Frica!

- Va inspaimanta ideea de a calatori cu avionul'?

- Va este frica de batranete?
- Sau de saracie?
- Sau de boli?
- Sau de somaj?
- Va este teama sa luati decizii?
- Sa va aparati drepturile?
- Aveti alte spaime specifice?
- Sau le aveti pe toate?

Dar ce este exact frica? Este ceva la care suntem obligati sa ne supunem? Este ceva de care trebuie sa
scapam cu orice pret sau este ceva ce putem folosi in avantajul nostru?

Am scris cu ceva timp in urma in paginile acestei reviste ca in drumul spre succes intalnim de fapt numai
doua obstacole reale: frica si lenea. Dar cum lenea nu este altceva decat teama de a ne pune la treaba,
devine evident faptul ca frica, sub toate formele ei, este unicul adevarat dusman al visurilor noastre de
succes. Va propun sa incercam a cunoaste ceva in plus despre acest inamic, pentru a vedea daca nu
este cumva posibil sa-i anihilam.
Montesquieu spunea ca lucrurile cele mai evidente sunt acelea care se lasa cel mai greu definite. In cazul
de fata, toata lumea stie ce este frica, toti am simtit-o si totusi ne este foarte greu sa dam o definitie
precisa, (de fapt aceasta este o parte esentiala a problemei: e greu sa infrunti ceva ce nu cunosti cu
precizie). Sa facem o mica analiza pentru a incerca sa ne clarificam ideile.

In primul rand este usor de verificat faptul ca exista cel putin trei nivele, trei "paliere" ale fricii.

La primul nivel intalnim temerile comune, legate de o problema specifica; frica de a vorbi in public, frica
de boli sau de accidente, frica de a fi agresat etc. Fiecare dintre noi are temeri specifice, care sunt de
obicei legate de experienta personala. Daca le vom analiza cu rabdare vom constata insa ca in ciuda
varietatii lor, aceste temeri pot fi clasificate in cateva "categorii" mai importante.

Astfel ajungem la temerile de nivelul doi care, despartindu-se de specificul anumitor situatii, devin legate
de o anumita stare sufleteasca. La acest nivel "locuiesc' printre altele: frica refuzului, falimentului,
dezaprobarii singuratatii, s.a.m.d.
Evident, aceste temeri de nivelul doi tind sa aiba un caracter integrator, cuprinzand diferite situatii cu care
ne intalnim cotidian. Refuzul, de exemplu, este refuz independent de forma prin care se manifesta sau
este exprimat, si confruntarea cu acesta poate induce conditionari care ne vor influenta perioade lungi din
viata.

Varful „piramidei" fricii, frica de „nivelul III" este, oricat de ciudat ni s-ar parea, reprezentat de o unica
angoasa: teama ca nu vom reusi - frica de esec, de a nu face fata.
Sunteti surprinsi? Reflectati cu atentie si o sa descoperiti ca la baza fiecarei temeri se afla convingerea ca
nu vom fi in stare sa infruntam ceea ce realitatea ne pune in fata.

Cu alte cuvinte, frica nu exista „in sine" ci numai in legatura cu o anumita situatie. In plus, nu se
raporteaza la momentul prezent ci numai la viitor (viitor in sens de 10 minute sau de 10 ani, nu conteaza).
Cand ceva de care ne era teama se intampla intr-adevar noi nu ne mai luptam cu teama ci chiar cu
problema pe care trebuie sa o rezolvam, ceea ce este cu totul altceva.
Frica este deci o imagine mentala pe care ne-o formam despre un eveniment posibil a surveni in viitor,
imagine formata plecand de la ideea ca in momentul in care acel eveniment se va intampla, nu vom fi
capabili sa facem fata.
Sa intram putin in amanunte:

- frica de somaj se bazeaza pe imaginea mentala conform careia daca mi-as pierde servciul nu as fi in
stare sa infrunt situatia;

- frica de boli se bazeaza pe imaginea conform careia daca as fi bolnav nu as sti cum sa ma descurc;

- frica de singuratate se bazeaza pe imaginea conform careia daca as ramane singur nu as sti ce sa fac.
Merita deci sa ne intrebam: daca am sti cum pot fi infruntate aceste probleme, de ce ne-ar mai fi frica?
Raspunsul este evident: de nimic.
Prin urmare frica nu este altceva decat convingerea noastra ca suntem lipsiti de raspunsuri eficace la o
anumita problema, o anumita situatie cu care inca nu suntem confruntati. Sa incercam in continuare sa
descoperim si alte laturi ale acestui adevar.

In primul rand trebuie sa evitam caderea in echivoc: v-ati gandit probabil daca nu ar fi bine sa gasim un
sistem prin care sa putem scapa de frica odata pentru totdeauna.
Eroare: in afara faptului ca frica este un sentiment natural si sanatos care ne obliga sa punem atentie in
ceea ce facem si prin aceasta ne permite autoprotectia, trebuie sa admitem cateva principii:

Atat timp cat suntem capabili a ne dezvolta, frica va fi mereu prezenta.

Unicul sistem de a anula sentimentul de frica este sa ne obligam a ne misca numai in domenii pe care
deja le cunoastem, ceea ce este echivalent cu a ne autocondamna la „moarte" intelectuala si spirituala.
Independent de experienta si capacitatile pe care le depindem, de fiecare data cand vrem sa infruntam un
domeniu care pentru noi este necunoscut, o sa simtim frica. Numai atunci cand domeniul respectiv devine
parte a experientei noastre, frica specifica va disparea.

Aceasta ne conduce catre un al doilea principiu.

Actiunea este o conditie neaparat necesara pentru anularea fricii. Aceasta este calea prin care ne putem
asigura dezvoltarea personala. Orice om pe care il invidiati pentru curajul sau v-ar putea confirma faptul
ca s-a confruntat cu frica dar a ales sa o infrunte actionand.

Astfel ajungem la cel de-al treilea principiu.

A infrunta o situatie de care ne este teama este mult mai putin inspaimantator decat a trai cu o frica
ascunsa care ne poate „dinamita" increderea in propriile noastre forte. Cu cat limitam mai mult existenta
noastra pentru a „evita temerile" cu atat mai mult scade respectul fata de propria persoana. Este vorba de
exemplul clasic al strutului care isi ascunde capul in nisip.
Ironia sorti consta in faptul ca refuzand sa infruntam o anumita problema, evitam sa expunem unui stres,
unui consum nervos mult mai mare decat cel pe care I-ar pretinde actiunea concreta...

Concluzie
Acum cateva saptamani am gasit pe Internet o stire care mi-a atras atentia: intr-o suburbie a Los
Angeles-ului exista un club de persoane bolnave de SIDA care constientizand ca sunt de fapt
condamnate la moarte, au inteles ca nu mai au nimic de pierdut si in consecinta, se dedica unor activitati
pe care "inainte" nu ar fi indraznit niciodata sa le desfasoare: parasutisrn, alpinism, curse auto, etc.
Aceasta m-a determinat sa ma gandesc la faptul ca, in fond, fiecare dintre noi (ne place sau nu gandul
acesta), suntem „condamnati la moarte". Mi s-a parut interesant si extrem de emotionant faptul ca abia in
momentul in care constientizam inevitabilitatea mortii avem cele mai mari sanse de a trai o viata mai
intensa si incarcata de semnificatii, distrugand limitele pe care temerile noastre ni le-au creat.
Mi-a venit in minte un vechi sfat al samurailor: „Atunci cand esti in lupta, aminteste-ti ca oricum vei muri"

Ce am vrut sa spun de fapt in aceste randuri? Frica este, pana la un punct, un sentiment sanatos care ne
determina sa privim cu seriozitate consecintele actiunilor noastre, dar se poate transforma foarte usor
intr-o capcana care ne va limita existenta impiedicandu-ne inaintarea catre obiectivele vizate si
consumandu-ne inutil energia intr-o „lupta cu fantasmele".

Daca vom reusi sa acceptam faptul ca unicul lucru in fata caruia suntem lipsiti de putere este moartea, ne
va fi mult mai usor sa intelegem ca de fapt suntem in stare sa facem fata la orice ni se poate intampla.
Un vechi proverb spune: „Nu-i da, Doamne, romanului cate poate sa indure!" Cred ca aceste cuvinte pot
fi interpretate si altfel decat intr-o cheie fatalista.
Ce-ar fi ca din cand in cand sa ne punem intrebarea: ce castig daca in loc de a o infrunta aleg sa imi
„conserv" frica?
Raspunsul ii puteti afla ACTIONAND!