Epitetul

Epitetul (lat. epithetum, din gr. epitheton = “adăugat”) este o figură de stil de nivel sintactic
care constă în alăturarea unui cuvânt calificativ la altul, pentru a obține o valoare
estetică.

Cu ajutorul epitetului se impune atenției o însușire (sau grup de însușiri) considerată

caracteristică și expresivă pentru un anumit obiect sau o anumită acțiune. Epitetului reprezintă
felul în care scriitorul vede însușirile estetice ale obiectului sau acțiunii și care au răsunet în
fantezia și sensibilitatea cititorului. [pentru epitete care pun în lumină însușirile obiectelor
vezi mai jos V. Alecsandri – Sfârșitul iernii; pentru cele care pun în lumină însușirile
acțiunilor vezi mai jos Miorița]

Epitetele din punct de vedere gramatical

Într-o altă definiție care ține cont de categoriile gramaticele, epitetul reprezintă o determinare
a substantivului sau o determinare a verbului. Cu alte cuvinte, epitetul stă pe lângă un
substantiv sau verb și este exprimat prin părți de vorbire care determină substantive și verbe.

Epitetele substantivelor se pot exprima prin: adjective calificative, verbe la gerunziu,

substantive cu funcția sintactică de atribut apozițional, substantive  cu prepoziție, substantive
în genitiv. Epitetele verbelor se pot exprima prin: adverbe, locuțiuni adverbiale, substantive cu
prepoziție. [pentru exemple vezi mai jos Exemple de epitete din punct de vedere morfologic]

Dintre toate categoriile gramaticale de epitete enumerate mai sus, epitetul exprimat printr-un
adjectiv al unui substantiv este cel mai des întâlnit (nori groși, noapte adâncă).

Din perspectivă sintactică, epitetele pot fi: atribut, propoziție atributivă, nume predicativ,
element predicativ suplimentar, apoziție. [vezi mai jos exemple la Exemple de epitete și
funcțiile lor sintactice]

Când un cuvânt nu este epitet

Nu orice element determinant (adjectiv sau adverb) este epitet. Determinările care formează
împreună cu determinatele lor unități care nu pot fi despărțite nu sunt epitete (salcie
plângătoare, înger de pază, cușme frigiene, covor persan, pânză de păianjen, repaus de veci
etc.). În aceeași situație se află și determinările pe care cade responsabilitatea înțelesului
întregului, așa încât nu pot fi eliminate fără a afecta înțelesul întregului (picături de smoală,
bulgăr de granit).

Clasificare

Din perspectiva obiectelor desemnate, epitetele se împart în:

 epitete evocative – exprimă însușirile estetice ale obiectelor desemnate (lună galbenă,
lună argintie, cer senin)
 epitete apreciative – exprimă impresia pe care obiectele desemnate o produc asupra
sensibilității scriitorului, modul în care ele sunt percepute și apreciate în plan
psihologic (lună gânditoare, lună visătoare, cer trist)
Din perspectiva sferei realității pe care o exprimă, precum și sfera termenilor determinați,
epitetele pot fi grupate în următoarele categorii:

 epitete fizice pentru termeni care exprimă realități fizice (lac albastru, mare adâncă)

– când epitetul fizic aparține altei sfere de senzație decât substantivul determinat se numește
epitet sinestezic; sferele senzoriale diferite pot fi: vizuale, auditive, olfactive, gustative,
tactile, ponderale; asocierile acestora pot lua forma: vizual-gustativ (zâmbet dulce), vizual-
tactil (lună moale) etc.

 epitete fizice pentru termeni care exprimă realități morale (dragoste fierbinte, ură
adâncă)
 epitete morale pentru termeni care exprima realități fizice (luna tăcută, natură veselă);
aceste epitete sunt numite și epitete personificatoare
 epitete morale pentru termeni care exprimă realități morale (suflet blând, soartă tristă)

Atunci când au sensul apropiat de cel al termenilor determinați, epitetele se numesc

pleonastice (soare strălucitor, plumb greu). Când sensul epitetelor este opus de cel al
termenilor determinați, avem de a face cu epitete antitetice (bucure tristă, suferință dulce).

În funcție de raporturile care există între sfera epitetelor și sfera  elementelor determinate,
epitetele se împart în:

 epitete ornante sau generalizatoare  – exprimă o caracteristică permanentă a clasei de

obiecte din care face parte cuvântului determinat (zăpadă albă, munte înalt, cer senin)

– când folosirea epitetelor generalizatoare este impusa prin tradiție epitetul este stereotip

 epitete individuale sau individualizatoare – exprimă o caracteristică individuală,

specifică unui anumit obiect (față veștedă, hohot sălbatic, mireasmă piperată)

După numărul lor, epitetele se împart în:

 epitete simple – atunci când sunt folosite singure (arbore falnic, dragoste năvalnică)
 epitete multiple sau lanțuri de epitete – atunci când sunt folosite grupuri de epitete
(ochi adânci și triști, aer curat, proaspăt și rece)

Exemple de epitete din punct de vedere morfologic

epitete adjective calificative

Între deschise ochii și văzut prin fereastra arcată și deschisă, în mijlocul unui salon strălucit, o
jună fată muiată într-o haină albă, înflorind cu degetele ei subțiri, lungi și dulci, clapele unui
piano sonor și acompaniind sunetele ușoare ale unor note dumnezeiești cu glasul ei dulce și
moale. (M. Eminescu – Sărmanul Dionis)
epitete verbe la gerunziu
Așa și speranța – c-un licur ușor,
Cu slaba-i lumină pălindă,
Animă-nc-odată tremîndul picior,
De uită de sarcini, de uită de nor,
Și unde o vede s-avântă… (M. Eminescu – Speranța)

epitete substantive cu prepoziție

Ea-și acoperă cu mâna fața roșă de sfială,
Ochii-n lacrimi și-i ascunde într-un păr ca de peteală. (M. Eminescu – Călin)

Cu pâlpâit de sfeșnic
un copac s-a stins. (L. Blaga – Cap aplecat)

epitete adverbe sau epitete locuțiuni adverbiale

În zadar ca s-o mai caute tu trimiți în lume crainic:
Nimeni n-a afla locașul, unde ea sa ascunde tainic…
… Iar pădurea lin suspină, și prin frunzele uscate
Rânduri – rânduri trece-un freamăt ce le scutură pe toate. (M. Eminescu – Călin)

A nopţii gigantică umbră uşoară,

Purtată de vânt,
Se-ncovoie tainic, se leagănă, zboară
Din aripi bătând. (M. Eminescu – O călărire în zori)

epitete substantive cu prepoziție

Codrii se înviorează de atîta frumusețe,
Apele-ncrețesc în tremur străveziile lor fețe,
Pulbere de diamante cade fină ca o bură… (M. Eminescu – Scrisoarea III)

Exemple de epitete și funcțiile lor sintactice

atribut
În privazul negru-al vieții-mi
E-o icoană de lumină. (M. Eminescu – Singurătate)

propoziție atributivă
Ideal pierdut în noaptea unei lumi ce nu mai este. (M. Eminescu – Venere și Madonă)

nume predicativ
Noi cârpim cerul cu stele, noi mânjim marea cu valuri,
Căci al nostru-i sur și rece – marea noastră-i de îngheț. (M. Eminescu – Epigonii)

Căci amorul e un soare,

Ș-a mea inimă o floare… (V. Alecsandri – Cîntic de fericire)

Ea-l asculta pe copilaș

Uimită și distrasă… (M. Eminescu – Luceafărul)