obicei prin încercări pe model.
171
bazinului. În astfel de situaţii se fac dragaje periodice, concomitent cu manevrele de
spălare.
Exfiltraţiile din cameră pot induce fenomene de eroziune internă (sufozie) dacă
terenul prezintă condiţii de antrenare hidraulică a particolelor fine. Saturarea cu apă a
terenului de fundare al camerei contribuie la apariţia unor contururi de alunecare sub
radierul camerei, periclitându-se stabilitatea generala a construcţiei. Se pot produce
fie alunecări în direcţia conductelor forţate (fig. 5.40,a), fie spre lateral (fig. 5.40,b).
Calcule hidraulice
În cazul manevrelor de la turbine, impuse de cerinţele sistemului energetic la care este
racordată centrala, în camera de încărcare şi în bazinul de liniştire al centralei, ca şi pe
canalele de derivaţie, iau naştere oscilaţii în masă ale apei. Acestea se amortizează în
timp, datorită frecărilor, până când se stabilizează noul regim de funcţionare,
corespunzător noului debit uzinat. În primele momente, supraînălţarea nivelului la
reducere de sarcină, respectiv scăderea acestuia la creştere de sarcină, se propagă pe
canal sub formă de unde, care se reflectă şi se interferă, modificând cotele de curgere
pe întreaga derivaţie.
172
Undele care iau naştere la porniri sau opriri ale turbinelor centralei sunt de patru
feluri, dupa cum se poate urmări in figura 5.41. La scădere de sarcină apare unda
pozitivă inversă I (undă de remuu) spre amonte şi unda negativă directă II (undă de
golire). La creştere de sarcină apare unda negativă inversă III (de vărsare) şi unda
pozitivă directă IV (de umplere). Înălţimea frontului şi viteza undelor depind de
secţiunea canalului, de geometria camerei de încărcare şi de amploarea manevrei.
173
La canalele cu berme orizontale (care au coronamentul rambleului canalului orizontal)
volumul camerei de încărcare se reduce foarte mult. În situaţia creşterii sarcinii,
volumul necesar se regăseşte între curbele suprafeţei libere a apei corespunzătoare
diferitelor debite. La căderea de sarcină, volumul necesar acumulării debitelor care
continuă să vină pe canal se regăseşte în prismul cuprins intre nivelul de regim şi cota
maximă admisibilă în canal. Influenţa volumului camerei asupra reducerii
amplitudinii undelor este foarte mică, dat fiind faptul că volumul camerei este mic în
comparaţie cu cel care poate fi acumulat pe canal. Ca urmare, în cazul bermelor
orizontale camera de încărcare se reduce la o simplă evazare a canalului şi o coborâre
a radierului, spre a asigura frontul necesar pentru admisia apei la casa vanelor.
Calculul nivelurilor maxime şi minime se face prin integrare numerică a ecuaţiilor
mişcării nepermanente. Calculele se reiau pentru diferite volume ale camerei, până
când se obţin valorile impuse.
La canalele cu berme înclinate (la care coronamentul rambleului canalului are aceaşi
pantă cu a fundului canalului), acumularea pe canalul de aducţiune este neglijabilă, iar
volumul camerei ar rezulta uneori foarte mare, în special dacă debitele instalate sunt
mari. În aceste situaţii se prevăd descărcători la camera de încărcare, care evacuează
surplusul de debit când nivelul creşte şi ameninţă să treacă peste bermele canalului.
Creasta deversorului se alege astfel încât supraînălţarea apei să ajungă până la
maximum 10 cm sub bermă. In acest scop, pe ultima porţiune bermele se supraînalţă,
devenind orizontale. Uneori se introduc deversoare laterale şi în lungul canalului, care
evacuează pe traseu surplusul de debit.
L
Vcamera = ∆Q (5.2)
v
unde:
∆Q este creşterea de debit (m3/s);
L - lungimea canalului, in m;
v - viteza în regim uniform pentru noul debit uzinat, in m/s.
Dacă acest volum rezultă prea mare, atunci creşterea sarcinii centralei (în special la
pornire) se face după un anumit program, debitul din amonte urmând să ajungă la
noua valoare cu un decalaj de timp dat faţă de momentul măririi sarcinii la centrală.
Diferenţa de timp este:
L
t= (5.3)
v
cu notaţiile dinainte.
174
5.4.2. Castele de echilibru
Probleme deosebite apar la aruncarea din sarcină a centralei, sau la opriri bruşte
accidentale. Deconectarea generatorului de sistemul energetic (aruncare din sarcină),
conduce la dispariţia cuplului rezistent şi, ca urmare, cuplul motor al turbinei, care
continuă să existe imediat după deconectare, produce creşterea rapidă a turaţiei
grupului (ambalarea). Se impune intervenţia aparatului director. Accesul debitului la
turbine trebuie închis cât mai rapid, pentru a evita ambalarea grupului turbină –
generator peste limitele admise şi, în acelaşi timp, nu excesiv de rapid, pentru a limita
amploarea undelor de suprapresiune care sunt generate de închiderea accesului apei la
turbine şi care pot afecta turbinele şi derivaţia forţată.
175
Suprapresiunea maximă ∆p, în dreptul turbinei, este dată de relaţia:
∆p σ
± = (σ ± 4 +σ 2 ) (5.4)
H0 2
cu notaţia:
Ld vd
σ= (5.5)
g Tid H 0
unde:
H0 este căderea brută a centralei;
Ld - lungimea de propagare a undelor, egală cu lungimea derivaţiei;
vd - viteza apei pe derivaţie;
Ti d - timpul de închidere al aparatului director.
n 2 − nn2 1
Tid , max = Ta 2 (5.6)
nn P (1 − Y )
cu notaţia:
π nI π n GD 2
Ta = = (5.7)
30 Pn 30 Pn
unde:
n este turaţia maximă admisibilă (n = nn + ∆n, cu n turaţia nominală şi ∆n
creşterea turaţiei la ambalare);
Pn - puterea nominală a grupului;
P - puterea la momentul manevrei impuse de aruncarea din sarcină;
I - momentul de inerţie al maselor în rotire, aproximat ca GD2, cu G şi D
greutatea şi diametrul rotorului generatorului;
Y - un coeficient numeric care ţine seama de căderea centralei:
pentru H0 > 300 m Y = 0,30
pentru 150 m <H0 < 300 m Y = 0,20
pentru H0 < 150 m Y = 0,15
176
Reducerea lungimii de propagare a undelor de suprapresiune se poate obţine prin
intercalarea pe derivaţie a unui castel de echilibru, undele fiind de această dată
reflectate de castel. Lungiea derivţiei devine L’d (vezi figura 5.42). Lungimea limită a
aducţiunii la care nu este necesar un castel este dată din condiţia de limtare a
suprapresiunilor, care, ţinând seama de relaţiile (5.4) şi (5.5) are forma:
p
Ld vd ≤ g Tid H0 (5.8)
1+ p
în care s-a notat p = ∆p/ H0 creşterea relativă a presiunii. Pentru valorile curent
întâlnite în practică condiţia (5.8) se poate rescrie sub forma:
Ld vd ≤ ( 7,5....20) H 0 (5.9)
Relaţia (5.8) impune prezenţa castelului atunci când lungimea şi diametrul derivaţiei
energetice nu asigură respectarea inegalităţii.
Un criteriu suplimentar, care poate impune prezenţa castelului este dat de evitarea
apariţiei cavitaţiei pe derivaţia forţată în cazul undelor de depresiune produse la
pornirea centralei. După cum se poate urmări în figura 5.43, dacă se porneşte centrala
când nivelul în lac este la nivelul minim energetic, iar pe derivaţie nu există castel,
linia piezometrică corespunzătoare undei de depresiune coboară sub cotele aducţiunii
şi poate produce cavitaţie.
177
Funcţionarea hidraulică a castelului de echilibru
Fenomenul de lovitură de berbec, concretizat în formarea, propagarea, reflexia şi
interferenţa undelor de suprapresiune / depresiune durează un timp relativ scurt, de
ordinul zecilor de secunde, undele călătorind cu viteze mari, de peste 1000 m/s.
Manevrele de la centrală, în special manevrele extreme, de tipul opririi bruşte sau
pornirii din repaos, impun modificarea regimului de curgere pe aducţiune. Masa foarte
mare de apă din aducţiune trebuie să fie frânată, sau, după caz, accelerată pentru a se
înscrie în noul regim. Datorită inerţiei acestei mase, modificarea regimului de curgere
nu se face gradual variat ci în regim oscilatoriu.
Se considera o amenajare ca aceea din figura 5.44, în care turbina este alimentată prin
aducţiune şi derivaţia forţată, iar la legatura dintre ele este plasat castelul de echilibru.
Dacă turbina funcţioneaza la sarcină nominală, nivelul apei în castel este sub cel din
lacul de acumulare, diferenţa fiind reprezentată de înălţimea cinetică şi de pierderile
de sarcină pe aducţiune.
După cum s-a arătat, fenomenul de lovitură de berbec este însă de scurtă durată şi se
amortizează fără ca ridicarea nivelului apei în castel să fie prea însemnată. Din această
cauză, se obişnuieşte de multe ori să se trateze saltul în castel şi lovitura de berbec ca
două fenomene separate, neglijând efectul undelor de presiune la determinarea saltului
maxim.
În sistemul aducţiune - castel de echilibru, debitul rămâne în primă fază cel din
situaţia de regim, iar excedentul de apă este acumulat de castel. Ca urmare, se produce
o creştere a nivelului apei în castel. Când acest nivel depăşeşte nivelul de regim, la
extremitatea aducţiunii apare o forţă de contrapresiune care frânează, opreşte şi apoi
inversează curgerea. Noua direcţie de mişcare a apei din aducţiune se menţine până
când nivelul din castel coboară sub cel din lac. Curgerea este acum frânată de
178
contrapresiunea dată de lac, oprită şi apoi inversată. Fenomenul se repetă ciclic, până
la amortizarea lui completă, provocată de frecările din sistem.
Oscilaţiile nivelului apei din castel la o intrare bruscă în funcţiune a centralei se pot
urmări în figura 5.45.
Apa din aducţiune este iniţial în situaţie de repaus, iar pentru a asigura necesarul de
apă în derivaţia forţată spre turbine nivelul apei din castel scade brusc. Ca urmare, pe
baza diferenţei de nivel dintre lac şi castel, se produce accelerarea masei de apă din
aducţiune. Această diferenţă de nivel trebuie să fie mai mare decât pierderea de
sarcină pe aducţiune la funcţionarea în regim. Debitul de pe aducţiune creşte până
când atinge o valoare mai mare decât debitul uzinat. Surplusul de debit este acumulat
de castel şi ca urmare nivelul apei în castel creşte până când egalează şi apoi depăşeşte
nivelul din lac. Apare o contrapresiune la extremitatea aducţiunii, care frâneaza şi
apoi inversează curgerea. Ca urmare nivelul din castel scade din nou sub nivelul din
lac şi fenomenul se repetă ciclic, cu o perioadă relativ mare (sute de secunde), până
când are loc stabilizarea curgerii din aducţiune la debitul de regim. Nivelul apei din
castel va fi sub cel din lac cu înălţimea cinetică şi pierderile de sarcină de pe
aducţiune.
La variaţii parţiale ale sarcinii centralei, adică la descreşteri sau creşteri ale puterii
solicitate de sistem, fenomenele sunt similare, iar modul de lucru al castelului este
identic. În aceste situaţii, valorile saltului sunt mai reduse decât cele de la variaţiile
totale ale sarcinii, dar frecvenţa oscilaţiilor este mai mare şi uneori se pun probleme
legate de amortizarea lor în timp.
Pentru castelele de echilibru plasate aval de centrală, pe galeriile de fugă sub presiune,
modul de comportare este invers faţă de cel al castelelor din poziţia amonte, caracterul
fenomenelor fiind însă similar.
179
- micşorează sau anulează complet suprapresiunea dinamică care se transmite
pe aducţiune sau pe fugă, unda reflectată la joncţiunea dintre castel şi aducţiune fiind
în general de foarte mică amplitudine;
- asigură aportul de debit la turbine şi protejează derivaţia împotriva
pătrunderii aerului, când creşte sarcina centralei (pentru castelul situat pe fugă, când
scade sarcina centralei);
- acumulează excesul de debit când scade sarcina centralei (pentru castelul
situat pc fugă, când creşte sarcina centralei);
- amortizează oscilaţiile nivelului apei apărute ca urmare a variaţiei sarcinii
centralei şi asigură stabilitatea reglajului.
Ecuaţiile oscilaţiilor
In conformitate cu figura 5.46 se introduc următoarele notaţii:
L - lungimea galeriei de aducţiune, in m;
Aa - aria aducţiunii, în m2;
Ac - aria castelului, in m2, care poate varia pe înălţime în funcţie de z;
QT - debitul turbinat, in m3/s, identic cu debitul conductelor forţate;
v - viteza apei în aducţiune, în m/s, pozitivă în spre aval;
z - cota nivelului apei în castel, in m, măsurată de la nivelul static şi pozitivă în
sus;
ha - pierderea de sarcină pe aducţiune, in m, cu acelaşi semn ca viteza pe aducţiune;
vc - viteza planului apei în castelul de echilibru, in m/s, pozitivă în sus;
Hn - căderea netă, in m;
t - timpul, in s;
N - puterea solicitată centralei.
vc
Mărimile variabile în timpul oscilaţiilor sunt v, ha, pentru aducţiune, z pentru castel şi
QT pentru turbine. Relaţiile care permit determinarea acestor mărimi la orice moment
de timp t sunt relaţia de echilibru dinamic d’Alambert, relaţia de continuitate şi
ecuaţia de reglaj.
180
În secţiunea aducţiunii de la baza castelului se scrie egalitatea dintre forţa de inerţie a
masei de apă de pe aducţiune şi forţa de presiune determinată de nivelul apei din
castel:
dv
ρ L Aa = − ρg Aa ( z + ha ) (5.10)
dt
care se rescrie sub forma:
L dv
+ z + ha = 0 (5.11)
g dt
Aa v = Ac vc + QT (5.12)
dz
Aa v = Ac ( z ) + QT (5.13)
dt
Ecuaţia de reglaj leagă debitul turbinat de puterea pe care trebuie să o livreze turbina:
N
QT = (5.14)
g η (H b + z)
Pentru calculul saltului maxim se consideră nivelul maxim în lac, pierderi de sarcină
minime pe aducţiune şi aruncare din sarcină a tuturor grupurilor de la centrală.
Pentru calculul saltului minim se consideră nivel minim în lac, pierderi de sarcină
maxime pe aducţiune şi următoarele manevre la centrală: pentru centrale cu Pi < 30
MW - creşterea sarcinii cu puterea corespunzatoare unui grup, dar nu mai pujin de
33% din puterea centralei; pentru centrale cu Pi > 30 MW - creşterea sarcinii cu
181
puterea corespunzătoare a două grupuri, dar nu mai puţin de 50% din puterea
centralei; pentru centralele care participă la reglajul frecvenţei în sistem - creşterea
sarcinii cu 100% din puterea centralei, sau cu o valoare care rezultă din condiţiile de
funcţionare în sistem.
∆Q
∆N
182
Condiţia de stabilitate hidraulică
Se examinează situaţia micilor oscilaţii, care reprezintă de altfel cazul cel mai
defavorabil. Oscilaţiile de mare amplitudine antrenează mişcări ale unor mase mari de
apă, pentru care pierderile de sarcină sunt mari şi favorizează amortizarea. In cele ce
urmează nu se ţine seama de efectul factorilor secundari (pierderea de sarcină pe
conductele forţate, variaţia randamentului, factorul cinetic) şi pentru amortizare se ia
in considerare numai pierderea de sarcină pe aducţiune.
Ecuaţiile de bază ale oscilaţiilor, stabilite la punctul precedent, sunt (5.11), (5.13) şi
(5.14). Pierderea de sarcină pe aducţiune se explicitează în funcţie de viteza pe
aducţiune:
2
v
ha = ± ha 0 (5.15)
v0
unde:
ha 0 este pierderea de sarcină pentru debitul nominal;
v0 - viteza pe aducţiune pentru debitul nominal.
În cazul micilor oscilaţii zona de variaţie a nivelurilor este limitată şi se poate admite
că, indiferent de forma castelului, aria acestuia este constantă în zona oscilaţiilor. Prin
diferenţierea ecuaţiei de reglaj (5.14) şi a ecuaţiei de continuitate (5.13) şi egalarea lor
rezultă:
dQT N dz dv d 2z
=− = Aa − Ac ,
dt g η ( H + z ) 2 dt dt dt 2
care ia forma finala :
(5.16)
2
dv Ac d z 1 N dz
= −
dt Aa dt 2
gη Aa ( H + z ) dt
2
În ecuaţia (5.11) se înlocuesc relaţiile (5.15) şi (5.16), după care se face o schimbare
de variabilă z = z1 – ha 0 . Rezultă în final o ecuaţie diferenţială de forma:
d 2 z1 dz1
2
+ ϕ ( z1 ) +ψ ( z1 ) z1 = 0 (5.17)
dt dt
2
Fiind vorba de mici oscilaţii se neglijează z12 în raport cu z1 şi 1 în raport cu
dz
dt
dz1
. Ecuaţia (5.17) se simplifică:
dt
d 2 z1 2 g ha 0 C C dz1 gAa H − 3ha 0
+ − 2
+ z1 = 0 (5.18)
Aa L v0 ( H − ha 0 ) Ac ( H − ha 0 ) dt LAc H − ha 0
2 2
dt
183
d 2 z1 dz
+ 2 a 1 + b z1 = 0 (5.19)
dt2 dt
care este o ecuaţie diferenţială cu coeficienţi constanţi, de ordinul 2. Dacă b > 0, ceea
ce revine la ha0 < H/3 şi este îndeplinită de toate uzinele hidroelectrice, ecuaţia
corespunde unei mişcări oscilatorii. Pentru ca oscilaţiile nivelului apei din castel să fie
amortizate este necesar ca a ≥ 0. Condiţia se transformă în impunerea unei arii
minime pentru castel:
v02 L Aa
Ac,min ≥ ATh = (5.20)
2 g ha 0 ( H − ha 0 )
Coniţia (5.20) a fost stabilită de Thoma, iar aria ATh se mai numeşte aria Thoma. La
dimensionarea castelelor se utilizează relaţia:
v02 L Aa 3
Ac, min ≥ 1 − (1 − K ) (5.22)
2 g ha 0 ( H − ha 0 ) 2
Pentru K=1 (o singură centrală pe reţea), se regăseşte rezultatul Ac,min = ATh. Cu cît K
este mai mic, adică influenţa centralelor exterioare creşte, aria minimă creşte şi ea, iar
la K = 1/3 nu se mai impune condiţia de arie minimă. Apare avantajoasă posibilitatea
ca anumite centrale cu castele de echilibra foarte mici sa fie totuşi stabile când sunt
cuplate cu grupuri de centrale stabile. In acelaşi timp, trebuie remarcat faptul că
alegerea dimensiunilor castelului trebuie făcută cu atât mai multă prudenţă cu cât
centrala este de putere mai mare.
184
Eficacitatea hidraulică şi tipuri de castele
Eficacitatea hidraulică a unui castel se defineşte prin rata de accelerare sau de frânare
a mişcării apei pe aducţiune în cazul manevrelor de reducere sau de creştere a
debitului turbinat. Un castel de echilibru este cu atât mai eficace cu cât rata de frânare
/ accelerare este mai mare. Urmarea directă este reducerea volumului da apă care
trebuie înmagazinat sau, după caz, furnizat de castel. Rezultă deci că volumul
castelului este mai mic, cu efect favoarabil asupra costurilor de investiţie. Eficacitatea
hidraulică a castelului are efect favorabil şi în operarea centralei, prin reducerea
amplitudinii şi a duratei regimului tranzitoriu de trecere de la un regim de funcţionare
la altul. În cele ce urmează, se prezintă principalele tipuri de castele care sunt utilizate
în amenajările hidroenergetice, punând în evidenţă de fiecare dată eficacitatea
hidraulică a respectivului tip de castel.
Camera
castelului
Conductă de
legătură
Aducţiune
Dezavantajul acestui tip de castel constă în faptul că necesită volumul cel mai mare
comparativ cu celelalte tipuri. Accelerările sau frânările masei de apă se produc în
timp relativ îndelungat, iar acţiunea castelului este o acţiune lentă. Din aceste motive
castelul cilindric simplu se utilizează numai în cazul amenajărilor cu aducţiuni scurte
cu diametre mici şi căderi mici. Avantajul castelului simplu provine din faptul că
oscilaţiile relativ lente ale nivelului apei în castel sunt favorabile pentru reglajul
turbinelor.
185
cămăşuiala formată dintr-un inel de beton exterior de 30 ... 35 cm şi un inel interior de
beton armat cu aceleaşi grosimi. Radierul are forma unei pâlnii, pentru a colecta
eventualele depuneri aluvionare provenite de la apa din castel. Pe ultimii 11m castelul
este suprateran, sub forma unui cilindru de beton armat, cu o platformă pentru
mecanismele de manevră ale vanelor.
186
Castelul cu camere
Castelul cu camere este alcatuit dintr-un puţ central, numit coloana castelului, şi două
lărgiri, numite camere, situate în zonele saltului maxim şi respectiv minim. În figura
5.51 este prezentat modul de funcţionare al castelului cu camere, comparativ cu un
castel cilindric simplu.
CCS
V CCS VacCC
ac
t
CC
CCS
t
∆F
∆F’ CC
Castelul cu camere se adoptă în cazul amenajărilor la care nivelul de apă din lacul de
acumulare variază în limite foarte largi. Camera superioară se dispune deasupra
nivelului maxim din lac, pentru a limita amplitudinea saltului produs de o manevră de
închidere bruscă la lac plin. Camera inferioară se plasează sub cota nivelului dinamic
187
corespunzător nivelului minim energetic, pentru a limita amplitudinea saltului produs
de o manevră de pornire la nivel minim în lac.
188
Se remarcă dispunerea specială a camerei inferioare, sub forma a două galerii mai
scurte în loc de o galerie unică. Castelul fiind amplasat pe un bot de deal, galeriile
care formează camera inferioară s-au orientat spre interiorul masivului, pentru a avea
acoperirea de rocă corespunzătoare.
Realizarea camerei inferioare sub forma uneia sau mai multor galerii dispuse radial
faţă de puţ, galerii în fund de sac, implică o serie de inconveniente. Pentru a se asigura
scurgerea apei la golirea camerei, radierul trebuie să aibă o pantă către puţ de minim
0,10 ... 0,15 %. Pentru a asigura evacuarea aerului la reumplerea camerei, cheia
galeriei trebuie să aibă o contrapantă de la puţ spre extremitatea din spre masiv.
Rezultă deci o secţiune variabilă pentru galeria camerei inferioare, cu arie
descrescătoare de la puţ spre extremitatea acesteia. Excavarea, dar mai ales betonarea
unei galerii cu secţiune variabilă complică şi scumpeşte lucrarea.
189
CG
190
reducere de sarcină, apa rece de pe aducţiune se ridică în cameră, temperatura
pereţilor coboară brusc la θ = 6 ...80C. Datorită variaţiei de temperatură apare tendinţa
de deplasare radială a peretelui. Dacă acesta ar fi încastrat în radier ar apare momente
încovoietoare foarte mari. Pentru a elimina aceste solicitări extreme, rostul trebuie să
permită deplasările radiale (fig. 5.56). De fapt nu este vorba de o eliminare totală a
efectelor de încovoiere ci numai de o reducere semnificativă, pentru că frecările
împiedică parţial deplasările.
După cum s-a arătat, atunci când situaţia topografică nu permite amplasarea unei
camere supraterane, camera superioară se realizează sub forma unei galerii. În figura
5.57 este prezentat un astfel de castel, adoptat la UHE Sebeş, treapta Şugag.
Figura 5.57. Castelul treptei Şugag, cu camera superioară sub formă de galerie
191
Castelul cu diafragma
Castelul cu diafragmă este un castel cilindric cu secţiune constantă, la care orificiul
sau conducta de legatură cu aducţiunea are o arie redusă, care hidraulic crează un
efect de diafragmă (fig. 5.58).
Vd
∆p
∆p = γ ( z + ha ) + γ hd ; (5.23)
Se crează o diferenţă importantă între presiunea din galerie şi cea dată de castel, şi,
deşi creşterea nivelului în castel este redusă, contrapresiunea totală ∆p ia valori mari.
Ca urmare, se produce o frânare a masei de apa din aducţiune mult mai energică decât
în cazul în care nu ar fi fost diafragma. Datorită eficacităţii hidraulice sporite volumul
castelului se reduce semnificativ.
În situaţia creşterii sarcinii la centrală, apa este preluată în primă fază din castel. La
tecerea prin diafragmă se produce o pierdere de sarcină care creează o diferenţă
importantă de presiune la baza aducţiunii şi ca urmare creşte efectul de accelerare a
apei din aducţiune. De obicei, datorită condiţiilor mai puţin severe la pornire, care se
face controlat, faţă de situaţia aruncării din sarcină, diafragma este asimetrică, cu
pierderi de sarcină mai mari la intrarea în castel.
Dacă aria diafragmei este mare, efectul pierderilor de sarcină este redus şi
comportarea castelului cu diafragmă devine asemănătoare cu aceea a castelului
simplu. Dimpotriva, dacă aria diafragmei este foarte mică, contrapresiunile sau
depresiunile sunt mari, dar prin reflexiile produse în diafragmă undele de
suprapresiune din lovitura de berbec se propagă pe aducţiune cu valori aproape
neinfluenţate de castel. Un criteriu de stabilire a ariei diafragmei este acela ca la
pornirea centralei, pierderea de sarcină să nu fie mai mare decât coloana de apă din
192
castel în ipoteza nivelului minim, spre a evita apariţia cavitaţiei. Datorită interferenţei
dinte undele de suprapresiune şi fenomenul de oscilaţie în masă, nu este
recomandabilă adoptarea acestui tip de castel la centrale cu căderi mari şi condiţii
severe de reglaj.
Pentru exemplificare, în figura 5.59 este prezentat castelul uzinei hidroelectrice Bicaz,
care are diafragmă la racordul cu galeria de aducţiune. Diafragma este dispusă la
partea inferioara a aducţiunii, acolo unde aceasta străbate puţul castelului.
Constructiv diafragma este formată din 2x3 orificii de 0,7 X 3,0 m practicate în galeria
de aducţiune, în zona de trecere a acesteia prin cuva castelului. Hidraulic, diafragma
este asimetrică, realizând o pierdere de sarcină locală de 12 m la intrarea apei şi de 10
m la ieşirea apei din castel. Înălţimea totală a castelului este de 80 m, din care 17,0 m
sub forma de cameră supraterană. O instalaţie de telelimnigraf transmite în camera de
comandă a ccntralei variaţia nivelului din castel. Una dintre diagramele oscilaţiilor
înregistrate se poate urmări în figura 5.60.
193
Figura 5.60. Diagrame de oscilaţii înregistrate la castelul de la UHE Bicaz
194
În cazul centralei Grand Maison căderea este de 926 m. Castelul are numai cameră
superioară, cu efect diferenţial (ale cărui avantaje se vor discuta la punctul următor)
iar eficacitatea hidraulică este asigurată şi de diafragmă. Din punct de vedere
constructiv se remarcă sistemul de drenaj destinat controlului presiunilor interstiţiale
din masivul de rocă. Fără drenaj s-ar fi putut crea presiuni mari pe extradosul
cămăşuelii puţului la salt minim, cînd nivelul din puţ scade rapid, dar ar fi putut fi
afectată şi stabilitatea generală a versantului.
195
Funcţionarea castelului cu diafragmă este przentată comparativ cu aceea a castelului
cilindric simplu, faţă de care se evidenţiază surplusul de eficacitate hidraulică. La
reducerea sarcinii centralei apa se ridică rapid în coloana interioară, realizând o
contrapresiune care produce frânarea apei din aducţiune. O parte mică din debitul care
intră în castel pătrunde şi prin orificiul inelar în camera propriu-zisă, dar umplerea
acesteia se produce după ce nivelul din cloană depăşeşte cota superioară a acesteia şi
apa deversează în cameră. Faţă de un castel cilindric simplu, ridicarea nivelului şi deci
formarea forţei de contrapresiune la baza aducţiunii se produce suficient de rapid
pentru a asigura o bună eficacitate, permiţând in acelasi timp un reglaj convenabil.
Castelul diferenţial reprezintă tipul cel mai potrivit pentru castelele supraterane, la
centrale cu căderi medii sau mici. Aria minimă a castelului care asigură îndeplinirea
condiţiei de stabilitate hidraulică, şi care rezultă relativ mare pentru aceste centrale, nu
mai constitue o limitare. Aria minimă se referă de această dată la aria camerei, dat
fiind faptul că la micile oscilaţii vitezele apei prin orificiile de legătură ale camerei cu
aducţiunea nu induc pierderi de sarcină semnificative.
196
În figura 5.64 este prezentat castelul cu efect diferenţial construit la uzina
hidroelectrică Moroeni. Efectul difereţial realizat la partea superioară are o deosebită
eficacitate la limitarea saltului maxim. Puţul vertical de 2,20 m diametru se continuă
la partea superioară cu o coloană circulară de beton armat do 4,20 m înălţime,
prevazută cu creastă deversantă. La partea inferioară puţul are o cameră orizontală cu
diametrul mediu de 3,85 m şi lungimea de 39,0m. Datorită condiţiilor geologice bune
şi a presiunii de lucru reduse, căptuşeala castelului s-a realizat în întregime din beton
simplu de 30 cm grosime. La interior betonul este protejat cu un torcret sclivisit de 6
cm.
197
Diafragmă
Curgere libera
198
În funcţie de lungimile relative ale acetora şi de regimul de curgere din galeria de fugă
castelul de echilibru se poziţionează la capătul aducţiunii, înainte de galeria forţată,
sau în aval, imediat după ieşirea din turbine. În figura 5.66 se prezintă, cu titlu
informativ, alternativele de amplasare a castelelor de echilibru pentru diferite
configuraţii ale firului principal al amenajării.
Pentru derivaţia amonte castelul se impune numai în cazul aducţiunilor lungi, la care
suprapresiunile dinamice din lovitura de berbec trebuie limitate prin reflexie în castel
(cazurile b şi e din figură). Pentru galeria de fugă, castelul intervine atunci când
lungimea galeriei este mare şi /sau regimul de curgere est sub presiune.
E priză
Vanele care închid accesul apei la turbine sunt poziţionate fie înainte de clădirea
centralei, când au o încăpere sau o cavernă proprie, fie chiar în clădirea sau caverna
centralei. Despre dispunerea acestor vane s-a discutat în paragrafele privitoare la
structura centralelor hidroelectrice. La funcţionarea curentă aceste vane sunt deschise,
reglajul debitului şi închidrea accesului apei la turbine fiind asigurate de aparatul
director. Vana se închide când grupul este în repaos pentru un timp mai îndelungat,
sau când se fac revizii sau intervenţii la turbine.
Conducta sau galeria forţată este prevăzută, imediat în aval de castel, cu vane cu
închidere rapidă. Denumirea provine de la condiţia de a închide rapid conducta sau
galeria în cazul unei avarii. Aceste vane mai servesc la închiderea accesului apei în
199
derivaţia forţată la reparaţii şi revizii, şi la reglarea debitului la umplcrca conductei
forţate.
Vanele cu închidere rapidă sunt dispuse în casa vanelor, care este o încăpere special
amenajată pentru a asigura protecţia faţă de intemperii a vanelor şi a dispozitivelor de
manevră (fig. 5.68 şi 5.69). În casa vanelor se asigură şi spaţiile necesare montării şi
demontării vanelor şi a mecanismelor pentru revizii şi reparaţii.
200
În cazul conductelor forţate, casa de vane este dispusă la zi. De multe ori face corp
comun cu portalul de ieşire al tronsonului subteran care vine de la castel si reprezintă
în acelaşi timp primul masiv de ancoraj al conductei fortate (fig. 5.68). Dimensiunile
interioare sunt determinate de gabaritele echipamentului, iar partea masivă de beton
rezultă din condiţia de stabilitate sub acţiunea forţelor transmise de conductă.
Fundarea se face în mod obligatoriu pe rocă sănătoasă.
La centralele subterane casa vanelor se execută în subteran (fig. 5.69), într-o cavernă
proprie pe traseul galeriei forţate. Bolta şi pereţii casei vanelor se realizează prin
simpla captuşire a conturului excavat.
BIBLIOGRAFIE
Bâlă, M., Popa, Gh., Ion, M. (1981). Construcţii hidrotehnice subterane. Editura
Tehnică, Bucureşti.
201
Cogălniceanu, A., Iorgulescu, F. (1967). Orientări actuale în hidroenergetică. Editura
Tehnică, Bucureşti.
Philipp Holzmann AG (1997). Underground works for the Ertan hydroelectric power
plant in China. Frankfurt.
Prişcu, R., Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
202
6
După cum s-a arătat şi în capitolul precedent, centrala hidroelectrică reprezintă corpul
de clădiri si echipamente electro-mecanice, din cadrul unei uzine hidroelectrice, în
care se realizează transformarea energiei hidraulice în energie electrică. Echipamentul
electromecanic cuprinde echipamentul principal, format din turbine şi generatoare, şi
echipamentul şi instalaţiile auxiliare.
Centralele din frontul barat prezintă o serie de caracteristici proprii, care le deosebesc
de centralele pe derivaţie, la care construcţia este doar „gazda”echipamentului. O
imagine concludentă a poziţiei şi a condiţiilor structurale a unei centrale din frontul
barat se poate urmări în figura 6.1.
Baraj deversor
Baraj de închidere
Centrala hidroelectrică
În primul rând, structura centralei este un veritabil baraj, care trebuie să rămână stabil
şi să reziste forţelor ce provin din prezenţa apei în cele două biefuri, amonte şi aval de
centrală. Tratarea fundaţiilor, analiza structurală, exigenţele de siguranţă sunt la fel ca
pentru baraje.
203
Căderile pentru care se adoptă acest tip de centrală sunt limitate la 25 ... 30 m, şi ca
urmare a presiunilor mai mici ale apei din circuitul hidraulic, priza, camera spirală şi
aspiratorul sunt realizate ca parte a structurii de beton armat a centralei. În situaţii
speciale parte din circuitul hidraulic poate fi blindat, dar de regulă suprafeţele de
curgere sunt din beton.
Echiparea centralelor din frontul barat corespunde şi ea căderilor mici şi medii la care
lucrează, fiind cu turbine Kaplan sau Bulb, sau variante ale acestora. Circuitul
hidraulic, care defineşte centrala, este dictat de tipul de turbină şi deci alcătuirea
constructivă depinde esenţial de echipare. Cea de a doua condiţie care influenţează
alcătuirea constructivă este stabilitatea la alunecare a centralei, care la rândul ei
depinde de caracteristicile terenului de fundare. Fiind construcţii masive şi grele,
centralele se fundează în majoritatea cazurilor pe rocă.
Dispoziţia generală
Dispoziţia generală a unei centrale echipate cu turbine Kaplan şi elementele sale
componente se poate urmări în figura 6.2. Fiecare centrală are însă alcătuire
constructivă proprie, depinzând de cădere, de condiţiile de fundare şi de integrarea în
frontul barat. Aceste particularităţi vor fi evidenţiate pe baza unor exemple specifice.
Revenind la figura 6.2, se disting trei componente principale: priza, centrala propriu-
zisă şi spaţiile anexă.
Priza centralei, cuprinsă între frontul grătarului şi camera spirală, are aceleaşi
elemente componente ca orice priză de barare. Grătarul sprijină în partea superioară
pe un timpan, care are şi rolul de a împiedica plutitorii să pătrundă la turbine.
Curăţirea periodică a grătarului se face cu o maşină de curăţire care menţine liberă
secţiunea de intrare şi previne creşterea pierderilor de sarcină. Nişele de batardou
permit, prin montarea elementelor de batardou, punerea la uscat a centralei pentru
revizii sau intervenţii. Datorită secţiunii de acces mari, în camera prizei se prevăd pile
de dirijare, care asigură o curgere fără circulaţie transversală sau desprinderi, cu zone
de apă moartă. În acelaşi timp pilele de dirijare fragmentează deschiderea pentru
batardouri şi conduc la reducerea dimensiunilor elementelor de batardou şi la
creşterea manevrabilităţii.
204
VEDERE ÎN PLAN ŞI SECŢIUNE ORIZONTALĂ
Bloc de
montaj
Pilă intermediară
Camera spirală
SECŢIUNE TRANSVERSALĂ
Suprastructură
Maşină de
curăţat grătarul
Sala
maşinilor
Nişe batardou
Aspirator
Infrastructură
205
Suprastructura cuprinde sala maşinilor, în care se află excitatricea, panourile de
comandă, panourile electrice etc. Tot ca parte a infrastructurii se consideră şi podul
rulant, care asigură montajul şi transportul în centrală a componentelor
echipamentului mecanic şi electric. Într-una din extremităţile sălii maşinilor se află
blocul de montaj, o platformă realizată de obicei la aceaşi cotă cu a sălii maşinilor, pe
care se realizează operaţiuni de montaj, revizii, reparaţii.
Influenţa căderii
Secţiunea transversală a centralei se dispune conform cerinţelor circuitului hidraulic,
care tranzitează prin turbină apa între cele două biefuri. La căderi mari blocul prizei
este plasat la cote semnificativ mai mari decât cota aspiratorului (fig. 6.3). Pentru a
îmbunătăţi condiţiile de stabilitate, pragul amonte al radierului prizei se adânceşte. Pe
seama gabaritelor mai mari, în prag se pot instala capcane pentru aluviunile târâte.
Max
206
O dispoziţie constructivă deosebită o prezintă centrala de la UHE Someşul Cald (fig.
6.4), care se află în frontul barat al barajului de beton ce are înălţimea de 33,50 m.
Căderea centralei este de 21 m. Puterea centralei este de 12 MW, cu două turbine
Kaplan cu debitul instalat de 35 m3/s fiecare.
Blocul prizei cuprinde un radier masiv, extins mult spre amonte, pentru a asigura
aportul presiunii verticale a apei la stabilitate. Galeria de injecţii şi drenaj este în
continuarea galeriei omoloage din baraj. La fel şi voalul de etanşare.
În cazul centralelor cu căderi mici radierul prizei este la o cotă apropiată de cota
radierului aspiratorului. După cum se poate urmări în figura 6.5, în care apare o
secţiune transversală prin CHE Movileni (12 m cădere, 36 MW în 4 grupuri),
structura este mai sveltă, cu o construcţie monobloc.
207
Influenţa condiţiilor de fundare
Condiţiile de fundare afectează direct stabilitatea la alunecare a centralei. Prin
alcătuirea constructivă impusă de racordarea celor două biefuri, structura centralei are
un contur de fundare cu înclinare către aval, de la cotele mai ridicate ale fundaţiei
radierului prizei către cotele mai joase ale fundaţiei radierului aspiratorului.
Centrala UHE Râmnicu Vâlcea, pe Olt (fig. 6.7), este fundată pe marne argiloase,
acoperite de depozite aluvionare cu grosimi mari. Căderea de 16,5 m crează o
diferenţă între biefuri de natură să conducă la un contur de fundare puternic înclinat
spre aval. Condiţia de a asigura stabilitatea la alunecare a impus realizarea unui bloc
de priză extrem de masiv, cu cota de fundare cu cca 10 m sub cota terenului. Prin
această dispoziţie conturul de fundare efectiv realizat este mult mai puţin înclinat spre
aval. Extinderea spre amonte a radierului prizei a adus un aport la stabilitate, atât prin
greutatea proprie cât şi prin greutatea apei de pe radier.
208
Figura 6.7. Secţiune transversală prin CHE Rm. Vâlcea
Centrala UHE Bascov, pe Argeş (fig. 6.8), este fundată pe marne argiloase. În
profunzimea fundaţiei, alcătuită din marne, sunt mai multe orizonturi de nisipuri în
care este cantonată apă freatică.
209
6.2.2. Elemente caracteristice ale dispoziţiei generale
Dispunerea în elevaţie
La centralele baraj cu echipare Kaplan, înălţimea de aspiraţie se determină după
procedura şi relaţiile prezentate în paragrafele 4.5 şi 5.2.4. La căderi mai mari
turbinele pot lucra cu contrapresiune. Trebuie însă avut în vedere faptul că, în timp, la
multe cursuri de apă s-a produs coborârea semnificativă a talvegului. Extragerile de
balast din albie în aval şi reducerea prin barare a conţinutului în aluviuni a debitelor
accelerează acest proces, înregistrându-se coborâri de 6 ... 8 m a albiei râului. O
asemenea evoluţie poate afecta condiţiile de aspiraţie şi deci funcţionarea normală a
centralei.
Dispunerea în plan
Dacă lungimea pe direcţie longitudinală, în lungul coronamentului frontului barat,
depăşeşte 40 m, construcţia centralei se fragmentează în blocuri, separate de rosturi
de dilataţie permanente (fig. 6.10). De obicei, se instalează două grupuri în fiecare
bloc. Pentru centralele mici, cu unu sau două agregate, care nu depăşesc 40 ...45 m
lungime, nu sunt necesare rosturi de dilataţie în infrastructură. Combinarea blocurilor
agregatelor intr-un singur bloc monolit implică construirea lor simultană. Pentru că
formează o construcţie unitară, rosturile verticale şi orizontale de betonare, pe faze,
sunt astfel prevăzute încât să asigure realizarea unei construcţii monolite.
Sunt situaţii când se prevăd rosturi de dilataţie în infrastructură şi la distanţe mai mici
de 40 ... 45 m. Ele sunt determinate fie de o denivelare importantă între cotele de
fundare ale blocurilor agregatelor, fie din motive de eşalonare a execuţiei. Rosturile
suplimentare complică constructiv execuţia, măresc consumul de armatură şi reduc
rigiditatea generală a construcţiei.
210
≤ 40 m ≤ 40 m
211
Lungimea platformei de montaj lm creşte cu numărul agregatelor. Când platforma de
montaj şi sala maşinilor sunt la aceeaşi cotă se poate utiliza o parte din planşeul sălii
ca platformă suplimentară de montaj. Lungimea platformei se ia egală cu distanţa
dintre grupuri lD independent de numărul lor. Dacă cota platformei de montaj este
diferită de cota sălii maşinilor, pentru un număr mai mare de grupuri (4 ... 6) lungimea
platformei se ia 1,20 ... l,50 distanţa dintre grupuri.
Sala maşinilor
La fel ca şi în cazul centralelor pe derivaţie, înălţimea sălii maşinilor este determinată
de cota căii de rulare a podului rulant. Aceasta este determinată la rândul ei de
înălţimea maximă de ridicare, necesară pentru cârligul principal. Gabaritul trebuie să
asigure posibilitatea podului rulant de a ridica piesa, sau ansamblul cel mai mare al
hidroagregatului (de obicei rotorul turbinei), deasupra planşeului, sau deasupra
celorlalte maşini (fig. 6.12).
Pentru a reduce costurile aferente centralei s-au folosit uneori centrale deschise sau
semideschise (fig. 6.13). Varianta semideschisă are acoperişul la o înălţime mică peste
excitatoarele generatoarelor. Plafonul are acoperire culisabilă, care permite accesul
cârligului macaralei capră pentru demontarea şi preluarea pieselor către platforma de
montaj. Varianta deschisă nu are o clădire deasupra nivelului planşeului principal, dar
se prevăd capace etanşe pentru fiecare generator şi pentru excitatricea acestuia. Un
exemplu de centrală cu sala maşinilor de tip deschis este prezentat în figura 6.14.
212
Macara portal
Maşină de
curăţat grătarul Sala maşinilor
Batardou
NNR
Grătar
Galerie de vizitare
Turbină Kaplan
Dimensiuni relative
Pentru predimensionări orientative, în figura 6.15 sunt specificate dimensiunile unei
centrale etalon, exprimate în funcţie de dimensiunile rotorului turbinei.
213
6.2.3. Centrale în pile
214
Avantajul principal al acestei dispoziţii este dat de faptul că apele mari au o secţiune
de tranzitare spre aval neobturată parţial de clădirea centralei. Condiţiile hidraulice
pentru centrală sunt de asemenea favorabile, spre deosebire de amplasarea
tradiţională, spre unul dintre maluri, unde deversarea interferă cu debitele turbinate,
concentrate spre malul de amplasare. Dezavantajul major îl constitue condiţiile
dificile de exploatare.
215
Priza centralei cuprinde grătarele,
Circuitul hidraulic asigură o curgere axială a apei din bieful amonte spre cel aval,
având forma unui confuzor până în secţiunea rotorului şi apoi de difuzor spre aval.
Rotorul turbinei este dispus orizontal (uneori puţin înclinat), paralel cu direcţia de
curgere a apei. Generatorul este montat într-un carter metalic de forma unui bulb
hidrodinamic, plasat în mijlocul curentului de apă ce curge spre rotorul turbinei.
216
Pentru puteri reduse, se pot utiliza şi turbine bulb capsulate fără acces. În caz de
revizii sau reparaţii intregul agregat este scos din amplasament. La diametre mai mici
de 2 m se realizează turbine de construcţie monobloc, care se pot transporta şi monta
uşor.
După secţiunea rotorului turbinei urmează un difuzor, care, prin analogie cu cel de la
celelalte turbine cu reacţiune, se denumeşte frecvent tot aspirator. Îmbunătăţirea
condiţiilor de curgere a apei în circuitul hidraulic se obţine prin studii pe modele în
laborator, prin care se urmăreşte ridicarea randamentului. La limita aval a difuzorului
(aspiratorului) sunt prevăzute nişe de batardou, pentru punerea la uscat a centralei.
Figura 6.19. Secţiune transversală printr-o centrală echipată Bulb, cu circuit hidraulic
lung
217
Macara portal
Sala maşinilor
Maşină de curăţat grătarul
Instalaţii anexe
NNR Batardou aval
NNR
Grătar
Galerie de drenaj
Turbină Bulb
Figura 6.20. Secţiune transversală printr-o centrală echipată Bulb, cu circuit hidraulic
foarte scurt
218
Centrala este echipată cu 4 grupuri bulb reversibile, fiecare având o putere nominală
de 13,25 MW şi un debit instalat de 125 m3/s la o cădere de 13,5 m. Pilele sunt mult
lansate spre amonte, pentru a acomoda podul rutier, dar structura centralei este în
principal dictată de circuitul hidraulic.
Atunci când pintenul amonte, voalul de etanşare şi galeria de injecţii şi drenaj din
baraj continuă în acelaşi aliniament şi la centrală, structura centralei se adaptaează
acestor cerinţe. O astfel de situaţie caracterizează centrala hidroelectrică Petreşti (fig.
6.22). Căderea centralei este de 10 m, fiind echipată cu două grupuri de 2 MW fiecare.
VEDERE ÎN PLAN
Din cauza pragului prizei, aliniat cu pragul deversant al barajului, curgerea nu mai
este axială, ci face un unghi până în secţiunea amonte a bulbului. Suprastructura este
mult simplificată, renunţându-se la podul rulant.
219
6.3.2. Comparaţie între dispoziţiile generale ale echipărilor Bulb şi Kaplan
Figura 6.23. Comparaţie între despoziţiile generale ale unor centrale echipate cu
turbine Kaplan (stânga, UHE Koblenz) şi respectiv turbine Bulb (dreapta, UHE Trier)
220
Puterile, căderea şi debitul instalat sunt foarte apropiate, practic aceleaşi, iar numărul
de grupuri este identic. În cazul echipării cu turbine Bulb, se remarcă reducerea
semnificativă a lungimii centralei din frontul barat, cu cca 50%, ceea ce permite o mai
bună amplasare reciprocă a centralei şi a barajului deversor. Defăşurata amonte aval
se reduce de asemenea, iar suprastructura se simplifică.
Avantajele echipării cu turbine Bulb scad însă odată cu creşterea căderii, limita de
aplicabilitate rentabilă fiind de cca 15 m. Dezavantajul principal constă în inerţia mai
redusă a agregatului, ceea ce face ca centrala să fie inaptă pentru reglajul frecvenţei.
Centralele uzinei Poţtile de Fier I fac parte dintr-un ansamblu ce cuprinde barajul
deversant, amplasat în zona centrală a Dunării, pe un front de 441 m, centralele
hidroelectrice, una la malul sârbesc, cealaltă la malul românesc şi ecluzele cu porturile
de aşteptare aferente, câte una la fiecare mal.
Lungimea frontului centralei (incluzând blocul de montaj) este de 210 m, iar înălţimea
maximă măsurată de la cota de fundare este de 78,0 m. Lăţimea amonte - aval, în care
sunt cuprinse şi aspiratoarele, atinge 84,20 m.
Construcţia este fragmentată prin rosturi de dilataţie permanente în patru blocuri. Trei
dintre ele conţin grupurile, câte două grupuri pe bloc, iar al patrulea cuprinde blocul
de montaj. Distanţa dintre axele grupurilor variază din această cauză, fiind alternativ
29 şi 31 m.
221
Figura 6.A1. Centrala uzinei Porţile de Fier I:
1- priză; 2- macara portal; 3- sala maşinilor; 4- generator; 5- aspirator; 6- nişe
batardou aval; 7- cap amonte; 8- alimentarea ecluzei; 9- cap aval; 10- cap
intermediar; 11- baraj deversor
222
SECŢIUNE A - A
Macara portal
223
Figura 6A.2. Localizare în plan şi secţiune caracteristică prin centrala hidroelectrică Porţile de Fier II
Centralele sunt echipate cu acelaşi tip de agregat, bulb orizontal de 27 MW, şi cuprind
aceleaşi tipuri de echipamente hidromecanice. Structura centralei pe firul principal
cuprinde patru blocuri cu câte două agregate pe bloc şi un bloc de montaj. Centralele
suplimentare au câte un bloc cu două agregate şi câte un bloc de montaj.
Căderea nominală este de 7,45 m, dar regimul de exploatare se face în domeniul maxim
12,75 m .... minim 5,00 m. Debitul instalat este de 425 x 20 = 8500 m3/s, ceea ce
conduce la o putere instalată de 27 x 20 = 540 MW.
Zona prizei cuprinde pilele, nişa comună pentru grătar si batardou şi timpanul pentru
grătar. Zona de racord între priză şi zona agregatului face trecerea de la secţiunea
dreptunghiulară a secţiunii vanei de intrare, la secţiunea circulară din dreptul bulbului.
Zona agregatului cuprinde puţul cu capac etanş al generatorului şi puţul turbinei, care
este fără capac. Pe radier, în dreptul golului de acces al generatatorului, se află pila pe
care reazemă bulbul. Zona aspiratorului are o lungime de cca. patru ori diametrul
rotorului turbinei. Zona aval conţine nişa batardoului aval cu mecanismul de
manevră.
Blocul de montaj este amplasat în capătul dinspre mal al centralei, în zona de taluz , în
afara albiei fluviului. Blocul cuprinde staţia de pompare a apelor din centrală,
platforma de montaj cu anexele amonte şi aval, depozitul de batardouri amonte şi
blocul de comandă al centralei.
Priza trebuie să asigure condiţii bune de curgere de la intrare până în camera spirală.
O alcatuire corectă a prizei provoacă pierderi de sarcină reduse. Pierderea de sarcină
la intrarea în priză se evaluează cu formula pierderilor locale:
v2
∆hi = ξ (6.1)
2g
224
unde v reprezintă viteza medie raportată la secţiunea brută din amonte de grătar, iar ξ
un coeficient care depinde de alcătuirea constructivă a prizei.
v = 0,12 2 gH (6.2)
4
2
s 3 v
∆hg = ϕ sin α (6.3)
b 2g
unde (fig.6.24):
s este grosimea barelor grătarului;
b - lumina dintre bare;
v - viteza de curgere imediat în faţa grătarului;
α - unghiul pe care îl fac barele grătarului cu orizontala;
φ - coeficient care depinde de forma barelor, cu valori între 0,76 şi 2,42.
Figura 6.24. Notaţii pentru calculul pierderii de sarcină la trecerea prin grătar
Cea mai mare pierdere de sarcină pe tot ansamblul prizei se produce la grătar, ceea ce
face ca alegerea tipului de grătar să fie o problemă importantă. Înclinarea grătarului se
alege intre 50° si 80°, înclinări mai mici favorizând condiţiile de curgere dar
225
îngreunând curăţirea. Viteza înainte de grătar este cuprinsă în gama v = 0,9 ... 1,20
m/s la grătare cu curăţire mecanică şi respectiv v = 0,60 ... 0,75 m/s la grătare cu
curăţire manuală.
Pierderea de sarcină datorită nişelor pentru stavile şi pentru batardouri este cu mult
mai redusă decât cea prin grătar. Aceasta se poate calcula cu relaţia stabilită de
Mosonyi:
v2 2
2 1−α
∆hn = 1,2 (1 − β ) + ( m) (6.4)
2g α
unde:
Bh
β=
Bh + 2 y2 h + y1 B
şi
α = 0,63 + 0,37 β 3
226
6.4.2. Calculul camerei spirale
Calculele hidraulice vizează stabilirea formei camerei spirale, ţinând seama de faptul
că trebuie asigurat un acces uniform al apei la turbină. Pentru simplificare, cu erori
destul de mici, se poate admite ipoteza fluidului perfect. De asemenea, se admite că
înălţimea camerei spirale rămâne constantă.
Condiţia intrării uniforme a apei în turbină se exprimă într-o secţiune x-x a carcasei
corespunzatoare unghiului φ, sub forma (fig. 6.26):
ϕ
q= Q (6.5)
360
unde unghiul φ este măsurat în sens invers acelor ceasornicului cu origina la ciocul
spiralei, iar q este debitul specific pe circumferinta corespunzator debitului total Q.
Vectorul viteză v are în orice punct două componente, una radiala vr , care depinde de
capacitatea de înghiţire a turbinei, şi una tangenţială vt. Ţinând seama de legea
constanţei momentului cantităţii de mişcare k, această viteză se poate exprima sub
forma:
k
vt = (6.6)
r
undc r este raza curentă iar b este înălţimea camerei. Debitul total în secţiunea
respectivă rezultă prin integrare:
R
dr R
∫
q= kb
r0
r
= k b ln
r0 (6.8)
227
Ţinând seama de condiţia (6.5), rezultă relaţia care defineşte raza locală R a camerei
spirale în funcţie de unghiul φ al secţiunii radiale respective:
R ϕ Q
ln = = cϕ (6.9)
r0 360 k b
ϕi Q
Ai = (6.10)
360 v0
În cadrul centralei, aspiratorul trebuie să asigure recuperarea unei părţi din energia
cinetică a apei de la ieşirea din rotor, pentru a fi valorificată în bilanţul energetic.
În afara aspectului energetic, aspiratorul (denumit uneori aspirator / difuzor) are rolul
de a face o racordare hidraulică între curentul de apă care iese din turbină şi acela din
bieful aval. Denumirea de aspirator / difuzor derivă din faptul că în interiorul său,
după rotorul turbinei, sunt zone cu presiune mai mică decât presiunea atmosferică
(aspirator), iar pe de altă parte, din însăşi geometria sa, care are secţiune de curgere
progresiv crescătoare (difuzor).
Între cele trei zone secţiunea trece de la o formă circulară la una orizontal
rectangulară.
228
p c12 p c2
+ + hs + y = 0 + 2 + y + ∆h (6.11)
γ 2g 2g 2g
unde hs este înălţimea de aspiraţie, iar ∆h este pierderea de sarcină din aspirator.
Relaţia se poate rescrie sub forma:
p p0 c12 − c 22
= − hs − + ∆h (6.12)
γ γ 2g
PR
Diferenţa dintre energia potenţială din bieful amonte E0 şi cea de la ieşirea din turbină
Ef este energia utilizată de turbină:
p0 p c12
E0 − E f = ( + H)−( + )
γ γ 2g ,
c22
E0 − E f = H + hs − − ∆h (6.13)
2g
c2 c2
E d = 1 − 2 − ∆h ,
2g 2g
iar randamentul aspiratorului se exprimă ca raport între energia recuperată şi energia
dinamică la ieşirea din rotor:
229
Ed c 2 2 g ∆h
η d = 2 = 1 − 1 + 2
c1 c2 c1 (6.14)
2g
Randamente bune se obţin dacă se reduce viteza de ieşire c2 şi dacă pierderile de
sarcină în aspirator sunt minime. Pentru aceasta curgerea trebuie să aibă loc fără
curenţi transversali sau vârtejuri. Forma ideală a aspiratorului corespunde mişcărilor
potenţiale axisimetrice.
230
6.5. ALCĂTUIREA CONSTRUCTIVĂ ŞI CALCULE DE REZISTENŢĂ
Centrale din frontul barat, care preiau presiunea apei din amonte, sunt structuri
tridimensionale complexe. Pentru a se înţelege mai bine comportarea structurală se
obişnuieşte descompunerea conceptuală a construcţiei intr-un număr mare de de
elemente constructive, legate monolit. O astfel de descompunere este prezentată în
figura 6.29.
spirale
aval
aspiratorului
Pila presiune
presiune aval
siuneaval
Pila
intermediară aval
val
231
6.5.2. Calcule de rezistenţă
Postradier
232
agregat reprezintă ipoteză de calcul pentru pilele amonte, dar nu şi pentru planşeul şi
zidurile camerei spirale. Ridicarea la nivel maxim a apei din bieful aval este ipoteză
de verificare pentru zidul de presiune aval şi pentru planşeul aspiratorului, insă,
datorită reducerii generale a căderii, este avantajoasă pentru condiţiile de lucru ale
radierului de fundaţie.
Dat fiind faptul că centrala este parte a frontului barat, aceasta trebuie să rămână
stabilă sub împingerea apei din bieful amonte în toate ipotezele de calcul. Stabilitatea
la alunecare este problema cea mai dificilă pentru aceste centrale, în special pentru
centralelele echipate cu turbine Kaplan, la care conturul de fundare are o înclinare
generală defavorabilă, către aval.
G, construcţie
G, echipament
233
-ipoteze corespunzătoare exploatării în condiţii extraordinare, când intervin în
plus, după caz, solicitările seismice (la cutremur), presiunea apei la nivele maxime
amonte şi aval (la viituri), subpresiunea majorată (în cazul perturbării dispozitivelor
de drenaj).
- ipoteza de revizie sau de reparaţie, când batardourile amonte şi aval sunt
lansate, apa este evacuată din centrală, iar echipamentul (turbinele şi generatoarele)
sunt duse pe blocul de montaj (fig. 6.32).
G, construcţie
k Σ H ≤ f (ΣV – S) (6.15)
unde:
ΣH este suma forţelor orizontale;
ΣV - suma fortelor verticale datorită greutăţii elementelor centralei;
f - coeficientul de frecare statică dintre talpă şi terenul de fundare;
k - coeficientul de siguranţă;
S - rezultanta subpresiunilor.
234
Coeficienţii de siguranţă la alunecare sunt prezentaţi în tabelul 6.1.
Coeficienţii de frecare f se determină prin încercări de forfecare beton – rocă, dar pot
fi luaţi şi după recomandări generale, în funcţie de natura terenului de fundare.
235
prizei etc.) şi P0, presiunea apei din amonte. Factorul de stabilitate FS este dat de
relaţia:
2
1
∑ 1
i
nα i
[ci Ai + (Gi − Si cos α i ) tan ϕi ]
FS = 2 (6.16)
P0 −∑ 1
i Gi tan α i
Ecuaţia (6.16) este implicită în FS, deoarece n α este o funcţie de FS. Ca urmare
rezolvarea se face iteratv. O valoare iniţială se propune pentru FS în termenul n α şi o
primă estimare rezultă din (6.16). Valoarea calculată FS este reintrodusă în n α şi
procesul se repetă până când valorile succesive FS devin suficient de apropiate.
Verificarea stabilităţii la alunecare este importantă mai ales dacă centrala este fundată
pe argile sau şisturi argiloase, la care coeficientul de frecare poate avea valori reduse.
În situaţia terenurilor de fundare stratificate, unde există alternanţe de planuri slabe
între straturi mai groase de teren compact, suprafaţa de alunecare poate să apară la
contactul dintre două straturi. Se impune in aceste cazuri verificarea la alunecare a
ansamblului format din construcţie şi terenul de fundare, pe asemenea planuri.
236
care rezultă presiunile din teren şi pe talpa de fundaţie, precum şi gradienţii maximi.
Stratele necoezive cu particule fine se verifică la afuiere. De asemenea, se determină
distribuţia subpresiunilor pe talpa de fundaţie pentru diferite ipteze privind drenajul şi
eficienţa acestuia.
BIBLIOGRAFIE
Prişcu, R., Bogdan, S., Luca, Gh., Stănucă, A., Guja, V. (1970). Amenajări
hidroenergetice. În Manualul inginerului hidrotehnician, Volumul II, Editura Tehnică,
Bucureşti.
237
Stematiu, D. (2006). Dam Engineering. Editura UNESCO-IHE Delft.
238
7
MICROHIDROCENTRALE
O primă definiţie porneşte de la însăşi denumirea curent utilizată, micro fiind asociat
puterii centralei. Definiţia microhidrocentralelor (MHC) plecând de la limitarea
puterii instalate nu are o însă o abordare unitară. În cele mai multe ţări europene
microhidrocentralele sunt centrale a căror putere instalată este mai mică de 10 MW.
Sunt însă şi alte limite, cum ar fi 3 MW în Italia, 8 MW în Franţa, 5 MW în Anglia.
Comisia Europeană, ESHA (European Small Hydro Association) şi UNIPEDE
(International Union of Producers and Distributors of Electricity) definesc
microhidrocentrale ca fiind centralele hidroelectrice a căror putere instalată nu
depăşeşte 10 MW.
239
Alimentare cu apă
Debit de servitute
La acumulările prin barare, un anumit debit trebuie descărcat din lac pe râu, pentru a
se menţine echilibrul ecologic în aval şi a nu fi afectate celelalte folosinţe (denumit
frecvent debit de servitute). Acest debit se descarcă prin by-pass-uri din golirea de
fund, ca în figura 7.1, sau direct din aducţiune. Diferenţa de nivel dintre nivelul apei
din lac şi cota aval face ca acest debit să aibă potenţial energetic, care se valorifică
dacă pe circuitul de descărcare se introduce o MHC.
Figura 7.2. Microhidrocentrală care valorifică o parte din debitul derivat pentru irigaţii
În perioadele în care irigaţiile se întrerup, sau când debitul folosit scade sub cel
derivat pe aducţiune, apa din canalele magistrale de irigaţii se descarcă în râu, pentru
a evita deversarea peste bermele canalului. Căderea dintre canal şi râu se poate
valorifica intercalând o microhidrocentrală.
240
În cadrul acestui capitol se tratează numai microhidrocentralele propriu-zise, care sunt
amenajări hidroenergetice de sine stătătoare. Schema de principiu a unei asemenea
MHC este prezentată în figura 7.3.
Schema cuprinde un baraj de priză, fără acumulare, o aducţiune care poate fi canal de
coastă, ca în figura 7.1, dar poate fi şi conductă de aducţiune, la zi sau îngropată, o
cameră de încărcare, una sau mai multe conducte forţate, centrala hidroelectrică şi
apoi returul în râu. Schema poate să se modifice în funcţie de morfologia terenului,
dar principiul de alcătuire se conservă.
Microhidrocentralele "pe firul apei" implică construirea unei derivaţii, prin care se
dirijează o parte a apelor râului. Devierea este necesară pentru a se putea concentra
căderea de pe sectorul amenajat. Debitul derivat conduce la o reducere a debitului
râului între priza de apă şi centrala propriu-zisă. De regulă, pentru a asigura intrarea
debitului către priza de apă, este necesar un prag deversant sau un stăvilar.
241
returnarea acestuia în albia naturală după ce a trecut prin turbină. În cazul
amplasamentelor de deal sau din zone colinare, unde energia fructificabilă este dată
majoritar de debit, dar cu căderi mici, microhidrocentrala se amplasează direct în
albie, sau pe un canal de deviere scurt, alăturat albiei râului. Schemele de amenajare
corespunzătoare sunt prezentate în paragraful următor.
Alimentarea cu energie electrică din surse independente este întodeauna mai scumpă
decât energia livrată de sistemul energetic. Excepţie fac amplasamentele izolate,
pentru care construcţia unor linii de transport ar fi foarte scumpă. În aceste cazuri
energia hidroelectrică devine o variantă interesantă economic, prin comparaţie cu
generatoarele diesel, dacă se introduc în comparaţie, pe lângă costul investiţiei,
costurile pentru operare, durata de viaţă, uzura şi piesele de schimb.
242
Figura 7.5. MHC cu livrare a energiei în sistem
efecte asupra mediului, care trebuie avute în vedere atunci când se autorizează
realizarea lor. Dintre acestea se evidenţiază:
- impactul ecologic al debitul de apă deviat şi riscul de a nu menţine un debit
suficient prin albia naturală a râului;
- efectele asupra peştilor sau a altor organisme care trec prin turbine odată cu
apa prelevată la priză;
- impactul vizual, uneori negativ, al prizei de apă, al pragului (sau stăvilarului)
şi al clădirii centralei, în funcţie de soluţiile de arhitectură alese;
- impactul din perioada de construcţie, când sunt realizate drumuri
tehnologice, devieri ale apelor din viitorul amplasament, perturbarea sedimentelor de
pe patul râului şi/sau depozitarea materialelor de construcţii în apă etc.
Schemele microhidrocentralelor de cădere mare sau mijlocie preiau apa din amontele
sectorului amenajat printr-o priză, utilizând căderea locală creată de un prag deversant
sau de un stăvilar, şi o conduc spre turbine, printr-o derivaţie. De la turbine apa este
returnată în râu printr-un canal de fugă.
O variantă care este preferabilă pentru căderi mari, este realizarea derivaţiei parţial
prin curgere liberă, printr-un canal de aducţiune. Canalul are pantă redusă şi urmăreşte
243
curbele de nivel. La capătul canalului se realizează o cameră de încărcare de la care
pleacă conducta forţată spre turbine (fig. 7.7).
Priză şi bazin
compensator
Conductă forţată
CHE
Priză
Canal de aducţiune
Cameră de
încărcare
Conductă forţată
CHE
244
Indiferent de modul de realizare a derivaţiei, este utilă includerea în schemă a unei
mici acumulări, capabile să stocheze debitul derivat în perioadele în care centrala nu
funcţionează, fără a pierde apa prin deversare. Acumularea se poziţionează în afara
cursului râului, sub forma unui bazin lateral. Amplasamentul poate fi în vecinătatea
prizei, asociat cu un deznisipator, sau la finalul aducţiunii, sub forma unei camere de
încărcare. A doua variantă este favorabilă în cazul în care aducţiunea este realizată cu
conducte, pentru că diametrul acestora se va dimensiona pentru un debit uniform
prelevat din râu, mai mic decât debitul instalat al centralei.
Priză
Canal de derivare
în rambleu
CHE
Canal de fugă
în debleu
Figura 7.8. Schema unei MHC de joasă cădere realizată prin derivare
Microhidrocentralele de tip baraj sunt amplasate în albia minoră a unor cursuri de apă
cu debite importante. Căderea se realizează prin ridicarea locală a nivelului apei, prin
construcţia unui prag deversant sau a unui stăvilar. O parte din secţiunea barată o
ocupă descărcătorul de ape mari, iar cealaltă o ocupă centrala. Din punct de vedere
conceptual schema este similară cu aceea a uzinelor hidroelectrice fluviale, dar partea
de construcţie este mult simplificată, în conformitate cu condiţiile mai puţin severe
privind echipamentul, asigurările de calcul, acomodarea altor folosinţe etc.
Schema cea mai simplă poziţionează centrala alături de zona deversantă (fig. 7.9).
Descărcarea debitelor ce depăşesc debitul instalat al MHC, ca şi controlul nivelului
amonte, se face prin deschideri echipate cu stavile plane, de obicei cu acţionare
245
manuală. În frontul barat se prevede şi o scară de peşti pentru a nu fi afectată
ihtiofauna.
Scară de peşti
Bief aval
Schemele microhidrocentralelor de tip baraj se pot asocia şi unor baraje sau praguri de
fund existente. Dacă nu există goliri de fund care să se preteze includerii unor
turbine, peste prag se poate instala un sifon, care are în interior o turbină Kaplan, iar
generatorul este scos pe o pasarelă de traversare a pragului (fig. 7.10).
Generator
Aspiraţie
Dacă lăţimea albiei nu permite integrarea centralei în frontul barat, atunci se poate
recurge la amplasarea acesteia în interiorul pragului deversant (fig.7.11). O deschidere
suplimentară, mult mai îngustă, echipată cu stavile, asigură atât spălarea aluviunilor
reţinute de prag, cât şi descărcarea în aval a debitelor de servitute, atunci când centrala
nu turbinează.
246
SECŢIUNE VERTICALĂ
Generator
Grătar
Turbină Kaplan
cu ax înclinat
SECŢIUNE ORIZONTALĂ
În această schemă, grupuri mici şi identice turbină – generator sunt montate într-un
cadru de forma unei matrici (fig. 7.12). Turbinele sunt de tip propeller (Kaplan cu pale
fixe), cuplate axial cu generatoare asincrone. Generatorul este capsulat şi imersat.
Fiecare unitate turbină – generator se operează independent. Dimensiunea unei unităţi
este de 1x1x3m, iar puterea nominală a acesteia este de 200 kW, la o turaţie de 500
rot/min. Turbinele lucrează la la căderi între 0,5 şi 10 m.
247
Pentru o microhidrocentrală de tip baraj, una sau mai multe deschideri ale stăvilarului
pot fi echipate cu cadre cu turbine montate în sistem martix, eliminând centrala din
frontul barat (fig.7.13).
Panouri
MATRIX
Pentru a decide dacă pe un sector de râu dat este fezabilă realizarea unei
microhidrocentrale, trebuie evaluată mai întâi resursa de apă disponibilă.. Potenţialul
energetic al schemei este proporţional cu produsul debitului şi al căderii:
P = 9,81ε Qm η h ηt η g H br (7.1)
Pi = 9,81 ηG Qi H br
ηh =
H u H br −
=
∑hr
; (7.2)
H br H br
cu Σ hr pierderile de sarcină pe circuitul hidraulic.
248
Căderea brută poate fi considerată, în general, constantă, dar debitul variază în cursul
anului. Pentru a alege cel mai potrivit echipament hidraulic, pentru a se estima
potenţialul şi pentru a calcula producţia anuală de energie este nevoie de o curbă de
durată a debitelor. Curba de durată evidenţiază, în procente, durata dintr-un an în care
debitul este egal sau depăşeşte o anumită valoare. Ea oferă un mijloc de determinare
rapidă a cantităţii din resursa de apă disponibilă care poate fi folosită de turbine de
diferite dimensiuni (fig. 7.14).
Debit (m3/s)
Qi
Făcând referire la figura 7.14, care este curba de durată a debitelor unui râu într-un
amplasament posibil pentru o amenajare hidroenergetică, puterea P disponibilă a
râului variază în timp odată cu variaţia debitului Q. Nu toată puterea poate fi folosită.
Mai întâi trebuie înlăturată din curba de durată a debitelor debitul care trebuie lăsat pe
albie (debitul de servitute), având în vedere faptul că râul trebuie să îşi continue
existenţa în albia naturală. Haşura rară şi oblică de la baza curbei de durată din figura
7.14. reprezintă această curgere.
249
cu cât este mai mare debitul instalat ales, cu atât va fi mai mare întreruperea
funcţionării datorită debitelor mici.
Pentru evaluări preliminare se admite că debitul instalat este egal cu diferenţa dintre
debitul mediu anual şi debitul de servitute. Determinare finală a debitului instalat
trebuie făcută prin calcule energoeconomice, utilizând metodologia descrisă în
capitolul 3, paragraful 3.3.1. La alegerea debitului instalat trebuie avut în vedere şi
modul în care se fructifică energia produsă de MHC. Dacă centrala alimentează cu
energie un consumator izolat sau o reţea mică, debitul instalat trebuie ales astfel încât
să permită producerea de energie în aproape tot cursul anului. Dacă centrala este
conectată la o reţea de distribuţie a sistemului energetic, debitul instalat trebuie ales
astfel încât venitul net obţinut din vânzarea energiei electrice produse să fie maxim.
zile
Debit natural
Disponibil MHC
DEBIT (m3/s)
Debit de servitute
0 10% 20% 30% 40% 50% 60% 70% 80% 90% 100%
% din durata unui an
250
Atunci când nu se dispune de înregistrări de debite, şirul cronologic al acestora se
poate construi prin modele hidrologice, pornind de la înregisrările de precipitaţii de la
o staţie meteorologică aflată în vecinătate.
Dacă debitele maxime ale cursului de apă sunt cu câteva ordine de mărime mai mari
decât debitele minime, atunci este mai convenabil ca ordonata curbei de durată să fie
exprimată logaritmic (ln Q în loc de Q).
251
În figura 7.17 se prezintă variaţia randamentului turbinelor în funcţie de debitul
turbinat. O turbină este proiectată să funcţioneze cât mai aproape de punctul ei de
randament maxim, de regulă pe la 80% din debitul nominal, iar pe măsură ce debitul
se depărtează de acest punct, randamentul turbinei hidraulice scade. Scăderea devine
accentuată sub o anumită valoare limită, dependentă de tipul de turbină.
η%
Pelton
Turgo
Randament (%)
Kaplan
Propeller
Francis
Q/QN (%)
Pentru calcul, se împarte această suprafaţă în fâşii cu baza egală cu 5%, începând din
origine. Ultima fâşie va avea o bază mai mică, corespunzătoare limitei graficului dată
de debitul minim turbinat (ca în figura 7.14), sau, după caz, de debitul de servitute,
dacă acesta este mai mare decât debitul minim turbinat.
252
Contribuţia în energie a unei fâşii este dată de relaţia:
unde:
w este baza fâşiei, de 5% pentru toate fâşiile mai puţin ultima;
γ - greutatea specifică a apei (9,81 kN/m3);
T- numărul de ore dintr-un an (8760 ore);
Qmedian debitul ce corespunde medianei fâşiei în curba de durată a debitelor;
Hbr - căderea brută a centralei;
∆h - pierderea de sarcină pe circuitul hidraulic al centralei la trecerea
debitului Qmedian ;
ηturb - randamentul turbinei pentru Qmedian, determinat în funcţie de raportul
Qmedian / QN.
În relaţie mai intervin randamentele generatorului (ηgen), ale multiplicatorului de
turaţie (ηtrans) şi al transformatorului (ηTRAFO).
Eanual = ∑ ∆E (7.4)
Investiţia iniţială
În comparaţie cu alte tehnologii, microhidrocentralele sunt caracterizate printr-un cost
de capital iniţial foarte mare. Costul investiţiei are variaţii mari şi depinde în mare
măsură de amplasament şi de condiţiile climatice. Costurile pentru investiţe includ
construcţiile (priză, aducţiune, clădirea centralei,etc), echipamentele (turbina,
generatorul, transformatorul, liniile de transport) şi costurile pentru studiile de teren,
proiectare, achiziţii de teren, concesiune şi avize.
253
Microhidrocentralele de mare cădere sunt mai puţin costisitoare din moment ce, la
aceaşi putere instalată, cu cât este mai mare căderea cu atât debitul instalat este mai
mic. Se pot lua în considerare, cu caracter orientativ, următoarele valori de investiţii
specifice:
•între 1500 şi 9000 Euro/kW instalat pentru căderi între 2,3 şi 13,5 m;
•între 1000 şi 3000 Euro/kW instalat pentru căderi între 27 şi 350 m.
Costuri de exploatare
În fluxul de venituri şi cheltuieli intervin, pe lângă costurile generate de amortisment,
şi costurile medii anuale de exploatare (salarii, întreţinere, consumuri proprii etc).
Pentru o investiţie rentabilă, acestea ar trebui să să se situeze în intervalul 0,8 –1,5 %
din investiţie.
Oportunitatea de investire
Rentabilitatea unei investiţii în MHC se apreciază ţinând seama de veniturile şi
cheltuielile din perioada de exploatare (de viaţă) a investiţiei. Cheltuielile au o parte
predefinită cunoscută (costuri generate de investiţie, de taxele de concesiune etc.), şi
o componentă care variază în decursul exploatării (înteţinere, reparaţii, salarii etc.).
La terminarea exploatării, care este finalul perioadei de valabilitate a concesiunii sau
autorizării, Venitul Net Actualizat (VNA), sau beneficiul actualizat, dat de diferenţa
dintre venitul actualizat şi costul total actualizat trebuie să fie pozitiv (vezi capitolul
3). Variantele analizate trebuie să îndeplinească această condiţie, iar varianta optimă
este aceea care conduce la valoarea maximă a VNA.
254
1. Studiul de fezabilitate 6 100
2. Proiectare şi urmărirea execuţiei 120 000
3. Construcţii 576 900
4. Echipament 537 300
5. Instalaţii electrice şi conexe 137 400
Total 1 377 700
Cheltuieli neprevăzute (3%) 451 331
Total investment 1 419 031 EUR
33 V k − (Ok + M k ) 3
Ik
VNA = ∑ − ∑ (1 + r )
k =1 (1 + r ) k
k =1
k
unde:
Ik = investiţia în anul k (durata totală 3 ani);
Vk = venitul din vânzarea energiei în anul k (durata de exploatare 35 – 2 ani);
Ok = cheltuieli de operare anuale;
Mk = cheltuieli de mentenanţă anuale (întreţinere şi reparaţii);
Calculul VNA trebuie să ţină seama de variaţia anticipată a preţului de achiziţionare a
energiei produse (dacă nu există un preţ ferm stabilit prin autorizări) şi de creşterea
cheltuielilor de operare şi întreţinere în acord cu rata inflaţiei. Caculul se face tabelar,
an de an, valoarea finală fiind elementul de decizie. Pentru microhidrocentrala din
acest exemplu a rezultat VNA = 108 964 EUR.
Rata internă de revenire RIR se calculează printr-un proces iterativ, propunând diferite
rate de actualizare a capitalului r şi calculând pentru fiecare VNA. Valoarea lui r
pentru care VNA devine zero este RIR. Pentru microhidrocentrala din acest exemplu a
rezultat RIR = 8,8%. Pentru că VNA > 0 şi RIR > r rezultă că investiţia este oportună.
255
Riscuri financiare asociate
Se admite că studiile care au stat la baza proiectului au fost complete şi corecte şi că
durata de execuţie a fost respectată. Pe parcursul exploatării se pot produce însă
evenimente sau situaţii care afectează concluziile studiului de oportunitate.
În timpul operării MHC, o serie de aspecte tehnice pot avea un impact major asupra
fluxului de venituri şi cheltuieli. Acestea sunt:
- reducerea producţiei de energie faţă de media stabilită în etapa de proiectare,
din cauza unor perioade secetoase (precipitaţii reduse);
- nerealizarea parametrilor garantaţi pentru echipament (putere, randament,
comportament pe termen lung la funcţionare, costuri mari pentru întreţinere, reparaţii
ale stricăciunilor etc.);
- uzura prematură a echipamentelor care intră în contact cu apa, în prezenţa
unor eroziuni produse de sedimentele solide sau cauzate de către agresiuni chimice ale
apei.
Pentru a stabili riscul proiectului respectiv, sunt necesare calculede sensibilitate, care
să examineze modul cum variaţia fiecărui factor influenţează economicitatea
proiectului respectiv, precum şi situaţia în care se pot modifica simultan mai mulţi
factori independenţi. De exemplu, este posibilă prelungirea duratei de execuţie
datorită unor accidente geologice neprevăzute iniţial, iar după terminarea execuţiei să
urmeze o perioadă hidrologică deficitară. Evident că în acest caz returnarea banilor
împrumutaţi devine dificilă, se pot plăti dobânzi penalizatoare etc. şi, în consecinţă,
rentabilitatea proiectului poate scade, sau, la limită, proiectul poate deveni nerentabil.
Datorită faptului că o turbină poate opera normal numai între debitul nominal şi
debitul minim, de la care randamentele scad drastic, este uneori avantajos să se
instaleze mai multe turbine mici decât o turbină mare. În acest caz turbinele pot fi
pornite sau oprite secvenţial, astfel încât fiecare să turbineze la debite cât mai
apropiate de debitul nominal şi deci să opereze cu randamente mai bune.
256
Figura 7.18. Echipare cu o turbină tip propeller
Dimensiuni mai mici ale turbinelor înseamnă şi greutăţi mai mici şi deci costuri mai
mici de transport şi montaj. Diametrele rotoarelor vor fi şi ele mai mici şi turaţia
turbinelor va fi mai mare. Ca urmare, este posibil să nu mai fie nevoie de regulator de
turaţie între turbină şi generator. Pe de altă parte, mai multe turbine înseamnă mai
multe generatoare, mai multe sisteme de comandă şi per ansamblu costuri mai mari.
Generatorul
Există două tipuri de generatoare folosite în microhidrocentrale şi anume cele
sincrone şi cele de inducţie (asincrone). Un generator sincron poate fi operat izolat în
timp ce unul de inducţie trebuie operat legat în reţea. Generatoarele sincrone sunt mai
scumpe decât cele asincrone şi sunt utilizate numai atunci când microhidrocentrala
acoperă în cea mai mare măsură, sau în totalitate, consumul. Randamentul
generatoarelor asincrone este cu 2...4 % mai mic decât cel al generatoarelor sincrone
şi, ca urmare, sunt alese numai pentru puteri sub 5000 kVA.
Tensiunea de lucru a generatoarelor variază cu puterea. Valorile uzuale sunt 380 sau
430 V pentru puteri de până la 1400 kVA şi de 6000 V pentru puteri instalate mari.
Tensiunile mari necesită însă un transformator independent pentru a alimenta cu
energie centrala.
257
•transformatoare pentru serviciile interne şi pentru transmiterea puterii;
•serviciile interne care includ: iluminatul, încălzirea şi sursa necesară funcţionării
sistemelor de control şi a comutatorului;
•sisteme de răcire şi de lubrefiere (dacă este necesar);
•sursă de putere de rezervă;
•sistem de telecomunicaţii;
•sisteme de alarmă împotriva incendiilor şi de siguranţă (dacă sunt necesare);
•sistem de interconectare sau de transmitere şi de distribuţie.
Râurile de munte pe care le captează sunt caracterizate prin pante mari şi foarte mari,
de peste 0,1 ... 0,3 %, cu regim de scurgere torenţial, cu viituri violente şi de scurtă
durată. Capacitatea de antrenare este mare, albiile fiind formate din bolovăniş şi
blocuri mari. În regim de iarnă, datorită vitezelor mari, nu se formează pod de gheaţă
dar apare zai.
258
SECŢIUNE x-x
PLAN
Un progres în domeniu s-a realizat prin promovarea grătarelor tip Coandă (fig. 7.21),
care incorporează efectul Coandă pentru a separa aluviunile şi peştii din apa captată.
Grătarul este format din fire de oţel inoxidabil, cu profil triunghiular, dispuse
perpendicular pe direcţia curgerii. La partea superioară este o placă cu pantă mare,
pentru accelerarea curgerii. Profilul deversant şi orientarea plăcii de accelerare trebuie
să creeze o curgere laminară peste grătar, cu o viteză în acord cu lumina firelor
grătarului. Firele grătarului sunt astfel asamblate încât bordul de atac (colţul amonte)
al fiecărui fir pătrunde în lama de apă şi separă curgerea într-un strat inferior, care
intră în galeria de captare, şi un strat superior care conduce spre aval particolele
259
solide. Grătarul tip Coandă reţine 90% din particolele de până la 0,5 mm. Datorită
eficacităţii în reţinerea particolelor, după captare nu mai este necesar un desnisipator.
Debit
tranzitat
Placă de
accelerare
Separarea curgerii
Debit
captat
În cazul cursurilor de apă cu debite mai mari, secţiunea de intrare în priză se dispune
la 900 faţă de direcţia curgerii, pentru a evita intrarea directă a aluviunilor în priză şi
pentru a permite spălarea, la ape mari, peste deversor, a aluviunilor acumulate în faţa
prizei (fig. 7.22).
260
diametru mare şi căderi foarte mari oţelul sudat este opţiunea cea mai bună. Pentru
căderi medii şi mici, conductele de oţel nu mai sunt o soluţie economică. Presiunea
fiind mai mică grosimea peretelui ar putea scade, dar straturile protecţiei anticorozive
nu depind de grosimea peretelui conductei şi, în plus, este necesară o grosime minimă
a peretelui conductei pentru a nu se avaria la transport şi montaj.
Pentru diametre mici se pot folosi tuburi de oţel îmbinate cu mufe sau flanşe, care
elimină sudura de îmbinare. În egală măsură sunt folosibile conductele de beton
precomprimat (dar cu dificultăţi de transport şi montaj datorită greutăţii mari), cele
din PVC, sau din polyetilenă (PE). Conductele din PVC trebuie îngropate, cu o
acoperire de minim 1m, ele neputând fi expuse radiaţiilor UV. Conductele din
polyetilenă de înaltă rezistenţă pot fi poziţionate şi suprateran, suportă coturi cu raze
mici, de până la 20 ... 40 ori diametrul conductei, şi se îmbină în situ, prin sudură
specială.
n2 Q2
∆h = 10,3 L (7.6)
D 5,333
unde:
n este coeficientul de rugozitate;
Q - debitul tranzitat;
D - diametrul conductei;
L - lungimea conductei.
Dacă se înlocueşte ∆h cu 4H /100, unde H este căderea centralei, rezultă diametrul
conductei pentru evaluarea preliminară:
0,1875
n2 Q2 L
D = 2,69 (7.7)
H
pD
t= + tr (7.8)
2σ t k
261
Presiunea p, pentru care se face dimensionarea, este presiunea maximă, incluzând
suprapresiunea dinamică, din lovitura de berbec. În condiţii normale, suprapresiunea
este limitată de furnizorul turbinei (25% din căderea brută la turbine Pelton, 25% ...
50% pentru turbinele cu reacţiune). În condiţii speciale, cum ar fi avarierea sistemului
de control al centralei, căreia îi urmează o închidere bruscă a vanei, suprapresiunea
poate fi însă de câteva ori mai mare decât presiunea statică. Mărimea suprapresiunii
accidentale depinde direct de viteza de propagare a undelor în conductă, dependentă la
rîndul ei de diametru, de grosimea peretelui, şi de modulul de elasticitate al
materialului din care este confecţionată conducta. Această dependenţă de
caracteristicile elastice devine un criteriu important la alegerea materialului din care
este confecţionată conducta. Astfel, suprapresiunea dinamică în cazul conductelor de
oţel este de peste trei ori mai mare decât suprapresiunea în cazul conductelor din
polyetilenă.
Masiv de ancoraj
Conductă forţată
Aspirator
Generato
Propeller
262
Figura 7. 24. Amplasare subterană pentu MHC Frasin
La rândul lui aspiratorul are o formă mult mai simplă, fără cot, şi se confecţionează
din metal (fig.7.25). Partea inferioară a clădirii se comfundă cu bazinul de liniştire.
263
În funcţie de echipare şi caracteristicile turbinelor sunt posibile dispoziţii generale
foarte diverse. În figura 7.27 sunt prezentate variante de amplasare în centrală pentru
turbinele Kaplan de mică putere.
Ax orizontal, circuit în S, Ax înclinat, curgere axială,
curgere axială Reductor şi generator la 900
264
Clădirea centralei trebuie să fie simplă şi ieftină, dar în acelaşi timp se impune
încadrarea armonioasă în peisaj (fig. 7.28)
Soluţiile cu materiale locale, din piatră sau din lemn, sunt întodeauna de preferat în
raport cu betonul. De altfel autorizaţia de mediu poate impune anumite condiţionări
arhitectonice dacă amplasamentul se află într-o zonă cu valoare turistică.
BIBLIOGRAFIE
Boyle, G. (Ed.). ( 2004). Renewable Energy: Power for a Sustainable Future (Second
Edition). Oxford University Press / Open University.
265
Cojocar, M. (2005). Hidroconstrucţia 1950-2005.Tradiţie şi modernitate.
Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.
266
8
267
Acumularea specifică este relativ modestă, de numai 0,272 kWh pentru 1 m3 apă
ridicat la 100 m, ceea ce face ca la aceste amenajări asigurarea unor parametri
energetici semnificativi (putere şi energie livrată) să se realizeze numai dacă volumele
acumulate prin pompare sunt mari, sau dacă diferenţa de nivel între bazinul superior şi
cel inferior este foarte mare. Pentru reducerea costurilor specifice de investiţie şi
creşterea raportului beneficiu/cost au fost şi sunt promovate UHEAP-uri cu puteri şi
căderi mari. Sunt folosite grupuri reversibile turbină-pompă cu puteri până la 350
MW/grup în centrale cu puteri foarte mari - 1000...1800 MW. Căderile medii sunt în
jur de 400 m, cu recorduri în zona 750 m.
Putere (MW)
(+) + Turbinare
- Pompare
Energie livrată
Energie acumulată
(-)
Ora din zi
Acumularea energiei prin pompaj s-a utilizat pentru prima dată în 1890 în Elveţia şi în
Italia. În 1930 au apărut primele grupuri reversibile. Progresele cele mai recente se
referă la realizarea turbo pompelor cu turaţie variabilă, care generează sincronizat cu
frecvenţa din reţea dar operează asincron (independent de frecvenţa reţelei) la pompe.
La UHEAP de la Goldisthal, din Germania, cu Pi = 1060 MW şi Qi = 103 m3/s la o
cădere de 301m, două grupuri sunt clasice şi două au turaţie variabilă, ceea ce permite
randamente crescute şi la operarea în regim de turbină la sarcină parţială.
268
O folosinţă de dată recentă a uzinelor cu acumulare prin pompaj este preluare energiei
debitate la vârf de producţie de către sursele de energie intermitente. Spre exemplu, pe
durata unei furtuni energia eoliană este în anumite intervale de timp în exces faţă de
sarcina cerută de sistem şi se poate valorifica numai prin preluarea acesteia de
pompele unui UHEAP.
În ultima decadă piaţa energetică s-a liberalizat în multe ţări, iar tendinţa pare a fi
către o piaţă europeană deregularizată. Noile reglementări permit o mai corectă
evaluare a preţului energiei produse şi aduc beneficii consumatorilor. Problema
majoră care apare din punct de vedere tehnic este fiabilitatea sistemului energetic şi
prevenirea propagării în lanţ a căderii în sistem. În acest context rolul energiei
disponibile din acumulările prin pompaj creşte semnificativ, devenind furnizoare a
serviciilor de sistem: controlul frecvenţei, reglarea tensiunii, rezervă operaţională. Ca
urmare apar şi modificări în concepţia acestora. Ca argumente în favoarea promovării
UHEAP se menţionează:
- capacitatea de a furniza energie de vârf în condiţiile creşterii continue a vârfului de
sarcină, odată cu creşterea economică şi a nivelului de trai;
- posibilitatea de a atenua variaţia mare între vârfurile şi golurile de sarcină zilnice,
săptămânale şi intersezoane;
- creşterea rolului de furnizare de servicii în sistem (controlul automat al frecvenţelor,
rezervă de avarie etc.) potenţat şi de dezvoltarea sistemelor cu turaţie variabilă, cu
aport major în reglajul de frecvenţă;
- rentabilitatea în furnizarea energiei de vârf în raport cu centralele cu ciclu combinat-
gaz-turbină.
269
- Funcţionarea UHEAP în regim de pompare, în orele de sarcină minimă,
îmbunătăţeşte condiţiile tehnice şi economice de exploatare ale centralelor termo şi
nuclearoelectrice.
Valorificarea integrală a rolului atribuit UHEAP este afectată însă de unele restricţii.
Restricţiile în asigurarea răspunsului rapid al UHEAP la cerinţele din sistem sunt de
natură hidraulică şi mecanică. Cele hidraulice sunt date de răspunsul sistemului
hidraulic, în special de oscilaţiile apei în castelele de echilibru. Tot în categoria
restricţiilor hidraulice se încadrează condiţia de menţinere a regimurilui de curgere
sub presiune în galeria de fugă în cazul undei de golire. Din aceste motive, la UHEAP
cu circuite hidraulice lungi timpul de reacţie se menţine moderat, în jur de 3 minute
pentru pornire, pentru a asigura încadrarea saltului în castel în limitele constructive.
Sistemele automate de control sunt destinate reducerii oscilaţiilor în masă din sistemul
hidraulic la schimbarea regimului de operare. Tendinţa din ultimile decade este chiar
de a omite castelele de echilibru, deşi lungimea sistemului hidraulic sub presiune este
uneori mare. Efectele de undă din sistem, la schimbările rapide ale regimului de
operare, sunt studiate prin modelare matematică şi sunt uneori verificate chiar pe
modele fizice.
Clasificarea se poate face după mai multe criterii, conceptuale, funcţionale, mod de
echipare etc. În cele ce urmează se face o succintă trecere în revistă a unora dintre
sistemele de clasificare.
Problema clasificării UHEAP după acest criteriu este controversată, unele opinii fiind
în favoarea includerii în categoria UHEAP şi a celor în circuit deschis, iar altele, mai
numeroase, de a considera că instalaţiile de pompare în circuit deschis sunt auxiliare
ale UHE gravitaţionale (fiind de fapt captări secundare). În aceste cazuri, pomparea se
face în scopul valorificării superioare a potenţialului hidroenergetic al râurilor din
bazinul hidrografic şi îmbunătăţirii indicatorilor tehnico-economici ai UHE.
270
Lac de acumulare
Baraj
Centrala
hidroelectrică
Captare
secundară
Staţie de pompare
Figura 8.3. Pompare în circuit deschis – UHE cu captare secundară prin pompaj
Bazin superior
Derivatie fortata
Bazin inferior
Centrala hidro
271
Lac de acumulare amonte
Baraj
Mai frecvent, cel puţin unul dintre rezervoare, de obicei cel inferior, este un lac de
acumulare, creat prin bararea unui curs de apă (fig. 8.6).
H
H
Lac de acumulare
Centrala hidro
LacBazin
de acumulare
superior amonte
Lac de acumulare amonte Derivatiefortata
Derivatie fortata
Baraj
H
H
Lac de acumulare aval
Baraj
Centrala hidro
272
Dacă condiţiile de relief o permit, o variantă eficientă economic este aceea în care
ambele rezervoare sunt create prin bararea unor cursuri de apă (fig. 8.7). Debitele
afluente contribuie şi ele la producerea de energie, existând cel puţin la una dintre
acumulări şi o centrală gravitaţională, cu debuşare în aval.
273
Amenajările moderne sunt echipate în mod curent cu grupuri reversibile. Turbinarea
şi respectiv pomparea se face cu turbo – pompe, care îşi schimbă sensul de rotaţie
după cum lucrează ca turbine sau ca pompe. Maşina hidraulică este cuplată cu o
maşină electrică reversibilă, care lucrează fie ca motor, când antrenează pompele, fie
ca generator atunci când este antrenată de turbine.
Cele mai multe grupuri reversibile sunt de tip Francis, dar cu o compexitate mult mai
mare decât aceea a unei turbine simple (fig. 8.8 ). Multe dintre UHEAP echipate astfel
au un singur etaj de pompare chiar la căderi mai mari decât 500 m.
1 10 100 1000
La căderi medii, unele UHEAP– uri au fost echipate cu turbine de tip Deriaz
(asemănătoare turbinelor Kaplan cu rotor cu pale reglabile, dar cu unghiul de atac al
curentului la 30 ... 400 faţă de axa de rotaţie) pentru uşurinţa cu care se convertesc din
turbine în pompe prin reglarea palelor.
274
indiferent de regim. Turbinele pot fi de tip Pelton sau Francis. Turbina şi pompa pot fi
dimensionate fiecare la parametri lor optimi, ceea ce permite obţinerea unor
randamente ridicate atât în regim de turbinare cât şi în regim de pompare şi deci, în
ansamblu, creşte eficienţa ciclului turbinare-pompare.
Dacă la grupurile ternare turbinele sunt de tip Pelton, atunci schimbarea de regim de
la turbinare la pompare se poate face în câteva secunde. Există însă şi un dezavantaj,
şi anume că arborele dintre pompă si turbină rezultă foarte lung, din cauză ca rotorul
turbinei trebuie amplasat deasupra nivelului maxim aval, iar rotorului pompei trebuie
să i se asigure contrapresiune la nivelul minim aval.
UHEAP Bath County, a cărei schemă de amenajare este prezentată în figura 8.9,
intrată în exploatare în 1985 în SUA, este cea mai mare amenajare cu pompaj în
funcţiune în momentul de faţă (anul 2008). Puterea instalată este de 2100 MW, în 6
grupuri de 350 MW fiecare. Debitul instalat este de 915 m3/s, iar căderea este de 385
m.
275
Sunt trei circuite hidraulice, interconectate în amontele galeriilor forţate, care conduc
apa la şi de la cele 6 grupuri din centrală. Distribuitorul este frontal clădirii centralei.
Amenajarea este subterană, dar centrala hidroelectrică este supraterană.
UHEAP Dinorwig, intrată în funcţiune în 1983 în Marea Britanie, este cea mai mare
amenajare cu pompaj în funcţiune în Europa (Fig.8.10). Puterea instalată este de 1728
MW, cu 6 grupuri reversibile. Fiecare grup are o putere nominală de 288 MW la
turbinare şi de 275 MW la pompare. Intrarea în regim din stare de repaos se face în
mai puţin de 2 minute, iar din rezervă caldă în regim în mai puţin de 20 s. Energia
totală înmagazinată pe ciclu este de 9 GWh. Randamentul ciclului este de 74 ... 75%.
Amenajarea este integral subterană. Datorită lungimii mari a derivaţiei, de peste 2300
m, uzina este prevăzută cu castel de echilibru. În aval de castel este un puţ forţat,
continuat cu o galerie blindată. Galeria de fugă are o contrapantă semnificativă pentru
a asigura contrapresiune, în special pentru regimul de pompare.
CHE AP H = 542 m
Galerie de fugă
Rezervor
inferior
276
UHEAP Goldisthal, dată în exploatare în 2004 în Germania, este cea mai modernă
uzină cu acumulare prin pompaj din Europa. Puterea totală este de 1060 MW,
echiparea fiind cu 2 grupuri reversibile de 270 MW şi turaţia de 333 rot/min şi alte
două grupuri cu turaţie variabilă (300 ... 346 rot/min) cu puterea nominală de 265
MW. Căderea maximă este de 325 m, iar cea minimă de 280 m. Debitul instalat este
de 103 m3/s la turbinare şi de 80 m3/s la pompare.
După cum se poate urmări în figura 8.11, schema se amenajare este tradiţională:
rezervor superior, priză, galerie forţată, caverna centralei, galerie de fugă, aspiraţie.
Rezervorul superior are o suprafaţă de 55 ha şi un volum util de 12 mil m3. Lungimea
barajului de contur este de 3 370 m.
Lac de acumulare
Rezervor superior
Baraj
Caverna sălii maşinilor, la care accesul se face printr-un tunel, are o lăţime de 25 m, o
înălţime de 49 m şi o lungime de 137 m. În vecinătate este caverna trafo. Derivaţia
forţată are două galerii blindate cu diametrul de 6,20 m fiecare. La intrarea în centrală
sunt două distribuitoare care aduc apa la cele patru grupuri.
Galeriile de fugă sunt tot în număr de două, cu diametrul de 8,20 m fiecare. Ieşirea din
centrală are patru zone de liniştire, câte una pentru fiecare grup, iar lungimea
galeriilor de fugă este de cca 275 m.
277
UHEAP Revin este una dintre primele uzine cu acumulare prin pompaj la care s-au
utilizat grupuri reversibile. Uzina a intrat în exploatare în 1972. Căderea este modestă,
de 240 m, iar echiparea cuprinde 4 grupuri de 188 MW fiecare. Schema, prezentată în
figura 8.12, nu cuprinde elemente deosebite. Din bazinul superior, de la o priză turn,
apa este adusă la centrală printr-un puţ forţat continuat cu o galerie forţată. Caverna
centralei este poziţionată la o cotă mult inferioară faţă de bazinul (lacul de acumulare)
inferior, pentru a asigura contrapresiunea.
UHEAP Ludington (construită între 1969 şi 1973) face parte din aceaşi generaţie, a
primelor grupuri reversibile, dar are o serie de particularităţi. Deşi căderea este relativ
mică, de numai 121 m, puterea uzinei este foarte mare, de 1872 MW. Rezervorul
inferior este lacul Michigan, ceea ce asigură volume mari de pompare. Rezervorul
superior are o lungime de cca 4 km, o lăţime de 1600 m şi o adâncime de 33 m.
Circuitul hidraulic este format din 6 conducte forţate cu debit capabil de peste 260
m3/s fiecare.
Bazin superior
Lacul Michigan
278
UHEAP Pacatuba este un proiect propus în Brazilia, care are câteva particularităţi
interesante (fig. 8.14). Puterea instalată este de 500 MW, la o cădere de 551 m.
Rezervorul superior este realizat prin închiderea cu baraje transversale a unor chei.
Bazinul inferior, de formă semieliptică, este realizat ca un rezervor de coastă, cu dig
de contur. Parţial este excavat în terenul natural. Sistemele de etanşare şi drenaj sunt
similare cu cele ale rezervoarelor superioare. Circuitul hidraulic cuprinde o galerie
forţată de 4,5 m diametru şi o lungime de 1000 m şi o galerie de fugă cu diametrul de
6 m.
279
UHEAP Kunigami, construită în Japonia, este prima uzină hidroelectrică cu pompaj
care foloseşte apă de mare (fig. 8.15). Soluţia a fost promovată ca pilot pentru
numerose alte amplasamente favorabile pe costele Japoniei. Utilizarea mării ca
rezervor inferior este considerată ca fiind mult mai acceptabilă din punct de vedere al
impactului asupra mediului, pentru că nu mai sunt afectate cursurile naturale de apă.
Centrala are o putere instalată relativ mică, de numai 31,8 MW, la o cădere netă de
141 m şi o înălţime de pompare de 160 m. Debitul instalat este de 26 m3/s la turbinare
şi de 20,2 m3/s la pompare. Pentru a rezista atacului apei saline suprafeţele udate ale
circuitului hidraulic şi ale echipamenteleor sunt confecţionate din oţel inoxidabil
austenitic, cu conţinut redus de carbon.
Rezervorul superior este de formă octogonală, creat prin dig de contur, iar rezervorul
inferior este conturat de o apărare costieră cu tetrapozi protejând construcţiile de
debuşare a circuitului hidraulic.
Bazin superior
Oceanul Pacific
Figura 8.15. UHEAP Kunigami, având oceanul Pacific drept bazin inferior
280
UHEAP Tarniţa – Lăpuşteşti este proiectul primei centrale hidroelectrice cu pompaj
care urmează să fie construită în România. În cele ce urmează se prezintă o variantă
dintre cele studiate în diverse etape. Schema de amenajare se compune dintr-un
rezervor superior – lacul Lăpuşteşti – derivaţia, centrala subterană şi rezervorul
inferior – lacul Tarniţa. Integrarea în schemă a lacului de acumulare existent este
avantajoasă economic şi nu perturbă major funcţionarea centralei hidroelectrice de la
piciorul barajului. Prismul util pentru pompaj este de cca 10 mil m3 faţă de 74 mil m3
cât are lacul.
Parametri energetici preconizaţi, realizabili într-o etapă sau în două etape, sunt: putere
instalată de 1000 MW, în 4 grupuri reversibile de 250 MW fiecare, la o cădere de 565
m.
281
Priza de apă din rezervorul superior este situată pe fundul rezervorului, la cca 60 m de
piciorul digului. Derivaţia are un fir unic pentru galeria forţată, cu diametrul de 6 m şi
două fire pentru galeria de fugă, cu diametrul de 6,2 m fiecare. Centrala subterană este
amplasată într-o cavernă cu o acoperire de 500 m, având dimensiunile 23 x 45 x 115
m. Transformatoarele sunt de asemenea amplasate în subteran, într-o cavernă
separată. Priza de apă pentru pompaj din lacul Tarniţa, care este şi debuşare pentru
regimul de turbinare, este o priză de versant, situată la o cotă sub nivelul minim de
exploatare al lacului.
282
Etanşarea şi drenarea rezervoarelor superioare. Studiu de caz
Bazinele superioare ale centralelor hidroelectrice cu acumulare prin pompaj sunt
uzual realizate în profil mixt, prin excavare în zona platourilor înalte din amplasament
şi bordare a conturului excavaţiei cu baraje perimetrale construite din materialul
derocat. Datorită schimbărilor rapide şi frecvente ale nivelurilor (adesea bazinele se
golesc integral in 4 ... 10 ore) problema etanşării şi drenării acestor bazine este de
primă importanţă. In cazul unor pierderi de apă excesive şi necontrolate, consecinţele
sunt deosebit de grave: reducerea randamentului global al uzinei; distrugerea etanşării
fundului şi paramentelor datorită forţelor de subpresiune în exces, iar în condiţii de
iarnă, şi a îngheţului; periclitarea stabilităţii versanţilor şi a golurilor subterane
funcţionale (galerii, caverna centralei) datorită presiunilor interstiţiale induse.
Schema UHEAP Stâna Mare - Topolog (fig. A.1) are rezervorul superior amenajat ca
bazin pe platoul Stâna Mare, situat pe interfluviul râului Topolog şi Topologel şi
rezervorul inferior realizat prin barare pe râul Topolog, la circa 4 ... 5 km în amonte
de confluenţă. Legătura dintre cele două acumulări se realizează printr-o galerie de
circa 2 km lungime, centrala fiind amplasata in subteran. Principalele caracteristici ale
amenajării sunt: putere instalată 500 MW, cădere medie brută 650 m şi debit instalat
de 95 m3/s.
283
Morfologic, platoul Stâna Mare constitue o platformă de eroziune cu pante foarte
reduse. Roca de bază este formată din micaşisturi cuarţitice şi paragneise, cu zone
alterate de circa 3 m grosime acoperite de depozite de 0,5 . . . 6 m grosime.
In figura A.2 este prezentat sistemul de etanşare propus pentru bazinul superior al
amenajării. Covorul asfaltic are două straturi de beton asfaltic compactat, protejate cu
emulsie de bitum cationică şi vopsea de bronz-aluminiu, aşezate pe un beton
semicompactat, piatră spartă şi savură. Fundaţia etanşării este alcătuită din balast
argilos.
PROFIL TIP
DETALIU DE ETANŞARE
284
VEDERE ÎN PLAN
SECŢIUNE A-A
In cazul etanşării cu mască de parament şi voal, evaluarea debitelor pierdute s-a făcut
prin calcul, utilizând metoda elementelor finite. S-a ţinut seama de morfologia
amplasamentului şi s-a admis ipoteza infiltraţiei plan verticale pentru o secţiune
285
transversală caracteristică. Pe baza investigaţiilor geologice, s-a admis că roca este
omogenă, fără discontinuităţi majore sau sisteme preferenţiale de fisuri.
Pentru rocă s-a admis o conductivitate hidraulică de 5x10-4 cm/s, iar efectul voalului
s-a modelat printr-o reducere de 10 ori a permeabilităţii rocii intacte. Pentru zona de
fund a bazinului s-a considerat că eventualele injecţii de consolidare nu produc
modificări ale conductivităţii hidraulice a rocii. S-a analizat efectul adâncimii voalului
preconizat, calculele făcându-se pentru voaluri cu adâncimea de 50, 100 si 200 m.
După cum se poate urmări în figura A.4, datorită exfiltraţiilor, pe versant, apar zone
de izvorâre cu extindere mare, care impun măsuri de drenare suplimentare. Debitele
pierdute în cazul voalului de 50 m adâncime au rezultat a fi de 0,053 l/s,ml.
Extinderea adâncimii voalului are efecte reduse asupra spectrelor de curgere şi a
debitelor pierdute datorită faptului că infiltraţia se produce predominant prin zona de
fund şi nu prin voal sau prin ocolirea voalului. Astfel, la creşterea adâncimii voalului
de la 50 la 200 m debitele pierdute scad cu numai 5%.
Pentru alegerea variantei de etanşare (covor asfaltic sau mască şi voal) s-a adoptat
drept criteriu costul unui kWh produs in UHEAP, cost în care se evidenţiază atât
amploarea şi costul lucrărilor de etanşare-drenare, cât şi pierderile de energie prin
exfiltraţii. Expresia costului kWh produs este:
VT 1
pc = ( A I ' + Aed I ed
'
+ peb E )
VT + ∆ Vinf ηc E
unde:
286
A este amortismentul investiţiei de bază;
I’ - valoarea actualizată a investiţiei în UHEAP, mai puţin investiţia
pentru etanşarea şi drenarea bazinului superior;
Aed - amortismentul pentru lucrările de etanşare şi drenaj ale bazinului
superor;
'
I ed - valoarea actualizată a investiţiei pentru etanşarea şi drenarea
bazinului superior;
E - energia de pompaj utilizată într-un an;
peb - preţul energiei de pompaj, considerată ca energie de bază;
VT - volumul de apă turbinat într-un an;
∆Vinf - volumul de apă pierdut prin exfiltraţii din bazinul superior în timp de
un an;
ηc - randamentul ciclului de pompare – turbinare;
ηc E - energia produsă prin turbinare.
Hbr - diferenţa de nivel geodezică dintre nivelul apei din bazinul superior şi
cel inferior;
∆hT - pierderea de sarcină la tranzitarea apei prin circuitul hidraulic la
turbinare;
ηt - randamentul turbinei;
ηg - randamentul maşinii electrice când lucrează ca generator.
287
Energia consumată pentru pompare este dată de relaţia:
1 9,81 V ( H br + ∆h P )
EP = [kWh] (8.3)
3600 η p ηm
H br − ∆hT H br
pentru turbinare η H ,t = si respectiv pentru pompare η H , p = ,
H br H br + ∆h P
pentru turbinare:
1 V H br
ET = V H br η h , t ηt η g =ηT , t (8.4)
367 367
pentru pompare:
1 1 1 V H br
EP = V H br = (8.5)
367 η H , p η p η m η P ,t 367
unde ηT,t este randamentul total la turbinare, iar ηP,t este randamentul total la
pompare.
ET
ηc = = η T ,t η P ,t (8.6)
EP
8.6.2. Eficienţa energetică
ET,eb = pv / pb ET (8.7)
288
În relaţie s-a considerat că întreaga energie prodsă este energie de vârf. Eficienţa
energetică rezultă ca raport între energii echivalente:
ET , eb pv
η c' = = ηT , t η P , t (8.8)
EP pb
'
unde η c este eficienţa ciclului pompare turbinare. De această dată nu se mai poate
vorbi de un randament, care prin definiţie este subunitar, ci de eficienţă. Astfel, la un
randament tehnic de ηc = 0,78 şi un raport al preţurilor pv / pb = 3, eficienţa
'
energetică este de η c = 2,34. Desigur că această evaluare simplă justifică numai
oportunitatea includerii în sistem a centralelor cu pompaj. Eficienţa energetică reală
trebuie să includă şi scăderea pierderii de energie la transport în cazul turbinării şi
respectiv creşterea pierderii de energie la transport în cazul pompării. Corecţii mai
intervin şi din includerea în analiză a recunoaşterii financiare a serviciilor de sistem pe
care le asigură centrala.
VT
ηinf = (8.9)
VT + ∆ Vinf
BIBLIOGRAFIE
289
Davis, C.,V., Sorensen, E.,K. (1969). Handbook of applied hydraulics. McGraw-Hill.
Fujihara, T., Imano, H., Oshima, K. (1998). Development of Pump Turbine for
Seawater Pumped-Storage Power Plant. Hitachi Review Vol. 47, No. 5.
Jenkinson, P. (2005). Dinorwig the largest pumped storage plant in Western Europe
First Hydro Analysts Conference.
Krieger, G. (2007). Renewable energy for the future. VDMA - Power Systems.
Frankfurt/Main, Germany. Conference on Renewable Energies for Embassies in
Germany, Berlin.
Mosonyi, E. (1991). Leakage and seepage from upper reservoirs. Water Power and
Dam Construction, January.
VA TECH Hydro & MCE Voest. (2003). Pumped storage plant Goldisthal.
Water Power and Dam Construction (1993). The world’s pumped-storage plants.
Volume 45, Nr. 8.
290
9
În afară de energia debitelor râurilor şi a fluviilor, care constitue forma cea mai
cunoscută şi utilizată de energie hidraulică, sunt alte două resurse de energie
hidraulică care prezintă interes, şi anume energia valurilor şi a curenţilor marini şi
energia oscilaţiilor periodice ale mareelor. Acestea au căpătat denumirea de resurse
neconvenţionale de energie hidraulică, pentru că nu mai sunt legate de circuitul apei
în natură, deşi provin şi se regenerează continuu tot datorită energiei solare.
Potenţialul teoretic global este de 8x105 TWh/an, ceea ce reprezinză de 100 de ori
cantitatea de energie care ar putea fi produsă anual de amenajările hidroenergetice
convenţionale. Dacă acest potenţial ar putea fi valorificat integral, s-ar evita emisia în
atmosferă a 2 milioane de tone de CO2 care ar fi degajate prin arderea combustibililor
fosili pentru a da aceaşi cantitate de energie. Potenţialul mondial, exprimat ca putere
disponibilă, este de cca 2 TW, cu 320 GW în Europa. Din acest potenţial teoretic s-ar
putea valorifica sub formă de energie electrică cam 10 ... 12 %. Chiar în aceste
condiţii însă, energia valurilor marine tot ar fi suficientă pentru acoperirea necesarului
planetar de energie electrică.
Potenţialul liniar, referitor la metru de coastă, este cel care defineşte locaţiile în care
se pot amenaja eficient instalaţii de preluare a energiei valurilor. Potnţialul liniar, ca şi
potenţialul de suprafaţă asociat, depind de pătratul înălţimii valului, care diferă foarte
mult de la o zonă la alta. Ca urmare, harta potenţialului exprimat în kW/m din figura
291
9.1 este în măsură să pună în evidenţă zonele de pe glogb unde pot fi amenajate
instalaţii cu caracter industrial.
00 Kw / m coastă
70 kW/m
Resursele energetice din valuri sunt foarte diferite între diferite ţărmuri. Valorile
maxime ale densităţii de energie din valuri sunt de cca 30 MW pe km2 pe costele
europene şi de cca 40 ... 45 MW / km2 în cele mai favorabile locaţii.
În ceea ce priveşte valorificarea efectivă a acestei resurse de energie, situaţia este însă
diferită. Tehnologiile de transformare a energiei valurilor în energie electrică nu au
ajuns încă la stadiul de instalaţii industriale performante, iar costurile pe kWh sunt
încă mari. Există numeroase cercetări în domeniu, sunt patentate numeroase
dispozitive şi unele dintre acestea sunt, după cum se va vedea în paragrafele
următoare, pe cale de a deveni instalaţii cu caracter industrial.
292
Maree mari > 4m Maree medii 2... 4 m Maree mici < 2
Potenţialul global al energiei mareelor este estimat la 200 TWh/an, dar sunt şi evaluări
mai optimiste, de până la 450 TWh/an. În amplasamente foarte favorabile, cum sunt
strâmtorile, estuarele şi golfurile densitatea de energie atinge 500 ... 1000 W/m2.
Potenţialul amenajabil, exprimat în putere, este estimat la 120 ... 400 GW.
Fructificarea energiei mareelor sub formă de energie mecanică datează din secolul 11,
la mori de cereale în Franţa şi Marea Britanie. Fructificarea ca energie electrică
datează din a două jumătate a secolului XX. În principiu, o incintă închisă, care poate
fi un golf sau un estuar barat, sau o incintă creată prin diguri de contur, înmagazinează
apa la flux şi o redă oceanului la reflux. Accesul apei în incintă se face atunci când
nivelul mării este ridicat şi incinta este cu nivel minim, iar restituţia se face când
nivelul mării este coborât şi nivelul în incintă este maxim. Schimbul de apă dintre
incintă şi mare se face prin turbine, care fructifică diferenţele de nivel create între
incintă şi larg. Sunt o serie de probleme încă neclarificate privind durabilitatea
amenajărilor şi în special impactul creat asupra mediului marin. Din acest motiv în
lume sunt numai câteva uzine mareo – electrice cu puteri semnificative.
293
9.2. HIDROENERGIE DIN VALURI MARINE
Direcţia de
propagare
Distanţa dintre două creste consecutive este denumită lungime de undă λ. Înălţimea
valului H este distanţa dintre golul şi creasta valului. Perioada valului T este intervalul
de timp necesar valului să parcurgă o distanţă λ. Ca urmare relaţia care defineşte
viteza valului este v = λ/T.
294
Valurile transportă energie mecanică. Puterea pe unitate de lungime transversală
direcţiei de propagare a unui val cu înălţimea H şi lungimea de undă λ este:
1
P = ρ g H 2 λ [W / m] (9.1)
2
unde ρ este densitatea apei de mare iar g este acceleraţia gravitaţională. Toate mărimile
sunt exprimate în SI.
H1
H2
295
unde H m 0 este înălţimea semnificativă a valului, în metri. Înălţimea semnificativă
este definită ca fiind de patru ori devierea standard a denivelărilor suprafeţei apei.
Sunt peste 40 de tipuri de mecanisme propuse, dintre care numai unele sunt
funcţionale. Mecanismele se diferenţiază după poziţia faţă de coastă, fiind amplasate
în ţărm, în vecinătatea coastei sau în larg. O primă clasificare împarte aceste sisteme
de valorificare a energiei valurilor în sisteme cu coloană oscilantă de apă, sisteme cu
acumulatoare de apă şi sisteme cu plutitori antrenaţi de val (fig. 9. 5).
296
sistem de generare, fie direct, ca în cazul generatoarelor liniare, fie prin intermediul
unor sisteme de convertire a oscilaţiilor în mişcare de rotaţie, fie prin intermediul unor
articulaţii ce leagă între ele mai mulţi plutitori.
Turbină de aer
Sparge val
Ridicare val
12,5
Copertină Generator
Camera de aer
Nivel minim
- 7,0
Buză de intrare
297
Peretele copertinei şi pereul de placare a taluzului ţărmului sunt paralele, făcând un
unghi de 400 cu orizontala. La intrare unghiul se modifică, pentru a reduce secţiunea
la numai 4,5 m x 21 m. Buza de intrare este circulară, cu un diametru de 1,5 m, pentru
a reduce pierderile prin turbulenţă.
Figura 9.8. Sistem cu coloană oscilantă de apă la Pico Island: secţiune transversală şi
fotografie din spre ţărm
Sistemul cu panou oscilant, din figura 9.9, este de asemenea destinat amplasării în
ţărm. O cutie din beton armat are o latură liberă către mare, Un panou batant este
articulat de cutie, la partea superioară. Sub acţiunea valurilor panoul ocilează, iar
mişcarea este transmisă unei pompe hidraulice care la rândul ei antrenează un
generator.
298
Sisteme cu amplasare în apropierea ţărmului
Dintre sistemele propuse de diferite firme, în cele ce urmează se prezintă sistemul
denumit Wave Dragon, primul sistem de fructificare a energiei valurilor care a
furnizat energie în reţeaua unui sistem energetic. Schema de principiu a sistemului şi
o fotografie a instalaţiei în funcţiune sunt prezentate în figura 9.10.
Instalaţia are două rampe largi, special profilate, care înalţă local valurile şi le
dirijează în rezervor. Din rezervor apa se reîntoarce în mare prin gravitaţie, printr-o
turbină, care este conectată cu un generator. Construcţia este foarte simplă şi numai
turbina şi generatorul au părţi în mişcare. Costurile iniţiale sunt reduse, dar costurile
de exploatare, datorită locaţiei în afara ţărmului sunt mai mari.
299
Convertor
Geamandură
Un al doilea sistem se bazează tot pe oscilaţia unui plutitor antrenat de valuri, dar de
această dată sistemul este imers. Un corp cilindric plutitor este ancorat de fund. Un al
doilea cilindru, care este pus în oscilaţie de valuri, este susţinut de aerul captiv între
cilindrul inferior şi cel superior (fig. 9.12). Energia mecanică de oscilaţie în plan
vertical a cilindrului superior este transformată în energie electrică prin intermediul
unui generator liniar. Statorul este fixat de cilindrul inferior, în timp ce miezul, care
este un magnent permanent, este fixat de plutitorul oscilant. Variaţia fluxului
magnetic produce, în acord cu legea lui Faraday, o tensiune electromotoare e(t).
Propagarea valurilor
Cilindru Ax
oscilant legat de
plutitor
Magnet
permanent
Cilindru e(t)
fix Înfăşurare
Fundul mării
Figura 9.12. Obţinerea de energie electrică prin variaţia fluxului magnetic dată de
deplasarea de translaţie a miezului magnetic antrenat de valuri
300
Sistemul prezentat este cunoscut sub denumirea Archimedes Wave Swing. Este
socotit un sistem eficient, pentru că aria ocupată este relativ redusă în raport cu
energia produsă. De asemenea, capacitatea de a supravieţui furtunilor este mai mare
comparativ cu a altor sisteme. Nu există în prezent instalaţii industriale bazate pe
acest mecanism de conversie, dar se aşteaptă ca la finalul anului 2010 să fie instalate
astfel de sisteme în Scoţia, Portugalia şi Spania.
Panou
batant
articulaţie
Ultimul sistem prezentat în acest paragraf este sistemul cu cilindru plutitor, denumit şi
cilindru Bristol (fig. 9.14).
Nivelul mării
Valuri
Cilindru
plutitor
Generator
electric
Figura 9.14. Sistemul cu
cilindru Bristol
Convertor
al mişcării
301
Cilindrul plutitor este conectat mecanic de convertor printr-un sistem de bare şi
articulaţii. Mişcarea oscilatorie a cilindrului antrenat de valuri este transmisă prin
sistemul de bare care transformă această mişcare într-una de rotaţie. Un generator cu
viteză mică de rotaţie este conectat cu convertorul de mişcare. La fel ca în cazul altor
sisteme, o instalaţie industrială necersită formarea unui parc de asemenea dispozitive.
Rost articulat cu
axa verticală
Cilindru hidraulic
Acumulator de mare
presiune
Set motor-generator
Amplificator
Rezervor
Rost articulat cu
axa orizontală
302
În figura 9.17 se poate urmări modul de lucru al sistemului şi principiul de conversie a
oscilaţiilor din val în energie de presiune şi apoi în energie electrică.
Direcţia valurilor
Cablu
ancorare electric
Modulul de putere al convertorului Pelamis P-750 are o putere instalată de 250 kW,
iar o unitate are puterea de 750 kW. Convertoarele Pelamis sunt amplasate în zone
litorale la cca 5... 10 km de ţărm, la adâncimi de 50... 70 m. Un sistem special de
configurare şi cuplare a rosturilor permite obţinerea unui răspuns rezonant, ceea ce
face ca sistemul să poată capta şi energia valurilor mici, de apă liniştită.
Presiunea de lucru la pistoanele captatoare este în domeniul 100... 350 bari, fiind
conectate cu două motoare cu generatoare de 125 kW, cu o turaţie de 1500 rot/min.
Un transformator trifazic de 10kV este plasat în flotor, de la care pleacă cablul
electric. Cablurile tuturor modulelor sunt conectate la un cablu principal submarin,
care transportă energia la mal. În figura 9.18 este prezentată fotografia unei unităţi
Pelamis şi a câmpului de unităţi Pelamis care produc energie pe coasta de nord a
Portugaliei, la Aguçadora Wave Park, la cca 5 km de ţărm.
Fermă de unităţi Pelamis din Portugalia cuprinde trei unităţi, cu o putere de 2,25 MW.
În Scoţia, pe coasta de nord, la Orkneys, este o grupare de 4 unităţi cu puterea de 3
MW. Pe coasta de nord a Angliei este în curs de realizare o fermă de unităţi Pelamis
cu puterea de 20 MW.
O singură unitate Pelamis amplasată într-o zonă a mării cu puterea specifică medie, pe
unitatea de lungime, de 55 kW/m produce într-un an 2,2 x 106 kWh.
303
a mooring system, comprising of a combination of floats
aa mooring system, comprising of a combination of floats
and weights which prevent the mooring cables becoming
taut. It maintains enough restraint to keep the Pelamis
positioned but allows the machine to swing head on to
oncoming waves. Reference is achieved by spanning
successive wave crests.
The Pelamis is designed to be moored in waters
approximately 50-70m in depth (typically 5-10km from
the shore) where the high energy levels found in deep
swell waves can be accessed.
The design of the Pelamis has been independently verified
by WS Atkins according to (DNV) offshore codes and
standards.
nd weights which prevent the mooring cables becoming
taut. It maintains enough restraint to keep the Pelamis
positioned but allows the machine to swing head on to
oncoming waves. Reference is achieved by spanning
successive wave crests.
The Pelamis is designed to be moored in waters
approximately 50-70m in depth (typically 5-10km from
the shore) where the high energy levels found in deep
swell waves can be accessed.
The design of the Pelamis has been independently verified
by WS Atkins according to (DNV) offshore codes and
standards.
Factorul de încărcare rezultă din raportul dintre energia efectiv produsă şi energia care
ar putea fi livrată dacă sistemul ar lucra continuu la puterea instalată:
304
experimentate doar două dintre ele: elicea unisens şi turbina cu rotor orizontal în
carcasă.
Soluţia constă în ridicarea de către val a unui flotor care, ajuns în punctul superior al
cursei, rămâne “sechestrat” de un mecanism de sens unic care nu-i mai permite să
coboare odată cu valul. Dezgolit parţial sau total de apă, flotorul, sub greutatea
proprie, acţionează un volant, care atunci când ajunge la turaţia de serviciu, printr-un
cuplaj hidraulic antrenează un al doilea volant care prin intermediul unui cuplaj elastic
acţionează generatorul electric. Forme simplificate ale acestui procedeu de captare pot
elimina unele organe cum sunt cuplajul hidraulic şi al doilea volant.
Maşina funcţionează ciclic, în 4 timpi, datorită valului care face parte din categoria
mişcărilor hidraulice ondulatorii cu perioade relativ scurte, de ordinul secundelor:
305
Timpul 1 – începe când flotorul se află în punctul cel mai de sus al cursei, iar
apa se retrage de pe flotor, favorizând coborârea lui în sarcină;
Timpul 2 – flotorul continuă să coboare în sarcină, complet dezgolit de apă;
Timpul 3 – apa începe să urce pe flotor, dar acesta continuă să coboare în
sarcină până se ajunge la echilibru;
Timpul 4 – timpul „mort” când valul urcă liber flotorul.
Cuplaj elestic
Generator
Cuplaj hidraulic
Rezultă deci că flotorul acestei maşini de valuri, este reţinut în punctul cel mai de sus
al cursei de un cuplaj de sens unic, care-l obligă să coboare numai în sarcină, adică
producând lucru mecanic util. Cei doi volanţi cu care este utilată maşina acţionează ca
acumulatori de energie şi regulatori ai mişcării de rotaţie. Aceasta face ca maşina să
pornească în gol, fiind iniţial antrenat doar primul volant. Când acesta ajunge la
turaţia de serviciu şi este capabil să depăşească rezistenţa opusă de restul maşinii,
cuplajul hidraulic acţionează automat punând în mişcare cel de al doilea volant şi
odată cu el cuplajul elastic, prin intermediul căruia mişcarea se transmite
generatorului de curent electric.
Pentru flotor se preferă forma de cilindru circular drept, dar indiferent de forma
geometrică adoptată, se impune definirea poziţiei superioare (punctului), până la care
se urcă apa ca pentru o fracţiune de timp să se realizează echilibrul forţelor în poziţia
cea mai de jos a cursei. Variaţia poziţiei acestui punct în timp şi a celui de pe
suprafaţa liberă a apei cu care intră periodic în coincidenţă, stau la baza dimensionării
flotorului.
306
9.2.4. Impactul asupra mediului
Energia valurilor este direct legată de coastele marine. Locaţiile cele mai favorabile
sunt situate în zone sălbatice, slab populate. Dezvoltarea unei surse de energie în
imediata vecinătate a unor asemenea zone poate schimba tendinţa de dezvoltare
regională, schimbând densitatea de locuire şi afectând indirect ecosistemele existente.
În ansamblu, impactul social favorabil, prin renaşterea economică a zonei de litoral,
este de natură să compenseze unele schimbări în ecosisteme.
Date certe s-au obţinut numai de la instalaţiile care sunt în fază industrială şi mai puţin
de la prototipuri. Sunt unele impacturi deranjante, cum ar fi zgomotul turbinei cu aer
de la instalaţiile montate în ţărm. Sunt interferenţe cu marea liberă pentru navigaţie,
dar minore şi imediat rezolvabile prin balizare. Un efect benefic pentru eroziunea
costieră se aşteaptă de la sistemele de captare a energiei valurilor. Promovarera lor în
zone cu eroziune puternică a plajelor poate diminua substanţial procesul erozional şi
astfel se atenuează impactul negativ asupra turismului local.
Aşa cum s-a arătat, forţele de atracţie exercitate de lună asupra oceanului planetar
produc ridicări periodice ale nivelului apei şi curenţi mareici generaţi de aceste
variaţii de nivel. Ca urmare, energia asociată mareelor are atât o componentă cinetică,
corespunzătoare mişcării apei din curenţii mareici, cât şi o componentă potenţială,
corespunzătoare ridicării nivelului apei faţă de un nivel de referinţă. Soluţiile de
preluare a energiei mareelor în vederea producerii de energie electrică se diferenţiază
în funcţie de categoria de energie căreia i se adresează.
Componenta cinetică este recuperată prin elice puse în mişcare de curenţii mareici,
similare cu elicele din instalaţiile eoliene care sunt puse în mişcare de vânt. Soluţiile
sunt denumite de tip curent mareic. Aceste soluţii sunt considerate în prezent ca fiind
cele mai promiţătoare, datorită costului relativ redus şi a impactului moderat asupra
mediului marin.
Componenta potenţială este recuperată creând prin barare o cădere între nivelul
maxim al apei la flux şi nivelul minim al apei la reflux. Generarea de energie electrică
se obţine pe seama deplasării prin turbine a unei mase de apă pe diferenţa de nivel
obţinută prin barare. Soluţiile sunt denumite de tip barare, deşi mai degrabă sunt
cunoscute ca centrale hidroelectrice mareo-motrice.
307
9.3.2. Elice în curenţi mareici
Soluţia este similară cu aceea utilizată la elicele eoliene. Din punct de vedere
energetic, deosebirea semnificativă provine din diferenţa de densitate a mediului care
pune în mişcare elicea. Energia cinetică a masei fluidului în mişcare este direct
proporţională cu densitatea acestuia. Apa de mare are o densitatede 832 de ori mai
mare decât a aerului, ceea ce face ca o elice submersă să producă energie şi la vitezele
mai mici ale curenţilor mareici.
În figura 9.19 se prezintă alcătuirea elicelor pentru curenţi marini. În principiu sunt
două variante, elice cu ax orizontal şi elice cu ax vertical. Soluţiile cu ax orizontal
sunt cele curent folosite. Soluţia cu ax vertical din figura 9.19 dreapta, este un prototip
eficient care utilizează elice cu pale helicoidale, cu profil similar cu cele de avion.
Palelele asigură prin inerţie o viteză de rotaţie mai mare decât viteza curentului. Axul
este perpendicular pe curent, iar datorită simetriei axiale elicea are acelaşi sens de
rotaţie indiferent de direcţia curentului, la flux şi la reflux.
Elice cu ax Elice cu ax
orizontal vertical
308
Figura 9.20. Fermă de elice mareice cu elice duble
309
elice în câmp liber. Eficienţă sporită se poate obţine dacă sistemul, prin forma tubului
şi prin sistemul constructiv, permite ca elicea să producă energie pe ambele sensuri de
mişcare.
Tubul Venturi produce creşterea vitezei apei care pune în mişcare turbina. Puterea
recuperată de o elice este proporţională cu cubul vitezei curentului. Expresia puterii
este:
Prin efectul de sucţiune aval de elice, creşterea vitezei curentului duce la creşterea
puterii recuperate de elice şi permite reducerea diametrului elicei.
În figura 9.22 este prezentat un prototip al celei mai mari elice în tub Venturi
dezvoltată de compania britanică Lunar Energy şi firma coreană Midland Power.
Caracteristicile tehnice sunt rezumate în caseta din figură.
Putere 1 MW
Diametrul
tubului 15 m
lungimea
tubului 1 9,2 m
Diametrul
elicei 11,5 m
Cele două firme au convenit construcţia unei ferme gigant, de 300 de unităţi, în Corea
de Sud, pe coasta Wando Hoenggan Water Way. Puterea totală va fi de 300 MW, anul
intrării în funcţiune fiind 2015. O imagine a viitoarei ferme este redată în figura 9.23.
Avantajul major al elicelor în tub Venturi este dat de faptul că acestea operează şi în
zone cu adâncimi mai mici şi viteze reduse ale curentului, având diametrul elicei mult
mai mic. Fronturi de elice în tub Venturi amplasate în apropierea ţărmului pot fi
conectate cu reţeaua de transport a sistemului energetic.
310
Figura 9.23. Imaginea viitoarei ferme de elice mareice din Wando Hoenggan
Sunt şi alte avantaje ale soluţiei cu elice în tub Venturi. Fiind protejată de apărătoare,
elicea este mai puţin expusă deteriorării mecanice, în special pe timp de furtună.
Fixarea de scoici sau alte organisme marine pe pale şi pe butucul elicei este mult mai
puţin probabilă, datorită vitezelor mai mari din tub.
Dezavantajul soluţiei este dat de faptul că orientarea tubului Venturi este fixă şi deci
elicea valorifică cu randament bun numai un curent unidirecţional. De asemenea,
dispozitivul nu se poate roti cu 1800 pentru ca elicea să preia frontal curentul atât la
flux cât şi la reflux, aşa cum se întâmplă cu elicele libere în curent.
Centrala
mareo-motrice Golf
Baraj stăvilar
311
Sistemul clasic de operare este cu generare de energie la reflux. Golful sau estuarul
barat sunt umplute cu apă la flux, apa intrând prin câmpurile deversante ale barajului
care are stavilele deschise. Accesul apei prin turbine este oprit. Când nivelul apei
mării coboară la reflux, apa este descărcată din golf spre larg prin turbinare,
fructificându-se diferenţa de nivel creată.. La egalarea nivelurilor stavilele barajului se
deschid din nou, pentru a permite reumplerea golfului sau a estuarului la fluxul care
urmează.
Golf
Flux
Golf
Mare
CHE
Reflux
Golf
Mare
CHE
312
O creştere a eficienţei amenajării mareo-motrice se poate obţine prin asocierea
pompajului pentru umplerea suplimentară a bazinului creat prin barare. Dacă centrala
este conectată la sistem, energia din sistem se poate utiliza pentru umplerea bazinului
la un nivel mai mare decît cel dat de flux. Turbinarea se face la căderea nou creată,
sporind energia produsă pe ciclu (fig.9.26).
Mareea
Nivelul Max
În
bazin Min
produsă
Energie
consumată
Pompare Turbinare Pompare Turbinare
Schema cu lagună creată prin îndiguire este o alternativă a soluţiei cu barare, care
elimină impactul negativ asupra mediului produs de închiderea unui estuar sau un
golf. În principiu, prin diguri de contur se crează în larg o lagună cu două bazine, nu
foarte departe de ţărm pentru a facilita transportului energiei la uscat (fig. 9.27).
313
Între cele două bazine se amplasează clădirea centralei. Unul dintre bazine se umple la
flux iar celălalt bazin se goleşte la reflux. Între bazine se formează astfel căderea
hidraulică sub care se turbinează apa care trece dintr-un bazin în celălalt.
Schema prezintă avantaje funcţionale, dat fiind faptul că programul de turbinare poate
fi disociat de fazele de flux şi reflux. Sunt de asemenea eliminate multe dintre
impacturile negative asupra mediului. Soluţia este însă cu mult mai scumpă datorită
costurilor mari ale digurilor de contur ale lagunei. O compararaţie dintre soluţia cu
barare şi soluţia cu lagună creată prin diguri de contur este prezentată în caseta de la
finalul paragrafului, pentru amplasamentul din estuarul Severn din Marea Britanie.
La nivelul anului 2008, în lume erau în exploatare numai două centrale mareo-motrice
cu puteri industriale semnificative. Una este centrala de la Rance, din Franţa,
construită prin bararea golfului cu acelaşi nume. Centrala are o putere de 240 MW şi
este în funcţiune din 1966. Cea de a doua este situată în Canada, la Annapolis Royal,
realizată prin bararea golfului Fundy. Puterea instalată este de 16 MW. Mareele din
golful Fundy sunt unele dintre cele mai mari de pe glob, având o amplitudine între 16
şi 17 m. Centrale de mică putere, cu caracter de prototip, mai sunt în Rusia, în golful
Kislaya, la Marea Albă (0,4 MW, cu o maree de 2,4 m) şi în China, la Jiangxia (3,2
MW, cu o maree de 7,1 m).
În figura 9.28 se prezintă o vedere aeriană, iar în figura 9.29 o secţiune transversală
caracteristică prin centrala mareo-motrice La Rance. Centrala este echipată cu grupuri
Bulb reversibile, ceea ce permite operarea atât la flux cât şi la reflux. Producţia anuală
este de 600 GWh/an, cu o putere medie de 68 MW.
Golf
Golf
Mare liberă
Mare liberă
Figura 9.28. Vedere aeriană a centralei mareo-motrice La Rance
314
34,20
52,24
Figura 9.29. Secţiune transversală prin clădirea centralei La Rance
Barare
În anul 2004 s-a reluat proiectul de fructificare energetică a resursei deosebite pe care
o posedă estuarul Severn. S-a propus ca soluţie alternativă, cu mult mai puţin impact
negativ asupra mediului, soluţia cu o lagună de formă ovală, impărţită în două sau trei
315
bazine. Laguna urmează să fie construită în exteriorul estuarului, într-o zonă cu
adâncimi reduse. Constructiv, digurile de contur ale lagunei şi digurile de
compartimentare sunt similare cu digurile marine de larg. Apa adusă la flux este
stocată în lagună şi returnată în mare prin turbine amplasate în centrale incluse în
digurile de contur. Pentru selecţia variantei optime s-au comparat soluţia cu barare cu
soluţia cu lagună, ambele soluţii fiind aduse la parametri energetici comparabili.
Comparaţia s-a făcut având drept criterii costul investiţiei, energia livrată, efectele
asupra mediului, tehnologia de execuţie şi consideraţii complementare.
Barajul ar avea o lungime de cca 16 km, închizând o arie de cca 470 km2. Centrala
mareo-motrice, care face parte din frontul barat, ar avea o putere de 8600 MW.
Energia produsă ar atinge 17...18 TWh/an. Energetioc, amenajarea ar echivala cu 2...
3 centrale nucleare. În corpul barajului este prevăzută şi o ecluză, pentru a permite
accesul navelor în portul Bristol.
Ciclurile de funcţionare a centralei asociate barajului sunt redate în figura 9.A.4. Este
preconizată creşterea eficienţei prin pompare, după conceptul prezentat mai înainte.
Nivelul în
bazin
Nivelul apei
Nivelul
mării
Timpul
(ore)
Laguna creată prin diguri de contur ar urma să ocupe o suprafaţă de cca 300 km2.
Amplasamentul ar urma să fie la cca 1,5 km de ţărm. Înălţimea digului de contur al
lagunei este stabilită astfel ca la nivelul maxim de la flux coronamentul să fie la limită
imersat. Pantele paramentelor digului de contur sunt de 1:2. Alcătuirea constructivă
corespunde digurilor de larg de la amenajările costiere ale zonei. Digurile de
compartimentare sunt mai suple, în concordanţă cu încărcările mult mai mici.
316
Flux.
Laguna plină
Reflux.
Se crează cădere
H
TURBINARE
Reflux.
Laguna goală
Flux.
Se crează cădere
H
TURBINARE
Tabelul 9.A.1
Tabelul comparativ al variantelor
Soluţia cu baraj Soluţia cu lagună
Energie produsă 17-19 TWh/an 24 TWh/an
Puterea medie 1.95 -2.17 GW 2.75 GW
Puterea instalată 8.64 GW 4.50 GW
Factorul de încărcare 26% 61%
Suprafaţa ocupată 473 km2 294 km2
Lungimea barării 15,6 km 152 km
Cantitate de anrocamente 13 mil. tone 200 mil. tone
Durata de exploatare Min 120 ani Min 120 ani
Costul de producţie 7,7 Eurocent /kWh 2,8 … 3 Eurocent/ kWh
317
9.3.4. Impactul asupra mediului
Elicele în curenţi mareici pot răni peştii şi mamiferele din zonele de operare. Preluând
diferenţiat o parte din energia curenţilor pot modifica evoluţia ţărmului şi habitatul
costier. Pentru a evita fixarea de alge şi nevertebrate de elementele instalaţiei
energetice sunt utilizate materiale care pot fi toxice mediului. Efectele sunt însă
reduse şi în parte se pot evita. Dirijarea acustică a peştilor şi mamiferelor poate evita
contactul cu elicea. Bilanţul energetic al ţărmului depinde relativ puţin de energia
curenţilor de flux şi reflux.
BIBLIOGRAFIE
EPRI. (2007). Primer: Power from Ocean Waves and Tides. www.epri.com.
Jennings, Ph. (2004). Fact Sheet 10: Tidal Energy. Ausralian Institute of Energy.
Murdoch University.
Lemperière, F. (2007). World potential for tidal power and offshore energy storage.
Hydrocoop France.
318
PowerPedia (2008). Tidal Power. PESWiki
Queen’s University of Belfast (2002). Islay Limpet Wave Power Plant. JOR3-CT98-
0312 Report.
Temeev, A., A., Victor, P., Belokopitov, V.,P., Sergey, A., Temeev, S., P. (2004).
Floating wave energy converter and electrolytic hydrogen producer integrated
system. World Renewable Energy Congress VIII. Denver, Colorado, USA.
Thorpe, T. (2003). A Brief Overview of Wave & Tidal Energy. PPT presentation.
319