A trai in iubire sau a trai in frica?

Destul de usor sa esuezi si sa iti pierzi cumpatul. Nimic nu mai este cum ar trebui sa fie. Avem
nevoie de eroi si eroine, care sa ne aduca Speranta in inima. Avem nevoie de etica pretutindeni si
sa ne trezim odata din „somnul cel de moarte” care este frica.

„De multe ori este mai uşor sa renunti decat sa-ti asumi riscul de a fi respins. De fapt, temerile
noastre sunt dificil de blocat pentru ca sunt dispuse in straturi succesive. Trebuie sa le „decojim”
una cate una pentru a atinge frica fundamentala care le susţine pe toate celelalte. Este vorba in
general de frica de moarte.

Sa presupunem ca suntem extrem de nelinistiti din cauza unui proiect profesional. „Decojiti”
aceasta angoasa si, dedesubt, veti gasi frica de a face greşit. Dedesubt veti descoperi alte straturi:
teama de a nu obţine marirea asteptata, de a pierde slujba si, la urma urmei, de a nu supravieţui,
care este esenţialmente frica de moarte si care sustine multe ingrijorari legate de locul de munca
si de bani.

Sa analizam acum frica de a invita pe cineva sa iasa. Această teama este sustinuta de cea a
respingerii, ea insasi sustinută de teama de a te afla singur in viaţa. La un nivel si mai inferior se
află ideea fixa de a fi respingator. Fara iubire, cum am putea supravietui? In acest gen de situatii,
angoasa fundamentala este aceea de a nu fi la inaltime. Pentru ce unii raman la distanta de
serate? Pentru ca ei cred ca persoana lor nu intereseaza pe nimeni. Ceilalti sunt fermecatori,
frumosi, gentili, etc dar nu ei.

In realitate, toate acestea nu sunt decat o expresie a fricii de moarte, despre care putem spune ca
este raspunzatoare in mare parte de nefericirea noastra. Fara sa ne dam seama teama noastra ii
afectează pe cei apropiaţi. Din cauza ei noi rămanem in urma in viata noastra personala si
profesionala. Cum orice angoasa se inradacineaza in frica de moarte, este necesar sa invatam sa
ne eliberam de ea pentru a fi in masura sa le infruntam mai usor pe toate celelalte.

Daca ati putea sa eliminati toate temerile voastre printr-o atingere de bagheta magica, ce ar
schimba aceasta pentru voi? Ganditi-va. Daca nimic nu s-ar mai opune viselor voastre, existenta
voastra ar fi probabil foarte diferita. Este exact ceea ce au descoperit muribunzii. Apropierea
morţii ne confruntă cu neliniştile noastre cele mai mari. Ele ne ajuta sa intelegem ca o viata
diferita este posibila si, prin urmare, ca fricile noastre nu mai au ratiunea de a fi.

Din nefericire, cand iau cunoştinta de aceasta, majoritatea oamenilor sunt prea bolnavi sau in
varsta pentru a incepe o nouă viata. Ei se scufunda in boala si batranete fara sa fi putut vreodata
sa-si traiasca pasiunile secrete, fara sa-si fi gasit slujba care sa le convina, si fara sa-si fi realizat
visele. Cei care au putut sa le concretizeze nu se vor sustrage nici varstei si nici bolii, dar cel
puţin nu vor fi coplesiti de regrete. Nimeni nu doreşte sa plece fara sa fi profitat de viata lui. In
aceste conditii, lectia este clara: trebuie sa depasim fricile noastre cat inca avem timp sa
realizam visele noastre.

Pentru a atinge acest scop, ar trebui să reflectăm in profunzime asupra vieţii noastre
afective si sa mergem spre iubire.
Fericirea, angoasa, bucuria, amaraciunea: dispunem de un vocabular intins pentru a descrie
multele emotii care ne afecteaza de-a lungul existentei. Cu toate acestea, in inima fiintei
noastre, nu exista decat doua sentimente fundamentale: iubirea si frica. Tot ceea ce este
pozitiv provine din iubire, in timp ce tot ceea ce este negativ este rodul fricii. Iubirea generează
fericirea, satisfactia, pacea si bucuria. Din frica vin mania, ura, angoasa si culpabilitatea.

Daca este adevarat ca nu exista decat doua emotii fundamentale – iubirea si frica -, ar fi mai
adecvat sa spunem ca nu exista decat iubirea sau frica, pentru ca nu le putem trai pe
amandoua in acelasi timp. Ele sunt opuse. Cand ne este frica, nu putem sa iubim, si invers. Puteti
sa va amintiti de un timp in care ati trait aceste două senzatii in acelasi timp? Este imposibil.

Trebuie sa alegem intre cele două, pentru ca nu exista neutralitate posibila in materie. Daca
nu adoptati cu hotarare calea iubirii, veti fi victima fricii sau a uneia din componentele ei. In
toate circumstantele noi trebuie sa optam intre aceste doua emotii, mai ales in situatiile dificile.

A prefera iubirea nu va debaraseaza de fricile voastre. Din contra, veti fi subiectul a numeroase
temeri, pentru ca sa le puteţi surmonta. Este un proces in perpetua evolutie. Trebuie deci sa ne
angajam in continuu pe calea iubirii pentru a ne hrani spiritul si a elimina angoasa, tot asa cum
mancam pentru a ne alimenta corpul si a elibera foamea.

Fricile artificiale privesc fie trecutul, fie viitorul. Prezentul este singura realitate, şi iubirea
singura emotie veritabila care se exprima aici si acum. Frica este intotdeauna fondata pe un
eveniment trecut si provoaca in noi temeri privind viitorul. In aceste condiţii, a trai în prezent,
inseamna a trai in iubire, si nu in angoasa. A trai in iubire este deci obiectivul nostru. Pentru a-l
atinge, trebuie sa invatam sa ne iubim pe noi insine.”

Ce este frica?

”Sfintii Parinti pun intre patimi frica si toate starile de suflet asemanatoare, care constituie forme
sau intensitati ale ei, ca teama, groaza, spaima, panica, dar si anxietatea, angoasa, disperarea. In
general, frica este provocata de pericolul unei pierderi sau de o suferinta, de ideea sau
sentimentul ca vom pierde sau am putea pierde lucrul pe care-l dorim sau pe cel de care ne-am
legat.

Frica astfel definita poate fi la fel de bine o virtute, ca si o patima. „Daca frica este o patima,
dupa cum vor unii, apoi nu orice frica este patima”, spune Clement Alexandrinul. De aceea
trebuie sa facem distinctia intre doua feluri de frica.

1) Cel dintai, pe care Dumnezeu l-a sadit in om la crearea lui si care, deci, tine de firea sa, are
doua forme.

a) Prima sa forma este o forta care-l tine pe om lipit de fiinta sa insasi si care-l face sa se teama
de a nu-si pierde sufletul si trupul. Prin aceasta frica in manifestarile ei cele mai elementare,
omul se alipeste de viata, de existenta si se teme de tot ceea ce i-ar putea-o rapi sau distruge si
are repulsie fata de non-existenta. Sfantul Maxim Marturisitorul subliniaza ca aceasta tendinta
tine de insasi firea omului: „cele ce sunt facute din cele ce nu sunt au si puterea de
persistenta in Cel ce este, iar nu in ceea ce nu este, iar propriu acestora dupa fire este
pornirea spre cele ce le sustin si ferirea de cele ce le strica”; ea face parte dintre logoi pe care
Dumnezeu „i-a sadit de la inceput (in firea omeneasca) prin creatie”. „Frica dupa fire este o
putere ce sustine existenta prin ferire (de cele ce-ar putea-o distruge)”, spune el in continuare. La
fel spune si Sfantul loan Damaschin vorbind despre „repulsia fata de cele care distrug firea”;
putem zice ca ea corespunde instinctului de conservare, instinctului vital, tendintei innascute a
omului de a se mentine in viata si a-si perpetua existenta. Ea se manifesta in particular ca frica de
moarte, tendinta fireasca de vreme ce Creatorul ne-a daruit viata pentru ca noi s-o pastram, iar
stricaciunea si moartea sunt fenomene contrare firii.

b) A doua forma este „frica de Dumnezeu”, care pe o prima treapta este frica de pedeapsa
dumnezeiasca, iar pe cea mai inalta treapta se arata ca frica de a nu fi despartit de Dumnezeu.
Aceasta a doua forma de frica este firesc legata de cea dintai, caci omul -care-si iubeste propria
fiinta si viata sa si se teme sa nu le piarda -, daca stie care este natura lor adevarata, nu poate
decat sa se teama de despartirea de Dumnezeu, obarsia si scopul lor, din Care au izvorat si spre
care se indreapta. Omul care intelege temeiul real al existentei sale nu se teme atat de pierderea
vietii sale biologice, cat de pierderea vietii celei in Dumnezeu. La omul duhovnicesc, frica de
moarte este inlaturata de frica de Dumnezeu si de tot ceea ce l-ar putea desparti de Dumnezeu,
adica de pacat si de rautatea Vrajmasului care aduc moartea sufletului (cf. Mt 10, 28; Le 12, 5),
singura moarte de care cu adevarat trebuie sa ne temem, caci ea ne lipseste de viata pentru vecie,
in vreme ce moartea biologica nu face decat sa separe pentru un timp sufletul de trup si distruge
numai forma pamanteasca si stricacioasa a existentei omului.

Acest dintai fel de frica, pe care tocmai am prezentat- o sub cele doua forme ale sale, constituie o
virtute pe care Adam a avut-o in starea sa primordiala. Intr-adevar, Adam era sortit sa devina
nemuritor prin har, dar putea sa si moara, datorita liberului sau arbitru, daca s-ar fi opus prin
acesta vointei lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu i-a zis lui Adam: „Din pomul cunostintei
binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit !” (Fac. 2,
17). Frica – de a nu muri, ca si de a nu fi despartit de Dumnezeu – a fost unul dintre mijloacele
pe care Dumnezeu le-a dat omului pentru a-l ajuta sa-I pazeasca porunca si sa se fereasca de
urmarile calcarii ei.

2) Al doilea fel de frica, pe care Sfintii Parinti o privesc ca patima, este o urmare a pacatului
stramosesc. Ea se manifesta intotdeauna ca aversiune a omului fata de tot ceea ce i- ar putea rapi
sau distruge existenta, dar in cazul acesta nu mai este vorba despre existenta sa in Dumnezeu, ci
de existenta sa de fiinta cazuta, de care se alipeste prin filautie. Sub aceasta forma, inainte de
orice si mai intai de toate, ea este frica de moarte, dar nu din pricinile binecuvantate ale celuilalt
soi de frica. Ea capata cele mai variate forme, pe care insa nu le vom mentiona aici. Pentru a o
caracteriza, vom spune, impreuna cu Sfantul Maxim Marturisitorul, ca ea face parte dintre
patimile datorate lipsirii de placere si este produsa ca si ele de faptul ca iubirea de sine este ranita
de o suferinta a sufletului sau a trupului: omul se teme sa nu piarda – si se teme si de ceea ce l-ar
face sa piarda – un obiect din lumea sensibila a carui posedare (reala sau anticipata in mod
imaginar) ii ofera o anumita desfatare sensibila. Ideea sau sentimentul ca il poate pierde naste in
suflet o stare de rau si de tulburare, ale carei efecte omul le resimte si pe plan trupesc: „Uneori se
infricoseaza mai intai sufletul, alteori trupul”, dar oricum „de la unul trece si la celalalt”. Teama
ca patima vadeste, in oricare dintre cazuri, alipirea de lumea aceasta, de bunurile din ea si de
desfatarea simtuala de ele, si iubirea vietii de aici; caci omul cazut crede ca viata aceasta i-a fost
data ca sa se bucure de toate placerile. De o asemenea teama tine orice forma de teama de
moarte, care nu este teama fireasca de a nu-ti pierde viata vazuta ca dar al lui Dumnezeu si ca
mijloc de inaintare spre unirea cu El, ci este teama de a nu pierde placerile lumii. Aceasta
legatura esentiala dintre patima fricii si iubirea de viata potrivit duhului lumii – viata privita si
traita cu totul trupeste – este adeseori evidentiata de invatatura Sfintilor Parinti. Astfel, Sfantul
Isaac Sirul scrie: „Cand se afla cineva in cunostinta trupeasca, se teme de moarte”.

In Pateric citim ca un Batran a fost intrebat odata de un frate: „Oare de ce imi este teama cand
merg prin pustie ?”. A raspuns acesta: „Pentru ca inca traiesti lumii !”. Iar in alta parte: „Un frate
l-a intrebat pe un Batran: „De ce, atunci cand ies singur noaptea afara, mi se face frica ?”. Iar
Batranul i-a spus: „Pentru ca inca pui pret pe viata in aceasta lume”. In timp ce primul fel de
frica este „dupa fire”, acesta din urma, care este o patima rea, este „contrar firii” si „contrara
ratiunii”. Ea vine din faptul ca omul a deviat sensul firesc si normal al acesteia – care-l facea sa
ramana fidel fiintei sale autentice si sa-L iubeasca pe Dumnezeu -, acum fiindu-i frica sa nu-si
piarda fiinta lui cea cazuta si sa nu se afle despartit de lumea aceasta, sa nu-si piarda viata dusa in
chip patimas si toate placerile ei. in loc sa se teama de ceea ce-i poate pierde fiinta si existenta
dupa duh, omul incepe sa se teama de tot ceea ce-i primejduieste existenta trupeasca si
desfatarile pe care le culege din ea.

Frica de Dumnezeu si frica „lumeasca” nu sunt doua atitudini deosebite prin natura lor, ci sunt
una si aceeasi atitudine fundamentala a omului, insa indreptata spre teluri diferite. Acest lucru
reiese limpede din invatatura Sfintilor Parinti, care arata cum una o exclude pe cealalta: daca ti-e
teama de ceva din lume inseamna ca nu ti-e frica de Dumnezeu; si, dimpotriva, cel care se teme
de Dumnezeu n-are frica de nimic: „Cel ce s-a facut rob Domnului nu se va teme decat numai de
Stapanul sau. Dar cel ce nu se teme inca de Acesta se teme si de umbra lui”, scrie, de pilda,
Sfantul loan Scararul. De aceea Sfintii Parinti spun ca teama ca patima este inlesnita de „lipsa de
rod a sufletului”, la care ajunge omul cand nu are Duhul cel dumnezeiesc salasluit in sufletul sau:
„… m-am temut, caci sunt gol”, spune Adam dupa ce a calcat porunca (Fac. 3, 10).

La fel ca toate celelalte patimi, frica este, pentru Sfintii Parinti, o boala, pentru motivul
fundamental pe care tocmai l-am prezentat (adica pervertirea unei dispozitii firesti virtuoase intr-
o patima contrara firii), dar si din pricina numeroaselor tulburari care o constituie si pe care le
genereaza. Mai intai, frica vadeste o relatie patologica a omului cu Dumnezeu. Temandu-se sa
nu piarda ceva din bunurile lumii si placerile ei, in loc de a se teme sa nu-L piarda pe
Dumnezeu, si deci pe sine, omul se desparte de Dumnezeu, adevaratul izvor al vietii sale,
pricinuitorul si telul fiintei lui, Cel care da sens existentei sale si isi indreapta preocuparile
spre realitatea sensibila care devine pentru el ceva absolut. Dupa cum se vede limpede, in
aceasta atitudine si in urmarile sale nefaste regasim intregul proces al pacatului stramosesc.

In frica, Dumnezeu nu este numai uitat ca principiu al fiintei si al vietii, ca sens si centru al
existentei; El este negat, ignorat, respins ca proniator si pazitor plin de bunatate al fiecarei
fapturi. Frica vadeste amagirea in care a cazut omul crezand ca a fost parasit si socotind ca
nu poate sau ca nu trebuie sa se bazeze decat pe propriile lui puteri, fiind lipsit de ajutorul
lui Dumnezeu.
„Un Batran a fost intrebat de un frate: De ce ma tem cand sunt in „pustie ? Si i-a raspuns
Batranul: Pentru ca te crezi singur si nu vezi ca Dumnezeu este cu tine”. Amintindu-ne ca
Dumnezeu Se ingrijeste pururea de noi (Mt 10, 29-31; Lc 12, 6-7), Hristos insusi risipeste
aceasta amagire. Pe deasupra, frica mai vadeste lipsa de credinta in bunurile duhovnicesti. Caci
daca omul le-ar iubi pe acestea, numai de pierderea lor s-ar teme, caci, dupa cum spune Sfantul
Maxim Marturisitorul, omul „nu trebuie sa se teama decat de o singura durere: de pierderea
darurilor dumnezeiesti”.

Singure aceste bunuri au cu adevarat o valoare absoluta si o importanta vitala pentru om. Cel
care isi pune credinta in Dumnezeu, facandu-se partas invierii lui Hristos si al vietii celei
dumnezeiesti, n-are a se teme nici pentru sufletul, nici pentru trupul sau si nici chiar de moarte,
prin care numai trupul piere pentru o vreme, dar sufletul cu nimic nu se vatama (Mt 10, 28; Le
12, 4). Cel care se uneste cu Dumnezeu afla in El multimea tuturor bunatatilor si nu se teme ca
va fi lipsit de vreunul dintre bunurile din lume.

A te teme, iarasi, nu inseamna numai a nu avea credinta in existenta darurilor duhovnicesti,

singurele adevarate, ci, in acelasi timp, a te increde in chip zadarnic in bunurile materiale, a caror
realitate este amagitoare si care se trec ca floarea ierbii, comori pe care rugina si moliile le
mananca, iar hotii le rapesc (Mt 6, 19; Le 12, 33).

Si pentru ca ele sunt stricacioase, iar el supus mortii, mai devreme sau mai tarziu, omul le pierde
si pe ele, si desfatarea pe care i-o aduceau si care, de altfel, este lucru de rand si de nimic fata de
bucuria pricinuita de bunatatile imparatiei, in sufletul omului cazut se cuibareste frica numai
pentru ca se lasa inselat de iluzoria realitate a lucrurilor si a placerilor din lume pe care le
iubeste; daca ar sti ce sunt ele cu adevarat, pierderea lor nu l-ar afecta cu nimic.

Fiind lipsita de orice folos, frica se vadeste o data mai mult a fi irationala. Caci omul nu poate sa
impiedice prin ea nimic din cele ce i se intampla, nu se poate feri de pericolele sau de lipsurile de
care se teme (admitand ca ele intr-adevar se vor produce): „Si cine dintre voi, ingrijindu-se, poate
sa adauge staturii sale un cot ?” (Mt 6, 27). Sfantul loan Damaschin arata ca fricii si grijii fara
rost, pe care lisus insusi le condamna, li se opune lipsa de grija plina de folos, a celui care se
incredinteaza in orice lucru Proniei dumnezeiesti.

Caracterul patologic al fricii se arata de asemenea in partea de imaginatie, mai mult sau
mai putin intensa, pe care ea, in general, o implica si prin care omuj deformeaza realitatea,
atribuindu-i laturi inexistente. Astfel, in imaginatia sa pericolele apar exagerat de mari, iar
pierderea unui lucru oarecare, iminenta. Mai mult, omul ajunge sa-si inchipuie lucruri care
nici nu exista, caci imaginatia sa creeaza, anticipeaza si face sa se admita ca sigure, in
prezent sau intr-un viitor apropiat, lucruri pe care nimic nu-l indreptateste sa creada ca se
vor petrece in realitate.

De aceea, Sfantul loan Scararul defineste astfel frica: „Frica lasa este vederea amagitoare a unei
primejdii mai inainte de primejdie; sau ea este o simtire plina de tremurare a inimii, clatinata si
speriata de nenorociri indoielnice”. Si, observand cum frica face indoielnice lucrurile cele mai
sigure si mai evidente si cat de mult este amestecata in aceasta inchipuirea omului, el adauga:
„Frica lasa este lipsa incredintarii (in lucrurile de care esti cel mai incredintat)”. Dar deformarea
realitatii, neperceperea a ceea ce exista si perceperea celor inexistente sunt trasaturi specifice
delirului. Frica arata intotdeauna ca, in modul in care este perceput si trait realul, imaginatia
domina celelalte facultati sufletesti si le impune reprezentarile sale. „Spaima care duce la
incremenire este frica rezultata dintr-o mare inchipuire”, arata Sfantul loan Damaschin. Dar daca
frica sau spaima, chiar daca implica cel mai adesea multa imaginatie, pot fi uneori motivate in
mod obiectiv, majoritatea formelor de teama, si mai ales nelinistea si angoasa, se caracterizeaza
prin lipsa oricarei ratiuni obiective care le-ar putea produce, prin dominarea partii irationale din
om.

Puterile sufletului care-i ingaduie omului sa vada dimensiunile reale ale lucrurilor si
intamplarilor sunt, sub imperiul fricii, paralizate. „Caci – gasim scris in Cartea intelepciunii
lui Solomon – spaima nu este altceva fara numai lepadarea oricarui ajutor care-ti vine de la
dreapta judecata” (Int. Sol. 17, 11).

Zamislirea si dezvoltarea fricii in suflet pot fi iscate si prilejuite de alte patimi ale omului. Ea se
arata a fi legata in primul rand de mandrie. Sfantul Isaac Sirul spune ca: „cel lipsit de smerenie e
lipsit si de desavarsire. Si cel lipsit de aceasta e pururea infricat”. Iar Sfantul loan Scararul arata
ca „sufletul mandru este robul fricii lase, pentru ca se bizuie pe sine si se teme de zgomotele
lucrurilor si de umbre„.

Frica este legata si de patima trandaviei, cum ne arata Sfantul Simeon Noul Teolog. In general,
frica poate fi iscata de starea de pacat, asa cum invata Sfantul Apostol Pavel: „Necaz si
stramtorare (neliniste, in fr.) peste sufletul oricarui om care savarseste raul” (Rm. 2, 9). Sfantul
Ioan Gura de Aur spune: „Cel care vietuieste in pacat este intotdeauna temator; si dupa cum
cei care au de strabatut un drum intr-o noapte intunecata si fara luna tremura de frica, cu
toate ca nu-i ameninta nimeni si nimic, tot asa pacatosii se tem tot timpul; chiar si atunci
cand nu-i mustra nimeni, constiinta lor incarcata ii face sa se sperie de orice lucru, sa se
fereasca de toti si toate sa li se para infricosatoare si inspaimantatoare, nefiind nimic care
sa nu-i umple de neliniste„. Aceste remarci nu se aplica numai celor care, dorind sa traiasca
potrivit poruncilor sau cel putin cunoscandu-le, le-au calcat si, prin urmare, sufera mustrarile
constiintei, ci de asemenea si celor care, traind in afara credintei si in necunoasterea poruncilor,
au totusi un oarecare sentiment al starii lor de pacatosenie.

Se pare chiar ca starea de pacat trezeste frica, sub forma anxietatii si angoasei, cu atat mai mult
cu cat omul nu are constiinta limpede a pacatului sau. Referindu-se la „frica sufletului in care
este o marturie a pacatului”, Sfantul Diadoh al Foticeei il sfatuieste pe crestin sa-si marturiseasca
chiar greselile cele fara de voie si cele fara de stiinta, caci, spune el, „daca nu ne vom marturisi
cum trebuie si pentru greselile fara de voie, vom afla in noi in vremea iesirii noastre o oarecare
frica nelamurita”. Frica, ca si celelalte patimi, este direct legata de lucrarea diavolilor. Ei
contribuie la aparitia ei si se folosesc de ea ca de un teren foarte prielnic pentru lucrarea lor, caci
le este un bun aliat, dupa cum arata Sfantul Diadoh al Foticeei, mai ales cand este vorba despre
frica legata de savarsirea pacatului.”

Gelozie sau Iubire?

Gelozia este foarte complicata. Contine multe ingrediente. Lasitatea este unul dintre ele,
atitudinea egoista este alt element, dorinta de monopolizare – nu e experienta de iubire ci doar de
posesivitate, o tendinta de a fi competitiv, o frica adanc inradacinata de a fi inferior…

Deci multe lucruri sunt incluse in gelozie. Iubesti o persoana – sau cel putin crezi ca o iubesti…
Daca intradevar iubesti, atunci gelozia nu e cu putinta. Daca vezi ca persoana iubeste pe
altcineva, vei fi fericit: iubesti persoana si aceasta este fericita cu altcineva, si tot ceea ce vrei tu
este că ea sa fie fericita. Nu te vei simti gelos/geloasa, ci din contra, te vei simti
recunoascator persoanei care-l face fericit pe omul iubit….

Dar aceasta este iubirea autentica, care este o specie rara. Ceea ce exista in numele iubirii este
doar o idee. Tu „iubesti” o persoana si aceasta inseamna ca posezi acea persoana. Tu „iubesti” o
persoana si aceasta inseamna ca acela nu poate iubi pe nimeni altcineva. Daca iubeste
pe altcineva te insulta, iti dovedeste ca esti inferior, ca exista oameni mai buni, mai de iubit decat
tine. Aceasta raneste ego-ul, iti raneste posesivitatea, iti raneste dorinta de monopolizare. Si in
esenta este lasitate pentru ca nu incerci sa infrunti realitatea in ceea ce priveste iubirea ta, intr-o
maniera sincera,directa. Problema nu este ca omul iubit iubeste pe altcineva, intrebarea este:
iubesti tu acea persoana intr-adevar? Si tu nu esti destul de curajos pentru a infrunta acea
intrebare. Si aceasta este adevarata intrebare care trebuie pusa. Daca iubesti o persoana atunci
nimic nu conteaza. Iubirea „permite” libertatea. Iubirea „permite” ca orice simte el ca vrea sa
faca, poate face. Orice simte ca il face fericit, aceasta este alegerea lui. Daca iubesti persoana,
atunci nu interferezi in intimitatea sa. …Nu ii incalci fiinta. Nu vrei ca aceasta sa iti dea
socoteala unde a fost, unde este, cand e tarziu. Nu este bine asa. Este viata sa, unde merge, daca
vine tarziu sau nu… ai iubit persoana asa cum este – si asa este ea. Nu ii incalci intimitatea.
Nu ii deschizi scrisorile, nu te uiti prin buzunarele sale, in jurnalul sau, in agenda cu numere de
telefon. Nu incerci sa cauti indicii. Toate acestea sunt lucruri urate. Trebuie sa infrunti realitatea.
Daca nu o faci, aceasta este lasitate. Si, pentru a o ascunde faci atata caz de gelozie incat
uiti complet ca este vorba doar despre lasitatea ta. Este nevoie sa iti clarifici daca este ideea ca
iubesti persoana sau daca este o realitate ca o iubesti. Realitatea nu are probleme, doar ideile
aduc necazuri fiindca sunt superficiale. Dedesubt sunt atatea gunoaie incat acele idei nu te pot
ajuta. Orice lucru marunt si imediat incep problemele. Nu pot concepe ca daca doua persoana
intradevar se iubesc se vor certa vreodata pentru orice motiv, ca vor incerca sa-si impuna
vreo idee, pentru orice motiv, ca vor incerca sa-l opreasca pe celalalt in ceea ce vrea sa faca.

Cerinta de baza a iubirii este: Il accept pe celalat asa cum este el. Si iubirea niciodata nu
incearca sa schimbe persoana conform ideei tale despre acea persoana. Nu incerci sa „tai”
persoana pe ici si pe colo pentru a o aduce la „marimea” adecvata – ceea ce se face peste tot
in lume, de altfel.

Oamenii care cred ca se iubesc – se hartuiesc reciproc incontinuu, incerca sa creeze imaginea pe
care o doresc. Ei vor ca celalalt sa fie precum o marioneta iar sforile sa fie in mainile lor. Si
acelasi lucru il faci si celalalt: el vrea ca tu sa fi o marioneta iar sforile sa fie in mainile sale.
Astfel va exista un conflict permanent, mizerie, durere. Si atunci ne minunam: de ce au scris
poetii asa multe lucruri frumoase despre iubire? – fiindca nimic nu pare sa se intample! Exista
doar in poezii. Adevarul este ca majoritatea poetilor nu au iubit vreodata. Ei sunt indragostiti de
ideea de iubire, astfel incat creeaza poezii frumoase, povesti frumoase. Sau poate ca au iubit, dar
au esuat,astfel incat pentru a se consola, ei creeaza situatia opusa in poeziile lor. …Este o
compensatie. In viata, ei rateaza, asa ca transpun in scris, in scris poetul creeaza fantezia pe care
ar fi vrut sa o traiasca aievea, pentru a-si uita viata, pentru a-i uita uratenia.

Deci fie poetii nu au iubit niciodata si nu au cunoscut agonia iubirii, ori daca au iubit au cunoscut
agonia ei si au vrut sa cunoasca si extazul….

Lasitatea este cea care te tortureaza. Pur si simplu, infrunta realitatea, daca iubesti omul sau nu.
Daca il iubesti atunci nu exista conditii. Daca nu-l iubesti, atunci cine esti tu pentru a pune
conditii? Daca il iubesti, il iubesti asa cum este, daca nu-l iubesti, nu este nici o problema – el
este nimeni pentru tine, deci ce conditii sa ii pui? Poate face orice doreste sa faca. Dar trebuie sa
iti infrunti sentimentele intr-un mod foarte sincer. Si intalnirea directa cu propriile tale
sentimente iti va arata calea. Viata nu este grea – noi o facem asa fiindca suntem lasi – nu vedem
acel lucru care stim ca este acolo. … Nu ne uitam fiindca stim ca poate va fi greu sa
infruntam realitatea. … Dar este mereu usor sa infrunti realitatea. Iar aceasta te face inocent si
complexitatile care nu sunt necesare nu apar. Altfel, o persoana va continua sa traiasca in
imaginatie, sa-si inchipuie ca iubeste, ca poate muri pentru celalalt. Tu nici macar nu suporti sa il
vezi pe celalalt fericit pentru un minut cu altcineva – si tu crezi ca poti muri pentru acea
persoana! Doar incearca sa vezi ce simti intr-adevar pentru celalalt – si gelozia va disparea.
In majoritatea cazurilor, odata cu gelozia si iubirea ta va disparea. Dar este bine fiindca ce sens
are sa ai parte de o iubire plina de gelozie, care de fapt nu este iubire?

Daca gelozia dispare si iubirea ramane, atunci ai ceva consistent, care merita.

Pentru a reusi sa traiesti adevarata dragoste

”Fiecare fiinta viseaza si isi doreste, cu o intensitate mai mica sau mai mare, sa isi gaseasca
sufletul pereche in acesta viata. Fiecare cautare de acest fel incepe cu norocul incepatorului si se
termina cu proba invingatorului. Ce isi poate dori mai mult o fiinta decat implinirea prin iubirea
care sa o desavarseasca ?

In aceasta mare aventuram, cautatorului ii este testata credinta si staruinta, perseverenta. Aceasta
cautare se transforma intr-o mare aventura spirituala. Fiecarui spirit ii este sortita o entitate de
polaritate opusa pe care o cauta de mai multe vieti. Cand ai norocul sa intalnesti acea fiinta viata
este stralucitoare, dragostea izbucneste din profunzimea sufletului si devine o permanenta in
viata de zi cu zi. Insa cei care au asemenea aspiratii trebuie sa fie pregatiti sa primeasca aceasta
gratie, sa o intampine si sa o slujeasca.

Pentru a ajunge la starea in care suntem pregatiti sa primim si sa apreciem langa noi sufletul
pereche, trebuie sa invatam sa respectam iubirea. Iubirea care este respectata oriunde este
intalnita, il respecta la randul ei pe cel ce o poarta in suflet. Focul dragostei trebuie intotdeauna
intretinut. Nu iubitul sau iubita este vinovat pentru ceea ce se petrece in sufletul nostru. Nu grijile
vietii sunt cele care sting iubirea, ci superficialitatea cu care o tratam, neglijand-o. Daca uiti sa
daruiesti iubire, nu vei primi decat indiferenta.
Daca cauti indarjit iubirea, ea nu vine atunci cand iti doresti cel mai mult, tocmai pentru a-
ti testa credinta si aspiratia. Ea vine, de obicei, cand esti singur, dar esti pregatit interior pentru
a trai intensitatea unei experiente de acest tip. Fii fericit cand simti ca ai gasit iubirea adevarata.
A doua oara s-ar putea sa te umileasca, daca o umilesti si o faci sa sufere. In general oamenii
cauta iubirea pe care nu stiu sa o pastreze, dintr-o mare superficialitate. De obicei iubirea este
redusa la atractia sexuala si aici se face o mare eroare. A iubi profund inseamna a iubi cu inima,
cu sufletul, cu mintea. Acest sentiment profund trebuie dovedit cu inima, cu sufletul, cu mintea,
prin bunatate, blandete, efort sustinut, curaj, perseverenta, sacrificiu, prietenie adevarata, si prin
fapte, nu doar prin vorbe desarte. Cei pe care ii iubiti nu trebuie chinuiti cu egoismul sau gelozia
voastra. Forta iubirii nu trebuie redusa la o simpla atractie trecatoare. Iubirea adevarata este
incercata, dar ea isi pierde din stralucire atunci cand neglijenta, rutina, lenea se strecoara in viata
unui cuplu. La adevarata iubire se ajunge dupa mai multe vieti in care se invata toate aspectele
iubirii. Acolo unde vedeti ca oamenii se iubesc nu trebuie sa interveniti, caci faceti un pacat.

Tinand seama de conditiile anterioare, cum ar trebui sa procedam pt a ne gasi sufletul

pereche si de ce nu ne apare foarte curand ?

Rezistand « dragostei la prima vedere », adica acelei atractii sexuale care nu genereaza in noi
sentimente profunde, invatand sa avem relatii platonice, pt o periaoda de timp, cu sexul opus –
ne apropiem mai mult de sufletul celui de langa noi, putem comunica mai usor la nivel profund,
sufletesc, nu numai fizic, invatam sa-l cunoastem pe celalalt. Aceasta nu trebuie sa constituie o
regula, uneori avem nevoie de timp si experienta pentru a intelege aceste lucruri.

Fuziunea amoroasa trebuie sa aiba caracter sacru pt a conduce la extaz, altfel ea este doar o pala
imagine a ceea ce ar putea fi. Adevarata comunicare intre suflete conduce la extazul amoros, care
nu se poate produce atunci cand intre doua fiinte exista o simpla atractie, care se poate consuma
la fel de repede precum a inceput, un foc de paie care se aprinde repede, dar care se stinge la fel
de repede. Relatiile amoroase profunde apar intre oamenii care se dezvaluie complet unul fata de
celalalt, intre care exista un sentiment profund de incredere, respect si ocrotire, intre care nu mai
exista nici un fel de ziduri interioare create din frica.

Intelegand cine sunt, cu adevarat, cei de langa noi, ne va ajuta sa mai fantasmazam si sa avem o
parere obiectiva asupra celor de langa noi. Fiecare om trebuie luat de acolo de unde se gaseste,
inteles si ajutat cu iscusinta pt a merge mai departe. La inceputul oricarei relatii apare un
fenomen de dependenta, dar si de euforie, nefiind o stare de fericire stabila, deoarece nu se
bazeaza pe sentimente de dragoste matura si profunda, se estompeaza in timp, iar cei doi ajung sa
o caute in alta parte, la alte persoane.

Pentru a reusi sa traiesti adevarata dragoste trebuie sa ai o stare de forta si de

independenta interioara. Cand discipolul e pregatit maestrul apare – si cum dragostea este cel
mai mare maestru din acest univers, ea nu poate aparea intr-o forma matura decat in momentul in
care fiinta care si-o doreste a atins o anumita stare de armonie si de maturitate interioara.

Exista o modalitate de a fi fericit intr-o relatie, iar aceasta este de a considera relatiile exact in
scopul in care au fost destinate si nu in scopul pe care i-l atribuie fiecare din noi. Relatiile te
solicita in mod constant, te cheama in mod constant sa creezi, sa exprimi si sa traiesti experienta
unor aspecte din ce in ce mai grandioase ale fiintei tale, a unor viziuni din ce in ce mai marete
despre tine insuti, a unor versiuni si mai magnifice despre tine insuti. Acest lucru nu-l poti realiza
niciunde in afara unei relatii, unde aceste lucruri se realizeaza imediat, cu un impact maxim si
intr-un mod foarte pur. Numai printr-o relatie cu alti oameni , locuri si evenimente putem exista
in acest univers.

Odata ce intelegi foarte clar acest lucru, odata ce il aprofundezi, binecuvintezi in mod intuitiv
fiecare experienta, orice intalnire umana, dar in special relatiile de cuplu, deoarece le observi
constructivitatea in sensul cel mai inalt. Toate relatiile pot fi folosite pentru a te descoperi pe tine,
pentru a-ti descoperi Sinele. Cand relatiile de dragoste esueaza, ele esueaza deoarece s-a intrat in
aceste relatii cu motivatii gresite.

Majoritatea oamenilor intra intr-o relatie gandindu-se mai degraba la ce pot obtine din acea
relatie, decat ce aduc ei in ea. Si asta o fac in mod inconstient, de cele mai multe ori. De cele mai
multe ori este privita ca un troc ascuns, mai precis : « daca X nu imi da asta eu nu-l mai iubesc,
daca Y nu face asta pentru mine, s-a terminat…etc ». Scopul unei relatii nu este ce parte din
celalalt ai putea sa capturezi si sa pastrezi, ci cum ai putea sa te desavarsesti prin acea relatie.
Este romantic sa spui ca tu erai « un nimeni » pana cand a aparut o anumita persoana, dar acest
lucru nu este adevarat. Ba chiar se arunca asupra acelei persoane o povara incredibila, aceea de a
fi altcineva decat este de fapt. Pt ca nu vor sa te dezamageasca, ei inceraca din rasputeri sa faca
niste lucruri si sa fie altcineva decat ceea ce sufletul lor este cu adevarat. Ei nu mai pot sa se
incadreze in imaginea pe care tu ai construit-o despre ei, nu mai pot ramane in locurile pe care tu
le-ai dat sa le joace si astfel creste resentimentul si urmeaza apoi mania. Dar acest aspect poate fi
si unul benefic. Adica, la inceputul unei relatii, cand fiecare isi doreste sa se transforme intr-un
anumit fel pentru celalalt, sa se autotransfigureze si sa-l transfigureze pe celalalt, in aceste etape
producandu-se adevarate transformari alchimice ale fiintelor. Acestei faze a relatiei ii corespunde
energia inceputului care incarca relatia intr-un mod inefabil si sublim. Apoi, odata cu trecerea
timpului, personalitatea fiecaruia tinde sa revina la ceea ce este ea cu adevarat si sa-si exprime
toate aspectele sale in mod plenar. In aceste momente se constata in relatie ca s-a schimbat ceva.

E foarte romantic sa afirmi ca, in clipa din care a intrat cineva in viata ta, te simti desavarsit.
Totusi scopul unei relatii nu este aceea de a avea o alta persoana care sa te desavarseasca, ci de a
avea pe cineva cu care sa impartasesti desavarsirea ta, iar prin acest aspect se poate caracteriza si
maturitatea, maturizarea unei relatii. Poate ca paradoxul relatiilor umane este chiar faptul ca nu ai
nevoie de o anumita persoana pentru ca sa traiesti plenar experienta iubirii, dar fara o alta
persoana care sa trezeasca in tine aceste aspecte ele ti-ar ramane necunoscute. Acesta poate
constitui atat misterul cat si minunea, atat frustarea cat si bucuria experientei umane. Testul
relatiilor este dat de faptul de cat de bine s-a incadrat celalalt in idealul vostru si cat de mult v-ati
ridicat voi la idealul lui sau al ei. De fapt, singurul si adevaratul test consta in cat de bine v-
ati ridicat voi la nivelul idealului vostru.

Toate relatiile sunt sacre, deoarece numai ele ofera cea mai mare ocazie a vietii de a crea si de a
produce experienta celei mai inalte conceptualizari a Sinelui vostru, celei mai inalte
conceptualizari a fiintei voastre. Relatiile esueaza atunci cand ele nu sunt considerate ca fiind cea
mai inalta ocazie de a crea si de a produce experienta celei mai inalte conceptualizari a celuilalt,
ceea ce inseamna o maturizare a propriei persoane, dar si a relatiei.
O relatie esueaza atunci cand ne concentram doar asupra celuilalt, cand suntem obsedat de
celalalt, iar propria noastra fiinta pare ca nu ne mai intereseaza, traim doar prin si pentru celalalt.
Cum este celalalt ? Ce face celalalt ? Ce are celalalt ? Ce spune celalalt ? Ce planuieste celalalt ?
Ce cere ? Ce gandeste ? Ce spera ?

De fapt, trebuie sa constientizam ca singurul lucru care conteaza este ceea ce este fiecare din noi
in raport cu acele lucruri. Cea ,mai iubitoare persoana este , de fapt, cea care se concentreaza in
jurul propriului Sine, cea care depune toate eforturile pentru a-si realiza natura sa divina. Daca
nu-ti poti iubi propriul Sine, nu poti sa-l iubesti pe celalalt. Majoritatea oamenilor fac greseala de
a cauta dragostea de Sine prin dragostea pentru celalalt. Ei gandesc : « Daca eu ii voi iubi pe
ceilalti si ei ma vor iubi pe mine. Atunci eu sunt demn de a fi iubit si ma pot iubi eu insami ».

Dar avem si reversul acestei situatii in care multi oameni se urasc deoarece simt ca nu exista
nimeni care sa-i iubeasca. Aceasta poate fi considerata o boala – care se manifesta atunci cand
oamenii sunt « bolnavi din dragoste » – deoarece adevarul este ca alti oameni ii iubesc cu
adevarat, dar acest lucru nu conteaza. Indiferent de cat de multi oameni isi manifesta dragostea
pentru ei, lor nu le este destul. Mai intai, ei nu te cred. Cred ca incerci sa-i manipulezi – incerci
sa obtii ceva de la ei. Cum ai putea sa-i iubesti pt ceea ce sunt ei cu adevarat ? Nu, trebuiie sa fie
o greseala. Precis vrei ceva ! Dar oare ce vrei ? Fiintele care nu au incredere in propriul Sine se
gasesc deseori in fata intrebarilor : Oare cum de ma iubeste ? Ce a vazut la mine ? Ele stau si
incearca sa realizeze cum ar fi posibil sa fie iubiti cu adevarat de cineva. Asa ca nu ii cred pe
ceilalti si pornesc o adevarata campanie pentru a-l face pe celalalt sa dovedeasca aceasta. Trebuie
sa dovedesti ca iubesti. Pentru a face aceasta, la inceput ti se va cere sa-ti schimbi
comportamentul. Apoi daca ajung sa creada ca sunt iubiti, incep imediat sa-si faca griji in
legatura cu cat timp vor fi in stare sa pastreze dragostea celuilalt. Asa ca pentru a nu pierde
dragostea celuilalt, ei incep sa-si schimbe comportamentul. Aceasta nu este rau atat timp cat se
produc transformari reale in fiinta si atat timp cat exista o aspiratie constienta spre desavarsire.
Cand relatia devine stagnanta din punct de vedere spiritual, cand se pierde aspiratia profunda
spre desavarsire, cei doi se pierd in acea relatie. Intrand in acea relatie, spera sa se gaseasca pe ei
insisi, dar de fapt se pierd. Pierderea aspiratiei profunde spre desavarsire, intreruperea cautarii
Sinelui intr-o relatie provoaca cea mai mare parte din amaraciunile din cupluri. Doi oameni se
unesc sperand ca intregul va fi mai mare decat suma partilor, dar descopera ca este mai
mic(atunci cand nu ne ragasim plenar intr-o relatie si facem mai putin decat atunci cand eram
singuri). Ei se simt mai putin decat atunci cand erau singuri. Mai putin capabili, mai putin
indemanatici, totul ajunge sa fie mai putin incitant, mai putin atragator, mai putin vesel, mai
putin multumitor, caci toate acestea sunt lipsite de lumina libertatii interioare. Pierderea libertatii
interioare, a aspiratiei spre desavarsire face ca persoanele implicate in acea realatie sa simta ca
sunt mai putin, ca au renuntat la o mare parte din ceea ce sunt pentru a putea fi si a ramane in
relatie. Si cate relatii de acest gen nu vedem in jurul nostru, daca nu facem si noi parte din una.

Atunci cand se pierde din vedere faptul ca intr-o relatie intra doua suflete sacre pornite intr-o
calatorie sacra, nu se mai poate vedea scopul, motivul aflat la baza tuturor realatiilor. Sufletul a
venit in corp cu scopul de a evolua. Evoluam, devemin. Dar oamenii, in marea lor majoritate,
folosesc relatiile cu absolut orice prêt. Relatiile personale sunt cele mai importante elemente in
procesul devenirii. Relatiile sunt un teren sfant. Ele nu au practic nimic de-a face cu celalalt si,
totusi, deoarece ele il implica pe celalalt, ele au cea mai mare legatura cu celalalt. De fapt prima
relatie a fiecaruia dintre noi trebuie sa fie relatia cu propriul Sine. Fiecare trebuie sa invete
sa-si cinsteasca , sa-si ingrijeasca si sa-si iubeasca propriul Sine divin. Fiecare trebuie sa invete
sa-si cinsteasca Sinele divin ca pe ceva de cea mai mare valoare, inainte ca al putea vedea pe
celalalt ca avand valoare. Trebuie intai fiecare sa-si binecuvinteze si sa-si vada maretia propriului
Sine pentru ca apoi sa vada acelasi lucru si la ceilalti. Daca il veti recunoaste pe altul ca fiind
sfant inainte de a recunoate sfintenia voastra, veti vedea ca intr-o zi nu o sa va mai placa asta,
caci voi nu v-ati indragostit niciodata cu curatenie sufleteasca de Sinele vostru. Cautati sa vedeti
ce sunteti, ce faceti si ce aveti voi intr-un anumit moment , nu ce se petrece cu celalalt.
Desavarsirea voastra nu se afla in actiunea altuia, ci in actiunea si in reactia voastra. Si aceasta
neimplicand egoismul, ci doar o aspiratie coplesitoare de a deveni cu adevarat desavarsiti.

Exista lucruri pe care le poti face cand reactionezi indurerat si ranit la ceea ce este, spune sau
face celalalt. Primul este sa recunosti cinstit , in sinea ta si in fata celuilalt, exact ceea ce simti.
Multora din noi le este frica sa o faca, deoarece le este teama ca-i va pune intr-o lumina proasta
in fata celuilalt. Undeva, adanc in interioarul vostru, va dat seama ca este probabil ridicol sa va
simtiti asa. Ca este meschin sa va comportati asa, deaorece sunteti mai buni decat atat, si atata
puteti si gata. De aceea este atat de importanta sinceritatea, atat fata de propria persoana, cat si
fata de celalalt – daca exista lucruri care nu-ti fac bine spune-i celuilalt, dar accepta ca si celalalt
sa-ti faca astfel de marturisiri.

Trebuie sa ne cinstim sentimentele, dar pt aceasta trebuie sa ne cinstim propriul Sine si sa ne

iubim aproapele ca pe noi insine. Cum vom putea intelege si cinsti sentimentele altuia, daca noi
insine nu putem sa ne cinstim sentimentele din interiorul nostru ? Trebuie sa ne aducem aminte
ca viata nu este un proces de descoperire ci unul de creatie. Atunci cand viata este traita din
punctul de vedere al controlului prejudiciilor sau a avantajului optim, se pierde beneficiul din
viata. Se risipeste ocazia. Se pierde sansa. Pt ca o viata care este traita din prisma propriului
beneficiu sau pierderi este o viata traita din frica, iar viata traita din frica este o neintelegere
profunda. Fiecare dintre noi inseamna dragsote si nu frica. Dragostea ce nu trebuie protejata,
dragostea ce nu poate fi pierduta. Dar nimeni nu va putea sti din proprie experienta atat timp cat
considera ca are numai ceva de castigat sau de pierdut din relatia respectiva. De fapt marele test
al viatii nu este a pierde sau a castiga ceva, ci a iubi sau a nu iubi.

Persoana CARE incearca sa faca numai ce trebuie fata de celalalt, adica sa ierte repede, sa arate
compasiune, sa depaseasca in permanenta anumite probleme si greseli de comportament, devine
manioasa si plina de resentimente si nu mai are incredere in nimeni. Cum poate Divinul sa
pretinda un astfel de sacrificiu, suferinta nesfarsita si lipsa de fericire, chiar daca se spune ca
acestea se fac in numele dragostei ?

In momentul in care devii constient, hotarasti ceea ce este mai bine pt tine. Aceasta este cel mai
important lucru pe care majoritatea oamenilor il ignora. Ce vrei sa faci ? Care este scopul tau in
viata ?

Din punct de vedere practic, daca te gandesti ce este mai bine pt tine in situatii in care ti s-a facut
un rau, cel mai bun lucru pe care il vei face este sa opresti acel rau. Aceasta hotarare va fi buna
pentru tine cat si pentru cel care-ti face rau. Pentru ca, pana si celui care face rau i se va face un
rau mare atata timp cat i se da voie sa continue. Neoprindu-l pe cel care face rau, nu-l vindeci, ci
faci mai mult rau. Deoarece, daca el considera ca raul este acceptabil, atunci ce invata ? Dar in
cazul in care descopera ca raul facut de el nu va mai fi acceptat, oare ce i se va permite sa
invete ?

De aceea , a te purta cu ceilalti cu dragoste nu inseamna, in mod necesar, sa le permiti sa faca tot
ceea ce vor. Aceasta nu inseamna ca in relatiile umane, daca ti se face un rau sa faci rau la randul
tau. Asta inseamna pur si simplu, ca ai permite celuilalt sa faca rau continuu, nu reprezinta cea
mai inalta dovada de dragoste nici pentru el, nici pentru tine. Cel mai malefic lucru este de a
spune ca raul nu exista. Cand se elimina interior orice posibilitate de a ti se face rau, de a ti se
aduce un prejudiciu, sau de a avea o pierdere, cel mai bun lucru pe care poti sa-l faci este sa
recunosti raul, prejudiciul sau pierderea ca o parte din experienta ta de viata. Ceea ce cred , spun
sau fac ceilalti te va rani uneori, pana ce va inceta sa te mai raneasca. Ceea ce te va aduce acolo
cat mai repede este o totala onestitate – sa vrei de buna voie sa afirmi, sa recunosti si sa declari
exact ceea ce simti inlegatura cu acel lucru. Rosteste-ti adevarul cu amabilitate, dar in totalitate
fara sa omiti nimic. Traieste-ti adevarul cu blandete, dar cu totala consecventa. Schimba-ti
adevarul cu usurinta atunci cand experienta iti aduce date noi. Nici un om care judeca nu ar putea
spune atunci cand vi se face rau in cadrul relatiei sa va dati la o parte si sa pretindeti ca nu are
nici o importanta.

Atunci cand te doare foarte tare este prea tarziu sa faci ca aceasta sa nu aiba nici o importanta.
Adica nu trebuie sa accepti sa ti se zdrobeasca inima, pentru ca apoi sa poti spune : « am dat tot
ce a fost mai bun in aceasta relatie, mi-am facut datoria, mi-am indeplinit obligatiile. Daca pe de
alta parte, iti imaginezi ca sarcina este de a incerca sa fii ceea ce altcineva vrea ca tu sa fii,
absenta regulilor si a urmarilor poate sa-ti ingreuneze cautarile.

Sa nu faci niciodata in cadrul unei relatii ceva numai din obligatie, caci aceasta mai devreme sau
mai tarziu va va indeparta de celalalt. Orice relatie este o mare sansa care ni se ofera pt a ne
cunoaste, pt a intelege si pt a evolua. De aceea putem considera toate relatiile umane ca fiind
sacre.

Relatiile de lunga durata ofera ocazii pt a creste impreuna, pt a te desavarsi alaturi de celalalt.
Pentru a avea o relatie de durata trebuie inceputa din motive corecte. Nu trebuie sa incepi o
relatie doar din frica de a nu mai fi singur, de a umple un gol, de a fi iubit, de a scapa de depresie,
de a-ti imbogati viata sexuala, sau pur si simplu pt a scapa de plictiseala. Nici unul din aceste
motive nu da rezultate si nici relatia nu va da, doar daca dragostea va interveni pe parcursul ei.
Adevaratul motiv pentru care intri intr-o relatie este pentru ca te indragostesti. In momentul in
care te indragostesti nu te gandesti caror cerinte raspunde acest sentiment, ce nevoi iti vor fi
satisfacute. Pentru majoritatea oamenilor dragostea vine ca un raspuns pentru a-si satisface
anumite nevoi. Toti avem nevoie de ceva ; in cuplu sansa de a ne satisface aceste nevoi este mai
mare. Din acest moment cadeti de acord in mod tacit asupra unui targ : eu iti dau ceea ce tu imi
dai. Este o tranzactie despre care nu spuneti adevarul. Nu spuneti « negociez cu tine foarte tare »
ci « te iubesc foarte tare ».

Te poti indragosti de cate persoane vrei, dar daca intentionezi sa creezi cu ele o relatie de o viata,
s-ar putea sa vrei sa te mai gandesti putin. Pe de alta parte nu trebuie sa treci printr-o relatie ca
prin apa sau, inca si mai rau, sa ramai in una deoarece consideri ca asa trebuie si traiesti o viata
de disperare tacuta.

Oricine trebuie sa inteleaga ca vor exista provocari si momente foarte grele in relatie. Nu trebuie
sa incerci sa eviti provocarile. Saluta-le cu recunostinta. Considera-le drept daruri de la Divin,
ocazii splendide pt a implini scopul acelei relatii, pt a te intelege mai bine pe tine. Trebuie sa te
straduiesti sa nu vezi fiinta iubita ca pe un oponent, ca pe un dusman, ci ca pe o oportunitate de a
te descoperi pe tine si pe ceilalti. Nu faci nici un deserviciu relatiei daca vei vedea in el mai mult
decat iti arata. Daca el observa ca tu vezi mai mult, se va simti in siguranta sa-si arate ceea ce tu
ai vazut deja. Pretentiile distrug relatia. Oamenii au tendinta de a a vedea in ei insisi ceea ce
vedem noi. Cu cat imaginea noastra este mai grandioasa, cu atat mai grandioasa este dorinta lor
de a arata partea din ei pe care noi le-am aratat-o. Aceasta este un procedeu prin care le permitem
oamenilor sa alunge gandurile false pe care le-au avut despre ei, dar toate acestea trebuie facute
cu luciditate si obiectivitate, caci atunci cand fantezia o ia razna pierdem contactul cu realitatea.
Aici intervine aspectul de transfigurare, dar si de priza asupra realului. Starea de sacralitate dintr-
o relatie trebuie imbinata cu inteligenta si chiar intelepciunea.

Exista uneori afirmatii ca si : « mi-am gasit sufletul pereche, dar mai avem putin pana ne
armonizam la nivel erotic ! » va dati seama ca asa ceva nu se poate. Atunci cand ai gasit sufletul
pereche, sau cel care are un nivel de rezonanta foarte apropiat de al tau, complementaritatea se
produce la toate nivelele si simti ca, cu toate ca celalalt este foarte diferit de tine, te completeaza
si te intelege.

Dar pentru a gasi acest suflet pereche trebuie sa-l chemi, sa-ti doresti cu toata forta fiintei tale sa-
l intalnesti si sa fii alaturi de el. In schimb, nu trebuie sa te cramponezi intr-o idee fixa despre
manifestarea sa, ci trebuie sa urmaresti sa ai iubirea vie in suflet si sa iubesti fiintele pe care le
intalnesti, caci in fiecare se ascunde o parte care este o parte din sufletul tau pereche. A astepta in
mod pasiv, si a lasa sa treaca viata pe langa tine din simplu egoism ca astepti sufletul pereche,
este o irosire. Nu uita niciodata ca : « Cine iubeste mult, mult va fi iubit ».”

(sursa Lalita – ”Gasirea sufletului pereche intre posibil si imaginar”)

Te iubesc
„Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de
viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica. As dormi mai
putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem
saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As
asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!

Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde
la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu. Doamne Dumnezeul meu
daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un
vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada
pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si
sarutul incarnat al petalelor… Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata… N-as lasa sa
treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare
femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.

Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc,
nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa
invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea.
Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii… Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe
varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada.
Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul
parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.

Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa
se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi,
deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.

Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi
vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului
tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un
sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi
vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data
pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune „te
iubesc”si nu mi-as asuma, in mod rostesc, gandul ca deja stii.

Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face
lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-
ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.

Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi
pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va
ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o
imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei
pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si
trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui „imi pare rau”, „iarta-ma”, „te rog” si toate cuvintele de
dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si
intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru
tine.”

Momente din viata

Dragul meu cititor, astazi m-am gandit sa iti scriu pur si simplu cateva randuri…

Inspirata fiind de aceste zile incarcate de atata vibratie joasa…

Am trecut si eu ca si tine prin anumite momente, in care am simtit ca nu fac parte din filmul
vietii mele, ca doar privesc ce se intampla, inerta. Este acel moment in care timpul sta. Cand
nimic nu este ceea ce vrei, cand vrei sa devii ceva dar nu poti, cand ai tot dar defapt nu ai nimic,
cand lacrimile iti curg pe obraz si nu poti schimba nimic, pentru ca acel nimic chiar se intampla.
Cand singurul lucru pe care il poti face este sa accepti prezentul asa cum este. Si am invatat ca in
astfel de momente sa spun ”Doamne Faca-se Voia Ta!”

Unul din maestrii mei imi spunea : Nu trai nici in trecut, nici in viitor, ci traieste in prezent sau
clipa care tocmai a trecut nu se mai intoarce niciodata!… Si la ce as vrea sa traiesc clipa prezenta
daca ea este plina de acel nimic?

Pentru ca de la acel nimic porneste viitorul. Nimic din tot ce vei vrea sa incepi nu poate fi
inceput, nimic din ce vrei sa repari nu poate fi reparat, pentru ca toate incep de la tine. Incepe cu
tine si vei incepe sa traiesti! Din interior spre exterior si nu invers!

Trecutul este o parte din tine, care iti apartine cu toate lucrurile bune sau rele care ti s-au
intamplat. Nu poti sa negi timpul care s-a scurs si nici rezultatul faptelor tale. Esti singurul in
masura sa se judece sau nu pe sine. Sunt etape din trecut pe care ai vrea sa le stergi. Si nu ma
refer la cele de care te rusinezi ci la cele in care te-au durut, acolo unde te-ai simtit la pamant. La
acele momente in care ai simtit ca ramii fara aer, cand ti-ai simtit inima cum ti se fringe si un val
de caldura iti umple corpul, ca esti viu si totusi te simti de parca ai murit.

Si au tot fost astfel de momente iar in final ai decis ca nu vrei sa retraiesti o drama continua si le-
ai ascuns undeva in strafundul tau crezand ca nu vor mai iesi niciodata la suprafata sau ca totul
va ramine undeva in timp ca o afacere de incheiat intre tine si Dumnezeu. Hmm! Esti sigur ca nu
rabufnesc?

Pentru a putea trai Prezentul va trebui sa te ierti si sa fii tu asa cum esti! Nu ai voie in fata
sufletului tau sa te simti un invins si sa traiesti cu vina in suflet. Ar insemna ca ai murit deja si
esti doar o proiectie a ceea ce ai fost candva. Iarta-te! Iarta-i si pe cei care te-au adus in starea in
care esti! Ai sansa de a te elibera. De ce? Sau de cine?

Te vei elibera de incarcatura negativa a faptelor tale de care nu esti multumit, de toate secretele
cele mai ascunse, de durere, de esec, de cei ce te-au ranit, de tot.

Si ce se va intampla? Vei simti cum fiecare inpiratie iti umple corpul de lumina si energie si
fiecare expiratie elibereaza greutatea amintirilor tale. Vei elibera plinul de trecut si vei face loc
prezentului.Vei face loc pentru un nou inceput in care sa poti ordona lucrurile si viata ta. Vei
primi cheia succesului tau personal pentru ca va ramane in tine esenta lucrurilor.

Cum? O faci privindu-te in tine aducand in constient momentele. Fii convins ca vei stii ce sa faci
cu ele. Vei trai nostalgia, durerea, lacrimile, vei vedea culorile, ploaia, oamenii, vei simti caldura,
atingerea, frigul, toamna, vei auzi numele tau. Spune cu voce tare numele tau si simte-ti sufletul!

Vei deveni constient de ceea ce inseamna iubire, bucurie, fericire si de toate minunile pe care le
vrei in viata ta. Poti sa faci si o lista cu ce iti doresti. Fa-o chiar acum! Vei incepe sa devii tu! Iar
ceea ce este cel mai important sa intelegi este ca nimeni nu este vinovat. Toate cate au fost… au
fost doar alegeri, au fost o conjunctura din care ai facut parte, toate au fost cu un scop in viata ta,
pentru a te pregati sa devii cine esti azi, tu insati!

Intelepciunea maestrilor
Să nu-ţi imaginezi vreodată că poţi câştiga dragostea lui Dumnezeu, dacă tu nici măcar nu eşti
capabil să cucereşti dragostea fiinţelor din jurul tău. Dacă cu adevărat îl iubeşti pe El, trebuie să-
L iubeşti pe El în toţi. De fiecare dată când vei gândi că ai epuizat dragostea lui Dumnezeu vei
simţi cum un val infinit te cuprinde şi te topeşte în fericire. Acesta este extazul divin!

Înţelept este cel care, primind lumina vieţii în „vasul” conştiinţei sale, ridică capul către Cer
pentru a descoperi originea reală a luminii, Dumnezeu.

Indiferent de ceea ce tu percepi, fii conştient că există o, realitate mult mai vastă, care în această
clipă îţi scapă. Indiferent de persoana cu care tu vorbeşti, imaginează-ţi că există o fiinţă
invizibilă pentru cel care nu este receptiv la realitatea subtilă, care îţi vorbeşte prin intermediul
acelei fiinţe. Indiferent de acţiunea pe care o realizezi, urmăreşte să percepi o altă prezentă
alături de tine care te priveşte, te ghidează şi-ţi dăruieşte putere. În momentul în care priveşti în
ochii oamenilor, fii conştient că primeşti prin intermediul privirii lor un mesaj de la Dumnezeu.

Atunci când te rogi lui Dumnezeu, fă-o din tot sufletul tău. Spune cu adevărat ceea ce simţi. Nu
ceea ce crezi tu că El ar dori să simţi. Fii total sincer faţă de El, pentru că nu ai cum să îi ascunzi
trăirile tale interioare. O rugăciune intensă conferă o mare forţă mentală. Gândurile tale vor fi
atunci focalizate şi centrate asupra Sa. Fără sinceritate, aceasta nu va avea loc. Dacă nu simţi nici
un fel de stare de devoţiune, roagă-te Lui astfel: “Dumnezeu, ajută-mă să te iubesc “. El este
pentru tine ceea ce tu ai cu adevărat nevoie şi va face pentru tine mult mai multe lucruri decât îţi
poţi imagina.

Înainte de toate, caută-L pentru El însuşi, pentru dragostea Lui. Roagă-L : “Tată, revelează-
mi-Te! ”. Dacă îl vei chema în acest fel plin de sinceritate, cu siguranţă întotdeauna va fi alături
de tine.

Nu te ruga niciodată cu atitudinea unui cerşetor. Nu uita nici o clipă că eşti copilul lui
Dumnezeu. Copilul lui fiind, ai drept asupra comorilor Sale. Roagă-te fiind convins că te ascultă,
deoarece cu siguranţă îţi va îndeplini toate rugăminţile dacă te vei ruga Lui plin de dragoste.
(…) O credinţă fermă şi iubirea sunt elementele cele mai importante în rugăciune. (…)

Cum să-L iubeşti pe Dumnezeu ? Iubeşte-l aşa cum un sărac iubeşte banii, aşa cum un înecat
tânjeşte după o gură de aer, aşa cum o fiinţă rătăcită în deşert tânjeşte după o cană de apă.
Iubeşte-l cu înflăcărarea primei iubiri a tuturor îndrăgostiţilor.

Atunci când vei învăţa să-L iubeşti din toată inima Ta, atunci îl vei găsi.
 Cum sa iubim
Asculta fara sa intrerupi (Proverbe 18)
Vorbeste fara sa acuzi (Jacob 1:19)
Ofera fara sa te zgarcesti (Proverbe 21:26)
Roaga-te fara sa te opresti (Coloseni 1:9).
Raspunde fara sa te certi (Proverbe 17:1)
Impartaseste fara sa pretinzi (Efeseni 4:15)
Bucura-te fara sa te plangi (2:14)
Increde-te fara sa eziti (Corinteni 13:7)
Iarta fara sa pedepsesti (Coloseni 3:13)
Promite fara sa uiti (Proverbe 13:12)

„Dragostea este indelung rabdatoare, este plina de bunatate: dragostea nu pizmuieste; dragostea
nu se lauda, nu se umfla de mandrie, nu se poarta necuviincios, nu cauta folosul sau, nu se
manie, nu se gandeste la rau, nu se bucura de neleguire, ci se bucura de adevar, acopera totul,
crede totul, nadajduieste totul, sufera totul. Dragostea nu va pieri niciodata. ” (1 Corinteni 13:4-
8a)

“De fiecare data cand imi treci prin minte, izbucnesc in exclamatii de multumire catre
Dumnezeu.” (Filipeni 1:3; Apostolul Pavel)

“Pune-ma ca pe un semn in inima ta, ca pe un semn pe bratul tau; iubirea este puternica precum
moartea si manie amara precum infernul: carbunii ei sunt carbuni de foc; violente sunt vapaile
ei.” (Solomon – Cantarea Cantarilor) citate dragoste biblie

“Si acum acestea trei raman: credinta, speranta si dragostea. Dar cea mai mare dintre acestea este
dragostea” (1 Corinteni 13:13)

“Chiar daca as vorbi in limbi omenesti si ingeresti si n-as avea dragoste, sunt o arama sunatoare
sau un chimval zanganitor. Si chiar daca as avea darul prorociei si as cunoaste toate tainele si
toata stiinta, chiar daca as avea toata credinta, asa incat sa mut si muntii si n-as avea dragoste, nu
sunt nimic. Si chiar daca mi-as imparti toata averea pentru hrana saracilor, chiar daca mi-as da
trupul sa fie ars si si n-as avea dragoste, nu-mi foloseste la nimic.” (1 Corinteni, 13:1-13)

“Ura starneste certuri, dar dragostea acopera toate greselile. – (Proverbe 10:12)

“Sa ne iubim unii pe altii caci dragostea vine de la Dumnezeu. Oricine care iubeste s-a nascut din
Dumnezeu si il cunoaste pe Dumnezeu.” (1 Ioan 4:7)

“Dragostea trebuie sa fie sincera. Uraste ce este rau; tine-te strans de ce este bine.” (Romani
12:9)
„In dragoste nu este frica; ci dragostea desavarsita izgoneste frica; pentru ca frica are cu ea
pedeapsa; si cine se teme, n-a ajuns desavarsit in dragoste. Noi iubim pentru ca El ne-a iubit
intai.” (1 Ioan 4:18-19)

“Cele cateva ore pe care le petrec cu tine valoreaza cat cele o mie de ore pe care le petrec fara
tine!” (Cantarea lui Solomon 2:2,3)

“Dragostea vine dintr-o inima pura, dintr-o constiinta buna si dintr-o credinta sincera.” (1
Timotei 1:5)

„Sa nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta si cu adevarul.” (1 Ioan 3:18)

“Nu-mi cere sa te parasesc sau sa fac cale intoarsa de la tine. Unde mergi tu, voi merge si eu si
unde vei sta tu voi sta si eu. Oamenii tau vor fi oamenii mei si Dumnezeul tau Dumnezeul meu.”

“Unde vei muri tu, voi muri si eu si voi fi ingropată acolo. Faca-mi Domnul ce o vrea, dar nimic
nu ma va desparti de tine in afara de moarte!” (Cartea Rut 1:16)

“O dragoste mai mare decat aceasta nu poate avea cineva, ca sa-si puna sufletul pentru prietenii
sai.” (Ioan 15:13)

“Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul.” (Romani 13:8)
“Deci nu mai sunt doi, ci unul singur! Așadar, omul nu trebuie sa desparta ceea ce Dumnezeu
a adus laolalta!” (Matei 19:6-8)

„Iubeste lumea dar nu apartine ei” (Iisus Hristos)

Cand ingerul scrie povestea ta

„Seară albastră cu lună plină. Cristale de zahăr pe obrajii sufletului. Nu te mai certa, trăieşte!
Intră şi ieşi din tine, şi fă loc lui Doamne. Nu ucide jurăminte. Cine te face să plângi şi te
întoarce la începuturi? Eşti ceea ce căutai. Poţi zbura. Ia aripile pe spate şi sus! Nu rămâne la
podea! Crede în astăzi şi nu rămâne la ziua de ieri, mai ales că o parte din tine te învaţă să mai
speri.

Cele mai frumoase clipe sunt cele pline de lacrimi şi iubire când îngerul nu doarme, ci scrie
povestea ta, povestea mea. Câte emoţii îi dau, iar şi iar! Dar e cel mai fericit înger, are ce povesti.
Sfatul îngerilor când toţi se scutură de pulbere de stele. Nimeni nu poate şti unde duce drumul şi
timpul. Nimeni nu poate arăta cum dragostea creşte, să o măsoare la metru sau să o cântărească
la kilogram. Se simt şi se trăiesc. Atrag lucruri bune şi frumoase pentru că mă gândesc la ele.
Cineva spunea că Doamne face sfinţi şi oameni cu materialul clientului. Dumnezeu dă, dar nu
pune în traistă. Niciun cuvânt în plus. Câştigător, învins, victorie nu există; toţi suntem în braţele
Tatălui Ceresc şi ne depărtăm din cauza propriilor reguli uitând că nu trebuie să rămânem cu
sufletele îngheţate.
A te ruga înseamnă a tăcea, a părăsi gândurile şi a lăsa pe Dumnezeu să vorbească în adâncul
inimii. Isihia înseamnă „revenirea în sine”. Liniştea inimii este atelierul sau laboratorul
rugăciunii. A te ruga înseamnă să încerci să vezi o fărâmă de bine şi în cel mai mare rău. „Fii în
pace în inima ta şi cerul şi pământul vor fi în pace cu tine. Scara Împărăţiei lui Dumnezeu este în
tine, ascunsă în sufletul tău. Adânceşte-te în tine însuţi, departe de păcat, şi vei găsi scara pe care
vei putea să te înalţi”, ne învaţă Sfântul Isaac Sirul.

Ieri e istorie, mâine e mister, azi e un dar. Un dar de împărţit cu restul. Aşadar, în viaţă, mai bine
optimist şi să mă înşel, decât pesimist şi să am dreptate! Cel mai minunat tavan este cerul, iar cel
mai moale covor este iarba.

Vorbeşte Doamne, robul Tău ascultă !…”

Sfantul Vladimir Ghika

Ghidata de glasul inimii am ajuns astazi la biserica Sfantul Iosif din Bucuresti, un loc special, cu
o vibratie aparte. Sfantul Vladimir Ghika, ne privea adanc si bland, patrunzand pana in adancul
sufletului, chiar daca o facea doar dintr-un afis. Un sfant al Romaniei, mult har si binecuvantare.
In catedrala ii sunt prezente moastele, iar cei ce simt se pot ruga pentru canonizare :

Iata o parte din mesajele sale:

Înălţimile nu sunt atât de cutreierate ca pieţele publice. Cu cât urci mai sus, cu atât ai mai puţini
tovarăşi de drum.

Unele flori cresc numai acolo unde au căzut lacrimi.

Se suferă proporţional cu dragostea pe care o ai. Capacitatea de a suferi este în noi aceeaşi cu
capacitatea de a iubi. Este, într-un fel, umbra ei arzătoare şi teribilă.

Adevărata iubire nu vorbeşte despre sine, adevărata iubire este cea care nu are nevoie să fie
numită pentru a fi recunoscută.

Nu scăpa din vedere că eşti pus la încercare să faci binele când îţi stă în putinţă, şi să nu faci răul
atunci când eşti tentat să-l faci.

Ne tragem în linie directă din bucuria lui Dumnezeu.

Nu-L iubim pe Dumnezeu asa cum se cuvine dacã, iubindu-L, nu stim sã-l facem iubit.

Cu privire la lucrurile lui Dumnezeu, singurii care stiu ceva cu adevãrat, sunt cei care iubesc.

Dumnezeu dãruieste celor care dãruiesc.

Dumnezeu Se dãruieste celor care se dãruiesc.
Dacã stii sã-L pui pe Dumnezeu în tot ceea ce faci, o sã-L regãsesti în tot ceea ce ti se
întâmplã.

Viata este frumoasã prin ceea este.

Mai frumoasã încã prin ceea ce ascunde.
Dar mult mai mult încã prin ceea ce dobândeste.

Tot ceea ce deformeazã viata nostrã interioarã se poate reduce la felul, mai mult sau mai putin
constient, în care denaturãm în noi textul din „Tatãl Nostru”.

Il loc sã spunem „Tatãl Nostru care esti în Ceruri”, ceea ce spunem este potrivit calitãtii noastre
sufletesti, „Judecãtorul Nostru care esti la Tribunal”, „Furnizorul Nostru care esti la Tejghea”,
„Creditorul Nostru care prea des ne bati la usã”, „Cauza noastrã primã al cãrei efect pierdut în
depãrtãri suntem”, „Stãpânul nostru Suprem în fata cãruia nu suntem decât pulbere”, „Camaradul
nostru cu care tratãm liber” – si asa mai departe, într-o dezolantã varietate… Nu mai spunem în
adevãrul lor tocmai cuvintele pe care Dumnezeu ne-a învãtat sã le rostim cînd ne rugãm. Tatãl
Nostru… si care esti în Ceruri.

Cu cât Îl iubim mai mult pe Dumnezeu, cu atât simtim mai mult cã vointa noastrã se face nu
numai asemãnãtoare cu a Sa, ceea ce ar fi natural (si n-ar merita sã fie subliniat), dar, lucru
surprinzãtor, cã voinþa Sa devine din ce în ce mai asemãnãtoare cu a noastrã…

A fi supus numai lui Dumnezeu – nu poate exista o libertate mai absolutã decât aceasta, si oricare
fiu al Bisericii o poate cunoaste…

„Itinerarul sufletului cãtre Dumnezeu” este, aici pe pãmânt, calea urmatã de Spiritul Sfânt de la
Tatã spre Fiu si de la Fiu spre Tatã, prin mijlocirea tuturor lucrurilor.

Cele nouã coruri ale îngerilor în suflete cântã, în timp ce urcã scara:
A-L iubi pe Dumnezeu.
A iubi întru Dumnezeu.
A nu iubi decât întru Dumnezeu.
A iubi totul din dragoste de Dumnezeu.
A iubi totul întru Dumnezeu.
A nu iubi totul decât întru Dumnezeu.
A nu-L iubi pe Dumnezeu decât pentru Dumnezeu.
A nu iubi nimic atât de mult ca pe Dumnezeu.
A-L iubi pe Dumnezeu cu toatã puterea lui Dumnezeu.

De la un Dumnezeu al filozofilor la Dumnezeul cel Viu… Dumnezeu despre care se vorbeste…

Dumnezeu care vorbeste… Dumnezeu care ne vorbeste… Dumnezeu care ne vorbeste despre
El… Dumnezeu care vorbeste pânã si în noi…

Poti avea dusmani. Tu însuti n-ar trebui sã fii dusmanul nimãnui.

A sti cum trebuie sã-ti iubesti dusmanii, înseamnã a începe sã întelegi ce este Dumnezeu.
Dacã nu iubesti din profunzimea ofensei care ti-a fost adusã, încã n-ai ajuns cu adevãrat sã
rãscumperi, prin bine, rãul.

Nu reprosa nimãnui ingratitudinea sa fatã de tine. N-ai reusi decât sã-i faci ingratitudinea mai
putin ingratã, fãrã sã aduci vreun remediu potrivit greselii sale. Acestea sunt obligatii care, pentru
a fi bine fãcute, trebuie sã fie îndeplinite de altii decât de fiinta nesocotitã sau rãnitã.

A fi tratat cu ingratitudine: unul din felurile – si nu cel mai neînsemnat – de-a semãna cu
Dumnezeu.

Simtitã, o absentã de Dumnezeu e mare ca însusi Dumnezeu si, tocmai prin aceasta, ea ni-L
readuce ca prezentã, în chip straniu si uluitor.

„Dacã par a nu-ti da nimic, o fac pentru cã Eu vreau ca tu sã pari a-Mi da ceva…”

Dumnezeu si-a deschis gura ca sã spunã: „Sã se facã Luminã !” si s-a fãcut Luminã. – Acelasi
lucru s-a petrecut uneori si în sufletul tãu. – Dacã alteori însã aceastã gurã – totusi atât de
apropiatã si de dãtãtoare de har- pãrea sã se fi închis fãcând loc întunericului cu aceeasi fortã cu
care a fãcut luminã, nu te teme. Dimpotrivã, lasã bucuria sã te îmbete… Buzele se-nchid când
vor sã sãrute… Repetã dimpreunã cu Cântarea: „Sãrutul gurii Tale Tu mi l-ai dat”.
Pentru a sãruta, buzele se-nchid.

Suferinta este […] o vizitã a lui Dumnezeu; un fel de sacrament nemaiauzit, prin care Fiinta
eternã vine la noi, pe fondul unui neant, al unei absente, în care privatiunea, nu numai de un
lucru, ci de un lucru iubit, posedat ori dorit, înseamnã Dumnezeu si poate produce un har […]
Este o vizitã, dar una misterioasã, o vizitã a Fiintei supreme, pãtrunzând în noi tocmai prin acea
imputinare a fiintei noastre, prin acea lezare a iubirii noastre…”