Mănăstirea Văcăreşti

312
 Reco
Reconstituirea
onstituirea p programului
rogramului ic
iconografi
conografic
al frescelor din mănăstirea Văcărești
Proaspăt urcat pe tron la 10 februarie 1716, Nicolae
Mavrocordat începe, pe terenul confiscat de la Bălăceni1,
lucrările la ambiţiosul proiect cultural al mănăstirii
Văcărești, cea mai mare realizare artistică a epocii
fanariote, prin care domnitorul dorea să-și facă vizibile
puterea și înalta statură culturală, propunându-și să
egaleze și chiar să depășească faima și strălucirea ctitoriei
lui Brâncoveanu de la Hurezi. Ctitorul prevăzuse ca noul
lăcaș să fie în același timp necropolă a familiei, reședinţă
domnească și sediul valoroasei sale biblioteci. În același an,
fiind implicat în războiul turco-austriac de partea turcilor,
este luat prizonier de trupele austriece care ocupaseră
Bucureștiul și dus la Sibiu timp de 2 ani. După încheierea
Păcii de la Passarowitz, în 1719, Nicolae Mavrocordat revine
pe tronul Valahiei într-un moment cumplit, marcat de
foc, secetă, foamete și ciumă, pe care ţara îl depășește
însă cu succes. Situaţia redevine înfloritoare sub a doua
sa domnie, el reușind să ducă la bun sfârșit zidirea și
decorarea bisericii mari a mănăstirii Văcărești și să se
bucure de ambianţa curţilor și liniștea bibliotecii până
în 1730, când o nouă epidemie de ciumă lovește Capitala
aducând sfârșitul domnitorului și totodată al perioadei
de stabilitate. La tron îi succede, în mai multe intervale,
Constantin Mavrocordat, fiul său, care instituie reforme,
1 George Ionnescu-Gion, Istoria Bucurescilor, Ed. Tehnopress, Iași, 2003, p. 81.
Cristina Cojocaru
continuând linia modernizatoare pe care o iniţiase
Nicolae Alexandru Voievod, și reușește să readucă ţara
la un echilibru în ciuda opoziţiei multora dintre boieri.
Tot el duce mai departe activitatea ctitoricească a
tatălui său, construind la Văcărești un paraclis, și sprijină
iniţiativa mamei sale Smaranda de a ridica, în apropierea
mănăstirii, biserica Foișor închinată ca metoh acesteia.
Construcţia ctitoriei lui Nicolae Mavrocordat de la
Văcărești, începută la 1716 și întreruptă de războul turco-
austriac (1716-1718), a fost finalizată în septembrie 1722,
data pisaniei, ispravnici fiind marele clucer Manolache
Lambrino, ginerele lui Constantin Brâncoveanu, marele
agă Matei Mogoșescu și Iane, mare cupar. Biserica era,
probabil, aproape gata în iunie 1721 când a fost închinată
Patriarhiei de la Constantinopol, dar sfinţirea s-a făcut
abia la 13 septembrie 1724.2 Lucrările au fost continuate,
după voinţa tatălui, de Constantin Mavrocordat în
timpul căruia s-a ridicat paraclisul, terminat în august
1736, conform pisaniei, ispravnic fiind episcopul Anania
de Betleem, egumenul mănăstirii. La finalizarea sa,
ansamblul mănăstiresc închidea în centrul incintei
principale catoliconul cu hramul Sfânta Treime desfășurat
pe latura lungă a curţii, pe același ax cu turnul intrării,
2 Victor Brătulescu și Remus Ilie, Mănăstiri și biserici din judeţul Ilfov, Institutul
de arte grafice „E. Marvan”, București, 1935, pp. 25-30.
Mănăstirea Văcărești
314
p. 314
Fig. 238 Scena a IX-a din Imnul Acatist –
(Icosul al V-lea) „Văzut-au pruncii
chaldeilor...” – pronaos, peretele vestic (2012)
Fig. 239 Iisus vindecând pe fiica cananeencei –
naos, piciorul sudic al arcului de est (arcul
triumfal), registrul inferior (2012)
Fig. 240 Iisus învăţând mulţimile din corabie
(Luca, 5.3) – naos, piciorul nordic al arcului de
est (arcul triumfal), registrul median (2012)
aflat la est, și cu paraclisul Sfântul Nicolae integrat șirului de construcţii de pe
latura vestică.
Dimensiunile impresionante ale ansamblului și planimetria specifică au fost
determinante pentru programul iconografic al mănăstirii Văcărești. Planul
bisericii mari era de tipul bisericii mănăstirii Curtea de Argeș – treflat cu turlă
pe naos, pronaos supralărgit cu un careu de coloane sau stâlpi care susţine
o turlă centrală și două turle secundare lateral pe colţuri – folosit mai rar
în arhitectura din Ţara Românească și caracteristic monumentelor care își
asumă statutul de model arhitectural și reper spiritual precum: mănăstirile
Mihai Vodă, Radu Vodă, biserica Mitropoliei (azi a Patriarhiei), mănăstirea
Cotroceni, mănăstirea Hurezi, biserica Sfântul Gheorghe Nou. La Văcărești
turla pronaosului era susţinută de patru coloane masive de piatră, sculptate
integral cu motive vegetale și zoomorfe, iar turlele mici se sprijineau atât pe
colţurile de apus ale pronaosului, cât și pe pridvor, procedeu care nu a mai fost
folosit la construirea altor biserici.3
3 Nicolae Stoicescu, Repertoriul bibliografic al monumentelor feudale din București, Ed. Academiei R.P.R.,
București, 1961, pp. 317-323.
Este de presupus că șantierul Văcăreștiului a concentrat
cei mai buni meșteri activi în acei ani, care au lăsat
mărturie opere de o inegalabilă valoare și măiestrie
artistică atât în ceea ce privește pietrăria cât, mai ales, în
ceea ce privește pictura murală. Din păcate, până în acest
moment nu se cunosc date despre zugravii și pietrarii care
au lucrat dantelăriile de piatră și sutele de metri de frescă
de la Văcărești. Anonimatul lor nu are însă nimic de a face
cu atât de des invocata smerenie a meșterului medieval,
ci este rodul hazardului care a dus la distrugerea sau
pierderea pisaniilor lor. Cu siguranţă, așa cum făceau
toţi meșterii zugravi din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea,
și cum făcuseră probabil și înaintașii lor din vremurile
mai vechi, autorii picturilor de la Văcărești își scriseseră
numele la proscomidie, deasupra intrării în pronaos sau
în zone mai ferite din câmpul picturii, dar acestea au fost
distruse în timp din cauza repictărilor sau au dispărut
odată cu demolarea edificiului. Cert este că în momentul
restaurării nu a fost semnalată existenţa vreunei
semnături pe niciunul dintre fragmentele păstrate. Mai
există încă speranţa descoperirii unor documente din
veacul al XVIII-lea care să clarifice numele zugravilor
și circumstanţele pictării. Singurele presupuneri care
pot fi făcute referitor la echipa de pictori, sub rezerva
speculaţiei, se bazează pe argumentele stilistice și
traducerea celor câteva inscripţii vizibile în fragmente și în
fotografii. Acestea arată o continuitate între pictura epocii
brâncovenești, mai ales cea din „școala” lui Constantinos,
și maniera de lucru de la Văcărești. Modul de redactare a
Mănăstirea Văcărești
inscripţiilor, care combină limba greacă4, limba slavonă5
4 La unele scene din altar și naos, pe bolta și pandantivele pronaosului, pe bolta
pridvorului în paraclis.
5 Pe filacterele ierarhilor pictaţi pe hemiciclul absidei altarului și la unele scene
din Sinaxar.
315
Mănăstirea Văcărești
316
Fig. 241 Medalion cu Sfântul Mucenic
Nichifor – naos (2012)
Fig. 242 Medalioane cu Sfinţii Mucenici
Dorimedont şi Varlaam – naos (2012)
și româna redactată cu caractere slavone6, indică o echipă eterogenă, cel
mai probabil de origine locală. Avansarea altor ipoteze bazate pe argumente
stilistice este un demers riscant, întrucât pictura a fost „împrospătată” în
repetate rânduri, la 1845, 1856 și pe la 19347, iar rezultatul nefast al acestor
intervenţii este ușor de observat în cazul fragmentelor păstrate. Comparând
forma actuală a acestora, după restaurare, cu imaginea lor din fotografiile
de epocă, pot fi sesizate intervenţii masive de repictare care au alterat fresca
originară în primul rând la nivel stilistic și, pe alocuri, s-a intervenit chiar și
asupra iconografiei.
Anul realizării picturii nu este nici el cert, deși asupra acestui aspect
s-au aplecat mai mulţi cercetători interesaţi să afle care dintre cele două
reprezentări ale Ciclului Apocalipsei, cea de la Văcărești sau cea de la biserica
Creţulescu, are întâietate cronologică. Detaliul care intrigă este distanţa între
data pisaniei și data la care biserica a fost sfinţită. Se presupune că pictura
6 În pronaos la scenele Imnului Acatist.
7 Conf. devizelor C.M.I. păstrate în arhiva I.N.P.

era deja gata în septembrie 1722 când pisarul consemna
că este „înfrumuseţată cu toate podoabele bisericești pre
denlăuntru și pre afară”8, dar rămâne întrebarea de ce
sfinţirea a fost realizată abia doi ani mai târziu.
Mănăstirea Văcărești a fost și a rămas în memoria
tuturor ca un reper cultural al veacului al XVIII-lea, cea
mai mare și cea mai bogată construcţie eclezială din Ţara
Românească de până în acel moment, fiind considerată
de mulţi autori ultima9 mare ctitorie domnească a epocii
medievale10. Văcăreștiului îi este atribuit în bibliografia
8 Constantin Bălan, Inscripţii medievale din orașul București, Ed. Academiei
R.P.R., București, 1965, p. 435.
9 În realitate, și alţi domni fanarioţi au avut ctitorii importante care, din păcate,
nu au supravieţuit până la noi sau se păstrează doar în ruină, cum este cazul
mănăstirii Giulești-Ţigănie (cunoscută astăzi ca mănăstirea Chiajna), construită
în jurul anilor 1780-1790 de Alexandru Ipsilanti și care depășește în dimensiuni
mănăstirea Văcărești.
10 S-a spus în repetate rânduri că domnii fanarioţi, preocupaţi doar de
strângerea bogăţiilor ţării, nu au mai ctitorit biserici. Este adevărat că în
epoca brâncovenească și postbrâncovenească se dezvoltă un fenomen de
democratizare a actului de ctitorire concretizat într-o lungă serie de construcţii
ecleziale de zid, schituri și mai ales biserici parohiale, de sat sau de mahala,
ridicate pe cheltuiala individuală sau colectivă a reprezentanţilor păturii mici
și mijlocii din societatea rurală sau urbană în constituire: comunităţi libere
de ţărani, locuitori ai orașelor, mici boieri, călugări și preoţi, căpitani de plai,
breslași, meseriași, negustori etc. (Voica Pușcașu, Actul de ctitorire ca fenomen
istoric în Ţara Românească și Moldova până la sfârșitul secolului al XVIII-lea,
Ed. Vremea, București, 2001, pp. 181-190; Corina Popa și Constanţa Costea,
Stavropoleos: ortodoxie, artă, comunitate, Ed. Meridiane, București, 2002, p. 5)
ale căror activităţi ctitoricești se cuantifică într-un procent mai mare decât
iniţiativele domnești și boierești din aceeași perioadă. Sunt într-adevăr mai
puţine lăcașuri domnești decât în epocile lui Matei Basarab sau Constantin
Brâncoveanu, dar ele există și, în plus, se înmulţesc semnificativ cele boierești.
Acestea sunt ridicate nu numai de marii dregători, vistieri, logofeţi, spătari
și alţi divaniști care au venituri importante, ci chiar și de boierii mărunţi sau
mijlocii: cluceri, slugeri, paharnici, pitari etc. Clădesc nu doar mitropoliţii:
Antim Ivireanul, Ioanichie al Stavropolei sau Daniil, Ștefan al II-lea și Grigorie ai
Ungro-Vlahiei, dar și preoţii mahalalelor și simpli monahi. Între domnii fanarioţi
care au ctitorit biserici personale sau au contribuit cu bani la ctitoriile altora se
numără: Nicolae Mavrocordat – paraclisul Mitropoliei și mănăstirea Văcărești,
Constantin Mavrocordat – paraclisul Văcăreștiului, Grigore Ghica – mănăstirea
Sf. Pantelimon, Scarlat Ghica și fiul său Alexandru Ghica – biserica Sf. Spiridon
Nou, Alexandru Ipsilanti – biserica Sf. Ecaterina de la Curtea Arsă și mănăstirea
Mănăstirea Văcăreşti
de specialitate un statut de ultimum monumentum, un
317
termen post quem în funcţie de care unii istorici de artă
delimitează începutul decăderii artei de tradiţie bizantină
în Ţara Românească și al tranziţiei către arta occidentală.
Discursul care argumentează caracterul decadent al artei
secolului al XVIII-lea, susţinut mai degrabă de resorturi
politice și ideologice exersate în critica epocii fanariote, a
descoperit în Văcărești un paradox, cea mai extinsă operă
de arhitectură și artă perfect integrabilă stilului „local”
brâncovenesc construită de un domn străin, considerat în
principiu potrivnic valorilor și tradiţiilor pământene. Cu
toate că era o realitate aflată în contradicţie cu discursul
istoric oficial, datorită valorilor sale estetice remarcabile
mănăstirea Văcărești a fost recuperată în scrierile de
istorie a artei și arhitecturii, ce-i drept, nu la adevăratul
său potenţial, fiind pusă sub semnul excepţionalului.
Acestui statut i s-a adăugat fatalitatea istorică, făcând
ca incinta mănăstirii să fie transformată în penitenciar
începând cu 1864 și, mai mult, ca acest loc de detenţie
să aibă un destin aparte pe parcursul secolului al XX-lea.
Toate acestea pot constitui o justificare pentru puţinele
cercetări pe care specialiștii le-au dedicat lăcașului de cult.
Așa se face că în momentul tragicei sale dispariţii, la finele
anilor `80 ai secolului trecut, mănăstirea Văcărești nu
beneficiase de vreun album monografic și nici de cercetări
sistematice asupra picturilor murale. Singurele notaţii
privitoare la pictură i s-au datorat Corneliei Pillat care în
1972 a studiat scenele Ciclului Apocalipsei din pridvorul
catoliconului, publicând o listă a acestora și câteva
succinte descrieri11.
Giulești-Ţigănie, Nicolae Mavrogheni – biserica Mavrogheni, Alexandru
Moruzzi – biserica Pitar Moș etc.
11 Cornelia Pillat, Quelques aspects du thème de l`Apocalypse dans la peinture
de la Valachie du XVIIIe siècle, în R.R.H.A.-B.A., T. X, 402, București, 1973,
pp. 165-204.
Mănăstirea Văcăreşti
318
Din 1984, când s-a hotărât demolarea mănăstirii, și până
în 1986-1987, când aceasta a fost dărâmată complet, o
serie întreagă de specialiști – arhitecţi, istorici de artă,
restauratori, artiști, jurnaliști, regizori și oameni de
televiziune – au trecut pe la Văcărești și au documentat,
pentru amintirea personală sau în calitate oficială,
procesul dureros al distrugerii mănăstirii. Au rezultat mai
multe seturi de fotografii, desene și înregistrări video care,
alături de elementele de pietrărie și fragmentele de frescă
extrase de echipa de restauratori condusă de Nicolae
Sava, Oliviu Boldura și Dan Mohanu, constituie puţinele
și preţioasele mărturii vizuale rămase în urma mănăstirii
Văcărești.
Cele mai valoroase sunt sursele primare, fragmentele
de frescă și pietrărie care au fost salvate și restaurate într-un
îndelungat proces, finalizat aproape complet abia
acum, la 26 de ani de la tragica pieire a monumentului.
Fără imaginea de ansamblu a trupului din care au fost
desprinse, aceste fragmente sunt asemenea pieselor unui
puzzle incomplet. Rupte de contextul iconografic care le
dădea sens, sunt doar icoane, chipuri și detalii frumoase,
admirate fie ca mostre de virtuozitate a zugrăviei, fie
pentru valoarea lor „arheologică”. De aceea am considerat
necesară reconstituirea imaginii frescelor de la Văcărești
prin alăturarea și sistematizarea în desfășurătoare
iconografice a fragmentelor păstrate și a mărturiilor
fotografice. Din efortul de a reda alcătuirea iconografică
și chipul interior al lăcașelor mănăstirii Văcărești atât
viitorii cercetători, cât și publicul larg interesat de artă pot
înţelege mai bine moștenirea spirituală a Văcăreștiului,
precum și rolul major pe care l-a avut această mănăstire
în istoria artei și ortodoxiei românești, modul în care
se raportează pictura sa la tradiţia locală a zugrăvirii
de biserici și mai ales la modelul artei brâncovenești,
respectiv influenţa pe care a exercitat-o asupra picturii
murale din secolul al XVIII-lea și de mai târziu.
Programul iconografic al mănăstirii Văcărești este
una dintre cele mai importante surse care redau
contemporaneităţii mentalitatea proprie unei epoci,
gândirea teologică și orizontul cultural al oamenilor
secolului al XVIII-lea, având în vedere că frescele bisericii
sunt, cu siguranţă, cele mai elocvente mărturii de ordin
vizual care s-au păstrat din acei ani. Pentru reconstituirea
programului iconografic m-am folosit de o bogată bază
de imagini, alcătuită din sute de fotografii strânse de
la martorii demolării sau provenite din campanii de
documentare anterioare12. Cele mai importante surse au
12 Am speranţa că în viitor vor apărea și alte surse vizuale (fotografii, desene și
filme) legate de Văcărești, aflate astăzi încă în obscuritate, în arhive necercetate
sau în proprietatea unor persoane care nu s-au numărat printre colaboratorii
prezentului volum.

fost: setul de clișee pe sticlă realizate la sfârșitul anilor
`30 de Comisiunea Monumentelor Istorice și aflate astăzi
la clișoteca Muzeului Naţional de Artă al României, setul
de diapozitive deţinute de diateca Universităţii Naţionale
de Arte din București, realizate, probabil, de unul dintre
profesorii secţiei de Istoria și teoria artei înainte de
începerea demolării, și setul de fotografii făcute de artistul
Ion Grigorescu în decembrie 1984, la momentul când
decizia de extragere a frescelor fusese anunţată. Acestora
li se adaugă o schiţă de repertoriu iconografic realizată de
doamna prof. univ. dr. Corina Popa în preajma demolării,
pe care dumneaei a avut amabilitatea să mi-o ofere
pentru documentare13.
Descrierea și analiza programului iconografic
În arta postbizantină întâlnim o multiplicitate de sisteme
de compunere a programelor iconografice care pornesc
de la un nucleu comun, cu mare relevanţă dogmatică
și stabilitate istorică milenară, și variază în funcţie de
destinaţia pe care o are lăcașul, structura lui
compoziţională (obligatoriu – altar și naos, complementar –
pronaos și pridvor) și arhitecturală, preferinţele ctitorului și
mai ales mesajul pe care îl urmărește autorul
13 Mulţumesc dnei prof. Corina Popa și tuturor celor care m-au ajutat și m-au
sprijinit în realizarea acestei reconstituiri iconografice.
Mănăstirea Văcărești
319
programului vizual. Structurile sintactice bazate pe o
coerenţă narativă sunt numeroase, dar nu prevalente.
Mai ales începând cu secolul al XVI-lea crește treptat
frecvenţa programelor iconografice conceptuale14
concentrate pe ilustrarea dogmelor fie prin intermediul
unor mutaţii topografice și juxtapuneri inedite de teme
și imagini tradiţionale, fie prin introducerea unor teme
noi, ilustrative sau alegorice (morale, eshatologice,
euharistice). Iconografia acestei epoci postbizantine
reclamă o citire diferenţiată prin descoperirea acelor
straturi ale imaginii care relevă o ierarhie de sensuri
descifrate fie în lectura tipologică a figurărilor și
prefigurărilor bazate pe concordanţa între Vechiul și
Noul Testament, care funcţionează ca reper dogmatic
fundamental în toată perioada Evului Mediu, fie prin
lectura textuală căutând acele referinţe livrești care să
justifice și să edifice structura și sensul compoziţiilor
iconografice inedite.
La sfârșitul secolului al XVII-lea, uriașa proliferare a
picturii brâncovenești, datorată unei adevărate febre
ctitoricești princiare și boierești, a permis configurarea
unui stil de o remarcabilă unitate în ciuda diversităţii
de meșteri cu formaţii artistice diferite, cum au fost
14 Anca Vasiliu, Un model de iconografie monastică de la începutul veacului al
XVIII-lea, în S.C.I.A., T. 38, 1991, p. 25.
Mănăstirea Văcărești
320
pp. 318-319
Fig. 243 Medalioane cu Sfinţii Mucenici
Calistrat şi Marchian – naos
Fig.244 Medalioane cu Sfinţii Cuvioşi Teofan
şi David – pronaos
Fig. 245 Potolirea furtunii – Iisus dormind
în corabie (Matei, 8.24) – naos, piciorul
nordic al arcului de vest
Fig. 246 Maica Domnului Platytera
cu Pruncul Iisus înconjuraţi de Sfinţii
Arhangheli Mihail şi Gavriil – conca absidei
altarului
Constantinos și Pârvu Mutu, maeștrii „Școlilor” de pictură de la Hurezi și de
la București15, și a multitudinii de modele străine a căror autoritate sporea
odată cu intensificarea legăturilor culturale. Calitatea acestei noi configuraţii
stilistice era dată nu de valoarea inedită a experienţelor plastice pe care le
propunea, ci de gradul de desăvârșire a expresiei, de echilibrul între datele
esenţiale ale tradiţiei moștenite și gustul epocii, între universul imagistic
și sensurile sale regândite în noua dispoziţie mentală. Valoarea stilului
brâncovenesc nu constă numai în originalitatea absolută a unor formule
plastice sau în apariţia unor programe și teme iconografice noi, ci în adecvarea
esenţială a picturii la spiritul local, ceea ce a și făcut posibilă infinita reluare
a modelelor brâncovenești pe tot parcursul veacului următor, chiar și sub
domniile fanariote, până către jumătatea secolului al XIX-lea, când alunecarea
treptată a valorilor tradiţionale vestea prefacerile epocii moderne16.
Raportarea picturilor de la Văcărești la tradiţia picturii brâncovenești
este un demers delicat ce implică o tratare mult nuanţată din cauza
caracterului fragmentar al patrimoniului rămas și a lipsei unei cercetări
sistematice a acestuia. Rezervele sunt impuse de lipsa repertorierii complete
a ansamblurilor murale păstrate din epoca brâncovenească și, mai ales, de
absenţa unor repere majore ale picturii din acea perioadă aflate chiar în
București: biserica Mitropoliei (azi a Patriarhiei), mănăstirea Cotroceni sau
biserica Sfântul Gheorghe Nou, care ar fi putut constitui cea mai la îndemână
sursă de inspiraţie pentru iconografia de la Văcărești, având în vedere că
împărtășesc același tip de plan. În aceste condiţii, singurul reper major la care
15 Teodora Voinescu, Pârvu Mutu zugravu, Ed. Meridiane, București, 1968, pp. 5-7.
16 Anca Vasiliu, op. cit., p. 25.

pictura Văcăreștiului poate fi raportată rămâne biserica
mare a mănăstirii Hurezi faţă de care se pot stabili filiere
de influenţă sau, dimpotrivă, puncte de divergenţă și
exemple de inovaţie iconografică.
I. ICONOGRAFIA BISERICII SFÂNTA TREIME A MĂNĂSTIRII
VĂCĂREȘTI
Altarul
Reconstituirea iconografiei altarului bisericii mari
a mănăstirii Văcărești a prezentat cele mai mari
impedimente, întrucât, probabil din cauza statutului său
sacru, acest spaţiu a fost mai puţin documentat fotografic
comparativ cu alte zone ale bisericii.
Urmând logica de compunere și cronologia realizării sale,
citirea oricărui program iconografic eclezial începe din
zona altarului, partea cea mai importantă și locul cel mai
sfânt din biserică îl constituie absida centrală a edificiului
eclezial. Dată fiind importanţa spaţiului, decoraţia
altarului are cea mai mare stabilitate iconografică și
cea mai puternică legătură cu tradiţia. Iconografia
absidei altarului este între primele structuri iconografice
cristalizate în arta creștină și se păstrează neschimbată
în elementele ei fundamentale – Maica Domnului,
Arhanghelii, Împărtășirea Apostolilor, Ierarhii
Mănăstirea Văcărești
321
liturghisind – încă din secolul al XI-lea17.
Iconografia catoliconului de la Văcărești urma aceste
canoane și învăţături ale tradiţiei iconografice bizantine,
instituite în Ţara Românească încă de la biserica
Domnească de la Curtea de Argeș, în care pe calota absidei
este reprezentată central Maica Domnului Platytera
stând pe tron și purtându-l în braţe pe Hristos prunc,
flancată de Arhanghelii Mihail și Gavriil. La Văcărești, ca
în multe alte exemple din epocă, această compoziţie era
completată de Prooroci în medalioane dispuse lateral,
câte trei de fiecare parte, într-un registru semicircular
care mărginea conca la intersecţia cu bolta altarului18.
Interpretarea lor se plasează în logica lecturii tipologice
neo-veterotestamentare cu referire la preînchipuirea
Maicii Domnului ca născătoare a lui Mesia. Spre deosebire
de modelul de reprezentare cel mai uzual în epocă, în care
pe axul longitudinal al bolţii sunt reprezentaţi Dumnezeu
17 I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Ed.
Meridiane, București, 1973, p. 63.
18 Reprezentarea profeţilor în medalioane alături de Maica Domnului Platytera
în cheia paralelei neo-veterotestamentare apare încă din perioada lui Matei
Basarab la Sadova și Arnota (Cornelia Pillat, Pictura murală în epoca lui Matei
Basarab, Ed. Meridiane, București, 1980, p. 41) și se generalizează în perioada
brâncovenească unde apare la Hurezi (Corina Popa, Ioana Iancovescu, Vlad
Bedros, Elisabeta Negrău, Repertoriul picturilor murale brâncovenești. I. Judeţul
Vâlcea, Ed. UNArte, București, 2008, p. 55) și aproape în toate celelalte
exemple din zona Vâlcei, devenind deja în secolul al XVIII-lea un loc comun al
iconografiei altarului.
Mănăstirea Văcărești

322

Fig. 247 Întâlnirea lui Avraam cu Melchisedec –

detaliu reprezentându-l pe Avraam în fruntea
oştilor sale – absida altarului, capătul sudic
al hemiciclului, în registrul median
 Mănăstirea Văcărești
323
Mănăstirea Văcărești
324
Fig. 248 – stânga: Sfântul Ierarh Nicolae –
absida altarului, jumătatea sudică a registru-
lui inferior
– dreapta: Sfinte mironosiţe – fragment
din scena Iisus în mormânt – absida altarului,
peretele nişei proscomidiarului
Tatăl, fie în chipul specific tradiţiei bizantine al Celui vechi de Zile, fie ca Savaot,
pictat după modelul iconografiei occidentale, și porumbelul Duhului Sfânt,
care alcătuiesc, împreună cu Fiul purtat în braţele Maicii, reprezentarea
Sfintei Treimi, la Văcărești apexul bolţii altarului era ocupat de scena Pogorârii
Sfântului Duh (Cinzecimea)19. Acest fapt induce o mutare a sensului general
al iconografiei altarului de la Întrupare la dimensiunea eclezială. Compoziţia
trebuie citită și în legătură cu reprezentarea lui Iisus în Tetramorf, la fel de
puţin obișnuită, din apexul arcului triumfal.
O altă particularitate specifică iconografiei altarului începând din perioada
brâncovenească, de la care catoliconul Văcăreștiului nu face excepţie, este
prezenţa în extremităţile de nord-vest și sud-vest ale bolţii, la contactul
cu arcul triumfal, a temelor narative din copilăria și viaţa Fecioarei sau din
istoriile Vechiului Testament, primele exemple regăsindu-se la Cozia în bolniţă
19 Pogorârea Sf. Duh este reprezentată pe bolta altarului în perioada brâncovenească la Hurezi în catolicon
și Sărăcinești, dar în aceste cazuri ea nu înlocuiește imaginea „clasică” a epifaniei Tatălui, ci o completează.
 Mănăstirea Văcărești
325

și în biserica mare și la Hurezi în catolicon și bolniţă20. În cele mai multe cazuri21 Fig. 249 Iisus în mormânt alături
sunt zugrăvite două scene pandante reprezentând episoade din viaţa Maicii de Maica Domnului, Sfântul Apostol Ioan
şi un Arhanghel – absida altarului, piciorul
Domnului, așa cum se întâmpla și la Văcărești: Nașterea Maicii Domnului, pe estic al arcului nişei proscomidiarului
nord, și Intrarea Maicii Domnului în Biserică, pe sud. Corina Popa22 consideră că
proliferarea acestor scene narative cu subiect marial este un fenomen specific
perioadei brâncovenești perfect integrat în contextul numărului mare de teme
închinate Maicii Domnului, care apar în ultimul sfert al secolului al XVII-lea pe
fondul deosebitei cinstiri de care se bucura Fecioara în epocă.

La Văcărești, după modelul instituit prima dată la biserica Doamnei23 din

București, abordat într-un context un pic diferit la Hurezi24 și reluat la alte
biserici din Capitală25, ciclul marial era continuat, pe primul registru care

20 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., pp. 487-488.

21 În secolul al XVIII-lea în București și împrejurimi această structură se mai întâlnește și la bisericile
Creţulescu, paraclisul Mitropoliei, Mântuleasa, Sf. Elefterie Vechi, Balamuci, Tunari, Grecii de Mijloc,
Batiștei, Floreasca, Plevnei și Buciumeni-Buftea.
22 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 125.
23 Ciclul de la biserica Doamnei cuprinde: Buna vestire a Sfintei Ana, Întâlnirea lui Ioachim cu Ana, Vestirea
lui Ioachim, Sfântul Ioachim și Sfânta Ana, Prezentarea Fecioarei la templu (în două scene, la două vârste
diferite).
24 Ciclul Copilăriei Fecioarei din altarul de la Hurezi combină scenele reprezentate de obicei pe boltă:
Nașterea Maicii Domnului și Intrarea în Biserică, cu Rugăciunea lui Ioachim și a Anei, Încredinţarea Mariei lui
Iosif și o scenă externă ciclului – Moise și Rugul Aprins, care joacă un rol simbolic similar cu cel al Cortului
Mărturiei. (Corina Popa, Ioana Iancovescu..., Repertoriul..., p. 52).
25 Registrul ciclului marial mai apare și la Creţulescu și la Balamuci. La amândouă ciclul este compus
din șase scene care sunt aceleași și se desfășoară în aceeași ordine de la nord la sud după cum urmează:
Respingerea darurilor lui Ioachim și ale Anei la templu, Rugăciunea lui Ioachim și a Anei, Ospăţul lui Ioachim și
al Anei, Prima prezentare a Fecioarei la templu la trei luni, Primirea darurilor lui Ioachim și ale Anei la templu,
Cortul mărturiei.
Mănăstirea Văcărești
326
decorează hemiciclul absidei altarului, sub concă, cu încă
șase scene reprezentând episoade din seria Copilăria
Fecioarei, care narează evenimentele anterioare nașterii
ei, așa cum sunt descrise în Evanghelia apocrifă a lui
Iacov. În toate exemplele invocate, acest ciclu substituie
reprezentarea pe un întreg registru a temei Cortul
mărturiei, care se picta în acest spaţiu conform tradiţiei
mai vechi. Selecţia de la Văcărești diferă însă de cea
de la Doamnei, succesiunea scenelor de la nord la sud
fiind următoarea: Respingerea darurilor lui Ioachim și
ale Anei la templu26, Rugăciunea lui Ioachim și a Anei27,
Sărutarea lui Ioachim cu Ana, Ospăţul lui Ioachim și
al Anei, Prima prezentare a Fecioarei la templu, Cortul
mărturiei. Asocierea temei Cortul mărturiei cu ciclul
Copilăriei Fecioarei se înscrie în aceeași paralelă a Noului
și Vechiului Testament, din punct de vedere teologic
ele având ca numitor comun lucrarea de pregătire a
venirii Maicii Domnului în lume. Tema Cortul mărturiei
este reprezentată la Văcărești, la biserica Creţulescu și
la biserica mănăstirii Balamuci-Sitaru într-o redactare
specifică, abreviată faţă de desfășurarea pe un întreg
registru întâlnită de obicei la bisericile din secolele al
XVII-lea și al XVIII-lea. Din punct de vedere compoziţional
26 Apare la bolniţa Hureziului ( Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul...,
p. 474.)
27 Prezentă la catoliconul Hureziului, idem.
ea redă efectiv cortul în interiorul căruia se află altarul
și, în jurul lui, într-o tratare miniaturală, Moise și Aaron
împreună cu cei 12 regi îngenuncheaţi, grupaţi câte
șase28. Este evident faptul că structura ciclului de la
Văcărești este aproape identică cu aceea de la biserica
Creţulescu29 care a fost preluată apoi la biserica mănăstirii
Balamuci. Având în vedere problemele legate de datarea
ansamblului mural pe care le-am amintit mai sus, este
greu de precizat în ce măsură Văcăreștiul a funcţionat
ca model pentru Creţulescu sau invers, o altă ipoteză
posibilă fiind realizarea lor simultană de către meșteri
cu o formaţie comună sau supuși acelorași directive
conceptuale.
Registrul median al hemiciclului absidei altarului de la
catoliconul Văcăreștiului era rezervat, conform tradiţiei,
Împărtășirii Apostolilor30 în redactarea obișnuită secolului
al XVIII-lea cu Iisus în dublă ipostază și Apostolii împărţiţi
câte șase în două grupuri corespunzătoare împărtășirii
cu Trupul, respectiv cu Sângele Domnului. La capetele
acestui registru erau inserate, urmând același tipic al
28 Aceeași structură compoziţională comprimată se regăsește doar la schitul
Sf. Ștefan de la Hurezi.
29 Diferenţa constă în faptul că la Creţulescu apare o scenă în plus.
30 Din corpul scenei a fost extras și se păstrează până astăzi doar fragmentul
reprezentându-l pe Iuda care refuză împărtășania.
 Mănăstirea Văcărești
327

picturii brâncovenești, alte două teme narative, de această dată, din ciclul Fig. 250 Sărutarea lui Ioachim cu Ana –
veterotestamentar: Întâlnirea lui Avraam cu Melchisedec și Jertfa lui Avraam31, scenă din ciclul Copilăria Fecioarei – absida
altarului, registrul superior al hemiciclului
ambele salvate de la distrugere și păstrate astăzi la Palatul Mogoșoaia. Deși
izvoarele fotografice nu lămuresc poziţia lor exactă în raport cu punctele Fig. 251 Apexul bolţii absidei altarului
cardinale, urmărind analogiile existente în pictura secolului al XVII-lea se şi al arcului triumfal – cele mai importante
teme ale picturii: Pogorârea Sfântului Duh,
poate presupune că și la Văcărești Întâlnirea lui Avraam cu Melchisedec era
Iisus în Tetramorf, Înălţarea Domnului, Sfânta
plasată la sud, iar Jertfa lui Avraam se desfășura pe latura nordică. Ioana Troiţă
Iancovescu citește asocierea celor două istorii în altar în cheie euharistică
dar și dogmatică, cele 318 slugi care-l însoţeau pe Avraam fiind înţelese ca o
prefigurare a celor 318 Sfinţi Părinţi de la Sinodul I32. Jertfa lui Avraam este o
temă specifică iconografiei altarului în pictura medievală românească33, având
calitatea de a prefigura sacrificiul Mântuitorului. Cu toate acestea, în zona
Bucureștiului ea apare, pe lângă Văcărești, doar la Biserica cu Sfinţi, la biserica
Sf. Nicolae de la Cernica și în diaconiconul de la Stavropoleos, fapt ce sugerează
o oarecare abandonare a ei în secolul al XVIII-lea.
Pe zona inferioară a peretelui absidei altarului tradiţia așază din perioada
paleocreștină până astăzi portrete de episcopi și diaconi în picioare. Ei
formează o bază, un sprijin pentru reprezentările de deasupra atât din punct
de vedere decorativ, cât și teologic. Respectând canoanele, teoria Ierarhilor

31 Aceeași combinaţie de scene se regăsește înainte de Văcărești la Rebegești (Cornelia Pillat, Pictura...,
p. 41) sau la Surpatele și Govora (Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 297 și p. 476). Modelul
este preluat și de biserica Sf. Nicolae-Ostrov a mănăstirii Cernica, legătura acesteia cu Văcăreștiul fiind
evidentă și datorită tipului de planimetrie pe care cele două monumente îl au în comun.
32 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., pp. 297-298.
33 Apare la Sadova (Cornelia Pillat, Pictura.., p. 41) și la biserica Constantin și Elena de la Hurezi, la Govora,
Mamu și Surpatele (Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 476).
 Mănăstirea Văcărești

328
 Mănăstirea Văcărești
329
Mănăstirea Văcărești
330
pp. 328–329
Fig. 252 Jertfa lui Avraam – absida altarului,
capătul nordic al hemiciclului, în registrul
median
Fig. 253 Sfântul Evanghelist Luca – naos,
pandantivul sud-vestic
Vindecarea orbului din Betsaida
şi Vindecarea bolnavului de hidropizie – naos,
jumătatea de vest a arcului sudic
Fig. 254 Sfântul Evanghelist Marcu – naos,
pandantivul nord-vestic
Cina din Emaus şi Îngerul se arată
mironosiţelor la mormânt – naos, jumătatea
de vest a arcului nordic
liturghisind, numită și Melismos, ocupa registrul cel mai de jos al altarului de
la Văcărești, fiind surmontată de un șir de medalioane cu Sfinţi Ierarhi. Din
păcate, sursele fotografice sunt insuficente pentru reconstituirea precisă a
componenţei șirului de Ierarhi, singurele date fiind oferite de fragmentele
păstrate prin extragere care îi reprezintă pe Ierarhii Nicolae și Grigorie (?)
plasaţi odinioară pe latura sudică, respectiv pe Meletie, Patriarhul Antiohiei34,
aflat pe latura nordică.
Un alt fragment extras de la Văcărești îl reprezintă pe Iisus în mormânt, având
în spate instrumentele Patimilor, flancat de Maica Domnului, Apostolul Ioan
și un Arhanghel. Acesta se afla în nișa proscomidiarului pe piciorul arcului,
către est, așa cum se întâmplă, aproape fără exepţie, în toate monumentele
muntenești din secolele al XVII-lea și al XVIII-lea. În completarea lui, pe
peretele nișei se afla un alt fragment salvat reprezentându-le pe două dintre
mironosiţe jelind. În afară de acestea, în proscomidiarul de la Văcărești se
regăseau și celelalte teme specifice iconografiei acestui spaţiu: pe arcul de
deasupra ferestrei – Viziunea Sfântului Petru din Alexandria, temă ce face
parte din structura iconografică de bază respectată în toate ansamblurile din
secolul al XVIII-lea; pe intradosul arcului – trei medalioane cu Sfinţi Ierarhi; în
glaful ferestrei proscomidiarului - doi Arhangheli înveșmântaţi ca diaconi și
un serafim în apex. Din nefericire, sursele la care am avut acces nu oferă nicio
informaţie despre iconografia glafului ferestrei și a nișei diaconiconului.
34 O figură rar reprezentată în teoriile de Ierarhi din secolul al XVIII-lea, ea apare în perioada brâncovenească
doar la biserica mare și la paraclisul de la Hurezi. (Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 488.)

Naosul
Împreună cu altarul, naosul constituie spaţiul liturgic
fundamental, ce reprezintă unitatea de bază a lăcașului
de cult ortodox, întrucât în această zonă se desfășoară
cea mai mare parte a slujbelor și rugăciunilor. Iconografia
naosului este în strânsă legătură atât cu funcţiile spaţiului,
adică practicile liturgice care au loc aici, cât și cu timpul
liturgic, rolul ei fiind acela de a oferi suport vizual textelor,
rugăciunilor și ritualurilor Sfintei Liturghii și de a păstra în
memorie evenimentele reper ale anului bisericesc.
Planul de la Văcărești determina o spaţialitate specifică a
naosului cu un nucleu central pătrat la care se racordau
absidele laterale și două travee puternic decroșate pe axa
est-vest: arcul triumfal și traveea de vest supraadâncită.
Boltirea spaţiului central se făcea printr-o turlă susţinută
de pandantive, în timp ce absidele laterale erau acoperite
de semicalote iar traveele de est și vest de arce sau bolţi
semicirculare. Zidurile absidelor laterale erau penetrate
de câte două ferestre inferioare și două superioare mai
mici35. Pe lângă acestea, datorită supradimensionării
35 La un moment dat ferestrele superioare au fost zidite și noua suprafaţă
murală a fost acoperită cu pictură à la manière de în completarea scenelor
originare. Mărturie a existenţei lor a rămas doar grilajul din piatră traforată care
acoperea golul ferestrei pe faţadă. Același fenomen s-a petrecut cu ferestrele
superioare din nișele traveei de vest a naosului și din pronaos.
Mănăstirea Văcărești
331
longitudinale, în traveea de vest s-au realizat două nișe,
pandante pe sud și nord, străpunse de câte o fereastră
mare jos și una mai mică deasupra. Specific bisericii
Sfânta Treime de la Văcărești, și în general bisericilor de
mari dimensiuni din epocă36, este modul de realizare a
racordului între absidele laterale și picioarele arcelor de
sud și nord ale naosului, care nu se face direct, ci printr-un
arc suplimentar care determină formarea unui colţ cu
unghi interior cuprins între două colţuri cu unghi exterior.
Deși această zonă este puţin ofertantă ca dimensiuni,
ea nu a primit o decoraţie geometrică sau vegetală, așa
cum se obișnuia în cazul arcelor cu suprafaţă mică, ci
una iconică de mare încărcătură și subtilitate. Principala
provocare este că aceste „scene de colţ” tratează sintetic
și miniatural teme cu incidenţă redusă care în condiţiile
date devin și mai greu de identificat. O altă problemă
este citirea lor care se poate face fie în sine (un microciclu
al colţurilor), fie în ansamblul registrelor de scene de pe
abside și arcul triumfal. Multiplicarea registrelor de scene,
până la trei în cazul Văcăreștiului, este, de asemenea, o
trăsătură specifică bisericilor mari, care pune probleme
speciale de lectură.
36 Apare la catoliconul de la Hurezi și în Bucureștiul secolului al XVIII-lea la
Creţulescu, Negustori și Mântuleasa, precum și la o ctitorie de la începutul
secolului următor, Sf. Nicolae de la Cernica.
 Mănăstirea Văcăreşti

332
 Mănăstirea Văcăreşti
333
Mănăstirea Văcărești

334

Fig. 255 Sfântul Evanghelist Ioan – naos,
pandantivul nord-estic
Situaţia turlei naosului de la catoliconul Văcăreștiului nu este foarte clară.
Fotografiile și releveele publicate în 1936 de Nicolae Ghika-Budești37 dovedesc
că ea fusese avariată și dărâmată parţial, cel mai probabil de cutremure.
Refacerea ei la un moment dat, la sfârșitul anilor `30 ai secolului trecut, este
dovedită de repictările existente pe calotă care prezintă un stil net diferit
de cel originar, cum se poate vedea în clișeele C.M.I., făcute, se presupune, în
1938. Nu se poate ști în ce măsură decoraţia murală a turlei păstra pictura
iniţială, dar, în orice caz, imaginile arată că aceasta se conforma tradiţiei
picturii bizantine și indicaţiilor Erminiei38, urmând succesiunea obișnuită a
registrelor: pe calotă pictura lipsea, fiind înlocuită de un fond înstelat, urmau
apoi Registrul Proorocilor, Registrul Apostolilor, Liturghia îngerească și un șir de
medalioane cu Sfinţi Ierarhi.
Pandantivele și grosimea arcelor mari aveau, de asemenea, o decoraţie
conformă canoanelor cu Cei patru Evangheliști39, respectiv medalioane cu Sfinţi
Apostoli. De remarcat este reprezentarea Sfântului Evanghelist Luca pictând
icoana Hodighitriei, formulă iconografică mai puţin frecventă, redactată la
Văcărești cu multă atenţie pentru detalii și cu un impact cromatic deosebit.
Una dintre particularităţile picturii bisericii mănăstirii Văcărești putea fi
descoperită pe intradosul arcelor mari de nord și sud unde se desfășura

37 Nicolae Ghika-Budești, Evoluţia arhitecturii în Muntenia și Oltenia, vol. IV – Noul Stil Românesc din veacul
al XVIII-lea, în B.C.M.I., XXIX, 1936, planșa CCCLXVI și fig. 601.
38 Dionisie din Furna, Erminia picturii bizantine, Ed. Sophia, București, 2000, p. 233.
39 Dispuși în raport cu punctele cardinale: Ioan (nord-est), Luca (sud-vest), Marcu (nord-vest), Matei (sud-est).
Faţă de modelul prescris de Erminie și practicat în tradiţia zugrăvirii de biserici, la Văcărești, Ioan și Matei
fac schimb de poziţie.
 Mănăstirea Văcărești
335

o structură iconografică complexă40. Pe arcul nordic, în ax, se aflau Maica Fig. 256 Duminica tuturor Sfinţilor
Domnului Orantă, înveșmântată în alb, și șase dintre apariţiile lui Iisus după (Cea de-a Doua Venire) – naos, conca absidei
de sud
Înviere: la stânga – Cina din Emaus, Îngerul arătându-se mironosiţelor, Iisus
arătându-se Mariei Magdalena; la dreapta – Petru și Ioan la mormântul gol,
Iisus arătându-se Apostolilor după Înviere, Mironosiţele la mormântul gol. Pe
arcul sudic, în ax, Dumnezeu Tatăl, iar pe intrados, șase scene din Minuni: la
stânga – Vindecarea paraliticului de la Vitezda, Vindecarea orbului din naștere,
Întâlnirea cu femeia samarineancă; la dreapta – Vindecarea orbului din
Betsaida, Vindecarea bolnavului de hidropizie, Vindecarea femeii gârbove.
Concile absidelor laterale de la Văcărești se încadrau în formula specifică
perioadei brâncovenești care a fost utilizată până în prima treime a secolului
al XVIII-lea: la nord, Învierea Domnului într-o structură compozită, formată
prin alăturarea imaginii lui Iisus împreună cu ceata Arhanghelilor surpând
porţile Iadului și a Anastasis-ului propriu-zis (Ridicarea lui Adam și a Evei din
Iad împreună cu cetele păcătoșilor), respectiv Duminica tuturor Sfinţilor (Cea
de-a Doua Venire) la sud. Reprezentarea Învierii în mai multe episoade expuse
simultan în aceeași compoziţie își are originea în perioada brâncovenească și
se perpetuează și se dezvoltă în secolul al XVIII-lea41 prin extinderea numărului
de ipostaze hristice la trei sau patru. Episodul intrării lui Iisus în Iad înconjurat

40 Structura este reluată în parte la Fundenii Doamnei, căreia Văcăreștiul i-a servit probabil drept model.
Singura temă comună este însă Vindecarea bolnavului de hidropizie, o reprezentare care este, de altfel, și
destul de rară în iconografia locală Aceasta mai apare la catoliconul Coziei, la Fedeleșoiu și Sfântul Ștefan,
conf. Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 483.
41 Modelul care combină Învierea cu Duminica tuturor Sfinţilor e utilizat aproape în unanimitate la
monumentele din prima jumătate a secolului la bisericile Creţulescu, Văcărești, Stavropoleos, Negustori,
Biserica cu Sfinţi, paraclisul Văcăreștiului, bisericile Sf. Elefterie Vechi și Foișor, și sporadic la cele de după
1750, la Grecii de Mijloc și Grecii de Jos.
Mănăstirea Văcărești
336
Fig. 257 Filoxenia lui Avraam (Sfânta Treime
Veterotestamentară / Sfânta Troiţă) – naos,
intradosul arcului triumfal, curbura sudică
Fig. 258 Alungarea negustorilor din templu –
naos, hemiciclul absidei nordice, registrul
superior
de mulţi îngeri, așa cum apărea la Văcărești, a fost reprezentat pentru prima
dată la Hurezi. Acest detaliu care apare, de asemenea, la Cozia și Fedeleșoiu
corespunde parţial textului Erminiei, dar reprezintă mai curând o ilustrare ad
litteram a Evangheliei lui Nicodim42.
Esenţial în citirea mesajului teologic al iconografiei naosului de la Văcărești
este și arcul triumfal, întrucât, dată fiind poziţia sa, această zonă are o
dimensiune liturgică foarte importantă. În general punctul cel mai de sus al
boltirii, zona apexului, este întotdeauna marcat de un medalion în care este
reprezentat Iisus Emanuel, dar biserica mănăstirii Văcărești făcea excepţie
de la această regulă, înfăţișându-l pe Hristos în Tetramorf , imagine cu sens
eshatologic care se acorda cu tema Celei de-a Doua Veniri din conca sudică și
contribuia la conturarea unui mesaj general al programului iconografic în sens
parusiac.
Pe curbura arcului triumfal se desfășura o selecţie de scene din Marile
Sărbători și Duminicile Penticostarului: la sud – Înjumătăţirea praznicului și
Sfânta Troiţă, Filoxenia lui Avraam (sau Sfânta Treime Veterotestamentară),
respectiv la nord – Înălţarea Domnului și Duminica Tomii, aceeași structură
regăsindu-se și la biserica Creţulescu. Picioarele arcului triumfal aveau o
amplă dezvoltare pe trei registre care cuprindeau șase scene. Dintre acestea
au putut fi identificate: Iisus în casa lui Simon, Ispitirile lui Iisus și Vindecarea
fiicei cananeencei la sud43, respectiv Pilda celui venit nepregătit la cină, și Iisus
învăţând poporul din corabie, pe nord.
42 Corina Popa, Pictura bisericii mănăstirii Hurezi – realitate artistică și culturală a veacului al XVII-lea, în
S.C.I.A., XXXIII, 1986, p. 17.
43 Toate cele trei scene au fost extrase și se păstrează astăzi restaurate la Mogoșoaia și Stavropoleos.

Hemiciclurile absidelor laterale erau împărţite la Văcărești
în două registre de scene urmate de un registru de
medalioane cu Sfinţi Mucenici și încheiate în partea
inferioară cu teoria Sfinţilor Militari. Primul registru de
scene cuprindea o selecţie eterogenă de minuni, vindecări
și alte episoade din viaţa Mântuitorului. În absida
sudică ele se succedau de la stânga la dreapta după cum
urmează: Vindecarea celor doi îndrăciţi, Minunea mersului
pe apă și Iisus vorbind mulţimii, Vindecarea paraliticului
din Capernaum, Înmulţirea pâinilor. O posibilă cheie a
acestui grupaj de teme poate fi găsită în succesiunea
duminicilor Octoihului, cele patru scene fiind ilustrarea
pericopelor evanghelice citite în duminicile a V-a, a VII-a,
a VIII-a și a XI-a după Rusalii44. Această grilă de citire nu
poate fi însă aplicată și colajului de teme din absida
nordică, unde pe același registru, de la stânga la dreapta,
erau pictate: Vindecarea soacrei lui Petru, Întâlnirea
lui Iisus cu Zaheu, Nunta din Cana Galileii, Alungarea
negustorilor din templu45.
Scenele reprezentate pe cel de-al doilea registru fac
parte din Ciclul Marilor Sărbători, cu câte o excepţie în
44 Corespunzătoare sfârșitului lunii iulie și începutului lunii august.
45 Ultimele trei teme constituie o structură sudată care se repetă și la alte
biserici din prima parte a secolului al XVIII-lea: la Biserica cu Sfinţi sau biserica
Mântuleasa.
Mănăstirea Văcărești
337
fiecare absidă: Învierea lui Lazăr și Uciderea pruncilor.
Citirea începea în absida sudică, de la stânga la dreapta:
Nașterea Domnului, Uciderea pruncilor, Tăierea împrejur
și Întâmpinarea Domnului (Stretenia), Botezul Domnului.
Făcând abstracţie de scena Uciderii pruncilor, avem de a
face cu o succesiune de teme care constituie o structură
stabilă pentru decorarea absidei nordice în perioada
brâncovenească și postbrâncovenească. Uciderea
pruncilor este o reprezentare destul de rară care apare
întâia dată în epoca brâncovenească la Hurezi și se reia
doar la Polovragi46, apoi reapare concomitent la Creţulescu
și Văcărești. Ea poate fi folosită ca argument pentru a
susţine ipoteza unei filiaţii hureziene a picturii de la
Văcărești și, totodată, este o dovadă în plus a legăturii,
încă nelămurite, între ansamblul lui Nicolae Mavrocordat
și biserica Creţuleștilor. De cealaltă parte, pe nord, scena-
cheie, aproape omniprezentă în orice combinaţie, este
Duminica Floriilor (Intrarea în Ierusalim) care de cele mai
multe ori formează o structură stabilă cu Învierea lui Lazăr,
așa cum se întâmpla și la Văcărești. În ordinea succesiunii
lor de la stânga la dreapta, scenele se desfășurau astfel:
Înălţarea Sfintei Cruci, Schimbarea la Faţă, Intrarea
Domnului în Ierusalim, Învierea lui Lazăr.
46 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 482.
 Legenda ilustratiei
Lorem ipsum dolor sit amet, consectetur
adipiscing elit
Mănăstirea Văcărești

338
 Mănăstirea Văcăreşti
339
Mănăstirea Văcărești
340
Așa cum am menţionat mai sus, particularităţile
structurale ale bisericii Sfânta Treime de la mănăstirea
Văcărești au determinat crearea unor așa-numite scene
de colţ, desfășurate pe trei registre. Cu toate că nu se
bucură de o prea bună vizibilitate în fotografiile păstrate,
acestea au putut fi integral identificate, la acest succes
contribuind și faptul că unele dintre scene au fost extrase
și restaurate. Selecţia și compoziţia lor pare mai degrabă
aleatorie, reunind aproape toate temele naosului: minuni,
pilde, praznice și voscresne47. Este clar că la Văcărești nu se
putea face o citire a „scenelor de colţ” ca ciclu autonom,
așa cum se întâmplă în alte biserici, ci în legătură cu
scenele vecine din registrele concilor, arcului triumfal
și pereţilor traveei de vest48 sau în perechi ca în cazul
reprezentării Bunei Vestiri în două voleuri – Arhanghelul
Gavriil la nord și Fecioara Maria pe colţul sudic –, specifică
iconografiei epocii brâncovenești.
47 În colţul sud-estic: Iisus ispitit de farisei și arhierei (?), Buna Vestire – Fecioara,
Iisus ispitit de legiuitor; în colţul sud-vestic: Pescuirea minunată și Chemarea
ucenicilor, Vindecarea copilului lunatic, Iisus vine la Ioan să se boteze; în colţul
nord-vestic: Iisus arătându-se Apostolilor la Marea Tiberiadei, Tăierea capului
Sfântului Ioan Botezătorul, Iisus arătându-se Apostolilor la Muntele Galileii; în
colţul de nord-est: Pilda vameșului și a fariseului, Buna Vestire – Arhanghelul,
Întâlnirea lui Iisus cu Nicodim (?).
48 Exemple în acest sens sunt Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul pe
colţul de nord-vest, care se afla în legătură directă cu tema Ospăţul lui Irod,
plasată median pe piciorul nordic al arcului de vest, sau Întâlnirea dintre Iisus
și Ioan Botezătorul pe colţul sud-vestic în legătură cu scena Botezului Domnului
din registrul praznical al absidei, de care este lipită.
Teoria Sfinţilor din registrul inferior propune o citire în
pandant începând de la picioarele arcului triumfal unde
erau pictaţi Sfinţii Părinţi Ioachim (la sud) și Ana (la nord),
formulă devenită deja canonică în veacul al XVIII-lea. Urmau
apoi stâlpii Bisericii, Sfinţii Apostoli Petru (la nord) și Pavel
(la sud), a căror prezenţă pe colţurile dintre arcul triumfal
și absidele laterale era, de asemenea, o obișnuinţă în
epocă. Nu lipsea nici Deisis-ul, reprezentat la Văcărești în
partea stângă a absidei sudice surprinzător de simplu,
fără Arhangheli. Pandant cu acesta, pe nord, se aflau
Sfinţii Militari: Nestor, Teodor Tiron și Teodor Stratilat.
Lectura în oglindă continua cu Sfinţii Gheorghe (la sud)
și Dimitrie (la nord) așezaţi la loc privilegiat între cele
două ferestre. În capetele dinspre vest ale hemiciclurilor
stăteau faţă în faţă, de o parte și de alta: Sfinţii Mercurie,
Procopie și Mina (pe sud), respectiv Sfinţii Artemie, Andrei
Stratilat și Nichita (pe nord). La colţurile vestice, se afla
o altă pereche utilizată frecvent în iconografia epocii,
Sfântul Pantelimon (pe sud) și Sfântul Iacob Persul
(pe nord). În ceea ce privește glafurile ferestrelor din
absidele laterale, fotografiile dovedesc existenţa unor
repictări masive, databile stilistic în secolul al XIX-lea,
care fac ca autenticitatea iconografiei să fie incertă, deci
neimportantă în economia reconstituirii picturii iniţiale.
Iconografia traveei de vest cuprindea trei mari zone
structurate autonom în cicluri de sine stătătoare: pe bolta
 Mănăstirea Văcărești
341

semicirculară se desfășura Ciclul Patimilor, peretele de vest prezenta Răstignirea pp. 338–339
și Ciclul Adormirii Maicii Domnului, iar pereţii de nord și sud cu nișele acestora Fig. 259 Ispitirile lui Iisus – naos, piciorul
erau suport pentru Vindecări, Minuni și momente din viaţa lui Hristos. sudic al arcului triumfal, registrul median
Fig. 260 Scene din Ciclul Patimilor:
Ciclul Patimilor începea pe jumătatea sudică a bolţii și avea o desfășurare
Cina cea de taină şi Spălarea picioarelor
clasică, obișnută atât ca poziţionare cât și ca reprezentare, urmărind, așa cum (fragment) – naos, jumătatea sudică a bolţii
făceau mai toate monumentele mari ale veacului, modelul de la Hurezi49. Cele traveei de vest
șase scene aflate pe fiecare parte a bolţii erau separate de un șir de medalioane
Fig. 261 Scene din Ciclul Patimilor: Biciuirea
cu Patriarhi ai Vechiului Testament, tot după modelul Hureziului, înșiraţi de la
la stâlp (Flagelarea) – naos, jumătatea sudică
est la vest: Melchisedec, Noe, Lot și Samuil. a bolţii traveei de vest
Desfășurarea narativă a Ciclului Patimilor de la Văcărești urma logica
cronologică, dar nu în succesiunea spaţială întâlnită în alte biserici.50 Ciclul
începea cu Cina, Spălarea picioarelor și Rugăciunea în Grădina Ghetsimani,
pe primul registru sudic, continua apoi cu Prinderea lui Iisus, Iisus la Ana și
Caiafa și Lepădarea lui Petru, pe primul registru nordic, urmau Iisus la Pilat,
Încununarea cu spini și Biciuirea la stâlp, pe al doilea registru sudic, iar finalul
se desfășura din nou pe nord cu Drumul crucii, Coborârea de pe cruce și
Plângerea lui Iisus. Deși majoritatea scenelor Ciclului Patimilor de la Văcărești
perpetuau modele larg răspândite, două dintre ele – Lepădarea lui Petru51 și
Biciuirea la stâlp (Flagelarea)52 – sunt de mai mare interes datorită incidenţei
lor reduse.

49 Chiar dacă Ciclul Patimilor de la Hurezi avea doar 8 scene. În București, același model cu 12 scene se
regăsește la bisericile Creţulescu, Mântuleasa, Sf. Elefterie Vechi, Foișor, Batiștei și Plevnei.
50 Registrul I sudic, registrul II sudic, registrul I nordic, registrul II nordic.
51 Originea acestei reprezentări este tot la Hurezi, reluată apoi la Polovragi. (Corina Popa, Ioana
Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 483). Ulterior Văcăreștiului, apare la biserica Sf. Constantin și Elena-Plevnei.
52 Apare la Cozia, Polovragi (idem) și Creţulescu.
Mănăstirea Văcărești
342
Peretele de vest este, așa cum am anticipat mai sus, o
zonă cu iconografie stabilă care cuprindea la Văcărești,
ca în aproape toate cazurile, pe lângă Răstignirea din
timpan, un registru amplu cu Ciclul Adormirii Maicii
Domnului alcătuit din scena Adormirii Maicii Domnului,
supradimensionată și plasată central, flancată de o
parte și de alta de patru scene reprezentând: Rugăciunea
Maicii Domnului și Maica Domnului luându-și rămas
bun de la sfintele femei (stânga sus), Maica Domnului
luându-și rămas bun de la Apostoli (dreapta sus), o scenă
fără analogii cunoscute – Plângerea Maicii Domnului
(stânga jos) , Apostolii la mormântul gol și Înălţarea
Fecioarei (stânga jos). Cele două scene din partea stângă
nu au precedent cunoscut în perioada brâncovenească,
iar prezenţa lor la Văcărești și popularitatea de care
se bucură compoziţia Rugăciunea Maicii Domnului și
Maica Domnului luându-și rămas bun de la sfintele femei,
începând de aici pe parcursul secolului al XVIII-lea, pot fi puse
în legătură cu devoţiunea din ce în ce mai mare arătată
Fecioarei și cu apetenţa perioadei postbrâncovenești
pentru multiplicarea scenelor narative și ilustrarea
literaturii apocrife care abunda în acei ani.
Registrul scenelor de pe zidurile de nord și sud ale traveei
de vest egalau în complexitate și varietate registrele de
scene din abside faţă de care se plasau într-un raport de
continuitate. Majoritatea episoadelor desfășurate în acest
spaţiu al bisericii de la Văcărești reprezentau Minuni și
Vindecări: Vindecarea celor doi orbi, Învierea fiului văduvei
din Nain, Învierea fiicei lui Iair, Izbăvirea femeii adultere,
Vindecarea celor 10 leproși, Vindecarea celui îndrăcit și mut,
pe zidul sudic, sau Vindecarea copilului surd și Vindecarea
omului cu mâna uscată pe cel nordic. Pe lângă acestea
erau inserate episoade din viaţa Mântuitorului: Iisus
mâncând cu vameșii, Iisus învăţând pe fiii lui Zevedeu, pe
sud, sau Iisus binecuvântând pruncul, Ungerea picioarelor
lui Iisus cu mir și Blestemarea smochinului neroditor
la nord. Mai neobișnuite sunt scenele Iisus dormind în
corabie și Luarea crucii și urmarea lui Hristos. Cea din
urmă ar putea avea un precedent în Alegoria sau Pilda
virtuţilor, pictată în trapeza de la Hurezi53. Chiar dacă
schema compoziţională este similară, în lipsa inscripţiilor
o identificare certă cu tema hureziană este speculativă.
Din păcate, unele scene care se aflau în nișele traveei de
vest de la Văcărești nu au putut fi identificate, întrucât
au fost afectate de repictări sau de lacune ale stratului
pictural. Urmărind traseul acestor lacune și integrări
cromatice, am ajuns la concluzia că în partea superioară
a acestor nișe au existat, la un moment dat, așa cum
s-a întâmplat și în absidele naosului, două ferestre care
53 Ibidem, pp. 147, 152 și Anca Vasiliu, Un model de iconografie monastică de
la începutul veacului al XVIII-lea, în S.C.I.A., T. 38, 1991, pp. 14-15; Anca Vasiliu,
Alegoriile în pictura murală brâncovenească, în revista „Arta”, nr. 12, 1986, p. 26.

au fost zidite, fapt confirmat și de grilajele din piatră
traforată care corespundeau acelor locuri pe faţadele
laterale ale bisericii. Se pare că în urma unei restaurări,
datând cel mai probabil din perioada interbelică, pictura
respectivelor zone a fost completată într-o manieră
destul de apropiată stilistic de originar, dar fără o bază
iconografică preexistentă, integrând fragmentele
autentice în noi compoziţii a căror semnificaţie era cu
siguranţă deturnată.
Teoria Sfinţilor din traveea de vest are în general ca
puncte principlale de reper siluetele celor doi Arhangheli
plasate pe picioarele arcului vestic la racordul cu absidele
laterale, de obicei Sf. Arh. Mihail pe sud și Sf. Arh. Gavriil
pe nord, în ipostaza consacrată de veghetori ai trecerii.
La Văcărești însă întâlnim o abatere de la acest tipic de
reprezentare, întrucât pe piciorul de nord al arcului a fost
fixat încă din momentul construcţiei un amvon care a
redus semnificativ suprafaţa disponibilă pentru pictură. În
aceste condiţii Arhanghelul Mihail, de obicei reprezentat
pe nord, a fost dislocat și în locul său, sub amvon, a
fost pictată Vederea Ierusalimului, scenă conservată de
restauratori. Cea mai la îndemână analogie pentru acest
tip de reprezentare îl constituie Vederea Athosului din
pridvorul de la Polovragi și de la paraclisul Coziei54, dar
54 Ibidem, p. 236.
Mănăstirea Văcărești
343
precedente directe pentru Ierusalimul de la Văcărești
nu sunt cunoscute, cum nu există nici ecouri în pictura
ulterioară. Șirul teoriei este completat de doi Sfinţi
Militari neidentificaţi și doi Sfinţi Stâlpnici. De remarcat
este prezenţa Sfinţilor Constantin și Elena pe peretele
sudic, aflaţi în dialog direct cu Sfântul Eustaţie Plachida cu
familia, care erau pictaţi pe zidul nordic. Eustaţie Plachida
este zugrăvit în ansambluri murale din secolele XVI-XVII
printre Sfinţii Mucenici din teorie, dar abia începând cu
biserica mare de la Hurezi a început să fie reprezentat
în grup extins, împreună cu toată familia, soţia Teopista
și cei doi fii. Așa apărea și în catoliconul de la Văcărești,
aceasta fiind singura reprezentare a Sfântului cu
familia în teorie din cele păstrate în zona București-Ilfov.
Asocierea sa cu Sfinţii Constantin și Elena, o altă familie
pentru care neamul Brâncovenilor manifesta o devoţiune
deosebită, leagă încă o dată Văcăreștiul de programul
aulic al ctitoriilor lui Constantin Brâncoveanu.
Pronaosul
Conform vechii tradiţii de origine bizantină a decorării
pronaosului55, comună în punctele sale generale întregii
55 I. D. Ștefănescu, Iconografia.., pp. 154-165; Carmen Laura Dumitrescu, Pictura
murală din Ţara Românească în veacul al XVI-lea, Ed. Meridiane, București, 1978,
pp. 29-36; Cornelia Pillat, Pictura..., pp. 45-48.
 p. 342
Fig. 262 Nişa nordică şi piciorul nordic
al arcului de vest: Luarea crucii şi urmarea
lui Hristos (Alegoria Virtuţilor), Ospăţul
lui Irod, Potolirea furtunii
p. 343
Fig. 263 Cosma Melodul – pronaos,
pandantivul nord-vestic,
Scene din Sinaxar – pronaos, bolţile de nord
şi vest
Fig. 264 Scena a XI-a din Imnul Acatist –
(Icosul al VI-lea) „În Egipt strălucind,
Tu, lumina adevărului...” – pronaos, peretele
Mănăstirea Văcăreşti

vestic

344
 Mănăstirea Văcăreşti
345
Mănăstirea Văcărești
346
Fig. 265 Sfânta Treime Neotestamentară
(Dumnezeu Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh) –
pronaos, calota turlei
lumi balcanice și zonei slave, în calotă e reprezentată Maica Domnului
Platytera cu Pruncul Iisus în braţe, înconjurată de Profeţii care au prevestit-o
și Imnografi în pandantive, iar pe înălţimea pereţilor Sinoadele Ecumenice,
referire la dimensiunea instituţională a Bisericii și totodată exerciţiu didactic
și de propagandă a dogmei56, respectiv Imnul Acatist, cel mai reprezentat din
lirica marială, care evocă, pe de o parte, Întruparea și Nașterea, și, pe de alta,
calitatea de intercesoare și protectoare a Fecioarei Maria. Acestora li se adaugă
Sinaxarul (Menologul) și ciclurile hagiografice, teme cu multiple semnificaţii –
eclezială, soteriologică, intercesională și, nu în ultimul rând, morală și funerară.
În zona inferioară a nartexului sunt reprezentaţi Sfinţi și Sfinte în teorie, care
îmbină funcţia de intercesor cu aceea de model moral.
Catoliconul de la Văcărești făcea excepţie de la această tradiţie, întrucât pe
calota turlei sale de peste pronaos nu era reprezentată Maica Domnului ci o
temă rară57 în iconografia ortodoxă a epocii: Sfânta Treime Neotestamentară
cu Dumnezeu Tatăl în chip de bătrân, Iisus Hristos Pantocrator și Sfântul Duh în
chip de porumbel. Această compoziţie centrală era înconjurată la Văcărești de cete
îngerești și de o inscripţie inelară preluată din Isaia 43.10-1158. Din câte cunoaștem
până acum, aceasta este prima reprezentare a Sfintei Treimi în calotă. În afară
de această temă inedită, structura turlei pronaosului o calchia pe cea a turlei
naosului, succedându-se de sus în jos registre cu: Sfinţii Arhangheli, Prooroci,
Apostoli, Patriarhi și medalioane cu Sfinţi Mucenici.
56 Cornelia Pillat, Pictura..., p. 30.
57 Apare pe arcul triumfal la bolniţa Hureziului, la Mamu, la Fedeleșoiu, conf. Corina Popa, Ioana Iancovescu ...,
Repertoriul..., pp. 161 și 319 dar niciodată în calotă ca la Văcărești.
58 Inscripţia este în limba greacă: “εγω ειμι, ο θεος, εμπροσθεν μου ουκ εγενετο αλλος θεος και μετ εμου ουκ
εσται, εγω ειμι ο θεος, και ουκ εστι παρεξ εμον ο σωζων” (Eu sunt Dumnezeu, înainte de mine n-a fost alt
Dumnezeu și după mine nu va fi; Eu sunt Domnul și nu este mântuitor afară de mine).
 Mănăstirea Văcărești
347

Începând cu nivelul pandantivelor se revenea la tematica marială consacrată, Fig. 266 Scene din Sinaxar ( Luna
optându-se pentru reprezentarea Sfinţilor Melozi (Imnografi), între care Septembrie, ziua 1: Sf. Simeon Stâlpnicul,
ziua 2: Sf. Mc. Mamant, ziua 6: Minunea
Leon Melodul pe SE, Ioan (?) pe SV și Cosma Melodul pe NV, cel din urmă fiind
din Hone a Sf. Arh. Mihail, ziua 7:
singurul extras și păstrat astăzi la Mogoșoaia.
Sf. Mc. Sozot – pronaos, latura estică
Cea mai mare parte a suprafeţei murale a pronaosului de la Văcărești, a arcului de sud )
însumând bolţile, timpanele și pereţii până la zona lor mediană, era consacrată
temei Sinaxarului. Având o desfășurare completă, Sinaxarul de la Văcărești
fusese ultima mare reprezentare a acestei teme în pictura medievală târzie
din zona Bucureștiului59. După 1730, tema nu mai este abordată nici măcar
secvenţial, chiar și în cazul bisericilor cu dimensiuni generoase. Desfășurarea
lui începea pe bolta sudică cu lunile Septembrie și Octombrie, continua cu
luna Noiembrie pe timpanul și peretele de sud, apoi Decembrie și Ianuarie
își împărţeau în două jumătăţi bolta de est, iar Februarie ocupa timpanul și
peretele de est deasupra coloanelor dintre naos și pronaos. Martie și Aprilie
urmau pe cele două jumătăţi ale bolţii nordice, în timp ce Mai acoperea
timpanul și peretele aferent. În final, Iunie și Iulie împărţeau bolta vestică
și ultima lună, August, se desfășura în timpanul și pe zidul de apus. Scenele
aferente ultimelor zile ale fiecărei luni erau repartizate în traveele din colţuri,
pe bolţile și în timpanele mici, respectiv pe intradosul arcelor mici care legau
cei patru stâlpi de zidurile laterale. Folosind ca termeni de comparaţie pentru
reprezentările de la Văcărești Sinaxarul de la Hurezi și indicaţiile oferite de
Erminia lui Dionisie din Furna, s-a ajuns la identificarea a circa 40 % din
scene pe baza cărora se poate constata că Sinaxarul de la Văcărești prezintă o

59 Afirmaţia se bazează pe analiza comparativă a tuturor ansamblurilor murale păstrate în zona București-
Ilfov.
 Mănăstirea Văcăreşti

348
 Mănăstirea Văcăreşti
349
Mănăstirea Văcărești
350
Fig. 267 Scena a XVI-a din Imnul Acatist –
(Condacul al IX-lea) „Toată firea îngerească...” –
pronaos, peretele vestic
Fig. 268 Scena a XVIII-a din Imnul Acatist –
(Condacul al X-lea) „Vrând să mântuiască
lumea...” – pronaos, peretele vestic
fidelitate destul de mare în raport cu Hureziul.
Dintre temele mariale, nelipsită atât din pronaosurile brâncovenești cât și din
cele postbrâncovenești bucureștene, este Acatistul Bunei Vestiri, caracteristic
nartexurilor din Ţara Românească încă din secolul al XVI-lea, așa cum arată
Carmen Laura Dumitrescu60. La Văcărești, Acatistul este reprezentat complet
într-un singur registru, care înconjoară spaţiul nartexului în zona mediană,
începând de la jumătatea sudică a peretelui de est: scena I (Îngerul cel mai întâi
stătător...) și scena II (Știindu-se pe sine Sfântă întru curăţie...), continuă apoi pe
peretele sudic cu scenele de la III (Înţelegerea cea neînţeleasă...) la VIII (Steaua
văzând înţelepţii ...), pe cel vestic, scenele de la IX (Văzut-au pruncii chaldeilor ...) la
XVIII (Vrând să mântuiască lumea ...) și, în final, pe peretele nordic scenele de
la XIX (Zid ești fecioarelor...) până la XXIV (O, Maică prealăudată...). Registrul se
încheie în capătul nordic al peretelui de est cu ilustrarea altor două imnuri
mariale care s-au bucurat de o mare popularitate la sfârșitul secolului al XVII-lea și
în prima jumătate a celui de-al XVIII-lea: Cuvine-se cu adevărat... (Axion)61,
stih I62, și De tine se bucură toată făptura... 63.
60 Carmen Laura Dumitrescu, op. cit., p. 35.
61 Megalinarul „Cuvine-se cu adevărat să te fericim....” numit Axion după titlul grecesc, se intonează în
timpul Liturghiei Sf. Ioan Gură de Aur, după epicleză. Se poate presupune că pătrunderea temei în Ţara
Românească a fost intermediată de Moldova după cum dovedesc cele patru timpane superioare ale
exonartexului bisericii episcopale din Roman (post 1550). (Ioana Iancovescu, Note asupra iconografiei unor
imnuri mariale în pictura brâncovenească, în S.C.I.A., T. 41, 1994, pp. 82-92).
62 „Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu…”. Apare la Cozia, conca de nord a
pridvorului și pridvorul paraclisului, redactarea fiind aproape identică cu cea de la Episcopia Romanului (idem).
63 Megalinarul „De tine se bucură toată făptura....”, echivalent al imnului Axion în Liturghia Sf. Vasile cel
Mare, apare alături de alte trei imnuri mariale în timpanele din nartexul Dobrovăţului, în Moldova (idem),
iar în Ţara Românească este reprezentat în timpanul vestic al pronaosurilor de la Fedeleșoiu, Surpatele și

Autoritatea modelului hureziean s-a manifestat plenar
la nivelul pronaosului catoliconului mănăstirii Văcărești,
singurul lăcaș care a preluat atât structura planimetrică a
nartexului pe careu de coloane, cât și iconografia marcată
de Sinaxarul complet și de un impresionant portret
ctitoricesc. Demonstraţia de putere și voinţa de legitimare
exprimate de Brâncoveanu prin reprezentarea aulică,
somptuoasă și teatrală din galeria de portrete de la Hurezi,
ce stă sub titlul „dunga cea mare... a rodului neamului
său”64, nu a rămas fără ecou în arta epocii, așa cum o
dovedesc amplele tablouri votive de la Filipeștii de Pădure,
Măgureni, Sinaia, Lespezi, Râmnicu Sărat65. Modelul s-a
transmis mai departe în arta postbrâncovenească, unde
tabloul votiv devine una dintre cele mai importante
teme ale pronaosului. Din păcate, în multe dintre cazuri,
importanţa acordată portretizării a fost dăunătoare
propriei sale existenţe. Un prim motiv este faptul că, în
secolul al XVIII-lea, s-a intensificat procedeul mai vechi al
retușării sau modificării tabloului votiv, astfel încât el să
Govora, de asemenea la Potlogi și Hurezi pe bolta pridvorului, în conca sudică
a pridvorului Coziei și, tot în pridvor, în timpanul vestic la Colţea (Corina Popa,
Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 484.)
64 Corina Popa, Ioana Iancovescu, Mănăstirea Hurezi, Ed. Simetria, 2009, p. 182.
65 Anca Vasiliu, Pictura murală brâncovenească. Context cultural și trăsături
stilistice (I), în S.C.I.A., T. 29, 1982, p. 20.
Mănăstirea Văcărești
351
reflecte schimbările de statut ale celor reprezentaţi66. Un
al doilea se referă la practica împrospătării frescelor cu
repictarea în ulei care a fost o adevărată modă a secolului
al XIX-lea. Efectele acestor fenomene se pot constata privind
astăzi ceea ce a mai rămas din tabloul votiv extras de la
Văcărești67 și comparându-l cu imaginile fotografice luate
acum mai bine de 70 de ani. Astfel, se poate înţelege cât de
profund a fost gradul de repictare și că, de fapt, imaginea
extrasă de pe zid în momentul dărâmării mănăstirii
păstra doar în mică parte pictura originară, o umbră din
adevăratul chip al lui Nicolae Mavrocordat și al soţiei sale
Smaranda împreună cu fiii și fiicele lor, așa cum a ieșit
la iveală în urma restaurării fragmentului de frescă ce
s-a aflat cândva în jumătatea stângă a peretelui de vest.
Portretele din partea dreaptă a peretelui, reprezentându-i
pe părinţii ctitorului, Alexandru Mavrocordat Exaporitul
cu Doamna Sultana, pe Mitropolitul Ungro-Vlahiei și pe
egumenul mănăstirii, s-au pierdut complet.
În continuarea tabloului votiv, registrul cel mai de jos
al iconografiei pronaosului este completat, conform
vechii tradiţii iconografice, de Sfinţi Cuvioși în teorie.
66 Cel mai cunoscut exemplu este actualizarea tabloului votiv de la biserica
Stavropoleos unde restaurarea lasă să se vadă acum suprapunerea ipostazelor
succesive ale egumenului Ioanichie devenit mitropolit.
67 Cele mai importante fragmente păstrate se află la Palatul Mogoșoaia și la
Universitatea Naţională de Arte.
Mănăstirea Văcărești
352
Fig. 269 Martiriul Sfântului Arhidiacon
Ştefan – pronaos, glaful ferestrei superioare
sudice
Fig. 270 Pridvorul catoliconului – vedere
a bolţilor şi a pereţilor de nord şi est –
cele mai importante teme ale frescei: Pilda
ceasurilor, Sinoadele Ecumenice,
Ciclul Apocalipsei, Psalmul 148
Din păcate, fotografiile descoperite până la acest moment nu sunt de folos
pentru identificarea lor nominală. Singurul a cărui identitate poate fi ghicită
este Sfântul Pahomie, însoţit de Îngerul care i-a adus modelul veșmântului
monahal, aflat pe peretele de nord între ferestre.
De asemenea, nici informaţii despre glafurile ferestrelor inferioare nu se mai
păstrează. În schimb, au fost salvate două fragmente de frescă reprezentând
Martiriul Sfinţilor Apostoli Vartolomeu și Timon, respectiv Martiriul Sfântului
Arhidiacon Ștefan care se aflau în glaful ferestrei superioare nordice.
Glaful intrării era decorat la biserica mare, ca și la paraclis, cu scene
reprezentându-l pe Proorocul Iona, Iona în pântecele chitului68, pe piciorul
sudic al arcului, respectiv Iona vorbind cu Dumnezeu sub vie în partea nordică
a ușii. Între cele două scene se afla Iisus Emanuel binecuvântând în apex.
Pridvorul
Zonă de pasaj între spaţiul profan al lumii și cel sacru eclezial, pridvorul este
prologul marelui scenariu creștin care se desfășoară în interiorul bisericii prin
celebrarea liturgică și are rolul de a atrage atenţia oamenilor asupra condiţiei
lor de fiinţe păcătoase, instituită prin căderea Îngerilor și a protopărinţilor69,
68 Reprezentarea lui Iona face parte din seria de teme veterotestamentare preferate în glaful intrării în
pronaos încă din secolul al XIV-lea, apare în perioada lui Matei Basarab la Arnota (Cornelia Pillat, Pictura,
p.20) și în epoca brâncovenească la Catoliconul Coziei (Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul...,
p. LXI). În secolul al XVIII-lea mai apare la Stavropoleos, Balamuci, Tunari, Fundenii Doamnei, Batiștei
(repictat), Icoanei și schitul Buciumeni.
69 Temele Căderea Îngerilor, Adam și Eva mâncând din pomul păcatului, Izgonirea din Rai sunt întotdeauna
reprezentate pe peretele de vest al pridvorului, în spatele privitorului care intră în biserică, fiind o trimitere
clară la „istoria păcatului” prin care orice muritor trece (odată cu trecerea de arcadele pridvorului) și care
este lăsată în urmă.

respectiv asupra libertăţii de alegere oferite de Dumnezeu
și a opţiunilor existente, Raiul și Iadul, înfăţișate, de obicei,
în pandant pe zidul estic. Pe de altă parte, pridvorul
deschis este destinat să protejeze intrarea și să realizeze o
trecere gradată între spaţiul exterior și cel interior70, între
canonul bizantin și manifestările artistice laice. Această
natură duală, ambivalentă a exonartexului e confirmată
sau generată de funcţiile pe care le îndeplinește în cadrul
bisericii. Deși nu are valoare sacramentală, fiind considerat
un element exterior al spaţiului ecleziastic propriu-zis,
este, alături de pronaos, un loc privilegiat al ierurgiilor.
Generalizarea graduală a exonartexurilor în bisericile
valahe la mijlocul secolului al XVII-lea și preponderenţa lor
în secolul al XVIII-lea au determinat problema constituirii
unui program iconografic adecvat acestui spaţiu. Teme
precum Psalmii eshatologici 148-150, Căderea Îngerilor,
Rugăciunea tuturor Sfinţilor au fost puse în directă
legătură cu specificul brâncovenesc prin faptul că susţin
și explicitează o dominantă eshatologică în iconografia
exonartexului. Acestora li se adaugă componenta marială,
extrasă, ca și Sinoadele Ecumenice, din iconografia
nartexului și tratată în formule imnice complexe, cu
un grad mare de abstracţie și referire literară directă,
precum Acatistul și Axionul. Temele dedicate Fecioarei
se conjugă cu ideea generală eshatologică a spaţiului
70 Aurora Ilieș, Biserica mănăstirii Colţea, Ed. Meridiane, București, 1969, p. 16.
Mănăstirea Văcărești
353
ca invocaţii pentru calitatea acesteia de intercesoare la
Judecata de Apoi. Mai apar și teme moralizatoare sau
pilde: Pilda lucrătorilor cei răi, Pilda bogatului nemilostiv și
a sărmanului Lazăr etc. Discursul marial și cel eshatologic
sunt completate și integrate prin dimensiunea profetică,
direcţie cardinală a iconografiei pridvorului în secolul al
XVIII-lea, întrucât, în mentalul acelei epoci marcate de
mari tulburări și nenorociri, profeţia, asociată clarviziunii,
era garanţia unui viitor pozitiv care compensa îngrijorarea
generată de instabilitatea contextului. Astfel, supratema
iconografiei exonartexului e pusă sub semnul profeţiilor,
precum cele ale lui Ezechiel, Daniel și Isaia, principalele
surse textuale ale viziunilor apocaliptice și parusiace.
Din punct de vedere structural pridvorul bisericii
mănăstirii Văcărești se încadrează în tipul II, boltit
prin două calote despărţite de un arc median lat, dar
constituie o versiune particulară a acestuia, întrucât,
în locul calotelor, pridvorul său este încununat cu două
turle. Soluţia folosită pentru decorarea acestui spaţiu
adapta, de fapt, formula iconografică a pridvorului cu
trei calote de tipul catoliconului de la Hurezi, deoarece
arcul median era suficient de lat pentru a primi o
decoraţie specifică unei calote, și anume reprezentarea
Psalmului 148 ce îl are în centru pe Iisus Judecător în
slavă. Această construcţie tematică eshatologică, ce
face explicit trimitere la Cea de-a Doua Venire a lui Iisus
 Mănăstirea Văcăreşti

354
 Mănăstirea Văcăreşti
355
 Fig. 271 Scena a XII-a din Imnul Acatist –
(Condacul al VII-lea) „Vrând Simeon
să se mute din veacul acesta...” – pronaos,
peretele vestic
Mănăstirea Văcărești

356
 Mănăstirea Văcăreşti
357
Mănăstirea Văcăreşti
358
pentru Judecata de Apoi, avea în componenţă versetele
psalmice care descriu toate categoriile creaţiei aducând
laudă Domnului și viziunea parusiacă a lui Ezechiel
reprezentată sub forma lui Iisus în Tetramorf. Elaborată
în perioada brâncovenească, această temă este specifică
iconografiei pridvoarelor de la cumpăna secolelor al
XVII-lea și al XVIII-lea apărând la Hurezi sau Filipeștii de
Pădure, precum și la bisericile Doamnei, Colţea și Scaune71
din București. Așadar, putem vorbi despre o continuare a
acestei tradiţii la începutul veacului pe calotele nordice
de la Creţulescu și Negustori și apoi pe bolta în leagăn
de la Schitul Maicilor72. Calotele turlelor se înscriau și ele
în coordonatele iconografiei pridvoarelor brâncovenești
descrise mai sus. În calota turlei sudice era reprezentat
Ioan Botezătorul Înger al pustiului, marcând coordonata
profetică și timpul veterotestamentar, iar în calota turlei
nordice Maica Domnului cu Pruncul, temă preluată de la
Hurezi, care dezvoltă coordonata marială și marchează
timpul neotestamentar. Între cei doi, Iisus Tetramorf
care se afla pe bolta semicilindrică simbolizează timpul
eshatologic. Astfel, în succesiunea lor, cele trei reprezentări
de pe apexul boltirilor constituia un Deisis, o intercesiune
motivată de Apocalipsa de pe peretele estic.
71 Corina Popa, L`iconographie de la peinture de l`exonartex des églises
brancovanes (I), în R.R.H.A.-B.A., T. XLV, 2008, p. 82.
72 Unde este reluată fidel dispunerea de la Văcărești.
Substituirea totală sau parţială a Judecăţii de Apoi
pe zidul estic al pridvorului cu Apocalipsa Sfântului
Ioan este cea mai importantă inovaţie întâlnită pe
parcursul veacului al XVIII-lea în raport cu tipul „clasic”
al pridvoarelor postbrâncovenești. Ea se manifestă în
două valuri: primul, la începutul veacului al XVIII-lea,
reprezentat de bisericile Văcărești și Creţulescu73 (1722), și
un al doilea, către sfârșitul secolului, care se manifestă cu
precădere în București și include bisericile: Sfânta Sofia
din Floreasca (mijlocul sec. al XVIII-lea?), Sfântul Ștefan de
pe Calea Călărașilor (1768), Sfinţii Constantin și Elena de pe
Calea Plevnei (1785) și Icoanei (1786).
Eclectismul cultural generat de impactul umanismului și
iluminismului enciclopedic a dat naștere unui eclectism
artistic manifestat prin interesul pentru forme noi și
printr-o atitudine mult mai receptivă la schimbare care
a contaminat treptat, în grade diferite, întreaga lume
balcanică74. Așadar, reprezentarea Apocalipsei urma, pe
de o parte, o tradiţie venită la noi de la muntele Athos
prin intermediul călugărilor greci și al erminiilor și, pe
de alta, era rezultatul influenţei occidentale crescânde
receptate prin filtrul rusesc și mai ales prin tipăriturile
73 Cornelia Pillat, Variaţiuni pe teme date în arta medievală românească, Ed.
Vremea, București, 2003, pp. 141-182.
74 Idem.

kieviene75. Cu toate acestea, resorturile instalării treptate,
odată cu începutul secolului al XVIII-lea, în iconografia
exonartexurilor a temei Apocalipsei în detrimentul
Judecăţii de Apoi nu sunt foarte clare, aceasta fiind
interpretată fie ca o influenţă a textelor în circulaţie, fie ca
o reacţie la evenimentele vremii76, fie ca un efect al politicii
bisericești în vederea corectării conduitei morale77.
Apariţia simultană a Apocalipsei în pridvorul bisericii
mănăstirii Văcărești și în cel al bisericii Creţulescu, cele
două lăcașuri de cult târnosite în București în toamna
anului 1722, la finalul unei perioade foarte tensionate
din punct de vedere politic și militar, marchează o
schimbare de viziune pe mai multe planuri. În acest
context, reprezentarea Ciclului Apocalipsei în bisericile
amintite a fost interpretată de cercetători78 ca un gest cel
puţin conștient, dacă nu chiar intenţionat, menit să ofere
un ecou sau un comentariu contextului politic al Ţării
Românești. Supralicitând dramatismul evenimentelor
75 În pictura rusă existau, încă din secolul al XVI-lea, icoane și ilustraţii ale Apoca-
lipsei inspirate direct din gravurile occidentale, conf. F.I. Buslaiev L’Apocalypse
russe illustrée à Moscou, 1884.
76 Sunt cunoscute temerile legate de posibile „sfârșituri ale veacului” la 1666
sau 1699.
77 Cornelia Pillat, Variaţiuni…, p. 148.
78 Răzvan Theodorescu, Istorie și profeţie în arta Ţării Românești la mijocul
secolului al XVIII-lea, în S.C.I.A., T. 38, 1991 sau Cornelia Pillat, Quelques aspects
du thème de l`Apocalypse..., pp. 165-204.
Mănăstirea Văcăreşti
359
istorice ale vremii, Cornelia Pillat a considerat că Nicolae
Mavrocordat și Iordache Creţulescu au ales Apocalipsa ca
meditaţie asupra vicisitudinilor vieţii lor sau ca modalitate
subversivă de opoziţie politică79. Interesant este cum
același instrument a fost interpretat în cazul lor în sensuri
diferite, presupunându-se că Iordache Creţulescu orienta
mesajul iconografic al bisericii sale împotriva Imperiului
Otoman, în timp ce Mavrocordat își manifestă în același
mod opoziţia faţă de Imperiul Austriac. Deși pisaniile
ambelor biserici le menţionează drept „înfrumuseţate și
împodobite”, adică zugrăvite, în septembrie 1722, marea
majoritate a autorilor care s-au ocupat de cercetarea
lor consideră ctitoria lui Creţulescu primul exemplu
de reconfigurare iconografică a picturii pridvorului în
raport cu tradiţia preexistentă, în speţă cu modelul
brâncovenesc, prin reprezentarea Ciclului Apocalipsei.
Este greu de demonstrat și puţin probabil, având în
vedere concomitenţa, că una dintre ele a servit drept
model celeilalte, cu atât mai mult cu cât cele două cicluri
prezintă redactări diferite. În primul rând se remarcă
deosebirea la nivelul numărului de scene: la Creţulescu
ciclul cuprinde doar 13 episoade, în timp ce la Văcărești
comportă o dezvoltare enciclopedică, mai extinsă decât
orice alt exemplu cunoscut în Ţara Românească sau
79 Cornelia Pillat, Variaţiuni..., p. 75.
 p. 358
Fig. 272 Psalmul 148 – pridvor, bolta
semicilindrică (arcul transversal)
Sfinţi Melozi – pridvor, pandantivele turlei
nordice. Se poate vedea închiderea parţială
a turlei cu o calotă falsă, realizată din lemn
în secolul al XIX-lea şi pictată în aceeaşi
perioadă
p. 359
Fig. 273 Maica Domnului Orantă
cu Pruncul – pridvor, calota turlei nordice.
Vedere prin spărturile calotei false adăugate
în secolul al XIX-lea
Mănăstirea Văcărești
Văcăreşti
Moldova, cuprinzând 21 de scene, în succesiune de la stânga la dreapta: Fântâna
adâncului (Ap. IX, 1-10), Jertfelnicul cu sufletele martirilor (Ap. VI, 9-11), Cei patru
Îngeri cu cele patru vânturi (Ap. VII, 1-2), Fiul omului îi apare lui Ioan (Ap. I, 9-20),
Dumnezeu Tatăl și cei 24 de bătrâni (Ap. IV, 2-7), Cei patru cavaleri ai Apocalipsei (Ap.
VI, 1-8), Soarele și luna, Cutremurul pământului (Ap. VI, 12-17), Cavalerii Eufratului
(Ap. IX, 15-19), Îngerul de foc (Ap. X, 1-11), Ioan măsoară Biserica (Ap. XI, 1-11), Femeia și
fiara (Ap. XII, 1-11), Cele două fiare (Ap. XIII, 1-13), Mielul și sufletele răscumpărate (Ap.
XIV, 1-9), Secerișul și culesul viei (Ap. XIV, 14-20), Cei 7 Îngeri cu cele 7 urgii (Ap. XV, 1-8),
Cele 7 potire ale mâniei lui Dumnezeu (Ap. XVI, 1-8), Căderea Babilonului (Ap. XVI,
10-21), Prostituata Babilonului (Ap. XVIII, 1-18), Biruinţa cuvântului lui Dumnezeu
(Ap. XIX, 11-21), Ierusalimul ceresc (Ap. XXI, 1-27), Satana aruncat în abis (Ap. XX,
1-3)80. În al doilea rând, la o analiză atentă se pot decela diferenţe clare între cele

două cicluri în ceea ce privește modul de compunere a scenelor și de realizare a

personajelor, precum și opţiunea în selectarea și ordonarea episoadelor.

80 Ibidem, p. 159, nota 55.

Fig. 274 Scene din Apocalipsă: sus –

360
Cei patru cavaleri ai Apocalipsei (Ap. 6.1-8),
stânga jos – Mielul de pe muntele Sionului
cu sufletele răscumpărate şi Îngerii care
vestesc căderea Babilonului (Ap. 14. 1-8),
dreapta jos – Secerişul şi culesul viei
lui Dumnezeu (Ap. 14. 14-20) – pridvor,
peretele estic
 Fig. 275 Scenă din Apocalipsă – Ioan măsoară
biserica (templul) şi cei doi martori se înalţă
la cer (Ap. 11. 1-11) – pridvor, peretele estic

Mănăstirea Văcăreşti
361

Mesajul eshatologic era subliniat și de Pildele și temele moralizatoare

reprezentate în zona timpanelor: la sud – Pilda samarineanului milostiv,
la nord – Pilda ceasurilor (Pilda lucrătorilor tocmiţi)81, la est – Pilda bogatului
nemilostiv și a sărmanului Lazăr (către sud) și Înmulţirea pâinilor (către nord),
primele trei putând fi considerate un ecou al iconografiei de la Hurezi. În mod
particular, Pilda ceasurilor și cea a sărmanului Lazăr fac trimitere explicită la
viaţa de apoi și la judecată, oferind totodată soluţii pentru problema mântuirii.
Pe lângă acestea, iconografia pridvorului de la Văcărești era completată de
Ciclul Genezei plasat, așa cum se practica în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, în
registrul median al decoraţiei în zonele cvasitriunghiulare formate la racordul
arcelor de peste coloane. El începea, conform practicii obișnuite, pe peretele
de sud cu Facerea lui Adam, continua pe vest cu Facerea Evei, Adam și Eva în
Rai, Păcatul neascultării, Izgonirea din Rai și se încheia pe latura nordică cu
o scenă din existenţa post-cădere care nu a putut fi identificată. Asocierea
semantică a temelor majore analizate în cele de mai sus cu Ciclul Genezei
rezumă întreaga problematică a existenţei umane în raport cu divinitatea,
relevând prin Geneză natura păcătoasă a omului moștenită de la protopărinţi,
care poate fi răscumpărată prin rugăciune. Cele șapte Sinoade Ecumenice erau
pictate deasupra Ciclului Genezei, într-un registru bine dezvoltat. Pe de o parte
mesajul lor întărea discursul moralizator, arătând că mântuirea se obţine în
și prin Biserică, pe de alta, în raport cu Ciclul Apocalipsei, Sinoadele căpătau
valenţe militante pentru apărarea dreptei credinţe împotriva ereticilor.

81 Într-o redactare similară celei din biserica de la Mogoșoaia, conf. Ioana Iancovescu, Les peintures de la
chapelle de Mogoșoaia, în R.R.H.A.-B.A., T. XXXVI-XXXVII, 1999-2000, pp. 36-37 (aici sub numele de Pilda
lucrătorilor tocmiţi).
 Fig. 276 Vedere din pridvorul paraclisului
Fig. 277 Paraclis – conca absidei altarului:
Maica Domnului Platytera cu Pruncul Iisus
înconjuraţi de Sfinţii Arhangheli Mihail
şi Gavriil şi de medalioane cu Prooroci
Mănăstirea Văcărești

362

II. ICONOGRAFIA PARACLISULUI SFÂNTUL NICOLAE AL MĂNĂSTIRII VĂCĂREȘTI

Asemenea marii majorităţi a construcţiilor ecleziale cu funcţie de paraclis,

biserica Sfântul Nicolae a mănăstirii Văcărești avea particularitatea unei
planimetrii lipsite de pronaos. Acest lucru se repercuta automat în concepţia
iconografiei, naosul preluând o parte dintre temele care, pentru secolul al
XVIII-lea cel puţin, erau specifice exonartexului, ca de exemplu tabloul votiv și
decoraţia glafului intrării.

Reconstituirea programului iconografic al paraclisului de la Văcărești nu a

putut fi făcută decât parţial, întrucât, în cazul său, am avut la dispoziţie doar
nouă clișee și o fotografie păstrate în fondul C.M.I. aflat la Muzeul Naţional
de Artă. Databile la sfârșitul anilor ’30 ai secolului trecut, aceste imagini oferă
singurele informaţii despre pictura din altarul, naosul și pridvorul paraclisului,
deoarece celelalte două seturi de fotografii folosite pentru documentare nu
conţin date referitoare la acest lăcaș. De asemenea, se știe că biserica Sfântul
Nicolae avea două niveluri: în afară de cel superior, al paraclisului, care a putut
fi documentat, mai exista și unul inferior cu funcţie de osuar și despre care nu
se cunosc până în acest moment niciun fel de informaţii. Se poate presupune că
și acest spaţiu fusese decorat cu pictură murală, dar nu există nicio confirmare
în acest sens. Determinant este și faptul că în paraclis nu au fost executate
extrageri de frescă la momentul demolării, iar pictura, complet și definitiv
pierdută, nu poate fi reconstituită decât prin mijlocirea fotografiilor de arhivă.

Atât cât se poate vedea din puţinele imagini avute la dispoziţie, iconografia
paraclisului de la Văcărești se înscria în tipologia specifică acestui tip de spaţiu
 Mănăstirea Văcărești
363

în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea.82 Tot la nivelul aspectului general se remarcă

intervenţiile de restaurare (repictare), făcute în maniera „pictură peste pictură”
specifică sfârșitului secolului al XIX-lea și începutului secolului al XX-lea, care au
afectat mult stilistica frescelor, mai mult chiar decât în cazul bisericii mari.

Altarul
Iconografia altarului, având cel mai mare grad de stabilitate, așa cum am
arătat și în cazul catoliconului, cuprindea elementele-cheie instituite de
tradiţia bizantină a picturii bisericești: în concă, Maica Domnului Platytera
flancată de Sfinţii Arhangheli Mihail și Gavriil, mărginiţi către vest de un
registru cu câte trei medalioane cu Sfinţi Prooroci dispus în formă de arc.
Spre deosebire de biserica mare, unde am semnalat o excepţie, în paraclis
apexul bolţii altarului era decorat conform tipologiei celei mai răspândite
cu Dumnezeu Tatăl în slavă, închipuit după modelul iconografic occidental
asemenea unui bătrân în veșminte albe, încununat de o aureolă triunghiulară.
De la acesta se pogora asupra Fecioarei Sf. Duh în chip de porumbel,
compunând pe axul bolţii o Sfântă Treime cu dublă citire, o dată împreună cu
Fiul-Prunc aflat în braţele Maicii, și, în sensul opus, împreună cu Iisus Emanuel
pictat într-o slavă circulară pe apexul arcului triumfal. Cele două posibilităţi de
lectură iconografică fac referire la cele două mari adevăruri fundamentale ale
credinţei ortodoxe în care Sfânta Treime joacă rolul principal: Întruparea și Cea
de-a Doua Venire la care se va face Judecata sufletelor.

82 Analogii pot fi găsite la paraclisul Hureziului, paraclisul Coziei (Corina Popa, Ioana Iancovescu ...,
Repertoriul..., pp. 103-150 și 287-288) și mai ales la paraclisul Mitropoliei din București (astăzi al Patriarhiei),
ctitorie din 1723 a lui Nicolae Mavrocordat.
 Mănăstirea Văcăreşti

364
 Mănăstirea Văcăreşti
365
 Fig. 278 Paraclis – nişa proscomidiarului:
Viziunea Sfântului Petru al Alexandriei şi Iisus
în mormânt cu Maica Domnului
şi Apostolul Ioan
Fig. 279 Paraclis – naos, conca absidei
nordice: Învierea Domnului în trei
ipostaze – Surparea porţilor Iadului,
Anastasis, Ridicarea din mormânt
Mănăstirea Văcărești

366

Pe picioarele arcului bolţii altarului, în buna tradiţie brâncovenească, așa cum

p. 368
(Stânga) Fig. 280 Paraclis – naos,
jumătatea stângă a absidei nordice –
cele mai importante teme ale picturii:
Învierea Domnului, Înălţarea Sfintei Cruci,
Schimbarea la Faţă, Sf. Iacob Persul, Sfinţii
Împăraţi Constantin şi Elena, Sf. Mc. Artemie
(Dreapta) Fig. 281 Paraclis – naos, vedere
de ansamblu către absida altarului –
cele mai importante teme ale decoraţiei
murale: Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, teoria
Sfinţilor Militari, registrul Marilor Sărbători,
Sfinţi Evanghelişti în pandantive, Liturghia
îngerească la baza turlei
p. 369
(Stânga) Fig. 282 Paraclis – naos, turla
şi o secţiune a bolţii traveei de vest: Sfinţi
Evanghelişti în pandantive; două scene
din Ciclul Patimilor: Cina cea de taină şi Iisus
la Ana şi Caiafa; Dreptul Melchisedec
în medalion
(Dreapta) Fig. 283 Paraclis – naos, peretele
de vest: Răstignirea Domnului în timpan,
Ciclul Adormirii Maicii Domnului în registrul
median, tabloul votiv în registrul inferior,
două scene din Viaţa Sf. Prooroc Iona
în glaful intrării
se întâmpla și în catolicon, erau pictate două scene din Viaţa Fecioarei. Selecţia
acestora era cea comună: spre nord – Nașterea Maicii Domnului, iar spre sud –
Intrarea Maicii Domnului în Biserică.
Dimensiunile reduse ale paraclisului permiteau existenţa unui singur registru
median între concă și teoria Sfinţilor Ierarhi liturghisind prezenţi în zona
inferioară, așa cum canoanele o impun. Pe acest registru se afla Împărtășirea
Apostolilor, temă euharistică specifică iconografiei altarului care face, de
asemenea, parte din structura tradiţională.
În proscomidiar se utilizase, ca și în biserica mare, formula standard a veacului
al XVIII-lea cu Viziunea Sfântului Petru din Alexandria pe lunetă și pe piciorul
vestic al arcului și Iisus în mormânt cu Maica Domnului și Apostolul Ioan pe
latura estică a boltirii. Pe intrados, ca și în biserica Sfintei Treimi, s-a adoptat
soluţia simplă a celor trei medalioane cu Sfinţi Ierarhi. Și în cazul paraclisului
lipsesc informaţiile despre glaful ferestrei și nișa diaconiconului.
Naosul
Structura planimetrică a naosului repeta în mod simplificat tipul folosit
pentru catolicon cu o travee centrală pătrată boltită cu turlă pe pandantive,
două abside laterale acoperite cu semicalote, o travee estică redusă la
dimensiunile unui arc (arcul triumfal) și o travee vestică mai adâncă, închisă
de o boltă semicirculară, prevăzută cu două nișe în pereţii de nord și de sud.
Ferestre existau doar în zona inferioară a absidelor. Spre deosebire de biserica
mare, aici lipseau scenele de colţ și era loc doar pentru un singur registru de
scene.

Căzută la cutremurul din 1802, turla originală a fost
refăcută din lemn în secolul al XIX-lea și repictată,
probabil, luând în considerare aspectele stilistice, la
începutul secolului al XX-lea. Din iconografia iniţială se
mai păstrau, din câte se pare, Liturghia îngerească și
registrul medalioanelor cu Sfinţi Ierarhi, teme așezate
în această zonă conform canoanelor picturii bisericești.
Pandantivele erau decorate cu portretele Sfinţilor
Evangheliști, dar, spre deosebire de biserica mare, aici e
respectată întocmai dispunerea statuetă prin tradiţie:
Ioan (sud-est), Luca (sud-vest), Marcu (nord-vest), Matei
(nord-est). Trebuie remarcat faptul că și în paraclis exista
detaliul pictării icoanei Hodighitriei, de care am amintit
când am vorbit despre catolicon.
Concile absidelor laterale respectau modelul bisericii mari,
conformându-se tradiţiei brâncovenești: la nord – Învierea
Domnului, în aceeași structură compozită, formată de
această dată prin alăturarea a trei scene: Iisus împreună
cu ceata Arhanghelilor surpând porţile Iadului, Anastasis
(Coborârea la Iad) și Ridicarea din mormânt83, respectiv,
la sud, Duminica tuturor Sfinţilor (Cea de-a Doua Venire).
Sensul eshatologic al acestora relua mesajul construit în
iconografia catoliconului.
83 Cunoscută drept Învierea în formulă occidentală. (Cornelia Pillat, Variaţiuni...,
pp. 211-212).
Mănăstirea Văcărești
367
Registrul de scene era consacrat Ciclului Praznical din care
nu am putut identifica decât prima scenă din hemiciclul
absidei sudice, Nașterea Domnului, temă predilectă
pentru acest loc, după cum am arătat, și cele patru scene
din absida nordică, de la stânga la dreapta: Înălţarea
Sfintei Cruci, Schimbarea la Faţă, Învierea lui Lazăr și
Duminica Floriilor (Intrarea în Ierusalim), ultimele două
făcând parte din structura cea mai familiară pentru această
zonă. Opţiunea pentru reluarea temei Înălţarea Sfintei Cruci,
care figura în iconografia catoliconului, dovedește creș-
terea importanţei acestei sărbători în secolul al XVIII-lea
în condiţiile în care ea nu era preferată de iconografii
secolului precedent84. Tot o temă preluată din iconografia
bisericii mari era și Întâlnirea lui Iisus cu Zaheu, pictată în
paraclis pe peretele nordic al traveei de vest.
În teoria Sfinţilor din registrul inferior au putut fi
identificaţi Sfinţii Petru și Pavel pe picioarele dinspre est
ale arcelor de sud și nord, dispoziţie specifică secolului
al XVIII-lea, identică celei din biserica Sfânta Treime. În
continuitatea tradiţiei picturii brâncovenești85, în paraclisul
Văcăreștiului, Sfinţii Împăraţi Constantin și Elena erau
84 În bisericile brâncovenești din zona Vâlcei ea nu apare decât în Sinaxarul de
la Hurezi (Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 477).
85 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 477 și Corina Popa,
Pictura bisericii mănăstirii Hurezi – realitate artistică și culturală a veacului al
XVII-lea, în S.C.I.A., T. 33, 1986, p. 17.
Mănăstirea Văcărești
368
pictaţi în hemiciclul absidei nordice, deși în perioada
postbrâncovenească se obișnuia ca ei să fie așezaţi
în traveea de vest sau în pronaos. Restul Sfinţilor din
hemicicluri vizibili în fotografiile păstrate erau Militari.
Dintre aceștia a putut fi identificat doar Sfântul Artemie în
jumătatea stângă a absidei nordice lângă Sfinţii Împăraţi.
De remarcat faptul că în paraclis lipsea Deisis-ul, în locul
său obișnuit din teoria sudică fiind pictaţi tot Sfinţi
Militari, cu toate că biserica era o ctitorie domnească, iar
în secolul al XVIII-lea tema se generalizase oricum la toate
categoriile de zidiri ecleziale, indiferent de dimensiuni sau
de rangul ctitorilor86.
În afara lui Iisus Emanuel în apex, celelalte teme ale arcului
triumfal nu au putut fi identificate pe baza surselor actuale.
Iconografia traveei de vest a paraclisului de la Văcărești
combina teme specifice naosului, precum Ciclul Patimilor,
Răstignirea, Ciclul Adormirii Fecioarei, Pilde și Minuni
cu teme caracteristice pronaosului. Ciclul Patimilor
se desfășura, ca și în catolicon, pe boltă. Succesiunea
cronologică a celor 12 scene începea pe latura sudică și
se încheia pe cea nordică, fiind împărţită în câte șase
episoade pe fiecare parte. Dintre acestea au putut fi
identificate doar scena de început Cina cea de taină, prima
din registrul de sus pe sud, și Iisus la Ana și la Caiafa,
respectiv Punerea în mormânt (Plângerea), utimele scene
86 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 164.
din capătul estic al registrelor de pe nord. În axul bolţii,
erau pictate, după modelul hurezian folosit și la biserica
mare, trei medalioane cu drepţi ai Vechiului Testament,
identificabil fiind doar Melchisedec, primul dinspre est.
Pe peretele de vest, Răstignirea, pictată în timpan, avea
subordonată compoziţia Ciclului Adormirii, alcătuită din
scena Adormirii Maicii Domnului, dispusă central și cu
dimensiuni mai mari, completată de o parte și de alta de
Rugăciunea Maicii Domnului și Maica Domnului luându-și
rămas bun de la Apostoli, respectiv, Apostolii la mormântul
gol al Fecioarei, o structură similară cu cea a bisericii mari,
dar simplificată prin selectarea a numai două dintre
scenele laterale.
Cu excepţia Sfinţilor Arhangheli care străjuiau pe
picioarele arcului vestic, Mihail la nord și Gavriil la sud,
teoria Sfinţilor din traveea de vest era înlocuită de un
amplu tablou votiv care se desfășura pe toate cele trei
laturi: câte un grup de 2-3 personaje în nișele de nord
și de sud, respectiv portretele celor doi ctitori cu soţiile,
înfăţișaţi simetric, ţinând macheta bisericii, deasupra
golului intrării: Nicolae Mavrocordat cu Doamna
Smaranda la stânga și Constantin Mavrocordat cu
Doamna Ecaterina la dreapta.
În ceea ce privește timpanele nișelor, unghiul fotografiilor
existente arată doar fragmentar aceste zone, dar pe baza
câtorva detalii am putut deduce că în aceste spaţii a existat

o pereche de scene care se citeau în pandant, similară celei
de la biserica Creţulescu: Nunta din Cana Galileii, pe sud,
și Pilda celui venit nepregătit la nuntă87, pe nord. Sensul
acestei perechi este deopotrivă euharistic și eshatologic
prin simbolistica vinului preschimbat la nuntă și prin
metafora nunţii sau cinei la care cei nepregătiţi nu vor
fi primiţi, fiind menit să se transmită credincioșilor că
fără împărtășirea cu Sfintele Taine nu vor putea dobândi
accesul în Împărăţia Cerurilor.
Așa cum am precizat și mai sus, glaful intrării era decorat,
la paraclis ca și la biserica mare, cu scene reprezentându-l
pe Proorocul Iona, temă specifică spaţiilor de trecere: Iona
în pântecele chitului, pe piciorul sudic al arcului, respectiv
Iona vorbind cu Dumnezeu sub vie, în partea nordică a ușii,
deasupra cărora se afla Iisus Emanuel binecuvântând în apex.
Pridvorul
Structura pridvorului de la paraclisul mănăstirii Văcărești,
regăsită la mănăstirea Sinaia și reluată apoi la biserica
Fundenii Doamnei, este o formă particulară, ceva mai
rară, a tipului de boltire cu o singură calotă, întrucât,
87 Tema apare în epoca brâncovenească doar în naosul bisericii mari de la
Hurezi (idem). Ulterior e reluată în biserica mare și la paraclisul de la Văcărești,
la biserica Creţulescu și la Biserica cu Sfinţi, și seria se oprește aici.
Mănăstirea Văcărești
369
la Văcărești, calota avea o formă cvasielipsoidală, ce
se descărca direct pe zidurile laterale, fără arce sau
pandantive. Și decoraţia acesteia, avându-l în centru pe
Iisus Înger al Marelui Sfat88, era la fel de puţin obișnuită.
Deși tema exista în pictura epocii brâncovenești, fiind
plasată mai ales în apexul ferestrelor sau al arcelor boltirii,89
ea nu a fost folosită niciodată în secolul al XVII-lea ca
decoraţie a calotei. După Văcărești însă această formulă
este preluată în zona Bucureștiului la Biserica cu Sfinţi și
la biserica Mântuleasa.
Asemenea celor mai multe biserici din perioada
brâncovenească și din veacul al XVIII-lea, la paraclisul
mănăstirii Văcărești peretele de vest al pridvorului
era ocupat de tema Judecăţii de Apoi, într-o redactare
specifică picturii balcanice și grecești a acelei perioade,
explicabilă prin activitatea în Ţara Românească a unor
88 Pe inelul pătrat din jurul lui Iisus stă scris textul Glasului 4 din Slujba Litiei
la Sărbătoarea Soborului Sf. Arhangheli, 8 nov.: Πυρινοις χειλεσιν υμνειτε
τα χερουβιμ ΧΕ ό ΘΣ ασωματοις δε, στομασιν ασιγητως δοξολογειτε των
αρχαγγελων ο χορος, Μιχαηλ δε ο αρχιστρατηγοσ των ανωδυναμεων – „Cu buze
de foc te laudă pe tine heruvimii, Hristoase Dumnezeule, și cu guri netrupești
fără tăcere, te slăvește pe tine ceata arhanghelilor; și Mihail mai marele voievod
al puterilor celor de sus.” Inscripţia este redactată în limba greacă și prezintă
un dezacord gramatical ceea ce sugerează că zugravii nu stăpâneau suficient
de bine această limbă. (Mulţumesc pentru consilierea oferită în traducerea
inscripţiilor grecești dlui prof. Nicolae Șerban Tanașoca.)
89 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul..., p. 482.
Mănăstirea Văcărești
370
meșteri din respectivele zone90. Iconografia generală a
scenei cuprinde, invariabil, în partea superioară a zidului,
reprezentarea lui Hristos Judecător în slavă, Tronul
Hetimasiei care are în spate crucea, pentru a clarifica că este
vorba de a doua Parusie, Îngerii care strâng cerul, respectiv
Maica Domnului și Ioan Botezătorul ca Sfinţi intercesori,
formând împreună cu Iisus un Deisis al Judecăţii. Mai jos,
în partea mediană a peretelui, este așezat Tribunalul Ceresc,
format din cei 12 Apostoli stând pe scaune sau banchete în
două grupe de câte șase. Iconografia temei continuă cu râul
de foc, cetele drepţilor și damnaţilor, reprezentarea Raiului
și Iadului. Detalii caracteristice sunt și prezenţa sărmanilor
și bolnavilor la picioarele tronului, venită probabil pe sursă
athonită și întemeiată pe morala monahală ortodoxă, ca
și reprezentarea protopărinţilor în același loc91. Mai jos se
desfășoară Psihostasia, lângă care stau cetele păgânilor
conduse de Moise, Ereziarhii și Împăraţii Antichităţii. Tot
în zona Iadului este descrisă Scularea morţilor, conform
viziunii lui Ezechiel,92 care include Alegoriile pământului
și mării, iar dedesubt Belzebut sau Mamona, domnul
diavolilor, și Arie în gura Leviatanului. În partea stângă
a întrării (dreapta compoziţiei) se desfășoară Cetatea
90 Constantinos, Gheorghe de la Topolniţa.
91 Corina Popa, L`iconographie de la peinture de l`exonartex des églises
brancovanes (I), p. 82.
92 Iezechiel, Vedenia oaselor uscate, cap. 37, 1-14.
Raiului, în care sunt primiţi drepţii alături de Maica
Domnului, Avraam, cu Sărmanul Lazăr în poală, Iacov
și Isaac, Tâlharul de pe cruce și, în unele cazuri, Cele 5
fecioare înţelepte. În registrul cel mai de jos al Judecăţii se
află temele secundare: Moartea dreptului (în stânga) și,
respectiv, Moartea păcătosului (în dreapta), care au existat
probabil și la paraclisul Văcăreștiului, cu toate că imaginile
existente nu le evidenţiază. Cea de-a doua temă importantă
a pridvoarelor brâncovenești și postbrâncovenești care
apărea la biserica Sfântul Nicolae de la Văcărești este Ciclul
Genezei. Acesta se desfășura, ca și la catolicon, pe registrul
median al decoraţiei, în zonele cvasitriunghiulare formate
la racordul arcelor de peste coloane. Ciclul începea pe
latura sudică cu Facerea lui Adam și continua cu alte două
momente care nu sunt vizibile în sursele vizuale existente.
Șirul celor șase scene se desfășura mai departe pe vest cu
Izgonirea din Rai, după care urma, pe colţul de nord-est,
Adam muncind pământul și Eva torcând, respectiv Jertfa lui
Cain și Abel și Omorârea lui Abel, pe nord. Acest din urmă
episod, reprezentat doar la bisericile de mari dimensiuni,
de exemplu la Creţulescu, accentuează tema păcatului, cu
atât mai pregnantă în contextul Judecăţii de Apoi. Sensul
dat de asocierea celor două teme nu diferă cu mult de
mesajul formulat în pridvorul bisericii mari, cu deosebirea
că, în structura din paraclis, omul păcătos prin naștere
are în faţă desfășurarea antitetică a Raiului și Iadului,
cele două direcţii alternative în funcţie de care își poate
 Mănăstirea Văcărești
371

orienta existenţa pământească. Al doilea ciclu iconografic Văcărești a avut ca sursă de inspiraţie o icoană hagiografică
din pridvorul paraclisului mănăstirii Văcărești era Ciclul sau manuscrise și tipărituri ilustrate ale vieţii Sfântului care
Vieţii Sfântului Nicolae, Sfântul de hram. Până la apariţia au circulat în secolul al XVIII-lea.
și generalizarea pridvoarelor în secolul al XVII-lea, ciclul
hagiografic al Sfântului de hram era o temă a pronaosului. Epilog
Ulterior, ea s-a transferat în pridvor, devenind caracteristică
Mănăstirea Văcărești mai poate supravieţui astăzi doar
acestui spaţiu în multe dintre bisericile din secolul al
în memoria și conștiinţa celor care vor să-i cunoască și
XVIII-lea. Desfășurate într-un registru liniar, între Geneză
să-i spună mai departe istoria. De aceea, reconstituirea
și decoraţia calotei, viaţa și minunile Sfântului Nicolae
programului iconografic al celor două biserici este un
aveau la Văcărești, din câte se pare, o amplă dezvoltare
prim pas spre o reparaţie morală și spre înţelegerea și
cu 12 scene: Nașterea Sfântului Nicolae, Sfântul e hirotonit
acceptarea dramei prin care a trecut mănăstirea Văcărești,
diacon, [...] Sfântul e hirotonit preot, Sfântul dărâmă capiștea
împreună cu alte lăcașuri duhovnicești, în timpul anilor de
idolilor (?), Sfântul dă bani celor trei fete (?), Sfântul este
grele încercări care au dus, în final, la dispariţia tragică și
făcut arhiereu, Adormirea Sfântului Nicolae, Sfântul
irevocabilă a monumentului.
arătându-i-se în vis Împăratului Constantin, Sfântul scoţând
din temniţă pe cei închiși nevinovaţi, Sfântul salvând pe cei
trei nevinovaţi de la tăierea cu sabia, Sfântul salvând corabia,
Sfântul tăind copacul. Unele episoade ale acestui ciclu nu Fig. 284 Paraclis – bolta pridvorului: Iisus Înger al Marelui Sfat
apar în reprezentările din perioada brâncovenească93 și nici pe calotă, scene din Ciclul Sfântului Nicolae, scene din Ciclul Genezei,
secvenţe din Judecata de Apoi
în prescrierile Erminiei,94 ceea ce sugerează că selecţia de la
Fig. 285 Paraclis – pridvor: Iisus Înger al Marelui Sfat pe calotă,
scene din Ciclul Sfântului Nicolae, scene din Ciclul Genezei, secvenţe
93 Corina Popa, Ioana Iancovescu ..., Repertoriul... , p. 490. În zona Vâlcea, din Judecata de Apoi
acoperită de acest repertoriu, Ciclul Vieţii Sfântului Nicolae apare doar la
biserica mănăstirii Mamu (p. 166) în 17 scene, dar, deși are o dezvoltare atât de
mare, el nu include unele scene care apar la Văcărești. Un alt ciclu detaliat, cu 16
scene, se află la biserica Negustori din București, ridicată în 1725/6. Episoadele
reprezentate aici au putut fi folosite ca termen de comparaţie pentru paraclis.
94 Dionisie din Furna, op. cit., pp. 173-174.