Descrierea este un mod de expunere prin care se prezintă trăsăturile caracteristice ale unui colț

din natură, ale unui peisaj, fenomen al naturii, portretul unui personaj etc. De asemenea,
descrierea este și o operă literară, în proză sau în versuri, organizată pe baza descrierii literare. Ea
poate fi:
 de tip tablou (descrierea unei furtuni, unui lac, unui anotimp, unui obiect etc.);
 de tip portret (enumerarea trăsăturilor fizice și morale ale unei persoane).

Descrierea se deosebește de alte moduri de expunere prin următoarele caracteristici:

 frecvența substantivelor, a adjectivelor (adverbelor), cu accent pe verbele statice la modul

indicativ, timpul prezent sau imperfect;
 prezența imaginilor artistice și a figurilor de stil;
 sunt prezentate trăsăturile caracteristice ale unui obiect, ale unui colț din natură etc.;
 prezentarea imaginilor poate fi sistematică și nesistematică:
o sistematică: adică din planul depărtat spre cel apropiat sau invers; de la dreapta la
stânga sau invers; de sus în jos sau invers;
o nesistematică: adică cel care descrie prezintă ceea ce vede și aude pe măsură ce
percepe realitatea descrisă;
 prezentarea cadrului temporal și spațial: ex. un decor interior, un peisaj, un anotimp etc.;
 atmosfera generală poate fi de liniște, freamăt, veselie etc.;
 prezența unui câmp lexical dominant;
 descrierea poate fi statică [se folosesc verbe ce denumesc existențe, deveniri lente] sau
dinamică (se folosesc verbe de mișcare);
 predomină grupul nominal substantiv+adjectiv;
 poate apărea împletită cu narațiunea, dialogul sau monologul;
 verbele la imperfect sunt specifice descrierii;
 sentimentele autorului sunt transmise în mod direct;
 aparține genului liric sau genului epic.

În realizarea unei descrieri se urmărește:

 aspectele descrise să fie asociate cu repere spațio-temporale

 perspectiva din care se face descrierea
 cine face descrierea
 simbolistica procedeelor artistice
  specificul descrierii respective

Ca tehnică literară, descrierea este folosită pentru a-l face pe cititor să înțeleagă mai bine despre
ce este vorba într-o operă sau să îi faciliteze pătrunderea într-o lume (univers) în care el însuși ar
putea fi un personaj.

Umanismul

Umanismul este o mişcare social-culturală care s-a dezvoltat în perioada Renaşterii (sec XIV –
XVI). Renaşterea este perioada din istoria omenirii caracterizată printr-o dezvoltare sincronă,
fără precedent a ştiinţei, artelor şi a civilizaţiei în general.

Termenul de Umanism are două sensuri:

 unul mai lung: dragoste faţă de oameni.

 altul mai restrâns: dragoste faţă de valorile antichităţii greco-romane.

Mişcarea umanistă cumulează ambele sensuri.

Umanismul a apărut in Italia (Florenţa) de unde s-a răspândit în întreaga Europa.

Caracteristici:

 încrederea în libertatea, demnitatea şi perfectabilitatea omului;

 încrederea în raţiune;
 promovarea omului universal;
 armonia dintre om și natură;
 admiraţia faţă de valorile antichităţii greco-latine;
 în centrul preocupărilor umaniştilor se află omul;

Marii autori umaniști: F. Petrarca, G. Boccacio, L. Ariosto, F. Rebelais, P. Rosnard, T. Tasso, Th.
Morus, Erasmus din Rotterdam, William Shakespeare sau Dimitrie Cantemir.

Umanismul Românesc

Pe teritoriul ţării noastre, umanismul se dezvoltă destul de târziu (sec XVII) odată cu apariţia
primilor cărturari cunoscători ai culturii antichităţii, a limbilor latină, greacă şi slavonă.

Reprezentanţi:

 Moldova:
 o

 Grigore Ureche („Letopiseţul Ţării Moldovei de la origini până la a doua

domnie a lui Aron Vodă – 1359”)
 Miron Costin („Letopiseţul Ţării Moldovei de la Aron Vodă încoace” până
la domnia lui Dabija Vodă)
 Ion Neculce (Letopiseţul Ţării Moldovei de la domnia lui Dabija Vodă
până la a doua domnie a lui Constantin Mavrocordat – 1743”)

 Muntenia:
o

 Cronica Bălenilor (anonimă)

 Letopiseţul Cantacuzinesc (anonimă)
 Radu Greceanu
 Radu Popescu

Contribuţia cronicarilor la dezvoltarea culturii române

1) Contribuţia la dezvoltarea istoriei:


o au pus bazele istoriografiei româneşti (bazându-se pe document şi adevăr);

o transmit informaţii preţioase cu privire la istoria medievală (domnii &

evenimente);
o informaţii în legătură cu etnogeneza românilor (originea latină a limbii şi a
poporului român, unitatea românilor şi continuitatea existenţei pe acest teritoriu.);

2) Contribuţia în domeniul limbii:


o în cronici există primele dovezi ale limbii române în diferite perioade ale
evoluţiei;
o oglindesc eforturile de transformare a limbii dintr-un mijloc de comunicare într-
un mijloc de transmitere a culturii.

Grigore Ureche se bazează pe limba vorbită, stilul sobru.

Miron Costin se află sub influenţa limbii latine.

Ion Neculce: limba folosită în operele lui este imaginea scrisă a limbii vorbite în prima jumătate
a sec XVIII –lea (stilul oral).

3) Contribuţia în domeniul literaturii:


o cronicile reprezintă primele încercări ale unei literaturi româneşti originale.

 Grigore Ureche:
o

 Primul portret al lui Ştefan cel Mare.

 Portrete, tablouri, schiţe de nuvele.